CANONUL DE CHILIE AL UNUI PATRIARH ISIHAST. SF. FILOTEI KOKINOS

CANONUL DE CHILIE al unui patriarh isihast sfântul ilotei Kokkinos al Constantinopolului
(DEISIS
Canonul de chilie al unui patriarh isihast — sfântul Filotei Kokkinos al Constantinopolului
Traducere şi studiu de diac. Ioan I. Ică jr
Sibiu 2025
Desen copertă: ieromonah Isaac L.
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
Canonul de chilie al unui patriarh isihast — sfântul Filotei Kokkinos al Constantinopolului trad. şi st. de diac, Ioan I. Ică jr. sibiu: Deisis, 2025 ISBN 978-606-740-048-9
I. Ică, Ioan I. jr. (trad.; pref.)
© DEISIS, pentru prezenta versiune
Preasfântul patriarh kyr Filotei [Kokkinos] către unul din fraţii sârguincioşi care l-a întrebat cum să-şi ducă viaţa în chilia sa1
Lucru ruşinos cu adevărat, o, prietene, e ca legiuitorul să pună înainte o slăbiciune2, şi asta pentru nişte reguli şi prescripţii aşa de mici şi parţiale. De ce s-a mai furişat în ordinul şi demnitatea de legiuitor3, dacă avea de gând el însuşi să spună şi să revendice despre sine însuşi astfel de lucruri? Dar cu mult mai ruşinos şi mai mizerabil decât asta e nu numai să spună, dar şi să fie complice prin lucruri la această slăbiciune şi la lipsa de învăţătură şi lipsa de exerciţiu care e în acele lucruri. Căci cum ar mai putea învăţa [pe alţii] cel care nu face [el însuşi]? Cum ar putea spune şi
1 Pds dei diagein en to kelio. Ed. G. Parpulov, Towards a History of Byzantine Psalters, c. 850-1350 AD, Plovdiv, 2014, pp. 303-308, după codicele Vatic, gr. 663 (secolul XV), ff. 223r-230v, şi Bodl. Auct. T. 4.4 (secolul XVI), ff. 398r-405v. Cf. Regestes, nr. 2678.
2 Astheneia.
3 Nomothetes.
7
canonisi cele pe care el însuşi nu le-a realizat mai înainte cu mult mai mult?
De aceste lucruri fiind conştient eu însumi, aş fi dorit să tac şi să nu spun, nici să scriu nimic despre unele ca acestea, alegând mai degrabă ruşinea care vine de aici şi pe care eu însumi mi-am confecţionat-o demult, decât să mă etalez cu lucruri bune ale altora, ca aceia care în drame pun pe ei uniforme imperiale şi militare, fiind de multe ori nişte sărăntoci şi cerşetori, jucând astfel de roluri ca în vis pentru câteva ore.
Dar afecţiunea pentru tine a sufletului nostru şi mărimea credinţei tale, precum şi speranţele cu care ai venit ca de obicei la noi, care suntem nimic, ca la cineva mare în cele duhovniceşti m-au convins să trec cu vederea toate cele ale noastre înşine şi să fac doar cele ale sârguinţei şi credinţei tale, care, potrivit cuvântului Domnului, poate toate [cf. Mt 19, 25], mai ales că vom grăi în parte pe scurt cele ale dumnezeieştilor părinţi şi doar pentru tine însuţi în particular, cum ai cerut tu însuţi.
Cele ale adevăratei slujbe aduse lui Dumnezeu, adică psalmodia, rugăciunea şi citirea dumnezeieştilor Scripturi4, nu sunt, aşadar, delimitate pentru cel sârguincios de măsuri, vremuri/momente prielnice şi ceasuri, căci spune [David]: „Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea” [Ps 33,1] şi:
4 Alethous latreias.
8
„De şapte ori pe zi” — adică de multe ori — „Te-am lăudat” [Ps 118,164] şi „voi murmura îndreptările Tale totdeauna” [Ps 118,15] şi câte sunt asemănătoare acestora. Iar Stăpânul şi Legiuitorul comun Hristos spune: „Staţi în orice vreme rugându-vă” [Lc 21, 36], iar acea parabolă a văduvei şi judecătorului nedreptăţii a zis-o „ca să se roage întotdeauna şi să nu se lase pe tânjeală” [Lc 18,1]. Lucruri pe care, cum ştiţi, ne-au învăţat şi ne învaţă pe noi toţi într-un glas făptuindu-le şi toţi apostolii şi învăţătorii. Drept pentru care, după ce a ajuns la bătrâneţe, unul din purtătorii de Dumnezeu zicea: „Eu în tinereţea mea n-aveam o vreme hotărâtă pentru sinaxa [rugăciunii], ci tot timpul era pentru mine unul al sinaxei.”5
Dar aceiaşi purtători de Dumnezeu ne-au fixat6 nouă, celor mai slabi, şi anumite vremuri/momente prielnice şi ceasuri rânduite7 ca, ţinuţi fiind de acest lucru ca şi cu o legătură indispensabilă, sub niciun chip să nu cădem din această frumoasă realizare şi regulă8. Lucru pe care l-a arătat marelui Pahomie un înger sfânt care i-a spus: „Am fixat aceste puţine rugăciuni, pentru că şi cei mici sunt datori să ajungă să împlinească acest canon şi să
5 avva Isidor 4; PG 65, 220C: „Ego en te neoteti mou kairon synaxeds hdrismenon ouk eichon, alia pas ho chronos kairos moi synaxeds en.”
6 Etypdsan.
7 Kairous kai tetagmenas horas.
8 Synteleias kai kanonos.
9
nu se întristeze. Desăvârşiţii însă n-au nevoie de o punere de lege9. Am pus o lege pentru cei care n-au o minte cunoscătoare.”10 Spunem şi noi aceste lucruri.
9 Nomothesia.
10 Cf. Palladios, Istoria lausiacă 32; ed. C. Butler, 1904, pp. 92-93 şi PG 34, 1100BC. Înainte de a face o scurtă schiţă a vieţii celor şapte mii de monahi în chinoviile din Tebaida întemeiate în 324 de cuviosul Pahomie cel Mare (292-347), Palladios ni-l prezintă pe acesta ca un „bărbat cu viaţă dreaptă”, „iubitor de oameni şi iubitor de Dumnezeu în cel mai înalt grad”, „învrednicit de preziceri şi vedenii îngereşti”. Pe când şedea într-o peşteră, lui Pahomie i se arată un înger care-i spune că nu mai are motiv să rămână în peşteră. Întrucât s-a format pe sine însuşi, îl cheamă să iasă şi să adune pe toţi monahii tineri, să locuiască împreună cu ei şi să le legifereze un model de viaţă pe care i l-a fixat în scris pe o „tăbliţă de aramă”. Tăbliţa conţine prevederile unei reguli monahale şi descrie modul concret de viaţă al fraţilor care vor locui câte trei în diferitele chilii construite într-o singură curte. Nu vor dormi întinşi, ci pe scăunele cu spătar. Vor purta toţi mantale din piele de capră şi culioane de stofă cu semnul crucii întipărit roşu pe el. Nu se vor amesteca cu monahii din alte mănăstiri decât în călătorii. La masă nu vor vorbi, nici nu vor privi decât în farfurie. După care e dată celebra regulă de rugăciune: „Le-a fixat să facă toată ziua douăsprezece rugăciuni, seara la opaiţ douăsprezece, la privegherile de noapte [pannychisi] douăsprezece şi trei la ceasul al nouălea, iar când mulţimea urmează să mănânce, înaintea fiecărei rugăciuni să cânte un psalm. Iar când Pahomie replică îngerului că sunt puţine rugăciunile, îngerul îi spune: Am fixat acestea pentru ca şi cei mici să ajungă să împlinească regula [kanona] şi să nu se întristeze. Desăvârşiţii însă n-au nevoie de punere de legi [nomothesias], căci stând de ei înşişi [kath heautous] în chilii îşi duc toată viaţa în vederea/contemplarea lui Dumnezeu [te thebria toii Theou. Am pus însă o lege acestora, care n-au o minte cunoscătoare, ca şi ei, atunci când împlinesc ca servitori coeziunea comunitară a acestei vieţuiri, să fie într-o dispoziţie de libertate [en parrhesia].”
10
Pentru că stai în fruntea unei biserici şi a acestei mici frăţii, să ştii că trebuie să împlineşti toată rânduiala [de slujbe] a bisericii11 fixată de tipic în lăcaş12 împreună cu fraţii aflaţi sub ascultare de tine. Să se facă deci astfel în chip indispensabil, dacă nu împiedică o slăbiciune. Fiindcă e de mult folos şi pentru stârnirea ta, şi pentru folosul lor.
Aşadar, când te ridici din aşternut la vremea dimineţii, prima doxologie către Dumnezeu cu gura să fie prin aceste scurte cuvinte astfel: „Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie pentru toate!” de trei ori. După care, spunând o mică rugăciune din cele fixate de părinţi să fie spuse în această vreme, cum e „Din somn sculându-mă mulţumesc Ţie, Sfântă Treime” sau „Doamne, Cel ce eşti bogat în mile, Cel ce locuieşti în lumina cea neapropiată” sau alta la fel de concisă şi scurtă, uneşte cu ea şi sfântul Simbol al sfintei noastre credinţe, pe care spune-l ducându-te spre locaş. Iar dacă ai timp să faci în acest ceas îngenuncheri13 din cele fixate ţie pentru o zi şi o noapte14 — şi acest lucru e bun şi folositor —, fă aici cincizeci.
După terminarea rânduielii din locaş, nu te deda nici vreunei convorbiri cu cineva, căci aşa ceva aduce minţii nu mică tulburare şi pagubă, nici nu te forţa numaidecât la citire sau psalmi, şi dacă
11 Akolouthia ekklesias.
12 Naos.
13 Gonyklisias.
14 Hemeronyktion.
11
stăpâneşte încă noaptea, şi dacă a venit ziua, ci fă-ţi răgaz mai degrabă pentru rugăciunea concisă cu mintea, cum ştii: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!”, dacă poţi şezând, iar dacă nu, şi întins în aşternut. Şi dacă, rugându-te aşa, îţi vine un somn mai ales în acest ceas, fie!, căci acest lucru e ceva firesc şi nu are nimic vătămător, nici contrar scopului. Iar dacă, rugându-te astfel, se ridică mişcarea cărnii — fiindcă ea se întâmplă mai ales la această oră — şi demonul atacă mai tare, dacă nu poţi respinge atacul prin rugăciunea cu mintea, ridică-te şi fă din îngenuncherile fixate, de care am vorbit, treizeci, şi spunând către Hristos şi Mama Lui o mică rugăciune împotriva acestei ispite, pe care ţi-o voi pune la sfârşitul cărţii de faţă, după care şezi iarăşi, ca mai înainte, la murmurarea rugăciunii cu mintea15. Iar dacă războiul te atacă din nou, fă iarăşi în chip asemănător, şi şezi iarăşi în chip asemănător. Iar dacă, poate, se înverşunează din nou şi nu încetează, atunci sculându-te începe rânduiala cântată [a Ceasurilor] zilei17, pe care eşti dator să o săvârşeşti cu ajutorul lui Hristos în fiecare zi, afară de duminică, aşa:
Dacă n-ai obiceiul a o cânta18 în locaş, ci în chilie, fă ca de obicei rugăciunea de început şi spune
15 Eis ten kata noun syntetmemenen proseuchen.
16 Eis ten kata noun meleten proseuches.
17 Tes psallomenes akolouthias tes hemeras.
18 Psallein.
12
Ceasul al Treilea şi al Şaselea împreună cu Tipica şi o catismă a Psaltirii dacă e iarnă din pricina micimii zilei, iar în zilele lungi două catisme.
Căci vreau ca o dată pe săptămână să reciţi19 în chilie toată Psaltirea, şi dacă e Postul Mare, şi dacă nu e. De aceea, când spui dimineaţa o catismă, din pricina scurtimii zilei, cum spuneam, seara la Pavecerniţă spune două din pricina mărimii nopţii; dar în celălalt timp fă invers, pentru că intervalul nopţii şi zilei se schimbă. Iar dacă Ceasurile le cânţi poate în locaş, atunci în chilie, după sus-zisul început şi „Veniţi să ne închinăm”, spune de îndată „Psalmul 50”, după care începe, cum am spus, Psaltirea şi după ea spune un canon către Domnul, pe care-l vrei.
După asta citeşte partea sfintei Evanghelii rânduită pentru tine, fiindcă eşti dator să citeşti în fiecare săptămână un evanghelist, pe care împărţindu-l pe cele şapte zile, citeşte partea pentru fiecare zi. După care, făcând cincizeci de îngenuncheri, fă apolisul. Apoi, dacă nu te întrerupe o necesitate foarte presantă, dă o mică scurtă parte şi rugăciunii cu mintea20, fiindcă acest lucru e foarte folositor după terminarea psalmilor.
După asta fă o mică citire21. Iar citirea să fie pentru început din cuvintele fericiţilor părinţi sub
19 Stichologein.
20 Te kata noun proseuche.
21 Anagndsis.
13
formă de capitole — ale „Scării” sau ale sfântului Isaac —, două sau trei file.
După care fă citirea dumnezeieştilor Scripturi, ale Vechiului şi Noului Testament, şi ale explicărilor sfinţilor la ele, şi un lucru manual22, dar nu neîncetat, ci simplu şi liber, câtă tărie îţi va da Domnul. Iar restul timpului să ţi-l umple murmurarea ascunsă a rugăciunii23 şi şezând, şi stând în picioare, şi umblând.
Şi când vine seara, spune Pavecerniţa rânduită, recitarea catismei Psaltirii sau a celor două catisme, cum am zis mai sus, şi un canon al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, metanii şi apolis. După care, şezând, citeşte mai întâi partea rânduită a Apostolului, fiindcă eşti dator să împarţi Faptele Apostolilor şi toate Epistolele pe zilele a patru săptămâni şi aşa să citeşti, cum spuneam, în fiecare seară o parte. După asta citeşte puţin, cât vrei, din mai sus-zisele capitole şi cuvinte ascetice ale sfinţilor. Şi aşa făcând îngenuncherile rânduite pentru tine, ca să ajungi la toate cele trei sute pentru o zi şi o noapte, şezi iarăşi la rugăciunea cu mintea, spunând mai întâi sfântul Simbol al credinţei; fiindcă aşa ne-au predat purtătorii de Dumnezeu părinţi să-l spunem şi când ne ridicăm din aşternut, şi când mergem spre culcare. Şezând
22 Ergocheiron.
23 He krypte tes euches melete.
14
deci la murmurarea rugăciuni24 câtă tărie îţi va da Hristos, odihneşte-te în aşternut cu aceeaşi murmurare, ca somnul să te prindă în această stare. Aşa să se facă acestea când nopţile sunt mai mari; iar vara, ziua fiind foarte mare, toate acestea să-ţi servească de dimineaţa până seara.
Cât despre Pavecerniţe, mi se pare frumos ca în cele două postiri de patruzeci de zile: în Postul Mare şi în cel dinaintea Naşterii lui Hristos, să o spui în fiecare zi pe cea mare, afară de sâmbete, duminici şi sărbători. Iar în tot anul, afară de cele Cincizeci de zile25, de cele Douăsprezece zile26, de săptămâna lăsatului de brânză şi zilele mai sus-zise, împărţind-o în două, spune într-o zi jumătate, iar în următoarea cealaltă jumătate.
Părinţii au hotărât o singură masă27 pe zi pentru toată săptămâna. Pentru tine, care ai o slăbiciune, îţi va fi de ajuns să mănânci o dată pe zi în zisele două posturi mari de trei ori pe săptămână: lunea, miercurea şi vinerea. Iar dacă nu poţi asta, fie şi de două ori: miercurea şi vinerea, dacă nu împiedică o slăbiciune. În restul săptămânilor anului, vara până la culesul viilor să mănânci doar o dată pe zi. Dar după asta, când zilele sunt scurte, să mănânci o dată pe zi miercurea şi vinerea. Părinţii
24 Tés proseuchés meletés.
25 Dintre învierea Domnului şi Pogorârea Duhului Sfânt
26 Dintre Naşterea şi Arătarea Domnului.
27 Monositia.
15
mai cer ca în fiecare miercuri şi vineri să se bea doar apă. Tu însă, având o slăbiciune, ai venindu-ţi în ajutor canonul apostolic, fiindcă acela cere înaintea altora postirea în zilele mai sus-zise, dar adaugă şi, „afară de o slăbiciune”28. Tu deci, având o slăbiciune mai ales cu stomacul, nu vei bea doar apă şi vei putea încerca acest lucru doar vara. Deci dacă, încercându-l, îl vei putea face cu ajutorul lui Dumnezeu, foloseşte-te de el doar în acel timp, pentru că e un lucru foarte bun şi foarte folositor. Fiindcă şi locul acesta este foarte contrar şi dificil pentru cei mai mulţi oameni în ce priveşte această postire de la vin.
De la sfinţi am primit să nu postim toate cele Cincizeci de zile. Prin urmare, şi tu eşti dator să faci aşa şi să dezlegi fără nicio îndoială postirea în acele miercuri şi vineri. Zilele dezlegate de sfinţii apostoli şi părinţi eşti dator astfel să le dezlegi cum a fost fixat de aceia şi să nu preferi în acelea voinţa proprie şi judecata proprie, cum îi vedem făcând pe unii — căci şi acest lucru este desfiinţarea unui canon predat şi asta fără o necesitate —, şi anume cele Douăsprezece zile, săptămâna dinaintea lăsării de carne, săptămâna brânzei, ziua dumnezeieştii Bune Vestiri şi toate sărbătorile Domnului, şi toate cele Cincizeci de zile.
Dar pentru că lucrul căutat în toate e micşorarea sau chiar suprimarea cu ajutorul lui Dumnezeu
28 Canonul apostolic 69: dicha astheneias.
16
a patimilor celor trei părţi ale sufletului, lucru pe care îl lucrează în principal, potrivit purtătorilor de Dumnezeu părinţi, înfrânarea cuprinzătoare — fiindcă, potrivit acelora, ea îl poartă pe om spre umilinţa trupească şi sufletească —, nu trebuie să te sârguieşti pentru postire, mai ales tu, care din pricina slăbiciunii trupului, nu eşti în stare de asta, ci pentru înfrânarea generală, cum spuneam. Cât despre mâncăruri şi băutura de vin, ştiu că eşti înfrânat cu harul lui Hristos şi nu e nevoie de cuvânt. Dar trebuie să te sârguieşti tot timpul nu numai pentru înfrânarea parţială, ci pentru cea generală29 în cuvinte, în fapte, în gânduri şi prejudecăţi, mai ales în convorbirile cu cei apropiaţi şi obişnuiţi, şi să fugi după putinţă de cuvintele de prisos şi nefolositoare, de controversele inoportune cu prietenii, de amuzamentul şi glumele care, lucrate încontinuu şi fără frică, distrug în mare măsură şi pe nesimţite paza minţii şi murmurarea ascunsă, frica de Dumnezeu şi umilinţa şi toată aşezarea sufletului. Dar, potrivit dumnezeiescului apostol, „cine se întrece în lupte se înfrânează de la toate” [1 Co 9, 25].
în toate cele lucrate şi sârguite de tine, atât în cele simţite, cât şi în cele gândite, scopul să-ţi fie acela de a realiza binecuvântata şi mântuitoarea de suflete gândire umilă şi cuminţenie, compasiunea faţă de aproapele care imită pe Dumnezeu,
29 Meriken… katholou egkrateian.
17
îndurarea din suflet în toate şi iubirea deiformă şi foarte dumnezeiască, prin care are loc în cel sârguitor curăţia inimii.30 Şi ca să vorbim iarăşi ca sfinţii părinţi, sfârşitul acestora să-ţi fie împărăţia cerurilor, însuşi Dumnezeu, prin iubirea de oameni şi harul Său; de care să te învrednicească însuşi Domnul pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor. Amin.
Adu-ţi aminte totdeauna, rogu-te, şi de mine, păcătosul, care spun cele bune, dar nu fac nimic bun.
Despre cuminecarea cu dumnezeieştile şi de viaţă făcătoarele Taine e de prisos a-ţi scrie.
Iar la începutul fiecărei luni mi se pare lucru bun să cânţi în chilie împreună cu fraţii care sunt împreună cu tine rânduiala rânduită a tuturor sfinţilor, pe care am compus-o noi31, şi să liturghiseşti, pomenindu-i atunci şi pe cei adormiţi, pe cei de un sânge, pe toţi cei de o credinţă şi pe noi, nevrednicii.
Iar în seara de vineri a fiecărei săptămâni cântă la Pavecerniţă rânduiala Preasfintei Stăpâne Născătoare de Dumnezeu numită Acatist, fiindcă şi acest lucru e o predanie a sfinţilor bătrâni.
30 Tapeinophrosynen… sophrosynen… sympatheian… agapen.
31 Ed. Kourtesidou, 1992, PP. 53-73.
18
Rugăciune de chilie către Domnul Hristos
Doamne, eliberează-mă de păcatul cu fapta şi cu reaua obişnuinţă.
Doamne, izbăveşte-mă de judecăţile şi gândurile rele şi ruşinoase.
Doamne, izbăveşte-mă de imaginaţia nelalocul ei şi de lucrarea împătimită a simţirilor sufleteşti şi trupeşti.
Doamne, sădeşte în inima mea frica Ta, curăţeşte-mi gândul şi luminează-mi mintea întunecată, ca să mă uit doar la Tine şi numai spre Tine să privesc, Lumina cea adevărată, izbăvit de întunericul păcatului şi al demonilor cu nesfârşita Ta iubire de oameni şi bunătate, lăudându-Te pe Tine, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, Dumnezeul Unul în Trei Ipostase şi atotputernic, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Altă rugăciune personală sau monahală către Preasfânta Doamnă de Dumnezeu Născătoarea
Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, cea singură curată şi neîntinată la suflet şi la trup, singura ajunsă dincolo de toată curăţia, cuminţenia şi fecioria, singura ajunsă sălaş al întregului har al Atotsfântului Duh şi plecând de aici ai întrecut fără asemănare prin curăţia şi sfinţirea sufletului şi a trupului înseşi puterile fără materie
19
ale îngerilor, priveşte spre mine, cel spurcat, necurat şi murdar şi la suflet, şi la trup prin întinăciunea vieţii mele împătimite şi îngropate în plăceri, curăţă-mi gândirea împătimită, îndreptează-mi gândurile rătăcite şi orbite, punîn rânduială şi călăuzeşte-mi simţirile, eliberează-mă de obişnuinţa rea şi ruşinoasă a judecăţilor şi patimilor necurate care-mi tiranizează sufletul, opreşte-mi tot păcatul cu fapta şi cu gândul, şi dăruieşte trezie şi discernământ minţii mele întunecate şi ticăloase spre îndreptarea greşelilor şi căderilor mele, ca, izbăvit de întunericul păcatului, să fiu făcut vrednic să te slăvesc şi laud cu îndrăznire pe tine, singura mamă adevărată a Luminii celei adevărate, Hristos Dumnezeul nostru; că singura după El şi pentru El eşti binecuvântată de toată făptura văzută şi nevăzută, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Scrisoarea bătrânului Teoctist către un frate care l-a întrebat stăruitor cum să-şi ţină canonul/regula de rugăciune, fiind el foarte supărat de demoni şi îndoindu-se de acest canon1
Şi noi, iubite frate, am fost supuşi multor şi feluritor încercări, precum şi atacurilor barbarilor. Am suferit foame şi lipsuri şi orice fel de atac şi ispită demonică. Treizeci de ani am trăit aşa fără să fi aflat pace, împilat şi în suferinţe, cum stă scris: Am trecut prin foc şi prin apă” [Ps 65,12].
Am învăţat însă de la părinţii mei ceva prin experienţă şi acea cale adevărată şi netulburată pe care am găsit-o o trimit, frate, iubirii tale precum s-a zis: „Pune-ţi sufletul pentru fratele tău” [cf. 1 în 3,16].
Am găsit solidă şi foarte bună învăţătura acelui Iosif. Fiindcă erau multe discuţii între părinţi şi nu erau de acord cu privire la ce nu trebuia primit. Dar au predat ca începătorii să se ţină mai ales
1 După Adalberto Mainardi, „Le formule della preghiera esicasta nella tradizione russa antica”, în Vie per Bisanzio. Atti del VII Convegno dellAssociazione Italiana di Studi Bizantini (AISB), Venezia, 25-28 novembre 2009, Bari, 2012, vol. II, pp. 723-725.
21
de „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”, să facă închinăciuni cu metanii în mână, şi să o spună cu gura, când beau, mănâncă sau sunt pe drum, dar în ascuns, fără să o facă în afară, fără grabă şi fără să o spună de două sau de trei ori la fiecare respiraţie, ci să ţină răsuflarea până când o spun o singură dată toată. Şi asta să facă neîncetat.
Eşti un om bătrân, ştii cum ai fost învăţat: când cu limba, când cu mintea, şezând pe un scăunel în chilie, spune-o una după alta, fără grabă, ci rosteşte-o pe o singură răsuflare. Şi nu te îngriji în inimă dacă îţi vin atacuri demonice, vedenii sau lumini, mai ales de soare, fie înăuntru, fie în afară; nu te tulbura: sunt toate năluciri demonice. Această lucrare cere multă osteneală, linişte, smerenie, iubire egală faţă de toţi şi postire cu înfrânare noapte şi zi, afară de sâmbăta şi duminica, dar şi atunci cu măsură. Mai mult ca de la alte mâncăruri să te abţii de la miere. Lunea, miercurea, vinerea, un pahar de apă, în celelalte zile, trei pahare de apă la prânz. Dacă ţi-e sete, rabdă puţin, şi aşa până la o nevoie presantă.
Am stabilit această regulă aspră pentru eliberarea de atacuri. Pentru bătrâni, după discernământ, cum scrie sfântul Isaac, „cum ai început, aşa până la moarte”: cântare cu măsură, Psaltirea, cititul celor patru Evanghelii, privegherea cu liniştire şi măsură. Pentru tineri: osteneli, închinăciuni, cântare şi lucru manual, cum am stabilit.
22
Pe o zi şi o noapte, din septembrie până în aprilie, jumătate de Psaltire; din aprilie până în septembrie, şapte catisme, 300 de închinăciuni, 1000 de rugăciuni sau 600 complete. Dacă sunt sănătoşi şi mâncarea e gata, să facă 600 de metanii sau 1000, cât e cu putinţă, dar rugăciuni 2000, nu mai puţin de 1000 complete. Dacă sunt neputincioşi la trup, fie prin fire, fie prin rânduiala lui Dumnezeu, să facă închinăciuni cât îngăduie puterile proprii, dar să nu lase sub niciun chip Psaltirea şi rugăciunile. Cine nu poate sta în picioare să şadă sau să stea întins. Nu eu poruncesc să nu le lase, ci să nu le lase înaintea predaniei Bisericii. Fiecare lucru la timpul său: vecernia, pavecerniţa, miezonoptica, cei şapte psalmi şi cele trei mijloceasuri, şi toate celelalte cum se va fi poruncit, totul cu măsură. Vineri să nu facă închinăciuni după Ceasul al Nouălea, şi să le înceapă din nou duminică seara la „Acum slobozeşte”, la fel în praznicele Domnului şi ale sfinţilor, în care se face priveghere şi doxologie mare.
23
Preasfântul patriarh Luca1 Cum trebuie să-şi ducă viaţa monahul în chilia lui2
Pe o noapte şi o zi fă 2000 de rugăciuni [ale lui Iisus] nici stând în picioare la toate, nici şezând, ci când poţi stai în picioare, iar când nu poţi şezi. Metanii 300, nu toate deodată, ci cum vei putea. Lunea, miercurea şi vinerea mănâncă o singură dată, mănâncă uscat şi bea apă; dar dacă se întâmplă o slăbiciune, are dezlegare. În chilia sa să nu intre femei nici cu gândul. Dacă trec fraţii pe la chilia ta, primeşte-i şi odihneşte-i; dar tu să nu ieşi din rânduiala şi regula ta, decât dacă se întâmplă să fie un frate cinstit şi evlavios şi este nevoie şi este ora gustării; atunci dezleagă-o împreună cu el, dar cu măsură şi cu evlavie. Afară din chilia ta să nu-ţi faci nicio „mângâiere”, decât dacă dai pe
1 Luca Chrysoverghis, 1157-1170.
2 Ed. G.R. Parpulov, Towards a History ofByzantine Psalters, c. 850-1350 AD, Plovdiv, 2014, p. 302, după Athous Kutlum. 278 (AD 1335), ff. 200v—2011 şi Iviron 382 (secolul XV), ff, 414 415r. Cf. Regestes, nr. 1106.
25
drum de o casă cinstită şi evlavioasă; dar şi acolo să nu „mângâi” mai mult de trei pahare. În fiecare săptămână citeşte din Tetraevangheliar un evanghelist. Când dezleagă creştinii miercurile şi vinerile, dezleagă-le şi tu. De sărbătorile Domnului fă după rânduiala tipicului. Ai şi tu rânduiala de slujbă3 pe care o au creştinii, adică miezonoptică, utrenie, ceasuri, vecernie şi pavecerniţă. Ai şi o citire din Pateric şi din vieţile sfinţilor şi un lucru manual cât vei reuşi.
3 Akolouthia.
26
Altă dispoziţie1 despre monahii care nu ştiu carte2
Să fie cunoscut că am primit de la sfinţii noştri părinţi o rânduială3 despre psalmodia şi canonul celor simpli şi fără carte. Pentru întreaga Psaltire, 6000 de rugăciuni „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!”. Pentru jumătate de Psaltire, 3000 de rugăciuni. În loc de o catismă de Psaltire, 300 de rugăciuni şi în loc de o „Slavă” a Psaltirii, 100 de rugăciuni. Această regulă să o păzească cei care nu ştiu să scrie şi vor mântuirea lor.
Pe o noapte şi o zi să facă 3000 de rugăciuni — adică o jumătate de Psaltire —; la vecernie, 300 de rugăciuni; la pavecerniţă, 500; la utrenie, 1400; la Ceasul al Treilea, 300; la Ceasul al Şaselea, 300; şi la Ceasul al Nouălea, 200. Să facă şi metanii după puterea fiecăruia: unul 300, altul 600; iar dacă e tânăr şi uşor, să se forţeze să facă până
1 Diataxis.
2 Ibid., p. 309, după Athous Kutlum. 278 (AD 1335), f. 201.
3 Taxis.
27
la 1000. Şi când vrea să-şi înceapă canonul, mai întâi să facă 3 metanii şi să-şi sărute crucea, iarăşi 3 metanii, şi să spună stihul „Pentru rugăciunile sfinţilor părinţilor”, Sfinte Dumnezeule, Preasfântă Treime, Tatăl nostru, şi aşa să înceapă să se roage. Acesta e canonul pentru cei care nu ştiu carte.
Sfântul Sava, întâiul arhiepiscop şi luminător al Serbiei
Regula chiliei din Karyes1
(1199)
„Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii şi înţelegere bună este pentru toţi cei care o fac pe ea” [Ps 110,10]. Cum spune marele apostol Pavel: „Cele ce ochiul n-a văzut, urechea n-a auzit şi la inima omului nu s-a suit” [1 Co 2, 9]. De aceea, auzind asta, oricine doreşte să se mântuiască trebuie să se străduiască să umble pe calea cea strâmtă [cf. Mt 7,14] că scurtă e, preaiubiţi fraţi, calea noastră, ca fumul e viaţa noastră, abur, pământ şi cenuşă, vine pentru scurt timp şi piere
1 Traducere după versiunea greacă editată de Ph. Meyer, Die Haupturkundenfur die Geschichte derAthoskloster, Leipzig, 194 PP. 184-187, confruntată cu sulul manuscris slavon original (74 cm) semnat în autograf şi cu pecete păstrat în biblioteca mănăstirii athonite Hilandari (www.hilandar.info: Karejski Tipik), ed. VI. Corovic, Spisi Svetoga Save, Belgrad, 1928, pp. 5-13 şi trad. engl. G. Dennis în Byzantine Monastic Foundation Docu ments. A Complete Translation of the Surviving Founders ”1। ilui and Testaments, ed. J.P. Thomas şi A.C. Hero, Dumbarton ( )nk Studies 35, 2000, pp. 1331-1337.
29
repede. Osteneala vieţuirii noastre este mică, dar răsplata mare şi fără sfârşit.
De aceea şi eu, cel din urmă şi mai păcătos dintre toţi, slab şi leneş în cele duhovniceşti, venind în Sfântul Munte am găsit luminători aleşi de Dumnezeu nevoindu-se în felurite chipuri în asceza duhovnicească. Şi întărindu-mi slăbiciunea şi ostenindu-mă după putere, am zidit o sfântă mănăstire [Hilandari] Preasfintei Stăpâne Născătoare de Dumnezeu chinovie sfântă şi în Karyes chilii destule pentru egumen şi fraţi să stea când vor veni aici.
Tot aici, în locul Orahovici am zidit loc de liniştireisihie2 cuviosului şi de Dumnezeu purtătorului părintele nostru Sava cel Sfinţit pentru doi sau trei fraţi, cum spune Domnul: „Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele meu, acolo sunt şi Eu împreună cu ei” [Mt 18, 20].
De aceea cunoscut fie tuturor că las această poruncă, să nu aibă vreo autoritate asupra acestei chilii a sfântului Sava nici protosul [Sfântului Munte], nici egumenul mănăstirii noastre, nici altul dintre fraţi, ca să tulbure pe cel care locuieşte în ea şi să-şi însuşească roadele care se găsesc acolo, sau veşmintele sfinte ale bisericii, sau cărţile sau celelalte de acest fel şi să le înstrăineze, sau egumenul să le ia în mănăstire sau să le împartă altora.
2 Hesychasterion.
30
Ci să se dea de către mănăstire lumânări, untdelemn şi tămâie spre pomenire, şi untdelemnul să fie şaizeci de litre. Iar pe celelalte le las la discernământul şi voia egumenului şi întregii frăţii în Hristos ca să dea de ajuns fratelui care locuieşte aici. Şi cred în Dumnezeu că, de vor păzi cele de mai sus, va avea îndeajuns orice lucru bun.
Cel pe care-l voi lăsa după moartea mea stăpân în acea chilie să rămână neschimbat până la sfârşitul vieţii. Iar după ce va muri, poruncesc ca alegerea celui peste locul acela să se facă în felul acest: egumenul şi ceilalţi fraţi ai sfintei mănăstirii mele să se adune şi să aleagă unul din fraţi cu frică de Dumnezeu şi vrednic să locuiască în acea chilie şi să-l trimită acolo.
Şi acela să aibă toată autoritatea în acea chilie, cum am spus, şi nici mănăstirea, nici egumenul să nu aibă autoritate asupra acelei chilii. Dar să nu fie trimis acolo cu daruri/mită cineva neîncercat şi nevrednic de această purtare duhovnicească.
Cel care locuieşte acolo e dator să păzească neclintită cu mare atenţie această regulă3: lunea, marţea, miercurea şi vinerea să nu guste nici untdelemn, nici vin, şi în cele cinci zile ale săptămânii să păzească o singură masă pe zi, iar sâmbăta şi duminica să dezlege la peşte şi brânză şi să mănânce de două ori pe zi.
3 Typon.
31
în sfântul şi marele post al Păresimilor, sâmbăta şi duminica, să dezlege numai la untdelemn şi vin, iar în posturile Naşterii lui Hristos şi al Sfinţilor Apostoli peste săptămână neschimbat, cum am însemnat mai sus.
La slujbe să păzească această regulă: utrenia şi vecernia după obicei. La utrenie tot anul să citească trei catisme, iar la vecernie la „Doamne, strigat-am fără tropar. Ceasurile să le citească fiecare separat; Ceasul întâi fără psaltire, la Ceasurile al Treilea, al Şaselea şi al Nouălea trei catisme, cu metanii după obicei, şi la fiecare catisma la „Veniţi să ne închinăm” trei metanii, iar la sfârşit la „Aliluia” alte trei metanii. La sfârşitul vecerniei şi utreniei, la „Cu noi este Dumnezeu”, la sfârşitul Psaltirii, al Ceasurilor şi al Miezonopticii şi când se spune „Dumnezeule, milostiveşte-Te spre noi” — douăsprezece metanii.
Miezonoptica să o citească în biserică cu „Fericiţi cei fără prihană” [Ps 118] şi trei catisme şi canonul paraclis al Născătoarei de Dumnezeu şi ce rămâne din Psaltire fie ziua, fie noaptea, numai să sfârşească o Psaltire în fiecare zi.
Sâmbătă seara să facă priveghere după obicei: „Binecuvântat”, „Sfinte Dumnezeule”, Psalmul Cincizeci, apoi canonul privegherii, după care să citească din Evangheliar un evanghelist, sau jumătate, şi apoi să înceapă utrenia. După cei Şase Psalmi, „Dumnezeu este Domnul” [Ps 117] trei
32
catisme din Psaltire, „Fericiţi cei fără prihană” [Ps 118], Binecuvântările [învierii], catismele [poetice] şi o citire, antifoanele, „Toată suflarea”, Evanghelia, „învierea lui Hristos”, Psalmul Cincizeci şi canoanele învierii cu stihologii.
Despre dumnezeieştile Liturghii, după putinţă, de praznicele împărăteşti. Cu mare atenţie cel ce locuieşte chilia să facă însă privegherile, cu gândul la cuvântul Domnului: „Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispite. Căci duhul este înflăcărat, dar trupul e neputincios” [Mt 26,41]. Căci mâncaţi rodul ostenelilor voastre şi, de le veţi face, veţi fi fericiţi.
Am scris această regulă pentru slujbe sau pentru dezlegarea postirii şi cer să nu fie schimbată, nici lăsată, afară numai de o constrângere foarte mare şi inevitabilă, adică o boală, după care cu şi mai multă putere. Iar dacă se întâmplă să vină un prieten pentru mângâiere să facă pogorământ de la postire, afară de miercurea şi vinerea.
Cât despre libertatea locului acelei chilii, jur pe Domnul nostru Iisus Hristos şi pe Preasfânta Sa Mamă, precum am scris aici, aşa să rămână întotdeauna. Iar dacă va îndrăzni cineva să supere cumva pe cel ce locuieşte în chilie sau va îndrăzni să ia de acolo şi să înstrăineze, fie cărţi, fie icoane, fie altceva din cele ce se găsesc acolo, să fie anatema şi legat de Sfânta Treime de viaţă făcătoare şi nedespărţită, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, şi de mine, păcătosul,
33
şi să fie de neiertat, şi în veacul de acum, şi în cel viitor.
De aceea am scris şi semnat acest înscris al meu în anul 6707 [= 1199],
ultimul dintre toţi, Sava păcătosul
Un patriarh isihast şi canonul de chilie al monahilor
Patriarh al Constantinopolului în două rânduri în al treilea sfert al secolului XIV, sfântul Filotei Kokkinos (circa 1300—1377) e o formidabila personalitate duhovnicească, teologică şi bisericească cu un rol decisiv în definirea, apărarea şi afirmarea Ortodoxiei în veacul XIV.1
1 în absenţa încă a unei monografii, se fac referiri încă la articolele mai vechi din Dictionnaire de théologie catholique XII2 (1935), col. 1498-1509 (V. Laurent); Theologikë kai ëthikë enkyklopaideia XI (1967), col. 1119-1126 (St. Kourouses); Dictionnaire de spiritualité XII1 (1984), cl- 1389-1392 (A. Solignac), şi H-G. Beck, Kirche und theologische Literatur im byzantinischen Reich, Munchen, 1959, PP. 723-727, depăşite acum de prezentările extinse oferite de D. Tsentikopoulos, 2001, partea I, şi M. Mitrea, 2017, partea I (çf. mai jos, n. 11). Indispensabile şi studiile: Marie-Hélène Congourdeau, „Deux patriarches palamites en rivalité: Kallistos et Philothée, în Le Patriarcat Œcuménique de Constantinople au XIVe-XVe siècles: rupture et continuité (Rome, 5-7 décembre 2005), Paris, 2007, pp. 37—53 şi Antonio Rigo, „Le Mont Athos entre le patriarche Jean XIV Calécas et Grégoire Palamas (1344-1346)”, în FIEPIBOAOS. Mélanges offerts à Mirjana ivojinovié, Belgrad, 2015, vol. I, pp. 259-284.
37
Schiţă biografică
Născut în jurul anului 1300 în Tesalonic într-o familie umilă, de origine evreiască, Filotei „Roşcovanul” (Kokkinos) a făcut studii clasice temeinice cu faimosul umanist Toma Magistrul (1280-1347). Atras de foarte timpuriu de viaţa monahală, a plecat în 1328 la Athos, mai întâi la Vatopedu, iar din 1331 la Marea Lavră, cunoscând şi ucenicind pe lângă figuri duhovniceşti de prim ordin cum au fost cuvioşii Sava Tziskos (1283- 1348), Germanos Marulis (t 1336) şi, mai ales, Grigorie Palama (1296-1359), ale căror extinse „vieţi” le va redacta ulterior. În vara anului 1340, a semnat faimosul „Tomos aghioritic”, prin care elita duhovnicească a monahismului athonit lua atitudine împotriva criticilor calomnioase ale lui Varlaam din Calabria împotriva isihaştilor apăraţi de Grigorie Palama. Alături de acesta se va afla în timpul controverselor teologice provocate de atacurile lui Grigorie Akindynos (1300-1348) în cursul războiului bizantin din anii 1341-1347. În intervalul 1342-1345 a fost pentru scurt timp egumen al Marii Lavre a Athosului. În primăvara anului 1342 a venit la Constantinopol într-o delegaţie athonită pentru a susţine cauza renunţării la războiul civil care-i opunea pe membrii regenţei minorului Ioan V Paleologul ostili lui Grigorie Palama (arestat şi condamnat în 1344), condusă de patriarhul Ioan XIV Calecas, marelui domestikos Ioan Cantacuzino, susţinător al isihaştilor. În 1345-1346, Filotei a redactat două prime tratate dogmatice despre lumina taborică împotriva lui Akindynos şi în apărarea isihaştilor.
în februarie 1347, Ioan Cantacuzino a intrat în Constantinopol şi a preluat conducerea regenţei încoronându-se ulterior coîmpărat. În locul lui Ioan XIV, depus de un sinod, în mai a fost ales un nou patriarh
38
în persoana lui Isidor Buchir (1300-1349), ucenic al lui Grigorie Palama. Acesta a hirotonit ca episcopi treizeci şi doi de monahi isihaşti, în frunte cu Grigorie Palama ca mitropolit al Tesalonicului şi Filotei Kokkinos ca mitropolit al Heracleii în Tracia (devastată în octombrie 1351 de genovezi). În locul lui Isidor, retras din scaun grav bolnav în 1349, a fost ales patriarh — spre marea deziluzie a mitropolitului Filotei — egumenul athonit de la Iviron, Calist (cca 1300-1363), ucenic al cuviosului Grigorie Sinaitul (1275-1346).
în ciuda rivalităţii lor, Filotei şi Calist au colaborat strâns la dogmatizarea teologiei energiilor necreate a lui Grigorie Palama în Sinodul decisiv de la Vlaherne din mai-august 1351, prezidat (cum arată celebra miniatură din codicele Paris, gr. 1242) de Ioan VI Cantacuzino înconjurat de patriarhul Calist şi de mitropoliţii Grigorie Palama al Tesalonicului, Filotei al Heracleii şi Atanasie al Cyzicului. Filotei este cel care a redactat acum celebrul „Tomos” dogmatic al Sinodului, precum şi aclamaţiile şi anatemele introduse cu acest prilej în Sinodiconul Ortodoxiei. Tot mitropolitul Filotei va combate cele zece „antiretice” critice ale lui Nichifor Gregoras la adresa „Tomosului” cu un şir de cincisprezece (3 + 12) „antiretice” în apărarea celor şase puncte dogmatice ale documentului sinodal.
Refuzând să-l încoroneze coîmpărat pe prinţul Matei, fiul lui Ioan VI Cantacuzino, patriarhul Calist a fost depus în vara lui 1353 de sinodul patriarhal, care l-a ales ca urmaş în scaun pe Filotei Kokkinos. Păstorirea sa n-a durat însă decât un an şi jumătate. În iarna anului 1354, Ioan VI Cantacuzino a fost obligat să abdice de Ioan V Paleologul, intrat în Constantinopol cu sprijin genovez, fiind tuns în monahism (sub numele de Ioasaf). A revenit acum pe tronul patriarhal şi Calist pentru o a doua păstorire care a durat până în vara
39
anului 1363. În tot acest interval, Filotei Kokkinos a stat retras la mănăstirea constantinopolitană Hristos Cel de Necuprins (Akataleptos), unde a desfăşurat o fecundă activitate literar-teologică, redactând între altele ample compoziţii hagiografice şi apologetice ale „vieţilor” sfinţilor contemporani: cuviosul Sava de la Vatopedu, Isidor patriarhul şi Grigorie Palama (+14 noiembrie 1347), al cărui cult l-a promovat pictându-i icoana şi scriindu-i „slujba” ca a unui „nou Hrisostom şi al patrulea „nou teolog”.2
Patriarhul Calist murind în august 1363 la Serres, în Macedonia sârbă, unde se afla în fruntea unei delegaţii care negocia restabilirea relaţiilor canonice dintre Biserica sârbă şi Patriarhia Ecumenică aflate în schismă, Filotei a revenit şi el în scaunul patriarhal pentru o a doua, ultimă, activă şi glorioasă păstorire (oct. 1364sept. 1376) marcată de realizarea cu succes a trei obiective esenţiale pentru afirmarea şi menţinerea Ortodoxiei. Primul a fost finalizarea receptării oficiale a isihasmului şi teologiei sale în sinodul patriarhal din aprilie 1368 — convocat pentru a sancţiona agitaţia antipalamită a monahului tomist de la Marea Lavră, Prohor
2 întreg dosarul filotean al „vieţii” şi „slujbei” sfântului Grigorie Palama şi al „tomosurilor” palamite, poate fi citit în traducerea mea în volumele: Sfântul Grigorie Palama, Tomosuri dogmatice viaţa slujba. Scrieri I, Deisis, Sibiu, 2009: pp. 457-646 „Viaţa” sfântului Grigorie Palama; pp. 647-683 „Slujba” pentru 14 noiembrie; pp. 271-332 „Tomosul” Sinodului din 1351; PP. 359-368 anateme şi aclamaţii din „Sinodiconul Ortodoxiei; PP. 341-352 „Mărturisirea de credinţă” din 1352 şi „Tomosul sinodului din 1368, pp. 409-448. Şi în Canonul Ortodoxiei. Sinodul VII Ecumenic. 2. Definitivând dogmatic orthodoxia (815-1351), Deisis, 2020, pp. 875-920 „Tomosul” din 1351 Şi pp. 927-956 „Tomosul” din 1368, iar pp. 1017-1024 „Sinodiconul Orthodoxiei”.
40
Kydones (1330-1371), fratele prim-ministrului imperiului, Dimitrie Kydones (1326-1398) — prin canonizarea oficială a venerării liturgice a sfântului Grigorie Palama.3 Gestul simbolic se înscria în rezistenţa Bisericii bizantine faţă de politica unionistă a filo-latinului Dimitrie Kydones, care l-a determinat în octombrie 1369 pe împăratul Ioan V Paleologul, aflat la Roma, să ceară papei primirea în Biserica Romei. Patriarhul Filotei a înţeles că a sosit momentul desprinderii Bisericii de imperiu4 şi a preluat „de facto” funcţia de lider spiritual al lumii ortodoxe, pe care a susţinut-o în unitate şi rezistenţa spirituală prin ridicarea în 1375 a anatemei Bisericii Sârbe şi numirea de mitropoliţi şi ierarhi isihaşti. Cum au fost Eftimie, patriarhul Târnovei (1375- 1393), în Bulgaria; bulgarul Kiprian, ucenicul lui Eftimie, promovat ca mitropolit al Kievului (1375-1381) şi ulterior al Moscovei (1381-1382,1390-1406), dar şi prin crearea în 1371 la Severin a unei a doua mitropolii în Ungrovlahia5, înzestrată anterior cu o primă mitropolie la Argeş în 1359 de patriarhul Calist.
3 Cf. A. Rigo, „La canonizzazione di Gregorio Palama (1368) ed alcune altre questioni”, în Rivista di Studi Bizantini e Neoellenici 30 (1993), PP. 155-202 şi Gregorio Palamas e oltre. Studi e documenti sulte controversie teologiche del XIV secolo bizantino (Orientalia Venetiana 16), Florenţa, 2004.
4 Magistral interpretată de Petre Guran, Rendre la couronne au Christ. Étude sur la fin de lidée impérial byzantine (Supplémenta Études byzantines et post-byzantines 1), Heidelberg, 2021.
5 Cf. Lydia Cotovanu, „Deux cas parallèles doikonomia byzantine appliquée aux métropolites Anthime Kritopoulos de Severin et Cyprien de Kiev”, Revue roumaine d’histoire 42 (2003), pp. 16-90 şi 43 (2004), pp. 11-56 şi Dan I. Mureşan, „Philothée Ier Kokkinos, la Métropolie de Hongrovlachie et les empereurs de la terre”, în Istorie bisericească, misiune creştină şi viaţă culturală II, Ed. Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galaţi, 2010, pp. 335-401.
41
în august 1376 însă, Ioan V a fost detronat prin lovitură de stat de fiul său, Andronic IV Paleologul, care a ocupat timp de trei ani prin uzurpare tronul din Constantinopol. Refuzând să-l încoroneze, bătrânul patriarh Filotei a fost depus, murind la câteva luni, cândva în primăvara-vara anului 1377. Numele său, scos din diptice de patriarhul uzurpator Macarie, a fost reabilitat de patriarhul isihast Nil Kerameus (1380- 1388), care l-a şi canonizat. Fragmentele păstrate din „slujba” şi „sinaxarul” său bizantin au fost publicate în 1996, o altă „viaţă” şi „slujbă” a sfântului patriarh Filotei cu pomenire în 11 octombrie, compuse la Athos în jurul anului 1800, fiind editate încă din 1971.6
Editare şi redescoperire
Uitate în lumea ortodoxă în colapsul general al lumii bizantine sub impactul desăvârşirii ocupaţiei otomane a întregii Asii Mici şi al cuceririi treptate a întregii Peninsule Balcanice în chiar deceniile active ale îndelungatei sale vieţi, figura şi opera sfântului patriarh Filotei Kokkinos, „executorul testamentar al palamismului” (J. Gouillard), au fost denigrate sistematic în Occident de erudiţii umanişti greci greco-catolici din secolul XVII, ca, de exemplu, Leo Allatius (1588-1669), ca susţinător şi propagator al periculoaselor „erezii palamite”. Şi-au găsit însă un ardent promotor şi apologet în persoana polemicului apărător al Ortodoxiei care a fost patriarhul Ierusalimului, Dositei Notaras (1669-1707). În masiva sa antologie de texte polemice
6 Cf. Sofia Kotzabassi, „Eine Akolouthie zu Ehren des Philotheos Kokkinos”, Jahrbuch der österreichischen Byzantinistik 46 (1996), pp. 299-310, şi V. Dentakis, Bios kai akolouthia tou hagiou Philotheou patriarchou Konstantinoupoleös (13531354 kai 1364-1376) tou theologou, Atena, 1971.
42
Tomos agapis kata Latinon publicată în 1698 în Iaşi sub domnia lui Antioh Cantemir, patriarhul Dositei a publicat (imperfect) în replică cea mai vastă scriere a patriarhului Filotei: cele 15 antiretice împotriva lui Gregoras, precum şi cele două tomosuri sinodale palamite din 1351 şi 1368 7.
în primii ani ai secolului XVIII, eruditul filolog şi bibliograf J.A. Fabricius a întocmit pe baza cataloagelor fondurilor de manuscrise din bibliotecile europene o primă listă cu scrierile inedite ale patriarhului Filotei, inclusă în volumul XI al monumentalei sale Bibliotheca Graeca (14 volume, 1705-1728).8 Dar ele n-au atras atenţia editorilor occidentali. O excepţie notabilă a fost publicarea în 1860-1862 a Registrului cu acte oficiale ale Patriarhiei Ecumenice din anii 1315-1402 existent în două codice bizantine vieneze (Vind. hist. gr. 47 şi 48), incluzând un număr considerabil de acte din timpul celor două păstoriri ale patriarhului Filotei, o mină de informaţii de maximă importanţă pentru istoria întregului sud-est european medieval.9 Tot în a doua jumătate a secolului XIX,
7 Tomos agapis kata Latinon, Iaşi, 1698, text retipărit în PG 151,773-1186.
8 Bibliotheca Graeca XI, Hamburg, 1722. Listă retipărită în PG 154,711-718 alături de o Cuvântare la înălţarea sfintei Cruci, neautentică, şi de ampla Cuvântare autentică la sfinţii Trei Ierarhi editată anterior.
9 Editate de F. Miklosich şi J. Miiller: Acta et diplomata Graeca Medii Aevi sacra et profana. 1-2. Acta Patriarchatus Constantinopolitani 1315-1402, Viena, 1860-1862. Studiate în detaliu de J. Darrouzes: Les Regestes des actes du Patriarchat de Constantinople. 1. Les actes des patriarches. Fasc. 5. Les regestes de 1310 ă 1376, nr. 2347-2372 şi 2461-2681, Paris, 1977, Şi interpretate de J. Meyendorff, Byzantium and the Rine Russia. AStudy of the Byzantine-Russian Relations în lin from teenth Century, Cambridge, 1981; ed. II, St. Vladimirs Seminary Press, 1997.
Ediţia critică a Registrului Patriarhal realizată de bizantinologii vienezi H. Hunger, O. Kresten, J. Koder, şi M. Hinterberger e în curs de publicare sub auspiciile Academiei de ştiinţe din Viena în volumele seriei Das Register des Patriarchates von Konstantinopel: 1.1315-1331 (CFHB191), 1981; II. 1336-1350 (CFHB 192), 1995; HI-L350-1363 (CFHB 193), 2001.
43
clerici (D. Kleopas) şi filologi greci editează trei dintre amplele compoziţii hagiografice filoteene reprezentate de „Vieţile” sfinţilor Grigorie Palama (D. Kleopas, 1857)10 şi Sava cel Nou şi Isidor Buchir (A. Papadopouloskerameus, 1898 şi 1905); editările vor fi reluate abia după 1950.
în 1955, Georg Niggl (viitorul abate benedictin Thomas Niggl) a realizat şi prezentat ca teză de doctorat în bizantinologie la Universitatea din Munchen o „prolegomenă” filologică la viitoarea ediţie critică a operelor patriarhului Filotei. Rămasă inedită, lucrarea prezenta primul inventar ştiinţific complet (cu doar câteva inexactităţi) a scrierilor filoteene — polemice, hagiografice, omiletico-exegetice, poetice şi ocazionale — identificate în cataloagele de manuscrise greceşti publicate. Lista operelor a fost reluată şi prefaţată cu un eseu biografic într-o altă teză de doctorat susţinută în 2001 la Universitatea din Tesalonic de Dionysios Tsentikopoulos, nepublicată şi ea, dar accesibilă on-line. Întreg acest demers biobibliografic a fost reiterat riguros la standardele ştiinţifice actuale într-o recentă teză de doctorat susţinută în 2017 la Universitatea din Edinburgh de Mihail Mitrea ca parte introductivă la o excelentă investigaţie naratologică a operei hagiografice
10 Retipărită în PG 151,551-656.
44
filoteene dedicate „vieţilor” sfinţilor contemporani cu el, accesibilă şi ea on-line.11
S-a văzut astfel că, pe lângă amplele 15 antiretice împotriva lui Gregoras şi cele două „Tomosuri” din 1351 Şi 1368, Filotei a mai scris două tratate despre lumina taborică împotriva lui Akindynos, 14 capitole împotriva lui Akindynos şi Varlaam şi o epistolă dogmatică către un oarecare Petriotes. În afară de opere dogmatice, de la mitropolitul şi patriarhul Filotei ni s-au păstrat şi unsprezece importante scrieri omiletico-exegetice: trei omilii de explicări la Fericiri, două la vindecarea femeii gârbove (Luca 13), trei la Pilde 9,1 (înţelepciunea lui Dumnezeu şi casa ei), două la Psalmul 37 şi una la Adormirea Maicii Domnului. Sfântul Filotei a fost şi imnograf iscusit, autor a două slujbe complete (akolouthiai) — una la sfântul Grigorie Palama (14 noiembrie) şi alta la Toţi Sfinţii —, a 14 canoane imnografice (5 la Hristos, 2 la Hristos şi Maica Domnului, 2 la Maica Domnului şi 4 la sfinţi), 8 rugăciuni (4 la Hristos şi 4 la Maica Domnului) şi alte stihiri şi tropare. O parte importantă a operei filoteene e alcătuită din 14 vaste compoziţii hagiografice: 9 dintre ele sunt „metafraze” sau rescrieri ale unor vieţi de sfinţi din vechime: cele ale sfinţilor şi sfintelor martire Anysia, Fevronia şi Dimitrie, ale sfinţilor cuvioşi Onufrie şi Focas, precum şi 2 elogii la Sfinţii Apostoli şi unul, masiv, la Toţi Sfinţii; acestora li se adaugă 5 ample
11 Georg (Thomas OSB) Niggl, „Prolegomena zu den Werken des Patriarchen Philotheos von Konstantinopel”, Univ. Munchen, 1955. Dionysios Tsentikopoulos, „Philotheos Kokkinos. Bios kai erga”, Universitatea din Tesalonic, 2001; accesibilă online. Mihail Mitrea, „A Late Byzantine Hagiographer. Philotheos Kokkinos and His Vitae of Contemporary Saints”, Universitatea din Edinburgh, 2017, accesibilă on-line.
45
„vieţi” ale unor sfinţi isihaşti contemporani: cele ale cuvioşilor Nicodim, Germanos şi Sava cel Nou, şi ale sfinţilor ierarhi Isidor patriarhul şi Grigorie Palama. Un ultim grupaj e alcătuit din câteva scrieri ocazionale, în general cu caracter epistolar: un discurs şi o scrisoare de încurajare către credincioşii săi din Heracleea devastată în 1351 de genovezi; o extinsă mărturisire de credinţă din 1352; combaterea unei opinii a juristului bizantin Constantin Armenopoulos; un scurt tratat despre circumcizia vechi-testamentară; o regulă de viaţă în chilie pentru monahi; şi două „diataxe” sau scrieri cu caracter tipiconal-liturgic.
în anii 1980, a fost iniţiat în Tesalonic — în paralel cu editarea scrierilor sfântului Grigorie Palama (1962, 1966,1971…) — un program de editare a scrierilor autorilor bizantini originari din Tesalonic. În noiembrie 1983 a avut loc aici un simpozion dedicat sfântului Filotei12, iar profesori de teologie din Tesalonic publică în ediţii critice scrierile cu caracter omiletico-exegetic (Vasilios Psevtogas, 1981); primul volum al operelor hagiografice cu sfinţii din Tesalonic (Dimitrios Tsamis, 1985), şi primul volum cu operele dogmatice: cele 15 antiretice contra lui Gregoras (Dimitrios Kaimakis, 1983).13
12 Praktika theologikou Synedriou eis timen kai mnemen ton en hagiois patros hemon Philotheou archiepiskopou Konstantinoupoleds tou Thessalonikeos (14-16 noembriou 1983), Tesalonic, 1986.
13 Philotheou Kokkinou logoi kai homiliai, ed. V. Pseutogkas, Tesalonic, 1981. Philotheou Kokkinou hagiologika erga I: Thessalonikeis hagioi, ed. D. Tsames, Tesalonic, 1985. Philotheou Kokkinou dogmatika erga I, ed. D. Kaimakes, Tesalonic, 1983.
46
Restul scrierilor dogmatice14 şi hagiografice15 au rămas încă inedite. Compoziţiile imnografice au fost editate într-o teză de doctorat accesibilă on-line (Petroula Kourtesidou, 1992).16
„Diataxele” liturgice filoteene
Cele mai larg difuzate scrieri ale sfântului patriarh Filotei, deşi în majoritatea cazurilor copiate anonim, sunt însă fără îndoială două „diataxe” tipiconal-liturgice, mici scrieri cu instrucţiuni privitoare la rolul diaconului la privegherile de sâmbătă spre duminică şi la celebrarea Liturghiei cu preot. Amplu copiate, în diverse variante, traduse în slavonă în două rânduri, şi în final inserate anonim cu reguli de celebrare scrise cu roşu în cărţile liturgice tipărite: „Liturghierul” grec de la prima sa ediţie (Roma, 1526) încolo până astăzi, şi respectiv „Evhologhion”-ul (Molitfelnicul) „mare”.
Prima, intitulată „Rânduiala sfintei diaconii [diataxis hieras diakonias] sau cum serveşte diaconul împreună cu preotul la vecernia mare, utrenie şi liturghie, alcătuită şi promulgată de preasfântul patriarh ecumenic kyr Filotei”, fusese publicată de dominicanul J. Goar încă din 1647.17 Semnalată într-un mare număr de manuscrise de cercetători (Niggl şi Tsentikopoulos),
14 Exceptând cele două tratate despre lumina taborică editate de Petia Yaneva: Philotheos Kokkinos De Domini luce. Za Tavorskata svetilina (edition princeps), Sofia, 2011.
15 Mihail Mitrea anunţă ca fiind în curs de realizare ediţiile scrierilor filoteene rămase nepublicate.
16 Philotheou Konstantinoupoleos tou Kokkinou Poietika erga, ed. Petroula Kourtesidou, teză de doctorat, Universitatea din Tesalonic, 1992, accesibilă on-line.
17 în celebrul său Euchologion sive rituale Graecorum, Paris, 1647; ed. II corectată, Veneţia, 1730, pp. 1-8. Reeditată în PG 54.745-756.
47
n-a fost încă nici editată critic, nici studiată aplicat. Exceptând studiul de pionierat din 1988 al regretatului liturgist de la Institutul Pontifical din Roma, Robert Taft (1932-2018), dedicat Sfântului Munte Athos, „capitol final în istoria ritului bizantin”18.
După cum se ştie, până la cucerirea de către cruciaţi a Constantinopolului în 1204, în capitala imperiului coabitau ritul liturgic de la Sfânta Sofia — ritualul solemn şi amplu al slujbelor „cântate” (asmatike akolouthia), păstrat şi la Tesalonic până la cucerirea sa de otomani în 1429 şi descris de sfântul Simeon al Tesalonicului — şi ritul monahal al studiţilor cu o viaţă strict chinovială. Sinteza liturgico-monahală palestinianconstantinopolitană studită s-a difuzat în toată lumea ortodoxă, din Italia de Sud până în Rusia trecând prin Georgia. Ea a fost introdusă şi la Sfântul Munte Athos de cuviosul Atanasie Athonitul (+ 1003), întemeietorul în 963 a Marii Lavre de aici. Ritul monahal studit era caracterizat în principal de absenţa privegherilor de toată noaptea chiar şi în ajunul duminicilor şi al sărbătorilor împărăteşti, o pondere mai redusă a psalmilor în cadrul laudelor (în lunile de iarnă o Psaltire pe săptămână, iar în cele de vară o Psaltire pe trei săptămâni) şi canoane doar cu trei ode pentru zilele săptămânii, patru ode pentru sâmbăta şi nouă ode doar pentru duminica. Dar şi de săvârşirea Liturghiei Darurilor Presfinţite în fiecare miercuri şi vineri şi în toate zilele postirilor de peste an. Ritul monahal studit nu era însă singurul. La Lavra Sfântului Sava cel Sfinţit (+ 536) de lângă Ierusalim se formase un rit monahal
18 R. Taft, „Mount Athos. A Late Chapter in the History of the Byzantine Rite”, Dumbarton Oaks Papers 42 (1988), pp. 179-194. Cf. şi prezentarea de sinteză a aceluiaşi: The Byzantine Rite. A Short History, Collegeville, MI, 1992.
48
caracterizat de privegheri de toată noaptea în ajunul duminicilor şi al sărbătorilor, la care după cei Şase Psalmi se citea în trei stări toată Psaltirea cu lecturi din Faptele şi Epistolele Apostolilor, urmate înainte de Laude şi Doxologie în fiecare zi de toate cele nouă Ode biblice, pe a căror structură s-a construit începând din secolul VII canonul imnografic în nouă ode şi el. Odată cu triumful isihasmului la Athos asupra chinovialismului urban studit, în secolele XIII-XIV s-au impus aici şi ritul, şi tipicul palestinian „neosavait”, caracterizat de centralitatea privegherilor şi sporirea ponderii psalmilor în cadrul laudelor (o Psaltire pe săptămână în lunile de vară şi două Psaltiri în lunile de iarnă şi în Postul Mare), iar în Liturghie de înlocuirea vechilor Psalmi ai antifoanelor (Psalmii 91,92 şi 94) cu Psalmii 102,145 şi Fericirile de la aşa-numita TypikaObedniţă. În cuvintele pr. Robert Taft, „Athosul datorează lui Filotei influenţa sa nu numai în impunerea tipicului său neosavait în toată Ortodoxia, ci şi în canonizarea rubricilor athonite pentru Euharistie şi vecernie”19. Slujbele „cântate” de la Sfânta Sofia şi ritul monahal studit primiseră oricum în anii ocupaţiei latine a Constantinopolului o lovitură mortală din care nu şi-au mai revenit. După restaurarea ortodoxă în Constantinopol în anul 1265, slujbele s-au reluat de monahi potrivit ritului neosavait, mai simplu de celebrat, şi el a fost codificat în secolul XIV de Filotei, găsindu-se în majoritatea manuscriselor athonite din secolul XV, pe care s-au bazat primele ediţii ale cărţilor liturgice bizantine tipărite la Veneţia (1526-1546) care l-au impus în toată Ortodoxia până astăzi.
La fel de faimoasă e şi cealaltă „diataxă” filoteană, cu instrucţiuni privitoare la celebrarea Liturghiei cu
19 Ibid., p. 191.
49
diacon; copiată în multe manuscrise anonim cu titlul simplu: „Rânduială a dumnezeieştii Liturghii, în care sunt şi cele ale diaconului” (Diataxis tés theias Leitourgias, en é kai ta tou diakonou), în alte codice contemporane cu autorul poartă titlul explicit: „Rânduială a dumnezeieştii Liturghii, în care sunt şi cele ale diaconului, alcătuită de preasfinţitul mitropolit al Heracleii kyr Filotei, când era egumen în sfânta, cuvioasa şi strălucita mănăstire a Lavrei Marelui Atanasie, unde a şi alcătuit-o.”20 Până târziu, aproape de apariţia tiparului, bizantinii au continuat să copieze „euchologia”, culegeri de rugăciuni pentru preot sau episcop cu titluri simple, fără niciun fel de rubrici sau indicaţii tipiconale despre acte şi gesturi liturgice sau ecteniile diaconului. După anul 1000, acestea din urmă au început să fie inserate în anexe, iar indicaţiile tipiconale au început să fie codificate în mici manuale separate cu instrucţiuni liturgice, aşa-numitele „diataxe”21 iniţial pentru uzul arhiereilor sau patriarhilor, şi ulterior pentru cel al preoţilor şi diaconilor (cu un accent pe ritul tot mai complicat al „proscomidiei”). În secolul XIV apar două „diataxe” liturgice cu autor numit: „diataxa” egumenului, viitor patriarh, Filotei din 1342-1345, şi ampla „diataxă” liturgică patriarhală alcătuită în 1386 de diaconul notar patriarhal Dimitrios Gemistos22, fiecare
20 Pantel. 770Athous 6277, f. i49r, ed. Trempelas, 1935, p. 1.
21 Cf. R. Taft, The Great Entrance. A History of the Transfer ofGifts and other Preanaphoral Rites of the Liturgy of St. John Chrysostom (Orientalia Christiana Analecta 200), Roma, 1974, pp. XXXV—XXXVIII şi acelaşi, „Mount Athos. A Late Chapter in the History of the Byzantine Rite”, Dumbarton Oaks Papers 42 (1988), pp. 179-194.
22 Editată în variantele prescurtate de Hubert (1643), Papadopoulos-Kerameus (1890) şi Trempelas (1935). Ediţia critică a textului complet din codicele Vatop. 135 a fost realizată de pr. Alexander Rentei (actualmente profesor la St. Vladimirs Seminary, New York), într-o teză de doctorat nepublicată susţinută în 2003 la Institutul Pontifical Oriental – „The Fourteenth Century Patriarchal Liturgical Diataxis. Edition and Commentaiy”, Dissertatio ad doctoratum, Pontificium Institutum Orientalium, Studiorum, Roma, 2003 —, ale cărei rezultate au fost anunţate de acelaşi în articolul „The Origins of the Fourteenth Centuiy Patriarchal Liturgical Diataxis of Dimitrios Gemistos”, Orientalia Christiana Periodica 75 (2005), pp. 363-385. Textul integral din codicele Vatop. 135 a fost editat recent de monahii de la Vatopedu şi de P. Skaltis, Diataxeis tés theias Leitourgias kata to Batopaidina cheirographa ton ID aiona, Hiera Megiste Mone Batopaidiou I, Hagion Oros, 2019, pp. 87-136.
50
din ele circulând în mai multe variante. Tradusă în slavonă în trei rânduri, „diataxa” filoteană a circulat iniţial ca text separat, anexat „Liturghierelor” sau „evhologhioanelor”, ulterior fiind combinată cu textele rugăciunilor, devenind din manual pentru diaconi un ghid practic de celebrare a Liturghiei. Astfel a ajuns să fie încorporată sub formă de rubrici în prima ediţie a „Liturghierului” grec bizantin (Roma, 1528), şi cu adaptări şi prelucrări „aceste rubrici filoteene guvernează încă celebrarea actuală a dumnezeieştii Liturghii bizantine”23 la toate popoarele ortodoxe.
„Diataxa”24 liturgică filoteană a fost editată şi studiată intens încă din secolul XIX de liturgiştii ruşi.25 Dezvoltările
23 M. Zheltov, „A Slavonic Translation of the Eucharistic Diataxis of Philotheos Kokkinos from a Lost Manuscript (Athos Agiou Pavlou 149)”, în Toxotés. Studies for Ştefano Parenti, ed. D. Galadza (Analekta Kiyptopherrhés 9), Grottaferrata, 2010 PP. 345-359.
24 R. Taft, op. cit., p. 194.
25 Ni Krasnoselţov, Materiali dlea istorii cinosledovaniiu Liturghiisv. IoannaZlatausta, Kazan, 1889, PP. 36-79. Viuimihi din cod. Pantel. 770 a fost editată independent de A A I ml I rievski, Otzîv o socineniiM.I. Orlova Liturghia e IuMhi Velikogo”, Sankt Petersburg, 1911, pp. 309 341 pelas, Hai treis leitourgiai kata tous enAthenais kodikas, Atena, 1931, pp. 1-16. Iar cea din cel mai vechi codice Vatop. 480 a fost publicată recent de monahii de la Vatopedu şi de P. Skaltis, Diataxeis tes theias Leitourgias kata to Batopaidina cheirographa tou IDaiona, Hiera Megiste Mone Batopaidiou I, Hagion Oros, 2019, pp. 55-77.
51
şi adaptările ulterioare au eliminat însă caracteristicile iniţiale ale „diataxei” liturgice filoteene. Gândită ca manual pentru diaconi, instrucţiunile pun în evidenţă un rol al diaconului în celebrarea Liturghiei bizantine mai pregnant decât cel actual şi mai aproape de cel din primul mileniu. Astfel, în „diataxa” filoteană diaconul face el însuşi pomenirile la proscomidie scoţând şi miridele pentru acestea; atât înainte de Liturghie, cât şi la Heruvic, diaconul săvârşeşte tămâierile şi tot el singur ia Evanghelia înainte de citire şi sfântul Potir înainte de împărtăşirea credincioşilor. La Intrarea Mare primeşte şi poartă sfântul Disc „pe cap”, iar pomenirile sunt doar generale („Pe voi pe toţi”). Modul intrării în altar şi al depunerilor darurilor pe sfânta Masă e diferit de cel actual, dar dialogul cu preotul e cel corect: diaconul se roagă pentru preot: „Duhul Sfânt să vină peste tine…” în timpul anaforalei, apără darurile cu un evantai („ripidă”); din motive practice, stă de-a stânga preotului la „Cântarea de biruinţă…” pentru a putea ridica steluţa. La cuvintele de instituire şi la „Ale Tale…”, atât diaconul, cât şi preotul arată doar cu orarul şi cu mâna, nu ridică sfântul Disc şi sfântul Potir. Se încinge cruciş cu orarul nu la „Tatăl nostru”, ci la intrarea în altar etc.
Prin tăcerile ei „diataxa” athonită filoteană arată că în anaforaua euharistică de la Athos în anii 1340 nu intraseră încă nici troparul Ceasului al Treilea înainte de epicleză, nici cântarea,Axionului” mariologic (nici
52
tămâierile sfintelor Daruri din timpul acestuia), ambele atestate pentru prima dată în mod explicit în „diataxa” patriarhală a notarului Dimitrios Gemistos din 1386. Toate acestea sunt, cum s-a arătat recent într-o analiză de excepţie26, evoluţii care atestă pierderea conştiinţei unităţii anaforalei euharistice ca ansamblu şi dezintegrarea ei într-o succesiune de rugăciuni distincte, fiecare cu ecfonis şi cântare proprie, dar şi estomparea caracterului său anamnetic prin intervenţii cu sens penitenţial — ca recitarea troparului Ceasului al Treilea la epicleză27 — sau mimetico-dramatic — ca ridicarea darurilor la anamneză şi tămâierea lor la Axion care la origine însoţea rostirea dipticelor cu numele defuncţilor. „Axionul” era la început doar recitarea cu voce scăzută de către preot sau episcop, înainte sau după ecfonisul cu pomenirea Maicii Domnului („Mai ales pentru…”), a unui imn mariologic: iniţial „Bucură-te ceea ce eşti plină de har, Marie…”, înlocuit în secolul XIV de „Cuvine-se cu adevărat…” şi „De tine se bucură…”, rostite cu sens devoţional de preot şi preluate la sfârşitul aceluiaşi secol şi de cântăreţi. Interesant de menţionat în acest context este explicaţia originii miraculoase a introducerii lor în Liturghie: „Cuvine-se cu adevărat…” ar fi fost introdus ca urmare a arătării arhanghelului Gavriil unui ascet athonit (prăznuită
26 St. Parenti, Lanafora di Crisostomo. Testo e contesti (Jerusalemer Theologisches Forum 36), Munster, 2020, pp. 501- 535, dar şi 344-367 Şi 443-448.
27 Eruditul arhimandrit (ulterior episcop) Porfiri Uspenski auzise într-una din vizitele sale de studii la Athos, relatată în 1877, opinia potrivit căreia troparul ar fi fost introdus în anafora de patriarhul Filotei Kokkinos, care l-ar fi auzit în Liturghia sfântului Marcu cu prilejul unei vizite neconfirmate însă de sursele istorice pe care ar fi făcut-o la muntele Sinai; cf. Parenti, op. cit., p. 353.
53
în 11 iunie)28; iar „De tine se bucură…” a fost introdus în Liturghia sfântului Vasile cel Mare tot printr-o intervenţie miraculoasă a Maicii Domnului la o priveghere athonită cu scopul de a tranşa o dispută monahală produsă de rivalitatea celor doi patriarhi isihaşti din veacul XIV: Calist I susţinea pe „De tine se bucură…”, în timp ce Filotei pleda doar pentru „Cuvine-se cu adevărat…”.29
Regula de chilie filoteană
De un succes aparent limitat faţă de „diataxele” liturgice filoteene a avut parte în lumea bizantină regula de chilie a monahului isihast alcătuită de patriarhul Filotei la cererea unui monah sârguincios.30 Textul ei grecesc ni s-a păstrat copiat în finalul a numai două manuscrise31: Vatic. gr. 663, secolul XV, 231 f., aici ff. 223-229, miscelaneu ascetic care grupează învăţăturile avvei Dorotei, trei scrieri ale lui Marcu Ascetul, cele 400 de capitole despre iubire ale lui Maxim Mărturisitorul şi o antologie de fragmente din Isaac, Zosima şi Pateric; şi Oxon. Bodl.Auct. 4.04 (mise. 242),
28 Cf. E. Lamerand, „La legende âAxion estin”, Échos dOrient 2 (1899), pp. 277-230.
29 Nikolaos Vulgaris, Hiera katechësis ëtoi exegësis theias Leitourgias, Veneţia, 1681, pp. 165-166.
30 Cf. Niggl, p. 70; Darrouzès, Regestes, nr. 2678, 1977, p. 562; Tsentikopoulos, p. 365; Mitrea, pp. 94-95.
31 O circulaţie mult mai amplă a avut traducerea ei slavonă cu titlul Predanie atestată într-o serie de miscelanee ascetice manuscrise din Rusia medievală. O listă de 12 manuscrise a fost semnalată încă din 1972 de G. Prohorov. Traducere rusă a textului slavon la Aleksei Dunaev, Put k sviaşcennomu bezmolviu. Maloizvestnîie tvorenia sviatîh otţovisihastov, Moscova, 1999, pp. 139-146, ed. II Vizantiiskieisihastskie teksti, Moscova, 2012, PP. 436-442.
54
secolul XVI, ff. 398V-405, miscelaneu epistolar grupând diverse colecţii de epistole ale unor personalităţi celebre, cum sunt Libanius, Hrisostom, Vasile cel Mare, Grigorie din Nazianz, Synesius, dar şi ale unor personaje bizantine mai puţin cunoscute, codice descris exact în catalogul fondului de manuscrise oxonian încă din 1853. Semnalat deci încă din 1853, dar şi în 1950, 1955,1977, unicul opuscul direct isihast al patriarhului Filotei n-a atras atenţia cercetătorilor decât în 1993. Într-o antologie italiană de texte isihaste reprezentative din secolele XIII-XIV publicată în 1993, bizantinologul italian Antonio Rigo (Veneţia) includea o traducere parţială a textului regulii isihaste filoteene realizată pe baza codicelui Vatic. gr. 663 32 Textul grec a fost editat mai întâi în 2004 de bizantinologul bulgar Georgi Parpulov în consistenta secţiune de anexe a unei excelente teze de doctorat care îşi propune şi reuşeşte să fie o prolegomenă „pentru o istorie a Psaltirilor bizantine”.33
32 Padri esicasti. Lamore della quiete (ho tes hesychias eros). Lesicasmo bizantina tra ilXIII e ilXVsecolo, introduzione, traduzione e note a cura di Antonio Rigo, Ed. Qiqajon, Bose, 1993, pp. 175-180 Filoteo Kokkinos Ad un monaco zelante (sunt omise însă atât introducerea, cât şi finalul şi anexele) [trad. spaniolă: Silencioy quietud, Madrid, 2007, pp. 159-163]. Antologia italiană a lui Antonio Rigo include „metodele” de rugăciune isihastă ale lui Pseudo-Simeon şi Nichifor Athonitul, şi texte filocalice din Teolipt al Filadelfiei, Grigorie Sinaitul, Grigorie Palama (Triada 1,2), Calist şi Ignatie, Simeon al Tesalonicului, dar şi testamentul patriarhului Atanasie I, fragmente din „Viaţa” lui Maxim Kavsokalyvis şi Nifon Monahul, şi Tomosul Sinodului din 1341.
33 G.R. Parpulov, Towards a History ofByzantine Psalters, Ph. D. Art History, Chicago, 2004, pp. 495-505; ed. II: Towards a History of Byzantine Psalters, c. 850-1350 Al), llovdiv, 2014, pp. 303-308. Secţiunea E a anexelor conţine ediţii în premieră a şase importante reguli de rugăciune bizantine: cap. 29 al „Pandectelor” lui Nicon de la Muntele Negru; „diataxa” atribuită sfinţilor Sava şi Teodosie; „hypotypoza” lui Nichita Stithatul; răspunsul patriarhului Luca II Chrysoverghis; scrisoarea patriarhului Filotei Kokkinos, şi o regulă de rugăciune pentru monahii care nu ştiu carte — ultimele trei prezentate aici şi traduse mai sus (celelalte urmând să apară într-un alt volum).
55
Cum arată titlul şi prologul epistolar, avem de-a face cu un răspuns dat de patriarhul Filotei unui monah „sârguinciosserios” (spoudaios) aflat în fruntea unei mici comunităţi (chilii) monahale şi care i-a cerut să-i spună „cum anume trebuie să-şi ducă viaţa în chilia sa”. Deşi iniţial ar fi dorit să tacă, ruşinat de slăbiciunea personală care îl pune în postura inconfortabilă a unui legislator care nu realizează el însuşi regulile afirmate asemenea unui actor îmbrăcat în uniformă imperială pentru câteva ore în care joacă o piesă, Filotei declară că s-a lăsat convins să treacă peste impostura sa ca legislator (nomothetes) fără acoperire şi să răspundă provocat de credinţa şi seriozitatea celui care-l întrebase, asigurându-l că va spune pe scurt doar lucruri deja spuse de dumnezeieştii părinţi, adaptându-le situaţiei particulare a acestuia, cum i s-a cerut.
Intrând direct în temă, Filotei formulează, bazându-se pe câteva versete din Psalmi (32,2; 118,164 şi 15) şi pe două îndemnuri ale lui Hristos din Evanghelia după Luca (21,36 şi 18,1), dar şi pe un cuvânt al avvei Isidor din Pateric, principiul apostolic şi patristic general potrivit căruia pentru creştinul sârguinciosserios (spoudaios) nu există în „adevăratul cult” (latreiă) adus lui Dumnezeu — şi care constă din „psalmi”, „rugăciune” şi „citirea Scripturilor” — măsuri, momente prielnice, timpuri sau ore anume (metra, kairoi, chronoi, horai), pentru că toată viaţa sa trebuie să fie un astfel de timp
56
şi moment prielnic. Ţinând cont de slăbiciunea (astheneid) oamenilor, aceiaşi sfinţi părinţi au fixat totuşi şi anumite momente prielnice şi ore anume rânduite ca regulă (kanôri) şi legiferare indispensabilă pentru cei mici şi nedesăvârşiţi, de care nu au însă nevoie cei desăvârşiţi, care fac acestea încontinuu — principiu confirmat sfântului Pahomie cel Mare de un înger în faimoasa vedenie cu prilejul căreia i-a descoperit modul concret de viaţă — îmbrăcare, hrănire, locuire, rugăciune — al monahilor din chinoviile Tebaidei.34
34 Cf. textul complet al citatului din Istoria lausiacă, cap. 32, redat mai sus, p. 10, n. 10. Îngerul îi descoperise cuviosului Pahomie o regulă de rugăciune pentru monahi alcătuită din minimum douăsprezece rugăciuni ziua şi douăsprezece noaptea. Monahii mai ţineau şi două „sinaxe” (descrise de Ioan Cassian, Aşezămintele monahilor din Egipt II, 5-12), una în zori, alta seara, alcătuite fiecare din doisprezece psalmi. Sensul originar al „regulii îngerului” a fost interpretat de A. Veilleux (La liturgie dans le cénobitisme pachômien au quatrième siècle, Roma, 1968, PP. 138-158 şi 324-338) ca o regulă de rugăciune continuă în ritm de o rugăciune pe oră alcătuită din meditarea unor Psalmi distribuiţi pe ore (cf. Eusebiu, PG 23,1395-1396). Cf şi R. Taft, The Liturgy of the Hours in East and West, ed. II, Collegeville, MN, 1993, pp. 72-73 şi tot capitolul 4 (pp. 56-62) despre oficiul monahal egiptean şi spiritul rugăciunii sale. Taft reafirmă aici ipoteza lui J. Mateos care postulează existenţa în Egiptul secolului IV a unui rit monahal propriu distinct şi autonom faţă de ritul urban al catedralelor şi parohiilor. Dihotomie respinsă argumentat de Stig R. Froyshov, „The Cathedral-Monastic Distinction Revisited. Part I: Was Egyptian Desert Liturgy a Pure Monastic Office?”, Studia liturgica 37 (2007), PP. 198-216. Liturgistul ortodox norvegian demonstrează limpede că monahii n-au avut şi nu şi-au creat un ritual [akolouthia] propriu, aparte de cel urban, ci doar l-au suplimentat şi dublat cu o psalmodie continuă ca meditare/murmurare/rumegare [melete], interiorizare sau asimilare individuală permanentă a Scripturilor în dialogul nesfârşit cu Dumnezeu al unei rugăciuni neîncetate.
57
Asta înseamnă concret că toţi membrii „micii frăţii” monahale sunt obligaţi să împlinească, adunaţi în comun în lăcaşul bisericii (naos), toată rânduiala de slujbe a Bisericii (akolouthia tes ekklesias), dublând-o în chilie (kellion) cu o regulă (kandri) de rugăciune personală. Asupra acesteia din urmă se concentrează în răspunsul său Filotei urmărind viaţa monahului începând cu trezirea din somn dimineaţa şi până la adormirea sa seara. Îndată sculat din somn, monahul trebuie să rostească o întreită doxologie urmată de una din rugăciunile dimineţii din Ceaslov şi de recitarea Simbolului credinţei în drum spre biserică. În cazul când mai are timp, poate face aici 50 de rugăciuni cu plecarea genunchilor la pământ („metanii”) din cele 300 pentru fiecare zi şi noapte. Întors în chilie, să-şi facă răgaz în primul rând pentru „rugăciunea concisă cu mintea” (he kata noun syntetmemene proseuche), rugăciunea lui Iisus („Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!”), fie şezând, fie întins în pat. Somnul care poate veni în acest ceas e ceva normal. Anormală şi rezultat al unui atac demonic e „ridicarea cărnii”, ispita sexuală, „care se întâmplă mai ales la această oră”, şi ea trebuie combătută prin alte 30 de îngenunchieri încheiate cu o mică rugăciune specială către Hristos şi către Mama Lui, anexate de Filotei la finalul regulii sale de chilie; după care să reia „murmurul [melete] rugăciunii cu mintea”. În caz de persistenţă a ispitei, trebuie să înceapă rânduiala de psalmi a zilei. În cazul în care Ceasurile nu se spun în biserică, ci în chilie, după rugăciunea de început trebuie spuse (din Ceaslov) Ceasul al Treilea, Ceasul al Şaselea şi Tipica, cu o catismă a Psaltirii în zilele scurte de iarnă, şi două catisme în zilele lungi de vară — regula de bază e recitarea întregii Psaltiri o dată pe săptămână —, şi cu două catisme la pavecerniţă în lunile de
58
iarnă şi una în lunile de vară. Dacă însă Ceasurile au fost spuse în biserică, atunci dimineaţa în chilie monahul are un program de psalmi, citiri şi rugăciuni alternative: rugăciuni de început, Psalmul 50, Psaltirea şi un canon către Iisus Hristos, urmate de lectura zilnică din Evanghelie în ritmul de câte o Evanghelie pe fiecare săptămână, 50 de îngenunchieri şi apolis. Apoi o nouă sesiune de rugăciune a lui Iisus cu mintea, urmate de o mică citire patristică: două sau trei file din „Scara” sau sfântul Isaac Sirianul, şi de o citire biblică din Vechiul şi Noul Testament, cu explicări patristice, dar şi de un lucru manual — toate după putere, fără grabă, simplu şi liber — tot restul timpului urmând să fie umplut de „murmurarea ascunsă a rugăciunii” lui Iisus atât şezând, cât şi în picioare sau umblând.
Programul de chilie pentru seară include mai întâi recitarea Pavecerniţei35 cu o catismă sau două din Psaltire şi un canon către Maica Domnului, metanii şi apolis. Acestea sunt urmate de o a doua lectură biblică, din Faptele Apostolilor şi Epistolele lor, care trebuie toate citite pe parcursul a patru săptămâni, precum şi de o a doua lectură patristică, din capitolele şi cuvintele ascetice ale părinţilor. Programul de seară se încheie cu ultimele îngenuncheri, care trebuie să împlinească numărul de 300 pentru fiecare zi şi noapte, şi de o ultimă sesiune de rugăciune a lui Iisus cu mintea, terminate cu recitarea Simbolului credinţei. Somnul şi
35 Pavecerniţa Mare în toate zilele celor două posturi mari (al Paştelui şi al Naşterii), afară de sâmbete, duminici şi sărbători, în restul zilelor anului ea se împarte în două şi se pune jumătate într-o seară şi cealaltă jumătate în seara următoare. De altfel aşa-numita astăzi „Pavecerniţă mică” e de fapt a treia şi ultima parte a aşa-numitei „Pavecerniţe mari”.
59
trezirea trebuie să se facă în aceeaşi „murmurare” a rugăciunii lui Iisus.
Cea de-a doua parte a regulii de chilie filoteene e dedicată postirii şi înfrânării. Regula generală a părinţilor pentru monahi este o singură masă (monositiă) pe zi. Dată fiind slăbiciunea fizică,, a adresantului, Filotei reduce mâncarea o dată pe zi doar pentru lunea, miercurea şi vinerea săptămânilor celor două posturi mari de peste an. Regula cere şi ca în fiecare miercuri şi vineri monahii să bea doar apă. Adresantul are de partea sa canonul 69 apostolic, care permite excepţii de la stricteţea regulii în caz de „slăbiciune”, dar şi locul foarte greu de locuit de cei mai mulţi oameni în care îşi duce viaţa monahală. Postirea de miercurea şi vinerea se anulează („dezleagă”) ca regulă obligatorie în cele Cincizeci de zile de bucurie dintre înviere şi Pogorârea Duhului Sfânt şi cele Douăsprezece zile dintre Naşterea şi Arătarea Domnului, în săptămânile pregătitoare ale brânzei şi lăsării de carne, de Buna Vestire şi de toate sărbătorile Domnului.
Postirea trupească — precizează Filotei — este însă doar una din cele două tipuri de înfrânare (enkrateiă) ascetică, şi anume cea exterioară şi parţială, de la care slăbiciunea trupului permite derogări şi dispense. Mai importantă şi lipsită de orice derogare este înfrânarea generală, cuprinzătoare (cf. 1 Co 9, 25), al cărei scop este micşorarea şi suprimarea patimilor interioare ale celor trei părţi ale sufletului — concupiscentă, irascibilă şi raţională — şi care se realizează prin controlul cuvintelor, gândurilor şi ideilor, manifestată în convorbirile cu cei apropiaţi, în fuga de vorbele inutile, controverse inoportune, de amuzamente şi glume, care împiedică paza minţii şi buna aşezare a sufletului. În toate scopul monahului este atingerea gândirii umile,
60
a compasiunii, milei şi iubirii deiforme prin care se realizează curăţia inimii, iar sfârşitul e împărăţia cerurilor.
în trei post-scriptumuri rapide, Filotei spune mai întâi adresantului că socoteşte de prisos să-i scrie şi despre cuminecarea cu sfintele Taine şi-i recomandă ca la începutul fiecărei luni să cânte la chilie împreună cu fraţii slujba tuturor sfinţilor pe care a compus-o, iar în seara fiecărei zile de vineri să cânte Acatistul Maicii Domnului.
Ecouri anterioare şi ulterioare
Prescripţiile regulii isihaste de chilie a patriarhului Filotei par a fi o dezvoltare a regulii concise similare atribuite predecesorului său din secolul XII, patriarhul ecumenic Luca Chrysoverghis (1157-1170) publicate tot de G. Parpulov.36 în răspunsul său sumar adresat unui monah care l-a întrebat cum anume trebuie să-şi ducă traiul în chilie, patriarhul Luca îi fixează pentru cele 24 de ore ale unei zile şi nopţi rostirea a 2000 de rugăciuni ale lui Iisus — echivalentul a 100 de rugăciuni pe oră excluzând patru ore pentru somn —, dar şi săvârşirea de 300 de metanii mari (cu îngenuncheri), citirea unei evanghelii pe săptămână, post aspru (hrană uscată o singură dată pe zi) în fiecare miercuri şi vineri, cu mici derogări în caz de vizite şi respectarea desfiinţării postirii în perioadele de bucurie şi de sărbători potrivit tipicului general al Bisericii; şi îi aduce aminte că absolut obligatorie pentru toţi monahii este rânduiala slujbelor „pentru toţi creştinii”: miezonoptică, utrenie, ceasuri, vecernie şi pavecerniţă, unită cu citirea din Pateric şi Vieţile Sfinţilor, precum şi un lucru manual, cât reuşeşte să facă.
36 G.R. Parpulov, 2014, p. 302.
61
O altă „dispoziţie” editată de acelaşi bizantinolog bulgar37 adaptează aceste prevederi pentru monahii care nu ştiu să citească, cărora le stabileşte o regulă (diataxis, kandri) specială, bazată în esenţă pe echivalarea citirii Psaltirii cu rugăciuni ale lui Iisus: 6000 de rugăciuni echivalează cu citireaPsaltirii în întregime, 3000 cu citirea a jumătate din ea, 300 cu citirea unei catisme şi 100 cu o „stare” a ei. Monahilor neştiutori de carte li se cere deci să rostească în 24 de ore 3000 de rugăciuni ale lui Iisus repartizate pe cele Şapte Laude, şi să facă între 300 şi 1600 de metanii, mergând chiar până la 1000. Li se oferă şi un model de rugăciuni introductive ale acestui canon de rugăciuni în chilie.
Sfântul Filotei nu era primul care să fi oferit o regulă de chilie pentru monahi vieţuind într-un schit. O regulă similară, mai complexă însă, cuprinzând şi dispoziţii administrative, este typikon-ul scris de sfântul Sava Luminătorul Serbiei (1174-1236) pentru chilia pe care a ctitorit-o la Kaiyes.38 Fiu al jupanului Ştefan Nemania, prinţul Rastko intrase în 1196 în monahism la
37 ibid., p. 309.
38 Păstrat la Hilandari în sulul manuscris slavon original (www.hilandar.info: Karejski Tipjk), ed. VI. Corovic, Spisi Svetoga Save, Belgrad, 1928, pp. 5-13, dar şi în traducere greacă, ed. Ph. Meyer, Die Haupturkundenfiir die Geschichte derAthoskloster, Leipzig, 1894, pp. 184-187; tradus şi studiat de G. Dennis în Byzantine Monastic Foundation Documents. A Complete Translation of the Surviving Founders Typika and Testaments, ed. J.P. Thomas şi A.C. Hero, Dumbarton Oaks Studies 35, 2000, pp. 1331-1337. Cf. A.E. Tachiaos, „Le monachisme serbe de St Sabbas et la tradition hesychaste athonite”, Hilandarski Zbornik 1 (1966), p. 83—89. Detalii despre context la Svetlana Popovic, „Sabaite Influences on the Church of Medieval Serbia”, in the Sabaite Heritage in the Orthodox Church from the fifth century to the present, ed. L. Patrich, Louvain, 2001, pp. 385-408.
62
Athos împreună cu tatăl său reîntemeind mănăstirea Hilandari, pentru care a tradus în 1199 un typikon monahal constantinopolitan (cel de la Theotokos Evergetis). Întors în Serbia în 1206 ca arhimandrit la mănăstirea Studeniţa, a fost sfinţit în 1219 de patriarhul de la Niceea arhiepiscop al Bisericii Sârbe autocefale pe care, până la moartea sa în ianuarie 1236, a organizat-o şi condus-o cu viziune teologică şi culturală exemplare, în 1199, pe când se afla la Hilandari, a ctitorit la Karyes o chilie cu hramul Sfântul Sava cel Sfinţit pentru doitrei monahi doritori de isihie. A scris cu acel prilej o regulă pentru viaţa în chilie cu regim ascetic şi de rugăciune strict. De luni până vineri, în fiecare săptămână se mânca o singură dată pe zi, iar miercurea şi vinerea, fără ulei şi fără vin (doar sâmbăta şi duminica se gusta brânză şi peşte şi se mânca de două ori pe zi). În fiecare zi trebuia citită întreaga Psaltire, cu indicaţii precise privitoare la modul şi numărul de catisme de citit la fiecare dintre slujbe: câte una la vecernie şi la Ceasurile al Treilea, al Şaselea şi al Nouălea, trei la vecernie şi trei la miezonoptică, restul la chilie. În fiecare sâmbătă spre duminică trebuia făcută priveghere de toată noaptea potrivit tipicului savait, cu toate catismele, dar şi citirea unei evanghelii întregi între vecernie şi utrenie. Afară de cazuri de necesitate şi infirmitate, aceste reguli trebuiau respectate de cei trei monahi cu stricteţe.
Dacă nu pare să fi fost difuzată în monahismul bizantin, regula de chilie filoteană tradusă în slavonă a avut însă parte de o amplă circulaţie manuscrisă în spaţiul slav, ajungând populară în monahismul de tip isihast, mai ales rusesc, atât în textul ei, cât şi în alte reformulări şi variante. Un rol esenţial în această difuzare l-au jucat ucenicii slavi ai cuviosului Grigorie Sinaitul (1275-1346) din şcolile ascetico-filologice isihaste din Bulgaria de la Paroria şi ulterior de la Kelifarevo şi
63
Târnovo.39 La Kelifarevo a activat ucenicul bulgar al cuviosului Grigorie, cuviosul Teodosie de la Târnovo (f 1363)acesta l-a avut ucenic pe monahul cărturar şi sfânt Eftimie (cca 1325-1404)40; tuns în monahism la Constantinopol sub păstorirea patriarhului Filotei, acesta s-a întors la Târnovo în 1370, unde a animat o celebră şcoală de cultură teologică slavonă, fiind din 1375 şi până la cucerirea otomană din 1393 şi patriarh de Târnovo. Autor al unor savante compoziţii hagiografice, patriarhul Eftimie a întreţinut şi o corespondenţă interesantă; ni s-au păstrat scrisori către cuviosul Nicodim cel Sfinţit de la Tismana (+ 1406) şi către mitropolitul Antim al Ungrovlahiei, dar şi către confratele său, monahul bulgar Kiprian (1330-1406).41 Tuns în monahism şi el la Constantinopol de patriarhul Filotei Kokkinos şi ucenic apropiat al său, Kiprian a fost hirotonit de acesta în 1371 mitropolit al Kievului (ulterior va ajunge mitropolit al Moscovei, 1381-1382 şi 1390-1406). Scrisoarea către Kiprian a patriarhului Eftimie, apologia unei vieţi de chilie similară celei filoteene,
39 Detalii şi bibliografie la G. Podskalsky, Theologische Literatur des Mittelalters in Bulgarien und Serbien (865-1459), Munchen, 2000. •
40 Viaţa sa scrisă de ucenicul său monahul Grigorie Ţamblak (1365-1420), ajuns după cucerirea Bulgariei de otomani mitropolit al Kievului (1413—1420) a fost tradusă în româneşte de prof. Gh. Ciocioi: Viaţa Sfintei Filofteia de la Târnovo. Viaţa Sfântului Patriarh Eftimie de la Târnovo, Ed. Sophia, Bucureşti, 2009.
41 Ed. E. Kaluzniacki: Werke des Patriarchen von Bulgarien Euthymius (1375-1393), Viena, 1902, pp. 205-220 către Nicodim, pp. 240-251 către Antim şi pp. 225-239 către Kiprian. Trad. rom. prof. Gh. Ciocioi: Sf. Eftimie de Târnovo, Corespondenţa cu Sfântul Nicodim de la Tismana, Mitropolitul Antim al Ungrovlahiei, Monahul Ciprian, viitor mitropolit al Kievului şi al întregii Rusii, Ed. Sophia, Bucureşti, 2014.
64
a cunoscut şi ea o difuzare importantă contribuind la popularizarea în monahismul slav a regulii de viaţă isihastă.
Rolul capital în acest sens l-a jucat codificarea acestui tip de viaţă monahală într-un document slavon cu numele „Skitiski ustav”42 (regulament de schit), cu o imensă circulaţie manuscrisă, dar şi prelucrări şi variante, atât în miscelanee cu literatură ascetico-monahală, cât şi inserată în Psaltiri şi Tipicuri liturgice, cum e „Ierusalimski ustav”, versiunea rusă a Tipicului sfântului Sava. „Regulamentul de skit” e traducerea slavonă a unei reguli dezvoltate de viaţă monahală pentru „schituri” scrisă la mijlocul secolului XIV în centre de tipul Paroria sau Kelifarevo. Regăsim toate prescripţiile pentru viaţa de „chilie”, cu împletirea între slujbe, citiri, rugăciunea lui Iisus şi lucrul manual, inclusiv prevederile pentru monahii neştiutori de carte, dar şi cele privitoare la postiri şi îngenuncheri. Dar ele sunt prefaţate de o extinsă descriere a rânduielii unei privegheri
42 Semnalat de Vasilii Grolimund (1999) şi studiat de Elena Belyakova (care l-a editat, 2003) într-o serie de studii, între care menţionăm aici prezentările de sinteză „La vita dello skit nella Rus”, în Comunione e solitudine. Atti del XVIII Convegno ecuménico internazionale di spiritualita ortodossa, Bose, 8-11 setiembre 2010, Bose, 2011, pp. 179-196 şi „Der Skit als besondere Organisationsform mönchischen Lebens”, în Monastische Kultur als transkonfessionelles Phänomen, Berlin şi New York, 2016, pp. 101-118. În Rusia „regula pentru chilie” a fost înţeleasă ca adresată nu doar monahilor, ci şi laicilor „cu voinţă bună” ca „regulă de viaţă creştină”, iar „regula de skit” a fost adoptată pe scară largă de comunităţile „vechilor credincioşi” rascolnici. Cf. şi studiul lui Adalberto Mainardi, monah la Bose, „Le formule della preghiera esicasta nella tradizione russa antica”, în Vie per Bisanzio. Atti del VII Convegno dellAsso ciazione Italiana di Studi Bizantini (AISB), Venezia, 25- 28 no vembre 2009, Bari, 2012, vol. II, pp. 707-731.
65
de toată noaptea, care trebuie săvârşită de două ori pe săptămână, sâmbătă spre duminică şi joi spre vineri, cu citirea unei jumătăţi de Psaltire, dar şi cu momente de tăcere şi mărturisirea gândurilor. În miscelaneele ascetice monahale „regula de skit” e adeseori urmată de o scrisoare cu conţinut similar adresată de un „stareţ Teoctist” unui „frate care l-a întrebat stăruitor cum să-şi ţină canonul/regula de rugăciune, fiind foarte supărat de demoni şi se îndoieşte de acest canon”. Acest stareţ Teoctist a fost identificat43 ca fiind hagiograful şi imnograful bizantin din secolul XIV Teoctist Studitul (PLP 7498). Activ în anii 1340-1360, acesta şi-a dedicat activitatea promovării canonizării faimosului ascet peregrin Atanasie (12301235-1323)44, devenit în două rânduri patriarh al Constantinopolului (1289-1293 şi 1303-1309), ale cărui „viaţă”, „laudă”, „istorie a minunilor” şi „slujbă” de pomenire (în 24 octombrie) Teoctist le-a compus şi în cinstea căruia a mai compus şi 11 „canoane” imnografice45, pe lângă câteva rugăciuni, canoane „paraclis” şi versuri (câteva şi în cinstea lui Grigorie Palama). Doar în traducere slavonă ni s-au păstrat de la Teoctist două scrieri monahale:
43 V. Grolimund, „Theoktistos Studites — ein wenig gekannter byzantinischer Hymnograph und theologischer Schriftsteller des 14 Jahrhunderts”, în Festschrift fur Fairy von Lilienfeld zu 65. Jahre, Erlangen, 1982, pp. 497-510.
44 Autor al unei vaste şi excepţionale corespondenţe editată parţial de A.-M. Talbot, The Correspondence of Athanasius I Patriarch of Constantinople, Washington, DC, 1975, şi analizată de John Boojamra, Church Reform in late Byzantine Empire. A Study for the Patriarchate of Athanasios of Constantinople, Tesalonic, 1982; ed. II, Fordham, 1993.
45 „Viaţa” ed. A. Papadopoulos-Kerameus (1905), „istoria minunilor” ed. A.-M. Talbot (1993), iar „canoanele” ed. E. Afentoulidou-Leitgeb (2008).
66
o „învăţătură către fraţi” şi o „scrisoare despre canonul de rugăciune” adresată unui frate care se îndoia de acesta fiind supărat de demoni. Teoctist îi răspunde că de treizeci de ani el însuşi n-a încetat să aibă parte de experienţe dramatice, să sufere sau să fie martor la lipsuri, necazuri şi atacuri barbare. Dar experienţa proprie i-a confirmat adevărul învăţăturii părinţilor duhovniceşti care au predat începătorilor lucrarea interioară a rugăciunii lui Iisus murmurată cu metanii în mână, dar fără să se vadă în afară, tot timpul, la masă sau pe drum, fără grabă şi câte una (nu două sau trei) pe respiraţie. Atacuri demonice (vedenii, lumini) sunt inevitabile, dar nu trebuie să ducă la tulburări. Pentru eliberarea de ele, lucrarea rugăciunii trebuie unită cu smerenie, iubire egală faţă de toţi şi postire aspră zi de zi — un singur pahar de apă lunea, miercurea şi vinerea. Totul cu discernământ şi măsură: alternare de cântare, Psaltire, Evanghelii şi privegheri la cei bătrâni; închinăciuni, cântare, lucru manual la cei tineri. În final Teoctist reaminteşte standardele zilnice ale acestei reguli: jumătate de Psaltire în lunile de iarnă sau o treime (şapte catisme) în lunile de vară, 300 de închinăciuni, precum şi 1000 de rugăciuni ale lui Iisus. Acestea se pot dubla în caz de sănătate. În caz de infirmitate, se pot reduce închinăciunile, în niciun caz însă Psaltirea şi rugăciunile lui Iisus, chiar şi şezând sau întinşi în pat. Dar cu respectarea ciclului celor şapte laude plus trei „mijloceasuri”, şi a tradiţiei liturgice a Bisericii, precum şi abţinerea de la închinăciuni/metanii sâmbăta, duminica şi în praznicele Domnului şi ale sfinţilor.
Prescripţiile din regula isihastă de chilie filoteană din jurul anilor 1350 pot fi citite în filigran şi în celelalte două prezentări ale programului zilnic al monahului isihast care apar în două scrieri ale unor autori bizantini
67
isihaşti celebri din secolul XIV incluse în antologiile „filocaliilor” manuscrise din secolele XIV-XVI şi tipărite în Philokalia editată la Veneţia în 1782. În cele 136 de capitole în acrostih, cuviosul Grigorie Sinaitul (+ 1346)46 schiţează succint modul în care străbate isihastul ziua (cap. 99) şi noaptea (cap. 101) în rugăciuni, citiri, privegheri şi postiri. Cele douăsprezece ore ale zilei sunt repartizate astfel: prima oră după trezire în rugăciune, a doua în citire, a treia în psalmi (probabil Ceasul al Treilea), a patra în rugăciune, a cincea în citire, a şasea în psalmi (Ceasul al Şaselea), a şaptea în rugăciune, a opta în citire, a noua în psalmi (Ceasul al Nouălea), a zecea singura masă, a unsprezecea odihnă, a douăsprezecea vecernia. Pentru noapte programul descrie trei tipuri de privegheri: desăvârşiţii priveghează toată noaptea, începătorii fie în prima jumătate, fie în a doua jumătate a nopţii, iar cei ajunşi la mijloc priveghează primele două ore ale nopţii făcând probabil pavecerniţa, dorm până la miezul nopţii, după care priveghează în a doua parte a nopţii făcând miezonoptica, utrenia şi Ceasul întâi.
Un program e descris în „Metoda şi regula” de viaţă isihastă47 scrisă în anii 1380-1395 de fraţii Calist (t 1397) Şi Ignatie (t 1423) Xanthopoulos care au vieţuit într-o chilie din Constantinopol. Isihastul trebuie să-şi împartă timpul în cinci: pentru rugăciunea lui Iisus, psalmi, citiri, meditaţie şi lucru manual, pe care le alternează (cap. 45). Programul descris începe după
46 Philokalia, Veneţia, 1782, pp. 879-905; trad. rom. pr. D. Stăniloae, FR VII, 1977, pp. 91-155. Capitolele 99,101 şi 102, 1782, p. 893; trad. rom. cit., pp. 126-127.
47 Philokalia, 1782, pp. 1015-1099; PG 147, 638-812; trad. rom. pr. D. Stăniloae, FR VIII, 1978, pp. 17-224. Programul e descris la cap. 27-39; ed. cit., pp. 1040-1053; FR VIII, pp. 60-97.
68
apusul soarelui cu o oră de rugăciune a lui Iisus şi meditaţie la moarte, după care face pavecerniţa încheiată cu o jumătate de oră de rugăciune a lui Iisus şi examinare a conştiinţei înainte de cinci-şase ore de somn; trezirea e urmată de o oră de rugăciunea lui Iisus, miezonoptică încheiată cu jumătate de oră de rugăciune, după care vine utrenia întreruptă de o jumătate de oră de rugăciune înainte de Laude şi încheiată cu Ceasul întâi. Dimineaţa e consacrată citirilor din Scripturi (Psaltire, Evanghelie, Apostol, Vechiul Testament) şi Ceasurilor al Treilea şi al Şaselea, urmate de masa de prânz (aici sunt explicitate regulile de hrănire pentru zilele săptămânii cu postire lunea, miercurea şi vinerea, şi pentru sâmbete şi duminici). Masa e urmată de citiri din scrierile duhovniceşti ale părinţilor, o oră de somn, Ceasul al Nouălea, ceva muncă şi rugăciune, iar seara vecernia şi a doua masă. Zilnic, exceptând sâmbetele, duminicile şi sărbătorile, trebuie făcute şi trei sute de metanii.
Câteva concluzii
Figură centrală a Ortodoxiei bizantine târzii, sfântul patriarh Filotei Kokkinos e departe încă de a fi recunoscut şi evaluat în toate dimensiunile complexei şi multilateralei sale activităţi şi opere. Absenţa unei monografii adecvate e un semn al acestei situaţii. Promotor al înnoirii isihaste a vieţii ortodoxe în veacul XIV, discipol fidel al mentorului său Grigorie Palama, colaborator şi continuator neobosit al acestuia, Filotei a jucat un rol capital în redefinirea duhovnicească şi teologică a Ortodoxiei, promovând activ tripla ei reconstituire „canonică” — ierarhică (în 1347), dogmatică (în 1351) şi liturgic-agiologică (în 1368) — în jurul figuriipivot a sfântului Grigorie Palama ca al patrulea „nou teologhisitor” a Bisericii. Teolog, predicator, imnograf
69
şi liturgist, literat subtil şi artist rafinat al limbii greceşti bizantine, patriarhul Filotei a fost însă în acelaşi timp, şi în primul rând, un monah isihast de vocaţie. Chiar dacă n-a fost el însuşi un autor duhovnicesc de „Filocalie” cu scrieri ascetico-mistice proprii (cum au fost contemporanii săi Grigorie Sinaitul şi Grigorie Palama, dar şi rivalul său, patriarhul Calist I), unicul său opuscul monahal ni-l arată atent la aspectul concret al vieţii monahale din perspectiva asumată a unui „legiuitor”.
Scopul regulii de chilie filoteene — mai puţin circulată în spaţiul bizantin, dar amplu difuzată în monahismul slav — e similar cu al „diataxelor” liturgice ale monahului şi patriarhului Filotei: acela de a oferi o codificare sau reglementare a „canonului” vieţii cotidiene în chilie a monahului „serios”. Cum sugerează trimiterea explicită la angelofania sfântului Pahomie cel Mare, „seriozitatea” la care se referă Filotei echivalează cu asumarea autentică şi deplină a vocaţiei originare a monahismului. Altfel spus, monahul isihast bizantin din secolul XIV devine una cu modelul său clasic, monahul egiptean exemplar din secolul IV, pentru că are aceeaşi regulă de viaţă ca acela.
Expresie practică a unei antropologii integrale, regula de viaţă disciplinează atât sufletul, cât şi trupul monahului, ordonându-i atât interioritatea, cât şi exteriorul existenţei simbolizate de cele două spaţii în care monahul e chemat să ducă o viaţă liturgică: cel comunitar al bisericii şi cel privat, intim, al chiliei. Închizând uşa camerei secrete (Mt 6, 6), monahul e invitat să-şi facă aici în ascuns din toată viaţa sa o liturghie/rugăciune continuă prelungind „rânduiala” cultului public al bisericii prin „canonul” personal zilnic.
Descris în detaliu de la trezire până la adormire, acest „canon” de chilie e o activitate interioară constituită
70
din alternarea ritmică de momente de repetare cu mintea a rugăciunii lui Iisus — de 2000 de ori pe zi —, meditaţii la Psalmi — în ritmul de o Psaltire pe săptămână — şi citiri biblice — o Evanghelie pe săptămână şi toate patru într-o lună, şi Faptele şi toate Epistolele sfinţilor Apostoli în două luni —, dar şi patristice — 2-3 pagini din „Scara” sau Isaac Sirianul şi alte cuvinte ascetice. Această gimnastică a minţii e acompaniată de gimnastica fizică a prosternărilor — 300 pe zi — şi a postirilor cu o singură masă frugală pe zi. Dacă regimul auster al acestora din urmă poate fi atenuat în caz de slăbiciuni şi infirmităţi, monahul n-are absolut nicio dispensă de la „canonul” interior alcătuit din rugăciuni-meditări-citiri. Chiar şi aşa, controlul ascetic al corpului şi lupta cu instinctele lui sunt doar înfrânarea parţială, bază pentru marea şi adevărata înfrânare generală în scopul controlului interior al minţii prin lupta cu patimile şi gândurile.
Fără să fie afirmat explicit, rugăciunea lui Iisus cu mintea joacă un rol esenţial aici. Pentru practicarea ei nu e recomandată nici o tehnică specială, care să dea impresia unei formule cu eficacitate magică de tipul unei mantre. Departe de această reducţie facilă şi unilaterală, rugăciunea lui Iisus e, mereu alături de meditare şi citire, un „murmur” neîncetat al întregii fiinţe a rugătorului, un mijloc de identificare interioară cu Iisus. Această identificare este însă deplină doar atunci când monahul isihast întrupează în sine însuşi kenoza şi slăvirea lui Hristos, când identificându-se cu umilinţa, compasiunea, mila şi iubirea Lui dumnezeiască devine transparent pentru Dumnezeu în puritatea în tregii sale fiinţe. Chilia în care monahul serios împlineşte acest complex „canon” devine fantă a împărăţiei, cuptorul transformării sale în realitate liturgicăa „creaţiei nouă” — ultimul şi singurul canon
71
creştinismului pe care-l proclamă sfântul apostol Pavel (2 Co 5,17). Micul opuscul canonico-monahal al sfântului Filotei ne face martori ai vieţii de zi cu zi a monahilor isihaşti din toate timpurile aducându-ne aminte secretul lor ascuns într-o regulă de viaţă deschisă tuturor celor îndrăgostiţi de Dumnezeu cu seriozitate şi iubire de osteneală cotidiană.
Cuprins
i
Preasfântul patriarh kyr Filotei [Kokkinos] către unul din fraţii sârguincioşi care l-a întrebat cum să-şi ducă viaţa în chilia sa 7
Scrisoarea bătrânului Teoctist către un frate care l-a întrebat stăruitor cum să-şi ţină canonul/regula de rugăciune, fiind el foarte supărat de demoni şi îndoindu-se de acest canon 21
Preasfântul patriarh Luca — Cum trebuie să-şi ducă viaţa monahul în chilia lui 25
Altă dispoziţie despre monahii care nu ştiu carte 27
Sfântul Sava, întâiul arhiepiscop şi luminător al Serbiei — Regula chiliei din Kaiyes (1199)…. 29
II
Un patriarh isihast şi canonul de chilie al monahilor 37
Schiţă biografică (38) Editare şi redescoperire (42) „Diataxele” liturgice filoteene (47) Regula de chilie filoteană (54) Ecouri anterioare şi ulterioare (61) Câteva concluzii (69)
73
Editura şi Librăria DEISIS str. Timotei Popovici, nr. 21, 550164 Sibiu tel. 0269 214272, 0723 066372 edituradeisis.ro
Difuzare: SC SUPERGRAPH PREST COM SRI str. Ion Minulescu, nr. 36
031216 Bucureşti, sector I tel. 021 3206119, 0728 KBM.h e-mail: contact(suprrMph i