DENIILE DIN POSTUL MARE
EDITURA INSTITUTULUI BIBLIC ŞI DE MISIUNE ORTODOXĂ BUCUREŞTI -2224
DENIILE DIN POSTUL MARE
DENIILE DIN POSTUL MARE
LUCRARE PUBLICATĂ CU BINECUVÂNTAREA PREAFERICITULUI PĂRINTE DANIEL PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE
EDITURA INSTITUTULUI BIBLIC şi DE MISIUNE ORTODOXĂ BUCUREŞTI – 2024
Redactor coordonator: Arhim. Chirii Lovin
Tehnoredactor: Violeta Negrea
Corectură: Justinian Constantinescu
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
Deniile din Postul Mare lucrare publicată cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. bucureşti: Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, 2024 ISBN 978-973-616-734-8
2
© eDITURA INSTITUTULUI BIBLIC ŞI DE MISIUNE ORTODOXĂ
ISBN 978-973-616-734-8
DENIA CANONULUI MARE
(săvârşită miercuri seara în a cincea săptămână a Sfântului şi Marelui Post)
După ce s-a tocat şi s-au tras clopotele, adunându-ne în biserică, preotul, purtând epitrahilul, din faţa Sfintei Mese, rosteşte binecuvântarea mică:
Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Şi se zic Rugăciunile începătoare:
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea eşti şi pe toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi (de trei ori, cu trei închinăciuni).
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne, miluieşte (de trei ori), Slavă… Şi acum…
Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean.
6
Preotul zice ecfonisul:
Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava: a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Doamne, miluieşte (de 12 ori). Slavă…, Şi acum…
Veniţi să ne închinăm împăratului nostru Dumnezeu!
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, împăratul nostru Dumnezeu!
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la însuşi Hristos, împăratul şi Dumnezeul nostru (cu trei închinăciuni)!
Apoi se citesc aceşti psalmi, în timp ce preotul face cădirea mare:
Psalmul 19
Să te audă Domnul în ziua necazului, să te apere numele Dumnezeului lui Iacob. Trimită ţie ajutor din lăcaşul Său cel sfânt şi din Sion să te sprijinească pe tine. Pomenească toată jertfa ta şi arderea de tot a ta bineplăcută să-I fie. Dea ţie Domnul după inima ta şi tot sfatul tău să-l plinească. Bucura-ne-vom de mântuirea ta şi întru numele Dumnezeului nostru ne vom mări. Plinească Domnul toate cererile tale. Acum am cunoscut că a mântuit Domnul pe unsul Său, cu puterea dreptei Sale. Auzi-l-va pe el din cerul cel sfânt al Lui. Unii se laudă cu căruţele lor, alţii cu caii lor, iar noi ne lăudăm cu numele Domnului Dumnezeului nostru. Aceştia s-au împiedicat şi au căzut, iar noi ne-am ridicat şi ne-am îndreptat. Doamne, mântuieşte pe împăratul şi ne auzi pe noi, în orice zi Te vom chema.
Psalmul 20
Doamne, întru puterea Ta se va veseli împăratul şi întru mântuirea Ta se va bucura foarte. După dorirea inimii lui i-ai dat lui şi de voia buzelor lui nu l-ai lipsit pe el. Că l-ai întâmpinat pe el cu binecuvântările bunătăţii, pus-ai pe capul lui cunună de piatră scumpă. Viaţă a cerut de la Tine şi i-ai dat lui lungime de zile, în veacul veacului. Mare este slava lui întru
7
mântuirea Ta, slavă şi mare cuviinţă vei pune peste el. Că îi vei da lui binecuvântare în veacul veacului, veseli-l-vei pe dânsul întru bucurie cu faţa Ta. Că împăratul nădăjduieşte în Domnul şi întru mila Celui Preaînalt nu se va clinti. Află-se mâna Ta peste toţi vrăjmaşii Tăi, dreapta Ta să afle pe toţi cei ce Te urăsc pe Tine. Pune-i-vei pe ei ca un cuptor de foc în vremea arătării Tale; Domnul întru mânia Sa îi va tulbura pe ei, şi-i va mânca pe ei focul. Rodul lor de pe pământ îl vei pierde şi sămânţa lor dintre fiii oamenilor. Că au gândit rele împotriva Ta, au cugetat sfaturi, care nu vor putea să stea. Că îi vei pune pe ei pe fugă şi cu arcul Tău vei ţinti capul lor. Înalţă-Te, Doamne, întru tăria Ta; cânta-vom şi vom lăuda puterileTale.
Slavă…, Şi acum…, Sfinte Dumnezeule…, Preasfântă Treime…, Tatăl nostru… Preotul, din mijlocul bisericii: Că a Ta este împărăţia… Cântăreţul zice: Amin. Apoi aceste Tropare:
Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta. Biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte şi, cu Crucea Ta, păzeşte pe poporul Tău.
Slavă…,
Cel ce Te-ai înălţat pe Cruce de bunăvoie, poporului Tău celui nou, numit cu numele Tău, îndurările Tale dăruieşte-i, Hristoase Dumnezeule. Veseleşte cu puterea Ta pe binecredincioşii creştini, dăruindu-le lor biruinţă asupra celui potrivnic, având ajutorul Tău armă de pace, nebiruită biruinţă.
Şi acum…, al Născătoarei de Dumnezeu:
Ocrotitoare, neînfricată şi neînfruntată, nu trece cu vederea, ceea ce eşti bună, rugăciunile noastre, întru tot lăudată Născătoare de Dumnezeu. Întăreşte viaţa cea de obşte a dreptslăvitorilor creştini. Mântuieşte pe cei pe care i-ai rânduit să conducă şi le dă lor biruinţă din cer, pentru că ai născut pe Dumnezeu, ceea ce eşti una binecuvântată.
Preotul, din faţa Sfintei Mese, zice Ectenia aceasta, la care se răspunde: Doamne, miluieşte (de trei ori).
8
Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta, ne rugăm Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.
încă ne rugăm pentru Preafericitul Părintele nostru (N), Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, [pentru (înalt-) Preasfinţitul (Arhi-) Episcopul (şi Mitropolitul) nostru (N)], pentru sănătatea şi mântuirea lui.
La mănăstiri, aici se pomenesc stareţul şi soborul.
încă ne rugăm pentru binecredinciosul popor român de pretutindeni, pentru conducătorii ţării noastre, pentru mai marii oraşelor şi ai satelor şi pentru iubitoarea de Hristos armată, pentru sănătatea şi mântuirea lor.
încă ne rugăm pentru toţi fraţii noştri şi pentru toţi cucernicii şi dreptslăvitorii creştini, pentru sănătatea şi mântuirea lor.
Ecfonis:
Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin. Întru numele Domnului, binecuvintează, Părinte!
Preotul, cădind, zice:
Slavă Sfintei şi celei de o fiinţă şi de viaţă făcătoarei şi nedespărţitei Treimi, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Iar cântăreţul cel rânduit (sau cel mai mare), cu evlavie şi cu frică de Dumnezeu, rosteşte cei şase Psalmi (exapsalmul):
Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire (de trei ori).
Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta (de două ori).
(Preotul, cu capul descoperit, citeşte în faţa Sfintei Mese primele şase rugăciuni ale Utreniei).
9
Psalmul 3
Doamne, cât s-au înmulţit cei ce mă necăjesc! Mulţi se scoală asupra mea; mulţi zic sufletului meu: «Nu este mântuire lui întru Dumnezeul lui!. Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu eşti, slava mea şi Cel ce înalţi capul meu. Cu glasul meu către Domnul am strigat şi m-a auzit din muntele cel sfânt al Lui. Eu m-am culcat şi am adormit; sculatu-m-am, că Domnul mă va sprijini. Nu mă voi teme de mii de popoare, care împrejur mă împresoară. Scoală, Doamne, mântuieşte-mă, Dumnezeul meu, că Tu ai bătut pe toţi cei ce mă vrăjmăşesc în deşert; dinţii păcătoşilor ai zdrobit. A Domnului este mântuirea şi, peste poporul Tău, binecuvântarea Ta.
Şi iarăşi:
Eu m-am culcat şi am adormit; sculatu-m-am, că Domnul mă va sprijini.
Psalmul 37
Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu iuţimea Ta să mă cerţi. Că săgeţile Tale s-au înfipt în mine şi ai întărit peste mine mâna Ta. Nu este vindecare în trupul meu de la faţa mâniei Tale; nu este pace în oasele mele din pricina păcatelor mele. Că fărădelegile mele au covârşit capul meu, ca o sarcină grea apăsat-au peste mine. Umplutu-s-au de miros greu şi au putrezit rănile mele, din pricina nebuniei mele. Chinuitu-m-am şi m-am gârbovit până în sfârşit, toată ziua mâhnindu-mă umblam. Că şalele mele s-au umplut de ocări şi nu este vindecare în trupul meu. Necăjitu-m-am şi m-am smerit foarte; răcnit-am din suspinarea inimii mele. Doamne, înaintea Ta este toată dorirea mea şi suspinul meu de la Tine nu s-a ascuns. Inima mea s-a tulburat, părăsitu-m-a tăria mea şi lumina ochilor mei, şi aceasta nu este cu mine. Prietenii mei şi vecinii mei în preajma mea s-au apropiat şi au şezut; şi cei de aproape ai mei departe au stat. Şi se sileau cei ce căutau sufletul meu, şi cei ce căutau cele rele mie grăiau deşertăciuni, şi vicleşuguri toată ziua cugetau. Iar eu ca un surd nu auzeam şi ca un mut ce
10
nu-şi deschide gura sa. Şi m-am făcut ca un om ce nu aude şi nu are în gura lui mustrări. Că spre Tine, Doamne, am nădăjduit; Tu mă vei auzi, Doamne, Dumnezeul meu, că am zis, ca nu cumva să se bucure de mine vrăjmaşii mei; şi, când s-au clătinat picioarele mele, împotriva mea s-au semeţit. Că eu spre bătăi gata sunt şi durerea mea înaintea mea este pururea. Că fărădelegea mea eu o voi vesti şi mă voi îngriji pentru păcatul meu. Iar vrăjmaşii mei trăiesc şi s-au întărit mai mult decât mine, şi s-au înmulţit cei ce mă urăsc pe nedrept. Cei ce îmi răsplătesc rele pentru bune mă defăimau, că urmam bunătatea. Nu mă lăsa, Doamne, Dumnezeul meu, nu Te depărta de la mine, ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mântuirii mele.
Şi iarăşi:
Nu mă lăsa, Doamne, Dumnezeul meu, nu Te depărta de la mine, ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mântuirii mele.
Psalmul 62
Dumnezeule, Dumnezeul meu, pe Tine Te caut dis-dedimineaţă. Însetat-a de Tine sufletul meu, suspinat-a după Tine trupul meu, în pământ pustiu şi neumblat şi fără de apă. Aşa în locul cel sfânt m-am arătat Ţie, ca să văd puterea Ta şi slava Ta. Că mai bună este mila Ta decât viaţa; buzele mele Te vor lăuda. aşa Te voi binecuvânta în viaţa mea şi în numele Tău voi ridica mâinile mele. Ca de seu şi de grăsime să se sature sufletul meu şi cu buze de bucurie Te va lăuda gura mea. De mi-am adus aminte de Tine în aşternutul meu, în dimineţi am cugetat la Tine, că ai fost ajutorul meu, şi, întru acoperământul aripilor Tale, mă voi bucura. Lipitu-s-a sufletul meu de Tine, şi pe mine m-a sprijinit dreapta Ta. Iar ei în deşert au căutat sufletul meu, intra-vor în cele mai de jos ale pământului; da-se-vor în mâinile săbiei; părţi vulpilor vor fi. Iar împăratul se va veseli de Dumnezeu; lăuda-se-va tot cel ce se jură întru El, că s-a astupat gura celor ce grăiesc nedreptăţi.
11
Şi iarăşi:
În dimineţi am cugetat la Tine, că ai fost ajutorul meu, şi, întru acoperământul aripilor Tale, mă voi bucura. Lipitu-s-a sufletul meu de Tine, şi pe mine m-a sprijinit dreapta Ta.
Slavă…, Şi acum…, Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule! (de trei ori, fără închinăciuni). Doamne, miluieşte (de trei ori), Slavă…, Şi acum…
Preotul iese din Sfântul Altar, îşi descoperă capul şi citeşte în taină ultimele şase rugăciuni ale Utreniei, înaintea uşilor împărăteşti.
Psalmul 87
Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, ziua şi noaptea am strigat înaintea Ta. Să ajungă înaintea Ta rugăciunea mea; pleacă urechea Ta spre ruga mea, Doamne. Că s-a umplut de rele sufletul meu şi viaţa mea de iad s-a apropiat. Socotit am fost cu cei ce se coboară în groapă; ajuns-am ca un om neajutorat, între cei morţi slobod. Ca nişte oameni răniţi ce dorm în mormânt, de care nu Ţi-ai mai adus aminte şi care au fost lepădaţi de la mâna Ta. Pusu-m-au în groapa cea mai de jos, întru cele întunecate şi în umbra morţii. Asupra mea s-a întărit mânia Ta şi toate valurile Tale le-ai adus peste mine. Depărtat-ai pe cunoscuţii mei de la mine, ajuns-am urâciune lor. Închis am fost şi n-am ieşit. Ochii mei au slăbit de suferinţă. Strigat-am către Tine, Doamne, toată ziua întins-am către Tine mâinile mele. Oare, morţilor vei face minuni? Sau cei morţi se vor scula şi Te vor lăuda pe Tine? Oare, va spune cineva în mormânt mila Ta şi adevărul Tău în locul pierzării? Oare, se vor cunoaşte întru întuneric minunile Tale şi dreptatea Ta în pământ uitat? Iar eu către Tine, Doamne, am strigat şi dimineaţa rugăciunea mea Te va întâmpina. Pentru ce, Doamne, lepezi sufletul meu şi întorci faţa Ta de la mine? Sărac sunt eu şi în osteneli din tinereţile mele, înălţat am fost, dar m-am smerit şi m-am mâhnit. Peste mine au trecut mâniile Tale şi înfricoşările Tale m-au tulburat. Înconjuratu-m-au ca apa toată ziua şi m-au cuprins deodată. Depărtat-ai de la mine pe prieten şi pe vecin, iar pe cunoscuţii mei din pricina ticăloşiei mele.
12
Şi iarăşi:
Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, ziua şi noaptea am strigat înaintea Ta. Să ajungă înaintea Ta rugăciunea mea; pleacă urechea Ta spre ruga mea.
Psalmul 102
Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui. Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi nu uita toate răsplătirile Lui. Pe Cel ce curăţeşte toate fărădelegile tale; pe Cel ce vindecă toate bolile tale; pe Cel ce izbăveşte din stricăciune viaţa ta; pe Cel ce te încununează cu milă şi cu îndurări; pe Cel ce umple de bunătăţi dorirea ta; înnoi-se-vor ca ale vulturului tinereţile tale. Cel ce face milostenie, Domnul, şi judecată tuturor celor ce li se face strâmbătate. Cunoscute a făcut căile Sale lui Moise, fiilor lui Israel, voile Sale. Îndurat şi milostiv este Domnul, îndelung-răbdător şi mult-milostiv. Nu până în sfârşit Se va iuţi; nici în veac Se va mânia. Nu după păcatele noastre a făcut nouă, nici după fărădelegile noastre a răsplătit nouă, ci, cât este de departe cerul de pământ, atât este de mare mila Lui spre cei ce se tem de El. Pe cât sunt de departe răsăriturile de apusuri, depărtat-a de la noi fărădelegile noastre. În ce chip miluieşte tatăl pe fii, aşa a miluit Domnul pe cei ce se tem de Dânsul. Că El a cunoscut zidirea noastră; adusu-Şi-a aminte că ţărână suntem. Omul, ca iarba, zilele lui, ca floarea câmpului; aşa va înflori. Că duh a trecut printr-însul şi nu va mai fi şi nu se va mai cunoaşte nici locul său. Iar mila Domnului din veac în veac spre cei ce se tem de Dânsul, şi dreptatea Lui spre fiii fiilor, spre cei ce păzesc legământul Lui şi îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca să le facă pe ele. Domnul în cer a gătit scaunul Său şi împărăţia Lui peste toţi stăpâneşte. Binecuvântaţi pe Domnul toţi îngerii Lui, cei puternici la vârtute, care faceţi cuvântul Lui şi auziţi glasul cuvintelor Lui. Binecuvântaţi pe Domnul toate puterile Lui, slugile Lui, care faceţi voia Lui. Binecuvântaţi pe Domnul toate lucrurile Lui; în tot locul stăpânirii Lui binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul.
13
Şi iarăşi:
în tot locul stăpânirii Lui, binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul.
Psalmul 142
Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru adevărul Tău; auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu însetat de Tine ca un pământ fără de apă. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ţi întoarce faţa Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în groapă. Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii. Pentru numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă. Întru dreptatea Ta, scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
Şi iarăşi:
Auzi-mă, Doamne, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău!
Auzi-mă, Doamne, întru dreptatea Ta. Să nu intri Ia judecată cu robul Tău!
Duhul Tău cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule!
14
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule!
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie! (cu trei închinăciuni).
Apoi preotul (diaconul) zice ectenia mare:
Cu pace Domnului să ne rugăm.
Strana: Doamne, miluieşte.
Pentru pacea de sus şi pentru mântuirea sufletelor noastre, Domnului să ne rugăm.
Pentru pacea a toată lumea, pentru buna stare a sfintelor lui Dumnezeu Biserici şi pentru unirea tuturor, Domnului să ne rugăm.
Pentru sfântă biserica aceasta şi pentru cei ce cu credinţă, cu evlavie şi cu frică de Dumnezeu intră în ea, Domnului să ne rugăm.
Pentru Preafericitul Părintele nostru (N), Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române [pentru (înalt-) Preasfinţitul (Arhi-) Episcopul (şi Mitropolitul) nostru (N)], pentru cinstita preoţime şi cea întru Hristos diaconime, pentru tot clerul şi poporul, Domnului să ne rugăm.
La mănăstiri, aici se pomenesc stareţul şi soborul.
Pentru binecredinciosul popor român de pretutindeni, pentru cârmuitorii ţării noastre, pentru mai-marii oraşelor şi ai satelor şi pentru iubitoarea de Hristos armată, Domnului să ne rugăm.
Pentru sfânt lăcaşul acesta, ţara aceasta şi pentru toate oraşele şi satele şi pentru cei ce cu credinţă locuiesc în ele, Domnului să ne rugăm.
Pentru buna întocmire a văzduhului, pentru îmbelşugarea roadelor pământului şi pentru vremuri paşnice, Domnului să ne rugăm.
Pentru cei ce călătoresc pe uscat, pe ape şi prin aer, pentru cei bolnavi, pentru cei robiţi şi pentru mântuirea lor, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să fim izbăviţi noi de tot necazul, mânia, primejdia şi nevoia, Domnului să ne rugăm.
15
Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte pe noi, Dumnezeule, cu harul Tău.
Pe Preasfânta, curata, preabinecuvântata, slăvită Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii să o pomenim.
Strana: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!
Pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Strana: Ţie, Doamne!
Preotul rosteşte ecfonisul:
Că Ţie se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Strana: Amin. Apoi se cântă: Aliluia (de trei ori), după glasul de rând, cu aceste patru stihuri (Isaia 26: 9,11,15):
Stih 1: De noapte mânecă duhul meu către Tine, Dumnezeule, pentru că lumină sunt poruncile Tale pe pământ.
Stih 2: Dreptate vă învăţaţi, toţi cei ce locuiţi pe pământ.
Stih 3: Pizmuire va cuprinde pe poporul cel neînvăţat şi acum focul pe cei potrivnici va mânca.
Stih 4: Adaugă lor rele, Doamne, adaugă rele celor măriţi ai pământului.
Cântările treimice pe cele opt glasuri
GLASUL 1
Cu trupeşti închipuiri, către mintea cea netrupească şi fără materie a puterilor celor fără de trup ridicându-ne şi, prin cântare întreit-sfântă a Dumnezeirii celei în trei ipostasuri, primind strălucire, ca heruvimii să strigăm către Unul Dumnezeu: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeul nostru; pentru rugăciunile Sfinţilor Apostoli, miluieşte-ne pe noi.
Slavă…,
Cu toate puterile cereşti, ca heruvimii să strigăm Celui ce este întru cei de sus, întreit-sfântă laudă înălţându-I: Sfânt, Sfânt, Sfânt
16
Eşti, Dumnezeul nostru; pentru rugăciunile tuturor sfinţilor Tăi, miluieşte-ne pe noi.
Şi acum…
Sculându-ne din somn, cădem înaintea Ta, Bunule, şi cântare îngerească strigăm Ţie, Puternice: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeul nostru; pentru Născătoarea de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
GLASUL AL 2-LEA
Puterilor celor de sus urmând pe pământ, cântare de biruinţă aducem Ţie, Bunule: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeul nostru; pentru rugăciunile Sfinţilor Apostoli, miluieşte-ne pe noi.
Slavă…
Nezidită fire, Făcătorul tuturor, buzele noastre le deschide, ca să vestim lauda Ta, strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeul nostru; pentru rugăciunile tuturor sfinţilor Tăi, miluieşte-ne pe noi.
Şi acum…
Din pat şi din somn m-ai ridicat, Doamne, mintea mea o luminează, inima mea şi buzele mele le deschide, ca să Te laud pe Tine, Sfântă Treime: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeul nostru; pentru Născătoarea de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
GLASUL AL 3-LEA
Treime de o fiinţă şi nedespărţită, Unime în trei ipostasuri şi împreună-vecuitoare, Ţie, ca unui singur Dumnezeu, cântare îngerească strigăm: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeul nostru; pentru rugăciunile Sfinţilor Apostoli, miluieşte-ne pe noi.
Slavă…,
Pe Tatăl cel fără de început, pe Fiul cel împreună fără de început, pe Duhul cel împreună-vecuitor, Dumnezeirea cea una, ca heruvimii a slăvi îndrăznind, zicem: Sfânt, Sfânt, Sfânt, eşti, Dumnezeul nostru; pentru rugăciunile tuturor sfinţilor Tăi, miluieşte-ne pe noi.
17
Şi acum…
Fără de veste Judecătorul va veni şi faptele fiecăruia se vor descoperi; deci, cu frică să strigăm în miezul nopţii: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeul nostru; pentru Născătoarea de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
GLASUL AL 4-LEA
Noi, cei muritori, îndrăznind să aducem cântarea slugilor Tale celor ce sunt duhuri, zicem: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeul nostru; pentru rugăciunile Sfinţilor Apostoli, miluieşte-ne pe noi.
Slavă…,
Precum cetele îngerilor acum în cer, aşa şi stările oamenilor pe pământ, cu frică, cântare de biruinţă aducem Ţie, Bunule: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeul nostru; pentru rugăciunile tuturor sfinţilor Tăi, miluieşte-ne pe noi.
Şi acum…
Pe Părintele Tău cel fără de început şi pe Tine, Hristoase Dumnezeule, şi pe Duhul cel Preasfânt, ca heruvimii a slăvi îndrăznind, zicem: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeul nostru; pentru Născătoarea de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
GLASUL AL 5-LEA
Vremea cântării este şi ceasul rugăciunii. Cu osârdie să strigăm către Unul Dumnezeu: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeul nostru; pentru rugăciunile Sfinţilor Apostoli, miluieşte-ne pe noi.
Slavă…,
îndrăznind a ne asemăna oştilor Tale celor înţelegătoare, Treime, Ceea ce eşti fără de început, cu guri nevrednice strigăm: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeul nostru; pentru rugăciunile tuturor sfinţilor Tăi, miluieşte-ne pe noi.
Şi acum…
Cel ce în pântece fecioresc ai încăput şi de sânurile Tatălui nu Te-ai despărţit, Hristoase Dumnezeule, cu îngerii primeşte-ne şi
18
pe noi, care strigăm Ţie: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeul nostru; pentru Născătoarea de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
GLASUL AL 6-LEA
Heruvimii, stând înainte cu frică, şi serafimii, spăimântându-se cu cutremur, întreit sfântă cântare aduc cu glas fără de tăcere. Cu care şi noi păcătoşii strigăm: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeul nostru; pentru rugăciunile Sfinţilor Apostoli, miluieşte-ne pe noi.
Slavă…,
Cu guri fără de trup, cu doxologii fără tăcere, cei cu câte şase aripi cântă Ţie întreit sfântă cântare, Dumnezeul nostru; iar noi, cei de pe pământ, cu buze nevrednice laudă Ţie înălţăm: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeul nostru; pentru rugăciunile tuturor sfinţilor Tăi, miluieşte-ne pe noi.
Şi acum…
Pe Unimea Dumnezeirii în Treime, în unire neamestecată O slăvim şi cântare îngerească strigăm: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeul nostru; pentru Născătoarea de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
GLASUL AL7-LEA
Cel ce eşti lăudat de heruvimi cu putere preaînaltă şi cu dumnezeiască slavă de îngeri închinat, primeşte-ne şi pe noi, cei de pe pământ, care, cu buze nevrednice, laudă Ţie înălţăm: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeul nostru; pentru rugăciunile Sfinţilor Apostoli, miluieşte-ne pe noi.
Slavă…,
Ca pe un somn lepădând lenea, suflete, îndreptare spre lauda Judecătorului arată şi cu frică strigă: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeul nostru; pentru rugăciunile tuturor sfinţilor Tăi, miluieşte-ne pe noi.
Şi acum…
Dumnezeirii celei neapropiate, Treimii celei într-o Unime, întreit-sfânta laudă a serafimilor înălţând, cu frică să strigăm:
19
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeul nostru; pentru Născătoarea de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
GLASUL AL 8-LEA
Spre cer inimile având, cetelor îngereşti să urmăm şi, cu frică, la Cel ce nu ia mită să cădem, laudă de biruinţă strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeul nostru; pentru rugăciunile Sfinţilor Apostoli, miluieşte-ne pe noi.
Slavă…,
Heruvimii, neîndrăznind a privi la Tine, zburând, strigă cu înălţare de vers cântarea dumnezeiască a glasului celui întreit-sfânt; cu care şi noi strigăm Ţie: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeul nostru; pentru rugăciunile tuturor sfinţilor Tăi, miluieşte-ne pe noi.
Şi acum…
Fiind robiţi de mulţimea greşelilor noastre şi neîndrăznind a privi la înălţimea Ta, plecăm sufletul şi trupul şi cu îngerii cântare strigăm Ţie: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeul nostru; pentru Născătoarea de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
După Cântările treimice ale glasului de rând nu se rosteşte ectenie, [la mănăstiri se zice la strană: Doamne, miluieşte (de trei ori), Slavă…, iar citeţul din mijlocul bisericii, zice: Şi acum…, şi citeşte Catisma a opta (a se vedea în Anexe, pagina 272). După Catismă nu se rosteşte ectenie,] ci se cântă îndată Sedelnele Octoihului pe glasul de rând:
SEDELNELE UTRENIEI DE JOI
PE CELE OPT GLASURI
GLASUL 1
Cu mreaja cuvântului rupând pescarii împletiturile ritorilor, prin trestia Crucii au luminat neamurile, ca să Te slăvească cu dreaptă credinţă pe Tine Dumnezeu adevărat. Pentru aceasta şi cântare aducem Ţie, Celui ce i-ai întărit pe ei: Slavă Tatălui şi Fiului, slavă Duhului celui de o fiinţă, slavă Celui ce printr-înşii a luminat lumea.
20
Stih: în tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii cuvintele lor.
înţelepţilor pescari ai lumii, cei ce aţi luat de la Dumnezeu a fi milostivi, rugaţi-vă şi acum pentru noi, cei ce strigăm: Doamne mântuieşte pe poporul Tău şi cetăţile Tale şi ne scoate din răutăţile care cuprind sufletele noastre, pentru Apostolii Tăi.
Slavă…, Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:
Pe Cel ce este fără de mamă în cer, mai presus de gând şi de auzire L-ai născut pe pământ fără tată; pe Acela roagă-L, Născătoare de Dumnezeu, pentru sufletele noastre.
GLASUL 2
Cel ce ai înţelepţit pe pescari mai mult decât pe ritori şi i-ai trimis ca pe nişte propovăduitori în tot pământul, cu negrăită iubirea Ta de oameni, Hristoase Dumnezeule, prin ei întăreşte Biserica Ta şi trimite credincioşilor binecuvântarea Ta, Cel ce eşti singurul milostiv şi iubitor de oameni.
Stih: în tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii cuvintele lor.
Pescuit-au pe păgâni pescarii şi au învăţat marginile lumii să se închine iubirii Tale de oameni, Hristoase Dumnezeule. Prin care întăreşte Biserica Ta şi trimite credincioşilor binecuvântarea Ta; Cel ce eşti singurul Care întru sfinţi Te odihneşti.
Slavă…, Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:
Pe tine te mărim, Născătoare de Dumnezeu, grăind: Bucură-te, norul luminii celei neapuse, care ai purtat în braţe pe Domnul slavei.
GLASUL 3
Dumnezeieşti propovăduitori ai adevărului şi învăţători ai Bisericii v-aţi arătat voi, Apostoli, cei ce aţi fost voi înşivă văzători ai Cuvântului; că aţi călcat rătăcirea idolească şi aţi propovăduit cu glas mare Treimea, pe Care rugaţi-O, fericiţilor, să dăruiască nouă mare milă.
Stih: în tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii cuvintele lor.
Veniţi toţi să lăudăm pe Apostoli, ca pe nişte cârmuitori, că au izgonit rătăcirea idolească şi pe oameni i-au adus iarăşi la
21
Lumina vieţii şi a slăvi Treimea i-au învăţat. Pentru aceasta, toţi credincioşii, săvârşind cinstită pomenirea lor, slăvim pe Mântuitorul.
Slavă…, Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:
Ca o viţă nelucrată ai odrăslit, Fecioară, pe Strugurele cel preafrumos, Cel ce izvorăşte nouă vinul cel de mântuire, care veseleşte sufletele şi trupurile tuturor. Pentru aceasta pe tine, ca pe o pricină a celor bune fericindu-te, pururea împreună cu îngerul strigăm ţie: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har!
GLASUL 4
Luminători ai arătat la marginile lumii pe ucenicii Tăi, Hristoase, care strălucesc cu propovăduirea Ta, luminând sufletele noastre, şi ai întunecat printr-înşii rătăcirea idolească, luminând lumea cu învăţăturile dreptei credinţe. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre.
Stih: în tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii cuvintele lor.
Precum a povăţuit Moise pe Israel din robie prin Marea Roşie, cu dreapta Ta, Stăpâne, cufundând pe Faraon, aşa şi înţelepţii Tăi ucenici, cu minunile au despărţit marea necredinţei cea amară şi au povăţuit poporul spre Tine, Cuvinte cel fără de început, Unule iubitorule de oameni.
Slavă… Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:
Pe Cuvântul Tatălui, Hristos Dumnezeul nostru, din tine întrupat L-am cunoscut, de Dumnezeu Născătoare, Fecioară, ceea ce eşti una curată, una binecuvântată. Pentru aceasta, neîncetat lăudându-te, pe tine te mărim.
GLASUL 5
Pe înţelepţii Apostoli, ca pe înşişi văzătorii Cuvântului şi ca pe slujitorii lui Hristos, să-i lăudăm toţi pământenii în cântări duhovniceşti şi laude. Că aceştia îndelung se roagă lui Hristos pentru noi, cei ce lăudăm sfântă pomenirea lor şi ne închinăm la moaştele lor.
22
Stih: în tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii cuvintele lor.
Pe Apostolii Domnului cu un glas să-i lăudăm, ca pe cei ce s-au arătat luminători lumii; că pe păgâni i-au vânat la dreapta credinţă şi luminându-ne pe noi au propovăduit lămurit să cinstim pe Sfânta Treime, Cea unită în fiinţă şi despărţită în feţe.
Slavă… Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:
Mireasă care nu ştii de nuntă şi pururea Fecioară, împreună cu îngerii te lăudăm neîncetat, că prin tine ne-a făcut lucruri mari Fiul tău şi Dumnezeu; Care, fiind mai înainte de veci din Tatăl, a binevoit a încăpea în pântecele tău, ca să izbăvească din înşelăciune neamul nostru.
GLASUL 6
Precum ai venit în mijlocul ucenicilor Tăi, Mântuitorule, pace dându-le lor, aşa vino şi la noi şi ne mântuieşte.
Stih: în tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii cuvintele lor.
Ucenicii Tăi, Iisuse, trimişi fiind la marginile pământului şi vânând pe păgâni pentru dreapta credinţă, ca pe nişte peşti i-au adus la bunătatea Ta, Doamne. Şi printr-înşii grăim către Tine: iubitorule de oameni, dăruieşte poporului Tău mare milă.
Slavă… Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:
Sfântă Stăpână, Maica lui Hristos, Dumnezeul nostru, cea care ai născut în chip de negrăit pe Făcătorul tuturor, roagă-te totdeauna cu Sfinţii Apostoli bunătăţii Lui, să ne izbăvească pe noi din patimi şi să ne dea iertare de păcate.
GLASUL 7
Lucrători ai ţarinei Tale ai arătat pe Apostolii Tăi, Cuvinte, care au tăiat idolii; şi propovăduindu-Te pe tine, Stăpâne, între păgâni, cu dreaptă credinţă Te-au slăvit.
Stih: în tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii cuvintele lor.
Făcând pomenirea Apostolilor celor prealăudaţi, noi, fiii Bisericii, să slăvim cu laude de cântări pe Hristos; că ei, cu propovăduirea
23
pocăinţei, au mântuit pe cei vinovaţi de păcat; ei, izgonitorii înşelăciunii, luminătorii lumii şi rugători pentru lumea toată.
Slavă… Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:
Bucură-te, cea din care trup S-a făcut Cuvântul fără schimbare şi S-a sălăşluit întru noi! Bucură-te cinstită, bucuria apostolilor şi a mucenicilor şi mântuirea credincioşilor! Bucură-te, Maica lui Hristos Dumnezeu!
GLASUL 8
Binecuvântat eşti, Hristoase Dumnezeul nostru, Cel ce preaînţelepţi pe pescari ai arătat, trimiţându-le lor Duhul Sfânt, şi printr-înşii lumea ai vânat, iubitorule de oameni, slavă Ţie.
Stih: în tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii cuvintele lor.
Podobie: Pe înţelepciunea şi Cuvântul…
Pe luminătorii şi călăuzitorii lumii, pe cei ce au fost început al mântuirii noastre, pe dumnezeieştii ucenici ai Domnului să-i lăudăm, că ne-au strălucit lumină nouă, celor ce eram în întuneric, şi tuturor au arătat pe Soarele slavei; pentru aceasta şi rătăcirea idolească au pierdut-o, propovăduind Treimea într-o Dumnezeire. Deci să ne rugăm către dânşii: Apostoli ai lui Hristosdumnezeu, iertare de greşeli cereţi, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea voastră.
Slavă… Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:
Bucură-te, ceea ce prin îngeri ai primit bucuria lumii! Bucură-te, ceea ce ai născut pe Făcătorul tău şi Domnul! Bucură-te, ceea ce te-ai învrednicit a fi Maică a lui Hristos-Dumnezeu!
[După Sedelne, se citeşte prima parte din Viaţa Cuvioasei Maicii noastre Maria Egipteanca (a se vedea în anexă, pagina 277). Citeţul enunţă titlul lecturii, zicând: Viaţa Cuvioasei Maicii noastre Maria Egipteanca, scrisă de Sfântul Sofronie, patriarhul Ierusalimului. Binecuvintează, părinte, ca să citesc! Preotul: Pentru rugăciunile Cuvioasei Maicii noastre Maria Egipteanca, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Citeţul: Amin. Bun lucru este a ascunde taina împăratului… şi citeşte prima parte a Vieţii Sfintei].
24
Doamne, miluieşte (de trei ori). Slavă…, Şi acum…
Psalmul 50
Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta. Şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea. Spală-mă întru totul de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte. Că fărădelegea mea eu o cunosc, şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie unuia am greşit, şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu. Că, iată, întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea. Că, iată, adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai mult decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele cele smerite. Întoarce faţa Ta de către păcatele mele, şi toate fărădelegile mele şterge-le. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la faţa Ta, şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte. Învăţa-voi pe cei fărădelege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda Ta. Că, de ai fi voit jertfă, Ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi; jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.
După Psalmul 50 nu se zic nici rugăciunea Mântuieşte, Dumnezeule…, nici ecfonisul: Cu mila şi cu îndurările…, ci se cântă îndată Irmosul primei Cântări din Canonul Mare, care se zice rar, cu glas umilit şi cu inimă înfrântă, făcând la fiecare tropar câte 3 închinăciuni.
25
CANONUL CEL MARE
Alcătuire a Sfântului Ierarh Andrei Criteanul Ierusalimiteanul
Cântarea 1, glasul al 6-lea
Irmosul:
Ajutor şi acoperitor s-a făcut mie spre mântuire. Acesta este Dumnezeul meu şi-L voi slăvi pe El; Dumnezeul părintelui meu şi-L voi înălţa pe El, căci cu slavă S-a preaslăvit (de două ori).
Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!
De unde voi începe a plânge faptele vieţii mele celei ticăloase? Ce începere voi pune, Hristoase, acestei tânguiri de acum? Ci, ca un milostiv, dă-mi iertare greşelilor.
Vino, ticăloase suflete, împreună cu trupul tău, de te mărturiseşte la Ziditorul tuturor. Şi îndepărtează-te de acum de nebunia cea mai dinainte şi adu lui Dumnezeu lacrimi de pocăinţă.
Râvnind neascultării lui Adam celui întâi-zidit, m-am cunoscut pe mine dezbrăcat de Dumnezeu, de împărăţie şi de fericirea cea veşnică, pentru păcatele mele.
Vai, ticăloase suflete! Pentru ce te-ai asemănat Evei celei dintâi? Că ai privit rău şi te-ai rănit amar şi te-ai atins de pom şi ai gustat cu îndrăzneală mâncarea cea nechibzuită.
În locul Evei celei trupeşti, s-a făcut mie Evă înţelegătoare gândul cel cu poftă trupească, arătându-mi cele plăcute şi gustând pururea din băutura cea amară.
După dreptate a fost alungat Adam din Eden, nepăzind singura Ta poruncă, Mântuitorule. Dar eu, care am nesocotit totdeauna cuvintele Tale dătătoare de viaţă, ce voi pătimi?
Covârşind eu de bunăvoie uciderea lui Cain, m-am făcut cu ştiinţă ucigaş al sufletului, trăind numai după trup şi războindu-mă împotriva lui, cu faptele mele cele rele.
Nu m-am asemănat, Iisuse, dreptăţii lui Abel. Daruri bineprimite nu Ţi-am adus niciodată, nici fapte dumnezeieşti, nici jertfă curată, nici viaţă fără prihană.
26
Precum Cain, aşa şi noi, ticăloase suflete, am adus fapte murdare Făcătorului tuturor şi jertfă vrednică de mustrare şi viaţă netrebnică; pentru acestea ne-am şi osândit împreună.
Ziditorule, făcându-mă lut viu, ai pus în mine trup şi oase şi suflare şi viaţă; dar, o, Făcătorul meu, Mântuitorul meu şi Judecătorul meu, primeşte-mă pe mine, cel ce mă pocăiesc.
Mărturisesc Ţie, Mântuitorule, păcatele pe care le-am făcut şi rănile sufletului şi ale trupului meu, pe care tâlhăreşte le-au pus înlăuntrul meu gândurile cele ucigătoare.
Deşi am greşit, Mântuitorule, dar ştiu că eşti iubitor de oameni; baţi cu milă şi Te milostiveşti fierbinte; pe cel ce plânge îl vezi şi alergi, ca un părinte, chemând pe cel rătăcit.
Pe mine cel lepădat înaintea uşilor Tale, Mântuitorule, măcar la bătrâneţe nu mă lăsa în iad, deşert, ci, mai înainte de sfârşit, ca un iubitor de oameni, dă-mi iertare greşelilor.
Eu sunt cel căzut între tâlhari, în gândurile mele; cu totul sunt rănit acum de ele şi plin de bube; dar, Tu însuţi venind de faţă, Hristoase Mântuitorule, vindecă-mă.
Preotul, văzându-mă mai înainte, a trecut pe lângă mine, iar levitul, văzându-mă gol în nenorocire, nu m-a luat în seamă; dar Tu, Iisuse, Cel ce ai răsărit din Maria, venind de faţă, miluieşte-mă.
Mielule al lui Dumnezeu, Cel ce ai ridicat păcatele tuturor, ridică de la mine lanţul cel greu al păcatului şi, ca un milostiv, dă-mi lacrimi de umilinţă.
Este vremea pocăinţei! Mă apropii de Tine, Făcătorul meu; ridică de la mine lanţul cel greu al păcatului şi, ca un milostiv, dă-mi iertare de greşeli.
Să nu te scârbeşti de mine, Mântuitorule, să nu mă lepezi de la faţa Ta; ridică de la mine lanţul cel greu al păcatului şi, ca un milostiv, dă-mi iertare de greşeli.
Greşelile mele cele de voie şi cele fără de voie, Mântuitorule, cele vădite şi cele ascunse, cele ştiute şi cele neştiute, pe toate iertându-le, ca un Dumnezeu, curăţeşte-mă şi mă mântuieşte.
27
Din tinereţe am lepădat poruncile Tale, Mântuitorule, şi mi-am petrecut toată viaţa în pofte, neîngrijindu-mă şi lenevindu-mă; pentru aceasta strig Ţie, Mântuitorule: Măcar la sfârşit, mântuieşte-mă!
Bogăţia sufletului cheltuind-o în desfrânări, pustiu sunt de virtuţile dreptei credinţe şi, flămânzind, strig: Părinte al îndurărilor, înainte de sfârşit, miluieşte-mă!
înaintea Ta cad, Iisuse; greşit-am Ţie, milostiveşte-Te spre mine; ridică de la mine lanţul cel greu al păcatului şi, ca un Dumnezeu îndurător, primeşte-mă pe mine, cel ce mă pocăiesc.
Să nu intri cu mine la judecată, vădind faptele mele, cercetând cuvintele şi îndreptând pornirile; ci, cu îndurările Tale, trecând cu vederea răutăţile mele, mântuieşte-mă, Atotputernice.
Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Dăruieşte-mi har luminător, din osârdia ta cea dumnezeiască, de sus, ca să scap de întunericul patimilor şi să laud din inimă faptele cele frumoase ale vieţii tale, Marie!
Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Plecându-Te dumnezeieştilor legi ale lui Hristos, la El ai venit, lăsând pornirile desfătărilor cele neoprite, iar toată virtutea, ca pe una singură, cu multă cucernicie săvârşind-o.
Stih: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Prin rugăciunile tale, scapă-ne de patimile cele de necinste şi te rugăm să ne arăţi părtaşi acum împărăţiei lui Hristos, pe noi, cei ce te lăudăm pe tine, Andrei strălucite, cu credinţă şi cu dragoste.
Slavă…, a Treimii:
Treime mai presus de fiinţă, Căreia ne închinăm într-o Unime, ridică de la mine lanţul cel greu al păcatului şi, ca o milostivă, dă-mi lacrimi de umilinţă.
Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:
Născătoare de Dumnezeu, nădejdea şi ocrotirea celor ce te laudă, ridică de la mine lanţul cel greu al păcatului şi, ca o Stăpână curată, primeşte-mă pe mine, cel ce mă pocăiesc.
Şi iarăşi se cântă irmosul: Ajutor şi acoperitor s-a făcut mie spre mântuire. Acesta este Dumnezeul meu şi-L voi slăvi pe El; Dumnezeul părintelui meu şi-L voi înălţa pe El, căci cu slavă S-a preaslăvit.
28
Cântarea a 2-a Irmosul:
Ia aminte, cerule, şi voi grăi; şi voi lăuda pe Hristos, Care a venit din Fecioară cu trup (de două ori).
Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!
Ia aminte, cerule, şi voi grăi; pământule, ascultă glasul celui ce se pocăieşte faţă de Dumnezeu şi-L laudă pe El.
Ia aminte, Dumnezeule, Mântuitorul meu, cu ochiul Tău cel blând, şi primeşte mărturisirea mea cea plină de căldură.
Mai mult decât toţi oamenii, eu însumi am greşit Ţie; dar milostiveşte-Te, Mântuitorule, ca un Dumnezeu, spre făptura Ta.
Viforul răutăţilor m-a cuprins, milostive Doamne; dar, ca lui Petru, întinde-mi şi mie mâna Ta.
Lacrimile desfrânatei şi eu le vărs înaintea Ta, Milostive; milostiveşte-Te spre mine, Mântuitorule, cu îndurarea Ta.
întunecatu-mi-am frumuseţea sufletului cu plăcerile poftelor şi toată mintea ţărână mi-am făcut-o.
Ruptu-mi-am acum veşmântul cel dintâi, pe care mi l-ai ţesut dintru început, Ziditorule, şi, pentru aceasta, zac acum gol.
Îmbrăcatu-m-am acum în haină ruptă, pe care mi-a ţesut-o şarpele cu sfătuirea, şi mă ruşinez.
Căutat-am la frumuseţea pomului şi mi s-a amăgit mintea; de aceea, zac gol şi mă ruşinez.
Lucrat-au pe spatele meu toţi mai-marii răutăţilor, întinzând asupra mea fărădelegea lor.
Pierdutu-mi-am frumuseţea cea întâi-zidită şi bună-cuviinţa mea; şi acum zac gol şi mă ruşinez.
Cusutu-mi-a haine de piele păcatul, golindu-mă de haina cea dintâi, ţesută de Dumnezeu.
îmbrăcat sunt cu îmbrăcăminte de ruşine, ca şi cu nişte frunze de smochin, spre vădirea patimilor celor de bunăvoia mea.
Îmbrăcatu-m-am urât cu haină împestriţată şi sângerată ruşinos, prin curgerea vieţii celei cu patimi şi iubitoare de desfătări.
Pătat-am haina trupului meu şi am întinat cu totul podoaba cea după chipul şi după asemănarea Ta, Mântuitorule.
29
Căzut-am sub povara patimilor şi în stricăciunea cea materialnică, iar, pentru aceasta, acum vrăjmaşul mă necăjeşte.
Viaţă iubitoare de cele materiale şi iubitoare de averi alegând eu în loc de sărăcie, Mântuitorule, m-am împresurat acum cu grele legături.
Împodobitu-mi-am chipul trupului cu îmbrăcămintea de multe feluri a gândurilor ruşinoase şi sunt osândit.
Îngrijitu-m-am cu stăruinţă numai de podoaba mea cea din afară, neluând în seamă cortul dinlăuntru, cel după chipul lui Dumnezeu.
Făcându-mi chip urâţenia patimilor mele, prin pofte iubitoare de plăceri, mi-am stricat frumuseţea minţii.
Îngropat-am, Mântuitorule, cu patimile, frumuseţea chipului celui dintâi; dar, ca pe drahmă, oarecând, căutându-mă, aşa mă află.
Păcătuit-am ca şi desfrânata şi strig Ţie: Eu însumi am greşit! Primeşte, mântuitorule, ca mir şi lacrimile mele.
Alunecat-am în desfrânare ca David şi m-am umplut de noroi; dar Tu, Mântuitorule, spală-mă şi pe mine cu lacrimile mele.
Ca vameşul strig Ţie: Miluieşte-mă, Mântuitorule, miluieşte-mă! că nimeni dintre cei din Adam n-a greşit Ţie ca mine.
Nici lacrimi, nici pocăinţă nu am, nici umilinţă; ci Tu însuţi dăruieşte-mi-le pe acestea, Mântuitorule, ca un Dumnezeu.
Uşa Ta să nu mi-o închizi atunci, Doamne, Doamne, ci să o deschizi mie, celui ce mă pocăiesc înaintea Ta.
iubitorule de oameni, Cel ce voieşti ca toţi să se mântuiască, Tu iarăşi mă cheamă, ca un bun, şi mă primeşte pe mine, cel ce mă pocăiesc.
Ascultă suspinele sufletului meu şi primeşte picăturile ochilor mei, Doamne, şi mă mântuieşte.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!
A Născătoarei de Dumnezeu:
Curată Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce numai tu eşti prealăudată, roagă-te stăruitor ca să ne mântuim.
30
Al doilea canon
Irmosul:
Vedeţi, vedeţi, că Eu sunt Dumnezeu, Care am plouat mană şi am izvorât apă din piatră de demult, în pustie, poporului Meu, numai cu dreapta şi cu tăria Mea.
Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!
Vedeţi, vedeţi, că Eu sunt Dumnezeu! Ascultă, suflete al meu, pe Domnul, Cel ce strigă, şi depărtează-te de la păcatul cel dintâi; şi teme-te, ca de un Judecător şi Dumnezeu.
Cui te-ai asemănat, suflete mult-păcătos? Vai! Lui Cain celui dintâi şi lui Lameh aceluia, ucigându-ţi cu pietre trupul prin fapte rele şi omorându-ţi mintea cu pornirile cele nebuneşti.
Pe toţi cei mai înainte de Lege întrecându-i, o, suflete, lui Set nu te-ai asemănat, nici lui Enos ai urmat, nici lui Enoh prin mutarea la cer, nici lui Noe; ci te-ai arătat sărac de viaţa drepţilor.
Tu singur, suflete al meu, ai deschis zăvoarele mâniei Dumnezeului tău şi, ca pe tot pământul, ţi-ai înecat trupul şi faptele şi viaţa; şi ai rămas afară de corabia cea mântuitoare.
Bărbat am ucis spre rană mie şi tânăr spre vătămare! Lameh plângând a strigat. Iar tu nu te cutremuri, o, suflete al meu, întinându-ţi trupul şi mintea pătându-ţi.
O, cum am râvnit lui Lameh, celui mai înainte ucigaş! Sufletul ca pe un bărbat, mintea ca pe un tânăr şi trupul ca pe un frate mi-am omorât, ca şi Cain ucigaşul, cu pornirile cele poftitoare de plăceri.
Turn ţi-ai închipuit să zideşti, o, suflete, şi întăritură să faci poftelor tale, de n-ar fi oprit Ziditorul voile tale şi de n-ar fi surpat până la pământ meşteşugirile tale.
Plouat-a Domnul, oarecând, foc din cer, arzând fărădelegea cea înfierbântată a sodomiţilor; iar tu ţi-ai aprins focul gheenei întru care va să arzi, o, suflete.
Rănitu-m-am, vătămatu-m-am! Iată, săgeţile vrăjmaşului mi-au străpuns sufletul şi trupul. Iată, vătămăturile şi bubele şi zdruncinăturile
31
strigă, vădind rănile patimilor mele celor de voie alese.
Cunoaşteţi şi vedeţi că Eu sunt Dumnezeu, Cel ce cunosc inimile, înfrânez cugetele şi vădesc faptele, ard păcatele, fac judecată dreaptă celui orfan şi celui smerit şi celui sărac.
Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Întins-ai mâinile tale către îndurătorul Dumnezeu, Marie, afundată în adâncul răutăţilor, şi ţi-a întins mâna Sa de ajutor cu milostivire, ca şi lui Petru, căutând cu adevărat întoarcerea ta.
Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Cu toată osârdia şi cu dragoste ai alergat către Hristos, urând calea cea dintâi a păcatului, în pustiile cele neumblate hrănindu-te şi poruncile Lui cele dumnezeieşti curat săvârşindu-le.
Stih: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Să vedem, să vedem, o, suflete, iubirea de oameni a Stăpânului Dumnezeu; pentru aceasta, mai înainte de sfârşit să cădem înaintea Lui cu lacrimi, strigând: Pentru rugăciunile Sfântului Andrei, Mântuitorule, miluieşte-ne pe noi!
Slavă…, a Treimii:
Treime fără de început şi nezidită, Unime nedespărţită, primeşte-mă pe mine, cel ce mă pocăiesc, şi mă mântuieşte pe mine, cel ce am greşit; a Ta zidire sunt, nu mă trece cu vederea, ci iartă-mă şi mă izbăveşte de osânda focului.
Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:
Preacurată Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, nădejdea celor ce aleargă la tine şi limanul celor înviforaţi, pe Făcătorul cel milostiv, Fiul tău, fă-L îndurător şi mie, prin rugăciunile tale.
Şi iarăşi se zice irmosul al doilea: Vedeţi, vedeţi, că Eu sunt Dumnezeu, Care am plouat mană şi am izvorât apă din piatră de demult, în pustie, poporului Meu, numai cu dreapta şi cu tăria Mea.
Cântarea a 3-a Irmosul: Pe piatra cea neclintită a poruncilor Tale, Hristoase, întăreşte Biserica Ta (de două ori).
32
Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!
Foc de la Domnul plouând Domnul de demult, a ars pământul Sodomei.
în munte scapă, suflete, ca Lot oarecând şi mergi de te izbăveşte în Sigor.
Fugi de aprindere, o, suflete! Fugi de arderea Sodomei! Fugi de pieirea cea din dumnezeiasca văpaie!
Mărturisesc înaintea Ta, Mântuitorule: Păcătuit-am, păcătuit-am Ţie fără măsură; dar lasă-mi, iartă-mi, ca un Milostiv.
Păcătuit-am Ţie, eu singur păcătuit-am mai mult decât toţi; Hristoase Mântuitorule, nu mă trece cu vederea.
Tu eşti Păstorul cel bun; caută-mă pe mine, mielul, şi, rătăcit fiind eu, nu mă trece cu vederea.
Tu eşti dulcele Iisus, Tu eşti Ziditorul meu; întru Tine, Mântuitorule, mă voi îndrepta.
A Treimii:
Stih: Preasfântă Treime, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
O, Treime-Unime, Dumnezeule, mântuieşte-ne pe noi de înşelăciune şi de ispite şi de primejdii!
A Născătoarei de Dumnezeu:
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!
Bucură-te, pântece primitor de Dumnezeu! Bucură-te, tronul Domnului! Bucură-te, Maica vieţii noastre!
Al doilea Canon
Irmosul:
întăreşte, Doamne, pe piatra poruncilor Tale, inima mea care se clatină; că Tu singur eşti sfânt şi Domn (de două ori).
Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!
Izvor de viaţă Te-am câştigat pe Tine, Surpătorul morţii, şi strig Ţie din inima mea mai înainte de sfârşit: Greşit-am! Milostiveşte-Te şi mă mântuieşte!
Păcătoşilor din vremea lui Noe am urmat, Mântuitorule, moştenind osândirea acelora, întru cufundarea potopului.
33
Greşit-am, Doamne, greşit-am Ţie! Milostiveşte-Te spre mine! Că nu este cineva între oameni, dintre cei ce au greşit, pe care să nu-l fi întrecut eu cu greşelile!
Lui Ham aceluia, batjocoritorul de tată, urmând, suflete, n-ai acoperit ruşinea aproapelui, cu faţa înapoi întorcându-te.
Binecuvântarea lui Sem nu ai moştenit-o, ticăloase suflete, şi loc întins de sălăşluire n-ai luat, ca Iafet, în pământul iertării.
Din pământul Haran, adică din păcat, ieşi, suflete al meu, şi vino la pământul care izvorăşte nestricăciune pururea vie, pe care Avraam l-a moştenit.
De Avraam ai auzit, suflete al meu, care şi-a părăsit oarecând pământul părinţilor şi s-a făcut pribeag. Urmează şi tu alegerii aceluia.
La stejarul din Mamvri, ospătând patriarhul pe îngeri, a luat la bătrâneţe rodul făgăduinţei.
înţelegând despre Isaac, ticăloase suflete al meu, că, în chip tainic, a fost adus cu totul jertfă nouă Domnului, urmează voinţei lui.
Priveghează, suflete al meu! Auzit-ai de Ismael, că a fost izgonit ca un fiu din slujnică; vezi, ca nu cumva, păcătuind, să suferi ceva asemănător.
Agarei, egiptencei celei de demult, te-ai asemănat, suflete, făcându-te rob de bunăvoia ta şi născând semeţia, ca pe un nou Ismael.
Scara lui Iacob o ştii, suflete al meu, care s-a arătat de la pământ spre cele cereşti; pentru ce n-ai avut treaptă tare, credinţa cea dreaptă?
Urmează lui Melchisedec, celui ce a fost preot al lui Dumnezeu şi împărat, aflat între oameni, dar înstrăinat de viaţa lumii, că acesta este asemănare a lui Hristos.
Să nu te faci stâlp de sare, suflete, întorcându-te înapoi; să te înfricoşeze pilda Sodomei; sus, în Sigor, mântuieşte-te!
De arderea păcatului fugi, suflete al meu, ca şi Lot! Fugi de Sodoma şi de Gomora; fugi de flacăra a toată pofta cea nebunească!
34
Strig Ţie: Miluieşte-mă, Doamne, miluieşte-mă, când vei veni cu îngerii Tăi, să răsplăteşti tuturor după vrednicia faptelor.
Rugăciunea celor ce Te laudă, Stăpâne, nu o lepăda; ci, milostiveşte-Te, iubitorule de oameni, şi dă iertare celor ce se roagă Ţie cu credinţă.
Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Cuprins sunt de tulburarea valurilor şi de furtuna păcatelor. Dar, tu, Maică, izbăveşte-mă acum şi mă scoate la limanul dumnezeieştii pocăinţe!
Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Rugăciune cu osârdie aducând şi acum, Cuvioasă, către preamilostiva Născătoare de Dumnezeu, cu mijlocirile tale deschide-mi dumnezeieştile intrări.
Stih: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Prin rugăciunile tale, dăruieşte-mi şi mie iertare datoriilor, o, Andrei, arhiereule al Cretei, că tu eşti învăţător preaales al pocăinţei.
Slavă…, a Treimii:
Unime neamestecată şi nezidită, Fire fără de început, Care eşti lăudată în Treimea Ipostasurilor, mântuieşte-ne pe noi, cei ce ne închinăm stăpânirii Tale cu credinţă.
Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:
Pe Fiul cel fără de ani din Tatăl, sub ani L-ai născut, neştiind de bărbat, Născătoare de Dumnezeu, minune străină! că, alăptând, ai rămas fecioară.
Şi iar irmosul: întăreşte, Doamne, pe piatra poruncilor Tale, inima mea care se clatină; că Tu singur eşti sfânt şi Domn.
Se rosteşte ectenia mică (cu ecfonisul: Că Tu eşti Dumnezeul nostru…), după care se citesc Sedelnele Apostolilor, ale Triodului, alcătuirea lui Iosif, glasul al 8-lea, podobie: înviat-ai din morţi…
Luminători de Dumnezeu luminaţi, cei ce înşivă aţi fost văzători ai Mântuitorului, luminaţi-ne pe noi, cei ce suntem în întunericul vieţii, ca să umblăm acum, ca în zi, cu bunăcuviinţă, întru lumina postului, alungând patimile cele de noapte,
35
şi să vedem şi noi luminatele Pătimiri ale lui Hristos, bucurându-ne.
Slavă…, altă Sedealnă, glasul al 8-lea, podobie: Porunca cea cu taină…
Apostoli, cei doisprezece de Dumnezeu aleşi, aduceţi acum rugăciune lui Hristos, ca să trecem toţi curgerea postului, săvârşind rugăciuni cu umilinţă şi virtuţi cu osârdie; ca, în acest chip, să ajungem să vedem învierea cea slăvită a lui Hristos Dumnezeu, slavă şi laudă aducând.
Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu, asemenea:
Născătoare de Dumnezeu, roagă-te împreună cu Apostolii, Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu, Celui necuprins, Care S-a născut în chip de negrăit din tine mai presus de gând, să dăruiască lumii pace curată, să ne dea nouă iertare păcatelor mai înainte de sfârşit şi să învrednicească pe robii tăi împărăţiei cereşti, pentru bunătatea Sa cea preamultă.
[Apoi se citeşte a doua parte din viaţa Cuvioasei Maria Egipteanca (a se vedea în Anexe, pagina 288)].
După aceasta, Tricântarea Triodului, fără metanii:
Cântarea a 4-a, glasul al 8-lea:
Prima Tricântare a Sfinţilor Apostoli
Irmosul:
Auzit-am, Doamne, glasul Tău şi m-am temut, înţeles-am lucrurile Tale şi am slăvit puterea Ta, Stăpâne.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!
Apostolii lui Hristos cei luminaţi, care au vieţuit cu înfrânare, uşurează nouă vremea postului, cu dumnezeieştile lor mijlociri.
Organul cel cu douăsprezece coarde, ceata cea dumnezeiască a ucenicilor, a cântat cântarea de mântuire, tulburând cântările cele viclene.
Cu ploile duhului aţi adăpat toată lumea, alungând, preafericiţilor, seceta mulţimii zeilor.
A Născătoarei de Dumnezeu:
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!
Mântuieşte-mă pe mine, cel care mă smeresc, care am vieţuit cu mândrie, tu care ai născut pe Cel ce a înălţat firea cea smerită, Preacurată.
36
A doua Tricântare a Sfinţilor Apostoli, acelaşi glas:
Irmos: Auzit-am, Doamne, glasul Tău şi m-am temut, înţeles-am lucrurile Tale şi am slăvit puterea Ta, Stăpâne.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!
Preacinstită ceată a Apostolilor, îndeamnă-te a ruga pe Ziditorul tuturor ca să ne miluiască pe noi, care te lăudăm pe tine.
Fiind ca nişte lucrători ai lui Hristos, Apostoli, şi lucrând cu dumnezeiescul Cuvânt toată lumea, l-aţi adus totdeauna roade.
Vie v-aţi făcut lui Hristos, Celui cu adevărat iubit; că aţi izvorât în lume vinul Duhului, Apostoli.
A Treimii:
Stih: Preasfântă Treime, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Sfântă Treime asemănătoare, Care eşti mai presus stăpânitoare, cea preaputernică, Părinte, Cuvinte şi Duhule Sfinte, Dumnezeule, lumină şi viaţă, păzeşte turma Ta.
A Născătoarei de Dumnezeu:
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!
Bucură-te, tronul în chipul focului! Bucură-te, sfeşnic purtător de făclie! Bucură-te, muntele sfinţirii, chivotul vieţii, cortul Sfintei Sfintelor!
Apoi se continuă citirea Canonului Mare:
Cântarea a 4-a Irmosul:
Auzit-a prorocul de venirea Ta, Doamne, şi s-a temut, că aveai să Te naşti din Fecioară şi oamenilor să Te arăţi, şi a grăit: Auzit-am glasul Tău şi m-am temut. Slavă puterii Tale, Doamne (de două ori).
Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!
Lucrurile Tale nu le trece cu vederea, zidirea Ta nu o părăsi, Drepte Judecătorule; chiar dacă am păcătuit nu doar ca un om, ci mai mult decât toţi oamenii, iubitorule de oameni, dar ai putere, ca un Domn al tuturor, a ierta păcatele.
Se apropie, suflete, sfârşitul, se apropie şi nu te îngrijeşti, nu te pregăteşti; vremea se scurtează, deşteaptă-te; aproape, lângă
37
uşi este Judecătorul; ca un vis, ca o floare trece vremea vieţii. Pentru ce în deşert ne tulburăm?
Deşteaptă-te, o, suflete al meu! Ia seama la faptele tale pe care le-ai făcut şi adu-le la vedere; varsă picături de lacrimi; spune cu îndrăzneală lui Hristos faptele şi cugetele tale şi te îndreptează.
N-a fost în viaţă păcat, nici fărădelege, nici răutate, pe care să nu le fi săvârşit eu, Mântuitorule, cu mintea şi cu cuvântul, cu voinţa şi cu gândul, cu ştiinţa şi cu fapta păcătuind, ca altul nimeni nici odinioară.
De acesta am fost judecat, de acesta am fost osândit, eu, ticălosul, adică de cugetul meu, faţă de care nimic nu este în lume mai puternic; Judecătorule, Mântuitorule şi Cunoscătorul meu, cruţă-mă, izbăveşte-mă şi mă mântuieşte pe mine, robul Tău.
Scara pe care a văzut-o de demult marele între patriarhi, Iacob, suflete al meu, este arătarea sporirii prin lucrare şi a înălţării prin cunoaştere; deci, de voieşti să vieţuieşti întru lucrare, cunoştinţă şi vedere duhovnicească, înnoieşte-te.
Arşiţa zilei a răbdat-o patriarhul Iacob, fiind nevoit, şi frigul nopţii l-a suferit, făcând câştig în toate zilele; păstorind, trudindu-se şi slujind, ca să-şi ia amândouă femeile.
Prin cele două femei înţelege fapta şi cunoaşterea cea din vedere duhovnicească; prin Lia fapta, ca una ce a fost cu mulţi copii; iar prin Rahila, cunoaşterea, ca una pentru care s-a făcut multă osteneală. Că, fără de osteneli, nici fapta, nici vederea nu se vor săvârşi, suflete.
Priveghează, o, suflete al meu, şi te fă desăvârşit, ca Iacob, cel mare între patriarhi; ca să dobândeşti fapta şi cunoştinţa; ca să te faci minte văzătoare de Dumnezeu, să ajungi cu privirea în norul cel neapus şi să te faci neguţător de lucruri mari.
Pe cei doisprezece patriarhi născându-i cel mare între patriarhi, ţi-a făcut ţie tainic, suflete al meu, scară spre suirea cea prin fapte, pe fiii săi, ca pe nişte temeiuri şi trepte şi suişuri preaînţelepţeşte aşezându-i.
38
Lui Isav celui urât asemănându-te, suflete, ai dat amăgitorului tău vrednicia de întâi-născut, a frumuseţii celei dintâi; de la binecuvântarea părintească ai căzut şi îndoit te-ai amăgit, ticălosule, cu fapta şi cu gândirea; pentru aceasta, acum pocăieşte-te.
Edom s-a chemat Isav, pentru marea înverşunare a amestecării cu femei. Căci, cu neînfrânarea pururea aprinzându-se şi cu plăcerile întinându-se, Edom s-a numit, care înseamnă înfierbântarea sufletului celui iubitor de păcate.
De Iov cel de pe gunoi auzind, o, suflete al meu, că a fost socotit drept, n-ai râvnit răbdării aceluia, n-ai avut tăria gândului său, întru toate pe care le-ai cunoscut, în cele ce ai ştiut şi în cele ce ai fost ispitit; ci te-ai arătat lipsit de răbdare.
Cel ce era mai înainte pe tron, acum se vede gol pe gunoi şi plin de răni! Cel cu mulţi fii şi vestit, dintr-odată a rămas lipsit de fii şi de casă, dar socotea gunoiul palat şi rănile mărgăritar.
Cel împodobit cu împărătească vrednicie, cu diademă şi cu porfiră, omul cel cu multă avere şi dreptul cel îndestulat de bogăţie şi de turme, degrabă sărăcind, de bogăţie şi de slavă şi de împărăţie a fost lipsit.
Dacă acela, care a fost drept şi fără prihană mai mult decât toţi, n-a scăpat de cursele şi vicleşugurile înşelătorului, dar tu, fiind iubitor de păcate, ticăloase suflete, ce vei face de se va întâmpla să vină asupra ta ceva din cele negândite?
Trupul mi-am spurcat, duhul mi-am întinat, peste tot m-am rănit; dar, ca un doctor, Hristoase, amândouă prin pocăinţă mi le tămăduieşte. Spală-le, curăţeşte-le, Mântuitorul meu, arată-le mai curate decât zăpada.
Trupul Tău şi Sângele pentru toţi Ţi-ai pus, Cuvinte, răstignindu-Te: Trupul, ca să mă înnoieşti, iar Sângele ca să mă speli. Duhul Ţi-ai dat ca să mă aduci, Hristoase, Părintelui Tău.
Săvârşit-ai mântuirea în mijlocul pământului, Făcătorule, ca să ne mântuim; de bunăvoie pe lemnul Crucii Te-ai răstignit şi Edenul, cel ce se încuiase, s-a deschis; cele de sus şi cele de jos, făptura şi toate neamurile mântuindu-se, se închină Ţie.
39
Să-mi fie scăldătoare Sângele Tău, totodată şi băutură a iertării apa ce a izvorât din coasta Ta, ca să mă curăţesc prin amândouă, ungându-mă şi bând, ca pe o ungere şi băutură, Cuvinte, cuvintele Tale cele de viaţă.
Gol sunt spre a intra în cămara Mirelui, gol sunt şi spre a merge la nuntă şi la cină: candela mi s-a stins, fiind fără de untdelemn; cămara mi s-a închis, dormind eu; cina s-a mâncat, iar eu, fiind legat de mâini şi de picioare, am fost lepădat afară.
Biserica a câştigat pahar coasta Ta cea purtătoare de viaţă, din care a izvorât nouă îndoitul izvor, al iertării şi al cunoştinţei; spre închipuirea celor două Legi ale Tale, cea veche şi cea nouă, Mântuitorul nostru.
Timpul vieţii mele este scurt şi plin de dureri şi de vicleşug, dar întru pocăinţă primeşte-mă, şi întru cunoştinţă mă cheamă, ca să nu mă fac câştig şi mâncare celui străin; Mântuitorule, Tu însuţi mă miluieşte.
Falnic sunt acum şi semeţ cu inima, în deşert şi în zadar. Să nu mă osândeşti împreună cu fariseul, ci, mai degrabă, dă-mi smerenia vameşului, unule Milostive, drepte Judecătorule, şi cu acesta împreună mă numără.
Ştiu, Milostive, că am greşit, ocărând vasul trupului meu; ci întru pocăinţă primeşte-mă şi întru cunoştinţă mă cheamă, ca să nu ajung câştig, nici mâncare celui străin. Ci Tu însuţi, Mântuitorule, miluieşte-mă.
însumi idol m-am făcut, murdărindu-mi cu poftele sufletul meu, ci, întru pocăinţă mă primeşte şi întru cunoştinţă mă cheamă, ca să nu mă fac câştig, nici mâncare celui străin. Ci Tu însuţi, Mântuitorule, miluieşte-mă.
N-am auzit glasul Tău, n-am ascultat Scriptura Ta, Dătătorule de lege; ci, întru pocăinţă primeşte-mă, şi întru cunoştinţă mă cheamă, ca să nu ajung câştig, nici mâncare celui străin. Ci Tu însuţi, Mântuitorule, miluieşte-mă.
40
Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Trăind viaţă fără de trup. Cuvioasă, fiind cu trup, ai luat mare har de la Dumnezeu cu adevărat, ca să ocroteşti pe cei ce te cinstesc cu credinţă. Pentru aceasta, ne rugăm ţie: Izbăveşte-ne, prin mijlocirile tale, de toate încercările.
Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
întru adânc de necuviinţe mari pogorându-te, nu te-ai oprit acolo, ci te-ai suit cu gând mai bun, în chip lămurit, la virtutea cea desăvârşită prin faptă, minunând, Cuvioasă Maică Marie, firea îngerească.
Stih: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Andrei, lauda Părinţilor, nu ne uita, stând înaintea Treimii celei Preasfinte şi dumnezeieşti, ca să ne izbăvim de osânda iadului noi, cei ce te chemăm pe tine, dumnezeiescule ocrotitor, cel ce eşti strălucirea Cretei.
Slavă…, a Treimii:
Nedespărţită în fiinţă, neamestecată în feţe, Te teologhisesc pe Tine, Dumnezeire una în Treime, Ceea ce eşti întocmai cu împărăţia şi întocmai cu tronul, strigând Ţie cântarea cea mare, ce se cântă întreit întru cele de sus.
Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:
Şi ai născut, şi eşti fecioară, şi ai rămas întru amândouă, cu firea, Fecioară. Cel ce S-a născut înnoieşte legile firii, iar pântecele a născut fără să simtă dureri. Unde Dumnezeu voieşte, se biruieşte rânduiala firii; că El face câte voieşte.
Şi iarăşi se cântă irmosul: Auzit-a prorocul de venirea Ta, Doamne, şi s-a temut, că aveai să Te naşti din Fecioară şi oamenilor să Te arăţi, şi a grăit: Auzit-am glasul Tău şi m-am temut. Slavă puterii Tale, Doamne
Cântarea a 5-a
Irmosul:
Dis-de-dimineaţă, iubitorule de oameni, mă rog luminează-mă şi mă îndreptează la poruncile Tale şi mă învaţă, Mântuitorule, să fac voia Ta (de două ori).
Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!
41
în noapte viaţa mi-am petrecut-o pururea; că întuneric s-a făcut mie şi negură adâncă noaptea păcatului; ci, ca pe un fiu al zilei arată-mă pe mine, Mântuitorule.
Lui Ruben asemănându-mă eu, ticălosul, făcut-am sfat necuvios şi călcător de lege asupra lui Dumnezeu Celui preaînalt, întinându-mi patul meu, precum acela pe al tatălui său.
Mărturisesc Ţie, Hristoase împărate: păcătuit-am, păcătuit-am, ca mai înainte fraţii lui Iosif, vânzând rodul curăţiei şi al înţelepciunii.
De cei de un sânge a fost dat, a fost vândut în robie dulcele suflet, cel drept, spre închipuirea Domnului; iar tu, suflete, cu totul te-ai vândut răutăţilor tale.
Lui Iosif celui drept şi minţii lui celei curate, urmează, ticăloase şi neiscusite suflete, şi nu te desfrâna cu pornirile cele nebuneşti, făcând fărădelege pururea.
Deşi s-a sălăşluit în groapă oarecând Iosif, Stăpâne Doamne, dar spre închipuirea îngropării şi a învierii Tale a fost aceasta; iar eu ce-Ţi voi aduce Ţie în acest chip vreodată?
Auzit-ai de coşul în care era pus pruncul Moise, o, suflete, cel purtat de apele şi de valurile râului, că în el a fost păzit de demult ca într-o cămară, scăpând de fapta cea amară a voii lui Faraon.
De ai auzit, ticăloase suflete, de moaşele care ucideau oarecând partea bărbătească cea nevârstnică, hrăneşte-te acum cu înţelepciunea, ca marele Moise.
Nu ţi-ai omorât mintea lovind-o, precum marele Moise pe egipteanul, ticăloase suflete; şi cum te vei sălăşlui, spune-mi, în pustietatea patimilor prin pocăinţă?
în pustietăţi a locuit marele Moise. Vino, dar, suflete, şi urmează vieţii lui, ca să te învredniceşti a vedea şi arătarea lui Dumnezeu cea din rug.
Toiagul lui Moise te închipuieşte, suflete, care a lovit marea şi a închegat adâncul, cu însemnarea dumnezeieştii Cruci, prin care vei putea şi tu să săvârşeşti lucruri mari.
42
Aaron a adus lui Dumnezeu foc fără prihană, fără vicleşug; iar Ofni şi Finees, ca şi tine, suflete, au adus lui Dumnezeu viaţă străină şi întinată.
Greu la minte m-am făcut, Stăpâne, ca şi Faraon cel cumplit; Ianis şi Iamvris la suflet şi la trup, cufundat cu gândul! Ci, ajută-mi mie, Mântuitorule!
Cu lut mi-am amestecat mintea, eu, ticălosul. De aceea, te rog: Spală-mă, Stăpâne, în baia lacrimilor mele, făcând haina trupului meu albă, precum zăpada.
De voi cerceta faptele mele, Mântuitorule, mă văd pe mine însumi întrecând pe tot omul cu păcatele; că întru cunoştinţă gândind am greşit, iar nu întru necunoştinţă.
Cruţă, cruţă, Doamne, zidirea Ta! Păcătuit-am, iartă-mă, Cel ce eşti însuţi din fire curat, că afară de Tine nimeni altul nu este fără pată.
Pentru mine ai luat chipul meu, Dumnezeu fiind; arătat-ai minuni vindecând pe cei leproşi şi întărind pe cei slăbănogi; ai oprit curgerea de sânge, Mântuitorule, celei ce s-a atins de marginea hainelor Tale.
Celei ce avea curgere de sânge urmează, ticălosule suflete, îndrăzneşte, ţine-te de haina lui Hristos, ca să te izbăveşti de bătăi şi să auzi de la Dânsul: Credinţa ta te-a mântuit!
Celei gârbovite urmează, o, suflete! Apropie-te, cazi la picioarele lui Iisus, ca să te îndreptezi, să umbli drept în căile Domnului.
Deşi eşti fântână adâncă, Stăpâne, izvorăşte-mi ape din preacuratele Tale vine, ca, bând ca şi samarineanca, să nu mai însetez; că izvoare de viaţă izvorăşti.
Siloam să-mi fie mie lacrimile mele, Stăpâne Doamne, ca să-mi spăl şi eu luminile sufletului şi să Te văd cu gândul pe Tine, Lumina cea mai înainte de veci.
Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
43
Cu neasemănată dragoste, întru tot fericită, dorind să te închini lemnului Crucii, te-ai învrednicit de dorire; învredniceşte-mă, dar, şi pe mine să dobândesc slava cea de sus.
Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Repejunea Iordanului trecând-o, ai aflat odihnă, fugind de plăcerea trupească cea aducătoare de durere; din care şi pe noi scoate-ne, Cuvioasă, prin rugăciunile tale.
Stih: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Ca pe un păstor preaales, înţelepte Andrei, pe tine cel preacinstit, cu dragoste multă şi cu frică te rog, ca să dobândesc mântuire şi viaţă veşnică, prin rugăciunile tale.
Slavă…, a Treimii:
Pe Tine, Treime, Te slăvim, pe Unul Dumnezeu: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Părinte, Fiule şi Duhule, Fiinţă neîmpărţită, Unime căreia pururea ne închinăm.
Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:
Din tine S-a îmbrăcat întru a mea frământătură Dumnezeu, Cel ce a zidit veacurile, Maică Fecioară, ceea ce eşti neîntinată şi nu ştii de bărbat, şi a unit cu Sine firea omenească.
Şi iarăşi irmosul: Dis-de-dimineaţă, iubitorule de oameni, mă rog luminează-mă şi mă îndreptează la poruncile Tale şi mă învaţă, Mântuitorule, să fac voia Ta
Cântarea a 6-a
Irmosul:
Strigat-am cu toată inima mea către milostivul Dumnezeu şi m-a auzit din iadul cel mai de jos şi a scos din stricăciune viaţa mea (de două ori).
Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!
Lacrimi din ochii mei, Mântuitorule, şi suspine din adânc curat îţi aduc, strigând Ţie din inimă: Dumnezeule, păcătuit-am Ţie, milostiveşte-Te spre mine!
înstrăinatu-te-ai, suflete, de Domnul tău, ca Datan şi ca Aviron; dar, din toată inima strigă: Iartă-mă!, ca să nu te împresoare prăpastia pământului.
44
Ca o junincă sălbatică, te-ai asemănat, suflete, lui Efraim; dar, ca o căprioară, păzeşte-ţi viaţa de curse, întraripându-te cu lucrarea, cu gândirea şi cu vederea duhovnicească.
Mâna lui Moise ne va face să credem, suflete, cum că Dumnezeu poate să albească şi să curăţească viaţa cea leproasă; nu te deznădăjdui, dar, cu toate că eşti lepros.
Valurile păcatelor mele, Mântuitorule, ca în Marea Roşie întorcându-se, m-au acoperit degrab, ca oarecând pe egipteni şi pe mai-marii lor.
Voie slobodă fără recunoştinţă ai avut, suflete, ca şi Israel mai înainte; că, mai mult decât dumnezeiasca mană, ai ales neînţelepţeşte lăcomia patimilor, cea iubitoare de plăceri.
Cărnurile de porc şi căldările şi bucatele egiptene le-ai voit mai mult decât pe cele cereşti, suflete al meu, ca şi nemulţumitorul popor, de demult, în pustie.
Fântânile cananeeştilor gânduri mai mult le-ai cinstit, suflete, decât vâna pietrei, din care râul înţelepciunii revarsă apele teologiei.
Când a lovit Moise, sluga Ta, piatra cu toiagul, cu închipuire mai înainte a însemnat coasta Ta cea de viaţă făcătoare, din care toţi scoatem băutură de viaţă, Mântuitorule.
Cercetează, suflete, şi iscodeşte ca Iosua, fiul lui Na vi, ce fel este pământul făgăduinţei şi locuieşte în el cu bună legiuire.
Ridică-te şi împotriveşte-te patimilor trupeşti, ca Iosua asupra lui Amalec; biruind pururea gândurile cele înşelătoare, ca şi pe gavaoniţi.
Treci peste firea cea curgătoare a vremii, ca mai înainte chivotul, şi te fă moştenitor pământului aceluia al făgăduinţei, suflete; Dumnezeu porunceşte!
Precum ai izbăvit pe Petru, cel ce a strigat: Scapă-mă! Aşa, apucând înainte, Mântuitorule, izbăveşte-mă şi pe mine de fiară, întinzându-Ţi mâna Ta, şi mă scoate din adâncul păcatului.
45
Pe Tine Te ştiu liman liniştit, Stăpâne, Stăpâne Hristoase! Deci, apucând înainte, izbăveşte-mă din adâncurile păcatului cele neumblate şi din deznădăjduire.
Eu sunt, Mântuitorule, drahma cea împărătească, pe care ai pierdut-o de demult; dar, aprinzând făclie pe înaintemergătorul Tău, Cuvinte, caută şi află chipul Tău.
Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Ca să stingi văpaia patimilor, arzându-ţi sufletul, ai izvorât pururea pâraie de lacrimi, Marie, al căror har dă-mi-l şi mie, robului tău.
Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Nepătimire cerească ai dobândit, cu vieţuirea cea preaînaltă de pe pământ, Maică; pentru aceasta, roagă-te să se mântuiască din patimi, prin rugăciunile tale, cei ce te laudă.
Stih: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Cunoscându-te păstor şi arhiereu al Cretei şi rugător pentru lume pe tine, Andrei, alerg şi strig ţie: Scoate-mă, Părinte, din adâncul păcatului!
Slavă…, a Treimii:
„Treime sunt neamestecată, nedespărţită; despărţită după Feţe, şi Unime sunt din Fire unită”, zice Tatăl, şi Fiul, şi dumnezeiescul Duh.
Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:
Pântecele tău ne-a născut nouă pe Dumnezeu, cu chipul ca şi noi; deci, ca pe un Ziditor al tuturor, roagă-L, Născătoare de Dumnezeu, ca, prin rugăciunile tale, să ne îndreptăm.
Şi iarăşi irmosul: Strigat-am cu toată inima mea către milostivul Dumnezeu şi m-a auzit din iadul cel mai de jos şi a scos din stricăciune viaţa mea
Apoi se rosteşte ectenia mică (cu ecfonisul: Că Tu eşti împăratul păcii…), după care se zic:
CONDAC, glasul al 6-lea Alcătuire a Sfântului Roman Melodul
Suflete al meu, suflete al meu, scoală! Pentru ce dormi? Sfârşitul se apropie şi te vei tulbura. Deşteaptă-te, dar, ca să se
46
milostivească spre tine Hristos Dumnezeu, Cel ce pretutindeni este şi toate le plineşte.
ICOS
Cămara cea de vindecare a lui Hristos văzând-o deschisă, privind şi sănătatea care izvorăşte din aceasta lui Adam, diavolul s-a chinuit şi s-a rănit şi ca în primejdie s-a tânguit, strigând către prietenii săi: Ce voi face Fiului Mariei? Mă ucide Cel născut în Betleem, Cel ce pretutindeni este şi toate le plineşte.
SINAXAR
După Sinaxarul din Minei, se citeşte şi acesta, al Triodului:
în această zi, în Joia din săptămâna a cincea a Postului Mare, după o veche tradiţie, cântăm slujba Marelui Canon de umilinţă.
Acest canon, cel mai mare într-adevăr dintre toate canoanele, l-a scris cu mult meşteşug cel între Sfinţi părintele nostru Andrei, arhiepiscopul Cretei, numit şi Ierusalimiteanul. Acesta era originar din Damasc. La vârsta de paisprezece ani, după ce a fost dat la şcoală şi a învăţat toate ştiinţele care-i dădeau o educaţie desăvârşită, s-a dus la Ierusalim şi a îmbrăţişat viaţa monahală. Trăind în cuvioşie şi bine plăcând lui Dumnezeu, într-o viaţă liniştită, a lăsat Bisericii lui Dumnezeu şi alte multe scrieri folositoare vieţii, cuvântări şi canoane, dar a fost mai cu deosebire iscusit în cuvântări de laudă în cinstea sfinţilor, a Maicii Domnului şi a Domnului nostru Iisus Hristos. Împreună cu alte multe canoane, a alcătuit şi acest Mare Canon, plin de foarte mare umilinţă. Culegând şi strângând la un loc toată istoria Vechiului şi Noului Testament, a alcătuit cântarea aceasta de la Adam până la înălţarea lui Hristos şi predica Apostolilor. Prin Canonul acesta, îndeamnă tot sufletul să râvnească şi să urmeze, după putere, toate faptele bune ale istoriei Vechiului şi Noului Testament, să fugă de toate faptele rele şi să alerge totdeauna la Dumnezeu, prin pocăinţă, prin lacrimi şi mărturisire şi prin alte fapte bine plăcute lui Dumnezeu. Atât este de curgător şi de armonios acest Mare Canon, încât poate să moaie şi cea mai învârtoşată inimă şi să o deştepte spre săvârşirea binelui, chiar
47
numai dacă-l cântă cineva cu inima zdrobită şi cu potrivită luareaminte. Andrei Criteanul a alcătuit acest Canon pe timpul când şi marele Sofronie, patriarhul Ierusalimului, a scris viaţa Mariei Egipteanca. În adevăr, şi această viaţă ne pune înainte o mare pildă de umilinţă şi dă multă mângâiere celor ce greşesc şi păcătuiesc, numai dacă ar voi să se depărteze de rele.
S-a rânduit să se cânte şi să se citească Marele Canon şi viaţa Cuvioasei Maria Egipteanca în ziua aceasta pentru următoarea pricină: Pentru că Sfântul Post de patruzeci de zile se apropie de sfârşit şi pentru ca nu cumva oamenii, lenevindu-se, să se îngrijească mai puţin de nevoinţele cele duhovniceşti şi să se depărteze cu totul de a trăi în cumpătare, marele Andrei, ca un adevărat învăţător, prin cântările Marelui Canon, în care istoriseşte virtuţile marilor bărbaţi, precum şi întoarcerea la credinţă a celor răi, pregăteşte pe cei care se nevoiesc cu postul să se poarte cu mai mult curaj şi să se îndrepte cu bărbăţie spre nevoinţele postului ce-l mai au în faţă.
Sfântul Sofronie, prin minunata povestire despre viaţa Mariei Egipteanca, înduplecă pe oameni să ajungă din nou cumpătaţi, îi ridică spre Dumnezeu, îi sfătuieşte să nu mai cadă şi să nu deznădăjduiască, chiar dacă au căzut înainte în unele păcate. Şi, într-adevăr, povestirea vieţii Mariei Egipteanca înfăţişează cât este de mare iubirea de oameni şi dragostea lui Dumnezeu faţă de cei care doresc din tot sufletul să se îndepărteze de păcatele lor de mai înainte.
Canonul Sfântului Andrei Criteanul se numeşte Canonul Mare poate şi datorită ideilor şi gândurilor înalte ce le cuprinde, căci, într-adevăr, alcătuitorul lui este iscusit şi l-a compus într-un chip nespus de frumos, dar şi pentru că acest canon, spre deosebire de celelalte canoane, care au câte treizeci de tropare şi chiar mai puţine, are două sute cincizeci de tropare şi fiecare din tropare pricinuieşte nespusă plăcere. Prin urmare, cu foarte bună socoteală şi potrivit a fost aşezat în marele post de patruzeci de zile acest Mare Canon, care are multă umilinţă.
48
Părintele nostru Andrei a fost cel dintâi care a adus la Constantinopol acest preafrumos şi Mare Canon, odată cu viaţa Cuvioasei Maria, când a fost trimis de Teodor, patriarhul Ierusalimului, să fie de ajutor la al şaselea Sinod ecumenic. Cu acest prilej, a luptat în chipul cel mai strălucit împotriva monoteliţilor şi, cu toate că era simplu monah, a fost rânduit în clerul Bisericii din Constantinopol. Apoi a fost făcut diacon şi a fost însărcinat cu purtarea de grijă a orfanilor. După puţină vreme, a ajuns arhiepiscopul Cretei, bine chivernisind eparhia sa. Mai pe urmă, pe când era aproape de locul numit Ieriso din Mitilina, s-a mutat la Domnul.
Pentru rugăciunile Sfântului Ierarh Andrei, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.
După aceasta, se cântă, la Fericiri, tropare ale Canonului Mare, cu închinăciuni, glasul al 6-lea:
Stih: întru împărăţia Ta, când vei veni, pomeneşte-ne pe noi, Doamne!
Pe tâlharul l-ai făcut, Hristoase, locuitor Raiului, pe cel ce a strigat pe Cruce către Tine: Pomeneşte-mă! Învredniceşte-mă şi pe mine, nevrednicul, de pocăinţa acestuia.
Stih: Fericiţi cei săraci cu duhul, că a acelora este împărăţia cerurilor.
Auzit-ai, suflete al meu, de Manoe, că a ajuns la arătare dumnezeiască şi a luat atunci rodul făgăduinţei din cea stearpă; să urmăm dreptei credinţe a acestuia.
Stih: Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.
Râvnind lenevirii lui Samson, suflete, ţi-ai tuns tăria lucrurilor tale, dându-ţi celor de alt neam viaţa întreagă şi fericită, pentru iubirea plăcerii.
Stih: Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.
Cel ce a biruit mai înainte cu falca măgarului pe cei de alt neam, acum se află prădat de desfrâu; ci fugi, suflete al meu, de asemănarea, de fapta şi de slăbirea lui.
Stih: Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.
49
Barac şi Ieftae, căpetenii de oaste, au fost aleşi judecătorii lui Israel, împreună cu Debora cea cu minte bărbătească. Deci, îmbărbătându-te, suflete, întăreşte-te cu vitejiile acelora.
Stih: Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.
Pe Iaila cea vitează ai cunoscut-o, suflete al meu, care a ucis cu ţepuşa pe Sisera mai înainte, şi a făcut mântuire; auzi de lemnul, prin care ţie Crucea se însemnează.
Stih: Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.
Jertfeşte, suflete, jertfă de laudă, adu fapta bună ca pe o fiică mai curată decât a lui Ieftae; şi junghie, ca pe o jertfă Domnului tău, patimile cele trupeşti.
Stih: Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
înţelege, suflete al meu, ce este lâna lui Ghedeon; primeşte rouă din cer şi te pleacă, precum câinele, să bei apa care curge din lege prin stoarcerea Scripturii.
Stih: Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a acelora este împărăţia cerurilor.
Osânda lui Eli preotul ai luat-o, suflete al meu, pentru lipsa minţii, suferind a lucra întru tine patimile, ca şi acela pe feciorii cei fără de lege.
Stih: Fericiţi veţi fi când, din pricina Mea, vă vor ocărî pe voi şi vă vor prigoni şi, minţind, vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră.
După cum scrie în cartea Judecătorilor, levitul cu socoteală şi-a împărţit femeia la cele douăsprezece seminţii, suflete al meu, ca să vădească întinăciunea cea fără de lege a neamului lui Veniamin.
Stih: Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri.
Iubitoarea de înţelepciune Ana, rugându-se, numai buzele şi-a mişcat spre laudă, iar glasul ei nu se auzea; şi, de aceea, deşi era stearpă, a născut fiu vrednic de rugăciunea ei.
Stih: Pomeneşte-ne pe noi, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta.
S-a numărat între judecători feciorul Anei, marele Samuel, pe care Armatem l-a crescut în casa Domnului. Aceluia râvneşte, suflete al meu, şi judecă lucrurile tale mai înainte decât pe ale altora.
Stih: Pomeneşte-ne pe noi, Stăpâne, când vei veni întru împărăţia Ta.
50
Ales fiind David împărat, împărăteşte a fost uns din corn cu dumnezeiescul mir. Deci şi tu, suflete al meu, de pofteşti împărăţia cea de sus, în loc de mir, unge-te cu lacrimi.
Stih: Pomeneşte-ne pe noi, Sfinte, când vei veni întru împărăţia Ta.
Miluieşte zidirea Ta, Milostive; milostiveşte-Te spre făptura mâinilor Tale şi dă iertare tuturor păcătoşilor şi mie, celui ce am călcat poruncile tale mai mult decât toţi.
Slavă…, a Treimii:
Pentru naşterea cea fără de început şi pentru purcedere, mă închin Tatălui, Cel ce a născut, slăvesc pe Fiul cel născut, laud pe Duhul Sfânt, Cel ce străluceşte împreună cu Tatăl şi cu Fiul.
Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:
Naşterii tale celei mai presus de fire ne închinăm, nedespărţind slava cea după fire a Pruncului tău, Născătoare de Dumnezeu; că Cel ce este unul după ipostas, este mărturisit îndoit după fire.
Cântarea a 7-a
Irmosul:
Greşit-am, fărădelege am săvârşit, nu ne-am îndreptat înaintea Ta, nici am păzit, nici am făcut precum ne-ai poruncit nouă; dar nu ne părăsi pe noi până în sfârşit, Dumnezeul părinţilor (de două ori).
Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!
Păcătuit-am, greşit-am şi am călcat porunca Ta; că întru păcate am fost zămislit şi am adăugat rănilor mele rană. Ci Tu mă miluieşte, ca un îndurător, Dumnezeul părinţilor.
Cele ascunse ale inimii mele le-am mărturisit Ţie, Judecătorul meu. Vezi smerenia mea, vezi şi necazul meu şi ia aminte acum la judecata mea; şi Tu mă miluieşte, ca un îndurător, Dumnezeul părinţilor.
Saul oarecând, dacă a pierdut asinele tatălui său, suflete, degrabă a aflat în schimb împărăţia; dar păzeşte-te să nu greşeşti,
51
alegând mai degrabă poftele tale cele dobitoceşti, decât împărăţia lui Hristos.
David, dumnezeiescul părinte, de a şi greşit oarecând îndoit, suflete al meu, cu săgeata desfrâului săgetându-se şi cu suliţa robindu-se pentru pedeapsa uciderii; dar tu cu mai grele lucruri boleşti, din pornirile cele de voia ta.
Împreunat-a David oarecând nelegiuirea cu nelegiuire, că a amestecat desfrâul cu uciderea; dar, îndată, îndoită pocăinţă a arătat. Iar tu, suflete, mai viclene lucruri ai făcut, necăindu-te către Dumnezeu.
David oarecând a însemnat cântarea, scriind-o ca într-o icoană, prin care îşi mustră fapta săvârşită, strigând: Miluieşte-mă, că Ţie unuia am greşit, Dumnezeului tuturor; însuţi mă curăţeşte!
Purtat fiind chivotul în car, când s-au întors junincile, îndată ce s-a atinsuza de el, a fost certat de mânia lui Dumnezeu. Deci, de îndrăzneala aceluia fugind, suflete, cinsteşte bine cele dumnezeieşti.
Auzit-ai de Abesalom cum s-a ridicat împotriva firii. Cunoscut-ai faptele lui cele întinate, cu care a batjocorit patul lui David, tatăl său; dar şi tu ai urmat pornirilor lui pline de patimi şi iubitoare de plăceri.
Supus-ai trupului tău vrednicia ta cea nerobită şi, ca pe alt Ahitofel aflând pe vrăjmaşul, suflete, te-ai plecat după sfaturile lui; dar le-a risipit pe acestea însuşi Hristos, ca tu să te mântuieşti cu adevărat.
Solomon cel minunat, cel plin de harul înţelepciunii, făcând rău oarecând înaintea lui Dumnezeu, s-a depărtat de la El; căruia şi tu ţi-ai asemănat păcătoasa ta viaţă, suflete.
De plăcerile patimilor sale fiind ademenit, s-a întinat, vai mie, iubitorul înţelepciunii, iubitor de femei desfrânate făcându-se şi înstrăinat de la Dumnezeu; căruia tu, o, suflete, ai urmat cu gândul, prin dezmierdări ruşinoase.
52
Lui Roboam, celui ce n-a ascultat sfatul tatălui său, ai râvnit, suflete, împreună şi lui Ieroboam, slugii celei prearele, care s-a răzvrătit oarecând; dar fugi de asemănarea lor şi strigă lui Dumnezeu: Păcătuit-am, miluieşte-mă!
Necurăţiilor lui Ahav ai râvnit, suflete al meu! Vai mie! Te-ai făcut lăcaş întinăciunilor trupeşti şi vas urât al patimilor. Dar din adâncul tău suspină şi spune lui Dumnezeu păcatele tale.
A ars, oarecând, Ilie pe cei de două ori câte cincizeci, când a junghiat şi pe prorocii cei de ruşine ai Izabelei, spre mustrarea lui Ahav. Dar fugi, suflete, de asemănarea celor doi şi te întăreşte.
încuiatu-s-a ţie cerul, suflete, şi foamete de la Dumnezeu te-a cuprins, că nu te-ai plecat cuvintelor lui Ilie Tesviteanul, ca şi Ahav oarecând; deci, văduvei din Sarepta asemănându-te, hrăneşte sufletul prorocului.
Păcatele lui Manase ţi-ai îngrămădit cu voinţa, suflete, punând ca pe nişte urâciuni patimile şi înmulţind cele dezgustătoare; dar, pocăinţei lui râvnind cu căldură, câştigă-ţi umilinţă.
Cad înaintea Ta şi aduc Ţie, ca pe nişte lacrimi, cuvintele mele: Păcătuit-am cum a greşit desfrânata şi am făcut fărădelege ca nimeni altul pe pământ. Dar fie-Ţi milă, Stăpâne, de făptura Ta şi iarăşi mă cheamă!
Am întinat chipul Tău şi am stricat porunca Ta; toată frumuseţea mi s-a întunecat şi cu patimile mi s-a stins făclia, Mântuitorule. Dar, îndurându-Te, dă-mi iarăşi bucurie, precum cântă David.
Întoarce-te, căieşte-te, descoperă cele ascunse; grăieşte lui Dumnezeu, Cel ce ştie toate: Tu singur cunoşti, Mântuitorule, cele ascunse ale mele; deci, Tu însuţi miluieşte-mă, după mare mila Ta, precum cântă David.
Stinsu-s-au zilele mele, ca visul celui ce se deşteaptă. Pentru aceasta, ca Iezechia lăcrimez pe patul meu, ca să mi se adauge ani de viaţă. Dar care Isaie va mijloci pentru mine? Fără numai Dumnezeul tuturor.
53
Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Strigând către Preacurată Maica lui Dumnezeu mai înainte, ai izgonit turbarea poftelor celor cu sila supărătoare şi ai ruşinat pe vrăjmaşul cel ce te-a făcut să cazi în cursă. Ci dă-mi acum ajutor în necazuri şi mie, robului tău.
Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Hristos, pe Care L-ai iubit, de Care ai dorit, pe urma Căruia ai mers, Acesta a aflat pocăinţa şi ţi-a dăruit-o, ca singur Dumnezeu milostiv; pe Care roagă-L neîncetat, să ne izbăvească pe noi de patimi şi de primejdii.
Stih: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Pe piatra credinţei întăreşte-mă, îngrădindu-mă cu frica cea dumnezeiască şi, te rog, dăruieşte-mi acum pocăinţă, prin rugăciunile tale, Părinte Andrei, izbăvindu-mă de cursa vrăjmaşilor care mă caută pe mine.
Slavă…, a Treimii:
Treime neamestecată, nedespărţită, de o fiinţă şi o fire; lumini şi lumină, şi trei sfinte şi Unul sfânt, este lăudat Dumnezeutreimea. Deci, laudă şi slăveşte, suflete, Viaţă şi Vieţi, pe Dumnezeul tuturor.
Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:
Te lăudăm, te binecuvântăm şi ne închinăm ţie, Născătoare de Dumnezeu, că ai născut pe Unul din Treimea cea nedespărţită, pe Fiul şi Dumnezeu; şi tu însăţi ne-ai deschis nouă, celor de pe pământ, cele cereşti.
Şi iarăşi irmosul: Greşit-am, fărădelege am săvârşit, nu ne-am îndreptat înaintea Ta, nici am păzit, nici am făcut precum ne-ai poruncit nouă; dar nu ne părăsi pe noi până în sfârşit, Dumnezeul părinţilor
Aici se adaugă Cântarea a 8-a a celor două Tricântări ale Triodului:
Prima Tricântare a Sfinţilor Apostoli
Cântarea a 8-a, glasul al 8-lea:
Irmosul:
Pe împăratul slavei, Cel fără început, de Care se înfricoşează puterile cereşti şi se cutremură cetele îngerilor, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
54
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!
Ca nişte cărbuni ai focului celui fără materie, ardeţi patimile mele cele împădurite, aprinzând întru mine acum dorul dragostei celei dumnezeieşti, Apostolilor.
Să cinstim trâmbiţele cele cu glasuri bune ale Cuvântului, prin care au căzut zidurile cele neîntărite ale vrăjmaşului şi s-au întărit zidurile cunoştinţei de Dumnezeu.
Sfărâmaţi chipurile patimilor sufletului meu, cei ce aţi sfărâmat capiştile şi idolii vrăjmaşului, Apostoli ai Domnului, cei ce sunteţi biserici sfinţite.
A Născătoarei de Dumnezeu:
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!
încăput-ai pe Cel neîncăput din fire; purtat-ai pe Cel ce poartă toate; alăptat-ai, curată, pe Cel ce hrăneşte făptura, pe Hristos dătătorul de viaţă.
A doua Tricântare a Sfinţilor Apostoli Irmos acelaşi: Pe împăratul slavei, Cel fără început, de Care se înfricoşează puterile cereşti şi se cutremură cetele îngerilor, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!
Cu meşteşugirea cea înaltă a Duhului, aţi zidit toată Biserica, Apostoli ai lui Hristos; în aceasta, binecuvântaţi pe Hristos în veci.
Trâmbiţând cu trâmbiţa dogmelor, au surpat Apostolii toată înşelăciunea idolească, preaînălţând pe Hristos întru toţi vecii.
Apostoli ce sunteţi bună adunare, păzitori ai lumii, cetăţeni cereşti, izbăviţi-ne din primejdii pe noi, care vă lăudăm pururea.
A Treimii:
Stih: Preasfântă Treime, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Dumnezeiască Stăpânie cea întreit însorită şi prealuminată, fire de o slavă şi de un tron, Părinte atoatefăcătorule, Fiule şi Duhule cel dumnezeiesc, pe Tine Te laud în veci.
A Născătoarei de Dumnezeu:
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!
Ca pe un tron cinstit şi prea înălţat să lăudăm neîncetat, popoare, pe Maica lui Dumnezeu, pe ceea ce singură este după naştere Maică şi Fecioară.
Apoi se continuă citirea Canonului Mare:
55
Cântarea a 8-a Irmosul:
Pe Cel pe Care-L slăvesc oştile cereşti şi de Care se cutremură heruvimii şi serafimii, toată suflarea şi zidirea, lăudaţi-L, binecuvântaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii (de două ori).
Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!
Miluieşte-mă pe mine, cel ce am păcătuit, Mântuitorule, ridică-mi mintea mea spre întoarcere. Primeşte-mă pe mine, cel ce mă pocăiesc; miluieşte-mă pe mine, cel ce strig: Greşit-am Ţie, mântuieşte-mă; nelegiuit-am, miluieşte-mă!
Ilie, cel ce a fost purtat în car, suindu-se în carul virtuţilor, s-a înălţat ca spre ceruri oarecând, mai presus de cele pământeşti; deci, la suirea acestuia cugetă, suflete al meu.
Curgerea Iordanului, oarecând, a stat de o parte şi de alta, prin lovirea cu cojocul lui Ilie de către Elisei; iar tu, o, suflete al meu, acestui dar nu te-ai învrednicit, din pricina neînfrânării.
Elisei, luând oarecând cojocul lui Ilie, a primit de la Domnul har îndoit; iar tu, o, suflete al meu, de acest har nu te-ai împărtăşit, din pricina neînfrânării.
Şunamiteanca, oarecând, a primit pe cel drept cu gând bun; iar tu, o, suflete, n-ai adus în casa ta nici străin, nici călător. Pentru aceasta, tu vei fi lepădat afară din cămară, tânguindu-te.
Minţii celei întinate a lui Ghiezi pururea te-ai asemănat, ticăloase suflete; a cărui iubire de argint leapăd-o măcar la bătrâneţe. Fugi de focul gheenei, depărtându-te de răutăţile tale.
Tu, suflete, lui Ozia râvnind, lepra lui întru tine îndoit ai luat-o; că cele necuvioase cugeţi şi cele fără de lege faci; părăseşte cele ce ai şi aleargă la pocăinţă.
56
De niniviteni ai auzit, suflete, că s-au pocăit către Dumnezeu cu sac şi cu cenuşă; acestora n-ai urmat, ci te-ai arătat mai rău decât toţi cei ce au greşit mai înainte de Lege şi după Lege.
De Ieremia, cel din groapa cu noroi, ai auzit, suflete, care a plâns cu tânguire cetatea Sionului şi lacrimi a vărsat. Urmează vieţii lui, celei însoţite de plângere, şi te vei mântui.
Iona a fugit în Tars, ştiind dinainte întoarcerea ninivitenilor; că a cunoscut, ca un proroc, milostivirea lui Dumnezeu; dar se ferea să nu mintă prorocia lui.
De Daniel ai auzit, o, suflete, cum a astupat gurile fiarelor în groapă; ai înţeles cum tinerii cei ce au fost cu Azaria au stins prin credinţă văpaia cuptorului cea arzătoare.
Pe toţi cei din Legea Veche i-am adus ţie, suflete, spre pildă; urmează faptelor iubite de Dumnezeu ale drepţilor şi fugi de păcatele celor răi.
Drepte Judecătorule, Mântuitorule, miluieşte-mă şi mă izbăveşte de foc şi de groaza de care voi fi cuprins la judecată, după dreptate; iartă-mă mai înainte de sfârşit, prin fapte bune şi prin pocăinţă.
Ca tâlharul strig Ţie: Pomeneşte-mă! Ca Petru plâng cu amar: Iartă-mă, Mântuitorule! Strig ca vameşul, lăcrimez ca păcătoasa. Primeşte-mi tânguirea ca oarecând pe a cananeencei.
Tămăduieşte putreziciunea smeritului meu suflet, Mântuitorule, unule Tămăduitorule. Pune-mi doctorie vindecătoare în loc de untdelemn şi vin, faptele de pocăinţă şi umilinţa cu lacrimi.
Cananeencei urmând şi eu, strig: Miluieşte-mă, Fiul lui David! Mă ating de marginea hainei Tale, ca aceea căreia-i curgea sânge; plâng ca Marta şi ca Maria pentru Lazăr.
Alabastru cu lacrimi turnând pe capul Tău, Mântuitorule, ca nişte mir, strig ca păcătoasa care cerea milă, rugăciune aduc şi cer să iau iertare.
Chiar dacă n-a păcătuit nimeni ca mine, totuşi primeşte-mă, milostive Mântuitorule, şi pe mine, care cu frică mă pocăiesc şi cu dragoste strig: Păcătuit-am Ţie unuia; nelegiuit-am, miluieşte-mă!
57
Cruţă, Mântuitorule, zidirea Ta şi, ca un păstor, caută-mă pe mine, oaia cea pierdută, şi, rătăcit fiind eu, răpeşte-mă de la lup, şi mă fă oaie în păşunea oilor Tale.
Când vei şedea ca un Judecător milostiv şi vei arăta slava Ta cea înfricoşătoare, Hristoase, o, ce frică va fi atunci! Cuptorul arzând şi toţi temându-se de înfricoşătoarea judecată a Ta.
Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Maica Luminii celei neapuse, pe tine luminându-te, te-a dezlegat de întunericul păcatelor; pentru care, primind tu harul Duhului, luminează, Marie, pe cei ce te laudă cu credinţă.
Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Minune nouă cu adevărat văzând în tine, Maică, dumnezeiescul Zosimă s-a înspăimântat, că înger în trup vedea; şi cu totul de uimire s-a umplut, lăudând pe Hristos în veci.
Stih: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Ca unul ce ai îndrăznire către Domnul, cinstite Andrei, lauda Cretei, pe tine te rog: Roagă-te să aflu acum dezlegare de legătura fărădelegii, prin solirile tale, cel ce eşti învăţător al pocăinţei şi slava cuvioşilor.
A Treimii:
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Părinte fără de început, Fiule cel împreună fără de început, Mângâietorule cel bun duhule cel drept; Născătorule al lui Dumnezeu-Cuvântul, Cuvinte al Tatălui celui fără de început, Duhule cel viu şi făcător, Treime-Unime, miluieşte-mă.
Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:
Ca din porfiră s-a ţesut trupul lui Emanuil înlăuntru în pântecele tău, Preacurată, ceea ce eşti porfiră înţelegătoare; pentru aceasta, Născătoare de Dumnezeu, cu adevărat pe tine te cinstim.
Stih: Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L întru toţi vecii.
Şi iarăşi irmosul: Pe Cel pe Care-L slăvesc cetele cereşti şi de Care se cutremură heruvimii şi serafimii, toată suflarea şi zidirea, lăudaţi-L, binecuvântaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii
58
Preotul (diaconul):
Pe Născătoarea de Dumnezeu şi Maica Luminii, întru cântări cinstind-o, să o mărim!
Strana cântă stihurile Cântării Maicii Domnului şi Ceea ce eşti mai cinstită…, în timp ce se face cădirea mare.
Strana:
CÂNTAREA PREASFINTEI NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU (Luca 1: 46-55)
Strana:
Stih 1: Măreşte sufletul meu pe Domnul şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu.
După fiecare stih, se cântă:
Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită, fără de asemănare, decât serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Stih 2: Că a căutat spre smerenia roabei Sale, că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile.
Ceea ce eşti mai cinstită…
Stih 3: Că mi-a făcut mie mărire Cel puternic şi sfânt este numele Lui şi mila Lui în neam şi în neam spre cei ce se tem de El.
Ceea ce eşti mai cinstită…
Stih 4: Făcut-a tărie cu braţul Său Domnul, risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor.
Ceea ce eşti mai cinstită…
Stih 5: Pogorât-a pe cei puternici de pe scaune şi a ridicat pe cei smeriţi; pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăţi, iar pe cei bogaţi i-a scos afară deşerţi.
Ceea ce eşti mai cinstită…
Stih 6: A sprijinit pe Israel, sluga Sa, ca să pomenească mila, precum a grăit către părinţii noştri, lui Avraam şi seminţiei lui până în veac.
Ceea ce eşti mai cinstită…
59
Apoi Cântarea a 9-a a celor două Tricântări ale Triodului:
Cântarea a 9-a, glasul al 8-lea: Prima Tricântare a Sfinţilor Apostoli
Irmosul:
Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, te mărturisim pe tine, Fecioară curată, cei mântuiţi prin tine, cu cetele cele fără de trupuri mărindu-te pe tine.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!
Apostoli, cei ce v-aţi arătat izvoare de ape mântuitoare, răcoriţi sufletul meu cel topit de setea păcatului.
Pe mine, cel ce înot în noianul pierzării şi sunt cufundat, mântuieşte-mă, Doamne, cu dreapta Ta, ca şi pe Petru.
Ca cei ce sunteţi sarea învăţăturilor celor dulci, uscaţi putreziciunea gândului meu şi alungaţi întunericul necunoştinţei.
A Născătoarei de Dumnezeu:
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!
Ca una ce ai născut Bucuria, dă-mi plângere prin care să pot afla mângâiere, dumnezeiască Stăpână, în ziua ce va să fie.
A doua Tricântare a Sfinţilor Apostoli:
Irmosul: Pe tine, ceea ce eşti mijlocitoare între cer şi între pământ, toate neamurile te fericim; că trupeşte a locuit în tine plinirea Dumnezeirii, Fecioară.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!
Cu cântări te slăvim pe tine, adunare lăudată a Apostolilor, că v-aţi arătat lumii luminători, alungând înşelăciunea.
Cu mreaja voastră cea evanghelică, vânând peşti cuvântători, îi aduceţi pururea merinde lui Hristos, fericiţilor Apostoli.
Aduceţi-vă aminte de noi, Apostoli, în rugăciunea voastră către Dumnezeu, ca să ne izbăvim de toată încercarea, rugămu-vă noi, care vă lăudăm cu dragoste.
A Treimii:
Stih: Preasfântă Treime, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Pe Tine, Unimea cea în trei Feţe, Tată şi Fiule şi Duhule, pe un Dumnezeu de o Fiinţă laud; pe Treimea cea de o putere şi fără început.
A Născătoarei de Dumnezeu:
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!
Pe tine, Născătoare de Prunc şi Fecioară, toate neamurile te fericim, ca cei ce ne-am izbăvit prin tine din blestem; că ai născut pe Domnul, bucuria noastră.
60
Apoi se continuă citirea Canonului Mare:
Cântarea a 9-a
Irmosul:
Naşterea din zămislirea cea fără de sămânţă este netâlcuită; Rodul Maicii celei fără de bărbat este nestricat; că naşterea lui Dumnezeu înnoieşte firile. Pentru aceasta, pe tine toate neamurile, ca pe o Maică mireasă a lui Dumnezeu, cu dreaptă credinţă te mărim (de două ori).
Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!
Mintea s-a rănit, trupul s-a trândăvit, duhul boleşte; cuvântul a slăbit, viaţa s-a omorât, sfârşitul este lângă uşi. Pentru aceasta, ticălosul meu suflet, ce vei face când va veni Judecătorul să cerceteze faptele tale?
Adusu-ţi-am aminte, suflete, de la Moise facerea lumii şi toată Scriptura cea aşezată de acela; care îţi spune ţie despre cei drepţi şi despre cei nedrepţi; dintre care celor de al doilea, adică celor nedrepţi, ai urmat, o, suflete, păcătuind lui Dumnezeu, iar nu celor dintâi.
Legea a slăbit, Evanghelia nu lucrează şi toată Scriptura în tine nu este luată în seamă; prorocii au slăbit şi tot cuvântul Celui Drept. Şi rănile tale, o, suflete al meu, s-au înmulţit, nefiind doctor care să te vindece.
Pildele Scripturii celei noi îţi aduc ţie, ca să te ducă pe tine, suflete, spre umilinţă; râvneşte, aşadar, drepţilor, iar de păcătoşi te leapădă şi înduplecă pe Hristos prin rugăciunile tale, prin post, prin curăţie şi prin smerenie.
Hristos S-a făcut Prunc, asemenea mie făcându-Se după trup, şi toate câte sunt ale firii, cu voia le-a săvârşit, afară de păcat, arătându-ţi ţie, o, suflete, pilda şi chipul smereniei Sale.
Hristos S-a făcut Om, chemând la pocăinţă pe tâlhari şi pe desfrânate. Suflete, pocăieşte-te, că s-a deschis uşa împărăţiei acum, iar fariseii şi vameşii şi desfrânaţii merg mai înainte, pocăindu-se.
61
Hristos pe magi i-a mântuit, pe păstori i-a chemat, mulţimea pruncilor a făcut-o mucenici, pe bătrânul l-a slăvit şi pe văduva cea bătrână; cărora n-ai râvnit, suflete, nici faptelor, nici vieţii; dar vai ţie, când vei fi judecat!
Postind Domnul patruzeci de zile în pustie, mai pe urmă a flămânzit, arătând firea cea omenească. Suflete, nu te lenevi; de va năvăli asupra ta vrăjmaşul, alungă-l prin rugăciuni şi prin postire, departe de la picioarele tale.
Hristos era ispitit, diavolul îl ispitea, arătându-I pietrele ca să le facă pâini. În munte L-a suit să vadă toate împărăţiile lumii într-o clipă. Teme-te, o, suflete, de înşelăciune; trezeşte-te, roagă-te în tot ceasul lui Dumnezeu.
Turtureaua cea iubitoare de pustie, sfeşnicul lui Hristos, glasul celui ce strigă a glăsuit, predicând pocăinţa: Irod a săvârşit fărădelege cu Irodiada. Vezi, dar, suflete al meu, să nu te prinzi în cursele celor fără de lege, ci degrabă îmbrăţişează pocăinţa.
În pustie a locuit înaintemergătorul harului, iar Iudeea toată şi Samaria auzind, au alergat şi şi-au mărturisit păcatele lor bucuros, botezându-se; cărora tu, suflete, n-ai urmat.
Nunta cinstită este şi patul neîntinat, că Hristos pe amândouă le-a binecuvântat mai înainte, la nunta din Cana Galileei ospătându-Se trupeşte şi apa în vin preschimbând, arătând întâia minune, ca tu să te schimbi, o, suflete.
Hristos a întărit pe slăbănogul cel ce şi-a ridicat patul, iar pe tinerii morţi i-a înviat: pe fiul văduvei şi pe al sutaşului, iar, samarinencei arătându-Se, a închipuit mai înainte ţie, suflete, închinarea cea în Duh.
Pe cea căreia-i curgea sânge a tămăduit-o Domnul cu atingerea de haina Lui; pe cei leproşi i-a curăţit, pe orbi i-a luminat şi pe cei şchiopi i-a îndreptat; pe surzi, pe muţi şi pe cea gârbovită până la pământ, i-a vindecat prin cuvânt, ca tu să te mântuieşti, ticăloase suflete.
Bolile tămăduind, săracilor a binevestit Hristos-Cuvântul. Pe şchiopi i-a vindecat, împreună cu vameşii a mâncat şi cu păcătoşii
62
S-a amestecat; sufletul fiicei lui Iair, celei moarte mai dinainte, L-a întors cu atingerea mâinii.
Vameşul s-a mântuit şi păcătoasa s-a înţelepţit, iar fariseul, lăudându-se, s-a osândit; că vameşul striga: Milostiveşte-Te! şi păcătoasa: Miluieşte-mă!, iar fariseul se îngâmfa, strigând: Dumnezeule, mulţumescu-Ţi! şi celelalte graiuri ale nebuniei lui.
Zaheu vameş a fost, dar s-a mântuit; fariseul Simon s-a înşelat şi păcătoasa şi-a luat dezlegare de iertare de la Cel ce are putere a ierta păcatele; pe Care fă-L milostiv, ţie, suflete.
N-ai râvnit păcătoasei, o, ticălosul meu suflet, care, luând alabastrul cu mir, cu lacrimi a uns picioarele Domnului şi cu părul Le-a şters; că a rupt zapisul păcatelor ei celor de demult.
Cetăţile cărora le-a adus Hristos Evanghelia, dar nu au primit-o, ştii, suflete al meu, cum au fost blestemate; teme-te de pildă, să nu te faci ca acelea; pe care, asemănându-le Stăpânul cu Sodoma, până la iad le-a osândit.
Să nu te arăţi, o, suflete al meu, mai rău prin deznădăjduire, ci auzi de credinţa cananeencei, pentru care, la cuvântul lui Dumnezeu, s-a tămăduit fiica ei. Strigă şi tu din adâncul inimii, ca şi aceea lui Hristos: Fiul lui David, mântuieşte-mă şi pe mine!
Milostiveşte-Te, mântuieşte-mă, Fiul lui David, miluieşte-mă, Cel ce ai tămăduit prin cuvântul Tău pe cei îndrăciţi şi, cu glasul cel milostiv, ca şi tâlharului, grăieşte-mi: Amin zic ţie, cu Mine vei fi în rai, când voi veni întru slava Mea.
Un tâlhar Te-a hulit, iar un tâlhar Te-a cunoscut Dumnezeu. Că amândoi împreună pe cruce erau răstigniţi. Dar, o, mult Milostive, ca şi tâlharului celui credincios, care Te-a cunoscut pe Tine Dumnezeu, deschide-mi şi mie uşa slăvitei Tale împărăţii.
Făptura s-a mâhnit văzându-Te răstignit; munţii şi pietrele de frică s-au despicat, pământul s-a cutremurat şi iadul s-a golit; şi s-a întunecat lumina zilei, văzându-Te pe Tine, Iisuse, cu trupul pe Cruce pironit.
Roade vrednice de pocăinţă nu cere de la mine; că tăria mea întru mine a lipsit. Dăruieşte-mi inimă pururea umilită şi sărăcie
63
cu duhul; ca să-Ţi aduc acestea ca pe o jertfă primită, unule Mântuitorule.
Judecătorul şi Cunoscătorul meu, Cel ce vei veni iarăşi cu îngerii să judeci lumea toată, atunci, văzându-mă cu ochiul Tău cel blând, să Te milostiveşti şi să mă miluieşti, Iisuse, pe mine, care am greşit mai mult decât toată firea omenească.
Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Toate cetele îngereşti şi adunările omeneşti le-ai uimit cu viaţa ta cea minunată; ca cei fără de trup vieţuind şi firea covârşind; pentru care, ca şi cum ai fi fost fără materie, te-ai suit cu picioarele pe apă, Marie, şi Iordanul ai trecut.
Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Fă milostiv pe Ziditorul pentru noi, cei ce te lăudăm pe tine, Cuvioasă Maică, să ne izbăvească de răutăţi şi de necazurile ce ne împresoară. Ca, izbăvindu-ne din încercări, să slăvim neîncetat pe Domnul, Cel ce te-a slăvit pe tine.
Stih: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Andrei cinstite şi Părinte de trei ori fericite, păstorul Cretei, nu înceta rugându-te pentru cei ce te laudă, ca să fim izbăviţi de toată mânia, necazul şi stricăciunea şi de greşeli, noi, cei ce pururea cinstim pomenirea ta cu credinţă.
Slavă…, a Treimii:
Treime de o fiinţă, Unime în trei Ipostasuri, pe Tine Te lăudăm; pe Tatăl slăvind, pe Fiul cinstind şi Duhului închinându-ne, unui Dumnezeu într-o fire cu adevărat; Viaţă şi Vieţi, împărăţiei celei fără de sfârşit.
Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:
Cetatea ta păzeşte-o, Preacurată Născătoare de Dumnezeu; că în tine aceasta cu credinţă împărăţind, în tine se şi întăreşte şi, prin tine biruind, înfrânge toată încercarea, dezarmează pe vrăjmaşi şi îndreptează pe supuşii ei.
Şi iarăşi irmosul:
Naşterea din zămislirea cea fără de sămânţă este netâlcuită; Rodul Maicii celei fără de bărbat este nestricat; că naşterea lui
64
Dumnezeu înnoieşte firile. Pentru aceasta, pe tine toate neamurile, ca pe o Maică mireasă a lui Dumnezeu, cu dreaptă credinţă te mărim.
îndată se rosteşte ectenia mică (şi ecfonisul: Că pe Tine Te laudă toate puterile cereşti şi Ţie slavă înălţăm…).
Urmează, la strană, cântarea Luminândei glasului de rând (de trei ori).
LUMINÂNDELE POSTULUI MARE
Se cântă de trei ori, pe glasul de rând, schimbând finalul.
GLASUL 1
Cel ce răsari lumină, Doamne, curăţeşte sufletul meu de tot păcatul, pentru rugăciunile Sfinţilor Apostoli, şi mă mântuieşte.
A doua oară, se zice, în orice zi:
Pentru rugăciunile tuturor sfinţilor, şi mă mântuieşte.
A treia oară, se zice, în orice zi:
Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, şi mă mântuieşte.
GLASUL AL 2-LEA
Lumina Ta cea pururea veşnică trimite-o, Hristoase Dumnezeule, şi luminează ochii cei de taină ai inimii mele, pentru rugăciunile Sfinţilor Apostoli, şi mă mântuieşte.
GLASUL AL 3-LEA
Trimite lumina Ta, Hristoase Dumnezeule şi luminează inima mea, pentru rugăciunile Sfinţilor Apostoli, şi mă mântuieşte.
GLASUL AL 4-LEA
Cel ce răsari lumină lumii Tale, sufletul meu cel ce este întru întuneric, curăţeşte-l de tot păcatul, pentru rugăciunile Sfinţilor Apostoli, şi mă mântuieşte.
GLASUL AL 5-LEA
Dătătorule de lumină, Doamne, trimite lumina Ta şi luminează inima mea, pentru rugăciunile Sfinţilor Apostoli, şi mă mântuieşte.
65
GLASUL AL 6-LEA
Doamne, trimite sufletelor noastre lumina Ta cea pururea veşnică, pentru rugăciunile Sfinţilor Apostoli, şi mă mântuieşte.
GLASUL AL 7-LEA
Ridică-mă, Doamne, spre lauda Ta, şi mă învaţă să fac voia Ta, Sfinte, pentru rugăciunile Sfinţilor Apostoli, şi mă mântuieşte.
GLASUL AL 8-LEA
Lumină fiind, Hristoase, luminează-mă întru Tine, pentru rugăciunile Sfinţilor Apostoli, şi mă mântuieşte.
Şi îndată citim: Psalmii Laudelor
Psalmul 148
Lăudaţi pe Domnul din ceruri, lăudaţi-L pe El întru cele înalte. Lăudaţi-L pe El, toţi îngerii Lui, lăudaţi-L pe El toate puterile Lui. Lăudaţi-L pe El, soarele şi luna, lăudaţi-L pe El, toate stelele şi lumina. Lăudaţi-L pe El, cerurile cerurilor, şi apa cea mai presus de ceruri să laude numele Domnului. Că El a zis şi s-au făcut, El a poruncit şi s-au zidit. Pusu-le-a pe ele în veac şi în veacul veacului; lege le-a pus şi nu o vor trece. Lăudaţi pe Domnul cei de pe pământ: balaurii şi toate adâncurile. Focul, grindina, zăpada, gheaţa, viforul, toate îndepliniţi cuvântul Lui. Munţii şi toate dealurile, pomii cei roditori şi toţi cedrii. Fiarele şi toate animalele, târâtoarele şi păsările cele zburătoare. Împăraţii pământului şi toate popoarele, căpeteniile şi toţi judecătorii pământului. Tinerii şi fecioarele, bătrânii cu cei mai tineri să laude numele Domnului, că numai numele Lui s-a înălţat. Lauda Lui pe pământ şi în cer. Şi va înălţa fruntea poporului Său. Cântare tuturor cuvioşilor Lui, fiilor lui Israel, poporului ce se apropie de El.
Psalmul 149
Cântaţi Domnului cântare nouă; lauda Lui în adunarea celor cuvioşi. Să se veselească Israel de Cel ce l-a făcut pe el şi fiii Sionului să se bucure de împăratul lor. Să laude numele
66
Lui în horă; în timpane şi în psaltire să-I cânte Lui. Că iubeşte Domnul poporul Său şi va înălţa pe cei blânzi şi-i va izbăvi. Se vor lăuda cuvioşii întru slavă şi se vor bucura în aşternuturile lor. Laudele Domnului în gura lor şi săbii cu două tăişuri în mâinile lor. Ca să se răzbune pe neamuri şi să pedepsească pe popoare. Ca să lege pe împăraţii lor în obezi şi pe cei slăviţi ai lor în cătuşe de fier. Ca să facă între dânşii judecată scrisă. Slava aceasta este a tuturor cuvioşilor Săi.
Psalmul 150
Lăudaţi pe Dumnezeu întru sfinţii Lui; lăudaţi-L pe El întru tăria puterii Lui. Lăudaţi-L pe El întru puterile Lui; lăudaţi-L pe El după mulţimea slavei Lui. Lăudaţi-L pe El în glas de trâmbiţă; lăudaţi-L pe El în psaltire şi în alăută. Lăudaţi-l pe El în timpane şi în horă; lăudaţi-L pe EI în strune şi în organe. Lăudaţi-L pe El în chimvale bine răsunătoare; lăudaţi-L pe El în chimvale de strigare. Toată suflarea să laude pe Domnul.
După Psalmii Laudelor, citeţul zice aşa:
Ţie slavă se cuvine, Doamne, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preotul (diaconul), fără să deschidă uşile împărăteşti, zice din Sfântul Altar:
Slavă Ţie, Celui ce ne-ai arătat nouă lumina!
Citeţul rosteşte (nu cântă):
Doxologia zilelor de rând
Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. Lăudămu-Te, Te binecuvântăm, închinămu-ne Ţie, slăvimu-Te, mulţumim Ţie, pentru slava Ta cea mare. Doamne, împărate ceresc, Dumnezeule, Părinte atotţiitorule. Doamne Fiule Unule-Născut Iisuse Hristoase şi Duhule Sfinte. Doamne, Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, Cel ce ridici păcatul lumii, miluieşte-ne pe noi, Cel ce ridici păcatele lumii. Primeşte rugăciunea noastră Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui, şi ne miluieşte pe noi. Că Tu eşti Unul
67
Sfânt, Tu eşti Unul Domn Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl. Amin. În toate zilele Te voi binecuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului.
Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam şi în neam. Eu am zis: Doamne, miluieşte-mă, vindecă sufletul meu, că am greşit Ţie. Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină. Tinde mila Ta celor ce Te cunosc pe Tine.
Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta, fără de păcat să ne păzim noi. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preaslăvit este numele Tău în veci. Amin. Fie, Doamne, mila Ta spre noi precum am nădăjduit întru Tine. Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-ne îndreptările Tale. Binecuvântat eşti, Stăpâne, înţelepţeşte-ne cu îndreptările Tale. Binecuvântat eşti, Sfinte, luminează-ne cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac, lucrurile mâinilor Tale nu le trece cu vederea. Ţie se cuvine laudă, Ţie se cuvine cântare, Ţie slavă se cuvine, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Apoi preotul (sau diaconul) zice ectenia cererilor:
Să plinim rugăciunea noastră cea de dimineaţă Domnului.
Strana: Doamne, miluieşte.
Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte pe noi, Dumnezeule, cu harul Tău.
Ziua toată desăvârşită, sfântă, în pace şi fără de păcat, de la Domnul să cerem.
Strana: Dă, Doamne.
înger de pace, credincios îndreptător (călăuzitor), păzitor al sufletelor şi al trupurilor noastre, de la Domnul să cerem.
Milă şi iertare de păcatele şi de greşelile noastre, de la Domnul să cerem.
68
Cele bune şi de folos sufletelor noastre şi pace lumii, de la Domnul să cerem.
Cealaltă vreme a vieţii noastre, în pace şi întru pocăinţă a o săvârşi, de la Domnul să cerem.
Sfârşit creştinesc vieţii noastre, fără durere, neînfruntat, în pace şi răspuns bun la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos, să cerem.
Pe Preasfânta, curata, preabinecuvântata, slăvită Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii să o pomenim.
Pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Strana: Ţie, Doamne.
Preotul zice ecfonisul:
Că Dumnezeul milei şi al îndurărilor şi al iubirii de oameni eşti şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Preotul, întorcându-se spre apus:
Pace tuturor!
Strana: Şi duhului tău.
Preotul (sau diaconul):
Capetele noastre Domnului să le plecăm.
Strana: Ţie, Doamne.
Iar preotul, plecându-şi capul, citeşte rugăciunea aceasta în taină:
Doamne Sfinte, Care întru cele de sus locuieşti şi spre cei smeriţi priveşti şi, cu ochiul Tău cel a toate văzător, priveşti peste toată făptura, Ţie am plecat grumajii sufletului şi ai trupului nostru şi ne rugăm Ţie, Sfinte al sfinţilor: întinde mâna Ta cea nevăzută, din sfântul Tău lăcaş, şi ne binecuvintează pe toţi; şi orice am greşit, cu voie sau fără de voie, ca un Dumnezeu bun şi iubitor de oameni, iartă, dăruindu-ne bunătăţile Tale cele din lume şi cele mai presus de lume.
69
Preotul zice ecfonisul:
Că al Tău este a ne milui şi a ne mântui pe noi, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Stihira zilei, de două ori, glasul al 8-lea:
Căzând în căile tâlhăreşti, suflete al meu, greu te-ai rănit de păcatele tale, dându-te vrăjmaşilor celor nebuni; ci, având vreme, acum cu umilinţă strigă: Nădejdea celor fără de nădejde, viaţa celor deznădăjduiţi, Mântuitorule, ridică-mă şi mă mântuieşte!
Stih 1: Umplutu-ne-am dimineaţa de mila Ta, Doamne, şi ne-am bucurat şi ne-am veselit în toate zilele vieţii noastre. Veselitu-ne-am pentru zilele în care ne-ai smerit pe noi, pentru anii în care am văzut rele. Şi caută spre robii Tăi şi spre lucrurile Tale şi îndreptează pe fiii lor.
Şi iarăşi se cântă stihira, glasul al 8-lea: Căzând în căile tâlhăreşti, suflete al meu, greu te-ai rănit de păcatele tale, dându-te vrăjmaşilor celor nebuni; ci, având vreme, acum cu umilinţă strigă: Nădejdea celor fără de nădejde, viaţa celor deznădăjduiţi, Mântuitorule, ridică-mă şi mă mântuieşte!
Stih 2: Şi să fie lumina Domnului Dumnezeului nostru peste noi, şi lucrurile mâinilor noastre le îndreptează.
A Mucenicilor:
Cu platoşa credinţei îmbrăcându-vă bine şi cu chipul Crucii întrarmându-vă, ostaşi puternici v-aţi arătat; bărbăteşte aţi stat împotriva tiranilor şi înşelăciunea diavolului aţi surpat; biruitori făcându-vă, cununilor v-aţi învrednicit. Rugaţi-vă totdeauna pentru noi, ca să mântuiască sufletele noastre.
Slavă…, Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:
Primeşte graiurile robilor tăi, Preacurată Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, şi te roagă neîncetat să ne dăruiască dezlegare de păcate şi pace.
Apoi se citeşte:
Bine este a ne mărturisi Domnului şi a cânta numelui Tău, Preaînalte, a vesti dimineaţa mila Ta şi adevărul Tău în toată noaptea (de două ori, cu metanii).
70
Apoi: Sfinte Dumnezeule…, Preasfântă Treime…, Tatăl nostru… Preotul: Că a Ta este împărăţia… şi se citeşte troparul acesta:
în biserica slavei tale stând, în cer a sta ni se pare; Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti uşă cerească, deschide-ne nouă uşa milei tale.
Doamne, miluieşte (de 40 de ori), Slavă…, Şi acum…, Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii… Întru numele Domnului, binecuvintează, Părinte!
Preotul, din faţa Sfintei Mese:
Cel ce este binecuvântat, Hristos, Dumnezeul nostru, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Cântăreţul: Amin. Şi citeşte:
împărate ceresc, pe binecredinciosul nostru popor ocroteşte-l, credinţa o întăreşte, pe cei răi îi îmblânzeşte, lumea o împacă, sfânt lăcaşul acesta bine-l păzeşte, pe cei mai înainte răposaţi, părinţii şi fraţii noştri, în lăcaşurile drepţilor îi aşază, iar pe noi întru pocăinţă şi mărturisire ne primeşte, ca un bun şi iubitor de oameni.
Apoi preotul zice, în mijlocul bisericii, Rugăciunea Sfântului Efrem sirul o dată (cu trei metanii, dar fără stihuri):
Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânie şi al grăirii în deşert, nu mi-l da mie (o metanie).
Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, slugii Tale (o metanie). A
Aşa, Doamne, împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin (o metanie).
[La mănăstiri se zice îndată: Veniţi să ne închinăm… şi se citeşte Ceasul I fără Catismă. Troparul Ceasului se citeşte, iar, după Tatăl nostru…, se citeşte Condacul: Suflete al meu… La final, Rugăciunea Sfântului Efrem doar cu trei metanii, apoi se citeşte: Hristoase, Lumina cea adevărată… Urmează Apărătoare Doamnă… şi otpustul mare, cum se arată mai departe:]
71
Preotul:
Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule, nădejdea noastră, slavă Ţie.
Strana: Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Doamne, miluieşte (de trei ori). Părinte, binecuvintează!
Preotul, cu faţa către credincioşi, zice otpustul:
Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Sale Maici, ale Sfinţilor, slăviţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli, ale Sfântului Ierarh Andrei, Arhiepiscopul Cretei, ale Sfintei Cuvioasei Maicii noastre Maria Egipteanca, ale Sfântului (ocrotitor al bisericii), ale Sfinţilor (zilei), a căror pomenire săvârşim, ale Sfinţilor şi Drepţilor dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana şi pentru ale tuturor Sfinţilor, să ne miluiască şi să ne mântuiască pe noi, ca un bun şi iubitor de oameni.
Strana: Amin.
Preotul: Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi.
Strana: Amin.
DENIA ACATISTULUI BUNEI-VESTIRI
(vineri seara, în a cincea săptămână a Sfântului şi Marelui Post)
După ce s-a tocat şi s-au tras clopotele, adunându-ne în biserică, preotul, purtând epitrahilul, din faţa Sfintei Mese, rosteşte binecuvântarea mică: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Şi se începe Utrenia, precum mai înainte s-a scris la Denia Canonului Mare. După cei şase Psalmi, se rosteşte ectenia mare (paginile 5-15).
După ectenia mare, se cântă Dumnezeu este Domnul… pe glasul al 8-lea, cu aceste patru stihuri (Psalm 117:1, 11,17, 22-23):
Stih 1: Mărturisiţi-vă Domnului că este bun, că în veac este mila Lui.
Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului.
Stih 2: înconjurând m-au înconjurat şi, în numele Domnului, i-am înfrânt pe ei. Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului.
Stih 3: Nu voi muri, ci voi fi viu şi voi povesti lucrurile Domnului. Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului.
Stih 4: Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns în capul unghiului; de la Domnul s-a făcut aceasta şi este lucru minunat întru ochii noştri.
Apoi se cântă troparul Acatistului, de trei ori, rar, pe glasul al 8-lea:
Porunca cea cu taină luând-o întru cunoştinţă cel fără trup, în casa lui Iosif, degrab a stat înainte, zicând celei ce nu ştia de nuntă: Cel ce a plecat, cu pogorârea, cerurile încape fără
73
schimbare tot întru tine; pe Care şi văzându-L în pântecele tău luând chip de rob, mă spăimântez a striga ţie: Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!
După tropar, [la mănăstiri se zice la strană: Doamne, miluieşte (de trei ori), Slavă…, iar citeţul din mijlocul bisericii, zice: Şi acum…, şi citeşte Catisma a 16-a (a se vedea în Anexe, pagina 303), la sfârşitul căreia] se rosteşte ectenia mică: Iară şi iară…, Apără, mântuieşte…, Pe Preasfânta, curata…, Pe noi înşine şi unii pe alţii…, apoi ecfonisul: Că a Ta este stăpânirea şi a Ta este împărăţia şi puterea şi slava: a Tatălui şi a Fiului…
Apoi, în timp ce preotul (protosul) face cădire mare, se cântă pe larg Condacul, glasul al 8-lea:
Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci, ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, izbăveşte-ne din toate nevoile, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!
Acatistul se rosteşte de către preot, în faţa icoanei Maicii Domnului sau a Bunei-Vestiri. În timpul Acatistului, preotul este îmbrăcat cu epitrahilul şi felonul, iar credincioşii nu stau în străni, ci se roagă stând în picioare.
Icosul 1:
Îngerul cel întâi-stătător din cer a fost trimis să-i zică Născătoarei de Dumnezeu: Bucură-te! Şi, împreună cu glasul cel netrupesc, văzându-Te pe Tine, Doamne, întrupat, s-a înspăimântat şi i-a stat înainte, strigând către ea unele ca acestea:
Bucură-te, cea prin care răsare bucuria;
Bucură-te, cea prin care piere blestemul;
Bucură-te, chemarea lui Adam celui căzut;
Bucură-te, izbăvirea de lacrimi a Evei;
Bucură-te, înălţime, întru care cu anevoie se suie gândurile omeneşti;
Bucură-te, adâncime, care nu te poţi vedea lesne nici cu ochii îngereşti;
Bucură-te, ceea ce eşti tronul împăratului;
Bucură-te, ceea ce porţi pe Purtătorul a toate;
Bucură-te, steaua, care arăţi Soarele;
Bucură-te, pântecele dumnezeieştii întrupări;
74
Bucură-te, cea prin care se înnoieşte făptura;
Bucură-te, cea prin care prunc Se face Făcătorul;
Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară!
Condacul al 2-lea:
Văzându-se pe sine întru curăţie, cea Sfântă a zis lui Gavriil cu îndrăznire: Neobişnuitul tău glas se arată cu anevoie de primit sufletului meu; că naştere cu zămislire fără sămânţă cum îmi vesteşti?, strigând: Aliluia!
Icosul al 2-lea:
Înţelegerea cea neînţeleasă căutând Fecioara să o înţeleagă, a strigat către cel ce slujea: Din pântece curat, cum este cu putinţă să se nască fiu, spune-mi? Iar el a zis către ea cu frică, strigând însă aşa:
Bucură-te, tăinuitoarea sfatului celui nespus;
Bucură-te, încredinţarea celor ce au trebuinţă de tăcere;
Bucură-te, începutul minunilor lui Hristos;
Bucură-te, cea dintâi între dogmele Lui;
Bucură-te, scara cerească pe care S-a pogorât Dumnezeu;
Bucură-te, podul care-i treci pe cei de pe pământ la cer;
Bucură-te, minune mult vestită de îngeri;
Bucură-te, ceea ce eşti rană de mult plâns diavolilor;
Bucură-te, ceea ce ai născut Lumina în chip de negrăit;
Bucură-te, ceea ce n-ai învăţat pe nimeni în ce chip a fost;
Bucură-te, ceea ce întreci cunoaşterea înţelepţilor;
Bucură-te, ceea ce luminezi gândurile credincioşilor;
Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară!
Condacul al 3-lea:
Puterea Celui Preaînalt a umbrit-o atunci, spre zămislire, pe cea neispitită de nuntă; şi pântecele ei cel bine-roditor l-a arătat ca pe un pământ bun tuturor celor ce vor să secere mântuire, când vor cânta aşa: Aliluia!
75
Icosul al 3-lea:
Având Fecioara primit în pântece pe Dumnezeu, a alergat la Elisabeta; iar pruncul aceleia, îndată cunoscându-i închinarea, s-a bucurat şi, prin săltările în pântece, ca prin nişte cântări, striga către Născătoarea de Dumnezeu:
Bucură-te, viţa Mlădiţei celei neveştejite;
Bucură-te, ogorul Rodului celui nestricat;
Bucură-te, ceea ce ai crescut pe Lucrătorul cel iubitor de oameni;
Bucură-te, ceea ce ai sădit pe Săditorul vieţii noastre;
Bucură-te, brazdă care odrăsleşti îndurări din belşug;
Bucură-te, masă care porţi curăţire cu îndestulare;
Bucură-te, ceea ce faci să înflorească raiul desfătării;
Bucură-te, ceea ce pregăteşti liman de adăpostire sufletelor;
Bucură-te, tămâia cea bine-primită a rugăciunii;
Bucură-te, curăţirea adusă întregii lumi;
Bucură-te, bunăvoinţa lui Dumnezeu către cei muritori;
Bucură-te, îndrăznirea celor muritori către Dumnezeu;
Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară!
Condacul al 4-lea:
Vifor de gânduri îndoielnice având întru sine, înţeleptul Iosif s-a tulburat, uitându-se la tine, cea neamestecată cu nunta, gândind că eşti furată de nuntă, tu, ceea ce eşti fără de prihană; dar, când a cunoscut că zămislirea ta este de la Duhul Sfânt, a zis: Aliluia!
Apoi iarăşi se cântă Condacul: Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci, ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, izbăveşte-ne din toate nevoile, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!
[La mănăstiri, se citeşte prima stare din cuvântul Acatistului (în Anexe, pagina 308). Apoi îndată Catisma a 17-a (în Anexe, pagina 314)]. Apoi se rosteşte ectenia mică: Iară şi iară…, Apără, mântuieşte…. Pe Preasfânta, curata…, Pe noi înşine şi unii pe alţii…, apoi ecfonisul: Că bun şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui şi Fiului…
Apoi, în timp ce preotul (preotul al doilea, dacă este sobor) face cădire mică, se cântă Condacul, glasul al 8-lea:
Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi.
76
ci, ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, izbăveşte-ne din toate nevoile, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!
Şi citim alte trei Icoase şi trei Condace:
Icosul al 4-lea:
Auzit-au păstorii pe îngeri lăudând venirea lui Hristos în trup şi, alergând ca la un Păstor, L-au văzut pe Acesta ca un Miel fără prihană, păscând în braţele Mariei, pe care au lăudat-o, zicând:
Bucură-te, Maica Mielului şi a Păstorului;
Bucură-te, staulul oilor celor cuvântătoare;
Bucură-te, izbăvitoare de vrăjmaşii cei nevăzuţi;
Bucură-te, deschizătoarea uşilor Raiului;
Bucură-te, cea prin care cele cereşti se bucură cu cele pământeşti;
Bucură-te, cea prin care cele pământeşti dănţuiesc împreună cu cele cereşti;
Bucură-te, gura cea fără de tăcere a apostolilor;
Bucură-te, îndrăznirea cea nebiruită a purtătorilor de chinuri;
Bucură-te, sprijinul cel tare al credinţei;
Bucură-te, cunoaşterea cea luminată a harului;
Bucură-te, cea prin care a fost golit iadul;
Bucură-te, cea prin care noi ne-am îmbrăcat cu slavă;
Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară!
Condacul al 5-lea:
Steaua cea cu dumnezeiască mergere văzând-o magii, au mers pe urma luminii ei; şi, având-o, ca pe o făclie, căutau cu ea pe împăratul cel tare; şi, ajungând la Cel neajuns, s-au bucurat, strigându-I: Aliluia!
Icosul al 5-lea:
Văzut-au fiii haldeilor în mâinile Fecioarei pe Cel ce a zidit pe oameni cu mâna; şi, cunoscându-L a fi Stăpân, deşi luase chip de rob, s-au sârguit cu daruri a-I sluji Lui şi a striga celei binecuvântate:
Bucură-te, Maica Stelei celei neapuse;
77
Bucură-te, zorii Zilei celei de taină;
Bucură-te, ceea ce ai stins cuptorul înşelăciunii;
Bucură-te, ceea ce luminezi pe tăinuitorii Treimii;
Bucură-te, ceea ce ai înlăturat din dregătorie pe tiranul cel fără de omenie;
Bucură-te, ceea ce ai arătat pe Domnul Hristos, Iubitorul de oameni;
Bucură-te, ceea ce ne-ai răscumpărat din slujirea păgânească;
Bucură-te, ceea ce ne izbăveşti de vieţuirea cea neîntinată;
Bucură-te, ceea ce ai stins închinarea la foc;
Bucură-te, ceea ce ne izbăveşti de văpaia patimilor;
Bucură-te, călăuzitoarea credincioşilor către curăţie;
Bucură-te, veselia tuturor din neam în neam;
Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară!
Condacul al 6-lea:
Propovăduitori purtători de Dumnezeu făcându-se magii, s-au întors în Babilon, împlinind prorocia Ta; şi, vestindu-Te tuturor pe Tine, Hristoase, l-au lăsat pe Irod ca pe un mincinos, că nu ştia să cânte: Aliluia!
Icosul al 6-lea:
Făcând să strălucească în Egipt lumina adevărului, Mântuitorule, ai izgonit întunericul minciunii; că idolii lui, nerăbdând tăria Ta, au căzut, iar cei ce s-au izbăvit de ei strigau către Născătoarea de Dumnezeu:
Bucură-te, îndreptarea oamenilor;
Bucură-te, căderea demonilor;
Bucură-te, ceea ce ai călcat stăpânirea înşelăciunii;
Bucură-te, ceea ce ai vădit rătăcirea idolească;
Bucură-te, mare care ai înecat netrupescul faraon;
Bucură-te, piatră care ai adăpat pe cei însetaţi de viaţă;
Bucură-te, stâlp de foc, care călăuzeşti pe cei din întuneric;
Bucură-te, acoperământul lumii, cel mai lat decât norul;
Bucură-te, hrana cea în loc de mană;
Bucură-te, slujitoarea desfătării celei sfinte;
78
Bucură-te, pământul făgăduinţei;
Bucură-te, izvorâtoare de miere şi lapte;
Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară!
Condacul al 7-lea:
Vrând Simeon să se mute din acest veac înşelător, Te-ai dat lui ca un prunc, dar Te-ai făcut cunoscut lui şi ca Dumnezeu desăvârşit. Pentru aceea, s-a mirat de înţelepciunea Ta cea nespusă, strigând: Aliluia!
Apoi iarăşi se cântă Condacul: Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci, ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, izbăveşte-ne din toate nevoile, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!
[Şi se citeşte a doua parte a cuvântului Acatistului (în Anexe pagina 320).] Doamne, miluieşte (de trei ori). Slavă…, Şi acum…
Psalmul 50
Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta. Şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea. Spală-mă întru totul de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte. Că fărădelegea mea eu o cunosc, şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie unuia am greşit, şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu. Că, iată, întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea. Că, iată, adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai mult decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele cele smerite. Întoarce faţa Ta de către păcatele mele, şi toate fărădelegile mele şterge-le. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la faţa Ta, şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte. Învăţa-voi pe cei fărădelege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda Ta. Că, de ai fi voit jertfă, Ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi; jertfa lui Dumnezeu:
79
duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine. Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.
După Psalmul 50 nu se zic nici rugăciunea Mântuieşte, Dumnezeule…, nici ecfonisul: Cu mila şi cu îndurările…, ci se încep îndată:
CANOANELE
Canonul hramului, cu irmosul pe 6, şi al Acatistului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pe 6, alcătuirea Sfântului Iosif Imnograful. Iar, de la Cântarea a 6-a, se lasă Canonul hramului şi se zice Canonul Acatistului pe 6 şi Patrucântarea Triodului pe 8. Iar, de este hramul Născătoarei de Dumnezeu, se cântă Canonul Acatistului Născătoarei de Dumnezeu, cu irmosul pe 12; irmosul de două ori şi troparele pe 10.
Cântarea 1, glasul al 4-lea:
Irmosul:
Deschide-voi gura mea, şi se va umple de Duhul şi cuvânt răspunde-voi împărătesei Maici, şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!
Pe tine, cartea lui Hristos cea însufleţită, pecetluită cu Duhul, văzându-te marele Arhanghel, Curată, a strigat către tine: Bucură-te, ceea ce eşti lăcaş bucuriei, prin care se strică blestemul strămoaşei!
Bucură-te, Fecioară, mireasă dumnezeiască, îndreptarea lui Adam şi omorârea iadului; bucură-te, palatul împăratului tuturor, cea cu totul fără prihană; bucură-te, tronul cel de foc al Celui ce este atotţiitor.
Slavă…
Bucură-te, floarea cea neveştejită, singura care ai crescut Mărul cel cu miros bun! Bucură-te, ceea ce ai născut mirosul cel bun al împăratului tuturor! Bucură-te, mântuirea lumii, ceea ce nu ştii de nuntă!
80
Şi acum…
Bucură-te, comoara curăţiei, prin care ne-am ridicat din căderea noastră! Bucură-te, Stăpână, ceea ce eşti crin cu dulce miros, care umpli de bună mireasmă pe credincioşi; tămâia cea cu miros bun şi mirul cel de mult preţ!
Catavasie: Deschide-voi gura mea, şi se va umple de Duhul şi cuvânt răspunde-voi împărătesei Maici, şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.
Cântarea a 3-a:
Irmosul:
Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti izvor viu şi îndestulat, care s-au adunat în ceată duhovnicească, întăreşte-i şi, întru dumnezeiască slava ta, cununilor slavei învredniceşte-i.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!
Ceea ce ai răsărit Spicul cel dumnezeiesc cu adevărat, ca o ţarină nearată, bucură-te! Bucură-te, masa cea însufleţită, întru care a încăput Pâinea vieţii! Bucură-te, Stăpână, care eşti izvorul Apei vieţii cel nedeşertat!
Bucură-te, ceea ce ai născut credincioşilor pe Cel fără de prihană! Bucură-te mieluşeaua, care ai născut pe Mieluşelul lui Dumnezeu, Care a ridicat păcatele a toată lumea! Bucură-te, curăţitoare caldă!
Slavă…
Bucură-te, luceafărul dimineţii cel prealuminat, care singură ai purtat pe Soarele Hristos; bucură-te, ceea ce eşti lăcaşul Luminii, care ai stricat întunericul şi ai izgonit de pretutindeni pe demonii cei întunecaţi!
Şi acum…
Bucură-te, ceea ce eşti singura uşă prin care a trecut singur Cuvântul, Stăpână, care ai sfărâmat, cu naşterea ta, încuietorile şi uşile iadului! Bucură-te, dumnezeiască intrare a celor ce se mântuiesc, ceea ce eşti cu totul lăudată!
Catavasie: Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti izvor viu şi îndestulat, care s-au adunat în ceată duhovnicească, întăreşte-i şi, întru dumnezeiască slava ta, cununilor slavei învredniceşte-i.
81
Apoi ectenia mică şi ecfonisul: Că Tu eşti Dumnezeul nostru şi Ţie slavă înălţăm…
Apoi se cântă Condacul: Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci, ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, izbăveşte-ne din toate nevoile, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară! Şi preotul face cădire mică, apoi rosteşte următoarele trei icoase şi trei condace:
Icosul al 7-lea:
Arătându-Se nouă, celor făcuţi de El, Făcătorul a toate a arătat făptură nouă, răsărind din pântecele cel fără de sămânţă, pe care l-a păzit nestricat, precum a fost; ca noi, văzând minunea, să o lăudăm, strigând:
Bucură-te, floarea nestricăciunii;
Bucură-te, cununa înfrânării;
Bucură-te, ceea ce strălucit ai preînchipuit învierea;
Bucură-te, ceea ce ai arătat viaţa îngerească;
Bucură-te, pomul cel cu rod luminos, din care se hrănesc cei credincioşi;
Bucură-te, copacul cel umbros, sub care mulţi se adăpostesc;
Bucură-te, ceea ce ai purtat în pântece pe Povăţuitorul celor rătăciţi;
Bucură-te, ceea ce ai născut pe Răscumpărătorul celor robiţi;
Bucură-te, îmblânzirea Dreptului Judecător;
Bucură-te, iertarea multora dintre cei ce greşesc;
Bucură-te, haina celor goi de îndrăzneală;
Bucură-te, dragostea care biruieşte toată dorirea;
Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară.
Condacul al 8-lea:
Văzând naştere străină, să ne înstrăinăm din lume, mutându-ne mintea la cer; că, pentru aceasta, Dumnezeu cel preaînalt pe pământ S-a arătat om smerit, vrând să-i atragă la înălţime pe cei ce strigă Lui: Aliluia!
Icosul al 8-lea:
Cu totul era întru cele de jos, dar nici de cele de sus nu S-a depărtat Cuvântul cel necuprins, că nu a fost mutare din loc, ci pogorâre dumnezeiască şi naştere din Fecioara primitoare de Dumnezeu, care aude acestea:
82
Bucură-te, încăperea lui Dumnezeu celui neîncăput;
Bucură-te, uşa tainei celei de cinste;
Bucură-te, auzire cu nepricepere pentru cei necredincioşi;
Bucură-te, laudă fără de îndoială a credincioşilor;
Bucură-te, purtătoarea preasfântă a Celui ce este pe heruvimi;
Bucură-te, sălaşul cel preabun al Celui ce este pe serafimi;
Bucură-te, ceea ce ai adunat cele potrivnice la un loc;
Bucură-te, ceea ce ai unit fecioria şi naşterea;
Bucură-te, cea prin care s-a dezlegat călcarea poruncii;
Bucură-te, cea prin care s-a deschis Raiul;
Bucură-te, cheia împărăţiei lui Hristos;
Bucură-te, nădejdea bunătăţilor celor veşnice;
Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară!
Condacul al 9-lea:
Toată firea îngerească s-a minunat de lucrarea cea mare a întrupării Tale; că pe Dumnezeu cel neapropiat L-a văzut om apropiat tuturor, vieţuind împreună cu noi şi auzind de la toţi: Aliluia!
Icosul al 9-lea:
Pe ritorii cei mult-vorbitori îi vedem, Născătoare de Dumnezeu, ca pe nişte peşti fără de glas; că nu se pricep să spună în ce chip şi fecioară ai rămas şi ai putut naşte. Iar noi, minunându-ne de o taină ca aceasta, cu credinţă strigăm:
Bucură-te, sălaşul înţelepciunii lui Dumnezeu;
Bucură-te, vistieria purtării Lui de grijă;
Bucură-te, ceea ce pe filosofi îi arăţi neînţelepţi;
Bucură-te, ceea ce ai vădit pe cei meşteri la cuvânt a fi necuvântători;
Bucură-te, cea prin care şi-au pierdut minţile întrebătorii cei cumpliţi;
Bucură-te, cea prin care s-au veştejit făcătorii de basme;
Bucură-te, ceea ce ai risipit vorbele cele încurcate ale atenienilor;
Bucură-te, ceea ce ai umplut mrejele pescarilor;
83
Bucură-te, ceea ce ne-ai scos din adâncul necunoştinţei;
Bucură-te, ceea ce pe mulţi i-ai luminat la minte;
Bucură-te, corabia celor ce vor să se mântuiască;
Bucură-te, limanul celor ce călătoresc pe marea vieţii;
Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară!
Condacul al 10-lea:
Vrând să mântuiască lumea, împodobitorul tuturor a venit la ea, precum însuşi făgăduise; şi, Păstor fiind ca un Dumnezeu, pentru noi S-a arătat om ca noi, chemând cu asemănarea pe cel asemenea; şi, ca un Dumnezeu, aude: Aliluia!
Şi iarăşi se cântă Condacul: Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci, ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, izbăveşte-ne din toate nevoile, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!
Apoi Sedealna, glasul 1, podobie: Mormântul Tău…
Voievodul cel mare al îngerilor celor fără de trupuri, venind în cetatea Nazaret şi stând înaintea ta, ţi-a vestit, Curată, pe împăratul şi Domnul veacurilor, zicând către tine: Bucură-te, binecuvântată Marie, adâncimea cea necuprinsă şi netălmăcită, chemarea oamenilor.
Slavă…, Şi acum…, Voievodul cel mare al îngerilor celor fără de trupuri, venind în cetatea Nazaret şi stând înaintea ta, ţi-a vestit, Curată, pe împăratul şi Domnul veacurilor, zicând către tine: Bucură-te, binecuvântată Marie, adâncimea cea necuprinsă şi netălmăcită, chemarea oamenilor.
[Apoi se citeşte a treia parte din cuvântul despre Acatist (a se vedea anexa, pagina 321)]
Cântarea a 4-a:
Irmosul:
Cel ce şade întru slavă, pe tronul Dumnezeirii, pe nor uşor a venit Iisus, Dumnezeul cel Preaînalt, şi a mântuit pe cei ce strigă: Slavă, Hristoase, puterii Tale!.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!
în glasuri de cântări, cu credinţă strigăm către tine, ceea ce eşti cu totul lăudată: Bucură-te, munte gras şi închegat cu Duhul! Bucură-te, sfeşnic şi năstrapă care îndulceşte simţurile tuturor credincioşilor!
Bucură-te, Preacurată Stăpână, care eşti curăţirea lumii; bucură-te, scară care a înălţat cu harul pe toţi de pe pământ!
84
Bucură-te, pod, care cu adevărat treci din moarte la viaţă pe toţi cei ce te laudă pe tine!
Bucură-te, Preacurată, ceea ce eşti mai înaltă decât cerurile, care fără de osteneală ai purtat în pântecele tău Temelia pământului; bucură-te, purpură, care ai vopsit din sângele tău veşmântul cel dumnezeiesc al împăratului puterilor!
Slavă…
Bucură-te, Stăpână, care ai născut cu adevărat pe Dătătorul de lege, Care curăţeşte în dar fărădelegile tuturor; adâncimea cea necuprinsă cu mintea, înălţimea cea nespusă, ceea ce nu ştii de nuntă, prin care noi toţi ne-am îndumnezeit!
Şi acum…
Pe tine, ceea ce ai împletit lumii cununa cea neîmpletită de mână, te lăudăm, strigând către tine: Bucură-te, Fecioară, păzitoarea tuturor, îngrădirea, întărirea şi scăparea cea sfinţită!
Catavasie: Cel ce şade întru slavă, pe tronul Dumnezeirii, pe nor uşor a venit Iisus, Dumnezeul cel Preaînalt, şi a mântuit pe cei ce strigă: Slavă, Hristoase, puterii Tale!.
Cântarea a 5-a:
Irmosul:
Spăimântatu-s-au toate de dumnezeiască slava ta; că Fecioară neispitită de nuntă, ai avut în pântece Dumnezeu, Cel peste toate, şi ai născut pe Fiul cel fără de ani. Cel ce dăruieşte mântuire tuturor celor ce te laudă pe tine.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!
Bucură-te, Preanevinovată, care ai născut Calea vieţii şi ai mântuit lumea din potopul păcatului! Bucură-te, mireasă dumnezeiască, ceea ce eşti auzire şi grai înfricoşător! Bucură-te, lăcaşul Stăpânului făpturii!
Bucură-te, Preacurată, ceea ce eşti tăria şi întărirea oamenilor, loc de sfinţire a slavei, omorâre a iadului, cămară de mire cu totul luminoasă! Bucură-te, bucuria îngerilor! Bucură-te, ajutătoarea celor ce se roagă ţie cu credinţă!
85
Bucură-te, Stăpână, carul Cuvântului cel în chipul focului, raiule însufleţit, care ai în mijloc Pomul vieţii, pe Domnul, a Cărui dulceaţă în viază pe cei ce se împărtăşesc cu credinţă şi au fost supuşi stricăciunii.
Slavă…
întăriţi fiind cu puterea ta, cu credinţă grăim ţie: Bucură-te, cetatea împăratului tuturor, de care s-au grăit lămurit cele preamărite şi vrednice de auzire, muntele cel netăiat! Bucură-te, adâncul cel nemăsurat!
Şi acum…
Ceea ce eşti sălaş desfătat al Cuvântului, bucură-te! Bucură-te, Preacurată, scoica ce ai scos Mărgăritarul cel dumnezeiesc! Bucură-te, împăcarea cea către Dumnezeu, cu totul minunată, a tuturor celor ce pururea te fericesc pe tine, Născătoare de Dumnezeu!
Catavasie: Spăimântatu-s-au toate de dumnezeiască slava ta; că Fecioară neispitită de nuntă, ai avut în pântece Dumnezeu, Cel peste toate, şi ai născut pe Fiul cel fără de ani. Cel ce dăruieşte mântuire tuturor celor ce te laudă pe tine.
Aici încetează Canonul hramului Sfântului.
Cântarea a 6-a:
Irmosul:
Înţelepţii lui Dumnezeu, care faceţi acest praznic dumnezeiesc şi cu totul cinstit al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să batem din palme, slăvind pe Dumnezeu, Cel ce S-a născut dintr-însa.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!
Ceea ce eşti cămară neîntinată a Cuvântului şi pricină îndumnezeirii tuturor, bucură-te, Preacurată, chemarea prorocilor! Bucură-te, podoaba apostolilor!
Din tine a picurat rouă care a stins văpaia mulţimii zeilor; pentru aceea, grăim ţie: Bucură-te, lână plină de rouă, pe care, Fecioară, Ghedeon mai înainte a văzut-o!
Iată, Fecioară, grăim ţie: Bucură-te! Fii nouă adăpostire şi linişte, celor ce ne învăluim întru adâncul necazurilor şi al tuturor smintelilor potrivnicului!
86
Ceea ce eşti pricina bucuriei, umple de har gândul nostru, ca să grăim ţie: Bucură-te, rugul cel nears şi norul cel cu totul luminos, care neîncetat umbreşti pe cei credincioşi!
Apoi se începe Patrucântarea întâi.
Cântarea a 6-a, glasul al 6-lea:
Irmos: Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la Limanul Tău cel Lin alergând, strig către Tine: scoate din stricăciune viaţa mea Mult Milostive.
Stih: Sfinţilor Mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!
Luptând Mucenicii şi, ca nişte pietre alese, prăvălindu-se pe pământ, toată zidirea vrăjmaşului de tot au surpat-o şi s-au făcut biserici ale Dumnezeului celui viu.
Rugămu-vă pe voi, Mucenicilor, care aţi săvârşit călătoria cea bună, întăriţi-ne să alergăm bine călătoria postului, strălucind cu săvârşirea virtuţilor.
A morţilor:
Stih: Doamne, odihneşte cu drepţii pe adormiţii robii Tăi!
Pe robii Tăi, Stăpâne, care s-au mutat de pe pământ la Tine, Cel Preabun, fă-i părtaşi împărăţiei Tale, cu sfintele mijlociri ale dumnezeieştilor Mucenici, mult-Îndurate!
A Născătoarei de Dumnezeu:
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!
Ceea ce eşti una întru tot lăudată, roagă pe Cuvântul cel preasfânt să dea iertare de păcate şi împărţirea dumnezeieştilor daruri, celor ce te lăudăm cu credinţă, Maică Fecioară!
A doua Patrucântare, glasul al 5-lea:
Irmos: Din chit pe prorocul l-ai izbăvit, iar pe mine scoate-mă din adâncul păcatelor, Doamne, şi mă mântuieşte.
Stih: Sfinţilor Mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!
Săvârşind pomenirea Mucenicilor, să înălţăm cântări Domnului, astăzi dumnezeieşte veselindu-ne.
De săbii şi de foc netemându-vă, şi îndrăznind întru credinţă, Mucenicilor, cu ea aţi spăimântat pe tirani.
87
Slavă…, a Treimii:
Treime după feţe, Te laud; Unimii celei după Fiinţă, mă închin; Ţie, Părinte şi Fiule şi Duhule Sfinte.
Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:
Lauda îngerilor şi a oamenilor eşti, Fecioară, că ai născut pe Hristos, Mântuitorul sufletelor noastre.
Stih: Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi, Dumnezeul lui Israel.
Luând viaţă în locul morţii, săltaţi locuind în lăcaşurile cele cereşti, prealăudaţilor Mucenici ai lui Hristos Dumnezeu.
Stih: Sufletele lor întru bunătăţi se vor sălăşlui şi seminţia lor va moşteni pământul.
Cel ce stăpâneşti moartea şi viaţa, odihneşte cu sfinţii Tăi, Hristoase, pe cei ce s-au mutat din viaţă cu credinţă.
Irmosul, glasul al 5-lea:
Din chit pe prorocul l-ai izbăvit, iar pe mine scoate-mă din adâncul păcatelor, Doamne, şi mă mântuieşte.
Apoi ectenia mică şi ecfonisul: Că Tu eşti împăratul păcii şi Mântuitorul sufletelor noastre şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui şi Fiului…, se cântă iarăşi pe larg Condacul: Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci, ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, izbăveşte-ne din toate nevoile, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară! Preotul face cădirea mare, apoi rosteşte icoasele şi condacele rămase:
Icosul al 10-lea:
Zid de apărare eşti fecioarelor, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, precum şi tuturor celor ce aleargă la tine; că Făcătorul cerului şi al pământului te-a pregătit pe tine, Curată, spre a locui în pântecele tău, învăţând pe toţi să strige ţie:
Bucură-te, stâlpul fecioriei;
Bucură-te, uşa mântuirii;
Bucură-te, începătoarea zidirii din nou celei înţelegătoare;
Bucură-te, dătătoarea bunătăţii dumnezeieşti;
Bucură-te, că tu ai născut din nou pe cei zămisliţi întru ruşine;
Bucură-te, că tu ai povăţuit pe cei cu mintea împătimită;
Bucură-te, ceea ce ai stricat pe stricătorul gândurilor;
Bucură-te, ceea ce ai născut pe Semănătorul curăţiei;
Bucură-te, cămara nunţii celei fără de sămânţă;
88
Bucură-te, ceea ce ai unit cu Domnul pe cei credincioşi;
Bucură-te, cea singură între fecioare bună hrănitoare de prunc; Bucură-te, ceea ce aduci Mirelui Hristos sufletele sfinte;
Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară!
Condacul al 11-lea:
Împărate Sfinte, de Ţi-am aduce cântări la număr întocmai ca nisipul, nimic vrednic nu săvârşim; că se biruieşte toată cântarea care se îndreaptă către mulţimea îndurărilor Tale, pe care le-ai dat celor ce strigă Ţie: Aliluia!
Icosul al 11-lea:
Făclie primitoare de lumină, care străluceşte celor din întuneric, o vedem pe Preasfânta Fecioară; că, aprinzând în sine Lumina cea nematerialnică, povăţuieşte spre cunoaşterea lui Dumnezeu pe toţi, luminându-le mintea cu strălucirea ei şi primind cinstire prin cântarea aceasta:
Bucură-te, raza Soarelui celui duhovnicesc;
Bucură-te, strălucirea Luminii celei neapuse;
Bucură-te, fulgerul care luminezi sufletele;
Bucură-te, ceea ce îi îngrozeşti pe vrăjmaşi ca un tunet;
Bucură-te, cea din care a răsărit Strălucirea cea cu multă lumină;
Bucură-te, ceea ce ai izvorât râul cel cu ape multe;
Bucură-te, ceea ce ne-ai înfăţişat chipul cristelniţei;
Bucură-te, ceea ce curăţeşti întinăciunea păcatului;
Bucură-te, baie care speli conştiinţa;
Bucură-te, paharul care dai gust bucuriei;
Bucură-te, mirosul bunei miresme al lui Hristos;
Bucură-te, viaţa veseliei celei de taină;
Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară!
Condacul al 12-lea:
Vrând să ierte cu harul Său datoriile noastre cele de demult, Dezlegătorul tuturor datoriilor omeneşti a venit singur la cei ce se îndepărtaseră de harul Lui şi, rupând zapisul, aude de la toţi: Aliluia!
89
Icosul al 12-lea:
Cântând naşterea ta, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, te lăudăm toţi ca pe o biserică însufleţită, că, locuind în pântecele tău Domnul, Care ţine toate cu mâna, a sfinţit, a slăvit şi a învăţat pe toţi să-ţi strige ţie:
Bucură-te, cortul lui Dumnezeu-Cuvântul;
Bucură-te, sfântă, mai mare decât sfânta sfintelor;
Bucură-te, chivot poleit cu Duhul;
Bucură-te, comoara neîmpuţinată a vieţii;
Bucură-te, coroana scumpă a împăraţilor binecredincioşi;
Bucură-te, lauda de cinste a preoţilor evlavioşi;
Bucură-te, turnul Bisericii cel neclintit;
Bucură-te, zidul împărăţiei cel nebiruit;
Bucură-te, cea prin care se înalţă biruinţele;
Bucură-te, cea prin care cad vrăjmaşii;
Bucură-te, tămăduirea trupului meu;
Bucură-te, mântuirea sufletului meu;
Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară!
Condacul al 13-lea:
O, Maică prealăudată, care ai născut pe Cuvântul cel mai sfânt decât toţi sfinţii, primind acest dar de acum, izbăveşte din orice ispită şi scoate din chinul ce va să fie pe toţi cei ce împreună cântă: Aliluia!
Acest Condac se zice de trei ori. Şi iarăşi se rosteşte
icosul întâi: Îngerul cel întâi-stătător din cer a fost trimis să-i zică Născătoarei de Dumnezeu: Bucură-te! Şi, împreună cu glasul cel netrupesc, văzându-Te pe Tine, Doamne, întrupat, s-a înspăimântat şi i-a stat înainte, strigând către ea unele ca acestea:
Bucură-te, cea prin care răsare bucuria;
Bucură-te, cea prin care piere blestemul;
Bucură-te, chemarea lui Adam celui căzut;
Bucură-te, izbăvirea de lacrimi a Evei;
Bucură-te, înălţime, întru care cu anevoie se suie gândurile omeneşti;
Bucură-te, adâncime, care nu te poţi vedea lesne nici cu ochii îngereşti;
Bucură-te, ceea ce eşti tronul împăratului;
Bucură-te, ceea ce porţi pe Purtătorul a toate;
Bucură-te, steaua, care arăţi Soarele;
Bucură-te, pântecele dumnezeieştii întrupări;
Bucură-te, cea prin care se înnoieşte făptura;
Bucură-te, cea prin care prunc Se face Făcătorul;
Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară!
Şi condacul: Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci, ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, izbăveşte-ne din toate nevoile, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!
SINAXAR
Sinaxarul din Minei, apoi acesta:
în această zi, în sâmbăta din săptămâna a cincea a Postului Mare, se prăznuieşte imnul Acatist al Preasfintei Stăpânei noastre, Născătoarea de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria.
90
Pe timpul domniei lui Heraclie, împăratul Bizanţului, Cosroe, împăratul perşilor, a văzut că împărăţia bizantinilor este prea slăbită în urma domniei împăratului Foca, tiranul. De aceea, a trimis pe unul din satrapii săi, pe nume Sarvar, cu multe mii de ostaşi, ca să-i supună lui Răsăritul. Cosroe şi mai înainte dusese la pieire ca la o sută de mii de creştini. Cucerind, deci, satrapul Sarvar tot Răsăritul, a ajuns chiar până la Hrisopole, numit azi Scutari.
împăratul Heraclie, pentru că avea lipsă de bani în vistieria statului, a topit vasele sfinte ale bisericilor, cu făgăduinţa că va da înapoi mai multe şi mai scumpe sfinte vase. Heraclie porneşte deci cu corăbiile prin Marea Neagră şi intră în ţinuturile Persiei; nimiceşte Persia; iar Cosroe, împreună cu întreaga sa oaste, este bătut cumplit. Nu după multă vreme, Sirois, fiul lui Cosroe, s-a răsculat împotriva tatălui său, a luat conducerea împărăţiei, omorând pe Cosroe, tatăl lui, şi a făcut pace cu Heraclie.
Hagan, conducătorul misienilor şi al sciţilor, când a aflat că împăratul Heraclie străbătea Marea Neagră spre a se duce în Persia, a rupt pacea cu bizantinii. A strâns nenumărate oşti şi a năvălit din părţile de miazănoapte asupra Constantinopolului, scoţând strigăte de hulă împotriva lui Dumnezeu. Marea s-a umplut îndată de corăbii şi uscatul de pedeştri şi călăreţi. Patriarhul Serghie îndemna poporul Constantinopolului să nu-şi piardă curajul, ci să-şi pună din tot sufletul întreaga nădejde în Dumnezeu şi în Preacurata Maică, Născătoarea de Dumnezeu. La fel şi Bonos patriciul, care era pe atunci în fruntea cetăţii, pregătea tot ce trebuia pentru izgonirea vrăjmaşilor. «Trebuie, spunea el, ca împreună cu ajutorul cel de sus să facem şi noi cele ce se cuvin. Patriarhul, purtând împreună cu tot poporul dumnezeiasca icoană a Maicii Domnului, mergea împrejurul cetăţii, pe deasupra zidurilor. Iar când Sarvar dinspre răsărit şi Hagan dinspre apus au început să asedieze cetatea, patriarhul umbla pe deasupra zidurilor cetăţii, purtând icoana cea nefăcută de mână a lui Hristos şi cinstitele şi de viaţă făcătoarele lemne ale Crucii. Hagan a năvălit pe uscat asupra zidurilor cetăţii Constantinopolului
91
cu o mulţime nenumărată de ostaşi, bine înarmaţi încât trebuia să lupte un soldat bizantin cu zece soldaţi sciţi. Dar nebiruita Apărătoare a ajutat ca cei mai mulţi dintre sciţi să fie ucişi de puţinii ostaşi ce se găseau în biserica „Izvorul Tămăduirii”. De aceea, bizantinii, prinzând îndrăzneală, îi biruiau mereu sub conducerea Maicii lui Dumnezeu, cea nebiruită. Cu toate că sciţii au văzut că sunt respinşi, au cerut locuitorilor Constantinopolului să ceară pace; dar ei n-au vrut. Atunci Hagan le-a spus: «Nu vă înşelaţi cu Dumnezeul în Care credeţi! Neapărat mâine voi lua cetatea voastră!. Auzind această ameninţare, locuitorii cetăţii şi-au întins mâinile către Dumnezeu. Hagan şi Sarvar s-au înţeles să atace şi pe uscat şi pe mare. Dar au fost atât de cumplit bătuţi de bizantini, încât nu mai dovedeau cei vii să îngroape morţii. Corăbiile cele făcute dintr-un singur lemn, pline cu soldaţi, care se îndreptau, prin golful numit Cornul de Aur, spre biserica din Vlaherne a Născătoarei de Dumnezeu, din pricina unei puternice furtuni ce s-a pornit pe neaşteptate pe mare, au fost sfărâmate şi scufundate împreună cu toate cele ce se aflau pe ele. Şi se putea vedea minunata lucrare a Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, căci pe mulţi i-a aruncat la ţărmul mării, lângă Vlaherne. Poporul, deschizând iute porţile, cu femei şi cu copii, năvălind vitejeşte asupra lor, i-a ucis pe toţi, fără deosebire. Conducătorii vrăjmaşilor s-au întors, plângând şi tânguindu-se. Poporul cel iubitor de Dumnezeu al Constantinopolului, a făcut privegheri şi a cântat toată noaptea imnul Acatist, dând mulţumire Maicii Domnului pentru că l-a ocrotit şi a biruit pe duşmani prin puterea ei cea mai presus de fire.
Şi, de atunci, spre pomenirea acestei biruinţe şi a minunii acesteia mai presus de fire, Biserica a rânduit să se închine Maicii Domnului această sărbătoare. L-au numit Acatist, pentru că întreg poporul şi clerul Constantinopolului au cântat atunci acest imn stând în picioare.
După trecerea a treizeci şi şase de ani, în timpul împăratului Constantin Pogonatul, agarenii, venind cu nenumărată oaste, au
92
atacat din nou Constantinopolul. Şi au asediat cetatea vreme de şapte ani, timp în care au iernat în părţile Cizicului, şi au murit mulţi de-ai lor. Apoi au plecat şi s-au întors cu corăbiile lor; când au ajuns la locul numit Sileo, cu ajutorul Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, au fost toţi înecaţi în mare.
Dar a mai făcut Născătoarea de Dumnezeu şi o a treia minune. Pe timpul lui Leon Isaurul, mahomedanii, urmaşii lui Agar, în număr mare, au nimicit mai întâi împărăţia perşilor, apoi Egiptul şi Libia, şi au atacat pe indieni, etiopieni şi spanioli. Mai pe urmă au pornit cu opt sute de corăbii pline de ostaşi şi împotriva oraşelor împărăţiei. Au înconjurat Constantinopolul şi aveau de gând să-l nimicească îndată. Poporul credincios al cetăţii a luat cinstitul lemn al Sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci şi cinstita icoană a Maicii lui Dumnezeu-Călăuzitoarea şi au mers de jur împrejurul cetăţii, rugând pe Dumnezeu cu lacrimi să se îndure de ei. Agarenilor le-a venit în gând să-şi împartă oastea în două părţi: o parte a pornit-o împotriva bulgarilor, unde au căzut mai mult de douăzeci de mii, iar altă parte a rămas ca să cucerească Constantinopolul. Fiind însă împiedicaţi de un lanţ de fier care se întindea de la Galata până la zidurile cetăţii, au ocolit şi au ajuns aproape de locul numit Sosten. Acolo a izbucnit un vânt de la miazănoapte, încât cele mai multe dintre corăbiile lor s-au sfărâmat şi s-au înecat. Cei care au mai rămas au suportat pe mare foamete, încât au mâncat şi carne omenească şi muiau bălegar şi-l mâncau. Apoi au plecat şi, când au ajuns în Marea Egee, toate corăbiile lor împreună cu toţi ai lor s-au scufundat, căci pornindu-se furtună puternică şi agitând marea, a scufundat corăbiile lor şi, aşa, nenumărate corăbii au pierit şi au rămas numai trei ca să dea de veste.
Aşadar, prăznuim sărbătoarea de astăzi pentru toate aceste minuni mai presus de fire ale Preacuratei Maicii lui Dumnezeu. Se numeşte Acatist pentru că întreg poporul a cântat în noaptea aceea imnul Maicii Cuvântului stând în picioare şi pentru că la
93
toate celelalte icoase obişnuim să şedem, în timp ce icoasele acestea ale Maicii lui Dumnezeu le ascultăm toţi în picioare.
Pentru rugăciunile Apărătoarei şi nebiruitei Maicii Tale, Hristoase Dumnezeule, scapă-ne şi pe noi de nenorocirile ce ne înconjoară şi ne miluieşte pe noi, ca un singur Iubitor de oameni.
Cântarea a 7-a:
Irmosul:
N-au slujit făpturii înţelepţii de Dumnezeu, decât numai Făcătorului; ci, groaza focului bărbăteşte călcând-o, bucurându-se, cântau: Prealăudate Dumnezeul părinţilor noştri şi Doamne, binecuvântat eşti.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!
Pe tine te lăudăm grăind: Bucură-te, carul Soarelui celui înţelegător şi viţa cea adevărată, care ai crescut Strugurele cel copt, din Care curge vinul ce veseleşte sufletele celor ce te slăvesc pe tine cu credinţă.
Ceea ce ai născut pe Vindecătorul tuturor oamenilor, bucură-te, mireasă dumnezeiască, toiagul cel de taină, care ai înflorit Floarea cea neveştejită! Bucură-te, Stăpână, prin care ne umplem de bucurie şi moştenim viaţa!
Nu poate, Stăpână, limba ritoricească, să te laude pe tine; că te-ai înălţat mai presus de serafimi, născând pe împăratul Hristos, pe Care roagă-L să ne izbăvească din toată nevoia pe noi, cei ce ne închinăm ţie cu credinţă.
Marginile lumii te laudă pe tine, te fericesc şi cu dragoste cântă ţie: Bucură-te, carte în care a fost scris Cuvântul cu puterea Tatălui, ceea ce eşti curată; pe Care roagă-L, Născătoare de Dumnezeu, ca să scrie în cartea vieţii pe robii tăi.
Plecăm genunchii inimii noastre noi, robii tăi, şi ne rugăm ţie: Pleacă urechea ta, ceea ce eşti curată, şi ne miluieşte pe noi, cei ce suntem cufundaţi pururea în necazuri; şi apără de toată robia vrăjmaşului cetatea ta, Născătoare de Dumnezeu.
94
Patrucântarea întâi, glasul al 6-lea:
Irmos: Dătător de rouă, cuptorul l-a făcut îngerul cuvioșilor tineri; iar pe caldei arzându-i porunca lui Dumnezeu, pe chinuitorul l-a plecat a grăi: Binecuvântat eşti, Dumnezeul Părinţilor noştri.
Stih: Sfinţilor Mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!
Prealuminata adunare a dumnezeieştilor Tăi Mucenici, mult-Milostive, întru lumina Ta cea neapusă acum vieţuiesc; pentru rugăciunile lor, dăruieşte tuturor luminare şi iertarea păcatelor, Hristoase.
Cât este de frumoasă vremea postului pe care ne-ai dat-o nouă, Doamne! Întru care milostiveşte-Te spre sufletele noastre ca un bun; pentru rugăciunile Sfinţilor Mucenici, care au iubit Pătimirile Tale cele frumoase şi cinstite.
A morţilor:
Stih: Doamne, odihneşte cu drepţii pe adormiţii robii Tăi!
Pe robii Tăi, care au trecut viforul vieţii cel cu multă durere, îndreptează-i la limanul vieţii, Stăpâne, ca să strige cu toţi aleşii Tăi: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!
A Născătoarei de Dumnezeu:
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!
Ceea ce ai născut pe Dătătorul legii, roagă-L, pururea Fecioară, să ridice acum toate fărădelegile celor ce binevoiesc a săvârşi nevoinţa dumnezeiescului post.
A doua Patrucântare, glasul al 5-lea:
Irmos: Binecuvântat eşti, Dumnezeule, Cel ce vezi adâncurile şi şezi pe tronul slavei, Cel prealăudat şi preaslăvit.
Stih: Sfinţilor Mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!
Binecuvântat eşti, Dumnezeule, Care ai arătat viteji pe Mucenicii care au pătimit pentru Tine, Cel ce eşti prealăudat şi preaslăvit.
Binecuvântat eşti, Dumnezeule, Care ai dat nouă rugători către Tine pe purtătorii de lupte, Cel ce eşti prealăudat şi preaslăvit.
Slavă…, a Treimii:
Binecuvântat eşti, Dumnezeule, Care eşti cunoscut Unul după fire şi în trei Persoane, Cel prealăudat şi preaslăvit.
95
Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:
Binecuvântat eşti. Dumnezeule, Cel ce Te-ai născut fără sămânţă şi pe ceea ce Te-a născut ai arătat-o curată, Cel prealăudat şi preaslăvit.
Stih: Prin sfinţii care sunt pe pământul Lui, minunate a făcut Domnul toate voile Sale.
Binecuvântat eşti, Dumnezeule, Cel ce ai astupat gurile fiarelor şi ai stins focul, spre lauda sfinţilor Tăi, Cel prealăudat şi preaslăvit.
Stih: Fericiţi sunt cei pe care i-ai ales şi i-ai primit, Doamne.
Binecuvântat eşti, Dumnezeule, cel ce ai mutat de la moarte la viaţa cea fără sfârşit pe cei ce Ţi-au slujit cu credinţă în viaţă.
Irmosul, glasul al 5-lea:
Binecuvântat eşti, Dumnezeule, Cel ce vezi adâncurile şi şezi pe tronul slavei, Cel prealăudat şi preaslăvit.
Cântarea a 8-a:
Irmosul:
Pe tinerii cei binecredincioşi, în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit; atunci fiind închipuită, iar acum lucrată, pe toată lumea ridică să-Ţi cânte Ţie: pe Domnul, lucrurile, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!
în pântece ai primit pe Cuvântul, ai purtat pe Cel ce poartă toate şi ai hrănit cu lapte, ceea ce eşti curată, pe Cel ce hrăneşte toată lumea cu bunăvoire, Căruia cântăm, Curată: pe Domnul, lucrurile, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Moise a cunoscut în rug taina cea mare a naşterii tale, Preasfântă Curată Fecioară, iar tinerii mai înainte au închipuit aceasta mai luminat, în mijlocul focului stând şi fiind nearşi; pentru aceea, te lăudăm pe tine întru toţi vecii.
Noi, cei care mai înainte, pentru înşelăciune, eram dezbrăcaţi, acum ne-am îmbrăcat în haina nestricăciunii prin naşterea ta; iar
96
cei ce şedeam întru întunericul păcatelor am văzut lumină. Fecioară, ceea ce eşti lăcaş Luminii; pentru aceea, te lăudăm întru toţi vecii.
Cei morţi prin tine viază, că ai născut viaţa cea într-un Ipostas. Cei ce mai înainte erau muţi acum grăiesc bine; leproşii se curăţesc, bolile se alungă şi mulţimea duhurilor celor din văzduh se biruieşte, Fecioară, ceea ce eşti mântuirea oamenilor.
Ceea ce ai născut Mântuirea lumii, prin care ne-am ridicat de pe pământ la înălţime, bucură-te, cea cu totul binecuvântată, care eşti acoperământ şi putere, zid şi tărie celor ce cântă, Curată: Pe Domnul, lucrurile, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Patrucântarea întâi, glasul al 6-lea
Irmos: Din văpaie, cuvioşilor rouă ai izvorât şi jertfa dreptului cu apă o ai ars; că toate le faci, Hristoase, cu singură voirea. Pe Tine Te preaînălţăm întru toţi vecii.
Stih: Sfinţilor Mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!
Minţile cele cereşti s-au preaminunat de isprăvile sfinţilor mucenici; pentru rugăciunile lor, fă minunate, cu îmbelşugare, întru noi, Stăpâne îndurate, milele Tale.
Cei ce aţi călcat focul cu roua cea dumnezeiască, luptătorii Domnului cei vrednici de minune, izbăviţi-ne de focul pedepsei, prin rugăciunile voastre cele fierbinţi către Stăpânul.
A morţilor:
Stih: Doamne, odihneşte cu drepţii pe adormiţii robii Tăi!
Preabunule Cuvinte, pe cei ce s-au mutat de la noi în dreapta credinţă, învredniceşte-i vieţii cereşti şi strălucirii celei sfinte, prin rugăciunile mucenicilor celor buni biruitori.
A Născătoarei de Dumnezeu:
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!
Cu rugăciunile celei ce Te-a născut pe Tine, îndurate, ale Sfinţilor Mucenici şi ale Apostolilor Tăi, luminează sufletele noastre, ca să Te slăvim pe Tine întru bucuria sufletului, în toţi vecii.
A doua Patrucântare, glasul al 5-lea
Irmos: Pe Făcătorul a toată făptura, de Care se înspăimântă îngerii, lăudaţi-L popoare şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
97
Stih: Sfinţilor Mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!
Sfinte cete ale Mucenicilor, aduceţi-vă aminte de cei ce vă laudă pe voi cu dragoste şi preaînalţă pe Hristos în veci.
Cu sabia fiind tăiaţi Mucenicii, se bucurau lăudând pe Hristos şi preaînălţându-L întru toţi vecii.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
În chip neînţeles se împarte Treimea şi rămâne neîmpărţită ca un Dumnezeu. Pe Aceasta O preaînălţăm întru toţi vecii.
Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:
Fecioara a născut Prunc; căci Dumnezeu S-a făcut Om dintr-însa. Tot trupul să-L laude întru toţi vecii!
Stih: Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi, Dumnezeul lui Israel.
Stâlpi ai vitejiei s-au arătat Mucenicii, veselindu-se pentru căderea diavolului, lăudând pe Hristos şi preaînălţându-L întru toţi vecii.
Stih: Sufletele lor întru bunătăţi se vor sălăşlui şi seminţia lor va moşteni pământul.
învredniceşte, Doamne, de sânul lui Avraam pe robii Tăi, care cu credinţă şi cu nădejde s-au mutat la Tine.
Irmosul, glasul al 5-lea:
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L întru toţi vecii.
Pe Făcătorul a toată făptura, de Care se înspăimântă îngerii, lăudaţi-L popoare şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Preotul (diaconul):
Pe Născătoarea de Dumnezeu şi Maica Luminii, întru cântări cinstind-o, să o mărim!
Strana cântă stihurile Cântării Maicii Domnului şi Ceea ce eşti mai cinstită…, în timp ce se face cădirea mare.
98
Strana:
CÂNTAREA PREASFINTEI NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU (Luca 1: 46-55)
Stih 1: Măreşte sufletul meu pe Domnul şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu.
După fiecare stih, se cântă:
Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită, fără de asemănare, decât serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Stih 2: Că a căutat spre smerenia roabei Sale, că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile.
Stih 3: Că mi-a făcut mie mărire Cel puternic şi sfânt este numele Lui şi mila Lui în neam şi în neam spre cei ce se tem de El.
Stih 4: Făcut-a tărie cu braţul Său Domnul, risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor.
Stih 5: Pogorât-a pe cei puternici de pe scaune şi a ridicat pe cei smeriţi; pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăţi, iar pe cei bogaţi i-a scos afară deşerţi.
Stih 6: A sprijinit pe Israel, sluga Sa, ca să pomenească mila, precum a grăit către părinţii noştri, lui Avraam şi seminţiei lui până în veac.
Cântarea a 9-a:
Irmosul:
Tot neamul pământesc să salte cu duhul, fiind luminat, şi să prăznuiască firea minţilor celor fără de trup, cinstind sfânta prăznuire a Maicii lui Dumnezeu şi să cânte: Bucură-te, preafericită Născătoare de Dumnezeu, curată, pururea Fecioară!.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!
Izbăveşte-ne pe noi, Fecioară, de ispite, de năvălirile vrăjmaşilor şi de orice altă pedeapsă, care vine asupra oamenilor pentru mulţimea greşelilor lor, ca să cântăm ţie noi, credincioşii:
99
Bucură-te, cea prin care noi ne facem părtaşi bucuriei celei de-a pururea!
Te-ai arătat luminarea şi întărirea noastră; pentru aceasta, cântăm ţie: Bucură-te, steaua cea neapusă, care ai adus în lume pe Soarele cel mare! Bucură-te, Curată, care ai deschis raiul cel încuiat! Bucură-te, stâlpul cel de foc, care îndrumi firea omenească la viaţa cea de sus!
Să stăm cu evlavie în casa Dumnezeului nostru şi să cântăm: Bucură-te, Stăpâna lumii! Bucură-te, Marie, Doamna noastră a tuturor! Bucură-te, ceea ce singura între femei eşti fără prihană şi bună! Bucură-te, vasul care a primit mirul cel nedeşertat, ce s-a vărsat asupra ta!
Porumbiţă, care ai născut pe Cel milostiv, bucură-te, pururea Fecioară! Bucură-te, lauda tuturor cuvioşilor! Bucură-te, cununa mucenicilor! Bucură-te, frumuseţea cea dumnezeiască a tuturor drepţilor şi mântuirea noastră, a credincioşilor!
Fie-ţi milă, Doamne, de moştenirea Ta şi treci cu vederea acum toate păcatele noastre, având rugătoare spre aceasta către Tine, pe ceea ce Te-a născut pe pământ fără de sămânţă, pe Tine, Hristoase, Care ai binevoit a lua firea omenească, pentru mare mila Ta.
Patrucântarea întâi, glasul al 6-lea
Irmos: Pe Dumnezeu a-L vedea nu e cu putinţă oamenilor, spre care nu cutează a căuta cetele îngereşti. Iar prin tine, Preacurat S-a arătat oamenilor Cuvântul întrupat; pe Care, slăvindu-L cu oştile cereşti, pe tine te fericim.
Stih: Sfinţilor Mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!
Ca lumina, ca soarele răsărind, Mucenicii au luminat tot pământul cu razele dreptei credinţe şi cu strălucirile minunilor şi au făcut să piară întunericul mulţimii zeilor. Cu ale căror rugăciuni, Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi.
Oaste nebiruită a Mucenicilor, întăreşte-ne pe noi pe toţi, ca bine să ne nevoim şi să săvârşim curgerea postului; ca, săvârşind lucrul dumnezeieştii vieţi, să ne facem părtaşi vieţii, bucurându-ne.
100
A morţilor:
Stih: Doamne, odihneşte cu drepţii pe adormiţii robii Tăi!
Să ajungă bunătatea Ta, Doamne, pe cei ce s-au mutat de la noi cu înfricoşătoarea Ta poruncă; să-i înconjoare pe ei mila Ta şi să-i îndrepteze la lăcaşurile cele luminate de lumina feţei Tale.
A Născătoarei de Dumnezeu:
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!
Prin glasul îngerului ai născut, Născătoare de Dumnezeu, în chip de negrăit, pe Vestitorul voii Tatălui. Deci, primeşte glasurile robilor tăi, pe care le aducem în vremea postului, şi le du lui Dumnezeu ca pe o tămâie.
A doua Patrucântare, glasul al 5-lea
Irmos: Isaie, dănţuieşte! Fecioara a avut în pântece, şi a născut Fiu pe Emanuel, pe Dumnezeu şi Omul; Răsăritul este numele Lui, pe Care slăvindu-L, pe Fecioara o fericim.
Stih: Sfinţilor Mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!
Săvârşind praznic mucenicesc, să săltăm astăzi în cântări, popoare, cântând lui Hristos, Dătătorul de răsplată, Care Le-a dăruit lor biruinţă asupra vrăjmaşilor; pe Acesta cu laude să-L slăvim.
Cu unghii de fier fiind sfâşiaţi şi cu săbii fiindu-vă tăiate mădularele, v-aţi unit cu Hristos prin dragoste, prealăudaţilor Mucenici. Pentru aceasta, bucurându-vă acum în ceruri, rugaţi-vă pentru noi toţi.
Slavă…, a Treimii:
Te laud, Treime de o fiinţă, Ceea ce eşti fără de început, cinstită, de viaţă începătoare, nedespărţită Unime: Părinte, Cel ce eşti nenăscut, Cuvinte şi Fiule cel născut şi Duhule Sfinte; mântuieşte-ne pe noi, cei ce Te lăudăm pe Tine.
Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:
Mai presus de minte este naşterea ta, Maica lui Dumnezeu; că întru tine zămislirea s-a făcut fără de bărbat, iar naşterea întru feciorie. Dumnezeu este Cel ce S-a născut, pe Care mărindu-L, pe tine, Fecioară, te fericim.
Stih: Prin sfinţii care sunt pe pământul Lui, minunate a făcut Domnul toate voile Sale.
101
Oastea Mucenicilor cea vitează a împăratului şi Dumnezeului tuturor, în cântări să o încununăm, popoare, că aceia au biruit lămurit taberele diavoleşti. Pe aceştia, lăudându-i, slăvim pe Stăpânul.
Stih: Fericiţi sunt cei pe care i-ai ales şi i-ai primit, Doamne.
Când vei învia toată făptura pentru a fi judecată, Hristoase, miluieşte pe credincioşii robii Tăi, pe care i-ai luat acum; iartă greşelile lor cele din viaţă şi odihneşte-i în veci cu sfinţii Tăi.
Irmosul, glasul al 5-lea:
Isaie, dănţuieşte! Fecioara a avut în pântece, şi a născut Fiu pe Emanuel, pe Dumnezeu şi Omul; Răsăritul este numele Lui, pe Care slăvindu-L, pe Fecioara o fericim.
Preotul (diaconul) rosteşte ectenia mică, apoi se zice ecfonisul: Că pe Tine Te laudă toate puterile cereşti şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui şi Fiului…
LUMINÂND A, glasul al 2-lea
Podobie: Femei, auziţi glas…
Taina cea din veci se cunoaşte astăzi; că Dumnezeu-Cuvântul Se face Fiu al Fecioarei Maria pentru milostivire şi Gavriil vesteşte bucuria vestirii celei bune, cu care împreună să cântăm toţi: Bucură-te, Maica Domnului! (de trei ori).
LA LAUDE
Se pun stihirile pe 4, glasul al 4-lea, podobie: Ca pe un viteaz…
Taina cea ascunsă şi neştiută de îngeri, Arhanghelului Gavriil i se încredinţează şi către tine acum vine, ceea ce eşti una bună şi porumbiţă curată şi chemarea neamului nostru, şi strigă către tine, Preasfântă: Bucură-te şi te pregăteşte, prin cuvântul acesta, să primeşti pe Dumnezeu-Cuvântul în pântecele tău (de două ori)!
Palat purtător de lumină Ţi s-a gătit Ţie, Stăpâne, pântecele cel neprihănit al dumnezeieştii Fiice. Pogoară-Te, vino la dânsa şi miluieşte făptura Ta, împotriva căreia a dus război vrăjmaşul şi care a fost ţinută în robie de cel viclean şi a pierdut frumuseţea cea dintâi şi aşteaptă pogorârea Ta cea mântuitoare.
Gavriil Arhanghelul de faţă vine către tine şi zice ţie, ceea ce eşti cu totul nevinovată: Bucură-te, dezlegarea blestemului şi
102
ridicarea celor căzuţi! Bucură-te, ceea ce singură ai fost aleasă lui Dumnezeu! Bucură-te, norul cel însufleţit al Soarelui, care primeşti în pântece pe Cel neîncăput, Care Se va sălăşlui în pântecele tău!
Slavă…, Şi acum…, idiomela, glasul al 4-lea:
A auzit Născătoarea de Dumnezeu limba pe care nu o ştia, că grăia către ea Arhanghelul cuvintele Bunei Vestiri. Deci, primind vestirea cu credinţă, Te-a zămislit pe Tine, Dumnezeule cel mai înainte de veci. Pentru aceea şi noi, bucurându-ne, grăim Ţie: Dumnezeule, Cel ce Te-ai întrupat dintr-însa fără schimbare, dăruieşte lumii pace şi sufletelor noastre mare milă.
Apoi preotul (diaconul), deschizând uşile împărăteşti, zice:
Slavă Ţie, Celui ce ne-ai arătat nouă lumina!
Strana cântă Doxologia mare:
Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire.
Lăudămu-Te, Te binecuvântăm, închinămu-ne Ţie, slăvimu-Te, mulţumim Ţie pentru slava Ta cea mare.
Doamne, împărate ceresc, Dumnezeule, Părinte atotţiitorule, Doamne Fiule, Unule-Născut, Iisuse Hristoase şi Duhule Sfinte.
Doamne, Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, Cel ce ridici păcatul lumii, miluieşte-ne pe noi, Cel ce ridici păcatele lumii.
Primeşte rugăciunea noastră, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui, şi ne miluieşte pe noi.
Că Tu eşti Unul Sfânt, Tu eşti Unul Domn Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl. Amin.
în toate zilele Te voi binecuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului.
Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta, fără de păcat să ne păzim noi.
Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preaslăvit este numele Tău în veci. Amin.
Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am nădăjduit întru Tine.
103
Binecuvântat eşti. Doamne, învaţă-mâ îndreptările Tale (de trei ori).
Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam şi în neam. Eu am zis: Doamne, miluieşte-mă, vindecă sufletul meu, că am greşit Ţie.
Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu.
Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină.
Tinde mila Ta celor ce Te cunosc pe Tine.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi (de trei ori).
Slavă…, Şi acum…, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.
Apoi mai pe larg:
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.
Apoi se cântă o dată troparul, glasul al 8-lea:
Porunca cea cu taină luând-o întru cunoştinţă cel fără trup, în casa lui Iosif degrab a stat înainte, zicând celei ce nu ştia de nuntă: Cel ce a plecat, cu pogorârea, cerurile încape fără schimbare tot întru tine; pe Care şi văzându-L în pântecele tău luând chip de rob, mă spăimântez a striga ţie: Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!
Preotul (diaconul) zice Ectenia întreită:
Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta, ne rugăm Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.
Strana: Doamne, miluieşte (de trei ori).
încă ne rugăm pentru Preafericitul Părintele nostru (N), Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române [pentru (înalt) Preasfinţitul (Arhi-) Episcopul (şi Mitropolitul) nostru (N), pentru sănătatea şi mântuirea lui.
La mănăstiri, aici se pomenesc stareţul şi soborul.
încă ne rugăm pentru binecredinciosul popor român de pretutindeni, pentru conducătorii ţării noastre, pentru mai-marii oraşelor şi ai satelor şi pentru iubitoarea de Hristos armată, pentru sănătatea şi mântuirea lor.
104
încă ne rugăm pentru fraţii noştri: ieromonahi, preoţi, ierodiaconi, diaconi, monahi şi monahii şi pentru toţi cei întru Hristos fraţi ai noştri.
încă ne rugăm pentru fericiţii şi pururea pomeniţii ctitori ai acestei sfinte biserici (mănăstiri) şi pentru toţi cei mai înainte adormiţi părinţi şi fraţi ai noştri, dreptslăvitori creştini, care odihnesc aici şi pretutindeni.
încă ne rugăm pentru mila, viaţa, pacea, sănătatea, mântuirea, cercetarea, lăsarea şi iertarea păcatelor robilor lui Dumnezeu enoriaşi (închinători), ctitori şi binefăcători ai acestui sfânt lăcaş.
încă ne rugăm pentru cei ce aduc daruri şi fac bine în sfântă şi întru tot cinstită biserica aceasta, pentru cei ce se ostenesc, pentru cei ce cântă şi pentru poporul care stă înainte şi aşteaptă de la Tine mare şi bogată milă.
Preotul zice ecfonisul:
Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Apoi preotul (diaconul) rosteşte ectenia cererilor: Să plinim rugăciunea noastră cea de dimineaţă, Domnului.
Strana: Doamne, miluieşte.
Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte pe noi, Dumnezeule, cu harul Tău.
Ziua toată desăvârşită, sfântă, în pace şi fără de păcat, de la Domnul să cerem.
Strana: Dă, Doamne.
înger de pace, credincios îndreptător (călăuzitor), păzitor al sufletelor şi al trupurilor noastre, de la Domnul să cerem.
Milă şi iertare de păcatele şi de greşelile noastre, de la Domnul să cerem.
Cele bune şi de folos sufletelor noastre şi pace lumii, de la Domnul să cerem.
105
Cealaltă vreme a vieţii noastre, în pace şi întru pocăinţă a o săvârşi, de la Domnul să cerem.
Sfârşit creştinesc vieţii noastre, fără durere, neînfruntat, în pace şi răspuns bun la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos, să cerem.
Pe Preasfânta, curata, preabinecuvântata, slăvită Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii să o pomenim.
Pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Strana: Ţie, Doamne.
Preotul zice ecfonisul:
Că Dumnezeul milei şi al îndurărilor şi al iubirii de oameni eşti şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Preotul: Pace tuturor. Strana: Şi duhului tău.
Preotul (diaconul): Capetele noastre, Domnului să le plecăm.
Strana: Ţie, Doamne.
Preotul citeşte în taină, plecându-şi capul:
Doamne Sfinte, Care întru cele de sus locuieşti şi spre cei smeriţi priveşti şi, cu ochiul Tău cel a toate văzător, priveşti peste toată făptura, Ţie am plecat grumajii sufletului şi ai trupului nostru şi ne rugăm Ţie, Sfinte al sfinţilor: întinde mâna Ta cea nevăzută, din sfântul Tău lăcaş, şi ne binecuvintează pe toţi; şi orice am greşit, cu voie sau fără de voie, ca un Dumnezeu bun şi iubitor de oameni, iartă, dăruindu-ne bunătăţile Tale cele din lume şi cele mai presus de lume.
Preotul zice cu glas tare ecfonisul:
Că al Tău este a ne milui şi a ne mântui pe noi, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin.
106
Diaconul (preotul): înţelepciune!
Strana: Binecuvintează.
Preotul:
Cel ce este binecuvântat, Hristos Dumnezeul nostru, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin. Întăreşte, Dumnezeule, sfânta şi dreapta credinţă a dreptslăvitorilor creştini şi Sfântă Biserica Ta o păzeşte în veacul veacului.
Preotul, plecându-se către icoana Maicii Domnului, zice: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi! strana: Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită, fără de asemănare, decât serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Preotul, plecându-se către icoana Mântuitorului:
Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule, nădejdea noastră, slavă Ţie!
Strana: Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Doamne, miluieşte (de trei ori). Părinte, binecuvintează.
Preotul face otpustul:
Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Sale Maici, ale Sfinţilor, slăviţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli, ale Sfinţilor, slăviţilor şi bunilor biruitori Mucenici, ale Cuvioşilor şi de Dumnezeu purtătorilor Părinţi ai noştri, ale Sfântului (ocrotitor al bisericii), ale Sfinţilor (zilei), a căror pomenire săvârşim, ale Sfinţilor şi Drepţilor dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana şi pentru ale tuturor Sfinţilor, să ne miluiască şi să ne mântuiască pe noi, ca un bun şi iubitor de oameni.
Strana: Amin.
Preotul: Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi.
Strana: Amin.
DENIA DIN SEARA DUMINICII FLORIILOR
(Utrenia din Sfânta şi Marea Luni)
Se face începutul ca la slujba Deniei Canonului Mare, până la ectenia mare (paginile 5-15). După ectenia mare, strana cântă: Aliluia pe glasul al 8-lea, cu glas mare şi cântare dulce, cu stihurile acestea:
Stih 1: De noapte mânecă duhul meu către Tine, Dumnezeule, pentru că lumină sunt poruncile Tale pe pământ.
Aliluia, aliluia, aliluia!
Stih 2: Dreptate vă învăţaţi toţi cei ce locuiţi pe pământ.
Stih 3: Pizmuire va cuprinde pe poporul cel neînvăţat şi acum focul pe cei potrivnici va mânca.
Stih 4: Adaugă lor rele, Doamne, adaugă rele celor măriţi ai pământului.
Apoi se cântă Troparul, glasul al 8-lea:
Iată, Mirele vine în miezul nopţii şi fericită este sluga pe care o va afla priveghind; dar nevrednic este iarăşi cel pe care-l va afla lenevindu-se. Vezi, dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreuiezi, ca să nu te dai morţii şi afară de împărăţie să te încui, ci te deşteaptă, strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeule; pentru Născătoarea de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi (de trei ori).
108
După Tropar nu se rosteşte ectenie, [la mănăstiri se zice la strană: Doamne, miluieşte (de trei ori), Slavă…, iar citeţul din mijlocul bisericii, zice: Şi acum…, şi citeşte Catisma a patra (a se vedea în Anexe, pagina 326). După Catismă nu se rosteşte ectenie,] ci se cântă îndată:
Sedealna întâi, glasul 1, podobie: Mormântul Tău…
Cinstitele Pătimiri au răsărit lumii astăzi ca nişte lumini de mântuire, că Hristos merge să pătimească din bunătatea Sa. Cel ce cuprinde toate cu palma primeşte a fi răstignit pe lemn, ca să mântuiască pe om.
Slavă…, Şi acum…, tot aceasta.
După prima Sedealnă nu se rosteşte ectenie, [la mănăstiri se zice la strană: Doamne, miluieşte (de trei ori), Slavă…, iar citeţul din mijlocul bisericii, zice: Şi acum…, şi citeşte Catisma a cincea (a se vedea în Anexe, pagina 332). După Catismă nu se rosteşte ectenie,] ci se cântă îndată:
Sedealna a doua, glasul 1, podobie: Mormântul Tău…
Judecătorule cel nevăzut, cum Te-ai văzut cu trup şi mergi să fii ucis de oameni fără de lege, judecând judecata noastră cu Pătimirea Ta? Pentru aceasta, laudă, cinste şi slavă înălţând puterii Tale, Cuvântule, cu un glas le aducem Ţie.
Slavă…, Şi acum…, tot aceasta.
După a doua Sedealnă nu se rosteşte ectenie, [la mănăstiri se zice la strană: Doamne, miluieşte (de trei ori), Slavă…, iar citeţul din mijlocul bisericii, zice: Şi acum…, şi citeşte Catisma a şasea (a se vedea în Anexe, pagina 337). După Catismă nu se rosteşte ectenie,] ci se cântă îndată:
Sedealna a treia, glasul al 8-lea, podobie: Pe înţelepciunea…
Ziua aceasta aduce luminat începutul Pătimirilor Domnului; veniţi, dar, iubitorilor de prăznuire, să-L întâmpinăm întru cântări; că Ziditorul merge să primească răstignire, întrebări şi bătăi, judecat fiind de Pilat, şi încă lovit fiind de rob cu palma peste cap. Toate va să le rabde, ca să mântuiască pe om. Pentru aceasta, să zicem: iubitorule de oameni, Hristoase Dumnezeule, dăruieşte iertare de greşeli celor ce se închină cu credinţă preacuratelor Tale Pătimiri.
Slavă…, Şi acum…, tot aceasta.
109
[După Tipicul Sfântului Sava, aici se adaugă o lectură din Tâlcuirea Sfântului Ioan Gură de Aur la Evanghelia zilei (Omilia 67 la Matei)]
Apoi preotul îşi ia felonul şi deschide uşile împărăteşti. Preotul (diaconul) zice:
Şi pentru ca să ne învrednicim noi a asculta Sfânta Evanghelie, pe Domnul Dumnezeul nostru să-L rugăm!
Strana: Doamne, miluieşte (de trei ori).
Preotul (diaconul): înţelepciune! Drepţi să ascultăm Sfânta Evanghelie!
Preotul: Pace tuturor!
Strana: Şi duhului tău!
Preotul: Din Sfânta Evanghelie de la Matei citire!
Strana: Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!
Preotul (diaconul): Să luăm aminte!
Preotul citeşte Sfânta Evanghelie dintre uşile împărăteşti (Matei 21: 18-44):
În vremea aceea, pe când Se întorcea în cetate, Iisus a flămânzit; şi, văzând un smochin lângă cale, S-a dus la el, dar n-a găsit nimic în el decât numai frunze şi a zis lui: De acum înainte să nu mai fie rod din tine în veac! Şi smochinul s-a uscat îndată. Văzând aceasta, ucenicii s-au minunat, zicând: Cum s-a uscat smochinul îndată? Iar Iisus, răspunzând, le-a zis: Adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s-a făcut cu smochinul, ci şi muntelui acestuia de veţi zice: Ridică-te şi aruncă-te în mare, va fi aşa. Şi toate câte veţi cere, rugându-vă cu credinţă, veţi primi. Iar după ce a intrat în templu, s-au apropiat de El, pe când învăţa, arhiereii şi bătrânii poporului şi au zis: Cu ce putere faci acestea? Şi cine Ţi-a dat puterea aceasta? Răspunzând, Iisus le-a zis: Vă voi întreba şi Eu pe voi un cuvânt, la care, de-Mi veţi răspunde, şi Eu vă voi spune vouă cu ce putere fac acestea: Botezul lui Ioan de unde a fost? Din cer sau de la oameni? Iar ei cugetau întru sine, zicând: Dacă vom zice: din cer, ne va spune: De ce, dar, n-aţi crezut lui? Iar dacă vom zice: de la
110
oameni, ne temem de popor, fiindcă toţi îl socotesc pe Ioan proroc. Şi, răspunzând ei lui Iisus, au zis: Nu ştim. Zis-a lor şi El: Nici Eu nu vă spun cu ce putere fac acestea. Dar ce vi se pare? Un om avea doi fii. Şi, ducându-se la cel dintâi, i-a zis: Fiule, du-te astăzi şi lucrează în via mea. Însă el, răspunzând, a zis: Nu vreau, dar mai apoi, părându-i rău, s-a dus. Mergând la al doilea, i-a zis tot aşa. Acesta, răspunzând, a zis: Mă duc, doamne, dar nu s-a dus. Care dintre aceştia doi a făcut voia tatălui? Zis-au Lui: Cel dintâi. Zis-a lor Iisus: Adevărat grăiesc vouă că vameşii şi desfrânatele vor merge înaintea voastră în împărăţia lui Dumnezeu. Că a venit Ioan la voi în calea dreptăţii şi n-aţi crezut în el, dar vameşii şi desfrânatele au crezut, iar voi aţi văzut şi nu v-aţi căit nici după aceea, ca să credeţi în el. Ascultaţi altă pildă: Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe. Când a sosit vremea roadelor, a trimis pe slujitorii săi la lucrători ca să ia roadele. Dar lucrătorii, punând mâna pe slujitori, pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre. Din nou a trimis alţi slujitori, mai mulţi decât cei dintâi, şi au făcut cu ei tot aşa. La urmă, a trimis la ei pe fiul său, zicând: Se vor ruşina de fiul meu. Iar lucrătorii viei, văzând pe fiul, au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să avem noi moştenirea lui. Şi, punând mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au ucis. Deci, când va veni stăpânul viei, ce va face acelor lucrători? I-au răspuns: Pe aceştia răi, cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care vor da roadele la vremea lor. Zis-a lor Iisus: Oare n-aţi citit vreodată în Scripturi: «Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului. De la Domnul s-a făcut aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri? De aceea, vă spun că împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va face roadele ei. Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea îl va zdrobi.
Strana: Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!
111
Apoi se citeşte Psalmul 50 (pagina 24).
Preotul, din altar (sau diaconul, din faţa icoanei Mântuitorului), zice:
Mântuieşte, Dumnezeule, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta, cercetează lumea Ta cu milă şi cu îndurări, înalţă fruntea dreptslăvitorilor creştini şi trimite peste noi milele Tale cele bogate; pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria; cu puterea Cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci; cu ocrotirile cinstitelor şi cereştilor netrupeşti Puteri; pentru rugăciunile cinstitului şi slăvitului Proroc, înaintemergătorul şi Botezătorul Ioan; ale Sfinţilor, slăviţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli; ale Sfinţilor şi slăviţilor buni biruitori Mucenici; ale Sfinţilor Cuvioşi şi de Dumnezeu purtători Părinţi ai noştri; ale Sfinţilor (N), a căror pomenire săvârşim; ale Sfinţilor şi Drepţilor dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana şi pentru rugăciunile tuturor Sfinţilor, rugămu-ne, mult-milostive Doamne, auzi-ne pe noi, păcătoşii, care ne rugăm Ţie, şi ne miluieşte pe noi.
Strana: Doamne, miluieşte (de 12 ori).
Preotul zice ecfonisul:
Cu mila şi cu îndurările şi cu iubirea de oameni ale Unuianăscut Fiului Tău, cu Care eşti binecuvântat, împreună cu Preasfântul şi bunul şi de viaţă făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin.
TRI CÂNTAREA
Alcătuire a Sfântului Cosma de Maiuma Irmosul de două ori şi troparele pe 12.
Cântarea 1, glasul al 2-lea:
Irmosul:
Celui ce, cu dumnezeiasca Sa poruncă, a uscat marea cea neumblată şi cu valuri, şi a povăţuit pe poporul israelit să treacă prin ea pedestru, Domnului să-I cântăm, căci cu slavă S-a preaslăvit.
112
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Negrăită este smerenia Cuvântului lui Dumnezeu, că Hristos însuşi este Dumnezeu şi om; Dumnezeu, nu răpire a fi socotindu-Se, când Se aseamănă în chip de rob, arătând ucenicilor căci cu slavă S-a preaslăvit.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
însumi am venit să slujesc lui Adam celui ce sărăcise, cu al cărui chip M-am îmbrăcat de bunăvoie Eu, Ziditorul, bogat fiind cu Dumnezeirea, şi să-Mi pun sufletul răscumpărare pentru el, Cel ce sunt nepătimitor cu Dumnezeirea.
Şi iarăşi Irmosul, apoi se zice ectenia mică şi ecfonisul: Că Tu eşti împăratul păcii şi Mântuitorul sufletelor noastre şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui şi Fiului… Strana: Amin. Apoi se citeşte:
CONDAC, glasul al 8-lea
Podobie: Ca pe o pârgă a firii…
Iacov plângea pentru lipsa lui Iosif, şi viteazul şedea în căruţă, ca un împărat fiind cinstit; că plăcerilor egiptencei atunci nefăcându-se rob, a fost slăvit în schimb de Cel ce vede inimile oamenilor şi dă cunună nestricăcioasă.
ICOS
Peste tânguire să mai adăugăm acum tânguire, şi să vărsăm lacrimi, plângând împreună cu Iacov pe Iosif, cel vrednic de laudă şi înţelept, pe cel ce s-a robit cu trupul, iar sufletul şi l-a păzit nerobit şi a domnit peste tot Egiptul. Că Dumnezeu dă robilor Săi cunună nestricăcioasă.
SINAXAR ÎN SFÂNTA ŞI MAREA ZI LUNI
Sinaxarul din Minei, apoi acesta:
în Sfânta şi Marea Luni se face pomenire de fericitul Iosif cel preafrumos şi de smochinul care s-a uscat prin blestemul Domnului.
Stihuri la preafrumosul Iosif:
Iosif cel curat
Noian de bunătăţi s-a arătat.
113
Grâu a împărţit
Şi drept stăpânitor el s-a vădit.
Stihuri la smochinul cel uscat:
Smochin de roade duhovniceşti lipsit
Pe sinagogă Hristos o a vădit.
Hristos o blesteamă şi o usucă;
Boala ei de noi departe să se ducă.
în această zi, cea dintâi din Săptămâna Pătimirilor Domnului nostru Iisus Hristos, facem pomenirea Dreptului şi fericitului Iosif celui preafrumos, pentru că el este preînchipuirea lui Hristos. Iosif a fost un fiu mai mic al patriarhului Iacov, născut din Rahila. Invidiat de fraţii săi din pricina unor visuri, a fost aruncat de ei mai întâi într-o groapă. Iacov a fost înşelat de fiii lui printr-un veşmânt înmuiat în sânge, spunându-i că Iosif a fost mâncat de fiarele sălbatice. Dar ei l-au fost vândut ismaeliţilor cu treizeci de arginţi, iar aceştia, la rândul lor, l-au vândut lui Putifar, mai-marele eunucilor faraonului Egiptului. Pentru că stăpâna lui s-a mâniat pe el din pricina curăţiei lui, căci el nu a vrut să săvârşească păcat cu ea, el a fugit, lăsând în mâna ei haina lui. Aceasta l-a grăit de rău stăpânului său, astfel că Iosif a primit temniţă grea şi lanţuri. Apoi, în urma tălmăcirii unor visuri, a fost scos din închisoare, înfăţişat faraonului şi a fost pus domn peste tot Egiptul. Când foametea s-a întins în Canaan, fraţii lui Iosif au venit în Egipt să cumpere grâu şi, cu acest prilej, Iosif s-a făcut cunoscut lor. Trăind în chip minunat toată viaţa lui, a murit în Egipt şi s-a arătat om plin de înţelepciune şi de multe fapte bune. Iosif era prefigurarea Mântuitorului; pentru că şi Hristos a fost urât de iudeii cei de acelaşi neam cu El, a fost vândut de ucenicul Lui pe treizeci de arginţi, a fost pus în groapă întunecoasă, adică în mormânt; sculându-Se însă de acolo, prin puterea Sa, împărăţeşte peste Egipt, adică peste tot păcatul, îl învinge cu putere, conduce toată lumea şi, ca un Iubitor de oameni, ne răscumpără prin darea Hranei celei de taină, dându-Se pe Sine pentru noi şi
114
hrănindu-ne cu Pâinea cerească, trupul Lui cel purtător de viaţă.
în aceeaşi zi facem pomenire şi de minunea uscării smochinului, despre care amintesc Sfinţii Evanghelişti Matei şi Marcu după Intrarea Domnului cu stâlpări în Ierusalim. Marcu spune: «Iar a doua zi ieşind ei din Betania, Domnul a flămânzit. Şi, văzând un smochin de departe, având frunze, a mers să vadă de va găsi ceva în el. Venind la el, n-a găsit nimic decât frunze, că nu era încă vremea smochinelor. Şi a zis Iisus smochinului: Nimeni să nu mai mănânce rod din tine în veac. Iar Matei spune: «Iar a doua zi, întorcându-se în cetate, a flămânzit. Şi, văzând un smochin lângă cale, a venit la el şi n-a găsit nimic în el decât numai frunze. şi i-a zis lui: în veci să nu se mai facă rod în tine. şi îndată s-a uscat smochinul.
Sinagoga iudeilor este asemenea unui smochin, în care Mântuitorul n-a găsit rod potrivit, ci numai umbra legii; de aceea a luat şi legea de la ei şi i-a făcut cu totul nevrednici. Dar, dacă cineva ar întreba: De ce un pom înverzit s-a uscat prin blestem, dacă n-a greşit cu nimic?, unul ca acesta să afle că iudeii, care-L vedeau pe Hristos că făcea tuturor numai bine şi că n-a făcut nimănui nici cel mai mic rău, socoteau că are numai puterea de a face bine, şi nicidecum puterea de a pedepsi. Însă Stăpânul Hristos, ca să convingă, deci, poporul cel nerecunoscător, că are putere îndestulătoare şi spre a pedepsi, n-a vrut să arate asupra oamenilor puterea Sa de a pedepsi, ci prin ceva ce are o fire neînsufleţită şi nesimţitoare.
Mai este însă şi o pricină tainică a uscării smochinului, după cum zice Cuviosul Isidor Pelusiotul. Pomul călcării poruncii a fost smochinul. Din frunzele lui şi-au făcut acoperământ strămoşii noştri călcători de poruncă. Din pricină că n-a fost blestemat atunci, a fost blestemat acum de Hristos, ca un iubitor de oameni, ca să nu mai facă rod, care este pricina păcatului. Iar că păcatul se aseamănă cu smochina este lucru destul de limpede:
115
are dulceaţa plăcerii, lipiciunea păcatului, iar în urmă, usturimea şi iuţimea conştiinţei.
Istoria smochinului a fost aşezată aici pentru a ne îndemna la umilinţă, după cum istoria lui Iosif a fost aşezată pentru a ne înfăţişa pe Hristos. Fiecare suflet lipsit de roadă duhovnicească este un smochin. Dacă Domnul nu găseşte în el rod, a doua zi, adică după viaţa aceasta de acum, îl usucă prin blestem şi-l trimite în focul veşnic. Smochinul uscat din Sfânta Evanghelie este ca un stâlp cu totul uscat, care îngrozeşte pe cei care nu fac rod potrivit de virtute.
Pentru rugăciunile Dreptului Iosif celui preafrumos, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.
Cântarea a 8-a
Irmosul:
Înfricoşatu-s-a focul cel neîncetat, ce se hrănise cu multă uscătură, şi s-a îndepărtat de nespurcatul trup, cel întru o podoabă cu sufletul, al tinerilor celor curaţi; şi, văpaia cea pururea vie potolindu-se, cântare veşnică se cântă: Pe Domnul, toate lucrurile, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Atunci vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, de veţi păzi poruncile Mele, zis-a Mântuitorul prietenilor Săi, mergând la Pătimire; pace să aveţi între voi şi cu toţi şi, gândind la cele smerite, vă veţi înălţa şi, Domn pe Mine cunoscându-Mă, lăudaţi-Mă şi Mă preaînălţaţi întru toţi vecii.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Rânduiala voastră, a celor de un neam, să fie potrivnică obiceiului păgânesc; că socotinţa după voia fiecăruia este tiranie, nu partea Mea. Deci, cel ce voieşte între voi să fie mai ales, să se facă mai mic decât toţi ceilalţi; şi, Domn pe Mine cunoscându-Mă, lăudaţi-Mă şi Mă preaînălţaţi întru toţi vecii.
Stih:
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L întru toţi vecii.
116
Şi iarăşi Irmosul: Înfricoşatu-s-a focul…
Preotul (diaconul): Pe Născătoarea de Dumnezeu şi Maica Luminii, întru cântări cinstind-o, să o mărim!
Nu se cântă: Ceea ce eşti mai cinstită…, ci Troparele Cântării a noua, în timp ce se face cădire mare:
Cântarea a 9-a:
Irmosul:
Mărit-ai, Hristoase, pe Născătoarea de Dumnezeu, ceea ce Te-a născut pe Tine, dintru care, Ziditorul nostru, în trup pătimitor asemenea nouă Te-ai îmbrăcat, Dezlegătorul greşelilor noastre. Pe dânsa fericind-o toate neamurile, pe Tine Te slăvim.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Cel ce eşti înţelepciunea a toate, zis-ai mai înainte Apostolilor Tăi: Toată întinăciunea cea din patimi lepădând, luaţi cunoştinţă înţeleaptă, vrednică de dumnezeiasca împărăţie, întru care veţi fi slăviţi, strălucind mai luminat decât soarele.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Zis-ai, Doamne, ucenicilor Tăi: Uitându-vă la Mine, să nu gândiţi cu mândrie, ci să vă plecaţi spre cele smerite. Beţi paharul Meu, pe care Eu îl beau, şi veţi fi slăviţi cu Mine întru împărăţia Tatălui Meu.
Şi iarăşi Irmosul: Mărit-ai, Hristoase, pe Născătoarea… Şi o metanie până la pământ.
Apoi se zice ectenia mică şi ecfonisul: Că pe Tine Te laudă toate puterile cereşti şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui şi Fiului… Strana: Amin. Apoi se cântă rar şi cu cântare dulce:
LUMINÂNDA
Glasul al 3-lea, însăşi podobia:
Cămara Ta, Mântuitorul meu, o văd împodobită şi îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, Dătătorule de lumină, şi mă mântuieşte.
117
Glasul 1:
Toată suflarea să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul din ceruri, lăudaţi-L pe El întru cele înalte. Ţie se cuvine cântare, Dumnezeule!
Lăudaţi-L pe El, toţi îngerii Lui, lăudaţi-L pe El, toate puterile Lui. Ţie se cuvine cântare, Dumnezeule!
Stih 1: Lăudaţi-L pe El întru puterile Lui; lăudaţi-L pe El după mulţimea slavei Lui.
Se pun stihirile pe 4, glasul 1, însuşi glasul:
Mergând Domnul spre Pătimirea cea de bunăvoie, a zis Apostolilor pe cale: Iată, ne suim în Ierusalim şi Se va da Fiul Omului precum scrie despre EL Să venim, dar, şi noi cu gânduri curate, să mergem împreună cu Dânsul şi împreună să ne răstignim, şi să murim pentru Dânsul dinspre desfătările lumeşti, ca să şi vieţuim împreună cu Dânsul şi să-L auzim pe El zicând: De acum nu Mă voi mai sui în Ierusalimul cel pământesc, ca să pătimesc, ci Mă voi sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru, şi împreună vă voi înălţa pe voi la Ierusalimul cel de sus, întru împărăţia cerurilor.
Stih 2: Lăudaţi-L pe El în glas de trâmbiţă; lăudaţi-L pe El în psaltire şi în alăută.
Mergând Domnul spre Pătimirea…
Stih 3: Lăudaţi-l pe El în timpane şi în horă; lăudaţi-L pe El în strune şi în organe.
Glasul al 5-lea:
Ajungând noi, credincioşii, la Pătimirea cea mântuitoare a lui Hristos Dumnezeu, să slăvim îndelungă-răbdarea Lui cea nespusă; ca, prin milostivirea Lui, să ne ridice cu El şi pe noi, cei omorâţi de păcat, ca un bun şi iubitor de oameni.
Stih 4: Lăudaţi-L pe El în chimvale bine răsunătoare; lăudaţi-L pe El în chimvale de strigare. Toată suflarea să laude pe Domnul.
Ajungând noi, credincioşii…
118
Slavă…, Şi acum…, glasul al 5-lea:
Doamne, venind spre Pătimire şi întărind pe ucenicii Tăi, ai zis, deosebi luându-i pe dânşii: Cum nu vă aduceţi aminte de cuvintele Mele, pe care mai înainte le-am spus vouă, că este scris că tot prorocul nu va fi ucis în altă parte, fără numai în Ierusalim? Acum, dar, a venit vremea despre care am spus vouă, că, iată, Mă dau în mâinile păcătoşilor să Mă batjocorească; iar ei, pe Cruce răstignindu-Mă şi dându-Mă îngropării, Mă vor socoti ca pe un mort de ocară. Însă îndrăzniţi, că a treia zi Mă voi scula, spre bucuria credincioşilor şi spre viaţa veşnică.
Apoi preotul (diaconul) zice din faţa Sfintei Mese, fără să deschidă uşile împărăteşti:
Slavă Ţie, Celui ce ne-ai arătat nouă lumina!
Citeţul rosteşte (nu cântă): Doxologia zilelor de rând
Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. Lăudămu-Te, Te binecuvântăm, închinămu-ne Ţie, slăvimu-Te, mulţumim Ţie, pentru slava Ta cea mare. Doamne, împărate ceresc, Dumnezeule, Părinte atotţiitorule. Doamne Fiule Unule-Născut Iisuse Hristoase şi Duhule Sfinte. Doamne, Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, Cel ce ridici păcatul lumii, miluieşte-ne pe noi, Cel ce ridici păcatele lumii. Primeşte rugăciunea noastră Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui, şi ne miluieşte pe noi. Că Tu eşti Unul Sfânt, Tu eşti Unul Domn Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl. Amin. În toate zilele Te voi binecuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului.
Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam şi în neam. Eu am zis: Doamne, miluieşte-mă, vindecă sufletul meu, că am greşit Ţie. Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină. Tinde mila Ta celor ce Te cunosc pe Tine.
119
Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta, fără de păcat să ne păzim noi. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preaslăvit este numele Tău în veci. Amin. Fie, Doamne, mila Ta spre noi precum am nădăjduit întru Tine. Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-ne îndreptările Tale. Binecuvântat eşti, Stăpâne, înţelepţeşte-ne cu îndreptările Tale. Binecuvântat eşti, Sfinte, luminează-ne cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac, lucrurile mâinilor Tale nu le trece cu vederea. Ţie se cuvine laudă, Ţie se cuvine cântare, Ţie slavă se cuvine, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Apoi preotul (sau diaconul) zice ectenia cererilor (paginile 67-69): Să plinim rugăciunea noastră cea de dimineaţă Domnului… Preotul zice ecfonisul: Că Dumnezeul milei şi al îndurărilor şi al iubirii de oameni eşti şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Preotul: Pace tuturor!
Strana: Şi duhului tău.
Preotul (sau diaconul): Capetele noastre Domnului să le plecăm.
Strana: Ţie, Doamne.
Preotul citeşte în taină rugăciunea plecării capetelor: Doamne Sfinte, Care întru cele de sus locuieşti…, apoi zice, cu voce tare, ecfonisul: Că al Tău este a ne milui şi a ne mântui pe noi, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin.
LA STIHOAVNĂ
Stihira, glasul al 5-lea, însuşi glasul:
Doamne, nepricepând mama fiilor lui Zevedeu taina cea nespusă a rânduielii Tale, a cerut de la Tine să dăruieşti fiilor ei cinstea împărăţiei celei vremelnice. Dar, în locul aceleia, ai făgăduit prietenilor Tăi să bea paharul morţii; care pahar mai înainte de a-l bea, însuţi ai zis că este curăţitor de păcate. Pentru aceasta, grăim Ţie: Mântuirea sufletelor noastre, slavă Ţie!
120
Stih: Umplutu-ne-am dimineaţa de mila Ta, Doamne, şi ne-am bucurat şi ne-am veselit în toate zilele vieţii noastre. Veselitu-ne-am pentru zilele în care ne-ai smerit pe noi, pentru anii în care am văzut rele. Şi caută spre robii Tăi şi spre lucrurile Tale şi îndreptează pe fiii lor.
Doamne, învăţând pe ucenicii Tăi să gândească cele desăvârşite, le-ai zis să nu se asemene păgânilor, care-i stăpânesc pe cei mai mici, că „nu va fi aşa între voi, ucenicii Mei, că din voia Mea sunt sărac; ci cel mai mare dintre voi să fie slujitorul tuturor; şi cel ce stăpâneşte să fie ca cel stăpânit; şi cel ales a fi mai întâi să fie ca cel mai de jos. Că şi Eu însumi am venit să slujesc lui Adam, celui ce sărăcise, şi să-Mi dau sufletul răscumpărare pentru mulţi, care îmi cântă: Slavă Ţie!”
Glasul al 8-lea:
Stih: Şi să fie lumina Domnului Dumnezeului nostru peste noi şi lucrurile mâinilor noastre le îndreptează.
Temându-ne, fraţilor, de pedeapsa smochinului celui uscat pentru nerodire, să aducem roade vrednice de pocăinţă lui Hristos, Celui ce ne dăruieşte mare milă.
Slavă…, Şi acum…, glasul al 8-lea:
A doua Evă aflând şarpele pe egipteanca, se silea să împiedice pe Iosif prin cuvinte linguşitoare; dar el, lăsându-şi haina, a fugit de păcat. Şi, fiind gol, nu s-a ruşinat, ca şi cel întâi-zidit mai înainte de călcarea poruncii. Pentru rugăciunile lui, Hristoase, miluieşte-ne pe noi.
Apoi se citeşte:
Bine este a ne mărturisi Domnului şi a cânta numelui Tău, Preaînalte, a vesti dimineaţa mila Ta şi adevărul Tău în toată noaptea (de două ori, cu metanii).
Apoi: Sfinte Dumnezeule…, Preasfântă Treime…, Tatăl nostru… Preotul: Că a Ta este împărăţia… şi se citeşte troparul acesta:
În biserica slavei tale stând, în cer a sta ni se pare; Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti uşă cerească, deschide-ne nouă uşa milei tale.
121
Doamne, miluieşte (de 40 de ori), Slavă…, Şi acum…, Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii… Întru numele Domnului, binecuvintează, Părinte!
Preotul, din faţa Sfintei Mese:
Cel ce este binecuvântat, Hristos, Dumnezeul nostru, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Cântăreţul: Amin. şi citeşte:
împărate ceresc, pe binecredinciosul nostru popor ocroteşte-l, credinţa o întăreşte, pe cei răi îi îmblânzeşte, lumea o împacă, sfânt lăcaşul acesta bine-l păzeşte, pe cei mai înainte răposaţi, părinţii şi fraţii noştri, în lăcaşurile drepţilor îi aşază, iar pe noi întru pocăinţă şi mărturisire ne primeşte, ca un bun şi iubitor de oameni.
Apoi preotul zice, în mijlocul bisericii, Rugăciunea Sfântului Efrem sirul:
Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânie şi al grăirii în deşert, nu mi-l da mie (o metanie).
Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, slugii Tale (o metanie).
Aşa, Doamne, împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin (o metanie).
Apoi facem 12 închinăciuni, zicând de trei ori aceste patru stihuri:
Stih 1: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!
Stih 2: Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine, păcătosul!
Stih 3: Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mântuieşte-mă!
Stih 4: Fără de număr am greşit, Doamne, iartă-mă!
Apoi se rosteşte iarăşi Rugăciunea Sfântului Efrem sirul (Doamne şi Stăpânul vieţii mele…) cu o singură metanie la sfârşit.
[La mănăstiri se zice îndată: Veniţi să ne închinăm… şi se citeşte Ceasul I fără Catismă. Troparul Ceasului se citeşte, iar, după Tatăl nostru,
122
se citeşte Condacul: Iacov plângea… La final, se face otpustul mare, cum se arată mai departe:]
Preotul:
Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule, nădejdea noastră, slavă Ţie!
Strana: Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Doamne, miluieşte (de trei ori). Părinte, binecuvintează!
Preotul, cu faţa către credincioşi, zice otpustul:
Cel ce a venit spre Pătimirea cea de bunăvoie pentru mântuirea noastră, Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Sale Maici şi ale tuturor sfinţilor, să ne miluiască şi să ne mântuiască pe noi, ca un bun şi iubitor de oameni.
Strana: Amin.
Preotul: Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri. Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi.
Strana: Amin.
DENIA DE LUNI SEARA ÎN SĂPTĂMÂNA MARE
(Utrenia din Sfânta şi Marea Marţi)
Se face începutul ca la slujba Deniei Canonului Mare, până la ectenia mare (paginile 5-15). După ectenia mare, strana cântă: Aliluia pe glasul al 8-lea, cu glas mare şi cântare dulce, cu stihurile acestea:
Stih 1: De noapte mânecă duhul meu către Tine, Dumnezeule, pentru că lumină sunt poruncile Tale pe pământ.
Aliluia, aliluia, aliluia!
Stih 2: Dreptate vă învăţaţi toţi cei ce locuiţi pe pământ.
Stih 3: Pizmuire va cuprinde pe poporul cel neînvăţat şi acum focul pe cei potrivnici va mânca.
Stih 4: Adaugă lor rele, Doamne, adaugă rele celor măriţi ai pământului.
Apoi se cântă Troparul, glasul al 8-lea:
Iată, Mirele vine în miezul nopţii şi fericită este sluga pe care o va afla priveghind; dar nevrednic este iarăşi cel pe care-l va afla lenevindu-se. Vezi, dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreuiezi, ca să nu te dai morţii şi afară de împărăţie să te încui, ci te deşteaptă, strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeule; pentru Născătoarea de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi (de trei ori).
După Tropar nu se rosteşte ectenie, [la mănăstiri se zice la strană: Doamne, miluieşte (de trei ori), Slavă…, iar citeţul din mijlocul bisericii,
124
zice: Şi acum…, şi citeşte Catisma a noua (a se vedea în Anexe, pagina 345). După Catismă nu se rosteşte ectenie,] ci se cântă îndată:
Sedealna întâi, glasul al 4-lea, podobie: Cel ce Te-ai înălţat pe Cruce…
Pe Mirele, fraţilor, să-L iubim, candelele noastre să le îngrijim, în virtuţi strălucind şi în credinţă dreaptă, ca să intrăm împreună cu Dânsul la nuntă pregătiţi, ca fecioarele cele înţelepte ale Domnului; că Mirele, ca un Dumnezeu, dă tuturor în dar cunună nestricăcioasă.
Slavă…, Şi acum…, tot aceasta.
După prima Sedealnă nu se rosteşte ectenie, [la mănăstiri se zice la strană: Doamne, miluieşte (de trei ori), Slavă…, iar citeţul din mijlocul bisericii, zice: Şi acum…, şi citeşte Catisma a zecea (a se vedea în Anexe, pagina 351. După Catismă nu se rosteşte ectenie,] ci se cântă îndată:
Sedealna a doua, glasul al 4-lea, podobie: Spăimântatu-s-a Iosif…
Sfat al fărădelegii asupra Ta, Mântuitorule, adunând din invidie, cu viclenie, preoţii şi cărturarii, au îndemnat pe Iuda spre vânzare. Pentru aceasta, ieşind fără de ruşine, a grăit asupra Ta mulţimii celei fără de lege, zicând: Ce-mi veţi da mie şi eu îl voi da pe El în mâinile voastre? Mântuieşte, Doamne, sufletele noastre, de osânda acestuia.
Slavă…, Şi acum…, tot aceasta.
După a doua Sedealnă nu se rosteşte ectenie, [la mănăstiri se zice la strană: Doamne, miluieşte (de trei ori), Slavă…, iar citeţul din mijlocul bisericii, zice: Şi acum…, şi citeşte Catisma a unsprezecea (a se vedea în Anexe, pagina 357). După Catismă nu se rosteşte ectenie,] ci se cântă îndată:
Sedealna a treia, glasul al 8-lea, podobie: Pe înţelepciunea…
Iuda, cel cu mintea iubitoare de argint, s-a întărâtat asupra învăţătorului, vrăjmaşul; s-a sfătuit şi a gândit vânzarea, a căzut din lumină, primind întunericul; a tocmit preţul şi a vândut pe Cel fără de preţ. Pentru aceasta, a şi aflat răsplătire, precum
125
a făcut ticălosul: spânzurare şi moarte cu durere. Izbăveşte-ne, Hristoase Dumnezeule, de partea aceluia, dăruindu-ne iertare de greşeli nouă, celor ce prăznuim, cu dragoste, preacuratele Tale Pătimiri.
Slavă…, Şi acum…, tot aceasta.
[După Tipicul Sfântului Sava, aici se adaugă o lectură din Tâlcuirea Sfântului Ioan Gură de Aur la Evanghelia zilei (Omilii 70 la Matei)]
Apoi preotul îşi ia felonul şi deschide uşile împărăteşti. Preotul (diaconul) zice:
Şi pentru ca să ne învrednicim noi a asculta Sfânta Evanghelie, pe Domnul Dumnezeul nostru să-L rugăm!
Strana: Doamne, miluieşte (de trei ori).
Preotul (diaconul): înţelepciune! Drepţi să ascultăm Sfânta Evanghelie!
Preotul: Pace tuturor!
Strana: Şi duhului tău!
Preotul: Din Sfânta Evanghelie de la Matei citire!
Strana: Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!
Preotul (diaconul): Să luăm aminte!
Preotul citeşte Sfânta Evanghelie dintre uşile împărăteşti (Matei 22: 15-46; 23: 1-39):
In vremea aceea, au ţinut sfat fariseii ca să-L prindă pe Iisus în cuvânt. Şi au trimis la El pe ucenicii lor, împreună cu irodianii, zicând: învăţătorule, ştim că eşti omul adevărului şi întru adevăr înveţi calea lui Dumnezeu şi nu-Ţi pasă de nimeni, pentru că nu cauţi la faţa oamenilor. Spune-ne deci nouă: Ce Ţi se pare? Se cuvine să dăm dajdie cezarului sau nu? Iar Iisus, cunoscând viclenia lor, le-a răspuns: Ce Mă ispitiţi, făţarnicilor? Arătaţi-Mi banul de dajdie. Iar ei I-au adus un dinar. Iisus le-a zis: Al cui e chipul acesta şi inscripţia de pe el? Răspuns-au ei: Ale cezarului. Atunci a zis lor: Daţi, deci, cezarului cele ce sunt ale cezarului, şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu. Auzind acestea, s-au minunat şi, lăsându-L, s-au dus. În ziua aceea, s-au apropiat de El saducheii, cei ce zic că nu
126
este înviere, şi L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, Moise a zis: «Dacă cineva moare neavând copii, fratele lui să ia de soţie pe cea văduvă şi să ridice urmaşi fratelui său. Deci, erau la noi şapte fraţi; şi cel dintâi s-a însurat şi a murit şi, neavând urmaş, a lăsat pe femeia sa fratelui său. Asemenea şi al doilea şi al treilea, până la al şaptelea. În urma tuturor, a murit şi femeia. La înviere, deci, a căruia dintre cei şapte va fi femeia? Căci toţi au avut-o de soţie. Răspunzând, Iisus le-a zis: Vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. Căci la înviere nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer. Iar despre învierea morţilor, n-aţi citit, oare, ce vi s-a spus vouă de Dumnezeu, zicând: «Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov? Nu este Dumnezeul morţilor, ci al viilor. Iar mulţimile, ascultându-L, erau uimite de învăţătura Lui. Şi, auzind fariseii că a închis gura saducheilor, s-au adunat laolaltă. Unul dintre ei, învăţător de Lege, ispitindu-L pe Iisus, L-a întrebat: învăţătorule, care poruncă este mai mare în Lege? El i-a răspuns: «Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: «Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi prorocii. Şi fiind adunaţi fariseii, i-a întrebat Iisus, zicând: Ce vi se pare despre Hristos? Al cui Fiu este? Zis-au Lui: Al lui David. Răspuns-a lor Iisus: Cum, deci, David în duh îl numeşte pe El Domn, zicând: «Zis-a Domnul Domnului meu: Şezi de-a dreapta Mea până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale? Deci dacă David îl numeşte pe El Domn, cum este fiu al lui? Şi nimeni nu putea să-I răspundă cuvânt şi nici n-a mai îndrăznit cineva din ziua aceea să-L mai întrebe. Atunci a vorbit Iisus mulţimilor şi ucenicilor Săi, zicând: Cărturarii şi fariseii au şezut în scaunul lui Moise; deci toate câte vă vor zice vouă faceţi-le şi păziţi-le, dar după faptele lor nu faceţi, că ei zic, dar nu fac. Că leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, iar ei nici cu degetul nu voiesc să
127
le mişte. Toate faptele lor le fac ca să fie priviţi de oameni; căci îşi lăţesc filacteriile şi îşi măresc ciucurii de pe poale. Şi le place să stea în capul mesei la ospeţe şi în băncile dintâi, în sinagogi, şi să li se plece lumea în pieţe şi să fie numiţi de oameni: Rabbi. Voi însă să nu vă numiţi rabbi, că unul este învăţătorul vostru: Hristos, iar voi toţi sunteţi fraţi. Şi tată al vostru să nu numiţi pe pământ, că Tatăl vostru Unul este, Cel din ceruri. Nici învăţători să nu vă numiţi, că învăţătorul vostru este Unul: Hristos. Şi care este mai mare între voi să fie slujitorul vostru. Cine se va înălţa pe sine se va smeri, şi cine se va smeri pe sine se va înălţa. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţi împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că mâncaţi casele văduvelor şi cu făţărnicie vă rugaţi îndelung; pentru aceasta mai multă osândă veţi lua. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că înconjuraţi marea şi uscatul ca să faceţi un ucenic şi, dacă l-aţi făcut, îl faceţi fiu al gheenei de două ori mai mult decât voi. Vai vouă, călăuze oarbe, care ziceţi: Cel ce se va jura pe templu nu este cu nimic legat, dar cel ce se va jura pe aurul templului este legat. Nebuni şi orbi! Ce este mai mare, aurul sau templul care sfinţeşte aurul? Ziceţi iar: Cel ce se va jura pe altar cu nimic nu este legat, dar cel ce se va jura pe darul ce este deasupra altarului este legat. Nebuni şi orbi! Ce este mai mare, darul sau altarul care sfinţeşte darul? Deci, cel ce se jură pe altar se jură pe el şi pe toate câte sunt deasupra lui. Şi cel ce se jură pe templu se jură pe el şi pe Cel care locuieşte în el. Cel ce se jură pe cer se jură pe tronul lui Dumnezeu şi pe Cel ce şade pe el. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile mai grele ale Legii: judecata, mila şi credinţa; pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi; călăuze oarbe, care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila! Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că voi curăţaţi partea din afară a paharului şi a blidului, iar înăuntru sunt pline de răpire şi de lăcomie. Fariseule orb! Curăţă
128
întâi partea dinăuntru a paharului şi a blidului, ca să fie curată şi cea din afară. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că semănaţi cu mormintele cele văruite, care pe din afară se arată frumoase, însă înăuntru sunt pline de oase de morţi şi de toată necurăţia. Aşa şi voi, pe din afară vă arătaţi drepţi oamenilor, însă înăuntru sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că zidiţi mormintele prorocilor şi împodobiţi pe ale drepţilor şi ziceţi: De am fi fost noi în zilele părinţilor noştri, n-am fi fost părtaşi cu ei la vărsarea sângelui prorocilor. Astfel dar, mărturisiţi voi înşivă că sunteţi fii ai celor ce au ucis pe proroci. Dar voi întreceţi măsura părinţilor voştri! Şerpi, pui de vipere, cum veţi scăpa de osânda gheenei? De aceea, iată, Eu trimit la voi proroci şi înţelepţi şi cărturari; dintre ei veţi ucide şi veţi răstigni; dintre ei veţi biciui în sinagogi şi-i veţi urmări din cetate în cetate, ca să cadă asupra voastră tot sângele drepţilor care s-a vărsat pe pământ, de la sângele dreptului Abel până la sângele lui Zaharia, fiul lui Varahia, pe care l-aţi ucis între templu şi altar. Adevărat grăiesc vouă: Vor veni acestea toate asupra acestui neam. Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci şi cu pietre ucizi pe cei trimişi la tine; de câte ori am voit să adun pe fiii tăi după cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar nu aţi voit. Iată, casa voastră vi se lasă pustie; căci vă zic vouă: De acum nu Mă veţi mai vedea până când nu veţi zice: «Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului.
Strana: Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!
Apoi se citeşte Psalmul 50 (pagina 24).
Preotul, din altar (sau diaconul, din faţa icoanei Mântuitorului), zice:
Mântuieşte, Dumnezeule, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta, cercetează lumea Ta cu milă şi cu îndurări, înalţă fruntea dreptslăvitorilor creştini şi trimite peste noi milele Tale cele bogate; pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria; cu puterea Cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci;
129
cu ocrotirile cinstitelor şi cereştilor netrupeşti Puteri; pentru rugăciunile cinstitului şi slăvitului Proroc, înaintemergătorul şi Botezătorul Ioan; ale Sfinţilor, slăviţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli; ale Sfinţilor şi slăviţilor buni biruitori Mucenici; ale Sfinţilor Cuvioşi şi de Dumnezeu purtători Părinţi ai noştri; ale Sfinţilor (N), a căror pomenire săvârşim; ale Sfinţilor şi Drepţilor dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana şi pentru rugăciunile tuturor Sfinţilor, rugămu-ne, mult-milostive Doamne, auzi-ne pe noi, păcătoşii, care ne rugăm Ţie, şi ne miluieşte pe noi.
Strana: Doamne, miluieşte (de 12 ori).
Preotul zice ecfonisul:
Cu mila şi cu îndurările şi cu iubirea de oameni ale Unuianăscut Fiului Tău, cu Care eşti binecuvântat, împreună cu Preasfântul şi bunul şi de viaţă făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin
îndată se zice şi ectenia mică (Iară şi iară…) şi ecfonisul: Că Tu eşti împăratul păcii şi Mântuitorul sufletelor noastre şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui şi Fiului…
CONDAC, glasul al 2-lea, podobie: Cele de sus căutând…
La ceasul sfârşitului gândind, suflete, şi de tăierea smochinului temându-te, talantul cel dat ţie, cu iubire de osteneală lucrează-l, ticăloase, priveghind şi grăind: Să nu rămânem afară din cămara lui Hristos!
Pentru ce te leneveşti, ticălosul meu suflet? Pentru ce ţi se nălucesc fără de vreme griji netrebnice? Pentru ce zăboveşti cu lucruri trecătoare? Ceasul cel de apoi acum este, şi ne vom despărţi de la acestea de aici. Până când ai vreme, trezeşte-te, grăind: Greşit-am Ţie, Mântuitorul meu, să nu mă tai ca pe smochinul cel neroditor; ci, ca un îndurat, milostiveşte-Te, Hristoase, spre mine, cel ce grăiesc cu frică: Să nu rămân afară din cămara lui Hristos!
130
SIN AXAR
ÎN SFÂNTA şi MAREA MARŢI
Sinaxarul din Minei, apoi acesta.
În Sfânta şi Marea Marţi se face pomenire de cele zece fecioare din Sfânta Evanghelie.
Stihuri:
Marea Marţi pe cele zece fecioare înainte ne pune Şi ele biruinţă aduc dreptului Stăpân.
Pe când Domnul nostru Iisus Hristos Se suia la Ierusalim şi Se ducea spre Pătimire, a spus ucenicilor Săi mai multe pilde. Unele dintre ele sunt îndreptate către iudei. Pilda celor zece fecioare însă a spus-o pentru a ne îndemna spre milostenie şi, în acelaşi timp, spre a ne învăţa să fim pregătiţi oricând pentru sfârşitul vieţii.
Domnul a vorbit mult despre fecioare, căci fecioria are mare vrednicie şi este într-adevăr cinstită; dar, pentru ca nu cumva cineva, trăind în feciorie, să nu se îngrijească şi de celelalte virtuţi şi, mai cu seamă, de milostenie, prin care se vădeşte strălucirea fecioriei, Domnul spune pilda aceasta. Pe cinci dintre ele le numeşte înţelepte, căci împreună cu fecioria au avut şi îmbelşugatul untdelemn al milosteniei. Pe celelalte cinci le numeşte nebune sau neînţelepte, căci, deşi ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau în aceeaşi măsură şi milostenia. Deci sunt numite nebune chiar dacă au săvârşit cea mai mare virtute, dar nu s-au îngrijit de cea mai însemnată, aşa că în nimic nu se deosebesc de desfrânate. Desfrânatele sunt biruite de trup, iar ele au fost biruite de bani. Pe când trecea noaptea acestei vieţi, au adormit toate fecioarele, adică au murit. Într-adevăr, moartea se numeşte somn. Pe când dormeau ele, strigăt mare s-a făcut la miezul nopţii; cele care aveau untdelemn din belşug au intrat cu Mirele, la deschiderea uşilor, iar cele nebune, pentru că nu aveau untdelemn din belşug, îl căutau după ce s-au sculat din
131
somn. Cele înţelepte, deşi voiau, n-au putut să le dea untdelemn în clipa intrării, aşa că le-au răspuns, zicând: «Nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă; duceţi-vă la cei ce vând adică la săraci şi cumpăraţi. Dar nu era uşor lucru, căci după moarte, asta nu mai este cu putinţă. Acelaşi lucru îl arată lămurit Iisus şi în parabola despre bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr. Fecioarele nebune se apropie fără lumină şi, bătând în uşă, strigă aşa: «Doamne, Doamne, deschide-ne nouă!. Iar însuşi Domnul le dă acest răspuns înfricoşător, zicându-le: «Duceţi-vă de la Mine, nu vă cunosc pe voi! Căci cum veţi putea vedea pe Mire dacă nu aveţi ca zestre milostenia?.
Pentru aceasta, deci, au rânduit purtătorii de Dumnezeu Părinţi să se aşeze în această zi pilda celor zece fecioare, ca să ne îndemne să veghem necontenit şi să fim gata să ieşim în întâmpinarea adevăratului Mire, Hristos, prin fapte bune, dar mai cu seamă prin milostenie, pentru că neştiute sunt ziua şi ceasul sfârşitului vieţii. Tot astfel, prin istoria vieţii lui Iosif, să trăim în curăţie, iar prin minunea uscării smochinului, să aducem rod duhovnicesc. Dacă vom săvârşi o singură virtute, cea mai mare chiar, şi nu ne vom îngriji de celelalte, şi mai cu seamă de milă, nu vom intra cu Hristos în odihna veşnică, ci vom fi întorşi ruşinaţi. Şi, într-adevăr, nu-i lucru mai lipsit de sfinţenie şi mai plin de ruşine decât ca fecioria să fie biruită de bani.
Dar, o, Hristoase, numără-ne împreună cu fecioarele cele înţelepte, rânduieşte-ne în aleasa Ta turmă şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
CANONUL
Alcătuire a Sfântului Cosma de Maiuma
Acest Canon are numai două Cântări
Irmosul de două ori, troparele pe 12 şi apoi iarăşi Irmosul în amândouă stranele împreună.
132
Cântarea a 8-a, glasul al 2-lea:
Irmosul:
Poruncii tiranice cei trei cuvioşi tineri nesupunându-se, în cuptor fiind aruncaţi, au mărturisit pe Dumnezeu, cântând: Binecuvântaţi, lucrurile Domnului, pe Domnul!
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Să lepădăm lenea departe de la noi şi să întâmpinăm pe Hristos, Mirele cel fără de moarte, cu făclii luminoase şi cu cântări, strigând: Binecuvântaţi, lucrurile Domnului, pe Domnul!
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Să avem din destul în vasele sufletului nostru untdelemn de împărtăşire, ca, nefăcând vremea răsplătirilor vreme de cumpărare, să cântăm: Binecuvântaţi, lucrurile Domnului, pe Domnul!
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Câţi aţi luat talantul de la Dumnezeu, înmulţiţi-vă harul încă pe atâta, cu ajutorul lui Hristos, Celui ce l-a dat, cântând: Binecuvântaţi, lucrurile Domnului, pe Domnul!
Stih:
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L întru toţi vecii.
Şi iarăşi Irmosul: Poruncii tiranice…
Preotul (diaconul): Pe Născătoarea de Dumnezeu şi Maica Luminii, întru cântări cinstind-o, să o mărim!
Nu se cântă: Ceea ce eşti mai cinstită…, ci Troparele Cântării a noua, în timp ce se face cădire mare:
Cântarea a 9-a:
Irmosul:
Ceea ce pe Dumnezeu cel neîncăput L-ai încăput în pântece bucurie lumii ai născut, pe tine te lăudăm, Preasfântă Fecioară.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
133
Zis-ai ucenicilor, Bunule: Privegheaţi, că nu ştiţi ceasul în care va veni Domnul, să răsplătească fiecăruia.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
La a doua venire a Ta, cea înfricoşătoare, Stăpâne, să mă rânduieşti între oile cele de-a dreapta, trecând cu vederea mulţimea greşelilor mele.
Apoi se cântă din nou Irmosul: Ceea ce pe Dumnezeu… Şi o metanie până la pământ.
Apoi se zice ectenia mică şi ecfonisul: Că pe Tine Te laudă toate puterile cereşti şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui şi Fiului… Strana: Amin. Apoi se cântă rar şi cu cântare dulce:
LUMINÂNDA
Glasul al 3-lea, însăşi podobia:
Cămara Ta, Mântuitorul meu, o văd împodobită şi îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, Dătătorule de lumină, şi mă mântuieşte.
Glasul 1:
Toată suflarea să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul din ceruri, lăudaţi-L pe El întru cele înalte. Ţie se cuvine cântare, Dumnezeule!
Lăudaţi-L pe El, toţi îngerii Lui, lăudaţi-L pe El, toate puterile Lui. Ţie se cuvine cântare, Dumnezeule!
Stih 1: Lăudaţi-L pe El întru puterile Lui; lăudaţi-L pe El după mulţimea slavei Lui.
Se pun stihirile pe 4, glasul 1, însuşi glasul:
întru strălucirile sfinţilor Tăi cum voi intra eu, nevrednicul? Că, de voi cuteza să intru împreună în cămară, haina mă vădeşte că nu este de nuntă şi legat mă vor scoate îngerii afară. Curăţeşte, Doamne, întinăciunea sufletului meu, şi mă mântuieşte, ca un iubitor de oameni.
Stih 2: Lăudaţi-L pe El în glas de trâmbiţă; lăudaţi-L pe El în psaltire şi în alăută.
134
întru strălucirile sfinţilor…
Stih 3: Lăudaţi-l pe El în timpane şi în horă; lăudaţi-L pe El în strune şi în organe.
Glasul al 2-lea:
De lenea sufletului meu dormitând eu. Mire Hristoase, n-am agonisit candelă aprinsă din virtuţi şi m-am asemănat fecioarelor celor neînţelepte, trândăvind în vremea lucrării. Stăpâne, nu-mi închide milostivirile îndurărilor Tale, ci, scuturând somnul meu cel întunecat, scoală-mă şi mă primeşte în cămara Ta, împreună cu fecioarele cele înţelepte, unde este glasul cel curat al celor ce prăznuiesc şi cântă neîncetat: Doamne, slavă Ţie!
Stih 4: Lăudaţi-L pe El în chimvale bine răsunătoare; lăudaţi-L pe El în chimvale de strigare. Toată suflarea să laude pe Domnul.
De lenea sufletului meu…
Slavă…, Şi acum…, glasul al 4-lea:
Auzind, suflete, de osânda celui ce a ascuns talantul, nu ascunde cuvântul lui Dumnezeu, ci vesteşte minunile Lui, ca, înmulţind harul, să intri întru bucuria Domnului tău.
Apoi preotul (diaconul) zice din faţa Sfintei Mese, fără să deschidă uşile împărăteşti:
Slavă Ţie, Celui ce ne-ai arătat nouă lumina!
Citeţul rosteşte (nu cântă): Doxologia zilelor de rând
Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. Lăudămu-Te, Te binecuvântăm, închinămu-ne Ţie, slăvimu-Te, mulţumim Ţie, pentru slava Ta cea mare. Doamne, împărate ceresc, Dumnezeule, Părinte atotţiitorule. Doamne Fiule Unule-Născut Iisuse Hristoase şi Duhule Sfinte. Doamne, Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, Cel ce ridici păcatul lumii, miluieşte-ne pe noi, Cel ce ridici păcatele lumii. Primeşte rugăciunea noastră, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui, şi ne miluieşte pe noi. Că Tu eşti Unul
135
Sfânt, Tu eşti Unul Domn Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl. Amin. În toate zilele Te voi binecuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului.
Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam şi în neam. Eu am zis: Doamne, miluieşte-mă, vindecă sufletul meu, că am greşit Ţie. Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină. Tinde mila Ta celor ce Te cunosc pe Tine.
Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta, fără de păcat să ne păzim noi. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preaslăvit este numele Tău în veci. Amin. Fie, Doamne, mila Ta spre noi precum am nădăjduit întru Tine. Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-ne îndreptările Tale. Binecuvântat eşti, Stăpâne, înţelepţeşte-ne cu îndreptările Tale. Binecuvântat eşti, Sfinte, luminează-ne cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac, lucrurile mâinilor Tale nu le trece cu vederea. Ţie se cuvine laudă, Ţie se cuvine cântare, Ţie slavă se cuvine, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Apoi preotul (sau diaconul) zice ectenia cererilor (paginile 67-69): Să plinim rugăciunea noastră cea de dimineaţă Domnului… Preotul zice ecfonisul: Că Dumnezeul milei şi al îndurărilor şi al iubirii de oameni eşti şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Preotul: Pace tuturor! Strana: Şi duhului tău.
Preotul (sau diaconul): Capetele noastre Domnului să le plecăm. Strana: Ţie, Doamne.
Preotul citeşte în taină rugăciunea plecării capetelor. Doamne Sfinte, Care întru cele de sus locuieşti…, apoi zice, cu voce tare, ecfonisul: Că al Tău este a ne milui şi a ne mântui pe noi, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin.
136
Idiomele, glasul al 6-lea:
Veniţi, credincioşilor, să lucrăm Stăpânului cu osârdie, că împarte slugilor bogăţie; şi fiecare din noi să înmulţim talantul harului după măsură. Unul să aducă înţelepciune prin fapte bune, iar altul să săvârşească slujba luminării; credinciosul să împărtăşească din cuvântul său celui ce nu ştie tainele şi altul să-şi împartă bogăţia săracilor. Că aşa vom înmulţi împrumutul. Şi, ca nişte economi credincioşi ai harului, ne vom învrednici de bucuria Stăpânului. De care învredniceşte-ne pe noi, Hristoase Dumnezeule, ca un iubitor de oameni.
Stih: Umplutu-ne-am dimineaţa de mila Ta, Doamne, şi ne-am bucurat şi ne-am veselit în toate zilele vieţii noastre. Veselitu-ne-am pentru zilele în care ne-ai smerit pe noi, pentru anii în care am văzut rele. Şi caută spre robii Tăi şi spre lucrurile Tale şi îndreptează pe fiii lor.
Când vei veni întru slavă, Iisuse, cu puterile îngereşti, şi vei şedea pe scaunul de judecată, să nu mă desparţi pe mine, Păstorule cel bun; că ştii căile cele de-a dreapta, iar cele de-a stânga sunt strâmbe. Deci, să nu mă pierzi împreună cu caprele, pe mine, cel înţelenit în păcat. Ci, numărându-mă între oile cele de-a dreapta, să mă mântuieşti, ca un iubitor de oameni.
Stih: Şi să fie lumina Domnului Dumnezeului nostru peste noi şi lucrurile mâinilor noastre le îndreptează.
Mire, Cel ce eşti mai frumos cu podoaba decât toţi oamenii, Care ne-ai chemat pe noi la ospăţul cel duhovnicesc al nunţii Tale, dezbracă-mă de chipul cel ticălos al greşelilor mele, prin împărtăşirea Pătimirilor Tale, şi, împodobindu-mă cu haina slavei frumuseţii Tale, fă-mă împreună-şezător luminat la masa împărăţiei Tale, ca un milostiv.
Slavă…, Şi acum…, glasul al 7-lea:
Iată că îşi încredinţează Stăpânul talantul Său ţie, suflete al meu. Primeşte darul cu frică, împrumută pe Cel ce ţi l-a dat, împarte-l la săraci şi câştigă prieten pe Domnul, ca să stai de-a
137
dreapta Lui, când va veni cu slavă şi vei auzi glasul cel fericit: Intră, slugă, întru bucuria Domnului tău. Căreia mă învredniceşte pe mine cel rătăcit, Mântuitorule, pentru mare mila Ta.
Apoi se citeşte:
Bine este a ne mărturisi Domnului şi a cânta numelui Tău, Preaînalte, a vesti dimineaţa mila Ta şi adevărul Tău în toată noaptea (de două ori, cu metanii).
Apoi: Sfinte Dumnezeule…, Preasfântă Treime…, Tatăl nostru… Preotul: Că a Ta este împărăţia… şi se citeşte troparul acesta:
în biserica slavei tale stând, în cer a sta ni se pare; Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti uşă cerească, deschide-ne nouă uşa milei tale.
Doamne, miluieşte (de 40 de ori), Slavă…, Şi acum…, Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii… Întru numele Domnului, binecuvintează, Părinte!
Preotul, din faţa Sfintei Mese:
Cel ce este binecuvântat, Hristos, Dumnezeul nostru, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Cântăreţul: Amin. şi citeşte:
împărate ceresc, pe binecredinciosul nostru popor ocroteşte-l, credinţa o întăreşte, pe cei răi îi îmblânzeşte, lumea o împacă, sfânt lăcaşul acesta bine-l păzeşte, pe cei mai înainte răposaţi, părinţii şi fraţii noştri, în lăcaşurile drepţilor îi aşază, iar pe noi întru pocăinţă şi mărturisire ne primeşte, ca un bun şi iubitor de oameni.
Apoi preotul zice, în mijlocul bisericii, Rugăciunea Sfântului Efrem sirul:
Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânie şi al grăirii în deşert, nu mi-l da mie (o metanie).
Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, slugii Tale (o metanie).
138
Aşa, Doamne, împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin (o metanie).
Apoi facem 12 închinăciuni, zicând de trei ori aceste patru stihuri:
Stih 1: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!
Stih 2: Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine, păcătosul!
Stih 3: Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mântuieşte-mă!
Stih 4: Fără de număr am greşit, Doamne, iartă-mă!
Apoi se rosteşte iarăşi Rugăciunea Sfântului Efrem sirul (Doamne şi Stăpânul vieţii mele…) cu o singură metanie la sfârşit.
[La mănăstiri se zice îndată: Veniţi să ne închinăm… şi se citeşte Ceasul I fără Catismă. Troparul Ceasului se citeşte, iar, după Tatăl nostru…, se citeşte Condacul: La ceasul sfârşitului… La final, se face otpustul mare, cum se arată mai departe:]
Preotul:
Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule, nădejdea noastră, slavă Ţie!
Strana: Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Doamne, miluieşte (de trei ori). Părinte, binecuvintează!
Preotul, cu faţa către credincioşi, zice otpustul:
Cel ce a venit spre Pătimirea cea de bunăvoie pentru mântuirea noastră, Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Sale Maici şi ale tuturor sfinţilor, să ne miluiască şi să ne mântuiască pe noi, ca un bun şi iubitor de oameni.
Strana: Amin.
Preotul: Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri. Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi.
Strana: Amin.
DENIA DE MARŢI SEARA ÎN SĂPTĂMÂNA MARE
(Utrenia din Sfânta şi Marea Miercuri)
Se face începutul ca la slujba Deniei Canonului Mare, până la
Ectenia mare (paginile 5-15). După ectenia mare, strana cântă: Aliluia pe glasul al 8-lea, cu glas mare şi cântare dulce, cu stihurile acestea:
Stih 1: De noapte mânecă duhul meu către Tine, Dumnezeule, pentru că lumină sunt poruncile Tale pe pământ.
Aliluia, aliluia, aliluia!
Stih 2: Dreptate vă învăţaţi toţi cei ce locuiţi pe pământ.
Stih 3: Pizmuire va cuprinde pe poporul cel neînvăţat şi acum focul pe cei potrivnici va mânca.
Stih 4: Adaugă lor rele, Doamne, adaugă rele celor măriţi ai pământului.
Apoi se cântă Troparul, glasul al 8-lea:
Iată, Mirele vine în miezul nopţii şi fericită este sluga pe care o va afla priveghind; dar nevrednic este iarăşi cel pe care-l va afla lenevindu-se. Vezi, dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreuiezi, ca să nu te dai morţii şi afară de împărăţie să te încui, ci te deşteaptă, strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeule; pentru Născătoarea de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi (de trei ori).
După Tropar nu se rosteşte ectenie, [la mănăstiri se zice la strană: Doamne, miluieşte (de trei ori), Slavă…, iar citeţul din mijlocul bisericii, zice: Şi acum…, şi citeşte Catisma a 14-a (a se vedea în Anexe, pagina 365). După Catismă nu se rosteşte ectenie,] ci se cântă îndată:
140
Sedealna întâi, glasul al 3-lea, podobie: De frumuseţea fecioriei tale…
Păcătoasa a venit la Tine, vărsând mir cu lacrimi pe picioarele Tale, iubitorule de oameni, şi s-a vindecat, cu porunca Ta, de mirosul cel greu al răutăţilor; iar ucenicul cel nemulţumitor, suflând împotriva harului Tău, l-a lepădat şi s-a amestecat cu noroiul, vânzându-Te pentru dragostea banilor. Slavă, Hristoase, milostivirii Tale!
Slavă…, Şi acum…, tot aceasta.
După prima Sedealnă nu se rosteşte ectenie, [la mănăstiri se zice la strană: Doamne, miluieşte (de trei ori), Slavă…, iar citeţul din mijlocul bisericii, zice: Şi acum…, şi citeşte Catisma a 15-a (a se vedea în Anexe, pagina 370). După Catismă nu se rosteşte ectenie,] ci se cântă îndată:
Sedealna a doua, glasul al 4-lea, podobie: Degrab ne întâmpină…
Iuda cel înşelător, poftind iubirea de argint, a gândit cu vicleşug să Te vândă, Doamne, pe Tine, Comoara vieţii. Pentru aceasta şi îmbătându-se, a alergat la iudei şi a zis călcătorilor de lege: Ce vreţi să-mi daţi şi eu îl voi da pe El vouă, ca să-L răstigniţi?
Slavă…, Şi acum…, tot aceasta.
După a doua Sedealnă nu se rosteşte ectenie, [la mănăstiri se zice la strană: Doamne, miluieşte (de trei ori), Slavă…, iar citeţul din mijlocul bisericii, zice: Şi acum…, şi citeşte Catisma a 16-a (a se vedea în Anexe, pagina 375). După Catismă nu se rosteşte ectenie,! ci se cântă îndată:
Sedealna a treia, glasul 1, podobie: Mormântul Tău…
Păcătoasa, ştergând cu căldură preacuratele Tale picioare, cu părul capului ei, şi din adânc suspinând, a grăit cu plângere: Îndurate, nu mă lepăda, nici nu mă urî, Dumnezeul meu, ci mă primeşte pe mine, ceea ce mă pocăiesc, şi mă mântuieşte, ca un iubitor de oameni.
Slavă…, Şi acum…, tot aceasta.
141
[După Tipicul Sfântului Sava, aici se adaugă o lectură din Tâlcuirea Sfântului Ioan Gură de Aur la Evanghelia zilei (Omilia 80 la Matei)]
Apoi preotul îşi ia felonul şi deschide uşile împărăteşti. Preotul (diaconul) zice:
Şi pentru ca să ne învrednicim noi a asculta Sfânta Evanghelie, pe Domnul Dumnezeul nostru să-L rugăm!
Strana: Doamne, miluieşte (de trei ori).
Preotul (diaconul): înţelepciune! Drepţi să ascultăm Sfânta Evanghelie!
Preotul: Pace tuturor!
Strana: şi duhului tău!
Preotul: Din Sfânta Evanghelie de la Ioan citire!
Strana: Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!
Preotul (diaconul): Să luăm aminte!
Preotul citeşte Sfânta Evanghelie dintre uşile împărăteşti (Ioan 12: 17-50):
În vremea aceea, mulţimea care fusese cu Iisus mărturisea cum l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi. De aceea L-a şi întâmpinat mulţimea, pentru că auzise că El a făcut minunea aceasta. Deci, fariseii ziceau între ei: Vedeţi că nimic nu folosiţi! Iată, lumea s-a dus după EL Şi erau nişte elini, din cei ce se suiseră să se închine la sărbătoare. Deci, aceştia au venit la Filip, cel ce era din Betsaida Galileei, şi l-au rugat zicând: Doamne, voim să vedem pe Iisus. Filip a venit şi i-a spus lui Andrei, iar Andrei şi Filip au venit şi i-au spus lui Iisus. Iar Iisus le-a răspuns, zicând: A venit ceasul ca să fie preaslăvit Fiul Omului. Adevărat, adevărat zic vouă că dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă. Cel ce îşi iubeşte sufletul îl va pierde; iar cel ce îşi urăşte sufletul în lumea aceasta îl va păstra pentru viaţa veşnică. Dacă-Mi slujeşte cineva, să-Mi urmeze, şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă-Mi slujeşte cineva, Tatăl Meu îl va cinsti. Acum sufletul Meu e tulburat, şi ce voi zice? Părinte, izbăveşte-Mă de ceasul acesta?
142
Dar pentru aceasta am venit în ceasul acesta. Părinte, preaslăveşte-Ţi numele! Atunci a venit glas din cer: Şi L-am preaslăvit şi iarăşi îl voi preaslăvi. Iar mulţimea care era de faţă şi auzea, zicea: A fost tunet! Alţii ziceau: înger I-a vorbit! Iisus a răspuns şi a zis: Nu pentru Mine s-a făcut glasul acesta, ci pentru voi. Acum este judecata acestei lumi; acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară. Iar Eu, când Mă voi înălţa de pe pământ, îi voi trage pe toţi la Mine. Iar aceasta zicea arătând cu ce moarte avea să moară. I-a răspuns, deci, mulţimea: Noi am auzit din Lege că Hristos rămâne în veac; şi cum zici Tu că Fiul Omului trebuie să fie înălţat? Cine este Acesta, Fiul Omului? Deci le-a zis Iisus: încă puţină vreme Lumina este cu voi. Umblaţi cât aveţi Lumina, ca să nu vă prindă întunericul. Căci cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge. Cât aveţi Lumina, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai Luminii. Acestea le-a vorbit Iisus şi, plecând, S-a ascuns de ei. Şi, deşi a făcut atâtea minuni înaintea lor, ei tot nu credeau în El, ca să se împlinească cuvântul prorocului Isaia, pe care l-a zis: «Doamne, cine a crezut în ceea ce a auzit de la noi? Şi braţul Domnului cui s-a descoperit?. De aceea nu puteau să creadă, că iarăşi a zis Isaia: «Au orbit ochii lor şi s-a împietrit inima lor, ca să nu vadă cu ochii şi să nu înţeleagă cu inima şi ca nu cumva să se întoarcă, şi Eu să-i vindec. Acestea a zis Isaia când a văzut slava Lui şi a grăit despre El. Totuşi şi dintre căpetenii mulţi au crezut în El, dar nu mărturiseau din pricina fariseilor, ca să nu fie izgoniţi din sinagogă; căci au iubit slava oamenilor mai mult decât slava lui Dumnezeu. Iar Iisus a strigat şi a zis: Cel ce crede în Mine nu crede în Mine, ci în Cel ce M-a trimis pe Mine. Şi cel ce Mă vede pe Mine vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Eu, Lumină am venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână în întuneric. Şi dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, nu Eu îl judec; căci n-am venit ca să judec lumea, ci ca să mântuiesc lumea. Cine Mă nesocoteşte pe Mine şi nu primeşte cuvintele Mele are judecător ca să-l judece: cuvântul pe care l-am spus, acela îl va judeca în ziua cea de apoi. Pentru că Eu n-am
143
vorbit de la Mine, ci Tatăl care M-a trimis, Acesta Mi-a dat poruncă ce să spun şi ce să vorbesc. Şi ştiu că porunca Lui este viaţă veşnică. Deci, cele ce vorbesc Eu, precum Mi-a spus Mie Tatăl, aşa vorbesc.
Strana: Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!
Apoi se citeşte Psalmul 50 (pagina 24).
Preotul, din altar (sau diaconul, din faţa icoanei Mântuitorului), zice:
Mîntuieşte, Dumnezeule, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta, cercetează lumea Ta cu milă şi cu îndurări, înalţă fruntea dreptslăvitorilor creştini şi trimite peste noi milele Tale cele bogate; pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria; cu puterea Cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci; cu ocrotirile cinstitelor şi cereştilor netrupeşti Puteri; pentru rugăciunile cinstitului şi slăvitului Proroc, înaintemergătorul şi Botezătorul Ioan; ale Sfinţilor, slăviţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli; ale Sfinţilor şi slăviţilor buni biruitori Mucenici; ale Sfinţilor Cuvioşi şi de Dumnezeu purtători Părinţi ai noştri; ale Sfinţilor (N), a căror pomenire săvârşim; ale Sfinţilor şi Drepţilor dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana şi pentru rugăciunile tuturor Sfinţilor, rugămu-ne, mult-milostive Doamne, auzi-ne pe noi, păcătoşii, care ne rugăm Ţie, şi ne miluieşte pe noi.
Strana: Doamne, miluieşte (de 12 ori).
Preotul zice ecfonisul:
Cu mila şi cu îndurările şi cu iubirea de oameni ale Unuia-Născut Fiului Tău, cu Care eşti binecuvântat, împreună cu Preasfântul şi bunul şi de viaţă făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin
Alcătuire a Sfântului Cosma de Maiuma
Irmosul de două ori şi troparele pe 12; apoi iarăşi Irmosul, în amân două stranele împreună.
144
Cântarea a 3-a, glasul al 2-lea:
Irmosul:
Pe piatra credinţei întărindu-mă, lărgit-ai gura mea asupra vrăjmaşilor mei; că s-a veselit duhul meu a cânta: Nu este sfânt ca Dumnezeul nostru şi nu este drept afară de Tine, Doamne!
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
în deşert şi cu minte înrăutăţită se adună adunarea celor fără de lege, ca să Te dovedească vrednic de pierzare pe Tine, Hristoase Mântuitorule; Căruia cântăm: Tu eşti Dumnezeul nostru şi nu este sfânt afară de Tine, Doamne.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Sfatul cel cumplit al celor fără de lege, fiind cu suflet împotrivitor lui Dumnezeu, se sfătuieşte să ucidă ca pe un nedrept pe Hristos cel drept; Căruia cântăm: Tu eşti Dumnezeul nostru, şi nu este Sfânt afară de Tine, Doamne.
Se cântă din nou Irmosul, apoi se zice ectenia mică (Iară şi iară…) şi ecfonisul: Că Tu eşti împăratul păcii şi Mântuitorul sufletelor noastre şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui şi Fiului…
CONDAC, glasul al 4-lea, podobie: Cel ce Te-ai înălţat…
Mai mult decât desfrânata făcând fărădelege, ploi de lacrimi nicicum nu Ţi-am adus, Bunule; dar, cu tăcere rugându-mă, cad către Tine, sărutând cu dragoste preacuratele Tale picioare, ca să-mi dai iertare de greşeli, ca un Stăpân, mie, celui ce grăiesc: Mântuitorule, de întinăciunea faptelor mele curăţeşte-mă!
ICOS
Femeia care era mai înainte desfrânată, degrab s-a arătat înţeleaptă, urând lucrurile păcatului celui ruşinos şi plăcerile trupului; aducându-şi aminte de ruşinea cea mare şi de osânda pedepsei, pe care o vor răbda desfrânatele şi risipitorii, dintre care cel dintâi fiind eu, mă îngrozesc; dar petrec în obiceiul cel rău, eu, nebunul. Iar femeia cea desfrânată temându-se şi sârguindu-se, a venit degrabă, grăind către Izbăvitorul: iubitorule de oameni şi îndurate, de întinăciunea faptelor mele curăţeşte-mă!
145
SINAXAR
ÎN SFÂNTA ŞI MAREA MIERCURI
Sinaxarul din Minei, apoi acesta.
în Sfânta şi Marea Miercuri, dumnezeieştii Părinţi au hotărât să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă, care a uns cu mir pe Domnul, pentru că lucrul acesta s-a întâmplat puţin înainte de mântuitoarea Pătimire.
Stihuri:
Femeia ce-a turnat mir pe-al lui Hristos trup,
Smirna şi aloea a preînchipuit.
Când Iisus S-a suit în Ierusalim şi era în casa lui Simon leprosul, o femeie păcătoasă, s-a apropiat de El şi a turnat pe capul Lui acel mir de mare preţ. Pomenirea ei s-a pus în această zi, pentru ca, după cuvântul Mântuitorului, să se propovăduiască pretutindenea şi tuturor, fapta ei cea plină de multă învăţătură. Ce-a îndemnat-o, oare, la aceasta? Dragostea pe care ea a văzut că o are Hristos pentru toţi, prietenia Lui cu toţi oamenii şi mai cu seamă faptul de acum, când L-a văzut că intră în casa unui lepros, pe care legea îl socotea necurat şi poruncea să fie îndepărtat dintre oameni. Se gândea deci femeia că-i va vindeca şi boala ei, după cum a vindecat-o pe a aceluia. Şi într-adevăr, pe când şedea la masă, a turnat pe capul Lui mir în valoare de trei sute de dinari. Ucenicii, dar mai ales Iuda, au certat-o. Hristos însă i-a luat apărarea ca să nu îndepărteze gândul ei cel bun. După aceea, Hristos face pomenire de îngroparea Sa spre a întoarce pe Iuda de la vânzare şi a învrednici pe femeie de marea cinste de a se propovădui pretutindeni, în toată lumea, fapta ei bună. Trebuie să se ştie că femeia aceasta pare a fi una şi aceeaşi la toţi Evangheliştii, dar nu este aşa. După cum spune dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, la cei dintâi trei Evanghelişti este vorba de una şi aceeaşi femeie, numită îndeobşte femeia cea păcătoasă. La Evanghelistul Ioan însă nu e vorba de această femeie, ci de altă femeie, care are o viaţă curată, Maria, sora lui Lazăr, pe care n-ar fi iubit-o Hristos de-ar fi fost o păcătoasă.
146
Maria, spre deosebire de celelalte, cu şase zile înainte de Paşti, pe când Domnul şedea la masă în casa ei din Betania, a întrebuinţat mir şi l-a turnat pe dumnezeieştile Lui picioare şi I Le-a şters cu părul capului ei, arătând faţă de Hristos un respect nespus de mare, oferindu-i mirul ca lui Dumnezeu. Ea ştia bine că la jertfe se aducea untdelemn lui Dumnezeu; preoţii se sfinţeau cu mir, iar Iacov, altădată, a uns cu untdelemn stâlpul înălţat lui Dumnezeu. I-a adus Lui acest mir şi l-a dăruit Învăţătorului ca lui Dumnezeu, pentru că l-a înviat din morţi pe fratele ei. Din pricina aceasta, nici Domnul nu-i făgăduieşte vreo răsplată. Într-adevăr, cu acest prilej, numai Iuda murmură, din pricina iubirii sale de arginţi.
Cealaltă femeie, adică cea păcătoasă, după cum au istorisit Sfinţii Evanghelişti Matei şi Marcu, a turnat acel mir de preţ pe capul lui Iisus, cu două zile înainte de Paşti, pe când Iisus era tot în Ierusalim şi tot pe când stătea la masă, dar în casa lui Simon leprosul. Pe această femeie păcătoasă şi ucenicii s-au supărat, pentru că se gândeau bine la dorinţa lui Hristos de a face milostenie. Mai mult: acestei femei păcătoase i s-a dat şi răsplata de a se duce vestea despre fapta ei bună în toată lumea.
Prin urmare, unii spun că este vorba de una şi aceeaşi femeie, pe când înţeleptul Hrisostom spune că este vorba de două femei.
Sunt însă unii care spun că e vorba de trei femei: două cele amintite mai sus, care I-au turnat mir pe cap nu cu mult înainte de Pătimire, iar o a treia cu mult înainte de acestea, dar, mai bine spus, prima care a turnat mir pe picioarele lui Hristos, aproape pe la mijlocul predicării evanghelice; ea era şi desfrânată şi, deci, păcătoasă. Aceasta a venit în casa fariseului Simon, şi nu a lui Simon leprosul; a turnat mir numai pe picioarele lui Hristos; de fapta ei s-a scandalizat numai fariseul; şi, în sfârşit, ei îi dăruieşte Mântuitorul iertarea păcatelor. Despre această păcătoasă aminteşte numai dumnezeiescul Luca, pe la mijlocul Evangheliei sale, după cum s-a spus mai sus. Căci, după ce
147
istoriseşte fapta acestei femei păcătoase, adaugă îndată aceste cuvinte: «După aceasta, Iisus a mers prin oraşe şi sate, binevestind şi propovăduind împărăţia lui Dumnezeu. Din aceste cuvinte se vede că fapta acestei femei păcătoase nu s-a întâmplat în timpul Pătimirilor. Prin urmare, şi din pricina timpului, şi din pricina celor ce L-au primit pe Hristos, şi din pricina persoanelor şi din pricina caselor, dar încă şi din pricina chipului în care au turnat mirul, urmează că au fost trei femei: două păcătoase, iar a treia, sora lui Lazăr, Maria, care strălucea printr-o viaţă curată. În privinţa caselor: una este casa fariseului Simon, alta casa lui Simon leprosul în Betania, şi alta iarăşi casa surorilor lui Lazăr, Maria şi Marta, tot în Betania. Din acestea rezultă iarăşi că Hristos a luat parte la două cine în Betania: una cu şase zile înainte de Paşti, în casa lui Lazăr, când a mâncat împreună cu El şi Lazăr, după cum istoriseşte fiul tunetului, grăind aşa: «Cu şase zile înainte de Paşti, a venit Iisus în Betania, unde era Lazăr, cel ce murise şi pe care Hristos l-a înviat din morţi. Şi i-au făcut Lui acolo cină şi Marta slujea, iar Lazăr era unul din cei ce şedeau cu El la masă. Iar Maria, luând o litră de nard curat de mare preţ, a uns picioarele lui Iisus, şi a şters picioarele Lui cu părul capului ei. Cealaltă cină I s-a făcut Lui cu două zile înainte de Paşti, pe când Hristos era tot în Betania, în casa lui Simon leprosul; atunci s-a apropiat de El femeia păcătoasă şi a turnat mirul cel de mare preţ. Că aceasta s-a petrecut cu două zile înainte de Paşti, o arată Sfântul Evanghelist Matei, când scrie că Hristos a spus ucenicilor: «Ştiţi că după două zile sunt Paştile. Iar mai jos puţin, Sfântul Evanghelist Matei adaugă: «Şi, fiind Iisus în Betania în casa lui Simon leprosul, s-a apropiat de el o femeie păcătoasă, având un alabastru cu mir de mare preţ şi l-a turnat pe capul Lui pe când şedea la masă. Tot aşa spune şi Marcu: «Şi după două zile erau Paştile şi Azimile; şi pe când era în Betania în casa lui Simon leprosul şi şedea la masă, a venit o femeie şi celelalte.
Sunt şi unii care susţin că femeia care a uns cu mir pe Domnul, despre care vorbesc cei patru Evanghelişti, este una şi
148
aceeaşi persoană. Ei socotesc că Simon fariseul şi Simon leprosul sunt una şi aceeaşi persoană şi fac din el tatăl lui Lazăr şi al surorilor sale, Maria şi Marta. Mai susţin că este una şi aceeaşi cină; apoi, că este una şi aceeaşi casă, cea din Betania, a lui Simon, care a pregătit foişorul cel aşternut, unde a avut loc Cina cea de taină.
Părerea acestora însă nu este dreaptă. I s-au dat lui Hristos două cine în Betania, în afară de Ierusalim; una cu şase zile, iar alta cu două zile înainte de Paştile evreilor, după cum s-a spus. Atunci, şi femeile au adus lui Hristos mir şi l-au turnat pe El în chipuri diferite. Cina cea de taină şi foişorul cel aşternut au fost pregătite în Ierusalim şi cu o zi înainte de Paştile evreilor şi de pătimirea lui Hristos. Unii spun că au pregătit cina în casa unui om necunoscut; alţii, că au pregătit-o în Sfântul Sion, în casa ucenicului Ioan, cel care şi-a rezemat capul pe pieptul lui Iisus. Aici, într-adevăr, au fost ascunşi ucenicii de frica iudeilor; aici, după înviere, a pus Toma degetul în coasta lui Hristos; aici a avut loc Pogorârea Sfântului Duh în ziua Cincizecimii, şi încă alte fapte nespuse şi tainice.
Se pare însă, şi este adevărat, că este mai exactă susţinerea lui Hrisostom, că două sunt femeile care au turnat mir pe trupul lui Hristos. Una despre care vorbesc cei trei Evanghelişti, o femeie desfrânată şi păcătoasă; ea a turnat mir pe capul lui Iisus. Alta, cea din Evanghelia după Ioan, este Maria, sora lui Lazăr; ea a adus mir şi l-a turnat numai pe dumnezeieştile picioare ale lui Hristos. Altele sunt cinele din Betania, şi alta este Cina cea de taină. Şi se vede asta din aceea că, după ce se istoriseşte fapta femeii păcătoase, Mântuitorul trimite pe ucenici în Ierusalim ca să pregătească Paştile: «Mergeţi, Le-a spus El, în cetate la cutare şi spuneţi-i: învăţătorul zice: La tine vreau să fac Paştile cu ucenicii. Şi iarăşi: «Şi vă va întâmpina un om cu un ulcior cu apă… şi el vă va arăta un foişor mare aşternut. Acolo pregătiţi-l. Iar ei plecând… au aflat precum le zisese şi au pregătit Paştile, adică Paştile evreilor, care băteau
149
la uşă. Şi Mântuitorul a venit şi le-a sărbătorit împreună cu ucenicii Lui, după cum zice dumnezeiescul Hrisostom. Apoi, după ce s-a făcut Cina cea de taină şi după ce între timp a spălat picioarele ucenicilor, s-a aşezat din nou la masă şi ne-a înfăţişat pe aceeaşi masă Paştile nostru, după cum spune Ioan Gură de Aur. Dumnezeieştii Evanghelişti, Ioan împreună cu Marcu, au arătat şi cum era mirul. L-au numit «curat şi de mare preţ. Prin «curat este obiceiul să se arate ceea ce este nefalsificat şi neamestecat. Poate că acest cuvânt era numele celui mai bun mir şi de mare preţ. Marcu adaugă că femeia, în grabă, a spart vasul, care era strâmt la gură; un astfel de vas îl numeşte alabastru. Acest vas, după Sfântul Epifanie, era de sticlă şi făcut fără toartă; un astfel de vas se numeşte amforă. Mirul acela era făcut din multe materii: flori de smirnă, scorţişoară bine mirositoare, stânjenei, trestie aromată şi untdelemn.
Dar Tu, Hristoase Dumnezeule, Cel ce ai fost uns cu mir duhovnicesc, slobozeşte-ne de patimile ce vin asupra noastră şi ne miluieşte pe noi, ca un singur bun şi iubitor de oameni. Amin.
Cântarea a 8-a:
Irmosul:
Cuvântul tiranului fiind biruitor, de şapte ori cuptorul a fost ars oarecând; în care tinerii nu s-au ars, porunca regelui călcând, ci au cântat: Toate lucrurile Domnului, pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi în toţi vecii.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Turnând femeia mir scump pe împărătescul Tău creştet, cel dumnezeiesc şi înfricoşător, Hristoase, a cuprins tălpile Tale cele neîntinate cu mâini întinate şi a grăit: Toate lucrurile Domnului, pe Domnul lăudaţi-L, şi-L preaînălţaţi în toţi vecii.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Cu lacrimi a spălat picioarele Ziditorului cea vinovată cu păcatele şi le-a şters cu părul său; pentru aceasta, nu a pierdut
150
izbăvirea faptelor ei din viaţă, ci a grăit: Toate lucrurile Domnului, pe Domnul lăudaţi-L, şi-L preaînălţaţi în toţi vecii.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Săvârşitu-s-a izbăvirea celei recunoscătoare prin mântuitoarele milostiviri şi din izvorul lacrimilor, cu care spălându-se prin mărturisire nu s-a ruşinat, ci a grăit: Toate lucrurile Domnului, pe Domnul lăudaţi-L, şi-L preaînălţaţi în toţi vecii.
Stih:
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L întru toţi vecii.
Şi iarăşi Irmosul: Cuvântul tiranului…
Preotul (diaconul): Pe Născătoarea de Dumnezeu şi Maica Luminii, întru cântări cinstind-o, să o mărim!
Nu se cântă: Ceea ce eşti mai cinstită…, ci Troparele Cântării a noua, în timp ce se face cădire mare:
Cântarea a 9-a:
Irmosul:
Cu suflete curate şi cu buze neîntinate, veniţi să mărim pe cea nepătată şi preacurată, pe Maica lui Emanuel, prin ea aducând rugăciuni Celui ce S-a născut dintr-însa. Milostiveşte-Te spre sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule, şi ne mântuieşte pe noi!
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Arătându-se nemulţumitor, viclean şi pizmaş, Iuda cel rău a vândut harul cel vrednic de Dumnezeu, prin care s-a dezlegat datoria păcatelor, vânzând harul cel iubitor de Dumnezeu. Milostiveşte-Te spre sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule, şi ne miluieşte pe noi.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Iuda, lepădându-se de prietenia lui Hristos pentru aur, mergând a zis mai-marilor celor fără de lege: Ce-mi veţi da mie, şi eu voi da vouă precum voiţi pe Hristos, pe Care îl căutaţi?
151
Milostiveşte-Te spre sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule, şi ne mântuieşte.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
O, iubirea ta de bani cea orbitoare, neîmpăcatule, din care ai luat uitare de cele ce ai învăţat! Că însăşi lumea toată nu este de un preţ cu sufletul, şi din deznădejde te-ai sugrumat, însuţi spânzurându-te, vânzătorule. Milostiveşte-Te spre sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule, şi ne mântuieşte.
Şi iarăşi Irmosul: Cu suflete curate… Şi o metanie până la pământ.
Apoi se zice ectenia mică şi ecfonisul: Că pe Tine Te laudă toate puterile cereşti şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui şi Fiului… Strana: Amin. Apoi se cântă rar şi cu cântare dulce:
LUMINÂNDA
Glasul al 3-lea, însăşi podobia:
Cămara Ta, Mântuitorul meu, o văd împodobită şi îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, Dătătorule de lumină, şi mă mântuieşte.
LAUDELE
Glasul 1:
Toată suflarea să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul din ceruri, lăudaţi-L pe El întru cele înalte. Ţie se cuvine cântare, Dumnezeule!
Lăudaţi-L pe El, toţi îngerii Lui, lăudaţi-L pe El, toate puterile Lui. Ţie se cuvine cântare, Dumnezeule!
Stih 1: Lăudaţi-L pe El întru puterile Lui; lăudaţi-L pe El după mulţimea slavei Lui.
Se pun stihirile pe 4, glasul 1, însuşi glasul:
Pe Tine, Fiul Fecioarei, cunoscându-Te păcătoasa că eşti Dumnezeu, a zis cu plângere, rugându-se, ca una ce făcuse lucruri vrednice de lacrimi: Dezleagă-mi datoria, precum mi-am dezlegat şi eu părul; iubeşte-mă pe mine, ceea ce Te iubesc, care
152
după dreptate eram defăimată, şi Te voi propovădui, alături de vameşi, Făcătorule de bine, iubitorule de oameni.
Stih 2: Lăudaţi-L pe El în glas de trâmbiţă; lăudaţi-L pe El în psaltire şi în alăută.
Mirul cel de mult preţ l-a amestecat păcătoasa cu lacrimi şi l-a turnat peste preacuratele Tale picioare, sărutându-le. Precum pe aceea îndată ai îndreptat-o, dăruieşte-ne şi nouă iertare, Cel ce ai pătimit pentru noi şi ne mântuieşte.
Stih 3: Lăudaţi-l pe El în timpane şi în horă; lăudaţi-L pe El în strune şi în organe.
Când păcătoasa aducea mirul, atunci s-a înţeles ucenicul cu cei fără de lege. Aceea se bucura turnând mirul cel de mult preţ, iar el se grăbea să vândă pe Cel fără de preţ; aceea a cunoscut pe Stăpânul; iar acesta se despărţea de Stăpânul; aceea se mântuia, iar Iuda se făcea rob vrăjmaşului. Rea este lenevirea, mare este pocăinţa, pe care dăruieşte-o mie, Mântuitorule, Cel ce ai pătimit pentru noi, şi ne mântuieşte.
Stih 4: Lăudaţi-L pe El în chimvale bine răsunătoare; lăudaţi-L pe El în chimvale de strigare. Toată suflarea să laude pe Domnul.
Vai de ticăloşia lui Iuda! Văzut-a pe păcătoasa sărutând tălpile Mântuitorului şi a gândit cu vicleşug la sărutarea vânzării. Aceea şi-a dezlegat părul, iar acesta s-a legat cu mânia, aducând, în loc de mir, răutatea cea urât-mirositoare; că pizma nu ştie să cinstească lucrul cel de folos. Vai de ticăloşia lui Iuda, de care izbăveşte, Dumnezeule, sufletele noastre.
Slavă…, glasul al 2-lea:
Păcătoasa a alergat la mir, să cumpere mir de mult preţ, să ungă pe Făcătorul de bine şi a strigat către vânzătorul de mir: Dă-mi mir, ca să ung şi eu pe Cel ce a şters toate păcatele mele!
Şi acum…, glasul al 6-lea:
Cea cufundată în păcate, Te-a aflat pe Tine liman de mântuire şi, îndată, turnându-Ţi mirul, cu lacrimi a grăit: Iată, Cel
153
ce aduce pocăinţa păcătoşilor! Deci, mântuieşte-mă, Stăpâne, din noianul păcatului, pentru mare mila Ta.
Apoi preotul (diaconul) zice din faţa Sfintei Mese, fără să deschidă uşile împărăteşti:
Slavă Ţie, Celui ce ne-ai arătat nouă lumina!
Citeţul rosteşte (nu cântă):
Doxologia zilelor de rând
Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. Lăudămu-Te, Te binecuvântăm, închinămu-ne Ţie, slăvimu-Te, mulţumim Ţie, pentru slava Ta cea mare. Doamne, împărate ceresc, Dumnezeule, Părinte atotţiitorule. Doamne Fiule Unule-Născut Iisuse Hristoase şi Duhule Sfinte. Doamne, Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, Cel ce ridici păcatul lumii, miluieşte-ne pe noi, Cel ce ridici păcatele lumii. Primeşte rugăciunea noastră, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui, şi ne miluieşte pe noi. Că Tu eşti Unul Sfânt, Tu eşti Unul Domn Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl. Amin. În toate zilele Te voi binecuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului.
Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam şi în neam. Eu am zis: Doamne, miluieşte-mă, vindecă sufletul meu, că am greşit Ţie. Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină. Tinde mila Ta celor ce Te cunosc pe Tine.
Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta, fără de păcat să ne păzim noi. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preaslăvit este numele Tău în veci. Amin. Fie, Doamne, mila Ta spre noi precum am nădăjduit întru Tine. Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-ne îndreptările Tale. Binecuvântat eşti, Stăpâne, înţelepţeşte-ne cu îndreptărileTale. Binecuvântat eşti, Sfinte, luminează-ne cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac, lucrurile mâinilor Tale nu
154
le trece cu vederea. Ţie se cuvine laudă, Ţie se cuvine cântare, Ţie slavă se cuvine, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Apoi preotul (sau diaconul) zice ectenia cererilor (paginile 67-69): Să plinim rugăciunea noastră cea de dimineaţă Domnului… Preotul zice ecfonisul: Că Dumnezeul milei şi al îndurărilor şi al iubirii de oameni eşti şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Preotul: Pace tuturor!
Strana: Şi duhului tău.
Preotul (sau diaconul): Capetele noastre Domnului să le plecăm. Strana: Ţie, Doamne.
Preotul citeşte în taină rugăciunea plecării capetelor: Doamne Sfinte, Care întru cele de sus locuieşti…, apoi zice, cu voce tare, ecfonisul: Că al Tău este a ne milui şi a ne mântui pe noi, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin.
LA STIHOAVNĂ
Stihiri, glasul al 6-lea:
Astăzi a venit Hristos în casa fariseului, şi apropiindu-se o femeie păcătoasă, s-a aruncat la picioarele Lui, grăind: Vezi pe cea cufundată în păcate, pe cea deznădăjduită pentru fapte, pe cea nelepădată de către bunătatea Ta; şi dă-mi, Doamne, iertare de cele rele şi mă mântuieşte.
Stih: Umplutu-ne-am dimineaţa de mila Ta, Doamne, şi ne-am bucurat şi ne-am veselit în toate zilele vieţii noastre. Veselitu-ne-am pentru zilele în care ne-ai smerit pe noi, pentru anii în care am văzut rele. Şi caută spre robii Tăi şi spre lucrurile Tale şi îndreptează pe fiii lor.
Întins-a păcătoasa părul său Ţie, Stăpânului, întins-a şi Iuda mâinile sale la cei fără de lege. Aceea ca să ia iertare, iar acesta ca să ia arginţi. Pentru aceasta, grăim către Tine, Cel ce ai fost vândut şi ne-ai mântuit pe noi: Doamne, slavă Ţie!
155
Stih: Şi să fie lumina Domnului Dumnezeului nostru peste noi şi lucrurile mâinilor noastre le îndreptează.
Venit-a la Tine femeia cea necurată şi întinată, vărsând lacrimi pe picioarele Tale, Mântuitorule, dinainte vestind Pătimirea Ta. Cum mă voi uita la Tine, Stăpâne? Că Tu ai venit să mântuieşti pe păcătoasă. Ridică-mă din adânc pe mine cea moartă, Cel ce ai ridicat din mormânt pe Lazăr, cel mort de patru zile. Primeşte-mă pe mine, ticăloasa, Doamne, şi mă mântuieşte.
Stih: Mărturisi-mă-voi Ţie cu toată inima mea, spune-voi toate minunile Tale.
Cea defăimată pentru viaţă şi recunoscută pentru întoarcere, purtând miresme, s-a apropiat de Tine, grăind: Să nu mă lepezi pe mine păcătoasa, Cel ce Te-ai născut din Fecioară; să nu treci cu vederea lacrimile mele, Cel ce eşti bucuria îngerilor, ci mă primeşte pe mine, cea care mă pocăiesc, pe care nu m-ai lepădat când păcătuiam, Doamne, pentru mare mila Ta.
Slavă…, Şi acum…
Idiomela, glasul al 8-lea, alcătuire a Cuvioasei Casiana:
Doamne, femeia ceea ce căzuse în păcate multe, simţind Dumnezeirea Ta, luând rânduială de mironosiţă şi tânguindu-se, a adus Ţie mir mai înainte de îngropare, zicând: Vai mie! Că noapte îmi este mie înfierbântarea desfrânării, şi întunecată şi fără de lună pofta păcatului. Primeşte izvoarele lacrimilor mele, Cel ce scoţi cu norii apă din mare; pleacă-Te spre suspinele inimii mele, Cel ce ai plecat cerurile cu nespusa plecăciune; ca să sărut preacuratele Tale picioare şi să le şterg pe ele iarăşi cu părul capului meu, al căror sunet auzindu-l cu urechile Eva în rai spre seară, de frică s-a ascuns. Cine va cerceta mulţimea păcatelor mele şi adâncurile judecăţilor Tale, Mântuitorule de suflete, Izbăvitorul meu? Să nu mă treci cu vederea pe mine, roaba Ta, Cel ce ai nemăsurată milă.
156
Apoi se citeşte:
Bine este a ne mărturisi Domnului şi a cânta numelui Tău, Preaînalte, a vesti dimineaţa mila Ta şi adevărul Tău în toată noaptea (de două ori, cu metanii).
Apoi: Sfinte Dumnezeule…, Preasfântă Treime…, Tatăl nostru… Preotul: Că a Ta este împărăţia… şi se citeşte troparul acesta:
în biserica slavei tale stând, în cer a sta ni se pare; Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti uşă cerească, deschide-ne nouă uşa milei tale.
Doamne, miluieşte (de 40 de ori), Slavă…, Şi acum…, Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii… Întru numele Domnului, binecuvintează, Părinte!
Preotul, din faţa Sfintei Mese:
Cel ce este binecuvântat, Hristos, Dumnezeul nostru, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Cântăreţul: Amin. şi citeşte:
împărate ceresc, pe binecredinciosul nostru popor ocroteşte-l, credinţa o întăreşte, pe cei răi îi îmblânzeşte, lumea o împacă, sfânt lăcaşul acesta bine-l păzeşte, pe cei mai înainte răposaţi, părinţii şi fraţii noştri, în lăcaşurile drepţilor îi aşază, iar pe noi întru pocăinţă şi mărturisire ne primeşte, ca un bun şi iubitor de oameni.
Apoi preotul zice, în mijlocul bisericii, Rugăciunea Sfântului Efrem sirul:
Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânie şi al grăirii în deşert, nu mi-l da mie (o metanie).
Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, slugii Tale (o metanie).
Aşa, Doamne, împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin (o metanie).
157
Apoi facem 12 închinăciuni, zicând de trei ori aceste patru stihuri:
Stih 1: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!
Stih 2: Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine, păcătosul!
Stih 3: Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mântuieşte-mă!
Stih 4: Fără de număr am greşit, Doamne, iartă-mă!
Apoi se rosteşte iarăşi Rugăciunea Sfântului Efrem sirul (Doamne şi Stăpânul vieţii mele…) cu o singură metanie la sfârşit.
[La mănăstiri se zice îndată: Veniţi să ne închinăm… şi se citeşte Ceasul I fără Catismă. Troparul Ceasului se citeşte, iar, după Tatăl nostru…, se citeşte Condacul: Mai mult decât desfrânata… La final, se face otpustul mare, cum se arată mai departe:]
Preotul:
Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule, nădejdea noastră, slavă Ţie!
Strana: Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Doamne, miluieşte (de trei ori). Părinte, binecuvintează!
Preotul, cu faţa către credincioşi, zice otpustul:
Cel ce a venit spre Pătimirea cea de bunăvoie pentru mântuirea noastră, Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Sale Maici şi ale tuturor sfinţilor, să ne miluiască şi să ne mântuiască pe noi, ca un bun şi iubitor de oameni.
Strana: Amin.
Preotul: Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi.
Strana: Amin.
DENIA DE MIERCURI SEARA ÎN SĂPTĂMÂNA MARE
(Utrenia din Sfânta şi Marea Joi)
Se face începutul ca la slujba Deniei Canonului Mare, până la ectenia mare (paginile 5-15). După ectenia mare, strana cântă: Aliluia pe glasul al 8-lea, cu glas mare şi cântare dulce, cu stihurile acestea:
Stih 1: De noapte mânecă duhul meu către Tine, Dumnezeule, pentru că lumină sunt poruncile Tale pe pământ.
Aliluia, aliluia, aliluia!
Stih 2: Dreptate vă învăţaţi toţi cei ce locuiţi pe pământ.
Stih 3: Pizmuire va cuprinde pe poporul cel neînvăţat şi acum focul pe cei potrivnici va mânca.
Stih 4: Adaugă lor rele, Doamne, adaugă rele celor măriţi ai pământului.
Apoi se cântă, de trei ori, Troparul, glasul al 8-lea:
Când slăviţii ucenici, la spălarea de la Cină, s-au luminat, atunci Iuda cel rău credincios, cu iubirea de argint bolnăvindu-se, s-a întunecat şi judecătorilor celor fără de lege pe Tine, Judecătorul cel drept, Te-a dat. Vezi, iubitorule de avuţii, pe cel ce pentru acestea spânzurare şi-a agonisit! Fugi de sufletul nesăţios, care a îndrăznit unele ca acestea asupra învăţătorului. Cel ce eşti spre toţi bun, Doamne, slavă Ţie!
159
[După Tipicul Sfântului Sava, aici se adaugă o lectură din Tâkuirea Sfântului Ioan Gură de Aur la Evanghelia zilei (Omilia 82 la Matei)]
Apoi preotul îşi ia felonul şi deschide uşile împărăteşti. Preotul (diaconul) zice:
Şi pentru ca să ne învrednicim noi a asculta Sfânta Evanghelie, pe Domnul Dumnezeul nostru să-L rugăm!
Strana: Doamne, miluieşte (de trei ori).
Preotul (diaconul): înţelepciune! Drepţi să ascultăm Sfânta Evanghelie!
Preotul: Pace tuturor!
Strana: şi duhului tău!
Preotul: Din Sfânta Evanghelie de la Luca citire!
Strana: Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!
Preotul (diaconul): Să luăm aminte!
Preotul citeşte Sfânta Evanghelie dintre uşile împărăteşti (Luca 22: 1-39):
În vremea aceea, se apropia sărbătoarea Azimelor, care se chema Paşti. Iar arhiereii şi cărturarii căutau cum să-L omoare pe Iisus; căci se temeau de popor. Şi Satana a intrat în Iuda, cel numit Iscarioteanul, care era din numărul celor doisprezece. Şi, ducându-se, el a vorbit cu arhiereii, cu cărturarii şi cu căpeteniile oastei, cum să-L dea în mâinile lor. Atunci ei s-au bucurat şi s-au învoit să-i dea bani, iar el a primit şi căuta prilej să-L dea lor fără ştirea mulţimii. Şi a sosit ziua Azimelor, în care trebuiau să se jertfească Paştile. Şi a trimis pe Petru şi pe Ioan, zicând: Mergeţi şi ne pregătiţi Paştile, ca să mâncăm. Atunci ei l-au zis: Unde voieşti să pregătim? Iar El le-a zis: Iată, când veţi intra în cetate, vă va întâmpina un om ducând un ulcior cu apă; mergeţi după el în casa în care va intra, şi spuneţi stăpânului casei: învăţătorul îţi zice: Unde este încăperea în care să mănânc Paştile cu ucenicii Mei? Şi acela vă va arăta un foişor mare, aşternut; acolo să pregătiţi. Iar ei, ducându-se, au aflat precum le spusese şi au pregătit Paştile. Iar când a sosit ceasul, S-a aşezat la masă împreună cu apostolii Săi. Şi a zis către ei: Cu dor am dorit să mănânc cu voi acest Paşti, mai înainte ca Eu să pătimesc. Căci zic vouă că de acum nu-l voi mai mânca
160
până când nu va fi desăvârşit în împărăţia lui Dumnezeu. Şi, luând paharul, mulţumind, a zis: Luaţi acesta şi împărţiţi-l între voi; că zic vouă: Nu voi mai bea de acum din rodul viţei până ce nu va veni împărăţia lui Dumnezeu. Şi, luând pâinea, mulţumind, a frânt şi le-a dat lor, zicând: Acesta este Trupul Meu, care se dă pentru voi; aceasta să faceţi întru pomenirea Mea. Asemenea şi paharul, după ce au cinat, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă, întru Sângele Meu, care se varsă pentru voi. Dar, iată, mâna celui ce Mă vinde este cu Mine la masă. Şi Fiul Omului merge precum a fost orânduit, dar vai omului aceluia prin care este vândut! Iar ei au început să se întrebe unul pe altul cine dintre ei ar fi acela care avea să facă aceasta. Apoi s-a iscat între ei şi o neînţelegere: cine dintre ei se pare că e mai mare? Iar El le-a zis: împăraţii neamurilor domnesc peste ele şi cei ce le stăpânesc se numesc binefăcători. Dar între voi să nu fie astfel, ci cel mai mare dintre voi să fie ca cel mai mic, şi căpetenia, ca acela care slujeşte. Căci cine este mai mare: cel care stă la masă sau cel care slujeşte? Oare, nu cel ce stă la masă? Iar Eu, în mijlocul vostru, sunt ca unul care slujeşte. Şi voi sunteţi aceia care aţi rămas cu Mine în încercările Mele. Şi Eu vă rânduiesc vouă împărăţie, precum Mi-a rânduit Mie Tatăl Meu, ca să mâncaţi şi să beţi la masa Mea în împărăţia Mea şi să şedeţi pe tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi a zis Domnul: Simone, Simone, iată Satana v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu; iar Eu M-am rugat pentru tine să nu piară credinţa ta. Şi tu, oarecând întorcându-te, întăreşte pe fraţii tăi. Iar el I-a zis: Doamne, cu Tine sunt gata să merg şi în temniţă şi la moarte. Atunci i-a zis Iisus: Zic ţie, Petre, nu va cânta astăzi cocoşul până ce de trei ori te vei lepăda de Mine, că nu Mă cunoşti. După aceea, i-a întrebat: Când v-am trimis pe voi fără pungă, fără traistă şi fără încălţăminte, aţi avut lipsă de ceva? Iar ei au zis: De nimic. Atunci El le-a spus: Acum însă cel ce are pungă să o ia, tot aşa şi traista, şi cel ce nu are sabie să-şi vândă haina şi să-şi cumpere. Căci vă spun că trebuie să se împlinească întru Mine scriptura aceasta: «Şi cu cei fără de lege a fost socotit, căci cele despre Mine au ajuns la sfârşit. Iar ei au zis: Doamne, iată aici două săbii. Zis-a lor: Sunt de
161
ajuns. Şi, ieşind, S-a dus după obicei în Muntele Măslinilor şi ucenicii l-au urmat.
Strana: Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!
Apoi se citeşte Psalmul 50 (pagina 24).
Nu se zice rugăciunea: Mântuieşte, Dumnezeule, poporul Tău…, nici ecfonisul: Cu mila şi cu îndurările…, ci îndată se începe:
CANONUL
Alcătuire a Sfântului Cosma de Maiuma
Irmosul de două ori şi troparele pe 6.
Cântarea 1, glasul al 6-lea
Irmosul:
Cu tăiere s-a tăiat Marea Roşie şi adâncul cel hrănit cu valuri s-a uscat, aceeaşi deodată făcându-se celor fără de arme trecere şi celor preaîntrarmaţi mormânt. Şi cântare cuvenită lui Dumnezeu s-a cântat, căci cu slavă S-a preaslăvit Hristos, Dumnezeul nostru.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
înţelepciunea lui Dumnezeu cea nemăsurată, pricinuitoare a toate şi dătătoare de viaţă, Şi-a zidit casă din Maică preacurată, care nu ştie de bărbat; că, îmbrăcându-Se cu lăcaş trupesc, cu slavă S-a preaslăvit Hristos, Dumnezeul nostru.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Taine învăţând pe prietenii Săi, găteşte masă hrănitoare de suflete, băutură dumnezeiască fiind cu adevărat înţelepciunea lui Dumnezeu, şi drege pahar celor credincioşi. Să ne apropiem cu dreaptă credinţă şi să grăim: Cu slavă S-a preaslăvit Hristos, Dumnezeul nostru.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Să auzim, toţi credincioşii, pe înţelepciunea lui Dumnezeu cea nezidită şi firească, ceea ce cheamă cu înaltă propovăduire; că strigă: Gustaţi şi, cunoscând că Eu sunt bun, ziceţi: Cu slavă S-a preaslăvit Hristos Dumnezeul nostru!
162
Apoi iarăşi se cântă Irmosul, în amândouă stranele împreună.
Cântarea a 3-a
Irmosul:
Domn fiind a toate şi Ziditor Dumnezeu, zidirea Lui a unit-o cu Sine Cel fără de patimă, sărăcind; şi însuşi El fiind Paştile, S-a jertfit pe Sine pentru cei pentru care avea să moară, grăind: Mâncaţi trupul Meu şi întru credinţă vă veţi întări.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Cu paharul Tău cel de veselie, Bunule, care este spre mântuirea a tot neamul omenesc, ai adăpat pe ucenicii Tăi; că singur Te-ai jertfit pe Tine, grăind: Beţi sângele Meu şi întru credinţă vă veţi întări.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Zis-ai mai înainte ucenicilor Tăi, îndelung-răbdătorule: Bărbatul cel nebun, care va fi între voi vânzător, nu va cunoaşte acestea, şi însuşi, neînţelegător fiind, nu va pricepe; însă voi rămâneţi în Mine şi în credinţă veţi fi întăriţi. «
Apoi iarăşi se cântă Irmosul, în amândouă stranele împreună. Preotul (diaconul) zice ectenia mică (Iară şi iară…). Preotul rosteşte ecfonisul: Că Tu eşti Dumnezeul nostru şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui şi Fiului…
SEDEALNA, glasul 1, podobie: Mormântul Tău…
Cel ce a făcut lacurile, izvoarele şi mările, învăţându-ne smerenia cea mai bună, S-a încins cu ştergar şi a spălat picioarele ucenicilor, smerindu-Se din prisosinţa milostivirii şi înălţându-ne din adâncurile răutăţii, Unul Iubitorul de oameni.
Slavă…, glasul al 3-lea, podobie: Pentru mărturisirea…
Smerindu-Te din milostivirea Ta, ai spălat picioarele ucenicilor Tăi şi spre calea cea dumnezeiască i-ai îndreptat; iar Petru, neîngăduind a fi spălat, îndată s-a plecat dumnezeieştii porunci şi, fiind spălat, cu osârdie se roagă Ţie, să ne dăruieşti nouă mare milă.
Şi acum…, glasul al 4-lea, podobie: Arătatu-Te-ai astăzi…
163
Mâncând, Stăpâne, cu ucenicii Tăi, le-ai arătat în taină preasfântă junghierea Ta, prin care ne-am izbăvit din stricăciune, cei ce cinstim Pătimirile Tale cele sfinte.
Cântarea a 4-a
Irmosul:
Mai înainte văzând prorocul taina Ta cea negrăită, Hristoase, a grăit: Pus-ai dragoste tare spre întărire, Părinte îndurate; că pe Fiul Unul-Născut, Bunule, curăţire în lume L-ai trimis.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Venind, Hristoase, spre Pătimirea ce izvorăşte nepătimire tuturor celor din Adam, ai zis prietenilor Tăi: Dorit-am să mănânc cu voi Paştile acestea; pentru că pe Mine, Cel Unul-Născut, curăţire în lume Tatăl M-a trimis.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Bând din pahar, zis-ai ucenicilor Tăi, Cel ce eşti fără de moarte: Nu voi mai bea din rodul viţei, cât voi vieţui cu voi; pentru că pe Mine, Cel Unul-Născut, curăţire în lume Tatăl M-a trimis.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Băutură nouă, mai presus de cuvânt, voi bea întru împărăţia Mea, zis-ai, Hristoase, prietenilor Tăi, căci ca un Dumnezeu cu voi, ca şi cu nişte dumnezei voi fi. Pentru că pe Mine cel Unul-Născut, curăţire în lume Tatăl M-a trimis.
Cântarea a 5-a
Irmosul:
Cu legătura dragostei fiind legaţi Apostolii şi dându-se pe sine lui Hristos, Celui ce stăpâneşte toate, li s-au spălat picioarele cele frumoase, bine-vestind pace tuturor.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
înţelepciunea lui Dumnezeu, Care ţine apa cea neţinută în văzduh, care înfrânează adâncurile şi opreşte mările, a turnat apă în vas şi a spălat picioarele slugilor, Stăpânul.
164
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Arătat-a ucenicilor Stăpânul chip de smerenie, că El, Cel ce îmbracă cerul cu nori, S-a încins cu ştergarul şi Şi-a plecat genunchii pentru a spăla picioarele slugilor; în a Cărui mână este suflarea tuturor celor ce sunt.
Cântarea a 6-a
Irmosul:
Adâncul cel mai de jos al păcatelor m-a înconjurat şi, viforul nemairăbdându-l, ca Iona strig către Tine, Stăpâne: Din stricăciune scoate-mă!
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Domn şi învăţător Mă chemaţi, o, ucenicilor, precum şi sunt, zis-ai, Mântuitorule. Pentru aceasta urmaţi pildei, precum aţi văzut la Mine.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Neavând cineva întinăciune, nu trebuie a i se spăla picioarele; şi voi, ucenicilor, sunteţi curaţi, dar nu toţi; că pornirea unuia dintre voi nebuneşte se întărâtă.
Apoi iarăşi se cântă Irmosul. Preotul (diaconul) zice ectenia mică (Iară şi iară…). Preotul rosteşte ecfonisul: Că Tu eşti împăratul păcii şi Mântuitorul sufletelor noastre şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui şi Fiului…
♦
CONDAC, glasul al 2-lea, podobie: Cele de sus căutând…
Pâinea luând-o în mâini vânzătorul, pe ascuns pe acestea le-a întins şi a luat preţul Celui ce a zidit cu mâinile Sale pe om; şi neîndreptat a rămas Iuda, sluga şi înşelătorul.
ICOS
Apropiindu-ne toţi cu frică de Masa cea de taină, să primim Pâinea cu suflete curate, rămânând împreună cu Stăpânul, ca să vedem cum spală picioarele ucenicilor şi le şterge cu ştergarul, şi să facem precum am văzut, plecându-ne unul altuia; că Hristos aşa a poruncit Apostolilor Săi şi mai înainte le-a zis: Aşa să faceţi! Dar Iuda n-a ascultat aceasta, sluga şi înşelătorul.
165
ÎN SFÂNTA ŞI MAREA JOI
Sinaxarul din Minei, apoi acesta.
în Sfânta şi Marea Joi, dumnezeieştii Părinţi, care pe toate le-au rânduit bine, urmând predaniilor dumnezeieştilor Apostoli şi Sfintelor Evanghelii, ne-au lăsat spre prăznuire patru lucruri: sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de Taină, adică încredinţarea înfricoşătoarelor Taine, rugăciunea cea mai presus de fire şi vânzarea Domnului.
Stihuri la sfânta spălare a picioarelor: Dumnezeu, ale ucenicilor picioare seara le-a spălat. Al cărui picior altădată, prin Eden, la amiază a umblat.
Stihuri la Cina cea de Taină:
Îndoită-i cina: şi Paştile legii, dar şi Paşti nou, Căci Domnul aduce nouă, spre hrănire, Sângele şi Trupul Său.
Stihuri la rugăciunea cea mai presus de fire: Tu Te rogi, Hristoase, Dumnezeul meu, Picături de sânge-s pe-ntreg chipul Tău! Pari că Tu asculţi de-a morţii învoieli, Dar pui toate acestea pe duşman roşeli!
Stihuri la vânzarea Domnului:
La ce trebuie săbii, oameni rătăciţi?
De ce cu toiege la Domnul veniţi?
Oare nu de voie în lume-a venit
Şi prin a Sa moarte El ne-a mântuit?
Paştile evreiesc avea să se serbeze vineri seara; deci, era potrivit ca adevărul să urmeze preînchipuirii, adică atunci să se jertfească şi Paştile nostru, Hristos. După cum spun dumnezeieştii Părinţi, Domnul a luat-o înainte şi a sărbătorit Paştile iudaic, împreună cu ucenicii Săi, joi seara. Într-adevăr, la evrei se socoteşte o singură zi şi seara de joi şi toată vinerea. După cum au spus unii, Domnul a sărbătorit atunci împreună cu
166
ucenicii Lui Paştile Legii Vechi. Unul din cei care susţin aceasta este şi dumnezeiescul Ioan Gură de Aur. Ucenicii au stat mai întâi în picioare, încinşi cu brâul, încălţaţi, cu toiegele în mână, gata de drum; şi au îndeplinit şi toate celelalte porunci ale Legii, pentru ca nu cumva Domnul să pară că este un călcător de lege. Zevedeu a pregătit tot ce trebuia pentru sărbătorirea Paştelui. Marele Atanasie spune, deşi alţii sunt de altă părere, că Zevedeu era acela care ducea ulciorul cu apă. La urmă, arătând ucenicilor Săi cele mai înalte porunci, a încredinţat în foişor, pe când se lăsa noaptea, taina Paştelui nostru. «Iar dacă s-a făcut seară, Iisus S-a aşezat la masă cu cei doisprezece ucenici. Vedeţi deci că acesta nu era Paştile iudaic, căci era cină, pâine, băutură şi sta jos la masă şi toate mâncărurile erau pregătite la foc? Înainte de a începe cina, aşa spune dumnezeiescul Hrisostom, «S-a sculat de la cină, Şi-a dezbrăcat haina cea de deasupra şi a turnat apă în vasul de spălat. Şi El singur a spălat picioarele tuturor. Prin aceasta, a vrut să-l facă pe Iuda să se ruşineze, iar celorlalţi să le aducă aminte să nu umble după întâietăţi. După ce le-a spălat picioarele, îi îndemna la aceasta, zicând: «Cel ce vrea să fie întâiul să fie slujitor tuturor, dându-Se El însuşi pildă. Se pare că Hristos a spălat picioarele lui Iuda înaintea celorlalţi Apostoli. În urma tuturor a venit şi la Petru. Acesta, având mai multă dragoste de Hristos, nu L-a lăsat să-i spele picioarele; dar, la urmă, I-a îngăduit să-i spele nu numai picioarele, ci şi mâinile şi capul. Aşadar, după ce le-a spălat picioarele, arătând, prin smerenia Sa, o înălţime sufletească neobişnuită, Iisus S-a îmbrăcat din nou cu haina Sa, S-a aşezat la masă şi i-a sfătuit pe ucenici să se iubească unii pe alţii şi să nu umble după întâietăţi. La sfârşitul mesei aminteşte şi despre vânzător. Iisus îi spune încet numai lui Ioan: «Acela este căruia Eu întingând pâinea i-o voi da. Mântuitorul i-a spus în şoaptă lui Ioan, căci dacă ar fi aflat Petru, ca unul ce era mai înflăcărat decât toţi ceilalţi, l-ar fi ucis pe Iuda. Iar Matei spune: «Cel ce a întins mâna odată cu mine în blid. Şi aşa s-a întâmplat. După puţin timp, luând pâinea, a zis: «Luaţi, mâncaţi,
167
acesta este trupul Meu. La fel şi paharul, zicând: «Beţi din acesta toţi, acesta este sângele Meu al Legii celei Noi. Aceasta s-o faceţi întru pomenirea Mea. Cu toate că a făcut acestea, totuşi a mâncat şi a băut cu ei. Domnul numeşte trupul Lui pâine, şi nu azimă. Deci, să ia aminte cei ce folosesc azimă la Sfânta Jertfă. După cină a intrat satana în Iuda; mai înainte îl încercase numai, dar acum s-a sălăşluit de tot în el. şi dumnezeiasca Scriptură spune că s-a dus şi s-a învoit cu arhiereii să-L vândă pe Iisus pe treizeci de arginţi.
La sfârşitul cinei, Hristos S-a dus cu ucenicii în Muntele Măslinilor, într-un loc numit Ghetsimani. Printre multe altele, Iisus le-a spus: «Voi cu toţii vă veţi sminti în noaptea aceasta. Petru a zis: «Dacă se vor sminti cu toţii, eu nu mă voi lepăda de tine!. Era întuneric, adică în puterea nopţii. Şi Hristos i-a răspuns lui Petru: «înainte de a cânta cocoşul a doua oară, te vei lepăda de Mine de trei ori. Într-adevăr, cocoşul, ca să dea de ştire, nu cântă numai o dată, ci de două şi de trei ori. Aceasta s-a şi întâmplat, căci Dumnezeu vădind slăbiciunea firii omeneşti, Petru a fost cuprins de o frică nemăsurată. Pentru aceasta, Domnul i-a încredinţat lui Petru lumea, ca să fie iertător cu cei păcătoşi, de vreme ce el însuşi a cunoscut cât de uşor este plecată firea omenească spre păcat. Întreita lepădare a lui Petru închipuieşte păcatul tuturor oamenilor înaintea lui Dumnezeu. Prima lepădare înfăţişează porunca pe care a călcat-o Adam; a doua, călcarea Legii scrise; iar a treia, însăşi întruparea Cuvântului. Mântuitorul a iertat lepădările lui Petru, mai târziu, prin întreita lui pocăinţă, prin întreita întrebare ce i-a pus: «Petre, Mă iubeşti?.
în cele din urmă, Hristos ca om, arătându-Se om, spune ucenicilor: «întristat este sufletul Meu până la moarte!. S-a depărtat apoi de ei şi S-a rugat, zicând de trei ori: «Părinte, dacă este cu putinţă, să treacă paharul acesta de la Mine; dar nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu. Facă-se voia Ta!. A spus aceste cuvinte ca om, iar pe de altă parte ca să înşele pe diavol, pentru
168
ca diavolul să-L socotească numai om, temându-se ca nu cumva prin moartea pe Cruce să zădărnicească taina. Când S-a întors la ucenicii Săi, i-a găsit cufundaţi în somn. Îndreptându-Se către Petru, i-a spus aşa: «Nici un ceas n-aţi putut să privegheaţi împreună cu Mine?, ceea ce înseamnă, cu alte cuvinte: «Dormi şi tu împreună cu ceilalţi, tu, care ai spus că ai să lupţi pentru Mine până la moarte?. Trecând apoi dincolo de Pârâul Cedrilor, unde era o grădină, s-a aşezat acolo împreună cu ucenicii Lui.
Domnul obişnuia să vină adeseori aici. De aceea, Iuda cunoştea locul. Iuda luând câţiva soldaţi din cohortă, urmat de mulţime, a venit la Iisus. Ca semn de recunoaştere le-a dat sărutarea. Iuda a dat acest semn pentru că de multe ori când iudeii încercau să-L prindă, El pleca nevăzut din mijlocul lor. Dar acum Iisus mai întâi a mers la ei şi le-a spus: «Pe cine căutaţi?. Şi nu-L recunoşteau, deşi nu-i împiedica noaptea, pentru că Scriptura spune că erau luminaţi şi aveau făclii aprinse. De frică, au căzut la pământ şi s-au dat înapoi. Ei s-au apropiat din nou şi Hristos iar i-a întrebat. Iuda L-a sărutat, dar Iisus i-a zis: «Prietene, pentru ce ai venit?. Cu alte cuvinte, i-a zis: «Potrivită vreme este pentru ceea ce ai venit. Apoi spune din nou: «Ca la un tâlhar aţi venit să Mă prindeţi, cu săbii şi cu beţe. Toate acestea s-au petrecut noaptea, ca să nu se facă răscoală în popor. Atunci, înflăcăratul Petru şi-a scos cuţitul căci aveau la ei cuţite, fiind după cină a lovit pe Malhus, sluga arhiereului, şi i-a tăiat urechea dreaptă. Tăierea urechii drepte a slugii arhiereului lasă să se înţeleagă că arhiereul nu asculta de lege şi nici nu învăţa bine legea. Hristos îl ruşinează pe Petru, spunându-i că nu este bine ca un bărbat duhovnicesc să folosească cuţitul, şi-i vindecă urechea lui Malhus. Prinzându-L deci pe Iisus, L-au dus legat la curtea arhiereului Ana, care era socrul lui Caiafa. Acolo erau adunaţi toţi cei care cugetau cele rele împotriva lui Hristos, farisei şi cărturari. Aici a avut loc convorbirea dintre Petru şi servitoare, precum şi lepădarea lui Petru. Între timp, trecând noaptea, cocoşul a cântat a treia oară. Petru şi-a adus
169
aminte şi a plâns cu amar. La ivirea zorilor L-au dus pe Hristos de la Ana la arhiereul Caiafa; aici a fost scuipat în faţă şi au fost trimişi martori mincinoşi. Când s-a luminat bine de ziuă. Caiafa L-a trimis la Pilat. Iar cei care L-au adus, spune Scriptura, «n-au intrat în pretoriu ca să nu se spurce, ci să poată mânca Paştile. Rezultă, deci, că arhiereii şi fariseii au săvârşit atunci o încălcare a Legii, după cum spune dumnezeiescul Hrisostom, mutând Paştile, căci ei trebuiau să mănânce Paştile ♦ în noaptea aceea; l-au amânat însă pentru a ucide pe Hristos. Hristos a arătat înainte de Cina cea de Taină că atunci trebuia să mănânce Paştile. El a mâncat Paştile Legii noaptea, şi apoi a făcut cunoscut Paştile cel desăvârşit. Şi într-adevăr, după cum s-a spus, trebuia ca adevărul să vină după preînchipuirea Legii, Ioan spune că toate acestea s-au întâmplat joi şi joi noaptea, înainte ca ei să prăznuiască Paştile. Pentru aceasta, şi noi tot joi prăznuim şi facem pomenire de acele fapte înfricoşătoare şi cu neputinţă de rostit prin cuvinte.
Cu nespusa Ta milostivire, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.
Cântarea a 7-a Irmosul:
Tinerii din Babilon, de văpaia cuptorului nu s-au spăimântat, ci, în mijlocul văpăii aruncaţi fiind, rouraţi au cântat: Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul Părinţilor noştri.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Clătinând cu capul Iuda, cele rele mai înainte gândind, s-a întărâtat, vreme cu prilej căutând, să dea pe Judecătorul la osândă, Care este Domnul tuturor şi Dumnezeul Părinţilor noştri.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Prietenilor a zis Hristos -, unul din voi Mă va vinde! Iar ei, uitând veselia, au fost cuprinşi de întristare şi de frică, zicând: Spune, cine este acela, Dumnezeule al Părinţilor noştri?
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
170
Celui ce întinde împreună cu Mine mâna în blid cu necuviinţă, mai bine i-ar fi fost de n-ar fi trecut prin uşile vieţii niciodată. Pe acesta, cine era, l-a arătat Dumnezeul Părinţilor noştri.
Cântarea a 8-a
Irmosul:
Pentru legile părinteşti, fericiţii tineri din Babilon mai înainte fiind în primejdie, au nesocotit porunca cea nebunească a celui ce împărăţea; şi, unindu-se cu focul de care nu s-au ars, Celui ce stăpâneşte i-au adus cântare vrednică: Pe Domnul lăudaţi-L, lucrurile, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Fericiţii Apostoli, cei ce au mâncat împreună cu Cuvântul în Sion şi, împreună fiind cu El, i-au urmat Păstorului ca nişte miei, şi împreună fiind cu Hristos, de Care nu S-au despărţit, cu dumnezeiescul cuvânt hrănindu-se, cu mulţumire au cântat: Pe Domnul lăudaţi-L, lucrurile, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Legea prieteniei uitând-o Iscarioteanul cel cu nume rău, şi-a gătit spre vindere picioarele ce i s-au spălat şi, mâncând Pâinea Ta, adică Trupul cel dumnezeiesc, a ridicat vicleşug asupra Ta, Hristoase, şi n-a înţeles să zică: Pe Domnul lăudaţi-L, lucrurile, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Neînţelegătorul a luat Trupul Tău cel dezlegător de păcat şi dumnezeiescul Sânge care s-a vărsat pentru lume; dar nu s-a ruşinat bând din acela pe care-L vânduse cu preţ, nici de răutate nu s-a scârbit şi n-a înţeles să strige: Pe Domnul lăudaţi-L, lucrurile, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Stih: Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L întru toţi vecii.
Apoi iarăşi Irmosul: Pentru legile părinteşti…
Preotul (diaconul): Pe Născătoarea de Dumnezeu şi Maica Luminii, întru cântări cinstind-o, să o mărim!
Nu se cântă: Ceea ce eşti mai cinstită…, ci Troparele Cântării a noua, în timp ce se face cădire mare:
171
Cântarea a 9-a
Irmosul:
Din ospăţul Stăpânului şi din masa cea nemuritoare, veniţi, credincioşilor, la loc înalt, cu gânduri înalte, să ne îndulcim, pe Cuvântul cel Preaînalt din cuvântul Său cunoscându-L, pe Care îl mărim.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Zis-a ucenicilor Cuvântul, în taină învăţându-i: Mergeţi în loc înalt, unde gândul se întăreşte, de gătiţi Paştile prin cuvântul adevărului cel fără de aluat, şi întărirea harului să o măriţi.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Tatăl M-a născut mai înainte de veci pe Mine, înţelepciunea cea împreună-lucrătoare; şi M-a zidit începătură căilor Lui, spre lucrurile ce se săvârşesc acum cu taină; că Eu, fiind Cuvânt din fire nezidit, primesc numirile trupului pe care l-am luat acum.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Precum sunt om din fire, iar nu după închipuire, aşa şi firea ce s-a unit cu Mine Dumnezeu este, prin chipul comunicării însuşirilor. Pentru aceasta, să Mă cunoaşteţi pe Mine un singur Hristos, Care păstrez cele din care, în care şi care sunt.
Apoi iarăşi se cântă Irmosul, în amândouă stranele împreună. Preotul (diaconul) zice ectenia mică (Iară şi iară…). Preotul rosteşte ecfonisul: Că pe Tine Te laudă toate puterile cereşti şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui şi Fiului…
LUMINÂND A, glasul al 3-lea:
Cămara Ta, Mântuitorul meu, o văd împodobită şi îmbrăcăminte nu am, ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, Dătătorule de lumină, şi mă mântuieşte (de trei ori).
LAUDELE
Glasul al 2-lea:
Toată suflarea să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul din ceruri, lăudaţi-L pe El întru cele înalte. Ţie se cuvine cântare, Dumnezeule!
172
Lăudaţi-L pe El, toţi îngerii Lui, lăudaţi-L pe El, toate puterile Lui. Ţie se cuvine cântare, Dumnezeule!
Stih 1: Lăudaţi-L pe El întru puterile Lui; lăudaţi-L pe El după mulţimea slavei Lui.
Se pun stihirile pe 4, glasul al 2-lea, însuşi glasul:
Se adună acum soborul iudeilor, ca să dea lui Pilat pe Ziditorul şi Făcătorul tuturor. O, nelegiuiţii, o, necredincioşii! Că rânduiesc spre judecată pe Cel ce vine să judece viii şi morţii; pe Cel ce vindecă patimile, îl pregătesc spre Pătimire. Doamne, îndelung-Răbdătorule, mare este mila Ta, slavă Ţie!
Stih 2: Lăudaţi-L pe El în glas de trâmbiţă; lăudaţi-L pe El în psaltire şi în alăută.
Iuda cel fără de lege, Doamne, care şi-a întins mâna în blid la cină, împreună cu Tine, şi-a întins mâinile fără de lege ca să ia arginţii; şi cel ce socotea preţul mirului, nu s-a temut a Te vinde pe Tine, Cel fără de preţ; cel ce şi-a întins picioarele să i le speli Tu, Stăpânul, Te-a sărutat cu vicleşug, ca să Te dea celor fără de lege. Şi lepădându-se din ceata Apostolilor, şi aruncând cei treizeci de arginţi, n-a văzut învierea Ta cea de a treia zi, prin care miluieşte-ne pe noi.
Stih 3: Lăudaţi-l pe El în timpane şi în horă; lăudaţi-L pe El în strune şi în organe.
Iuda vânzătorul, viclean fiind, cu sărutare vicleană a dat pe Mântuitorul Domnul; pe Stăpânul tuturor ca pe un rob L-a vândut iudeilor. Ca un miel spre junghiere, aşa a urmat Mielul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, Unul cel mult-Milostiv.
Stih 4: Lăudaţi-L pe El în chimvale bine răsunătoare; lăudaţi-L pe El în chimvale de strigare. Toată suflarea să laude pe Domnul.
Iuda sluga şi vicleanul, ucenicul şi potrivnicul, prieten şi diavol, din fapte s-a arătat că urma învăţătorului, dar întru sine cugeta vânzarea. Că zicea în sine: Să-L dau pe Acesta şi voi dobândi banii ce se adună. Încerca să vândă şi mirul, şi pe Iisus
173
să-L prindă cu vicleşug. Dat-a sărutare şi a vândut pe Hristos. Ca un miel spre junghiere, aşa a urmat Cel ce este singur mult-Milostiv şi iubitor de oameni.
Slavă…, Şi acum…, glasul al 2-lea:
Cel pe Care Isaia mai înainte Miel L-a numit vestindu-L, Acela vine spre junghiere de bunăvoie, şi Şi-a dat spatele spre bătăi şi obrazul spre lovire cu palmele şi faţa nu Şi-a întors de la ruşinea scuipărilor, şi a fost osândit la moarte de ocară. Toate de bunăvoie le-a primit Cel fără de păcat, ca să dăruiască tuturor învierea cea din morţi.
Apoi preotul (diaconul) zice din faţa Sfintei Mese, fără să deschidă uşile împărăteşti:
Slavă Ţie, Celui ce ne-ai arătat nouă lumina!
Citeţul rosteşte (nu cântă):
Doxologia zilelor de rând
Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. Lăudămu-Te, Te binecuvântăm, închinămu-ne Ţie, slăvimu-Te, mulţumim Ţie, pentru slava Ta cea mare. Doamne, împărate ceresc, Dumnezeule, Părinte atotţiitorule. Doamne Fiule Unule-Născut Iisuse Hristoase şi Duhule Sfinte. Doamne, Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, Cel ce ridici păcatul lumii, miluieşte-ne pe noi, Cel ce ridici păcatele lumii. Primeşte rugăciunea noastră, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui, şi ne miluieşte pe noi. Că Tu eşti Unul Sfânt, Tu eşti Unul Domn Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl. Amin. În toate zilele Te voi binecuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului.
Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam şi în neam. Eu am zis: Doamne, miluieşte-mă, vindecă sufletul meu, că am greşit Ţie. Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină. Tinde mila Ta celor ce Te cunosc pe Tine.
174
Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta, fără de păcat să ne păzim noi. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preaslăvit este numele Tău în veci. Amin. Fie, Doamne, mila Ta spre noi precum am nădăjduit întru Tine. Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-ne îndreptările Tale. Binecuvântat eşti, Stăpâne, înţelepţeşte-ne cu îndreptările Tale. Binecuvântat eşti, Sfinte, luminează-ne cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac, lucrurile mâinilor Tale nu le trece cu vederea. Ţie se cuvine laudă, Ţie se cuvine cântare, Ţie slavă se cuvine, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Apoi preotul (sau diaconul) zice ectenia cererilor (paginile 67-69): Să plinim rugăciunea noastră cea de dimineaţă Domnului… Preotul zice ecfonisul: Că Dumnezeul milei şi al îndurărilor şi al iubirii de oameni eşti şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Preotul: Pace tuturor!
Strana: Şi duhului tău.
Preotul (sau diaconul): Capetele noastre Domnului să le plecăm.
Strana: Ţie, Doamne.
Preotul citeşte în taină rugăciunea plecării capetelor: Doamne Sfinte, Care întru cele de sus locuieşti…, apoi zice, cu voce tare, ecfonisul: Că al Tău este a ne milui şi a ne mântui pe noi, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin.
LA STIHOAVNĂ
Stihirile, glasul al 8-lea, însuşi glasul:
Astăzi s-a adunat soborul cel viclean împotriva lui Hristos, şi s-au sfătuit asupra Lui cele deşarte, ca să dea lui Pilat spre moarte pe Cel nevinovat. Astăzi a pus asupră-şi, Iuda, sugrumare pentru bani, şi s-a lipsit de amândouă vieţile: de aceasta trecătoare şi de cea dumnezeiască. Astăzi Caiafa a profeţit fără
175
de voie, zicând: Mai bine este să piară unul pentru popor. Că a venit să pătimească pentru păcatele noastre, ca să ne libereze pe noi din robia vrăjmaşului, ca un bun şi iubitor de oameni.
Stih: Cel ce a mâncat pâinea Mea, a ridicat împotriva Mea călcâiul (Psalm 40: 9).
Astăzi îşi ascunde Iuda faţa cea iubitoare de săraci, şi îşi descoperă chipul lăcomiei; nu se mai îngrijeşte de săraci, nu mai vinde încă mirul celei păcătoase, ci Mirul cel ceresc şi din El dobândeşte argint. Aleargă la iudei, zicând celor fără de lege: Ce-mi veţi da mie, şi eu voi da pe El vouă? O, iubire de bani a vânzătorului! Face vânzare lesne de cumpărat. După gândul cumpărătorilor face neguţătoria Celui ce este vândut; nu se scumpeşte la preţ, ci-L vinde ca pe un rob fugar. Că obiceiul furilor este să lepede cele de cinste. Acum ucenicul a aruncat câinilor cele sfinte; că turbarea iubirii de argint l-a făcut a se întărâta asupra Stăpânului său; de a cărei ispită să fugim, grăind: Îndelung-Răbdătorule, Doamne, slavă Ţie!
Stih: Ieşea afară şi grăia; împreună împotriva Mea şopteau toţi vrăjmaşii Mei (Psalm 40: 6-7).
Năravul tău este plin de vicleşug, Iuda cel fără de lege; că bolnăvindu-te de iubirea de argint, ai câştigat urâciune de oameni. Că de vreme ce iubeai bogăţia, pentru ce ai mers la Cel ce învaţă despre sărăcie? Iar de-L şi iubeai pe Dânsul, pentru ce ai vândut pe Cel fără de preţ, dându-L spre ucidere? Spăimântează-te soare, suspină pământule, şi clătinându-te, strigă: Cel ce nu ţii minte răul, Doamne, slavă Ţie.
Stih: Cuvânt nelegiuit spuneau împotriva Mea (Psalm 40: 8).
Nimeni să nu fie necunoscător de cina Stăpânului, o, credincioşilor! Nimeni să nu vină acum la masă cu vicleşug ca Iuda. Că acela primind pâinea, s-a lipsit de Pâinea vieţii, fiind numai chip de ucenic, iar cu fapta ucigător; de faţă cu iudeii veselindu-se, şi cu Apostolii împreună-petrecând. Urând săruta şi sărutând vindea pe Cel ce ne-a răscumpărat pe noi din blestem, pe Dumnezeul şi Mântuitorul sufletelor noastre.
176
Slavă…, acelaşi glas:
Năravul tău este plin de vicleşug… (vezi mai sus)
Şi acum…, glasul al 5-lea:
Făcând cunoscători în cele de taină pe ucenicii Tăi, Doamne, i-ai învăţat, zicând: O, prietenilor! Vedeţi să nu vă despartă de Mine vreo frică; pentru că, deşi pătimesc, dar pentru lume pătimesc. Să nu vă smintiţi, deci, în privinţa Mea, că n-am venit să-Mi slujească cineva Mie, ci să slujesc Eu şi să-Mi pun sufletul răscumpărare pentru lume. De-Mi sunteţi, deci, prieteni, urmaţi-Mi Mie: cel ce voieşte să fie întâi, să fie cel din urmă; stăpânul, ca sluga. Rămâneţi în Mine, ca să aduceţi struguri, că Eu sunt Viţa vieţii.
Apoi se citeşte:
Bine este a ne mărturisi Domnului şi a cânta numelui Tău, Preaînalte, a vesti dimineaţa mila Ta şi adevărul Tău în toată noaptea (o dată, fără metanii).
Apoi: Sfinte Dumnezeule…, Preasfântă Treime…, Tatăl nostru… Preotul: Că a Ta este împărăţia… şi se cântă Troparul, glasul al 8-lea:
Când slăviţii ucenici, la spălarea de la Cină, s-au luminat, atunci Iuda cel rău credincios, cu iubirea de argint bolnăvindu-se, s-a întunecat şi judecătorilor celor fără de lege pe Tine, Judecătorul cel drept, Te-a dat. Vezi, iubitorule de avuţii, pe cel ce pentru acestea spânzurare şi-a agonisit! Fugi de sufletul nesăţios, care a îndrăznit unele ca acestea asupra învăţătorului. Cel ce eşti spre toţi bun, Doamne, slavă Ţie!
Apoi preotul (sau diaconul) zice ectenia întreită (paginile 103-104): Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta, ne rugăm Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte… Preotul zice ecfonisul: Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Diaconul (preotul): înţelepciune! Strana: Binecuvintează.
Preotul:
Cel ce este binecuvântat, Hristos Dumnezeul nostru, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
177
Strana: Amin. Întăreşte, Dumnezeule, sfânta şi dreapta credinţă a dreptslăvitorilor creştini şi Sfântă Biserica Ta o păzeşte în veacul veacului.
Preotul, plecându-se către icoana Maicii Domnului, zice: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!
Strana: Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită, fără de asemănare, decât serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
[La mănăstiri se zice îndată: Veniţi să ne închinăm… şi se citeşte Ceasul I fără Catismă. Troparul: Când slăviţii ucenici…, iar, după Tatăl nostru…, se citeşte Condacul: Pâinea luând-o în mâini… La final, se face otpustul mare, cum se arată mai departe:!
Preotul, plecându-se către icoana Mântuitorului:
Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule, nădejdea noastră, slavă Ţie!
Strana: Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Doamne, miluieşte (de trei ori). Părinte, binecuvintează.
Apoi preotul zice Otpustul:
Cel ce, pentru nemăsurata Lui bunătate, când a spălat picioarele ucenicilor, calea cea mai bună ne-a arătat a fi smerenia, şi până la Cruce şi îngropare S-a smerit pentru noi, Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Sale Maici şi ale tuturor sfinţilor, să ne miluiască şi să ne mântuiască pe noi, ca un bun şi iubitor de oameni.
Strana: Amin.
Preotul: Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi.
Strana: Amin.
DENIA CELOR DOUĂSPREZECE EVANGHELII adică Utrenia din Sfânta şi Marea Vineri,
săvârşită Joi seara, numită şi
SLUJBA SFINTELOR ŞI MÂNTUITOARELOR PĂTIMIRI ALE DOMNULUI, DUMNEZEULUI ŞI MÂNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS
Se face începutul ca la slujba Deniei Canonului Mare, până la ectenia mare (paginile 5-15). După ectenia mare, strana cântă: Aliluia pe glasul al 8-lea, cu glas mare şi cântare dulce, cu stihurile acestea:
Stih 1: De noapte mânecă duhul meu către Tine, Dumnezeule, pentru că lumină sunt poruncile Tale pe pământ.
Aliluia, aliluia, aliluia!
Stih 2: Dreptate vă mvăţaţi toţi cei ce locuiţi pe pământ.
Stih 3: Pizmuire va cuprinde pe poporul cel neînvăţat şi acum focul pe cei potrivnici va mânca.
Stih 4: Adaugă lor rele, Doamne, adaugă rele celor măriţi ai pământului.
Apoi se cântă, de trei ori, Troparul, glasul al 8-lea:
Când slăviţii ucenici, la spălarea de la Cină, s-au luminat, atunci Iuda cel rău credincios, cu iubirea de argint bolnăvindu-se, s-a întunecat şi judecătorilor celor fără de lege pe Tine, Judecătorul cel drept, Te-a dat. Vezi, iubitorule de avuţii,
179
pe cel ce pentru acestea spânzurare şi-a agonisit! Fugi de sufletul nesăţios, care a îndrăznit unele ca acestea asupra învăţătorului. Cel ce eşti spre toţi bun, Doamne, slavă Ţie!1
[Apoi Ectenia mică, cu ecfonisul: Că a Ta este stăpânirea…, şi eclesiarhul împarte făclii fraţilor.]2
EVANGHELIA I
Apoi preotul îşi ia felonul şi deschide uşile împărăteşti. Preotul (diaconul) zice:
Şi pentru ca să ne învrednicim noi a asculta Sfânta Evanghelie, pe Domnul Dumnezeul nostru să-L rugăm!
Strana: Doamne, miluieşte (de trei ori).
Preotul (diaconul): înţelepciune! Drepţi să ascultăm Sfânta Evanghelie!
Preotul: Pace tuturor!
Strana: şi duhului tău!
Preotul: Din Sfânta Evanghelie de la Ioan citire!
Strana: Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!
Preotul (diaconul): Să luăm aminte!
Preotul citeşte, dintre uşile împărăteşti, Sfânta Evanghelie de la Ioan, numită Aşezământul Sfintelor Pătimiri (Ioan 13: 31 – 18:1):
Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Acum a fost preaslăvit Fiul Omului şi Dumnezeu a fost preaslăvit întru EL. Iar dacă Dumnezeu a fost preaslăvit întru El şi Dumnezeu îl va preaslăvi întru El şi îndată îl va preaslăvi. Fiilor, încă puţin timp sunt cu voi. Voi Mă veţi căuta, dar, după cum am spus iudeilor că unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni -, vă spun vouă acum. Poruncă nouă dau
1 Tipicul Mare prevede o cădire mare în timpul cântării, de trei ori, a Troparului, în vederea citirii primei Evanghelii. La Evangheliile 2-7 se menţionează cădirea numai a altarului (în timp ce se cântă de două ori Sedealna, la care nu se şade, din respect pentru cădire), iar înainte de ultima Evanghelie, iarăşi cădire mare. În practică, aceste cădiri se omit, făcându-se doar cădirile mari ale Utreniei (la început şi la Cântarea a 9-a).
2 Ecteniile mici dinainte de Evangheliile Sfintelor Pătimiri nu sunt menţionate în Triod, nici în Tipicele noi greceşti, nici în Tipicul bisericesc (1976) al Patriarhiei Române, fiind omise în practică, din pricina lungimii foarte mari a acestei Denii. Totuşi, le vom menţiona între paranteze, întrucât sunt amintite de Tipicul mare şi de Liturghierul românesc (ed. 2012, pp. 384-385).
180
vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii. Doamne, L-a întrebat Simon-Petru, unde Te duci? Răspuns-a Iisus: Unde Mă duc Eu, tu nu poţi să urmezi Mie acum, dar mai târziu îmi vei urma. Petru I-a zis: Doamne, de ce nu pot să urmez Ţie acum? Sufletul meu îl voi da pentru Tine. Iisus i-a răspuns: Vei pune sufletul tău pentru Mine? Adevărat, adevărat zic ţie că nu va cânta cocoşul până ce nu te vei lepăda de Mine de trei ori. Să nu se tulbure inima voastră; credeţi în Dumnezeu, credeţi şi în Mine. În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. Iar dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Mă duc să vă pregătesc loc. Şi, dacă Mă voi duce şi vă voi pregăti loc, iarăşi voi veni şi vă voi lua la Mine, ca să fiţi şi voi unde sunt Eu. Şi unde Mă duc Eu, voi ştiţi şi ştiţi şi calea. Toma I-a zis: Doamne, nu ştim unde Te duci; şi cum putem şti calea? Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine. Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, şi pe Tatăl Meu L-aţi fi cunoscut; dar de acum îl cunoaşteţi pe El şi L-aţi şi văzut. Filip I-a zis: Doamne, arată-ne nouă pe Tatăl şi ne este de ajuns. Iisus i-a zis: De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu: Arată-ne pe Tatăl? Nu crezi tu că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl este întru Mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le grăiesc de la Mine, ci Tatăl care rămâne întru Mine face lucrările Lui. Credeţi Mie că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl întru Mine, iar de nu, credeţi-Mă pentru lucrările acestea. Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu şi mai mari decât acestea va face, pentru că Eu Mă duc la Tatăl. Şi orice veţi cere întru numele Meu, aceea voi face, ca să fie slăvit Tatăl întru Fiul. Dacă veţi cere ceva în numele Meu, Eu voi face. De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele. Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor va da vouă, ca să fie cu voi în veac, Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; voi îl cunoaşteţi, că rămâne la voi şi în voi va fi! Nu vă voi lăsa orfani; voi veni la voi. Încă puţin timp şi lumea nu Mă va mai vedea; voi
181
însă Mă veţi vedea, pentru că Eu sunt viu şi voi veţi fi vii. În ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt întru Tatăl Meu şi voi în Mine şi Eu în voi. Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui. I-a zis Iuda, nu Iscarioteanul: Doamne, ce înseamnă că Te vei arăta nouă şi nu lumii? Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi şi vom veni la el şi vom face locaş la el. Cel ce nu Mă iubeşte nu păzeşte cuvintele Mele. Dar cuvântul pe care îl auziţi nu este al Meu, ci al Tatălui care M-a trimis. Acestea vi le-am spus, fiind cu voi; dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl în numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte de toate cele ce v-am spus Eu. Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze. Aţi auzit că v-am spus: Mă duc şi voi veni la voi. De M-aţi iubi, v-aţi bucura că Mă duc la Tatăl, pentru că Tatăl este mai mare decât Mine. Şi acum v-am spus acestea înainte de a se întâmpla, ca să credeţi când se vor întâmpla. Nu voi mai vorbi multe cu voi, căci vine stăpânitorul acestei lumi, şi el nu are nimic în Mine; dar ca să cunoască lumea că Eu iubesc pe Tatăl şi precum Tatăl Mi-a poruncit, aşa fac. Ridicaţi-vă, să mergem de aici. Eu sunt viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul. Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru Mine, El o taie; şi orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte, ca mai multă roadă să aducă. Acum voi sunteţi curaţi pentru cuvântul pe care vi l-am spus. Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne în Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic. Dacă cineva nu rămâne în Mine, se aruncă afară ca mlădiţele care se usucă şi pe care oamenii le adună şi le aruncă în foc şi ard. Dacă rămâneţi întru Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, cereţi ceea ce voiţi şi se va da vouă. Întru aceasta a fost slăvit Tatăl Meu, ca să aduceţi roadă multă şi să vă faceţi ucenici ai Mei. Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi
182
Eu pe voi; rămâneţi întru dragostea Mea. Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne întru dragostea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân întru dragostea Lui. Acestea vi le-am spus, ca bucuria Mea să fie în voi şi ca bucuria voastră să fie deplină. Aceasta este porunca Mea: Să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii Mei dacă faceţi ceea ce vă poruncesc. De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute. Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi, iar roada voastră să rămână, ca Tatăl să vă dea orice-I veţi cere în numele Meu. Aceasta vă poruncesc: Să vă iubiţi unul pe altul. Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte. Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi. Iar toate acestea le vor face vouă din pricina numelui Meu, fiindcă ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis. De n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, păcat nu ar avea; dar acum n-au cuvânt de dezvinovăţire pentru păcatul lor. Cel ce Mă urăşte pe Mine urăşte şi pe Tatăl Meu. De nu aş fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut, păcat nu ar avea; dar acum M-au şi văzut şi M-au urât, şi pe Mine, şi pe Tatăl Meu. Dar (aceasta), ca să se împlinească cuvântul cel scris în Legea lor: «M-au urât pe nedrept. Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine. Şi voi mărturisiţi, pentru că de la început sunteţi cu Mine. Acestea vi le-am spus ca să nu vă poticniţi în credinţa voastră. Vă vor scoate pe voi din sinagogi; şi chiar va veni vremea când oricine vă va ucide pe voi va crede că aduce slujire lui Dumnezeu. Şi acestea le vor face pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine. Iar acestea vi
183
le-am spus ca să vă aduceţi aminte de ele, când va veni ceasul lor, că Eu vi le-am spus. Şi acestea nu vi le-am spus de la început, fiindcă eram cu voi. Dar acum Mă duc la Cel ce M-a trimis şi nimeni dintre voi nu Mă întreabă: Unde Te duci? Ci, fiindcă v-am spus acestea, întristarea a umplut inima voastră. Dar Eu vă spun adevărul: Vă este de folos să Mă duc Eu, căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, îl voi trimite la voi. Şi El, venind, va vădi lumea de păcat şi de dreptate şi de judecată. De păcat, pentru că ei nu cred în Mine; de dreptate, pentru că Mă duc la Tatăl Meu şi nu Mă veţi mai vedea; şi de judecată, pentru că stăpânitorul acestei lumi a fost judecat. Încă multe am a vă spune, dar acum nu puteţi să le purtaţi. Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul; căci nu va vorbi de la Sine, ci câte va auzi va vorbi şi cele viitoare vă va vesti. Acela Mă va slăvi, pentru că din al Meu va lua şi vă va vesti. Toate câte are Tatăl ale Mele sunt; de aceea am zis că din al Meu ia şi vă vesteşte vouă. Puţin şi nu Mă veţi mai vedea, şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl. Deci, unii dintre ucenicii Lui ziceau între ei: Ce este aceasta ce ne spune: Puţin şi nu Mă veţi mai vedea, şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea şi că Mă duc la Tatăl? Deci, ziceau: Ce este aceasta ce zice: Puţin? Nu ştim ce zice. Şi a cunoscut Iisus că voiau să-L întrebe şi le-a zis: Despre aceasta vă întrebaţi între voi, că am zis: Puţin şi nu Mă veţi mai vedea şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea? Adevărat, adevărat zic vouă că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura. Voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie. Femeia, când e să nască, se întristează, fiindcă a sosit ceasul ei; dar după ce a născut copilul, nu-şi mai aduce aminte de durere, pentru bucuria că s-a născut om în lume. Deci şi voi acum sunteţi trişti, dar iarăşi vă voi vedea şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi. Şi în ziua aceea nu Mă veţi întreba nimic. Adevărat, adevărat zic vouă: Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu, El vă va da. Până acum n-aţi cerut nimic în numele Meu. Cereţi şi veţi primi, ca bucuria voastră să fie deplină. Acestea vi le-am spus în pilde, dar vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în
184
pilde, ci pe faţă vă voi vesti despre Tatăl. În ziua aceea veţi cere în numele Meu; şi nu vă zic că voi ruga pe Tatăl pentru voi, căci însuşi Tatăl vă iubeşte pe voi, fiindcă voi M-aţi iubit pe Mine şi aţi crezut că de la Dumnezeu am ieşit. Ieşit-am de la Tatăl şi am venit în lume; iarăşi las lumea şi Mă duc la Tatăl. Au zis ucenicii Săi: Iată, acum vorbeşti pe faţă şi nu spui nicio pildă. Acum ştim că Tu ştii toate, şi nu ai nevoie să Te întrebe cineva. De aceea credem că ai ieşit de la Dumnezeu. Iisus le-a răspuns: Acum credeţi? Iată, vine ceasul, şi a şi venit, ca să vă risipiţi fiecare la ale sale şi pe Mine să Mă lăsaţi singur. Dar nu sunt singur, pentru că Tatăl este cu Mine. Acestea vi le-am grăit ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi! Eu am biruit lumea. Astfel a vorbit Iisus şi, ridicând ochii Săi la cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească, precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârşit. Şi acum, preaslăveşte-Mă Tu, Părinte, la Tine însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; căci cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit şi au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. Şi toate ale Mele sunt ale Tale şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una, precum suntem şi Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit niciunul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Acum însă Eu vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei. Eu le-am dat cuvântul
185
Tău şi lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume. Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti pe ei de cel-viclean. Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume. Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul. Precum M-ai trimis pe Mine în lume şi Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei, Eu Mă sfinţesc pe Mine însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr. Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor, ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei precum M-ai iubit pe Mine. Părinte, voiesc ca unde sunt Eu să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava Mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drepte, lumea pe Tine nu Te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care Tu M-ai iubit să fie în ei şi Eu să fiu în ei. Zicând acestea, Iisus a ieşit cu ucenicii Lui dincolo de pârâul Cedrilor, unde era o grădină, în care au intrat El şi ucenicii Săi.
Strana cântă:
Slavă îndelung-răbdării Tale, Doamne; slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!
Şi îndată se cântă Antifoanele, repetând toate troparele.
ANTIFONUL 1, glasul al 8-lea:
Mai-marii popoarelor s-au adunat împreună, asupra Domnului şi asupra Unsului Său.
Cuvânt călcător de lege au pus asupra mea. Doamne, Doamne, nu mă părăsi pe mine.
Simţirile noastre curate să le aducem înaintea lui Hristos şi, ca nişte prieteni ai Lui, sufletele să le jertfim pentru El, şi să nu ne sugrumăm cu grijile vieţii, ca Iuda, ci să strigăm în cămările sufletelor noastre: Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, izbăveşte-ne de cel viclean.
186
Slavă…, Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:
Fecioară ai născut, ceea ce nu ştii de nuntă, şi Fecioară ai rămas, Maică nenuntită; Născătoare de Dumnezeu, Marie, roagă pe Hristos, Dumnezeul nostru, să ne mântuiască pe noi.
ANTIFONUL al 2-lea, glasul al 6-lea:
Alergat-a Iuda, zicând cărturarilor celor fără de lege: Ce-mi veţi da mie şi eu îl voi da pe El vouă? Iar, în mijlocul celor ce se învoiau, Tu însuţi ai stat nevăzut, Cel asupra Căruia era uneltirea. Cunoscătorule de inimi, milostiveşte-Te spre sufletele noastre.
Cu milostenie să slujim lui Dumnezeu, ca Maria la cină, şi să nu ne agonisim iubire de argint ca Iuda, ca să fim pururea cu Hristos Dumnezeu.
Slavă…, Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:
Nu înceta, Fecioară, rugând totdeauna pe Cel pe Care L-ai născut în chip de negrăit, ca pe un Iubitor de oameni, să mântuiască din primejdii pe cei ce scapă la tine.
ANTIFONUL al 3-lea, glasul al 2-lea:
Pentru învierea lui Lazăr, Doamne, pruncii evreilor au strigat Ţie, iubitorule de oameni: Osana! Iar Iuda cel fără de lege n-a vrut să înţeleagă.
La cina Ta, Hristoase Dumnezeule, zis-ai mai înainte ucenicilor Tăi: Unul dintre voi Mă va vinde. Iar Iuda cel fără de lege n-a vrut să înţeleagă.
întrebând Ioan: Doamne, cine este cel ce Te va vinde?, l-ai dovedit pe acela prin pâine; iar Iuda cel fără de lege n-a vrut să înţeleagă.
Cu treizeci de arginţi şi cu sărutare vicleană, Te căutau iudeii să Te ucidă, Doamne; iar Iuda cel fără de lege n-a vrut să înţeleagă.
La spălarea Ta, Hristoase Dumnezeule, ai poruncit ucenicilor Tăi: Aşa să faceţi, precum vedeţi. Iar Iuda cel fără de lege n-a vrut să înţeleagă.
187
Privegheaţi şi vă rugaţi ca să nu cădeţi în ispită, zis-ai ucenicilor Tăi, Hristoase Dumnezeul nostru. Iar Iuda cel fără de lege n-a vrut să înţeleagă.
Slavă…, Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:
Mântuieşte din primejdii pe robii tăi, Născătoare de Dumnezeu, că toţi după Dumnezeu la tine scăpăm, ca şi către un zid nestricat şi folositor.
[Ectenia mică, cu ecfonisul: Că bun şi iubitor de oameni…, apoi, în timp ce preotul cădeşte Sfântul Altar, se cântă:]
SEDEALNA, glasul al 7-lea:
Ospătând la Cină pe ucenici şi cunoscând vicleşugul vânzării, ai vădit la cina aceea pe Iuda, ştiindu-l că nu se va îndrepta şi vrând să arăţi tuturor că Te-ai dat de bunăvoie, ca să răpeşti lumea de la cel străin; îndelung-Răbdătorule, slavă Ţie!
Slavă…, şi acum…, tot aceasta.
EVANGHELIA A 2-A [Preotul (diaconul) zice:
Şi pentru ca să ne învrednicim noi a asculta Sfânta Evanghelie, pe Domnul Dumnezeul nostru să-L rugăm!
Strana: Doamne, miluieşte (de trei ori).]
Preotul (diaconul): înţelepciune! Drepţi să ascultăm Sfânta Evanghelie!
Preotul: Pace tuturor!
Strana: Şi duhului tău!
Preotul: Din Sfânta Evanghelie de la Ioan citire!
Strana: Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!
Preotul (diaconul): Să luăm aminte!
Preotul citeşte, dintre uşile împărăteşti, Sfânta Evanghelie (Ioan 18:1- 28):
În vremea aceea, a ieşit Iisus cu ucenicii Lui dincolo de pârâul Cedrilor, unde era o grădină, în care au intrat El şi ucenicii Săi. Iar Iuda vânzătorul cunoştea acest loc, pentru că adesea Iisus şi ucenicii Săi se adunau acolo. Deci Iuda, luând oaste şi slujitori de la arhierei şi de la farisei, a venit acolo cu felinare şi cu făclii şi
188
cu arme. Iar Iisus, ştiind toate cele ce erau să vină asupra Lui, a ieşit şi le-a zis: Pe cine căutaţi? Răspuns-au Lui: Pe Iisus Nazarineanul. El le-a zis: Eu sunt. Iar Iuda vânzătorul era şi el cu ei. Atunci când le-a spus: Eu sunt, ei s-au dat înapoi şi au căzut la pământ. Şi iarăşi i-a întrebat: Pe cine căutaţi? Iar ei au zis: Pe Iisus Nazarineanul. Răspuns-a Iisus: V-am spus că Eu sunt. Deci, dacă Mă căutaţi pe Mine, lăsaţi pe aceştia să plece; ca să se împlinească cuvântul pe care l-a spus: Dintre cei pe care Mi i-ai dat, n-am pierdut pe niciunul. Dar Simon-Petru, având sabie, a scos-o şi a lovit pe sluga arhiereului şi i-a tăiat urechea dreaptă; iar numele slugii era Malhus. Deci, a zis Iisus lui Petru: Pune sabia în teacă. Nu voi bea, oare, paharul pe care Mi l-a dat Tatăl? Deci, ostaşii şi căpetenia a o mie de ostaşi şi slujitorii iudeilor L-au prins pe Iisus şi L-au legat. Şi L-au dus întâi la Anna, căci era socrul lui Caiafa, care era arhiereu al anului aceluia, iar Caiafa era cel ce sfătuise pe iudei că este de folos să moară un om pentru popor. Şi Simon-Petru şi un alt ucenic mergeau după Iisus. Iar ucenicul acela era cunoscut arhiereului şi a intrat împreună cu Iisus în curtea arhiereului; însă Petru a stat la poartă, afară. Deci a ieşit celălalt ucenic, care era cunoscut arhiereului, şi a vorbit cu portăreasa şi l-a adus înăuntru pe Petru. Deci, slujnica portăreasă i-a zis lui Petru: Nu cumva eşti şi tu dintre ucenicii Omului acestuia? Acela a zis: Nu sunt. Iar slugile şi slujitorii făcuseră foc şi stăteau şi se încălzeau, că era frig, şi era cu ei şi Petru, stând şi încălzindu-se. Deci, arhiereul L-a întrebat pe Iisus despre ucenicii Lui şi despre învăţătura Lui. Iisus i-a răspuns: Eu am vorbit pe faţă lumii; Eu am învăţat întotdeauna în sinagogă şi în templu, unde se adună toţi iudeii, şi nimic nu am vorbit în ascuns. De ce Mă întrebi pe Mine? Întreabă pe cei ce au auzit ce le-am vorbit. Iată, aceştia ştiu ce am spus Eu. Şi, zicând El acestea, unul din slujitorii care era de faţă I-a dat lui Iisus o palmă, zicând: Aşa răspunzi Tu arhiereului? Iisus i-a răspuns: Dacă am vorbit rău, dovedeşte că este rău, iar dacă am vorbit bine, de ce Mă loveşti? Atunci Anna L-a trimis legat la Caiafa arhiereul. Iar Simon-Petru stătea şi se încălzea. Deci i-au zis: Nu cumva şi tu eşti dintre ucenicii Lui? El s-a lepădat şi a zis: Nu sunt. Una dintre
189
slugile arhiereului, care era rudă cu cel căruia Petru îi tăiase urechea, a zis: Nu te-am văzut eu pe tine în grădină cu El? Şi iarăşi s-a lepădat Petru, şi îndată a cântat cocoşul. Deci, L-au adus pe Iisus de la Caiafa la pretoriu; şi era dimineaţă. Iar iudeii n-au intrat în pretoriu, ca să nu se spurce, ci să mănânce Paştile.
Strana cântă:
Slavă îndelung-răbdării Tale, Doamne; slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!
Apoi se cântă:
ANTIFONUL al 4-lea, glasul al 5-lea:
Astăzi Iuda lasă pe învăţătorul şi primeşte pe diavolul; se orbeşte cu patima iubirii de arginţi, cade din lumină întunecatul. Că în ce chip ar fi putut vedea cel ce a vândut pe Luminătorul pentru treizeci de arginţi? Iar nouă ne-a răsărit Cel ce a pătimit pentru lume. Către Care să grăim: Cel ce ai pătimit şi Te-ai îndurat de oameni, slavă Ţie!
Astăzi Iuda se leapădă de cinstea lui Dumnezeu şi se înstrăinează de har; fiind ucenic, se face vânzător; în obicei prietenesc ascunde vicleşug şi nebuneşte socoteşte că este mai bine a sluji iubirii de arginţi decât dragostei Stăpânului, făcându-se călăuză adunării celei fără de lege. Iar noi, având mântuire pe Hristos, pe Acesta să-L slăvim.
Să dobândim iubirea de fraţi, ca nişte fraţi întru Hristos, iar nu nemilostivire către cei de aproape ai noştri. Ca să nu ne osândim ca sluga cea nemilostivă pentru bani, şi ca Iuda căindu-ne fără de niciun folos.
Slavă…, Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:
Preaslăvite lucruri s-au grăit de tine pretutindeni, Născătoare de Dumnezeu, Marie; că ai născut după trup pe Făcătorul tuturor, prealăudată care nu ştii de nuntă.
ANTIFONUL al 5-lea, glasul al 6-lea:
Ucenicul tocmea preţul învăţătorului şi a vândut pe Domnul pentru treizeci de arginţi cu sărutare vicleană, dându-L pe El celor fără de lege, spre moarte.
190
Astăzi Făcătorul cerului şi al pământului a zis ucenicilor Săi: S-a apropiat ceasul şi a sosit Iuda, cel ce Mă vinde; nimeni să nu se lepede de Mine, văzându-Mă pe Cruce în mijlocul a doi tâlhari. Că pătimesc ca un om, şi mântuiesc ca un iubitor de oameni pe cei ce cred în Mine.
Slavă…, Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:
Ceea ce ai zămislit în chip de negrăit în veacul cel mai de pe urmă, şi ai născut pe Ziditorul tău, pe Acela roagă-L să mântuiască sufletele noastre.
ANTIFONUL al 6-lea, glasul al 7-lea:
Astăzi veghează Iuda să vândă pe Domnul, pe Mântuitorul lumii, Cel mai înainte de veci, pe Cel ce a săturat mulţimea de oameni cu cinci pâini. Astăzi cel fără de lege se leapădă de învăţătorul; şi fiind ucenic a dat pe Stăpânul, a vândut cu bani pe Cel ce a săturat cu mană pe om.
Astăzi au pironit pe Cruce iudeii pe Domnul, Care a tăiat marea cu toiagul şi i-a povăţuit în pustie. Astăzi au împuns cu suliţa coasta Celui ce a rănit Egiptul cu bătăi pentru ei, şi au adăpat cu fiere pe Cel ce le-a plouat mană de mâncare.
Doamne, venind spre Pătimirea cea de voie, ai zis ucenicilor Tăi: De n-aţi putut priveghea un ceas împreună cu Mine, cum v-aţi făgăduit că veţi muri pentru Mine? Vedeţi măcar pe Iuda cum nu doarme, ci se nevoieşte să Mă dea celor fără de lege. Sculaţi de vă rugaţi! Să nu se lepede cineva de Mine, văzându-Mă pe Cruce. Îndelung-Răbdătorule, slavă Ţie.
Slavă…, Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:
Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ai încăput în pântecele tău pe Cel neîncăput în ceruri! Bucură-te, Fecioară, propovăduirea Prorocilor, din care ne-a strălucit nouă Emanuel! Bucură-te, Maica lui Hristos Dumnezeu!
[Ectenia mică, cu ecfonisul: Că s-a sfinţit şi s-a preaslăvit preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Tău, al Tatălui şi al Fiului…, apoi:]
191
SEDEALNA, glasul al 7-lea:
Ce pricină te-a făcut, Iuda, vânzător al Mântuitorului? Au doară te-a despărţit de ceata Apostolilor? Au doară te-a lipsit de harul tămăduirilor?Au doară cinând împreună cu ceilalţi, pe tine te-a gonit de la masă? Au doară picioarele celorlalţi le-a spălat, iar ale tale nu le-a băgat în seamă? O, de cât bine te-ai făcut uitător! Iată, gândul tău cel nemulţumitor se vădeşte, iar îndelungă-răbdarea cea neasemănată şi mare mila Mântuitorului se propovăduieşte.
Slavă…, Şi acum…, tot aceasta.
EVANGHELIA A 3-A
[Preotul (diaconul) zice:
Şi pentru ca să ne învrednicim noi a asculta Sfânta Evanghelie, pe Domnul Dumnezeul nostru să-L rugăm!
Strana: Doamne, miluieşte (de trei ori).]
Preotul (diaconul): înţelepciune! Drepţi să ascultăm Sfânta Evanghelie!
Preotul: Pace tuturor!
Strana: şi duhului tău!
Preotul: Din Sfânta Evanghelie de la Matei citire!
Strana: Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!
Preotul (diaconul): Să luăm aminte!
Preotul citeşte, dintre uşile împărăteşti, Sfânta Evanghelie (Matei 26
În vremea aceea, prinzând pe Iisus, ostaşii L-au dus la Caiafa arhiereul, unde erau adunaţi cărturarii şi bătrânii. Iar Petru îl urma de departe, până a ajuns la curtea arhiereului şi, intrând înăuntru, şedea cu slugile, ca să vadă sfârşitul. Iar arhiereii, bătrânii şi tot sinedriul căutau mărturie mincinoasă împotriva lui Iisus, ca să-L omoare. Şi n-au găsit, deşi veniseră mulţi martori mincinoşi. Mai pe urmă, însă, au venit doi şi au spus: Acesta a zis: Pot să dărâm templul lui Dumnezeu şi în trei zile să-l clădesc. Şi ridicându-se, arhiereul I-a zis: Nu răspunzi nimic la ceea ce mărturisesc
192
aceştia împotriva Ta? Dar Iisus tăcea. Atunci arhiereul I-a zis: Te jur pe Dumnezeul cel viu să ne spui nouă dacă eşti Tu Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Iisus i-a răspuns: Tu ai zis. Şi vă spun încă: De acum veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta Puterii şi venind pe norii cerului. Atunci arhiereul şi-a sfâşiat hainele, zicând: A hulit! Ce ne mai trebuie martori? Iată, acum aţi auzit blasfemia Lui. Ce vi se pare? Iar ei răspunzând, au zis: Este vinovat de moarte. Şi au scuipat în obrazul Lui, bătându-L cu pumnii, iar unii îi dădeau palme, zicând: Proroceşte-ne, Hristoase, cine este cel ce Te-a lovit? Iar Petru şedea afară, în curte. Şi o slujnică s-a apropiat de el, zicând: Şi tu erai cu Iisus Galileeanul. Dar el s-a lepădat înaintea tuturor, zicând: Nu ştiu ce zici. Şi, ieşind el la poartă, l-a văzut altă slujnică şi a zis celor de acolo: Şi acesta era cu Iisus Nazarineanul. Şi iarăşi s-a lepădat cu jurământ: Nu cunosc pe omul acesta. Iar după puţin, apropiindu-se cei ce stăteau acolo, au zis lui Petru: Cu adevărat şi tu eşti dintre ei, căci şi graiul tău te vădeşte. Atunci el a început a se blestema şi a se jura: Nu cunosc pe omul acesta. Şi îndată a cântat cocoşul. Atunci, Petru şi-a adus aminte de cuvântul lui Iisus, Care zisese: Mai înainte de a cânta cocoşul, de trei ori te vei lepăda de Mine. Şi, ieşind afară, Petru a plâns cu amar.
Strana cântă:
Slavă îndelung-răbdării Tale, Doamne; slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!
Apoi se cântă:
ANTIFONUL al 7-lea, glasul al 8-lea:
Doamne, răbdând toate, aşa ai zis celor fără de lege ce Te-au prins: De aţi şi rănit pe Păstorul, şi aţi risipit cele douăsprezece oi, pe ucenicii Mei, dar aş fi putut să aduc înainte mai mult decât douăsprezece legiuni de îngeri. Dar rabd îndelung, ca să se împlinească cele ce am arătat vouă prin prorocii Mei, cele nearătate şi ascunse. Doamne, slavă Ţie!
De trei ori tăgăduindu-Te Petru, îndată a cunoscut ceea ce s-a zis lui; dar Ţi-a adus Ţie lacrimi de pocăinţă. Doamne, fii mie milostiv şi mă mântuieşte pe mine!
193
Slavă…, Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:
Ca pe ceea ce este uşă de mântuire, şi grădină veselitoare, şi nor al luminii celei veşnice, să lăudăm toţi pe Sfânta Fecioară, zicându-i: Bucură-te!
ANTIFONULal 8-lea, glasul al 2-lea:
Spuneţi, călcătorilor de lege, ce aţi auzit de la Mântuitorul nostru? Au n-a dat El legea şi învăţăturile Prorocilor? Dar cum aţi gândit să daţi lui Pilat pe Dumnezeu, Cuvântul cel din Dumnezeu, şi Izbăvitorul sufletelor noastre?
Să se răstignească!, strigau cei ce se îndestulau pururea cu darurile Tale, şi cereau pe făcătorul de rele în locul Făcătorului de bine, ucigaşii drepţilor. Iar Tu tăceai, Hristoase, suferind necuviinţa lor, vrând să pătimeşti şi să ne mântuieşti pe noi, ca un iubitor de oameni.
Slavă…, Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:
Pentru că nu avem îndrăznire pentru multele noastre păcate, tu pe Cel ce S-a născut din tine roagă-L, Născătoare de Dumnezeu Fecioară; că mult poate rugăciunea Maicii, spre îmblânzirea Stăpânului. Nu trece cu vederea rugăciunile păcătoşilor, Preacurată; că milostiv este, şi poate să mântuiască, Cel ce a primit a pătimi pentru noi.
ANTIFONUL al 9-lea, glasul al 3-lea:
Pus-au treizeci de arginţi preţul Celui preţuit, pe Care L-au preţuit fiii lui Israel; privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu cădeţi în ispită, că duhul este osârduitor, iar trupul neputincios; pentru aceasta, privegheaţi.
Datu-Mi-au spre mâncarea Mea fiere, şi în setea Mea M-au adăpat cu oţet; iar Tu, Doamne, înviază-Mă şi le voi răsplăti lor.
Slavă…, Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:
Noi, cei din neamuri, te lăudăm pe tine, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, că ai născut pe Hristos, Dumnezeul nostru, Cel ce prin tine a liberat pe oameni din blestem.
[Ectenia mică, cu ecfonisul: Că Tu eşti Dumnezeul nostru şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum…, apoi:]
194
SEDEALNA, glasul al 8-lea:
O, cum Iuda, cel ce era oarecând ucenic, a gândit vânzare asupra Ta! A cinat împreună cu vicleşug, vicleanul şi nedreptul, şi mergând a zis preoţilor: Ce-mi veţi da mie şi eu voi da vouă pe Acela, Care a stricat legea şi a spurcat sâmbăta? Îndelung-Răbdătorule Doamne, slavă Ţie!
Slavă…, Şi acum…, tot aceasta.
EVANGHELIA A 4-A
[Preotul (diaconul) zice:
Şi pentru ca să ne învrednicim noi a asculta Sfânta Evanghelie, pe Domnul Dumnezeul nostru să-L rugăm!
Strana: Doamne, miluieşte (de trei ori).]
Preotul (diaconul): înţelepciune! Drepţi să ascultăm Sfânta Evanghelie!
Preotul: Pace tuturor!
Strana: şi duhului tău!
Preotul: Din Sfânta Evanghelie de la Ioan citire!
Strana: Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!
Preotul (diaconul): Să luăm aminte!
Preotul citeşte, dintre uşile împărăteşti, Sfânta Evanghelie (Ioan 18: 28-40; 19:1-16):
În vremea aceea, au adus pe Iisus de la Caiafa în pretoriu; şi era dimineaţă. Iar iudeii n-au intrat în pretoriu, ca să nu se spurce, ci să mănânce Paştile. Deci, Pilat a ieşit la ei afară şi le-a zis: Ce învinuire aduceţi Omului acestuia? Ei au răspuns şi i-au zis: Dacă Acesta n-ar fi răufăcător, nu ţi L-am fi dat ţie. Deci le-a zis Pilat: Luaţi-L voi şi judecaţi-L după legea voastră. Iudeii însă i-au răspuns: Nouă nu ne este îngăduit să omorâm pe nimeni; ca să se împlinească acel cuvânt, pe care îl spusese Iisus, însemnând cu ce moarte avea să moară. Deci, Pilat a intrat iarăşi în pretoriu şi a chemat pe Iisus şi I-a zis: Tu eşti împăratul iudeilor? Răspuns-a Iisus: De la tine însuţi zici aceasta, sau alţii ţi-au spus-o despre Mine? Pilat a răspuns: Nu cumva sunt eu iudeu? Poporul Tău şi arhiereii Te-au dat mie. Ce ai făcut? Iisus a răspuns: împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta,
195
slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor. Dar acum împărăţia Mea nu este de aici. Deci, I-a zis Pilat: Aşadar, Tu eşti împărat? Răspuns-a Iisus: Tu zici că Eu sunt împărat. Eu spre aceasta M-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie pentru adevăr; oricine este din adevăr ascultă glasul Meu. Pilat I-a zis: Ce este adevărul? Şi, zicând aceasta, a ieşit iarăşi la iudei şi le-a zis: Eu nu găsesc în El nicio vină; dar este la voi obiceiul ca la Paşti să vă eliberez pe un vinovat. Voiţi, deci, să vă eliberez pe împăratul iudeilor? Ei însă au strigat iarăşi, zicând: Nu pe Acesta, ci pe Baraba. Iar Baraba era tâlhar. Atunci Pilat a luat pe Iisus şi L-a biciuit. Şi ostaşii, împletind cunună din spini, i-au pus-o pe cap şi L-au îmbrăcat cu o mantie purpurie. Şi veneau către El şi ziceau: Bucură-te, împăratul iudeilor! Şi-I dădeau palme. Deci a ieşit iarăşi afară Pilat şi le-a zis: Iată, vi-L aduc pe El afară, ca să ştiţi că nu găsesc în El nicio vină. Şi a ieşit Iisus afară, purtând cununa de spini şi mantia purpurie. Şi le-a zis Pilat: Iată Omul! Iar când L-au văzut arhiereii şi slujitorii, au strigat, zicând: Răstigneşte-L! Răstigneşte-L! Zis-a lor Pilat: Luaţi-L voi şi răstigniţi-L, căci eu nu-I găsesc nicio vină. Iudeii i-au răspuns: Noi avem Lege, şi după Legea noastră El trebuie să moară, că S-a făcut pe Sine Fiu al lui Dumnezeu. Deci, când a auzit Pilat acest cuvânt, mai mult s-a temut. Şi a intrat iarăşi în pretoriu şi I-a zis lui Iisus: De unde eşti Tu? Iar Iisus nu i-a dat niciun răspuns. Deci Pilat I-a zis: Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că am putere să Te eliberez şi putere am să Te răstignesc? Iisus a răspuns: N-ai avea nicio putere asupra Mea dacă nu ţi-ar fi fost dat ţie de sus. De aceea, cel ce M-a predat ţie mai mare păcat are. Pentru aceasta, Pilat căuta să-L elibereze; dar iudeii strigau zicând: Dacă îl eliberezi pe Acesta, nu eşti prieten al cezarului. Oricine se face pe sine împărat este împotriva cezarului. Deci Pilat, auzind cuvintele acestea, L-a dus afară pe Iisus şi a şezut pe scaunul de judecată, în locul numit «pardosit cu pietre, iar evreieşte Gabbata. Şi era Vinerea Paştilor, cam la al şaselea ceas, şi a zis Pilat iudeilor: Iată împăratul vostru! Deci au strigat aceia: Ia-l! Ia-l! Răstigneşte-L! Pilat le-a zis: Să răstignesc pe împăratul vostru? Arhiereii au răspuns: Nu avem împărat decât numai pe cezarul. Atunci L-a dat lor, ca să-L răstignească.
196
Strana cântă:
Slavă îndelung-răbdării Tale, Doamne; slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!
Apoi se cântă:
ANTIFONUL al 10-lea, glasul al 6-lea:
Cel ce Se îmbracă cu lumina ca şi cu o haină, stat-a gol la judecată, şi a primit palme peste obraz din mâinile pe care le-a zidit. Şi poporul cel călcător de lege a răstignit pe Domnul slavei pe Cruce. Atunci s-a rupt catapeteasma Templului; soarele s-a întunecat, nesuferind să vadă batjocorit pe Dumnezeu, de Care se cutremură toate. Aceluia să ne închinăm.
Ucenicul s-a lepădat, iar tâlharul a strigat: Pomeneşte-mă, Doamne, întru împărăţia Ta!
Slavă…, Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:
împacă lumea, Doamne, Cel ce bine ai voit a lua trup din Fecioară pentru robi; ca să Te lăudăm cu un glas, iubitorule de oameni.
ANTIFONUL al 11-lea, glasul al 6-lea:
Pentru binele pe care l-ai făcut, Hristoase, poporului evreu, Te-au osândit să Te răstignească, adăpându-Te cu oţet şi fiere. Ci le dă lor, Doamne, după faptele lor, că n-au cunoscut milostivirea Ta.
N-au fost îndestulate, Hristoase, mulţimile iudaice cu vânzarea, ci încă clătinau cu capetele, aducându-Ţi batjocură şi hulă. Ci le dă lor, Doamne, după faptele lor, pentru că au gândit asupra Ta deşertăciune.
Nici pământul care s-a cutremurat, nici pietrele care s-au despicat, n-au plecat pe iudei; nici catapeteasma Templului, nici învierea morţilor. Ci le dă lor, Doamne, după faptele lor, că au gândit asupra Ta deşertăciune.
Slavă…, Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:
Ştim că S-a întrupat din tine Dumnezeu, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce una eşti curată, una binecuvântată; pentru aceasta lăudându-te neîncetat, pe tine te mărim.
197
ANTIFONUL al 12-lea, glasul al 8-lea:
Acestea zice Domnul către iudei: Poporul Meu, ce am făcut vouă? Sau cu ce v-am supărat? Pe orbii voştri i-am luminat, pe cei leproşi i-am curăţit, pe bărbatul cel ce era în pat l-am îndreptat. Poporul Meu, ce am făcut vouă? şi cu ce Mi-aţi răsplătit? În loc de mană, cu fiere; în loc de apă, cu oţet; în loc ca să Mă iubiţi, pe Cruce M-aţi pironit. De acum nu voi mai răbda; chema-voi neamurile Mele, şi acelea Mă vor preaslăvi împreună cu Tatăl şi cu Duhul, şi Eu le voi dărui viaţă veşnică.
Astăzi catapeteasma Templului se rupe, spre mustrarea călcătorilor de lege, şi soarele îşi ascunde razele sale, văzând pe Stăpânul răstignit.
Legiuitori ai lui Israel, iudei şi farisei, ceata Apostolilor strigă către voi: Iată, Templul pe Care l-aţi stricat voi; iată, Mielul pe Care L-aţi răstignit, şi L-aţi dat mormântului. Dar a înviat cu puterea Sa. Nu vă înşelaţi, iudei, că El este Cel ce v-a izbăvit prin mare şi v-a hrănit în pustie. Acesta este viaţa, lumina şi pacea lumii.
Slavă…, Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:
Bucură-te, uşa împăratului slavei, prin care a trecut însuşi cel Preaînalt, şi a lăsat-o iarăşi pecetluită, spre mântuirea sufletelor noastre!
[Ectenia mică, cu ecfonisul: Fie stăpânirea împărăţiei Tale binecuvântată şi preaslăvită, a Tatălui şi a Fiului şi…, apoi:]
SEDEALNA, glasul al 8-lea:
Când ai stat înaintea Caiafei, Dumnezeule, şi ai fost dat lui Pilat Tu, Judecătorul, puterile cereşti s-au clătinat de frică; şi când Te-ai înălţat pe lemn în mijlocul a doi tâlhari, ai fost socotit cu cei fără de lege, Cel ce eşti fără de păcate, ca să mântuieşti pe om. Îndelung-Răbdătorule, Doamne, slavă Ţie!
Slavă…, Şi acum…, tot aceasta.
198
EVANGHELIA A 5-A
[Preotul (diaconul) zice:
Şi pentru ca să ne învrednicim noi a asculta Sfânta Evanghelie, pe Domnul Dumnezeul nostru să-L rugăm!
Strana: Doamne, miluieşte (de trei ori).]
Preotul (diaconul): înţelepciune! Drepţi să ascultăm Sfânta Evanghelie!
Preotul: Pace tuturor!
Strana: Şi duhului tău!
Preotul: Din Sfânta Evanghelie de la Matei citire!
Strana: Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!
Preotul (diaconul): Să luăm aminte!
Preotul citeşte, dintre uşile împărăteşti, Sfânta Evanghelie (Matei 27:
În vremea aceea, văzând că Iisus a fost osândit la moarte,
Iuda, cel ce L-a vândut, s-a răzgândit şi a adus înapoi arhiereilor şi bătrânilor cei treizeci de arginţi, zicând: Am greşit, vânzând sânge nevinovat. Ei i-au zis: Ce ne priveşte pe noi? Tu vei vedea. Şi el, aruncând arginţii în templu, a plecat şi, ducându-se, s-a spânzurat. Iar arhiereii, luând banii, au zis: Nu se cuvine să-i punem în vistieria templului, deoarece sunt preţ de sânge. Şi ţinând ei sfat, au cumpărat cu ei Ţarina Olarului, pentru îngroparea străinilor. Pentru aceea s-a numit ţarina aceea Ţarina Sângelui până în ziua de astăzi. Atunci s-a împlinit cuvântul spus de Ieremia prorocul, care zice: «Şi au luat cei treizeci de arginţi, preţul Celui preţuit, pe care L-au preţuit fiii lui Israel, şi i-au dat pe Ţarina Olarului, după cum mi-a spus mie Domnul. Iar Iisus stătea înaintea dregătorului. Şi L-a întrebat dregătorul, zicând: Tu eşti împăratul iudeilor? Iar Iisus i-a răspuns: Tu zici. Şi, la învinuirile aduse Lui de către arhierei şi bătrâni, nu răspundea nimic. Atunci I-a zis Pilat: Nu auzi câte mărturisesc ei împotriva Ta? Şi nu i-a răspuns lui niciun cuvânt, încât dregătorul se mira foarte mult. La sărbătoarea Paştilor, dregătorul avea obiceiul să elibereze mulţimii un întemniţat, pe care-l voiau. Şi aveau atunci un vinovat vestit, care se numea Baraba. Deci, fiind ei adunaţi, Pilat le-a zis:
199
Pe cine voiţi să vi-l eliberez, pe Baraba sau pe Iisus, Care se zice Hristos? Că ştia că din invidie L-au dat în mâna lui. Şi pe când stătea Pilat în scaunul de judecată, femeia lui i-a trimis acest cuvânt: Nimic să nu-I faci Dreptului Aceluia, că mult am suferit azi, în vis, pentru El. Însă arhiereii şi bătrânii au îndemnat mulţimile ca să ceară pe Baraba, iar pe Iisus să-L piardă. Iar dregătorul, răspunzând, le-a zis: Pe care dintre cei doi voiţi să vă eliberez? Iar ei au răspuns: Pe Baraba. Şi Pilat le-a zis: Dar ce voi face cu Iisus, Care se cheamă Hristos? Toţi au răspuns: Să fie răstignit! A zis iarăşi Pilat: Dar ce rău a făcut? Ei însă mai tare strigau şi ziceau: Să fie răstignit! Şi, văzând Pilat că nimic nu foloseşte, ci mai mare tulburare se face, luând apă, şi-a spălat mâinile înaintea mulţimii, zicând: Nevinovat sunt de sângele Acestui Drept. Voi veţi vedea. Şi răspunzând tot poporul, a zis: Sângele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri! Atunci Le-a eliberat pe Baraba, iar pe Iisus L-a biciuit şi L-a dat să fie răstignit. Atunci ostaşii dregătorului, ducând pe Iisus în pretoriu, au adunat în jurul Lui toată cohorta şi, dezbrăcându-L de hainele Lui, I-au pus o hlamidă roşie. Şi împletind o cunună de spini, I-au pus-o pe cap şi, în mâna Lui cea dreaptă, trestie; şi, îngenunchind înaintea Lui, îşi băteau joc de El, zicând: Bucură-Te, împăratul iudeilor! Şi scuipând asupra Lui, au luat trestia şi-L băteau peste cap. Iar după ce L-au batjocorit aşa, L-au dezbrăcat de hlamidă, L-au îmbrăcat cu hainele Lui şi L-au dus să-L răstignească. Şi, ieşind, au găsit pe un om din Cirene, cu numele Simon; pe acesta l-au silit să ducă crucea lui Iisus.
Strana cântă:
Slavă îndelung-răbdării Tale, Doamne; slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!
Apoi se cântă:
ANTIFONUL al 13-lea, glasul al 6-lea:
Adunarea iudeilor Te-a cerut la Pilat să Te răstignească, Doamne. Şi neaflând vină întru Tine, a slobozit pe vinovatul Baraba; iar pe Tine, Cel drept, Te-a judecat spre pierdere, agonisindu-şi păcatul uciderii. Ci dă-le lor, Doamne, răsplătirea lor, că au cugetat asupra Ta cele deşarte.
200
Cel de Care toate se înfricoşează şi se cutremură, şi pe Care toată limba îl laudă, pe Hristos, puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu, preoţii L-au lovit cu palme peste obraz şi i-au dat fiere. Şi toate a primit a le pătimi, vrând să ne mântuiască pe noi de fărădelegile noastre, cu sângele Său, ca un iubitor de oameni.
Slavă…, Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:
Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ai născut prin cuvânt, mai presus de cuvânt, pe Făcătorul tău, pe Acela roagă-L să mântuiască sufletele noastre.
ANTIFONUL al 14-lea, glasul al 8-lea:
Doamne, Cel ce ai primit însoţitor pe tâlhar, care şi-a întinat mâinile în sânge, numără-ne şi pe noi împreună cu el, ca un bun şi de oameni iubitor.
Puţin glas a slobozit tâlharul pe cruce, şi mare credinţă a aflat, într-o clipă s-a mântuit, şi întâi el deschizând uşile raiului, a intrat. Cel ce ai primit pocăinţa aceluia, Doamne, slavă Ţie!
Slavă…, Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:
Bucură-te, ceea ce ai primit prin înger bucuria lumii! Bucură-te, ceea ce ai născut pe Făcătorul tău şi Domnul! Bucură-te, ceea ce te-ai învrednicit a fi Maică a lui Hristos Dumnezeu!
ANTIFONUL al 15-lea, glasul al 6-lea:
Acesta se cântă de amândouă stranele împreună, stih după Stih: stihurile sunt indicate prin asteriscuri. Şi se trag clopotele, iar, când se cântă: Astăzi a fost răstignit pe lemn, Cel ce a aşezat pământul pe ape…, preotul, luând pe umeri Sfânta Cruce, iese pe uşa dinspre miazănoapte3, apoi o aşază în mijlocul bisericii spre închinare. O cădeşte împrejur de trei ori, apoi face două metanii, sărută Sfânta Cruce şi mai face o metanie mare, în timp ce la strană se continuă cântarea Antifonului.
Astăzi a fost răstignit pe lemn Cel ce a aşezat pământul pe ape (de trei ori). Cu cunună de spini a fost încununat împăratul
3 Există obiceiul ca preotul. În timp ce iese, sau de pe solee, să rostească întâi stihira întreagă apoi să fie cântată de strană (sau să o rostească pe stihuri, aşa cum sunt marcate cu asterisc, după fiecare rostire a preotului strana cântând conţinutul stihului).
201
îngerilor. Cu porfiră mincinoasă a fost îmbrăcat Cel ce îmbracă cerul cu nori. Lovire peste obraz a luat Cel ce a izbăvit în Iordan pe Adam. Cu piroane a fost pironit Mirele Bisericii. Cu suliţa a fost împuns Fiul Fecioarei! Închinămu-ne Pătimirilor Tale, Hristoase (de trei ori). Arată-ne nouă şi slăvită învierea Ta.
Să nu prăznuim ca iudeii, că Paştile noastre, Hristos, pentru noi S-a jertfit. Ci să ne curăţim pe noi înşine de toată întinăciunea şi curat să ne rugăm Lui: înviază, Doamne, mântuieşte-ne pe noi, ca un iubitor de oameni.
Crucea Ta, Doamne, este viaţă şi înviere poporului Tău; şi spre ea nădăjduind, Te lăudăm pe Tine, Dumnezeul nostru; Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, miluieşte-ne pe noi.
Slavă…, Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:
Văzându-Te, Hristoase, răstignit ceea ce Te-a născut a grăit: Ce taină străină este aceasta ce văd, Fiul meu? Cum mori fiind pironit cu trupul pe lemn, Dătătorule de viaţă?
[Ectenia mică, cu ecfonisul: Că s-a binecuvântat numele Tău şi s-a preaslăvit împărăţia Ta: a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum…, apoi:]
SEDEALNA, glasul al 4-lea:
Răscumpăratu-ne-ai pe noi din blestemul legii cu scump sângele Tău, pe cruce fiind pironit şi cu suliţa împuns, nemurire ai izvorât oamenilor, Mântuitorul nostru, slavă Ţie.
Slavă…, Şi acum…, tot aceasta.
EVANGHELIA A 6-A [Preotul (diaconul) zice:
Şi pentru ca să ne învrednicim noi a asculta Sfânta Evanghelie, pe Domnul Dumnezeul nostru să-L rugăm!
Strana: Doamne, miluieşte (de trei ori).]
Preotul (diaconul): înţelepciune! Drepţi să ascultăm Sfânta Evanghelie! Preotul: Pace tuturor!
Strana: Şi duhului tău!
Preotul: Din Sfânta Evanghelie de la Marcu citire!
Strana: Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!
202
Preotul (diaconul): Să luăm aminte!
Preotul citeşte, dintre uşile împărăteşti, Sfânta Evanghelie (Marcu 15: 16-32):
În vremea aceea, au adus ostaşii pe Iisus înăuntrul curţii, adică în pretoriu, şi au adunat toată cohorta. Şi L-au îmbrăcat cu porfiră şi, împletind o cunună de spini, i-au pus-o pe cap. Apoi au început să se plece în faţa Lui, zicând: Bucură-Te, împăratul iudeilor! Şi-L băteau peste cap cu o trestie şi-L scuipau şi, căzând în genunchi, I se închinau. Iar după ce L-au batjocorit aşa, L-au dezbrăcat de porfiră şi L-au îmbrăcat cu hainele Lui, apoi L-au dus afară ca să-L răstignească. Şi au silit pe un trecător care venea din ţarină, pe Simon Cirineul, tatăl lui Alexandru şi al lui Ruf, să ducă crucea Lui. Şi L-au dus la locul zis Golgota, care se tălmăceşte «Locul Căpăţânii. Şi i-au dat să bea vin amestecat cu smirnă, dar El n-a luat. Şi L-au răstignit şi au împărţit între ei hainele Lui, aruncând sorţi pentru ele, ca să ştie ce să ia fiecare. Iar când L-au răstignit, era ceasul al treilea. Şi vina Lui era scrisă deasupra: împăratul iudeilor. Şi împreună cu El au răstignit doi tâlhari: unul de-a dreapta şi altul de-a stânga Lui. Atunci s-a împlinit Scriptura care zice: «Cu cei fără de lege a fost socotit. Iar cei ce treceau pe acolo îl huleau, clătinându-şi capetele şi zicând: Tu, Cel care dărâmi templul şi în trei zile îl zideşti, mântuieşte-Te pe Tine însuţi şi coboară-Te de pe cruce! Asemenea încă şi arhiereii, batjocorindu-L între ei, împreună cu cărturarii ziceau: Pe alţii i-a mântuit, dar pe Sine nu poate să Se mântuiască! El, Hristos, împăratul lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce, ca să vedem şi să credem în EL
Strana cântă:
Slavă îndelung-răbdării Tale, Doamne; slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!
Apoi se cântă Fericirile. Se pun nouă stihiri, glasul al 4-lea: întru împărăţia Ta pomeneşte-ne pe noi, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta.
Fericiţi cei săraci cu duhul, că a acelora este împărăţia cerurilor.
Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.
Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.
Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetoşează de dreptate, că aceia se vor sătura.
203
Prin lemn a fost izgonit Adam din rai, iar, prin lemnul Crucii, tâlharul în rai s-a sălăşluit. Că acela gustând, a călcat porunca Făcătorului; iar acesta împreună răstignindu-se, a mărturisit Dumnezeu pe Cel ce Se tăinuia. Pomeneşte-ne şi pe noi, Mântuitorule, întru împărăţia Ta.
Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.
Pe Făcătorul Legii L-au cumpărat cei fără de lege de la ucenic şi, ca pe un călcător de lege, L-au pus de faţă înaintea judecăţii lui Pilat, strigând: Răstigneşte-L!, pe Cel ce le-a dat lor mană în pustie. Iar noi urmând tâlharului celui drept, să grăim cu credinţă: Pomeneşte-ne şi pe noi, Mântuitorule, întru împărăţia Ta.
Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.
Mulţimea ucigătorilor de Dumnezeu, neamul iudeilor cel fără de lege, nebuneşte striga către Pilat: Răstigneşte pe Hristos, Cel nevinovat! Şi mai vârtos cereau ei pe Baraba. Iar noi grăim cu glasul tâlharului celui recunoscător: Pomeneşte-ne şi pe noi, Mântuitorule, întru împărăţia Ta.
Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
Coasta Ta cea purtătoare de viaţă, revărsându-se ca un izvor din Eden, adapă, Hristoase, Biserica Ta, ca pe un rai cuvântător; de unde împărţindu-se ca la început în patru Evanghelii, adapă lumea veselind făptura şi învăţând neamurile să se închine cu credinţă împărăţiei Tale.
Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a acelora este împărăţia cerurilor.
Răstignitu-Te-ai pentru mine, ca să-mi izvorăşti mie iertare; împunsu-Te-ai în coastă, ca să-mi ţâşneşti pâraie de viaţă; cu piroane Te-ai pironit, ca, prin adâncul Pătimirilor Tale, crezând eu înălţimii puterii Tale, să-Ţi cânt: Dătătorule de viaţă, Hristoase, slavă şi Crucii Tale, şi Pătimirii Tale, Mântuitorule.
Fericiţi veţi fi când, din pricina Mea, vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi, minţind, vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră.
Când Te-ai răstignit, Hristoase, toată făptura văzându-Te s-a cutremurat; temeliile pământului s-au clătinat de frica puterii
204
Tale, luminătorii s-au ascuns, şi catapeteasma Templului s-a rupt, munţii s-au cutremurat şi pietrele s-au despicat, şi tâlharul cel credincios grăieşte cu noi, Mântuitorule: Pomeneşte-ne întru împărăţia Ta!
Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri!
Zapisul nostru l-ai rupt, Doamne, şi socotindu-Te între cei morţi, ai legat pe tiranul cel de acolo, scăpând pe toţi din legăturile morţii, cu învierea Ta; prin care ne-am luminat, Doamne, iubitorule de oameni, şi grăim Ţie: Pomeneşte-ne şi pe noi, Mântuitorule, întru împărăţia Ta.
Slavă…, a Treimii:
Pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, toţi credincioşii cu un gând după vrednicie a slăvi să ne rugăm; Unimea Dumnezeirii ce este în trei ipostasuri, care rămâne neamestecată, singură prin sine, nedespărţită şi neapropiată, prin care ne izbăvim de focul pedepsei.
Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:
Pe Maica Ta, Hristoase, care Te-a născut fără de sămânţă după trup, şi a rămas cu adevărat Fecioară nestricată şi după naştere, pe aceasta aducem Ţie spre rugăciune, Stăpâne mult-Milostive, ca să se dăruiască iertare de greşeli celor ce strigă pururea: Pomeneşte-ne şi pe noi, Mântuitorule, întru împărăţia Ta.
[Ectenia mică, cu ecfonisul: Că Tu eşti sfinţirea noastră şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui…, apoi:]
Preotul (diaconul): înţelepciune! Să luăm aminte!
Strana cântă:
PROCHIMEN, glasul al 4-lea:
împărţit-au hainele Mele între ei şi pentru cămaşa Mea au aruncat sorţi (Psalm 21: 20).
Stih: Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, ia aminte la mine; pentru ce M-ai părăsit? (Psalm 21:1).
205
EVANGHELIA A 7-A [Preotul (diaconul) zice:
Şi pentru ca să ne învrednicim noi a asculta Sfânta Evanghelie, pe Domnul Dumnezeul nostru să-L rugăm!
Strana: Doamne, miluieşte (de trei ori).]
Preotul (diaconul): înţelepciune! Drepţi să ascultăm Sfânta Evanghelie!
Preotul: Pace tuturor!
Strana: şi duhului tău!
Preotul: Din Sfânta Evanghelie de la Matei citire!
Strana: Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!
Preotul (diaconul): Să luăm aminte!
Preotul citeşte, dintre uşile împărăteşti, Sfânta Evanghelie (Matei 27, 33-54):
În vremea aceea, venind la locul numit Golgota, care înseamnă «Locul Căpăţânii, ostaşii i-au dat lui Iisus să bea vin amestecat cu fiere; şi, gustând, nu a voit să bea. Iar, după ce L-au răstignit, au împărţit hainele Lui aruncând sorţi, ca să se împlinească ceea ce s-a zis de prorocul: «împărţit-au hainele Mele între ei, iar pentru cămaşa Mea au aruncat sorţi. Şi ostaşii, şezând, îl păzeau acolo, iar deasupra capului au pus vina Lui scrisă: Acesta este Iisus, împăratul iudeilor. Atunci au fost răstigniţi împreună cu El doi tâlhari, unul de-a dreapta şi altul de-a stânga. Iar trecătorii îl huleau, clătinându-şi capetele şi zicând: Tu, Cel ce dărâmi templul şi în trei zile îl zideşti, mântuieşte-Te pe Tine însuţi! Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce! Asemenea şi arhiereii, bătându-şi joc de El, împreună cu cărturarii şi cu bătrânii, ziceau: Pe alţii i-a mântuit, iar pe Sine nu poate să Se mântuiască! Dacă este împăratul lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce şi vom crede în El. S-a încrezut în Dumnezeu: Să-L scape acum, dacă-L vrea pe El! Căci a zis: Sunt Fiul lui Dumnezeu. În acelaşi chip îl ocărau şi tâlharii cei împreună-răstigniţi cu El. Iar de la ceasul al şaselea s-a făcut întuneric peste tot pământul, până la ceasul al nouălea. Iar în ceasul al nouălea a strigat Iisus cu glas mare, zicând: ELI, ELI, lama sabahtani?, adică: Dumnezeul Meu,
206
Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? Însă unii dintre cei ce stăteau acolo, auzind, ziceau: Pe Ilie îl strigă Acesta. Şi unul dintre ei, alergând îndată şi luând un burete, l-a umplut cu oţet, şi, punându-l într-o trestie, I-a dat să bea. Iar ceilalţi ziceau: Lasă, să vedem dacă vine Ilie să-L mântuiască. Iar Iisus, strigând iarăşi cu glas mare, Şi-a dat duhul. Şi iată, catapeteasma templului s-a sfâşiat în două de sus până jos, şi pământul s-a cutremurat şi pietrele s-au despicat; mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor adormiţi au înviat şi, ieşind din morminte, după învierea Lui, au intrat în Sfânta Cetate şi s-au arătat multora. Iar sutaşul şi cei ce împreună cu el păzeau pe Iisus, văzând cutremurul şi cele întâmplate, s-au înfricoşat foarte, zicând: Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta!
Strana cântă:
Slavă îndelung-răbdării Tale, Doamne; slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!
[După Tipicul Sfântului Sava se face citire din Tâlcuirea Sfântului Ioan Gură de Aur la Evanghelia după Matei, cu sfârşitul: Cuvântul Crucii…, sau din Cuvântul Cuviosului Efrem sirul, cel despre Pătimirile Mântuitorului.]
Apoi se rosteşte Psalmul 50.
EVANGHELIA A 8-A
[Preotul (diaconul) zice:
Şi pentru ca să ne învrednicim noi a asculta Sfânta Evanghelie, pe Domnul Dumnezeul nostru să-L rugăm!
Strana: Doamne, miluieşte (de trei ori).]
Preotul (diaconul): înţelepciune! Drepţi să ascultăm Sfânta Evanghelie!
Preotul: Pace tuturor!
Strana: Şi duhului tău!
Preotul: Din Sfânta Evanghelie de la Luca citire!
Strana: Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!
Preotul (diaconul): Să luăm aminte!
Preotul citeşte, dintre uşile împărăteşti, Sfânta Evanghelie (Luca 23, 32-49):
În vremea aceea erau duşi la moarte, împreună cu Iisus, şi doi făcători de rele. Iar când au ajuns la locul ce se cheamă «al Căpăţânii, i-au răstignit acolo, pe El şi pe făcătorii de rele, unul
207
de-a dreapta şi altul de-a stânga. Însă Iisus zicea: Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac! Deci, împărţind hainele Lui, au aruncat sorţi. Şi stătea poporul privind, iar căpeteniile îşi băteau joc de El, zicând: Pe alţii i-a mântuit; să Se mântuiască şi pe Sine însuşi, dacă El este Hristos, alesul lui Dumnezeu. Şi îl luau în râs şi ostaşii, care se apropiau aducându-I oţet şi zicând: Dacă Tu eşti împăratul iudeilor, mântuieşte-Te pe Tine însuţi! Iar deasupra Lui era o tăbliţă scrisă cu litere greceşti, latineşti şi evreieşti: Acesta este împăratul iudeilor. Unul dintre făcătorii de rele răstigniţi îl hulea zicând: Dacă eşti Tu Hristos, mântuieşte-Te pe Tine însuţi şi pe noi. Şi celălalt, răspunzând, îl certa, zicând: Nu te temi tu de Dumnezeu, că eşti în aceeaşi osândă? Iar noi, pe drept, căci primim cele cuvenite după faptele noastre; însă acesta n-a făcut niciun rău. Şi zicea lui Iisus: Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta! Iar Iisus i-a zis: Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai! Şi era deja ca la ceasul al şaselea şi întuneric s-a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea, căci soarele s-a întunecat, iar catapeteasma templului s-a rupt prin mijloc. Şi Iisus, strigând cu glas mare, a zis: Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu! Şi, aceasta zicând, Şi-a dat duhul. Iar sutaşul, văzând ceea ce se întâmplase, a slăvit pe Dumnezeu, zicând: Cu adevărat, Omul Acesta drept a fost. Şi toate mulţimile care veniseră la această privelişte, văzând cele întâmplate, se întorceau bătându-şi pieptul. Iar toţi cunoscuţii Lui şi femeile, care îl însoţiseră din Galileea, stăteau departe, privind acestea.
Strana cântă:
Slavă îndelung-răbdării Tale, Doamne; slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!
Şi îndată se cântă (citeşte):
Alcătuire a Sfântului Cosma de Maiuma
Irmosul de două ori şi troparele pe 12 şi pe urmă Irmosul în amândouă stranele împreună.
208
Cântarea a 5-a, glasul al 8-lea:
Irmosul:
La Tine alerg dis-de-dimineaţă, Cel ce pentru milostivire Te-ai deşertat pe Tine, Cel neschimbat, pentru cel căzut, şi până la pătimire Te-ai plecat, Cel ce eşti fără de patimă, Cuvinte al lui Dumnezeu; pace dă-mi mie, iubitorule de oameni.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Dacă şi-au spălat picioarele, şi mai înainte s-au curăţit cu împărtăşirea dumnezeieştii Tale Taine, Hristoase, slujitorii Tăi s-au suit acum împreună cu Tine din Sion la Muntele cel mare al Măslinilor, lăudându-Te pe Tine, Cel ce eşti iubitor de oameni.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Zis-ai: Vedeţi, prietenilor, nu vă tulburaţi; acum s-a apropiat ceasul ca să fiu prins şi să fiu dat morţii de mâinile celor fără de lege; şi toţi vă veţi risipi, părăsindu-Mă pe Mine. Însă vă voi aduna iarăşi, ca să Mă vestiţi pe Mine, Cel iubitor de oameni.
Şi iarăşi se cântă Irmosul.
Apoi se zice ectenia mică şi ecfonisul: Că Tu eşti împăratul păcii şi Mântuitorul sufletelor noastre şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui şi Fiului…
CONDAC, glasul al 8-lea:
Pe Cel ce S-a răstignit pentru noi, veniţi toţi să-L lăudăm, că pe Acela L-a văzut Maria pe lemn şi a zis: Deşi rabzi răstignire, Tu eşti Fiul şi Dumnezeul meu.
ICOS
Văzând mieluşeaua, Mari a, pe Mieluşelul său tras spre junghiere, mergea după El zdrobită, împreună şi cu alte femei, strigând aşa: Unde mergi, Fiule? Pentru ce faci această călătorie grabnică? Oare este iarăşi altă nuntă în Cana, şi acolo Te grăbeşti acum, ca să le mai faci lor vin din apă? Oare voi merge cu Tine Fiule, sau voi aştepta mai bine? Dă-mi cuvânt, Cuvinte; nu mă trece tăcând, Cel ce m-ai păzit curată; că Tu eşti Fiul şi Dumnezeul meu.
209
ÎN SFÂNTA ŞI MAREA VINERI
Sinaxarul din Minei, apoi acesta:
în Sfânta şi Marea Vineri, se prăznuiesc Sfintele şi mântuitoarele şi înfricoşătoarele Pătimiri ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste faţă, palmele, insultele, batjocurile, veşmântul de porfiră, trestia, buretele, oţetul, piroanele, suliţa, şi înainte de toate, crucea şi moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul cel recunoscător, care a fost răstignit împreună cu El.
Stihuri la răstignire:
Deşi mort pe Cruce, Eşti viu Dumnezeu, Căci Tu eşti, Cuvinte, Fiul lui Dumnezeu!
Stihuri la tâlharul cel recunoscător:
Când tâlharul a strigat:
«Doamne, pomeneşte-mă!, Atunci raiul încuiat Uşile şi-a descuiat.
După ce Domnul a fost vândut de prietenul şi ucenicul Lui cu treizeci de arginţi, a fost dus mai întâi la Ana arhiereul. Acesta L-a trimis la Caiafa, care L-a scuipat şi L-a lovit peste faţă; şi pe când îşi bătea joc şi râdea de El, a auzit spunându-I-se: «proroceşte-ne, cine Te-a lovit!. Acolo au venit şi doi martori mincinoşi care au mărturisit că Hristos a spus: «Stricaţi Templul acesta şi în trei zile îl voi ridica!, precum şi că este Fiul lui Dumnezeu. Arhiereul şi-a rupt hainele neputând suferi aşanumita de el hulă. Când s-a făcut ziuă, L-au dus în pretoriu la Pilat, «şi ei n-au intrat, spune Scriptura, ca să nu se spurce, ci să poată mânca Paştile. Pilat a ieşit afară şi i-a întrebat: «Care este vina Lui?. Şi pentru că nu I-a găsit nicio vină, L-a trimis la Caiafa; iar acesta L-a trimis din nou la Pilat, căci şi Pilat se pornise spre uciderea Lui. Pilat a spus: «Luaţi-L voi şi răstigniţi-L şi după legea voastră judecaţi-L. Ei au spus iarăşi: «Nouă nu ne
210
este îngăduit să omorâm pe nimeni. Prin aceste cuvinte au aţâţat pe Pilat ca să-L răstignească. Pilat L-a întrebat pe Hristos dacă este împăratul iudeilor. El a mărturisit că este, dar este împărat veşnic: «împărăţia Mea, a spus El, nu este din lumea aceasta!. Pilat, voind să-L elibereze, le-a spus mai întâi că nu-I găseşte nicio vină deosebită, apoi le-a cerut să elibereze pe unul dintre cei închişi. Iudeilor însă le-a fost mai drag Baraba decât Iisus. În sfârşit, Pilat L-a dat iudeilor pe Iisus, după ce mai întâi L-au biciuit. L-a dat apoi soldaţilor, care L-au îmbrăcat cu hlamidă roşie, L-au încununat cu cunună de spini, şi în mâini i-au pus trestie. A fost batjocorit de soldaţii care-I spuneau: «Bucură-te, împăratul iudeilor!. După ce L-au batjocorit aşa, Pilat a spus din nou: «Nu găsesc în El nicio vină de moarte. Ei însă i-au spus: «Noi îl osândim pentru că s-a numit pe Sine Fiul lui Dumnezeu. Pe când spuneau acestea, Iisus tăcea. Mulţimea a strigat lui Pilat: «Răstigneşte-L, răstigneşte-L!. Ei voiau să-L dea unei morţi necinstite, ca să îndepărteze din mijlocul lor amintirea Lui cea bună. Pilat îşi bătea joc oarecum de ei zicându-le: «Pe împăratul vostru să-L răstignesc?. Ei au răspuns: «N-avem alt împărat decât Cezarul. Iudeii, pentru că n-au reuşit nimic cu hulele lor, aduc în discuţie pe Cezarul, ca cel puţin aşa să-şi sature furia lor. Într-adevăr au spus: «Tot cel care se face pe sine împărat se împotriveşte Cezarului. În timpul acesta femeia lui Pilat, înfricoşată de visuri, a trimis la Pilat să-i spună: «Să nu faci nimic Dreptului Acestuia!. Căci ea, din pricina lui Iisus, suferise mult în timpul nopţii. Pilat s-a spălat pe mâini, lepădându-se prin aceasta de vina sângelui. Iudeii însă au strigat: «Sângele Lui peste noi şi peste copiii noştri! Dar dacă-L slobozeşti pe El nu eşti prieten al Cezarului!. Aşadar, Pilat L-a legat, deşi ştia bine că este nevinovat, L-a osândit la moarte pe cruce, şi l-a slobozit pe Baraba. Când a văzut Iuda aceasta, aruncând arginţii, a plecat, şi ducându-se, a luat o frânghie şi s-a spânzurat.
Ostaşii L-au bătut peste faţă cu trestia şi i-au pus în spate crucea. Apoi au silit pe Simon Cirineanul să-I ducă crucea. Au
211
ajuns pe la ceasul al treilea la locul Căpăţânii şi acolo L-au răstignit. A fost răstignit împreună cu doi tâlhari ca să fie şi El socotit un făcător de rele. Pentru a-L înjosi, soldaţii au împărţit hainele Lui, iar pentru cămaşa Sa, care era făcută dintr-o bucată şi nu avea nicio cusătură, au aruncat sorţi, săvârşind cea mai mare nelegiuire. Dar pe lângă acestea, şi pe când era pe cruce îşi băteau joc de El, zicând: «O, Cel ce strici Templul şi în trei zile îl zideşti, mântuieşte-Te pe Tine!. Şi iarăşi: «Pe alţii a mântuit, dar pe Sine nu poate să Se mântuiască. Şi iarăşi: «Dacă eşti împăratul lui Israel, coboară-Te acum de pe cruce şi vom crede în Tine!. Iudeii, dacă ar fi crezut în cele ce spuneau, ar fi trebuit să se apropie de El fără nicio îndoială, căci într-adevăr Hristos era recunoscut de întreaga fire nu numai ca împărat al lui Israel, ci şi al întregii lumi. Ce însemna, oare, întunecarea soarelui în ceasul al treilea, adică în miezul zilei? Ce însemna cutremurarea pământului? Ce însemna despicarea pietrelor, care au mustrat învârtoşarea inimii iudeilor? Ce însemna învierea multor trupuri, care ne-a învederat credinţa în învierea obştească şi puterea Celui ce-a pătimit? Ce însemna sfâşierea în două a catapetesmei Templului, ca şi cum şi ea ar fi fost supărată din pricina Celui care a fost slăvit în ea şi pătimeşte acum? Ce însemnau apoi celelalte lucruri descoperite, dar care n-au putut fi văzute? Aşadar în ceasul al treilea, după cum spune dumnezeiescul Marcu, a fost răstignit. Din ceasul al şaselea până în ceasul al nouălea s-a făcut întuneric. Longhin sutaşul, când a văzut aceste lucruri minunate şi mai cu seamă întunecarea soarelui, a strigat cu voce mare: «Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta!. Unul dintre tâlhari îl insulta pe Iisus; celălalt însă îl certa cu asprime pe acesta, mărturisind pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu. Mântuitorul i-a răsplătit credinţa şi i-a făgăduit petrecerea în rai împreună cu El. În sfârşit, după ce a fost insultat mult, Pilat a scris pe Cruce şi cuvintele: «împăratul iudeilor. Deşi iudeii s-au împotrivit să scrie aşa, zicând că El s-a numit împărat al iudeilor, totuşi Pilat a spus împotriva lor din nou: «Ce-am scris, am scris!. Apoi Mântuitorul
212
a strigat: «Mi-e sete!. Ei au amestecat oţet cu fiere şi i-au dat să bea. Şi spunând: «Săvârşitu-s-a, înclinând capul Şi-a dat duhul. Mulţi dintre cei care erau acolo au plecat. Lângă Crucea Lui rămăseseră numai Mama Lui şi sora ei, Maria lui Cleopa, fiica lui Ioachim, fratele lui Cleopa care murise fără copii. Mai era încă şi Ioan, iubitul Lui ucenic. Nerecunoscătorii iudei, pentru că nu voiau să vadă trupurile pe Cruce au cerut lui Pilat (pentru că era marea zi a Paştelui şi era Vineri) ca să sfărâme fluierele picioarelor osândiţilor spre a muri mai repede. Şi au sfărâmat fluierele picioarelor celor doi tâlhari, căci mai trăiau încă; dar când au venit la Iisus şi au văzut că murise, s-au oprit de a le mai sfărâma. Unul dintre ostaşi, ca să facă pe plac iudeilor nerecunoscători, a întins suliţa şi L-a împuns pe Hristos în coasta dreaptă şi îndată a ieşit sânge şi apă; apă, pentru ca să se vadă că era om, sânge, pentru ca să se vadă că era mai presus de om. Sau altă explicaţie: sânge din pricina împărtăşirii cu dumnezeieştile Taine, iar apă din pricina Botezului. Aceasta a văzut-o Ioan şi a mărturisit-o, şi adevărată este mărturia lui. El a fost de faţă la toate, şi ceea ce a văzut a scris. Căci dacă ar fi minţit, n-ar fi scris şi cele care par că sunt spre necinstirea învăţătorului. Se spune că, Ioan fiind de faţă atunci, a strâns din coasta dătătoare de viaţă a Mântuitorului, într-un vas, preasfântul şi dumnezeiescul Sânge. După ce s-au săvârşit aceste fapte mai presus de fire, pe înserate, Iosif din Arimateea, ucenic al Lui care se ascunsese ca şi ceilalţi, s-a dus cu îndrăzneală la Pilat, pe care-l cunoştea, şi i-a cerut trupul lui Iisus. Pilat i-a îngăduit să-L ia, iar Iosif, pogorându-L de pe Cruce, L-a dat jos cu multă evlavie. Pe când se lăsa noaptea, a venit Nicodim, aducând un amestec preparat de multă vreme, din smirnă şi aloe. L-a înfăşurat în giulgiuri, după cum obişnuiau să facă iudeii, şi L-au îngropat în apropiere, în mormântul săpat în piatră al lui Iosif, unde nu mai fusese îngropat nimeni înainte. S-a făcut aşa, ca nu cumva să se creadă că altul a înviat, atunci când a înviat Hristos. Evanghelistul a amintit de amestecul de aloe şi smirnă; aceste mirodenii aveau însuşirea de a lipi; şi s-a întrebuinţat
213
amestecul de smirnă şi aloe ca să nu se creadă că a fost furat atunci când vor vedea giulgiurile şi mahrama lăsate în mormânt. Într-adevăr, cum ar fi fost cu putinţă furtul, odată ce smirna şi aloea nu mai lăsau să se dezlipească giulgiurile de trup, deoarece se făceau una cu trupul, ca şi cum s-ar fi născut odată cu el? Toate aceste fapte minunate s-au întâmplat Vineri. Pentru aceasta, purtătorii de Dumnezeu Părinţi au rânduit ca Vineri să se facă pomenire de toate acestea cu zdrobire de inimă şi cu umilinţă.
Trebuie să se ştie că Domnul a fost răstignit în ziua a şasea a săptămânii, adică vineri, pentru motivul că la creaţie omul a fost făcut în ziua a şasea. A fost răstignit în ceasul al şaselea din zi, pentru că în acest ceas, după cum se spune, şi Adam şi-a întins mâinile, şi a luat fruct din pomul oprit şi a murit. Pentru aceasta, trebuia să fie recreat omul în acelaşi ceas în care a fost zdrobit. A fost răstignit în grădină, pentru că şi Adam a călcat porunca în grădina raiului. Băutura amară pe care a gustat-o Hristos preînchipuia gustarea lui Adam. Loviturile cu palmele arătau slobozirea noastră. Scuiparea şi purtarea necinstită cu El arătau cinstirea noastră. Cununa cu spini, îndepărtarea blestemului, hlamida de purpură, îmbrăcămintea împărătească, în locul hainelor de piele. Piroanele, desăvârşita nemişcare a păcatului nostru. Crucea, pomul cel din rai. Coasta împunsă preînchipuia coasta lui Adam din care a fost făcută Eva, prin care a venit călcarea poruncii. Suliţa arată că îndepărtează de la mine sabia cea de foc. Apa din coastă este icoana Botezului. Sângele şi trestia ne arată că Hristos ne-a dăruit, scriind cu litere roşii, vechea patrie. Se spune că în locul în care a fost răstignit Hristos, se afla căpăţâna lui Adam. Pricina pentru care locul în care a fost răstignit Domnul se numeşte locul Căpăţânii este aceasta: pe vremea potopului, căpăţâna lui Adam a fost scoasă afară din pământ şi colinda de colo-colo, despuiată de carne şi stingheră; era o vedenie îngrozitoare pentru cei care o vedeau. Solomon, din respect pentru strămoşul său, împreună cu toată oastea, a acoperit-o cu foarte multe pietre. Pentru
214
aceasta a şi fost numit de atunci locul acela: «pardosit cu pietre. Unii Sfinţi aleşi spun, pe temeiul predaniei, că şi Adam a fost îngropat acolo de un înger. Aşadar, acolo unde era stârvul, acolo s-a aşezat vulturul Hristos, veşnicul împărat. Noul Adam a tămăduit prin lemn pe vechiul Adam, ce căzuse prin lemn.
Prin milostivirea Ta cea mai presus de fire, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.
Cântarea a 8-a:
Irmosul:
Chipul răutăţii celei potrivnice lui Dumnezeu, dumnezeieştii tineri l-au dat pe faţă; iar asupra lui Hristos întărâtându-se adunarea cea fără de lege, sfătuieşte cele deşarte şi gândeşte să ucidă pe Cel ce ţine viaţa în mână. Pe Care toată făptura îl binecuvintează, slăvindu-L în veci.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Zis-ai, Hristoase, ucenicilor: Scuturaţi acum somnul de pe pleoape şi la rugăciune privegheaţi, ca să nu pieriţi întru ispită; şi mai vârtos tu, Simone, că celui mai tare este ispita mai mare; înţelege-Mă, Petre, pe Mine, pe Care toată făptura Mă binecuvintează, slăvindu-Mă în veci.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Cuvânt necucernic niciodată nu voi scoate din buzele mele, Stăpâne, zis-a Petru. Cu Tine voi muri ca un recunoscător, de s-ar şi lepăda de Tine toţi. Că nu trupul şi sângele, ci Tatăl Tău Te-a descoperit mie, pe Care toată făptura Te binecuvintează, slăvindu-Te în veci.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Adâncul înţelepciunii celei dumnezeieşti şi al ştiinţei, cu totul l-ai cercat, şi noianul judecăţilor Mele nu l-ai ajuns, omule, a zis Domnul. Deci fiind trup, nu te lăuda, că de trei ori te vei lepăda de Mine, pe Care toată făptura Mă binecuvintează, slăvindu-Mă în veci.
215
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Te lepezi, Simone Petre, de ceea ce vrei să faci curând, precum s-a zis. Ci fără zăbavă venind la tine o slujnică te va spăimânta, a zis Domnul. Dar plângând cu amar, Mă vei afla milostiv pe Mine, pe Care toată făptura Mă binecuvintează, slăvindu-Mă în veci.
Stih:
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L întru toţi vecii.
Şi iarăşi Irmosul: Chipul răutăţii…
Preotul (diaconul): Pe Născătoarea de Dumnezeu şi Maica Luminii, întru cântări cinstind-o, să o mărim!
Nu se cântă: Ceea ce eşti mai cinstită…, ci Troparele Cântării a noua, în timp ce se face cădire mare:
Cântarea a 9-a:
Irmosul:
Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Ceata cea pierzătoare a celor ce urau pe Dumnezeu, adunarea celor plini de răutăţi, a ucigaşilor de Dumnezeu, a venit asupra Ta, Hristoase, şi Te-au târât ca pe un nedrept, pe Tine, Ziditorul tuturor, pe Care îl slăvim.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Necunoscând nelegiuiţii legea, şi citind în zadar glasurile prorocilor, ca pe o oaie Te-au târât pe Tine, Stăpânul tuturor, ca să Te junghie fără dreptate pe Tine, pe Care Te slăvim.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Preoţii şi cărturarii împreună fiind răniţi de răutatea cea ucigătoare de sine, au predat păgânilor ca un dar Viaţa să o ucidă, adică pe Cel ce este din fire Dătător de viaţă, pe Care-L slăvim.
216
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
înconjuratu-Te-au ca nişte câini mulţi, şi Te-au lovit, împărate, cu palme peste obraz, şi Te-au întrebat mărturisind minciuni asupra Ta; şi toate răbdând, pe toţi i-ai mântuit.
Apoi se cântă din nou Irmosul: Ceea ce eşti…
Apoi se zice ectenia mică şi ecfonisul: Că pe Tine Te laudă toate puterile cereşti şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui şi Fiului… Strana: Amin. Apoi se cântă rar şi cu cântare dulce:
LUMINÂND A, glasul al 3-lea:
Întru o zi ai învrednicit, Doamne, pe tâlharul în rai; şi pe mine luminează-mă cu lemnul Crucii, şi mă mântuieşte (de trei ori).
EVANGHELIA A 9-A
[Preotul (diaconul) zice:
Şi pentru ca să ne învrednicim noi a asculta Sfânta Evanghelie, pe Domnul Dumnezeul nostru să-L rugăm!
Strana: Doamne, miluieşte (de trei ori).]
Preotul (diaconul): înţelepciune! Drepţi să ascultăm Sfânta Evanghelie!
Preotul: Pace tuturor!
Strana: şi duhului tău!
Preotul: Din Sfânta Evanghelie de la Ioan citire!
Strana: Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!
Preotul (diaconul): Să luăm aminte!
Preotul citeşte, dintre uşile împărăteşti, Sfânta Evanghelie (Ioan 18: 28-40; 19:1-16):
În vremea aceea, stăteau lângă crucea lui Iisus: Mama Sa şi sora Mamei Sale, Maria lui Cleopa, şi Maria Magdalena. Deci Iisus, văzând pe Mama Sa şi pe ucenicul pe care îl iubea stând alături, a zis Mamei Sale: Femeie, iată fiul tău! Apoi a zis ucenicului: Iată Mama ta! Şi, din ceasul acela, ucenicul a luat-o la sine. După aceea, ştiind Iisus că acum toate s-au săvârşit, ca să se împlinească Scriptura, a zis: Mi-e sete. Şi era acolo un vas plin cu oţet; iar ostaşii, punând în vârful unei trestii de isop un burete înmuiat în oţet, l-au dus la gura Lui. Deci, după ce a luat oţetul, Iisus
217
a zis: Săvârşitu-s-a! Şi, plecându-Şi capul, Şi-a dat duhul. Deci iudeii, fiindcă era vineri, ca să nu rămână trupurile sâmbăta pe cruce, căci era mare ziua sâmbetei aceleia, au rugat pe Pilat să le zdrobească fluierele picioarelor şi să-i ridice. Deci, au venit ostaşii şi au zdrobit fluierele picioarelor celui dintâi şi ale celuilalt care era răstignit împreună cu el. Dar, venind la Iisus, dacă au văzut că deja murise, nu i-au zdrobit fluierele picioarelor, ci unul dintre ostaşi cu suliţa a împuns coasta Lui şi îndată au ieşit sânge şi apă. Şi cel ce a văzut a mărturisit şi adevărată este mărturia lui; şi acela ştie că spune adevărul, ca şi voi să credeţi. Căci s-au făcut acestea ca să se împlinească Scriptura: «Nu I se va zdrobi niciun os. Şi iarăşi altă Scriptură zice: «Vor privi la Acela pe Care L-au împuns.
Strana cântă:
Slavă îndelung-răbdării Tale, Doamne; slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!
LAUDELE
Glasul al 3-lea
Toată suflarea să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul din ceruri, lăudaţi-L pe El întru cele înalte. Ţie se cuvine cântare, Dumnezeule!
Lăudaţi-L pe El, toţi îngerii Lui, lăudaţi-L pe El, toate puterile Lui. Ţie se cuvine cântare, Dumnezeule!
Stih 1: Lăudaţi-L pe El întru puterile Lui; lăudaţi-L pe El după mulţimea slavei Lui.
Se pun stihiri idiomele, glasul al 3-lea:
Două lucruri şi rele a făcut fiul meu cel întâi-născut, Israel: pe Mine, Izvorul apei vieţii, M-a părăsit, şi şi-a săpat luişi puţ sfărâmat. Pe Mine M-a răstignit pe lemn, iar pe Baraba l-a cerut şi l-a slobozit. Spăimântatu-s-a cerul de aceasta, şi soarele şi-a ascuns razele; iar tu, Israele, nu te-ai ruşinat, ci morţii M-ai dat. Iartă-le lor, Părinte Sfinte, că nu ştiu ce au făcut.
Stih 2: Lăudaţi-L pe El în glas de trâmbiţă; lăudaţi-L pe El în psaltire şi în alăută.
Două lucruri şi rele a făcut fiul meu cel întâi-născut, Israel: pe Mine, Izvorul apei vieţii, M-a părăsit, şi şi-a săpat luişi puţ sfărâmat. Pe Mine M-a răstignit pe lemn, iar pe Baraba l-a cerut şi l-a slobozit. Spăimântatu-s-a cerul de aceasta, şi soarele şi-a ascuns razele; iar tu, Israele, nu te-ai ruşinat, ci morţii M-ai dat. Iartă-le lor, Părinte Sfinte, că nu ştiu ce au făcut.
218
Stih 3: Lăudaţi-l pe El în timpane şi în horă; lăudaţi-L pe El în strune şi în organe.
Fiecare mădular al sfântului Tău trup a răbdat ocară pentru noi: capul a răbdat spini; faţa, scuipări; obrazul, loviri cu palme; gura, gustarea oţetului celui amestecat cu fiere; urechile, hulele cele păgâneşti; spatele, biciuiri şi mâna, trestie; întinsorile a tot trupul pe cruce, şi cuie, încheieturile şi coasta, suliţă. Cel ce ai pătimit pentru noi, şi ne-ai mântuit pe noi din patimi; Care Te-ai smerit pentru noi, prin iubirea Ta de oameni, şi ne-ai înălţat, Atotputernice Mântuitorule, miluieşte-ne pe noi.
Stih 4: Lăudaţi-L pe El în chimvale bine răsunătoare; lăudaţi-L pe El în chimvale de strigare. Toată suflarea să laude pe Domnul.
Răstignindu-Te Tu, Hristoase, toată făptura văzând s-a cutremurat; temeliile pământului s-au clătinat de frica puterii Tale. Că înălţându-Te astăzi se pierde neamul evreiesc. Catapeteasma Templului s-a rupt în două şi morţii din morminte au înviat; sutaşul văzând minunea s-a înfricoşat; iar Maica Ta, stând lângă Tine, a strigat, plângând ca o maică şi zicând: Cum nu voi plânge şi nu mă voi bate în piept, văzându-Te pe Tine spânzurat pe lemn, gol ca un vinovat? Cel ce ai fost răstignit şi ai fost îngropat şi ai înviat din morţi, Doamne, slavă Ţie.
Slavă…, glasul al 6-lea:
Dezbrăcatu-M-au pe Mine de veşmintele Mele, şi M-au îmbrăcat cu hlamidă roşie; pus-au pe capul Meu cunună de spini, şi Mi-au dat trestie în mâna cea dreaptă, ca să-i sfărâm pe ei ca pe vasele olarului.
Şi acum…, glasul al 6-lea:
Spatele Meu l-am dat spre bătăi, şi faţa Mea nu am întors-o de la scuipări. Înaintea judecăţii lui Pilat am stat, şi răstignire am răbdat, pentru mântuirea lumii.
219
EVANGHELIA A 10-A
[Preotul (diaconul) zice:
Şi pentru ca să ne învrednicim noi a asculta Sfânta Evanghelie, pe Domnul Dumnezeul nostru să-L rugăm!
Strana: Doamne, miluieşte (de trei ori).]
Preotul (diaconul): înţelepciune! Drepţi să ascultăm Sfânta Evanghelie!
Preotul: Pace tuturor!
Strana: Şi duhului tău!
Preotul: Din Sfânta Evanghelie de la Marcu citire!
Strana: Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!
Preotul (diaconul): Să luăm aminte!
Preotul citeşte, dintre uşile împărăteşti, Sfânta Evanghelie (Marcu 15: 43-47):
În vremea aceea, a venit Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aştepta şi el împărăţia lui Dumnezeu, şi, îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus. Iar Pilat s-a mirat că Iisus a murit aşa curând şi, chemând pe sutaş, l-a întrebat dacă a murit de mult. Deci, aflând de la sutaş, a dăruit lui Iosif trupul. Atunci Iosif, cumpărând giulgiu şi coborându-L de pe cruce, L-a înfăşurat în giulgiu şi L-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă şi a prăvălit o piatră la uşa mormântului. Iar Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iosi, priveau unde L-au pus.
Strana cântă:
Slavă îndelung-răb dării Tale, Doamne; slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!
Apoi preotul (diaconul) zice:
Slavă Ţie, Celui ce ne-ai arătat nouă lumina!
Citeţul rosteşte (nu cântă):
DOXOLOGIA ZILELOR DE RÂND
Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. Lăudămu-Te, Te binecuvântăm, închinămu-ne Ţie, slăvimu-Te, mulţumim Ţie, pentru slava Ta cea mare. Doamne, împărate ceresc, Dumnezeule, Părinte atotţiitorule,
220
Doamne Fiule Unule-Născut, Iisuse Hristoase şi Duhule Sfinte. Doamne, Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, Cel ce ridici păcatul lumii, miluieşte-ne pe noi, Cel ce ridici păcatele lumii. Primeşte rugăciunea noastră Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui, şi ne miluieşte pe noi. Că Tu eşti Unul Sfânt, Tu eşti Unul Domn Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl. Amin. În toate zilele Te voi binecuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului.
Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam şi în neam. Eu am zis: Doamne, miluieşte-mă, vindecă sufletul meu, că am greşit Ţie. Doamne, la tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Că la tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină. Tinde mila Ta celor ce Te cunosc pe Tine.
Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta, fără de păcat să ne păzim noi. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preaslăvit este numele Tău în veci. Amin. Fie, Doamne, mila Ta spre noi precum am nădăjduit întru Tine. Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-ne îndreptările Tale. Binecuvântat eşti, Stăpâne, înţelepţeşte-ne cu îndreptările Tale. Binecuvântat eşti, Sfinte, luminează-ne cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac, lucrurile mâinilor Tale nu le trece cu vederea. Ţie se cuvine laudă, Ţie se cuvine cântare, Ţie slavă se cuvine, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Apoi preotul (sau diaconul) zice ectenia cererilor (paginile 67-69): Să plinim rugăciunea noastră cea de dimineaţă Domnului… Preotul zice ecfonisul: Că Dumnezeul milei şi al îndurărilor şi al iubirii de oameni eşti şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Preotul: Pace tuturor!
Strana: Şi duhului tău.
Preotul (sau diaconul): Capetele noastre Domnului să le plecăm.
Strana: Ţie, Doamne.
221
Preotul citeşte în taină rugăciunea plecării capetelor: Doamne Sfinte, Care întru cele de sus locuieşti…, apoi zice, cu voce tare, ecfonisul: Că al Tău este a ne milui şi a ne mântui pe noi, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin.
EVANGHELIA A 11-a [Preotul (diaconul) zice:
Şi pentru ca să ne învrednicim noi a asculta Sfânta Evanghelie, pe Domnul Dumnezeul nostru să-L rugăm!
Strana: Doamne, miluieşte (de trei ori).]
Preotul (diaconul): înţelepciune! Drepţi să ascultăm Sfânta Evanghelie!
Preotul: Pace tuturor!
Strana: Şi duhului tău!
Preotul: Din Sfânta Evanghelie de la Ioan citire!
Strana: Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!
Preotul (diaconul): Să luăm aminte!
Preotul citeşte, dintre uşile împărăteşti, Sfânta Evanghelie (Ioan 19: 38-42):
În vremea aceea, Iosif din Arimateea, fiind ucenic al lui Iisus, dar într-ascuns, de frica iudeilor, a rugat pe Pilat să-i dea voie ca să ridice trupul lui Iisus. Şi Pilat i-a dat voie. Deci, a venit şi a ridicat trupul lui Iisus. Şi a venit şi Nicodim, cel care venise mai înainte noaptea la Iisus, aducând ca la o sută de litre de amestec de smirnă şi aloe. Au luat deci trupul lui Iisus şi l-au înfăşurat în giulgiu cu miresme, precum este obiceiul de înmormântare la iudei. Iar în locul unde a fost răstignit era o grădină şi în grădină era un mormânt nou, în care nu mai fusese nimeni îngropat. Deci, din pricina vinerii iudeilor, acolo L-au pus pe Iisus, pentru că mormântul era aproape.
Strana cântă:
Slavă îndelung-răbdării Tale, Doamne; slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!
222
Idiomele, cântate de amândouă stranele împreună:
Glasul 1:
Toată făptura s-a schimbat de frică, văzându-Te pe Tine, Hristoase, pe Cruce răstignit. Soarele s-a întunecat şi temeliile pământului s-au cutremurat. Toate au pătimit împreună cu Tine, Cel ce ai zidit toate; Cel ce ai răbdat de voie pentru noi, Doamne, slavă Ţie.
Stih: împărţit-au hainele Mele între ei şi pentru cămaşa Mea au aruncat sorţi (Psalm 21: 20).
Glasul al 2-lea:
Poporul cel nelegiuit şi nedrept, pentru ce cugetă cele deşarte? Pentru ce a judecat spre moarte pe Cel ce este viaţa tuturor? Minune mare! Făcătorul lumii a fost dat în mâinile celor fără de lege şi a fost înălţat pe lemn, Iubitorul de oameni, ca să slobozească din iad pe cei legaţi care strigă: Îndelungrăbdătorule, Doamne, slavă Ţie!
Stih: Dat-au spre mâncarea Mea fiere şi în setea Mea M-au adăpat cu oţet (Psalm 68: 25).
Astăzi văzându-Te pe Tine, Cuvinte, răstignit pe Cruce, Fecioara cea fără prihană, tânguindu-se cu milă ca o Maică, s-a rănit la inimă cu amar, şi suspinând cu durere din adâncul sufletului, zgâriindu-şi obrazul, se chinuia; de aceea în piept bătându-se striga cu jale: Vai mie, dumnezeiescule Fiu! Vai mie, Lumina lumii! Cum ai apus de la ochii mei, Mielul lui Dumnezeu? Pentru care oştile celor fără de trupuri erau cuprinse de spaimă, zicând: Cel ce eşti necuprins, Doamne, slavă Ţie!
Stih: Dar Dumnezeu, împăratul nostru înainte de veac, a făcut mântuire în mijlocul pământului (Psalm 73:13).
Pe lemn răstignit văzându-Te, Hristoase, pe Tine, Făcătorul şi Dumnezeul tuturor, ceea ce Te-a născut fără sămânţă a strigat
4 în timpul Stihoavnei, adică înainte de ultima Evanghelie, Tipicul mare prevede cădire mare, ca şi înaintea primei Evanghelii. În practică această cădire se omite, întrucât s-a făcut cădire mare la Cântarea a 9-a.
223
cu amar: Fiul meu, unde a apus frumuseţea chipului Tău? Nu sufăr a Te vedea răstignit fără dreptate. Însă grăbeşte de Te scoală, ca să văd şi eu învierea Ta din morţi, cea de a treia zi.
Slavă…, glasul al 8-lea:
Doamne, suindu-Te pe Cruce, a căzut frică şi cutremur asupra făpturii; de vreme ce şi pământul L-ai oprit să nu înghită pe cei ce Te-au răstignit, şi iadului ai poruncit să slobozească dintru sine pe cei legaţi. Judecătorule al celor vii şi al celor morţi, Cel ce spre înnoirea oamenilor ai venit, să dai viaţă, iar nu moarte, iubitorule de oameni, slavă Ţie.
Şi acum…, glasul al 8-lea:
Acum se întinge condeiul răspunsului de judecată de la judecătorii cei nedrepţi şi Iisus Se judecă şi Se osândeşte spre răstignire, şi împreună pătimeşte făptura, văzând pe Domnul pe Cruce; Cel ce pătimeşti după firea trupului pentru mine, Bunule Doamne, slavă Ţie.
EVANGHELIA A 12-A
[Preotul (diaconul) zice:
Şi pentru ca să ne învrednicim noi a asculta Sfânta Evanghelie, pe Domnul Dumnezeul nostru să-L rugăm!
Strana: Doamne, miluieşte (de trei ori).]
Preotul (diaconul): înţelepciune! Drepţi să ascultăm Sfânta Evanghelie!
Preotul: Pace tuturor!
Strana: şi duhului tău!
Preotul: Din Sfânta Evanghelie de la Matei citire!
Strana: Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!
Preotul (diaconul): Să luăm aminte!
Preotul citeşte, dintre uşile împărăteşti, Sfânta Evanghelie (Matei 27: 62-66):
În ziua aceea, care este după vineri, s-au adunat arhiereii şi fariseii la Pilat, zicând: Stăpâne, ne-am adus aminte că amăgitorul acela a spus, fiind încă în viaţă: După trei zile Mă voi
224
scula. Deci, porunceşte ca mormântul să fie păzit până a treia zi, ca nu cumva ucenicii Lui să vină şi să-L fure şi să spună poporului: A înviat din morţi. Şi va fi rătăcirea de pe urmă mai rea decât cea dintâi. Pilat le-a zis: Aveţi strajă; mergeţi şi întăriţi cum ştiţi. Iar ei, ducându-se, au întărit mormântul cu strajă, pecetluind piatra.
Strana cântă iarăşi ca la început:
Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!
Apoi se citeşte la strană:
Bine este a ne mărturisi Domnului şi a cânta numelui Tău, Preaînalte, a vesti dimineaţa mila Ta şi adevărul Tău în toată noaptea (o dată, fără metanii).
Apoi: Sfinte Dumnezeule…, Preasfântă Treime…, Tatăl nostru… Preotul: Că a Ta este împărăţia… şi se cântă:
Troparul, glasul al 4-lea:
Răscumpăratu-ne-ai pe noi din blestemul Legii cu scump sângele Tău, pe Cruce fiind pironit şi cu suliţa împuns, nemurire ai izvorât oamenilor, Mântuitorul nostru, slavă Ţie.
Apoi preotul (sau diaconul) zice ectenia întreită (paginile 103-104): Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta, ne rugăm Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte… Preotul zice ecfonisul: Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Diaconul (preotul): înţelepciune!
Strana: Binecuvintează.
Preotul:
Cel ce este binecuvântat, Hristos Dumnezeul nostru, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin. Întăreşte, Dumnezeule, sfânta şi dreapta credinţă a dreptslăvitorilor creştini şi Sfântă Biserica Ta o păzeşte în veacul veacului.
225
Preotul, plecându-se către icoana Maicii Domnului, zice: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!
Strana: Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită, fără de asemănare, decât serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Preotul, plecându-se către icoana Mântuitorului:
Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule, nădejdea noastră, slavă Ţie!
Strana: Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Doamne, miluieşte (de trei ori). Părinte, binecuvintează.
Apoi preotul zice Otpustul:
Cel ce scuipări şi bătăi şi loviri şi Cruce şi moarte a răbdat pentru mântuirea lumii, Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Sale Maici şi ale tuturor sfinţilor, să ne miluiască şi să ne mântuiască pe noi, ca un bun şi iubitor de oameni.
Strana: Amin.
Preotul: Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi.
Strana: Amin.
DENIA PROHODULUI DOMNULUI săvârşită vineri seara în Săptămâna Mare (Utrenia din Sfânta şi Marea Sâmbătă)
Se face începutul ca la slujba Deniei Canonului Mare, până la ectenia mare (paginile 5-15). Îndată după ectenia mare, cântăreţul din strana dreaptă începe să cânte, pe glasul al 2-lea, Dumnezeu este Domnul…, de patru ori, precedat de aceste patru stihuri (Psalm 117:1,11,17, 22-23):
Stih 1: Mărturisiţi-vă Domnului că este bun, că în veac este mila Lui.
Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului.
Stih 2: înconjurând, m-au înconjurat şi în numele Domnului i-am înfrânt pe ei.
Stih 3: Nu voi muri, ci voi fi viu şi voi povesti lucrurile Domnului.
Stih 4: Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns în capul unghiului. De la Domnul s-a făcut aceasta şi este lucru minunat întru ochii noştri.
Apoi Troparele, glasul al 2-lea:
Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând preacurat Trupul Tău, cu giulgiu curat înfăşurându-l şi cu miresme, în mormânt nou îngropându-l l-a pus.
Slavă…
227
Când Te-ai pogorât la moarte, Cel ce eşti Viaţa cea fără de moarte, atunci iadul l-ai omorât cu strălucirea Dumnezeirii; şi, când ai înviat pe cei morţi din cele de dedesubt, toate puterile cereşti au strigat: Dătătorule de viaţă, Hristoase, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Şi acum…
Mironosiţelor femei, stând lângă mormânt, îngerul a strigat: Miresmele se cuvin morţilor, iar Hristos putrejunii S-a arătat străin.
După aceasta, preoţii şi credincioşii aprind lumânări de ceară curată. Preoţii (purtând epitrahil şi felon) ies pe uşile împărăteşti şi se rânduiesc în jurul mesei, pe care se află aşezat Sfântul Epitaf. Urmează Catisma a 17-a cu stările Prohodului, care se cântă dulce şi cu mare cuviinţă.
La Starea întâi, preotul protos cădeşte sfântul Epitaf împrejur, altarul şi stranele. Apoi preoţii cântă rar întâiul Tropar, glas 5: în mormânt, Viaţă… Şi se cântă alternativ cu stranele.
Stihurile se citesc, de obicei, în taină, înainte de fiecare tropar (în unele mănăstiri se citeşte Catisma a 17-a în întregime înainte de începutul prohodului).
STAREA ÎNTÂI
Glasul al 5-lea:
1. În mormânt. Viaţă, pus ai fost, Hristoase, şi s-au spăimântat oştirile îngereşti, plecăciunea Ta cea multă preaslăvind.
Stih: Fericiţi sunt cei fără prihană în cale, care umblă în legea Domnului.
2. Dar cum mori, Viaţă, şi cum şezi în mormânt şi împărăţia morţii Tu o zdrobeşti şi pe morţii cei din iad îi înviezi?
Stih: Fericiţi cei ce păzesc poruncile Lui şi-L caută cu toată inima lor.
3. Te mărim pe Tine, Iisuse Doamne, şi-ngroparea îţi cinstim şi Patimile, că din stricăciune Tu ne-ai mântuit.
Stih: Că n-au umblat în căile Lui cei ce lucrează fărădelegea.
4. Cel ce-ai pus pământul cu măsuri, Hristoase, astăzi şezi în mic mormânt, Ziditorule, şi, din gropi, pe cei ce-au murit înviezi.
Stih: Tu ai poruncit ca poruncile Tale să fie păzite foarte.
228
5. Iisuse al meu, împărat a toate, de ce vii la cei din iad, o, Hristoase-al meu? Vrei să dezrobeşti tot neamul omenesc.
Stih: O, de s-ar îndrepta căile mele, ca să păzesc poruncile Tale!
6. Stăpânul a toate mort Se vede acum şi Deşertătorul gropilor celor morţi Se încuie-n groapă nouă, ca un om.
Stih: Atunci nu mă voi ruşina când voi căuta spre toate poruncile Tale.
7. În mormânt, Viaţă, pus ai fost, Hristoase, şi cu moartea Ta pe moarte o ai pierdut şi viaţă lumii Tu ai izvorât.
Stih: Lăuda-Te-voi întru îndreptarea inimii, ca să învăţ judecăţile dreptăţii Tale.
8. Cu cei răi, Hristoase, ca un răufăcător socotit ai fost, dar ne-ai îndreptat pe toţi şi ne-ai scos din amăgirea celui rău.
Stih: îndreptările Tale voi păzi; nu mă părăsi până în sfârşit.
9. Mai frumos cu chipul decât oamenii toţi, ca un om Se vede mort şi fără de chip Cel ce toată firea a-nfrumuseţat.
Stih: Prin ce îşi va îndrepta tânărul calea sa? Prin păzirea cuvintelor Tale.
10. Iadul cum va răbda intrarea Ta, Doamne, şi cum nu se va zdrobi-ntunecându-se, de-a luminii Tale fulgere orbind?
Stih: Cu toată inima Te-am căutat pe Tine; să nu mă lepezi de la poruncile Tale.
11. Dulcea mea lumină şi mântuitoare, cum în groapă-ntunecoasă Tu Te-ai ascuns? O, nespusa Ta răbdare, Bunule!
Stih: în inima mea am ascuns cuvintele Tale, ca să nu greşesc Ţie.
12. Nici lumea de duhuri nu pricepe, Doamne, nici mulţimea făr de trup poate povesti taina îngropării Tale, neştiind.
Stih: Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale.
13. O, minuni străine! O, nespuse lucruri! Cel ce-mi dă suflare mie Se poartă mort, îngropat de mâinile lui Iosif.
Stih: Cu buzele am rostit toate judecăţile gurii Tale.
14. În mormânt ai apus, dar de-al Tatălui sân nicicum nu Te-ai despărţit, Hristoase al meu. Acest lucru e străin şi negrăit!
Stih: în calea mărturiilor Tale m-am desfătat, ca de toată bogăţia.
229
15. Întreaga făptură recunoaşte-n Tine împărat adevărat pe pământ şi-n cer, deşi în mormânt Te pui, Hristoase-al meu!
Stih: La poruncile Tale voi cugeta şi voi cunoaşte căile Tale.
16. Tu-n mormânt fiind pus, Ziditor Hristoase, temelia iadului s-a cutremurat şi-ale morţilor morminte s-au deschis.
Stih: La îndreptările Tale voi cugeta şi nu voi uita cuvintele Tale.
17. Cela ce în palmă tot pământul ţine, sub pământ acum cu Trupul Se află mort, slobozind pe morţii cei legaţi în iad.
Stih: Răsplăteşte robului Tău! Voi trăi şi voi păzi poruncile Tale.
18. Din stricare, Doamne, viaţa mea o ridici; că, murind acum, la cei morţi Te-ai pogorât şi-ale iadului zăvoare le-ai zdrobit.
Stih: Deschide ochii mei şi voi cunoaşte minunile din legea Ta.
19. Ca lumina-n sfeşnic, se ascunde acum sub pământ, ca sub obroc, Trupul Domnului şi din iad alungă întunericul.
Stih: Străin sunt eu pe pământ, să nu ascunzi de la mine poruncile Tale.
20. Mulţimea de oştiri, cea duhovnicească, împreună cu Iosif şi cu Nicodim merg să-ngroape pe Cel ce e ne-ncăput.
Stih: Aprins e sufletul meu de dorirea judecăţilor Tale, în toată vremea.
21. Murind Tu de voie, în mormânt ai fost pus; şi pe mine, ce-am fost mort, Iisuse al meu, de amara mea greşeală m-ai scăpat.
Stih: Certat-ai pe cei mândri; blestemaţi sunt cei ce se abat de la poruncile Tale.
22. S-a schimbat făptura prin a Ta Patimă, căci cu Tine-au pătimit toate câte sunt, Făcător a toate cunoscându-Te.
Stih: Ia de la mine ocara şi defăimarea, că mărturiile Tale am păzit.
23. Luând în pântece a vieţii Piatră, cel a toate mâncător, iadul, a vărsat pe toţi morţii ce din veac i-a înghiţit.
Stih: Pentru că au şezut căpeteniile şi pe mine mă cleveteau, iar robul Tău cugeta la îndreptările Tale.
24. În mormânt nou Te-ai pus, înnoind, Hristoase, firea oamenilor, prin învierea Ta, după cum se cade unui Dumnezeu.
230
Stih: Că mărturiile Tale sunt cugetarea mea, iar îndreptările Tale, sfatul meu.
25. Pe pământ ai venit, pe Adam să-l mântui, şi, pe-acesta negăsind, jos Te-ai pogorât; pân la iad, Stăpânul meu, l-ai căutat.
Stih: Lipitu-s-a de pământ sufletul meu; viază-mă după cuvântul Tău.
26. Pământul de frică s-a mişcat, Cuvinte, şi luceafărul lumina sa şi-a ascuns, apunând a Ta lumină sub pământ.
Stih: Vestit-am căile mele şi m-ai auzit; învaţă-mă îndreptările Tale.
27. Ca un om ai murit de-a Ta voie, Doamne, dar, ca Dumnezeu, pe morţi îi scoţi din mormânt şi din întunericul păcatelor.
Stih: Fă să înţeleg calea îndreptărilor Tale şi voi cugeta la minunile Tale.
28. Vărsând râu de lacrimi peste Tine, Doamne, cea Curată, ca o Maică, a glăsuit: Oare, cum Te voi îngropa, Fiul meu?
Stih: Istovitu-s-a sufletul meu de supărare; întăreşte-mă întru cuvintele Tale.
29. Ca grăunţul de grâu, ce-ncolţeşte-n pământ, Spic aducător de rod nouă Te-ai făcut, înviind pe toţi urmaşii lui Adam.
Stih: Depărtează de la mine calea nedreptăţii şi cu legea Ta mă miluieşte.
30. Sub pământ Te-ai ascuns ca un soare, acum, şi-ntr-a morţii noapte neagră Te-ai învelit; ci răsari, Hristoase-al meu, mai strălucit!
Stih: Calea adevărului am ales şi judecăţile Tale nu le-am uitat.
31. Cum ascunde luna faţa sa de soare, aşa groapa Te-a ascuns şi pe Tine-acum, Cel ce prin trupească moarte ai apus.
Stih: Lipitu-m-am de mărturiile Tale, Doamne, să nu mă ruşinezi.
32. Iisus, Viaţa, gustând moarte acum, pe toţi oamenii de moarte i-a izbăvit şi viaţă tuturor le-a dăruit.
Stih: Pe calea poruncilor Tale am alergat, când ai lărgit inima mea.
33. Pe Adam cel dintâi, prin păcat omorât, la viaţă ridicându-l cu moartea Ta, Adam nou în trup Te-ai arătat acum.
Stih: Lege pune mie, Doamne, calea îndreptărilor Tale, şi o voi păzi pururea.
231
34. Cereştile cete, mort întins, pentru noi, Te-au văzut, Stăpânul meu, şi s-au spăimântat şi cu aripile s-au acoperit.
Stih: înţelepţeşte-mă, şi voi căuta legea Ta şi o voi păzi cu toată inima mea.
35. Iosif, Cuvinte, pogorându-Te mort, de pe lemn acum în noul mormânt Te-a pus; ci-nviază, Doamne, mântuind pe toţi!
Stih: Povăţuieşte-mă pe cărarea poruncilor Tale, că aceasta am voit.
36. Bucurie, Doamne, fiind îngerilor, întristare lor acum le-ai pricinuit, cu trup mort, ca pe un om, văzându-Te.
Stih: Pleacă inima mea la mărturiile Tale şi nu la lăcomie.
37. Suind Tu pe cruce, împreun-ai suit şi pe oamenii cei vii;
iar mergând la iad, ai sculat dintr-însul pe cei morţi din veac.
Stih: întoarce ochii mei ca să nu vadă deşertăciunea; în calea Ta viază-mă.
38. Ca un leu, Tu, Doamne, adormind cu trupul, ca un pui de leu Te scoli, Cela ce-ai fost mort, lepădând şi bătrâneţea trupului.
Stih: împlineşte robului Tău cuvântul Tău, care este pentru cei ce se tem de Tine.
39. Cela ce din coasta lui Adam cel dintâi pe strămoaşa ai zidit, eşti în coastă-mpuns şi izvor curăţitor ne izvorăşti.
Stih: îndepărtează ocara de care mă tem, căci judecăţile Tale sunt bune.
40. Se-njunghia în taină mai-nainte mielul, iar de faţă Tu acum junghiindu-Te, de păcat făptura Ta o curăţeşti.
Stih: Iată, am dorit poruncile Tale; întru dreptatea Ta viază-mă.
41. Cine, dar, va spune chipul groaznic şi nou? Cel ce stăpâneşte toate făpturile pătimeşte azi şi moare pentru noi.
Stih: Să vină peste mine mila Ta, Doamne, mântuirea Ta, după cuvântul Tău.
42. Cuprinzându-i spaima, îngerii au strigat: Cum Se vede mort Izvorul a tot ce-i viu şi cum în mormânt Se-ncuie Dumnezeu?
Stih: Şi voi răspunde cuvânt celor ce mă ocărăsc, că am nădăjduit în cuvintele Tale.
43. Din coasta Ta, Doamne, cea însuliţată, izvorăşti mie viaţă, prin viaţa Ta, şi mă înnoieşti şi mă viezi cu ea.
232
Stih: Să nu îndepărtezi din gura mea cuvântul adevărului, până în sfârşit, că întru judecăţile Tale am nădăjduit.
44. Răstignit pe cruce, ai chemat pe oameni, iar curată coasta Ta împungându-se tuturor iertare dai, Iisuse-al meu.
Stih: Şi voi păzi legea Ta pururea, în veac şi în veacul veacului.
45. Cel cu chip cuvios Te găteşte-ngrozit şi Te-ngroapă ca pe-un mort, cu smerenie de-ngroparea Ta înfricoşându-se.
Stih: Am umblat întru lărgime, că poruncile Tale am căutat.
46. Sub pământ, de voie, pogorând ca un mort, Tu ridici de pe pământ, Hristoase, la cer pe cei ce de-acolo au căzut demult.
Stih: Am vorbit despre mărturiile Tale înaintea împăraţilor şi nu m-am ruşinat.
47. Deşi Te-ai văzut mort, dar eşti viu Dumnezeu şi ridici de pe pământ, Hristoase, la cer pe cei ce de-acolo au căzut demult.
Stih: Am cugetat la poruncile Tale pe care le-am iubit foarte.
48. Deşi Te-ai văzut mort, dar eşti viu Dumnezeu şi pe oamenii cei morţi, pe toţi înviezi, omorând de tot pe-al meu omorâtor.
Stih: Am ridicat mâinile mele la poruncile Tale, pe care le-am iubit, şi am cugetat la îndreptările Tale.
49. O, ce bucurie, ce dulceaţă multă a fost ceea ce-a umplut pe toţi cei din iad, strălucind lumina Ta-n adâncul lui.
Stih: Adu-Ţi aminte de cuvântul Tău, către robul Tău, întru care mi-ai dat nădejde.
50. Îngroparea-Ţi laud, Patimilor mă-nchin; şi puterea îţi măresc, Milostivule, prin care de patimi am fost dezlegat.
Stih: Aceasta m-a mângâiat întru smerenia mea, căci cuvântul Tău m-a viat.
51. Asupra Ta, Doamne, sabie-au ascuţit şi-a puternicului sabie s-a tocit, iar cea din Eden se biruieşte-acum.
Stih: Cei mândri m-au batjocorit peste măsură, dar de la legea Ta nu m-am abătut.
52. Văzând mieluşeaua pe-al său Miel junghiat, doborâtă de dureri striga şi-ndemna ca şi turma să se tânguie cu ea.
233
Stih: Adusu-mi-am aminte de judecăţile Tale cele din veac, Doamne, şi m-am mângâiat.
53. În mormânt de Te-ngropi, şi în iad de cobori, dar mormintele, Iisuse, le-ai deşertat şi întregul iad, Hristoase, l-ai golit.
Stih: Mâhnire m-a cuprins din pricina păcătoşilor, care părăsesc legea Ta.
54. De-a Ta voie, Doamne, pogorând sub pământ, pe toţi oamenii din moarte i-ai înviat şi la slava Tatălui i-ai înălţat.
Stih: Cântate erau de mine îndreptările Tale, în locul pribegiei mele.
55. Unul din Treime, cu trupul, pentru noi, defăimată moarte rabdă, binevoind; se cutremură şi soare şi pământ.
Stih: Adusu-mi-am aminte de numele Tău, Doamne, şi am păzit legea Ta.
56. Cei ce au fost demult din izvor adăpaţi şi cu mană în pustie s-au săturat, în mormânt îl pun pe Hrănitorul lor.
Stih: Aceasta s-a făcut mie, că îndreptările Tale am căutat.
57. Ca un vinovat stă Cel Preadrept la Pilat şi la moartea cea nedreaptă e osândit şi Judecătoru-i răstignit pe lemn.
Stih: Partea mea eşti, Doamne, zis-am să păzesc legea Ta.
58. O, vicleni farisei! O, popor pătimaş! Pentru ce-ai ales mai bine pe Baraba, iar pe Domnul pentru ce L-ai răstignit?
Stih: Rugatu-m-am feţei Tale, din toată inima mea, miluieşte-mă după cuvântul Tău.
59. Plăsmuind pe Adam din pământ, cu mâna, pentru dânsul Te-ai făcut om firesc în trup şi de bunăvoia Ta Te-ai răstignit.
Stih: Cugetat-am la căile Tale şi am întors picioarele mele la mărturiile Tale.
60. Ascultând, Cuvinte, de al Tău Părinte, pân la iadu-ngrozitor Tu Te-ai pogorât, înviind tot neamul muritorilor.
Stih: Gata am fost şi nu m-am tulburat să păzesc poruncile Tale.
61. Vai, Lumina lumii! Vai, a mea Lumină! O, Iisuse-al meu! O, Fiule preadorit! cu amar striga Fecioara şi jelea.
Stih: Funiile păcătoşilor s-au înfăşurat împrejurul meu, dar legea Ta n-am uitat.
234
62. Ceata celor pizmaşi, care L-au răstignit, ruşinează-se măcar, înviind Hristos, de mahrama şi de giulgiurile Lui.
Stih: La miezul nopţii m-am sculat ca să Te laud pe Tine, pentru judecăţile dreptăţii Tale.
63. Vino, ucigaşe, vânzător ucenic, şi pricina răutăţii arată-ne-o: Pentru ce-ai ajuns tu pe Hristos să-L vinzi?
Stih: Părtaş sunt cu toţi cei ce se tem de Tine şi păzesc poruncile Tale.
64. Iubitor de oameni te prefaci, nebune, orb, nemernic, ne-mpăcat, vânzătorule, tu, ce mirul ai voit să-l vinzi pe bani.
Stih: De mila Ta, Doamne, este plin pământul; îndreptările Tale mă învaţă.
65. Cu ce preţ ai vândut Sfântul Mir cel ceresc? Sau ce lucru de El vrednic în schimb ai luat? Nebunle-aflaşi, preablestemat satan?
Stih: Bunătate ai făcut cu robul Tău, Doamne, după cuvântul Tău.
66. De iubeşti pe săraci şi mâhnit eşti de mir ce se varsă, curăţind suflet păcătos, cum pe-arginţi pe-a tuturor Lumină vinzi?
Stih: învaţă-mă bunătatea, învăţătura şi cunoştinţa, că în poruncile Tale am crezut.
67. O, Cuvinte, Doamne, o, al meu dulce Fiu, îngroparea-Ţi de trei zile cum voi răbda? Mi se rupe inima ca unei Maici.
Stih: Mai înainte de a fi umilit, am greşit; pentru aceasta cuvântul Tău am păzit.
68. Cine-mi va da lacrimi şi izvor nesecat, ca să plâng pe Iisus, dulcele meu Fiu? a strigat Fecioara, Maica Domnului.
Stih: Bun eşti Tu, Doamne, şi întru bunătatea Ta, învaţă-mă îndreptările Tale.
69. O, munţi şi vâlcele şi mulţimi de oameni, tânguiţi-vă şi plângeţi cu mine toţi şi jeliţi cu Maica Domnului ceresc!
Stih: înmulţitu-s-a asupra mea nedreptatea celor mândri, iar eu cu toată inima mea voi cerceta poruncile Tale.
70. Când am să Te mai văd, veşnică Lumină, bucuria şi dulceaţa sufletului? a strigat Fecioara, tânguindu-se.
235
Stih: Închegatu-s-a ca grăsimea inima lor, iar eu cu legea Ta m-am desfătat
71. Deşi, ca o piatră tare şi tăioasă, ai primit a Te tăia, dar ne-ai izvorât râu de viaţă vie, veşnice Izvor.
Stih: Bine este mie că m-ai smerit, ca să învăţ îndreptările Tale.
72. Ca dintr-o fântână, din îndoitul râu, ce din coasta Ta a curs, noi ne adăpăm şi viaţa veşnică o moştenim.
Stih: Bună-mi este mie legea gurii Tale, mai mult decât mii de comori de aur şi argint.
73. Voind Tu, Cuvinte, în mormânt Te-ai văzut; dar eşti viu şi Te ridici din morţi, cum ai spus, cu-nvierea Ta, Mântuitorule.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
74. Te cântăm, Cuvinte, Doamne al tuturor, împreună şi cu Tatăl şi Duhul Sfânt şi-ngroparea Ta cea sfântă preaslăvim.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
75. Fericimu-te toţi, Maica lui Dumnezeu, şi cinstim, cei credincioşi, punerea-n mormânt a Fiului tău şi-al nostru Dumnezeu.
Şi iarăşi întâiul tropar:
în mormânt. Viaţă, pus ai fost, Hristoase, şi s-au spăimântat oştirile îngereşti, plecăciunea Ta cea multă preaslăvind.
Apoi ectenia mică şi ecfonisul:
Că s-a binecuvântat numele Tău şi s-a preaslăvit împărăţia Ta: a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin.
STAREA A DOUA
Cădeşte al doilea preot, când sunt mai mulţi preoţi, la fel ca la starea întâi sau însuşi preotul, dacă este un singur preot. Apoi, începe rar şi cu glas lin pe glasul al 5-lea:
1. Cuvine-se, dar, să cădem la Tine, Ziditorul, Cela ce pe Cruce mâinile Ţi-ai întins, şi-ai zdrobit de tot puterea celui rău.
236
Stih: Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit, înţelepţeşte-mă şi voi învăţa poruncile Tale.
2. Cuvine-se, dar, să-Ţi dăm slavă, Ziditor a toate, că din patimi Tu ne-ai scos, prin Patima Ta, şi din stricăciune toţi ne-am izbăvit.
Stih: Cei ce se tem de Tine mă vor vedea şi se vor veseli, că în cuvintele Tale am nădăjduit.
3. Soarele-a apus iar pământul s-a clintit, Cuvinte, apunând Tu, ne-nseratul Soare, Hristos, şi cu trupul în mormânt punându-Te.
Stih: Cunoscut-am, Doamne, că drepte sunt judecăţile Tale şi întru adevăr m-ai smerit.
4. Somn învietor în mormânt dormind, Hristoase Doamne, din cel greu somn al păcatului ai sculat întreg neamul omenesc cel păcătos.
Stih: Facă-se dar, mila Ta, ca să mă mângâie, după cuvântul Tău, către robul Tău.
5. Una-ntre femei Te-am născut Fiu, fără de durere; dar acum sufăr dureri, prin Patima Ta!, cea Curată, mult jelindu-se, zicea.
Stih: Să vină peste mine îndurările Tale şi voi trăi, că legea Ta cugetarea mea este.
6. Sus văzându-Te de Părinte nedespărţit, Doamne, iară jos cu trupul mort, sub pământ fiind, serafimii s-au înfricoşat acum.
Stih: Să se ruşineze cei mândri, că pe nedrept m-au nedreptăţit iar eu voi cugeta la poruncile Tale.
7. Răstignindu-Te, s-a rupt tâmpla templului prin mijloc şi şi-ascund luminătorii lumina lor, sub pământ Tu, Soare, ascunzându-Te.
Stih: Să se întoarcă spre mine cei ce se tem de Tine şi cei ce cunosc mărturiile Tale.
8. Cela ce cu-n semn a făcut la început pământul, azi apune sub pământ, ca un muritor. Îngrozeşte-te de-aceasta, cerule!
Stih: Să fie inima mea fără prihană întru îndreptările Tale, ca să nu mă ruşinez.
237
9. Sub pământ apui Cela ce-ai făcut pe om cu mâna, ca pe oameni să-i înalţi din căderea lor, cu tăria Ta atotputernică.
Stih: Se topeşte sufletul meu după mântuirea Ta; în cuvântul Tău am nădăjduit.
10. Veniţi să cântăm lui Hristos cel mort, Ce-i plâns cu jale, ca femeile, ce mir au adus atunci, s-auzim cu ele: Bucuraţi-vă!
Stih: Sfârşitu-s-au ochii mei după cuvântul Tău, zicând: «Când mă vei mângâia?.
11. Cu adevărat, nesecat Mir eşti, Cuvinte Doamne; pentruaceea şi femeile mir Ţi-aduc, Celui viu, ca unui mort şi îngropat
Stih: Că m-am făcut ca un foale la fum, dar îndreptările Tale nu le-am uitat.
12. Cu-ngroparea Ta ai zdrobit de tot iadul, Hristoase, şi cu moartea Ta pe moarte ai omorât şi din stricăciune lumea mântuieşti.
Stih: Câte sunt zilele robului Tău? Când vei judeca pe cei ce mă prigonesc?.
13. Râu de viaţă eşti ce din Tatăl curgi, înţelepciune, iar în groapă apunând, viaţă dăruieşti celor din adâncurile iadului.
Stih: Spusu-mi-au călcătorii de lege deşertăciuni, dar nu sunt ca legea Ta, Doamne.
14. Ca să înnoiesc firea oamenilor cea zdrobită, Eu cu moartea Mi-am rănit trupul Meu, voind; deci, jelind, nu-ţi bate pieptul, Maica Mea.
Stih: Toate poruncile Tale sunt adevăr; pe nedrept m-au prigonit. Ajută-mă!
15. Sub pământ apui Cel ce eşti Luceafăr al dreptăţii, şi pe morţi i-ai ridicat, ca dintr-un somn greu, alungând din iad tot întunericul.
Stih: Puţin a fost de nu m-am sfârşit pe pământ, dar eu n-am părăsit poruncile Tale.
16. Bob cu două firi Dătătorul de viaţă, astăzi în adânc pământ, cu lacrimi Se seamănă; răsărind El iar, lumea va bucura.
Stih: După mila Ta, viază-mă şi voi păzi mărturiile gurii mele.
238
17. S-a temut Adam, Dumnezeu umblând în rai, atuncea, iar acum s-a bucurat c-ai venit la iad; căci, căzând atunci, acum s-a ridicat.
Stih: în veac, Doamne, cuvântul Tău rămâne în cer.
18. Maica Ta acum varsă râuri de lacrimi, Hristoase, şi-a strigat, când Te-a văzut cu trupu-n mormânt: înviază, Fiule, precum ai spus!
Stih: în neam şi în neam adevărul Tău. Întemeiat-ai pământul şi rămâne.
19. Iosif Te-a ascuns, cu evlavie, în groapă nouă; şi cântări dumnezeieşti, de-ngroparea Ta, Ţi-a cântat, cu lacrimi împletindu-le.
Stih: După rânduiala Ta rămâne ziua, că toate sunt slujitoare Ţie.
20. Doamne, Maica Ta, pironit văzându-Te pe cruce, amară întristare, sufletul ei s-a pătruns de cuie şi de sabie.
Stih: De n-ar fi fost legea Ta gândirea mea, atunci aş fi pierit întru necazul meu.
21. Maica Ta, văzând adăparea Ta cu fiere, Doamne, Cel ce eşti dulceaţa lumii noastre întregi, faţa ei cu amare lacrimi a udat.
Stih: în veac nu voi uita îndreptările Tale, că într-însele m-ai viat, Doamne.
22. Rău m-am întristat şi rărunchii mi se rup, Cuvinte, junghierea Ta nedreaptă văzându-o, zis-a Preacurata, tânguindu-se.
Stih: Al Tău sunt eu, mântuieşte-mă, că îndreptările Tale am căutat.
23. Cum am să-ţi închid ochii dulci şi-a Tale buze, Doamne, şi cum, dar, ca pe un mort Te voi îngropa? Iosif a strigat, înfricoşându-se.
Stih: Pe mine m-au aşteptat păcătoşii ca să mă piardă. Mărturiile Tale am priceput.
24. Jalnice cântări Iosif şi cu Nicodim cântă lui Hristos, Ce S-a-ngropat, acum, în mormânt, şi cu dânşii cântă cetele cereşti.
Stih: La tot lucrul desăvârşit am văzut sfârşit, dar porunca Ta este fără de sfârşit.
239
25. Sub pământ apui Tu, Hristoase, Soare al dreptăţii; deci şi buna Maica Ta, care Te-a născut, de dureri se stinge, nevăzându-Te.
Stih: Că am iubit legea Ta, Doamne, ea toată ziua cugetarea mea este.
26. Iadul s-a-ngrozit, Dătătorule de viaţă, Doamne, când prădată şi-a văzut bogăţia lui şi-nviaţi pe morţii cei legaţi din veac.
Stih: Mai mult decât pe vrăjmaşii mei m-ai înţelepţit cu porunca Ta, că în veac a mea este.
27. Soare luminos după noapte străluceşte, Doamne; iar Tu, după moartea Ta, străluceşti mai mult, înviind din groapă ca un Dumnezeu.
Stih: Mai mult decât învăţătorii mei am priceput, că la mărturiile Tale gândirea mea este.
28. Ziditorule, dacă Te-a primit în sân pământul, s-a clintit de frica Ta, Preaputernice, şi pe morţi cutremurul i-a deşteptat.
Stih: Mai mult decât bătrânii am înţeles, că poruncile Tale am căutat.
29. O, Hristoase-al meu! Iosif şi Nicodim cu miruri într-un chip deosebit, acum Te gătesc strigând: O, pământ, înfricoşează-te!
Stih: De la toată calea cea rea mi-am oprit picioarele mele, ca să păzesc cuvintele Tale.
30. Doamne, ai apus şi cu Tine-a soarelui lumină; iar făptura de cutremur cuprins-a fost, Făcător al tuturor vestindu-Te.
Stih: De la judecăţile Tale nu m-am abătut, că Tu ai pus mie lege.
31. Piatra cea din unghi o acoperă piatra tăiată şi pe Domnu-L pune-n groapă un muritor. Înfioară-te acum, pământule!
Stih: Cât sunt de dulci limbii mele cuvintele Tale, mai mult decât mierea, în gura mea!
32. Vezi-ne aici: ucenicul cel iubit şi Maica, şi cu dulce glas răspunde-ne, Fiule! a strigat Curata, cu amar plângând.
Stih: Din poruncile Tale m-am priceput; pentru aceasta am urât toată calea nedreptăţii.
33. Tu, ca Cel ce eşti de viaţă dătător, Cuvinte, n-ai ucis pe cei ce Te-au răstignit acum, ci-mpreună şi pe-ai lor morţi înviezi.
240
Stih: Făclie picioarelor mele este legea Ta şi lumină cărărilor mele.
34. Nici chip ai avut, nici frumseţe, când pătimeai. Doamne; însă mult ai strălucit, când ai înviat, şi cu sfinte raze ne-ai împodobit.
Stih: Juratu-m-am şi m-am hotărât să păzesc judecăţile dreptăţii Tale.
35. Ai apus în trup, sub pământ, nestinsule Luceafăr; şi, aceasta neputând vedea soarele, în amiază-zi el s-a întunecat.
Stih: Umilit am fost până în sfârşit: Doamne, viază-mă, după cuvântul Tău.
36. Luna, soarele se întunecă-mpreună. Doamne, şi robi binevoitori Ţi s-au arătat şi în mantii negre s-au înveşmântat.
Stih: Cele de bunăvoie ale gurii mele binevoieşte-le, Doamne, şi judecăţile Tale mă învaţă.
37. Chiar de-ai şi murit, dar sutaşul Dumnezeu Te ştie; iar eu cum Te voi atinge cu mâinile, mă spăimânt, striga Iosif cel cu bun chip.
Stih: Sufletul meu în mâinile Tale este pururea şi legea Ta n-am uitat.
38. A dormit Adam şi din coasta lui îşi scoase moarte; Tu dormind acum, Cuvinte-al lui Dumnezeu, lumii viaţă izvorăşti din coasta Ta.
Stih: Pusu-mi-au păcătoşii cursă mie, dar de la poruncile Tale n-am rătăcit.
39. Ai dormit puţin şi-ai dat viaţă la cei morţi, Hristoase, şi-nviind, i-ai înviat pe cei adormiţi, ce-adormiseră din veacuri, Bunule.
Stih: Moştenit-am mărturiile Tale în veac, că bucurie inimii mele sunt ele.
40. De ai şi murit, dar ai dat vinul de mântuire, Viţă, Care izvorăşti viaţă tuturor; Patima şi Crucea Ta Ţi le slăvesc.
Stih: Plecat-am inima mea ca să fac îndreptările Tale în veac spre răsplătire.
41. Cum pot suferi cereştile cete îndrăzneala celor ce Te-au răstignit, Dumnezeule, când Te văd gol, sângerat şi osândit?
Stih: Pe călcătorii de lege am urât şi legea Ta am iubit.
42. O, neam păcătos şi-ndărătnic, ce-ai primit arvuna! Cunoscut-ai ridicarea bisericii; pentru ce, dar, pe Hristos L-ai osândit?
241
Stih: Ajutorul meu şi sprijinitorul meu eşti Tu, în cuvântul Tău am nădăjduit.
43. În batjocură tu îmbraci pe împodobitorul, Care cerul a-ntărit şi-a împodobit tot pământul, într-un chip preaminunat
Stih: Depărtaţi-vă de la mine cei ce vicleniţi şi voi cerceta poruncile Dumnezeului meu.
44. Ca un pelican, Te-ai rănit în coasta Ta, Cuvinte; şi-ai dat viaţă l-ai Tăi fii, care au murit, răspândind asupra lor izvoare vii.
Stih: Apără-mă, după cuvântul Tău, şi mă viază şi să nu-mi dai de ruşine aşteptarea mea.
45. Oarecând Navi opri soarele, zdrobind duşmanii; iar Tu, Soare, ascunzându-Ţi lumina Ta, ai zdrobit pe-al iadului stăpânitor.
Stih: Ajută-mă şi mă voi mântui şi voi cugeta la îndreptările Tale, pururea.
46. Nu Te-ai despărţit de-al Părintelui sân, Milostive, chiar binevoind a lua chip de muritor; şi în iad, Hristoase-al meu, Te-ai pogorât.
Stih: Defăimat-ai pe toţi cei ce se depărtează de la îndreptările Tale, pentru că nedrept este gândul lor.
47. Răstignit pe lemn, Cel ce pui pământul peste ape, în pământ, fără suflare, acum cobori; care lucru nerăbdându-l, tremură.
Stih: Socotit-am călcători de lege pe toţi păcătoşii pământului; pentru aceasta am iubit mărturiile Tale, pururea.
48. Vai, o, Fiul meu, preacurata jeleşte şi zice că pe Care-L aşteptam ca pe-un împărat, osândit acum pe Cruce îl privesc!
Stih: Străpunge cu frica Ta trupul meu, că de judecăţile Tale m-am temut.
49. Astfel mi-a vestit Gavriil, venind din cer la mine; el mi-a spus că-mpărăţia Fiului meu este o împărăţie veşnică.
Stih: Făcut-am judecată şi dreptate; nu mă da pe mâna celor ce-mi fac strâmbătate.
50. Vai, s-a împlinit a lui Simeon pro-orocie, că prin inima mea sabie a trecut; O, Emanuile, Cel ce eşti cu noi!
242
Stih: Primeşte pe robul Tău în bunătate, ca să nu mă clevetească cei mândri.
51. Fariseilor! Ruşinaţi-vă măcar de morţii înviaţi de Dătătorul vieţii lor, Cel pe Care, plini de pizmă, L-aţi ucis.
Stih: Sfârşitu-s-au ochii mei după mântuirea Ta şi după cuvântul dreptăţii Tale.
52. S-a cutremurat şi lumina soarele şi-a stins-o, când în groapă Te-a văzut neînsufleţit; nevăzuta mea Lumină, Bunule! Stih: Fă cu robul Tău, după mila Ta, şi îndreptările Tale mă învaţă.
53. Cu amar plângea Preacurata Maica Ta, Cuvinte, când pe Tine Te-a văzut acum în mormânt; pe Cel fără început şi Dumnezeu.
Stih: Robul Tău sunt eu; înţelepţeşte-mă şi voi cunoaşte mărturiile Tale.
54. Maica Precista omorârea Ta văzând, Hristoase, cu adânc-amărăciune, Ţie-Ţi grăia: Să nu zăboveşti, Viaţă, între morţi!
Stih: Vremea este să lucreze Domnul, că oamenii au stricat legea Ta.
55. Iadul cel cumplit tremura, când Te-a văzut pe Tine, veşnic Soare al măririi, Hristoase-al meu, şi degrab a dat din el pe cei legaţi.
Stih: Pentru aceasta am iubit poruncile Tale mai mult decât aurul şi topazul.
56. Ce privelişte mare şi grozav-acum se vede, căci al vieţii Dătător moarte-a suferit, voind El să dea viaţă tuturor!
Stih: Pentru aceasta spre toate poruncile Tale m-am îndreptat, toată calea nedreaptă am urât.
57. Coasta Ţi-ai împuns, mâinile Ţi-ai pironit, Stăpâne, şi, cu rana Ta din coastă, ai vindecat ne-nfrânarea mâinilor strămoşilor.
Stih: Minunate sunt mărturiile Tale, pentru aceasta le-a cercetat pe ele sufletul meu.
58. Oarecând jelea toată casa pe fiul Rahilei; iar acum pe al Fecioarei Fiu îl jelesc Maica Lui şi ceata Ucenicilor.
Stih: Arătarea cuvintelor Tale luminează şi înţelepţeşte pe prunci.
243
59. Palme şi loviri I s-au dat lui Hristos peste faţă, Celui ce cu mâna Sa pe om plăsmui, şi-a zdrobit cu totul ale fiarei fălci.
Stih: Gura mea am deschis şi am aflat, că de poruncile Tale am dorit.
60. Toţi cei credincioşi, cu-ngroparea Ta scăpaţi de moarte, îţi cinstim, Hristoase-al nostru, cu laude, răstignirea şi-ngroparea Ta acum.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
61. Cel făr de-nceput, veşnice Părinte, Fiu şi Duh Sfânt, întăreşte-i, ca un Bun, pe dreptcredincioşi şi le dă izbând-asupra celor răi.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.
62. Ceea ce-ai născut, Preacurată Fecioară, Viaţa, potoleşte dezbinarea-n Biserică şi dă pace, ca o bună, tuturor.
Şi iarăşi întâiul tropar:
Cuvine-se, dar, să cădem la Tine, Ziditorul, Cela ce pe Cruce mâinile Ţi-ai întins, şi-ai zdrobit de tot puterea celui rău.
Apoi ectenia mică şi ecfonisul:
Că sfânt eşti Dumnezeul nostru, Cel ce Te odihneşti pe scaunul slavei cel de heruvimi, şi Ţie slavă îţi înălţăm, împreună şi Părintelui Tău celui fără de început şi Preasfântului şi bunului şi de viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin.
STAREA A TREIA
Cădeşte al treilea preot sau însuşi preotul, dacă e numai unul. După aceea, începe cu glas dulce a cânta, pe glasul al 3-lea:
1. Neamurile toate laudă-ngropării Ţi-aduc, Hristoase-al meu.
Stih: Caută spre mine şi mă miluieşte, după judecata Ta, faţă de cei ce iubesc numele Tău.
2. Arimateianul cu plâns Te coboară şi în mormânt Te-ngroapă.
Stih: Paşii mei îndreptează-i după cuvântul Tău, şi să nu mă stăpânească nici o fărădelege.
3. De mir purtătoare, mir Ţie, Hristoase, Ţi-aduc cu sârguinţă.
Stih: Izbăveşte-mă de clevetirea oamenilor şi voi păzi poruncile Tale.
244
4. Vino-ntreagă fire, psalmi de îngropare lui Hristos să-I aducem.
Stih: Faţa Ta arat-o robului Tău şi mă învaţă poruncile Tale.
5. Pe Cel viu, cu miruri, ca pe-un mort să-L ungem, cu mironosiţele.
Stih: Izvoare de apă au curs din ochii mei, pentru că n-am păzit legea Ta.
6. Fericitul Iosif, Trupul ce dă viaţă, al lui Hristos, îngroapă.
Stih: Drept eşti, Doamne, şi drepte sunt judecăţile Tale.
7. Cei hrăniţi cu mană, lovesc cu călcâiul pe Binefăcătorul.
Stih: Poruncit-ai cu dreptate mărturiile Tale şi cu tot adevărul.
8. Cei hrăniţi cu mană, oţet şi cu fiere Ţi-aduc, Hristoase al meu.
Stih: Topitu-m-a râvna casei Tale, că au uitat cuvintele Tale vrăjmaşii mei.
9. O, ce nebunie! Pe Hristos omoară, cei ce-au ucis pe profeţi.
Stih: Lămurit cu foc este cuvântul Tău foarte şi robul tău l-a iubit foarte.
10. Ca rob făr de minte, a vândut I-uda pe-Adâncu-nţelepciunii. Stih: Tânăr sunt eu şi defăimat, dar îndreptările Tale nu le-am uitat.
11. Rob ajunge-acuma vicleanul de Iuda, cel ce-a vândut pe Domnul.
Stih: Dreptatea Ta este dreptate în veac şi legea Ta este adevărul.
12. Zis-a înţeleptul: Groap-adâncă este pornirea inimii lor.
Stih: Necazuri şi nevoi au dat peste mine, dar poruncile Tale sunt gândirea mea.
13. La cei făr de lege căile lor strâmbe le sunt ciulini şi curse. Stih: Drepte sunt mărturiile Tale, în veac; înţelepţeşte-mă şi voi fi viu.
14. Iosif şi Nicodim pe Domnul îngroapă, cu toată cuviinţa.
Stih: Strigat-am cu toată inima mea: Auzi-mă, Doamne! Îndreptările Tale voi căuta.
15. Slavă Ţie, Doamne, Cel ce dai viaţă şi-n iad, puternic, cobori.
Stih: Strigat-am către Tine: Mântuieşte-mă şi voi păzi mărturiile Tale.
16. Maica Preacurata se jelea, Cuvinte, văzându-Te mort acum.
245
Stih: Din zori m-am sculat şi am strigat: «Întru cuvintele Tale am nădăjduit.
17. Primăvară dulce, Fiul meu preadulce, frumseţea unde Ţi-a apus?
Stih: Deschis-am ochii mei dis-de-dimineaţă, ca să cuget la cuvintele Tale.
18. Plângere pornit-a Maica Preacurata, când ai murit, Cuvinte.
Stih: Glasul meu auzi-l, Doamne, după mila Ta; după judecata Ta mă viază.
19. Vin cu mir să-L ungă de mir purtătoare, pe Hristos, Mirul ceresc.
Stih: Apropiatu-s-au cei ce mă prigonesc cu fărădelege, dar de la legea Ta s-au îndepărtat.
20. Cu moartea pe moarte o omori, Tu, Doamne, cu sfânta Ta putere.
Stih: Aproape eşti Tu, Doamne, şi toate poruncile Tale sunt adevărul.
21. Piere-amăgitorul, scapă amăgitul cu-nţelepciunea-Ţi, Doamne.
Stih: Din început am cunoscut, din mărturiile Tale, că în veac le-ai întemeiat pe ele.
22. Cade vânzătorul în focul gheenei, în groapa stricăciunii.
Stih: Vezi smerenia mea şi mă scoate că legea Ta n-am uitat.
23. Curse şi ciulini sunt căile lui Iuda, celui nebun şi viclean.
Stih: Judecă pricina mea şi mă izbăveşte; după cuvântul Tău, fă-mă viu.
24. Pier răstignitorii, împărate-a toate, dumnezeiescule Fiu.
Stih: Departe de păcătoşi este mântuirea, că îndreptările Tale n-au căutat.
25. Toţi pier împreună în groapa pierzării, cei vărsători de sânge.
Stih: îndurările Tale multe sunt, Doamne; după judecata Ta mă viază.
26. Fiule din Tatăl, împărat a toate, cum ai primit Patimă?
Stih: Mulţi sunt cei ce mă prigonesc şi mă necăjesc, dar de la mărturiile Tale nu m-am abătut.
27. Maica mieluşeaua, Mielul ei pe Cruce văzându-L, s-a tânguit.
246
Stih: Văzut-am pe cei nepricepuţi şi mă sfârşeam, că n-au păzit cuvintele Tale.
28. Trupul ce dă viaţă Iosif împreună cu Nicodim îngroapă.
Stih: Vezi că poruncile Tale am iubit. Doamne; întru mila Ta mă viază.
29. Mult înlăcrimată a strigat Fecioara, străpunsă de durere.
Stih: începutul cuvintelor Tale este adevărul şi veşnice toate judecăţile dreptăţii Tale.
30. O, a mea lumină, Fiul meu preadulce, cum Te-ai ascuns în groapă?
Stih: Căpeteniile m-au prigonit în zadar; iar de cuvintele Tale s-a înfricoşat inima mea.
31. Nu mai plânge Maică; pe Adam şi Eva ca să-i slobod, Eu sufăr. Stih: Bucura-mă-voi de cuvintele Tale, ca cel ce a aflat comoară mare.
32. Fiul meu, slăvescu-Ţi înalta-ndurare, prin care rabzi acestea. Stih: Nedreptatea am urât şi am dispreţuit, iar legea Ta am iubit.
33. Cu oţet şi fiere Te-au adăpat, Doamne, gustarea veche s-o strici.
Stih: De şapte ori pe zi Te-am lăudat pentru judecăţile dreptăţii Tale.
34. Te-ai suit pe cruce, Cel ce altădată umbreai poporul sub nor.
Stih: Pace multă au cei ce iubesc legea Ta şi nu se smintesc.
35. De mir purtătoare, venind l-a Ta groapă, Ţi-aduceau, Doamne, miruri.
Stih: Aşteptat-am mântuirea Ta, Doamne, şi poruncile Tale am iubit.
36. Scoală-Te-ndurate, şi pe noi ne scoate din a gheenei groapă!
Stih: Păzit-a sufletul meu mărturiile Tale, şi le-ai iubit foarte.
37. Doamne, înviază!, zicea, vărsând lacrimi, Maica Ta ce Te-a născut.
Stih: Păzit-am poruncile Tale şi mărturiile Tale, că toate căile mele înaintea Ta sunt, Doamne.
38. Degrabă-nviază, alungând durerea Curatei Maicii Tale!
Stih: Să se apropie rugăciunea mea înaintea Ta, Doamne; după cuvântul Tău mă înţelepţeşte.
39. Prinse-au fost de frică cereştile cete, când Te-au văzut mort, Doamne.
247
Stih: Să ajungă cererea mea înaintea Ta, Doamne; după cuvântul Tău mă izbăveşte.
40. Iartă de greşeale pe cei ce, cu frică, cinstesc a Tale Patimi. Stih: Să răspândească buzele mele laudă, că m-ai învăţat îndurările Tale.
41. O, înfricoşată, străină vedere: pământul cum Te-ascunde!
Stih: Rosti-va limba mea cuvintele Tale, că toate poruncile Tale sunt drepte.
42. Altădat-un Iosif Ţi-a slujit în fugă, şi-acum Te-ngroapă altul.
Stih: Mâna Ta să mă izbăvească, că poruncile Tale am ales.
43. Plânge, te jeleşte, Preacurata-Ţi Maică, fiind Tu mort, Cuvinte.
Stih: Dorit-am mântuirea Ta, Doamne, şi legea Ta cugetarea mea este.
44. Frică ia pe îngeri de a Ta-ngropare, o, Făcător a toate!
Stih: Viu va fi sufletul meu şi Te va lăuda şi judecăţile Tale îmi vor ajuta mie.
45. Până-n zori, cu miruri Ţi-au stropit mormântul cele înţelepţite.
Stih: Rătăcit-am ca o oaie pierdută; caută pe robul Tău, că poruncile Tale nu le-am uitat.
46. Pace în Biserici, lumii mântuire, prin Învierea-Ţi dă-ne! Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
47. O, Treime Sfântă, Tată, Fiu şi Duh Sfânt, lumea o mântuieşte.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
48. Robilor tăi, Maică, dă-le ca să vadă Scularea Fiului tău!
Şi iarăşi întâiul tropar
Neamurile toate laudă-ngropării Ţi-aduc, Hristoase al meu.
Şi îndată se cântă, pe glasul al 5-lea: BINECUVÂNTĂRILE ÎNVIERII
Stih: Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale!
Soborul îngeresc s-a mirat, văzându-Te pe Tine între cei morţi socotit fiind şi puterea morţii surpând, Mântuitorule, şi împreună cu Tine pe Adam ridicându-l şi, din iad, pe toţi slobozindu-i.
248
Binecuvântat eşti, Doamne…
Pentru ce miruri, din milostivire, cu lacrimi amestecaţi, o uceniţelor? Îngerul cel ce a strălucit la mormânt a zis mironosiţelor Vedeţi voi groapa şi înţelegeţi că Mântuitorul a înviat din mormânt.
Binecuvântat eşti, Doamne…
Foarte de dimineaţă mironosiţele au alergat la mormântul Tău, tânguindu-se; dar înaintea lor a stat îngerul şi a zis: Vremea tânguirii a încetat, nu mai plângeţi, ci Apostolilor spuneţi învierea.
Binecuvântat eşti. Doamne…
Mironosiţele femei, cu miruri venind la groapa Ta, Mântuitorule, plângeau; iar îngerul către ele a grăit, zicând: De ce socotiţi pe Cel viu cu cei morţi? Căci, ca un Dumnezeu, a înviat din mormânt.
Slavă…, a Treimii:
închinămu-ne Tatălui şi Fiului Acestuia şi Duhului Celui Sfânt, Sfintei Treimi întru o fiinţă, cu Serafimii grăind: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Doamne.
Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:
Pe Dătătorul de viaţă născându-L, Fecioară, de păcat pe Adam l-ai mântuit; şi bucurie Evei în locul întristării i-ai dăruit, şi pe cei căzuţi din viaţă i-a îndreptat la aceeaşi Cel ce S-a întrupat din Tine, Dumnezeu şi om.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule! (de trei ori).
Apoi ectenia mică şi ecfonisul:
Că Tu eşti împăratul păcii, Hristoase Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Părintelui Tău celui fără de început şi Preasfântului şi bunului şi de viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Apoi se cântă SEDEALNA, glasul 1, podobie: Mormântul Tău…
Cu giulgiu curat şi cu miresme dumnezeieşti, a uns preacurat trupul Tău Iosif, cerându-L la Pilat, şi L-a pus în mormânt
249
nou. Pentru aceasta, dis-de-dimineaţă venind mironosiţele femei, au grăit: Arată nouă precum ai zis mai înainte, Hristoase, învierea Ta.
Slavă…, Şi acum…, altă Sedealnă, asemenea:
Spăimântatu-s-au cetele îngerilor, văzând pe Cel ce şade în sânurile Tatălui cel nemuritor, cum a fost pus în mormânt ca un mort; pe Care-L înconjoară cetele îngereşti şi-L slăvesc împreună cu morţii cei din iad, ca pe un Făcător şi Domn.
[După Tipicul Sfântului Sava, se face acum citire din Tâlcuirea Sfântului Ioan Gură de Aur la Evanghelia de la Matei: Iar a doua zi care este după vineri…, adică Omilia 89 la Matei].
învierea lui Hristos… nu se zice, ci se citeşte Psalmul 50 (pagina 24), după care nu se zice rugăciunea: Mântuieşte, Dumnezeule, poporul tău… şi nici ecfonisul: Cu mila şi cu îndurările…, ci îndată se cântă:
CANONUL SÂMBETEI CELEI MARI
Irmosul de două ori, iar troparele pe 12 şi iarăşi Irmosul, în amândouă stranele, împreună.
Acest Canon, de la Cântarea întâi până la Cântarea a 6-a, este alcătuit de Marcu Monahul, episcopul Idruntului. Irmoasele sunt alcătuite de monahia Casia. Iar de la Cântarea a 6-a până la sfârşit sunt alcătuite de Cosma Aghiopolitul. Afară de Irmoase, celelalte tropare în greceşte au acest acrostih: «Şi astăzi laud Sâmbăta cea mare.
Cântarea 1, glasul al 6-lea:
Irmosul:
Pe Cel ce a acoperit cu valul mării oarecând pe prigonitorul tiran, sub pământ L-au ascuns feciorii celor mântuiţi. Iar noi, ca fecioarele, să cântăm Domnului, căci cu slavă S-a preaslăvit.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Doamne, Dumnezeul meu, cântare de petrecere şi laudă de îngropare voi cânta Ţie, Celui ce mi-ai deschis intrările vieţii cu îngroparea Ta, şi moartea şi iadul cu moartea Ta ai omorât.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Sus pe scaun şi jos în mormânt, cunoscându-Te cele mai presus de lume şi cele de sub pământ, Mântuitorul meu, s-au
250
cutremurat de moartea Ta; că mai presus de gând Te-ai văzut mort, începătorule al vieţii.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Ca să umpli toate de slava Ta, Te-ai pogorât în cele de dedesubt ale pământului; că nu s-a ascuns de Tine fiinţa mea cea din Adam, ci, îngropându-Te, m-ai înnoit pe mine cel stricat, iubitorule de oameni.
Cântarea a 3-a
Irmosul:
Pe Tine, Cel ce ai spânzurat pe ape tot pământul fără ţinere, văzându-Te făptura spânzurat în locul Căpăţânii, de multă spaimă a fost cuprinsă, strigând: Nu este sfânt, afară de Tine, Doamne.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
închipuirile îngropării Tale, le-ai vădit, înmulţind arătările; iar acum cele ascunse ale Tale, văzute le-ai făcut cu dumnezeiască bărbăţie şi celor din iad, Stăpâne, care strigă: Nu este sfânt, afară de Tine, Doamne.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
întinsu-Ţi-ai palmele şi ai împreunat cele depărtate de demult; iar cu înfăşurarea giulgiului, Mântuitorule, şi cu mormântul ai dezlegat pe cei legaţi, care strigau: Nu este sfânt, afară de Tine, Doamne.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
În mormânt şi sub peceţi Te-ai cuprins, Nemuritorule, de bunăvoie; că puterea Ta Ţi-ai arătat prin fapte, cu dumnezeiasca lucrare, celor ce cântă: Nu este Sfânt, afară de Tine, Doamne, iubitorule de oameni.
Iarăşi Irmosul Pe Tine, Cel ce…
Apoi ectenia mică şi ecfonisul: Că Tu eşti Dumnezeul nostru şi Ţie slavă înălţăm…
SEDEALNA, glasul 1, însăşi podobia:
Mormântul Tău, Mântuitorule, ostaşii străjuindu-l, morţi s-au făcut de strălucirea îngerului ce s-a arătat, care a vestit
251
femeilor învierea. Pe Tine Te mărim. Pierzătorul stricăciunii, la Tine cădem, Cel ce ai înviat din mormânt, la Unul, Dumnezeul nostru.
Slavă…, Şi acum…, tot aceasta.
Cântarea a 4-a
Irmosul:
Smerenia Ta cea dumnezeiască pe Cruce, mai înainte văzând-o Avacum, spăimântându-se, a grăit: Tu ai tăiat tăria celor puternici, Bunule, unindu-Te cu cei din iad, ca un Atotputernic.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Astăzi ai sfinţit ziua a şaptea, pe care o ai binecuvântat întâi cu încetarea lucrărilor; că toate le prefaci şi le înnoieşti, odihnindu-Te, Mântuitorul meu, şi iarăşi zidindu-ne.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Biruind Tu cu puterea Dumnezeirii, sufletul Tău de Trup s-a despărţit; că a rupt amândouă legăturile: a morţii şi a iadului, cu puterea Ta, Cuvinte.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Iadul întâmpinându-Te, Cuvinte, s-a amărât văzându-Te om îndumnezeit, rănit de bătăi şi Atotputernic; şi de înfricoşătorul Tău chip a rămas fără de glas.
Cântarea a 5-a
Irmosul:
Lumina cea neînserată a dumnezeieştii arătării Tale, Hristoase, care s-a făcut spre noi, pentru milostivirea Ta, Isaia văzând-o, de noapte mânecând, a grăit: învia-vor morţii şi cei din morminte se vor scula, şi toţi cei de pe pământ se vor bucura.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
înnoieşti pe pământeni, Ziditorule, făcându-Te pământean; şi giulgiul şi mormântul arată taina ce este întru Tine, Cuvinte; că sfetnicul cel cuvios înseamnă sfatul Celui ce Te-a născut, Care m-a înnoit în Tine cu mare cuviinţă.
252
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Prin moarte ai prefăcut omorârea, prin îngropare stricăciunea; că nestricăcios ai făcut trupul pe care l-ai luat, cu dumnezeiasca cuviinţă făcându-l nemuritor; că trupul Tău, Stăpâne, n-a văzut stricăciune; nici sufletul Tău n-a rămas în iad, care este lucru necuvenit.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Ieşind, Ziditorul meu, din ceea ce nu ştie de bărbat, şi fiind împuns cu suliţa în coastă, dintru aceea ai făcut înnoire Evei, făcându-Te Adam, adormind mai presus de fire, cu somn făcător de viaţă, şi ridicând viaţa din somn şi din stricăciune, ca un Atotputernic.
Cântarea a 6-a
Irmosul:
Prins a fost, dar nu a fost ţinut în pântecele chitului, Iona; că al Tău chip purtând, al Celui ce ai pătimit şi îngropării Te-ai dat, ca dintr-o cămară din fiară a ieşit şi a grăit străjerilor: Cei ce păziţi cele deşarte şi mincinoase, mila voastră aţi părăsit-o.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Omorât ai fost, dar nu Te-ai despărţit, Cuvinte, de trupul pe care l-ai luat; că de s-a şi stricat Templul Tău în vremea Pătimirii, şi aşa unul era ipostasul Dumnezeirii şi al trupului Tău; că în amândouă Unul eşti, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, Dumnezeu şi om.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Greşeala lui Adam a fost ucigătoare de om, iar nu ucigătoare de Dumnezeu. Că deşi a pătimit firea trupului Tău celui de ţărână, Dumnezeirea a rămas fără patimă; că stricăciunea cea din Tine o ai prefăcut întru nestricăciune, şi din înviere ai arătat izvorul vieţii celei nestricăcioase.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Împărăţit-a iadul peste neamul omenesc, dar n-a rămas în veci; că Tu, Puternice, fiind pus în groapă, cu palma cea începătoare
253
de viaţă ai rupt încuietorile morţii; şi ai propovăduit celor ce dormeau acolo din veac izbăvirea cea nemincinoasă, făcându-Te, Mântuitorule, cel dintâi înviat din morţi.
Iarăşi Irmosul: Prins ai fost, dar nu…
Apoi ectenia mică şi ecfonisul: Că Tu eşti împăratul păcii şi Mântuitorul sufletelor noastre şi Ţie slavă înălţăm…
CONDAC Glasul al 6-lea:
Cel ce a încuiat adâncul S-a văzut mort, şi cu smirnă şi cu giulgiu înfăşurându-Se, în mormânt a fost pus ca un mort, Cel fără de moarte; şi femeile au venit să-L ungă cu mir, plângând cu amar şi grăind: Aceasta este Sâmbăta cea prea binecuvântată, întru care Hristos, adormind, va învia a treia zi.
ICOS
Cel ce cuprinde toate S-a înălţat pe Cruce, şi se tânguieşte toată zidirea, văzându-L spânzurat gol pe lemn; soarele şi-a ascuns razele, şi stelele şi-au tăinuit lumina, şi pământul cu multă frică s-a clătinat, marea a fugit şi pietrele s-au despicat, şi morminte multe s-au deschis, şi trupuri de sfinţi bărbaţi au înviat; iadul jos a suspinat, şi iudeii s-au sfătuit să hulească învierea lui Hristos. Iar femeile au grăit: Aceasta este Sâmbăta cea prea binecuvântată, întru care Hristos, adormind, va învia a treia zi.
ÎN SFÂNTA şi MAREA SÂMBĂTĂ
Sinaxarul din Minei, apoi acesta.
în Sfânta şi Marea Sâmbătă, prăznuim îngroparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi pogorârea la iad, prin care neamul nostru, fiind chemat din stricăciune, a fost mutat spre viaţa veşnică.
Stihuri:
Ostaşi, degeaba mai păziţi mormântul,
Căci pe Cel ce-i Viaţa, nu-L ţine pământul!
Cele patruzeci de zile ale Postului Mare întrec celelalte zile; iar Săptămâna Mare este şi mai însemnată; şi, iarăşi, Săptămâna
254
Mare culminează cu Sfânta şi Marea zi de Sâmbătă. Se numeşte Săptămâna Mare nu pentru că zilele ei ar fi mai mari sau ar avea mai multe ceasuri, ci pentru că de-a lungul ei s-au săvârşit, şi mai cu seamă azi, minunile mari şi mai presus de fire şi faptele neobişnuite ale Mântuitorului nostru. Căci, după cum la întâia facere a lumii, Dumnezeu, săvârşind toate lucrurile, şi în urmă, în ziua a şasea, a creat pe om, făptura cea mai de seamă, iar în ziua a şaptea S-a odihnit de toate lucrurile Lui şi a sfinţit ziua, numind-o Sâmbătă, care se tâlcuieşte odihnă, tot aşa şi la facerea lumii celei spirituale, săvârşind toate în chipul cel mai bun, în ziua a şasea a creat din nou pe omul stricat şi, înnoindu-l iarăşi prin Crucea cea de viaţă purtătoare, S-a odihnit încă o dată cu o odihnă desăvârşită, de toate lucrurile Lui, dătătoare de viaţă şi mântuitoare. Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt, iar cu sufletul Lui curat şi dumnezeiesc Se pogoară şi în iad. Sufletul a fost despărţit prin moarte de trup şi l-a dat în mâinile Tatălui. Tot Tatălui I-a dat şi propriul Său sânge, fără să-I fie cerut; iar sângele Lui a fost preţ de răscumpărare pentru noi. Sufletul Domnului n-a fost ţinut în iad ca sufletele celorlalţi Sfinţi. Cum putea, oare, să fie ţinut, odată ce n-avea asupra Lui, ca ceilalţi drepţi, nimic din păcatul strămoşesc? Dar nici duşmanul nostru, diavolul, n-a luat sângele prin care am fost răscumpăraţi, cu toate că noi eram în stăpânirea lui. Cum putea, oare, să ia sângele Lui din altă parte decât de la Dumnezeu? Dar, oare, tâlharul de diavol putea să-L ia chiar pe Dumnezeu? Domnul nostru Iisus Hristos a locuit trupeşte în mormânt şi cu Dumnezeirea, care era strâns unită cu trupul. A fost împreună cu tâlharul în rai; a fost şi în iad, după cum s-a spus, împreună cu sufletul Lui îndumnezeit, într-un chip mai presus de fire, Hristos Dumnezeu necuprins era cu Tatăl, împărăţind împreună cu Duhul. Era pretutindeni; Dumnezeirea n-a suferit nimic în mormânt, după cum n-a suferit nimic pe Cruce. Trupul Domnului a suferit şi stricăciune, adică despărţirea sufletului de trup, dar nicidecum stricăciune în înţelesul unei putreziri a trupului şi o nimicire desăvârşită a
255
mădularelor. Iar Iosif, coborând de pe Cruce sfântul trup al Domnului, l-a înmormântat într-un mormânt nou, astupând cu o piatră intrarea mormântului. Într-adevăr, iudeii s-au dus Vineri la Pilat şi i-au spus: «Ne-am adus aminte că înşelătorul acela a spus pe când trăia că după trei zile se va scula. Ni se pare că este bine ca prin puterea ta să porunceşti să se întărească mormântul cu ostaşi. Dacă este un înşelător, pentru ce, iudeilor, i-aţi ascultat cu râvnă cuvintele Lui pe când trăia? Dar când a spus Hristos: «Mă voi scula? Poate că iudeii au scos asta din pilda cu Iona. Negreşit ei sunt fără de judecată când cer să fie întărit mormântul ca să nu se fure cumva trupul. O, cât sunt de lipsiţi de judecată! Nu ştiau că ceea ce făceau în sprijinul lor, o făceau împotriva lor! Pilat a dat poruncă, şi ei împreună cu o ceată de ostaşi au întărit mormântul şi l-au şi pecetluit. Şi s-a făcut asta pentru a nu se pune la îndoială învierea Domnului, odată ce erau străine şi paza şi pecetea. Dar deodată iadul se strânge şi se cutremură, când simte puterea mai tare a Domnului; şi după puţină vreme S-a sculat Hristos, piatra cea tare şi din capul unghiului, şi a scos pe cei ţinuţi din veac, din iad.
Cu pogorârea Ta nespusă, Hristoase Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin.
Cântarea a 7-a
Irmosul:
Negrăită minune! Cel ce a izbăvit în cuptor pe evlavioşii tineri din văpaie, în mormânt este pus mort fără suflare, spre mântuirea noastră, a celor ce cântăm: Izbăvitorule Dumnezeule, binecuvântat eşti.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Rănitu-s-a iadul, primind în inima sa pe Cel ce S-a rănit în coastă cu suliţa, şi a suspinat, topindu-se de focul cel dumnezeiesc, spre mântuirea noastră, a celor ce cântăm: Izbăvitorule Dumnezeule, binecuvântat eşti!
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie! «
256
Bogat este mormântul, că primind în sine pe Făcătorul ca pe un adormit, s-a arătat dumnezeiască vistierie de viaţă, spre mântuirea noastră, a celor ce cântăm: Izbăvitorule Dumnezeule, binecuvântat eşti!
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
După obiceiul pentru cei morţi, a primit punerea în mormânt Viaţa tuturor, şi a arătat mormântul izvor al învierii, spre mântuirea noastră, a celor ce cântăm: Izbăvitorule Dumnezeule, binecuvântat eşti!
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Una era Dumnezeirea lui Hristos în iad şi în mormânt şi în Eden nedespărţită, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, spre mântuirea noastră, a celor ce cântăm: Izbăvitorule Dumnezeule, binecuvântat eşti!
Cântarea a 8-a
Irmosul:
Spăimântează-te înfricoşându-te, cerule, şi să se clatine temeliile pământului. Că iată este socotit între cei morţi Cel ce locuieşte întru înălţime, şi în mormânt mic, ca un străin, este primit. Pe Care tineri binecuvântaţi-L, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Stricatu-s-a Templul cel preacurat, dar împreună a ridicat cortul cel căzut, că al doilea Adam, Cel ce locuieşte întru înălţime, S-a pogorât la Adam cel dintâi, până la cămările iadului. Pe Care tineri binecuvântaţi-L, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Încetat-a îndrăzneala ucenicilor, iar Iosif cel din Arimateea s-a arătat inimos, că văzând mort şi gol pe Dumnezeul cel peste toate, L-a cerut şi L-a îngropat strigând: Tineri binecuvântaţi-L, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
257
O, minune nouă! O, bunătate! O, nespusă răbdare! Că de bunăvoie se pecetluieşte sub pământ Cel ce locuieşte întru înălţime, şi este hulit Dumnezeu ca un înşelător. Pe Care tineri binecuvântaţi-L, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
Stih:
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului. cântându-I şi preaînălţându-L întru toţi vecii.
Şi iarăşi Irmosul: Spăimântează-te…
Preotul (diaconul): Pe Născătoarea de Dumnezeu şi Maica Luminii, întru cântări cinstind-o, să o mărim!
Nu se cântă: Ceea ce eşti mai cinstită…, ci Troparele Cântării a noua, în timp ce se face cădire mare:
Cântarea a 9-a
Irmosul:
Nu te tângui pentru Mine, Maică, văzându-Mă în groapă pe Mine, Fiul tău, pe Care M-ai zămislit în pântece fără de sămânţă; că Mă voi scula şi Mă voi preaslăvi şi voi înălţa întru slavă, ca un Dumnezeu, pe cei ce cu credinţă şi cu dragoste pe tine neîncetat te măresc.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Întru străină naşterea Ta scăpând de dureri, mai presus de fire m-am fericit, Fiul meu cel fără de început; iar acum, Dumnezeul meu, văzându-Te mort fără suflare, mă sfâşii cumplit cu sabia întristării. Dar Te scoală, ca să fiu mărită.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Mă acoperă pământul voind Eu, dar se înfricoşează portarii iadului văzându-Mă, Maică, îmbrăcat cu haina sângerată a izbândirii; că ucigând, ca un Dumnezeu, pe vrăjmaşi cu Crucea, iarăşi voi învia şi te voi mări.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Să se bucure făptura, să se veselească toţi pământenii, că vrăjmaşul, iadul, a fost prădat; femeile cu miruri să iasă în întâmpinare, că izbăvesc pe Adam şi pe Eva cu tot neamul, şi a treia zi voi învia.
258
Şi iarăşi Irmosul: Nu te tângui…
Apoi se zice ectenia mică şi ecfonisul: Că pe Tine Te laudă toate puterile cereşti şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui şi Fiului… Strana: Amin.
Strana cântă, pe glasul al 2-lea:
Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru (de trei ori).
Înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru şi vă închinaţi aşternutului picioarelor Lui (o închinăciune), că sfânt este.
În această zi nu se cântă Luminândă, ci îndată:
Glasul al 2-lea:
Toată suflarea să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul din ceruri, lăudaţi-L pe El întru cele înalte. Ţie se cuvine cântare, Dumnezeule!
Lăudaţi-L pe El, toţi îngerii Lui, lăudaţi-L pe El, toate puterile Lui. Ţie se cuvine cântare, Dumnezeule!
Stih 1: Lăudaţi-L pe El întru puterile Lui; lăudaţi-L pe El după mulţimea slavei Lui.
Se pun stihiri pe glasul al 2-lea, însuşi glasul:
Astăzi cuprinde mormântul pe Cel ce cuprinde făptura cu palma; acoperă piatra pe Cel ce acoperă cerurile cu bunătatea; doarme Viaţa, şi iadul se cutremură, şi Adam din legături se dezleagă. Slavă rânduielii Tale, prin care săvârşind toate, ne-ai dăruit nouă odihnă veşnică, prin Sfântă învierea Ta cea din morţi.
Stih 2: Lăudaţi-L pe El în glas de trâmbiţă; lăudaţi-L pe El în psaltire şi în alăută.
Ce este această privelişte ce se vede? Ce este această încetare? Împăratul veacurilor săvârşind rânduiala cea prin pătimire, petrece sâmbăta în mormânt, dându-ne nouă odihnă. Acestuia să zicem: Scoală-Te, Dumnezeule, judecă pământul, că Tu împărăţeşti în veci, Cel ce ai nemăsurată mare milă.
Stih 3: Lăudaţi-l pe El în timpane şi în horă; lăudaţi-L pe El în strune şi în organe.
259
Veniţi să vedem Viaţa noastră zăcând în mormânt, ca să învieze pe cei ce zac în morminte. Veniţi astăzi ca, văzând adormit pe Cel din Iuda, să-I grăim ca prorocul, zicând: Culcându-Te ai adormit ca un leu, cine Te va deştepta pe Tine, împărate? Dar Te scoală cu puterea Ta însuţi, Cel ce Te-ai dat pentru noi de bunăvoie, Doamne, slavă Ţie.
Stih 4: Lăudaţi-L pe El în chimvale bine răsunătoare; lăudaţi-L pe El în chimvale de strigare. Toată suflarea să laude pe Domnul.
Glasul al 6-lea:
Cerut-a Iosif trupul lui Iisus, şi L-a pus pe El în mormânt nou al său; că era să iasă El din groapă, ca dintr-o cămară. Cel ce ai sfărâmat puterea morţii şi ai deschis oamenilor uşile raiului, slavă Ţie.
Slavă…, glasul al 6-lea:
Ziua de astăzi, mai înainte a închipuit-o cu taină marele Moise, zicând: Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea, că aceasta este Sâmbăta cea binecuvântată; aceasta este ziua odihnei, în care S-a odihnit de toate lucrările Sale, Unul-Născut, Fiul lui Dumnezeu, prin rânduiala morţii, după trup odihnindu-Se. Şi la ceea ce era iarăşi întorcându-Se, prin înviere, ne-a dăruit nouă viaţa veşnică, ca un bun şi iubitor de oameni.
Şi acum…, glasul al 2-lea:
Preabinecuvântată eşti, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară! Că, prin Cel ce S-a întrupat din tine, iadul s-a robit, Adam s-a chemat, blestemul s-a nimicit, Eva s-a liberat, moartea s-a omorât şi noi am înviat. Pentru aceasta, cântând, strigăm: Binecuvântat eşti, Hristoase Dumnezeul nostru, Cel ce ai binevoit aşa, slavă Ţie!
Apoi preotul (diaconul), deschizând uşile împărăteşti, zice:
Slavă Ţie, Celui ce ne-ai arătat nouă lumina!
Strana cântă Doxologia mare:
Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire.
260
Lăudămu-Te, Te binecuvântăm, închinămu-ne Ţie, slăvimu-Te, mulţumim Ţie pentru slava Ta cea mare.
Doamne, împărate ceresc, Dumnezeule, Părinte atotţiitorule, Doamne Fiule, Unule-Născut, Iisuse Hristoase şi Duhule Sfinte.
Doamne, Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, Cel ce ridici păcatul lumii, miluieşte-ne pe noi, Cel ce ridici păcatele lumii.
Primeşte rugăciunea noastră, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui, şi ne miluieşte pe noi.
Că Tu eşti Unul Sfânt, Tu eşti Unul Domn Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl. Amin.
în toate zilele Te voi binecuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului.
învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta, fără de păcat să ne păzim noi.
Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preaslăvit este numele Tău în veci. Amin.
Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am nădăjduit întru Tine.
Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale (de trei ori).
Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam şi în neam. Eu am zis: Doamne, miluieşte-mă, vindecă sufletul meu, că am greşit Ţie.
Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu.
Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină.
Tinde mila Ta celor ce Te cunosc pe Tine.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi (de trei ori).
261
Slavă…, Şi acum…, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.
Apoi mai pe larg:
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.
în vremea Doxologiei, preotul se îmbracă în toate veşmintele; când sunt mai mulţi preoţi şi diaconi, se îmbracă în toate veşmintele numai preotul întâistătător (protosul sau proestosul), şi diaconii, iar ceilalţi preoţi iau numai epitrahile şi sfite (feloane).
Ieşind în naos şi aşezându-se în jurul Sfântului Epitaf, aşteaptă sfârşitul Doxologiei. La Sfinte Dumnezeule…, preotul sau întâistătătorul cădeşte Sfântul Epitaf (de trei ori), împrejur. Apoi patru preoţi ridică Sfântul Epitaf (în lipsa mai multor clerici, Sfântul Epitaf poate fi purtat de patru mireni), iar protosul ia Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce. Ei încep ocolirea bisericii. Înaintea lor merg câţiva credincioşi ţinând praporii, diaconul merge înaintea preoţilor tămâind, iar, după Sfântul Epitaf, urmează cântăreţii şi credincioşii, care ţin în mâini lumânări aprinse.
În tot acest timp, cântăreţii şi credincioşii cântă: Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi!
LA PRIMA OPRIRE
Când preoţii ajung în partea de miazăzi a bisericii se opresc şi, împreună cu ei, se opresc toţi credincioşii, iar unul dintre preoţi sau diaconul, dacă este, cădind, zice ectenia:
Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta, ne rugăm Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.
Cântăreţii şi credincioşii: Doamne, miluieşte (de trei ori).
încă ne rugăm pentru Preafericitul Părintele nostru (N), Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române [pentru (înalt-) Preasfinţitul (Arhi-) Episcopul (şi Mitropolitul) nostru (N)], pentru sănătatea şi mântuirea lui.
Cântăreţii şi credincioşii: Doamne, miluieşte (de trei ori).
(în mănăstiri, aici se pomenesc stareţul şi soborul).
încă ne rugăm pentru poporul român cel binecredincios de pretutindeni, pentru conducătorii ţării noastre, pentru
262
mai-marii oraşelor şi ai satelor şi pentru iubitoarea de Hristos armată, pentru sănătatea şi mântuirea lor.
Cântăreţii şi credincioşii: Doamne, miluieşte (de trei ori).
Ecfonis: Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Cântăreţii şi credincioşii: Amin.
LA A DOUA OPRIRE
Ajungând cu Sfântul Epitaf în dreptul Sfântului Altar, preotul (sau diaconul) cădind, zice ectenia pentru cei răposaţi:
Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta, ne rugăm Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.
Cântăreţii şi credincioşii: Doamne, miluieşte (de trei ori, funebru).
încă ne rugăm pentru fericiţii şi pururea pomeniţii ctitori ai acestui sfânt lăcaş şi pentru toţi cei mai înainte adormiţi, părinţi şi fraţi ai noştri dreptslăvitori creştini, care odihnesc aici şi pretutindeni.
Cântăreţii şi credincioşii: Doamne, miluieşte (de trei ori, funebru).
Ecfonis: Că Tu eşti învierea şi viaţa şi odihna adormiţilor robilor Tăi, Hristoase, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Părintelui Tău celui fără de început şi Preasfântului şi bunului şi de viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Cântăreţii şi credincioşii: Amin.
LA A TREIA OPRIRE
Ajungând cu Sfântul Epitaf în partea de miazănoapte a bisericii, preotul sau diaconul, cădind, zice ectenia:
Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta, ne rugăm Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.
Cântăreţii şi credincioşii: Doamne, miluieşte (de trei ori).
263
încă ne rugăm pentru fraţii noştri: ieromonahi, preoţi, ierodiaconi, diaconi, monahi şi monahii şi pentru toţi cei întru Hristos fraţi ai noştri.
Cântăreţii şi credincioşii: Doamne, miluieşte (de trei ori).
încă ne rugăm pentru toţi creştinii ortodocşi, pentru sănătatea şi mântuirea lor.
Cântăreţii şi credincioşii: Doamne, miluieşte (de trei ori).
Ecfonis: Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Cântăreţii şi credincioşii: Amin.
LA A PATRA OPRIRE
Ajungând cu Sfântul Epitaf în dreptul uşilor bisericii, preotul (sau diaconul), cădind, zice ectenia:
Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta, ne rugăm Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.
Cântăreţii şi credincioşii: Doamne, miluieşte (de trei ori).
încă ne rugăm pentru cei ce aduc daruri şi fac bine în sfântă şi întru tot cinstită biserica aceasta, pentru cei ce se ostenesc, pentru cei ce cântă şi pentru poporul ce stă înainte şi aşteaptă de la Tine mare şi bogată milă.
Cântăreţii şi credincioşii: Doamne, miluieşte (de trei ori).
încă ne rugăm ca să se păzească sfânt lăcaşul acesta, oraşul (satul) acesta, ţara aceasta şi toate oraşele şi satele: de boală, de foamete, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de năvălirea altor neamuri asupra noastră şi de războiul cel dintre noi; şi pentru ca milostiv, blând şi lesne iertător să ne fie nouă bunul şi iubitorul de oameni Dumnezeul nostru, să îndepărteze şi să împrăştie toată mânia care se porneşte asupra noastră, să ne izbăvească pe noi de mustrarea Lui cea dreaptă, care este asupra noastră, şi să ne miluiască pe noi.
Cântăreţii şi credincioşii: Doamne, miluieşte (de trei ori).
264
Preotul rosteşte:
Auzi-ne pe noi. Dumnezeule, Mântuitorul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului şi a celor ce sunt pe mare, departe, şi, milostive Stăpâne, milostiv fii nouă, faţă de păcatele noastre şi ne miluieşte pe noi. Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Cântăreţii şi credincioşii: Amin.
LA INTRAREA ÎN BISERICĂ
După aceasta, preoţii ţin Sfântul Epitaf deasupra capului la intrarea în biserică şi toţi credincioşii intră în biserică pe sub Sfântul Epitaf.
În acest timp, cântăreţii cântă stihira, glasul al 5-lea:
Veniţi să fericim pe Iosif cel de-a pururea pomenit, care noaptea a venit la Pilat şi a cerut pe Viaţa tuturor, zicând: Dă-mi pe Acel străin Care nu are unde să-Şi plece capul! Dă-mi pe Acel străin, pe Care ucenicul cel viclean L-a vândut spre moarte! Dă-mi pe Acel străin, pe Care Maica Sa, pe Cruce văzându-L răstignit, suspinând grăia: Vai, Fiul meu! Vai mie, Lumina mea şi inima mea cea iubită; căci cele ce mi s-au spus de Simeon în templu, mai înainte, s-au împlinit: „Inima ta sabia o pătrunde!” Ci plângerea mea întru bucuria învierii Tale o întoarce! Închinămu-ne Pătimirilor Tale! Închinămu-ne Pătimirilor Tale! Închinămu-ne Pătimirilor Tale, Hristoase!
Arată-ne nouă şi slăvită învierea Ta!
După intrarea credincioşilor în biserică, preoţii merg pe solee şi, în faţa uşilor împărăteşti, cel dintâi dintre preoţii împreună-slujitori rosteşte: înţelepciune, drepţi!, apoi preoţii intră în Sfântul Altar prin uşile împărăteşti, aşezând Sfântul Epitaf pe Sfânta Masă, în timp ce strana cântă o dată, troparul, glasul al 2-lea:
Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând preacurat Trupul Tău, cu giulgiu curat înfăşurându-l şi cu miresme, în mormânt nou îngropându-l, l-a pus.
265
Apoi se cântă îndată Troparul prorociei, glasul al 2-lea:
Cel ce cuprinzi marginile lumii, Hristoase, ai primit a fi cuprins în mormânt mic, ca să izbăveşti firea omenească de căderea cea în iad şi, făcându-ne nemuritori, să ne înviezi pe noi, ca un Dumnezeu fără de moarte.
Slavă…, Şi acum…, tot acesta.
Diaconul (preotul): înţelepciune! Să luăm aminte!
PROCHIMEN, glasul al 4-lea:
Scoală-Te, Doamne, ajută-ne nouă şi ne izbăveşte pe noi pentru slava numelui Tău (Psalm 43: 28).
Stih: Deşteaptă-Te, pentru ce dormi, Doamne? Scoală-Te şi nu ne lepăda până în sfârşit. (Psalm 43:1).
Diaconul (preotul): înţelepciune!
Citeţul: Din Prorocia lui Iezechiel, citire (37:1-14).
Diaconul (preotul): Să luăm aminte!
Fost-a mâna Domnului peste mine şi m-a dus Domnul cu duhul şi m-a aşezat în mijlocul unui câmp plin de oase omeneşti, şi m-a purtat împrejurul lor; dar iată oasele acestea erau foarte multe pe faţa pământului şi foarte uscate. Şi mi-a zis Domnul: «Fiul omului, vor învia oare oasele acestea?. Iar eu am zis: «Dumnezeule, numai Tu ştii aceasta. Domnul însă mi-a zis: «Proroceşte asupra oaselor acestora şi le zi: Oase uscate, ascultaţi cuvântul Domnului! Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu oaselor acestora: Iată Eu voi face să intre în voi duh şi veţi învia. Voi pune pe voi vine, şi carne va creşte pe voi; vă voi acoperi cu piele, voi face să intre în voi duh şi veţi învia şi veţi cunoaşte că Eu sunt Domnul. Prorocit-am deci cum mi se poruncise. Şi când am prorocit, iată s-a făcut un sunet şi o mişcare şi oasele au început să se apropie, fiecare os la încheietura sa. Şi am privit şi eu şi iată erau pe ele vine, şi crescuse carne şi piele le acoperea pe deasupra, iar duh nu era în ele. Atunci mi-a zis Domnul: «Fiul omului, proroceşte duhului, proroceşte şi zi duhului: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Duhule, vino din
266
cele patru vânturi şi suflă peste morţii aceştia şi vor învia!. Deci am prorocit eu, cum mi se poruncise, şi a intrat în ei duhul şi au înviat, şi mulţime multă foarte de oameni s-au ridicat pe picioarele lor. Şi mi-a zis iarăşi Domnul: «Fiul omului, oasele acestea sunt toată casa lui Israel. Iată ei zic: «S-au uscat oasele noastre şi nădejdea noastră a pierit; suntem smulşi din rădăcină. De aceea proroceşte şi le spune: «Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Iată, Eu voi deschide mormintele voastre şi vă voi scoate pe voi, poporul Meu, din mormintele voastre şi vă voi duce în ţara lui Israel. Astfel veţi cunoaşte că Eu sunt Domnul, când voi deschide mormintele voastre şi vă voi scoate pe voi, poporul Meu, din mormintele voastre. Şi voi pune în voi Duhul Meu şi veţi învia şi vă voi aşeza în ţara voastră şi veţi cunoaşte că Eu, Domnul, am zis aceasta şi am făcut, zice Domnul.
Preotul: Să luăm aminte! Pace tuturor!
Citeţul: Şi duhului tău!
PROCHIMEN, glasul al 7-lea:
Scoală-Te, Doamne, Dumnezeul meu, înalţă-se mâna Ta, nu uita pe săracii Tăi până la sfârşit (Psalm 9: 32).
Stih: Lăuda-Te-voi, Doamne, din toată inima mea, spune-voi toate minunile Tale (Psalm 9:1).
Diaconul (preotul): înţelepciune!
Citeţul:
Din Epistola întâi către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, citire (I Corinteni 5: 6-8; Galateni 3: 13-14):
Diaconul (preotul): Să luăm aminte!
Fraţilor, oare nu ştiţi că puţin aluat dospeşte toată frământătura? Curăţiţi aluatul cel vechi, ca să fiţi frământătură nouă, precum şi sunteţi fără aluat; fiindcă Paştile nostru, Hristos, S-a jertfit pentru noi. De aceea, să prăznuim nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul răutăţii şi al vicleşugului, ci cu
267
azimele curăţiei şi ale adevărului. Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se pentru noi blestem; pentru că scris este: «Blestemat este tot cel spânzurat pe lemn, ca, prin Hristos Iisus, să vină la neamuri binecuvântarea ce a fost asupra lui Avraam, ca să primim, prin credinţă, făgăduinţa Duhului.
Preotul: Pace ţie, cititorule!
Citeţul: Şi duhului tău!
Şi se face cădire mică, în vreme ce se cântă Aliluia, glasul al 5-lea, cu aceste stihuri:
Stih 1: Să învieze Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii Lui şi să fugă de la faţa Lui cei ce-L urăsc pe El (Psalm 67:1).
Stih 2: Precum se stinge fumul, să se stingă; cum se topeşte ceara de la faţa focului; aşa să piară păcătoşii de la faţa lui Dumnezeu, iar drepţii să se veselească (Psalm 67: 2).
Preotul (diaconul): înţelepciune! Drepţi să ascultăm Sfânta Evanghelie!
Preotul: Pace tuturor!
Strana: şi duhului tău!
Preotul: Din Sfânta Evanghelie de la Matei citire!
Strana: Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!
Preotul (diaconul): Să luăm aminte!
Preotul citeşte, dintre uşile împărăteşti, Evanghelia de la Matei (27: 62-66):
În ziua aceea, care este după vineri, s-au adunat arhiereii şi fariseii la Pilat, zicând: Stăpâne, ne-am adus aminte că amăgitorul acela a spus, fiind încă în viaţă: După trei zile voi învia. Deci, porunceşte ca mormântul să fie păzit până a treia zi, ca nu cumva ucenicii Lui să vină şi să-L fure şi să spună poporului: A înviat din morţi. Şi va fi rătăcirea de pe urmă mai rea decât cea dintâi. Pilat le-a zis: Aveţi strajă; mergeţi şi întăriţi cum ştiţi. Iar ei, ducându-se, au întărit mormântul cu strajă, pecetluind piatra.
Strana: Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!
268
Preotul (diaconul) zice Ectenia întreită:
Să zicem toţi din tot sufletul şi din tot cugetul nostru, să zicem.
Strana: Doamne, miluieşte.
Doamne atotstăpânitorule, Dumnezeul părinţilor noştri, ne rugăm Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.
Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta, ne rugăm Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.
Strana: Doamne, miluieşte (de trei ori).
încă ne rugăm pentru Preafericitul Părintele nostru (N), Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române [pentru (înalt) Preasfinţitul (Arhi-) Episcopul (şi Mitropolitul) nostru (N)], pentru sănătatea şi mântuirea lui.
La mănăstiri, aici se pomenesc stareţul şi soborul.
încă ne rugăm pentru binecredinciosul popor român de pretutindeni, pentru conducătorii ţării noastre, pentru mai-marii oraşelor şi ai satelor şi pentru iubitoarea de Hristos armată, pentru sănătatea şi mântuirea lor.
încă ne rugăm pentru fraţii noştri: ieromonahi, preoţi, ierodiaconi, diaconi, monahi şi monahii şi pentru toţi cei întru Hristos fraţi ai noştri.
încă ne rugăm pentru fericiţii şi pururea pomeniţii ctitori ai acestei sfinte biserici (mănăstiri) şi pentru toţi cei mai înainte adormiţi părinţi şi fraţi ai noştri, dreptslăvitori creştini, care odihnesc aici şi pretutindeni.
încă ne rugăm pentru mila, viaţa, pacea, sănătatea, mântuirea, cercetarea, lăsarea şi iertarea păcatelor robilor lui Dumnezeu enoriaşi (închinători), ctitori şi binefăcători ai acestui sfânt lăcaş.
încă ne rugăm pentru cei ce aduc daruri şi fac bine în sfântă şi întru tot cinstită biserica aceasta, pentru cei ce se ostenesc, pentru cei ce cântă şi pentru poporul care stă înainte şi aşteaptă de la Tine mare şi bogată milă.
269
Preotul zice ecfonisul:
Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Apoi preotul (diaconul) rosteşte ectenia cererilor:
Să plinim rugăciunea noastră cea de dimineaţă, Domnului.
Strana: Doamne, miluieşte.
Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte pe noi, Dumnezeule, cu harul Tău.
Ziua toată desăvârşită, sfântă, în pace şi fără de păcat, de la Domnul să cerem.
Strana: Dă, Doamne.
înger de pace, credincios îndreptător (călăuzitor), păzitor al sufletelor şi al trupurilor noastre, de la Domnul să cerem.
Milă şi iertare de păcatele şi de greşelile noastre, de la Domnul să cerem.
Cele bune şi de folos sufletelor noastre şi pace lumii, de la Domnul să cerem.
Cealaltă vreme a vieţii noastre, în pace şi întru pocăinţă a o săvârşi, de la Domnul să cerem.
Sfârşit creştinesc vieţii noastre, fără durere, neînfruntat, în pace şi răspuns bun la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos, să cerem.
Pe Preasfânta, curata, preabinecuvântata, slăvita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, cu toţi Sfinţii să o pomenim.
Pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Strana: Ţie, Doamne.
270
Preotul zice ecfonisul:
Că Dumnezeul milei şi al îndurărilor şi al iubirii de oameni eşti şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Preotul: Pace tuturor. Strana: Şi duhului tău.
Preotul (diaconul): Capetele noastre, Domnului să le plecăm.
Strana: Ţie, Doamne.
Preotul citeşte în taină, plecându-şi capul:
Doamne Sfinte, Care întru cele de sus locuieşti şi spre cei smeriţi priveşti şi, cu ochiul Tău cel a toate văzător, priveşti peste toată făptura, Ţie am plecat grumajii sufletului şi ai trupului nostru şi ne rugăm Ţie, Sfinte al sfinţilor: întinde mâna Ta cea nevăzută, din sfântul Tău lăcaş, şi ne binecuvintează pe toţi; şi orice am greşit, cu voie sau fără de voie, ca un Dumnezeu bun şi iubitor de oameni, iartă, dăruindu-ne bunătăţile Tale cele din lume şi cele mai presus de lume.
Preotul zice cu glas tare ecfonisul:
Că al Tău este a ne milui şi a ne mântui pe noi, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Diaconul (preotul): înţelepciune!
Strana: Binecuvintează.
Preotul:
Cel ce este binecuvântat, Hristos Dumnezeul nostru, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin. Întăreşte, Dumnezeule, sfânta şi dreapta credinţă a dreptslăvitorilor creştini şi Sfântă Biserica Ta o păzeşte în veacul veacului.
Preotul, plecându-se către icoana Maicii Domnului, zice:
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!
271
Strana: Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită, fără de asemănare, decât serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Preotul, plecându-se către icoana Mântuitorului:
Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule, nădejdea noastră, slavă Ţie!
Strana: Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Doamne, miluieşte (de trei ori). Părinte, binecuvintează.
Preotul face otpustul:
Cel ce, pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, Pătimirile cele înfricoşătoare şi Crucea cea de viaţă făcătoare şi îngroparea cea de voie cu trupul a primit, Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Sale Maici şi pentru ale tuturor sfinţilor, să ne miluiască şi să ne mântuiască pe noi, ca un bun şi iubitor de oameni.
Strana: Amin.
Preotul:
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi.
Strana: Amin.
ANEXE
LA DENIA CANONULUI MARE
CATISMA A OPTA
PSALMUL 55
Miluieşte-mă, Doamne, că m-a necăjit omul; toată ziua războindu-se m-a necăjit. Călcatu-m-au vrăjmaşii mei toată ziua, că mulţi sunt cei ce se luptă cu mine, din înălţime. Ziua când mă voi teme, voi nădăjdui în Tine. În Dumnezeu voi lăuda toate cuvintele mele toată ziua; în Dumnezeu am nădăjduit, nu mă voi teme. Ce-mi va face mie omul? Toată ziua cuvintele mele au urât, împotriva mea toate gândurile lor sunt spre rău. Locui-vor lângă mine şi se vor ascunde; ei vor păzi călcâiul meu, ca şi cum ar căuta sufletul meu. Pentru nimic nu-i vei mântui pe ei; în mânie popoare vei sfărâma, Dumnezeule. Viaţa mea am spus-o Ţie; pune lacrimile mele înaintea Ta, după făgăduinţa Ta. Intoarce-se-vor vrăjmaşii mei înapoi, în orice zi Te voi chema. Iată, am cunoscut că Dumnezeul meu eşti Tu. În Dumnezeu voi lăuda graiul, în Dumnezeu voi lăuda cuvântul; în Dumnezeu am nădăjduit, nu mă voi teme. Ce-mi va face mie omul? În mine sunt, Dumnezeule, făgăduinţele pe care le voi aduce laudei Tale. Că ai izbăvit sufletul meu de la moarte, picioarele mele de alunecare, ca bine să plac înaintea lui Dumnezeu, în lumina celor vii.
273
PSALMUL 56
Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă, că spre Tine a nădăjduit sufletul meu. Şi în umbra aripilor Tale voi nădăjdui, până ce va trece fărădelegea. Striga-voi către Dumnezeul cel Preaînalt, Dumnezeu, Care mi-a făcut bine. Trimis-a din cer şi m-a mântuit, dat-a spre ocară pe cei ce mă necăjesc pe mine. Trimis-a Dumnezeu mila Sa şi adevărul Său şi a izbăvit sufletul meu din mijlocul puilor de lei. Adormit-am tulburat. Fiii oamenilor, dinţii lor sunt arme şi săgeţi şi limba lor sabie ascuţită. Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, şi peste tot pământul slava Ta! Cursă au pregătit picioarelor mele şi au asuprit sufletul meu. Săpat-au înaintea mea groapă şi au căzut în ea. Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea! Cânta-voi şi voi lăuda întru slava mea. Deşteaptă-te, slava mea! Deşteaptă-te, psaltire şi alăută! Deştepta-mă-voi dimineaţa! Lăuda-Te-voi între popoare, Doamne, cânta-voi Ţie între neamuri. Că s-a mărit până la cer mila Ta şi până la nori adevărul Tău. Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, şi peste tot pământul slava Ta!
PSALMUL 57
De grăiţi într-adevăr dreptate, drept judecaţi, fii ai oamenilor. Pentru că în inimă fărădelege lucraţi pe pământ, nedreptate mâinile voastre împletesc. Instrăinatu-s-au păcătoşii de la naştere, rătăcit-au din pântece, grăit-au minciuni. Mânia lor după asemănarea şarpelui, ca a unei vipere surde, care-şi astupă urechile ei, Care nu va auzi glasul descântătoarelor, al vrăjitorului care vrăjeşte cu iscusinţă. Dumnezeu va zdrobi dinţii lor în gura lor; măselele leilor le-a sfărâmat Domnul. De nimic se vor face, ca apa care trece; întinde-va arcul Său până ce vor slăbi. Ca ceara ce se topeşte vor fi nimiciţi; a căzut foc peste ei şi n-au văzut soarele. Înainte ca spinii voştri să se aprindă, ca pe nişte vii întru mânie îi va înghiţi pe ei. Veseli-se-va dreptul când va vedea răzbunarea asupra necredincioşilor; mâinile lui le va spăla în sângele păcătosului. Şi va
274
zice omul: «Da, este răsplată pentru cel drept! Da, este Dumnezeu, Care îi judecă pe ei în viaţă!
Slavă…, Şi acum…, Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule (de trei ori, cu trei închinăciuni), Doamne, miluieşte (de trei ori), Slavă…, Şi acum…
PSALMUL 58
Scoate-mă de la vrăjmaşii mei, Dumnezeule, şi de cei ce se scoală asupra mea, izbăveşte-mă. Izbăveşte-mă de cei ce lucrează fărădelegea şi de bărbaţii vărsărilor de sânge mă izbăveşte. Că, iată, au vânat sufletul meu, au stat împotriva mea cei tari. Nici fărădelegea şi nici păcatul meu nu sunt pricină, Doamne. Fără de nelegiuire am alergat şi m-am îndreptat spre Tine; Scoală-Te, Doamne, întru întâmpinarea mea şi vezi. Şi Tu, Doamne, Dumnezeul puterilor, Dumnezeul lui Israel, Ia aminte să cercetezi toate neamurile; să nu Te milostiveşti de toţi cei ce lucrează fărădelegea. Întoarce-se-vor spre seară şi vor flămânzi ca un câine şi vor înconjura cetatea. Iată, vor striga cu gura lor şi sabie în buzele lor, că cine i-a auzit? Şi Tu, Doamne, vei râde de ei, vei face de nimic toate neamurile. Puterea mea în Tine o voi păzi, că Tu, Dumnezeule, sprijinitorul meu eşti. Dumnezeul meu, mila Ta mă va întâmpina; Dumnezeu îmi va arăta înfrângerea duşmanilor mei. Să nu-i omori pe ei, ca nu cumva să uite legea Ta. Risipeşte-i pe ei cu puterea Ta şi doboară-i pe ei, apărătorul meu, Doamne. Păcatul gurii lor e cuvântul buzelor lor; să se prindă întru mândria lor, iar pentru blestemul şi minciuna lor li se va vesti sfârşitul. Nimiceşte-i, întru mânia Ta, nimiceşte-i, ca să nu mai fie! Şi vor cunoaşte că Dumnezeu stăpâneşte pe Iacob şi marginile pământului. Întoarce-se-vor spre seară şi vor flămânzi ca un câine şi vor înconjura cetatea. Ei se vor risipi să mănânce; iar de nu se vor sătura, vor murmura. Iar eu voi lăuda puterea Ta şi mă voi bucura dimineaţa de mila Ta. Că Te-ai făcut sprijinitorul meu şi scăparea mea în ziua necazului meu. Ajutorul meu eşti, Ţie-Ţi voi cânta, că Tu, Dumnezeule, sprijinitorul meu eşti, Dumnezeul meu, mila mea.
275
PSALMUL 59
Dumnezeule, lepădatu-ne-ai pe noi şi ne-ai doborât; mâniatu-Te-ai şi Te-ai milostivit spre noi. Cutremurat-ai pământul şi l-ai tulburat pe el; vindecă sfărâmăturile lui, că s-a cutremurat. Arătat-ai poporului Tău asprime, adăpatu-ne-ai pe noi cu vinul umilinţei. Dat-ai celor ce se tem de Tine semn ca să fugă de la faţa arcului; Ca să se izbăvească cei iubiţi ai Tăi. Mântuieşte-mă cu dreapta Ta şi mă auzi. Dumnezeu a grăit în locul cel sfânt al Său: «Bucura-Mă-voi şi voi împărţi Sichemul şi valea Sucot o voi măsura. Al meu este Galaadul şi al Meu este Manase şi Efraim, tăria capului Meu; Iuda, împăratul Meu; Moab, vasul nădejdii Mele. Spre Idumeea voi întinde încălţămintea Mea; Mie cei de alt neam Mi s-au supus. Cine mă va duce la cetate întărită? Cine mă va povăţui până în Idumeea? Oare nu Tu, Dumnezeule, Cel ce ne-ai lepădat pe noi? Oare nu vei ieşi, Dumnezeule, cu oştirile noastre? Dă-ne nouă ajutor, ca să ne scoţi din necaz, că deşartă este izbăvirea de la om. Cu Dumnezeu vom birui şi El va nimici pe cei ce ne necăjesc pe noi.
PSALMUL 60
Auzi, Dumnezeule, cererea mea; ia aminte la rugăciunea mea. De la marginile pământului către Tine am strigat; când s-a mâhnit inima mea, pe piatră m-ai înălţat. Povăţuitu-m-ai, că ai fost nădejdea mea, turn de tărie în faţa vrăjmaşului. Locui-voi în lăcaşul Tău în veci; acoperi-mă-vei cu acoperământul aripilor Tale, că Tu, Dumnezeule, ai auzit rugăciunile mele; dat-ai moştenire celor ce se tem de numele Tău. Zile la zilele împăratului adaugă, anii lui din neam în neam. Rămâne-va în veac înaintea lui Dumnezeu; mila şi adevărul Lui cine le va cerceta? Aşa voi cânta numelui Tău în veacul veacului, ca să împlinesc făgăduinţele mele zi de zi.
Slavă…, Şi acum…. Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule (de trei ori, cu trei închinăciuni), Doamne, miluieşte (de trei ori), Slavă…, Şi acum…
276
PSALMUL 61
Oare, nu lui Dumnezeu se va supune sufletul meu? Că de la El este mântuirea mea; Pentru că El este Dumnezeul meu, Mântuitorul meu şi Sprijinitorul meu; nu mă voi clătina mai mult. Până când vă ridicaţi asupra omului? Căutaţi toţi a-l doborî, socotindu-I ca un zid povâmit şi ca un gard surpat. S-au sfătuit să doboare cinstea mea, alergat-au cu minciuni; cu gura lor mă binecuvântau şi cu inima lor mă blestemau. Dar lui Dumnezeu supune-te, suflete al meu, că de la El vine răbdarea mea; Că El este Dumnezeul meu şi Mântuitorul meu, Sprijinitorul meu; nu mă voi strămuta. În Dumnezeu este mântuirea mea şi slava mea; Dumnezeu este ajutorul meu şi nădejdea mea este în Dumnezeu. Nădăjduiţi în El toată adunarea poporului; revărsaţi înaintea Lui inimile voastre, că el este ajutorul nostru. Dar deşertăciune sunt fiii oamenilor, mincinoşi sunt fiii oamenilor, în balanţă, toţi împreună sunt deşertăciune. Nu nădăjduiţi spre nedreptate şi spre jefuire nu poftiţi; bogăţia de ar curge, nu vă lipiţi inima de ea. O dată a grăit Dumnezeu, aceste două lucruri am auzit: că puterea este a lui Dumnezeu şi a Ta, Doamne, este mila; că Tu vei răsplăti fiecăruia după faptele lui.
PSALMUL 62
Dumnezeule, Dumnezeul meu, pe Tine Te caut dis-dedimineaţă. Însetat-a de Tine sufletul meu, suspinat-a după Tine trupul meu, în pământ pustiu şi neumblat şi fără de apă. Aşa în locul cel sfânt m-am arătat Ţie, ca să văd puterea Ta şi slava Ta. Că mai bună este mila Ta decât viaţa; buzele mele Te vor lăuda. Aşa Te voi binecuvânta în viaţa mea, şi în numele Tău voi ridica mâinile mele. Ca de seu şi de grăsime să se sature sufletul meu, şi cu buze de bucurie Te va lăuda gura mea. De mi-am adus aminte de Tine în aşternutul meu, în dimineţi am cugetat la Tine, că ai fost ajutorul meu şi întru acoperământul aripilor Tale mă voi bucura. Lipitu-s-a sufletul meu de Tine şi pe mine m-a sprijinit dreapta Ta. Iar ei în deşert au căutat sufletul meu, intra-vor în cele mai de jos ale pământului; da-se-vor
277
în mâinile săbiei, părţi vulpilor vor fi. Iar împăratul se va veseli de Dumnezeu; lăuda-se-va tot cel ce se jură întru El, că s-a astupat gura celor ce grăiesc nedreptăţi.
PSALMUL 63
Auzi, Dumnezeule, glasul meu când mâ rog Ţie; de la frica vrăjmaşului scoate sufletul meu. Acoperă-mă de adunarea celor ce viclenesc, de mulţimea celor ce lucrează fărădelegea, care şi-au ascuţit ca sabia limbile lor şi ca nişte săgeţi aruncă vorbele lor veninoase, ca să săgeteze din ascunzişuri pe cel nevinovat. Fără de veste îl vor săgeta pe el şi nu se vor teme. Intăritu-s-au în gânduri rele. Grăit-au ca să ascundă curse; spus-au: «Cine ne va vedea pe noi? Iscodit-au fărădelegi şi au pierit când le iscodeau, ca să pătrundă înăuntrul omului şi în adâncimea inimii lui. Dar Dumnezeu îi va lovi cu săgeata şi fără de veste îi va răni, că ei singuri se vor răni cu limbile lor. Tulburatu-s-au toţi cei ce i-au văzut; şi s-a temut tot omul. Şi au vestit lucrurile lui Dumnezeu şi faptele Lui le-au înţeles. Veseli-se-va cel drept de Domnul şi va nădăjdui în El şi se vor lăuda toţi cei drepţi la inimă.
Slavă…, Şi acum…, Aliluia, aliluia, aliluia, slava Ţie, Dumnezeule (de trei ori, cu trei închinăciuni), Doamne, miluieşte (de trei ori), Slavă…, Şi acum…
VIAŢA CUVIOASEI MAICII NOASTRE MARIA EGIPTEANCA, scrisă de Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului
I
«Bun lucru este a ascunde taina împăratului şi slăvit lucru a propovădui faptele lui Dumnezeu. Aşa a spus îngerul către Tobie după minunata recăpătare a vederii şi după acele primejdii prin care a trecut şi din care a fost izbăvit pentru evlavia ce avea. A nu păzi taina împăratului este primejdios şi vătămător,
278
iar a tăcea despre faptele minunate ale lui Dumnezeu aduce primejdie sufletului.
Pentru aceea şi eu, cuprins de frica de a tăcea despre faptele lui Dumnezeu şi temându-mă de primejdia asemănătoare aceleia ce stătea atârnată deasupra slugii care a îngropat în pământ talantul dăruit de stăpân, fără să scoată vreun folos din el, nu voi tăcea despre povestirea sfântă care a ajuns până la mine.
Nimeni să nu pună la îndoială cele auzite de mine, alcătuitorul acestei scrieri, şi nici să creadă că istorisesc ceva care contrazice adevărul sau să se mire de măreţia celor întâmplate. Departe de mine gândul să mint sau să falsific istorisirea în care Dumnezeu este pomenit. Nu mi se pare că este lucru binecuvântat să se cugete lucruri mici şi nevrednice cu privire la măreţia Cuvântului lui Dumnezeu întrupat şi să se pună la îndoială cuvintele celor care vorbesc despre măreţia Lui. Dar, dacă se află unii care la citirea rândurilor de fată sunt oarecum
izbiţi de minunăţia istorisirii şi nu voiesc cu uşurinţă să creadă, şi cu aceia Dumnezeu să fie milostiv, căci ei, uitându-se la slăbiciunea firii omeneşti, socotesc cu neputinţă de primit cele spuse în chip minunat despre oameni.
încep, deci, această istorisire. Cele istorisite s-au petrecut în vremea noastră şi le-am primit de Ia un sfinţit bărbat, învăţat din copilărie să spună şi să facă cele dumnezeieşti. Dar să nu atragă spre necredinţă pe cititori nici gândul că este cu neputinţă să se întâmple o minune ca aceasta în vremea noastră. Harul Tatălui, după cum a învăţat Solomon, trece din neam în neam în sufletele cuvioase şi face prieteni ai lui Dumnezeu şi profeţi.
Este însă timpul să încep acea sfântă istorisire.
în una din mănăstirile din Palestina era un bărbat împodobit în viaţă şi în cuvânt, crescut din pruncie în nevoinţele şi faptele călugăreşti. Numele acestui bărbat era Zosima. Să nu socotească cineva, după nume, că vorbesc despre acel Zosima,
279
osândit odinioară ca eretic din pricina învăţăturii sale. Altul este acesta şi altul celălalt, iar deosebirea între cei doi este mare, cu toate că amândoi au avut acelaşi nume.
Acest Zosima era dreptcredincios şi dintru început a trăit ca monah în una dintre vechile mănăstiri din Palestina. Râvnă avea pentru orice fel de nevoinţă pustnicească şi a ajuns destoinic în orice fel de înfrânare. Nu numai că a păzit toată rânduiala predată de cei care s-au nevoit spre o astfel de luptă, dar şi el însuşi a izvodit încă alte multe nevoinţe, prin care căuta să supună trupul duhului. Iar ţinta nu şi-a greşit-o. Şi într-adevăr bătrânul a ajuns atât de vestit în cele duhovniceşti, încât adeseori mulţi din monahii din mănăstirile învecinate, ba chiar şi din cele îndepărtate, veneau la el ca să fie povăţuiţi în ceea ce priveşte înfrânarea. Cu toate că bătrânul avea o astfel de vieţuire, totuşi niciodată n-a trecut cu vederea studiul cuvintelor dumnezeieşti, nici când se culca, nici când se scula, nici când ţinea în mâini lucrul său, din care-şi agonisea hrana. Iar dacă vrei să afli despre hrana gustată de el, îţi voi spune că un singur lucru avea el care nu se poate ţine ascuns şi nici nu se putea termina, anume cântarea neîntreruptă a psalmilor şi studiul neîncetat al cuvintelor sfinte.
Se spune că bătrânul a fost de multe ori învrednicit cu vedenii dumnezeieşti, fiind luminat de Dumnezeu. Căci, după cum a spus Domnul, cei care-şi curăţesc trupul şi sunt pururea veghetori prin privirea trează a sufletului lor văd vedeniile dumnezeieşti ale luminării şi primesc de aici arvuna binelui ce nu se ia de la ei.
Zosima zicea că din pântecele maicii sale, ca să spun aşa, a fost hotărât pentru viaţa de mănăstire; iar aici şi-a îndeplinit pustnicească sa cale până la al cincizeci şi treilea an al vieţii. După aceasta însă, după spusele sale, a fost tulburat de gândul că ar fi întru toate desăvârşit şi că n-ar avea nevoie să înveţe ceva de
la altul. Şi după mărturisirea sa gândea întru sine astfel:
«Se află oare, vreun monah pe pământ, care poate să mă înveţe un chip nou de pustnicie, pe care să nu-l cunosc şi nu l-am
280
făcut, sau să fie în stare să mă ajute cu ceva? Se găseşte, oare, vreun bărbat, din cei care trăiesc înţelepţeşte în pustie, care să mă întreacă în ce priveşte fapta şi contemplaţia?.
Pe când spunea bătrânul acestea, i s-a arătat cineva şi i-a spus:
«Zosima, bine te-ai nevoit, atât cât era cu putinţă unui om, şi bine ai dus la capăt pustnicescul drum. De altfel nu este nimeni între oameni care să fie desăvârşit. Dar lupta ce-ţi stă în faţă este mai mare decât cea dusă până acum, deşi n-o cunoşti. Ca să ştii însă că sunt încă şi multe alte căi spre mântuire, ieşi, întocmai ca şi Avraam, acel vrednic de respect între patriarhi, din pământul neamului tău şi din casa părintelui tău şi du-te la mănăstirea ce se află lângă râul Iordanului.
îndată bătrânul, ascultând de poruncă, a ieşit din mănăstirea în care vieţuise monahiceşte din pruncie. Şi, ajungând la Iordanul cel între râuri sfânt, a fost condus de cel ce i-a poruncit în acea mănăstire, în care Dumnezeu a hotărât să fie. Bătând cu mâna în poarta mănăstirii, i-a ieşit întru întâmpinare mai întâi monahul însărcinat cu paza porţii. Portarul l-a dus la stareţ. Iar el, când l-a văzut cu haina şi chipul cuvioşiei şi că-i face metania obişnuită monahilor, după ce i-a dat binecuvântarea, l-a întrebat:
«De unde vii, frate? Pentru care pricină ai venit la noi, nişte sărmani călugări?.
«Să spun de unde am venit, a răspuns Zosima, nu mi-e de folos; dar pentru folosinţă am venit, Părinte! Am auzit despre voi slăvite şi vrednice de laudă lucruri, cu putinţă să apropie sufletul de Hristos, Dumnezeul nostru.
«Frate, a zis stareţul către el, Dumnezeu, este singurul care vindecă neputinţa omenească, şi El însuşi şi pe tine, iar pe noi ne va învăţa dumnezeieştile Sale voinţe şi ne va îndruma să facem cele ce se cuvine. Omul nu poate fi de folos omului, decât numai să ia aminte fiecare totdeauna de sine şi să lucreze
cu minte trează ceea ce trebuie, dobândind ajutor, în cele ce
281
face, pe Dumnezeu. Dar dacă, după cum ai spus, dragostea lui Dumnezeu te-a mânat să ne vezi pe noi, smeriţi călugări, atunci rămâi cu noi, dacă pentru aceasta ai venit. Iar Păstorul cel Bun, Care Şi-a dat sufletul pentru mântuirea noastră şi cheamă oile Lui pe nume ne va hrăni pe noi toţi prin harul Domnului.
Acestea a spus stareţul către Zosima; iar el a făcut iarăşi metanie şi a cerut binecuvântare; şi după ce a răspuns: «Amin, a rămas în acea mănăstire.
Zosima a văzut pe călugări strălucind în fapte şi în contemplaţie, slujind Domnului. Cântarea era necontenită, privegherea tot timpul nopţii, iar în mâini aveau neîntrerupt lucrul şi în gură psalmi. Cuvânt deşert nu era printre ei. Grija de lucrurile lumeşti nu se afla la aceia. Veniturile ce se socotesc şi se adună, în fiecare an şi grijile cu privire la viaţă, griji care au în vedere un câştig bănesc, nici cu numele nu erau cunoscute de ei. Ci un singur lucru şi cel dintâi era cel râvnit de toţi, anume ca fiecare din ei să fie mort cu trupul, după cum au şi murit o dată şi nu mai trăiesc pentru lume şi pentru toate cele din lume. Hrană neterminată aveau cuvintele de Dumnezeu insuflate. Hrăneau însă şi trupul, dar numai cu cele de trebuinţă, cu pâine şi apă, pe cât era fiecare înflăcărat de dumnezeiasca dragoste.
Văzându-le pe acestea Zosima, după cum însuşi a spus, se întărea foarte mult sufleteşte, păşind înainte spre desăvârşirea ce-i stătea în faţă şi găsind împreună-lucrători care să lucreze în chip bun voia dumnezeiască.
După ce au trecut multe zile, s-a apropiat timpul pregătirii pentru Sfântul şi Marele Post. Atunci monahii se curăţeau mai dinainte pentru dumnezeiasca Pătimire şi pentru închinarea învierii lui Hristos. Porţile mănăstirii nu erau deschise niciodată, ci încuiate totdeauna pentru a face monahilor netulburată nevoinţa pustnicească. Nici nu era voie să se deschidă porţile, afară numai dacă vreun monah ieşea pentru vreo mare trebuinţă.
282
Locul era pustiu, iar celor mai mulţi dintre monahii din vecini le era anevoie să ajungă aici din cauza drumului nu numai greu de străbătut, dar şi necunoscut.
În mănăstire se păstra din vechime o rânduială. Socotesc din pricina acestei rânduieli Dumnezeu a adus pe Zosima la acea mănăstire. Care era rânduiala şi cum se păzea, voi spune aici.
în Duminica ce s-a obişnuit să se numească întâi din săptămânile Postului Mare, se săvârşea Sfânta Liturghie ca de obicei şi fiecare se împărtăşea cu preacuratele şi de viaţă făcătoarele Taine şi mâncau puţin, după cum era obiceiul. După aceasta se strângeau toţi în biserică şi, făcându-se îndelungată rugăciune şi multe metanii, călugării se îmbrăţişau cu sărutare unii pe alţii, sărutau şi pe stareţ, făcându-i metanie, şi se rugau să le dea binecuvântarea, care să le fie de ajutor şi de sfătuire în nevoinţele ce le stăteau înainte.
După ce se săvârşeau acestea, se deschideau porţile mănăstirii şi ieşeau toţi din mănăstire cântând cu dulce glas: „Domnul este luminarea mea şi Mântuitorul meu, de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieţii mele, de cine mă voi înfricoşa?” şi celelalte stihuri ale psalmului. Ei lăsau de multe ori un paznic sau doi paznici la mănăstire; nu ca să păzească averea ce se află înăuntru căci călugării nu aveau ceva care ar fi putut fi luat de hoţi -, dar ca să nu lase biserica fără slujbă dumnezeiască.
Fiecare îşi lua de ale mâncării, după cum putea şi după cum voia. Unul lua cu sine pâine pe măsura trebuinţei trupului; altul, smochine; altul, finice; altul, legume uscate muiate în apă; altul, nimic, ci numai trupul lui şi rasa cu care era îmbrăcat; se hrănea, de câte ori firea îl silea, cu ierburile ce cresc în pustie. Şi era păzită această rânduială şi lege cu sfinţenie de fiecare din ei: de a nu şti unul de altul cum se înfrânează şi petrece celălalt, îndată ce treceau Iordanul se despărţeau unii de alţii. Pustiul era mare şi niciunul nu se întâlnea cu altul. Dacă unul din ei vedea din depărtare venind pe altul spre el, se abătea din drum şi se ducea în altă parte. Trăia pentru el şi pentru Dumnezeu, cântând neîntrerupt psalmi şi gustând din hrana pe care o avea la îndemână.
283
Petrecând astfel toate zilele postului se întorceau la mănăstire în duminica dinaintea sărbătorii de viaţă făcătoarei învieri a Mântuitorului, duminică pe care Biserica a rânduit-o să se prăznuiască cu stâlpări. Atunci se întorceau fiecare, având rod al ostenelilor sale conştiinţa sa, care cunoştea cum a lucrat şi seminţele căror osteneli a adunat. Şi nimeni nu întreba pe celălalt cum sau în ce chip a purtat lupta ce i-a stat în faţă.
Aceasta era rânduiala mănăstirii şi ea se îndeplinea în chip desăvârşit. Fiecare dintre ei când era în pustie lupta cu sine însuşi sub îndrumarea lui Dumnezeu, fără să caute să placă oamenilor şi nici să arate că se înfrânează. Căci cele ce se fac de dragul oamenilor şi cele ce se săvârşesc pentru a plăcea oamenilor nu se poate spune că aduc vreun folos celui ce le săvârşeşte, ci, dimpotrivă, mare pagubă.
Atunci Zosimă, potrivit obişnuitei orânduieli a mănăstirii, a trecut Iordanul, ducând cu sine puţine ale mâncării pentru nevoia trupului şi rasa cu care era îmbrăcat. Canonul său de rugăciune şi-l îndeplinea străbătând pustia; iar când trebuinţa trupului o cerea, gusta ceva.
Noaptea dormea întinzându-se puţin la pământ; se bucura de puţin somn, acolo unde îl apuca seara. Dis-de-dimineaţă începea din nou să meargă, având totdeauna locuri aspre pentru mers. Şi avea dorinţa — după cum spunea — să pătrundă în adâncul pustiei, cu nădejdea să găsească vreun părinte, în stare să-l ducă spre ceea ce dorea. Şi îşi continua drumul cu sârguinţă, ca şi cum ar fi zorit spre o locuinţă cunoscută şi faimoasă. A mers aşa cale de douăzeci de zile. Când a venit vremea amiezii s-a oprit puţin din mers şi, privind către răsărit, şi-a făcut obişnuita rugăciune. Căci obişnuia la hotărâte ceasuri ale zilei să-şi întrerupă anevoiosul mers şi să se odihnească puţin stând în picioare, ca să cânte psalmi şi să facă metanii. Aşa îşi făcea el rugăciunea.
284
Dar pe când cânta psalmi şi privea la cer, cu o neîntreruptă privire, vede din colina din dreapta locului în care sta şi se ruga, pe la ceasul douăsprezece, ivindu-se o umbră ca un trup de om. Mai întâi s-a speriat şi tremura din tot trupul, bănuind că vede o nălucire diavolească. După ce a făcut semnul crucii şi a dat la o parte frica căci rugăciunea i se terminase şi-a întors privirile şi vede în adevăr pe cineva mergând spre miazăzi. Vedenia era cu trupul gol, neagră la trup, înnegrită ca din pricina arşiţei soarelui; părul capului îi era alb ca lâna, dar şi acesta puţin, încât nu trecea mai jos de grumazul trupului. Când a văzut asta Zosima, s-a făcut de bucurie ca o floare; şi vesel de minunăţia priveliştii, a început să alerge spre locul spre care se zorea şi vedenia. Cu nespusă bucurie se bucura, căci în toată scurgerea acelor zile n-a putut să vadă chip omenesc, de animal sau de zburătoare, chip sau umbră pământească sau umbra vreunei vieţuitoare. Căuta deci să cunoască cine este vedenia şi din ce loc, pentru că nădăjduia că va vedea mari lucruri.
Vedenia însă, când a înţeles că Zosima vine de departe spre ea, a început să fugă şi să alerge spre adâncul pustiei. Zosima, ca şi cum şi-ar fi uitat de bătrâneţe, ba încă neţinând seamă nici de oboseala drumului, se îndrepta zorindu-se să ajungă pe cel ce fugea. Unul urmărea, celălalt era urmărit. Mersul lui Zosima însă era mai iute şi încetul cu încetul a ajuns mai aproape de cel ce alerga. Când s-a apropiat încât putea să i se audă şi vocea, a început Zosima să strige şi să dea drumul cu lacrimi la astfel de strigăte:
«Pentru ce fugi de mine, un bătrân şi un păcătos? Aşteaptă-mă, robule al lui Dumnezeu, orice ai fi, pentru numele lui Dumnezeu, pentru Care locuieşti în această pustie! Aşteaptă-mă pe mine, neputinciosul şi nevrednicul, pentru nădejdea pe care o ai în schimbul ostenelii tale. Stai şi roagă-te şi binecuvintează pe bătrân pentru Dumnezeu, Căruia nu I-a fost scârbă de nimeni niciodată!.
Pe când Zosima înlăcrimat spunea aceste cuvinte, alergau amândoi spre un loc care avea înfăţişarea unui pârâu uscat. Îmi
285
dau cu părerea însă că acolo n-a fost niciodată pârâu -, căci cum s-ar găsi un pârâu în acel loc? ci că locul a dobândit de la natură o astfel de înfăţişare.
După ce-au ajuns amândoi la locul mai sus pomenit, făptura omenească ce fugea înaintea lui s-a coborât în vale şi s-a urcat pe malul celălalt. Dar Zosima, obosit şi nemaiputând să fugă, a stat pe celălalt mal al locului cu înfăţişarea de pârâu. Şi a adăugat lacrimi la lacrimi şi plânsete la plânsete, încât tânguirile lui puteau să ajungă până departe. Atunci arătarea trupească de pe celălalt mal a rostit astfel de cuvinte:
«Părinte Zosima, pentru Domnul, iartă-mă, dar nu pot să mă întorc şi să mă arăt în faţa ta astfel. Sunt femeie şi, după cum vezi, goală, iar ruşinea trupului meu o am neacoperită. Dar dacă voieşti cu tot dinadinsul să dăruieşti binecuvântare unei femei păcătoase, aruncă-mi rasa cu care eşti îmbrăcat, ca să-mi ascund cu ea neputinţa femeiască şi să mă întorc spre tine şi să primesc binecuvântările tale.
Atunci cutremur şi rătăcire a minţii a cuprins pe Zosima după cum spunea când a auzit că-l cheamă pe nume. Căci bărbatul, fiind pătrunzător la minte şi preaînţelept în cele dumnezeieşti, cunoştea că dacă acea făptură n-ar fi fost luminată de harul profetic, negreşit că nu l-ar fi chemat pe nume pe el, pe care niciodată nu l-a văzut şi despre care niciodată n-a auzit.
Cu grabă deci a îndeplinit ce i s-a poruncit; şi dezbrăcând haina veche şi ruptă ce-o avea, i-a aruncat-o stând întors cu spatele. Iar ea a luat-o şi şi-a acoperit unele părţi ale trupului, care trebuiau să fie acoperite mai mult decât altele.
După aceasta se întoarse spre Zosima şi-i zise:
«Ce ţi-a venit în minte, Părinte Zosima, de a vedea pe o femeie păcătoasă? Ce vrei să afli de la mine sau să vezi la mine, de nu ai pregetat să te oboseşti atât de mult?.
Zosima, înclinându-şi genunchii la pământ, cerea să fie binecuvântat după obicei, iar ea îi făcea metanie. Şi amândoi se mişcau spre pământ, fiecare cerând să fie binecuvântat de
286
celălalt Nimic altceva nu se putea auzi de la amândoi decât «Binecuvintează!.
După multă trecere de vreme, a spus femeia către Zosimă:
«Părinte Zosimă, ţie ţi se cuvine să binecuvintezi şi să te rogi pentru mine, căci tu eşti cinstit cu vrednicia preoţiei; tu de mulţi ani stai în fata sfântului altar şi de multe ori ai săvârşit dumnezeieştile Taine.
Cuvintele acestea i-au adus lui Zosimă mai mare frică şi nelinişte. Bătrânul tremura, era plin de sudoare şi suspina, iar glasul i se tăia. Şi grăi cu răsuflare greoaie şi întreruptă:
«Este lămurit, duhovnicească maică, din felul tău de viaţă, că te-ai apropiat de Dumnezeu şi că în cea mai mare parte ai murit pentru lume. Dar mult mai lămurit este harul dat ţie, pentru că m-ai chemat pe nume şi m-ai numit preot pe mine, pe care niciodată nu m-ai văzut. Dar pentru că harul nu se cunoaşte din vredniciile pe care le are cineva, ci este obişnuit să fie cunoscut din darurile sufleteşti, pentru aceea, pentru Domnul, bînecuvintează-mă şi roagă-te pentru mine, care am nevoie de ajutorul tău.
Supunându-se deci stăruinţei bătrânului, femeia a zis:
«Binecuvântat să fie Dumnezeu, Care se îngrijeşte de mântuirea oamenilor şi a sufletelor!.
Şi după ce a zis Zosimă: «Amin, s-au sculat amândoi din genunchi, iar femeia a zis bătrânului:
«Pentru care pricină, omule, ai venit la mine păcătoasa? Pentru care pricină ai venit să vezi o femeie lipsită de orice virtute? Afară numai dacă harul Sfântului Duh nu te-a călăuzit să îndeplineşti cu timpul vreo slujbă de trebuinţă trupului meu. Spune-mi cum vieţuiesc creştinii astăzi? Cum cârmuiesc împăraţii? Cum este păstrată Biserica?.
«în puţine cuvinte, maică, a spus Zosimă către ea, prin rugăciunile tale cuvioase, Hristos a dăruit tuturor pacea statornică. Dar primeşte rugăciunea nevrednică a bătrânului şi roagă-te pentru toată lumea şi pentru mine păcătosul, pentru ca să nu-mi fie fără rod întinderea pustiului acestuia.
287
«Ţie ţi se cuvine, părinte Zosimă, i-a răspuns ea, să te rogi pentru mine şi pentru toţi, căci, după cum ai spus, ai vrednicia preoţească şi spre aceasta ai fost rânduit Dar pentru că datori suntem să facem ascultare, voi îndeplini cu dragă inimă porunca.
După ce a spus acestea, s-a întors către răsărit şi, ridicându-şi ochii în sus şi înălţându-şi mâinile, a început să se roage în şoaptă. Glasul ei nu se auzea lămurit, aşa că Zosimă n-a putut să înţeleagă nimic din rugăciunea ei. El stătea, după cum spunea, cu privirile aplecate la pământ, tremurând, fără să rostească ceva. Zosimă s-a jurat luând pe Dumnezeu martor de cele spuse, că, ridicându-şi puţin ochii de la pământ, a văzut-o în timpul rugăciunii ei înălţată cu un cot de la pământ, încât se ruga stând în văzduh. Când a văzut aceasta, l-a cuprins mai mare frică şi puternică nelinişte; nu îndrăznea să rostească ceva, ci spunea numai el însuşi: «Doamne, miluieşte!. În timp ce bătrânul sta la pământ, un gând de sminteală i-a trecut prin minte. «Oare nu cumva este un duh rău şi se face că se roagă?.
După ce femeia şi-a terminat rugăciunea, s-a întors, a ridicat pe călugăr şi a zis: «Pentru ce, părinte, te tulbură gândurile şi te sminteşti cu privire la mine, că sunt duh şi că mă prefac că mă rog? Fii deplin încredinţat, omule, că femeie păcătoasă sunt şi am fost de altfel întărită cu Sfântul Botez. Nu sunt duh, ci pământ şi ţărână şi, într-un cuvânt, trup care n-a gândit nimic duhovnicesc.
Spunând acestea şi-a pecetluit cu semnul crucii fruntea, ochii, buzele şi pieptul, zicând astfel:
«Dumnezeu, Părinte Zosimă, să ne izbăvească de cel rău şi de laţurile lui, căci mare este puterea diavolului împotriva noastră.
Când bătrânul a auzit şi a văzut acestea, s-a aruncat la pământ şi a cuprins cu mâinile picioarele ei, spunând cu lacrimi:
«Te jur, în numele lui Hristos, Dumnezeul nostru, Care S-a născut din Fecioara, pentru Care goliciunea aceasta o porţi, pentru Care ţi-ai istovit trupul acesta, să nu ascunzi nimic robului tău, cine eşti, de unde, de când şi în ce chip ai locuit în pustia aceasta. Nimic să nu ascunzi din faptele tale, ci pe toate să
288
le povesteşti, ca să faci cunoscute măreţiile lui Dumnezeu. Căci după cum este scris, ce folos are înţelepciunea ascunsă şi comoara îngropată? Spune-mi toate, pentru Domnul. Nu mi le vei spune pentru laudă sau pentru fală, ci ca să mă încunoştiinţezi pe mine, păcătosul şi nevrednicul. Cred în Dumnezeu pentru Care trăieşti şi ai vieţuit, că pentru aceasta am fost călăuzit în pustiul acesta, ca Domnul să facă cunoscute faptele tale. Nu este în puterea noastră a ne împotrivi judecăţilor lui Dumnezeu. Căci, dacă n-ar fi fost bineplăcut lui Hristos Dumnezeul nostru ca să fii cunoscută de mine şi să se ştie cum te nevoieşti, n-ar fi îngăduit să fii văzută de cineva şi nici pe mine nu m-ar fi întărit să merg atâta cale, pe mine, care niciodată n-am voit şi nici n-am putut să ies din chilia mea.
După ce părintele Zosima a spus acestea şi mai multe altele, femeia l-a ridicat de la pământ şi i-a spus:
«Mă ruşinez, părintele meu, să-ţi spun ruşinea faptelor mele. Iartă-mă, pentru Domnul. Dar de vreme ce ai văzut trupul meu gol, atunci să-ţi dezgolesc şi faptele mele, ca să cunoşti de câtă ruşine şi întinăciune este plin sufletul meu. Nu din pricină de a nu mă lăuda, după cum socoteai, n-am voit să-ţi povestesc faptele mele căci cu ce am a mă lăuda eu, care am fost vas ales al diavolului? Ştiu însă că, dacă voi începe să-mi povestesc viaţă, vei fugi de mine, cum fuge cineva de şarpe şi nu vei suferi să auzi faptele nebune săvârşite de mine. Ţi le spun, fără să las ceva deoparte. Dar mai întâi, te jur, să nu încetezi de a te ruga pentru mine, ca să găsesc milă în ziua judecăţii.
Şi în timp ce bătrânul lăcrima fără încetare, femeia a început povestirea vieţii ei, grăind aşa:
«Frate, eu sunt de loc din Egipt. Pe când eram de doisprezece ani şi trăiau părinţii mei, am lepădat dragostea faţă de ei şi m-am dus în Alexandria. Mi-e ruşine să mă gândesc cum de la
289
început mi-am stricat fecioria şi cât de neînfrânată şi nesăţioasă îmi era patima împreunării. Dar este mai cinstit ca să ţi-o spun acum. Aceasta ţi-o voi istorisi pe scurt, ca să cunoşti firea mea pătimaşă şi dorul meu după plăceri. Timp de mai bine de şaptesprezece ani, iartă-mă, i-am petrecut în dragoste publică, supusă fiind destrăbălării. Şi pe adevăr mă jur, nu pentru plată, căci n-am luat nimic de la cei care de multe ori voiau să-mi plătească. Acest chip de a-mi satisface dorinţa în dar l-am născocit pentru a face să atrag luarea-aminte a câtor mai mulţi asupra mea. Iarăşi să nu crezi cumva că nu luam bani pentru că eram bogată. Nu, căci trăiam ca o cerşetoare şi adeseori torceam câlţi. Aveam însă o poftă nesăţioasă şi o dorinţă neînfrânată de a mă tăvăli în noroi. Aceasta socoteam că este scopul vieţii, de a batjocori neîncetat trupul.
Ducând, deci, o astfel de viaţă, văd într-o vară mulţi bărbaţi din Libia şi din Egipt alergând spre mare. Am întrebat pe unul care se afla atunci întâmplător lângă mine: «Unde se zoresc oare bărbaţii aceştia care aleargă?.
Acela mi-a răspuns: «Se duc cu toţii la Ierusalim de sărbătoarea înălţării cinstitei Cruci, care se prăznuieşte peste puţine zile.
«Oare, nu mă vor lua şi pe mine, i-am spus aceluia, dacă voi vrea să-i urmez?. «Dacă ai bani de drum şi de hrană, nu te împiedică nimeni. «în adevăr, frate, i-am spus, n-am bani nici de drum şi nici de hrană. Dar mă duc şi eu şi mă urc în una din corăbiile pe care le-au tocmit şi mă vor hrăni, chiar dacă nu vor. Trup am şi-l voi da în locul banilor de drum.
Pentru aceasta am voit să plec şi-ţi cer iertare, părintele meu pentru ca să am mai mulţi îndrăgostiţi la cheremul patimii mele. Ţi-am spus, Părinte Zosima, să nu mă sileşti să-ţi spun neruşinarea mea. Mă cutremur. Ştie Domnul că te pângăresc şi pe tine şi văzduhul cu vorbele mele.
Zosima, udând pământul cu lacrimi, i-a răspuns:
«Spune, pentru Domnul, maica mea! Spune! Să nu întrerupi firul unei asemenea povestiri folositoare.
290
Iar ea, reluând povestirea, a adăugat acestea:
«Aşadar, acel tânăr a plecat râzând când a auzit neruşinarea cuvintelor mele. Eu însă, aruncând furca pe care o purtam căci se întâmpla s-o port din când în când -, am alergat la mare, acolo unde vedeam că se zoresc oamenii. Şi văzând pe câţiva tineri, cam zece la număr sau chiar mai mulţi, ce stăteau pe ţărm (bănuiesc că aşteptau pe alţi tovarăşi de călătorie, căci cei care veniseră înainte se urcaseră în corăbii) cu trupurile şi mişcările pline de viaţă şi de putere şi părându-mi-se îndestulători pentru scopul ce urmăream, am sărit cu neruşinare, după cum îmi era obiceiul, în mijlocul lor. «Luaţi-mă şi pe mine, le-am spus, unde plecaţi şi nu vă voi fi nefolositoare. După ce am spus şi alte cuvinte mai neruşinate, i-am pornit pe toţi pe râs. Dar când au văzut stăruinţa mea în neruşinare, m-au luat şi m-au dus în corabia pe care o aveau tocmită căci între timp au venit şi aceia din pricina cărora stăteau pe ţărm. Din această clipă am început călătoria pe mare.
Iar cele ce-au urmat după aceasta, cum ţi le voi povesti, omule? Ce fel de limbă le va rosti sau ce auz va primi faptele săvârşite în corabie în timpul călătoriei? Cum îţi voi povesti faptele pe care i-am silit să le facă nenorociţii împotriva voinţei lor? Nu există chip de destrăbălare, din cele ce se pot spune şi din cele ce nu se pot spune, pentru care să nu fi fost învăţătoare acelor nenorociţi. Eu, părintele meu, mă mi-nunez cum de n-a înghiţit marea destrăbălările mele. Cum de nu şi-a deschis pământul gura şi nu m-a cufundat de vie în iad pe mine, care am prins în laţuri atâtea suflete. Bănuiesc însă că Dumnezeu căuta pocăinţa mea, căci nu vrea moartea păcătosului; El este îndelung-Răbdător şi aşteaptă întoarcerea.
Cu astfel de sârguinţă am ajuns în Ierusalim. Iar în zilele petrecute în oraş, înainte de sărbătoare, am făcut fapte Ia fel cu celelalte, dar mai vârtos şi mai rele, căci n-am fost îndestulată cu tinerii pe care i-am avut pe mare şi mi-au slujit pe cale, ci m-am folosit şi de mulţi alţii, locuitori din Ierusalim şi străini, strângându-i pentru acelaşi scop.
291
Când a sosit sfânta sărbătoare a înălţării Sfintei Cruci, eu umblam ca şi mai înainte de colo-colo, ca să pescuiesc sufletele tinerilor. Foarte de dimineaţă însă am văzut pe toţi că aleargă la biserică. Am plecat şi eu, mergând împreună cu cei care se grăbeau, şi am ajuns odată cu ei în pridvorul bisericii. Când a venit timpul dumnezeieştii înălţări, mă împingeam în mulţime silindu-mă să intru împreună cu poporul. Şi m-am apropiat eu ticăloasa cu multă trudă şi năduf de uşa prin care se putea intra în biserica, unde se arăta lemnul de viaţă făcător. Când să păşesc pragul uşii, toţi ceilalţi au intrat neîmpiedicaţi; pe mine însă m-a oprit o putere dumnezeiască, neîngăduindu-mi să intru. Iarăşi am încercat; dar am fost respinsă şi m-am văzut din nou stând singură în pridvor. Socotind că din pricina slăbiciunii femeieşti s-a întâmplat aceasta, m-am amestecat iarăşi cu alţii şi mă sileam pe cât puteam, făcându-mi loc cu coatele şi mă împingeam. Dar m-am ostenit în zadar. Când nemernicul meu picior a călcat din nou pe prag, biserica a primit pe ceilalţi fără să împiedice pe cineva, numai pe mine nefericita nu mă primea, ci o putere mare m-a împiedicat, întocmai ca o mulţime orânduită de ostaşi, careia i s-a poruncit să-mi închidă intrarea. Şi am rămas iarăşi în pridvor.
După ce am făcut şi am pătimit aceasta de trei şi de patru ori, am obosit şi nu mai aveam putere nici să mă împing, nici să mă înghesui, căci trupul meu ostenise foarte tare din pricina înghesuielii. M-am întors deci, am plecat şi am stat în colţul curţii bisericii. Abia atunci mi-a venit în minte pricina care m-a împiedicat să văd lemnul de viaţă făcător. Cuvânt mântuitor a atins ochii inimii mele, arătându-mi că noroiul faptelor mele a fost acela care mi-a închis intrarea.
Am început să plâng, să mă tângui şi să-mi bat pieptul, scoţând suspine din adâncul inimii mele. Pe când plângeam, văd deasupra locului în care stăteam, că se afla icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi am zis uitându-mă către ea cu statornicie:
«Fecioară Stăpână, care ai născut după trup pe Dumnezeu Cuvântul. Ştiu, ştiu că nu este cuviincios şi binecuvântat ca eu,
292
atât de necurată, atât de spurcată, să văd icoana ta, a pururea Fecioarei, a celei curate, care ai trupul şi sufletul curate şi neîntinate. Este drept să fiu urâtă eu, pierduta, de tine, care eşti curăţenia şi să te dezguşti de mine. Dar de vreme ce după cum am auzit, Dumnezeu, pe Care L-ai născut, pentru aceasta S-a făcut Om, ca să cheme pe păcătoşi Ia pocăinţă, ajută-mi mie, singura care n-am pe cineva într-ajutor. Porunceşte să mi se îngăduie să intru în biserică. Să nu mă lipseşti să văd lemnul pe care S-a răstignit Dumnezeul cel născut din tine, Care Şi-a dat propriul Său sânge preţ de răscumpărare pentru mine. Porunceşte, Stăpână, să-mi fie deschisă şi mie uşa dumnezeieştii închinări a Crucii. Dumnezeului născut din tine te dau chezăşuitoare că niciodată nu voi mai pângări acest trup prin vreo împreunare ruşinoasă, iar, după ce voi vedea lemnul Crucii Fiului tău, mă voi lepăda numaidecât de lume şi de toate cele din lume şi îndată plec acolo unde tu ca o chezăşuitoare a mântuirii mele mă vei povăţui şi mă vei îndruma.
După ce am spus acestea, am căpătat prin ardoarea credinţei un fel de încredinţare, şi, având deplină nădejde în milostenia Născătoarei de Dumnezeu, m-am mişcat din locul unde am stat şi mi-am făcut rugăciunea. Am venit iarăşi şi m-am amestecat cu cei care intrau. Nu mai era nimeni care să mă dea îndărăt, nimeni care să mă împiedice să mă apropii de uşa prin care se intra în biserică. Frică m-a cuprins şi mirare; eram cu totul zdruncinată şi tremuram. Când am ajuns la uşa sigilată până atunci pentru mine, toată puterea care Ia început m-a împiedicat acum îmi înlesnea dinainte intrarea. Astfel am intrat fără osteneală; astfel am ajuns înăuntrul celor sfinte. Am fost învrednicită cu vederea făcătoarei de viaţă Cruci, am văzut Tainele lui Dumnezeu şi eram gata să primesc pocăinţa. După ce eu, nenorocita, m-am aruncat la pământ şi m-am închinat acelui Ioc sfânt, am alergat ieşind, grăbindu-mă spre chezăsuitoarea mea.
Când am ajuns în acel loc în care a fost scris zapisul făgăduinţei, mi-am plecat genunchii înaintea pururea Fecioarei şi Născătoarei de Dumnezeu şi am spus aceste cuvinte:
293
«Tu, Stăpână preabună, ţi-ai arătat faţă de mine iubirea ta de oameni. Nu te-ai dezgustat de rugăciunile unei nevrednice. Am văzut slava pe care nu este drept s-o vedem noi, cei pierduţi. Slavă lui Dumnezeu care primeşte prin tine pocăinţa păcătoşilor! Dar ce voi gândi mai mult sau ce voi rosti eu, păcătoasa? Este timpul, Stăpână, să fie îndeplinită făgăduinţa pe care am făcut-o. Îndrumează-mă acum unde porunceşti. Fii acum învăţătoarea mântuirii mele, povăţuindu-mă pe calea care duce la pocăinţă.
Şi zicând acestea, am auzit din depărtare un glas: «Dacă vei trece Iordanul, bună odihnă vei găsi. Ascultând această voce şi fiind încredinţată că aceasta pentru mine s-a întâmplat, am strigat cu lacrimi şi am zis Născătoarei de Dumnezeu: «Stăpână, Stăpână, nu mă părăsi!.
După ce am strigat acestea, am ieşit din curtea bisericii.
Când am ieşit, un om m-a văzut şi mi-a dat trei monede, zicându-mi: «Primeşte-le pe acestea, maică!. Le-am luat, am cumpărat cu ele trei pâini şi le-am socotit drept pâini ale binecuvântării. Şi am întrebat pe negustorul care mi-a vândut pâinile: «Care este, omule, calea care duce Ia Iordan?. Aflând poarta oraşului care duce spre părţile acelea, am ieşit alergând şi mergeam lăcrimând. Din întrebare în întrebare, am ajuns. După ce am mers toată ziua căci era pe Ia ceasurile nouă dimineaţa, după cât bănuiesc, când am văzut Crucea -, am ajuns pe la apusul soarelui Ia biserica Sfântului Ioan Botezătorul, care se află alături de Iordan. Închinându-mă mai întâi în biserică, m-am coborât îndată Ia Iordan şi mi-am spălat faţa şi mâinile cu apa aceea sfântă. După aceea, m-am împărtăşit în biserica înaintemergătorului cu preacuratele şi de viaţă făcătoarele Taine. Am mâncat jumătate dintr-o pâine, am băut apă din Iordan şi m-am culcat noaptea pe pământ. A doua zi de dimineaţă am trecut pe malul celălalt cu o mică barcă pe care am găsit-o acolo. Şi iarăşi m-am rugat de îndrumătoarea mea să mă călăuzească acolo unde îi este cu bună plăcere.
294
Aşa am ajuns în acest pustiu. De atunci până astăzi m-am depărtat fugind. Sălăşluiesc în această pustie, aşteptând pe Dumnezeul meu, Care mântuieşte de deznădejde şi de vifor pe cei care se întorc la EI.
«Câţi ani sunt, maica mea, i-a spus Zosimă, de când sălăşluieşti în acest pustiu?.
«După cât bănuiesc, a răspuns femeia, sunt patruzeci şi şapte de ani de când am ieşit din oraşul sfânt.
«Şi ce ai găsit sau ce ai avut ca hrană, maica mea?.
«Am trecut Iordanul, ducând cu mine două pâini şi jumătate. Acestea, încetul cu încetul, uscându-se s-au împietrit şi în câtăva vreme, mâncându-le, le-am terminat.
«Şi astfel ai petrecut cu uşurinţă scurgerea atâtor ani, fără să te tulbure marea schimbare ce s-a săvârşit cu tine?.
«M-ai întrebat acum, părinte Zosimă, i-a răspuns femeia, un lucru de care mă cutremur să şi vorbesc. Căci dacă îmi voi aminti atât de multele primejdii pe care le-am suferit şi de gândurile care cumplit m-au tulburat, mă tem ca nu cumva să fiu iarăşi cuprinsă de ele.
«Să nu laşi nimic, maica mea, a grăit Zosimă, din ceea ce ai să-mi vesteşti. Căci te-am întrebat de acestea pentru ca să mi le arăţi pe toate, fără să laşi ceva deoparte.
«Crede-mă, părinte, i-a zis ea, că am petrecut şaptesprezece ani în acest pustiu, luptându-mă cu poftele mele nebuneşti ca şi cu nişte fiare sălbatice. Când încercam să gust din hrană, doream cărnurile şi peştii pe care îi are Egiptul. Doream băutura de vin, atât de plăcută mie, căci am băut mult vin pe când eram în lume. Aici însă nici apă nu aveam să gust. Ardeam de sete în chip groaznic, dar, de nevoie, sufeream. Intra însă în sufletul meu şi pofta necugetată a cântecelor desfrânate, tulburându-mă chinuitor să cânt cântecele drăceşti pe care le-am învăţat. Dar eu îndată lăcrimam şi-mi loveam pieptul cu mâinile şi-mi aduceam aminte de făgăduinţa ce-am făcut-o când am plecat în pustie. Mă duceam cu mintea la icoana Născătoarei de Dumnezeu, chezăşuitoarea mea, şi plângeam în faţa
295
ei, cerând să alunge gândurile mele cele rele care atacau astfel nenorocitul meu suflet. După ce lăcrimam îndeajuns şi-mi băteam cu putere pieptul, vedeam o lumină care strălucea împrejurul meu. Şi din această clipă, peste potopul de gânduri, venea o linişte statornică.
Dar cum îţi voi povesti, părinte, gândurile mă mânau iarăşi la desfrânare. Foc se aprindea înlăuntrul nefericitei mele inimi; toată mă ardea şi mă aţâţa spre pofta împreunării. Îndată ce însă un gând ca acesta mă ataca, mă aruncam la pământ şi udam pământul cu lacrimi, socotind că apare chezăşuitoarea mea, ca o apărătoare în faţa mea, călcătoarea de lege, şi ceream pedeapsă pentru călcarea făgăduinţei. Nu mă sculam de la pământ se şi întâmpla să stau la pământ zi şi noapte până ce nu mă lumina acea dulce lumină şi-mi alunga gândurile ce mă tulburau. Ochiul gândirii mele deci îl îndreptam totdeauna, fără încetare, spre chezăşuitoarea mea, rugând-o să fie într-ajutor aceleia care trecea prin atâtea primejdii în nesfârşitul pustiului. Şi aveam un ajutor şi un apărător spre pocăinţă. Aşa am petrecut vreme de şaptesprezece ani, luptându-mă cu mii de primejdii. Dar din acea vreme şi până astăzi, ajutătoarea mea a fost lângă mine în toate, călăuzindu-mă prin toate.
«N-ai avut nevoie de hrană sau de îmbrăcăminte?, i-a zis Zosima.
«După ce am sfârşit acele pâini, precum ţi-am spus mai înainte, m-am hrănit timp de şaptesprezece ani cu verdeţuri şi cu altele ce se găseau în pustie. Iar îmbrăcămintea pe care am avut-o când am trecut Iordanul s-a sfâşiat, rupându-se. Am suferit mare chin şi din pricina frigului, dar şi din pricina căldurii. Din cauza arşiţei ardeam, iar din pricina gerului îngheţam şi tremuram, aşa că de multe ori cădeam la pământ şi rămâneam aproape fără suflare şi nemişcată. M-am luptat deci cu multe şi felurite nevoi şi ispite grele.
Din acel timp însă şi până acum, puterea lui Dumnezeu a păzit în multe chipuri păcătosul meu suflet şi smeritul meu trup. Căci am dobândit o hrană neîmpuţinată nădejdea mântuirii
296
mele gândindu-mă numai de Ia câte rele m-a mântuit. Mă hrănesc şi mă acopăr cu cuvântul lui Dumnezeu, care ţine toate. Nu numai cu pâine va trăi omul, iar cei care au lepădat îmbrăcămintea păcatului cu piatră s-au îmbrăcat, dacă n-au avut acoperământ.
Când a auzit Zosima că a amintit şi citate din Scriptură, din cărţile lui Moise, din Iov şi din cartea Psalmilor, i-a spus: «Ai citit cartea Psalmilor, maica mea, sau alte cărţi?.
Când a auzit acestea, a zâmbit şi a zis bătrânului:
«Crede-mă, omule, că n-am văzut de când am trecut Iordanul pe alt om decât astăzi, chipul tău. Dar nici fiară sălbatică sau altă vieţuitoare n-am zărit de când sunt în acest pustiu. Iar carte n-am învăţat niciodată. Nici n-am auzit pe cineva cântând sau citind psalmi. Cuvântul lui Dumnezeu însă, Care este viu şi lucrător, dă omului cunoştinţă.
Aici este sfârşitul povestirii mele. Şi fac şi acum ceea ce am făcut când am început povestirea: te jur şi acum, pe întruparea Cuvântului lui Dumnezeu, să te rogi pentru mine, păcătoasa.
După ce a spus acestea şi şi-a sfârşit aici povestirea, s-a pornit să facă metanii.
Bătrânul a strigat iarăşi cu lacrimi:
«Binecuvântat este Dumnezeu, Care a făcut lucruri mari şi minunate, slăvite şi neobişnuite, al căror număr nu se ştie. Binecuvântat este Dumnezeu, Care mi-a arătat cât de multe lucruri dăruieşte celor care se tem de EI. Cu adevărat, Doamne, n-ai părăsit pe cei care Te caută pe Tine.
Femeia însă nu i-a îngăduit bătrânului deloc să facă metanie, ci i-a zis:
«Te jur pe Mântuitorul Hristos, Dumnezeul nostru, omule, să nu spui la nimeni nimic din cele ce-ai auzit, până când Dumnezeu mă va lua de pe pământ. Acum mergi în pace; iar în anul ce vine mă vei vedea iarăşi pe mine, şi eu pe tine, păzit fiind de harul lui Dumnezeu. Fă dar, pentru Domnul, ceea ce îţi poruncesc acum. În Sfântul şi Marele Post al anului viitor să nu treci Iordanul, după cum obişnuiţi să faceţi în mănăstire.
297
Zosima s-a minunat când a auzit că-i vesteşte şi rânduiala,
mănăstirii. N-a spus nimic altceva decât: «Slavă lui Dumnezeu care a dat haruri mari celor care-L iubesc pe EI.
Femeia i-a grăit:
«Rămâi, părinte, după cum am spus, în mănăstire. Căci chiar dacă vei voi să ieşi, nu-ţi va fi cu putinţă. Iar în sfânta seară a Cinei celei de Taină, ia trupul şi Sângele de viaţă făcător al lui Hristos într-un vas sfintit vrednic de asemenea Taine şi adu-mi-le.
Să stai cu ele pe malul Iordanului, care se învecinează cu locuinţele omeneşti. Eu voi veni acolo ca să mă împărtăşesc cu Darurile de viaţă făcătoare. N-am mai avut parte de această sfinţenie de când m-am împărtăşit în biserica înaintemergătorului, înainte de a trece Iordanul. Iar acum o doresc cu o dragoste nestăpânită. Pentru aceea cer şi mă rog să nu treci cu vederea cererea mea, ci adu-mi negreşit asemenea Taine de viaţă făcătoare şi dumnezeieşti, în acelaşi timp în care Domnul a făcut pe ucenici părtaşi dumnezeieştii Cine. Iar părintelui Ioan, stareţul mănăstirii în care locuieşti, spune-i aceasta: Ai grijă de tine şi de turma ta, căci se petrec acolo unele lucruri care au nevoie de îndreptare. Nu vreau însă ca să i le spui acum acestea, ci când îţi va îngădui Domnul.
După ce-a spus bătrânului cuvintele acestea şi după ce a zis: «Roagă-te pentru mine!, a fugit iarăşi în adâncul pustiei. Zosima şi-a plecat genunchii, s-a închinat locului în care au stat picioarele ei şi, slăvind şi binecuvântând pe Hristos, Dumnezeul nostru, s-a întors bucurându-se cu sufletul şi cu trupul. Străbătând din nou acea pustie a ajuns la mănăstire în ziua în care obişnuiau să se întoarcă monahii acolo.
în anul acela Zosima a ţinut pe toate sub tăcere şi n-a îndrăznit să spună nimănui nimic din cele ce-a văzut. În sinea sa însă se ruga lui Dumnezeu să-i arate iarăşi chipul acela dorit. Se mâhnea şi se întrista, gândindu-se Ia lungimea anului, şi voia ca anul să se facă de-o zi, de era cu putinţă. Iar când a sosit Duminica de la începutul Sfinţitului şi Marelui Post, toţi ceilalţi au ieşit îndată, cântând obişnuita rugăciune, dar pe el l-a
298
apucat o boală cu fierbinţeli şi l-a silit să rămână în mănăstire. Atunci Zosima şi-a amintit de cuvintele cuvioasei: «Chiar dacă vei voi să ieşi din mănăstire, nu-ţi va fi cu putinţă. După trecerea câtorva zile, s-a sculat din boală şi a rămas mai departe în mănăstire.
Când monahii s-au întors iarăşi şi s-a apropiat seara Cinei celei de Taină, Zosima a făcut cum i s-a poruncit. Într-un potir mic a luat curatul Trup şi cinstitul Sânge al lui Hristos, Dumnezeul nostru, iar într-un paneraş a pus smochine, finice şi puţină linte muiată în apă. A plecat deci când s-a făcut seară târziu şi s-a aşezat pe malul Iordanului, aşteptând sosirea cuvioasei. Sfinţita femeie zăbovea. Zosima însă n-a adormit, ci privea cu stăruinţă spre pustie, aşteptând să vadă ceea ce dorea să vadă. Şi pe când sta jos, zicea bătrânul în sinea sa: «Oare, nu cumva eu, nevrednicul, am împiedicat-o să vină? Oare, nu cumva a venit şi, pentru că nu m-a găsit, s-a întors iarăşi?. Zicând acestea a început să plângă cu suspine. A ridicat apoi ochii către cer şi a rugat pe Dumnezeu, zicând: «Să nu mă lipseşti, Stăpâne, să văd iarăşi ceea ce ai îngăduit să văd! Să nu plec gol, ducând cu mine mustrarea păcatelor mele!. Sfârşind rugăciunea cu lacrimi, a trecut Ia alt gând, căci zicea întru sine: «Dar ce va fi chiar dacă va veni? Nu este nicio barcă. Cum va trece Iordanul şi cum va veni Ia mine? Vai de mine, nevrednicul! Vai de mine, nefericitul! Cine m-a lipsit, în adevăr, de un asemenea bine?.
Pe când bătrânul gândea acestea, iată a venit şi cuvioasa femeie. Ea stătea de partea cealaltă a Iordanului, de unde şi venea. Zosima s-a sculat, bucurându-se, veselindu-se şi slăvind pe Dumnezeu. Şi iarăşi s-a muncit cu gândul că n-ar putea să treacă Iordanul. O vede însă că înseamnă Iordanul cu semnul cinstitei cruci căci, după cum spunea, în noaptea aceea era lună plină şi, odată cu facerea semnului crucii, a păşit pe apă şi mergea pe deasupra apelor, îndreptându-se către el. Zosima voia să-i facă metanie, dar I-a oprit strigând, pe când mergea încă pe apă:
«Ce faci, părinte? Eşti preot şi ţii în mână şi Tainele dumnezeieşti!. ♦
299
Zosima a dat ascultare vorbelor ei. Când a ajuns la uscat, a zis către bătrân:
«Binecuvintează, părinte, binecuvintează!.
EI a răspuns tremurând căci îl cuprinsese spaima Ia vederea aceea prea minunată:
«Cu adevărat Dumnezeu nemincinos este, căci EI a făgăduit că cei care se curăţesc pe ei înşişi se vor asemăna lui Dumnezeu, atât cât este cu putinţă. Slavă Ţie, Hristoase, Dumnezeul nostru, Care n-ai îndepărtat rugăciunea mea şi mila Ta de Ia robul Tău. Slavă Ţie, Hristoase, Dumnezeul nostru, Care mi-ai arătat prin această roabă a Ta cât de mult mă depărtez de desăvârşire.
Şi după ce a spus acestea, femeia i-a cerut să rostească sfântul Simbol al credinţei şi rugăciunea «Tatăl nostru. După ce a îndeplinit acestea şi s-a sfârşit rugăciunea, a dat bătrânului obişnuita sărutare a dragostei. Şi astfel s-a împărtăşit cu Tainele de viaţă făcătoare. Apoi şi-a ridicat mâinile spre cer, a suspinat cu lacrimi şi a strigat aşa:
«Acum liberează pe roaba Ta, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că au văzut ochii mei mântuirea Ta!.
După aceea a spus bătrânului:
«Iartă-mă, părinte, dar îndeplineşte altă dorinţă a mea. Acum du-te în mănăstire, păzit fiind de harul lui Dumnezeu. În anul următor vino iarăşi la acel pârâu unde m-ai întâlnit mai înainte. Vino, negreşit, pentru Domnul, şi mă vei vedea din nou, după cum vrea Domnul.
«Dacă ar fi fost cu putinţă, i-a răspuns el, să te urmez de acum înainte şi să-ţi văd mereu cinstita ta faţă! Îndeplineşte însă o singură cerere a bătrânului şi gustă puţină mâncare din cele ce ti-am adus aici.
La aceste cuvinte îi arătă ce avea în paneraş. Ea şi-a atins vârful degetelor de linte, a luat trei boabe, le-a dus la gură, spunând că ajunge darul Duhului pentru a păstra neîntinată fiinţa sufletului. Spunând acestea, a zis din nou către bătrân:
«Pentru Domnul, roagă-te, roagă-te pentru mine şi adu-ţi aminte de mine, ticăloasa!.
300
Zosimă s-a atins de picioarele ei şi i-a cerut să se roage pentru Biserică, pentru lume şi pentru el. După aceea, cu lacrimi, l-a lăsat şi a plecat, în timp ce el suspina şi se tânguia. Căci, în adevăr, nu îndrăznea s-o oprească pe cea cu neputinţă de oprit. Ea, însemnând din nou Iordanul, a călcat pe ape şi mergând pe deasupra lor, a trecut ca şi mai înainte. Bătrânul s-a întors cuprins de bucurie şi de frică multă. Se dojenea însă că n-a căutat să afle numele Cuvioasei. Dar nădăjduia să-l afle în anul următor.
După trecerea anului, s-a dus iarăşi în pustie săvârşind toate, adică după obicei, şi alergând la acea minunată privelişte. Mergând de-a lungul pustiei a dat de unele semne care-i arătau că a găsit locul căutat. Şi se uita în dreapta şi în stânga, plimbându-şi privirea în toate părţile, ca un vânător prea iscusit, care vrea să ştie unde va vâna animalul cel bun. Dar când a văzut că nu se mişcă nimic de nicăieri, a început iarăşi să verse lacrimi şi, ridicându-şi privirea către cer, s-a rugat spunând:
«Arată-mi, Doamne, comoara Ta nepângărită, pe care ai ascuns-o în pustie. Arată-mi, rogu-mă, pe îngerul în trup, de care nu este vrednică lumea!.
După ce s-a rugat astfel, s-a dus la locul care avea chipul unui pârâu şi a văzut în partea dinspre răsăritul soarelui pe Cuvioasa zăcând moartă. Mâinile îi erau aşezate pe piept, iar trupul îi era aşezat îndreptat cu faţa către răsărit. Alergând Zosimă spre ea, a spălat picioarele fericitei cu lacrimi, căci nu îndrăznea să atingă altă parte a trupului.
După ce a plâns îndelungat şi a rostit psalmi potriviţi cu timpul şi cu fapta, a făcut o rugăciune de îngropare. Apoi a spus în el însuşi: «Se cuvine, oare, să îngrop trupul Cuvioasei? Oare, nu-i va displăcea cuvioasei această faptă?. Pe când zicea aceasta, vede o însemnare scrisă pe pământ, care glăsuia astfel:
«îngroapă, părinte Zosimă, în acest loc trupul smeritei Maria. Dă ţărânei ţărâna. Roagă-te mereu către Domnul pentru mine. M-am săvârşit în luna lui Farmuti, după numărătoarea egiptenilor, iar după romani, aprilie, chiar în noaptea Pătimirii
301
celei mântuitoare, după împărtăşirea Cinei celei de taină şi dumnezeieşti.
Când a citit bătrânul aceste cuvinte, s-a bucurat că a aflat numele cuvioasei. A aflat apoi că îndată după ce s-a împărtăşit cu dumnezeieştile Taine pe malul Iordanului, s-a dus numaidecât la locul în care s-a săvârşit. Şi calea pe care a străbătut-o Zosima, obosind douăzeci de zile, Maria a făcut-o într-un ceas. Apoi, îndată, s-a dus către Dumnezeu.
După ce a slăvit pe Dumnezeu şi a udat cu lacrimi trupul ei, zis:
«Este timpul, smerite Zosimă, ca să săvârşeşti ce ţi s-a poruncit. Cum vei face groapa, nefericitule, căci n-ai nimic în mâini potrivit pentru asta?.
Spunând aceasta, a văzut la mică depărtare un lemnişor aruncat în pustie, pe care l-a luat şi a început să sape. Pământul fiind uscat, n-a ascultat de bătrânul care se ostenea. Zosima a obosit, udându-se tot de sudoare. Şi, oftând din adâncul inimii, şi-a ridicat ochii şi a văzut un leu stând alături de trupul cuvioasei şi lingându-i picioarele. Când a văzut fiara, s-a cutremurat, mai ales că şi-a adus aminte de cuvintele Mariei care a spus că n-a văzut vreun animal sălbatic. A făcut deci semnul crucii, cu credinţa că puterea celei ce zace îl va păzi nevătămat. Leul a început să se apropie de bătrân, salutându-l nu numai cu mişcările sale, dar şi prin intenţia pe care i-o arăta. Zosima a zis către leu: «De vreme ce, fiară, marea Cuvioasă a îngăduit ca să i se îngroape trupul, iar eu sunt bătrân şi nu am putere să fac groapa, căci nu am sapă potrivită pentru această treabă şi apoi nu pot să mă întorc atâta cale ca să aduc o unealtă potrivită, fă aşadar cu ghearele tale ceea ce trebuie, ca să dăm pământului trupul Cuvioasei.
Şi îndată, la cuvântul bătrânului, leul a făcut o groapă atât cât era de ajuns să îngroape trupul.
După ce iarăşi bătrânul a spălat cu lacrimi picioarele cuvioasei şi după ce s-a rugat mult pentru toate, a acoperit cu pământ trupul ei. De faţă era şi leul. Trupul cuvioasei era gol ca şi mai
302
înainte şi nu avea nimic altceva decât acea haină ruptă pe care i-a aruncat-o Zosima, cu care Maria, cu faţa întoarsă, şi-a acoperit unele părţi ale trupului ei. După aceea au plecat amândoi: leul a plecat spre adâncul pustiei, ca o oaie, iar Zosima s-a întors, binecuvântând şi lăudând pe Hristos, Dumnezeul nostru.
Când a ajuns la chinovie, a povestit toate monahilor fără să ascundă ceva din cele ce a auzit şi a văzut. Le-a povestit pe toate cu de-amănuntul de la început, încât toţi se minunau de măreţiile lui Dumnezeu şi au săvârşit cu frică şi cu dor pomenirea Cuvioasei. Iar Ioan, stareţul mănăstirii, a găsit în mănăstire unele lucruri care aveau nevoie de îndreptare, pentru ca nici în aceasta să nu fie zadarnic cuvântul Cuvioasei.
Zosima s-a săvârşit în acea mănăstire, în vârstă de o sută de ani.
Monahii au istorisit prin viu grai din om în om, această povestire şi ofereau pilda de obştească folosinţă celor care voiau să o asculte. Până azi n-am auzit de la nimeni că povestirea aceasta este predată în scris. Eu, ceea ce am auzit din viu grai, aceea fac cunoscut prin această istorisire scrisă. Se poate întâmpla ca şi alţii să fi scris viaţa Cuvioasei şi negreşit mai strălucit decât mine; o asemenea scriere la a mea cunoştinţă n-a venit. Am scris-o după puterea mea. N-am voit să arăt altceva decât adevărul. Dumnezeu, Care răsplăteşte cu dărnicie pe cei care scapă la Dânsul, să dea ca răsplată folosul celor care vor citi povestirea, iar pe cel care a poruncit să fie predată în scris să-l învrednicească a-l face părtaş stării şi vredniciei acestei fericite, despre care vorbeşte povestirea, împreună cu toţi care au bineplăcut Lui din veac, prin contemplaţie şi fapte.
Să dăm şi noi slavă lui Dumnezeu, împăratul veacurilor, ca să ne învrednicească să dobândim milă în ziua judecăţii, în Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, totdeauna, împreună cu Tatăl cel fără de început şi cu Preasfântul şi bunul şi de viaţă făcătorul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
LA DENIA ACATISTULUI
CATISMA A ŞAISPREZECEA
PSALMUL 109
Zis-a Domnul Domnului Meu: «Şezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale. Toiagul puterii Tale Ţi-l va trimite Domnul din Sion zicând: «Stăpâneşte în mijlocul vrăjmaşilor Tăi. «Cu Tine este poporul Tău în ziua puterii Tale, întru strălucirile sfinţilor Tăi. Din pântece mai înainte de luceafăr Te-am născut. Juratu-S-a Domnul, şi nu-I va părea rău: «Tu eşti preot în veac după rânduiala lui Melchisedec. Domnul este de-a dreapta Ta; sfărâmat-a în ziua mâniei Sale împăraţi. Judeca-va între neamuri; va umple totul de ruine, va zdrobi capetele multora pe pământ. Din pârâu pe cale va bea; pentru aceasta va înălţa capul.
PSALMUL 110
Lăuda-Te-voi, Doamne, din toată inima mea, în sfatul celor drepţi şi în adunare. Mari sunt lucrurile Domnului şi potrivite tuturor voilor Lui. Laudă şi măreţie este lucrul Lui şi dreptatea Lui rămâne în veacul veacului. Pomenire a făcut de minunile Sale. Milostiv şi îndurat este Domnul. Hrană a dat celor ce se tem de Dânsul; aduceţi-vă aminte în veac de legământul Lui. Tăria lucrurilor Sale a vestit-o poporului Său, ca să le dea lor moştenirea neamurilor. Lucrurile mâinilor Lui, adevăr şi judecată. Adevărate sunt toate poruncile Lui, întărite în
304
veacul veacului, făcute în adevăr şi dreptate. Izbăvire a trimis poporului Său, poruncit-a în veac legământul Său; sfânt şi înfricoşător este numele Lui. Începutul înţelepciunii este frica de Domnul; înţelegere bună este tuturor celor ce o fac pe ea. Lauda Lui rămâne în veacul veacului.
PSALMUL 111
Fericit bărbatul care se teme de Domnul; întru poruncile Lui va voi foarte. Puternică va fi pe pământ seminţia Lui; neamul drepţilor se va binecuvânta. Slavă şi bogăţie în casa lui şi dreptatea lui rămâne în veacul veacului. Răsărit-a în întuneric lumină drepţilor, Cel milostiv, îndurat şi drept. Bun este bărbatul care se îndură şi împrumută; îşi rânduieşte vorbele sale cu judecată, că în veac nu se va clinti; întru pomenire veşnică va fi dreptul; de vorbire de rău nu se va teme. Gata este inima lui a nădăjdui în Domnul; întărită este inima lui, nu se va teme, până ce va ajunge să dispreţuiască pe vrăjmaşii săi. Risipit-a, dat-a săracilor; dreptatea lui rămâne în veacul veacului. Puterea lui se va înălţa întru slavă. Păcătosul va vedea şi se va mânia, va scrâşni din dinţi şi se va topi. Pofta păcătoşilor va pieri.
Slavă…, Şi acum…, Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule (de trei ori, cu trei închinăciuni), Doamne, miluieşte (de trei ori), Slavă…, Şi acum…
PSALMUL 112
Lăudaţi, tineri, pe Domnul, lăudaţi numele Domnului.
Fie numele Domnului binecuvântat de acum şi până în veac. De la răsăritul soarelui până la apus, lăudat este numele Domnului. Înalt este peste toate neamurile, Domnul, peste ceruri este slava Lui. Cine este ca Domnul Dumnezeul nostru, Cel ce locuieşte întru cele înalte şi spre cele smerite priveşte, în cer şi pe pământ? Cel ce scoate din pulbere pe cel sărac şi ridică din gunoi pe cel sărman. Ca să-l aşeze cu cei mari, cu cei mari ai poporului Său. Cel ce face să locuiască cea stearpă în casă, ca o mamă ce se bucură de fii.
305
PSALMUL 113
La ieşirea lui Israel din Egipt, a casei lui Iacob dintr-un popor barbar, ajuns-a Iuda sfinţirea Lui, Israel stăpânirea Lui. Marea a văzut şi a fugit, Iordanul s-a întors înapoi.
Munţii au săltat ca berbecii şi dealurile ca mieii oilor. Ce-ţi este ţie, mare, că ai fugit? Şi ţie, Iordane, că te-ai întors înapoi? Munţilor, că aţi săltat ca berbecii şi dealurilor, ca mieii oilor? De faţa Domnului s-a cutremurat pământul, de faţa Dumnezeului lui Iacob, Care a prefăcut stânca în iezer, iar piatra în izvoare de apă. Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci numelui Tău se cuvine slavă, pentru mila Ta şi pentru adevărul Tău. Ca nu cumva să zică neamurile: «Unde este Dumnezeul lor?. Dar Dumnezeul nostru este în cer; în cer şi pe pământ toate câte a voit a făcut. Idolii neamurilor sunt argint şi aur, lucruri de mâini omeneşti: Gură au şi nu vor grăi; ochi au şi nu vor vedea; Urechi au şi nu vor auzi; nări au şi nu vor mirosi; Mâini au şi nu vor pipăi; picioare au şi nu vor umbla; nu vor glăsui cu gâtlejul lor. Asemenea lor să fie cei ce-i fac pe ei şi toţi cei ce se încred în ei. Casa lui Israel a nădăjduit în Domnul; ajutorul lor şi apărătorul lor este. Casa lui Aaron a nădăjduit în Domnul; ajutorul lor şi apărătorul lor este. Cei ce se tem de Domnul au nădăjduit în Domnul; ajutorul lor şi apărătorul lor este. Domnul Şi-a adus aminte de noi şi ne-a binecuvântat pe noi; a binecuvântat casa lui Israel, a binecuvântat casa lui Aaron, a binecuvântat pe cei ce se tem de Domnul, pe cei mici împreună cu cei mari. Sporească-vă Domnul pe voi, pe voi şi pe copiii voştri! Binecuvântaţi să fiţi de Domnul, Cel ce a făcut cerul şi pământul. Cerul cerului este al Domnului, iar pământul l-a dat fiilor oamenilor. Nu morţii Te vor lăuda pe Tine, Doamne, nici toţi cei ce se pogoară în iad. Ci noi, cei vii, vom binecuvânta pe Domnul de acum şi până în veac.
306
PSALMUL 114
Iubit-am pe Domnul, că a auzit glasul rugăciunii mele, că a plecat urechea Lui spre mine şi în zilele mele îl voi chema. Cuprinsu-m-au durerile morţii, primejdiile iadului m-au găsit; necaz şi durere am aflat şi numele Domnului am chemat: «O, Doamne, izbăveşte sufletul meu!. Milostiv şi drept este Domnul şi Dumnezeul nostru miluieşte. Cel ce păzeşte pe prunci este Domnul; umilit am fost şi m-a izbăvit. Întoarce-te, suflete al meu, la odihna ta, că Domnul ţi-a făcut ţie bine; Că a scos sufletul meu din moarte, ochii mei din lacrimi şi picioarele mele de la cădere. Bine voi plăcea înaintea Domnului, în pământul celor vii.
Slavă…, Şi acum…, Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule (de trei ori, cu trei închinăciuni), Doamne, miluieşte (de trei ori), Slavă…, Şi acum…
PSALMUL 115
Crezut-am, pentru aceea am grăit, iar eu m-am smerit foarte. Eu am zis întru uimirea mea: «Tot omul este mincinos! Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie? Paharul mântuirii voi lua şi numele Domnului voi chema. Făgăduinţele mele le voi împlini Domnului, înaintea întregului Său popor. Cinstită este înaintea Domnului moartea cuvioşilor Lui. O, Doamne, eu sunt robul Tău, eu sunt robul Tău şi fiul roabei Tale; rupt-ai legăturile mele. Ţie-Ţi voi aduce jertfă de laudă şi numele Domnului voi chema. Făgăduinţele mele le voi împlini Domnului, înaintea întregului Său popor, în curţile casei Domnului, în mijlocul tău, Ierusalime.
PSALMUL 116
Lăudaţi pe Domnul toate neamurile; lăudaţi-L pe El toate popoarele; Că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului rămâne în veac.
307
PSALMUL 117
Mărturisiţi-vă Domnului, că este bun, că în veac este mila Lui. Să zică, dar, casa lui Israel, că este bun, că în veac este mila Lui. Să zică, dar, casa lui Aaron, că este bun, că în veac este mila Lui. Să zică, dar, toţi cei ce se tem de Domnul, că este bun, că în veac este mila Lui. În necaz am chemat pe Domnul şi m-a auzit şi m-a scos întru desfătare. Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme de ce-mi va face mie omul. Domnul este ajutorul meu şi eu voi privi cu bucurie pe vrăjmaşii mei. Mai bine este a te încrede în Domnul, decât a te încrede în om. Mai bine este a nădăjdui în Domnul, decât a nădăjdui în căpetenii. Toate neamurile m-au înconjurat şi în numele Domnului i-am înfrânt pe ei. Înconjurând m-au înconjurat şi în numele Domnului i-am înfrânt pe ei. Înconjuratu-m-au ca albinele fagurele, dar s-au stins ca focul de spini şi în numele Domnului i-am înfrânt pe ei. Împingându-mă m-au împins să cad, dar Domnul m-a sprijinit. Tăria mea şi lauda mea este Domnul şi mi-a fost mie spre mântuire. Glas de bucurie şi de mântuire în corturile drepţilor: «Dreapta Domnului a făcut putere. Dreapta Domnului m-a înălţat, dreapta Domnului a făcut putere! Nu voi muri, ci voi fi viu şi voi povesti lucrurile Domnului. Certând m-a certat Domnul, dar morţii nu m-a dat. Deschideţi-mi mie porţile dreptăţii, intrând în ele voi lăuda pe Domnul. Aceasta este poarta Domnului; drepţii vor intra prin ea. Te voi lăuda, că m-ai auzit şi ai fost mie spre mântuire. Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns în capul unghiului. De la Domnul s-a făcut aceasta şi este lucru minunat întru ochii noştri. Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea. O, Doamne, mântuieşte! O, Doamne, sporeşte! Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului; v-am binecuvântat pe voi, din casa Domnului. Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă. Tocmiţi sărbătoare cu ramuri umbroase până la coarnele altarului. Dumnezeul meu eşti Tu şi Te voi lăuda; Dumnezeul meu eşti Tu şi Te voi înălţa. Te voi lăuda că m-ai auzit şi ai fost mie spre mântuire.
308
Mărturisiţi-vă Domnului, că este bun, că în veac este mila Lui.
Slavă…, Şi acum…, Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule (de trei ori, cu trei închinăciuni).
MINUNEA ÎNTÂI
ASUPRA SCITILOR şi PERŞILOR 5 ţ
Pe vremea lui Heraclie, împăratul grecilor, Cosroe, care avea atunci stăpânia perşilor, a trimis pe Sarvar, voievodul său, cu mulţime de oşti în toată latura Răsăritului, care era sub stăpânirea grecească, ca să străbată prin ea ca un fulger cu foc arzând, topind şi pierzând. Deci acesta, cu multă îndrăzneală, fără temere, a umblat prin părţile Răsăritului, stricând cetăţile şi pierzând pe grecii care se aflau în ele, nefiind nimeni ca să-l oprească sau să stea împotriva puterii lui; şi încă fiind atunci puterea grecească foarte slabă, pentru cruzimea cea grea şi în chip de fiară a lui Foca, zis tiranul, care ţinuse de curând stăpânia grecească. Însă ajungând Sarvar şi până la Calcedon, a pus oaste împrejurul cetăţii şi a pregătit tot ce trebuia spre stricarea acelei cetăţi mari împărăteşti; câ aceea gândea şi de aceea se sfătuia şi pentru aceea în tot chipul se nevoia. Nişte lucruri ca acelea văzând împăratul Heraclie, care după tiranul Foca de curând stătuse împărat, şi fiind în mare durere şi întristare, lăsându-şi împărăţia a mers la Pontul Euxinului (Marea Neagră). Şi mai strângând oaste, fără de veste, când nimeni nu ştia, a mers în ţinuturile perşilor. De a cărui mergere împărătească auzind Hagan al sciţilor, îndată a pornit la război şi a umplut marea de corăbii şi pământul l-a umplut de oameni călări şi pedeştri. Iar pe acei oameni, care rămăseseră în Constantinopol, Serghie, care era patriarh atunci, i-a mângâiat şi i-a învăţat zicând: îndrăzniţi,
309
fiilor, şi să punem nădejdea mântuirii noastre în Dumnezeu şi la Dânsul să ridicăm mâinile şi ochii noştri din tot sufletul şi ne va izbăvi pe noi de relele ce ne-au înconjurat şi toate sfaturile barbarilor, care sunt asupra noastră, le va risipi. Cu nişte cuvinte ca acestea întărind patriarhul pe oamenii cei ce s-au aflat în cetate, au răbdat fiind întăriţi cu credinţă în Preacurata Născătoare de Dumnezeu şi întru
Hristos, Dumnezeul nostru, Care, pentru milostivire, a voit de a luat trup dintr-însa, şi aşteptând ca să dobândească mila Lui, au răbdat nădăjduind, şi de milă s-au învrednicit peste puţin şi nu i-a amăgit nădejdea lor. Pentru că un dregător de sfat, anume Vonos, care era pus de împărat spre paza cetăţii, cât era cu putinţă a se pricepe împotriva ostaşilor acelora, nu s-a lenevit, toate lucrându-le şi făcându-le. Căci Dumnezeu voieşte ca să nu şedem noi în deşert şi fără de lucru, ci să şi lucrăm câte ceva şi să gândim şi noi şi să avem toată nădejdea izbăvirii noastre întru Acela, că aşa şi Iosua, feciorul lui Navi, a poruncit de a făcut înşelăciuni şi meşteşugiri asupra vrăjmaşilor. Şi Ghedeon asupra madianiţilor a întrarmat ostaşii săi cu apă şi cu lumânări. Aşa şi Vonos, sfetnicul cel mare, a întărit zidurile cetăţii şi a gătit toate cele ce trebuiau la război. Iar Serghie patriarhul, luând sfintele icoane ale Maicii lui Dumnezeu şi mai ales acelea în care era Mântuitorul prunc zugrăvit pe mâinile Maicii Sale, a înconjurat zidurile cetăţii, acelora adică întărire dându-le, iar barbarilor celor potrivnici groază, fugă şi pieire. Iar de vreme ce perşii care tăbărâseră asupra Calcedonului începuseră a arde oraşele cele de pe lângă Calcedon şi alte rele a face, câte obişnuiesc prădătorii a face, şi oraşele a strica, asemenea şi sciţii ca şi perşii făcând; pentru aceea patriarhul iarăşi luând icoana cea nefăcută de mână a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi dumnezeiescul veşmânt al Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, încă şi lemnul cel de viaţă făcător al Crucii şi umblând împrejur pe zidurile cetăţii şi cu lacrimi rugându-se zicea: Scoală-Te, Doamne, ajută nouă şi să se
310
risipească vrăjmaşii Tăi şi să se stingă ca fumul şi să se topească ca ceara de faţa focului. Şi încă nu trecuseră trei zile după arderea aceea, şi iată, s-a apropiat de cetate toată oastea sciţilor. Şi atâta de mare era tabăra potrivnicilor şi rânduită spre mulţime multă şi întărită cu arme şi cu paveze, încât, cu adevărat zicând, puteau să stea zece sciţi împotriva unui grec. Însă Doamna, Stăpâna cea preacurată, care ocroteşte pe creştini, ajutătoarea cea grabnică a celor ce o cheamă pe dânsa, cu ostaşii ce se întâmplaseră atunci în dumnezeiasca ei biserică, ce se cheamă Pighi, i-a ucis pe mulţi din sciţi ce duceau război asupră-le. Acest ajutor ce a făcut creştinilor Stăpâna cea atotputernică, Maica lui Dumnezeu, nu numai căderea acelor ostaşi a adus, ci şi întărirea sciţilor a schimbat-o întru nepricepere. Şi dacă au văzut acei ostaşi înfrângerea lor atât de mare dinaintea cetăţii, ce se făcuse atunci, au cunoscut că este semnul pierzării lor. Deci, din aceasta grecii, umplându-se de mare îndrăzneală, au început a face pregătire de război asupra lor în toate zilele, având pe Maica lui Dumnezeu, care le ajută lor şi-i face pe dânşii mai tari decât aceia, covârşind meşteşugirile şi puterea sciţilor şi ştiinţa lor de oaste. După acestea, cu voia de obşte a patriarhului şi a mai-marelui cetăţii şi a tuturor locuitorilor au fost trimişi soli din cetate cu daruri ca să grăiască sciţilor şi să-i îndemne spre pace. Iar Hagan acela, având nărav de fiară, iar nu de om, şi mai vârtos fiind cu nărav iubitor de arginţi, darurile a luat şi neîngrijindu-se de acea cerere de pace, a trimis solii înapoi fără nici o ispravă, numai aceasta zicându-le: Nu vă amăgiţi, nădăjduind în Dumnezeul în Care credeţi, căci cu adevărat mâine voi lua cetatea voastră cu mâna mea ca pe o pasăre şi vreau să o pustiesc; şi din mila mea vă voi slobozi pe voi toţi cu câte o haină şi vă veţi duce din cetate unde veţi vrea; iar altă milă afară de aceasta spre voi nu voi arăta. Şi a grăit încă şi mai înainte acest ticălos şi alte cuvinte multe de hulă asupra lui Hristos, Dumnezeul nostru, şi asupra celei ce L-a născut pe Dânsul. Deci, nişte cuvinte ca acestea auzind
311
de la cei trimişi, locuitorii cei din cetate, toţi preoţii, clericii, călugării şi tot poporul, suspinând din adâncul inimii şi alergând la sfintele lui Dumnezeu biserici şi ridicându-şi mâinile la cer şi cu multe lacrimi rugându-se, au zis: Apărătorul nostru, Doamne, Doamne, caută din sfânt lăcaşul Tău şi vezi pe acest spurcat barbar şi pe cei ce sunt cu dânsul cum îndrăznesc a huli numele Tău cel mare şi sfânt; surpă-l pe dânsul, Păzitorul nostru, Doamne, ca să nu zică: unde este Dumnezeul nostru? Că Tu eşti Dumnezeul nostru, Care celor mândri le stai împotrivă şi cauţi spre cei smeriţi, că puterea Ta este neasemănată şi stăpânia Ta nebiruită. Auzi cuvintele barbarului acestuia care Te huleşte pe Tine, Cel ce stăpâneşti toate, izbăveşte cetatea moştenirii Tale şi poporul cel numit cu numele Tău. Şi aşa rugându-se şi plângând poporul, Dumnezeu a oprit venirea perşilor la sciţi. Dar ei, precum se sfătuiseră, erau gata, iar pe uscat meşteşugurile cele de stricarea zidului le apropiau, maşinile de aruncat şi altele spre sfărâmarea cetăţii; iar pe mare rânduiau mulţime multă de corăbii persane, aşa încât deodată şi într-un ceas au lovit cu război asupra cetăţii, şi pe uscat şi pe mare; iar când se făcea războiul acesta, atunci Hagan, luând călăreţii pe care îi avea, a venit spre gurile mării şi s-a arătat oştilor persane; asemenea şi voievodul perşilor s-a arătat lui, acela adică dinspre Asia, iar celălalt dinspre Europa, ca nişte fiare sălbatice au răcnit asupra cetăţii, socotind gata a o avea spre vânat. Dar cine va spune minunile lui Dumnezeu, care s-au făcut atunci? Sau milostivirea spre noi a Preacuratei Fecioare cine va putea să o spună? Pentru că Hagan umplând de corăbii sânul mării ce se cheamă Cheratos şi cu ostaşii ce erau în ele, încă şi cu cei ce se băteau pe uscat, se sileau să răstoarne zidurile cetăţii şi cei ce băteau spre mare dinspre sânul Cheratului socoteau că în curând vor lua cetatea. Iar Domnul şi Dumnezeul nostru cel hulit de dânşii, Care pretutindenea este ca un Dumnezeu, pentru rugăciunile Fecioarei de Dumnezeu Născătoare, care L-a născut pe Dânsul, nădejdile lor netrebnice
312
şi deşarte le-a arătat; pentru că atâta mulţime de potrivnici sub fiecare latură de zid ostaşii grecilor au ucis, încât n-au putut cei vii să ardă pe cei morţi, şi aceasta s-a făcut celor ce se băteau pe uscat şi se sileau pe pământ să răstoarne zidurile, iar corăbiile împreună şi cu ostaşii ce erau în ele le-a înecat fără de veste Stăpâna de Dumnezeu Născătoarea în preajma dumnezeieştii biserici din Vlaherne, ridicând asupra lor înfricoşător şi silnic vifor; pentru că fiind aproape de dumnezeiasca biserica ei, foarte mult întărâtându-se marea şi înălţându-se după voia lui Dumnezeu, pe toţi degrab i-a cufundat şi i-a înecat împreună cu corăbiile. Şi putea să se vadă acolo minune mare şi nespusă: că marea şi-a înălţat valurile întocmai ca munţii şi în chipul unei fiare s-a sălbăticit, şi tulburându-se asupra vrăjmaşilor Maicii lui Dumnezeu, cumplit sărea asupra lor şi fără de milă i-a sorbit, aşa precum oarecând a făcut egiptenilor care prigoneau pe Israelul cel de demult, care a trecut pedestru prin ea cu minunată vedere. Aşa dând război înainte pentru a sa cetate, Născătoarea de Dumnezeu şi apărătoarea a făcut biruinţă fără de sânge cu această vitejie, degrab înecând pe aceia, care aduseseră război asupra moştenirii ei şi ridicaseră armă asupra lor; şi dând acele arme de război pe repejunile mării; iar pe aceia care îşi puseseră nădejdea mântuirii spre dânsa, păzindu-i ca pe o moştenire a sa fără de nicio primejdie de asuprelile ce veniseră asupra lor. Că atunci şi însuşi mai-marele lor Hagan, văzând pieirea ostaşilor săi acolo unde într-un loc înalt stătea cu călăreţii săi cei aleşi, s-a bătut cu mâinile peste obraz şi peste piept. Iar cei ce erau în cetate şi dădeau război împotriva duşmanilor, dacă au văzut pierderea vrăjmaşilor ce se făcuse în mare, îndată întărindu-se cu puterea lui Dumnezeu şi întrarmându-se cu tăria Fecioarei de Dumnezeu Născătoare, au deschis porţile cetăţii şi strigând şi chiuind au alergat asupra vrăjmaşilor. Deci, câtă bucurie şi tărie au avut ostaşii cetăţii, atâta frică de mare au avut şi barbarii. Şi putea să vadă
313
atunci cineva preaslăvita vitejie a Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoare, că şi copiii şi femeile s-au pornit asupra barbarilor şi au intrat în mijlocul oştilor vrăjmaşilor şi atâta pagubă au făcut barbarilor, cât nu este cu putinţă nici cu cuvântul a socoti. Acolo cu adevărat s-a plinit ceea ce s-a zis: «Unul alunga o mie, iar doi, zece mii. O putere şi tărie ca aceasta a dăruit Preacurata Fecioară şi Stăpâna de Dumnezeu Născătoare celor neputincioşi şi slabi. Iar dacă a apus soarele şi a venit noaptea, atunci uneltele cele de război, pe care le aduseseră barbarii pe roţi pentru luarea cetăţii, toate le-au băgat în foc, poruncind ţăranilor să le ardă, de vreme ce făcuse cu dânşii milă Născătoarea de Dumnezeu. Iar patriarhul şi toţi locuitorii cetăţii, ridicând mâinile la cer, cu lacrimi mulţumire au adus şi au zis: Dreapta Ta, Doamne, s-a preaslăvit întru tărie, mâna Ta cea dreaptă, Doamne, a zdrobit pe vrăjmaşi şi întru mulţimea slavei Tale ai sfărâmat pe cei potrivnici. Şi aşa păgânul Hagan, care venise cu mulţime multă de ostaşi, s-a întors înapoi cu ruşine. Asemenea şi voievodul, care adusese acele oşti ale perşilor, punându-şi mâna la gură şi acoperindu-şi faţa, căci dintr-atâtea mii cu puţin număr rămăsese, şi el cu ruşine s-a întors în ţara sa. Aşa slujitoarea dumnezeieştii rânduieli şi a bunătăţii lui Dumnezeu, Preacurata şi cea cu totul fără prihană Născătoarea de Dumnezeu, ajutătoarea cea tare a creştinilor, şi-a arătat puterea sa pentru apărarea noastră şi ne-a dăruit atât de mare şi slăvită izbăvire. De aceea, spre aducere-aminte de acea împlinire atât de mare, facem această pomenire de acum, întru slava Născătoarei de Dumnezeu, rugăciune cu tot poporul şi praznic cu priveghere, aducându-i cântări cu bună mulţumire, ca praznic; Acatist l-a numit Biserica a toată lumea şi l-a aşezat să-l prăznuim Maicii lui Dumnezeu pe vremea aceasta, când şi biruinţa s-a făcut prin Maica lui Dumnezeu. Şi Acatist l-a numit, adică „neşedere”; pentru că aşa au făcut atunci clericii Bisericii şi tot poporul cetăţii, care au stat în picioare, rugându-se şi mulţumind lui Dumnezeu.
314
CATISMA A ŞAPTESPREZECEA
PSALMUL 118
Fericiţi cei fără de prihană în cale, care umblă în legea Domnului. Fericiţi sunt cei ce păzesc poruncile Lui şi-L caută cu toată inima lor. Că n-au umblat în căile Lui cei ce lucrează fărădelegea. Tu ai poruncit ca poruncile Tale să fie păzite foarte. O, de s-ar îndrepta căile mele, ca să păzesc poruncile Tale! Atunci nu mă voi ruşina când voi căuta spre toate poruncile Tale. Lăuda-Te-voi întru îndreptarea inimii, ca să învăţ judecăţile dreptăţii Tale. Îndreptările Tale voi păzi; nu mă părăsi până în sfârşit. Prin ce îşi va îndrepta tânărul calea sa? Prin păzirea cuvintelor Tale. Cu toată inima Te-am căutat pe Tine; să nu mă lepezi de la poruncile Tale. În inima mea am ascuns cuvintele Tale, ca să nu greşesc Ţie. Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale. Cu buzele am rostit toate judecăţile gurii Tale. În calea mărturiilor Tale m-am desfătat, ca de toată bogăţia. La poruncile Tale voi cugeta şi voi cunoaşte căile Tale. La îndreptările Tale voi cugeta şi nu voi uita cuvintele Tale. Răsplăteşte robului Tău! Voi trăi şi voi păzi poruncile Tale. Deschide ochii mei şi voi cunoaşte minunile din legea Ta. Străin sunt eu pe pământ, să nu ascunzi de la mine poruncile Tale. Aprins e sufletul meu de dorirea judecăţilor Tale, în toată vremea. Certat-ai pe cei mândri; blestemaţi sunt cei ce se abat de la poruncile Tale. Ia de la mine ocara şi defăimarea, că mărturiile Tale am păzit. Pentru că au şezut căpeteniile şi pe mine mă cleveteau, iar robul Tău cugeta la îndreptările Tale. Că mărturiile Tale sunt cugetarea mea, iar îndreptările Tale, sfatul meu. Lipitu-s-a de pământ sufletul meu; viază-mă, după cuvântul Tău. Vestit-am căile mele şi m-ai auzit; învaţă-mă îndreptările Tale. Fă să înţeleg calea îndreptărilor Tale şi voi cugeta la minunile Tale. Istovitu-s-a sufletul meu de supărare; întăreşte-mă
315
întru cuvintele Tale. Depărtează de la mine calea nedreptăţii şi cu legea Ta mă miluieşte. Calea adevărului am ales şi judecăţile Tale nu le-am uitat. Lipitu-m-am de mărturiile Tale, Doamne, să nu mă ruşinezi. Pe calea poruncilor Tale am alergat, când ai lărgit inima mea. Lege pune mie, Doamne, calea îndreptărilor Tale şi o voi păzi pururea. Înţelepţeşte-mă şi voi căuta legea Ta şi o voi păzi cu toată inima mea. Povăţuieşte-mă pe cărarea poruncilor Tale, că aceasta am voit. Pleacă inima mea la mărturiile Tale şi nu la lăcomie. Întoarce ochii mei ca să nu vadă deşertăciunea; în calea Ta viază-mă. Împlineşte robului Tău cuvântul Tău, care este pentru cei ce se tem de Tine. Îndepărtează ocara de care mă tem, că judecăţile Tale sunt bune. Iată, am dorit poruncile Tale; întru dreptatea Ta, viază-mă. Să vină peste mine mila Ta, Doamne, mântuirea Ta, după cuvântul Tău, Şi voi răspunde cuvânt celor ce mă ocărăsc, că am nădăjduit în cuvintele Tale. Să nu îndepărtezi din gura mea cuvântul adevărului, până în sfârşit, că întru judecăţile Tale am nădăjduit, şi voi păzi legea Ta pururea, în veac şi în veacul veacului. Am umblat întru lărgime, că poruncile Tale am căutat. Am grăit întru mărturiile Tale înaintea împăraţilor, şi nu m-am ruşinat. Am cugetat la poruncile Tale, pe care le-am iubit foarte. Am ridicat mâinile mele la poruncile Tale, pe care le-am iubit, şi am cugetat la îndreptările Tale. Adu-Ţi aminte de cuvântul Tău, către robul Tău, întru care mi-ai dat nădejde. Aceasta m-a mângâiat întru smerenia mea, căci cuvântul Tău m-a viat. Cei mândri m-au batjocorit peste măsură, dar de la legea Ta nu m-am abătut. Adusu-mi-am aminte de judecăţile Tale cele din veac, Doamne, şi m-am mângâiat. Mâhnire m-a cuprins din pricina păcătoşilor, care părăsesc legea Ta. Cântate erau de mine îndreptările Tale, în locul pribegiei mele. Adusu-mi-am aminte de numele Tău, Doamne, şi am păzit legea Ta. Aceasta s-a făcut mie, că îndreptările Tale am căutat. Partea mea eşti, Doamne, zis-am să păzesc legea Ta. Rugatu-m-am feţei Tale din toată inima mea; miluieşte-mă după cuvântul Tău. Cugetat-am la căile Tale şi am întors picioarele mele la mărturiile Tale. Gata am fost şi nu m-am
316
tulburat să păzesc poruncile Tale. Funiile păcătoşilor s-au înfăşurat împrejurul meu, dar legea Ta n-am uitat. La miezul nopţii m-am sculat ca să Te laud pentru judecăţile dreptăţii Tale. Părtaş sunt cu toţi cei ce se tem de Tine şi păzesc poruncile Tale. De mila Ta, Doamne, este plin pământul; îndreptările Tale mă învaţă. Bunătate ai făcut cu robul Tău, Doamne, după cuvântul Tău. Invaţă-mă bunătatea, învăţătura şi cunoştinţa, că în poruncile Tale am crezut. Mai înainte de a fi umilit, am greşit; pentru aceasta, cuvântul Tău am păzit. Bun eşti Tu, Doamne, şi, întru bunătatea Ta, învaţă-mă îndreptările Tale. Înmulţitu-s-a asupra mea nedreptatea celor mândri, iar eu cu toată inima mea voi cerceta poruncile Tale. Închegatu-s-a ca grăsimea inima lor, iar eu cu legea Ta m-am desfătat. Bine este mie că m-ai smerit, ca să învăţ îndreptările Tale. Bună-mi este mie legea gurii Tale, mai mult decât mii de comori de aur şi argint.
Slavă…, Şi acum…, Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule (de trei ori, cu trei închinăciuni), Doamne, miluieşte (de trei ori), Slavă…, Şi acum…
Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit, înţelepţeşte-mă şi voi învăţa poruncile Tale. Cei ce se tem de Tine mă vor vedea şi se vor veseli, că în cuvintele Tale am nădăjduit. Cunoscut-am, Doamne, că drepte sunt judecăţile Tale şi întru adevăr m-ai smerit. Facă-se dar, mila Ta, ca să mă mângâie, după cuvântul Tău, către robul Tău. Să vină peste mine îndurările Tale şi voi trăi, că legea Ta cugetarea mea este. Să se ruşineze cei mândri, că pe nedrept m-au nedreptăţit; iar eu voi cugeta la poruncile Tale. Să mă întoarcă pe mine cei ce se tem de Tine şi cei ce cunosc mărturiile Tale. Să fie inima mea fără prihană întru îndreptările Tale, ca să nu mă ruşinez. Se topeşte sufletul meu după mântuirea Ta; în cuvântul Tău am nădăjduit. Sfârşitu-s-au ochii mei după cuvântul Tău, zicând: «Când mă vei mângâia?. Că m-am făcut ca un foale la brumă, dar îndreptările Tale nu le-am uitat. Câte sunt zilele robului Tău? Când vei judeca pe cei ce mă prigonesc? Spusu-mi-au călcătorii de lege deşertăciuni,
317
dar nu sunt ca legea Ta, Doamne. Toate poruncile Tale sunt adevăr; pe nedrept m-au prigonit. Ajută-mă! Puţin a fost de nu m-am sfârşit pe pământ, dar eu n-am părăsit poruncile Tale. După mila Ta, viază-mă şi voi păzi mărturiile gurii Tale. În veac, Doamne, cuvântul Tău rămâne în cer; în neam şi în neam adevărul Tău. Întemeiat-ai pământul şi rămâne. După rânduiala Ta rămâne ziua, că toate sunt slujitoare Ţie. De n-ar fi fost legea Ta gândirea mea, atunci aş fi pierit întru necazul meu. În veac nu voi uita îndreptările Tale, că într-însele m-ai viat, Doamne. Al Tău sunt eu, mântuieşte-mă, că îndreptările Tale am căutat. Pe mine m-au aşteptat păcătoşii ca să mă piardă. Mărturiile Tale am priceput. La tot lucrul desăvârşit am văzut sfârşit, dar porunca Ta este fără de sfârşit. Că am iubit legea Ta, Doamne, ea toată ziua cugetarea mea este. Mai mult decât pe vrăjmaşii mei m-ai înţelepţii cu porunca Ta, că în veac a mea este. Mai mult decât învăţătorii mei am priceput, că la mărturiile Tale gândirea mea este. Mai mult decât bătrânii am înţeles, că poruncile Tale am căutat. De la toată calea cea rea mi-am oprit picioarele mele, ca să păzesc cuvintele Tale. De la judecăţile Tale nu m-am abătut, că Tu ai pus mie lege. Cât sunt de dulci limbii mele cuvintele Tale, mai mult decât mierea, în gura mea! Din poruncile Tale m-am făcut priceput; pentru aceasta am urât toată calea nedreptăţii. Făclie picioarelor mele este legea Ta şi lumină cărărilor mele. Juratu-m-am şi m-am hotărât să păzesc judecăţile dreptăţii Tale. Umilit am fost până în sfârşit; Doamne, viază-mă, după cuvântul Tău. Cele de bunăvoie ale gurii mele binevoieşte-le, Doamne, şi judecăţile Tale mă învaţă. Sufletul meu în mâinile Tale este pururea şi legea Ta n-am uitat. Pusu-mi-au păcătoşii cursă mie, dar de la poruncile Tale n-am rătăcit. Moştenit-am mărturiile Tale în veac, pentru că bucurie inimii mele sunt ele. Plecat-am inima mea ca să fac îndreptările Tale în veac, spre răsplătire. Pe călcătorii de lege am urât şi legea Ta am iubit. Ajutorul meu şi sprijinitorul meu eşti Tu, în cuvântul Tău am nădăjduit. Depărtaţi-vă de la mine cei ce vicleniţi şi voi cerceta poruncile Dumnezeului meu. Apără-mă, după cuvântul
318
Tău, şi mă viază şi să nu-mi dai de ruşine aşteptarea mea.
Ajută-mă şi mă voi mântui şi voi cugeta la îndreptările Tale, A pururea. Defăimat-ai pe toţi cei ce se depărtează de la îndreptările Tale, pentru că nedrept este gândul lor. Socotit-am călcători de lege pe toţi păcătoşii pământului; pentru aceasta am iubit mărturiile Tale, pururea. Străpunge cu frica Ta trupul meu, că de judecăţile Tale m-am temut. Făcut-am judecată şi dreptate; nu mă da pe mâna celor ce-mi fac strâmbătate. Primeşte pe robul Tău întru bunătate, ca să nu mă clevetească cei mândri. Sfârşitu-s-au ochii mei după mântuirea Ta şi după cuvântul dreptăţii Tale. Fă cu robul Tău după mila Ta, şi îndreptările Robul Tău sunt eu; înţelepţeşte-mă şi voi cunoaşte mărturiile Tale. Vremea este a sluji Domnului, că oamenii au stricat legea Ta. Pentru aceasta, am iubit poruncile Tale mai mult decât aurul şi topazul. Pentru aceasta, spre toate poruncile Tale m-am îndreptat, toată calea nedreaptă am urât. Minunate sunt mărturiile Tale; pentru aceasta le-a cercetat pe ele sufletul meu. Arătarea cuvintelor Tale luminează şi înţelepţeşte pe prunci. Gura mea am deschis şi am primit Duh, că de poruncile Tale am dorit.
Slavă…, Şi acum…, Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule (de trei ori, cu trei închinăciuni), Doamne, miluieşte (de trei ori), Slavă…, Şi acum…
Caută spre mine şi mă miluieşte, după judecata Ta, faţă de cei ce iubesc numele Tău. Paşii mei îndreptează-i după cuvântul Tău, şi să nu mă stăpânească nicio fărădelege. Izbăveşte-mă de clevetirea oamenilor şi voi păzi poruncile Tale. Faţa Ta arat-o peste robul Tău şi mă învaţă îndreptările Tale. Izvoare de apă s-au pogorât din ochii mei, pentru că n-am păzit legea Ta. Drept eşti, Doamne, şi drepte sunt judecăţile Tale. Poruncit-ai cu dreptate mărturiile Tale şi cu tot adevărul. Topitu-m-a râvna casei Tale, că au uitat cuvintele Tale vrăjmaşii mei. Lămurit cu foc este cuvântul Tău foarte şi robul Tău l-a iubit pe el. Tânăr sunt eu şi defăimat, dar îndreptările Tale nu le-am uitat. Dreptatea Ta este dreptate în veac şi legea Ta, adevărul. Necazuri şi
319
nevoi au dat peste mine, dar poruncile Tale sunt gândirea mea. Dreptate sunt mărturiile Tale în veac; înţelepţeşte-mă şi voi fi viu. Strigat-am cu toată inima mea: «Auzi-mă, Doamne! Îndreptările Tale voi căuta. Strigat-am către Tine: «Mântuieşte-mă, şi voi păzi mărturiile Tale. Din zori m-am sculat şi am strigat: «întru cuvintele Tale am nădăjduit. Deschis-am ochii mei disde-dimineaţă, ca să cuget la cuvintele Tale. Glasul meu auzi-l, Doamne, după mila Ta; după judecata Ta mă viază. Apropiatus-au cei ce mă prigonesc cu fărădelege, dar de la legea Ta s-au îndepărtat. Aproape eşti Tu, Doamne, şi toate poruncile Tale sunt adevărul. Dintru început am cunoscut, din mărturiile Tale, că în veac le-ai întemeiat pe ele. Vezi smerenia mea şi mă scoate, că legea Ta n-am uitat. Judecă pricina mea şi mă izbăveşte; după cuvântul Tău, fă-mă viu. Departe de păcătoşi este mântuirea, că îndreptările Tale n-au căutat. Îndurările Tale multe sunt, Doamne; după judecata Ta mă viază. Mulţi sunt cei ce mă prigonesc şi mă necăjesc, dar de Ia mărturiile Tale nu m-am abătut. Văzut-am pe cei nepricepuţi şi mă sfârşeam, că n-au păzit cuvintele Tale. Vezi că poruncile Tale am iubit, Doamne; întru mila Ta mă viază. Începutul cuvintelor Tale este adevărul şi veşnice sunt toate judecăţile dreptăţii Tale. Căpeteniile m-au prigonit în zadar, dar de cuvintele Tale s-a înfricoşat inima mea. Bucura-mă-voi de cuvintele Tale, precum cel ce a aflat comoară mare. Nedreptatea am urât şi am dispreţuit, iar legea Ta am iubit. De şapte ori pe zi Te-am lăudat pentru judecăţile dreptăţii Tale. Pace multă au cei ce iubesc legea Ta şi nu se smintesc. Aşteptat-am mântuirea Ta, Doamne, şi poruncile Tale am iubit. Păzit-a sufletul meu mărturiile Tale, şi le-a iubit foarte. Păzit-am poruncile Tale şi mărturiile Tale, că toate căile mele înaintea Ta sunt, Doamne. Să se apropie rugăciunea mea înaintea Ta, Doamne; după cuvântul Tău mă înţelepţeşte. Să ajungă cererea mea înaintea Ta, Doamne; după cuvântul Tău mă izbăveşte. Să răspândească buzele mele laudă, că m-ai învăţat îndreptările Tale. Rosti-va limba mea cuvintele Tale, că toate poruncile Tale sunt drepte. Mâna Ta să mă mântuiască,
320
pentru că poruncile Tale am ales. Dorit-am mântuirea Ta, Doamne, şi legea Ta cugetarea mea este. Viu va fi sufletul meu şi Te va lăuda şi judecăţile Tale îmi vor ajuta mie. Rătăcit-am ca o oaie pierdută; caută pe robul Tău, că poruncile Tale nu le-am uitat.
Slavă…, Şi acum…, Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule (de trei ori, cu trei închinăciuni).
MINUNEA A DOUA ASUPRA SARACINILOR
După ce au trecut treizeci şi şase de ani de la bătalia cea dintâi ce s-a făcut asupra lui Hagan şi a sciţilor şi a perşilor, pe vremea împărăţiei lui Constantin Pogonat, iarăşi a venit Roistolom cel mare al saracinilor cu mulţime de corăbii asupra aceleiaşi cetăţi împărăteşti şi îndată a stat lângă ţărmul dinspre Evdom de la care în toate zilele se făcea război pe mare asupra cetăţii, de primăvara până toamna, şi se ducea de ierna la Cizic; şi iarăşi venea primăvara la Constantinopol şi iarăşi făcea război pe mare şi şapte ani tare s-a bătut şi multe corăbii de ale sale a pierdut şi mulţi ostaşi întrarmaţi şi toată gătirea cea de oaste, pe care o adusese cu sine. Şi s-a pornit înapoi la ţara sa şi fiind ei în părţile Salei şi bătând vânt iute împotriva lor, după dreapta mânie a lui Dumnezeu a pierit şi cu ajutorul Maicii lui Dumnezeu toţi s-au înecat în mare. Asemenea şi în alte vremi, de multe ori, pornindu-se acei păgâni asupra acelei cetăţi de Dumnezeu păzite, vădindu-se şi pornirile lor cele nebuneşti, deşerţi şi plini de ruşine s-au întors.
321
MINUNEA A TREIA ASUPRA AGARENILOR
Pe vremea când puterea agarenilor, pretutindenea, se înălţase întru mărime de la Răsărit şi de la Apus, crescând şi întru mulţime ajungând, întâi au venit asupra împărăţiei perşilor şi de acolo în Egipt şi în Libia, făgăduind creştinilor că nu-i vor sili să se lepede de credinţa cea dreptcredincioasă şi fără prihană, care este în Hristos Dumnezeul nostru; dar făgăduinţa nu au păzit-o, ci pe mulţi i-au făcut mucenici, pentru că nu voiau să calce cinstita cruce, că sileau pe creştini să facă aceasta. Şi au cuprins tot pământul, prădându-l şi înconjurând India, Etiopia, Spania, poporul mamvrusilor şi Libia, apoi au venit şi asupra acelei cetăţi împărăteşti, vrând să o ia când împăratul Leon Isaurul luase de curând împărăţia şi făgăduise că le va da lor dajdie. Iar ei îi sileau pe dânşii ca să pună şi străjile lor la cetate, că nădăjduiau spre mulţimea oştilor şi a acelora câţi erau de-ai lor şi câţi fuseseră aduşi cu plată, de făcuse mulţime multă de oşti, şi a celor din corăbii; că a fost numărul corăbiilor o mie şi opt sute, precum scriu istoricii cei mai de crezare. Ei şi-au pus oştile înaintea cetăţii, acei rătăciţi luptători împotriva lui Dumnezeu. Dar nicio apropiere de zidurile cetăţii n-au făcut; că zăboveau cu facerea de case, socotind că vor locui în ele ca acasă, aşa puseseră ei în mintea şi în gândul lor; dar Domnul a făcut deşarte sfaturile lor, că iubitorul de Hristos popor, care era în cetate, făcea slujbe neîncetat, precum aveau ei obicei a face pentru pacea şi buna aşezare a creştinilor. Şi atunci luând ei preacinstit lemn al Crucii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi sfintele icoane ale Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, au umblat împrejur pe zidurile cetăţii; şi ridicându-şi mâinile la Dumnezeu, au zis: „Scoală-Te, Doamne, ajută nouă şi nu lepăda pe poporul Tău, până în sfârşit, că iată, vrăjmaşii Tăi s-au întărit şi cei ce Te urăsc pe Tine au ridicat capul; nu da moştenirea Ta spre
322
ocară, ca să stăpânească păgânii peste noi, ca să nu zică vreodată: Unde este Dumnezeul lor? Ci ca să cunoască ei că numele îţi este Domnul Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl. Iar un călăreţ saracin, Sofie, din cei potrivnici, cuvinte de hulă zicând asupra cetăţii, chemând-o cetatea lui Constantin şi Biserica cu nume prost numind-o, căzând de pe cal într-o groapă, a murit. Încă şi un hoge de-ai lor suindu-se într-un copac înalt, ca să vestească rugăciunea lor, asemenea şi acela căzând jos cu ticăloşie şi-a lepădat din sine sufletul său cel fără de Dumnezeu. După aceea s-au sfătuit să ridice război şi asupra bulgarilor, că doi voievozi erau şi unul a rămas să strice împărăteasca cetate, iar altul s-a dus asupra bulgarilor să se bată cu dânşii, cu care lovindu-se, a rămas biruit de ei şi au căzut din oastea lui mai mult de douăzeci de mii; iar cei ce au rămas s-au întors cu ruşine. Însă, după întoarcerea de la bulgari, se silea să treacă cu corăbiile ce le aduseseră spre partea dinspre Vlaherne; dar s-au oprit de un lanţ de fier ce era întins de la Constantinopol până la Galata, neputând să facă ceea ce se sfătuiseră. Şi aşa au mers cu corăbiile la locul ce se cheamă Sosten şi la alte limanuri mai mici şi acolo foarte mulţi dintr-înşii au murit de iuţimea frigului şi multe corăbii de vânturi groaznice s-au sfărâmat şi altă mulţime de corăbii mari, grecii le-au ars. Iar oraşul a fost într-o mare strâmtorare pentru lipsa de cele de trebuinţă oamenilor. Şi potrivnicii cu toate cele ce li se întâmplaseră lor fără nicio fereală mâncau orice şi întru amară nevoie au căzut de foame, cât şi trupuri omeneşti şi de dobitoace moarte au mâncat şi pentru o nevoie mare ca aceea, mulţi din cei vestiţi ai lor şi viteji fugind în cetate, s-au predat. Şi în ce chip pe egiptenii care goneau pe Israel de demult i-a cufundat întru adânc ca o piatră şi a adus peste dânşii apa mării, aşa şi asupra saracinilor a adus Domnul, fugind ei de la Constantinopol. Că întărindu-se marea cu vânt întunecat şi valuri groaznice, a pierdut acele mii de corăbii. Pentru că pe Marea Egee mergând corăbii multe, a căzut fără de veste
323 J
piatră din cer; că precum fierul când se apropie de foc i se încălzeşte răceala, aşa şi piatra aceea căzând în apa mării a făcut-o de s-a înfierbântat şi, pentru fierberea aceea, s-a topit smoala corăbiilor celor protivnici şi toţi s-au cufundat întru adânc, numai trei corăbii rămânând pentru înştiinţare. Şi putea să vadă cineva grămezile morţilor care zăceau lepădaţi afară pe la toate ostroavele, ţărmurile, limanurile şi sânurile mării. Deci, nişte isprăvi ca acestea să se spună şi altor popoare, precum zice psalmistul, şi toată gura creştinească să cânte cuvânt sfinţit: «Tu, Doamne, ai sfărâmat capetele balaurilor în apă, şi spre aceasta să se adauge cu mare glas şi cântarea israelitenilor cea de la ieşire: «Să cântăm Domnului, căci cu slavă S-a preaslăvit. Până la acest cuvânt ajungând şi privind la înălţimea minunilor celor preaslăvite ale lui Dumnezeu şi Stăpânului şi ale singurei Preacuratei, de Dumnezeu Născătoarei, rămân fără glas de spaimă şi nu pot a afla cuvinte asemenea lucrurilor ce s-au făcut. Ce limbă împodobită vorbitoare va putea lăuda după vrednicie pe Fecioara de Dumnezeu Născătoare? Sau în ce chip va slăvi cum se cuvine preaslăvit darul ei sau va putea preaslăvi izvorul milostivirii ei, sau va aduce ei mulţumită? Că se cade nouă cu faptele să aducem mulţumire Maicii lui Dumnezeu; că de acestea se veseleşte şi ea singură şi Fiul ei, mai mult decât de fluiere şi de cântările cele muziceşti; iar faptele plăcute lui Dumnezeu sunt dragostea cea nefăţarnică, ce este capul Legii şi al profeţilor, iubirea de fraţi cea neschimbată, milostenia cea fără de întoarcere, fecioria cea dumnezeiască şi căsătoria cea după lege, curăţia cea fără de prihană, dreptatea cea statornică, vitejia cea după lege asupra poftelor, gândul cel tocmit după voia lui Dumnezeu, milostivirea cea fără strâmbătate, înfrânarea fără trufie, smerenia cea cu bună umilinţă, încă şi viaţa cea fără prihană, chipul vieţuirii cel drept, obiceiul cel smerit, mintea cea cu bună pricepere, gura ce grăieşte cele bune, limba care laudă pe Dumnezeu, ochiul cel ce nu se uită la cele ce nu se cuvin, mâinile cele
324
nejefuitoare, picioarele cele negrabnice spre rău, şi altele, cu care omul cel făcut după chipul lui Dumnezeu şi unit cu Dumnezeu, se împodobeşte ca şi cu o podoabă de mult preţ şi frumoasă. Cu acest fel de fapte bune se cade nouă să mulţumim Născătoarei de Dumnezeu, pentru că aşa au zis cei înţelepţi, că mulţumirea din fapte, iar nu din cuvinte se face.
Însă de vreme ce neputinţa firii noastre şi poticnirea gândului, ne fac pe noi leneşi spre osteneala faptelor bune şi încet ne atingem de dânsa, cum am zice, cu vârful degetului, pentru aceasta avem trebuinţă să mulţumim după datorie. Deci, măcar şi cuvinte de cântări să aducem şi, înălţând glasurile noastre şi mintea ridicându-ne, aşa să zicem cu strigare: Tu, dar, o, Stăpână, de Dumnezeu Născătoare, ceea ce ai din fire iubire de oameni, n-ai încetat, apărând, neamul nostru cel creştinesc, ca o Maică iubitoare de fii împreună şi milostivă şi încă pururea ne dăruieşti nouă facerile de bine, mântuindu-ne, acoperindu-ne, păzindu-ne, din nevoi slobozindu-ne şi din primejdii izbăvindu-ne. Deci, noi pentru aceasta mulţumim ţie şi mărturisim darul, nu tăinuim facerile de bine, lăudăm cu mare glas minunile tale, ajutorul tău preaslăvim, purtarea de grijă pentru noi preamărim, folosinţa ta o slăvim, pe tine, ajutătoare, de bine făcătoare te avem, milostivirea ta o vestim, şi, pomenind darurile tale cele mari ce ai făcut nouă până acum şi din câte primejdii ne-am izbăvit prin tine, aceste cântări de mulţumită ca o datorie aducem ţie, nu doar că suntem vrednici facerii tale de bine. Însă iubeşte-le şi le primeşte ca de la nişte prunci ce nu pot grăi. Că pentru aceste necazuri de acum, care ne scârbesc pe noi, cerem ajutorul tău cel grabnic şi avem nevoie de ocrotirea ta; strică smintelile cele ce sunt între noi; risipeşte norul şi întunericul, care ne înconjoară pe noi, în care ca într-un război de noapte suntem răniti şi mai ales zicând: ca şi cum am fi fără de minte, ne mâncăm trupurile noastre, necunoscând rudeniile, nici gândind de cei de un neam cu noi. Şi unele ca acestea îndrăznim a face noi, care ne-am învrednicit a avea un Duh,
325
pe Hristos unul, o credinţă, un botez, o Biserică şi aceleaşi taine. Ci ca să nu tindem cuvântul mult, pentru aceasta ne rugăm milostivirii tale, Preasfântă Stăpână, ca să luăm îndurările tale noi, poporul tău şi moştenirea ta.
Şi fii rugătoare către Dumnezeul nostru, Cel ce S-a născut din tine, ca să ne ajute nouă să nu pierim de tot şi să ne scoată pe noi din ispitele cele ce nu se pot vindeca. Vezi, Stăpână, cu câte lacrimi ne udăm; deci, te milostiveşte şi nu ne lepăda pe noi până în sfârşit. Pentru ce, împărăteasă, întorci faţa ta de la noi şi uiţi neputinţa noastră şi întristarea? Risipeşte frica şi spaima care vin asupra noastră; alină mânia lui Dumnezeu care s-a pornit asupra noastră şi pierderea noastră o potoleşte şi dezbinările care sunt între noi şi zarvele le împacă şi dă linişte şi pace robilor tăi. Că spre multe facerile tale de bine şi acestea adăugând, vestim totdeauna minunile tale. Şi până aici înotând, lăsând în jos pânzele cuvântului, să stăm în limanul cel tare al tăcerii. Şi când ne adunăm, iarăşi să facem pomenire de acestea, ca să nu ne arătăm nerecunoscători faţă de binefacerea Stăpânei; nici să facem bunătăţi prin fapte numai, şi leneşi fiind prin cuvinte să aducem mulţumire, că dobânda iarăşi la noi se va întoarce. Că de vom fi mulţumitori pentru cele ce a făcut spre noi, mare nădejde vom găti nouă spre cele ce vor să fie şi vom dobândi bunătăţile cele ce nu se pot spune, cu harul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus
Hristos, Căruia se cuvine slava şi puterea, cinstea şi închinăciunea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
LA DENIA DIN SEARA DUMINICII FLORIILOR
CATISMA A PATRA
PSALMUL 24
Către Tine, Doamne, am ridicat sufletul meu, Dumnezeul meu. Spre Tine am nădăjduit, să nu fiu ruşinat în veac, nici să râdă de mine vrăjmaşii mei. Pentru că toţi cei ce Te aşteaptă pe Tine nu se vor ruşina; să se ruşineze toţi cei ce fac fărădelegi în deşert. Căile Tale, Doamne, arată-mi, şi cărările Tale mă învaţă. Îndreptează-mă spre adevărul Tău şi mă învaţă, că Tu eşti Dumnezeu, Mântuitorul meu, şi pe Tine Te-am aşteptat toată ziua. Adu-Ţi aminte de îndurările şi de milele Tale, Doamne, că din veac sunt. Păcatele tinereţilor mele şi ale neştiinţei mele nu le pomeni. După mila Ta pomeneşte-mă Tu, pentru bunătatea Ta, Doamne. Bun şi drept este Domnul, pentru aceasta lege va pune celor ce greşesc în cale. Îndrepta-va pe cei blânzi la judecată, învăţa-va pe cei blânzi căile Sale. Toate căile Domnului sunt milă şi adevăr pentru cei ce caută aşezământul Lui şi mărturiile Lui. Pentru numele Tău, Doamne, curăţeşte păcatul meu, că mult este. Cine este omul cel ce se teme de Domnul? Lege va pune lui în calea pe care a ales-o. Sufletul lui întru bunătăţi se va sălăşlui şi seminţia lui va moşteni pământul. Domnul este întărirea celor ce se tem de Dânsul, aşezământul Lui îl va arăta lor. Ochii mei pururea spre Domnul, că El va scoate din laţ picioarele mele. Caută spre mine şi mă miluieşte,
327
că singur născut şi sărac sunt eu. Necazurile inimii mele s-au înmulţit; din nevoile mele scoate-mă. Vezi smerenia mea şi osteneala mea şi-mi iartă toate păcatele mele. Vezi pe vrăjmaşii mei, că s-au înmulţit şi cu ură nedreaptă m-au urât. Păzeşte sufletul meu şi mă izbăveşte, ca să nu mă ruşinez că am nădăjduit în Tine. Cei fără răutate şi cei drepţi s-au lipit de mine, că Te-am aşteptat, Doamne. Izbăveşte, Dumnezeule, pe Israel din toate necazurile lui.
PSALMUL 25
Judecă-mă, Doamne, că eu întru nerăutatea mea am umblat şi nu voi slăbi a nădăjdui în Domnul. Cercetează-mă, Doamne, şi mă cearcă; aprinde rărunchii şi inima mea. Că înaintea ochilor mei este mila Ta, şi bine mi-a plăcut adevărul Tău. Nu am şezut în adunarea deşertăciunii, şi cu călcătorii de lege nu voi intra. Urât-am adunarea celor ce viclenesc, şi cu cei necredincioşi nu voi şedea. Spăla-voi între cei nevinovaţi mâinile mele şi voi înconjura jertfelnicul Tău, Doamne. Ca să aud glasul laudei Tale şi să spun toate minunile Tale. Doamne, iubit-am bunăcuviinţa casei tale şi locul sălăşluirii slavei Tale. Să nu pierzi cu cei necredincioşi sufletul meu, şi cu vărsătorii de sânge viaţa mea, în mâinile cărora sunt fărădelegi şi dreapta cărora e plină de daruri. Iar eu întru nerăutatea mea am umblat; izbăveşte-mă, Doamne, şi mă miluieşte. Că piciorul meu a stat întru dreptate; în adunări Te voi binecuvânta, Doamne.
PSALMUL 26
Domnul este luminarea mea şi mântuitorul meu; de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieţii mele; de cine mă voi înfricoşa? Când se vor apropia de mine cei ce îmi fac rău, ca să mănânce trupul meu, cei ce mă necăjesc şi vrăjmaşii mei, aceia au slăbit şi au căzut. De s-ar rândui împotriva mea oştire, nu se va înfricoşa inima mea; de s-ar ridica împotriva mea război, eu în El nădăjduiesc. Una am cerut de la Domnul, pe aceasta o voi căuta, ca să locuiesc în casa Domnului
328
în toate zilele vieţii mele, ca să văd frumuseţea Domnului şi să cercetez lăcaşul Lui. Că Domnul m-a ascuns în cortul Lui în ziua necazurilor mele; m-a acoperit în locul cel ascuns al cortului Său; Pe piatră m-a înălţat. Şi acum, iată, a înălţat capul meu peste vrăjmaşii mei. Înconjurat-am şi am jertfit în cortul Lui jertfă de laudă. Îl voi lăuda şi voi cânta Domnului. Auzi, Doamne, glasul meu cu care am strigat; miluieşte-mă şi mă ascultă. Ţie a zis inima mea: pe Domnul voi căuta. Te-a căutat faţa mea; faţa Ta, Doamne, voi căuta. Să nu-Ţi întorci faţa Ta de la mine şi să nu Te abaţi întru mânie de la robul Tău; ajutorul meu fii, să nu mă lepezi pe mine şi să nu mă laşi, Dumnezeule, Mântuitorul meu. Că tatăl meu şi mama mea m-au părăsit, dar Domnul m-a luat. Lege pune-mi mie, Doamne, în calea Ta, şi mă îndreptează pe cărarea dreaptă, din pricina vrăjmaşilor mei. Nu mă da pe mâna celor ce mă necăjesc, că s-au ridicat împotriva mea martori nedrepţi şi nedreptatea a minţit sieşi. Cred că voi vedea bunătăţile Domnului, în pământul celor vii. Aşteaptă pe Domnul, îmbărbătează-te şi să se întărească inima ta şi aşteaptă pe Domnul.
Slavă…, Şi acum…, Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule (de trei ori, cu trei închinăciuni), Doamne, miluieşte (de trei ori), Slavă…, Şi acum…
PSALMUL 27
Către Tine, Doamne, am strigat, Dumnezeul meu, ia aminte! Că, de nu mă vei auzi, mă voi asemăna cu cei care se coboară în groapă. Ascultă glasul rugăciunii mele când mă rog către Tine, când ridic mâinile mele către lăcaşul Tău cel sfânt. Să nu tragi cu cei păcătoşi sufletul meu, şi cu cei ce lucrează nedreptatea să nu mă pierzi; cu cei ce grăiesc pace către aproapele lor, dar cele rele sunt în inimile lor. Dă-le lor după faptele lor şi după vicleşugul gândurilor lor. După lucrul mâinilor lor, dă-le lor; răsplăteşte-i după faptele lor, că n-au înţeles lucrurile Domnului şi faptele mâinilor Lui; îi vei dărâma, şi nu-i vei zidi. Binecuvântat este Domnul că a auzit glasul
329
rugăciunii mele. Domnul este ajutorul şi apărătorul meu; în El a nădăjduit inima mea şi mi-a ajutat. Şi a înflorit trupul meu şi de bunăvoia mea îl voi lăuda pe El. Domnul este întărirea poporului Său şi apărător mântuirilor unsului Său. Mântuieşte poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta; paşte-i pe ei şi-i ridică până în veac.
PSALMUL 28
Aduceţi Domnului, fii ai lui Dumnezeu, aduceţi Domnului mieii oilor. Aduceţi Domnului slavă şi cinste! Aduceţi Domnului slavă numelui Său; închinaţi-vă Domnului în curtea cea sfântă a Lui. Glasul Domnului peste ape; Dumnezeul slavei a tunat; Domnul peste ape multe. Glasul Domnului întru tărie, glasul Domnului întru mare cuviinţă. Glasul Domnului celui ce sfărâmă cedrii şi va zdrobi Domnul cedrii Libanului. Şi-i va fărâmiţa pe ei ca pe viţelul Libanului, iar cel iubit va fi ca puiul de rinocer. Glasul Domnului, cel ce opreşte para focului. Glasul Domnului, cel ce cutremură pustiul şi va cutremura Domnul pustiul Cadeşului. Glasul Domnului cel ce îndoaie cedrii şi va descoperi dumbrăvile şi în lăcaşul Lui, fiecare va spune: Slavă! Domnul va împărăţi peste potop şi va şedea Domnul împărat în veac. Domnul tărie poporului Său va da, Domnul va binecuvânta pe poporul Său cu pace.
PSALMUL 29
Înălţa-Te-voi, Doamne, că m-ai ridicat şi n-ai veselit pe vrăjmaşii mei împotriva mea. Doamne, Dumnezeul meu, strigat-am către Tine şi m-ai vindecat. Doamne, scos-ai din iad sufletul meu, mântuitu-m-ai de cei ce se coboară în groapă. Cântaţi Domnului, cei cuvioşi ai Lui, şi lăudaţi pomenirea sfinţeniei Lui. Că iuţime este întru mânia Lui şi viaţă întru voia Lui; seara se va sălăşlui plângerea, iar dimineaţa bucuria. Iar eu am zis întru îndestularea mea: «Nu mă voi clătina în veac!. Doamne, întru voia Ta, dat-ai frumuseţii mele putere; dar, când Ţi-ai întors faţa Ta, eu m-am tulburat. Către Tine, Doamne, voi
330
striga şi către Dumnezeul meu mă voi ruga. Ce folos de sângele meu, când mă cobor în stricăciune? Oare, Te va lăuda pe Tine ţărâna, sau va vesti adevărul Tău? Auzit-a Domnul şi m-a miluit; Domnul a fost ajutorul meu! Schimbat-ai plângerea mea întru bucurie, rupt-ai sacul meu şi m-ai încins cu veselie, ca slava mea să-Ţi cânte Ţie şi să nu mă mâhnesc; Doamne, Dumnezeul meu, în veac Te voi lăuda!
Slavă…, Şi acum…, Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule (de trei ori, cu trei închinăciuni), Doamne, miluieşte (de trei ori), Slavă…, Şi acum…
PSALMUL 30
Spre Tine, Doamne, am nădăjduit, să nu fiu ruşinat în veac. Întru dreptatea Ta, izbăveşte-mă şi mă scoate. Pleacă spre mine urechea Ta, grăbeşte de mă scoate. Fii mie Dumnezeu apărător şi casă de scăpare, ca să mă mântuieşti. Că puterea mea şi scăparea mea eşti Tu şi pentru numele Tău mă vei povăţui şi mă vei hrăni. Scoate-mă-vei din cursa aceasta pe care mi-au ascuns-o mie, că Tu eşti apărătorul meu. În mâinile Tale îmi voi da duhul meu; izbăvitu-m-ai, Doamne, Dumnezeul adevărului. Urât-ai pe cei ce păzesc deşertăciuni în zadar, iar eu spre Domnul am nădăjduit. Bucura-mă-voi şi mă voi veseli de mila Ta, că ai căutat spre smerenia mea, mântuit-ai din nevoi sufletul meu. Şi nu m-ai lăsat în mâinile vrăjmaşului; pus-ai în loc desfătat picioarele mele. Miluieşte-mă, Doamne, că mă necăjesc; tulburatu-s-a de mânie ochiul meu, sufletul meu şi inima mea. Că s-a stins întru durere viaţa mea şi anii mei în suspine; slăbit-a întru sărăcie tăria mea şi oasele mele s-au tulburat. La toţi vrăjmaşii mei m-am făcut de ocară şi vecinilor mei foarte, şi frică pentru cunoscuţii mei. Cei ce mă vedeau afară fugeau de mine. Uitat am fost ca un mort din inima lor, ajuns-am ca un vas stricat. Că am auzit ocara multora din cei ce locuiesc împrejur, când se adunau ei împreună împotriva mea; ca să ia sufletul meu s-au sfătuit. Iar eu către Tine am nădăjduit, Doamne, zis-am: «Tu eşti Dumnezeul meu! În mâinile Tale
331
este soarta mea; izbăveşte-mă din mâna vrăjmaşilor mei şi de cei ce mă prigonesc. Arată faţa Ta peste robul Tău, mântuieşte-mă cu mila Ta! Doamne, să nu fiu ruşinat, că Te-am chemat pe Tine; să se ruşineze necredincioşii şi să coboare în iad. Mute să fie buzele cele viclene, care grăiesc împotriva dreptului fărădelege, cu mândrie şi cu defăimare. Cât este de mare mulţimea bunătăţii Tale, Doamne, pe care ai pregătit-o celor ce se tem de Tine, pe care ai făcut-o celor ce nădăjduiesc în Tine, înaintea fiilor oamenilor. Ascunde-i-vei pe dânşii cu acoperământul feţei Tale de tulburarea oamenilor. Acoperi-i-vei pe ei în cortul Tău de împotrivirea limbilor. Binecuvântat este Domnul, că minunată a fost mila Sa, în cetate întărită. Iar eu am zis întru uimirea mea: Lepădat sunt de la faţa ochilor Tăi. Pentru aceasta, ai auzit glasul rugăciunii mele când am strigat către Tine. Iubiţi pe Domnul toţi cuvioşii Lui, că adevărul caută Domnul şi răsplăteşte celor ce se mândresc, cu prisosinţă. Îmbărbătaţi-vă şi să se întărească inima voastră, toţi cei ce nădăjduiţi în Domnul.
PSALMUL 31
Fericiţi sunt cei cărora li s-au iertat fărădelegile şi cărora li s-au acoperit păcatele. Fericit este bărbatul căruia nu-i va socoti Domnul păcatul, nici nu este în gura lui vicleşug. Că am tăcut, îmbătrânit-au oasele mele, când strigam toată ziua. Că ziua şi noaptea s-a îngreunat peste mine mâna Ta, şi am căzut în suferinţă când ghimpele mă împungea. Păcatul meu l-am cunoscut şi fărădelegea mea n-am ascuns-o împotriva mea. Zis-am: «Mărturisi-voi fărădelegea mea Domnului; şi Tu ai iertat nelegiuirea păcatului meu. Pentru aceasta se va ruga către Tine tot cuviosul la vreme potrivită, iar potop de ape multe de el nu se va apropia. Tu eşti scăparea mea din necazul ce mă cuprinde, bucuria mea, izbăveşte-mă de cei ce m-au înconjurat. «înţelepţi-te-voi şi te voi îndrepta pe calea aceasta, pe care vei merge; aţinti-voi spre tine ochii Mei. Nu fi ca un cal şi ca un catâr, la care nu este pricepere. Cu zăbală şi cu frâu fălcile lor
332
vei strânge, ale celor ce nu se apropie de Tine. Multe sunt bătăile păcătosului, iar pe cel ce nădăjduieşte în Domnul, mila îl va înconjura. Veseliţi-vă în Domnul şi vă bucuraţi, drepţilor, şi vă lăudaţi, toţi cei drepţi la inimă.
Slavă…, Şi acum…, Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule (de trei ori, cu trei închinăciuni), Doamne, miluieşte (de trei ori), Slavă…, Şi acum…
CATISMA A CINCEA
PSALMUL 32
Bucuraţi-vă, drepţilor, întru Domnul! Celor drepţi li se cuvine laudă. Lăudaţi pe Domnul în alăută, în psaltire cu zece strune cântaţi-I Lui. Cântaţi Lui cântare nouă, cântaţi-I frumos, cu strigăt de bucurie. Că drept este cuvântul Domnului şi toate lucrurile Lui întru credinţă. Iubeşte milostenia şi judecata Domnul; de mila Domnului plin este pământul. Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit, şi cu duhul gurii Lui toată puterea lor. Adunat-a ca într-un burduf apele mării, pus-a în vistierii adâncurile. Să se teamă de Domnul tot pământul şi de El să se cutremure toţi locuitorii lumii. Că El a zis şi s-au făcut, El a poruncit şi s-au zidit. Domnul risipeşte sfaturile neamurilor, leapădă gândurile popoarelor şi defaimă sfaturile căpeteniilor. Iar sfatul Domnului rămâne în veac, gândurile inimii Lui, din neam în neam. Fericit este neamul căruia Domnul este Dumnezeul lui, poporul pe care l-a ales de moştenire Lui. Din cer a privit Domnul, văzut-a pe toţi fiii oamenilor. Din lăcaşul pe care Şi l-a pregătit privit-a spre toţi cei ce locuiesc pământul. Cel ce a zidit îndeosebi inimile lor, Cel ce pricepe toate lucrurile lor. Nu se mântuieşte împăratul cu oştire multă şi uriaşul nu se va izbăvi cu mulţimea tăriei lui. Mincinos este calul spre scăpare, şi cu mulţimea puterii lui nu te va izbăvi. Iată, ochii Domnului spre cei ce se tem de El, spre cei ce nădăjduiesc în mila Lui. Ca să izbăvească de moarte sufletele lor şi să-i hrănească pe ei în foamete. Şi sufletul nostru aşteaptă pe Domnul,
333
că ajutorul şi apărătorul nostru este. Că în El se va veseli inima noastră, şi în numele cel sfânt al Lui am nădăjduit. Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am nădăjduit şi noi întru Tine.
PSALMUL 33
Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea, pururea lauda Lui în gura mea. În Domnul se va lăuda sufletul meu; să audă cei blânzi şi să se veselească. Măriţi pe Domnul împreună cu mine şi să înălţăm numele Lui împreună. Căutat-am pe Domnul şi m-a auzit, şi din toate necazurile mele m-a izbăvit. Apropiaţi-vă de El şi vă luminaţi, şi feţele voastre să nu se ruşineze. Săracul acesta a strigat şi Domnul l-a auzit pe el şi din toate necazurile lui l-a izbăvit. Străjui-va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de El, şi-i va izbăvi pe ei. Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul; fericit bărbatul care nădăjduieşte în El. Temeţi-vă de Domnul toţi sfinţii Lui, că n-au lipsă cei ce se tem de El. Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit, iar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele. Veniţi, fiilor, ascultaţi-mă pe mine, frica Domnului vă voi învăţa pe voi; Cine este omul cel ce voieşte viaţa, care iubeşte să vadă zile bune? Opreşte-ţi limba de la rău şi buzele tale să nu grăiască vicleşug. Fereşte-te de rău şi fă binele, caută pacea şi o urmează pe ea. Ochii Domnului spre cei drepţi şi urechile Lui spre rugăciunea lor. Iar faţa Domnului spre cei ce fac rele, ca să piardă de pe pământ pomenirea lor. Strigat-au drepţii şi Domnul i-a auzit, şi din toate necazurile lor i-a izbăvit. Aproape este Domnul de cei umiliţi la inimă, şi pe cei smeriţi cu duhul îi va mântui. Multe sunt necazurile drepţilor, şi din toate acelea îi va izbăvi pe ei Domnul. Domnul păzeşte toate oasele lor, niciunul din ele nu se va zdrobi. Moartea păcătoşilor este cumplită, şi cei ce urăsc pe cel drept vor greşi. Mântui-va Domnul sufletele robilor Săi şi nu vor greşi toţi cei ce nădăjduiesc în El.
Slavă…, Şi acum…, Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule (de trei ori, cu trei închinăciuni), Doamne, miluieşte (de trei ori), Slavă…, Şi acum…
334
PSALMUL 34
Judecă, Doamne, pe cei ce-mi fac mie strâmbătate; luptă împotriva celor ce se luptă cu mine; apucă arma şi pavăza şi scoală-Te întru ajutorul meu; scoate sabia şi închide calea celor ce mă prigonesc; spune sufletului meu: «Mântuirea ta sunt Eu. Să fie ruşinaţi şi înfruntaţi cei ce caută sufletul meu; să se întoarcă înapoi şi să se ruşineze cei ce gândesc rău de mine. Să fie ca praful în faţa vântului şi îngerul Domnului să-i necăjească. Să fie calea lor întuneric şi alunecare, şi îngerul Domnului să-i prigonească. Pentru că în zadar au ascuns de mine groapa laţului lor, în deşert au ocărât sufletul meu. Să vină asupra lor laţul pe care nu-l cunosc, şi cursa pe care au ascuns-o să-i prindă pe ei şi chiar în laţul lor să cadă. Iar sufletul meu să se bucure de Domnul, să se veselească de mântuirea Lui. Toate oasele mele vor zice: Doamne, cine este asemenea Ţie, Cel ce izbăveşti pe sărac din mâna celor mai tari decât el, şi pe sărac şi pe sărman de cei ce-l răpesc pe el? S-au sculat martori nedrepţi şi de cele ce nu ştiam m-au întrebat. Răsplătit-au mie rele pentru bune, şi au vlăguit sufletul meu. Iar eu, când mă supărau ei, m-am îmbrăcat cu sac şi am smerit cu post sufletul meu şi rugăciunea mea în sânul meu se va întoarce. Ca şi cu un vecin, ca şi cu un frate al nostru aşa de bine m-am purtat; ca şi cum aş fi jelit şi m-aş fi întristat, aşa m-am smerit. Dar împotriva mea s-au veselit şi s-au adunat; adunatu-s-au împotriva mea cu bătăi şi n-am ştiut; risipiţi au fost şi nu s-au căit. M-au ispitit, cu batjocură m-au batjocorit, au scrâşnit împotriva mea cu dinţii lor. Doamne, când vei vedea? Întoarce sufletul meu de la fapta lor cea rea, de la lei, viaţa mea. Lăuda-Te-voi, Doamne, în adunare mare, întru popor numeros Te voi lăuda. Să nu se bucure de mine cei ce mă duşmănesc pe nedrept, cei ce mă urăsc în zadar şi fac semn cu ochii. Că mie de pace îmi grăiau, şi asupra mea vicleşuguri gândeau. Lărgitu-şi-au împotriva mea gura lor; zis-au: «Bine, bine, văzut-au ochii noştri. Văzut-ai, Doamne, să nu taci; Doamne, nu Te îndepărta de la mine. Scoală-te, Doamne, şi ia aminte spre judecata mea, Dumnezeul
335
meu şi Domnul meu, spre pricina mea. Judecă-mă după dreptatea Ta, Doamne, Dumnezeul meu, şi să nu se bucure de mine. Să nu zică în inimile lor: «Bine, bine, sufletului nostru; nici să zică: «L-am înghiţit pe el. Să fie ruşinaţi şi înfruntaţi deodată cei ce se bucură de necazurile mele; să se îmbrace cu ruşine şi ocară cei ce se laudă împotriva mea. Să se bucure şi să se veselească cei ce voiesc dreptatea mea, şi să spună pururea: «Mărit să fie Domnul, Cel ce voieşte pacea robului Său! Şi limba mea va grăi dreptatea Ta, în toată ziua, lauda Ta.
PSALMUL 35
Necredinţa călcătorului de lege spune inimii mele că nu este în el frica de Dumnezeu. El singur se amăgeşte în ochii săi, când zice că ar fi urmărind fărădelegea şi ar fi urând-o. Graiurile gurii lui sunt fărădelege şi vicleşug; n-a vrut să priceapă ca să facă bine. Fărădelege a gândit în aşternutul său, în toată calea cea bună n-a stat şi răutatea n-a urât. Doamne, în cer este mila Ta şi adevărul Tău până la nori. Dreptatea Ta ca munţii lui Dumnezeu, judecăţile Tale adânc mare; oameni şi dobitoace vei izbăvi, Doamne. Că ai înmulţit mila Ta, Dumnezeule, iar fiii oamenilor în umbra aripilor Tale vor nădăjdui. Sătura-se-vor din grăsimea casei Tale, şi din izvorul desfătării Tale îi vei adăpa pe ei. Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină. Tinde mila Ta celor ce Te cunosc pe Tine, şi dreptatea Ta celor drepţi la inimă. Să nu vină peste mine picior de mândrie şi mâna păcătoşilor să nu mă clatine. Acolo au căzut toţi cei ce lucrează fărădelegea; izgoniţi au fost şi nu vor putea să stea.
Slavă…, Şi acum…, Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule (de trei ori, cu trei închinăciuni), Doamne, miluieşte (de trei ori), Slavă…, Şi acum…
PSALMUL 36
Nu râvni la cei ce viclenesc, nici nu urma pe cei ce fac fărădelegea. Căci ca iarba curând se vor usca, şi ca verdeaţa ierbii degrab se vor trece. Nădăjduieşte în Domnul şi fă bunătate, şi locuieşte pământul şi hrăneşte-te cu bogăţia lui.
336
Desfătează-te în Domnul, şi-ţi va împlini ţie cererile inimii tale. Descoperă Domnului calea ta şi nădăjduieşte în El şi El va împlini. Şi va scoate ca lumina dreptatea ta şi judecata ta ca lumina de amiază. Supune-te Domnului şi roagă-L pe El; nu râvni după cel ce sporeşte în calea sa, după omul care face nelegiuirea. Părăseşte mânia şi lasă iuţimea; nu căuta să vicleneşti. Că cei ce viclenesc de tot vor pieri; iar cei ce aşteaptă pe Domnul vor moşteni pământul. Şi încă puţin şi nu va mai fi păcătosul, şi vei căuta locul lui şi nu-l vei afla. Iar cei blânzi vor moşteni pământul şi se vor desfăta de mulţimea păcii. Pândi-va păcătosul pe cel drept şi va scrâşni asupra lui cu dinţii săi. Iar Domnul va râde de el, că mai înainte vede, că va veni ziua lui. Sabie au scos păcătoşii, întins-au arcul lor ca să doboare pe sărac şi pe sărman, ca să junghie pe cei drepţi la inimă. Sabia lor să intre în inima lor, şi arcurile lor să se frângă. Mai bun este puţinul celui drept, decât bogăţia multă a păcătoşilor. Că braţele păcătoşilor se vor zdrobi, iar Domnul întăreşte pe cei drepţi. Cunoaşte Domnul căile celor fără de prihană, şi moştenirea lor în veac va fi. Nu se vor ruşina în vremea cea rea, şi în zilele de foamete se vor sătura. Că păcătoşii vor pieri, iar vrăjmaşii Domnului, îndată ce s-au mărit şi s-au înălţat, s-au stins, ca fumul au pierit. Împrumută păcătosul şi nu dă înapoi, iar dreptul se îndură şi dă. Că cei ce-L binecuvintează pe El vor moşteni pământul, iar cei ce-L blesteamă pe El, de tot vor pieri. De la Domnul paşii omului se îndreptează şi calea lui o va voi foarte. Când va cădea, nu se va zdruncina, că Domnul întăreşte mâna lui. Tânăr am fost şi am îmbătrânit şi n-am văzut pe cel drept părăsit, nici seminţia lui cerând pâine. Toată ziua dreptul miluieşte şi împrumută, şi seminţia lui binecuvântată va fi. Fereşte-te de rău şi fă binele, şi vei trăi în veacul veacului. Că Domnul iubeşte judecata şi nu va părăsi pe cei cuvioşi ai Săi; în veac vor fi păziţi. Iar cei fără de lege vor fi izgoniţi şi seminţia necredincioşilor va fi stârpită. Iar drepţii vor moşteni pământul şi vor locui în veacul veacului pe el. Gura dreptului va deprinde înţelepciunea şi limba lui va grăi judecată. Legea
337
Dumnezeului său în inima lui, şi nu se vor poticni paşii lui. Pândeşte păcătosul pe cel drept, şi caută să-l omoare pe el; Iar Domnul nu-l va lăsa pe el în mâinile lui, nici nu-l va osândi când se va judeca cu el. Aşteaptă pe Domnul şi păzeşte calea Lui! Şi te va înălţa, ca să moşteneşti pământul; când vor pieri păcătoşii, vei vedea. Văzut-am pe cel necredincios mândrindu-se şi înălţându-se ca cedrii Libanului. Şi am trecut şi iată nu era, şi l-am căutat pe el şi nu s-a aflat locul lui. Păzeşte nerăutatea şi caută dreptatea, că urmaşi are omul făcător de pace. Iar cei fără de lege vor pieri deodată şi urmaşii necredincioşilor vor fi stârpiţi. Iar mântuirea drepţilor de la Domnul, că apărătorul lor este în vreme de necaz. Şi-i va ajuta pe ei Domnul, şi-i va izbăvi pe ei, şi-i va scoate pe ei din mâna păcătoşilor, şi-i va mântui pe ei, că au nădăjduit în El.
Slavă…, Şi acum…, Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule (de trei ori, cu trei închinăciuni), Doamne, miluieşte (de trei ori), Slavă…, Şi acum…
CATISMA A ŞASEA
PSALMUL 37
Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu iuţimea Ta să mă cerţi. Că săgeţile Tale s-au înfipt în mine, şi ai întărit peste mine mâna Ta. Nu este vindecare în trupul meu de la faţa mâniei Tale; nu este pace în oasele mele din pricina păcatelor mele. Că fărădelegile mele au covârşit capul meu, ca o sarcină grea apăsat-au peste mine. Împuţitu-s-au şi au putrezit rănile mele, din pricina nebuniei mele. Chinuitu-m-am şi m-am gârbovit până în sfârşit, toată ziua mâhnindu-mă umblam. Că şalele mele s-au umplut de ocări şi nu este vindecare în trupul meu. Necăjitu-m-am şi m-am smerit foarte; răcnit-am din suspinarea inimii mele. Doamne, înaintea Ta este toată dorirea mea şi suspinul meu de la Tine nu s-a ascuns. Inima mea s-a tulburat, părăsitu-m-a tăria mea şi lumina
338
ochilor mei, şi aceasta nu este cu mine. Prietenii mei şi vecinii mei în preajma mea s-au apropiat şi au şezut; şi cei de aproape ai mei departe au stat. Şi se sileau cei ce căutau sufletul meu, şi cei ce căutau cele rele mie grăiau deşertăciuni şi vicleşuguri toată ziua cugetau. Iar eu ca un surd nu auzeam şi ca un mut ce nu-şi deschide gura sa. Şi m-am făcut ca un om ce nu aude şi nu are în gura lui mustrări. Că spre Tine, Doamne, am nădăjduit; Tu mă vei auzi, Doamne, Dumnezeul meu. Că am zis, ca nu cumva să se bucure de mine vrăjmaşii mei; şi când s-au clătinat picioarele mele, împotriva mea s-au semeţit. Că eu spre bătăi gata sunt, şi durerea mea înaintea mea este pururea. Că fărădelegea mea eu o voi vesti, şi mă voi îngriji pentru păcatul meu; Iar vrăjmaşii mei trăiesc şi s-au întărit mai mult decât mine, şi s-au înmulţit cei ce mă urăsc pe nedrept. Cei ce-mi răsplătesc rele pentru bune mă defăimau, că urmam bunătatea. Nu mă lăsa, Doamne, Dumnezeul meu, nu Te depărta de la mine, Ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mântuirii mele.
PSALMUL 38
Zis-am: «Păzi-voi căile mele, ca să nu păcătuiesc eu cu limba mea!. Pus-am gurii mele pază, când a stat păcătosul împotriva mea. Amuţit-am şi m-am smerit şi nici de bine n-am grăit şi durerea mea s-a înnoit. Înfierbântatu-s-a inima mea înlăuntrul meu şi în cugetul meu se va aprinde foc. Grăit-am cu limba mea: «Fă-mi cunoscut, Doamne, sfârşitul meu, Şi numărul zilelor mele, care este, ca să ştiu ce-mi lipseşte! Iată, cu palma ai măsurat zilele mele şi fiinţa mea ca nimic înaintea Ta. Dar toate sunt deşertăciuni; tot omul ce viază; Deşi ca o umbră trece omul, dar în zadar se tulbură. Strânge comori şi nu ştie cui le adună pe ele. Şi acum cine este răbdarea mea? Oare, nu Domnul? Şi fiinţa mea de la Tine este. De toate fărădelegile mele izbăveşte-mă; ocară celui fără de minte nu mă da. Amuţit-am şi n-am deschis gura mea, că Tu eşti Cel ce m-ai făcut pe mine. Depărtează de la mine bătăile Tale. De tăria mâinii Tale eu m-am sfârşit. Cu mustrări pentru fărădelege ai pedepsit pe om. Şi ai
339
subţiat ca pânza de păianjen sufletul său; dar în deşert se tulbură tot pământeanul. Auzi rugăciunea mea. Doamne, şi cererea mea ascult-o; lacrimile mele să nu le treci, Că străin sunt eu la Tine şi pribeag ca toţi părinţii mei. Lasă-mă ca să mă odihnesc, mai înainte de a mă duce şi de a nu mai fi.
PSALMUL 39
Aşteptând am aşteptat pe Domnul şi a căutat spre mine. Şi a auzit rugăciunea mea. M-a scos din groapa ticăloşiei şi din tina noroiului. Şi a pus pe piatră picioarele mele şi a îndreptat paşii mei. Şi a pus în gura mea cântare nouă, cântare Dumnezeului nostru; Vedea-vor mulţi şi se vor teme şi vor nădăjdui în Domnul. Fericit e bărbatul, a cărui nădejde este numele Domnului şi n-a privit la deşertăciuni şi la nebunii mincinoase. Multe ai făcut Tu, Doamne, Dumnezeul meu, minunile Tale, şi nu este cine să se asemene gândurilor Tale. Vestit-am şi am grăit: înmulţitu-s-au peste număr. Jertfă şi prinos n-ai voit, dar trup mi-ai întocmit. Ardere de tot şi jertfă pentru păcat n-ai cerut. Atunci am zis: «Iată vin! În capul cărţii este scris despre mine. Ca să fac voia Ta, Dumnezeul meu, am voit şi legea Ta înlăuntrul inimii mele. Bine am vestit dreptate în adunare mare; iată, buzele mele nu le voi opri; Doamne, Tu ai cunoscut. Dreptatea Ta n-am ascuns-o în inima mea, adevărul Tău şi mântuirea Ta am spus. N-am ascuns mila Ta şi adevărul Tău în adunare mare. Iar Tu, Doamne, să nu îndepărtezi îndurările Tale de la mine, mila Ta şi adevărul Tău pururea să mă sprijinească. Că m-au împresurat rele, cărora nu este număr; ajunsu-m-au fărădelegile mele şi n-am putut să văd. Înmulţitu-s-au mai mult decât perii capului meu şi inima mea m-a părăsit. Binevoieşte, Doamne, să mă izbăveşti! Doamne, spre ajutorul meu ia aminte! Să fie ruşinaţi şi înfruntaţi deodată cei ce caută sufletul meu, ca să-l ia pe el. Să se întoarcă înapoi şi să se ruşineze cei ce-mi voiesc mie rele. Să fie ruşinaţi îndată cei ce-mi zic mie: «Bine, bine. Să se bucure şi să se veselească de Tine toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce
340
iubesc mântuirea Ta: «Mărit să fie Domnul! Iar eu sunt sărac şi sărman; Domnul se va îngriji de mine. Ajutorul meu şi apărătorul meu eşti Tu; Dumnezeul meu, nu zăbovi.
Slavă…, Şi acum…, Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule (de trei ori, cu trei închinăciuni), Doamne, miluieşte (de trei ori), Slavă…, Şi acum…
PSALMUL 40
Fericit cel ce caută la sărac şi la sărman; în ziua cea rea îl va izbăvi pe el Domnul. Domnul să-l păzească pe el şi să-l vieze şi să-l fericească pe pământ şi să nu-l dea în mâinile vrăjmaşilor lui. Domnul să-l ajute pe el pe patul durerii lui; în aşternutul bolii lui să-l întărească pe el. Eu am zis: «Doamne, miluieşte-mă; vindecă sufletul meu, că am greşit Ţie. Vrăjmaşii mei m-au grăit de rău, zicând: «Când va muri şi va pieri numele lui? Iar de venea cineva să mă vadă, minciuni grăia; inima lui aduna fărădelege sieşi, ieşea afară şi grăia. Împreună împotriva mea şopteau toţi vrăjmaşii mei; împotriva mea gândeau de mine rele. Cuvânt nelegiuit spuneau împotriva mea, zicând: «Nu zace, oare? Nu se va mai scula! Chiar omul cu care eram în pace, în care am nădăjduit, care a mâncat pâinea mea, a ridicat împotriva mea călcâiul. Iar Tu, Doamne, miluieşte-mă şi mă scoală şi voi răsplăti lor. Întru aceasta am cunoscut că m-ai voit, că nu se va bucura vrăjmaşul meu de mine. Iar pe mine, pentru nerăutatea mea m-ai sprijinit şi m-ai întărit înaintea Ta, în veac. Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, din veac şi până în veac. Amin.
PSALMUL 41
În ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule. Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel tare, cel viu; când voi veni şi mă voi arăta feţei lui Dumnezeu? Făcutu-mi-s-au lacrimile mele pâine ziuaşi noaptea, când mi se zicea mie în toate zilele: «Unde este Dumnezeul tău? De acestea mi-am adus aminte cu revărsare de inimă, când treceam cu mulţime mare spre casa lui
341
Dumnezeu, în glas de bucurie şi de laudă şi în sunet de sărbătoare. Pentru ce eşti mâhnit, suflete al meu, şi pentru ce mă tulburi? Nădăjduieşte în Dumnezeu, că-L voi lăuda pe El; mântuirea feţei mele şi Dumnezeul meu. În mine sufletul meu s-a tulburat; pentru aceasta îmi voi aduce aminte de Tine, din pământul Iordanului şi al Ermonului, din muntele cel mic. Adânc pe adânc cheamă în glasul căderilor apelor Tale. Toate talazurile şi valurile Tale peste mine au trecut. Ziua va porunci Domnul mila Sa, iar noaptea cântare pentru El de la mine, rugăciune către Dumnezeul vieţii mele. Spune-voi lui Dumnezeu: «Sprijinitorul meu eşti Tu, pentru ce m-ai uitat? Pentru ce umblu mâhnit când mă necăjeşte vrăjmaşul meu? Când se sfărâmau oasele mele, mă ocărau asupritorii mei. Când îmi ziceau mie în toate zilele: «Unde este Dumnezeul tău? Pentru ce eşti mâhnit, suflete al meu, şi pentru ce mă tulburi? Nădăjduieşte în Dumnezeu, că-L voi lăuda pe El, mântuirea feţei mele şi Dumnezeul meu.
PSALMUL 42
Judecă-mă, Dumnezeule, şi apără dreptatea mea de neamul necuvios, de omul nedrept şi viclean, şi mă izbăveşte. Că Tu eşti, Dumnezeule, întărirea mea; pentru ce m-ai lepădat? Pentru ce umblu mâhnit când mă necăjeşte vrăjmaşul meu? Trimite lumina Ta şi adevărul Tău; acestea m-au povăţuit şi m-au condus la muntele cel sfânt al Tău şi la lăcaşurile Tale. Şi voi intra la jertfelnicul lui Dumnezeu, la Dumnezeu, Cel ce veseleşte tinereţile mele. Lăuda-Te-voi în alăută, Dumnezeule, Dumnezeul meu. Pentru ce eşti mâhnit, suflete al meu, şi pentru ce mă tulburi? Nădăjduieşte în Dumnezeu, că-L voi lăuda pe El, mântuirea feţei mele şi Dumnezeul meu.
Slavă…, Şi acum…, Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule (de trei ori, cu trei închinăciuni), Doamne, miluieşte (de trei ori), Slavă…, Şi acum…
342
PSALMUL 43
Dumnezeule, cu urechile noastre am auzit, părinţii noştri ne-au spus nouă. Lucrul pe care l-ai făcut în zilele lor, în zilele cele de demult. Mâna Ta popoare a nimicit, iar pe părinţi i-ai sădit; bătut-ai popoare, iar pe ei i-ai înmulţit. Că nu cu sabia lor au moştenit pământul şi braţul lor nu i-a izbăvit pe ei, Ci dreapta Ta şi braţul Tău şi luminarea feţei Tale, că bine ai voit întru ei. Tu eşti însuţi împăratul meu şi Dumnezeul meu, Cel ce porunceşti mântuirea lui Iacob. Cu Tine pe vrăjmaşii noştri îi vom lovi şi cu numele Tău vom nimici pe cei ce se scoală asupra noastră. Pentru că nu în arcul meu voi nădăjdui şi sabia mea nu mă va mântui. Că ne-ai izbăvit pe noi de cei ce ne necăjesc pe noi, şi pe cei ce ne urăsc pe noi i-ai ruşinat. Cu Dumnezeu ne vom lăuda toată ziua şi numele Tău îl vom lăuda în veac. Iar acum ne-ai lepădat şi ne-ai ruşinat pe noi şi nu vei ieşi cu oştirile noastre. Întorsu-ne-ai pe noi înapoi de la duşmanii noştri şi cei ce ne urăsc pe noi ne-au jefuit. Datu-ne-ai pe noi ca oi de mâncare şi întru neamuri ne-ai risipit. Vândut-ai pe poporul Tău fără de preţ şi nu l-ai preţuit când l-ai vândut. Pusu-ne-ai pe noi ocară vecinilor noştri, batjocură şi râs celor dimprejurul nostru. Pusu-ne-ai pe noi pildă între neamuri, clătinare de cap între popoare. Toată ziua înfruntarea mea înaintea mea este şi ruşinea obrazului meu m-a acoperit, de către glasul celui ce ocărăşte şi cleveteşte, de către faţa vrăjmaşului şi prigonitorului. Acestea toate au venit peste noi şi nu Te-am uitat şi n-am călcat legământul Tău. Şi nu s-a dat înapoi inima noastră; iar paşii noştri nu s-au abătut de la calea Ta, că ne-ai smerit pe noi în loc de durere şi ne-a acoperit pe noi umbra morţii. De am fi uitat numele Dumnezeului nostru şi am fi întins mâinile noastre spre dumnezeu străin, oare, Dumnezeu n-ar fi cercetat acestea? Că El ştie ascunzişurile inimii. Că pentru Tine suntem ucişi toată ziua, socotiţi am fost ca nişte oi de junghiere. Deşteaptă-Te, pentru ce dormi, Doamne? Scoală-Te, şi nu ne lepăda până în sfârşit. Pentru ce întorci faţa Ta? Uiţi de sărăcia noastră şi de necazul nostru? Că s-a plecat în ţărână
343
sufletul nostru, lipitu-s-a de pământ pântecele nostru. Scoală-Te, Doamne, ajută-ne nouă şi ne izbăveşte pe noi, pentru numele Tău.
PSALMUL 44
Cuvânt bun răspuns-a inima mea; grăi-voi cântarea mea împăratului. Limba mea este trestie de scriitor ce scrie iscusit. Împodobit eşti cu frumuseţea mai mult decât fiii oamenilor; revărsatu-s-a har pe buzele tale. Pentru aceasta te-a binecuvântat pe tine Dumnezeu, în veac. Încinge-te cu sabia ta peste coapsa ta, puternice, cu frumuseţea ta şi cu strălucirea ta. Încordează-ţi arcul, propăşeşte şi împărăţeşte, pentru adevăr, blândeţe şi dreptate, şi te va povăţui minunat dreapta ta. Săgeţile tale ascuţite sunt, puternice, în inima duşmanilor împăratului; popoare sub tine vor cădea. Scaunul Tău, Dumnezeule, rămâne în veacul veacului. Toiag de dreptate este toiagul împărăţiei Tale. Iubit-ai dreptatea şi ai urât fărădelegea; pentru aceasta Te-a uns pe Tine, Dumnezeule, Dumnezeul Tău, cu untdelemnul bucuriei, mai mult decât pe părtaşii Tăi. Smirna şi aloea şi casia îmbălsămează veşmintele Tale; din palate de fildeş cântări de alăută Te veselesc; fiice de împăraţi întru cinstea Ta; de faţă a stat împărăteasa, de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită şi preaînfrumuseţată. Ascultă, fiică, şi vezi şi pleacă urechea ta şi uită poporul tău şi casa părintelui tău, că a dorit împăratul frumuseţea ta, că El este Domnul tău. Şi se vor închina Lui fiicele Tirului cu daruri; feţei tale se vor ruga maimarii poporului. Toată slava fiicei împăratului este înăuntru, îmbrăcată cu ţesături de aur şi preaînfrumuseţată. Aduce-se-vor împăratului fecioare în urma ei, prietenele ei se vor aduce Ţie. Aduce-se-vor întru veselie şi bucurie, aduce-se-vor în lăcaşul împăratului. În locul părinţilor tăi s-au născut ţie fii; pune-i-vei pe ei căpetenii peste tot pământul. Pomeni-voi numele tău în tot neamul şi neamul. Pentru aceasta, popoarele te vor lăuda în veac şi în veacul veacului.
344
PSALMUL 45
Dumnezeu este scăparea şi puterea noastră, ajutor întru necazurile ce ne împresoară. Pentru aceasta, nu ne vom teme când se va cutremura pământul şi se vor muta munţii în inima mărilor. Venit-au şi s-au tulburat apele lor, cutremuratu-s-au munţii de tăria Lui. Apele râurilor veselesc cetatea lui Dumnezeu; Cel Preaînalt a sfinţit lăcaşul Său. Dumnezeu e în mijlocul cetăţii, nu se va clătina; o va ajuta Dumnezeu dis-de-dimineaţă. Tulburatu-s-au neamurile, plecatu-s-au împărăţiile; dat-a Cel Preaînalt glasul Lui, cutremuratu-s-a pământul. Domnul puterilor este cu noi, sprijinitorul nostru este Dumnezeul lui Iacob. Veniţi şi vedeţi lucrurile lui Dumnezeu, minunile pe care le-a pus Domnul pe pământ. Pune-va capăt războaielor până la marginile pământului, arcul va sfărâma şi va frânge arma, iar pavezele în foc le va arde. Opriţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu! Înălţa-Mă-voi întru neamuri, înălţa-Mă-voi pe pământ. Domnul puterilor este cu noi, sprijinitorul nostru este Dumnezeul lui Iacob.
Slavă…, Şi acum…, Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule (de trei ori, cu trei închinăciuni), Doamne, miluieşte (de trei ori), Slavă…, şi acum…
LA DENIA DE LUNI SEARA ÎN SĂPTĂMÂNA MARE
CATISMA A NOUA
PSALMUL 64
Ţie Ţi se cuvine cântare. Dumnezeule, în Sion şi Ţie Ţi se va împlini făgăduinţa în Ierusalim. Auzi rugăciunea meacătre Tine tot trupul va veni. Cuvintele celor fără de lege ne-au biruit pe noi şi nelegiuirile noastre Tu le vei curăţi. Fericit este cel pe care l-ai ales şi l-ai primit; locui-va în curţile Tale. Ne vom umple de bunătăţile casei Tale; sfânt este lăcaşul Tău, minunat întru dreptate. Auzi-ne pe noi, Dumnezeule, Mântuitorul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului şi a celor de pe mare departe; Cel ce găteşti munţii cu tăria Ta, încins fiind cu putere; Cel ce tulburi adâncul mării şi vuietul valurilor ei. Tulbura-se-vor neamurile şi se vor spăimânta cei ce locuiesc marginile, de semnele Lui; ieşirile dimineţii şi ale serii le vei veseli. Cercetat-ai pământul şi l-ai adăpat pe el, bogăţiile lui le-ai înmulţit. Râul lui Dumnezeu s-a umplut de apă; gătit-ai hrana lor, că aşa este gătirea Ta. Adapă brazdele lui, înmulţeşte roadele lui şi se vor bucura de picături de ploaie, răsărind. Vei binecuvânta cununa anului bunătăţii Tale şi câmpiile se vor umple de roade grase. Îngrăşa-se-vor păşunile pustiei şi cu bucurie dealurile se vor încinge. Îmbrăcatu-s-au păşunile cu turme şi văile vor înmulţi grâul; vor striga şi vor cânta.
PSALMUL 65
Strigaţi lui Dumnezeu tot pământul. Cântaţi numelui Său; daţi slavă laudei Lui. Ziceţi lui Dumnezeu: Cât sunt de înfricoşătoare lucrurile Tale! Pentru mulţimea puterii Tale,
346
vor minţi despre Tine vrăjmaşii Tăi. Tot pământul să se închine Ţie şi să cânte Ţie, să cânte numelui Tău. Veniţi şi vedeţi lucrurile lui Dumnezeu, înfricoşător în sfaturi mai mult decât fiii oamenilor. Cel ce preface marea în uscat, prin râu vor trece cu piciorul. Acolo ne vom veseli de El, de Cel ce stăpâneşte cu puterea Sa veacul. Ochii Lui spre neamuri privesc; cei ce se răzvrătesc să nu se înalţe întru sine. Binecuvântaţi neamuri pe Dumnezeul nostru şi faceţi să se audă glasul laudei Lui, care a dat sufletului meu viaţă şi n-a lăsat să se clatine picioarele mele. Că ne-ai cercat pe noi, Dumnezeule, cu foc ne-ai lămurit pe noi, precum se lămureşte argintul. Prinsu-ne-ai pe noi în cursă; pus-ai necazuri pe umărul nostru; Ridicat-ai oameni pe capetele noastre, trecut-am prin foc şi prin apă şi ne-ai scos la odihnă. Intra-voi în casa Ta cu arderi de tot, împlini-voi Ţie făgăduinţele mele, pe care le-au rostit buzele mele şi le-a grăit gura mea, întru necazul meu. Arderi de tot grase voi aduce Ţie, cu tămâie şi berbeci; îţi voi jertfi boi şi ţapi. Veniţi de auziţi toţi cei ce vă temeţi de Dumnezeu şi vă voi povesti câte a făcut El sufletului meu. Către Dânsul cu gura mea am strigat şi L-am lăudat cu gura mea. Nedreptate de am avut în inima mea, să nu mă audă Domnul. Pentru aceasta, m-a auzit Dumnezeu; luat-a aminte la glasul rugăciunii mele. Binecuvântat este Dumnezeu, Care n-a depărtat rugăciunea mea şi mila Lui de la mine.
PSALMUL 66
Dumnezeule, milostiveşte-Te spre noi şi ne binecuvintează, luminează faţa Ta spre noi şi ne miluieşte, ca să cunoaştem pe pământ calea Ta, în toate neamurile mântuirea Ta. Lăuda-Te-vor pe Tine popoarele, Dumnezeule, lăuda-Te-vor pe Tine popoarele toate. Veselească-se şi să se bucure neamurile, că vei judeca popoarele cu dreptate şi neamurile pe pământ le vei povăţui. Lăuda-Te-vor pe Tine popoarele, Dumnezeule, lăuda-Te-vor pe Tine popoarele toate. Pământul şi-a dat rodul său. Binecuvintează-ne pe noi, Dumnezeule, Dumnezeul nostru. Binecuvintează-ne pe noi, Dumnezeule, şi să se teamă de Tine toate marginile pământului.
347
Slavă…, Şi acum…, Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule (de trei ori, cu trei închinăciuni), Doamne, miluieşte (de trei ori), Slavă…, Şi acum…
PSALMUL 67
Să se scoale Dumnezeu, şi să se risipească vrăjmaşii Lui şi să fugă de la faţa Lui cei ce-L urăsc pe EL Precum se stinge fumul, să se stingă; cum se topeşte ceara de faţa focului, aşa să piară păcătoşii de la faţa lui Dumnezeu, iar drepţii să se bucure şi să se veselească înaintea lui Dumnezeu, să se desfăteze întru veselie. Cântaţi lui Dumnezeu, cântaţi numelui Său, gătiţi calea Celui ce străbate pustia, Domnul este numele Lui, şi vă bucuraţi înaintea Lui. Să se tulbure de faţa Lui, a Părintelui orfanilor şi a Judecătorului văduvelor. Dumnezeu este în locul cel sfânt al Lui. Dumnezeu aşază pe cei singuratici în casă, scoate cu vitejie pe cei legaţi în obezi, la fel pe cei asupriţi, pe cei ce locuiesc în morminte. Dumnezeule, când mergeai Tu înaintea poporului Tău, când treceai Tu prin pustie, pământul s-a cutremurat şi cerurile s-au topit şi Sinaiul s-a clătinat de faţa Dumnezeului lui Israel. Ploaie de bunăvoie vei osebi, Dumnezeule, moştenirii Tale. Ea a slăbit, dar Tu ai întărit-o. Vietăţile Tale locuiesc în ea; întru bunătatea Ta, Dumnezeule, purtat-ai grijă de cel sărac. Domnul va da cuvânt celor ce binevestesc cu putere multă. Împăratul puterilor poporului iubit va împărţi prăzile. Dacă veţi dormi în mijlocul moştenirilor voastre, aripile voastre argintate vor fi ca ale porumbiţei şi spatele vostru va străluci ca aurul. Când împăratul cel ceresc va împrăştia pe regi în ţara Sa, ei vor fi albi ca zăpada pe Selmon. Munte al lui Dumnezeu este Muntele Vasan, munte roditor, munte gras, munte închegat. Pentru ce, munţi cu piscuri, pizmuiţi muntele în care a binevoit Dumnezeu să locuiască în el? Pentru că Domnul va locui în el până la sfârşit. Carele lui Dumnezeu sunt mii de mii; mii sunt cei ce se bucură de ele. Domnul în mijlocul lor, pe Sinai, în lăcaşul Său cel sfânt. Suitu-Te-ai la înălţime, robit-ai robia, luat-ai daruri de la oameni; chiar şi cu cei răzvrătiţi ai îngăduit a locui. Domnul Dumnezeu este binecuvântat,
348
binecuvântat este Domnul zi de zi; să ne călăuzească spre bine Dumnezeul mântuirii noastre. Dumnezeul nostru este Dumnezeul mântuirii şi ale Domnului Dumnezeu sunt ieşirile morţii. Dar Dumnezeu va sfărâma capetele vrăjmaşilor Săi, creştetul părului celor ce umblă întru greşelile lor. Zis-a Domnul: «Din Vasan îi voi întoarce, întoarce-voi pe vrăjmaşii tăi din adâncurile mării, Pentru ca să se afunde piciorul tău în sânge şi limba câinilor tăi în sângele vrăjmaşilor tăi. Văzut-am, Dumnezeule, intrarea Ta, văzut-am intrarea Dumnezeului şi împăratului meu în lăcaşul cel sfânt: înainte mergeau căpeteniile, după ei cei ce cântau din strune, în mijloc fecioarele bătând din timpane. În adunări binecuvântaţi pe Dumnezeu, pe Domnul din izvoarele lui Israel! Acolo era Veniamin cel mai tânăr, în uimire; căpeteniile lui Iuda, povăţuitorii lor, căpeteniile Zabulonului, căpeteniile Neftalimului şi ziceau: Porunceşte, Dumnezeule, puterii Tale; întăreşte, Dumnezeule, această lucrare pe care ai făcut-o pentru noi. Pentru lăcaşul Tău, din Ierusalim, îţi vor aduce împăraţii daruri. Ceartă fiarele din trestii, ceartă taurii adunaţi împreună cu junincile popoarelor, ca să nu fie depărtaţi cei care au fost încercaţi ca argintul. Risipeşte neamurile cele ce voiesc războaie. Veni-vor soli din Egipt; Etiopia va întinde mai înainte la Dumnezeu mâna ei. Împărăţiile pământului, cântaţi lui Dumnezeu, cântaţi Domnului. Cântaţi Dumnezeului Celui ce S-a suit peste cerul cerului, spre răsărit; iată, va da glasul Său, glas de putere. Daţi slavă lui Dumnezeu! Peste Israel măreţia Lui şi puterea Lui în nori. Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Lui, Dumnezeul lui Israel; însuşi va da putere şi întărire poporului Său. Binecuvântat este Dumnezeu.
Slavă…, Şi acum…, Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule (de trei ori, cu trei închinăciuni), Doamne, miluieşte (de trei ori), Slavă…, Şi acum…
PSALMUL 68
Mântuieşte-mă, Dumnezeule, că au intrat ape până la sufletul meu. Afundatu-m-am în noroiul adâncului, care n-are fund. Intrat-am în adâncurile mării şi furtuna m-a
349
potopit. Ostenit-am strigând, amorţit-a gâtlejul meu, slăbit-au ochii mei nădăjduind spre Dumnezeul meu. Înmulţitu-s-au mai mult decât perii capului meu cei ce mă urăsc pe mine în zadar. Întăritu-s-au vrăjmaşii mei, cei ce mă prigonesc pe nedrept; cele ce n-am răpit, pe acelea le-am plătit. Dumnezeule, Tu ai cunoscut nepriceperea mea şi greşelile mele de la Tine nu s-au ascuns. Să nu fie ruşinaţi, din pricina mea, cei ce Te aşteaptă pe Tine, Doamne, Doamne al puterilor, nici înfruntaţi pentru mine, cei ce Te caută pe Tine, Dumnezeul lui Israel. Că pentru Tine am suferit ocară, acoperit-a batjocura obrazului meu. Înstrăinat am fost de fraţii mei şi străin fiilor maicii mele, că râvna casei Tale m-a mâncat, şi ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine au căzut asupra mea. Şi mi-am smerit cu post sufletul meu şi mi-a fost spre ocară mie. Şi m-am îmbrăcat cu sac şi am ajuns pentru ei de batjocură. Împotriva mea grăiau cei ce şedeau în porţi şi despre mine cântau cei ce beau vin. Iar eu întru rugăciunea mea către Tine, Doamne, am strigat la timp bineplăcut. Dumnezeule, întru mulţimea milei Tale auzi-mă, întru adevărul milei Tale. Mântuieşte-mă din noroi, ca să nu mă afund; izbăveşte-mă de cei ce mă urăsc şi din adâncul apelor. Ca să nu mă înece vâltoarea apei, nici să mă înghită adâncul, nici să-şi închidă peste mine adâncul gura lui. Auzi-mă, Doamne, că bună este mila Ta; după mulţimea îndurărilor Tale caută spre mine. Să nu-Ţi întorci faţa Ta de la credinciosul Tău, când mă necăjesc. Degrab mă auzi. Ia aminte la sufletul meu şi-l mântuieşte pe el; din mâinile vrăjmaşilor mei izbăveşte-mă, că Tu cunoşti ocara mea şi ruşinea mea şi înfruntarea mea. Înaintea Ta sunt toţi cei ce mă necăjesc. Zdrobit a fost sufletul meu de ocări şi necaz, şi am aşteptat pe cel ce m-ar milui şi nu era, şi pe cei ce m-ar mângâia şi nu i-am aflat. Şi mi-au dat spre mâncarea mea fiere şi în setea mea m-au adăpat cu oţet. Facă-se masa lor înaintea lor cursă, răsplătire şi sminteală. Să se
350
întunece ochii lor, ca să nu vadă, şi spinarea lor pururea o gârboveşte. Varsă peste ei urgia Ta şi mânia urgiei Tale să-i cuprindă pe ei. Facă-se curtea lor pustie şi în lăcaşurile lor să nu fie locuitori; că pe care Tu l-ai bătut, ei l-au prigonit, şi au înmulţit durerea rănilor lui. Adaugă fărădelege la fărădelegea lor, şi să nu intre întru dreptatea Ta. Şterşi să fie din cartea celor vii şi cu cei drepţi să nu fie scrişi. Sărac şi îndurerat sunt eu; mântuirea Ta, Dumnezeule, să mă sprijinească. Lăuda-voi numele Dumnezeului meu cu cântare şi-L voi preamări pe El cu laudă. Şi-I va plăcea lui Dumnezeu mai mult decât viţelul tânăr, căruia îi cresc coarne şi unghii. Să vadă săracii şi să se veselească; să căutaţi pe Dumnezeu şi viu va fi sufletul vostru! Că a auzit pe cei săraci Domnul, şi pe cei ferecaţi în obezi ai Săi nu i-a urgisit. Să-L laude pe El cerurile şi pământul, marea şi toate câte se târăsc în ea. Că Dumnezeu va mântui Sionul şi se vor zidi cetăţile lui Iuda, şi vor locui acolo şi-l vor moşteni pe el; Şi seminţia credincioşilor Lui îl va stăpâni pe el, şi cei ce iubesc numele Lui vor locui în el.
PSALMUL 69
Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte! Doamne, să-mi ajuţi mie grăbeşte-Te! Să se ruşineze şi să se înfrunte cei ce caută sufletul meu; Să se întoarcă înapoi şi să se ruşineze cei ce-mi voiesc mie rele. Întoarcă-se îndată ruşinaţi cei ce-mi grăiesc mie: «Bine, bine! Să se bucure şi să se veselească de Tine toţi cei ce Te caută pe Tine, Dumnezeule, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: «Mărit să fie Domnul! Iar eu sărac sunt şi sărman, Dumnezeule, ajută-mă! Ajutorul meu şi Izbăvitorul meu eşti Tu, Doamne, nu zăbovi.
Slavă…, Şi acum…, Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule (de trei ori, cu trei închinăciuni), Doamne, miluieşte (de trei ori), Slavă…, Şi acum…
351
CATISMA A ZECEA
PSALMUL 70
Spre Tine, Doamne, am nădăjduit, să nu fiu ruşinat în veac. Întru dreptatea Ta, izbăveşte-mă şi mă scoate, pleacă urechea Ta către mine; grăbeşte de mă scoate. Fii mie Dumnezeu apărător şi loc întărit, ca să mă mântuieşti, că întărirea şi scăparea mea eşti Tu. Dumnezeul meu, izbăveşte-mă din mâna păcătosului, din mâna călcătorului de lege şi a celui ce face strâmbătate, că Tu eşti aşteptarea mea, Doamne. Domnul este nădejdea mea din tinereţile mele. Întru Tine m-am întărit din pântece; din pântecele maicii mele Tu eşti acoperitorul meu; întru Tine este lauda mea pururea. Ca o minune m-am făcut multora, iar Tu eşti ajutorul meu cel tare. Să se umple gura mea de lauda Ta, ca să laud slava Ta, toată ziua mare-cuviinţa Ta. Nu mă lepăda la vremea bătrâneţilor; când va lipsi tăria mea, să nu mă laşi pe mine. Că mi-au zis vrăjmaşii mei şi cei ce păzesc sufletul meu s-au sfătuit împreună, zicând: Dumnezeu l-a părăsit pe el, urmăriţi-l şi-l prindeţi pe el, că nu este cel ce izbăveşte. Dumnezeule, nu Te depărta de la mine; Dumnezeul meu, spre ajutorul meu ia aminte! Să se ruşineze şi să piară cei ce defăimează sufletul meu, să se îmbrace cu ruşine şi înfruntare cei ce caută să-mi facă rău. Iar eu pururea voi nădăjdui spre Tine şi voi înmulţi lauda Ta! Gura mea va vesti dreptatea Ta, toată ziua mântuirea Ta, că n-am cunoscut cele din cărţi. Intra-voi întru puterea Domnului; Doamne, aduce-mi-voi aminte numai de dreptatea Ta. Dumnezeule, m-ai învăţat din tinereţile mele, şi eu până acum vestesc minunile Tale. Şi până la bătrâneţe şi cărunteţe, Dumnezeule, să nu mă părăseşti, ca să vestesc braţul Tău la tot neamul ce va să vină, Puterea Ta şi dreptatea Ta, Dumnezeule, până la cele înalte, măreţiile pe care le-ai făcut. Dumnezeule, cine este asemenea Ţie? Multe necazuri şi rele ai trimis asupra mea, dar întorcându-Te mi-ai dat viaţă şi din adâncurile pământului iarăşi m-ai scos. Înmulţit-ai spre mine mărirea Ta şi întorcându-Te m-ai mângâiat şi din adâncurile
352
pământului iarăşi m-ai scos. Că eu voi lăuda cu instrumente de cântare adevărul Tău, Dumnezeule, cânta-voi Ţie din alăută, Sfântul lui Israel. Bucura-se-vor buzele mele când voi cânta Ţie şi sufletul meu pe care l-ai mântuit. Încă şi limba mea toată ziua va rosti dreptatea Ta, când vor fi ruşinaţi şi înfruntaţi cei ce caută să-mi facă rău.
PSALMUL 71
Dumnezeule, judecata Ta dă-o împăratului şi dreptatea Ta fiului împăratului, ca să judece pe poporul Tău cu dreptate şi pe săracii Tăi cu judecată. Să aducă munţii pace poporului Tău şi dealurile dreptate. Judeca-va pe săracii poporului şi va milui pe fiii săracilor şi va umili pe clevetitor. Şi se vor teme de Tine cât va fi soarele şi cât va fi luna din neam în neam. Pogorî-se-va ca ploaia pe lână şi ca picăturile ce cad pe pământ. Răsări-va în zilele lui dreptatea şi mulţimea păcii, cât va fi luna. Şi va domni de la o mare până la alta şi de la râu până la marginile lumii. Înaintea lui vor îngenunchea etiopienii şi vrăjmaşii lui ţărâna vor linge. Împăraţii Tarsisului şi insulele daruri vor aduce, împăraţii arabilor şi ai reginei Saba prinoase vor aduce. Şi se vor închina lui toţi împăraţii pământului, toate neamurile vor sluji lui. Că a izbăvit pe sărac din mâna celui puternic şi pe sărmanul care n-avea ajutor. Va avea milă de sărac şi de sărman şi sufletele săracilor va mântui. De camătă şi de asuprire va scăpa sufletele lor şi scump va fi numele lor înaintea lui. Şi va fi viu şi se va da lui din aurul Arabiei şi se vor ruga pentru el pururea; toată ziua îl vor binecuvânta pe el. Fi-va belşug de pâine pe pământ până-n vârful munţilor; pomii roditori se vor înălţa ca cedrii Libanului; şi vor înflori cei din cetate ca iarba pământului. Numele lui va dăinui pe vecie; cât va fi soarele va fi pomenit numele lui. Se vor binecuvânta întru el toate seminţiile pământului, toate neamurile îl vor ferici pe el. Binecuvântat este Domnul Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel, singurul Care face minuni. Şi binecuvântat este numele slavei Lui în veac şi în veacul veacului. Tot pământul se va umple de slava Lui. Amin.
353
Slavă…, Şi acum…, Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule (de trei ori, cu trei închinăciuni), Doamne, miluieşte (de trei ori), Slavă…, Şi acum…
PSALMUL 72
Cât de bun este Dumnezeu cu Israel, cu cei drepţi la inimă! Iar mie, puţin a fost de nu mi-au alunecat picioarele, puţin a fost de nu s-au poticnit paşii mei. Că am pizmuit pe cei fărădelege, când vedeam pacea păcătoşilor. Că n-au necazuri până la moartea lor şi tari sunt când lovesc ei. De osteneli omeneşti n-au parte şi cu oamenii nu sunt biciuiţi. Pentru aceea îi stăpâneşte pe ei mândria şi se îmbracă cu nedreptatea şi silnicia. Din răutatea lor iese nedreptatea şi cugetele inimii lor ies la iveală. Gândesc şi vorbesc cu vicleşug, nedreptate grăiesc de sus. Până la cer ridică gura lor şi cu limba lor străbat pământul. Pentru aceasta poporul meu se ia după ei şi găseşte că ei sunt plini de zile bune. Şi zice: «Cum? Ştie aceasta Dumnezeu? Are cunoştinţă Cel Preaînalt? Iată, aceştia sunt păcătoşi şi sunt îndestulaţi. Veşnic sunt bogaţi. Iar eu am zis: «Deci, în deşert am fost drept la inimă şi mi-am spălat între cei nevinovaţi mâinile mele? Că am fost lovit toată ziua şi mustrat în fiecare dimineaţă. Dacă aş fi grăit aşa, iată, aş fi călcat legământul neamului fiilor Tăi. Şi mă frământam să pricep acestea, dar anevoios lucru este înaintea mea. Până ce am intrat în lăcaşul cel sfânt al lui Dumnezeu şi am înţeles sfârşitul celor răi: Într-adevăr, pe drumuri viclene i-ai pus pe ei şi i-ai doborât când se înălţau. Cât de iute i-ai pustiit pe ei! S-au stins, au pierit din pricina nelegiuirilor lor. Ca visul celui ce se deşteaptă, Doamne, în cetatea Ta chipul lor de nimic l-ai făcut. De aceea s-a bucurat inima mea şi rărunchii mei s-au potolit. Că eram fără de minte şi nu ştiam; ca un dobitoc eram înaintea Ta, dar eu sunt pururea cu Tine. Apucatu-m-ai de mâna mea cea dreaptă. Cu sfatul Tău m-ai povăţuit şi cu slavă m-ai primit. Că pe cine am eu în cer afară de Tine? Şi afară de Tine, ce am dorit pe pământ? Stinsu-s-a inima mea şi trupul meu, Dumnezeul inimii mele şi partea mea, Dumnezeule, în veac. Că iată cei ce
354
se depărtează de Tine vor pieri; nimicit-ai pe tot cel ce se leapădă de Tine. Iar mie a mă lipi de Dumnezeu bine este, a pune în Domnul nădejdea mea, ca să vestesc toate laudele Tale în porţile fiicei Sionului.
PSALMUL 73
Pentru ce m-ai lepădat, Dumnezeule, până în sfârşit?
Aprinsu-s-a mânia Ta peste oile păşunii Tale. Adu-Ţi aminte de poporul Tău, pe care l-ai câştigat de la început. Izbăvit-ai toiagul moştenirii Tale, muntele Sionului, acesta în care ai locuit. Ridică mâinile Tale împotriva mândriilor lor, până în sfârşit, că rău a făcut vrăjmaşul în locul cel sfânt al Tău. Şi s-au fălit cei ce Te urăsc pe Tine în mijlocul praznicului Tău, pus-au semnele lor drept semne. Sfărâmat-au intrarea cea de deasupra. Ca în codru, cu topoarele au tăiat uşile lăcaşului Tău, cu topoare şi ciocane l-au sfărâmat. Ars-au cu foc lăcaşul cel sfânt al Tău, până la pământ; spurcat-au locul numelui Tău. Zis-au în inima lor împreună cu neamul lor: «Veniţi să ardem toate locurile de prăznuire ale lui Dumnezeu de pe pământ. Semnele noastre nu le-am văzut; nu mai este profet şi pe noi nu ne va mai cunoaşte. Până când, Dumnezeule, Te va ocărî vrăjmaşul, până când va huli potrivnicul numele Tău, până în sfârşit? Pentru ce întorci mâna Ta şi dreapta Ta din sânul Tău, până în sfârşit? Dar Dumnezeu, împăratul nostru mai înainte de veci, a făcut mântuire în mijlocul pământului. Tu ai despărţit, cu puterea Ta, marea; Tu ai zdrobit capetele balaurilor din apă; Tu ai sfărâmat capul balaurului; datu-l-ai pe el mâncare popoarelor pustiului. Tu ai deschis izvoare şi pâraie; Tu ai secat râurile Itanului. A Ta este ziua şi a Ta este noaptea. Tu ai întocmit lumina şi soarele. Tu ai făcut toate marginile pământului; vara şi primăvara Tu le-ai zidit. Adu-Ţi aminte de aceasta: vrăjmaşul a ocărât pe Domnul şi poporul cel fără de minte a hulit numele Tău. Să nu dai fiarelor sufletul ce Te laudă pe Tine; sufletele săracilor Tăi să nu le uiţi până în sfârşit. Caută spre legământul Tău, că s-au umplut ascunzişurile pământului
355
de locuinţele fărădelegilor. Să nu se întoarcă ruşinat cel umilit; săracul şi sărmanul să laude numele Tău. Scoală-Te, Dumnezeule, apără pricina Ta; adu-Ţi aminte de ocara de fiecare zi, cu care Te necinsteşte cel fără de minte. Nu uita strigătul vrăjmaşilor Tăi! Răzvrătirea celor ce Te urăsc pe Tine se urcă pururea spre Tine.
Slavă…, Şi acum…, Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule (de trei ori, cu trei închinăciuni), Doamne, miluieşte (de trei ori), Slavă…, Şi acum…
PSALMUL 74
Lăuda-Te-vom pe Tine, Dumnezeule, lăuda-Te-vom şi vom chema numele Tău. Voi spune toate minunile Tale. «Când va fi vremea, zice Domnul, cu dreptate voi judeca. Cutremuratu-s-a pământul şi toţi cei ce locuiesc pe el; Eu am întărit stâlpii lui. Şi am zis celor fărădelege: «Nu faceţi fărădelege!, şi păcătoşilor: «Nu înălţaţi fruntea! Nu ridicaţi la înălţime fruntea voastră, să nu grăiţi nedreptate împotriva lui Dumnezeu. Că nici de la răsărit, nici de la apus, nici din munţii pustiei, nu vine ajutorul; Ci Dumnezeu este Judecătorul; pe unul îl smereşte şi pe altul îl înalţă. Paharul este în mâna Domnului, plin cu vin curat bine-mirositor, şi-l trece de la unul la altul, dar drojdia lui nu s-a vărsat; din ea vor bea toţi păcătoşii pământului. Iar eu mă voi bucura în veac, cânta-voi Dumnezeului lui Iacob. Şi toate frunţile păcătoşilor voi zdrobi şi se va înălţa fruntea dreptului.
PSALMUL 75
Cunoscut este în Iudeea Dumnezeu; în Israel mare este numele Lui. Că s-a făcut în Ierusalim locul Lui şi lăcaşul Lui în Sion. Acolo a zdrobit tăria arcurilor, arma şi sabia şi războiul. Tu luminezi minunat din munţii cei veşnici. Tulburatu-s-au toţi cei nepricepuţi la inimă, dormit-au somnul lor şi toţi cei războinici nu şi-au mai găsit inimile. De certarea Ta, Dumnezeule al lui Iacob, au încremenit călăreţii pe cai. Tu înfricoşător eşti şi cine va sta împotriva mâniei Tale? Din cer ai
356
făcut să se audă judecată; pământul s-a temut şi s-a liniştit. Când s-a ridicat la judecată Dumnezeu, ca să mântuiască pe toţi blânzii pământului. Că gândul omului Te va lăuda şi amintirea gândului Te va prăznui. Faceţi făgăduinţe şi le împliniţi Domnului, Dumnezeului vostru; toţi cei dimprejurul Lui vor aduce daruri Celui înfricoşător şi Celui ce ia duhurile căpeteniilor, Celui înfricoşător împăraţilor pământului.
PSALMUL 76
Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Dumnezeu, şi a căutat spre mine. În ziua necazului meu pe Dumnezeu am căutat; chiar şi noaptea mâinile mele stau întinse înaintea Lui şi n-am slăbit; sufletul meu n-a vrut să se mângâie. Adusu-mi-am aminte de Dumnezeu şi m-am cutremurat; gândit-am şi a slăbit duhul meu. Ochii mei au luat-o înainte, treji; tulburatu-m-am şi n-am grăit. Gândit-am la zilele cele de demult şi de anii cei veşnici mi-am adus aminte şi cugetam; Noaptea în inima mea gândeam şi se frământa duhul meu, zicând: Oare, în veci mă va lepăda Domnul şi nu va mai binevoi în mine? Oare, până în sfârşit mă va lipsi de mila Lui, din neam în neam? Oare, va uita să Se milostivească Dumnezeu? Sau va închide în mâinile Lui îndurările Sale? Şi am zis: Acum am început să înţeleg; aceasta este schimbarea săvârşită de dreapta Celui Preaînalt. Adusu-mi-am aminte de lucrurile Domnului şi-mi voi aduce aminte de minunile Tale, dintru început. Şi voi cugeta la toate lucrurile Tale şi la faptele Tale mă voi gândi. Dumnezeule, în sfinţenie este calea Ta. Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu, Care faci minuni! Cunoscută ai făcut între popoare puterea Ta. Izbăvit-ai cu braţul Tău pe poporul Tău, pe fiii lui Iacob şi ai lui Iosif. Văzutu-Te-au apele, Dumnezeule, văzutu-Te-au apele şi s-au spăimântat şi s-au tulburat adâncurile. Glas au dat norii că săgeţile Tale trec. Glasul tunetului Tău în vârtej, luminat-au fulgerele Tale lumea, clătinatu-s-a şi s-a cutremurat pământul, în mare este calea Ta şi cărările Tale în ape multe şi urmele Tale
357
nu se vor cunoaşte. Povăţuit-ai ca pe nişte oi pe poporul Tău, cu mâna lui Moise şi a lui Aaron.
Slavă…, Şi acum…, Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule (de trei ori, cu trei închinăciuni), Doamne, miluieşte (de trei ori), Slavă…, Şi acum…
CATISMA A UNSPREZECEA
PSALMUL 77
Luaţi aminte, poporul meu, la legea mea, plecaţi urechile voastre spre graiurile gurii mele. Deschide-voi în pilde gura mea, spune-voi cele ce au fost dintru început, câte am auzit şi am cunoscut şi câte părinţii noştri ne-au învăţat. Nu s-au ascuns de la fiii lor, din neam în neam, vestind laudele Domnului şi puterile Lui şi minunile pe care le-a făcut. Şi a ridicat mărturie în Iacob şi lege a pus în Israel. Câte a poruncit părinţilor noştri ca să le arate pe ele fiilor lor, ca să le cunoască neamul ce va să vină, fiii ce se vor naşte şi se vor ridica şi le vor vesti fiilor lor, ca să-şi pună în Dumnezeu nădejdea lor şi să nu uite binefacerile lui Dumnezeu şi poruncile Lui să le ţină, ca să nu fie ca părinţii lor neam îndărătnic şi răzvrătit, neam care nu şi-a îndreptat inima sa şi nu şi-a încredinţat lui Dumnezeu duhul său. Fiii lui Efraim, arcaşi înarmaţi, întors-au spatele, în zi de război. N-au păzit legământul lui Dumnezeu şi în legea Lui n-au vrut să umble. Şi au uitat binefacerile Lui şi minunile Lui, pe care le-a arătat lor, minunile pe care le-a făcut înaintea părinţilor lor, în pământul Egiptului, în câmpia Taneos. Despicat-a marea şi i-a trecut pe ei; şi au stat apele ca un zid; Povăţuitu-i-a pe ei cu nor ziua, şi toată noaptea cu lumină de foc; Despicat-a piatră în pustie şi i-a adăpat pe ei cu bogăţie de apă. Scos-a apă din piatră şi au curs apele ca nişte râuri. Dar ei încă au greşit înaintea Lui, amărât-au pe Cel Preaînalt, în loc fără de apă. Şi au ispitit pe Dumnezeu în inimile lor, cerând mâncare sufletelor lor. Şi au grăit împotriva lui Dumnezeu, şi au zis: «Va
358
putea, oare, Dumnezeu să gătească masă în pustie? Pentru că a lovit piatra şi au curs ape şi pâraiele s-au umplut de apă, «Oare, va putea da şi pâine, sau va putea întinde masă poporului Său? Pentru aceasta a auzit Domnul şi S-a mâniat, şi foc s-a aprins peste Iacob şi mânie s-a suit peste Israel. Căci n-au crezut în Dumnezeu, nici n-au nădăjduit în izbăvirea Lui. Şi a poruncit norilor de deasupra şi uşile cerului le-a deschis şi a plouat peste ei mană de mâncare şi pâine cerească Le-a dat lor. Pâine îngerească a mâncat omul; bucate le-a trimis lor din destul. Poruncit-a El, din cer, vânt dinspre răsărit şi a adus cu puterea Lui vânt dinspre miazăzi. Şi a plouat peste ei, ca pulberea, cărnuri şi ca nisipul mării, păsări zburătoare. Şi au căzut în mijlocul taberei lor, împrejurul corturilor lor. Şi au mâncat şi s-au săturat foarte şi pofta lor şi-au împlinit-o. Nimic nu le lipsea din cele ce pofteau şi mâncarea le era încă în gura lor, când mânia lui Dumnezeu s-a ridicat peste ei şi a ucis pe cei sătui ai lor şi pe cei aleşi ai lui Israel i-a doborât. Cu toate acestea, încă au mai păcătuit şi n-au crezut în minunile Lui. Şi s-au stins întru deşertăciune zilele lor şi anii lor degrab. Când îi ucidea pe ei, îl căutau şi se întorceau şi reveneau la Dumnezeu. Şi şi-au adus aminte că Dumnezeu este ajutorul lor şi Dumnezeu cel Preaînalt este izbăvitorul lor. Dar L-au înşelat pe El, cu gura lor, şi cu limba lor L-au minţit. În inima lor n-au fost drepţi cu El, nici n-au crezut în legământul Lui. Iar El este îndurător, va curăţi păcatele şi nu-i va nimici; îşi va întoarce de multe ori mânia Lui şi nu va aprinde toată urgia Lui. Şi-a adus aminte că trup sunt ei, suflare ce trece şi nu se mai întoarce. De câte ori L-au amărât în pustie, L-au mâniat în pământ fără de apă? Şi s-au întors şi au ispitit pe Dumnezeu şi pe Sfântul lui Israel L-au întărâtat. Nu şi-au adus aminte de braţul Lui, de ziua în care i-a izbăvit pe ei din mâna asupritorului. Că a făcut în Egipt semnele Lui şi minunile Lui în câmpia Taneos: El a prefăcut în sânge râurile lor şi apele lor, ca să nu bea. El a trimis asupra lor tăuni şi i-au mâncat pe ei; şi broaşte, şi i-au prăpădit pe ei. Dat-a stricăciunii rodul lor şi ostenelile lor, lăcustelor. Bătut-a cu
359
grindină via lor şi duzii lor cu piatră. Dat-a grindinii dobitoacele lor şi averea lor, focului. Trimis-a asupra lor urgia mâniei Lui; mânie, urgie şi necaz trimis-a prin îngeri nimicitori. Făcut-a cale mâniei Lui; n-a cruţat de moarte sufletele lor şi dobitoacele lor morţii le-a dat. Lovit-a pe toţi cei întâi-născuţi din Egipt, pârga ostenelilor lor în lăcaşurile lui Ham. Ridicat-a ca pe nişte oi pe poporul Său şi i-a dus pe ei, ca pe o turmă, în pustie. Povăţuitu-i-a pe ei cu nădejde şi nu s-au înfricoşat iar pe vrăjmaşii lor i-a acoperit marea. Dusu-i-a pe ei la hotarul sfinţeniei Lui, muntele pe care I-a dobândit dreapta Lui. Izgonit-a dinaintea lor neamuri şi le-a dat prin sorţi pământul de moştenire. Şi a aşezat în corturile lor seminţiile lui Israel. Dar ei au ispitit şi au amărât pe Dumnezeu cel Preaînalt şi poruncile Lui nu le-au păzit. Şi s-au întors şi au călcat legământul ca şi părinţii lor, întorsu-s-au ca un arc strâmb. Şi L-au mâniat pe El cu înălţimile lor, şi cu idolii lor L-au întărâtat pe EL. Auzit-a Dumnezeu şi S-a mâniat şi a urgisit foarte pe Israel. A lepădat cortul Său din Şilo, lăcaşul Lui, în care a locuit printre oameni. Şi a robit tăria lor şi frumuseţea lor a dat-o în mâinile vrăjmaşului. Şi a dat săbiei pe poporul Său şi de moştenirea Lui n-a ţinut seama. Pe tinerii lor i-a mistuit focul şi fecioarele lor n-au fost înconjurate cu cinste. Preoţii lor de sabie au căzut şi văduvele lor nu vor plânge. Şi S-a deşteptat Domnul ca unul care doarme, ca un viteaz ameţit de vin, şi a lovit din spate pe vrăjmaşii Săi; ocară veşnică le-a dat lor. Şi a lepădat cortul lui Iosif şi seminţia lui Efraim n-a ales-o; Ci a ales seminţia lui Iuda, Muntele Sion, pe care l-a iubit. Şi a zidit lăcaşul Său cel sfânt, ca înălţimea cerului; pe pământ l-a întemeiat pe el în veac. Şi a ales pe David, robul Său, şi l-a luat pe el de la turmele oilor. De lângă oile ce pasc l-a luat pe el, ca să pască pe Iacob, poporul Său, şi pe Israel, moştenirea Sa. Şi i-a păscut pe ei întru nerăutatea inimii lui şi întru priceperea mâinii lui i-a povăţuit pe ei.
Slavă…, Şi acum…, Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule (de trei ori, cu trei închinăciuni), Doamne, miluieşte (de trei ori), Slavă…, Şi acum…
360
PSALMUL 78
Dumnezeule, intrat-au neamurile în moştenirea Ta, pângărit-au lăcaşul Tău cel sfânt, făcut-au din Ierusalim ruină. Pus-au cadavrele robilor Tăi mâncare păsărilor cerului, trupurile celor cuvioşi ai Tăi, fiarelor pământului. Vărsat-au sângele lor ca apa împrejurul Ierusalimului şi nu era cine să-i îngroape. Făcutu-ne-am ocară vecinilor noştri, batjocură şi râs celor dimprejurul nostru. Până când, Doamne, Te vei mânia până în sfârşit? Până când se va aprinde ca focul mânia Ta? Varsă mânia Ta peste neamurile care nu Te cunosc şi peste împărăţiile care n-au chemat numele Tău. Că au mâncat pe Iacob şi locul lui l-au pustiit. Să nu pomeneşti fărădelegile noastre cele de demult; degrab să ne întâmpine pe noi îndurările Tale, că am sărăcit foarte. Ajută-ne nouă, Dumnezeule, Mântuitorul nostru, pentru slava numelui Tău; Doamne, izbăveşte-ne pe noi şi curăţeşte păcatele noastre, pentru numele Tău, ca nu cumva să zică neamurile: «Unde este Dumnezeul lor? Să se cunoască între neamuri, înaintea ochilor noştri, răzbunarea sângelui vărsat al robilor Tăi; să intre înaintea Ta suspinul celor ferecaţi. După măreţia braţului Tău, păzeşte pe fiii celor omorâţi. Răsplăteşte vecinilor noştri de şapte ori, în sânul lor, ocara lor cu care Te-au ocărât pe Tine, Doamne. Iar noi, poporul Tău şi oile păşunii Tale, mărturisi-ne-vom Ţie, în veac, din neam în neam vom vesti lauda Ta.
PSALMUL 79
Cel ce paşti pe Israel, ia aminte! Cel ce povăţuieşti ca pe o oaie pe Iosif, Cel ce şezi pe heruvimi, arată-Te înaintea lui Efraim şi Veniamin şi Manase. Deşteaptă puterea Ta şi vino să ne mântuieşti pe noi. Dumnezeule, întoarce-ne pe noi şi arată faţa Ta şi ne vom mântui! Doamne, Dumnezeul puterilor, până când Te vei mânia de ruga robilor Tăi? Ne vei hrăni pe noi cu pâine de lacrimi şi ne vei adăpa cu lacrimi, peste măsură? Pusu-ne-ai în ceartă cu vecinii noştri şi vrăjmaşii noştri ne-au batjocorit pe noi. Doamne, Dumnezeul puterilor, întoarce-ne
361
pe noi şi arată faţa Ta, şi ne vom mântui. Via din Egipt ai mutat-o; izgonit-ai neamuri şi ai răsădit-o pe ea. Cale ai făcut înaintea ei şi ai răsădit rădăcinile ei şi s-a umplut pământul. Umbra ei şi mlădiţele ei au acoperit cedrii lui Dumnezeu. Întins-a viţele ei până la mare şi până la râu lăstarele ei. Pentru ce ai dărâmat gardul ei şi o culeg pe ea toţi cei ce trec pe cale? A stricat-o pe ea mistreţul din pădure şi porcul sălbatic a păscut-o pe ea. Dumnezeul puterilor, întoarce-Te dar, caută din cer şi vezi şi cercetează via aceasta, şi o desăvârşeşte pe ea, pe care a sădit-o dreapta Ta, şi pe Fiul Omului pe Care L-ai întărit Ţie. Arsă a fost în foc şi smulsă, dar de cercetarea feţei Tale ei vor pieri. Să fie mâna Ta peste bărbatul dreptei Tale şi peste Fiul Omului pe Care L-ai întărit Ţie. Şi nu ne vom depărta de Tine; ne vei da viaţă şi numele Tău vom chema. Doamne, Dumnezeul puterilor, întoarce-ne pe noi şi arată faţa Ta şi ne vom mântui.
PSALMUL 80
Bucuraţi-vă de Dumnezeu, ajutorul nostru; strigaţi Dumnezeului lui Iacob! Cântaţi psalmi şi bateţi din timpane; cântaţi dulce din psaltire şi din alăută! Sunaţi din trâmbiţă, la lună nouă, în ziua cea binevestită a sărbătorii noastre! Că poruncă pentru Israel este şi orânduire a Dumnezeului lui Iacob. Mărturie a pus în Iosif, când a ieşit din pământul Egiptului, şi a auzit limba pe care n-o ştia: «Luat-am sarcina de pe umerii lui, că mâinile lui au robit la coşuri. Întru necaz M-ai chemat şi te-am izbăvit, te-am auzit în mijlocul furtunii şi te-am cercat la apa certării. Ascultă, poporul Meu, şi-ţi voi mărturisi ţie, Israele: De mă vei asculta pe Mine, nu vei avea alt dumnezeu, nici nu te vei închina la dumnezeu străin, că Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Cel ce te-am scos din pământul Egiptului. Deschide gura şi o voi umple pe ea. Dar n-a ascultat poporul Meu glasul Meu şi Israel n-a căutat la Mine. Şi i-am lăsat să umble după dorinţele inimilor lor, şi au mers după cugetele lor. De M-ar fi ascultat poporul Meu, de ar fi umblat Israel în căile Mele, i-aş fi supus de tot pe vrăjmaşii lor şi aş fi
362
pus mâna Mea pe asupritorii lor. Vrăjmaşii Domnului L-au minţit pe El, dar le va veni timpul lor, în veac. Şi Domnul i-a hrănit pe ei din grâul cel mai ales şi cu miere din stâncă i-a săturat pe ei.
Slavă…, Şi acum…, Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule (de trei ori, cu trei închinăciuni), Doamne, miluieşte (de trei ori), Slavă…, Şi acum…
PSALMUL 81
Dumnezeu a stat în dumnezeiască adunare şi în mijlocul dumnezeilor va judeca. Până când veţi judeca cu nedreptate şi la feţele păcătoşilor veţi căuta? Judecaţi drept pe orfan şi pe sărac şi faceţi dreptate celui smerit, celui sărman. Mântuiţi pe cel sărman şi pe cel sărac, din mâna păcătosului izbăviţi-i. Dar ei n-au cunoscut, nici n-au priceput, ci în întuneric umblă; cutremura-se-vor toate temeliile pământului. Eu am zis: «Dumnezei sunteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt. Dar voi ca nişte oameni muriţi şi ca una dintre căpetenii cădeţi. Scoală-Te, Dumnezeule, judecă pământul că Tu vei moşteni întru toate neamurile.
PSALMUL 82
Dumnezeule, cine se va asemăna Ţie? Să nu taci, nici să Te linişteşti, Dumnezeule! Că iată, vrăjmaşii Tăi s-au întărâtat şi cei ce Te urăsc au ridicat capul. Împotriva poporului Tău au lucrat cu vicleşug şi s-au sfătuit împotriva sfinţilor Tăi. Zis-au: «Veniţi să-i pierdem pe ei dintre neamuri şi să nu se mai pomenească numele lui Israel. Că s-au sfătuit într-un gând împotriva lui. Împotriva Ta legământ au făcut: Lăcaşurile idumeilor şi ismailitenii, Moabul şi agarenii, Gheval şi Amon şi Amalec şi cei de alt neam, cu cei ce locuiesc în Tir. Că şi Asur a venit împreună cu ei, ajutat-a fiilor lui Lot. Fă-le lor ca lui Madian şi lui Sisâra, şi ca lui Iavin, la râul Chison. Pierit-au în Endor; făcutu-s-au ca gunoiul pe pământ. Pune pe căpeteniile lor ca pe Oriv şi Zev şi Zevel şi Salmana, pe toate căpeteniile lor, care au zis: «Să moştenim noi jertfelnicul lui Dumnezeu.
363
Dumnezeul meu, pune-i pe ei ca o roată, ca trestia în faţa vântului, Ca focul care arde pădurea, ca văpaia care arde munţii. Aşa alungă-i pe ei, în viforul Tău şi în urgia Ta. Umple feţele lor de ocară, şi vor căuta numele Tău, Doamne. Să se ruşineze şi să se tulbure în veacul veacului şi să fie înfruntaţi şi să piară. Şi să cunoască ei că numele Tău este Domnul. Tu singur eşti Cel Preaînalt peste tot pământul.
PSALMUL 83
Cât de iubite sunt lăcaşurile Tale, Doamne al puterilor! Doreşte şi se sfârşeşte sufletul meu după curţile Domnului; inima mea şi trupul meu s-au bucurat de Dumnezeu Cel viu. Că pasărea şi-a aflat casă şi turtureaua cuib, unde-şi va pune puii săi: Altarele Tale, Doamne al Puterilor, împăratul meu şi Dumnezeul meu. Fericiţi sunt cei ce locuiesc în casa Ta; în vecii vecilor Te vor lăuda. Fericit este bărbatul al cărui ajutor este de la Tine, Doamne; suişuri în inima sa a pus, în valea plângerii, în locul care i-a fost pus. Că binecuvântare va da Cel ce pune lege; Merge-vor din putere în putere, arăta-Se-va Dumnezeul dumnezeilor în Sion. Doamne, Dumnezeul puterilor, auzi rugăciunea mea! Ascultă, Dumnezeul lui Iacob! Apărătorul nostru, vezi, Dumnezeule, şi caută spre faţa unsului Tău! Că mai bună este o zi în curţile Tale, decât mii în altă parte. Ales-am a fi lepădat în Casa lui Dumnezeu, mai mult decât a locui în lăcaşurile păcătoşilor. Că Domnul iubeşte mila şi adevărul; Dumnezeu har şi slavă va da; Domnul nu va lipsi de bunătăţi pe cei ce umblă întru nerăutate. Doamne al puterilor, fericit este omul care nădăjduieşte întru Tine.
PSALMUL 84
Binevoit-ai, Doamne, spre pământul Tău, întors-ai robia lui Iacob. Iertat-ai fărădelegile poporului Tău, acoperit-ai toate păcatele lor. Potolit-ai toată mânia Ta; întorsu-Te-ai de către iuţimea mâniei Tale. Întoarce-ne pe noi, Dumnezeul mântuirii noastre, şi-Ţi întoarce mânia Ta de la noi. Oare, în veci Te
364
vei mânia pe noi? Sau vei întinde mânia Ta din neam în neam? Dumnezeule, Tu întorcându-Te, ne vei dărui viaţă, şi poporul Tău se va veseli de Tine. Arată-ne nouă, Doamne, mila Ta şi mântuirea Ta dă-ne-o nouă. Auzi-voi ce va grăi întru mine Domnul Dumnezeu; că va grăi pace peste poporul Său, şi peste cuvioşii Săi şi peste cei ce îşi întorc inima spre Dânsul. Dar mântuirea Lui este aproape de cei ce se tem de Dânsul, ca să se sălăşluiască slava în pământul nostru. Mila şi adevărul s-au întâmpinat, dreptatea şi pacea s-au sărutat. Adevărul din pământ a răsărit şi dreptatea din cer a privit. Că Domnul va da bunătate şi pământul nostru îşi va da rodul său; Dreptatea înaintea Lui va merge şi va pune pe cale paşii Săi.
Slavă…, Şi acum…, Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule (de trei ori, cu trei închinăciuni), Doamne, miluieşte (de trei ori), Slavă…, Şi acum…
LA DENIA DE MARŢI SEARA ÎN SĂPTĂMÂNA MARE
CATISMA A PAISPREZECEA
PSALMUL 101
Doamne, auzi rugăciunea mea, şi strigarea mea la Tine să ajungă! Să nu întorci faţa Ta de la mine; în orice zi mă necăjesc, pleacă spre mine urechea Ta! În orice zi Te voi chema, degrab auzi-mă! Că s-au stins ca fumul zilele mele şi oasele mele ca uscăciunea s-au făcut. Rănită este inima mea şi s-a uscat ca iarba; că am uitat să-mi mănânc pâinea mea. De glasul suspinului meu, osul meu s-a lipit de carnea mea. Asemănatu-m-am cu pelicanul din pustie; ajuns-am ca bufniţa din dărâmături. Privegheat-am şi am ajuns ca o pasăre singuratică pe acoperiş. Toată ziua mă ocărau vrăjmaşii mei, şi cei ce mă lăudau, împotriva mea se jurau. Că cenuşă am mâncat în loc de pâine şi băutura mea cu plângerea am amestecat-o, din pricina urgiei Tale şi a mâniei Tale; că, ridicându-mă eu, m-ai surpat. Zilele mele ca umbra s-au plecat şi eu ca iarba m-am uscat. Iar Tu, Doamne, în veac rămâi şi pomenirea Ta din neam în neam. Sculându-Te, vei milui Sionul, că vremea este să-l miluieşti pe el, că a venit vremea. Că au iubit robii Tăi pietrele lui şi de ţărâna lui le va fi milă. Şi se vor teme neamurile de numele Domnului şi toţi împăraţii pământului de slava Ta. Că va zidi Domnul Sionul şi Se va arăta întru slava Sa. Căutat-a spre rugăciunea celor smeriţi şi n-a dispreţuit cererea lor. Să se scrie acestea pentru neamul ce va să vină şi poporul ce se zideşte va lăuda pe Domnul; Că a privit din înălţimea cea sfântă a Lui, Domnul din cer pe pământ a privit, ca să audă suspinul celor
366
ferecaţi, să dezlege pe fiii celor omorâţi, să vestească în Sion numele Domnului şi lauda Lui în Ierusalim, când se vor aduna popoarele împreună şi împărăţiile, ca să slujească Domnului. Zis-am către Dumnezeu în calea tăriei Lui: Vesteşte-mi puţinătatea zilelor mele. Nu mă lua la jumătatea zilelor mele, că anii Tăi, Doamne, sunt din neam în neam. Dintru început Tu, Doamne, pământul l-ai întemeiat, şi lucrul mâinilor Tale sunt cerurile. Acelea vor pieri, iar Tu vei rămâne, şi toţi ca o haină se vor învechi şi ca un veşmânt îi vei schimba şi se vor schimba. Dar Tu acelaşi eşti şi anii Tăi nu se vor împuţina. Fiii robilor Tăi vor locui pământul lor şi seminţia lor în veac va propăşi.
PSALMUL 102
Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi toate cele din lăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui. Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi nu uita toate răsplătirile Lui. Pe Cel ce curăţeşte toate fărădelegile tale; pe Cel ce vindecă toate bolile tale; Pe Cel ce izbăveşte din stricăciune viaţa ta; pe Cel ce te încununează cu milă şi cu îndurări; Pe Cel ce umple de bunătăţi dorirea ta; înnoi-se-vor ca ale vulturului tinereţile tale. Cel ce face milostenie, Domnul, şi judecată tuturor celor ce li se face strâmbătate, cunoscute a făcut căile Sale lui Moise, fiilor lui Israel voile Sale. Îndurat şi milostiv este Domnul, îndelungrăbdător şi mult-milostiv. Nu până în sfârşit se va iuţi, nici în veac Se va mânia. Nu după păcatele noastre a făcut nouă, nici după fărădelegile noastre a răsplătit nouă, ci cât este de departe cerul de pământ, atât este de mare mila Lui, spre cei ce se tem de El. Pe cât sunt de departe răsăriturile de la apusuri, depărtat-a de la noi fărădelegile noastre. În ce chip miluieşte tatăl pe fii, aşa a miluit Domnul pe cei ce se tem de Dânsul. Că El a cunoscut zidirea noastră; adusu-Şi-a aminte că ţărână suntem. Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului; aşa va înflori. Că duh a trecut printr-însul şi nu va mai fi şi nu se va mai cunoaşte nici locul său. Iar mila Domnului din veac în veac spre cei ce se tem de Dânsul, şi dreptatea Lui spre fiii fiilor, spre cei ce păzesc
367
legământul Lui, şi îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca să le facă pe ele. Domnul în cer a gătit scaunul Său şi împărăţia Lui peste toţi stăpâneşte. Binecuvântaţi pe Domnul toţi îngerii Lui, cei puternici la vârtute, care faceţi cuvântul Lui şi auziţi glasul cuvintelor Lui. Binecuvântaţi pe Domnul toate puterile Lui, slugile Lui, care faceţi voia Lui. Binecuvântaţi pe Domnul toate lucrurile Lui; în tot locul stăpânirii Lui, binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul.
Slavă…, Şi acum…, Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule (de trei ori, cu trei închinăciuni), Doamne, miluieşte (de trei ori), Slavă…, Şi acum…
PSALMUL 103
Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte! Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat, Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină; Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui; Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor; Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc; Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului. Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea Lui; peste munţi vor sta ape. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa. Se suie munţi şi se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul. Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor vor trece ape; Adăpa-se-vor toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea îşi vor potoli. Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas. Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrurilor Tale se va sătura pământul. Cel ce răsari iarbă dobitoacelor şi verdeaţă spre trebuinţa oamenilor; Ca să scoată pâine din pământ; şi vinul veseleşte inima omului; Ca să veselească faţa cu untdelemn şi pâinea inima omului o întăreşte. Sătura-se-vor copacii câmpului, cedrii Libanului pe care i-ai sădit; acolo păsările îşi vor face cuib. Lăcaşul cocostârcului în
368
chiparoşi. Munţii cei înalţi adăpost cerbilor, stâncile scăpare iepurilor. Făcut-ai luna spre vremi; soarele şi-a cunoscut apusul său. Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, când vor ieşi toate fiarele pădurii; Puii leilor mugesc ca să apuce şi să ceară de la Dumnezeu mâncarea lor. Răsărit-a soarele şi s-au adunat şi în culcuşurile lor se vor culca. Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara. Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta. Marea aceasta este mare şi largă; acolo se găsesc târâtoare, cărora nu este număr, vietăţi mici şi mari. Acolo corăbiile umblă; balaurul acesta pe care l-ai zidit, ca să se joace în ea. Toate către Tine aşteaptă ca să le dai lor hrană la bună vreme. Dându-le Tu lor, vor aduna; deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi. Dar, întorcându-Ţi Tu faţa Ta, se vor tulbura; lua-vei duhul lor şi se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce. Trimite-vei Duhul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului. Fie slava Domnului în veac! Veseli-Se-va Domnul de lucrurile Sale. Cel ce caută spre pământ şi-l face pe el de se cutremură; Cel ce Se atinge de munţi şi fumegă. Cânta-voi Domnului în viaţa mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi fi. Plăcute să-I fie Lui cuvintele mele, iar eu mă voi veseli de Domnul. Piară păcătoşii de pe pământ şi cei fără de lege, ca să nu mai fie. Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul!
Slavă…, Şi acum…. Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule (de trei ori, cu trei închinăciuni), Doamne, miluieşte (de trei ori), Slavă…, Şi acum…
PSALMUL 104
Lăudaţi pe Domnul şi chemaţi numele Lui; vestiţi între neamuri lucrurile Lui. Cântaţi-I şi-L lăudaţi pe El; spuneţi toate minunile Lui. Lăudaţi-vă cu numele cel sfânt al Lui; veselească-se inima celor ce caută pe Domnul. Căutaţi pe Domnul şi vă întăriţi; căutaţi faţa Lui, pururea. Aduceţi-vă aminte de minunile Lui, pe care le-a făcut; de minunile Lui şi de judecăţile gurii Lui. Seminţia lui Avraam, robii Lui, fiii lui Iacob, aleşii Lui. Acesta este Domnul Dumnezeul nostru, în tot
369
pământul judecăţile Lui. Adusu-Şi-a aminte în veac de legământul Lui, de cuvântul pe care L-a poruncit într-o mie de neamuri, pe care l-a încheiat cu Avraam şi de jurământul Său lui Isaac. Şi l-a pus pe el lui Iacob, spre poruncă, şi lui Israel legătură veşnică, zicând: «Ţie îţi voi da pământul Canaan, partea moştenirii tale. Atunci, când erau ei puţini la număr şi străini în pământul lor şi au trecut de la un neam la altul, de la o împărăţie la un alt popor, N-a lăsat om să le facă strâmbătate şi a certat pentru ei pe împăraţi, zicându-le: «Nu vă atingeţi de unşii Mei şi nu vicleniţi împotriva profeţilor Mei. Şi a chemat foamete pe pământ şi a sfărâmat paiul de grâu. Trimis-a înaintea lor om; rob a fost rânduit Iosif. Smeritu-l-au, punând în obezi picioarele lui; prin fier a trecut sufletul lui, până ce a venit cuvântul Lui. Cuvântul Domnului l-a aprins pe el; trimis-a împăratul şi l-a slobozit, căpetenia poporului şi l-a eliberat pe el. Pusu-l-a pe el domn casei lui şi căpetenie peste toată avuţia lui, ca să înveţe pe căpeteniile lui, ca pe sine însuşi, şi pe bătrânii lui să-i înţelepţească. Şi a intrat Israel în Egipt şi Iacob a locuit ca străin, în pământul lui Ham. Şi a înmulţit poporul lui foarte şi l-a întărit pe el mai mult decât pe vrăjmaşii lui. Întors-a inima lor, ca să urască pe poporul Său, ca să viclenească împotriva robilor Săi, trimis-a pe Moise robul Său, pe Aaron, pe care l-a ales. Pus-a întru ei cuvintele semnelor Lui şi ale minunilor Lui în pământul lui Ham. Trimis-a întuneric şi i-a întunecat, căci au amărât cuvintele Lui; Prefăcut-a apele lor în sânge şi a omorât peştii lor; Scos-a pământul lor broaşte în cămările împăraţilor lor. Zis-a şi au venit tăuni şi mulţime de muşte în toate hotarele lor. Pus-a în ploile lor grindină, foc arzător în pământul lor; Şi a bătut viile lor şi smochinii lor şi a sfărâmat toţi pomii din hotarele lor. Zis-a şi a venit lăcustă şi omidă fără număr. Şi a mâncat toată iarba în pământul lor şi a mâncat rodul pământului lor. Şi a bătut pe toţi cei întâi-născuţi din pământul lor, pârga întregii lor osteneli. Şi i-a scos pe ei cu argint şi cu aur şi nu era în seminţiile lor bolnav. Veselitu-s-a Egiptul la ieşirea lor, că frica de ei îi cuprinsese. Întins-a nor
370
spre acoperirea lor şi foc să le lumineze noaptea. Cerut-au şi au venit prepeliţe, şi cu pâine cerească i-a săturat pe ei. Despicat-a piatră şi au curs râuri în pământ fără de apă. Că Şi-a adus aminte de cuvântul cel sfânt al Lui, spus lui Avraam, robul Lui. Şi a scos pe poporul Său, întru bucurie, şi pe cei aleşi ai Săi, întru veselie. Şi le-a dat lor ţările neamurilor şi ostenelile popoarelor au moştenit, Ca să păzească dreptăţile Lui şi legea Lui s-o ţină.
Slavă…, Şi acum…, Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule (de trei ori, cu trei închinăciuni), Doamne, miluieşte (de trei ori), Slavă…, Şi acum…
CATISMA A CINCISPREZECEA
PSALMUL 105
Lăudaţi pe Domnul că este bun, că în veac este mila Lui.
Cine va grăi puterile Domnului şi va face auzite toate laudele Lui? Fericiţi cei ce păzesc judecata şi fac dreptate, în toată vremea. Adu-Ţi aminte de noi, Doamne, întru bunăvoinţa Ta faţă de poporul Tău; cercetează-ne pe noi cu mântuirea Ta, ca să vedem întru bunătăţi pe aleşii Tăi, să ne bucurăm de veselia poporului Tău şi să ne lăudăm cu moştenirea Ta. Păcătuit-am ca părinţii noştri, nelegiuit-am, făcut-am strâmbătate. Părinţii noştri în Egipt n-au înţeles minunile Tale, nu şi-au adus aminte de mulţimea milei Tale şi Te-au amărât când s-au suit la Marea Roşie. Dar i-a mântuit pe ei pentru numele Său, ca să facă cunoscută puterea Lui. Şi a certat Marea Roşie şi a secat-o şi i-a condus pe ei prin adâncul mării ca prin pustie; El i-a scos pe ei din mâna celor ce-i urau şi i-a izbăvit din mâna vrăjmaşului; Şi a acoperit apa pe cei ce-i asupreau pe ei; niciunul din ei n-a rămas. Şi au crezut în cuvintele Lui şi au cântat laudă Lui; Dar degrab au uitat lucrurile Lui şi n-au suferit sfatul Lui; Ci au fost cuprinşi de mare poftă în pustie, şi au ispitit pe Dumnezeu, în loc fără de apă. Şi le-a împlinit cererea lor şi
371
a săturat sufletele lor. Şi au mâniat pe Moise în tabără şi pe Aaron, sfântul Domnului. S-a deschis pământul şi a înghiţit pe Datan şi a acoperit adunarea lui Aviron. Şi s-a aprins foc în adunarea lor, văpaie a ars pe păcătoşi. Şi au făcut viţel în Horeb şi s-au închinat idolului. Şi au schimbat slava Lui întru asemănare de viţel, care mănâncă iarbă. Au uitat pe Dumnezeu, Care i-a izbăvit pe ei, Care a făcut lucruri mari în Egipt; Lucruri minunate în pământul lui Ham şi înfricoşătoare în Marea Roşie. Atunci a zis să-i piardă pe dânşii, şi i-ar fi pierdut, dacă Moise, alesul Lui, n-ar fi stat înaintea feţei Lui ca să întoarcă mânia Lui şi să nu-i piardă. Apoi au dispreţuit pământul cel dorit şi n-au crezut în cuvântul Lui, ci au cârtit în corturile lor şi n-au ascultat glasul Domnului. Atunci El a ridicat mâna Sa asupra lor, ca să-i doboare pe ei în pustie şi să doboare sămânţa lor întru neamuri şi să-i risipească pe ei în toate părţile. Au jertfit lui Baalpeor şi au mâncat jertfele morţilor şi L-au întărâtat pe El cu faptele lor şi au murit mulţi dintre ei. Dar a stat Finees şi L-a îmblânzit şi a încetat bătaia. Şi i s-a socotit lui întru dreptate, din neam în neam până în veac. Apoi L-au mâniat pe El la apa certării, şi Moise a suferit pentru ei, că au amărât duhul lui şi a grăit nesocotit cu buzele lui. N-au nimicit neamurile de care le-a pomenit Domnul, ci s-au amestecat cu neamurile şi au deprins lucrurile lor şi au slujit idolilor lor şi s-au smintit. Şi au jertfit pe fiii lor şi pe fetele lor demonilor, au vărsat sânge nevinovat, sângele fiilor şi al fetelor lor, pe care i-au jertfit idolilor din Canaan şi s-a spurcat pământul de sânge. S-au pângărit cu lucrurile lor şi s-au desfrânat cu faptele lor. Atunci S-a aprins de mânie Domnul împotriva poporului Său şi a urât moştenirea Sa. Şi i-a dat pe ei în mâinile neamurilor şi i-au stăpânit pe ei cei ce-i urau pe ei. Vrăjmaşii lor i-au asuprit pe ei şi au fost înjosiţi sub mâinile lor. De multe ori Domnul i-a izbăvit pe ei, dar ei L-au amărât pe El cu sfatul lor şi i-a umilit pentru fărădelegile lor. Dar Domnul i-a văzut când se necăjeau ei, a auzit rugăciunea lor, şi Şi-a adus aminte de legământul Lui şi S-a răzgândit, după mulţimea milei Sale. Şi le-a dat să găsească
372
milă înaintea celor ce i-au robit pe ei. Mântuieşte-ne, Doamne, Dumnezeul nostru, şi ne adună dintre neamuri, ca să lăudăm numele cel sfânt al Tău şi să ne fălim cu lauda Ta. Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel, din veac şi până în veac. Tot poporul să zică: Amin. Amin.
Slavă…, Şi acum…, Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule (de trei ori, cu trei închinăciuni), Doamne, miluieşte (de trei ori), Slavă…, Şi acum…
PSALMUL 106
Lăudaţi pe Domnul, că este bun, că în veac este mila Lui.
Să spună cei izbăviţi de Domnul, pe care i-a izbăvit din mâna vrăjmaşului. Din ţări i-a adunat pe ei, de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miazăzi. Rătăcit-au în pustie, în pământ fără de apă şi cale spre cetatea de locuit n-au găsit. Erau flămânzi şi însetaţi; sufletul lor într-înşii se sfârşea; Dar au strigat către Domnul, în necazurile lor, şi din nevoile lor i-a izbăvit. Şi i-a povăţuit pe calea dreaptă, ca să meargă spre cetatea de locuit. Lăudat să fie Domnul pentru milele Lui, pentru minunile Lui, pe care le-a făcut fiilor oamenilor. Că a săturat suflet însetat, şi suflet flămând a umplut de bunătăţi. Şedeau în întuneric şi în umbra morţii; erau ferecaţi de sărăcie şi de fier, pentru că au amărât cuvintele Domnului şi sfatul Celui Preaînalt au întărâtat. El a umilit întru osteneli inima lor, slăbit-au şi nu era cine să le ajute. Dar au strigat către Domnul în necazurile lor şi din nevoile lor i-a izbăvit. Şi i-a scos pe ei din întuneric şi din umbra morţii şi legăturile lor le-a rupt. Lăudat să fie Domnul pentru milele Lui, pentru minunile Lui, pe care le-a făcut fiilor oamenilor! Că a sfărâmat porţi de aramă şi zăvoare de fier a frânt şi i-a ajutat să iasă din calea fărădelegii lor, că pentru fărădelegile lor au fost umiliţi. Urât-a sufletul lor orice mâncare şi s-au apropiat de porţile morţii. Dar au strigat către Domnul în necazurile lor şi din nevoile lor i-a izbăvit. Trimis-a cuvântul Său şi i-a vindecat pe ei, şi i-a izbăvit pe ei din stricăciunile lor. Lăudat să fie Domnul pentru milele Lui, pentru minunile Lui, pe care le-a făcut fiilor oamenilor! Şi să-I
373
jertfească Lui jertfă de laudă şi să vestească lucrările Lui, întru bucurie. Cei ce se coboară la mare în corăbii, cei ce-şi fac lucrarea lor în ape multe, aceia au văzut lucrările Domnului şi minunile Lui întru adânc. El a zis şi s-a pornit vânt furtunos şi s-au înălţat valurile mării. Se urcau până la ceruri şi se coborau până în adâncuri, iar sufletul lor întru primejdii încremenea. Se tulburau şi se clătinau ca un om beat şi toată priceperea lor a pierit. Dar au strigat către Domnul în necazurile lor, şi din nevoile lor i-a izbăvit. Şi i-a poruncit furtunii şi s-a liniştit şi au tăcut valurile mării. Şi s-au veselit ei, că s-au liniştit valurile şi Domnul i-a povăţuit pe ei la limanul dorit de ei. Lăudat să fie Domnul pentru milele Lui, pentru minunile Lui, pe care le-a făcut fiilor oamenilor! Înălţaţi-L pe El în adunarea poporului şi în sfatul bătrânilor lăudaţi-L pe EL Prefăcut-a râurile în pământ pustiu, izvoarele de apă în pământ însetat şi pământul cel roditor în pământ sărat, din pricina celor ce locuiesc pe el. Prefăcut-a pustiul în iezer de ape, iar pământul cel fără de apă în izvoare de apă. Şi a aşezat acolo pe cei flămânzi; şi ei au zidit cetăţi de locuit. Şi au semănat ţarine şi au sădit vii şi au strâns belşug de roade. Şi i-a binecuvântat pe ei şi s-au înmulţit foarte şi vitele lor nu le-a împuţinat. Şi iarăşi au fost împuţinaţi şi chinuiţi de apăsarea necazurilor şi a durerii. Aruncat-a dispreţ asupra căpeteniilor lor şi i-a rătăcit pe ei în loc neumblat şi fără de cale. Dar pe sărac l-a izbăvit de sărăcie şi i-a pus pe ei ca pe nişte oi de moştenire. Vedea-vor drepţii şi se vor veseli şi toată fărădelegea îşi va astupa gura ei. Cine este înţelept va păzi acestea şi va pricepe milele Domnului.
Slavă…, Şi acum…, Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule (de trei ori, cu trei închinăciuni), Doamne, miluieşte (de trei ori), Slavă…, Şi acum…
PSALMUL 107
Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea! Cânta-voi şi voi lăuda întru slava mea! Deşteaptă-te, slava mea! Deşteaptă-te, psaltire şi alăută! Deştepta-mă-voi dimineaţa! Lăuda-Te-voi între popoare, Doamne, cânta-voi Ţie
374
între neamuri, că mai mare decât cerurile este mila Ta şi până la nori adevărul Tău. Înalţă-Te peste ceruri. Dumnezeule, şi peste tot pământul slava Ta, ca să se izbăvească cei iubiţi ai Tăi. Mântuieşte-mă cu dreapta Ta şi mă auzi. Dumnezeu a grăit în locul cel sfânt al Său: «înălţa-Mă-voi şi voi împărţi Sichemul şi Valea Sucot o voi măsura. Al Meu este Galaadul şi al Meu este Manase, şi Efraim, sprijinul capului Meu; Iuda, împăratul Meu; Moab, vasul nădejdii Mele. Spre Idumeea voi întinde încălţămintea Mea. Mie cei de alt neam Mi s-au supus. Cine mă va duce la cetate întărită? Cine mă va povăţui până în Idumeea? Oare nu Tu, Dumnezeule, Cel ce ne-ai lepădat pe noi? Oare nu vei ieşi, Dumnezeule, cu oştirile noastre? Dă-ne nouă ajutor, ca să ne scoţi din necaz, că deşartă este izbăvirea de la om. Cu Dumnezeu vom birui şi El va nimici pe vrăjmaşii noştri.
PSALMUL 108
Dumnezeule, lauda mea n-o ţine sub tăcere. Că gura păcătosului şi gura vicleanului asupra mea s-au deschis. Grăit-au împotriva mea cu limbă vicleană şi cu cuvinte de ură m-au înconjurat şi s-au luptat cu mine în zadar. În loc să mă iubească, mă cleveteau, iar eu mă rugam. Pus-au împotriva mea rele în loc de bune şi ură în locul iubirii mele. «Pune peste dânsul pe cel păcătos şi diavolul să stea de-a dreapta lui. Când se va judeca, să iasă osândit, iar rugăciunea lui să se prefacă în păcat. Să fie zilele lui puţine şi dregătoria lui să o ia altul. Să ajungă copiii lui orfani şi femeia lui văduvă. Să fie strămutaţi copiii lui şi să cerşească; să fie scoşi din curţile caselor lor. Să smulgă cămătarul toată averea lui; să răpească străinii ostenelile lui. Să nu aibă sprijinitor şi nici orfanii lui miluitor. Să piară copiii lui şi într-un neam să se stingă numele lui. Să se pomenească fărădelegea părinţilor lui înaintea Domnului şi păcatul maicii lui să nu se şteargă. Să fie înaintea Domnului pururea şi să piară de pe pământ pomenirea lui, pentru că nu şi-a adus aminte să facă milă. Şi a prigonit pe cel sărman, pe cel
375
sărac şi pe cel smerit cu inima, ca să-I omoare. Şi a iubit blestemul şi va veni asupra lui; şi n-a voit binecuvântarea şi se va îndepărta de la el. Şi s-a îmbrăcat cu blestemul ca şi cu o haină, şi a intrat ca apa în lăuntrul lui şi ca untdelemnul în oasele lui. Să-i fie lui ca o haină cu care se îmbracă şi ca un brâu cu care pururea se încinge. Aceasta este lucrarea celor ce mă clevetesc pe mine înaintea Domnului şi grăiesc rele împotriva sufletului meu. Dar Tu, Doamne, fă cu mine milă, pentru numele Tău, că bună este mila Ta. Izbăveşte-mă, că sărac şi sărman sunt eu şi inima mea s-a tulburat în lăuntrul meu. Ca umbra ce se înclină m-am trecut; ca bătaia de aripi a lăcustelor tremur. Genunchii mei au slăbit de post şi trupul meu s-a istovit de lipsa untdelemnului; Şi eu am ajuns lor ocară. M-au văzut şi au clătinat cu capetele lor. Ajută-mă, Doamne, Dumnezeul meu, mântuieşte-mă, după mila Ta. Şi să cunoască ei că mâna Ta este aceasta şi Tu, Doamne, ai făcut-o pe ea. Ei vor blestema şi Tu vei binecuvânta. Cei ce se scoală împotriva mea să se ruşineze, iar robul Tău să se veselească. Să se îmbrace cei ce mă clevetesc pe mine cu ocară şi cu ruşinea lor ca şi cu un veşmânt să se învelească. Lăuda-voi pe Domnul foarte, cu gura mea, şi în mijlocul multora îl voi preamări pe El, că a stat de-a dreapta săracului, ca să izbăvească sufletul lui de cei ce-l prigonesc.
Apoi urmează Psalmul 50 (vezi pagina 24).
Slavă…, Şi acum…, Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule (de trei ori, cu trei închinăciuni), Doamne, miluieşte (de trei ori), Slavă…, Şi acum…
CATISMA A ŞAISPREZECEA
PSALMUL 109
Zis-a Domnul Domnului Meu: «Şezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale. Toiagul puterii Tale Ţi-l va trimite Domnul din Sion zicând: «Stăpâneşte în mijlocul vrăjmaşilor Tăi. «Cu Tine este poporul Tău în ziua puterii Tale, întru strălucirile sfinţilor Tăi.
376
Din pântece mai înainte de luceafăr Te-am născut. Juratu-S-a Domnul, şi nu-I va părea rău: «Tu eşti preot în veac după rânduiala lui Melchisedec. Domnul este de-a dreapta Ta; sfărâmat-a în ziua mâniei Sale împăraţi. Judeca-va între neamuri; va umple totul de ruini, va zdrobi capetele multora pe pământ. Din pârâu pe cale va bea; pentru aceasta va înălţa capul.
PSALMUL 110
Lăuda-Te-voi, Doamne, din toată inima mea, în sfatul celor drepţi şi în adunare. Mari sunt lucrurile Domnului şi potrivite tuturor voilor Lui. Laudă şi măreţie este lucrul Lui şi dreptatea Lui rămâne în veacul veacului. Pomenire a făcut de minunile Sale. Milostiv şi îndurat este Domnul. Hrană a dat celor ce se tem de Dânsul; aduceţi-vă aminte în veac de legământul Lui. Tăria lucrurilor Sale a vestit-o poporului Său, ca să le dea lor moştenirea neamurilor. Lucrurile mâinilor Lui, adevăr şi judecată. Adevărate sunt toate poruncile Lui, întărite în veacul veacului, făcute în adevăr şi dreptate. Izbăvire a trimis poporului Său, poruncit-a în veac legământul Său; sfânt şi înfricoşător este numele Lui. Începutul înţelepciunii este frica de Domnul; înţelegere bună este tuturor celor ce o fac pe ea. Lauda Lui rămâne în veacul veacului.
PSALMUL 111
Fericit bărbatul care se teme de Domnul; întru poruncile Lui va voi foarte. Puternică va fi pe pământ seminţia Lui; neamul drepţilor se va binecuvânta. Slavă şi bogăţie în casa lui şi dreptatea lui rămâne în veacul veacului. Răsărit-a în întuneric lumină drepţilor, Cel milostiv, îndurat şi drept. Bun este bărbatul care se îndură şi împrumută; îşi rânduieşte vorbele sale cu judecată, că în veac nu se va clinti; întru pomenire veşnică va fi dreptul; de vorbire de rău nu se va teme. Gata este inima lui a nădăjdui în Domnul; întărită este inima lui, nu se va teme, până ce va ajunge să dispreţuiască pe vrăjmaşii săi. Risipit-a, dat-a săracilor; dreptatea lui rămâne în veacul veacului.
377
Puterea lui se va înălţa întru slavă. Păcătosul va vedea şi se va mânia, va scrâşni din dinţi şi se va topi. Pofta păcătoşilor va pieri.
Slavă…, Şi acum…, Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule (de trei ori, cu trei închinăciuni), Doamne, miluieşte (de trei ori), Slavă…, Şi acum…
PSALMUL 112
Lăudaţi, tineri, pe Domnul, lăudaţi numele Domnului.
Fie numele Domnului binecuvântat de acum şi până în veac. De la răsăritul soarelui până la apus, lăudat este numele Domnului. Înalt este peste toate neamurile, Domnul, peste ceruri este slava Lui. Cine este ca Domnul Dumnezeul nostru, Cel ce locuieşte întru cele înalte Şi spre cele smerite priveşte, în cer şi pe pământ? Cel ce scoate din pulbere pe cel sărac şi ridică din gunoi pe cel sărman. Ca să-l aşeze cu cei mari, cu cei mari ai poporului Său. Cel ce face să locuiască cea stearpă în casă, ca o mamă ce se bucură de fii.
PSALMUL 113
La ieşirea lui Israel din Egipt, a casei lui Iacob dintr-un popor barbar, ajuns-a Iuda sfinţirea Lui, Israel stăpânirea Lui. Marea a văzut şi a fugit, Iordanul s-a întors înapoi. Munţii au săltat ca berbecii şi dealurile ca mieii oilor. Ce-ţi este ţie, mare, că ai fugit? Şi ţie, Iordane, că te-ai întors înapoi? Munţilor, că aţi săltat ca berbecii şi dealurilor, ca mieii oilor? De faţa Domnului s-a cutremurat pământul, de faţa Dumnezeului lui Iacob, care a prefăcut stânca în iezer, iar piatra în izvoare de apă. Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci numelui Tău se cuvine slavă, pentru mila Ta şi pentru adevărul Tău. Ca nu cumva să zică neamurile: «Unde este Dumnezeul lor?. Dar Dumnezeul nostru este în cer; în cer şi pe pământ toate câte a voit a făcut. Idolii neamurilor sunt argint şi aur, lucruri de mâini omeneşti: Gură au şi nu vor grăi; ochi au şi nu vor vedea; Urechi au şi nu vor auzi; nări au şi nu vor mirosi. Mâini au şi nu vor pipăi; picioare au şi nu vor umbla; nu vor glăsui cu gâtlejul lor. Asemenea lor să fie cei ce-i fac pe ei şi toţi cei ce se
378
încred în ei. Casa lui Israel a nădăjduit în Domnul; ajutorul lor şi apărătorul lor este. Casa lui Aaron a nădăjduit în Domnul; ajutorul lor şi apărătorul lor este. Cei ce se tem de Domnul au nădăjduit în Domnul; ajutorul lor şi apărătorul lor este. Domnul Şi-a adus aminte de noi şi ne-a binecuvântat pe noi; a binecuvântat casa lui Israel, a binecuvântat casa lui Aaron, a binecuvântat pe cei ce se tem de Domnul, pe cei mici împreună cu cei mari. Sporească-vă Domnul pe voi, pe voi şi pe copiii voştri! Binecuvântaţi să fiţi de Domnul, Cel ce a făcut cerul şi pământul. Cerul cerului este al Domnului, iar pământul l-a dat fiilor oamenilor. Nu morţii Te vor lăuda pe Tine, Doamne, nici toţi cei ce se pogoară în iad. Ci noi, cei vii, vom binecuvânta pe Domnul de acum şi până în veac.
PSALMUL 114
Iubit-am pe Domnul, că a auzit glasul rugăciunii mele, că a plecat urechea Lui spre mine şi în zilele mele îl voi chema. Cuprinsu-m-au durerile morţii, primejdiile iadului m-au găsit; necaz şi durere am aflat şi numele Domnului am chemat: «O, Doamne, izbăveşte sufletul meu!. Milostiv şi drept este Domnul şi Dumnezeul nostru miluieşte. Cel ce păzeşte pe prunci este Domnul; umilit am fost şi m-a izbăvit. Întoarce-te, suflete al meu, la odihna ta, că Domnul ţi-a făcut ţie bine. Că a scos sufletul meu din moarte, ochii mei din lacrimi şi picioarele mele de la cădere. Bine voi plăcea înaintea Domnului, în pământul celor vii.
Slavă…, Şi acum…, Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule (de trei ori, cu trei închinăciuni), Doamne, miluieşte (de trei ori), Slavă…, Şi acum…
PSALMUL 115
Crezut-am, pentru aceea am grăit, iar eu m-am smerit foarte. Eu am zis întru uimirea mea: «Tot omul este mincinos! Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie? Paharul mântuirii voi lua şi numele Domnului voi chema. Făgăduinţele mele le voi împlini Domnului, înaintea întregului
379
Său popor. Cinstită este înaintea Domnului moartea cuvioşilor Lui. O, Doamne, eu sunt robul Tău, eu sunt robul Tău şi fiul roabei Tale; rupt-ai legăturile mele. Ţie-Ţi voi aduce jertfă de laudă şi numele Domnului voi chema. Făgăduinţele mele le voi împlini Domnului, înaintea întregului Său popor, în curţile casei Domnului, în mijlocul tău, Ierusalime.
PSALMUL 116
Lăudaţi pe Domnul toate neamurile; lăudaţi-L pe El toate popoarele; că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului rămâne în veac.
PSALMUL 117
Mărturisiţi-vă Domnului, că este bun, că în veac este mila Lui. Să zică, dar, casa lui Israel, că este bun, că în veac este mila Lui. Să zică, dar, casa lui Aaron, că este bun, că în veac este mila Lui. Să zică, dar, toţi cei ce se tem de Domnul, că este bun, că în veac este mila Lui. În necaz am chemat pe Domnul şi m-a auzit şi m-a scos întru desfătare. Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme de ce-mi va face mie omul. Domnul este ajutorul meu şi eu voi privi cu bucurie pe vrăjmaşii mei. Mai bine este a te încrede în Domnul, decât a te încrede în om. Mai bine este a nădăjdui în Domnul, decât a nădăjdui în căpetenii. Toate neamurile m-au înconjurat şi în numele Domnului i-am înfrânt pe ei. Înconjurând m-au înconjurat şi în numele Domnului i-am înfrânt pe ei. Înconjuratu-m-au ca albinele fagurele, dar s-au stins ca focul de spini şi în numele Domnului i-am înfrânt pe ei. Împingându-mă m-au împins să cad, dar Domnul m-a sprijinit. Tăria mea şi lauda mea este Domnul şi mi-a fost mie spre mântuire. Glas de bucurie şi de mântuire în corturile drepţilor: «Dreapta Domnului a făcut putere. Dreapta Domnului m-a înălţat, dreapta Domnului a făcut putere! Nu voi muri, ci voi fi viu şi voi povesti lucrurile Domnului. Certând m-a certat Domnul, dar morţii nu m-a dat. Deschideţi-mi mie porţile dreptăţii, intrând în ele voi lăuda pe
380
Domnul. Aceasta este poarta Domnului; drepţii vor intra prin ea. Te voi lăuda, că m-ai auzit şi ai fost mie spre mântuire. Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns în capul unghiului. De la Domnul s-a făcut aceasta şi este lucru minunat întru ochii noştri. Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea. O, Doamne, mântuieşte! O, Doamne, sporeşte! Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului; v-am binecuvântat pe voi, din casa Domnului. Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă. Tocmiţi sărbătoare cu ramuri umbroase până la coarnele altarului. Dumnezeul meu eşti Tu şi Te voi lăuda; Dumnezeul meu eşti Tu şi Te voi înălţa. Te voi lăuda că m-ai auzit şi ai fost mie spre mântuire. Mărturisiţi-vă Domnului, că este bun, că în veac este mila Lui.
Slavă…, Şi acum…, Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule (de trei ori, cu trei închinăciuni), Doamne, miluieşte (de trei ori), Slavă…, Şi acum…
CUPRINS
Denia Canonului Mare 5
Denia Acatistului Bunei-Vestiri 72
Denia din seara Duminicii Floriilor 107
Denia de luni seara în Săptămâna Mare 123
Denia de marţi seara în Săptămâna Mare 139
Denia de miercuri seara în Săptămâna Mare 158
Denia celor douăsprezece Evanghelii 178
Denia Prohodului Domnului 226
Anexe 272
La Denia Canonului Mare 272
La Denia Acatistului 303
La Denia din seara Duminicii Floriilor 326
La Denia de luni seara în Săptămâna Mare 345
La Denia de marţi seara în Săptămâna Mare 365
TIPOGRAFIA CĂRŢILOR BISERICEŞTI Intr. Miron Cristea nr. 6, sector 4, Bucureşti, 040162 Telefon vânzări: 021.335.21.29
Telefon secretariat: 0727.320.602
E-mail: secretariatipografie@patriarhia.ro tipografia@patriarhia.ro; cartibisericesti.ro