SF. ATANASIE CEL MARE, TALCUIRI LA PSALMI

37
traduceri
SFÂNTUL ATANASIE CEL MARE
TÂLCUIRI LA PSALMI cuprinzând şi fragmente atribuite altor scriitori bisericeşti –
9
Colecţia Patristica
Editori coordonatori: Dragoş DÂSCĂ şi Pr. Dragoş BAHRIM
Referenţi ştiinţifici:
Vasile Bîrzu (Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna”, Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu)
John Behr (St Vladimirs Orthodox Theological Seminary, New York)
Paul Gavrilyuk (St Thomas University, Minnesota)
Alexis Torrance (Notre Dame University, Indiana)
Josiah Trenham (Ss Cyril and Athanasius Orthodox Institute, San Francisco)
Ştefan Munteanu (Institut de Theologie Orthodoxe Saint-Serge, Paris)
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
ATANASIE CEL MARE, sfânt
Tâlcuiri la psalmi: cuprinzând şi fragmente atribuite altor scriitori bisericeşti Sfântul Atanasie cel Mare; trad. din lb. greacă veche de monahia Parascheva Enache; ed. Îngrijită, st. introd., note şi bibliografie de Dragoş Mîrşanu; carte tipărită cu binecuvântarea înaltpreasfinţitului Teofan Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. iaşi: Doxologia, 2021
Conţine bibliografie
Index
ISBN 978-606-666-963-4
I. Parascheva Enache monahie (trad.)
II. Mîrşanu, Dragoş (ed.; pref.)
2
Traduceri
SFÂNTUL ATANASIE CEL MARE
TÂLCUIRI LA PSALMI cuprinzând şi fragmente atribuite altor scriitori bisericeşti –
9
Traducere din limba greacă veche de MONAHIA PARASCHEVA ENACHE
Ediţie îngrijită, studiu introductiv, note şi bibliografie de DRAGOŞ MÎRŞANU
Carte tipărită cu binecuvântarea înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei
© DOXOLOGIA, 2021 ISBN: 978-606-666-963-4
DOXOLOGIA Iaşi, 2021
CUPRINS
Studiu introductiv. Sfântul Atanasie, Psalmii şi viaţa sufletului 15
A celui între sfinţi Părintele nostru, Atanasie, Arhiepiscopul Alexandriei, Epistola către Marcelin, despre tâlcuirea Psalmilor 35
Ale Sfântului Atanasie, Arhiepiscopul Alexandriei, Tâlcuiri la Psalmi 67
Psalmul 1 71
Psalmul 2 Psalm al lui David, nescris deasupra la evrei 74
Psalmul 3 Psalm al lui David, când a fugit de Abesalom, fiul lui 77
Psalmul 4 La sfârşitul cântării. Un Psalm lui David 80
Psalmul 5 [pentru ceea ce moşteneşte] 81
Psalmul 6 Până în sfârşit, întru laude, pentru a opta. Un Psalm al lui David 83
Psalmul 7 Un Psalm al lui David, pe care l-a cântat Domnului pentru cuvintele lui Huşi, fiul lui Iemeni 85
Psalmul 8 întru sfârşit, pentru teascuri. Psalmul lui David 86
Psalmul 9 întru sfârşit, pentru cele ascunse ale Fiului. Psalm lui David 89
Psalmul 10 Până în sfârşit. Psalm al lui David 95
Psalmul 11 Până în sfârşit, pentru a opta. Psalm al lui David 96
Psalmul 12 Până în sfârşit. Un Psalm al lui David 97
Psalmul 13 Până în sfârşit. Un Psalm al lui David 98
Psalmul 14 Până în sfârşit. Un Psalm al lui David 100
Psalmul 15 Inscripţie pe stâlp. A lui David 101
Psalmul 16 Rugăciunea lui David 105
Psalmul 17 Până în sfârşit, al robului Domnului, David, care a grăit Domnului cuvintele cântării acesteia în ziua în care l-a izbăvit pe el Domnul din mâna tuturor vrăjmaşilor lui şi din mâna lui Saul şi a zis 107
Psalmul 18 Până în sfârşit. Un Psalm al lui David 116
Psalmul 19 Până în sfârşit. Un Psalm lui David 118
Psalmul 20 Până în sfârşit. Un Psalm lui David 120
Psalmul 21 Până în sfârşit, pentru sprijinirea de dimineaţă. Un Psalm al lui David. 122
Psalmul 22 Un Psalm al lui David 127
Psalmul 23 întru sfârşit. Un Psalm al lui David într-una dintre sâmbete 128
Psalmul 24 Un Psalm al lui David 129
Psalmul 25 întru sfârşit. Un Psalm al lui David 131
Psalmul 26 Un Psalm al lui David, mai înainte de a fi uns 132
Psalmul 27 Un Psalm al lui David 134
Psalmul 28 Un Psalm al lui David. La ieşirea cortului 135
Psalmul 29 Psalmul cântării înnoirii casei, întru sfârşit, lui David. Înnoirea casei este fie a Bisericii, fie „când se strică omul nostru cel din afară, şi se înnoieşte cel dinlăuntru” 137
Psalmul 30 întru sfârşit. Un Psalm al lui David, de uimire 139
Psalmul 31 Un Psalm al lui David, al priceperii 142
Psalmul 32 Un Psalm al lui David, nescris deasupra la evrei 143
Psalmul 33 Un Psalm al lui David, când s-a schimbat faţa lui înaintea lui Abimelec şi l-a slobozit pe el şi a plecat 146
Psalmul 34 Un Psalm al lui David । 148
Psalmul 35 întru sfârşit, al robului Domnului, David 151
Psalmul 36 Un Psalm al lui David – 153
Psalmul 37 Un Psalm al lui David spre aducere aminte, pentru Sâmbătă 157
Psalmul 38 Psalm întru sfârşit, al lui Iditum, cântare lui David 160
Psalmul 39 întru sfârşit. Un Psalm al lui David 162
Psalmul 40 întru sfârşit. Un Psalm al lui David 164
Psalmul 41 întru sfârşit, spre pricepere, fiilor lui Core 169
Psalmul 42 Un Psalm al lui David, nescris deasupra la evrei 171
Psalmul 43 întru sfârşit, fiilor lui Core spre pricepere 171
Psalmul 44 întru sfârşit, pentru cei ce se vor schimba, fiilor lui Core spre pricepere, cântare pentru Cel iubit 173
Psalmul 45 întru sfârşit, fiilor lui Core, pentru cele de taină 178
Psalmul 46 întru sfârşit, pentru fiii lui Core 180
Psalmul 47 Psalmul cântării fiilor lui Core, întru a doua zi a sâmbetei 182
Psalmul 48 întru sfârşit, fiilor lui Core 185
Psalmul 49 Un Psalm al lui Asaf 189
Psalmul 50 întru sfârşit. Un Psalm al cântării lui David. Când a venit la el Nathan prorocul, după ce intrase el la Beersabe 194
Psalmul 51 întru sfârşit, al priceperii, al lui David, când a venit Doeg Idumeul şi i-a vestit lui Saul şi i-a zis lui: A intrat David în casa lui Abimelec 199
Psalmul 52 întru sfârşit, pentru Maelet, al priceperii, al lui David 202
Psalmul 53 întru sfârşit, întru cântări, al priceperii, al lui David. Când au venit zifeii şi au zis lui Saul: Au nu s-a ascuns David la noi? 202
Psalmul 54 întru sfârşit întru cântări, al priceperii. Al lui David 203
Psalmul 55 întru sfârşit, pentru poporul care se depărtase de cele sfinte, lui David, întru scrierea stâlpului, când l-au prins pe el cei de alt neam în Gat 206
Psalmul 56 întru sfârşit, să nu strici. Al lui David, întru scrierea stâlpului, când a fugit el de la faţa lui Saul în peşteră 209
Psalmul 57 întru sfârşit, să nu strici, lui David, spre scriere pe stâlp 211
Psalmul 58 întru sfârşit, să nu strici, lui David, spre scrierea stâlpului, când a trimis Saul şi a păzit casa lui, ca să-l omoare 213
Psalmul 59 întru sfârşit, celor ce se vor schimba, încă spre scrierea stâlpului. Al lui David, spre învăţătură. Când a aprins Soba! Mesopotamia Siriei şi Siria şi s-a întors Ioab şi a bătut pe Edom în Valea Sărilor, douăsprezece mii 216
Psalmul 60 întru sfârşit, întru cântări. Un Psalm al lui David 219
Psalmul 61 întru sfârşit, pentru Iditum. Psalmul lui David 221
Psalmul 62 Al lui David, când era el în pustiul Iudeii 223
Psalmul 63 întru sfârşit. Un Psalm al lui David 225
Psalmul 64 întru sfârşit. Un Psalm al lui David. Cântarea lui Ieremia şi Iezechiel din timpul şederii în pământ străin, când aveau să iasă din robie 226
Psalmul 65 întru sfârşit, cântarea Psalmului învierii 229
Psalmul 66 întru sfârşit, întru Cântări, Psalmul lui David 232
Psalmul 67 întru sfârşitul cântării. Un Psalm al lui David 233
Psalmul 68 întru sfârşit, pentru cele ce se vor schimba. Al Lui David 242
Psalmul 69 întru sfârşit. Un Psalm al lui David, spre aducere-aminte, ca să mă mântuiască pe mine Domnul 248
Psalmul 70 Un Psalm al lui David, întru sfârşit, al fiilor lui Ionadab şi ai celor ce s-au robit mai întâi. Nescris deasupra la evrei… 249
Psalmul 71 întru sfârşit. Un Psalm al lui David, despre Solomon 254
Psalmul 72 Un Psalm al lui Asaf 257
Psalmul 73 Al priceperii. Al lui Asaf 261
Psalmul 74 întru sfârşit, să nu strici. Al lui Asaf 265
Psalmul 75 întru sfârşit, întru cântări. Un Psalm al lui Asaf, cântarea către Asirianul 267
Psalmul 76 întru sfârşit, pentru Iditum. Un Psalm al lui Asaf 269
Psalmul 77 Al priceperii. Un Psalm al lui Asaf 273
Psalmul 78 Un Psalm al lui Asaf 278
Psalmul 79 întru sfârşit, pentru cele ce se vor schimba, mărturie a lui Asaf. Un Psalm despre asirieni 279
Psalmul 80 întru sfârşit, pentru teascuri. Un Psalm al lui Asaf. Aliluia 281
Psalmul 81 Un Psalm al lui Asaf 283
Psalmul 82 Cântarea Psalmului lui Asaf 284
Psalmul 83 întru sfârşit, pentru teascuri, fiilor lui Core 285
Psalmul 84 întru sfârşit, fiilor lui Core. 287
Psalmul 85 Rugăciunea lui David… 289
Psalmul 86 Fiilor lui Core, Psalmul cântării 291
Psalmul 87 Cântarea Psalmului fiilor lui Core. Întru sfârşit, pentru maelet, ca să răspundă, al priceperii, al lui Aiman Israeliteanul 293
Psalmul 88 Un Psalm al priceperii, al lui Etham israeliteanul 295
Psalmul 89 Rugăciunea lui Moise, omul lui Dumnezeu 303
Psalmul 90 Lauda cântării lui David, nescris deasupra la evrei 306
Psalmul 91 Psalmul cântării, în ziua Sâmbetei 309
Psalmul 92 în ziua dinaintea sâmbetei, când a fost locuit pământul, lauda cântării lui David 311
Psalmul 93 Un Psalm al lui David, în a patra zi a sâmbetelor 312
Psalmul 94 Lauda cântării lui David, nescris deasupra la evrei 315
Psalmul 95 Cântarea lui David, când a fost zidit Templul după robie — 317
Psalmul 96 Un Psalm al lui David, când s-a aşezat pământul lui 318
Psalmul 97 Un Psalm al lui David 320
Psalmul 98 Un Psalm al lui David 321
Psalmul 99 Psalmul lui David, spre mărturisire 323
Psalmul 100 Al lui David 324
Psalmul 101 Rugăciunea săracului, când se va mâhni şi înaintea Domnului îşi va vărsa rugăciunea sa 325
Psalmul 102 Un Psalm al lui David 329
Psalmul 103 Un Psalm al lui David despre facerea lumii. Nescris deasupra la evrei, 332
Psalmul 104 Aliluia 337
Psalmul 105 Aliluia 340
Psalmul 106 Aliluia 343
Psalmul 107 Cântarea Psalmului lui David 347
Psalmul 108 întru sfârşit. Un Psalm al lui David 348
Psalmul 109, 352
Psalmul 110 Aliluia 354
Psalmul 111 Aliluia. Al întoarcerii, al lui Agheu şi Zaharia 355
Psalmul 112 Aliluia 356
Psalmul 113 Aliluia 357
Psalmul 114 Aliluia 359
Psalmul 115 Aliluia 361
Psalmul 116 Aliluia 363
Psalmul 117 Aliluia 363
Psalmul 118 Aliluia 367
Psalmul 119 Cântarea treptelor 388
Psalmul 120 Cântarea treptelor 389
Psalmul 121 Cântarea treptelor 390
Psalmul 122 Cântarea treptelor 392
Psalmul 123 Cântarea treptelor 392
Psalmul 124 Cântarea treptelor 392
Psalmul 125 Cântarea treptelor 393
Psalmul 126 Cântarea treptelor lui Solomon 394
Psalmul 127 Cântarea treptelor 395
Psalmul 128 Cântarea treptelor 396
Psalmul 129 Cântarea treptelor 396
Psalmul 130 Cântarea treptelor 397
Psalmul 131 Cântarea treptelor 398
Psalmul 132 Cântarea treptelor 400
Psalmul 133 Cântarea treptelor 401
Psalmul 134 Aliluia 401
Psalmul 135 Aliluia 402
Psalmul 136 Al lui David, prin Ieremia 404
Psalmul 137 Al lui David, prin Zaharia 405
Psalmul 138 întru sfârşit, un Psalm al lui David, prin Zaharia, în diaspora 406
Psalmul 139 întru sfârşit, un Psalm al lui David 409
Psalmul 140 Un Psalm al lui David 411
Psalmul 141 Al priceperii, al lui David, rugăciune când era el în peşteră 412
Psalmul 142 Un Psalm al cântării lui David, când l-a prigonit pe el fiul lui, Abesalom 414
Psalmul 143 Al lui David, împotriva lui Goliat 416
Psalmul 144 Lauda lui David 418
Psalmul 145 420
Psalmul 146 421
Psalmul 147 422
Psalmul 148 423
Psalmul 149 425
Psalmul 150 425
Bibliografie 429
Indice de referinţe scripturistice 441
Sfântul Atanasie, Psalmii şi viaţa sufletului
Iar [Atanasie], cel cu supranumele nemuririi, ne grăieşte foarte limpede în scrisoarea către Marcelin, pe care a pus-o înaintea cărţii tâlcuirii psalmilor…
Volumul de faţă păstrează o tradiţie veche, însoţind Tâlcuirile la Psalmi transmise sub autoritatea marelui Atanasie al Alexandriei1 autor al cel puţin unei părţi a textului, chiar dacă nu al întregului prezentat aici în traducere cu Epistola către Marcelin despre tâlcuirea Psalmilor, o scrisoare programatică considerată pe drept cuvânt ca fiind o nestemată a literaturii exegetice şi patris¬tice în general. Epistola nu are caracter de prolog, fiind puţin pro¬babil să fi fost pusă în fruntea Tâlcuirilor de însuşi autorul lor. Totuşi, chiar dacă aufost la origine două lucrări autonome, ală¬turarea a fost probabil operată deja de către primii catehişti, de¬venind o permanenţă reflectată, între altele, de pasajul citat mai sus. Epistola invită şi seduce, oferind cadrul conceptual şi dis¬poziţia sufletească ideale pentru consultarea Tâlcuirii întregii Psaltiri.
Psalmii sunt cunoaştere. Psalmii sunt vindecare. Psalmii sunt pavăză. Toată Scriptură este insuflată de Dumnezeu şi folositoare (II Tim. 3,16). De aceea a fost scrisă de Duhul pentru toţi oamenii, ca fiecare
1. Scrisoarea către Marcelin. Concilium Universale Nicaenum Secundum, Concilii Actiones V7-8, Actio sexta, tomus VI, ed. E. Lamberz, De Gruyter, BerlinBoston, 2016, pp. 790-791,1-5; trad. Diacon Ioan I. Ică jr. În Canonul Ortodoxiei. Sinodul VII Ecumenic, 1. Defi¬nind dogmatic icoanele (691-810), Deisis, Sibiu, 2020, p. 577.
16
să luăm, din ea, ca dintr-un spital obştesc al sufletelor, tămăduirea pentru propria noastră boală. […] Unele lucruri ne învaţă Profeţii, altele Cărţile istorice, altele Legea şi altele felul de sfătuire al Pro¬verbelor. Cartea Psalmilor, însă, cuprinde ce este folositor din toate. […] Tămăduieşte rănile vechi ale sufletelor şi aduce grabnică însănătoşire celui de curând rănit; îl îngrijeşte pe cel bolnav şi îl păstrează sănătos pe cel care nu-i atins de boală; într-un cuvânt, îndepărtează, pe cât e cu putinţă, patimile care s-au încuibat în felurite chipuri în viaţa oamenilor2.
Aceste frumoase cuvinte, care deschid ciclul Omiliilor la Psalmi al Sfântului Vasile cel Mare (d. 379), au fost pe drept cuvânt consi¬derate vrednice de pomenire în toate epocile, fiind adesea aşezate în fruntea ediţiilor Psaltirilor. Mai puţin cunoscut, însă, este faptul că Sfântul Vasile rezumă aici, în linii mari, ideea fundamentală a unei altei scrieri din epocă. Epistola ad Marcellinum de interpretatione Psalmorum a Sfântului Atanasie cel Mare, arhiepiscopul Alexandriei (d. 373), tipărită acum, după câte cunoaştem, pentru prima dată în limba română. Influenţa imediată a acestui text este vădită nu numai de receptarea sa în literatura patristică contem¬porană, din care am ales fragmentul vasilian de mai sus, ci şi, mai ales, de folosirea sa drept prefaţă pentru Cartea Psalmilor din Codex Alexandrinus, un faimos manuscris biblic alcătuit în seco¬lul al V-lea şi păstrat astăzi la British Library3. Astfel, includerea
2 Sf. Vasile cel Mare, Omilie la Psalmul I (PG 29,213C; trad. Pr. D. Fecioru, în Sf. Vasile cel Mare, Scrieri I, PSB17, EIBMBOR, Bucureşti, 1986, p. 183, text uşor modificat).
3 Textul grec al Ep. Marc, inclus de Migne în PG 27,12-45 este cel editat după Codex Alexandrinus de Emst Grabe la începutul sec. al XVIII-lea. Alte două ediţii din epocă folosiseră manuscrise ce cuprind opere atanasiene dar nu au fost utilizate de Migne. Din păcate, nu există încă o ediţie critică a textului, însă extragerea sa din Codex Alexandrinus, această mărturie fundamentală a tradiţiei biblice, oferă, chiar în absenţa colaţionării cu alte manuscrise, o nesperată dar acceptabilă garanţie a autenticităţii (pentru detalii, vezi M.-J. Rondeau, „L’epître â Marcellinus sur les Psaumes”, Vigiliae Christianae, 22,1968, pp. 176-197, aici 176-177). După versiunile în limba latină apărute chiar înainte de tipărirea textului grec la sfârşitul sec. al XV-lea şi începutul sec. al XVI-lea, avem astăzi mai multe traduceri moderne, între care se numără pentru a menţiona doar pe acelea redactate în limbi de circulaţie cele în limbile germană (trad. J. Fisch, în Bibliothek der Kirchenvăter, 1875, pp. 333-365), franceză (trad. fragmentară F. Cavalerra, în Saint Athanase, Paris, 1908, pp. 298-317), engleză (trad. Sister Penelope [LawsorQ, în Saint Athanasius on the Psalms, Oxford 1949, retip. mai recent în On the Incarnation, introd. C.S. Lewis, St Vladimirs Seminary Press, Crest- wood, NY, 1993, pp. 97-119; trad. Robert C. Gregg, în Athanasius, The Life of Antoni and the Letter to Marcellinus, Paulist Press, New York, 1980, pp. 101-130; trad. P. Bright, în C. Kannengiesser (ed.), Early Christian Spirituality, Philadelphia, 1986, pp. 56-77 n.v.) sau italiană (trad. L. Cremaschi, în Atanasio di Alessandria, Lintrepretazione dei Salmi. Ad Marcellinum in interpretatione Psalmorum, Testi dei Padri delle Chiesa 14, Magnano, 1995). Pentru referinţe la versiunile în limbile siriacă, armeană şi georgiană, vezi CPG 2097 (Clavis Patrum Graecorum, Brepols, Turnhout, 1974, vol. VIII, p. 17).
17
epistolei între paginile unui codice biblic ne poate sugera un anu¬mit caracter „canonic” de care se bucura deja la o dată relativ timpurie după scriere. Transmiterea ulterioară a textului, de obi¬cei în forme abreviate, în Psaltiri din perioada bizantină, nu poate, în acest caz, decât să ne confirme permanentizarea acestei re¬ceptări de către Biserică4.
Dacă autenticitatea atanasiană a lucrării este acceptată de cercetarea modernă ca fiind aproape sigură5, în legătură cu da¬tarea nu se pot afirma detalii precise, textul putând fi doar în¬cadrat perioadei de maturitate sau de bătrâneţe a activităţii lite¬rare a Sfântului Atanasie6.
4 Georgi R. Parpulov, Toward A History ofByzantine Psalters ca. 850-1350 AD, Plovdiv, 2014, p. 81. Pentru cazul a trei Psaltiri din sec. al XI-lea, vezi ana¬liza Barbarei Crostini: „Athanasius Letter to Marcellinus as Psalter Preface”, în Braam Rosen şi Peter Van Deun (ed.), The Literary Legacy of Byzantium. Editions, Translations, and Studies in Honour ofjoseph A. Munitiz, Studies in Byzantine His¬tory and Civilization, Turnhout, 2019, pp. 145-166. Mulţumesc autoarei pentru că mi-a oferit acest text spre consultare înaintea publicării.
5 Evaluarea şi analiza standard a chestiunii se găseşte la Rondeau, „L’epître â Marcellinus”.
6 Vezi evaluarea făcută prin comparaţie cu elemente conţinute în alte opere atanasiene, la Ibid., 192-194. Posibila identificare a unor elemente precum menţiunea unor persecuţii cu aluzii la evenimente din viaţa Sfântului Ata¬nasie ar putea sugera intervalul de datare 360-363 d.Hr. (E. Ferguson, „Atha¬nasius Epistola ad Marcellinum in interpretationem Psalmorum”, în Studia Pa¬tristica, XVI2, Texte und Untersuchungen, 129, Berlin, 1985, pp. 295-308, aici 295-296). În ceea ce priveşte opera atanasiană în general, cititorul român are la dispoziţie traduceri ale principalelor sale lucrări în cele două volume de Scrieri, părţile I şi IL datorate Pr. Dumitru Stăniloae, apărute în colecţia PSB, nr. 15 şi 16, EIBMBOR, Bucureşti, 1987-1988.
18
„Mă minunez de alegerea ta, iubite Marceline”: temă, conţinut, context
Ocazia scrierii epistolei ne este dezvăluită de la început (cap. 1). Sfântul Atanasie i se adresează unui anume Marcelin, care, aflându-se în convalescenţă după o boală neprecizată7, se recupera fără să-şi neglijeze efortul ascetic, preocupându-se de lectura dum¬nezeieştii Scripturi şi citind îndeosebi Cartea Psalmilor. Aprobând din toată inima străduinţa lui Marcelin spre a cuprinde sensul psalmilor, Sfântul Atanasie se foloseşte de prilej să-i povestească cele aflate de la un oarecare bătrân cu har, iubitor al acestora. Pe de o parte, deşi s-au făcut încercări de identificare a destinatarului epistolei, Marcelin rămâne un personaj necunoscut. După unii, ar putea fi vorba de un laic, dar este mai probabil să fi fost un monahascet8. Pe de altă parte, s-a pus întrebarea dacă „bătrânul” nenumit care este indicat drept sursă a învăţăturilor din Ep. Marc. este un personaj real sau, dimpotrivă, unul fictiv, creaţie a unui procedeu literar. Dacă este vorba de un personaj real ipoteză posibil întărită de menţiunile multiple din text9 absenţa identi¬ficării, atunci când sunt cunoscute multe nume mari aparţinând pustiei secolului al patrulea, precum Antonie, Macarie, Amun şi alţii, nu poate decât să surprindă. Este posibil ca Sfântul Atanasie să fi adunat şi folosit elemente din tradiţia comună care îi era
7 G.C. Stead este de părere că ar putea fi aici o aluzie la o epidemie gene¬rală: „St. Athanasius on the Psalms”, Vigiliae Christianae, 39,1985, pp. 65-78, aici 66.
8 Laudele deosebite aduse lui Marcelin pentru că se preocupa cu citirea Sfintelor Scripturi în timpul convalescenţei ar putea sugera mai degrabă un mirean (un „ascet urban”). Pe de altă parte, ne putem imagina că identificarea târzie cu un monah a fost o opţiune firească în contextul dezvoltării literaturii monastice în Bizanţ. Astfel, faptul că găsim această etichetare într-una dintre Psaltirile bizantine studiate de Crostini nu ne miră, dar este probabil să reflecte mai degrabă contextul monastic în care această Psaltire a apărut, decât să ofere un detaliu istoric real. Pe de altă parte, curioasa identificare a destinatarului Marcelin cu un rege în iconografia unei miniaturi dintr-o altă Psaltire bizan¬tină sugerează probabil un context în care autorul acelui manuscris a intenţio¬nat să-l dedice unui personaj regal sau imperial din epocă; vezi Crostini, „Atha¬nasius Lefter”, pp. 153-154.
9 Ep. Marc. 1-2 [PG 27,12AB]; 19 [17D]; 30 [41C]; 33 [44D].
19
familiară, pe care, trecându-le printr-un filtru personal, a preferat să le prezinte sistematic şi unitar ca provenind de la o sursă unică: un anonim cu autoritate duhovnicească10.
Scrisoarea începe propriu-zis prin a arăta, în cap. 2-9, cum Cartea Psalmilor conţine în sine, sau recapitulează, toate cărţile Scripturii. Fiecare parte a Scripturii slujeşte propriului ei scop, dar Cartea Psalmilor, afirmă Sfântul Atanasie, „le are în ea pe toate, ca într-o grădină”: Legea (3), istoriile (4) şi profeţiile, în special despre Hristos (5-8). Apoi, se afirmă că relaţionarea are loc şi în sens invers, de vreme ce există un mesaj comun în toate Scrip¬turile, într-o „simfonie a Duhului”: „căci aşa cum este cu putinţă ca cele din alte cărţi să se afle în Cartea Psalmilor, tot aşa cele din Cartea Psalmilor pot fi adeseori aflate în celelalte cărţi.” (9). Epis¬tola continuă prin a arăta, în cap. 10-13, importanţa distinctivă a Cărţii Psalmilor, care nu doar că are o relaţie şi comuniune cu cele conţinute în celelalte cărţi, ci „are şi un lucru propriu şi mi¬nunat, că are înscrise şi imprimate în ea şi mişcările fiecărui suflet, schimbările acestora şi îndreptările”. Dacă celelalte cărţi oferă o cunoaştere specifică (a legilor, istoriilor, sau profeţiilor), „din Cartea Psalmilor, cel ce aude, pe lângă faptul că află toate acestea, înţelege şi este învăţat încă şi mişcările propriului suflet”. Fie că avem nevoie, de pildă, să ne vindecăm de o patimă prin pocăinţă, să ştim a ne purta suferinţele, sau să-I mulţumim şi să-I aducem laudă lui Dumnezeu, în fiecare caz vom putea găsi în psalmi „cântări dumnezeieşti potrivite cu noi, cu mişcările şi stările noas¬tre” (10). În cap. 13 se revine la tema fundamentală a prevestirii întrupării Mântuitorului în Cartea Psalmilor, atinsă deja în cap. 7-8: scopul Scripturilor, înţelesul întreţesut în toate, subiectul şi ţinta, este Cuvântul întrupat”. În capitolele anterioare, Sfântul
10 Am redat aici argumentul din Rondeau, „L’epître ă Marcellinus”, p. 197, prezent în linii asemănătoare şi în celelalte analize recente ale scrierii.
11 Pentru comparaţie, iată pasajul din împotriva arienilor în care este definit principiul hermeneutic atanasian, care asumă Scripturile drept proprietate a creştinilor: „Iar scopul şi rostul Sfintei Scripturi este, precum am spus de multe ori, această vestire îndoită despre Mântuitorul: că El a fost pururea Dumnezeu şi Fiu, fiind Cuvântul şi strălucirea şi înţelepciunea Tatălui; şi că pe urmă, luând trup pentru noi din Fecioara Maria, Născătoare de Dumnezeu, S-a făcut om. (Orationes contra Arianos III trei cuvinte împo¬triva arienilor C. Arian.] III, 29,1 (ed. Metzler sawidis, Athanasius Werke, 2000 [TLG]); trad. Stăniloae, în Sf. Atanasie, Scrieri I, p. 357). Despre scopul Scripturilor la Sfântul Atanasie, vezi J.D. Ernest, „Athanasius of Alexandria: the Scope of Scripture in Polemical and Pastoral Context”, Vigiliae Christianae, 47,1993, pp. 341-362. De¬spre oxonâţ folosit cu doua sensuri înrudite, vezi şi T.F. Torrance, Divine Meaning. Studies in Patristic Hermeneutics, TT Clark, Edinburgh, 1995, pp. 235-244, în special 237.
20
Atanasie identificase în Cartea Psalmilor învăţătura Bisericii de¬spre Hristos: psalmii prevestesc întreaga istorie a mântuirii, căci vestesc venirea Domnului şi că acesta este Dumnezeu Cuvântul şi Fiul lui Dumnezeu (5), născut din Fecioară (6), care va fi dus la moarte (7), se va înălţa la dreapta Tatălui şi va reveni să judece vii şi morţii (8). Aici însă, în cap. 13, se afirmă în plus că Psaltirea a ţinut loc într-o anumită măsură prezenţei Logosului divin în lume, înainte de întruparea Sa:
Căci legiuitorii elinilor nu au decât harul de a rosti cuvintele. Dar Domnul, ca Unul care este cu adevărat Domn a toate şi Purtător de grijă al celor pe care le-a lucrat, nu doar legiuieşte, ci şi pe Sine însuşi pildă S-a dat, ca să cunoască cei ce vor puterea de a face. De aceea şi mai înainte de venirea Lui la noi, a făcut să răsune învăţătura Lui în cei ce au alcătuit psalmii, pentru ca, aşa cum a arătat, închipuindu-l întru Sine, pe omul ceresc şi pământesc, tot aşa cel ce vrea poate să afle din psalmi mişcările şi dispoziţiile sufletelor, găsind în aceştia şi vindecarea şi îndreptarea fiecărei porniri şi mişcări a inimii. (13)
Forţa lecturii psalmilor este tocmai prezenţa reală, în cuvânt, a Cuvântului12, aşa cum citim şi ulterior în textul epistolei noas¬tre: „Căci în cuvintele Scripturii este Domnul” (30). Epistola con¬tinuă, în cap. 14, cu prezentarea Psaltirii ca ghid al vieţii morale şi duhovniceşti, căci aceasta deţine „modul vieţuirii sufletelor”,
Această îndoită vestire se poate afla, urmărind-o în toată Scriptura de Dumnezeu in¬suflată, cum însuşi Domnul a spus: «Cercetaţi Scripturile că ele sunt cele ce măr¬turisesc despre Mine» (In. 5,39).”
12 Cf. Ernest, „Athanasius of Alexandria”, p. 354: „Cel care citeşte şi se roagă cu cuvintele Psaltirii îşi va pune viaţa în bună rânduială, nu numai pentru că psalmii profeţesc despre întrupare, sau pentru că oferă limbajul adecvat di¬verselor împrejurări ale vieţii, ci datorită prezenţei reale a Cuvântului în cuvin¬tele acestora”.
21
în mare parte sub aspectul unei clasificări a psalmilor după gen, subiect şi conţinut. Unii se prezintă „sub formă de istorisire, alţii în chip de îndemn, iar alţii sub formă de prorocie, alţii sub formă de rugăciune, alţii sub formă de mărturisire.” începând cu cap. 15, până la cap. 26, Sfântul Atanasie indică utilitatea fiecărui psalm, în ordine. Cel mai adesea, psalmii care tratează acelaşi lucru cu cel la care a ajuns lista îi sunt alăturaţi acestuia; unii psalmi sunt omişi, iar alţii sunt luaţi în considerare în grup. Cap. 26 cuprinde referinţe pe scurt la psalmii care profeţesc despre întrupare, dis¬cutaţi deja în cap. 6-8. Aflat într-o circumstanţă oarecare a vieţii, omul va afla aici indicaţii privind psalmii care trebuie citiţi pen¬tru a obţine remediul potrivit.
Capitolele 27-29 se ocupă cu motivul pentru care psalmii sunt cântaţi cu melodie: nu „pentru plăcere şi încântare”, ci „pentru folosul sufletului”, pentru a-L lăuda şi a-L iubi pe Dumnezeu „din toată puterea şi din tot cugetul” şi pentru că „vrea Cuvântul ca omul să nu fie în dizarmonie şi în dezacord cu sine” (27) şi „ca sufletul să aibă mintea lui Hristos” (28). Astfel, trebuie ca „melo¬dia cuvintelor să provină din ritmul sufletului şi din armonia duhului” (28).13
Ultima parte constituie o evaluare a importanţei rolului psalmilor (30-33). De vreme ce în Psaltire „este cuprinsă şi mă-surată toată viaţa oamenilor, atât dispoziţiile sufletului, cât şi mişcările gândurilor”, omul are la dispoziţie cuvintele sale să aleagă din acestea ceea ce corespunde stării sale, „ca şi cum ar fi scrise despre el însuşi şi s-ar potrivi cu el” (30). Sfântul Atanasie avertizează, în acest context, că nimeni nu trebuie să modifice sau să adauge ceva la cuvintele psalmilor, ci să le respecte aşa cum sunt, de vreme ce aceste cuvinte, inspirate de Duhul lui Dumne¬zeu, au răsunat în sfinţii de odinioară (31)”. Nimeni să nu se în¬doiască de faptul că Dumnezeu va răspunde rugăciunilor spuse folosind cuvintele psalmilor, aşa cum se poate observa din alte pasaje biblice în care citirea Scripturilor s-a arătat decisivă, în varii contexte (32). Psalmii sunt, în cele din urmă, pentru cei chemaţi la o viaţă sfântă (33).
13 Vezi şi Stead, „Athanasius on the Psalms”, p. 69.
22
Scopul principal al alcătuirii acestei epistole este, astfel, sporul duhovnicesc al cititorului: „Acestea şi tu cugetă-le, citind astfel?salmii cu pricepere şi astfel vei putea înţelege sensul fiecăruia, povăţuit fiind de Duhul. O astfel de viaţă să râvneşti, cum au avut-o bărbaţii sfinţi purtători de Dumnezeu care au spus acestea.” (33)
Utilizând deja un vocabular tehnic14, autorul epistolei prezintă Psalmii drept parte integrantă a exerciţiului ascetic (âoKT]oi;)15, cu ajutorul căruia un Marcelin16, un Antonie17, sau oricare alt bun creştin se va strădui să sporească duhovniceşte, triumfând asupra ispitelor18. Acest „program de antrenament” în vederea ducerii unei lupte spirituale nu era în niciun caz un lucru nou la mo¬mentul scrierii epistolei noastre, fiind îmbrăţişat deja de secole, de creştini şi de necreştini deopotrivă. În lumea elenistică, cei care se dedicau vieţii filosofice nu trebuiau să se limiteze la învă¬ţarea de doctrine (caz în care ar fi fost etichetaţi drept „sofişti”), ci trebuiau să le asimileze, să le facă să locuiască în suflet, după Ioan Hrisostom ajungând în mod ideal la armonia completă între credinţe şi fapte. Cultivat şi instruit zilnic, sinele devenea un atlet capabil să reziste la loviturile ispitelor şi tragediilor ieşite
14 Vezi detalii la Rondeau, „L’epître â Marcellinus”, pp. 194-195.
15 Pentru un cadru general, vezi David Brakke, Athanasius and the Politics of Asceticism, Oxford University Press, 1995; de asemenea, Susanna Elm, cap. „Atanasie al Alexandriei şi ascetismul urban”, în Fecioarele lui Dumnezeu, întemeierea ascetismului în Antichitatea Târzie, trad. Eva Damian, ed. Îngrijită de Gheorghe Ovidiu Sferlea, Historia Christiana 7, Doxologia, Iaşi, 2019, pp. 357-398.
16 Ep. Marc. 1.
17 Vita Antonii [= V. Ant.] 39, 6 (ed. Bartelink, SC 400, p. 242).
18 „Gândurile” (Aoyiapoi) au la Sf. Atanasie (Ep. Marc. 29 [PG 26,4lb; infra, p. 60) un caracter neutru (sunt bune sau rele) şi nu unul pătimaş, ispititor, cum vor fi descrise ulterior în opera Avvei Evagrie Ponticul; pentru acesta din urmă, vezi lerom. G. Bunge, Evagrie Ponticul. O introducere, trad. I. I. Ică jr., Deisis, Sibiu, 1997, în special pp. 96-104 şi David Brakke, „Making Public the Monastic Life: Reading the Seif in Evagrius Ponticus Talking Back”, în David Brakke, Michael L. Satlow şi Steven Weitzman (ed.), Religion and the Seif in Antiquity, Indiana University Press, Bloomington, 2005, pp. 222-233; cf. A. şi C. Guillaumont, „Demon. II: Dans la plus ancienne literature monastique”, în Dictionnaire de spiritualite, II, Paris, 1954, 201-202.
23
în cale19. Perspectiva creştinilor privind creşterea morală şi du¬hovnicească ca urmare a războiului spiritual era, în mare, aceeaşi. Instrumentele sau armele puteau fi, însă, diferite, iar în cazul psal¬milor, desigur, erau. Sfântul Atanasie evidenţiază importanţa fo¬losirii acestora de către creştini în practica rugăciunii zilnice20, prin care omul va putea lua aminte la sine însuşi (TIQOOEXW CTEavrou)21.
„Spre îndreptarea vieţuirii noastre”:
folosul terapeutic şi duhovnicesc al psalmilor
Scrisoarea de faţă ar putea fi considerată parte a unui „proiect” prin care Sfântul Atanasie a încercat să promoveze utilizarea zilnică a psalmilor în viaţa creştinilor, fie ei mireni sau asceţi, pen¬tru a dobândi cunoaşterea lui Dumnezeu şi cunoaşterea de sine, urmate de vindecarea trupească şi sufletească. Pentru episcopul alexandrin, rostirea psalmilor este o terapie, căci, prin rescrierea unui anume text în suflet, acesta din urmă este pus în ordine, conferindu-i-se echilibru şi sănătate.
Cunoaşterea spre Viaţă
Dezordinea sau instabilitatea omului realitate aflată în opo¬ziţie cu planul desăvârşit al Creaţiei divine este urmarea unei pierderi duble; a cunoaşterii lui Dumnezeu şi de sine. Având ne¬voie să înţelegem fundamentul hristologic esenţial pentru folosirea
19 Pentru detalii, inclusiv referinţe la Cicero, Seneca, Ioan Hrisostom et. al., vezi P.R. Kolbet, „Athanasius, the Psalms, and the Reformation of the Seif”, Harvard Theological Review, 99, 2006, pp. 86-87. Recomandăm acest excelent articol, după ale cărui linii directoare ne-am ghidat şi noi în secţiunea urmă¬toare a textului de faţă, cititorului interesat de mai multe consideraţii informate şi atente privind concepţia atanasiană despre terapia sufletească prin psalmi.
20 Pentru mărturii cvasi-contemporane privind practica rostirii cântării zilnice a Psalmilor (referinţe la Apophtegniata Patrum, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie al Nyssei, Fer. Teodoret al Cirului, Chiril din Schitopolis), vezi ibid., p. 90, n. 26. Vezi, de asemenea, T. Spidlik, Spiritualitatea Răsăritului creştin, II. Rugăciunea, trad. Ioan I. Ică Jr., Deisis, Sibiu, 1998, pp. 92-93.
21 Ep. Marc. 19 [32B]; infra., p. 53; cf. V. Ant. 3,1; 27,4; 91,3 (ed. Bartelink, pp. 134; 210; 368).
24
psalmilor spre cunoaştere, va fi nevoie să gustăm pentru o clipă din teologia „niceeană” a Sfântului Atanasie, expusă mai ales în lucrările sale mai ample. Ştim pentru început că, prin creaţia „după chipul lui Dumnezeu”, omului i s-a oferit puterea şi şansa să rămână nepieritor şi să locuiască împreună cu Creatorul său:
Căci Dumnezeu a făcut pe om şi a voit să rămână în nestricăciune. Dar oamenii nesocotind aceasta şi întorcându-se de la cu-noaşterea Lui şi gândind şi născocind răutatea pe seama lor, cum s-a spus mai înainte, au căzut sub osânda morţii cu care au fost ame¬ninţaţi mai înainte, şi deci n-au mai rămas cum au fost făcuţi22.
Prin îndepărtarea de izvorul desăvârşit al vieţii, însă, umanitatea a „uitat” că a fost creată după chipul lui Dumnezeu şi a pierdut puterea de a-l vedea pe Dumnezeu-Logosul. Sufletul, singurul dăruit cu posibilitatea de „a vedea chipul” creatorului său, şi-a pierdut proprietatea de oglindire, din pricina amestecării cu stricăciunea:
Strâmbându-se astfel şi uitând că este după chipul lui Dumnezeu cel bun, nu a mai văzut prin puterea din el pe Dumnezeu-Cuvântul [s.n.], după Care a fost făcut. Şi, ajungând în afară de sine, născo¬ceşte cele ce nu sunt şi le dă chip lor. Căci oglinda sufletului [s.n.], singura care putea vedea chipul Tatălui, ascunzându-se în cutele poftelor trupeşti, nu mai vede ceea ce trebuie să cunoască sufletul, ci e dus de orice altceva şi vede numai acelea ce cad sub simţuri23.
„Uitând de cunoştinţa de Dumnezeu şi de slava Lui”, sufletul pătimaş şi-a creat o ordine artificială, distinctă de planul ogosului dumnezeiesc, din care nu poate, nici nu ştie să iasă, pentru a reveni la ordinea firească, căci „precum, după pilda spusă, cei ce se scufundă în adânc, cu cât se coboară mai mult, cu atât
22 De incarnatione Vertri despre întruparea Cuvântului (de incarn.) 4,4 (ed. annengiesser, SC 199 [TLG]), trad. Stăniloae, în Sf. Atanasie, Scrieri I, p. 93.
23 Contra Gentes către Elini (= C. Gent.) 8,7-16 (ed. Thomson, Oxford, 1971 TG]), trad. Stăniloae, în Sf. Atanasie, Scrieri I, pp. 39-40.
25
se năpustesc mai mult spre cele mai întunecate şi mai adânci, la fel a pătimit şi neamul omenesc.”24
întruparea Logosului este însoţită de eliberarea de păcat, ofe¬rind posibilitatea restabilirii ordinii Creaţiei:
Deci dacă a plâns şi S-a tulburat, nu Cuvântul în calitate de Cuvânt era Cel ce plângea şi Se tulbura, ci acestea erau proprii trupului. […] Erau ale Lui, fiindcă Domnul însuşi S-a făcut şi om şi acestea se spun că sunt făcute de El ca om, pentru ca, despovărând El tru¬pul de patimi, să-l facă liber de ele25.
Prin întrupare, este relevată menirea fundamentală a omu¬lui, de a fi în perfectă armonie cu Creatorul său; prin Cruce, s-a „adus vindecare zidirii”26, iar omul a fost „făcut viu”:
Căci precum, fiind din pământ, toţi murim în Adam, aşa renăs¬când de sus, din apă şi din Duh, în Hristos toţi suntem făcuţi vii, ca unii al căror trup nu mai e pământesc, ci cuvântător (raţio¬nal) pentru Cuvântul lui Dumnezeu, Cel ce pentru noi S-a fă¬cut trup27.
îl va putea cunoaşte omul pe Cuvântul din Cartea Psalmilor, alcătuită înainte de venirea Sa la noi? Da, răspunde Sfântul Ata¬nasie, căci acolo este evocat în numeroase locuri nepreţuitul „model” (TVTUKJ) al lui Hristos:
De aceea, nu numai că ne-a învăţat, ci [însuşi] a lucrat cu fapta cele ce ne-a învăţat, pentru ca fiecare să-L audă pe El vorbind şi, pri¬vind ca în icoană, să ia de la El exemplul de a face, auzind: învăţaţi de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima. Nimeni nu ar putea
24 C. Gent. 8,31-35 (ed. Thomson), trad. Stăniloae, în Sf. Atanasie, Scrieri I, p. 40.
25 C. Arian. II, 56,3 (ed. Metzler sawidis, Athanasius Werke, 2000 [TLG]), trad. Stăniloae, în Sf. Atanasie, Scrierii, p. 386).
26 C. Gent. 1,34 (ed. Thomson), trad. Stăniloae, în Sf. Atanasie, Scrieri I, p. 30.
27 C. Arian. IV, 33,5 (ed. Metzler sawidis), trad. Stăniloae, în Sfântul Ata¬nasie, Scrieri I, p. 363.
26
găsi o mai desăvârşită învăţătură spre virtute decât cea pe care a închipuit-o Domnul în Sine însuşi28.
Rostind psalmi zi de zi deci prin medierea Sfintelor Scrip¬turi o mul ia puterea şi încrederea oferite de modelul triumfă¬tor al Mântuitorului29, interiorizându-l: „De aceea, şi mai înainte de venirea Lui la noi, a făcut să răsune învăţătura Lui în cei ce au alcătuit Psalmii, […] închipuindu-l întru Sine pe omul ceresc şi pământesc.”30 Cu alte cuvinte, înainte ca noi să fi văzut, prin în-trupare, am auzit, prin Psalmi31.
Prin mijlocirea psalmilor, astfel, omul face un prin pas ne¬cesar pentru regăsirea completă, primind cunoaşterea Cuvân-tului lui Dumnezeu. Mergând mai departe, Sfântul Atanasie dez¬văluie importanţa recitării psalmilor în contextul efortului de trezire la conştiinţa de sine, de discernere sau observaţie a miş¬cărilor sufletului omenesc căci, zice acesta, „cred că în aceste cu¬vinte ale cărţii este cuprinsă şi măsurată toată viaţa oamenilor, atât dispoziţiile sufletului, cât şi mişcările gândurilor.”32
Vindecarea spre Viaţă
Slăbit şi confuz, nemaiavând capacitatea de a „oglindi” chi¬pul lui Dumnezeu, aşa cum am spus mai sus, sufletul se va folosi de psalmi ca de o oglindă ajutătoare sau de o lentilă corectoare: „pentru cel ce cântă psalmi, aceştia devin ca o oglindă în care poate să se vadă pe sine şi mişcările sufletului său”33. Nu numai
28 Ep. Marc. 13 (PG 27,25AB; infra, p. 48).
29 Cf. Epistulae festales 10,7 (PG 26,1401) pentru aceeaşi idee a dublei „me¬niri” a lui Hristos: mântuitoare şi exemplară.
30 Ibid. Cu privire la aplicarea modelului, cf. C. Arian. III, 20 (ed. Metzler sawidis), trad. Stăniloae, în Sfântul Atanasie, Scrieri I, p. 346.
31 Vezi şi H.G. Sieben, „Athanasius iiber den Psalter: Analyse seines Briefes an Marcellinus”, Theologie und Philosophie 48,1973, p. 166.
32 Ep. Marc. 30 (PG 27,41C; infra, p. 61).
33 Ep. Marc. 12 (PG 27, 24C; infra, p. 47). Cf. Sf. Ioan Casian, Collationes
Patrum convorbiri duhovniceşti 24,10,11 (ed. M. Petschenig, CSEL 13, 205,
Viena, 2004); trad. David Popescu, în Sfântul Ioan Casian, Scrieri alese, PSB
57, Bucureşti, 1990, p. 488: „În ei [în psalmi, N.n.] găsim exprimate toate sentimentele, pe care, văzându-le ca-ntr-o oglindă, le cunoaştem mai bine, pe măsură ce ne-au fost prilejuite, şi astfel le simţim ca pe cele văzute şi pipăite de noi, iar nu ca pe cele auzite de la cei ce ne învaţă despre ele”. Cf. şi V. Ant. 7, 13 (ed. Bartelink, pp. 154-156), despre utilizarea Scripturilor în general pen¬tru cunoaşterea de sine.
27
că omul îşi va cunoaşte mişcările sufletului prin psalmi, ci va do¬bândi vindecare (BsQaneia) şi îndreptare (biOQQwou;).34
Mişcările necontrolate ale sufletului sunt ordonate prin pu¬terea rostirii textului revelat, „căci în cuvintele Scripturii este Domnul”35. Reamintind permanent că Dumnezeu nu va uita Ie¬rusalimul, psalmul aduce aminte de acţiunea divină de restabilire a creaţiei; tot aşa, un altfel de haos, cel al patimilor sufleteşti, este şi el pus în ordine de Acelaşi, de unicul Logos.
Cunoaşterea de sine conduce la vindecarea prin medicamen¬tul Scripturii, la revenirea Ia ordine Cum?
Mai întâi, vindecarea este o chestiune de dispoziţie. E fundamen¬tal, mai întâi, ca psalmii, chiar dacă au fost alcătuiţi, desigur, într-un context istoric anume, să fie apropriaţi de individul în cauză, fie prin lectură personală, fie prin ascultare în comun: „căci şi cel ce ascultă pe cel ce citeşte primeşte cântarea ca şi cum ar fi spusă despre el”36. Apoi, creştinul trebuie să descopere şi să aplice perspectiva teologică a textului Scripturii la situaţia particulară în care se găseşte; de pildă, în cazul când îi va fi teamă, va rosti „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme de ce-mi va face mie omul” (Ps. 117,6)37. Rostirea psalmului oferă acces la cutare sen¬timent care, aflat într-o mişcare necontrolată, este integrat în ca¬drul expunerii scripturistice şi reformat prin acţiunea răscumpă¬rătoare de restabilire a ordinii a Cuvântului lui Dumnezeu.
Apoi, vindecarea este o chestiune de acţiune: de exerciţiu as¬cetic constant prin care omul care a dobândit cunoaşterea de Dum¬nezeu şi de sine va căuta să-şi pună sufletul în ordine, să-l cureţe treptat, ca pe o lentilă, de patimi. Pentru acestea, nimic nu este
34 Ep. Marc. 13 (PG 27,25B; infra, p. 49); cf. Ep. Marc. 12 (PG 27, 24D; infra, p. 48) şi Ep. Marc. 15 (PG 27, 28 C. infra, p. 51).
35 Ep. Marc. 33 (PG 27,45A; infra, p. 63).
36 Ep. Marc. 12 (PG 27,24C; infra, p. 47).
37 Kolbett, „Athanasius”, p. 96: „Prin exerciţiul rostirii psalmului, cel care se teme va căuta să înlocuiască propunerea care susţine temerea cu versetul din Psaltire care va deveni astfel convingerea dominantă în acel moment.”
28
mai de folos decât citirea psalmilor, căci, zice Sfântul Atanasie, aceştia îl învaţă pe cel care aude anume „ce trebuie să spună şi să facă pentru a se vindeca de patimă”38.
A spune pe limba psalmilor necesită practic un efort forma¬tiv, deprinderea unei limbi noi. În cazul celorlalte texte scripturistice, creştinul se raportează din afară, atunci când ia aminte, de pildă, la cele relatate despre patriarhi şi prooroci. În cazul psalmilor, însă,
Minunea stă în aceea că în afară de profeţiile referitoare la Mân¬tuitorul şi la neamuri, cel ce spune celelalte cuvinte le spune ca şi cum ar fi cuvintele sale proprii, fiecare le cântă pe acestea, ca şi cum ar fi scrise despre el însuşi şi le primeşte şi le citeşte nu ca şi cum ar fi spuse despre altul sau s-ar referi la altul, ci este dispus să creadă că el însuşi le spune despre sine însuşi39.
Cunoscând limba psalmilor, îi putem rescrie în fiinţa noastră. După Sfântul Atanasie, psalmii trebuie înscrişi în suflet, ca pe un monument: „adu-i Domnului mulţumire, scriind aceasta în su¬flet ca pe stâlpi”40. Că nu e vorba aici doar de o simplă încadrare generală, de vreo aderare generică la „spiritul” Scripturii vedem din insistenţa pentru păstrarea şi înscrierea nealterată a textului Psaltirii41 un posibil efort ascetic, mai ales în cazul oamenilor care au beneficiat de o educaţie superioară indiferent de motivaţia
38 Ep. Marc. 10 (PG 27, 20D; infra, p. 44). Pentru interacţiunea dintre psalmodiere şi practica sacramentală a mărturisirii, vezi Mihail Neamţu, „Psalmody, Confession, and Temporality”, în A. Andreopoulos, A. Casiday, C. Harrison (ed.), Meditations ofthe Heart: The Psalms in Early Christian Thought and Practice. Essays in Honour of Andrew Louth, Brepols, Turnout, 2011, pp. 119-139.
39 Ep. Marc. 11 (PG 27,24AD; infra, p. 46). Cf. Sf. Ioan Casian, Collat. 10,11 (CSEL13,304; trad. Popescu, p. 487: „întreţinut cu astfel de hrană, primind în sine şi simţămintele din psalmi, va începe să cânte psalmii sau să-i spună ca şi cum ar fi compuşi de el, nu de profet, ca pe o rugăciune proprie, pornită din adâncul inimii, sau să-i socotească adresaţi lui, ştiind că ideile lor nu s-au îndeplinit numai prin profet, sau în profet, ci se îndeplinesc zilnic în el”).
40 Ep. Marc. 20 (PG 27,33A; infra, p. 54). Cf. V. Ant. 3,7 (ed. Bartelink, p. 138) despre însuşirea integrală a Scripturii în viaţa ascetică, în cazul Sfântului Antonie cel Mare.
41 Ep. Marc. 31 (PG 27,41D; infra, p. 61).
29
celor înclinaţi să-l reformuleze, să-l schimbe sau să-l înfrumuse¬ţeze. Modificarea textului sau împodobirea cântării ar putea con¬duce la anularea doritului efect terapeutic asupra sufletului, de vreme ce utilizarea psalmilor ar fi în acest caz adaptată dispoziţi¬ei sufleteşti preexistente a creştinului.
înfrumuseţarea cântării prin alăturarea melodiei nu este me¬nită să placă sau să încânte, nici nu se face, după Sfântul Atanasie, pentru „desfătarea auzului”, ci pentru „folosul sufletului”42, cântându-se atât cu limba, cât şi cu mintea43. Dincolo de observaţia aşteptată că „a spune psalmii pe melodie este dovada armoniei cugetelor din suflet”, episcopul alexandrin proclamă contribu¬ţia adusă prin melos la obţinerea acestei armonii a duhului aşa cum odinioară cântarea lui David i-a adus linişte sufletului lui Saul:
Căci astfel, cântând bine, psalmii pun în rânduială sufletul tău şi îl duc de la inegalitate la egalitate, încât să nu se înspăimânte de nimic când se află în starea lui firească, ci mai mult să-şi închipuie binele şi, în acest fel, mai mult să primească dorul de viitoarele bunătăţi. căci sufletul, luându-se cu melodia cuvintelor, uită de pătimiri, şi bucurându-se, priveşte la mintea cea în Hristos, închipuindu-şi cele mai bune lucruri44.
42 Ep. Marc. 27 (PG 27,37D; infra, p. 58).
43 Ep. Marc. 29 (PG 27,41A; infra, p. 59).
44 Ep. Marc. 29 (PG 27,41b; infra, p. 60). Alţi Părinţi, precum Sfinţii Vasile, Ioan Gură de Aur sau Ambrozie înclină să accepte desfătarea muzicală ca fiind îngăduită de Dumnezeu pentru slăbiciunea oamenilor; cf. Sf. Vasile cel Mare, Omilie la Psalmul I (PG 29, 212-213; trad. Pr. D. Fecioru, în Sf. Vasile cel Mare, Scrieri 1, p. 183: „Pentru aceasta, dar, ni s-au alcătuit aceste melodii armonioase ale psalmilor, pentru ca celor care sunt copii cu vârsta sau cei care sunt cu totul tineri cu purtarea să li se pară că ei cântă, dar de fapt îşi instruiesc sufletul.”). Perspectivapozitivă dar echilibrată a Sfântului Atanasie este reflectată de Feri¬citul Augustin, în Confessiones 10,33,50, ed. Angel Custodie Vega, Madrid, 1968, p. 434; trad. Eugen Munteanu, în Sfântul Augustin, Confesiuni, Editura Nemira, Bucureşti, 2000, p. 442: „Atanasie, episcopul Alexandriei, cerea cititorului să recite Psalmii cu o modulare a vocii atât de uşoară, încât să fie mai apropiată de vorbirea obişnuită decât de cântare.”; Pentru consideraţii suplimentare privind însoţirea psalmilor cu melodia în Ep. Marc., vezi Ferguson, „Athanasius”, pp. 300-303; cf., de asemenea, Carol Harrison, „Enchanting the Soul: the Music of the Psalms”, în Andreopoulos, Casiday, Harrison (ed.), Meditations ofthe Heart, pp. 205-223.
30
Cântând psalmi, se afirmă în text, sufletul evită „spaima”. Se face aici trecerea către o altă funcţie a psalmilor pe lângă cea de îndrumare în credinţă şi virtute care, datorită prezenţei Cuvân¬tului dumnezeiesc în textul rostit sau cântat fără vreo alterare, neapărat au autoritate şi putere, ca şi odinioară în Israel, să slă¬bească puterea demonilor, să îi alunge şi să îndepărteze unel¬tirile lor împotriva oamenilor căci „cuvintele lor sunt mai bune şi mai puternice decât cele compuse de noi, dacă cineva le va spune cu dreptate”45. Sfântul Atanasie imaginează o strategie prin care creştinul să aibă întotdeauna la dispoziţie un psalm pentru dejucarea atacurilor demonice46.
în concluzie, psalmii sunt instrument de cunoaştere, medi¬cament spre vindecare şi scut pentru apărare. „Povăţuit fiind de Duhul”47, fiecare Marcelin dintre noi va face bine să aibă Psalti¬rea ghid al vieţuirii creştine.
II. Tâlcuri la Psalmi: prezentare şi notă asupra ediţiei de faţă
Expositiones in Psalmos ne-a parvenit numai în catene, iar sin¬gura ediţie, cea tipărită în Patrologia Graeca 27,60-545, este, dintr-o perspectivă academică şi literară, cu totul problematică. Textu¬lui stabilit în 1698 de Bernard de Montfaucon pe baza a patru
45 Ep. Marc. 31 (PG 27, 41D; infra, p. 61).
46 Deşi se poate considera în general că această metodă anticipează într-o oarecare măsură Antireticul lui Evagrie Ponticul (cf. Socrate Scolasticul, Historia Ecclesiastica 4, 23, 37, ed. Hansen, SC 505, p. 91), simpla evidenţiere a unor exemple de către Sfântul Atanasie poate fi cu greu pusă alături de complexa schemă evagriană organizată în jurul celor opt gânduri ale răutăţii. Pentru le¬găturile între Evagrie şi Atanasie cu referire la psalmodiere, vezi Luke Dysinger, Psalmody and Prayer in the Writings ofEvagrius Ponticus, Oxford University Press, Oxford, 2005. Pentru inutilitatea rostirii textelor scripturistice modificate împo¬triva demonilor, ca act de magie a unor aşa-numiţi exorcişti (Ep. Marc. 33) la Atanasie şi Evagrie Ponticul, vezi David Brakke, Demons and the Making of the Monk: Spiritual Combat in Early Christianity, Harvard University Press, Cambridge, MA, 2006, p. 233.
47 Ep. Marc. 33 (PG 27, 46C; infra, p. 64).
31
manuscrise i-au fost adăugate alte fragmente publicate în 1706 de acelaşi Montfaucon, ca şi altele editate de D. Barbaro şi B. Cordier, totul conducând la un text de provenienţă atanasiană, însă „contaminat” de elemente străine şi pe alocuri incomplet, mai ales începând cu Ps. 11248. Dificultatea nu este într-atât aceea că nu avem în PG textul atanasian complet (s-au descoperit între timp, de altfel, noi fragmente), ci, mai ales, că îi sunt atribuite Sfântului Atanasie multe tâlcuiri care provin, în realitate, de la alţi autori.
Se convine în general că tâlcuirea atanasiană a constituit, la o dată timpurie, scheletul în jurul căruia s-au format o serie de catene, între care cea mai importantă, transmisă sub mai multe forme, a fost desemnată de cercetarea modernă drept catena ata¬nasiană (M. Richard) sau, mai bine zis, atanasiano-evagriană (M.-J. Rondeau), de vreme ce tâlcuirile provenind de la Atana¬sie şi Evagrie Ponticul sunt reprezentate în egală măsură.
Scoaterea la lumină de către G.M. Mercati, în 1952, a unui ma¬nuscris care ilustrează această transmitere, Vaticanus gr. 754, a permis, în sfârşit, începerea muncii de reconstrucţie a textului atanasian propriu-zis al Tâlcuirilor la Psalmi. Acest manuscris de sec. X com¬bină două serii de glose, ambele de provenienţă nenumită, nu¬merotate distinct: prima este cert evagriană, iar a doua este, pro¬babil, atanasiană. Atribuirea celei din urmă a putut fi decisă mai întâi de comparaţia cu alte catene unde aceleaşi fragmente îi sunt atribuite episcopului alexandrin, apoi de menţiunea autorului făcută ca atare în cele două versiuni în care s-a transmis tradu¬cerea siriacă a textului (nu şi în traducerea coptă, de unde lipseşte partea de început), ca şi de citările identificate la alţi autori antici49. Cea mai importantă contribuţie la această muncă de reconstrucţie este datorată lui Giovanni Maria Vian, care a alcătuit în 1978 un „manual” de lucru în perspectiva stabilirii ulterioare a unei edi¬ţii critice (aceasta din urmă, din păcate, nemai fiind realizată), con¬ţinând 158 de fragmente atanasiene autentice inedite şi un inventar
48 M.-J. Rondeau, Les Commentaires patristiques du Psautier (III-V siecles), vol. 1, OCA 219, Roma, 1982, p. 80.
49 Ibidem, pp. 81-82.
32
al celor peste 800 de fragmente neatanasiene prezente în ediţia din PG50, cu încercarea suplimentară de identificare a adevăraţilor autori, reuşită într-o măsură considerabilă51.
Cu privire la forma lucrării, trebuie să subliniem că nu avem de-a face cu un comentariu propriu-zis, cât mai curând cu o serie de glose, multe dintre ele expuse în stil telegrafic. Tâlcuirea fiecărui psalm începe cu un prolog sau argument (numit unoOtou;), în care se expune tema generală a psalmului (însemnând cel mai adesea un efort de contextualizare), urmat de citarea acestuia, propoziţie cu propoziţie fiecare însoţită, de obicei, de către un scurt comentariu.
Cât priveşte sursele Tâlcuirilor, cercetătorii s-au pus de acord că Sfântul Atanasie a fost influenţat în mod direct de Comentariul la Psalmi al lui Eusebiu al Cezareei52 şi, indirect, de exegeza lui
50 G.M. Vian, Testi inediti dai Comenta ai Salmi di Atanasio, Studia ephemeridis Augustinianum 14, Institutum Patristicum Augustinianum, Roma, 1978; inventarul la pp. 53-84 [volumul mi-a fost accesibil datorită generozităţii lui Alin Sudu]. Ulterior, Vian a mai identificat 5 fragmente inedite, incluse în „Unantologia esegetica bizantina sui Salmi con inediti di Anastasio e Giovanni Crisostomo”, Annali di stana dellesegesi 6 (1989), pp. 125-149; publicaţia nu mi-a fost accesibilă.
51 Lista scriitorilor bisericeşti care sunt autori ai unor pasaje neatanasiene prezente în ediţia publicată în PG identificaţi de Vian îi cuprinde pe Anas¬tasie Sinaitul, Apolinarie al Laodiceei, Chiril al Alexandriei, Didim cel Orb, Eusebiu al Cezareei, Evagrie Ponticul, Ioan Gură de Aur, Ieronim, Isihie din Ierusalim, Maxim Mărturisitorul, Origen, Teodor al Mopsuestiei şi Teodoret al Cirului (vezi şi tabelul cu trimiteri la psalmi la Vian, Testi inediti, p. 85).
52 Pentru comparaţia cu Eusebiu, Commentaria in Psalmos [= Ps.] (PG 23; 24) care, între altele, ar sugera încadrarea Tâlcuirii între operele de tinereţe ale Sfân¬tului Atanasie (Rondeau, Les Commentaires, pp. 84-85), vezi Eadem, „Une nouvelle preuve de l’influence litteraire dEusebe de Cesaree sur Athanase: l’interpretation des Psaumes”, Recherches de Science Religieuse 56 (1968), pp. 385-434; Aldo Paolo Bottino, L’interpretazione dei Salmi nella prassi esegetica di Atanasio di Alessandria, teză, Univ. Sapienza, Roma, 1998; Peter Frans Bouter, Athanasius van Alexandrie en zijn uitleg van de Psalmen. Een onderzoek naar de hermeneutiek en theologie van een psalmverklaring uit de Vroege Kerk, teză, Univ. Utrecht, Boekencentrum, Zoetermeer, 2001. Publicaţia lui G.M. Vian, „D «De Psalmorum Titulis». LEsegesi di Atanasio tra Eusebio e Cirillo”, Orpheus 12 (1991), pp. 3-42 nu mi-a fost accesibilă.
33
Origen. Cu privire la efortul interpretativ, lucrarea de faţă se în¬cadrează firesc în sfera exegezei, predominat alegorice, de tradi¬ţie alexandrină.
Dintr-o perspectivă riguroasă, inclusiv problematica paterni¬tăţii catenei numită „atanasiană”, a fost pusă câteodată la îndoială, fie prin identificarea de paralele cu texte provenind de la un autor ulterior precum Sfântul Chiril al Alexandriei53, fie prin identifi¬carea de diferenţe de vocabular ori observarea lipsei unei preo¬cupări caracteristice pentru disputele teologice, prin comparaţie cu operele cert autentice ale Sfântului Atanasie54.
în orice caz, dincolo de aceste considerente academice, nu este nicio îndoială că textul, chiar în starea sa curentă, este un instrument valoros, potrivit să ne fie ghid deopotrivă la ceas de lectură şi la ceas de rugăciune, pe calea vieţuirii creştine. Din această perspectivă anume am abordat editarea acestei traduceri, pe care cititorul o poate consulta cu aceeaşi încredere şi acelaşi folos precum în cazul primei apariţii incluse în seria de tradu¬ceri a colecţiei Patristica55. În absenţa unui ediţii critice care să fie decisivă cu privire la eliminarea textelor indubitabil neatana¬siene56, oferim în versiunea de faţă tălmăcirea întregului text din PG, invitându-l pe cititorul interesat de o lectură critică să consulte lucrările lui Vian. Totodată, la traducerea textului din PG am adăugat sub formă de paragrafe scrise cu caractere
53 G. Dorival, „Athanase ou pseudo-Athanase?”, Rivista di Storia e Letteratura Religiosa 16 (1980), pp. 80-89 postulează existenţa unui Pseudo-Atanasie acti¬vând în sec. al V-lea. Argumentele textuale au fost reanalizate de Vian şi con-siderate insuficiente pentru a demonstra o dependenţă de opera Sfântului Chiril (Vian, „II «De Psalmorum Titulis»”, pp. 127-128, apud Bottini, pp. 5-6).
54 Stead, „St. Athanasius”, pp. 55-75.
55 Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Psalmi, trad. Laura Enache, Patris¬tica. Traduceri 1, Doxologia, Iaşi, 2011. Vezi acum şi Sfântul Chiril al Alexan¬driei, Tâlcuire la Psalmi, trad. şi note de Pr. Dumitru Stăniloae, ed. Îngrijită de Dragoş Mîrşanu, Patristica. Traduceri 32, Doxologia, Iaşi, 2021.
56 Pentru proiectul recent demarat de Uta Heil (Vienna), vezi https://psalmcatenae.acdh-dev.oeaw.ac.athtmlindex.html.
34
cursive intercalate la locul potrivit în text traducerea celor 158 de fragmente inedite identificate de cercetătorul italian în 1978.
Pe bună dreptate, credem, Tâlcuirea Psalmilor va părea citito¬rului acestui volum a fi chiar instrumentul potrivit să împlinească îndemnul atanasian ce încheie Scrisoarea către Marcelin: să citească psalmii cu pricepere, înţelegând sensul fiecăruia, povăţuit fiind de Duhul.
Dragoş Mîrşanu
Epistola către Marcelin, despre tâlcuirea Psalmilor
A celui între sfinţi Părintele nostru, Atanasie, Arhiepiscopul Alexandriei, Epistola către Marcelin, despre tâlcuirea Psalmilor
1. Mă minunez de alegerea ta în Hristos, iubite Marceline. Căci şi ispita de faţă, deşi suferi multe în ea, o porţi bine şi nici nevoinţa1 nu o neglijezi. Întrebându-l pe cel ce mi-a adus scri¬soarea cum petreci după boală, am aflat că te preocupă în-treaga dumnezeiască Scriptură, dar că mai des citeşti, desigur, Cartea Psalmilor şi te înverşunezi să înţelegi sensul ascuns în fiecare psalm. Încuviinţez acest lucru, fiindcă şi eu am dorire de această carte, precum şi de întreaga Scriptură. Şi având eu acest dor, m-am întâlnit cu un bătrân iubitor de osteneală2 şi vreau să-ţi scriu ţie cele pe care mi le-a povestit despre aceasta acela care ţinea Psaltirea la mare cinste. Căci este oarecare har şi credibilitate în cuvântul povestirii lui. Zicea aşa:
2. „Toată Scriptura noastră, o, fiule, atât cea Veche, cât şi cea Nouă, este şi inspirată de Dumnezeu, şi folositoare pentru învăţătură, precum este scris. Cartea Psalmilor merită toată
1 Modul în care Sfântul Atanasie înţelegea exerciţiul ascetic (ăvKqau;) reiese din biografia Sfântului Antonie cel Mare, care „a început în faţa casei o viaţă de nevoinţă, luând aminte la sine şi înfrânându-se cu asprime” (Vita Antonii 3,1, trad. Stăniloae, în SfântulAtanasie cel Mare, Scrieri II, PSB 16, p. 193). Regă¬sim în aceeaşi scriere şi legătura între efortul duhovnicesc şi psalmi: „De câte ori nu mi s-a arătat în pustie nălucirea aurului, cerându-mi doar să-l ating şi să văd. Dar eu rosteam împotriva lui un cuvânt din psalmi şi el se topea” (Ibidem, p. 316).
2 Cf. celelalte referinţe la acest bătrân anonim: Ep. Marc. 9 (PG 26,17D; infra, p. 42), 30 (PG 26,41C; infra, p. 60) şi 33 (PG 26,44D; infra, p. 62).
38
atenţia celor ce iau aminte. Căci fiecare carte a Scripturii slu¬jeşte şi vesteşte propriul ei scop: Pentateuhul3, naşterea lumii şi faptele patriarhilor, ieşirea lui Israel din Egipt şi rânduiala Legii; Triteuhul4, împărţirea loturilor şi faptele judecă¬torilor şi genealogia lui David; Regii şi Paralipomena, faptele regilor. Ezdra, sfârşitul robiei şi întoarcerea poporului şi zi¬direa templului şi a cetăţii; Profeţii, prorocirile cu privire la venirea Mântuitorului5, amintirea poruncilor şi ocări împo¬triva celor ce le calcă şi prorociri cu privire la neamuri. Iar Car¬tea Psalmilor, avându-le în ea pe toate, ca într-o grădină6, le cântă şi arată iarăşi, împreună cu acelea, şi pe ale ei proprii, psalmodiindu-le.
3. Cele ale Facerii le psalmodiază în Psalmul 18: Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria şi în Psal¬mul 23: Al Domnului este pământul şi plinirea lui, lumea şi toţi cei ce locuiesc în ea. Acesta pe mări l-a întemeiat pe el. Iar cele de la Ieşire şi Numeri şi de la Deuteronom le cântă bine în Psal¬mii 77 şi 113, zicând: La ieşirea lui Israel din Egipt, a casei lui Israel dintr-un popor barbar. Ajuns-a Iuda sfinţirea Lui, Israel, stăpânirea Lui. Dar le cântă pe acestea şi în Psalmul 104: Tri¬mis-a Moise pe robul lui, pe Aaron, pe care l-a ales. Pus-a în ei cuvin¬tele semnelor şi minunilor Lui în pământul lui Ham. Trimis-a în¬tuneric şi i-a întunecat şi au amărât cuvintele Lui. Prefăcut-a apele lor în sânge şi a omorât peştii lor. Scos-a pământul lor broaşte în cămările împăraţilor lor. Zis-a şi a venit muscă câinească şi mulţime de muşte în toate hotarele lor. Şi în Psalmul acesta, în întregime, şi în Psalmul 105 se află scris despre aceleaşi lucruri. Iar cele privitoare la preoţie şi la cort le rosteşte în Psalmul 28, la
3 Astfel sunt numite primele cinci cărţi ale Vechiului Testament, adică: Facerea, Ieşirea, Leviticul, Numerii şi Deuteronomul.
4 Triteuh sunt numite aici cărţile Isus navi, Judecătorii şi Rut.
5 Sfântul Atanasie foloseşte „venire” (Emqpia) pentru întrupare; cf. Ep. Marc. 5 (PG 26,13C; infra, p. 39) şi 13 (PG 26, 25B; infra, p. 48).
6 Cf. Ep. Marc. 9; ideea este reluată de Sfântul Vasile cel Mare în omilia sa la Ps. 1 (PG 29, 209A-212A).
39
ieşirea cortului7: Aduceţi Domnului, fii ai lui Dumnezeu, aduceţi Domnului mieii oilor, aduceţi Domnului slavă şi cinste.8
4. Cele de la Isus navi şi Judecători sunt arătate în Psalmul 106: Şi au zidit cetate de locuit şi au semănat ţarine şi au sădit vii. Căci la Isus navi9 li s-a dat lor pământul făgăduinţei, iar când zice în acelaşi Psalm, în continuare: au strigat către Domnul în necazurile lor şi din nevoile lor i-a izbăvit, se referă la Cartea Ju¬decătorilor. Căci atunci când au strigat ei, a ridicat la vreme judecători şi a izbăvit poporul din mâna celor ce îi asupreau. Dar cântă şi cele ale regilor în Psalmul 19, zicând: Unii se laudă cu căruţele lor, alţii cu caii lor, iar noi ne lăudăm cu numele Dom¬nului Dumnezeului nostru. Aceştia s-au împiedicat şi au căzut, iar noi ne-am ridicat şi ne-am îndreptat. Doamne, mântuieşte pe împăratul şi ne auzi pe noi în orice zi Te vom chema.10 Cele de la Ezdra în Psalmul 125, al treptelor, le cântă: Când a întors Dom¬nul robia Sionului, ne-am umplut de mângâiere11 şi iarăşi în Psalmul 121: Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis mie: în casa Domnului vom merge. Stăteau picioarele noastre în curţile tale, Ierusalime. Ierusalimul cel ce este zidit ca o cetate ale cărei porţi sunt strâns unite, că acolo s-au suit seminţiile, seminţiile Domnului, mărtu¬rie pentru Israel”.12
5. Cele ale profeţilor sunt însemnate aproape în fiecare psalm. Despre venirea Mântuitorului şi că, Dumnezeu fiind, va veni astfel, se zice în Psalmul 49: Domnul arătat va veni, Dumnezeul nostru, şi nu va tăcea”.13 Iar în Psalmul 117: Binecuvântat, cel ce vine în numele Domnului, binecuvântatu-v-am pe voi din casa Domnului. Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă”. Iar că Acesta este Cuvântul Tatălui cântă astfel în Psalmul 106: Trimis-a Cuvântul Său şi i-a vindecat pe ei şi i-a izbăvit pe ei din stricăciunile lor.14 Căci Cel ce vine este El însuşi Dumnezeu şi
7 Ps. 113,1.
8 Ps. 28,1.
9 Ps. 106, 36-37.
10 Ps. 19, 9-10.
11 Ps. 121,1-4.
12 Ps. 49,3.
13 Ps. 117,26.
14 Ps. 106, 20.
40
Cuvântul trimis. Ştiind că acest Cuvânt este Fiul lui Dum¬nezeu, face glasul Tatălui să cânte în Psalmul 44: Cuvânt bun revărsat-a inima Mea, şi iarăşi în Psalmul 109: Din pântece mai înainte de Luceafăr Te-am născut15. Căci ce altceva ar putea spu¬ne cineva că este odrasla16 Tatălui, dacă nu Cuvântul sau În¬ţelepciunea Lui, ştiind că Acesta este Cel căruia Tatăl îi spune: Să fie lumină şi o tărie şi toate17, şi această carte le cuprinde, zicându-le în Psalmul 32: Prin Cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi prin Duhul gurii Lui toată puterea lor18.
6. Nu îl trece cu vederea nici pe Hristos, Care însuşi a venit, ci vorbeşte mai cu dinadinsul despre El în Psalmul 44: Scaunul Tău, Dumnezeule, în veacul veacului, toiag de dreptate, toiagul îm¬părăţiei Tale, iubit-ai dreptatea şi ai urât fărădelegea. Pentru aceasta Te-a uns pe Tine Dumnezeul Tău cu untdelemnul bucuriei mai mult decât pe părtaşii Tăi. Şi, ca să nu socotească cineva că El a venit după închipuire19, arată limpede faptul că El Se va face om şi că Acesta este Cel prin Care s-au făcut toate, zicând în Psalmul 86: Mamă va zice Sionului omul şi om s-a născut în el şi însuşi Cel Preaînalt l-a întemeiat pe el20. Aceasta este acelaşi lucru cu a spune: Şi Dumnezeu era Cuvântul21, toate prin El s-au făcut22 şi Cuvântul S-a făcut trup23. Pentru aceea şi cunoscând pe acel din Fecioară, nu l-a trecut sub tăcere, ci îndată îl arată în Psalmul 44, zicând: Ascultă, fiică, şi vezi şi pleacă urechea ta şi uită poporul tău şi casa părintelui tău, că a poftit împăratul
15 Ps. 109,3.
16 Pentru yEvvrjpa Tatălui, cf., inter alia, C. Gent. 46, 53 (ed. Thomson).
17 Fc. 1,3 ş.u.
18 Ps. 32,6.
19 Este important pentru Sfântul Atanasie să afirme realitatea mântuirii, făcută posibilă de întrupare; cf., inter alia, De incarn. 18,2-3 (ed. Kannengiesser). Despre interpretarea hristologică a Psalmilor, vezi R. Price, „The Voice of Christ in the Psalms”, în Andreopoulos, Casiday, Harrison (ed.), Meditations of the Heart, pp. 1-15; pentru Atanasie, pp. 2-4.
20 Ps. 86,4.
21 In 1,1.
22 In 1,3.
23 In 1,14.
41
frumuseţea ta. Căci aceasta iarăşi este asemenea cu ceea ce s-a spus de către Gavriil: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine24. căci numindu-L pe El Hristos, îndată a arătat naşterea omenească25 cea din Fecioara, zicând: As-cultă, fiică. Iată, Gavriil o cheamă pe nume pe Maria, fiind străin de ea după neam. Dar David, fiindcă ea era din sămânţa lui, pe bună dreptate o numeşte pe ea fiică.
7. Dar spunând că Se va face om, arată în continuare pătimirea Lui cea cu trupul26. Văzând uneltirea care se va face de către iudei, cântă în Psalmul 2: Pentru ce s-au întărâtat neamurile şi popoarele au cugetat deşertăciuni? S-au ridicat împăraţii pămân¬tului şi căpeteniile s-au adunat împreună împotriva Domnului şi a Unsului Său. În Psalmul 21 spune felul morţii ca din partea Mântuitorului: în ţărâna morţii M-ai coborât. Că M-au încon¬jurat câini mulţi, adunarea celor vicleni M-a împresurat. Străpuns-au mâinile Mele şi picioarele Mele. Numărat-au toate oasele Mele, iar ei priveau şi se uitau la Mine. Împărţit-au hainele Mele loruşi, pentru cămaşa Mea au aruncat sorţi. Iar faptul de a fi stră¬punse mâinile şi picioarele, ce altceva decât Crucea înseamnă? învăţând toate acestea, adaugă şi că Domnul a pătimit acestea nu pentru Sine, ci pentru noi. Şi iarăşi zice, ca din partea Lui, în Psalmul 87: Asupra mea s-a întărit mânia Ta, iar în Psalmul 68: Cele ce n-am răpit, pe acelea le-am plătit27. căci nu a murit ca un vinovat, ci a pătimit pentru noi şi a purtat asupra Lui mânia cea împotriva noastră pentru călcarea poruncii, zicând prin Isaia: Acesta neputinţele noastre le-a luat28, şi când spunem noi
24 Lc. 1,28. Este prima exegeză care trimite la Fecioara Maria.
25 Sfântul Atanasie respinge termenul ŢEVEOK; CU referire la Dumnezeu Cu¬vântul; dar îl foloseşte când se referă, ca aici, la naşterea omenească (dvOQamîvq) a lui Hristos; cf. Atanasie, C. Arian, Ii, 51,5 (ed. Metzler savvidis).
26 Cf. Atanasie, C. Arian. II, 31 (ed. Metzler savvidis); trad. Stăniloae, pp. 359-360: „S-a făcut om şi a pătimit în acest trup pentru noi, cum a zis Petru: «Hristos a pătimit cu trupul» (I Petru, 4,1). […] Aşa era propriu Lui a flămânzi, a înseta, a pătimi, a obosi şi cele asemenea care ţin de trup. (…] căci trupul era al Lui. Şi trupul slujea faptelor dumnezeirii, căci în el se săvârşeau”.
27 Ps. 68, 6.
28 Is. 53,4.
42
în Psalmul 137: Domnul le va plăti lor pentru mine29, zice şi Du¬hul Sfânt în Psalmul 71: Şi va mântui pe fiii săracilor şi va umili pe clevetitor… că a izbăvit pe sărac din mâna celui puternic şi pe sărmanul care nu avea ajutor.
8. Pentru aceasta, făcând cunoscută mai dinainte şi urcarea Lui la ceruri cu trupul, zice în Psalmul 23: Ridicaţi căpetenii porţile voastre şi vă ridicaţi porţile cele veşnice şi va intra împăratul sla¬vei, iar în Psalmul 46: Suitu-S-a Dumnezeu întru strigare, Domnul în glas de trâmbiţă. Dar vesteşte şi şederea [de-a dreapta] şi zice în Psalmul 109: Zis-a Domnul Domnului Meu: Şezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Mele. Iar în Psalmul 9 strigă şi pierzania diavolului care avea să fie: Şezut-ai pe scaun, Cel ce judeci cu dreptate, certat-ai neamurile şi au pierit nelegiuiţii30. Căci şi faptul că a luat jude¬cata de la Tatăl nu l-a ascuns ci L-a vestit pe El în Psalmul 71 ca Judecător al tuturor, Care va să vină: Dumnezeule, Judecata Ta dă-o împăratului şi dreptatea Ta, Fiului împăratului. Ca să ju¬dece pe poporul Tău întru dreptate şi pe săracii Tăi cu judecată. Iar în Psalmul 49 zice: Chema-va cerul de sus şi pământul ca să judece pe poporul său… şi vor vesti cerurile dreptatea Lui, că Dum¬nezeu judecător este. Şi în Psalmul 81: Dumnezeu a stat în dum¬nezeiască adunare şi în mijlocul dumnezeilor va judeca. Şi che¬marea neamurilor se poate afla din această carte în mulţi psalmi, dar, mai ales, din Psalmul 46: Toate popoarele, bateţi din palme, strigaţi lui Dumnezeu în strigăt de veselie, iar în Psal¬mul 71: înaintea lui vor îngenunchea etiopienii şi vrăjmaşii lui ţărâna vor linge. Împăraţii Tarsisului şi insulele daruri vor aduce, împăraţii arabilor şi ai reginei Saba prinoase vor aduce şi se vor în¬china Lui toţi împăraţii pământului, toate popoarele îi vor sluji Lui. Acestea se cântă în Psalmi, dar sunt vestite în fiecare dintre celelalte cărţi”.
9. Nefiind neştiutor, spunea iarăşi că „în fiecare carte din Scrip¬tură sunt arătate îndeosebi aceleaşi lucruri cu privire la Mântuitorul;
29 Ps. 137, 8.
30 Ps. 9,5-6.
43
acesta este mesajul comun în toate Scripturile şi acesta este acordul Duhului. căci aşa cum cele din alte cărţi este cu putinţă să se afle în Cartea Psalmilor, tot aşa cele din Cartea Psalmilor pot fi adeseori aflate în celelalte cărţi. Căci şi Moise a scris o cântare, şi Isaia cântă, şi Avacum se roagă sub for¬mă de cântare. Dar iarăşi, în fiecare carte putem vedea şi pro¬feţie, şi rânduială de lege, şi istorisire. căci Acelaşi Duh este în toate. Şi în funcţie de dăruirea Lui care se face la fiecare carte, fiecare slujeşte şi plineşte harul dăruit ei şi este fie pro¬feţie, fie legiuire, fie amintirea istoriei, fie harul Psalmilor. Dar fiindcă este Unul şi Acelaşi Duh, de la Care sunt şi toate împărţirile, El este neîmpărţit după fire. Pentru aceea, este întreg în fiecare, dar arătările şi împărţirile Duhului au loc în fiecare, în funcţie de slujire. Şi prin urmare, fiecare, în funcţie de nevoia pe care o are, stăpânit fiind de Duhul, slu¬jeşte cuvântul. Încât, aşa cum am spus mai înainte, Moise, deşi era legiuitor, uneori profeţeşte şi cântă, iar profeţii, deşi, de obicei, profeţesc, uneori şi poruncesc: Spălaţi-vă, curăţiţi-vă!31, Spală-ţi de răutate inima ta, Ierusalime32, iar altădată istorisesc — o dată la Daniel, cele despre Suzana33, iar altă¬dată la Isaia cele privitoare la Rapsachis şi Senaherim34. La fel şi Cartea Psalmilor, fiindu-i proprie cântarea odelor, cele ce sunt spuse cu de-amănuntul în celelalte cărţi, aceleaşi şi ea le cântă printr-un cuvânt pe larg şi pe melodie35, precum s-a spus mai înainte. Uneori şi ea legiuieşte: Părăseşte mânia şi lasă iuţimea36 şifereşte-te de rău şi fă binele; caută pacea şi o urmează pe ea37. Iar alteori istoriseşte călătoria lui Israel şi profeţeşte despre Mântuitorul, precum s-a spus mai înainte.
31 Is. 1,15.
32 Ier. 4,14.
33 Dan. 12.
34 Is. 36-37 (RabşacheSanherib).
35 Gr. Karâ nAdo? (pe larg) este asociat aici explicit cu melodia interpre¬tării psalmilor; cf. mai jos, Ep. Marc. 27 (infra, p. 58), unde contextul pare să indice mai curând cealaltă menire a lecturii sau cântării „pe larg”, de a oferi posibilitatea auditoriului să stăruiască pe sensul cuvintelor.
36 Ps. 36, 8.
37 Ps. 33,15.
44
10. Dar comun este acest har al Duhului, fie că se află la toţi scrii¬torii, fie la fiecare în parte şi acelaşi este la toţi, după cum o cere nevoia şi după cum voieşte Duhul. Căci nu diferă, aşa încât să fie mai mult sau mai puţin în cutare nevoie, ci ca fiecare să-şi împlinească desăvârşit şi neabătut propria slu¬jire. Iar Cartea Psalmilor are astfel iarăşi harul propriu şi pro-pria ei situaţie deosebită. Că, deşi are relaţie şi comuniune cu celelalte cărţi, are şi un lucru propriu şi minunat, aceea că are înscrise şi imprimate în ea şi mişcările38 fiecărui suflet, schimbările acestora şi îndreptările, astfel încât oricine vrea, ca unul care nu este încercat, poate să ia din aceasta şi să înţeleagă unele lucruri pe care le află scrise acolo şi care îl închipuie pe el însuşi astfel. Căci în celelalte cărţi cineva numai ascultă pe cel ce porunceşte legea, cele pe care trebuie sau nu trebuie să le facă. Iar din profeţie aude deplin, încât să ştie că va veni Mântuitorul. Iar la istorisiri ia aminte la cele din care poate să cunoască faptele regilor şi ale sfinţilor. Dar din Cartea Psal¬milor, cel ce aude, pe lângă faptul că află toate acestea, înţe¬lege şi este învăţat încă şi mişcările propriului suflet. Poate iarăşi să aibă în această carte chipul pricinilor patimii pe care o suferă şi de care este stăpânit, încât nu numai să audă şi atât, ci învaţă ce trebuie să spună şi să facă pentru a se vin¬deca de patimă. Căci există şi în celelalte cărţi cuvinte de împiedicare ce interzic cele rele. Dar în aceasta se spune şi cum trebuie să te depărtezi de ele. De pildă, se porunceşte po¬căinţa. Dar a te pocăi înseamnă încetarea păcatului. Dar aici ni se spune şi cum să ne pocăim şi ce trebuie să spunem când ne pocăim. Şi iarăşi zicea Sfântul Pavel: Suferinţa lucrează în suflet răbdarea, răbdarea, încercare, iar încercarea, nădejdea,
iar nădejdea nu ruşinează.39 Iar în Cartea Psalmilor este scris şi închipuit cum anume trebuie să purtăm suferinţele, şi cum este încercat fiecare, şi care sunt cuvintele celor ce nădăjdu¬iesc în Domnul. Iarăşi este poruncă să mulţumim pentru toate40. Dar ce trebuie să spunem când mulţumim, ne învaţă Psalmii. Apoi, auzind de la alţii: Cei ce vor să trăiască cucernic vor fi prigoniţi41, suntem învăţaţi de Psalmi ce trebuie să spunem când fugim şi cu ce cuvinte trebuie să I ne adresăm lui Dumnezeu, atunci când suntem prigoniţi şi când suntem izbăviţi după prigoană. Suntem îndemnaţi să-L binecuvântăm pe Domnul şi să I ne mărturisim Lui. Dar în Psalmi suntem învăţaţi cum trebuie să-L
38 Kivijpara poate fi considerat unul dintre termenii „tehnici” ai vocabu¬larului ascetic care se dezvolta în epocă, iar cititorul îl va reîntâlni de mai multe ori în paginile epistolei de faţă. El poate fi aflat, de asemenea, şi în alte scrieri ale Sfântului Atanasie, de pildă la V. Ant. 55,9 (ed. Bartelink, p. 284); trad. Stăniloae, în Sfântul Atanasie, Scrieri II, p. 208: „Ba să luăm seama şi la aceasta spre a ne asigura împotriva păcătuirii: fiecare din noi să ne însemnăm şi să scriem faptele şi mişcările sufletului, ca şi când am avea să le vestim unii altora.”
39 Rom. 5, 3-4.
40 Vezi I Tes. 5,18; Efes. 5,20; Col. 3,17.
41 II Tim. 3,12.
45
lăudăm pe Domnul şi cum trebuie să I ne măr¬turisim în mod cuvenit, ce cuvinte să spunem42. Iar în fie¬care caz ar putea găsi cineva în Psalmi cântări dumnezeieşti potrivite cu noi, cu mişcările şi stările43 noastre.
11. Căci şi acest lucru este minunat la Psalmi, că cele ce spun şi despre care vorbesc sfinţii în celelalte cărţi, pe aceleaşi le proclamă şi cei ce le citesc pe cele scrise. Iar în celelalte cărţi, cei ce ascultă se socotesc pe ei înşişi diferiţi de aceia despre care vorbeşte cuvântul şi, ascultând, devin astfel, încât ad¬miră, râvnesc şi urmează faptele vestite lor. Cel ce ia însă această Carte a Psalmilor, admirând-o şi închinându-se, citeşte şi pro¬feţiile despre Mântuitorul care sunt de obicei în celelalte cărţi, dar citeşte alţi Psalmi, ca şi cum ar fi propriile lui cuvinte. Iar cel ce le aude se străpunge, ca şi cum el le-ar spune şi este dispus astfel faţă de cuvintele cântărilor, de parcă ar fi pro¬priile lui cuvinte. Dar de dragul clarităţii, nu trebuie să ne le¬nevim, potrivit Sfântului Apostol44, să repetăm ceea ce am
42 Vezi, de asemenea, Ep. Marc. 14, infra.
43 îl reîntâlnim pe KaxâaxauiKaiacrcăat.u; la Ep. Marc. 14 (PG 26,28C; infra, p. 49), 28 (PG 26, 40C; infra, p. 59), 29 (PG 26, 41AB; infra, p. 60) şi 30 (PG 26, 41C; infra, p. 61).
44 Filip. 3,1.
46
spus. Sunt multe cuvinte ale patriarhilor care sunt spuse de ei înşişi. Şi Moise vorbeşte, iar Dumnezeu îi răspunde. Ilie şi Elisei, stând pe muntele Carmel, L-au chemat pe Domnul şi ziceau mereu: Viu este Domnul Căruia i-am stat înainte astăzi45. Şi cele mai importante cuvinte ale altor sfinţi proroci sunt cele despre Mântuitorul. Apoi multe sunt referitoare la nea¬muri şi la Israel. Şi totuşi nimeni nici nu ar spune vreodată cuvintele patriarhilor ca pe propriile lui cuvinte, nici nu ar îndrăzni cineva să imite sau să spună cuvintele lui Moise ca pe ale lui însuşi, nici pe ale lui Avraam despre robul lui şi despre Ismail şi cele despre marele Isaac, chiar dacă s-ar afla cineva în aceeaşi nevoie şi stare, nu ar îndrăzni să le spună ca pe propriile lui cuvinte. Iar dacă ar pătimi cineva cu cei ce pătimesc sau ar avea dorire de ceea ce este mai bun nu ar spune totuşi, precum Moise: Arată-mi-Te46, sau iarăşi: Dacă le vei ierta lor păcatul, iartă-le lor, iar dacă nu le ierţi, şterge-mă şi pe mine din cartea pe care ai scris-o47. Dar nici cuvintele prorocilor nu şi le-ar însuşi cineva ca pe propriile cuvinte şi nu ar blama sau lăuda pe cei ce fac aceleaşi fapte prin cuvintele prin care aceia au mustrat sau au lăudat. Nici acel Viu este Domnul înaintea Căruia am stat astăzi nu le va imita cineva, ca să le spună ca pe propriile sale cuvinte. Şi cel ce citeşte cărţile este evident că nu va spune cuvintele, ca şi cum ar fi ale lor, ci ale sfinţilor şi ale celor arătate de ei. Cât priveşte Psalmii însă, minunea stă în aceea că, în afară de profeţiile referitoare la Mântuitorul şi la neamuri, cel ce spune celelalte cuvinte le spune, ca şi cum ar fi cuvintele sale proprii, fiecare le cântă pe acestea, ca şi cum ar fi scrise despre el însuşi şi le pri¬meşte şi le citeşte, nu ca şi cum ar fi spuse despre altul sau s-ar referi la altul, ci este dispus să creadă că el însuşi le spune despre sine însuşi. Şi cele spuse, aşa cum sunt, I le adre¬sează lui Dumnezeu, ca şi cum le-ar fi făcut el însuşi şi ca şi
45 III Rg. 17,1; IV Rg. 3,14.
46 Ieş. 33,13.
47 Ieş. 32, 32.
47
cum ar vorbi de la sine însuşi. Căci nu le va cinsti pe acestea, aşa cum cinsteşte cuvintele patriarhilor şi pe ale lui Moise şi ale celorlalţi proroci, ci, dimpotrivă, cel ce le va psalmodia pe acestea le va socoti ca pe propriile sale cuvinte, ca şi cum ar fi fost scrise despre el însuşi. Pentru că Psalmii au o lucrare în ambele părţi, cuprinzând atât pe cel care ţine porunca, cât şi pe cel care o calcă. Căci este necesar ca orice om, cuprins în acestea fie ca unul care a păzit porunca, fie ca unul care a călcat-o, să spună cuvintele scrise pentru fiecare situaţie.
12. Şi mi se pare mie că pentru cel ce cântă Psalmi, aceştia devin ca o oglindă în care poate să se vadă pe sine şi mişcările sufletului său48, şi astfel simţindu-le, să le vestească prin Psalmi. Căci şi cel ce ascultă pe cel ce citeşte primeşte cântarea, ca şi cum ar fi spusă despre el şi fie că, mustrat fiind de conştiinţă, se pocăieşte, străpungându-se la inimă, fie, auzind despre nă¬dejdea cea în Dumnezeu şi de ajutorul care vine de la El celor ce cred, se bucură, ca şi cum un asemenea har ar veni asupra lui însuşi, şi astfel începe să îi mulţumească lui Dumnezeu. Când cineva cântă Psalmul 3, privind la propriile sale neca¬zuri, socoteşte ca şi cum cuvintele exprimate în Psalm ar fi ale lui. Şi când va citi Psalmii 11 şi 16, va socoti că vesteşte acele cuvinte spre propria încredinţare şi rugăciune. Şi Psalmul 50 îl va rosti ca şi cum ar fi vorba despre el însuşi, spunând pro¬priile lui cuvinte de pocăinţă. Iar Psalmii 53, şi 55, şi 56, şi 141, când le cântă cineva, nu are impresia că urmăreşte altceva decât că el însuşi este cel ce pătimeşte şi cântă Domnului, de parcă ar fi propriile lui cuvinte. Şi în general, în aşa fel este spus de Duhul Sfânt fiecare Psalm şi astfel este rânduit de El, încât, aşa cum am spus mai sus, sunt înţelese de noi toate mişcările sufletului şi toate cuvintele lor sunt spuse ca despre
48 Regăsim ideea de oglindire a vieţii la V. Ant. 7,13 („Nevoitorul trebuie să înveţe din vieţuirea marelui Ilie să-şi vadă pururea ca într-o oglindă viaţa lui”; trad. Stăniloae, pp. 197-198). Psalmii pot fi folosiţi, şi după Sfântul Ioan Casian, precum o lentilă, căci „în ei găsim exprimate toate sentimentele, pe care, văzându-le ca-ntr-o oglindă, le cunoaştem mai bine” (Collationes Patrum 24,10,11; trad. D. Popescu, în Sf. Ioan Casian, Scrieri alese, PSB 57, p. 488).
48
noi înşine şi ca şi cum ar fi propriile noastre cuvinte, spre a ne aminti de pornirile cele dinlăuntrul nostru şi spre în-dreptarea vieţuirii noastre. Căci cele pe care le spun cei ce cântă, acestea pot fi modurile şi caracterele vieţuirii noastre.
13. Acesta este iarăşi harul Mântuitorului. Căci făcându-Se om pentru noi, trupul, care era acelaşi cu al nostru, l-a dat la moarte pentru ca pe toţi să ne slobozească din moarte. Vrând să ne arate nouă petrecerea cea cerească şi bineplăcută lui Dum¬nezeu, a închipuit-o pe aceasta în Sine însuşi, ca să nu mai fie unii înşelaţi cu uşurinţă de vrăjmaşul, având chezăşie pentru siguranţă, biruinţa împotriva diavolului care a venit de la El pentru noi. De aceea, nu numai că ne-a învăţat, ci [însuşi] a lucrat cu fapta cele ce ne-a învăţat, pentru ca fiecare să-L audă pe El vorbind şi, privind ca în icoană, să ia de la El exem¬plul de a face, auzind: învăţaţi de la Mine, că sunt blând şi sme¬rit cu inima49. Nimeni nu ar putea găsi o mai desăvârşită în¬văţătură spre virtute decât cea pe care a închipuit-o Domnul în Sine însuşi. Căci fie reaua pătimire, ori iubirea de oameni, ori bunătatea, ori bărbăţia, ori milostenia, ori dreptatea, pe toate le va găsi cineva existente în El, încât nimic nu-i lip¬seşte spre virtute celui ce înţelege viaţa omenească a Mân¬tuitorului. Aceasta ştiind-o Pavel, zicea: Fiţi următori ai mei, precum şi eu al lui Hristos50. Căci legiuitorii elinilor nu au decât harul de a rosti cuvintele. Dar Domnul, ca Unul care este cu adevărat Domn a toate şi Purtător de grijă al celor pe care le-a lucrat, nu doar legiuieşte, ci şi pe Sine însuşi pildă S-a dat, ca să cunoască cei ce vor puterea de a face. De aceea, şi mai înainte de venirea Lui la noi, a făcut să răsune în¬văţătura Lui în cei ce au alcătuit Psalmii, pentru ca, aşa cum a arătat51, închipuindu-l întru Sine52 pe omul ceresc şi
49 Mt. 11, 29.
50 ICor. 11,1.
51 Cf. Atanasie, C. Arian. III, 29 (ed. Metzler savvidis).
52 Pentru că Domnul Hristos se oferă pe sine ca model (wnoţ) pentru oameni, Psalmii pot fi „modurile şi caracterele (Tunoi KCU xaQaKTqQEc) vie¬ţuirii noastre” (Ep. Marc. 12, PG 27, 24D; supra, p. curentă).
49
pământesc53, tot aşa cel ce vrea poate să afle din Psalmi miş¬cările şi dispoziţiile54 sufletelor, găsind în aceştia şi vinde¬carea55, şi îndreptarea fiecărei porniri şi mişcări a inimii.
14. Dar dacă trebuie să spunem ceva şi mai convingător, este că întreaga Sfântă Scriptură este dascăl virtuţii şi credinţei ade¬vărate. Dar Cartea Psalmilor are cumva şi modul vieţuirii su¬fletelor. Aşa cum cel ce intră la împăratul îşi educă şi purtă¬rile, şi cuvintele, ca nu cumva, vorbind în afara rânduielii, să fie aruncat afară ca un needucat, tot aşa şi cartea sfântă îl educă pe cel care aleargă după virtute şi care vrea să înţeleagă pe¬trecerea în trup a Mântuitorului. Mai întâi, aminteşte prin lectură mişcările sufletului şi apoi astfel îi modelează şi îi învaţă pe cei ce citesc asemenea cuvinte. Există, ca să remar¬căm aceasta de la început, unii Psalmi care sunt spuşi sub formă de istorisire, alţii în chip de îndemn, iar alţii sub for¬mă de prorocie, alţii sub formă de rugăciune, alţii sub formă de mărturisire.
Şi cei sub formă de istorisire sunt următorii: 18, 43, 48, 49, 72, 76, 77, 88,106,113,126,136.
Cei sub formă de rugăciune: 16, 67, 89,101,131,141.
Cei sub formă de conversaţie, şi rugăciune, şi cerere: 5, 6, 7, 11,12,15, 24, 27, 30, 34,37, 42, 53, 54, 56, 58, 59, 60, 63, 82, 85, 87,137,139,142.
Iar cei sub formă de conversaţie şi mulţumire: 138.
Cei numai sub formă de conversaţie: 3,25, 68,69,70, 73, 78, 79,108,128,130.
Şi cei sub formă de mărturisire sunt: 9, 74, 91,104,105,106, 107,110,117,135,137.
Iar cei care au împletite mărturisirea şi istorisirea: 9, 74,105, 106,117,137.
53 Cf. I Cor. 15,47; cf., de asemenea, Atanasie, C. Arian. 1,44,4 (ed. Met¬zler savvidis); trad. Stăniloae, în Sfântul Atanasie, Scrieri I, p. 209: „Căci «Cuvântul trup S-a făcut» şi Acesta Se numeşte om din cer şi ceresc, pentru că e Cuvântul care S-a coborât din cer”.
54 Pentru biaOOEig, vezi şi Ep. Marc. 30; infra, p. 61.
55 Ideea de vindecare (0EpanEux), va fi reluată către sfârşitul scrisorii, la Ep. Marc. 33; infra, p. 63.
50
Iar cei care au împletite mărturisirea şi istorisirea cu lauda: 110. Cei care sunt sub formă de îndemn: 36.
Cei sub formă de prorocie: 20, 21, 44,46, 75.
Cei care îmbină vestirea cu prorocia: 109.
Cei sub formă de îndemn sau de poruncă sunt: 28, 32, 80, 94,95,96,102,103,113.
îndemnător cu cântare a fost spus Psalmul 149.
Iar cei care descriu viaţa virtuoasă sunt: 104,111,118,124,132. Iar cei care vestesc lauda sunt: 90, 112, 116, 134, 144, 145, 146,148,150.
Psalmii de mulţumire sunt: 8, 9, 17, 33, 45, 62, 76, 84, 114, 115, 120,121,123,125,143.
Cei care rostesc o fericire sunt: 1, 31, 40,118, 127.
Şi altul care arată râvna şi cântarea: 107.
Şi unul îndemnător la bărbăţie este Psalmul 80.
Iar alţii sunt care-i condamnă pe nelegiuiţi şi pe cei fără de lege: 2,13, 35, 51, 52
Unul care are formă de invocaţie este Psalmul 4.
Apoi sunt cei care vestesc făgăduinţe, precum Psalmii 19 şi 63. Şi cei care vestesc cuvinte de laudă întru Domnul sunt: 22 şi 26, 38, 39, 41, 61, 75, 83, 96, 98,151.
Psalmi care ruşinează sunt: 57 şi 81.
Şi cei care spun cuvinte de laudă: 47,64.
Iar despre tânguire şi despre înviere este Psalmul 65.
Şi altul care spune numai cuvinte de tânguire — Psalmul 99.
51
15. Având această rânduială în citirea Psalmilor, este cu putinţă să găsim în fiecare, cum am spus, mişcările şi starea propriu-lui suflet, tot aşa şi modelul şi învăţătura pentru fiecare lu¬cru. Şi spunându-i, cineva poate bineplăcea Domnului, prin care cel ce rosteşte cuvintele acestea se poate îndrepta pe sine şi mulţumi Domnului pentru că nu a căzut în vreo nelegiuire. Fiindcă nu numai pentru fapte, ci şi numai pentru un cuvânt deşert avem a da socoteală Judecătorului56. Dacă, aşadar, vrei să fericeşti pe cineva, ai ce şi cum trebuie să spui pentru fiecare. Psalmul 1, Psalmul 31, şi 40, şi 111, şi 127. Iar dacă vrei să-i ocărăşti pe iudei pentru uneltirea împotriva Mântuito¬rului, ai Psalmul 2. Dacă eşti prigonit de ai tăi şi îi ai pe mulţi răzvrătindu-se împotriva ta, spune Psalmul 3. Iar dacă, fiind necăjit astfel, ai chemat pe Domnul şi, fiind auzit, vrei să-I mulţumeşti Domnului, cântă-l pe al 4-lea şi Psalmii 74, şi 114. Şi dacă, văzându-i pe cei ce viclenesc care vor să uneltească împotriva ta, vrei să-ţi fie ascultată rugăciunea, sculându-te de dimineaţă cântă Psalmul 5. Dacă simţi ameninţarea Dom¬nului şi de aceea te vezi pe tine însuţi tulburat, poţi să spui Psalmii 6 şi 37. Iar dacă unii uneltesc împotriva ta, precum Ahitofel împotriva lui David57, şi îţi vesteşte ţie cineva aceasta, cântă Psalmul 7 şi pune-ţi nădejdea în Dumnezeu, Cel ce te izbăveşte.
16. Văzând harul Mântuitorului întins pretutindeni şi neamul oamenilor mântuit, dacă vrei să strigi către Domnul, cântă Psalmul 8. Dacă iarăşi vrei să cânţi cântare de mulţumire Dom¬nului, ai acelaşi Psalm 8 şi pe 83. Iar când a fost zdrobit vrăj¬maşul şi a fost izbăvită făptura, nu te lăuda pe tine însuţi, ci, ştiind că Fiul lui Dumnezeu a izbândit aceasta, spune Psal¬mul 9, care se referă la El. Şi dacă cineva vrea să te tulbure pe tine foarte tare, ai credinţa ta toată în Domnul şi cântă Psal¬mul 10. Iar când vei vedea mândria multora şi înmulţindu-se răutatea, încât nimic cuvios nu mai este la oameni, caută scă¬pare la Domnul şi zi Psalmul 11. Dacă uneltirea din partea vrăjmaşilor tăi se prelungeşte, nu te împuţina, ca unul care ai fost uitat de Dumnezeu, ci roagă-L pe Domnul, cântând Psalmul 12. Când vei auzi pe unii hulind împotriva proniei, nu te uni cu ei în nelegiuire, ci, rugându-te lui Dumnezeu, spune Psalmii 13 şi 52. Iar mai departe, dacă vrei să afli cum este cetăţeanul împărăţiei cerurilor, cântă Psalmul 14.
17. Dacă ai nevoie de rugăciune, din pricina duşmanilor tăi şi a celor ce împresoară sufletul tău, cântă Psalmii 16, şi 85, şi 87, şi 140. Dacă vrei să afli cum se ruga Moise, ai Psalmul 89.
56 Cf. Mt. 12, 36.
57 II Rg. 15-17.
52
Ai fost mântuit de vrăjmaşii tăi şi ai fost izbăvit de cei ce te prigonesc, cântă şi tu Psalmul 17. Te minunezi de rânduiala din făptură şi de harul proniei din ea, de poruncile sfinte ale Legii, cântă Psalmul 18 şi 23. Văzându-i pe cei necăjiţi, mângâie-i pe aceştia rugându-te şi zicând pentru ei cuvin¬tele Psalmului 19. Văzându-te pe tine însuţi păstorit şi binecălăuzit de Domnul şi bucurându-te de aceasta, cântă Psal¬mul 22. Vrăjmaşii te înconjoară, dar tu, ridicându-ţi sufletul la Dumnezeu, spune Psalmul 24 şi îi vei vedea pe aceştia păcătuind în deşert. Stăruie vrăjmaşii, nimic altceva aşteptând decât, având mâinile pline de sânge, să te tragă şi să te piardă, tu însă nu-l pune pe om judecător (căci toate cele omeneşti dau de bănuit), ci cere ca Dumnezeu să fie Judecător (căci El singur este drept), spunând cele din Psalmii 25,34 şi 42. Dacă te pun la cale grabnic şi duşmanii se înmulţesc în jurul tău ca o tabără, dispreţuindu-te ca pe unul care încă nu ai fost miruns58, şi de aceea vor să te războiască, nu te spăimânta, ci cântă Psalmul 26. Dar fiindcă firea oamenilor este slabă, dacă iarăşi uneltitorii se poartă fără ruşine, ca nu cumva să te ocupi tu însuţi cu ei, strigă la Dumnezeu, zicând cele din Psalmul 27. Şi dacă vrei, mulţumind, să afli cum trebuie să îi jertfeşti Domnului, înţelegând jertfa duhovniceşte, cântă Psal¬mul 28. Şi mai departe, sfinţind casa ta, adică sufletul care-L primeşte pe Domnul, şi casa cea trupească, adică cea în care locuieşti cu trupul, mulţumeşte şi zi Psalmul 29 şi pe 126, al treptelor.
18. Când te vei vedea pe tine însuţi urât şi prigonit de toţi prie¬tenii şi rudele pentru adevăr, nu te împuţina, neluând aminte nici la ei, nici la tine însuţi, iar dacă îi vei vedea pe cunoscuţii tăiîntorcându-se de la tine, nu fi cuprins de spaimă, ci ieşind dintre ei şi privind la cele viitoare, cântă Psalmul 30. Văzân¬du-i pe cei botezaţi şi spălaţi de naşterea cea stricăcioasă şi admirând iubirea de oameni a lui Dumnezeu, cântă pentru aceia Psalmul 31. Şi când vrei să cânţi cu mulţi, adunându-te
58 Probabilă referire la catehumeni.
53
cu bărbaţi drepţi cu viaţa şi virtuoşi, spune şi tu Psalmul 32. Căzând în mâinile vrăjmaşilor tăi, şi scăpând cu înţelepciune de aceştia, şi abătându-te de la uneltirea lor, dacă vrei să mul¬ţumeşti, chemându-i împreună cu tine pe bărbaţii blânzi, cântă împreună cu ei Psalmul 33. Şi dacă vei vedea îndârjirea în rău a celor ce nelegiuiesc, nu socoti că răutatea este întru ei prin fire, cum spun ereticii59, ci spune Psalmul 35 şi vei ve¬dea că ei înşişi sunt pricinile păcătuirii. Iar dacă vei vedea pe cei răi făcând multe fărădelegi şi înălţându-se asupra celor mai mici, şi vrei să-i îndemni pe unii să nu ia aminte la aceştia, nici să râvnească acelora, pentru că degrab se vor stinge, atunci spune şi pentru tine, şi pentru ceilalţi, Psalmul 36.
19. Dar şi tu, pregătindu-te să iei aminte la tine însuţi60, dacă vei vedea că vrăjmaşul unelteşte împotriva ta (căci atunci mai degrabă se ridică împotriva unora ca aceştia, care iau aminte la ei înşişi) şi vrei să te ungi pe tine pentru lupta împotriva lui, cântă Psalmul 38. Şi dacă vrăjmaşii uneltesc împotriva ta, iar tu rabzi necazurile şi vrei să afli folosul din răbdare, cântă Psalmul 39. Văzând mulţi săraci şi sărmani şi voind să-i miluieşti pe ei, poţi să-i primeşti pe cei ce au dat deja miloste¬nie şi pe ceilalţi să-i îndemni să facă milostenie citind Psal¬mul 40. Apoi, dacă, având foarte mare dorire către Dumnezeu, îi vei auzi pe vrăjmaşi ocărându-L, nu te tulbura, ci, înţele¬gând rodul nemuritor din asemenea dor, mângâie-te cu nă¬dejdea cea în Dumnezeu şi, prin aceasta, uşurează şi îmblân¬zeşte întristările din viaţa aceasta, zicând Psalmul 41. Vrând neîncetat să-ţi aminteşti de binefacerile lui Dumnezeu care au avut loc către părinţi şi de ieşirea din Egipt şi de petrecerea cea în pustie, cât de bun este Dumnezeu, şi cât de nerecu¬noscători şi nemulţumitori sunt oamenii, ai Psalmii 43 şi 77, şi 88, şi 104, şi 105, şi 106, şi 113. Adăpostindu-te la Dumnezeu şi fiind izbăvit din necazurile care au venit asupra ta, dacă vrei să îi mulţumeşti lui Dumnezeu şi să istoriseşti iubirea de oameni pe care a făcut-o cu tine, ai Psalmul 45.
59 Aluzie la gnosticii dualişti (adepţii doctrinei maniheiste).
60 Pentru exerciţiul luării aminte la sine, cf. V. Ant. 3,1; 27,4; 91,3.
54
20. Dar ai păcătuit şi, ruşinându-te, te pocăieşti şi ceri să fii mi¬luit, ai cuvintele mărturisirii şi pocăinţei în Psalmul 50. Iar dacă eşti învinuit înaintea împăratului celui rău şi îl vezi pe învinuitor că se laudă, retrage-te şi spune şi tu cele din Psal¬mul 51. Şi când te prigonesc şi te învinuiesc unii, vrând să te trădeze, precum zifeii şi cei de alt neam pe David, nu deznădăjdui, ci, încrezându-te în Domnul şi lăudându-L pe El, spune cele din Psalmul 53 şi 55. Dacă te urmăreşte prigoni¬torul tău, fără să o ştii, şi intră în peştera în care te ascunzi şi tu, nici aşa nu te înspăimânta. Căci ai spre mângâiere ora¬colele61 şi cuvintele Psalmilor potrivite cu o asemenea nevoie, cele din Psalmul 56 şi 141. Iar dacă cel ce unelteşte porun¬ceşte să fie pusă sub pază casa ta şi tu, cu toate acestea, scapi, adu-I Domnului mulţumire, scriind aceasta în suflet ca pe stâlpi, fiind pomenire a faptului că nu ai fost nimicit şi spune cuvintele din Psalmul 58. Iar dacă duşmanii te ocărăsc necăjindu-te şi dacă cei ce par a-ţi fi prieteni te învinuiesc, clevetindu-te, şi te întristezi în această încercare pentru puţină vreme, poţi să te mângâi lăudând şi tu pe Dumnezeu şi zi¬când cuvintele din Psalmul 54. Şi către cei ce făţărnicesc şi se laudă în faţa ta spune, pentru ruşinarea acelora, Psalmul 57. Celor ce se reped cu sălbăticie împotriva ta, vrând să-ţi ia su¬fletul tău, pune-le împotrivă supunerea ta faţă de Dumnezeu şi îndrăzneşte. Cu cât aceia înnebunesc împotriva ta, cu atât mai mult supune-I-te tu Domnului şi spune cele din Psal¬mul 61. Şi, dacă prigonit fiind, te duci în pustie, să nu te temi că eşti singur acolo, ci avându-L cu tine acolo pe Dumnezeu şi mânecând la El, cântă Psalmul 62. Dar fiindcă vrăjmaşii te înspăimântă şi nu încetează să-ţi întindă curse, ci cercetează tot ceea ce te priveşte, chiar mulţime multă de ar fi, nu ceda deloc. Căci loviturile acestora vor fi săgeţi de prunci62, dacă vei cânta Psalmii 63, 64, 69 şi 70.
21. Şi când vrei să-L lauzi pe Domnul, cântă cele din Psalmul 64. Dar cerând îndurări de la Dumnezeu, laudă-L pe El, cântând
61 Touţ oracol, aici cu sensul de profeţii, [n. tr.]
62 Altfel spus, „inofensive”.
55
Psalmul 66. Când îi vei vedea pe nelegiuiţi propăşind în pace şi trăind în îndestulare, iar pe drepţi asupriţi, ca să nu te sminteşti şi să te clatini, spune şi tu cele din Psalmul 72. Şi când se mânie Dumnezeu pe popor, ai spre mângâiere cu privire la aceasta cuvintele înţelepte din Psalmul 73. Când ai nevoie să aduci laudă Domnului, cântă Psalmii 9,74, şi 91, şi 104, şi 105, şi 106, şi 107, şi 110, şi 115, şi 135, şi 136. Şi când vrei să ruşinezi cele ale elinilor şi ale ereticilor, că nu este la aceştia nici o cunoaştere a lui Dumnezeu, ci numai în Sobor¬niceasca Biserică este cunoaşterea lui Dumnezeu, poţi să te gândeşti să cânţi şi să spui cele din Psalmul 75. Când vrăjma¬şii îţi taie fuga şi eşti foarte necăjit, chiar dacă te tulburi, nu deznădăjdui, ci roagă-te. Şi dacă, strigând, vei fi auzit, mulţumeşte-I lui Dumnezeu, zicând cele din Psalmul 76. Iar dacă, stăruind, vrăjmaşii dau năvală şi intră, şi spurcă casa lui Dumnezeu, îi ucid pe sfinţi şi le aruncă trupurile pă¬sărilor cerului, ca nu cumva, târât de ei, să te înspăimânte cruzimea lor, pătimeşte împreună cu cei ce pătimesc, roa¬gă-te lui Dumnezeu, zicând Psalmul 78.
22. Iar în zi de sărbătoare, când vrei să cânţi Domnului, adunându-i pe robii lui Dumnezeu, cântă cele din Psalmii 80 şi 94. Dar când vrăjmaşii se adună iarăşi împotriva ta de pretu¬tindeni şi ameninţă împotriva casei lui Dumnezeu, făcând legăminte împotriva dreptei credinţe, ca să nu-ţi pierzi cu¬rajul, din pricina mulţimii şi puterii lor, ai ca o ancoră a nă¬dejdii cuvintele din Psalmul 82. Şi dacă, văzând casa lui Dum¬nezeu şi corturile ei veşnice, ai dorire către acestea, precum a avut Apostolul, spune şi tu Psalmul 83. Iar dacă urgia înce¬tează oarecând şi te eliberezi din robie, dacă vrei să mulţu-meşti, poţi să spui cele din Psalmii 84 şi 125. Iar dacă vrei să cunoşti diferenţa Bisericii Soborniceşti faţă de schisme şi să-i întorci pe aceia, poţi să spui cele scrise în Psalmul 86. Vrând să te încurajezi pe tine însuţi şi pe alţii la cinstirea lui Dum¬nezeu, aşa cum nădejdea în Dumnezeu nu ruşinează, ci face şi sufletul netemător, laudă-L pe Dumnezeu, zicând cele din Psalmul 90. Vrei să cânţi sâmbăta? Ai Psalmul 91.
56
3. Vrei să mulţumeşti duminica? Ai Psalmul 23. Vrei să cânţi lunea? Spune Psalmul 47. Vrei să aduci laudă vinerea? Ai lauda în Psalmul 92. Căci atunci când a fost Crucea, a fost zidită casa lui Dumnezeu, deşi vrăjmaşii au încercat s-o îm¬piedice şi de aceea se cuvine să cântăm cântare de biruinţă lui Dumnezeu, cele spuse în Psalmul 92. Iar dacă a venit robia şi a fost distrusă casa lui Dumnezeu şi iarăşi a fost construită, cântă cele din Psalmul 95. Dacă ţara se linişteşte de războaie şi este pace şi domneşte Domnul şi dacă vrei să cânţi despre aceasta, ai Psalmul 96. Vrei să cânţi miercurea? Ai Psalmul 93. Căci atunci, fiind vândut Domnul, a început să facă dreptate împotriva morţii şi să triumfe asupra ei. Aşadar, când, citind Evanghelia, îi vei vedea miercurea pe iudei ţinând sfat îm¬potriva Domnului, văzându-L pe El înfruntându-l plin de curaj pe diavol pentru noi, cântă cele din Psalmul 93. Iarăşi văzând întru toate purtarea de grijă a Domnului şi stăpânirea Lui şi vrând să-i povăţuieşti pe unii în credinţa Lui şi în as¬cultare, convingându-i pe ei mai întâi să se mărturisească, cântă Psalmul 99. Şi dacă, aflând de puterea Lui judecătoare şi că Domnul judecă amestecând judecata cu mila, vei dori să te apropii de El, ai spre aceasta cuvintele din Psalmul 100.
24. Dar când firea noastră este bolnavă, dacă vreodată deznădăjduieşti din pricina greutăţilor vieţii, sărac fiind, şi vrei să fii mângâiat, ai Psalmul 101. Şi fiindcă trebuie prin toate şi întru toate să-I mulţumim lui Dumnezeu, când vrei să-L binecuvintezi, ai pentru aceasta, drept îndemn sufletului tău, Psalmii 102 şi 103. Vrei să-L lauzi pe Dumnezeu şi să ştii cum şi pentru ce trebuie să-L lauzi şi ce cuvinte să spui pentru laudă? Ai Psalmii 104, şi 106, şi 134, şi 145, şi 146, şi 147, şi 148, şi 150. Ai credinţă, cum a zis Domnul, şi crezi în cele ce spui când te rogi? Spune Psalmul 115. Dar simţi că prin faptele tale te înalţi, încât să spui: uitând pe cele din urmă şi tinzând către cele dinainte?63 Poţi să spui la fiecare înaintare sau sporire cele cincisprezece cântări ale treptelor.
63 Filip. 3,13.
57
25. Eşti robit de gânduri64 străine şi te simţi târât de ele, pocăindu-te, încetează pe mai departe şi, stăruind asupra celor ce te-ai surprins păcătuind, şezi şi plângi şi tu, cum a făcut po¬porul oarecând, zicând cele din Psalmul 136. Socotind că ispi-tele sunt spre încercarea ta, după ispită, dacă vrei să mulţu¬meşti, ai Psalmul 138. Eşti prins iarăşi de vrăjmaşi şi vrei să fii izbăvit? Spune cele din Psalmul 139. Vrei să te rogi şi să înalţi rugăciuni? Cântă Psalmii 5 şi 142. Dacă tiranul vrăjmaş s-a ridicat asupra poporului şi asupra ta, precum Goliat asupra lui David, nu te înspăimânta, ci crede şi tu, precum David, şi spune cele din Psalmul 143. Apoi, minunându-te de toate binefacerile lui Dumnezeu şi amintindu-ţi de bunătatea Lui care se revarsă asupra tuturor, dacă vrei ca pentru acestea să-L binecuvintezi pe Dumnezeu, spune cuvintele lui David pe care le-a zis în Psalmul 144. Vrei să-I cânţi Domnului? Poţi să spui Psalmii 92 şi 97. Dacă, fiind mic, ai fost ales să-i conduci pe vreunii dintre fraţii tăi, nu te înălţa împotriva lor, ci, dându-i slavă Domnului, Celui ce te-a ales pe tine, cântă şi tu Psalmul 151, care este al lui David însuşi. Dar vrei să cânţi Psalmi şi să-ţi răspundă poporul Aliluia, ai Psalmii 104, 105,106,111,112,113,114,115,117,118,134,135,145,146, 147,148,149,150.
26. Dar când vrei să cânţi deosebi cele despre Mântuitorul, vei afla unele ca acestea aproape în fiecare Psalm. Dar ai mai ales Psalmii 44 şi 109, care arată naşterea Lui adevărată din Tatăl şi venirea Lui în trup. Ai Psalmii 21 şi 68 care vorbesc mai înainte despre Cruce, şi ce uneltire a răbdat din partea noas¬tră, şi câte a pătimit. Iar Psalmii 2 şi 108 înfăţişează uneltirea şi răutatea iudeilor şi trădarea lui Iuda Iscarioteanul. Psalmii 20, 49 şi72 arată împărăţia Lui, şi puterea Lui judecătoare, şi venirea la noi din nou cu trupul, şi chemarea celor din neamuri. Şi Psalmul 15 arată învierea Lui din morţi. Iar
64 Aoyiapoi sunt gânduri cu un caracter neutru, care pot pricinui fră¬mântarea sufletului; de aceea, trebuie căutată şi menţinută drapaiac;, netulburarea sau impasibilitatea. Cf. Ep. Marc. 28 (PG 26, 40C; infra, p. 59); de asemenea, Ep. Marc. 29 (PG 26, 41 A; infra, p. 61).
58
Psalmii 23 şi 46 vestesc înălţarea Lui la cer. Citind Psalmii 92, şi 95, şi 97, şi 98 poţi să contempli binefacerile Mântuito-rului nostru către noi, care ne-au venit prin pătimirile Lui.
27. Aşa este caracterul Cărţii Psalmilor, care are unii Psalmi spre folosul oamenilor, iar în ceilalţi cuprinde prorociri şi mai dese despre venirea în trup a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, precum am zis mai înainte. Pentru ce aseme¬nea cuvinte se cântă cu melodie şi cântare, nu trebuie să trecem cu vederea. Unii dintre cei mai simpli de la noi, deşi cred că aceste cuvinte sunt insuflate de Dumnezeu, totuşi socotesc că Psalmii sunt puşi pe melodie pentru buna ar¬monie şi pentru desfătarea auzului. Dar nu este astfel. Căci Scriptura nu a căutat plăcerea şi încântarea, ci această formă a fost aleasă pentru folosul sufletului şi pentru alte motive, dar, în special, pentru acestea două: fiindcă trebuia ca Sfânta Scriptură să-L laude pe Dumnezeu nu numai prin lectură continuă, ci şi cu glas pe larg. Numim lectură continuă pe cea a Legii şi a prorocilor şi toate celelalte care sunt istorisite după Noul Testament. Dar pe larg sunt numite toate cuvintele Psalmilor, ale odelor, ale cântărilor. Şi astfel se va păzi po¬runca de a iubi oamenii pe Dumnezeu din toată puterea şi din tot cugetul lor. Iar al doilea motiv este că, aşa cum ar¬monia, unind fluierele, alcătuieşte o singură glăsuire, tot ast¬fel, fiindcă în suflet apar diferite mişcări şi în acelaşi suflet este şi a raţiona, şi a pofti, şi mânierea, iar din mişcarea aces¬tora vine şi lucrarea mădularelor trupului, vrea Cuvântul ca omul să nu fie în dizarmonie şi în dezacord cu sine, încât să gândească cele bune, dar prin mânie să facă cele rele, precum Pilat, care, pe de o parte, zicea: Nu găsesc nici o vină în El65 dar, pe de altă parte, a fost de acord cu părerea iu¬deilor. Sau să poftească cele rele deşi nu le pot face, pre¬cum bătrânii de la Suzana, sau iarăşi, să nu fie adulteri, dar să fure, sau să nu fure, dar să ucidă, sau să nu ucidă, dar să hulească.
65 In 18, 38.
59
28. Ca să nu fie în noi o asemenea tulburare, Cuvântul a vrut ca sufletul să aibă mintea lui Hristos, cum a spus Apostolul66, şi să se folosească de aceasta ca de un cârmuitor şi prin aceasta să-şi stăpânească părţile pătimitoare din el şi să-şi conducă mădularele trupului să asculte de raţiune, pentru ca, aşa cum este plectrul pentru armonie, tot astfel omul, devenit o psal¬tire şi luând aminte cu duhul în întregime, să asculte şi să slu¬jească prin toate mădularele trupului şi prin toate mişcă¬rile lui voii lui Dumnezeu. Chipul şi modelul unei aseme¬nea netulburări [draQaăuxs] şi al unei asemenea stări liniştite a duhului este citirea pe melodie a Psalmilor. Căci aşa cum cu¬noaştem şi înţelegem înţelesurile sufletului prin cuvintele pe care le rostim, tot aşa Domnul, vrând ca melodia pe care sunt puse cuvintele să fie semnul armoniei duhovniceşti din suflet, a statornicit ca toate cântările să se cânte pe melodie şi Psalmii să fie citiţi cu cântare. Şi aceasta este starea cea bună a sufletului, faptul de a avea dispoziţii bune, precum este scris: Are cineva inimă bună? Să cânte Psalmi67. Căci astfel se nivelează în suflet tulburarea, asprimea şi neorânduiala. Când cântăm, se vindecă întristarea: Pentru ce eşti mâhnit, suflete al meu, şi pentru ce mă tulburi?68 Şi îşi va recunoaşte gre¬şeala, când va zice: Puţin a lipsit de nu s-au clătinat picioarele mele.69 Spaima o va întoarce în nădejde, când va spune: Domnul este ajutorul meu şi nu mă voi teme de ce-mi va face mie omul70.
29. Cei care nu citesc în acest fel dumnezeieştile ode nu cântă cu pricepere, ci se desfată pe ei înşişi, dar au vină, fiindcă Nu este bună lauda în gura păcătosului71. Iar cei ce cântă în chipul celor spuse mai înainte, încât melodia cuvintelor să provină din ritmul sufletului şi din armonia duhului, unii ca aceştia cântă cu limba, dar cântă şi cu mintea şi nu se folosesc numai
66 Cf. I Cor. 2,16.
67 Iac. 5,13.
68 Ps. 41, 6.
69 Ps. 72, 2.
70 Ps. 117,6.
71 înţ. Sir. 15,9.
60
pe ei înşişi, ci îi folosesc foarte mult şi pe cei ce vor să-i as¬culte. Căci fericitul David, astfel cântându-i lui Saul, el însuşi s-a făcut plăcut lui Dumnezeu, şi a alungat tulburarea şi pa¬tima nebuniei lui Saul, şi a adus linişte sufletului său.72 Astfel, preoţii care cântau provocau netulburareîn sufletele mulţimilor şi unirea lor cu cei ce dănţuiau în ceruri. Prin urmare, a spune Psalmii pe melodie nu este o strădanie doar pentru buna glă¬suire, ci este dovada armoniei cugetelor din suflet. Şi lectura pe melodie este un semn al bunei rânduieli a stării neînviforate a minţii. Căci a-L lăuda pe Dumnezeu „în chimvale răsună¬toare, în alăută şi în psaltire cu zece strune”73 era semn că mădularele trupului erau dispuse în chip legiuit, precum stru¬nele, iar cugetele sufletului erau ca nişte chimvale74 şi, prin urmare, toate erau mişcate şi făcute vii prin sunetul şi prin semnul Duhului, astfel încât, potrivit cu ceea ce s-a scris, prin Duhul, omul este viu, iar faptele trupului ucid75. Căci astfel, cântând bine, Psalmii pun în rânduială sufletul tău şi îl duc de la inegalitate la egalitate, încât să nu se înspăimânte de nimic când se află în starea lui firească, ci mai mult să-şi în¬chipuie binele şi, în acest fel, mai mult să primească dorul de viitoarele bunătăţi. Căci sufletul, luându-se cu melodia cu¬vintelor, uită de pătimiri, şi, bucurându-se, priveşte la mintea cea în Hristos, închipuindu-şi cele mai bune lucruri.
30. Trebuie, aşadar, o, fiule, ca fiecare dintre cei ce citesc această carte să o citească în acord cu toate cele ce sunt în mod au¬tentic insuflate de Dumnezeu în ea şi să primească de la ele,
72 Cf. I Rg. 16,23.
73 Cf. Ps. 150,3-5; cf. Atanasie, Expositiones in psalmos, tâlcuirea la Ps. 80,3 („Psaltire numeşte trupul, pentru armonia şi acordul lui cu sufletul”, PG 27, 361D; infra, p. 281) şi la Ps. 97, 5 („Alăută numeşte armonia trupului cu su¬fletul”, PG 27,420C; infra, p. 320).
74 Sfântul Atanasie asociază instrumentele muzicale cu membrele cor¬pului uman şi în Exp. in ps.; vezi, de pildă, tâlcuirea la Ps. 91,4 („Psaltire cu zece strune numeşte trupul, fiindcă are cinci simţuri şi cinci energii ale su¬fletului, prin fiecare simţ lucrând o energie”, PG 27,404D; infra, p. 309), ase¬menea şi la Ps. 143, 9 (PG 27,544A; infra, p. 417).
75 Cf. Rom. 8,13.
61
ca dintr-o grădină, roadele folosului pentru orice vede că are nevoie. Cred că în aceste cuvinte ale cărţii este cuprinsă şi măsurată toată viaţa oamenilor, atât dispoziţiile sufletului, cât şi mişcările gândurilor. Şi nimic mai mult decât acestea nu se află la oameni. Fie că e nevoie de pocăinţă, fie de măr¬turisire, fie că l-a cuprins necazul şi ispita, fie că cineva este prigonit, fie că a fost izbăvit din uneltirea cuiva, fie că cineva este mâhnit şi se tulbură, şi pătimeşte ceva dintre acestea, cum s-a spus mai înainte, fie că se vede pe sine înaintând, iar pe vrăjmaşul lui nimicit, fie că vrea să-L laude, şi să-I mulţu¬mească, şi să-L binecuvânteze pe Domnul, are învăţătura tu¬turor acestora în dumnezeieştii Psalmi. Să aleagă din aceştia cele spuse despre fiecare dintre stări şi astfel să le aducă Dom¬nului, spunându-le, ca şi cum ar fi scrise despre el însuşi şi s-ar potrivi cu el.
31. Să nu îmbrace cineva acestea în cuvintele străine ale filosofiei celei din afară, nici să nu încerce să schimbe sau să trans-forme cuvintele, ci să spună cele scrise aşa, nemeşteşugit, şi să le cânte cum sunt spuse, ca să se roage împreună cu noi şi oamenii care slujesc şi care le recunosc pe acestea ca fiind ale lor. Sau, mai bine zis, pentru ca Duhul cel Sfânt, Care a grăit întru sfinţi, văzând cuvintele insuflate de El că au ră¬sunat în aceia, să ne ajute şi nouă. Căci cu cât viaţa sfinţilor este mai bună decât a altora, pe atât şi cuvintele lor sunt mai bune şi mai puternice decât cele compuse de noi, dacă cineva le va spune cu dreptate. Căci prin aceste cuvinte au bineplăcut lui Dumnezeu şi zicându-le pe acestea, cum a spus Apos-tolul, au biruit împărăţii, au făcut dreptate, au închis gurile leilor, s-au împuternicit, din slabi ce erau s-au făcut tari în război, au întors taberele vrăjmaşilor pe fugă; unele femei şi-au luat pe morţii lor înviaţi76.
32. Aşadar, şi acum, zicând aceşti Psalmi, fiecare să aibă credinţă că prin ei Dumnezeu îi va asculta degrabă pe cei ce au ne-voie. Dacă este necăjit când spune acestea, va vedea mare
76 Evr. 11,34-35.

62
mângâiere în ei. Dacă este ispitit şi este prigonit, cântând astfel, se va arăta mai încercat şi va fi acoperit de Domnul, Care-l acoperă pe cel ce spune Psalmii. Prin aceste cuvinte, diavolul este respins, iar demonii sunt alungaţi. Acestea spunându-le, dacă a păcătuit, se va ruşina şi va înceta din a pă¬cătui. Iar dacă nu a păcătuit, se va vedea pe sine bucurându-se şi va tinde spre cele dinainte şi, luptând, se va întări, cântând astfel, neclintindu-se în veac de la adevăr, ci îi va mustra încă şi pe cei ce încearcă să-l înşele şi să-l rătăcească. Şi pentru toate acestea nu un om se pune chezaş, ci însăşi dumnezeiasca Scriptură. Căci Dumnezeu, Cel ce i-a poruncit lui Moise77 să scrie Cântarea cea mare şi să înveţe poporul, porunceşte ca cel pe care El l-a făcut conducător să scrie Deuteronomul78 şi să-l aibă pe acesta în mâini şi să cugete puru¬rea la cuvintele scrise în el, fiindcă le erau de ajuns acestora numai cuvintele ca să-şi amintească de virtute şi să le aducă ajutor celor ce le meditează pe acestea cu inimă curată. Cum se ştie, când Isus navi a intrat în pământul făgăduinţei, vă¬zând rândurile duşmanilor şi pe regii amoreilor adunaţi toţi la război, el, în loc de arme şi săbii, a citit Deuteronomul în urechile tuturor79, amintind cuvintele Legii, şi cu acestea a înarmat poporul şi i-a biruit pe duşmani. Iar regele Iosia, când a găsit cartea şi a citit-o în auzul tuturor80, nu s-a mai temut nicidecum de duşmani. Şi dacă vreodată era război împotriva poporului, chivotul, care avea tablele legii, mergea înaintea tuturor şi le era de ajuns acestora spre ajutor, în loc de orice linie de bătaie, dacă nu era în popor sau la cei ce îl purtau vreun păcat sau vreo făţărnicie care să-i stăpânească. Fiindcă era nevoie numai de credinţă şi de dispoziţia sinceră a inimii ca legea să lucreze împreună cu rugăciunile”.
33. „Aşadar”, eu, zicea bătrânul, „am auzit şi de la bărbaţi înţe¬lepţi că în vechime, în Israel, numai citindu-se Scripturile
77 Cf. Deut. 31,19.
78 Cf. Deut. 17-18.
79 Ios. 8,34-35.
80 IV Rg. 22, 8-11.
63
se alungau demonii şi se îndepărtau uneltirile lor care se făceau împotriva oamenilor. Pentru aceea, spuneau că sunt vrednici de toată condamnarea cei care, lăsând Scripturile la o parte, compuneau de la ei înşişi cuvinte ale filosofiei celei din afară şi se numeau pe ei înşişi exorcişti prin acestea. Mai bine zis, erau batjocoriţi şi se dădeau pe ei înşişi demonilor ca să fie batjocoriţi de ei. Cum au păţit iudeii, fiii lui Scheva81, care au încercat şi ei să exorcizeze în acest mod. Căci auzind acestea de la unii ca aceştia, demonii râd de ei. Dar de cuvintele sfinţilor se tem sau nu pot să le sufere. Căci în cuvintele Scripturii este Domnul, pe care, neputându-L suferi, strigau: Rogu-te nu ne chinui mai înainte de vreme82. Căci erau arşi [chiar] şi numai cât îl vedeau pe Domnul prezent. Ast¬fel şi Pavel poruncea duhurilor necurate83. Astfel şi uceni¬cilor li se supuneau demonii84. Şi asupra prorocului Elisei era mâna Domnului85 şi a prorocit despre ape celor trei regi, când cântăreţul a cântat la porunca lui. Aşa şi acum, dacă cineva poartă de grijă de cei ce suferă, să spună Psalmii şi îl va folosi şi mai mult pe cel ce suferă, iar el va arăta credinţa lui adevărată şi tare, fiindcă Dumnezeu, văzând această cre¬dinţă a lui, le va da desăvârşită vindecare celor ce au ne¬voie. Pe aceasta cunoscând-o şi sfântul, zicea în Psalmul 118: La îndreptările Tale voi cugeta şi nu voi uita cuvintele Tale86. Şi iarăşi: Cântate erau de mine îndreptările Tale în locul pribegiei mele87. Prin acestea şi-au câştigat şi mântuirea, zicând: De n-ar fi fost legea Ta gândirea mea, atunci aş fi pierit întru smerenia mea88. Pentru aceea şi Pavel îl întărea cu lectura Scrip¬turilor pe ucenicul lui, zicându-i: Cugetă la acestea, ţine-te de

81 Cf. Fapte 19,14-16.,
82 Lc. 8, 28.
83 Cf. Fapte 16,18.
84 Cf. Luca 10,17.
85 Cf. IV Rg. 3,15.
86 Ps. 118,16.
87 Ps. 118, 54.
88 Ps. 118, 92.
64
acestea, ca propăşirea ta să fie vădită tuturor89. Acestea şi tu cugetă-le, citind astfel Psalmii cu pricepere şi astfel vei putea înţelege sensul fiecăruia, povăţuit fiind de Duhul. O astfel de viaţă să râvneşti, cum au avut-o bărbaţii sfinţi purtători de Dumnezeu care au spus acestea.
89 I Tim. 4,15.
Tâlcuiri la Psalmi Ale Sfântului Atanasie, Arhiepiscopul Alexandriei, Tâlcuiri la Psalmi
În cartea ebraică a Psalmilor1, toţi Psalmii sunt scrişi fără adău¬girea numărului şi în chip diferit. Unii sunt uniţi, alţii despărţiţi. De pildă, Psalmul 1 şi 2 după ebraică sunt uniţi. Şi iarăşi, Psalmul 9, care la noi este unit, în ebraică este despărţit în două. Şi toată Car¬tea Psalmilor este împărţită în cinci părţi. Trebuie să observăm că ordinea Psalmilor nu constă în înlănţuirea istorică a faptelor şi timpurilor. Ci se schimbă în funcţie de multe timpuri, precum arată Cartea Regilor. Fiindcă multa slujire idolească stăpânea nea¬mul iudeilor, au uitat de Cărţile Părinteşti, încât nici nu se mai arăta vreo Carte a Legii lui Moise2, nici nu mai păzeau ceva dintre cele ale credinţei părinţilor. Atunci, aşadar, au ucis şi pe prorocii care le spuneau nelegiuirile lor, şi pentru aceea au fost predaţi mai întâi robiei Asirienilor3. După aceea, unul dintre proroci, care ară¬ta multă râvnă pentru adunarea acestor cărţi, printre celelalte cărţi a adunat şi Cartea Psalmilor, negăsindu-i pe toţi dintr-odată, ci în diferite vremuri, aşezându-i în fruntea cărţii pe cei găsiţi întâi. Pentru aceea nici nu se află în şir toţi Psalmii lui David, ci între ei se află puşi în carte amestecat, fără ordine, cei ai fiilor lui Core, şi ai lui Asaf, ai lui Solomon, ai lui Moise, ai lui Aitham israelitul, şi ai lui Aiman, şi iarşşi ai lui David, nu după vremurile în care au fost spuşi, ci după cele în care au fost găsiţi. Acelaşi lucru poţi afla că s-a întâmplat şi cu pericopele prorocilor.
1 Psalmii nu sunt aranjaţi în ordinea cronologică a compunerii lor.
2 Vezi II Par. 34,1 ş.u.
3 Vezi II Rg. 17,6-23; 18,10-12.
68
Spun unii că Psalmii nescrişi deasupra4, care urmează după primul şi al doisprezecelea, şi cei care au titlu şi care nu arată ai cui sunt aparţin fiilor acelor evrei al căror nume este purtat în titlurile Psalmilor care precedă Psalmii fără titlu. Iar primul şi al doilea, care sunt amândoi un singur Psalm, cred că sunt ai lui Da¬vid, fiindcă toţi Psalmii din prima parte a Cărţii sunt ai lui în şir. De la cel de-al treilea şi până la cel de-al 40-lea sunt toţi atribuiţi prin titlu lui David. De aceea mi se pare că şi primul, şi al doilea îi aparţin lui. Dar ne încredinţează de aceasta şi Cartea Faptelor Apos¬tolilor, în care se spune: Stăpâne, Dumnezeule, Tu, Care ai făcut cerul şi pământul şi marea şi toate cele ce sunt în ele, Care prin Duhul Sfânt şi prin gura părintelui nostru David, slujitorul Tău, ai zis: „Pentru ce s-au întărâtat neamurile şi popoarele au cugetat deşertăciuni?”5 Căci prin acestea a zis clar că Psalmul 2 este al lui David. Este firesc atunci să se fi trecut sub tăcere titlul al lui David aplicat lui, pen¬tru faptul că cuprinde o prorocie clară despre Domnul în care, de altfel, se şi menţionează: împotriva Domnului şi Hristosului Său6. La care, în chip potrivit, adaugă, ca din partea însuşi a lui Hristos acel: Domnul a zis către Mine: Fiul meu eşti Tu7. Aşadar, toţi Psalmii sunt în număr de 150. Dar unii socotesc că toţi sunt ai fericitului David. Dar nu s-a notat aceasta. Căci toţi sunt atribuiţi lui David, dar în titluri se arată cui aparţine fiecare psalm. Fiindcă au fost aleşi patru căpetenii peste cântări şi 288 de slujitori8. S-au adăugat Psalmii celor patru căpetenii, cum învaţă şi titlurile. Când se spune Un Psalm al fiilor lui Core, Aithan, Asaf, şi Aiman9, cei care cântă sunt fiii lui Core, Aithan, Asaf, şi Aiman. Când se spune Un Psalm al lui Asaf10, înseamnă că l-a spus Asaf însuşi. Când spune un Psalm al lui Idithum11, îl cântă însuşi Idithum. Când se spune al lui David, cel care îl spunea era însuşi David, dar când se spune Lui David,
4 Adică cei fără titlu.
5 Fapte 4,24-25; Cf. Ps. 2,1.
6 Ps. 2,1.
7 Ps. 2, 7.
8 Vezi I Par. 6,33 ş.u. şi 25,1-7.
9 Vezi Ps. 84; 86; 87 ş.a.
10 Vezi Ps. 49; 72; 73; 74; 75 ş.a.
11 Psalmul 61.
69
atunci Psalmul era spus de altcineva lui David. Sunt de toţi 150, între care: 72 sunt ai lui David, 9 lui David, 12 ai lui Asaf, 12 ai fiilor lui Core, unul al lui Idithum, unul al lui Aithan, unul al lui Aiman, unul al lui Solomon, doi ai lui Agheu şi Zaharia, fără titlu 39 şi unul al lui Moise, în total 150.
Trebuie aşadar să cercetăm şi această taină: pentru care pri¬cină, deşi sunt cântări diferite şi nu toţi Psalmii sunt ai lui David, Psaltirea este atribuită lui David? Nu vom trece cu vederea aceas¬tă problemă. Căci Psaltirea a fost scrisă pentru el, fiindcă el însuşi a fost pricina ca să fie acestea. El însuşi a ales cântările. Prin ur¬mare, el însuşi fiind pricina, a fost învrednicit de cinstea aceasta, ca toate câte le-au spus cântăreţii să fie atribuite lui David.
Fiindcă David, fiind proroc şi având deschişi ochii cei din¬lăuntru şi ştiind că duhurile rele se bucură de căderea oamenilor şi iarăşi se întristează când sunt biruite prin îndreptarea oame¬nilor, numaidecât a alcătuit rugăciuni împotriva lor, într-un mod înţelegător, transferând cele spuse despre vrăjmaşii cei sensibili asupra vrăjmaşilor inteligibili. căci dacă nu vom înţelege în acest mod scopul prorocilor, nu numai că nu vom avea parte de nici o zidire sufletească din cele spuse de ei pentru dobândirea blân¬deţii, ci ne vom însuşi din faptul de a ne ruga des împotriva duş¬manilor şi a nu-i iubi şi o dispoziţie aspră şi potrivnică învăţă¬turii evanghelice. Fiindcă David zice de zece mii de ori: Să se ru¬şineze şi să se întoarcă toţi vrăjmaşii mei şi eu să nu mă ruşinez. Alt¬minteri nu vom putea crede că bărbaţi proroci şi prieteni ai lui Dumnezeu au putut să spună astfel, decât în modul în care am vorbit mai înainte. Astfel trebuie să înţeleagă iubitorul de oste¬neală, acolo unde l-ar afla pe proroc blestemând, să transfere bles¬temul de la vrăjmaşii cei sensibili la cei inteligibili.
71
Psalmul 1
începutul profeţiei David îl dedică lui Hristos, Cel ce S-a născut din el. Pentru aceea, în primele rânduri, îi fericeşte pe cei ce au nădăjduit în El.
[îi numeşte fericiţi pe cei ce nu au umblat în sfatul necredincioşilor, nici nu au stat în calea păcătoşilor, nici pe scaunul pierzătorilor n-au şezut. Căci erau trei cete la iudei care s-au ri¬dicat împotriva Mântuitorului, cărturarii, fariseii şi învăţătorii de Lege, pe care, pe bună dreptate, David îi numeşte necredin¬cioşi, păcătoşi şi pierzători. Cale este numită viaţa, fiindcă îi că-lăuzeşte pe cei ce se nasc la sfârşit.]
Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioşilor. Pro¬babil a numit sfat al necredincioşilor adunarea şi întâlnirea celor răi. Dar fiindcă este vătămător şi numai să se apropie cineva de adunările necredincioşilor, îl fericeşte pe cel ce nu a venit câtuşi de puţin laolaltă cu aceştia. Aşa era Iosif cel din Arimateea, cel care a îngropat trupul Domnului şi Dumnezeului nostru. Căci despre el se spune că nu a şezut împreună în sfatul celor care L-au tră¬dat pe Iisus12. Şi pe scaunul pierzătorilor n-a şezut. Prin scaun arată învăţătura, cum spune: „Pe scaunul lui Moise”13. Aşadar scaunul pierzătorilor este învăţătura celor răi.
Ziua şi noaptea. Arată stăruinţa şi tăria. Căci nu trebuie cu ne¬păsare să cugetăm la Legea Domnului.
[Ci în Legea Domnului e voia lui şi la Legea Lui va cugeta ziua şi noaptea. La Legea Lui, adică cea îngerească. Arată stăruinţa şi tăria, căci nu trebuie cu nepăsare să cugetăm la Legea Domnului. De
12 Vezi Lc. 23, 50-51.
13 Mt. 23, 2.
72
asemenea, nu trebuie ca uneori să cugetăm, iar alteori nu, ci pu¬rurea şi mereu trebuie să ne alipim de dumnezeieştile cuvinte. Căci aceasta arată ziua şi noaptea. Bună este răsplata acestei isprăvi. Cel ce se ocupă cu dumnezeiasca Lege se adapă cu undele care izvorăsc din aceasta. Apă a numit şi Hristos învăţătura Lui, zicând: „Dacă însetează cineva să vină la Mine şi să bea”14. Se aseamănă cu copacul de lângă izvoarele apelor, care este pururea plin de frunze, şi de flori, şi de roade bune. Căci atleţii virtuţii îşi vor aduce roadele ostenelilor lor în veacul cel viitor. Dar încă de aici sunt umbriţi prin buna nădejde ca prin nişte frunze şi prin învăţătura sufletului sunt furaţi de greutatea ostenelilor. Unuia ca acestuia toate îi sporesc. Fiindcă nu va lucra nimic potrivnic legilor dum¬nezeieşti, armonizându-şi voia lui cu sfatul legii. Mai întâi, după ce interzice toate felurile răutăţii, continuă astfel, arătând desă¬vârşirea legilor dumnezeieşti: Toate câte va face, vor spori.]
Şi va fi ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor. Pom al mărtu¬risirii este numit Hristos, prin comparaţie, în de Dumnezeu in¬suflata Scriptură, potrivit cu spusa: „Pom al vieţii este pentru toţi cei ce se lipesc de ea”15. Zice, aşadar, că cei ce cred în Hristos vor fi trupul Lui: „care va schimba la înfăţişare trupul smereniei noas¬tre ca să fie asemenea trupului slavei Sale”16. Izvoarele apelor nu¬meşte dumnezeieştile Scripturi în care se poate afla propovăduit peste tot Hristos. [Pomul vieţii este Hristos, ramurile sunt Apostolii, rodul, sângele şi apa din coastă, între care sângele este închipu¬irea martiriului, iar apa, Botezul. Frunzele sunt cuvintele, iar roadele pomului vei socoti că sunt dreapta credinţă. Dar frunzele lui mai sunt şi împlinirea poruncilor. Rodul sunt cei mântuiţi, rădăcina este Botezul, Săditorul, Tatăl. Care rodul său va da la vremea sa. Roada pomului vei socoti credinţa, iar frunzele lui, împlinirea poruncilor; Şi frunza lui nu va păli17, adică nu va cădea.
14 In 7, 37.
15 Pilde 3,18. Cuvântul se referă la înţelepciunea lui Dumnezeu.
16 Filip. 3,21.
17 ânoQQinţCTETat, sensul prim este a curge, a cădea, dar înseamnă şi a se veşteji, a păli (n. tr.).
73
Şi toate câte va face vor spori. Căci nu este faptă nefolositoare la cei care sunt după Dumnezeu. [Vremea de a-şi da rodul său este nevoia celui ce primeşte rodul.]
Nu sunt aşa necredincioşii, nu sunt aşa. Alte lucruri a intenţionat cu privire la aceştia: pe de o parte, drepţilor le dă împărăţia, pe de altă parte, păcătoşilor le va spune: să se întoarcă păcătoşii în iad.18
De aceea nu se vor ridica necredincioşii la judecată. De aceea, adică pentru faptul că nu au rădăcină, ci sunt ca praful pe care-l spulberă vântul de pe faţa pământului. Dar prin vânt vei înţelege amenin¬ţarea lui Dumnezeu, Care zice: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic”19. Cei care vor auzi cuvântul acesta vor cădea cu dreptate, fiindcă nu s-au sprijinit pe Hristos, Care este întărirea şi temelia celor ce cred. Dar spune la judecată, nu la în¬trebare. În adunarea drepţilor20. Îi desparte pe drepţi de păcătoşi.
Că ştie Domnul calea drepţilor. Foloseşte ştie în loc de cinsteşte potrivit cu ceea ce s-a spus de către Dumnezeu lui Moise: „Te cunosc pe tine mai presus de toţi”21, în loc de te cinstesc pe tine şi „ai aflat har înaintea mea”.
18 Sub această formă indentată se vor regăsi inserate pe parcursul cărţii o serie de fragmente autentice din comentariile Sfântului Atanasie la Psalmi, în completarea textului oferit în Patrologia Graeca. Traducerea fragmentelor s-a făcut după textul stabilit de Giovanni Maria Vian şi publicat în Testi inediti dai camento ai salmi di Afanasio, Institutum Patristicum „Augustinianum”, Roma, 1978, pp. 19-51. Pentru mai multe detalii, vezi Studiul introductiv.
19 Mt. 25,41.
20 Sfântul Atanasie redă fragmentul după traducerea lui AkylasAquila şi Theodotion, care au tălmăcit prin adunare; cf. Eusebiu al Cezareei, Ps., PG 23, 80B 8-12: Avri be pouAqq o piv AKVAZXS ««i 6 ©EoboxiaTv crvvctyijyijv qppqvcvKaai, crvvEAeucnv 6E 6 Euppax0bovAqv Toivw qyrţTEOV EvravOa EipqaOcu Tqv twvobov xdrv dyuvv, ax; Kai EV âpxq EÎpqTai.. Kaxa beinepav biavoiav TTJV ouvobov TWV doEptăv bqAovoBai EK TOV EV pouArj aospcov.
21 Ieş. 33,12.
74
Psalmul 2
Psalm al lui David, nescris deasupra la evrei
în Psalmul întâi numind necredincioşi, păcătoşi şi pierzători pe căpeteniile neamului iudeilor, în Psalmul acesta iarăşi arată, prin asemenea nume, căror fapte s-au făcut părtaşi. [încheind Psalmul precedent prin amintirea necredincioşilor, începe şi Psalmul 2 de la aceeaşi idee, învăţând că sfârşitul necredincioşilor de care a fost vorba mai înainte îl vor primi şi cei ce s-au dezlănţuit împotriva Mântuitorului.]
Pentru ce s-au întărâtat neamurile şi popoarele au cugetat de¬şertăciuni? întărâtare numeşte cugetul iraţional. Pentru ce este fo¬losit de obşte pentru ambele propoziţii, adică: Pentru ce popoarele au cugetat deşertăciuni. Căci cum cugetarea lor nu ar fi deşartă, de vreme ce nu au primit pe Mântuitorul neamului?
[Care este pricina urii pentru care popoarele şi neamurile s-au adunat laolaltă? căci s-au întărâtat, adică s-au trufit, ceea ce înseamnă a se tulbura şi a se agita de ceva cu mândrie şi înălţare de sine. Metafora provine de la avântul iraţional al armăsarilor spre cele ce nu se cuvin22, ceea ce s-a întâmplat iudeilor cu privire la Hristos. Care este pricina pentru care neamurile şi popoarele s-au adunat la un loc? Fie numeşte neamuri şi popoare pe israeliţi, fie îi numeşte pe cei din jurul lui Irod şi Pilat ca neamuri, iar po¬poare pe iudei.]
[Au stat de faţă împăraţii pământului. Au stat de faţă zice în loc de i-au hotărât la aceasta regele Irod şi Ponţiu Pilat. Astfel au tâlcuit şi Sfinţii Apostoli în Fapte23]
Şi căpeteniile s-au adunat împreună. Cetele de care am vorbit mai înainte: cărturarii, fariseii şi învăţătorii de Lege. Împotriva Domnului şi a Hristosului Său. căci uneltirea împotriva lui Hris¬tos trece la însuşi Tatăl. Căci dacă Tatăl este întru Fiul şi Fiul întru Tatăl, cum şi hula împotriva lor nu ar fi una şi deopotrivă?
22 EtpQvaiav, redat în româneşte prin s-au întărâtat, înseamnă de fapt a necheza şi a cabra (n. tr.).
23 Vezi Fapte 4, 27.
75
Să rupem legăturile lor. Lipseşte zicând. Ca să fie acest sens: S-au adunat împotriva Domnului şi a Hristosului Său, zicând: Să rupem legăturile lor. căci nu voiau să fie înlăuntrul năvodului celui sfânt despre care s-a scris: „Asemenea este împărăţia cerurilor unui năvod”24. Şi să lepădăm de la noi jugul lor. Adică greutatea legii despre care s-a spus: „Jugul Meu e bun şi povara Mea e uşoară”25.
Cel ce locuieşte în ceruri va râde de dânşii. Ca de unii care s-au sfătuit lucruri nebuneşti. Căci Cel ce a fost pironit de ei şi pre¬dat morţii, fiind în ceruri şi cuprinzându-le pe toate, arată deşarte şi zadarnice sfaturile lor. Şi Părintele acestuia şi Stăpânul tu¬turor le va răsplăti lor dreapta Lui răsplătire. Şi Domnul va râde de dânşii. Îi va dispreţui pe ei, zice, şi-i va urî, şi Se va întoarce de la ei.
[Va râde de dânşii, în loc de îi va urî şi Se va întoarce de la ei. Dar Cel ce este mai înalt decât cei ce uneltesc va râde, adică va arăta vrednică de râs uneltirea acelora, ca unii care încearcă lucruri fără de minte. căci batjocura este suflare lăsată pe nări spre dis¬preţuirea celor ce se trufesc fără măsură. Şi faptul de a spune aces¬tea prin adăugirea prepoziţiilor, face să sporească şi mai mult râsul26, dar nu numai aceasta, ci vor cerca şi mânia Lui.]
Atunci va grăi către ei întru urgia Lui. Atunci, când? Când spu¬neau: Să rupem legăturile lor. Care sunt cele spuse de El întru urgia Lui? Fie acel: „Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor”27, fie „Se va lua de la voi împărăţia”28, fie „Vai vouă învăţătorilor de Lege”29.
[Fiindcă armata romană i-a vândut pe ei ca sclavi. Dar diferă mânia de urgie prin faptul că mânia este furie înfierbântată şi încă aprinsă, iar urgia este dorinţa răzbunării. Faţă de urgie, mânia nu este dusă la capăt, dar urgia este rezultatul, împlinirea mâniei.
24 Vezi Mt. 13,47 ş.u.
25 Mt. 11,30.
26 Este vorba de verbele folosite ŢcAdu» şi pvKTTţpim, care în textul Psal¬milor sunt compuşi cu prepoziţiile Korâ şi, respectiv, eic aurove
având sensul va râde de dânşii de tot, EKpvKTTjQioEi îi va batjocori peste mă¬sură, dincolo de limite (n. tr.).
27 Mt. 23,13.
28 Mt. 22,43.
29 Lc. 11,46.
76
Şi tâlcuirea unor asemenea cuvinte o arată sfârşitul evenimentelor. Căci oastea romană venind asupra lor, a pustiit cetatea şi a ars Templul şi pe cei mai mulţi dintre ei i-a dat morţii, şi, robindu-i pe cei ce au scăpat de sabie, i-a predat robiei. Se cuvine să ştie cre¬dinciosul că în continuare sunt amintite două persoane, mai întâi, Domnul şi apoi Hristosul Lui. Împotriva Domnului, zice, şi îm¬potriva Hristosului Lui, apoi aminteşte că Domnul locuieşte în ceruri: Cel ce locuieşte în ceruri va râde de dânşii şi Domnul îi va batjocori pe ei, şi iarăşi a păstrat aceeaşi formă30.]
Iar Eu sunt pus împărat de El peste Sion. Fiindcă poporul cel din Israel a fost lepădat, El însuşi le spune lor că a trecut credinţa la neamuri. Dar numeşte Sion Biserica.
Vestind porunca Domnului. [Vestind] cunoştinţa Unui singur Dum¬nezeu şi porunca Domnului.
[Domnul a zis către Mine: Fiul Meu eşti Tu şi celelalte, în loc de a spune: Firea Tatălui Mă arată pe Mine Fiu, nu fiindcă am lucrat porunca, ci fiindcă firea Mă dovedeşte pe Mine caracter/chip al Ipostasului Tatălui31. Bine a zis acel eşti, arătând naşterea mai înainte de veci. Căci era Fiu din veşnicie. Dar a adăugat Eu astăzi Te-am născut ca să arate naşterea cea după trup. Căci astăzi aparţine timpului. Pentru aceea a şi fost pus cu privire la naşterea cea în timp. Prin urmare, în chip potrivit neamului omenesc, spune şi cele ce ur¬mează: Te-am născut. Vezi cum Tatăl îşi asumă naşterea cea după trup a lui Hristos, Cel Unul Născut?]
Şi stăpânirea Ta, marginile pământului. Le vei paşte pe ele cu toiag de fier. Adică cu Crucea, căci materia este de lemn, dar puterea de fier. Unii arată32 că este vorba despre stăpânirea romanilor.
Şi acum, împăraţi, înţelegeţi. Adică, pricepeţi şi întoarceţi-vă la pocăinţă. Învăţaţi-vă, toţi care judecaţi pământul! învăţaţi-vă arată progresul, iar desăvârşirea o arată prin Luaţi învăţătură.
30 Adică menţionează în continuare cele două Persoane (n. tr.).
31 CEvr. 1,3.
32 Aluzie la Eusebiu al Cezareei, care notează că toiagul de fier închipuie stăpânirea romanilor, care a devenit mai aspră după arătarea Mântuitorului (PG 23, 90A 1-4).
77
Luaţi învăţătură. Adică cea evanghelică33. Ca nu cumva să pieriţi din calea cea dreaptă. Fiindcă a zis: „Eu sunt Calea”34.
Psalmul 3 Psalm al lui David, când a fugit de Abesalom, fiul lui
Conţinutul titlului pus înaintea Psalmului este astfel. Căci aceasta este ceea ce spune Psalmul, şi anume că soborul prorocilor este prigonit de poporul iudeilor. Fiindcă David se tâlcuieşte cel dorit. Aşa este corul prorocilor. Aşa cum Abesalom caută răzvrătire împotriva propriului părinte, adică împotriva lui Da¬vid, tot aşa şi iudeii s-au răzvrătit împotriva părinţilor lor, prorocii, neprimind poruncile lui Dumnezeu, ci împotrivindu-se lor.
Doamne, cât s-au înmulţit cei ce mă necăjesc! Cât este folosit aici pentru foarte.
Nu este mântuire lui întru Dumnezeul lui. Dumnezeu, zice, nu-l mântuieşte pe el. Căci priveau numai la păcatul pe care îl făcuse35, necunoscând pocăinţa lui. Dar aceasta arată mai limpede că Psalmul este spus despre David. Faptul că s-au răzvrătit este spus despre cei ce mai înainte erau în rânduială de supuşi, iar mai apoi s-au ridicat la război.
[Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu eşti. Cuvântul prorocului este potrivit credinţei, fiindcă prorocul s-a arătat neclintit în ase¬menea nenorociri şi a fost convins că nu va fi părăsit, ci, pe lângă faptul că va fi ajutat, va fi şi înălţat şi va lua înapoi şi împărăţia. Căci spun unii că aceasta înseamnă: Cel ce înalţi capul meu.]
33 „învăţătura evanghelică” (rfjc EvayyEAiKqc naibriaţ) este foarte proba¬bil preluată din Eusebiu (PG 23,92A 12-13); expresia mai poate fi întâlnită atunci când sunt tâlcuiţi Psalmii 26, 39 şi 118 (pentru ultimul, vezi infra, p. 376).
34 In 14,6.
35 Vezi II Rg. 11,1 ş.u.
78
Cu glasul meu către Domnul am strigat. Învaţă cuvântul că, în nenorociri, de nimeni altul nu trebuie să te apropii decât numai de Dumnezeu.
[Cu glasul meu către Domnul am strigat. A pus mai înainte ru¬găciunea, iar apoi, după diapsalma, mulţumirea pentru faptul că a primit cele ce a cerut. Acum îşi întoarce privirile spre noi şi povesteşte cum, rugându-se, a fost ascultat şi zice: Cu glasul meu către Domnul am strigat. Glasul trebuie înţeles ca rugăciune inte¬ligibilă a minţii către Dumnezeul tuturor. Căci nu vorbeşte aici despre strigăt, ci despre rugăciunea minţii cea spusă prin cuvinte.
Şi m-a auzit din muntele cel sfânt al lui. Aceasta este vremea Venirii Lui, iar acel din muntele cel sfânt al Lui este spus în loc de din cer.
Iar acel: M-a auzit din muntele este spus după slava care îl stă¬pânea. Căci socotea că Dumnezeu sălăşluieşte în Cort, fiindcă de acolo se dădeau descoperirile preoţilor. Sau acel din muntele cel sfânt în loc de din cer, precum şi „În muntele cel sfânt al Tău”76. Şi „Apropiaţi-vă de munţii cei veşnici”37, poate să fie munte sfânt al lui Dumnezeu cel din care Dumnezeu cel Unul Născut îi aude pe cei ce se roagă, despre care se spune: „Fi-va arătat muntele Domnului la sfârşitul zilelor”38. Fiindcă acest cuvânt semnifică arătarea Lui care va fi la Venirea Lui la sfârşitul veacurilor. Sau din muntele cel sfânt, adică, din cer. Muntele cel sfânt este cunoaş¬terea Lui mai presus de fire.
Diapsalma înseamnă schimbarea fie a melodiei muzicale, fie a înţelesului, fie a puterii cuvântului.
Iar acel sculatu-m-am aceasta arată, că, bucurându-mă de dum¬nezeiasca schimbare, am devenit mai bun decât răutăţile celor ce au căzut.]
Eu m-am culcat şi am adormit. Vorbeşte despre somnul minţii prin care a căzut şi în păcat.
36 Ps. 14,1.
37 Cf. Ps. 75, 4.
38 Mih. 4,1; cf. Is. 2,2.
79
[Că Tu ai bătut pe toţi cei ce mă vrăjmăşesc. Bate-i, zdrobeşte-i, sau îi vei bate. Râvneşte ridicarea lui Dumnezeu împotriva lor, adică ajutorul Lui. În deşert are vrăjmaşi cel care nu dă pricină de ură. Dinţii păcătoşilor fie numeşte astfel puterea celor ce au greşit împotriva lui, fie cuvintele şi hulele cele împotriva lui. Fie dinţii păcătoşilor sunt gândurile iraţionale care ni se întâmplă nouă îm¬potriva firii. Căci adeseori cei potrivnici, folosindu-se de gânduri ca de nişte dinţi, se apropie de noi ca să mănânce trupurile noas¬tre, adică [faptele] cele crescute din trup. Căci „faptele trupului sunt cunoscute”39, spune dumnezeiescul Apostol. Dar spune dinţi. Spune aceasta de la metafora fiarelor, a căror putere este în dinţi, dar dacă sunt zdrobite, sunt vrednice de dispreţ. Şi ucigaşii, şi cei setoşi de sânge sunt mai răi decât sângeroasele fiare sau sunt asemenea acestora.
Că Tu i-ai bătut pe toţi cei ce mă vrăjmăşesc în deşert. În loc de vei bate. În deşert, căci nu cei nedreptăţiţi au atacat.
A Domnului este mântuirea. Mântuieşte-mă, zice, Doamne! Mă rog să fie adusă mântuirea asupra a tot poporul. Trebuie ştiut că întreg Psalmul face referire la omenirea care a păcătuit şi care, pentru aceasta, a fost predată vrăjmaşilor inteligibili, dar care strigă în necaz şi este auzită de Dumnezeu şi mântuită prin fap¬tul că a înviat El din morţi. Este limpede că va bate pe demonii cei ce ne vrăjmăşesc pe noi. Căci El este „Domnul, Cel ce zdro¬beşte gurile leilor”40. Şi a Lui este, sau, mai bine zis, de la El este mântuirea.
A Domnului este mântuirea. Nu am, zice, nădejdea în om, ci de la Tine aştept mântuirea şi poporul Tău este luptat împreună cu mine.]
39 Gal. 5,19.
40 Ps. 57,7.
80
Psalmul 4
La sfârşitul cântării. Un Psalm lui David
Acest Psalm este afierosit biruitorului, după ce a biruit în război.
[în loc de la sfârşitul, Akylas şi Theodotion au tălmăcit Birui¬torului, iar Symmachos, Cântare de biruinţă]
Când Te-am chemat, m-ai auzit, Dumnezeul dreptăţii mele. Acest verset este asemenea cu „încă grăind tu, El va zice: Iată-mă”41. Întru necaz m-ai scos la loc larg. Nu numai că m-ai scos din neno¬rociri, ci m-ai făcut să stau în multă lărgime [Sibas şi Verzel au adus lui David multe bucate şi haine de lână, când, fugind de Abesalom, petrecea în pustie şi în munţi42, precum cei trei tineri în cuptor şi precum Daniil în groapa cu lei43. Când cunoaştem ra¬ţiunile necazurilor şi ispitelor, atunci mai cu seamă suntem la loc larg. Dar lărgimea se poate interpreta şi altfel]. Milostiveşte-te spre mine şi ascultă rugăciunea mea. Fiindcă a fost ascultat, cum spunea, pentru dreptatea lui, de aceea aleargă la îndurările lui Dumnezeu.
Fiii oamenilor, până când grei la inimă? Acestea le spune împo¬triva celor ce credeau că vor putea nimici pe drept întru mulţi¬mea oştii lor. Dar această nădejde este deşartă şi mincinoasă.
Şi cunoaşteţi că minunat a făcut Domnul pe cel cuvios al Său. În loc de: cunoaşteţi, aşadar, cei ce vă încredeţi în mulţimea oştii voas¬tre, că Domnul a arătat minunat pe cel ce se încrede întru EL. Domnul mă va auzi când voi striga către Dânsul. A folosit un timp în locul altuia. Căci în loc de m-a auzit a folosit verbul mă va auzi.
Mâniaţi-vă, dar nu greşiţi. De cele ce spuneţi în inimile voastre, întru aşternuturile voastre vă căiţi. Spune acestea pentru toţi oamenii ca pentru ai săi. Chiar dacă primiţi mânia, zice, arătaţi-o nelucră¬toare prin căinţa cea întru liniştire. Căci aceasta înseamnă întru aşternuturile voastre vă căiţi.
41 Is. 58,9.
42 Vezi II Rg. 16, 4 şi 17, 27.
43 Vezi Dan. 3,1 ş.u.; 6,1 ş.u.
81
Jertfiţi jertfa dreptăţii şi nădăjduiţi în Domnul. Ne învaţă cum să biruim pe vrăjmaşi: dacă vom lucra dreptatea şi dacă o vom aduce pe aceasta ca pe o jertfă lui Dumnezeu. Mulţi zic: Cine ne va arăta nouă cele bune? Aceste cuvinte sunt ale celor ce se împu¬ţinează cu privire la purtările de grijă ale lui Dumnezeu.
însemnatu-s-a peste noi lumina feţei Tale, Doamne. Lumina lumii este Hristos, Cel ce ne-a învăţat pe noi care sunt lucrurile cele cu adevărat bune, pentru care dobândim bucuria cea înţelegătoare, cea din minte şi inimă.
Din rodul grâului, al vinului şi al untdelemnului lor s-au înmulţit. Spo¬rind în acestea, cei împătimiţi de pământ au socotit că au bunătăţile cele adevărate.
Cu pace împreună mă voi culca şi voi adormi. Eu, zice, nimic cugetând dintre acesteacu privire la aceia, voi fi în toată siguranţa şi aceasta va fi odihna mea.
Psalmul 5
[pentru ceea ce moşteneşte]
Ceea ce moşteneşte este sufletul iubitor de Dumnezeu, adică Biserica. Dar care sunt cele pe care le moşteneşte? „Cele pe care ochiul nu le-a văzut şi urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit.”44 însă Biserica se roagă ca, orice ar face, să fie auzită, înfăţişând dreptatea sa şi învinuind răutatea pricinilor.
[CĂ spre Tine mă voi ruga. Fiind, zice, în desfătarea luminii inteligibile, mă voi ruga Ţie. Pentru aceea şi cred că voi fi auzită.]
Graiurile mele ascultă-le.
Dimineaţa mă voi înfăţişă Ţie. Mare este lauda luptei faptul de a se înfăţişa lui Dumnezeu din aşternut şi a ajunge soarele în mulţumire45. Căci astfel, zice, voi vedea tainele Tale cele
44 I Cor. 2, 9.
45 Adică a mulţumi lui Dumnezeu mai înainte de răsăritul soarelui (n. tr.).
82
dumnezeieşti şi sfinte pe care le-ai gătit celor ce Te iubesc pe Tine. Că Tu eşti Dumnezeu, Care nu voieşti fărădelegea. Pentru aceea, zice, cred că voi fi ascultat, fiindcă nu am lucrat nici o faptă dintre cele pe care Tu le-ai urât. Dar aceste fapte sunt fărădelegea şi răutatea, nelegiuirea şi minciuna, pizma şi vicleşugul.
Urât-ai pe toţi cei ce lucrează fărădelegea, pierde-vei pe toţi cei ce grăiesc minciuna. Cei care lucrează fărădelegea îi numeşte aici pe cei ce păcătuiesc în viaţa lor. Pe aceştia îi urăşte Dumnezeu. Iar pe heterodocşii care au căzut de la adevăr îi numeşte cei ce gră¬iesc minciuna, pe care Dumnezeu îi va pierde. Dar observă dife¬renţa între urât-ai şi pierde-vei. Mai întâi, este mai rău pierde-vei decât urât-ai. Şi apoi, pentru ce a pus un verb la timpul trecut (urât-ai) şi pe celălalt, la viitor (pierde-vei)?46
[Iar cei ce grăiesc minciuna i-a numit pe cei ce spun că idolii sunt dumnezei, pe înşişi demonii, care spun cuvinte mincinoase şi oracole piezişe.]
Pe ucigaş şi pe viclean îl urăşte Domnul. Urăşte Dumnezeu pe unul ca acesta şi Se scârbeşte de el. Iar eu întru mulţimea milei Tale intra-voi în casa Ta. Adică în Ierusalimul cel ceresc, maica celor întâi născuţi. Închina-mă-voi spre sfânt locaşul Tău, întru frica Ta. Locaşul lui Dumnezeu este starea virtuoasă şi sfântă pe care o au cei ce vorbesc cu îndrăznire47. Dar Hristos, ca Fiu, Se odihneşte peste casa Lui, or, casa Lui suntem noi. Căci bucurându-mă de iubirea Ta de oameni şi păzit fiind de dreapta Ta, îţi aduc Ţie ne¬încetat închinăciune în Biserica afierosită slavei Tale, spune su¬fletul sfânt şi curat. Căci purtând pururea frica Ta, nu sufăr să mă lepăd de aceasta, îndrăznind la iubirea Ta de oameni. Îndreaptă înaintea Ta calea mea, din pricina vrăjmaşilor mei. Adică [vrăjmaşii] cei înţelegători.
Din pricina vrăjmaşilor mei. E limpede câ a celor inteligibili. Căci sunt mulţi care uneltesc împotriva sufletului iubitor de Dumnezeu, pizmuind sporirea lui cea după Dumnezeu.
46 Cf. Eusebiu al Cezareei, în PG 12,1169A14-B 6.
47 Cf. Origen, Selecta in Psalmos, PG 12,1169C 13-D 1.
83
Inima lor este deşartă. Adică [inima] înţelepţilor veacului aces¬tuia sau şi a ereticilor. Căci aceştia nu cunosc cuvântul adevărului.
Groapă deschisă grumazul lor, cu limbile lor viclenesc. Îşi fac lim¬ba lor mieroasă şi îşi râgâie dogmele lor moarte.
Să cadă din sfaturile lor. Acestea, zice, sunt sfaturile lor, toate câte au făcut împotriva mea, împotrivindu-se înaintării mele celei după Dumnezeu.
[După mulţimea nelegiuirilor lor alungă-i pe ei, făcându-i dreptcredincioşi, căci cei ce prigonesc sufletul care face cele plăcute lui Dumnezeu îl amărăsc pe El, luptând în mod limpede împotriva lui Dumnezeu.]
Şi Te vei sălăşlui întru ei. Căci El însuşi şi Tatăl vor veni şi îşi vor face sălaş la el.
Şi se vor lăuda întru Tine cei ce iubesc numele Tău, că Tu vei bine¬cuvânta pe cel drept, Doamne. Cei care s-au făcut pe ei înşişi iu¬bitori ai numelui Tău se vor lăuda cu binecuvântarea Ta şi cu Pronia Ta dată slujitorilor Tăi pentru purtarea Ta de grijă, şi vor istorisi puterea Ta. Astfel zice şi fericitul Pavel: „Cel ce se laudă în Domnul să se laude”48.
Cu arma buneivoiri ne-ai încununat pe noi. Cununa, zice, oste¬nelilor noastre ne-o vei da până în sfârşit, îngrădindu-ne pe noi ca şi cu o armă.
Psalmul 6
Până în sfârşit, întru laude, pentru a opta. Un Psalm al lui David
Şi care ar fi a opta, dacă nu ziua învierii lui Hristos, în care vom culege roadele ostenelilor noastre? Când vrăjmaşii vor da îndă¬răt cu ruşine şi tulburare. Dar David cântă Psalmul ca unul care a petrecut multă vreme în pocăinţă, pe care a adus-o pentru păcat.
48 I Cor. 1, 31; cf. Ier. 9, 23.
84
Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri. Nu refuză mustrarea, ci o re¬fuză pe cea cu mânie, nu refuză nici certarea, ci pe cea cu urgie.
Miluieşte-mă, Doamne, că neputincios sunt. Căci nici un suflet nu cade în păcat mai înainte să slăbească puterea lui.
[Sugerează că neputinţa vine din deznădejde şi din văietături.]
Şi sufletul meu s-a tulburat foarte. Adică puterile sufletului. Şi Tu, Doamne, până când? Cuvântul înfăţişează îndelungata pocăinţă.
Întoarce-Te, Doamne, izbăveşte sufletul meu. Fiindcă Domnul S-a îndepărtat de el, din pricina păcatului. Mântuieşte-mă pentru mila Ta. Orice prilej de mântuire trebuie atribuit lui Dumnezeu.
Că nu este întru moarte cel ce Te pomeneşte pe Tine. Fiindcă este departe de mine vremea pocăinţei, m-am temut ca nu cumva, mai înaintea milei Tale, să mă apuce moartea, întru care nu este mărturisire. Pentru aceea, rogu-te, grăbeşte mila Ta.
Ostenit-am întru suspinul meu. Să auzim ce fel de pocăinţă a arătat împăratul. Nu doar că m-am străduit, ci am ostenit întru suspinul meu. Nu doar a lăcrimat, ci a spălat patul cu lacrimi, şi încă în fiecare noapte. Şi nu priveşte la trecut, ci făgăduieşte să o facă şi în viitor, pentru tot restul vieţii. Şi timpul pe care cei mai mulţi îl fac vreme de laudă, acela îl face vreme de mărturisire. Spăla-voi în fiecare noapte patul meu. Pentru o singură noapte în care am săvârşit păcatul, am petrecut multe nopţi stropind cu lacrimi aşternutul meu.
Tulburatu-s-a de mânie ochiul meu. Ochi numeşte mintea, fiindcă ochiul sufletului este mintea. Îmbătrânit-am între toţi vrăjmaşii mei. Aici arată timpul relei lui pătimiri.
[Timpul capătă valoarea unei fapte bune, din pricină că este îndelungat.]
Că a auzit Domnul glasul plângerii mele. Ca unul care a fost auzit de Dumnezeu, ţine un lung cuvânt împotriva duşmanilor lui. Dar nu este neînsemnată această cale spre virtute, să fugi şi să depărtezi de la tine tovărăşiile celor vicleni. Căci aceasta este roada pocăinţei şi câştigul lacrimilor. Fie a spus aceasta eliptic, în loc de a zice: Dă-mi să spun vrăjmaşilor mei care mă atacă: Depărtaţi-vă de la mine, că am fost auzit, că am fost primit de Cel ce S-a depărtat de mine, din pricina păcatului.
85
Psalmul 7
Un Psalm al lui David, pe care l-a cântat Domnului pentru cuvintele lui Huşi, fiul lui Iemeni
Huşi era prieten şi tovarăş apropiat lui David. Acesta a fost trimis de David la Abesalom ca să zădărnicească sfaturile lui Ahitofel, care plănuia atacurile împotriva lui David. După ce acesta s-a dus şi s-a prefăcut că l-a trădat pe David, Abesalom a impus sfat şi lui Huşi, şi lui Ahitofel. Şi Ahitofel poruncea să-l urmărească şi să hărţuiască pe David, iar Huşi zicea că nu. Căci nu trebuia, zice, să năvălească fără pregătire asupra unui bărbat priceput în luptă. Şi prin acest cuvânt l-a izbăvit pe David49. Ca şi cum nu prin ajutor omenesc ar fi fost izbăvit, trimite lui Dumnezeu cântare de mulţumire pentru acestea, atribuind totul harului Aceluia, iar nu omului.
Doamne, Dumnezeul meu, întru Tine am nădăjduit. Fiindcă nu-mi pun nădejdea mântuirii în om, chiar dacă cuvintele lui Huşi sunt bune, mântuieşte-mă şi de vrăjmaşii mei prezenţi, dar mai ales de leul cel înţelegător, care unelteşte împotriva sufletului nostru.
Dacă am răsplătit cu rău celor ce mi-au făcut mie rău. Pune îna¬inte neţinerea de minte a răului, chemând prin aceasta mila lui Dumnezeu.
Să cad de la vrăjmaşii mei deşert. Dreptul, când biruieşte, iese de la vrăjmaşii săi plin, dar cel rău, biruit fiind, cade de la ei deşert, neavând nici o pradă50.
Să prigonească vrăjmaşul sufletul meu. Ceea ce spune aceasta este: Să cad în mâinile diavolului, dacă am făcut ceva dintre cele spuse mai înainte. Dacă am făcut aşa şi aşa, să nu fiu slobozit din păcat mai înainte de moarte. Înalţă-te până la hotarele vrăjmaşilor mei. Adică până la cei mai puternici dintre vrăjmaşii mei. Căci hotare arată marginile extreme.
49 Vezi II Rg. 15-17; IV Rg. 4,16; I Par. 27, 33.
50 Cf. Eusebiu, în PG 12,1180A 10-13.
86
Şi scoală-te, Doamne, cu porunca cu care ai poruncit. În mod lim¬pede, prin aceste cuvinte, binevesteşte dumnezeiasca arătare a Mântuitorului.
Cu porunca cu care ai poruncit. Mai înainte, prin patriarhi, ne-a fă¬găduit nouă această mântuire.
Şi adunare de popoare Te va înconjura. În mod evident, se referă aici la credinţa în El (adică în Hristos) a Bisericii.
Şi peste ea la înălţime Te întoarce. Peste ea, adică peste adunare. Iar la înălţime semnifică fie cinstita Cruce pe care S-a suit, din pri¬cina păcatelor noastre, fie înălţarea la cer. Căci S-a dus ca să Se arate feţei Tatălui pentru noi.
Judecă-mă, Doamne, după dreptatea mea. Cere iarăşi să fie izbă¬vit de vrăjmaşi, cerând mila lui Dumnezeu pentru cele ce i-au făcut.
Cel ce mântuieşte pe cei drepţi la inimă. Pentru că ştii, zice, cu¬getele inimii noastre, pentru aceea cer ajutorul.
Dumnezeu este judecător drept, tare şi îndelung răbdător. În mod limpede, prin aceste cuvinte înfăţişează îndelunga răbdare a lui Dumnezeu, Care amână pedeapsa noastră, dar nu o iartă cu totul.
Săgeţile Lui pentru cei ce ard le-a lucrat. Săgeţi numeşte pedeapsa. Cei ce ard sunt cei vrednici de foc.
Iată a născut nedreptatea. Vrăjmaşul vieţii noastre.
A zămislit silnicia şi a născut nelegiuirea. Adică a uneltit şi a pus şi în faptă uneltirile lui.
Groapă a săpat şi a adâncit-o. Moarte a gătit împotriva Mân¬tuitorului, morţii a fost predat.
Psalmul 8
întru sfârşit, pentru teascuri. Psalmul lui David
Odinioară în cultul legii era un ciubăr51 înaintea teascului52, adică jertfelnicul cel din Templu. Dar după chemarea neamurilor,
51 nQoAqviov, ciubăr, cuvă înaintea teascului (n. tr.).
52 Aluzie la tâlcuirea creştină a parabolei viei de la Is. 5,1-2, unde ciubărul dinaintea teascului semnifică sinagoga, iar teascul semnifică Biserica (n. tr.).
87
erau multe teascuri. Acestea erau Bisericile, care primesc roadele celor îndreptaţi în cinstirea lui Dumnezeu.
[Întru sfârşit se zice, fiindcă la sfârşitul veacurilor se va pune capăt prorociilor. Vorbeşte despre Hristos şi despre bisericile de după întrupare. Fiindcă şi Cel Unul Născut este numit vie, iar credincioşii, mlădiţe. Iar dacă iudeul se sileşte să interpreteze Psalmul ca referindu-se la omul comun, şi astfel să-i fie cunoscut că de aceea toate i-au fost supuse lui, ca unuia care era după chipul lui Dumnezeu, al Celui ce avea să Se facă om.]
Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău în tot pământul. Se uimeşte de cunoaşterea dată oamenilor a nume¬lui lui Dumnezeu. Căci Dumnezeu nu este cunoscut numai celor din Iudeea.
Din gura pruncilor şi a celor ce sug ai săvârşit laudă. Adică a celor care sunt după Dumnezeu prunci cu privire la răutate53. Aceste cuvinte sunt scrise limpede şi în Evanghelii, spunându-le Mân¬tuitorul când fariseii încercau să închidă gura pruncilor care îl binecuvântau pe El54. Ca să amuţeşti pe vrăjmaş şi pe răzbunător. Fie vorbeşte despre vrăjmaşul cel simţit, fie de cel înţelegător, fie de poporul iudaic55. Căci L-au alungat ca pe un vrăjmaş pe Hristos. Dar se prefăceau că fac aceasta, răzbunând hula împo¬triva Tatălui. De aceea Iisus îi lipseşte de această scuză, zicând în sus şi în jos: „Cel ce Mă urăşte pe Mine şi pe Tatăl îl urăşte”56. Pe vrăjmaş şi pe răzbunător. Adică pe diavol. Fiindcă acesta, după ce îi sileşte să săvârşească păcatul, îi pedepseşte pe cei ce au pă¬cătuit, punându-le înaintea ochilor mărimea păcatului. Sau este vorba de poporul iudeilor, care este vrăjmaş adevărului, dar răz¬bunător, părând să răzbune Legea.
Fiindcă voi vedea cerurile, lucrul degetelor Tale. Aceia se indignau împotriva pruncilor care săvârşeau laudă. Eu însă contemplu această mică lucrare a creaţiei tale, cât de mare şi preafrumoasă este, adică cerurile.
53 Cf. I Cor. 14, 20.
54 Vezi Mt. 21, 26.
55 Cf. Sf. Ioan Gură de Aur, în PG 55,109.
56 In 15, 23.
88
Ce este omul, că-ţi aminteşti de el? Sau fiul omului, că-l cercetezi pe el? Micşoratu-l-ai pe el cu puţin faţă de îngeri. Fiindcă Pa vel, în mod limpede, a tâlcuit acestea cu referire la Mântuitorul, trebuie să ne mulţumim cu această tâlcuire57.
Toate le-ai supus sub picioarele lui. Când Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul şi asemănarea noastră”, a adăugat: „Şi să stăpânească peste peştii mării”58 şi asupra celorlalte, pe care le enumeră, după care adaugă: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi”59. Căci a dăruit stăpânirea a toate firii raţionale, ca uneia ce se asemăna cu Dumnezeu. Şi fiindcă a pri¬mit omul putere de la chipul dumnezeiesc, aşa cum Împăratul a toate este Dumnezeu, astfel a fost el pus stăpân peste toate cele de pe pământ. Dacă aici vorbeşte în general: Şi l-ai pus pe el peste toate lucrurile mâinilor Tale, şi în altă parte spune „Şi lucrurile mâinilor Tale sunt cerurile”60, este limpede că l-a pus pe el peste ceruri şi poate aceasta înseamnă petrecerea negrăită în ceruri a celor ce se mută de pe pământ acolo, când vor moşteni împă¬răţia cerurilor, precum li s-a făgăduit. Zice şi Pavel: „Moştenitori ai lui Dumnezeu, împreună-moştenitori cu Hristos”61. Tot aşa tre¬buie înţeles şi Toate le-ai supus sub picioarele lui. Acum stăpâneşte animalele. Dar fiindcă viaţă asemenea îngerilor este rezervată oamenilor în ceruri şi acolo fiind pus omul peste lucrurile mâi¬nilor Lui, e de presupus că omul va deveni supraveghetor al ce¬rurilor şi al celor din ele. Iar fericitul Pavel şi aceasta o tâlcuieşte cu privire la Mântuitorul, că va fi în veacul cel viitor. Pentru aceea, zice către El Tatăl: „Şezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor tale”62. Oile şi boii, toate. Îi semni¬fică pe cei care au crezut din Israel. Încă şi dobitoacele câmpului. Prin acestea arată neamurile. Păsările cerului, îi semnifică pe cei ce se înalţă în viaţa lor şi care cugetă mândru, pe cei mai fără de minte.
57 Cf. Evr. 2,6-7.
58 Fc. 1, 26.
59 Fc. 1,28.
60 Ps. 101, 26.
61 Rom. 8,17.
62 Cf. I Cor. 15,27-28.
89
Doamne Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău în tot pământul. Repetă, minunându-se, cum spuneam, de cunoaşterea lui Dumnezeu care a fost dată oamenilor.
Psalmul 9
întru sfârşit, pentru cele ascunse ale Fiului.
Psalm lui David
Prin acest Psalm se arată cele făptuite în ascuns de Mântuitorul. Dar erau multe cele făptuite în ascuns de Domnul, fie că e vor¬ba de naşterea după trup prin Duhul Sfânt din Fecioara, puterile cele străine şi de minuni făcătoare, moartea însăşi, şi pogorârea la iad, şi învierea din morţi. Căci toate acestea au fost lucrate de El în ascuns. Căci a ascuns acestea şi de stăpânitorii lumii aces¬teia. Pentru toate acestea ascunse, prorocul vine din partea ome¬nirii, mulţumind şi zicând: „Mărturisi-mă-voi Ţie, Doamne”63. Dar pecetluirea celor ascunse este moartea şi cele făptuite în iad, învierea şi înălţarea.
Mărturisi-mă-voi Ţie, Doamne, din toată inima mea… când se va întoarce vrăjmaşul meu înapoi. Arată la cine se referă mărturisirea. Vrăjmaşul lui spune că este moartea, cea care se va întoarce înapoi, adică în nefiinţă. Slăbi-vor şi vor pieri de la faţa Ta. Când, zice, se va întoarce moartea înapoi, atunci se va nimici toată puterea potrivnică, căci dacă ultimul vrăjmaş care va fi nimicit este moar¬tea64, atunci e limpede că, mai înainte de ea, vor fi nimidte pute¬rile potrivnice.
Că ai făcut judecata mea şi dreptatea mea. Redă pricina mulţu¬mirii. Şezut-ai pe scaun, arată cercetarea lui Dumnezeu la Judecată.
Certat-ai neamurile şi a pierit necredinciosul, adică vrăjmaşii cei înţelegători. Stins-ai numele lui în veac. Vorbeşte despre balaurul cel înţelegător, care este diavolul.
63 Ps. 109,1.
64 Vezi I Cor. 15, 26.
90
[Certat-ai neamurile şi a pierit nelegiuitul. Vorbeşte despre ba¬laur sau despre diavol, fiindcă certarea înseamnă şi îndreptare. Dar ar putea cineva să spună: când au fost îndreptate neamurile de apostoli, a pierit necredinciosul, s-a stins şi a încetat grăsimea adusă lui pe altare. Când neamurile au fost certate şi când s-au întors la Domnul, cel ce lucra în ei, adică în fiii neascultării65, dia¬volul, a pierit odată cu templele idoleşti, care, ca nişte cetăţi, îi ţi¬neau pe cei ce priveau la nelegiuire. Şi astfel au pierit, încât nu a rămas nici o urmă. Se poate înţelege aceasta şi cu privire la Ju¬decata cea de pe urmă. Căci atunci când păcătoşii vor fi certaţi, şi diavolul, cel ce este în primul rând necredincios, va pieri. Ce¬tăţile, când se va desfiinţa necredinţa care petrece în ele, au primit zidirea dreptei credinţe.]
Vrăjmaşului i-au lipsit de tot săbiile. Săbii numeşte puterile po¬trivnice ale diavolului, prin care acesta era puternic. [Cetăţile sunt puterile potrivnice care, ca nişte cetăţi puternice împrejmuite cu zid, îi ţineau robi pe cei prinşi prin înşelare de ele. Şi de care cetăţi vorbeşte, dacă nu de acelea despre care se spune în altă parte: „Surpat-ai în ţărână cetăţi întărite, ca să cadă temeliile lor”66, care sunt, cum s-a arătat, puterile potrivnice.]
Pierit-a pomenirea lor cu sunet [Fie spune nimicirea lor totală, fie mărimea relelor şi vădirea piericiunii lor]. Căci pierzania lor a fost auzită limpede.
Şi a fost Domnul scăpare săracului [Neîncetat se numeşte pe sine sărac şi sărman, deşi petrece în palate împărăteşti. Căci ştia că toate cele omeneşti sunt mai slabe şi decât umbrele. Vreme potrivită nu¬meşte aici vremea necazurilor. căci pururea avem nevoie de ajutor, şi în zilele fericite. Dar mai mult în necazuri simţim ajutorul lui Dumnezeu]. Săracului, adică poporului celui duhovnicesc, ajutor la vreme potrivită în necazuri. Precum acel: „La vreme bine primită te-am auzit pe tine”67.
Cântaţi Domnului Celui ce locuieşte în Sion. În Ierusalimul cel ceresc, zice. Vestiţi între neamuri faptele Lui. Acestea le spune către
65 Cf. Ef. 2, 2.
66 Is. 25, 2.
67 Is. 49, 8.
91
apostoli şi către propovăduitorii Evangheliilor. Care sunt faptele Lui, le semnifică prin următoarele versete.
Că Cel ce răzbună sângele lor Şi-a adus aminte. Va cere ca sângele, zice, care s-a vărsat pentru El să primească răzbunare.
[Nu a uitat rugăciunea săracilor. Iarăşi numeşte săraci pe cei ce au sărăcit pentru El, cei care fac pururea rugăciuni către El şi care cer răzbunarea nedreptăţilor făcute împotriva lor de demoni.]
Miluieşte-mă, Dumnezeule, vezi smerenia mea de la vrăjmaşii mei. Aceasta este rugăciunea săracilor.
Cel ce mă înalţi din porţile morţii. De aceea mă înalţi de la pă¬mântul smereniei, ca să dănţuiesc în Sionul cel ceresc.
[în porţile fiicei Sionului.] în Ierusalimul ceresc. Iar acel ca să vestesc este folosit în loc de voi cânta neîncetat.
S-au înţepenit neamurile în stricăciunea pe care au făcut-o. Ca în noroi s-au înţepenit cu trupul neamurile, pentru stricăciunea pe care au făcut-o.
Se cunoaşte Domnul când face judecată. Căci judecată dreaptă cu adevărat este faptul de a fi cuprinşi de moarte cei ce au gătit omului moartea. Poate fiindcă cei cărora li se face judecată vor cunoaşte pe Cel ce judecă la vremea Judecăţii68.
Scoală-Te, Doamne, să nu se întărească omul. Se roagă Celui Unuia Născut să strălucească pe pământ. Pentru ca diavolul, cel ce cu¬getă cu semeţie, pe care aici îl numeşte om, să nu-şi înalţe sprân¬ceana mai mult. Să fie judecate neamurile înaintea Ta. Se roagă râv¬nind pentru chemarea neamurilor care are loc pentru mântuire.
Să fie judecate neamurile înaintea Ta. Se roagă să facă judecata cu privire la mântuirea care va fi neamurilor.
Pune, Doamne, legiuitor peste ele. Şi cine poate fi legiuitorul, dacă nu Cel ce ne-a explicat nouă Legea Noului Testament? Ca să
68 Cf. Eusebiu, în PG 12,1189C 14-D 1.
92
cunoască neamurile că oameni sunt. Prin înşelarea extremă a demo¬nilor, se schimbaseră la modul de vieţuire al dobitoacelor, încât se spunea despre ele: „ Alătura tu-s-au dobitoacelor celor fără de minte şi s-au asemănat lor”69.
Pentru ce, Doamne, stai departe? Se roagă să grăbească chema¬rea neamurilor care va avea loc mult mai departe în timp. Dar aceasta a făcut-o mândria diavolului. Când se mândreşte necredin¬ciosul, se aprinde săracul. Mândria celui rău, zice, este aprinderea săracului Tău popor. Se prind în sfaturile pe care le gândesc, în loc de se vor prinde. Căci Tu eşti, zice, „Cel ce îi prinde pe înţelepţi în răutatea lor”70.
Că se laudă păcătosul cu poftele inimii lui. Atât de mare este, zice, răbdarea Lui, încât, din pricina faptului că necredincioşii rămân nepedepsiţi, unii dintre cei mai fără de minte socotesc că este acceptabilă viaţa lor.
întărâtat-a pe Domnul cel păcătos. L-a întărâtat, luând în râs cu¬vintele Lui despre Pronie şi Judecată. Căci mulţi, auzind aşa ceva, râd îndată. Aceasta se leagă de acel După mulţimea urgiei Lui ca [sensul] să fie pe de-a-ntregul astfel: întărâtat-a păcătosul pe Domnul, zice, adunându-şi luişi mulţimea urgiei Lui. Căci Lui trebuie înţeles cu referire la Cei ce Se mânie. Apoi adaugă aceasta: nu va cerceta, care trebuie citit cu semn de întrebare, astfel ca înţelesul să fie astfel: Oare unul îl întărâtă pe Dumnezeu, şi, deşi îşi aprinde lui mulţimea urgiei Lui, El nu va cerceta? Citirea trebuie să se facă cu semnul întrebării ca înţelesul să fie astfel: Nu va cer¬ceta oare, zice, Dumnezeu şi nu-i va răsplăti lui după urgia Lui, pe care şi-a adunat-o sieşi în ziua mâniei Lui?
Nu este Dumnezeu înaintea lui. Începutul oricărei fapte rele este a nu-L socoti Judecător pe Dumnezeu. Lepădate sunt judecăţile Tale de la faţa lui. Căci cel ce nu ştie că este Dumnezeu, nu ştie nici că este Judecător. Peste toţi vrăjmaşii Lui va stăpâni. Asemenea este aceasta cu acel: „Cu mâna mea voi apuca ca pe un cuib lu¬mea toată”71.
69 Ps. 48, 21.
70 Iov 5,13.; cf. I Cor. 3,19.
71 Is. 10,14.
93
Că a zis întru inima sa: Nu mă voi clinti. În loc de: Nu voi greşi, nu mă voi schimba în veac, căci nu voi ajunge întru răutate.
[Nu este Dumnezeu înaintea lui. Scoţând dumnezeiasca frică din suflet, petrece pururea în răutate. Peste toţi vrăjmaşii lui va stăpâni. Între ispite, unele se aduc asupra sufletului, altele, asupra trupului, iar altele, în jurul trupului. Iar cele aduse împotriva sufletului sunt gândurile necurate, care nasc păcatele şi credinţele mincinoase. Iar cele aduse asupra trupului sunt pricinile pentru răni, pentru strâmbătăţi, prigoane, temniţe şi morţi. Iar cele aduse în jurul trupului sunt pagubele de bani şi avuţii, pierderea copiilor şi despărţirea de femei. Este, aşadar, limpede din acestea că numaidecât printr-una din ispitele enumerate mai sus satana stăpâneşte peste orice drept. Căci numai Hristos „păcat nu a fă¬cut şi nu s-a aflat vicleşug în gura Lui”72.]
Gura lui e plină de blestem. Socoteşte că va avea fericirea dăinuitoare. Pentru aceea gura lui e plină de amărăciune şi vicleşug. Şi unelteşte să-i ucidă pe săraci prin propriile lui curse. Iar acel cu cei bogaţi ce altceva înseamnă decât numai cu cei ce se îmbo¬găţesc în rele? Căci aceştia uneltesc împreună cu diavolul, tatăl lor, împotriva săracilor.
Stă la pândă în ascuns cu cei bogaţi. Şezând în adunări şi sinedrii, pregătesc curse şi uneltiri împotriva celor nevinovaţi.
Se va pleca şi va cădea asupra lui. Când va spune [diavolul]: „Am biruit”, atunci, căzând, se va ruşina.
Că a zis în inima lui: Uitat-a Dumnezeu. Spune acestea diavo¬lul, nu fiindcă lucrurile stau astfel, ci fiindcă vrea să ne amăgească, ca să fim împiedicaţi, ca să socotim apoi că lui Dumnezeu nu-I pasă de oameni.
Scoală-Te, Doamne, Dumnezeul meu. Se roagă pentru răbdarea lui Dumnezeu şi ca să mişte bunătatea Lui. Cu cât mâna lui Dum¬nezeu nu se înalţă asupra nebuniei nelegiuiţilor, aceştia devin mai neruşinaţi.
[Înalţă-se mâna Ta. Înalţă mâna Ta şi învaţă-i pe ei prin purtarea de grijă către cei nedreptăţiţi. Şi sculându-Te ca din somn, arată
72 I Pt. 2,22; cf. Is. 53, 9.
94
pedeapsa cea de la Tine mai înaltă decât voia acelora. Şi pedep¬seşte-i pe aceia, dar cruţă-l pe cel nedreptăţit, purtându-Te cu asprime cu îndrăznirile şi hulele acelora. Pentru ce a mâniat ne¬credinciosul pe Dumnezeu?]
Că a zis în inima lui: Domnul nu va cerceta. Aceasta este pricina pentru care s-a înălţat şi a căzut.
Vezi, pentru că tu priveşti la necazuri şi la mânie. Tu, Doamne, pe toate le cunoşti şi nimic din cele săvârşite nu-Ţi este ascuns, nici cele ce se suie în minte şi în gânduri. Dar Tu cunoşti cu de-amănuntul şi necazurile lor şi mâniile celor ispitiţi şi mânierile oamenilor. Pentru că înţelegi gândurile tuturor şi Tu eşti Cel ce cercetezi inimă şi rărunchi73. Şi văzându-le pe toate acestea, ai îndelungă răbdare, ştiind că toţi sunt în mâinile Tale şi nimeni nu poate să scape departe de Tine.
în Tine se încrede săracul, iar orfanului Tu i-ai fost ajutor. Adică de la Tine aşteaptă ajutor.
Zdrobeşte braţul celui păcătos şi rău, în loc de zdrobeşte stăpânirea vrăjmaşului. Păcatul lui va fi căutat şi nu se va afla. Din pricina pă¬catului însuşi. Sensul general este acesta: Dacă vei căuta păcatul celui rău, nu-l vei afla, adică va pieri cel rău, din pricina păcatului.
[Cei mântuiţi de Dumnezeu sunt aflaţi, precum în acel loc: „Aflat-am pe David, robul meu”74, şi „S-a aflat drahma cea pier¬dută”75, căci dacă nu s-ar fi aflat, ar fi rămas pierdută. Cei pierduţi nu vor fi aflaţi până în veac. Căci Judecătorul rămâne şi împărăţeşte pururea în veacul cel viitor şi nou.]
împărăţi-va Domnul în veac. În veacul cel viitor şi nou. Pieriţi, neamuri, din pământul Lui. În vremea împărăţiei Lui, vor fi arun¬caţi în focul cel veşnic.
[Neamuri numeşte pe cei nedrepţi, ca unii care nu trăiesc după Lege, dar şi cruzimea păgână şi barbară. Cere tăierea acestora, zicând Pieriţi şi ameninţându-i pe ei cu nimicirea, astfel încât şi drepţii să răsufle, şi aceia să se înţelepţească].
73 Ps. 7,10.
74 Ps. 88,21.
75 Vezi Lc. 15,9.
95
Dorinţa săracilor ai auzit-o, Doamne. Căci aceasta era dorinţa lor şi acesta era dorul lor, să fie învredniciţi de bunătăţile vii¬toare. La pregătirea inimii lor aluat aminte urechea Ta. Căci spre aceasta fiind pregătiţi, sunt gata cu inima lor să rabde toate.
[Pregătirea inimii este ca o făgăduinţă a mişcărilor sufletului pentru urmarea lui Dumnezeu.]
Judecă pe sărac şi pe sărman, ca să nu se mai mândrească omul pe pământ. Când va face judecată săracilor, atunci nu se va mai mândri omul.
Psalmul 10
Până în sfârşit Psalm al lui David
Şi pe acest Psalm îl cântă după ce a biruit pe duşmani. Dar prezintă un cuget vrednic de un sfânt.
în Domnul am nădăjduit, cum veţi spune sufletului meu…? Cum îmi veţi spune, zice, să fug în munţi ca o pasăre, deşi eu am nă¬dăjduit în Dumnezeu? Mută-te în munţi ca o pasăre. Mută-te, du-te, fugi în munţi, adică la virtuţi.
Că, iată, păcătoşii au încordat arcul, gătit-au săgeţi în tolbă. Prin aceste cuvinte îl îndemnau să fugă, zicând că, dacă nu fuge, îl vor săgeta cu arcul păcătoşii. Arată, aşadar, că gândurile rele sunt săgeţile celui viclean. Ca să săgeteze în întuneric pe cei drepţi cu inima, în loc de să săgeteze în ascuns. Căci aşa sunt săgetările vrăj¬maşilor celor inteligibili.
Căci au surpat ceea ce Tu ai desăvârşit. A adus, zice, vrăjmaşul pe omla stricăciune, deşi [acesta din urmă] era desăvârşit pentru nestricăciune. Dar dreptul ce a făcut? Chiar dacă vrăjmaşii au făcut unele ca acestea, zice, totuşi Domnul, Cel ce are cerul drept Tem¬plu, făcând cercetare drepţilor şi necredincioşilor, unora le-a îm¬părţit cele bune, iar pe ceilalţi i-a trimis în osândele veşnice.
[Căci au surpat ceea ce Tu ai desăvârşit. În loc de: Se sârguiesc să nimicească lucrurile Tale prin mine. Pe cel pe care Tu l-ai uns
96
rege, ei se sârguiesc să-l renege, înarmându-se împotriva hotă¬rârii Tale. Şi fac aceasta surpând cugetele cele drepte după fire de la ei, pe care li le-a desăvârşit Dumnezeu cu adevărat.]
Ochii Lui spre sărac privesc. Semnifică faptul că lui Dumnezeu nu-I poate scăpa nimic. Iar ochii arată cercetarea Lui binefăcă¬toare. Genele Lui îi cercetează pe fiii oamenilor. Genele semnifică Pro¬nia Lui judecătoare care cercetează lucrurile.
Psalmul 11 Până în sfârşit, pentru a opta. Psalm al lui David
Se vorbeşte despre a opta în Psalmul al şaselea. Se roagă să fie izbăvit de neamul cel rău. Dar acest neam nu este altul decât cel din vremea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, despre care El însuşi spunea: „Bărbaţii niniviteni se vor scula la judecată şi vor osândi neamul acesta”76.
Mântuieşte-mă, Doamne, că a lipsit cel cuvios, că s-a împuţinat adevărul de la fiii oamenilor. Rezumă uneltirile împotriva Mântui¬torului nostru. Lăsând adevărul, iudeii au izvodit minciuna îm¬potriva lui Hristos.
Buze viclene în inimă. Fiindcă, deşi îl numeau pe El învăţător şi bun, altele unelteau împotriva Lui.
Pierde-va Domnul toate buzele viclene, limba cea plină de mândrie. Căci cum nu este plină de mândrie limba aceea care a îndrăznit să spună Mântuitorului: „Cu ce putere faci acestea? Şi cine Ţi-a dat puterea aceasta?”77.
Pe cei ce au zis: Cu limba noastră ne vom mări, căci buzele noastre la noi sunt; cine ne este Domn? Ca unii care gândeau că au putere să spună orice vor împotriva Mântuitorului. Iar aceasta: cine
76 Mt. 12,41.
77 Mc. 12,28.
97
ne este Domn?, este asemenea cu „Pe Acesta nu-L ştim de unde este”78.
Pentru necazul săracilor. Numeşte sărmani şi săraci pe cei cu Duhul, al căror suspin auzindu-l zice: Mă voi scula, le voi aduce lor mântuirea şi le voi vorbi pe faţă. Adică voi face tuturor vădită mântuirea, o voi face peste tot auzită. Căci a propovăduit în tot pământul.
Cuvintele Domnului, cuvinte curate, argint lămurit în foc. Ade¬vărate sunt cuvintele care vestesc despre mântuire, precum ar¬gintul topit adeseori. Iar acel de şapte ori a fost pus în loc de adeseori. Căci acesta este obiceiul Sfintei Scripturi.
Tu, Doamne, ne vei păzi pe noi. De aceea ne vei păzi pe noi, fiindcă, înconjurându-ne pe noi necredincioşii, au uneltit împo¬triva mântuirii. Aceştia ar putea fi puterile potrivnice şi rele.
După înălţimea Ta ai păzit întru mulţime de zile pe fiii oamenilor, înălţime numeşte puterea. Iar paza numeşte o perioadă de mulţi ani. Pentru ca ceea ce s-a spus să aibă următorul înţeles: Prin pu¬terea Ta ne-ai dat nouă mulţimea anilor şi viaţa veşnică. Căci după mântuitoarea înviere, viaţa noastră se întinde în vecii nesfârşiţi. Sau numeşte înălţime, fiindcă i-ai făcut asemenea Ţie, atât cât este omului cu putinţă. Sau că i-ai învrednicit de multă [purtare de] grijă.
Psalmul 12
Până în sfârşit Un Psalm al lui David
Cântă acest Psalm, fiind în pocăinţă pentru păcat, totodată binevestindu-ne nouă mântuirea. Prin acest Psalm, am primit pildă cum trebuie ca noi, atunci când ne aflăm în păcat, să ne apropiem de Dumnezeu.
Până când, Doamne, mă vei uita până în sfârşit? Ca într-o călă¬torie îndepărtată în pocăinţa care i-a venit lui pentru păcat, aşa
78 In 9,29.
98
se apropie de Dumnezeu. Până când vei întoarce faţa Ta de la mine? Faţa Lui îngerii o văd pururea.
Până când voi grămădi gânduri în sufletul meu? Mă necăjesc, zice, gândindu-mă în sufletul meu că poate voi muri în păcat şi aceasta este ceea ce provoacă mai cu seamă dureri sufletului meu. Dureri în inima mea, ziua şi noaptea. Arată grija cea din inimă, de fiecare zi.
Până când se va înălţa vrăjmaşul meu împotriva mea? Căci dacă, atunci când noi suntem cinstitori de Dumnezeu, este umilit vrăj¬maşul nostru, diavolul, este limpede că, atunci când păcătuim, se înalţă. căci înălţarea lui satana este umilirea omului, căci aşa cum Dumnezeu Se înalţă în mântuirea noastră, tot aşa se spune că diavolul se înalţă în pierzania noastră.
Luminează ochii mei. Vorbeşte despre ochii minţii. Luminaţi-vă pe voi înşivă cu lumina cunoştinţei.
Iar eu am nădăjduit întru mila Ta. Cred, zice, că voi primi ier¬tarea păcatelor aşteptând mila Ta, prin care ai dat mântuirea tu¬turor oamenilor. Care mântuire face să se veselească inima mea, cea odinioară îndurerată din pricina păcatului.
Psalmul 13
Până în sfârşit Un Psalm al lui David
în acest Psalm expune clar completa nelegiuire şi fărădelege a oamenilor întru îndeletnicirile lor, ca să propovăduiască nece¬sitatea Venirii lui Hristos.
Zis-a cel nebun întru inima sa: Nu este Dumnezeu. Fiindcă nu au crezut că este Dumnezeu, Care le veghează pe cele omeneşti şi Care judecă cu dreaptă judecată, au lucrat toată nelegiuirea. Pentru aceasta Domnul din cer a privit. Aceasta semnifică limpede Venirea Domnului la oameni. Nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul. Venind Domnul, zice, nu a găsit nici [măcar] un lucrător al bunătăţii, ci numai vinovaţi de toată fapta rea79. Groapă deschisă,
79 Cf. Rom. 1,25.
99
grumazul lor. Demonii l-au avut pe om ca pe o mâncare pentru gâtlejul lor, neputând să înţeleagă că Dumnezeu nu poate uita făptura Sa.
Oare, nu se vor înţelepţi toţi cei ce lucrează fărădelegea? Trebuie citit cu semn de întrebare şi trebuie să subînţelegem de mai sus pe Domnul, pentru ca sensul general să fie aşa: Toţi cei ce s-au abătut şi au făcut aceasta nu îl vor cunoaşte pe Domnul. Cei ce mănâncă pe poporul meu ca pâinea pe Domnul nu L-au chemat. Căci au mâncat pe poporul Lui, lăsându-se înduplecaţi să se închine făpturii, în locul Făcătorului. Şi aceştia care au tras poporul şi la alte rele nu-L vor chema pe Domnul. căci aşa trebuie citit, vii¬tor în loc de trecut:
Acolo s-au temut de frică, unde nu era frică. Legea lui Moise, zice, a impus pedeapsa. Dar frica lui Hristos este curată, căci i-a făcut să se teamă de Tatăl ca fii. În vremea aceea, zice, adică în care va fi arătarea Domnului, se vor teme cu frică acolo unde nu este frică. Adică nu din ameninţarea Legii, ci mai curând din evlavia cuvenită celor liberi.
Că Domnul este cu neamul drepţilor. Al celor îndreptăţiţi prin arătarea Lui. Sfatul săracului l-aţi ruşinat. Acestea le spune ca pen¬tru cei care au rămas în necredinţă şi care i-au prigonit pe cei ce au crezut în Hristos.
Cine va da din Sion mântuire lui Israel? Aceasta are o îndoită prorocie. Nu vorbeşte aici numai de mântuirea care este pentru cei împresuraţi, ci este vorba de arătarea mântuitoare a Mântui¬torului nostru, Care a venit de acolo după mulţi ani. Bucura-se-va Iacov. Vorbeşte despre sfinţii patriarhi şi proroci, care se vor bucura cu bucurie mare, pentru că s-au împlinit făgăduinţele cele vestite lor de mai înainte cu privire la Hristos. Aceste făgăduinţe erau cele care semnificau mântuirea tuturor neamurilor.
100
Psalmul 14
Până în sfârşit. Un Psalm al lui David
Cântă acest Psalm, învăţând ce anume îl pregăteşte pe om să dobândească fericita aceea moştenire. Pentru aceea începe prin cuvintele:
Doamne, cine va locui în corturile Tale? Dar locuirea este o sălăşluire vremelnică, care arată nu o viaţă temeinică, ci trecătoare, întemeiată pe nădejdea mutării la o viaţă mai bună. Aparţine bărbatului sfânt să călătorească în viaţa aceasta ca un pelerin, dar să se îndrepte spre cealaltă viaţă. Pentru aceea şi David zice despre aceasta: „Căci străin sunt eu la Tine, şi pribeag, ca toţi pă¬rinţii mei”80. Cine, zice, va fi vrednic să fie în corturile acelea ce¬reşti? Sau cine se va sălăşlui în muntele cel sfânt al Tău? Fiindcă, dacă cineva va fi învrednicit de fericitul acela cort, va avea feri¬cirea în vecii nesfârşiţi.
Cel ce umblă fără prihană şi cele ce urmează. Învaţă prin ce vom dobândi fericitul acela sfârşit. Şi mai întâi dacă vom călători în Calea cea fără prihană, Care este Hristos. Apoi dacă vom lucra dreptatea. Iar în al treilea rând, dacă ne vom face inima locaş al adevărului, al patrulea, dacă nu vom avea limbă vicleană, al cincilea, dacă nu vom face rău aproapelui, al şaselea, să nu bat¬jocorim pe aproapele când se mândreşte, al şaptelea, să nu admi¬răm feţele. Al optulea, să nu călcăm jurământul. Al nouălea, să nu luăm camătă, al zecelea, care este şi sfârşitul a tot binele, să fim nemitarnici. Cel ce deprinde îndreptarea acestora, neclintită va avea dăruirea bunătăţilor.
80 Ps. 38,13; c. IPt. 2,11.
101
Psalmul 15
Inscripţie pe stâlp81. A lui David
Prorocia de faţă cuprinde chemarea neamurilor şi învinuirile pentru neascultările lui Israel şi, desigur, însăşi Taina învierii Mântuitorului nostru al tuturor, Iisus Hristos. Pentru aceea şi cred că s-a numit cântarea inscripţie pe stâlp, fiindcă prorocul David a pus-o ca pe un stâlp pentru cei de după el. Cuvintele din această cântare sunt cântate ca din partea lui Hristos. căci aşa ne-a învăţat să cugetăm Sfântul Petru82.
Păzeşte-mă Doamne, că spre Tine am nădăjduit. Asumându-Şi persoana de obşte, a întregii omenităţi, alcătuieşte cuvinte către Dumnezeu şi Tatăl, mai degrabă nu pentru Sine însuşi, ci din pricina noastră şi pentru noi, ca Unul dintre noi prin iconomie. Aşadar, îl numeşte pe Tatăl Domn pentru faptul că Se află în chip de rob. Cere să-L păzească pe El pentru Biserică, adică tru¬pul Lui. căci trupul Lui este Biserica. Cere deci să fie păzită aceasta. Pe bună dreptate, atunci, paza s-ar referi la persoana Lui.
Zis-am Domnului: Dumnezeul meu eşti Tu. Iarăşi, şi aceasta este cuvenită chipului de rob. Dar arată totodată şi dreptatea în cre¬dinţă prin mărturisire, că bunătăţile mele nu-Ţi trebuie. Bunătăţi nu¬meşte aici jertfele cele oferite după Lege, pe care le desfiinţează cuvântul acela al credinţei, care zice: „Oare, carne de taur voi mânca sau sânge de ţap voi bea?”83.
Prin sfinţii care sunt pe pământul Lui, minunată a făcut Domnul toată voia întru ei. Sfinţi spune că sunt cei sfinţiţi în Duhul. Dar numeşte pământ al lui Hristos Biserica. Iar acel minunată a fă¬cut îl foloseşte în loc de a învăţat, iar al Lui, adică al Tatălui. Pen¬tru ca sensul să fie acesta: Celor sfinţiţi prin credinţă le-a făcut
81 OTTAoYQapin, scriere pe stâlp, inscripţie sau chiar pictură pe stâlp, dar termenul este folosit ca sinonim pentru psalm sau cântec, corespunzând ebrai¬cului mikhtâm (n. tr.).
82 Cf. Fapte 2, 25 ş.u.
83 Ps. 49,13.
102
cunoscută voia Tatălui. Pentru aceea Se şi numeşte „înger de mare sfat”84.
[Prin sfinţii care sunt pe pământul Lui, minunată a făcut Dumnezeu. Celor sfinţiţi prin credinţă le-a făcut cunoscută voia Tatălui intru ei, cei ce se află pe pământul lui Dumnezeu, adică Biserica, sau întru unii care se află în Ţara Sfântă85 sau că sfinţii, având petre¬cerea în ceruri86, petrec în pământul Lui, chiar dacă sunt încă pe pământul acesta. Voile lui Dumnezeu sunt virtuţile după felul lor, pe care minunate le-a făcut Dumnezeu întru sfinţii Lui, fiindcă aceştia au ceva mai mult decât ceilalţi oameni, faptul de a lucra după virtute. Căci însăşi bărbăţia apostolilor şi mucenicilor nu este aceeaşi cu a altora îmbărbătaţi altfel, nici înfrânarea lui Iosif nu este asemenea cu a altora. Astfel, cineva care este făcut minunat de minunata putere a lui Dumnezeu simte propria slăbiciune, ca unul care se simte lipsit de mărimea şi puterea lui Dumnezeu. Căci atunci când se înmulţesc slăbiciunile drepţilor, ei se grăbesc să se pocăiască înaintea lui Dumnezeu.]
înmulţitu-s-au slăbiciunile lor. Când slujeau idolilor. După aceea s-au grăbit. Deşi mai înainte au slăbit, fiind în păcate, dar când au auzit propovăduirea, îndată au ascultat. Căci aceasta înseamnă acel După aceea s-au grăbit, adică să asculte propovăduirea. Nu voi aduna adunările lor din sângiuri. Adunând, zice, adunările lor din neamuri, nu le voi aduna pe acestea pentru sângiuri, adică nu îi voi face pe ei să se apropie de Mine prin slujirea Legii, ci mai degrabă prin laudă şi prin jertfa cea fără de sânge. Nici voi pomeni numele lor pe buzele Mele. Nu vor fi chemaţi cei ce slujesc idolilor şi ateii, ci cei chemaţi şi cei aleşi. Odinioară, zice, aveau numele după vrednicia faptelor, fiind numiţi idolatri şi politeişti. Iar acum nu voi mai pomeni numele lor, numindu-i pe ei dreptcredincioşi, sfinţi, chemaţi şi aleşi.
[înmulţitu-s-au slăbiciunile lor, când slujeau idolilor. Dar chiar dacă s-au înmulţit, nu au rămas. Căci rămâneau aceste slăbiciuni
84 Is. 9,6.
85 Din acest loc până la sfârşitul paragrafului, cf. Origen, Selecta in Psalmos, PG12,1212AH-B 9.
86 Cf. Filip. 3, 20.
103
numai la nivelul simţurilor prin faptul că erau întăriţi de Hristos, Cel ce îi întărea pe ei. Sau pare să vorbească despre apostoli şi despre cei care au crezut prin aceia întru care au devenit vădite dumnezeieştile minuni, ca unii care ţineau dumnezeieştile porunci. Înmulţitu-s-au slăbiciunile lor, sau după altă tălmăcire, ostenelile lor87, când s-au ridicat împotriva lor multe noroade de ritori, strategi, împăraţi, pe care biruindu-i, au săvârşit cursa. Sau arată scurtimea şi vremelnicia necazurilor în comparaţie cu veacul nesfârşit. Nu voi aduna adunările lor. S-au grăbit să asculte propo¬văduirea, căci trebuia ca cei ce aveau să fie adunaţi de Hristos să fie curaţi de ucidere şi de sângiuri.]
Domnul este partea moştenirii mele şi a paharului meu şi celelalte. Ca şi cum ar spune mai clar: Tatăl Meu îmi dă Mie neamurile să fie partea şi moştenirea Mea, Căruia M-am făcut ascultător până la moarte. Căci paharul semnifică moartea, potrivit cu ceea ce s-a spus: „Părinte, de este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta”88.
[Domnul este partea moştenirii mele şi a paharului meu. Moştenire numeşte împărăţia neamurilor. Şi partea Bisericii, care este moşte¬nirea Mea, este Domnul şi Tatăl, dar El însuşi este şi partea pa¬harului meu, adică al morţii. Şi Biserica a moştenit pe Tatăl, înde¬plinind poruncile Lui. Şi însăşi moartea Mea a moştenit pe Tatăl, potrivit celui ce spune: „Moştenitor al lui Dumnezeu, împreună moştenitor cu Hristos”89.]
Funii au căzut peste mine întru cei preaputernici ai Mei, că moşte¬nirea mea preaputernică este Mie. Vorbeşte aici despre legăturile dragostei pe care le-a avut către Biserică, fiindcă ea este preaputernică, adică bineplăcută Lui.
Binecuvânta-voi pe Domnul, Cel ce m-a înţelepţit. Tâlcuirea aces¬tui verset se află în Faptele Apostolilor90. În aceasta şi noaptea mă în¬deamnă rărunchii mei. Este obiceiul Scripturii insuflate de Dumnezeu să numească rărunchi cugetele ascunse în adânc, iar noaptea sem¬nifică nevăzutul.
87 Cf. Eusebiu, Ps., PG 23,157A 8, cu referire la traducerea lui Akylas.
88 Mt. 26,39.
89 Vezi Rom. 8,17.
90 Vezi Fapte 2, 25-28.
104
Văzut-am mai înainte pe Domnul înaintea mea pururea, că de-a dreapta mea este, ca să nu mă clatin. În măsura în care se înţelege Dumnezeu, El este Cel ce sprijină şi ţine toate, dar ca Unul Care S-a făcut om, ar trebui să spună că are de-a dreapta Lui pe Dom¬nul, ca să nu Se clatine. Pretutindeni Se compară cu măsurile ome¬neşti şi nu Se ruşinează cu ceea ce se potriveşte deşertării, pentru iconomie. Vezi cum firea noastră s-a făcut bineplăcută în Hristos? Şi am fost aduşi înaintea Tatălui noi, cei izgoniţi din pricina căl¬cării poruncii de către Adam, şi L-am dobândit pe El ajutor şi sprijin.
[De-a dreapta Mea este. Mustră în mod vădit prostia iudeilor. Căci şi Petru, corifeul, la Fapte a legat acest verset de Hristos91. Căci, ca Dumnezeu, El este Cel ce sprijină şi ţine toate, iar, ca om, trebuie ca întru El şi de-a dreapta Lui să-L aibă pe Domnul, ca să nu Se clatine.
Pentru aceea, s-a veselit inima mea şi s-a bucurat limba mea. Bun fiind prin fire Dumnezeu, face veselitoare mântuirea celor pierduţi şi că Tatăl a fost binevoitor celor de pe pământ şi ca un toiag sprijinindu-i pe cei neputincioşi.
Dar încă şi trupul meu se va sălăşlui întru nădejde, că nu vei părăsi su¬fletul meu în iad, nici nu vei da pe cuviosul tău să vadă stricăciunea. Până a vedea stricăciunea. Şi care era nădejdea trupului lui, dacă nu că Dumnezeu va înălţa sufletul lepădat.
Că nu vei lăsa sufletul meu în iad. El însuşi fiind Viaţa şi de viaţă făcător, spune că I s-a dat viaţă de la Tatăl, din iconomie.
Cunoscute Mi-aifăcut căile vieţii, Cel ce are chipul omenităţii, ca Unul care S-a făcut asemenea nouă, trimite cuvinte care se cu¬vin mai mult nouă decât Lui însuşi, ca Dumnezeu.]
Desfătare în dreapta Ta până în sfârşit. Aceasta înseamnă că sfinţii vor fi în veselii şi desfătări, după ce vor fi înviaţi la vremea învierii [de obşte]. Această desfătare şi veselie, care este nestricăciunea, spun că o vor primi de la Hristos, Care este în noi92 şi de-a dreapta Tatălui. Şi cât de adevărată este spusa este limpede din cuvântul Apostolului care zice: „Cel care va schimba la în¬făţişare trupul smereniei noastre, ca să fie asemenea trupului slavei Sale”93.
91 Fapte 2,25.
92 Vezi In 14, 20.
93 Filip. 3, 21.
105
Psalmul 16 Rugăciunea lui David
Se cântă Psalmul ca din partea celui desăvârşit după Dumnezeu.
Auzi, Doamne, dreptatea mea. Cuvântul este plin de credinţă. Vorbeşte aici de dreptate, nu ca unul care se laudă, nici ca unul care se arată pe sine drept, ci o spune în loc de Cu dreptate cerând ajutor de la Tine şi căutând să fiu slobozit de cele care mă aşteaptă în chip nedrept, fiind prigonit în zadar de Saul, auzi-mă şi dă-mi plinire cererii. Ascultă rugăciunea mea din buze fără de viclenie. Dumnezeu ascultă o rugăciune din buze fără de viclenie, printr-o limbă curăţită şi obişnuită să cugete dumnezeieştile cuvinte.
De la faţa Ta judecata mea să iasă. În mod limpede se roagă să-L aibă Judecător pe Unul Născut. Ochii Tăi să vadă cele drepte. Cere dreapta judecată a Fiului, cu care ne-a judecat pe noi.
Cercetat-ai inima mea, noaptea ai cercetat-o, cu foc m-ai lămurit, dar nu s-a aflat întru mine nedreptate. Dumnezeiasca Scriptură obiş¬nuieşte să numească nedreptate hula împotriva lui Dumnezeu. Căci zice „Nedreptate au grăit de sus”94.
Ca să nu grăiască limba mea lucruri omeneşti. Învaţă că trebuie să ne păzim până şi a grăi ceva muritor sau omenesc. Pentru cu¬vintele buzelor Tale, eu am păzit căi drepte. Pentru poruncile Tale, zice, am intrat prin poarta cea strâmtă şi îngustă95.
îndreaptă picioarele mele în cărările Tale. Învaţă cuvântul să nu ne încredem în noi înşine, ci să căutăm sprijin la Dumnezeu.
[Dar cărările Domnului sunt păzirile poruncilor Lui.]
94 Ps. 72, 8.
95 Cf. Mt. 6,14.
106
Eu am strigat că m-ai auzit, Dumnezeule. M-ai auzit este folosit în loc de mă vei auzi. Nu în deşert m-am folosit de aceste cuvinte, ci având cercarea iubirii Tale de oameni. Căci m-ai auzit pe mine, care Te-am chemat adeseori. Pleacă urechea Ta spre mine. Dumne¬zeu este tot numai urechi, ca Unul care le aude pe toate.
[eu am strigat şi celelalte. Nu în zadar strig, ci fiindcă m-ai auzit adeseori, cer şi acum să fiu ascultat. Dar strigăt către Dumnezeu este şi cugetul întins către El.]
De cei ce stau împotriva dreptei Tale păzeşte-mă, Doamne, ca pe lumina ochilor. Se roagă să-i păzească ochiul minţii de la răutatea puterilor potrivnice.
Cu acoperământul aripilor Tale mă vei acoperi. Nu va fi stăruitoare vătămarea prin păzirea ochilor, dacă vom fi sub acoperămân¬tul Tău.
[Cu grăsime inima lor şi-au încuiat. Grăsimea semnifică fericirea puternică a vrăjmaşilor.]
Scoţându-mă acum, m-au înconjurat. În loc de: judecând să mă scoată.
Ochii lor şi-au aţintit ca să mă plece la pământ. Un singur scop au, să coboare cugetul la pământ şi să-l înduplece să cugete cele ale trupului.
Cu sabia Ta de la vrăjmaşii mâinilor Tale… Fiecare suflet al drep¬ţilor, şi mai ales al celor ce îi atrag pe păcătoşi de la necredinţă la credinţa în Dumnezeu, este cumva ca o sabie ascuţită împotriva duhurilor răutăţii. Cu această sabie, o, Stăpâne, pe care însuţi ai ascuţit-o împotriva vrăjmaşilor Tăi, izbăveşte-mă de vrăjmaşii mâinii Tale. Dar care ar fi vrăjmaşii mâinii lui Dumnezeu, dacă nu cei potrivnici credinţei în Cel Unul Născut al Lui, Care este mâna Lui?
Doamne, desparte-i pe ei de cei puţini de pe pământ. Se roagă să fie despărţiţi necredincioşii de cei puţini, cumva să fie osebiţi de ei. Dar cine sunt cei puţini, dacă nu cei despre care se spune: „Mulţi chemaţi, puţini aleşi”96?
96 Mt. 22,14.
107
Şi de cele ascunse ale Tale s-a umplut pântecele lor. Se bucurau de toate cinstirile. Pentru aceea au şi lepădat toate astfel, ca să nelegiuiască. Iar de cele ascunse ale Tale în loc de Tu ai cunoştinţă de pedepsele cele din ascuns, eu nu le cunosc, cu acestea umple pânte¬cele lor, exprimat perifrastic în loc de pe aceştia. Săturatu-s-au fiii lor şi au lăsat rămăşiţele pruncilor. De toată fărădelegea s-au umplut, zice, şi au lăsat-o pe seama pruncilor.
[Şi au lăsat-o pe aceasta pruncilor fiilor lor, adică până la nepoţi.]
Iar eu întru dreptate mă voi arăta feţei Tale. Nu mă voi asemăna acelora, nici nu mă voi sătura de aceleaşi lucruri, ci mă voi umple de slava Ta prin faptele drepte.
Psalmul 17
Până în sfârşit, al robului Domnului, David, care a grăit Domnului cuvintele cântării acesteia
în ziua în care l-a izbăvit pe el Domnul din mâna tuturor vrăjmaşilor lui şi din mâna lui Saul97 şi a zis
Psalmul cuprinde răscoala vrăjmaşilor şi chemarea în ajutor a lui Dumnezeu, Pogorârea Unuia Născut şi înălţarea, şi după înălţare, cele înfăptuite împotriva demonilor, lepădarea lui Is¬rael şi chemarea neamurilor. Iar acel din mâna vrăjmaşilor lui şi din mâna lui Saul s-ar putea referi la vrăjmaşii cei înţelegători şi la căpetenia acestora.
Iubi-Te-voi, Doamne, vârtutea mea. Domnul este întărirea mea şi scăparea mea. Simţind binefacerile lui Dumnezeu, îi aduce Lui ceea ce este cel mai mare dar, iubirea, zic, pe care Mântuitorul a aşezat-o ca cea dintâi dintre porunci98.
Lăudând voi chema pe Domnul şi de vrăjmaşii mei mă voi mân¬tui. Aici suntem învăţaţi să mulţumim pentru bunătăţile cele
97 Cf. I Rg. 21,1 ş.u.
98 Cf. Mt. 22,38-39.
108
lucrate nouă şi să cerem iarăşi cele ce ne lipsesc. Apoi istoriseşte feluritele răscoale ale vrăjmaşilor.
Cuprinsu-m-au durerile morţii. Nu aminteşte aici de nici un război al vreunui muritor, ci de al puterilor nevăzute, care încon¬joară pe dinlăuntru sufletul. Şi râurile fărădelegii m-au tulburat. Du¬rerile iadului m-au înconjurat, întâmpinatu-m-au laţurile morţii. Râurile fărădelegii sunt gândurile fără de lege. Acestea mai sunt numite dureri, care zăbovesc în noi, şi iarăşi mai sunt numite laţuri, care ne omoară pe noi prin păcatul cel în lucrare.
Auzit-a din locaşul Lui cel sfânt glasul meu. Locaşul Lui cel sfânt nu¬meşte cerul.
Şi s-a clătinat şi s-a cutremurat pământul. Explică cele săvârşite atunci la pogorârea la iad a Domnului, căci toţi locuitorii pămân¬tului s-au cutremurat şi orice ţinut s-a umplut de faima Lui. Şi te¬meliile munţilor s-au tulburat. Munţii sunt puterile cele rele care s-au ridicat împotriva slavei lui Dumnezeu. Iar temeliile lor sunt cugetele cele din adânc, zice. Şi s-au clătinat că S-a mâniat pe ele Dumnezeu. Pentru că au înşelat timp îndelungat pe cei de pe pământ prin superstiţia politeismului.
Suitu-s-a fum întru mânia Lui. Mâniindu-Se, zice, a stins focul lor prin care odinioară îi ardeau pe oameni. Şi semn al acestui foc pune fumul. Şi foc de la faţa Lui se va aprinde. Acestea le lucrează Fiul lui Dumnezeu în chip nevăzut împotriva puterilor potriv¬nice, focul lor fiind stins printr-un alt foc mai bun şi mai puternic. [Văzând demonii pe Domnul, la Venirea Lui, erau arşi de la faţa Lui.] Cărbuni s-au aprins de la El. Cei luminaţi de împărtăşirea dumnezeieştii lumini. Şi a plecat cerurile şi S-a coborât. În mod lim¬pede, profeţeşte pogorârea Domnului. Are acelaşi înţeles cu: „S-a smerit pe Sine până la moarte”99. Şi întuneric sub picioarele Lui. Arată taina ascunsă a mersului iconomiei dumnezeieşti şi carac¬terul nevăzut al lui Dumnezeu, ca nu cumva, prin cele ce a spus, să fim atraşi la cugete trupeşti. Şi S-a suit pe Heruvimi şi ă zburat:
99 Filip. 2, 8.
109
zburat-a pe aripile vântului. Prin acestea arată înălţarea Lui. Şi nu¬meşte aripile vântului norul [care L-a ridicat pe El sau iuţimea arătării Lui, rapiditatea Venirii şi ajutorului Lui, despre care este scris la Fapte: „Şi acestea zicând, pe când ei priveau, S-a înălţat şi un nor L-a luat de la ochii lor”100].
Şi Şi-a pus întunericul acoperământ. Arată petrecerea cea ne¬văzută şi ascunsă a Mântuitorului cu oamenii. Împrejurul Lui, cor¬tul Lui. Cortul Lui semnifică Sfânta Biserică, întru care a făgăduit că va sălăşlui. Iar împrejurul Lui, potrivit cu spusa: „Unde sunt doi sau trei adunaţi întru numele Meu, acolo voi fi şi Eu în mijlocul lor”101. Apă întunecoasă în norii văzduhului. Aceasta o spune pentru întunecimea cuvintelor despre El de la proroci, care au fost nu¬miţi nori.
De strălucirea feţei Lui norii au trecut. Lumina arătării Lui, zice, a făcut clare prorocii le. [Fiindcă în cuvintele proroceşti sunt ame¬ninţări, la acestea face aluzie prin grindină şi cărbuni. Sau astfel: Apostolii, luminaţi de strălucirea propovăduirii, când au trecut prin faţa Lui, au adăpat lumea ca nişte nori. Iar grindinile sunt felurile pedepselor prin care sunt pedepsiţi necredincioşii. Grin¬dină şi cărbuni de foc. Prin acestea semnifică cele întâmplate după înălţarea Lui cu vrăjmaşii, cei înţelegători, vreau să zic. Căci aşa cum, atunci când l-a eliberat pe Israel din Egipt, a plouat grindină şi foc102, tot aşa, atunci când a eliberat toate neamurile din robia demonilor, a plouat grindină şi cărbuni de foc. Dar acestea ar fi puterile cele pedepsitoare, prin care a nimicit puterile cele înţe¬legătoare egiptene.
Şi s-au arătat izvoarele apelor. După nimicirea vrăjmaşilor, s-au arătat izvoarele apelor. Adică cuvântul mântuitor al Evangheliei, care a devenit temelia lumii. Căci pe el am fost zidiţi. Sau şi astfel: prin izvoare vei înţelege pe sfinţii proroci, fiindcă aceştia revarsă cuvântul mântuitor. (căci astfel este scris despre ei. „Şi veţi scoate apă cu bucurie din izvoarele mântuirii”103. Dar temelie a lumii este
100 Fapte 1, 9.
101 Mt. 18, 20.
102 Vezi Ieş. 14, 24 ş.u.
103 Is. 12, 3.
110
Scriptura lui Moise104 cel atotînţelept. Căci în ea pentru întâia oară am găsit pusă ca o temelie şi cunoaştere a lui Dumnezeu, taina lui Hristos descoperindu-se în chipuri şi totodată la proroci. S-au arătat, în loc de s-au făcut vădite. Sau vei înţelege izvoarele şi te¬meliile pământului celui de sub soare pe Sfinţii Apostoli. Căci şi aceştia izvorăsc cuvântul mântuitor şi au pus şi ei credinţa ca temelie a pământului celui de sub soare. Izvoarele apelor şi teme¬liile lumii vei înţelege iarăşi botezul mântuitor.
De certarea Ta, Doamne. Trebuie subînţeles aici acel: au fost nimiciţi vrăjmaşii de care am vorbit mai înainte. De suflarea Duhu¬lui mâniei Tale. Dumnezeu nu pedepseşte îndată pe cei ce au păcă¬tuit, altminteri ar pieri toţi dintr-odată. Dar vesteşte de mai înainte pedepsele mâniei Lui. „îi voi pedepsi pe ei întru urgia necazului lor.”105 Şi aceasta înseamnă de suflarea Duhului mâniei Tale.
Luatu-m-a din ape multe. Numeşte ape ispitele.
[Zice David: Luatu-m-a, adică a luat firea omenească. Căci au fost botezaţi în ziua Cincizecimii, de Apostoli, ca la trei mii de suflete106.]
Izbăvi-mă-va de vrăjmaşii mei cei tari şi de cei ce mă urăsc pe mine. Se întoarce la cele făcute lui din pricina păcatului şi a pocăinţei lui. Ceea ce spune aceasta este: De îndată ce Domnul mi-a auzit mărturisirea, mi S-a făcut mie sprijin, când eram gata să mă abat şi să sufăr o mare cădere, dacă după păcat aş fi căzut în desăvâr¬şită lepădare. Cu toate acestea, mă va izbăvi pe mine deplin, dându-mi iertare păcatului, în vremea prorocită a Venirii Lui, şi va face aceasta Domnul, ca să-mi facă bine, pentru că m-a voit. Căci dacă nu m-ar fi voit, nu l-ar fi trimis pe prorocul Lui107 la mine.
Şi-mi va răsplăti mie Domnul. Sunt convins, zice, că la vremea dreptei Lui Judecăţi, nu îşi va aminti păcatul meu, ci după drep¬tatea mea îmi va răsplăti mie. Căci cântărind ca pe un cântar ce¬lelalte fapte ale mele săvârşite întru dreptate şi punându-le în faţa păcatului meu, le va afla covârşind cu mult păcatul făcut de
104 Adică Pentateuhul.
105 Os. 7,12.
106 Vezi Fapte 2, 41.
107 Vezi I Rg. 12,1 ş.u.
111
mine. Dar învaţă cuvântul faptul că este cu putinţă ca cel ce a alu¬necat, din pricina vreunei slăbiciuni, să se îndrepte prin fapte bune.
[Numeşte dreptate virtutea universală. Faptul de a împlini, din cea mai bună deprindere, curăţia practică a mâinilor, lucră¬rile practice care sunt neîntinate.]
[Că toate judecăţile Lui sunt înaintea mea şi celelalte. Trebuie ca cei ce au alunecat să se îndrepte prin fapte bune. Dar chiar dacă judecăţile Lui sunt necercetate şi asemenea cu adâncul, din pri¬cina necuprinderii lor, totuşi toate sunt înaintea iubitorului de Dumnezeu.]
Cu cel cuvios, cuvios vei fi. Pe bună dreptate, m-ai învrednicit de binefacerile tale. Fiindcă, fiind drept, ştii să fii cuvios cu cel cuvios. Căci dacă aş fi rămas în păcatul meu şi aş fi suferit com¬pletă pervertire, ştiu că şi Tu însuţi, Marele Judecător, ai fi adus asupra mea judecata Ta pe măsura păcatului meu. Dar fiindcă am păzit căile Tale, pentru aceea, Cel ce eşti cuvios cu cel cuvios şi nevinovat cu cel nevinovat nu Te-ai potrivit păcatului pe care l-am săvârşit oarecând, ci Te-ai potrivit vieţii mele de după aceea şi la Judecată îmi vei răsplăti mie viaţa petrecută întru dreptate.
Că Tu vei mântui pe poporul cel smerit. Se referă la corul Apos¬tolilor. Şi ochii mândrilor îi vei smeri. Aceasta se referă la farisei şi cărturari.
Că Tu vei aprinde făclia mea, Doamne. Adică mintea mea. Dumne¬zeul meu, vei lumina întunericul meu. Necunoştinţa care este întru mine o vei risipi.
Căci cu Tine mă voi izbăvi de ispită şi cu Dumnezeul meu voi trece zidul. Că m-au înconjurat vrăjmaşii mei, ca să mă închidă, zice.
[Numeşte ispită plăcerile, şi zid, pe diavol.]
Dumnezeul meu, fără prihană este calea Lui. Aici vorbeşte despre nerecunoştinţa, şi răutatea, şi voia neascultătoare şi condamnă împietrirea şi învârtoşarea inimii nerecunoscătorilor şi nemul¬ţumitorilor iudei. Fiindcă au pus mâna pe Mântuitorul nostru Hristos ca pe Unul ce lucra, chipurile, împotriva legii dumneze¬ieşti. Dar nu numai atât, ci cleveteau şi cuvintele Lui şi îl învi¬nuiau ca pe un hulitor, zicând unii către alţii că: „Acesta huleşte.
112
Cine poate ierta păcatele?”108 Dintr-o conştiinţă rea şi dintr-un cuget rău, gândeau acestea împotriva Domnului şi Dumnezeului a toate şi cugetau cele ce cugetau.
[Cuvintele Domnului cu foc lămurite. Şi cuvintele Lui despre aceasta sunt ca argintul lămurit în foc, curate de orice reproş, lucrate şi cercate.]
[Că cine este Dumnezeu, afară de Domnul? Sau cine este Dumne¬zeu afară de Dumnezeul nostru? Căci numai Dumnezeu Cuvântul este Dumnezeu adevărat, pentru aceea este şi Unul Născut, fiindcă numai Acesta este Dumnezeu, precum Tatăl. Vorbind despre Hristos ca singur Dumnezeu prin fire, zice acum: Sau cine este Dumnezeu, vrând să spună că, în afară de El, numai Tatăl este Dum¬nezeu. Dar pentru noi Unul este Dumnezeu Tatăl. Căci nu este alt Dumnezeu, astfel ca Unul să-i dea acestuia, Celălalt aceluia împlinire cererii. Poate că de aceea a pus în paralel cele două stihuri. Astfel este, zice, adevăratul Dumnezeu, cum am crezut, în biru¬inţă m-a încins cu putere şi fără de vătămare mi-a pus calea către cele ce trebuie făcute.]
Dumnezeu, Cel ce mă încinge cu putere. Asemenea este spusa cu: „Până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus”109. Şi a pus fără pri¬hană calea mea. Adică, prin legiuirile evanghelice, m-a pregătit pe mine să alerg pe cale fără prihană.
Şi peste cele înalte mă pune. Adică mă învaţă să cuget cele de sus110.
[Cel ce desăvârşeşte picioarele mele ca ale cerbului. Căci sfinţii sunt pierzători ai patimilor veninoase. Au luat putere împotriva şerpilor celor înţelegători, şi de aceea sunt asemănaţi cu cerbii. Fiindcă şi cerbii sunt pierzători ai şerpilor celor sensibili. Ca ale cerbului. Au luat „putere să calce peste şerpi şi peste scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului”111.]
Cel ce învaţă mâinile mele la război. Întinzându-le pe acestea la rugăciune, biruiesc pe duşmani. Şi ai pus arc de aramă în braţele
108 Mc. 2,7.
109 Lc. 24,49.
110 Cf. Col. 3,2.
111 Cf. Lc. 10,19.
113
mele. Face puterile cele bărbăteşti ale sufletului ca un arc de aramă. Prin aramă arată tăria şi nevătămarea, iar prin arc, faptul de a slo¬bozi săgeţi în mod simbolic prin braţele noastre.
[Cel ce învaţă mâinile mele la război. Învaţă că va fi izbânditor în luptă şi, întinzând braţul Său ca pe un arc, îi va face pe aceştia ca arama în putere. Arama este simbolul făptuirii practice. Iezechiel zice către Ierusalim: „S-a stricat arama ta”112.]
Şi mi-ai dat mie scutul mântuirii. M-ai apărat ca un scut, zice, prin mântuirea Ta. Dar aceasta este venirea iconomiei Lui.
Şi învăţătura Ta m-a îndreptat. Învăţătură o numeşte pe cea a Evangheliei, sau numeşte învăţătură educaţia cea din Lege. În chip felurit, zice, ca un binefăcător, ai dat şi legi prin care am în¬văţat ceea ce se cuvine. Căci aflând de acolo că nu trebuie să ne¬dreptăţim, m-am depărtat de aceasta. Dar ca să nu mă vatăm iarăşi dintr-o asemenea bunăvoinţă, mi-ai dat destul ajutor, dându-mi lărgime. Sau numeşte învăţătură mustrarea, potrivit cu „Primeşte mustrarea”113. Sau educaţia aspră, potrivit cu „Nu dispreţui cer¬tarea Domnului”114.
Şi dreapta Ta m-a sprijinit. Dreapta Tatălui este Fiul. Şi învă¬ţătura Ta mă va îndrepta până în sfârşit. Adică învăţătura Evan¬gheliei. Şi învăţătura Ta însăşi mă va învăţa.
Iar învăţătura Ta însăşi mă va învăţa este a lui Theodotion în loc de învăţătura Ta mă va îndrepta până în sfârşit, cum spune Septuaginta.
Lărgitt-ai paşii mei. Căci „ai pus pe piatră picioarele mele”, care este credinţa noastră. Şi nu au slăbit urmele mele. Căci îndepărtând smintelile şi cursele pe care le-au pregătit vrăjmaşii, ne-a netezit drumul nostru.
[Paşi numeşte felul în care cineva trece de la răutate la virtute, paşi care la început sunt grei pentru cel ce umblă pe calea cea strâmtă. Dar, pe măsură ce înaintează, se lărgeşte115. Fiindcă celui
112 Cf. Iez. 13, 36.
113 Vezi Pilde 19, 20.
114 Pilde 3,11.
115 Cf. Sf. Chiril al Alexandriei, Explanatio in Psalmos, în PG 69, 826B 10-14-C 1-2: „Paşi, numeşte faptele prin care trece de la păcat la virtute, de la cele ale simţurilor la cele spirituale şi de la veacul de faţă la cel viitor. La început ele sunt înguste şi obositoare pentru cel ce umblă pe calea cu necazuri şi vo¬ieşte să treacă peste ispitele de la vrăjmaşi. Dar celui înaintat, i se lărgesc.” (trad. Pr. D. Stăniloae, în Tâlcuire la Psalmi, p. 109).
114
care primeşte odihna după ostenelile virtuţii, i se întăresc urmele. Căci a pus pe piatră picioarele noastre].
Urmări-voi pe vrăjmaşii mei. Ca unul care a fost pregătit de dumnezeiescul har la drum, îndrăzneşte cu privire la biruinţă.
îi voi zdrobi pe ei şi nu vor putea să stea. Zdrobirea vrăjmaşilor o lucrează nepătimirea.
Şi m-ai încins cu putere. Iarăşi atribuie întreaga biruinţă Celui ce a dat puterea.
Şi pe vrăjmaşii mei i-ai făcut să întoarcă spatele. În loc de: i-ai pus pe fugă. Căci este propriu celor ce fug să întoarcă spatele. Întorc spatele vrăjmaşii noştri, demonii, când nu mai pot să arunce cu¬gete pătimaşe în suflet. Iar pe cei ce mă urăsc pe mine i-ai nimicit. Pe Saul, pe Ahitofel116, pe Abesalom şi alţi zeci de mii. Strigat-au şi nu era cel ce mântuieşte. Acestea le spune despre vrăjmaşii cei sensibili ca din partea Domnului. Nici cei de alt neam, care îi chea¬mă în ajutor pe dumnezeii lor, nu s-au bucurat de purtare de grijă de la ei, nici Saul şi Abesalom şi Şimei117 şi ceilalţi duşmani israeliţi nu L-au avut aliat pe Dumnezeu.
Şi îi voi sfărâma pe ei ca praful. Nimiciţi vor fi complet când harul Tău va lucra împreună cu mine.
Şi au şchiopătat în căile lor. „Până când voi veţi şchiopăta de amân¬două picioarele?” Dar căile oamenilor numeşte fapta şi contemplaţia.
Izbăveşte-mă de răzvrătirile poporului. Fiindcă Domnul îşi în¬toarce faţa, din pricina nesupunerii Iudeilor, dar cere neamurile spre moştenire Lui. Dar noi nu-l ştim pe David împărăţind peste neamuri. Prin urmare, prorocia se împlineşte prin Cel născut din el după trup. Căci Cel născut din David după trup, numit fiind şi El însuşi David, potrivit dumnezeiescului Iezechiel118, Stăpânul,
116 Vezi II Rg. 15,12ş.u.
117 Vezi II Rg. 16, 5 ş.u.
118 Vezi Iez. 34, 23.
115
adică Hristos, a domnit peste toate neamurile. Stăpânind pururea, ca Dumnezeu, peste toţi, dar după întrupare a primit slujirea de voie a tuturor celor ce au crezut în El.
Poporul pe care nu l-am cunoscut mi-a slujit Mie. [Este vorba despre însuşi Iisus Hristos. Căci întorcându-Se de la necredin¬cioşii iudei, cere neamurile de moştenire.] Nu arată Aici necunoaş¬terea, căci Dumnezeu le cunoaşte pe toate. Cei care n-au primit înrudirea cu Mine, aceştia sunt străini de Mine, fiind departe de înrudirea cu Mine119.
Fiii străini m-au minţit. Fiul numit cel întâi născut, Israel, din pricina necredinţei, a fost numit fiu străin120. Fiii străini au îmbă¬trânit. Tot ceea ce îmbătrâneşte este aproape de pieire.
Viu este Domnul şi binecuvântat Dumnezeul meu. În chip potri¬vit a spus Viu este Domnul. Fiindcă a amintit de răzvrătirea po¬porului, întru care, strigând ziceau: „Ia-l, Ia-l, răstigneşte-L”121. Şi să Se înalţe Dumnezeul mântuirii mele. Chiar dacă „S-a smerit pe Sine”, zice, „luând chip de rob”122, totuşi este înalt. Dar acest verset este asemenea cu spusa: „Dumnezeu L-a preaînălţat pe El şi i-a dăruit Lui nume care este mai presus de orice nume”123.
Dumnezeule, Cel ce mi-ai dat izbânda. Adică asupra poporului necredincios al iudeilor şi mi-ai supus popoarele. Neamurile s-au supus lui Hristos. Izbăvitorul meu de vrăjmaşii mei. Vorbeşte de că¬peteniile poporului Israel. De la cei ce se ridică împotriva mea. Vor¬beşte despre Iuda.
[Izbăvitorul meu de vrăjmaşii mei cei furioşi. De poporul cel ne¬credincios. Vrăjmaşii cei furioşi sunt poporul iudaic care îl ocăra, chipurile, ca samarinean124. Bărbat nedrept este Iuda, sau Pilat, cel ce L-a pedepsit, deşi era fără de vină. De aceea, sau pentru
119 Cf. Sf. Chiril al Alexandriei, în PG 69,825C 4-6: „Nu e vorba de neştiinţă.
Căci acestea le-a ştiut ca Dumnezeu, ci de cei ce n-au avut pe vremuri familia¬ritatea cu Dumnezeu” (trad. Stăniloae, Mitropolia Olteniei, nr. 6/1989, p. 103).
120 Cf. ibid.: „Israil, chemat fiu, întâi născut, s-a numit pe urmă fiu străin, din pricina păcatului” (trad. Stăniloae, în Tâlcuire la Psalmi, p. 109).
121 In. 19,15.
122 Filip. 2,7-8.
123 Filip. 2,9.
124 Vezi In 8,48.
116
binefacerile Tale către mine, îţi voi mulţumi pentru toţi, fie iudei, fie neamuri, şi laude voi aduce numelui Tău.]
De aceea lăuda-Te-voi pe Tine întru neamuri, Doamne. Fiindcă mi-ai făcut mie asta şi asta, eu, zice prorocul, când Tu însuţi Dom¬nul vei chema neamurile, prin ele Te voi lăuda când acelea vor cânta laudele pe care eu le-am alcătuit. Dar nu numai aceasta, ci Te voi şi preamări ca mântuire a regilor înşişi ai neamurilor. Mântuirea pe care a făcut-o în mijlocul pământului. Voi preamări, adică voi striga răsunător tuturor. Fiindcă şi aceasta a lucrat, zice, făcând milă cu poporul Lui cel uns. Spre împărăţie şi spre preoţie am fost unşi125. Făcând milă poporului şi mie, David, ai pregătit să fie această milă şi asupra seminţiei mele. Tot sămânţa lui David este şi poporul care, după trup, era din neamuri, fiindcă a deve¬nit şi el fiul Celui născut după trup din sămânţa lui David.
Psalmul 18
Până în sfârşit. Un Psalm al lui David
Prezentul Psalm cuprinde o învăţătură introductivă ca din partea Apostolilor către neamuri. Pentru aceea, se spune că cerul şi soarele şi celelalte elemente pe care neamurile le socoteau mari zei, toate acestea îl laudă pe Făcătorul lor.
Cerurile spun slava lui Dumnezeu. Asemenea este cu spusa aceasta: „Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi, adică veşnica Lui putere şi dumnezeire”126.
Ziua zilei spune cuvânt şi noaptea… Ziua, zice, şi noaptea în bună rânduială şi în bună armonie îşi cedează alergarea una alteia, prin înseşi faptele, propovăduiesc pe Creatorul lor.
Nu sunt graiuri, nici cuvinte. Lectura trebuie să se facă cu semn de întrebare. Întrebând, răspunde. Iar întrebarea este: Şi nu vor¬besc? Pentru aceea spune: Oare, nu există lucruri care, chiar
125 Cf. Ieş. 19, 6; I Pt. 2, 9.
126Rom. 1, 20.
117
dacă nu dau glas, îl propovăduiesc totuşi pe Artist? Desigur, căci şi dintr-o corabie bine îmbinată se arată meşteşugul constructo¬rului de corăbii. Şi în cazul altor lucruri, asemenea. Prin urmare, şi făpturile de care am vorbit mai înainte îl propovăduiesc astfel prin mărime, şi frumuseţe, şi prin armonie pe Creator, încât propovăduirea lor să se răspândească în toată lumea.
în soare Şi-a pus locaşul său. În soare, zice, Şi-a pus locaşul, casa adică. Unde în altă parte să-l pună, dacă nu în cerul şi tăria de care a vorbit mai înainte? Pe acesta l-a numit casă şi cămară. Căci, aşa cum ziua şi noaptea, prin buna lor rânduială şi concordie, măr¬turisesc pe Creator, tot astfel şi soarele, faptul că îşi săvârşeşte cursa cu bună armonie, arată puterea Celui ce îi porunceşte.
Legea Domnuluieste fără prihană, întoarce sufletele. E limpede că este vorba de Legea Evangheliei. Cum cei din neamuri au fost deja învăţaţi din elementele prezentate mai înainte, că Unul este Creatorul, sunt învăţaţi acum şi Legea Evangheliei, ca una care întoarce sufletele tuturor neamurilor la adevăr. Mărturia Domnului este credincioasă, îi înţelepţeşte pe prunci. Mărturia pe care a mărturisit-o despre Sine Unul Născut: „Eu, Lumină în lume am venit”127 şi „Eu de la Tatăl am ieşit şi am venit”128 şi „Eu sunt Viaţa”129.
[Care îi înţelepţeşte pe prunci, adică îi adevereşte pe Apostoli, sau numeşte prunci pe cei ce s-au făcut prunci în Hristos şi nebuni, şi pe oamenii cei necercaţi în înţelepciunea cea din afară.]
Judecăţile Domnului sunt drepte, veselesc inima. În loc de: drep¬tatea care se va face la judecata noastră. Căci judecând judecata noas¬tră l-a scos afară pe stăpânitorul veacului130, dându-ne nouă ve¬selie inimii. Porunca Domnului este strălucitoare, luminează ochii. Vorbeşte despre ochii minţii, porunca Domnului trimiţând de departe lumina ei.
Frica Domnului este curată, rămâne în veacul veacului. Aceasta o spune ca opoziţie faţă de frica Legii. Căci aceea era pedepsitoare.
127 In 12, 46.
128 In 16, 28.
129 In 14,6.
130 Cf. In 12,31.
118
Curăţia noastră este depărtarea de păcate. Pentru aceea şi spune: frica Domnului este curată, ca una care ne face curaţi. Căci prin frica de Domnul se abate cineva de la rău. Frica, fiind veşnică, îi face veşnici pe cei întru care se află.
Când le păzeşte pe acestea, răsplătire multă este. Răsplătirea păzirii poruncilor este „ceea ce ochiul nu a văzut, urechea nu a auzit şi la inima omului nu s-a suit”131.
[Căci robul Tău le păzeşte pe acestea. Cel iniţiat în Legea Evan¬gheliei, poporul cel nou, zicând că păzeşte judecăţi drepte, tri¬mite rugăciune să se afle curat cugetul minţii lui, de asemenea, şi să fie izbăvit de demonii cei din afară.]
Psalmul 19
Până în sfârşit. Un Psalm lui David
Psalmul este spus ca din partea tovarăşilor celor din jurul lui David, care se roagă împreună cu David însuşi, care aduce jertfa. Dar se referă şi la persoana Apostolilor, ca şi cum ar fi fost spus în ziua Crucii.
Auză-te Domnul în ziua necazului. Să fie cu tine. Să te apere pe tine, să te păzească. Trimită ţie ajutor din locaşul Său cel sfânt şi din Sion să te sprijinească pe tine. Dar spune acestea pentru mângâ¬ierea celui deznădăjduit fie Cuvântul, Care este în suflet, fie Du¬hul Sfânt. Cel necăjit are nevoie de rugăciune, ca să nu-şi piardă nădejdea. Căci astfel Dumnezeu ascultă rugăciunea.
Bucura-ne-vom de mântuirea ta. Dar mântuirea132 Tatălui în lume este Fiul. Mântuirea Fiului în lume este Crucea.
[Bucura-ne-vom de mântuirea ta. Numeşte mântuire pe cea pe care ai dat-o neamului omenesc prin învierea Ta, făcând-o vădită tuturor].
131 I Cor. 2, 9.
132 Adică semnul mântuirii (n. tr.).
119
Plinească Domnul toate cererile tale. Care erau cererile decât numai: Părinte Sfinte, păzeşte-i pe ei din lume133. Este limpede că pe cei ce au crezut întru El. [înţelege fie pe David, fie pe Iezechia134, fiindcă vorbeşte despre perioada preoţilor şi a regilor. Sau vorbeşte despre Iconomia cea după trup a Domnului şi despre înviere. Sau spune că El însuşi este mântuit când suntem mântuiţi noi, ale Cărui mădulare şi suntem, fiind toţi ai Unui Singur trup. Pentru aceea a şi spus acum: Căci cunoaştem încă de pe acum pe Hristos, Care mântuieşte, prin faptul că primim încă de aici arvuna mântuirii. Dar ne-ai mântuit prin puterea dreptei Tale. Dreaptă numeşte faptele, marile puteri, ajutorul. Sau vesteşte de mai înainte dumnezeieştile minuni ale lui Hristos.] Acum am cunoscut că a mântuit Domnul pe Unsul Său, ca Unul care a fost lu¬minat prin Duhul Sfânt în cele cu privire la înviere.
întru puterea mântuirii dreptei Lui. Ne-a mântuit pe noi, zice, lucrând puteri mari. Căci faptele le semnifică aici prin aceea că întinde puterile dreptei Lui celor ce se apropie de El. [Aceia, zice, încrezându-se în acestea, au căzut, dar noi, înarmaţi cu numele Domnului, ne-am mântuit.] Dar iarăşi a zis dreaptă, potrivindu-se oamenilor, numind astfel lucrarea dumnezeiască.
Aceştia în căruţe şi aceştia pe cai. Aşa cum, mântuind pe Israel de egiptenii cei sensibili, a aruncat carele lui faraon şi puterea lui135 în mare, tot astfel, mântuind şi neamul tuturor oamenilor, a zdrobit carele egiptenilor celor înţelegători.
Doamne, mântuieşte pe împăratul. Aşadar, bucurându-ne de un astfel de ajutor, ne rugăm, Stăpâne, ca şi noi înşine, şi împăratul nostru să dobândim ajutor neîncetat.
133 Cf. In 17,11; cf. 17,15.
134 Al treisprezecelea rege al lui Iuda (c. 715-686 î.Hr.), Dreptul Iezechia este cunoscut pentru reformele religioase în favoarea cultului unic al lui Iahve şi este sărbătorit în Biserica Ortodoxă pe 28 august.
135 Vezi Ieş. 14, 27-29.
120
Psalmul 20
Până în sfârşit. Un Psalm lui David
Şi acest Psalm îl înalţă tovarăşii împăratului cei arătaţi mai înainte, ca unii care deja se bucură pentru mântuirea care va veni lumii din sămânţa lui. Căci aceasta era ceea ce dorea în sufletul său şi se ruga să primească. Ceea ce, când i s-a dat lui, i-a fost lui ca o cunună din pietre preţioase care slăvea capul său. Căci este slăvit în toate neamurile David împreună cu Domnul lui şi Fiul lui cel după trup. Dar mântuirea nu i-a fost lui numai o cunună, ci şi viaţă, şi lungime de zile, şi slavă, şi mare cuviinţă, şi bucurie, şi veselie, şi nădejde, şi milă care nu se clatină.
Doamne, întru puterea Ta se va veseli împăratul.
Că îi vei da lui binecuvântare în veacul veacului. În toate neamu¬rile va fi vestit, plin de faimă, având atâta îndrăznire la Tine. Iar acel cu faţa Ta, Symmachos îl tălmăceşte: de la faţa Ta. Va avea, prin urmare, bucurie şi neîncetată veselie a feţei, adică dobândind bunăvoinţa Ta. Pricina acestora este faptul că s-a încrezut în Tine. Veseli-l-vei pe dânsul întru bucurie cu faţa Ta. Dar faţa Tatălui este Fiul. „Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl”136. Cu Acesta avem a ne bucura în cer ca nişte vornicei137 ai Mirelui cu Mirele.
Că împăratul nădăjduieşte în Domnul şi întru mila… căci cel ce se desfată de harul Tău este mai bun decât vrăjmaşii. Dar se des¬fată de har, când nu se încrede în niciunul dintre oameni, ci când se sprijină numai pe nădejdea Ta.
Află-se mâna ta peste toţi vrăjmaşii tăi. Cuvântul este ca pentru Domnul, pentru cele întâmplate împotriva Lui de la poporul iudeilor.
[Dar zice că va vâna pe cei ce păcătuiesc. Căci dacă dragos¬tea lui Dumnezeu se desăvârşeşte în cel ce ţine poruncile, este limpede că cel ce nu le ţine îl urăşte. Pentru aceea, se spune că s-a pierdut unul ca acesta.]
136 In 14,9.
137 vupxxyoiyol, mai are şi sensul de peţitori sau conducători ai miresei
(n. tr.).
121
Că îi vei pune pe ei ca un cuptor de foc în vremea arătării Tale. În loc de: îi vei arăta părtaşi focului. Căci aceasta şi-au adunat loruşi la cea de-a doua Arătare a Domnului, când va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Domnul întru mânia Lui îi va tulbura pe ei şi îi va mânca pe ei focul. Mânie numeşte pedeapsa care va fi lor pentru hula adusă Lui.
Rodul lor de pe pământ îl vei pierde. Cuvintele cele rele şi gân¬durile. Dar acestea sunt sfătuirile cele de la ei, care se vor nimici prin înviere. [învăţăturile şi dogmele cele fără Dumnezeu, pe care, după sfârşitul lor, Dumnezeu, ca un bun, le va preda pierzării.] Şi sămânţa lor de la fiii oamenilor. Binefacere este slobozirea din pă¬cate şi din cugetele egoiste. Căci sămânţa păcatului este gândul rău.
Că-i vei pune pe ei pe fugă. Iar Symmachos a tălmăcit aşa: îi vei pune pe ei întorşi, adică în spate şi în urma tuturor neamurilor şi în cei rămaşi vei găti faţa lor. Le-ai lăsat lor, zice, vreme de întoarcere ca să se pocăiască. Dar aceasta este chemarea şi întoarcerea lor (a iudeilor) după plinirea neamurilor138.
[ „.139 Vei face pe necredincioşii iudei. Cei de la care Dum¬nezeu Se întoarce întorc spatele, neputând să stea în faţa Lui, astfel încât, văzându-I spatele, să-L înţeleagă din făpturi şi iarăşi să se întoarcă la El. Fiindcă unii ca aceştia nu pot să vadă faţa Lui, din cauză că nu au inimă curată, îi pune să înţeleagă spatele Lui, creaturile care sunt după El, pentru ca, văzând făptura, să pri¬mească cunoaşterea Lui şi, apropiindu-se astfel de Dumnezeu, să vadă faţa lui Dumnezeu. Dar celelalte ale lui Dumnezeu sunt cele mai înalte dintre făpturile cele sensibile],
Înalţă-Te, Doamne, întru puterea Ta. Asemenea este aceasta cu „Vie împărăţia Ta”140. În mod limpede, se roagă prin aceasta să aibă loc cea de-a doua Venire. Cânta-vom şi vom lăuda puterile Tale. Căci atunci orice suflet al drepţilor, fiind în sălaşurile cele de sus, va trimite slujirile cele duhovniceşti.
138 Cf. Rom. 11,25 ş.u.
139 Text indescifrabil.
140 Mt. 6,10.
122
Psalmul 21
Până în sfârşit, pentru sprijinirea de dimineaţă. Un Psalm al lui David
Se cântă Psalmul de faţă pentru sprijinirea de dimineaţă. Adică ne-a eliberat pe noi din noaptea şi negura diavolească, strălucind Cuvântul cel Unul Născut al lui Dumnezeu, Răsăritul cel de sus, potrivit cu ceea ce s-a scris141. Sau numeşte sprijinire de dimineaţă vremea învierii Mântuitorului. Căci S-a sculat foarte de dimi¬neaţă142, făcând umblată calea către nestricăciune pentru firea omenească. Dar Hristos cântă Psalmul ca din partea omenităţii. Ne explică limpede cele întâmplate Lui de la iudei în vremea Crucii.
Dumnezeule, Dumnezeul Meu, ia aminte la Mine, pentru ce M-ai părăsit? Cere purtarea de grijă cea de la Tatăl, transferând cele ale noastre asupra Lui însuşi, ca să facă să înceteze blestemul şi să întoarcă asupra noastră faţa Tatălui. Căci noi suntem cei de la care S-a întors şi care am fost părăsiţi pentru căderea cea întru Adam. Departe sunt de mântuirea mea cuvintele greşelilor mele. Vezi-mi mie cum iarăşi omenitatea întruchipată în Hristos cere să fie slobozită de păcate, adică de greşeli şi de vinile cele pentru ele. Dar este limpede că are în vedere dreapta judecată cuvenită fiecăruia.
[Dumnezeule, Dumnezeul meu. Acestea le spune Mântuitorul ca din partea omenităţii.]
Dumnezeul meu, striga-voi ziua şi nu vei auzi, şi noaptea şi nu spre nepricepere mie. Trebuie citit cu semn de întrebare. Ne arată nouă că nu fără folos este rodul rugăciunii. Căci zice: Nu spre nepricepere mie. Adică, ştiu limpede că eu voi striga, iar Tu vei auzi, fiindcă, locuind întru sfinţii care au mintea la Tine, vei fi lauda şi slava lor.
Iar Tu întru cele sfinte locuieşti, lauda lui Israel. Cel ce este lăudat de Israel sau Cel ce însuşi este lauda.
141 Cf. Lc. 1,78.
142 Cf. Lc. 24, 1.
123
Spre Tine au nădăjduit părinţii noştri, nădăjduit-au şi i-ai izbăvit pe dânşii. Părinţi ai Lui după trup îi numeşte pe patriarhi şi pe proroci. Arată şi câştigul nădejdii.
[Spre Tine au nădăjduit părinţii noştri. Dar şi cei de dinainte de Mine după trup, adică prorocii, şi-au pus nădejdea întru Tine, aşteptând Arătarea Mea şi nu au fost înşelaţi în nădejdea lor. Asemenea şi patriarhii.]
Dar Eu sunt vierme şi nu om. Ne învaţă să fim smeriţi şi mai cu seamă, aproape de Dumnezeu. Ocara oamenilor şi defăimarea poporului. Acestea spune limpede Evanghelistul că au fost făcute împotriva Lui la vremea Crucii, când cei ce treceau clătinau capetele şi îl huleau pe fiul zicând: „Dacă este Fiul lui Dumnezeu să Se mântuiască pe Sine”143.
Că Tu eşti Cel ce M-ai scos din pântece. Aceasta o spune, fiindcă S-a întrupat prin bunăvoirea Tatălui. „Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie.”144 Numeşte nădejde pe Tatăl Lui, şi spune aceasta ca om. Fiindcă numai pe Hristos Dumnezeu L-a scos din pântecele mariei, în timp ce ceilalţi oameni nu au fost scoşi, ci au ieşit. Căci zice: A ieşit Isav, a cărui piele era păroasă145.
Spre Tine m-am aruncat de la naştere şi celelalte. Se roagă iarăşi ca din partea omenităţii. Căci L-a părăsit corul ucenicilor146. Apoi spune felurile necazului.
înconjuratu-m-au viţei mulţi. Îi numeşte astfel pe căpeteniile iudeilor.
Ca apa m-am vărsat şi s-au risipit toate oasele mele. Oasele Lui numeşte pe sfinţii mistagogi. Căci dacă trupul Lui este Biserica, cei ce o susţin pe ea trebuie înţeleşi ca fiind oasele ei. Dar l-am auzit pe Evanghelist spunând că, atunci când a fost El arestat de trupa de oşteni, ucenicii Lui s-au risipit. Şi altfel: Oasele înţelep¬ciunii sunt dogmele Bisericii, pe care Legea prescria iudeilor să nu le zdrobească de Paşti. „Nu veţi zdrobi osul lui”147, zice.
143 Mc. 15,30.
144 Gal. 4,4.
145 Fc. 25,25.
146 Cf. Mc. 14, 50.
147 Ieş. 12,46.
124
Făcutu-s-a inima mea ca ceara ce se topeşte. Ceea ce se spune este propriu întristării. Căci este scris: „A început a Se tulbura şi a Se mâhni”148. Dar Se mâhnea pentru neamul iudeilor şi pentru vân¬zător, căci se îndreptau spre pierzanie, din pricina nelegiuirii să¬vârşite împotriva Lui.
[Şi s-au risipit toate oasele Mele. S-au risipit şi s-au împrăştiat cele ce, în rânduiala oaselor fiind, împlineau rolul de însoţire a învăţătorului, căci lăsându-L pe El, ucenicii au fugit asemănându-se cu apa vărsată pe jos.]
Uscatu-s-a ca un vas de lut tăria mea şi limba mea s-a lipit de cerul gurii mele. Semnifică prin acestea setea care I s-a întâmplat Lui la cinstita Cruce, când I s-a adus Lui, Celui ce cerea să bea, oţet amestecat cu fiere149. Şi în ţărâna morţii M-ai coborât. Cu harul lui Dumnezeu, a gustat moartea pentru toţi. Căci Hristos nu în moarte, ci în ţărâna morţii a fost coborât, căci nu a fost lăsat sufletul Lui în iad, nici trupul Lui nu a văzut stricăciunea
Că m-au înconjurat câini mulţi. Iarăşi se referă la căpetenii. Străpuns-au mâinile Mele şi picioarele Mele. Vorbeşte despre piroa¬nele de la Cruce.
Numărat-au toate oasele Mele. Când au pipăit probabil tot trupul şi au numărat fiecare os ca să vadă unde trebuie să înfigă piroanele. Iar ei priveau şi se uitau la Mine. În loc de: râdeau. Dar acestea le spune despre mantia roşie şi cununa de spini şi despre trestia în loc de sceptru151.
împărţit-au hainele mele loruşi. Aceasta a fost scris limpede în Evanghelii152.
Dar Tu, Doamne, nu depărta ajutorul Tău de la Mine. Schimbă cuvintele în rugăciune. [Când Mă vei ajuta şi Mă vei apăra Tu, înviindu-Mă a treia zi, vei arăta deşartă uneltirea lor.] Ni se face nouă pildă cum trebuie să-L chemăm pe Dumnezeu în ispite şi să nu cădem în deznădejde, nici să ne lăsăm copleşiţi de necazuri.
148 Mc. 14, 33.
149 Cf. In 19, 29.
150 Cf. Ps. 15,10.
151 C. In 19,1-2.
152 Vezi Mt. 27,35-36.
125
Izbăveşte de sabie sufletul meu. Prin sabie semnifică răutatea iu¬deilor, iar nebunia lor o arată prin acestea: gheara câinelui, gura le¬ului şi coarnele taurilor. Şi din gheara câinelui pe cel Unul Născut al Meu. Cele ce sunt sub gheara câinelui le numeşte însuşi câi¬nele: „Căci nu este bine, zice, să iei pâinea fiilor şi să o arunci câinilor”153.
[Sabie ar putea fi şi diavolul, care încearcă pururea să rănească. Dar Unul Născut numeşte sufletul său pentru faptul că este unic şi diferit de alte suflete. Căci toate celelalte suflete au cunoscut păcatul, dar sufletul Lui, nu. Şi pentru faptul că are pururea unirea unică cu Cuvântul lui Dumnezeu după ipostas cu trupul. Căci Unul este Hristos în două [firi] potrivnice, Dumnezeu desăvârşit şi om desăvârşit. Dar poate numeşte una născută şi Biserica înfăţişată Lui, pentru faptul că nu are pată sau zbârcitură154, alcătuită din cei fără prihană, potrivit cu înaintarea ei, din şaizeci de regine şi optzeci de concubine155.]
Mântuieşte din gura leului şi din coarnele taurilor smerenia mea. Spune-voi numele Tău fraţilor mei, în mijlocul Bisericii Te voi lăuda. Ne învaţă pe noi despre Cel ce este Dumnezeu prin fire şi în ade¬văr şi deofiinţă cu Tatăl Lui. Iarăşi, ca om, este unit cu Biserica.
Cei ce vă temeţi de Domnul lăudaţi-L pe El, toată sămânţa lui Iacov, slăviţi-L pe El. Fiindcă Biserica s-a alcătuit şi din neamuri, şi din iudei, îi ridică şi pe unii, şi pe alţii spre laudă. Pe unii numindu-i de la strămoşul lor Iacov şi Israel, pe ceilalţi de la virtute, ca una care este de ajuns ca să-i împodobească în loc de neam. Astfel aveau obiceiul iudeii înşişi să-i numească pe cei din neamuri care se apropiau de Lege. Şi aceasta ne învaţă istorisirea de la Fapte. Căci dumnezeiescul Apostol, vorbind poporului, zice aşa: „Bărbaţi israeliţi şi cei temători de Domnul între voi”156.
Că n-a defăimat. Ne învaţă limpede cele pe care Unul Născut le-a înfăptuit pentru noi.
153 Mt. 15, 26.
154 Cf. Ef. 5,27.
155 Cf. Cânt. 6, 8.
156 Fapte 13,16.
126
De la Tine este lauda mea. Laudă numeşte slavoslovia. Dar se poate vedea că aceasta este de la Tatăl când a venit glas de sus, zicând: „Şi L-am preaslăvit şi iarăşi îl voi preaslăvi”157. [Sau că: aşa cum Eu Te-am făcut cunoscut oamenilor, aşa şi Tu negreşit îmi aduci aceeaşi cinste, acum zicând: „Acesta este Fiul Meu”158, acum descoperindu-i lui Petru şi celorlalţi]. Rugăciunile mele le voi da. Rugăciune se mai numeşte în Sfânta Scriptură şi făgăduinţă [EUXH] prin urmare, împlinirea ascultării până la moarte cea de la Fiul către Tatăl s-ar putea înţelege ca rugăciunefăgăduinţă dată de la El Tatălui.
Mânca-vor săracii şi se vor sătura. Prin acestea se semnifică pro¬rocia chemării neamurilor.
Şi se vor închina înaintea Lui toate moştenirile neamurilor. Spune că va împărăţi peste toţi cei de pe pământ, deşi este împărat a toate, ca Dumnezeu, pentru faptul că i-a întors pe ei din înşelarea demonilor la credinţa în El, la recunoştinţă şi dreptate.
Că a Domnului este împărăţia şi El stăpâneşte neamurile. Căci Dumnezeu nu este numai Dumnezeul iudeilor, cum socotesc aceia, ci El este Făcătorul întregii firi omeneşti. Aceasta şi Apos¬tolul o spune: „Oare, Dumnezeu este numai al iudeilor? Nu este El şi Dumnezeul neamurilor? Da, şi al neamurilor. Fiindcă este un singur Dumnezeu, Care va îndrepta din credinţă pe cei tăiaţi împrejur, şi, prin credinţă, pe cei netăiaţi împrejur”159.
Mâncat-au şi s-au închinat Lui toţi graşii pământului. Adică au mâncat hrană duhovnicească. Graşi îi numeşte pe ei, din pricina desfătării cuvintelor dumnezeieşti. Înaintea Lui vor cădea toţi cei ce se pogoară în pământ. Aceasta o spune pentru faptul că cei cre¬dincioşi îşi pleacă genunchiul înaintea Lui. Aşa erau credincioşii odinioară. Cei ce se pogoară în pământ. Adică cei ce au căzut în stri¬căciune şi pierzanie, pentru că nu L-au cunoscut pe Domnul.
Şi sufletul meu Lui viază şi seminţia mea va sluji Lui. Căci sfântă şi fără de prihană a fost viaţa lui Hristos pe care a trăit-o cu tru¬pul pe pământ. Căci numai El nu a făcut păcat, deşi S-a făcut ca noi şi a luat trup iubitor de păcat. Seminţia lui Dumnezeu ar putea să se înţeleagă cei chemaţi prin El la credinţă. Vesti-se-va Dom¬nului neamul ce vine. Şi acestea le semnifică tot despre neamuri.
Poporului ce se va naşte, pe care l-a făcut Domnul. Asemenea este aceasta cu „Nu din sânge, nici din pofta trupului, ci de la Dum¬nezeu s-au născut”160.
Psalmul 22 Un Psalm al lui David
Psalmul de faţă se cântă din partea neamurilor care se bucură pentru faptul că îi paşte pe ei Domnul. Şi povestesc ospăţul, pe care li l-a pus dinainte însuşi Cel ce îi păstoreşte pe ei.
Domnul mă paşte. Cugetă înalt cu privire la Domnul cei ce sunt păstoriţi de El.
La loc de păşune, acolo m-a sălăşluit. În frumuseţea pajiştii m-a sălăşluit, în pajiştea cea înţelegătoare zice. La apa odihnei m-a hră¬nit. Apa odihnei se înţelege cea a Sfântului Botez, care a şters po¬vara păcatelor.
[Acestea mi le-a dat mie, după ce, mai întâi, s-a îngrijit de su¬flet, întorcându-l din calea care nu este cale, ca să călătorească pe calea cea dreaptă].
Sufletul meu l-a întors. Întorcând sufletul meu din robia dia¬volului către El, l-a condus, prin poruncile Lui, de la moarte la viaţă. [Cel ce şi-a pierdut odinioară sufletul îşi revine în sine prin hrana de care vorbeşte161, şi, ca şi cum s-ar întoarce din moarte, zice: A întors sufletul meu în cărările dreptăţii. Se referă la adevă¬rurile evanghelice: Că de voi şi umbla în mijlocul umbrei morţii. Acestea le spune ca înaintea Tatălui. Dar pe însuşi Hristos îl nu¬meşte toiagul puterii, toiag slăvit şi toiagul măririi. Aşa cum to¬iagul pedepseşte, tot aşa şi făptuirea practică învaţă să ne purtăm cu dreaptă măsură.]
157 In 12, 28.
158 Mt. 3,17; cf. 17,5.
159 Rom. 3, 29-30.
160 In 1,13.
161 Ps. 109,2.
127
Numeşte aici hrană, poruncile evanghelice.
128
Toiagul Tău şi bastonul Tău acestea m-au mângâiat. Vorbeşte de¬spre însuşi Hristos. „Şi toiagul puterii ţi-l va trimite ţie Domnul din Sion.”162 „Toiag slăvit, toiagul măririi”163. Toiagul este puterea pedepsitoare, iar bastonul este sprijinul prin mângâiere.
Uns-ai cu untdelemn capul meu. Aceasta semnifică Taina Ungerii. Şi paharul Tău este adăpându-mă. Iarăşi vorbeşte despre bucuria cea de Taină. Şi mila Ta mă va urma în toate zilele. Căci cei ce se împăr¬tăşesc de toate cele spuse mai înainte vor fi pururea întru mila Domnului, ba încă vor locui în casa Lui.
[Gătit-ai masă înaintea mea. Masa se referă la masa cea de taină şi untdelemnul se referă la ungerea cea de Taină, iar paharul se referă la potirul cel de Taină.]
Psalmul 23 întru sfârşit. Un Psalm al lui David într-una dintre sâmbete
Psalmul de faţă ne propovăduieşte nouă înălţarea Domnului şi învăţătura cea către neamuri, cum s-ar face şi acestea vrednice de corturile cele cereşti.
Al Domnului este pământul şi plinirea lui. Propovăduieşte prin acestea împărăţia pe care a împărăţit-o peste neamuri Cuvântul Unul Născut al lui Dumnezeu, Care a venit [în trup].
El însuşi pe mări l-a întemeiat pe el. Ca nu cumva cineva dintre vrăjmaşi să creadă că pământul era al lui satana, iar acum îl stă¬pâneşte Hristos, pentru aceasta îl arată pe Hristos Făcător al lui. Şi totodată arată şi puterea Lui, încât atâta mărime a pământului a întemeiat-o pe ape. Şi pe râuri l-a gătit pe el. În loc de: l-a împodobit.
[Atunci s-a întemeiat Biserica; în timp ce era asaltată de în¬treite valuri, ea a rămas neclintită în credinţă. Şi pe râuri. A creat toate astfel încât izvoarele râurilor să curgă fără împiedicare,
162 Ier. 31,17.
163 Ps. 44, 8.
129
să împartă viaţă munţilor şi pădurilor şi să împartă oamenilor ţări şi câmpii spre locuire şi cultivare.]
Cine se va sui în muntele Domnului. După ce expune credinţa, explică şi faptele învăţăturii, ca prin ambele să dobândim moş¬tenirea noi, cei ce auzim.
Cel nevinovat cu mâinile şi curat cu inima. Despre acesta vor¬beşte în Psalmul 14. Care nu a luat în deşert sufletul lui. Deşertăciune numeşte mândria. Şi nu s-a jurat cu vicleşug aproapelui său.
Acesta va lua binecuvântare. Făgăduieşte ca unul ca acesta, care este nevinovat cu mâinile şi curat cu inima şi care nu s-a jurat cu vicleşug, să primească darurile de la Dumnezeu, adică binecu¬vântare şi milă.
Acesta este neamul celor ce caută pe Domnul. Înţelege neamul care a păzit toate cele amintite mai înainte.
Ridicaţi căpetenii porţile voastre. Îngerii care au slujit Mântui¬torului pe pământ, când S-a înălţat El, arată puterilor cereşti să deschidă porţile.
[Domnul cel tare şi puternic. Se uimesc puterile să-L vadă pe El cu trup însufleţit cu suflet inteligibil. Pentru aceea şi întreabă.]
Cine este acesta împăratul slavei? întreabă puterile cele de sus, uimite fiind de minunea iconomiei. Domnul puterilor, Acesta este împăratul slavei. Îngerii care urcă împreună cu El îi iniţiază în taină pe cei de sus, că Acesta este Domnul puterilor: Cel ce a călcat în picioare pe vrăjmaşii cei înţelegători.
Psalmul 24
Un Psalm al lui David
În Psalmul de faţă se face referire la persoana fiecăruia dintre cei chemaţi, adică se adresează acelora care s-au adunat spre viaţă duhovnicească. Aceste cuvinte trebuie spuse la vreme de mucenicie.
Către Tine, Doamne, am ridicat sufletul meu. Spun aceasta, ca unii care abia s-au întors de la închinarea la idoli.
130
Să nu râdă de mine vrăjmaşii mei. Este limpede că se referă la vrăjmaşii cei înţelegători. Dar vrăjmaş este diavolul împreună cu demonii şi cu oamenii necredincioşi. Poate vede mai dina¬inte întruparea Mântuitorului, odată cu care încetează şi râsul vrăjmaşilor.
Căci toţi cei ce Te aşteaptă pe Tine nu se vor ruşina. Se sprijină pe cei ce s-au încrezut deja în Dumnezeu şi au devenit străluciţi pentru faptul că li s-a împlinit făgăduinţa pentru credinţa lor. Să se ru¬şineze cei ce fac fărădelegi în deşert. Acestea le spune despre cei care sunt încă ţinuţi în idolatrie.
Căile Tale arată-mi. Se referă la adevărurile evanghelice.
Povăţuieşte-mă spre adevărul Tău. Spune acestea, ca unul care încă nu a ajuns la adevăr. Şi învaţă-mă că Tu eşti Dumnezeu, Mân¬tuitorul meu. Se roagă pentru acestea, fiindcă prorocul încă nu cunoştea căile Domnului, nici nu a fost învăţat să umble în că¬rările Lui, şi ca unul care încă nu a fost povăţuit spre adevărul lui Dumnezeu, nici nu a fost învăţat despre Dumnezeu. [Dacă prorocul nu cunoştea acestea,] cine nu se va teme de acel „Vai celor înţelepţi în ochii lor şi pricepuţi înaintea lor!”164.
Păcatele tinereţilor mele şi ale neştiinţei mele să nu le pomeneşti. Tinereţe numeşte nebunia. Dar nebunia, în mod limpede, este vremea idolatriei lor. Şi altfel, se referă la păcatele poporului cele din Egipt. Căci acolo au slujit idolilor. Aşadar, nu pomeni acum păcatele acelea, ci adu-Ţi aminte de iubirea Ta de oameni prin care i-ai miluit şi atunci cu iubire de oameni pe cei neştiutori. Pentru bunătatea Ta, Doamne. Căci nu mă rog să dobândesc aceasta pentru vrednicia mea, ci pentru iubirea Ta de oameni.
Pentru aceasta, Lege va pune celor ce greşesc pe cale. Îi va lumina pe păcătoşi, le va arăta calea celor ce greşesc.
Toate căile Domnului, mila şi adevărul. Cei ce se desfată neîn¬cetat cu dumnezeieştile cuvinte află exact prin acelea că toate iconomiile Mântuitorului Hristos, Dumnezeul nostru, sunt ames¬tecate cu mila şi cu adevărul. Căci celor care se căiesc pentru cele ce au greşit le dăruieşte milă şi iertare. Iar pe atleţii cei nebiruiţi ai virtuţii îi proclamă biruitori şi îi încununează cu adevărul,
164 Is. 5,21.
131
făcând judecată. Şi, desigur, asupra celor care au trăit în fărădelege şi nu s-au folosit de pocăinţă, potrivit dreptarelor adevărului, aduce pedepsele.
[Şi seminţia lui va moşteni pământul. Faptele pe care le-a făcut i-au dat lui să moştenească pământul cel înţelegător. Dar vor fi seminţie bărbaţilor buni, despre care zice că se vor naşte după Dumnezeu.]
întărire este Domnul celor ce se tem de El. Şi legământul Lui îl va arăta lor. Adică Testamentul Evangheliei. Dar ce le va arăta? Decât numai calea mântuirii. Căci orice legiuire a lui Dumnezeu aceasta caută: să-i facă pe cei buni să se bucure de cele pe care le-au ales mai înainte. Îl va arăta lor în loc de: îi va face pe ei să se bucure de cele pe care le-au ales.
Necazurile inimii mele s-au înmulţit. Sunt înconjurat, zice, de multe dureri din toate părţile. Compensând fărădelegile mele, prin această umilire a mea şi nenorocire, dă-mi iertarea, dăruieşte-mi iertăciune.
Din nevoile mele scoate-mă. Din cele ce mă cuprind.
Vezi smerenia mea şi osteneala mea. Nu trebuie să naufragiem şi să cădem în deznădejde, ci să ne încredem în mila lui Dumne¬zeu. Dar trebuie să aducem şi osteneala cea prin fapte.
Vezi pe vrăjmaşii mei că s-au înmulţit. Şi prin nedreptatea vrăj¬maşilor îl cheamă pe Dumnezeu spre milă.
Cei fără de răutate şi cei drepţi cu inima s-au lipit de mine. Şi aceasta este un semn al virtuţii, să urăşti tovărăşiile celor răi, iar pe cei ce cinstesc egalitatea şi urmează dreptatea să-i ai prieteni şi casnici. Căci aceasta spune că a făcut şi prorocul, socotind că şi prin aceasta îl slujeşte pe Stăpânul.
Psalmul 25
întru sfârşit. Un Psalm al lui David
Acest Psalm prezintă caracterul celor ce au crezut în Hristos, care au tăgăduit şi s-au opus comunităţii iudeilor celor care s-au adunat împotriva Domnului şi a Unsului Său.
132
Judecă-mă, Doamne, că eu întru nerăutatea mea am umblat. Nerăutate numeşte faptul de a nu se împărtăşi de răutatea şi nebu¬nia iudeilor. Şi, spre Domnul nădăjduind, nu voi slăbi. Voi avea temeinică starea, punându-mi întru Tine nădejdile mântuirii.
Ispiteşte-mă, Doamne, şi mă cearcă. Dacă vei cerceta adâncurile sufletului meu, zice, vei afla că numai pe mila Ta se sprijină toată osteneala minţii mele. Făcând aceasta, bineplăcut voi fi la Tine, iubind adevărul Tău.
Nu am şezut în adunarea deşertăciunii. În mod limpede, refuză, în faţa Celui ce ştie să cerceteze inimile, adunarea cu căpeteniile cele mai nelegiuite ale poporului iudaic.
Spăla-voi întru cele nevinovate mâinile mele. Voi fi curat, zice, de faptele lor ucigaşe şi voi înconjura jertfelnicul Tău, Doamne. În mod vădit, propovăduieşte prin acestea slujirea cea cuvântătoare.
Doamne, iubit-am bunăcuviinţa casei Tale. [Doresc, zice, să văd dumnezeiasca Ta casă, cea în care străluceşte harul Tău.] Bunăcuviinţa casei Tale numeşte pe cei ce excelează în Biserică prin cinstirea de Dumnezeu.
Să nu pierzi cu cei necredincioşi sufletul meu. Se roagă să fie în afara osândei care-i aşteaptă pe iudei.
întru ale căror mâini sunt fărădelegile, dreapta lor s-a umplut de daruri. Fie că au trecut cu vederea dreptatea pentru daruri, fie că vânzătorul a fost cumpărat cu daruri165, fie că au răpit în chip fără de lege, şi de aceea dreapta lor s-a umplut de daruri.
Psalmul 26
Un Psalm al lui David, mai înainte de a fi uns
133
Psalmul cuprinde o povăţuire166 împotriva vrăjmaşilor, pe care a cunoscut-o deja, fiindcă a primit-o de la Dumnezeu, precum şi cererea unor bunătăţi mai mici cu laudă. Iar acel mai înainte de a fi uns înseamnă aceea că a văzut mai dinainte în Duhul Sfânt că va fi uns rege, dar că va cădea în ispite. Încingându-şi coapsa cu bărbăţia în chip potrivit, asigură că va înfrunta primejdiile.
Domnul este luminarea mea şi Mântuitorul meu, de cine mă voi teme? Biruieşte puterile potrivnice, încrezându-se în lumina Dom¬nului. Luminat de Tine, zice, dispreţuiesc pe toţi cei ce se luptă cu mine.
Când se vor apropia de mine cei ce îmi fac rău. S-au apropiat, zice, vrând să mă nimicească, dar au pătimit ei ceea ce nădăjduiau să-mi facă mie.
Ca să locuiesc în casa Domnului. Cererea era vrednică de un sfânt şi cuvenită lui Dumnezeu să o împlinească. Ca să văd frumu¬seţea Domnului. Întru aceasta mă rog pururea să locuiesc, întru care am dobândit şi mântuirea.
Pe piatră m-a înălţat. În mod limpede, Pavel întăreşte că Pia¬tra este Hristos167. Cânta-voi şi voi lăuda pe Domnul. În mod vădit, propovăduieşte slujirea acelui Sfânt, Sfânt, Sfânt”.
Auzi, Doamne, glasul meu. În loc de: Mulţumesc, Doamne, pentru cele trecute şi mă voi ruga pentru cele ce urmează.
Lege pune mie, Doamne, în calea Ta. Se roagă să i se descopere lui Legea evanghelică. Căci aceasta era şi calea cea dreaptă.
Şi nedreptatea a minţit sieşi. Adică a slăbit nedreptatea împo¬triva noastră.
Cred că voi vedea bunătăţile Domnului în pământul celor vii. Vor¬beşte despre Ierusalimul de sus.
Aşteptat-am pe Domnul. Duhul răspunde celui ce a zis: „Cred că voi vedea bunătăţile Domnului”, poruncind ca „prin răbdare să-şi ducă lupta care-i stă înainte”.168
165 Cf. Mt 26,14-16.
166 Termenul folosit aici este cel de cateheză, dar în text nu
are acest sens specializat, ci pe acela de povăţuire (n. tr.).
167 Vezi I Cor. 10,4.
168 Vezi Is. 6,3; adică a Sfintei Treimi.
134
Psalmul 27 Un Psalm al lui David
Cântă prezentul Psalm ca din partea celor ce au crezut în Hristos, chemându-L în ajutor pe Dumnezeu prin rugăciune. În acelaşi timp blestemă nebunia iudeilor şi se roagă să fie despăr¬ţit de partea cea rea a acelora.
Către Tine, Doamne, voi striga, [să nu taci către mine, ca nu cumva tăcând către mine] şi eu să mă asemăn celor ce se coboară în groapă. Sfânta Scriptură are obiceiul să numească groapă iadul.
Să nu mă tragi pe mine cu cei păcătoşi. Păcătoşi numeşte neamul iudeilor, potrivit cu ceea ce s-a spus lor de către Mântuitorul: „Dacă nu veţi crede că Eu sunt, veţi muri în păcatele voastre”169. Dar aceştia, lucrând fărădelegea, au ucis pe Cel nevinovat şi drept, pe Care Legea nu poruncea să-L ucidă. Cu cei ce grăiesc pace cu aproapele lor. Aceasta o spune, fiindcă, în timp ce II numeau în¬văţător şi Bun pe Mântuitorul, gândeau cele rele împotriva Lui.
Că n-au înţeles lucrurile Domnului. În loc de: nu au voit, zice, să primească propria mântuire.
Şi a înflorit trupul meu. În mod limpede, prin acestea propovăduieşte învierea.
Şi din voia mea îl voi lăuda pe El. Adică de bunăvoie; spune aceasta în opoziţie cu slujirea legii, fiindcă aceea săvârşea laudele de frica pedepselor.
Şi sprijinitor mântuirilor Unsului Său este. Uns aici numeşte pe poporul cel uns ca să devină preoţie împărătească170. Însuşi Domnul, zice, sprijină, ca să mântuiască poporul cel uns prin El şi pentru El.
Şi-i paşte pe dânşii şi-i ridică pe dânşii până în veac. Căci El însuşi ne paşte, trimiţându-ne nouă în locul Lui, şi ca pe El însuşi, pe
169 In 8, 24.
170 Cf. Ieş. 19,6; I Pt. 2,9.
135
Mângâietorul171. Dar că îl ridică [pe popor] înseamnă că îl arată înalt în veacurile viitoare şi fără de sfârşit.
Psalmul 28
Un Psalm al lui David.
La ieşirea cortului
Acest Psalm s-a cântat când cei din Israel au fost scoşi afară şi au venit în locul lor neamurile. Aceasta o arată şi titlul care zice: La ieşirea cortului, care semnifică pentru noi ieşirea lor.
Aduceţi Domnului, fii ai lui Dumnezeu. Numeşte fii ai lui Dum¬nezeu pe Apostoli, căci pe ei i-a învăţat să zică: „Tatăl nostru, Care eşti în ceruri”172. Aduceţi Domnului pe fiii berbecilor. Prin fiii berbe¬cilor semnifică pe cei chemaţi prin ei din neamul iudeilor la credinţa cea în Domnul, sau şi pe cei care au crezut din neamuri, fiindcă s-au născut din părinţi necuvântători173. Aduceţi Domnului slavă şi cinste. Dar slavă aduce cineva Domnului când făptuieşte cele bune, potrivit cu spusa: „Ca să vadă oamenii faptele voas¬tre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru”174. Iar cinste, când se îndeletniceşte cu faptele cele bune, potrivit spusei: „Cinsteşte-L pe Domnul din ostenelile tale cele drepte”175.
închinaţi-vă Domnului în curtea cea sfântă a Lui. În mod limpede, prin acestea ne porunceşte nouă că nu trebuie să ne închinăm în afara Bisericii. Dar spune aceasta, din pricina adunărilor heterodoxe. [închinarea nu trebuie să fie în afara Bisericii, ci să se să¬vârşească chiar în curtea lui Dumnezeu. Dar să nu înţelegeţi prin curţile Lui sinagogile. Căci una este curtea cea sfântă a lui Dum¬nezeu.] Dar este cu putinţă ca prin curte să se înţeleagă cei care s-au suit la petrecerea cea cerească.
171 Cf. In 14,15ş.u.
172 Mt. 6, 9.
173 Cf. Rom. 1,21-23.
174 Mt. 5,16.
175 Pilde 3,9.
136
Glasul Domnului, peste ape. Ape numeşte mulţimile celor mântuiţi prin ele. Apele sunt sfinţii, fiindcă râuri curg din pântecele lor176. Adică învăţătura duhovnicească prin care îi adapă pe cei ce ascultă. Aşadar, peste aceste ape este Domnul. Dar după sensul literal, Ilie, după multa secetă, a auzit glas de ape multe177. Dar mai numeşte glas pe cel care a fost la Iordan, al lui Dumnezeu şi Tatălui, care spunea: „Acesta este Fiul Meu cel iubit”178, glas care se asemăna cu tunetul.
Glasul Domnului, cel ce zdrobeşte cedrii Cedri numeşte aici pu¬terile potrivnice. Şi va zdrobi Domnul cedrii Libanului. Numeşte cedrii Libanului pe cei înalţi din poporul iudeilor, pentru că ade¬seori în Sfânta Scriptură Ierusalimul este numit Liban.
El face să sară Libanul ca un viţel. Viţelul arată jertfelnicul. Şi cel iubit ca fiul inorogilor. Cel iubit numeşte corul Apostolilor, care a devenit fiul inorogilor. Dar inorogii sunt sfinţii proroci şi pa¬triarhi, ai căror fii sunt Sfinţii Apostoli. Fiindcă au avut cornul, adică puterea, numai în Dumnezeu.
Glasul Domnului, cel ce taie para focului. Semnifică această făgă¬duinţă pe care a făgăduit-o sfinţilor, zicând: „Şi dacă vei trece prin mijlocul focului, focul nu te va arde”179.
Glasul Domnului, cel ce cutremură pustiul. Cutremură aici se spune iarăşi despre cel renumit, precum acel: „Intrând Iisus în Ierusalim, s-a cutremurat toată cetatea”180. Pustiu numeşte Bise¬rica cea din neamuri, care odinioară era pustie de cunoaşterea lui Dumnezeu.
Şi va cutremura Domnul pustiul Cadeşului. Cadeş se tâlcuieşte Sfânta. Dar Sfânta se înţelege Biserica lui Hristos.
Glasul Domnului, care desăvârşeşte cerbii şi descoperă crângurile. Cerbii sunt sfinţii. Iar care desăvârşeşte este folosit în loc de care pregăteşte. Căci El însuşi, pregătindu-i pe Sfinţii Apostoli, i-a trimis, potrivit cu acel: „Mergeţi, învăţaţi toate neamurile”181.
Crânguri numeşte Biserica pentru faptul că odinioară era maica pomilor neroditori.
[Şi în Biserica Lui fiecare grăieşte: slavă. Domnul, pregătindu-i pe Sfinţii Apostoli, i-a trimis ca să-i alunge pe demoni182 şi să aducă neamurile la cunoştinţa lui Dumnezeu.]
176 Cf. In 7,38.
177 Vezi III Rg. 18, 41 ş.u.
178 Mt. 3,17.
179 Is. 43, 2.
180 Mt. 21,10.
181 Mt. 28,19.
182 Cf. Mc. 16,18.
137
Domnul va locui peste potop. Potop numeşte mulţimea celor ce au crezut, potrivit cu spusa că: „Tot pământul s-a umplut de cunoaşterea lui Dumnezeu”183, ca o apă multă care acoperă marea. Şi va şedea Domnul împărat în veac este asemenea cu „Tot genun¬chiul se va pleca Lui”184.
Domnul tărie poporului Său va da. Asemenea este cu „Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întăreşte”185. Domnul va binecuvânta pe poporul Său cu pace. Asemenea este cu: „Pacea Mea dau vouă, pacea Mea vă las vouă”186.
Psalmul 29
Psalmul cântării înnoirii casei, întru sfârşit, lui David. Înnoirea casei este fie a Bisericii, fie „când se strică omul nostru cel din afară, şi se înnoieşte cel dinlăuntru”187
Cântă acest Psalm după ce a fost izbăvit din păcat, ca şi cum s-ar fi înnoit prin pocăinţă sufletul său, care odinioară era casă a Duhului Sfânt. Dar îl cântă şi pentru iertare, aducând mulţu¬mire, rugându-se să rămână în siguranţă şi pe viitor şi să dea şi altora învăţătură să înalţe rugăciuni către Dumnezeu, dacă li se va întâmpla ceva asemănător.
183 Cf. Ps. 103, 24.
184 Is. 45, 23; cf. Filip. 2,10. Cf. Eusebiu, Ps., PG 23, 257C 3-14.
185 Filip. 4,13.
186 In 14,27.
187 Cf. II Cor. 4,16.
138
înălţa-Te-voi, Doamne, că m-ai primit…
Mântuitu-m-ai de cei ce se pogoară în groapă. Groapă numeşte iadul.
Şi mărturisiţi pomenirii sfinţeniei Lui. Se cuvine să înălţăm la¬ude, aducându-ne aminte de iubirea de oameni a lui Dumnezeu.
Că urgie este întru mânia Lui. Nu fiindcă El vrea să facă aceasta, ci fiindcă fiecare aduce asupra sa mânia lui Dumnezeu prin păcat. Căci voia Lui este viaţă. Seara se va sălăşlui plângerea. Prin aceasta arată cât de uşor se împlineşte pocăinţa. Nu există o asemenea mul¬ţime de păcate pe care pocăinţa să nu o poată schimba în bucurie.
Eu am zis întru îndestularea mea: Nu mă voi clătina în veac! Spune pricina căderii. Fiindcă m-am mândrit în zile bune, pentru aceea sunt tulburat. Dar mi s-a întâmplat aceasta, nu fiindcă Tu m-ai lepădat, ci fiindcă numai Ţi-ai întors faţa de la mine. Fără puterea Ta nici nu putem sta, dar fiindcă acum iarăşi împlinesc voia Ta, fă să strălucească iar frumuseţea sufletului meu. Aceasta şi Adam a nădăjduit pe când petrecea în Rai, mai înainte de înşelare, şi Iezechia, când a biruit pe asirian, şi învaţă aceasta limpede cartea Paralelipomenelor, zicând că s-a înălţat inima lui Iezechia regele188.
Către Tine, Doamne, voi striga… Ce folos este întru sângele meu când mă voi pogorî în stricăciune? Mă rog, zice, să fiu ridicat din groapă, fiindcă ţărâna nu se va mărturisi Ţie. Dacă mă voi pogorî în stricăciune aceasta nu va fi de nici un folos nici mie, nici altora. Eu voi fi lipsit de viaţa cea de la Tine. Iar alţii nu vor mai dobândi nicidecum mântuirea cea prin mine. Dar dacă vei asculta glasul meu şi îmi vei schimba plânsul în bucurie şi mă vei încinge cu veselie, nu mic îmi va fi mie folosul. Căci primind înapoi slava mea de mai înainte, prin ea îţi voi grăi Ţie, nu cu o rea conştiinţă, căci aceasta arată acel Nu mă voi mâhni.
Rupt-ai sacul meu şi m-ai încins cu veselie. Sac a numit plânsul, fiindcă este obiceiul celor ce se află în plâns să se folosească de sac. Căci sacul înseamnă răutate şi necunoştinţă, fiindcă este făcut din păr de capră, care se află şezând de-a stânga189, şi din păr de ţap, care este purtător de rău190.
188 Vezi II Par. 32, 35.
189 Cf. Mt. 25,33.
190 Vezi Levit. 16,15 ş.u.
139
Psalmul 30
întru sfârşit. Un Psalm al lui David, de uimire
Cântă Psalmul de faţă, ca unul care este încă în pocăinţa cea pentru păcat şi cere să fie slobozit din el. Nu numai atât, ci adu¬ce mulţumire, ca şi cum deja a fost ascultat. Şi povesteşte, de¬sigur, şi cele întâmplate lui în vremea pocăinţei. Iar acel de uimire nimic altceva nu înseamnă decât păcatul însuşi, din pricina că¬ruia sufletul este ca ieşit din minţile cele bune. Şi ca unul care nu mai nădăjduia încă în ridicarea lui din păcat, zicea limpede: Eu am zis întru uimirea mea: Lepădat m-am făcut de la faţa ochilor Tăi.
întru Tine, Doamne, am nădăjduit… Pleacă spre mine urechea Ta. Fiindcă nu ajunge strigătul nostru la înălţimea Ta, pleacă urechea Ta spre mine prin pogorârea Ta la mine.
Scoate-mă din cursa aceasta pe care mi-au ascuns-o mie. Întinzând cursă sufletului lui, l-au prins în ea. În care cursă? în păcat.
Izbăvitu-m-ai, Doamne, Dumnezeul adevărului! Spune acestea, ca şi cum deja a fost auzit.
Urât-ai pe toţi cei ce păzesc deşertăciuni în zadar. Deşertăciuni nu¬meşte împrăştierile vieţii prezente, la care trudim lucrând deşer¬tăciune. Dar urmează în zadar celui ce păzeşte deşertăciunea.
Bucura-mă-voi şi mă voi veseli de mila Ta. Calcă în picioare în¬tristarea şi celelalte patimi.
Şi nu m-ai închis în mâinile vrăjmaşilor mei. În loc de nu m-ai predat. Pus-ai în loc larg picioarele mele. Slobozindu-mă din întristare, m-ai pus întru odihnă şi lărgime.
Tulburatu-s-a întru mânie ochiul meu, sufletul meu şi pântecele meu. Aşa cum numeşte ochiul mintea sufletului, tot aşa numeşte pântecele amintirea sufletului, întru care depozităm hrana cea ra¬ţională ca într-un pântece. Sufletul meu şi pântecele meu. Mi-am întors ochiul meu de la poporul Iudeilor în mânie şi urgie mare.
Că s-a stins întru durere viaţa mea. Arată concentrarea minţii. Şi anii mei întru suspinuri. M-am sfârşit, zice, suspinând din pri¬cina răutăţilor. Slăbit-a întru sărăcie vârtutea mea. Sărăcind de aju¬torul cel de la Tine, din pricina păcatului, am slăbit. Şi oasele mele s-au tulburat. Oase numeşte puterile sufletului.
140
[Şi s-a stins întru durere viaţa mea. Lipsa celor necesare, zice, a topit trupul meu, fiindcă Şimei şi Verselei au adus lui David grâu, şi orz, şi făină, grăunţe şi fasole, şi miere, şi altele, covoare şi aşternuturi. Şi au adus poporului acestea şi mâncărurile. Căci spuneau că poporul este flămând şi piere de sete în pustie191].
La toţi vrăjmaşii mei m-am făcut de ocară. Şi vrăjmaşii mei, zice, m-au ocărât şi cunoscuţii mei se temeau de mine şi cei ce mă ve¬deau fugeau, din pricina înălţimii pocăinţei pe care o arătam: istovit de sac şi cenuşă şi plângând ziua şi noaptea. Pentru aceea, când aceştia fugeau, eram dat uitării şi, ca un mort, păream să mă asemăn unui vas pierdut. Iar acel La toţi vrăjmaşii mei nu vrea să însemne mai presus de vrăjmaşii mei, ci este folosit în loc de de către toţi vrăjmaşii mei. Adică am fost ocărât de toţi vrăjmaşii mei. Căci aşa spune şi Achylas: La toţi vrăjmaşii mei am ajuns de ocară.
Că am auzit ocara multora din cei ce locuiesc primprejur. Ocară nu¬meşte uneltirea. Spune că vrăjmaşii, uneltind, m-au înconjurat, ca să ia su fletul meu s-au sfătuit. Dar eu spre Tine, Doamne, am nădăjduit. Prin suflet vrăjmaşii înţeleg inima. Căci prin mânie şi poftă ucid mintea.
în mâinile Tale, sorţii mei. Chiar dacă vrăjmaşii se sfătuiesc, uneltind să ia sufletul meu, dar sorţii mei sunt păziţi în mâinile Tale, pe care mi-i vei răsplăti mie la vreme, pentru că am nădăj¬duit întru Tine. Pentru aceea mă şi rog acum să fiu izbăvit de vrăjmaşii mei, căci aceia, adunându-se, plănuiesc uciderea mea. Dar eu Te ştiu pe Tine Dumnezeu şi ocrotitor. Izbăveşte-mă din mâna vrăjmaşilor mei şi de cei ce mă prigonesc. Fugi de răutate, zice Apostolul192, chiar dacă te urmăreşte răutatea, adică te urmăreşte adulterul, lăcomia, mânia şi iuţimea. Iar pe celelalte le-a lăsat deoparte.
Arată faţa Ta peste robul tău. Mântuieşte-mă pentru mila Ta. Când va fi arătarea Ta, îndată se vor dezlega mâhnirile. căci acesta este singurul mod de mântuire, dacă vei arăta faţa Ta.
Doamne, să nu fiu ruşinat că Te-am chemat pe Tine [să se ruşineze necredincioşii şi să se coboare în iad]. Aici aflăm că este mare dife¬renţa între păcat şi necredinţă. Pentru aceea şi marele David îl
191 Vezi II Rg. 17, 27-29.
192 Cf Col. 3,8.
141
roagă pe El, pe de o parte, să fie slobozit din ruşinea care i-a venit lui pentru păcat, iar pe de altă parte, cei însoţiţi cu necredinţa să fie trimişi cu ruşine la moarte.
Mute să fie buzele cele viclene. Mă rog, zice, să fie amuţiţi vrăj¬maşii mei. Dar aceasta va fi dacă îţi vei arăta faţa Ta.
Cât de mare este mulţimea bunătăţii Tale, Doamne! Ca unul deja luminat prin Duhul, aduce mulţumire pentru cele ce vor fi. Dar este obiceiul lui David ca, adeseori, din cauza uimirii, să folo¬sească cuvântul cât de în loc de foarte. Multă este bunătatea pe care ai învistierit-o şi ai păstrat-o pentru noi. Căci foloseşte pe ai ascuns-o în loc de ai păzit-o, ca şi acel „M-a ascuns în cortul Lui”193. Dar foloseşte ai ascuns în loc de ai păzit, fiindcă ceea ce este ascuns este păzit. Pe care ai făcut-o celor ce nădăjduiesc întru Tine. În loc de ai făcut-o la vremea cuvenită.
Ascunde-i-vei pe ei întru ascunsul feţei Tale. Faţa Ta zice va fi acoperământ celor ce nădăjduiesc întru Tine. De tulburarea oa¬menilor. Acoperi-i-vei pe ei în cortul Tău de împotrivirea limbilor. Ca şi cu un acoperământ îi vei acoperi pe ei, astfel încât să nu fie vătămaţi nici de cuvintele celor ce încearcă să-i vatăme, nici să nu fie apucaţi de cei ce îi războiesc cu faptele.
Binecuvântat este Domnul, că minunată este mila Lui în cetate în¬tărită. Prin mine, zice, Dumnezeu este slăvit, fiindcă, deşi în jurul meu s-au adunat zeci de mii de duşmani şi încercau să împresoare sufletul meu ca pe o cetate mare, Păzitorul meu este zidul meu împrejmuitor, minunată a arătat mila Lui.
Iar eu am zis întru uimirea mea: Lepădat sunt. Când m-am sme¬rit pe sinemi în uimirea care mi-a venit mie, când s-a tulburat întru mânie ochiul meu, mă zdrobeam, ca şi cum aş fi fost lepădat pentru păcatul meu. Eu acestea le ziceam, dar Tu, Iubitorul de oameni,, nu l-ai lepădat pe robul Tău.
Iubiţi pe Domnul, toţi cuvioşii Lui. Îşi întoarce cuvântul la în¬demnarea altora, ca, pentru binefacerile pe care le-a primit, să-i îndemne şi pe ceilalţi să-L laude. Şi răsplăteşte celor ce se mândresc cu prisosinţă. Îndelung rabdă Domnul pe cei mândri, iar celor ce se mândresc cu prisosinţă le şi răsplăteşte.
193 Ps. 26,5.
142
Psalmul 31
Un Psalm al lui David, al priceperii
David, punând înainte reaua lui pătimire, pe care a răbdat-o în pocăinţă, îi fericeşte pe cei care au dobândit iertarea prin baia naşterii din nou. Dar Psalmul poartă titlul al priceperii, pentru faptul că oamenii mai cu seamă de aceasta au nevoie, întrucât, fiind aplecaţi foarte spre patimi, s-au asemănat cailor şi asinilor.
Fericiţi cărora s-au iertat fărădelegile şi cărora s-au acoperit păca¬tele. Dar fărădelegile sunt iertate prin Botez, iar păcatele sunt aco¬perite prin amară pocăinţă.
Fericit bărbatul căruia nu-i va socoti Domnul păcatul, nici nu este în gura lui vicleşug. Căci acesta este cu adevărat fericit, care vine la Sfântul Botez din toată inima. [Căci cel ce se botează cu vicleşug, pe lângă faptul că nu va dobândi iertare, va ajunge şi în osândă.] Că trebuie legat de s-au învechit, ca să rezulte: Şi s-au învechit oasele mele când strigam toată ziua. Am tăcut, neputând să spun nici un cuvânt. Dar ce înseamnă strigam decât că cerea iertare păcatului?
Că ziua şi noaptea s-a îngreunat peste mine mâna Ta. Fiind bun, m-ai certat tare prin certarea Ta, întorcându-mă la mântuire. Întorsu-m-am spre chinuire, când ghimpele Tău s-a înfipt în mine. Ghimpe numeşte păcatul. Iar înţelesul este acesta: Când s-a înfipt, zice, în mine păcatul, m-am chinuit.
Păcatul meu am cunoscut. Semnifică prin aceasta modul măr¬turisirii. Zis-am: mărturisi-voi fărădelegea mea împotriva mea. „Dreptul se învinovăţeşte pe sine mai întâi”194. Şi „spune tu”, zice, „mai întâi păcatele tale [ca să fii îndreptăţit]”195.
Pentru aceasta se va ruga către Tine tot cuviosul. Pentru păcatul iertat mie fiecare dintre cuvioşi se va ruga Ţie. Prin aceasta semni¬fică două lucruri: fie că voi fi tuturor pildă de pocăinţă, fie mai profetic, că prin cuvintele lui David pentru păcatul lui, toate nea¬murile se vor mărturisi la vremea lor. Iar potop de ape multe de el nu se va apropia. Pe cel care se pocăieşte, zice, mulţimea ispi¬telor nu-l va inunda.
194 Pilde, 18,17.
195 Is. 43, 26.
143
Tu eşti scăparea mea. Spunând acele lucruri despre păcat, se roagă să fie slobozit din relele aduse asupra lui, din pricina lui. Şi totuşi primeşte răspuns. Căci zice către el Domnul iubitor de oameni: „Înţelepţi-te-voi şi te voi îndrepta în calea aceasta”. Celui ce se ruga pentru izbăvirea de vrăjmaşi, Dumnezeu îi răspunde, făgăduindu-i să-l călăuzească în calea cea dreaptă.
Nu fiţi precum calul şi catârul, la care nu este pricepere. Sfătuieşte pe cei ce păcătuiesc să nu se predea patimilor celor necuvântă¬toare. Cu zăbală şi cu frâu fălcile lor vei strânge. Cuvântul este ca pentru Domnul. Ceea ce spune aceasta este: Pe cei ce nu voiau să se pocăiască i-a întors la Sine ca printr-un frâu.
Psalmul 32
Un Psalm al lui David, nescris deasupra la evrei
în acest Psalm îi învaţă pe cei ce deja au crezut în Hristos să laude pe Stăpânul lor, învăţându-i pe ei totodată înălţimea puterii Lui, că El însuşi este izbăvitorul tuturor, că El este Domnul, că El îi nimiceşte pe cei răi şi risipeşte sfaturile lor, iar pe cei ce nădăjduiesc în El îi mântuieşte.
Bucuraţi-vă, drepţilor, în Domnul… În psaltire cu zece strune cântaţi-l Lui. Psaltire cu zece strune numeşte trupul, fiindcă are cinci simţuri şi cinci puteri ale sufletului, fiecare dintre ele lucrând prin fiecare simţ.
Cântaţi Lui cântare nouă. În mod limpede, spune că Legea cea prin Moise va avea sfârşit.
Că drept este cuvântul Domnului. Adică cel evanghelic. Şi toate lucrurile Lui, întru credinţă. Trebuie să credem, zice, celor lucra¬te prin El în chip cuvenit lui Dumnezeu.
Iubeşte milostenia şi judecata Domnul. Acestea le cere de la cei ce cred în EL. De mila Domnului plin este pământul. Începe prin a-L arăta pe El Făcător a toată făptura şi, în primul rând, al pă¬mântului, despre care zice că este plin de mila Lui. Căci nici nu ar putea subzista altminteri, dacă nu ar fi plin de mila Lui. Negreşit,
144
nici cerurile nu ar putea subzista, dacă nu ar fi ţinute prin Cuvânt, nici puterile lui, adică cele dumnezeieşti şi raţionale.
[Iubeşte milostenia faţă de cei ce se pocăiesc, dar iubeşte judecata celor nepocăiţi. Ceva asemănător spune şi Isaia lui Dumnezeu: „Că milostenia Ta este în cântar”196, căci şi el înfăţişează milostenia cu judecata, măsurându-le cu cântarul şi cu numărul, potrivit vredniciei fiecăruia.]
Prin cuvântul Domnului cerurile s-au întărit. Este şi aici arătarea Sfintei Treimi. Şi prin Duhul gurii Lui, toată puterea lor. Gura lui Dumnezeu îl numeşte pe Duhul cel Sfânt. Căci Prorocii care gră¬iau prin El ziceau: „Că gura Domnului a grăit acestea”197.
Adunat-a ca într-un burduf apele mării. Chemând, zice, apa mării, ca într-un burduf, o ţine pe ea prin nori, cum spune şi altundeva: „Cel ce cheamă apa mării şi o revarsă pe faţa a tot pământul”198. Şi iarăşi: „A ridicat nori de la marginea pământului”199. Pus-a în vistierii adâncurile. Şi adâncurile, zice, le pecetluieşte ca în nişte vistierii, ca nu cumva, revărsându-se, să inunde uscatul.
Să se teamă de Domnul tot pământul. Să nu mai aducă pământul cinstire demonilor. De El se vor cutremura toţi locuitorii lumii. Au¬zind de El, oamenii care locuiesc în lume să se cutremure din starea pe care o aveau mai înainte, pe când slujeau idolilor, as¬cultând de propriul lor Creator.
Că El a zis şi s-au făcut, El a poruncit şi s-au zidit. Facerea arată aducerea la fiinţă a celor raţionale, iar zidirea înseamnă schim¬barea de la mai rău la mai bine. „Dacă este cineva făptură nouă în Hristos”200.
Domnul risipeşte sfaturile neamurilor. Adică ale celor înţelegă¬toare201. Leapădă gândurile neamurilor şi defaimă sfaturile căpeteniilor.
196 Is. 28,17.
197 Is. 1,20.
198 Am. 9, 6.
199 Ps. 134, 7; cf. Ier. 10,13.
200 II Cor. 5,17.
201 Interpretarea atanasiană poate fi încadrată literaturii ascetice, unde nea¬murile cele înţelegătoare sunt demonii şi gândurile rele pe care aceştia le insuflă, cf., spre exemplu, Evagrie Ponticul, Capetele gnostice 6, 71 (Evagrius s Kephalaia Gnostika. A New Translation of the Unreformed Text front the Syriac. Translated with an Introduction and Commentary by Daria L.E. Ramelli, SBL Press, Atlanta 2015, pp. 359-360).
145
Zădărniceşte toate sfaturile iudeilor, înviind a treia zi. Aceasta este ceea ce sfătuieşte, ceea ce rămâne în veac. Gândurile inimii Lui, din neam şi în neam. Dogmele, zice, pe care le sfătuieşte şi în vea¬cul de acum, şi în cel viitor. Gândurile lui Dumnezeu sunt rân¬duielile armonioase ale lumii, iar inima, ascunsul fiinţei Lui.
Fericit este neamul căruia Domnul este Dumnezeul lui. Din aceste pricini, numeşte fericiţi pe cei ce au crezut în Hristos.
[Din cer a privit Domnul. A zis a privit, ca nu cumva cineva să creadă că El nu ştie îndrăznelile cele de la oameni.]
[Din locaşul Său cel gata. Adică pregătit, tocmit. Fiindcă cerul este, ca să zicem aşa, casa atribuită lui Dumnezeu],
Cel ce a zidit întâi inimile lor. Numai Dumnezeu ştie ini¬mile oamenilor. Pentru aceea şi Mântuitorul spunea iudeilor: „Pentru ce gândiţi cele rele în inimile voastre?”202
Nu se mântuieşte împăratul cu putere multă şi uriaşul nu se va mântui cu mulţimea tăriei lui. Mincinos este calul spre mântuire, în mulţimea puterii lui nu te va izbăvi. Îi învaţă pe credincioşi să-şi pună nă¬dejdile numai în Dumnezeu, în nimeni altul decât numai întru El, fiindcă şi El priveşte spre aceştia şi numai spre ei.
Iată, ochii Domnului, spre cei ce se tem de Dânsul. Ochii Dom¬nului sunt puterea Lui atotvăzătoare. Sau adeseori prin ochi se înţeleg Fiul şi Duhul, iar Tatăl luminilor este în mijlocul a două lumini.
Ca să izbăvească de moarte sufletele lor. Adică de moartea cea înţe¬legătoare203.
Şi să-i hrănească pe dânşii în foamete. În vreme de prigoană, zice, când nu există hrană duhovnicească, însuşi Domnul prin Duhul Sfânt îi va hrăni pe ei.
202 Mt. 9,4.
203 Adică de moartea duhovnicească (n. tr.).
146
Şi sufletul nostru aşteaptă pe Domnul. Pun înainte credinţa lor, ca unii care deja au arătat-o.
Psalmul 33
Un Psalm al lui David, când s-a schimbat faţa lui înaintea lui Abimelec şi l-a slobozit pe el şi a plecat
Fugind David de Saul, a venit la Abimelec şi, întrebat fiind de el de pricina sosirii lui, a tăgăduit fuga. Dar a zis că a fost trimis de Saul, ca să ceară sabia lui Goliat204. Şi fiindcă una zicea şi alta gândea, este scris că s-a schimbat faţa lui. Însă cântă Psalmul pen¬tru poporul cel nou, explicând învăţătura slujirii duhovniceşti a Evangheliei.
Binecuvânta-voi pe Domnul în toată vremea, pururea lauda Lui în gura mea. Ca unul care s-a atins de pâinile punerii înainte şi s-a săturat cu ele, trimite mulţumire lui Dumnezeu în loc de mare jertfă, umplându-şi gura lui de laudă.
Binecuvânta-voi pe Domnul în toată vremea… Întru Domnul se va lăuda sufletul meu. Chiar dacă aş fi vrednic de laudă, fiindcă se află ceva bun în faptele mele, trebuie atribuit nu mie, ci lui Dumnezeu. El m-a făcut pe mine vestit şi mă va face plin de faimă. Să audă cei blânzi şi să se bucure. Orice drept, auzind de mântuirea care mi-a venit mie de la Domnul, să se bucure. Fiindcă El mântuieşte pe cei ce nădăjduiesc în El, David nu suferă să cânte sin¬gur lauda, ci îi face părtaşi cântării pe cei ce se împărtăşesc de blândeţe.
Măriţi pe Domnul cu mine şi să înălţăm numele Lui împreună! Ca şi cum nu s-ar mulţumi numai să vestească măririle lui Dumnezeu, cere ca şi alţii să ia parte la aceasta şi să participe împreună cu el la aceasta.
204 Vezi IRg. 21,2-11.
147
Apropiaţi-vă de El şi vă luminaţi. Având încredere în Dum¬nezeu pentru cele pe care le-a primit deja, îi aduce şi pe alţii la această luminare.
Săracul acesta a strigat şi Domnul l-a auzit pe el. Învăţaţi din cele petrecute cu mine să vă încredeţi în Dumnezeul tuturor. Căci fiind umil păstor al oilor mele, m-a învrednicit de ocrotirea lui şi m-a arătat mai bun decât cei ce se luptau cu mine. Străjui-va în¬gerul împrejurul celor ce se tem de El şi-i va izbăvi pe ei. Acelaşi lucru îl semnifică şi prin cuvintele Apostolului. Căci acesta spune de¬spre îngeri: „îngerii, oare, nu toţi sunt duhuri slujitoare trimise pentru cei ce vor moşteni mântuirea?”205. Tot aşa şi fericitul Iacov, rugându-se, zice: „îngerul cel ce m-a izbăvit pe mine din toate relele mele”206. Avraam patriarhul zice: „Va trimite Dumnezeu pe îngerul Său înaintea feţei tale şi vei lua femeie pentru fiul meu, Isaac, de acolo”207. Aşa zice şi fericitul Zaharia: „îngerul care mi-a grăit mie”208.
Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul. Gustaţi, zice, din Pâinea cea adevărată, Care S-a pogorât din cer. Fericit bărbatul care nădăj¬duieşte întru El, căci va avea viaţa viitoare.
Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit. Adică poporul iudeilor. Iar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele. Vorbeşte despre celălalt popor, cel din neamuri.
Veniţi, fiilor, ascultaţi-mă, frica Domnului vă voi învăţa pe voi… şi buzele tale… să nu grăiască vicleşug. Prezintă învăţătura neamu¬rilor al cărei prim semn este frica lui Dumnezeu, al doilea este să nu clevetească pe fratele, al treilea, să-şi oprească limba de la orice vicleşug. Al patrulea, depărtarea de orice rău şi lucrarea binelui în toate. În toate acestea să urmărească pacea şi să o ur¬meze pe ea. Dar pacea este Hristos. Zice că îndeplinirea acestora este viaţă şi zile bune.
Fereşte-te de rău şi fă binele, caută pacea şi o urmează pe ea. Fereşte-te de rău învaţă frica, iar fă binele, dragostea. Pentru aceea, mai mare este cel ce iubeşte decât cel ce se teme.
205 Evr. 1,14.
206 Fc. 48,16.
207 Fc. 24, 7.
208 Zah. 1,17.
148
Ochii Domnului, spre cel drept, şi urechile Lui, spre rugăciunea lui. Mare răsplată i-a dat pentru făptuirea virtuţii, faptul de a-L avea veghetor pe Dumnezeu.
Păzeşte Domnul toate oasele lor. Oase numeşte puterile sufle¬tului. Acestea sunt dreptatea, răbdarea, dreapta credinţă şi orice virtute, ca să zic aşa.
Moartea păcătoşilor este cumplită. Vorbeşte despre moartea su¬fletului, pe care o şi urmează focul veşnic, întunericul cel mai din afară, viermele cel neadormit, plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Gheena şi întunericul îi urmează pe ei.
Psalmul 34
Un Psalm al lui David
Cele de faţă sunt spuse ca din partea celui ce se încrede în Dumnezeu şi care este luptat de puterile nevăzute sau şi din par¬tea corului Apostolilor. Dar aduce de faţă şi persoana lui Hristos, Care istoriseşte cele întâmplate Lui la Pătimire, de la iudei, pentru răbdarea şi îndurarea celor luptaţi pentru Dumnezeu.
judecă, Doamne, pe cei ce-mi fac mie strâmbătate, luptă cu cei ce se luptă cu mine. Începutul Psalmului se potriveşte persoanei Apos¬tolilor. Vorbeşte despre iudei, care, neavând pace în ei înşişi, au războaie şi luptă împotriva lui Hristos, Care este pacea noastră209.
Apucă arma şi pavăza şi scoală spre ajutorul meu. Arma, şi pavăza, şi sabia sugerează puterile pedepsitoare, trimise de la Domnul pentru ajutorul drepţilor.
Spune sufletului meu: Mântuirea ta sunt Eu. Aceasta îţi cer, zice, să spui sufletului meu că vei fi lui ajutor.
Să se întoarcă înapoi. Fac bine cei care merg de la virtute la răutate, dacă se întorc înapoi.
Că în zadar au ascuns de mine stricăciunea cursei lor, în deşert au ocă¬rât sufletul meu. Invocă dreptatea sprijinului, chemându-L în ajutor pe Dumnezeu pentru aceasta.
209 Vezi Ef. 2,14.
149
Să vină asupra lui laţul pe care nu-l cunoaşte şi cursa pe care a ascuns-o să-l prindă pe el, şi chiar în laţul lui să cadă. Laţul să se în¬toarcă asupra capetelor celor vicleni. Căci în timp ce întindeau curse, au fost prinşi, ca să fie omorâţi şi predaţi morţii.
Iar sufletul meu să se bucure de Domnul. Cei care au pregătit cursa şi care au uneltit vicleşugul uciderii împotriva lui Hristos, Mântuitorul nostru, al tuturor, vor da socoteală pentru răutatea lor împotriva Lui, în modurile amintite deja de noi. Iar sufletul meu, zice, va fi în afara oricărui chin pururea. Adică, având fără de sfârşit bucuria cea întru Dumnezeu, se va veseli foarte de mântuirea Lui.
Sculându-se asupra mea martori nedrepţi, cele pe care nu le ştiam m-au întrebat. Aici este introdusă persoana lui Hristos Care a fost defăimat la judecata arhiereilor.
Mi-au răsplătit Mie rele pentru bune şi nerodire sufletului meu. Aceasta o spune pentru că ei se arată nevrednici de a fi numiţi fii ai lui Dumnezeu, precum, desigur, i-a cunoscut pe ei El însuşi, potrivit acelui: „De câte ori am voit să-i adun pe fiii tăi”210.
Dar eu când mă supărau ei, m-am îmbrăcat cu sac. Deplânge pier¬zania lor, încât Se întristează, Se tulbură, plânge şi Se roagă pentru păcatul lor.
Şi am smerit cu post sufletul meu. Adeverindu-Şi înomenirea, nu S-a depărtat de post. Şi rugăciunea mea în sânul meu se va în¬toarce. Aceasta înseamnă că aceia au stăruit în păcat. Căci nu s-au folosit cu nimic, din pricina mărimii ignoranţei, făcând rugăciu¬nea ca şi cum s-ar întoarce înapoi.
Ca şi cu un vecin, ca şi cu un frate al nostru, aşa de bine m-am pur¬tat. Ca unui frate, ca unui prieten, aşa M-am străduit să le fac bine, vrând să-i vindec. Pentru aceea am şi plâns pentru ei.
Dar împotriva mea s-au veselit şi s-au adunat. Acestea sunt răs¬plătirile cu care mi-au răsplătit pentru durerea mea pentru ei. Adunatu-s-au împotriva mea cu bătăi şi n-am ştiut. Biciuindu-mă, zice, n-au cunoscut, nici n-au aflat pricină împotriva mea. S-au despărţit şi nu s-au străpuns. Căci s-a împărţit mulţimea, cum spune Evanghelistul211, şi unii spuneau că e bun, alţii că e rău. Şi
210 Mt. 23, 37.
211 Vezi In 7,43; 10,19.
150
pe când se petreceau acestea, zice, nu s-au străpuns la inimă, nici n-au priceput împotriva Cui erau faptele lor. Când, zice, Te vei arăta şi vei ajuta celui nedreptăţit?
întoarce sufletul meu de la fapta lor cea rea. Toate câte le pătimeşte sau le spune, le face pentru mântuirea noastră prin faptul că Se pogoară El, adică Hristos, şi Se întrupează din noi. De la lei pe Cel Unul Născut al Meu. Lei numeşte fie puterile cele rele şi potrivnice, care numai nu au răcnit împotriva lui Hristos sau, poate, se referă doar la înşişi învăţătorii iudeilor. Căci astfel îi pomeneşte pe ei, zicând prin cuvântul lui Ieremia: „S-a făcut moştenirea Mea ca leul în crâng, pentru aceea am urât-o pe ea”212. Unul Născut nu¬meşte sufletul Lui, punând Unul Născut în loc de iubit. Căci pu¬rurea cel întâi născut dintre copii este iubit mai mult.
Cei ce mă urăsc pe mine în zadar şi fac semn cu ochii. În loc de: uneltesc vicleşuguri.
Că mie de pace îmi grăiau şi spre mânie vicleşuguri gândeau. Se referă la acel: „învăţătorule bun”213 şi „Ştim că înveţi adevărul şi nu cauţi la faţa omului”214.
Lărgit-au asupra mea gura lor. Vorbeşte despre hulele cele de la Cruce215. Căci zis-au: bine, bine, văzut-au ochii noştri. Că după do¬rinţa lor s-au întâmplat toate, adică faptul de a fi atârnat El pe lemn. Dar aceasta o fac şi cei ce se bucură de necazul dreptului.
Văzut-ai, Doamne, să nu taci, Doamne, să nu Te depărtezi de la mine. Om făcându-Se Cuvântul cel Unul Născut al lui Dumne¬zeu, nu a încetat să fie Dumnezeu, cere ca Tatăl să facă dreptate pentru nedreptatea care s-a făcut împotriva noastră de la demoni, cere să risipească hula celor mândri. Căci astfel unii vor fi ruşinaţi, iar ceilalţi se vor bucura, aducând mulţumire pentru mântuire.
212 Ier. 12, 8.
213 Lc. 18,18.
214 Mc. 12,14.
215 Vezi Mc. 15,29.
151
Psalmul 35
Întru sfârşit, al robului Domnului, David
Psalmul prezent cuprinde o osândire a mândriei poporului iudeilor şi mustrarea răutăţii lor, precum şi o laudă a judecăţilor drepte prin care Dumnezeu a făcut pământul de sub cer. Pe lângă acestea, şi mulţumiri către Tatăl pentru binefacerile pe care le-a făcut prin Iisus. În afară de toate acestea, şi o rugăciune care pune în siguranţă să nu cădem în mândrie.
Zis-a călcătorul de lege să greşească întru sine. Crede, zice, cel ce a fost hrănit de răutate că nimeni nu vede sfaturile ascunse ale inimii lui. Căcfapus pe acel zis-a în loc de crede. Dar pricina unei asemenea nesimţiri este faptul că nu se teme de Stăpânul, Cel care le vede pe toate. Nu este frica lui Dumnezeu înaintea ochilor lui. Dintr-odată îşi propune, zice, să nelegiuiască, scoţând afară dina¬intea ochilor lui frica lui Dumnezeu. Căci prin frica Domnului se abate cineva de la rău.
Că a viclenit înaintea Lui. Dar de voia lui are această ignoranţă, nevoind să se gândească la cele făptuite şi să urască cele făptuite rău. Ca să afle fărădelegea lui şi să o urască. Nici la aceasta nu se gândeşte, că Dumnezeu află păcatul lui şi, aflându-l, urăşte şi păcatul lui, şi pe el.
Graiurile gurii lui, fărădelege şi vicleşug. Fărădelege numeşte ocările pe care le-a adus lui Hristos, iar vicleşug, că au voit şi să-L prindă în cursă, folosindu-se de cuvinte bune. Nu a vrut să priceapă ca să facă bine. De voie s-a depărtat pe sine de la făptuirea binelui.
Fărădelege a gândit în aşternutul său, stătut-a în toată calea cea rea. Aici semnifică neodihna lor în a unelti împotriva lui Hristos. Şi de răutate nu s-a scârbit. În loc de: răutatea n-a urât.
Doamne, în cer este mila Ta. Arată că prin mila Lui a întemeiat şi cerurile, adică puterile cele cuvântătoare. Şi adevărul Tău până la nori.
Dreptatea Ta, ca munţii lui Dumnezeu. Ai arătat adevărate şi întemeiate făgăduinţele cele prin proroci. Căci norii sunt prorocii. I-ai arătat pe aceştia adevăraţi, dăruindu-le atâta mulţime a drep¬tăţii, încât se aseamănă cu munţii lui Dumnezeu. Judecăţile Tale,
152
adânc mare. Atâta adevăr având şi dreptate, pentru ce îndelung rabzi, nu ştiu. Căci judecăţile Tale se aseamănă cu adâncul cel nevăzut. Căci aşa cum adâncul mării este nevăzut oamenilor, tot aşa neajunsă este înţelegerea judecăţilor Tale.
Oameni şi dobitoace vei mântui, Doamne. Apostolul, vorbind despre cele două popoare, „Dumnezeu i-a închis pe toţi în ne¬ascultare, ca pe toţi să-i mântuiască”, a adăugat: „Cât sunt de necercetate judecăţile Lui!”216. Şi aici este la fel. Fiindcă avea să vorbească despre mântuirea celor două popoare, care sunt semni¬ficate prin oameni şi dobitoace. Pe de o parte, prin oameni îi sem¬nifica pe cei din Israel, ca unii care au fost povăţuiţi prin Lege şi au cunoscut cele de folos, iar prin dobitoace le semnifică pe cele mai iraţionale dintre neamuri. Căci iudeii, care au fost învăţaţi taina prin Lege şi prin proroci, au căzut. Iar cei dintre neamuri, care niciodată nu au auzit Legea, au fost primiţi. Pentru aceea, mai dinainte a spus: Judecăţile Tale, adânc mare. Oameni îi numeşte iarăşi pe cei ce îşi păzesc vrednicia raţională, iar dobitoace pe cei ce se pleacă la pământ şi care pasc cugetele cele pământeşti. Dar nu numai pe drepţi, ci şi pe păcătoşi i-a chemat la mântuire.
Iar fiii oamenilor întru acoperământul aripilor Tale vor nădăjdui. Adică zice că Te vor avea acoperitor şi ajutor prin cuvântul evanghelic.
îmbăta-se-vor din grăsimea casei Tale şi cu izvorul desfătării Tale îi vei adăpa pe ei. Izvorul desfătării este Hristos, potrivit spusei: „Iată Eu voi abate peste ei ca un râu, ca un şuvoi care revarsă slava neamurilor”217. Dar este şi Izvorul vieţii şi Lumină din Lumină.
Să nu vină asupra mea picior de mândrie. Cere să fie în afara patimii. Şi mâna păcătosului să nu mă clatine. Nici vreo faptă ne¬legiuită să nu mă abată de la Tine.
Acolo au căzut toţi cei ce lucrează fărădelegea. Spune pricina pentru aceasta, dar se referă la mândrie.
216 Rom. 11, 32-33.
217 Is. 66,12.
153
Psalmul 36 Un Psalm al lui David
Psalmul cuprinde o învăţătură. Îndeamnă pe poporul cel nou depărtarea de rele, dar, în acelaşi timp, şi facerea de bine. Con¬vinge din ambele părţi, atât prin nădejdea pregătită celor buni, cât şi prin osânda care-i aşteaptă pe cei răi.
Nu râvni la cei ce viclenesc, nici nu urma pe cei ce fac fărădelegea. Îndeamnă să ne ferim de răutate, de vreme ce căderea din orice bine înseamnă sfârşitul lui.
Şi moşteneşte pământul şi te va paşte la bogăţia lui. De Dumne¬zeu insuflata Scriptură numeşte pământ pe cel întru care este bo¬găţia sfinţilor, adică făgăduinţele. Îndeamnă pururea să luăm aminte la dumnezeieştile cuvinte prin dragostea de bunătăţile viitoare puse deoparte sfinţilor.
Descoperă Domnului calea ta şi nădăjduieşte întru El şi El va face. Vei fi, zice, ca unul care umblă în chip vădit pe calea bineplăcută Lui.
Şi va scoate ca lumina dreptatea Lui. Căci este limpede că în veacul viitor, cum însuşi Domnul a zis, „drepţii vor străluci ca soarele”218. Lumina dreptăţii este cunoştinţa, iar dreptatea este canonul virtuţilor. Şi judecata ta, ca lumina de amiază. În loc de te va judeca pe tine vrednic fiind de lumină.
Şi El însuşi va face. Când vei nădăjdui întru El, atunci şi El însuşi va face. Dar ce va face, arată în continuare. Va scoate ca lumina dreptatea ta, şi judecata ta, ca lumina de amiază. Dar atunci va scoate zice în loc de va face evident şi va arăta văzut din toate părţile, nelăsând să rămână ascunsă frumuseţea vieţuirii. Căci va fi tuturor vădită dreptatea ta, strălucind ca lumina, ca lumina de amiază. Dar amiază nu numeşte miezul zilei ca atare. Nu numai, zice, că va îndreptăţi pe cel ce se mărturiseşte şi va aduce judecata bunătăţii lui, ci va şi aduce dreptatea lui la lumină, adică o va face cunoscută tuturor, că l-a îndreptăţit pe el. Cum a fost şi cu tâlharul. Nu numai că Iisus cel răstignit a scos judecata lui la amiază, în miezul zilei,
218 Mt. 13,43.
154
ci a adus la lumină, adică spre cunoaşterea tuturor, dreptatea cu privire la el. Căci cuvântul Lui către el: „Amin, amin îţi zic ţie, astăzi vei fi cu Mine în Rai”219 este adus la lumină lumii, sau mai bine zis lumină va fi lumii şi îndemn tuturor celor ce sunt în pocăinţă. Căci nu va fi acoperită strălucirea dreptăţii ca acum, ci va fi evidentă ca soarele în amiază, aşa cum zice Domnul: Atunci „drepţii vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor”220.
Supune-te Domnului şi roagă-L pe Dânsul. El însuşi îl va vădi pe cel vrednic de lumină în veacul viitor, dar tu aici supune-te. Nu râvni celui ce sporeşte în calea sa. Nu urma, zice, bunăstării adu¬nate din fărădelege.
[Nu admira pe omul cel călcător de lege care sporeşte, nici nu urma fericirii adunate din fărădelege, nici nu te stârni să faci cele asemenea, ci chiar dacă toate îi curg, nu te întrista, nici nu te îngreuna că nu sunt pedepsiţi cei răi, ci petrec în bunăstare, ca şi cum nu ar fi nimeni să le răsplătească.]
Părăseşte iuţimea şi lasă mânia. Nu privi la bunăstarea lor, ci aşteaptă sfârşitul şi vei vedea pierzania lor. Urgia este dorinţa pedepsei. Dar pedeapsa este răsplătirea răului. Nu căuta să vicle¬neşti. Ştii bine că cei ce se agaţă de dumnezeiasca nădejde şi care aleg viaţă dreaptă petrec în lipsă de grijă şi pace, având desfătare statornică curăţia conştiinţei. Iar cei ce s-au încrezut în fericirea cea vremelnică vor primi grabnic schimbarea şi vor fi daţi uitării cu totul.
Vei căuta locul lui şi nu-l vei afla. Asemenea este cu ceea ce spu¬ne: „Cei nelegiuiţi vor pieri din rădăcină”221.
Şi se vor desfăta de mulţimea păcii. Desfătarea dreptului este mulţimea păcii, dar nepătimirea sufletului este adevărata cu¬noştinţă a celor ce sunt.
Pândi-va păcătosul pe cel drept. Aceasta este potrivit să se în¬ţeleagă şi cu privire la diavol şi prin acestea oferă răcorire celor nedreptăţiţi. Căci îl arată pe cel fără de lege supărându-se şi înnebunindu-se împotriva celor ce îmbrăţişează viaţa lipsită de
219 Lc. 23, 43.
220 Mt. 13, 43.
221 Iov 4, 7.
155
griji, iar pe Judecătorul cel drept, râzându-şi de încercarea nele¬giuitului, fiindcă mai dinainte vede grabnicul lui sfârşit.
Iar Domnul va râde de el. Râde, zice, de uneltirile păcătosului împotriva dreptului, ştiind că a hotărât o zi în care unuia va răs¬plăti cu viaţă veşnică, altuia, veşnică osândă.
Sabie au scos păcătoşii, întins-au arcul lor… sabia lor să intre în ini¬mile lor. Aceasta au pătimit răii demoni, cele pe care le-au uneltit să le facă sfinţilor.
[Mai bun este puţinul celui drept. În loc de mai mare este puţină milă de la Domnul decât toată bogăţia lumii.]
Cunoaşte Domnul căile celor fără prihană. În loc de le acceptă şi le cinsteşte. Şi moştenirea lor în veac va fi. Căci nestricăcioase şi veş¬nice sunt răsplătirile sfinţilor.
Nu se vor ruşina în vremea cea rea. În vremurile de prigoană, zice, când vor lipsi învăţătorii, însuşi Domnul va hrăni cu Duhul Său pe cei ce cred întru El.
[Nu se vor ruşina în vremea cea rea. Vremea cea rea este vremea mâniei împotriva celor nelegiuiţi, în care unii vor fi cercaţi de dreapta judecată a lui Dumnezeu, iar alţii vor primi slavă şi cinste, şi nestricăciune, şi viaţă veşnică.]
împrumută păcătosul şi nu dă înapoi. Nu răsplăteşte, zice, păcă¬tosul cu mulţumire pentru binefacerile cele de la Dumnezeu. Iar dreptul se îndură şi dă. Dă îndurări, imitând pe Stăpânul lui.
Că cei ce îl binecuvântează pe el vor moşteni pământul. Aseme¬nea este cu ceea ce s-a spus lui Avraam: „Pe cei ce te binecuvân¬tează îi voi binecuvânta şi pe cei ce te blestemă îi voi blestema”222.
De la Domnul paşii omului se vor îndrepta. Acceptă, zice, calea făptuirii practice pe care o face în viaţă.
Când va cădea, nu se va zdrobi. Chiar dacă, zice, s-ar întâm¬pla să greşească dreptul, nu va fi nedrept, avându-L sprijin pe Dumnezeu.
Nici seminţia lui cerând pâine. Vorbeşte despre pâinile cele în¬ţelegătoare, care sunt cuvintele dumnezeieşti.
Toată ziua dreptul se îndură şi împrumută. Asemenea este cu: „Cel ce miluieşte pe sărac pe Dumnezeu îl împrumută”.
222 Fc. 12, 3.
156
Şi vei sălăşlui în veacul veacului. Şi vei moşteni, zice, corturile cele veşnice.
Că iubeşte judecata Domnul. Vorbeşte despre dreapta Judecată.
Drepţii vor moşteni pământul. Adeseori aminteşte de pământul dat celor blânzi223, îndemnând la dorirea lui.
Gura dreptului va cugeta înţelepciune. Se cuvine ca măcar pe limbă, măcar în cuget să purtăm cuvintele dumnezeieşti şi să me¬dităm la ele neîncetat. Căci astfel iubitorul virtuţii, aflând ceea ce trebuie făcut, va rămâne neclintit şi neclătinat, biruind pe cei ce încearcă să-l doboare. Acestea le zice şi în Psalmul 1: „Ci în Legea Domnului este voia lui şi la Legea Lui va cugeta ziua şi noaptea” şi celelalte224. Şi limba lui va grăi judecată. Nu înţelege dreapta judecată a tribunalelor de pe pământ, ci Judecata cea de la tribu¬nalul cel neînşelat şi cu adevărat drept.
Legea lui Dumnezeu în inima lui şi nu se vor împiedica paşii lui. Pândeşte păcătosul pe cel drept şi celelalte. În mod diferit spune aceleaşi lucruri, făcând mai puternică amintirea prin înmulţirea cugetării. Dar zice: Stăpânul nu va trece cu vederea pe dreptul împotriva căruia uneltesc cei răi, nici nu se va învoi cu cei ce în¬drăznesc acestea. Ci îi va face să sară afară din mreje. De această purtare de grijă s-a bucurat Avraam când Sarra i-a fost răpită de două ori225. De aceeaşi purtare de grijă s-a bucurat şi Isaac, păti¬mind acelaşi lucru226, de aceeaşi s-a bucurat şi Iacov cel pizmuit de fratele şi stăpânul lui, de aceeaşi purtare de grijă s-a bucurat şi Iosif victimă fiind pizmei şi calomniei227. Şi pentru ce trebuie să mai înşirăm toate? Căci este uşor iubitorilor de învăţătură să le adune pe cele de odinioară şi să le vadă şi pe cele noi.
Nici nu-l va osândi când se va judeca cu dânsul.
Când vor pieri păcătoşii, vei vedea. Vei vedea pe păcătoşi nimiciţi.
223 Cf. Mt. 5,5.
224 Ps. 1, 2.
225 Fc. 12,10-20; 20,1-18.
226 Vezi Fc. 26, 6-11.
227 Vezi Fc. 39.1 ş.u.
157
Văzut-am pe cel necredincios înălţându-se şi ridicându-se ca cedrii Libanului. Potrivit cu spusa: „Umbră este viaţa noastră”228.
Şi am trecut şi iată nu era. Văzându-i, zice, pe oamenii păcă¬toşi ducând-o bine, mă gândeam cum se întâmplă aceasta. Apoi, cugetând asemenea lucruri şi vrând să-i văd a doua oară, nu am putut. Dar nici locul în care păreau să stea nu l-am putut afla.
Păzeşte nerăutatea şi vezi dreptatea, că este rămăşiţă omului făcător de pace. Şi pedeapsa, zice, a celor răi, şi rămăşiţa, adică moştenirea bunătăţilor, să te facă pe tine să trăieşti cu simplitate.
Psalmul 37
Un Psalm al lui David spre aducere aminte, pentru Sâmbătă
Cântă acest Psalm, amintindu-şi de nenorocirea continuă pe care a răbdat-o, din pricina păcatului. Dar îl roagă prin acest Psalm pe Dumnezeu să-i dea lui sabaturi, adică odihnă din nenorociri.
Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri, nici cu iuţimea Ta să mă cerţi. [Demonii, care slujesc pedepselor, şi puterile pedepsitoare sunt numite mânia şi iuţimea lui Dumnezeu. Se roagă, aşadar, să nu fie mustrat prin puterile rele, nici să fie pedepsit prin trimi¬terea îngerilor posomorâţi, ci prin cuvinte mântuitoare.] Ne pe¬depseşte pe noi Domnul, aducându-ne la amintirea virtuţii. Dar sfântul nu refuză mustrarea şi pedeapsa, ci pe cea cu mânie şi urgie.
Că săgeţile Tale s-au înfipt în mine. Săgeţi numeşte puterile pe¬depsitoare. Şi ai întărit peste mine mâna Ta. S-a atins de mine, zice, mâna Ta, certându-mă pentru păcat.
Nu este vindecare în trupul meu de la faţa urgiei Tale. Sunt vătă¬mat la trup, din pricina urgiei Tale aduse asupra mea.
Nu este pace în oasele mele de la faţa păcatelor mele. A slăbit, zice, puterea sufletului meu, iar pricina slăbirii este păcatul.
228 Iov 8,9.
158
Că fărădelegile mele au covârşit capul meu. M-a gârbovit sarcina grea a păcatului. Dar mă mâhneşte reaua duhoare a rănilor ace¬lora putrede, pe care le-am primit, fiindcă am lepădat înţelep¬ciunea şi am slujit nebuniei. Pentru aceasta sunt lipsit de toată bucuria, mă mâhnesc şi mă întristez neîncetat şi nu aflu schim¬bare mâhniciunii mele. Ca o sarcină grea s-au îngreuiat peste mine. Numeşte greutate aruncarea cu putere în deznădejde.
împuţitu-s-au şi au putrezit rănile mele de la faţa nebuniei mele. Orice păcat este spurcat şi rău mirositor. Dacă nu ar cădea în nebunie sufletul, nu ar putea suferi păcatul. De aici cunoaştem natura păcatului. Oricare ar fi ele, păcatele ne apar din nebunie.
Toată ziua, mâhnindu-mă, umblam. Trebuie spus aceasta către cei ce râd mult şi se distrează.
[Ostenitu-m-am şi m-am gârbovit, şi celelalte. Spune că greu¬tatea conştiinţei duce la deznădejde.
Că şalele mele s-au umplut de ocări. Zice astfel, fiindcă vedea pe vrăjmaşii lui batjocorindu-l, dar se referă la vrăjmaşii cei înţelegători.]
Necăjitu-m-am şi m-am smerit foarte. Din pofta aceea m-am ales cu plecarea la pământ şi cu faptul de a mă tângui, din pricina amarelor chinuri ale inimii. Pentru aceea, schimbând lucrarea pof¬tei, am făcut-o pe ea slujitoare voii dumnezeieşti. Căci a adăugat aceasta: Răcnit-am din suspinarea inimii mele. Biciuindu-mi con¬ştiinţa, am făcut inima mea să scoată suspinuri.
Şi suspinul meu de la Tine nu s-a ascuns. Dorul pocăinţei să stea înaintea Ta, prin dorirea pe care o am, voind să mă mântuiesc. Şi care este dorirea lui Hristos? Să săvârşească Paştile pentru noi229.
Inima mea s-a tulburat, părăsitu-m-a tăria mea. Numeşte inimă partea cugetătoare. Şi lumina ochilor mei şi aceasta nu este cu mine. Lumina ochilor numeşte Duhul care luminează ochii minţii lui.
Prietenii mei şi vecinii mei în preajma mea s-au apropiat şi au stat. Când m-am rănit, s-au ridicat împotriva mea. Acestea le spune despre Abesalom şi Ahitofel. Şi cei de aproape ai mei departe au
229 Vezi Lc. 22,15.
159
stat. Căci îngerii care îi slujeau lui l-au părăsit pe el, din pricina păcatului. Poate că puterile cele sfinte se retrag în vreme de is¬pită pentru încercarea celui ispitit sau pentru pedeapsă.
Şi se sileau cei ce căutau sufletul meu. Pe bună dreptate, când îngerii l-au părăsit pe el, demonii mai tare îl atacau.
Şi cei ce căutau cele rele mie grăiau deşertăciuni. Vorbeau între ei, pregătindu-mi uneltirea.
Dar eu ca un surd nu auzeam şi celelalte. Acestea, zice, când grăiau ei, nu voiam nici să le aud, nici să le grăiesc, fiindcă lipsea îndrăzneala mea, din pricina păcatului meu.
Că spre Tine, Doamne, am nădăjduit. Când se întâmplă atâtea răutăţi, o singură nădejde de mântuire am, ajutorul care-mi va veni de la Tine.
Că am zis: ca nu cumva să se bucure de mine vrăjmaşii mei. Şi când s-au clătinat picioarele mele, împotriva mea s-au semeţit. Păcatul care a clătinat picioarele mele le-a dat să se semeţească asupra mea.
Că eu spre bătăi gata sunt şi durerea mea înaintea mea este pu¬rurea. Primesc cu mulţumire certarea care duce la pocăinţă.
Că fărădelegea mea eu o voi vesti şi mă voi îngriji pentru păcatul meu. Pentru aceasta eu însumi mă învinuiesc pe mine şi voi îm¬plini toată grija pentru sănătatea (sufletului).
Iar vrăjmaşii mei trăiesc şi s-au întărit asupra mea. Deşi am sim¬ţirea păcatului meu şi mă îngrijesc de el pururea, îi văd pe vrăj¬maşii mei întărindu-se asupra mea.
Dar aceşti vrăjmaşi, nesuferind nici o nedreptate din partea mea, învinuind păcatul meu şi luându-l ca pretext pentru războ¬iul cel împotriva mea, m-au prigonit, spunând că acţionează drept. Pentru aceea m-am şi făcut înaintea lor ca un mort spurcat230, pentru aceea Te rog pe Tine, Domnul, să nu Te depărtezi de mine, ci mai bine grăbeşte întruajutorul nostru.
230 Vezi Lev. 11,32-40; 22,1-10 ş.u.
160
Psalmul 38
Psalm întru sfârşit, al lui Iditum, cântare lui David
Iditum, fiind cântăreţ şi încununat cu harul prorocesc, a al¬cătuit o cântare în care aduce persoana lui David însuşi, care se mărturiseşte pentru păcat.
Zis-am: păzi-voi căile mele. Dovadă clară a unei inimi întărite. Pus-am gurii mele pază când s-a sculat păcătosul împotriva mea. Stându-i înainte vrăjmaşii cei înţelegători, l-au ocărât pentru păcatul lui.
Amuţit-am şi m-am smerit şi nici de bine n-am grăit. Clevetit fiind, nu am clevetit la rândul meu231, văzând căderea mea din bine. Şi durerea mea s-a înnoit. În loc să spună către clevetitori: mi-am amintit păcatul meu. Iar amintirea păcatului s-a făcut ca un foc în inimă.
Şi în cugetul meu se va aprinde foc. Când mi-am amintit de pă¬catul meu, zice, am fost ars ca de foc.
Grăit-am cu limba mea: Fă-mi cunoscut, Doamne, sfârşitul meu. Iar acel cu limba înseamnă liniştit, şi şoptit, şi fără să rostesc cu¬vântul meu multora. Iar cuvântul era o întrebare despre restul zilelor lui. A întrebat, vrând să afle dacă îi va ajunge restul zilelor pentru pocăinţă.
Iată, cu palma ai măsurat zilele mele şi statul meu, ca nimic îna¬intea Ta. Chiar dacă viaţa mea se întinde întru lungime de zile, ca nimic se va socoti înaintea Ta. Căci dacă o mie de ani sunt ca o sin¬gură zi232 întru ochii Tăi, ce ar fi timpul vieţii unui om? Aceasta iarăşi Symmachos a tâlcuit astfel: „Iată, ca o palmă ai dat zilele mele, şi viaţa mea, ca nimic înaintea Ta”. Căci Tu eşti fără de în¬ceput şi fără de sfârşit, iar viaţa noastră este măsurată ca o palmă. Prin aceasta a arătat timpul scurt al vieţii omeneşti.
însă toate sunt deşertăciune, tot omul ce viază. Deşi ca o umbră trece omul, dar în zadar se tulbură. Dacă omul umblă în umbră şi
231 Cf. I Pt. 2,23.
232 Cf. Ps. 89; II Pt. 3, 8.
161
nu în adevăr, pe bună dreptate, a vorbit mai înainte de deşertă¬ciune. Fiindcă trăim nu o viaţă adevărată, ci una în umbră, nici nu ne sârguim pentru lucrurile cu adevărat bune. De aceea ne şi tulburăm în deşert. Căci viaţa celor de pe pământ întoarsă spre grijile cele lumeşti poate fi judecată ca deşertăciune. Sau astfel: Toţi anii vieţii noastre sunt ca un abur înaintea Ta. căci în loc de deşertăciune Symmachos a redat abur. Strânge comori şi nu ştie cui le adună pe ele. Fiindcă acum nu trăim viaţă adevărată, ci ca umbra, nici nu ne sârguim pentru lucrurile cu adevărat bune. De aceea, în zadar ne tulburăm, întorşi către pofte lumeşti, adunând comori, pe ai căror moştenitori nu îi cunoaştem.
Şi acum cine este răbdarea mea, oare, nu Domnul? Pe bună drep¬tate zice că are nădejdea în Domnul, fiindcă condamnă împrăştierile cele din viaţă. Şi statul meu de la Tine este. Aşteptarea, adică răbdarea. Ocarăcelui fără de minte m-ai dat. Nu mă preda, zice, ocării, pentru că prin mine, Tu eşti clevetit.
Amuţit-am şi nu am deschis gura mea, că Tu m-ai făcut. Clevetit fiind, zice, tăceam, ştiind exact despre aceasta că Tu eşti Cel ce ai îngăduit să fiu ocărât pentru pedeapsă şi pentru certare.
Depărtează de la mine bătăile Tale. Vorbeşte despre pedepsele care-i vin lui de la demoni, cu îngăduinţa lui Dumnezeu. Vorbeşte despre pedepsele care-i vin de la demoni pe care le atribuie lui Dumnezeu, ca Unuia Care îngăduie să le pătimească, din pricina păcatului. Că de tăria mâinii Tale eu m-am sfârşit. Am spus deja că numeşte mâna lui Dumnezeu puterea pedepsitoare. Când îi bi¬ciuieşte pe ei cu putere, cel pedepsit se sfârşeşte, fiindcă este astfel, adică slab şi neputând îndestul să rabde biciuirile.
[Dar în zadar se tulbură. Cel ce trăieşte în fărădelege, ca unul care are nevoie de această certare.]
Întru mustrări pentru fărădelege ai pedepsit pe om. Mustrându-mă, zice, pentru păcat, m-ai învăţat.
Ascultă rugăciunea mea. În loc de: ascultă şi iartă păcatul meu, mai înainte de sfârşit [Căci aceasta înseamnă: Că străin sunt eu]. Lasă-mă ca să mă odihnesc. Mai înainte de sfârşitul meu, zice, dă-mi iertare de păcate, ca să mă duc în iad cu îndrăznire. Şi a nu mai fi. Ca să nu mai fiu aşa cum aş fi, dacă nu mi-ar veni de la
162
Tine odihnă. Odihna lui Dumnezeu este nepătimirea sufletului, cu adevărata cunoştinţă a celor ce sunt233.
Psalmul 39 întru sfârşit. Un Psalm al lui David
Cântarea este adusă din partea poporului care a ieşit din groapa ticăloşiei. Apoi, în continuare se introduce persoana lui Hristos, Care îi învaţă pe cei mulţumitori modul iconomiei. Apoi iarăşi aduce persoana celor care au crezut din Israel, care cer să fie izbăviţi din păcatul necredinţei şi care totodată istorisesc re¬lele care li s-au întâmplat lor, din pricina necredinţei.
Aşteptând am aşteptat pe Domnul şi a luat aminte la mine. Ase¬menea este aceasta cu „întru răbdarea voastră veţi dobândi su¬fletele voastre”234.
Şi m-a scos din groapa ticăloşiei. [Şi ce ţi-a dat ţie? Ascultându-mă, zice, m-a scos din adâncul păcatului şi din plăcerile trupului de lut, fie din porţile morţii şi din stricăciunea de acolo, fie din împrăştierile lumii.] Şi din tina noroiului. Din adâncul păcatelor, care, asemenea noroiului, îi acoperă pe cei prinşi în ele. Iar groapa ticăloşiei este răutatea şi necunoştinţa. Şi a pus pe piatră picioarele mele şi a îndreptat paşii mei. Zice Apostolul Pavel că „Piatra era Hristos”235. Căci au învăţat să umble pe calea cea plăcută lui Dum¬nezeu, adică prin făptuirea practică şi dogmele drepte.
Şi a pus în gura mea cântare nouă, cântare Dumnezeului nostru. Legea evanghelică. Căci cântăm cu nepătimire cântare nouă pen¬tru că a fost înnoită casa noastră. Vedea-vor mulţi şi se vor teme şi vor nădăjdui în Domnul. Fiindcă s-a răspândit propovăduirea în întreaga lume.
Fericit bărbatul căruia numele Domnului este nădejdea lui şi nu a privit la deşertăciuni şi la nebunii mincinoase. Numeşte fericit
233 Cf. interpretarea la Ps. 36,10.
234 Lc. 21,19.
235 I Cor. 10,4.
163
numai pe cel ce şi-a pus nădejdea în Dumnezeu, iar nu pe cel ce se împrăştie în grijile vieţii, care sunt şi nebunie, şi minciună.
[Nădejdea lui. Apoi îi aduce şi la un alt îndemn. Fericit cu ade¬vărat este cel care numai pe Dumnezeu îl are nădejde şi care nu a privit la sârguielile pentru viaţa prezentă, care sunt deşertăciuni, şi nebunii mincinoase, şi griji în zadar. Dar nebunie înţeleaptă este potrivnicia faţă de viaţa prezentă, pentru care multora li s-a părut că profeţii şi-au ieşit din minţi, cu care se mândreşte şi dreptul şi zice: Eu am zis întru uimirea/nebunia mea236].
Multe ai făcut Tu, Doamne Dumnezeul meu, minunile Tale, cele pe care le-ai făcut, zice, în vremea iconomiei Tale, multe sunt şi minunate. Pe acestea le-am vestit şi altora. Dar toată propovă¬duirea s-a răspândit în tot pământul de sub cer, încât cei ce au crezut sunt în număr mare.
jertfă şi prinos n-ai voit, dar trup mi-ai întocmit. Aici îl aduce pe Hristos să vorbească Tatălui. Fiindcă jertfă şi prinos nu ai bine¬voit în arderile de tot cele din Lege, am venit luând trup pe care Tu însuţi Mi l-ai desăvârşit. Căci Duhul cel Sfânt şi puterea Celui Preaînalt au umbrit-o pe Fecioara237.
Atunci am zis: Iată vin. În capul cărţii este scris despre Mine. Să fac voia Ta, Dumnezeule, am voit şi Legea Ta în mijlocul pântecelui Meu. Vin, zice, o, Părinte, ca să fac voia Ta; şi ca şi cum aş avea o Lege as¬cunsă întru Mine. Căci aceasta înseamnă acel: în mijlocul inimii Mele. Voi face aceasta clar pentru cei curaţi cu inima238.
Am venit „ca să fac voia Ta”. Care era voia Tatălui, însuşi Domnul a explicat, zicând: „Aceasta este voia Celui ce M-a trimis, ca din toţi pe care Mi i-a dat Mie să nu pierd pe nici unul, ci să-i înviez în ziua cea de apoi”239. Iar acel în capul cărţii are această tâlcuire. Capul cărţii evreii numesc Legea. Iar Isaia, când a fost învăţat Taina întrupării Celui Unuia Născut, a auzit: „Ia
236 Ps. 115,2.
237 Cf. Lc. 1, 35.
238 yvrpiotc înseamnă sinceri, adevăraţi, autentici, ingenui, dar în context se referă desigur la cei curaţi cu inima (n. tr.).
239 In 6,39.
164
o carte mare şi scrie în ea cu slove omeneşti”240. Dar rânduielile Legii noi se vor scrie nu pe table de piatră, ci de carne, cum spune prin Ieremia prorocul: „Voi pune legile Mele în cugetul lor şi în inimile lor le voi scrie”241, ca să arate că Biserica va primi Legea cea nouă în cele mai dinlăuntru şi mai înţelegătoare vistierii ale inimii şi va iubi foarte poruncile Lui.
Bine am vestit dreptate întru adunare mare. Adunare mare este fiecare suflet din orice popor care a crezut în Mântuitorul, care este şi îndreptăţit, avându-L pe El îndreptăţind pe necredincios. Dreptatea Ta nu am ascuns-o în inima mea. Dreptate numeşte pe cea propovăduită de El, pe cea care este mai presus de Lege şi umbră. Doamne, Tu ai cunoscut, în loc de ai făcut al Tău. Adevărul Tău şi mân¬tuirea Ta am spus. Nu am tăcut, zice, nu am ţinut în mine adevărul Tău. Adevăr numeşte propovăduirea evanghelică. Dar nici mân¬tuirea Ta nu am ascuns, mai precis, calea de mântuire dată de la Tine, adică harul, care vine prin credinţă. Adunare multă numeşte Biserica adunată din Israel şi din neamuri. Descoperă Hristos firii raţionale cuvintele cu privire la milă şi adevăr şi cele cu pri¬vire la mântuire. Şi va afla cuvintele cu privire la adevăr în con-templare, iar cele cu privire la mântuire, în făptuirea practică.
Iar Tu, Doamne, să nu depărtezi îndurările Tale de la mine. Este adusă în discuţie persoana lui Israel, care a rămas în necredinţă, când Hristos învăţa taina cu privire la iconomie. Căci ca unul care nu a crezut în mila lui Dumnezeu, a fost trecut cu vederea şi, fiind în orice răutate, se trezeşte spre pocăinţă, rugând să primească îndurări. Semnifică chemarea lor care va fi la sfârşitul timpului242. Mila şi adevărul Tău pururea să mă sprijinească. Mărturisim, zice, că însuţi eşti Cel ce ne-ai mântuit pe noi odinioară şi ne-ai spri¬jinit. Şi Biserica lui Dumnezeu, dobândind mântuire, are nevoie iarăşi de ajutorul lui Dumnezeu, din pricina feluritelor răzvrătiri ale oamenilor şi demonilor, de care face pomenire în continuare243.
240 Is. 8,1.
241 Ier. 38,33.
242 Cf. Rom. 11, 25 ş.u..
243 Cf. Origen, în PG 23, 357B 8-11 = PG 80,1157B 4-8.
165
Că m-au cuprins rele, cărora nu este număr. Istoriseşte relele care li s-au întâmplat lor, după necredinţa în Hristos. Înmulţitu-s-au mai mult decât perii capului meu şi inima mea m-a părăsit. Ca şi cum ar spune: Făcutu-m-am asemenea celor ce nu au minte sau inimă, căci poporul acesta este nebun, şi nu înţelept.
Să se întoarcă înapoi şi să se ruşineze cei ce-mi voiesc mie rele. Fie strigă împotriva vrăjmaşilor celor înţelegători, fie împotriva căr¬turarilor şi fariseilor care au uneltit împotriva mântuirii sufle¬tului lui, zicând ei despre Hristos uneori: „Cu Beelzebul scoate pe demoni”244, alteori: „Ai demon, cine caută să Te ucidă?”245.
Iar eu sărac sunt şi sărman, Domnul Se va îngriji de mine. Israel, cel foarte îndrăzneţ, fiind în pocăinţă, se numeşte pe sine sărac şi sărman. Pe lângă aceasta, spune că şi el are pe Domnul nădejde.
Ajutorul şi apărătorul meu eşti Tu. Dumnezeul meu, să nu zăboveşti!
Acestea sunt rezultatele la care va ajunge Biserica, cea care mai înainte era săracă, şi care a venit în lume în sărăcie multă, şi care s-a îmbogăţit prin puterea cea de la Tine, şi prin ajutorul Tău a fost slăvită, şi cu privire la care îi cere să nu zăbovească şi, din pricina cererii, nu zăboveşte, după cum spune acel: „Cel ce trebuie să vină va veni şi nu va zăbovi”246.
Psalmul 40 întru sfârşit. Un Psalm al lui David
Psalmul de faţă îi fericeşte pe cei ce au crezut în însuşi Hristos, Care le dă lor răsplătirile credinţei, ajutorul de la El. Dar este adusă şi persoana Mântuitorului, Care face referire la căpeteniile popo¬rului iudeilor, şi, în special, la însuşi vânzătorul.
244 Mt. 12,24.
245 In 7, 20.
246 Avac. 2, 3.
166
Fericit este cel ce înţelege pe sărac şi pe sărman. Sărac şi sărman îl numeşte pe Hristos, potrivit cu spusa: „Bogat fiind, a sărăcit pentru noi”247. Dar aici a pus mai înaintea prorociei învăţătura morală, vrând ca Psalmul să folosească din ambele părţi. Şi pe cine fericeşte? Pe cel ce înţelege pe sărac şi pe sărman, adică pe cel ce se gândeşte că de aceea Hristos, bogat fiind, a sărăcit, ca şi noi să-i miluim pe săracii şi fraţii Creatorului şi Judecătorului nostru. Şi care este câştigul iubirii de săraci? în ziua cea rea îl va izbăvi pe el Domnul. Arată Ziua Judecăţii, care va aduce dureri şi chinuri păcătoşilor. Îi va izbăvi, îi va lumina Domnul pe iubitorii săra¬cilor. Căci le datorează lor iubire de oameni, ca Unul Care a îm¬prumutat milostenie de la ei, zicând prin Solomon: „Cel ce miluieşte pe sărac îl împrumută pe Dumnezeu”248. Dar şi prin propria Lui limbă zice: „întrucât aţi făcut unora din aceştia mai mici, Mie Mi-aţi făcut”249. În ziua cea rea îl va izbăvi pe el Domnul. Ziua cea rea numeşte năvala ispitelor şi prigonirile vrăjmaşilor. Dar semnifică, mi se pare, şi Ziua Judecăţii, care este înfricoşătoare şi răuvoitoare celor fără de lege. Făgăduieşte că Dumnezeu va recunoaşte atunci sincera cercetare a sărăciei din partea aceluia şi îl va slobozi pe el din relele Zilei aceleia înfricoşătoare.
Domnul să-l păzească pe el şi să-l vieze pe el şi să-l fericească pe dânsul pe pământ şi să nu-l dea în mâinile vrăjmaşilor lui, adică ale vrăjmaşilor celor înţelegători. Din aşternutul bolii lui să-l întoarcă pe el. Se va muta la o stare mai bună, zice, şi se va schimba la să¬nătate. Căci este obiceiul Sfintei Scripturi să pună întoarcerea în loc de schimbare, precum în acel: „întors-ai plânsul meu în bucurie”250.
Eu am zis: Doamne, miluieşte-mă, vindecă sufletul meu. Şi David se roagă pentru păcatul lui, ştiind în sinea lui că şi el era unul dintre cei ce cercetau pe sărac şi pe sărman. Iarăşi spune păcatele oamenilor, ca şi cum ar fi ale Sale, Cel ce a suferit pentru oameni şi cere milă pentru noi, din pricina păcatelor noastre, ca şi cum
247 II Cor. 8,9.
248 Pilde 19,17.
249 Mt. 25,40.
250 Ps. 29,12.
167
ar cere pentru Sine însuşi. Acesta risipeşte dispreţul faţă de El al celor ce nu îl cunosc, arătând slava care este asupra Lui, după pu¬terea Lui, şi cea care este asupra noastră, după harul lui Hristos.
Vrăjmaşii Mei Mi-au zis rele Mie. Aici se aduce persoana lui Hristos, Care istoriseşte cele întâmplate Lui de la iudei. Până la acest stih trebuie înţeles că prorocul vorbeşte despre întreaga Biserică Sobornicească, fiindcă se potriveşte mai degrabă cu fie¬care dintre sfinţi decât cu firea omenească a Domnului. Căci nu vorbeşte numai despre El, cum înţeleg unii. Căci nu a spus cu articol: Fericit cel ce cercetează pe sărac şi pe sărman. Iar aceasta, spus fără articol, înseamnă cineva sau unul. După aceea a mutat cuvântul de la alte mădulare ale Bisericii la însuşi Domnul, adică la Hristos, Care şi zice: Vrăjmaşii Mei, şi celelalte. Când va muri şi va pieri numele lui? Căci ne este greu şi numai să-L vedem, zice.
Şi dacă intra cineva să mă vadă, în deşert grăia. Acestea le spune despre Iuda. Ceea ce vrea să spună aceasta este: Având intrare la Mine pentru că era rânduit între ucenici, era viclean251 şi uneltitor. Grăia în deşert, adică nu era adevărat în cuvântul lui. Inima lui aduna fărădelege sieşi. S-a hotărât, zice, să Mă predea celor ce mă pizmuiau. Ieşea afară şi grăia laolaltă cu ei, adică acel „Ce voiţi să-mi daţi şi eu vi-L voi da vouă”252.
împotriva mea şopteau toţi vrăjmaşii mei. Semnifică batjocurile iudeilor împotriva Lui şi planurile lor, pe arhiereii care se înţeleseseră cu Iuda, care şuşoteau, punându-se de acord cu Iuda în privinţa lui Iisus. Şuşoteau, căci nici nu îndrăzneau să facă aces¬tea la vedere, temându-se de mulţime253.
Cuvânt nelegiuit spuneau împotriva Mea. Acel „Ia-l, ia-L, răstigneşte-L”254. Că acest cuvânt era nelegiuit este limpede din ceea ce spune: „Nu vei ucide om nevinovat şi drept”255. Cel ce doarme nu se va mai scula? îşi râde de uneltirile iudeilor, ca de unii care cred că prin moarte pot să-L zdrobească, ca pe unul dintre noi.
251 gr. bLyĂGXTCJOC, lit. cu două limbi, prefăcut, viclean, pervers (n. tr.).
252 Mt. 26,15.
253 Cf. Mt. 26, 5.
254 In 19,15.
255 Ieş. 23,7.
168
Iar El zice: Cum socotiţi că puteţi să biruiţi viaţa prin moarte? căci somn îmi este Mie pătimirea. În mod sigur, zice că adormirii îi urmează învierea. Iar adormirea este moartea. În mod necesar, morţii îi urmează învierea.
Căci omul păcii Mele întru care am nădăjduit, cel ce a mâncat pâinea Mea, a ridicat împotriva Mea călcâiul. Adică batjocura, uneltirea, vicleşugul. Omul păcii îl numeşte pe Iuda prin faptul că se pre¬făcea că este din rândul celor binevoitori Lui şi al prietenilor, fiindcă a venit ca să-I fie ucenic.
Iar Tu, Doamne, miluieşte-Mă şi Mă scoală şi voi răsplăti lor. Mai degrabă ca om îşi alcătuieşte cuvântul către Tatăl, pentru deşer¬tare, deşi El însuşi este mila lui Dumnezeu şi Tatălui, şi învierea, şi Viaţa.
întru aceasta am cunoscut că M-ai voit. Vorbeşte iarăşi ca om, ca să Se încredinţeze pe Sine lui Dumnezeu şi Tatălui. Ca să nu se bucure vrăjmaşul meu de mine. Dacă Hristos spune acestea din partea omenităţii, atunci vrăjmaş trebuie înţeles cel ce ne-a uneltit nouă moartea. Iar dacă vorbeşte din partea Lui, Hristos le numeşte vrăjmaş pe căpeteniile iudeilor. Că s-au întristat este limpede din faptul că au defăimat învierea Lui256.
Şi pe Mine pentru nerăutatea Mea M-ai sprijinit. Cel ce este spri¬jinul tuturor spune că a dobândit sprijin. Nu fiindcă El însuşi avea nevoie, în măsura în care este gândit Dumnezeu, ci, făcându-Se om, vorbeşte pentru oameni.
Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel din veac. Pece¬tluieşte cu mulţumirea cântarea de faţă. De acum şi până în veacul ce va să vie. Prin urmare, binecuvântarea noastră către Dumne¬zeu începe de acum şi se desăvârşeşte în veacul viitor. „În parte cunoaştem şi în parte prorocim”257, pentru aceea şi în parte bine¬cuvântăm. „Iar când va veni ceea ce este desăvârşit”, zice Pavel, „ceea ce este în parte se va desfiinţa”258. Căci prin înaintarea la ceea ce este mai mare încetează ceea ce este în parte. De aceea Psalmistul a adăugat: „Fie, fie”, şi dublează rugăciunea. Căci fericit
256 Cf. Mt. 28,11-15.
257 1 Cor. 13, 9.
258 I Cor. 13,10.
169
este cel ce încă de aici începe binecuvântarea lui Dumnezeu prin credinţă şi prin împlinirea altor fapte bune, căci astfel vor fi în¬cununaţi cu ea în veacul cel viitor, aşa cum nelegiuiţilor şi ne¬credincioşilor nu li se va îngădui să-L binecuvânteze dincolo pe Dumnezeu. Trebuie ştiut că, împărţind această prorocie psalmică în cinci cărţi, unii socotesc că până la acest Psalm este prima parte, fiindcă la sfârşit are binecuvântarea cea către Dumnezeu ca o cu¬nună. Pentru aceea, tot aşa împart şi celelalte patru părţi.
Psalmul 41
întru sfârşit spre pricepere, fiilor lui Core
Ieropsalţi au fost fiii lui Core, dar cântă cântarea luând-o de la cei ce au compus-o, adică de la David, semnificând cele privi¬toare la sfârşitul vremurilor. Dar aduc înainte persoana lui Israel, care se mărturiseşte lui Hristos prin pocăinţa pe care o va face la sfârşitul veacurilor.
în ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule. Cerbii cei cuvântători, fiindcă le lipseşte lor izvorul cel înţelegător, din pricina fărădelegilor, plâng ziua şi noaptea pierzania lor.
Când voi veni şi mă voi arăta feţei lui Dumnezeu? Faţa lui Dum¬nezeu este Cuvântul. Înseamnă că ei doresc foarte să ajungă la timp, când va fi şi chemarea lor, ca să se arate feţei lui Dumnezeu şi Tatălui. Acelaşi lucru se poate spune şi cu privire la persoana Fiului.
În glas de bucurie şi de laudă, în sunet de sărbătoare. Îşi vesteşte mai dinainte lui însuşi ca unul care va dobândi la vreme mântu¬irea şi viaţa prin Hristos şi ca unul care va sălăşlui în dumnezeieştile curţi împreună cu alţi sfinţi.
Pentru ce eşti mâhnit, suflete al meu, şi pentru ce mă tulburi? Cel întărit în nădejdea cea în Hristos alungă întristările. Pentru ce eşti mâhnit şi pentru ce eşti măcinat de întristări, o, suflete, dacă
170
a venit vremea în care chemarea noastră prin credinţă ne duce pe noi împreună cu cei ce prăznuiesc în cort?
Pentru aceasta îmi voi aduce aminte de Tine din pământul Iorda¬nului Şi al Ermonului, din muntele cel mic. Fiindcă, zice, s-a tulbu¬rat sufletul meu când mi-am adus aminte eu însumi de minunile Tale, pe care ni le-ai arătat nouă la Iordan şi pe care le-am văzut în muntele Ermon259, mă voi mângâia. Sau astfel: în Iordan, adică, fiind învrednicit de Sfântul Botez, care le-a deschis lor calea iluminării.
Adânc pe adânc cheamă în glasul căderilor apelor Tale. Îşi amintesc iarăşi de alte minuni. Când cei de alt neam s-au înarmat împo¬triva lor, iar Samuel a făcut jertfă pentru ei, s-a adus împotriva duşmanilor atâta grindină, încât duşmanii, aproape toţi, au căzut fără să lupte împotriva lor nici un om260. Aşadar, adânc care aleargă peste adânc numeşte căderea grindinei. Iar acel cheamă este folosit în loc de cheamă în. Glasul căderilor s-ar înţelege căderile grindinelor. Dar în altă parte, căderile apelor sunt numiţi prorocii lui Dumnezeu. Toate înălţările Tale şi valurile Tale peste mine au trecut. Aminteşte iarăşi de altă minune. Căci au trecut prin mijlocul mării, fugind de răutatea lui faraon261. Şi păreau înălţările valurilor, adică culmile valurilor să cadă peste ei. Dar nu le-au făcut nici un rău. Căci apele s-au închegat ca un zid.
[Adânc pe adânc cheamă. Adânc Tatăl, adânc Fiul. Adâncul pă¬catelor cheamă adâncul milostivirii lui Dumnezeu ca să nimi¬cească păcatul şi pricinile lui şi stricăciunea lui. Fiindcă este obi¬ceiul Tău să Te pleci la păcătoşii care se roagă Ţie. Şi pentru ce, atunci, ne treci cu vederea pe noi, care cădem la Tine?]
Ziua va porunci Domnul mila Sa, şi noaptea, cântare Lui de la mine. Aminteşte iar de altă minune. Căci Rapsachis, înconjurând Ieru¬salimul, ameninţa că nici Dumnezeu nu mai putea să-i scoată pe ei din mâna asirienilor. Dar le-a făgăduit Dumnezeu, zicând: „Voi apăra cetatea aceasta”262. Apoi, plinind făgăduinţa, într-o singură
259 Vezi Ios. 3,10-17.
260 Vezi 1 Rg. 7, 9-11.
261 Vezi Ieş. 14, 21 ş.u.
262 IV Rg. 19, 34.
171
noapte a ucis o sută optzeci şi cinci de mii de asirieni263. Şi aceasta înseamnă: Ziua va porunci Domnul mila Sa, rugăciune Dumnezeului vieţii mele. Vorbeşte ca unul care deja a crezut cele cuvenite celor ce cred, încredinţându-şi propria viaţă Lui.
Spune-voi lui Dumnezeu: sprijinitorul meu eşti Tu. Repetă rugă¬ciunea poporul care se pocăieşte, implorând şi mai mult pe Dum¬nezeu spre milă.
Psalmul 42
Un Psalm al lui David, nescris deasupra la evrei
Judecă-mă, Dumnezeule, şi apără dreptatea mea. Şi acest Psalm are acelaşi subiect cu cel dinainte. Căci iarăşi vin cei din Israel să ceară mântuirea cea prin Hristos. Pentru aceea, zice: Trimite lu¬mina Ta şi adevărul Tău. căci El însuşi avea să-i ducă pe ei în muntele cel sfânt, adică în cer şi în sălaşurile cele de sus, pe care le mai numeşte şi corturi, şi la jertfelnicul cel înţelegător. Şi El însuşi avea să Se bucure de înnoirea lor. Dar numeşte bucurie înnoirea lor şi sufletul lor reînnoit. Pentru aceea şi făgăduiesc să-I aducă laudă în alăută. Dar adeseori am fost învăţaţi să înţelegem alăuta trupul.
Psalmul 43
Întru sfârşit, fiilor lui Core spre pricepere
[încă şi acest Psalm are acelaşi subiect. Cei ce cântă istorisesc vechile binefaceri şi cer să fie auziţi, fiindcă şi-au pus nădejdea în El şi se laudă cu numele Lui.]
263 Vezi IV Rg. 19,35. Rabşache sau Rapsachis, însemnând „căpetenia principilor”, îl desemnează pe paharnicul curţii asiriene; aici este vorba de reprezen¬tantul regelui asirian Sanherib (Senaherim).
172
Dumnezeule, cu urechile noastre am auzit264.
Dar acum ne-ai lepădat pe noi şi ne-ai ruşinat. Spun unele ca acestea, ca şi cum ar fi lepădaţi.
Iar acum ne-ai lepădat şi ne-ai ruşinat pe noi. Şi nu va ieşi Dum¬nezeu cu oştirile noastre. Odinioară, zice, Te oşteai împreună cu noi. Dar acum nu numai că nu ai ieşit cu noi, dar Te-ai şi întors de la noi şi ai fost cu cei ce ne urăsc pe noi spre răpire. Acestea le spune corul prorocilor, asumându-şi nenorocirile poporului. Şi cei ce ne urau pe noi ne-au jefuit. Ne-ai predat pe noi, zice, spre necinste. Şi nu era mulţime în strigătele noastre. Strigăt înseamnă cântare de biruinţă. Iar înţelesul este acesta: într-atât ne-ai lepădat pe noi, încât am fost biruiţi de puţini, şi puţini vrăjmaşi strigă cântare de biruinţă împotriva noastră.
Pusu-ne-ai pe noi ocară vecinilor noştri. Toate câte le-au făcut împotriva lui Hristos li s-au răsplătit lor. Au ocărât, au fost ocărâţi, L-au batjocorit, au fost batjocoriţi, la rândul lor. Au clătinat capetele înaintea Lui, au clătinat şi alţii capetele înaintea lor.
Toată ziua ruşinea mea înaintea mea este. Îndelungată, neînce¬tată este ruşinea noastră.
Acestea toate au venit peste noi şi nu Te-am uitat pe Tine. Deja am spus că prorocii sunt cei ce aduc rugăciune din partea poporului, asumându-şi relele care li se întâmplă lor pentru păcatele lor.
Şi ai abătut cărările noastre de la calea Ta. Acestea le spune, fiindcă, nelegiuind împotriva lui Hristos, au fost excluşi de la săvârşirea jertfei celei după Lege.
Că ne-ai smerit pe noi în locul răutăţii. Aceasta o zice, pentru că nu pot să mai cugete nimic dintre cele semeţe. Şi ne-ai mustrat pe noi, cei ce am păcătuit în lume. Şi ne-a acoperit pe noi umbra morţii. Semnifică întunericul care există în inimile celor ce nu cred.
Dacă am uitat numele Dumnezeului nostru. Aceasta o spun, fiindcă nu au mai căzut în idolatrie după ultima cădere sau iarăşi, ca din partea prorocilor.
264 Interpretarea stihurilor 2-9 lipseşte.
173
Că pentru Tine suntem ucişi toată ziua. Asemenea este cu spusa: „Au fost ucişi cu pietre, au fost tăiaţi cu fierăstrăul, au murit ucişi cu sabia”265. Dar aşa cum îşi asumă păcatele poporului, tot aşa şi faptele lor bune le transferă asupra poporului, ca şi cum ar fi totul un singur trup. Sau şi astfel: Pentru necredinţa noastră în Tine, zice, am ajuns la atâta rău, încât semănăm cu nişte oameni condamnaţi la moarte şi cu nişte oi aduse spre junghiere.
Scoală, Doamne, pentru ce dormi? Compară cu un somn multa răbdare a lui Dumnezeu pe care a făcut-o pentru păcatele lor. Scoală-Te şi să nu ne lepezi până în sfârşit. Scoală-Te, nu ca să-Ţi schimbi forma, căci Dumnezeu este fără formă, ci ca să mişti puterea Ta în ajutorul nostru. Şi să nu ne lepezi până în sfârşit nici pe cei ce fac fărădelegea, nici pe cei ce o suferă, ca nu cumva cei ce o suferă, ca unii care au fost predaţi în întregime ispitelor, să alu¬nece, nici cei ce fac fărădelegea, încrezându-se în îndelunga răb¬dare a Judecătorului, să înainteze şi mai mult în fărădelege. Se roagă să le dea lor arătarea lui Hristos, cea de la sfârşitul veacu¬rilor, ca să nu rămână nepărtaşi vieţii de la El.
Lipitu-s-a de pământ pântecele nostru. Acestea le spune, fiindcă, lepădându-se a mai cugeta cele ale lui Hristos, au căzut în cuge¬tul trupesc.
Scoală-Te, Doamne, ajută-ne nouă. Apără-ne, zice, şi dă-ne nouă bunăvoinţa Ta şi vreme de pocăinţă celor ce mărturisesc credinţa cea adevărată întru Tine.
Psalmul 44
Întru sfârşit, pentru cei ce se vor schimba, fiilor lui Core spre pricepere, cântare pentru Cel iubit
Cântarea de faţă David o dedică Celui iubit, adică lui Hristos, Cel ce va veni la sfârşitul zilelor şi Cel ce va face schimbarea, adică schimbarea de la idolatrie la dreapta cinstire a lui Dumnezeu.
265 Evr. 11, 37.
174
Dar aminteşte şi de fiii lui Core, făcând referire la Apostoli. Toate acestea trebuie să le înţelegem noi, pentru aceea şi poartă titlul spre pricepere.
Răspuns-a inima mea cuvânt bun. Aceasta o spune Tatăl despre Fiul. Căci S-a născut Dumnezeu din Dumnezeu. Grăi-voi cântarea mea împăratului. Deşi ca Dumnezeu este ca un împărat, zice că a venit la vrednicia împărăţiei prin întrupare. Tot aşa zice iarăşi că aude, ca om, prin iconomie, lucruri pe care le ştia prin fire, ca Dumnezeu. Limba mea este trestie de scriitor ce scrie degrab. Cuvântul pe care l-a spus, pe acesta îl numeşte limba lui. Trestie de scriitor ce scrie degrab o numeşte pentru că spune ceva care urmează să se întâmple îndată, precum acel: „Voiesc, curăţeşte-te! Şi îndată s-a curăţif266 şi „Tinere, ţie îţi zic, scoală-te! Şi îndată s-a sculat”267. Dar nu numai atât, ci şi „Cuvânt scurt va face Domnul în lumea întreagă”268.
împodobit cu frumuseţea mai mult decât fiii oamenilor. Se poate vedea superioritatea269 bunului Duh, din ceea ce spune Ioan, că: „Legea prin Moise a fost dată, dar harul şi adevărul prin Iisus Hristos au venit”270. Căci trestie bună a fost şi cea a lui Moise. Căci ne-a scris nouă o Lege care ne învăţa271. Dar nu era aşa fel încât să ne scrie numele noastre în ceruri. Vărsatu-s-a har pe buzele Tale. Dulce cuvântător este Domnul nostru, când zice: „Eu am venit ca să aibă viaţă, şi mai multă să aibă”272. „Eu sunt Pâinea cea care s-a pogorât din cer” şi „Care dă viaţă lumii”273.
încinge sabia Ta peste coapsa Ta, puternice. Îl ridică la luptă pen¬tru noi pe Unul Născut. Apoi şi fiindcă i-a dat Lui chip ostăşesc, zicând sabie, a adăugat şi coapsa. Căci sabia este a Lui, ca Dumne¬zeu, şi nu din afară. Căci este puternic, adică Domnul puterilor.
266 Mt. 8,3.
267 Lc. 7,14
268 Is. 10, 23.
269 Litt. auyKQiaiv, comparaţia, dar aici cu sensul de preeminenţă a Duhului Sfânt în Legea cea Nouă asupra Legii în cel Vechi (n. tr.).
270 In 1,17.
271 Cf. Gal. 3,24.
272 In 10,10.
273 In 6, 33.
175
Şi aceasta o are prin fire. Dar este şi frumos pentru cei care cunosc înfăţişarea Lui, pentru cei ce pot înţelege frumuseţea Lui mai pre¬sus de ceruri. Dar Şi-a încins sabia la coapsă pentru ameninţarea celor necredincioşi şi pentru taberele celor potrivnici. Căci de¬spre cei necredincioşi zice Psalmul: „De nu vă veţi întoarce, sabia Lui o va străluci”274.
Cu podoaba Ta şi cu frumuseţea Ta. Dar podoaba şi frumuseţea celui ce S-a înarmat este dumnezeirea Lui şi superioritatea Lui întru toate. Şi încordează-Te şi propăşeşte, şi împărăţeşte. Întinde ar¬curile Tale şi fă-i să propăşească pe cei îndreptăţiţi de Tine, peste care împărăţeşti, slobozindu-i pe ei de tiran. Arată că biruinţa este inteligibilă. Amintind de arme, îşi aminteşte şi de blândeţe. Dar al celui blând este faptul de a lăsa cele ale lui celor nedrep¬tăţiţi. Te va povăţui minunat dreapta Ta. Fiindcă a amintit de sabie, în chip potrivit, pomeneşte de dreapta Lui. Dar dreapta Lui în¬seamnă voirile cele drepte, de care folosindu-Se, nu a primit atacul păcatului.
Săgeţile Tale ascuţite sunt, Puternice. Săgeţi numeşte pe Sfinţii Apostoli, cei care au dat răni mortale în inimile vrăjmaşilor îm¬păratului împăraţilor. Dar aceste săgeţi, care i-au lovit în inimă pe duşmanii cei înţelegători, au putut să aducă la picioarele lui Hristos toată lumea de sub cer şi să o supună sub jugul împărăţiei Lui. Dar stihurile sunt în hyperbaton275, ca să aibă acest înţeles: Săgeţile Tale sunt ascuţite, Puternice, în inimile duşmanilor împăratului.
Scaunul Tău, Dumnezeule, în veacul veacului. Cei chemaţi prin Apostoli, mărturisind dumnezeirea Unuia Născut, zic: Scaunul Tău, Dumnezeule, în veacul veacului. Toiagul dreptăţii, toiagul împă¬răţiei Tale. În Sfânta Scriptură EV0VTT]C înseamnă dreptate [bimioo vvrjv]. Aşadar, zice că cei împărăţiţi de Hristos învaţă să umble pe calea dreptăţii.
Iubit-ai dreptatea şi ai urât fărădelegea. Când firea omenească, pătimind pervertirea, a lepădat dreptatea şi a iubit fărădelegea, Unul Născut S-a făcut om pentru ea ca să îndrepte întru Sine firea
274 Ps. 7,13.
275 Figură retorică de construcţie care implică alterarea secvenţei sintactice logice, prin intercalarea fie a unei paranteze, a unei anastrofe etc. (n. tr.).
176
omenească, să o facă adică să iubească dreptatea şi să urască fără¬delegea. Şi aceasta a fost pricina înomenirii Lui. Pentru aceea, zice: Pentru aceea, Te-a uns pe Tine Dumnezeu. Pentru aceea, care? Fie ca să-i veselească pe cei ce sunt în părtăşie cu Tine, fiindcă au fost miluiţi prin faptul că au fost făcuţi prin Tine să iubească dreptatea şi să urască fărădelegea. Pentru aceea, Te-a uns pe Tine Dumnezeu, Dumnezeul Tău. Căci IXQIUEV, aşa se tălmăceşte, Te-a uns. Dar tâlcuirea acestuia este unită mai sus cu tâlcuirea acelui Iubit-ai dreptatea.
Smirna, şi stactul, şi casia din veşmintele Tale. Dar veşmintele Unuia Născut trebuie înţelese puterile, marea cuviinţă, slava, po¬trivit acelui: „Domnul, Domnul a împărăţit, întru podoabă S-a îmbrăcat, îmbrăcatu-S-a Domnul întru putere şi S-a încins”276. Aşadar, această slavă a Lui şi mare cuviinţă ni s-a făcut nouă bună mireasmă, ca şi cum ar fi o tămâiere, cum spune în altă parte: „Mir deşertat este numele Tău”277. „La mireasma mirurilor Tale alergăm”278. Stactul este un soi de smirnă mai subţire. Căci când se zdrobeşte această aromată, cât curge din ea se pune picătură cu picătură în untdelemnul de mir. Iar ceea ce rămâne după zdro¬bire se numeşte smirnă. Iar casia este o scoarţă foarte subţire şi înmiresmată, şi se extrage dintr-o trestie lemnoasă. Din palate de fildeş, care Te-au veselit. Palate numeşte casele scumpe şi de preţ, adică bisericile. Iar de fildeş numeşte pe cele şlefuite şi preaminunate. Împăraţi îi numeşte pe Sfinţii Apostoli, care şi împărăţesc împreună cu Hristos. Iar fiicele lor sunt sufletele care s-au născut din nou prin ei la cunoaşterea lui Dumnezeu, care şi-au făcut inimile lor biserici preaminunate spre cinstirea lui Dumnezeu şi veselindu-L pe EL Este ca şi cum ar spune: Te vei veseli, o, Stă¬pâne, din palatele de fildeş pe care le-au zidit în cinstea Ta fiicele împăraţilor. Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta, în haină aurită. Împărăteasa este Biserica, fiind mireasa marelui împărat. Iar starea cea de-a dreapta semnifică cinstea de care se va bucura în veacul cel viitor. Dar haina ei felurită este credinţa, nădejdea şi dragostea.
276 Ps. 92,1.
277 Cânt. 1,3.
278 Cânt. 1, 4.
177
Dar are şi o altă haină, şi mai strălucită încă, pe Hristos însuşi. Căci „câţi în Hristos v-aţi botezat în Hristos v-aţi şi-mbrăcat”279.
Ascultă, fiică, şi vezi. Şi iarăşi cuvântul acesta este ca şi cum ar fi adresat Bisericii. Şi uită poporul tău şi casa părintelui tău. Căci nu ar putea veni cineva curat la credinţa cea prin Hristos, dacă nu ar uita cu desăvârşire relele de mai înainte. Dar vechiul popor al Bisericii sunt idolatrii. Iar casa părintelui ei sunt înţelepţii vea¬cului acestuia, întru care locuieşte ca în nişte case satana. Şi fiica Tirului cu daruri. Printr-un singur popor, cel al Tirului zic, sem¬nifică chemarea tuturor neamurilor. Dar i-a numit pe cei din Tir pentru faptul că mai ales ei sunt vrăjmaşii celor ce vieţuiesc în dreaptă credinţă.
Feţei tale se vor închina mai marii poporului. Aceasta o spune bine vestind Evanghelia şi împăraţilor şi celor ce sunt în ranguri înalte. Dar se vor închina Bisericii, adică Domnului ei. Toată slava fiicei împăratului este înlăuntru, cu ciucuri de aur. Prin înlăuntru sem¬nifică dreapta credinţă. Căci podoaba Bisericii este inteligibilă. Iar ciucurii sunt virtuţile cele de multe feluri.
Aduce-se-vor împăratului fecioare în urma ei. Asemenea este cu spusa: „Şi vom fi răpiţi în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh”280. Iarăşi, prin fecioară semnifică Biserica. „Căci v-am lo¬godit pe voi, ca să vă înfăţişez lui Dumnezeu fecioară neprihă¬nită”281. Cele de aproape ale ei se vor aduce Ţie. Căci ceea ce este aproape de feciorie este înfrânarea. Aşadar, sufletele cele care se înfrânează, e limpede că de la faptele cele rele, şi acestea vor fi aduse împreună cu celelalte. Dar cele aduse astfel vor afla bucurie şi veselie veşnică. Aduce-se-vor în Biserica împăratului. Adică cea cerească.
în locul părinţilor tăi s-au născut ţiefii. Fiindcă i-a zis ei Uită casa părintelui tău, zice, în locul părinţilor tăi de odinioară, adică în locul învăţătorilor tăi ţi se vor naşte ţie fii. Dar fii îi numeşte pe Sfinţii Apostoli, potrivit cu ceea ce s-a spus de Domnul: „Fiii voştri cu cine îi scot?”282 Sau îi numeşte fii şi pe egumenii Bisericilor,
279 Gal. 3, 27.
280 I Tes. 4,16.
281 II Cor. 11,2.
282 Lc. 11,19.
178
care s-au făcut fii ai Bisericii, dar au fost puşi căpetenii peste tot pământul de Domnul Iisus, potrivit spusei: „Mergând, învăţaţi toate neamurile”283. Pune-i-vei pe ei căpetenii peste tot pământul, pomeni-vor numele Tău în neam şi în neam. E clar că prin dumnezeieştile scrieri. Căci în Sfintele Scripturi este pomenit numele lui Dumnezeu.
Pentru aceasta popoarele Te vor lăuda în veacul veacului. Prin propovăduire. Cuvântul se referă la Hristos. Pentru că popoarele pomenesc în Scripturi minunile lui Dumnezeu pe care le-a făcut din vremuri străvechi şi pentru că le transmit generaţiilor care vin.
Psalmul 45
întru sfârşit, fiilor lui Core, pentru cele de taină
Psalmul de faţă semnifică chemarea neamurilor şi alungarea vrăjmaşilor celor înţelegători şi închiderea lor în adânc. Dar fiindcă acestea sunt spuse ca prin nişte pilde, în chip potrivit, Psalmul poartă titlul pentru cele de taină. Dar îl cântă pe el cei ce au crezut în Hristos, şi mai înainte de toţi, Apostolii Lui.
Dumnezeu este scăparea noastră şi puterea. Acestea le spune despre prigoanele ridicate împotriva lor de vrăjmaşii cei sensibili şi inteligibili. Pentru aceasta nu ne vom teme când se va tulbura pă¬mântul. Pentru că te avem pe Tine ajutor, dispreţuim orice tulbu¬rare care se ridică asupra noastră. Căci s-a tulburat întregul pă¬mânt când a început propovăduirea, când cei ce au rămas în ne¬credinţă s-au ridicat împotriva celor care au crezut în propovă¬duire. Şi se vor muta munţii în inima mării. Inima mării numeşte adâncurile, iar munţi numeşte puterile potrivnice. Ca unii care au să fie aruncaţi în adânc, demonii au stârnit război împotriva credincioşilor. Dar nu ne vom teme de unii ca aceştia, zic.
Sunat-au şi s-au tulburat apele lor. Aici numeşte ape mulţimile lor, pe care le-a şi tulburat caracterul străin al propovăduirii.
283 Mt. 28,19.
179
Tulburatu-s-au munţii întru tăria Lui. Puterea celui propovăduit i-a cutremurat pe demonii cei necuraţi, pe cei care odinioară erau înalţi şi vestiţi, şi de aceea sunt asemănaţi cu munţii.
Pornirile râurilor veselesc cetatea lui Dumnezeu. Râu numeşte cuvântul evanghelic, care şi veseleşte Biserica. Sfinţit-a locaşul Lui Cel Preaînalt. Căci este sfânt şi Se odihneşte în cele sfinte, sălăşluind în cele sfinte, care sunt Biserica.
Dumnezeu este în mijlocul ei şi nu Se va clinti. Adică în mijlocul Bise¬ricii, care este cetatea.
Dumnezeu este în mijlocul ei şi nu Se va clătina, adică în mijlocul Bisericii. Ajuta-vaei Dumnezeu dis-de-dimineaţă. Îi va da ei ajutor dis-de-dimineaţă, adică grabnic. Căci îi va ajuta ei, adică Bisericii, care trebuie înţeleasă şi aici ca fiind Sfinţii Apostoli şi egumenii ei prin succesiune apostolică, pe care îi şi întăreşte cu putere, ca să poată să-şi asume propovăduirea.
Tulburatu-s-au neamurile, plecatu-s-au împărăţiile. Au luptat nea¬murile împotriva Bisericii. Însă s-au plecat împăraţii lor, adică au fost biruiţi şi au fugit. Dar după aceea şi-au plecat şi ei gruma¬zul lui Hristos. Căci zice: „degrabă vei fi rezidită de cei ce te-au pustiit”284. Căci au înălţat Biserica, aducându-i preafrumoase da¬ruri. Dat-a glasul Său Cel Preaînalt, clătinatu-s-a pământul. Hristos pe Cruce285. Dar prin glasul Lui se numeşte cuvântul Evangheliei. Căci atunci când sufletul raţional aude glasul Domnului, se cla¬tină, mutându-se de la răutate la virtute şi de la necunoştinţă la cunoaşterea lui Dumnezeu.
Domnul puterilor, cu noi; sprijinitorul nostru, Dumnezeul lui Iacov. Atribuie Domnului însuşi biruinţa care este împotriva vrăjma¬şilor celor înţelegători. În chip potrivit, aminteşte de Iacov, din pricina luptei lui cu Dumnezeu286.
Veniţi şi vedeţi lucrurile lui Dumnezeu, semnele pe care le-a pus pe pământ. Semnifică pacea care a venit prin propovăduire pentru
284 Is. 49,17.
285 Vezi Lc. 23,46.
286 Vezi Fc. 32, 25-29.
180
faptul că spunea să înceteze tot războiul de pe pământ. Semne numeşte nimicirile, adică desfiinţările, căci zice că va pune capăt tuturor războaielor. Arcul va sfărâma şi va frânge arma şi pavezele în foc le va arde. Aici arcul, şi arma, şi pavăza, înseamnă starea cea mai rea şi gândurile rele.
Opriţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu. Căci dacă cineva nu va fi în afara oricărei griji lumeşti, nu poate să-L cunoască pe Dumnezeu. Este nevoie de oprire, ca să-L cunoaştem pe Dumne¬zeu. Înălţa-Mă-voi întru neamuri, înălţa-Mă-voi pe pământ. Le făgă¬duieşte lor stăpânirea propovăduirii la toate neamurile.
Domnul puterilor, cu noi; sprijinitorul nostru, Dumnezeul lui Iacov. Cei care au crezut în Hristos repetă a doua oară mulţumirea.
Psalmul 46
întru sfârşit, pentru fiii lui Core
Psalmul se cântă ca din partea Sfinţilor Apostoli, care îndeamnă neamurile să salte prin faptele bune la biruinţa care a avut loc îm¬potriva demonilor păcătoşi.
Toate popoarele, bateţi din palme. În loc de: îndeletniciţi-vă cu faptele bune. Strigaţi lui Dumnezeu în glas de bucurie. Psalmul este o cântare de biruinţă. Porunceşte să cânte neamurile, pentru că puterile potrivnice au căzut.
Fiindcă Domnul este Preaînalt, înfricoşător. Preaînalt este pentru Biserică, dar înfricoşător este împotriva vrăjmaşilor. Împărat mare, peste tot pământul. Nu mai domnesc cei răi pe pământ. Căci le-a dat lor putere să calce peste şerpi şi peste scorpii287 şi a supus sub picioarele lor înseşi neamurile demonilor răi.
Supusu-ne-a nouă popoare şi neamuri sub picioarele noastre. Se bucură pentru moştenirile date lor de la Domnul. Alesu-ne-a nouă moştenirea Sa. Şi care ar putea fi moştenirea Domnului, dacă nu cea despre care este spus de la Tatăl: „Cere de la Mine şi-Ţi voi
287 Vezi Lc. 10,19.
181
da Ţie neamurile moştenirea Ta”288. Frumuseţea lui Iacov pe care a iubit-o. Numeşte frumuseţea lui Iacov prorocia cu privire la nea¬muri despre care a zis: „Şi Acesta va fi aşteptarea neamurilor”289. Dar aceasta este iubită. Şi de cine este iubită, dacă nu de Cel ce Şi-a pus sufletul pentru ea? Pe aceasta, iubită, a ales-o.
Suitu-S-a Domnul întru strigare. Prin acestea semnifică suirea la cer a Domnului. Domnul, în glas de trâmbiţă. Glas de trâmbiţă a numit laudele celor ce s-au suit împreună cu EL Cântaţi Dumne¬zeului nostru, cântaţi. Cântaţi împăratului nostru, cântaţi. Fiindcă îngerii, zice, îl laudă pe Cel ce Se înalţă, şi voi, o, neamurilor, păstrând aceeaşi slujire, cântaţi lui Dumnezeu, Celui ce împărăţeşte peste pământ. Căci a cânta aparţine celor ce au inimă bună după Dumnezeu. Căci zice „De are cineva inimă bună, să cânte psalmi”290.
[Cântaţi cu pricepere. Nu în alăute, precum cei dinainte. Căci aceasta înseamnă cu pricepere.]
Cântaţi cu înţelegere. A cânta cu înţelegere înseamnă cântarea lăun¬trică, cea după minte. Căci nu ne porunceşte nouă să facem aceasta prin alăute, ca mai înainte.
împărăţit-a Dumnezeu peste neamuri. Căci au primit credinţa în El. Dumnezeu şade pe scaunul cel sfânt al Lui. Semnifică aici vii¬toarea Lui Venire, la care va şedea să judece lumea.
Mai marii popoarelor s-au adunat cu Dumnezeul lui Avraam. Asemenea este cu: „veţi şedea şi voi pe cele douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel”. Căci mai marii popoa¬relor au fost puşi Sfinţii Lui Apostoli.
Căpeteniile popoarelor s-au adunat cu Dumnezeul lui Avraam. Asemenea este aceasta cu: „Şi veţi şedea pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece neamuri ale lui Israel”291. Căci cei
288 Ps. 2,8.
289 Fc. 49,10.
290 Iac. 5,13.
291 Mt. 19,28.
182
puternici ai lui Dumnezeu pe pământ s-au înălţat foarte. În pământul celor blânzi, care a fost dat sfinţilor, puternicii lui Dumnezeu au fost preaînălţaţi şi preaslăviţi, cum am fost învăţaţi de Cel ce a zis cuvântul: „Veţi şedea pe douăsprezece tronuri”.
Psalmul 47
Psalmul cântării fiilor lui Core, întru a doua zi a sâmbetei
Şi acest Psalm se cântă ca din partea Sfinţilor Apostoli, care istorisesc prigoanele pe care le-au suferit ei, din pricina propo¬văduirii, şi pe care le-au adus asupra lor.
Mare este Domnul şi lăudat foarte în cetatea Dumnezeului nostru, în muntele cel sfânt al Lui. Nu numai, zice, în Iudeea, ci şi în mun¬tele cel sfinţit. Munte aici numeşte Biserica datorită înălţimii dog¬melor cu privire la Dumnezeu.
Bine întemeiată, spre bucuria întregului pământ. S-a întins bu¬curia peste tot pământul. În tot pământul s-a întins bucuria Ară¬tării lui Dumnezeu şi harul care vine din ea.
Muntele Sionului, coastele de miazănoapte. Ierusalimul este la miazăzi, iar neamurile la miazănoapte. Fiindcă iudeii se mândreau ca unii care locuiau numai ei în Sion, cuvântul arată că Sionul semnifică neamurile care au primit cuvântul Evangheliei. Căci întărirea Sionului este tărâmul de miazănoapte, care tărâm este arătat prin coastele de miazănoapte. Căci în loc să spună tărâmul de miazănoapte, a zis coastele. Mai întâi Pavel a fost coasta de miazănoapte prin care s-au ars toate relele pe pământ, iar acum este Muntele Sion, care are în el pe Hristos, Care vorbeşte292 şi Care a venit din Sion293 şi a întors necredinţa de la Iacov294. Cetatea îm¬păratului celui mare. Zice că aceste coaste de miazănoapte, adică
292 Vezi II Cor. 13,3.
293 Vezi Ps. 13, 7.
294 Vezi Ps. 84,2.
183
neamurile, s-ar numi cetatea întru care Dumnezeu este cunoscut, Care îi apără şi îi izbăveşte pe ei din ispite.
Munţii Sionului, coastele de miazănoapte, cetatea împăratului celui mare. Acestea, zice, coastele de miazănoapte, adică neamurile, ar fi nu¬mite cetatea împăratului celui Mare, ca Unul Care locuieşte în ei, este limpede că prin credinţa în Dumnezeu. Dumnezeu în palatele ei Se cunoaşte, când o apără pe ea. Palatele sunt mai marii cetăţii lui Dumnezeu, care sunt în fruntea ei.
Că iată, împăraţii pământului s-au adunat. Războiul adus îm¬potriva Apostolilor, din pricina propovăduirii de împăraţii sen¬sibili ai neamurilor şi, pe de altă parte, de demonii nevăzuţi care împărăţeau oarecând s-a nimicit, a dispărut. Aceştia, văzând-o aşa, s-au minunat. S-au uimit şi s-au spăimântat, văzând ajutorul dat de Dumnezeu sfinţilor. S-au tulburat, s-au clătinat, cutremur i-a cuprins pe ei. Căci mărimea puterii Celui ce i-a mântuit a lucrat uimirea lor şi spaima. Cu vânt puternic vei sfărâma corăbiile Tarsisului. Aseamănă pe împăraţi cu corăbiile Tarsisului, ca unele ce sunt de mult preţ şi încărcate. Iar prin vântul puternic, prin care i-a zdrobit pe ei, vei înţelege unele puteri prin care i-a războit pe vrăjmaşii Apostolilor.
Precum am auzit, aşa am şi văzut. Mântuirea pe care ne-ai fă¬găduit-o nouă, o, Stăpâne, pe aceasta am văzut-o prin fapte. În cetatea Domnului Puterilor, în cetatea Dumnezeului nostru. Semni¬fică locul în care au văzut împlinită făgăduinţa. Căci unde este Biserica, acolo este cetatea lui Dumnezeu. Dumnezeu a întemeiat-o pe ea în veac. Asemenea este cu ceea ce a spus Domnul: „Pe piatră voi zidi Biserica Mea”295.
Luat-am, Dumnezeule, mila Ta în mijlocul locaşului tău. În loc de: am văzut, am aşteptat ca în tot pământul să se slăvească numele lui Dumnezeu. Din mila Ta către noi avem dovada că oamenii nu vor fi trecuţi cu vederea, în afară de Israel, ci vom fi aşezaţi în locaşul şi în templul Tău; am nădăjduit în mila Ta universală, ştiind că numele Tău este universal şi mai presus de toţi.
295 Mt. 16,18.
184
După numele Tău, Dumnezeule, aşa şi lauda Ta. Aceasta o spune, fiindcă a dat harul simplu tuturor, potrivit cu ceea ce s-a spus: „în Hristos Iisus nu mai este rob, nici liber”296.
Veselească-se Muntele Sionului. Muntele Sionului, adică Bise¬rica. Şi să se bucure fiicele Iudeii. Fiicele Iudeii zice că sunt sufletele Sfinţilor Apostoli, căci erau din iudei. Pentru judecăţile Tale, Doamne. Judecând judecata neamurilor, ai alungat războiul demonilor îm¬potriva lor. Înconjuraţi Sionul şi-l cuprindeţi pe el. Acestea le po¬runceşte Duhul cel Sfânt Apostolilor, ca să fie ei ca un zid al Sio¬nului,adică al petrecerii celei dreptmăritoare de Dumnezeu. Povestiţi în turnurile lui. Şi cine ar putea fi turnurile Bisericii, dacă nu cei ce au fost conducătorii ei la vremea lor şi drepţii cărora Apostolii le povestesc minunile lui Dumnezeu?!
[Prin dumnezeieştile puteri care păzesc Biserica şi petrecerea cea dreptmăritoare de Dumnezeu, prin îngeri şi sfinţi vorbeşte Duhul cel Sfânt, zicând: înconjuraţi turnurile, căci cele mai bune locuri ale cetăţii, ca unele ce sunt mai necesare pentru a fi păzite, sunt predate păzitorilor după număr.]
Puneţi-vă inimile voastre întru puterea ei. Puterea Bisericii sunt cuvintele cele ce o întăresc pe ea, pe care le porunceşte Apos¬tolilor să le povăţuiască din toată inima. Şi împărţiţi palatele ei. Fiecare, zice, să împărăţească în părţile neamurilor. Căci au îm¬părţit lumea cei doisprezece. Ca să povestiţi neamului ce vine. Cu adevărat, Apostolii povestesc neamurilor care vin după ei prin scrierile despre Hristos pe care le-au lăsat.
Că Acesta este Dumnezeul nostru în veac. Vorbeşte despre pri¬cina împărţirii. Pentru aceasta aţi învăţat şi aţi împărţit, ca să se facă cunoscut în neamurile ce vor urma că Acesta este Cel ce păs¬toreşte cu dreptate poporul (se referă la Domnul), Acesta este Cel ce va să păstorească în vecii viitori şi nesfârşiţi.
296 Gal. 3, 28.
185
Psalmul 48 întru sfârşit, fiilor lui Core
Prin Psalmul de faţă se propovăduieşte tuturor oamenilor despre dumnezeiasca Judecată şi Ziua aceea în care va aduce Dumnezeu toată făptura la judecată. Iar fiii lui Core ar purta chi¬pul Apostolilor, care învaţă lumea de sub cer.
Auziţi acestea, toate neamurile; ascultaţi, toţi cei ce locuiţi în lume. Aşa cum cheamă la mântuire orice neam al oamenilor, în acelaşi chip cuvântul cheamă pe toţi laolaltă la învăţătura cu privire la dumnezeiasca Judecată.
Pământenii şi oamenilor. Numeşte pământeni pe cei mai greoi dintre oameni, pe barbari şi pe cei ce locuiesc în pustietăţi şi care nu petrec după Lege. Iarfii ai oamenilor, pe cei care s-au mutat la o petrecere mai blândă şi care trăiesc după Lege.
Gura mea va grăi înţelepciune. Aşa cum pe ascultători i-a îm¬părţit în mai multe cete, tot aşa şi învăţătura lui o împarte în di¬ferite moduri. Soborul cel apostolesc este cel ce spune acestea, purtând pe buze pe Hristos, Care este înţelepciunea Tatălui. Fiindcă purtând pe buze pe Hristos şi la Acesta meditând pururea în minte, aveam pricepere. Atât s-a ascuţit mintea lor spre pricepere, încât pricepeau şi pildele Mântuitorului cele rostite în Evanghelii. Pentru aceea, când le-a zis lor Hristos: „Pricepeţi toate acestea?”, I-au răspuns Lui: „Da”297.
Pleca-voi spre pildă urechea mea. Eu, zice, ascuţindu-mi mintea spre priceperea mântuitoarelor pilde, voi putea urmări cugetul din ele. Iar celor care nu pot să facă aceasta, din pricina prunciei lor, le voi deschide pe cele ce sunt închise şi le voi lămuri pildele şi cimiliturile. Şi aceasta o voi face prin psaltirea mea, adică cea a trupului, făcându-l să răsune ca un organ prin care sufletul se întoarce spre laudă, mişcat fiind cu ştiinţă prin fiecare simţ, şi mădular, şi parte a sa.
Pentru ce să mă tem în ziua cea rea? De aici începe învăţătura propriu-zisă, cele de mai înainte spunându-le în chip de prolog.
297 Mt. 13,51.
186
Dar începe sub formă de întrebare, ca să primească răspuns. Iar întrebarea este aceasta: Pentru ce să mă tem? După mă tem trebuie să punem semn de întrebare, ca să fie acest sens: Dacă cineva mă întreabă, zice, Pentru ce să mă tem?, vrând să afle de la mine pricina neliniştii ce mă cuprinde, să audă cu îndrăznire că este o zi rea, şi de aceasta, tremurând, mă tem. Dar tremur, fiindcă în ziua aceea fărădelegea călcâiului meu mă va înconjura, adică abaterea de la calea lui Dumnezeu, pe care am săvârşit-o în viaţă, călcând Legea dum¬nezeiască din distragere şi înşelare. Această nelegiuire mă va în¬conjura, zice. În loc de: vor sta împrejurul meu faptele mele cele rele pe care le-am făcut, adică mă vor înconjura de pretutindeni şi mă vor împresura şi nu mă vor lăsa să scap de osândă. Numeşte rea Ziua Judecăţii, fiindcă ea este rea pentru cei osândiţi. Iar Apos-tolul a numit-o pe ea şi ziua mâniei, zicând: „îţi aduni ţie mânie în ziua mâniei298.
Cei ce se încred în puterea lor. Împreună auziţi acestea, cei ce vă încredeţi în bogăţie şi putere. Care sunt cele pe care trebuie să le audă, dacă nu acelea, fiindcă în ziua aceea nici pe ei nu-i va folosi cu nimic bogăţia. Căci nimic nu-i va izbăvi pe ei din urgia adusă asupra lor prin păcat. După cum nici fratele iubitor de Dumne¬zeu, se cuvine să o spunem, nici altcineva dintre oameni nu va putea să izbăvească pe cineva în ziua cea de atunci. Şi dacă fra¬tele nu poate, nici chiar fratele iubitor de Dumnezeu, cu cât mai mult nu va putea bogăţia? [„Fratele nu izbăveşte” se referă la fra¬tele iubitor de Dumnezeu şi cinstit.]
Şi preţul răscumpărării sufletului lui. Învăţând că nici o bogăţie nu va fi de folos în Ziua Judecăţii, învaţă şi ce anume foloseşte. Dar ce poate folosi, dacă nu faptul de a dobândi o viaţă ostenitoare şi truditoare? Aceştia vor fi învredniciţi şi de viaţa făgăduită în veacul cel viitor. Cel ce se osteneşte prin făptuire va trăi întru sfâr¬şit prin cunoştinţă şi se va odihni în veac şi va trăi ca biruitor. Şi s-a ostenit în veac şi va fi viu întru sfârşit.
Nu va vedea stricăciune când va vedea pe cei înţelepţi murind. Atât de departe vor fi de nelegiuiţi, încât nici nu se vor putea apropia
298 Rom. 2, 5.
187
de piericiunea lor. Dar cine sunt înţelepţii care mor, dacă nu cei despre care se spune: „Pierde-voi înţelepciunea înţelepţilor şi priceperea celor pricepuţi o voi lepăda”299. Căci învaţă prin toate Scriptura de faţă că în Ziua Judecăţii nici bogatul nu se va izbăvi pe sine, nici cel socotit înţelept. Va dobândi viaţa veşnică numai acela care s-a topit pe sine în viaţa prezentă. Împreună nebunul şi cel fără de minte vor pieri. Împreună, zice, înţelepţii şi nebunii vor fi predaţi pieirii. Căci nu diferă între ei prin nimic, fiindcă sunt deopotrivă închinători la idoli. Şi vor lăsa străinilor bogăţia lor. căci nu au voit să-şi facă veşnică bogăţia lor prin binefacerea către cei ce aveau nevoie.
Mormântul lor casa lor în veac. Prin mormânt semnifică moartea cu care s-a îmbrăcat sufletul lor, fiindcă nu au cugetat nimic drept, nimic curat despre Dumnezeu. Locaşurile lor din neam în neam. Locaşurile lor în care au locuit cât au fost vii vor trece de la unii la alţii, din neam în neam. căci aceasta o spunea şi mai sus, că vor lăsa străinilor bogăţia lor. Numit-au cu numele lor pământurile lor. Trebuia ca prin credinţă şi printr-o petrecere strălucită să facă în aşa fel, încât să scrie numele lor în ceruri. Iar ei au scris numele lor pe pământ, construind cetăţi cu numele lor300.
Şi omul, în cinste fiind, n-a priceput. Spune pricina pentru care au căzut în mândrie: poftele trupului. Aceasta înseamnă că n-au priceput cinstea lor, că adică au fost făcuţi după chipul lui Dum¬nezeu. Asemenea dobitoacelor celor fără de minte au schimbat locuinţele cele cereşti cu cele pământeşti şi viaţa cea de lângă Dumnezeu cu mormintele.
Această cale le este sminteală lor. Cale dumnezeiasca Scriptură ştie să numească viaţa fiecăruia şi timpul vieţii fiecăruia. Această cale şi-au făcut-o aspră şi vrăjmaşă loruşi, fiindcă nu au cugetat nimic drept. Dar, pe măsură ce înaintau pe ea, nu simţeau smintelile. Şi după aceasta în gurile lor, bine vor voi în loc de vor mărturisi, pocăindu-se că au umblat pe asemenea cărare, când nu vor mai avea vreme de pocăinţă.
299 Is. 29,14; cf. I Cor. 1,19.
300 Referire la cetăţile purtând nume derivate din cele ale fondatorilor (Alexandria alexandru cel Mare, Seleucia seleucus I Nicator etc.).
188
Ca nişte oi în iad sunt puşi. Fiindcă nu au voit să fie sub Păstorul cel bun301, ci, lepădându-şi cinstea lor, şi-au stricat trupurile ase¬menea dobitoacelor. Prin aceasta, au devenit turme ale Iadului, astfel încât acesta să-i păstorească pe ei, şi pe unii să-i ducă la p㬺unile lui, pe alţii, în focul cel veşnic, pe alţii, acolo unde este plângerea şi scrâşnirea dinţilor, iar pe alţii, în întunericul cel mai dinafară.
Şi îi vor stăpâni pe ei cei drepţi dimineaţa. Nu se vor mai ridica împotriva dreptcredincioşilor ca în viaţa aceasta. Dimpotrivă, cei învredniciţi de vremea dimineţii şi de noua lumină îi vor stăpâni pe cei necredincioşi. Şi ajutorul lor se va învechi în iad. Orice ajutor al lor, adică putere pe care au avut-o de la slavă, va fi desfiinţat odată cu moartea lor. Căci acel se va învechi a fost pus în loc de se va desfiinţa.
însă Dumnezeu va izbăvi sufletul meu din mâna iadului când mă va apuca. Sufletul meu, al celui ce spune acestea, îl va izbăvi Dum¬nezeu, ca să nu fie dus şi pustiit împreună cu oile cele din iad.
Nu te teme când se va îmbogăţi omul. Aflând, zice, ce fel va fi sfârşitul necredincioşilor, nu-i ferici pe cei ce se îmbogăţesc în viaţa aceasta, nici nu te teme, ca unul care ai fost exclus din toată nădejdea, nici nu deznădăjdui, ca unul care ai fost lipsit de mari bunătăţi prezente. Cunoaşte bine că te aşteaptă izbăvirea din moarte şi viaţa veşnică. Iar cel ce este fericit de mulţi pentru bo¬găţie şi slavă şi pentru înţelepciunea cea cu nume mincinos nu va avea nimic mai mult. Căci gol de toate cele ale vieţii va fi dus de aici.
Că la moarte, el nu va lua nimic. Numai aceasta păreau să c⺬tige cei fără Dumnezeu de la bogăţia lor, faptul de a se binecu¬vânta sufletul lor în viaţa aceasta muritoare şi vremelnică. Fiindcă aceia îi lăudau pe ei şi îi fericeau pentru bunătăţile pe care păreau să le aibă. Nici nu se va coborî cu el slava lui.
Intra-va până la neamul părinţilor lui. Va imita, zice, râvna pă¬rinţilor, şi, fiind din părinţi răi, va urma răutatea lor. Până în veac nu va vedea lumină. Căci cei ce cugetă unele ca acestea sunt orbi cu sufletele, nefiind luminaţi nici în viaţa cea muritoare cu lumina
301 Cf. Iez. 34.
189
cunoştinţei, nici în cea viitoare nu vor fi învredniciţi de lumina cea veşnică.
Psalmul 49 Un Psalm al lui Asaf
Cântă Psalmul Asaf, purtând chipul Dătătorului de Lege, Care desfiinţează jertfele de odinioară şi le introduce pe cele ale Noului Testament, prinoasele aduse în dar prin laude. [Cei dintâi dintre iudei, neglijândvîrtutea, socoteau că este dreaptă credinţă şi cucernicie să înveţe legile pe de rost şi să le propovăduiască şi să aducă jertfe. Dar citirea Legii şi prinoasele jertfelor sunt roade ale unei virtuţi deja existente. A le săvârşi pe acelea fără virtute e ca şi cum s-ar unge cineva pentru luptă, dar ar neglija întrecerile pentru care este cununa. Împotriva celor care aveau asemenea dispoziţii face mustrarea fericitul David, aducându-L martor pe Dumnezeu, Care îi ocărăşte şi le arată că Dumnezeu Se scârbeşte de jertfele aduse fără virtute, ceea ce spunea şi prin Isaia: „Cel fără de lege care-Mi jertfeşte Mie viţel este ca bărbatul care ucide”302, în chip, se referă la Cuvântul şi îl aduce pe Dumnezeu, Care vine din cer şi şade la Judecată şi Care judecă pe căpeteniile iudeilor, Dumnezeul dumnezeilor a grăit.]
Dumnezeul dumnezeilor, Domnul, a grăit şi a chemat pământul. Dumnezei sunt sfinţii, la Dumnezeu. „Te-am făcut pe tine un dumnezeu înaintea lui faraon”303 şi „Eu am zis: «Dumnezei sun¬teţi»”304. Dar sunt chemaţi de Dumnezeu atunci sau când, întrupându-Se, a grăit şi a chemat laolaltă tot pământul. Dar ce alt¬ceva a grăit decât numai: „Mergând, învăţaţi toate neamurile”305 şi „Trebuie să fie propovăduită Evanghelia aceasta în toată lumea”306.
302 Is. 66,3.
303 Ieş. 7,1.
304 Ps. 81, 6.
305 Mt. 28,19.
306 Mc. 13,10.
190
Din Sion este bunăcuviinţa frumuseţii Lui, Dumnezeu arătat va veni. Căci din Sionul cel de sus va avea loc şi a doua Venire.
[Din Sion este bunăcuviinţa frumuseţii Lui. Dumnezeu arătat va veni. Pe de o parte, din Sion zice că semnifică prima Venire. Iar arătat o semnifică pe a doua. Prin urmare, la cea dintâi Venire a Lui şi la slăvitul botez a tăcut, fiind condamnat de oameni şi nici nu Şi-a arătat în chip vădit dumnezeirea Sa. Dar când va veni la cea de-a doua Venire, va veni arătat, şi nu va mai tăcea, ci va mustra păcatul lumii. Căci dacă Dumnezeu arătat va veni, iar Hristos este Dumnezeu, acel arătat, prin urmare, arată trupul.]
Dumnezeu arătat va veni. Nu va veni în chip ascuns precum la Venirea de mai înainte. Ci, aşa cum El însuşi spune, precum fulgerul umple [cerul] de la răsărit la apus307. Dumnezeul nostru, şi nu va tăcea. Nu va mai tăcea ca mai înainte în faţa nelegiuirilor, nu va mai fi aşa şi atunci. Foc înaintea Lui va arde. Poc, pentru ca să-i predea focului pe cei vrednici de foc pentru necredinţa lor. Asemenea este cu: „înaintea Lui curgea un râu de foc”. Căci le-a văzut pe acestea, bineînţeles, şi Daniel: „Un râu de foc curgea înaintea Lui. Tronul Lui, pară de foc; roţile lui, foc arzător”308. Iar prin foc sau lumină semnifica ceea ce ieşea din El. Căci lumina înţelegătoare premerge cunoaşterii lui Hristos, al cărei chip este stâlpul de foc care îl conducea noaptea pe Israel”309. Sau înţelege că Mântuitorul ne-a aprins nouă râvna spre tot binele, nouă, celor răciţi, din pricina a tot păcatul, punând întru noi ca un foc înţe¬legător împărtăşirea Duhului Sfânt. Căci zicea că: „Foc am venit să arunc pe pământ”310. Am devenit fierbinţi cu Duhul311, câţi am fost învredniciţi de un asemenea har. Pentru aceea, în harul Du¬hului Sfânt este o manifestare a focului312. Căci ne-am botezat în Hristos, potrivit cuvântului Sfântului Ioan Botezătorul, cu Duh Sfânt şi cu foc313. Dar zicea şi unul dintre proroci că „însuşi
307 Vezi Mt. 24, 27.
308 Dan. 7, 9-10.
309 Vezi Ieş. 40, 38.
310 Lc. 12, 49.
311 Cf. Rom. 12,11.
312 Vezi Fapte 2,1-11.
313 Vezi Mt. 3,11.
191
va purcede ca focul topitorului şi ca leşia nălbitorului. Şi El Se va aşeza să lămurească şi să cureţe ca pe argint şi pe aur”314. Căci pu¬terea Duhului Sfânt topeşte orice întinăciune din noi. Dar cu nimic nu i-a folosit pe iudei sinagoga, fiindcă nu au primit harul. De¬spre aceştia spune, la Ieremia, Dumnezeu: „Foalele s-au ars, plum¬bul s-a topit de foc, în zadar argintarul a topit, răutăţile lor nu s-au topit”315.
Chema-va cerul de sus. Odinioară, cei de pe pământ erau părţi vulpilor, cum spune undeva în Psalmi316, pentru că au slujit du¬hurilor necurate şi socoteau în orice loc un dumnezeu, ceea ce li se părea lor. Dar, arătându-Se Mântuitorul, ne-a fulgerat nouă lumina adevăratei cunoştinţe, l-a întors pe cel rătăcit, l-a legat cu legături pe cel bolnav, ca un Păstor bun317, a alungat fiarele din curtea oilor. A sfinţit cu Duhul, a întărit prin puteri îngereşti, a pus sfinţi învăţători peste tot pământul. Chema-va, aşadar, pe îngerii cei din ceruri şi pe cei aleşi de pe pământ pentru apostolie, ca să aleagă pe poporul Lui. Căci Apostolii au adus lui Dumne¬zeu pe cei ce au crezut lor, iar pe cei ce nu au crezut i-au trimis lui satana, zicându-le: „Duceţi-vă, aşadar, în lumina focului vostru şi în văpaia pe care aţi aprins-o”318. Iar iudeilor celor care nu au crezut le zic: „Vouă se cădea să vi se grăiască mai întâi cuvântul lui Dumnezeu, dar, de vreme ce îl lepădaţi şi vă judecaţi nevred¬nici de viaţa veşnică, iată, ne întoarcem către neamuri”319. Dar că îngerii conlucrează cu învăţătorii şi cu ucenicii lor o arată Pavel, zicând: „Nu toţi sunt duhuri slujitoare trimise spre slujire pentru cei ce vor fi moştenitorii mântuirii?”320. Aceasta o arăta şi scara pe care a văzut-o Iacov, cea care ducea de la pământ la cer, pe care Se sprijinea Domnul, în timp ce îngerii suiau şi coborau pe ea321. Aşa este şi: „Străjui-va îngerul Domnului împrejurul celor ce se
314 Mal. 3,2.
315 Ier. 6,28-29.
316 Vezi Ps. 62,11.
317 Vezi Iez. 34, 4.
318 Is. 50,11.
319 Fapte 13, 46.
320 Evr. 1,14.
321 Vezi Fc. 28,12.
192
tem de El şi-i va izbăvi pe ei”322, prin acestea arată că îngerii con¬lucrează cu ei şi aceştia vor alege poporul.
Chema-va cerul de sus. Pe cei drepţi adică, pe cei ce duc o viaţă cerească îi va aduna în sălaşurile cele de sus. Şi pământul, ca să aleagă poporul Lui. Zice că va aduna pe păcătoşi şi pe toţi cei de pe pământ, ca să-i despartă pe drepţi de cei ce nu sunt astfel.
Adunaţi-I Lui pe cuvioşii Lui. Cuvântul este ca pentru îngeri, potrivit cu ceea ce s-a spus de Domnul: „Şi va trimite pe îngerii Lui şi-i vor aduna pe drepţi din cele patru vânturi ale pămân¬tului”323. Pe cei ce au făcut legământ cu El pentru jertfe. Se referă la jertfele cele duhovniceşti.
Şi vor vesti cerurile dreptatea Lui. Vor slăvi cerurile pe Dum¬nezeu, fiindcă i-a învrednicit şi pe oameni de petrecerile cele ce¬reşti. Voieşte ca sfinţii vechiului popor, mai înainte de viitoarea Judecată, să înceteze din jertfa cea prin junghierea animalelor necuvântătoare şi să şi-o asume pe cea întru ştiinţă şi cunoştinţă. Căci prin acestea puterile cele cereşti îl laudă pe Judecătorul, fiindcă a început cu sfinţii, şi cerurile vestesc dreptatea Lui, bucurându-se împreună pentru mântuirea lor. Iar sălaşul cel de pe pământ va fi lăsat cetei care nu a fost învrednicită de chemarea cea cerească. Fiindcă Dumnezeu Judecător este. Aici în mod clar îl numeşte Dumnezeu pe Hristos. Căci toată judecata a dat-o Tatăl Fiului324. Şi dacă toată judecata a dat-o Tatăl Fiului, iar Dumne¬zeu este Judecător, atunci e limpede că Hristos este Dumnezeu.
Ascultă, poporul Meu, şi voi grăi ţie. Fiindcă introduce o nouă legiuire, ca nu cumva cineva să creadă cuvântul că este omenesc sau că aparţine unei puteri îngereşti, adaugă acel: Dumnezeu, Dumnezeul tău sunt Eu! Iar sensul este acesta: Nu socoti că Eu sunt altul pentru faptul că astăzi legiuiesc alte lucruri. Ci Eu sunt însuşi Acela care a legiuit lui Moise cele privitoare la jertfe. Măr¬turisesc ţie că nu vei mai fi învinuit de vei călca legile date de Moise. Căci Eu însumi sunt Cel ce a poruncit şi acolo Fiului Meu325 ceea ce era de folos şi acum mărturisesc acestea că nu mai este
322 Ps. 33,8.
323 Mt. 24,31.
324 Vezi In 5, 22.
325 Scil. Israel.
193
nevoie să păzeşti legile cele privitoare la jertfe. Chiar dacă nu le aduci pe acestea, ele sunt aduse altfel. Iar arderile de tot ale tale înaintea Mea sunt pururea, chiar dacă nu sunt aduse. Dar dacă te sârguieşti, în ciuda a toate, să le aduci pe acestea, ca fiind de preţ şi de trebuinţă, ascultă cu îndrăznire că nu voi mai primi nimic dintre acestea de la tine. Căci toate îmi sunt Mie de prisos. Fiindcă animalele cele păscute în câmpii, boii, şi dobitoacele, şi păsările cerului, şi frumuseţea câmpului, toate ale Mele sunt şi Eu nu am nevoie de nimic. Iar dacă aş avea vreodată nevoie de hrană, nu sunt atât de nevoiaş, încât să cer de la tine unele ca acestea. Căci a Mea este lumea. Atunci care jertfe sunt potrivite ca să Mi le jertfeşti Mie? Lauda, cântarea, teologia. Când vei împlini şi acestea astfel, ca şi cum ai împlini o Lege dumnezeiască, vei lua drept plată fap¬tul că, atunci când Mă vei chema, vei fi auzit. Şi arătând către care popor vorbeşte, a adăugat: Israele, şi voi mărturisi ţie. Apoi arată stăpânirea Lui: Dumnezeu, Dumnezeul tău sunt Eu, Cel ce te-am eliberat din robia egipteană, Cel ce ţi-am dăruit cale prin mare, Cel ce te-am hrănit în pustie, Cel ce ţi-am dat ţie Legea aceea. Să nu Mă socoteşti, prin urmare, alt Legiuitor, văzând diferenţa de legi.
[Dumnezeu, Dumnezeul tău sunt Eu, adică Cel ce a arătat mari minuni de la început şi până acum neamului nostru.]
Nu pentru jertfele tale te voi mustra. Nu voi învinui neglijarea jertfelor. Căci le oferi pe acestea neîncetat. Dar îţi recomand să nu-ţi întemeiezi dreptatea pe acestea.
Iar păcătosului i-a zis Dumnezeu: Pentru ce tu istoriseşti drep¬tăţile Mele? Păcătos numeşte aici pe cel ce se abate de la Sfintele Scripturi. Asemenea este cu spusa: „Nu este frumoasă lauda în gura păcătosului”326. Căci dacă el calcă toate poruncile şi săvâr¬şeşte toată răutatea şi limba lui e plină de viclenie, pentru ce poartă pe buze dumnezeiasca Scriptură?
Ai cugetat fărădelegea că voi fi asemenea ţie. Odinioară îndelung am răbdat, dar nu voi mai face şi acum aceasta. Voi pune înaintea ta spre mustrare păcatele tale, despre care tu credeai că nu mai sunt, nici că vor fi amintite de cineva. Iar Eu, ca un Dumnezeu, le voi aduce la lumină şi le voi pune înaintea ta. Nu ascunzându-le
326 înţ. Sir. 15,9.
194
ca tine şi asemănându-Mă ţie. Le voi aduce pe acestea de faţă pentru ca, făcându-ţi-le cunoscute, să te ruşinez. Mustra-te-voi şi voi pune înaintea feţei tale păcatele tale.
înţelegeţi, dar, acestea, cei ce uitaţi pe Dumnezeu. Ca un iubitor de oameni, la mustrare adaugă şi îndemnul, dând loc pocăinţei. În¬ţelegeţi că îndelung rabd, nu fiindcă Mă bucur de faptele să¬vârşite de voi, ci fiindcă vă dau vreme de pocăinţă327. Iar dacă nu, vă va răpi pe voi cel fără de lege, adică fărădelegea, nefiind cine să vă izbăvească. Eu îi izbăvesc pe cei ce cunosc în ce răutăţi se află şi care încetează din ele şi care zic: „Am păcătuit, nedreptate am făcut, nelegiuit-am”328. Nu se poate ca cel ce încă săvârşeşte răul să se mărturisească. Ca nu cumva să vă răpească şi să nu fie cel ce izbăveşte. Ca nu cumva moartea să ia sufletul, zice, pocăiţi-vă. Nu este cine să-i izbăvească pe cei ce se pogoară în iad prin păcate. Căci este răpit sufletul, ca unul care a căzut total din Dumnezeu.
Jertfa de laudă Mă va slăvi. Repetă cele spuse, poruncind să să¬vârşească slujirea cea raţională. După multa mustrare, a arătat leacul pentru păcat, adică desfătarea de taine. Căci aceea este cu adevărat jertfa de laudă care slăveşte pe Dumnezeu. Fiindcă atunci lăudăm cu îngerii şi stăm împreună cu făptura. Şi acolo este cale întru care îi voi arăta lui mântuirea Mea. În jertfa de laudă, zice, este calea mântuirii de la Dumnezeu.
Psalmul 50
Întru sfârşit. Un Psalm al cântării lui David. Când a venit la el Nathan prorocul, după ce intrase el la Beersabe
Cântă Psalmul acesta care cuprinde mărturisirea a două vini, una a uciderii lui Urie şi cealaltă a adulterului cu Beersabe329. [Arată şi calea de mântuire pentru toţi oamenii, pocăinţa, ca pe
327 Cf. Rom. 2,4.
328 II Par. 6, 37.
329 Vezi II Rg. 11-12.
195
un mijloc de izbândă împotriva vrăjmaşului. Căci cel ce medi¬tează pururea la ea şi se îndreptează mereu devine biruitor al celui ce pururea luptă împotriva noastră.] De asemenea, se referă şi la izbăvirea prin Botez, zicând: Stropi-mă-vei cu isop. Încă şi în¬vaţă că a fost păzită de el harisma profeţiei. Căci nu cere, ca unul care este lipsit de ea, ci se roagă să nu fie luată de la el, zicând: Şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Proroceşte şi despre izbă¬virea universală din păcate care va veni prin Sfântul Botez şi în¬vaţă despre slujirea în Duh. Peste tot îl vei afla rugându-se pentru îmbunarea lui Dumnezeu în privinţa celor două fărădelegi.
Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta. Pentru păcat mare are nevoie de mare milă de la Dumnezeu. Şi după mulţimea îndu¬rărilor Tale, şterge fărădelegea mea. Ţine numai de îndurările lui Dumnezeu să-şi spele mâinile de ucidere.
[Făcând mai clară ideea pe care o spune, zice: Mai vârtos mă spală. Şi aici a cerut înmulţirea curăţirii, ca să arate peste tot mă¬rimea păcatului său. Sau fiindcă a auzit de la Nathan iertarea şi fiindcă feluritele nenorociri au tăiat mulţimea păcatului, zice acum că are nevoie de curăţiri şi de spălări, ca să fie înlăturată de¬săvârşit întinăciunea adăugată lui.]
Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea, se referă la fărădelegea uciderii. Şi de păcatul meu curăţeşte-mă, se referă la adulter. Că fără¬delegea mea eu o cunosc. Şi aceasta a spus-o cu privire la ucidere. Şi păcatul meu înaintea mea este pururea. În sus şi în jos aminteşte de păcatul săvârşit, de adulter, ca unul care nu-l lasă să scape, ci pururea este cu el, provocându-i nelinişte.
[Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu cură¬ţeşte-mă. Păcat numeşte adulterul. Trebuie ştiut că păcatul este o cădere din bine, iar fărădelegea este o abatere de la legea dum¬nezeiască. Dar se poate ca ambele să aibă început pe fiecare dintre ele. Căci se reunesc în acelaşi punct. Când cineva păcătuieşte, eşuează de la scopul cel după fire şi în fire. Pentru firea ome¬nească, scopul este a trăi după raţiune şi a fugi departe de iraţionalitate. Asemenea şi cel ce face fărădelege greşeşte cu pri¬vire la Legea dată în fire, devenind neînfrânat şi nestăpânit. Bine zice, aşadar, şi Apostolul, şi ucenicul lui Hristos, când le înfăţişează
196
pe amândouă ca fiind identice, zicând: „Oricine făptuieşte păcatul săvârşeşte şi nelegiuirea”330. Altfel spus, păcatul corespunde fără¬delegii. Căci oricine săvârşeşte nelegiuirea păcătuieşte, dar nu tot cel ce păcătuieşte săvârşeşte nelegiuirea. Dar poate fi spus şi in¬vers: „Oricine făptuieşte păcatul săvârşeşte şi nelegiuirea”].
Ţie Unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut. Adică, deşi m-am ascuns de ochii tuturor, numai de ochii Tăi nu m-am putut ascunde. Pentru aceea zice: Şi rău înaintea Ta am făcut. Căci bucurându-mă de multe bunătăţi de la Tine, Te-am schimbat pentru cele contrare. Şi nu spune aceasta, că nu l-a nedreptăţit pe Urie. Cum ar putea spune aceasta? Ci spune că cea mai mare fărădelege a fost în¬drăznită împotriva lui Dumnezeu însuşi, Cel ce l-a ales pe el şi l-a făcut rege din păstor. Sau fiindcă s-a ascuns de ochii tuturor, nu înseamnă că s-a putut ascunde şi de ochii lui Dumnezeu, ci a fost mustrat prin proroc. Sau ca rege, nu se supunea legii oame¬nilor, dar, ca temător de Dumnezeu, se supunea numai lui Dum¬nezeu. Sau fiindcă niciunul dintre oameni nu l-a mustrat, numai Dumnezeu l-a îndreptat. Ţie Unuia am greşit, ca să Te îndreptăţeşti întru cuvintele Tale. M-ai mustrat prin prorocul pe mine, cel ce am nelegiuit. Şi Tu, fiind drept, pururea m-ai izbăvit de vrăjmaşi şi m-ai cinstit cu împărăţia şi prorocia. Dar eu am fost spurcat şi ucigaş. Şi să biruieşti când vei judeca Tu. Adică dovada este măr¬turisirea păcatelor.
Că, iată, întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea. Fiindcă scopul iniţial al lui Dumnezeu nu a fost să ne naştem prin nuntă şi prin stricăciune. Dar călcarea poruncii a in¬trodus nunta pentru faptul că Adam a nelegiuit, adică a lepădat Legea dată lui de la Dumnezeu. Prin urmare, toţi cei născuţi din Adam sunt zămisliţi în fărădelegi şi sunt supuşi osândei strămo¬şului. Iar acel Şi în păcate m-a născut maica mea înseamnă că Eva, care este mama noastră a tuturor, cea dintâi a născut păcatul pof¬tind plăcerea. Pentru aceea şi noi, căzând în osânda maicii noastre, spunem că suntem născuţi în păcate. Arată că firea omenească de la început a căzut sub păcat, prin călcarea poruncii de către
330 I In 3,4.
197
Eva, şi naşterea a devenit sub blestem. Dar ţese cuvântul mai de sus, vrând să arate mărimea darului lui Dumnezeu.
Şi în păcate m-a născut maica mea. Arată că firea omului de la în¬ceput a căzut sub păcat, din pricina călcării poruncii care era în Eva, şi naşterea a devenit astfel sub blestem. Dar ţese cuvântul de mai sus vrând să arate măreţia darului lui Dumnezeu, ca Unul Care l-a izbăvit de un blestem atât de îndepărtat prin baia naşterii din nou.
Că, iată, adevărul ai iubit, cele nearătate şi cele ascunse ale înţelep¬ciunii Tale mi le-ai arătat mie. Sensul este acesta: Tu, Doamne, Care eşti adevărul, Care iubeşti adevărul, vrând ca noi să petrecem întru adevăr, ne curăţeşti pe noi de vechiul păcat. Şi astfel ne vei curăţi pe noi cu isop şi mai vârtos decât zăpada ne vei albi. Aseamănă lucrarea Duhului Sfânt cu isopul, care este cald şi care şterge toată întinăciunea din noi. [Curăţirea va fi prin isop, adică prin Sfântul Duh. Fiindcă isopul este o plantă curăţitoare.] Iar acel cele neară¬tate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale mi le-ai arătat mie arată că toate câte i se vor întâmpla lui, câte a pus Dumnezeu întru înţe¬lepciunea Lui le-a descoperit prin Duhul Sfânt.
Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi. Zicând că ai dat legi dum¬nezeieşti şi porunci, zice şi ceea ce este mai mare, că ai dăruit unele curăţiri în Lege şi prin stropirea isopului, potrivit acestui scop, dăruieşte-ne nouă cele asemenea cu acestea, Tu însuţi fiind Dum¬nezeu. Sau pare să simbolizeze o taină. Aşa cum lui Moise în Egipt i s-a poruncit să stropească uşorii uşilor cu sânge de miel prin isop331, tot aşa şi noi am fost răscumpăraţi cu un sânge mai de preţ332. Aşa cum acela a devenit păzitor, ca nu cumva cei din casă să pătimească ceva, din pricina pierzătorului, tot aşa şi David, în chip potrivit, amintind în chip tainic de sângele acela, zice: Stropi-mă-vei cu isop şi celelalte. Simbolizând curăţirea care va fi pentru toţi prin sângele adevăratului Miel, Hristos, dorind cu ardoare să o dobândească, fiindcă numai ea poate să curăţească desăvârşit şi să-l facă mai alb decât zăpada.
331 Vezi Ieş. 12, 22.
332 Vezi Apoc. 5,9.
198
Auzului meu vei da bucurie şi veselie. Vei face mie auzită, zice, iarăşi prin Duhul Sfânt, bucuria şi veselia care vor fi în vremu¬rile cele din urmă. Dar care ar putea fi aceasta, dacă nu acea cu¬noaştere despre înviere, pe care a învăţat-o, zicând: Bucura-se-vor oasele cele smerite? Dar când anume se vor bucura oasele noastre putrede, dacă nu în vremea învierii, când, aşa cum spune un alt proroc, „oasele noastre ca iarba vor răsări”333? Bucura-se-vor oasele cele smerite. Se va bucura puterea sufletului meu, care mai înainte era slăbită de păcat.
întoarce faţa Ta de la păcatele mele. Iarăşi aleargă la mărturisire.
Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule. Sufletul meu în¬vechit şi şubrezit de păcat înnoieşte-l. Şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. În loc de duh tare. Ca şi cum ar spune: în¬tăreşte mintea mea, ca să nu mai cadă cu uşurinţă în păcat.
Şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Se roagă să vină iarăşi la el Duhul prorocesc. Căci îl părăsise pe el, din pricina păcatului.
Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale. Se referă la întreg neamul oamenilor. Numeşte bucuria mântuirii Venirea Domnului, po¬trivit cu ceea ce s-a spus de către Simeon: „Că văzură ochii mei mântuirea Ta”334. Cere şi el însuşi să se împărtăşească de ea. Şi cu duh stăpânitor mă întăreşte. Ceea ce mai sus a numit duh drept, aici numeşte duh stăpânitor.
învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale. Fiindcă m-ai izbăvit de păcat, iarăşi îmi vei da Duhul Tău cel Sfânt. Atunci voi învăţa iarăşi pe cei fără de lege să umble pe căile Tale.
Izbăveşte-mă de sângiuri, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele. Iarăşi pune rugăciune în legătură cu uciderea lui Urie, ca să fie izbăvit de întinăciunea care i-a venit de la uciderea lui. Sau mai degrabă, sângiuirile se referă la jertfele cele de sânge, cum arată continuarea Psalmului, când zice: Că de ai fi voit jertfă, Ţi-aşfi dat şi celelalte. Bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta, acest verset Symmachos l-a tălmăcit astfel: Va grăi limba mea milostivirea Ta.
333 Is. 66,14.
334 Lc. 2, 30.
199
Căci nu voi tăcea, bucurându-mă de iertare, ci voi săvârşi laudă, povestind darurile Tale. Voi refuza jertfele cele din Lege, zice, căci ele nu pot să ierte păcatele. Pentru aceea, voi aduce Ţie jertfa pe care ai iubit-o. Iar aceasta este jertfa care vine din pocăinţă şi inimă zdrobită.
Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta Sionului. Sion aici numeşte Biserica. Când Dumnezeu şi Tatăl a binevoit să recapituleze toate întru Fiul Lui335, atunci a dat şi bunele Lui făgăduinţe Bisericii Lui.
Şi să se zidească zidurile Ierusalimului. Zidurile Ierusalimului numeşte pe sfinţii ierurgi care păzesc Biserica Lui.
Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii. Când, zice, vei face bine Sio¬nului şi vor fi zidite zidurile Ierusalimului, numai atunci vor fi aduse jertfe, nu cele de sânge, ci jertfele dreptăţii, adică jertfele de laudă. Prinosul şi arderile de tot. Şi acestea arată jertfele dreptăţii şi cele fără de sânge. Atunci se vor aduce pe altarul Tău viţei. Şi aceştia sunt ai dreptăţii, astfel încât toate să fie ale dreptăţii: jertfele, prinoasele dreptăţii, arderile de tot ale dreptăţii, viţeii dreptăţii.
Psalmul 51
întru sfârşit, al priceperii, al lui David, când a venit Doeg Idumeul şi i-a vestit lui Saul şi i-a zis lui: A intrat David în casa lui Abimelec
Când a fugit David de la faţa lui Saul şi, fugar fiind, a ajuns la casa lui Abimelec, a gustat din pâinile preoţilor şi a primit sa¬bia lui Goliat336. Ducându-se cineva, a vestit acestea lui Saul. Acesta era Doeg Sirianul, care într-atât a sălbăticit sufletul lui Saul, încât a trimis să ucidă toată cetatea preoţilor, fără să cruţe nici măcar dobitoacele337. Acestea auzindu-le David, spune cele de faţă,
335 Vezi Ef. 1,10.
336 Vezi I Rg. 21,1-10.
337 Vezi I Rg. 22, 9-21.
200
referindu-se la persoana Sirianului. Dar are referire şi la poporul iudeilor şi la Iuda. Însă cuprinde şi făgăduinţele bune care vor fi şi întemeierea sfinţilor Lui în casa lui Dumnezeu, prin faptul că spune: Iar eu ca un măslin roditor în casa lui Dumnezeu. Pentru aceea, Psalmul poartă titlul, al priceperii şi întru sfârşit. Căci este nevoie de multă pricepere, ca să cunoşti taina iconomiei Celui ce prove¬nea din David după trup.
Ce te făleşti întru răutate, puternice? îşi tinde cuvântul către însuşi Sirianul sau către cel ce lucra întru el, diavolul.
Ca un brici ascuţit ai făcut vicleşug. Aceasta o spune, pentru că a tăiat cetatea preoţilor, ca şi cum ar fi ras-o cu briciul.
Iubit-ai răutatea mai presus decât bunătatea. Căci a făcut ne¬dreptate, minţind şi atribuind preotului şi tuturor celorlalţi care erau cu el lucruri pe care nu le făcuseră, vorbind împotriva lui. Căci a fost minciună şi nu adevăr a spune că L-a întrebat pe Dum¬nezeu despre David338.
Iubit-ai toate cuvintele cufundării, limbă vicleană! Căci toate le-a lucrat spre uneltire, pizma şi omorârea preotului şi a celorlalţi omorâţi împreună cu el. Pentru aceea, cuvinte ale cufundării sunt cuvintele lui Doeg, care spun minciuni. Căci dintr-odată toată cetatea preoţilor a fost scufundată ca într-un adânc prin cuvin¬tele lui. Aceleaşi lucruri s-ar putea spune despre căpeteniile iu¬deilor şi despre Iuda însuşi.
Te va smulge şi te va muta din locaşul tău. Căci au fost mutaţi din locaşul lor cel sfânt, devenind robi pentru Crucea Domnului. Şi rădăcina ta, din pământul celor vii. Asemenea este cu: „Să fie şterşi din cartea celor vii”339.
[Pentru aceasta Dumnezeu te va surpa până în sfârşit. S-ar putea spune acestea, pe bună dreptate, şi cu privire la căpeteniile iu¬deilor, şi cu privire la Iuda însuşi, pentru că au iubit cele vătămă¬toare până în sfârşit, în loc de întru totul. Pentru aceasta, te va surpa, fiindcă nu ai temelii bune, Cel ce surpă pe cei mândri, şi ca pe unul
338 Vezi I Rg. 22,10.
339 Ps. 68, 29.
201
care este sădit rău, te va smulge şi te va muta sau te va dezrădăcina din locaşul tău, adică te va scoate din locuirea împreună.]
Vedea-vor drepţii şi se vor teme. Când nelegiuiţii sunt nimiciţi, drepţii se tem. Şi tu vei suferi acestea. Iar drepţii, adică noroadele tale, văzând pierzania ta, vor fi cuprinşi de spaimă. Căci este de ajuns pedepsirea ta, ca sâ-i înspăimânte pe aceia. Tu vei pătimi acestea, ca să le faci bine lor. Iată omul care n-a pus pe Dumnezeu ajutor lui, ci a nădăjduit în mulţimea bogăţiei sale. Vânzătorului i-a plăcut mai degrabă să primească aurul decât să-l aibă pe Iisus ajutor. Şi s-a întărit întru deşertăciunea sa. În loc de: Şi s-a întărit să-şi sature inima lui deşartă şi nu a încetat din nelegiuirea lui, ca să se pocăiască.
[Ci a nădăjduit în mulţimea bogăţiei sale. Bine a mai numit deşer¬tăciune bogăţia şi stăpânirea, pornind de la realitatea faptelor. Căci nici lui Doeg nu i-au folosit, nici asirienilor, de vreme ce prin ve¬nirea unui singur înger i-a ucis pe toţi şi zăceau neînmormântaţi340.]
Iar eu, ca un măslin roditor. Pururea roditoare este slava celor ce cred în Hristos. [Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea341 şi celelalte. Prin urmare, această roadă având-o în el, sfântul zicea: Eu, ca un măslin roditor. Dar se aseamănă pe sine însuşi cu măslinul roditor, fiindcă stăpânea în el milostenia, şi de aici, în chip potrivit, urmează şi celelalte virtuţi. Aşa şi pe Iov îl nu¬meau curajos, aşa şi pe Iosif, înfrânat, şi la fel şi pe ceilalţi îi nu¬meau după virtutea care stăpânea în ei.] Nădăjduit-am în mila lui Dumnezeu în veac. Sfintele Scripturi numesc mila lui Dumnezeu pe Domnul, pentru mila care ne-a venit nouă prin El. Căci întru El s-au recapitulat342 şi s-au întemeiat toate.
Şi voi aştepta numele Tău că este bun înaintea cuvioşilor Tăi. Întru numele Tău, zice, am nădejdea şi încredinţarea şi pe aceasta o voi vesti înaintea tuturor sfinţilor tăi. Căci aceasta va fi pentru mine un lucru bun.
340 Vezi IV Rg. 19, 35.
341 Gal. 5, 22.
342 âvaKaicpaAaidxraTO, a recapitula, cu sensul de a se reînnoi (n. tr.).
202
Psalmul 52
întru sfârşit, pentru Maelet, al priceperii, al lui David
Acest Psalm se cântă pentru corul Apostolilor şi al celor ce au crezut în Hristos, care s-au bucurat şi s-au veselit. Maelet se tâl¬cuieşte cor sau dănţuire. Dar în mod necesar, spune cele mai înainte de Venirea Domnului, ca să arate cât de mare este folosul Venirii. Dar trebuie ştiut că acelaşi sens îl are şi Psalmul 13 şi cu¬prinde aproape în întregime aceleaşi cuvinte. Încât sensul acestui Psalm devine evident din acela, pentru cei ce caută tâlcuirea lui.
Zis-a cel nebun întru inima sa: Nu este Dumnezeu… Dumnezeu din cer a privit peste fiii oamenilor. Fiindcă au nesocotit faptul că Dumnezeu caută la cele omeneşti, judecă cu dreaptă judecată şi pune capăt oricărei fapte nelegiuite, de aceea Dumnezeu din cer a privit. căci aceasta înseamnă limpede Venirea Domnului la oameni.
Toţi s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut; nu este cel ce face binele, nu este până la unul. Nu spune acestea hiperbolic. Căci ni¬mic nu este spus hiperbolic, toate sunt spuse de Scriptură după adevăr. Aşadar, toţi iudeii s-au abătut de la calea care zice: „Eu sunt Calea”343. Pentru aceea, s-au şi făcut netrebnici, nevoind să primească această cale, nefiind unul care să facă binele. Toţi erau în necunoaşterea Lui, împietriţi fiind de litera legii.
Psalmul 53
întru sfârşit, întru cântări, al priceperii, al lui David. Când au venit zifeii şi au zis lui Saul: Au nu s-a ascuns David la noi?
Fugind David de Saul, s-a aşezat în pustiul Zif. Apoi, ducându-se zifeii la Saul, i-au vestit locul în care se refugiase David.
343 In 14, 6.
203
Dar cereau să vină şi să-l prindă344. Iar el, luând lira în mâini, fiindcă ştia în duh prorocesc că nu va pătimi nimic rău de la Saul, a cântat cele de faţă. Căci Saul, plecând ca să-l prindă, a auzit veste de la cei de alt neam şi s-a întors din drum, grăbindu-se cu băr¬baţii lui345. Dar se poate ca cele de faţă să se refere la corul Apos¬tolilor, ca unul care istorisea răzvrătirile cele din neamul iudeilor şi mânia împăraţilor neamurilor; cere lui Dumnezeu să-l izbă¬vească din toate prin numele Lui. Dar descoperă profetic că Dum¬nezeu va întoarce relele pe capul vrăjmaşilor, iar el însuşi va aduce jertfe de biruinţă. Pentru aceea şi poartă titlul al priceperii, Psalmul trimiţându-ne pe noi la sensul pe care l-am spus.
Dumnezeule, întru numele Tău mântuieşte-mă. Cere ca nu prin alt nume, ci numai prinnumele Lui să-l mântuiască. [Dar fiindcă, zice, chem numele Tău, în însuşi acest nume dăruieşte-mi mân¬tuirea. Şi întru puterea Ta, adică a Fiului Tău, mă judecă. Nu altor judecători să fie încredinţată judecata, ci puterii Tale.] Şi întru pu¬terea Ta mă judecă. căci judecând judecăţile lor, pe unii i-a predat piericiunii, pe alţii i-a izbăvit de vrăjmaşi.
Dumnezeule, auzi rugăciunea mea. Primeşte rugăciunile mele cu bunăvoinţă, ia aminte la graiurile gurii mele. Asemenea este cu: „Şi acum, Doamne, caută spre ameninţările lor”346.
Psalmul 54
întru sfârşit întru cântări, al priceperii. Al lui David
Văzând prorocul în Duh cele ce vor fi împotriva lui Hristos de la poporul iudeilor şi de la însuşi Iuda, umplându-se de în-tristare şi neputinţă, pe care a numit-o nelinişte în Psalmul de faţă, petrece tulburat şi nedumerindu-se de cele îndrăznite şi
344 Vezi I Rg. 23,9-15; 19-20.
345 Vezi I Rg. 23, 24-28.
346 Fapte 4, 29.
204
Îl roagă pe Dumnezeu să ia aminte la rugăciunea lui şi să o îm¬plinească. Apoi, în al doilea rând, să primească Dumnezeu cere¬rea lui trimisă prin rugăciune. Şi în al treilea rând, să vadă starea celui ce trimite rugăciunea. Şi astfel să îl învrednicească pe el de auzire. Pentru aceea, adaugă: ia aminte la mine şi mă ascultă!
Auzi, Dumnezeule, rugăciunea mea. Aduce diferite rugăminţi, rugându-se să le primească pe ele Dumnezeu. Nu mă trece cu ve¬derea pe mine, cel ce mă rog cu jale, ci primeşte-mă cu bunăvoinţă şi dă-mi ajutor.
Mâhnitu-m-am întru neliniştea mea şi m-am tulburat. S-a umplut de neputinţă, văzând fărădelegea care s-a săvârşit împotriva Mân¬tuitorului, despre care vorbeşte în continuare, zicând: de către glasul vrăjmaşului şi de necazul păcătosului. Înţelesul întreg este acesta: Ia aminte cum m-am întristat, cum m-am tulburat, cum m-am umplut de nelinişte. Neliniştit fiind de acestea, ascultă-mă.
Că au abătut asupra mea fărădelegi. Căci toate cele întâmplate împotriva Mântuitorului le referă la propria persoană. [Toate acestea mi le-au făcut din ţinerea de minte a răului, care s-a năs¬cut din mânia iraţională. Numeşte osteneală mânia stăruitoare. Din această pricină, am devenit temător şi tulburat, ca şi cum m-aş fi apropiat de moarte, şi mi-a venit atâta nelinişte şi frică, încât mi se pare că nu se arată nici o rază, ci toate s-au acoperit de întune¬ric. Şi am socotit că fuga este cea mai bună dintre toate şi m-am rugat să mi se dea aripi, ca să mă mut şi să mă odihnesc în altă parte.] Inima mea s-a tulburat întru mine şi frica morţii a căzut peste mine. Iată, inima mea a răsturnat cele dinlăuntru ale mele, dar şi frica morţii a căzut peste mine. Fie vorbeşte despre moartea mântuitoare, pentru care prorocul s-a umplut de frică, mişcat fiind de cuget omenesc. Fie vorbeşte despre moartea sufletelor care urmează să se piardă, din pricina unor asemenea îndrăzniri. Dar frică şi cutremur au căzut asupra prorocului care vedea pe Cel iubit al lui Dumnezeu pătimind asemenea lucruri de la nelegiuiţi. Dar l-a acoperit întunericul, fiindcă vrednice cu adevărat de întuneric sunt cele săvârşite împotriva Mântuitorului. Apoi, ca şi cum ar fi fost părăsit în mijlocul celor ce au săvârşit acestea, neavând nici o altă scăpare, nici unde să plece, ca să fie în afara relelor, se roagă să fie înălţat sus şi să devină înaripat şi să scape pe calea aerului.
205
Aşteptat-am pe Dumnezeu, Cel ce mă mântuieşte din puţinătatea sufletului şi de vifor. Vifor numeşte întristarea care i s-a întâmplat lui prin Pătimire.
Că am văzut fărădelege şi dezbinare în cetate. Prezintă pricina pentru care a făcut rugăciune.
Că, de m-ar fi ocărât vrăjmaşul, aş fi răbdat. Acestea le referă cu dreptate la persoana trădătorului. Iar tu, omule, asemenea mie, că¬petenia mea şi cunoscutul meu. În loc de: Ai fost pus căpetenie de Mine, adică Iuda. Care împreună cu mine te-ai îndulcit de mâncări. Ca şi cum ar spune: Fiind învrednicit de aceeaşi masă cu Mine adeseori. În casa lui Dumnezeu am umblat în acelaşi gând. Aceasta o spune pentru că a venit cu El adeseori la Templu.
Să vină moartea peste ei şi să se coboare în iad de vii. Căci nu au voit să Te primească pe Tine, Viaţa, pentru aceea moartea îi va urma pe ei. Iar acel să se coboare în iad de vii, fiindcă, ştiind bine că El este moştenitorul, au zis: „Veniţi să-L ucidem pe El”347, dar a folosit cuvântul cunoaştere în loc de viaţă.
Eu către Domnul am strigat şi Domnul m-a auzit pe mine. Eu către Domnul am strigat. Şi ce a strigat decât numai să fie izbăvit su¬fletul lui din mâinile celor ce căutau să-l piardă pe el. Pentru aceea, a şi fost auzit.
Seara, şi dimineaţă, şi la amiază spune-voi. În loc de: Nu voi înceta să spun că m-ai auzit, ca să izbăveşti sufletul meu.
Că mulţi erau împotriva mea. Căci mulţi s-au adunat împreună împotriva mea, vrând să ia sufletul meu.
Că nu este întru ei schimbare. Vor fi smeriţi, zice, fiindcă nu au schimbare în sufletul lor348. Fiindcă cei ce au tăgăduit o dată cinsti¬tul Sânge al lui Hristos, care este schimbul asumat pentru viaţa lumii, nu mai au parte de răscumpărare.
Tins-a mâna Lui spre răsplătire. El însuşi Şi-a întins mâna Lui cuprinzătoare de bunătăţi, ca să-i împărtăşească pe ei de binecuvântare. Dar qi nu numai că nu au primit, ci spurcat-au legământul Lui, adică legământul Evangheliei Lui.
împărţitu-s-au de mânia feţei Lui. Fiindcă au fost răi cu Bine¬făcătorul lor, pentru aceasta i-a împrăştiat pe ei în orice vânt.
347 Mt. 21,38.
348 Cf. Mt. 16,26
206
Şi s-au apropiat inimile lor. Iarăşi tinde cuvântul despre Iuda. A primit în inimă să-l vândă pe Hristos. Căci rosteau cuvinte blânde şi domoale, dar erau plini de răutate. Dar care erau cuvintele, dacă nu: „învăţătorule, bucură-te”349, care s-au spus la vânzare?
Aruncă spre Domnul grija Ta şi El te va hrăni. Asemenea este cu „Nu vă îngrijiţi ce veţi mânca, sau ce veţi bea, sau ce veţi îmbrăca”350. Nu va da în veac clătinare dreptului. În loc de: îi va izbăvi pe drepţi în toată vremea din răscoala vrăjmaşilor.
Dar Tu, Dumnezeule, îi vei pogorî pe ei în groapa stricăciunii. Pe cei răzvrătiţi, adică, şi care L-au predat Crucii pe Hristos. Groapa stricăciunii numeşte iadul. Bărbaţii sângiurilor şi ai vicleşugului nu vor ajunge la jumătate zilele lor. Bărbaţii sângiurilor numeşte pe cei ce L-au ucis pe începătorul vieţii, care nu îşi vor plini vremea vieţii lor, fiind predaţi săbiei romanilor.
Psalmul 55 întru sfârşit, pentru poporul care se depărtase de cele sfinte, lui David, întru scrierea stâlpului, când l-au prins pe el cei de alt neam în Gat
David, când a fugit de Saul, a avut cu el şase sute de bărbaţi care îl însoţeau. Apoi trecând în Gat, a fost cinstit de către cei de alt neam. Căci i-au dat lui spre locuire Sichela351. Psalmul de faţă se referă la chipul Bisericii celei de odinioară care se depărtase de cele sfinte, când a căzut în idolatrie şi slujea demonilor. Dar a fost izbăvită de vrăjmaşii cei înţelegători prin Cel ce S-a născut din sămânţa lui David după trup, Cel ce a luptat pentru noi şi a scris biruinţa pentru noi ca pe stâlp. Atunci cei de alt neam L-au învrednicit pe El de cinste, adică cei din neamuri care au cre¬zut în El.
349 Mt. 26, 49.
350 Mt. 6,31.
351 Vezi I Rg. 27,1-7.
207
Miluieşte-mă, Dumnezeule, că m-a călcat în picioare omul. Fie David spune aceasta despre Saul, fie şi orice sfânt pentru ne¬cazurile pe care le are în lume. Căci adeseori, fiecare dintre noi rabdă acest cumplit război, războit fiind de satana în toată ziua şi călcat în picioare de el. Chiar dacă Psalmul a pomenit de om, totuşi, în Dumnezeiasca Scriptură, adeseori satana este numit astfel sau cineva din oştirile lui de acolo. Totuşi este potrivit ca şi poporul cel din neamuri să cânte acestea, care a fost amăgit multă vreme de satana şi care a suferit război de la el prin unel¬tirea demonilor, la care se referă mai clar în continuare.
Călcatu-m-au pe mine vrăjmaşii mei toată ziua. Ştia că Saul unel¬tea împotriva lui, îndemnat fiind de demonii nevăzuţi. Sau arată pe acel: „Nu este lupta noastră împotriva sângelui şi trupului, ci împotriva duhurilor răutăţii care sunt în văzduhuri”352. Că mulţi sunt cei ce se luptă cu mine din înălţime. Chiar dacă se ridică toţi împotriva mea, zice, dar îi voi birui pe toţi, nădăjduind întru Tine. căci această nădejde a mea mi-a dat atâta putere, încât nu mă mai înspăimântă cei ce luptau cu mine mai înainte.
întru Dumnezeu voi lăuda cuvintele mele. Războit fiind de vrăj¬maşi, zice, mă voi într-arma, ca să nu pătimesc nimic rău, făcând toate cuvintele mele laude şi înălţându-le lui Dumnezeu şi întru El punându-mi nădejdea. Pentru aceea am scos afară frica din orice om.
Toată ziua cuvintele mele au urât. Eu, zice, toată ziua înălţam cuvintele mele către Dumnezeu. Dar ei nu încetau toată ziua să-şi pună sârguinţa lor spre rele împotriva mea. Locui-vor lângă mine şi se vor ascunde, aceia călcâiul meu vor păzi. Acel locui-vor este folo¬sit în loc de se vor aduna. Iar înţelesul este acesta: Atât s-au preo¬cupat toată ziua să mişte cuvinte împotriva mea şi orice gând al lor era împotriva mea, încât s-au sârguit să se adune laolaltă şi pe ascuns să pună la cale uneltirile lor şi nu s-au limitat la aceasta, ci s-au interesat şi de călcâiul meu, adică de mersul vieţii mele, dacă ar putea cumva să-mi pună piedică şi să mă doboare. Dar
352 Ef. 6,12.
208
pândeau încă şi urmele mele, cum umblam, ca să mă prindă. Şi acestea le făceau cei ce mă prigoneau în zadar. Dar Tu, Doamne, nădejdea mea, izbăveşte-mă din nedreapta lor uneltire. Dar Tu, pedepsindu-i pe ei, doboară-i întru urgia Ta.
Dumnezeule, viaţa mea am spus-o Ţie. Îndrăznire având şi nefiind ruşinat cu viaţa mea, pe aceasta toată Ţi-am spus-o Ţie. Iar Tu, primind-o pe ea, nu ai lepădat lacrimile mele. Ci le-ai pus pe ele înaintea ochilor tăi, crezător propriei Tale făgăduinţe care zice: „încă grăind Tu, voi zice: Iată-mă!”353. Pentru aceea, s-a în¬tâmplat, când eu am fost ascultat, ca vrăjmaşii mei să dea înapoi. Pentru aceea, zic: în orice zi Te voi chema. Întoarce-se-vor vrăjmaşii mei înapoi. Din înseşi faptele am văzut şi am cunoscut exact că nu în deşert este nădejdea mea. Ci pe Dumnezeu L-am dobândit ajutor.
întru mine sunt, Dumnezeule, făgăduinţele pe care le voi aduce laudei Tale. Fiindcă ne-ai învrednicit pe noi de iconomia Ta, zice, şi ne-ai mântuit, ce vom răsplăti Ţie, dacă nu jertfa laudei? Că ai izbăvit sufletul meu de la moarte. Adică de la moartea cea înţelegă¬toare, moartea necunoştinţei de Dumnezeu. Şi picioarele mele de la alunecare. Adică de la alunecarea păcatului, fiindcă acesta a coborât sufletul în moarte. Bine voi plăcea Domnului în lumina celor vii. Căci cel izbăvit de păcat şi curăţit, acesta în veacul cel viitor va bineplăcea Domnului în pământul celor vii. Iar Venirea Dom¬nului s-a făcut dătătoare pentru noi a faptului de a fi izbăviţi din moarte şi a fi eliberaţi din păcat şi a avea parte în pământul celor vii. Pentru aceea, Psalmul se intitulează scriere pe stâlp, lui David.
353 Is. 58,9.
209
Psalmul 56 întru sfârşit, să nu strici. Al lui David, întru scrierea stâlpului, când a fugit el de la faţa lui Saul în peşteră
Fugind David de Saul, care îl urmărea, a ajuns la peşteră cu patru sute de bărbaţi354, când a tăiat poala hainei de deasupra a lui Saul. Atunci a cântat şi Psalmul. Dar se referă la cele făcute pentru noi de Hristos, când S-a arătat în zilele cele de pe urmă cu trup pe pământ şi a depărtat de la noi stricăciunea.
Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă. Aduce această cântare către El ca din partea întregii umanităţi. Că spre Tine a nădăjduit sufletul meu şi în umbra aripilor tale voi nădăjdui. Este obiceiul Sfintei Scripturi să numească aripi puterea cercetătoare a lui Dumnezeu, potrivit cu ceea ce s-a spus: „De câte ori am voit să adun pe fiii tăi în ce chip îşi adună pasărea puii sub aripi”355. În ajutorul Tău, zice, mi-am pus nădejdea.
Până ce va trece fărădelegea. Adică până ce satana va fi ruşinat şi puterile cele rele dimpreună cu el.
Striga-voi către Dumnezeul cel Preaînalt, pe Dumnezeu, Cel ce mi-a făcut mie bine. Mărturisi-mă-voi Ţie, zice, şi mulţumiri îţi voi aduce Ţie, Binefăcătorului meu. Trimis-a din cer şi m-a mântuit. În mod limpede, propovăduieşte Pogorârea Domnului. Dat-a spre ocară pe cei ce mă calcă în picioare. Adică pe puterile potrivnice cele în¬ţelegătoare. [Dă-mi mie binefacerile Tale, ca să pot spune cu îndrăznire că din cer ai privit cele de la noi şi pe cele ale noastre le-ai îndreptat, iar pe cele ale vrăjmaşilor noştri spre ocară le-ai dat. Sau, poate, vorbeşte despre izbăvirea cu care a fost izbăvit în peşteră, când l-a avut în mână pe vrăjmaşul lui, dar l-a cruţat pe el356. Ceea ce era Şi ocară celui izbăvit, ca unul care în deşert uneltea împotriva Mântuitorului.] Trimis-a Dumnezeu mila Sa şi adevărul Său. Mila şi adevărul Tatălui este Fiul.
354 Vezi I Rg. 24, 4-5.
355 Mt. 23, 37.
356 Vezi I Rg. 24,4-8.
210
Şi a izbăvit sufletul meu din mijlocul puilor de lei. [A fost lăsat în mijlocul puilor de lei, adică în mijlocul celor de alt neam din Gat. Sau, atât cât a depins de mine, am adormit tulburat de răutatea omenească. Dar Cel Preaînalt, trimiţând pe Cuvântul Lui, a iz¬băvit sufletul meu, ca să nu fie vătămat cu nimic de tulburarea puilor de lei. Dar care erau fiarele acestea? Fiii oamenilor ar fi, poate. Dinţii lor sunt armele şi uneltirile. În loc de: sunt vătămă¬tori prin toate ale lor. Aşa cum sabia, fiind ascuţită, cu uşurinţă ucide, tot aşa şi limba, când se strică, ucide prin clevetiri.] Adică puii de lei cei înţelegători. Adormit-am tulburat. Fiindcă am fost izbăvit, zice, de puii de lei cei înţelegători, pentru aceea mă voi odihni, deşi odinioară am fost tulburat de ei. Fiii oamenilor, dinţii lor, arme şi săgeţi. Acestea le zice semnificând cele petrecute cu Mântuitorul la vremea Pătimirii, când iudeii strigau către Pilat împotriva lui Hristos: „Ia-l, ia-L, răstigneşte-L”357, şi ziceau că „Dacă Acesta n-ar fi răufăcător, nu L-am fi predat ţie”358.
Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, şi peste tot pământul slava Ta. De Te-ai şi pogorât, zice, pentru mântuirea noastră spre deşer¬tarea cea de voie şi Te-ai făcut ascultător până la moarte359, totuşi suie-Te iarăşi la ceruri, fiindcă, suindu-Te, vei umple întreg pă¬mântul de slava Ta.
Curse au gătit picioarelor mele. Pe cei care m-au doborât pe mine prin curse i-ai făcut să cadă în chiar groapa pe care au să¬pat-o. Pentru aceea şi acestea împlinindu-le, înalţă-Te la ceruri.
Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea. Se roagă să îl primească pe Duhul cel Sfânt, pe Care Unul Născut360, suindu-Se la cer, a făgăduit să-L trimită, spunând că inima lui este gata să-L primească.
Deşteaptă-te, slava mea. Numeşte slava lui duhul cel prorocesc. Deşteaptă-te, psaltire şi alăută. Psaltire numeşte sufletul, alăută nu¬meşte trupul. Deştepta-mă-voi dimineaţa. Când voi fi în simţirea luminii celei înţelegătoare, mă voi deştepta spre laudă.
357 In 19,15.
358 In 18, 30.
359 Vezi Filip. 2,7-8.
360 Vezi Lc. 24,49; Fapte 1,4.
211
Mărturisi-mă-voi Ţie întru popoare, Doamne, cânta-voi Ţie întru neamuri. Prin mărturisirea lui binevesteşte întoarcerea tuturor neamurilor, de vreme ce toate neamurile cântă laude Lui.
Că s-a mărit până la cer mila Ta. Asemenea este cu: „Că şi făp¬tura însăşi se va izbăvi din stricăciune, ca să fie părtaşă la liber¬tatea fiilor lui Dumnezeu”361. Şi până la nori, adevărul Tău. Adevă¬rate, zice, sunt cuvintele norilor, adică ale prorocilor, dovedindu-le pe ele prin fapte.
Psalmul 57 întru sfârşit, să nu strici, lui David, spre scriere pe stâlp
Psalmul de faţă are acelaşi subiect cu cel dinainte, dar ex¬plică mai clar care a fost sfârşitul celor ce s-au ridicat împotriva Mântuitorului.
De grăiţi dreptate, după adevăr. Fiindcă s-au adunat împotriva Mântuitorului, ca unii care, chipurile, apără Legea, pe bună drep¬tate, îi întreabă pe ei duhul profetic dacă se îngrijesc cu adevărat de dreptate, să judece drept, adică cele drepte. Dar ei nu au judecat cele drepte, vrând să-L ucidă pe cel nevinovat şi drept. Pentru că m inimă fărădelegi lucraţi pe pământ. Chiar dacă cuvintele sunt bune, zice, ei se prefac numai că apără Legea. Dar inima lor este plină de amărăciune şi faptele lor, de asemenea, sunt pline de fărădelege.
înstrăinatu-s-au păcătoşii de la naştere. Arată că nu au nici o nă¬dejde de mântuire. Căci prin Isaia prorocul, Dumnezeu a zis către iudei: „Că Eu ştiu că, lepădând, te vei lepăda şi că din pântecele maicii tale vei fi numit fără de lege”362. Mânia lor este după asemă¬narea şarpelui. Mânie numeşte sufletul, şi spune că este asemenea şarpelui celui din Rai, care, făţărnicind cuvinte de prietenie, a
361 Rom. 8,21.
362 Is. 48, 8.
212
adus asupra lui moarte. Fiindcă şi aceştia erau asemenea lui, căci îi spuneau „Rabbi”363 şi „învăţătorule”364, şi „Ştim că de la Dum¬nezeu ai venit”365, şi alte asemenea cuvinte rosteau, au uneltit însă să îl predea Crucii. Pentru aceea, au fost asemănaţi cu şarpele. Ca a unei aspide surde care îşi astupă urechile sale. Nu numai cu şarpele s-ar asemăna, ci şi cu aspida366, care are veninul în dinţi şi care nu vrea să asculte cântările, ca să înceteze din mânie. Dar acestea le spune, fiindcă şi ei înşişi, după cuvântul lui Isaia, şi-au îngre¬unat urechile, ca să nu audă cuvintele cele de la Domnul367.
Dumnezeu va zdrobi dinţii lor în gura lor. Dinţi numeşte defăi¬mările pe care le-au adus împotriva Domnului, mai ales, cele cu privire la înviere. Sau dinţi numeşte puterea, fiindcă puterea leilor este în dinţii lor. De nimic se vor face, ca apa care trece. Vor fi uşor de dispreţuit, zice, asemenea apei împrăştiate şi cu totul nefolo¬sitoare. Întinde-va arcul Său, până ce vor slăbi. Arc numeşte sentinţa care va fi la Scaunul de Judecată. Iar până ce este în loc de şi, ca să fie sensul: şi vor slăbi. Căzut-a foc peste dânşii şi n-au văzut soarele. Asemenea este cu: Să piară cei fără de lege, ca să nu mai vadă slava Domnului368.
Mai înainte ca spinii voştri să ajungă ruguri. Rugul este o plantă spinoasă, dar vorbeşte despre cununa de spini. Mai înainte să crească spinii voştri, adică păcatele voastre, şi să devină ruguri, adică să înflorească şi să rodească, vă va ajunge pe voi mânia dumnezeiască.
Veseli-se-va dreptul când va vedea dreptatea. Drepţii, zice, când vor vedea scoşi din mijlocul lor pe răufăcătorii demoni la vremea dreptei Judecăţi, se vor veseli de dreapta Judecată a lui Dum¬nezeu. Fiindcă vor fi aflaţi nevinovaţi de osânda morţii. Căci acel
363 In 3, 2.
364 Mt 22,16.
365 In 3,2.
366 Numele de aspidă era dat în antichitate oricărui şarpe otrăvitor specific zonei Nilului. Deşi termenul grecesc înseamnă viperă, se crede că era mai de¬grabă vorba de specia cunoscută astăzi sub numele de cobră regală.
367 Vezi Is. 6, 9 ş.u.
368 Is. 26,10.
213
îşi va spăla trebuie înţeles cu privire la cel nevinovat, potrivit cu „Spăla-voi întru cele nevinovate mâinile mele”369. Negreşit este Dumnezeu judecându-i pe ei pe pământ. Negreşit este folosit în loc de cu adevărat. Negreşit este Dumnezeu judecându-i pe ei. Mărtu¬risesc, zice, cu adevărat că este dreaptă Judecata lui Dumnezeu adusă asupra lor.
Psalmul 58 întru sfârşit, să nu strici, lui David, spre scriere stâlpului, când a trimis Saul şi a păzit casa lui, ca să-l omoare
Saul, pizmuindu-l pe David, deşi era binefăcătorul lui, căuta să-l omoare, când ascuţindu-şi suliţa împotriva lui370, când împresurându-l în casă371. Dar Psalmul se referă la Mântuitorul, Care a făcut bine nemulţumitorului Israel, al cărui chip îl purta Saul, când uneltea împotriva Lui. Dar se binevesteşte şi chema¬rea tuturor neamurilor, când Israel a fost scos afară din petre¬cerea cea după Dumnezeu, din pricina necredinţei.
Scoate-mă de la vrăjmaşii mei, Dumnezeule. Se roagă să fie izbă¬vit de vrăjmaşii cei sensibili şi inteligibili. căci aceştia, făcând cele fără de lege, l-au pizmuit.
Nici fărădelegea mea, nici păcatul meu, Doamne. Asemenea este aceasta cu: „Că fărădelege nu a făcut, nici nu s-a aflat vicleşug în gura Lui”372.
Ia aminte a cerceta toate neamurile. Se roagă să se întoarcă ido¬latrii la credinţa cea în Hristos şi pentru alungarea lui Israel, din pricina fărădelegii lor. Să nu Te milostiveşti de toţi cei ce lucrează fărădelegea. Întoarce-se-vor către seară. Spune pricina pentru care
369 Ps. 25,6.
370 Vezi I Rg. 19,10.
371 Vezi I Rg. 19,15-16.
372 I Pt. 2, 22; cf. Is. 53,9.
214
s-a rugat să nu Se milostivească spre ei. Pricina este că se vor fi adunat împotriva Mântuitorului în vremea aceea, în zilele cele de pe urmă, când a venit în lume cu trupul. Şi vor flămânzi ca un câine. Vor flămânzi pentru faptul că nu vor primi Pâinea cea fă¬cătoare de viaţă. Dar îi numeşte câini pentru neruşinarea sufle¬tului. Iar acel: Şi vor înconjura cetatea. De vreme ce au fost alun¬gaţi din patrie şi au fost împiedicaţi de legile împărăteşti să se întoarcă în ea, o înconjoară de jur-împrejur din afară, privind-o pe ea cu greu de departe.
Iată, aceia vor grăi cu gura lor. Spune aceasta în loc de vor huli. Şi sabie în buzele lor. Acel: „Ia-l, ia-L, răstigneşte-L”373. Şi Tu, Doamne, vei râde de dânşii. Au hulit şi au uneltit împotriva Lui până la Cruce, zicând că nu va vedea Dumnezeu cuvintele şi faptele lor. Dar chiar dacă ei au cugetat acestea, Tu, Doamne, îi vei face să fie vrednici de râs. Aceia îndrăznesc acelea, dar Tu şi auzi, şi vezi, şi râzi de nebunia lor deşartă. De nimic vei face toate neamurile. Neamurile cele înţelegătoare care i-au stârnit pe ei la război împotriva Domnului. Mai sus a spus: Ia aminte a cerceta toate neamurile. Iar aici zice: De nimic vei face toate neamurile, folosindu-se în tot cuvântul său de multă rânduială şi în cele de la mijloc. Căci arătând că nu cere simplu pedeapsa împotriva lor, mai întâi cere să vadă şi să cerceteze Dumnezeu cele petrecute. Apoi a povestit ce au făcut, socotind că nu este cineva care să poarte de grijă. Şi atunci a adăugat pedeapsa, zicând că pentru acestea pe drept îi vei pedepsi pe ei şi îi vei arăta pe ei de nimic prin pedeapsa cea de la Tine.
Puterea mea spre Tine o voi păzi. Aceia, zice, au nelegiuit acestea împotriva Ta, dar eu, prorocul cel ce spun acestea în Duhul, voi avea păzită puterea mea şi împărăţia mea prin Tine, că m-ai ajutat pe mine şi mai înainte de rugăciunile mele, încingându-mă cu mila Ta, încât să văd şi căderea vrăjmaşilor mei.
Să nu-i ucizi pe dânşii, ca nu cumva să uite Legea Ta. Se roagă să nu nimicească dintre oameni complet neamul celor ce se răzvrătesc împotriva Domnului. Cere ca ei mai degrabă să fie
373 In 19,15.
215
împrăştiaţi şi să trăiască în robie pentru păcatul gurii lor şi pentru mândria lor.
Şi din blestem şi din minciună se vor vesti întru sfârşit. Facă-se auzit sfârşitul lor, zice, pentru blestemele cu care Te-au blestemat şi au minţit împotriva slavei Tale. Dar sfârşit nu numeşte pier¬derea completă a neamului lor, ci distrugerea slavei lor. Dar slava lor este slujirea cea din Lege, sfântul Templu, prorocii, arhiereii, învăţătorii de Lege, arătarea îngerilor. Acestea toate s-au sfârşit dintr-odată, după uciderea Domnului.
Şi vor cunoaşte că Dumnezeu stăpâneşte pe Iacov şi marginile pă¬mântului. După ce li se va lua toată slava, zice, cu fapta vor cunoaşte că Tu eşti Stăpânului Iacov şi că ai întins Biserica Ta până la mar¬ginile pământului.
întoarce-se-vor către seară. Repetă cele spuse mai înainte, făcând mai sigură prorocia împotriva lor. [Fiindcă a zis: întru mânia sfâr¬şitului şi nu vor fi, ca nu cumva cineva să creadă că prorocul spune lucruri contradictorii, prin faptul că spune: Risipeşte-i pe ei întru puterea Ta. Pe bună dreptate, s-a folosit de tautologie, pentru că spune întoarce-se-vor. Potrivit literei, versetele sunt ne¬clare. Căci vrea să aducă exemplul câinilor, care, adunaţi la vreo hrană, se mănâncă unii pe alţii mai înainte de a se atinge de hrană. Pentru aceea se şi risipesc, adeseori pierzând hrana.]
Aceia se vor risipi să mănânce, iar de nu se vor sătura, vor cârti. Vor înconjura cetatea căutând cuvântul Domnului şi nu-l vor găsi. Căci dacă vreodată împărtăşindu-se de vreun cuvânt din Sfânta Scriptură, li se va părea că s-au bucurat de el până la săturare, chiar şi aşa vor cârti, fiindcă ei pururea sunt cârtitori şi clevetitori îm¬potriva lui Dumnezeu.
Iar eu voi cânta puterea Ta. Aceia sunt aşa. Dar eu, adică poporul cel din neamuri, fiindcă am cunoscut puterea Ta, mă voi bu¬cura de mila Ta, care este în lumină şi de ziua învierii Tale. Căci prin mila Ta, ne aperi pe noi şi ai devenit nouă refugiu în necaz. Pentru aceea şi trimit psalmi Ţie, Dumnezeu, Cel ce m-ai miluit. Că Te-ai făcut sprijinitorul meu şi scăparea mea. Căci m-am bucurat de ajutorul Tău pururea şi prin purtarea Ta de grijă am scăpat din nenorocirile care au venit asupra mea. Pentru aceea, numai pe
216
Tine Te ştiu Dumnezeu şi pe Tine Te numesc izvor al milei şi al iubirii de oameni. Acestea, fericitul David, văzându-le de departe cu ochi profetic, a spus de mai înainte şi nenorocirile iudeilor şi a făgăduit ca pururea să-L laude pe Stăpânul. Şi îşi împlineşte făgăduinţele, aducându-şi lauda prin cei dreptcredincioşi.
Psalmul 59
întru sfârşit, celor ce se vor schimba, încă spre scrierea stâlpului. Al lui David, spre învăţătură. Când a aprins Sobal Mesopotamia Siriei şi Siria şi s-a întors Ioab şi a bătut pe Edom în Valea Sărilor, douăsprezece mii
Istoria fiind clară, pentru că este descrisă exact în cartea a Il-a a Regilor374, vom spune folosul care vine din ea, şi anume că per¬soana lui David se referă la persoana Domnului, Care a schim¬bat şi a înnoit lucrurile în vremurile cele de pe urmă şi Care a călcat în picioare neamurile cele străine, adică cele înţelegătoare. Acestea ne învaţă pe noi Sfânta Scriptură, zicându-le spre învă¬ţătură. Suntem, aşadar, învăţaţi că în vremea în care i-a călcat în picioare pe vrăjmaşi Cel ce după trup este din sămânţa lui David, poporul iudeilor, după ce s-a înrudit cu neamurile, simţind pedeapsa pentru Hristos, se întoarce cumva, cerând să fie învred¬nicit şi el de har prin Hristos. Dar deplânge mai întâi distrugerea care a avut loc pentru nelegiuirea împotriva lui Hristos, pentru aceasta, şi zice:
Dumnezeule, lepădatu-ne-ai pe noi şi ne-ai surpat, mâniatu-Te-ai şi Te-ai milostivit spre noi. Ne-ai pedepsit, zice, pentru nelegiuirea care a avut loc împotriva Ta. Şi Te-ai milostivit spre noi. Zice Te-ai milostivit în loc de milostiveşte-Te, sau altfel: Te-ai milostivit,
374 Vezi II Rg. 8, 3-6; 10,6-9 şi 10,19.
217
adică, ne-ai arătat jalnici şi nenorociţi, fiindcă a venit vremea să Te milostiveşti de noi pentru nenorociri.
Cutremurat-ai pământul şi l-ai tulburat pe el. Se referă la Ieru¬salim, pentru faptul că a fost împresurat şi a fost distrus Templul din el. Sau se referă la pământul lor înţelegător, care s-a cutre¬murat, din pricina întoarcerii lui Dumnezeu de la ei. Vindecă sfă¬râmările lui, că s-a clătinat. Istoriseşte iarăşi cele întâmplate.
Arătat-ai norodului Tău silnicie. Prin mulţimea nenorocirilor noastre, ne-ai toropit pe noi ca după vin şi ai umplut de durere sufletele noastre. Adăpatu-ne-ai pe noi cu vinul umilinţei. Tot aşa a tălmăcit şi Achylas: Ne-ai adăpat pe noi cu vinul umilinţei. Vinul umilinţei numeşte pedepsele cele din Sfânta Scriptură, cele vestite lor de mai înainte pentru nelegiuirea lor împotriva lui Hristos. Căci citind şi aflând prin cercare cele spuse mai înainte, con¬ştiinţa se străpunge. Dat-ai celor ce se tem de Tine semn ca să fugă de la faţa arcului. Semn numeşte luminarea prin care poate cineva avea discernământ al duhurilor, bun sau rău. Căci prin existenţa acestei cunoştinţe, fugim de ceea ce este rău, depărtându-ne de fapta rea şi de duhul rău. Altminteri. Noi, zice, suntem pedep¬siţi pentru nelegiuirea pe care am făcut-o. Iar cei ce se temeau de Tine au primit semn (dar este vădit, întru care am fost pecetluiţi) ca să fie în afara oricărei lucrări pedepsitoare. Chip al acestui semn era sângele care în Egipt ungea uşorii uşilor375.
Dumnezeu a grăit întru Cel Sfânt al Său. Asemenea este cu: „în zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul”376. căci El este Sfântul lui Dumnezeu şi Tatălui. Dar ce a grăit şi către cine a grăit? Fiindcă în Psalmul precedent se ruga, zicând: „Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, şi peste tot pământul slava Ta”377. Pentru aceea, răspunde că va împărţi Sichemul, adică împărăţia lui Israel. Căci era în Sichem. Dar a dat-o pe aceasta neamurilor străine care au crezut în El. Şi Valea Corturilor o voi măsura. Vale Sfânta Scriptură numeşte sălaşul tuturor oamenilor. Aşadar, această vale toată o voi măsura în corturi, adică o voi umple de biserici.
375 Vezi Ieş. 12,7.
376 Evr. 1, 2.
377 Ps. 56,12.
218
Al Meu este Galaad şi al Meu este Manasi. Pentru aceea zice Galaad378 şi Manasi379, fiindcă la arătarea Lui va propovădui mai întâi iudeilor harul. Dar şi Efraim380, zice, şi Iuda, cele două împărăţii ale lui Israel, de asemenea, vor primi harul. Iar acel tăria capului Meu este spus în loc de puterea stăpânirii Mele. Căci Efraim era puterea stăpânirii Lui cu care a stăpânit. Căci din el era îm¬părăţia lui Israel. Moab, căldarea nădejdii Mele. Căldare este vas. Dar zice că şi moabiţii381, adică poporul fără Dumnezeu de mai înainte, au primit nădejdea cea întru Mine. Spre Idumeea voi în¬tinde încălţămintea Mea. Şi în Idumeea, zice, Mă voi plimba. Idumeea iarăşi era un popor dintre cele străine. Dar ne arată prin acestea nouă că şi neamurile vor primi credinţa cea întru El. Pentru aceea şi spune: Mie cei de alt neam Mi s-au supus. Cine mă va duce la cetatea îngrădirii? Auzind prin Duhul Sfânt prorocul că neamurile vor primi harul, zice: Cine mă va duce în cetatea îngrădirii? Dar cetatea îngrădirii numeşte Biserica, cea îngrădită de puterea lui Dumnezeu. Acestea prorocul le spune ca din partea poporului iudeilor care se pocăieşte, şi care iubeşte să primească credinţa cea în Hristos. Sau cine mă va povăţui până în Idumeea? Arată: care este cetatea îngrădirii? Care este, deci, Idumeea? Vrea să spună că din Idumeea toate neamurile vor primi harul. Au nu Tu, Dum¬nezeule, Cel ce ne-ai lepădat pe noi? Cine altul ne va duce pe noi în cetate, dacă nu Tu însuţi, Cel care pentru fărădelegile noastre ne-ai scos din înrudirea Ta?
Dă-ne nouă ajutor din necaz, şi deşartă este mântuirea de la om. Nu nădăjduim să fim sloboziţi din necazurile care vin asupra noastră, prin ajutorul omenesc, ci numai prin ajutorul Tău. Şi
378 Galaad desemna o regiune muntoasă la est de Iordan, mărginită la nord de ţinutul Vasan şi la sud de ţinuturile Moab şi Amon.
379 ManasiManase a fost cel mai mare fiu al lui Iosif, a cărui seminţie s-a stabilit de ambele părţi ale Iordanului (Ios. 22,7).
380 Efraim a fost al doilea fiu al lui Iosif, a cărui seminţie s-a stabilit în jurul Sichemului/Sihemului (cf. Ios. 21:20-21; I Par. 6,67). Desemnat cel mai adesea în Vechiul Testament drept casa lui Iosif (Zah. 10, 6;), Regatul Israel (Samaria), sau Regatul de Nord, mai este numit uneori şi Efraim, sublinind importanţa acestui trib al cărui teritoriu includea cele mai importante oraşe.
381 Este vorba de urmaşii lui Moab, fiul lui Lot (Fc. 19,37), care populau ţara cu acelaşi nume ce se întindea în principal la est de Marea Moartă.
219
deşartă este mântuirea cea de la om. Căci oricine nădăjduieşte în mântuirea cea de la om, deşartă nădejde a nădăjduit. Symmachos a tălmăcit mai clar, adăugând şi conjuncţia, şi zicând: Dă-ne nouă ajutor întru necazuri, că deşartă este mântuirea de la om. Întru Dum¬nezeu vom face putere. Ajută, zice, celor ce zac rău. Căci numai Ţie îţi este cu putinţă să risipeşti nenorocirile. Ajutoarele cele de la oameni, dacă Tu nu vei binevoi, sunt deşarte. Aşadar, chemăm Pronia Lui şi întru puterea Lui ne vom încrede. Căci numai aceasta este de ajuns să ne dezlege greutăţile şi să risipească puterea celor ce se luptă cu noi. Ca şi cum s-ar îndemna unii pe alţii să-şi pună numai în Dumnezeu nădejdile mântuirii. Pentru aceea, zice: Când vom nădăjdui în Dumnezeu să ne întărească, atunci îi vom afla pe duşmanii noştri ca fiind nimic.
Psalmul 60 întru sfârşit, întru cântări.
Un Psalm al lui David
Aduce mulţumire lui Dumnezeu pentru sine şi pentru po¬porul mântuit prin credinţă. Făgăduieşte să trimită lauda ne¬sfârşit şi când se va afla în sălaşurile cele veşnice.
Auzi, Dumnezeule, cererea mea. Atunci când văd stăpânirea şi tirania demonilor, mă umplu de nelinişte. Pentru aceea, mă rog ca, arătându-Se, să ne scoată pe noi din mâna celor ce ne silnicesc. Iar acel De la marginile pământului înseamnă că face rugăciuni pentru întreaga lume. De la marginile pământului către Tine am stri¬gat. Fiindcă Babilonul este la distanţă de multe stadii de Palestina, socoteau că cei ce au fost robiţi locuiesc la marginile pământului şi erau rânduiţi să locuiască pământul acela. Pe piatră m-ai înălţat. Arată că a fost auzit îndată, potrivit cu acel: „încă grăind tu, Eu voi spune: Iată-Mă”382 Propovăduieşte limpede prin Cine este
382 Cf. Is. 58, 9.
220
mântuirea, căci zice că pe piatră l-a înălţat. Căci prin Hristos, Care este numit piatră de fericitul Pavel383, devenim mai buni şi mai înalţi decât demonii care ne ameninţă.
Povăţuitu-m-ai, că ai fost nădejdea mea. Căci dacă El este calea şi El este uşa384, este limpede că ne va învăţa pe noi să umblăm pe calea cea bună, făcându-ne să nădăjduim în El. Turn de tărie de la faţa vrăjmaşului. Este ca şi cum ar spune: Zid şi tărie Te-ai făcut, ca să nu pătimim nimic de la vrăjmaşii care ne ameninţă. Locui-voi întru locaşul Tău în veci. Din pricina bunătăţilor pe care le-a primit, nădăjduieşte şi cu privire la cele viitoare. Fiindcă, fiind în cortu¬rile cele de sus, va fi pururea sub acoperământul Lui.
Dat-ai moştenire celor ce se tem de numele Tău. Şi care este moş¬tenirea, dacă nu împărăţia cerurilor? Căci zice: „Veniţi, binecu¬vântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi împărăţia cea gătită vouă de la întemeierea lumii”385 şi celelalte, ca să moştenească împărăţia lui Dumnezeu şi să fie numiţi creştini pe pământ.
Zile la zilele împăratului vei adăuga. Cuvântul semnifică faptul că aceasta este partea moştenirii, viaţa veşnică. Căci aceasta în¬seamnă să adaugi zile la zilele anilor împăratului. Prin zile, sem¬nifică vremi şi veacuri. Rămâne-va în veac înaintea lui Dumnezeu. Mila şi adevărul Lui cine le va cerceta? Cuvântul este prin inversare, ca să fie sensul acesta: Dacă cineva va căuta mila şi adevărul Lui, acela va rămâne în vecii nesfârşiţi înaintea lui Dumnezeu.
Aşa voi cânta numelui Tău în veci. Aşa cum? Decât rămânând înaintea Ta în veacul cel viitor. Căci atunci, învrednicit fiind de fericita aceea stare, neîncetat voi trimite laudele. Aşa şi nu altfel omul slavoslovind, nu va înceta în veac să-şi împlinească făgă¬duinţele Domnului. Căci credincioşii nu încetează zi de zi să săvârşească dumnezeieştile Taine.
383 Vezi I Cor. 10, 4.
384 Vezi In 14,6 şi 10, 9.
385 Mt. 25, 34.
221
Psalmul 61
întru sfârşit, pentru Iditum. Psalmul lui David
Iditum era unul dintre membrii corului din templul sfânt. Acesta, căzând în păcat, primeşte de la David Psalmul care îl chea¬mă pe el din nou la virtute. Proroceşte în acest Psalm şi izbăvirea care va fi la tot neamul oamenilor prin iconomia cea după trup a Mântuitorului, şi doborârea vrăjmaşilor celor înţelegători. Şi adaugă, de asemenea, un îndemn care cuprinde întoarcerea oa¬menilor de la răutate, sugerându-le cele cu privire la judecata lui Dumnezeu.
Au nu lui Dumnezeu se va supune sufletul meu? Chiar dacă te-ai clătinat, zice, o, suflete, şi ai căzut din starea virtuţii, totuşi supune-te Domnului. Că El însuşi te va apăra şi te va izbăvi, ca să nu te mai clatini. Căci El este Dumnezeul meu. Căci El va da mân¬tuire celui nedreptăţit de voi şi îl va slobozi numaidecât din răutatea voastră. Până când vă ridicaţi asupra omului? Strigă împo¬triva puterilor potrivnice, pentru că se ridică împotriva firii omu¬lui, care s-a aplecat spre cele rele şi care este asemenea cumva, din pricina neputinţei firii, cu un zid povârnit care stă să cadă şi cu un gard surpat.
S-au sfătuit să doboare cinstea mea. Aproape că ne-au lipsit pe noi şi de raţiunea însăşi, silindu-ne să ne închinăm pietrelor şi lemnelor, încât să se spună despre noi: „Omul în cinste fiind, n-a priceput”386. Alergat-au cu sete. Cu această alergare au alergat pu¬terile potrivnice, însetând să mă lipsească pe mine de cinste. Cu gura lor mă binecuvântau şi cu inima lor mă blestemau. Aceasta o spu¬ne, fiindcă, momindu-ne pe noi cu cele plăcute, prin ele ne arată pe noi fii ai blestemului.
însă lui Dumnezeu supune-te, suflete al meu. Iarăşi vorbeşte cu sufletul, îndemnându-l să se supună lui Dumnezeu. Dar arată şi mărimea ispitelor şi zice cele ale Apostolului: „Că nu vă va lăsa pe voi să fiţi ispitiţi peste ce puteţi purta”387. Întru Dumnezeu
386 Ps. 48, 21.
387 I Cor. 10,13.
222
este mântuirea mea şi slava mea. Întru El am nădejdea mântuirii şi a slavei. Adică El mă va şi mântui şi mă va face şi slăvit, arătându-mă biruitor al acestora.
[însă lui Dumnezeu supune-te, suflete al meu. Aceasta nădăjdu¬iesc de la El, să dobândesc mântuirea, apărându-mă şi neîngăduind să devin fugar şi strămutat de la El, adică, să schimb stă¬pânirea Lui cu alta. Căci de aici aştept şi să fiu mântuit, şi să fiu ajutat, din faptul de a nădăjdui întru El.
Nădăjduiţi întru El, toată adunarea noroadelor. Parcurgând în sine însuşi mai întâi drumul spre pocăinţă, îi îndeamnă la aceasta şi pe alţii, vestind de mai înainte, într-un mod mai profetic, che¬marea tuturor neamurilor. Vărsaţi înaintea Lui inimile voastre. Ca şi cum ar spune: Nu vă apropiaţi de El cu inimă făţarnică. Ci precum este scris: „îl vei iubi pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot cugetul tău”388.
Deşerţi sunt fiii oamenilor. Ştiind că toţi vor primi chemarea prin Evanghelie, îi nefericeşte pe cei ce nu cred, şi mai cu seamă pe învăţătorii iudeilor, care erau mincinoşi, fiindcă au lepădat adevărul. Şi nu numai că săvârşeau nedreptatea prin cântar şi prin cumpănă, ci s-au şi adunat întru deşertăciune. Căci deşartă cu adevărat este uneltirea lor împotriva Mântuitorului. Nu nădăjduiţi în nedreptate şi spre răpire nu poftiţi. Aceasta o spune către ei, din pricina lăcomiei lor, fiindcă au uneltit împotriva Lui, nă¬dăjduind să ia de la El roadele Legii.
O dată a grăit Dumnezeu şi pe acestea două le-am auzit: că stă¬pânirea este a lui Dumnezeu… Dumnezeu a arătat pricină pentru judecată prin care am auzit acestea două. Unul că va răsplăti cu urgie celor ce au nevoie de urgie pentru mărimea păcatelor, iar celor care au făcut cele vrednice de milă le va da milă. Căci stă¬pânirea semnifică urgia Lui şi asprimea care este împotriva celor vrednici de ea.
388 Deut. 6, 5; cf. Mt. 22, 37.
223
Psalmul 62
Al lui David, când era el în pustiul Iudeii
Şi acest Psalm îl cântă după ce a fugit de la faţa lui Saul, chemând în ajutor pe Dumnezeu pentru viaţa lui virtuoasă. Dar se referă şi la orice suflet care era oarecând în lipsa oricărui bine şi apoi s-a întors prin harul lui Hristos.
Dumnezeule, Dumnezeule, către Tine zoresc dis-de-dimineaţă. Prin acestea semnifică graba şi sârguinţa venirii către El. Pentru Tine, zice, mă trezesc dis-de-dimineaţă, ca să îţi înalţ imne şi rugăciuni. Însetat-a sufletul meu. Nu numai sufletul, zice, se umple de dra¬goste dumnezeiască, ci mai mult, şi trupul. Căci nu trebuie numai să înfăptuim dreapta credinţă, ci să plăcem lui Dumnezeu şi cu trupul, ca de pildă, prin post, prin neîncetata rugăciune, prin cul¬catul pe jos, prin lucrul mâinilor, ca să-i dăm cele necesare traiu¬lui. În pământ pustiu şi neumblat. Nu m-a vătămat deloc pustia, zice, ci îţi aduc laude, ca şi cum m-aş afla lângă sfântul tău cort. Căci acel întru cel sfânt numeşte cortul. Căci Templul sfânt încă nu fusese zidit. Aşa întru cel sfânt m-am arătat Ţie. Cum aşa, dacă nu însetând şi dorind unirea cu Tine, Cel Sfânt? Dar cine ar putea fi Cel sfânt, dacă nu Unul Născut?
Că mai bună este mila Ta decât dimineţile. Cei ce se apropie de mila lui Dumnezeu, adică de Hristos, socotesc ca nimic viaţa acestei lumi, rostind un asemenea cuvânt. Mai presus de mulţimea vieţii, adică a vieţii prezente, spun că este mila dată lor prin Unul Năs¬cut. Aşa Te voi binecuvânta în viaţa mea. Aceasta o voi face în toată viaţa mea, lăudându-Te cu limba şi mâinile tinzând şi cerând iubirea Ta de oameni. Întru numele Tău voi ridica mâinile mele. Nu mai spune ca mai înainte, că nu mi-am întins mâinile spre dum¬nezeu străin, ci numai către Tine îmi tind mâinile mele, chemând în rugăciuni numele Tău.
Ca de seu şi de grăsime să se umple sufletul meu. Arată care este câştigul celor care şi-au pus nădejdile numai întru El. Şi cu buze de bucurie Te va lăuda gura mea. Când sunt întru pomenirea nu¬melui Tău, numai atunci se umplu de bucurie buzele mele.
224
De mi-am adus aminte de Tine în aşternutul meu. Mi-am adus aminte este folosit în loc de aducându-mi aminte, ca să fie acest înţeles: Aducându-mi aminte de Tine, zice, am rămas treaz ca să Te laud şi să primesc darurile Tale luminate pe care le dai celor ce Te cheamă pe Tine.
Că ai fost ajutorul meu şi întru acoperământul aripilor Tale mă voi bucura. Fiindcă însuţi îmi ajuţi mie, prin păzirea ajutorului Tău, mă bucur. Acoperământul aripilor numeşte păzirea care vine din ajutor. Acoperit fiind de Tine, cu bucurie mă voi bucura.
Lipitu-s-a sufletul meu de Tine. Nici cu puţin nu pot să-mi de¬părtez cugetul de pomenirea Ta. Dar aprins fiind de dragoste fier¬binte, sunt legat de dorul Tău, ca şi cum m-aş fi lipit de amintirea Ta. Apoi arată roada dorului. Pe mine m-a sprijinit dreapta Ta. Şi cine ar putea fi dreapta Tatălui, dacă nu Fiul Unul Născut?
Iar ei în deşert au căutat sufletul meu. Strigă deci împotriva pu¬terilor celor potrivnice, punând înainte silnicia pe care a răbdat-o şi rugându-se ca acestea să fie predate pedepselor veşnice.
Iar împăratul se va veseli de Dumnezeu. După ce povesteşte sfâr¬şitul celor ce au nelegiuit împotriva lui Hristos şi după ce a arătat că cele mai de jos ale pământului vor fi partea şi moştenirea lor, mută cuvântul la altă ceată. Aceasta era ceata celor ce au crezut în Hristos care, fiind învredniciţi de împărăţia cerurilor, pe bună dreptate, sunt numiţi şi împăraţi, potrivit cu ceea ce spune Apos¬tolul: „Şi măcar nu aţi domnit”389. Dar acesta era poporul care împărăţea, care se şi bucură cu bucurie înţelegătoare, pe care i-o dă Dumnezeu însuşi. Eu, zice, cel ce am primit de la Tine împărăţia, mă bucur de ajutorul Tău şi nu de moartea acelora. Lăuda-se-va tot cel ce se jură întru El. Tot astfel şi lauda lor va fi Hristos, adică a celor ce împărăţesc, încât jurându-se întru El, se vor lăuda cu dreptate. Căci se jură pe Dumnezeul cel adevărat, potrivit cu ceea ce s-a scris: că s-a astupat gura celor ce grăiesc nedreptăţi. Şi cine sunt aceştia, dacă nu cei ce îndrăznesc să spună: „Ia-l de pe pământ pe unul ca acesta, căci nu i se cuvine lui să trăiască”390?Aşadar, gura acestora s-a astupat, fiindcă Domnul a călcat moartea, după
389 I Cor. 4, 8.
390 Fapte 22, 22.
225
învierea cea de a treia zi. Şi a astupat gura puterilor potrivnice, când păcatul a fost nimicit prin har, potrivit cu ceea ce s-a spus în altă parte: „Şi toată fărădelegea îşi va astupa gura ei”391. „Căci dacă Dumnezeu îndreptăţeşte, cine va osândi?”392
Psalmul 63 întru sfârşit. Un Psalm al lui David
Cântă acest Psalm ca din partea Sfinţilor Apostoli, care se rugau să fie izbăviţi de vrăjmaşii propovăduirii evanghelice şi care povesteau limpede cele uneltite împotriva lor de căpeteniile poporului iudeilor şi, pe de altă parte, cele pe care le-au suferit aceste căpetenii de care am vorbit mai înainte, din pricina nele¬giuirii lor împotriva lui Hristos.
Auzi, Dumnezeule, glasul meu când mă rog către Tine. Primeşte, zice, Stăpâne rugăciunea mea şi întăreşte mintea mea, ca să nu mă tem de atacuri. De la frica vrăjmaşului scoate sufletul meu. Ase¬menea este cu: „Şi acum, Doamne, caută spre ameninţările lor şi dă robilor Tăi să grăiască cuvântul Tău cu toată îndrăzneala”393.
Care şi-au ascuţit ca săbiile limbile lor. Acestea le zice pentru faptul că, hulind ei pe Iisus, ziceau Apostolilor: „Au nu v-am po¬runcit vouă cu poruncă să nu mai învăţaţi în numele acesta?”394. Întins-au arcul lor, lucru amar. Compară cu săgetarea arcului cuvin¬tele ucigătoare ale limbii lor. Căci cum nu ar fi ucigătoare cuvin¬tele care încercau să-i convingă să creadă că Iisus nu este Dum¬nezeu? Fără de veste îl vor săgeta pe el şi nu se vor teme. Uneltind, zice, au lovit deodată fără să se teamă de Dumnezeu, Care vede toate. Întăritu-şi-au loruşi cuvânt viclean, adică au întărit: „Nu a înviat Domnul din morţi”. Vorbit-au ca să ascundă curse. În sus şi în jos unelteau să ucidă în ascuns pe propovăduitorii dogmelor
391 Ps. 106, 42.
392 Rom. 8,33.
393 Fapte 4,29.
394 Fapte 5,28.
226
evanghelice. Cine, ziceau, îi va vedea pe ei? Acestea le făceau, gândind că Dumnezeu n-o să ceară socoteală de la ei pentru ase¬menea nelegiuire.
Apropia-se-va omul şi inima adâncă. Nelegiuirii, zice, nu au în¬cetat să uneltească rele împotriva Domnului. Iscodit-au fărădelege. Iar omul lui Dumnezeu, cel ce voieşte cele înţelepte (căci aceasta arată inima adâncă), fiindcă a înţeles taina exact, folosindu-se de cuvenitele laude, îl va înălţa pe Dumnezeu, potrivit cu ceea ce spune în altă parte: „Te voi înălţa pe Tine, Doamne Dumne¬zeul meu, împăratul meu”395. Săgeată de prunci s-au făcut loviturile lor. Spunând înălţarea lor împotriva sfinţilor propovăduitori, descrie şi căderea lor.
Şi s-a temut tot omul. Cine nu s-ar teme, văzând cercetarea de la Dumnezeu care se face împotriva necredincioşilor?
Bucura-se-va dreptul în Domnul şi va nădăjdui întru El. Dimpo¬trivă, cei ce se îngrijesc de legile dumnezeieşti, umplându-se de veselie, vor lucra nădejdea sigură în Dumnezeu. Şi se vor lăuda toţi cei drepţi la inimă. Şi vor rodi faimă bună de la oameni cei ce se îndreaptă către Dumnezeu şi care nu rabdă să umble afară din calea cea dreaptă.
Psalmul 64
întru sfârşit. Un Psalm al lui David.
Cântarea lui Ieremia şi Iezechiel din timpul şederii în pământ străin, când aveau să iasă din robie
în acest Psalm aduce pe cei ce au crezut în Hristos din nea¬muri, care strigă împotriva înţelepţilor veacului acestuia şi care cer lepădarea necredinţei de mai înainte. Încă trimite şi rugă¬ciune pentru ei, care odinioară erau fără rod, dar care au devenit roditori prin credinţa cea în Hristos.
395 Ps. 29,2.
227
Ţie se cuvine laudă, Dumnezeule, în Sion. Nu mai trimitem laude celor pe care îi socoteam dumnezei, ştiind că nu trebuie să-i lăudăm pe aceia, fiindcă sunt lemne, şi pietre, şi demoni. Numai Ţie Ţi se cuvine o asemenea prea potrivită datorie. Şi Ţie Ţi se va da rugăciune în Ierusalim. Fie se referă la Ierusalimul cel de pe pământ, care este Biserica, fie la cel ceresc unde, venind, vom tri¬mite laudele.
Auzi rugăciunea mea: către Tine tot trupul va veni. Prin acestea, binevesteşte chemarea tuturor neamurilor, potrivit cu ceea ce se spune la Ioil: „Voi vărsa din Duhul Meu peste tot trupul”396.
Cuvintele celor fără de lege ne-au biruit pe noi. Cuvintele celor fără de lege numeşte înţelepciunea înţelepţilor veacului acestuia prin care şi-au pierdut puterea, căzând din adevărata cunoştinţă. Şi nelegiuirile noastre Tu le vei curăţi. Se roagă să fie izbăvit de ne¬legiuirea care i se întâmplă din înşelare. Fericit pe care l-ai ales şi l-ai primit. Numeşte fericiţi pe cei desăvârşiţi în virtute care au ajuns la răsplătirea chemării de sus. Umplea-ne-vom de bunătăţile casei Tale. Bunătăţile casei Tale numeşte feluritele harisme ale Du¬hului. „Că unuia i se dă prin Duhul Sfânt cuvânt de înţelep¬ciune, iar altuia, după acelaşi Duh, cuvântul cunoştinţei”397 şi tot aşa şi cu celelalte harisme. Sfânt este locaşul Tău, fie cel ceresc, fie cel pământesc, potrivit cu ceea ce s-a spus: „Căci sfânt este loca¬şul lui Dumnezeu, care sunteţi voi”398.
Auzi-ne pe noi, Dumnezeule, Mântuitorul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului. Prin urmare, auzi-ne pe noi şi ne dăruieşte acestea. Întru Tine, zice, nădăjduiesc marginile lumii şi cei ce lo¬cuiesc pe mare departe. Arată iarăşi prin acestea marginile lumii.
Cel ce găteşti munţii întru tăria Ta. Aici vorbeşte despre pute¬rile potrivnice. Dar le pregăteşte pentru pedeapsă. Căci le-a gătit lor adâncul. Aceasta vei face, fiind puternic.
Cel ce tulburi adâncul mării. Mare numeşte aici mulţimea du¬hurilor necurate, care s-a şi tulburat prin Venirea lui Hristos.
396 Ioil 3,1; cf. Fapte 2,17.
397 I Cor. 12, 8.
398 I Cor. 3,17.
228
Pentru aceea şi temându-se, ziceau: „Ai venit mai înainte de vre¬me ca să ne chinuieşti?”399.
Tulbura-se-vor neamurile şi se vor spăimânta cei ce locuiesc mar¬ginile de semnele Tale. Când, zice, se vor tulbura neamurile, adică adunările demonilor, atunci oamenii cei de la marginile lumii se vor spăimânta văzând marile semne. Dar semne numeşte cele ce se vor face la Venirea Domnului. Ieşirile dimineţii şi ale serii le vei veseli. Când oamenii cei ce locuiesc în lume, văzând semnele mari, se vor spăimânta cu spaima cea bună, atunci şi la ieşirile dimineţii şi ale serii, adică în toată vremea, veselie şi desfătare le va fi lor, celor ce se vor veseli pentru cele ce a lucrat Venirea Ta. Cercetat-ai pământul şi l-ai îmbătat pe el. Arată pentru ce va fi veselie şi desfă¬tare tuturor neamurilor. Pentru ce altceva decât ca să învredni¬cească pământul de cercetare şi să-l îmbete pe el, în mod limpede, cu harismele cele de la El? Râul lui Dumnezeu s-a umplut de ape. Numeşte râu aici cuvântul evanghelic. Dar s-a umplut de ape. De care altele, dacă nu de dumnezeieştile făgăduinţe pe care le-a făgăduit celor vrednici de împărăţia cerurilor? Dar aceste făgă¬duinţe ar fi „Fericiţi cei săraci cu duhul”400 şi celelalte fericiri. Gătit-ai hrana lor. Vorbeşte despre hrana cea duhovnicească. Dar spune că a gătit-o pe ea, fiindcă taina cea cu privire la Hristos a fost statornicită de la întemeierea lumii, fiindcă El este „Pâinea care S-a coborât din cer şi Care dă viaţă lumii”401.
îmbată brazdele lui, înmulţeşte roadele lui. Brazde numeşte adân¬curile inimii, iar roade, gândurile cele evlavioase. Şi se vor bucura de picături de ploaie, răsărind. Şi cele mai mici dintre dumnezeieştile harisme date lui îl fac să se bucure şi să răsară rodul, adică cel duhovnicesc. Dar vei înţelege picăturile lui din cele spuse de¬spre Hristos: „Pogorî-se-va ca ploaia peste grăunte şi ca picătura ce picură pe pământ”402.
Binecuvânta-vei cununa anului bunătăţii Tale. An numeşte vre¬mea veacului viitor, iar cununa bunătăţii o numeşte pentru faptul
399 Mt. 8,29.
400 Mt. 5,3.
401 In 6,33.
402 Ps. 71, 6.
229
că în acest veac sfinţii vor fi încununaţi cu multă bunătate. Şi câmpiile Tale se vor umple de roade grase. Câmpie iarăşi numeşte sufletele care au crezut întru El. Îngrăşa-se-vor cele frumoase ale pustiei. Munţi numeşte pe Sfinţii Apostoli şi Evanghelişti, care sunt bine hrăniţi cu harismele cele duhovniceşti. Iar pustie nu¬meşte Biserica cea din neamuri, cea care oarecând era pustie de cunoştinţa cea cu privire la Dumnezeu. Şi dealurile cu bucurie se vor încinge. Dealuri îi numeşte pe întâistătătorii Bisericilor. Îmbrăcatu-s-au berbecii oilor. Berbecii oilor îi numeşte pe căpeteniile po¬poarelor. Dar ce vor îmbrăca, dacă nu haina nestricăciunii şi tunica bucuriei? Berbecii oilor numeşte şi pe Sfinţii Apostoli pentru că, plecând capul, pot să-i împungă pe vrăjmaşi, precum a zis Domnul: „Iată, eu vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor”403. Şi văile vor înmulţi grâul. Sufletele cele din neamuri, care odinioară erau lipsite şi neroditoare, vor fi pline de roade. Vor striga şi vor cânta. Se vor schimba în mai bine văile şi se vor înmulţi de roade înţelegătoare şi îţi vor trimite laude neîncetat.
Psalmul 65
întru sfârşit, cântarea Psalmului învierii
Prin prezentul Psalm, semnifică chemarea neamurilor şi binevesteşte învierea care va fi sufletelor lor, potrivit cu spusa: „Cel ce ridică pe sărac din pământ”404. Aduce şi persoana Apostolilor care învaţă câte au pătimit pentru propovăduirea evanghelică şi câte necazuri i-au condus pe ei la bucuriile veşnice. De asemeni, semnifică şi lepădarea poporului iudeilor.
Strigaţi lui Dumnezeu tot pământul, cântaţi numelui Lui. Striga¬rea este cântarea de biruinţă, cântată la căderea duşmanilor. Când au fost nimiciţi stăpânitorii veacului acestuia, adică prin Venirea lui Hristos, se porunceşte ca toate neamurile să trimită cântări
403 Mt. 10,16.
404 Ps. 112,7.
230
de biruinţă. Spuneţi lui Dumnezeu: Cât de înfricoşate sunt lucrurile Tale. Şi care lucruri, dacă nu minunile dumnezeieşti şi alungarea mulţimilor demonilor necuraţi? întru mulţimea puterii Tale îţi vor minţi Ţie vrăjmaşii Tăi. Aici condamnă nebunia iudeilor, fiindcă mulţimea şi mărimea minunilor nu i-au dus pe ei la credinţă. Tot pământul să se închine Ţie şi să cânte Ţie. Fiindcă iudeii, zice, deşi au văzut semne mari săvârşite, au minţit Ţie. Dar în locul acelora se va închina Ţie toată mulţimea neamurilor.
Veniţi şi vedeţi lucrurile lui Dumnezeu. Aici introduce persoana Apostolilor care învaţă neamurile că însuşi Acesta, Care lucrează dumnezeieşti minuni la venirea Lui cea după trup, Acelaşi este cu Cel ce oarecând a uscat Marea Roşie şi Acelaşi este cu Cel ce a despicat repejunile Iordanului, ca să treacă fiii lui Israel cu piciorul.
Cel ce preface marea în uscat. Şi cele întâmplate deja sunt dovada acestui fapt, cum ar fi că a schimbat marea în uscat. Symmachos zice aşa: A prefăcut marea în uscat, au trecut râul cu piciorul. Căci Acesta este Dumnezeu, zice, Cel care ne-a dăruit nouă întoar¬cerea şi mântuirea, Cel ce odinioară a despărţit marea şi râul, po¬runcind ca strămoşii noştri să treacă fără primejdie. Acolo ne vom veseli de Dânsul. Acolo semnifică timpul. Spune, prin urmare, că în vremea aceea, în care va împărăţi noul veac, acolo vom împărăţi şi noi cu El şi ne vom veseli de bucurie negrăită.
Ochii Lui spre neamuri privesc. Ia aminte la toţi şi cercetează toate cele ce sunt. Cei ce se răzvrătesc405 să nu se înalţe întru sine. Şi cine ar fi cei ce se răzvrătesc, dacă nu cei despre care se zice: „Fiule al omului, mergi la casa celui ce M-a întărâtat [napaniKQaîvovTa pe]”406, „Şi au amărât [napETUKţMvav] pe El în pustie”407? Nu vă învârtoşaţi inimile voastre ca în vremea amărăciunii [coc; EV TQ) TTaQCtTUKQaopw]408.
405 întreg pasajul se construieşte pe diferitele sensuri ale verbului naQaniKQaîva) şi ale derivatelor lui, care înseamnă a amărî, dar şi a se răzvrăti sau a întărâta (n. tr.).
406 Vezi Iez. 44, 6.
407 Ps. 77,40.
408 Ps. 94, 8.
231
Binecuvântaţi, neamuri, pe Dumnezeu. Toţi, adunându-vă lao¬laltă, mai degrabă lăudaţi-L şi minunaţi-vă de El.
[Celui ce a pus sufletul meu în viaţă. Mă voi veseli în asemenea minuni şi de Cel ce a făcut acestea, Care, fiindcă este Stăpân şi văzător a toate, face osebire între cei de pe pământ şi îi încinge cu pedepse pe cei nevrednici. Ochi îi numeşte pe Apostoli.]
Că ne-ai cercat pe noi, Dumnezeule, cu foc ne-ai lămurit. Duhul cel prorocesc vesteşte de mai înainte Apostolilor necazurile care le vor veni pentru propovăduire. Ca din partea lor, înşiruie şi cursele, adică temniţele, şi semnifică şi ispitele cele prin foc şi prin apă.
Intra-voi în casa Ta cu arderi de tot. Cele pe care le-ai poruncit să-Ţi fie aduse le voi jertfi cu râvnă, ca preot. Arderile de tot cu mă¬duvă a numit pe cele bine hrănite şi grase. Căci aşa poruncea Legea, să fie aduse fără meteahnă şi desăvârşite. Şi prorocul Maleahi blestemă pe cei care au astfel de jertfe, dar aduc cu me¬teahnă409. Aceasta a fost şi pentru Cain începutul relelor acelora410. Suntem învăţaţi şi noi să-L cinstim pe Dumnezeu cu lucruri mai de cinste decât avem. Aduce-Ţi-voi boi şi ţapi. Duhovniceşti sunt toate, cum spuneam, arderile de tot, şi boii, şi ţapii, pe care făgă¬duieşte să I le dea.
Veniţi de auziţi şi vă voi povesti vouă. Şi care altele povesteşte, dacă nu cele pe care tocmai le-a spus: Că ne-ai cercat pe noi şi celelalte?
Nedreptate de am avut în inima mea, să nu mă audă Domnul. Dar ştiu că Dumnezeu nu ar răbda să-mi audă rugăciunea, dacă aş avea nedreptate. Achylas: „Văzând netrebnicia în inima mea, nu mă va asculta Domnul”. Vrea să spună că, aducând cererile lui Dum¬nezeu, mă îngrijeam de ceea ce se cuvenea, ştiind că nu este nici un folos de la cerere celui ce nu face cele ce se cuvin. Şi aduce şi această laudă lui Dumnezeu, faptul de a fi în afară de orice ne¬dreptate. Pentru aceea şi are încredere că va fi ascultat.
409 Vezi Mal. 1, 7.
410 Cf. Fc. 4, 3 ş.u.
232
Psalmul 66
întru sfârşit, întru cântări, Psalmul lui David
Iarăşi şi aici aduce persoana Apostolilor, care dă învăţătură neamurilor, rugându-se să fie izbăviţi de cei ce se împotrivesc învăţăturii lor. [Şi acest Psalm este potrivit cu cel dinaintea lui, dar rugăciunea se află aproape întreagă la Judecători411. Proro¬ceşte şi aceasta, ceea ce are a se întâmpla după întoarcerea nea¬murilor, dar propovăduieşte şi dumnezeiasca înomenire şi ară¬tare a Domnului, şi mântuirea neamurilor. Dar poartă titlul: întru cântări, fiindcă aparţine lui Dumnezeu să fie lăudat întru cântări, iar oamenilor să fie lăudaţi doar cu laude.]
Dumnezeu să Se milostivească spre noi şi să ne binecuvânteze pe noi. Avem nevoie de milele Tale, zice, Stăpâne, şi de arătarea feţei Tale pentru a putea să propovăduim limpede calea Sfintei Tale Evanghelii tuturor neamurilor. Căci pretutindeni numeşte mân¬tuitoare Venirea Lui.
Mărturisească-se Ţie noroadele, Dumnezeule. Proroceşte mărtu¬risirea cea în Hristos a tuturor popoarelor. Veselească-se şi să se bucure neamurile. Se bucură Duhul prorocesc de mântuirea lumii, adeseori spune aceleaşi lucruri, desfătându-se de neîncetata po¬vestire a bucuriei.
Mărturisească-se Ţie noroadele, Dumnezeule, mărturisească-se Ţie noroadele toate. Nu întâmplător foloseşte tautologia, ci ca să-i facă pe cei ce ascultă mai râvnitori. Pământul şi-a dat rodul lui. Cel în¬ţelegător adică. Dar rodul lui sunt înaintările în virtute.
[Mărturisească-se Ţie noroadele, Dumnezeule. Fiindcă a ridicat de două ori neamurile pentru laudă, tot aşa de două ori a cerut binecuvântarea pentru ele. Adică se vor bucura de aceeaşi bine¬cuvântare. Dar fiindcă nu ignoră cei din neamuri pe Dumnezeul tuturor, ci îi aduc Lui rodul cel mai plăcut al dreptei credinţe, pe care dacă Ţi-l vom aduce Ţie, adică îndeletnicirea virtuţii, vom fi binecuvântaţi de Tine.]
411 Este vorba, de fapt, de Numerii 6, 24-26.
233
[Să ne binecuvânteze pe noi Dumnezeu. Se cuvine a şti că oamenii, binecuvântându-L pe Dumnezeu, îi aduc Lui numai cuvinte, dar cu fapta nu-I pot face Lui nici un bine. Dar Dumnezeu, când binecuvântează, adevereşte cuvintele cu fapta şi dăruieşte celor binecuvântaţi rodul feluritelor bunătăţi. Apoi învaţă cum.]
Psalmul 67
întru sfârşitul cântării. Un Psalm al lui David
în acest Psalm, se semnifică Venirea Domnului şi nimicirea vrăjmaşilor celor înţelegători şi eliberarea din robia cea înţelegă¬toare. Încă şi învaţă că El însuşi este Cel ce odinioară l-a scos pe Israel din Egipt. Pe lângă acestea, făgăduieşte dăruirea Duhului Sfânt celor ce au primit propovăduirea. Aduce mângâiere şi Apos¬tolilor, făgăduind să-i izbăvească din tot necazul care va veni asu¬pra lor, din pricina propovăduirii. Dar făgăduieşte să-i întoarcă pe mulţi de la cei ce-i amărăsc pe ei, precum şi de la cei ce au căzut în noianul plăcerilor. Nu mai puţin propovăduieşte şi alegerea Apostolilor, şi cine şi de unde erau. Binevesteşte credinţa în Dom¬nul la toate neamurile. Pe lângă toate acestea, învaţă clar şi înăl¬ţarea la ceruri a Domnului. Se pot vedea acestea toate puse în stihuri pe părţi.
Să Se scoale Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii Lui. Cuvântul semnifică promptitudinea lui Dumnezeu de a-i judeca pe necuraţi demoni. Căci prin Venirea Lui412 au fost alungaţi din tirania asupra oamenilor.
Cale faceţi Celui ce S-a înălţat peste apusuri. Fiţi cuvioşi, ca să mergeţi în căile Aceluia Care la sfârşitul vremurilor S-a arătat în trup celor de pe pământ. Sau Celui ce S-a înălţat peste apusuri, Celui ce S-a pogorât până la iad. Să se tulbure de faţa Lui. Adică neamu¬rile demonilor. A Părintelui orfanilor şi a Judecătorului văduvelor.
412 Acest verset este asociat de tradiţia liturgică mai degrabă cu învierea Domnului decât cu întruparea Sa (n. tr.).
234
Numeşte orfani pe cei lipsiţi de ocrotire, iar văduve numeşte su¬fletele care nu au Mire pe Cuvântul413. Căci este ocrotitor al celor slabi şi al celor care nu au ajutor omenesc, precum noi. Cine şi cum este El?
Dumnezeu, în locul cel sfânt al Lui. Fiindcă a zis că El Se înalţă peste apusuri, adică până în adâncurile iadului, învaţă iarăşi că înălţându-Se la ceruri, a ajuns în locaşurile Sale. Deşi El niciodată nu S-a depărtat de ele prin firea dumnezeirii Sale. Dumnezeu îi aşază pe cei singuratici414 în casă. Movozponovc îi numeşte pe cei ce s-au dedicat aceluiaşi mod de viaţă şi care s-au înstrăinat de orice duplicitate sufletească şi de toată pofta lumească. Pe aceştia făgă¬duieşte să-i sălăşluiască şi în casa Lui din cetatea cea cerească. Scoate cu vitejie pe cei legaţi în obezi. Asemenea este cu spusa: „Ca să zici celor în legături: «ieşiţi!», şi celor care sunt în întuneric: «Veniţi la lumină!»”415. Dar legături şi întuneric numeşte slujirea demonilor. La fel, pe cei amărâţi, pe cei ce locuiesc în morminte. Aceasta o spune, fiindcă, ducându-Se în iad, a propovăduit şi duhurilor de acolo, care oarecând nu au crezut416. Căci cei amărâţi îl foloseşte în loc de cei ce au amărât.
Dumnezeule, când ieşeai Tu în mijlocul poporului Tău, când treceai Tu prin pustie. Arată că Cel ce S-a pogorât până la iad Acelaşi este cu Cel ce a scos odinioară pe Israel din Egipt prin Moise. Zice că, atunci când mergea El înaintea poporului care ieşea din Egipt,
413 Cf. Sf. Maxim Mărturisitorul, întrebări şi nedumeriri, întrebarea 134, trad. L. Enache, studiu introd., note şi ed. Îngrijită Pr. D. Bahrim, Viaţa în Hristos. Pagini de Filocalie 1, Ed. Doxologia, Iaşi, 2012, p. 187 (n. tr.).
414 povoTQonovq; o traducere românească mai veche redă acest termen într-un mod mai apropiat de sensul grecesc: „Dumnezeu îi aşază pe cei de un nărav în casă”. Movorponoţ, literal, înseamnă de un singur mod, de un singur chip, dar xydnoc înseamnă şi mod de viaţă, iar povoc înseamnă singur, dar înseamnă şi de un singur chip, în sensul de neamestecat; de aceea, termenul de MovOTQonoc se referă în general la virtute, la modul de viaţă virtuos, neamestecat cu viciul. Îl regăsim cu acest sens la Sf. Macarie Egipteanul, Cu¬vinte ascetice şi epistole, I, trad. L. Enache, studiu introd. Pr. C. Pălimaru, ed. În¬grijită Pr. D. Bahrim, Viaţa în Hristos. Pagini de Filocalie 7, Ed. Doxologia, Iaşi, 2017, p. 78. (n. tr.),
415 Is. 49,9.
416 Cf. IPt. 3,19-20.
235
pământul s-a cutremurat, adică s-a făcut cunoscută în tot pă¬mântul ieşirea lui. Pământul s-a cutremurat, cerurile au picurat. E limpede că au picurat cerurile hrana cea duhovnicească. Dar se referă şi la mană. De la faţa Dumnezeului Sinaiului. În loc de: Cel ce a statornicit Legea în muntele Sinai. De la faţa Dumnezeului lui Israel, Israel este mintea văzătoare de Dumnezeu.
Ploaie de bunăvoie vei osebi, Dumnezeule, moştenirii Tale. Ploaie numeşte cuvântul evanghelic, potrivit cu cuvântul: „Pogorî-se-va ca ploaia pe lână”417. Dar o numeşte de bunăvoie, ca să o deosebească418 de slujirea Legii. Acelea nu îi erau Lui de bunăvoie, po¬trivit cu spusa: „Căci cine vi le-a cerut pe acestea din mâinile voastre?”419; şi „Arderile de tot ale voastre nu sunt primite şi jertfele voastre nu-Mi sunt bineplăcute”420. Şi a slăbit, dar tu ai desă¬vârşit-o. A slăbit odinioară, când slujea idolilor, dar ai desăvârşit-o pe ea, chemând-o prin propovăduirea evanghelică.
Vieţuitoarele Tale locuiesc într-însa. Vieţuitoare numeşte aici pe cei ce s-au împărtăşit de hrana cea de viaţă făcătoare. Într-însa în care, dacă nu în moştenirea Lui? Gătit-ai întru bunătatea Ta săra¬cului, Dumnezeule. Şi ce ai gătit, dacă nu cele „pe care ochiul nu le-a văzut şi urechea nu le-a auzit”421. Şi cine este săracul, dacă nu cel despre care a zis: „Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor”422?
Domnul va da cuvânt celor ce binevestesc cu putere multă. El în¬suşi, zice, va da Sfinţilor şi Apostolilor Lui cuvânt, ca să poată să propovăduiască Evanghelia. Asemenea este cu: „Nu vă îngrijiţi ce veţi spune sau ce veţi grăi. Căci vi se va da vouă în ceasul acela ce să spuneţi. Şi nu voi sunteţi cei ce veţi grăi, ci Duhul Tatălui Meu, Care grăieşte întru voi”423. Iar cu putere multă se referă la Domnul, nu la celor ce binevestesc, cum au socotit unii. Vrea să
417 Ps. 71,6.
418 TTQOC dvTiiacnoAqv, opunere, distincţie. Evanghelia este ploaia izvo¬râtă din libertatea harului în contrast cu Legea (n. tr.).
419 Is. 1,12.
420 Ier. 6, 20.
421 I Cor. 2,9.
422 Mt. 5,3.
423 Mt. 10,19-20.
236
spună că Dumnezeu cu putere multă va da cuvânt celor ce binevestesc, adică celor ce vor să ne vestească cele bune ale noastre, El însuşi va da cuvânt, Cel ce şi dă temei pentru a binevesti.
împăratul puterilor celui iubit. Însuşi Domnul, Cel ce dă cuvânt învăţătorilor, căci El este împăratul poporului celui iubit. Şi El însuşi este iarăşi puterea lui. Frumuseţii casei Tale să împartă prăzi. Casă îi numeşte pe cei ce au crezut în Hristos. Frumuseţea casei sunt sfinţii Lui ucenici şi Apostoli. Zice, aşadar, că frumuseţii casei, adică Evangheliştilor, El însuşi le va da cuvânt, ca să împartă prăzi, adică să atragă neamurile la credinţă şi să-l prade pe satana.
De veţi dormi în mijlocul moştenirilor voastre. Cuvântul este către Sfinţii Apostoli. De vă vor primi moştenirile. Dar moşteniri numeşte pe cei ce au crezut din cele două popoare. Dacă vă veţi odihni în acestea, vor fi date lor aripile porumbiţei care are spa¬tele strălucind ca aurul. Dar spune că cei ce îi vor primi pe Sfinţii Apostoli vor fi învredniciţi de Duhul Sfânt. Spune că spatele po¬rumbiţei este strălucit ca aurul, fiindcă face înţelepte minţile celor ce îl primesc. Când osebeşte Cel ceresc împăraţi peste ţara Sa. Împăraţi îi numeşte pe Apostoli, care stăpânesc moştenirile Lui. Ca zăpada se vor albi în loc de vor fi curăţiţi. Pe Selmon se tălmăceşte spre răsplătire. Spune, aşadar, că cei ce-i primesc pe Sfinţii Apos¬toli vor primi răsplătiri de la împăratul ceresc, adică plată pentru primirea lor, curăţirea de păcate.
Muntele lui Dumnezeu, munte gras. Munte numeşte Biserica, iar gras, fiindcă face bine hrănite şi îngraşă sufletele cele din ea. Munte închegat, munte gras. Pentru cepizmuiţi munţii cei închegaţi. Mai mult, numeşte Biserica munte închegat, plin de lapte, adică de un cuvânt mai simplu, potrivit cu „V-am hrănit cu lapte, nu cu hrană tare”424. Ceartă pe cei care cred că bisericile eretice sunt închegate. Căci nu este nimic în acestea care să poată să hrănească spre dobândirea unei stări duhovniceşti. Pentru ce atunci credeţi, o, aceştia, că există alţi munţi închegaţi în afara Bisericii, şi nu mai degrabă socotiţi astfel numai acest munte întru care Dumnezeu a binevoit să locuiască întru el? Că locuieşte numai în Biserică este
424 I Cor. 3,2.
237
limpede din ceea ce spune El însuşi: „Aici voi locui, că am ales-o pe ea”425.
Carul lui Dumnezeu, cu zeci de mii înmulţit, mii sunt cei fericiţi. Carul lui Dumnezeu numeşte puterile cele cereşti şi înţelegătoare pe care le conduce Dumnezeu. Asemenea este cu spusa: „Mii de mii slujeau Lui şi zeci de mii de zeci de mii stăteau înaintea Lui”426. Aceştia sunt fericiţi, fiindcă sunt sloboziţi de păcat. Cel ce con¬duce ca vizitiu în acest car zeci de mii este Însuşi Domnul, Cel ce a şi dat Legea în Sfântul Munte Sinai. Acesta iarăşi, suindu-Se la înălţime, prin înălţime înţelege Crucea, a robit robime, adică a dez¬robit427 sufletele robite de diavolul. Aceasta a vestit-o El însuşi, zicând: „Când Mă voi înălţa de pe pământ, pe toţi îi voi trage la Mine”428. Luat-ai daruri de la oameni. Şi de la cine a luat daruri? De la oameni sau de la Tatăl, Care a zis: „Cere de la Mine şi îţi voi da neamurile moştenirea Ta”429?
Chiar şi cu cei răzvrătiţi îngăduiţi au fost să locuiască. Aceşti oa¬meni, zice, de la care ai luat daruri, odinioară erau răzvrătiţi. Dar şi cu aceştia Te-ai sălăşluit. Însă sensul se dezvăluie prin hyperbaton. Luat-ai daruri de la oameni, ca să locuieşti cu ei, adică cu cei ce au fost daţi. Căci aceştia, zice, pe care i-ai primit, odinioară erau răz¬vrătiţi. Este limpede că atunci când slujeau făpturii mai mult decât Făcătorului430.
Domnul Dumnezeu bine este cuvântat, bine este cuvântat Domnul din zi în zi. Pentru o mare ispravă trimite laudă lui Dumnezeu, corul Apostolilor adică. Să sporească între noi Dumnezeul mântu¬irilor noastre. Tu, zice, o Stăpâne, vei deschide uşa cuvântului431, ca să ne faci nouă cu bună ispravă calea propovăduirii.
Dumnezeul nostru este Dumnezeul mântuirii, şi ale Domnului, sunt ieşirile morţii. Este crezător că, şi dacă ajunge până la moarte,
425 Ps. 131,14.
426 Dan. 7,10.
427 Cf. Ef. 4, 8.
428 In 12,32.
429 Ps. 2,8.
430 Cf. Rom. 1,25.
431 Cf. Col. 4,3.
238
din pricina propovăduirii, va ieşi din ea cu vitejie. Fiindcă ale Lui, zice, sunt ieşirile morţii.
însă Dumnezeu va sfărâma capetele vrăjmaşilor săi, adică ai corului apostolic. Izbăvind, îi va izbăvi pe ei zdrobindu-le capetele, adică ale vrăjmaşilor. Dar a fost luată expresia din comparaţia cu şerpii, care, atunci când îşi îndreaptă capul împotriva cuiva, loviţi fiind în cap, pier. Dar cuvântul are o referire şi la căpeteniile poporului iudeilor. Creştetul părului celor ce umblă întru greşalele lor. Creştetul părului, iarăşi, se referă la cap. Dar spune că va zdrobi capetele celor ce păcătuiesc fără de pocăinţă.
Zis-a Domnul: Din Vasan Mă voi întoarce. Vasan se tălmăceşte amărăciune. Zice, aşadar, că din casa amărăciunii, adică din Israel, mă voi întoarce la Mine. Întoarce-Mă-voi întru adâncurile mării. Şi pe cei care se pogoară, zice, în adâncul plăcerilor îi voi întoarce la Mine.
Pentru ca să se afunde piciorul tău în sânge. Învaţă cum se vor întoarce. Dar cum altfel să se întoarcă, dacă nu atunci când vor fi nimicite puterile cele rele? Căci am pogorât sângele lor în pământ, potrivit cuvântului lui Isaia432, ca să se afunde piciorul lui în sânge. Aici cuvântul descrie lucrurile după literă, mai istoric. Limba câi¬nilor tăi, în sângele vrăjmaşilor tăi. Câini îi numeşte pe păzitorii tur¬mei celei înţelegătoare, pe sfinţii propovăduitori, a căror limbă gustă ca să spunem aşa din sângele vrăjmaşilor celor înţelegă¬tori. Spune, prin urmare, că pricina morţii răilor demoni va fi cuvântul Apostolilor.
Văzut-au umbletele Tale, Dumnezeule. Umbletele lui Dumnezeu numeşte faptele care au loc în iconomie, cum ar fi Naşterea cea din Fecioară, lucrarea minunilor, suirea pe Cruce, moartea care a avut loc prin iconomie, învierea din morţi şi înălţarea la ceruri. Zice că aceste umblete vor fi vădite. Umbletele Dumnezeului meu, ale împăratului meu, în locaşul cel sfânt. Vezi cum spune limpede că Cel ce face umbletele este Dumnezeu şi împăratul lui? Şi pe Acesta îl propovăduieşte că este în locaşul cel sfânt, adică în Muntele Sinai, potrivit cu ceea ce a spus mai înainte: Domnul este în mijlocul lor, pe Sinai, în locaşul cel sfânt.
432 Vezi Is. 63, 3.
239
înainte mergeau căpeteniile, după ei, cei ce cântau din strune. Că¬petenii numeşte pe Sfinţii Apostoli, despre care s-a spus: „Pus-ai pe ei căpetenii peste tot pământul”433, iar cei ce cântă din strune i-a numit pe cei ce trimit prin laude jertfele cele cuvântătoare. Spune, aşadar, că înainte mergeau căpeteniile, adică au ajuns cei dintâi la slujirea cea în Duh şi adevăr, adică cea evanghelică434. În mijloc, fecioarele bătând din timpane. Fecioare numeşte sufletele credincioşilor, care s-au întărit prin Duhul Sfânt, care lovesc în timpanele propovăduirii evanghelice cele de sub cer. Sfinţii Apos¬toli sunt ca în mijloc, adică ei conduc slujirea.
în adunări binecuvântaţi pe Dumnezeu, pe Domnul, din izvoarele lui Israel. Izvoarele lui Israel ar fi fericiţii proroci, şi înainte de aceştia, Legea. Zice, prin urmare, că nu se cuvine nouă să-L lău¬dăm pe Dumnezeu din altă parte, ci să scoatem din aceste izvoare. Aceasta o spune, din pricina scrierilor heterodoxe ale ereticilor. Căci din scrierile Legii şi ale prorocilor Domnul este binecuvân¬tat de cei ce pot să scoată din ele, care sunt izvorul mântuirii, apa cu bucurie, despre care a spus Mântuitorul: „Oricine va bea din apa pe care Eu o dau va avea în el însuşi izvor de apă săltăreaţă la viaţa veşnică”435. Deci trebuie mustraţi cei ce deosebesc între Vechiul şi Noul Testament, ca unii care nu pot în adunări să bine¬cuvânteze pe Domnul, neavând izvoarele lui Israel, nici pe Dom¬nul lor, fiindcă unii ca aceştia îndrăznesc şi dumnezeirea să o sfâşie436.
Acolo, Veniamin, cel mai tânăr, întru uimire. Acolo unde, dacă nu în mijlocul celor ce cântă? Dar cine este Veniamin, dacă nu Fericitul Apostol Pavel, cel din neamul lui Veniamin437? Dar este numit cel mai tânăr pentru că lui i S-a arătat Domnul după Apos¬toli438. Întru uimire spune, din pricina înălţimii descoperirilor, potrivit cu ceea ce spune el însuşi: căci „dacă ne-am ieşit din fire este pentru Dumnezeu, dacă suntem cu mintea întreagă, este
433 Ps. 44,17.
434 Vezi In 4, 24.
435 In 4,14.
436 uxipEÎv, a despărţi, a rupe în două, a separa, (n. tr.)
437 Vezi Rom. 11,1.
438 Cf. I Cor. 15, 8.
240
pentru voi”439. Pe bună dreptate a amintit de el mai înaintea al¬tora, ca unul care s-a ostenit mai mult decât alţii440. Căpeteniile lui Iuda, povăţuitorii lor. Căpeteniile lui Iuda au fost hirotonite con¬ducători şi povăţuitori ai cântăreţilor. Din neamul lui Iuda, din neamul Zabulonului şi din Neftalim441. Şi din neamul Zabulonului şi al Neftalimului, Petru, şi Andrei, şi Iacov, şi Ioan, cum arată Evanghelia442, iar din Iuda, Levi, adică Matei, şi ceilalţi Apostoli.
Porunceşte, Dumnezeule, puterii Tale. Putere a Tatălui numeşte pe Fiul, potrivit cu: „Hristos este puterea lui Dumnezeu şi înţe¬lepciunea lui Dumnezeu”443. Roagă, aşadar, corul Apostolilor pe Tatăl să întărească această lucrare pe care a făcut-o întru ei. Dar ce lucrare a făcut întru ei, dacă nu trupul? Cere, prin urmare, ca cel slobozit din stricăciune să se îmbrace în nestricăciune, ceea ce va şi face Domnul, când Se va pogorî din cer şi când morţii se vor scula nestricăcioşi444. Pentru locaşul Tău din Ierusalim Ţie îţi vor aduce împăraţii daruri. Locaş numeşte Biserica, iar împăraţi îi nu¬meşte pe cei ce au crezut în Hristos, potrivit cu ceea ce li s-a spus: „Voi sunteţi preoţie împărătească”445. Spune, aşadar, că cei che¬maţi prin credinţă din templul cel pământesc, adică Biserica, în Ierusalimul cel de sus îi aduc Lui daruri, este limpede că daruri duhovniceşti.
Ceartă fiarele din trestii. Fiindcă mulţi îi duşmăneau pe sfinţi pentru petrecerea cea după Dumnezeu, şi mai ales necuraţii de¬moni, pentru aceea, se roagă să fie certaţi aceştia, ca nişte fiare care sunt ascunse în trestii. KâAapoi; [Trestia] este un loc în Pa¬lestina prin care treceau cei ce urcau la Ierusalim. Acest stufăriş era plin de lei care-şi făcuseră bârloguri lângă mlaştină şi care-i pândeau pe cei ce se suiau în Ierusalim. Aşa cum leii îi pândeau pe cei ce urcau la Ierusalim, tot aşa leii cei înţelegători îi pândesc pe cei ce urcă în Ierusalimul cel înţelegător. Adunarea taurilor
439 II Cor. 5,13.
440 Vezi I Cor. 15,10.
441 Despre organizarea Psalmilor, vezi I Par. 25.
442 Cf. Mt. 4,15 ş.u.
443 I Cor. 1, 24.
444 Cf. I Cor. 15,52.
445 I Pt 2,9.
241
împotriva junicilor popoarelor. Se referă la alţii care sunt potrivnici propovăduirii. Care sunt aceştia, dacă nu căpeteniile poporului iudeilor, care au fost numiţi şi tauri? în timp ce poporul este numit junici. Că au fost numiţi într-adevăr tauri este limpede din „înconjuratu-m-au pe mine viţei mulţi, tauri graşi m-au împre¬surat”446, care au şi ridicat mulţimea la război împotriva propo¬văduitorilor. Ca să nu fie închişi cei ce au fost încercaţi ca argintul. Argint numeşte dumnezeieştile cuvinte. Zice deci: De aceea îi ceartă pe vrăjmaşii cei inteligibili şi sensibili, ca să nu fie închişi propovăduitorii Evangheliei şi să nu mai propovăduiască. Sau şi astfel: Ceartă, zice, şi pe aceştia, şi pe aceia. Ca să nu fie împiedicaţi de a propovădui propovăduitorii. Risipeşte neamurile cele ce voiesc războaie. Neamurile cele înţelegătoare adică. Iar răz¬boaiele se referă la cele împotriva sfinţilor.
Veni-vor soli din Egipt, Etiopia va întinde mai înainte mâinile ei la Dumnezeu. De când vor fi împrăştiaţi şi legaţi vrăjmaşii cei înţelegători, de atunci vor alerga la propovăduire egiptenii şi etiopienii. Prin egipteni semnifică pe cei ce erau foarte idolatri şi potrivnici petrecerii lui Israel, iar prin etiopieni, marginile lumii. Dar cum a alergat Etiopia la propovăduire, se poate vedea de la eunucul etiopian447.
Împărăţiile pământului, cântaţi lui Dumnezeu. Arată că şi toate celelalte popoare cred în Hristos împreună cu împăraţii lor.
Cântaţi Domnului, Celui ce S-a suit peste cerul cerului. Fiindcă în cele de mai înainte a propovăduit Pătimirea lui Hristos şi Po¬gorârea Lui până la iad, pentru aceea, propovăduieşte şi înăl¬ţarea Lui la ceruri. Iar acel spre răsărituri este comparativ. Căci aşa cum soarele se înalţă de la apus spre răsărituri, în acelaşi chip şi Domnul, ca din adâncurile iadului, S-a suit în cerul cerului. Iată, va da glasul Său, glas de putere. Glas de putere numeşte pe cel ce va ridica toţi morţii. Că la porunca Lui vor învia448.
Daţi slavă lui Dumnezeu. Aşa şi Pavel zice: „Slăviţi pe Dum¬nezeu în trupurile voastre şi în duhul vostru”449, care sunt ale
446 Ps. 21,13.
447 Vezi Fapte 8,26 ş.u..
448 Cf. I Tes. 4,16.
449 I Cor. 6, 20.
242
Lui. Căci este drept ca binefăcătorul să fie slăvit prin toate. Peste Israel este marea Lui cuviinţă şi puterea Lui în nori. Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Lui, Dumnezeul lui Israel, El însuşi va da putere şi întărire poporului Lui, binecuvântat este Dumnezeu. Fiindcă cuvântul aminteşte de a doua Lui Venire la care va învia toţi morţii, pentru aceea, ne învaţă pe noi cinstirile date în mod diferit sfinţilor şi diferitelor cete ale sfinţilor. Şi aceste cete le semnifică prin Israel, prin nori, prin sfinţi şi prin popor. Iar cinstirile le arată prin marea cuviinţă, prin putere, prin minune şi prin putere. Întru toate acestea spune că Dumnezeu este binecuvântat. Căci este limpede că sfinţii, fiind în acele sălaşuri, adică cereşti, neîncetat vor binecuvânta pe Dumnezeu, imitând ordinul duhurilor celor de sus.
Psalmul 68
întru sfârşit, pentru cele ce se vor schimba.
Al lui David
Psalmul cuprinde o rugăciune adusă de Mântuitorul în nu¬mele umanităţii, enumerând pricinile pentru care au adus asupra Lui moartea pe Cruce. Încă povesteşte limpede şi însăşi Pătimirea şi nenorocirile întâmplate iudeilor după Pătimire. Pe lângă acestea, şi o introducere în petrecerea evanghelică, învăţătura slujirii în Duh şi în adevăr, pe care o descrie Psalmul. Fiindcă orice rugă¬ciune cu care S-a rugat Mântuitorul a făcut-o în numele firii omeneşti şi semnifică acest lucru în finalul Psalmului şi zice: Că a auzit pe cei săraci Domnul şi pe cei ferecaţi în obezi nu i-a urgisit.
Mântuieşte-mă, Dumnezeule, că au intrat ape până la sufletul meu! Fiindcă a luat asupra Sa păcatele noastre, pe bună dreptate, Se îndurerează pentru noi450 şi Se roagă să fie izbăvit de ispitele care înconjoară ca un şuvoi sufletul Lui.
Afundatu-m-am în noroiul adâncului care nu are fund. Acestea le-a suferit firea omenească pogorâtă de păcat în moarte şi în
450 Cf. Is. 53,4.
243
însuşi locaşul iadului pe care îl numeşte aici noroiul adâncului şi adâncurile mării.
Ostenit-am strigând, amorţit-a gâtlejul meu. Care erau cele pe care le-a strigat şi pentru ce a strigat, ne învaţă limpede în cele ce urmează, zicând: Izbăveşte-mă de cei ce mă urăsc şi de adâncul apelor şi să nu mă cufunde viforul apei şi toate celelalte adăugate. Căci se ruga, cum am spus, pentru firea omului, ca să se nimicească stă¬pânirea morţii, să nu se închidă gura iadului asupra firii omeneşti, pentru aceea şi spune: Ca să nu-şi închidă peste mine adâncul gura lui.
Înmulţitu-s-au mai presus de perii capului meu cei ce mă urăsc pe mine în zadar. Mulţi demoni sunt uneltitori ai firii omeneşti, care nu au fost nedreptăţiţi cu nimic de noi, şi cu toate acestea, se sârguiesc să ne piardă. Întăritu-s-au vrăjmaşii Mei cei ce Mă gonesc cu nedreptate. Arată că nedreaptă judecată a fost adusă asupra Lui.
Dumnezeule, Tu ai cunoscut nepriceperea mea. Nepriceperea este cea socotită la oameni nebunie, cea a Pătimirii vreau să zic. căci potrivit Apostolului, Crucea Domnului a fost sminteală pen¬tru evrei, pentru neamuri, nebunie451. Dar Tu, o Părinte, ai cunos¬cut iconomia cea prin Cruce. Aceasta o spune, fiindcă era supus Tatălui până la moarte, încă moarte pe Cruce452. Şi greşelile mele de la Tine nu s-au ascuns. Asemenea este cu: „Pe Cel ce nu a cunos¬cut păcat L-a făcut pentru noi păcat”453. Şi aceasta înseamnă: De la Tine nu s-au ascuns.
Să nu se ruşineze întru Mine cei ce Te aşteaptă pe Tine, Doamne, Doamne al Puterilor. Pe de o parte, acel întru Mine este folosit în loc de pentru Mine, adică prin Pătimirea Mea pentru ei. Pe de altă parte, Să nu se ruşineze este folosit în loc de să nu fie ruşinaţi, cum au fost ruşinaţi odinioară de stricăciunea pe care au suferit-o. Sensul este acesta: Fiindcă Eu am primit să gust moartea pentru ei, s-a nimicit ruşinea care a fost odinioară a lor pentru moarte. Ruşinea era că moartea împărăţea peste omul zidit după chipul lui Dumnezeu. Vrea să spună că, prin învierea Lui, moartea va fi scoasă afară din mijlocul oamenilor. Cu această tâlcuire este în
451 Vezi I Cor. 1,23.
452 Cf. Filip. 2, 8.
453 II Cor. 5, 21.
244
acord şi celălalt stih, asemănător cu acesta, Nici să fie înfruntaţi pentru Mine cei ce Te caută pe Tine. Bine a zis mai sus întru Mine, aşa şi aici. Fiindcă El însuşi era Cel ce îndemna, dacă ar fi fost biruit, ar fi adus ruşine asupra celor ce au crezut în El, ca unii care au fost atraşi în primejdie prin înşelare şi uşurătate.
Că pentru Tine am suferit ocară. Cer ca moartea să fie scoasă afară, fiindcă am fost supus Ţie şi am primit-o pe ea. Înstrăinat am fost fraţilor mei. Aceasta o spune, pentru că a fost părăsit de toţi la Pătimire.
Că râvna casei Tale m-a mâncat. M-au lepădat, fiindcă Eu îi mustram pe ei că erau necinstitori ai casei Tale. Povesteşte isto¬risirea aceasta limpede Ioan, când a scos afară cu biciul din Tem¬plu454. Şi ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine au căzut asupra Mea. Nu numai că am devenit străin, zice, şi înstrăinat, ci am şi fost ocărât de aceia care, din pricina faptelor lor rele, Te ocărau pe Tine. Pentru nimic nu am pătimit asemenea lucruri, decât numai pentru râvna casei Tale. Şi am acoperit cu post sufletul Meu, îndurerându-Mă pentru viitoarea pierzanie a sufletelor lor, am făcut asta şi asta. Dar ei, pentru care am făcut toate acestea, Mă purtau pe buze în toată vremea şi în tot locul, ocărându-Mă chiar pentru cele pe care le făceam pentru ei.
Iar eu, cu rugăciunea Mea către Tine, Doamne. Şi rele Mi-au răs¬plătit Mie pentru bune. Dar Eu nu încetez să fac rugăciuni pentru ei. Şi este limpede aceasta din ceea ce a adăugat Evanghelistul despre El, că Se ruga pentru cei ce L-au răstignit455. Vremea bună¬voinţei. „Când a venit plinirea vremii, a trimis Dumnezeu pe Fiul Său născut din femeie, născut sub Lege ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere”456. Cel ce spre aceasta a venit a zis: Vremea bunăvo¬inţei, Dumnezeule.
Izbăveşte-mă de tina noroiului ca să nu mă afund. Acestea sunt cele cu privire la care se ruga pentru omenire, strigând, cum spune El însuşi: Amorţit-a gâtlejul meu. Iar acel Amorţit-a semni¬fică intensitatea rugăciunii.
454 Vezi In 2,15 ş.u.
456 Vezi Lc. 23,34.
456 Gal. 4, 5.
245
Ca să nu mă cufunde viforul apei, nici să mă înghită adâncul. Era un canon şi un blestem înfricoşător ca, chiar înger de ar binevesti sau ne-ar învăţa pe noi dincolo de ceea ce ne-a învăţat Pavel, să fie anatema457! Dar cine putea să-l inspire pe Pavel, dacă nu Hris¬tos, Cel ce vorbea întru el? Prin urmare, el îi atribuie Lui o ase¬menea rugăciune şi mărturiseşte, zicând în Epistola către Evrei: „El, în zilele trupului Său, a adus cu strigăt şi cu lacrimi cereri şi rugăciuni către Cel ce putea să-L mântuiască din moarte”, adică Tatălui, „şi auzit a fost pentru evlavia Sa. Şi deşi era Fiu, a învăţat ascultarea din cele ce a pătimit”458. Aici Pavel, mai bine zis, Cel ce vorbea prin el, Hristos, ne-a învăţat pe noi cele trecute sub tăcere şi lăsateffioparte de Evanghelişti, zicând că rugăciunea „Părinte, treacă de la Mine paharul acesta”459, a fost „cu strigăt puternic şi cu lacrimi”, nu prefăcându-Se, nu pentru amăgirea lui satan, nu asumându-şi voia lumii. Ci de la propria persoană, Hristos Se roagă de bunăvoie din iconomie, cu strigăt, cu lacrimi, cu sudori şi picuri de sânge, întărit fiind de îngerul, care îl îndemna şi îl mângâia, deşi era cu adevărat Fiul lui Dumnezeu. Dar cu toate că era în agonie, Se ruga, cum spune Evanghelistul, „mai stăruitor”460 şi aducea rugăciunea Tatălui şi de două ori, şi de trei ori. Când Pavel, sau, mai bine zis, din nou Hristos, Care grăia prin Pavel însuşi, îi atribuia Lui o asemenea rugăciune, cine poate să răstălmăcească cele pe care Hristos le-a mărturisit despre El însuşi?
Să nu întorci faţa Ta de la robul Tău. Fiindcă Dumnezeu şi Tatăl se întorsese de la firea omenească pentru călcarea poruncii de către Adam, pentru aceea, Se roagă să-Şi întoarcă iarăşi faţa către ea.
Ia aminte la sufletul meu şi îl izbăveşte pe dânsul de ceea ce-l stăpâneşte, adică moartea. Pentru vrăjmaşii mei, izbăveşte-mă! îl ridică pe Tatăl spre miluirea noastră, pentru nedreptatea pe care am suferit-o de la vrăjmaşii noştri cei înţelegători.
457 Vezi Gal. 1, 8.
458 Evr. 5, 7-8.
459 Mt. 26, 39.
460 Lc. 22,44.
246
Căci Tu cunoşti ocara mea. Asemenea este cu spusa: Că pentru Tine am suferit ocară. Ocară a aşteptat sufletul meu. Aici ni se po¬vesteşte nouă Pătimirea, pe care şi Evangheliştii au povestit-o limpede.
Facă-se masa lor înaintea lor cursă. Aici semnifică cele ce se vor întâmpla iudeilor după Pătimire. Ca şi cum ar spune: Să sufere cele asemănătoare cu cele a căror cercare M-au făcut s-o primesc. Vai celui viclean şi rău, că cele rele, după faptele mâinilor lui i se vor întâmpla lui. Să se întunece ochii lui ca să nu vadă. Căci cum să nu se întunece, dacă nu au primit pe Soarele dreptăţii? Şi spinarea lor pururea o gârboveşte. Căci nu le mai este lor robia461 vremelnică precum la babilonieni.
Facă-se curtea lor pustie. Aceasta o spune despre pustiirea Ie¬rusalimului. Şi în locaşurile lor să nu fie cine să locuiască. Locaşurile lor, în mod evident: căci nici unul dintre iudei nu mai locuieşte în corturile cele din Ierusalim462.
Că pe care Tu l-ai bătut ei l-au gonit. Adaugă pricina pentru care vor pătimi acestea. Asemenea este cu: „Bate-voi păstorul şi se vor risipi oile”463. Pe Acesta, zice, Care a fost în bătaie la Pătimire, aceştia nu L-au primit şi, prin urmare, s-au îndepărtat de mân¬tuirea lor. Şi peste durerea ranelor mele au adăugat. Aceasta o spune, fiindcă El S-a smerit pe Sine, iar ei l-au încins cu moartea.
Adaugă fărădelege la fărădelegea lor. Şi aceasta o spune, fiindcă după Cruce şi înviere L-au hulit pe El. Şi să nu intre întru drep¬tatea Ta. Departe vor fi de desfătarea dată drepţilor.
Şterşi să fie din cartea celor vii. Chiar dacă au fost scrişi, zice, pentru faptul că făgăduinţele au fost făcute către ei, dar fiindcă au făcut asta şi asta, pe bună dreptate, vor fi şterşi.
461 Referire la starea de ruină a poporului iudaic din vremea Sf. Atanasie cel Mare.
462 împăratul Hadrian (117-138) le-a interzis iudeilor să locuiască în Ierusalimul reconstruit, devenit colonie romană cu numele de Aelia Capitolina.
Restricţiile au dispărut numai odată cu ocuparea de către musulmani în 638.
463 Zah. 13,7.
247
Sărac şi îndurerat sunt eu, mântuirea Ta, Dumnezeule, să mă sprijinească şi celelalte. Aici este propovăduită petrecerea evanghe¬lică pe care a început-o cel sărac după Dumnezeu, despre care se şi spune: „Fericiţi, cei săraci cu duhul”464. Dar vine acest cor al săracilor, mulţumind pentru mântuirea care i-a venit lui de la Unul Născut. Căci El este faţa Tatălui. Făgăduieşte să nu mai ofere jertfele cele de sânge, ci mai degrabă cele prin laudă şi cântare duhovnicească.
Să vadă săracii şi să se veselească şi celelalte. Acestea ştiindu-le, zice, săracii cu duhul se vor veseli. Spun acestea Apostolii pentru cei care au crezut prin ei în Hristos.
Că a auzit pe săraci Domnul. Şi care rugăciune a auzit-o, dacă nu cea pe care o făcea pentru ei Unul Născut? Şi pentru ce Se ruga, dacă nu pentru a-i izbăvi pe ei din legăturile morţii? Pentru aceea, zice: Şi pe cei ferecaţi în obezi ai Săi nu i-a urgisit. Căci a rupt legă¬turile tuturor, „spunând celor în legături: ieşiţi!, şi celor în în¬tuneric: Veniţi la lumină!”465 Şi pe cei ferecaţi în obezi ai Lui nu i-a urgisit. Şi nu S-a scârbit de noi care eram în nenorociri. Bine i-a numit pe ei ferecaţi în obezi, fiindcă chiar au pătimit aceasta.
Să-L laude pe El cerurile şi pământul. Dacă bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăieşte466, cu cât mai mult se vor bucura când se va elibera tot pământul! Dacă cerul se bucură pentru mântuirea oamenilor şi îl laudă pentru aceasta pe Dumnezeu, cu cât mai mult şi cei mântuiţi de pe pământ îl vor lăuda pe Mântuitor! Pentru aceea, a adăugat: Marea şi toate cele ce se târăsc în ele. Aceasta o zice, fiindcă şi în insule aveau să primească mân¬tuirea lui Dumnezeu. Iar acel în ele se referă şi la pământ, şi la mare.
Că Dumnezeu va mântui Sionul şi se vor zidi cetăţile Iudeii. Care este Sionul, dacă nu Biserica, ale cărei cetăţi s-au zidit, adică sufle¬tele oamenilor ridicate din cădere? Căci erau căzute când nu cu¬noşteau pe Dumnezeu. Acestea sunt cele ridicate prin mărturisire. Căci Iudeea se tălmăceşte mărturisire.
464 Mt. 5,3.
465 Is. 49, 9.
466 Cf. Lc. 15,7.
248
Şi vor locui acolo şi îl vor moşteni pe el. Cei care acum, zice, erau robi, întorcându-se, îşi vor zidi cetăţile şi vor locui în ele. Dar nu numai aceştia, ci şi copiii lor şi urmaşii lor. Căci aceasta a adăugat: Şi sămânţa robilor Tăi îl va stăpâni pe el şi cei ce iubesc numele Tău vor locui într-însul. Dar robii Lui sunt Sfinţii Apostoli, precum Pavel este robul lui Iisus Hristos467, iar sămânţa lor sunt cei care au crezut în Hristos prin ei.
Psalmul 69
întru sfârşit. Un Psalm al lui David, spre aducere-aminte, ca să mă mântuiască pe mine Domnul
Acest Psalm îl cântă în numele omenirii care cere să se scoale Dumnezeu şi să-i ajute ei. Căci astfel a reuşit să-i ruşineze şi să-i înfrunte pe vrăjmaşii demoni cei potrivnici ei şi să-i bucure pe cei ce se bucură de mântuirea ei.
Să se ruşineze şi să se înfrunteze. De-ar greşi ţinta, zice, cei ce doresc uciderea Mea şi de aici să rodească ruşinea.
întoarcă-se înapoi şi celelalte. Iarăşi şi aici în aceste stihuri blestemă pe cei ce uneltesc împotriva Lui şi vor ca El să pătimească rău. Şi zice către ei: Cei care se bucură de relele Mele [făcute Mie] să fie puşi pe fugă cu ruşine, văzând schimbarea Mea. Întoarcă-se îndată ruşinându-se, adică cei ce se bucurau de blestemul morţii pentru căderea care a venit asupra Mea odinioară.
Iar eu sărac şi sărman sunt. În loc de sunt lipsit de dreptatea celor spuse mai înainte şi fiind însoţit cu sărăcia, nu am bogăţia dreptăţii. Mă rog să o dobândesc prin ajutorul Tău. Ajutorul Meu şi izbăvitorul Meu eşti Tu, Doamne, nu zăbovi!
467 Vezi Rom. 1,1.
249
Psalmul 70
Un Psalm al lui David, întru sfârşit, al fiilor lui Ionadab şi al celor ce s-au robit mai întâi. Nescris deasupra la evrei
Fiii lui Ionadab au fost bărbaţi evlavioşi, drepţi şi păzitori stricţi ai poruncilor tatălui şi atât de cinstitori de Dumnezeu şi virtuoşi, încât Dumnezeu a fost martor al virtuţii lor, vorbind despre aceasta cu prorocul Ieremia468. În timpul acestora a avut loc şi cea dintâi robire a Ierusalimului de către caldeeni469. Dar aceştia poartă chipul corului Apostolilor, care au păzit foarte po¬runcile Tatălui ceresc şi care a primit laudele prin fericirile spuse către ei. Asemenea şi în timpul acestora, al Apostolilor, zic, a avut loc şi cea dintâi înrobire a Ierusalimului de Romani. Dar sunt pre¬zentaţi aceşti iubitori de Dumnezeu, adică corul Apostolilor, aducând rugăciune şi mulţumire lui Dumnezeu pentru ei înşişi, pentru toate câte au făcut pentru cei care erau asupriţi de prigo¬nitori pentru propovăduirea evanghelică şi pentru că i-au izbă¬vit de uneltitorii înţelegători ai sufletului lor, demonii. Încă şi făgăduiesc să înalţe numai jertfele cele prin laudă, adică liberi fiind de slujirea cea după Lege. Spre Tine, Doamne, am nădăjduit să nu mă ruşinez în veac. Pune înainte marea îndrăznire a încrederii lui, nădejdea în Dumnezeu. Întru dreptatea Ta, izbăveşte-mă. Dreptatea Tatălui este Fiul, prin Care am fost izbăviţi de păcatul care ne stăpâneşte pe noi spre stricăciune.
Fii mie, Dumnezeule, apărător. Văzând corul Apostolilor că El însuşi făgăduieşte celor ce cred în El să le fie zid de foc de jur împrejur, îl roagă să împlinească cu el prin faptă o asemenea făgă¬duinţă. Că întărirea mea şi scăparea mea eşti Tu. Căci El însuşi este piatra pe care, zidiţi fiind, avem temelie470. Şi acest zid ne ţine pe noi să nu pătimim nimic din năvălirea relelor. Izbăveşte-mă de
468 Vezi Ier. 35,5-19.
469 Se referă aici Ia cucerirea Ierusalimului de către regele caldean Nabuco-Donosor în 598-597 î.Hr.
470 Cf. Ef. 2,20.
250
cei ce mă stăpânesc şi mă ţin în robie, ca sub o mână, bărbaţi plini de păcat, nelegiuiţi şi nedrepţi.
Dumnezeul meu, izbăveşte-mă din mâna păcătosului şi din mâna călcătorului de lege şi a celui ce face strâmbătate. Păcătos numeşte pe iudei. Căci ei erau şi călcători de Lege, şi nedrepţi. Călcători de lege, fiindcă osândeau pe cei nevinovaţi, iar nedrepţi, fiindcă nu aveau nici o pricină binecuvântată împotriva lor.
Că Tu eşti aşteptarea mea, Doamne, Doamne, nădejdea mea din ti¬nereţile mele. Izbăveşte-mă de poporul acesta fără de lege, fiindcă şi pentru Tine sufăr acestea şi pentru nădejdea cea întru Tine pe care am primit-o de la cea dintâi naştere şi de la începutul naşterii celei prin Tine, potrivit cu ceea ce s-a spus: „Cei care L-au primit pe El, le-a dat lor putere să devină fii ai lui Dumnezeu”471.
întru Tine m-am întărit din pântece. Arată că Hristos, pentru Care am suferit acestea, El însuşi este Cel care i-a odrăslit pe ei în pân¬tece, prin Pronia Lui creatoare, scoţându-i la lumină. Din pântecele maicii mele, Tu eşti acoperitorul meu. Fiindcă Tu însuţi eşti Domnul şi în pântecele maicii mele încă m-ai acoperit cu puterea Ta dumnezeiască, şi m-ai izbăvit de poporul cel fără de lege. Pentru aceea şi eu însumi, fiindcă am simţit neîncetat binefacerea Ta, nu încetez să trimit necontenit laude către Tine.
întru Tine este lauda mea pururea. Petrec lăudându-Te şi slăvindu-Te pe Tine şi, prin Pronia Ta, am devenit vestit. Ca o minune m-am făcut multora. Numeşte minune ceva străin şi mare. Ceea ce vrea să spună aceasta este: Chiar dacă am ajuns la înălţime, chiar dacă sunt socotit cineva mare şi deosebit în multe neamuri, dar nu am acest mare bine prin propria putere. Tu eşti Cel ce mă faci puternic şi viteaz prin ajutorul Tău.
Să se umple gura mea de lauda Ta, ca să laud slava Ta. Fiindcă atâtea binefaceri au fost aduse asupra mea, om fiind eu, nu pot să aduc răsplătiri vrednice. Pentru aceea, cer să mi se umple gura mea de lauda care vine din înţelepciunea Ta. căci numai aşa abia de voi putea lăuda slava Ta.
Toată ziua, mare cuviinţa Ta. Când, după ce gura mea se va umple de lauda Ta, voi începe a lăuda slava Ta, voi lăuda toată
471 In 1,12.
251
ziua mare cuviinţa Ta. Dar numeşte slava Lui iconomia pe care a făcut-o pe pământ, prin care a umplut pământul de slava Lui. Iar mare cuviinţa Lui numeşte dumnezeirea prin care a lucrat toate acestea.
[Să se umple gura mea de lauda Ta. Este cu putinţă pururea să-L lauzi pe Dumnezeu şi pururea să-L binecuvântezi şi puru¬rea să te înţelepţeşti. Dar cum este cu putinţă să nădăjduieşti pururea? Căci cel ce nădăjduieşte pururea nu dobândeşte niciodată lucrul acela pe care nădăjduieşte să-l dobândească. Unul spune „pururea”, dar nu se gândeşte la lărgimea veacurilor, la veşnicie, ci la viaţa cea sensibilă. Dar altul înţelege pe „pururea” ca referindu-se la veşnicie, ca astfel să fie sfârşitul nădejdii, cu¬noaşterea Sfintei Treimi.]
Să nu mă lepezi în vremea bătrâneţilor mele. Bătrâneţe numeşte aici neputinţa. Zice, prin urmare: Să nu fie, o, Stăpâne, o vreme în care să mă arăt neputincios! Se roagă ca niciodată să nu cadă din nădejdea cea întru Hristos. Căci El este puterea noastră. Când va lipsi vârtutea mea, să nu mă părăseşti. Şi dacă se va întâmpla, om fiind, zice, să păcătuiesc, să nu mă părăseşti pe mine pentru păcat, Doamne. Ci cheamă-mă din nou, ca un Iubitor de oameni.
Că au zis vrăjmaşii mei mie. Acel că au zis vrăjmaşii mei este fo¬losit în loc de să nu cumva să spună vrăjmaşii mei: Să-l atacăm pe el, căci ne va fi nouă păşune, nefiind Dumnezeu Care să-l ajute.
Dumnezeul meu, nu Te depărta de la mine. Dar chiar dacă aceia spun acestea şi cu fapta mă atacă, nu Te depărta de la a-mi da mie ajutor.
Dumnezeule, să nu te depărtezi de mine. Fiindcă aceia au spus acestea, ca să nu lungeşti prea mult vremea ajutorului. Dumnezeul meu, spre ajutorul meu ia aminte.
Să se ruşineze şi să lipsească cei ce învinuiesc sufletul meu. Ori de câte ori aceia mă atacă, zice, pentru că li se pare că am fost părăsit de Tine, dacă Tu însuţi mă vei ajuta, vor fi întorşi înapoi cu ruşine, fiindcă se vor afla deşerţi ei, care au învinuit sufletul meu. Dar care erau învinuirile, dacă nu cele ce spuneau: Dumnezeu l-a pără¬sit pe el. Iar eu pururea voi nădăjdui spre El? Căci nu încetează să
252
mărturisească prin propriile scrieri nădejdea cea în Hristos. Şi voi adăuga la toată lauda Ta. Prin lauda celor mântuiţi prin ei.
Gura mea va vesti dreptatea Ta. Nu voi înceta, o, Stăpâne, să port pururea în gura mea dreptatea Ta. Căci dreptatea Tatălui este Unul Născut al Lui. Căci ni s-a făcut nouă dreptate de la Dumnezeu, potrivit Sfântului Apostol472. Toată ziua, mântuirea Ta. Îmi voi aduce aminte pururea de iconomia prin care ne-ai dăruit mântuirea. Că nu le-am cunoscut din tăbliţe. Tăbliţe numeşte fie împrăştierile deşarte şi complicate ale vieţii, fie jertfele cele de multe feluri po¬runcite să fie aduse prin Lege. Fiindcă le-am lepădat, zice, pe toate acestea, voi intra în sălaşurile cele de sus, fiindcă spre aceasta Dom¬nul îmi va da putere. Dar este asemenea cu spusa: „Iată, noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat Ţie, cu noi ce va fi?”473. Când au primit pentru acestea şi făgăduinţa împărăţiei cerurilor.
Intra-voi întru puterea Domnului. Cu puterea şi ajutorul Tău voi dobândi intrarea în pământul făgăduinţei. Lăsând toate cele spuse, zice, voi aminti numai de dreptate, prin care ne-ai eliberat pe noi din păcat.
Dumnezeul meu, învăţatu-m-ai din tinereţile mele. Chiar din cea dintâi zi, ca să zic aşa, în care i-a ales, le-a predat lor cele privi¬toare la împărăţia cerurilor. Şi până acum voi vesti minunile Tale. Nu uit cele ce m-ai învăţat, ci cele pe care le-am învăţat eu însumi, pe acelea le-am vestit şi altora.
Şi până la bătrâneţe şi cărunteţe. Fiindcă însuşi Hristos după învierea din morţi a făgăduit, zicându-le lor: „Iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului”474, pentru aceea îi şi cere lui să împlinească această făgăduinţă. Dumnezeul meu, să nu mă părăseşti până ce nu voi vesti braţul Tău. Dacă nu mă vei pă¬răsi, zice, după făgăduinţa Ta, o, Stăpâne, atunci îmi va fi cu pu¬tinţă să vestesc braţul Tău neamului credincios care va fi din neamuri. Dar care este braţul, adaugă, zicând: puterea Ta şi drep¬tatea Ta, Dumnezeule. Şi puterea, pentru că îl leagă pe cel puternic şi pentru că răpeşte vasele Sale din mâna lui, iar dreptatea, pentru
472 Cf. I Cor. 1,30.
473 Mt. 19, 27.
474 Mt. 28, 20.
253
că ne izbăveşte pe noi, cei ţinuţi cu nedreptate în robie. Dumne¬zeule, până la cele înalte. Voi vesti, zice, că ai mântuit prin sângele Tău nu numai pe cele de pe pământ, ci şi pe cele din cer. Ase¬menea este cu spusa „Pentru că şi făptura însăşi se va izbăvi din robia stricăciunii”475. Dumnezeule, cine este asemenea Ţie? Mulţu¬meşte, pentru că nu îl aşteaptă moartea, deşi odinioară a fost osân¬dit la moarte cu dreptate pentru păcat, ci este izbăvit din stricăciune prin Hristos, din iubirea de oameni a lui Dumnezeu.
Multe necazuri ai adus asupra mea. Ce fel şi câte rele m-ai făcut să încerc? Şi, întorcându-Te, m-ai înviat şi din adâncurile pământului m-ai scos. Înmulţit-ai peste mine mărirea Ta şi, întorcându-Te, m-ai mângâiat. Repetiţia trebuie să însemne că pocăinţa care vine pentru păcatele de după Botez este primită de Cel ce înmulţeşte, cum spune, bunătatea şi dreptatea Lui asupra noastră. Pentru aceea, mai întâi zice: m-ai înviat, ca şi cum ar vorbi despre naşterea din nou. Apoi, a doua oară zice: m-ai mângâiat, ca referindu-se la un om căzut în deznădejde din cauza păcatelor. Dar se pot înţelege cele dintâi cu privire la izbăvirea cea din Egipt, iar cele de-al doilea, le putem înţelege cu privire la Venirea Domnului, când ne-a venit nouă desăvârşita mângâiere. Căci cei ce au ieşit din Egipt, chiar dacă au fost izbăviţi din moartea cea vremelnică, au căzut în cea veşnică, fiindcă învierea încă nu li se dăruise.
Căci eu voi mărturisi Ţie cu instrumentele [cKeveoi]476 Psalmului adevărul Tău, Dumnezeule. Astfel mă voi pregăti prin mărturisire ca să fiu vrednic a fi numit instrument/vas al cântării [CTKEOOC upvoAoyiac]. Căci dacă se spune „vas al alegerii”477, este clar că se spune şi vas al cântării. Îţi voi cânta Ţie în alăută. Adică prin ar¬monia sufletului. Când sufletul nu face şi nu pătimeşte nimic contrar sieşi nici cu privire la viaţă, nici cu privire la dogme, atunci şi numai atunci poate fi numit cu dreptate alăută înţelegătoare.
Sfântul lui Israel. Fie este singurul sfânt Care Se află în Israel, po¬trivit cu spusa „Care păcat nu a făcut”, fie este Cel ce sfinţeşte pe
475 Rom. 8, 21.
476 CTKEVOC înseamnă instrument de orice fel, dar şi vas; tâlcuirea care ur¬mează va fi un joc pe aceste două sensuri (n. tr.).
477 Vezi Fapte 9,15.
254
Israel, adică pe cel înţelegător, pentru faptul că locuieşte în el, fie şi pe cel asemenea Ţie care sfinţeşte prin faptul că-l slobozeşte pe el de păcat prin har.
Bucura-se-vor buzele mele când voi cânta Ţie. Aceasta este spus spre deosebire de Lege. Fiindcă acele porunci erau împovărătoare, ca unele ce erau greu de împlinit, dar acestea erau atât de uşoare şi lesnicioase, încât îi umplea şi de plăcere pe cei învredniciţi de ele. Şi sufletul meu, pe care l-ai mântuit, din păcat, din stricăciune, din robia lui satana, din moartea lui.
încă şi limba mea toată ziua va cugeta dreptatea Ta când se vor ruşina şi se vor înfrunta cei ce caută cele rele mie. Când vor fi scoşi afară din mijloc vrăjmaşii mei cei înţelegători şi, locuind adâncul, vor fi încinşi cu ruşine, atunci, ca unul care nu voi mai fi împie¬dicat de nimeni şi de nimic, Te voi lăuda pe Tine, Stăpâne, cu laude nesfârşite.
Psalmul 71 întru sfârşit. Un Psalm al lui David, despre Solomon
Prin prezentul Psalm se semnifică limpede Venirea lui Hristos şi chemarea neamurilor. Dar în titlu Psalmul face referire la Solo¬mon. Căci Hristos este Adevăratul Solomon, care se tâlcuieşte împăciuitorul [6 ÎQr)vcdo;], fiindcă a şi făcut din două una şi a surpat zidul din mijloc al despărţiturii478.
Dumnezeule, judecata Ta dă-o împăratului. A fost hotărârea Ta, o, Părinte, ca Fiul Tău Unul Născut să strălucească celor de pe pă¬mânt. Zice ca aceasta, adică ceea ce a fost hotărât oarecând, să fie dus la bun sfârşit. Şi dreptatea Ta Fiului împăratului. El însuşi fiind dreptatea Tatălui, zice că a primit dreptatea, din pricina firii omeneşti. El este Hristos, şi împăratul, şi Fiul împăratului. Să judece
478 Cf. Ef. 2,14.
255
pe poporul Tău întru dreptate. Aceasta este pricina întrupării, să judece asuprirea lui satana asupra noastră. Pentru aceea a zis că va fi şi răstignit: „Acum este judecata acestei lumi. Acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară”479.
Să aducă munţii pace poporului Tău, şi dealurile, dreptate. Munţi şi dealuri numeşte aici puterile evanghelice, cele care odinioară nu erau acceptate pe pământ, din pricina necredinţei, dar care acum îndeamnă pe toţi oamenii să primească pacea.
Judeca-va pe săracii norodului. Săraci numeşte aici pe cei dintre idolatri care sunt săraci de orice bine şi, în general, neamul tutu¬ror oamenilor. Căci toţi s-au abătut după cuvântul Psalmului480. Şi va smeri pe cel clevetitor. Adică pe diavol. Şi va rămâne cu soarele. În veci, zice, se va întinde împărăţia Lui. Şi mai înainte de lună, din neam în neam. Acesta, zice, este Cel ce va împărăţi la Venirea Lui la cei de pe pământ, Acesta este şi Creatorul a toate, Cel mai îna¬inte de veci. Pogorî-Se-va ca ploaia pe lână. Adică fără zgomot, zice, aceasta a spus-o, din pricina Venirii Lui ascunse481.
Răsări-va în zilele Lui dreptatea. În vremea Venirii Lui, orice război între neamuri se va nimici. Şi mulţimea păcii, până ce se va lua luna. Atât de mare va fi mulţimea păcii, zice, care va fi în vre¬mea Venirii Lui, încât se va întinde şi în timpurile viitoare în care „soarele se va întuneca şi luna nu-şi va mai da lumina ei”482;
Şi va domni de la o mare până la alta. Aceasta o spune pentru că toate popoarele aveau să primească credinţa în El, în loc de va stăpâni toate marginile lumii. Fiindcă la marginea lumii se află mari şi nesfârşite oceane, pe care unii le numesc Atlantic, alţii Okeanos de răsărit şi de apus, pe bună dreptate, a arătat stăpânirea lumii prin mările care o înconjoară din afară. Şi aceasta o spune mai clar stihul de după acestea.
Şi vrăjmaşii Lui ţărâna vor linge. Foarte se vor supune duşmanii, încât nu se va mai vedea nici urmă de luptă împotriva Lui, prin metafora celor ce cad la pământ, care simbolizează supunerea.
479 In 12, 31.
480 Vezi Ps. 13, 3.
481 Vezi 1 Cor. 2,8.
482 Mt. 24, 29.
256
Că a izbăvit pe sărac din mâna celui puternic. De la marginile extreme ale lumii până la margini se vor închina Lui neamurile şi împăraţii, mulţumindu-I Lui că i-a izbăvit pe ei din stăpânirea lui satana. De camătă şi nedreptate va izbăvi sufletele lor. Ştergând zapisul cel împotriva lor şi dăruind iertare şi celui ce datora cinci sute, şi celui ce datora cincizeci. Şi cinstit va fi numele Lui. Respectat, zice, va fi de toţi şi slăvit tuturor.
Şi va fi viu şi se va da Lui din aurul arabiei. Acestea le zice pentru că Irod a trimis să ucidă pruncii483. Zice că [Hristos] nu va fi prins împreună cu pruncii ucişi. Iar acel 1 se va da Lui din aurul Arabiei arată limpede darurile pe care le-au adus magii484. Şi se vor ruga pentru El pururea. Numindu-L pe El în rugăciuni şi cerând prin El să le dea Tatăl darea bunătăţilor.
Fi-va întărire pe pământ. A Bisericii şi a lumii, zice. Peste vâr¬furile munţilor, adică Apostolii şi prorocii. Mai presus de Liban se va preaînălţa rodul Lui. Libanul este Ierusalimul. Iar rodul Lui este cuvântul Evangheliei. Spune, aşadar, că propovăduirea evanghe¬lică va fi mai presus de slujirea cea din Lege. Şi vor înflori cei din cetate ca iarba pământului. Cetatea semnifică Biserica, despre care este scris: „Lucruri slăvite s-au grăit despre tine, cetatea lui Dumnezeu”485.
Şi va fi numele Lui binecuvântat în veci. Slăvit dumnezeieşte.
Mai înainte de soare rămâne numele Lui. Arată că Acesta, Care nu a fost ucis împreună cu pruncii, este Cel ce este împreună cu Tatăl mai înainte de întemeierea lumii.
Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel, singurul Care face minuni. Enumerând toate cele pe care le-a făcut în iconomia întrupării celor de pe pământ, trimite laudă Lui, ca Unul Care este Dumnezeul lui Israel, singurul Care poate să facă minuni. Dar care sunt minunile, dacă nu nimicirea stăpânirii lui satana şi să scoată pe cei uneltiţi din tirania demonilor? Vezi că nu se
483 Vezi Mt. 2,16 ş.u.
484 Vezi Mt. 2,11.
485 Ps. 86, 3.
257
potriveşte cu Solomon, cu cel din femeia lui Urie, nimic dintre cele spuse în Psalm? Nici acel Mai înainte de soare numele Lui, nici Toate neamurile vor sluji Lui, nici Mai înainte de lună, din neam în neam. Din toate acestea este limpede că este vorba despre Iisus Hristos, Domnul nostru.
Şi binecuvântat este numele slavei Lui. Pentru aceea, se cuvine să fie lăudat de toţi. Chiar dacă nu cunoaştem firea Lui, ca una care este neajunsă, totuşi am fostînvăţaţi numele Lui mântuitor.
Sfârşitu-s-au Psalmii lui David, fiul lui Iesei.
Psalmul 72
Un Psalm al lui Asaf
în acest Psalm se explică nedumerirea oamenilor pe care o au cu privire la judecăţile lui Dumnezeu. Căci acestea sunt adânci [ŞaUta] şi necercetate [âvc.cQvvrTa] şi pline de multă neîn¬ţelegere486. Iar oamenii care nu cunosc raţiunile iconomiei care este în fiecare din aceste judecăţi cad în cugete nepotrivite487. Pen¬tru aceea, ne pune nouă mai înainte aceste cugete, care erau cele legate de bunăstarea şi fericirea oamenilor nelegiuiţi. Căci zice: Iată aceştia sunt păcătoşi şi sunt îndestulaţi, iar apoi învaţă şi care
486 Cf. Rom. 11,33. YEpovxa noAAqc aKUTaArupiac, plină de multă neîn¬ţelegere. Termenul aKaTcrArţipu are însă şi sensul de necuprindere: autorul vrea să spună că judecăţile lui Dumnezeu sunt adânci, necercetate şi necuprinse [XKaTdAq7vtct]. Un termen dogmatic folosit în general pentru a desemna necuprinderea firii dumnezeieşti Cf. Sf. Vasile cel Mare, Epistola 234,2 (PG 32, 869C), el este însă folosit aicicu privire la judecăţile cele necuprinse cu mintea, neînţelese, ale lui Dumnezeu, care adeseori smintesc, provocând oamenilor nedumeriri şi cugete de neconceput AoYicrpouc dprâvov; (n. tr.).
487 AoYUTpovţ «pqxdvouq, cugete imposibile, de neconceput, nepotrivite cu Dumnezeu şi cu judecăţile Lui, adeseori chiar hulitoare. Oamenii, de multe ori, neînţelegând judecăţile lui Dumnezeu, ajung chiar să-L hulească prin ast¬fel de cugete, cel mai adesea punându-şi întrebări de felul: Unde este Dumne¬zeu? Unde este dreptatea lui Dumnezeu? (n. tr.)
258
va fi sfârşitul acestor nelegiuiţi. Pentru ca, ştiind acestea clar, să nu avem nedumeriri în nedreptăţile lucrurilor acestei vieţi.
Cât de bun este Dumnezeul lui Israel celor drepţi la inimă!
Urmând a povesti despre bunăstarea şi fericirea oamenilor care petrec în nelegiuire şi necredinţă, precum şi amarnica pe¬deapsă care este pusă deoparte acestora, după aceea, pune înainte faptul că Dumnezeu este bun celor drepţi, ca să ştie cei ce aleg partea bunei-credinţe că Dumnezeu va fi bun numai celor drepţi cu inima. Nicidecum însă şi celor care au păcătuit în chip prostesc. Astfel încât, nimeni să nu se tulbure, gândindu-se că, chiar dacă par să o ducă bine [aceia], puţin după aceea îi aşteaptă pe ei osânda.
Că am râvnit asupra celor fără de lege văzând pacea păcătoşilor şi celelalte. Povesteşte cele care l-au făcut pe el să se cutremure în suflet. Primul lucru dintre acestea este faptul că aceştia petrec în pace adâncă. Apoi, că sunt îndestulaţi în viaţă, că bunăstarea lor se întinde chiar şi până la moarte şi că nelegiuiţii aşteaptă un asemenea fel de moarte cu care nimeni nu s-ar învoi, dacă l-ar întreba cineva dacă ar vrea să aibă o asemenea moarte. Şi pe lângă aceasta, dacă li s-ar întâmpla lor un bici pentru păcatul lor care să-i întoarcă la pocăinţă, acesta să nu fie greu, ci uşor şi lesne de purtat. Pe lângă toate acestea, dacă s-ar putea, să nu aibă parte împreună cu ceilalţi oameni de osteneli omeneşti, nici să nu aibă nevoie de vreo muncă zilnică pentru procurarea hranei necesare. căci această osteneală a mâinilor este dată oamenilor în loc de bici.
Pentru aceea, i-a stăpânit pe ei mândria. Mândria i-a şi făcut pe ei nedrepţi şi nelegiuiţi, şi într-atât, încât şi nelegiuirile lor sunt grase [naXEÎţ], şi, ca să spunem aşa, bine hrănite [cuTQacpEÎc;].
Trecut-au întru aşezământul488 inimii lui. Bunăstarea cea fără¬delege, zice, a lucrat în ei o stare rea în suflet. Şi de unde este lim¬pede aceasta, dacă nu din faptul că ei cugetă şi grăiesc răutatea?
Nedreptate grăiesc de sus. Semnifică intensitatea răutăţii lor, încât hula lor ţinteşte spre însuşi Dumnezeu. Până la cer ridică gura lor. Hule, zice, au rostit împotriva cuvintelor lui Dumnezeu şi acestea, deşi sunt jalnici şi au limba târâtoare la pământ.
488 bux0ECTu;, aşezare a inimii, dispoziţie, stare (n. tr.).
259
Pentru aceasta se va întoarce poporul Meu. Pentru aceasta, adică fiindcă s-au înălţat, au fost doborâţi. Dar sensul este acesta: Spre folos şi întoarcere va fi poporului Meu pedepsirea acelora. căci văzând ce sfârşit îi aşteaptă pe nelegiuiţi, nu ar ajunge niciodată la aceasta, să mai caute adică la cele omeneşti, după ce L-au cu¬noscut pe Dumnezeu. Şi zile pline se vor afla într-înşii. Când, zice, vor dobândi o asemenea stare, atunci şi numai atunci vor plini bine vremea vieţii lor, potrivit zicalei: „A adormit plin de zile”489, adică zilele lui au fost pline de tot binele.
Şi au zis: Cum? Ştie aceasta Dumnezeu? Poporul meu, zice, se va folosi din căderea celor nelegiuiţi. Nelegiuiţii de care a fost vorba mai înainte şrcei fără Dumnezeu atât au nelegiuit, încât au devenit sminteală celor care vedeau viaţa lor şi care au început să se nedumerească şi să spună: Oare, chiar vede Dumnezeu cele omeneşti? căci acel Cum, ştie este folosit în loc de: Cum se spune că Dumnezeu cunoaşte şi chiverniseşte cele ale noastre şi cum are cunoştinţă de cele ale noastre?
Iată, aceştia sunt păcătoşi şi sunt îndestulaţi. Veşnic sunt bogaţi. Expune pricina smintelii celor ce îi văd pe nelegiuiţi îndestulaţi. Dar aceasta înseamnă că bunăstarea lor durează numai în viaţa aceasta. Şi am zis: Oare, în deşert am fost drept la inimă? Şi eu, zice, văzând acestea, m-am tulburat cu gândurile, gândindu-mă în sinea mea că, poate, osteneala mea pentru virtute va fi deşartă. Dar osteneala pentru virtute era să se nevoiască pentru dreptate şi să fugă de orice faptă nedreaptă şi să se biciuiască prin mărturisire pentru păcatele de mai înainte şi pentru aceasta să se ridice din păcat ca dintr-un culcuş şi să se pedepsească pe sine pentru păcate.
Dacă aş fi grăit aşa, iată, aş fi călcat legământul neamului fiilor Tăi. Acestea, zice, le cugetam în sinea mea, că, dacă aş fi vestit altora gândurile care îmi veneau (acestea erau: Oare în deşert am fost drept la inimă?), m-aş fi făcut pricină lor pentru orice sminteală. Dar făcând aceasta, aş fi călcat legământul fiilor Tăi, adică al bărba¬ţilor drepţi. Acestea erau legămintele sfinţilor, să nu se facă unii altora pricină de sminteală.
489 Fc. 25, 8.
260
Şi măfrământam să pricep aceasta, dar osteneală este înaintea mea. Gândindu-mă că aş putea cunoaşte judecăţi atât de adânci, m-am aruncat pe mine în osteneală, fiindcă aceste judecăţi sunt adânci şi necercetate. Totuşi am aflat vremea cuvenită pentru a cunoaşte acestea. Aceasta era vremea dumnezeieştii Judecăţi, când vei răs¬plăti fiecăruia după faptele lui490.
Totuşi pentru vicleşugurile lor le-ai pus lor rele. Şi celelalte. Eu, zice, am considerat potrivită pentru cunoaşterea exactă a acestor lucruri vremea viitoare. Cunoscând în duh prorocesc cele ce vor fi, spun că pricina amarelor lor pedepse va fi vicleşugul vieţuirii lor. Căci va fi lor spre cădere înălţarea lor. Şi bogăţia de acum va fi socotită de ei, ca şi cum ar fi închipuirile neîntemeiate ale celor ce visează, mai inconsistente decât orice umbră.
în cetatea Ta, chipul lor de nimic îl vei face. Dar cetatea Domnului este Ierusalimul cel de sus, iar chipul lor este cel pământesc. Ceea ce spune aceasta este: Fiindcă au purtat chipul celui pămân¬tesc şi nu al celui ceresc491, pentru aceasta vor fi făcuţi de nimic. Căci vor auzi în vremea aceea: „Nu vă ştiu pe voi”492, fiindcă nu purtaţi chipul celui ceresc.
Că s-a aprins inima mea şi rărunchii mei s-au schimbat şi eu eram defăimat şi nu ştiam şi celelalte. Fiindcă „râvnind, am râvnit Dom¬nului”493, încât şi inima, şi rărunchii s-au umplut de focul râvnei, pentru aceasta am fost învrednicit să fiu luminat şi să cunosc cele săvârşite cu privire la cetatea Ta şi cele cu privire la chipul nelegiuiţilor. Dar mai înainte petreceam ca un dobitoc necuvântător, neputând înţelege raţiunile Proniei. Totuşi nu Te-am părăsit pe Tine, Dumnezeule, nici nu am căzut din nădejdea Ta, ci am fost cu Tine pururea. Şi aceasta am făcut-o nu din puterea mea, ci prin harul Tău. Căci Tu însuţi, prin iubirea Ta de oameni, luându-mă de mâna mea cea dreaptă, m-ai ţinut şi m-ai păzit, ca să nu se cla¬tine paşii mei, nici să se clintească picioarele mele din starea cea de lângă Tine.
490 Vezi Rom. 2, 6.
491 Cf. 1 Cor. 15,49.
492 Mt. 25,13.
493 III Rg. 19,10.
261
Că pe cine am eu în cer afară de Tine şi afară de Tine ce am dorit pe pământ? şi celelalte. Fiindcă nu am pe nimeni în cer afară numai de Tine, în mod necesar, nici pe pământ nu am dorit să primesc ceva, de vreme ce toate sunt stricăcioase şi vremelnice. Un sin¬gur lucru m-am rugat să-l primesc şi de dorul acestuia m-am isto¬vit pe pământ. Iar acesta este ca numai Tu să fii partea mea.
Că iată, cei ce se depărtează de Tine vor pieri, şi celelalte. Am ră¬mas în unire cu Tine, o, Stăpâne, zice. Şi aceasta mă rog, ştiind că pierzanie este sfârşitul celor ce se află în afara Ta. Iar cei ce sunt împreună cu Tine vor avea partea cea bună. Căci le va fi lor, celor ce vor fi în Ierusalimul cel ceresc, să moştenească partea cea bună. Or, aceasta este partea cea bună, să se desfăteze pururea de lau¬dele Tale.
Psalmul 73 Al priceperii. Al lui Asaf
Prorocul cântă în aceste stihuri o rugăciune, văzând robia cea de pe urmă a lui Israel. Dar ca să nu-i scoată pe ei complet din fa¬miliaritatea cu El, le lasă oarecare prilej de mântuire. Descrie şi căderea ce se va întâmpla cetăţii înseşi şi templului sfânt.
Pentru ce m-ai lepădat, Dumnezeule, până în sfârşit? Asemenea este cu spusa: „Dar la urmă i-a ajuns mânia lui Dumnezeu”494. Căci nu vor avea odihnă din rele.
Adu-ţi aminte de adunarea Ta pe care ai câştigat-o de la început. Prin Avraam, şi Isaac, şi Iacov. Izbăvit-ai cu toiagul moştenirea Ta. Aceasta merge împreună cu Adu-ţi aminte: Adu-ţi aminte de to¬iagul moştenirii Tale pe care ai izbăvit-o, adică atunci când a fost pregătită moştenirea spre împărăţie, potrivit cu ceea ce s-a spus către ei: „Veţi fi Mie dintre toate neamurile popor ales, preoţie împărătească”495. Muntele Sion, acesta întru care ai locuit. Fiindcă Dumnezeu s-a arătat în dumnezeiescul Templu.
494 II Tes. 2,16.
495 I Pt. 2,9.
262
Ridică-Ţi mâinile Tale peste mândriile lor până în sfârşit. Împo¬triva celor ce s-au oştit împotriva Templului Sfânt.
Şi s-au fălit cei ce Te urăsc pe Tine în mijlocul praznicului Tău. Fiindcă la praznicul Paştilor au ridicat război împotriva Domnu¬lui, pentru aceea, au fost predaţi duşmanilor în această vreme. Căci când s-au adunat toţi iudeii pentru Paşti, după Lege, atunci a avut loc împresurarea cetăţii, cu dreptate, în vremea când L-au pironit pe Cruce pe Mântuitorul.
Pus-au semnele lor drept semne. Adică semnele războiului. Vor¬beşte despre signa, numite astfel de ostaşii romani, pe care le-au pus pe drumurile cetăţii. Şi nu s-au oprit aici, ci au întrecut orice măsură, adică s-au năpustit asupra Templului însuşi, necunoscând ei că Dumnezeu era Cel ce a predat cetatea lor, din pricina nelegiuirii locuitorilor. Dar pentru că romanii ignorau aceasta, admirau propria lor putere, iar neputinţa o atribuiau lui Dum¬nezeu, Cel închinat în Sfântul Templu. Pentru aceea, continuând, zice: Până când Dumnezeule, va ocărî vrăjmaşul? Iar faptul că repetă atunci când numeşte semnele e fiindcă se minunează cum de a fost predat Sfântul Templu în mâinile duşmanilor.
Ca în codru cu topoare au tăiat uşile ei şi celelalte. Descrie prin acestea distrugerea cetăţii şi a Templului. Folosindu-se de unelte dulghereşti şi de tăietoare de lemne, au surpat împrejmuirile şi au tăiat uşile caselor, cele iscusit lucrate, stricându-le ca pe nişte stejari.
Ars-au cu foc locaşul cel sfânt al Tău şi celelalte. Tăbărând asu¬pra noastră cu multă nenorocire, un singur scop aveau: să nimi¬cească Legea dată de Tine. căci prin praznice a arătat slujirea cea după Lege. Dar au îndrăznit acestea, fiindcă nici nu vedeau mi¬nunile săvârşite cu strămoşii noştri, nici nu erau mustraţi de harul prorocesc. Fiindcă dintr-odată au fost lăsaţi pustii de toate acestea. căci odinioară chiar şi după întoarcerea din robie aveau proroci, pe Agheu, pe Zaharia, pe Maleahi, şi bătrânii proroci ai acestora spu¬neau mai dinainte poporului şi regilor cele viitoare şi le făceau vădite uneltirile duşmanilor. Şi este uşor să aflăm aceasta din istorie.
263
Semnele noastre nu le-am văzut. Aceia se îndemnau unii pe alţii să înceteze să mai săvârşească sărbătorile Domnului şi cuvintelor le-au urmat faptele. Dar noi, împotriva cărora se săvârşeau acestea, nu am mai văzut semnele acelea pe care le-am văzut în războa¬iele de mai înainte. Dar acestea erau semnele: ajutorul în chinu¬rile care ne stăpâneau. Dar pentru faptul că acum nu le-am mai văzut pe acestea, zicem: Pentru ce, Dumnezeule, ne-ai lepădat până în sfârşit? Nu mai este proroc şi pe noi nu ne va mai cunoaşte. Şi aceasta ne face să nu mai aşteptăm mântuire, faptul că nu se mai vede proroc în popor, care să poată să-L înduplece pe Dumnezeu pen¬tru noi.
Până când, Dumnezeule, va ocărî vrăjmaşul? încheind descrierea luării cetăţii de către duşmani, îl cheamă pe Dumnezeu spre milă şi spre a vedea cum toate cele ce se petrec sunt spre ocara lui Dumnezeu, prin faptul că zice: în mijlocul praznicului Tău, şi lo¬caşul Tău, cortul numelui Tău, praznicele Domnului şi numele Tău până în sfârşit.
Pentru ce întorci mâna Ta, şi celelalte. Pentru ce, zice, tai dă¬ruirea bunătăţilor, pe care ni le dădeai odinioară ca dintr-un sân?
Dumnezeu, împăratul nostru mai înainte de veac. Iar acum, zice, tai de la noi dăruirea bunătăţilor. Dar odinioară, când cereai să Te numim Dumnezeul nostru şi împăratul nostru, ne dădeai atâta mântuire, încât nu rămânea ascunsă nici unui om de pe pământ. A făcut mântuire în mijloculpământului. Luând de aici, unii au afir¬mat că Ierusalimul este buricul pământului.
Tu ai întărit întru puterea Ta marea, Tu ai zdrobit capetele ba¬laurilor în apă. Descrie prin acest cuvânt în ce chip a lucrat odi¬nioară mântuirea lor. Şi mai întâi, faptul că a întărit apele mării ca unZid, când au ieşit din Egipt. Şi aceasta înseamnă ai întărit marea. Al doilea, că a zdrobit capul egiptenilor în ape, pe care îi numeşte şi balauri, din pricina răutăţii limbii lor. Apoi, împre¬ună cu ei, şi capul împăratului lor care îi conducea, pe care de asemenea îl numeşte balaur.
[Tu ai întărit cu puterea Ta marea. Ai zdrobit pe faraon îm¬preună cu căpeteniile şi carele lor de război, ca pe nişte capete de
264
balaur în apă, pentru răutatea voinţei lor, după cum ai predat pe egiptenii care erau învecinaţi cu Etiopia, spre a deveni pradă lor, pe ei şi pe împăratul lor înfrângându-i de la faţa etiopienilor496.]
Datu-l-ai pe el mâncare popoarelor etiopienilor. Adică pe însuşi faraon cu oştirea lui. Popoare numeşte aici stolurile păsărilor de la Inzi, care au mâncat trupurile egiptenilor aruncate din mare pe uscat.
Tu ai rupt izvoare şi pâraie. Spune cele din pustie, când a adă¬pat poporul din stâncă. Tu ai uscat râurile Hamului. Itamul se tăl¬măceşte miazăzi, fiindcă Iordanul se află la miazăzi în ţara iudeilor497.
A Ta este ziua şi a Ta este noaptea. Nu numai că ne-ai purtat de grijă la Marea Roşie şi în pustie, ci eşti dăruitor al bunătăţilor pentru tot neamul oamenilor. Pe de o parte, ai creat ziua şi noaptea, pe de altă parte, soarele şi luna, pe de o parte, ai creat vara şi pri¬măvara, pe de altă parte, ai pus hotare pe pământ. Dar acestea le spune, chemându-L în ajutor şi în cele de acum. Pentru aceea, spune: Aminteşte-Ţi de această creaţie a Ta. Dacă ai făcut întreaga creaţie pentru oameni, zice, dă-le acum ajutor celor pentru care creaţia a fost făcută.
Adu-Ţi aminte de aceasta, vrăjmaşul Te-a ocărât pe Tine, Doamne. Chemându-L pe Dumnezeu, prin creaţie, spre miluirea poporului, iarăşi în alt chip îl cheamă pe El spre milă. Dar acesta este mijlocul, faptul că vrăjmaşul se mândreşte. Şi poporul cel fără de minte a în¬tărâtat numele Tău. Vezi iarăşi un alt chip al îndurării, prin faptul că duşmanii au întărâtat numele Lui.
Să nu dai fiarelor sufletul care se mărturiseşte Ţie. A explicitat modul îndurărilor, numind fiare pe vrăjmaşi, fiindcă cei ce au greşit au o oarecare iertare prin mărturisire. Dar aceasta se roagă, să nu piardă în acelaşi mod pe Israel, ceea ce s-a şi întâmplat, fiindcă multe zeci de mii dintre cei ce L-au răstignit au crezut în El şi au fost mântuiţi.
496 Probabil se referă aici la invazia nubiană a Egiptului şi instaurarea celei de-a XXV-a dinastii (744-656 î.Hr.).
497 Cf. Sf. Chiril al Alexandriei, PG 69,1188B 3-4: „Vorbeşte de cele ce s-au întâmplat în pustie, când a adăpat poporul din piatră. Iar Etam se tâlcuieşte: sudul. Şi la sudul ţării iudeilor se află Iordanul” (trad. Pr. D. Stăniloae, în Tâl¬cuire la Psalmi, p. 393).
265
Caută spre legământul Tău. Iarăşi alt mijloc al îndurării. Pentru că a fost bun cu ei, făcând legământ cu ei, de la acestea îşi atrag mila. Că s-au umplut ascunzişurile pământului de locuinţele fărădelegilor. Ceea ce spune aceasta este: Chiar dacă sunt pline de întuneric multe locuinţe, din pricina fărădelegilor săvârşite de ei împo¬triva Ta, Doamne, totuşi să nu fie lepădat întreg poporul, nici să fie predat ruşinii. Căci unii dintre ei aveau nădejde de mântuire, care au şi fost mântuiţi prin Apostoli şi, mai ales, prin Petru, în primele propovăduiri, încât au fost trei mii, şi cinci mii498, şi zeci de mii.
[Săracul şi sărmanul să laude numele Tău. Când sunt mântuiţi, zice, cei ce sunt vrednici de mântuire, cel sărac cu duhul, adică corul Apostolilor, potrivit cu acel „Fericiţi cei săraci cu duhul”499, trimite slavosloviile cele cuvenite Ţie.]
Scoală-Te, Dumnezeule, apără pricina Ta. Se roagă ca Dumnezeu să Se scoale spre pedepsirea celor ce înşală poporul. Adu-Ţi aminte de ocara Ta. Iarăşi îl cheamă pe Dumnezeu spre milă pentru că El a fost ocărât.
Psalmul 74
întru sfârşit, să nu strici. Al lui Asaf
în acest Psalm se referă la Apostoli, îndemnând pe oameni să înceteze din nelegiuire, amintindu-le lor înfricoşătorul acela şi dumnezeiesc scaun de judecată.
Mărturisi-ne-vom Ţie, Dumnezeule… Povesti-voi toate minunile Tale. Dar făgăduieşte să povestească minunile lui Dumnezeu corul Apostolilor, care fusese slobozit de prigonitori. Eu dreptăţi voi ju¬deca. Acestea le spune Mântuitorul, ascultând făgăduinţa lor.
Topitu-s-a pământul şi toţi cei ce locuiesc pe el. Judecând cu dreptate, ai topit pământul, adică Ierusalimul şi pe toţi cei ce
498 Vezi Fapte 2,41; 4,4.
499 Mt. 5,3.
266
locuiesc în el. Se poate înţelege aceasta în dublu sens: şi într-un sens bun, topitu-s-a, adică le-a iertat răutatea; şi într-un sens rău, ca să arate pedeapsa care va fi împotriva lor. Eu am întărit stâlpii lui. Stâlpii Ierusalimului sunt Sfinţii Apostoli, potrivit cu spusa: „Stâlp şi temelie ale adevărului”500. [Zice Apostolul: „Şi cunos¬când harul ce mi-a fost dat mie, Iacov, şi Chefa, şi Ioan, cei so¬cotiţi a fi stâlpi”501.]
Zis-am celor fără de lege: Nu faceţi fărădelege! Aici Apostolii în¬deamnă pe oameni să înceteze din nelegiuirea lor. Nu ridicaţi la înălţime cornul vostru. Căci animalele purtătoare de corn se laudă foarte cu cornurile lor. Pe aceştia îi îndeamnă cuvântul să nu sporească prin mândrie fărădelegea, nici să nu mişte limba îm¬potriva lui Dumnezeu.
Că nici de la ieşiri, nici de la apusuri, nici din munţii pustii. Prin acestea, arată toată lumea. Prin ieşiri, arată răsăritul, pentru că soarele iese, iar apusuri numeşte occidentul. Munţii pustii nu¬meşte părţile de miazănoapte şi de miazăzi. Căci acestea, din pricina frigului nemăsurat şi a căldurii, sunt nelocuite. Nu faceţi fărădelege!, zice, că nimeni în toată lumea nu se poate ascunde de Dumnezeu, dacă spune vreo hulă împotriva Lui. Pe unul îl smereşte, pe altul îl înalţă. Fiind Judecător bun, îi smereşte pe nelegiuiţi, dar înalţă pe cei smeriţi cu inima. Dar trebuie înţeles aceasta despre cele două popoare: al iudeilor şi al celor din neamuri. Căci unul este umilit, din pricina mândriei. Celălalt este înălţat pentru smerenie. Căci El face împăraţi502 şi El îi schimbă, ridică din pământ pe sărac şi înalţă pe sărman din gunoi. Dar i-a smerit pe cei care erau tăiaţi împrejur şi a înălţat pe cei din neamuri.
Că paharul este în mâna Domnului cu vin curat, plin de ameste¬cătură. Paharul, zice, este în mâna Domnului, în care, ca şi cum ar zdrobi roadele fiecărui om, şi cele bune, şi cele rele, amestecându-le pe cele bune cu cele rele, îl face pe acesta plin. Apoi cei a căror drojdie nu s-a vărsat, adică cei ale căror păcate rămân, aceştia îl vor bea. Adică se vor îmbăta cu propriile păcate. După cum, dimpotrivă, şi sfinţii vor bea paharul vieţii în împărăţia
500 I Tim. 3,15.
501 Gal. 2, 9.
502 Dan. 2,21.
267
cerurilor împreună cu Domnul Iisus, potrivit cu cuvântul Dom¬nului însuşi: „Până ce îl voi bea cu voi în împărăţia cerurilor”503.
Iar eu mă voi bucura în veac, cânta-voi Dumnezeului lui Iacov. Fiindcă mă voi împărtăşi din paharul vieţii, bucurie îmi va fi mie de la el.
Şi coarnele păcătoşilor voi zdrobi. Dacă, atunci când se smeresc păcătoşii, se înalţă la înălţime cornul drepţilor, adică al sfinţilor înălţaţi, se vor zdrobi coarnele păcătoşilor. Dar cine sunt păcă¬toşii, dacă nu răii demoni, cei ce se împotrivesc oamenilor lui Dumnezeu? Şi se va înălţa cornul dreptului. Corn numeşte împă¬răţia, adică stăpânirea. Când drepţii, zice, vor lua puterea, adică atunci când vor fi nimicite puterile rele, atunci se vor arăta mi¬nunile lui Dumnezeu. Pentru aceea şi spunea la începutul Psal¬mului: Povesti-voi minunile Tale când voi lua vreme.
Psalmul 75 întru sfârşit, întru cântări.
Un Psalm al lui Asaf, cântarea către Asirianul
Şi acest Psalm are acelaşi subiect precum cel dinainte. Şi acesta istoriseşte despre Judecata dumnezeiască.
Cunoscut este în Iudeea Dumnezeu şi, în Israel, mare este numele Lui. Aici numeşte Iudeea şi Israel sufletul care cunoaşte pe Dum¬nezeu. Căci acesta este adevărata iudee şi adevăratul Israel. S-a făcut în pace locul Lui. Căci dacă este scris despre Iudeea cea de sus, acolo de unde a fugit durerea, întristarea şi suspinul, adică va fi locul păcii. Şi locaşul Lui, în Sion. Adică în Sionul cel înţe¬legător, mai bine zis, în cel de sus sau în sufletul sfinţilor.
Acolo a zdrobit tăriile arcurilor. Prin acestea, semnifică puterile cele potrivnice, care se vor zdrobi când sfinţii vor fi învredniciţi să locuiască în sălaşurile cele de acolo.
Luminezi Tu minunat din munţii cei veşnici. Munţii cei veşnici numeşte cerurile. Dar ne luminează pe noi Dumnezeu de sus,
503 Mt. 26, 29.
268
trimiţându-ne nouă pe Duhul din cer. Luminare preamare, din munţii prinderii. Luminezi Tu minunat din munţii vânatului. Înfricoşător eşti, minunat din munţii roditori.
[Luminezi Tu minunat din munţii cei veşnici. De acolo îl trimite pe Duhul cel Sfânt, din munţii cei veşnici. Se referă la Sion, din care credeau că vine Dumnezeu, ca să facă acestea. În care a fost şi zidită Biserica Lui.]
Tulburatu-s-au toţi cei nepricepuţi la inimă. Cei care nu au pri¬mit luminarea cea prin Duhul vor fi în tulburare şi în val când se va arăta Judecata dumnezeiască. Dormit-au somnul lor şi n-au aflat nimic. Predându-şi viaţa lor nepăsării şi trândăviei, la vremea dumnezeieştii Judecăţi, nu au mai aflat nimic ţinând în mâinile lor, cei ce odinioară erau bogaţi în viaţa cea muritoare. Căci cum aveau să afle ceea ce nu au lucrat? Toţi bărbaţii bogăţiei, cu mâinile lor. Iar Symmachos zice astfel: Toţi bărbaţii puternici, mâinile lor. La nimic nu le-a folosit vigoarea mâinilor prin care au nădăjduit să răpească bogăţia tuturor. Şi învăţând că nu s-au folosit cu ni¬mic de aici, a adăugat:
De certarea Ta, Dumnezeul lui Iacov, dormitat-au cei ce încălecaseră pe cai. Când a fost adusă dreapta sentinţă împotriva lor, au fost predaţi ca unui somn sau amorţiri. Adică nu puteau nici să-şi mişte capul. Dar cine erau cei ce încălecau pe cai? Dumnezeiasca Scriptură numeşte, de obicei, cai pe cei aplecaţi în mod nestăpânit la plăceri. „S-au făcut ca nişte armăsari înnebuniţi de femei, fiecare nechează după femeia aproapelui său”50.
înfricoşat eşti, cine va sta împotrivă Ţie? Şi „dacă el va închide omului uşa, cine o va deschide?”505, potrivit cuvântului din Isaia.
Din cer auzită ai făcut Judecata. Nici o scuză nu vor avea cei pedepsiţi. Căci le-a propovăduit lor cele despre dumnezeiasca Judecată. Pământul s-a temut şi s-a liniştit. Pământ numeşte Aici toată firea oamenilor, care se va teme atunci. Căci nu va fi atunci nimeni care să nu se teamă, când va veni ziua aceea.
Când S-a sculat la Judecată Dumnezeu, ca să-i mântuiască pe toţi blânzii pământului. Dumnezeiasca Judecată va răsplăti celor blânzi
504 Ier. 5,8.
U5 Vezi Is. 22, 22.
269
mântuirea, după cum păcătoşilor numaidecât li se vor da pe¬depsele. Că gândul omului se va mărturisi Ţie. La acel înfricoşător Scaun de Judecată ni se va cere socoteală nu numai pentru cele pe care le-am făcut, ci şi pentru cele pe care am fi vrut să le facem. Rămăşiţa gândului este gândul curăţit, potrivit cu ceea ce a rămas după alegerea harului. Dacă gândul, zice, va fi aflat curat în vre¬mea aceea, atunci şi numai atunci va lua parte la sărbătoarea Ta.
[Că gândul omului se va mărturisi Ţie. Fiindcă toată limba, şi tot cugetul, şi tot gândul se va mărturisi Domnului în vremea Jude¬căţii, când vor fi trâmbiţate cele ascunse.]
Rugaţi-vă şi răsplătiţi Domnului Dumnezeului vostru. Cuvân¬tul se întoarce în îndemn. Pentru că cele spuse mai sus vor fi la dumnezeiasca Judecată, pentru aceea, cât sunteţi în viaţa prezentă, rugaţi-vă Domnului să vă îngrijiţi de faptele cele bune şi nu fiţi zăbavnici în a-i răsplăti Domnului acestea. Toţi cei dimprejurul Lui vor aduce daruri. Dar vor aduce daruri, fiindcă vor fi înfrico¬şaţi de minunile care vor avea loc.
Celui înfricoşat şi celui ce ia duhurile căpeteniilor. Făgăduiţi că veţi face fapte bune, ştiind că trebuie ca voi să fiţi în acel loc şi să aduceţi faptele voastre ca fapte lui Dumnezeu. Atât de înfri¬coşător este Dumnezeu, încât Duhul Se va lua şi de la cei care în viaţa lor au fost conducători şi au fost răi. Căci la acel dumne¬zeiesc şi înfricoşător Scaun de Judecată se va lua de la cei ce au păcătuit ceea ce li s-a dat prin Botez. Şi aceasta înseamnă ceea ce a spus Domnul: „Venind stăpânul slugii aceleia, o va tăia în două pe sluga aceea rea, şi partea ei o va pune cu cel necredincios”506.
Psalmul 76
întru sfârşit, pentru Iditum. Un Psalm al lui Asaf
Când a auzit Iditum cele spuse despre poporul evreilor. Aces¬tea erau aşa: Oare mă va lepăda Dumnezeu până în sfârşit? S-a în¬durerat peste măsură şi s-a tulburat, deplângând completa lor
506 Lc. 12,46.
270
lepădare. Apoi îi compune Asaf un Psalm, învăţându-l pe el că în astfel de lucruri trebuie să se adăpostească numai la Dumnezeu şi acolo să afle mângâiere. Pentru aceea, zice la început:
Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Dum¬nezeu, şi a luat aminte la mine. Începând Psalmul, îl învaţă pe Iditum că Domnul este aproape de cei ce-L cheamă pe El.
în ziua necazului meu, pe Dumnezeu L-am căutat cu mâinile mele, noaptea, înaintea Lui şi nu m-am amăgit. Atât de mare necaz a po¬topit sufletul meu, că nu numai ziua făceam rugăciunile, ci şi în¬săşi vremea nopţii o cheltuiam în rugăciuni. Dar făcând acestea, „nu în zadar am alergat, nu în zadar m-am ostenit”507 şi aceasta înseamnă că nu m-am amăgit.
Sufletul meu n-a vrut să se mângâie. Adusu-mi-am aminte de Dum¬nezeu şi m-am bucurat. N-am suferit, zice, nici o mângâiere de la oameni. Numai amintirea lui Dumnezeu mi-a fost mie bucurie inimii. Gândit-am şi a slăbit duhul meu. Când mă foloseam de cu¬gete omeneşti. Căci aceasta înseamnă Gândit-am. Numai atunci am căzut în împuţinarea duhului. Ochii mei au luat-o înaintea străjilor, tulburatu-m-am şi n-am grăit. Căci aceasta ne face să ne tulburăm, când duşmanii cuceresc locurile străjilor noastre, adi¬că meterezele zidurilor.
Gândit-am la zilele cele de demult. Acelea gândeam în sinea mea şi mă tulburam, cum odinioară Dumnezeu ajuta poporului, iar acum l-a lepădat. Şi aceasta îmi provoacă deznădejde, ca nu cumva lepădarea lor să fie veşnică. Mi-am adus aminte de acele zile de demult.
Aceasta este schimbarea dreptei Celui Preaînalt. Frământându-mă, zice, de gândurile cu privire la lepădarea poporului, când¬va târziu am priceput că schimbarea aceasta care a avut loc nea¬mului de la bunătăţi la rele pentru nimic altceva nu a fost decât pentru dreapta Celui Preaînalt. Ca şi cum ar spune mai clar: Pen¬tru cele făcute împotriva Mântuitorului Hristos, Care este dreapta Tatălui. Că îmi voi aduce aminte de minunile Tale dintru început. M-am gândit, zice, la câte bunătăţi le-a arătat El şi cu câte rele i-au răsplătit lui.
507 Filip. 2,16.
271
Şi voi cugeta la toate lucrurile Tale. Chiar dacă aceia sunt ast¬fel, dar eu voi povesti până la sfârşit binefacerile pe care le-ai fă¬cut nouă de la început. Adică nu voi da uitării nimic dintre bună¬tăţile făcute nouă.
Dumnezeule, întru cel sfânt este calea Ta. Cel sfânt numeşte fie corul sfinţit al Apostolilor, prin care săvârşea străinele minuni, fie spune că nimeni nu poate veni la Tatăl decât prin Hristos, Care este cu adevărat Sfânt ca Dumnezeu. Cine este Dumnezeu mare, ca Dumnezeul nostru? Tu, Stăpâne, îi covârşeşti pe toţi, căci sin¬gur Tu faci minunile pe care le voieşti.
Mântuit-ai întru braţul Tău pe poporul Tău, pe fiii lui Iacov şi ai lui Iosif. Căci acestora le-a propovăduit întâi Evanghelia împă¬răţiei cerurilor braţul Domnului, adică Hristos.
Văzutu-Te-au apele, Dumnezeule, şi s-au temut. Şi când L-au vă¬zut pe El apele, dacă nu când a certat marea şi a amuţit-o508?
Glas au dat norii, că săgeţile Tale trec. Nori aici numeşte pe Sfin¬ţii Apostoli, care au slujit cuvântul ceresc şi evanghelic. Săgeţi numeşte energiile Duhului Sfânt. Ca şi cum ar spune: Energiile Duhului revărsate asupra sfinţilor tăi ucenici au devenit vestite în toată lumea. Trebuie ştiut că şi El însuşi este numit săgeată aleasă509, de prorocul Isaia. Glasul tunetului Tău, în roată. Tunet nu¬meşte cuvântul evanghelic, cel care răsună în tot pământul de sub cer. Pentru aceea, l-a şi numit pe Evanghelist [Ioan] fiul tunetului510. Iar roată numeşte viaţa oamenilor, cum se poate afla şi de la Iezechiel511. Ca şi cum ar spune: Cuvântul Tău evanghelic este transmis întregului neam omenesc. Luminat-au fulgerele Tale lu¬mea. Şi cine ar putea fi fulgerele, dacă nu cele ce ne-au fulgerat nouă lumina cea înţelegătoare, adică Sfinţii Apostoli şi Evanghelişti, cărora le-a spus Mântuitorul: „Voi sunteţi lumina lumii”512. Clătinatu-s-a şi s-a cutremurat pământul. În loc de: s-a făcut auzită în tot pământul propovăduirea mântuitoare, prin care frică curată i-a
508 necpîpwTo, a amuţit-o, se referă la minunea Domnului, când, fiind fur¬tună pe mare, a certat marea şi i-a zis: „Taci! Linişteşte-te!”. Vezi Lc. 8,24. (n. tr.)
509 peAoţ EKAEKTOV; vezi Is. 49,2.
510 Vezi Mc. 3,17.
511 Vezi Iez. 1, 20.
512 Mt. 5,14.
272
cuprins pe toţi, potrivit cu: „Slujiţi Domnului cu frică şi vă bucu¬raţi de El cu cutremur”513.
în mare este calea Ta, şi cărările Tale, în ape multe. Mare numeşte lumea, ape multe numeşte feluritele neamuri de oameni care sunt într-însa. Fiindcă Hristos a poruncit, zicând Apostolilor: „Mer¬gând, învăţaţi toate neamurile”514, şi „iată, sunt cu voi în toate zilele”515, ei au alergat în toată lumea de sub cer şi au propovăduit la toate neamurile, în mod clar fiind cu ei în chip nevăzut Dom¬nul, potrivit cu făgăduinţele Lui nemincinoase. Pentru aceea, a adăugat: Şi urmele Tale nu se vor cunoaşte, din pricina caracterului nevăzut al mergerii Domnului cu ei. În afară de aceasta, şi nu¬mai EL ca Dumnezeu, a mers pe marea cea sensibilă, cum spune Evanghelistul516.
Povăţuit-ai ca pe nişte oi pe poporul Tău. Şi încă nişte oi care nu ştiau de unde vin şi încotro merg, aşa ne-ai condus pe noi, folosindu-Te pentru aceasta de slujitorii cei din jurul lui Moise şi Aaron. Redă toate de la Adusu-mi-am aminte de lucrurile Domnului prin Adusu-mi-am aminte de Dumnezeu şi m-am bucurat. Amintindu-mi de acestea, zice, m-am mângâiat în cugetul meu şi m-am bucurat. Căci gândindu-ne la toate câte ne-au venit nouă prin ajutorul Tău, m-am convins că, făcând atâtea pentru mântuirea noastră şi pentru slobozirea noastră de la cei ce ne stăpâneau atunci, nu ai suferi acum nicidecum să ne vezi pe noi că suntem în robie, şi în captivitate, şi în nenorocire. Cu mâna lui Moise şi a lui Aaron. Tu însuţi, o, Stăpâne, Cel ce eşti împreună cu Sfinţii Apostoli, odinioară, prin Moise ai scos pe poporul Tău, conducându-l prin Moise şi Aaron.
513 Ps. 2,11.
514 Mt. 28,19.
515 Mt. 28, 20.
516 Vezi Mt. 14,25 ş.u.
273
Psalmul 77
Al priceperii. Un Psalm al lui Asaf
Asaf cântă acest Psalm, îndemnând poporul cel nou să ia amin¬te la Legea Evangheliei, condamnând poporul acela vechi al iu¬deilor, care, fiind acoperiţi cu multe binefaceri, nu şi-au mai adus aminte de nimic, ci, mai degrabă, au întors împotrivă mulţumi¬rile, răsplătind pe Binefăcătorul lor prin nemulţumire.
Ia aminte, poporul Meu, la Legea Mea. Şi pe care popor îndeam¬nă, dacă nu pe cel din neamuri? Şi la care Lege porunceşte să ia aminte, dacă nu la cea evanghelică? Dar că neamurile sunt popo¬rul Lui spune prorocul Zaharia: „Şi neamuri multe vor alerga la Domnul şi vor fi Lui popor”517. Plecaţi urechea voastră la graiurile gurii Mele. Ascultaţi cu râvnă, zice, cele spuse de Mine.
Deschide-voi în pilde gura Mea. Evanghelistul tâlcuieşte lim¬pede aceasta că s-a împlinit, fiindcă Domnul în Evanghelii a spus multe pilde518.
Şi părinţii noştri ne-au spus nouă. Toate câte am fost învăţaţi, auzindu-le de la părinţii noştri, pe toate acestea le-am cunoscut prin fapte şi prin Venirea Lui.
Nu s-au ascuns de la fiii lor de la un neam la altul. Nu altui neam, ci fiilor lor au fost făcute de Mântuitorul minunile cele mari. Pentru aceea, nu au încetat vestind laudele Domnului şi puterile Lui.
Şi Lege a pus în Israel. Lege a dat părinţilor lor şi cortul măr¬turiei, conducându-i pe ei să cunoască prin Lege pe Cel care la vreme avea să vină la neamul oamenilor.
Fiii ce se vor naşte. Semnifică prin acestea pe sfinţii ucenici ai Mântuitorului, care vestesc fiilor lor minunile pe care le-a făcut Domnul. Fiilor, adică celor ce vor veni prin ei la credinţă.
Şi să nu uite binefacerile lui Dumnezeu. Acestea le vor povesti lor, prin care vor putea să-şi pună nădejdea numai în Dumnezeu.
Ca să nu fie ca părinţii lor. Apostolii, zice, vestesc laudele lui Dumnezeu celor învăţaţi prin El. Ca să caute poruncile lui
517 Zah. 2,15.
518 Vezi Mt. 13, 35.
274
Dumnezeu şi să nu imite răutatea părinţilor lor. Căci acel neam nu a avut inimă dreaptă către Dumnezeu, nici nu şi-a încredin-ţat duhul său lui Dumnezeu. Neam care nu şi-a îndreptat inima sa. Aceia nu şi-au agonisit credinţă temeinică în Dumnezeu, nevrând să umble în calea cea dreaptă, ci având voie potrivnică dumne¬zeieştilor porunci.
Fiii lui Efraim, arcaşi înarmaţi. Numai prin seminţia lui Efraim a arătat întreg poporul lui Israel, despărţit de Iuda. Căci aceştia au pus drept idoli viţeii şi s-au depărtat de slujirea cea după Lege. Referindu-se la răutatea părinţilor, în continuare înşiră toate rău¬tăţile lor, pe de o parte, îmbelşugarea bunătăţilor către ei, pe de altă parte, necredinţa lor în Dumnezeu, şi, în final, pierzania care îi aşteaptă pe ei pentru acestea. Pentru ca, învăţaţi fiind prin acestea, să fugă de râvna cea rea. Zice că fiii lui Efraim, adică întreg Israelul, deşi au fost învăţaţi să lupte împotriva demonilor răi, pregătindu-şi pentru aceasta arcul, chiar în vremea războiului au întors spatele, tăgăduindu-L pe Stăpânul şi Dumnezeu şi în¬clinând spre Baraba, adică spre satana.
N-au păzit legământul lui Dumnezeu. Vorbeşte de noua tradiţie [naQabouiv]519 a Evangheliei, potrivit cu: „Iată, vine ziua şi voi încheia cu ei legământ nou”520. Dar explică şi pricina, fiindcă pe aceasta nu au păzit-o, pe cea care este Legea cea nouă a lui Dum¬nezeu, întors-au spatele în zi de război. Căci nu au crezut Lui, Celui care zicea: Eu de la Tatăl am ieşit şi am venit521. Căci trebuia ca ei să lupte şi să se războiască cu cei ce luptau cu Dumnezeu, cei care au ridicat război împotriva lui Dumnezeu.
Şi au uitat facerile Lui de bine. Deşi le-a făcut multe binefaceri, toate le-au zburat din amintire. Şi dovada acestui fapt este că L-au predat lui Pilat. Au uitat cum „a venit făcându-le bine” tu¬turor şi „tămăduindu-i pe cei stăpâniţi de diavol”522.
519 Termenul admite în context dublă traducere, fie prin tradiţie, fie prin predare. E vorba mai curând de predarea către popor a noii legi a Evanghe¬liei (n. tr.).
520 Ier. 38,31.
521 Cf. In 16,27.
522 Fapte 10,38.
275
Minunile pe care le-a făcut înaintea părinţilor lor. Tot astfel au uitat şi binefacerile şi minunile lui Hristos, cum negreşit au uitat şi părinţii lor minunile cele petrecute în Egipt, când i-a eliberat pe ei Dumnezeu. Cam aşa ceva pare să semnifice înaintea părin¬ţilor lor, ca şi cum ar spune mai clar: S-au făcut asemenea părin¬ţilor lor în râvna cea rea. Şi aşa cum aceia au uitat pe Dumnezeu, aşa şi aceştia.
Despicat-a marea şi i-a trecut pe ei. Şi nu numai atât, zice. Ci şi despărţind marea, i-a trecut pe toţi. De aici începe să povestească minunile izbăvirii dinainte. Căci despărţind marea Roşie în multe despărţituri, după ce apele au fost hotărnicite şi de o parte, şi de alta ridicate şi înălţate la înălţime, prin dumnezeiasca putere le-a închis ca într-un burduf, ca nu cumva revărsându-se să inun¬de mulţimea523.
Pentru aceasta a auzit Domnul şi a amânat. În loc de a reţinut puţin, ca şi cum ar fi oprit mâna cea binefăcătoare.
Şi pâine din cer le-a dat lor. Nu numai că a hrănit cu mană tru¬purile, ci a hrănit şi sufletele lor cu putere duhovnicească şi ce¬rească. După cum negreşit îi hrăneşte şi pe îngeri. Şi aceasta se poate vedea şi din conjuncţia copulativă, fiindcă pare să spună ca un adaos: Şi pâine cerească le-a dat lor. Dar nu mai puţin putem afla şi de la Apostolul care spunea despre ei că au mâncat hrană duhovnicească524. Dar aceasta era ceea ce acum se numeşte pâi¬nea îngerilor.
Şi ca nisipul mării, păsări zburătoare. Aici vorbeşte despre prepeliţe525.
Şi mâncarea le era încă în gura lor. Mâncarea lor li s-a întors în greaţă, fiindcă se plecaseră în întregime la săturarea de cărnuri.
Şi-a adus aminte că trup sunt ei, suflare ce trece şi nu se mai întoarce. I-a miluit pe ei, zice, chiar dacă i-a văzut pe ei aplecaţi în între¬gime spre trup, adică cugetând cele ale trupului, şi duh având, umblau pururea după pofta trupului şi nu se întorceau să se pocăiască şi să caute din tot sufletul pe Dumnezeu. Pentru nimic
523 Vezi Ieş. 14, 21 ş.u.
524 Vezi I Cor. 10,3.
525 Ieş. 16,11 ş.u.
276
altceva nu i-a miluit şi izbăvit decât numai pentru iubirea Lui de oameni. Pentru aceea, mai înainte a zis: El este îndurat şi milostiv.
Nu şi-au adus aminte de mâna Lui în ziua în care i-a izbăvit pe ei din mâna celui ce îi asuprea. Înşirând cele de la Marea Roşie, bună¬tăţile cele date lor în pustie, adaugă un alt chip al binefacerii. Chi¬nurile care i-au copleşit pe duşmani, adică prefacerea râului în sânge, ţânţarii, broaştele, mălura, lăcustele, grindina, îngheţul, focul şi trimiterea îngerilor răi şi toate celelalte până la pierzania celor întâi născuţi.
Cale a făcut mâniei Sale. După ce le-a dat taina mielului, a dat cale liberă mâniei Lui, ca să treacă pe poporul Lui şi să nu se atingă de cei ce săvârşeau taina. Dar păzindu-i pe aceştia, a dat cale liberă mâniei Lui şi nu a cruţat de la moarte sufletele lor, adică ale egip¬tenilor, căci le-a predat pierzătorului.
Şi i-a dus pe dânşii în muntele sfinţirii Lui. Vorbeşte aici de Ie¬rusalim şi de Templul construit în el după aceea. Muntele acesta pe care l-a dobândit dreapta Lui. Acesta este Hristos, dreapta Tatălui, Care, mergând odinioară înaintea poporului, le-a dat moştenire lor pământul făgăduinţei. Şi a scos de la faţa lor neamuri. Pe amorei526 şi pe hetei527 şi pe cei arătaţi în continuare. Şi le-a dat lor pământul cu sorţi şi cu funie de împărţire. Fiindcă cele şapte neamuri au fost pustiite şi nimicite. Căci ei au moştenit cetăţile şi casele celor alungaţi.
Şi au ispitit şi au amărât pe Dumnezeu cel Preaînalt. Se referă la idolatria în care au căzut în timpul Judecătorilor şi al Regilor. Şi mărturiile Lui nu le-au păzit.
Şi s-au întors şi s-au lepădat ca şi părinţii lor. Aşa cum părinţii lor, zice, au făcut viţel în pustie, lepădând pe Izbăvitorul lor, aşa
526 Amoreii sunt menţionaţi în Sfânta Scriptură drept un popor ce a locuit în Canaan înainte şi după cucerirea acestuia de către Iosua. Înfrânţi de Iosua (Ios. 10,5; 11, 8), amoreii au trăit o perioadă de pace cu Israel în vremea lui Samuel (I Rg. 7,14).
527 Hitiţiiheteii, descendenţi ai lui Heth, apar în Vechiul Testament drept un popor locuind în Canaan din vremea lui Avram până în sec. V î.Hr. În lumina cercetărilor moderne, în special arheologice, este incert dacă „hitiţii” care au format în al doilea mileniu î.Hr. un imperiu în Asia Mică mai pot fi con¬sideraţi unii şi aceeaşi cu hitiţii menţionaţi în Biblie.
277
şi aceştia, iarăşi punând junici, le jertfeau idolilor, părăsind pe Dumnezeu.
Şi L-au mâniat pe El cu înălţimile lor. Căci pe orice vârf de munte jertfeau demonilor necuraţi, cum spune prorocul Osea528.
Auzit-a Dumnezeu şi a trecut cu vederea şi a defăimat foarte pe Israel. Căci au fost predaţi feluritelor robii.
Şi a lepădat cortul Său din Siloam. Căci în Siloam529 era mai înainte cortul, când au slujit Eli şi Samuel, locaşul întru care a locuit printre oameni. Locaş numeşte chivotul, care a fost luat de la oamenii aceia, fiindcă l-au luat cei cinci satrapi530.
Şi a predat robiei tăria lor şi frumuseţea lor. Puterea şi frumuse¬ţea lor era chivotul care a fost predat în mâinile filistenilor din Azotos531.
Şi a dat săbiei norodul său. Duşi robi, au murit, fiindcă nu era cine să-i ajute pentru că a cheltuit cu foc pe cei apropiaţi ai lor.
Preoţii lor de sabie au căzut. Vorbeşte despre fiii lui Eli preotul532. Şi văduvele lor nu vor plânge. Căci au pierit şi ele cu piericiunea lor şi s-au unit cu moartea bărbaţilor lor, nefiind învrednicite nici lacrimi să verse pentru morţii lor.
Şi a lovit din spate pe vrăjmaşii Săi. Aceasta o spune despre filisteni şi ascaloniţi, care au fost bătuţi la spate până ce au întors chivotul.
Şi a lepădat cortul lui Iosif. Aceasta o spune pentru că Siloamul este în partea lui Iosif. Dar Efraim era fiul lui Iosif.
Şi a ales seminţia lui Iuda. Căci din această seminţie a făcut pe regi, între care cel dintâi a fost David. Dar trebuie ştiut că a ales o seminţie în locul altei seminţii, seminţia lui Iuda în locul se¬minţiei lui Iosif. Şi a ales locaş în locul altui locaş, muntele Sionului în locul Siloamului.
528 Vezi Os. 11,2.
529 ŞiloSiloam, localitate la 16 km nord de Betel, a fost un centru religios de seamă înainte de construirea Templului din Ierusalim, datorită prezenţei cortului adunării şi a chivotului legământului.
530 I Rg. 6,4; 17.
531 AşdodAzotos a fost o cetate filistină în care a fost dus chivotul legămân¬tului (vezi I Rg. 5,1 ş.u.).
532 Vezi I Rg. 4,11.
278
Şi a zidit ca a inorogilor sfinţenia Sa. Sfinţenia Lui numeşte Templul cel sfânt zidit în Ierusalim. Inorogul este o fiară nebiruită datorită cornului pe care îl poartă în frunte şi cu care nimiceşte toate fiarele. Zice, aşadar, că astfel era construit Sfântul Templu, încât toate neamurile se arătau pe al doilea loc în ceea ce priveşte tăria care se afla în el.
Din urma celor ce nasc l-a luat pe el. Adică a celor ce fată şi nasc. Adică luându-l pe el bine de la ştiinţa cea păstorească şi de la faptul de a şti să păzească pe cele ce nasc dintre oi, l-a făcut păstor al turmelor celor cuvântătoare. Ca să pască pe Iacov, robul Său. Adică a devenit învăţător lor al bunelor obiceiuri prin care s-a arătat învăţându-i pe ei.
Şi întru priceperile mâinilor Sale i-a povăţuit. Numeşte price¬perea mâinilor orice faptă care are loc în mod cuvenit.
Psalmul 78
Un Psalm al lui Asaf
Cântă acest Psalm pentru cei ucişi amarnic în vremurile lui Antioh533. Cerând prin rugăciune să fie răzbunare a uciderii să¬vârşite faţă de neam, adică întorcând nenorocirile asupra celor ce le-au adus asupra lor.
Dumnezeule, venit-au neamurile întru moştenirea Ta. Căci Antioh, adunându-i pe mulţi, a intrat în Ierusalim şi a incendiat Sfântul Templu534. Spurcat-au Templul cel sfânt al Tău. Iată, zice, alţii i-au stăpânit pe ai Tăi şi ale Tale sunt stăpânite de cei de alt neam.
Făcut-au din Ierusalim păzitoare de poame. Loc pietruit unde are colibă cel ce păzeşte poamele.
Pus-au cadavrele robilor Tăi mâncare păsărilor cerului. Din exces de cruzime, duşmanii nu au îngăduit alor Tăi nici să-şi îngroape
533 Regele menţionat aici este Antioh al IV-lea Epifanes (175-164 î.Hr.), însă e mai probabil că psalmistul nu face referire la perioada acestuia, ci la dis¬trugerea Ierusalimului de către babilonieni (vezi IV Rg. 25 ş.a.).
534 Vezi I Mac. 1,16 ş.u. şi I Mac 5,11 ş.u.
279
morţii. Trupurile celor cuvioşi ai Tăi, fiarelor pământului. Cum nu ar fi cuvioşi cei ce şi-au vărsat sângele pentru păzirea Legii, între care unii erau Macabeii?
Se va aprinde ca focul râvna Ta. Râvneşte, pentru numele Tău care este hulit de vrăjmaşi.
Să nu pomeneşti fărădelegile noastre cele de demult. Numeşte fărădelegi de demult cele din Egipt.
Ca nu cumva să zică neamurile: Unde este Dumnezeul lor? Chiar dacă mulţimea păcatelor noastre este piedică mântuirii noastre, dar pentru numele Tău, fă-ne nouă mântuire de ocara pe care [neamurile] Ţi-o aduc Ţie, pentru sângele vărsat al robilor Tăi, pentru suspinul celor ferecaţi în obezi.
După măreţia braţului Tău, păzeşte pe fiii celor omorâţi. Prin pu¬terea braţului Tău, izbăveşte pe cei rămaşi dintre cei omorâţi.
Psalmul 79
întru sfârşit, pentru cele ce se vor schimba, mărturie a lui Asaf. Un Psalm despre asirieni
în principal, cere să fie miluiţi cei robiţi de Asirian535. Dar după un înţeles mai înalt, [se roagă] pentru cei ce au răbdat robia cea înţelegătoare, după Crucea Domnului, adusă asupra lor de asirienii cei înţelegători şi căpetenia lor, adică satana. Se roagă, cerând să Se arate Mântuitorul nostru şi eliberarea între¬gului neam al lui Israel.
Cel ce paşti pe Israel, ia aminte! Pe Tine, Stăpâne, Care porţi grijă de popor ca un păstor, Te rog, primeşte rugăciunea mea.
Cel ce şezi pe Heruvimi, arată-Te înaintea lui Efraim, Veniamin şi Manase. Înaintea cortului umblau trei seminţii: Iuda, Isahar şi Zabulon. Acestora le urmau la miazăzi alte trei: Efraim, Veniamin şi Manase536. Dar deasupra, pe heruvimii de aur ai chivotului,
535 Referire probabilă la pustiirea Regatului de Nord în anul 722-721 î.Hr. de către armata asiriană a regelui Salmanasar (vezi IV Rg. 17,1 ş.u ).
536 Vezi Num. 10,11 ş.u.
280
era slava lui Dumnezeu. Mergea înaintea lor pe drum. Aşadar, Tu, Cel ce şezi pe Heruvimi şi care mergi înaintea chivotului, care eşti înaintea lui Efraim, Veniamin şi Manase (căci aceasta înseamnă înaintea) prin puterea Ta, dă-ne mântuirea.
Via din Egipt ai mutat-o. Se referă la Israel. Izgonit-ai neamuri şi ai răsădit-o pe ea. Căci mergând înaintea lor, ai izgonit neamu¬rile de la faţa lor.
Acoperit-au munţii umbra ei. Umbra viei este slujirea cea după Lege, pentru faptul că Legea era umbră a viitoarelor bunătăţi. Munţi numeşte pe cel din Siloam şi pe cel din Sion. Căci în aceste două locuri a şezut cortul. Nimic altceva nu înseamnă decât că cele din Lege, care erau umbră a viitoarelor bunătăţi, se săvârşeau în aceşti doi munţi. Şi mlădiţele ei, cedrii lui Dumnezeu. Cedrii sunt puterile cele cereşti, iar mlădiţele viei sunt profeţii cei din popor suiţi la înălţime şi care se odihnesc pe puterile raţionale cele de sus.
întins-a viţele ei până la mare. Viţele şi lăstarii viei numeşte toată mulţimea poporului care se întindea de la râul Eufrat până la marea indică.
Pentru ce ai surpat gardul ei? Gardul ei era paza îngerilor, pe care a depărtat-o de la ei Dumnezeu. Şi o culeg pe ea toţi cei ce trec pe cale. A fost dată ca păşune demonilor necuraţi, care pasc sufletele lor, golindu-i de rodirea cea duhovnicească.
Dumnezeul puterilor, întoarce-Te. Te rog, aşadar, pe Tine, Stă¬pânul cel atotputernic, să vezi de sus vătămarea viei şi să o în¬vredniceşti de vindecarea bolii ei. Căci purtarea Ta de grijă i-a dat sănătatea de mai înainte.
Şi o desăvârşeşte pe ea, pe care a sădit-o dreapta Ta. Fiindcă Tu ai sădit-o, iar apoi a fost arsă cu foc şi săpată şi distrusă, fiindcă Tu ai certat-o, desăvârşeşte-o pe ea şi fă-o gata de mântuire. Dar pregăteşte-o prin Fiul Omului. Însă cine este Fiul Omului, dacă nu însuşi Domnul nostru, cum spune El însuşi despre Sine în Evanghelii537?
Să fie mâna Ta peste Bărbatul dreptei Tale. Această faptă, cea a mântuirii poporului, care este semnificată prin mână; să fie peste
537 Vezi Mt. 8, 20; 9, 6; 12,8.
281
bărbatul dreptei Tale, adică prin Bărbatul care este dreapta Ta. Şi cine este acesta, dacă nu Fiul Omului, Care este dreapta Tatălui, chiar dacă S-a făcut om? Când va fi aceasta şi ne va mântui pe noi dreapta Ta, Care este bărbatul şi Fiul Omului, nu ne vom mai depărta de Tine, fiindcă ne-am împărtăşit de viaţa Ta şi suntem numiţi cu numele Tău, şi anume, creştini.
Doamne Dumnezeul Puterilor, întoarce-ne pe noi. Neîncetat se roagă să fie grăbită arătarea Unuia Născut, prin Care se vor mântui.
Psalmul 80
Întru sfârşit, pentru teascuri. Un Psalm al lui Asaf. Aliluia
Tâlcuind deja Psalmul 80, am spus că teascurile sunt bisericile. Se poate vedea şi din Psalmul acesta că cheamă neamurile la cre¬dinţa cea în Domnul, învăţându-i pe ei să nu se depărteze de El, spunând mai dinainte lepădarea poporului, din pricina răutăţii.
Bucuraţi-vă de Dumnezeu, ajutorul nostru, strigaţi Dumnezeului lui Iacov! Strigarea este cântare de biruinţă. Porunceşte neamurilor să cânte cântare de biruinţă lui Dumnezeu, Cel ce le-a ajutat şi i-a izbăvit din stăpânirea demonilor.
Cântaţi psalmi şi bateţi din timpane. Psalm numeşte Aici dumne¬zeiasca învăţătură. Timpanul este un instrument făcut din piei. Spune, deci, devenind ascultători ai cuvintelor dumnezeieşti, „în¬făţişaţi trupurile voastre jertfă vie, bineprimită lui Dumnezeu”538. Cântaţi dulce din psaltire şi din alăută. Psaltire numeşte trupul, pentru armonia şi acordul lui cu sufletul. Ca desăvârşiţi să fie oamenii lui Dumnezeu, încredinţându-şi sufletele lui Dumnezeu, şi trupul nu lumii, ci Domnului.
Sunaţi din trâmbiţă, la lună nouă. Aşa cum odinioară Israel, luând trâmbiţele cele sensibile, cânta din trâmbiţă la lună nouă, fiindcă Dumnezeu le-a dat această poruncă, drept mărturie că
538 Rom. 12,1.
282
au fost ei eliberaţi din robia Egiptului, tot aşa şi noului popor, folosindu-se de trâmbiţa Evangheliei, a cărei vestire a ieşit în tot pământul, i se porunceşte să trâmbiţeze la lună nouă, adică la înnoirea minţii lui, mărturisind Şi acesta că a fost eliberat din robia egipteană cea înţelegătoare, adică din puterea întunericului.
A auzit limba pe care n-o ştia. Poporul, zice, ieşind din Egipt, a auzit limba pe care mai înainte nu o cunoştea. Şi care este aceasta, dacă nu cuvântul lui Dumnezeu care a fost către popor în munţi?
Depărtat-a sarcina de pe spatele lui. În loc de depărtat-a de sarcini spatele lui. Zice, aşadar, că i-a slobozit pe ei de poverile pe care le purtau, construind cetăţile lui faraon. Mâinile lui au robit la coşuri. Aceasta o spune, fiindcă lutul şi paiele le cărau la lucru în coşuri.
întru necaz M-ai chemat şi te-am izbăvit. Asemenea este cu „am auzit suspinurile lor”539 şi am auzit glasul lor şi M-am pogorât ca să-i scot pe ei. Te-am auzit întru ascunderea furtunii. În loc de: Te-am izbăvit din necaz mare şi covârşitor. Şi te-am cercat la apa certării. Când poporul a însetat a zis către Moise: „Dă-ne nouă apă ca să bem”, iar Moise a zis: „Pentru ce cârtiţi împotriva mea şi ispitiţi pe Domnul?”540.
Ascultă, poporul Meu, îndeamnă poporul, zicând să se pre¬gătească să-L asculte pe El. Căci dacă va face aceasta şi nu va sluji altui dumnezeu, nici nu va avea domn şi dumnezeu nou, căci El însuşi este Cel ce i-a izbăvit pe ei odinioară din Egipt, fă¬găduieşte să le dea celor ce se supun Lui hrană şi trupească, şi duhovnicească: deschide gura ta şi o voi umple pe ea.
Şi n-a ascultat poporul Meu glasul Meu. Când Eu le făgăduiam acestea, aceştia au surzit. Pentru aceasta, i-am lepădat pe ei, dându-le pedeapsa pentru faptele lor.
Vrăjmaşii Domnului au minţit Lui şi va fi vremea lor în veac. Ca şi cum ar spune mai clar: Pentru că poporul L-a minţit pe Domnul, va veni vremea pedepsei lui. Dar aceasta va fi veacul cel viitor.
Şi i-a hrănit pe ei din grăsimea grâului. Aceştia L-au minţit pe El, dar El, fiindcă este bun, i-a umplut pe ei de hrană duhovnicească.
Iar această hrană este însuşi Domnul, „Pâinea cea vie” „Care Se pogoară din cer şi dă viaţă lumii”541. Şi cu miere din piatră i-a să¬turat pe ei. Piatra este însuşi Domnul542, iar mierea, dumnezeieştile Lui cuvinte. Zice că i-a umplut pe ei cu sfintele Lui cuvinte.
539 Ieş. 2,24.
540 Ieş. 37, 2.
541 In 6,33.
542 Vezi I Cor. 10,4.
283
Psalmul 81 Un Psalm al lui Asaf
În Psalmul de mai înainte a istorisit lepădarea poporului, aici redă mai clar şi pricinile pentru care Dumnezeu i-a lepădat pe ei.
Dumnezeu a stat întru adunare de dumnezei. Dumnezei a nu¬mit pe căpeteniile iudeilor, care sunt numiţi fiii lui Dumnezeu. A stat, aşadar, Dumnezeu în mijlocul lor, când a fost mântuitoarea Lui Venire, ca să-i judece pe ei, mustrare făcându-le pentru cele făptuite de dânşii.
Până când judecaţi nedreptate? Aduce la mijloc nedreptatea care a fost făcută poporului de către ei.
Se vor clătina toate temeliile pământului. Temeliile pământului numeşte căpeteniile veacului acestuia. Aceştia au fost pedepsiţi mai înaintea poporului iudeilor, fiind scoşi afară din tirania cea împotriva noastră prin cuvântul spus către noi: „Acum stăpânitorul lumii acesteia se va scoate afară”543. S-au clătinat din starea pe care au avut-o odinioară. Fiindcă mai întâi aceştia au fost ni¬miciţi prin Crucea Lui şi apoi a avut loc şi izgonirea lui Israel după propovăduirea Evangheliei la toate neamurile, a adăugat: Eu am zis: Dumnezei sunteţi şi fii ai Celui Preaînalt. Dar voi ca nişte oameni muriţi şi ca unul din căpetenii cădeţi. Şi de care căpetenii vorbeşte, dacă nu de cele pe care le-a arătat puţin mai înainte prin temeliile clătinate ale pământului?
543 In 12,31.
284
Psalmul 82
Cântarea Psalmului lui Asaf
Aici înalţă rugăciune către Dumnezeu ca [El] să pedepsească neamurile asirienilor pentru mândria de a face război împotriva Ierusalimului. Despre aceştia este vorba în Psalm în continuare.
Dumnezeule, cine se va asemăna Ţie? Să nu taci, nici să Te îmblân¬zeşti, Dumnezeule! Cu Tine nimeni nu va fi asemenea, neţinând minte răul şi îndelung răbdând nedreptăţile. Dar eu mă rog să nu taci în privinţa asalturilor nedrepte împotriva noastră care vin de la vrăjmaşii noştri.
Că iată, vrăjmaşii Tăi au sunat. Auzită pretutindeni s-a făcut nedreptatea lor împotriva noastră.
Făcutu-s-au spre ajutor fiilor lui Lot. Cei de care a fost vorba mai înainte au ajutat şi s-au aliat cu fiii lui Lot în războiul cel îm¬potriva noastră. Dar fiii lui Lot erau moabiţii şi amoniţii544. De aici cunoaştem că demonii se ajută unii pe alţii pentru pierderea sufletului545, ca să aducă asupra noastră pierzania totală şi să pre¬dea uitării pe vestitul Israel. Apoi înşiră şi popoarele învecinate cu ei de care fiind chemaţi, au venit şi alţii împreună cu ei.
Fă-le lor ca lui Madiam şi lui Sisara. Aşa cum odinioară Madiam şi Sisara, încă şi Iavin, care s-au ridicat împotriva lui Israel, au fost nimiciţi, unii la râul Chişon, alţii în Endor, în acelaşi chip şi cei ce se ridică asupra noastră împreună cu Asur, să aibă parte de aceeaşi pedeapsă. Sisara era general, iar Iavin era împăratul lui Canaan. Au fost zdrobiţi la râul Chişon, cum se spune la Judecători, de mâna lui Baraac şi a Deborei, o femeie din Israel546.
Pierit-au în Endor. În loc urât Căci Endor arată cele necuviin¬cioase. Făcutu-s-au ca gunoiul pământului. Rămânând fără de îngro¬pare, s-au destrămat şi s-au amestecat, precum gunoiul cu pământul.
544 Amoniţii sunt consideraţi, ca şi moabiţii, urmaşi ai lui Lot, locuitori ai ţinutului aflat la est de Iordan. Tot asemenea moabiţilor, sunt portretizaţi ca antagonişti ai israeliţilor, fiind înfrânţi de aceştia în vremea regelui David (II Rg. 12,31; I Par. 20,3).
545 Cf. Mt. 12,45.
548 Jud. 4,14.
285
Pune pe căpeteniile lor ca pe Oriv. Fă ca idumeii547 şi ismaeliţii548 şi moabiţii şi agarenii549 şi tovarăşii lor arătaţi mai înainte să pă¬timească cele asemenea cu Oriv550 şi cu ceilalţi. Căci aceşti răi rău au pierit.
Dumnezeul meu, pune-i pe dânşii ca o roată. Adică, să nu rămână pe loc, ci să se rostogolească în partea opusă. Ca trestia în faţa vân¬tului. Adică vor fi uşor de vânturat precum paiul de grâu. Ca focul care arde pădurea. Să se bucure, zice, de focul pe care şi l-au aprins ei înşişi, şi acest foc îi va arde pe ei, aşa cum ar arde pădurea un foc sensibil. Asemenea este cu: Iată, voi, toţi care aprindeţi focul, duceţi-vă în lumina focului vostru şi în văpaia pe care aţi aprins-o551. Văpaia care arde munţii. Cuvântul este ca o compa¬raţie. Aşa cum focul, căzând, arde munţii, tot astfel vor fi arşi de pedeapsa care a fost adusă asupra lor, pe care a comparat-o cu furtuna, din pricina tăriei şi intensităţii ei.
Umple feţele lor de ocară. Căci dând greş din voirile lor şi umplându-se de ruşine, vor cunoaşte puterea Ta. Şi vor căuta numele Tău, Doamne! Aceasta o spune pentru că le va veni lor folos din pedepse. Vor căuta [numele Tău] este folosit în loc de vor cunoaşte [numele Tău].
Psalmul 83
întru sfârşit, pentru teascuri, fiilor lui Core
Iarăşi vorbeşte şi în acest Psalm despre biserici, şi acest lucru rezultă clar din faptul că poartă titlul pentru teascuri.
547 Edomiţii/idumeii locuiau la sud de Marea Moartă, fiind consideraţi descendenţii lui Isav/Esau.
548 Ismaeliţii locuiau în nord-vestul Arabiei, fiind consideraţi descendenţii lui Ismael, fiul lui Agar.
549 Agarenii locuiau în partea de răsărit a Palestinei, fiind consideraţi des¬cendenţii lui Agar, însă diferiţi de ismaeliţi.
550 Oreeb/Oriv şi Zeev erau conducătorii madianiţilor, neam arab persecutor al israeliţilor în vremea Judecătorilor. Au fost înfrânţi de Ghedeon (Jud. 7,25).
551 Is. 50,11.
286
Cât de iubite sunt corturile Tale, Doamne al puterilor! Corturi numeşte sfintele biserici ale lui Dumnezeu întemeiate în diferite locuri, la care grăbeşte tot sufletul iubitor de Dumnezeu. Inima mea şi trupul meu s-au bucurat de Dumnezeul cel viu. Ca şi cum ar spune: M-am dăruit suflet şi trup ca să-I slujesc Dumnezeului celui viu şi adevărat552. Iar Dumnezeului celui viu este spus în contrast cu idolii, fiindcă aceia sunt morţi şi sunt făcuţi din materie neînsufleţită.
Că pasărea şi-a aflat eişi casă, şi turtureaua, cuib eişi unde-şi va pune puii săi, altarele Tale, Doamne. Pasărea simbolizează sufletul omului, pândit de vânătorul cel înţelegător, potrivit cu spusa: „Sufletul nostru ca o pasăre s-a izbăvit din cursa vânătorilor”553. Iar turtureaua semnifică sufletul care trăieşte în curăţie şi înfrânare. Zice, aşadar, că tot sufletul îşi va găsi acest refugiu, intrarea în altarele Tale.
Fericiţi toţi care locuiesc în casa Ta, adică cea cerească.
Fericit bărbatul al cărui ajutor este de la Tine, suişuri în inima lui a pus. Fiindcă Te-a numit pe Tine sprijinitor al Lui, zideşte în el însuşi gânduri bune în fiecare zi, pe care le numeşte în prezent suişuri pentru faptul că este în aceste gânduri bune ca un fel de suiş de la cele pământeşti la cele cereşti. În valea plângerii. Vale a plângerii numeşte viaţa muritoare. Zice, prin urmare, în viaţa cea muritoare îi vei zidi pe ei plini de gânduri bune în fiecare zi Căci au simţit ajutorul Tău.
Că binecuvântare va da Cel ce pune Lege, merge-vor din putere în putere. Răsplătiri le va da lor pentru gândurile bune Cel ce pune Lege, adică Cel ce le-a dat lor Noul Testament. Dar care ar fi bine¬cuvântările, dacă nu faptul de a merge din putere în putere? Adică de la petrecerea de aici cea după Dumnezeu la Ierusalimul de sus, de unde, plecând mai departe, vor vedea pe Dumnezeu precum este.
Dumnezeule, caută la faţa Unsului Tău. Uns aici numeşte po¬porul ales spre preoţie împărătească.
Că mai bună este o zi în curţile Tale decât mii. O zi în curţile lui Dumnezeu, adică în biserici, arată ziua învierii Mântuitorului.
552 Vezi Evr. 9,14.
553 Ps. 123, 7.
287
Decât mii, adică decât o mie, cum se află în Scriptura ebraică, prin aceasta numeşte slujirea cea după Lege, care a ţinut o mie de ani, începând din vremurile lui Solomon, de când s-a întemeiat dum¬nezeiescul Templu şi până la Venirea Mântuitorului. Arată că slujirea Evangheliei este mai mare decât slujirea Legii.
Ales-am a fi lepădat în casa Dumnezeului meu. Ca şi cum ar spu¬ne: Aş vrea mai degrabă să fiu cineva mic şi de nimic în Biserică, decât cineva mare în poporul păcătoşilor. Acestea se potrivesc celor din Babilon şi sunt de asemenea potrivite şi nouă. Căci şi pe aceia i-a învăţat harul Duhului să nu dispreţuiască pustiirea dumnezeieştii case, şi noi suntem învăţaţi să dorim şi să iubim pururea bisericile cele afierosite lui Dumnezeu.
Domnul nuva lipsi de bunătăţi pe cei ce umblă întru nerăutate. Căci cei ce au această dispoziţie se bucură de toate aceste bunătăţi. Căci mila răsare din sfintele biserici şi multă este de acolo îm¬belşugata dăruire a adevărului. Căci de acolo primim învăţătura dogmelor celor bune şi scoatem harul dumnezeiesc din izvoa¬rele Preasfântului Duh. Şi de aici devenim vestiţi şi foarte renumiţi şi, ca să spunem pe scurt, primim toată desfătarea de bună¬tăţi, ne slobozim din răutate şi viclenie, alegând să trăim cu sim¬plitate şi cu adevăr.
Psalmul 84 întru sfârşit, fiilor lui Core
Prin acest Psalm, arată chemarea neamurilor şi iertarea care le vine lor din întoarcerea la Dumnezeu. Încă îl aduce şi pe po¬porul iudeu, după chemarea neamurilor, să se mărturisească pentru cele pe care le-a păcătuit, cerând ca şi acesta să dobândească mila cea prin Hristos.
Bine ai voit, Doamne, pământului Tău. Şi cu adevărat a binevoit Dumnezeu şi Tatăl să recapituleze toate în Hristos. Întors-ai robia lui Iacov. Propovăduind mai întâi iudeilor înşişi, i-a izbăvit pe mulţi din robia înţelegătoare care îi stăpânea pe ei. A arătat pe
288
Mântuitorul prin prorocia lui Isaia care zice: „Duhul Domnului peste Mine, pentru care M-a uns, M-a trimis să binevestesc săra¬cilor, să propovăduiesc celor robiţi slobozire, celor orbi, vederea”554, zicând: „Astăzi s-a împlinit prorocia aceasta în urechile voastre”555. Căci El însuşi ne-a făcut pe noi să încetăm a mai sluji rătăcirii politeiste şi demonilor, eliberându-ne din lanţurile păcatelor noastre.
Ambele lucruri le proroceşte aici: întoarcerea fiilor lui Israel din Babilon şi mântuirea lumii. În dublu sens se tâlcuieşte totul, înţelesul este: Binevoieşte Domnul în inima bună şi râvnitoare, fiind pământul Lui, prin faptul că primeşte sămânţa cea de la El ca să rodească însutit.
Iertat-ai fărădelegile poporului Tău. Adică poporului care a de¬venit al Său prin credinţă. Se referă, deci, la poporul cel din nea¬muri, potrivit cu ceea ce spune Zaharia prorocul: „În ziua aceea vor alerga la Domnul neamuri multe şi îi vor fi Lui popor”556.
întoarce-nepe noi. Dumnezeul mântuirii noastre. Aici trimite ru¬găciune din partea poporului iudeilor, cerând ca şi ei să primească harul.
Arată-ne nouă mila Ta. Pe când domnea Cyrus, regele perşilor557, potrivit prorociei lui Isaia, li s-a dat lor dreptul de a se întoarce şi se grăbeau să ajungă în patrie. De aceea se roagă lui Dumne¬zeu să le dea lor grabnică izbăvire pentru iubirea Lui de oameni. Grabnic arată-ne nouă, o, Stăpâne, bunătatea Ta, ca să dobândim mântuirea Ta şi, de aici, libertatea noastră. Astfel, aducând pro¬rocul rugăciunea ca din partea acelora, primeşte răspunsul lui Dumnezeu şi zice: Auzi-voi ce va grăi întru mine Domnul Dumne¬zeu. Încetând prorocul rugăciunea, aşteaptă în tăcere răspunsul de la Duhul.
Dar mântuirea Lui este aproape de cei ce se tem de Dânsul. Aştep¬tând prorocul răspunsul pe care urmează să-l audă de la Dum¬nezeu cu privire la neamul său, aceea a cunoscut, că Dumnezeu este gata să fie aproape de toţi, numai să îmbrăţişeze frica Lui
554 Lc. 4,18; cf. Is. 61,1.
555 Lc. 4, 21.
556 Zah. 2,15.
557 Este vorba de Cyrus al II-lea cel Mare (cea 600-530 Î.Hr.).
289
Dar se va întâmpla ca cei care o vor îmbrăţişa să se sălăşluiască în slava Lui. Semnifică prin acestea iconomia cea după trup a Unuia Născut. Căci ne-a fost nouă de la Dumnezeu şi Tatăl drep¬tate, şi pace, şi adevăr. Fiindcă, miluindu-ne pe noi, ne-a învăţat adevărul. Pe deasupra, ne-a arătat şi drepţi, „împăcând toate cu El însuşi, fie cele din cer, fie cele de pe pământ”558.
Mila şi adevărul s-au întâmpinat. În mod limpede, se referă la Adevărul care a răsărit în lume prin Născătoarea de Dumnezeu şi pururea Fecioara. Căci El însuşi este Adevărul, chiar dacă S-a născut din femeie. Căci dreptatea şi pacea s-au sărutat, în mod lim¬pede, este vorba despre Adevărul care a răsărit în lume din pu¬rurea Fecioara,, Născătoarea de Dumnezeu.
Şi dreptatea din cer a privit. Asemenea este cu ceea ce s-a spus către Fecioara: „Duhul Sfânt va veni peste tine”559 şi celelalte.
Că Domnul va da bunătate. Când Domnul va străluci celor de pe pământ pentru mulţimea bunătăţii Sale, atunci şi noi, fiind pământ înţelegător, vom da roadele duhovniceşti ale dreptăţii.
Dreptatea înaintea Lui va merge. Spunând că pământul cel înţe¬legător va da rod, învaţă şi cum anume va da. Dar când va da, dacă nu când dreptatea celui ce lucrează binele, umblând mai înainte pe calea care duce sus, va îndrepta paşii celui ce umblă pe această cale?
Psalmul 85
Rugăciunea lui David
Fericitul David, luminat prin Duhul cu privire la Venirea Unuia Născut şi la iertarea păcatelor care va fi oricui aleargă la El, pe bună dreptate, trimite rugăciune, cerând unul şi acelaşi lucru, să se afle printre cei mântuiţi prin har.
Pleacă, Doamne, urechea Ta şi mă auzi. Smerenia este un mare sprijin cu adevărat pentru ca cel ce se roagă să fie auzit. Că sărac
558 Col. 1,20.
559 Lc. 1,35.

290
şi necăjit sunt eu. [începutul rugăciunii este al unui cuget smerit. Deşi ambii au dobândit bogăţia dreptăţii, atât David, cât şi Iezechia nu se sprijineau pe aceasta, ci priveau la sărăcia firii şi îl ru¬gau pe Dumnezeu să se îndure de această fire înjugată cu sărăcia. Iar acel pleacă, Doamne, urechea Ta este pus ca o metaforă a unui bolnav care, din pricina bolii, nu poate vorbi mai tare şi îl sileşte pe doctor să-şi plece urechea la gura lui.]
Păzeşte sufletul meu, căci cuvios sunt Cere să fie ascultat pentru binele pe care l-a făcut. Mântuieşte, Dumnezeul meu, pe robul Tău, pe cel ce nădăjduieşte în Tine. Fiindcă s-a numit pe sine cuvios, co¬boară iarăşi la un cuvânt smerit, desemnându-se pe sine ca rob al lui Dumnezeu şi făgăduind să-şi pună numai în El nădejdea mântuirii.
Miluieşte-mă, Doamne, că spre Tine voi striga toată ziua. Ne învaţă pe noi cuvântul că cel ce vrea să primească de la Dumnezeu vreun bine trebuie neîncetat să fie în rugăciuni.
Că Tu, Doamne, bun şi blând eşti. Îi învaţă pe cei ce se apropie de Dumnezeu să nu se neliniştească, dacă amână cu puţin darea bunătăţilor. Căci îi va asculta pe ei negreşit, pentru că este bun şi foarte bogat în milă.
Nu este asemenea Ţie între dumnezei, Doamne. Dumnezei îi nu¬meşte pe sfinţii proroci către care a fost cuvântul lui Dumnezeu. Dar spune că nimeni dintre proroci nu a putut să-i scoată pe oameni din păcat decât numai însuşi Domnul, potrivit cu ceea ce spune în altă parte: „Nu sol, nici înger, ci însuşi Domnul ne-a mântuit pe noi”560.
Veselească-se inima mea ca să se teamă de numele Tău. Cel ce a do¬bândit evlavie pentru Dumnezeu îmbrăţişează vieţuirea cea le¬giuită. O asemenea viaţă este maica veseliei. Pe bună dreptate, aşadar, prorocul spune că frica de Domnul veseleşte inima. Căci şi în altă parte spune la fel: „Veselească-se inima mea, căutând pe Domnul”561, şi iarăşi: „Adusu-mi-am aminte de Dumnezeu şi m-am bucurat”562.
560 Is. 63, 9.
561 Ps. 104,3.
562 Ps. 76, 3.
291
Mărturisi-mă-voi Ţie, Doamne, Dumnezeul meu, din toată inima mea. Schimbând îndată rugăciunea în mărturisire, pentru că a fost izbăvit din iad, mărturiseşte pricina pentru care a păcătuit, spu¬nând că a fost uneltirea multora şi a puternicilor, adică a puterilor cele nevăzute, care nu pun înaintea ochilor pe Dumnezeu. Dar Tu, Doamne, zice, ai îngăduit cele la care aceia nu se aşteptau, iz¬băvind sufletul meu din iadul cel mai de jos prin iubirea Ta de oameni. Dar zicea acestea Hristos pe când şedeau împăraţii pă¬mântului şi căpeteniile se adunaseră la un loc împotriva Lui.
Că mare este mila Ta spre mine. Fiindcă rugăciunea lor a fost dusă deja la bun sfârşit, spune că va lăuda în veac marea milă a lui Dumnezeu, pentru că a eliberat şi sufletele lor din mâna iadului.
Dumnezeule, călcătorii de lege s-au sculat asupra mea. Arată prin acestea că a căzut în păcatul acela. Căci cum altfel s-au sculat, dacă nu prin adunarea duhurilor rele care i-au pus piedică pe calea virtuţii?
Şi Tu, Doamne Dumnezeul meu, îndurat şi milostiv eşti. Chiar dacă duhurile rele s-au sculat asupra mea şi eu m-am afundat în păcat şi, prin el, în iadul cel mai de jos de care am vorbit mai îna¬inte, dar Tu, Doamne, însuţi întinzând asupra mea îndurările Tale, ai izbăvit sufletul meu, pentru aceea, cer ca iarăşi să fiu miluit. Dar va fi mila Ta asupra mea, prin faptul că vei privi la mine.
Fă cu mine semn spre bine. Aşa cum odinioară în Egipt Dum¬nezeu le-a dat semn fiilor lui Israel, ca să nu fie vătămaţi de pier¬zătorul, tot aşa cere să-i dea lui semn, ca să fie păzit prin el şi să-i ruşineze pe vrăjmaşi.
Psalmul 86
Fiilor lui Core, Psalmul cântării
Cântă iarăşi fiii lui Core Psalmul acesta pentru Biserică, pro¬povăduind prin el chemarea neamurilor şi strălucirea Unuia Născut în Biserică prin iconomia cea după trup.
292
Temeliile lui în munţii cei sfinţi. Temeliile lui, adică ale poporului celui chemat prin credinţă. Dar spune că poporul cel format din neamuri a fost zidit pe temelia Apostolilor şi a prorocilor.
Iubeşte Domnul porţile Sionului mai mult decât toate sălaşurile lui Iacov. Numeşte porţile Sionului învăţătura introductivă şi ele¬mentară a Bisericii. Iar sălaşurile lui Iacov, slujirea cea după Lege. Spune deci că petrecerea evanghelică este socotită de Dumnezeu preferabilă slujirii Legii.
Lucruri slăvite s-au grăit despre tine, cetatea lui Dumnezeu. Care lucruri slăvite sunt grăite despre ea, dacă nu faptul că locuieşte în ea Unul Născut, potrivit cu spusa: „Aici voi locui, că am ales-o pe ea”563.
îmi voi aduce aminte de Raav şi de Babilon. Îmi voi aminti spre bine de cei ce se întorc la Mine şi de cei care s-au abătut în mod nepotrivit spre iubirea de plăcere şi care mult au slujit idolilor. Căci acestea ni le-a semnificat prin Raav şi prin Babilon. Şi iată, cei de alt neam, şi Tirul, şi poporul Etiopienilor. Ne învaţă pe noi lim¬pede că Biserica s-a format din toate neamurile.
Mamă va zice Sionului omul şi om s-a născut în el. Este limpede că o numeşte mamă pentru că cei care credem vom fi înscrişi în Sion, adică în Biserică, întru care este omul sau însuşi Cel ce a în¬temeiat-o pe ea. Acesta este Cel ce S-a făcut om pentru noi şi Care a făgăduit că va întemeia pe piatră Biserica.
Domnul va povesti în cartea popoarelor şi a căpeteniilor acestora. Domnul va povesti în cartea popoarelor şi a căpeteniilor, adică a celor ce sunt în Biserică. Şi cum altfel va povesti, dacă nu prin scrierea care va fi în ceruri, despre care însuşi a povestit, zicând: „Bucuraţi-vă, că numele voastre s-au scris în ceruri”564.
Că locaşul tuturor celor ce se veselesc este la Tine. Când locaşul tuturor va fi în Biserică, atunci vor fi plini de veselie.
563 Ps. 131,14.
564 Lc. 10, 20.
293
Psalmul 87
Cântarea Psalmului fiilor lui Core.
Întru sfârşit, pentru maelet, ca să răspundă, al priceperii, al lui Aiman Israeliteanul
în acest Psalm se face referire la moartea lui Hristos, pe care a primit-o pentru noi, pentru ca, propovăduind şi duhurilor celor din iad, să li se dea învierea. Dar deplânge şi Ierusalimul, fiindcă a căzut din nădejdea cea întru El. Dar însuşi Ierusalimul, adică poporul, era odinioară ca un cor, cum este mărturisită a fi partea şi moştenirea. Pentru aceea şi Psalmul poartă titlul pen¬tru maelet, ceea ce ţine de ceată, adică de cor. Dar fiindcă taina lui Hristos este adâncă şi este nevoie de o minte duhovnicească foarte subţire ca să o priceapă, pentru aceea, poartă şi titlul al priceperii. Dar se spune că Psalmul e al lui Aiman, alcătuit în Egipt către Moise. Acest Aiman era urmaş al lui Israel, fiindcă era urmaş al lui Zara, care era fiul lui Iuda, fiul lui Israel.
Doamne Dumnezeul mântuirii mele, ziua am strigat. Bun fiind, cunoscând căderea poporului şi pierzania ucenicului, trimite ru¬găciuni către Tatăl. Pentru ca, neîmpărtăşindu-se de răutate, şi aceştia să dobândească mântuire prin El.
Că s-a umplut de rele sufletul meu. Deşi „El însuşi a purtat pă¬catele noastre şi pentru noi S-a chinuit”565, pe bună dreptate, zice că S-a umplut de rele. Şi viaţa Mea de iad s-a apropiat. Aceasta o spu¬ne, fiindcă a gustat moartea pentru toţi, cu harul lui Dumnezeu.
Făcutu-m-am ca un om neajutorat, între cei morţi slobod. Numai Iisus a şi murit pentru nelegiuirile poporului, dus fiind la moarte, potrivit cuvântului lui Isaia. Şi mort fiind, numai El era slobod. căci nu avea păcat care să-L facă pe El supus morţii. Pentru aceea şi zicea: „Putere am să pun sufletul Meu, putere am să-l iau înapoi”566.
Ca răniţii ce dorm în mormânt. Asemănător m-am făcut cu oamenii răniţi şi care zac în morminte, cei care nu au dobândit ajutorul Tău, nu au dobândit învierea. Dar Eu sunt rănit pentru
565 Is. 53,4.
566 In 10,18.
294
păcatele poporului şi am ajuns în morminte, dar n-am şi rămas acolo. Fiindcă Tu Ţi-ai adus aminte de Mine şi după rană, şi după punerea în mormânt. Căci am înviat, călcând moartea.
Peste Mine s-a întărit mânia Ta. Mânia lui Dumnezeu numeşte blestemul morţii adus asupra neamului oamenilor. Fiindcă, aşadar, S-a făcut pentru noi blestem, pentru aceea zice că s-a întărit mânia lui Dumnezeu peste El.
Şi toate valurile Tale le-ai adus peste Mine. Valuri numeşte pe¬deapsa adusă asupra neamului omenesc cu asprime pentru căl¬carea poruncii. Dar semnifică iarăşi moartea.
Depărtat-ai pe cunoscuţii mei de la Mine. Aceasta o spune, fiindcă toţi L-au părăsit pe El la vremea pătimirii. Pusu-m-au urâciune loruşi. Vezi cum până astăzi iudeii urăsc numele lui Hristos? închis am fost şi n-am putut ieşi. Aceasta o spune, pentru că S-a închis în casa mai marelui sinagogii567.
Ochii Mei au slăbit de sărăcie. Plângeam pentru popor, văzându-i pe ei căzuţi din bogăţia cea după Dumnezeu şi ajungând la să¬răcia cea mai de pe urmă.
Strigat-am către Tine, Doamne, toată ziua. Dă-ne o cale de a ne elibera din chinuri, Pronia Ta, Stăpâne. Căci întinzând mâinile totdeauna, mă rog Ţie. Acest chip arată amarul chin al sufletului. căci atunci când este silit de nevoie, cineva mai cu osârdie îl roagă pe cel ce poate să îi dea.
Oare, morţilor vei face minuni sau doctorii vor învia? Ne învaţă pe noi pricinile pogorârii Lui la moarte, spunând: Fiindcă nici morţilor nu le este cu putinţă să facă minuni, nici doctorii nu pot să învieze, ca să Te laude pe Tine, nici cei ce se află în pierzanie nu erau capabili să cunoască adevărul Tău. Pentru aceea, o, Pă¬rinte, am şi fost socotit cu cei din iad. Pentru ca, înviind cei din pământul uitat, să aibă cercarea minunilor Tale şi cei ce odinioară erau în întuneric să povestească adevărul Tău.
Oare, va povesti cineva în mormânt mila Ta? Nu este cu putinţă, zice, să-i faci privitori ai minunilor Tale şi
567 Vezi Lc. 8, 51.
568 In 8, 28.
569 Filip. 2, 8.
295
martori ai iubirii Tale de oameni pe morţii prefăcuţi în praf, care petrec în întunericul morţii şi au fost predaţi uitării.
Oare, se vor cunoaşte întru întuneric minunile Tale? Aşa cum în cei pierduţi nu este adevăr, tot aşa în cei din întuneric nu pot fi minuni. Pământul uitat este sufletul raţional lipsit de roadele Du¬hului Sfânt.
Pentru ce, Doamne, lepezi sufletul meu şi întorci faţa Ta de la Mine? El Se ruga pentru popor, iar ei se arătau nevrednici de mântuire, din pricina mulţimii răutăţii lor, ca şi cum ar face nelucrătoare rugăciunea Lui pentru ei.
Sărac sunt Eu şi în osteneli din tinereţile mele. Sărac, pentru că a luat chip de rob. În osteneli, din tinereţe, fiindcă încă din scu¬tece a fost uneltit de Irod şi de cei de o teapă cu dânsul.
Înălţându-Mă M-am smerit şi M-am nedumerit. Înălţare numeşte suirea pe Cruce, potrivit cu ceea ce a spus El însuşi: „Când veţi înălţa pe Fiul omului…”568. Iar m-am smerit zice pentru pogorârea până la iad.
Peste mine au trecut mâniile Tale. Toată mânia Ta ai pornit-o împotriva Mea. Şi tulburându-Mă prin înfricoşătoare pedepse, M-ai scufundat prin ele ca sub nişte ape.
Depărtat-ai de la Mine pe prieten şi pe vecin, şi pe cunoscuţii Mei, de nenorocirea mea. Prin nenorocire semnifică vremea Pătimirii. Spune, aşadar, că, la vremea Pătimirii, şi prietenii, şi cunoscuţii L-au pă¬răsit. Dar când a fost ascultător Tatălui până la moarte, şi încă moarte pe Cruce569, a fost părăsit la Cruce de ucenici. Pentru aceea, spune că a depărtat Tatăl pe prieteni şi pe cunoscuţi de la El.
Psalmul 88
Un Psalm al priceperii, al lui Etham israeliteanul
în cele de faţă, proroceşte naşterea lui Hristos din David şi din împărăţia Lui, şi nu mai puţin Pătimirea cea mântuitoare pe care a răbdat-o pentru noi. Dar poartă titlul al priceperii, fiindcă
296
este nevoie de o minte duhovnicească pentru a înţelege adâncimea tainelor Lui. Iar despre Aiman, că era şi el proroc, s-a spus în Psal¬mii precedenţi.
Milele Tale, Doamne, în veac le voi cânta. Şi care sunt milele Domnului pe care ni le-a făcut nouă, pe care suntem datori a le cânta? Nu altele, ci că a nimicit începătoriile şi puterile şi însăşi stăpânirea diavolului. Că ne-a eliberat pe noi din păcat şi din moarte. În neam şi în neam voi vesti adevărul Tău în gura mea. Dar adevărul Tatălui este Fiul, pe care sfinţii îl poartă pe buzele lor în neam şi în neam. Căci cuvântul este spus ca din partea corului Apostolilor.
Că ai zis că în veac mila se va zidi. Tu, o, Stăpâne, zice, m-ai în¬vrednicit să vestesc că în veac, adică neîncetat, mare şi minunată milă se va zidi, adică se va pregăti, se va înălţa. Căci ceea ce se zi¬deşte se ridică şi se înalţă. Dar acestea sunt spuse despre mântuirea şi harul lui Hristos. Căci mila lui Dumnezeu zideşte oamenii, iar adevărul pregăteşte sfintele puteri. Se va găti adevărul Tău. Aşa cum mântuirea cea prin Hristos este numită milă şi har, tot aşa este numit iarăşi adevărul care până la cer s-a înălţat, zice, prin sânge, fie pe pământ, fie în cer.
Pus-am legământ aleşilor Mei. Lui Avraam, zice, şi Iacov. căci acestora le-a dat făgăduinţele cele cu privire la Hristos, potrivit cu ceea ce s-a spus: „Şi se vor binecuvânta întru seminţia ta toate seminţiile pământului”570. Juratu-M-am lui David, robul Meu. Şi când S-a jurat, dacă nu când a zis către el: „Şi va fi când se vor plini zi¬lele tale şi vei adormi cu părinţii tăi. Se va ridica din sămânţa ta altul, care va fi din pântecele tău. Şi voi găti în veac împărăţia Lui. Acesta va zidi casă numelui Meu. Şi voi îndrepta împărăţia Lui în veac. Şi-I voi fi Lui Tată şi El îmi va fi Mie Fiu”571.
Mărturisi-vor cerurile minunile Tale. Aceasta o spune despre Naşterea lui Hristos, că îngerii vor binevesti păstorilor, zicând: „Că astăzi S-a născut nouă Domnul Hristos în cetatea lui Da¬vid”572. Şi s-a arătat mulţime de alte oştiri cereşti care ziceau: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace!”573.
570 Fc. 22,18.
571 I Par. 17,11-14.
572 Lc. 2,11.
573 Lc. 2,14.
297
Că cine se va asemăna Domnului în nori? Deşi Unul Născut S-a făcut om, zice, şi S-a pogorât pe Sine la deşertarea cea de voie şi a luat chip de rob, chiar şi aşa este fără asemănare mai presus de toate puterile cereşti. Căci ele sunt o ceată slujitoare, dar El este Stăpânul tuturor şi Domnul, dar nici între fiii lui Dumnezeu nu este cineva asemenea Lui. Şi aceştia mărturisesc, zicând: „Şi din plinătatea Lui noi toţi am luat”574. Aşadar, El dă ca Dumnezeu, iar ei se îmbogăţesc cu cele de la El.
Dumnezeu, Cel ce Se proslăveşte în sfatul sfinţilor, mare şi înfri¬coşat. Aşa cum cei nepricepuţi se smintesc văzându-L pe El în chip de rob, când îl auzeau zicând: „Eu sunt Adevărul”575, şi „Eu sunt mai înainte de a fi Avraam”576, aşa şi Sfinţii, pe de o parte, îl slă¬vesc pe El, iar pe de altă parte, îl numesc mare şi înfricoşat. Şi aceasta este clar de acolo, din faptul că Petru a strigat ca din gura tuturor: „Tu eşti Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu”577, şi iarăşi toţi: „Cu adevărat eşti Fiul lui Dumnezeu”578, când a certat marea şi vânturile.
Puternic eşti, Doamne, şi adevărul Tău, împrejurul Tău. Tu stă¬pâneşti cu puterea Ta marea. Cuvântul arată că, sub acest chip de rob, este El însuşi, Cel care, la început, a adus la fiinţă marea, Care i-a pus nisipul hotar şi i-a zis: „Până aici vei merge, şi mai departe nu vei trece”579. Dar a arătat că şi aceasta era adevărat, că a certat marea şi vânturile când plutea pe mare împreună cu ucenicii. Şi pornirea valurilor ei tu o potoleşti. Tu ai smerit ca pe un rănit pe cel mândru. Căci El este cel ce leagă pe cel tare şi pe cel mândru580. Şi Cel ce dă alor Lui „să calce peste şerpi, şi peste scorpii, şi peste toată puterea vrăjmaşului”581.
Ale Tale sunt cerurile şi al Tău este pământul. Aşa cum este Stă¬pânul mării, tot aşa este şi Făcătorul cerurilor şi al pământului întreg. Lumea şi plinirea ei Tu le-ai întemeiat. Miazănoaptea şi marea
574 In 1,16.
575 In 14, 6.
576 In 8,58.
577 Mt. 16,16.
578 Mt. 14,33.
579 Iov 38,11.
580 Vezi Mt. 12, 29.
581 Lc. 10,19.
298
Tu le-ai zidit. Taborul şi Ermonul. Cele patru părţi ale lumii le sem¬nifică prin acestea. Prin miazănoapte înţelege părţile nordice, prin mare, cele de vest. Căci Scriptura numeşte marea occidentul. Prin muntele Ermonului, sudul, prin muntele Taborului, iarăşi răsăritul.
Braţul Tău este cu putere. Braţul Tău, o, Stăpâne, s-a arătat tu¬turor cu putere. Căci dacă S-a făcut om şi S-a arătat ca noi, s-a făcut vădită înălţimea măreţiei Lui. Şi aceasta înseamnă: întărească-se mâna Ta, înalţă-se dreapta Ta.
Fericit poporul care cunoaşte strigarea. Propovăduind întruparea Unuia Născut, pe bună dreptate, îi fericeşte pe cei ce au aflat taina Lui. Dar aceasta înseamnă a-I cânta Lui cântare de biruinţă. Căci strigarea este cântarea de biruinţă pentru că au căzut vrăjmaşii. A luptat pentru noi şi a biruit puterile cele potrivnice. Doamne, întru lumina feţei Tale vor merge şi întru numele Tău se vor bucura. Îi fericeşte pe Sfinţii Lui Apostoli, că întru numele şi puterea Lui au făcut minunile pe care le-au făcut.
Şi întru bunăvoirea Ta se va înălţa cornul nostru. Corn582 numeşte slava. Zice, aşadar, ca faţă de Tatăl: Fiindcă Tu ai binevoit a-L trimite pe Unul Născut, pentru aceasta slava noastră se va înălţa. Căci am fost slăviţi, înălţându-ne împreună cu Hristos583 şi împărăţind cu El.
Atunci ai grăit în vedenii fiilor Tăi. Atunci zice în loc de odinioară, ai grăit prin vederi proroceşti fiilor Tăi, dar o zice celor chemaţi la vrednicia înfierii. Dar ce ai grăit, dacă nu Pus-am ajutor întru Cel tare? Ca şi cum ar zice: Am dat ajutor întru Cel tare celor slabi şi celor asupriţi de satana, ca să se refugieze la Cel tare. Dar Cel tare pe Care Tatăl ni L-a dat nouă în ajutor numaidecât este Hristos. Căci este Domnul puterilor584. Înălţat-am pe Cel ales din poporul Meu, aflat-am pe David, robul Meu. Îl înţelege pe Hristos, Cel din sămânţa lui David, numit ales, pentru aceea şi „Dumnezeu L-a preaînălţat pe El”585. Dar iarăşi Îl numeşte pe El David, fiindcă
582 Tăria noastră; „cornul” [de animal], ebr. qeren: metaforă biblică pen¬tru putere sau fală.
583 Cf. Ef. 2, 6.
584 Vezi Ps. 23,10.
585 Filip. 2,9.
299
era din sămânţa lui David586. Iar rob îl numeşte pentru faptul că S-a arătat în chip de rob587. Cu untdelemnul cel sfânt al Meu L-am uns pe El. Fiindcă, deşi Cuvântul era Dumnezeu, S-a născut cu trup, din femeie, şi S-a făcut om, rămânând cum era, Dumnezeu. Atunci primind ungerea prin Tine, S-a numit Hristos. Căci Cu¬vântul, fiind Dumnezeu şi împărat mai înainte de veci588, a asu¬mat cele ale noastre, ca şi noi să ne îmbogăţim cu ale Lui.
Pentru că mâna Mea va ajuta Lui. Mântuitorul a zis: „Lucrurile pe care Mi le-a dat Tatăl să le săvârşesc, aceste lucruri mărturisesc despre Mine că El însuşi M-a trimis”589. Şi iarăşi: „De la Mine Eu nu vorbesc nimic. Ci Tatăl, Care rămâne întru Mine, El însuşi face lucrurile Lui”590aceasta este ceea ce spune acum Tatăl despre El: Mâna Mea îi vaajuta Lui şi braţul Meu îl va întări pe El.
Nu va folosi vrăjmaşul întru El. Cu toate acestea, au spus: „Veniţi să-L ucidem pe El şi să avem noi înşine moştenirea Lui”591, dar nu le-a fost de nici un folos lui satana şi iudeilor gândul. Căci Mântuitorul a înviat a treia zi, călcând moartea şi prădând iadul. Şi S-a suit la Tatăl cel din ceruri şi Dumnezeu şi este la dreapta tronului măririi întru cele înalte, stăpânind toate împreună cu Părintele Său. Aşadar, adevărat este ceea ce s-a spus: Nu va folosi vrăjmaşul întru El.
Şi voi tăia de la faţa Lui pe vrăjmaşii Lui. Căci vor fi predaţi ar¬matei romanilor şi vor fi pierduţi complet.
Şi adevărul meu şi mila mea, cu El. Adevăr numeşte slujirea cea în duh şi adevăr, pe care ne-a explicat-o nouă Hristos, când a vorbit cu femeia samarineancă. „Duh este Dumnezeu şi cei ce se închină Lui trebuie să se închine în duh şi adevăr”592. Iar milă, nu prin altceva a făcut-o Dumnezeu nouă decât prin Unul Născut Fiul Lui. Căci numai prin Acesta am învăţat închinarea în duh şi adevăr şi am fost miluiţi, fiindcă moartea a fost nimicită şi
586 Vezi Rom. 1, 3.
587 Vezi Filip. 2, 7.
588 Vezi Ps. 73,12.
589 In 5, 36.
590 In 14,10.
591 Mt. 21,38.
592 In 4,24.
300
stricăciunea îndepărtată. Şi întru numele Meu se va înălţa cornul Lui. Căci cu numirile care se cuvin Tatălui este slăvit şi Fiul, cum ar fi: Dumnezeu adevărat, [cum este] Tatăl, aşa este şi Fiul. Căci El este Adevărul. Şi Tatăl este, şi este numit Viaţă prin fire, dar iarăşi, şi Fiul este astfel, căci El însuşi spune: „Eu sunt învierea şi Viaţa”593. Aceasta o zicea către Tatăl, că „Toate ale Mele ale Tale sunt, şi ale Tale sunt ale Mele”594.
Şi voi pune în mare mâna Lui. Mare, precum am spus mai înainte, numeşte ţinutul cel de la apusuri, iar râuri numeşte Mesopotamia, adică răsăritul. Zice, aşadar, că lucrarea Lui se va întinde în toată lumea. Şi în râuri dreapta Lui. În mare pune mâna lui Hristos, în râuri, dreapta Lui. Totuşi, dacă vrea El, marea devine râu şi, invers, râul, dacă va reţine apa care curge din pântecele lui, devine mare a apei vieţii.
Acesta Mă va chema pe Mine: Tatăl Meu eşti Tu, Dumnezeul Meu. Iarăşi, aici, Cel întrupat îl numeşte pe Tatăl, prin iconomie, Dumnezeul Meu, zicând: „Mă duc la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul meu şi Dumnezeul vostru”595. Căci prorocul vor¬beşte despre El, prorocind că prunc S-a născut şi îl numea pe El Dumnezeu tare, Părinte al veacului ce va să vie596.
în veac îi voi păzi lui mila Mea şi legământul Meu. Lui, adică po¬porului care a crezut în El. Iar mila numeşte iertarea păcatelor prin credinţă. Dar legământ îl numeşte pe cel nou, pe care îl caracte¬rizează credinţa, adică cea sigură, tare, dăinuitoare. Căci cel dintâi legământ încetează prin faptul că era slab şi nefolositor, căci Le¬gea nimic nu a desăvârşit.
Şi voi pune în veacul veacului sămânţa Lui. Nu va înceta numele creştinilor şi puterea slujirii evanghelice. Ci, mai degrabă, va fi continuă şi fără de sfârşit.
O dată M-am jurat întru cel sfânt al Meu; oare voi minţi pe David? Este asemenea cu ceea ce a spus în altă parte: „Juratu-S-a Dom¬nul lui David adevărul şi nu-l va lepăda”597. Sămânţa lui rămâne
593 In 11,25.
594 In 17,10.
595 In 20,17.
596 Vezi Is. 9,6.
597 Ps. 131,11.
301
în veac. Sămânţa lui David Îl desemnează pe Cel din sămânţa lui David, Care S-a născut cu trupul din David, Hristos. Care şi ră¬mâne în veac. Căci nu este cu putinţă ca, Dumnezeu fiind şi Fiu al lui Dumnezeu după adevăr, să nu fie numaidecât şi veşnic.
Şi tronul Lui, ca soarele înaintea Mea. Prin tron al lui Hristos se înţelege Biserica. Căci Se odihneşte întru ea. Căci va fi Biserica lui Hristos strălucind, şi luminând lumea de sub soare, şi dăinu¬ind neîncetat ca soarele şi luna. Căci cuvântul spune aşa: Şi tro¬nul Lui, ca soarele înaintea Mea, şi ca luna întocmită în veac, şi martor credincios în cer.
Dar Tu ai lepădat, ai defăimat şi ai aruncat pe Unsul Tău. Sfinţii proroci spun cele ce s-au întâmplat la cinstita Cruce. Dar le spun pe acestea ca faţă de Tatăl şi Dumnezeu. Ai făgăduit, zice, că până în veac rămâne sămânţa lui David şi tronul lui ca soarele şi ca luna, dar Tu ai lepădat şi ai defăimat şi L-ai aruncat pe Unsul Tău. Iar acel ai lepădat şi ai defăimat este folosit în loc de ai îngăduit să fie lepădat şi defăimat. Căci Tatăl nu L-a lepădat şi nu L-a defăimat pe propriul Său Fiu. Mai degrabă, iudeii au făcut aceasta, totuşi cu îngăduinţa lui Dumnezeu şi Tatălui. Şi aceasta înseamnă spusa „Că nici pe Însuşi Fiul Său nu L-a cruţat, ci L-a dat pe El morţii pentru noi”598.
Stricat-ai legământul robului Tău. Ai amânat să împlineşti, zice, făgăduinţele cele despre El. Căci a pătimit între timp. Dar cum a amânat, zice: Stricat-ai legământul robului Tău. Ai făgăduit că rămâne în veac. Şi acesta era legământul de la Tine cu privire la El. Dar l-au răstignit pe El iudeii şi a fost socotit cu morţii. Căci a pătimit şi a fost răstignit. Batjocorit-ai pe pământ sfinţenia Lui. Aruncat-ai la pământ slava Lui. Fiindcă, atunci când a venit la Pătimire, a fost socotit un simplu om de nelegiuiţii iudei. Dar nu a rămas mort Cel între morţi slobod, după cuvântul prorocului. Nici Pătimirea nu I-a atribuit vreo necinste, ci mai mult a fost slăvit prin faptul că a nimicit pe cel ce avea stăpânirea morţii, adică pe diavolul599, şi a slobozit neamul oamenilor. De altfel, pro¬rocii spun cele întâmplate.
598 Rom. 8,32.
599 Vezi Evr. 2,14.
302
Doborât-ai toate gardurile Lui. Prin garduri şi întărituri îi nu¬meşte pe Sfinţii Apostoli, care, lăsându-L pe El, cu toţii au fugit, temându-se600. Şi de aceea spune: Pus-ai întăriturile Lui frică.
Jefuitu-L-au pe El… veselit-ai pe toţi duşmanii Lui. Se bucurau şi clătinau capetele lor, văzându-L pe El spânzurat pe lemn”601.
întors-ai ajutorul săbiei Lui. Fiindcă cei ce L-au răstignit pe Fiul Unul Născut al lui Dumnezeu erau vrednici să plătească cea mai de pe urmă pedeapsă, totuşi nu îi pedepseşte îndată, dându-le lor, din multă iubire de oameni, vreme de pocăinţă, cea prin botez. Pentru aceea, zice întors-ai ajutorul săbiei Lui. Iar întors-ai este fo¬losit în loc de luat-ai.
Nimicit-ai curăţenia Lui. Nimicit-ai este folosit în loc de pogorât-ai. Pogorât-ai, zice, adică te-ai îngrijit să fie crezut că este curat. căci credeau că este rău şi a fost osândit ca păcătos „şi cu cei fără¬delege a fost socotit”602. Tronul Lui la pământ l-ai doborât. Fiindcă a pătimit cu trupul şi a devenit între cei morţi slobod. Socotind cei ce L-au răstignit că Cel ce a pătimit a fost zdrobit şi a încetat să mai fie şi să mai aibă un nume, de aceea Aici dă pe faţă presupune¬rile celor ce L-au răstignit, zicând: Tronul Lui la pământ l-ai doborât.
Până când, Doamne, Te vei întoarce? Până când se va aprinde ca focul mânia Ta? Adică până când se vor întări îndrăznirile iudei¬lor, care s-au sârguit să-L răstignească pe Unul Născut şi Mân¬tuitorul nostru? Iar Symmachos: „Până când, Doamne, Te vei as¬cunde până în sfârşit, până când va arde ca focul mânia Ta?” Până când, zice, Stăpâne, nu vrei să vezi durerile noastre, nici să Te arăţi şi să dezlegi nenorocirile? Ci precum focul aprinzi mânia Ta la amintirea păcatelor noastre.
Adu-ţi aminte de ipostasul meu. Ai făcut pe om spre nestricăciune şi după chipul Tău l-ai plăsmuit, dar, din pricina înşelării, a devenit sub stricăciune. Aşadar, dă-le nestricăciunea, ca să se mântuiască, precum ai făcut făptura Ta.
Cine este omul care să trăiască şi să nu vadă moartea? Nimeni, zice, nu va fi mai bun decât moartea, nici nu va putea să-şi izbăvească sufletul din mâna iadului, dacă Tu, o, Stăpâne, nu îi dai învierea.
600 Vezi Mt. 26, 56.
601 Vezi Mt. 27, 39.
602 Is. 53,12.
303
Unde sunt milele Tale cele de demult? Milele cele de demult ale lui Dumnezeu numeşte înnoirea hotărâtă mai înainte de înteme¬ierea lumii pentru nestricăciune.
Adu-ţi aminte, Doamne, de ocara robilor Tăi. Fiindcă M-au ocărât pe Mine, Doamne, vrăjmaşii Tăi, zicând că sunt minciuni făgă¬duinţele date neamurilor prin Mine. Acestea erau că se vor mân¬tui şi că vor fi eliberate din moarte şi din păcat. M-au ocărât, pri¬vind la moartea Mea. Şi spuneau că aceste făgăduinţe sunt de¬şarte. Pentru aceasta, adu-Ţi aminte că au ocărât schimbul Unsului Tău. Schimbul Lui ar fi moartea şi sângele Lui date în schimb ca răscumpărare pentru mântuirea603 lumii. Ceea ce ei au ocărât, crezându-L pe El că este stăpânit de moarte. Dar nu a rămas în moarte Cel ce este între cei morţi slobod. Ci mai curând S-a scu¬lat a treia zi. De aceea Psalmul se încheie cu: Binecuvântat este Domnul în veac, fie. Acestea sunt spuse după ce a înviat din morţi şi S-a suit la ceruri, că este binecuvântat, adică mărturisit în veci împreună cu Tatăl Lui.
Psalmul 89
Rugăciunea lui Moise, omul lui Dumnezeu
Această rugăciune pe care a scris-o Moise a fost predată în taină, ca să poată oamenii din toate vremurile să ştie cum trebuie să se mărturisească, atunci când cad în nenorociri, care vin asu¬pra lor în vremurile cele din urmă, după ce a avut loc necredinţa în Domnul şi uciderea Lui. Ca să nu fie predată uitării cu timpul, a fost aşezată în rândul Psalmilor, şi pe bună dreptate după Psal¬mul 88, care semnifică Pătimirea Domnului.
Doamne, scăpare Te-aifăcut nouă în neam şi în neam. Urmând să-l cheme pe Dumnezeu spre milă, pe bună dreptate, face în¬ceputul din binefacerile trecute pe care Ie-a făcut adeseori. Dar binefacerile Lui din neam în neam le-ar putea vedea cineva
603 Cf I Tim. 2, 6.
304
privind la cele ale lui faraon, la cele de la Isus navi, la cele din Babilon.
Mai înai nte de a se face munţii şi de a se plăsmui pământul. Fiindcă, privind la trupul Domnului, L-au socotit un simplu om, zicând: „Nu ai nici cincizeci de ani şi L-ai văzut pe Avraam?”604. Şi aceasta mai ales li s-a făcut lor pricină de cădere, faptul că nu au cunoscut dumnezeirea Lui: de aceea, acum îl mărturisesc limpede şi spun că El este Cel ce este cu Tatăl, mai înainte de toată zidirea.
Să nu întorci pe om întru smerenie. De aici începe mărturisirea. Cere ca, de vreme ce le-a chemat pe toate neamurile la cunoştinţa adevărului, să se întoarcă şi el. Tu ai spus, o, Stăpâne, „întoarce-ţi-vă, fiilor, întoarceţi-vă şi Eu voi vindeca toate zdrobirile voastre”605. Aşadar, fiindcă noi ne-am întors, să nu ne întorci pe noi întru smerenie.
Că o mie de ani înaintea ochilor Tăi, Doamne. Vorbeşte despre vremea slujirii celei din Lege, care a înflorit după ce a fost termi¬nat dumnezeiescul Templu. Căci de când a înălţat Solomon casă lui Dumnezeu şi până la împresurarea lui cea de după răstignire sunt o mie de ani606. Dar toţi aceşti o mie de ani sunt socotiţi îna¬intea Ta ca o singură zi. Sau, mai bine zis, o mică porţiune dintr-o zi. Pe bună dreptate, aseamănă cu întunericul vremea de dinaintea Venirii Mântuitorului, fiindcă toţi oamenii se aflau în confuzie şi imaturitate, căci nu le răsărise încă Soarele dreptăţii.
Nimicnicie vor fi socotiţi anii lor. Ca şi cum ar spune mai clar Anii lor, adică ai celor ce Te-au tăgăduit, vor fi în nimicnicie multă. Căci s-au făcut călcătură şi oamenilor, şi demonilor, fiindcă L-au tăgăduit pe Izbăvitorul şi Mântuitorul lor.
Dimineaţa va înflori şi va trece. Dimineaţa semnifică vremea arătării lui Hristos, ce li s-a făcut lor în muntele Sinai. Iarba arată slujirea Legii, care avea, puţin după aceea, să se veştejească. Seara va cădea, se va întări şi se va usca. Seara numeşte vremea vea¬cului din urmă, în care S-a arătat Unul Născut, întru care a
604 In 8,57.
605 Ier. 3,14.
606 Adică de la Solomon (971-931 î.Hr.) până la distrugerea Templului de către romani (70 d.Hr.).
305
trecut înflorirea slujirii celei din Lege, întărită fiind de înşelarea necredinţei.
Că ne-am sfârşit întru urgia Ta. În mod limpede, mărturisesc nenorocirile aduse asupra lor pentru păcatele proprii. Acestea sunt potrivite şi iudeilor, şi tuturor oamenilor. Căci întreaga fire a oamenilor, pedepsită pentru fărădelegea ei, zace în nenorociri şi este potopită de felurite întreite valuri. Şi iudeii, din pricina rău¬tăţii voii lor, au căzut din libertate.
Pus-ai fărădelegile noastre înaintea Ta. Nu ai trecut cu vederea, zice, fărădelegile noastre, fiindcă noi singuri le-am chemat asu¬pra capetelor noastre, pentru că am zis: „Sângele Lui asupra noas¬tră şi asupra copiilor noştri”607. Veacul nostru întru luminarea feţei Tale. Ca şi cum ar spune: Viaţa noastră şi faptele cele din ea se arată rele înaintea feţei Tale. Căci nimic nu Ţi-a rămas necunoscut din cele ce noi am făptuit, de la început până la sfârşit.
Că toate zilele noastre au lipsit şi întru urgia Ta ne-am stins. Pă¬catul, zice, a mişcat urgia Ta împotriva noastră. Iar urgia a adus pedeapsa, iar pedeapsa, chinurile. Căci în dureri ne-am dus pu¬ţina noastră viaţă. Anii noştri s-au socotit ca pânza de păianjen. Firea omenească nu are nimic cert, nimic stătător. Ca o pânză de pă¬ianjen, se rupe uşor.
Zilele anilor noştri sunt şaptezeci de ani. Acestea seamănă cu cele spuse de patriarhul Iacov: „Zilele mele sunt puţine şi rele şi nu au ajuns la zilele părinţilor mei”608. Sunt unii care trăiesc mai mult decât s-a spus, dar aceasta se întâmplă cu puţini. Aici însă ne spune timpul de obşte al vieţii celor mai mulţi. Căci aşa cum nu a amintit aici de cei care îşi primesc prematur sfârşitul, tot aşa a lăsat deoparte şi viaţa lungă a celor foarte bătrâni. Dar şi vre¬mea aceasta scurtă este plină de durere şi de osteneli.
Că a venit blândeţe peste noi şi vom fi învăţaţi. Fiindcă viaţa noastră este moartă şi de nimic şi nu cunoaştem ce va fi nouă după acestea de la puterea Ta, pentru aceasta, cu blândeţe învaţă-ne pe noi. Căci acel a venit este pus în loc de să vină. Cer să
607 Mt. 27, 25.
608 Fc. 47,9.
306
se împărtăşească de învăţătura lui Hristos, Care este dreapta Tatălui. Pentru aceea, zice:
Dreapta Ta, aşa fă-o cunoscută mie. Fă-o cunoscută este în loc de fă-ne nouă cunoscută dreapta Ta, adică pe Hristos. Fă-ne nouă cunoscuţi şi pe cei ce au înţelepciunea în inimă. Aceştia ar fi Sfinţii Apostoli şi Evanghelişti, prin care am învăţat modurile întoarcerii.
Umplutu-ne-am dimineaţa de mila Ta. [Iudeii] spun aşa, ca şi cum ar afla împlinire rugăciunii. Căci le va răsări şi lor Soarele drep¬tăţii la sfârşitul veacului acestuia.
Caută spre robii Tăi şi spre lucrurile Tale. Caută iarăşi este folosit pentru ai căutat, adică ai cercetat pe robii Tăi şi lucrurile mâinilor Tale. Prin această cercetare, văzând noi strălucirea şi lumina Dum¬nezeului nostru şi întorcându-ne, fie să ne întoarcem şi spre cele prin care plinim fapta pocăinţei609.
Şi să fie lumina Domnului Dumnezeului nostru peste noi. Şi lu¬mina cunoştinţei de Dumnezeu ne-a arătat pe noi străluciţi şi vestiţi. Şi iudeii, după întoarcerea din robie, iarăşi erau vestiţi. Şi lucrurile mâinilor Tale le îndreptează. Lucrurile Legii. Lucrul Lui este cel săvârşit în Noul Legământ. În Vechiul Testament sunt diferite jertfe, în cel Nou, numai Fiul este jertfit. Şi lucrurile mâi¬nilor noastre le îndreptează. Lucrurile mâinilor sunt faptele cele de zi cu zi, iar lucrul mâinilor este cunoştinţa care vine din fapte.
Psalmul 90
Lauda cântării lui David, nescris deasupra la evrei610
în continuare, după ce a arătat în Psalmul 89 întoarcerea po¬porului iudeu, în acest Psalm aduce chipul celor săvârşite prin Hristos şi al celor ce biruiesc prin El pe vrăjmaşii cei înţelegători.
609 Adică nu e de ajuns să ne întoarcem la pocăinţă, ci trebuie să şi împlinim faptele pocăinţei, milostenia, rugăciunea, postul, privegherea, şi orice faptă bună (n. tr.).
610 Adică fără titlu.
307
adică începătoriile şi puterile, pe stăpânitorii întunericului acestuia şi duhurile răutăţii şi pe însuşi pierzătorul satana, care sunt semni¬ficaţi în mod felurit prin cele de faţă: Frica de noapte şi săgeata ce zboară ziua şi lucrul ce umblă în întuneric, şi molima, şi demonul de amiază, miile şi zecile de mii, aspida şi vasiliscul, leul şi balaurul. Îm¬potriva a toate acestea, vesteşte biruinţa omului lui Dumnezeu.
Cel ce locuieşte întru ajutorul Celui Preaînalt. Duhul prorocesc fericeşte pe omul care are ajutor şi sprijinitor pe Hristos, Care este şi Cel Preaînalt. Căci cum nu ar fi fericit cel învrednicit să-L aibă acoperitor pe Dumnezeul cerului? întru acoperământul Dum¬nezeului cerului se va sălăşlui. Cel ce rămâne întru acest ajutor este acoperit şi păzit.
Va zice Domnului: Sprijinitorul meu eşti Tu. Şi cine este cel ce zice Domnului, dacă nu omul care se încrede în El şi se sprijină pe mântuirea Lui?
Că El te va izbăvi din cursa… Mai dinainte a învăţat că prin aceasta sunt semnificate puterile cele potrivnice.
Cu spatele Lui te va umbri pe tine. Fiindcă omul lui Dumnezeu spunea că Dumnezeu însuşi îl va izbăvi pe el din cursa vânăto¬rilor, din cuvintele tulburătoare, îi răspunde Duhul cel prorocesc încurajându-l pe el, ungându-l spre bărbăţie duhovnicească. Cu spatele te va umbri. Ca şi cum ar spune mai clar: Te va acoperi pe tine sub umbra aripilor Sale şi cu arma te va înconjura, iar când se va întâmpla acest lucru, nici una dintre puterile potrivnice nu te va vătăma.
De săgeata ce zboară ziua. A numit acum săgeată o putere ne¬curată. De molima şi de demonul de amiază. Nu tâlcuieşte aici că demonul este amiaza. Demonul de amiază zic că este cel al acediei.
Cădea-vor dinspre latura ta o mie. Latura înseamnă partea stângă. Căci, pe bună dreptate, zice că în partea aceasta mii uneltesc, iar în partea dreaptă, zeci de mii. Căci mulţimea puterilor rele în¬cearcă să paralizeze cele mai puternice şi mai minunate dintre lucrurile noastre cele de-a dreapta şi dintre virtuţi.
însă cu ochii tăi vei vedea. Nu te vei vătăma cu nimic din pri¬cina uneltitorilor. Vei vedea pe vrăjmaşii tăi căzând.
308
Că Tu, Doamne, nădejdea mea. Ridicându-se omul lui Dumnezeu întru bărbăţie duhovnicească prin ajutorul făgăduit lui că va fi lângă Dumnezeu, răspunde, bucurându-se, către Cel ce-l mântuieşte: că Tu, Doamne, eşti nădejdea mea.
Pe Cel Preaînalt L-ai pus scăpare ţie. Îi răspunde omului lui Dum¬nezeu Duhul cel prorocesc cât de mare este câştigul nădejdii în Dumnezeu.
Nu vor veni către tine rele. Căci firea răutăţii vine din afară, iar firea virtuţii are temeiul înlăuntru. Căci Dumnezeu l-a făcut pe om bun, care căutând la gândurile rele, îşi atrage răutate din afară. Şi bătaie nu se va apropia de lăcaşul tău. Le porunceşte să aibă îndrăznire, fiindcă nu vor pătimi nimic neplăcut, dacă vor crede că le va trimite un înger în ajutor celor ce cred în Dumnezeu.
Că îngerilor Săi le va porunci pentru tine. Aceasta o spune şi în Psalmul 33; „Străjui-va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de El şi-i va izbăvi pe ei”611. Dar să-l auzim şi pe Iacov patri¬arhul, care zice: „îngerul care m-a izbăvit pe mine din toate re¬lele mele”612. Şi marele Avraam, încurajându-l pe slujitorul lui, i-a zis: „Dumnezeu va trimite pe îngerul Lui înaintea feţei tale şi vei lua femeie lui Isaac, fiul meu, de acolo”613. De peste tot aşa¬dar, aflăm că şi prin îngeri îi păzeşte pe cei ce cred în El, Dum¬nezeul a toate. Ca să te păzească în toate căile tale. Cel ce nu greşeşte în nimic, acesta va fi păzit în toate căile lui.
Ca nu cumva să împiedici de piatră piciorul tău. Piciorul semni¬fică sufletul, iar piatra semnifică păcatul.
Peste aspidă şi vasilisc vei călca. Nu numai că nu vei suferi ni¬mic cumplit, o, omule al lui Dumnezeu, ci înseşi mulţimile duhu¬rilor le vei vedea supuse sub picioarele tale, încât cu multă nefrică vei călca peste capetele lor.
Că spre Mine a nădăjduit şi-l voi izbăvi pe el. Aduce persoana lui Dumnezeu, Care făgăduieşte mântuirea, ca plată a credinţei Pe acestea, aşadar, le spune Dumnezeul a toate, învăţând care
611 Ps. 33,8.
612 Fc. 48,16
613 Fc. 24,7.
309
este roada nădejdii. Îl voi izbăvi pe el, zice, din uneltirile cele văzute şi nevăzute de care am vorbit, îngrădindu-l cu nădejdea cea întru Mine. Pentru aceasta, îl voi păzi pe el şi îl voi auzi pe el când Mă va chema şi voi primi rugăciunea lui. Îl voi acoperi pe el că a cunoscut numele Meu. Nu numai că îi voi izbăvi pe ai Mei de cei ce uneltesc împotriva lor, ci le voi dărui lor şi viaţa cea fără de sfârşit şi îi voi învrednici pe ei de mântuirea Mea.
Striga-va către Mine şi îl voi auzi pe el, Strigând cu glas mare din suflet către Mine, Mă va afla pe Mine ascultându-l şi plecându-Mă spre el. Căci pururea sunt aproape de el, chiar când este în nenorocire.
Cu lungime de zile îl voi umple pe el şi-i voi arăta lui mântuirea Mea. Dar această mântuire este însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, Care ne duce pe noi în veacul cel nou şi ne pregăteşte să împărăţim împreună cu El.
Psalmul 91
Psalmul cântării, în ziua Sâmbetei
Sabatul, adică sâmbăta, este viitoarea moştenire, fiindcă odihna va urma ostenelilor de aici, adică atunci când noi vom primi răs¬plătirile. Laudă, deci, odihna aceea care va fi.
Bine este a ne mărturisi Domnului. Pune înainte lauda şi făgă¬duieşte ca neîncetat, ziua şi noaptea, să povestească toate câte a făcut Unul Născut. Şi ce a făcut, dacă nu ne-a pregătit nouă înviere?
A vesti dimineaţa mila Ta. Dimineaţa a vesti mila Ta, iar noaptea, adevărul Tău.
În psaltire cu zece strune, cu cântare din alăută. Psaltire cu zece strune numeşte trupul, fiindcă are cinci simţuri şi cinci energii ale sufletului, prin fiecare simţ lucrând o energie.
Că m-ai veselit, Doamne, întru făptura Ta. Căci văzând creaţiile Tale şi negrăitele Tale iconomii, mă bucur şi exult şi cu plăcerea sufletului mişc limba spre laudă.
310
Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne! Eu, zice, lăudând lucru¬rile Tale, mă minunez de adâncul gândurilor Tale pe care le-ai înfăptuit prin iconomia întrupării Tale. Dar cei fără de minte nu pricep adâncul tainei.
Bărbatul nebun nu va cunoaşte. A spus acestea în chip diferit, că, fiind bolnav la minte şi lipsit de pricepere, nu cunoaşte nimic dintre acestea, nici nu va auzi despre acestea.
Când au răsărit păcătoşii ca iarba. Cei care nu vor pricepe taina, zice, vor fi ca iarba, neavând adâncime adică, şi degrab vor cădea şi se vor usca.
Şi se va înălţa ca al inorogului cornul meu. Când vor pieri vrăj¬maşii şi se vor risipi, numai atunci cornul meu, adică împărăţia cea gătită, va fi vădită. Dar noi, cei ce avem cunoştinţa Ta, văzând nimicirea vrăjmaşilor, ne vom lăuda cu Tine şi ne vom făli. În¬trucât, fiind izbăviţi din înşelarea politeismului, ne vom închina Ţie, Care eşti Dumnezeu. Aici aminteşte iarăşi de inorog pentru ca, printr-un singur corn, să arate pe Unicul Dumnezeu. Căci aşa cum acel animal a primit de la fire un singur corn, aşa şi cei ce se nevoiesc în dreapta credinţă se închină unei Singure Dumnezeiri. Şi bătrâneţile mele în untdelemn gras. După ostenelile pe care le rabd, atunci voi fi uns spre preoţie împărătească. Şi aceasta va fi lauda îndelungilor osteneli.
Şi a privit ochiul meu întru vrăjmaşii mei. Pe lângă alte bunătăţi, îmi va fi mie şi aceasta, să devin privitor al căderii celor ce unel¬tesc împotriva sufletului meu.
Răsădiţi fiind în casa Domnului. Aceştia sunt cei ce se aseamănă cu cedrii, care îl au pe Dumnezeu săditor, iar grădină, dumne¬zeiescul Templu. În curţile Dumnezeului nostru vor înflori. Adică în sălaşurile cele de sus, pe care le şi numeşte curţile Domnului.
încă se vor înmulţi întru bătrâneţi unse şi binepătimind vor fi. Binepătimind e folosit în loc de bine trecând. Căci li se vor da lor „cele ce ochiul n-a văzut şi ureche nu a auzit”614.
Că drept este Domnul Dumnezeul nostru. Când, fiind în sălaşurile cele de sus, se vor bucura de bunătăţile cele gătite lor atunci vor vesti şi acest cuvânt, că drept este Domnul, Care face
614 I Cor. 2,9.
311
ca cei fără de lege şi nelegiuiţii să se usuce ca iarba, iar pe drepţi şi pe dreptcredincioşi i-a sădit în corturile cele de sus. Nedrep¬tate nu este la Dumnezeu, pentru că El este neprimitor al răutăţii.
Psalmul 92
în ziua dinaintea sâmbetei, când a fost locuit pământul, lauda cântării lui David
Fiindcă în Psalmul precedent, care era pentru ziua Sâmbetei, s-a arătat a doua Venire a Domnului, în care va şi împărăţi în veacul cel nou împreună cu sfinţii Lui, e limpede că în Psalmul înainte de ziua Sâmbetei se arată întâia Lui Venire, când pământul va fi lo¬cuit, adică Biserica va fi întemeiată în toată lumea, Biserica Sfin¬ţilor Apostoli şi Evanghelişti, care vestesc cuvântul cel despre Hristos în tot pământul.
Domnul a împărăţit, întru podoabă S-a îmbrăcat. Fiindcă neamul omenesc s-a depărtat de împărăţia lui Dumnezeu şi a ajuns sub tirania lui satana, a venit Unul Născut, pentru ca iarăşi să-l supună pe om sceptrelor Lui, ceea ce s-a şi întâmplat. Podoaba lui Dumnezeu numeşte mântuirea neamului. Dacă nu S-ar fi întrupat, luând firea noastră, afară de păcat, nu am fi avut parte de mântuire. „Căci El trebuie să împărăţească, până ce va pune pe toţi vrăjmaşii Săi sub picioarele Lui.”615 îmbrăcatu-s-a Domnul întru putere şi S-a încins. Prin acestea, ne semnifică nouă nimicirea puterilor potriv¬nice, pe care a izbândit-o, ca şi cum Şi-ar lua straie ostăşeşti. Că a întărit lumea care nu se va clinti. Pentru că mai înainte le-a nimicit pe acelea, adică pe demonii potrivnici, a întemeiat pe piatră Bise¬rica, pe care nici porţile iadului nu o vor birui616.
Gata este scaunul Tău de atunci. Aceasta o zice, fiindcă mai dina¬inte a hotărât, de la întemeierea lumii, mântuirea neamului ome¬nesc, care va fi prin mântuirea Lui. Căci Scaunul Lui, pus ca să
615 I Cor. 15,25.
616 Vezi Mt. 16,18.
312
îi judece pe demonii care ne nedreptăţesc pe noi, semnifică în¬vierea Unuia Născut. Tu însuţi, zice, Cel ce şezi pe el ca pe un scaun de judecată, ca să ne judeci şi să ne faci dreptate, eşti Dum¬nezeu mai înainte de veci.
Ridicat-au râurile, Doamne, ridicat-au râurile glasurile lor. Râuri îi numeşte aici pe Sfinţii Apostoli şi Evanghelişti, care au desfătat Biserica lui Dumnezeu cu râurile cele duhovniceşti. Căci zice că¬tre ei: „Râuri de apă vie vor curge din pântecele lor”617.
Minunate sunt înălţările mării. Multele învăţături şi înţelesuri ale Apostolilor şi râurile Evangheliştilor au făcut minunate înăl¬ţările mării. Mare numeşte mulţimile neamurilor celor care au crezut, ale căror înălţări, adică înălţimi ale cugetului, au devenit minunate. Căci nu mai cugetă deloc lucruri mici şi mărunte de¬spre Dumnezeu, ci măreţe şi minunate.
Mărturiile Tale s-au încredinţat foarte. Mărturii numeşte făgă¬duinţele pe care le-a făcut neamurilor prin sfinţii proroci, pe care le-a şi arătat vrednice de crezare la sfârşitul zilelor, plinindu-le cu fapta prin propria Lui Venire. Casei Tale se cuvine sfinţenie, Doamne. Dar casa Lui este Biserica, şi se cuvine ei să fie sfântă, fiindcă îl are sălăşluind în ea pe Cel Unul Sfânt. Când va fi aceasta, se va bucura de nesfârşită sfinţenie.
Psalmul 93
Un Psalm lui David, în a patra zi a sâmbetelor
În acest Psalm introduce cuvântul Proniei, învăţând să nu ne necăjim şi să nu ne tulburăm, chiar dacă pentru o vreme păcătoşii prosperă şi dreptcredincioşii sunt prigoniţi. Căci nimic dintre acestea nu rămâne aşa, ci se schimbă. Cei ce se află în necaz se schimbă spre desfătarea veşnică de bunătăţi, iar celorlalţi, după părelnicele bunătăţi, le urmează osânda în vecii nesfârşiţi. Dar poartă titlul în a patra zi a sâmbetelor pentru ceea ce s-a petrecut
617 In 7,38.
313
în a patra lună. Căci în loc de lună a pus ziua în care a fost înce¬putul nenorocirilor în cetatea lui Dumnezeu, fiindcă în aceasta s-au oştit babilonienii, cum istoriseşte Ieremia.618
Dumnezeul răzbunărilor, Domnul, Dumnezeul răzbunărilor cu îndrăzneală a grăit. Aşa cum este Dumnezeul îndurărilor şi Dum¬nezeul mângâierilor, tot aşa este şi Dumnezeul răzbunărilor. Şi iarăşi aceasta le dă mângâiere mare chiar de la început celor ce deznădăjduiesc din pricina necazurilor. Iar acel cu îndrăzneală a grăit arată sentinţa care va fi după acestea la dumnezeiescul scaun de Judecată împotriva celor nelegiuiţi, prin care zice: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor”619.
Răsplăteşti răsplătirea celor mândri. Înalţă rugăciune pentru cei necăjiţi, cerând ajutor pentru ei de la Singurul care îi poate ajuta, Dumnezeu.
Până când păcătoşii se vor făli? Prin acestea, semnifică neţinerea de minte a răului a lui Dumnezeu, Care le covârşeşte pe toate.
Pe poporul Tău, Doamne, l-au asuprit. Îl stârneşte pe Dumnezeu spre râvna împotriva vrăjmaşilor, spunând că sunt poporul Lui şi moştenirea Lui cea vătămată de vrăjmaşi.
Pe văduvă şi pe orfan au ucis. Tâlcuirea acestora s-a făcut la versetul anterior, dar va fi spusă iarăşi. Pe sufletul-văduvă şi mintea prozelită le ucide cel ce explică rău dumnezeieştile Scrip¬turi. Iar orfanul este mintea lipsită de Tatăl cel ceresc.
Şi ziceau: „Nu va vedea Domnul, nici nu va pricepe Dumnezeul lui Iacov”. Înţelegeţi, dar, cei neînţelepţi din popor şi cei nebuni, înţelepţiţi-vă odată. Cel ce a sădit urechea, oare, nu aude? Sau Cel ce a zidit ochiul, oare, nu priveşte? Iarăşi, pornind de la răutatea vrăjmaşilor, stârneşte pe Dumnezeu la râvnă împotriva necredincioşilor, pentru ca aceia să înveţe prin faptă că Cel în Care ei cred nu trece cu vederea cele omeneşti. Dar prorocul le adaugă şi un răspuns cu¬venit lor, spunând pe nume prostiei şi nebuniei lor. Dar le spune de unde le vine o asemenea nesimţire, încât să nu priceapă că Dumnezeu şi vede, şi aude, şi ceartă, El, Care a dat oamenilor şi
618 Cf. Ier. 52, 6.
619 Mt. 25,41.
314
urechi, şi ochi, şi pricepere. Căci ceea ce vrea să spună acelora aceasta este: pe acestea dându-le spre auzire şi spre pricepere, El însuşi nu va pricepe?
Domnul cunoaşte gândurile oamenilor, că sunt deşarte. Cum să nu fie pline de deşertăciune simţirile acelea care încearcă să scoată afară prin cuvânt ceea ce este de folos din Pronie?
Fericit este omul pe care îl vei certa, Doamne. Acei oameni [sunt] nenorociţi şi de nimic, zice, care nu primesc certarea Ta. Fericiţi sunt cei certaţi de Tine şi învăţaţi de Legea Ta. Căci aceştia, deveniţi blânzi în necazuri, vor fi uşuraţi de poverile lor, ştiind că necazurile vor ajunge să sfârşească în bine. Numeşte zile rele Zilele Judecăţii.
Până ce se va săpa groapă păcătosului. Până atunci cei certaţi vor răbda necazurile, crezători, până ce se va săpa groapă păcătosului, adică până ce păcătosul va merge în osânda cea gătită lui. Dar păcătos îl numeşte pe satana, adică toată puterea potrivnică.
Că nu va lepăda Domnul pe poporul Său. Aceasta să fie răsplă¬tirea aceluia de care a fost vorba mai sus. Că pe poporul Tău l-au asuprit şi moştenirea ta au apăsat-o. Şi moştenirea Lui nu o va părăsi. Acest stih este legat de cel de mai sus, Că nu va lepăda Domnul pe poporul Său. Ca şi cum ar spune: Va păzi pe poporul Său pe toată durata necazului. Şi până atunci îl va conduce şi îl va povăţui, până ce va pune dumnezeiescul Scaun de Judecată. Dar când dreptatea, adică Hristos, va şedea pe el, toţi cei drepţi cu inima vor fi aproape de ea, potrivit cu „[Fericiţi cei curaţi cu inima,] că aceia vor vedea pe Dumnezeu”620. Căci astfel arată cele ce urmează.
Până ce dreptatea se va întoarce la Judecată. Până ce Hristos va judeca lumea, căci „El S-a făcut nouă înţelepciune de la Dumnezeu, şi dreptate, şi sfinţire, şi răscumpărare”621 şi „toată judecata I-a dat-o Lui Tatăl”622.
Cine se va ridica împreună cu mine împotriva celor ce viclenesc Acesta este glasul celor necăjiţi. Dar zice: Cine va fi împreunâ-luptător
315
cu mine asupra celor ce viclenesc împotriva mea? Apoi pri¬mind simţirea grabnicului ajutor, spune că puţin a lipsit să nu se co¬boare sufletul lui în iad, dacă nu ar fi primit ajutor de la Dumnezeu.
De am zis: Clătinatu-s-a piciorul meu. Necăjit fiind foarte, zice, când m-am văzut pe mine alunecând, am zis: Când s-a clătinat piciorul meu? Adică, atunci când am căzut din starea cea după Dumnezeu, îndată am simţit sprijinul şi mila Ta ajutându-mi mie.
Mângâierile Tale au veselit sufletul meu. Nu m-ai lăsat, zice, ne¬mângâiat. Dar câte necazuri am avut, atâtea mângâieri am primit de la Tine. Care au şi schimbat în veselie întristările.
Nu va sta împreună cu Tine scaunul fărădelegii, cel ce face asuprire împotriva Legii. Pentru aceea, zice, ai mângâiat inima mea întru necazuri, fiindcă nu va sta împreună cu Tine scaunul fărădelegii, căci scaunul înseamnă judecata, adică, fiindcă eşti drept judecă¬tor ca Dumnezeu şi nu va fi fărădelege întru judecăţile Tale, precum acela care face asuprire împotriva poruncii. Dar acesta este de¬monul cel potrivnic, care face grele poruncile lui Dumnezeu cele uşoare, făcând asuprire oamenilor prin ele. Scaunul fărădelegii l-a numit pe diavol, fiindcă şi Hristos este Scaunul dreptăţii, Care Se împotriveşte diavolului.
Şi sânge nevinovat vor osândi. Aceşti demoni răi şi potrivnici vor căuta în orice chip să vâneze sufletul dreptului. Dar pentru aceasta vor fi osândiţi. Căci aceasta înseamnă Şi sânge nevinovat vor osândi. Spune că în locul sângelui nevinovat vărsat de ei, vor fi predaţi judecăţii şi pedepsei.
Şi mi-a fost mie scăpare Domnul. Dar eu m-am bucurat de pur¬tare de grijă de la Stăpânul şi îl am pe El îngrădire întărită.
Psalmul 94 Lauda cântării lui David, nescris deasupra la evrei
620 Mt. 5,8.
621 I Cor. 1,30.
622 In 5, 22.
Aici, corul sfinţilor îi îndeamnă şi pe cei necredincioşi din Israel să vină la mântuirea cea prin Hristos. Arătând că vor fi ascultaţi, dacă vor cădea la El, fiindcă El însuşi este Făcătorul
316
lor, Care îşi iubeşte făptura. Dar aduce, după îndemnul sfinţilor, şi persoana Duhului Sfânt însuşi, Care le porunceşte celor necre¬dincioşi să nu imite necredinţa părinţilor lor.
Veniţi să ne bucurăm de Domnul. Porunceşte ca cei necredin¬cioşi să vină la sărbătoare, chemându-i pe ei la bucurie, ca să-i convingă prin acestea. Să-i strigăm lui Dumnezeu, Mântuitorului nostru. Bine zice să strigăm, venind să cântăm cântările de biruinţă. Căci strigarea este cântare de biruinţă asupra vrăjmaşilor care au căzut. Arată prin acestea că Hristos, luptând pentru noi cu puterile potrivnice, le-a înfrânt.
Să întâmpinăm faţa Lui întru mărturisire. Ca şi cum ar spune: Mai înainte de a şedea la Judecată persoana Lui care este Fiul să-L întâmpinăm întru mărturisire şi să ni-L facem pe El binevo¬itor. Căci astfel va fi vouă să sfârşiţi întru bunătăţi. Căci măr¬turisirea are bun sfârşit. Şi aceasta o arată versetul din Psalmi: Să strigăm Lui.
Şi împărat mare peste toţi dumnezeii. Adică peste cei ce au crezut, care au primit ca răsplată numele Lui, să fie numiţi dumnezei, potrivit cu spusa: „Te-am făcut pe tine un dumnezeu pentru faraon”623. Dacă vom aduce mărturisire, nu vom da greş. Căci se va îndura de poporul Lui.
Că a Lui este marea. Arată că El, fiind Creatorul a toată făptura văzută şi nevăzută, nu va trece cu vederea făptura mâinilor Lui, dacă va cădea la El prin mărturisire.
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la El. Şi spun că şi ei înşişi sunt dintre cei ce se închină şi plâng, ca să-i facă mai plini de râvnă spre mărturisire pe cei ce ascultă.
O, de i-aţi auzi glasul! Aici sunt îndemnaţi de însuşi Domnul să fie credincioşi, şi nu cum s-au arătat părinţii lor în pustie.
Ca în ziua ispitirii în pustie, când M-au ispitit părinţii voştri. Căci L-au ispitit pe Dumnezeu într-adevăr, umblând pe altă cale; şi nu pe cea dreaptă, cea a Domnului.
Că M-am jurat întru mânia Mea, nu vor intra întru odihna Mea. Trei semnificaţii are cuvântul odihnă. Una trupească, cea a sa¬batului, cealaltă se referă la intrarea în pământul făgăduinţei în
623 Iez. 7,1.
317
care Isus navi i-a odihnit pe ei, şi a treia, cea cerească, pe care ne-o semnifică nouă cuvântul acestui Psalm. Căci nu ar aminti aici de altă odihnă, dacă aceea ar fi cu adevărat odihna cea adevărată. Arată, aşadar, că adevărata odihnă este cea de după slobozirea din lumea aceasta, sălăşluirea în sălaşurile cele de sus.
Psalmul 95
Cântarea lui David, când a fost zidit Templul după robie
în Psalmul precedent a prorocit lepădarea iudeilor de către Dumnezeu, dacă stăruie în necredinţa lor, iar în acest Psalm in¬troduce chemarea neamurilor care s-a făcut după slobozirea din robia lor cea înţelegătoare, când Biserica a fost întemeiată în toată lumea.
Cântaţi Domnului cântare nouă. Duhul Sfânt porunceşte Apos¬tolilor cântare nouă, adică Noul Testament, să îl explice neamu¬rilor din toată lumea. Cântaţi Domnului tot pământul… binevestiţi din zi în zi mântuirea Lui. Căci nu vor înceta până la sfârşitul lumii să ne spună nouă tainele Noului Testament.
Cântaţi Domnului, tot pământul! Cântaţi Domnului, binecuvântaţi nu¬mele Lui, binevestiţi zi de zi mântuirea Dumnezeului nostru. Nu vor înceta până la sfârşitul lumii sa ne vestească nouă tainele Noului Legământ, ceea ce prezenta prorocie numeşte mântuire.
Că mare este Domnul şi lăudat foarte. Învăţaţi, zice, toate nea¬murile. Căci auzind, vor cunoaşte dumnezeirea şi măreţia Celui propovăduit şi, cunoscând, îl vor lăuda. Înfricoşător este mai presus decât toţi dumnezeii. Îndeamnă neamurile mai cu seamă la frica de Domnul, văzând focul aprins împotriva celor numiţi odinioară de ei dumnezei. Căci au cunoscut toţi aceia că nu erau dumnezei, ci demoni. Numai Domnul, Făcătorul cerurilor, este Dumnezeu.
Fiindcă toţi dumnezeii neamurilor sunt demoni. Căci cei numiţi dumnezei s-au arătat a fi demoni răi, dar Domnul nostru cerurile a făcut.
318
Sfinţenie şi mare cuviinţă întru locaşul cel sfânt al Lui. Locaşul cel sfânt al Lui este Biserica Lui, care este sfântă şi plină de mare cuviinţă. Căci înaltă este podoaba Bisericii.
Aduceţi Domnului seminţiile popoarelor. Seminţii numeşte pe conducătorii bisericilor, pe preoţi şi întâi-stătători. Şi se cuvine să-L slăvească pe Dumnezeu prin faptele cele bune şi să-L cinstească din ostenelile cele drepte ale lor, încă şi jertfe înţelegătoare să-I aducă Lui. Dar trebuie să le aducă în dumnezeieştile Lui curţi, adică în biserici. Să se cutremure de faţa Lui tot pământul. Căci propovăduirea avea să fie auzită în toată lumea şi să cutremure pă¬mântul din starea lui de mai înainte.
Pentru că a întărit lumea care nu se va clinti. Căci a întemeiat pe piatră Biserica şi porţile iadului nu o vor birui. Judeca-va popoare întru dreptate. Căci a venit şi ne-a făcut nouă dreptate, şi a scos afară pe tiranii cei răi, adică, pe demonii necuraţi.
Să se veselească cerurile şi să se bucure pământul. Căci pentru în¬tărirea lumii puterile cereşti au zis, bucurându-se: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ, pace”624. Să se zguduie marea şi plinirea ei. Mare aici numeşte mulţimea popoarelor, care s-a şi zdruncinat, adică au fost mişcate să primească propovăduirea. Să se bucure câmpiile şi toate cele din ele. Atunci se vor bucura toţi co¬pacii pădurii. Prin câmpii şi copaci semnifică sufletele cele sfinte care se bucură pentru mântuirea lumii.
Psalmul 96 Un Psalm lui David, când s-a aşezat pământul lui
Şi aici semnifică mântuirea lumii şi credinţa în El a tuturor neamurilor.
Domnul a împărăţit, să se bucure pământul, să se veselească insule multe. Insule multe numeşte Bisericile, fiindcă ele sunt bătute de orice vânt şi inundate de valurile sărate ale nenorocirilor.
319
Nor şi negură împrejurul Lui. Semnifică pogorârea Lui la oameni, despre care am vorbit când S-a arătat cu chip de rob. Dreptatea şi judecata sunt îndreptarea scaunului Lui. Aceasta este pricina iertării. Faptul de a judeca cu dreptate judecata noastră, adică cea pe care o avem cu puterile cele potrivnice. Foc înaintea Lui va merge. Căci a ars prin dumnezeiasca Lui putere toată lucrarea rea şi potrivnică.
Strălucit-au fulgerele Lui lumii. Fulgerele Lui îi numeşte pe Sfinţii Lui Apostoli şi Evanghelişti, care au strălucit ca lumina în toată lumea cea de sub cer.
Munţii ca ceara s-au topit de la faţa Domnului. Munţi numeşte puterile potrivnice, care s-au topit ca ceara de la focul despre care am vorbit mai Înainte. Ceea ce îngheaţă vântul de miazănoapte topeşte cel de miazăzi. Pentru aceea, bine zice mireasa în Cân¬tarea Cântărilor: „Scoală, vânt de miazănoapte, vino, vânt de mia¬zăzi, suflaţi prin grădina mea şi miresmele-i stârniţi”625.
Să se ruşineze toţi cei ce se închină chipurilor cioplite, văzând adică pe cei pe care odinioară îi socoteau dumnezei topiţi ca ceara de Domnul. Închinaţi-vă Lui, toţi îngerii Lui. Pentru toate câte a făcut în pământul de sub cer, zice, mulţumiţi-I.
Auzit-a şi s-a veselit Sionul. Prin Sion numeşte Biserica. Dar ce a auzit, dacă nu propovăduirea evanghelică şi i s-a făcut ei dătă¬toare de veselie? Şi s-au bucurat fiicele Iudeii. Numeşte fiice ale Iudeii sufletele cuvioase, care sunt unite cu Dumnezeu prin mărturisire, care s-au bucurat pentru judecăţile lui Dumnezeu, e limpede, fiindcă au văzut scoşi afară pe cei ce le tiraniseau, iar pe cei ţinuţi în robie i-au văzut aduşi la libertate.
Cei ce iubiţi pe Domnul, urâţi răul. Dă îndemn celor ce au fost izbăviţi spre libertate, învăţându-i să se întoarcă de la orice chip al răutăţii. Păzeşte Domnul sufletele cuvioşilor Lui. Cei ce v-aţi întors de la rău aţi devenit cuvioşi. Atunci va fi vouă să dobândiţi de la Domnul pază de cel rău, căci acesta este în mod esenţial păcătos.
Lumină a răsărit dreptului. Adică lumina Evangheliei. Dar drept este numit acest popor care a devenit drept prin credinţă. Şi celor drepţi cu inima, veselie. După celor drepţi cu inima trebuie virgulă,
624 Lc. 2,14.
625 Cânt. 4,16.
320
ca să reiasă sensul: celor ce au devenit drepţi cu inima le-a răsărit veselie. Căci verbul a răsărit trebuie înţeles ca folosit de obşte.
Veseliţi-vă, drepţilor, în Domnul şi lăudaţi pomenirea sfinţeniei Lui. Căci a pomeni pe Domnul este dătător de mare bucurie şi de sfinţenie.
Psalmul 97 Un Psalm lui David
Şi acest Psalm semnifică cea dintâi Venire a Domnului şi cre¬dinţa tuturor popoarelor în El, pe care a săvârşit-o, potrivit cu făgăduinţele făcute părinţilor. Pentru aceea, cuvântul îndeamnă toate popoarele să strige cântare de biruinţă pentru toate câte a făcut pentru ei.
Cântaţi Domnului cântare nouă, că lucruri minunate a făcut Dom¬nul. Căci minunat lucru, cu adevărat, este să nimicească moartea şi să învie iarăşi neamul omenesc. Mântuitu-l-a pe el dreapta Lui. Căci a adus la Tatăl lumea cea de sub cer Hristos, Care este dreapta Tatălui. Căci nu avea nevoie de ajutor omenesc.
Cunoscută a făcut Domnul mântuirea Lui. Semnifică faptul că Venirea Lui în trup este mântuitoare, potrivit cu ceea ce s-a spus de Simeon „Că văzură ochii mei mântuirea Ta”626, înaintea nea¬murilor a descoperit dreptatea Lui. Căci scoţând afară pe stăpânitorul veacului acestuia, ne-a făcut dreptate nouă, celor odinioară tiranisiţi.
Pomenit-a mila Sa lui Iacov, căci a făgăduit că întru seminţia lui se vor binecuvânta toate neamurile. Văzut-au toate marginile pă¬mântului mântuirea Dumnezeului nostru. Nici un loc nu a rămas nepărtaş împărăţiei lui Hristos.
Cântaţi Dumnezeului nostru în alăută. Alăută numeşte armonia trupului cu sufletul. Cu trâmbiţe ferecate şi în glas de trâmbiţă de corn. Prin trâmbiţe ferecate semnifică înflăcărarea şi tăria propovădui —
626 Lc. 2,30.
321
evanghelice. Iar prin trâmbiţele de corn semnifică neamul împă¬rătesc, întrucât împăraţii sunt unşi prin corn. Nu numai atât, ci prin trâmbiţa de corn se făcea vestirea împărăţiei.
Să se zguduie marea şi plinirea ei. Marea semnifică viaţa prezentă, din pricina amărăciunii grijilor celor din ea. Căci s-a mişcat de la starea ei iniţială, adică de la închinarea la idoli.
Râurile vor bate din palme deodată. Râurile sunt sfinţii mistagogi a căror râvnă la propovăduire este arătată prin faptul că bat din palme deodată. Munţii se vor bucura… că vine, vine să judece pă¬mântul. Adică puterile îngereşti. Căci bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăieşte…627

Psalmul 98
Un Psalm lui David
Şi acest Psalm semnifică împărăţia lui Hristos şi cutezanţa arhiereilor.
Domnul a împărăţit, să se mânie noroadele. Hristos este Cel a Cărui împărăţie nu o vor primi iudeii mânioşi.
Cel ce şezi pe Heruvimi, să se cutremure pământul. Căci însuşi Acesta este Cel ce va împărăţi la sfârşitul vremurilor peste cei de pe pământ, Cel care este purtat de heruvimi şi de Care se cutre¬mură pământul. Zice, aşadar: Tu eşti peste heruvimi, Cel ce ai schimbat starea rea a pământului, făcându-Te om ca noi. Dar nu¬meşte stare rea pe cea a idolatriei.
Domnul în Sion este mare. Sionul este Biserica, întru care Se slăveşte şi Se înalţă Hristos, potrivit cu spusa: „înălţa-Te-voi, Dum¬nezeul meu, împăratul meu”628.
Mărturisească-se numelui Tău celui mare. Mare este numele Lui, Iisus, întrucât se tălmăceşte mântuirea poporului. Mare este iarăşi „numele Lui mai presus de tot numele, căruia i se va pleca tot
627 Cf. Lc. 15,7.
628 Ps. 144,1.
322
genunchiul şi va mărturisi orice limbă că Iisus Hristos este Dom¬nul”629. Că înfricoşător şi sfânt este. Înfricoşător, împotriva popoa¬relor mânioase care nu au primit împărăţia Lui. Sfânt, celor ce cred în El. Şi cinstea împăratului iubeşte judecata. Fiindcă cinstea, adică slava împăratului iubeşte dreptatea, care se tâlcuieşte prin ju¬decată. Din această pricină, pentru cei care nu cred în El, porunca Lui este înfricoşătoare, iar pentru cei ce îl ascultă, sfântă. Dreptate Tu ai făcut. Cu dreptate va judeca lumea.
judecată şi dreptate în Iacob Tu ai făcut. Tu, zice, însuţi eşti Cel ce şi odinioară ai dat Legea lui Iacov, Lege pe care o numeşte judecată şi dreptate.
înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru. Cel Preaînalt, ca Dum¬nezeu, şi Care are sub picioarele Lui întreaga făptură S-a făcut om fără de schimbare. Pe Acesta, aşadar, Care S-a făcut om fără de schimbare, înălţaţi-L, închinându-vă Lui şi trupului Lui într-o singură închinăciune.
Moise şi Aaron, între preoţii Lui. Acesta, zice, Care acum S-a făcut om şi împărăţeşte peste pământ este Acelaşi cu Cel pe care îl che¬mau Moise, şi Aaron, şi Samuel. Zicând, aşadar, închinaţi-vă aşter¬nutului picioarelor Lui, şi propovăduind întruparea şi iconomia, iarăşi întărindu-ne pe noi, semnifică dumnezeirea Lui prin ter¬menul arătat. Căci a rămas Dumnezeu, chiar dacă a luat chip de rob pentru mântuirea noastră.
Doamne, Dumnezeul nostru, Tu i-ai auzit pe ei. Căci dacă păreau să greşească ceva ca oameni, nu i-ai trecut cu vederea, zice630. căci l-a mustrat pe Aaron, care a păcătuit cu viţelul, şi pe Moise, care a greşit în cearta cu privire la apă631.
Şi vă închinaţi în Muntele cel sfânt al Lui. Fie vorbeşte despre Ierusalimul cel de pe pământ, fie de Ierusalimul ceresc. Fie iarăşi muntele trebuie înţeles ca Unul Născut, potrivit cu „Şi s-a tăiat piatră din munte fără mână omenească”632.
629 Filip. 2,10-11.
630 Vezi Ieş. 32,1 ş.u.
631 Vezi Num. 20,1-13.
632 Dan. 2,34.
323
Psalmul 99
Psalm lui David, spre mărturisire
în Psalmul acesta dă îndemn celor ce au venit la credinţă de a aduce mulţumire pentru cele deja petrecute. Căci Aici mărturi¬sirea semnifică mulţumirea cu laudă.
Strigaţi lui Dumnezeu tot pământul. Porunceşte ca cei izbăviţi să cânte cântare de biruinţă. Dar cei izbăviţi erau tot neamul oa¬menilor. Căci numeşte pământ pe locuitorii pământului.
Slujiţi Domnului cu veselie. Slujirea oamenilor provoacă frică stricăcioasă, dar slujirea Domnului, aduce frică curată, din care vine veselie sufletului.
Intraţi înaintea Lui cu bucurie. Cel ce a primit în minte bucuria strigării, acesta, ca şi cum ar sta înaintea lui Hristos, se bucură cu bucurie şi aceasta este veselia.
Cunoaşteţi că El este Dumnezeul nostru. Acesta, zice, este Dom¬nul, Cel ce a răscumpărat cu propriul Său sânge întreg pământul, Care este şi Creatorul făpturii noastre. căci nu existăm de la sine, ci suntem lucrul mâinilor Lui. Pentru aceea şi suntem poporul Lui şi oile Lui. Cei mai raţionali sunt poporul Lui, iar oile Lui sunt cei ce deţin un loc mai iraţional, necunoscând din cercare dumnezeieştile cuvinte, potrivit cu spusa: „Rătăcit-am ca o oaie pierdută”633.
Dar noi suntem poporul Lui, oile păşunii Lui. Unii sunt poporul Lui, cei mai buni. Alţii sunt oile păşunii Lui, cei inferiori634. To¬tuşi, fiind Dumnezeul tuturor şi Făcătorul tuturor, pe toţi îi cheamă, pe toţi îi asumă. Căci Dumnezeu mântuieşte pe oameni şi pe do¬bitoace. Pe unii, ca pe poporul Său, pe alţii, ca pe oile păşunii Lui.
Intraţi pe porţile Lui întru mărturisire. Porţile Domnului nu¬meşte Biserica cea de pe pământ, în care trebuie să se mărturi-sească, fiindcă mai întâi trebuie să vestim păcatele noastre, apoi să povestim binefacerile făcute nouă.
Că bun este Domnul, în veac este mila Lui, şi până în neam şi în neam, adevărul Lui. Căci nu va înceta vreodată binefacerea Lui către noi,
633 Ps. 118, 176.
634 Ps. 35, 7.
324
care este adevărul, potrivit cu ceea ce s-a spus: „îmi voi aduce în veac aminte de legământul Tău”.
Psalmul 100 Lui David
în acest Psalm ne este descris cel desăvârşit, cel ce petrece după Dumnezeu, învăţându-ne ce petrecere trebuie să avem noi, cei ce dorim să dobândim împărăţia cerurilor.
Milă şi judecată voi cânta Ţie, Doamne. Acestea purtându-le pe buze pururea, care ştiu că au fost înfăptuite pentru noi, cred că ni se va face judecată, adică dreaptă judecată. Căci a judecat cu dreptate împotriva vrăjmaşilor noştri.
Cânta-voi şi voi merge cu pricepere în cale fără prihană. Acel cânt lauda Ta, ca şi cum ar zice mai clar: Nu voi înceta să laud şi să-mi pregătesc calea fără prihană, aşteptând Venirea Ta Stăpâne. căci trebuie să fim pregătiţi pentru Venirea Domnului. Atâta curăţie a dobândit acest minunat bărbat, încât striga către Dumnezeu cu îndrăznire: „Când vei veni la mine?”. Aceasta o zice în loc de Am făcut palatele Tale cuviincioase, doresc Venirea Ta, o, Stăpâne, tânjesc după arătarea Ta, ci dă-mi mie ceea ce doresc.
Umblat-am întru nerăutatea inimii mele în mijlocul casei mele. Nu am avut nici un gând nedrept înlăuntrul meu, ci eu în întregime umblam întru curăţie.
Pe călcătorii de Lege i-am urât. Căci trebuie nu numai să ne de¬părtăm de rele, ci să ne întoarcem şi de la cei ce fac rele.
Nu s-a lipit de mine inima îndărătnică. Voile diavolului, fiindcă nu au nimic drept, sunt îndărătnice şi sucite, şi de aceea niciodatâ nu au intrat în inima mea. Pe cel ce se abate de la mine, pe cel rău nu l-am cunoscut. Atât de mică importanţă am acordat celor răi, încât nici nu luam în seamă prezenţa sau lipsa lor. Pentru aceea, nu cu¬noşteam când se îndepărtează, nici nu ştiam că erau prezenţi, atunci când erau de faţă. Dar aceasta era dovada unei gândiri
325
lipite de Dumnezeu, faptul de a nu lua în seamă nimic din cele de jos, din pricina atenţiei îndreptate sus.
Pe cel ce clevetea în ascuns pe vecinul său, pe acesta îl goneam. Nu luam aminte la clevetirile cele ce se făceau în ascuns, ci pe cei ce încercau să facă aceasta îi izgoneam. Cu cel mândru cu ochiul şi ne¬săţios cu inima, cu acesta nu mâncam. Nici nu mi-i făceam comeseni pe cei ce erau lacomi sau mândri.
Ochii mei, peste credincioşii pământului, ca să şadă ei împreună cu mine. Tovarăşi sfatului meu şi adunărilor mele erau cei împo¬dobiţi cu credinţa şi cei care împlineau cele dumnezeieşti. Iar pe cei care nu aveau astfel de dispoziţii, ci cugetau cele contrare acestora, mă refer la mândrie, la nedreptate şi la dispreţuirea aproapelui, îi alungam departe de mine, încât nici să nu-i văd.
în dimineţi am ucis pe toţi păcătoşii pământului. Păcătoşi numeşte gândurile rele, pe care le pedepsea prin rugăciunile de dimi¬neaţă şi alergarea la Dumnezeu. Ca să nimicesc din cetatea Domnului pe toţi cei ce lucrează fărădelegea. Cetatea Domnului numeşte su¬fletul sfânt, potrivit cu spusa: „Lucruri slăvite s-au grăit despre tine, cetatea lui Dumnezeu”635.
Psalmul 101
Rugăciunea săracului, când se va mâhni şi înaintea Domnului îşi va vărsa rugăciunea sa
Săracul cel după Dumnezeu, şi anume, corul prorocilor, cel plin de întristare pentru distrugerea poporului celui dintâi, vine la Domnul pentru el, adică pentru popor, înălţând rugăciune cu postiri şi cu lacrimi, ca să fie miluit şi acest popor. Dar propovăduieşte şi chemarea neamurilor, care a avut loc la arătarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
635 Ps. 86,3.
326
Doamne, auzi rugăciunea mea. Corul prorocesc îşi asumă cele petrecute cu poporul.
Că s-au stins ca fumul zilele mele şi oasele mele ca uscăciunea s-au uscat. Acestea le-am tâlcuit mai sus, dar se vor spune iarăşi. Căci tot sensul lor, prin care se făcea referire la cele din slujirea Legii, s-a alterat şi s-a pierdut. Dar cele din slujirea Legii erau acestea: preoţia şi arhieria, templul, jertfele cele din turme, autonomia neamului.
Oasele mele ca uscăciunea s-au uscat. căci toată puterea lor prin care subzistă cele ale slujirii Legii s-a stricat şi a pierit. Dar acestea erau: arhieria, templul, jertfele animalelor, autonomia neamului, şi acel: „Voi lua din Iudeea orice hrană de pâine şi orice sprijin de apă, pe viteaz şi pe proroc, pe căpetenia peste cincizeci, şi pe sfătuitorul cel minunat, şi pe meşterul înţelept, şi pe priceputul ascultător”. Asemănatu-m-am pelicanului în pustie. Acestea le spune, semnificând completa pustiire a poporului şi că va fi lăsat unul sau doi.
Ajuns-am ca bufniţa în dărâmături. Aceasta o spune, din pricina întunericului care a cuprins poporul, căci avea necunoaşterea lui Dumnezeu. Dar ce este mai propriu bufniţei decât să strige noaptea propriul ei sunet, de unde şi-a primit şi numele636. deci fiindcă face priveghere de toată noaptea, rugându-se, în mod necesar, se aseamănă pe sine cu bufniţa. Privegheat-am şi am ajuns ca o pasăre singuratică pe acoperiş. Eu, zice, care nu am cedat în vre¬mea păcatului, atâta am fost abandonat, încât m-am asemănat unei păsări singuratice. căci din atâtea zeci de mii, deşi mai mulţi erau cei mântuiţi, unul ar fi contat cât zece mii.
Toată ziua mă ocărau vrăjmaşii mei. M-am făcut vrednic de râs duşmanilor. Iar cei care odinioară râvneau mie se jură împotriva nenorocirilor mele, rugându-se să nu pătimească asemenea. Iar acel cu râvnă este asemenea cu Psalmul 79: „Ne vei hrăni pe noi cu pâine de lacrimi?”637. Dar chiar dacă vremea hranei e plină de durere, cu greu s-ar afla altă vreme slobodă de pătimire. Şi cei ce mă lăudau împotriva mea se jurau. Şi prietenii, zice, care odinioară
636 în greacă, „bufniţă” este redat prin WKTiKOQaU corb de noapte (n. tr.)
637 Ps. 79. 6.
327
mă admirau, au făcut jurământ împotriva nenorocirilor mele, zi¬când: „Să nu pătimesc eu aceleaşi lucruri ca Israel!”.
Că cenuşă am mâncat în loc de pâine. Fie semnifică aici neno¬rocirile din timpul robiei, fie reaua pătimire pe care au răbdat-o ca să fie miluit poporul.
Că înălţându-mă eu, m-ai surpat. Dintre toate popoarele, numai poporul lui Israel era înalt, fiindcă numai el avea cunoaşterea adevăratului Dumnezeu.
Zilele mele ca umbra s-au plecat. Zilele lui zice că sunt cele ale slujirii Legii, care este numită şi umbră a viitoarelor bunătăţi. Şi eu ca iarba m-am uscat. Foloseşte eu pentru popor. căci îşi însu¬şeşte toate ale poporului.
Că au iubit robii Tăi pietrele lui şi de ţărâna lui le va fi milă. Pietre îi numeşte pe cei ce au crezut în Hristos după învierea Lui, care au devenit pietre sfinte, potrivit cuvântului lui Zaharia638. Iar robi îi numeşte pe Sfinţii Apostoli, prin care s-au mântuit cei ce au crezut în Hristos. Iar ţărână a numit neamurile care trăiau încă mai pământeşte şi care încă şi acum sunt necredincioase şi de aceea spune că sunt vrednice de milă. Iar rămăşiţa din Israel este ţinută până în ziua cea din urmă. Căci vor fi mântuiţi şi aceştia prin Ilie prorocul639.
Şi se vor teme neamurile de numele Domnului. Pe bună dreptate, asociază chemarea neamurilor cu faptul de a iubi pietrele popo¬rului celui dintâi. Şi toţi împăraţii pământului, slava Ta. Împăraţii în loc de împărăţiile. căci nu este împărăţie, nici popor care să nu se închine slavei Domnului.
Că va zidi Domnul Sionul. Adică Biserica.
Căutat-a spre rugăciunea celor smeriţi. Spuneau aceasta prorocii, rugându-se şi smerindu-se pe ei înşişi: „Şi Tu, Doamne, Dum¬nezeul lui Israel, ia aminte să cercetezi toate neamurile”640.
Şi nu a dispreţuit rugăciunea lor. Rugăciunea cea auzită care are fă¬găduinţa mântuirii popoarelor.
638 Vezi Zah. 4, 7-10.
639 Cf. Rom. 11, 2.
640 Ps. 58,6.
328
Să se scrie aceasta neamului ce vine. Rugăciunea prin Psalm şi făgăduinţa prorocită cu privire la neamuri, scrisă ca pe stâlp, este dată iudeilor ca să o păzească pentru noul Israel şi pentru nea¬mul cel după Hristos. Şi poporul ce se zideşte va lăuda pe Domnul.
Că a privit din înălţimea cea sfântă a Lui. Ne înfăţişează pricina chemării neamurilor. Aceasta este Arătarea Mântuitorului nostru Hristos, pe care a făcut-o, plecând cerurile.
Ca să audă suspinul celor ferecaţi. Şi cine erau cei ferecaţi, dacă nu cei pe care i-a legat strâns demonul cel urâtor de bine cu lan¬ţurile păcatelor? Să dezlege pe fiii celor omorâţi. Iar fiii celor omorâţi ar fi cei din neamuri, fiindcă părinţii lor au murit prin păcatele lor, încă fiind închinători la idoli.
Ca să vestească în Sion numele Lui. Şi aceasta spune: pricina pogorârii Lui, pentru ca Biserica să înveţe să laude numele Lui. Căci Sionul este Biserica.
Când se vor aduna popoarele împreună. Prorocii, văzând mai dinainte prin Duhul adunarea neamurilor pentru Domnul, se ru¬gau să fie învredniciţi şi ei de această fericită privelişte şi de îm¬plinirea lucrurilor.
Zis-am Lui în calea tăriei Lui. Cel care zice este corul prorocesc, de fapt, cel ce îl întreabă pe Dumnezeu. Calea tăriei Lui numeşte Venirea Lui pe pământ. Căci a venit ca să-l lege pe cel tare. Ves¬teşte-mi mie puţinătatea zilelor mele. Vesteşte-mi cum este, zice, viaţa noastră. Se ruga să vadă dacă va ajunge viaţa lui până la zilele acelea în care avea să Se arate Unul Născut pe pământ, întrupându-Se.
Nu mă lua la jumătatea zilelor mele. Jumătatea zilelor lui, adică a vieţii lui, numeşte faptul de a fi deocamdată în contemplarea Arătării Lui. Se roagă, aşadar, să i se împlinească lui toată vre¬mea şi, dacă este cu putinţă, să se prelungească viaţa lui ca să fie învrednicit de însăşi împlinirea lucrurilor. Căci astfel avea să i se împlinească toată viaţa lui. Anii Tăi, Doamne, sunt din neam în neam. Cunoscând corul prorocesc prin Duhul că nu va ajunge la
329
capătul evenimentelor, zice: Eu voi adormi, fiindcă sunt muritor, dar numai Tu, Stăpâne, vei rămâne şi în neamurile acelea, fiindcă Tu însuţi eşti Dumnezeu, Cel ce ai făcut cerurile dintru început.
Acelea vor pieri şi Tu vei rămâne. Numai Tu, zice, o, Stăpâne, fiindcă eşti Dumnezeu, ai veşnicia. Iar cerurile, chiar dacă sunt ceva mare şi sunt o făptură deosebită, totuşi şi acestea vor fi arun¬cate în stricăciune. Dar stricăciunea lor le va fi lor spre înnoire. Căci se vor înfăşura şi se vor schimba la un chip mai bun.
Fiii robilor Tăi îl vor locui. Când se vor înfăşura cerurile şi va fi făptură nouă, atunci şi numai atunci fiii robilor Tăi vor fi în corturile cele veşnice. Aceştia ar fi cei ce au crezut prin Sfinţii Lui Apostoli.
Şi sămânţa lor în veac se va îndrepta. Sămânţa Sfinţilor Apos¬toli este propovăduirea mântuitoare a Evangheliei, care va ră¬mâne în veac.
Psalmul 102 Un Psalm lui David
Noul popor, cel din neamuri, este învăţat în Psalmul acesta să-L laude pe Dumnezeu, Cel ce i-a făcut mari binefaceri. Dar acestea sunt binefacerile, nimicirea păcatului şi lauda învierii.
Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul. El însuşi se stârneşte pe sine însuşi la laudă punând înainte, ca leac bun de mântuire, faptul de a binecuvânta pe Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu avea să miluiască poporul, este slăvit pentru dreapta Lui Judecată, fiindcă i-a slobozit din stricăciune şi fiindcă le-a dat împărăţia cerurilor. Astfel, lauda de la început se potriveşte tuturor. Şi toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui. Prin cele dinlăuntrul meu arată că Dumnezeu trebuie să fie chemat din „toată puterea, din toată inima, din tot cugetul”641.
Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul. Se îndeamnă neîn¬cetat pe sine însuşi spre laudă, ştiindu-se pe sine dator cu aceasta pentru marile Lui binefaceri către el. Căci cel ce îşi aminteşte de binefacerile dumnezeieşti nu va înceta niciodată să-L laude pe
641 Deut. 6,5; Lc. 10,27.
330
Dumnezeu”642. Şi nu uita toate răsplătirile Lui. Căci în locul păcatelor noastre mari cu care am păcătuit. El ne-a răsplătit cu bunătate, milă, îndurări. Pe care nu trebuie să le uităm. Pe cel ce curăţeşte toate fărădelegile tale. Acestea sunt răsplătirile lui Dumnezeu cu privire la noi. Fiindcă mai întâi a făcut răscumpărare păcatelor noastre, în al doilea rând, a tămăduit neputinţele noastre, în al treilea rând, a răscumpărat viaţa noastră din stricăciune, nimi¬cind păcatul, în al patrulea rând, folosindu-Se de propria Lui iubire de oameni şi milostivire şi de îndurările Sale, ne-a încu¬nunat pe noi cu harisma înfierii, iar în al cincilea rând, ne-a um¬plut pe noi de bunătăţi duhovniceşti, dându-Se pe Sine nouă, El fiind Pâinea vieţii.
înnoi-se-vor ca ale vulturului tinereţile tale. Când Dumnezeu ne-a înnoit prin naşterea din nou tinereţea noastră ca a vulturului. Ne semnifică prin aceasta harisma învierii. I-a comparat pe cei înnoiţi cu vulturul, care, între toate păsările, este cel care zboară la cea mai mare înălţime şi este cel mai nobil, şi împărătesc, şi sin¬gurul care poate privi luminat la mărgăritarele razelor de soare.
Cel ce face milostenie, Domnul, şi judecată, tuturor celor ce li se face strâmbătate. Acesta, Domnul, Cel ce prin mila Lui ne dă cele spuse mai înainte, Acelaşi este cu Cel ce odinioară a judecat dreaptă ju¬decată şi a izbăvit din Egipt pe fiii lui Israel şi a dat cunoştinţă lui Moise şi întregului popor cunoaşterea poruncilor Lui.
îndurat şi milostiv este Domnul. Căci acestea sunt pricinile şi odinioară, şi acum, unor asemenea binefaceri ale Lui, fiindcă şi Moise zice: „Domnul, îndelung răbdător şi mult milostiv şi adevărat” şi „arată milă la mii”643. Aceste puteri ale Lui le-a făcut cunoscute lui Moise, numite căi şi virtuţi care le guvernează pe toate.
Nu până în sfârşit Se va iuţi. Chiar dacă S-a şi mâniat pentru căderea lui Adam şi a osândit la moarte neamul, totuşi nu îşi întinde mânia Lui până în sfârşit, căci la sfârşitul vremurilor a strălucit644 spre nimicirea stricăciunii.
Nu după fărădelegile noastre a făcut nouă, nici după păcatele noastre nu ne-a răsplătit nouă. Deşi ar trebui, zice,
642 Cf. Eusebiu, în PG 55, 641.
643 Ieş. 34,6.
644 Adică S-a arătat în trup.
331
să ne pedepsească pe noi neîncetat, ca unii care păcătuim fără sfârşit, nu a făcut aceasta, ci a depărtat de la noi păcatele noastre, miluindu-ne pe noi, ca Dumnezeu.
Că El a cunoscut zidirea noastră. Căci a miluit făptura Lui şi lucrurile mâinilor Lui.
Omul, ca iarba zilele lui. Cât timp am venit în viaţa aceasta vremel¬nică şi stricăcioasă, nu suntem cu nimic mai buni decât iarba. Că vânt a trecut prin el şi nu va mai fi. A trecut este folosit pentru (l-)a străbătut pe el.
Şi nu se va mai cunoaşte locul lui. Căci, întorcându-ne în pământ, nu mai aflăm iarăşi viaţa aceasta ostenitoare.
Iar mila Domnului, din veac. Asemenea este cu „Şi am arătat milă la mii, celor ce se tem de Mine”645.
Şi dreptatea Lui, spre fiii fiilor, spre cei ce păzesc legământul Lui. Căci fiind sfânt, întru sfinţi Se odihneşte, adică în puterile cele îngereşti.
Domnul în cer a gătit scaunul Său. Se odihneşte, prin urmare, întru duhurile cele de sus, dar nici nu a depărtat de împărăţia Lui pe cele de pe pământ. Căci El este Cel ce le stăpâneşte pe toate ca Dumnezeu. Şi împărăţia Lui peste tot stăpâneşte. Se spune că stăpâneşte peste toate, dar nu că împărăţeşte, fiindcă nu toţi sunt vrednici de împărăţia Lui. Pentru aceea, Mântuitorul a făgă¬duit împărăţia cerurilor celor ce îşi îndreaptă viaţa potrivit Evan¬gheliei. Dar Domnul îi stăpâneşte şi pe cei vrednici646.
Binecuvântaţi pe Domnul, toţi îngerii Lui. Învaţă pe poporul care vine la credinţă că cel ce săvârşeşte lauda va avea aceeaşi vrednicie cu a îngerilor. Căci dacă aceasta este slujirea acelora, să laude şi să slăvească pe Dumnezeu, acelaşi lucru se porunceşte şi sufletului, cum spune mereu, să-L slăvească pe Dumnezeu,
645 Ieş. 20, 6.
646 Cf. Eusebiu, Ps. PG 23,11268D 1-5 (= PG 55, 644-645).
332
adică să dobândească aceeaşi vrednicie. Căci cei ce au aceeaşi îndeletnicire se bucură de aceeaşi vrednicie.
Binecuvântaţi pe Domnul, toate puterile Lui. Nu numai îngerii sunt chemaţi la laudă, ci orice altă ceată cerească, fie tronuri, fie începătorii, fie puteri, fie domnii647. Toate aceste cete ni le semni¬fică prin puteri.
Binecuvântaţi pe Domnul, toate lucrările Lui în tot locul stăpânirii Lui; binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul. Deşi încă nu ai moştenit, o, suflete, sălaşurile cele din cer în care, odată ajungând acolo, vei înălţa laudele tale curat lui Dumnezeu, ci, fiind încă în viaţa aceasta muritoare, nu mai puţin înalţă laude, ştiind limpede că şi acest loc este sub stăpânirea lui Dumnezeu.
Psalmul 103
Un Psalm lui David despre facerea lumii. Nescris deasupra la evrei648
în Psalmul precedent, învăţa pe poporul care a venit la cre¬dinţă să înalţe laude lui Dumnezeu, prin prezentul Psalm, învaţă şi arată cât de mare este Pronia Lui asupra a toate. Fiindcă Pronia Lui nu se întinde numai asupra celor cereşti şi a celor din văzdu¬huri, ci şi asupra celor pământeşti şi a celor mai neînsemnate din ele, încât nu lasă deoparte nici cele mai mărunte vietăţi, ci şi aces¬tora le poartă de grijă.
Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul. Învaţă sufletul să-L binecuvânteze pe Dumnezeu pentru marea Lui Pronie, ca şi în Psalmul precedent, pentru izbăvirea din păcate. Doamne Dumne¬zeul meu, măritu-Te-ai foarte! Văzând Pronia Ta, o, Stăpâne, prea¬mărim măreţia Proniei Tale, uimiţi fiind. Fiindcă astfel, Dum¬nezeu Se încinge cu mărturisirea şi cu bunăcuviinţa noastră, adică lauda cu slavoslovia, ca şi cu un veşmânt.
647 Cf. Col. 1,16.
648 Adică fără titlu.
333
Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină. Începe să-I împle¬tească lauda de la lumina cea gândită. Aşa cum, în altă parte, spu¬ne că „locuieşte în lumina cea neapropiată”649, tot aşa aici spune că Se îmbracă cu aceeaşi lumină.
Cel ce întinzi cerul ca o piele. Spune aceasta, ca fiind al doilea lucru al Proniei Sale, faptul că întinde cerul ca o întindere [EKTapa] în mâinile unui Artist. Înfăţişează totodată şi modul, şi uşurinţa Creatorului. Căci aşa cum omului îi este uşor să întindă o piele, tot aşa şi lui Dumnezeu îi este uşor să facă cerurile din nimic. Totodată sugerează şi un alt înţeles mai înalt, că noi călătorim spre altă viaţă şi că cele prezente sunt umbră a celor viitoare şi că încă nu am ajuns la cele nepătrunse, ci suntem încă în viaţa aceasta ca într-un cort. Căci cortul e al celor ce se nimicesc şi se desfac.
Tot astfel, când cerul se va schimba, altul va fi modul de viaţă şi sfârşitul, mai bun decât această viaţă. Căci va fi cer nou şi pă¬mânt nou. Dar să auzim ce spun prorocii despre cer, ca să închi¬dem gurile celor ce se mândresc cu înţelepciunea lor650, care spun că este cer şi sub pământ. Împotriva cărora stând prorocul, a zis: Cel ce întinzi cerul ca o piele. Iar pielea nu este o sferă, potrivit cu nebunia acelora, ci se aseamănă cu ceva ciclic şi cu o emisferă. Ceea ce un alt proroc, arătând, zicea: „El a pus cerul ca o boltă şi l-a întins ca pe un cort deasupra pământului spre locuire”651. Şi iarăşi zice că: „Nu se clatină, ci stă neclintit”652. Aşa spune pro¬rocul: „Cel ce ai fixat cerul”. Şi înfăţişând extrema lui subţirime, zicea că „a întărit cerul ca un abur”653. Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui. Arată că adunările de ape cele din văzduhuri nu sunt purtate la întâmplare. Căci El însuşi, prin Pronia Lui, con¬duce lucrul, încât să pară că părţile cerului sunt acoperite de buna armonie a norilor.
649 1 Tim. 6,16.
650 Litt. TWV eni 7Tbywvi piya ipQovovvrwv, celor ce se mândresc cu barba lor. Aluzie la filosofii care în vremea respectivă îşi lăsau bărbile lungi (n. tr.).
651 Is. 40, 22.
652 Vezi Is. 42, 5.
653 Is. 51,16.
334
Cel ce pui norii suirea Lui. Ca şi cum ar spune mai clar: Cel ce întinzi Pronia Ta până la nori. Căci a spus suire în loc de Pronie. Cel ce umbli peste aripile vânturilor. Arată că nici bătaia vânturilor nu este la voia întâmplării, ci El însuşi este ca un vizitiu al lor prin faptul că urcă pe aripile lor. Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri. Cel ce faci pe îngeri uşori şi înălţaţi. Şi pe slugile Lui, pară de foc. căci aşa a văzut Moise în pară de foc pe îngerul care vorbea cu el654.
Cel ce întemeiezi pământul pe întărirea Lui. După ce a arătat Pro¬nia Creatorului în cer, înfăţişează şi Pronia Lui pe pământ. Aici spu¬ne că pământul, fiind tare şi greu, a fost întemeiat pe substanţa apei.
Adâncul, ca o haină, este îmbrăcămintea lui. Lui se referă la ele¬mentul pământului. Dar spune că a încins pământul cu adâncul ca şi cu o haină, înconjurându-l pe dinafară pe tot cu apă. Peste munţi vor sta ape şi celelalte. Ca munţii, zice, se vor ridica apele adâncului înălţate, ca şi cum ar ameninţa să inunde pământul. Dar la semnul Tău şi prin puterea Ta, care este semnificată prin tunet, se vor retrage, zice. Sau, poate, zice că şi tunetele pentru aceasta sunt, ca să înspăimânte, din pricina apelor adâncului. căci, dacă pe acelea aceasta le aşteaptă, cu cât mai mult trebuie ca şi noi să pătimim ceva asemănător!
Se suie munţi şi se coboară câmpii. Înălţate, zice, apele s-ar putea asemăna cu munţii. Dar întinse iarăşi de frica Ta, pământul de¬vine neted ca o câmpie. Căci le-ai întemeiat lor un loc pe care nu le este cu putinţă să îl treacă. Şi aceasta înseamnă Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece. Pentru aceea, nici nu pot să inunde pământul. Aceasta este asemenea cu ceea ce spune către mare prin prorocul: „Până Aici vei veni şi mai departe nu vei trece. Ci întru tine se vor sfărâma valurile tale”.
Prin mijlocul munţilor vor trece ape. Le enumeră pe fiecare în parte, slavoslovind Pronia, şi în acelaşi timp admiră bunătatea cu înţelepciunea, fiindcă Dumnezeu poartă de grijă până şi de sălaşul animalelor necuvântătoare. Căci, făcându-le pe ele, le hră¬neşte şi le adapă. Pentru aceea, tăind munţii, a zidit cale de tre¬cere pentru ape.
654 Vezi Ieş. 3,1 ş.u.
335
Adăpa-se-vor toate fiarele câmpului. Într-atât poartă de grijă de animalele necuvântătoare, de fiare şi de târâtoare, încât le dă şi acestora ceea ce le este de folos pentru viaţă. Asinii sălbatici setea îşi vor potoli. Şi aceasta este lucrarea Proniei Tale, nu numai de a da ape pentru frumuseţea râurilor în văi şi în locurile domoale, ci şi în mijlocul munţilor, pentru ca animalele blânde să scape de animalele sălbatice şi să afle odihnă la vreme.
Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale. Căci adapă munţii şi câmpiile nu din izvoarele cele din văi sau din râurile care curg pe pământ, ci dăruieşte apă de sus, prin ploi îndestu¬lătoare. Din rodul lucrurilor Tale se va sătura pământul. Aşa cum a dat belşug de ape, tot aşa a avut grijă ca [oamenii] să se hrănească din pământ.
Cel ce răsari iarbă dobitoacelor şi verdeaţă spre slujba oamenilor. Slujba oamenilor numeşte animalele domestice, precum boul şi măgarul şi cele asemenea. Ca să scoată pâine din pământ. Pentru aceea, te-ai îngrijit de animale, pentru ca, lucrând pământul prin ele, să aflăm cele pentru viaţă. căci toate aceste binefaceri ni le-a dat pentru noi, în slujba noastră.
Sătura-se-vor copacii câmpului. Arată şi copacii cei din pădure, precum cedrii şi celelalte, că la semnul Lui vor creşte şi se vor mări. Au avut şi acestea alte foloase, a căror experienţă o avem, şi sunt spre cuiburi şi adăposturi păsărilor. Locaşul cocostârcului, în fruntea lor. Spune că locaşul cocostârcului este mai sus decât al celorlalte păsări, pentru că sunt construite în cei mai înalţi din¬tre copaci, în special în chiparoşi, care sunt cei mai înalţi dintre toţi copacii.
Munţii cei înalţi, cerbilor. Şi cerbilor le-a dat munţii drept scă¬pare, ca să fugă de animalele cele mai sălbatice. Stâncile, scăpare iepurilor. Aşa cum a dat munţii spre izbăvire cerbilor, tot aşa adă¬posturile stâncilor, iepurilor. Pentru aceea şi despre animalele cele izbăvite dintre ele spunea mai sus: Din mijlocul stâncilor vor da glas. Adică, lăudând pe Cel ce le-a izbăvit.
Făcut-a luna spre vremi. Se întoarce iarăşi la Pronia privitoare la ceruri. Spun că pentru nimic altceva nu este luna decât pentru
336
numărarea şi cunoaşterea lunilor şi zilelor655. Soarele şi-a cunoscut apusul său, supunându-se şi acesta poruncii dumnezeieşti.
Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte. Aceasta o spune, ca să nu cre¬dem că este un Creator al zilei şi altul al nopţii.
Ieşi-va omul la lucrul său. Oamenii sunt împiedicaţi să iasă în timpul nopţii la drum şi la lucrarea pământului. Dar acum656 ies, cerând hrană de la Dumnezeu, fiindcă pământul nu le răsare şi lor iarbă şi verdeaţă pentru hrană.
Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne! Trecând de cuvântul cu privire la Pronia lui Dumnezeu, întoarce cuvântul în lauda Crea¬torului, ca şi cum ar odihni auzul prin acestea. Apoi revine la o altă parte a Proniei, vorbindu-ne de călătoriile pe mare, care nu ar fi avut loc niciodată, dacă nu le-ar fi chivernisit pe toate Pronia lui Dumnezeu. Toate cu înţelepciune le-ai făcut. Dar ceea ce este minunat e înţelepciunea întru care Domnul a făcut toate. Căci Hristos este puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu657.
Balaurul acesta pe care l-ai zidit, ca să se joace în ea. La cuvântul despre mare a adăugat şi pomenirea balaurului, pe care nu l-a adus la existenţă pentru nimic altceva decât ca să se joace. Şi pe bună dreptate, a amintit de acesta în cuvântul despre mare, fiindcă şi viaţa noastră este ca o mare amară, bătută de vânturi din toate părţile şi zguduită de valuri sălbatice.
Toate către Tine aşteaptă. Fie oamenii, fie turmele animalelor sălbatice, fie cele domestice, fie târâtoarele nu s-ar putea hrăni altfel, dacă nu ar da El cele îndestulătoare vieţii.
Lua-vei duhul lor şi se vor sfârşi. Arată prin acestea că El este stăpânul şi al vieţii, şi al morţii.
Fie slava Domnului în veac. Amintindu-şi de înviere, a unit cu ea slava Domnului, cea care va fi în veacul cel nou, când tot genun¬chiul se va pleca Lui.
655 Calendarul iudaic era unul de tip lunisolar, urmărind deopotrivă ciclul fazelor lunii şi ciclul anului solar.
656 Adică ziua (n. tr.).
657 Cf Eusebiu, în PG 55,651.
337
Bucura-Se-va Domnul de lucrurile Sale. Şi care este lucrarea Lui? Ceea ce a lucrat, înnoind firea noastră. Semnifică prin acestea cunoaşterea lui Dumnezeu de către oameni, care va fi în viitor, când Dumnezeu Se va bucura, nu fiindcă se vor închina Lui, ci fiindcă îi va vedea mântuiţi.
Cel ce caută spre pământ şi-l face pe el de se cutremură. Adaugă şi Judecata universală, care va provoca frică celor de pe pământ. Căci nu este unul care să nu se teamă de înfricoşătoarea şi dum¬nezeiasca aceea Judecată. Cel ce Se atinge de munţi şi fumegă. Nu¬meşte munţi puterile potrivnice pe care le va şi arde în vremea Judecăţii, al cărei semn este fumul.
îndulcească-se cuvântarea mea. Cuvântare spune în loc de alegere. căci spune ceea ce a ales, faptul de a vrea numai să-L laude pe Dumnezeu, ceea ce îi va plăcea Celui lăudat.
Lipsească păcătoşii de pe pământ. Adică în acea vreme. Căci vor auzi: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, cel gătit diavolului şi îngerilor lui”658. Şi cei fărădelege ca să nu fie ei. Adică vor lipsi din partea celor ce binecuvântează pe Dumnezeu. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul. căci El te va depărta de moştenirea celor răi şi te va face vrednic de partea sfinţilor.
Psalmul 104 Aliluia
Aliluia este lauda celui nevăzut. Se spune că îngerii laudă pe Dumnezeu cu acest cuvânt, aşa cum heruvimii îl laudă cu „Sfânt, Sfânt, Sfânt”. Şi acestea ni le-au predat Sfinţii Părinţi, care au auzit cu urechile lor, precum Isaia pe serafimi659. Dar Aliluia se despar¬te astfel: Al dumnezeu, -il cel tare, -ouia cel puternic660.
658 Mt. 25,41.
659 Is. 6, 3.
660 Potrivit lui Eusebiu al Cezareei, aliluia înseamnă „Lăudaţi pe Domnul” pentru că Alilouare înţelesul de laudă, fiindcă are referire la Dumnezeu. Iar -ia este unul dintre numirile care tâlcuiesc dumnezeiasca fire (PG 23,1296BC).
338
Mărturisiţi-vă Domnului şi chemaţi numele Lui, vestiţi întru nea¬muri lucrurile Lui. În acest Psalm, Duhul cel sfânt porunceşte Sfinţilor Apostoli să facă vădite poporului celui din afară toate minunile pe care le-a făcut Domnul la Venirea Lui.
Lăudaţi-vă cu numele cel sfânt al Lui. Laudă şi slavă vor fi celor ce vor povesti vârtutea lui Dumnezeu. Să se veselească inima celor ce caută pe Domnul. Învaţă cât folos vine din a se mărturisi Dom¬nului. Căci, dacă îl veţi căuta pe El, va fi vouă veselie duhovni¬cească, iar nouă, slavă şi putere pe capul nostru.
Aduceţi-vă aminte de minunile Lui pe care le-a făcut. De minunile pe care le-a făcut la Venirea Lui, atât de cele din Noul Testament, cât şi de cele din Vechiul Testament. Cele făcute lui Moise şi sfin¬ţilor de la început. Căci multe minuni au făcut şi aceştia prin Fiul lui Dumnezeu. Pe acestea porunceşte ca propovăduitorii să le transmită şi neamurilor, ca unii care nu le cunosc, pe lângă mi¬nunile făcute de Mântuitorul în Noul Testament, şi judecăţile gurii Lui din Noul şi Vechiul Testament. Porunciţi să le păzească ca pe nişte legi împărăteşti. Căci minunile sunt lucrurile minunate să¬vârşite de Domnul, cum ar fi, să umble pe mare, să învieze morţii şi celelalte, iar judecăţile gurii Lui sunt cuvintele pe care le-a rostit, alungând duhurile necurate din oameni. Sau sunt şi poruncile Noului Testament.
Seminţia lui Avraam, robii Lui, fiii lui Iacov, aleşii Lui. Cuvântul se referă încă la Apostoli ca să fie sensul: Ca unii care sunteţi seminţia lui Avraam, robii Lui şi fii fiind ai lui Iacov, aleşii Lui (căci El însuşi i-a ales pe ei), vestiţi întru neamuri că El este Dom¬nul Dumnezeul nostru.
Şi au trecut de la un neam la altul. De la poporul babilonienilor la cel al palestinienilor.
Şi a certat pentru ei pe împăraţi. Pe Abimelec, pentru comportamentul faţă de Sarra661.
Nu vă atingeţi de unşii Mei. Unşi sunt şi cei din jurul lui Avraam, pentru faptul că au fost învredniciţi de arătarea Cuvântului lui Dumnezeu în vedenii.
661 Vezi Fc. 20.
339
Şi a chemat foamete pe pământ. Din iconomie a făcut să fie foa¬mete pe pământ pentru ca, din pricina ei coborând în Egipt şi înmulţindu-se, să ajungă în pământul făgăduinţei. Şi toată întărirea pâinii a sfărâmat-o. Aceasta obişnuieşte să se întâmple după urgia lui Dumnezeu în vreme de foamete, să nu primească întărire oa¬menii când mănâncă.
Până ce a venit cuvântul Lui. Se referă la împlinirea visurilor. Spune, aşadar, că a suferit plângând întru neliniştea pentru su¬fletul lui, până ce a venit vremea împlinirii visurilor662.
Ca să înveţe pe căpeteniile lui ca pe sine însuşi. „Oare, tâlcuirile lor nu sunt de la Dumnezeu?”663 Căci nu ar fi putut dezlega visurile lui faraon, dacă Dumnezeu nu i-ar fi dat putere să le pri¬ceapă pe acestea.
Şi a intrat Israel în Egipt şi Iacov a locuit ca străin în pământul lui Ham. Fiii lui Noe erau Sem, Ham şi Iafet. Iar fiul lui Ham era Canaan. Iar fiul acestuia era Mestraim664, care se tâlcuieşte Egipt, de la care vine şi numele ţării. Când, aşadar, a intrat Iacov în Egipt, e posibil ca Ham să fi locuit în Egipt, bunic fiind al lui Mestraim, în timp ce Canaan locuia în Palestina. Dar prin Israel, cel numit şi Iacov, care a intrat în Egipt, sunt arătaţi şi fiii lui şi urmaşii lui. Israel a coborât în Egipt cu şaptezeci de suflete, zice Scriptura665. Şi Iacov a locuit ca străin în pământul lui Ham. Ham a născut pe Canaan, Canaan pe Mestraim, care se tâlcuieşte Egipt. Pentru aceea şi numeşte Egiptul pământul lui Ham, ca unul care era al urma¬şului lui Ham.
Şi a înmulţit pe poporul Lui foarte. Încât a zis faraonul cel care nu îl cunoscuse pe Iosif: „Iată, s-a înmulţit poporul acesta şi e mai tare decât noi”666. Căci, chiar înmulţindu-se, nu s-ar fi întărit, dacă nu ar fi avut ocrotirea lui Iosif şi bunăvoinţa lui faraon.
Şi a întors inima lui să urască pe poporul Lui. Fiindcă prin fap¬tul că erau cinstiţi de egipteni au ajuns la aceeaşi idolatrie cu ei,
662 Vezi Fc. 40-41.
663 Fc. 40, 8.
664 Vezi I Par. 1,4 ş.u.
665 Vezi Fc. 46,26-27.
666 Ieş. 1,9.
340
pentru aceea Dumnezeu l-a făcut pe faraon să-i urască pe ei şi să-i împovăreze cu munci, pentru ca, împilaţi fiind, să caute scăpare la El şi să afle loc să se împlinească făgăduinţa cea către Avraam.
Trimis-a pe Moise, robul Său, şi celelalte. Căci numai lui Moise şi lui Aaron le-a descoperit prin cuvânt prefacerea apei în sânge şi celelalte semne.
Trimis-a întuneric şi i-a întunecat. Fiindcă egiptenii au lăsat pe Crea¬torul şi au slujit făpturii, pentru aceea i-a pedepsit pe ei prin însăşi făptura, prin aer, adică, prin foc, şi prin pământ, şi prin apă, ca să cunoască că El însuşi este Creatorul făpturii.
Trimis-a întuneric şi i-a întunecat. Fiindcă lăsându-L pe Crea¬tor, egiptenii slujeau făpturii, pentru aceea, îi pedepsea pe ei prin însăşi făptura, adică prin aer, foc, pământ şi apă.
Prefăcut-a apele lor în sânge. Căci n-a schimbat numai cu¬loarea apei, ci însăşi calitatea gustului, încât au fost nimicite toate speciile de peşti667.
Psalmul 105
Aliluia
în acest Psalm enumeră păcatele poporului celui de mai îna¬inte, pentru care au şi ajuns la lepădarea lor de Dumnezeu. Dar aceste păcate sunt următoarele: Mai întâi, L-au amărât pe El când au trecut la Marea Roşie, zicând: „Oare, nu erau morminte în Egipt, de ne-a scos pe noi, ca să pierim aici?”668. În al doilea rând, L-au ispitit pe Dumnezeu în pustie. În al treilea rând, l-au mâniat pe Moise în tabără. În al patrulea rând, au făcut viţel în Horeb. În al cincilea rând, au dispreţuit pământul dorit, în al şaselea rând.
au adus jertfe lui Beelfegor, în al şaptelea rând, L-au mâniat pe El la apa certării, în al optulea rând, prin faptul că nu au nimicit neamurile pe care Domnul le-a spus să le nimicească, ci s-au în¬chinat idolilor lor, încât şi pe fiii lor i-au
667 Vezi Ieş. 7, 20-21.
668 Ieş. 14,11.
341
adus jertfă lor.
Mărturisiţi-vă Domnului că este bun… fericiţi cei ce păzesc ju¬decata, şi celelalte. Numai aceştia sunt vrednici să povestească puterile Domnului, cei care împlinesc judecăţile lui Dumnezeu cele din Scripturi, făcând totul cu judecată şi cu raţiune şi care au pururea înaintea ochilor Judecata lui Dumnezeu. Căci aceştia, în chip potrivit, sunt numiţi lucrători ai dreptăţii, săvârşind drep¬tatea cu fapta.
Adu-Ţi aminte de noi, Doamne, întru bunăvoinţa Ta faţă de poporul Tău. Aici aduce înainte poporul iudeilor care se roagă să aibă par¬te şi ei de mântuirea dată neamurilor.
Şi i-a acoperit apa pe cei ce-i asupreau pe ei. E clar că pe cei ce-i asupreau. Căci cei amestecaţi cu ei care au ieşit împreună cu israeliţii nu erau dintre cei ce asupreau, ci dintre cei ce credeau.
Şi au crezut în cuvintele Lui, şi au cântat laudă Lui. Când, pentru bunătatea lui Dumnezeu, s-au potolit valurile mării, îndată cre¬zând, au cântat cântare Lui, cea care este la Ieşirea669. Apoi au dat totul uitării. Şi au cântat laudă Lui. Când au ieşit cele ce dănţuiau cu Miriam, zicând: „Să cântăm Domnului, căci cu slavă S-a proslăvit”670.
Şi L-au ispitit pe Dumnezeu în loc fără de apă. Căci L-au mâniat pe El imediat după Marea Roşie.
Şi au schimbat slava Lui întru asemănare de viţel, care mănâncă iarbă. Slava lor era Dumnezeu, pe Care lăsându-L, s-au închinat viţelului.
Dacă Moise, alesul Lui, nu ar fi stat întru zdrobire înaintea Lui. Când a zis: „Dacă vrei să le laşi lor păcatul acesta, lasă-l, iar de nu, şterge-mă şi pe mine din cartea pe care ai scris-o”671.
Şi au dispreţuit pământul cel dorit. A cincea vină este aceasta, după Marea Roşie, după pustie, după cârtirea împotriva lui Moise,
669 Ieş. 15,1-18.
670 Ieş. 15,20-21.
671 Ieş. 32,32.
342
şi după viţelul din Horeb. Căci atunci când s-au întors iscoadele, au spus că pământul e rău şi i-a întors şi pe alţii, în afară de Isus navi, şi Caleb, şi Iefone672.
Şi au cârtit în corturile lor. Când s-au întors iscoadele, au schim¬bat voinţa poporului.
Şi au jertfit lui Beelfegor. Acesta era un idol la amoniţi, care la elini se numea Cronos.
Şi au mâncat jertfele morţilor. Fie pentru faptul că săvârşeau slujiri în jurul statuilor prin necromanţii, fie pentru că făceau pomeniri ale bărbaţilor morţi [ca unor zei]. Morţi erau cei din jurul lui Cronos.
Şi a stat Finees şi L-a îmblânzit pe El. Când a ucis-o pe madianită împreună cu cel ce desfrâna cu ea672. Ne învaţă pe noi cuvântul câtă putere are la Dumnezeu dreapta credinţă a unui singur bărbat.
Şi s-au desfrânat cu faptele lor. Acestea ne spun cărţile judecă¬torilor şi Regilor, cum au fost predaţi de fiecare dată altora, moabiţilor, amoniţilor, amaleciţilor, madianiţilor şi celor de alt neam, pedepsiţi astfel prin predarea lor.
Şi i-au stăpânit pe ei cei ce-i urau pe ei. Babilonienii şi asirienii i-au stăpânit pe israeliteni din cauza fărădelegilor lor.
De multe ori Domnul i-a izbăvit pe ei, dar ei L-au amărât pe El cu sfatul lor. El le era lor din iubire de oameni dulce, iar ei îl sileau să li Se arate amarnic. Şi iarăşi i-a izbăvit pe ei ca un Mântuitor, dar ei iarăşi s-au pierdut, străpungându-se prin faptele pierza¬niei, până ce, făcând aceasta de multe ori, la sfârşit, s-au pierdut de tot. Iar acel De multe ori este asemenea cu: „De câte ori am vrut să-i adun pe fiii tăi…”673, Şi au fost umiliţi pentru fărădelegile lor este asemenea cu „şi nu aţi vrut”674. Aducând asupra lor pedeapsa iarăşi le arată iubire de oameni. Dar ei L-au schimbat pe El cu cei potrivnici.
Şi i-a dat pe ei să găsească milă înaintea celor ce i-au robit pe ei Aceasta o spune despre Cyrus, care i-a eliberat pe ei din robie675
672 Vezi Num. 14,1-5.
673 Vezi Num. 25,6-15.
674 Mt. 23,37.
675 Vezi Dan. 6, 28; Is. 42, 28 şi 45,1-7; cf. Ezdra 1,1-4.
343
şi Darius676, şi Artaxerxes677, care au dat şi bani pentru zidirea Templului.
Psalmul 106 Aliluia
Mărturisiţi-vă Domnului, că este bun. După lepădarea popo¬rului iudeilor, pe bună dreptate, semnifică chemarea neamurilor, cea care s-a făcut prin Apostoli. Pentru aceea, porunceşte să-L laude pe Dumnezeu şi să se mărturisească Lui pentru acea mare milă.
De la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi miazăzi. Şi cine erau cei adunaţi din toate cele patru zări ale lumii, dacă nu toate nea¬murile care, mai odinioară, erau lipsite de dreapta credinţă în Dumnezeu şi care nu s-au răcorit cu apa cea dumnezeiască şi care erau în mare sete?
Cale spre cetatea de locuit nu au aflat. Căci nu aveau ei petrecere bună, ci erau în multă înşelare.
Erau flămânzi şi însetaţi; sufletul lor într-înşii se sfârşea. Căci nu aveau Pâinea Care întăreşte inima omului. Nici apa cea vie, de¬spre care se zice: „Cel ce bea din apa pe care Eu o voi da nu va mai înseta în veac”678.
Şi au strigat la Dumnezeu când îi asupreau pe ei şi din nevoile lor i-a izbăvit pe ei. Întrucât prorocii aduceau rugăciuni pentru ei.
Şi i-a povăţuit pe ei pe cale dreaptă. Adică la credinţa în El. Căci El însuşi zicea: „Eu sunt Calea”679. Ca să meargă spre cetatea de lo¬cuit. Se referă la Biserică sau la Ierusalimul ceresc.
676 Este vorba de regele persan Darius I (522-486 î.Hr.); cf. Ag. 1,1; Zah. 1,1 etc. Finalizarea reconstrucţiei Templului a avut loc în al şaselea an al domniei acestuia, în 516 î.Hr. (Ezdra 6,15).
677 Artaxerxes I Mână lungă (465-424 î.Hr.) a susţinut financiar întărirea apărării cetăţii Ierusalimului, în special a Templului (vezi Neem. 2,1-9).
678 In 4,13.
679 In 14,6.
344
Lăudat să fie Domnul pentru milele Lui… că a săturat suflet flămând. Şi cine este sufletul acela sau cine sunt aceia despre care se zice: Erau flămânzi şi însetaţi; sufletul lor într-înşii se sfârşea; Şi suflet flă¬mând a umplut de bunătăţi? Adică, de pâinea cea înţelegătoare.
Lăudat să fie Domnul pentru milele Lui, pentru minunile Lui pe care le-a făcut fiilor oamenilor, şi să-i jertfească Lui jertfă de laudă, şi să ves¬tească lucrurile Lui întru veselie. Cei ce se coboară la mare în corăbii, cei ce-şifac lucrarea lor în ape multe. Aceia au văzut lucrurile Domnului şi minunile Lui întru adânc. Mută cuvântul la Sfinţii Apostoli, căci aceştia sunt cei care ne-au predat nouă tainele Noului Testament. Şi ne semnifică nouă aceasta limpede prin lucrarea pe care o aveau şi prin cele pe care le-au pătimit. Plutind pe mare cu Domnul, când corabia era în primejdie să fie acoperită de valuri, L-au trezit pe El, zicând: „Doamne, mântuieşte-ne, că pierim!”
Cei ce şedeau în întuneric şi în umbra morţii. Nu ar greşi cineva dacă ar numi umbra morţii idolatria şi faptele săvârşite împotriva lui Dumnezeu. Căci acestea sunt cele care ne despart pe noi de viaţa cea adevărată. În acestea eram şi noi mai înainte, pentru că L-am amărât pe Dumnezeu şi am întărâtat voia Celui Preaînalt. Căci, deşi trebuia ca noi să vedem din măreţia şi frumuseţea făp¬turilor pe Făcătorul a toate şi să înţelegem din creaţia lumii veşnica Lui putere şi dumnezeire680, noi, ca nişte orbi, petrecând în întu¬neric şi în umbra morţii, având puterile raţionale ale sufletului legate şi mutilate, am schimbat slava Dumnezeului nestricăcios cu asemănarea chipului omului stricăcios, a zburătoarelor şi pa¬trupedelor681. Ferecaţi de sărăcie şi de fier. Fiecare este legat cu lan¬ţurile propriilor păcate, sărac fiind de orice bine şi orice virtute.
Pentru că au amărât cuvintele lui Dumnezeu. Neprimind nici¬decum Legea dumnezeiască, ci ataşându-se de înţelepţii veacului acestuia, Sfatul Celui Preaînalt l-au întărâtat. Şi care ar putea fi Sfa¬tul Celui Preaînalt, dacă nu faptul de a vrea El „ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină”682?
680 Vezi Rom. 1,20.
681 Vezi Rom. 1,23.
682 I Tim. 2,4.
345
Slăbit-au şi nu era cine să-i ajute. Căci nimeni nu poate să nimi¬cească păcatul.
Şi din nevoile lor i-a izbăvit pe ei. Dar ce nevoie este mai mare decât a fi supus duhurilor rele în necunoştinţa de Dumnezeu, în sărăcia sufletului şi în lipsă, din pricina răutăţii?
Şi legăturile lor le-a rupt. Le-a rupt arată nimicirea dintr-odată a păcatului. Lăudat să fie Domnul pentru milele Lui. Spune aceleaşi lucruri a doua oară pentru binefacerile Lui. Că a sfărâmat porţi de aramă. Semnifică Pogorârea Mântuitorului până la iad, pe care săvârşind-o, a deschis porţile iadului, odinioară închise tuturor prin legături nedesfăcute. Nu era cale de întoarcere pentru cei ce ar fi voit aceasta? El însuşi a zis „celor în legături: Ieşiţi!, şi celor din întuneric: Veniţi la lumină”683.
Urât-a sufletul lor orice mâncare. Căci nu era cuvânt care să-i poată hrăni pe ei. Porţile morţii sunt păcatele care duc la moarte.
Şi să-I jertfească Lui jertfă de laudă. Întoarce cuvântul la Sfinţii Apostoli. Căci ei sunt cei ce ne-au predat nouă tainele Noului Testament.
Prefăcut-a râurile în pământ pustiu. Numeşte astfel caracterul schimbător684 şi necercat al poporului iudeilor. Căci pe cei care odinioară erau topiţi de foame şi care erau lipsiţi de hrană duhov¬nicească i-a sălăşluit lângă acele râuri.
Pus-a râuri în pustiu şi izvoare de apă spre înşelare. Porunceşte ca să-L laude pe Dumnezeu împreună cu Apostolii şi cu egumenii Bisericii. Iar pricina pentru care îl laudă este că pustiul semnifică Biserica neamurilor, ca unul care este în împărtăşirea multor şu¬voaie duhovniceşti. Râurile ar putea fi cuvântul evanghelic.
Şi pământul cel roditor, în pământ sărat. Vorbeşte de sinagoga iudeilor. Căci demonii locuiau în cetăţi pământeşti. Dar rodea necredinţa lor. Însă au uscat-o Apostolii prin sarea învăţăturii lor, despre care zice: „Voi sunteţi sarea pământului”685.
683 Is. 49,9.
684 evQUTov, care curge uşor precum râurile, schimbător, nestatornic (n. tr.).
685 Mt. 5,13.
346
Prefăcut-a pustiul în iezer de ape. Semnifică poporul cel din nea¬muri. Căci prorocia este combinată şi se referă la două popoare, unul al lepădării, şi celălalt, al primirii.
Şi au zidit cetăţi de locuit. Adică cetatea cea bună, cerească.
Şi au semănat ţarine, şi au sădit vii. Vei înţelege ţarinele de la ceea ce s-a spus: „Ieşit-a Semănătorul să semene sămânţa Lui”686, iar viile, că sunt Bisericile, precum s-a zis: „Viile sunt în floare, dat-au mireasmă”687.
Şi vitele lor nu le-a împuţinat. Vite numeşte pe cei mai iraţionali din Biserică, potrivit cu ceea ce s-a spus: „Ca un dobitoc m-am fă¬cut înaintea Ta”688 şi „Oameni şi dobitoace vei mântui, Doamne”689.
Şi iarăşi au fost împuţinaţi. Adică cei din poporul de mai înainte.
Revărsat-a dispreţ asupra căpeteniilor lor. Se referă la cărturari şi farisei. Şi i-a rătăcit pe ei în loc neumblat şi fără de cale. Căci s-au rătăcit, necunoscându-L pe Cel ce a zis: „Eu sunt Calea”690.
Dar l-a ajutat pe sărac în sărăcie. Şi cine este săracul, dacă nu acela despre care se spune: „Fericiţi cei săraci cu duhul”691? Şi i-a pus pe ei ca oi de moştenire. A socotit ale Sale turmele cele adunate din diferite neamuri.
Vedea-vor drepţii şi se vor bucura. Şi cine sunt drepţii, dacă nu cei despre care se spune: „Fericiţi sunt ochii voştri, că văd”692? Şi toată fărădelegea îşi va închide gura ei. „Dumnezeu este Cel ce îndreptăţeşte, cine este cel ce osândeşte?”693
686 Mt. 13,3.
687Cânt. 2,13.
688 Ps. 72, 22.
689 Ps. 35,7.
690 In 14,6.
691 Mt. 5,3.
692 Mt. 13, 6.
693 Rom. 8,33.
347
Psalmul 107
Cântarea Psalmului lui David
Şi în acest Psalm se propovăduieşte Venirea Domnului cea care a avut loc la neamuri. Fiindcă toate versetele din acest Psalm au fost tâlcuite în Psalmii precedenţi, ar fi de prisos să le tâlcuim iarăşi în tâlcuirea celor de faţă.
Gata este inima mea, Dumnezeule. Am pus deja tâlcuirea acestor versete la Psalmul 59.
Deşteaptă-te, slava mea. Slava lui este deprinderea contem¬plativă şi făptuitoare, prin care este dispus către virtutea morală şi gândită.
Că mai mare decât cerurile este mila Ta. Atât de mare este mila Ta, că întrece înălţimea cea cerească, şi razele adevărului Tău răzbat pretutindeni, fiindcă prorocii, şi Apostolii, şi învăţătorii adapă cu picurii Aceluia, adică ai Adevărului, întreg pământul.
Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule! De la început până la acest verset Psalmul este acelaşi cu Psalmul 56. Şi de aici până la sfârşit este acelaşi cu Psalmul 59. Şi spune cele potrivite cu acestea.
înălţa-Mă-voi şi voi împărţi Sichemul. Făgăduieşte cu bucurie că va împărţi neamurilor spre moştenire cele alese şi deosebite ale iudeilor. Căci, ca un părinte bun, Se bucură să aibă şi să do¬bândească fii mulţi. Dar spune acestea simbolic, sugerându-le prin ghicituri, fiindcă acest loc, Sichem, supranumit şi Sichima, se afla în valea neamurilor. Iacov, întorcându-se din Mesopotamia cu fiii, a poposit acolo unde Emor, fiul lui Sichem, îndrăgostindu-se, a răpit-o pe Dina, fiica lui Iacov, şi a stricat-o694. Iar fiii lui Iacov, aflând, l-au ucis pe el împreună cu tot poporul. Astfel, Sichima, valeacorturilor, a devenit avuţie a patriarhului. Acest loc împărţindu-l Iacov fiilor lui, lotul cel mai bun i l-a dat lui Iosif, dar fiindcă era mai tânăr decât fraţii lui, nu a participat la acţiune. Şi de aceea făgăduieşte că va împărţi şi va măsura Sichemul, ca să înţelegi că moştenirea cea mai bună, a Noului Iosif, Hristos, va fi împărţită simbolic neamurilor.
694 Vezi Fc. 34,1 ş.u.
348
Psalmul 108
întru sfârşit. Un Psalm al lui David
Psalmul acesta semnifică Pătimirile lui Hristos, pedepsele care vor fi împotriva lui Iuda şi împotriva poporului iudeu însuşi. Trebuie ştiut că toate câte se spun în Psalm sub formă de rugăciune sunt spuse profetic. Aşa când spune: Şi diavolul să stea de-a dreapta lui, o spune în loc de va sta. Căci nu se roagă să se întâmple aceasta, ci aceasta vesteşte de mai înainte, ceea ce se va întâmpla, din pri¬cina răutăţii aceluia. Şi în privinţa celorlalte, la fel. Să-l aibă şi cei ce mă învinuiesc şi să nu se depărteze de ei. Când se vor judeca să iasă osândiţi. Dar şi dacă Te vor chema pe Tine la vreme de ne¬voie, să li se socotească lor păcat, făcându-se pomenire de cele ce au păcătuit. Scurtează zilele lor, pentru ca, atât cât vor trăi şi vor vedea, dregătoria lor, de care nici nu s-au folosit cu adevărat, să o răpească altul. Şi apoi i-a ucis pe ei, încât nenorocirea lor a tre¬cut asupra urmaşilor lor, încât fiii lor să rămână orfani, iar femeia lui să fie predată văduviei, pentru ca şi fiii, apăsaţi fiind şi târâţi de fărădelegile părinţilor, să sufere pedepse.
Dumnezeule, lauda mea n-o trece sub tăcere. Cu cât se înteme¬iază Bisericile lui Hristos care răsar pretutindeni, Dumnezeu lau¬dă în acestea pe Fiul. Aşadar, zice Hristos către Tatăl: Chiar dacă Iuda, care M-a trădat, crede că poate împiedica lauda Mea, slăveşte-Mă pe Mine, mărturisind dumnezeirea Mea, întru care necrezând Iuda, M-a trădat. Că gura păcătosului şi gura vicleanului asupra Mea s-au deschis. Dar zicând a păcătosului, înţelege a dia¬volului. Căci acesta este cu adevărat păcătos. Iar a vicleanului, adică a lui Iuda. Căci amândoi au vorbit împotriva lui Hristos.
în loc să Mă iubească, Mă cleveteau… pus-au împotriva Mea rele în loc de bune şi celelalte. Între cuvinte, unele sunt de iubire, altele de ură, altele neutre. Căci a fost linguşit ca învăţător, dar, pe cât pare, el se lupta cu vicleşug pentru vânzarea învăţătorului.
Pune peste dânsul pe cel păcătos. Păcătos este însuşi născocitorul păcatului, satana, iar acel pune este în loc de va fi pus. Peste el Peste cine, dacă nu peste Iuda vânzătorul? Şi diavolul să stea de-a dreapta lui. Şi la Zaharia zice: „Şi mi-a arătat mie Domnul pe Iosua,
349
marele preot, stând înaintea feţei îngerului Domnului şi dia¬volul stând de-a dreapta lui ca să i se împotrivească”695. Dar nu se împotriveşte lui Iuda.
Când se va judeca, să iasă osândit. La viitoarea Judecată nu va avea nici un cuvânt de dezvinovăţire. Şi rugăciunea lui să se pre¬facă în păcat. Sunt unii a căror rugăciune se preface în păcat, pre¬cum atunci când neamurile se roagă idolilor sau făpturii şi când iudeii nu se roagă lui Dumnezeu prin Iisus Hristos, şi când ere¬ticii se roagă unui dumnezeu care nu este. Şi când cei ce se roagă cu mânie şi cu gânduri rele sau îndoială, rugăciunea tuturor aces¬tora se preface în păcat.
Şi să fie zilele lui puţine. Într-adevăr, îndată după trădarea lui, spânzurându-se, a murit şi nu s-a mai arătat. Şi dregătoria lui să o ia altul, adică Matia, căci acesta a fost socotit întru dreptate la moştenirea Apostolilor696.
Să ajungă copiii lui orfani. Fiii sunt gândurile lui, căci au ajuns orfani de harul lui Hristos. Iar femeia este sufletul lui. Căci a ră¬mas văduv, căzând de la Hristos prin fărădelege. Să fie strămutaţi copiii lui şi să cerşească. Căci gândurile lui, despre care am zis că sunt fiii lui, fiind strămutaţi de la Hristos la iubirea de argint, au întins mâna spre argint, ca nişte nevoiaşi şi cerşetori.
Să se pomenească fărădelegea părinţilor lui înaintea Domnului, Adică fărădelegea poporului însuşi, căci se uneşte cu trădătorul poporul cel fărădelege. Dar fărădelegea părinţilor lui numeşte fap¬tul de a ucide pe proroci, potrivit cu ceea ce a fost spus de Domnul, „tot sângele drepţilor răspândit pe pământ, de la sângele drep¬tului Abel până la sângele lui Zaharia prorocul”697, se va cere de la neamul acesta. Şi păcatul maicii lui să nu se şteargă. Maica ne¬legiuitului popor vei înţelege sinagoga aceea rea, care adeseori L-a amărât pe Dumnezeu.
Să fie înaintea Domnului pururea şi să piară de pe pământ pome¬nirea lui. Toate câte au îndrăznit, pururea văzându-le Dumnezeu, nu îi va învrednici pe ei de nici o cruţare. Ca şi cum ar vorbi
695 Zah. 3,1.
696 Vezi Fapte 1, 26.
697 Mt. 23,35.
350
despre toţi cei care nu au crezut. Căci nu vorbeşte numai despre Iuda; când spune pomenirea lor, a spus la plural. Dar ai putea numi şi altfel pe părinţii lui Iuda, ca fiind cei ce l-au născut pe el întru trădare. Aceştia ar fi cei ce l-au stârnit pe el prin arginţi. Şi cel dintâi este satana, cel ce i-a pus în inimă, şi căpeteniile cele ce au înţe¬lepciunea acestui veac, despre care Pavel spune: Căci dacă L-ar fi cunoscut, nu L-ar fi răstignit pe Domnul slavei698. Şi să piară de pe pământ pomenirea lui. Vorbeşte de pomenirea lui Iuda sau, şi altfel, a căpeteniilor acelora care s-au adunat împotriva lui Hristos. Căci nu a rămas nici o sămânţă spre pomenirea lor.
Căci nu şi-a adus aminte ca să facă milă. Nu a vrut, zice, să pri¬mească mila pe care a dat-o Tatăl oamenilor, şi înseşi oilor celor pierdute ale lui Israel. Căci a scris să facă, în loc de să primească.
Şi a prigonit pe cel sărman, pe cel sărac. Aşa îl numeşte pe Dom¬nul, „Care a sărăcit, fiind bogat, ca şi noi prin sărăcia Lui să ne îm¬bogăţim”699, şi pe cel străpuns la inimă, ca să-l omoare. În loc de: pe cel întristat. Căci Se întrista văzând pierzania lor. Aşadar, pe Acesta, Care Se întrista din pricina lor, îl prigoneau ca să-L omoare.
Şi a iubit blestemul şi va veni asupra lui. Căci cu privire la persoana lui Avraam a zis: „Voi binecuvânta pe cei ce te binecuvântează, iar pe cei ce te blestemă îi voi blestema”. Fiindcă au blestemat pe Domnul, zice că blestemul se va întoarce asupra lor.
Şi nu a voit binecuvântarea şi se va îndepărta de la el. Însuşi Domnul ar fi binecuvântarea care îi face binecuvântaţi pe toţi cei ce se apro¬pie de El.
Şi a iubit blestemul… şi s-a îmbrăcat cu blestemul ca şi cuo haină. Fiindcă au încetat să Mă binecuvânteze, în fiecare zi blestemă. Aceasta până astăzi o fac fiii iudeilor. Pentru aceasta, toate cele spuse mai înainte li se vor întâmpla lor. Şi a intrat ca apa înlăuntrul lui. Căci nu numai din afară, ci şi dinlăuntru îl vor încon¬jura cele rele, potopindu-l. Şi ca untdelemnul în oasele lui. Căci acesta este pururea umed. Vorbeşte de năvala relelor, pe de o parte, apele
698 Cf. I Cor. 2,8.
699 II Cor. 8, 9.
351
arătând tăria lor, pe de altă parte, untdelemnul, permanenţa lor. Să fie acoperit de aceste rele ca de o haină şi să fie încins de ele ca de un brâu.
Aceasta este fapta celor ce mă învinuiesc pe mine la Domnul. Semni¬fică scurtimea şi puţinii ani ai peregrinării Lui printre oameni şi cugetul pe care îl aveau iudeii despre El. Căci cugetau că aşa L-au scos pe El afară, ca pe o umbră.
Aceasta să fie răsplata celor ce mă clevetesc pe mine înaintea Dom¬nului şi grăiesc rele împotriva sufletului meu. Aceste roade le vor culege cei ce arată ură împotriva Mea şi vânzătorul care le-a slujit lor. Dar fiindcă L-au numit pe El hulitor împotriva lui Dumne¬zeu şi fără de lege, pe bună dreptate, a zis: Celor ce mă clevetesc pe Mine înaintea Domnului.
Dar Tu, Doamne, Doamne, fă cu Mine milă pentru numele Tău. Şi acestea le-a spus Stăpânul Hristos omeneşte. Căci le-a împli¬nit pe toate cele omeneşti, afară numai de păcat. S-a născut după legea firii. Căci faptul de a se naşte din femeie ţine de firea ome¬nească. Dar mai presus de firea omenească, fiindcă S-a născut din Fecioară. A primit scutece, şi tăiere împrejur, şi hrană din lapte. Şi a adus jertfe, şi a postit, şi a flămânzit, şi a însetat, şi a ostenit. Astfel este scris despre El în Sfintele Evanghelii, că se şi ruga neîn¬cetat. Şi aici a chemat ajutorul dumnezeiesc ca om.
Izbăveşte-mă că sărac şi sărman sunt eu. Aceasta o aflăm spus şi în Sfintele Evanghelii de către El. Căci urmând să vină la Pă¬timire, a zis: „Acum sufletul Meu e tulburat şi ce voi zice? Părinte, izbăveşte-Mă de ceasul acesta. Dar pentru aceasta am venit în ceasul acesta”700.
Ca umbra ce se înclină m-am trecut. Am primit sfârşitul vieţii asemenea umbrei ce se pleacă. Dar am petrecut şi precum lăcus¬tele purtate de vânt, neavând cetate, nici sat, nici casă, mutându-mă mereu din loc în loc, în munţi, uneori şi în pustiu.
Genunchii mei au slăbit de post. Ca şi cum ne-ar povesti nouă viaţa pe care a dus-o pe pământ ca fiind plină de osteneală şi post.
700 In 12, 27.
352
M-au văzut şi au clătinat cu capetele lor. Aceasta o spune pentru că, fiind El pe Cruce, au clătinat capetele lor, zicând: „Tu, Cel ce dărâmi Templul, mântuieşte-Te pe Tine însuţi”701.
Să cunoască ei că mâna Ta este aceasta. Mână numeşte aici fapta pe care a lucrat-o, înviind din morţi.
Ei vor blestema şi Tu vei binecuvânta. Cei ce se scoală împotriva Mea să se ruşineze. Căci s-au ruşinat toţi, nemai fiindu-le lor preot, nici jertfă, nici preoţie, nici cuvânt al lui Dumnezeu, potrivit cu¬vântului prorocului702. Iar robul Tău să Se veselească. Căci nici acest cuvânt nu poate să ne silească să înţelegem un alt sens. Fiindcă zice Pavel: „Ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând”703, şi Isaia: „Aşa zice Domnul Cel ce m-a plăsmuit pe mine rob Lui din pântece”704. Şi El însuşi zice în Evanghelii, că: „Fiul omului nu a venit ca să I se slujească, ci ca să slujească”705.
Să se îmbrace cei ce Mă clevetesc pe Mine cu ocară. Ce ruşine nu este iudeilor? Căci Sfintele lor se văd distruse din temelii, iar mor¬mântul Aceluia dispreţuit şi răstignit de ei este închinat şi vene¬rat. Şi Bisericile Lui înaintează pretutindeni atât ca mulţime, cât şi ca slavă.
Mărturisi-Mă-voi Domnului foarte cu gura Mea. Mărturisirea semnifică mulţumirea pe care o face Fiul prin neamuri. Şi în mij¬locul multora îl voi lăuda pe El. Căci prin Biserică îl laudă pe Tatăl.
Psalmul 109
Zis-a Domnul Domnului Meu. Şezi de-a dreapta Mea. Prin acestea, semnifică Naşterea cea după trup a Domnului şi cuvântul Lui evanghelic, care a cucerit toate neamurile, şi suirea Lui la ceruri cu care şi începe Psalmul, zicând: Zis-a Domnul Domnului meu Şezi de-a dreapta mea.
701 Mt. 27,40.
702 Cf. Ps. 52, 2-4; cf. Rom. 3,10 ş.u.
703 Filip. 2, 7.
704 Is. 49,5.
705 Mt. 20, 28.
353
Până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale. Şi care ar fi vrăjmaşii, arată Apostolul, strigând: când va desfiinţa începătoriile şi stăpânirile şi pe stăpânitorii lumii, iar „vrăjmaşul cel din urmă care va fi nimicit este moartea”706.
Toiagul puterii îţi va trimite Ţie Domnul din Sion. Vorbeşte de¬spre cuvântul evanghelic cel trimis, care va stăpâni peste toţi vrăjmaşii.
Cu Tine este stăpânirea în ziua puterii Tale. Fie semnifică prin acestea vremea Judecăţii, când cu puterea Lui dumnezeiască îi va judeca pe toţi, venind cu sfinţii Lui îngeri707, fie semnifică vre¬mea Naşterii Lui, care este numită ziua puterii Lui. Căci cu Tine va fi stăpânirea, ci îi stăpâneşte pe toţi, chiar dacă S-a făcut om. Iar acel întru strălucirile sfinţilor Tăi nimic altceva nu semnifică decât dănţuirile acelea ale sfinţilor îngeri împreună cu noi, cele din noaptea aceea în care S-a născut Hristos, strigând: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ, pace…”708. Din pântece mai înainte de luceafăr Te-am născut. Vezi cum îşi asumă Tatăl naşterea cea după trup a Unuia Născut? Căci zice Tatăl către Fiul: Mai înainte de lumea aceasta văzută şi mai înainte de strălucita lumi¬nă, Eu Te-am născut. Nu fiindcă Tatăl are pântece, ci fiindcă fiii adevăraţi, iar nu cei nelegitimi sunt întâi născuţi din pântece.
Juratu-S-a Domnul şi nu-i va părea rău. Jurământul lui Dum¬nezeu este cuvântul Lui, încredinţând pe cei ce ascultă şi dând fiecăruia credinţa că ceea ce făgăduieşte şi vorbeşte numaidecât se va şi împlini. Căci Dumnezeu nu jură ca omul. Ci cuvântul Lui către noi, în loc de jurământ, devine adevăr, încât niciodată nu-I va părea rău, fiindcă făgăduinţa Lui este ca un jurământ. Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec. Fiindcă Melchisedec nu a fost uns preot prin untdelemn, precum Aaron, şi nu a adus jertfe de sânge şi fiindcă era arhiereu al neamurilor, şi fiindcă a binecuvântat pe Avraam prin pâine şi vin709.
Domnul este de-a dreapta Ta, sfărâmat-a în ziua urgiei Lui împă¬raţi. Ziua urgiei numeşte vremea Judecăţii, întru care îi va sfărâma,
706 I Cor. 15, 26.
707 Cf. Mt. 25,31.
708 Lc. 2,14.
709 Vezi Fc. 14,18-20; cf. Evr. 7,1-3.
354
aruncându-i în adânc pe cei ce erau odinioară împăraţi peste oameni prin înşelarea de la demoni.
Judeca-va între neamuri, va umple totul de căderi. Pedepsind nea¬murile demonilor necuraţi la vremea Judecăţii, le va arăta pline de căderi, adică în pedepsele din părţile cele mai de jos ale pămân¬tului. Va zdrobi capetele multora pe pământ. Asemenea este cu ceea ce s-a spus prin Isaia: „Şi a vărsat sângele lor pe pământ”710. Din pârâu, pe cale va bea. Prin pârâu, Scriptura numeşte ispita. Cale sem¬nifică umblarea Lui pe pământ, întru care a răbdat pătimirea care a venit prin pârâu, adică prin ispită. Pentru aceasta, va înălţa capul. Pentru care aceasta, dacă nu pentru faptul de a pătimi El cu trupul? Asemenea este spusa cu „Şi S-a smerit pe Sine şi S-a făcut ascultător până la moarte”711.
710 Cf. Is. 34, 3-7.
711 Filip. 2,8.
355
Psalmul 110
Aliluia
Mărturisi-mă-voi Ţie, Doamne, din toată inima mea. Prezentul Psalm este adus ca din partea Apostolilor, care povestesc toate ale Mântuitorului şi cum au fost faptele iconomiei. Dar învaţă aces¬tea şi pe poporul cel nou, mulţumind pentru mântuirea lui. Pentru aceea şi poartă titlul Aliluia. În sfatul celor drepţi şi în adunare. Sfatul celor drepţi a numit poporul sinagogii celei noi, pentru a-l deo¬sebi de cea veche. Aceea nu era dreaptă, fiindcă pururea rătăcea cu inima.
Mari sunt lucrurile Domnului şi cercetate întru toate voile Lui. În adunarea celor drepţi toate voile lui Dumnezeu sunt cercetate. Căci nu este una dintre poruncile date de El pe care să nu o cer¬ceteze şi să nu o înfăptuiască adunarea celor drepţi, care pururea se sârguieşte să împlinească voia Lui.
Laudă şi mare cuviinţă este lucrul Lui. Lucrurile Lui numeşte cele săvârşite în iconomia Lui. Să fie lăudate cele ce sunt lucruri de mare cuviinţă. Şi dreptatea Lui rămâne în veac. Dreptate numeşte cuvântul evanghelic, fiindcă pune înainte mântuirea tuturor oa¬menilor deopotrivă.
Milostiv şi îndurat este Domnul. Odinioară a făgăduit prin pro¬rocii Lui să facă minuni în vremea iconomiei Lui. Dar a voit să le împlinească pe acelea. Care erau cele pe care le-a făgăduit, dacă nu: „Atunci se vor deschide ochii orbilor”712 şi toate celelalte mi¬nuni? Dar nu numai atât, ci şi chemarea tuturor neamurilor pe care a înfăptuit-o cu cuvântul şi fapta. Hrană a dat celor ce se tem de Dânsul. Pâinea cea înţelegătoare Care S-a pogorât din ceruri.
îşi va aduce aminte în veac de legământul Lui. Adică legămân¬tul cel către Avraam, „că se vor binecuvânta întru tine toate neamurile”713.
Tăria lucrărilor Lui. Corul Apostolilor a vestit tăria lucrărilor lui Hristos poporului celui chemat la credinţă, în loc de înseşi lu¬crurile pe care pururea le lucrează cu puterea Lui.
Sfânt şi înfricoşător este numele Lui. Sfânt pentru dreptcredincioşi, şi înfricoşător pentru păcătoşi.
Psalmul 111
Aliluia. Al întoarcerii, al lui Agheu şi Zaharia
Fericit bărbatul cel ce se teme de Domnul, întru poruncile Lui va voi foarte. În acest Psalm învaţă că împlinirea poruncilor, arătându-i fericiţi pe cei ce le lucrează, dă nădejdi bune în veacul cel viitor. Puternică pe pământ va fi sămânţa lui. Sămânţă numeşte fap¬tele bune care au putere duhovnicească în pământul acela al celor blânzi, în care vor primi ei răsplătirile pentru cele ce au lucrat.
Slavă şi bogăţie, în casa lui. Şi slava, şi bogăţia să nu se socotească dintre cele trecătoare. Căci nimic de acest fel nu se află la sfinţi.
712 Is. 35,5.
713 Fc. 18,18.
356
Răsărit-a întru întuneric lumină drepţilor. Prin cunoaştere şi învăţătură. Dar cine, dacă nu corul Apostolilor este cel ce a alun¬gat necunoştinţa de la neamuri prin propovăduirea evanghelică?
Va tocmi cuvintele lui cu judecată. Căci nu trebuie aşa simplu şi fără discernământ să expună tuturor cuvântul învăţăturii. Şi aceasta era ceea ce le-a spus lor Domnul: „Nu aruncaţi cele sfinte câinilor”714.
De auzul cel rău nu se va teme. căci nu are nici o putere frica de pedeapsă la cei sfinţi.
Risipit-a, dat-a săracilor. Săraci Aici îi vei socoti pe cei lipsiţi de cuvântul cel dumnezeiesc, adică neamurile. Cărora ca nişte se¬mănători le-au semănat cuvântul cel înţelegător. Căci nimic nu împiedică să înţelegem aceasta şi istoric715. Dreptatea Lui rămâne în veac şi celelalte. A celui ce a împărţit cuvântul evanghelic.
Păcătosul va vedea şi se va mânia. Păcătos îl numeşte pe diavol, care se va şi înfuria împotriva neamurilor mântuite, fiindcă în¬setează după pierzania tuturor.
Psalmul 112 Aliluia
în acest Psalm, noul popor învaţă să se aducă neîncetată lau¬dă Celui ce izbăveşte. Totodată semnifică şi chemarea tuturor neamurilor.
Lăudaţi, fiilor, pe Domnul. Lăudaţi numele Domnului. Este învăţat noul popor că, chiar dacă Domnul nostru S-a înălţat şi este de-a dreapta Tatălui, chiar şi aşa, plin este tot pământul şi se bucură de cercetarea Lui.
Cel ce ridică din pulbere pe cel sărac. Adică pe poporul cel din neamuri.
714 Mt. 7,6.
715 Istoric, în sens de literal.
357
Cel ce ridică pe sărac din gunoi ca să-l aşeze pe el cu cei mari, cu cei mari ai poporului Lui. Este asemenea cu spusa că „mulţi vor veni de la răsărit şi de la apus şi vor sta la masă cu Avraam şi Isaac în împărăţia cerurilor”.
Cel ce face să locuiască cea stearpă în casă. Cea stearpă, adică mulţimea neamurilor care a devenit şi casă duhovnicească, fiindcă îl are pe Domnul sălăşluind în ea. A devenit şi maica multor fii, cu bucurie. Căci s-au mântuit fiii ei prin credinţa ei în Hristos. Dar are şi o oarecare deosebire de sinagogă, fiindcă aceea nu se bu¬cură de fii, fiindcă fiii ei sunt predaţi pierzaniei.
Psalmul 113
Aliluia
Şi în acest Psalm se semnifică chemarea neamurilor. Învăţă¬tura este către cei mântuiţi cu privire la faptul că trebuie să cu-noască şi Vechiul Testament, fiind şi acesta de la Dumnezeu şi mântuirea de mai înainte a poporului celui tăiat împrejur care a avut loc prin Domnul.
La ieşirea lui Israel… Ajuns-a Iudeea sfinţirea Lui. Vorbeşte de¬spre atunci când i-a slobozit din robia Egiptului. Atunci a fost Iudeea sfinţirea Lui. Căci nu a împărăţit numai peste Israel, ci acum, zice, harul este dat la toate neamurile.
Munţii au săltat ca berbecii. Când s-a săvârşit Arătarea lui Dum¬nezeu la ei, erau ca şi cum ar sălta pentru mântuirea lui Israel.
Ce-ţi este ţie, mare, că ai fugit? Şi ţie, Iordane, că te-ai întors înapoi? Fiindcă acelea erau necuvântătoare şi neînsufleţite, El însuşi dă răspuns pentru ei.
De faţa Domnului s-a cutremurat pământul. Se referă la persoana celor din Israel care cer să fie număraţi şi ei în chemarea neamurilor.
De faţa Domnului s-a cutremurat pământul. Toate acestea zice că s-au întâmplat pentru că S-a arătat Domnul. Aceasta este pricina
358
pentru cutremurul pământului şi despărţirea mării. Căci El însuşi, şi stânca cea neroditoare şi lipsită de orice vână de apă, tăria ei nesuferind nici tăierea, a despicat-o prin revărsarea apelor, fiindcă a poruncit să izvorască de acolo îmbelşugate izvoare de ape. Prin urmare, nu s-a întâmplat nimic de mirare. Căci a poruncit Făcă¬torul şi s-a despărţit marea, şi stânca ascuţită a izvorât, şi cerul a dat mana, vânturile au adunat prepeliţe. Şi toate celelalte ale Lui s-au întâmplat când a dat El semn.
Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci numelui Tău dă slavă. Pare să su¬gereze căderea poporului celui tăiat împrejur. Face rugăciune pentru aceştia pentru mărturisire, fiindcă nu mai au puterea dum¬nezeiască să-i cerceteze. Îi învaţă să spună că noi suntem nevred¬nici de harul de care a fost învrednicit orice neam. Totuşi fă aceasta pentru numele Tău pe care de la început l-ai chemat peste noi. Dar nu ne răsplăti nouă răsplătirile dreptăţii Tale, fiind Dumnezeu adevărat, iar nu precum idolii. Pentru aceea, a adăugat:
Idolii neamurilor sunt argint şi aur, lucruri făcute de mâini omeneşti. După unele copii manuscrise, aici este începutul altui Psalm, 114. Dar noi, urmând textul ebraic, considerăm că acestea fac parte din Psalmul 113. Căci suntînvăţaţi tinerii către care zice: „Lăudaţi, tineri, pe Domnul”716, adică poporul cel nou. Pe Care Domn se cuvine să-L lăudăm? Pe Acela Care a făcut atâtea minuni mari la ieşirea din Egipt, după ce au aflat ce fel erau dumnezeii lor cei de demult. Căci idolii nu aveau nimic asemănător cu Dumnezeu, Cel ce făcea minuni, nici cu cele mai de pe urmă dintre cele în¬sufleţite care aveau oarecare simţire. Căci unele erau făpturi ale lui Dumnezeu, celelalte lucruri ale meşteşugului omenesc. Dar sunt învăţaţi să spună: Asemenea lor să fie. Nu sunt blestemaţi oa¬menii. Dar aflăm care este sfârşitul idolatriei. Căci cei ce se pre¬dau idolilor fără simţire nu diferă cu nimic de ei. Atâta vătămare le provoacă lor lucrarea demonilor cuibăriţi în idoli.
Asemenea lor să fie cei ce îi fac pe ei. Astfel vor fi pierduţi, pre¬cum şi banii717, şi cei ce îi adună.
716 Ps. 112,1.
717 Banii sunt socotiţi idoli de Sfinţii Părinţi şi iubirea de argint, idolatrie.
359
Casa lui Israel a nădăjduit în Domnul. Spune că, aşa cum odini¬oară a mântuit pe Israel care a crezut, tot aşa şi acum va mântui neamurile. Căci cei ce se tem de Domnul ar fi neamurile. De vreme ce casa lui Israel a fost exclusă, adică toată mulţimea şi a casei lui Aaron, şi a casei lui Levi, care alţii ar putea fi cei ce se tem de Dom¬nul, dacă nu poporul cel din neamuri?
Sporească-vă Domnul pe voi şi pe fiii voştri. Căci Acesta este Cel ale Cărui legi le păzim. Ca să nu socotească cineva că învăţătura prin Moise este a altcuiva, mai înainte de împărtăşirea acestora, a predat cele privitoare la facerea lumii, prin care învaţă că este Un singur Dumnezeu, iar toate celelalte, făpturi.
Nu cei morţi te vor lăuda pe Tine, Doamne. Morţi numeşte pe slujitorii demonilor, cei care nu au în ei viaţa, adică nu au cunoaş¬terea Unuia Dumnezeu.
Psalmul 114 Aliluia
În acest Psalm, semnifică lupta celor care s-au mutat la petre¬cerea evanghelică şi biruinţa lor cea după Dumnezeu şi cununa care va fi pentru osteneli.
Iubit-am, că va auzi Domnul glasul cererii mele. Şi pe cine a iubit? Pe Domnul Dumnezeu „din toată inima şi din tot cugetul şi din toată puterea”718. Şi a primit plata dragostei, faptul că a fost auzit.
Şi în zilele mele îl voi chema pe El. Şi în care zile, dacă nu în cele ale luptei, când s-a primejduit sufletul lui?
Cuprinsu-m-au durerile morţii. Semnifică mărimea necazurilor care i-au venit lui din pricina dreptei credinţe, pe care le numeşte durerile morţii şi primejdiile iadului, necaz şi durere. Dar prin faptul că L-a chemat pe Dumnezeu, s-a făcut mai înalt decât acestea. De aceea la început zicea: Iubit-am, că va auzi Domnul glasul cererii mele.
718 Deut. 6, 5; cf. Mt. 22, 37.
360
Doamne, izbăveşte sufletul meu. La singular, ca şi mai sus. Şi am chemat în zilele mele. Învaţă care este chemarea. Şi care ar putea fi aceasta, dacă nu O, Doamne, izbăveşte sufletul meu? Dar a spus acestea, ştiind că Dumnezeu, ca un milostiv, va asculta. Şi milostiv este Dum¬nezeul nostru. Mila este un sentiment al celor ce au dispoziţii de compătimire faţă de cei ce sunt umiliţi mai mult decât merită. Fiindcă şi noi între cei slăviţi am devenit neslăviţi, căzând din pe¬trecerea cea din Rai, şi, văzându-ne pe noi Dumnezeu cum am ajuns faţă de cum eram, Se milostiveşte de noi. Căci cu un cuvânt plin de milă îl cheamă din nou pe Adam: „Unde eşti?”719, care înseamnă „De unde ai căzut şi unde?”.
Cel ce păzeşte pe prunci, Domnul. Prunci îi numeşte pe cei născuţi din nou în Hristos prin Duhul cel Sfânt, care sunt prunci după porunca lui Iisus720, prin faptul că s-au întors şi s-au făcut ca pruncii. Pe aceştia Domnul îi păzeşte, neîngăduind să vină asupra lor duşmanii, pentru că încă nu le-a venit timpul de luptă.
Şi după cuvântul simplu, El este Cel ce păzeşte pruncii în mitras. Căci fiind într-un loc atât de mic, plin de atâta apă, care nu le îngăduie nici să se mişte, nici să răsufle, îi împiedică să se sufoce şi le dă mişcare şi hrană şi îi împiedică să moară de frig atunci când ies din căldura cea din mitras la un loc cu care nu sunt obişnuiţi. Sau şi astfel: Fiindcă m-am smerit ca un prunc şi ca un prunc am primit împărăţia cerurilor, Cel ce îi păzeşte pe prunci, Domnul, m-a mântuit. Şi altfel: Pe cei ce sunt prunci după porunca lui Iisus, prin faptul că, întorcându-se, s-au făcut ca nişte prunci, însuşi Domnul îi păzeşte, şi, fiindcă încă nu este vremea luptei, îi ţine neispitiţi.
Dar pe mine, care am trecut de vârsta pruncilor, smerindu-mă prin mari lupte, m-a păzit totuşi neînfruntat.
întoarce-te, suflete al meu, întru odihna ta. Odihna lui numeşte sălaşurile cele de sus pe care le va primi ca răsplată pentru lupte. Odihnă, iarăşi, numeşte depărtarea de păcate.
Ca a scos sufletul meu din moarte. Vorbeşte de moartea păca¬tului. De care temându-se să nu cadă în ea, nu încetează să verse
719 Fc. 3,9.
720 Vezi Mt. 18, 2-4.
361
lacrimi, cerând să scape de el, şi pentru aceasta, picioarele lui, adică paşii sufletului lui, au stat în starea cea după Dumnezeu, fiind mai buni decât orice alunecare. Iar pământul celor vii desemnează Ierusalimul ceresc, întru care cei ce luptă după Dumnezeu, ca cei mai buni purtători de biruinţă, vor auzi: „Bine, slugă bună şi credincioasă”721.
Psalmul 115 Aliluia
Crezut-am, pentru aceea am grăit. Zicând Crezut-am, pentru aceea am grăit, o spune ca unul care a bineplăcut Domnului, venind în sălaşurile cele de sus. Fiindcă nu ar fi spus acest cuvânt, dacă nu avea credinţă în făgăduinţele lui Dumnezeu. Dar acestea erau pline de milă. „Fericiţi cei ce plâng acum, că aceştia se vor bucura”722. Dacă ochii lor au fost plini de lacrimi, este limpede că în acele sălaşuri vor primi bucurie. Cuvântul acesta îl spune Pa vel corintenilor: „Dar având acelaşi duh al credinţei, după cum este scris, Crezut-am, pentru aceea am grăit”723. „Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.”724 „Şi noi credem, pentru aceea şi grăim.”725 A numit duhul credinţei fie deprinderea care vine din ea, fie Duhul dăruit de la Dumnezeu celui ce are credinţa. Dar este în acord cu Crezut-am, pentru aceea am grăit şi spusa: „Dacă nu veţi crede, nu veţi pricepe”726. Mai întâi, crede cineva, apoi şi pricepe, şi numai după aceea grăieşte. Când, zice, crezând, am vorbit lucruri mari, atunci, văzându-mă pe mine ca nimic, smeritu-m-am foarte. Asemenea şi Ioan spune despre
721 Mt25,21.
722 Lc. 6,21.
723 II Cor. 4,13.
724 Rom. 10,10.
725 II Cor. 4,13.
726 Is. 7,9.
362
Iisus: „Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez”727. Dar se micşora nu lepădând ceva din măreţia pe care o avea. Ci o spune prin comparaţie cu învăţătura şi petrecerea mult mai înaltă a lui Hristos. Aşa şi acum, când zice: smeritu-m-am, nu înţelege înlă¬turarea înălţimii, ci prin comparaţie cu o vedere mai înaltă decât a lui. Eu am zis întru uimirea mea: Tot omul este mincinos. Făcându-se mai presus de om, le-a dispreţuit pe toate cele omeneşti. Căci ui¬mirea înseamnă o schimbare. Căci spunând: Bine voi plăcea Dom¬nului, apoi ştiind că tot omul este mincinos, fiindcă gândurile oa¬menilor sunt viclene, pentru aceea, smerindu-mă pe mine însumi, mă şi apăsam greu prin rele pătimiri, ca nu cumva să cad dintr-o asemenea stare.
Cinstită este înaintea Domnului moartea cuvioşilor Lui. Altă răs¬plată mai mare nu va fi pentru cele ce am primit de la Dumnezeu decât a suferi moartea pentru El şi prin aceasta a-L urma pe Stă¬pânul nostru. Căci această moarte va fi la Dumnezeu printre cele mai de preţ lucruri.
O, Doamne, eu sunt robul Tău şi fiul roabei Tale. Cu îndrăznire zice că este robul lui Dumnezeu, potrivit Apostolului. Dar se numeşte fiu al roabei, semnificând învăţătura cea mai dinainte prin Lege.
Rupt-ai legăturile mele. Şi care sunt legăturile, dacă nu cele ale păcatului, potrivit cu ceea ce s-a spus: „Căci fiecare este legat de funiile păcatelor lui”728. Ţie îţi voi jertfi jertfa de laudă. Ca unul care este în sporire, refuză jertfele cele prin sângiuri şi făgăduieşte să săvârşească jertfele cele de laudă.
Făgăduinţele mele le voi plini Domnului. Vorbeşte aici de făgă¬duinţe. Dar ce altceva a făgăduit, dacă nu să ia paharul Domnului şi să cheme numele Lui? Ceea ce voi şi face, zice, ori de câte ori mă voi afla în sfintele Lui curţi, Biserica lui Hristos sau Ierusa¬limul ceresc.
727 In 3,30.
728 Rom. 1,1-2.
363
Psalmul 116 Aliluia
Şi prin acest psalm semnifică chemarea neamurilor.
Lăudaţi pe Domnul toate neamurile… că s-a întărit mila Lui peste noi. Nu ar dobândi neamurile o asemenea schimbare, dacă mila lui Dumnezeu nu ar fi mai puternică decât păcatele noastre. Şi adevărul Domnului rămâne în veac. A dat mântuirea pe care a fă¬găduit-o prin sfinţii proroci. Aceasta o spune şi fericitul Pavel la începutul Epistolei către Romani: „Pavel, rob al lui Iisus Hristos, chemat de El Apostol, rânduit pentru vestirea Evangheliei lui Dumnezeu, pe care a făgăduit-o mai înainte prin prorocii Săi în Sfintele Scripturi”. Şi iarăşi: „Căci spun că Hristos S-a făcut slu¬jitor al tăierii împrejur pentru adevărul lui Dumnezeu, ca să în¬tărească făgăduinţele date părinţilor. Iar neamurile să slăvească pe Dumnezeu pentru mila Lui”729. Dar fiindcă Dumnezeul tuturor a împlinit făgăduinţele, şi a dat mântuirea pe care a făgăduit-o, şi a deschis tuturor izvoarele milei, voi, cei ce veniţi dintre iudei, şi voi, cei ce aţi crezut din neamuri, împreunându-vă lauda într-un glas, răsplătiţi Binefăcătorului.
Psalmul 117 Aliluia
Este învăţat noul popor format din iudei şi din neamuri că trebuie să cheme un singur ajutor, pe Cuvântul lui Dumnezeu cel întrupat şi de la El să ceară tot sprijinul în vreme de prigoană, ajutorul trimis de sus. Şi Lui să I se aducă mulţumiri pentru bi¬ruinţă. De asemenea, să ceară căile cele prin virtuţi şi, pe lângă toate acestea, să se mărturisească Domnului Celui numit Piatră, Care, fiind lepădată de constructori, a ajuns în capul unghiului.
729 Rom. 15,8-9.
364
Mărturisiţi-vă Domnului, că este bun, că în veac este mila Lui. Să zică, dar, casa lui Israel. Porunceşte ca ei să înceapă lauda cei dintâi, fiindcă au şi fost cei dintâi chemaţi prin propovăduiri evanghelice.
Din necaz am chemat pe Domnul şi m-a auzit întru lărgime. Două lucruri învaţă acest verset: că cei care vin la credinţă trebuie să aibă şi necazuri, potrivit cu: „Cel ce vine să slujească Domnului să-şi gătească sufletul lui de ispită”730. Şi al doilea, atunci când este în necaz, să nu cheme alt ajutor decât pe însuşi Domnul, Care şi poate să ducă la multă lărgime necazul şi strâmtorarea noastră. Căci pentru mici osteneli vom lua mari răsplătiri.
Toate neamurile m-au înconjurat… Înconjuratu-m-au ca albinele fagurele şi întru numele Domnului i-am biruit pe ei. Căci poporul lui Dumnezeu numai cheamă pe Dumnezeu şi, spunând numele Lui, îi biruieşte pe vrăjmaşii cei văzuţi şi pe cei nevăzuţi. Iar oa¬menii care uneltesc împotriva acestora îşi pun nădejdea numai în dregătoriile şi puterile oamenilor. Iar acel toate neamurile tre¬buie înţeles ca o hiperbolă. Căci toate neamurile au înconjurat Iudeea toată. Sau este asemenea cu: „în dimineţi am ucis pe toţi păcătoşii pământului”731, adică gândurile pătimaşe aduse de de¬moni şi urzelile lor sofisticate. Aceste neamuri le va întoarce. Uneori îi şi nimiceau pe aceştia prin chemarea lui Dumnezeu, tăind pornirile lor pătimaşe şi deşirând urzelile lor sofisticate. Iar trântorii se aseamănă cu albinele, încât pot să nu fie recunoscuţi de necunoscători, dar nu au ac şi nu lucrează mierea. Însă au un trup mai mare, mănâncă lucrarea albinelor. Pe care îi şi ucid albi¬nele, unindu-se. Aşadar, Biserica este o albină de miere lucrătoare care aduce mierea înţelepciunii lui Dumnezeu, de ale cărei os¬teneli regii şi oamenii simpli se folosesc pentru sănătate, chiar dacă ea însăşi este bolnavă, şi a cărei propovăduire nu stă „în cu¬vintele de înduplecare ale înţelepciunii omeneşti”732. Totuşi, are şi acul spre dovedirea Duhului şi puterii lui Dumnezeu, având cuvântul credinţei, încât să nimicească ereziile ca pe nişte trântori,
730 înţ. Sir. 2,1.
731 Ps. 100,8.
732 I Cor. 2,4.
365
tăindu-le pe acestea în două prin dovedirea adevărului. Una este albina care a cinstit înţelepciunea lui Dumnezeu, dar multe sunt cele ce s-au depărtat de înţelepciunea lui Dumnezeu. Acestea nu sunt albine, ci sunt trântori, care seamănă cu albinele şi care vor să consume mierea celei uneia. Aceştia vor fi arşi, precum arde focul mărăcinii. Fiindcă ereticii ard cu focul ruşinos al poftelor lor, precum zice Pavel: „Cele făcute în ascuns de ei ruşine este a le şi grăi”733. Evanghelia a tâlcuit spinii şi mărăcinii, ca fiind plă¬cerile, ale căror cuvinte le răstoarnă cel ce cheamă pe Dumnezeu. Căci „armele lui nu sunt trupeşti, ci puternice înaintea lui Dum¬nezeu”, ca să surpe „toată trufia care se ridică împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu”734.
Glas de veselie şi mântuire în corturile drepţilor. Fiindcă vrăjmaşii cei înţelegători nimiceau şi la vreme prigoneau pe poporul lui Dum¬nezeu, pe bună dreptate, se vor auzi glasuri de veselie, şi nu din altă parte, ci din corturile drepţilor, iar acestea ar fi Bisericile lui Hristos.
Glas de bucurie şi de mântuire în corturile drepţilor. Fiindcă deja au fost nimiciţi vrăjmaşii cei înţelegători care au prigonit uneori pe poporul lui Dumnezeu, pe bună dreptate, se vor auzi glasuri de bucurie, şi nu altundeva decât în corturile drepţilor.
Dreapta Domnului a făcut putere. Acesta este glasul de veselie al Bisericii, faptul de a mărturisi că numai această putere a Dom¬nului i-a mântuit pe cei luptaţi şi i-a arătat mai înalţi.
Nu voi muri, ci voi fi viu şi voi povesti lucrurile Domnului. Acest cu¬vânt ar fi al celor prigoniţi la vreme de vrăjmaşii Bisericii şi care ajungeau chiar până la moarte. Care şi aveau îndrăznire că încă vor trăi şi vor primi adăugire zilelor, ca să mărturisească faptele lui Dumnezeu în ochii lor care nu le vedeau.
Certând, m-a certat Domnul, dar morţii nu m-a dat. Cuvântul arată că nici prigoana însăşi nu a fost în zadar şi la întâmplare, ci a fost
733 Ef. 5,12.
734 II Cor. 10, 4-5.
366
pentru certare, potrivit cu spusa: „Pe care îl iubeşte Dumnezeu îl şi ceartă, dar mustraţi fiind, suntem certaţi de Domnul, «ca să nu fim judecaţi împreună cu lumea»”.
Deschideţi-mi uşile dreptăţii. Uşile dreptăţii vei cugeta înaintările cele după virtute cum ar fi: dreptatea, chibzuinţa, bărbăţia, biru¬inţa duhovnicească. Pe acestea călătoresc cei care rabdă vremurile necazurilor.
Deschideţi mie porţile dreptăţii! Vei înţelege porţi ale dreptăţii înaintările cele după virtute spre care călătoresc cei ce rabdă vre¬murile necazurilor. Aceasta este poarta Domnului, drepţii vor intra printr-însa. Cei care umblă prin virtuţi vor ajunge la poarta aceea care duce la însăşi vederea Domnului. Şi care este această poartă, dacă nu curăţia inimii? „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.”735
Piatra pe care n-au băgat-o în seamă ziditorii, aceasta a ajuns în capul unghiului. Pe Tine, Care Te-ai făcut pentru noi Piatră lepă¬dată, nu Te-au băgat în seamă ziditorii. Dar, după schimbarea neamurilor, ai devenit Cap al altui unghi. Şi care este acesta? A unit cele două popoare într-un om nou736.
De la Domnul s-a făcut aceasta şi minunată este întru ochii noştri. Uni¬rea celor două unghiuri.
Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul. Şi care ar putea fi această zi, dacă nu ziua învierii Domnului? Care ar putea fi aceas¬tă zi, dacă nu ziua mântuirii tuturor neamurilor în care Piatra cea lepădată a ajuns în capul unghiului? Dar cuvântul semnifică ziua învierii Mântuitorului nostru, care a devenit şi ziua care-i poartă numele, adică Duminica737.
O, Doamne, mântuieşte; o, Doamne, sporeşte! Binecuvântat este cel ce vine în numele Domnului. La cine se referă aceasta, a învăţat doxologia cea din Ierusalim. Căci acel cuvânt: „Binecuvântatu-v-am pe voi din casa Domnului”, acestea prorocii le spun către cei ce
735 Mt. 5,8.
736 Vezi Ef. 2,15.
737 Cf. Apoc. 1,10.
367
cred în Hristos. Fericiţi, zice, vă numim pe voi, fiindcă aţi devenit casă duhovnicească. Căci sălăşluieşte în voi Domnul. Tocmiţi săr¬bătoare întru cele dese. Tocmiţi sărbătoare [până la coarnele altarului]. Porunceşte să-i înţelegem pe cei ce se apropie cu credinţă şi umplu cortul dumnezeiesc, încât ajung până la coarnele altarului din pricina mulţimii. Iar prin cele dese îi numeşte pe heruvimii care umbresc jertfelnicul. Căci aceasta înseamnă acel întru cele dese. Căci a se îndesi înseamnă a umbri, a acoperi. Căci heruvimii um¬breau cu aripile lor jertfelnicul.
Dumnezeul meu eşti Tu şi Te voi lăuda. Învaţă să aducem acest cuvânt de laudă lui Hristos Mântuitorul.
Psalmul 118 Aliluia
În acest Psalm738 descrie petrecerea sfinţilor, luptele lor, ne¬cazurile, gropile, înfruntările demonilor, zecile de mii de gânduri strecurate de ei, cursele, laţurile, dar nu numai atât, ci şi cele prin care biruiesc, Legea, cuvintele dumnezeieşti, răbdarea, ajutorul de sus. Iar apoi, după osteneli, premiile, cununile, răsplătirile.
Fericiţi cei fără prihană în cale. Cel ce nu păcătuieşte deloc, cu nici un chip, acesta ar fi fără de prihană şi fericit.
Fericiţi cei ce cearcă mărturiile Lui, cu toată inima îl vor căuta pe Dânsul. Că nu trebuie ca uneori să ţii Legea, iar alteori să fii căl¬cător de Lege. căci ce folos este să cercetezi mărturiile Lui simplu şi să nu-L cauţi pe Dumnezeu din toată inima?
Că nu au umblat în căile Lui cei ce lucrează fărădelegea. Aşadar, cel ce păcătuieşte nu cunoaşte Legea dumnezeiască. Căci a cu¬noaşte înseamnă a făptui.
738 Critica modernă a găsit în bogata tâlcuire a Psalmului 118 cel mai mare număr de corespondenţe cu texte neatanasiene, identificând fragmente apar¬ţinând îndeosebi lui Origen, dar şi lui Eusebiu, Didim cel Orb, Apolinarie de Laodiceea sau Fer. Teodoret al Cirului (vezi Vian, Teşii, pp. 79-81).
368
Tu ai poruncit ca poruncile Tale să fie păzite foarte. O, de s-ar în¬drepta căile mele, ca să păzesc îndreptările Tale. Cunoscând că fără aju¬torul de sus nu este cu putinţă ca cineva săfie păzitor al Legii, îşi pune dorinţa să se împlinească aceasta. Iar acel de s-ar îndrepta este pus în loc de fie să se îndrepteze.
Mărturisi-mă-voi Ţie întru îndreptarea inimii. După rugăminte pune şi voinţa. Dar începutul mântuirii este mărturisirea.
Să nu mă părăseşti până în sfârşit. Iarăşi cheamă ajutorul de sus.
întru ce îşi va îndrepta tânărul calea lui? Tinereţea este plină de multe sminteli. Cum le va depăşi cineva pe acestea, dacă nu prin faptul de a avea pururea în minte cuvintele lui Dumnezeu? Căci gândul la dumnezeiasca Lege este fără îndoială curăţitor şi păzitor.
Din toată inima mea Te-am căutat. Dacă pomenirea lui Dumnezeu dezleagă laţurile satanice, atunci eu mi-am dăruit Ţie, Dumne¬zeule, întreaga mea minte. Vrednic sunt să nu rămân în afara po¬runcilor Tale. Spune acestea ca să nu deznădăjduiască cineva cu privire la cele ce vom spune, dorind Legea. A dat mai degrabă nepricepere decât să îngăduie ca râvna multora să ajungă la un rezultat contrar, potrivit lui Solomon, care zice: „Este cale care pare bună la oameni, dar capătul ei ajunge în adâncurile iadului”739. Aşadar, oricine caută pe Dumnezeu cu jumătate de inimă, vrând ca acum să se ocupe cu El, acum cu lumea, acesta este lepădat din poruncile Lui, ca un oştean necercat.
în inima mea am ascuns cuvintele Tale. Dacă cineva nu îşi încuie în inimă poruncile lui Dumnezeu ca într-o vistierie, vine răufă¬cătorul şi le răpeşte pe acestea. Păcătuieşte lui Dumnezeu cel în¬vrednicit de cuvinte mai negrăite, care s-ar cuveni să fie ascunse multora, şi nu le ascunde pe ele de cine trebuie. Primejdie nu este numai să spui minciuni, ci şi adevărul atunci când cineva nu trebuie nicidecum să-l vestească pe acesta. „Căci nu trebuie să aruncăm mărgăritarele noastre înaintea porcilor, nici să dăm cele sfinte câinilor.”740
Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale. Simţind sporirea lui care vine din faptul de a-L căuta pe Dumnezeu
739 Pilde 16,25.
740 Mt. 7, 6.
369
cu toată inima, îl binecuvântează pe El, mulţumindu-I pentru cele de care a fost învrednicit deja. Şi cere să afle de la El ce înţe¬les au îndreptările Lui.
Cu buzele mele am vestit toate judecăţile gurii Tale. Cele pe care trebuia să le ascund, le-am ascuns, zice, şi cele pe care trebuia să le vestesc, le-am vestit. Fiindcă trebuie ca toţi să ne înfăţişăm Jude¬căţii Tale, ca să nu primim [plată] pe potriva celor făptuite de noi.
în calea mărturiilor Tale m-am desfătat ca întru toată bogăţia. În¬vaţă care este bogăţia cea după Dumnezeu. Nimic nu m-a atras în viaţa aceasta, nici aur, nici rang, nici dregătorie. În loc de toate acestea, pentru mine desfătare şi bogăţie îmi sunt mărturiile Tale.
La îndreptările Tale voi cugeta. Nu voi uita cuvintele Tale. Cuge¬tarea nu este numai până la cuvinte, ci cel ce le meditează le şi împlineşte cu fapta. Căci nu cei ce ascultă îndreptările lui Dum¬nezeu sunt drepţi la Dumnezeu, ci cei ce le fac pe ele. Căci astfel cineva nu le va uita niciodată.
Răsplăteşte robului Tău, viază-mă. Şi ce altceva vrea să răsplă¬tească lui pentru cele ce a adus decât să-i lumineze mintea, ca să cunoască faptele minunate ale lui Dumnezeu? Descoperă ochii mei şi voi înţelege minunile din Legea Ta. Nu mi-am însuşit deşertăciunea celor din viaţă, pentru aceea, cer să primesc cunoaşterea dumne¬zeieştilor porunci. Căci unele sunt cunoscute, iar altele, necu¬noscute. Cunoscute sunt cele precum: „Să nu ucizi”741 şi celelalte. Iar necunoscute, cele precum pentru ce se taie împrejur pruncii în a opta zi sau pentru ce se aduc jertfe pentru nou-născuţi.
Certat-ai pe cei mândri. Cel ce este împotrivă celor mândri, Aces¬ta şi ceartă pe cei mândri. Dar Domnul celor mândri le stă împo¬trivă, prin urmare, Domnul îi ceartă pe cei mândri.
Ia de la mine ocara şi defăimarea. Nelegiuiţii în vreme de prigoană, ocărându-mă, m-au defăimat. Cer, aşadar, ca deşarte să fie ocările lor împotriva mea. Şi dacă vreodată am cugetat cele ale trupului, întorcându-mă, cer să fiu făcut viu prin dumnezeieşti le cuvinte.
Căci au şezut căpeteniile şi împotriva mea cleveteau. De aceea, zice, am cerut să se ia ocara, fiindcă ei aveau de lucru să cleve¬tească împotriva mea. Cu toate că şi căpeteniile nedreptăţii făceau
741 Ieş. 20,15.
370
acestea, totuşi robul lui Dumnezeu nu s-a depărtat de îndrep¬tările Lui, având sfătuitori pentru aceasta cuvintele lui Dumne¬zeu, pe care le-a şi numit îndreptări. Unul ca acesta nu primeşte pe nici un sfătuitor rău. Ci şi căpeteniile veacului acestuia, ca în cazul lui Hristos, „s-au adunat laolaltă împotriva Domnului şi a Unsului Lui”742. A cărora este înţelepciunea veacului acestuia.
Lipitu-s-a de pământ sufletul meu. Am ajuns în cel mai de pe urmă impas, alungat fiind de cei fărădelege, şi cer să fiu mântuit, potrivit făgăduinţei Tale, care zice: „Şi şuvoaiele de apă nu te vor închide”743.
Căile mele le-am vestit şi m-ai auzit, învaţă-mă îndreptările Tale! Căci primind priceperea tainelor care sunt în acestea, cum am putut călători pe această cale, tot aşa voi putea să vorbesc despre minunile din ele şi să le istorisesc.
Dormitat-a sufletul meu de trândăvie. Învaţă că duhul trândă¬viei nu poate fi altfel scos afară decât prin meditarea dumneze¬ieştilor cuvinte. Trebuie să priveghem şi să fim trezvitori pentru Cel ce a zis: „Privegheaţi şi vă rugaţi”744.
Depărtează de la mine calea nedreptăţii şi cu Legea Ta mă miluieşte. Calea adevărului am ales. Prima o cere de la Dumnezeu, a doua, mărturiseşte că o va aduce el de la sine însuşi.
întoarce ochii mei ca să nu vadă deşertăciunea. Numeşte deşertăciune cele frumoase din trup şi părute bune ochilor trupului, potrivit cu spusa: deşertăciunea deşertăciunilor şi toate sunt deşertăciune.
întoarce ochii mei ca să nu vadă deşertăciune. Deşertăciune este nebunia pentru privelişti, vederea celor ce nu se cuvin şi închi¬puirea în minte a lucrurilor nelalocul lor, pe care o lămureşte Sfântul Pavel, zicând: „în deşertăciunea minţii lor, întunecaţi fiind la cuget, înstrăinaţi fiind de viaţa lui Dumnezeu”745. Vezi că numeşte deşertăciune a minţii când cineva are minte şi nu o foloseşte pe aceasta pentru vederea celor adevărate, ci se predă
742 Ps. 2,2.
743 Loc neidentificat.
744 Mt. 26,41.
745 Rom. 10, 2.
371
pe sine lui satana care îl leagă? Rugându-se pentru aceea, zice: întoarce ochii mei ca să nu vadă deşertăciune. Şi acesta este harul lui Dumnezeu. Şi altminteri: Numeşte deşertăciune cele frumoase la trup şi care se arată bune ochilor trupului.
Pune robului Tău cuvântul Tău întru frica Ta. Fiindcă frica lui Dumnezeu este necesară ca un pedagog în toate poruncile Lui, pentru aceea, îl roagă pe Dumnezeu să vină la el. Iar acel: Ia ocara mea îl spune după ce a venit, ca la un păzitor al dumnezeieştilor legi. Şi se mărturiseşte pentru ocările pe care se ştie pe sine a le fi făcut.
Pune robului Tău cuvântul746 Tău. Fiindcă mă tem de Tine, rob al Tău fiind. Vreau să am frica în chip raţional şi, după raţiune, pune cuvântul Tău/raţiunea Ta întru frica Ta, care este a Ta, nu fiindcă Te temi Tu, ci fiindcă eu mă tem de Tine. Ca nu cumva să avem frică fără raţiune, nici raţiune fără frică. Dar a pus Dumne¬zeu cuvântul Lui întru frica Lui, adeverind aceasta prin dovadă pentru cei evlavioşi. După cum sunt unii care au râvnă, dar nu întru cunoştinţă, tot aşa sunt unii care au frică de Dumnezeu, dar nu întru cunoştinţă. Ia ocara mea pe care am bănuit-o. Făcând prorocul păcat, ca om, se roagă, fiindcă vede urmând ocara la dum¬nezeiescul tribunal după înviere, şi spune stihul de mai înainte. Dar nu ai putea să spui: Ia ocara Ta! Căci când sunt ocărât pentru Hristos, acea ocară nu este a mea, ci a lui Hristos. Însă când sunt ocărât pentru păcatele mele şi nu mă pocăiesc, nu pot să spun: Ia ocara mea de la mine pe care am bănuit-o, că judecăţile Tale sunt bune!
Iată, am dorit poruncile Tale, întru dreptatea Ta viază-mă. Cere drept răsplată viaţa dreaptă şi după virtute, nu numai păzind poruncile, ci având şi dispoziţii de dragoste faţă de acestea, şi nu pentru altceva, ci împlinindu-le pe ele pentru ele însele. Şi fiindcă Fiul este dreptatea Tatălui, spune aceasta cel ce voieşte să trăiască întru Fiul.
Şi să vină peste mine mila Ta, Doamne. Dacă voi dobândi mila Ta, zice, şi această milă îmi va fi mie mântuire, voi avea îndrăznire înaintea celor ce mă ocărăsc şi se ridică împotriva mea.
746 întreaga tâlcuire se va sprijini pe dublul sens al lui Aoyiov oou, cuvânt şi raţiune (n. tr.).
372
Şi voi răspunde cuvânt celor ce mă ocărăsc, că am nădăjduit în cu¬vintele Tale. Voi spune că nu este vrednic să fie ocărât cel ce are asemenea dogme de care râd cei străini de credinţă, nebunii. Dar eu le voi dovedi că aceste dogme sunt pline de pricepere şi înţe¬lepciune. Le voi răspunde cuvânt, fiindcă am nădăjduit întru cu¬vintele Tale.
Şi să nu iei cuvântul adevărului din gura mea până în sfârşit, că în judecăţile Tale am nădăjduit. Până la ultima suflare, zice. Dacă vom vieţui nevrednic de cele despre care vorbim bine, va lua Dumnezeu cuvântul adevărului din gura noastră.
Şi voi păzi Legea Ta pururea. Păzitor, zice, voi fi al legii Tale şi nu mă voi arăta păzind-o uneori da şi alteori nu, ci o voi împlini şi în viaţa prezentă, şi în cea viitoare.
Şi grăiam întru mărturiile Tale înaintea împăraţilor. Astfel a fost Sfântul Pavel, astfel a fost Sfântul Petru, astfel a fost întregul sobor al Apostolilor şi mucenicilor. Se potriveşte aceasta pentru martiriul adus înaintea ighemonilor şi împăraţilor pentru Hristos. Se potriveşte aceasta şi celor ce îşi deschid gura înaintea sfinţilor care au suflete împărăteşti. Căci este vrednic de ruşine cel ce nu primeşte cuvântul de la Dumnezeu pentru a binevesti Evanghe¬lia Lui cu putere multă. Căci vieţuirea legiuită este creatoare de multă îndrăznire.
Şi cugetam la poruncile Tale, pe care le-am iubit foarte. Am ridicat mâinile mele către poruncile Tale. Mâini numeşte aici lucrările prac¬tice. Căci făptuirea este sfârşitul cugetării poruncilor. Căci după meditarea Cuvântului poruncilor este bine să ne ridicăm mâi¬nile la făptuirile poruncilor. Nu din întristare sau din nevoie, ci şi din dispoziţie. Şi după aceea să ne îndeletnicim cu ele neîn¬cetat şi să vorbim despre ele.
Şi am ridicat mâinile mele la poruncile Tale, pe care le-am iubit, şi m-am îndeletnicit cu îndreptările Tale. Adică am cugetat la îndreptările Tale.
Adu-Ţi aminte de cuvântul Tău către robul Tău. Şi care este cu¬vântul de care cere să-Şi amintească, dacă nu acela de a fi [El] cu ei până la sfârşitul veacurilor, după făgăduinţa pe care le-a dat-o, care a şi devenit pentru ei mângâiere în prigoane?
373
Aceasta m-a mângâiat întru smerenia mea. Septuaginta are mă vei via. Această nădejde care mi-a venit din cuvântul Tău m-a mân¬gâiat, m-a alinat. Fie că m-au cuprins nenorociri, sau primejdie, sau încercarea morţii, sau vreo boală grea, sau pierderea avu¬ţiilor, sau prigoană, sau orice altceva dintre cele socotite cumplite, nădejdea întru Tine mi-a fost mie mângâiere. Cuvântul Tău m-a viat. Căci nimic altceva nu face ca sufletul raţional să-şi trăiască viaţa decât cuvântul lui Dumnezeu. Căci cu cât sporeşte cuvân¬tul lui Dumnezeu, gândit şi asumat în sufletul omului, pe atât spo¬resc şi cele ale vieţii. Dar aceasta înseamnă să vieţuiască aici cu virtute, iar după aceea îi dă viaţă veşnică.
Cei mândri nelegiuiau foarte, iar eu de la Legea Ta nu m-am abătut. În aceasta petreceam, păzindu-mi partea conducătoare a sufletului, ca să nu fie cuvânt nelegiuit ascuns în inima mea. Când aceia nelegiuiau foarte, eu nu călcam Legea câtuşi de puţin.
Adusu-mi-am aminte de judecăţile Tale cele din veac, Doamne, şi m-am mângâiat. Aducându-şi aminte de cele ce se vor da fiecăruia din veac şi până acum, dreptul se mângâie şi rămâne neîntristat, zicând: „Nu sunt vrednice pătimirile de acum faţă de viitoarea slavă ce ni se va descoperi”747. Amintindu-mi de judecăţile pe care le-ai făcut oarecând celor ce nedreptăţeau pe Israel, m-am mân¬gâiat. Ştiind că nici eu însumi nu voi fi părăsit în prigoane şi că toate se întâmplă oamenilor după judecata lui Dumnezeu.
Mâhnire m-a cuprins, din pricina păcătoşilor care părăsesc Legea Ta. Între păcătoşi, unii păcătuiesc în chip nelegiuit, prin faptul că nici măcar început n-au pus să cunoască legile, iar ceilalţi care sunt în Lege păcătuiesc prin faptul că, deşi cunosc Legea, o calcă. „Şi dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună, şi dacă un mădular este cinstit, toate mădularele se bucură îm¬preună”748. Aşadar, se cuvine să ne întristăm pentru fraţii noştri care păcătuiesc pentru că sunt astfel şi asemenea dispoziţii să avem faţă de ei, precum sfântul acesta.
Cântate erau de mine îndreptările Tale în locul pribegiei mele. Locul pribegiei este viaţa prezentă, potrivit cu: „ştiind că pe pământ
747 Rom. 8,18.
748 I Cor. 12,16.
374
erau străini şi călători”749. Întru care loc m-am bucurat, spunând îndreptările Tale, văzându-le şi făcându-le pe ele.
Gândit-am la căile Tale şi am întors picioarele mele la mărturiile Tale. Fiindcă tot gândul meu l-am dat, zice, la poruncile Tale, pen¬tru aceasta, am umblat în mărturiile Tale.
Gătitu-m-am şi nu m-am tulburat. Ştiind spusa: „Fiule, dacă ai venit să slujeşti Domnului, găteşte-ţi sufletul tău de ispită”750. Şi cugetând la aceasta pururea, nu m-am tulburat în atacuri, fiindcă cel ce cugetă la acestea se poartă cu vitejie.
Funiile păcătoşilor s-au înfăşurat împrejurul meu. Şi care erau funiile, dacă nu gândurile rele prin care încercau să mă doboare din starea mea cea după Dumnezeu?
La miezul nopţii mă sculam, ca să mă mărturisesc Ţie. Nu numai ziua, ci şi noaptea, ba chiar la miezul nopţii, când somnul vine oamenilor cu mai multă plăcere, petreceam lăudându-Te pe Tine şi lăudam dreptele Tale hotărâri. Aceasta şi dumnezeiescul Apos¬tol o făcea cu Sila şi, deşi avea picioarele legate şi era biciuit şi lovit, amesteca lauda cu rugăciunea şi culegea rodul privegherii celei bune751. Căci se bucura de dumnezeiasca slavă.
Părtaş sunt eu tuturor celor ce se tem de Tine. Cel desăvârşit este părtaş al lui Hristos, potrivit spusei: „Căci ne-am făcut păr¬taşi ai lui Hristos”752. Iar cel de faţă, ca începător, spune că este părtaş al celor ce se tem de Domnul. Şi nu doar al celor ce se tem, ci şi al celor care, pentru că se tem, păzesc poruncile lui Dumne¬zeu. Căci semnul dumnezeieştii frici este paza poruncilor.
De mila Ta, Doamne, este plin pământul. Învaţă-mă îndreptările Tale. Spune profetic cele ce vor fi, că tot pământul este plin de cei ce se tem de Domnul. Şi aceasta va fi nu dintr-o altă nevoie, ci din mila Ta. Şi Tu însuţi faci aceasta din milostivire, mărturisind [astfel] că eşti învăţătorul oamenilor.
Bunătate ai făcut cu robul Tău, Doamne. Cel ce meditează cu¬vintele dumnezeieşti învaţă să nu fim nesimţitori faţă de binefa¬cerile lui Dumnezeu. Căci nu s-ar fi slobozit din păcat şi nu ar fi
749 Cf. Evr. 11,13.
750 înţ. Sir. 2,1.
751 Vezi Fapte 16,25.
752 Evr. 3,14.
375
fost numărat printre robii Domnului, dacă dumnezeiescul har nu i-ar fi fost lui pricină pentru acestea.
Mai înainte de a mă smeri, eu am greşit. Fiind predat din pricina păcatelor mele de mai înainte, am fost smerit, pătimind aceasta prin dreapta judecată a lui Dumnezeu. Pentru aceasta, fiind pre¬dat pedepsei, cer învăţătură, ca să cunosc că smerenia care mi se întâmplă mie este după bunătatea Ta, spre învăţătură şi înţelepţire.
Bun eşti Tu, Doamne. Cel drept întru toate, chiar dacă cele în¬tâmplate lui sunt amare, îi zice lui Dumnezeu: Bun eşti Tu. Ase¬menea este şi: „Binecuvânta-voi pe Domnul în toată vremea”753. Şi întru bunătatea Ta învaţă-mă îndreptările Tale. Şi cere să fie în¬văţat de bunătatea lui Dumnezeu. Că bune sunt îndreptările lui Dumnezeu, înfăptuite după vrednicia fiecăruia. Pentru care se cuvine să spunem: „Drepte sunt judecăţile Tale, Dumnezeule”754.
înmulţitu-s-a asupra mea nedreptatea celor mândri. Într-atât, zice, s-a înmulţit mândria, încât inima lor este întru acestea. Închegatu-s-a ca laptele inima lor. Îi vei preda pe ei unor ispite rele şi împovărătoare, care vor smeri viaţa şi petrecerea lor. Şi învaţă, de asemenea, să supună trupul şi să-l ducă ca pe un rob şi să nu călătorească pe calea lată şi largă, a celor mândri, ci pe cea strâmtă şi îngustă. Căci inima sfinţilor este subţire, iar inima celor mândri este groasă.
Bine-mi este mie că m-ai smerit. Ca şi cum ar spune: Mă bucur în neputinţe, în ocări, în nevoi, în prigoane, în strâmtorări, ca să mă arăt vrednic de îndreptările Tale, căutând să aflu cele pe care nu pot să le aflu altfel.
Bună-mi este Legea gurii Tale, mai mult decât mii de aur şi argint. Omul adus la Legea Ta este învăţat de ce este vrednic.
Mâinile Tale m-au făcut. Altă vrednicie este faptul că primeşte şi înţelege gândirea Lui. Înţelepţeşte-mă şi mă voi învăţa poruncile Tale. Mulţumirea pentru puterea înţelegătoare care îl face să în¬ţeleagă poruncile precedă în chip foarte potrivit mulţumirea pen¬tru împlinirea poruncilor.
Cei ce se tem de Tine Te vor vedea şi se vor veseli. Învaţă că nu numai el va avea harisma, ci [aceasta] va ajunge şi la toţi cei ce
753 Ps. 33,2.
754 Ps. 18,10.
376
se tem de Domnul. Căci numai celor dreptcredincioşi le este plă¬cut, arătându-li-Se în chip văzut şi după raţiune, şi după înţele¬surile înţelepciunii pe care o are. Iar celorlalţi le este greu şi să-L vadă. Pentru că „viaţa Lui nu seamănă cu a celorlalţi şi cărările Lui sunt schimbate”755, pentru aceea, zice: Se vor veseli că întru cu¬vintele Tale am nădăjduit.
Cunoscut-am, Doamne, că drepte sunt judecăţile Tale. Suntem învăţaţi că Dumnezeu aduce asupra noastră toate cu dreptate, încât trebuie să nu ne împuţinăm în pedepse, ci şi mai mult să cădem la El şi să cerem milă prin păzirea Legii.
Facă-se, dar, mila Ta ca să mă mângâie. Mila Tatălui este Fiul, Care a şi mângâiat inimile noastre tiranisite de satana. Sau şi astfel: Mă rog, după cuvântul Tău, mila Ta să-mi fie mie, robului Tău, spre mângâiere şi alinare. Căci mulţi, dobândind mângâiere, se înşală, ca unii care cred că au aceasta din propria lor cugetare. Ca să nu mă înşel şi eu asemenea acestora, să-mi fie mila Ta mie, robului Tău, după cuvântul Tău.
Să vină asupra mea îndurările Tale şi voi fi viu. Cum ai făgăduit, zice, mângâierea, fă-i astfel pe slujitorii Tăi, arătându-le îndură¬rile Tale.
Că Legea Ta cugetarea mea este. Adică Legea evanghelică.
Să se ruşineze cei mândri, că pe nedrept au făcut fărădelegi asupra mea. Dacă voi dobândi ajutorul cel de la Tine, atunci, adică, răii demoni şi oamenii vrăjmaşi ai adevărului se vor ruşina. Dar eu, când aceia se vor ruşina, mă voi înălţa. Iar eu mă voi învăţa întru poruncile Tale.
Să mă întoarcă pe mine cei ce se tem de Tine. De aş primi învă¬ţătură de la slujitorii Tăi! Dar astfel va fi învăţătura, încât va şti să întoarcă sufletele, pentru faptul că a sporit frica Ta.
Să fie inima mea fără prihană. Nu ar fi spus după atâtea [păcate]: Să fie inima mea fără prihană. Aceasta este asemenea cu „Inimă cu¬rată zideşte întru mine, Dumnezeule”756. Numai atunci nu mă
755 înţ. Sol. 2,15.
756 Ps. 50,12.
377
voi ruşina, când voi păzi în chip fără de prihană poruncile lui Dumnezeu.
Se topeşte sufletul meu după mântuirea Ta şi în cuvântul Tău am nădăjduit. Ne învaţă pe noi prorocul să dorim cuvântul şi să avem dragoste după mântuirea lui Dumnezeu. Dar care altă mântuire ar putea fi decât numai prezenţa Domnului? întru cuvântul Tău am nădăjduit. Înţelege în loc de cuvânt, făgăduinţa. Dar numeşte cuvânt şi Scriptura cea insuflată de Dumnezeu. Se topeşte, aşadar, nu numai cel ce aşteaptă dumnezeiasca făgăduinţă şi nădăjdu¬ieşte dezlegarea relelor care au venit asupra lui, ci şi cel ce citeşte dumnezeieştile cuvinte, iar cel ce doreşte să afle înţelesul acestora întocmai consideră aflarea aceasta mângâiere şi alinare a sufletului.
Sfârşitu-s-au ochii mei după cuvântul Tău. După Domnul nostru Iisus Hristos, zice. Căci pe El îl avem „Mijlocitor către Tatăl”, după cuvântul Apostolului, şi „El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre”757. Zicând: Când mă vei mângâia? Când va veni la mine Cuvântul, atunci mă voi mângâia.
Că m-am făcut ca burduful la ger. Ca burduful la ger devine cel ce îşi topeşte trupul şi care nu lasă în el nimic aprins sau poftitor, ci răcorindu-l ca pe acesta. Ceva asemănător semnifică şi cuvântul evanghelic, zicând: „Nici nu pun vin nou în burdufuri vechi”, căci nici nu vrea cuvântul nou şi noile învăţături să intre în omul cel vechi stricat prin poftele înşelării, ci în cel înnoit şi făcut nou prin învăţătura mântuitoare.
Că m-am făcut ca un burduf la brumă. Drepţii devin mai de¬grabă morţi decât vii, din pricina răutăţilor [pătimite], încât se aseamănă mai mult cu burdufurile decât cu oamenii. Dar sunt răcoriţi precum bruma îngheţată, fiindcă preferă căldura şi făp-tuirea practică. Altminteri: Ca un burduf la brumă devine cel ce îşi topeşte trupul şi nu lasă în el nimic înfocat şi poftitor, şi este răcorit precum burduful.
Câte sunt zilele robului tău? Puţine sunt zilele oamenilor pe pământ, întru care se roagă să-l zdrobească îndată pe satana sub
757 I In 2,1-2.
378
picioarele lui, după cum şi să-şi supună sufletul Cuvântului dum¬nezeiesc care este în el.
Povestitu-mi-au călcătorii de Lege deşertăciuni. Numeşte povestiri basmele băbeşti ale iudeilor sau datinile oamenilor şi vorbăriile înţelepţilor veacului acestuia.
Toate poruncile Tale sunt adevărul. Pe nedrept m-au prigonit. Ajută-mă. Ştiind că la dumnezeiasca Judecată va primi răsplătiri pentru nedreptăţile pe care le-a suferit, se sârguieşte să vadă vre¬mea aceea.
Puţin de nu m-am sfârşit pe pământ. Puţin a lipsit să nu mor, din pricina prigoanei lor.
După mila Ta viază-mă şi voi păzi mărturiile gurii Tale. Gura lui Dumnezeu sunt prorocii cei ce au slujit mărturiilor, şi poruncilor, şi îndreptărilor Lui.
în veac, Doamne, cuvântul Tău rămâne în cer. Fiind în sporire, se preocupă de dogme mai înalte, amintind de Cuvântul cel veş¬nic al Tatălui şi negreşit acel: „La început era Cuvântul”758, Care le-a împodobit pe toate. În mod limpede, numeşte roaba Lui în¬treaga făptură.
în neam şi în neam, adevărul Tău. Întemeiat-ai pământul şi rămâne, prin porunca Ta rămâne ziua, că toate sunt supuse Ţie. Înaintând mai de¬parte, zice deopotrivă acel: „La început era Cuvântul”, îl mărtu¬riseşte pe El veşnic şi numeşte roabă Lui întreaga făptură. În neam şi în neam adevărul Tău. Întemeiat-ai pământul şi rămâne, prin porunca Ta rămâne ziua că toate sunt supuse Ţie.
în neam şi în neam, adevărul Tău. Două sunt neamurile care au cuprins adevărul lui Dumnezeu: pe de o parte, poporul iudeilor care avea Legea şi prorocii, iar pe de altă parte, Biserica. Aşadar, nu în neam este adevărul lui Dumnezeu, ci în neamul cel dintâi şi în neamul cel de-al doilea. Celelalte neamuri sunt în înşelare. Dar şi când neamul cel dintâi a scos afară adevărul şi a zis: „Ia-l, Ia-l”759 de pe pământ pe Unul ca Acesta, S-a mutat Adevărul
758 In 1,1.
757 In 19,15.
379
de la neamul acela la celălalt neam. Întemeiat-ai pământul şi ră¬mâne. Prin acest Adevăr se întemeiază pământul. Pe această Piatră unghiulară, Care a fost pusă ca temelie, zidesc toţi cei mântuiţi de pe pământ. Pentru aceea şi rămâne pământul, având temelie şi fundaţie sigură şi nezdrobită. Dar Adevărul, luminând pămân¬tul, a făcut ziua, fiindcă Dumnezeu a strălucit-o pe ea.
Cu rânduiala Ta rămâne ziua, că toate sunt slujitoare Ţie. Nu ziua care se schimbă, nici cea care primeşte sfârşit, precum lu¬minarea din Vechiul Testament. Pentru că pe aceea a dat-o până la vremea îndreptării. Dar toate acestea sunt chivernisite de Dum¬nezeu. Fiindcă este Ziditor şi Proniator a toate, toate sunt sluji¬toare Lui.
De n-ar fi fost Legea Ta cugetarea mea, atunci aş fi pierit întru smerenia mea. Când năvăleau asupra mea gândurile rele şi când puterile cele potrivnice se luptau cu mine, aveam să pier, dacă nu aveam sprijin Legea Ta.
În veac nu voi uita îndreptările Tale, că într-însele m-ai viat. Voi privi la legile Tale, zice, fiindcă voi afla în ele viaţa, precum, de altfel, mi-ai şi spus, că „omul care le va face pe ele va trăi prin ele”760. Viu este numai dreptul, chiar dacă pare că a murit, dar morţi sunt nedrepţii, chiar dacă par să trăiască. Căci cei dintâi au în ei înşişi ceea ce susţine viaţa, adică dreptatea. Iar ceilalţi, neavând dreptatea, seamănă cu lucrurile neînsufleţite, care nu se mişcă prin ele însele, ci sunt mişcate din afară.
Al Tău sunt eu, mântuieşte-mă. Se aude că sunt robul Tău, sunt fiul Tău după har, sunt slujitorul Tău.
Pe mine m-au aşteptat păcătoşii, ca să mă piardă. Mărturiile Tale am înţeles. Spune le-am înţeles în loc de le-am meditat, le-am cugetat. Şi prin meditarea la Tine am arătat nelucrătoare uneltirea lor.
A tot sfârşitul am văzut sfârşit. Sfârşit numeşte uneltirea cea de la demoni. Am văzut sfârşitul ei care nu duce nicăieri, când po¬runca Ta mi-a devenit lărgime. Aceasta, fiindcă am ajuns la ca¬pătul virtuţii prin orice înaintare, trecând prin orice bine. Fiindcă am doborât multe începuturi şi sfârşituri. Căci circumscrierea
760 Lev. 18,5.
380
îmbunătăţirii de mai înainte devine începutul următoarei, po¬trivit cu: „Când omul va sfârşi, atunci începe”761.
Cât am iubit Legea Ta, Doamne, toată ziua cugetarea mea este. Cel ce face şi spune toate după Lege, cugetă Legea lui Dumnezeu, în Psalmul cel dintâi, bărbatului fericit i-a pus ziua şi noaptea spre cugetarea [Legii]. Spuneam că viaţa oamenilor Aici este ames¬tecată. Pentru aceea, acum avem zi şi noapte. Dar pe cei ce au de¬venit sfinţi nu îi aşteaptă noaptea. Aşadar, cel ce înaintează ziua duce o viaţă după Lege, iar noaptea este când nu meditează cu toată inima lui.
Mai mult decât pe vrăjmaşii mei m-ai înţelepţit cu porunca Ta, că în veac a mea este. Vrăjmaşi ai lui îi numeşte pe învăţătorii de odinioară ai Legii, pe cărturari, care vedeau pe ucenicii lor de odinioară că erau mai înţelepţi în cele dumnezeieşti în aceea că unii au rămas ataşaţi literei, alţii au cunoscut Legea, că este duhovnicească.
De la toată calea cea rea mi-am oprit picioarele mele. Căci aceasta înseamnă să păzeşti dumnezeiasca Lege, să o împlineşti cu faptele.
De la judecăţile Tale nu m-am abătut. Pururea mi-am adus aminte de Judecata dumnezeiască.
Cât sunt de dulci gâtlejului meu cuvintele Tale! Sunt dulci, din pricina desfătării duhovniceşti din ele. Dar acel mai mult decât mierea este folosit, fiindcă arată prin ea tot ceea ce este mai dulce la oameni.
Făclie este picioarelor mele Legea Ta. Căci cel ce umblă în lumina dumnezeieştii Legi îşi săvârşeşte călătoria vieţii dreaptă şi fără împiedicare.
Smeritu-m-am până în sfârşit. Fie prin atacurile vrăjmaşilor celor înţelegători, fie prin asprele nevoinţe care vin din propria alegere liberă.
Sufletul meu este în mâinile Tale pururea pentru că nu am uitat Le¬gea Ta. Mâini aici le numeşte pe cele ale lui Dumnezeu, creaţia Lui trebuie cunoscută pururea.
381
Moştenit-am mărturiile Tale în veac. Voind să le moştenesc pe ele, mai dinainte le-am împlinit.
Plecat-am inima mea ca să fac îndreptările Tale în veac spre răsplătire. Iată câte sunt răsplătirile celui ce împlineşte poruncile!
Pe călcătorii de Lege i-am urât, iar Legea Ta am iubit-o. Se referă la înţelepţii veacului acestuia şi la căpeteniile ereticilor.
Depărtaţi-vă de la mine, cei ce vicleniţi. Fie se referă la gându¬rile rele, fie la învăţătorii despre care am vorbit mai înainte.
Apără-mă, după cuvântul Tău, şi mă viază şi să nu-mi dai de ruşine aş¬teptarea mea. Această mântuire am nădăjduit-o, zice, pe care o voi şi dobândi.
Ajută-mă şi mă voi mântui. Dacă, zice, Tu eşti ajutorul meu şi apărătorul meu, este nevoie de ajutor neîncetat. Cât timp suntem aici, încă nu este desăvârşit acel mă voi mântui. Dar când vom trăi cu îngerii lui Dumnezeu, atunci şi meditarea îndreptărilor Lui faţă către faţă nu vor mai fi în umbră, ci în adevăr.
Defăimat-ai pe toţi cei ce se depărtează de îndreptările Tale. Acest sfârşit îi aşteaptă pe cei ce leapădă Legea lui Dumnezeu.
Călcători de Lege am socotit pe toţi păcătoşii pământului, pentru aceea am iubit mărturiile Tale. Călcătorii de Lege sunt cei ce vor să calce în picioare dumnezeiasca Lege.
Pironeşte cu frica Ta trupul meu. Pironeşte este folosit în loc de ţintuieşte. Ţintuieşte în curăţie trupul meu. Căci numai astfel va putea spune: „Mă răstignesc împreună cu Hristos”762. De jude¬căţile Tale m-am temut. De Legea dumnezeiască, adică. Căci nu altminteri săvârşeşte cineva păcatul decât dacă se aşază pe sine în afara fricii lui Dumnezeu.
Sfârşitu-s-au ochii mei după mântuirea Ta. La dumnezeiasca arătare, zice, prin care a nădăjduit să se mântuiască şi el, şi întreg neamul oamenilor. Şi după cuvântul dreptăţii Tale. Chiar dacă unii călcători de Lege nu au înaintea ochilor frica Ta şi au scos din mijlocul lor Legea Ta, eu am împlinit-o pururea, având-o în cuget neîncetat.
761 înţ. Sir. 18,6.
762 Gal. 2,19.
382
Robul Tău sunt eu, înţelepţeşte-mă şi voi cunoaşte mărturiile Tale. Cel ce nu slujeşte întru nimic păcatului să spună: Robul Tău sunt eu. Cere ca răsplată pentru slujire înţelepciunea cea data de la Dumnezeu şi care este strânsă la El ca într-un tezaur. Căci Duhul înţelepciunii şi al priceperii şi celelalte bunătăţi sunt harisme. Referindu-se la alt gen de înţelepciune, zice la Pilde: „înţelep¬ciunea cea bună dă har”763. Dacă orice înţelepciune ar fi fost bună, nu ar fi adăugat pe bună.
Vremea este să lucreze Domnul, că oamenii au stricat Legea Ta. Eu am făcut judecată şi dreptate. Dar va veni odată şi vremea ca Tu, Dumnezeu, să faci judecată şi dreptate împotriva celor ce au stricat Legea Ta.
Pentru aceea am iubit poruncile Tale mai presus de aur şi topaz. Aceasta corespunde lui „Bună-mi este mie Legea gurii Tale, mai mult decât mii de aur şi argint” şi lui „Luaţi învăţătură, iar nu argint, şi luaţi cunoştinţă, mai presus de aurul încercat. Căci în¬ţelepciunea este mai bună decât pietrele preţioase şi nici un lucru de preţ nu este vrednic de ea”764.
Pentru aceea, spre toate poruncile Tale mă îndreptam. Pentru aceea: care aceea, dacă nu faptul de a avea pururea meditarea Legii?
înţelepţeşte pe prunci. Prunci vei socoti pe cei stăpâniţi de necunoştinţă şi care se aseamănă pruncilor. Căci pe aceştia cuvântul Tău îi va umple de înţelepciune, luminaţi fiind de lumina Ta.
Gura mea am deschis şi am tras Duh. Cuvintele au nevoie de deschidere. Pentru aceea şi Mântuitorul a deschis mintea uce¬nicilor, ca să priceapă Scripturile765. Şi priceperea dată prin cuvinte împiedică înşelarea cea prin plăcere sau slavă.
Caută spre mine şi mă miluieşte şi celelalte. Cum ai hotărât, zice, să cauţi şi să-i învredniceşti de cercetare pe cei ce iubesc numele Tău, tot astfel învredniceşte-mă şi pe mine de aceeaşi cercetare, de aceeaşi milă.
Paşii mei îndreptează-i după cuvântul Tău. După cuvântul Lui, Dumnezeu îndreaptă paşii celui ce trece de la răutate şi necunoşTinţă
763 Pilde 13,15.
764 Pilde 8,10-11.
765 Vezi Luca 24, 32.
383
la virtute şi cunoştinţă. Căci cuvântul drept îi conduce pe unii ca aceştia. Cei care nu fac păcatul nu sunt robi ai păcatului.
Izbăveşte-mă de clevetirea oamenilor. Clevetirea oamenilor numeşte învăţătura ereticilor şi cea a înţelepţilor veacului acestuia. De această izbăvire de clevetirea oamenilor au avut parte în mod sensibil Iosif766 şi Susana767. Dar în mod tropologic768, numeşte oa¬meni puterile potrivnice, din a căror clevetire poate să ne izbăvească numai Unul Dumnezeu.
Faţa Ta arat-o peste robul Tău. Doreşte să vadă Venirea Dom¬nului. Căci Acesta este caracter al Tatălui. Şi învaţă-mă îndrep¬tările Tale. Spune Noul Testament, prin care Dumnezeu Şi Tatăl i-a îndreptăţit pe cei de pe pământ.
Izvoare de apa au izvorât ochii mei. A slobozit mulţime de lacrimi, plângând pe cei ce calcă Legea Ta.
Drept eşti, Doamne, şi dreaptă este judecata Ta. Dă pricina pentru care deplângea pe cei ce calcă Legea lui Dumnezeu, fiindcă i-a ameninţat pe cei ce calcă dumnezeiasca Lege cu pedeapsa la Ju¬decata dumnezeiască şi a adeverit că aceasta se va întâmpla încă de pe acum. Poruncit-ai mărturiile Tale [a fi] dreptate şi celelalte. Ce alte mărturii ai poruncit ca mărturii ale Tale, dacă nu cerul şi pământul, ca fiind dreptate şi adevărul cel mai clar769? Dar nu le-ai întunecat pe acestea. Prin urmare, sunt cele mai clare drep¬tare ale judecăţilor Tale, fiindcă ele vestesc dreptatea Ta. Aşadar, mărturiile Tale sunt dumnezeieştile Scripturi. Dreptate sunt, din pricina poruncilor morale, iar adevăr sunt după vederea contem¬plarea [eEcopiav] raţiunilor770.
766 Vezi Fc. 39 ş.u.
767 Vezi Ist. Sus.
768 Tropologia era parte a tâlcuirii alegorice care se ocupa cu tâlcuirea mo¬rală (n. tr.).
769 Vrea să spună că cerul şi pământul îl mărturisesc pe El, în modul cel mai clar, Dumnezeu Creator a toate; în acest sens cerul şi pământul sunt martori ai lui Dumnezeu (n. tr.).
770 Dreptatea caracterizează făptuirea practică prin împlinirea porunci¬lor, iar adevărul caracterizează contemplarea raţiunilor creaţiei (n. tr.).
384
Topitu-m-a râvna Ta, că au uitat cuvintele Tale vrăjmaşii mei. Mişcat fiind de râvnă dumnezeiască, m-am întristat pentru vrăjmaşi, că îi vedeam pe ei călcând poruncile Tale.
Topitu-m-a râvna Ta că au uitat cuvintele Tale vrăjmaşii Tăi. Ce râvnă m-a cuprins când am văzut oarecând pe cineva uitând cu¬vintele Tale! Şi nu doar râvnă, ci mă şi topeam de râvna cea către Tine, dacă vedeam pe unii uitând cuvintele Tale. Despre această râvnă şi-au amintit ucenicii, cea din Psalmul spus ca din partea Domnului: „Că râvna casei Tale m-a mâncat”771.
Cu foc lămurit este cuvântul Tău foarte. Cuvântul lui Dumne¬zeu este lămurit cu foc foarte, mai presus şi covârşind orice cer¬care. Şi dacă cineva are acest cuvânt lămurit cu foc, le judecă pe toate, dar el nu este judecat de nimeni.
Tânăr sunt eu şi defăimat. Tânăr este cel ce se întemeiază pe dumnezeieştile cuvinte, iar defăimat, pentru că se smereşte pe sine.
Dreptatea Ta este dreptate în veac. Căci dreptatea la oameni pentru puţină vreme hotărăşte celui judecat dreptul, dar drep¬tatea lui Dumnezeu dă judecata veşnică.
Necazuri şi nevoi m-au aflat. Nici în nenorociri, zice, nu am ne¬glijat să cuget la Legea Ta.
Dreptate sunt mărturiile Tale în veac. Mărturiile pe care mi le-ai dat mie, zice, nu sunt folositoare pentru puţină vreme, ele sunt dreptate în veac, îndreptăţind pe cel ce se apropie de ele cu iubire.
înţelepţeşte-mă şi voi fi viu. Dreptatea cu care ne nevoim în pre¬zent ni se dă nouă nu numai pentru puţinele noastre zile, ci în veac. Dar zice şi voi fi viu, dacă mă vei înţelepţi. Căci în fericita aceea viaţă cel fără de minte nu intră. Trebuie, aşadar, să cerem pricepere şi înţelepciune de la Cel ce o dă tuturor celor ce o cer de la El din toată inima.
Strigat-am cu toată inima mea. Mai întâi zice: Strigat-am cu toată inima mea, auzi-mă, Doamne, îndreptările Tale voi căuta. Apoi: Stri¬gat-am către Tine, mântuieşte-mă. Căci despre ceea ce grăiam po¬trivit părţii conducătoare a sufletului772 nu era nimic altceva decât
771 Ps. 68,10; cf. In 2,17.
772 Adică potrivit raţiunii (n. tr.).
385
Dumnezeu. Fiindcă Te-am chemat cu glas mare, făgăduiesc cu glas mare că voi păzi mărturiile Tale.
Apucat-am fără de vreme şi am strigat. Fără de vreme numeşte întunericul, confuzia lucrurilor adică. Dar spune acestea: Deşi cei fără de lege săvârşesc toate în întuneric şi confuzie, eu m-am în¬temeiat foarte pe Legea Ta.
Apropiatu-s-au cei ce mă prigonesc cu fărădelege. S-au apropiat cei ce mă războiesc pe mine cu fărădelegea. Căci nici nu prigo¬neşte cineva pe vreun drept, fără să vrea în acelaşi timp să fie cu fărădelegea.
Aproape eşti Tu, Doamne. Dumnezeu în altă parte zice: „Eu sunt Dumnezeu de aproape, şi nu Dumnezeu de departe, zice Dom¬nul”773. Căci puterea lui Dumnezeu este pretutindeni, potrivit cu raţiunea Proniei şi a Creaţiei.
Judecă judecata mea şi mă izbăveşte; după cuvântul Tău,fă-mă viu. Cuvânt numeşte făgăduinţa. Căci a făgăduit să vină şi să ne mân¬tuiască pe noi.
Departe este de păcătoşi mântuirea. Împotriva căreia s-au ridicat cu mândrie căpeteniile veacului acestuia. Că îndreptările Tale nu au căutat. Aceasta este pricina pentru care îl prigonesc pe drept, a faptului că sunt departe de Legea dumnezeiască.
Multe sunt îndurările Tale, Doamne. Ştiam cum ne-ai făcut cu¬noscute poruncile Tale nouă, că sunt temeinice şi neclintite. Căci aceasta o arată şi în stihul precedent: De la început am cunoscut dintru mărturiile Tale.
Văzut-am pe cei neînţelegători şi mă topeam. Dacă vedeam pe cineva care nu pricepea, eu mă topeam pentru unul ca acesta de râvnă pentru cinstirea lui Dumnezeu.
Vezi că poruncile Tale am iubit, Doamne. Vei vedea în mine sem¬nele faptelor bune. Căci nu doar le-am ţinut, ci le-am şi iubit, fără să simt nici o silire pentru acestea. Dar de nimic nu am ne¬voie decât de mila Ta, ca să fiu viu.
începutul cuvintelor Tale este adevărul. Aceasta este cea dintâi dintre poruncile date de Tine, să spunem adevărul în toate, şi în faptă, şi în cuvânt, şi în cuget.
773 Ier. 23, 33.
386
Căpeteniile m-au prigonit în zadar, duşmani fiind ai adevărului. Dar nu m-am temut de asupririle acelora, temându-mă, mai de¬grabă, de cuvântul Tău. Şi care este acest cuvânt, dacă nu acel: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă, ci temeţi-vă, mai curând, de acela care poate şi sufletul, şi trupul să le piardă în gheenă”774.
Bucura-mă-voi de cuvintele Tale ca cel ce a aflat prăzi multe. Nu numai de frică fac ascultare de dumnezeieştile cuvinte, ci cu o bucurie, de care se bucură ca de o comoară mare. Este mai temei¬nică păzirea poruncilor care se face cu bucurie. Amintind de duş¬manii care îl prigoneau, pe bună dreptate aminteşte şi de prăzi. Căci nu m-aş mândri atât, dacă i-aş ucide şi i-aş prăda pe toţi, cât pentru cuvintele Tale. Care cuvinte, dacă nu cele despre care spune Sfântul Pavel: „întâi pentru că lor li s-au încredinţat cuvin¬tele lui Dumnezeu”775, vorbind despre iudei?
Nedreptatea am urât şi celelalte. Căci nici mort nu mă răzbunam împotriva acelora, iar să iau prăzi mă scârbeam. De mult folos este şi numai a te scârbi de nedreptate. Pentru aceea, cugetând cum se cuvine la Legea Ta, am iubit-o, fără să o trag în jos la cele pământeşti. Căci noi, cei ce am înviat împreună cu Hristos, pe cele de sus le căutăm, iar nu pe cele de pe pământ.
De şapte ori pe zi Te-am lăudat. Luminat fiind în întreaga lui viaţă, dreptul va fi în zi desăvârşită, care nu este întreruptă de noapte. Şi făcându-se mai presus de lume, laudă pe Dumnezeu de şapte ori pe zi, fiindcă Cel ce a creat lumea în şase zile sălăşluieşte în cele de sus. Deoarece fiind în Raiul lui Dumnezeu, contemplând raţiunea creaţiei şi a Proniei lui Dumnezeu, mărturiseşte pentru judecăţile dreptăţii lui Dumnezeu. Întru care judecăţi, a avut fe¬lurită creaţie şi Pronie. Sau altminteri. Spune că este neîncetat cugetul la judecăţile Lui. Spune că neîncetat am amintit de ju¬decăţile Tale pe care pe drept le-ai adus, căci ai scos afară pe că¬peteniile mândre şi ai izbăvit pe cei nedreptăţiţi.
774 Mt. 10,28.
775 Rom. 3,2.
387
Să se apropie rugăciunea mea… să intre cererea mea înaintea Ta, Doamne. Vezi buna rânduială a cuvintelor dumnezeieşti. Căci mai întâi a zis Să se apropie, apoi, ceea ce este mai mare, să intre cererea mea. Or, a se apropia este mai înainte de a intra. Căci apropiindu-se cineva de o casă, dacă este prieten al stăpânului casei, intră. Ceea ce mai înainte a numit rugăciune, numeşte acum cerere/vrednicie, de la verbul a cere/a fi vrednic776. Poate că aşa cum sunt în lume ranguri şi vrednicii, tot aşa şi în cele duhovniceşti. Căci vrednicie este să fie cineva apostol al lui Hristos. Vrednicii şi trepte sunt rangurile bisericeşti. Dar vrednicia sufletului este să aibă cineva virtuţile sau una dintre ele. Unul ca acesta care are o astfel de vrednicie spune cele de faţă.
Să ajungă cererea mea înaintea Ta, Doamne. Fie zice cererea în loc de rugăciune sau spune: aşa cum stau înaintea Ta, să fiu numit vred¬nic de mila cea de la Tine.
Să râgâie buzele mele laudă. Râgâiala are loc la cei sătui. Aşadar, vorbeşte cuvântul dumnezeiesc despre hrana duhovnicească, însuşi Cuvântul spune că este Pâine. Căci Eu sunt Pâinea Vieţii, Care S-a pogorât din cer. Zice şi „Cel ce mănâncă trupul Meu are viaţă în el”777. Mâncându-L pe Acesta, râgâim, săturându-ne. Aceas¬tă râgâială mă rog să o dobândesc şi eu. Ceea ce este cu neputinţă, dacă nu mă vei învăţa îndreptările Tale.
Rosti-va limba mea cuvintele Tale. Se roagă să spună cuvintele lui Dumnezeu, potrivit cu: „Deschide gura Ta pentru cuvântul lui Dumnezeu”778. Unul ca acesta cuvânt deşert nu rosteşte. Pentru aceea, zice Pavel: „Pentru că (poruncile): Să nu săvâr¬şeşti adulter, să nu ucizi, să nu furi […] şi orice altă poruncă ar mai fi, se cuprind în acest cuvânt: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”779.
776 Joc semantic, pe dublul sens al verbului dioa, care înseamnă a cere şi a fi vrednic, a merita, a avea valoare, precum şi substantivul derivat de la el cerere, vrednicie, valoare, rang (n. tr.).
777 In 6, 54.
778 Cf. Pilde 31,8.
779 Rom. 13,9.
388
Fie mâna Ta ca să mă mântuiască! Arată că nu după fire este naşterea acesteia780, ci în relaţie cu cele mântuite, ca şi în cuvântul: „Fii mie Dumnezeu apărător”781.
Dorit-am mântuirea Ta, Doamne. Dacă vrei să te înalţi la înţe¬lesul cuvântului, mântuirea Ta este Hristos. căci Iisus se tâlcuieşte mântuirea lui Dumnezeu. Aceasta ne-a fost trimisă nouă.
Bun lucru este să doreşti mântuirea lui Dumnezeu. căci mulţi doresc după trup. Iar a dori mântuirea lui Dumnezeu este faptul de a fi mântuit întru El, de a se odihni întru El, de a moşteni cele sfinte. căci aceasta este mântuirea lui Dumnezeu, viaţa veşnică. Dar şi Iisus se tâlcuieşte mântuirea lui Dumnezeu, trimis fiindu-ne nouă spre mântuire. A Cărui Lege o va medita cel ce voieşte să umble spre împlinirea dorului lui.
Viu va fi sufletul meu şi Te va lăuda. Vorbeşte despre viaţa vii¬toare. „Căci viaţa noastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu”782. atunci, mai ales, Te voi lăuda, atunci ajută-mă. Voi lăuda jude¬căţile care sunt strigate prin cei judecaţi de Tine, prin cel drept, fără chinuri, prin cel vinovat, cu chinuri.
Rătăcit-am ca o oaie pierdută. După ce a vorbit despre faptele pe care le-a făcut, iarăşi se numeşte pe sine că este oaie pierdută, smerindu-se pe sine, după cuvântul Domnului: „Când veţi îm¬plini toate, să spuneţi: slugi netrebnice suntem”783.
Psalmul 119
Cântarea treptelor
Cea dintâi cântare a treptelor o cântă lui Dumnezeu poporul cel din Babilon, care se tulbură pentru lungimea robiei şi care se roagă să fie eliberat.
780 Se referă la mâna Ta. Mâna lui Dumnezeu sau braţul lui Dumnezeu este întotdeauna Fiul, Hristos. Deci El este mâna sau braţul Domnului despre a cărui naştere se vorbeşte aici (n. tr.).
781 Ps. 30,3.
782 Col. 3,3.
783 Lc. 17,10.
389
Către Domnul, când m-am necăjit, am strigat… Doamne, izbăveşte sufletul meu de buzele nedrepte şi de limba vicleană. Cum să nu fie nedrepte buzele babilonienilor, care mărturisesc cele ale ido¬latriei? Dar însăşi limba este numită vicleană, fiindcă nu grăieşte nimic drept despre Dumnezeu.
Ce ţi se va da ţie şi ce ţi se va adăuga ţie de la limba vicleană? Să¬geţile Celui puternic sunt ascuţite. Ce ceri să ţi se mai dea, zice, sau ce vrei să ţi se mai adauge de la nişte buze viclene? Săgeţi pline de foc să se aprindă de la Cel puternic. Semnifică pedeapsa cea împotriva babilonienilor care încă nu a venit, dar urmează să vină.
Vai mie, că pribegia mea s-a prelungit! Altă cerere cere de la Dum¬nezeu, ca să fie slobozit din pribegie. Sălăşluitu-m-am în corturile lui Chedar. Chedar este o ţară în pustie care se află la răsărit şi care se întinde până la perşi, unde locuieşte neamul saracinilor. Mult a pribegit sufletul meu.
Cu cei ce urau pacea făcător de pace eram. Răutatea babilonienilor era că luptau fără nici un motiv cu cei ce erau paşnici. De nu cumva era nevoie de judecată şi de pedeapsă, pe care a poruncit-o Dum¬nezeu împotriva cananeenilor şi amoreilor, interzicându-le prie¬tenia cu aceştia. Iar cei răi nu erau în acord cu aceştia, scârbindu-se de dreapta cinstire a lui Dumnezeu. Când le grăiam lor, se luptau cu mine în zadar.
Psalmul 120
Cântarea treptelor
Cântă cea de-a doua cântare [a treptelor], fiind mai înainte eliberat din robie pe lunga cale de întoarcere de la Babilon la Ierusalim. Poporul, fiind părăsit în mijlocul munţilor, se roagă Lui să îi fie ajutor. A cărui rugăciune auzind-o, Duhul cel proro-cesc spune: Domnul va păzi intrarea şi ieşirea ta.
Ridicat-am ochii mei la munţi… Ajutorul meu, de la Domnul, Cel ce a făcut cerul şi pământul. Arătând puterea lui Dumnezeu, zice Cel ce a făcut cerul şi pământul.
390
Să nu dai clătinare piciorului tău, nici nu va dormita Cel ce te păzeşte pe tine. Ai această nădejde şi te vei mântui. Nu arată aici osteneala celor ce păzesc oştirile, şi cetăţile, şi turmele, ci arată nepătimirea lui Dumnezeu acel: Nu va dormita, nici nu va dormi Cel ce păzeşte pe Israel. Dar pare să dormiteze, ori de câte ori suntem clătinaţi de lucrurile nestătătoare ale vieţii prin atacurile împo¬triva noastră.
Domnul te va păzi pe tine, Domnul este acoperământul tău de-a dreapta ta. Aceasta o spune şi în Psalmul 15: „Văzut-am mai îna¬inte pe Domnul, înaintea mea este pururea, că de-a dreapta mea este, ca să nu mă clatin”784.
Şi aici iarăşi zice că, fiind de-a dreapta Ta, aceasta mă va aco¬peri şi mă va păzi şi mă va învrednici de toată purtarea de grijă.
Psalmul 121 Cântarea treptelor
A treia cântare a celor ce încă sunt în călătorie binevesteşte sosirea în casa lui Dumnezeu. Pentru aceea şi zice:
Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis mie: în casa Domnului vom merge.
Când stăteau picioarele noastre în curţile tale, Ierusalime. Acesta este glasul bătrânilor care au suferit robia şi care povestesc cum picioarele lor, care acum săvârşesc călătoria, stăteau odinioară în Ierusalim.
Ierusalimul zidit ca o cetate. Astfel era odinioară, ca o cetate, nu împrăştiată ici şi colo. Ci era atât de unită, că părea o singură casă prin unirea şi armonia create de cei ce au zidit-o.
Căci acolo s-au suit seminţiile. Toate seminţiile, zice, care au ieşit din Egipt cu puterea Domnului, s-au grăbit spre această ce¬tate ca să mărturisească, adică să-I mulţumească Dumnezeului lui Israel. Ca să mărturisească numelui Domnului. Pentru că a împlinit
391
minunata făgăduinţă, de a fi întemeiat tronuri casei lui David în ea. Fiindcă David proroceşte împărăţia tuturor, vorbind nu doar de conducerea unuia singur, ci de o împărăţie de obşte, a celor buni şi dreptcinstitori de Dumnezeu, prin care împărăţia lui David se restabileşte prin harul lui Hristos, Care a dat celor doisprezece Apostoli care şed pe cele douăsprezece tronuri, ca să judece pe Israel.
Că acolo s-au pus scaunele de judecată. Şi, potrivit literei, acolo sunt palatele împărăteşti şi scaunele preoţilor. Ca şi cum cetatea ar fi împodobită cu o îndoită cunună şi diademă. Dar acum este căderea a toate şi din fericirea de odinioară a rămas doar puţin. Scaunele în casa lui David. În această cetate, zice, adică Ierusali¬mul, au fost puse tronuri împărăteşti, judecând judecată dreaptă. Între care cel dintâi a domnit David, apoi urmaşii lui după trup. Pentru aceea şi numeşte casa Lui casa lui David.
întrebaţi, dar, cele ce sunt spre pacea Ierusalimului. Aflând, o, prie¬teni, cum era oarecând Ierusalimul, rugaţi-vă pentru pacea lui, nimic altceva căutând decât cele ce conduc la pacea lui.
Fie, dar, pace întru puterea ta şi îndestulare întru zidurile turnu¬rilor tale. În loc de: palatele tale. Îţi urez ţie, zice, cele bune pentru cei ce locuiesc întru tine, care îţi sunt apropiaţi şi fraţi. Căci acestea le urează bătrânii Ierusalimului: să fie pace între zidurile lui. Întru puterea ta numeşte zidurile. Sau, după o altă tâlcuire, numeşte astfel sfinţii din cetate.
Pentru fraţii mei şi pentru vecinii mei. De obşte, acel: mă rog Ţie să fie pentru casa care este întru Tine.
Pentru casa Domnului Dumnezeului nostru am dorit cele bune ţie. Pentru că întru tineeste, o, Ierusalime, casa Dumnezeului nostru, răsplătindu-ţi, am dorit cele bune ţie.
784 Ps. 15,8.
392
Psalmul 122
Cântarea treptelor
A patra cântare cuprinde o rugăciune a celor în călătorie, care de mulţi ani îşi făceau călătoria de întoarcere. Care, trudindu-se pe cale, se rugau să dobândească milă şi îndurare de la Dumne¬zeu, ca unii care au fost defăimaţi de neamuri. Pentru aceea şi vorbeşte către ei Duhul, mângâindu-i şi zicându-le: ocară celor îndestulaţi.
Către Tine am ridicat ochii mei, Cel ce locuieşti în cer. Iată, precum sunt ochii slugilor la mâinile stăpânilor lor. Ochii celor ce au duhul robiei spre frică785 sunt la mâinile stăpânilor şi stăpânelor lor. Iar ochii celui ce are duhul înfierii sunt la Domnul Dumnezeu786.
Miluieşte-ne pe noi. Doamne, miluieşte-ne pe noi. Repetiţia arată fierbinţeala cererii. Nu cerem milă ca nişte vrednici de milă, ci ca unii care suntem foarte batjocoriţi787.
Psalmul 123
Cântarea treptelor
Cântând a cincea cântare, cei ce au ajuns în pământul Iudeii trimit rugăciuni, pentru că au fost izbăviţi din robie şi de duşmanii de după aceea.
Psalmul 124
Cântarea treptelor
Cântă a şasea cântare cei ce au ajuns chiar pe muntele dorit. Apoi, văzând cetatea fără ziduri, cer ajutorul Domnului, ca să-i
785 Cf. Rom. 8,15.
786 Cf. Origen, în PG 12,1633D 4-7.
787 Cf. Origen, în PG 80,1884B 7-8.
393
facă zid, zice, şi să le dea curaj să scape de uneltirile vrăjmaşilor. Dar iarăşi, mulţumită ajutorului lui Dumnezeu, nu va lăsa toiagul păcătoşilor peste soarta drepţilor şi sfinţilor Lui.
Ca să nu-şi întindă drepţii întru fărădelegi mâinile lor. Va risipi pe cei răi, cruţându-i pe drepţi, ca nu cumva prin unirea cu aceia să pă¬timească ceva dintre cele mai rele.
Pe cei ce se abat pe căi încâlcite. Încâlcite, adică strâmbe, pervertite.
Pace peste Israel. Pacea care covârşeşte toată mintea788 este dată numai celui ce are minte. Dar şi aceştia s-au bucurat de pace [numai] când vrăjmaşii au fost pierduţi.
Psalmul 125
Cântarea treptelor
Cântă a şaptea cântare cei ce au siguranţa izbăvirii pentru faptul că sunt în această cetate. Dar se roagă pentru ceilalţi care erau încă în Babilon, ca să fie şi aceştia izbăviţi.
Când a întors Domnul robia Sionului, făcutu-ne-am prea-mângâiaţi, Apostolii au prorocit acestea despre ei înşişi şi despre cei din neamuri. Căci în vremea lui David nu a fost nici o robie. Prin ur¬mare, poate vorbeşte de robia cea înţelegătoare. Căci acel vor zice arată profetic viitorul789. Mari lucruri a făcut Domnul cu ei şi cele¬lalte. Robia ne-a arătat pe noi vrednici de plâns tuturor. Căci toţi se vor minuna de marea lucrare a lui Dumnezeu, fiindcă i-a slo¬bozit din acea amarnică robie. Şi noi totuşi strigăm, căci nu am rămas nesimţitori, chiar dacă nu avem cu noi şi pe ceilalţi. Cu pri¬vire la care ne rugăm, zicând: întoarce, Doamne, robia noastră, ca pâraiele spre miazăzi. Arată că multă mulţime a rămas în Babilon, precum [semnifică] şi întoarcerea Lui. Îi aseamănă pe ei cu pâraiele râului Egiptului. Miazăzi numeşte pustiul.
788 Filip. 4,7.
789 Cf. Eusebiu, în PG 12,1640C 4-6 (= PG 24,16C 11-D 2).
394
Cei ce seamănă cu lacrimi cu bucurie vor secera. Mergând, mergeau şi plângeau. Celor care se rugau pentru cei rămaşi în Babilon le răspunde Duhul prorocesc şi zice: Dacă vor plânge pentru cei din Babilon, va fi şi acestora întoarcere.
Psalmul 126
Cântarea treptelor lui Solomon
Se cântă a opta cântare, când deja s-au pus temeliile Templu¬lui, iar poporul nădăjduia că neclintită va fi zidirea. Aşadar, pro¬feţeşte în ascuns căderea lui, care va fi iarăşi în timpul stăpânirii romanilor. Uneşte cu această prorocie şi pe cea despre Biserica lui Hristos. Dar este cântată profetic de Solomon, după cum negreşit sunt şi Psalmii lui Zaharia şi ai lui Agheu. Iar a opta cântare, pe bună dreptate, este începutul Noului Testament.
De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; Spune acestea, fiindcă iudeii se mândreau cu tăria zidirii.
Când va da iubiţilor Săi somnul, iată moştenirea Domnului, fiii. Nu vă mândriţi, zice, pentru Templu, ca şi cum în acesta v-ar fi dată vouă moştenirea. Căci nu aceasta este moştenirea. Ci când îi va odihni pe cei iubiţi ai Lui din poporul cel dintâi, adică pe pro¬roci. Atunci va da moştenirea fiilor Aceluia. Şi cine ar fi aceştia, dacă nu ucenicii Lui? Căci dumnezeiasca făgăduinţă şi bine¬cuvântarea cu privire la fii este dată ca o răsplată celor ce nădăj¬duiesc în El. Răsplata rodului pântecelui. Rodul pântecelui ar fi mân¬tuirea Duhului, potrivit cu: „Avut-am dureri de naştere şi am născut duh de mântuire pe care l-am făcut pe pământ”790. Răsplata acestui rod este înfierea care se va da ca o moştenire.
Ca săgeţile în mâna Celui puternic, aşa şi fiii celor scuturaţi. Nu¬meşte scuturaţi pe cei lepădaţi din poporul cel de dinainte, ai căror
395
fii, adică Apostolii, au devenit săgeţile Celui puternic. Căci prin ei au fost săgetate puterile cele potrivnice.
Fericit este cel ce îşi va împlini dorirea lui de la dânşii. De la dânşii, îi fericeşte pe cei ce se vor folosi de învăţătură. Nu se vor ruşina, când vor grăi cu vrăjmaşii lor în poartă. În mod limpede, arată ve¬nirea propovăduirii.
Psalmul 127 Cântarea treptelor
Cântarea a noua fericeşte pe cel ce se apropie cu frică de Dum¬nezeu. Pe bună dreptate, după arătarea Apostolilor, îi fericeşte pe cei ce au crezut.
Fericiţi toţi cei ce se tem de Domnul. Femeia ta, ca o vie roditoare. Celui ce se teme de Domnul i se va da, dar nu o femeie oarecare, ci una împodobită cu roade bune. Căci femeia cea bună este par¬tea cea bună.
Fiii tăi, ca nişte vlăstare tinere de măslin. Cel ce zice: „ca un măslin roditor în casa lui Dumnezeu”, acesta va avea şi odrasle ca vlăs¬tarele tinere de măslin.
Şi vei vedea bunătăţile Ierusalimului în toate zilele vieţii Tale. Bu¬nătăţile cele înţelegătoare, adică, „cele pe care ochiul nu le-a vă¬zut…”791 şi celelalte.
Şi vei vedea pe fiii fiilor tăi. Pace peste Israel. Spune făgăduinţele. Aşa cum cele dintâi roade sunt odrăsliri ale sufletului iubitor de Dumnezeu, tot astfel şi roadele cele de-al doilea sunt făgăduinţele.
790 Is. 26,18.
791 I Cor. 2, 9.
396
Psalmul 128
Cântarea treptelor
Cea de-a zecea cântare învaţă prigoanele cele multe asupra poporului lui Hristos, care le va depăşi pe toate, fiind pururea mai bun decât cei ce uneltesc. Aceasta o spune despre prigoanele care vor fi la începutul propovăduirii.
De multe ori s-au luptat cu mine… Domnul cel drept a zdrobit grumajii păcătoşilor. Căci toţi cei răi, care au prigonit rău, vor pieri.
Psalmul 129
Cântarea treptelor
Cântarea a unsprezecea cuprinde rugăciunea mucenicilor şi învăţătura mărturisirii poporului celui nou. Dar în mod limpede propovăduieşte răscumpărarea virtuţii, care este Hristos. Căci despre El se spune: Şi „Acesta este jertfă de ispăşire pentru pă¬catele noastre”792.
Dintru adâncuri strigat-am către Tine, Doamne…
Fie urechile Tale luând aminte la glasul cererii mele. Urechile, când se referă la Dumnezeu, le înţelegem ca fiind puterile îngereşti, prin care cererile noastre ajung la Dumnezeu.
De vei căuta la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va suferi? Repe¬tiţia lui Doamne, Doamne este a unuia care se minunează de mă¬rimea iubirii de oameni a lui Dumnezeu, de la Care zice că este şi răscumpărarea, iar nu din faptele noastre.
Pentru numele Tău Te-am aşteptat, Doamne. Acestea sunt spuse despre cei ce nu se apropie de Dumnezeu pentru vreo nevoie duhovnicească, ci pentru însuşi numele cel preacurat, tot astfel şi despre cei „ce aleargă cu stăruinţă în lupta ce le stă
792 1 in 2,2.
397
înainte”793 şi care nu se depărtează nici măcar pentru un moment de Dumnezeu şi care sunt bineplăcuţi Lui.
Din straja dimineţii până în noapte să nădăjduiască Israel spre Dom¬nul. Trebuie ca în nenorociri să nădăjduim în Domnul. Nu numai când este straja de dimineaţă şi când sunt strălucitoare cele pre¬zente, ci şi în primejdiile cele mai întunecate. Dar când răsare lumina cea adevărată, mintea cea străvăzătoare primeşte de la Dumnezeu adăugire de străluciri şi eliberarea din întristări. Să nădăjduiască spre El ca spre un izvor, că de la El este mila, de la El este izbăvirea şi răscumpărarea, de la Cel ce cu putere multă curăţă păcatele.
Psalmul 130
Cântarea treptelor
A douăsprezecea cântare îl învaţă pe cel învrednicit de răs¬cumpărare să nu se înalţe întru sine, încrezându-se în îmbună-tăţirea lui, ci să se smerească.
Doamne, nu s-a înălţat inima mea, nici n-am umblat întru cele mari, nici întru cele minunate mai presus de mine şi celelalte. Ca să nu se înalţe cineva întru sine, zice că este necesară foarte virtutea con¬trară, pe care a învăţat-o şi Mântuitorul, zicând: „De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor”794. Vorbeşte despre pruncii alăptaţi, arătând necazul. Căci pruncul nu se depărtează de maica lui, îndurerat că este lipsit de lapte. Astfel, fiind şi eu în nenorociri, zice, m-am rugat pururea lui Dumnezeu. Dacă nu este aşa, să mi se dea cea mai de pe urmă pedeapsă.
793 Evr, 12,1.
794 Mt. 18,3.
398
Psalmul 131
Cântarea treptelor
Cea de-a treisprezecea cântare cuprinde o rugăciune pentru David. Fiindcă jertfa de ispăşire dădea tuturor iertarea păcatelor, în mod necesar, Duhul cel prorocesc zice împreună cu toţi cei mântuiţi şi cu David: Adu-Ţi aminte, Doamne, de David, răsplătindu-i lui după blândeţea lui. Căci aşa cum el, blând fiind, i-a iertat lui Saul nedreptăţile cele împotriva lui, aşa şi lui iartă-i greşelile.
Adu-Ţi aminte, Doamne, de David şi de toată blândeţea lui. Cum s-ajurat Domnului şi a făgăduit Dumnezeului lui Iacov, şi celelalte. Aflând de la Duhul cel Sfânt că Domnul va veni la oameni, dând iertare multor păcate, şi că el însuşi va fi mântuit, dacă va nădăj¬dui în aceasta, se grăbeşte să afle când va fi aceasta şi unde va fi şi în ce mod va veni. Acestea dorind să le cunoască, s-a supus pe sine la atâta rea pătimire, încât refuza orice aşternut, lepăda orice casă şi stătea înaintea lui Dumnezeu în faţa locaşului Lui la pă¬mânt, adeverind cu jurământ că nu se va ridica, până ce nu va afla acestea. Îndurându-Se Dumnezeu de atâta stăruinţă a acestuia, Se înduplecă. Fiindcă, jurându-Se odată, nu a minţit. Pentru aceea, a adăugat: Iată, am auzit-o pe aceasta în Efrata. Aceasta este Betleemul. Dar ce poate fi aceasta, dacă nu viitoarea Venire a Domnului care avea să fie?
Aflatu-L-am pe El în câmpiile dumbrăvii. Căci peştera întru care S-a născut Hristos este în câmpii, adică în ţarini.
Intra-vom în locaşurile Lui. Semnifică bisericile care vor fi atunci. Închina-ne-vom în locul unde au stat picioarele Lui. Se referă la Mun¬tele Măslinilor, acolo unde se închină orice trecător.
Înalţă-Te, Doamne, întru odihna Ta. Se grăbesc să vadă înălţarea Lui. Tu şi chivotul sfinţirii Tale. Chivotul sfinţirii Lui numeşte sfân¬tul Lui trup.
Tu şi chivotul sfinţirii Tale. Chivotul sfinţirii numeşte sfântul lui Trup, căci cu acesta S-a înălţat.
399
Preoţii Tăi se vor îmbrăca întru dreptate. Nu cu veşmintele din Lege, ci cu dreptatea însăşi. Dar dreptatea este Hristos.
Din pricina lui David, robul Tău, să nu întorci faţa unsului Tău. După binefacerea făcută tuturor oamenilor, aminteşte-Ţi şi de David, care L-a făcut pe El să Se întoarcă de la el, din pricina pă¬catului. Căci robul este Cel ce a luat din el chip de rob.
Juratu-S-a Domnul lui David, adevărul. Şi când S-a jurat? Când a zis către el: „Şi va fi când se vor plini zilele tale şi vei adormi cu părinţii tăi, Se va ridica din sămânţa ta Altul, Care va fi din pân¬tecele tău. Şi voi pregăti în veac împărăţia Lui. Acesta va zidi casă numelui Meu. Şi voi îndrepta împărăţia Lui în veac. Şi Eu îi voi fi Lui Tată şi El îmi va fi mie Fiu”795.
De vor păzi fiii tăi legământul meu. Propovăduieşte limpede viitorul legământ, pe care, dacă îl vor păzi fiii cei după trup ai lui David, nu vor cădea din împărăţia cea gătită lor.
Că a ales Domnul Sionul. Adică Biserica.
Aceasta este odihna mea în veac. Chiar dacă Templul cel din vechime a fost pustiit, din pricina nebuniei iudeilor, totuşi acolo iarăşi locurile Crucii, învierii şi înălţării sunt învrednicite de dumnezeiescul har.
Vânatul lui [Trjv OijpavJ îl voi binecuvânta foarte. Fiecare din¬tre aceştia, fiind sămânţa dreptului, nu va fi lipsit de pâine. Dar este scris şi Trţv xripav, pe văduva lui o voi binecuvânta foarte, adică pe cea fără de apărare. Pe săracii ei îi voi sătura cu pâine. Adică pe cei săraci după Dumnezeu, iar pâinile sunt înţelegătoare.
Pe preoţii lor îi voi îmbrăca cu mântuire. Acesta este iarăşi Hris¬tos, numit mai sus mântuire şi dreptate.
Acolo voi face să răsară cornul lui David. În acea vreme, când se va arăta mântuirea, adică va răsări slava lui David. Gătit-am făclie Unsului Meu. Aceasta o zice despre Ioan, potrivit cu cele spuse de Domnul: „Acela era făclia care arde şi luminează”796.
795 II Rg. 7,12-14.
796 In 5, 35.
400
Psalmul 132
Cântarea treptelor
Cântarea a paisprezecea, în chip potrivit, face cunoscut, spu¬nând binele dăruit de la Mântuitorul prin strălucirea Venirii Lui.
Iată acum ceea ce este bun şi ceea ce este frumos. Ca mirul pe cap care se coboară pe barbă. Ori de câte ori se adună Biserica şi se va face ca o armonie, atunci are loc şi ungerea Duhului Sfânt şi se aduce sfinţirea mai întâi pe capul Bisericii, Care este Hristos, apoi şi pe barbă care este bunăcuviinţa feţei Bisericii. Prin aceasta se în¬ţeleg Apostolii. Apoi trece şi la întreg trupul Bisericii, adică la toţi cei care în Biserică s-au îmbrăcat în Hristos.
Că acolo a poruncit Domnul binecuvântarea şi viaţa până în veac. Acolo, zice. Dar este limpede că acolo, adică la fraţii care locuiesc laolaltă. Şi viaţa, nu orice viaţă, ci cea fără de moarte797.
Ca rouă Ermonului, care se coboară pe munţii Sionului. Muntele Ermonului, cel ce este lângă Liban, pe care se adună zăpadă multă, pe care cuvântul a numit-o rouă. Dar fiindcă rouă aceea, cea adunată din multe picături, se întrupează într-un singur trup şi îngheaţă, pe bună dreptate a asemănat unirea de cuget şi unitatea printr-un alt exemplu nu cu zăpada care stă pe muntele Ermonului, ci cu cea care coboară pe munţii Sionului. Ca să ne gândim la mulţimea zăpezii, este amintit muntele Ermonului, dar ca să arate unitatea petrecerii celei după Dumnezeu a zis că rouă coboară pe munţii Sionului.
Pe munţii Sionului, căci rouă de viaţă făcătoare a Preasfântului Duh a fost trimisă Sfinţilor Apostoli, prin care toţi credincioşii rodesc binecuvântarea veşnică. Căci inima şi sufletul acelora erau una.
Că acolo a poruncit Domnul binecuvântarea. Acolo este limpede că fraţilor care locuiesc laolaltă, cei care se aseamănă mirului şi zăpezii, le-a poruncit Dumnezeu binecuvântarea Lui şi viaţa, nu
797 Cf. Eusebiu, Ps., PG 24,28D 12-13.
401
viaţa cea obişnuită, ci cea nemuritoare şi veşnică, dând acest rod bun fiilor păcii şi înţelegerii celei de un cuget.
Psalmul 133
Cântarea treptelor
Cântarea a cincisprezecea porunceşte celor ce încă sunt catehumeni în Biserică să laude pe Dumnezeu. Dar îi numeşte robi pe ei, fiindcă încă nu au fost învredniciţi de înfiere.
Noaptea ridicaţi mâinile voastre spre cele sfinte şi binecuvântaţi pe Domnul. Spune că ei sunt încă în noapte, fiindcă încă nu au fost învredniciţi de luminarea Sfântului Duh.
Te va binecuvânta Domnul din Sion. Dar zice din Sion, fiindcă numele acesta era dorit lor, acolo unde era temeiul oricărei sfinţiri. Apoi învaţă că îl vor chema pe El de pretutindeni, zicând: Cel ce a făcut cerul şi pământul.
Psalmul 134
Aliluia
Lăudaţi numele Domnului, lăudaţi, slugi, pe Domnul. Şi acest Psalm este spus catehumenilor, poruncind: Lăudaţi pe Dumnezeu. Căci alilu se tâlcuieşte lăudaţi, iar -ia, pe Domnul798.
Lăudaţi-L pe Domnul, că bun este Domnul. Cântaţi numelui Lui, că este bun. Îi îndeamnă pe ei să cânte, pe cei ce deja în Egipt se închinaseră la idoli. Dar aceştia erau cei din Iacov. Au fost che¬maţi să laude pe Dumnezeu. Pe Israel, spre moştenire Lui. În loc de: avuţie aleasă Lui. Căci Israel înseamnă minte văzătoare de Dum¬nezeu. Că eu am cunoscut că este mare Domnul peste toţi dumnezeii. Din puterea Lui creatoare L-a cunoscut pe El Domn.
798 Cf. Începutul tâlcuirii la Ps. 104; supra, p. 337.
402
în mări şi în toate adâncurile. A ridicat nori de la marginea pămân¬tului. Aceasta o zice, fiindcă mările împrejmuiesc pământul în exterior, de unde se ridică norii. Fulgerele spre ploaie le-a făcut. Şi aceasta este un semn al puterii celei cuvenite lui Dumnezeu, faptul de a amesteca la un loc focul fulgerelor şi apa. Cel ce scoate vân¬turile din vistieriile lor. Prin vistierii, a arătat firea vânturilor, ne¬cuprinsă oamenilor. Este asemenea cu ceea ce spune Domnul: „Duhul suflă unde voieşte şi auzi glasul Lui, dar nu ştii de unde vine şi încotro Se duce”799.
El a bătut pe cei întâi-născuţi ai Egiptului, de la om până la dobitoc. Ultima plagă a Egiptului a pus-o prima, pentru că după aceasta au primit libertatea. Dar spune până la dobitoc, fiindcă dobitoacele au fost făcute pentru om şi tot pentru om sunt pedepsite şi ele. Ast¬fel încât să arate, prin sporirea fricii, că plaga era de la Dumnezeu.
Idolii neamurilor, argint şi aur, lucruri făcute de mâini omeneşti. După ce a arătat dumnezeiasca Pronie şi a preamărit-o, vorbindu-le ca unora care erau încă robi şi care abia de curând au venit din neamuri, revine în continuare la mustrarea celor care soco¬teau pe idoli dumnezei, fiindcă a zis: Şi eu am cunoscut că este mare Domnul, peste toţi dumnezeii. El a făcut atâtea şi atât de mari lucruri. Iar dumnezeii voştri de mai înainte sunt numai idoli morţi şi surzi, cu care să fie asemenea cei ce îi fac pe ei. Căci cum cei ce se în¬chină pietrelor neînsufleţite nu îşi vor împietri sufletele? Şi de cei pe care, din obicei, îi numea zeii cei de sus, acum s-a ruşinat şi i-a numit idoli, învinuind materia şi lucrarea lor.
Psalmul 135
Aliluia
înrudit cu psalmul trecut este şi psalmul de faţă, totuşi pe atâta di¬feră de el, pe cât unul porunceşte de mai înainte ca cei izbăviţi să-L laude pe Dumnezeu, iar celălalt, acesta de faţă, îndeamnă la mărturisire.
403
Mărturisiţi-vă Domnului, că este bun, că în veac este mila Lui.
Mărturisiţi-vă Dumnezeului dumnezeilor. Dacă i s-a spus lui Moise: „Te-am dat pe tine dumnezeu pentru faraon”, şi oricărui sfânt: Eu am zis: dumnezei sunteţi, este limpede că acestora le este numit dumnezeu.
Soarele, spre stăpânire zilei. În loc de a conduce.
Celui ce a despărţit Marea Roşie în despărţituri. Un cuvânt vechi spune că marea s-a despărţit în douăsprezece secţiuni, dând fie¬cărei seminţii o cale.
Celui ce a trecut pe poporul Lui prin pustiu. Nu este mai mică minunea trecerii prin pustiu decât prin mare. Căci multe îi ame¬ninţau cu moartea: foametea, arşiţa, setea, mulţimea fiarelor, pus¬tiul lipsit de toate cele necesare. Dar ei, netemându-se de nimic, mergeau. I-a izbăvit pe ei de doi regi puternici, care se făleau cu puterea şi cu stăpânirea şi cu mărimea trupului lor. Og era înalt de nouă coţi şi lat de cinci şi avea pat de fier.
Pe Sihon, împăratul amoreilor. Nu întâmplător i-a trecut sub tăcere pe ceilalţi regi şi a amintit deosebi de aceştia, ci pentru a aminti poporului că biruinţa a fost dată de la Dumnezeu. Căci aceştia mai cu seamă se mândreau cu puterea şi tăria lor şi cu mă¬rimea trupului.
Că în smerenia noastră şi-a adus aminte de noi Domnul. Mai mult se potriveşte cuvântul care zice: Că în smerenia noastră şi-a adus aminte de noi Domnul, celor sloboziţi din robia cea înţelegătoare decât celor care au fost sloboziţi din robia cea sensibilă.
Cel ce dai hrană la tot trupul. Purtarea de grijă a iubitorului de oameni Dumnezeu nu se limitează numai la dreptcredincioşi, ci se întinde până la cele necuvântătoare, încât dă fiecăruia hrană potrivită şi Pronia Lui se întinde de la minunile cele din cer până la cei mai mici de pe pământ. De aici iarăşi a trecut la cer. Pentru că, după ce a zis la tot trupul, a adăugat: Mărturisiţi-vă Dumne¬zeului cerului. Şi fiind Făcător a toate, dar în mod special este Dumnezeu al cerului, slujit fiind de cei ce petrec acolo. căci locaşul acela este curat de păcat.
799 In 3,8.
404
Psalmul 136
Al lui David, prin Ieremia
La Râul Babilonului, acolo am şezut şi am plâns. Învaţă cuvântul pe cei care vor fi în Babilon cu mulţi ani după aceea, din pricina fărădelegii, să plângă, să se neliniştească şi să caute redobândirea bunătăţilor proprii.
De te voi uita, Ierusalime, uitată să fie dreapta mea. Adică să nu primesc ajutor de Sus.
Să se lipească limba mea de grumazul meu, de nu-mi voi aduce aminte de tine. Căci ce folos este să se întărească organul cuvân¬tului, dacă nu este mişcat spre ceea ce se cuvine? Pentru aceea fericiţii bărbaţi întreaga viaţă o petreceau în îndeletnicirea cu laudele, zicând: „Cânta-voi Domnului în viaţa mea”800. Dar era cetatea lor cinstită din pricina slujirii lui Dumnezeu, cum spunea mai înainte stihul: „Pentru Domnul Dumnezeul nostru am căutat cele bune ţie”801.
De nu voi pune înainte Ierusalimul ca început al bucuriei mele. Amintirea ta, zice, o pun mai înainte de toată bucuria. Căci astfel vor fi bune şi celelalte bucurii ale noastre. Şi Domnul pune mân¬cărurile duhovniceşti mai înaintea celor trupeşti.
Adu-ţi aminte, Doamne, de fiii lui Edom. Fiii lui Edom erau idumeii, cei din Isav, care atunci când a căzut Ierusalimul, s-au as¬muţit amarnic, până ce l-au văzut surpat din temelii.
Fiica Babilonului, ticăloasa. Profetic este cuvântul şi semnifică şi el căderea Babilonului. Fericit este cel ce-ţi va răsplăti ţie fapta ta. Acela este fericit care te va robi, la rându-ţi.
Fericit cel ce va apuca şi va lovi pruncii tăi de piatră. În loc de va zdrobi.
405
Psalmul 137
Al lui David, prin Zaharia
Psalmul prezent cuprinde prorocia chemării tuturor neamu¬rilor. Pentru care şi mulţumeşte, că nu numai el, împărat fiind, va fi învrednicit de dumnezeiasca Arătare a lui Dumnezeu, ci vor fi învredniciţi de acelaşi har mulţi împăraţi ai neamurilor, lucru care se va întâmpla numai după Venirea Domnului.
Lăuda-Te-voi, Doamne, cu toată inima mea. Această poruncă a fost dată de Mântuitorul bogatului, zicând: „îl vei iubi pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din toată puterea ta”802.
Şi înaintea îngerilor îţi voi cânta, închina-mă-voi în locaşul tău cel sfânt. Fiindcă îngerii sunt prezenţi şi privesc pururea biruinţa cea după Dumnezeu.
Şi voi lăuda numele Tău pentru mila şi adevărul Tău. Voi mulţumi, zice, pentru că sunt izbăvit de umbră şi sunt învrednicit de ade¬văr. Că ai mărit peste tot numele cel sfânt al Tău. Spune că înalţă mulţumire pentru chemarea neamurilor. Nu mulţumesc numai pentru că am pătimit cele bune, ci fiindcă am văzut peste tot slava Ta, creând, acoperind de binefaceri, pedepsind. Căci nu este nici o făptură care să nu proclame măreţia Ta.
Sporeşte în sufletul meu puterea. Sporire numeşte mulţimea timpului. Iar înţelesul acesta este: Prin puterea Ta, mă vei schimba de la stricăciune la nestricăciune.
Şi să cânte în cântări Domnului, că mare este slava Domnului. A scris cântările Domnului pe care prevesteşte că le vor cânta toţi cei din neamuri.
Că înalt este Domnul şi spre cele smerite priveşte. Să nu te miri, zice, dacă acestea vor fi la oameni, căci nu sunt străine de Pronia lui Dumnezeu cele omeneşti. Şi pe cele înalte de departe le cunoaşte. A statornicit de mai înainte, de la întemeierea lumii, potrivit dum¬nezeiescului Apostol, chemarea neamurilor şi suirea la cele înalte803.
801 Ps. 103,34. „” Ps. 121,9.
802 Mt. 22,37.
803 Cf. Ef. 1, 4-5.
406
De ajung la necaz, viază-mă. Asemenea este cu: „în lume, ne¬cazuri veţi avea, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea”804. Împo¬triva vrăjmaşilor mei ai întins mâna Ta. Căci s-a întins împotriva lor dreapta Tatălui, adică Fiul, Care ne-a şi mântuit pe noi.
Domnul le va plăti lor pentru mine. Căci judecând nedreptatea cea împotriva noastră, l-a scos afară pe stăpânitorul lumii acesteia.
Psalmul 138
Întru sfârşit, un Psalm al lui David, prin Zaharia, în diaspora
Psalmul de faţă se referă la persoana lui Zaharia, când fiii lui Israel erau încă în robie şi când era cu ei şi prorocul. Dar scrie şi modul purtării de grijă a lui Dumnezeu către noi, ca Unul Care poartă de grijă nu numai în general, ci şi celor în parte. Fiindcă nici mişcările, nici gândurile noastre nu sunt lipsite de Pronia Lui. Dar se minunează, pe de o parte, de adâncul iconomiei Sale şi, pe de altă parte, semnifică limpede chemarea neamurilor şi împotrivirea poporului lui Israel faţă de Mântuitorul. Pentru aceea şi poartă titlul întru sfârşit, un Psalm al lui David. Am spus ade¬seori că Psalmii care poartă acest titlu se referă la vremea Venirii Mântuitorului.
Doamne, cercatu-m-ai şi m-ai cunoscut. Ca unul care este con¬vins că are credinţă tare în Hristos şi că nu are nici o legătură cu fărădelegea poporului celui rău. Îl cheamă martor pe Plăsmuitorul inimilor lor.
Tu ai priceput gândurile mele de departe, cărarea mea şi firul vieţii mele Tu le-ai cercetat. Dacă Dumnezeu cunoaşte şi mişcarea gân¬durilor, cu atât mai mult are cunoaşterea căii vieţii mele. Cărarea mea şi firul vieţii mele Tu le-ai cercetat. Firul este măsura deter¬minată a unei căi. Dar spune că: Tu cunoşti orice mişcare a gân¬dului. Căci mişcările le semnifică prin căi.
804 In 16, 33.
407
Că nu este vicleşug în gura mea. Şi aceasta este una dintre cele mai mari isprăvi ale lui David, să nu nedreptăţească cu limba, nici cu minciuna, nici cu jurământul strâmb, nici cu înşelarea şi vicleşugul sau cu orice altă astfel de cale.
Iată, Doamne, Tu le-ai cunoscut pe toate: şi pe cele din urmă, şi pe cele de demult. Pe cele de la mijloc le trece sub tăcere, din pricina faptului că la mijloc se află răutatea805. Căci aceasta nu a fost la început, nici nu va mai fi iarăşi la sfârşit. Tu m-ai zidit şi ai pus peste mine mâna Ta. Dacă m-ai zidit, mă şi menţii. Căci punerea mâinii lui Dumnezeu semnifică darul Duhului Sfânt dăruit nouă. Aşa cum Apostolii prin punerea mâinilor dădeau pe Duhul Sfânt.
Minunatăe ştiinţa Ta, mai presus de mine, întăritu-s-a, nu voi putea spre dânsa. Ceea ce spune aceasta este: Că multe altele a fă¬cut Dumnezeu cu el şi nu este cu putinţă să le cunoască. Căci depăşeşte puterea mea, zice, şi cunoaşterea acestora este dincolo de puterea mea de înţelegere, încât nu pot să le cercetez sau să le exprim. Cele pe care le-am spus sunt mici şi neînsemnate. Căci înţelegerea puterii dumnezeieşti scapă nimicniciei mele.
De mă voi sui în cer, Tu acolo eşti. Asemenea este cu „Cerul este tronul Meu”806. De mă voi pogorî la iad, de faţă eşti. Proroceşte Po¬gorârea la iad a Domnului.
De voi lua aripile mele de dimineaţă şi mă voi aşeza la marginea mării. Adică, de aş dobândi aripi de pasăre încă neostenite. Căci aceasta înseamnă de dimineaţă, adică tinere în zbor şi pline de pu¬tere. Iar înţelesul este cumva acesta: Pe toate asumându-le Dom¬nul şi cunoscându-le de mai înainte de a fi ele, este de faţă pre¬tutindeni şi pe toate le umple, ca Dumnezeu. Prin urmare, ce voi face, dacă mi se va întâmpla mie vreun păcat şi dacă va trebui să fug şi să scap, de vreme ce Tu, Domnul, le cuprinzi pe toate?
Şi am zis: Poate întunericul mă va acoperi. Mă va acoperi este fo¬losit în loc de mă va umbri şi mă va ascunde de ochii Tăi. Dar şi acesta, zice, întunericul este astfel întru cunoştinţa Ta, precum este şi lumina însăşi.
805 Cf. Origen, în PG 12,1660C 13-D 2.
806 Is. 66,1.
408
Cum este întunericul ei, aşa este şi lumina ei. Căci aşa cum noaptea este pentru mine întunecată, tot aşa pentru Tine este luminoasă.
Rărunchi numeşte, fiindcă provoacă frica. Dar spune că pu¬rurea m-am temut de Tine, fiindcă aveam înaintea ochilor Jude¬cata. Tu m-ai alcătuit din pântecele maicii mele. Pe bună dreptate, zice că am dobândit frica Ta, fiindcă Pronia Ta mă păzeşte pe mine, de când m-am zămislit în pântece.
Lăuda-Te-voi că înfricoşat Te-ai făcut minunat. În mod potrivit, după teologia de mai înainte, proclamă lauda. Minunate sunt lu¬crurile Tale şi sufletul meu le cunoaşte foarte. Ceea ce pentru mine este putere necunoscută, aceasta Ţie, Dumnezeu, îţi este vădită.
Nu sunt ascunse de Tine oasele mele pe care le-ai făcut întru ascuns. Nu Ţi-a rămas ascunsă alunecarea femeii, pe care ai făcut-o întru ascuns din oasele mele, aducând asupra mea somn greu, ci ai cu¬noscut cele ascunse ale noastre, Cel ce în mod ascuns ai plăs¬muit-o. Şi nici fiinţa mea pe care ai urzit-o ca în cele mai de jos ale pă¬mântului. Şi dacă mă voi destrăma, zice, şi mă voi întoarce în ţă¬rână, Ţie iarăşi îţi este cunoscut aceasta.
Cele nelucrate de mine le-au cunoscut ochii Tăi. Mai înainte de a fi, mai înainte de a fi plăsmuit, ochii mai înainte cunoştinţei Tale807, m-au privit şi m-au văzut de mai înainte şi nu oricum, ci ca şi cum existam deja, numărat şi scris în cartea Ta.
Zi de zi se vor săvârşi şi nici una nu va fi nescrisă. În toată viaţa lor, zilele au trecut armonios şi în bună rânduială şi nu au avut nici măcar o zi în dizarmonie sau neorânduială.
Iar eu am cinstit foarte pe prietenii Tăi, Dumnezeule. Asemenea este cu „Cel ce primeşte un proroc în nume de proroc, plată de proroc va primi.808
Foarte s-au întărit stăpânirile lor. Adică cei cinstiţi ai lor.
Şi-i voi număra pe ei şi mai mult decât nisipul se vor înmulţi. Cu bună nădejde sunt, cinstindu-i pe prietenii Tăi, fiindcă la înviere
807 Adică ochii mai înainte vederii Tale, este vorba de un mod figurat de a exprima preştiinţa lui Dumnezeu (n. tr.).
808 Mt. 10,41.
409
voi sta împreună cu ei şi pentru ei voi dobândi şi eu cinste de la Tine. Atunci şi păcătoşii vor fi ucişi, adică vor primi cuvenitele pedepse.
O, de ai ucide pe păcătoşi, Dumnezeule! Cunoscând pedepsele care vor fi împotriva lor, îi depărtează pe aceştia de el. Bărbaţi vărsători de sânge, depărtaţi-vă de la mine, că certăreţi sunteţi în gân¬duri. Spune pricina pentru care îi alungă de la el pe păcătoşi.
De aceea sunt alungaţi, fiindcă se împotrivesc, şi se ceartă cu Dumnezeu, şi se înalţă în deşert, şi se mândresc asupra vieţii oamenilor.
Oare nu pe cei ce Te urăsc pe Tine, Doamne, am urât? Fiindcă iubeam şi primeam pe prietenii Tăi, dar pe vrăjmaşii Tăi desă¬vârşit i-am urât. Dar vrăjmaşii lui Dumnezeu sunt, în primul rând şi în principal, necuraţii demoni. Şi în al doilea rând, sunt cei care sunt idolatri şi căpeteniile ereziilor.
Psalmul 139 întru sfârşit, un Psalm al lui David
Scoate-mă, Doamne, de la omul viclean. Fiindcă s-a făcut ne¬dreptate de la demoni împotriva firii omeneşti, strigă către Dum¬nezeu, ca să facă [El] dreptate şi să întoarcă nedreptatea pe capul celor ce au făcut nedreptate. Dar cele spuse s-ar putea referi şi la vrăjmaşii cei sensibili.
Care gândeau nedreptate în inimă, toată ziua îmi duceau război. Nu s-au folosit numai de gânduri rele, ci au adăugat la gânduri şi faptele. Pe acel toată ziua, Symmachosîl tălmăceşte în toată ziua.
Pe cărare mi-awpus pietre de poticneală. Toate acestea, zice, le făceau, ca să-mi oprească drumul în suişul meu către Dumnezeu, întinzând curse picioarelor lui, ca să-l doboare pe el din starea cea în Dumnezeu.
Să nu mă dai pe mine, Doamne, din pricina poftei mele, pe mâna păcătosului. Eu, Doamne, zice, am dorinţă de mântuire. Aşadar,
410
nu mă părăsi, ca, abătut fiind de la aceasta, să fiu predat păcă¬tosului, adică diavolului.
Viclenit-au împotriva mea; să nu mă părăseşti, ca să nu se trufească. Cere să fie acoperit sub acoperământul aripilor Lui şi sub mâna Lui puternică, din care nimeni nu poate să-l răpească, ca nu cumva să se trufească pentru altceva.
Capul, laţului lor. Să cadă asupra lor, zice, ceea ce au uneltit. Căci aceasta înseamnă capul, laţului lor. Căci capul păcătoşilor este cugetul şi simţirea. Iar începutul şi capul uneltirii lor celei împo¬triva mea, cu care m-au înconjurat, nu numai atât înseamnă, ci şi osteneala lor şi răutatea lor împotriva mea asupra lor să vină. Pe care zice să-i predea pedepsei celei prin foc.
Să cadă peste ei cărbuni aprinşi. În mânia Ta îi vei mistui pe ei ca printr-un foc. Aruncă-i pe ei în necazuri pe care să nu le poată răbda. Vor cădea în nenorociri şi nu vor ieşi din acestea. Acestea s-au întâmplat lui Saul în războiul împotriva celor de alt neam. Căci acolo ucis fiind, a primit sfârşitul vieţii.
Bărbatul limbut nu se va îndrepta pe pământ. Pe nelegiuiţi îi aşteaptă focul veşnic. Şi în viaţa aceasta, cel limbut nu se va în¬drepta. Într-adevăr, nimeni care este certăreţ şi clevetitor, care are o voie iubitoare de materie, nu se va îndrepta, ci va fi abătut de la calea dreaptă de caracterul lui certăreţ. căci unii ca aceştia, fiind iubitori de păcat, cum vor putea fi îndreptaţi de virtute? Pe omul nedrept răutatea îl va vâna spre stricăciune. Fiindcă este stricat de propria boală, care-i vine din propria răutate, plătind cuvenita pedeapsă. Căci răutatea pe care o are în suflet este în loc de orice pedeapsă, ca să-l strice.
Ştiu că Domnul va face judecată săracilor. Este o prorocie despre Ju¬decata viitoare în care, după ce nelegiuiţii vor fi predaţi focului veşnic, drepţii vor fi răpiţi spre mărturisire şi spre laudă, bucurându-se pururea de faţa lui Dumnezeu, potrivit cu spusa: „Fe¬riciţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu”.
411
Psalmul 140
Un Psalm al lui David
Şi acest Psalm este asemenea cu cel dinainte, însă este mai dogmatic.
Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă, ia aminte la glasul rugă¬ciunii mele, când voi striga către Tine. Strigătul arată negreşit tăria minţii. Primeşte, zice, Stăpâne, cu bunăvoinţă, rugăciunea mea.
Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta. Asea¬mănă cele care ies din minte cu tămâierile, fiindcă sunt subţiri şi sunt dedicate numai lui Dumnezeu. Ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară. Faptele care sunt arătate prin mâini le aseamănă cu jertfa, fiindcă sunt mai îngroşate faţă de ridicările minţii. Dar zice de seară, fiindcă trebuie până la sfârşit să ne îndeletnicim cu fap¬tele bune.
Pune, Doamne, pază gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul bu¬zelor mele. Fiindcă ştie ce mare ispravă este paza limbii, îi cere lui Dumnezeu să-i dea lui înfrânarea ei.
Să nu abaţi inima mea spre cuvinte de vicleşug. Adică să nu în¬gădui să se întoarcă spre cele contrare mintea mea cea zidită bine, cândva. Ca să nu cuget, zice, gândurile fărădelegii.
Cu oamenii cei ce lucrează fărădelegea. Iarăşi mută cuvântul la făp¬tuirea practică.
Şi nu mă voi însoţi cu aleşii lor. Nu voi fi împreună cu aceştia, dacă Tu, Doamne, vei pune pază gurii mele.
Certa-mă-va dreptul cu milă şi mă va mustra. Să primesc toată certarea dreptului, să nu primesc binecuvântarea şi linguşirea păcătoşilor prin care ung ca un untdelemn capul meu.
Că încă şi rugăciunea mea este întru bune vrerile lor, vor fi scufundaţi/înghiţiţi lângă piatră judecătorii lor. Fiind aproape de pia¬tră, vor fi scufundaţi. Dar înseamnă că însuşi Hristos îi va scu¬funda în adânc.
412
Că încă şi rugăciunea mea este împotriva vrerilor lor. De ajuns le este lor răutatea, dacă le sunt lor părtaş, împrăştie-mi rugăciunea mea şi voi suferi răutăţile lor.
Auzi-se-vor graiurile mele, că s-au îndulcit. Când pedeapsa îm¬potriva lor se va întâmpla, atunci vor crede cuvintele mele, ca fiind ale adevărului şi ale bunei cuviinţe.
Ca grosimea pământului s-au rupt pe pământ. Tot ceea ce era pământesc în noi am rupt, smerindu-ne pentru Tine, astfel încât toată puterea noastră să se pogoare până la iad. Asemenea este aceasta cu „Pentru Tine suntem ucişi toată ziua”809.
Căci către Tine, Doamne, Doamne, ochii mei. Eu nu mă încred în nimic din cele omeneşti, ci aştept ajutorul Tău şi mă rog ca sufletul meu să nu fie despuiat [yvpvaOfivai] de ajutorul Tău. În Tine am nădăjduit; să nu iei sufletul meu. În loc de: să nu verşi sau să deşerţi nădejdea pe care o am întru Tine.
Cădea-vor în mreaja lor păcătoşii. Să cadă, zice, în laţurile lor păcătoşii. Deosebi sunt eu până ce voi trece. Atunci voi trece fără frică şi fără de grijă, când aceşti păcătoşi vor cădea în mrejele lor. Dar eu voi petrece deosebi de aceştia, până ce voi ajunge la capătul vieţii.
Psalmul 141
Al priceperii, al lui David, rugăciune când era el în peşteră
Cele de faţă sunt rugăciune şi nimic altceva. Totuşi este ne¬voie şi de pricepere, ca să învăţăm noi în ce chip putem scăpa de cele rele când suntem în nenorociri.
Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Dom¬nul m-am rugat. Vărsa-voi înaintea Lui rugăciunea mea. Toată mintea lui şi-a afierosit-o Domnului. Necazul meu înaintea Lui îl voi vesti.
809 Ps. 43,23; cf. Rom. 8,36.
413
Luptând în lupta sufletului, înalţ rugăciuni, rugându-mă să treacă necazurile. Căci ştii, zice, că nu sunt prigonit pe drept.
Când lipsea dintru mine duhul meu. Am făcut acestea văzând mărimea relelor. Căci m-am sălăşluit aproape de moarte. Tu ai cunoscut cărările mele, încrezându-mă eu în calea vieţii şi în fapte, Tu ai cunoscut cărările mele. Dar văzându-i pe duşmanii cei înţe¬legători, ai sufletului, care l-au făcut pe Saul să intre în peşteră ca să-l prindă pe David810, pe bună dreptate, zicea: Ascuns-au cursă mie, pe care a nimicit-o prezenta rugăciune. Căci la oameni era fără putinţă de scăpare, fiind prins în peşteră, şi nu era cel ce izbăveşte sau cel ce caută sufletul lui.
În calea aceasta în care am umblat, ascuns-au cursă mie. Dacă cineva va ţine seama de locul peşterii, va afla că acestea au fost spuse în chip potrivit. Luat-am seama de-a dreapta şi am privit şi nu era cine să mă cunoască. Au adăugat răutăţi apropiate811 [vir¬tuţilor] celor ce se nevoiau cu virtuţile. Celui ce umbla întru în¬ţelepciune, i-au ascuns drept cursă o înţelepciune care nu venea de la Dumnezeu. Şi celui ce căuta cunoştinţa, i-au pus înainte cunoştinţa cea cu nume mincinos. Are oarecare asemănare cu¬vântul cu „Pe cărare, mi-au pus pietre de sminteală”812. Este cu putinţă ca şi excesele să fie numite curse, în care cade cel ce nu se păzeşte pe sine, despre care zice: Luat-am seama de-a dreapta. Căci celor ce sunt mai iubitori de slavă li se întind curse de-a dreapta.
Pierit-a fuga de la mine şi nu este cel ce caută sufletul meu. Căci nu era cu putinţă să scape din peşteră, de vreme ce Saul păzea intrarea. Nimeni, zice, nu caută izbăvirea sufletului meu.
Strigat-am către Tine, Doamne. Numai spre El îşi pune nădej¬dile mântuirii.
Partea mea eşti în pământul celor vii. Chiar dacă moştenirea şi partea le împarţi în pământul celor vii, şi aici arată-mă mai bun decât vrăjmaşii mei.
810 Vezi I Rg. 24.
811 Sunt răutăţi sau patimi care adeseori se ascund sub chipul virtuţilor, împrumutându-le din caracteristici; în felul acesta, patimile sunt apropiate vir¬tuţilor adeseori crescând chiar din ele. De pildă, slava deşartă creşte absolut din orice virtute (n. tr.).
812 Ps. 139,5.
414
Scoate din temniţă sufletul meu. Acestea le spune referindu-se la locul peşterii. Iar Symmachos: „Scoate afară din închisoare su¬fletul meu”. Ca să se mărturisească numelui Tău. Când mă vei izbăvi din acest necaz şi din închisoare, îţi voi trimite cântare de mulţumire. Pe mine mă aşteaptă drepţii, până ce vei răsplăti mie. Dacă mă vei scoate pe mine de aici, zice, răsplătindu-mi pentru faptele mele bune, şi ceilalţi drepţi, având înaintea ochilor exemplul meu, vor raporta la ei înşişi şi cele întâmplate cu mine, şi Iţi vor aduce Ţie rugăciuni, şi vor alerga la Tine.
Psalmul 142
Un Psalm al cântării lui David, când l-a prigonit pe el fiul lui, Abesalom
Şi acesta are acelaşi subiect ca cel dinainte. Căci se roagă să fie izbăvit de cei ce-l prigonesc, cum spune Apostolul. Acestea s-au întâmplat celor din vechime în chip, dar s-au scris pentru povăţuirea noastră. Suntem, aşadar, învăţaţi ca în nenorociri să fugim numai la Dumnezeu. Trebuie ştiut că rugăciunea se referă la întreaga omenire prigonită şi asuprită de satana cel mândru, de care se roagă să fie izbăvit prin Venirea Unuia Născut.
Doamne, auzi rugăciunea mea. Cer să fiu auzit, zice, prin ade¬vărul Tău. Ca şi cum ar spune: Fii mie ascultător, trimiţând pe Unul Născut, Care este Adevărul şi dreptatea.
Auzi-mă întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că ni¬meni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Să nu ne judeci pe noi după păcatele noastre. Dar dacă vei face aceasta, nimeni nu este drept înaintea Ta. Dar cum vor fi vrednici de a fi mântuiţi, dacă nu prin dreptatea Lui? Pentru aceea şi apucând mai înainte, zicea: Auzi-mă întru dreptatea Ta.
Că a prigonit vrăjmaşul sufletul meu. Din pricina lăcomiei lacomului satana, cheamă asupra lui mila.
Făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri. În¬tunericul arată necunoştinţa pe care a avut-o oarecând. Căci nu eram cu nimic diferit de un mort. Morţii cei din veac îi numeşte pe închinătorii la idoli cei de
415
demult.
Mâhnit e duhul în mine. În loc de: din înmulţirea necazului, s-a abă¬tut spre împuţinare duhul meu.
Tulburatu-s-a întru mine inima mea. Arată de unde este mâhnirea, şi de unde, dacă nu din uneltirea demonilor inima lui este în fur¬tună şi multă tulburare?
Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult. Tulburat de valuri şi de furtuni şi mâhnindu-se, nu a căzut în împuţinarea sufletului. Mi-am adus aminte de zilele cele de demult. Zile de demult le numeşte pe cele ale prorocilor, întru care se vestea mântuirea lumii, sau şi mai înainte de acestea, în timpul fiilor lui Israel, în care, de ase¬menea, Israel era izbăvit din robie. Şi având exemplul acestora, am avut îndrăznire şi pentru mine însumi.
Cugetat-am la toate lucrurile Tale. Nu numai, zice, că, din pricina răutăţii oamenilor de dinainte, am îndrăznit şi eu pentru mântuirea mea, ci şi privind la toate lucrurile Tale şi la făptuirile Tale, am avut mângâiere. Dar care erau lucrurile şi făptuirile Lui, dacă nu cele ale Proniei Lui prin care iconomiseşte toate cele omeneşti?
Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Când sufletul cuiva se primejduieşte în cele mai de pe urmă nenorociri, se po¬triveşte să spună aceasta, totuşi să nu se folosească de aceasta pen¬tru lucruri omeneşti.
Şi mă voi asemăna celor ce se pogoară în groapă. Groapă Sfânta Scrip¬tură numeşte pretutindeni iadul.
Fă să aud dimineaţa mila Ta. Vorbeşte despre învierea Dom¬nului cea de dimineaţa. Sau poate se roagă să vină învierea de di¬mineaţă a lui Hristos, prin care suntem miluiţi.
Fă-mi cunoscută, Doamne, calea în care voi merge. Se roagă să dobândească învăţătura evanghelică.
Scapă-mă de vrăjmaşii mei. E clar că de vrăjmaşii cei înţelegători.
416
Psalmul 143
Al lui David, împotriva lui Goliat
Rugându-se pentru izbăvirea de vrăjmaşi în psalmul anterior, în acesta vorbeşte, ca şi cum deja ar fi dobândit-o. Prin ce a dobândit împlinirea rugăciunii, ne învaţă pe noi propovăduindu-ne Venirea Celui Unuia Născut. Dar Psalmul poartă titlul „împotriva lui Go¬liat”, pentru faptul că întruparea este pricină nimicirii lui Goliat cel înţelegător.
Binecuvântat este Domnul Dumnezeul meu. Începutul Psalmului este din bucurie. Cel ce învaţă mâinile mele la război. Mâinile zice că sunt faptele cele făcute din iubire de Dumnezeu, prin care îl războim pe satana.
Cel ce învaţă mâinile mele la luptă şi degetele mele la război. Mâini spune că sunt faptele cele făcute după temerea de Dumnezeu, prin care îl războim pe satana, iar degetele, până la cel mai mic, spune că sunt energiile. Dar pe măsură ce înalţă mulţumirea, spune şi că faptele lui cele foarte mici îl luptă pe diavolul.
Mila mea şi scăparea mea, sprijinitorul meu, şi izbăvitorul meu, şi apă¬rătorul meu, şi întru El am nădăjduit. Tot ceea ce poate izbândi în luptă îi atribuie lui Dumnezeu.
Cel ce supune pe poporul meu sub mine. Cel ce aduce rugăciunea este corul apostolic, căruia i-a şi fost dat să calce peste şerpi şi peste scorpii. Dar înalţă lauda nu numai pentru acestea, ci şi pentru că le-a supus lor neamurile cele care au devenit poporul lui Dumnezeu.
Doamne, ce este omul că Te-ai făcut cunoscut lui, sau fiul omului, că-l socoteşti pe el? Nu spre dispreţuire, ci spre admiraţie spune. Omul este ceva mare, zice, când este învrednicit de cunoaşterea Ta şi de purtarea Ta de grijă, căci acel că-l socoteşti înseamnă purtarea de grijă.
417
Omul cu deşertăciunea se aseamănă, zilele lui ca umbra trec. Doamne, pleacă cerurile şi Te pogoară, atinge-Te de munţi şi fă-i să fumege. Dar fiindcă cineva aşa de mare, zice, din pricina căderii lui Adam,
s-a asemănat cu deşertăciunea, căzând sub stricăciune şi zilele lui nu diferă cu nimic de umbră, pentru aceea să fie învrednicit de cercetarea Ta. Dar va fi învrednicit, dacă, plecând cerurile, Te vei pogorî, şi, pogorându-Te, Te vei atinge de munţi, adică de răii demoni, şi vei stinge văpaia lor, căci aceasta înseamnă fă-i să fumege.
Omul cu deşertăciunea se aseamănă. Fiecare dintre oameni se aseamănă cu lumea aceasta.
Cu fulger fulgeră-i şi-i risipeşte. Fulger numeşte propovăduirea evan¬ghelică prin care se vor risipi săgeţile demonilor. căci s-a spulbe¬rat de peste tot înşelarea lor.
Trimite săgeţileTale şi-i vei tulbura pe ei. Săgeţi îi numeşte pe Sfinţii Apostoli, prin care i-a străpuns pe vrăjmaşii cei inteligibili.
Trimite mâna Ta din înălţime. Scoate-mă şi mă izbăveşte din ape multe, din mâna fiilor străini, a căror gură a grăit deşertăciune. E vorba despre gândurile care ne-au înconjurat pe noi sub uneltirea de¬monilor. Sau numeşte ape poporul iudeilor, care i-a înconjurat pe Apostoli, ca să pună mâna pe ei şi să-i piardă. Şi aceştia erau fiii străinilor care grăiau cele deşarte. Şi care erau cele deşarte, dacă nu faptul de a-I spune lui Hristos: „Cum Tu, om fiind, Te faci pe Tine Dumnezeu?”813.
Dumnezeule, cântare nouă îţi voi cânta Ţie. E limpede că cea evanghelică. Cuvântul este chiar din partea lui David. În psaltire cu zece strune îţi voi cânta Ţie. Psaltire cu zece strune este trupul, fiindcă are cinci simţuri şi cinci energii ale sufletului, prin fiecare simţ lucrându-se o energie.
Celui ce dă mântuire împăraţilor. Adică Sfinţilor Apostoli, pe care Hristos i-a pus conducători ai lor.
Celui ce izbăveşte pe David, robul Lui, de sabie cumplită. Izbăveşte-mă şi mă scoate din mâna fiilor străini. Pentru legămintele fă¬cute cu aceia, fă cu noi purtare de grijă. Sabie cumplită a numit nebunia şi sălbăticia celor ce năvăleau asupra lor. Iar străini i-a numit ca fiind nelegiuiţi.
813 In 10,33.
418
Celui ce izbăveşte pe David, robul Lui, de sabie rea. Deja e limpede că Domnul, prin Venirea Lui, a izbăvit şi sufletul lui din păcat. Dar sabie rea îl numeşte pe însuşi diavolul, care a uneltit să piardă su¬fletul lui.
Ai căror fii sunt ca nişte odrasle tinere crescute în tinereţile lor. Fiii poporului sunt înfloritori după trup, dar după duh, nenoro¬ciţi. Căci aceştia sunt cei ce zic: „Chiar dacă omul nostru cel din afară se strică, cel dinlăuntru se înnoieşte”814.
Fiicele lor, înfrumuseţate şi împodobite ca chipurile templului. Pentru lumea cea pământească. Pentru aceea, nu sunt numite temple ale lui Dumnezeu, precum sufletele sfinte ale celor ce au crezut, ci chipuri ale templului. Căci numai se prefăceau că se îndeletnicesc cu petrecerea cea după Lege. Dar nu aveau în ele Cuvântul, ci duhul cel rău.
Cămările lor pline, vărsându-se din una în alta. Căci au adunat în vistieriile lor nu comoară cerească, ci pământească.
Oile lor cu mulţi miei, umplând drumurile când ies. Multă bunăs¬tare aveau, zice. Dar nu le va rămâne lor până în sfârşit. Căci aceasta a învăţat-o într-un alt Psalm, zicând: „i-ai doborât când se înălţau ei”815.
Au fericit pe poporul care are aceste bunătăţi. Dar fericit este po¬porul acela care îl are pe Domnul ca Dumnezeu al său. Cei care nu judecă drept, ci rămân la închipuirea trupului socotesc că este foarte fericit faptul de a fi în desfătarea de acestea. Dar nu aceasta înseamnă să fii fericit, ci să chemi pe Domnul ca Dumnezeu al tău.
Psalmul 144
Lauda lui David
acel: „Părinte, slăveşte numele Tău pe pământ”816. Căci nu cere slava pe care nu o avea, ci să arate pe cea pe care o avea. Cum arată alt fragment: „Preaslăveşte-Mă Tu, Părinte, la Tine însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea”817.
814 II Cor. 4,16.
815 Ps. 72,18.
816 In 12, 28.
817 In 17, 5.
419
În toate zilele Te voi binecuvânta. La evrei, prezentul stih începe cu învaţă că nu trebuie să treacă o zi fără laude. Din tot sufletul şi din tot cugetul818 trebuie să-L înălţăm şi să-L binecu¬vântăm pe Dumnezeu. Iar numele Lui trebuie să-l slăvim fie şi cu nume şi cuvinte muritoare819.
Neam şi neam vor lăuda lucrurile Tale. Biserica s-a adunat din ambele popoare, din cele tăiate împrejur şi din neamuri. Prin lucrurile Lui sunt desemnate cele pe care le va face la Venirea Lui. În felurit chip le laudă pe acestea: putere, mare cuviinţă şi slavă, şi sfinţenie, şi minuni. Şi iarăşi le numeşte sfinţenie, şi măreţie, şi bunătate, şi dreptate, şi îndurări.
Şi puterea lucrurilor Tale înfricoşătoare vor spune. Le vor spu¬ne cu fapta şi cu cuget drept. Ca de pildă: „înfricoşător este să cadă cineva în mâinile Dumnezeului celui viu”820. Şi acel: „Strigaţi lui Dumnezeu cu glas de bucurie”821, „că Domnul cel Preaînalt este înfricoşat”. Căci toate acestea le vor spune prin el, ca să se teamă de Dumnezeu şi să aibă cinstire pentru El. Dar vor spune şi că măreţia Lui nu are sfârşit, nu circumscriind-o prin cunoaştere, ci ca fiind necuprinsă. Căci numai Fiul îl cunoaşte pe Tatăl şi Tatăl pe Fiul. Iar dacă îl descoperă pe Tatăl celor cărora voieşte, o face atât cât este cu putinţă muritorilor să vadă, potrivit cu pre¬gătirea pe care o are cineva.
Pomenirea mulţimii bunătăţii Tale vor vesti. Însuşi tuturor a dat bunătate, fiind Dumnezeu bun, şi miluieşte toate făpturile Sale. Dar se mântuiesc cei ce vor să se bucure de bunătatea Lui.
înălţa-Te-voi, Dumnezeul meu, împăratul meu. Îl înalţă nu ca pe Unul care nu are înălţime, ci îl arată altora ca având. Precum
818 A doua literă în alfabetul ebraic.
819 Cf. Eusebiu, Ps., PG 24,57C 1-8.
820 Evr. 10,31.
821 Ps. 46,2.
420
Slava împărăţiei Tale vor spune şi puterea Ta o vor grăi. Şi cine vor spune, dacă nu cei ce au fost învăţaţi credinţa Lui, dintre care cei dintâi sunt apostolii neamurilor, care învaţă mulţimile cât de mare este spre slavă şi că este singurul împărat, şi că este singur Pu¬ternic, şi singur Făcător al veacurilor şi Stăpân al neamurilor. Credincios este Domnul întru toate cuvintele Lui. Întru cuvintele făgăduinţelor Lui, zice, pe care le va face vrednice de crezare la vreme, răsplătind bunătăţi celor ce cred în El.
Şi să binecuvânteze tot trupul numele cel sfânt al Lui în veac şi în veacul veacului. Chiar dacă nu tot trupul îl binecuvântează în veacul acesta, după cum s-ar aştepta unii necredincioşi, dar în veacul cel viitor va face aceasta. Pentru aceea, a şi adăugat în veac şi în veacul vea¬cului. Sau astfel: să binecuvânteze tot trupul, Biserica, cea care îl are deja ca împărat şi Stăpân, cea despre care mai sus spunea: Slava împărăţiei Tale vor spune şi puterea Ta o vor grăi.
Psalmul 145
Laudă şi mulţumire este şi acest Psalm, prin care se mântuieşte neamul oamenilor, dar şi îndemn de a avea nădejdile numai în El, şi nu în om, şi în făgăduinţa celor înfăptuite la Venirea Lui şi împărăţia lui Hristos în Biserică.
Laudă, suflete al meu, pe Domnul. Lăuda-voi pe Domnul în viaţa mea.
Laudă, suflete al meu, pe Domnul. Fie el însuşi se îndeamnă pe sine însuşi să laude, fie numeşte suflet duhul.
Ieşi-va duhul lui şi în ţărâna lui se va întoarce. Când va ieşi duhul acestei căpetenii, zice, atunci, pământ fiind, în pământ se va duce. Cum atunci nu este deşert faptul de a nădăjdui în trupul stricăcios, în praf şi cenuşă, potrivit cu ceea ce s-a spus?
în ziua aceea vor pieri toate gândurile lor. La vremea morţii, toate câte a cugetat vor pieri şi nici nu va mai fi nici
421
una dintre cele pe care şi le-a închipuit sau le-a vestit pe pământ. Cum atunci nu tre¬buie să te sprijini pe Domnul, iar nu pe propriile cugete?
în ziua aceea vor pieri toate gândurile lor. La vremea morţii, zice, toate câte au cugetat vor răsuna şi nimic nu va mai fi pe pă¬mânt din cele ce şi le-au închipuit.
Cel ce face judecată celor nedreptăţiţi. Şi cine sunt cei nedreptăţiţi, dacă nu neamul oamenilor, şi de cine sunt nedreptăţiţi, dacă nu de demonii necuraţi?!
Cel ce dă hrană celor săraci. Adică hrană duhovnicească celor ce înfometează de tot binele.
Psalmul 146
Lăudaţi pe Domnul, că bine este a cânta. În Psalmul precedent însuşi se îndeamnă pe sine să aibă nădejde numai în Dumnezeu. În Psalmul de faţă, arată soborul Apostolilor învăţând mulţimea să laude pe Dumnezeu pentru binefacerile pe care le-a făcut poporului.
Psalmul 147
Lăudaţi pe Domnul, că bine este a cânta. Lăudaţi, zice, că îi place Lui lauda.
Când va zidi Ierusalimul, Domnul. Zice de Biserică.
Va aduna şi pe cei risipiţi ai lui Israel. După zidirea Bisericii sau chiar în timpul zidirii ei, va fi adunat Israelul cel risipit şi împr㺬tiat de demoni.
Domnul înalţă pe cei blânzi. Blânzi îi numeşte pe cei ce au pri¬mit credinţa Lui, pe cei ce îl umează pe Cel ce a zis: „Blând sunt Eu”822. Eu pe păcătoşi îi urăsc, zice, care sunt demonii necuraţi, cei ce sălăşluiesc în foc.
începeţi [a cânta] Domnului în mărturisire. Apostolii sunt cei ce învaţă neamurile.
822 Mt. 11, 29.
422
Celui ce găteşte pământului ploaie. Şi totuşi este şi Făcătorul ploii.
Şi iarbă, spre slujirea oamenilor. Slujirea oamenilor zice că sunt boii, şi catârii, şi celelalte dobitoace.
Şi puilor de corb care îl cheamă pe El. Se spune că corbii îşi părăsesc puii încă de mici, dar că aceştia care sunt astfel părăsiţi, când li se face foame, îşi deschid gura şi, ca printr-o lucrare naturală, îl chea¬mă pe Dumnezeu, Care printr-o adiere subţire le trimite lor hrană. Nu în puterea calului este voia Lui. Printr-o singură parte, arată toată bogăţia. Zice, prin urmare, că nu în cei ce se încred în cai, şi în carele lor, şi în altă putere binevoieşte Dumnezeu, nici în cel iute de picior, iarăşi, printr-o parte, arată toată puterea trupească. Dar în cine binevoieşte, dacă nu în cei ce se tem de El şi în cei ce nădăj¬duiesc în mila Lui?
să-L laude, de la măreţia creaţiei Lui, prin care a dat zăpada, care este atât de îngheţată, grea şi tare să coboare din cer ca lâna, dar şi însăşi negura aceasta întunecată o risipeşte, şi iarăşi din aceasta, care este atât de subţire, face să îngheţe gheaţa ca bucăţelele de pâine.
Va sufla Duhul Lui şi vor curge apele. Iarăşi, de la purtarea de grijă cea faţă de noi, căci nu am mai putea suferi îngheţul, dacă Cu¬vântul Lui nu l-ar înmuia şi nu l-ar transforma în apă.
Cel ce vesteşte cuvântul Său lui Iacov, îndreptările şi judecăţile Sale lui Israel. Acesta, zice, Care a întărit stâlpii, şi Cel ce a dăruit şi cele¬lalte bunătăţi, şi încă Cel ce a creat şi cele din văzduhuri Acelaşi este cu Cel ce a dat odinioară lui Israel Legea prin Moise, fiindcă numai pe acesta l-a socotit vrednic atunci, pentru părinţi823, să înveţe judecăţile Lui.
Psalmul 148
Laudă, Ierusalime, pe Domnul; laudă pe Dumnezeul tău, Sioane, că a întărit stâlpii porţilor tale, a binecuvântat pe fiii tăi în tine. Cel ce pune în hotarele tale pace şi cu fruntea grâului te-a săturat. Cel ce trimite cu¬vântul Sau pământului, repede aleargă cuvântul Lui. În Psalmul din urmă îndemna mulţimea să-L laude pe Dumnezeu, iar în acest Psalm îşi întinde învăţătura în întreg Ierusalimul, adică în Biserică, iarăşi poruncind să-L laude pe Dumnezeu. Dar pentru care lucruri porunceşte să laude şi să mulţumească, dacă nu mai întâi pentru că a întărit stâlpii porţilor ei? Dar stâlpii porţilor numeşte pe cei ce întăresc învăţătura introductivă, iar în al doilea rând, pentru că a dat binecuvântare fiilor ei, adică binecuvântare duhovnicească, în al treilea rând, că în toate hotarele ei a făcut pace, încât duşmanii ei nu vor putea să lupte împotriva ei, nici să vrea. În al patrulea rând, că a săturat-o pe ea cu fruntea grâului, adică cu pâinea cea cerească. În al cincilea rând, că a trimis cuvântul Lui pământului, adică, propovăduirea evanghelică.
Cel ce dă zăpada ca lâna, Cel ce presară negura ca cenuşa, Cel ce aruncă gheaţa Lui ca bucăţelele de pâine. Şi de la acestea iarăşi porunceşte
823 Adică Avraam, Isaac şi Iacov.
423
Lăudaţi-L pe El, toate puterile Lui. Cetele îngereşti, de care a amin¬tit şi Apostolul, numindu-le puteri şi domnii, sunt pe bună dreptate chemate în jurul cetelor celor de sus pentru lauda Domnului. în Psalmul din urmă chema pe oameni la lauda lui Dumnezeu, în acesta cheamă la aceeaşi laudă puterile îngereşti, cetele cele mai presus de ceruri şi cele din ceruri.
Căci „Lui I se pleacă tot genunchiul al celor cereşti, al celor pă¬mânteşti şi al celor de sub pământ”.
Şi apa cea mai presus de ceruri. Aşa cum adeseori Scriptura semni¬fică prin ape mulţimile cele de jos, tot aşa şi cetele cele mai presus de ceruri, de asemenea, le semnifică tot prin ape.
Să laude numele Domnului, că El a zis şi s-au făcut, El a poruncit şi s-au zidit. Pune înainte dreptatea laudei. Căci cum nu sunt datoare sfintele cetele acelea să binecuvânteze pe Domnul, fiindcă şi ele au fost aduse la fiinţă, din nefiinţă.
Lăudaţi-L pe Domnul, toţi cei de pe pământ, balaurii şi toate adâncurile. Poruncind Duhul cel Sfânt cetelor cereşti şi celor pământeşti să-L
424
laude pe Domnul, mută cuvântul, poruncind şi celor de sub pă¬mânt. Dar fiind trei cete, cereşti, şi pământeşti, şi cele de sub pământ, care îşi pleacă genunchiul lui Iisus, cele cereşti, prin cele spuse mai înainte, sunt chemate la laudă, cele pământeşti, prin faptul că spune: căpeteniile şi toţi judecătorii pământului şi, în continuare, toată vârsta, iar cele subpământene, prin balauri şi adâncuri. Căci sufletele uriaşilor celor de demult, care nu au ascultat şi s-au răz¬vrătit împotriva lui Dumnezeu, sunt semnificate prin balauri, dar mai cu seamă toată cealaltă mulţime a lumii, care a existat în nea¬murile de mai înainte şi care era stăpânită de moarte, [este chemată şi ea] fiindcă a fost şi aceea eliberată de El. Căci a zis celor din legături: Ieşiţi! Este chemată la laudă, fiindcă cei odinioară neas¬cultători şi ridicaţi împotriva lui Dumnezeu au fost eliberaţi. Iar Petru, în epistolele lui soborniceşti, a făcut aluzie la ei, zicând: „cu care s-a şi pogorât şi a propovăduit şi duhurilor ţinute în închi¬soare, care fuseseră neascultătoare oarecând”.
Focul, grindina, zăpada, gheaţa, viforul, toate îndepliniţi cuvântul Lui. Arată că şi acestea nu în zadar, nici la întâmplare se poartă po¬trivit înţelepţilor elini, născute fiind din stricăciunea aerului, ci şi ele ascultă de porunca lui Dumnezeu.
Munţii şi toate dealurile. Prin acestea, semnifică cetele sfinţilor. Pomii cei roditori şi toţi cedrii. Şi prin acestea, iarăşi semnifică su¬fletele de care a amintit şi Isaia, zicând: „Şi toţi copacii vor bate din palme”. Dar prin cedri sunt semnificaţi iarăşi sfinţii, pentru acel: „dreptul ca finicul va înflori şi ca cedrul cel din Liban se va înmulţi”.
Fiarele şi toate animalele. Fiare îi numeşte pe cei mai sălbatici dintre oameni, iar animale, pe cei mai iraţionali, cărora, adunaţi fiind laolaltă prin credinţa cea în Hristos, li se porunceşte să trimită laudă. Şi aceasta este ceea ce se spune la Isaia: „Leul şi boul lao¬laltă vor mânca paie”.
Târâtoarele şi păsările cele zburătoare. Iarăşi prin târâtoare, îi sem¬nifică pe cei răi şi pe cei mai veninoşi dintre oameni, cărora şi lor, schimbaţi la mai bine, li se porunceşte să laude pe Dumnezeu. Iar prin păsări, îi semnifică pe
425
cei care cugetă cele înalte şi care nu au nici o părtăşie cu pământul.
Psalmul 149
Cântaţi Domnului cântare nouă. Şi prin aceasta Sfinţii Apostoli ai Mântuitorului sunt chemaţi ca să predea cuvântul cel nou al Noului Testament celor dintre neamuri.
Că binevoieşte Domnul în poporul Său. Poporul Său, căci mai înainte nu era, când slujea idolilor.
Şi va înălţa pe cei blânzi întru mântuire. Aici vorbeşte despre Apostoli. Şi se vor lăuda cuvioşii în slavă. Pentru faptul de a cânta de la ei dumnezeieştile cuvinte.
Şi se vor bucura întru aşternuturile lor. Semnifică moartea lor prin acestea, ca unii care vor fi în bucurie, cum spune şi Pavel: Bine este mie „să mă despart de trup şi să fiu împreună cu Hristos”. Înălţările Domnului în gura lor. Cuvântul evanghelic prin care au propovăduit pe Cel Preaînalt, înălţându-L pe El, arătând tuturor puterea Lui.
Săbii cu două tăişuri în mâinile lor. Mâinile lor numeşte faptele lor, adică târgul pe care îl făceau. Acesta era cuvântul evanghelic, care este numit sabie care alunga turmele demonilor răi şi necuraţi, ca să răzbune popoarele nedreptăţite şi să mustre închinarea la idoli a poporului.
Ca să lege pe împăraţii lor în obezi şi pe cei slăviţi ai lor în cătuşe de fier. Căci prin cuvântul evanghelic, legau, mai puternic decât orice lanţ de fier, pe demonii care odinioară erau ca împărăţind peste neamuri.
Ca să facă între dânşii judecată scrisă. După ce a alungat pe demonii răi ai neamurilor, au făcut şi aceasta. Căci dreapta judecată a lui Dumnezeu, pe care ne-a făcut-o nouă, celor nedreptăţiţi, au fă¬cut-o în scris, prin scrierile lor.
Psalmul 150
în acest Psalm, iarăşi, şi îngerii, şi oamenii cei din toată lumea sunt chemaţi laolaltă.
Lăudaţi pe Domnul întru sfinţii Lui, lăudaţi-L pe El întru tăria puterii Lui, lăudaţi-L pe El întru puterile Lui, lăudaţi-L pe El întru mulţimea măririi Lui. Lipseşte articolul cei din întru sfinţii Lui. Dar arată prin
426
aceştia iarăşi cetele duhurilor cereşti. Dar îi cheamă după aceştia şi pe cei întru tăria Lui, soarele, şi luna, şi corul stelelor. Şi iarăşi cheamă şi alte puteri ale Lui, adică la laudă. Căci porunceşte să laude neîncetat. Căci aceasta arată după mulţimea măririi Lui. Lăudaţi-L pe El în glas de trâmbiţă, lăudaţi-L pe El în psaltire şi-n alăută, lăudaţi-L pe El în timpane şi în horă, lăudaţi-L pe El în strune şi în organe, lăudaţi-L pe El în chimvale binerăsunătoare, lăudaţi-L pe El în chimvale de strigare. Numeşte şapte organe prin care porunceşte să-L laude pe Dumnezeu. Acestea sunt: trâmbiţele, psaltirea, alăuta, timpanul, strunele, organele, chimvalul. Dar de trâmbiţe se folosesc puterile cele mai de sus, adică ceata Apostolilor, şi aceasta după stihul: „în tot pământul a ieşit vestirea lor”. De psal¬tire şi, iarăşi, de alăută, şi chiar de timpan, cei supuşi acelora. Dar fiind trei, suflet, trup şi duh, duhul are prin psaltire vestirile de sus, sufletul, prin alăută, adică buna armonie a sufletului, potrivit cu spusa: „Voi cânta cu mintea, voi cânta şi cu duhul”. Dar Dumnezeu este lăudat şi prin faptele bune, şi acesta este trupul, al cărui simbol este timpanul. Iar prin strune şi chimvale, încă şi prin organe, sunt arătate cetele supuse ale Bisericii, cei care, nefolosindu-se de cu¬vântul cunoştinţei, nici de înţelepciune, cum, negreşit, se folosesc prin trâmbiţe şi celelalte organe, au credinţa numai din auzire, numai prin simplul sunet.
Toată suflarea să laude pe Domnul. Vei înţelege suflarea de la cele pe care le-a scris Moise că „Luând Dumnezeu ţărână din pământ, a plăsmuit pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă”.
Bibliografie
I. OPERE ALE SFÂNTULUI ATANASIE CEL MARE
A. Epistola către Marcelin, despre tâlcuirea Psalmilor epistola ad Marcelin de interpretatione
Psalmorum (CPG 2097)
Ediţii şi materiale (cronologic):
Sancti Patris nostri Athanasii archiepiscopi Alexandrini opera quae reperiuntur omnia, in duos tomos tributa, Graece nune primam (ex Mss. Codd. Basil. Cantabrig. I Palatt. aliis) in lucem data, cum interpretatione Latine Petri Nannii Alcmariani, aliorum ubi illa desiderabatur, Ex officina Commeliniana, Heidelberg, 1601, pp. 740-759
Sancti Patris nostri Athanasii archiep. Alexandrini opera omnia, vol. 12, ed. Bernard de Montfaucon, Paris, 1698, pp. 982-1003
Septuaginta interpretam, v. IV, ed. Emst Grabe, Oxford, 1709 Patrologiae cursus completus (series Graeca) [PG], vol. 27, ed. J.-P. Migne, Paris, 1857, col. 12-45 (= ed. Grabe)
Traduceri în limbi moderne (cronologic; selectiv):
Trad. germ. J. Fisch, in Ausgewdhlte Schriften des Heiligen Athanasius, Erzbischofs von Alexandria und Kirchenlehrers, 2. Bând (Bibliothek der Kirchenvăter, 1 Serie, Bând 29), Kempten 1875, pp. 333-365; trad. fr. fragmentară F. Cavalerra, în Saint Athanase, Paris, 1908, pp. 298-317; trad. engl. Sister Penelope [Lawson], în Saint Athanasius on the Psalms, Oxford 1949, retip. În On the Incarnation, introd. C.S. Lewis, St
430
Vladiinirs Seminary Press, Crestwood, NY, 1993, pp. 97- 119; trad. engl. Robert C. Gregg, în Athanasius, The Life of Antony and the Letter to Marcellinus, Paulist Press, New York, 1980, pp. 101-130; trad. engl. P. Bright, în C. Kannengiesser (ed.), Early Christian Spirituality, Philadelphia, 1986, pp. 56-77; trad. it. Lisa Cremaschi, în Atanasio di Alessandria, L’intrepretazione dei Salmi. Ad Marcellinum in interpretatione Psalmorum, Testi dei Padri delle Chiesa 14, Magnano, 1995
Pentru referinţe la versiunile în limbile siriacă, armeană şi geor¬giană, vezi CPG 2097 (Clavis Patrum Graecorum, Brepols, Turnhout, 1974, vol. II, p. 17).
431
B. Tâlcuiri la Psalmi expositiones in Psalmos (CPG 2140)
Ediţii şi materiale (cronologic):
Sancti Patris nostri Athanasii Archiep. Alexandrini opera omnia, v.
12, ed. Bernard de Montfaucon, Paris, 1698, pp. 2-982
Sancti patris nostri Athanasii opuscula secundis curis reperta, et antehac inedita. (Colledio nova Patrum et Scriptorum Grecorum, Eusebii Cesariensis, Athanasii, Cosme TEgyptii, v. II, ed. Bernard de Montfaucon, Paris, 1706, pp. 63-101 [Supliment la ediţia din 1698, bazat pe rezultatele cercetărilor nepubli¬cate ale lui David Colvill]
Patrologiae cursus completus (series Graeca) [PG], vol. 27, ed. J.-P. Migne, Paris, 1857, col. 60-545 (= ed. Montfaucon). [Include între croşete fragmentele adăugate de Montfaucon în su¬plimentul publicat în 1706, ca şi fragmente fals atribuite anterior Sfântului Atanasie de editorii de catene Daniele Barbaro (Aurea in quinquaginta Davidicos Psalmos dodorum Graecorum catena, Veneţia, 1569) şi Balthasar Cordier (Expositio patrum Graecorum in Psalmos, 3 vol., Anvers, 1643- 1646)]
Joseph David, „Les eclaircissements de Saint Athanase sur les Psaumes: Fragments d’une traduction en copte sahidique”, Revue de L’Orient Chretien, 24,1924, 3-37
Athanasiana Syriaca. Part IV. Espositio in Psalmos, 1. Abbreviated Version; 2. Longer Version. Edited and translated by Robert W. Thomson, CSCO 386 (text) şi 397 (trad.), Scriptores Syri, 167 şi 168, Louvain, 1977
Giovanni Maria Vian, Testi inediti del Commento ai Salmi di Ata¬nasio, Studia ephemeridis Augustinianum 14, Institutum Patris ti cum Augustinianum, Roma, 1978 [pe baza manuscrisului Vaticano greco 754, sec. X]
„Unantologia esegetica bizantina sui Salmi con inediti di Anastasio e Giovanni Crisostomo”, Annali di storia dell’esegesi 6,1989, pp. 125-149
Pentru referinţe la versiunile în limbile georgiană şi arabă, vezi CPG 2140 (Clavis Patrum Graecorum, Brepols, Turnhout, 1974, vol. II, p. 29).
C. Alte scrieri ale Sfântului Atanasie
Contra Gentes (CPG 2090), ed. R.W. Thomson: Athanasius, Con¬tra Gentes and De Incarnatione, Oxford, 1971, pp. 2-132 [accesat via TLG [2035.001]]. Trad. D. Stăniloae: Cuvânt îm¬potriva elinilor, în Sf. Atanasie, Scrieri I, PSB 15, EIBMBOR, bucureşti, pp. 29-86
De incarnatione Verii (CPG 2091), ed. C. Kannengiesser: Atha¬nase dAlexandrie, Sur l’incarnation du Verbe, SC 199, Editions du Cerf, Paris, 1973, pp. 258-468 [accesat via TLG (2035.002]]. Trad. D. Stăniloae: Tratat despre întruparea Cuvântului şi despre arătarea Lui nouă prin trup, în Sf. Ata¬nasie, Scrieri 1, PSB 15, EIBMBOR, Bucureşti, pp. 87-155
432
Epistulae festales (CPG 2102), PG 26,1360-1444
Orationes contra Arianos III (CPG 2093), ed. K. Metzler şi K. Sawidis: Athanasius Werke, Bând I. Die dogmatischen Schriften, Erster Teii, 2. Lieferung, De Gruyter, Berlin, 1998, pp. 109-260 [Orationes I et II]; Athanasius Werke, Bând I. Die dogmatischen Schriften, Erster Teii, 3. Lieferung, De Gruyter, Berlin, pp. 305-381 [Oratio III] [accesat via TLG (2035.130)]. Trad. D. Stăniloae: Trei cuvinte împotriva arienilor, în Sf. Atanasie, Scrieri I, PSB 15, EIBMBOR, Bucureşti, pp. 157-401
Vita Antonii (CPG 2101), ed. G.J.M. Bartelink: Athanase dAlexan¬drie, Vie dAntoine, SC 400, Editions du Cerf, Paris, 2004, pp. 124-376. Trad. D. Stăniloae: Viaţa Cuviosului Părintelui nostru Antonie, în Sf. Atanasie, Scrieri II, PSB 16, EIBMBOR, Bucureşti, pp. 191-245
II. ALTE IZVOARE
Augustin al Hipponei (Fer.), Confessiones, ed. Ângel Custodio Vega: San Agustin, Obras, II. Las Confessiones, Madrid, 1968. Trad. Eugen Munteanu: Sfântul Augustin, Confesiuni, Edi¬tura Nemira, Bucureşti, 2000
Canonul Ortodoxiei. Sinodul VII Ecumenic, 1. Definind dogmatic icoa¬nele (691-810), ed. trad. Diacon Ioan I. Ică jr, Deisis, Sibiu, 2020
La Chaîne palestinienne sur le psaume 118, ed. trad. Marguerite Harl, colab. Gilles Dorival, 2 vol., SC 189-190, Editions du Cerf, Paris, 1972
Chiril al Alexandriei (Sf.), Expositio in Psalmos, PG 69,717-1273. Trad. D. Stăniloae, Tâlcuire la Psalmi, ed. Îngrijită Dragoş Mîrşanu, Patristica. Traduceri 37, Doxologia, Iaşi, 2021.
433
Concilium Universale Nicaenum Secundum, Concilii Actiones VIvI, Adio sexta, tomus VI, ed. E. Lamberz, De Gruyter, BerlinBoston, 2016
Eusebiu al Cezareei, Commentaria in Psalmos, PG 23, 66-1396; 24, 9-76; 30:81-104
Evagrie Ponticul, Kephalaia gnostika, trad. engl. Ilaria L.E. Ramelli: Evagriuss Kephalaia Gnostika. A New Translation of the Unreformed Text from the Syriac, SBL Press, Atlanta, 2015
Ioan Casian (Sf.), Collationes Patrum, ed. M. Petschenig, CSEL 132, Viena, 2004. Trad. David Popescu: Convorbiri duhovni¬ceşti, în Sfântul Ioan Casian, Scrieri alese, PSB 57, EIBMBOR, Bucureşti, 1990 pp- 279-746
Ioan Gură de Aur Hrisostom (Sf.), Expositiones in Psalmos, PG 55,39-498. Trad. L. Enache: Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Psalmi, Patristica. Traduceri 1, Doxologia, Iaşi, 2011
[Pseudo-] Spuria in Psalmos, PG 55, 533-770
Macarie Egipteanul (Sf.), Sermones ascetici et epistulae, I, ed. A. Dunaev şi V. Desprez: Sancti patris nostri Macarii Aegyptii (Symeonis Mesopotamitae), Sermones ascetici et epistulae, colledio I, Athos moscova, 2015. Trad. L. Enache: Cuvinte ascetice şi epistole, I, studiu introd. Pr. C. Pălimaru, ed. Îngrijită Pr. D. Bahrim, Viaţa în Hristos. Pagini de Filocalie 7, Doxolo¬gia, Iaşi, 2017
Maxim Mărturisitorul (Sf.), Quaestiones et dubia, ed. J.H. Dederck: Maximi confessoris quaestiones et dubia, Corpus Christianorum. Series Graeca 10, Brepols, Turnhout, 1982, pp. 3-170. Trad. L. Enache: întrebări şi nedumeriri, studiu introd., note şi ed. Îngrijită Pr. D. Bahrim, Viaţa în Hristos. Pagini de Fi¬localie 1, Doxologia, Iaşi, 2012
Origen, Homiliae in Psalmos (xv, xxxvi, Ixvii, Ixxxiii, Ixxiv, Ixxv, Ixxvi, Ixxvii, Ixxx, Ixxxi), ed. L. Perrone (cu M. Molin Pradel, E. Prinzivalli şi A. Cacciari), în Origenes Werke, vol. 13, Die neuen Psalmenhomilien. Eine kritische Edition des Codex Monacensis Graecus 314, Diegriechischen christlichen Schriftsteller der ersten Jahrhunderte. Neue Folge 19, De Gruyter, Berlin, 2015, pp. 73-523
434
Selecta in Psalmos, PG 12,1053-1320,1368-1369,1388-1389, 1409-1685
Socrate Scolasticul, Historia ecclesiastica, ed. G.C. Hansen, trad. fr. P. Maraval şi P, Perichon: Socrate de Constantinople, Histoire ecclesiastique (Livres I-VII), SC 477, pp. 44-262; 493, pp. 18-258; 505, pp. 22-354; 506, pp. 20-158, Editions du Cerf, Paris, 2004-2007
Teodoret al Cirului (Fer.), Interpretativ in Psalmos, PG 80, 857- 1997
Vasile cel Mare al Cezareei (Sf.), Epistulae, ed. Y. Courtonne: Saint Basile. Lettres, 3 vol., Les Belles Lettres, Paris, 1957; 1961;1966
Homiliae super Psalmos, PG 29, 209-494. Trad. D. Fecioru: Omilii la Psalmi, în Sfântul Vasile cel Mare, Scrieri 1, PSB 17, EIBMBOR, Bucureşti, 1986, pp. 181-344
III. LITERATURĂ SECUNDARĂ
Bottino, Aldo Paolo, L’interpretazione dei Salmi nella prassi esegetica di Atanasio di Alessandria, teză, Univ. Sapienza, Roma, 1998
Bouter, Peter Frans, Athanasius van Alexandrie en zijn uitleg van de Psalmen. Een onderzoek naar de hermeneutiek en theologie van een psalmverklaring uit de Vroege Kerk, teză, Univ. Utrecht, Boekencentrum, Zoetermeer, 2001
Brakke, David, Athanasius and the Politics of Asceticism, Oxford Early Christian Studies, Oxford University Press, Oxford, 1995
Demons and the Making of the Monk: Spiritual Combat in Early Christianity, Harvard University Press, Cambridge, MA, 2006
435
„Making Public the Monastic Life: Reading the Seif in Evagrius Ponticus Talking Back”, în David Brakke, Michael L. Satlow şi Steven Weitzman (ed.), Religion and the Seif in Antiquity, Indiana University Press, Bloomington, 2005, pp. 222-233
Bunge, Ierom. Gabriel, Evagrie Ponticul. O introducere, trad. II. Ică jr., Deisis, Sibiu, 1997
Crostini, Barbara, „Athanasiuss Letter to Marcellinus as Psalter Preface”, în Braam Rosen şi Peter Van Deun (ed.), The Literary Legacy ofByzantium. Editions, Translations, and Studies in Honour ofjoseph A. Munitiz, Studies in Byzantine History and Civilization, Turnhout, 2019, pp. 145-166
Devreese, Robert, Les anciens commentateurs grecs des Psaumes, Studi e Testi 264, Vatican, 1948
Dorival, Gilles, „Athanase ou pseudo-Athanase?”, Rivista di Storia e Letteratura Religiosa 16 (1980), pp. 80-89
Dysinger, Luke, Psalmody and Prayer in the Writings ofEvagrius Ponticus, Oxford University Press, Oxford, 2005
Elm, Sussana, Fecioarele lui Dumnezeu. Întemeierea ascetismului în Antichitatea Târzie, trad. Eva Damian, ed. Îngrijită de Gheorghe Ovidiu Sferlea, Historia Christiana 7, Doxologia, Iaşi, 2019
Ernest, James D., „Athanasius of Alexandria: the Scope of Scripture in Polemical and Pastoral Context”, Vigiliae Christianae, 47,1993, pp. 341-362
Ferguson, Everett, „Athanasius Epistola ad Marcellinum in interpretationem Psalmorum”, în Studia Patristica, XVI2, Texte und Untersuchungen 129, Berlin, 1985, pp. 295-308
Guillaumont, Antoine şi Claire, „Demon. DI: Dans la plus ancienne literature monastique”, în Dictionnaire de spiritualite, III, Paris, 1954, col. 189-212
Harrison, Carol, „Enchanting the Soul: the Music of the Psalms”, în A. Andreopoulos, A. Casiday, C. Harrison (ed.), Meditations of the Heart: The Psalms in Early Christian Thought and Practice. Essays in Honour of Andrew Louth, Brepols, Turnout, 2011, pp. 205-223
436
Kolbet, Paul R., „Athanasius, the Psalms, and the Reformation of the Seif”, Harvard Theological Revieiv, 99,2006, pp. 85-101
Mercati, Giovanni, Alia ricerca dei nomi degli „altri” traduttori nelle omilie sui Salmi di S. Giovanni Crisostomo e variazioni su alcune catene del Salterio, Studi e Testi 158, 1952
Opere minori, H (1897-1906), Studi e Testi 77, Vatican, 1937, Osservazioni a proemi del Salterio di Origene, Ippolito, Eusebio, Cirillo Alessandrino e altri, con frammenti inediti, Studi e Testi 142, Vatican, 1948
Neamţu, Mihail, „Psalmody, Confession, and Temporality”, în A. Andreopoulos, A. Casiday, C. Harrison (ed.), Meditations of the Heart: The Psalms in Early Christian Thought and Practice. Essays in Honour of Andrew Louth, Brepols, Turnout, 2011, pp. 119-139
Parpulov, Georgi R., Toward A History ofByzantine Psalters ca. 850-1350 AD, Plovdiv, 2014
Price, Richard, „The Voice of Christ in the Psalms”, în A. Andreo¬poulos, A. Casiday, C. Harrison (ed.), Meditations of the Heart: The Psalms in Early Christian Thought and Practice. Essays in Honour of Andrew Louth, Brepols, Turnout, 2011, pp. 1-15
Richard, Marcel, „Quelques manuscrits peu connus des chaînes exegetiques et des commentaires grecs sur le Psautier”, Bulletin dinformation de lInstitut de recherche et d’histoire des textes, 3,1954, pp. 87-106
Rondeau, Marie-Josephe, Les Commentaires patristiques du Psautier (XV-e-Ve siecles), uol. 1, OCA 219, Roma, 1982
„L’epître â Marcellinus sur les Psaumes”, Vigiliae Christianae, 22,1968, pp. 176-197
437
„Une nouvelle preuve de l’influence litteraire dEusebe de Cesaree sur Athanase: l’interpretation des Psaumes”, Recherches de Science Religieuse, 56,1968, pp. 385-434
Sieben, H.G., „Athanasius iiber den Psalter: Analyse seines Briefes an Marcellinus”, Theologie und Philosophie 48,1973, pp. 157-173
Spidlik, Tomas, Spiritualitatea Răsăritului creştin, II. Rugăciunea, trad. Ioan I. Ică Jr., Deisis, Sibiu, 1998
Stead, G. Christopher, „St. Athanasius on the Psalms”, Vigiliae Christianae, 39,1985, pp. 65-78
„The Scriptures and the Soul of Christ in Athanasius”, Vi¬giliae Christianae, 36,1982, pp. 233-250
Torrance, Thomas F., Divine Meaning. Studies in Patristic Hermeneutics, TT Clark, Edinburgh, 1995
Vian, Giovanni Maria, „H «De Psalmorum Titulis». LEsegesi di Atanasio tra Eusebio e Cirillo”, Orpheus 12,1991, pp. 3-42
INDICI
Indice de referinţe scripturistice
Vechiul Testament
Facerea 47, 9 – 305
1,3-40 48,16 – 147, 308
1, 26 – 88 49, 10 -181
1, 28 – 88
3, 9 – 360
Ieşirea
4, 3 – 231 1, 9 – 339
12, 3 -155 2, 24 – 282
12, 10-20 -156 3,1 – 334
14, 18-20 – 353 7,1 -189
18,18 – 355 7, 20-21 – 340
19,37-218 12,7-217
20 – 338 12, 22 -197
20,1-18 -156 12, 46 -123
22,18-296 14,11-340
24, 7 – 147, 308 14, 21 -170, 275
25, 8 – 259 14, 24 -109
442
25, 25 -123 14,27-29-119
26, 6-11 -156 15,1-8-341
28, 12 -191 15,20-21-341
32,25-29-179 16,11-275
34,1 – 347 19,6-116,134
39-383 20, 6 – 331
39,1 -156 20, 15 – 369
40-41 – 339 23, 7 -167
40, 8 – 339 32,1-322
46, 26-27-339 32, 32-46,341442
443
33, 12 – 73 I Regi 16,5-114 Ezdra
33,13 – 46 4,11 – 277 17, 6-23 – 67 1,1-14-342
34,6-330 5,1 – 277 17,27-80 6,15-343
37, 2 – 282 6, 4 – 277 17, 27-29 -140
40, 38 -190 6,17-277 18,10-12 – 67 Neemia
7, 9-11 -170 2,1-9-343
Leviticul 7, 14 – 276 III Regi
11, 32-40-159 12,1-110 17,1-46 Iov
18,5-379 16,23-60 18, 41 -136 4, 7 -154
19,10-213 19,10 – 260 5,13 – 92
Numerii 19,15-16 – 213 8,9-157
10,11-279 21,1 -107 IV Regi 38,11-297
14,1-5-342 21,1-10-199 3, 14-46
20,1-13 – 322 21, 2-11-146 3,15-63 Psalmi
22,1-10 -159 22, 9-21 -199 4,16 – 85 1, 2 -156
25,6-15-342 22,10-200 17,1-46, 279 2,1-68
23, 9-15 – 203 19, 34 -170 2,2-370
Deuteronomul 23,19-20 – 203 19, 35 – 171, 201 2, 7 – 68
6, 5 – 222, 329, 359 23, 24-28 – 203 22,8-11-62 2, 8 -181, 237
17-18 – 62 24-413
444
24, 4-5 – 209
24, 4-8 – 209
27,1-7 – 206 25 – 278 2,11-272
7,10 – 94
31,19 – 62
Iosua
3,10-17 -170 I Paralipomena
1, 4 – 339
6, 33 – 68 7,13 -175 9,5-6-42
13, 3 – 255
II Regi 6, 67 – 218 13, 7- 182
8, 34-35 – 62 17,11-14-296 14,1-78
10, 5 – 276 7,12-14 – 399 20, 3 – 284 15,8-390
11,8-276 8,3-6 – 216 25 – 240 15,10 -124
21, 20-21-218 10, 6-9 – 216 27, 33 – 85 18,10-375
22,7-218 10,19-216 19,9-10-39
Judecătorii 11,1-77 II Paralipomena 21,13 – 241
11-12 -194 6,37-194 23,10-298
4, 14 – 284 12, 31 – 284 32, 35 -138 25, 6 – 213
7,25-285 15,12-114 34,1 – 67 26, 5 -141
15-17-51,85 28,1-39
16,4-80 29, 2 – 226444
445
29,12 -166 75, 4-78 117,26-39 Isaia
30,3-388 76, 3 – 290 118,16-63 1,12 – 235
32, 6-40 77, 40 – 230 118,54-63 1,15 – 43
33, 2 – 375 79,6-326 118, 76-323 1, 20 -144
33, 8 – 192, 308 80, 3-60 118,92-63 2, 2 – 78
33,15 – 43 81,6-189 121, 1-4 – 39 5,1-2 – 86
35, 7 – 323, 346 84-68 121, 9-404 5, 21 -130
36,8-43 84, 2 -182 123, 7-286 6, 3 – 133, 337
36,10 -162 86-68 131,11 – 300 6, 9 – 212
38,13 -100 86, 3 – 256, 325 131,14 – 237, 292 7, 9 – 361
41,6-59 86,4-40 134,7-144 8,1 -164
43, 23 – 412 87-68 137, 8-42 9, 6 -102, 300
44,17 – 239 88, 21 – 94 139, 5 – 413 10, 14-92
46,2-419 89 -160 143, 9-60 10,12-174
48, 21-92,221 91,4-60 144, 1-321 12,3 -109
49-68 92,1 -176 150,3-5-60 22,22-268
49, 3-39 94,8-230 25, 2-90
49,13 -101 97, 5-60 Pilde 26,10-212
52, 2-4 – 352 100, 8 – 364 3, 9 -135 26,18-394
56,12-217,376 101, 26 – 88 3,11 -113 28,17-144
446
57,7-79 103, 24 -137 3,18 – 72 29,14-187
58, 6 – 327 103, 34 – 404 8,10-11-382 34, 3-7 – 354
61-68 104 – 401 13,15-382 35, 5 – 355
62,11 -191 104,3-290 16, 25-368 36-37-43
68, 6-41 106, 20 – 39 18, 17 -142 40, 22 – 333
68,10-384 106,36-37-39 19,17-166 42,5-333
68, 29 – 200 106, 42 -225 19, 20-113 42, 28 – 342
71, 6 – 228, 235 109,1 – 89 31, 8 – 387 43,2-136
72-68 109, 2 -128 V 43, 26 -142
72, 2-59 109, 3-40 Cântarea Cântărilor 45, 23 -137
72, 8 -105 112-31 1, 3 -176 48,8-211
72,18 – 418 112, 1-358 1, 4 -176 49,2-271
72,22 – 346 112,7-229 2,13-346 49,5-352
73-68 113,1-38 4,16 – 319 49,8-90
73,12 – 299 115,2-163 6, 8 -125 49, 9 – 234, 247, 345
74-68 117,6-27,59 49,17-179Indice de referinţe scripturistice
447
50,11-191, 285 34,23-114
51,16-333 44, 6 – 230
53, 4 – 41, 242, 293
53, 9 – 93, 213 Daniel
53,12-302 2, 21 – 266
58, 9 – 80, 208, 219 2, 34 – 322
61,1 – 288 3,1 – 80
63,3 – 238 6, 28-342
63, 9 – 290 7,9-10-190
66,1 -407 7,10-237
66, 3 -189 12, 34 – 43
66,12-152
66,14-198 Osea
Ieremia 7,12-110
11,2-277
3,14 – 304
4, 14 – 43 Amos
5, 8 – 268 9, 6 -144
6, 20 – 235
6, 28-29 -191 Mihea
9, 23 – 83 4,1 – 78
10,13 -144
12, 8 -150 loil
23, 33-385 3,1 – 227
31,17-128
35,5-19-249 Avacum
38, 31 – 274 2,3-165
38, 33 -164
52,6-313 Agheu
Iezechiel
1, 20 – 271 1,1-343
Zaharia
7,1-316 1,1 – 343
13, 36-113 1,17-147
34 -188 2,15-273,288
34, 4 -191 3,1-349
4, 7-10 – 327
10,6-218
13,7-246
Maleahi
1,7-231
3,2-191
III Ezdra
1,1-4 – 342
6,15-343
înţelepciunea lui Solomon
2,15-376
înţelepciunea lui Isus Sirah
2, 1 – 364, 374
15, 9 – 59, 193
18, 6 – 380
I Macabei
1,16 – 278
Noul Testament
448
Matei 10,16 – 229
2,11-256 10,19-20-235
2,16-256 10,28-386
3,11 -190 10,41 -408
3,17-126,136 11, 29-48,421
4,15 – 240 11,30-75
5, 3 – 228, 235, 247, 265, 346 12,24-165
5,5-156 12,26-50
5,8-314,366 12,28-96
5, 13 – 345 12, 29 – 297
5,14 – 271 12,41 -96
5,16-135 12, 45-284
6,9-135 13, 3 – 346
6,10 -121 13, 6-346
6,14 -105 13, 35 – 273
6,31-206 13,43-153,154
7,6-356,368 13,47-75
8,3-174 13, 51 -185
8, 20 – 280 14, 25 – 272
8, 29 – 228 14,33-297
9, 4 -145 15,26-125
449
16,16 – 297
16,18-183, 311 26, 15 -167
26,29 – 267 6, 21 – 361
7,14 -174 2,17 – 384
3,2-212
16, 26 – 205 26, 39 – 103, 245 8, 24-271 3, 8 – 402
17,5-126 26, 41 – 370 8, 28 – 63 3,30 – 362
18, 2-4 – 360 26,49 – 206 8, 51-294 4,13 – 343
18, 3 – 397 26,56-302 10, 19 – 112, 180, 297 4,14 – 239
18, 20 -109 27,25-305 10, 20 – 292 4, 24 – 239, 299
19,27-252 27,35-36-124 10,27-329 5, 22 – 192, 314
19, 28-181 27, 39 – 302 11,19-177 5, 35 – 399
20, 28-352 27, 40 – 352 11,46-75 5,36 – 299
21,10 -136 28,11-15-168 12, 46 – 269 5, 39 – 20
21, 26 – 87 28, 19 – 136, 178, 189, 272 J 12, 49 – 190 6, 33 – 174, 228, 283
21, 38-205,299 28, 20 – 252, 272 15, 7 – 247, 321 6,39-163
22,14-106 15, 9-94 6,54-387
22,16-212 Marcu 17,10 – 388 7, 20 -165
22, 37-222, 359,405 2,7-112 18,18 -150 7,37-72
22, 38-39 -107 3,17-271 21,19-162 7, 38 – 136, 312
22, 43 – 75 12,14 -150 22,15-158 7,43 -149
23, 2-71 12, 28 – 96 22, 44 – 245 8, 24 -134
23,13 – 75 13,10-189 23, 34 – 244 8, 28 – 295
23,35 – 349 14, 33 -124 23, 43 -154 8, 48-115
23, 37-149,209, 342 14,50 -123 23,46-179 8, 57 – 304
23,43 – 75 15, 29 -150 23, 50-51 – 71 8, 58-297
24, 27 -190 15, 30 -123 24,1 -122 9, 29 – 97
24,29 – 255 16, 18-137 24,49-112,210 10,9-220
24, 31 -192 10,10-174
25,13 – 260 Luca loan 10,18-293
25, 21 – 361 1, 28 – 41 1,1-40, 378 10,19 – 149
25, 31 – 353 1, 35 – 163, 289 1,3-40 10,33-417
25,33-138 1, 78 -122 1,12 – 250 11,25 – 300
25, 34 – 220 2,11 – 296 1,13 -127 12,27-351
25, 40 -166 2,14-296,318,353 1,14 – 40 12, 28 – 126, 419
25, 41 – 73, 313, 337 2,30 – 198, 320 1,16-297 12,31 -117,255,283
26, 5 -167 4,18-288 1,17-174 12, 32 – 237
26,14-16 -132 4,21-288 2,15 – 244 12, 46-117
450
14, 6 – 77,117, 202, 220, 297, 4,29-203, 225 10,10-361 15, 8 – 239
343, 346 5, 28 – 225 11,1 – 239 15,10-240
14, 9 -120 8, 26 – 241 11,2-327 15, 25-311
14,10 – 299 9, 15 – 253 11, 25-121,164 15, 26 – 89, 353
14,15 -135 10, 38 – 274 11, 32-33 -152 15, 27-28 – 88
14, 20 -104 13,16-125 11,33-257 15,47-49
14,27-137 13, 46-191 12,1 – 281 15, 49 – 260
15, 23 – 87 16,18 – 63 12,11-190 15, 52 – 240
16,27-274 16,25-374 13, 9 – 387
16, 28-117 19,14-16-63 15, 8-9 – 363 II Corinteni
16, 33-406 22, 22 – 224 4,13 – 361
17, 5 – 419 I Corinteni 4,16 – 137, 418
17,10 – 300 Romani 1, 19 -187 5,13 – 240
17,11-119 1,1 – 248 1, 23 – 243 5,17-144
17,15-119 1,1-2-362 1, 24 – 240 5, 21-243
18, 30-210 1, 3 – 299 1, 30-252, 314 8, 9 -166, 350
18, 38 – 58 1, 20-116, 344 1, 31 – 83 10,4-365
19,1-2 -124 1,21-23 -135 2, 4 – 364 11, 2 -177
19,15 – 115, 167, 210, 214, 378 1, 23 – 344 2,8-255, 350 13, 3 -182
451
19, 29 -124 1, 25-98,237 2,9-81,118, 235,310,395
20,17-300 2, 4 -194 2,16 – 59 Galateni
2, 5 -186 3, 2 – 236 1, 8 – 245
Faptele Apostolilor 2,6-260 3,17 – 227 2, 9 – 266
1, 4 – 210 3,10 – 352 3,19 – 92 2,19 – 381
1, 9 -109 3, 29-30 -126 4, 8 – 224 3,24 -174
1, 26 – 349 5, 3-4 – 45 6, 20-241 3,27 -177
2,1-11 -190 8,13-60 10, 3 – 275 3,28-184
2,17 – 227 8,15-392 10,4-133,162, 220,283 4, 4 -123
2,25-101,104 8,17 – 88,103 10, 13 – 221 4,5-244
2,25-28-103 8,18 – 373 11,1-48 5,19 – 79
2, 41 – 110, 265 8, 21 – 211, 253 12, 8 – 227 5,22 – 201
3, 2 – 386 8, 32 – 301 12, 16-373
4, 4 – 265 8, 33-225, 346 13, 9 -168 Efeseni
4, 24-25 – 68 8,36-412 13,10-168 1, 4-5-405
4, 27 – 74 10, 2 – 370 14, 20 – 87 1,10-199451
452
2,2-90 I Tesaloniceni
2, 6 – 298 4,16 – 177, 241
2, 14 – 148, 254
2,15 – 366 5,18-45
2,20 – 249 II Tesaloniceni
4, 8 – 237 2,16 – 261
5,12 – 365
5, 27 -125 I Timotei
6,12 – 207 2,4-344
2,6-303
Filipeni 3,15 – 266
2,7-299, 352 4,15-64
2,7-8-115,210
2, 8 -108, 243, 295, 354 6,16-333
2, 9 – 115, 298 II Timotei
2,10 -137 3,12-45
2,10-11 – 322
2,16 – 270 3,16 -15
3,1 – 45 Evrei
3,13-56 1,2-217
3, 20 -102 1,3-76
3, 21-72,105 1,14-147,191
4,7-393 2,6-7
4, 13 -137 2,14-301
3,14 – 374
Coloseni 5, 7-8 – 245
1,16 – 332 7,1-3-353
1, 20 – 289 9,14-286
3,2-112 10,31-419
3,3-388 11,13-374
3, 8 -140 11, 34-35-61
3,17-45 11, 37-173
4, 3 – 237 Iacov
5,13-59,291453
I Petru
2,9-116,134,240, 261
2,11-100
2, 22 – 93, 213
2, 23 -160
3,19 – 234
II Petru
3, 8 -160
4
I Ioan
2,1-2 – 377
2, 2 – 396
3, 4 -196
Apocalipsa
1, 10 – 366
5, 9 -197
În colecţia Patristica, seria Traduceri, au apărut:
1. Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Psalmi
2. Sântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Iov
3. Sfântul Roman Melodul, Imne teologice
4. Sfântul Roman Melodul, Imnele Sfintei Scripturi
5. Sfântul Vasile cel Mare, Omilii inedite. Două cuvinte despre Botez
6. Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Isaia. Omilii la Ozia
7. Sfântul Simeon Noul Teolog, 24 de Cuvinte despre viaţa duhovnicească
8. Sfântul Grigorîecel Mare, Omilii la Iezechiel
9. Fericitul Teodoret al Cirului, Tâlcuire la Epistolele Sfântului Apos¬tol Pavel (voi. I)
10. Sfântul Ioan Damaschinul, Cuvânt despre dreapta credinţă. Despre Sfânta Treime. Despre Cântarea Trisaghionului
11. Sfântul Amfilohie de Iconium, Scrieri
12. Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Faptele Apostolilor (voi. I)
13. Sfântul Leandru al Sevillei, Despre rânduiala fecioarelor şi dispre¬ţuirea celor lumeşti
14. Sfântul Ioan Gură de Aur, Cele şapte cuvântări encomiastice în cinstea Apostolului Pavel
15. Sfântul Efrem Şirul, Erminii scripturistice
16. Sfântul Efrem Şirul, Despre cea de-a Doua Venire a Domnului nostru Iisus Hristos
17. Sfântul Efrem Şirul, Cuvântări de laudă la sfinţi
23. Sfântul Grigorie de Nazianz, Cuvântări praznicale şi morale
24. Sfântul Nil al Ancirei, Epistole
25. Fericitul Augustin, Despre răbdare. Despre adulter
26. Sfântul Grigorie de Nazianz, Hristos pătimind. Tragedie la Păti¬mirile cele mântuitoare ale Domnului nostru Iisus Hristos
27. Fericitul Teodoret al Cirului, Tâlcuire la Epistola către Romani
28. Fericitul Augustin, Predici despre virtuţile creştine
29. Fericitul Augustin, Predici despre martiri
30. Fericitul Teodoret al Cirului, Eranistes cerşetorul
31. Sfântul Atanasie cel Mare, Tâlcuiri la Psalmi
În curs de apariţie:
Sfântul Chiril al Alexandriei, Tâlcuiri la Psalmi
Sfântul Efrem Şirul, Cuvântări parenetice
Sfântul Ambrozie, Arhiepiscopul Milanului, Despre pocăinţă
în seria Studii, au apărut:
1. Jean-CIaude Larchet, Sfântul Maxim Mărturisitorul, mediator între Răsărit şi Apus
2. Paul L. Gavrilyuk, Pătimirea Dumnezeului Nepătimitor. Dialecticile gândirii patristice
3. Jean-Claude Larchet, Sfântul Maxim Mărturisitorul. O introducere
4. Ioannis G. Kourembeles, Viziunea teologică a Sfântului Roman Melodul. Opinia istorico-dogmatică contemporană şi teologia poetică
5. Hannah Hunt, Plânsul de-bucurie-facător. Lacrimile de pocăinţă în scrierile Părinţilor bizantini şi sirieni
6. Pr. dr. Roger Coresciuc, Omiliile Sfântului Grigorie Palama. Analiză omiletică
7. Pr. Stephane Bigham, Sfântul Epifanie al Salaminei în contro¬versa iconoclastă. Respingerea unor ipoteze teologice moderne
8. Ilarion Alfeyev, Mitropolit de Volokolamsk, Lumea duhovnicească a Sfântului Isaac Şirul
9. AlexisTorrance, Pocăinţa în Antichitatea târzie. Asceza la Părinţii răsăriteni şi organizarea vieţii creştine (cca 400-650 d.Hr.)
10. Greg Peters, Sfântul Petru Damaschinul monah bizantin şi teolog duhovnicesc
18. Daniel J. Sahas, Sfântul Ioan Damaschinul despre Islam – „erezia ismaeliţilor”
19. Jean-CIaude Larchet, Viaţa şi opera teologică a lui Grigorie al II-lea Cipriotul
20. Pr. John Behr, Ascetism şi antropologie la Sfântul Irineu de Lyon şi Clement Alexandrinul
21. Nestor Kavvadas, Pneumatologia Sfântului Isaac Şirul
22. Pr. Josiah Trenham, Căsătorie şi feciorie în opera Sfântului Ioan Gură de Aur
23. Hans Urs von Balthasar, Liturghia cosmică. Universul în gândirea Sfântului Maxfi. Mărturisitorul
24. Stephen J. Shoemaker, Fecioara Maria în credinţa şi evlavia creş¬tină primară
25. Eirini A. Artemi, învăţătura despre Sfânta Treime a Sfântului Isidor Pelusiotul şi influenţa sa asupra teologiei Sfântului Chiril al Alexandriei
26. Paul L. Gavrilyuk, Cateheză şi catehumenat în primele veacuri ale Bisericii
în curs de apariţie:
Pierderea Duhului Sfânt şi redobândirea Sa în Biserica primară. Reprimirea ereticilor şi a penitenţilor în Apus din secolul al Ill-lea până la Sfântul Grigorie cel Mare
11. Pr. Andrew Louth, Introducere în teologia ortodoxă
12. Paul L. Gavrilyuk, George Florovsty şi renaşterea religioasă rusă
13. Pr. John Anthony McGuckin, Dicţionar de teologie patristică
14. George P. Bithos, Sfântul Metodie al Constantinopolului. Studiu asupra vieţii şi scrierilor sale
15. Norman Russell, învăţătura despre îndumnezeire în tradiţia pa¬tristică greacă
16. Augustine Casiday, Tradiţie şi teologie în scrierile Sfântului Ioan Casian
17. Dimitrios Tselenghidis, Har şi libertate în tradiţia patristică a sec. al XlV-lea