CUVIOSUL SELAFIIL
Bunelul meu din veşnicie
Scrisori din Siberia
ediţie integrală
Bucureşti
Redactor: Diana-Cristina Vlad
Copertă: Piotr, fotografie de Tudor Codre Isaac
© Editura Sophia, pentru prezenta ediţie
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
SELAFIIL, ieroschimonah
Scrisori din Siberia cuviosul Selafiil bucureşti: Editura Sophia, 2023
ISBN 978-973-136-941-9
2
Bucureşti, anul 2005. După-amiaza unei zile mohorâte de toamnă. Părintele Filaret, alături de Piotr, coboară, în tăcere, treptele murdare ale unei clădiri părăginite, aflate undeva în Bucureştiul vechi, pe strada Speranţei. La subsolul acesteia se află o încăpere în care sunt îngrămădite câteva calculatoare, ale căror ecrane luminiscente pâlpâie prin perdeaua albăstruie a fumului de ţigară. Este un „Internet Cafe” ieftin, aceasta fiind cauza pentru care cei doi s-au aventurat aici. După ce s-au aşezat înaintea unui ecran, părintele Filaret şi cu Piotr au pornit călătoria pe apele învolburate ale internetului, în căutarea limanului duhovnicesc, în aşteptarea nădăjduitoare a scrisorilor tămăduitoare de suflet ale unui bătrân cuvios, asemeni celor de demult.
Siberia, anul 2005. Undeva, departe de Tomsk, poate chiar mai departe, la capătul lumii. Chilia însingurată din pădurile neştiute ale Siberiei, acolo unde sălăşluieşte părintele Selafiil (care avea atunci 88 de ani), alături de doi părinţi români, ucenici ai săi. Obştea se pregăteşte să privegheze toată noaptea în rugăciune. Un samovar învechit, martor discret al atâtor istorii depănate înaintea lui, de multe generaţii, tăinuieşte licoarea aromată a ceaiului negru siberian. Ceaşca bătrânului Selafiil este umplută prima. Aburul înmiresmat al ceaiului umple încăperea aşa cum ceaţa se ridică deasupra pădurilor nesfârşite, siberiene. „Părinte Veniamin, scrie nepoţilor mei, spune-le că îi iubesc”…
6
Scrisorile publicate în această carte apar prin dragostea osârduitoare a editorilor, care s-au preocupat să ducă mai departe cuvântul părintelui Selafiil din Siberia. Aceste sfinţite răvaşe sunt doar o picătură din oceanul de binecuvântare pe care părintele Selafiil l-a revărsat cu dragoste şi multă răbdare în inimile celor ce l-am cunoscut în duh.
Chiar şi în vremurile de acum Domnul revarsă harul Său cu prisosinţă către lumea care suferă de amnezia rostului duhovnicesc şi rânduieşte ca fiecare dintre oameni să fie martor al sfinţeniei, al tainelor, al minunilor Sale, în fiece clipă.
Da, cititorule, şi tu ai fost martorul atâtor tainice atingeri ale harului dumnezeiesc, în inima ta, îţi aminteşti? Poate pentru că au fost omniprezente în viaţa ta, aceste întâlniri minunate au rămas neobservate de tine, cel puţin pentru un oarecare răstimp.
Nici eu nu am înţeles atunci clipa ce a picurat binecuvântare în sufletul meu, odată cu vestirea pe care părintele Veniamin, cunoscutul părintelui Filaret, ne-a făcut-o la un moment dat printr-un email despre împreună-vieţuirea sa, undeva, în îndepărtata Siberie, alături de un bătrân cu viaţa îmbunătăţită, ucenic al Sfântului Ierarh Luca al Crimeei.
Nu am îndrăznit să îl cercetăm cu vreun răvaş pe Bunelul Selafiil decât după ce am aflat că acesta ne cunoştea dinainte ca noi să fi ştiut ceva despre el. Vederea sa duhovnicească trecea dincolo de lumea văzută. Spaţiul şi timpul deveneau coordonate relative, comprimându-se neputincioase sub atingerea harului dumnezeiesc ce lucra în rugăciunile părintelui. Ucenicul său, Veniamin, a fost scribul neobosit şi tălmăcitorul cuvintelor bătrânului Selafiil, tâlcuind din limba rusă în cea românească, plinindu-şi ascultarea cu discreţie şi duhovnicească delicateţe.
7
Doi ani a durat corespondenţa noastră, doi ani în care un bătrân de Pateric ne-a făcut să pregustăm Raiul care sălăşluia în inima sa; doi ani în care am fost atât de aproape de cer, încât părea că îl putem atinge cu mâna… Cu toate acestea, nu am conştientizat, dintru început, privilegiul de a sta de vorbă cu un cuvios şi nici bucuria de a avea prieteşug cu un bătrân dintre cei de demult.
Oare tu, cititor iubit, ai ajuns la înţelegerea deplină a prieteniei pe care Domnul o are cu tine?
Piotr
Bucureşti, sfârşitul toamnei 2013
Vântul va vorbi despre mine, despre dorul meu, revărsând în alte doruri, „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!”, îl auzi cum adie, peste păduri?
e şoapta ce Ţi-o dăruiesc, din vecinicie;
vântul,
peste păduri, peste siberii, peste lume, îl auzi cum adie?
(Piotr)
Miercuri, 17 august 2005
Domnul Dumnezeu să te binecuvânteze, frate Piotr1!
Iată, eu, bătrânul şi neputinciosul Selafiil, doresc a-ţi spune câteva cuvinte traduse la rugămintea mea, în limba română, de iubitul meu fiu duhovnicesc, împreună-vieţuitor cu mine, părintele Veniamin.
Fiul meu drag, de când ai început să le scrii acestor părinţi români, la fiece scrisoare pe care aceştia au primit-o de la voi, m-am bucurat şi eu că de la aşa o depărtare izvodesc vorbe blagoslovite, încurajări şi împreună-nădăjduiri.
Până acum, aşa cum mă vezi, bătrân, nu am alungat de la mine lenevia, pentru a putea tocmi şi eu o scrisoare către sufletul tău, floare de primăvară sădită, în chip duhovnicesc, în grădina iubirii de fraţi. Dar eu nu ştiu să folosesc aşa o maşinărie cu multe taste şi comenzi, pe care voi, generaţia mai tânără, o folosiţi întru a vă comunica gândurile şi bătăile inimii şi nici nu am de gând să învăţ la vârsta mea, întrucât socotesc că plinirea dragostei noastre se face prin „scrisorile” de rugăciune pe care, cu nevrednicie, caut a le ridica şi eu la Domnul.
Fiul meu, îţi spun acum şi te rog, aşa cum ar face bunicul tău, să nu se întristeze inima ta dulce de neputinţa plinirii unei rugăminţi pe care aceşti părinţi „siberieni” (cum îi numiţi voi) nu pot, dintru o ascultare mai veche, a o săvârşi.
1 Numele personajelor din această carte sunt modificate pentru a păstra discreţia cuvenită (n. ed.).
12
Ştiu că v-aţi dori mult a primi şi scrisori adevărate, în plic, şi fotografii cu obştea noastră. Aşa e, atunci când iubeşti pe cineva, vrei să-l ai, în chip nemijlocit, în faţa ochilor. Mă tem că această dorinţă binecuvântată a frăţiei tale, de a avea fotografii cu ei, nu se va putea plini prea curând, întrucât nici poze la călugăria lor nu s-au făcut, nici alte imagini cu obştea şi nici vreun aparat foto nu avem; după cum nici televizor, nici radio, nici oarece înlesniri de felul acesta nu i-am învăţat să aibă. Singurul mod de a ţine legătura cu lumea pentru a preîntâmpina ispitele inerente depărtării este acest aparat (laptopul n. ed.) pe care îl folosesc părinţii aceştia tineri, însă cu discernământ. Poate că aceste „reguli” ţi se vor părea cam exagerate, dar ascultarea aceasta o au primit toţi, cu dragoste şi cu înţelegere, încă de pe vremea părintelui Paisie pe care am înţeles că părintele Filaret l-a cunoscut în România. (Acest părinte Paisie, de care vorbeşte cuviosul Selafiil, era român, şi a fost duhovnicul părinţilor români Veniamin şi Ignatie, atunci când aceştia vieţuiau în schitul Kavsokalivia din Sfântul Munte Athos. După cinstita adormire întru Domnul a părintelui Paisie, ucenicii săi, Veniamin şi Ignatie, au primit încredinţare nu se precizează cum şi prin cine să plece în Siberia, acolo unde aveau să-l întâlnească pe părintele Selafiil, lângă care aveau să vieţuiască.) Iartă-mă pe mine, bătrânul şi învechitul, şi nu pune acestea, cu mâhnire, la inima ta cea dulce!
Fiul meu drag, eu, împreună cu părinţii de aici, nu vom înceta a te pomeni, ca Maica Domnului să te păzească, să te hrănească duhovniceşte cu bucuria harului şi să te facă fiu al ei. Multe am văzut în viaţa mea, dar nimic bun nu s-a lipit de mine. L-am cunoscut, în tinereţile mele, pe Cuviosul Serafim de Viriţa, un mare bătrân înzestrat cu multe daruri. Mult m-am folosit de el, şi de alţii şi alţii, care au strălucit în vremuri
13
grele pe cerul cel duhovnicesc al maicii noastre Rusia, şi nu au lăsat credinţa să se stingă din sufletul norodului. Acum am ajuns şi eu bătrân şi bolnav, iar de vreun an de zile sufăr de o boală incurabilă, la intestinul gros, ce apare la mulţi bătrâni. Doctorii au spus că e mai bine să nu se opereze, doar că nădejdea de viaţă, având această afecţiune, nu poate depăşi trei ani. Iată, mă apropii de momentul plecării!
în aceste momente, când, prin harul Domnului, încă mă simt bine, doresc să îţi trimit DRAGOSTEA mea şi bucuria mea că ai apucat-o pe calea iubirii de sfinţenie şi pe calea iubirii de feciorie. Nu ştii ce inimă de prunc capătă cel ce merge până la capăt pe această cale. Nu ştii ce cuminte, ce nevinovat se face, ca un prunc abia născut. Nu e o cale uşoară, e plină cu multe ispite, dar dacă inima ta ARDE cu focul cu care Domnul Hristos a zis că ar vrea să fie aprins, ţi se va părea UŞOR. Cândva, l-am cunoscut şi pe Sfântul Luca, Vlădica doctor. Un om mare în faţa lui Dumnezeu, cu inimă milosârdă, cu multă dragoste, care, în nevrednicia mea, mi-a încredinţat câteva din gândurile sale. Am şi acum o cruciuliţă pe care o purta în exil şi o punea seara, înainte de somn, sub cap, şi pe care mi-a dăruit-o. Eram ca tine atunci, tânăr şi sănătos, inima mea dulce.
Fiul meu, eu nu mai am mult de vieţuit în această lume deşartă şi trecătoare ca un vis. De aceea îţi spun: osteneşte-te, osteneşte-te cu lupta cea bună şi nu te lăsa furat de plăcerile cu care, de obicei, se îndulcesc cei ce au o gândire mirenească. Chiar dacă acum trăieşti între oameni, treci printr-înşii cum, odinioară, Mântuitorul S-a strecurat prinnijlocul mulţimii ce voia să-L bată cu pietre. Nici ironiile, nici aluziile răutăcioase, nici tristeţea, nici meşteşugirile vrăjmaşului nu vor putea să te despartă de iubirea lui Dumnezeu.
14
Tu eşti frate de aproape cu părintele Filaret. Aşa eram şi eu cu un părinte rus, Timotei, care s-a mutat la Domnul acum patru ani. De atunci aştept să ne întâlnim, acolo, întru împărăţia cea plină de lumină. L-am rugat, de va avea oarece îndrăzneală la Domnul, să-mi gătească şi mie loc.
Fiul meu, fugi de tovărăşia celor cu apucături lumeşti şi fii cu pază în relaţiile tale cu ceilalţi, ca să nu se rănească inima ta.
Când ai vreo tristeţe, aleargă la părintele duhovnic, pe care socoteşte-l izvorul răcoririi tale, al stingerii înserării şi oricărei răutăţi.
Şi aş îndrăzni şi eu să-ţi spun, fii sigur că nu te uit pe tine, fiul meu. Poţi să-mi scrii şi mie, nu numai acestor părinţi români, iar eu, prin ei, îţi voi răspunde. De braţele mele slăbite de bătrâneţe şi de boală am să leg şi o rugăciune pentru mântuirea şi sfinţirea sufletului tău. Asemeni şi tu, culege ca o albină, din ce te înconjoară, numai ce îţi este spre folos duhovnicesc: o carte patristică, o cântare bisericească, o rugăciune. Mai ales acea îndulcire a noastră cu „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!”; albina nu alege murdăria şi gunoiul, ci fuge, le ocoleşte cu grijă.
Să ştii că eu pun mica mea dragoste, pentru a se întări piciorul tău pe Scară. Acum eşti tânăr şi mai cu seama ispitele vin din partea feţelor oamenilor. Domnul Dumnezeu să-ţi dăruiască sfială şi gingăşie, aşa cum era Preacurata Maica Sa, neprihănită şi curată de orişice gând rău! Să nu-ţi fie teamă nici pentru o clipă.
Nădăjduieşte, bucură-te, luptă-te lupta cea bună, şi Domnul te va încununa cu ceea ce nu va vedea lumea, dar tu vei simţi, şi din ochii tăi vor curge râuri de lacrimi, din iubirea cea mare pentru Cel Ce este Iubire, inima mea dulce.
15
Să fii cu inima alături de părintele Filaret şi să nu vă despartă nimic. Fiţi o inimă.
Hristos a înviat!
Părintele Selafiil
Vineri, 19 august 2005
Frate Piotr, harul cel dumnezeiesc să te lumineze şi să te întraripeze cu dumnezeiescul dor!
Fiul meu, din nou mă supun gândului meu celui plin de duioasă dragoste pentru tine şi îţi scriu, sperând că tu vei pune la inimă cuvintele mele, nu ca pe nişte duhovniceşti voroave, ci ca pe îndemnuri aflate dintru o experienţă amară de viaţă, dar şi din îndulciri pe care Domnul Dumnezeu mi le-a trimis atunci când El a socotit.
Aş vrea să-ţi mărturisesc că şi eu, un hârb scofâlcit şi uscat, am cutezat a mă apropia de viaţa monahală, nu chiar din fragedă vârstă, deşi poate ar fi fost mai bine aşa. Să ştii că eu am intrat în mănăstire la vârsta de 32 de ani, cunoscându-i pe bătrânii din mănăstirea Pskov, o lavră ce n-a fost închisă niciodată. Maica mea, iubindu-mă foarte mult, nu voia să mă lase la mănăstire şi nici eu nu eram prea hotărât pentru aceasta, fiindu-mi oarecum teamă, gândind că o să mă plictisesc toată ziua, acolo! Cu toate acestea, mama a fost cea care a sădit, în sufletul meu, dragostea de sfintele slujbe şi de Sfânta Spovedanie. întrucât nu eram încă decis ce drum să aleg, m-am „dedicat” meseriei mele de învăţător într-un sat al Rusiei de Nord, acolo unde m-am născut, iar această meserie o făceam cu multă dăruire. Eram pasionat de ceea ce făceam, chiar dacă aceasta nu-mi aducea întreaga mulţumire în inimă.
Duhovnicul meu m-a luat sub aripa sa şi, dintru a lui inimă, mi-am tras întreaga apă vie ce m-a ferit de ispitele tinereţii
16
şi de deşertăciunile la care alergau cei de vârsta mea. Eram un grup de trei prieteni care juruisem în taină fără a şti altcineva, afară de duhovnicul nostru că, de vom avea încredinţare pentru o mănăstire, vom rămâne toţi trei acolo şi vom muri în acel loc. Iar dacă nu vom intra în mănăstire (şi atunci să ştiţi că era greu în Rusia, din pricina prigoanei comuniste), ne vom petrece viaţa întru curăţie şi-n ascultare faţă de duhovnicul nostru.
Aşa au trecut câţiva ani buni şi noi ne făceam meseria în linişte, netulburaţi prea mult de lume. Satul nostru era izolat, către nordul Rusiei pe drumul către mănăstirea Solovăţ -, iar acolo se afla o făbricuţă de postav de la care luam şi noi comenzi pe care le lucram acasă.
În anul când a murit duhovnicul nostru a venit şi războiul. în 1941 aveam 24 de ani şi am participat la aproape toate marile campanii care s-au dus în acest cumplit război în nordul şi centrul Rusiei. Toţi trei am fost încorporaţi în aceeaşi unitate şi în acelaşi pluton de infanterie. Cel mai greu a fost sub asediul Leningradului. Băieţii noştri au luptat cu multă jertfelnicie şi mulţi au murit, copii nevinovaţi, răpuşi în mugurul vârstei pentru ambiţiile demonice ale stăpânitorilor acestei lumi. Într-o dimineaţă, atunci când cei ce eram credincioşi prăznuiam întâia zi a Sfintelor Paşti şi soarele strălucea plin de veselie pe cer, iar eu vorbeam ceva cu unul din cei trei fraţi ai mei duhovniceşti, cu Iura, am văzut cum acesta, în timp ce vorbea, şi-a oprit cuvântul. Atunci, am alergat către el să văd ce se întâmplase, şi am zărit un firicel de sânge ce i se prelingea, uşor, pe sub cască. Un glonţ, venit cine ştie de unde, l-a atins din senin. A murit în braţele mele cu zâmbetul pe buze, spunându-mi fericit „Hristos a înviat!” în timp ce eu îl strângeam la piept, rugându-l cu lacrimi să nu moară. Aşa am rămas doar doi.
17
Intrarea mea în mănăstire s-a petrecut în anul 1949, alături de fratele meu duhovnicesc Toma (mai târziu a devenit părintele Timotei, pe care Domnul l-a chemat la El acum câţiva ani). însă această hotărâre nu s-a produs dintr-odată, căci încheierea războiului nu însemna şi sfârşitul căutărilor noastre, dar încă nu aflasem încredinţare pentru vreo mănăstire întru care să intrăm… O, Piotr al meu, multe greutăţi au fost! Am trecut şi prin lagăr, fiind socotit „element reacţionar”, am trecut şi prin izgonire din mănăstire, întrucât aceasta se închisese şi am petrecut alţi şapte ani, aproape de satul meu natal, îndeletnicindu-mă, la o margine a satului, întru o căsuţă, cu croitoria…
Inima mea dulce, amănuntele vieţii mele poate contează mai puţin, însă un lucru vreau să îţi mărturisesc: niciodată, dar niciodată, nici măcar atunci când nu mă hotărâsem să intru în mănăstire, nu m-am socotit a fi altfel decât monah. Aşa mă consideram eu în sinea mea şi legăturile mele cu ceilalţi treceau prin această sită. Sufletul meu se adăpa din scrierile Sfinţilor Părinţi. De acolo mi se aprindea, în suflet, flacăra cea tainică a iubirii de Hristos. Inima mea se hrănea cu dulceaţa cuvintelor Psaltirii şi, mai ales cu ale rugăciunii „Doamne Iisuse”, pe care, spre tristeţea mea, nici acum nu am învăţat a o zice.
Piotr, de aceea te îndemn şi îţi grăiesc, dă-mi voie să o fac, precum un bunel bătrân şi învechit, către nepoţelul lui cel drag: nu te descuraja de nimic, Hristos te iubeşte. Nu te întrista, nu-ţi trăda chemarea lăuntrică a cugetului. Domnul îţi este credincios şi îţi va răsplăti cu bucurii cereşti, încă de pe acum, fiecare cuget curat şi plin de iubire al tău.
Zboară, zboară, tu, puiule de cocor, peste întinderile acestei lumi şi încălzeşte-ţi aripile la Soarele Hristos!
18
înalţă-ţi cântarea de iubire precum mierla o face dimineaţa în zori, de bucurie că iată, Hristos e în inima ta. Tu îl simţi. Tu vorbeşti cu El în rugăciunile tale. Tu te plângi Lui iar El te mângâie. Tu îi spui dorurile tale, iar El te ascultă.
Niciodată să nu crezi că El nu te ascultă.
Inima mea dulce, El te ascultă înainte ca gura ta să se deschidă şi înainte ca oftatul să ţi se fi slobozit din piept.
Trăieşte în bună cucernicie şi ai răbdare. Vremurile ce vin nu sunt uşoare. Dar Maica Domnului, spunea Cuviosul Serafim de Viriţa, îi va face fii ai săi pe cei ce îi urmează şi vor fi în preajma ei, în jurul Mielului.
Mă bucur mult de scrisorile voastre de care îmi spune părintele Veniamin.
Zboară, zboară, cocorule, spre înălţimile albastre, privind pururi către cer! Şi eu, care am aripi slăbănogite şi bolnave, îţi voi face veşnic un semn de aici: că te iubesc…
Părintele Selafiil
Duminică, 21 august 2005
Iubitul meu fiu Piotr,
Iată că toamna ne dă de veste că toţi avem un sfârşit. Cât suntem tineri şi verdele primăverii sau soarele de vară ne încălzeşte sufletele, parcă trupul nostru este mai în putere a merge, a căuta, a cerceta, a se nevoi, a le face pe toate cele plăcute lui Dumnezeu cu tragere de inimă şi cu toată fiinţa. Însă, pe măsură ce frunzele se îngălbenesc şi cad la pământ, înţelegi că duhul este osârduitor, dar crupul neputincios. Şi rămâi cu cele pe care sufletul le-a agonisit la tinereţe.
Piotr, iartă-mă că îţi scriu prin intermediul fiului meu duhovnicesc Veniamin, pe care poate l-am încărcat cu aceste
19
traduceri. Sper ca rândurile mele să nu te supere sau să te plictisească.
Condiţiile din lavrele mari, „renumite”, ca să spunem aşa, sunt de multe ori neprielnice cu cele după care însetează inima omului. Eu nu ştiu prea bine situaţia din România, dar înţeleg cum merg lucrurile.
Din ceea ce am înţeles în anii aceştia, iubitul meu fiu, pot să-ţi spun că cea mai dulce, cea mai înaltă cale pentru inima omului este calea fecioriei. Iar pentru aceasta a apărut monahismul, ca să petreacă omul evanghelic lângă Hristos. Cea mai roditoare modalitate de vieţuire este să se adune doi, trei, patru în numele Lui şi să vieţuiască aşa. În istorie, această adunare s-a realizat sub mai multe forme: fie în schituri, fie în mănăstiri. însă mănăstirile prea mari, cu multă muncă, eu nu le recomand.
Iubiţii mei fii, să ştiţi că viaţa duhovnicească e o lucrare tainică ce se sprijină pe doi stâlpi: „Doamne Iisuse” sub aripa ocrotitoare a duhovnicului şi rucodelia (. ed. lucru de mână). Aveţi răbdare. Nu vă grăbiţi prea tare! Oriunde v-aţi afla, trăiţi cu bucurie, cu bucurie, cu bucurie. Aveţi Filocaliile, aveţi metaniile, îl aveţi pe duhovnic. Domnul vă va arăta, la timpul potrivit, cum şi ce veţi avea de făcut.
Aştept veşti bune, nepoţeii mei dragi!
Părintele Selafiil
Duminică, 28 august 2005
Frate Piotr,
După ce am săvârşit Sfânta Liturghie, ne-am îndreptat spre Tomsk, unde suntem acum, pentru a fi alături de părintele Andrei şi de părintele Ignatie. Cu tresăltare a inimii îţi scriu
20
că părintele Andrei nu mai este sub perfuzii şi tuburi, a stat azi în fotoliu pentru prima dată şi de mâine va cerca să meargă în cârje. Cu toţii suntem fericiţi pentru că Maica Domnului şi-a făcut milă cu noi. Pentru că am simţit sprijinul vostru, şi cuvintele voastre, primite ca o adiere de seară, lină şi răcoroasă, ne-au cercetat sufletele.
(O, Piotr, Piotr, iată câteva cuvinte pe care m-a rugat mult, mult, părintele Selafiil să ţi le scriu şi care-ţi sunt adresate ţie, personal:)
Frate Piotr, ce pot eu, un bătrân uscat şi ros de boli şi de ani, să-ţi mai spun ţie, ca să nu te supăr prin insistenţele mele? Îţi mai scriu acum prin intermediul acestor părinţi, cu ocazia acestui Mare Praznic al Maicii Domnului. îmi este şi teamă a mai adăuga ceva la sfinţenia acestor clipe ce le-am petrecut cu copilaşii mei dragi, cu comorile sufletului meu, cu fiii mei fii duhovniceşti de a căror existenţă mă bucur mai mult decât dacă ar fi fost copiii mei după trup.
Eu, bunicuţul tău, ţi-aş spune şi ţie aşa: să o bucuri pe Maica Domnului în toţi anii vieţii tale, şi nu vei regreta. Ea îţi va răsplăti aşa cum o mamă dăruieşte ce are mai bun fiilor ei. Ai văzut tu vreodată o mamă care să nu dăruiască ce are mai bun fiilor ei?
O, Piotr, inima mea dulce, îmi spunea odată cineva: Iubeşte-o pe Maica Domnului mai mult decât pe fiicele oamenilor. Această urare şi binecuvântare duhovnicească ţi-o fac şi eu ţie, după cum, îţi mărturisesc, mi-a făcut-o şi mie, demult, chiar Sfântul Ierarh Luca, arhiepiscopul Crimeei… Cel de la care am binecuvântarea (cruciuliţa) cu care mă culc seara.
Te binecuvântez, îmbrăţişându-te şi sărutându-te pe creştetul capului, cum făcea cu „nepoţii” lui mai tineri şi Vlădica Luca, eu,
Părintele Selafiil
21
Luni, 29 august 2005
Astăzi ne gândim poate mai mult la deşertăciunea celor ale lumii.
Astăzi ne suspină inima pentru moartea Botezătorului Ioan şi se bucură, totodată, căci el a vestit celor din iad învierea ce avea să vină curând.
Astăzi ne plecăm capul în poala Sfântului Ioan Botezătorul pentru a fi binecuvântaţi.
Astăzi tăcem cu durere şi cu bucurie adâncă, cu lacrimi şi cu un surâs al învierii în priviri.
Astăzi prăznuim întâlnirea celui feciorelnic, trandafirul pustiei, cu împărăţia, ale cărei căi el le-a netezit, a cărei cărare, el, cel mai mare născut din femeie, o a spălat cu mirul sângelui său. Astăzi prăznuim Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul.
Părintele Selafiil, la rugămintea unui părinte stareţ din eparhie, a ţinut un cuvânt la obştile a trei mănăstiri de maici de aici, în total vreo două sute de monahii…
Bătrânul a vorbit senin, limpede, cu multă nădejde, cu dăruire şi cu inima milosârdă, despre linia dreaptă în care am intrat, în alergarea noastră prin veşnicie. Despre perioada Parusiacă, Eshatologică, în care bătrânul spune că trăim, suferim şi nădăjduim… Acum nu mai e timp… nici de zidiri, nici de cupole, nici de iluzii. Iluzia cea mai mare e că Biserica trăieşte un triumf, căci Evanghelia se propovăduieşte astăzi, pretutindeni, pretutindeni.
Acum e timpul călătoriei spre înlăuntru…
Iartă, frate iubite, dar ne-a impresionat şi pe noi cuvântul bătrânului Selafiil care a amintit mult de Sfântul Luca, arhiepiscopul Crimeei, de Sfântul Serafim al Viriţei, de Sfântul Kukşa din Odessa, pe care i-a cunoscut cândva şi care au vorbit
22
responsabil despre vremurile acestea, când apostazia îmbracă haina de sărbătoare…
Cu multă dragoste, ai voştri părinţi din Siberia
Miercuri, 31 august 2005
Frăţioare Piotr!
În drumul nostru spre schit am trecut şi pe la Episcopie, unde am zărit în ziarul eparhial un articol despre cazul părintelui ieromonah Daniil Corogeanu de la mănăstirea Tanacu. O, Doamne, cât ne-am mâhnit! Cum e posibil să (se) spună că părintele este exclus din monahism, de parcă monahismul ar fi o gradaţie sau o funcţie politică din care poţi fi demis? Aşa ceva nu putem înţelege. Şi încă înainte de pronunţarea deciziei lumeşti, a tribunalului. Ce va face Patriarhia dacă tribunalul îl găseşte nevinovat: îl reprimeşte în monahism, îl tunde din nou? E o nebunie!
Părintele Selafiil a spus că noi vom face de acum slujbe şi-I vom pomeni pe părintele Daniil.
Mergând cu maşina noastră (Lada Niva) spre schit, bătrânul m-a rugat să-ţi scriu ţie cele ce urmează:
Scrie-i fratelui Piotr să nu se smintească, întrucât acum a venit vremea mărturisirii. Ce naivi pot fi chiar unii preoţi care cred că acum totul este o veselie şi o glorie a Bisericii în societate! Acum e vremea ca vrăjmaşii omului să fie chiar casnicii lui.
Aşa, cam atât, iubite frate, că suntem tulburaţi şi cam mâhniţi.
În rest… toamna a venit, foşnind din frunzele-i roşcate şi bătrânicioase.
Cu bucurie şi nădejde, totuşi,
Părintele Veniamin
23
Joi, 1 septembrie 2005
Piotr, rogu-te, citeşte-i şi părintelui nostru iubit, Filaret, următoarele:
Iubite Piotr, părintele nostru Selafiil ne-a arătat aseară o scrisorică trimisă cu multe decenii în urmă de către Vlădica Luca arhiepiscopul Crimeei, scrisorică destinată inimii însetate de cuvântul lui Hristos a fratelui Serghei de atunci (actualul părintele nostru Selafiil). În acea vreme, fratele Serghei care promisese în taina inimii sale, Domnului, că îşi va afierosi Lui întreaga-i viaţă trăia încă în lume, ocupându-se cu croitoria, după ce renunţase la activitatea de învăţător de sat, de dinainte. Nu departe de casa lui se afla căsuţa fratelui său întru Hristos, Toma, cel ce a scăpat cu viaţă din război (celălalt frate în Domnul, al părintelui, pe nume Iura, a trecut, prin moarte, la viaţa veşnică, chiar în ziua Sfintei învieri a Domnului). Părintele a intrat în mănăstire la vârsta de 32 de ani, în 1949, an în care fratele Toma tocmai împlinea 34 de ani.
Vlădica Luca, arhiepiscopul Crimeei, îi scrie fratelui Serghei în 1949, cu câteva luni doar înaintea intrării acestuia în mănăstirea Pskov. Pe acest bileţel părintele Selafiil îl păstrează cu sfinţenie şi tot mă roagă de dimineaţă, necontenit, să-mi găsesc puţin răgaz şi să-l traduc ţie, frate drag, nădăjduind că-l vei citi şi părintelui Filaret:
„Domnul să te binecuvânteze,
iubitefrate în Domnul, Serghei!
Nu trebuie să-ţi ceri atât iertare pentru îndrăzneala zici tu ce o ai avut de a-mi lăsa pe ascuns acel pacheţel cu stofa pentru haine, dintr-un material mai bun, nădăjduindfrăţia
24
ta că-mi voi comanda o rasă şi o dulamă mai acătării. Poate că o voiface, pentru dragostea ta, fiul meu drag. Dar de va fi aşa, să ştii că voi cere să mă îmbrace în ea doar la înmormântare, pentru că, şi cu hainele ce le am acum, fiind curate, deşi vechi, nu-mi e ruşine a mă îmbrăca.
întâlnirea cu frăţia ta mi-a pricinuit nespusă bucurie întrucât mi-a arătat că în aceste vremuri crunte, ateiste, când cuvântul lui Dumnezeu, deşi se caută a fi înăbuşit şi strivit în piepturile oamenilor, rodeşte totuşi, şi încă aducând roadă multă, în inimile cele pregătite a-lprimi.
Mi-ai spus că ai trecut acest război şi că acolo ai pierdut pe cel mai bun prieten al tău, pe Iura Konstantin Andreevici. Nu te întrista, Domnul l-a luat la El pentru afi mai deplin în lumina Lui. Aceasta a fost voia lui Dumnezeu cu el. Vă veţi întâlni, iubite Serghei, vă veţi întâlni cu toţii cândva, peste mulţi ani, când eu deja voi fi praf şi ţărână… Acum îl ai pefratele Toma, îmi amintesc de el, m-a ajutat în altar ca paracliser, dimpreună cu Modest şi cu Dimitri. Toma este un om sensibil şi delicat, un suflet nobil, să ai grijă de el, că e cam bolnăvicios, aşa mi s-a părut. Iartă-mă, ce să-i faci, deformarea de medic…
Tu acum trebuie să cauţi să te apropii de Domnul cât mai mult prin rugăciune şi prin osteneli. Ţine-ţi pravila pe care o ai dată de duhovnic şi încearcă să-L simţi pe Dumnezeu. Fă orice ca să trăieşti în El şi El să trăiască în tine, să-L aşezi în inima ta; să se înmoaie inimioara ta, Serghei, copilul meu, de atingerea harului, în fiece clipă când te gândeşti la cât de mult te iubeşte Domnul şi cât te-a ferit de moarte. Nu numai de moartea trupului, ci mai cu seamă de moartea sufletului, păzindu-te de necurăţiile şi nenorocirile aduse de demoni în minţile oamenilor mai ales în vreme de război.
Preadulcele Iisus să-ţi fie necontenit în gânduri limanul la care te întorci iarăşi şi iarăşi… Pe Preasfânta Lui Maică, de
25
asemenea, nu pregeta a o chema În ajutor şi a-i pomeni numele la necaz şi nu numai.
O, copilul meu Serghei, iată, nu ştim ce vremuri vor mai veni. Eu încep să văd din ce în ce mai puţin. Minune adevărată este că acum, când apostazia e hrana oamenilor, sunt totuşi oameni ce o varsă din gura lor, instinctiv, cape o otravă, căutând după hrana cea adevărată şi vie care e cuvântul Domnului. Tu ai hotărât să trăieşti afierosit Domnului, chiar dacă vei intra într-o mănăstire, chiar dacă nu. Aşa să fie, eu te binecuvântez să o faci, şi tu, peste ani şi ani, când eu voi fi pământ, să-i blagosloveşti la fel pe cei ce simt în inima lor această chemare, această harismă. Căci nu toţi pot înţelege starea fecioriei. Doar cei cărora le este dat să înţeleagă, fie prin nişte experienţe amare din trecut, fie prin izbăvirea lor din nişte ispite iuţi şi grozave, cum este izbăvirea din moartea cea năprasnică.
Vei vedea, Serghei, copilul meu drag, că vor veni şi vremuri bune, când se vor ridica iarăşi biserici, se vor scrie cărţi, se vor înălţa cântări, darpovăţuitoripurtători de Duh se vor găsi atât de puţini, încât mulţi îi vor căuta cu disperare mare. Ce va fi atunci? Mare sărăcie duhovnicească… Dar cine va tânji după Domnul în acea vreme şi va lupta să-şi păstreze sufletul şi trupul neîntinate, va primi o foarte mare răsplată. Nespus de mare… Dar eu nu voi mai fi atunci, tu însă vei prinde acele vremi.
Serghei, nu lăsa cititul cărţilor duhovniceşti, deşi ele se găsesc atât de rar. E bun obiceiul tău de a-l lua pe Toma şi a merge în pădure, citind acolo Scriptura sau pe Sfântul Ioan Zlataust (Sfântul Ioan Gură de Aur); întăriţi-vă în Duhul, încurajaţi-vă, nu lăsaţi ca pizmaşul să-şi facă în vreun fel lucrarea lui, fără ca celălalt să bage de seamă. Dacă veţi fi una, Hristos vă va acoperi cu mult har, iar voi veţi gusta puţin câte puţin din pătimirea cea pentru Hristos care mult curăţeşte sufletul.
26
Serghei, fiul meu, mai scrie-mi şi poate Îţi voi răspunde. Nu-ţi promit pentru că nu văd bine cu ochii aceştia, dar mie îmi place să port corespondenţă. Te port în rugăciunile mele… Mergi pe drumul acesta cu curaj, cu mult curaj. Dăruieşte-ţi inima Domnului, şi El va picura în ea toate vitaminele şi toată energia de care ai nevoie pentru a nu te prăbuşi. Niciodată să nu-ţi pară greu. Altcineva, iubitefrate, cârmuieşte acest univers, nu mai-marii lumii acesteia, nu ei… Curaj, curaj, iubite Serghei, privirea sus şi vei vedea pe Domnul, când vei plânge, când vei căuta înfrigurat, când vei sângera poate, vei vedea pe El cum îţi întinde cununi cu mâna-I iubitoare şi mângâietoare…
Cu dragoste multă,
Luca Voino-Iaseneţki, aprilie 1949
Marţi, 6 septembrie 2005
Fii binecuvântat, inima mea dulce!
Iarăşi şi iarăşi bunelul tău îţi scrie, cerând iertare şi acestui fiu al meu iubit, Veniamin, ce îmi traduce cuvintele, cerând iertare şi ţie, Piotr, că iată, te plictisesc poate cu cele ce, cu siguranţă, le-ai mai auzit şi le-ai mai citit.
De fiecare dată când îţi scriu, să ştii, inima mea izvorăşte izvoare de amintiri duioase şi de nădejdi sfinţitoare pentru tine, copilul meu, şi pentru batiuşka Filaret.
Ţi-am cerut cu câtva timp în urmă să-mi mai trimiţi vreo poezie. Am simţit cumva că te-ai străduit mai mult pentru aceasta şi n-aş vrea să te fi necăjit din pricina mea. Nu, nu e o cerere imperioasă ce ţi-am adresat-o, ci doar o tresărire dulce a inimii mele. Dacă poţi şi când poţi frăţia ta, trimite-mi, dacă nu, lasă-mă pe mine, învechitul, să îmi tai voia…
27
Piotr, Piotr, Măicuţa Domnului să ne dăruiască tuturor cuget smerit, pentru că în acesta Se odihneşte Domnul, iar în sufletul în care Se odihneşte Domnul nu se mai pot odihni patimile!
încă de la primele scrisori ce le trimiteai copiilor mei iubiţi, Veniamin, Ignatie, dar şi Paisie şi Avacum, am simţit că inima ta a însetat din fragedă tinereţe după Dumnezeu. Pentru aceasta, cât voi trăi, şi nădăjduiesc, mai cu putere, şi după, mă voi ruga să se înmulţească întru tine acest dor, să crească acest zbor spre înalt, aşa cum se înalţă cocorii către cer, pentru a zbura apoi lin, deasupra norilor, deasupra ispitelor.
Nu mi-ai scris nimic, Piotr, despre noul tău loc de muncă, parcă îmi spunea ceva părintele Veniamin despre aceasta. Sunt oare probleme? Sunt oare ispite acolo care să te tulbure? M-am rugat la Maica Domnului ca noul tău loc de muncă (parcă un anticariat, nu?) să fie unul duhovnicesc în care să vieţuieşti cât va rândui Domnul, ca şi cum ai fi rupt de lume sau, în orice caz, mai ferit de zăticnelile drăceşti. Dea Domnul să fie aşa, pentru rugăciunile iubitului nostru Părinte Sfânt, Luca, arhiepiscopul Crimeei!
Să nu te necăjeşti dacă îţi vor da mai puţini bani, ia-i ca de la Domnul, pentru osteneala muncii tale. Iar, dacă îţi vor prisosi, foloseşte-i după binecuvântarea duhovnicului. Milostenia are multă valoare duhovnicească, numai să fie cu discernământ. Poţi pune un bănuţ deoparte, poate mai vizitaţi locurile sfinte ale Ortodoxiei, tu şi batiuşka Filaret.
Dar mai presus de toate, Piotr, nu lăsa acestea două: mica ta prăvilioară şi inima smerită. Aceasta din urmă se câştigă cel mai greu, prin înfrânarea de la replicile ce ar putea stârni şi mai tare pe cineva. Eu nu pot nici acum a avea aşa ceva şi nu ştiu încă ce înseamnă adevărata smerenie. Dar mă rog la
28
Domnul să-mi arate, până în ultima clipă. Cât de multă osteneală trebuie pentru smerenie şi pentru grija de a nu răni inima aproapelui…
Piotr, inima mea, să fii încredinţat că în fiece seară, eu, bătrânelul pierdut pe undeva, prin inima Siberiei, beau un ceai cald, fiert într-un samovar rusesc, cu tine şi cu voi doi, copiii mei. În colibioara noastră de aici, sunteţi prezenţi şi voi, să nu te temi, să nu te temi de vremurile, de anii, de oamenii ce vor veni şi ce-i vei întâlni!
Cât trăiesc eu, să ştii că te port sub mantia mea călugărească, încât zăticnirile lumii acesteia să nu se atingă de tine, inima mea dulce, şi să-ţi facă rău. Fii cu nădejde, cu curaj, luptă-te lupta cea bună. După moartea mea ce nu e departe, o voi ruga eu, nevrednicul, pe Maica Domnului să te acopere în continuare sub omoforul ei… Pune şi tu, copilul meu, puţină osteneală, puţină, numai să încerci să faci, timid, un pas, şi Domnul te va purta pe braţele Sale, peste pietrele colţuroase ale căderilor de apă şi ale râurilor învolburate.
Acum te las cu pace şi, te rog, iartă-mă!
Domnul Dumnezeu să binecuvânteze pe părintele Filaret, fratele tău! Ştii, e mare lucru, nu înţelegem noi aceasta, să ai un frate care să nutrească aceleaşi nădejdi ca şi tine, să aibă împreună-bucurie şi împreună-suferinţă cu tine. Spre exemplu, iată cât de mare a fost răsplata, cinstea şi binecuvântarea lui Simon Cirineul, ce împreună a purtat, pentru o vreme, Crucea cu Domnul…
Cu ale mele neputincioase braţe, te îmbrăţişez şi te binecuvântez, mulţumindu-ţi pentru scrisori. în ele se ascunde o poezie a tinereţii tale, pe care să o dăruieşti lui Hristos, şi vei câştiga cea mai mare cunună…
îmbrăţişează-l din partea mea şi pe batiuşka Filaret.
Cu mult drag, părintele Selafiil
29
Sâmbătă, 10 septembrie 2005
Iubite frate întru Hristos,
Pesemne că, şi-n astă seară, vă veţi fi strecurat printre străduţele liniştite şi cu un aer vechi, de secol XIX al acelui „alt Bucureşti”, pentru a poposi, pentru o vreme, în faţa unui monitor, vehicul tainic spre inima fraţilor voştri siberieni.
M-am întors iarăşi, frate drag, spre poezia ce o ai scris cu câtva timp în urmă şi care îmi place atât de mult. E o anume nostalgie aici, o dulce întristare după veşnicia care ne aşteaptă şi care ni se găteşte întru lumină, încă de aici.
îmi place mult această poezie şi parcă e scrisă întocmai pentru mine.
„La uşa inimilor noastre, bate Hristos de-o veşnicie, voind să dăruiască mântuire şi-n braţe părinteşti să ne cuprindă,de viaţă insuflată bucurie către noi să o adie, dar nu e nimeni uşa să-I deschidă.
în suflete ne ridicăm înalte ziduri sau ne săpăm adânci morminte,povara vieţii noastre doar Domnul poate a o duce, dar suntem nemulţumitori şi prea grăbiţi spre a ne-aduce-aminte, că-n faţa inimilor noastre, Hristos ne-aşteaptă răstignit, de noi, pe cruce.
Dar vine vremea, şi-acum este, când sufletele noastre vor striga spre Dumnezeu, de sub colburi de păcate, atunci când toate cele din această lume vor deveni poveste şi când, neîndoielnic, Hristos intra-va-n inimile noastre chiar şi prin uşile-ncuiate.”
Tradus-am scrisorica părintelui Selafiil, de fapt Sfântului vlădică Luca, adresată fratelui Serghei de atunci.
Trebuie să-ţi spun că fratele Serghei va fi intrat în mănăstire în octombrie 1949:
30
Simferopol, august 1949
Domnul Dumnezeu să te binecuvânteze, să te mângâie şi să-ţi dăruiască bucurii duhovniceşti, frate Serghei!
Copilul meu, îţi mulţumescfoarte mult pentru rasa cea nouă pe care mi-ai lucrat-o cu atâta dragoste şi cu atâta grijă. Iată, o port acum la slujbele arhiereşti şi prin aceasta eşti şi frăţia ta prezent cu mine, aşa cum mi-ai spus că ai dori.
Ştiu, ştiu, copile, că ai vrea să fii ucenicul meu şi să îmi slujeşti ca frate de chilie, dar nu se poate. Ţi-am spus-o când ne-am văzut ultima oară şi când ai venit pentru binecuvântare cu iubitul tău frate, Toma. Am spus atunci că nu binecuvântez ca frăţia ta să vii să-mi slujeşti, nu pentru că inima mea nu ar fi vrut aceasta, ci pentru că vreau să vă păzesc pe amândoi de ispite. Mă tem că, dacă mie mi se va întâmpla ceva rău, atunci şi voi veţi avea de suferit. Ştii bine că lucrătorii antihristului se oştesc iarăşi împotriva Bisericii lui Hristos, crezând, vrednicii de compătimire, că vor putea şterge din conştiinţa norodului nostru pravoslavnic dragostea de Domnul. Se înşală amarnic…
Lacrimile din ochii tăi, copile, ce le-am văzut atunci când te-am refuzat, să nu mai stăruie, pentru că iată, acum înţelegi de ce nu se poate. Port rasa cusută de tine şi astfel eşti şi tu cu mine, ca într-o îmbrăţişare a unui nepot către bunicuţul său de departe. La aceasta să te gândeşti.
Ţi-am dat şi eu binecuvântare ca pentru o vreme să vieţuieşti aşa, mai izolat de gâlcevile lumeşti, mai retras. Cum va binevoi Domnul, copile, cum îţi va rândui El: să intri într-o mănăstire sau nu, însă eu te binecuvântez ca, orice ar fi, să urmezi această cale lăsată drept mai duhovnicească şi mai spornică (subliniat cu creionul, nota traducătorului) pentru cine poate să înţeleagă de către marele Pavel, trâmbiţa apostolilor…
31
Mergi poate, şi cercetează şi mănăstirea Pskovo-Pecerska. Cine ştie…
Copilul meu drag, bagă de seamă pentru cine lucrezi comenzile de haine sau altceva. Domnul să te înţelepţească! Pot veni oameni cucernici şi cu frică de Dumnezeu, sau oameni indiferenţi, tu lucrează pentru toţi, fără osebire. Păzeşte-te însă de orişice cursă pe care ispititorul ţi-o poate întinde prin fetele tinere care pot veni sau nu, cu îndrăzneală, să-ţi ceară vreo comandă. Dacă vin de mai multe ori sau arată insistenţă în ceva, atunci tu, ca un preaînţelept Iosif, taie scurt şi politicos discuţia cu ele. E mai bine, uneori, să arătăm o părută lipsă de politeţe, refuzând o comandă sau cadouri în alimente sau bani, decât să ni se rănească inima. Iartă-mă, copilul meu!
Eu nu prea mă simt bine cu ochii. Profesorul oftalmolog ce l-am consultat mi-a spus răspicat că, mai devreme sau mai târziu, îmi voi pierde vederea. O, cât aş fi vrut eu, copilul meu, să fi intrat în mănăstire la o vârstă mai tânără, să spunem la 18 sau 19 ani… Poate aş fi plecat în Athos sau undeva, într-una dintre sfinţitele noastre lavre, sau în pustiile Caucazului. Dar Domnul a rânduit să mă apropii mai mult de poruncile Domnului şi să pregust veşnicia, cercând ştiinţa medicală, înţelegând că omul este cea mai complexă fiinţă creată, şi anume făcută pentru a avea o comuniune de iubire cu Dumnezeu. Cât de neînţeleasă şi de tainică este iubirea aceasta a lui Dumnezeu, pentru că El, Domnul, l-afăcut pe om pentru a Se bucura de el şi omul de Dumnezeu. E o taină pe care, poate, o vom înţelege când vom schimba locaşul acesta pământesc cu cel ceresc. Pentru mine, copilul meu, acea clipă se apropie, însă simt că până atunci mai am de pătimit pentru El. O, cât de dulce este să pătimeşti pentru El; mucenicii cereau aceasta şi de aceea râdeau în faţa tiranilor, spunând, spre uimirea şi îngrozirea acelora, căeo adevărată
32
desfătare chinuirea la care sunt supuşi. Primeau chiar atunci harul şi înţelegeau că ceea ce vor primi dincolo va întrece cu mult desfătarea oricărei îndulciri lumeşti.
Copile, tu vei trăi mult şi vei vedea sfârşitul acestui ateism atât de mândru în micimea lui. Vei vedea multe şi mai cu seamă înflorirea unui monahism tânăr, plin de viaţă, însă nu pentru multă vreme. Setea după povăţuitori va fi mare, foarte mare, încât monahii vor colinda de la un capăt la altul al lumii pentru a găsi pe cineva care să-i îndrume în tâlcurile şi ştiinţa lucrării lăuntrice.
Să nu te temi atunci, frate Serghei! Cu mila Domnului, poate vei fi monah. Fraţilor mai tineri să le aminteşti să ţină cea mai scumpă nădejde a lor: că Dumnezeu nu o să-i părăsească. Cine va răbda până la sfârşit se va mântui.
Serghei, copilul meu, smereşte-te în toată vremea faţă de fratele tău, Toma. Nu vă contraziceţi, vorbiţi-vă sincer, deschideţi-vă sincer inimile unulfaţă de altul. Nu vă unesc oare atâtea şi atâtea lucruri? Ce zic lucruri, chiar Hristos, Domnul, este pururi în mijlocul vostru. Bine ai făcut că după ce a apărut acea mică ispită -pe care voi aţi exagerat-o aifăcut toată noaptea priveghere pentru împăcare, iar dimineaţa te-ai dus şi i-ai făcut metanie, neridicându-te de jos până nu te-a iertat. Vezi cum vrăjmaşul ţi-a adus În minte că el nu o să te ierte? Pentru că, de îndată ce i-ai bătut la uşă, el însuşi şi-a cerut iertare cel dintâi. Şi mai bine a fost că În aceeaşi zi aţi plecat împreună la ozer (e vorba de Lacul Ladoga). Liniştea pădurii, frumuseţea locurilor şi pacea de acolo v-au înmiresmat sufletele. Te îndemn să teşiţi mai des În mijlocul naturii, luând asupra voastră, pe lângă puţină hrană rece, şi vreo două cărţi duhovniceşti din care să citiţi din vreme În vreme pentru a da sevă duhovnicească ieşirii voastre.
33
Mă întrebi dacă nu e dăunător să bei şi cafea. Dacă duhovnicul tău îţi dă voie, nu e dăunător, şi eu beau dimineaţa, după pravilă, o cafeluţă şi uneori şi după-amiază, când primesc mai multă lume sau am de citit mai mult.
în cealaltă problemă despre care îmi scrii, anume că mama ta te îndeamnă să vii să locuieşti în casa părintească întrucât tatăl tău s-a mutat la Domnul -, eu nu îţi prea dau binecuvântare. Asta ar însemna să te desparţi de fratele tău drag, ceea ce nici tu nu vrei. Apoi, stând mai aproape de mamă, cred că nu e bine pentru lucrarea ta duhovnicească. înţelegi ce vreau să-ţi spun; în plus, nu te îngrijora, sora ta, iată, s-a măritat după Paşti, şi astfel mama va avea sprijin…
Copilul meu, desigur că poţi să-mi mai scrii. Iartă-mă, ştii că pentru iubirea mea ce o am faţă de tine, te-aş primi şi pe tine, şi pe Toma, să-mi slujiţi. Dar, îţi repet, e riscant. Depărtarea nu răceşte dragostea adevărată, ci o sporeşte, acolo unde este rugăciune. Mi-ai trimis câteva poezii scrise de tine în timpul călătoriilor în natură. Mai trimite-mi, eu tot mai aştept, dar până acum n-am mai primit nimic. S-a îndulcit inima mea de ceea ce mi-ai trimis. Rogu-te, mai scrie-mi, căci mult înmoaie un suflet împietrit o poezie…
Sergheicika, frate, bucură-te, pururi bucură-te! Eu, un copac uscat, îţi spun: sprijină-te de mine când eşti obosit, reazemă-ţi trupul obosit de acest copac bătrân şi cioturos. Şi te vei odihni. Eu, cel bătrân şi nevăzător, te-am luat în spate aşa, uşor, uşor… Doar port rasa cea cusută de tine nu cu fir de lână sau mătase, ci cu firul de aur al dragostei. De aceea am spus că e aşa scumpă.
Şi când nu voi mai putea eu să te duc, când nu voi mai fi în lumea aceasta, spune şi tu: Veşnică pomenire!
Cu dragoste,
t Luca Voino-Iaseneţki
34
Marţi, 13 septembrie 2005
Iată câteva cuvinte împărtăşite tot aşa, la lăsatul serii, de către batiuşka al nostru, Selafiil, spre a ţi le scrie, Piotr, cu nădejdea că le vei pune la inimă şi, odată cu ele, mântuitoare nădejdi încolţi-vor întru voi.
O, câtă bucurie atunci când ne bate Hristos la poarta inimilor! Câtă mireasmă, cât de făr’ de grijă zburdă inima ta, asemenea unui mieluţ nevinovat care aleargă primăvara pe câmpiile înverzite!
Copilul meu drag, Piotr, să ştii că fiece scrisoare, pe care o primesc părinţii de la tine şi mi-o citesc şi mie, îmi mângâie inima şi îmi dă nădejdi că, oricât de mari vor fi ispitele ce vor veni şi oricât de înviforată este marea acestei vieţi, priveşte: peste ape pluteşte Hristos. Peste valurile ce se zbat mugind, lovind corabia sufletului, clătinând-o într-o parte şi într-alta, mai-mai să o scufunde, păşeşte lin, uitându-Se ţintă în străfundul inimilor noastre, Domnul, Făcătorul cerului şi al pământului… Priveşte-L acum mai bine şi întrezăreşte printre ceţuri şi printre stropii aruncaţi orbitor, încoace şi încolo, de vântul sălbatic, că mâna ta cea slabă şi tremurândă, mâna ta cea dreaptă pe care o socoteşti adesea neputincioasă a se ridica în rugăciune către cer, da, este ţinută cu tărie de către El… Tu nu L-ai văzut până acum în ce fel S-a apropiat, în toiul furtunii, de corabia sufletului tău şi te-a prins încetişor, dar cu nădejde, de mână…
O, inima mea dulce, copilul meu, altfel te scufundai demult şi ai fi pierit…
De ce-ţi scriu aceste rânduri, nu ştiu. Aşa îmi vine să îţi scriu, aşa îmi spune inima.
Mă bucur de serviciul tău cel bun, Domnul să te păzească acolo… Fii cu nădejde chiar dacă, poate, unora de la vechea
35
ta librărie nu le place că ai ajuns într-un loc mai bun, nu-i duşmăni. Roagă-te pentru ei!
Frate Piotr, părintele Filaret se plânge că are momente de uscăciune care alternează cu momente de bucurie duhovnicească. Mai spune-i şi tu să nu se sperie, e adevărat, e greu să te vezi odată cercetat de bucuria duhovnicească şi apoi părăsit. Dar aceasta se întâmplă cu toţi. Faptul că o zi merge rugăciunea şi inima se răcoreşte, alteori e uscată, nu e nimic anormal, e chiar bine. O priveghere bună este atunci când simţiţi că inima se „înmoaie” şi rugăciunea se rosteşte ca şi când mintea se lipeşte de inimă. Nu, nu vă temeţi, nu aveţi de ce vă „mândri” atunci, căci aceasta e a începătorilor! Despre cei desăvârşiţi eu nu ştiu, însă, să vă zic…
Piotr, copilul meu drag, să nu îţi fie greu să strigi la mine în gând, atunci când îţi va fi ceva cu neputinţă, când vei fi obosit duhovniceşte. Trupul meu, ţi-am mai spus, e cioturos şi găunos, e plin de boli şi ros pe dinlăuntru. Sprijină-te totuşi de mine, nu pregeta…
Eu am pus în mijlocirea mea pentru voi, cu frică spun, ceea ce părintele Luca al Crimeei pusese odinioară pentru mine şi fratele meu duhovnicesc. Sigur că nu sunt identice situaţiile şi personajele, dar vestirea inimii mele aceasta este. Să ştii că aşa suntem toţi: acum vine harul, acum pleacă, uneori, poate chiar pentru săptămâni întregi, aproape că nu mai vine deloc. Dintr-odată însă, în zbuciumul nostru pe marea vieţii, atunci când ne scufundăm în griji şi în gânduri, cineva ne strânge de mâna dreaptă, şi auzim înlăuntrul nostru un glas: „Sunt aici, fiul Meu!” Domnul este!
Acestea am vrut a ţi le spune şi să ştii, copile, că o lacrimă acum preţuieşte mai mult, înaintea lui Dumnezeu, decât poate cu patru-cinci-şase ani în urmă… Cel ce îşi vede neputinţa
36
este mai mare decât cel ce vede îngeri. Spune-i aceasta şi părintelui Filaret.
Mă bucur de voi. Fiţi binecuvântaţi! Vă iubesc pe amândoi, fiii mei…
Iertaţi-mă că repet aşa de mult…
Hristos în mijlocul nostru!
Părintele Selafiil
Miercuri, 14 septembrie 2005
Praznic luminos, Piotr, iubitul meu copil!
Lacrimi de bucurie s-au adunat în ochii mei, văzând dragostea ta cu adevărat frăţească pentru părintele Filaret.
Mă bucur mult de amănuntele importante pe care mi le-a scris sufletul tău.
De multe ori, copilul meu, ne întristăm că cele ce le nădăjduim, ba mai mult, cele despre care ne spun şi ceilalţi sau despre care ne lasă a înţelege, nu se plinesc la timpul aşteptat de noi. Şi în acele clipe ne întrebăm: „Dar oare se vor mai plini vreodată? Nu cumva am fost înşelaţi, minţiţi, cu bună ştiinţă ori nu, şi atunci ce rost mai are să speri alături de fratele tău?”… Ne întrebăm acestea, adesea, nu-i aşa?…
O, copilul meu, şi eu am trecut prin aceste ispite, şi eu am fost furat, ca să spun aşa, de acest mod de a gândi… Piotr, Piotr, inima mea dulce, eu, bătrânul, învechitul şi nu-prea-potrivitul cu sufletul tinerilor, rogu-te din suflet, NU gândi aşa! (Batiuşka a subliniat răspicat: Nietl n. trad.
Copilul meu, ce bună e tăcerea… Aşa, e… însă tăcerea e a celor desăvârşiţi, iar a noastră, a începătorilor, e bună… cu măsură! strigarea, căutarea, întrebarea, zbaterea, pe scurt ceea ce părinţii numesc „chinurile naşterii”. Atunci când citeşti
37
şi te bucuri de ceva, te transpui, te „îmbraci” în personajul respectiv, te pui în pielea lui, cumva… Idealurile lui sunt şi ale tale. Visările lui sunt şi ale tale.
Ei, aici vine alt moment. Cum să facem ca cele ce le citim să nu rămână doar în cărţi, ci să ni le însuşim? Cum să facem ca visările noastre să devină realitate? O, fiul meu, de-ai şti că multe din visările noastre rămân neîmplinite… Nu, nu te întrista, stai aşa! Că uşor, uşor, în ani de zile, în ZECI DE ANI se închid ranele cele nevăzute ale păcatelor mai mari sau mai mici şi apoi abia omul începe să se socotească vindecat şi să crească întru făptură cea nouă. De aceea zic ţie şi te rog să mă crezi întru adevăr, iubitul meu, că nu am de ce să mărturisesc altfel decât ce am văzut şi ce am trăit şi eu, nevrednicul, anume că unele din visările noastre de perfecţiune se plinesc, altele nu. Cât poate fiecare. Spre exemplu, citind Dobrotoliubie (Filocalia n. trad. mulţi monahi sau fraţi tineri încep să-şi zămislească idealuri de rugăciune neîmprăştiată, de liniştire desăvârşită, de tăcere asemenea îngerilor, de împreună-vorbire cu Dumnezeu, neîncetată, şi alte lucruri asemenea, lăudabile în sine şi sfinte. Ba mai mult, văzând că acestea lipsesc de la confraţii lor monahi, încep să se întristeze şi, în situaţii mai grave, să se mânie, să judece chiar, să mustre neîncetat pe cei ce nu au ajuns la înălţimea unui Cuvios Arsenie sau a Sfântului Isaac Sirul. O, iubite, întâi că la măsurile acelor părinţi potrivit mărturiilor celor purtători de Duh -, mirare mare dacă va mai ajunge cineva în veacul acesta… Iar cei ce năzuiesc spre cele bune şi se străduiesc, plâng, se luptă, caută să săvârşească şi ei măcar o fărâmă din ceea ce citesc, aşa după cum părinţii purtători de Duh le reamintesc mereu, că naşterea din nou durează… La unii, ranele se vindecă în 10-15-20 de ani, şi apoi se intră în maturitatea duhovnicească.
38
Sfântul Serafim de Viriţa spunea că, după 20 de ani de monahism, omul trece de la pruncia duhovnicească la omul matur, format, capabil şi el să nască din Duh pe alţii.
Vieţuirea în lume nu este superioară celei din mănăstire, şi nici traiul mirenilor nu e mai de lăudat. Şi cum să fie mai de lăudat, când permanent stai cu grijile lumeşti pe cap ale familiei, spre exemplu -, cu împrăştierea cea datorată grijilor, în braţe, şi cu gândul de a plăcea întâi femeii (desigur, a nu se înţelege că defăimez în vreun fel cinstita Nuntă, să nu fie!)?
În plus, cele ce le-ai spus tu, copilul meu, aşa sunt, în lume nu ai cum să ai tăierea desăvârşită a voii, aşa cum e în mănăstire. De aceea îţi spun că şi acum inima mea bătrânicioasă şi sclerozată a întinerit de bucurie, citind bunele temeiuri ale scrisorii tale.
Pesemne că şi citatele pe care le folosea batiuşka Filaret aceasta voiau să spună, anume că nu rămânerea întru o mănăstire te zideşte şi chiar te mântuieşte, cu certitudine! Piotr, Piotr, doar ştim ce spunea un părinte în Pateric: „Este câte unul care stă 100 de ani într-o chilie şi tot n-a ajuns să fie călugăr.”
De multe ori în mănăstiri întâlneşti semne ale decăderii duhovniceşti şi nu îţi vine a intra întru dânsa, numai aşa, pe motivul că tăierea voii te va ridica la cer. De ce? Pentru că tu însuţi, fiind aşa de slab, vei fi de îndată prins în modul de viaţă căldicel, înţepenit de rutină, fără de foc duhovnicesc, al monahilor de acolo. Cine crede că platitudinea duhovnicească, întâlnită în multe mănăstiri, nu-i va afecta şi starea lui, mare mirare de nu se înşală… Mai sunt şi excepţii, dar excepţiile sunt excepţii… Adesea se întâmplă să „rugineşti” duhovniceşte într-o mănăstire, ajungând la un formalism pe care mulţi feciorelnici, în lume, nu îl au… Crede-mă, Piotr, crede-mă…
39
Părintele Filaret scria odată părintelui Veniamin un cuvânt care mi-a plăcut şi pe care l-am regăsit într-o scrisoare din aprilie 2005 către noi, că: „scopul vieţuirii în obşte este câştigarea dragostei de fraţi sau, după cuvântul Sfântului Vasile cel Mare, asemănarea pe cât se poate cu vieţuirea îngerilor, măcar în năzuire dacă nu în făptuire”. Şi, pe deplin, aşa este… în multe din mănăstirile de azi ştim foarte bine că nu se mai vorbeşte de aşa ceva… şi părelnica ascultare se transformă dintr-o ascultare în Duh întru una cazonă, soldăţească, plină de cârtire şi vorbire pe la spate care poate sminti pe tânărul neştiutor ce se avântă sincer într-un asemenea loc… Aceea nu e ascultare, ci înşelare.
O, Piotr, Piotr, iartă-mă! Dacă problemele duhovniceşti cu care se confruntă mănăstirile sunt aşa, ce să mai zicem de cele din lume! De aceea îţi dau dreptate că lumea nu îţi poate aduce nici o mulţumire. De aceea, cred inimii tale şi te susţin cu slăbănoage gângăviri către Dumnezeu, întru găsirea unui loc duhovnicesc, şi până atunci întru strecurarea cu cât mai puţină suferinţă printre „giganţii” diavoli care umblă şi răcnesc, neştiind pe cine să apuce. Copilul meu, continuă, continuă, fii încăpăţânat! Caută aer cât mai proaspăt, cât mai proaspăt, şi Domnul nu te va lăsa.
De aceea dau dreptate şi părintelui Filaret, că slăbănogirea duhovnicească din mănăstiri îi provoacă „sângerare şi suferinţă neîntreruptă”, cum îmi spunea acum câteva zile întru o scrisorică.
Ce vom face atunci? Ne vom întrista? Vom înceta căutarea şi cererea noastră? Nicidecum… Cât vor mai fi oameni pe pământ, Dumnezeu îşi va mai trimite harul Său şi vor mai fi şi dintre cei purtători de Duh. Deznădejdea este de la diavoli, nădăjduirea până la moarte este a Domnului.
40
E foarte important ca întru o relaţie de frăţietate, între doi sau mai mulţi oameni, să existe sinceritate şi comunicare. E inutil a îţi mai aminti că marele Apostol Pavel spunea: „Dragostea toate le rabdă, toate le suferă, toate le nădăjduieşte… Dragostea nu cade niciodată.”1 Uita-v-om noi acestea? în zadar s-au făcut atunci toată osteneala şi toată propovăduirea? Piotr, Piotr, de câte ori nu îi ascundem, voit sau nu, însuşi lui Hristos, cele ale noastre! Cum? Nesuferind nici cea mai mică mustrare, nici cea mai mică jignire. Păstrăm amintirea răului luni sau poate chiar ani de zile.
Cândva simpatizam pe cineva spre exemplu, un director de birou, de secţie, un patron, un şef, etc. dar dacă „se oţărăşte” puţin la noi, îndată ne schimbăm, îndreptăţindu-ne în ochii noştri, de parcă n-ar şti Domnul dacă se cuvine sau nu îndreptăţirea… Ce zic despre un şef, un străin? Ne îndreptăţim faţă de mamă sau faţă de tată… Ba mai mult, chiar Sfântul Apostol Petru s-a îndreptăţit faţă de iudei, lepădându-se de Cel Căruia îi făgăduise că nu o să-L părăsească până la moarte.
Şi ce s-a întâmplat? A căzut Sfântul Apostol Petru din dragostea lui Hristos? Cădem noi, oare, din dragostea lui Hristos când ne îndreptăţim în faţa familiei sau a mai-marilor noştri? Nu cădem. De aceea se spune că „dragostea nu cade niciodată”… Or, tocmai această dragoste ni se cere şi nouă, dragoste care este a lui Hristos faţă de noi şi care toate le nădăjduieşte, aceasta ni se cere a o avea şi noi faţă de fraţi.
Piotr, iartă-mă pentru mulţimea cuvintelor mele… Dar, pentru numele lui Hristos, iartă cele greşite de voie sau nu. Dovediţi nobleţe duhovnicească unul faţă de altul. Câte greşeli nu făceam şi eu faţă de fratele Toma (părintele Timotei),
1 Cf. I Corinteni 13,7-8 (n. ed.).
41
iar el răbda jignirile mele, făcute cu uşurătate… Tăcea şi nu zicea nimic, şi eu îndată mă aprindeam…
Pentru dragostea lui Hristos, nu lăsaţi diavolul (dezbinătorul) să-şi facă lucrarea!
Vă iubesc pe voi doi şi vă binecuvântez,
Părintele Selafiil
Sâmbătă, 17 septembrie 2005
Cuvinte ale Sfântului Ierarh Luca (scrise pe câteva bileţele) trimise, odată cu nişte iconiţe şi alte binecuvântări, fratelui Serghei şi fratelui Toma. Părintele Selafiil, ce şi-a revenit acum complet, m-a rugat să le traduc şi să le citeşti şi lui batiuşka Filaret, spre bucurie.
„Iubitul meu copil.
Astăzi m-a durut mult inima, din pricina cardiosclerozei care mi s-a agravat în ultima vreme. Dar, în pofida durerii acesteia, am o altă durere, că poporul lui Dumnezeu, creştinii, sunt prigoniţi. Domnul însă nu ne va lăsa. Matuşka Nataşa va aduce cele două iconiţe şi tămâia la Pskov, împreună cu aceste cuvinte ale mele.
Iubitul meu copil, să te nevoieşti cu multă mărime de inimă, încă din tinereţile tale nu ai lăsat loc altei îndulciri deşarte şi altei iubiripieritoare să se sălăşluiască în inimioara ta şi tocmai de aceea eu te-am iubit şi te-am încurajat dintru început. Mă voi ruga pentru tine toată viaţa, cât va mai fi aceasta…
Tu, inima mea, să fugi cât poţi de mult de rutină? de „înţepenirea” duhovnicească, de ruginire, de nepăsare, care îi cuprind pe mulţi monahi în mănăstiri. Când erai în lume, pentru că vedeai tot timpul că lumea cade sub stăpânirea celui
42
rău, erai „împins înainte” de râvna dumnezeiască, şi prindeai aripi, cu cât mai multă deşertăciune vedeai în jur. Aici, în mănăstire, s-ar putea să crezi că eşti protejat, că te afli în afara oricărui pericol. Dar nu este chiar aşa. Vrăjmaşul stă permanent şi pândeşte orice moment prielnic. Mai cu seamă îl „amorţeşte” pe monah cu rutina, cu formalismul. Fugi de acestea şi în fiece zi aminteşte-ţi pentru ce ai ieşit din lume când încă trăiai în lume, ca mirean. Pune osteneală peste osteneală, pune mereu lemne pe foc. Nu lăsa pe „Doamne Iisuse”; roagă-te cu simţire, strigă la Dumnezeu, cere-Isă-ţi dea harul ce simţi că-ţi lipseşte uneori. „Doamne, TUpoţi să mi-l dai. Numai TU, nu zăbovi! Ai milă de mine!” Curaj, curaj, iubitul meu copil!
Cu dragoste,
tLuca Voino-Iaseneţki, ianuarie 1950
„Inima mea, Sergheicika,
De ce te-ai întristat că nu au ajuns la mine puloverul cel gros pe care mi l-ai tricotat şi perechea de şosete de lână pentru iarnă? Domnul nu a vrut să le am. Mi-ai scris că le-ai împletit cu lacrimi, cred aceasta. Dar nu te îngriji, acele lacrimi au ajuns acolo unde trebuie, în cer…
Sergheicika, fiul meu, iată, de şapte ani şi mai bine vieţuieşti în lume aşa cum ai hotărât, potrivit convingerilor inimii tale, şi mi-ai scris că bucuriile nu au încetat să cadă ca o ploaie răcoroasă în sufletul tău, adăpându-te cu mângâierile harului.
Mi-ai scris că încă te mai lupţi cu lenevirea, că demonul trândăviei nu te slăbeşte, ci uneori se ridică, cu perfidie, împotriva duhului tău. Şi vezi, atunci, cum se adeveresc cuvintele marelui Pavel, că duhul este osârduitor, dar trupul neputincios.
în trup, Sergheicika dragă, ne luptă vrăjmaşul la vârsta aceasta. După akedie şi după trândăvie urmează răzvrătirea
43
mustului cărnii. Iar, dacă dăm curs acestor săgeţi otrăvite ale păcatului, vom plânge atunci cu amar, căci am pierdut toată osteneala cea din urmă.
E bine, Sergheicika, faptul că ai refuzat să mai lucrezi comenzi pentru fata aceea din Moscova care venea săptămânal În mica voastră aşezare; nu suntem noi cei ce judecăm, însă e mai bine aşa, să fi tăiat cu politeţe, dar ferm, orice fel de amabilităţi cerute de către ea. Domnul te-a înţelepţit, pentru iubirea Lui care a atins inima ta. Cred că, aşa cum tu spuneai, fata aceea îşi căuta un băiat, şi sunt sigur că deja şi-a găsit unul, acolo în Moscova, student ca şi ea. Domnul să-i înţelepţească pe toţi şi să-i ferească pe cei ce au înţeles rostul cel înalt şi apostolic al fecioriei de orice rănire şi cădere!
încă nu ştim dacă Domnul îţi va rândui să intri în mănăstire sau, poate, să vieţuieşti până la sfârşitul vieţii tale în lume, ca şi cum n-ai fi din lume. E mai greu, aşa e. Dar oare la Dumnezeu nu este totul cu putinţă? Eu te binecuvântez la aceasta şi îţi doresc ca, oriunde vei fi, să ai înmulţită bucurie şi mângâiere.
Copilul meu drag, în toamnă te-am rugat să te duci într-un pelerinaj la Pskov şi mă bucur că strângi bani pentru aceasta. Nu-i nimic dacă te-ai mai dus în pelerinaje, dar nu ai putut rămâne acolo. Tu du-te şi te închină în locurile acelea şi vom mai vedea.
O, inima mea dulce, Sergheicika, fiece bucurie a ta este un medicament pentru mine! Fiece lacrimă a ta, pentru împărăţia cea veşnică, mă tămăduieşte tainic de ranele înscrise adânc în trupul meu prin purtarea acestei cruci. Dar nu ma plâng, dulce e Crucea Domnului, Sergheicika!
îţi mulţumesc din suflet şi pentru mierea de albine pe care mi-ai trimis-o prin poştă. Aceasta a ajuns, iar seara, la un ceai
44
cald, îmi pun şi eu pe o felie de pâine puţină miere. îndulcindu-mă cu ea, sunt încredinţat că, de fapt, am mâncat dragoste, dragoste!
Te îmbrăţişez cu dor, cu mult dor, nădăjduind la sporirea ta întru cele cereşti,
t Luca Voino-Iaseneţki, august 1949
P.S. Ştiu că simţi uneori lipsa fratelui tău, Toma. Se va întoarce în curând, nu au ce sâ-i facă, alegerea modului său de viaţă nu i-o va schimba nimeni, mai ales că şi lucrează ceva (era tâmplar n. trad.).”
Marţi, 22 septembrie 2005
Piotr, Piotr, într-adevăr, ţanţoşă se mai ţine România, ţărişoara noastră dragă!
Aşa gândea odată şi părintele Selafiil care îi scria, cu ani în urmă, iubitului său frate Toma. Părintele Selafiil se afla în munţii Urali cu nişte treburi, iar fratele Toma, în Nord, la locul lor de sălăşluire.
Iată scrisorica fratelui Serghei de atunci. în text nu e vorba de România, ci de Rusia în plină perioadă stalinistă.
„Casa noastră Rusia, bătrâna Rusie, brăzdată de lacrimi şi cu pereţii crăpaţi de atâta zbucium… Şi totuşi atât de ţanţoşă, încât a uitat că biata-i prispă stă să se surpe şi tot felul de şerpi şi de gângănii stau să se strecoare prin pietrele căzute din moştenirea părintească. Pereţii casei vechi au mucezit de multă vreme şi flori de mucegai se ivesc în toată mândreţea lor morbidă pe ici, pe colo. în încăperi este un miros stătut, de igrasie, iar covoarele ţărăneşti de pe praguri, odinioară vii
45
şi strălucitoare, astăzi şi-au pierdut culoarea şi s-au spălăcit de atâta umezeală.
Nimeni nu-i mai calcă pragul bătrânei case. Doar păsările călătoare îşi mai fac, din vreme în vreme, cuib în acoperişul smolcăit de vânturi şi zăpezi. Iarna, abia dacă se mai vede, la două-trei zile, un firişor de fum ieşind, temător, prin hornul căzut pe o parte.
Privită de la baza muntelui, sărăcăcioasa casă muntenească se vede înclinată într-o rână, din pricina pământului care parcă şi el s-a săturat s-o mai poarte, văzând că fiii ei, ce au crescut atâta vreme întru dânsa, s-au lepădat de ea şi nu i-au mai pus măcar o cărămidă, măcar un căprior. De ce mai locuieşte, oare, bătrâna, v-aţi întrebat, în asemenea loc nesănătos şi gata oricând s-o îngroape de vie, la o ploaie mai vârtoasă?
Nimeni nu a putut să îmi răspundă la această întrebare. Au venit mulţi să vadă minunea de sat părăsit, vechi, pricăjit, cu oameni încovoiaţi de necazurile lor. S-a făcut şi un film despre aceasta…
Dar nimeni nu a putut dezlega taina vieţuirii bătrânei în căscioara ei, atunci când, iată, în satul vecin, cu sprijinul Sovietului Regional, s-a ridicat un cămin de bătrâni ultramodern, cu toate dotările necesare îngrijirii celor vârstnici.
Numai bătrâna, în fiece dimineaţă, iese în pragul uşii, îşi ridică încet ochii spre cer şi îşi face cruce larg, încet, îmbrăţişând cu ea cele patru zări. Atunci faţa îi străluceşte neobişnuit, se face ca de copiliţă şi în ochi i se oglindeşte tot cerul.
slavă,Ţie, Doamne!, murmură ea, şi, întorcându-se încetişor, de sub veşmântu-i vechi i se zăresc metaniile şi analavul. Slavă Ţie, Doamne, pentru toate!…”
Scrisoare datată august 1948, către fratele Toma
46
Luni, 26 septembrie 2005
Cititu-i-am părintelui Selafiil scrisorica ta, iubite frate, şi s-a întristat bătrânul mult, nu de rândurile tale, ci de faptul că nu poate să-ţi scrie el, cu mâna lui, un răspuns, să pună el acolo, cuvântul, cu mâna lui, pentru inima ta.
Dragul meu copil,
Poate, cumva, în inima ta îndulcită de harul lui Dumnezeu, vei fi primit vreun răspuns în răstimpul celor câteva zile de când nu ţi-am mai scris. M-am rugat pentru aceasta şi nădăjduiesc că Domnul nu te-a lăsat aşa.
Inima ta să nu fie grea! Varsă la picioarele Domnului samarul tău greu şi încărcat cu pietroaiele neputinţelor. Pune-ţi şi tu capul cel îngreuiat de gânduri pe pieptul Lui, şi astfel se va uşura mintea ta de cele ce o despart de Domnul.
Crezi ca e uşoară lupta duhovnicească? Crezi că mie îmi este întotdeauna uşor? Nu sunt şi eu om, copilul meu? Fără aceste piedici, în calea apropierii de Domnul, nu se poate, nu se poate altfel…
Mă bucur, o, cât mă bucur că eşti nemulţumit de tine! Fii totdeauna un astfel de nemulţumit şi aşa vei creşte. Dar caută şi tu să-ţi calci puţin pe inimă, să-ţi calci în picioare măcar câteodată oboseala, iar ea va dispărea, tu prinzând puteri; şi orgoliul, şi inima ţi se vor smeri, tu cunoscând străpungerea cea bună care face sufletul tău numai bun pentru a scrie întru el, Domnul, cuvântul Său.
Toţi ne luptăm cu oboseala, cu somnul, cu neputinţa trupului şi, adesea, cu trândăvia. O, copilul meu drag, de-ai şti cât iubeşte Domnul aceste osteneli ale tale!
A te osteni înseamnă a-ţi vărsa sângele pentru dragostea lui Hristos. Nu deznădăjdui, vei cunoaşte harul, vei gusta bucuria!
47
îmi scrii că şi aşa, chiar nedeplină fiind săvârşirea pravilei tale, Domnul îţi trimite negrăitele Sale bucurii; îţi repet, ia aminte, Domnul ţi le trimite! Nu este aceasta o minune, nu este aceasta iubirea Sa neînţeleasă?
Cum dar nu-ţi va trimite El mai mult, văzând că şi tu te osteneşti mai mult? Nu te baza pe meritele ostenelilor tale, căci doar ele nu vor atrage niciodată harul. Harul se dă după iconomia lui Dumnezeu, atât cât să nu ne mândrim. Poate că, dacă Domnul ţi-ar da în fiece clipă har, te-ai mândri peste măsură şi sufletul tău ar cădea în ispite din care nu ştiu dacă te-ai mai ridica. De aceea, Domnul îţi dă harul după cum vrea El, dar tu nu înţelegi, tu nu înţelegi, inima mea dulce, copilul meu, însă ţine-te aproape de Domnul, acolo unde îţi este ţie bine, iar dragostea Lui îţi va fi tămadă.
încearcă a săvârşi pravila cu simţire şi cu puţină străpungere. Pesemne, ai gândit că obligatoriu va veni şi harul, odată cu plinirea a toată pravila. Nu este aşa. Harul vine dacă ne smerim… Pune-ţi în minte, atunci când te aşezi la rugăciune, că eşti nevrednic să stai în faţa Celui Care te acoperă cu dragostea Sa şi te fereşte de la pieire, că te afli înaintea unei mari taine: iubirea lui Dumnezeu.
Atunci când mi-ai scris poezia aceasta minunată şi plină de simţire duhovnicească, parcă te vedeam, copilul meu, în chiliuţa ta, copleşit dintr-odată, de şuvoiul dragostei dumnezeieşti, cu obrajii şiroind de lacrimi, aşa cum şi scriai. Vezi, Domnul dă harul când vrea El… Tu caută smerenia, smerenia… Smerenia, eu nu ştiu cum să-ţi spun să o cauţi, nu ştiu, iubirea mea, iartă-mă!
Ci cred că, dacă vei vrea să ai o inimă milosârdă şi blândă, Domnul îţi va rodi în suflet smerenia. Mai scrie-mi, mai scrie-mi. Nădăjduieşte, bate, strigă, rabdă… IUBEŞTE pe
48
Domnul până la ultima ta picătură de sânge. Nu-ţi va părea rău.
Te îmbrăţişez şi eu cu multă dragoste şi îţi spun încă o dată: nu uita, copile, te acopăr şi eu cu mantia mea veche şi roasă de molii.
Părintele Selafiil
P.S. Cearcă, cearcă pe „Doamne Iisuse”. Nu ţi-o spun în zadar, copile!
Marţi, 4 octombrie 2005
Astăzi părintele Selafiil este ceva mai binişor, a prins putere şi a început să se plimbe prin micuţa noastră curte în care deja se află aşternut pe jos un covoraş de frunze ruginii.
Citindu-i această scrisorică a voastră, părintele Selafiil a spus:
ah, serţii, serţii… („Ah, inima, inima…”). Veniamin, ştii, am o scrisoare despre inimă de la Vlădica Luca.
Şi mi-a înmânat-o pentru a v-o citi, după cum urmează:
„Iubitul meu copil Serghei,
De ce te întristezi?De ce lăcrimezi? De ce inima ta sângerează aşa cum nu am mai simţit-o niciodată?
Tu dai prin aceasta drepturi vrăjmaşului să lovească în tine mai cu putere…
îmi scrii cu lacrimi din inimă că situaţia s-a îngreuiat în satul unde locuieşti şi că lunar vă cheamă la sediul raional al NKVD pentru a da raport despre activitatea «cu conţinut mistic a voastră (fratele Serghei şi fratele Toma n. trad. Au mirosit ei ceva. Ba mai mult, îmi scrii că un ofiţer de acolo te-a ademenit să scrii un raport secret în care să menţionezi toate cele pe care le întreprinde fratele Toma, cu cine se întâlneşte,
49
unde se duce, dacă lipseşte din sat ş.a.m.d. Tu îmi spui că mai bine te-ar împuşca decât să faci aşa ceva.
Bine aifăcut că ai refuzat! Nu, nu te speria, nu au cum să te oblige la aşa ceva, dacă au văzut că tu refuzi cu hotărâre vor mai încerca să te ademenească o dată, cu bani poate, apoi te vor lăsa. Îi ştiu eu…
Copilul meu drag, îmi scrii că inima ta însetează şi sângerează după mănăstire, însă nu ai nici o încredinţare unde anume să te duci. Ci eu îţi spun: acesta nu este decât începutul sfârşitului. Va fi o vreme bună pentru Biserică, toate acestea vor trece, dar setea după povăţuitori şi după împreună-vieţuitori care nu urmăresc cele ale lor, ci cele ale Domnului, va fi mai mare. Atunci când Biserica nu va mai fi prigonită se vor pregăti toate pentru împărăţia antihristului. Tu, Serghei, vei prinde acele vremuri. Atunci oamenii se vor afunda în păcate din ce în ce mai mari, care încă nici nu s-au pomenit, făcute cu zâmbetul pe buze, ca expresie a unei libertăţi pe care noi, acum, ne plângem că n-o avem… Nu mă înţelege greşit. Port în trupul meu ranele vajnicilor apărători ai comunismului; ce am văzut, ce am auzit, câtă suferinţă am întâlnit pe unde am trecut în această viaţă, numai Dumnezeu ştie. A mea este cu mult mai mică, cu mult mai mică…
Ci nu te întrista, mai mult decât trebuie, în inima ta. Poate Domnul îţi va plini visul sau, poate, vei trăi toată viaţa în acea căscioară de acum.
Fă-ţi inima ta mănăstire. Bate acolo toaca, sună de priveghere, tămâiază şi şopteşte neîncetat rugăciuni. Domnul ţi l-a dăruit pe fratele Toma. întăreşte-l, vorbiţi despre idealurile voastre, despre citirile voastre din cărţile sfinte.
Inima mea, Serghei, pune bine în urechi cuvintele cele pe care ţi le voi spune! Cu cât vei comunica mai bine, în cele duhovniceşti,
50
cu cei care primesc, desigur, acestea, cu atât te vei izbăvi de întristare.
Şi nu uita, aminteşte-ţi aceasta că de fapt, fiece scrisoare a mea către tine este o declaraţie de dragoste. Eu sunt cu tine şi Domnul cu noi.
Hristos în mijlocul nostru!”
T Luca Voino-Iaseneţki, 29 aprilie 1949
Sâmbătă, 8 octombrie 2005
Copile drag,
Ce pot să-ţi spun eu, un moşneag rus, hârşâit prin vremi tulburi, ars de soare, udat de ploi nemiloase, bătut de grindini şi mângâiat de vântul primăverii?
Ce aştepţi tu, inima mea dulce, de la mine? Poate un cuvânt de încurajare, poate o mângâiere pentru inima ta în care am citit, dintru început, dorul de veşnicie. Poate o îmbărbătare pentru inimioara ta, pereche cu a părintelui Filaret. Ci iată că şi pentru inimile-pereche există ispite, aşa cum şi eu, în viaţa mea, am trecut prin acestea şi aşa cum şi fiii mei de aici au trecut căci NEAPĂRAT trebuie să se întâmple şi aşa, pentru a noastră curăţire.
Părintele Veniamin a primit ascultare să vă istorisească cele ce au înnourat niţel ziua de azi, a prăznuirii Sfântului Ioan Teologul, dar care au trecut, adeverind încă o dată că soarele străluceşte mai luminos şi mai frumos după furtună. Veţi citi istorisirea lui. Eu mai pot adăuga un singur cuvânt: lupta cu iuţimea şi cu ai ei slujitori întunecaţi se duce o viaţă întreagă, până la moarte.
Îi iubesc pe aceşti copii ai mei şi vă iubesc şi pe voi, cei ce nu sunteţi atât de departe pe cât s-ar crede. Puţinul pe care îl
51
mai am de trăit îl voi folosi, Doamne, ajută-mi, pentru a cerşi de la Domnul, dragoste, dragoste, dragostei Dragostea nu se scârbeşte niciodată; îndelung rabdă, toate le suferă, toate le nădăjduieşte1. Noi ştim că dragostea nu cade niciodată, însă cădem şi ne julim genunchii în cădere. Atunci se petrece un fapt minunat: Dumnezeu, Cel Ce este Dragoste, ne ridică micul nostru copăcel sfrijit, ba îl mai face să odrăslească şi roade. Ştii care sunt acestea? Lacrimile, lacrimile, părerea de rău, suspinurile, inima mea dulce, Piotr! Cel ce îşi vede propriul copăcel sfrijit şi bătut de vânturi e mai mare decât cel ce se laudă cu o grădină plină cu pomi încărcaţi de roade. Pentru că pomii cei încărcaţi de roade nu primesc la rădăcină lacrimi, vine arşiţa ispitelor şi îndată îi arde. Şi aşa-zisele roade se dovedesc necercate… Părinţii cei de demult spuneau că cel ce îşi vede păcatele este mai mare decât cel ce vede îngeri.
Poate veţi avea şi voi, sau poate vreodată aţi şi avut, asemenea ispite. De sunt dese, foarte bine. Dragostea voastră va fi probată ca aurul, prin foc. De sunt rare, iarăşi, slavă Domnului, că, pentru slăbiciunea voastră, El nu le îngăduie!
Eu, bunelul, sunt lângă tine, Piotr. Când capul tău se aşază pe pernă, să ştii că un Gospodi pomilui2 spune şi bunelul tău pentru tine; ca Domnul să te înţelepţească şi să îţi dea răbdare, răbdare, răbdare, până când? Până la asfinţitul vieţii, copile!
Mă întrebi dacă nu cumva am obosit. Sunt şi eu om, obosesc, desigur, şi eu. Atunci, mă aşez pe marginea patului şi, gustând dintr-o ceşcuţă de ceai fierbinte, privesc la icoana Mântuitorului. E atât de dulce… E o icoană mare, mare, veche, cred că de o sută de ani.
1 Cf. I Corinteni 13,7-8 (n. ed.).
2 Doamne, miluieşte! (lb. rusă).
52
Domnul ţine în mână un hrisov pe care scrie:
„Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pre voi.”
Atunci oboseala îmi trece. încep să prind puteri şi îmi reiau pravila de acolo de unde am lăsat-o.
Te sfătuiesc să faci la fel. Gândeşte-te la Domnul, Cel Ce a zis: „Veniţi la Mine…” şi celelalte. Râuri de lacrimi vor curge atunci din ochii tăi. Izvoare de apă vie vor susura din inima ta. Nu uita: El este odihna noastră, atunci când ne prăbuşim sub povara ispitelor.
Acum închei, amintindu-ţi că nu te voi lăsa, atâta vreme cât voi trăi, şi, cu ajutorul Preadulcelui Iisus, nici după aceea. Gândeşte-te şi la mine când ţi-e greu. Bunelul mai are încă putere; sprijină-te cu toată nădejdea pe umărul lui.
Bucură-te în Domnul!
Părintele Selafiil
Duminică, 9 octombrie 2005
Batiuşka a făcut un stop cardiac.
L-au resuscitat şi acum inima îi bate relativ bine.
A fost puţin conştient, ne-a chemat pe nume. A mai şoptit: „Piotr, Filaret, sunteţi aici? Unde sunteţi?” şi a reintrat în comă, dar medicii sunt încă optimişti (în fapt, doctorul ţine musai să-l opereze). Ar fi singura lui şansă. Cu toţii însă, acum, nu-i acordă mai mult de 5-10% şanse de supravieţuire.
Părintele Selafiil, ţin să vă spunem acestea, a cerut o icoană cu Sfântul Luca al Crimeei şi crucea de la vlădica. Acestea sunt pe perna lui acum.
Vă ţinem la curent.
Veniamin
53
Vineri, 14 octombrie 2005
Da, stop-cadru…
Lumea toată nu se va opri nicicând, Piotr, dintru a ei alergare. Aşa ne spune tot timpul părintele Selafiil. însă Domnul, în marea Lui milostivire, vrând ca toţi să se mântuiască şi la lumina Adevărului să vină, aşterne la fiece răscruce, la fiece intersecţie de străzi, câte o atenţionare, un „semafor” duhovnicesc pe care scrie: „Veniţi la Mine, toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pre voi.” Lumea însă nu vede aceasta, ci apasă pe acceleraţie, gonind cu o nefirească viteză către „o staţie în care vom coborî, obligatoriu, cu toţii”, cum frumos ne spunea, într-o scrisorică, nu demult, părintele Filaret.
Aceasta este lumea.
Astăzi, am discutat vreme de o oră cu părintele Selafiil care, slavă Domnului!, se pune uşurel pe picioare, deşi trebuie încă supravegheat riguros, căci oricând poate apărea o surpriză neplăcută.
Ştiţi ce spunea bătrânul, întrebând despre iubiţii săi nepoţei, Piotr şi Filaret? Am să vă redau cât mai exact în cele ce urmează:
Să nu vă lăsaţi furaţi de muncă. Nu trăim pentru muncă. Munca e un „automobil” către rugăciune, adică uşurează rugăciunea şi oboseşte puţin trupul, pentru a nu mai fi asaltat de patimi. Munca e bună, căci pune rânduială în viaţă şi program, dar nu e totul. Nu faceţi un idol din muncă!
Iubitorul de Hristos mai are nevoie să se odihnească sub un copac, să mai admire o floare, să slavoslovească lui Dumnezeu într-un vârf de munte… Să se mai minuneze de puzderia de stele ce aprinde cerul în fiece noapte. Acestea toate
54
mângâie sufletul şi-l apropie de Dumnezeu, mai mult decât munca brută… Omul are nevoie de poezie şi de aceea eu îl iubesc mult pe Piotr spune bătrânul Selafiil pentru că, în poza ce o am cu frăţia sa, ochii lui privesc gânditor către o poezie a veacului ce va să fie. Şi de aceea îl iubesc pe părintele Filaret, pentru că râvneşte, şi sfinţia sa, după aceeaşi poezie…
Piotr, Piotr, zice batiuşka Selafiil, vor mai veni oare acele zile când mă voi înturna în chiliuţa mea şi, după vecernie, voi mai gusta un ceai fierbinte, avându-te şi pe tine cu mine? Cum va voi Domnul. Dacă El va vrea să mă lase să mă întorc cu bine în schit, voi continua prăviliuţa mea pentru voi aşa cum trebuie, iar ceşcuţelor cu ceai, ce mi le va aduce părintele Veniamin, voi cere să nu le mai adauge zahăr. Căci zahărul a fost deja adăugat…
Piotr, copilul meu drag, întăreşte-te în Domnul. Ah, de-ai şti cât de mult te iubeşte El! De-ai şti cât de dulce este Preadulcele Iisus şi cât de mult însetează El de mântuirea noastră… Este atât de minunat să petreci cu Domnul! Aşa cum sunt acum, mai prăpădit şi mai slăbit în neputinţa mea, totuşi mă simt puternic şi inima mea arde de iubire pentru tot sufletul cel ce caută fericirea pe pământ. Bieţii oameni, toţi vor să fie fericiţi… Tu, Piotr, fii consecvent cu dragostea ta, şi Domnul,-Care tot este Iubire, nu te va ruşina, niciodată nu te va ruşina.
Copile drag, să nu fii trist, să nu fii trist de nimic, niciodată! Cea mai mare întristare este aceea când pierdem direcţia „automobilului” nostru duhovnicesc către Rai. Şi ştim când se întâmplă aceasta. Când suntem cu nebăgare de seamă la noi înşine sau când rănim pe cineva.
Părintele Veniamin
55
Duminică, 16 octombrie 2005
Iată cuvintele lui batiuşka Selafiil, aflat încă pe patul de spital, simţindu-se mai bine, cu ajutorul Domnului, din ce în ce mai bine. Ieri dimineaţă însă a făcut încă o tulburare de ritm cardiac gravă, numită flutter ventricular. Medicii au discutat despre implantarea unui defibrilatorpace-maker. Astăzi au venit aici mai mulţi părinţi pe care, însă, a trebuit să nu-i primim, să-i mai amânăm, din prudenţă. Sunt trei stareţi de mănăstiri tocmai din Orientul îndepărtat, de lângă Vladivostok, toţi ucenici ai părintelui, oameni în plină maturitate duhovnicească, de 50-60 de ani.
Iubitul meu copil.
Scrisorica ta cea scurtă m-a emoţionat până la lacrimi. Dumnezeu, iubitul meu copil, Cel Ce a înfrânt o dată pentru totdeauna puterea iadului, te-a tras cu putere dintru întuneric.
Acum eşti la lumină. Depinde de tine să fii cu băgare de seamă, cu multă băgare de seamă, să nu rătăceşti calea, pentru că vrăjmaşului nu-i pare bine că te-a pierdut.
Tu, inima mea dulce, navighezi ca un navigator curajos pe marea vieţii acesteia. Corabia ta este atât de puternică, încât ar putea să te ducă până la capătul acestei lumi, ba chiar mai departe… Nu te teme! Furtuni vor fi, sminteli vor fi şi sunt şi acum. Ci tu stai, copilul meu, bătut de ploi şi de vânturi, privind cu curaj la farul acela.
îl vezi? îl vezi cum sclipeşte? Lumina Lui e Lumina ce luminează întru întuneric şi întunericul nu o cuprinde pe Ea. Această Lumină este Hristos, copile!
Atunci când corabia sufletului tău se face biserică, locaş sfânt al Domnului, şi va fi desăvârşită, Domnul te va chema
56
la El şi pe tine, şi pe mine, pe fiecare la vremea lui. De aceea am spus că această corabie te duce departe, la capătul lumii, pentru că e Biserică a lui Hristos, întru desăvârşire.
Glasul blând, atenţia la micile detalii, delicateţea, acestea sunt uneltele cu care trebuie să lucraţi. Delicateţea, gingăşia, inima mea dulce.
Ce-ar fi să vă luaţi câteva zile libere şi să mergeţi, binecuvântaţilor, într-un loc mai de linişte? Eu vă binecuvântez la aceasta…
Acum închei, Piotr. Vânt bun în pânze!
Cu dragoste, bunelul tău,
Părintele Selafiil
Duminică, 23 octombrie 2005
Harul dumnezeiesc să te lumineze şi să te curăţească, inima mea dulce, Piotr!
Copacul cel bătrân priveşte, cu ochii nevăzuţi şi nedibuiţi încă de pădurarii ce trec prin desişuri din vreme în vreme, către copăcelul cel tânăr şi foşneşte din frunze cu dragoste către acesta, dorind a-l îmbrăţişa, a-l ocroti de vânturile potrivnice ce se îndreaptă tot mai des spre pădurea cea liniştită. Copacul cel cioturos este foarte bătrân, iar lemnul lui este numai bun de foc. Frunzele copacului bătrân sunt uscate. Însă ceea ce-l mai ţine în picioare pe bătrânul copac este dorinţa lui de a vedea că acel copăcel tânăr a devenit deja copac vânjos pe care nici vânturile, nici îngheţurile, nici arşiţa nu-l doboară.
Copilul meu drag, Piotr! Cât am fost bolnav, m-am gândit mult la tine şi la voi doi. M-am rugat toată vremea, întru ale mele neputinţe, şi mă rog încă, pentru ca Dătătorul de
57
viaţă să vă dea seva cea plină de viaţă duhovnicească în vinele sufletului vostru.
Eu nu pot să ştiu exact câte furtuni vor mai veni în viitorul apropiat şi cât va mai îngădui Domnul să stea în picioare pădurea, cât vor mai zăbovi tăietorii… iată, securea este la rădăcina copacului… (v. Ioan 3, 10).
Vremurile s-au apropiat de sfârşit. Nu vreau să te sperii, iubitul meu copil, poate Domnul va mai îngădui puţin timp pentru pocăinţa noastră. Noi nu ştim anume cât, dar mai este puţin timp, puţin timp. Părintele duhovnic de la lavra Sfânta Treime (Troiţa Sergheevska Lavra, din Moscova, unde este un duhovnic renumit în întreaga Rusie, ce are deja peste 90 de ani n. trad.) îmi scrie că şi el este îngrozit de răutatea ce s-a întins ca o plagă peste întreaga lume. Multe răutăţi. Dar mai cu seamă condiţiile cele politice şi economice care sunt gata a primi venirea antihristului. Părintele are multă carte, eu sunt mai simplu şi nu prea înţeleg toţi termenii aceştia de care îmi scrie, însă am presentimentul că noi toţi ne îndreptăm spre sfârşitul vremii ce o putem numi, fără să greşim, eshatologică.
Numai cineva orb la minte poate crede că totul este o fericire şi că Biserica sau monahismul vor intra într-o epocă aurită.
Cel mai greu va fi pentru oamenii cu familii şi cu copii, căci, legându-se ei de aceştia şi de bănuţul pentru care trudesc, cu greu se vor putea desprinde de toate. Dar şi pentru ei Domnul va rândui ceva.
Piotr, Piotr, tu eşti o mlădiţă tânără şi atât de fragilă…
Cred lui Dumnezeu că El Se va îngriji de tine ca să nu te rupi sub vânturile ce vor veni. „Cum ne vom mântui noi adesea mă întrebau mulţi şi în Rusia despre aceasta. Iar eu
58
le răspundeam aşa: „Care dintre voi are copii şi familie să-i crească în frica lui Dumnezeu şi să ţină poruncile.” Domnul nu le va înşela aşteptările. Celor ca tine, aşa, inima mea dulce, care simţeau mai adânc dulceaţa harului, le recomandam cu tărie cuvântul Sfintei Scripturi de a vieţui nelegaţi de femeie şi cu deasă spovedanie, iar de pot să intre în mănăstiri, să intre. Văd că nevoinţele cele mari şi asceza de odinioară s-au dus de la cei din vremea de acum. Este o trăsătură a omului modern… şi atunci ceea ce lucrează acum mântuirea sunt dragostea cea îndelung-răbdătoare, delicateţea şi gingăşia vieţuirii. Acestea nu sunt nici ele uşor de dobândit, pentru că sunt legate de călcarea peste mândria proprie. Dar tocmai de aceea sunt mântuitoare.
„Tu mă căutai pe mine şi eu te căutam pe tine” am citit că şi-au spus doi mari părinţi athoniţi contemporani, ce s-au dus la Domnul cu câtva timp în urmă. Cred că vorba aceasta este potrivită ţie şi părintelui Filaret. Numai că părintele Filaret trebuie să se ostenească întru ascultarea a ceea ce îi spui, întru înmulţirea dragostei şi înţelegerea ispitelor tale, copile. Şi tu, inima mea dulce, asemenea.
Piotr, Piotr, întoarcerea inimii spre Rugăciunea lui Iisus scoate multe putreziciuni la suprafaţă, nebănuite şi nedorite, surprinzătoare, la care tu însuţi nu gândeşti şi de care te îngrozeşti! Dar trebuie şi aceasta să fie, să nu te sperii… Piotr, tu vei avea multe mângâieri de la Domnul, aşa cum ai avut şi până acum. Eu mă rog Preacuratei Maicii Sale să te ocrotească şi să te acopere. Nu te teme, mergi pe acest drum, cu aceste hotărâri în inimă, şi nu-ţi va părea rău. E calea cea strâmtă şi, pentru a rămâne pe ea, trebuie să nu fii singur.
Însoţeşte-te cu fraţii de un cuget, agaţă-te de părintele duhovnic. Şi, din când în când, mai priveşte şi la mine, să se
59
bucure de creşterea copăcelului şi bunelul tău. Mai cu seamă, să iei aminte cele despre tine şi despre batiuşka Filaret: „Tu îl căutai pe el şi el pe tine.”
îmi amintesc de fratele meu, întru Hristos, Toma (părintele Timotei) şi mai cu seamă de cum îl supăram, în ce fel îl făceam ferfeniţă cu gândurile mele, dar ciudat, în acelaşi timp, inima mea îl iubea. îţi spun acestea întrucât eu şi el am „crescut” alături ani de zile, dar el a rodit mult, iar eu am făcut numai frunze. Vrăjmaşul îmi aducea nu rar în minte gânduri şi stări nesuferite despre fratele Toma, spre exemplu, legate de felul cum pregătea masa, de cum lucra comenzile (ne ocupam cu croitoria), socoteam că face cusăturile şi croielile special pentru a mă scoate din sărite. îl învinuiam că e cam uituc în treburile sale eu îl întrebam ceva şi el zicea: „Am uitat!” Eu răspundeam: „Acum îţi aminteşti, de ce, de ce? Sau cumva mi-ai ascuns?” dar deodată îmi veneam în fire şi mă cuprindea o amară părere de rău. Atunci fratele Toma mă lua în plimbare cu barca pe lac şi începea să cânte din chitară, cântări frumoase, vechi, din vremea ţarului. îl iubeam mult, cel mai mult dintre fraţii de un cuget, şi îl iubesc pe părintele Timotei (Toma a primit, la călugărie, numele de Timotei), acum plecat la cer. Şi eu mă voi alătura lui, poate, şi vom fi iar împreună, şi nimic nu ne va mai despărţi. Sunt multe de spus, dar va fi o altă vreme pentru asta, copiii mei dragi.
Băgaţi de seamă, poate vor fi asemenea lucruri pe viitor şi Intre voi, sau le veţi vedea şi la alţi fraţi. întăriţi-i pe toţi. Nu vă despărţiţi. Ştiţi că lucrarea diavolului este „Dezbină şi stăpâneşte!” E o zicere drăcească.
Virtutea dragostei le cuprinde pe toate: răbdarea, smerenia, cugetarea smerită, curăţia trupului şi a sufletului. Cum dar, de ce oare Sfântul Ioan Evanghelistul spunea în ultimii
60
ani ai vieţii sale: „Iubiţi-vă unii pe alţii”, „iubiţi-vă unii pe alţii”? Ajunsese la adânci bătrâneţi şi, când îl aduceau, sprijinit pe braţe, în mijlocul creştinilor, doar aceasta era predica lui, scurtă: „Iubiţi-vă unii pe alţii.”
Când voi, copiii mei, puneţi capul pe pernă, gândiţi-vă la iubirea Maicii Domnului faţă de Pruncul ei dumnezeiesc. Inima voastră va izvorî atunci miresme întraripate către cer. Gândeşte-te, sfinţia ta, părinte Filaret, că un frate ce-I iubeşti, Piotr, te poartă pe înălţimile dragostei şi mijlocirilor cereşti, iar tu, iubitul meu Piotr, nu uita că un părinte Filaret are o inimă ce bate pentru tine: Doamne, miluieşte-nepe noi şi lumea Ta…
O, Doamne, iar când somnul vă fură deja şi ochii se închid, spuneţi şi voi, copiii mei, pentru un moşneag învechit: Doamne, miluieşte-l şi mântuieşte-l pe amărâtul Selafiil!
Piotr, copile, fii cu dulce inimă!
Te iubeşte un bunel,
Părintele Selafiil
Miercuri, 26 octombrie 2005
Piotr, copilul meu, am să-i mai rog pe părinţii cei dragi să mai traducă câte ceva, zilele acestea, şi îţi vom trimite. Nu te întrista, copilul meu, tu deschide-ţi aripile larg, larg, aşa cum te ştie bunelul tău şi aşa cum se bucură el să te vadă zburând. Zboară purtat de vânticelul cel lin al dragostei de Hristos. El este singura ta nădejde, singurul sprijin, singurul liman. Ancorându-te în El, nu te vor doborî din zborul tău uraganele şi viscolele. Oh, copilul meu drag, de-ai şti cât de mult te-a aşteptat Hristos, în viaţa ta, şi, iată, de cinci ani mergi cu El, aşa cum poţi… Cât de mult te-a dorit Domnul din tinereţile tale!
61
Au nu ştii că suferinţa ne apropie mai mult de El decât bucuria? Căci aşa este viaţa omului, a lui Adam, pe pământ, până se va naşte Adamul cel nou. Orice naştere e cu dureri.
Au nu-ţi aminteşti cuvântul părintelui nostru Luca, Sfântul vlădică? „Am iubit pătimirea, căci mult curăţeşte ea sufletul.” în necazuri se curăţeşte sufleţelul tău. Trebuie toate, inima mea dulce, crede-mă, toate trebuie.
Şi uneori Domnul ne încearcă cu suferinţa altora apropiaţi la care noi, în chip vădit, nu putem face nimic; alteori ne îngăduie ispite materiale: să pierdem anumite sume de bani, anumite valori, să suferim ispite dinspre latura aceasta, de la oameni. Toate să le luăm cu mulţumire, şi atunci Domnul ne va întoarce chiar cele materiale, îndoit şi înzecit.
Copile, zboară, zboară cu aripile tale plăpânde, zboară, cocorul meu, spre Cer!
Părintele Selafiil
Miercuri, 2 noiembrie 2005
Copilul meu,
O, cât mă bucur de ale tale cuvinte! Citindu-mi batiuşka Veniamin graiurile tale, am dat slavă lui Dumnezeu, văzând că rugăciunile părinţilor de aici, ale lui batiuşka Filaret şi ale mele, nu sunt zadarnice.
O, cât mă bucur, copile drag, de năzuinţele tale ce mi le-ai scris! Apleacă uşor capul tău în mâinile mele, să te binecuvântez, şi vei auzi bătaia de bucurie a inimii mele. Auzi? Inima mea nu mai bate haotic, în fibrilaţie, ci îmi cântă cântare de veselie, simţindu-ţi năzuinţa spre viaţa monahicească.
Păstrează aceasta adânc, adânc, în inima ta şi nu o spune nimănui, afară de duhovnicescul tău părinte. Ţi-am mai
62
spus, trăieşte încă de acum ca un monah, acolo unde eşti, privind la relaţiile tale cu cei din jur, asemeni unui monah.
E bine că nădăjduieşti spre un program mai cu acrivie, acesta este „combustibilul” ce îl aruncă pe începător în mâinile lui Dumnezeu.
O, inima mea dulce, poate te temi? Spune-mi, spune bunelului tău, deşi nu îţi sunt duhovnic, te temi poate să laşi lumea? De ce să te temi? Nu vezi ce înşelătoare este? Duhul lumii a pătruns şi în mănăstiri, că mulţi monahi caută în lumea toată, cutreierând mări şi ţări, după un liman de duhovnicie… Dar în lume, atunci, ce să mai zic?
Vezi, bagă de seamă, copilul meu, că în lume sufletele curate se simt strânse din toate părţile, neştiind cum să scape, neştiind unde să se adune. Şi, întorcându-se în liniştea chiliuţei sau a casei lor, dorind liniştire, le revine atunci în cap toată agitaţia de peste zi. Poate ai cercat şi tu acestea. în lume numai griji: cum să aduni bani să cumperi de-ale gurii, cum să nu-ţi superi directorii, cum să capeţi o slujbă mai bună; copiii pe care trebuie să-i îngrijeşti ca pe ochii din cap, căci aşa a lăsat Domnul, femeia de care trebuie să ai grijă, pretenţiile acesteia şi pe deasupra răutăţile şi patimile rubedeniilor. Când să te mai linişteşti? Unii vor spune că „a te linişti” înseamnă egoism, nepăsare de ceilalţi.
Iubitul meu, oricât te vei îngriji de ceilalţi la modul văzut, tot nu e mai mult decât a-ţi câştiga pacea sufletului, căci rugăciunea dintru o inimă curată pe mulţi îi ţine şi îi scapă de la amare primejdii…
Oare în mănăstire nu avem ispite? O, cum să nu… Din plin. De la fraţi, de la diavol, dar mai cu seamă de la noi înşine. Patimile omului vechi se răscoală. Dacă nu e curvia, e mânia! Dacă nu e împrăştierea, e grăirea de rău! Şi altele… Dar în
63
mănăstire, mai presus de toate, acestea două sunt, pe care în lume nu le poţi avea: ascultarea cu discernământ, cerută ucenicului din partea stareţului sau a duhovnicului, şi sfintele slujbe care te introduc într-un alt fel de veac, liturghisitor.
Aşa că şi feciorie de ai o, lucru binecuvântat şi atotînţelept, la care pe mulţi ar trebui să îndemnăm, tot cu discernământ, noi, duhovnicii, în veacul de acum! -, şi sărăcie de urmezi în lume, copilul meu, nu poţi fi decât la jumătatea înălţimii unui monah.
îmi vei spune că, dacă monahismul este aşa într-o criză acum, unde te vei duce?
Se vor mai găsi, dragă Piotr, şi ochiuri cu apă limpede, se vor mai găsi până la sfârşitul vremurilor. Iubitorii de Hristos se vor aduna în fel şi chip şi vor slăvi pe Domnul. Dar despre acestea îţi voi grăi, poate, altădată.
„Strecoară”, „strecoară”, copilul meu, şi câte un acatist şi câte un paraclis, şi câte un „Doamne Iisuse…”, în prăviliuţa ta. Chiar de faci mai puţin, fă-o cu tragere de inimă, căci cu Domnul stai de vorbă şi El te vede, El te bucură, El te poartă în braţele Sale. El te-a păzit până acum şi doreşte Lui să-I slujeşti.
Mă crezi, crezi tu aceasta, inima mea? Domnul te doreşte…
Să nu se sperie batiuşka Filaret că nu îi scriu şi lui aceste cuvinte. El deja a intrat în acest cin monahicesc şi are alte lupte: cele ale vremurilor pline de scârbe, când te uiţi în dreapta, în stânga şi nu vezi, dintre oameni, pe cineva să spună cuvânt de folos, iar din partea mai-marilor, multe sminteli. Dar ştiu că are şi el multe bucurii. De aceea eu mă rog pentru voi doi. Aşa am fost eu şi cu fratele Toma (părintele Timotei) şi, după ani de zile, Domnul a rânduit să găsim ceva. Şi cât am căutat, Doamne, cât am căutat! Ajunsesem
64
aproape la deznădăjduire. Ci Domnul mereu ne udă sufletele cu apa vie a harului, cu mari bucurii, la care cei din lume nici nu pot gândi. Despre aceasta, poate, în alte rânduri.
Acum, copilul meu Piotr, te las cu bine, căci am obosit şi eu, ostenit-a şi vrednicul scrib al învechitelor mele cuvinte, părintele Veniamin.
„Strecoară” orice e hrănitor duhovniceşte întru cămăruţa ta şi hrăneşte-ţi inimioara, copile! Mai cu seamă „Doamne Iisuse…” La început spune-o mai repede, apoi mai rar, mai apăsat pe cuvinte, să simţi că-ţi intră în tine, în inimă. Mult folos vei avea. Pe măsură ce te ţii de rugăciune, nici diavolul nu-ţi va da pace. Nu te teme! Gânduri de desfrânare negândite până atunci poate te vor cerca; n-au nici o putere, căci tu îl iubeşti pe Domnul. Diavolul va cerca şi altfel, neapărat: gânduri de mânie şi judecată la adresa duhovnicului sau a fraţilor de un cuget. Nu te teme! S-ar putea ca pe mulţi, în anumite momente, să-i urăşti, să nu-i suferi deloc, să-i urăşti chiar de moarte.
Poate încă nu ţi s-a întâmplat aceasta, dar, de se va întâmpla, tu să nu te sperii. Atunci vei cunoaşte că au început deja a ieşi mirosurile cele urâte din sufletul tău, cele îngrămădite acolo prin păcate. O, doar nu vrem ca îndată ce ne întoarcem la Domnul să ne şi înălţăm la cer, uşori şi ridicaţi de har! Mult balast greu trebuie să lepădăm!
Copilul meu drag, ţi-am scris acum mai mult, căci iată, m-am simţit mai bine. Sunt tot mai slăbit şi va veni o vreme când voi tăcea. Dar nu te întrista. Tot viu voi fi.
Doamne, ajută-mă pe mine, putredul, şi iartă-mi cuvintele cele mari, şi miluieşte-mă pe mine şi pe copiii mei iubiţi: Filaret şi Piotr!
în Domnul,
Părintele Selafiil
65
Joi, 3 noiembrie 2005
Iubite Piotr, fratele nostru drag.
Iată, batiuşka Selafiil, acum o oră, ne-a anunţat cu deplină încredinţare în glas că ar trebui să mai facem puţintică osteneală, întru pregătirea sălaşului la care cu toţii vom adăsta în cele din urmă.
„Nu peste multă vreme voi avea nevoie de groapă. Să mi-o pregătiţi în pădure, lângă tăpşanul din poieniţă.” Apoi încet, încet am mers cu toţii acolo şi bătrânul ne-a arătat locul său multiubit unde obişnuieşte mai bine zis obişnuia astă vară a poposi cu noi. Acolo vom săpa ceea ce bătrânul ne-a rugat cu multă iertăciune în glas.
„Batiuşka, vă simţiţi rău, aveţi vreo încredinţare?”, l-am întrebat.
„Curând Domnul mă va chema şi vreau ca totul să fie gata. Pe cruce să nu-mi scrieţi nimic. O cruce din lemn şi atât. Nici lui Iura şi nici altor băieţi nevinovaţi, ce au căzut în război, nu le-am scris ceva. Cu ce sunt eu mai mult ca ei? Voi mai sta o vreme cu voi, cât va îngădui Domnul. Acum hai să ne rugăm împreună!” Şi am petrecut vreo trei sferturi de oră cu „Doamne Iisuse…”
Te îmbrăţişez, Piotr, cel de foarte aproape!
Părintele Veniamin
Duminică, 13 noiembrie 2005
Piotr, copile…
Poate lacrimi de întristare au curs niţel pe obrajii voştri, copiii mei.
Piotr, inima mea dulce, să nu se întristeze sufletul tău de cele pe care Domnul le-a rânduit în acest fel, ca mai bune
66
pentru starea duhovnicească a părinţilor Veniamin şi, mai ales, Ignatie.
Tu ştii cât de mult îşi iubeşte un părinte duhovnicesc fiii. De aceea eu m-am rugat ca Domnul să rânduiască cum e mai bine pentru aceşti fii ai mei.
O, Piotr, Piotr, află că îmi lipseşte câte o poezioară de la tine! Te simt puţin cam trist, spune-i şi bunelului tău dacă ai ceva probleme duhovniceşti, pentru a mă ruga şi eu mai cu sârg pentru aceasta. Piotr, toamna şi iarna sunt două anotimpuri de adunare în sine şi de mare bucurie duhovnicească. Piotr, nu lăsa ca ceaţa şi ploile, frigul şi zloata să acopere Soarele cel gândit, pe Hristos, Cel Ce luminează din adâncul inimilor noastre!
Acolo, în adâncul inimioarei tale, L-ai primit pe Hristos, deodată cu Sfânta Treime, la Sfântul Botez şi tot acolo se mai deschide câte o fereastră către veşnicie, către cântările îngereşti şi nemaivăzuta slavă a împărăţiei, la fieştecare Sfântă Spovedanie şi împărtăşanie.
Acolo, în inimioara ta, se dă cea mai fantastică şi încleştată luptă cu puterile răului, cu blestemaţii diavoli ce nu suferă întoarcerea noastră către pocăinţă. Crezi tu că vrăjmaşului îi convin toate cele despre tine? O, nu, iubitul meu copil! El încearcă să te momească cu uitarea, trândăvirea şi nebăgarea de seamă, pentru ca prin acestea să te aducă iar în mrejele lui… De nu poate într-un fel, încearcă într-altul. Mai cu seamă ne luptă cu trândăvirea, cu tristeţea, cu învinuirea de sine până la deznădejde… Te miră că pomenesc de aceasta din urmă. O, este o „tactică” a vrăjmaşului mai ceva ca manevrele nemţilor la Kursk1! Văzând pizmaşul că omul vrea să se învinuiască
1 Cea mai mare bătălie de blindate din toate timpurile (fiind implicate peste 6000 de avioane, peste 10000 de tancuri, peste 4000 de infanterişti). A durat din 5 iulie până în 23 august 1943 (n. ed.).
67
pe sine în ceva, îl aruncă în deznădejde, spunându-i la ureche că nu mai e iertare pentru el, că nu mai e bun de nimic şi altele asemenea.
O, nesfârşită milă şi îndurare ale lui Dumnezeu! Că de n-ar fi acestea, nimeni nu s-ar mai mântui.
În general, nu te încrede nicidecum gândului tău, iubite copile, ci descoperă-l duhovnicescului tău părinte sau fratelui tău de aproape, părintelui Filaret, nu mai multora.
Bagă de seamă bine, copilul meu. Cele ce îţi spun acum ţi le grăiesc spre a ta întărire, şi nu degeaba. Tu, inima mea dulce, trăieşti ca un monah acolo, în vârtejul cetăţii. Pune la inimă acestea şi, deşi nu ai depus încă voturile monahale, dacă să spunem domnul va rândui să cheme la El pe vreunul dintr-aceştia, aşa ca tine, întocmai ca un monah se va socoti acel om. Numai dacă se va osteni şi el, cât de puţin, cât de puţin, un prim pas, atunci El, Stăpânul nostru, îl va purta pe acesta, băiete drag, pe braţele Sale, până la tronul Lui de slavă.
O, de-ai şti câtă slavă au monahii şi monahiile care s-au juruit Domnului… Pentru un monah, mireasa lui este Biserica lui Hristos. Un monah a făcut pasul acesta pentru că inima lui avea nevoie de o iubire veşnică, de un dialog cu însăşi această Iubire Care este Hristos. între noi şi Domnul este un dialog, o împreună-vorbire; tu, copile, îi spui dorurile tale, El îţi dăruieşte din iubirea Lui nesfârşită. Un monah a simţit că orice iubire omenească este finită şi imperfectă, iar sufletul lui nu dorea aceasta, căci din tinereţile lui acel monah năzuia către o iubire fără ştirbire, fără umbre, fără minciuni.
Eu nu zic că iubire sinceră nu există şi în familie. Căsătoria este o taină. Dar celor doritori de ceva mai înalt, nepreţuit, iată, Domnul Dumnezeu până la sfârşitul veacurilor le pune în faţă, acestora, fecioria. Cât de frumos vorbesc Părinţii
68
Bisericii noastre despre aceasta! Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Ciprian al Cartaginei, Sfântul Vasilie cel Mare, Sfântul Ambrozie al Mediolanului, Sfântul Grigorie Teologul. Cu toţii au lăudat virtutea fecioriei ca fiind pricină ce dăruieşte omului o iubire fără compromis. Căci ce minciună poate fi în Hristos?
Piotr, inima mea dulce, sârguieşte-te spre cititul cărţilor sfinte care într-aripează sufletul întru agonisirea cugetării smerite. Eşti în focul luptei, eşti în război. Tu, iubite Piotr, ai câteva arme grozave cu care poţi pune pe fugă hoarde de vrăjmaşi, oricâte tancuri, oricâtă aviaţie şi logistică au aceştia. Cea mai grozavă armă a ta este „Doamne Iisuse”. Aceasta, folosită atent, curăţeşte sufletul. Apoi încă una, la fel de eficientă, este smerita cugetare; aş zice că smerenia este cea mai eficace componentă din „divizia” noastră de elită duhovnicească. Cugetarea smerită este atunci când ceri, spre exemplu, iertare, spunând din convingere, fără cârteală în suflet, că tu ai greşit… Ce să vorbesc eu de smerenie, că grea este şi eu nu o am…
Tu vei cunoaşte, cum ţi s-a mai întâmplat, copile, mari mângâieri de la Domnul. îndulcirea ce ţi-o dăruieşte El în liniştea chilioarei tale, când ţii ochii spre sfântă icoana Sa, sau când cu ochii închişi murmuri liniştit „Doamne Iisuse”, acea îndulcire este deasupra tuturor celorlalte îndulciri lumeşti, după cum este departe cerul de pământ.
Domnul să te binecuvânteze a o agonisi pe aceasta…
Şi încă ceva: Cumva ai obosit? Atunci şezi liniştit pe marginea laviţei şi bea liniştit o ceaşcă de ceai cald, îndulcit. Are într-însul şi o linguriţă de zahăr de la bunelul tău drag, Selafiil.
În Domnul,
Părintele Selafiil
69
P.S. Părintele Filaret mi-a trimis ieri o scrisoare frumoasă. Ştii, Piotr, te iubeşte mult batiuşka… Vă îmbrăţişez pe amândoi, cu câte o mână.
Marţi, 15 noiembrie 2005
Cititu-mi-a părintele Veniamin răvaşul tău. De vei vrea, copile, citeşte-i şi lui batiuşka ce vei socoti dintru această scrisorică.
Piotr, inima mea, şi eu am trecut de multe ori prin valuri de tristeţi, unele mici, altele mari, că simţeam cum sunt aproape să mă scufund. Asemenea verhovnicului apostolilor, Petru, strigat-am şi eu nu o dată: „Doamne, ajută-mă, că pier!” Şi întotdeauna, deschizând ochii sufletului meu, vedeam că Domnul este de-a dreapta mea, ţinându-mă de mână. Iar atunci când mi se părea că mă scufund de-a binelea, vedeam că Domnul mă ţine chiar în braţele Sale, dojenit fiind de El, ca un copil de către mama sa: „Puţin credinciosule, de ce te-ai îndoit?”
Piotr, oare nu ne îndeamnă apostolul la a ne purta sarcinile unii altora? Oare nu ne spune nouă Domnul a ierta de şaptezeci de ori câte şapte într-o zi? Oare e puţin ce ni se cere? Aceasta înseamnă asceză, copilul meu, aceasta e osteneala noastră! Generaţia de azi aş asemui-o cu florile din glastră, o generaţie sensibilă şi neputincioasă de a mai purta ostenelile bătrânilor de altădată. Uită-te numai la mine, copilul meu drag: ce osteneli fac eu? Mănânc, dorm şi bolesc. Altceva n-am cu ce să mă laud, crede-mă…
Aşa şi tinerii de azi; dar, dacă cei doritori de Hristos nu mai pot, prin firea lor, a se osteni asemenea celor de odinioară, e neapărată nevoie ca asemenea ispite „subţiri” să poarte
70
ei… „Călirea” duhovnicească se face prin plecarea cugetului tău sub cel al fratelui. Chiar dacă nu ai dreptate. Ci nu cu un cuget ascuns întors ca o sabie împotriva lui, a celui ce te pleci… Nu aşa… Aceasta nu se face dintr-odată. Trebuie ani, zeci de ani. Cele ce mi Ie-ascris părintele Filaret despre ispitele sfinţiei sale sunt vădit ispite de la pizmaşul care dezbină. Aceasta e „calitatea” lui. O alta nu are. Menirea lui e să-i separe pe oameni, să îi însingureze, să-i deznădăjduiască şi să îi facă, apoi, robi ai lui.
O, copile drag, Piotr, nu te speria! îţi vorbesc ca propriului meu copil, ca sufletului meu. Domnul nu te lasă. Nu rămâi neacoperit până vei atinge desăvârşirea. Ca întru o mantie te acoperă şi te poartă Domnul peste hăurile răutăţilor, bucurându-te de mireasma prezenţei Lui.
O, copiii mei dragi, copiii mei dragi, nu e lesnicioasă lupta noastră! Căci de ar fi lesnicioasă, mulţi s-ar sui la Cer îndată. împărăţia cerurilor se ia prin multe scârbe. Dar ce fericire, ce bucurie nesfârşită, ce strălucire, câtă lumină ne aşteaptă… Şi dintru aceasta gustăm de aici, copiii mei, de aici.
Piotr, mai scrie-mi, mai scrie-mi. S-ar putea, atunci când mai dă zăpada, să mai luăm şi noi o vreme de liniştire. Piotr, mai ia-ţi şi clipe de linişte, când eşti singur, fără nimeni în preajmă; atunci roagă-te cu osebire. Metaniile te vor ajuta mult.
Te îmbrăţişez, Piotr. Bunelul tău nu te lasă, aminteşte-ţi aceasta seară de seară.
Cu bine,
Părintele Selafiil
71
Joi, 17 noiembrie 2005
Copilul meu drag, mă bucur că soarele stăruie în sufletul tău, încălzind cu razele-i de viaţă dătătoare inima ta. Acolo, în inima ta, lucrează cât poţi de mult tainica rugăciune a inimii. Te îndemn la aceasta; nu uita că „Doamne Iisuse”, această scurtă chemare este izbăvirea de întristare, aşa după cum se şi cântă: „O, Paştile Domnului, Paştile, izbăvirea de întristare, Paştile de veselie!”
în fiece zi, inima mea dulce, oare nu trăim noi un permanent Paşte? Fiece clipă a vieţii noastre pe acest pământ este o luptă cu moartea nemiloasă, mai cu seamă cu moartea sufletească. Moartea sufletească caută să ne smulgă cu brutalitate din braţele Vieţii hristos. Dar El ne ţine tare, El ne ţine cu dor, El ne ţine cu milă.
El, Domnul, ne ţine cu atâta foc la pieptul Lui, şi noi nu ştim întotdeauna aceasta. Cred că Ioan feciorelnicul şi apostolul a înţeles aceasta în chip desăvârşit, şi de aceea, punându-şi capul la pieptul Mântuitorului, i-a arătat deplina încredinţare a vieţii şi a inimii sale, dând răspuns, astfel, chemării Domnului de a-I dărui a noastră inimă1…
Pentru aceasta, copilul meu drag, ţine-ţi inima în petrecerea cea pururea cu Domnul. Gândeşte-te la El cât mai des, cât mai des. Cum te vede, cum te apără, cum te înconjoară cu puterea-I proniatoare. în acest fel vei putea petrece în lume, fără a fi tulburat prea mult de răutăţile ei. Va veni însă o vreme
1 „Cauţi pe Iisus Hristos? Nu este grea căutarea ta. Un lucru voieşte El de la tine, iar de i-l vei dărui, gata este să te ia mireasă a Lui şi să te îmbrăţişeze în Duhul. Nu este un lucru greu ceea ce cere El de la tine, nu are trebuinţă de sudori şi de osteneli. Numai inima ta ţi-o cere: «Fiule, dă-mi inima ta! însă nu inima trupului, căci Dumnezeu nu este pământ şi ţărână, ci inima sufletului tău ţi-o cere, adică mintea ta, căci Dumnezeu este Duh” cuviosul Nichifor Theotokis, sfaturi la intrarea În monahism, Ed. Anastasia, 1998, pp. 84-85 (n. ed.).
72
când vei înţelege cu putere că toate agoniselile lumeşti, ba chiar toate faptele tale cele bune, toate bucuriile de aici nu fac nimic faţă de bucuria împărăţiei celei veşnice. Şi atunci, retragerea ta din lume îţi va părea imperioasă… Toate îţi vor părea deşertăciune, după cum şi sunt; căci un vis este viaţa omului… Câştigi mai rău sau mai bine astăzi? Te bucuri că faci o faptă de milostenie? Spui o vorbă bună? De sunt acestea cu mulţumire, bună treabă faci. Dar tu, cel ce vrei a zbura peste înălţimi ca un cocor tânăr şi în putere, trebuie să ştii că acestea nu sunt nimic faţă de harul pe care îl primeşti în momentul când fugi, când pleci din lume, încredinţându-i pe toţi lui Dumnezeu. O, ce mai speri, copile drag? Da, poate un lucru bun, pe moment; dar apoi iarăşi lumea îşi va arăta colţii. Nu uita: aici, în lume, toate sunt trecătoare şi pier; dar fericirea veşnică puţini o urmăresc cu sârg până la sfârşitul vieţii lor.
Copile drag, va veni şi pentru tine clipa binecuvântată. Tu eşti un om care iubeşti. Tu eşti un suflet ce însetoşează de iubire. Până acum ai fost în căutarea acelui izvor.
„Cine bea din apa pe care i-o voi da Eu, nu va mai înseta niciodată”, îi zice Domnul femeii samarinence.
Acum, că ai găsit acel izvor, te poţi socoti fericit. O, nu, nu mai pleca de lângă El niciodată…
P.S. Vă iubesc, vă iubesc pe amândoi. Iubiţi-vă unii pe alţii, copiii mei, până la sfârşit!
Cu dragoste,
Bunelul
Vineri, 18 noiembrie 2005
Iubite frate,
Iată, ne reîntâlnim iarăşi pe calea virtuală şi totuşi atât de reală, atât de caldă, atât de plină de har… Când totul se face
73
cu binecuvântare, este uşor de plinit şi aducător de har. De aceea, înarmatu-m-am iarăşi cu condeiul cel nevăzut al tălmăcirii dragostei noastre din limba rusă în limba română. Iată cuvintele bătrânului pentru tine, Piotr, bucureşteanul nostru drag, marinar purtat de corăbioara ţinută cu grijă şi milosârdie de Maica Domnului, peste genunile acelei cetăţi îndepărtate, Bucureşti. Sublinierile aparţin, ca de obicei, părintelui.
Piotr, Piotr, copile drag, mă bucur de fiece dată când pot să îţi spun câte ceva prin intermediul acestui părinte ce face ascultare de rugăminţile mele cu neobosită jertfă (e vorba de părintele Veniamin, tâlcuitorul scrisorilor părintelui Selafiil, din limba rusă în cea românească, şi ucenic al acestuia, din pustia siberiană n.e.)! Eu parcă îmi retrăiesc ceva din tinereţea mea, din vremea când eram tânăr ca voi şi ardeam de nerăbdare să primesc scrisorelele Sfântului vlădică Luca, dar şi ale altor stareţi purtători de Duh de care m-am învrednicit eu, învechitul, a le primi binecuvântarea şi a le asculta poveţele. însă parcă, mai presus de toţi, m-am ataşat de vlădica cel drag, Luca Voino-Iaseneţki. El „ne-a crescut”, cum s-ar zice, pe mine şi pe fratele meu de un duh, Timotei.
Piotr, inima mea dulce, ai ajuns la o vârstă la care poţi singur să înţelegi cât de deşarte sunt bucuriile acestei lumi. La cei treizeci şi ceva de ani ce îi ai, ai văzut tu însuţi că bucuriile lumeşti sunt îndoite cu multă amăreală şi că Domnul ne smereşte şi ne ceartă de îndată ce nădăjduim la o fericire înrădăcinată în ce ne oferă lumea şi, chiar de fericirea aceasta, îmi spui că te temi şi că eziţi. Că de multe ori ai rătăcit calea, chiar şi pe cea ştiută. O, copilul meu drag, Piotr, dar cine nu se teme? Cine nu se clatină? Cine nu se îndoieşte?
74
Oare cine dintre muritori este fără de slăbiciuni? Sfinţii cei mari aveau slăbiciuni, dar să ţinem minte că acestea nu lucrau moartea întru ei, fiind îngăduite de Domnul pentru a nu se înălţa, ci pentru a se smeri. Căci înălţarea minţii întotdeauna a fost văzută ca cea mai periculoasă şi prăpăstioasă pentru orice creştin şi mai cu seamă pentru fiece monah. Oare Sfântul Apostol Pavel nu spune despre sine însuşi că i s-a lăsat „un ghimpe în trup”, „un înger al satanei”, ca să îl „bată peste obraz”? Şi că s-a rugat Domnului de trei ori să-l depărteze de la el, dar Domnul i-a răspuns: „îţi este de ajuns harul Meu!” Noi cu ce ne putem lăuda atunci, dacă trâmbiţa apostolilor, dumnezeiescul Pavel, era încercat şi el, spre smerire, de ispite? Ci cuvine-se nouă, copile, a ţine capul plecat şi a plânge… A plânge…
Să luăm aminte la sfinţi că ei nu s-au învoit cu gândurile sau cu alte momeli ale vrăjmaşului, mai cu seamă, privirea şi atingerea. La cei tineri, acestea sunt foc care mistuie, întru o clipită, osteneala de ani de zile şi risipesc în pulberea vântului roadele agonisite cu lacrimi, iar răsplătirile dulci ale harului dumnezeiesc le acoperă de noroi. Să fugim de acestea, copilul meu drag, să fugim, ţine minte… Deci eu ţi-aş spune aşa: Nu te îngrijora de nehotărârile tale, ci luptă cu ele. Dacă eşti slab în ceva, fă-te tare. De te temi de ceva, nu te mai teme. Harul dumnezeiesc te va întări, şi toate îţi vor părea uşoare. Dacă vei fi în ascultare faţă de duhovnic, nu te vei rătăci, şi nici diavolul nu va câştiga drepturi asupra ta! Este simplu, copilul meu, şi inima mea izvorăşte nespuse simţăminte de dragoste către tine, când îţi grăiesc acestea; crede-mă, e atât de simplu! Primeşte cu multăluare-aminte sfătuirile şi foloseşte-te şi de experienţele altor părinţi, mai ales de cele ale părintelui Filaret, care îţi este apropiat şi drag…
75
Cercetează mai multe locuri, şi Domnul îţi va grăi în inimă. Dar bagă de seamă, nici vrăjmaşul nu se va lăsa mai prejos. Îţi va zice: „Tu, aici? Păi ce să faci în pustia asta, în străinătatea asta? Nu vezi că te vei ofili îndată ca o floare plăpândă în arşiţa pustiului şi vei pieri degrab?” Sau: „Ce vei face când cineva se va răsti la tine într-o obşte sau când vei avea permanent ispite? Eşti nebun? Unde te arunci cu capul înainte?”
Ei, tu atunci, copilul meu drag, spune: „Da, sunt nebun. Cum, Domnul Care m-a scos din moarte, Care m-a înviat, Care mi-a deschis ochii şi m-a făcut să văd, Care m-a mângâiat când deznădejdea părea că mă-nghiţise cu totul, El, Domnul, să-mi vrea răul? Ah, ticăloasă şi deşartă amăgire a vrăjmaşului… Cum să-mi vrea El răul? Cu El nu voi pieri, ci şi trupul meu, şi duhul meu vor înflori.” Diavolul ascunde oamenilor slava monahilor şi dulceaţa cerească ce o primesc în suflete, spre a îi îndepărta de monahism şi a se lega cu obligaţii şi griji lumeşti.
Eu îţi spun cum să lupţi cu gândurile vrăjmaşului. Pune o contră mereu; pune gândul cel bun. Pune nădejdea la Dumnezeu, aceasta fiind o fântână ce nu seacă niciodată, dintru care ne stropim arătura…
Profitaţi amândoi tu şi părintele Filaret de clipele de har. înmulţiţi-le, rămâneţi întru ele. Sunt un dar al lui Dumnezeu. în ultima scrisorică, părintele mi-a spus că s-a străduit să adoarmă rostind rugăciunea „Doamne Iisuse…” şi, cu două seri în urmă, pe la trei dimineaţa s-a trezit cu atâta dulceaţă în inimă şi în gură, de parcă ar fi mestecat miere. S-a trezit plângând de bucurie. Şi în inimă se spunea încetişor, curgând, „Doamne Iisuse”. I-am spus şi sfinţiei sale şi îţi zic şi ţie că nu e ceva neobişnuit, ci este harul lui Dumnezeu ce se face simţit spre întărirea noastră. Părintele a petrecut aşa
76
vreo trei ore. Un alt părinte bătrân, şi el prieten cu mine, a petrecut aşa doi ani neîntrerupţi, apoi harul venea în măsură atât de mare doar la câteva zile. Astea sunt taine. Noi trebuie doar să plângem, cum îţi scriam mai sus, să plângem… Piotr, tu însuţi vei vedea încotro te va îndemna Domnul.
Îi doresc părintelui Filaret cât mai bună aşezare şi să se bucure de ceea ce va alege. Eu cred că, oricâte ispite veţi avea voi doi, încercând a vieţui împreună, harul vă va acoperi şi prin aceste ispite se va întări dragostea voastră. O, câte ispite nu sunt acolo unde vieţuiesc doi, trei sau patru nădăjduitori întru monahicească nevoinţă! Dar, fiindcă e şi Hristos în mijlocul lor, aceste ispite se dovedesc până la urmă expresii ale patimilor încă nevindecate ale acelor vieţuitori.
Curaj deci! întindeţi pânzele! Vânt bun! Cerul e senin!
Cu dragoste, Bunelul,
Părintele Selafiil
Sâmbătă, 19 noiembrie 2005
Iubite frate Piotr,
Părintele Selafiil m-a rugat a vă traduce următoarele:
Copile drag, orice ieşire în Sfântul Munte Athos, Grădina Maicii Domnului, este o binecuvântare şi o sfinţire. Mergi cu Dumnezeu, dacă duhovnicul îţi dă binecuvântare. Spune-i şi părintelui Filaret, când vei socoti, sunt sigur că se va bucura.
Te rog să mă asculţi cu multă luare-aminte. Cel mai bine ar fi să mergi în linişte şi fără prea multă vorbărie în Muntele Sfânt al Athonului adică singur. Când sunt trei, e şi loc de vorbă. Când sunt doi, ar fi încă bine, pentru a vă întări şi încuraja reciproc.
77
Dar cum te va lumina Domnul şi cum vei putea, aşa fă, pentru rugăciunile duhovnicului şi ale părintelui Filaret, vei avea folos, şi poate, cine ştie…
Iartă-mă, Piotr, eu mă simt iarăşi cam slăbit şi ostenit de neputinţele mele. Voi încheia acum, cu binecuvântarea ce ţi-o dau de a confirma, săptămâna viitoare, plecarea ta în Sfântul Munte. Fii cu grijă cu cine pleci, însă. Sunt sigur că cei doi fraţi, cu care vei merge, sunt oameni ai lui Dumnezeu şi cu evlavie întru cele ale mănăstirii. Piotr, Piotr, nu uita că bunelul tău se roagă, pentru ca ţie să îţi fie bine, pentru ca tu să te mântuieşti şi să guşti tot mai mult din dulceaţa harului. Bunelul, un moşvechi şi demodat, se va ruga pe lanţul de metanii, pe care cu nevrednicie îl port de la un părinte cuvios mare şi sfânt, ce mi l-a dat spre întărirea slabelor mele puteri. Piotr, mergi cu inima deschisă, cu aripile larg deschise şi cercetează, cercetează. Domnul nu va lăsa speranţele tale fără răspuns, până în sfârşit. Mai scrie-mi.
Nădăjduiesc că-i vei spune şi părintelui Filaret de planul tău, după ce duhovnicul tău îţi va fi dat binecuvântarea.
Cu dragoste,
Părintele Selafiil
Marţi, 22 noiembrie 2005
Piotr, copile drag, este imposibil ca goana după un venit mai mare să nu îl facă pe om pătimaş.
Copilul meu drag, inima mea dulce, gonind mereu după o afacere rentabilă, oamenii II uită pe Dumnezeu.
Nu spun aceasta despre părintele de care asculţi la librărie, căci este un om cu familie şi copii. Dar de aceea îţi scriam odată, copile, poate îţi aminteşti, că vai de cei cu obligaţii
78
familiale în aceste vremuri, că trebuie să facă o mulţime de compromisuri.
Aşa este, când copiii şi femeia îţi plâng de foame şi ai multe guri de hrănit, nu te mai uiţi la aspecte de felul cărora ai scris tu, copile, în scrisorica ta.
Ce-ai vrea? Ca şeful tău să lase toate şi să spună: „Nu, ajunge! De mâine las toate şi fug de orice compromisuri!” Aceasta el nu o poate face. Dar tu, da, o poţi face, o poţi face. De aceea îţi scriu acestea, copilul meu drag, şi nu te supăra pe neputincioasele mele cugete; dar am trecut şi eu prin viaţă şi foarte multe din cele petrecute cu tine şi cu părintele Filaret le-am trăit şi eu, întocmai.
Acum ascultă cu atenţie şi încearcă să pui la inimă acestea două:
întâi, că Domnul ţi-a trimis această ispită, poate pentru a vedea încă o dată că nu se poate face ceva curat pentru Hristos, câştigând şi bani pe care să-i pui în bancă. O, copile drag, tu oare crezi că erau fără minte acei părinţi ce lăsau tot, tot, orice lucru de valoare, şi plecau din astă lume doar cu o boccea sau adesea doar cu hainele de pe ei? Astăzi acele lucruri ni se par aproape imposibile, dar Domnul ne mai arată cum stau lucrurile. Căci şi noi putem urma lor, măcar în parte, dacă nu cu totul. Asta dacă nu iubim compromisul de care îmi scrii.
Al doilea, poate că Domnul a vrut să te smerească puţin prin fratele acela. Poate că şi tu, copile, pe nebăgate de seamă, ai dat mai multă atenţie aspectelor neguţătoreşti decât celor duhovniceşti. Acum te vei smeri şi vei avea mai mult folos. Vezi dar că nu se pot împăca bine una cu cealaltă; tu nu poţi fi cu pace dacă se dă atenţie acum numai neguţătoriei, în dauna conţinutului duhovnicesc a ceea ce vinzi. şi aceasta e bine, mă bucură.
79
Piotr, copile, fii plecat şi fă ce ţi se spune. Mai mult folos vei avea; ceilalţi, Domnul ştie, ei decid ce se vinde şi ce nu.
Mai mult, ce să-ţi spun, copile? Inima mea dulce, Piotr, iartă-mă pentru cuvintele mele, dar eu cred că acesta e adevărul; nu pot exista două adevăruri, ci numai unul. Nu poţi sluji şi lui Dumnezeu, şi lui mamona, ştii bine…
Te ţin, te ţin sub mantia mea cu aceeaşi dragoste, cu aceeaşi bucurie; prezenţa ta cu sufletul alături de mine îmi dă acea bucurie pe care o are un bunel căruia nepoţelul îi trimite câte o ciocolată pe care îi scrie cu un creion roşu: Cu dragoste, bunelului meu din Siberia.
Bunelul
Duminică, 27 noiembrie 2005
Piotr, copilul meu drag, iată cum le rânduieşte Dumnezeu pe toate…
„Piotr, tu acum ce vei face aştepţi, poate, să te întreb… Dacă poţi şi ai binecuvântare, fă atunci singur, fără batiuşka Filaret, ieşirea în Sfântul Munte; de vei găsi un loc în care să rămâi, ţi-am mai spus, inima mea dulce, pot să mor liniştit. Iar de nu, stai cu bună pace, întru nimic tulburându-te. Continuă-ţi vieţuirea cea cu înţelepciune şi frică de Dumnezeu. Oriunde vei fi, nu vâna preoţia! Preoţii vor avea cel mai mult de suferit în curând, şi poate că şi acum au. Mulţi vor face compromisuri, chiar dintre cei din mănăstiri, ca să nu mai vorbim dintre cei de mir care, având guri de hrănit, sunt foarte strâmtoraţi.
Nu ştim ce mai rânduieşte Domnul Dumnezeu în viitor. Păstrează legătura cu batiuşka Filaret şi pe viitor. Şi sfinţia ta va sta câteva zile pe săptămână în Bucureşti cercetaţi-vă
80
unii pe alţii… folosul este mare, dacă veţi face aşa, pentru amândoi.
Eu am ieşit puţin în curte azi. M-am simţit mai bine. Priveam ramurile copacilor încărcaţi cu zăpadă… Linişte, linişte… întreaga mea viaţă îmi trecea prin faţa ochilor, şi anii de căutări, şi războiul, şi înfrăţirea cu părintele Timotei, şi fratele cel drag, Iura, cel căzut în război, şi mai cu seamă serile când îl căutam pe Vlădica Luca, pe ascuns, în Simferopol (plecam cu o zi înainte pentru a ajunge acolo seara, pe la orele 18, cercând a nu pricinui bănuieli, căci Sfântul vlădică era urmărit de NKVD). Intram încet în cabinetul lui de lucru unde întâlneai cărţi de medicină în limbile rusă, engleză, germană, planşe, mulaje, cărţi ale Sfinţilor Părinţi, Sfânta Scriptură, cărţi de rugăciune, icoane… Totul într-o ordine exemplară. Ne servea cu un ceai cald atunci când veneam dimpreună cu fratele Toma. Şi ne vorbea şi despre luptele sale interioare… pentru un om de ştiinţă este mare luptă aceasta, de a socoti cele mai înalte realizări ale ştiinţei ca nimicuri, în faţa înţelepciunii lui Dumnezeu. El aşa le socotea, nimicuri.
Piotr, copile, ştii… ne vorbea cu atâta însufleţire Sfântul Vlădică Luca despre rugăciune, despre păzirea celor dinlăuntru, despre valoarea mare în faţa lui Dumnezeu a fecioriei trupeşti şi sufleteşti… despre viaţa în Hristos, aşa încât cu toţii să ne facem hristoşi în har. Punea mare accent pe scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur şi ale Sfântului Vasilie cel Mare.
Copile drag, în faţa noastră se aşterne cerul; un cer senin, albastru, fără nori. Acolo avem gătit cu toţii un locaş, din veci, care ne aşteaptă. Ajunşi acolo, abia atunci începe adevărata viaţă. Nu te abate, copile, mergi cu hotărâre pe cale!
81
Drum bun, inima mea dulce… Eu o voi lua înainte şi de acolo nu vă voi lăsa singuri.
Cel ce te iubeşte,
Bunelul
Marţi, 29 noiembrie 2005
„Serghei, copile,
Te-ai întristat pentru că nu te-am luat şi pe frăţia ta la Moscova şi Taşkent unde am fost chemat la rugămintea profesorilor de medicină de acolo; într-adevăr, aşa îţi promisesem şi nu am reuşit să-mi ţin făgăduinţa.
E mai bine, însă, pentru tine, copile, să faci ascultare; nu vreau să îţi rănesc inima, însă îţi scriu acestea pentru că permanent am avut o „codiţă”după mine, un agent care a reţinut cu cine m-am întâlnit, cu cine am vorbit ş.a. De aceea am vrut să te protejez.
Serghei, inima mea dulce, tu scrii că îţi este dor de mine. Pe măsuţa mea de lucru am fotografia ce o am făcut astă vară, dimpreună cu părintele protoiereu S. cu fratele Toma şi cu tine. Uitându-mă la acea fotografie mă simt mai aproape de tine. Iar tu să ştii că în fiece seară mă rog pentru voi şi paşii noştri se întâlnesc tainic, nevăzut, în văzduh. Sunt paşi de cuget… de rugăciune…
Seriojka, încă mai dau consultaţii, încă mai operez, puţin, dar oamenii au nevoie de mine. Acum am îmbătrânit şi, slavă Domnului, am mai mult timp pentru rugăciune. Am iubit medicina, dar uneori am simţit că poate mai bine nu aş fi fost medic. Am simţit, cu fiece bolnav ce a păşit, umil, în cabinetul meu sau pe care l-am cercetat în sala de operaţii, că însuşi Hristos mi S-a înfăţişat, în suferinţa şi în deznădăjduirea
82
acelui om. Medicina, ca orice ştiinţă, cere multă jertfă. Numai Domnul însă va judeca dacă am făcut bine ceea ce am făcut…
Seriojka, ţine minte, ţine minte, copilul meu drag: toate câte se petrec în viaţa noastră fac parte dintru o iconomie necunoscută nouă pe deplin, a lui Dumnezeu cu noi. Acum nu înţelegem tâlcul, dar mai târziu îl vom afla. Acum ni se pare că suntem nedreptăţiţi, înşelaţi, batjocoriţi şi aşa mai departe. Mai încolo vom înţelege că din toate am fi putut trage un folos imens: smerita cugetare. Din toate, copilul meu iubit. „Smeritu-m-am şi m-am mântuit”, spunepsalmistulDavid.
Seriojka, te aştept să vii să mă vezi. Te supără acea rană pe care o ai la genunchi, din război. Nu mai pune foi de varză murată, te vei infecta. Pune comprese cu spirt medicinal sau cu vodkă tare, dacă nu găseşti spirt, pansează-te cu ceva curat şi fă deasupra semnul Sfintei Cruci, cu ulei sfinţit. Nu deznădăjdui. Dacă nu faci febră nu e grav. Dar nu mai sta. Vino până pe 1 februarie… Te voi opera eu, dacă e cazul.
Seara, când totul este acoperit de zăpadă şi văzduhul e încremenit de frig, stelele strălucesc, clipind, mirate, pe cer. Acolo sus suntfraţii noştri, nevinovaţi, căzuţi în război, şi mucenicii Domnului săvârşiţi în lagăre.
Seriojka, în curând, în curând, ne vom întâlni cu toţii.
Te îmbrăţişez în Domnul,
t Luca Voino-Iaseneţki
12 ianuarie 1949”
Luni, 5 decembrie 2005
încă o dată, Domnul Dumnezeu Şi-a făcut milă cu noi şi ni l-a lăsat în viaţă pe batiuşka Selafiil. Nu, nu dorim să ne plângem, însă voi sunteţi cei cărora le trimitem gândurile, temerile, nădejdile noastre… în rest… întinderea nesfârşită a Siberiei
83
acoperită sub o mantie pufoasă de zăpadă, sub care pădurea îşi doarme somnul de veacuri. într-o seară ca aceasta, când numai vântul şuieră prin hogeaguri şi zăpada scârţâie sub tălpi atunci când ieşi afară, fost-am eu, Veniamin, la bătrânul.
Şi, Doamne, Dumnezeule, l-am găsit fără respiraţie şi nimic zicând, aşezat pe scăunelul lui de rugăciune, cu capul în piept şi metaniile în mâini.
Speriat, i-am strigat pe ceilalţi, şi cu toţii au sosit repede, repede. Atunci părintele Andrei, văzând că mai are totuşi un puls foarte slab, i-a injectat în venă o fiolă, nu ştiu cu ce. Nimeni nu mai spera la nimic. Dar Maica Domnului n-a vrut să ne lase şi ni l-a înviat pe batiuşka al nostru. A deschis ochii şi a cerut puţină lămâie cu zahăr.
De atunci şi-a revenit părintele. Poate chiar să meargă pe picioarele sale, cu greu, dar până la toaletă se poate. Părintele Andrei spune că are o inimă tare, deşi toate bolile lui şi operaţia, mai ales, l-au ostenit peste măsură. După o vreme, venindu-i puţin culoarea în obraji, batiuşka mi-a zis:
veniamin, poţi să le scrii aşa: „Iubiţi-L pe Domnul, iubiţi-L pe Domnul, iubiţi-L pe Domnul. Iubiţi-vă unii pe alţii, copiii mei. Două flori într-o plăntuţă care este dragostea Domnului. Aşa să fiţi, copiii mei.”
Iar pentru Piotr:
Piotr, inima mea dulce, sunt bolnav. Bunelul tău se duce. Deşi cei de aici, cu dragoste multă, mă ţin cu injecţii şi se roagă de mine să nu plec.
Piotr, copile, nu mă plâng. Am trăit destul. Piotr, mi-a citit Veniamin scrisorica ta despre floarea ce se cheamă monahism. Piotr, ai spus că n-ai cu ce s-o uzi. Ud-o cu lacrimi, dar nu neapărat cu lacrimi ce se văd, ci cu cele ce nu se văd, dintru adevărata frângere a inimii.
84
Piotr, copilul meu drag, aş vrea să fii şi tu, şi voi, aici, când mă voi duce. La fraţii mei mă duc, la iubiţii mei fraţi, căci îmi este dor de ei şi funia vieţii mele s-a strâns în jurul ţăruşului.
Piotr, aveţi grijă mântuitoare unul de altul în viaţă, căci nimic nu uneşte mai strâns decât dragostea de Unul Dumnezeu. De vei rămâne în Sfântul Munte nu înseamnă că te desparţi de batiuşka Filaret. Vă veţi mai vedea întru această viaţă şi multe bucurii veţi mai avea împreună.
Piotr, cu oarece vreme în urmă, la rugăciune, iertat să-mi fie, Domnul mi-a trimis o scrisorică, într-un anume fel, despre care îţi va spune Veniamin când eu nu voi mai fi pe acest pământ. Anume, că deja Domnul Dumnezeu poruncise să sune întâia trâmbiţă; că anume sfârşitul e aproape şi e chiar acum gata să vină. Dar cu gingăşie, încetişor, cu nespusă blândeţe, Maica Domnului cu lacrimi în ochi a îngenuncheat lângă tronul de slavă al Fiului ei şi L-a rugat să mai amâne puţin, spunând: „Fiul meu, Te rog, aceia sunt şi ei copiii mei, sunt copiii lacrimilor mele. Mai lasă-i o vreme.” Şi Fiul ei a încuviinţat. Nu pot să-ţi spun câtă blândeţe, nemaiauzită blândeţe şi dulceaţă în glasul Maicii Preacurate…
Veniamin
Joi, 8 decembrie 2005
Părinţi dragi.
Iată, bătrânul, părintele nostru Selafiil, se simte ceva mai bine în urma injecţiilor. Nu mai tuşeşte aproape deloc şi se pare că infecţia pulmonară i-a trecut.
Astăzi a ţinut morţiş să ne ajute şi pe noi la bucătărie (!) curăţând şi el ceapa şi alegând orezul. Spunea: „Eu chiar să nu vă fiu de nici un folos?” Noi îi ziceam: „Batiuşka, ne sunteţi
85
de folos dacă nu vă obosiţi.” Iar sfinţia sa răspundea: „Nu mă obosesc, căci lucrul acesta mă odihneşte.”
Pentru Piotr, de la părintele Selafiil, cu încredinţarea că îi vei citi şi lui batiuşka Filaret ce socoteşti:
Inima mea dulce, sfinţii îngeri să-ţi călăuzească paşii spre locul sfânt în care te pregăteşti să călătoreşti!
Mă bucur de ceea ce mi-ai scris, anume de metaniile arma călugărului ce le porţi Ia frăţia ta, copilul meu iubit.
Rugăciunea lui Iisus nu cere vreun loc anume pentru a fi spusă, ea se rosteşte cât mai des cu putinţă cu mintea sau cu gura, de obicei şoptit; cu gândul la Domnul, Cel Ce pururi ne ţine în braţele Sale. Nu mică este această osteneală şi nu la toţi aduce dintr-odată folosul aşteptat. Pare că ne rugăm mecanic, că împlinim doar un canon, o regulă impusă de duhovnic, ceva sec şi poate chiar plictisitor. Acestea sunt gânduri ce pot să-ţi treacă prin cap, inima mea dulce.
Dintr-odată însă, când tu nu te aştepţi (pentru ca Domnul să ne arate că El ne dăruieşte harul, însă nu ca rezultat al meritelor noastre), cerul inimii se deschide, senzaţia de zădărnicie se risipeşte şi văzduhul lăuntric se umple de dulceaţă, uneori chiar la modul concret.
Piotr, Piotr, atunci vin şi lacrimi, şi străpungerea inimii. Atunci totul e plin de fericire şi de bucurie, de pace şi atunci ai vrea să petreci pururea cu Domnul. „Doamne, mai stai!” Strigă inima ta, „mai stai!”… Domnul stă însă atât cât El socoteşte, pentru că altfel, din pruncia noastră duhovnicească, ne-am înălţa, fără doar şi poate, cu cugetul.
Piotr, inima mea dulce, cum să nu mă rog pentru tine? Ţiam spus că, dacă vei lua hotărârea de a rămâne acolo, pot să-L rog pe Domnul să mă ia la El. Şi chiar de nu va fi aşa, tu
86
te vei întoarce cu pace, ţinând rânduiala ta de până acum, copilul meu; căci în Domnul îţi spun, iartă-mă, tu vei fi monah, tu vei fi monah şi bucurie se face în cer de aceasta. începe însă cu turnarea fundaţiei acesteia dinlăuntru, din inimă, căci aceasta trebuie întâi să primească tunderea cu foarfecele.
Tu, copilul meu, sub cămăşuţa sau hăinuţa ce te acoperă, adăposteşti o inimă care iubeşte, care iubeşte pe Hristos Domnul. Un călugăr trebuie să fie călugăr dinainte de a intra în mănăstire. Adică inima lui să iubească numai şi numai pe Domnul şi din această iubire să curgă noian de milostivire faţă de lumea întreagă. Un călugăr nu este insensibil la suferinţele lumii, o, să nu fie! Căci, pe măsura rugăciunii lui pentru cei în suferinţă, Domnul îşi va îndrepta milostivirea Sa către el, atunci când va fi greşit cu oarece lucru.
Acum, copilul meu, îţi spun că bine ar fi ca deja de pe acum să anunţi pe cei cu care porneşti la drum că te vei despărţi de dânşii, odată ajuns în Sfântul Munte. Spune-le să nu se supere de aceasta, dar îţi repet, anunţă-i dinainte pentru a nu fi tulburare.
De acolo nu există posibilitate a ne scrie pe un computer, însă, cumva, dacă ai veşti, dă-ne şi nouă de ştire; poate părintele Filaret să ne scrie ceea ce află despre tine.
Ţi-aş mai spune, copile drag, înainte de a pleca, să iei aminte ca în aceste zile să fii în pace cu toţi, şi mai ales taie vorbăria prea multă cu fraţii cu care pleci la drum. Eu îmi amintesc de entuziasmul ce-l aveam cu fratele Toma când purcedeam către vreo mănăstire, cu el şi cu alţii. Dar dacă vorbeam prea mult, plănuind, lăudând pe unul sau pe altul dintre părinţi, aveam ispite pe drum şi nu mă foloseam atât de mult. Iartă-mă… Cei cu care vei pleca să-ţi fie însoţitori întru sfinţite simţiri şi întru tăcere…
87
O, copilul meu drag, chiar acum, când dictez aceste vorbe dragului meu Veniamin, mă uit la fotografia ta din care priveşti gânditor undeva, departe.
Acel „departe” nu e atât de departe pe cât crezi. Acel „departe” începe chiar din inimă, şi de acolo începe veşnicia.
Cu dragoste.
Bunelul
Marţi, 13 decembrie 2005
Copile drag, iartă-mi puţinătatea vorbelor, căci iar mă simt puţin mai obosit. Aşa e vârsta mea: când mai în putere, când obosit, căci mai ales operaţia din toamna aceasta m-a slăbit mult.
Voia lui Dumnezeu să se facă întru toate, spre mântuirea ta şi folosul celor din jur. Voia Domnului este ca noi toţi să luăm cununa sfinţeniei.
Piotr, copilul meu drag, inima mea dulce, de ce crezi tu că un bătrân demodat şi expirat (aşa s-a exprimat n. trad.) ca mine, îţi spune un cuvânt în fiece seară, deşi nu ne-am văzut niciodată cu ochii aceştia de carne şi sânge? Din motivul Acela că eu înţeleg că voia desăvârşită a Domnului pentru tine este ca tu să placi lui Dumnezeu prin vieţuirea în feciorie şi cuminţenie.
Cum va rândui Domnul aceasta, El ştie mai bine; atâta doar că eu înţeleg cele ce ţi le-am scris mai sus despre tine, după putinţa mea, citind rândurile tale multe ce mi le-ai trimis şi rugându-mă pentru voi doi, nepoţeii mei.
Părintele Filaret a făcut cu ani în urmă pasul spre monahism. Slavă Domnului! Criza ce o trăieşte şi el şi mulţi monahi este lipsa unui DUHOVNIC adică exact ce mi-ai
88
scris şi tu într-o mănăstire unde să se aşeze (din câte am înţeles, în mănăstirea unde se află duhovnicescul vostru părinte T. nu se prea poate sta uşor). Acum sunt mulţi oameni tineri, dar puţini care urmăresc sau care sunt lăsaţi să urmeze cărarea filocalică. Doar că nu aceasta vreau să îţi spun acum, ci faptul că această cale a fecioriei, în general, şi a monahismului, în particular, este cu mult mai potrivită vremii de acum decât legarea cu soţ sau soţie, precum este de departe cerul de pământ, ca să compar aşa. Însă, copilul meu, numai cui i s-a dat să înţeleagă aceasta… Domnul va rândui la aceste întrebări şi vremi, soluţii potrivite.
Cu altă ocazie, am să rog pe părintele Veniamin să mai traducă din scrisorile Sfântului Ierarh Luca.
Cum să mă scârbesc de tine, inima mea, Piotr? Bunicii iubesc foarte mult pe nepoţeii lor şi, oricâte rele ar face, îi învaţă cuminţenia cu glas duios. Dar tu, care zbori spre înalt, ce motiv mi-ai da să mă supăr? Nici unul.
Te îmbrăţişează,
Părintele Selafiil
Sâmbătă, 17 decembrie 2005
Inima mea dulce, copilul meu, cum eşti, cum te găseşti? Inima mea îmi spune că eşti bine şi ştiu că Maica Domnului îţi va arăta în fiece zi milostivirile ei, iar duioşia sufletului Preacuratei te va hrăni cu dumnezeieşti mângâieri.
Copile, copile drag, poate s-ar cuveni acum, din partea bunelului tău, tăcere şi mai multă rugăciune; căci ce pot eu mai mult a face acum decât a te încredinţa deplin purtării de grijă a Maicii Domnului? Preasfânta Născătoare de Dumnezeu are mare, mare putere, nici nu ne dăm noi seama ce îndrăznire
89
mare are ea la Fiul ei preaiubit. Fiul ei, Preadulcele Iisus, nimic nu poate refuza rugăciunilor ei de Maică…
Copile drag, atât doresc să îţi spun, că la fiece pas al tău pe acel pământ sfinţit, într-un baston, târâş-târâş, se preumblă şi bunelul tău cel de departe, stând undeva, în spatele tău şi bucurându-se că în faţa sa se află un copac mai tânăr de care se poate sprijini.
Bunelul tău te iubeşte, Piotr, şi aşteaptă veşti binecuvântate, de oriunde vei avea încredinţare a te sălăşlui: în Muntele Athos sau în ţara ta. Oriunde vei fi, nimic nu va putea să stea în calea iubirii dintre tine şi Dumnezeu, nici o prigoană şi nici o scârbă, nici una!
Nimic nu va putea să te oprească în a-L iubi pe Domnul dintru toată puterea ta şi dintru toată fiinţa ta. Uneori e greu, alteori simţi o oprelişte sau o scârbă în sufletul tău, acolo unde mai ieri sălăşluiau liniştea şi avântul duhovnicesc, iar acum atârnă moale, ca o cârpă lepădată, această scârbiciune! Aşa suntem noi toţi, copile, când nu ne suflă în pânze vântul bun al harului: ne dezumflăm ca un balon găurit cu un ac. Uneori aşa de neputincioşi suntem, că ne deznădăjduim până şi de lucrurile bune ce le-am ţinut şi crezut până atunci, ba chiar până şi de mântuire şi de Dumnezeu. Aşa pot fi ispitele de grozave; poate ţi s-au întâmplat acestea, poate nu, dar eu te pun în bună pază… Acestea le spuneam şi pentru părintele Filaret, nu cu mult timp în urmă.
Orice vei vedea, prin orice vei trece, în Athos sau în ţara ta, ţine minte, nimic nu te va putea opri să îl iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, Care îţi va răsplăti deîndată. Pune şi tu, însă, puţin, o contră scârbelor şi ispitelor, osteneşte-te şi tu niţel, iar Domnul îţi va da cu mult mai mult decât îi vei dirui tu, pe cât e de departe pământul de cer…
90
Aceasta e o lege duhovnicească…
Ai văzut tu, copile, mulţimea mângâierilor şi minunilor dumnezeieşti făcute cu tine de către Domnul Dumnezeu, mai cu seamă atunci când nu te aştepţi? Ai văzut tu dumnezeiasca Lui purtare de grijă? Ai simţit tu atingerea harului în străfundurile cele nepătrunse ale inimii tale, mai ales atunci când te simţeai pustiu, ostenit de deşertăciuni şi gol? O, da, ştiu că acestea le-ai simţit, Piotr, copile drag! Şi ştiu că le vei mai simţi şi de acum, cu mult mai mult, oriunde te vei afla, în Athos sau în ţara ta. Un singur lucru promite, rogu-te, bunelului tău, un singur lucru, nu greu, copile, nu greu, ci atât de uşor şi de dulce, cu ajutorul harului lui Dumnezeu: anume acela de a ţine toată rânduiala cea bună a vieţuirii şi încredinţărilor tale de până acum, iubindu-L pe Domnul dintru toată inima ta şi dintru toată puterea şi convingerea ta.
Iartă-mă că mă repet şi că scrisorica mea are un conţinut atât de sărac faţă de cât ar vrea inima ta. Mai multe nu mă pricep şi mai bine tac. în tăcerea mea mă simt mai fericit vorbind cu Domnul aşa, decât prin cuvinte.
Fereşte-te de judecată, inima mea dulce, e o otravă ce otrăveşte lent sufletul. Să nu judeci pe nimeni, să tai duhul de răzvrătire şi de împotrivire, Piotr, inima mea! Nu judeca pe monahi, căci ei au îngeri ce mijlocesc pururi la tronul lui Dumnezeu pentru ei, mai cu seamă că, într-un fel, în duhul tău, te afli şi tu în tagma monahilor. Eu aşa te consider, aşa te iubesc, aşa te acopăr sub mantia mea cea roasă de vreme şi veche.
Rămâi cu Domnul, copile drag, şi iartă-mă, iartă-mă…
în Domnul îţi spun încă o dată că te iubesc,
Părintele Selafiil
91
Miercuri, 21 decembrie 2005
Piotr, copilul meu drag, ştii, voiam să-ţi spun ceva. Cocorii, cocorii zboară cel mai sus dintre păsările călătoare. Ei au şi un simţ anume prin care detectează golurile de aer din atmosferă şi, dacă cel din „capul unghiului” simte ceva, evită căderea, cârmind cu o ştiinţă neegalată de nici o aeronavă omenească.
Eu, moşneag putrezicios şi legat de pământ, buturugă putrezită, nu mai pot să zbor. Dar am o hartă după care se ghidează din vreme în vreme cocorul meu cel tânăr, pasărea mea cea iubită, inima mea dulce. Cocorul meu iubit sălăşluieşte departe, în România, şi zborul lui este întotdeauna spre înalt. Harta este foarte exactă şi este cartografiată de un inginer neîntrecut: purtarea de grijă a lui Dumnezeu…
Deşi eu nu pot să zbor, am încredere în cocorul meu. Oriunde va poposi, oriunde va simţi să se sălăşuiască, eu am încredere; harta aceea tainică nu îl va înşela niciodată. Iar zborul lui va fi întotdeauna spre înalt…
Iartă aceste cuvinte ale mele, dar am luat şi eu exemplu dintr-o scrisorică trimisă, oarecând, de Sfântul Ierarh Luca al Crimeei lui Toma, iubitul meu frate întru Domnul, ca să-l încurajeze, când era odată apăsat şi deznădăjduit.
Piotr, mai scrie-i bunelului tău când ai vreo veste.
Te îmbrăţişez şi pe tine şi, dimpreună cu tine, pe batiuşka Filaret, cel nedespărţit de tine întru a mea inimă,
Părintele Selafiil
Miercuri, 4 ianuarie 2006
Am revenit după o scurtă vreme, Piotr, frăţioare, iar, de nu işti acum în faţa calculatorului, poate cândva vei citi acestea.
92
Bătrânul Selafiil a primit astăzi un mesaj pe căsuţa noastră de email, prin care i se mulţumea din partea unui preot de mir Andrei din Irkuţk ce suferea de scleroză în plăci (există aşa ceva?) de ani de zile şi pentru care bătrânul s-a rugat mai cu sârg în ultimele şase săptămâni. Batiuşka Selafiil i-a spus părintelui Andrei să facă în fiecare zi Acatistul Maicii Domnului Grabnic Ascultătoarea şi Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae, pe lângă alt canon ce i l-a rânduit în mod particular. O, Doamne, ce minune, acest preot ajunsese la 35 de ani să se deplaseze cu mare greutate în cârje şi se deznădăjduise de multe ori şi, în ciuda faptului că era preot, vrăjmaşul îi pusese de multe ori în gând să-şi ia viaţa! Noi am aflat de cazul lui de la mama sa care, şi ea, era disperată. I-am spus lui batiuşka, iar el s-a rugat cu lacrimi pentru părintele.
In e-mail ni se spune că de şase zile părintele cel tânăr poate să meargă fără nici o cârjă, putinţa mersului revenindu-i acestuia treptat, în decurs de două săptămâni. Fiind fericit peste măsură şi nemaiştiind cum să mulţumească bătrânului, părintele s-a oferit să vină până la noi şi să ne răsplătească material pentru aceasta, din belşug. Noi toţi ne-am bucurat aşa, de prima dată, dar mai apoi batiuşka Selafiil ne-a spus în scurt: „Cum aşa, dacă îl voi primi pe acesta, va trebui să îi primesc pe toţi! Nu, nu îl pot primi aici, să dăruiască banii cui va crede că are nevoie. Scrieţi-i să mă ierte, dar nu îl pot primi. Dumnezeu este Cel Ce face toate, fie că ne rugăm pentru un frate de aproape sau de departe, harul dumnezeiesc nu cunoaşte oprelişti. Dumnezeu intră şi prin uşile încuiate. Să mă iertaţi, copiii mei dragi!”, şi s-a retras încet în chiliuţa sa.
Părintele Andrei a făcut rost bătrânului de nişte medicamente mai bune, prin relaţiile ce le-a avut în spitale, şi acum
93
bătrânul pare să-şi fi revenit, însă chiar azi ne-a spus: „O, copiii mei dragi, nu e pentru multă vreme! Voi trageţi de mine să mai trăiesc. Doar Domnul va hotărî cât şi cum. Eu vă iubesc pe voi, vă ţin pe toţi la pieptul meu şi aş vrea să vă satur cu iubirea mea. Dar îmi dau seama că iubirea mea e săracă; căci nu-L iubesc pe Domnul cât ar trebui şi cât aş vrea. Sufletul meu însetoşează de iubirea Lui. Inima mea e prea mică, prea mică. Şi pe toţi vă poartă în ea. Iertaţi-mă…”
Cu dragoste,
Părintele Veniamin
Sâmbătă, 7 ianuarie 2006
Inima mea dulce, cocorul meu drag!
Să nu te superi sau să te mâhneşti cumva că ţi-am grăit mai rar prin scrisori în aceste zile. Mai spre bine e însă pentru tine, acum, copile, ca bunelul tău să se roage ca starea ta în Sfântul Munte să fie cu cel mai mare folos duhovnicesc.
Ştii, copile drag, eu am mare evlavie la Maica Domnului Grabnic Ascultătoarea cea din mănăstirea Dochiariului din Athos, a cărei copie o am de la voi doi. Eu m-am rugat în toate zilele acestea ca voi doi, copiii mei, tu şi părintele Filaret, să fiţi o singură cugetare, o singură inimă pulsând de iubire Către Domnul, în a voastră petrecere în Sfântul Munte. Nu m-am învrednicit în viaţa mea să ajung acolo, la mănăstirea Dochiarului, pentru a o cinsti cum se cuvine, deşi de multe ori mi-am dorit aceasta. O vreme, chiar şi pentru ruşii ce se aflau în Athos, accesul era restricţionat pentru anumite mănăstiri, căci se credea că unii monahi ruşi ar fi agenţi ai comuniştilor.
Copile drag, copile drag, în fiece seară cu nevrednicie o îmbrăţişez pe Măicuţa Domnului şi îi sărut preasfintele picioare,
94
rugând-o să îţi poarte de grijă în tot ceasul. Piotr, Piotr, copile, când vii, scrie degrab bunelului tău, spunându-i cum a fost.
Am încredinţarea, copilul meu, că această ieşire a ta în Sfântul Munte al Athonului a fost cu mai mult spor duhovnicesc decât celelalte de până acum şi că vei veni întărit şi mai hotărât duhovniceşte de acolo spre a iubi vieţuirea monahicească, chiar dacă încă nu ai intrat într-o mănăstire.
Poate că tu mă vei întreba, inima mea dulce, de ce se prelungeşte această nehotărâre a ta, de ce, deşi ţi-a plăcut mult acolo (aşa cel puţin nădăjduiesc eu), nu ai şi rămas? Ce pot eu să-ţi răspund la aceasta, eu, un bătrân învechit şi ros de vremi şi de boli? Eu nu ştiu prea multe, copilul meu, deşi cei de aici mă cinstesc cu o cinste şi cu o evlavie pe care nu le merit; pentru a scăpa de aceste cinstiri m-am ascuns aici, în îndepărtata Siberie. Dar să lăsăm acestea acum. Să-ţi răspund la întrebarea pe care cred că o ai în cugetul tău. Ţi-am grăit într-una din scrisorile precedente despre cocori şi despre al lor zbor care este întotdeauna spre înalt, despre putinţa lor de a simţi golurile de aer, cârmind de îndată ce un astfel de gol primejdios se iveşte. Numai că acel cocor ce conduce stolul în zborul lui, care dă „comanda”, este un cocor priceput, un cocor „hârşit” în meşteşugirile zborului. Cei mai tineri trebuie să urmeze multe zboruri ca să capete pricepere şi încredere în „harta” nevăzută cu care i-a înzestrat Dumnezeu. De aceea îţi spun ţie, Piotr, vor mai urma alte şi alte zboruri. Acum te-ai îmbogăţit cu nespuse daruri ale harului dumnezeiesc. Acum ai trăit clipe cereşti alături de părintele Filaret, aşa cum îmi scria şi el. Domnul vrea de la tine să agoniseşti mai multă experienţă, mai multă pricepere, mai multă maturitate duhovnicească. De aceea nu te îngrijora, nu te mâhni şi, mai cu seamă, nu deznădăjdui…
95
Cel mai tare l-ai mâhni pe bunelul tău dacă ai deznădăjdui atunci aş muri neîmpăcat, copile. Rogu-te, nu te deznădăjdui, pentru dragostea mea cea mică şi pentru dragostea mare a fraţilor tăi de aici, şi pentru iubirea nespusă a lui batiuşka Filaret pentru frăţia ta! Poate sunt cuvinte mari acestea, dar aşa este.
Cu fiece venire din Sfântul Munte, mi-au grăit mulţi părinţi ruşi, moldoveni şi de alte neamuri, toţi au venit întăriţi. Ştiu că şi cu tine, copile, tot aşa este. Nimic nu este în zadar. Acum, Muntele Athos nu îţi mai pare ceva cu totul străin şi Respingător prin străinătatea sa, ci îţi pare o cameră din casa ta, din casa Domnului. Tu ai răbdare, copile, ai răbdare…
Piotr, eu ţi-aş spune aşa: Mai mergeţi împreună în Muntele Athosului, tu şi părintele Filaret. Când anume, voi ştiţi, mai cu seamă când veţi avea bani… Faceţi aşa:
1. Mergeţi tot aşa cum aţi încercat acum, cu metaniile în mâini şi cu „Doamne Iisuse” pe buze.
2. Mergeţi mai cu seamă şi staţi în locurile care v-au atras Acum mai mult, care v-au îndulcit mai mult. Nu în altele, ci folosiţi-vă stând mai mult acolo unde şi acum aţi avut odihnă.
3. Mergeţi nu mulţi, ci acum doar voi doi, cu binecuvântarea duhovnicescului vostru părinte, de bună seamă. Dacă Veţi merge doar voi doi va fi cel mai bine, aşa vă spun, pentru că şi bucuriile vor fi mai nerisipite, şi minţile voastre vor fi mai nerăspândite, iar ispitele pe care le veţi avea vor fi mai uşor de trecut.
4. Uneori şi în doi, copile, mai sunt ispite, ca urmare a iuţimii firii noastre omeneşti şi lucrării vrăjmaşului. Dar, dacă Amândoi le veţi prevedea şi le veţi birui, prin darul lui Dumnezeu, dragostea voastră şi încrederea frăţiilor voastre unul lltr-altul vor creşte, aşa cum a fost şi acum (şi aşa cum am
96
citit şi din scrisoarea părintelui Filaret ce mi-a scris că a fost foarte fericit şi mulţumeşte Domnului că te-a avut alături).
5. Nu sunaţi vestire (o expresie tipic rusească n. trad.) când veţi purcede voi doi, singuri, în linişte, într-acolo, pentru a nu avea oarece război din partea altora… Cu cât ştiu mai puţini, cu atât mai bine. O, copile, este oare acesta egoism sau iubire de sine? Nu, nu este, ci bună prevedere.
Mă gândesc că prin locurile sfinte pe unde aţi fost, tu sau părintele Filaret, v-aţi găsit prieteni care să vă ajute cu formalităţile (chemare, viză, confirmări sau altele asemenea, eu nu ştiu prea bine). Părintelui Filaret, ca ieromonah, îi va fi uşor să ceară şi pentru tine hârtiile necesare…
Iartă-mă că îţi spun atât de multe. Desigur, inima mea dulce, îmi vei mai scrie despre acestea. Eu ţi-am grăit doar aşa, în mare, despre viitoarele voastre sfinţite ieşiri. Posibilităţile materiale sunt, cu siguranţă, esenţiale pentru aceasta.
îmi scria părintele Filaret şi mă-ntreba şi despre Rusia. I-am scris şi sfinţiei sale că v-aş recomanda mai cu seamă mănăstirea Valaam… Acolo ştiu că sunt şi moldoveni şi este putinţă de a primi şi străini. Dacă veţi avea răgaz, gândiţi-vă şi la aceasta, tot aşa, doar voi doi, copiii mei dragi… Acum e prea devreme însă pentru astfel de planuri, mai scrieţi-mi, şi, în măsura în care puteţi, cu binecuvântarea duhovnicescului vostru părinte, strângeţi un bănuţ deoparte.
Acum am obosit, vorbind mai mult părintelui Ignatie, simt că iar nu mai am aer… Iertare!
Piotr, copile, eu te îmbrăţişez, ca întotdeauna… braţele mele sunt două crengi uscate şi bune de aruncat în foc, dar în inima mea se mai găsesc ceva sevă şi lacrimi de bucurie pentru cei aşa, ca tine, înaripaţi de dorul de înalt.
Rămâi pe calea ta şi zboară, zboară…
Părintele Selafiil
97
Duminică, 8 ianuarie 2006
O, copiii mei dragi, iubiţii mei nepoţei cu inima miloasă şi suferindă pentru toată răutatea şi necazul neamului acestuia omenesc!
Un monah poate avea trecut în măsura în care acesta îl întăreşte în unirea cu Hristos, altfel el nu mai are nici mamă, nici tată, nici fraţi, nici surori, nici prieteni, dacă aceste amintiri îi sapă necontenit la temelie…
Ce este mai bine, părinte Filaret: să cercăm prin vorbe a determina pe cineva să urmeze o cale duhovnicească sau să postim şi să plecăm genunchii pentru acela? Desigur, şi una, şi alta. Dar mai degrabă plecaţi genunchii şi rugaţi-vă cu lacrimi pentru el… Ce este mai lăudat, Piotr, copilul meu drag, inima mea dulce: a rezolva noi omeneşte probleme încâlcite cu meşteşug de către vrăjmaşul sau a bate metanii cu fruntea la pământ pentru cel în ispită, ca harul dumnezeiesc să taie Ca o sabie nodul cel drăcesc? Desigur că nevoinţa rugăciunii este mai de lăudat.
Părinte Filaret, rogu-te ca, înainte de a purcede la a săvârşi ceva, să cercetezi cu întrebarea pe duhovnicescul vostru părinte. Asemenea şi tu, Piotr, nepoţelul meu drag, nu uita să mergi cu întrebarea la părintele T. întru amănunt şi la părintele tău drag Filaret. Nu vă ascundeţi nimic. Fiţi o inimă, aşa cum vă ştiu, aşa cum vă ştiu…
La sfârşit, eu, bunelul cel vechi şi ros de ani, cel bolnav şi fără vlagă, vă spun că mai presus de toate aş vrea să strig inimilor voastre dulci:
Ţineţi seama, rogu-vă, şi de ale mele cuvinte, aşa, chiar dacă le ştiaţi, şi poate eu, bunelul vostru, vă par prin acestea Inutil. Iertaţi-mă… Vă iubesc!
Părintele Selafiil
98
Vineri, 13 ianuarie 2006
Copile drag,
Cei care au fost în cer nu se mai mulţumesc cu bucuriile pe care le oferă lumea celor care sunt „în rând cu ea”. Cei care au fost în cer poartă întru inima lor cântecul cel de acolo. Cei ce au fost în cer se osârduiesc să păstreze cerul în inima lor…
Piotr, Piotr, azi dimineaţă mi-a citit părintele Veniamin cele ce le-ai trimis şi m-am bucurat atât de mult, atât de mult… (Batiuşka Selafiil a luat uşurel în braţe icoana Maicii Domnului Grabnic Ascultătoarea şoptind cu mare evlavie: O, Presviataia Bogorodiţa, îţi mulţumesc pentru că ai ascultat umilele mele rugăciuni şi te-ai îngrijit de nepoţeii mei şi de Piotr cel drag; îţi mulţumesc, Maica Domnului, iartă-mă, iartă-mă! n. trad.
Inima mea dulce, Piotr, sunt acum fericit pentru că ai gustat din bucuriile cereşti. Bunelul tău se bucură, acolo, într-un fotoliu, acoperit de pleduri, mişcându-se din când în când spre biserică sau prin chilie. Ai avut vreodată vreun bunic? Spune-mi, cum era? Nu mai trăieşte, aşa-i? Şi eu mă voi duce în curând, dar tu, inima mea dulce, ai umplut de bucurie şi de lumină ultimele mele zile.
Fii binecuvântat, fii binecuvântat, copile! (Acum batiuşka a tăcut, privind undeva departe, în trecutul său ori, poate, la anii ce vor veni.) Şi a mai adăugat următoarele:
Cei ce vieţuiesc în fecioria trupului şi a sufletului se bucură de mare cinste şi vor urma Mielului îndeaproape, după A Doua Venire.
Piotr, păstrează cerul, nu-l lăsa să se murdărească! Tu poţi face aceasta acum rugându-te, rugându-te. Vremurile sunt pe sfârşite. Piotr, înţelegi tu aceasta? Vremurile sunt pe sfârşite. Acolo unde va fi rugăciune va fi cerul. Ci când va veni
99
Cel Ce este desăvârşit, nimic străin nu vei găsi atunci întru El, căci inima ta se va fi lipit mai înainte de cer.
Copile drag, am obosit… Mai am să-ţi mai spun şi altele, dar altă dată. Nu prea mai am aer.
Te iubesc, în Domnul,
Părintele Selafiil
P.S. Acum, la sfârşitul vieţii mele încep să înţeleg ce spunea Sfântul Ioan Teologul la sfârşitul vieţuirii sale pământeşti. Aceasta vă spun şi vouă – „Iubiţi-vă unii pre alţii”. Prin aceasta veţi înfrânge moartea şi iadul. Prin aceasta.
Sâmbătă, 14 ianuarie 2006
Copilul meu drag. Cuvintele tale m-au atins în inimă şi inima mea este veselă acum. Mă iartă acum, Piotr, bunelul tău Vrea să se roage mai bine pentru tine. Cuvintele mele le vei simţi altfel. Acum, dimineaţa, după Sfânta Liturghie, mereu mă simt mai în putere şi pot să vă mai spun câte ceva…
Rugăciunea mea vrea să fie bogată, dar nu poate. Vrea să fie împodobită cu podoabele dragostei cereşti, dar nu le-a Aflat încă. Inima mea însă plânge şi nădăjduieşte. Inima mea dulce, Piotr, copile drag, hai pe o scară de taină să urci cu bunelul tău, încet, încet, pe treptele rugăciunii! Hai, curaj, curaj! Bunelul e slab şi îi tremură picioarele, dar împreună ne vom sprijini unul pe altul. Hai, vino! Urcă…
Piotr, în orice veţi face, ţineţi binecuvântarea părintelui vostru duhovnicesc. Vrăjmaşul, că e pizmaş, mincinos din însăşi firea lui şi urâtor de oameni, caută să vă smintească uneori şi de părinţii iubiţi vouă, să vă silească poate să nu faceţi ascultare. Pizmaşul caută alteori să semene neînţelegeri
100
între voi. îmi amintesc că într-o vreme mă certam cu fratele Toma din pricina ispitelor acelora iuţi, chiar şi de trei-patru ori pe zi. Şi, din mila Domnului, cu cât ne certam mai mult, cu atât îl iubeam mai mult, că vedeam unde greşim amândoi şi ne smeream unul faţă de altul.
Piotr, să nu te sperii, orice ispite vei avea, le vei trece cu bine dacă te vei spovedi des şi sincer şi dacă vei urma cu credincioşie cuvântul bătrânului tău. Mulţi te vor socoti nebun pentru aceasta, sărit din minţi. Dar tu urmează-ţi glasul conştiinţei şi sfatul părinţilor ce te iubesc. Piotr, despre har mi-ai scris cu multă simţire şi plin de adevăr. Nici nu ştii cât l-ai bucurat pe bunelul tău. Ar mai fi multe de spus pe care tu însuţi le vei vedea de-a-lungul anilor sau le vei afla de la părinţi; niciodată nu vom pricepe îndeajuns lucrarea harului şi legile lui, căci sunt fără de număr şi fără de sfârşit. Numai pe cele mai mari celelalte „simţuri” şi se vor ascuţi…
Mă gândesc la voi doi ca la mine şi la fratele Toma părintele Timotei. El s-a mutat la Domnul şi, în curând, voi pleca şi eu… Murim, copile, ne înghite pământul pe de-a-ntregul; poate te-ai gândit şi tu la aceasta, deşi eşti tânăr şi în putere. Dar vor trece toate şi vei înţelege că nu luăm ceva decât ce am semănat: har sau păcat, înţelepciune sau nesăbuinţă, lucrare sau lenevire. Spun că mă gândesc la voi doi şi vă încredinţez dragostei Maicii Domnului. Voi doi vă veţi sprijini unul pe altul şi vă veţi feri de multe ispite.
Nu ştiu ce am, vorbesc, vorbesc şi deodată nu mai pot respira, nu mai am aer. Aşa e şi acum.
Bunelul tău, Piotr, te îmbrăţişează şi îţi spune: zboară, zboară!
Cu dragoste.
Părintele Selafiil care îşi cere iertare de la nepoţeii săi
101
Luni, 16 ianuarie 2006
Scrisoarea părinţilor din Siberia:
Iubiţii noştri fraţi întru Domnul,
Niciodată până acum nu am „dat piept”, ca să spunem aşa, în chip direct, cu răutatea răutăţilor şi cu vrăjmaşul neamului omenesc, de ale cărui uneltiri Domnul Dumnezeu să ne ferească pe noi toţi!
Iată însă că acum, în preajma călugăriei părintelui nostru drag Andrei, uneltirile lui ne-au speriat de-a binelea, pentru puţina noastră credinţă, însă, pentru rugăciunile batiuşkăi Selafiil şi ale celor ce ne sunt o inimă, ne-am izbăvit.
Eu, Veniamin, mulţumesc Domnului că ne-a izbăvit, şi Într-un cuget cu mine sunt toţi ceilalţi părinţi.
Mai erau două ore până la slujbă, şi noi toţi dormeam adânc. Nu ştiu cum, în timpul nopţii, la mine în chilie, nepotrivind eu cum se cuvine candela, s-a stins, în timp ce dormeam. Stând aşa, în aşternut, acoperit până peste cap cu o cergă groasă din blăniţă de ren, am simţit că mi se face frig, tot mai frig. Am dat să mă trezesc. Dintr-o privire am înţeles că ceva nu este în regulă. Lângă patul meu parcă şedea părintele Andrei în chip aievea şi îmi spunea ceva. Eu nu îi înţelegeam cuvintele. Atunci am dat pătura la o parte şi m-am apropiat de el, aprinzând o lumânare şi căutând să-i văd chipul mai bine şi să-i înţeleg cuvintele. L-am întrebat: „Părinte Andrei, sunteţi răguşit? Nu prea înţeleg ce spuneţi.” Atunci „părintele Andrei” s-a repezit la gâtul meu şi a început să mă strângă cu putere. Am înţeles cu groază că nu era părintele Andrei, ci cu totul altcineva, nu înţelegeam prea bine cine. Ma prăbuşit pe spate cu o forţă teribilă. I-am văzut atunci faţa, de o răutate nemaivăzută, cu nişte ochi roşii şi plini de
102
ură. Apoi nu i-am mai văzut faţa, dar din pricina strânsorii nu mai puteam respira. Cu un ultim efort, mi-am îndreptat ochii spre poza părintelui meu drag Selafiil şi spre metaniile de la batiuşka ce erau pe pernă. în gând am apucat să strig: „Batiuşka!” Dintr-odată strânsoarea m-a eliberat şi ceea ce îmi părea atunci o forţă formidabilă s-a risipit ca un fum, ieşind pe fereastră… Cu inima bătând să-mi spargă pieptul am alergat la chilia bătrânului. Acesta şedea în fotoliu, parcă dormind, cu capul plecat. A deschis ochii şi mi-a spus: „Vino aici, vino aici!” Am alergat spre bătrânul, am îngenuncheat şi, speriat şi transpirat de emoţie şi de cele ce le-am trecut, mi-am plecat capul în poala lui. Sfinţitele mâini ale bătrânului m-au binecuvântat şi m-au mângâiat uşor pe cap; bătrânul m-a acoperit cu epitrahilul şi aşa mi-a ţinut capul la piept până m-am liniştit. „Copile, copile, de ce te temi? Ştiu ce s-a întâmplat. Nu te teme, inima mea dulce!” Vorbele lui erau mai dulci ca ale mamei. „Hristos a înviat, copilul meu! Restul nu e decât fum, nu e decât minciună… Hristos a înviat!” Am adormit aşa, cu capul în poala bătrânului, şi când m-am trezit parcă nimic nu se întâmplase. Eram odihnit şi fericit. Afară se lumina de ziuă, uşor, uşor luceafărul de ziuă apărea… Bătrânul meu drag era luminos la faţă şi blând şi paşnic, ca un copil. Ochii lui erau în lacrimi.
„Maica Domnului ne iubeşte atât de mult, atât de mult”…
Şi, în încheiere, nu mai adăugă nimic altceva decât: „Spune lui Piotr şi părintelui Filaret că îi iubesc şi îi port la pieptul meu. Nu îi voi lăsa”… Apoi, la despărţire: „Piotr, inima mea dulce, să ţii metaniile la tine, să nu te desparţi de ele”…
Şi eu, Piotr, te îmbrăţişez.
Cu dragoste,
Părintele Veniamin
103
Marţi, 17 ianuarie 2006
Iubite părinte Filaret şi Piotr, frăţioare, de astă dată, eu, Veniamin, vă scriu. Cititu-i-am părintelui Selafiil scrisorica ta, Piotr, fratele nostru iubit şi de îndată bătrânul a consimţit la a vă trimite un răspuns, de astă dată mai cu seamă lui Piotr, „inima mea dulce”, care nu are voie să se amărască de răutăţile acestei lumi… Şi, întrucât Piotr nu vă ascunde nimic, părinte Filaret, rugăm a vă citi cele de mai jos şi sfinţiei voastre.
Ne cerem iertare că, din pricina pregătirilor ce le avem pentru călugăria părintelui Andrei şi a praznicului Bobotezei ce vine în curând, nu vă scriem mai mult. Preasfinţitul ne-a anunţat deja că e posibil să nu vină, întrucât trebuie să fie prezent la Moscova neapărat, unde Preafericitul Patriarh Aleksei va săvârşi împreună cu tot sinodul toate cele ale praznicului, la catedrala Hristos Spasiteli (Mântuitorul). Dar iată cuvântul batiuşkăi Selafiil:
Copilul meu drag Piotr, am ascultat cu atenţie cuvintele tale. Slavă Domnului, deşi văzul îmi este mai slab, încă auzul îmi este bun şi am putut auzi bine cele ce mi le-a citit părintele nostru iubit, Veniamin.
Piotr, tu trebuie să râzi, tu trebuie să zâmbeşti cu fiinţa ta întreagă, pentru că faţa ta priveşte la Soarele Hristos. Umbrele, întunecările, apăsările, dispar ca prin minune când te întorci cu faţa spre Domnul Dumnezeul nostru Iisus Hristos.
întristările şi ispitele trebuie să vină peste noi toţi. Dar ne sunt acestea de mult folos, căci prin ele venim la smerenie. La acest cuvânt adânc şi dumnezeiesc vrea Domnul Dumnezeu să ne gândim mai mult şi, pe cât se poate, să încercăm a dobândi şi noi dintru aceasta smerenie.
104
De ce eşti mâhnit? Te-au dezamăgit cei ce vieţuiesc în cetatea aceea mare în care trăieşti şi tu? Dar ce aştepţi de la cei din lume? Odihnă duhovnicească, copilul meu iubit? O, nu, nu o vom avea pe aceasta, din nefericire, ci mai mult zbucium şi neodihnă, minciună şi ispite, furtuni şi valuri! Aceasta ne dă lumea… Bine ar fi să fim cât mai nepăsători la acestea, dar aşa e, nu putem, suntem slabi şi ne doare. Ne doare, ne răneşte o trădare, o vorbă nesocotită, o nepăsare, o grosolănie din partea celor din lume. Însă, dacă ne punem în minte că bieţii de ei nici nu-şi dau seama de aceasta, rănind pentru că sunt răniţi, lovind pentru că sunt loviţi de vrăjmaşul, neiubind pentru că nu iubesc poruncile Domnului, atunci ne va fi mai uşor. Şi îi vom ierta. Până la a-i iubi, însă, e mai greu; trebuie noi să ne despătimim până acolo; dar tot e ceva dacă nu ţinem minte răul.
Mă vei întreba, Piotr, inima mea dulce: Bine, bine, batiuşka, sfinţia voastră îmi vorbiţi aşa uşor despre iubire şi linişte, vă e uşor aceasta, dar, dacă aţi fi în focul, în „iadul” ce se dezlănţuie uneori în locaşul unde trăiesc eu cu casnicii mei, părinţii cei după trup, v-aţi da seama ce greu e…
Bună întrebare, Piotr, copile, bună întrebare… Ştiu că inima ta sângerează la fiece vorbă ce e aruncată împotriva maicii tale trupeşti, ce eu o pomenesc pe al ei nume, Domnul să-i dea sănătate, căci am pomelnicele voastre ce mi le-a scris oarecând, mai pe larg, batiuşka Filaret. Ştiu că te doare să vezi cum sora ta vede în acest fel nepotrivit lucrurile. Roagă-te, roagă-te pentru ei, copile drag, e tot ce poţi să faci…
Când am stat în lagăr aproape de Cercul Polar o, Doamne! -, atunci ne-au pus câte douăzeci de oameni într-o baracă… Fiecare baracă însă avea câte trei sau patru infractori de drept comun, ucigaşi de profesie. Aceştia erau „şefii noştri
105
de baracă” şi seară de seară îşi făceau o plăcere sadică din a chinui şi batjocori în fel şi chip pe câte un deţinut dintre ceilalţi („ceilalţi” erau politici, copile, aşa să ştii, oameni deosebiţi). îi umileau în fel şi chip, obligându-i pe ceilalţi, sub ameninţarea armei, să se batjocorească, să se umilească între ei în chipuri groaznice ce nici nu se pot spune cu vorbe… Într-o seară însă, unul dintre „şefii de baracă” se pregătea să se îndrepte către patul unuia din deţinuţii mai slăbiţi de muncă ce dormea, neştiind ce îl aşteaptă. Deodată, criminalul acela căzu ca trăznit şi începu să se zvârcolească în chinuri groaznice, cu spume la gură şi cu ochii ieşiţi din orbite. Din pricina zvârcolirilor îi clănţăneau dinţii şi îşi muşca limba scuipând afară sânge şi carne… Ceilalţi au rămas ca pironiţi, albindu-se la faţă şi dându-se la perete de groază.
Am făcut ceva. Am luat epitrahilul mare har are un epitrahil sfinţit! şi l-am pus peste cel ce se chinuia, rugându-mă. Criza a trecut, dar el tot nu îşi revenea, şedea ca mort. Ceilalţi s-au îngrozit şi mai tare. Retrăgându-mă într-un colţ, am scos nişte metanii mici şi am început să mă rog; un ceas, două… Într-un târziu, criminalul înrăit s-a trezit şi nu mai putea să zică decât: „Mamă, mamă”… şi să plângă… în scurt timp, la trei-patru săptămâni a murit, eu însă spovedindu-l el dând doar din cap la fiecare păcat ce îl întrebam. De atunci baraca noastră nu a mai cunoscut bătăi. Toţi îmi purtau un respect pe care nu îl meritam: „Călugărul, călugărul”… şi mă priveau cu teamă. După opt luni de lagăr m-au eliberat şi m-am întors în mănăstire.
Piotr, Piotr, copilul meu drag, Domnul m-a păzit acolo şi nu mi s-a întâmplat nimic rău, nu m-au atins cu nimic. Domnul i-a păzit pe cei trei tineri în cuptorul cel încins al Vavilonului. Domnul Atotţiitorul te va păzi şi pe tine, inima
106
mea dulce, oricât de încins va fi cuptorul. Oricât de încinsă va fi atmosfera dintre casnicii tăi, Domnul va avea milă şi te va mângâia acolo, în chiliuţa ta, când tragi uşa după tine.
Ştiu că, şezând pe marginea aşternutului tău, privind la sfintele icoane şi meditând la purtarea Lui de grijă, simţi îndulcire în inima ta. Simţi o blândeţe nedescrisă ce se aşterne ca roua pe lâna lui Ghedeon în sufleţelul tău. Ştiu că, oricât ai fi de tensionat, ochii tăi izvorăsc izvoare de lacrimi, gândind la Dumnezeu.
Oh, copile, numai dragostea Lui este curată şi fără de pată! Dintru a Lui dragoste ne curăţim şi noi simţirile…
Crede în puterea rugăciunii! Domnul poate întoarce pe cei mai ticăloşiţi şi păcătoşi oameni şi să îi facă nişte sfinţi, mai curaţi decât zăpada. Crede pe bunelul tău!
Sfătuieşte-te cu batiuşka Filaret ce medicamente să îi daţi tatălui tău. Suntem monahi şi noi, însă avem respect faţă de doctori, pe care Domnul i-a lăsat spre a noastră tămăduire trupească şi adesea şi sufletească; trebuie să luăm şi pastile. Numai la bioenergii, magi şi alţii asemenea ce caută puncte drăceşti prin mâini, prin talpă, să nu cumva să alergăm…
în încheiere, te sfătuiesc aşa: nu mai sta în calea furtunilor, ci ascunde-te şi fugi. Stând în calea lor poţi să îţi pierzi minţile din pricina încordării nervilor. Retrage-te în momentele de ceartă şi roagă-te pentru cei ce nu-şi găsesc liniştea. Cu forţă nu vei impune nicicând pacea, copile scump, ci vei înteţi războiul.
Piotr, Piotr, rugaţi-vă împreună pentru orice lucru aveţi trebuinţă, tu şi batiuşka Filaret. Veţi avea mare folos.
Vă îndemn: fiţi una, ajutaţi-vă, sprijiniţi-vă unul pe altul, bucuraţi-vă de mila lui Dumnezeu şi mai ales spovediţi-vă cât mai des. Acum vă las cu Măicuţa Domnului şi cu toţi sfinţii.
107
Piotr, îmi eşti tare drag şi mă bucur când îmi dai veşti bune. Aştept şi altele, numai şi numai bune. E bună şi tehnica aceasta modernă, că îţi ajung acasă scrisorile într-o clipită. Slavă Domnului!
Părintele Selafiil
Sâmbătă, 21 ianuarie 2006
Copile drag, copile drag,
Iată, bunelul tău e bolnav şi nu mai are aer. Domnul a îngăduit să mă chinui acum aşa mult tocmai pentru a striga mai mult la El, tocmai ca să-L iubesc mai mult.
Copile drag, copile drag,
Mi-e dor de poeziile tale şi când primesc câte una îmi vine să te strâng în braţe. Şi îmi pare uneori atât de rău că nu ţi-am spus să vii şi tu aici, în străfundurile Siberiei, să te sălăşluieşti cu noi, împreună cu batiuşka Filaret… Dar ce să fac, Copile drag, dacă n-am avut vestire de la Dumnezeu pentru aceasta? N-am avut… Şi nu pot să trec peste acest fapt, adică să pun mai presus voia mea omenească decât ceea ce am primit în cuget ca voie a lui Dumnezeu. Crezi tu, inima mea dulce, că n-ar fi vrut bunelul tău să-i citeşti din poeziile tale, În fapt de seară, la gura sobei, bând un ceai fierbinte? Ceaiul nici pe acesta nu mai pot să-l beau, căci părintele Luca1, Binecuvântatul, mi-a interzis, spunând că ceaiul negru îmi face rău la inimă.
Copile drag, copile drag,
Cât de aproape te simt, deşi nu ne-am văzut niciodată faţă către faţă şi nu te-am strâns la pieptul meu decât în duh…
1 Părintele Luca, al treilea vieţuitor al schitului siberian, alături de cei doi părinţi români, fusese, înainte de a alege calea monahală, doctor chirurg într-un spital din Siberia. A fost călugărit cu numele de Luca, după numele ilustrului ierarh al Crimeii.
108
Simt, simt cum inima ta însetează după Dumnezeu, după petrecerea împreună cu El.
De aceea eu ştiu că ţie îţi trebuie acum un loc cu tradiţie; şi aici, în Siberia, în schitişorul nostru e bine, dar eu îţi dau binecuvântare pentru orice loc te va chema în Duhul din Sfântul Munte al Athosului sau din Rusia. Inima mea dulce, gândeşte-te mai cu seamă la Athos sau la mănăstirea Valaam din Rusia! Părintele Filaret îmi scria cândva de Georgia, dar acolo, aşa este, vor merge mulţi monahi în vremurile când monahiceasca viaţă se va strica cu totul în alte locuri, strălucind mult acele ţinuturi ale Iviriei. Dar altă dată despre aceasta, ca să nu lungesc cuvântul, că iar o să-mi fie rău.
Inima mea dulce, Piotr, ce îţi mai poate da lumea? Un ban în plus la salariu? Da, ca să îţi poţi cumpăra încă ceva în plus, care se va învechi şi de care te vei descotorosi peste o vreme. O poziţie mai bună în societate? Da, ca să îţi faci mai mulţi nervi, mai multe griji, mai multe nopţi nedormite, să-ţi menţii poziţia… Ce îţi mai poate da lumea decât griji, griji şi iar griji? Grijile nasc alte griji şi tot aşa, întreaga viaţă se scurge ca nisipul într-o clepsidră…
Inima ta şi a părintelui Filaret însetează după altceva. Domnul a rânduit să vă cunoaşteţi, să vă împrieteniţi, să vă întăriţi unul pe altul şi împreună să treceţi şi prin valuri mari, şi prin ape limpezi şi liniştite. Ţi-am mai spus, Piotr, aşa eram eu cu părintele Timotei, Domnul să-l odihnească!
Piotr, inima mea dulce, mai mergeţi în Sfântul Munte al Athonului.
Cocorul meu drag, ai văzut că şi bunelului îi plac poeziile şi că şi eu folosesc multe cuvinte din poeziile ruseşti binecunoscute de noi, aşa cum voi îl folosiţi pe Eminescu… Şi crede-mă,
109
copile drag, ce poezie mai mare poate fi decât aceea de a fi monah, de a te afierosi Domnului, de a te lăsa dus spre cuibul cel ceresc de către unduirile harului!
Vremurile sunt pe sfârşite, copile drag. Ziua lumii acesteia îşi va cunoaşte apusul său. Orologiul va bate de ora douăsprezece şi trâmbiţele vor suna. Va veni apoi o altă zi, mai luminoasă, neînserată, fără de apus. Dar înainte de aceasta mai trebuie să se întâmple multe grozăvii, mai cu seamă războiul, copile, războiul. Crede-mă, nu te mint, nici nu exagerez!
Orice ieşire în Sfântul Munte Athos este o creştere.
Trei lucruri se pot întâmpla acolo: să rămâneţi amândoi, să rămână unul dintre voi la început sau să vă întoarceţi. Bucuria mea deplină ar fi ca amândoi să rămâneţi acolo…
De va rămâne unul, pentru început, bunelul se va bucura iarăşi mult, ştiind că inima amândurora însetează după rânduiala athonită şi vă veţi urma unul pe altul.
Iar de veţi reveni în ţară, bunelul nu se va întrista, pentru că ştiu inima voastră, ştiu cugetul vostru şi ştiu că, oriunde Veţi fi, veţi trăi cu cugetul la casa noastră cea din ceruri, vă Veţi strădui a fi ca doi monahi, copiii mei iubiţi. Eu înţeleg toate, înţeleg ticăloşia vremurilor, disperarea ce îi cuprinde pe mulţi, lipsa povăţuitorilor duhovniceşti, căutările din răsputeri ale monahilor de azi.
De aceea, câtă dreptate avea de-Dumnezeu-purtătorul părintele nostru Sfântul Ierarh Ignatie Briancianinov, în scrierile sale! Te îndemn, Piotr, copile, citeşte cuvintele acestui ierarh de Dumnezeu insuflat şi vei înţelege că criza duhovnicească ce se profila atunci a ajuns acum, în veacul nostru, la dimensiuni monstruoase… Pentru aceasta, cine îşi va lipi sufletul de vieţuirea în feciorie acum, în acest veac, al optulea,
110
şi va dori să urmeze părinţilor din vechime, chiar dacă condiţiile nu permit şi noi suntem slăbănogiţi din cale-afară, totuşi, împreună cu monahii din vechime va fi numărat acela. Aceasta o grăiesc Sfinţii Părinţi, nu eu, un moşneag învechit şi plicticos, inima mea dulce.
Despre Athon sau despre alte lucruri mai întreabă-mă, copile drag, de vrei, şi bunelul îţi va mai răspunde, cât va mai fi în viaţă.
Acum e dimineaţă. A mai răsărit o dată soarele pentru mine şi pentru lumea aceasta… Eu dictez acestea părintelui Veniamin celui iubit şi gingaş ca o floare.
Cu fiecare dorire spre înalt, cu fiecare bătaie din aripi a cocorului meu iubit, către cerul cel fără de nori, bunelul mai primeşte o secundă de viaţă. Bunelul tău te iubeşte, Piotr, Piotr, că parcă te-aş fi crescut eu, parcă ai fi şi tu aici, în schitişor, cum şi eşti de altfel…
Mai scrie-i bunelului şi fii cu nădejde. Că vei rămâne, că vei veni din Athos, Domnul însuşi Se va face apărătorul tău şi te va ajuta să nu-ţi trădezi idealul tău; idealul tău e cerul, nu pământul.
Sus să avem inimile!
Părinte Filaret, fii lângă Piotr! Are şi el nevoie de un cuvânt de încurajare de la sfinţia ta, cum şi sfinţia ta ai nevoie de el. Fiţi îngăduitori şi răbdători. Cu veselie pe chipuri şi cu dulceaţă pe buze. Mă rog pentru voi doi. Fiţi o bătândă inimă1.
Bunelul îşi cere iertare, căci adesea ştiu că sunt plicticos. Tot mă repet. Dar, un lucru, Piotr, ştiu şi cu asta gata:
Te iubesc!
Părintele Selafiil
1 Expresie intraductibilă din rusă, traducere aproximativă.
111
Luni, 23 ianuarie 2006
Inima mea dulce, Piotr,
Cocorul meu drag, aripile tale sunt acum întinse şi caută limanul liniştirii, al liniştirii dinspre lucrurile reci, bolnave, menite a ne îmbolnăvi nervii, a ne şubrezi răbdarea şi a ne submina încrederea în Domnul.
Piotr, inima mea dulce, de îndată ce faci rost de banii trebuitori şi de celelalte forme, purcedeţi amândoi spre Muntele Athonului. Piotr, copile, aşa este, ce bucurii mai aştepţi de la această lume ce se pregăteşte să nască răutăţi şi ticăloşii şi mai mari? De peste treizeci de ani trăieşti întru ea, în lume, şi ea a întristat sufletul tău.
De peste treizeci de ani te scalzi în acea mocirlă şi numai Bunul Dumnezeu a făcut ca murdăria, acum, după întoarcerea ta la Viaţă, să nu se mai lipească de tine. Dar murdăria miroase urât şi e respingătoare, copile, căci e o murdărie duhovnicească, şi asta îţi face rău.
Slavă Domnului că nu eşti legat în plus şi cu alte „obligaţii” faţă de cei din lume! Slavă Domnului, cu mâna pe inimă îţi spun aceasta, copile! Mă gândesc la batiuşka nostru cel drag, Filaret, şi înţeleg că războiul unui om trecut prin instituţiile academice este îndoit. Pentru că el lucrează mult CU mintea, şi raţiunea îl face să aibă anumite ispite speciale. Acestea ni le spunea nouă Vlădica Luca cel sfânt, care şi el a trecut prin acestea… Mă înţelegi tu, copile? Un medic, un profesor, un inginer, un avocat, mai ales dacă sunt dintre cei buni, au mai multe greutăţi a ajunge la simplitate decât ceilalţi. Descoperirea dumnezeiască şi harul se dau Însă oricui. de aceea, dacă cunoaşterea intelectuală îşi dă mâna cu harul lui Dumnezeu, asemenea oameni pot aduce mult, mult folos Celorlalţi şi pot ajunge la multă subţirime în gândire. Dar,
112
până la aceasta, războiul e mare şi ispitele nu sunt înţelese atât de bine de ceilalţi.
Oh, Piotr, Piotr, de-ai şti cu cât drag îţi scriu! De-ai şti cât de mult îţi doreşte bunelul tău mântuirea… Mult, mult de tot; te strâng la piept şi o rog pe Maica Domnului să te strângă şi ea la piept şi să te facă copilul ei…
Copiii mei dragi, mă rog să nu vă despărţiţi, împreună veţi fi puternici, în Domnul. […]
Acum părintele a fost întrerupt de o tuse şi o criză de sufocare. Am revenit după jumătate de oră, chemându-l de la paraclis pe părintele Luca ce i-a făcut o injecţie.
Doamne, ţine-l pe batiuşka!
Mai revenindu-şi, batiuşka a adăugat:
Am să vă mai scriu. Cu bine, copiii mei!
Părintele Selafiil
Miercuri, 25 ianuarie 2006
Piotr, iată, la puţină vreme de la cele ce v-am scris despre batiuşka nostru Selafiil, acesta m-a chemat pe mine, Veniamin, şi m-a rugat a-l aşeza în fotoliu şi a-i da să împletească nişte metanii… ca rucodelie…
Rândurile de mai jos, Piotr, sunt compuse din două scrisori: cea dictată de batiuşka şi tradusă de mine înainte de accidentul său şi cea de după accident, pe care a dictat-o din fotoliu. Sublinierile aparţin, ca de obicei, bătrânului.
Veniamin, inima mea dulce, rogu-te, pentru Piotr şi Filaret, copiii mei de departe, dar nu mai puţin iubiţi, ce aşteaptă veşti de la mine, spune-le că nu vreau să-i fac să aştepte.
113
Piotr, cocorul meu drag, nu slăbi, rogu-te, în zborul tău! Un cocor ce a privit câmpiile înverzite, grădinile pline de flori înmiresmate, valurile arginţii spumegând în stânci, de la înălţimile la care zboară, chiar dacă este un cocor tânăr şi încă fără experienţă într-ale zborului, îşi doreşte de acum să petreacă cât mai mult în înălţimi. Un cocor ce a privit frumuseţea pădurilor verzi şi a văilor răcoroase nu mai doreşte de acum să se împărtăşească de praful cel de jos, de vieţuirea pe pământ.
Oh, Piotr, inima mea dulce, este cu neputinţă acum, cât timp suntem în trupul acesta, a primi şi a ne hrăni numai cu dulceţuri cereşti şi numai cu descoperiri dumnezeieşti. Pentru că suntem aşa de nepricepuţi şi încă nepregătiţi a-L vedea pe Domnul, cât suntem în trup, că Domnul ne dă toate după a Lui voie, după a Lui ştiinţă.
Copile, copile drag, voiam a-ţi mai zice în scrisoarea trecută că vor veni, oriunde vei fi, şi scârbe, şi ispite. Acum, ele Vin de la cei din jurul tău, cu voia sau fără voia lor, mai cu seamă de la cei ce nu ştiu nimic despre viaţa monahală. Aceştia te vor face nesocotit, te vor huli şi poate te vor scuipa în faţă. Unii te vor face nebun, ba poate cei apropiaţi vor pune înainte vorbe în care te vor acuza că nu eşti interesat de familia ta, de cei ce sunt de o carne cu tine.
Mai târziu, ispitele vor veni de la vrăjmaşul însuşi.
O, copile, copile, încă nu ai înţeles că oamenii acestei lumi, fie ei chiar carne din carnea noastră, nu primesc că cel mai mare ajutor acordat lor vine de la cei ce se roagă pentru ei? Pentru ei, împărăţia cea cerească este ceva superficial şi teoretic… Eu nu vreau să învinuiesc pe nimeni, însă inima celor din lume este atât de lipită de cele ale vieţii acesteia, că, dacă aceste nimicuri se iau de la ei, cad în deznădejde. De
114
aceea Domnul Se milostiveşte de ei chiar prin aceste lucruri mici şi neînsemnate…
Cel ce vrea să urmeze pe Domnul va întâmpina chiar de la început fel de fel de ispite, poate dintre cele pe care nu le-a întâmpinat până atunci.
Fii acum cu mai multă pază, copile scump! în orice vreme fii cu pază, ca în inima ta să nu se furişeze furii şi tâlharii şi să-şi facă acolo sălaş, să nu pierzi comoara, inima mea dulce! Dacă sufletul pierde comoara, inima lui devine atunci amară şi pierde toată dulceaţa. Când Sfântul Arsenie s-a dus în pustie, la el a venit de la Roma o patriciană care a ajuns până în inima pustiei, adică exact de ce voia să fugă Sfântul Arsenie. Atunci, cuviosul i-a spus: „Mă rog Domnului să şteargă până şi amintirea ta din inima mea.” înţelepte vorbe, nu că sfântul nu se ruga pentru cei din nevoi, ci ca amintirea obrazelor femeieşti (în rusă,,,obraz”=faţă) ce au avut poate o însemnătate în viaţa sa de odinioară, îl tulbura de la o apropiere curată de Domnul. Pune aceste cuvinte ale bunelului la inimă şi iartă-mă…
Căutarea nu este uşoară. Ştii bine aceasta, ştii că harul vine, îl păstrezi, apoi pleacă, plângi, te zbaţi, dar el vine iar. O, vine iar, copile drag!
Aceasta să ţii minte în viaţa ta dăruită Domnului, că, în orice greutate te vei afla, harul vine.
Tu numai atât să faci:
întâi, să nădăjduieşti pururi.
Să nu disperi.
Să îţi păzeşti mintea şi simţurile, ferindu-te de cele vătămătoare.
în rest, Domnul însuşi îţi va dărui toată înţelepciunea.
Ah, ambiţiile astea ale episcopilor care ei înşişi leagă pietre de moară de gâtul monahilor şi-i biciuie să le poarte!
115
Sunt semne ale sfârşitului. Ci ambiţiile lor nu stau ca adevărate în faţa lui Dumnezeu. Dumnezeu să ne ierte pe toţi!
Piotr, de la pieptul meu nu te las… Aşa să ştii.
Cu bine,
Părintele Selafiil
Joi, 26 ianuarie 2006
Piotr, inima mea dulce, m-am bucurat mult, copile drag, de cele ce mi-ai scris. O, Piotr, Piotr, de fiece dată când ne smerim, deschidem larg porţile Duhului să Se sălăşluiască întru a noastră inimă, să Se odihnească El acolo şi aşa şi noi să ne odihnim purtaţi pe valurile line ale harului…
Să ne smerim, să ne smerim faţă de toţi, copilul meu scump!
Bunelul acum trebuie să se odihnească, rugăminte făcându-mi spre aceasta batiuşka Luca cel iubit care m-a consultat şi a constatat că inima mea a luat-o puţin la galop. La galop, la galop, inima mea dulce, pentru a ajunge la tine şi a te Îmbrăţişa.
Inima mea este nerăbdătoare a te îmbrăţişa în fiece seară, a vă cerceta pe tine şi pe batiuşka Filaret, să văd cum sunteţi. Să ştii, copile drag, că în fiece seară, înainte de a închide tu ochii, bunelul te va fi binecuvântat, dorindu-ţi somn lin, de Domnul păzit şi odihnitor. Când pui capul pe pernă, Piotr, glndeşte-te şi tu puţin la bunelul. Şi zi un Gospodipomilui şi pentru mine, moşneguţul cel plicticos. Zi un Gospodi pomilui şi pentru duhovnicescul vostru părinte şi pentru părintele Filaret.
Din blocul unde stai tu, inima mea dulce, e mai greu să Ieşi noaptea şi să priveşti stelele, poate doar dacă ai sta la o Curte. Ci gândurile tale, copilul meu, se vor preface în luminători
116
tainici pe cerul nopţii, noaptea făcându-ţi-se prealuminată zi…
Eu, bunelul, te iubesc!
Părintele Selafiil
Duminică, 29 ianuarie 2006
Inima mea dulce, Piotr, copile,
Ai văzut umbra cea uriaşă şi urâtă a nopţii ce se lasă peste această lume, şi sufletul ţi s-a spăimântat.
Ai văzut întunericul ce cuprinde treptat toate ungherele acestei lumi, şi sufletul tău s-a temut.
Ai văzut răutatea duhurilor celor viclene ce caută să ademenească în fel şi chip sufletele bieţilor oameni, doar-doar nu s-or apropia de Soarele Hristos.
Căci lucrarea lor aceasta este: să urască Lumina şi să iubească întunericul.
Tu, cocorul meu drag, ai văzut lumina, şi inima ta nu se mai poate acum sătura de ea. O doreşti întruna. Tu ai cunoscut mângâierile harului şi sufletul tău nu mai poate acum să nu înseteze de el. Zborul cel purtat de unduirile harului aduce limpezime, uşurinţă şi inimă bună. Zburând, ochiul tău nu mai poate privi gunoaiele şi mirosurile grele ale ţărânii: desfătările trupeşti, deşertăciunile, râsetele necugetate şi altele asemenea…
Da, Piotr, bine ai spus că umbra nopţii se face tot mai mare peste lume, iar lumea se face tot mai mică. Bunelul tău se bucură că tu vezi lucrurile acestea, înseamnă că nu în zadar au fost rugăciunile celor ce te iubesc pe tine… Bunelul tău se apropie de lăsarea serii peste genele sale, de somnul ce mă va cuprinde odată, când Domnul va vrea, pentru
117
a urma o altă viaţă, o altă realitate pe care noi, aici, adesea o uităm.
Mă rog, mă rog, cât pot şi eu, cocorul meu drag, pentru a nu conteni zborul tău. Nu, nu tu zbori, nu tu ai această putere. Domnul este Cel Ce te poartă în chip nevăzut, Cel Ce ţine aripile tale larg deschise. Aripile noastre obosesc repede, de nu le-ar ţine Domnul larg deschise, ne-am prăbuşi în aceeaşi ţărână din care ne-am ridicat odată cu prima spovedanie…
Cine se spovedeşte curat şi nu îşi ascunde gândurile, acela zboară, acela are aripile deschise, aceluia toate îi sunt cu putinţă, în Hristos.
Cine nu judecă pe fratele, acela a câştigat Raiul, căci fratele ce ni l-a dat Dumnezeu, oriunde am fi, ni se face paşaport către Rai.
Cine ţine paza ochilor şi a celorlalte simţiri, acela s-a arătat bărbat înţelept, căci aceasta e calea spre nepătimire şi spre lipsirea de războiul cel din trup.
Cine a tăiat multele întâlniri cu rubedeniile, prieteniile lumeşti şi zgomotele petrecerilor risipitoare ale fricii de Domnul, acela s-a dovedit de două ori înţelept.
O, copilul meu drag, tu ştii cât de mult bunelul acesta, Căruia părintele Veniamin îi dictează aceste cuvinte, ştii cât de mult nu vrea bunelul să te lase din braţe! Pentru că am îndrăgit la tine tânjirea cea după Dumnezeu. Inima mea, bătrână şi roasă de boli multe, s-a bucurat ca aceea a unui copil, văzând plânsul tău cel după Dumnezeu.
Plâng şi eu împreună cu tine. Mă bucur şi eu împreună cu tine. Nădăjduiesc şi eu împreună cu tine. împreună cu tine vreau să fiu, să te ajut, chiar dacă sunt departe. « întreabă-mă, scrie-mi, când vrei şi cum poţi.
Ci pune, mai presus de toate, acestea: legătura cu duhovnicul şi dragostea. Noi înţelegem, copile, dragostea diferit,
118
în funcţie de starea noastră duhovnicească. Nu o să mă refer acum la ceea ce înţeleg prin aceasta oamenii cei cu totul lumeşti. Eu mă refer aici la dragostea ca virtute a vederii lui Dumnezeu.
Mă vei întreba cum câştigăm această virtute. Cum? Făcând cele ale dragostei de care zice Sfântul Apostol Pavel: Dragostea îndelung rabdă, dragostea nu ţine minte răul, dragostea toate le suferă, nu se poartă cu necuviinţă şi celelalte…1 Vezi câte din acestea ai făcut şi vei afla pe ce treaptă te afli… De ţi se pare că te afli sus, o, nu te încrede în această părere, căci nu e de la Domnul! De ţi se pare că te afli foarte jos, nu care cumva să laşi vântul deznădăjduirii să ţi se strecoare în suflet, căci iar nu e de la Domnul. Străduieşte-te neîncetat să câştigi puţin, măcar puţin din cele spuse de Sfântul Apostol Pavel, şi vei izbândi, cu Domnul alături.
Copile drag Piotr, ţi-am mai scris că vin vremuri grele. Lumea nu va vedea însă înăsprirea aceasta, căci ea va lovi, mai întâi, în latura duhovnicească….
Oh, Piotr, acum am cam obosit, deşi bunelul ar fi vrut să îţi mai spună câte ceva… Fii alături de batiuşka al tău Filaret în toate. Fiţi uniţi în cele după Dumnezeu, nedespărţiţi în cele după Cer.
Piotr, icoanele acestea ce le-ai trimis l-au bucurat pe bunelul, mult, mult de tot. Părinţii le vor face pe hârtie şi mai mari. Vor împodobi paraclisul nostru. Aşa, ne vom mângâia şi noi că sunteţi cu noi, aici…
Piotr, copile, bunelul acum aceasta îţi mai zice: nu pot a te mai desprinde măcar puţin din inima mea. Rămâi acolo şi fii binecuvântat, inima mea dulce!
Părintele Selafiil
1 Cf. I Corinteni 13 (n. ed.).
119
Luni, 30 ianuarie 2006
Copile drag, copile drag,
Tu spui că nu ai plinit nici măcar o virgulă din cele ce vorbeşte Sfântul Apostol Pavel. Mă bucur că nu te vezi pe tine mare şi sporit, căci aceasta nu ar fi de la Dumnezeu. Cel ce îşi vede păcatele este mai mare decât cel ce are descoperiri cereşti, aceste cuvinte s-au descoperit părinţilor din vechime.
O, inima mea dulce, Piotr, îţi spuneam că vremurile sunt rele; de te vei ruga Domnului să devii tot Dragoste, aşa îţi spune bunelul tău. încet, încet cele ale tale se vor curăţi pentru a primi această Dragoste şi a ne face şi noi asemenea. Rugăciunea cel mai nimerit lucru acum, cel mai nimerit lucru…
Inima mea dulce, Piotr, acum îţi spun în chip direct: Lasă această lume deşartă şi înşelătoare şi fă-te monah, fă-te monah! Pleacă, fugi, du-te de te fă tot Dragoste! Nu va fi uşor, nu va fi uşor; batiuşka Filaret poate să îţi spună câte ispite sunt pe cale, dar şi câte bucurii. începeţi voi doi, ca cei mai apropiaţi, a vădi între voi această transformare: a te face tot dragoste. Răbdaţi toate, bucuraţi-vă, nădăjduiţi toate, rugaţi-vă unul pentru altul şi pentru ceilalţi. Copiii mei dragi, vădiţi între voi, întâi, această binecuvântată devenire.
Eu, bunelul tău, Piotr, ce să îţi mai spun acum? Mă văd pe mine ca la începutul vieţuirii mele monahiceşti, ca nimic bun făcând… Nimic bun.
Ci dacă doar puţin, doar puţin, Piotr, inima mea dulce, te-au folosit scrisorelele bunelului tău, ascultă îndemnul inimii mele: fă-te tot Dragoste, aşa cum ţi-am spus… Fă-te monah!
Cel ce nu te lasă dintru inima sa, iubindu-te mult,
Părintele Selafiil
120
Marţi, 31 ianuarie 2006
Atâta vreme cât putem folosi laptopul nostru, providenţial dăruit de Dumnezeu, vom încerca să răspundem la fiece scrisorică a voastră.
Piotr, frăţioare, cu dulce pornire a inimii, am tradus eu, Ignatie, aceste cuvinte ale lui batiuşka Selafiil, care te roagă a le citi şi lui batiuşka Filaret al tău…
Piotr, inima mea dulce, îndemnatu-te-am în cele de mai înainte la mântuire. Piotr, cocorul meu drag, ştii că bunelul tău nu poate să te lase şi mărturie îţi dau că aş vrea să te văd şi cu ochii aceştia înceţoşaţi de vârstă, în fiece clipă, aşa cum eşti, cum se află sufletul tău, cum năzuieşte către înalt şi cum lucrează cele plăcute Domnului. Aşa, de la depărtare, îţi simt bătăile inimii tale; porunceşte inimioarei tale, copile, să bată astfel: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”
Ai putere, copile, să porunceşti inimioarei tale tinere acestea. Şi făcând astfel, acel colţ de cer se va descoperi de la sine în inima ta, în inima ta… Acolo este acel colţ de cer. încet, încet, inima se va despământeni, iar mintea va deveni curăţită şi vei simţi transparenţa harului.
Da, copile scump, rugăciunea inimii este cel dintâi lucru la care te îndemn.
Odată, am avut ocazia să cunosc un părinte purtător de Duh ce s-a sălăşluit într-un ostrov, în nord, către Valaam; şi am rămas prieteni şi fraţi în Duh o viaţă. Acest părinte s-a stins cu câţiva ani în urmă. El, luminat fiind de Dumnezeu, săvârşea nu puţine tunderi în monahism asupra celor ce îşi mărturiseau această dorinţă a inimii şi stăruiau întru ea. Apoi unii dintre cei ce deveneau monahi sau monahii se întorceau
121
şi trăiau, neştiuţi de nimeni că sunt monahi, în lume. Asemenea făcea şi Sfântul Lavrentie din Cernigov, un mare sfânt al Rusiei noastre pravoslavnice, dăruit de Domnul cu dar profetic. Vedea adică, într-un fel, cele ce vor fi, încredinţându-i-le Domnul.
Vremuri asemănătoare au venit şi acum. Căci mă întrebi de Uniunea Europeană. Da, nu mai e prigoană, dar şubrezenia duhovnicească şi compromisul, delăsarea în hotărnicirile Bisericii au luat locul prigoanelor… Mulţi vor trăi ca monahi Într-ascuns, În lume, ţine minte aceasta, copile…
Piotr, Piotr, ochii tăi lăuntrici au văzut apostazia acestui veac şi te-ai spăimântat. Sufletul a simţit răceala de moarte a veacului al optulea, cum îl numesc părinţii, şi s-a Cutremurat…
Piotr, Piotr, nu putem scăpa de apostazia prin pasivitate, cum o numeşti tu, inima mea dulce! Sunt lucruri care trebuie să se întâmple şi ştim aceasta. Ci eu aş zice: tu, tu cum te găseşti, inima mea dulce? Tu să nu te lepezi… Să căutăm să fim întăriţi cu harul dumnezeiesc, şi atunci în casa sufletului nostru nu va pătrunde nici o suliţă otrăvită, copile…
Bine este să ne despărţim, să fugim de la cei ce vedem că fac alte lucruri decât cele ale Părinţilor Bisericii.
Piotr, Piotr, bunelul tău e cu tine! Acum, în acest fel. Mai Încolo, nădăjduiesc, cu o rugăciune mai cu îndrăzneală…
Oh, am obosit, am obosit, nu sunt bun de nimic! Iertaţi-mă, iertaţi-mă…
Piotr, Piotr, dragul bunelului, eu te socotesc monah, aşa să Ştii! îmi dai voie? Şi chiar dacă nu-mi dai voia, aşa o voi face, oriunde te vei afla, căci aud cum inima ta susură un cântec… un cântec dulce şi cu multă simţire.
Părintele Selafiil
122
Joi, 2 februarie 2006
Piotr, Piotr,
Inima mea dulce, uite, acum am avut puterea ca după dumnezeiasca Liturghie să nu merg înspre chilie, ca un neputincios, ci să le spun un cuvânt şi părinţilor aceştia, îngeraşilor aceştia.
Piotr, copilul meu scump, bunelul tău te crede şi te simte şi pe tine, dimpreună cu batiuşka Filaret, aici, la acest ceai pe care îl bem, împreună cu cozonac din cel bun, cu nucă şi rahat, frământat şi copt de batiuşka Veniamin. E puţin diferit de cozonacul nostru rusesc, copilul meu drag, Veniamin, zicând că este cozonac românesc, aşa cum a văzut el la maica sa cea după trup, acasă… Aşa că acum, eu, moşneag plicticos şi învechit, mănânc har şi dragoste frământată de mâinile sfinţite ale batiuşkăi Veniamin. Binecuvântată fie osteneala lui!
Piotr, copile drag, nu te lăsa, nu te lăsa! Nu aştepta, scumpul meu, să ajungi în mănăstire pentru a trăi ca un îngeraş, slujind Domnului tău! Slujeşte de acum, copile!
Piotr, scumpul meu, mâinile tale să se sfinţească, învârtind metaniile între degete, de este cu putinţă, oriunde te afli. Desigur, între oamenii gălăgioşi nu este uşor, dar Domnul te va ajuta. Piotr, cocorul meu cel curajos, aripile tale întărească-se, avântându-se spre cugetarea cât mai deasă la Dumnezeu Cel Ce e de faţă şi te vede în toate cele ale tale. Ochii tăi curaţi să se facă şi mai curaţi, trecând cu uşurinţă peste spurcăciunile şi răutăţile pe care vrăjmaşul necontenit ni le aşterne în faţă, ca pe o tipsie, să ne ospătăm din ele şi să murim.
Chiliuţa ta să te bucure, să-ţi încălzească inima, acolo să te retragi ca într-un culcuş… Icoanele cele sfinte să împodobească
123
din belşug pereţii casei tale… Aşa vei fi ca-ntr-o chilie de monah.
Piotr, cată a păstra o rânduială de rugăciune în cele ale tale, de dimineaţa până seara. Chiar dacă nu poţi să o faci cu multă măsură, fă-o cu multă simţire; bine ar fi să fie şi cu măsură bogată, şi cu simţire adâncă.
Nu lua aminte, copile, la oamenii depărtaţi de Dumnezeu ce fac, poate, glume sau ironii pe seama ta, socotindu-te Ciudat sau mai ştiu eu cum, „bisericos” sau necivilizat. Să nu renunţi, copile, la înfăţişarea cuviincioasă, cu barbă, aşa cum şade bine oricărui om cu frică de Domnul…
Dar acum voiesc a-ţi spune altceva, copile:
Nu uita să spui bunelului tău, dar în primul rând duhovnicescului tău părinte T„ cele ce te frământă. Nu, nu mă supără scrisorile mai lungi. Am văzut că tu, copile, în ultimele dăţi, mi-ai scris mai puţin. Sper că nu te-ai supărat pe bunelul. Nu te-ai supărat, copile, aşa-i? Pe cine am eu, dintre părinţi şi fraţi, acum la adânci bătrâneţi, dacă nu pe părinţii aceştia iubiţi de aici dimpreună cu voi, copiii mei?
încerc şi eu, Piotr, să-ţi fiu de folos prin cuvintele mele, căci am simţit suspinurile inimii tale. Am simţit că cele ce ţi le oferă această lume nu îţi vor potoli setea niciodată. Sunt Unii oameni care înţeleg încă de pe pământ că cerul este casa lor şi menirea lor este să preguste veşnicia încă din acest trup. De aceea eu ţie îţi scriu şi te îndemn privindu-te în ochi, direct în ochi, grăindu-ţi de la inimă la inimă: „Fii monah, copile, Domnul să te binecuvânteze la aceasta! Oriunde te vei afla, în mănăstire sau în afara ei, fii fericit, Piotr,fii monah! Vremea a venit.”
Cu dragoste,
Părintele Selafiil, bătrânul din Siberia.
124
P.S. Vremea este acum [în aşa fel] că nu toţi monahii din mănăstiri sunt monahi şi nu toţi cei din lume sunt mireni. Domnul cere inima ta. I-ai dat-o? Eşti monah, adică tu singur cu Domnul… Fii pe mai departe una în cugetare cu batiuşka Filaret. Ajutaţi-vă…
Vineri, 3 februarie 2006
Frate drag, Piotr,
Ignatie, fratele tău siberian, îţi trimite acum un cuvânt tradus în dulcea limbă românească, din tot atât de dulcea limbă rusească. Cuvânt pornit din inima iubitoare a părintelui Selafiil.
Piotr, nepoţelul meu drag, Domnul a rânduit ca şi cu aceste medicamente pe care le iau acum să îmi meargă bine. Dragostea părinţilor de aici şi dragostea voastră, copiii mei, îmi fac foarte bine. O, ştiu, ştiu, inima mea dulce, Piotr, cât de mult îl iubeşti tu pe bunelul tău şi simt în fiece scrisoare căldura inimii tale! Căldura duhovnicească a unei inimi tinere care nu vrea să se îndulcească de dulceţile pieritoare ale lumii, ci de slujirea Domnului. Şi pentru că mă simt bine, inima mea dulce, părintele Luca mi-a îngăduit să merg şi eu la trapeză şi chiar să mă plimb puţin. Aici, după Sfânta Liturghie, gustând puţin ceai (nu negru) cu lămâie şi cu zahăr, iată, îţi trimit câteva cuvinte…
Piotr, scumpul meu, nu vreau să te obosesc cu multe cuvinte, ci doar să te întreb: Pentru ce, pentru ce atâta zbatere? Pentru câţiva bănuţi în plus depuşi la bancă, pe care oricum îi vei cheltui cu prima ocazie, căci ştiu că nu sunt mulţi?
Câteva ore dormite pe noapte, copilul meu, o pravilă făcută pe sponci, o nemulţumire continuă în suflet faţă de viaţa
125
ta… O, bunelul tău nu vrea să te certe, inima mea dulce. Piotr, dacă aş putea, m-aş face şi eu pasăre în zbor, să vin şi să te îmbrăţişez de-adevăratelea şi să te întreb încă o dată: pentru ce toate acestea?
Ai spus bunelului tău de tensiunile de acasă… Mi-ai mai spus, copile, de cele nouă ore de lucru la serviciu. Crede-mă, scumpul meu Piotr, nu e mult! Dacă ai fi văzut cum ne munceau pe noi în lagăr, cu o singură masă pe zi… Eu n-am nici un merit, c-am stat puţin, alţii însă au stat amar de ani şi Domnul i-a întărit, au supravieţuit.
Altceva e greu! Faptul că stai între oameni, că prin faţa ochilor tăi se perindă atâţia, că trebuie să vorbeşti multora; acesta e specificul slujbei tale, lucrând cu cărţile. Aceasta duce la împrăştiere multă. Nu nouă ore, ci chiar şi patru-cinci ore ar duce la împrăştiere. Apoi lucrul cu banii, grija lor, să nu fie vreo pierdere, vreun calcul greşit, acestea te apasă…
Oh, Piotr, Piotr, bunelul tău te înţelege foarte bine! Ani de zile am trăit în lume, nutrind şi eu gânduri de mănăstire, şi lucrând croitorie! Dar nu lucram aşa mult, eram mai liniştit. Stăteam la o margine de sat. Oh, erau alte vremuri…
Tu, cocorul meu drag, te gândeşti că poate eşti pierdut acolo, în cetatea aceea mare cu milioane de locuitori. Câte duhuri rele nu sunt acolo; mai cu seamă al desfrânării şi păcatelor trupeşti de tot felul! Dar nu, nu eşti pierdut nicicând! Inima mea dulce, de nu ţi-ar ajuta harul lui Dumnezeu, o zi nu ai putea sta în acel loc, nici n-ai putea să te mai gândeşti la Dumnezeu.
Pentru aceasta, mulţumeşte lui Dumnezeu pentru toate! Mulţumeşte, scumpul meu Piotr, încă o dată îţi spun, mulţumeşte Preadulcelui Iisus pentru toate! Caută să păstrezi harul, nejudecând pe nimeni. Vei fi înconjurat ca de o armură
126
de harul lui Dumnezeu, şi săgeţile vrăjmaşului nu vor putea nimic asupra ta, dacă nu vei judeca şi dacă vei fugi de situaţiile care îţi pot aminti sau vor a te împinge spre păcate. Oh, copilul meu scump, mă rog şi eu în fiece zi să fii cu păzire şi cu inimă veselă şi mulţumitoare!
Inima mea dulce, sfătuieşte-te cu părintele Filaret întru toate, desigur, după ce vorbeşti cu duhovnicescul vostru părinte T. pe care îl pomenesc şi căruia voiesc a-i transmite prin tine, scumpul meu băiat, închinăciunile şi dragostea mea. Să-i dea Domnul sănătate să aibă grijă de voi în continuare! Îi doresc părintelui T. să moştenească Raiul şi dumnezeiasca dragoste în veci, aşa să-i spuneţi.
Dar mai important decât toate, copile, pregăteşte-te de plecare. De ce te temi? Ai numai de câştigat, însă vrăjmaşul caută să semene temeri de tot felul în inimioara ta. Priveşte către cer, copile! „Vremea este a sluji Domnului”, cum spune diaconul înainte de începerea Sfintei Liturghii, luând binecuvântare de la preotul slujitor…
Piotr, tu eşti curajos.
Piotr, tu iubeşti pe Domnul.
Piotr, vremea prunciei a trecut…
Piotr, în orice caz, nu te descuraja nicicând. Chiar dacă nu vei rămâne în Athos, tu vei continua vieţuirea cea bună, socotindu-te pe tine ca un monah. Dar condiţiile lumii nu permit o desfăşurare deplină a acestor calităţi, a acestei chemări ce este sădită în inimioara ta. Din pricina împrăştierii, ţi-am mai spus. Însă şi-aşa, Domnul va trimite, mai cu seamă acum, în veacul opt, haruri mari întru aceste situaţii în care ne aflăm cu toţii.
Piotr, Maica Domnului te iubeşte mult şi pentru ale ei rugăciuni ai ieşit din întuneric la lumină. Toată viaţa să mulţumeşti
127
Maicii Domnului, cu lacrimi să mulţumeşti Maicii Domnului, căci ea te veghează cu dragostea ei de mamă. Avem şi o mamă trupească, iubită mult nouă. Dar Maica Domnului, vei vedea, îţi va da mult mai mult ajutor decât maica trupească în viaţa ta.
Scumpul meu Piotr, rodi-vor oare bietele mele cuvinte în inimioara ta? Atunci când ne vom întâlni, peste ani şi ani, acolo, sus, vom vedea. Eu am nădejde, scumpul meu băiat, că inima ta iubeşte. Eu am încredere în dragostea ta, am încredere în tine.
Iartă-mă, mai mult nu mai pot să-ţi spun acum.
Te iubesc, în Domnul,
Părintele Selafiil
Sâmbătă, 4 februarie 2006
Piotr, bunelul tău are încredere în tine.
Fii cu băgare de seamă la toate ale tale.
Pe batiuşka Filaret nu-l slăbi, încurajează-l, încurajează-l să rămână împreună cu tine la Athos. Batiuşka al tău cel iubit s-ar putea să aibă niscaiva mai multe ispite decât tine, dar pe tine acum chiar nimic nu te mai leagă de lume. Copilul meu drag, copilul meu drag… Bine ar fi deodată să rămâneţi, să vă mântuiţi, copiii mei dragi…
Fii pe lângă el, pentru că şi numai vederea unui chip de monah te ajută mult.
întreabă-l şi pe el despre orişice din gândurile tale. Nu lăsa vreun gând care simţi că te munceşte să „sape” prea mult.
Piotr, copile drag, tu şi batiuşka Filaret nu rămâneţi prea mult în oraşele din Grecia, când mergeţi. Cel mult trei-patru zile. În aprilie o să fie suficient de cald, aşa că nu vă luaţi
128
prea multe haine… Ci ne veţi mai scrie până atunci. De voi mai fi şi eu, moşneagul siberian cel plicticos, în viaţă.
Piotr, întotdeauna nepoţeii cei „prâslea” (mai mici) au fost cei mai iubiţi de buneii lor. Aşa-i?
Cu dragoste.
Părintele Selafiil
P.S. Inima mea dulce, n-aş vrea să crezi că batiuşkăi Filaret îi dau mai puţină atenţie decât ţie. Pe amândoi vă iubesc, pe amândoi. Batiuşka, însă, are spatele mai tăbăcit, a trecut prin mai multe şi a văzut mai multe… De aceea ţie mai cu seamă îţi scriu mai mult… Oh, Piotr, te strâng la pieptul meu şi-ţi şoptesc: mântuieşte-te, mântuieşte-te!
Luni, 6 februarie 2006
Piotr, inima mea dulce, copile,
Şi mie mi-au plăcut poeziile, încă de când eram tânăr elev în şcoală şi apoi la liceu. Mi-am amintit, eu, cel ce sunt acum în amurgul târziu al vieţii, de anii aceia când scriam poezii plin de un avânt nemaivăzut, nemulţumit fiind permanent de versurile mele… Mi se părea că acestea nu dau glas suficient dragostei mele, nu vorbesc suficient despre focul din inima mea. O, cât de naiv eram, copil nevinovat şi plin de romantism, alergând cât e ziua de lungă prin poieniţe şi culegând cele mai frumoase flori pentru mi se părea mie cele mai frumoase fiinţe!
Şi dintr-odată, brusc, aceste cele mai frumoase fiinţe au pălit. Frumuseţea lor s-a stins şi simţeam că şi poeziile mele nu-şi mai ating ţinta, nu-şi mai pot plini menirea. Aveam nevoie să iubesc, copilul meu drag, pe Altcineva, pe Cineva Care e însăşi Iubirea. Toate cele ale vieţii mele de puştan şi-au
129
pierdut brusc valoarea, simţeam că doresc altceva de la viaţă. Mergeam şi până atunci la biserică, mulţumesc lui Dumnezeu şi mamei mele blagocestive şi cu frică de Dumnezeu, pe nume Varvara, care ne-a crescut cu Sfânta Spovedanie şi cu ţinerea posturilor cu mare stricteţe… I-am spus mamei mele că eu nu mai pot iubi, că am sufletul golit şi că nu ştiu ce să fac.
Piotr, Piotr, copile drag, ce să vezi, atunci? S-a pus maica mea trupească pe post şi pe rugăciune ca eu să ies din această stare de tristeţe; poate era şi criza vârstei, căci la paisprezece-cincisprezece ani aşa eşti, încep întrebări şi frământări mai grele.
Oh, copile, copile, Dumnezeu, pentru credinţa mamei mele, S-a milostivit de mine!
Şi-ntr-o duminică, înainte de Sfânta Liturghie, s-a întâmplat să mă-ntâlnesc cu cineva, pe cale, spre biserică. Piotr, parcă scrisoarea ta despre cineva cu îmbrăcămintea cernită, CU ochii privind nădăjduitor spre cer şi cu un zâmbet pe sub barbă mi-a amintit de acea întâmplare.
Am întâlnit un monah, un părinte de la Sfântul Munte al Athosului, un rus de-al nostru.
Avea atâta blândeţe pe chip, atâta pace, ochii albaştri şi senini precum cerul fără pic de nor din amiezile de vară, şi o barbă mare, blondă, până la brâu. Era de la o chilie rusească de pe lângă Russikon. Trei luni de zile, cât a stat la părintele nostru paroh (erau veri buni, deşi părintele paroh n-a pomenit niciodată până atunci de el, probabil de frica NKVD-ului), am vorbit aproape în fiecare zi. îl chema, pe Acel monah, Avacum, şi să tot fi avut ca la 35-36 de ani. Mă Uitam la el ca la un proroc.
Piotr, Piotr, copile drag, de atunci a început iubirea cea adevărată! Visul vieţii mele a fost de atunci să mă fac monah.
130
Stăteam în nopţile de vară, sub cerul spuzit de stele, cu părintele Avacum, şi el îmi povestea despre Athos. Despre pravilele de noapte, despre bătrânii Athosului, despre toată sfinţenia vieţii de monah.
Am lăsat celelalte „frumuseţi” ale vieţii pieritoare şi am pornit într-un avânt nestăpânit, fără flori de câmp, fără poezii romanţioase, fără alte deşertăciuni de acest fel, caracteristice adolescenţei, într-un avânt către Cel Preaînalt. Mă topeam de dorul Lui. începusem să mă rog, după îndemnul părintelui Avacum, cu „Doamne Iisuse” şi să mă împărtăşesc mai des.
Roşeaţa îmi revenise în obraji, revenisem la viaţă. Mama mea era foarte fericită, chiar dacă nu mai mergeam la horele din sat, chiar dacă mai apoi nu m-am înscris în Komsomol1. Au fost unele repercusiuni şi din partea poliţiei politice asupra părinţilor mei trupeşti, dar nu despre asta vreau să vorbesc acum, Piotr.
Eram îndrăgostit! Tot ceea ce lumea îmi oferea, aşa cum îmi scrii şi tu, mi se părea un surogat artificial, un înlocuitor nedemn de Hristos. îl voiam pe El şi numai pe El, pentru că simţeam cum, cu cât voi petrece mai mult cu El, voi avea viaţă mai multă în mine însumi.
Părintele Avacum a fost poetul cel adevărat pe care l-am aşteptat în viaţa mea şi cu care Domnul a rânduit să mă întâlnesc în chip providenţial. Calmul glasului său, blândeţea, zâmbetul discret şi feciorelnic, dragostea sa de rugăciune şi inima sa milostivă faţă de toţi cei în necazuri au fost acea poezie cu rimă veşnică, cum tu, copilul meu, îmi scrii.
Avacum monahul nu şi-a trădat poezia, ci a trăit-o până la sfârşit. A fost arestat într-o dimineaţă de septembrie de către NKVD, împreună cu părintele nostru paroh. Părintele
1 Abreviere a denumirii în limba rusă a Uniunii Tineretului Comunist (n. ed.).
131
paroh s-a întors în sat după două săptămâni, însă batiuşka Avacum nu s-a mai întors niciodată. Nici nu am mai apucat să ne luăm rămas-bun… Mi-a lăsat însă ca amintire, spre veşnică pomenire, o cruciuliţă de fier, frumos lucrată, ce o purta şi el la piept, şi pe care acum o port şi eu, alături de crucea mea de călugărie, cea din lemn… Am primit cruciuliţa de fier chiar cu o seară înainte de arestarea lui, când ne-am despărţit, după ce am vorbit îndelung despre sfinţii Athosului, cei ce au lăsat rangurile lumeşti şi slăvirile pentru monahiceasca rasă cea plină de slavă cerească!
Mă gândesc, Piotr, dragul meu copil, şi acum, adesea, la batiuşka Avacum. L-au dus în lagăr la Solovki, la Marea Albă (mănăstirea Solovăţ a fost transformată în lagăr de concentrare pentru deţinuţii politici n. trad.. A murit chiar În acea iarnă, am auzit mai târziu, din pricina frigului cumplit; cel ce mi-a istorisit aceasta mi-a spus că atunci când l-au găsit îngheţat, cu ochii săi albaştri larg deschişi, ţinea în mână şiragul de metanii… poezia sa cea dragă, cea veşnică, cea plină de lumină.
Piotr, acesta e doar un mic episod, o pagină din viaţa unui moşneag pe nume Selafiil. Curând mă voi întâlni cu părintele Avacum şi aş vrea să-i mulţumesc şi să-i sărut mâinile pentru că el a fost un poet adevărat. Curând voi fi şi eu amintire.
Piotr, copile drag, ţine-te aproape de batiuşka Filaret!
Batiuşka Filaret, fii cu răbdare şi cu vorbă bună şi blândă faţă de Piotr, fratele tău cel ce ţine la sfinţia ta!
Pentru tine, Piotr: cum te-am rugat, nu-l slăbi pe batiuşka Filaret în a-l încuraja să rămână, cu ajutorul Domnului, alături de tine, în Athos! Smeriţi-vă unul faţă de altul; odată, Un mirean mai puţin evlavios a făcut în glumă, cu mâinile, nişte semne de batjocură faţă de un preot rus oprit de la slujire pe motive politice, deci fără motiv real. După mai mulţi
132
ani, mireanul a murit. La şapte ani, l-au dezgropat şi mâinile cu care strâmbase pe preot erau urâte, respingătoare şi neputrezite. Chiar arhiereul locului i-a citit dezlegare, dar fără folos, tot aşa rămânea. Abia cu greu s-a aflat că preotul cu pricina care trăia, bătrân tare fiind era în ceartă cu acel mirean şi a fost chemat preotul să-i citească dezlegarea. Preotul a mărturisit că iertase pe acel mirean, dar mireanul murise în duşmănie faţă de părintele. Atunci, la rugămintea arhiereului, părintele a citit dezlegarea şi, minune!, trupul întreg al mireanului ce greşise s-a prefăcut pe loc în ţărână! De aceea, să fim cu respect faţă de preoţii lui Dumnezeu. Acest caz îl ştiu, căci s-a întâmplat în satul părintelui Timotei, fratele meu în Domnul.
Domnul să vă binecuvânteze, copiii mei!
Iubiţi-L pe Domnul.
Piotr, scrie, scrie poezia vieţii tale, poezia cea nemincinoasă şi care te va duce în Lumină, ca să fii tot, inima mea dulce, tot să fii lumină! Amin.
În Domnul, te iubesc,
Părintele Selafiil
Miercuri, 8 februarie 2006
Copilul meu drag, Piotr,
Fiecare dimineaţă este începutul unei zile în care am putea face mai mult pentru câştigarea sălăşluirii întru slava lui Dumnezeu.
Fiecare seară este o constatare că am făcut prea puţin, o, prea puţin, iubitul meu copil, pentru a merita noi ceva! Noi căpătăm în dar, copile, nu primim după ale noastre merite care în faţa Domnului sunt praf şi pulbere a pământului.
133
Piotr, dragul meu căutător de comori în pământul sterp al acestei lumi, comorile sunt acolo unde lumea nici nu bănuia că se află. Comorile sunt acolo unde e sărăcie, unde e lipsă, unde e smerenie, unde e plecare a cugetului, unde e micşorare a eu-lui tău; comorile se află acolo unde eşti învăţat să sapi în stâncă, să sfredeleşti, iubite, cu „Doamne Iisuse”. Unde nu înveţi acestea, întru acel loc nici nu merită să stai, căci pierzi vremea… Acolo unde petreci însă cum ţi-am scris mai sus, vei descoperi comori nebănuite şi nu te vei mai sătura desfătându-te de ele.
Piotr, copile, să nu ai regrete! Ce laşi în urmă? Iluzorii bucurii, împliniri care mai apoi se vor dovedi amare; cunoştinţe care privesc la monahism ca la ceva „lăudabil”, „interesant”, dar nu „pentru ei”. Rudenii prinse în procese, în împărţiri de averi, în bârfe sau certuri…
Cel ce se duce la viaţă monahicească începe a vedea viaţa aceasta pământească precum o trecere prin Marea Roşie, copile, pentru a ajunge în Pământul Făgăduinţei, ca Moise oarecând. Cel ce se duce la viaţă monahicească dobândeşte în inimioara lui un dor de veşnicie, întins, mare cât bolta cerească. Cugetul lui se găseşte într-o altă lume. A renunţat la cele de aici, nădăjduind la cele de apoi. Însă Domnul, văzându-l, Se milostiveşte şi îi dă încă de aici descoperiri, şi bucurii, şi mângâieri de care n-au habar cei din lume, copilul meu drag…
Un monah, cum mi-ai spus tu şi cum am văzut când încă eram tânăr de tot în exemplul părintelui Avraam, este un poet… Inima mea dulce, tu faci poezii care îi plac bunelului tău atât de mult… Foaia vieţii tale mai aşteaptă încă o poezie, dragul meu. Fii poet, copile, după inima ta, după inima ta…
Te iubeşte,
Bunelul Selafiil
134
Joi, 9 februarie 2006
Copile drag. Inima mea dulce, Piotr,
Bunelul ţi-a spus să nu eziţi şi să îmi trimiţi vreo scrisorică ori de câte ori frăţia ta doreşti să îmi împărtăşeşti cântecelul inimii tale. Acum sunt în ascultarea cântecelului acestuia, un cântecel despre cocorii ce zboară…
Aşa, va să zică, ia să vedem unde este prima oprire a cocorului meu iubit, în ce locaş? Sfătuitu-m-am pentru aceasta şi cu îngeraşii mei (tot ne dezmiardă bunelul aşa, exagerând).
Şi întrucât nu aţi adăstat voi doi până acum în lavra Sfântul Pavel unde am înţeles că se află români mai multi ca şi la Vatoped, vă îndemn să cercetaţi şi această lavră ca primă oprire! Apoi, Piotr, copile, tot dimpreună cu batiuşka Filaret, străbateţi cale către Provata a doua oprire.
O, Piotr, Piotr, cocorul meu drag! De vă place la Provata, încuibaţi-vă acolo şi nu mai mergeţi la celelalte chilii româneşti, Sfântul Ipatie sau Lacu. Piotr, copile drag, bunelul nu oboseşte nicicum a vă scrie şi de două ori, şi de o sută de ori câte un lucru, numai să văd că dă roade.
Un loc este duhovnicesc şi-l veţi recunoaşte după cultivarea acolo a smereniei, a dragostei frăţeşti, a împărţirii cu inimă largă a unei bucăţi de pâine, a învăţării rugăciunii inimii şi accentului pus pe acest „Doamne Iisuse…”.
Piotr, dragul bunelului, doar ţi-am spus că dacă voi fi în viaţă vă voi da adresa unde să ne scrieţi scrisoare cu mâna voastră, numai să rămâneţi voi împreună în Athos! Noi, să ştii, iubite, că din pricina slăbiciunii noastre şi nu din vreo altă pricină a virtuţii ne-am luat acest canon, de comun acord cu nepoţeii mei de aici, să nu primim de la nimeni scrisoare. Din pricina slăbiciunii noastre şi pentru a ne putea dedica mai cu foc preaiubitei rugăciuni cu „Doamne Iisuse…”. Mult
135
ajută liniştea şi negrija la curăţire! Ci eu nici acum nu m-am curăţit deloc, ci mă văd pe mine ca şi cum aş fi intrat azi pe poarta mănăstirii.
Piotr, Piotr, chiar aşa s-a ajuns? E cumplit ca vrăjmaşii Ortodoxiei să aibă drepturi în casa ta în măsură de 75%! Aşa e peste tot. Voi însă opriţi-vă în locul în care aveţi vestire şi nu mai cercetaţi acum aceste cifre, că s-ar putea să vă tulbure peste măsură. Nu zic că nu e bine să vă uitaţi şi la acestea, ci doar că nu e lucrul principal acum. în curând însă, toţi vom mărturisi, fiecare în felul său, copile. Acum, lucraţi, lucraţi, oriunde sunteţi!
Ei, Doamne! Se poate cunoaşte un om la ce măsură este, şi după teama şi îngrijirea sa de a nu scăpa pe gură vreun cuvânt de mânie… Să ne cântărim fiecare, aşadar!
Acum, c-am vorbit prea mult, iertat să-mi fie!
Piotr, tu ştii cât de mult îi plac bunelului scrisorile tale. Scrie-mi, atârnă şi de al meu grumaz împovărarea şi grijile tale.
Dragul meu copil…
Părintele Selafiil
Marţi, 14 februarie 2006
Praznicul, da, praznicul acesta, copiii mei iubiţi, să vă aducă pe Domnul în inimi, să vă îndulcească aşa cum numai El ştie să o facă şi nimeni dintre oameni, nimic dintr-ale lumii, nu pot a o face.
Piotr, inima mea dulce, copil binecuvântat ce eşti, întraripat de sfinte doriri, mi-ai pus o întrebare aşacum aştepta de mult bunelul să îi pui. De fapt toate întrebările acestea le
1 Piotr remarcase faptul că în Muntele Athos multe mănăstiri fuseseră renovate cu fonduri europene, semnalate ca atare prin plăcuţe informative în care se menţiona proporţia acestora (75%) şi a celor proprii sau guvernamentale (n. ed.).
136
aşteptam eu, moşul cel învechit şi plicticos, a mi le pune… Şi mai aştept şi altele care stau acolo, pitite, în sufleţelul tău şi poate nu ai avut curajul să le pui ori mai degrabă nu le-ai formulat încă suficient de clar ţie însuţi. Copilul meu drag, Piotr, Piotr…
întâia întrebare: „Cum să ajungi la unirea cu Dumnezeu fără povăţuirea cea tainică, fără cineva desăvârşit cu adevărat, în a povăţui şi care să fie luminător duhovnicesc?”
Răspunsul este pe măsura vremii de acum, dragul bunelului. „Ceea ce este cu neputinţă la oameni este cu putinţă la Dumnezeu.” Azi, majoritatea monahilor sunt tineri şi încă nedesăvârşiţi. Crezi tu, copile, că Dumnezeu i-a părăsit pentru vârsta lor tânără? O, nu, aceasta ar fi aproape o hulă! Şi atunci? Da, e adevărat răspunsul: „Aceasta nu se poate, cu adevărat nu se poate!” Căci cei de acum nu vor fi desăvârşiţi, pe măsura celor de la început. Ştii, copile, toate acestea. Cei de acum au aripi atât de greoaie, atât de greoaie… Dar râvna lor, plânsul lor, prihănirea de sine a lor, dorinţa lor şi căutarea lor sunt atât de preţuite de Domnul, că şi ei, de vor nădăjdui, vor fi număraţi cu cei dintru început, ba chiar mai mari decât ei! Cercetează pentru aceasta zisele bătrânilor din Patericul cel din Egipt.
Oh, copile, cât de adânc izvor de înţelepciune şi soluţie la întrebările noastre este Sfânta Scriptură! Citeşti tu, inima mea dulce, Sfânta Scriptură? O, ce întrebare neroadă am pus! Iartă-mă… Dar acolo vezi pilda lucrătorilor care au venit să-şi ia plata în cel de-al unsprezecelea ceas şi au fost număraţi împreună cu cei ce au lucrat de la început. Acesta e răspunsul meu, copile drag. Acei lucrători suntem noi… E taină mare aceasta, iar noi o credem, o credem, copile drag!
137
A doua întrebare: „Unde să găsim un astfel de bătrân? Unde să-l căutăm şi cum se poate el face cunoscut inimilor noastre?”
Oh, dragul bunelului drag… E atât de greu să găseşti astăzi un astfel de bătrân! E atâta căutare în lumea monahală, că mulţi dintre monahi intră într-un fel de deznădăjduire pentru mântuirea lor. Crede-mă, crede-mă, copile, am văzut multe, dar atâta sărăcie şi formalism ca acum, începând de sus până jos în Biserică, nicicând!
întâia condiţie ca să întâlneşti un povăţuitor bun este să te rogi, să te rogi Domnului să-l găseşti. Desigur, scumpul meu, îl aveţi pe batiuşka T. dar acolo nu puteţi sta. înţeleg aceasta. Rugaţi-vă Domnului pentru aceasta, rugaţi-vă! Să ştii, copile, că acum nu mai e vremea a sta ani şi ani de zile lângă un bătrân, ci voi, de vă veţi sălăşlui lângă un astfel de batiuşka un an-doi-trei chiar, va fi o binecuvântare. Apoi Domnul vă va arăta ce să faceţi… Cereţi Domnului să vă întărească.
Apoi să ştiţi că fiece bătrân e şi el om cu neputinţe, mai cu seamă ale trupului, la bătrâneţe! Vrăjmaşul vi le va scoate pe acestea în faţa ochilor să vă scârbiţi sau să vă smintiţi. Un bătrân are şi neputinţe. Dar poartă în sine şi o mare binecuvântare! Oh, Piotr, copile, însăşi inima ta şi a voastră va da mărturie despre acel bătrân. Aşa îl puteţi recunoaşte, de vă veţi ruga pentru aceasta…
A treia întrebare: „Putem accepta o situaţie de compromis în a ne mulţumi cu ce găsim, neavând discernământul necesar pentru a cântări atributele duhovniceşti ale unui stareţ luminat de Duhul?”
Piotr, Piotr, inima mea dulce, chiar dacă nu veţi găsi un bătrân albit de zile şi acoperit de harul lui Dumnezeu, chiar dacă este o obşte de oameni tineri, totuşi, dacă sunt acestea:
138
cultivarea smereniei,
a dragostei între fraţi încât obştea să fie ca o familie, nu ca o curte a împăratului Chinei,
simplitatea şi omenia stareţului (ştii, inima mea, aceasta chiar nu e uşor, mulţi stareţi fiind ca nişte directori de fabrică sau ca nişte patroni). Stareţul, inima mea dulce, să nu rănească, ci să tămăduiască!
accentul pus pe „Doamne Iisuse…”,
acela e un loc bun. Chiar dacă sunt oameni tineri.
Dragostea, dragostea, dragostea, voirea sporirii fratelui, astea sunt, copilul meu, cele ce eu le-am înţeles.
Dragul bunelului drag, dacă nu găsiţi într-un loc, nu deznădăjduiţi.
Tu, Piotr, să ştii că vrăjmaşul poate să îţi dea stări de deznădăjduire, dacă nu se lipeşte inima ta şi nu rămâi în Athos. Dar eu îţi spun că tu, dragul bunelului drag, eşti deja sub mantia mea şi aşa socoteşte-te: monah! Căci nu ai altă fericire în lumea asta deşartă şi mincinoasă. E o lume mincinoasă, copile! Menirea ta e să slujeşti Domnului aşa şi, ţii minte? Spusu-ţi-am despre acei monahi din America ce trăiesc în chip minunat, slăvind pe Dumnezeu. „Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt lucrările Tale!”
Eu însă, inima mea dulce, m-aş bucura să rămâi în Athos. Ţi-am spus, aş putea atunci să mor liniştit…
Dar îţi voi mai scrie. Şi despre alte cele. Şi tu, mai scrie-mi, mai scrie-mi. Oh, dragul bunelului drag!
Părintele Selafiil
139
Miercuri, 15 februarie 2006
„însemnatu-s-a peste noi lumina feţei Tale, Doamne!”
Revărsatu-s-a har în inimile noastre, covârşiţi am fost de bucuria acestui praznic dumnezeiesc. Ca de obicei, la strană au fost părintele Ignatie şi părintele Luca, încât cântările în română şi în slavoneşte s-au contopit într-un singur cer.
L-am împărtăşit şi pe batiuşka Selafiil cu Sfintele Taine; când am sosit în chilie, cu Sfântul Potir pregătit, întreaga chiliuţă a lui batiuşka era învăluită într-o lumină atât de dulce, nespus de blândă şi de caldă… Era ceva greu de descris…
într-un târziu, batiuşka ne-a spus nouă aşa: „Veniamin, spune şi nepoţeilor mei dragi, lui batiuşka Filaret, doctorul meu iubit şi scumpului meu băiat, inima mea dulce, lui Piotr, că asta e sfinţenia… Aşa ne învaţă Sfântul Isaac Sirul, că sfinţenia nu e altceva decât a-i vedea pe toţi ceilalţi mai presus decât tine. Stau, mă gândesc şi plâng… de bucurie, căci înalt e cuvântul Sfântului Isaac, Piotr, dragul bunelului drag!”
Piotr, frate iubit, acum, că ne cam presează materialnicele treburi, vă lăsăm întru El, să fiţi tot Dragoste.
Cu bucurie, de iubire plină,
Părintele Veniamin
Joi, 16 februarie 2006
O, copiii mei dragi!
Preacurata Maica Domnului, cea iubitoare a celor feciorelnici şi apărătoarea noastră, să vă acopere şi să vă facă fiii ei preaiubiţi, ţinându-vă sub sfântul ei omofor!
Părinte Filaret, în Rusia este multcunoscut acest ierarh de Dumnezeu purtător, Antonie Bloom, mitropolit de Suroj, care a făcut cunoscută Ortodoxia pornind de la o simplă
140
parohie şi sfârşind prin a păstori o eparhie. Bătrânul şi Sfântul Sofronie (căci eu aşa îl socotesc), de la Essex, era într-o relaţie de mare prietenie şi de dragoste cu Vlădica Antonie.
Mă întrebi, copilul meu, cum de a fost posibil ca acest vlădică, trăind în mijlocul lumii, să iubească pe Domnul cu atâta înflăcărare, să se facă monah şi să fie şi medic chirurg, ba încă să slujească aşa şi în Rezistenţa franceză în timpul marelui şi grozavului Război cel de-al Doilea…
Eu v-am scris, dragii bunelului, că cele ce nu sunt cu putinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu. V-am spus aceasta şi, rogu-vă, puneţi-o la inimioara voastră!
Scrierile Mitropolitului Antonie dovedesc că acesta era mare învăţat şi că scrisul lui dovedea imediat un om cu multă ştiinţă de carte. Însă deasupra a toate, scrierile lui dovedesc aceea că vlădica trăia el însuşi rugăciunea şi că avea rugăciunea neîncetată, a inimii. A făcut totul cu pătrundere, cu frică de Dumnezeu, cu cutremur faţă de cele sfinte. Pe mulţi i-a povăţuit, îndeosebi pe cei ce vădeau înclinaţie sufletească spre aceasta, către atotînţeleapta şi de har aducătoarea feciorie. Este pentru Anglia, dragii bunelului, ceea ce şi noi am avut aici, în Rusia, în persoana Sfântului Ierarh Luca al Crimeei, părintele nostru duhovnicesc. Nimic, dragul bunelului, nu vă poate despărţi de dragostea Lui. Trăiţi-L pe El cu tot avântul, cu toată dorirea de înalt, cu toată inima şi El Se va descoperi inimii tale aşa cum este El: Dragoste. în El nu este nici urmă de întuneric, ci numai lumină. El este tot lumină.
Iubitul meu părinte Filaret, dacă nutriţi însă dorinţa de a fi tot iubire, mai lesne se poate aceasta întru liniştire. Vă repet, nu vă spun aceasta pentru că medicina v-ar despărţi de Domnul, ci că liniştirea este aluatul din care se plămădeşte vederea de Dumnezeu.
141
Marii luminători ai Ortodoxiei, înainte de a se arunca în lupta contra eresurilor oh, copiii mei, mă gândesc la Sfântul Grigorie Palama, la Sfântul Simeon Noul Teolog şi la Sfinţii Trei Ierarhi -, s-au dedicat liniştirii şi au căutat un bătrân. Unii l-au găsit, alţii nu.
De ce?, copiii mei, mă veţi întreba. Ei, aici vă voi spune aşa: nu ştie bunelul de ce! Cred că pentru a se arăta în orice situaţie că nu exista o „reţetă medicală” pentru har, ci numai smerenia, numai smerenia este reţeta…
Părinte Filaret, vă înţeleg înserarea după Athos. Vă înţeleg plânsul şi nemulţumirea că lumea ştiinţei este plină de îngâmfare, dar slavă Domnului! şi de robi ai lui Dumnezeu. Eu, batiuşka Selafiil, vă spun aşa: de veţi găsi un loc unde să vă folosiţi în Athos, împreună cu Piotr, fratele cel duhovnicesc al sfinţiei voastre, rămâneţi acolo. Da, rămâneţi acolo.
Domnul vă poate ajuta oriunde şi vă ajută oriunde, dar rânduiala liniştirii este aducătoare de acestea:
negrija de multe, care lucrează simplitatea;
câştigarea uşurinţei la rugăciune;
nerisipirea;
adânca smerenie.
De aceea, eu, bunelul, mi-aş dori mai mult să rămâneţi voi doi în Athos decât să vă întoarceţi înapoi.
Aşa e, părinte Filaret, cred că ai pus foarte mult suflet în legătura cea în Duh cu fratele Piotr. Rămâneţi împreună, dragii bunelului. Fiţi o inimă. Vrăjmaşul, uneori, repet, va cerca să semene neînţelegeri de tot felul, dar cu smerenia veţi sări peste toate cursele, precum nişte căpriori sprinteni peste prăpăstii. Bunelul vă va privi, vă va privi…
Piotr, inima mea dulce, gândeşte-te aşa: cât de nemăsurate sunt bucuriile ce ţi le aduce Athosul şi cât de cenuşie este
142
viaţa în lume! îţi pare greu, uneori, aşa-i? Că te desparţi de surioara ta, de mama, de tata, de prieteni. Ci tu, o, dragul bunelului drag, te strămuţi pentru a le câştiga şi lor fericirea. Dacă îi iubeşti cu adevărat, Piotr, atunci te strămuţi şi te rogi pentru ei. Dacă îi iubeşti pe jumătate, atunci stai cu cei casnici ai tăi, neputând face prea mult cu puterile tale omeneşti. Piotr, inima mea dulce, eu vreau să te încurajez şi să îţi spun în chip nemincinos că vieţuirea monahicească este cu mult mai dulce decât pare acum, de la depărtare. Gustând din ea, nu ai mai da-o pe nici o lumească slavă.
Piotr, te îmbrăţişează bunelul! şi nu-ţi mai dă drumul!
Filaret, părinte drag, fii blagoslovit!
Vă iubesc,
Părintele Selafiil
Vineri, 17 februarie 2006
Iubiţi fraţi întru Domnul, părinte Filaret şi frate Piotr, Din această binecuvântată şi inedită corespondenţă, mult ne folosim şi noi. Cuvintele ce vi le spune batiuşka Selafiil, seară de seară la voi, dimineaţă de dimineaţă la noi sunt aşteptate şi aici ca o dulceaţă binecuvântată, alături de un pahar cu apă rece de izvor, servite de un prieten drag atunci când eşti ostenit.
„Eu cu un pesmet ajung la Dumnezeu.”
Oh, Piotr, inima mea dulce, copilul meu drag! Eu nu l-am cunoscut pe acest batiuşka Paisie, grec de neam şi athonit după vieţuire, însă am auzit de el şi i-am citit cărţile traduse în rusă. M-a rănit dumnezeieşte, inima mea dulce, Viaţa părintelui Paisie, o carte mare, groasă şi plină cu învăţăturile sale şi povestiri din sfinţita sa viaţă…
143
Piotr, dragul bunelului drag, pentru tine acum, ca şi totdeauna de altfel, sunt cum nu se poate mai potrivite aceste scrieri ale părintelui Paisie, noi le avem în limba rusă traduse pe toate! Copile, copile, este o carte mititică, printre primele apărute cu traduceri din învăţăturile părintelui Paisie: Epistole. Cale către cer, dar şi altele, cum ar fi Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan ş.a.m.d.
Piotr, Piotr, multe răspunsuri la întrebări pe care poate cugetul tău nu le-a născut încă sau tu însuţi nu ai trecut prin acele experienţe, vei afla acolo!
îmi scrii că sufletul tău însetează după simplitate. Eşti pe calea cea bună, scumpul meu băiat. Şi, cu cât te vezi mai departe de simplitatea după care suspină inimioara ta, cu atât te apropii mai mult de Dumnezeu.
Mă gândesc adesea, copile, şi sunt convins de aceasta, că nimic nu este întâmplător la Dumnezeu, că toate au o noimă. Cine ar fi crezut, spre exemplu, că eu, un bătrân ramolit şi plicticos, voi avea nepoţi duhovniceşti cărora să le scriu, să le vorbesc totodată aproape în fiecare seară? Şi tocmai în România… Cine ar fi crezut ca inima mea bătrână să vibreze de emoţie când îl întreb pe batiuşka Veniamin (căci el verifică primul emailurile, ca ascultare), în fiece zi: „Mi-a scris Piotr, nepoţelul meu?” Uneori îl întreb doar aşa: „Unde este nepoţelul meu, unde este?” Şi părintele Veniamin se luminează tot, arătându-mi scrisorica: „Aici este, batiuşka!” Şi eu spun fericit: „Nu, skajite, davai, davaO” („hai atunci, repede, spune!” n. trad..
îţi spun acestea, copilul meu scump, pentru caaş vrea ca toate să rodească fie şi puţin în inima ta. Eu văd că pomişorul s-a prins, că a întins rădăcini în pământ şi crenguţe tinere către Cer şi mă bucur. Nu voi mai apuca a mă răcori sub umbra
144
acestui pom, însă mă rog la Domnul ca acest pomişor, firav acum, să devină vânjos după o vreme! Trebuie însă ca acest pomişor, tânăr acum, să fie udat cu rugăciune şi cu trezvie. Piotr, copile, cât ţine de mine, voi săpa şi eu şi voi uda pomişorul partea mea. Dar mai aveţi şi voi, dragii mei, partea voastră. Udaţi pomişorul cu rugăciune şi trezvie. Rugăciune ca Domnul să vă întărească în dragostea fierbinte pentru El, singura dragoste nepieritoare, rădăcina tuturor bunătăţilor, pe care lumea aceasta nu o preţuieşte şi nu o socoteşte demnă de ambiţiile ei. înţelegeţi, părinte Filaret! Lumea aceasta nu socoteşte dragostea de Dumnezeu pe măsura ambiţiilor ei! Pune la inimioara ta, Piotr, dragul bunelului drag: lumea aceasta nu socoteşte dragostea de Dumnezeu deasupra împătimirilor mirenilor, ci întotdeauna lumea urmează legea ei: „mi-am luat ţarină, boi, femeie, acareturi, şi las că am eu timp şi de Dumnezeu, că de fapt am eu credinţa mea…”
Cui este în lume, la porţile conştiinţei îi bate cu putere legea lumească, să-i deschizi de aceasta îmi scria aşa frumos părintele Filaret. Şi bătăile acestea la porţile conştiinţei fac huiet mare şi nu te lasă să te linişteşti.
În chip concret acum, copilul meu scump, Piotr, despre Athos:
1. Nu vă luaţi prea multe bagaje, să nu vă fie o povară inutilă. Domnul Dumnezeu vă va da tot ce e de folos acolo. Luaţi-vă nişte hăinuţe, nişte încălţări, ceva gros şi ceva de ploaie sau vânt.
2. Despre cărţi, Piotr, copile, gândeşte-te, rogu-te, ce ţi-ar plăcea să iei cu tine şi spune şi bunelului, dacă nu te supără aceasta. Câteva cărţi tot trebuie să vă luaţi, încărcate de cuvinte filocalice, dar nu să plecaţi cu toată biblioteca.
3. Asemenea, câteva iconiţe, dar nu mari, pe lemn, Piotr, dragul meu, căci sunt grele, mai bine pe hârtie şi trase în
145
plastic. Icoana Mântuitorului, a Maicii Domnului, a Sfinţilor Apostoli, a Sfântului Ierarh Luca, a Sfântului Filaret, omul lui Dumnezeu, şi ce vei mai socoti tu.
4. Copiii mei dragi, aţi spus bunelului că vreţi să prindeţi Sfintele Paşti acolo, în Athos. Să ştiţi că nu puteţi pleca chiar cu câteva zile înainte de Sfânta înviere a Domnului pentru că trebuie să vă adunaţi cugetele spre o bună întâmpinare a praznicului. Şi nici în Săptămâna Patimilor, când sub nici o formă nu se călătoreşte, ci se stă într-un loc şi se trăiesc cu cugetul toate cele ce le-a pătimit Domnul spre a noastră izbăvire! Aşa e rânduiala monahicească… încât eu, dragii bunelului dragi, vă binecuvântez să plecaţi pe la începutul lui aprilie, să vă prindă Săptămâna Patimilor în Athos, copiii mei.
5. Dacă aveţi cumva şi alte gânduri despre plecare sau temeri, în primul şi-n primul rând spuneţi-le duhovnicescului vostru părinte. Aşa se cade. Apoi, poate, şi mie… Eu sunt doar un sfătuitor. împărtăşiţi-vă şi unul altuia temerile şi gândurile, copiii mei. Acolo unde se aştern toate pe şervetul de pe masă, cina e îndestulătoare şi nimeni nu pleacă nemâncat. Dacă ascunzi însă ceva, gazda sau musafirul, unul dintre ei, va crede poate că n-ai vrut să-l serveşti cu acel lucru.
Piotr, Piotr, nu te teme, dragul bunelului drag! Doar te duci la Maica Domnului. Hai, hai, înaintează, mergi la Maica Domnului, unde-ţi poate fi mai bine?
Poate răsar gânduri că acolo e sărăcie mai mare ca în România sau lipsă, poate vin şi astea. Poate, părinte Filaret, că la caz de boală sau nevoie nu veţi avea medicamentele necesare. Vin şi aşa… Sau că „vă îngropaţi” acolo, într-un loc pierdut şi neştiut! Oh, ce poate fi mai dulce, veţi vedea, decât să fii neştiut oamenilor şi în grădina Maicii Domnului o floare preafrumoasă! în oraşe, florile suferă din pricina aerului stricat.
146
La linişte, florile îşi sporesc culoarea şi mireasma, respirând un aer curat. Şi un lucru mai am a vă zice: n-am auzit până acum de nimeni c-a murit de foame, de sete sau de golătate în Athos! Sau chiar că a avut o boală grea şi că părinţii nu s-au îngrijit de el, de l-au dus şi la spitale mai bune decât unde se duc mirenii! Vedeţi cum are Maica Domnului grijă de copilaşii ei?
Copiii mei, iată, am stat mult, aproape o oră de vorbă cu îngeraşii aceştia, ba mai spunând ceva pentru ei, ba pentru voi, ba mai gustând un biscuit cu ceai.
A început să se lumineze, mijesc zorii.
Noaptea a trecut, e dimineaţă, o nouă zi.
Copiii mei, e dimineaţă, purcedeţi la drum, cu toiagul pe cărare, şi sprijiniţi-vă unul de altul şi amândoi de Domnul.
E dimineaţă. Drum bun!
Părintele Selafiil
Sâmbătă, 18 februarie 2006
Oh, Piotr, copile, întăreşte-te cu nădejde la Dumnezeu şi la Preacurata Maica Sa. Tu, copilul meu, nu alergi către ranguri lumeşti, către titluri şi glorie, ci alergi după Veşnicie, după Dumnezeu, Cel Care îţi ştie toate ale tale încă din pântecele maicii tale. Domnul Dumnezeu ştia încă înainte de a veni tu pe lume toate căutările tale. Dumnezeu a rânduit în chip minunat să vii pe astă lume, ca El să Se bucure de acest boţ de pământ care eşti tu, inima mea dulce. Gândeşte-te numai! Puteai să nu vii pe lume, să fii un boţ de pământ care se reîntoarce în pământ, fără a mai petrece o vreme aici… Numai că această plămadă de pământ are în piept o inimioară care bate cu putere când harul dumnezeiesc o atinge şi cereasca încântare se revarsă întru ea. De aceea bunelului îi
147
place să spună „inima mea dulce”, pentru că inima se face dulce numai şi numai sub acţiunea harului.
Ca harul să te adumbrească, copile, încă de acum, întăreşte-te cu rugăciune şi cu trezvie. Oh, ştii bine, nu e greu! încearcă numai, fă primul pas, şi Domnul te va „fura” pe nesimţite la rugăciune, vei înainta în rugăciune fără să bagi seama.
Părinte Filaret, fii în toată vremea alături de fratele Piotr, cu multă răbdare şi cu multă înţelegere, cu metaniile în mâini şi cu „Doamne Iisuse” în cuget. Piotr, copile drag, Domnul să îţi dăruiască toată înţelepciunea duhovnicească; întăreşte-l şi tu pe părintele Filaret şi roagă-te pentru el. E atât de important să vă rugaţi unii pentru alţii… Asta e viaţa, rugăciunea; altfel, copăcelul se usucă, moare şi se aruncă în foc, nefiind bun de nimic.
Da, e un război acesta, al desprinderii de cei de acasă. Dar ai să vezi, ai să vezi ce repede va trece! Oh, Piotr, dragul meu, cu rugăciunea îi salvezi, cu rugăciunea! Un monah scoate pe mulţi de la osândire… încât nu te gândi prea mult, Piotr, la acest război, eu ţi-am spus aşa, ca să ştii.
Acum, dragii bunelului, ce să vă mai spun? Deocamdată aşa… uite… vă întind o feliuţă de pâine cu magiun de pere şi cu margarină şi o ceşcuţă de ceai fierbinte. E bun, aşa-i? Acum, la voi o fi seară sau noapte, gătiţi-vă şi de odihnă… Eu vă privesc din pragul uşii.
Părintele Selafiil
Duminică, 19 februarie 2006
Slavă Ţie, Doamne Iisuse Preacurate, pentru purtarea Ta nemăsurată de grijă şi pentru pronia Ta prin care ne vesteşti cele plăcute Ţie a se petrece cu noi!
148
Piotr, dragul bunelului drag! Tu ştii cât de mult se bucură bunelul tău atunci când îi spui cele ale sufletului tău, şi bucurii, şi ispite! Tu ştii, Piotr, că nepoţeii cei mai mici sunt adesea cei mai răsfăţaţi în privinţa grijii de ei, de către buneii lor, dintre toţi nepoţeii. De aceea eu nu voi trece cu vederea grijile sufletului tău senin, ci îţi voi spune ce cred eu şi ceea ce mă luminează şi pe mine Dumnezeu.
Oh, da, icoana aceea a Maicii Domnului este cea care ţi-a arătat ţie încă din fragedă copilărie cât de mult te doreşte Maica Domnului să fii fiu al ei. Da, copile scump, flăcările sunt acea mare înfricoşată şi urâtă a păcatelor celor pierzătoare de suflet care ţi-ar fi adus osânda veşnică, ce te-ar fi pierdut pentru totdeauna. Ai trecut prin multe ispite… Dar Maica Domnului vrea să te izbăveşti desăvârşit. Şi cui nu doreşte Măicuţa Domnului Preacurata acestea? Cu ajutorul şi cu rugăciunile Maicii Domnului putem trece marea de flăcări a ispitelor din lume, cred că asta a vrut cu dinadinsul să îţi arate Măicuţa Domnului; şi mai ales că Preacurata s-ar bucura tare mult, tare mult, copile, dacă pe puntea aceea ai ieşi din mijlocul acelor pericole, acelor flăcări arzătoare. Flăcările sunt lumea, copile, lumea care nu iartă şi te arde, până la urmă, într-un fel sau în altul. Iar cuviosul cel de care-mi spui, se prea poate să fie Sfântul Antonie cel Mare, ocrotitor şi ajutător foarte al celor ce voiesc să iasă ca pe o punte din lume şi să se izbăvească. Să se facă monahi.
Să nu cădem în acea periculoasă îndeletnicire care este „citirea” viselor, copile, şi care li s-a dat numai celor curaţi cu inima, celor despătimiţi, nu mie, unui hodorogit de moşneag! Sfântul Ioan al Scării ne spune că visele numai într-un singur caz pot fi luate de la Dumnezeu: numai atunci când ne vestesc pericolele păcatelor şi ne vorbesc despre osânda
149
veşnică şi focul veşnic ce-l moştenim să nu fie nimănui! dacă ne îndulcim cu ele… De aceea îţi spun că adevăr este în aceasta: Maica Domnului s-ar bucura mult de tot dacă tu ai rămâne fiu al ei, cum şi simţi în inimioara ta.
Piotr, inima mea dulce, cum te arde lumea, ştii cum te arde lumea? Dacă nu te arde prin păcat o, să nu fie nimănui! te arde prin tristeţe, prin deznădejde. în lume este acum un cumplit duh de deznădejde şi de întristare, căci lumea s-a depărtat de Dumnezeu, şi vedem aceasta chiar la casnicii noştri. Acest duh de tristeţe se transmite ca un microb celor ce zăbovesc prea mult în lume.
Vădit este însă că cel mai mult au ajutat lumea monahii prin rugăciunile lor pentru cei ce s-au depărtat de Domnul şi nu mai pot spune nici măcar un „Tatăl nostru”. Zici că îl iubeşti pe Sfântul Antonie şi ştiu, ştiu, copile, de vrei să mă crezi, că şi el te iubeşte pe tine! Atunci, bagă de seamă, cum i-a ajutat Sfântul Antonie pe cei din lume? Fugind din lume, unde n-ar fi putut face prea multe pentru sufletele lor, depărtându-se din calea furtunilor şi rugându-se, rugându-se pentru ei, făcând astfel cu mult mai mult!
Eu ţi-am mai spus: poţi, copile, oare să te împotriveşti unui uragan? O, nu, căci până la urmă te smulge şi te poartă cu el! Şi, zăbovind mult într-o astfel de atmosferă dureroasă, pericol este să te slăbeşti cu nervii, copile, să nu fie aceasta, din prea multă întristare! Ce e de făcut? Oh, Piotr, dacă vei avea încredinţare pentru vreun loc în Athos, împreună cu batiuşka Filaret, rugaţi-vă, rugaţi-vă pentru cei din lume, şi pentru cei de aproape şi pentru cei de departe. Oare Sfântul Siluan cel din Athos nu a făcut aşa? Nu a resimţit el oare în inima lui toată piesa de teatru ce se cheamă tragedie a lumii? Ba da, şi încă din plin. Să nu fim, însă, trişti! Eu am văzut
150
multe şi ştiu că, încă din viaţa aceasta, părinţii cei după trup ai celor ce s-au dus la mănăstire au primit multă mângâiere. Nebănuit de multe lucruri s-au rezolvat miraculos; însă trebuie niţel răbdare, răbdare şi rugăciune şi nădăjduire…
Prima dată se cere puţintică tărie, copile, să te desprinzi de obiceiurile tale, de cei dragi… Pune credinţa înainte! Credinţa ne întăreşte în aceea că noi, cei ce vrem să fim duhovniceşti, punem înainte rudenia duhovnicească şi apoi pe cea trupească. E bună şi cinstită dragostea de părinţi, dar nu când se pune între noi şi chemarea ce ne-o face Dumnezeu. Dragostea de mamă e firească, copile, noi vrem să fim dumnezeieşti. Ei, nu deodată, ci aşa, puţin câte puţin, în ani de zile, în ani de zile…
Desigur, toate acestea se judecă în deplină libertate, copilul meu scump! Nimeni nu sileşte pe nimeni. Aceasta îi place Domnului. Pentru aceea eu îţi spun: rămânând cu mama ta cea scumpă, o iubeşti pe jumătate, căci te gândeşti numai la cele de pe pământ, la cele de aici, însă, dacă tu te mântuieşti într-un loc pentru care ai încredinţare ca monah, o iubeşti desăvârşit, căci te gândeşti la împărăţia cerurilor, la cele veşnice. Ce contează mai mult? Oh, şaptezeci de ani, sau treizeci de ani, sau nouăzeci şi patru de ani sunt nimic faţă de veşnicia cea luminoasă şi fericită!
Poate că ar fi bine să iei icoana aceea a Maicii Domnului cu tine, copilul meu. Oricum vei face e bine, dacă faci după puţină rugăciune cum îţi va descoperi Domnul. Sfătuieşte-te şi cu duhovnicul tău.
Cu cărţile, dragul bunelului, fă întru totul cum îţi spune duhovnicescul tău batiuşka. Câteva ia cu tine (la care te gândeşti, îmi spui?), câteva lasă şi acasă şi câteva dă şi la o parohie ce e mai la început, acolo unde vrei să dai şi candela.
151
Piotr, scumpul meu nepoţel, tu oricum eşti înscris în inima mea ca un călugăraş. Un călugăraş care se gândeşte curat la Iubirea lui cea mare, la Hristos, Iisusul cel Preadulce. Domnul va rândui totul cum e mai bine pentru tine. Un lucru aş vrea să-ţi mai spun: unii se întorc din Athos, fraţi sau părinţi foarte buni cărora Domnul le va rândui în altă parte şi, din împuţinarea cu cugetul, cad în deznădejde şi tristeţe omorâtoare de suflet. De asta să te fereşti. Oricum ar fi, oriunde te-ai găsi, socoteşte-te un fiu al Maicii Domnului care ţi-a arătat oarecând că te vei izbăvi din foc cu icoana ei cea sfântă. O, Doamne, Doamne… Eu nădăjduiesc, nădăjduiesc şi eu pentru voi doi în Athos…
Sub mantia mea călugărească rusească, ponosită, ce o am dăruită ca pe o sfinţenie de la Sfântul Luca al Crimeei, l-am luat la călugărire pe îngeraşul acesta de părinte Luca, doftorul; l-am purtat încet, încet, cât se cânta la strană „Braţele părinteşti”. Şi pe tine, dragul bunelului drag, te-am ascuns demult sub acea mantie, aşa… Pentru că te iubesc…
În Domnul,
Părintele Selafiil
Miercuri, 22 februarie 2006
Piotr, copile, le-am dat binecuvântare îngeraşilor acestora ai mei să vă dea adresa la care să ne scrieţi voi amândoi.
Piotr, inima mea dulce, copil drag cu inima senină, eu stau şi mă gândesc tot mai mult la moarte.
Moartea este cel din urmă „business” (transcrierea în engleză îi aparţine traducătorului) pe care îl face OMUL. În viaţă facem tot soiul de afaceri, care mai de care mai profitabile şi menite a ne asigura fericirea pământească, îndestularea şi o brumă de siguranţă.
152
Vedem că avem bani, că avem o slujbă, gata, suntem „asiguraţi”, ba mai mult, mai plătim şi pe la bănci, ca în cazul morţii noastre ceilalţi să obţină ceva bănet.
Şi după moartea noastră, copile, praful, praful se alege de toate! Cu ultima suflare, omul semnează un contract pe veşnicie, în condica Raiului sau a iadului…
Poate că vin gânduri că iată, monahii nu au nici carte de muncă, nici asigurări de sănătate, nici alte înlesniri. Oh, copile, monahii, în sărăcia lor, au încheiat cea mai profitabilă „afacere” au semnat un contract cu profit 100%… Sunt cei mai bogaţi bancheri… Dar banca lor este în cer, copile, în cer…
Oh, deşertăciunea deşertăciunilor, toate aici sunt deşertăciune, copile, toate, toate!
O, lume înşelătoare, pe câţi ademeneşti tu să slujească la idoli!…
Biată lume, săraca, se acoperă cu deşertăciuni întreaga viaţă… Cu lacrimi şi suferinţe.
Toate sunt deşertăciune…
Numai vederea lui Dumnezeu, nu!
Acesta este singurul lucru minunat şi frumos pentru care merită să îţi jertfeşti viaţa.
Celelalte sunt minunate doar în măsura în care te conduc la această vedere a lui Dumnezeu.
La început această jertfa pare grea, dar vei vedea că ea este plină de dulceaţă, în măsura în care tu însuţi vei arăta credincioşie Domnului şi încredinţărilor tale, copile!
Vederea lui Dumnezeu stă în plinirea poruncilor, iar acestea sunt cuprinse în două: să iubeşti pe Domnul din toată fiinţa ta şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi… Una fără alta nu se poate!
Piotr, nepoţelul meu cel scump şi cu inima însetată de cer! iubeşte-L pe Domnul, şi astfel vei sătura dragostea inimii
153
tale ce strigă după Iubire încă din tinereţile tale, din pruncia ta. Iubeşte şi odihneşte-ţi aproapele, da, dumnezeiasca smerenie sălăşluiască-se în sufleţelul tău!
Piotr, bunelul îţi grăieşte aceasta într-o nouă dimineaţă de februarie aici, din adâncimile Siberiei. Cuvintele mele aş vrea să se prefacă, în zborul lor de peste munţi, lacuri, păduri şi ape, în mângâieri care să atingă lin sufletul tău şi să-l odihnească… Piotr, e atâta fericire când eşti cu Dumnezeu…
Vederea lui Dumnezeu stă în plinirea celor două mari porunci… Iar la ţinerea lor te ajută rugăciunea şi trezvia… Piotr, cât de bine e să petreci cu Preadulcele Iisus…
Părintele Selafiil
Joi, 23 februarie 2006
Binecuvântat fiţi, părinte drag, Filaret, doctoraşul meu scump!
Binecuvântat fii tu, nepoţelul meu iubit, inima mea dulce, Piotr!
De unde, de unde aţi ştiut voi, copiii mei, cât de mult am petrecut eu pe acest pământ?… Pasă-mi-te, am scăpat eu, fără voia mea, vreun cuvinţel într-o scrisorică… Sau, ca să spun şi eu ca un poet al nostru rus din care-am învăţat la liceu, în zborul tău, cocorul meu tânăr, Piotr, ai ajuns din urmă anii mei trecători, zburând asemenea unui stol de rândunele şi ai întrebat: „Unde zburaţi voi, anilor?” „O, noi zburăm spre cer, să dăm de ştire cu de-amănuntul toate cele făcute întru această viaţă, să fim martori la dreapta judecată!”
Exact atâţia ani au trecut de când blagoslovita mea maică trupească m-a adus pe lume. 94 de ani s-au scurs…
Piotr, dragul bunelului, ştii tu cât de repede s-au scurs? Uitându-mă înapoi, pare o clipită întreaga viaţă. Oh, aş putea
154
vreodată să-i mulţumesc iubitei mele maici pentru dragostea de mănăstire ce mi-a sădit-o în suflet din fragedă copilărie?… Poate dacă voi afla puţină îndrăzneală la Domnul să mă rog şi pentru dânsa. Eu cred că ea s-a mântuit pentru că, după ce a murit taică-meu aflându-mă eu încă în pântecele maicii mele -, mama a trăit în frica lui Dumnezeu şi în curăţie, nemailuându-şi alt bărbat, crescându-ne pe mine şi pe soru-mea ce a murit şi ea de tânără…
Când am ajuns pe la vârsta de cincisprezece, preotul din sat a venit la noi acasă; eu citeam ceva şi maica mea şedea în bucătărie, împletind ciorapi groşi de lână (era ca acum, iarna). încă nu-i cunoscusem pe părintele Avacum, monahul-mucenic din Athos care m-a înrâurit adânc în alegerea mea şi, bineînţeles, nici pe Sfântul Vlădică Luca, ce mi-a schimbat complet întreaga existenţă. Nu-l ştiam nici pe viitorul părinte Timotei… Preotul satului a spus mamei despre mine că ar fi bine să mă dea la facultate întrucât eram silitor şi ascultător (tot datorită mamei). Mama a spus că ea nu se opune şi că va face ascultare de părintele, care îi era şi duhovnic. Numai că mama i-a mărturisit atunci că, în sinea ei, ar fi dorit ca unicul ei băiat şi copil să se facă monah, aşa cum şi-a dorit şi ea cândva, în tinereţe… Piotr, copile, în satele noastre, pe vremuri, era multă blagocestie… Şi a mai spus mama că se teme foarte că, dacă şi-ar da copilul la facultate peste vreo doi ani, la Moscova sau Sankt Petersburg aşa, frumuşel cum e, în mod sigur vor roi fetele pe lângă el şi poate va cădea în păcatele în care tineretul nevolnic cade cu uşurinţă. Părintele a stat, s-a gândit şi, în cele din urmă, a încuviinţat planul mamei ca după liceu să mă oprească acasă şi să învăţ un meşteşug acela al croitoriei, spre exemplu. în acea vară aveam să-l întâlnesc pe părintele Avacum, cel cu ochii asemenea
155
cerului senin de vară şi cu părul bălai ca lanurile de grâu, întocmai unui înger. Şi acum mă gândesc adesea la el şi cred că, dacă voi ajunge şi eu acolo, părintele Avacum mă va îmbrăţişa, bucurându-se şi spunându-mi: „Ah, cât m-am rugat să ajungi şi tu aici, în ceata monahilor…”
Viaţa mea a fost ca o clipă în vârtejul adânc foarte al clipelor istoriei lumii acesteia, Piotr, scumpul meu copil.
Eu mă voi duce în curând alături de fraţii mei toţi, şi de acolo mă voi ruga, Piotr, ca dorurile inimii tale să se împlinească. Când îţi va fi greu, după ce vei striga întâi la Dumnezeu şi la Preacurata Maica Sa, aflând mângâiere, vei şti că sunt şi eu cu tine şi te zăresc, inima mea dulce. Voi fi atât de aproape de tine…
Piotr, aş vrea acum doar atât să-ţi spun, căci sunt cam emoţionat şi doresc a strânge întru rugăciuni preadulci lacrimile mele: putem ajunge şi până la marginile pământului, copile dar, dacă nu avem Dragostea, nimic nu suntem. Ce e Dragostea aceasta? E însuşi El, copile, Domnul! Şi Lui, Domnului, îi facem loc în inimioara noastră odată ce ne restrângem încet, încet, egoismul, răutatea, mândria, slava noastră deşartă, cenuşa ce acoperă oglinda minunată a sufletului nostru. Când le vom micşora pe acestea, El, Dragostea, va fi tot mai mult şi mai mult în noi, până vom fi numai dragoste…
Gândeşte-te că, pentru a fi monah, trebuie doar puţină jertfă, copile, puţină, nu multă. Când e vreo ispită, vrăjmaşul „umflă” greutatea jertfei, făcând-o de nesuportat. în realitate, osteneala noastră este exact atât cât putem duce, nici mai mult, nici mai puţin, căci Domnul e un excelent şi desăvârşit iconomisitor al sarcinilor noastre.
Piotr, eu mă opresc acum aici. Zărit-ai anii mei pe cerul inimii tale?
156
îţi urez zbor uşor şi binecuvântat. Spre Athos, spre Athos, aripă lângă aripă cu batiuşka Filaret, şi de acolo să săriţi direct în Rai! Amin.
Părintele Selafiil
Sâmbătă, 25 februarie 2006
Iubitul meu copil, Piotr, inima mea dulce,
Până azi, orice suferinţă o primesc cu multă bucurie şi cu gândul că mă poate duce la Preadulcele Iisus, lângă Care mi-a plăcut a mă afla o viaţă întreagă. Dar nu a sosit încă ceasul. Acum iată, mă simt mai bine, însă părinţii tot nu au curajul să mă „slobozească” afară şi bine fac. Am să fac ascultare, pentru că ascultarea, copilul meu, înseamnă dragoste, dragoste, dragoste… Cine socoteşte mănăstirea o cazarmă militară şi-a ratat cariera; mai de folos era a se face comandant la trupele OMON (de asalt, faimoasele trupe speciale în Rusia n. trad.). Ceasul acela, al morţii, însă, va veni curând. O, copile, copile, moartea care este pentru mulţi un lucru grozav şi înfricoşat, pentru mine este dulceaţă şi odihnă care va pune capăt necazurilor din acest trup de lut, din această pribegie pământească! Şi o aştept, aştept această întâlnire, mă pregătesc cum pot şi eu în fiecare dimineaţă: oare voi mai prinde seara? Iar seara, punând ţeasta mea albită pe perină, îmi spun: te vei mai scula, o, călugăre, la slujba de dimineaţă, sau va lua îngerul în astă noapte sufletul tău?
O, Piotr, Piotr, gândul morţii lucrează Viaţă. Aşa ne învaţă Sfinţii Părinţi.
Cine are gândul morţii, acela are un prieten de nădejde. Cine are gândul morţii, acela a dat mâna cu înţelepciunea.
Cine are gândul morţii, acela nu se mai teme de moartea cea adevărată, cea veşnică, adică de osânda veşnică a sufletului.
157
Piotr, dragul bunelului drag, să nu te sperii de boalele cele trupeşti de care îmi scrii. Într-un anume fel îţi sunt folositoare. Cine are un trup fără de puţină suferinţă măcar, acela îndată îşi îndreaptă mintea spre gânduri de desfrânare, iar cine le primeşte pe acestea şi se îndulceşte cu ele, îndată sufletul lui se face mai împuţit ca hoitul unui câine. Numai că noi nu vedem aceasta, căci Domnul nu îngăduie şi, deznădăjduindu-ne, am înceta şi puţintica noastră osteneală. De aceea îţi spun, puţină durere în trup te smereşte mult.
Piotr, dragul meu drag, fă ascultare de doctori şi ia toate medicamentele. A neglija complet medicamentele ce le dau doftorii înseamnă o mare părere de sine şi tare vătămătoare, cum că, iaca, ne-am şi făcut îngeri în trup şi ne hrănim numai cu rugăciune. Să nu spui că zic acestea fiindcă am stat pe lângă Vlădica cel sfânt Luca al Crimeei. Nu. Părintele ce l-am cunoscut bine, Nicolae cel din ostrovul Zalitului, spunea că o mână de medicamente luate la neputinţă te smereşte mai mult decât o zi de slujire fără cârtire faţă de un om.
Piotr, nepoţelul meu cel scump, Milostivul Dumnezeu încontinuu caută pricini şi mijloace ca să mântuiască suflete. De aceea îţi spun: păşirea ta pe această cale a monahismului s-a făcut, copile, nu de acum, ci mai demult, de foarte demult, dinainte de a te naşte. Domnul ştie ce se va petrece cu noi dinainte de a ne naşte, ştie unde ne vom poticni, unde vom cădea, cum ne vom ridica. Şi totuşi Domnul ne dă deplină libertate, spunându-ne: „Vrei să mergi pe calea despre care Eu, Făcătorul tău, îţi spun că e mai bună pentru tine? Dacă vrei, vei fi fericit, te vei lupta şi te vei încununa. Dacă nu vrei, vei pătimi mult, dar ai deplină libertate de a alege. Vei pătimi, dar Eu tot te voi ajuta”. Domnul ţi-a arătat mai pe urmă, micuţ fiind, acea punte înconjurată de flăcări şi scăparea ta
158
de acolo, cu icoana Maicii Domnului în braţe. Oh, de ajuns să-ţi fie şi numai aceasta, copilul meu scump! Anii au trecut şi Domnul nu te-a lăsat, în pofida ispitelor şi valurilor volburoase care erau aproape să te înece… L-ai cunoscut pe bunul părinte T. căruia mai spune-i că-l pomenesc cu iubire, l-ai cunoscut şi pe batiuşka Filaret. Fie şi numai vederea hainei monahale, cu atât mai mult binecuvântarea preoţească, îndeamnă spre evlavie, şi acela ce are prieten un monah este imposibil să nu se îndrăgostească de vieţuirea cea nemincinoasă care este monahismul. Piotr, cere binecuvântarea lui batiuşka în cele ce le faceţi împreună, asemenea de vă întâlniţi la începutul zilei sau vă luaţi rămas-bun la sfârşitul acesteia. E important a cere binecuvântare, să vii sau să pleci cu o blagoslovenie dată cu inima caldă, deschisă şi luminoasă; asta să nu devină o formalitate, cum se mai întâmplă între monahii noştri…
„Cu mână tare şi cu braţ înalt”, scosu-te-a Domnul dintru aceste valuri agitate, Piotr, şi inima ta a început să se însenineze. Copile, ai revenit la Viaţă… O, dragul bunelului, Domnul nu Se opreşte aici, ci vrea ca cel înviat asemenea lui Lazăr să meargă, să vorbească şi să crească cu duhul.
Iar la această creştere, o, da, îl ajută tocmai ceea ce l-a salvat de la pieire, de la veşnica moarte: gândul la moarte! Dumnezeiesc medicament…
Mulţi te vor plânge, copile, aflând că te-ai dus în Athos. Dar tu, ca un viteaz luptător, Piotr, vei lucra în chip tainic şi mântuirea lor. Un călugăr care se mântuieşte are mare îndrăznire la Dumnezeu şi multe suflete poate scăpa de osânda veşnică. îndrăznesc eu, un moşneag de nouăzeci şi patru de ani, care abia se târâie pe acest pământ, să te întreb, şi tu nu te supăra de întrebarea mea: „Crezi tu în înviere?” Poate puţin te vei încrunta şi poate că vei zice îmbufnat: „Ce întrebare
159
e asta, batiuşka? Cred, desigur!” Ei bine, copilul meu scump, dacă tu crezi în înviere, atunci să nu se lipească de tine vreun gând de părere de rău după lumea aceasta. Căci un mort nu mai are păreri de rău, nici una măcar. Fie după bani, după serviciu, sau mai cu seamă după mamă, tată, soră sau prieteni. Stai, n-am terminat, ştiu, ştiu, copile drag, că moartea faţă de lume nu se face deodată, dar aici, în privinţa asta, a gândurilor, aşa să te gândeşti: nimeni nu-şi iubeşte mai mult mama sau tatăl decât cel ce se duce să moară faţă de păcat şi să învieze pentru împărăţia cea nepieritoare. Nimeni nu ţine mai mult la cei de aproape decât cel ce se osteneşte pentru a se curăţi şi, curăţindu-se, află îndrăzneală pentru cei lăsaţi în lume. Acel părinte trupesc ce-şi învinuieşte fiul ori fiica pentru că l-ar părăsi la bătrâneţile sale, punând adică acest pretext, înseamnă că nu crede în puterea lui Dumnezeu şi nu crede în înviere! Aşa să ştii…
Piotr şi Filaret, copiii mei scumpi, cunosc o mamă care a fost foarte îndurerată, câteva săptămâni la rând, după ce copilul său unic a plecat la mănăstire la vârsta de douăzeci şi şase de ani, întrerupându-şi studiile la Universitate pentru aceasta. E drept, nu era între studenţii cei mai străluciţi, tocmai pentru că nu avea nici o mulţumire din ce studia, el tânjea tot timpul după mănăstire şi după liniştire. Eu, însă, l-am binecuvântat pentru mănăstire şi băiatul a reuşit. A plecat din lume acum patru ani. Se află acum în Athos, într-o mănăstire mare, să nu-mi cereţi să vă spun în care, scumpii mei!
între timp a luat schima monahicească, iar mama sa mi-a scris, mulţumindu-mi pentru faptul că, la trei luni de zile după plecarea fiului, a simţit o pace şi o mângâiere cerească în suflet, o mulţumire inexplicabilă. Eu i-am răspuns, spunându-i de ce.
160
Apoi, după mai multă vreme, tatăl său de astă dată, mi-a scris iarăşi, spunându-mi că întreaga sa existenţă, ziua şi noaptea, SUFLETUL SĂU TOT era luminat neîncetat de o lumină inexplicabilă, ca o flacără, ce îi aducea multă dulceaţă şi o fericire nespusă. îmi scria că s-a lăsat şi de fumat şi că s-a împăcat cu fratele său cu care se certase de zece ani încheiaţi şi nu-şi mai vorbeau… Eu i-am spus că acea făclie de lumină este chiar FĂCLIA (la tundere se primeşte şi o lumânare mare de ceară, numită făclie n. trad. ce o primise la luarea cinului îngeresc fiul său şi pe care tânărul monah o ţine aprinsă datorită vieţuirii sale curate şi iubirii înfocate faţă de Domnul. Părinţii devin astfel binecuvântaţi de către copiii lor, dacă aceştia se mântuiesc. Părinţii capătă astfel har şi lumină veşnică… Are o mai mică importanţă dacă îţi spun că tatăl său, un rus foarte bine făcut şi chipeş, este unul dintre oamenii de decizie şi de bază ai Armatei Ruse, fiind chiar generalul trupelor speciale OMON din întreaga Rusie… E un om care, mai apoi, s-a şi spovedit şi a început să se roage dimineaţa şi seara, să vină duminica la biserică; mai apoi l-am îndrumat la alt duhovnic.
Eu ţi-am mai spus, iar îngeraşii aceştia au tradus, Piotr, că cine stă în calea furtunilor lumeşti se spulberă treptat de către acestea… Că cine îşi mântuieşte mama şi taica său, acela îi iubeşte în întregime, însă cine ar putea să facă aceasta, dar se codeşte, gândindu-se mai mult la trupeasca bunăstare a părinţilor trupeşti, acela îi iubeşte doar pe jumătate… în trecutul Rusiei, la sate, familiile ce dădeau lui Dumnezeu un călugăraş sau o măicuţă erau privite cu mare respect, erau foarte cinstite şi privite cu evlavie de tot satul. Se ridicau, cumva, pe o treaptă a nobleţei duhovniceşti faţă de celelalte familii.
Eu mai aştept de la voi cuvinte, gânduri, bucurii, temeri… Piotr, dragul bunelului drag, aştept, aşa să ştii. Toarnă-le,
161
toarnă-le cu nădejde într-o desagă, leagă desaga la gură şi agaţ-o de aripa unui cocor călător… să mi-o aducă mie, bunelului tău. Iar eu voi scormoni într-însa şi voi scoate de acolo ce e nevoie, voi lăsa ce trebuie şi îţi voi trimite înapoi, dragul bunelului drag, dragostea mea…
Părintele Selafiil
Marţi, 28 februarie 2006
Cocorul meu drag, inima mea dulce, Piotr,
Părinţii aceştia ai mei, îngeraşii mei iubiţi, iarăşi mi-au spus să stau în casă, întrucât afară s-a răcit vremea dintr-odată, şi lor le e teamă să nu mai fac un atac de inimă, cum s-a întâmplat data trecută, de ne-am speriat toţi.
Piotr, Piotr, bunelul tău are încredere în tine!
A trecut ceva vreme de când ne scriem şi multe s-au petrecut de când îi ştii şi tu, dragul bunelului drag, pe părinţii aceştia, dar şi pe ceilalţi scumpi părinţi pe care Domnul i-a chemat la El… Toate cele ce s-au petrecut în viaţa ta duhovnicească, copile, se cheamă experienţă.
Experienţa duhovnicească diferă de cea lumească prin aceea că înainte, când eram lumeşti, multe scârbe ce se petreceau nu ştiam de ce se petrec. Acum, când ne-am născut în Duhul, deşi suntem încă copii, înţelegem că toate scârbele ce se petrec cu noi sunt din pricină că ne lipseşte smerita cugetare. Dacă am avea-o, copile, din ochii noştri ar curge pururi izvoare de lacrimi dulci numai când ne-am gândi la Preadulcele Iisus şi la Preacurata Maica Sa. Uneori se întâmplă aşa, dar pentru scurt timp. Domnul ne dă, chiar de suntem începători, mult har, şi, în răstimpuri, simţim că zburăm, că suntem uşori şi că inima noastră lucrează ceva bun. Apoi iarăşi ne îngreunăm… şi inima nu mai lucrează nimic, ci e greoaie
162
şi tristă. De aceea, copile drag, să nu te sperii când treci prin aceste stări schimbătoare! Sunt normale pentru vârsta de început pe care o am şi eu… Dacă vei fi cu băgare de seamă, vei păstra harul cât mai mult, iar perioadele cât nu îl ai vor deveni, cu vremea, din ce în ce mai scurte, până ce vor dispărea cu totul, şi atunci vei fi tot un ocean de bucurie…
Piotr, dragul bunelului drag, pentru a spori în dobândirea experienţei duhovniceşti, de mult folos îţi vor fi cărţuliile despre care ţi-am spus. O, desigur, copile, am văzut în scrisorica ta cu câtă gingăşie şi dragoste l-ai întrebat tu pe bunelul tău dacă să îţi iei şi cum să duci mai multe cărţi… Piotr, fii mai îndrăzneţ, întreabă-mă dacă inimioara ta mai are ceva nelămuriri! Eu mă bucur să vă răspund şi ţie, şi lui batiuşka Filaret, atât cât mă pricep eu, şi cât am văzut şi eu la alţi părinţi purtători de Duh din Rusia. Şezi, şezi, Piotr, aici în salonaş şi gustă din ceaiul acesta bun şi spune-i bunelului de mai ai ceva! Ţie pot să îţi fac chiar ceai negru, dacă vrei!
Piotr, da, Filocaliile afară de cele ce v-am spus trimite-le prin părintele ce va veni din Athos, de poate, să le ducă el înaintea voastră… Sfântul Ignatie Briancianinov şi Sfântul Nil Sorski, asemenea şi Sfântul Teofan Zăvorâtul, cercaţi a le duce voi, dacă părintele nu poate. Întrebaţi-l şi vedeţi ce va zice.
Tot să fiţi o binecuvântare, copiii mei, făcând toate cu întrebare şi binecuvântare! Cine călătoreşte cu întrebarea, se mântuieşte şi iese la liman, cine nu, se taie de către tâlhari… Iar tâlharii sunt demonii.
Bunelul vostru are o metodă bună de a afla despre voi, dragii mei dragi, credeţi-mă! Sunt telefoane mai iuţi decât un telefon şi mai amănunţite decât o scrisoare, Piotr, inima mea dulce… Voi să scrieţi aici, în Siberia, copiii mei, o scrisoare la lună, eu aşa vă spun şi aşa vă binecuvântez. Acum, acum ne
163
scriem mai des, fiindcă e nevoie, copiii mei, e nevoie. Atunci, când se vor aşeza toate, o scrisoare la o lună, nu mai des…
Poate că mă veţi întreba cum să procedaţi şi cu scrisorile acasă… Piotr, inima mea dulce, scrisorile dese acasă sunt noi şi noi punţi pe care le întindem către lume, reînnoindu-ne înlăuntrul nostru ceva de care dorim neapărat să scăpăm: duhul lumesc. Stai, stai, nu te speria: e bine să scrii acasă şi să le mai spui despre tine, dar nu sfătuindu-te cu ei în cele călugăreşti, să nu fie! E bine aceasta, copile, şi pentru liniştea lor, căci ei, auzind despre tine că eşti bine, vor avea un motiv în plus pe lângă mângâierea harului să fie liniştiţi. Dar totul, totul cu binecuvântare, aşa cum va fi ea. Altfel va fi moarte duhovnicească.
Bunelul, în primăvară, va trebui să se ducă la Preafericitul Patriarh Alexei1, căci m-a invitat, împreună cu alţi doi sau trei părinţi din Rusia, să ne sfătuim asupra unor metode mai duhovniceşti şi mai concrete de ajutor al poporului nostru pravoslavnic pentru a rezista în Duhul în anii ce vor veni. E o întrunire neoficială, dar foarte importantă, şi patriarhul a scris cu mâna lui o scrisoare la vlădica să mă roage să vin. Pesemne că anii ce vor veni nu vor fi uşori pentru lume, copiii mei! O, greşesc: nu pesemne, ci, în mod sigur, nu vor fi deloc uşori! Vor fi ani cumpliţi, plini de deznădejde, de apostazie, şi, în curând, de mare vărsare de sânge. Trebuie să ştim acestea.
întăriţi-vă în Duhul! Hrăniţi-vă cu rugăciunea! Primeniţi-vă cu smerita cugetare! Uniţi-vă şi rămâneţi întru dragoste, dragii bunelului dragi! Aşa, nu veţi cădea… Amin.
Piotr, acum bunelul încheie… Zboară, zboară, inima mea dulce!
Părintele Selafiil
1 Preafericitul Alexei al II-lea, patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii între anii 1990 şi 2008.
164
Joi, 2 martie 2006
Dragii noştri fraţi.
În cursul lunii februarie, îndată ce se va mai încălzi, batiuşka Selafiil îşi va lua zborul din Tomsk către Moscova, iar unul dintre noi trei îl vom însoţi. Da, iubiţii noştri fraţi, totul depinde nu de batiuşka Selafiil, ci de Preafericitul Patriarh Alexei care va comunica data întâlnirii „tete-ă-tete” cu câţiva bătrâni din Rusia care, acum, cu bucurie pot spune că este şi Rusia noastră iubită.
Sigur că preafericitul va ţine cont şi de încălzirea vremii, întrucât părinţii ce vin acolo, în inima Ortodoxiei ruse, au o vârstă apreciabilă, şi deplasarea lor pe o vreme neprielnică nu ar fi indicată. Dintre aceşti bătrâni, batiuşka Selafiil al nostru are vârsta cea mai înaintată, la cei 94 de ani ai săi. A mai fost o întâlnire asemănătoare spune batiuşka şi acum vreo şase ani, prilej cu care batiuşka Selafiil s-a întâlnit şi s-a îmbrăţişat pentru ultima oară cu Fericitul stareţ Nicolai de la ostrovul Zalitului, prietenul său de o viaţă, singurul prieten mai apropiat din generaţia „celor de demult” care mai rămăsese în viaţă după mutarea la cer a fratelui duhovnicesc al părintelui, batiuşka Timofei. Ceilalţi bătrâni sunt figuri duhovniceşti de seamă din Rusia şi aparţin întregii întinderi a uriaşului teritoriu rusesc: un părinte din Extremul Orient, de pe lângă Vladivostok, un părinte din pustiile Munţilor Urali şi un părinte de la un schit al mănăstirii Valaam, simplu schimonah, însă a cărui rugăciune se înalţă ca tămâia la cer… Credem că întâlnirea va fi pe la jumătatea lui martie şi nu va dura mai mult de câteva zile.
Acum, încă ţinând „canonaşul” său de a nu ieşi afară cât e frig, batiuşka ne copleşeşte cu claritatea spuselor sale şi cu dulceaţa acestora. Ce credeţi? Ca întotdeauna, după ce a
165
vorbit cu noi o vreme, când geana zorilor s-a făcut spre ziuă, a întrebat: „Poate i-o fi poftă şi nepoţelului meu scump, Piotr, de o ceaşcă de ceai cald, de tei? Ia întrebaţi-l voi… Veniamin, ce spune dragul bunelului drag, nepoţelul meu mai mic şi multiubit de peste mări şi ţări, ce spune?” I-am citit scrisorica ta, Piotr, apoi bunelul a spus:
O, dragul meu copil,
Mult s-a bucurat inima mea bătrână şi stearpă de scrisorica ta!
Tu ştii: când un nepoţel se încumetă şi răspunde cu sârguinţă bunelului său, oricât ar fi acesta de acru, bunelul parcă se îndulceşte şi toată faţa lui devine un zâmbet. Nu este bucurie mai mare pentru bunei decât să vadă că nepoţii lor calcă drept, vitejeşte, fără teamă, şi că viaţa lor este plăcută şi dăruită în întregime lui Hristos.
Dar în toate să ştiţi că se află o iconomie anume a lui Dumnezeu, care în chip neînţeles de noi lucrează mântuirea noastră!
Piotr, dragul bunelului drag, Athosul, ca o cloşcă iubitoare, îşi aşteaptă puii săi. Puii sunt monahii care vreme de secole s-au aciuat acolo, negăsind condiţii prielnice de monahism autentic în patria lor sau dorind un monahism mai înalt. Piotr, priveşte la plecarea în Athos ca la un privilegiu care ni s-a dat!
Suntem slabi? Spune, nepoţelul meu drag, te simţi slăbănog uneori? Ci „când sunt slab, atunci sunt tare”, spune Sfântul Apostol Pavel, căci „toate le pot în Hristos”. Cu El, scumpul meu, nu suntem niciodată slabi; singuri, da?suntem la pământ… Athosul este pentru cei slabi, ai să râzi poate de bunelul, căci, dacă am fi tari ca piatra, n-am mai avea nevoie să fugim din lume, să părăsim lumea, săgeţile ei rupându-se
166
în noi ca-ntr-o armură de oţel… O, nu, suntem slabi şi trebuie să fugim să ne grijim rănile, să le oblojim… Un astfel de spital e Athosul, desigur cu ispitele lui, căci în orice spital sunt ispite şi chiar boli numai ale spitalului am aflat şi eu asta de la părintele Luca, nu-i aşa, părinte Filaret?
Acolo, dragii mei, rogu-vă, şi nu luaţi în deşert spusa bunelului, ca să vă fie vouă bine, deci acolo nu vă porniţi degrab să anunţaţi alţi prieteni sau fraţi duhovniceşti pe unde sunteţi şi, mai cu seamă, de slăvita înviere, nu scrieţi sumedenie de epistole de felicitare sau daţi mulţime de telefoane pe la mireni, oricât ar fi ei de apropiaţi şi de evlavioşi. Datoria voastră e alta, ca înviind voi, să ajutaţi aşa mai mult şi pe ei. Ci doar aşa: părinţilor după trup, desigur, adresaţi-vă din răstimp în răstimp, prin telefon sau scrisoare, potrivit binecuvântării ce o veţi avea, anunţându-i că sunteţi bine şi să nu-şi facă griji. Dar dacă vă tulbură şi aceasta în cuget, puteţi renunţa şi la aceasta, nu e păcat, iubiţii mei! însă, potrivit unui lucru cumsecade făcut şi echilibrat, ar fi bine să le mai daţi de ştire despre voi, că sunteţi bine. Domnul vă va lumina… Nu lăsaţr însă posibilitatea de a vă suna când or vrea cei dinafară, pentru a nu vă strica liniştea şi a nu se pierde tot ceea ce vreţi să câştigaţi, dragii bunelului, ieşind din lume…
Dragii bunelului, aşa sunt bătrânii aceştia, cam acri… Ci nu vă supăraţi, dragii mei!
Piotr, Domnul a rânduit să nu te pot avea aici, în îndepărtata şi liniştita Siberie; drumul tău e altul, e spre Athos… Dar să ştii, scumpul meu băiat, că oriunde merg, tu eşti aici, sub mantia mea, şi din vreme în vreme mă mai uit la tine, şi te privesc atent: zâmbeşte nepoţelul meu? Cu bine, Piotr, vom mai sta la taifas curând, cu ajutorul Domnului!
Părintele Selafiil
167
Sâmbătă, 4 martie 2006
Oh, părinte Filaret, binecuvântat fiţi, doctoraşul meu iubit!
Oh, Piotr, dragul bunelului drag, binecuvântat fii, scumpul meu nepoţel! […]
Piotr, cocorul meu drag, ţi-ai întins aripile? Cum e vântul, e bun, e lin? E lin când suflă harul lui Dumnezeu şi atunci alunecăm în zbor fără zguduiri, fără goluri de aer, fără perturbări ale parcursului nostru aerian. Dragă Filaret, părinte, şi dragă Piotr, vă spunea bunelul că a te îndoi de cineva pe baza minusurilor sale omeneşti, ajungând la ceartă, este demonic. De aceea, vădit lucru este că în clipele când resimţiţi iuţimea şi mânia, un alt vânt decât cel al harului suflă în aripile voastre şi vă face să vă împleticiţi în zbor şi să vă ciocniţi unul de altul, ca două paseri care nu bagă seamă…
O, cum să nu, cum să nu, se poate, Piotr, dragul bunelului drag! Se poate să construiţi ceva bun împreună, crede-ţi-l pe bunelul, un moşneag plicticos şi ros de molii… Atâtea şi atâtea generaţii de monahi şi de fraţi am avut pe mâna mea, dragii bunelului, şi toţi, inevitabil, au pătimit ispite din partea pizmătăreţului, aşa cum mai pătimiţi voi, şi încă mult mai rău!
întrebare: Bine, îmi veţi spune, dar, batiuşka, lucrurile acestea ce le observăm unul la celălalt nu sunt de la vrăjmaşul, ci zac în noi, sunt ale noastre, sunt parte din inima noastră? Aşa simt că mă veţi întreba.
Iar eu, privind la voi drăgăstos, vă spun aşa: un lac, când este dragat, atunci apa devine limpede-limpede şi se poate naviga pe ea. Dar în afară de apa limpede, ce iese la suprafaţă, ce trebuie adunat şi aruncat? Spuneţi… Este murdăriamâlul, sau cum numesc cei ce lucrează la canale, „materialul de colmataj”. De aceea, când sufletul vrea şi tinde să se îmbunătăţească şi să slujească lui Dumnezeu, materialul de colmataj
168
iese la iveală… Da, copiii mei… Acesta trebuie adunat şi aruncat, iarăşi şi iarăşi, nu o dată. Acesta se ridică, nu ştiu dacă aţi văzut vreodată, în ochiurile cele mai limpezi ale lacului, după ce toată suprafaţa lui a fost curăţată. Nu ştii niciodată unde răbufneşte şi iese. De aceea curăţitoarele adică rugăciunea unuia pentru celălalt, răbdarea şi vorba cea bună trebuie să fie pregătite…
Bun, aceste reziduuri ies la suprafaţă, însă, dacă nu eşti conştient de ele, dacă nu ştii că sunt parte din programul de curăţire, atunci te scârbeşti şi părăseşti lupta, neştiind că puţintică răbdare aduce limpezimea Raiului…
Copiii mei, aş vrea să înţelegeţi, acesta este tot războiul cel duhovnicesc, pentru aceasta se dă toată lupta: pentru smerita cugetare, pentru smerenie. Dacă voi înţelegeţi aceasta, bătălia este câştigată!
Piotr, dragul bunelului, tu ştii cât de mult te iubesc eu. Odată, doi părinţi foarte apropiaţi şi în acelaşi cuget, din lavra Pskov, s-au certat aşa, pe nepusa masă, de la un lucru mărunt. Şi nu şi-au mai vorbit o săptămână, deşi aparent părea că s-au împăcat… Dar nu se iertaseră din toată inima. Greu lucru, însă uneori aşa e la început, când oamenii sunt tineri. Într-o seară unul dintre ei a luat Sfânta Scriptură în mână şi a început a citi. Sfânta Scriptură s-a deschis chiar la „învăţaţi-vă de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre!” Sufletul amândurora însetau de odihnă. Cel ce a citit îndată s-a ridicat şi, străpuns la inimă, s-a dus înlăcrimat la chilia celuilalt, spunându-i ce a citit… Celălalt, mirat foarte, a deschis uşa, emoţionat, mărturisind că şi el a început a citi Scriptura tot de la acelaşi pasaj. Şi s-au îmbrăţişat, iertându-se cu multă, multă, dragoste… Pentru multa dragoste ce a arătat-o, mai cu seamă, unul dintre
169
ei, care acum s-a mutat la Domnul, a fost copleşit de har, de multă îndulcire.
Poate o să vină vremea odată să vă vorbesc câte puţin despre ispitele din Athos. Acolo nu vă va mai întinde pizmaşul cursă de acest fel, să-şi râdă de voi. Acolo veţi fi ca un părinte unul pentru altul, dar veţi avea alt fel de ispite.
Piotr, să ştii că un monah are ispite mai mari, în general. Vrăjmaşul, la un moment dat, poate veni în chip real, văzut, aşa cum e el, sau în chip frumos, ca înger de lumină. Ispitele mai pot fi şi din pricina gândurilor, a unei pulberi de gânduri asupra cărora fă aşa: Pfufff!, suflă adică cu răsuflarea rugăciunii şi a chemării numelui Domnului, şi se vor risipi în vânt.
Dar să nu dăm mai multă importanţă unor lucruri care nu merită, dragii bunelului!
Piotr, dragul bunelului, am văzut delicateţea scrisorelei tale în exprimarea despre inima părintelui Filaret. Piotr, mă uit şi eu puţin în inima ta şi, cu ochii mei bătrâni şi sclerozaţi, văd dragostea ta pentru batiuşka Filaret. Sunteţi unul lângă altul de atâta timp. Şi eu cred că viaţa ta s-a schimbat în chip minunat şi în urma apropierii de Tainele Bisericii, şi în urma cunoaşterii părintelui Filaret. Influenţa pe care poate să o aibă un părinte, oricât de imperfect ar fi, asupra cuiva desigur, dacă părintele cu pricina povăţuieşte ortodox şi îndeamnă la curăţie -, nu poate fi decât bună şi sfântă. Cine e fără greşeală, copile, decât puterile cereşti, care neîncetat slujesc lui Dumnezeu şi aud cuvântul Lui?
Şi batiuşka Filaret are nevoie de tine. Nu mi-a scris niciodată că ar avea pe cineva mai apropiat, în afara duhovnicului…
Piotr, inima mea dulce, fii o inimă dulce, îndulcită de har! Păstrează harul…
Te iubesc,
Părintele Selafiil
170
Duminică, 5 martie 2006
Piotr, inima mea dulce,
Cât de mult s-a bucurat bunelul tău de scrisorica ce mi-ai trimis-o… Fiecare scrisorică în care îi spui bunelului că eşti bine, cu ajutorul lui Dumnezeu, în care se vede că ai harul în inimioara ta şi că acolo se aude o cântare de slăvire a lui Dumnezeu, acea scrisorică este o bomboană pe care tu o dăruieşti bunelului, aşa să ştii! Şi ştii că buneilor le plac dulciurile cu ciocolată…
Piotr, dragul bunelului drag, am ajuns la porţile Postului Mare, cum tu spui. Fericitul Vlădică sfânt Luca al Crimeei avea chiar o carte de predici cu acest nume; s-a tipărit la noi în Rusia, acum vreo doi ani în urmă.
Postul cel Mare… Ce pot eu să mai spun, inima mea dulce, decât că este o multdorită vreme de curăţire, o multiubită petrecere în înfrânare nu numai de la mâncăruri, dar mai cu seamă de la tot ceea ce este lumesc şi nepotrivit lucrării noastre duhovniceşti?
In această vreme, dragul bunelului drag, se cer mai multă seriozitate, mai multă privire înlăuntrul nostru şi mai îndelung a gândi la moarte.
Postul cel Mare este un drum spre Golgota, copile drag. Şi tu, dragul bunelului drag, şi eu, şi îngeraşii mei dragi, cu toţii ne reamintim acum ce cruce am luat. Cu toţii ne vedem acum, în post, ca fiind în drum spre Golgota, cu toţii ne vedem aşa cum ar trebui să ajungem în viaţa noastră, la un moment dat: răstigniţi! Da, răstigniţi! Nu ne place acest lucru şi vrem a ne face viaţa plină de drăgălăşenii, mai cu seamă cei din lume… Dar nu e aşa; drăgălăşeniile ce le căutăm vedem că se prefac în cele din urmă în amăreli din cele mai amare. Căci sunt lucruri de mână şi de minte omenească! Numai
171
ceea ce vine de la Dumnezeu, ca binecuvântare, aceea nu se preface într-o amăreală, ci într-o tot mai dulce iubire, într-o tot mai scumpă dragoste.
Nu ne place să ne răstignim cu Domnul? Nici nu vom învia, atunci, dimpreună cu El!
Nu ne place să ne luăm crucea ce ne-a hărăzit-o fiecăruia Domnul? Vom suferi şi vom plânge, negăsindu-ne drumul în viaţă.
Dar care este crucea ce ne-a hărăzit-o fiecăruia Domnul? Şi care este drumul nostru în viaţă? Oh, copile drag, Piotr, lucrurile sunt atât de simple, atât de simple… Drumul nostru în viaţă îl vom vedea clar, limpede, desluşit, abia atunci când ne vom încredinţa deplin Domnului, din tot cugetul, cu toată fiinţa noastră.
„Fiule, dă-mi inima ta” şi toate vor începe atunci să se lămurească. Dar nu deodată, ci tot cu răbdare.
Dar lumea nu înţelege aceasta. Duhul lumii de azi este potrivnic lui Dumnezeu.
Şi spun asta, copile, cu lacrimi, pentru lumea aceasta care s-a îndepărtat atât de Dumnezeu…
Atât de mare este dorirea Domnului ca noi Lui să ne dăruim în totalitate, că Domnul cearcă prin toate mijloacele, în toată viaţa noastră, să mişte cumva inima noastră, să o înmoaie, să ne arate cumva cât de plăcută este rânduiala monahicească. Domnul, El, Făcătorul cerului şi al pământului, însetează după petrecerea noastră împreună cu El. Şi nu poţi petrece cu El şi prins de grijile lumii şi de toate risipirile veacului. Da, El însetează ca toţi să fie monahi, pentru că El tot este Iubire, şi un monah are înscris în inima sa cu litere de foc: „Vreau să fiu tot numai iubire, pentru Tine, Doamne!” Oamenii, însă, nu înţeleg toţi aceasta, dar Domnul tot îi iubeşte.
172
Oriunde s-ar afla omul, bietul om, pe orice treaptă de cădere s-ar afla el, Domnul tot îl cheamă spre o vieţuire fără de păcat în Biserica Sa.
În inima ta dulce, Piotr, copile, bunelul a citit acestea dintru începutul corespondenţei noastre: „Vreau să fiu tot numai iubire pentru Tine, Doamne!” Acestea sunt litere ale Duhului, litere pe care numai Domnul le sapă în inima omului, aşa cum oarecând le-a săpat lui Moisi pe tablele de piatră, în Sinai. Aşa cum degetul lui Dumnezeu s-a atins de acele table de piatră, săpând poruncile, aşa degetul lui Dumnezeu se atinge de inima noastră acoperită de păcate şi o curăţeşte, o limpezeşte, o lustruieşte ca pe o oglindă şi îi înscrie în adâncul ei: „Iubire”. Aceasta se întâmplă cu toţi cei ce vin la monahiceasca viaţă, „răniţi” de această desăvârşită Iubire…
Tu acum înţelegi, Piotr, cât de dulce e vieţuirea în contemplarea lui Dumnezeu. Cât de cereşti, cât de nebănuit de dulci sunt lacrimile cele ce vin din mângâierea lui Dumnezeu. Mai cu seamă lacrimile cele ce vin când undele smereniei ne cearcă ţărmurile sufletului nostru, ne udă pământul însetoşat vremelnic din pricina neplecării noastre sub mâna lui Dumnezeu, a învârtoşării inimii noastre. Lacrimile şi harul ce-l aduc ele sunt, copile, înfăţişate ca-ntr-o ghicitură de mana cea cerească ce le-a dat-o Domnul să mănânce în pustie evreilor.
Postul, dragul bunelului, vremea morţii şi neapărat a învierii. în această vreme a postului şi tu îţi vei lua o cruce. Şi tu vei pleca pe un drum, cu ajutorul lui Dumnezeu. Cu răbdare, cu gânduri line, fără teamă, fără temeri, căci doar te duci în casa Domnului, cu El să petreci şi, astfel, cu mila Domnului, să mântuieşti şi pe alţii. Chiar dacă ei, dintr-odată, nu vor înţelege că prin tine se pot mântui prin Hristos, Domnul.
173
Piotr, ai să vezi, ispitele de care te temi mai mult se vor dovedi fum şi pulbere în vânt. Doar vrăjmaşul ne mai înspăimântă cu ele şi ni le vântură prin faţa ochilor. Vei vedea, dragul bunelului drag, că, încet-încet, se vor petrece lucruri bune cu maica ta trupească, cu tatăl şi cu sora ta, inima mea dulce. Doar puţină răbdare…
Iar a vorbit bunelul cam mult.
Se vede că ceaiul de azi a fost mai „tare” decât cel de ieri. Poate îngeraşii mei dragi „au scăpat” în el mai multă dragoste, da, da, dragii bunelului dragi!
Piotr, cu inima uşoară să intri în acest post!
Filaret, doctoraşul meu drag, tot harul adună-se în inima sfinţiei voastre!
Vă îmbrăţişez cu dragoste, dorind de a voastră mântuire…
Părintele Selafiil
P.S. Filaret şi Piotr, dragii bunelului dragi, mergeţi la Canonul Sfântului Andrei Criteanul, dacă programul vă îngăduie. Dacă nu vă îngăduie, faceţi orice ca să vă îngăduie acest program, să faceţi un lucru de care numai în Postul cel Mare te îndulceşti participarea la Canonul Sfântului Andrei…
Sâmbătă, 11 martie 2006
Dragii noştri fraţi dragi,
Am ajuns cu bine în Moscova, după un zbor de trei ore, în care batiuşka Selafiil s-a simţit cum nu se poate mai bine.
Acum, întrucât avem laptopul la noi, pentru a nu încărca pe alţi părinţi şi să vă scriem de la ei, vă vom „ţine la curent” cu cele de aici.
într-o plimbare de jumătate de oră pe care batiuşka Selafiil a făcut-o în grădina mănăstirii Danilov unde suntem cazaţi,
174
batiuşka a spus către mine, cu glasul său cel lin şi limpede, următoarele, iertând voi greşalele mele de traducere:
Filaret, doctoraşul meu drag, ce faceţi voi, cum vă aflaţi, dragii bunelului dragi?
Piotr, Piotr, inima mea dulce, iată că ai ajuns la Moscova, aici, unde este atâta sfinţenie. Nepoţelul meu cel drag să ştie că de acum înainte numele voastre sunt pomenite şi la sfântul altar de la mănăstirea Sfânta Treime acolo unde se află moaştele Sfântului Serghie de Radonej şi unde sunt atâtea icoane ale Sfântului Andrei Rubliov. Da, Piotr, inima mea dulce, la vârsta mea am şi eu emoţii, căci la aeroport ne-a întâmpinat, pe mine şi pe batiuşka Ciprian, însuşi Preafericitul Alexei, căruia noi i-am cerut binecuvântare. Sanctitatea Sa ne-a dat blagoslovenie, însă nu ne-a lăsat să-i sărutam mâna, ci, Doamne, Doamne, mi-a poruncit să-l las să-mi sărute el mâna mie şi batiuşkăi Ciprian.
Ne-am suit apoi cu toţii în maşina foarte încăpătoare a preafericitului şi am ajuns întâi la reşedinţa sa unde am luat o masă… Oh, Piotr, copile, eu, care am ajuns de plâns şi nu sunt în stare să urc un etaj fără să gâfâi (din pricina insuficienţei cardiace n. trad., am primit mai multă grijă decât aveam nevoie. Acum suntem cazaţi toţi trei într-un corp al mănăstirii Danilov, la capătul salonaşului aflându-se şi un mic paraclis cu hramul Acoperământul Maicii Domnului.
Am rugat-o, inima mea dulce, Piotr, pe Maica Domnului şi o rog neîncetat să vă ţină pe tine şi pe batiuşka Filaret sub sfântul ei acoperământ, ca să vă fie vouă bine.
Acum suntem după călătorie şi nu prea mai am putere. O, nu, nu te speria, inima mea dulce, nu mă simt rău, mă simt bine, aşa să ştii! Mă voi simţi şi mai bine dacă voi auzi
175
veşti bune de la voi! Cum sunteţi? Cum vă trece postul acesta?
Piotr, copile drag, eu am să-ţi spun acestea şi te rog să le reţii, căci le scriu mai apăsat: Postul are ispite. Ispite de la oameni, de la patimile noastre şi de la vrăjmaşi, aşa spune Sfântul Marcu Ascetul. Dar mai cu seamă de la patimile noastre.
Piotr, nepoţelul meu scump, ţi-am mai spus că toate prin care ai trecut în viaţa ta se formează într-o experienţă duhovnicească nelipsită şi importantă a vieţii tale. Aşa că, dragul bunelului drag, tu vei şti că atunci când se oştesc ispitele cu vifor mare sau doar aşa, ca o suflare rece, cauza stă în principal în patimile noastre, în firea noastră nedesăvârşită.
Piotr, Piotr, postul are mari bucurii, dar şi ispite. Mai cu seamă dintr-acestea iuţi şi ciudate, gânduri, stări de nelinişte uneori, apăsări inexplicabile, somn, supărare pe alţii şi de la ceilalţi. Piotr şi părinte Filaret, aşa să ştiţi, ca o glumă dar adevărată: bunelul aşteaptă chiar să-i spuneţi dacă aveţi ispite unul cu celălalt. Oh, multe sunt dintr-acestea în post, multe, iuţi, dar, slavă Domnului, nu ţin mult. Şi nu numai în post, dragii bunelului dragi. Ci vrăjmaşul, să ştiţi voi amândoi, dragii moşului, că nu vă suferă, nu vă suferă, nici pe Piotr şi nici pe Filaret. Dar voi n-aveţi de ce vă teme, scumpii mei, chiar n-aveţi de ce vă teme! Eu am rugat-o pe Maica Domnului să vă apere şi să vă ţină în dragoste de voi şi de Iubitul ei Fiu, şi cred că Maica Domnului mă va asculta… Fiţi aşadar cu inima veselă şi gustaţi din dulceaţa fiecărei zile, căci fiecare zi, Piotr, Piotr, parcă e o prăjiturică a Raiului, mereu alta, şi în fiece zi parcă mai bună, până la slăvita înviere…
Piotr, Piotr, acum merg puţin la odihnă şi să-mi iau medicamentele. Preafericitul, mâine la prânz, mi-a spus că mi-a programat un control la Institutul Inimii, să-mi mai fac nişte
176
analize. Până atunci, inima mea dulce, sălăşluiască-se harul cel preadulce în inima ta şi să o bucure pe ea cu bucurie nespusă! Nu uita: Maica Domnului vă va duce în Athos şi, apoi, bunelul poate să moară liniştit, ştiindu-l bine pe nepoţelul său drag.
Vă iubesc,
Părintele Selafiil
Duminică, 12 martie 2006
Dragii bunelului dragi! Scumpeii mei nepoţei,
Astăzi am slujit, cu ajutorul lui Dumnezeu, în catedrala cea mare „Hristos Spasiteli”, dimpreună cu Preafericirea Sa Alexei, cu părintele cel iubit Ciprian şi cu încă doi părinţi veniţi din Rusia. Eu, un moşneguţ demn de tot râsul căci sunt slab, neputincios şi cocârjat -, am fost pus de Preafericirea Sa a ţine cuvânt de folos la Duminica Ortodoxiei. Piotr, inima mea dulce, am avut emoţii, aşa să ştii, că eu n-am nici darul cuvântului, nici vreun alt dar, decât numai că m-a binecuvântat Domnul cu ani mulţi, spre răgaz de pocăinţă, în care am văzut mulţimi multe de monahi.
Şi văzând eu atâţia monahi, scumpii mei, vă spun aşa: Sunteţi pe calea cea bună, scumpii mei nepoţei! Sunteţi pe calea cea bună, căci orice cale bună este cu ispite, chiar dacă ale voastre de acum sunt mici, credeţi-mă! Au n-aţi citit în Pateric că doi părinţi care se iubeau foarte mult au ajuns la a se bate (o, să nu fie!), căci unul spunea că o pasăre e albă, iar celălalt, că e neagră? Acestea sunt spuse, dragii bunelului dragi, tocmai pentru a ne arăta că cel care se bucură de tulburarea noastră este chiar pizmaşul, semănătorul tuturor tulburărilor! Au n-aţi băgat voi doi de seamă, dragii bunelului,
177
că cineva dă din coadă grozav la fiece ispită ce apare? Fiţi cu băgare de seamă, căci cel ce se bucură şi saltă este vrăjmaşul mântuirii noastre!
Filaret, batiuşka drag, a lucra grădina inimii nu este lucru uşor. De îndată ce lăsăm uneltele adică smerita cugetare şi plecarea din inimă în faţa celuilalt apar bulgări întăriţi în pământul inimii, care se sparg mai greu. Tot se sparg ei, dar trebuie apoi pocăinţă mai îndelungată. Nu vă despărţiţi, ca aseară, de Piotr, scrieţi-mi întotdeauna împreună cu dânsul, ca bucuria mea să fie deplină; iubiţi-l pe fratele vostru scump, căci nici între colegii sfinţiei voastre, nici într-un spital nu veţi găsi un frate de un cuget, ca Piotr… înţelegeţi-vă unul neputinţele celuilalt… aceasta e asceza. Da, dragii bunelului, asceza înseamnă a duce în spate şi neputinţele celuilalt, şi plată veţi avea. Ţineţi minte în Pateric cum un avva sfânt a dus în spate un lepros care i-a cerut să-i cumpere o plăcintă? Cum dar nu vom duce noi în spate pe fratele care ne iubeşte?
Piotr, inima mea dulce, tu ştii de ce te numesc „inima mea dulce”. Pentru că inima ta a fost câştigată de Hristos. Până acum beai din potirele cele otrăvite ale lumii, dar vezi, dragul meu, ce bine e să fii cu Domnul? El ţi-a cerut inimioara şi tu i-ai dăruit-o, iar acum inima ta se face dulce, va fi tot mai dulce, îndulcită de harul pe care deja îl simţi. însă nu e gata totul. Mai trebuie osteneală. Răbdare. Lacrimi. Nu mai eşti un copil, ci te-ai mărit şi ţi-ai luat şi armele luminii: cuvântul lui Dumnezeu, Sfânta Spovedanie, slujbele Bisericii. Dimpreună cu batiuşka Filaret vă veţi aproviziona de acum cu medicamente dintr-o farmacie pe care batiuşka o ştie: mănăstirea. Acolo inima se va îndulci, bând medicamente dulci, dar şi amare (medicamentele amare sunt: luptele
178
cu somnul, cu gândurile de tot felul şi cu altele care şi acelea se vor dovedi doar fum şi atât). Acolo veţi avea alte ispite, pentru care vă „antrenaţi” acum, ca atunci să ştiţi că săgeţile vin de la ispititorul şi, mai mult decât atât, să ştiţi cu ce să le răspundeţi.
În general, acestea trei sunt armele cele mari ale monahului, scumpii mei copii: ascultare, cugetare smerită şi tăiere de voie proprie dar fără cârtire sau nervozitate. Căci nu mai ai plată…
Şi amintiţi-vă, dragii mei, aşa, că Domnul spune: cum dar tu, omule, spui că II iubeşti pe Domnul, dar pe fratele tău nu-l iubeşti? Nu poţi să zici că-L iubeşti pe Domnul şi pe fratele nu… Nepoţeii mei dragi, vădit este că iubirea noastră de Domnul şi de fratele nu e desăvârşită. De aceea avem a ne lupta:
Curaj, curaj, sunteţi pe calea cea bună! O, dragii bunelului, de-aţi vedea cât de mult spumegă vrăjmaşul împotriva voastră, nu suferă acestea! Ci voi nu vă temeţi, nu vă temeţi, staţi drepţi şi cu luare-aminte: sunteţi pe cale… de ce vă speriaţi?
Dar, Piotr, inima mea dulce, să nu dăm unor lucruri prea mici o importanţă prea mare. Să ne gândim la perioada în care suntem… A postului… Piotr, Piotr, câtă lumină! Câtă bucurie! Astăzi la Moscova a plouat, însă câtă lumină e în sufleţelul tău! Bunelul ştie aceasta… Acum batiuşka Ciprian mă cheamă să facem un Paraclis împreună cu Luca, îngeraşul meu drag ce va traduce aceasta, nădăjduiesc cu cât mai puţine greşeli! Voi scrieţi mult, mult, ca să se exerseze în traducere, să înveţe româneşte bine…
Piotr, bună dimineaţa! Noaptea a trecut, ziua a început. Se luminează… şi lumina va fi tot mai mare, tot mai mare…
179
Vă iubesc, vă îmbrăţişez şi nu vă las, dragii bunelului! Piotr, mâine te port prin toată Moscova, mă voi duce cu o maşină la nişte mănăstiri din preajmă. Mâine şi poimâine e întrunirea aceea.
Părintele Selafiil
Luni, 13 martie 2006
Dragul bunelului drag, Piotr, nepoţel scump,
M-au pus astăzi la toate aparatele şi mi-au dat să beau tot felul de substanţe. Mi-au făcut şi în venă vreo două injecţii cu nişte lichide colorate. M-am supus, din ascultare de preafericitul…
După aceasta, dragii bunelului, am fost pentru vreo două ore la reşedinţa preafericitului acolo unde ne-am sfătuit dimpreună cu părintele Ciprian în mai multe probleme duhovniceşti… Cu adevărat, scumpii mei, merită această reuniune a noastră din cele patru colţuri ale Rusiei. Preafericitul doreşte ca o dată-de două ori pe an să ne invite la Moscova pentru a ne sfătui asupra problemelor ce apar şi care nu sunt uşoare, pentru că privesc însăşi tradiţia duhovnicească şi mântuirea poporului nostru pravoslavnic. Nepoţeii mei dragi, mă rog din toată inima ca Domnul să dea sănătate preafericitului… La sfârşitul acestei întrevederi, aşa, ca să vă fac o bucurie, am transmis, părinte Filaret, preafericitului, închinăciunile şi sărutările de mâini din partea voastră. Ei, a fost mirat, scumpii mei, întrebând: Dar cine sunt ei? Am spus: „Preafericirea Voastră, sunt nepoţeii mei din România…” La care, preafericitul a zâmbit, spunând: „Sunt monahi?” Am zis eu, bunelul: „Doar unul din ei e ieromonah. Se pregătesc să meargă în Athos.” Sanctitatea Sa a spus atunci: „Presviataia Bogoroditsa
180
să-i binecuvânteze, să-i păzească, să-i sfinţească! Am să mă rog să se mântuiască în Athos, batiuşka Selafiil; Athosul mult m-a îndulcit când am fost acolo, acum doi ani. Ucenicii, chiar de departe ai sfinţiei voastre, să dea Dumnezeu să vă urmeze pe cărarea pe care mergeţi şi sfinţia voastră, să vă ajungă din urmă şi să vă depăşească, batiuşka! Am să mă rog pentru ei, ca mănăstirea să le fie poartă spre cer. Vedeţi, batiuşka, în mlaştina cu noroi spoit cu străluciri a societăţii de azi, au făcut cea mai bună alegere… monahismul. Ii felicit!” Am redat aici, dragii mei, şi l-am rugat pe părintele Luca să traducă cât mai exact chiar şi aceste cam puţine cuvinte ce le-am spus preafericitului despre voi…
Dragă părinte Filaret, doctoraşul meu scump.
Piotr, inima mea dulce, poate voi aţi fi voit a veni la Moscova, să ne vedem, deşi bunelul să ştiţi că vă vede cu ochii inimii şi aşa, bine. Am şi eu un fel de „televizor”. Vă spun ceva, un gând al meu ce l-am avut: m-am gândit o clipă să vă trimit nişte bani şi să ne întâlnim aici, la Moscova, fie şi numai pentru două zile… M-am sfătuit cu părintele Ciprian şi cu batiuşka Luca, şi totuşi toate au fost cam aşa, în scurt…
Voi aveţi acum avă „concentra” pentru alte lucruri cu prioritate: Athosul. Acela este locul vostru; gândirea spre alte locuri e o ispită şi vă poate aduce tulburare.
Athosul este locul pentru care eu plâng, aşa cum pot, la Maica Domnului pentru voi. Athosul este locul unde-eu vă dau binecuvântare…
Acela e un stup duhovnicesc care concentrează pe un spaţiu mic miere de la toată felurimea de albine. Acolo te simţi în largul tău, te simţi „acasă”, mai „acasă” decât în oraşul Bucureşti. Acolo, oriunde mergi, vezi numai monahi, nu trebuie să te strecori, să te fereşti, ca într-un oraş plin de atâtea pericole duhovniceşti.
181
Piotr, Piotr, aşa este, mă bucur că inimioara ta simte acestea: răutatea slavei deşarte şi vătămarea care vine din admiraţia de către ceilalţi. Fugi, fugi, copile, cât poţi, aşa cum ai fugit şi până acum, de toate ispitele aparent inofensive: convorbirile cu fete tinere, privirile îndelungi la mireni, acordarea de „asistenţă duhovnicească” în probleme care nu te privesc pe tine, copile drag, şi altele!
Un om înţelept îşi ţine comoara sa zăvorâtă în turn şi pune la uşă încuietori din acelea bune.
Comoara, inima mea dulce… este inima ta dulce ce se face tron, potir al lui Hristos şi nu se cade a fi întinată cu imagini necurate ce le naşte vrăjmaşul în mintea noastră, pornind de la nebăgările noastre de seamă. Aceasta e comoara!
Turnul este trezvia, atenţia. Aceasta are ca cel mai mare vrăjmaş:
glumele nepotrivite, râsul mult şi convorbirile îndelungi cu mirenii.
încuietorile, zăvoarele cele meşteşugite sunt paza simţurilor şi rugăciunea. Iar pe acestea le surpă şi le sparge: uitarea, trândăvirea.
Ştiu, ştiu, Piotr cel drag, că tu te grijeşti de toate acestea. Domnul să-ţi dea înţelepciune!
Chiar dacă unii sau alţii dintre cunoscuţii tăi „te vor trage de limbă” să le dezvălui unde vrei să pleci şi îţi vor cere să le dai noua adresă, le vei spune: „Toate la vremea lor.” Şi vei schimba subiectul. «
Piotr, acum depinde doar de tine să fii ferm, liniştit, cu pace în inimioara ta şi cu tărie. Ştii să pui punct acolo unde discuţia nu vrei să alunece, aşa-i? Poţi chiar, unora dintre mireni,
182
să le-o tai scurt, căci lor nu le e de folos să pună atâtea întrebări. Nu e mojicie aceasta, copile, ascultă-mă, rogu-te!
Să nu dăm doar unor temeri o importanţă prea mare… Să nu fii încordat, inima mea dulce, şi nici îngrijorat, căci nu ai de ce.
Acum bunelul vă lasă, ba nu, haideţi să mai facem un ocol acestei grădini minunate din mănăstirea Danilov. Până acum am şezut pe bancă şi am vorbit, de acum, să ne ridicăm şi să mergem. A sosit vremea!
Vă iubesc,
Părintele Selafiil
Joi, 16 martie 2006
Iubiţii noştri fraţi,
S-a întors bunelul, inima noastră cea una, s-a întregit micuţa noastră obşte, s-a luminat iarăşi aşezarea noastră pustnicească din inima Siberiei. Eu, Veniamin, dimpreună cu părintele Ignatie, i-am aşteptat pe părinţii noştri cu nerăbdarea dragostei, convertită generos într-un tort (de post) alcătuit din fructe de pădure, margarină, ciocolată de post, sirop din fructe de pădure bineînţeles, de pădure siberiană. Această ispravă culinară am pregătit-o cu multă grijă, cumpărând noi din timp cele necesare de la mica piaţă ce se află în localitatea unde vom primi scrisorelele de la voi, nu peste multă vreme, cu ajutorul Domnului.
După ce am stat cu toţii la masă şi după ce am citit „ca desert” izvodirea ce se cheamă „Recuziterul”, am făcut rugăciune şi apoi bunelul, fiind odihnit, a mai zăbovit cu noi la vorbă cam trei sferturi de oră. Spre final, bunelul a spus cam aşa:
183
Batiuşka Filaret, nepoţel scump,
Inima mea dulce, Piotr, nepoţel iubit,
Rândurile tale, Piotr, Piotr, sunt frumos scrise şi au un tâlc care i-a plăcut bunelului tău. Pesemne, copile, că ai cunoscut tu îndeaproape atmosfera teatrelor ale căror săli sunt umplute-ochi de cei care se numesc pe ei înşişi intelectuali, dar îşi ascund propria tragedie adică goliciune interioară şi suferinţă sub iureşul aplauzelor frenetice. Căci ce aplaudă lumea la teatru? Ceva în care se regăsesc ei înşişi, cu temerile, cu spaimele lor, cu nădejdile lor, poate, dar şi cu bârfelile şi necuviinţele şi deşertăciunile lor. N-ar fi mai simplu ca omul să se vadă pe el însuşi aşa cum este? Da, da, dragul bunelului drag, omul preferă să meargă la teatru, căci acela lucrează ca un drog, iar bietele persoane ale actorilor se schimonosesc cu fiece personaj interpretat. Actorii, bieţii de ei, au nevoie de drogul aplauzelor, iar spectatorii, de drogul scenariilor. E un cerc vicios din care şi unii, şi alţii ies în mare pierdere… Bieţii actori, sunt poate dintre cei care au personalitatea cea mai deformată şi demnă de plâns… Dar poate că, dacă alţii ar auzi cele ce le spun, ar zice că sunt extremist, aşa că mai bine nu mai zic nimic… Da, da, cortina este martorul tăcut al deşertăciunii acestei lumi, iar scena este chiar această lume, la scară mai mică… Aşa că, poate îmi daţi voie să spun, cine nu iubeşte teatrul, acela nu iubeşte nici lumea şi fericit este.
Piotr, Piotr, scurtul tău peisaj de seară bucureşteană seamănă foarte cu un peisaj de seară moscovită, numai că cel din Moscova este mai agitat şi la o scară mai mare. Mă uitam, copile scump, de-a lungul cheiurilor Moscovei, câte trăsurijnândre nu se vor fi plimbat pe acolo la început de veac, câte automobile cochete nu au claxonat pe bulevardele moscovite în ultimul veac. Câţi stăpânitori ai lumii acesteia nu au patronat
184
defilări măreţe, că părea că cerul şi pământul nu-i mai încape în nebunia şi grandoarea lor cea fără de Dumnezeu! Câte lacrimi de durere nu au curs în biata noastră Rusie, din pricina păcatelor oamenilor… Atât de multă fală, copile, atât de multă durere, atâta deşertăciune! Dar şi cei care s-au înălţat în nebunia lor, şi cei care au disperat în necazul lor, au uitat, copile, că omul este pământ şi cenuşă, şi când vrea Dumnezeu, funia de argint se rupe, cum minunat spunea Ecclesiastul-. „Oh, deşertăciune a deşertăciunilor, toate sunt deşertăciune…” Atât de mult îmi place, Piotr, inima mea dulce, mai cu seamă ultimul capitol al Ecclesiastului, pe care, dacă nu l-ai mai citit de o vreme, rogu-te, citeşte-l! Mai ales ultimul capitol.
Pământ şi cenuşă este omul şi ca fumul se risipesc toate înălţările lui. Şi uită bietul om că menirea lui este alta: de a-L vedea pe Dumnezeu, de a-L iubi pe Dumnezeu, şi nu oricum, ci să se facă tot dumnezeu. De aceea eu ţi-am spus odată, inima mea dulce, că Dumnezeu ar vrea ca toţi oamenii să se facă monahi. Cine alege drumul acesta şi rămâne pe el cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, este de mii de ori binecuvântat, de mii de ori binecuvântat!
Acum eu multe nu mai am de adăugat, decât că veghez, Piotr, scumpul meu, alături de voi. Cale binecuvântată, drum liber!
Nu te teme, copile, de sărăcie sau de boli, cumva, căci nu vor fi acestea! Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi toate se vor adăuga vouă, copile. Toate. Staţi acum cu liniştire şi cu bună aşteptare; nu luaţi la voi, copiii mei scumpi, aparate de fotografiat (căci ce nevoie aveţi de poze?) şi alte lucruri pe care vi le-ar da alţii din prea multă grijă (ei nu trebuie nici să ştie). Luaţi din timp bilete, copiii mei, nădăjduiesc că aţi reuşit să strângeţi banii necesari. Nu vă încărcaţi
185
duhovniceşte cu telefoane dintr-acestea, fără fir, adică de telefonie mobilă, căci aşa luaţi cele ale lumii cu voi în buzunar! Aşa vă spune bunelul, căci şi aşa avem destule lucruri dintr-ale lumii ce şi-au pus pecetea peste noi şi trebuie spălare multă. Eu i-am cerut binecuvântare preasfinţitului să renunţ cu totul la telefonul mobil, dar nu ne-a dat, spunând că e nevoie, „Dacă păţeşte cumva batiuşka Selafiil ceva?” Au grijă de mine, un moşneag plicticos şi ros de molii… Eu voi face ascultare de Preasfinţia Sa, iar voi veţi face ascultare de bunelul care vă spune că nu aveţi nevoie de telefonie mobilă, aveţi telefoane fixe sau au alţi părinţi telefoane. Aşa să vă ajute Dumnezeu, dragii bunelului dragi! Şi încă un lucru mai practic: nu zăboviţi în Salonic mai mult de trei zile, acum, când plecaţi spre Athos…
Piotr, Piotr, bunelul vrea ca vouă să vă fie bine şi de aceea inima mea „telefonează” des, copile, cât de des, în sus, în înălţime, ca Preacurata Maica Domnului să vă ţină în braţele sale. Dragii bunelului dragi…
Mie, bunelului celui ce îi plac prăjiturelele, mi-au pregătit o surpriză îngeraşii aceştia doi, Veniamin şi Ignatie. Ei mi-au pregătit un tort. Iar eu, nevrednicul, am mâncat tot ce mi-au pus în farfurie. Am mâncat şi lacrimi de bucurie, căci voi mă iubiţi mult, dragii mei, mult. Şi eu vă iubesc, cum pot, cum pot, şi vreau fierbinte să vă mântuiţi.
Părintele Selafiil
Vineri, 17 martie 2006
Piotr, inima mea dulce,
Astăzi bunelul se bucură alături de voi, de ziua prăznuirii Sfântului Cuvios Alexie, Omul lui Dumnezeu. Astăzi bunelul
186
se bucură de două ori, căci este şi ziua luării îngerescului chip de către batiuşka Filaret.
Părinte Filaret, La Mulţi Ani, La Mulţi Ani, La Mulţi Ani, de la bunelul, cel ce vă strânge în braţe, la pieptul său, cu mult dor, cu mult dor, cu mult dor!
Părinte Filaret, v-aş da o ascultare, cam grea, la care sfinţia voastră nădăjduiesc să nu vă supăraţi pe mine. Anume aceea că, numai dacă aveţi vreun tort, să îi păstraţi şi lui Piotr o feliuţă mai mare, căci am văzut că îi este tare poftă de o prăjiturică. Cum bunelul nu poate trimite asemenea prăjiturele, ce să fac, dragii mei nepoţei, vă mulţumiţi şi voi cu altfel de prăjiturele… Oricum, cu drag vă trimit de fiece dată scrisorica mea şi nădăjduiesc să sature puţin nevoile cele dinlăuntru ale sufletelor voastre.
Piotr, Piotr, inima mea dulce, tu ştii că bunelul abia aşteaptă scrisorelele de la nepoţelul său mai mic. E bun stilul acesta mai vesel al scrisorilor, căci zâmbetul discret şi senin alungă adesea norii din suflet, mai cu seamă când gluma este cu măsura cuvenită…
Piotr, dragul bunelului, mă bucur mult întotdeauna când îmi adresezi vreo întrebare. M-ai întrebat despre Sfânta împărtăşanie. Copile drag, atâta vreme cât rămânem în ascultare faţă de duhovnicul ce îl avem la momentul actual, putem sta liniştiţi, căci suntem acoperiţi de harul lui Dumnezeu.
Piotr, dragul bunelului drag, sper să nu te superi pe bunelul pentru că ţi-am grăit cele de mai sus. Dacă tu eşti supărat pe bunelul, atunci bunelul se mâhneşte foarte şi linişte nu are. Uşor e să răneşti, greu e să zideşti… Căci eu mă feresc întâi de toate să rănesc pe îngeraşii mei iubiţi, şi pe voi, copiii mei. Şi pe tine, inima mea dulce, căci eu mă rog la Măicuţa Domnului să te izbăvească de răutatea acestei lumi, şi apoi pot să mor liniştit. Socotesc, şi nu greşesc, că tu eşti, dimpreună
187
cu batiuşka Filaret, dintre ultimii mei ucenici, dăruiţi mie de Domnul, ca să îmi mai însenineze o bătrâneţe în care îi plictisesc pe toţi cu neputinţele mele…
Piotr, Piotr, acolo unde e pocăinţă curată şi omul arată ură desăvârşită faţă de păcat (acesta e semnul pocăinţei curate). Nimic nu e mai dulce decât Hristos, nimic nu mai doreşte atunci inima ta, nimic nu mai grăieşte gura, şi inima se opreşte parcă a bate… eşti în cer. Până atunci, Piotr, copilul meu, rămâi alături de inima mea şi bucură-mi bătrâneţea roasă de molii cu veşti bune, cu veşti de veselie, cu veşti de lumină.
Zboară, zboară spre Lumină!
Părintele Selafiil
Sâmbătă, 18 martie 2006
Piotr, Piotr, inima mea dulce, iată, mă bucur, căci îngeraşii aceştia ai mei m-au slobozit a ieşi şi eu afară, prin curte, vremea mai împlinindu-se şi fiind mai călduţ.
Piotr, Piotr, l-ai bucurat iarăşi pe bunelul cu scrisorica ce mi-a citit-o Veniamin. Aşa, dragul bunelului, mai trimite-mi, mai scrie-mi dintre gândurile tale, dintre frământările tale… Ce gânduri te mai frământă oare, dragul meu băiat?
O, m-ai întrebat, copile, numele tâlharului de pe cruce. Da, am să-ţi spun care este acesta: numele lui este „pocăinţa”. Căci pocăinţa i s-a făcut în întregime fire şi Domnul, pe Cruce fiind, văzând aceasta, i-a spus: „Astăzi vei fi cu Mine în Rai.” Tâlharul n-a mai avut vreme să pună în fapte cele ce le simţea în inima sa, să arate că într-adevăr s-a petrecut o schimbare adâncă întru el. Dar Domnul ştia aceasta. O, copile, Domnul Dumnezeu ştie toate ale noastre, toate gândurile, toate nevoile, ştie chiar şi unde vom greşi, care sunt punctele noastre slabe, însă aşteaptă să vadă la noi buna voire.
188
Domnul, dragul bunelului, te ştie din pântecele maicii tale şi multă bucurie se face în cer pentru calea ce ai ales-o. Inima mea dulce, inima mea dulce, te întrebi poate ce o fi găsit bunelul la un nepoţel aflat atât de departe, ce câştigă bunelul din toate aceste scrisorele. Ştii ce câştigă bunelul? Bucuria veşnică. Asta câştigă bunelul. Inima dulce. Pacea inimii. Mângâierea cerească. Acestea toate ni le dă nouă, celor nevrednici, Domnul, de ne vom face şi noi părtaşi, cu discernământ, mântuirii tuturor. „Când un frate se mântuieşte eşti şi tu cu un pas mai aproape de Rai” spunea fratele meu iubit, batiuşka Timofei.
Bunelul a văzut la tine, în scrisorelele ce mi le trimiţi în timpul nu prea lung de când ne ştim, dorul de cer. Timiditatea de care îmi scrii este expresia unei firi sensibile, prea uşor rănite de vulgarităţile unei lumi aflate sub stăpânirea celui rău. Mulţi tineri suferă de aceasta şi nu îşi dau seama că vindecarea şi de timiditate, şi de complexe nu stă în agonisirea unor avantaje lumeşti, în aruncarea în mrejele păcatelor, în bani şi în putere, căci acestea îmbolnăvesc. Vindecarea vine de la Hristos Care ne spune:
„Veniţi la Mine, cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pre voi!” De la El vine odihna cea bună, de la El mângâierea, de la El sănătatea.
Aş fi vrut şi eu, inima mea dulce, să o cunosc pe binecuvântata ta maică după trup, să o binecuvântez şi să o îmbrăţişez, pentru că a crescut un copil cu o inimă sensibilă la frumuseţea Cerului. E mare lucru să creşti o floare delicată într-o mare de vânturi şi vijelii! E ajutorul şi harul lui Dumnezeu. Şi Domnul a rânduit aceasta, prin bunătatea Lui, pentru că El vrea de la tine ceva anume. Ştii ce… Domnul vrea ca tu să îi slujeşti ca monah, însă, copile drag, iată, până
189
ce s-a descoperit deplin conştiinţei tale aceasta, a trecut ceva vreme. Şi e bine că a fost aşa, căci toate sunt rânduite de Domnul la vremea lor. Bine ar fi însă şi le spuneam aceasta şi altor fii duhovniceşti ca, până înţelege omul voia lui Dumnezeu, să nu se lase furat de valurile păcatelor în care tinerii cu uşurinţă alunecă. Dar chiar şi de e aşa, Domnul ţine mult ca noi să urmăm cele mai bune pregătite de El, nouă, nelăsându-ne până în sfârşit.
Piotr, scumpul meu, iată de ce te iubesc eu, un moşneag aflat la atâta depărtare, plicticos şi ros de molii. Pentru că iubirea, întraripată de dumnezeiescul dor după Rai, ne bagă pe toţi acolo, în Rai. Iubirea ne mântuieşte. În rest, totul e deşertăciune şi vânare de vânt… Şi să ştii că o floare gingaşă moare repede într-un loc fără lumină, care e iubirea, şi fără apă, care e cuvântul lui Dumnezeu. Or, lumea, dragul meu, nu mai ştie să iubească, oamenii simt aceasta şi suferă şi ei. Lumea s-a făcut ca un monstru care aşteaptă să fie hrănit cu jertfe, cu sufletele oamenilor. Ei se înfricoşează şi gem, dar nu ştiu de unde vine răul şi care ar fi scăparea…
De aceea îţi spun: ca să nu moară floricica mea cea gingaşă, răsădeşte-o într-un pământ unde primeşte şi lumină, şi apă. Acela e Athosul şi, de obicei sau aşa ar trebui să fie orice mănăstire. Monahiceasca viaţă e locul de scăpare unde „monstrul” lumea nu mai poate ajunge. De aceea părinţii spun că lumea va mai sta atâta timp cât vor mai fi monahi. Iată, de aceea te iubesc eu, pentru că bunelului îi place grădinăritul şi vrea ca florile lui să se facă frumoase şi să crească cu petalele îndreptate pururi spre soarele Hristos. Amin.
Cu dragoste,
Părintele Selafiil
190
Duminică, 19 martie 2006
Iubitul meu nepoţel,
îmi scrii din depărtări şi de fiecare dată am impresia atât de vie că stau de vorbă cu tine ca şi cu batiuşka Filaret, chiar aici, în salon.
Ţie, dragul meu copil, ca unui nepoţel mai mic, bunelul îţi spune că aşteaptă mult de la tine, cu ajutorul lui Dumnezeu. Nici o roadă nu se face în grădina noastră duhovnicească fără ajutorul lui Dumnezeu, oricât ne-am strădui.
Oh, Piotr, Piotr, iartă pe bunelul că e aşa plicticos! Aşa sunt buneii, ai văzut? îi mai potoleşti doar cu câte o prăjitură sau o felie de tort. Atunci ei vor mânca tot din farfuriuţă, mulţumind nepoţeilor pentru dragoste.
Ar mai fi ceva, cu care nu neapărat s-ar putea să te confrunţi. Piotr, vrăjmaşul ar putea să încerce să te ispitească prin persoanele de gen feminin în această vreme, în diverse feluri, mai cu seamă prin persoanele ce ar afla că te muţi de la librăria unde ai lucrat o vreme îndelungată. Fii, dragul bunelului, ca un preaînţelept Iosif cel din Vechiul Testament şi stai cu pace şi cu bucurie, căci Maica Domnului te acoperă sub preacuratul ei omofor! Dar fii şi tu cu grijă, şi sub nici o formă nu accepta vreo invitaţie în vizită la vreo fată nemăritată acasă şi nici măritată, fără bărbatul ei de faţă. Sub nici un chip! Şi, pe scurt, nepoţelul meu drag, când te vor căuta la librărie spunând că le pare rău că pleci sau vor lăsa vreo vorbă despre aceasta sau îţi vor trimite bileţele sau te vor căuta la telefon, fii foarte scurt, chiar riscând să fii categorisit ca „bădăran”. Nu, aceasta nu e bădărănie, crede-mă, inima mea dulce…
Bunelul îţi spune aceasta pentru că atunci când eram tânăr, cu trei luni înainte de a intra la mănăstirea Pskov, era să
191
mă prăpădesc în acest chip, mergând în vizită la o fată din sat pe care o ştiam de mult ducându-i nişte materiale croite, căci mă ocupam cu croitoria şi care bănuiam eu ca mă plăcea, însă credeam că trecuseră vremurile acelea. Maica Domnului însă m-a păzit. Şi acum îi mulţumesc cu lacrimi.
Piotr, Piotr, mi-e dor de tine şi uită-te, mie, la vârsta asta, îmi vor lipsi prăjiturelele primite din mâinile tale în fiece dimineaţă. Ştiu însă un alt mijloc de a ne „conecta” telefonul fără fir al rugăciunii. Acela e fără greş. Cât despre îngeraşii aceştia, cine ştie, poate vor face vreo ieşire în Athos.
Până atunci, o inimă bătrână şi plicticoasă bate o telegramă: te iubesc, te iubesc, te iubesc!
Părintele Selafiil
Luni, 20 martie 2006
Iubite părinte Filaret, iubitul meu Piotr,
Domnul Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă bucure cu nerăpită şi nemincinoasă bucurie a harului!
Da, da, Piotr, dragul meu nepoţel, mă bucur că am un nepoţel înţelept. Bucuria cea mai mare a buneilor, la adânci bătrâneţe, este să vadă că nepoţeii lor află odihnă şi sunt fericiţi şi împliniţi în viaţa lor. Viaţa cea adevărată, inima mea dulce, este viaţa duhovnicească pe care lumea o dispreţuieşte ca pe ceva ce nu mai e la modă, nu e „european”, sau „american”, sau „democratic”, sau cum vrei tu. Dar cine a gustat din această dulceaţă şi mângâiere, de a se afla pe Cale, nu mai poate gusta nimic din bucuriile fade ale lumii, căci îi fac rău… Tu, inima mea dulce, nu te vei mândri pentru aceste cuvinte, căci nu sunt o laudă ţie, ci o mulţumire adusă lui Dumnezeu. Să ne ferim, scumpul meu Piotr, de părerea de
192
sine şi de osândirea aproapelui, aproape pentru care a murit Hristos şi a înviat!
De îndată ce ne-am înălţat, pierdem totul.
De îndată ce credem că suntem ceva, atunci nu mai suntem decât o cârpă bătută de vânturile vrăjmaşe.
De îndată ce întristăm pe Dumnezeu şi pe Preacurata Maica Sa, ne aflăm goi şi cu simţământul clar, foarte limpede, cumplit de limpede, al părăsirii harului. Dar tu, nepoţelul meu cel mai mic, eşti un curajos luptător şi vei lua seama la toate acestea.
Inima mea dulce, de ce mă bucur eu? Pentru că eşti într-o nemijlocită legătură cu duhovnicescul tău părinte. Pentru că iubitului părinte T. duhovnicul tău, nu îi ascunzi nimic şi să ştii că de aceea harul lui Dumnezeu te acoperă.
Lumea, dragul meu, nesocoteşte valoarea ascultării, de aceea lumea suferă. Lumea toată s-a îndepărtat de cuvântul lui Dumnezeu şi de aceea este cuprinsă de o nedescris de ascuţită şi amară deznădejde. O, şi ar fi atât de simplu ca soarele să răsară în fiecare suflet! Ar fi aşa uşor ca dimineaţa însorită din suflet să îşi trimită razele pe chipul fiecărui om! Ar trebui însă ca fiecare să-şi deschidă larg fereastra sufletului ca să se risipească mirosurile cele puturoase din cămara sufletului, gândurile cele rele, osândirile, curviile şi hulele… De aceea plâng cu lacrimi amare, copilul meu, pentru lumea toată, căci lumea a ascuns Lumina sub obroc şi iubeşte acum, mai mult decât oricând, întunericul.
Atâta timp cât te afli în ascultare, inima mea dulce, nu ai de ce să te temi. Nu înseamnă că nu trebuie să fii cu mare pază şi priveghere, dar să nu te temi; să te încrezi în Dumnezeu, să te aşezi la picioarele Lui, ca Domnul să-ţi grăiască cele plăcute şi tămăduitoare, de viaţă dătătoare inimii tale. Să nu
193
te temi, copile! Să nu te temi! în Hristos este lumină şi nici o umbră. în Hristos e numai Iubire, şi iubirea alungă teama, în Hristos nu e noapte, nici seară, nici apus, ci numai zi: fie un răsărit duhovnicesc, aşa, pentru noi, cei începători, fie o strălucire mare de amiază, cum vom moşteni atunci când nu vom mai fi în acest trup, ci, să dea Dumnezeu, vom fi numai lumină!
Batiuşka Filaret, aveţi grijă de fratele Piotr şi treceţi peste acele nedeplinătăţi pe care ispititorul ar putea să vi le scoată în faţă, ca să vă întristeze… Domnul vă va lumina în toate!
V-aş mai spune, dragii bunelului dragi, ca atunci când ajungeţi în Tesalonic, să trageţi la un hotel, nu la vreun confrate român, căci ştiu că şi dintre aceştia, ca şi mulţi ruşi, studenţi sau aflaţi la master, se află în Grecia. Să staţi mai departe, dragii mei, de studenţii sau teologii români, căci altfel se va face publicitate despre plecarea voastră. Găsiţi, scumpii mei, un hotel ieftin, unde să şedeţi liniştiţi, nu mai mult de trei zile…
Bunelul acum are de spovedit toată obştea: părintele Veniamin, Ignatie şi Luca, îngeraşii mei iubiţi… Aşa că, inima mea dulce, nu voi lungi cuvântul.
Vreau doar să-ţi spun aşa: ai primit vreodată mulţumire de la bunelul tău din copilărie? Chiar dacă da, chiar dacă nu, iată mulţumire de la bunelul cel de acum: mulţumesc pentru fiece scrisorică ce ne îndulceşte pe noi toţi! Lângă mine, acum, se află batiuşka Veniamin ce notează de zor şi care, iată, zâmbeşte, încuviinţând din cap, cum că aşteptăm cu nerăbdare, în fiece dimineaţă, ca nepoţeii mei să ne trimită un răvaş.
Vă iubesc,
Părintele Selafiil
194
Joi, 23 martie 2006
Dragul meu nepoţel Piotr, inima mea dulce,
Poate că aţi fost în fiece seară să cercetaţi voi, scumpii mei, calculatorul, cătând după vreo scrisorică de la bunelul, dar… nimic, şi sufletul vostru s-a speriat.
Dragii mei dragi, eu, bunelul vostru cel pitit în pădurea siberiană, sunt bine, însă aşa am socotit, ca pentru câteva zile să ne dedicăm mai cu seamă rugăciunii, să sporim osteneala plecării genunchilor noştri, pentru acel frate român grav bolnav, aflat pe patul spitalului. O, scumpii mei copii, datori suntem, ca oameni, să nădăjduim, să nădăjduim, să nădăjduim! în faţa durerii rămâi mut, Piotr, inima mea dulce, şi doar inima ta se poate ruga, cerând întărire pentru toţi cei de acolo…
Noi însă trebuie să punem în inimă convingerea că nu se isprăveşte tot pe acest pământ, scumpul meu copil. Noi trebuie să grijim mai cu seamă de suflet, căci iată, unii îşi termină parcurgerea pământească la vârsta verde a tinereţii, alţii, încărcaţi de ani şi de păcate…
întru această vreme, să nu te miri, Piotr, inima mea dulce deşi poate să nu apară această ispită -, dar, îţi repet, pizmaşul îţi poate aduce gânduri de judecată şi de „revoltă” împotriva duhovnicescului vostru părinte, T. pe care eu îl pomenesc cu iubire multă. Să nu le asculţi, inima mea dulce, să nu le asculţi! Duhovnicul este cel care te împacă cu Dumnezeu, cel care te conduce la Rai, e toiagul tău. Eu, mâncătorul cel lacom de prăjituri, sunt doar un povăţuitor, duhovnicul este însă toiagul de care te sprijini. Şi cât a suspinat, cât a nădăjduit, cât şi-a frânt inima pentru a ţâşni cu bogăţie multă harul şi în inima ta, acest părinte T… pentru ca tu, inima mea
195
dulce, să iei acest drum, al monahiceştii vieţi. Eu cred că din prima clipită de când te-a luat lângă sine, batiuşka T. a mijlocit cu lacrimi la Maica Domnului să te facă fiu al ei. Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie, Doamne, slavăŢie, Doamne! atât mai poate grăi inima mea roasă de molii…
încearcă, scumpul meu, să afli de ce anume are nevoie celălalt frate de la tine. în mod sigur de un Gospodi pomilui, poate de un cuvânt de întărire, de un cuvânt de simpatie. Care chiar dacă e omenesc, acel cuvânt mult face în faţa lui Dumnezeu. Da, da, un cuvânt de mângâiere e cel mai sigur „bilet” către Rai…
Dumnezeu Se uită la dorinţa dinlăuntru a inimii. Diavolul se uită la cele exterioare şi vrea să separe. Despărţirea, separarea, este a diavolului. Oh, Piotr, bunelul îţi spune aceasta dintr-o viaţă de om în care am văzut atâtea… Dumnezeu vrea unire nedespărţită întru dragoste, vrăjmaşul, vrea contra…
Copiii mei, vă îndemn, fiţi o inimă!
Unirea întru dragoste înseamnă iertare din inimă, înseamnă iubirea celuilalt aşa cum este. Acest lucru eu l-am învăţat în mănăstire, dar l-am învăţat numai cu mintea, pentru că încă nu am dragostea lui Hristos în inimă… Nu o am, dragii mei, iertaţi-mă… Batiuşka Timofei, cel ce s-a dus la Domnul, o avea, avea dragostea lui Hristos şi adesea eu îl supăram cu nebăgările mele de seamă…
în limba rusă este un proverb care îmi place foarte mult: „cu vorba dulce pe cei mai aprigi duşmani ţi-i faci prieteni” sau altul „vorba dulce mult aduce” (asta e şi-n română n. trad.). Şi v-aş mai spune ceva, dragii bunelului dragi: cuvântul de întărire şi de mângâiere este „biletul” nostru sigur către Rai. Altul se câştigă cu multă osteneală, acesta cu multă uşurinţă…
196
Dragii mei, astăzi am primit şi o scrisorică pe internet de la batiuşka Ciprian. Şi la ei a venit primăvara. Pe malurile Pacificului… Vă iubesc, vă iubesc, vă iubesc şi aici mă opresc, întrucât ori de câte ori aş repeta „vă iubesc”, tot nu pot dovedi simţământul meu pentru voi, cei ce sunteţi bunelului „o inimă dulce”…
Părintele Selafiil
P.S. Piotr, când îi vei îmbrăţişa într-una din dăţi pe părinţii tăi trupeşti, spune-ţi în gând: „Aceasta e o îmbrăţişare de la bunelul, cel ce mulţumeşte Domnului că sunt oameni ai lui Dumnezeu încă pe pământ care iubesc să crească flori.” Domnul îi va întări într-un chip nespus, ai să vezi, şi ei se vor apropia mult de Biserică.
Vineri, 24 martie 2006
Dragul bunelului drag,
Am citit scrisorica ta, inima mea dulce, şi am retrăit clipele acelea, aşa cum erai tu atunci, un pui de om. Iubitul meu copil, vrăjmaşul a vrut să te piardă, şi asta nu o dată.
Atunci, cu bazinul, a fost doar una din ticluirile celui ce este ucigaş de oameni şi pierzător de suflete. Domnul însă a îngăduit puţin această ispită, nelăsând planul celui rău să fie dus până la capăt. Oh, inima mea dulce, ştia El, Domnul Cel iubitor de oameni, că tu vei ţine minte acestea şi le vei aşeza acolo, în inimioara ta, fiindu-ţi acestea bună învăţătură despre pericolul înecului celui duhovnicesc! Da, a îngăduit Domnul aceasta, ca tu să îţi vezi trupul atunci aşa cum îl vom vedea când vom ieşi din el la sfârşitul petrecerii noastre pământeşti. Părintele Luca, îngeraşul meu drag, spusu-mi-a ceva căci, Piotr, Piotr, toţi adunaţi în jurul mesei, în salonaş,
197
sorbind din ceşcuţele cu ceai, ascultăm „ochi şi urechi” epistolele voastre traduse cu grijă de batiuşka Veniamin sau de Ignatie. Părintele Luca a spus că aceasta se întâmplă nu foarte rar la vârsta copilăriei şi se cheamă „atac de panică”, atunci când omul are senzaţia iminentă a morţii, aflându-se în mijlocul valurilor sau la înălţimi, pe munţi, sau se întâmplă şi-n războaie. Şi eu, inima mea dulce, am avut aşa ceva, de teamă, în război, când împrejurul nostru, în plină noapte s-a dezlănţuit o ofensivă teribilă inamică. Peste tot numai foc. în sus, împrejur, în spate, în faţă, numai foc. Şi s-au pornit şi cu aviaţia de noapte, o, cum mai lărmuiau grozav Stukas1-urile lor! Au atacat şi cu tancuri, iar huruitul şenilelor îţi îngheţa măduva în oase. Peste mulţi de-ai noştri au trecut cu aceşti monştri de oţel şi nu s-a mai ales nimic din ei. Atunci, de groază, am sărit din tranşee unde ne făcusem un adăpost foarte bun şi am alergat exact către liniile inamice, nu ştiu de ce, dar teama grozavă parcă îngheţase undeva în văzduh şi eram mânat de vrăjmaşul exact spre linia de foc. Iura, ce trăia atunci, Dumnezeu să-l ierte, m-a salvat sărind şi el după mine, sfidând gloanţele şi marea de foc ce cădea necontenit de sus şi din lături. M-a prins exact când vrăjmaşul mă mâna spre un tanc Tigru din acela mare… s-a aruncat Iura peste mine spunându-mi: „Stai, stai!” Eu, nimic, m-am smuls şi am continuat să fug. Făcând un salt disperat, Iura m-a ajuns din urmă, m-a doborât, şi atunci s-a deşteptat mintea mea, auzind la urechea mea pe Iura cum plângea: „Presviataia Bogoroditsa spasi nas!2 „Iura m-a salvat ajungând înapoi amândoi nevătămaţi, nu ştiu cum, Maica Domnului numai ştie, Piotr copile
1 Junkers Ju 87 sau Stuka (din germană Sturzkampfflugzeug = bombardier în picaj) a fost un avion de luptă german din timpul celui de-al Doilea Război Mondial (n. ed.).
2 Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne! (lb. rusă).
198
drag! Iar lui Iura i-a salvat viaţa părintele Timofei… Eu mă simt şi acum dator lui Iura, cel răpus de un glonţ vrăjmaş. Voia să se ducă la mănăstire şi el… dar s-a dus până la urmă în cer, fără să se mai ostenească în trupul acesta ticălos. Iura, Iura…
Ţie, dragul bunelului drag, prin întâmplarea aceea, Domnul a vrut să îţi transmită un mesaj cam aşa: „Vezi dar, copile, că tu eşti şi suflet, şi trup, bagă de seamă în anii ce vor veni, grijeşte mai mult de suflet, şi atunci şi trupul îţi va fi sănătos” parcă ar fi spus Domnul inimii tale. Şi anii au trecut, dragul bunelului drag, şi inima ta s-a îndulcit de nenumărate ori de cuvintele cele cu miere drese ale Sfinţilor Părinţi… Ai început mai apoi să vii şi la spovedanie mai des, să vii la slujbele Bisericii. într-o zi, după rânduiala Domnului, l-ai cunoscut şi pe batiuşka Filaret. Iată, acum, Domnul să vă ajute, vă îndreptaţi amândoi spre ceea ce aveaţi cel mai nimerit, cel mai blagoslovit, cel mai frumos lucru de făcut împreună: Athosul, Athosul!
Da, da, copile drag, dacă într-un bazin era cât pe ce să te îneci, dar în marea învolburată a vieţii… nimeni nu poate scăpa dacă nu îi întinde mâna Domnul şi nu îl învaţă, uşurel, uşurel, meşteşugul înotului. însă nu-i aşa, inima mea dulce, cine vrea să înveţe înotul se duce întâi să-şi caute un profesor, îşi tocmeşte un program de înot, îşi alege un bazin liniştit şi aşa, uşor-uşor, se deprinde. Oare nu aceasta este mănăstirea, unde ai şi program, şi profesor, şi fraţi împreună-învăţători ai acestui meşteşug? Oare nu se cheamă şcoala acelui înot duhovnicesc: mănăstire? Şi, oare, cea mai nimerită nu este Athosul?
Piotr, Piotr, nu vă îngrijoraţi că nu s-a putut cu mănăstirea Caracalu pentru invitaţie! Cred că cei din Vatopedu vă vor ajuta. Şi chiar să vă gândiţi şi la alte variante, „de rezervă”,
199
copiii mei, cum aveam şi noi în război; Domnul vă va ajuta, nu vă faceţi griji! Piotr, Piotr, inima mea dulce, nădăjduiesc să rămâneţi întru cuvintele duhovnicescului vostru părinte şi, de se poate, şi ale bunelului! Plecaţi singuri, voi doi, şi Maica Domnului vă va călăuzi fiece pas spre Grădina ei binecuvântată.
Domnul Dumnezeu să vă ţină uniţi întru a Sa dragoste!
Domnul Dumnezeu să vă fie scop, mâncare, băutură, aerul ce-l respiraţi, bătaia inimioarei voastre! Domnul Dumnezeu să vă fie tot, tot! Voi doi să vă fiţi o inimă, o bătaie, dulcea Iubire a Domnului.
Eu, un bunel de departe, vă iubesc. Iertaţi-mă, Părintele Selafiil
P.S. Piotr, Piotr, citeşte din Filocalie despre avva Filimon. Mult te vei îndulci.
Duminică, 26 martie 2006
Oh, cât se bucură inima mea de tine, dragul bunelului drag!
Oh, cât lăcrimează ochii mei cu lacrimi de bucurie, văzându-te pe tine, nepoţelul meu cel mic, un viteaz şi îndrăzneţ nădăjduitor la Dumnezeu!
O, cât m-ai bucurat, scumpul meu copil, alergând tu la rugăciune, singura izbăvire, singura farmacie minunată cu mii şi mii de medicamente potrivite pentru toate stările noastre sufleteşti!
Inima mea dulce, Piotr, poţi să stai liniştit! Stai, stai, nu te speria, nu am zis nebăgător de seamă, nu am spus netrezvitor, nu am spus nici trândav! Ci să stai cu cugetul împăcat, pentru că orice lucru bun se cunoaşte după aceea că are şi ispite.
200
Tu, scumpul meu, faci în ciuda vrăjmaşului şi îl sfidezi, însă cum crezi? Suferă el aceasta? Te lasă el aşa uşor? O, nu, dragul meu băiat, ci mai slobozeşte încă mulţime de săgeţi otrăvite pe care însă milostivul Dumnezeu nu îngăduie să te lovească, pentru că încă eşti la început… înţelege, dragul bunelului, că eşti în război şi războiul are şi perioade de odihnă dar şi atunci trebuie să fii „ochi şi urechi” -, însă şi ofensive grozave ale armatelor de demoni. Să nu te temi, să nu te temi… căci Domnul suflă îndată asupra lor şi le risipeşte, şi le ruşinează, şi pacea şi lumina şi soarele domnesc iarăşi în suflet. Aşteaptă numai Domnul atâta doar: să strigi la El ca un prunc după maica sa, să scânceşti aşa, nevinovat şi cu dor nestins în suflet după adierea cea dulce a harului: „Doamne, ajută-mă! Doamne, nu mă lăsa!”
Aşa să faci când vin stări de împuţinare sufletească, de apăsare, gânduri de neîncredere în cele ce vrei să le faci, de teamă, de groază chiar. Să cazi la pământ. Să îmbrăţişezi icoana Domnului, a Iisusului nostru Preadulce şi să plângi cu lacrimi amare spunând: „Doamne, nu mă lăsa! Ştiu că n-ai să mă laşi!”, şi lacrimile se vor preface în sirop de miere, mai dulce decât mierea, în apa limpede şi săţioasă mai răcoritoare decât orice izvor de munte. Aşa e viaţa noastră, Piotr, aşa e viaţa noastră… Domnul vrea să ne smerim, de aceea îngăduie acestea, să înţelegem că orice hotărâre bună nu o putem plini decât prin El şi nu o avem decât de la El…
Din zecile de scrisori pe care le-ai scris bunelului tău, am încercat să te înţeleg, apoi m-am apropiat din ce în ce mai mult de sufleţelul tău gingaş, după care te-am socotit nepoţelul meu şi te-am luat sub mantia mea. Piotr, Piotr, cu cine am vorbit, le-am pomenit şi de voi, să vă pomenească la sfintele rugăciuni şi la Liturghii… Am făcut aceasta şi o voi face
201
câte zile voi mai avea în trup, iar apoi după; poate, dragul bunelului, te-ai întrebat de ce. Pentru că, aşa slăbănog cum zici tu, copile, că eşti, în pieptul tău bate o inima vitează, o inimă iubitoare de cer.
Acolo, în lume, treizeci şi ceva de ani ai suspinat după Cer, după monahicescul cin. Acolo, în lume, nutreşti încă dorinţa de a fi mai mult în preajma lui Dumnezeu, în rugăciune, în tot ceea ce se cheamă timpul liturgic sau bisericesc. Când vei fi auzit de o mănăstire sau de o icoană de minuni izvoditoare, sau vei fi auzit ceva despre monahiceasca viaţă, în toţi anii aceştia, inima ţi-a săltat în piept. Ce zic eu de acestea? Ţi-e de ajuns că Domnul Dumnezeu ţi-a arătat voia Lui, dăruindu-ţi de mic copil acea icoană cu Sfântul Antonie cel Mare, învăţătorul monahilor şi că, avându-l pe acesta ocrotitor, vei trece puntea spre tărâmul izbăvitor al mănăstirii, scăpând din marea de foc a lumii. Au trecut suficienţi ani, scumpul meu, ca să nu înţelegi ce vrea Domnul de la tine… să te faci monah!
Un bunel îţi spune ţie aceasta pentru că buneii îşi iubesc nepoţeii la culme şi le vor mântuirea; pentru că buneii zâmbesc şi se bucură şi pot închide ochii fericiţi, văzând că nepoţeii lor sunt bine, sunt cu Dumnezeu.
Unde ne poate fi nouă mai dulce, copile, decât în Grădina Maicii Domnului? în care sălaş omenesc vom avea oare mai multă împăcare şi îndrăzneală la Domnul pentru a-i mântui şi pe cei lăsaţi în lume, decât în Grădina Maicii Domnului? Lumea îţi va cere o sumedenie de compromisuri, amare compromisuri, pe care le-ai văzut şi le-ai gustat cât sunt de amare… O, nepoţelul meu e hotărât şi a pus oprelişte compromisurilor! Dar aşa, mergând voi acolo, opreliştea aceasta va funcţiona desăvârşit…
202
Aşa, Piotr, cum să se supere bunelul că mergi la Biserica Rusă? Sau glumind, aşa, pe sub mustaţă, ca toţi buneii, oare nu sunt şi eu rus? Cât timp eşti sub ascultarea desăvârşită de întâiul cuvânt al duhovnicului, stai fără frică!
Piotr, acum am să-mi închei cuvântul, căci trupul meu e obosit, dar inima mea vă iubeşte şi vrea să vă îndulciţi. Cât mă bucur că îi mărturiseşti şi lui batiuşka Filaret acestea toate, aşa sunt convins! Căci de îndată ce le spui, se sparg ca un balon… aşa să fie şi pe viitor; poţi să-l rogi, de simţi nevoia, să îţi citească şi o rugăciune… Ţineţi aproape, dragii mei, sprijiniţi-vă unul de altul şi amândoi de Domnul! Vouă vă va fi bine acolo împreună, v-am mai spus, amintiţi-vă acolo de cuvintele şi, poate, şi de scrisorelele bunelului…
Piotr, Piotr, scrie bunelului, cum mai eşti cu sufletul, ce gânduri mai ai, inima mea dulce? Nădăjduiesc că ai în inimioară dorul de Cer, dorul de poezia cea veşnică, pe care nu ţi l-au risipit nişte vânturi zăbăuce slobozite de înciudarea celui rău… Scrie-mi cum te afli, copile…
Eu, bunelul, trebuie să mă odihnesc acum puţin, căci voi ajuta apoi la bucătărie, puţin, cât pot, pe îngeraşii mei dragi. Ca să vezi ce tărăşenie, scumpul meu, aceşti producători de alimente au scos acum până şi cârnaţi de post! Măi, post mai e şi ăsta atunci? Bunelul nu va gusta din acestea, dar îngeraşii mei da, căci sunt mai obosiţi…
Dragii bunelului dragi…
Aşa, aşa… uşor, uşor… întindeţi-vă aripile-n zbor, şi plutiţi pe-un nor uşor, spre ţărmul cel izbăvitor… De ce vă temeţi? Priviţi doar Cine e la cârmă!
Un bunel vă iubeşte… cum mi-ati scris voi, aşa vă iubesc, cum ştiţi!
Părintele Selafiil
203
Luni, 27 martie 2006
Dragii bunelului dragi, primăvara a sosit desăvârşit în mica noastră aşezare.
Astăzi de dimineaţă l-am luat pe Ignatie, cel ce vă traduce aceste rânduri, şi ne-am plimbat prin pădurea siberiană în care mugurii au scos capul, crengile copacilor freamătă slăvind pe Dumnezeu, Cel Ce a poruncit schimbarea veşmântului de iarnă cu cel luminos şi vesel al primăverii.
Dragii bunelului dragi, acum mă aflu chiar pe o buturugă da, ne-am întors din adâncul pădurii, unde intrasem cu vreo jumătate de ceas în urmă şi mă văd înconjurat de viaţă, de foşnetul şi de murmurul naturii care a înviat de sub lespedea grea a iernii. Bunelul vostru se bucură de primăvară; Domnul ştie, poate va fi ultima mea primăvară petrecută aci, în trup…
Lângă mine şade iubitul meu îngeraş, Ignatie… Aşa, batiuşka Ignatie, scrie-le nepoţeilor mei aşa:
Piotr, Piotr, scumpul meu băiat, mai mare bucurie nici nu-i poţi face bunelului decât să îmi spui că te îndulceşti şi te hrăneşti din cuvintele Filocaliei. Acolo simţi că respiri un aer proaspăt şi nepoluat de miasmele acestei lumi, acolo te apleci peste acele cuvinte cu inima îngreunată sau tristă şi te înalţi după o vreme uşor ca un pui de vultur, dorind a te ridica şi tu pe înălţimi. Acolo intri prăfuit şi obosit şi ieşi după o vreme îmbrăcat cu haină nouă, curată şi strălucitoare, spălat de praful ispitelor, cu faţa surâzătoare, ochii tăi limpezi oglindind pe Soarele Hristos. «
Cuvintele Filocaliei, Piotr, inima mea dulce, ne fac să ne vedem pe noi mereu la început, adică ne ţin în hotarele smereniei. Cuvintele Filocaliei ne învaţă meşteşugul cel mare al
204
apropierii de Dumnezeu, al locuirii cu Dumnezeu, al înfierii noastre de Domnul Dumnezeu.
Bunelul, dragii mei, vă spune să cercaţi, de veţi putea, să cumpăraţi acea ediţie a Filocaliei de la Veneţia în două volume, mai cu seamă dacă nu este foarte greu de cărat şi dacă veţi avea bani. Vă va fi de folos… într-acest chip veţi avea laolaltă toate Filocaliile.
Batiuşka Filaret, nu vă încărcaţi cu prea multe lucruri, deşi poate vă ispiteşte să luaţi şi cutare şi cutare… ce veţi face dacă acolo nu este curent electric? Potriviţi-le, părintele meu drag, aşa cum socotiţi, numai să nu aveţi o povară prea grea cu care să îngreunaţi şi pe alţii. Dragul bunelului drag…
Scumpul meu nepoţel, iartă-l pe bunelul, să nu cumva să crezi că bunelul s-a mâhnit pe tine dacă îţi voi spune următoarele cuvinte. Tu eşti nepoţelul meu cel drag şi bunelul îşi pune sufletul pentru mântuirea ta, crede, rogu-te, bătrâneţilor mele! Ci voiesc a-ţi spune că ai pierdut cununa ce ai fi putut-o lua prin osteneala ta şi sângerarea mâinilor când ai cărat acel bagaj greu. Părintele Filaret nu cred că a vrut să te chinuiască şi să-ţi provoace durere, numai că fiecare dintre voi a greşit în ceva: batiuşka, pentru că a venit cu greutate mare şi nu a prevăzut acestea, iar tu, pentru că ai cam cârtit. Odată ajuns atunci în Athos cu bagaj greu, batiuşka Filaret putea să facă două lucruri: ori să arunce jumătate de bagaj în mare, ori să cerce a-l căra împreună cu tine… a doua variantă ţi-a produs suferinţă, aşa este. Oh, dragul bunelului drag, ispite de la vrăjmaşul, ca să semene ceartă şi neînţelegere… oh, ticăloşie a pizmaşului!… Ci tu, Piotr, aminteşte-ţi că Mântuitorul ne învaţă că dacă cineva cere să îi dai o haină, să-i dai şi cămaşa, iar dacă îţi cere să mergi cu el o milă, să mergi două… dragul bunelului… căci şi batiuşka Filaret, pasă-mi-te, era într-o
205
situaţie critică atunci, aşa cred… Da, da, sunt convins că Domnul îţi pregătea mare har dacă nu se răscolea inimioara ta, Piotr, scumpul meu, atunci, dacă nu te tulburai… Uneori, în război, când celălalt nu mai putea, îl luai în spate, cu riscul nu al deschiderii unor răni, ci al pierderii vieţii acesteia şi câştigarea Vieţii cei veşnice.
Ci eu, dragii bunelului, sunt încredinţat că aţi învăţat ceva amândoi din aceasta: dragostea de fratele… Dragii bunelului, dragostea de fratele are nesfârşite feţe, aidoma unui diamant frumos ce străluceşte în lumina dimineţii. Dragostea de fratele este desprinsă din muntele de diamant al iubirii de Dumnezeu, care este tot Iubire. De aceea, în nesfârşite feluri, în infinite chipuri, învăţăm o viaţă întreagă a privi şi a preţălui acel diamant care e dragostea de fratele şi, astfel, putem să cântărim şi câtă dragoste de Dumnezeu avem la fiece moment al vieţii, la fiece răgaz de bilanţ. Fratele este mântuirea noastră… aşa spun bătrânii Patericului celui Egiptenesc… aceasta este experienţa monahală… pe care eu nici în vis nu am atins-o la măsura bătrânilor Patericului, dragii mei, dar despre care pot da mărturie, căci am văzut-o la alţii… De aceea eu vă spun că împreună, dragii bunelului dragi, vă veţi mântui… împreună.
O, despre cine să îmi amintesc mai întâi de la sfânta lavră Pskov? Despre bătrânul Feofan cel simplu, cel gata oricând să facă orice ascultare din mănăstire i s-ar fi cerut, de către oricine i s-ar fi cerut, să cureţe cartofii, să care apa, să aprindă focul, să cureţe mai ştiu eu ce chilie, să aprindă lumânările la gropniţă, să slujească drept palamar (paracliser n. trad. Despre batiuşka Andrei cel înzestrat cu harul îngrijirii bolnavilor la bolniţă, pentru care se ruga îndelung, cu lacrimi, în genunchi pe podeaua rece de piatră a intrării în bolniţă;
206
o făcea şi ziua, la chilie, şi noaptea, acolo, în tinda bolniţei, după ce se dădea stingerea, ca să nu-i tulbure pe bolnavi. Uita să mănânce, fiind luat cu treaba… Uneori era un ger afară de -28 grade, iar în tindă era şi acolo frig foarte, dar batiuşka tot acolo, în genunchi, pe piatra rece, îmbrăcat în dulama lui subţire şi încins cu o curea lată de piele de viţel (cum se poartă în Georgia, căci batiuşka era georgian). El îi ştergea, îi întorcea, îi schimba, îi hrănea, le vorbea, niciodată obosit, niciodată nemulţumitor… încă şi despre bătrânul Antonie, cel ce a stat pustnic patruzeci de ani pe malurile vestitului Lac Alb, nevăzând pe nimeni altcineva decât pe un frate pescar, ce îi aducea de mâncare la trei zile? Bătrânul Antonie avea atâta îndrăzneală la rugăciune, că a tămăduit de cancer la sân pe fiica lui Stalin, când doftorii nu-i mai dăduseră decât maxim cinci luni de trăit. Toţi au înlemnit atunci, dar s-a muşamalizat totul, ca să nu se facă pelerinaje la Pskov. Batiuşka Antonie a uns-o cu ulei sfinţit de la candela Sfântului Antonie cel Mare, şi-a pus epitrahilul peste bolnavă şi a citit cu evlavie Acatistul Sfântului Antonie, spunându-i: „Te vei face bine, să nu mai persecutaţi Biserica Domnului!” Şi de atunci, cât a mai trăit Stalin, adică încă vreo doi ani, prigoana a încetat. Sau să spun încă despre batiuşka Alexei cel orb, cel ce se ruga pentru lumea toată cu lacrimi neîncetate şi care „citea” problemele oricui îl cerceta şi-i cerea rugăciunile, le citea, zic, cu ochii lăuntrici. Acest părinte se pare că dormea foarte puţin, eu nu ştiu, dar, din câte vorbeam cu sfinţia sa, cred că doar câteva clipe, poate o jumătate-trei sferturi de oră, spre dimineaţă… mare har! Să stea aşa pe un scaun, niciodată, de la cei 30 de ani ai săi de când a intrat în mănăstire şi până la cei nouăzeci şi opt de ani când s-a mutat din trup, niciodată întinzându-se pe pat. Nici nu a bolit, ci l-a găsit adormit, în chilia sa pe scaun, cu metaniile în
207
mâini, batiuşka Timofei, când îi ducea mâncare. Şi să ştiţi, dragii bunelului, că nici nu a avut acea înţepenire, acea stare de lemn pe care o au cei morţi, ci era ca miezul de pâine, aşa de moale… Luase schima mare, cândva, în Athos, unde a petrecut nouăsprezece ani încheiaţi. Acum se cer alte virtuţi, dragii mei, şi, mai cu seamă în veacul acesta ultim (dar mulţi dintre noi nu vrem să înţelegem că e vremea sfârşitului, ci ne ţinem ţanţoşi în mândria noastră), se cere mai cu seamă Nădăjduirea. Virtuţile mari ale bătrânilor asceţi de odinioară nu se mai pot face acum… dar o, aceeaşi cunună, aceeaşi cunună ne va da Domnul de vom nădăjdui, ne vom ruga după putere şi de vom fugi din calea lumii…
Şi de aceea vă zic, dragii bunelului, că Athosul are mare har, mare har… Nu vă temeţi! Bunelul vă va „vedea” şi acolo şi vă va iubi mereu. Vă ţin sub mantia mea, vă strâng la pieptul meu. Piotr, inima mea dulce, auzi, auzi? Ce spune inima mea?
Vă iubesc,
Părintele Selafiil
P.S. Piotr, după ce isprăveşti avva Filimon, te roagă bunelul, dacă vrei şi ai plăcere, citeşte capitolul „Despre lepădarea de lume” din Scara Sfântului Ioan Scărarul.
Marţi, 28 martie 2006
„Dumnezeule, Dumnezeule, binecuvântează şi ocroteşte pe nepoţeii mei cei scumpi, bucuria bătrâneţilor mele! Dumnezeule, Dumnezeule, trimite Tu, Doamne, mila Ta şi întinde mâna Ta cea tare şi sfântă peste creştetele lor, ca să crească În Duhul, ca să ajungă la măsura bărbatului desăvârşit, să sporească în voia Ta cea sfântă. Fă-le Tu, Doamne, cunoscută voia Ta cea sfântă, în toată vremea vieţii lor şi ţine-i pre ei uniţi
208
întru legătura păcii şi a dragostei. Dumnezeule, Dumnezeule, Tu, Carele uneşti şi nu desparţi, Tu, Care aduni şi nu risipeşti, agonisind pre fii Tăi din cele patru laturi ale lumii, ţine-i Tu, Doamne, întru slujirea Ta cea sfântă.
Dă-le Tu, Doamne, Iisuse al meu Preadulce, să se îndulcească în toate zilele lor degustarea harului, ca nici o altă hrană lumească să nu le sature setea cea sfântă după Tine, Doamne. Că Tu eşti Domnul Dumnezeu Cel Sfânt şi Carele sfinţeşti toate; sfinţeşte, dar, şi mădularele lor, sfinţeşte, dar, şi mintea lor, şi mâna lor cea dreaptă, şi ochiul lor, şi picioarele lor fă-le să-i poarte drept şi fără împiedicare pre cărarea strâmtă şi cu chinuri. Tu, Doamne, hrănitorul sufletelor şi al trupurilor noastre, vezi-i pre ei când sunt obosiţi pre cale şi ridică-i, Doamne, spală-i, curăţeşte-i, adapă-i şi ospătează-i cu slava descoperirilor Tale celor cereşti. Tu Doamne, Carele l-ai pus pe om cu puţin mai presus de îngeri, alungă orice ispită de la trup, de la lume şi de la vrăjmaşul de la nepoţeii mei şi nu-i lăsa să se facă, fie şi pentru o clipită, uneltele acestei lumi stricăcioase şi deşarte… Doamne, Tu, Care i-ai chemat la monahiceasca viaţă, dă-le, după voia Ta, încă dintru această viaţă, arvuna moştenirii Tale, ca văzând ei slava Ta cea mare să strige cu negrăită bucurie: Slavă Ţie, Doamne! Slavă Ţie, Cel Ce ai făcut toate! Slavă Ţie, viaţa noastră, nădejdea noastră, inima noastră dulce, Doamne!
Şi aşa, suspinând din inimă pentru dorul după casa noastră cea din ceruri, cort nefăcut de mână, să se mute la Tine cu pace, la vremea rânduită, îmbogăţiţi în darurile Tale cele nevăzute de ochi omenesc, dar întru inimă agonisite, strălucitoare de suflet, arvună a înfierii Tale, Doamne. Amin.”
Sfântul Ierarh Luca, doctorul fără de arginţi, către „nepoţeii” săi, monahii (pe atunci) Selafiil şi Timofei.
209
Marţi, 28 martie 2006
Dragii bunelului dragi,
Fiţi binecuvântaţi şi prin această rugăciune ce ne-a trimis-o nouă, mie şi batiuşkăi Timofei, oarecând, Sfântul Ierarh Luca!
Piotr, inima mea dulce, îngeraşul meu, de ce spui că inima ta se află sub gheţurile polare? Poate aşa era odată, copilul meu, dar acum au început, de o vreme, să izvorască pârâiaşele primăverii, căci gheaţa s-a topit sub razele Soarelui Care te cercetează clipă de clipă, şi ziua, şi noaptea…
Piotr, dragul bunelului, m-a bucurat scrisorica ta… atunci când ne întristăm că pierdem o cunună, în chip nevăzut Domnul ne dăruieşte alta, numai că noi nu trebuie să ştim aceasta. Rezultatele întristării celei bune, după un lucru pe care l-am fi putut face şi nu l-am făcut, sunt întotdeauna bune. întristarea se preface în bucurie. Aşa e legea Domnului! Şi tu, inima mea dulce, eşti tot o bucurie, dimpreună cu batiuşka Filaret! Cum e, cum e cu exerciţiile de zbor? Când vi se pare că sunteţi slabi, atunci sunteţi tari… când vi se pare că sunteţi nevolnici şi n-aţi agonisit nimic, Domnul vă dă ceva ce noi nu ştim, dar care mai târziu vă va fi spre bine… Aşa să ştiţi.
Piotr, să nu te socoteşti nicicând nevrednic de chemarea aceasta, copilul meu! La mănăstire, inima mea dulce, venim într-un spital; dacă am fi sănătoşi, n-ar mai fi nevoie să ieşim din lume, n-ar mai fi nevoie de mănăstiri, n-ar mai fi nevoie de nici o pocăinţă! Piotr, să nu te socoteşti nicicând neputincios pentru vieţuirea monahală, copilul meu… crede-mă, pentru omul credincios ea este mai uşoară şi mai dulce decât vieţuirea în lume, căci în lume ai permanent prilejurile păcatelor
210
şi eşti gata oricând să cazi, trebuind să stai încordat permanent, da, e mai greu în lume… Aşa ne mărturisea Sfântul Ierarh Luca al Crimeei. Eu, bunelul tău, îţi spun aceasta pentru că s-ar putea să îţi vină şi asemenea „săgeţi” de la vrăjmaşul. Dragul meu drag, acum, zilele acestea, caracteristica „săgeţilor” slobozite de vrăjmaşi asupra inimioarei voastre este că sunt foarte ciudate, greu de descifrat, aduc stări stranii, bizare, de apăsare şi de nesiguranţă… Să nu te temi… risipeşte-le cu rugăciunea… Poate vor veni, poate au venit sau poate nu, Domnul ştie… Stai drept şi cu inima veselă, aşa cum te ştie bunelul, de acolo, din poză. Cât pot, mă uit în ochii tăi, acolo, în poză, şi văd că nu ai teamă. Scrutează, scrutează veşnicia, inima mea dulce…
Tu, copile, ştii să pictezi în cuvinte… trimite-i şi bunelului un tablou cu schitul Provata cel din Athos… e aproape de mare sau departe? Sau e mai aproape de vârful Athonului?… Oh, cum vă aşteaptă acele locuri şi slujbele cele binecuvântate de acolo! Desenează-mi, desenează-mi şi pune şi culori…
Piotr, să nu semnezi tablouaşul „Piotr”, nu, nu! semnează-l: „dragoste”.
Părintele Selafiil
Miercuri, 29 martie 2006
Veniamin, dragul meu, aşa să le traduci: Inima mea dulce, părinte Filaret, Cocorul meu iubitor de înaltul cel duhovnicesc, Piotr, Am călătorit şi la Provata… Da, bunelul cel vechi de ani sprijinitu-s-a de braţul tău, Piotr, şi a ajuns o, minune! în locul cel de taină al inimilor voastre: Athosul. Şi nepoţeii mei cei de aici poate încă cred că aceasta este o glumă. Nu,
211
nu e o glumă… Chiar am fost acolo, sprijinit de dragoste. Nu aşa te-ai semnat, Piotr, dragul bunelului?
Acum, scumpii mei copii, nu am să vă spun mai multe, căci mă grăbesc la rugăciune. Părinte Filaret, m-a bucurat mult scrisoarea voastră. Batiuşka drag, întotdeauna dragostea noastră faţă de Dumnezeu este cu imperfecţiuni, cu lipsuri. Şi înseamnă că şi faţă de aproapele tot aşa este dragostea noastră, cu lipsuri. Dar Domnul vede smerenia noastră şi plineşte întotdeauna pe cele cu lipsă. Batiuşka Filaret, scrisoarea voastră este adâncă şi nu este un merit al sfinţiei voastre aceasta, ci Domnul v-a dat să vă vedeţi acele neputinţe. Şi, pe măsura vederii lor, vor veni şi mângâierile ce le simţim, atingerea harului de inimă… Cereţi totul Domnului, şi El vă va da cu mult mai mult decât Ii cereţi.
Bunelul acum se îndreaptă spre chilie, căci s-a înserat şi stelele s-au aprins ca feştilele pe cerul primăvăratic.
Piotr, vii şi tu?
Cu Domnul vă las, iubindu-vă ca totdeauna,
Părintele Selafiil
Joi, 30 martie 2006
Dragul bunelului drag, Piotr,
în noaptea întunecată, mâini sfioase se ridică la rugăciune în faţa icoanelor luminate lin de lumina candelei gălbui. Un miros dulce şi delicat de tămâie se răspândeşte în toată chilia, sporind străpungerea inimii şi silind lacrimile cu care inima plânge nevăzut, de bucurie… Boabele metaniilor se înşiră uşor, una câte una între degete, câte una pentru o lacrimă. Nu suntem noi vrednici, batiuşka Nikolai, de asemenea daruri şi cercetări de la Domnul! Noi nu l-am dat nimic, ne-am dat doar pe noi, El ne-a dat totul.
212
Stelele se află suspendate undeva, între cer şi mare, nu ştii unde este cerul şi unde marea… sau poate s-au unit şi norii acum lovesc spumegând, norii? E clar că nu ne vom da seama de aceasta decât spre dimineaţă, când Soarele se va aprinde iarăşi, vâlvătaie, ridicându-se maiestuos din mare… Ne aflăm pe pământ, oare?…
Aceasta este o bucăţică de hârtie. Pe o bucăţică de hârtie am aşternut, eu, dimpreună cu batiuşka Timofei, câteva rânduri din suflet, pe care le-am adresat, da, da, prietenului nostru şi fratelui întru Hristos, cuviosul Nicolae, stareţul de la Zalit. Da, Piotr, inima mea dulce, eram tineri atunci şi voiam a rămâne toată viaţa în Athos, dar nu s-a putut, căci a venit aşa, din partea autorităţilor, o „furie” de expulzare a multor ruşi sub motiv că erau „spionii lui Hrusciov”. Atunci eu şi batiuşka Timofei ne-am înturnat iar la Pskov…
V-am scris aceste rânduri, dragii bunelului dragi, nu pentru a idealiza cu orice preţ Athosul. Athosul rămâne încă locaşul cel mai potrivit pentru formarea şi sporirea călugărească, este cămara cea de taină în care vorbeşti cu Maica Domnului, este desaga plină cu comori din care primeşti bunătatea mai presus decât orice comori de aur şi de argint. Dar şi acolo sunt ispite, cumva altele decât cele din lume şi altele decât în ţara natală. Acolo, în Athos, scumpii mei, veţi vedea cel mai deplin cât de mult înseamnă să fiţi doi, ce mare sprijin este acesta, şi că spusa Sfintei Scripturi că „unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor” este stâlp de sprijin al vieţuirii voastre. Oh, să nu vă gândiţi că ispitele sunt grele şi cu neputinţă de dus! Ele, ispitele, sunt pe măsura îngăduinţei lui Dumnezeu spre al nostru folos. Cum vreţi să vă mântuiţi fără ispite? Ce spune iarăşi Patericul Egiptenesc? Că „ridicaţi ispita, şi cine se va mai mântui?” Ispitele, trecute,
213
cu ajutorul lui Dumnezeu, îl fac pe monah cu faţă veselă şi ochii senini, îi dau monahului aripi. Monahul trecut printr-o ispită-două nu mai are a se teme, căci ştie de unde să ceară ajutorul şi ştie că neîndoios va veni! Acolo, în Athos, când se naşte ispita, îndată alergi la Maica Domnului, stareţa acelui loc, iar ea nu te lasă neajutat. Taina aceasta e: să nu te sperie ispita, căci niciodată nu este atât de puternică şi grozavă pe cât se înfăţişează ea sufletului nostru. Piotr, inima mea dulce, niciodată ispita nu poate dovedi atotputernicia Maicii Domnului. Batiuşka Filaret, scumpul meu, nicicând iskuşeniile1 nu ne pot clătina decât dacă vorbim, „ne înfrăţim” cu ele, decât dacă le deschidem poarta gândului nostru…
Dragii bunelului dragi, voi doi plecaţi la drum ca doi monahi; Piotr, inima mea dulce, tu de acum aşa să te socoteşti. Din momentul în care ai luat decizia aceasta, întreaga ta alcătuire lăuntrică trebuie să strige, să iubească cu înfocare această stare, de monah. Căci şi fratele, cât nu este încă tuns, firesc este lui ca să se dorească şi să se comporte ca un monah. Inima mea dulce, Piotr, oare nu te vrea aşa Domnul încă din pântecele maicii tale şi din copilăria ta? Bunelul e convins că se bucura inima ta şi săltai cu cugetul chiar şi atunci când nu luaseşi această decizie, dar vedeai sau discutai cu un monah…
Cugetă aşadar la acestea şi mulţumeşte Domnului dimineaţa şi seara, inima mea dulce! Bunelul aşteaptă o scrisorică, de puteţi, lunar, de acolo, după ce vă veţi fi liniştit şi aşezat puţintel, nu deodată…
Piotr, scumpul meu copil, îmi scriai odată că aşa, umblând prin casă, ai dat peste nişte poze cu tine, mai dodemult, înfăţişându-te fără barbă şi cu alte cugete. Nu vei afla folos de te vei uita prea mult la acele poze, dragul meu Piotr;
1 încercări (n. trad.).
214
bunelul te iubeşte şi de aceea vreau să te feresc de nişte ispite ce ţi-ar putea veni sau nu. Dar, ca să te păzeşti, aruncă-le într-un colţ şi nu lua cu tine nimic dintru ele. Sunt o lume care, dragul meu drag, pentru tine a murit de mult! Mă vei întreba, cum, batiuşka, au trecut doar câţiva ani? Oho, dragul meu băiat, te înşeli dacă socoteşti aşa, căci nesocotim atunci puterea Domnului Dumnezeu, Făcătorul cerului şi al pământului, Cel Ce poate face şi din pietre pe fii lui Adam, Cel Ce a mântuit într-o clipită pe tâlharul, Cel Ce a ridicat pe slăbănogul, a deschis ochii orbilor, a tămăduit leproşii, numai atingându-Se de ei… Cum dar, El, atingându-Se de inimioara ta, să nu o fi schimbat… Slavă Domnului, inima mea dulce! Mulţumeşte Domnului neîncetat şi fii cu trezvie…
Piotr, copile, mi-e dor de cei ce i-am avut odinioară alături şi cu trupul. De batiuşka Timofei, de stareţul Nikolai cel preaînţelept de la Zalit, de mulţi, mulţi alţii. Simt că mă cheamă la ei, că vor să reîntregim micile noastre obşti. Dar eu mai am puţină treabă aici, după voia Domnului. Piotr, nu uita să mă pomeneşti, şi, când vei fi în schimă, să faci un covrig uscat pomană şi pentru bunelul ce te strânge la piept, dragul meu…
Părintele Selafiil
Vineri, 31 martie 2006
Veniamin, să scrii sublinierile ce le fac şi chiar cu culori, ca să se vadă…
Dragul meu nepoţel,
Piotr, inima dulce, tânără şi sănătoasă a bunelului,
Tu crezi în cele ce-ţi spun? Tu ai încredere în bunelul tău? Nepoţeii trebuie să se încreadă în buneii lor pentru că aceştia
215
din urmă, întotdeauna, îi acoperă şi le ţin partea, îi iubesc ca pre ceva scump şi nepreţuit.
Da, da, mă vezi tu poate ros de molii şi prăfuit de ani, dar să ştii că mai am o inimă în piept şi cu inima aceasta te iubesc, copile, în Domnul!
Pentru aceasta eu îţi spun ţie: eşti pe calea cea buna, eşti pe calea cea bună, dragul bunelului drag!
Curaj, de ce te-ai oprit? Curaj, copilul meu, te sperie străinătatea? Dar lumii ăsteia reci crezi că îi pasă de tine, crezi că te regretă? Nicicum, nicicum… Te uită, de-ar fi să mori, îndată ce te-ar acoperi ultima palmă de pământ. Lumea, adică duhul ei, vrea să-ţi ucidă ce ai tu mai frumos, mai gingaş, mai delicat decât orişice porţelan de Kitai (porţelan chinezesc n. trad.-. duhul lumii vrea să-ţi ucidă sufletul tău cel ca o floare, copile! Lăsa-v-om oare, noi, aceasta a se petrece? Nicidecum, ci vom fugi din calea taifunului, aşa cum suntem, răniţi, neputincioşi, şubrezi, vom fugi în cetatea de scăpare care e mănăstirea.
Nu mai ai lacrimi? Lipsa de lacrimi va chema în curând harul lui Dumnezeu.
Nu ştii să te rogi? Ce ţi-a spus bunelul? Scânceşte doar ca un prunc! „Doamne, nu mă lăsa, că sunt împietrit, că sunt leneş, că sunt comod, că sunt cum sunt. Ăsta sunt!” Ei… comedie! Aici voiam să ajung: când omul spune „ăsta sunt”, atunci s-a smerit cu cugetul mai mult decât ar fi vărsat o găleată de lacrimi pentru care se va mândri, poate.
Piotr, nevoinţele cele excepţionale ce le-ai citit în Scara Raiului poate te-au speriat, te-au făcut să te întrebi: „Bine, batiuşka, dar eu niciodată nu voi putea face aşa, deci cum voi fi eu monah adevărat dacă nu mă văd în stare să pun în viaţa mea cele ce le scrie Sfântul Ioan acolo?” De aceea, copile,
216
scrierile Părinţilor trebuiesc citite cu discernământ, cu mult discernământ, cu întrebarea făcută duhovnicescului părinte sau altui părinte mai de aproape. Scumpul meu Piotr, câteva lucruri ar vrea să ţi le spună bunelul:
1. Multe din ostenelile de altădată nu mai pot fi făcute şi, ţinute de către cei de astăzi; de la o generaţie la alta de monahi şi în Athos, şi în Rusia, şi oriunde putinţa ostenelilor ascetice a scăzut vârtos, copile. De ce? Nu ştiu un răspuns exact, dar e un semn al stricării vremurilor şi al slăbănogirii generale.
2. Cum vor fi monahii ultimelor vremi? mă vei întreba. Piotr, Piotr, odată ţi-am spus că vor fi „fiii lacrimilor Maicii Domnului”. Asta ce înseamnă? înseamnă că ei se vor osteni puţin, dar vor păstra focul în inimă, vor avea „rănirea” cea dulce a iubirii lui Hristos în sufleţelul lor şi vor plânge, vor plânge, fiind conştienţi de neputinţele lor, şi, pentru lacrimile lor, Dumnezeu Se va milostivi de dânşii.
3. Copile drag, la urma urmei, să ştii că vrăjmaşul scrâşneşte din dinţi asupra ta, însă Domnul nu-i dă voie să te vatăme. Cum crezi? Lui să-i convină că mergeţi acolo? Te încearcă cu tot felul de gânduri: odată împotriva duhovnicului, dacă nu de ceartă, de neînţelegere cu cei mai de aproape, dacă nici aşa, cu curvia, cu deznădejdea, dacă nici aşa, te loveşte în trup, şi aşa mai departe.
Mai scrie-mi, mai scrie-mi, Piotr, despre tine, cum te afli, dacă se poate, până când veţi pleca, spune bunelului cum te afli!
Piotr, acum bunelul s-ar bucura dacă ai citi din Patericul Egiptenesc cuvintele de la capitolele „Pentru ca să nu se deznădăjduiască niciodată nimeni”, „Pentru răbdarea în scârbe”, „Pentru alte ispite” şi orice vei mai găsi acolo dulce şi de folos.
217
Batiuşka Filaret a spus odată îngeraşilor mei dragi un cuvânt pe care ei l-au ţinut minte şi mi l-au repetat: „Filocalia este Academia, iar Patericul este abecedarul.” Pune aceste cuvinte la inimioara ta şi… să nu lipsească Patericul din citirea ta zilnică, dragul bunelului drag, Piotr!
Mai roagă-l pe batiuşka Filaret să îţi mai citească o rugăciune dacă, aşa cum îmi scria cândva, mai locuieşte aproape de tine. Caută să nu te laşi pradă gândurilor, inima mea dulce, ele n-au putere decât aşa, ca o plasă în iţele căreia ne încurcăm… Faceţi-vă bagajele, cumpăraţi-vă dimpreună cele necesare, mergeţi la biserică, mai stai şi liniştit, dar, atunci când eşti prea singur, cheamă-l deîndată pe batiuşka la tine acasă. Cu grijă, copile, să nu intre la gânduri părinţii, căci ar putea zice că batiuşka te-a influenţat. Ei, va fi bine, Domnul te va lumina în toate.
Eu te văd acoperit de Acoperământul Maicii Domnului, pe care am rugat-o în multe rânduri să te acopere. Ţii minte aceasta, dragul meu drag? Maica Domnului nu m-a minţit niciodată… niciodată…
Părintele Selafiil
(Şi aici bunelul a început a plânge încetişor, discret, de bucurie, desigur; faţa toată i s-a umplut de o lumină dinlăuntru şi pare ca a unui copil n. trad.).
Sâmbătă, 1 aprilie 2006
Dragul bunelului drag, Piotr!
Tu, cel ce eşti bucuria bătrâneţilor mele, ai primit diplomă. Cel ce ţi-a acordat diploma nu este nici bunelul şi nici unul dintre îngeraşii mei dragi de aici, deşi am fost şi noi întrebaţi despre tine, inima mea dulce.
218
Pe această diplomă, nefăcută de mână omenească, scrie: „Magna cum laude”, bineînţeles, la şcoala duhovnicească în cursul întâi. Nu, nu e o glumă, scumpul meu nepoţel, pentru că Cel Ce ţi-a eliberat această diplomă este însuşi Domnul, Stăpânul nostru preabun şi atotmilostiv, Cel Ce vrea ca tu să te mântuieşti în Athos…
Examenul pe care l-ai dat au fost aceste ispite, aceste „apăsări pe inimă” de care scriai bunelului…
Dragul meu, scumpul meu nepoţel viteaz, să ştii că ai suferit un atac demonic! Bunelul vorbeşte foarte serios… M-am rugat cu lacrimi la Dumnezeu, la Preadulcele Iisus să-mi descopere unde ai greşit, poate, de s-a petrecut acest atac demonic. Ah, după o vreme de rugăciune, Domnului I s-a făcut milă de mine şi mi-a descoperit într-un anume fel că n-ai greşit nicăieri; oh, cât m-am bucurat! „Şi atunci?” mă vei întreba; „Atunci, batiuşka, de ce toate acestea?” Dragul meu nepoţel, Domnul a îngăduit aceasta ca să te smereşti puţin, mai exact să te căleşti puţin… Şi acestea fac parte din „antrenament”… Ai trecut cu bine…
„Batiuşka, oare pe viitor voi fi în stare să trec peste acestea sau mă vor doborî?”, mă vei întreba.
„O, şi încă cum!” îţi voi răspunde. De acum ai experienţă. Fiecare ispită ne scoate mai căliţi, mai încrezători în Domnul. Atâta timp cât nu vei ascunde nimic duhovnicului, alergând îndată la Sfânta Spovedanie şi la rugăciune, deschizându-ţi sufletul faţă de batiuşka Filaret, vei fi în stare să treci şi peste mai grozave şi, smerindu-te, socotindu-te pe tine nimic în faţa Domnului, demonii vor pieri, vor fugi ruşinaţi.
Crede-mă, iubitul meu Piotr, că am văzut cum ei fug ruşinaţi de la tine, deşi n-aş fi vrut să vorbesc prea mult despre acestea, dar ţi-o spun ca să te întăreşti şi mai mult!
219
Aşa că acum, scumpul meu băiat, ca un temerar călător, strânge din chingile rucsacului şi priveşte mai încrezător înainte, copile! Sufletul tău delicat, aminteşte-ţi aceasta când vor mai veni ispite, s-ar fi sufocat în lume, nu ar fi rezistat. Are nevoie de pământul bun al mănăstirii, de pământul din Grădina Maicii Domnului.
Din timp în timp ne mai scrie şi batiuşka Ciprian, un bătrân cu mult mai plăcut lui Dumnezeu decât cel ce dictează aceste rânduri batiuşkăi Veniamin, şi îţi vom trimite povestea vieţii lui, pe scurt, căci e cu totul uimitoare… Are 84 de ani, e mai în putere ca mine şi poate scrie singur la calculator… Patriarhul însuşi i-a spus să pregătească un material duhovnicesc despre împărtăşania deasă şi să i-l trimită. Vei citi şi tu batiuşkăi Filaret cele ce ţi le vom trimite de la sfinţia sa.
Piotr, inima mea dulce, ai strâns chingile? Nu e greu rucsacul, aşa-i?
Te iubeşte mult, bunelul,
Părintele Selafiil
P.S. Piotr, scrie-mi cum eşti acum, cum e starea sufletului tău. Aceasta mă interesează, copile drag… Iartă-mi insistenţa.
Sâmbătă, 1 aprilie 2006
Tradus cu drag de părintele Veniamin, la rugămintea părintelui Selafiil, mergând pe textul primit, cuvânt cu cuvânt. Părintele Ciprian „cel smerit” este unul din cei mai buni duhovnici ai noştri…
Dragă frate doritor de mântuire şi iubitor de Dumnezeu, Piotr,
Răspuns-am rugăminţii batiuşkăi Selafiil de a istorisi câte puţin despre viaţa mea în care L-am supărat atât de mult
220
pe Domnul, şi totuşi El Şi-a făcut atâta milă cu mine şi m-a chemat de la vârsta de 33 de ani în rânduiala monahicească, deşi multă vreme nu m-am socotit vrednic de starea de monah; am stat cinci ani frate simplu şi douăzeci de ani monah simplu… Robul lui Dumnezeu, Piotr, îţi istorisesc acestea la rugămintea batiuşkăi Selafiil şi cu multă dragoste din parte-mi, ca să vezi că la Domnul judecăţile sunt altele decât la oameni şi criteriile de judecată ale lumii nu sunt nimic în faţa atingerii irezistibile a harului de inima omului, numai omul să îi deschidă harului porţile.
Iubitor de Dumnezeu, robul lui Dumnezeu, Piotr, află că mă chema înainte Konstantin şi m-am născut pe 12 decembrie 1922, în Moscova. Am făcut şcoala primară şi liceul în Moscova, capitala Rusiei, ce trecea, ca mai toate zonele, printr-o grea perioadă de prigoană şi amară robie duhovnicească de la forţele întunericului…
Eu, Piotr, niciodată nu am excelat la învăţătură, ba din contră, maică-mea trupească venea la fiecare sfârşit de an şi implora cu lacrimi pe „tovarăşa învăţătoare” de atunci să mă treacă clasa. Singura materie unde luam patru sau cinci (nouă sau zece n. trad.) era… muzica. îmi plăcea grozav; dar, în rest, nu pricepeam nimic din matematică, chimie şi altele, nu fiindcă nu aş fi vrut, ci fiindcă mintea nu mi se putea deschide pentru a pricepe vreodată acelea… Aşa au trecut anii şi m-am pomenit „aruncat” şi în armată, au trecut şi armata, şi războiul cel mare şi… deodată a venit acea lumină dumnezeiască, acea neaşteptată şansă a vieţii mele! Mă angajasem portar la Ministerul Sănătăţii Populare din Moscova, singurul lucru pe care ştiam să-l fac cât de cât la acea vreme fiind tot cântatul. Cântam dar nu eram nici pe departe cel mai bun, ci aşa, cam sub nivelul celorlalţi, într-un cor de biserică.
221
Da, după război m-am apropiat mult de Biserică, spovedindu-mă mai des, citind din Sfinţii Părinţi şi alergând îndată acolo unde auzeam că soseşte un batiuşka sporit pentru rugăciune sau predică. Fiind portar la Ministerul Sănătăţii Populare, într-o dimineaţă frumoasă de mai a dat să intre un părinte înalt, bătrân şi cu ochelari, cu barbă albă şi un chip foarte plăcut… Era… marele chirurg Luca Voino-Iaseneţski, Sfântul Vlădică al Crimeei; cred că era prin anii 50. M-a binecuvântat şi m-a întrebat cu voce dulce, uitându-se cu ochii săi frumoşi la mine: „Tu, tu ce faci?…” şi a oftat. îndată, nu ştiu ce s-a întâmplat, că a trebuit să cad în genunchi şi să-i sărut mâna, spunându-i: „Vlădică, rugaţi-vă pentru mine, iată, nu s-a ales nimic de viaţa mea… îmi place biserica, îmi place să cânt, dar nu mă primesc la nici o şcoală; nu am nici dosar sănătos şi, să fiu sincer, nici n-am putut să învăţ pentru facultate, nu m-a dus mintea, Vlădică. Sunt deznădăjduit.” M-a întrebat: „Vrei să te însori? Câţi ani ai?” Am spus că nu şi că am aproape 33 de ani. Şi mi-a spus: „Dacă îţi place biserica, intră în mănăstire. Va fi nevoie de tine, Konstantin. Intră în mănăstire, acolo te vei linişti; lumea nu e pentru tine, te agită şi îţi dă un duh de deznădejde…”
Binecuvântându-mă, am simţit puterea lui Dumnezeu sălăşluindu-se întru mine… şi am intrat în mănăstire opt luni mai târziu, când deja aveam 33 de ani… Nu a fost uşor nici aici, dar harul Domnului începea să curgă de îndată ce o rugam cu lacrimi pe Maica Domnului să mă scoată din cutare sau cutare ispită.
Cea mai mare mângâiere am aflat-o cât am fost grădinar… eu, Domnul, şi florile mele… Cea mai mare mângâiere am aflat-o când am cercat să nu pun nicicând cugetul meu înaintea celui al altuia…
222
Părinţii de aici, din Vladivostok şi alţii mă preţuiesc degeaba însă, pentru că sunt bătrân şi le e milă de mine… Eu atât am avut să spun, iubitorul de Hristos, Piotr.
Harul caută inima, un vas curat şi pregătit să se înmiresmeze de primirea acestui dar ceresc nemaivăzut, harul. Harul nu caută la diplomele de pe perete….
Atât am avut să spun şi că te pomenesc, frate!
Fii binecuvântat în veci şi înger la drum!
Părintele Ciprian
Vladivostok oblast, 31 martie
Duminică, 2 aprilie 2006
Dragul meu Piotr, inima mea dulce,
Aşa, aşa, care va să zică… I-ai spus vrăjmaşului că „mai bine înnebunesc pentru Hristos” şi îndată s-a risipit gândul cel protivnic, ca o mână de colb în vânt…
Ai privit cu nădejde la icoana Preadulcelui Iisus şi El ţi-a aşezat o cunună pe cap pe care tu nu o vezi.
Ai strigat cu nădejde la Maica Domnului, precum un prunc după mama sa, iar Maica Domnului te-a acoperit mai cu nădejde sub sfântul ei omofor.
Da, da, inima mea dulce, e vădit aceasta: atacurile demonice se retrag pentru o vreme şi ai pace; apoi, iar se oştesc, scumpul meu, doar-doar te vor face să dai înapoi! Alteori îşi „dă la foc mic” intensitatea luptei, dorind a te obosi. Dar mult timp nu poate face nici el aceasta, pentru că vede că îţi agoniseşti cununa! Deci e previzibil că se va retrage foarte curând, inima mea dulce, foarte curând, pentru zice el a nu te încununa. Dar Domnul Cel Ce le vede pre toate şi la Care ticluirile vicleanului sunt fantasmă, sunt părere, te va număra,
223
Piotr, printre cei ce au cercat focul ispitelor, printre cei ce s-au călit, şi grăiesc altora, de acum, din propria lor experienţă…
E isteţ vrăjmaşul, pizmaşul mântuirii noastre: ştie cu ce să ne lovească. Uneori cu teamă, cu frică de viitor, alteori cu gândul la părinţii cei după trup şi, mai cu seamă, dorul de mamă. Scumpul meu Piotr, mângâierea bătrâneţilor mele, dacă noi credem în viaţa cea veşnică şi în existenţa veşnică a sufletelor, atunci, cu bucurie, cu inimă largă, cu porţile sufletului larg deschise, vom îmbrăţişa mai degrabă rugăciunea şi fuga de lume pentru a-i mântui pe cei lăsaţi în lume. Oh, Piotr, ştii, dragul bunelului, că, rămânând încă în cetate, mai mult i-ai încurca, nu i-ai împăca! Căci multe împăcări ai văzut că nu le poţi face; trebuie, copile, şi bunăvoinţă din partea celor ce mai sunt încă certaţi. Mă refer la cele ce-mi scriai mai demult despre sora ta, Piotr, ce o pomenesc… Oamenii certaţi trebuie să-şi schimbe firea în chip esenţial, în adâncul lor, or, aceasta, iartă-l pe bunelul că-ţi spune, nu poţi face tu cu cuvântul, cât poţi face cu rugăciunea. Adică, rugăciunea poate totul de vrea şi cel pentru care te rogi, desigur, cuvântul poate cu mult mai puţin! De îi iubeşti, copile, atunci te vei ruga pentru ei, fugind de lume, iar de nu, vei cerca zadarnic a schimba ceva prin cuvântul sau prezenţa ta… Acestea le cunoşti foarte bine şi ştiu că le-ai aşezat în inimioara ta, nu îţi voi mai spune acum despre acestea; dragul bunelului drag, iartă pe bunelul…
îmi amintesc, scumpul meu nepoţel, câte vălmăşaguri de gânduri şi câte ispite am avut şi eu, şi batiuşka Timofei când am plecat din lume, deşi am aşteptat îndelung acea clipă, ne-am pregătit duhovniceşte, după puteri, însă vrăjmaşul aşa cum scriai tu ne aşeza în fiece zi câte un bolovan pe inimă. Sfântul Ierarh Luca al Crimeei ne-a scris atunci o scrisorică
224
în care ne-a liniştit, spunându-ne tot aşa… că ne aflăm pe calea cea bună.
Piotr, inima mea dulce, să nu dăm însă unor ispite nu prea mari o importanţă mult prea mare, pe care nu o merită!
Săptămâna ce vine, dragul bunelului, fiind obişnuit cu un program şi orar anume, ca să nu ai alte ispite, începe programul de dimineaţă, mă refer la trebuşoara ce o mai ai cu pregătirile… Mai spală, mai aranjează bagajul, mai cu seamă nu lăsa rugăciunea, hrana noastră zilnică. Mai treci pe la batiuşka Filaret, căruia nu-i ascunde nimic, ca să vă fie vouă bine.
Fiţi o inimă, fiţi un cuget, fiţi un dor către cer…
Piotr, mai scrie-mi, mai scrie-mi, cum ai fost astăzi, dragul bunelului, şi acum cum te afli? Bunelul „arde” de dor de a afla vestiri de la nepoţelul său mai mic, dar viteaz.
Mai am încă o nelămurire pe care nu mi-a dezlegat-o nimeni până acum. De ce oare buneii iubesc întotdeauna foarte mult, nespus de mult, pe nepoţeii lor cei mai mici? Poate un nepoţel îmi va da, într-o zi, şi la aceasta un răspuns…
Cu dragoste,
Părintele Selafiil
Marţi, 4 aprilie 2006
Copilul meu drag,
Am plâns când mi-a citit dragul meu părinte Veniamin cele ce mi-ai scris. Am plâns cu lacrimi amare pentru că, o, da, copile, e sfârşitul lumii! Sfârşitul acestei lumi deşarte şi depărtate de Dumnezeu nu e departe.
Şi totuşi, Domnul Dumnezeu, în milostivirea Sa, va mântui, chemând la pocăinţă şi dintre cei ce acum şi-au învârtoşat inimile lor. Domnul Atotmilostivul cheamă pe toţi la pocăinţă
225
şi, Piotr, inima mea dulce, eu sunt convins că, după o vreme, şi sora ta îşi va da seama că a greşit. Acum însă, iartă-mă că îţi spun aceasta, nici nu e momentul să-i mai spui ceva, pentru că „o întărâţi”. Ca om, scumpul meu, prin vorba sau prin prezenţa ta, nu vei putea ajuta; ci de acum încolo, numai prin rugăciune…
Bunelul, care întotdeauna ţi-a aşezat în căuşul palmelor sale şi ţi-a adus ca pe un dar înlăcrimat ceea ce i-a pus Domnul în inimă, îţi dăruieşte acum, tot aşa, încredinţarea sa mărturisită ţie ca la duhovnic: ACUM E VREMEA MÂNTUIRII, ACUM E TIMPUL PRIELNIC, INIMA MEA DULCE! Athosul vă aşteaptă ca o dulce maică, pentru că nimic nu e mai dulce decât iubirea Maicii Domnului… Acolo, în Athos, dându-te pe tine focului iubirii celei dumnezeieşti, vei afla îndrăzneală prin rugăciune şi pentru cei cu inima învârtoşată.
Inima mea dulce, mergi, mergi cu îndrăzneală şi cu nădejde! Domnul te cheamă să-I slujeşti, să nu te temi! Doar nu te cheamă vreo mărime politicească a lumii! întoarce spatele gândurilor semănate de vrăjmaşul care te-ar vrea tot aici, tot aici, nu cumva zice el să mai aibă în Athos pe cineva care să îl chinuie. Totul va fi bine, ai să vezi, temerile toate ale tale în special legate de ai tăi le va spulbera Domnul… crede pe bunelul, căci şi eu am trecut prin aceasta… Piotr, inima mea dulce, sfârşitul cel bun al tuturor îndemnurilor mele de până acum este rămânerea voastră împreună în Athos. Aşa vă va fi vouă cel mai bine.
Oh, dragul meu, dragul meu copil, numai Domnul ştie cât de mult doresc eu de a ta mântuire… Mai bine aş fi eu cu lipsă la judecata lui Dumnezeu decât să pătimească ceva iubitul meu nepoţel, decât să nu iei cununa bunei osteneli în Muntele Domnului!
226
Aş vrea să-ţi spun toate cuvintele iubirii celei dumnezeieşti, dar îmi dau seama că nu pot, căci sunt şi eu om, şi cuvinte pe măsură au doar îngerii…
Aş vrea să te învăţ tainele ostenelii monahiceşti, dar ştiu că ţi le va descoperi şi ţie Domnul în timp, uşor, uşor…
Aş vrea să te adăp cu roua harului trimis de Domnul în dar celor plăcuţi Lui, însă îmi dau seama că Domnul însuşi, mai bine decât mine, te-a adăpat şi ţi-a stins setea, cum numai El ştie. Pentru ca mai apoi setea şi dorirea de El să se pornească şi mai înfocate în inima ta.
Aş vrea să privesc şi eu, prin inima cea tânără a nepoţelului meu drag, cerul… Piotr, spune bunelului cum te afli, cum te găseşti cu inimioara?
M-am gândit şi la ceva practic: dacă băgăjelul vostru va fi mai greuţ, lăsaţi o parte la vreo mănăstire unde se poate, pe cale, şi, după o vreme, veniţi şi luaţi ce aţi lăsat.
Bunelul vă iubeşte şi vă va vedea la „televizor1”… poate credeţi că e o glumă!?
Vă iubesc,
Părintele Selafiil
Miercuri, 5 aprilie 2006
Iubitul meu Piotr, inima mea dulce,
Cocorul meu cel drag avântat în zbor şi călăuzit de dor,
Bine ai spus, copile, „cu ajutorul lui Dumnezeu”, căci toate se pot face cu ajutorul lui Dumnezeu.
Piotr, Piotr, bunelul îţi repetă iarăşi şi iarăşi: v-a lăsat oare, pe tine şi pe cei dragi ai tăi, Dumnezeu, nemângâiaţi? Crezi tu că Domnul este atât de crud, o, să nu fie acest gând!, încât să nu dea mângâiere şi ajutor celor pe care îi laşi în urmă?
1 Inainte-vederea (n. trad.).
227
Tu, copilul meu, care ai nutrit atâta vreme dorul de cer, dorul de revărsările harului primite la ceas de seară, când soarele îşi cunoaşte apusul său şi natura toată se pregăteşte a slăvi tainic pe Făcătorul ei, tu, dragul bunelului, care nu te mulţumeşti în adâncul inimii cu cele ce ţi le oferă lumea, tu, să nu fii trist! Să nu cazi în tristeţe, căci aceasta e o plasă demonică când e fără de măsură…
Oh, dragul meu, ţine de cele ale firii să ne întristăm când ne despărţim de o persoană, deci este cât se poate de normal aceasta… este cu totul de înţeles ca dorul de părinţi să ne încerce pe toţi.
Tu ştii, dragul bunelului, că eu te-am iubit din prima clipă de când am început să ascult, traduse, scrisorelele ce ni le-aţi trimis.
Tu ştii că bunelul plânge cu inima doritoare de a ta mântuire, de a ta fericire veşnică.
Tu ştii că eu te-am luat sub mantia mea încă de la început, pentru că-mi eşti drag.
Tu ştii că poza ta ce o ţin pe măsuţă, în chiliuţa mea, îmi vorbeşte despre setea ta de veşnicie.
De aceea eu îţi spun: pe părinţi nu îi părăseşti. Ai să-i mai vezi, dar nu acum, ci după o vreme, când ei vor veni să te vadă în Salonic, şi taică-tău să se bucure de tine, ştiindu-te vieţuitor al Muntelui Athos. Părinţii aceştia, îngeraşii mei dragi, îmi spun că în 2007 România va intra în Uniunea Europeană şi atunci va fi uşor cu deplasările… De ce te îngrijorezi?
Dorul de părinţi, copile, nu trebuie să covârşească dorul după Dumnezeu. Ce ai tu de câştigat, dragul bunelului drag, dacă rămâi în lume? Iată, librăria unde lucrai s-a desfiinţat şi Domnul însuşi a pus în gura mamei tale cuvânt că acesta e un semn de la Domnul ca să rămâi în Athos. De mai ai
228
apăsări, copile, legate de plecare, îţi spune bunelul că acestea sunt semne bune, sunt semne că te naşti din nou. O naştere vrei să fie fără dureri? Nu există naştere fără dureri, copile! Durerile nu îngăduie însă Domnul să fie îndelungi, ci exact atât cât trebuie ca să ne smerim.
Piotr, Piotr, gândeşte-te, încă o dată îţi spune bunelul, ce ai tu de câştigat dacă rămâi în lume? Pune dar curaj în inimioara ta, aşa cum ştiu că se află acolo, în adâncul ei, şi Domnul îţi va da aripi.
în Athos vei merge împreună cu părintele Filaret, care îţi este foarte apropiat. Câţi părinţi nu au purces în Athos şi, dimpreună cu încă un frate sau doi de un cuget, au primit har peste har, şi-au limpezit sufletul, şi-au spălat feţele cu apă proaspătă şi curată din Grădina Maicii Domnului! Dorul de ţară şi de rubedenii nu a fost un capăt de lume, căci Domnul curând li l-a întors în mângâiere şi în lacrimi de pocăinţă şi s-au sfinţit.
Piotr, niciodată să nu te consideri nevrednic de chemarea aceasta! Crezi tu că Maica Domnului nu ştie pe cine cheamă? Măicuţa Preacurată cheamă să-i slujească pre cei ce o iubesc. Tu o iubeşti pe Maica Domnului, du-te cu nădejde şi cu inima veselă acasă la Preasfânta şi nu te gândi că n-o să poţi fi un fiu vrednic al ei! Ea însăşi îţi va picura în inimioara ta toate cele de care ai nevoie.
Părintele Filaret îţi va fi un sprijin şi un frate cu care vei zbura alături, admirând, în zborul vostru, înălţimi dintre cele mai frumoase şi neînţelese de oamenii acestei lumi.
Ei, copile, puţină osteneală aici, acum, la început, dar apoi ai să vezi că vor curge binecuvântările! Ei, nu-ţi spun acestea ca să te încurajez fără să ştiu despre ce vorbesc!
Puţină răbdare, numai.
229
Piotr, bunelul te iubeşte şi aştept, până plecaţi, dar şi după în felul în care v-am scris mai demult -, veşti. Scrie bunelului cum eşti, scrie bunelului… Ţi-am spus că vă văd la „televizor”, deşi nu am antenă.
Vă iubesc,
părintele Selafiil
P.S. Am tras, eu, bunelul cel de nouăzeci şi patru de anişori, precum un copil de patru anişori, cu coada ochiului şi am zărit unde aţi ascuns cheiţa cea de aur… în Athos. Drum bun!
Joi, 6 aprilie 2006
Iubitul meu nepoţel Piotr,
Când situaţia este atât de „disperată” cum de poate fi bunelul atât de optimist? Şi la ce cunună mă refer?
Mă refer la cununa ce ţi-a dat-o Domnul când ai strigat către El.
Dragul bunelului drag, inima mea dulce, poţi fi monah oriunde, şi în Athos, şi în România, şi în Rusia. Eu vă spun că bine ar fi să vă sălăşluiţi în Athos o vreme, căci mai apoi vă veţi întoarce în ţărişoara voastră şi după aceasta, scumpii mei copii, cine ştie ce vremuri vor mai urma… V-am mai spus, dragii bunelului, acestea…
Din cele ce tu, inima mea dulce, Piotr, le-ai scris bunelului cu lux de amănunte şi bine ai făcut, pe viitor să faceţi tot aşa -, bunelul a înţeles greutatea desprinderii de părinţii cei după trup.
Dar bunelul e optimist şi cred că tu, Piotr, împreuna cu batiuşka Filaret, veţi putea rămâne în Athos. Acest dor va trece, va fi preschimbat, cu ajutorul lui Dumnezeu… Oh, dragul bunelului drag, cu lacrimi mă rog pentru aceasta!
230
Ajungeţi în Tesalonic, cazaţi-vă la hotel, odihniţi-vă, mergeţi în acel oraş plin cu sfinte moaşte, vă închinaţi şi puneţi nădejde la Dumnezeu Care vă va arăta toate în Sfântul Munte.
De ce-aţi fi tensionaţi, copiii mei? Nu sunteţi voi nepoţeii mei dragi şi eu vă iubesc şi mă rog pentru voi? Mai mult nu pot face, ci cred că aceasta e totul…
Dragul bunelului, Piotr, dacă ai fi un elev de clasa a cincea ce vrea să intre la Oxford, aceea ar fi dacă ai dori să ajungi stareţ sau episcop. Sigur că starea de monah, aşa cum scrie în cărţi, e o stare foarte înaltă… Dar cine se mai ridică la înălţimea monahilor din cărţi astăzi? Astăzi măsurile sunt mult mai mici, dar cununile sunt la fel de mari, pentru ticăloşia vremilor…
Toţi avem enorm de mult de lucrat pentru a începe măcar a fi monahi. Dar începătura gândului o vrea Domnul… Şi tu o ai, inima mea dulce, dragul bunelului Piotr!
Părinte Filaret, să nu vă despărţiţi de fratele vostru Piotr. Fiţi alături de el, căci Hristos Domnul e în mijlocul vostru, copiii mei!
Bunelul vă încredinţează Maicii Domnului, copiii mei!
Piotr, dacă ai aceste ispite nu înseamnă că iubeşti mai puţin pe Maica Domnului şi pe preaiubitul ei Fiu. Doar că eşti în război. Va mai fi şi pace. Şi iar război. Şi iar pace… Pacea cea cerească a harului să vă învăluie, să vă acopere, să vă ţină uniţi până la cer, dragii bunelului dragi!
Nu vă temeţi! Oricum, în orice situaţie, nu mă supăraţi… Acum voi încheia aici, reluând mai apoi, zilele următoare, deşi îngeraşii mei cei de aici spun că sunt ceva probleme cu acumulatorul…
Dragii bunelului dragi… Să-mi scrieţi din Salonic.
231
Vă iubesc şi fiţi pe pace! Când arde focul ispitei, pare, Într-adevăr, că e mai mare dorul de părinţi decât Athosul. Dar când ispita trece… Ia să vezi atunci, Piotr, ce bine îţi va fi…
Vă iubeşte bunelul,
Părintele Selafiil
Joi, 6 aprilie 2006
Dragul bunelului drag Piotr, inima mea dulce,
Acest îngeraş al meu, Veniamin, scrie într-un carnet roşu cu inimioare tot ceea ce îi dictez. Eu am nădejdea că cele ce vi le-am spus s-au scris, puţin, puţin, în inimioarele voastre viteze şi nădăjduitoare.
Piotr, când vei citi cele ce bunelul ţi le spune probabil vei fi ajuns în Salonic. Mă voi ruga ca tot drumul vostru să fie cu pace şi să fie cu bună aşezare, să vă bucuraţi, să vă odihniţi, să mâncaţi şi să aveţi somn bun. Nu, bunelul nu se roagă aşa, pentru nişte lucruri de nimic, căci au şi acestea importanţa lor.
Piotr, ce, crezi că chiar s-a bucurat vrăjmaşul văzând ce ai tu în inimioara ta? Nu-i aşa că niciodată nu ai suferit asemenea atacuri? Păi, vezi, dragul bunelului drag, vrăjmaşii au tras cu foc de artilerie grea, nu cu arcuri şi săgeţi.
Crezi că n-a pregătit el cu mult dinainte piese de artilerie dintre cele mai ucigătoare şi dureroase ca să le slobozească, nu cu o lună înainte de plecarea voastră când îmi scriaţi cu câtă bucurie vă gândiţi la aceasta, nu cu două săptămâni când bucuria era aceeaşi, nici măcar cu zece zile, ci cu doar câteva zile înainte de purcederea voastră? Atunci plănBia el să slobozească foc şi a slobozit… De ce? Ştiind el că fiecare din noi purtăm o inimă în piept, inimă care, omeneşte, este ataşată de părinţii cei după trup. Şi atunci… să vezi prăpăd!
232
Dacă omul nu ar fi întărit de harul cel dumnezeiesc, atunci focul artileriei grele al vrăjmaşului l-ar pulveriza într-o secundă, copile, într-o secundă. Şi tu ai rezistat atâtea zile şi, de vor mai veni acelea cândva, vei rezista!
Piotr, Piotr, bunelul tău a trecut prin războiul cel mare. Nemţii, cu o armată invincibilă, cu tancuri, aviaţie, logistică, soldaţi antrenaţi, au intrat ca-n brânză în biata armată rusă care, deşi se socotea tare, n-a putut face faţă şi am fost în pericol să pierdem chiar Moscova. Dar Dumnezeu a îngăduit aceasta pentru a se smeri şi neamul nostru mai mult, şi până şi Stalin să strige la Dumnezeu.
Aşa şi cu războiul cel duhovnicesc. Dumnezeu a îngăduit ca vrăjmaşul să te cearnă puţin, inima mea dulce. Pentru că aşa, numai după ce trecem prin foc, ne smerim şi plecăm capul în faţa lui Dumnezeu. Focul a fost atât de tare, încât fumul şi ceaţa ce s-au răspândit te-au făcut să te gândeşti că nu eşti pregătit pentru o viaţă monahicească. Oh, inima mea dulce, niciodată, îţi repet, niciodată, omul nu poate să spună: da, sunt vrednic sau sunt pregătit! Viaţa monahicească se construieşte încet, încet, ca un palat gingaş, numai că trebuie să-l înconjori cu ziduri, ca obuzele inamicului să nu nimerească crenelurile cele frumoase. De aceea părinţii au rânduit ca omul să fie întâi frate şi aşa să stea o vreme în mănăstire, apoi vor urma celelalte. Nu, viaţa monahală nu o capeţi dintr-odată, ci te dospeşti, să zic aşa, pentru ea, treptat, în atmosfera caldă a mănăstirii.
Lacrimile cele fireşti sunt bune şi ele la ceva:
1. Răcoresc sufletul.
2. Pot fi transformate, cu ajutorul harului, în lacrimi duhovniceşti, mângâietoare, care îi dăruiesc omului nu numai inimă înfrântă, ci şi smerită.
233
Bunelul nădăjduieşte că nepoţelului său scump „i-a venit inima la loc”.
Bunelul mai nădăjduieşte că nepoţelul său scump nu a renunţat la dragostea sa, aşa cum nici armata rusă, demult, la o scară lumească, nu a renunţat la a-şi apăra ţara, s-a smerit, a chibzuit, a cerut ajutorul lui Dumnezeu, şi acea armată nemţească trufaşă, teribilă, a început să sufere înfrângeri, iar mai apoi a fost respinsă cu totul. Ba, mai mult, armata rusă a intrat victorioasă în chiar bârlogul inamicului.
Nu e oare şi-n războiul cel duhovnicesc aşa?
Piotr, Piotr, Domnul te va păzi, te va lumina să-ţi plineşti până la capăt dorurile inimii tale!
Lumea a vrut ani de zile să-ţi fure dragostea. Văzând că nu poate, a slobozit acum câteva zile acest foc ucigător. Văzând că rezişti întărit de har, iarăşi vrea să te cheme înapoi, ca să-ţi fure mărgăritarele ce strălucesc în inimioara ta. Ci tu, copile, ce să mai faci în lume? Până la vârsta aceasta, de 32 de ani aproape, dacă era de la Domnul să te însori, te însurai. Nu mai ai ce ţinti în lume decât împrăştiere, lacrimi şi tristeţi…
Oh, Piotr, Piotr, Domnul a îngăduit ca primele ispite să nu fie doar o adiere, cum, smerindu-te faţă de mine, ai scris. Ci un baraj de foc. De ce? Pentru că eşti tare, şi Domnul a vrut ca hotărârea cugetului tău să fie acoperită şi de smerita cugetare. Nu ţi-am spus eu că tot războiul pentru aceasta se dă?
Piotr, eu ştiam că, atunci când m-am dus în Sfântul Munte, nu m-am dus pentru toată viaţa. M-am folosit foarte mult. Aşa şi voi, după o vreme, veţi reveni în România cu experienţa de acolo sau veţi merge în altă parte… Cum va rândui Domnul. Dar alungaţi gândurile că aţi tăiat toate punţile cu România; multe schimbări vor fi, şi cu graniţele, şi cu toate. Culegeţi, culegeţi acum, cât se mai poate, ca nişte albinuţe…
234
Ei, Piotr, Piotr, ştiu că şi duhovnicescul vostru părinte, T. se roagă pentru voi neîncetat. Eu îl iubesc şi îl pomenesc, bucurându-mă că are nişte fii duhovniceşti aşa ca voi. Mai sunaţi-l, sunaţi-l, dacă se poate mai des din Salonic şi, cum veţi putea, din vreme în vreme, din Sfântul Munte.
Acum te las, dragul bunelului drag… Maica Domnului te iubeşte şi te apără. Aşa să ştii.
Rugaţi-vă şi pentru bunelul, căci simt că am trăit prea mult. Să Se milostivească de mine Domnul, când mă va chema la El. Dar, slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Te iubesc, Piotr, inima mea dulce! Fii alături de batiuşka Filaret şi rugaţi-vă unul pentru altul.
Iertaţi-mă. Iertaţi-mă.
Părintele Selafiil
Duminică, 9 aprilie 2006
Piotr, Piotr, dragul bunelului drag, scumpul meu nepoţel, De ce se spăimântează inimioara ta?
De ce îţi faci atâtea gânduri negre?
Crezi că bunelul tău te va iubi mai puţin, copile? Oh, nu, orice ar fi, bunelul la fel vă va iubi pe amândoi…
Eu zic că bine este aceasta şi vă îndemn să faceţi aşa: purcedeţi, purcedeţi spre Athos, dragii bunelului, acolo unde v-aţi propus, şi vedeţi ce încredinţare veţi avea. Piotr, cocorul cel iubitor de cer senin, oare nu ştii tu că Athosul este purtătorul altui duh decât cel de acolo, din Salonic? Nu te gândeşti tu oare că şi îngeraşii mei aceştia evită cât pot de mult Tomskul pentru că e un oraş tare cosmopolit, dătător de tristeţe şi chiar de deznădejde?
Nădejde! Nădejde! Nădejde!
235
Gândurile despre ţară se vor subţia mult şi nu vor covârşi bucuria de a fi cu batiuşka Filaret într-o împreună-vieţuire, sub acoperământul Maicii Domnului. Dorul de ţară se va împleti cu dorul după Dumnezeu şi lacrimile se vor preface În lacrimi de mângâiere, cereşti şi dulci.
Piotr, Piotr, tu, chiar dacă ai vrea să te întorci în ţara ta, tot ca un monah vei trăi.
Bunelul îţi lasă cu limbă de moarte să te socoteşti, oriunde vei fi, un călugăraş, cuminte şi dulce, întraripat şi atent la vieţuirea sa.
De ce să nu încercaţi însă a vieţui o vreme în Muntele Maicii Domnului? Căci nu veţi sta o veşnicie acolo… V-am mai spus aceasta! Apoi, după un timp, puteţi să vă întoarceţi amândoi în ţară… Aşa, unde să vă întoarceţi acum? Unde, dragii bunelului? Vă va fi dor de Athos şi de liniştea, de curăţia de acolo! Mergeţi cu pace, copiii mei, cercaţi a sta acolo fără tulburare, aduceţi-vă aminte că lumea nu vă vrea, şi totuşi vrăjmaşul vă dă gânduri să vă întoarceţi înapoi.
Piotr, scumpul meu nepoţel, tu nu eşti pentru această lume. Nu vei fi fericit în lume. Aşa îţi spune bunelul, văzând încotro se îndreaptă lumea aceasta şi ce face cu cei ce vieţuiesc în ea: îi face robi ai ei, ai lumii. Totuşi, dacă nu vei putea şi nu vei putea sta în Athos, cercaţi să veniţi împreună, fără deznădejde, dar nu înainte de a fi epuizat toate posibilităţile, omeneşte posibile, de a vă statornici în Athos. Ce aveţi de pierdut dacă încercaţi aceasta?
Piotr, îl ai pe batiuşka. Batiuşka, îl ai pe Piotr.
Da, dacă vă vine să plângeţi, plângeţi unul pe umărul altuia, dar nu uitaţi că nu aparţineţi lumii.
Şi în cetate se poate duce o viaţă cinstită şi plăcută Domnului, în feciorie şi rugăciune, dar e mai greu. De aceea eu vă
236
rog, copiii mei, aş spune că vă implor, dacă nu e prea nepotrivit termenul pentru un bătrân ca mine, să încercaţi a sta cu pace în Athos.
Eu mă rog pentru voi cu lacrimi…
Mai multe nu vă pot spune decât că vă iubesc şi voi lua această iubire cu mine şi dincolo, căci simt că viaţa mi se apropie de ultimele clipe… Sunt bătrân, prea bătrân…
Piotr, nepoţelul meu drag, în toată viaţa ta, bunelul îţi lasă cu limbă de moarte să iubeşti a trăi în feciorie, să o ţii pre aceasta şi mai cu seamă în ascultare de duhovnic. Să nu ascunzi nimic la spovedanie. Să nu ascunzi nimic nici celor de aproape, de un duh, spre exemplu lui batiuşka Filaret. Iar ţie, batiuşka, asemenea.
Bunelul acum se va ruga.
Zburaţi, zburaţi, copiii mei şi nădăjduiţi! întristarea se va preface în bucurie! Mai multe nu îmi vine să vă spun…
Vă iubesc,
Părintele Selafiil
Joi, 29 iunie 2006
Piotr, Piotr, dragul bunelului, cum mai eşti, copile?
Nădăjduiesc să ai bucurie şi mângâiere şi să fii cercetat de har în această sfântă zi a prăznuirii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Bunelul te iubeşte şi aşteaptă veşti de la tine. Piotr, poate inima ta s-a întristat văzând că nu aţi rămas acum în Athos. Nu e loc de tristeţe, copile. Tot ce a fost, a fost spre folos, spre câştigarea smereniei şi a experienţei în lupta lăuntrică. întrucât, vezi bine, altfel se pun problemele şi altfel îl lupta vrăjmaşul pe om în mănăstire decât în lume.
Cum, cum, poate te gândeşti o, să nu fie! că dacă n-aţi rămas acum în Athos, nu veţi rămâne niciodată acolo sau în
237
alt loc. Nu este aşa, nu este aşa! Aceasta ar fi o judecată pripită. Acum ai mai câştigat experienţă, care cu siguranţă îţi va fi de folos.
Scrie bunelului, scrie-mi, copile, când vrei, despre gândurile tale. Eu vă aştept pe voi doi, inima mea dulce, să vă reuniţi în faţa calculatorului şi să îmi scrieţi dimpreună cum vă aflaţi.
Cum este, copile, la magazinul acela de cărţi bisericeşti, mai este nevoie de angajaţi, mai funcţionează? Căci îmi spuneai odată că este în pericol să se desfiinţeze. Bunelul îţi zice aşa: Bine ar fi să îţi găseşti ceva să lucrezi, într-un chip în care să nu afecteze aşezarea ta duhovnicească, nici cea dinlăuntru, nici cea dinafară. Spre exemplu, bine ar fi tot într-un loc legat de Biserică! Bine ar fi, copile, aşa, ar fi într-un mediu mai puţin laic şi dacă ar fi tot cu cărţi ai lumina şi pe alţii ce să citească şi cum, spre a sufletului mântuire. Nu e bine însă dacă viitorul şef v-ar opri duminica de la biserică; iartă-l pe bunelul că e atât de plicticos… Şi ar mai fi ceva de osebită importanţă: nu renunţa la chipul cel cuviincios, asemenea Domnului, adică la portul bărbii, oricâte ţi-ar zice alţii. Ce-ţi pasă ţie? Domnul te va ajuta, copile… Scrie bunelului, ce ai găsit?
Acum, Piotr, fii binecuvântat, fii binecuvântat!
Vă iubesc,
Părintele Selafiil
Duminică, 2 iulie 2006
Dragul meu copil Selafiil, inima mea dulce,
Iată, ai deja doi ani de călugărie… Ai deja doi anişoti în care ai gustat din plin din dulceaţa pogorâtă ca o mană din cer, din mâna nevăzută, dar simţită, a Marelui Dumnezeu, Părintele nostru ceresc.
238
Copilul meu, de ce ţi-ai zăvorât acum mintea? De ce inimioara ta nu mai izvorăşte ca altădată pârâiaşe de lacrimi dulci care să subţieze tot mai mult simţirea cea duhovnicească, care să îţi spele ochii tăi senini şi să te facă să vezi tot mai clar lucrarea lui Dumnezeu cu noi, cei ce-L căutăm pe El, Dumnezeul puterilor cereşti, Preadulcele nostru Iisus…
Scumpul meu, sunt două luni de când nu mi-ai mai scris nici o scrisoare, nici un bileţel şi m-am îngrijorat. Eu şi-aşa nu mai văd deloc cu un ochi, iar cu celălalt din ce În ce mai slab şi tot mă mai cheamă la spital. Însă chiar cu vederea compromisă aproape total, eu tot mai văd. Văd multă suferinţă în sufletele oamenilor, multă întristare şi apăsare, pentru că, dincolo de boalele trupului pentru care mă cheamă, omul tot nu se smereşte… Domnul Dumnezeu îi tot arată înadins neputinţele, dar el tot nu se smereşte… Copilul meu, câştigarea smereniei lui Hristos este un lucru greu, pe care oamenii din lume îl evită şi, în cele mai multe cazuri, nici nu vor să audă de aceasta.
Scumpul meu batiuşka Selafiil (pe batiuşka Selafiil, ca monah, îl chema tot Selafiil n. trad., nu mi-ai scris de două luni şi am înţeles că eşti bolnav. O, copilul meu drag, am aflat de boala ta de la alţii: aceea că ţii mânie de două luni şi nu vrei să vorbeşti nici un cuvânt părintelui Timofei, fratele tău.
N-aţi nădăjduit voi împreună? N-aţi fost voi amândoi acoperiţi de acelaşi har?
De ce întristezi bătrâneţile mele?…
Am aflat de aceasta de la batiuşka Timofei, despre boala ta. Dar să ştii că şi batiuşka Timofei este bolnav. Şi el are nevoie de medicamente. E bine că aţi nimerit pe mâinile unui doctor, chiar aşa bătrân şi hodorogit ca mine. Cu ajutorul lui Dumnezeu, până să primiţi voi scrisorica mea, vă veţi fi vindecat de boala voastră de inimă şi de cea de ochi, şi încă aşa de bine, că Soarele Hristos va străluci din plin în privirile voastre.
239
Ştiu, ştiu că totul a pornit de la neînţelegerile zilnice pe care aţi început să le aveţi de îndată ce părintele stareţ nu a mai dat voie şi binecuvântată să fie hotărârea lui de a mai lucra haine preoţeşti, pentru că vă lua prea mult timp şi vă expuneaţi la un mare pericol (ştiţi bine că sunt şi oameni vrăjmaşi Bisericii, informatori, care se infiltrează prin mănăstiri cu diverse treburi şi apoi vă fac probleme).
Inima mea dulce, părinte drag Selafiil, sfinţia ta eşti tânăr. Şi părintele Timofei este tânăr. Sunteţi ca două păsări în zbor care înfruntă multefurtuni şi care trec prin nori negri… Aveţi drum lung în faţă. Amintiţi-vă poate, vreodată, de cuvintele mele: Nu se poate drum lung fără furtuni, fără ploi, fără fulgere… N-aţi plecat la o promenadă pe strada Gorki. Aţi plecat pe un drum lung şi furtunile pot ţine mult. Dar dacă e furtună, dacă e vânt, de ce nu vă puneţi la adăpost? Preferaţi să rămâneţi în furtună? Preferaţi să vi se frângă aripile din pricina tristeţii şi singurătăţii? Tristeţea şi singurătatea vin din înciudarea ce o aveţi unul pe celălalt, încât aproape că nu vă mai salutaţi, sau o faceţi deformă. Inima voastră însă sângerează din pricina aceasta, pentru că amândoi aveţi sâmburele dragostei duhovniceşti frăţeşti în adâncul inimii. Puneţi-vă la adăpost şi vindecaţi-vă aripile! Adăpostul este acel cuvânt: „Iartă-mă, părinte, că am greşit!” Astea sunt zidurile. Iar cimentul cel tare care ţine zidurile este rugăciunea. Fortificaţiile de întărire, copiii mei, sunt deschiderea unuia către celălalt.
Oh, părinte Selafiil! Oh, părinte Timofei!
Cât de necercaţi sunteţi… Iertaţi-mâ că vă spun aceasta… Nici eu nu ştiu nimic, darfurtunile cele mari prin care am trecut mi-au arătat nişte lucruri, chiar dacă n-am dobândit nicicum smerenia… Eu vă spun: nu vă evitaţi, nu vă ocoliţi! Reuniţi-vă ca altădată, cu cugetul, cu inima deschisă…
240
Vă spuneam mai sus: n-aţi nădăjduit voi împreună?N-aţi fost acoperiţi de acelaşi har?
Trecut-aţi prin focul războiului mondial şi Domnul v-a scăpat cu viaţă.
Acum este alt foc. Cu totul alt foc. Focul patimilor pe care diavolii le aprind şi ei aruncă pefoc vreascurile patimilor noastre. Focul din război ucidea trupul. Dar focul patimilor ucide sufletele, şi de aceea e tare grozav.
Izbăviţi-vă de foc, copiii mei!
Puneţi metanie unul altuia şi îmbrăţişaţi-vă cu sărutare sfântă.
Copiii mei, n-aţi pătimit voi încă ceva asemenea sfinţilor mucenici, dar veţi pătimi şi aceasta, căci cuvântul Domnului e nemincinos (mai târziu s-a adeverit profeţia Sfântului Luca, căci bunelul Selafiil a pătimit şi în închisoare pentru credinţă, o vreme, multe chinuiri şi umilinţe n. trad.). Cum veţi putea purta atunci cercările ce vor veni pentru credinţă, dacă acum nu iubiţi, da, bine am spus, dacă nu iubiţi pătimirea, scârba aceasta? Dragii mei, vă rog din toată inima, iubiţi pătimirea, căci mult curăţeşte sufletul… Va veni şi o altă pătimire, veţi vedea.
Iertaţi-mă acum!
Iubiţi-vă unul pe altul, iertaţi-vă din inimă, nu vă mai mâhniţi amintindu-vă de boala de care suferiţi în parte, căci toţi suntem bolnavi. Dacă am fi sănătoşi n-ar mai fi murit Hristos. Hristos a murit pe cruce pentru păcatele noastre, nu pentru sănătatea noastră.
Ştiu că scrisoarea mea vă va găsi împăcaţi cu o bucurie care nu se va mai lua de la inima voastră. Hristos a înviat!
Vă iubesc,
t Luca Voino-Iaseneţki, Simferopol
241
Joi, 6 iulie 2006
Apoi batiuşka a mai adăugat pentru voi:
Copiii mei iubiţi, dragii bunelului!
Băgaţi de seamă, inima mea dulce, ca să nu vă întristaţi peste măsură, căci aceasta nu e de la Dumnezeu! Eu, bunelul vostru, nu vă pot spune, desigur, ce mi se spune la spovedanie, ci doar ce se spune în afara ei. Părintele Luca, îngeraşul meu de aici, ani de zile şi ani de zile a dorit fierbinte şi de nu ştiu câte ori a pornit să îşi caute sau să se aşeze într-o mănăstire, dar n-a reuşit, fie pentru că nu îi venise încă clipa binecuvântată, fie pentru că Domnul ştie numai din ce motive. Şi nu a deznădăjduit, a trăit ca un monah…
Se poate, se poate, Piotr, inima mea dulce, să trăieşti asemenea unui monah, o vreme, şi în lume. Domnul ştie cât de lungă e acea vreme. Omul caută, încearcă, se împiedică de neputinţe, se smereşte; şi cu cât se smereşte mai mult, cu atât Domnul Se întipăreşte în el mai mult. Vremea de căutare poate fi câteva luni, poate fi câţiva ani. Cu avânturi şi opriri… Dar ce ai de pierdut, dragul bunelului? Nimic, ai numai de câştigat.
Piotr, dacă vei lua cuvânt cu cuvânt, „la sânge”, scrierile Sfinţilor Părinţi şi mai cu seamă ale celor mai „severi” (cum e Sfântul Ioan Scărarul) şi vei cerca a le aplica la zilele noastre, raportând la acele exigenţe pe monahii de azi, mult te vei tulbura, te vei dezamăgi poate şi vei cădea în osândire nedreaptă. Socoteşte cât de mare scădere este acum în viaţa monahală. Dar pentru vremea de acum, aşa să ştii, cunună vor lua cei ce chiar dacă nu au scuturat cu totul praful lumii de pe haine şi de pe încălţări nu „pactizează” cu lumea fie şi în parte, care se căiesc pentru neputinţa lor, care se zbat,
242
care admiră nevoinţele mari ale înaintaşilor, deşi ei înşişi nu pot a le face pe toate, ba, poate, nici o mică parte. Ţi-am mai spus: aminteşte-ţi de lucrătorii viei ce au luat plata în ceasul al 11-lea. Dacă Domnul le-a dat plată asemenea celor dintâi, cine suntem noi să judecăm adâncurile de nepătruns ale Domnului?
Mi-aţi scris că medicina este lumea. Nu pot să zic că nu este un lucru potrivit mai cu seamă celor din cetăţi. Dar oare Sfântul Vlădică Luca nu era el însuşi medic? Duhul, dragii bunelului, duhul cu care faceţi ceva contează. Dacă în inima voastră aţi încrustat mireasma pustiei şi pe „Doamne Iisuse”, atunci nu se va mai lipi altceva de ea. Depinde cu ce porniţi la drum în fiece dimineaţă. Depinde ce vă aşterneţi înainte pe cale, la începutul fiecărei zile. Oh, ştiu, ştiu că v-amintiţi că v-am mai spus acestea… Bunelul nu vrea doar să vă mângâie şi atât. Vreau să vă pun înainte calea vieţii cea luminoasă… Mişcaţi-vă prin lumea aceasta, cercând şi reuşind, cu ajutorul Domnului şi numai cu ajutorul Lui a nu vă alipi inima de ea. Şi cele ce nu le-aţi plinit acum, Domnul vi le va da la timpul potrivit… Răbdare…
Vă iubesc, vă iubesc, vă iubesc…
Părintele Selafiil
Duminică, 9 iulie 2006
Dragul bunelului drag, inima mea dulce, Piotr!
Ca întotdeauna, te rog pe tine, copile, citeşte şi batiuşkăi Filaret cele ce ţi le scriu, întrucât aşa am prins noi eu, moşneagul cel plicticos, dimpreună cu voi, cei iubitori de apă vie acest obicei: a vă folosi dimpreună, după cum şi noi ne bucurăm şi ne folosim dimpreună de cele ce le primim.[…]
243
Piotr, Piotr, copile, bunelul îşi cere iertare pentru multa Insistenţă cu care plictisesc de multe ori pe cei ce mă iubesc şi reuşesc prin aceasta să mă fac urâcios.
Piotr, dragul bunelului, dacă vrăjmaşul vede că nu poate nimic cu deznădejdea, atunci încearcă, vicleanul, cu patimile cele din trup: îndrăcirea pântecelui, multa dormire, trândăvia şi arderea trupului… Căldurile acestea sunt prilej pentru mulţi mireni oameni nu răi, de altfel de deşertăciuni şi necuvenite preumblări. Eu îmi amintesc, când eram în lume, că vara, fiind foarte cald, cunoscuţi de ai mei, ba chiar şi prieteni, mă invitau pe mine, dar şi pe batiuşka Timofei să ieşim cu câte un grup zgomotos, cu băieţi şi fete, în câte o excursie cu barca la lacuri, sau să poposim în vreo cârciumioară, să ne răcorim, sau să ieşim la pădure, cu muzică şi bere rece… Tocmeau ei uneori cântăreţi din balalaică sau aduceau ei înşişi chitări să însufleţească atmosfera. Ei, în sine, lucrul nu era chiar păcătos, desigur, dar pentru cei ce au gustat alte mângâieri mângâierea harului şi s-au împărtăşit de sfioşenia inimii prin lucrarea Duhului Sfânt, acesta e un lucru pe care Domnul nu-l iubeşte… Iartă-mă, copile, eu ştiu că tu eşti un om înţelept şi atent la vremuri, căci vremurile sunt scurte şi anii omului se scurg printre degete într-o clipită… Nu, nu e o exagerare când spun că pentru un creştin cu frică de Dumnezeu cu atât mai mult pentru cei ce au ales un anume fel de vieţuire chipurile acestea de petrecere a timpului liber sunt cu totul nepotrivite.
Să îl ierţi pe bunelul, Piotr, cocorul meu cel alb! (e o expresie aproape intraductibilă din rusă n. trad.) M-am gândit la aceasta pentru că mai ales acum, când ai mai mulffcel timp liber se cuvine a-l chivernisi şi a-l preţui aşa cum se cuvine! Ştie bunelul, copile, ştie bunelul că îţi e dragă rugăciunea şi dragă îţi este şi citirea cărţilor sfinte. Sufletul unui
244
om care se înconjoară de cărţi sfinte şi se îndeletniceşte cu rugăciunea se curăţeşte puţin câte puţin, se vindecă, se face tot mai alb, până când faţa toată şi privirea lui, gesturile şi întreaga fiinţă ajung să răspândească lumină, blândeţe şi pace.
Piotr, dragul bunelului, eu nu vreau decât să te binecuvântez, să te strâng în braţe ca pe un prunc ce gângureşte după Dumnezeu şi să-ţi spun: eşti pe calea cea bună! Ai plâns, te-ai zbătut, ai mers mai târâş, mai pe coate, mai în genunchi, dar ai mai crescut. Iartă-mă că fac asemenea comparaţii, iartă-mă, te rog! Eu nu vreau decât să te îndemn să eviţi chiar cu riscul supărării celor ce îţi fac asemenea propuneri situaţiile şi împrejurările care te-ar putea vătăma sufleteşte. Acestea te-ar putea vătăma sufleteşte: întâlnirile şi convorbirile îndelungi, mai ales cu fetele, ieşirile cu pretexte de felul din care ţi-am scris mai sus, mersul la mare, la scăldat, la spectacole de teatru… Un creştin devine el însuşi dacă îi este credincios Domnului, „vrăjmaş” lumii, „răzvrătit”, adesea prilej de scandal, pătimind pentru aceasta ocări, ironii, zâmbete „de sus”, aprecieri de felul: „Lasă-l, săracul… A suferit o dezamăgire!” Şi altele asemenea…
Oh, Piotr, Piotr, îndulcirile noastre nu sunt din lumea aceasta! Tu ştii acest lucru, l-ai simţit pe propria piele şi îl trăieşti şi acum. Lumea, de care ne luptăm să ne despărţim o viaţă întreagă, nu înţelege însă acestea şi nici nu le-a înţeles vreodată. Pentru aceasta lumea crede că singurele îndulciri sunt cele propuse de ea. Oh, dragul bunelului, câtă deşertăciune în goana după lumeştile agoniseli şi chiverniseli!
Am scris mai sus că, dacă vrăjmaşul nu poate nimic cu deznădejdea, prin harul lui Dumnezeu, atunci cearcă şi cu patimile din trup. Cum să îi stăm atunci împotrivă când întâlnim în lume atâtea şi atâtea prilejuri de cădere?
245
Oh, copile, tot aşa… cu harul lui Dumnezeu. Să cerem harul Domnului să ne acopere, să ne spovedim des şi întâi de toate să nu stăm de vorbă cu gândurile cele păcătoase. Vrăjmaşul încearcă să fluture prin faţa ochilor imagini spurcate, unele venite din ce vezi peste zi, altele din amintiri… Cum să le faci faţă? Cum s-a petrecut şi până acum… Suflă cu putere şi dispreţ asupra lor, chemând cu nădejde numele Domnului, şi nu te încrâncena, nu te speria… Suntem în război, copile, permanent în război, şi vrăjmaşii aruncă în luptă noi şi noi divizii şi noi şi noi arme: ba companii de tancuri moderne, ba avioane performante, ba artilerie grea, ba trupe de desant care să acţioneze „în spatele frontului”, tăcut, neştiut, subminând armata noastră.
Un lucru însă nu ştie duşmanul: că oricâte proiectile ar trage în armata noastră, ceea ce răneşte el sau împrăştie, îndată se reface la loc într-un chip minunat: chemând numele Preadulcelui Iisus, sorbind apa cea vie a rugăciunii şi a vieţilor sfinţilor. Căci şi îndeletnicirea cu citirea cuvintelor mântuitoare este tot o pravilă, tot o rugăciune…
Piotr, Piotr, dragul bunelului, mai scrie, mai scrie bunelului cum te mai afli! Bunelul te iubeşte mult şi te va ajuta, cu harul Domnului, când vei avea câte o nedumerire, câte o apăsare. Numai scrie-mi…
Te iubesc cu bătrână şi proastă inimă, Părintele Selafiil
Duminică, 16 iulie 2006
Părinte Filaret, doctoraşul meu drag!
Piotr, inima mea dulce!
Domnul să vă binecuvânteze şi să vă acopere cu mâna Sa cea tare!
246
Piotr, Piotr, bunelului îi este tare dor de tine… Piotr, nu ştiu dacă ne vom vedea în această viaţă scurtă pământească, în această pribegie a noastră către Cer. Dar fiece scrisorică ce mi-o citeşte batiuşka Veniamin de la tine şi de la voi mă face pe mine, un moşneag noduros şi ros de molii, să iau pulsul inimii mele dulci. Piotr, am ascultat rândurile de la tine şi s-a bucurat sufletul meu, aflând că ai găsit un loc tot în slujba Bisericii… Bagă de seamă, copilul meu, lucrul cu cărţile este o lucrare sfântă! Ţii în mână comori de înţelepciune pe care Duhul Sfânt le-a revărsat în cugetul Sfinţilor Părinţi, ca să ne fie nouă hrană în aceste vremuri de pustiire… Dragul bunelului Piotr, cred că m-ai făcut să întineresc cu cincisprezece ani când am văzut că lucrezi acum cu acele cărţi sfinte, că prin mâinile tale trec atâtea lucruri binecuvântate: icoane, tămâie, lumânări, cărţi bisericeşti. Să te ţii, dragul bunelului, de locul acesta la pangarul schitului de care îmi spui şi să nu îl laşi, indiferent de cât de mică sau de mare ţi se va părea plata bănească. E un loc potrivit pentru tine… chiar dacă alţi cunoscuţi îţi vor face orice alte propuneri să mergi în altă parte, poate la alte librării sau biblioteci, tu să te ţii de locul acesta, căci aici eşti sub ocrotirea mănăstirii; în orice caz, să scrii bunelului dacă îţi place sau nu, dacă eşti mulţumit…
Piotr, Piotr, am aflat şi noi mai bine zis îngeraşii aceştia ai mei -, prin anunţurile care se fac la acest calculator, despre ceea ce se întâmplă acum în lumea largă. Eu nu ştiu cum lucrează acest aparat, dar Veniamin mi-a spus că se afişează cumva ştirile cele mai importante ce se petrec în lume (e vorba de ştirile ce apar pe internet n. trad. Oh, inima mea dulce, vezi cât s-a înmulţit răutatea în lume? Acolo, în Palestina, este mare vărsare de sânge acum, şi lucrurile nu cred să meargă spre bine. Poate te vei mira, Piotr, dragul bunelului,
247
că pe mine, un moşneag, mă preocupă lucrurile acestea; dar voiesc să vi le zic, pentru că acum sunt vremurile de sfârşit, copile, sunt vremurile de sfârşit!
Pacea în lume va fi curând un lucru rar.
Oh, dragul bunelului, eu mă voi duce din această lume deşartă în curând, dar voi, voi veţi prinde mari grozăvii şi mari răutăţi. Când vor fi toate acestea, exact?, îl veţi întreba pe bunelul. Ei, Domnul Dumnezeu poate grăbi sau mai poate amâna sfârşitul, după a Lui socotinţă; răutatea şi desfrânarea, eresul şi delăsarea s-au înmulţit atât de mult în lume, că nu ştiu cât va mai îngădui Domnul lumea aceasta… Copile drag, Piotr, grozăvia cea mare să ştii că va fi un război între toate marile puteri ale lumii şi vor fi atâta foc şi prăpăd peste toată omenirea, că mulţi vor vrea să se fi aflat ei în pământ, în morminte. Mulţi vor pieri…
Piotr, inima mea dulce, rostul duhovnicilor nu este să înfricoşeze şi să înspăimânte pe fiii lor duhovniceşti. Dar a ascunde adevărul, anume că mult nu mai e, ar fi o trădare a Adevărului Hristos.
Pregătiţi-vă, dragii bunelului, pregătiţi-vă…
Cum să vă pregătiţi?
Rugaţi-vă cu sârguinţă; Piotr, hrana şi băutura noastră sunt pravila de fiecare zi şi Sfânta Spovedanie. Feriţi-vă ochii şi cugetele de desfrânare, căci pentru desfrânare va îngădui Domnul acest prăpăd prin foc.
Piotr, Piotr, cele ce ţi se par grele, cu ajutorul lui Dumnezeu, sunt uşoare şi dulci. Tu ştii lucrul acesta. Chiar în mijlocul lumii, harul lui Dumnezeu este cheiţa care deschide inimile noastre şi lasă să intre Viaţa veşnică. în mijlocul cetăţii Dumnezeu ascunde mulţi plăcuţi ai Lui. Aşa a fost întotdeauna.
248
Numai să strigaţi, dragii bunelului, să strigaţi la Dumnezeu şi la Preacurata Maica Sa, când veţi avea vreo greutate pe suflet sau veţi da de vreo ispită.
Acum, da, se deschid multe mănăstiri. Se scriu multe cărţi. Se petrec multe conferinţe de pace între religii. Se înfrumuseţează bisericile cu felurite podoabe, cu aur şi argint… Dar Dumnezeu nu caută la acestea… Dumnezeu caută la lucrarea tainică a inimii. La lucrarea cea dinlăuntru, nu la cea dinafară. Când se exagerează cu lucrarea cea dinafară, cum se întâmplă acum, e semn că s-a părăsit lucrarea lăuntrică…
Mi-au povestit multe aceşti părinţi români ai mei, de când îi ştiu eu pe îngeraşii aceştia. Sunt mii şi mii de monahi, dar abia dacă găseşti vreun povăţuitor cu frică de Dumnezeu. Eu plâng adesea pentru aceasta, copile. Sunt mulţi stareţi care se grijesc de gospodărie, de chiverniseală, iar de lucrarea lăuntrică, aproape că nu se grijeşte nimeni.
Dragii bunelului, voi să faceţi aşa: petreceţi în fiecare zi cu frica de Dumnezeu, cu plinirea pravilei şi cu gândul că acea zi poate să fie ultima. Petrecând aşa, nu veţi greşi. Chiar dacă nu veţi putea ţine gândul acesta al morţii în fiece zi, măcar o clipă, o secundă zilnic, să vă gândiţi la moarte, şi tot va fi bine. Dar mai cu seamă, dragii bunelului, ţineţi această mare comoară ce a sădit-o Dumnezeu în inimile voastre dragostea duhovnicească.
Părinte Filaret, ţineţi aproape de Piotr!
Piotr, cocorul meu alb, ţine aproape de batiuşka Filaret!
Acum, veniţi fiind din Athos, unde aţi întâmpinat multe ispite, aşa cum aţi scris mai demult bunelului, trebuie să vă bucuraţi. Credeţi că Domnul a poruncit dragostea, fiind noi fără de greşeală? Au poruncit-a Domnul dragostea îngerilor din cer? Nu, nicicum, căci aceştia sunt duhuri, sunt făpturi
249
netrupeşti care îl iubesc pe Domnul, îl slavoslovesc şi ascultă pururea poruncile Lui.
Nu, Domnul a poruncit nouă, celor de pe pământ, dragostea. Nouă, celor ce suntem ţinuţi de multe neputinţe, celor ce ne pansăm rănile cu harul Său, celor ce ne sângerăm uneori unii pe alţii din neştiinţă duhovnicească şi din pricina boalelor de care suferim.
Domnul nu a spus: „Vindecaţi-vă mai întâi, şi apoi faceţi faptele dragostei ce vă zic.” Nu, Domnul a poruncit să ne iubim unii pe alţii, aşa cum suntem, iar pe măsura ostenelii noastre, ranele se închid, sângele se opreşte, durerea încetează. Dragostea noastră unul către altul aduce roua smereniei. Iar smerindu-ne ajungem să iubim mai adevărat. Numai smerindu-ne…
Dragostea este poarta către cer. Prin această poartă nu intră cei mari ai acestei lumi, cei voinici, cei perfecţi. Nu, această poartă este făcută pentru cei ologi, pentru cei gârbovi, pentru cei orbi, pentru cei slăbănogi, pentru cei paralitici… Dragul bunelului drag… Aceştia intră pe poarta dragostei şi ajung în curţile Domnului unde încep să se vindece. Ei nu intră pe poarta dragostei deja vindecaţi, tămăduiţi, ci se vindecă prin dragoste. Hristos Domnul, Dragostea, îi iubeşte aşa cum sunt şi îi vindecă.
Sfântul Ioan feciorelnicul, de-Dumnezeu-Cuvântătorul, la sfârşitul vieţii sale îmbelşugate de har, atât spunea celor ce însetau de cuvântul mântuirii: „Iubiţi-vă unii pe alţii…”. Şi o tot repeta. Altă cale nu există…
Dragii bunelului, Domnul să vă dăruiască să gustaţi din bucatele Raiului şi, mai cu seamă, din dulcea smerenie! Voi veţi avea multă bucurie unul de la altul şi împreună de la Dumnezeu… Ţineţi această dragoste unul pentru altul, dragii
250
bunelului, ţineţi acest dar de la Domnul! Aşa creşteţi, aşa vă vindecaţi, aşa vă mântuiţi… Dragostea fără smerenie nu se poate. Oh, şi pentru a sădi smerenia în inima mea vârtoasă, eu, moşneagul Selafiil, am râcâit mult, am zgâriat zgura de pe inima mea; mult sânge a curs în cercarea aceasta a mea şi încă n-am reuşit să ating smerenia.
Nu cumva să vă închipuiţi că îndemnul „Iubiţi-vă unii pe alţii” e uşor. Nu! Lumea nu înţelege aceasta şi de aceea nu poate iubi. Dar voi, copiii mei, aţi înţeles acum că fără sângerare nu se poate! Iese puroiul, se sparge buba şi încă mai rămâne de stors… Apoi, când vine harul, totul se face ca nou.
Vă roagă un moşneag, ţineţi dragostea! Smeriţi-vă! Fiţi o inimă, un cuget!
Vremurile sunt rele… Bunelul vă recomandă cartea Sfântului Ierarh Ignatie Briancianinov, Experienţe ascetice. Acolo se află un fascicul mai mărişor ce se cheamă Fărâmiţările ospăţului. E o lucrare foarte potrivită vremurilor de acum a o citi. Mai cu seamă concluziile pe care le înfăţişează Sfântul Ignatie la sfârşitul acestui fascicul. Eu nu ştiu, dragii bunelului, de veţi găsi cele ce vi le-am spus, deşi îmi amintesc că într-o scrisorică mai veche aţi spus că aveţi scrierile Sfântului Ignatie pe care le-aţi şi luat în Athos. Bunelul are o ediţie mai veche, care are 100 de ani, fiind din 1906, de pe vremea slăvitului ţar mucenic Nikolai.
Piotr, Piotr, cocorul meu alb, privesc la zborul tău şi mă bucur!
Din când în când, mai treci şi prin faţa moşneguţului ros de molii din Siberia, eu mă voi uita pe fereastră şi voi vedea cerul senin; şi un cocor alb, vestitor al bucuriei.
Te iubesc,
Părintele Selafiil
251
Miercuri, 19 iulie 2006
Inima mea dulce, Piotr,
Din când în când, Domnul Dumnezeu ne mai aşază la izvoarele Sale răcoroase ce izvorăsc în suflet atunci când suntem mângâiaţi, fie şi în chip nevăzut, de har.
Domnul Dumnezeu vede dorurile inimii tale, Piotr al meu cel drag. El îţi dăruieşte în fiecare zi putere şi tărie de inimă pentru a nu se usca sufleţelul tău în deşertul acestei lumi otrăvite de atâtea răutăţi şi păcate. Iar uneori mai poposeşti sub copăceii cei umbroşi, cu bună umbră duhovnicească, mai guşti din apa vie a harului şi priveşti cu nădejde la Cer. Copilul meu, toate trec, toate durerile trec, toate sunt trecătoare. Lumea şi viaţa aceasta vor trece ca un vis… Azi eşti tânăr şi priveşti în oglindă cu mândrie la frumuseţea feţei tale, însă mâine îţi vezi faţa brăzdată de riduri şi părul albit… Iar în obraji se ghiceşte cu vremea, tot mai mult, paloarea pământului din care am fost plămădiţi. De aceea, Piotr, dragul bunelului, trăieşte fiecare zi ca un străin pe acest pământ. Nu te încovoia sub sarcinile lumii, căci ele azi sunt, mâine nu sunt. Ceea ce lumea preţuieşte azi atât de mult, mâine se risipeşte în vânt sau se schimbă… Nu pune preţ pe altceva, Piotr, Piotr, decât pe valoarea sufletului tău, care nepreţuită este, infinită… Cu acesta vei pleca din lumea aceasta; sufletul este singura ta moştenire. Casă, pământ, bani, nimic, nimic. Sufletul tău, copile!
Piotr, Piotr, socoteşte lumea un nimic, chiar dacă trăieşti în ea, deocamdată. Nu te întrista pentru nimic, ci gândeşte-te că Domnul a spus: „Eu am biruit lumea.” Dacă El a spus aceasta, şi noi o vom birui, copile, şi noi o vom birui! Lumea este moartea. Hristos este viaţa veşnică. De aceea îţi zic: cearcă acum să trăieşti în lume ca şi cum nu ai fi din lume, ai
252
să reuşeşti, şi deja ai reuşit, copile… Ai răbdare; Domnul le va rândui pe toate la vremea lor şi la locul lor. El spune: „în răbdarea voastră vă veţi mântui sufletele voastre.”1
La orele nopţii (în ţara ta) aci este deja dimineaţă, Piotr, dragul bunelului. Atunci eu îi pomenesc cu fierbinte inimă pe toţi cei ce sunt dator să îi pomenesc şi care nevoie au de rugăciune. Ei, Piotr, Piotr, ne vom fi întâlnit poate într-un loc binecuvântat, pe cărarea rugăciunii. Dar nu da prea mare importanţă la aceasta…
Şi eu, bunelul tău, îndrăznesc a spune acestea, încetişor, dar sper să auzi peste pădurile fără sfârşit ale Siberiei: te iubesc, nepoţelul meu scump, şi voi lua această dragoste cu mine şi dincolo, de unde îţi voi picura câte un strop de rouă! Cu bine! Mai scrieţi-i bunelului despre voi.
Cu drag,
Părintele Selafiil
Vineri, 21 iulie 2006
Dragii bunelului dragi,
Zilele acestea am primit eu, moşneagul cel din Siberia, înştiinţare de la mănăstirea Danilov, din Moscova, printr-un mesaj primit la acest calculator şi citit mie de batiuşka Veniamin, că Preafericitul Patriarh al întregii Rusii, Alexei, nu prea se simte bine cu inima şi că cere rugăciuni.
Iertaţi-l pe bunelul dacă se va ruga mai mult acum, nu înseamnă că vă voi da mai puţină atenţie. Scumpii mei nepoţei, inima mea vă ţine bine şi pe voi. Sau, cum să vă spună bunelul, inimile voastre tinere mult mă bucură şi pe mine, şi mai mult dragostea voastră mă ţine şi pe mine tânăr…
1 Cf. Luca 21,19 (n. ed.).
253
Eu vă iubesc pe amândoi, dragii bunelului.
Domnul să vă dăruiască smerenia Sa, căci aceasta ascunde toată înţelepciunea! Oh, dragii bunelului, aşa, aşa, mult Ii place Domnului mustrarea de sine! Această prihănire de sine este începutul smereniei şi ancora tare pe marea vieţii, ca valurile răutăţilor să nu scufunde corabia sufletului în adâncurile înşelătoare ale părerii de sine. Mustrarea de sine este baie pentru suflet şi începătură a lacrimilor.
Dragii bunelului, un lucru v-aş mai spune şi rogu-vă, nu vă supăraţi prea tare pe bunelul vostru. Această prihănire de sine să nu se facă cumva cu vreo oarecare pornire spre mânie, spre iuţime… Cel adevărat smerit oh, da, şi ce lungă e calea până la adevărata smerenie! pururi nu încetează a întoarce cu blândeţe privirea spre fratele şi a rosti cuvânt dres cu mierea bucuriei către aproapele, în timp ce către sine, şi doar către sine, se prihăneşte şi se socoteşte nevrednic de dragostea celorlalţi fraţi.
Oh, copiii mei, copiii mei, aceasta e calea mântuitoare şi nu alta! Şi nu e uşoară deloc, copiii mei, v-am spus, ea cere sânge! Sânge, adică: înfrânarea de a nu vedea scăderea nici a celui de-a dreapta, nici a celui de-a stânga ta, nici a celui din faţă, nici a celui de dinapoi. Ci, dacă aceştia greşesc, noi pururea să ne găsim nouă vină, cum că pentru oarece neputinţă sau răutate de-a noastră s-a arătat fratele cu acea lipsă; să căutăm adică pururi a dezvinovăţi şi a acoperi greşeala celuilalt… Aceasta este calea fericiţilor, dragii bunelului dragi…
Eu ştiu că vă luptaţi lupta cea bună.
De aceea bunelul vă iubeşte. De aceea bunelul vă spune în fiecare seară dorurile inimii sale, chiar dacă nu vi le şi dictez, ca să le primiţi scrise. Dorurile inimii mele vor lucra spre bine în inimioara voastră. Veţi simţi multă bucurie şi uşurare…
254
Piotr, Piotr, cocorul meu alb, ţi-am mai spus că nepoţeii cei mai dragi buneilor sunt nepoţeii cei mici. Am simţit puţină amărăciune şi apăsare în scrisorica ta. E bine că mi-ai scris şi că mi-aţi scris, oricât de amărâţi aţi fi fost, căci aşa aţi dat gaură buboiului şi s-a spart. Inima noastră, Piotr, cearcă zilnic fel şi fel de stări, de la fericire şi încântare cu bună măsură efectul harului, până la amărăciune, apăsare, întunecare, iuţime, pornire asupra aproapelui, judecată şi mânie. Acestea sunt umbrele aruncate de cel rău sau chiar lucrările celui rău în noi. Asemenea stări se depăşesc cu răbdare, cu răbdare… căci norii trec şi soarele, iată, străluceşte iar!
Ce spuneam data trecută? „Prin răbdare vă veţi mântui sufletele voastre”…
Acum aş mai spune ceva, ceva foarte important, la care eu mereu plâng dacă mă gândesc şi meditez mai îndelung, căci n-am eu aceasta: „Învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre.” Da, aşa aflăm odihnă sufletelor noastre.
Piotr, dragul bunelului, inima mea dulce, nu încetez a te iubi şi a mă ruga pentru tine. Eşti pe calea cea bună. Vezi, mai sunt şi pietre ascuţite, şi ciulini… Dar inima ta cântă. Ce cântă eă oare acum?, căci eu aud ceva… Poţi să îi spui bunelului?
Cu dragoste,
Părintele Selafiil
Luni, 24 iulie 2006
E mare vărsare de sânge în Palestina, dragii bunelului. Mor oameni nevinovaţi. E multă suferinţă. Multe lacrimi, multă durere. Atâta durere cine o mai încape? Cine poate înţelege lacrimile maicii care îşi jeleşte pruncii ucişi? Cine poate înţelege sufletul zdrobit al unei mame care îşi vede
255
odorul ei, pruncul ei, ars de bombe sau strivit de cărămizi? Cine? E multă răutate în lume, atât s-a înmulţit răutatea, dragii bunelului dragi… Şi acum, ca răutatea să fie şi mai mare, omul s-a transformat într-o fiară; omul, chipul lui Dumnezeu, se pare, dragii bunelului, că a început să fie însetat nu numai de păcatele scârbavnice ale desfrânării, ci, acum, însetează de sânge. E mult sânge nevinovat şi încă va mai curge… E doar începutul durerilor.
Da, Piotr, mulţi au acum nevoie de rugăciune… Şi patriarhi, şi monahi, şi mireni, şi creştini, şi necreştini.
Peste toti Dumnezeu îşi revarsă milostivirea Sa, dar oamenii şi-au întors faţa de la Domnul şi privesc la dumnezeii lor, dragul bunelului drag.
Piotr, Piotr, dumnezeii oamenilor sunt propriile lor patimi… Sunt demoni… Dar nu, să nu fie, să nu judecăm noi lumea, a Domnului este judecata… Lumea aceasta e bolnavă şi are nevoie de Iubire. Şi Iubirea este altfel decât şi-o închipuie oamenii. Oamenii hulesc Iubirea pentru că îşi închipuie că a iubi pe duşmanul tău este prostie. Oamenii urăsc iubirea, pentru că-şi închipuie iarăşi că a ierta este slăbiciune. Oamenii urăsc Iubirea pentru că a se smeri nu vor, nu vor…
Plâng în fiece seară cu lacrimi, implorând pe Domnul să dăruiască tuturor oamenilor să-L cunoască în Duhul Sfânt şi să-L iubească. Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, dă-mi şi mie, unui boţ de pământ, să ard cu lacrimi de iubire pentru lumea toată! Doamne, Iisuse Hristoase, dă-mi şi mie, celui găunos şi putred, inimă milosârdă pentru lumea toată! Doamne, eu am trăit până acum pentru că Tu m-ai iubit în fiece clipă mai mult decât Te-am iubit eu viaţa toată! Dă, Doamne, răgazul pocăinţei şi întoarcerii de la răutate tuturor oamenilor…
256
Piotr, iartă pe bunelul, căci iar am vorbit prea mult.
Tu îl iubeşti pe Domnul, Piotr, şi bunelul a văzut aceasta şi de aceea te-am îndrăgit din prima clipă când am citit scrisorile de la tine şi de la voi. Da, Piotr, aceasta este muzica de care aveai nevoie şi despre care mi-ai scris. Pentru aceasta, nu ai nevoie, dragul bunelului drag, de nici o Academie de muzică, nici de note pe care să cânţi, nici de lecţii pe care să le iei de la profesori. Muzica pe care o iubeşti, Piotr, este aceea pe care inima ta o cântă acum…
Piotr, cântă-ţi cântarea aceasta până la sfârşit, termină această partitură, şi, dragul bunelului, aplauzele nu vor răsuna, florile nu vor cădea peste tine, luminile reflectoarelor nu te vor înconjura, ziarele nu vor scrie despre tine… Nimic din toate acestea nu va fi!
Doar îngerii…. îngerii vor şti ei ceva şi vor cânta cu tine veşnic, copile scump, „Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot!” Aceasta este bucuria care nu se va mai lua de la inima ta… Piotr, iubeşte Iubirea Care te-a iubit şi te va iubi veşnic! Iar taina inimii tale n-o încredinţa prea des buzelor tale, copile…
Te iubeşte bunelul,
Părintele Selafiil
Vineri, 28 iulie 2006
Dragul bunelului drag, Piotr,
îmi creşte la loc o inimioară nouă, dulce şi veselă, când Veniamin îmi traduce o de-bine-vestire de la tine. Tu ştii, dragul bunelului drag, că buneii sunt fericiţi, foarte fericiţi, şi mulţumesc lui Dumnezeu cu lacrimi în ochi când primesc veşti bune de la nepoţeii lor cei de departe.
Aşa, aşa ar vrea bunelul să audă despre tine şi despre voi, numai veşti bune.
257
Copile drag, săltarea de bucurie a inimii pe care am întrezărit-o ascultându-ţi scrisorelele este un dar de la Dumnezeu. Este un har, este o surpriză pe care Milostivul Dumnezeu ne-o face de fiecare dată când ne aşteptăm mai puţin. Nu este vreun merit de-al nostru, este ca o prăjiturică pe care, ţin şi eu minte, mi-o gătea mămica mea când eram copil, chemându-mă de la joacă şi îndemnându-mă să intru în bucătărie.
Vezi, numai că Domnul Dumnezeu nu ne face vreo invitaţie specială, ci, în tot locul, în toată vremea, ne dăruieşte harul, ne îndulceşte cu câte o prăjiturică duhovnicească. Cercetarea inimioarei tale de către har este posibilă, dragul bunelului, oriunde, şi acasă, şi pe stradă, şi în pangarul schituleţului unde lucrezi, şi când mănânci, şi când dormi… O, Piotr, dragul bunelului drag, de-ai şti cât de mult te iubesc Domnul şi Preacurata Maica Domnului! Maica Domnului se bucură nespus de toţi cei care îndrăgesc viaţa curată, smerită, fecioria trupului şi a sufletului. Ea se roagă cu lacrimi la Fiul ei ca aceştia să aibă îndrăzneală în Ziua Judecăţii când vor fi chemaţi şi cercetaţi ce au lucrat în astă viaţă, dragul bunelului…
Un singur lucru trebuie, dragul bunelului drag: să ne amintim de Dumnezeu cât mai des, cât mai des, cât mai des. Dacă se poate, la fiecare respiraţie, şi de mâncăm sau de bem. Bunelul te îndeamnă aşa, Piotr: roagă-te cât mai mult, cât mai mult. Cu „Doamne Iisuse…” cu metaniile, ele sunt o armă înfricoşată ce o învârtim în aer contra diavolului, deşi ni se pare că o învârtim doar între degete. Dar noi nu vedem cum îi arde pe demoni numele Domnului… Făcând aşa, ei vor sta d?parte şi nu vor cuteza să te împungă cu suliţele lor otrăvite…
Acum tu stai în lume, dar aceasta nu va dura la nesfârşit. Tu vrei mai mult şi Domnul îţi va dărui din plin, după strigarea
258
inimii tale… Scumpul meu nepoţel! Bunelul îţi spune acestea pentru că vreau să te bucur, să te mângâi şi să te încurajez. Îţi repet: va veni şi clipa botezului celui întru dumnezeiescul cin, când vei fi şters din catalogul acestei lumi şi vei fi scris în catalogul altei stări. Atunci, vei avea ajutători mulţi îngeri şi rugăciunea ta va fi mai cu putere. Nu te teme, chiar dacă acum te vezi slab, copile! Niciodată, dar niciodată n-ai fost puternic. Totdeauna ai fost slab şi neputincios. Dar puterea lui Dumnezeu se desăvârşeşte în slăbiciune. Harul este aşa, ca aliajul cel neştiut de duşmani pe care armata noastră îl folosea la tancurile sale, ca blindajul să nu fie străpuns de obuze. Fără acel aliaj, obuzele intrau ca-n brânză…
Aşa şi omul fără har, suliţele otrăvite ale demonilor intră în el ca-n brânză.
Să ai necontenit în minte că va veni şi acea clipă de care ţi-am spus. Ea nu e departe, nu e departe, copile. Numai că eu atunci nu voi mai fi în viaţă şi voi fi putrezit deja. Tu pregăteşte-te, dragul bunelului drag, pregăteşte-te în fiecare zi şi trăieşte ca un monah, respiră ca un monah, păşeşte ca un monah, priveşte în jur ca un monah, vorbeşte ca un monah.
Tu să-L iubeşti, să-L doreşti pe Domnul cu foc. Ţine focul nestins! Acel foc te va păzi de lupii cei răi din noaptea acestei lumi şi te va încălzi, ferindu-te de răceala ei.
Te iubesc,
Părintele Selafiil
P.S. Da, copile, ajută când poţi cu un cuvânt, cu o sugestie, îndreptând pe oameni mai cu seamă spre cuvântul Sfinţilor Părinţi şi către legătura cu un duhovnic. Este binecuvântare să îndrepţi pe oameni spre izvoarele curate ale Ortodoxiei, dar aşa, cu grijă. Îndreaptă-i mai cu seamă spre preoţii
259
duhovnici. Ei au puterea harului, însă, dacă nu sunt atenţi, şi ei se pot răci duhovniceşte sau, mai rău, vătăma. Da, da, e multă suferinţă… şi acea doamnă cu copii, bătută de soţul ei este acum pomenită de bunelul. Domnul o va ajuta, dar şi ea trebuie cumva să-şi ispăşească nişte păcate mari, de aceea suferă şi pătimeşte puţin acum. Îndreaptă-i mai cu seamă pe oameni spre preoţii duhovnici şi iartă pe bunelul!
Marţi, 15 august 2006
Binecuvântat cocor al sufletului meu,
Piotr, dragul bunelului,
Este ceva vreme de când moşneguţul cel învechit şi ros de molii nu ţi-a mai adresat vreo scrisorică… Eu, moşneagul Selafiil, bunelul vostru cel din Siberii, am socotit că este spre mai mare folos sufletului şi stării voastre lăuntrice să slobozesc alt fel de scrisorele către văzduhurile cele îndepărtate, către ţărişoara voastră, către oraşul vostru, către inima voastră, dragii bunelului dragi! Mai cu seamă în acest răstimp al încercărilor de tot felul… noi suntem abia la începutul Postului Adormirii Maicii Domnului, voi deja veţi fi prăznuit, copiii mei, slăvitul praznic închinat Măicuţei noastre Preasfinte, celei dulci şi purtătoare de toată grija asupra noastră, celei mijlocitoare înaintea Fiului ei preaiubit… Am socotit că prin mai multă rugăciune să pot fi de mai mare folos decât prin vorbele mele, Piotr, scumpul meu!
Dacă în viaţa mea am putut face vreun bine cuiva, dacă am putut ajuta cu adevărat vreun suflet amărât şi înlăcrimat, numai Dumnezeu ştie. Dacă am adus cu adevărat mângâiere, dacă am pus măcar o pietricică, cât de mică, la casa tainică a sufletului vreunui creştin, nu este meritul meu, Piotr,
260
iubite, ci harul lui Dumnezeu m-a întărit, mâna cea cu putere a Sa m-a povăţuit, purtarea Sa de grijă cea tainică m-a ferit şi pe mine să cad în ispită. Piotr, Piotr, cu adevărat cuvintele sunt de folos atunci când reuşesc să deschidă, aşa, ca o cheiţă delicată din poveştile copilăriei, zăvoarele grele ale sufletului. Sufletele oamenilor se zăvorăsc cu multe lacăte grele, cu lacătele patimilor şi ale răutăţilor de tot felul. Lacătele acestea, dragul bunelului, o vreme pot fi deschise folosind cuvinte potrivite, îndulcite cu mierea răbdării şi învârtite meşteşugit cu acea cheiţă, cu răbdare, aşteptând să sară, dintr-o clipă în alta, încuietorile cele grele. Da, aşa poţi să câştigi un om, şi dacă mântuieşti un suflet mare bucurie se face în cer.
După o vreme înţelegi, însă, mai mult folosul rugăciunii şi al lacrimilor vărsate într-ascuns pentru cei ce au nevoie de pocăinţă. Şi atunci cuvintele încep să fie mai rare, mai rare, dar aşternute pe hârtie sau rostite cu inimă dureroasă şi cu milostenie, cu multă milosârdie… Dincolo de cuvânt se ascund, Piotr copile, rugăciuni ţâşnite dintr-o inimă însângerată, rănită de focul ceresc cel curăţitor şi vindecător, dulce rănire, dulce rănire, dragul bunelului. Dar nu despre aceasta vreau să vorbesc acum…
Ci, o, Doamne, uneori ai o cumplită încredinţare, ca o telegramă cu veşti întunecate pe care o primeşti fiind pe front şi luptându-te cu duşmanul ce te atacă de pe uscat şi din aer, cu foc de artilerie şi cu aviaţia de vânătoare. Deodată se poate întâmpla să înţelegi că ai tăi, cărora le trimiţi întruna telefoane, nu vor nicidecum să ridice receptorul, să primească ajutor de la cei ce pot să le spună de unde trage inamicul. Ci se încăpăţânează să rămână întru al lor plan de bătaie prost întocmit, netot gândit! Trag şi trag ai noştri orbeşte, irosindu-şi
261
muniţia, încasând răni după răni, pierzând mult sânge, dar se încăpăţânează să continue după aceeaşi strategie. Ceva mai rău nici că se poate…
Inima mea este îndurerată peste măsură de cele ce mi-ai scris şi nu credeam să aud aşa ceva înainte de a închide ochii, mai cu seamă despre tine, despre familia ta, Piotr… Sunt nespus de îndurerat şi înţeleg cât de mare este rana din inima ta, dar mai presus de toate din inima mamei tale.
Dragul bunelului, ce pot eu să-ţi spun? înger din cer de ar veni, şi mai mult decât atât, legiuni de îngeri de ar trimite Domnul să vestească voia Lui şi să îndemne la pocăinţă, dacă omul voieşte a-şi astupa urechile, astupate vor fi acestea şi nimic nu vor folosi nici sfatul, nici implorarea, nici vorba bună.
Ci tu nu abandona, nu lepăda, dragul bunelului, ruga ta. Pomeneşte-i cu aceeaşi sârguinţă, roagă-te Maicii Domnului să înmoaie inima celor împietriţi. Cale de întoarcere există oricând. Pocăinţă este în orice situaţie, copilul meu, ştii aceasta.
Pentru îndurările nemărginite ale Milostivului Dumnezeu, nădejde este până la moarte.
într-o pictură foarte răspândită de la începutul secolului, ilustrând cuvântul Domnului: „Iată, Eu stau la uşă şi bat”, Mântuitorul, asemenea unui călător ostenit de cale, bate la uşa unui han, pe înserate; însă, dacă bagi bine de seamă, uşa la care El bate nu are mâner ori clanţă pe dinafară, are numai pe dinlăuntru. Aceasta arată ceva… Domnul nu împinge cu umărul în uşă, dragul bunelului; uşa are mâner numai pe dinlăuntru, numai pe dinlăuntru…
Bunelul te iubeşte şi te roagă să-l ierţi de te-a întristat.
Părintele Selafiil
262
Duminică, 27 august 2006
Dragul bunelului drag,
Piotr, nepoţelul meu scump cel de departe, dar atât de aproape de inima bolnavă a bunelului tău!
Se apropie praznicul slăvit al Adormirii Maicii Domnului, izvor de bucurie şi de mângâiere pentru tot sufletul cel apăsat, cel frământat, cel căutător de Dumnezeu! Am binecuvântat pe îngeraşii mei dragi, Veniamin şi Ignatie, să prăznuiască cinstita Adormire a Maicii lui Dumnezeu în Athos şi să se roage şi pentru mântuirea sufletului meu cel îmbătrânit de ani şi care nu ştiu ce răspuns va da în faţa Dreptului Judecător.
Puterile mele scad pe zi ce trece, copile, şi prefer mai mult să mă rog decât să vorbesc. Am rânduit mai mult acum o anume pravilă a tăcerii cu părintele Luca, pe care am să o cer mai cu osârdie şi părinţilor celor iubiţi, îngeraşilor mei păzitori şi întru toate ascultători, Veniamin şi Ignatie, când vor veni din Athos. Tăcerea, dulcea însingurare dar cu noimă şi cu binecuvântare -, căutarea cu osârdie spre inimă în clipele de singurătate alungă diavolul plictiselii şi al akediei.
La noi au stăruit mai mult în ospeţie părinţii cei doi veniţi din mijlocul iubitei noastre Rusii, de la mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Panteleimon, de pe lângă Harkov batiuşka Iona Akcium monahul şi batiuşka Naum ieromonahul, cu care vom petrece dimpreună praznicul Adormirii Maicii Domnului.
Piotr, Piotr, te simt îngrijorat pentru răceala pe care spui că o ai la rugăciune, pentru greutatea pe care poate o simţi gândind că trebuie neapărat să termini un canonaş zilnic, pentru formalismul care zici că te mâhneşte grozav. Oh, Piotr, Piotr, bunelul tău îşi pune inima pentru tine şi se roagă
263
aşa: „Doamne, dă-mi mie lacrimi să plâng când nepoţelul meu scump se simte pustiu şi îngreuiat, Doamne, dă-mi mie osteneala şi povara când nepoţelul meu se încovoaie sub greutatea sarcinii sale…” Aşa să ştii.
Dar să mai ştii, copile, şi nu o dată ţi-am spus ţie aceasta, că perioadele de uscăciune, de lipsă de „ulei duhovnicesc” când maşina noastră de luptă scârţâie din toate încheieturile şi cu greu se mişcă sub focul continuu al obuzelor inamice -, aceste perioade sunt imposibil de evitat în războiul nostru duhovnicesc. îţi repetă bunelul: e imposibil să nu ai aceasta!
De ce? Ca să nu te mândreşti, copilul meu! Căci altfel, dacă ai fi într-un zbor continuu, la cât de prunci duhovniceşte suntem, ne-am prăbuşi cu siguranţă din zborul nostru în păcate grozave pe care n-am vrea în viaţa noastră să le mai facem şi de care Domnul ne-a ferit şi ne fereşte prin a Sa purtare de grijă.
Ca să se probeze credinţa ta, copile. Căci unde ne este credinţa, inima mea dulce, dacă numai când suntem mângâiaţi şi când „tancul” nostru de luptă merge uns, numai atunci, zic, ne rugăm cu sârg? Nu, dragul bunelului drag, credinţa noastră în Dumnezeu se probează în momente de criză, în clipele de cumpănă ale luptei, chiar atunci când vrăjmaşul ne dă lovitură după lovitură, când năvăleşte cu furie la contraatac şi chiar când uneori totul pare pierdut.
Numai Domnul poate întoarce slăbiciunea noastră întru putere multă.
Numai Domnul poate preschimba neputinţa în izbândă.
Numai Domnul ridică braţul nostru cu putere, ca să-l lovim cu putere peste faţă pe ispititorul şi să-l ruşinăm de la noi.
264
Aşadar să strigăm, iubitul meu Piotr, să strigăm zi şi noapte, din toată puterea inimii, să cădem în genunchi când nu ne vede nimeni, să îmbrăţişăm icoana Preadulcelui Iisus şi a Preacuratei Maicii Sale şi să ne deşertăm acolo greutatea şi focul ce ne arde…
Vom vedea atunci că numai Domnul preschimbă focul ispitelor într-un alt fel de foc, mai bine zis într-un foc care ne răcoreşte, ne dă Viaţă.
Copile, ai curaj, nu da înapoi!
Piotr, fii cu răbdare multă, nădăjduieşte fierbinte în Domnul! Piotr, Maica Preacurată te poartă în braţele sale şi te acoperă, ai uitat aceasta? Eu, un moşneag ros de molii şi zbârcit ca o ciupercă, am rugat-o pe Preasfânta să te acopere cu cinstitul ei omofor, ca pe copilaşul ei mai mic, după har. Să nu uiţi aceasta! Oh, de-ai şti cât de mult te iubeşte Măicuţa Domnului şi cât se bucură de tine, inima mea dulce, când o chemi pe ea într-ajutor…
Ci să mai ştii, copilul meu, că momentele acestea de uscăciune multă, de îngreuiere, cum mi-a citit batiuşka Luca de la tine, pot să vină şi pentru că poate ai supărat, ai mâhnit pe cineva, poate fără voia ta. Caută într-adâncul conştiinţei tale şi vezi: ce e?
Piotr, scrie, scrie bunelului când simţi…
Nu te uita că eu dictez acum mai rar, căci suflu greu; batiuşka Luca îmi spune că am insuficienţă cardiacă de gradul 3, aproape 4, eu nu prea ştiu ce e aceasta… Ci tu deşartă-ţi sufletul, fă-l uşor, uşor, ca un cocor alb şi zboară, aşa cum eşti, spre înalt, acolo unde îţi şade bine să fii, şi bunelul va pune mâna la ochi şi te va privi, te va privi, te va privi…
Te iubesc.
Părintele Selafiil
265
P.S. în privinţa paşaportului cu cip, dragul meu, e vădit că aceştia sunt paşi ce pregătesc venirea antihristului. Cine spune că nu, că aşa şi pe dincolo, nu ştie ce vorbeşte! Vai de cei ce vor avea guri de hrănit, vai! Dar încă nu este aceasta lepădarea. Sunt doar paşi. Cearcă a păstra paşaportul cel vechi, poate nu l-ai aruncat încă! Dacă se poate, păstrează-l pre acela. Sau mai bine comandă la miliţie să-ţi dea acum unul nou, pentru următorii ani. Dar, de nu se poate, poţi să-l iei, conştient că e un mare, mare, un foarte mare pogorământ, şi pe cel nou, păstrând viu în minte şi spunând şi altora să nu primească pe viitor pecetluirea. Când va fi aceasta, nu ştim. Dar nu e departe… Căci fără paşaportul cel nou, dacă nu poţi să ieşi deloc din ţară, iarăşi nu e bine…
Marţi, 5 septembrie 2006
Copilul meu, inima mea dulce,
L-am rugat pe îngeraşul meu cel scump, pe doctoraşul Luca, să traducă cele câteva gânduri ale mele către tine. Inima mea dulce, bunelul se roagă pentru tine. Hrana sufletului nostru este rugăciunea. Aerul cel trebuincios a-l respira este tot rugăciunea. Odihna cea desăvârşită a omului este rugăciunea. Şi tot rugăciunea este şi mângâierea cea neomenească ce poate să-l mulţumească, în sfârşit, pe om. Numai că omul, vezi tu, dragul bunelului drag, aleargă, aleargă, aleargă… Şi fuge după mângâieri de la oameni sau de la societatea în care trăieşte. Acestea însă nu-l vor mulţumi desăvârşit niciodată, sunt cu multe lipsuri. Mângâierile omeneşti ascund şi multă amărăciune, căci fie cei de la care le primeşti sunt schimbători, supuşi slăbiciunilor mai mici sau mai mari, fie aceste mângâieri pier degrab… însă mângâierea harului are
266
un alt gust şi, gustând din această mâncare, nu vei mai pofti la cele ale lumii.
Bunelul a băgat de seamă de mai multă vreme că de inima ta s-a atins această hrană cerească şi sufletul tău nu se mai ostoieşte cu cele primite de la lumea materialnică, văzută. Ştiu asta, copile… Smereşte-te în toate, osândeşte-te pentru ale tale neputinţe.
Fii în pace cu toţi.
Fii în desăvârşită sinceritate şi ascultare faţă de părintele tău duhovnicesc. Aşa nu vei fi departe de împărăţia cerurilor.
Dar, dacă vrei să fii desăvârşit, copile, roagă-L pe Domnul să iconomisească după a Lui voie desprinderea ta de această lume, în trup încă tu fiind. Oh, dragul meu băiat, mai caută, mai caută vreun schitişor, vreo mănăstire prin ţară! S-o găsi vreun schitişor pre acolo! Cu oameni de acelaşi duh şi cu blândeţe duhovnicească, copile!
Purcede la a căuta şi cerceta fără părintele tău drag Filaret. E mai bine singur!
Ci, dacă află batiuşka Filaret poţi să-i spui de căutările tale, poate să meargă şi sfinţia sa; mergeţi separat, copiii mei, de acum, când e vorba de a lua în socotinţă ceva pentru a voastră monahicească plinire. Şi, chiar dacă vă veţi opri în acelaşi locşor, important e ca fiecare să vă decideţi în parte, separat, asupra lui.
Pentru batiuşka Filaret e bine să termine acum pregătirea medicală; dar, dacă va iubi chiar de acum cu osârdie vreun loc monahicesc, cu atât mai bine.
Oh, copilul meu, cum te vei desprinde de răutăţile ce nu conteneşti a le mai face, zici? Dragul bunelului,, ştii cum? Nemaifăcându-le…
Fugi de orice pricină de sminteală, de glumele lumeşti, căci ele răcesc sufletul şi mai apoi aduc tristeţe şi regret.
267
Fugi de persoanele ce pot stârni războaie gândite de desfrânare şi de orice stricăciune. Acestea sapă sufletul ca o apă ce musteşte la baza unui zid şi-l surpă, întru sfârşit. Tu pune ciment din cel bun prin care nu intră apa: gândul la moarte, copile.
Ca şi până acum, copilul meu, ca şi până acum, iubeşte-L pe Domnul, izvorul Iubirii a toată lumea… Copile, monahii s-au desprins de orice iubire pătimaşă, trupească, prin rugăciunea lor pentru lumea toată, apropiindu-se de adevărata Iubire. Iubirea monahilor pentru lume e altfel decât cea a mirenilor pentru lume, pentru bărbat sau pentru femeie. E Iubirea ce ţine lumea, Iubirea care e pricina fiinţării a toate, Iubirea care este răspunsul la toate întrebările noastre, copile… Taina Preasfintei Treimi nu ni se va descoperi nouă în această viaţă, copile, dar ştim măcar, cum marele Vasile grăieşte, de ce Dumnezeu este Treime: pentru că este Iubire desăvârşită.
Ca şi până acum, copilul meu, ca şi până acum, zboară, zboară… Domnul îţi găteşte loc bun, mulţumeşte-I…
Te iubeşte bunelul tău, aşa să ştii.
Mă iartă,
Părintele Selafiil
Joi, 14 septembrie 2006
Iubitul meu copil,
Ia, rogu-te, aceasta ca pe spovedania către nepoţelul său, a unui moşneguţ ros de molii şi putred de vremi.
Bunelul vostru este bolnav şi nu mai poate să îşi mişte jumătate din trupul lui cel ros de molii; mâna şi piciorul drept nu mă mai ascultă şi atârnă acum ca o cârpă, dar, slavă Domnului, mai pot să învârt între degete şiragul de metanii între
268
degetele mâinii stângi. Bunelul stă mai mult la pat, mai bine spus în capul oaselor, sprijinit între perne.
Nepoţelul meu scump, Piotr, inima mea cea dulce şi iubită, nu mă plâng! Acum am ceea ce mi-am dorit cel mai mult, după care am însetat toată viaţa: să mă rog, să mă rog… Să petrec îndelung cu Preadulcele Iisus, Cel Ce e plin de nesfârşită iubire. Cel Ce însetează după a noastră petrecere cu El, Domnul Vieţii. El mă aşteaptă, mă aşteaptă şi chipul Lui nespus de blând se făureşte ca într-o icoană în inima mea, învăluindu-mă într-o nesfârşită petrecere cu El, dulceaţa şi hrana sufletului meu.
Oh, iubitul meu Piotr, acum mă rog aşa cum mi-am dorit întreaga viaţă, deşi rugăciunea mea e firavă şi ieşită dintr-un trup şi o minte pătimaşe. Mă rog pentru lumea aceasta care se afundă din ce în ce mai mult sub stăpânitorul întunericului. Din ce în ce mai mult în păcate, în răutăţi. Simt o deznădejde grozavă în lumea ce se află departe, foarte departe, şi totuşi atât de aproape, pentru că port în inima mea o părticică din lacrimile şi spaimele ei, simt în fibrele sufletului meu obosit şi bolnav tresăririle ei, căutările şi apăsările ei… Groaza morţii stăpâneşte în lumea întreagă şi oamenii se agaţă din răsputeri de viaţa aceasta, cercând a stoarce totul acum, a trăi cât mai bine, a gusta toate plăcerile; este o încercare disperată de a avea totul acum şi aici, dragul bunelului, ca şi cum viaţa veşnică ar fi o poveste.
Eu îţi spun ţie acestea, dragul meu băiat, şi rogu-te, nu mă judeca prea tare… Mi-e milă de săraca lume ce s-a depărtat de Dumnezeu şi se depărtează pe zi ce trece. Acum nu mai sunt prigoane, deocamdată. Dar alunecările, căderile sunt mai uşoare pentru că şi ademenirile sunt mult mai fine ca odinioară; tinerii se afundă în plăceri, iar cei mai mari în alte patimi,
269
încât foarte rar mai vezi pe cineva care să cinstească curăţia sufletului şi a trupului şi să caute adevărata smerenie. Plâng şi mă rog la Maica Domnului să mijlocească cu nesfârşita ei iubire de Maică pentru răgaz de pocăinţă a lumii întregi.
Mănânc din ce în ce mai puţin pentru că nu îmi este foame, îngeraşii mei iubiţi de aici mă îndeamnă şi mă roagă aproape cu lacrimi să mănânc, dar eu mai mult mă îndulcesc cu Hrana cea tare. Uneori şi ei se sperie am momente când nu mai pot spune un cuvânt, când nu grăiesc nimic şi stau aşa, cu ochii închişi, abia respirând. Uneori ei cred că am şi murit… Dar cum pot eu să mai grăiesc ceva când sufletul meu se bucură, râde, saltă nevăzut de bucurie, auzind şi văzând câtă bucurie şi lumină şi slavă există acolo… Oh, Piotr, Piotr, dragul bunelului drag, de-ai şti câtă lumină este dincolo şi ce minunăţii ne aşteaptă! Acestea nu sunt vise sau poveşti, copile, ci lucruri cât se poate de adevărate şi de serioase.
îngerii slavoslovesc o neîncetată cântare pe care nu am puterea a o da în cuvinte, şi feţele lor toate privesc faţa cea plină de slavă a Domnului. El are o lumină pe chip şi aceasta îi învăluie întreaga fiinţă, lumină ce cu adevărat nu e din lumea aceasta; prezenţa Lui e ca a unui adevărat împărat. Chipul Lui e măreţ, dar nu e poruncitor, nu, nicicum, e atât de blând, atât de blând… Sufletul omului se covârşeşte şi e cu neputinţă să nu plângi şi să te bucuri totodată, privindu-L. Şi sufletul suspină cu lacrimi pline de recunoştinţă; „Ah, Doamne, cu Tine am vrut să mă însoţesc din tinereţile mele, cu Tine am vrut să petrec, pe Tine Te-am căutat! Nu mai pleca de la mine, Doamne…” Şi sufletul îngenuncheată la picioarele Domnului, deşertând acolo toţi anii vieţii cei zbuciumaţi, şi umplându-se de doruri multe pe care urci, urci, copile, ca pe o scară, spre veşnicie.
270
Şi sufletul spune: „Doamne, dacă aici îmi dai mie, celui dintâi dintre păcătoşi, celui leneş şi pătimaş, aşa bucurie şi mă laşi să petrec cu Tine şi îmi arăţi dragostea Ta, dar când voi pleca din acest trup, cum va fi?…” şi sufletul spune iar: „Doamne, eu n-am făcut nimic pentru aceasta, eu nici măcar nu Te-am iubit aşa cum aş fi vrut; am vrut să fiu tot numai iubire, Doamne, pentru Tine, şi n-am reuşit. Şi Tu îmi trimiţi tocmai Iubirea la care eu visam şi jinduiam, ca să mă afund în această Iubire, ca să mă pierd pe mine însumi în această Iubire, Doamne, şi apoi să mă osebesc pe mine aşa cum sunt, să mă găsesc pe mine, numai pierzându-mă cu totul în Tine…”
Copilul meu, Piotr, ştiu că ai vrea să vii lângă bunelul tău, să-mi dai măcar sărutarea pe obraz înainte ca eu să plec. Dar voia Domnului nu este aceasta, copile. Poate vei plânge că-ţi spune bunelul aceasta, dar aşa stau lucrurile…
Cearcă a căuta ceva în ţara ta, un loc liniştit, un schitişor poate sau o mănăstire mai liniştită. În ţară, de te vei aduna cu câţiva, va fi mai uşor într-un schitişor şi mai prielnic pentru suflet. Şi nu te grăbi cu alegerea. Hotărârea ta să fie, cum ţi-a mai spus bunelul, independentă de ce va face batiuşka Filaret. Pentru batiuşka Filaret, personal, am dictat câteva rânduri lui Veniamin cel scump. Se va bucura şi batiuşka Filaret de cele ce i-am scris şi se va întări.
Desigur că poţi să mergi şi în Athos, dar acolo caută singur, copile, singur, tu cu Domnul, aşa cum Moisi s-a suit oarecând în muntele Sinai, în însingurare, în rugăciune şi cu sfială… Iar în Rusia eu nu-ţi recomand decât o viaţă de obşte într-o lavră, de vrei să cerci…
Dragii bunelului, nu stingeţi legătura voastră duhovnicească. Ţineţi aproape. În anii ce vor veni vă veţi folosi mult unul de altul, mult, copiii mei. Eu socotesc doar că ce va hotărî
271
unul, să nu fie influenţat de celălalt, ci sufletul fiecăruia să petreacă în pace cu Domnul şi întru această pace vă veţi bucura cu duhovnicească dragoste…
Dragul bunelului Piotr, acum eu închei. Puterile nu mă mai ţin, dar am să mai revin, la câte o întâlnire de seară la voi, spune părintele Veniamin cu nepoţelul meu iubit…
Piotr, roagă-te, roagă-te, roagă-te. Domnul nu vrea să-ţi dea totul fără osteneală. Trebuie şi osteneală, şi nu puţină. Dar pe cale, vei bea din multe izvoare ale Izvorului celui Unu al Vieţii, şi ai să întinereşti pe măsură ce guşti din apa cea vie… te vei răcori şi vei cânta, aşa cum cântă un copilaş fericit ce zburdă lângă maica sa.
Te iubesc,
Părintele Selafiil
Joi, 28 septembrie 2006
Dragul bunelului drag.
Să nu crezi că bunelul tău, oricât ar fi el de învechit şi cu schima mâncată de molii, ar fi devenit câtuşi de puţin insensibil la tresăririle tainice şi delicate ale unei inimi iubitoare, aşa, ca cea a nepoţelului său iubit…
Piotr, inima mea, îţi spun încă o dată că mai mult folos simt că au şi mai mult se folosesc oamenii de rugăciunea mea în tăcere… Piotr, eu, la tăcere şi la singurătate, la petrecerea împreună cu Domnul am visat o viaţă întreagă, însă Domnul mi-a împlinit dorinţa abia la bătrâneţe, dându-mi ca ucenici pe aceşti îngeraşi care mă grijesc cu o atenţie mai mare decât merită un moşneag ca mine, mă hrănesc şi mă adapă cu şuvoiul dragostei lor…
Da, da, copile, şi acolo, în pădurile Rusiei de dincolo de ţinuturile Pskovului, am cunoscut clipe de dumnezeiască însingurare,
272
însă acolo trebuia să mai ies din când în când în raion (judeţ n. trad.), la câte vreun magazinaş sătesc sau în vreo piaţă, ori chiar în lavra mare a Pskovului (deşi mă feream să nu întâlnesc pelerini sau turişti), aceasta pentru a mă aproviziona cu cele pe care nevoile de hrană ale trupului le cer… Dar aici, din adâncul Siberiei, chiar că nu am de ce să mai ies, îmi doresc, dacă Domnul va socoti cu adevărat plăcut Lui aşa, să fiu îngropat în tăcere, în taină, aşa cum au mai fost îngropaţi pustnici în pustiile siberiene, pustnici pe care doar Dumnezeu îi ştie… Şi, uneori, îngeraşii mei dragi, mai găsesc câte o cruce cu inscripţie ori vreo troiţă spălată de vânturi şi de vremi, în câte vreo poieniţă…
Când un monah se roagă, copile, oricât ar fi de păcătos, rugăciunea lui, dacă e sinceră, degrabă e plinită de îngerii lui Dumnezeu pe care Domnul i-a rânduit spre slujire aceluia când a îmbrăcat schima. De aceea să preţuim rugăciunea unui monah… Câtă vreme, copile, vor mai exista monahi care se roagă cu lacrimi pentru pocăinţa lor şi pentru lumea toată, Dumnezeu va mai ţine lumea aceasta.
Dar rugăciunea este din ce în ce mai puţină pe pământ, din ce în ce mai puţină, şi răutăţile se înmulţesc, încât Dumnezeu va trebui să scurteze vremurile…
De aceea avem nevoie, dragul bunelului drag, de rugăciune, de cât mai multă rugăciune. Aceasta te va învăţa pe tine multe, te va purta pe cărări luminoase, te va adăpa cu apă rece de izvor, de viaţă veşnică dătător; cu cât o vei înmulţi, cu atât în Duhul vei spori. Hm, iată că buneii plicticoşi ştiu să scrie şi versuri, desigur, nu chiar aşa ca nepoţeii lor, dar tot ştiu puţintel… (şi în rusă rimează n. trad.). Parcă te şi vede bunelul aşa, mergând agale spre schituleţul unde lucrezi, învârtind în mână metania pe care ştiu că o porţi
273
la tine. Metania cu boabe împletite de lână, fie ea mare sau mică, nu contează, îţi aminteşte întruna de prezenţa Preadulcelui Iisus lângă noi. De ce să nu-L poftim aşadar la masa inimii noastre, să ne îndulcim împreună cu El din masa Vieţii celei veşnice?… Gospodipomilui, copile, Gospodipomilui să-ţi însoţească paşii, să-ţi sfinţească răsuflarea, să-ţi înmiresmeze inima, să-ţi ferească ochii tăi curaţi şi limpezi de orice întinăciune, să-ţi sfinţească cugetele… Gospodi pomilui, Rugăciunea lui Iisus ne schimbă pe deplin viaţa şi ne fereşte de căderi de tot felul, influenţând în bine şi starea celorlalţi de lângă noi…
Rugăciunea lui Iisus o spunea în toată vremea Sfântul Ierarh Luca, pe care l-am avut şi eu „bunel” şi pentru ale cărui rugăciuni am ajuns în mănăstire. Asemenea, o spunea cu lacrimi şi Sfântul Serafim din Viriţa1. Sfântul Serafim ajunsese în sfinţenie pe Sfântul Serafim de Sarov, adevăr îţi grăiesc, şi dacă Domnul a salvat Rusia în Războiul al Doilea Mondial, a fost şi pentru rugăciunile acestui sfânt!
îmi mai spui că aşa simţi: „Fugi, taci, linişteşte-te…” Cu adevărat, aceasta e calea şi nu o dată ţi-am scris despre ea… Piotr, Piotr, adânceşte-te în pustie, fugi în pustie, lasă toate cele trecute şi înnoieşte-te încet, încet… Bine, dar unde, care pustie? mă întrebi…
Ei, dragul bunelului, Fă-ţi inima ta pustie faţă de duhurile deşarte ale lumii: de tot ceea ce ţine de glumele ei deşarte, de ambiţiile ei serbezi, de rigorile ei de mucava, de mondenitatea care face toată viaţa cenuşie, cenuşie…
Fă-ţi inima ta pustie dinspre acestea, copile, şi, încet-încet, la schituleţul din oaza de apă vie aflată în mijlocul acestei
1 Sfântul Serafim din Viriţa (1866-1949) un mare duhovnic şi cuvios canonizat în anul 2000 de Biserica Rusă (n. ed.).
274
pustii, vor veni şi îţi vor sluji şi te vor veseli îngerii, cu darurile lor dumnezeieşti.
Căci, altfel, poţi fi în pustia Athosului cea mai adâncă, în pustia Siberiei cea mai sălbatică, dar să n-ai linişte pentru că nu ţi-ai făurit încă pustie în inimă dinspre deşertăciunile lumii. Şi invers, poţi să fii călugăr şi-n mijlocul oraşului, unde şi acolo Domnul te va ajuta cu harul Său să te pustieşti faţă de comodităţile vieţii citadine, copile drag. De aceea, totul se făureşte întâi în inimă, şi pustia, şi fuga, şi monahismul, şi apoi vine vremea dării pe faţă a acestei stări, adică a înfăptuirii a ceea ce ai înlăuntru… Sfântul Arsenie avea deja pustia preadulce în inima sa, situaţia sa era „coaptă”, ca să zic aşa, şi plecarea lui nu a fost decât o consecinţă firească a ceea ce purta de ceva vreme în suflet…
Aşa va fi şi cu tine, copile, dar ai răbdare puţintel… Domnul îţi va rândui cele de care sufletul tău însetează, El nu rămâne dator dorurilor noastre…
Mai multe, ce să-ţi spun?… Desigur că recomand, dragul bunelului, ca cel mai de folos dintru început, celui iubitor de Dumnezeu, să se ducă într-un schituleţ mai departe de plaiurile natale, într-un loc mai liniştit, mai fără gâlcevi şi fără zgomote. Marile oraşe, în general, nu sunt prielnice pentru monahism, dar aceasta nu este o regulă… Cum iconomiseşte Dumnezeu pentru fiecare…
Piotr al meu drag, ţi-am trimis un petec de cer… şi, poate, un petec din inima mea, a bunelului care te iubeşte,
Părintele Selafiil
275
Sâmbătă, 14 octombrie 2006
Dragul bunelului, Piotr, cocorul cel dornic de duhovniceşti înălţimi,
Eu am mare evlavie la Sfânta Cuvioasă Parascheva cea din Epivata Traciei pe care noi, ruşii pravoslavnici, o numim întru caldă simţire a inimii, „Piatniţa”. Sau cum i se mai spune în rândul norodului celui evlavios, „Sfânta Vineri”, pentru că îndeosebi vinerea se citeşte sfântul ei acatist.
Cred cu osârdie, dragul meu, că nu te-ai pornit singurel la acest drum, pe cât de obositor, pe atât de plin de har. Fie ca Domnul să răsplătească din belşug osteneala pe care o faci sau o faceţi până acolo, truda stării în picioare de toată noaptea, privegherea plină de dulci lacrimi care inundă din vreme în vreme ochii obosiţi de nesomn, dar străluciţi de bucurie sfântă… Şi mai cu seamă împărtăşirea de harul Sfintei Liturghii cea dătătoare de viaţă. Dacă ar fi cu putinţă, inima mea dulce, Piotr, eu ţi-aş dori ca fiecare dimineaţă să o începi cu participarea la Sfânta Liturghie care curăţă mintea şi simţurile, alungă norii gândurilor şi simţirilor păcătoase şi aşază lumina cea de Sus în mintea noastră, ca pe toate să le înţelegem şi să le facem după a Domnului voie. Chiar mă gândeam odată să-ţi spun, inima mea dulce, Piotr! În funcţie de cum ai programul la schitişor, acolo, cu cărţile, caută şi fii prezent cât mai des, aşezându-te cu linişte într-un colţişor, la Sfânta Liturghie, privind cu smerită cugetare în adâncul sufletului tău cel dulce, şi multe comori vei afla acolo, aşezate pe rând, pe rând, de Domnul, Vistiernicul bunătăţilor nepieritoare.
Oh, dragul bunelului drag, câtă bucurie am avut când mi-a tradus îngeraşul acesta al meu, Veniamin despre purcederea cea spre Iaşi, la Sfânta Cuvioasă Parascheva! Să ai acolo,
276
sunt sigur că vei avea, dar îmi reînnoiesc rugămintea mea de bunel plicticos, un gând şi pentru noi, cei de aici… Pentru rugăciunile voastre, ale nepoţeilor mei iubiţi, Domnul mi-a mai întremat şi mâna, şi piciorul ce începusem acum câteva săptămâni să le mişc mai greu, iar mâna aproape deloc; acum le mişc binişor şi… da, să vezi că bunelul este uneori cam neastâmpărat, am ieşit în curtea noastră din poieniţă, într-o dimineaţă, să privesc tainica vreme a toamnei cu care Domnul a îmbrăcat pădurea nesfârşită… Ce frumos, ce frumos…
Toamna este un anotimp al meditaţiei adânci, al cugetărilor asupra rostului vieţii noastre, căci anii cei zburdalnici ai tinereţii trec degrab şi frunzele ce cad după o vreme vestesc sfârşitul anului, apoi dintr-odată se pune iarna… şi cu ce a strâns fieştecare în cămările sale, cu aceea va rămâne. Aşa şi cu viaţa duhovnicească.
Bunelul ştie, copile, că acum e anotimpul în lume şi al petrecerilor, al viilor, al degustărilor de vin, al meselor îmbelşugate, al nunţilor pe care Domnul le binecuvântează acum, căci puţin mai încolo începe Postul Naşterii Domnului. Piotr, scumpul meu, sunt convins că eşti cu băgare de seamă la toate acestea, bucurându-te cu duhovnicească bucurie, cu înţelepciune şi cu măsură de toate cele binecuvântate. Cele pe care Domnul ţi le dăruieşte nu se pot compara, sunt sigur că ai simţit asta, cu lumeştile cântări sau petreceri. Tu îţi hrăneşti sufletul de obicei cu altă mâncare, şi sufletul tău se bucură în fiecare zi şi se întăreşte în har… Dragul bunelului, aşadar, fii cu băgare de seamă aşa îmi scria şi mie adesea bunelul cel sfânt, Luca, doftorul cel fără de arginţi şi evită astfel de situaţii, muzică, vin, petreceri, dănţuiri şi alte asemenea, prin care nu ştii cum pizmătăreţul
277
cearcă a te scoate din starea ta. Refuză-le, copile, cu tărie, din orice parte ar veni acestea… De vei face aşa, vei fi ferit de ispite fără de folos…
Aici, la noi, a fost astăzi praznicul cel dulce şi mângâietor al Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului şi al prăznuirii Sfântului Roman Făcătorul de condace. Bunelul tău s-a simţit mai bine… am stat şi eu în strana cea micuţă a bisericuţei, mângâiat de această noapte binecuvântată, căci am făcut priveghere. Am stătut dar şi mă gândeam, copile, la Preacurata, cum ne iubeşte ea, oh, cât ne iubeşte ea şi doreşte ca noi toţi să devenim încă din această viaţă curaţi şi iubitori ca nişte îngeraşi! Gândeşte-te, Piotr, inima mea dulce, cât de mult te strânge la pieptul ei Măicuţa Domnului, cât de mult te iubeşte ea. Căci numai puţină râvnă văzând Preacurata şi puţintică strigare a noastră, îndată aleargă spre noi ca o Maică iubitoare şi ne covârşeşte cu har.
Dragul bunelului, ştiu că vei veni din acel oraş al Moldovei, acolo unde se află moaştele Sfintei Parascheva, cu întraripată bucurie. Cearcă, dar, copile scump, a drămui cu înţelepciune această bucurie, şi Domnul va răsări o nouă plăntuţă înmiresmată în sufletul tău ce se va adăuga, cu tulpiniţa ei plăpândă şi delicată, la mănunchiul de flori pe care bunelul se bucură a-l privi în sufletul tău. Grijeşte aceste floricele, inima mea dulce…. ele sunt, dacă ai auzit de acestea, „flori nemuritoare”.
Te iubesc mult, bunelul,
Părintele Selafiil
Sâmbătă, 28 octombrie 2006
Dragul bunelului drag,
Ce altceva putea nutri inimioara nepoţelului meu scump decât o simţită bucurie şi dulce mireasmă a comuniunii cu
278
sfinţii cei plăcuţi lui Dumnezeu şi care s-au dat pre ei înşişi şi toată viaţa lor Domnului, adică Iubirii celei una adevărate şi veşnice?
Oh, copilul meu scump, ce să facem, ce să facem cu atâta scârbiciune în vieţile noastre? Eu, un moşneag cam învechit şi nepriceput de felul meu, aş recomanda aşa: cântaţi, fraţilor, cântaţi când sunteţi apăsaţi, aşa: „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruind!” Dacă i se pare cuiva un mormânt viaţa sa, să cânte „Hristos a înviat!” şi va învia, încet, încet! Dar trebuie şi el să se străduiască să părăsească viaţa păcătoasă întâi curvia cu trupul şi cu mintea, apoi păcatele mai fine, dar tot atât de rele, ca vorbirea de rău, ţinerea de minte a răului, bârfa, slăvirea de sine, cu care ne luptăm o viaţă întreagă… Că, dacă omul nu le va părăsi sau nu se va lupta şi cu acestea atunci, cum spune Scriptura, „îi va fi lui şi mai rău.”
Copile, caută să te linişteşti. Nu părăsi lupta ta cea bună. Vei fi sănătos cu sufletul, cu mintea şi cu trupul, atât timp cât te vei lupta lupta cea bună. Urmează Domnului întru toate, întrebându-te la fiecare vorbă de se poate -, la fiece mişcare şi întâlnire cu oamenii, de este plăcut şi de folos Domnului cele ce le faci. Acrivia şi paza cea dinspre toate ţine-le cu aceeaşi atenţie, inima mea dulce. Mila, copilul meu, să prisosească în sufletul tău!
Mergi la Sfânta Liturghie acolo, la schit, după putinţă, dimineaţa, căci mare e harul Sfintei Liturghii! Cum te mai împaci cu părintele cel iubit de noi toţi, Filaret, nepoţelul meu scump? Bunelul vă iubeşte pe amândoi. Piotr, copile, mai am poza cu tine, acolo, în cimitir. Privirea ta ţintea anumite depărtări tainice. Să ne pregătim, copile, să ne pregătim,
279
de când suntem încă tineri… Oh, nu ştii tu câtă lumină, câtă slavă şi bucurie sunt în Cer!
Domnul cu tine, copilul meu! Te iubeşte bunelul tău, Părintele Selafiil
Vineri, 24 noiembrie 2006
Dumnezeu să te binecuvânteze, să te bucure, în veci să te ţină în har cu a Sa milostivire necuprinsă!
Dragul bunelului drag, Piotr,
De mult nu ţi-a mai grăit bunelul tău vreun cuvânt, da, e ceva vreme, dar nu înseamnă că te-a şi uitat bunelul, aşijderea, nici îngeraşii aceştia: Veniamin, tălmaciul cuvintelor mele, Ignatie, în-lemn-meşteşugarul şi Luca, doftorul.
Bunelul tău a ajuns cu totul o corabie ciuruită şi peticită cu câlţi. Cu ochii văd greu, foarte greu, dar slavă Domnului, altfel de privire mă încântă nespus, copile, zi şi noapte, şi ochii mei nu se mai satură de atâta privire! De aceea şi plâng, plâng de bucurie. Nepoţeii mei de aici mi-au procurat de la oraş o alifie să mă dau pe ochi, să nu mă mai infectez. (Bunelul, cu frică de Dumnezeu îţi spunem aceasta, se roagă mult, cu dulceaţă, şi primeşte multe bucurii căpătând, cu voia Domnului, darul lacrimilor. Pentru aceasta, plânge de bucurie încontinuu şi se şterge la ochi cu o cârpă nu tocmai curată, de aceea s-a şi infectat. Părintele Luca i-a cumpărat o alifie potrivită cu antibiotic. Acum e bine. Dar numai când rosteşte numele Preadulcelui Iisus şi al Maicii Domnului, din ochii lui izvorăsc şiroaie de lacrimi şi faţa toatăe luminează ca un soare în plină zi. Atunci, în acele momente, nu i se mai văd nici ridurile, nici bătrâneţea, e ca un copil, ca un copil n. trad.)
280
Piotr, acum am ceea ce mi-am dorit: multiubita linişte şi vorbesc încetişor, în rugăciune, cu Cel Ce m-a dorit şi L-am dorit, cu a mea dorire slabă, toată viaţa. Aştept, de acum, pe îngerul trimis ca să mă ia acolo, la casa cea veşnică.
Aştept cu drag aceasta.
De acolo, să ştii că voi privi la viaţa ta toată şi te voi veghea cu dragoste multă, copile. Atunci să ştii că ai un bunel în ceruri şi să nu uiţi să mă chemi, de vei vrea, la nevoie! Să nu uiţi, auzi, inima mea dulce!
Tu câţi ani faci: 32, 33 sau 34? (i-am spus noi bunelului că 32, dar a uitat, nu-i nimic n. trad.).
Bucură-te, copile, e o vârstă frumoasă, ţine-ţi anii în feciorie şi în frica de Domnul, şi vei culege roadele curăţiei minţii! Dulci roade…
Eu te iubesc mult, mi-e dor de cuvintele tale tinereşti, mi-e dor… Rămâi cu Dumnezeu!
Cu bine.
Părintele Selafiil
Sâmbătă, 3 februarie 2007
Piotr, fratele nostru drag!
Este un răstimp mult prea îndelungat de când nu ţi-am dat şi nu v-am mai dat un semn de viaţă pentru a mai nădăjdui într-o grabnică iertare din partea voastră.
Şi totuşi… Nădăjduiesc că ne vei ierta, căci în cele de mai jos vei afla câte ceva despre vieţuirea noastră aici şi despre cele pe care Domnul, în nepătrunsa Lui iconomie, ni le-a rânduit.
în ziua prăznuirii pe stil vechi a Sfântului Ioan Botezătorul, 20 ianuarie pe noul calendar, Selafiil, batiuşka nostru
281
cel scump, făclia vieţuirii noastre monahiceşti, mijlocitorul nostru înaintea tronului Dreptului Judecător, s-a născut în cer. Cu o zi înainte am prăznuit toţi cu bucurie multă, veseli şi zburdalnici, aşa cum, vai!, am rămas de când ne ştim, praznicul Bobotezei, pe 19 ianuarie, când este şi ziua de naştere a batiuşkăi Filaret. Batiuşka Veniamin a slujit, iar eu, Ignatie şi cu doftoraşul cel iubit al nostru am slujit strana, la cântare. Batiuşka Selafiil, cu un chip îngeresc, luminat de o lumină cerească, a şezut în strana stăreţească şi a ascultat slujba în toată vremea cu atenţie, rugându-se fierbinte. La sfârşit, batiuşka s-a împărtăşit, iar mai apoi am purces cu toţii la săvârşirea slujbei Agheasmei celei Mari. Aici a slujit şi batiuşka. Glasul său era mai apăsat şi mai grav, figura sa luminoasă şi gânditoare. L-am întrebat de câteva ori ceva, dar nu ne-a răspuns, mintea sa era în alt loc. Noi n-am spus nimic.
Seara, ne-a chemat pe toţi la ceai, parcă vrând să ne anunţe ceva. Mi-a spus să iau hârtie şi toc (eu, Ignatie), să stenografiez, ca şi-n alte dăţi, cele ce le va zice.
Ne-a cerut să ne aşezăm pe scăunele şi să sorbim adânc câte o gură de ceai.
A ridicat ochii spre noi, ochii săi de un albastru adânc şi curat ca cerul senin. Şi ne-a spus: „Dragii bunelului dragi, inima mea dulce, promiteţi-mi că nu veţi plânge de cele ce vi le voi spune.” Şi i-am promis.
Dar mai apoi a îngheţat sângele în noi când am auzit acestea:
„Preadulcele Iisus, Domnul nostru, mi-a dat aşa, într-un fel, un răvaş. Nu e un răvaş scris, ci unul pe care mintea într-o clipită îl înţelege şi inima îl primeşte cu mulţumire multă.
282
Pregătiţi-mi cele de îngropăciune, căci eu, mâine, în zorii zilei, plec de la voi. Dar nu vă voi lăsa orfani. Voi veţi mai sta aici tot Postul Sfintelor Paşti, veţi face învierea şi apoi Domnul vă va trimite tot ceea ce vă e de folos şi vă va călăuzi. Eu mă duc. Am… nu ştiu nici eu exact (adăugă cu un zâmbet delicat), cred că 90 de ani. E mult, mult prea mult. Sunt cu o mână paralizată şi de-abia mă mişc. Ochii mei sunt pe jumătate înceţoşaţi. Dar niciodată nu mi-a părut rău că l-am slujit ca monah, apoi ca preot şi schimonah, Preadulcelui Domn Iisus. Mă cheamă acum la El şi mi-e dor, tare mi-e dor de El, aşa cum mi-a fost dor o viaţă întreagă şi a ars în piept biata mea inimă de dorul Lui. Să-L văd, să-I ud cu lacrimi picioarele Sale, să-I mulţumesc că m-a învrednicit să mă numesc fiu al Lui, adică monah. Nu este nume mai dulce, copiii mei, decât acest nume, monah.
Să-I mulţumiţi Domnului că v-a învrednicit să vă numiţi aşa. Şi oriunde veţi fi, în orice ispite vă veţi afla, căzuţi sau ridicaţi, încovoiaţi de greutatea Crucii sau călcând cu picioare vesele, săltând de bucurie, să nu uitaţi că purtaţi pe umeri sfânta schimă monahicească: paramanul, pecetea că sunteţi din oastea împăratului. Sfânta schimă e înscrisă în voi, e semnul că sunteţi ai Lui, din garda cea de aproape a Lui. Să nu-L trădaţi, să nu-L părăsiţi, căci vremurile sunt grele. Sunt vremuri de mărturisire şi abia au început, chiar dacă voi nu cuprindeţi întru totul aceasta. Ţineţi în minte numai aceasta: sunteţi ai Lui. Nu ai lui antihrist care cearcă deja să pregătească lumea pentru pecetluire… Să nu primiţi să fiţi ai altcuiva!
El, Domnul Iisus, nu vă va lăsa şi vă va răsplăti după măsura credincioşiei voastre. Atât acum.
Toate cele ce vi le-am spus în cursul vremii nădăjduiesc că vi le veţi reaminti, puţin câte puţin, şi vor lucra în voi.
283
Să nu plângeţi. Eu mi-am plinit alergarea cu prisosinţă alergând în curţile Domnului, să-I slujesc eu, nevrednicul.
Dar ştiu eu dacă îi vor plăcea Domnului toate cele ce le-am plinit în viaţa aceasta? Nu mă va judeca prea aspru că am trăit atât şi am plinit puţin, aşa puţin?…
Mă duc la fraţii mei, la iubiţii mei fraţi… Mă aşteaptă şi Iura, şi Timotei… Iubiţii mei fraţi…
Să le scrieţi când şi cum puteţi la nepoţeii mei scumpi, Piotr şi batiuşka Filaret. N-am apucat să-i strâng în braţe ca pe voi. Dar inima mea îi îmbrăţişează şi din cer le voi urmări paşii.
Piotr, dragul bunelului, inima mea dulce, zboară, zboară ca un cocor pe cerul pe care ai început, pe cărarea ce o ai luat! Piotr, să nu plângi! Să nu plângi! Dacă ţi-e dor de bunelul tău, cheamă-mă în rugăciuni. Voi veni îndată. Bunelul, ştii, aşa ţi-am spus odată, întotdeauna răspunde când nepoţeii lui ii trimit o scrisoare. Te iubeşte bunelul, dar toţi ne ducem odată şi odată, copile, toţi…
Batiuşka Filaret, Domnul vă va călăuzi ca şi până acum, nicicând să nu deznădăjduiţi! în ştiinţa doftoricească să învăţaţi bine, pentru că şi părintele nostru Sfânt Luca a fost un doctor bun.
Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi!”
Şi batiuşka a însemnat văzduhul în cele patru zări, ca în fiece seară. Ne-a cerut apoi tuturor să venim să-i dăm sărutul de pace şi şi-a cerut iertare de la fiecare.
Apoi s-a retras în chiliuţa lui…
Noi am rămas muţi de uimire, cu lacrimi curgând şuvoaie din ochi…
Apoi batiuşka, obosit, s-a întins în pat, şi-a aprins candela, rugând îndată pe batiuşka Veniamin să stea lângă el şi
284
să-i citească Canonul de ieşire a sufletului şi Paraclisul Maicii Domnului. Prin uşa crăpată priveam şi noi. încet, batiuşka rotea şiragul de metanii între degetele sale sfinţite, ascultând totodată cu ochii închişi.
Era ora 2 dimineaţa…
Batiuşka încă respira, şezând cu ochii închişi, dar nu mai învârtea metaniile. Părea că murmură ceva, însă nu înţelegeam decât Gospodi1.
Veniamin l-a întrebat dacă mai doreşte ceva, batiuşka Selafiil nerăspunzând nimic. Mâinile sale erau calde, am venit atunci toţi şi ne-am ghemuit la picioarele patului, nevrând parcă să-l lăsăm să plece.
Batiuşka Veniamin a început să citească în slavonă canonul Miezonopticii, simţind că batiuşka nu vrea ca noi să ratăm Miezonoptica.
La versetul „Al Tău sunt eu, mântuieşte-mă…” am auzit un suspin uşor.
Sufletul bunelului zburase la cer uşor, ca o pasăre, delicat, aşa cum trăise, de fapt, întreaga sa viaţă pământească.
L-am prohodit a treia zi, după monahiceasca rânduială, într-un loc deschis în pădure, nu departe de schit, unde îi plăcea să se retragă cu noi şi unde ne-a spus odată c-ar vrea să fie îngropat, să aibă deasupra foşnetul brazilor siberieni.
Piotr, frate, părintele Veniamin, după dorinţa bunelului, este acum stareţul nostru.
Dar nu poate scrie. E trist, plânge după bunelul. La fel şi batiuşka Luca, are ochii înlăcrimaţi. Durerea noastră e, omeneşte, mare.
Am nădejde că, după o vreme nu prea lungă, să îţi scriem.
1 Doamne (n. trad.).
285
Acum primeşte îmbrăţişările mele şi pe ale noastre, ale celor trei, acum, părinţi siberieni rămaşi orfani.
Cu dragoste,
Părinţii Veniamin, Ignatie şi Luca, 4 februarie 2007
P.S. Am aflat că Patriarhul Alexei, atunci când a primit vestea că părintele Selafiil s-a născut în cer, a început să plângă.
Bucureşti, anul 2013. După-amiaza unei zile senine de toamnă. Piotr se plimbă de unul singur, pe potecile troienite de frunze uscate şi de amintiri. A aşteptat un vânt prielnic pentru a-şi înălţa aripile într-un zbor înalt, spre cer. Poate că a aşteptat prea mult. Ar fi fost de-ajuns să asculte de îndemnurile părintelui Selafiil, bunelul său din veşnicie.
Siberia, anul 2013. Undeva, departe de Tomsk, poate chiar mai departe, dincolo de cer. Pădurile neştiute ale Siberiei, vântul însingurat, cerul nesfârşit. într-un luminiş din mijlocul taigalei, stă însingurată crucea de lemn care străjuieşte mormântul părintelui Selafiil. Vântul pare a glăsui, cu şoapte prelungi, Gospodipomilui, Gospodipomilui, Gospodipomilui, peste păduri, peste siberii, peste lume…
Comenzi:
www.Iibrariasophia.ro
Difuzare:
SUPERGRAPH
Str. Ion Minulescu nr. 36, sector 3, 031216, Bucureşti
Tel.: 021-320.61.19; fax: 021-319.10.84 e-mail: contact@supergraph.ro www.librariasophia.ro www.sophia.ro
Vă aşteptăm la LIBRĂRIA SOPHIA str. Bibescu Vodă nr. 19, 040151, Bucureşti, sector 4 (lângă Facultatea de Teologie) tel. 021-336.10.00; 0722.266.618 www.librariasophia.ro