COLECŢIA VIAŢA ÎN HRISTOS
SERIA DE AUTOR
SFÂNTUL ANDREI CRITEANUL
VIAŢA SFÂNTULUI ANDREI CRITEANUL ÎN IZVOARE
CANOANE LA SĂRBĂTORI
Colecţia viaţa în Hristos
Seria de autor „Sfântul Andrei Criteanul”
Sfântul Andrei Criteanul
SCRIERI I
Viaţa Sfântului Andrei Criteanul în izvoare
Canoane la Sărbători
Colecţia Viaţa în Hristos
Seria de autor „Sfântul Andrei Criteanul”
Editor general:
Pr. Dragoş Bahrim
Consiliul ştiinţific:
E velina Mine va (Universitatea Naţională şi Kapodistriană, Atena) Mihail Mitrea (Institutul de Studii Sud-Est Europene, Bucureşti, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca)
Pr. Jan Nicolae (Universitatea „1 Decembrie 1918″, Alba-Iulia) Pr. Viorel Sava (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi)
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
ANDREI CRITEANUL, sfânt
Viaţa Sfântului Andrei Criteanul în izvoare: canoane la Sărbători Sfântul Andrei Criteanul; trad. din lb. greacă veche de monahia Parascheva Enache; studiu introductiv şi ed. îngrijită de pr. Dragoş Bahrim; carte tipărită cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. iaşi: Doxologia, 2023
Conţine bibliografie
ISBN 978-630-301-091-5
I. Parascheva Enache, monahie (trad.)
II. Bahrim, Dragoş (pref.; ed.)
2
©DOXOLOGIA, 2023
ISBN: 978-630-301-091-5
Colecţia viaţa în Hristos
Seria de autor „Sfântul Andrei Criteanul”
Sfântul Andrei Criteanul
SCRIERI I
Viaţa Sfântului Andrei Criteanul în izvoare
Canoane la Sărbători
Traducere din limba greacă veche de MONAHIA PARASCHEVA ENACHE
Studiu introductiv şi ediţie îngrijită de PR. DRAGOŞ BAHRIM
Carte tipărită cu binecuvântarea înaltpreasfinţitului
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei
DOXOLOGIA Iaşi, 2023
ARHiepiscopia i a şiL o R
CENTRUL DE STUDII PATRISTICE
SFăNTUL ANDREI CRITEANUL
Lucrare realizată în cadrul Centrului de Studii Patristice „Sfântul Maxim Mărturisitorul
https://www.patristica.ro
Redactori: Claudiu-George Dulgheru, Lia Gociu Tehnoredactor: Alina Andrei
Design copertă: Lucian Dragomir
Prepress: Leonard Lunguleac
Editura Doxologia, Cuza-Vodă 51, 700038, IAŞI
Tel.: 0374704804
Email: editura@doxologia.ro
Editura Doxologia
Comenzi:
https://www.edituradoxologia.ro
Email: comenzi@edituradoxologia.ro
Tel.: +40 724 550 463
Cuprins
Lista de abrevieri 9
Andrei Criteanul, sfânt şi imnograf al Bisericii.
Studiu introductiv (Pr. Dragoş Bahrim) 11
Viaţa Sfântului Andrei Criteanul în izvoare
Viaţa celui între sfinţi Părintele nostru Andrei Ierusalimiteanul, care a devenit arhiepiscop al Cretei, scrisă de atotvestitul patriciu şi chestor Nichita 53
[Anonim], Viaţa şi petrecerea Cuviosului Părintelui nostru Andrei Ierusalimiteanul, Arhiepiscopul Cretei 67
Sinaxarul Bisericii Constantinopolitane (4 iunie) în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru
Andrei Ierusalimiteanul, Arhiepiscopul Cretei 69
[Anonim], Cuvântul al 8-lea. Luna iulie în ziua a 4-a Encomion la Cuviosul Părintele nostru Andrei, Arhiepiscopul insulei Creta 70
Al celui preacinstit între monahi, Iosif Kalothetos, Cuvânt la cel între sfinţi Părintele nostru Andrei Ierusalimiteanul, Arhiepiscopul Cretei 81
Macarie Makris. Viaţa şi petrecerea celui între sfinţi Părintelui nostru Andrei Ierusalimiteanul, Arhiepiscopul Cretei 100
Sinaxar în Joia Săptămânii a cincea a Postului Mare 112
Sfântul Nicodim Aghioritul. în aceeaşi lună, ziua a 4-a, pomenirea celui între sfinţi Părintele nostru Andrei Ierusalimiteanul, Arhiepiscopul Cretei 115
Canoane la Sărbătorile Domnului nostru Iisus Hristos şi ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
Canon de rugăciune la Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie) 119
Canon de rugăciune la înălţarea Sfintei Cruci (14 septembrie) 129
Canon de rugăciune la Zămislirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de către Sfânta Ana (9 decembrie) 138
Canon de rugăciune la Duminica Sfinţilor strămoşi după trup ai Domnului 146
Canon de rugăciune la Naşterea Domnului (25 decembrie) 160
Canon de rugăciune la Odovania Naşterii Domnului (31 decembrie) 172
Canon de rugăciune la Botezul Domnului (6 ianuarie) 178
Canon de rugăciune la întâmpinarea Domnului (2 februarie) 191
Canon de rugăciune la Buna Vestire (25 martie) 216
Canon de rugăciune la Duminica Floriilor 226
Canon la tânguirea Născătoarei de Dumnezeu, la Prohodul Mântuitorului, cântat în panihida din Marea Vineri 244
Canon de rugăciune la Schimbarea la Faţă (6 august) 253
Alt canon de rugăciune la Schimbarea la Faţă 264
Canoane la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria
Canonul 1, către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu 275
Canonul al 2-lea, de pocăinţă, către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu 283
Canonul al 3-lea, către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu 290
Canonul al 4-lea, către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu 297
Canonul al 5-lea, către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu 305
Canonul al 6-lea, către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu 312
Canonul al 7-lea, către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu 319
Canonul al 8-lea, către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu 327
Canonul al 9-lea, către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu 335
Anexă
Inventarul operei imnografice a Sfântului Andrei Criteanul (Claudiu-George Dulgherii) 345
Bibliografie 389
Indice de referinţe scripturistice 397
Lista de abrevieri
AHG- Giuseppe Schiro (ed.), Analecta Hymnica Graeca e codicibus eruta Italice inferioris, Roma, 1966-1983
BHG – Francois Halkin (ed.), Bibliotheca Hagiographica Graeca, 3 vol., Bruxelles, 1957
CCSG-
CFHB –
COGD- Corpus Christianorum. Series Graeca, Turnhout, 1977 –
Corpus Fontium Historiae Byzantinae, 1966 giuseppe Alberigo (ed.), Conciliorum Oecumenicorum Generaliumque Decreta, Brepols, Turnhout, 2006 –
CPG- Maurice Geerard, Jacques Noret (eds.), Clavis Patrum Graecorum, Brepols, Turnhout, 1979 –
EE- Sophronios Eustratiades, EippoXoytov, Chennevieressur-Marne, 1932
EIBMBOR – Editura Institutului Biblic şi de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române
GNO-
ODB- Gregorii Nysseni Opera, Leiden, 1952 –
Alexander P. Kazhdan (ed.), The Oxford Dictionary of Byzantium, 3 vol., Oxford University Press, 1991
PG- Jean-Paul Migne (ed.), Patrologiae cursus completus. Series graeca, 1-161, Paris, 1857-1866
PTS – Patristische Texte und Studien, Walter de Gruyter, Berlin, 1963 –
PSB – Părinţi şi scriitori bisericeşti, Bucureşti, 1977
SC Sources Chretiennes, Paris, 1941
VHAC- – – Viaţa în Hristos. Seria de autor „Sfântul Andrei Criteanul”, Iaşi, 2023 –
VHIB – Viaţa în Hristos. Seria „Imnografie bizantină”, Iaşi, 2015 –
VHPF – Viaţa în Hristos. Seria „Pagini de Filocalie”, Iaşi, 2012
Andrei Criteanul, sfânt şi imnograf al Bisericii Studiu introductiv
Originar din Damasc, format în Mănăstirea Sfântul Sava şi la Biserica Sfintei învieri din Ierusalim, cu o carieră eclezială desfăşurată mai ales în Constantinopol şi insula Creta, Sfântul Andrei Criteanul este una dintre cele mai importante personalităţi ale Bisericii Răsăritene, cu o influenţă şi o posteritate extraordinare, în multe privinţe. Primul domeniu în care şi-a adus o evidentă contribuţie este imnografia, fiindu-i atribuită inventarea canonului ca gen imnografic şi reformarea cultului Bisericii bizantine (recent, a fost socotit ca principal autor, alături de Patriarhul Gherman, al transferului tipicului ierusalimitean în Marea Cetate). Tot în domeniul imnografic, Canonul cel Mare de pocăinţă este considerat până astăzi sinteza majoră, în formă imnică, a spiritualităţii ortodoxe1.
Sfântul Andrei este, de asemenea, apreciat drept unul dintre cei mai importanţi predicatori ai Bisericii, cu o operă
1 Deşi literatura despre Sfântul Andrei Criteanul şi despre Canonul cel Mare este suficient de bogată la nivel mondial, recomand în limba română, pentru o bună introducere, câteva studii mai recente: Derek Krueger, „Biblia penitenţială şi Canonul cel Mare al lui Andrei Criteanul”, în Alexandru ioniţă (ed.), Imnografia liturgică bizantină. Perspective critice, Editura Ratio et Revelatio, Editura Presa Universitară Clujeană, Oradea cluj-Napoca, 2019, pp. 123-178; Alexandru Prelipcean, Spiritualitatea şi doctrina Canonului Mare al Sfântului Andrei Criteanul, Editura Astra Museum, Sibiu, 2018; Ionuţ Biliuţă, „O teologie vie a pocăinţei: Canonul cel Mare al Sfântului Andrei, Arhiepiscopul Cretei (t 740), Comentariul la Canonul cel Mare al lui Acachie Savaitul şi locul acestora în cadrul spiritualităţii ortodoxe”, în Cuviosul Acachie Savaitul, Comentariu la Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul (VHPF15), trad. monahul Pavel Steingasser, ediţie de Pr. Dragoş Bahrim, Doxologia, Iaşi, 2021, pp. 9-48.
12
omiletică foarte valoroasă, dar insuficient cunoscută şi foarte puţin exploatată astăzi. Omiliile, dar şi canoanele sale constituie, de multe ori, cea mai veche mărturie a unor sărbători, unele dintre ele instituite poate chiar prin contribuţia sa directă. De asemenea, în unele din cuvintele sale encomiastice, se păstrează singurele sau cele mai vechi mărturii hagiografice despre unii sfinţi.
Dacă în ce priveşte genul imnografie al canonului avem de a face cu simplificarea şi accesibilizarea mesajului poetic în comparaţie cu condacul, care făcuse carieră liturgică dominantă până în epoca Sfântului Andrei, în omiletică, acesta nu mai este la fel de accesibil. Sintaxa lui imită aticismul clasic, fiind dificilă şi criptică de multe ori, punând mari dificultăţi celor care vor să se apropie de scrisul şi teologia sa. Sfântul Nicodim Aghioritul însuşi, în sinaxarul pe care i l-a dedicat pentru prăznuirea din 4 iulie, evidenţia, la începutul secolului al XIX-lea, stilul deosebit de dificil al episcopului Cretei, spunând că „imită fraza compactă şi sintaxa Sfântului Grigorie Teologul în cuvintele lui panegirice”2.
Toate aceste aspecte ne înfăţişează, pe scurt, o personalitate paradoxală astăzi: avem, pe de o parte, un autor extrem de important, cu o impresionantă carieră postumă, care, pe de altă parte, este puţin cunoscut şi puţin editat, datorită mai multor factori, imposibil de evaluat precis. Pornind de la aceste gânduri, am socotit o necesitate vitală, pentru teologi, preoţi şi poporul credincios, iniţierea unei „serii de autor” dedicate Sfântului Andrei Criteanul, care să adune opera imnografică şi cea omiletică a sfântului. Din păcate, o parte din lucrările sale rămâne încă în manuscris, o altă parte a apărut în ediţii destul de slabe şi doar pentru un număr restrâns există ediţii critice. Toate acestea au făcut ca demersul nostru să fie suficient de anevoios, însă, motivaţi de dragostea faţă de acest
2 Notă în Sf. Nicodim Aghioritul, EwaţaptoTip; Tâv bâbEKa privam
TOV EvtavTov, Tesalonic, 20035, t. VI, pp. 22-23, IOVALOV 4.
13
uriaş far al Bisericii, am socotit că, decât a lăsa lumina sub obroc, este mai bună îndrăzneala de a da luminii tiparului o primă versiune a operelor Sfântului Andrei Criteanul, urmând ca la timpul potrivit să revenim fie noi, fie alţi traducători şi editori mai experimentaţi, cu noi ediţii ale textelor sale, pe măsură ce cercetarea subiectului va avansa3.
I. viaţa Sfântului Andrei Criteanul
1.1. Sursele
Există mai multe hagiografii din diverse epoci, pe care le-am adunat şi noi în dosarul din volumul de faţă (BHG113,114,114a, 114b), cea mai importantă, totodată cea mai veche, fiind alcătuită de un anume Nichita patriciul şi chestorul (BHG 113), celelalte fiind dependente direct de ea. Necunoscută până în secolul al XIX-lea chiar şi savanţilor bollandişti, Viaţa a fost publicată pentru prima oară de eruditul Athanasios Papadopouloskerameus In 1898 4, după două manuscrise, din care cel mai vechi cunoscut rămâne până în prezent Vatopedi 84, datând din secolele IX-X. Astăzi sunt atestate mai multe mărturii paleografice ale Vieţii Sfântului Andrei, ceea ce i-a permis lui Panayotis Skaltsis să realizeze şi o ediţie critică a ei, însă
3 Cu mai bine de 70 de ani în urmă, într-un studiu fundamental dedicat mariologiei, unde a folosit intens scrierile Sfântului Andrei Criteanul, Părintele Dumitru Stăniloae afirma necesitatea vitală a traducerii omileticii acestuia, alături de a altor corifei ai Bisericii: „Comorile acestea ar trebui să fie făcute neîntârziat accesibile evlaviei poporului nostru” (Pr. Dumitru Stăniloae, „învăţătura despre Maica Domnului la ortodocşi şi catolici”, Ortodoxia, 2, nr. 4,1950, p. 587).
4 Bloc TOV EV âyiotc naipoi; qpcov Avbpeov TOV IspoooAvptTov, âpXLEnujKOTWV ysvopEvov KpqTqQ, ovyypapei; napâ NLKrpa TOV navevcpqpov naTpLKiov Kal KveoTopoţ, în A. Papadopoulos-Kerameus, AvâAEKia lEpoooXvpLTLKfiQ LTaxvoAoyiap, t. V, 1898, pp. 169-179.
14
foarte greu accesibilă5. Identificarea şi localizarea istorică a hagiografului Nichita a pus suficiente probleme. De exemplu, Hans-Georg Beck6, urmându-l pe A. Ehrhard7, credea că acesta ar fi fost contemporan cu patriarhul Fotie al Constantinopolului, în secolul al IX-lea, cel mai târziu putând fi localizat la începutul secolului al X-lea, pornind de la datarea manuscrisului de la Vatopedi. De asemenea, atât Ehrhard, cât şi L.G. Westerink au respins identificarea hagiografului Nichita cu Nichita Magistrul, un alt demnitar bizantin hagiograf, care a scris Viaţa Sfintei Teoctista din Lesbos, mort după 946 8. Westerink însă a propus, cu noi argumente, o nouă localizare a lui Nichita şi a hagiografiei lui, la mijlocul secolului al VIII-lea, socotind că a fost scrisă la puţin timp după moartea lui Andrei în 740 9. Ipoteza a fost acceptată de Ihor Sevcenko10 şi, ulterior, impusă şi de Mariefrance Auzepy într-unul din cele mai bune studii despre viaţa Sfântului Andrei Criteanul11. Practic s-a observat că Nichita
5 V ăycoQ AvbpeaQ ăpxLEniaKonoţ KprjTriQ o lEpoooAvpiTriţ TCOALOVXOQ Epeoov Aeofov, LlpaKTtKa emcTripovLKOV (jvvedpiov (1-4IOVVLOV 2003), EKâooELg LEQÂLC; prTQon6AEax; MimAfvr]c;z Mytilene, 2005, pp. 380-394. Deşi este publicat de venerabila Mitropolie a Lesbosului, volumul, produs ca efect al Simpozionului din 2003, realmente foarte valoros, nu are ISBN şi este foarte greu de găsit. îi mulţumesc lui Alexandru Prelipcean pentru că mi-a pus la dispoziţie acest volum important.
6 H.-G. Beck, Kirche und theologische Literatur un Byzantinischen Reich, Munchen, 1959, p. 561.
7 A. Ehrhard, Uberlieferung und Bestand der Hagiographischen und Homiletischen Literatur der Griechischen Kirche von den Anfăngen bis zum Ende des 16. Jahrhunderts, I, Leipzig, 1936, n. 1.
8 Alexander Kazhdan, art. „Niketas Magistros”, în ODB, pp. 1480-1481.
9 L.G. Westerink, Nicetas Magistros, Lettres d’un exile (928-946), Paris, 1973, p. 46.
10 Ihor Sevcenko, „Hagiography of the Iconoclast Period”, în A. Bryer, Judith Herrin (eds.). Iconoclasm. Papers given at the Ninth Spring Symposium of Byzantine Studies, University of Birmingham, March 1975, Birmingham, 1977, p. 127, n. 105b.
11 Marie-France Auzepy, „La carriere dAndre de Crete”, Byzantinische Zeitschrift, 88,1995, pp. 1-12.
15
nu face nici o aluzie la problema cinstirii icoanelor, ceea ce ar fi fost greu de evitat şi nejustificat în cazul unei hagiografii închinate după 843 unui autor iconodul ca Andrei Criteanul. Pe de altă parte, sobrietatea textului, contrastând cu retorica adesea luxuriantă a hagiografiilor mai târzii, împreună cu precizia unor informaţii istorice, indică un autor care pare să fi fost cvasicontemporan cu sfântul. De asemenea, Auzepy a observat că demnitatea de chestor este bine atestată în epoca lui Leon al III-lea (+ 741) şi Constantin al V-lea (+ 775)12. Prin urmare, se pare că avem de a face cu un autor care a trăit cel mai probabil în timpul împăratului Constantin al V-lea (promotorul dogmatizării iconoclasmului prin Sinodul de la Hieria din 754), care, din poziţia sa oficială, scrie o hagiografie destul de prudentă, pentru un episcop care nu a acceptat politica religioasă a iconoclastului Leon al III-lea, tatăl lui Constantin. Sigur, datarea lui Nichita ca scriitor în perioada iconoclastă apare şi în strânsă legătură cu chestiunea relaţiei Sfântului Andrei cu problema iconoclastă şi cu tema ultimei sale călătorii la Constantinopol, pe care o vom relua la momentul potrivit.
Un alt encomion, anonim însă, a fost publicat de Theoharis Detorakis după codicele 2560 de la Biblioteca Naţională din Atena, din secolul al XI-lea13. Acesta are la bază, cel mai probabil, viaţa scrisă de Nichita sau ambele au la bază o sursă comună, care nu s-a păstrat. În orice caz, el nu aduce informaţii noi, ci reprezintă o altă redactare a aceloraşi istorisiri. Totuşi autorul încearcă să aducă o justificare faptului că
12 Marie-France Auzepy, „La cariere dAndre de Crete”, p. 2.
13 EyKcbpwv EU; TOV OGLOV narepa ijpZov AvâpEav ăpxtcnioKonov Tfţ KpijTry;, în cod. Atheniensis 2560, ff. 89v-95v, editat în Th. Detorakis, „AVEK6OTOV EyKcupiov EL AVQEV KQKTT(;”, EnETrjplc; EraipEiac, BvţavTLvebv Enovdcov, AZ (1969-1970), pp. 85-94, text la pp. 88-94, republicat şi în O âyLOQ AvdpEaţ ăpxniaKonoc; KpTrQ o lEpoGoAvpiTrfc; HOALOVXOQ EpEaov AEdfov, npaKTLKa EnLGTrfpovLKOv GWEdpiov (1-4 lovAiov 2003), EK66OEL LEpdc; PPTQOTIOAEGX; MvTtArvr];, Mytilene, 2005, pp. 403-415, text la pp. 408-415.
16
Sfântul Andrei nu se mai întoarce în Ierusalim, ci rămâne în Constantinopol, punând aceasta pe seama unei boli neaşteptate, primite prin pronia lui Dumnezeu. Nici encomionul anonim, ca de altfel nici Viaţa lui Nichita, nu pomeneşte de problema sinodului monotelit din anul 712, nici nu este foarte limpede privitor la treapta clericală pe care ar fi avut-o Sfântul Andrei la sosirea în capitală. Cel mai probabil a fost diacon, inclus în clerul constantinopolitan odată cu rămânerea sa acolo. Ambele sunt deosebit de laudative la adresa calităţilor de orator ale Sfântului Andrei, evidenţiind clar valoarea operei lui omiletice, dar discrete în ce priveşte opera imnografică. Encomionul anonim îl pomeneşte totuşi ca autor al Canonului cel Mare şi laudă valoarea duhovnicească a acestuia, fără a mai face referiri la alte scrieri poetice ale sale: „Cine, auzind Canonul cel Mare, în care sunt condamnate patimile cele străine, nu îşi scutură noroiul patimilor din suflet şi nu priveşte spre pocăinţă cu inimă râvnitoare?”
Între sinaxarele mai vechi, cel mai interesant este cel din secolul al X-lea publicat de savantul rus Vasili Latysev (Latîşev)14, care aduce câteva precizări suplimentare. În primul rând, Andrei este prezentat categoric aici pentru prima oară ca apărător al icoanelor în faţa unui împărat iconoclast, probabil Leon al III-lea Isaurul, şi tot acest sinaxar dă ca termen de compunere a Canonului cel Mare perioada exilului în Lesbos de la finalul vieţii, aspect însă discutabil. Şi Sinaxarul Bisericii Constantinopolitane15 face un rezumat al datelor cunoscute din celelalte surse, fără detalii suplimentare. O formă uşor modificată a acestuia pare să fi supravieţuit până în Mineiul de astăzi.
14 Bloc Kai noXirsia TOV ooiov naTpoc fpcbv Avbpeov Apxiem.oKOTiov KppTpQ TOV lEpoooXvpiTov, în codicele Jerusalem, Patriarchike bibliotheke, Panaghiou Taphou 17, ed. Basilius Latysev, Menologii anonymi Byzantini saeculi X quae supersunt. Fasciculus alter, Menses lunium, iulium, Augustum continens, Petropoli, 1912, II, pp. 136-137.
15 H. Delehaye (ed.), Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae, Bruxelles, 1902, 730, 6-28.
17
Profesorul Ioannis Foundoulis a analizat şi a republicat recent principalele sinaxare16 dedicate Sfântului Andrei, singurul inedit, pe care-l şi editează, fiind un sinaxar semnalat încă din 1950 de Francois Halkin17, care nu aduce nimic nou.
Există două encomioane mai târzii, importante şi prin prisma autorilor, bazate însă pe Viaţa, clasică deja pentru aceştia, a patriciului şi chestorului Nichita. Primul este cuvântul de laudă al lui Iosif Kalothetos18, monah la Mănăstirea Esfigmenu, discipol timpuriu al Sfântului Grigorie Palama, encomion compus probabil în Muntele Athos. Despre Iosif se ştie că s-a implicat activ în disputa isihastă, că a participat la Sinodul de la Constantinopol care l-a condamnat pe Varlaam In 1341. A scris mai multe lucrări teologice împotriva lui Varlaam şi Grigorie Akyndin, editate de profesorul Dimitrios Tsamis19. A murit In 1356. Cuvântul său dedicat Sfântului Andrei are multe elemente comune cu sinaxarul Canonului cel Mare din Triod, compus de Nichifor Calist Xanthopoulos, şi multe
16 Ioannis Foundoulis, ayiov AvbpEov Kpf]Trc;”, în O
ăytot; AvbpEaţ ăpxnioKonoQ Kprpirp; o lEpoooMvpiTiy; noMovxoţ EpEoov AEOŞOV, npaKTLKa EHLOTTIPOVLKOV ovvEâpiov (l-41ovAiov 2003), EKbocjELC LEQâ; prTQO7i6A£ux; MvTiAr]vqG, Mytilene, 2005, pp. 457-469.
17 Francois Halkin, „Un nouveau synaxaire byzantin: le ms. gr. lit. d. 6 de la Bibliotheque Bodleienne, ă Oxford”, Annuaire de l’institut de Philologie et dHistoire Orientales et Slaves, X, 1950 (Melanges Henri Gregoire IV), pp. 307-328, aici p. 323.
18 El este cel care transmite cele mai timpurii scrieri ale Sfântului Grigorie Palama, Cuvintele demonstrative despre purcederea Duhului Sfânt. Cf. Scrisoarea I către Akindin, 14, în rprjyopiov TOV FlaAapâ Evyypâppava, t. 1, Tesalonic, 1988, pp. 218-219.
19 Icoaiyp KaAoOcTOV Aoyoţ EIQ TOV EV âyiou; naTEpa ijpcov ăpxnioKonov KppTrjQ AvdpEav TOV lEpoooAvpiTriv, în Dimitrios G. Tsamis, Icooiyp KaaOOETOV ZvyypâppaTa, Tesalonic, 1980, pp. 435-451, reluat în „Iwof](p KaAo0ETOV Aoyoq dg TOV EV dytOK; naTEQa rjpmv dpxKOTiov KprTq; AvdpEav TOV flEQOcroAvpiTr]v”, în O ăyivţ AvdpEav âpxnioKOTWţ KppTriQ O lEpOOOAvpLTri noAiOVXOQ DpEOOV AEOfOV, FIpaKTLKa EmoTripovLKOV ovvEdpiov (1-4 Iov Mov 2003), EKOCTELC, iEQăq MqTQonomcoq, MvTiArvqc;, Mytilene, 2005, pp. 417-436, text la pp. 420-436.
18
elemente specifice textelor literare ale isihaştilor. Astfel, inspirat de spiritul contemplativ demonstrat de Sfântul Andrei în excepţionala sa omilie la Schimbarea la Faţă, Kalothetos vede în el un profet şi un protoisihast în spiritul secolului al XIV-lea, cu nimic mai prejos decât Sfântul Ilie sau Ioan Botezătorul:
[Andrei] a devenit oglindă (cf, II Cor. 3,18) fidelă a lui Dumnezeu şi este vădit aceasta şi din altele, dar mai ales din cuvântul pe care l-a scris la dumnezeiasca Schimbare la Faţă a Mântuitorului nostru20, din descrierea limpede şi precisă a tuturor tainelor săvârşite acolo pentru cei ce au minte să înţeleagă. […] Andrei a iubit isihia şi a îmbrăţişat-o pe aceasta cu Ioan Botezătorul cel ce a petrecut în pustie şi cel ales din pântecele maicii sale şi cu Ilie Tesviteanul, şi s-a împărtăşit atât cât era cu putinţă de bunătăţile adunate şi puse deoparte lui21.
Ultimul encomion major, în ordine cronologică, aparţine ieromonahului Macarie Makris (1382-1431)22, o figură proeminentă a secolului al XV-lea. Macarie, originar din Tesalonic, a fost ucenic al cuviosului David din Tesalonic (căruia i-a scris şi o Viaţă23), apoi monah al Mănăstirii Vatopedi, ieromonah,
20 Homilia in transfigurationem Domini (CPG 8176, BHGa 1996), PG 97, 932-957.
21 Iosif Kalothetos, Cuvânt la cel între sfinţii Părinţii noştri Andrei ierusalimiteanul, 3, infra, pp. 85-86.
22 V. Laourdas, „MaKUQiov TOV MaKQrj, Biog TOV Ayiov AV6QEOV, dpxmcTKOTTOv TOV lEQoaoAvpLTOv”, KprjTiKa XpovtKa Z
(1953), pp. 66-74. Textul se găseşte în codicele Athous Vatopediou 635, ff. 19r-28v, fiind publicat de mai multe ori: K. Doukakis, Meyaţ XvvaEaptOTiy;… ppva IOVALOV, Atena, 1893, Z, pp. 35-42; Asterios Argyrou, MaKapiov TOV MaKpp XvyypappaTa, Tesalonic, 1996, pp. 131-139; reluat în Asterios Argyrou, „Maxaşiov TOV MnKQf, Biog Kcd TTOALTEIU TOV EV dyiou; 7UITQOS r]ud)V AvbQEOV AQXLLCTKOTTOV KQTjTrgOV IEQOOOAVPLTOV”, în O aytoc, AvdpcaQ apxtEniaKonoQ Kpiyuy; o lepoadAvpiTric; TIOĂTOVXOE; Bpccjov Acaflov, DpaKTiKă EntaTripovtKov ovvEdpiov (1-4 Iov Mov 2003), EKdocrEK; LEQd prTQO7i6A£GJ(; MvTiAqvT)(;, Mytilene, 2005, pp. 445-453.
23 Asterios Argyrou, MaKapiov TOV MaKpf ZvyypâppaTa, Tesalonic, 1996, pp. 85-100.
19
egumen al Mănăstirii Pantokrator, protos al Marii Biserici din capitală, apropiat al împăraţilor Paleologi Manuil al II-lea şi Ioan al VIII-lea şi al unor personalităţi de prim rang, precum Iosif Vrienios, Marcu Eugenicul sau Gheorghe Scholarios. A întreprins trei călătorii la Roma între anii 1426 şi 1430, ca delegat imperial pentru pregătirea Sinodului unionist de la Ferrara-Florenţa, ceea ce a şi făcut să fie socotit uneori, pe nedrept, printre latinofroni. De evidenţiat la această Viaţă scrisă de Macarie Makris este preocuparea autorului de a arăta cum Andrei reuşeşte să rămână un om al isihiei, participând în acelaşi timp la conducerea treburilor bisericeşti şi politice. Encomionul descrie mai detaliat şi aplicat activitatea Sfântului Andrei ca imnograf, dar şi ca omilet. A fost tradus şi publicat de Sfântul Nicodim Aghioritul24.
Independent de sursele hagiografice, care, în mod firesc, prezintă o imagine idealizată a Sfântului Andrei, singura mărturie istorică distinctă este cea din Cronografia Sfântului Teofan Mărturisitorul25, unde este prezentat ca unul dintre susţinătorii politicii monotelite a împăratului Filipikos Bardanes, alături de viitorul patriarh Gherman, în cadrul unui sinod în anul 712, mărturie pe care o vom analiza la momentul oportun.
în pofida izvoarelor prezentate, sărăcia informaţiilor pentru reconstituirea Vieţii Sfântului Andrei Criteanul este evidentă şi poate fi explicată, pe de o parte, de condiţiile istorice deosebit de nefavorabile datorate iconoclasmului, căruia, cu siguranţă, Sfântul Andrei nu i s-a făcut părtaş, pe de altă parte, este cunoscută discreţia multor Părinţi ai Bisericii în ce priveşte existenţa personală, elementele care au supravieţuit fiind lucrările lor din Biserică, cele care contează, din punctul lor
24 Sf. Nicodim Aghioritul, NEOV EKAbyiov, Constantinopol, 18632, pp. 151-155.
25 C. De Boor, Theophanis Chronographia, I-II, În aedibus B.G. Teubneri, Lipscae, 1883,1885 (reed. Hildesheim, 1963) [Sfântul Teofan Mărturisitorul, Cronografia, trad. Mihai Ţipău, PSB 7 (serie nouă), Editura Basilica, Bucureşti, 2012],
20
de vedere. Totuşi există încă destule informaţii, inclusiv în anumite lucrări ale sale, care să ne permită a trasa tuşe biografice. însăşi canonizarea sfântului, cel mai probabil după 843, la mai bine de 100 de ani de la moartea sa, nu a fost un moment memorialistic, ci mai degrabă unul de proslăvire liturgică, în care sunt evidenţiate virtuţile sale şi viaţa sa aleasă, pentru a fi mutată gândirea celui ce se roagă de la cele pământeşti spre cele cereşti, pentru contemplaţie şi rugăciune curată, în care detaliile istorice devin lipsite de importanţă.
1.2. Primii ani
Andrei s-a născut în Damascul Siriei aproximativ în anul 660, din părinţi creştini, pe nume Gheorghe şi Grigoria. Data naşterii se reconstituie din compararea evenimentelor ulterioare asupra cărora avem mărturii precise, ea nefiind precizată în nici un document hagiografic. Viaţa lui Nichita şi Encomionul anonim vorbesc despre muţenia lui Andrei până la vârsta de şapte ani, socotită o lucrare a proniei dumnezeieşti, care l-a pregătit astfel prin tăcere pe copil pentru contemplaţie şi cele dumnezeieşti. Neputinţa sa a fost dezlegată printr-o minune, petrecută într-o biserică a Născătoarei de Dumnezeu, în urma împărtăşirii cu Sfintele Taine, după şapte ani de tăcere, ca o perioadă de pregătire. Acesta a fost considerat un semn dumnezeiesc al alegerii de către Dumnezeu pentru o viaţă înaltă, deoarece în chip simbolic, cei şapte ani ai tăcerii au fost socotiţi o imagine a vieţii acesteia, iar cel de-al optulea an, al vindecării şi al dezlegării sale, este imaginea zilei celei „de-a opta şi întâia zi neînserată a vieţii celei viitoare fără de sfârşit, când, prin faptele lui bune cele după Dumnezeu, va vorbi pururea cu Dumnezeu [cf. I Cor. 14,2)26.
Fiind un copil foarte inteligent şi cu multă dorinţă pentru studiu, după primele lecţii de gramatică, retorică, excelând în
26 Nichita, Viaţa Sfântului Andrei Criteanul, 2, infra, p. 56.
21
practicarea poruncilor dumnezeieşti în comunitatea greacă din oraşul natal, este dus de părinţii săi cel mai probabil în Mănăstirea Sfântul Sava27, pentru a se forma în ştiinţele profane şi în cele bisericeşti (teologie, imnografie, muzică, retorică). În orice caz, atunci când este închinoviat la Biserica Sfintei învieri, la 15 ani, avea deja formarea şi maturitatea necesară care să-l facă remarcat de către Teodor, locţiitorul tronului patriarhal al Ierusalimului, care-l rânduieşte cleric (probabil citeţ o perioadă, apoi diacon) şi notar al Sfintei Patriarhii. Din cauza ocupaţiei arabe, tronul patriarhal al Ierusalimului rămăsese vacant după moartea Sfântului Sofronie în 638.
Din această perioadă foarte timpurie par să dateze unele omilii şi scrieri imnografice. Dacă ar fi să-i dăm crezare lui Iosif Kalothetos, tot atunci ar trebui datat şi Canonul cel Mare28, deşi este foarte puţin probabil, acesta fiind dus în Constantinopol de către autorul lui, împreună cu Viaţa Sfintei Maria Egipteanca a Sfântului Sofronie al Ierusalimului29. Aceasta ar arăta negreşit harismele de imnograf, teolog şi predicator ieşite din comun de care s-a învrednicit din tinereţe Sfântul Andrei.
Toate hagiograf iile sale evidenţiază o viaţă de asceză exemplară şi conturează trăsăturile unui sfânt încă din tinereţe, ceea ce explică şi dragostea locţiitorului de patriarh Teodor şi dorinţa lui de a încredinţa tânărului monah Andrei cele mai importante responsabilităţi în Patriarhie. Poate că doar vârsta prea fragedă şi smerenia l-au împiedicat pe Andrei să preia în totalitate conducerea Patriarhiei Ierusalimului, unde îl aflăm până în 685, când avea vârsta de 25 de ani.
27 Cf. Panayotis K. Hristou, TĂATjVLKfi naTpoAoyia, Tesalonic, 1992, t E, pp. 486-490, aici p. 487. Mulţi cercetători resping această idee, socotind că primii ani de formare şcolară Sfântul Andrei i-a petrecut în Damasc şi că nu putem vorbi nici de o perioadă monahală a sfântului anterioară vârstei de 15 ani, când a fost afierosit în Ierusalim.
28 Iosif Kalothetos, Cuvânt la cel între sfinţii Părinţii noştri Andrei Ierusalimiteanul, Arhiepiscopul Cretei, 3-4, infra, p. 88.
29 Cf. Nichifor Calist Xanthopoulos, Sinaxar în Joia săptămânii a cincea a Postului Mare, infra, p. 114.
22
1.3. Mutarea în Constantinopol
La scurt timp după Sinodul al VI-lea Ecumenic (680-681), organizat de împăratul Constantin al IV-lea Pogonatul (668-685), prezbiterul Teodor, locţiitorul de patriarh, a organizat un sinod local la Ierusalim care a aprobat hotărârile Sinodului de la Constantinopol care fuseseră trimise tuturor Bisericilor. Biserica Ierusalimului a constituit o delegaţie formată din trei membri, unul fiind Andrei, care să ducă decizia sa la Constantinopol. Trebuie menţionat că, poate şi datorită moştenirii poziţiei Sfântului Sofronie în disputa monoenergistă, Biserica Ierusalimului a rămas stabilă în apărarea diothelismului pe parcursul secolului al VII-lea. În discuţiile de mai târziu în jurul schismei arsenite, un Mitropolit al Efesului, Ioan Heilas, invoca faptul că în ultimii ani ai vieţii Sfântului Maxim Biserica nu a rămas fără episcopi, cum susţin până astăzi unii schismatici, ci mai existau episcopi ortodocşi, dând exemplu pe cei ai Patriarhiei Ierusalimului, din care nici unul nu a fost condamnat la Sinodul al VI-lea Ecumenic30.
In această descendenţă s-a format Sfântul Andrei Criteanul, cel care în 685 va prezenta în Constantinopol poziţia Bisericii sale. Unii hagiografi31 considerau că Sfântul Andrei a participat de-a dreptul la Sinodul al VI-lea Ecumenic din partea Bisericii Ierusalimului, însă acest fapt pare imposibil la o primă privire, din cauza vârstei sale la momentul desfăşurării acestuia. Actele şedinţelor Sinodului menţionează de mai multe ori
30 Jean Darrouzes, Documents inedits d’ecclesiologie byzantine (Archives de l’orient chretien 10), Paris, 1966, p. 356. Nemaiavând patriarh după 638, în acelaşi timp arabii ce ocupau Ţara Sfântă fiind în război continuu cu Constantinopolul, nu a mai existat nici presiunea politică de a ceda în faţa ereziei.
31 Sinaxarul Ierusalimitean, editat de B. Latysev, Sinaxarul Bisericii Constantinopolitane, Iosif Kalothetos, Nichifor Calist Xanthopoulos, Sf. Nicodim Aghioritul.
23
numele reprezentantului Ierusalimului: Gheorghe prezbiterul, monahul şi apocrisiarhul, reprezentant al cuviosului Teodor, locţiitorul tronului Ierusalimului32. Acesta intervine de mai multe ori în discuţiile sinodale, invocând poziţia ortodoxă a ultimului patriarh al Ierusalimului, Sfântul Sofronie, şi citind din epistola sa sinodală. Câtă vreme avem cel puţin un reprezentant al Ierusalimului la Sinod, putem presupune că între vechile hagiografii şi cele din secolul al XIV-lea ar putea să nu fie o contradicţie, Sfântul Andrei putând să fi participat în calitate de ucenic al locţiitorului patriarhului, fără să fi fost consemnat în documentele sinodale, la vremea aceea având aproximativ 20 de ani şi probabil nici o funcţie reprezentativă, cum se va întâmpla peste cinci ani. în orice caz, este limpede că evenimentele la care a fost martor, precum şi influenţa părintelui său duhovnicesc, prezbiterul Teodor, i-au consolidat din tinereţe poziţiile diothelite şi a avut un contact fecund cu scrierile hristologice şi teologice ale principalului autor ortodox al timpului, Sfântul Maxim Mărturisitorul, influenţă ce se vede mai ales în omiliile sale.
în ultimii ani la Ierusalim, poziţia i s-a consolidat, fiind foarte apreciat de întâistătătorul Bisericii şi de clerul de acolo, pentru înţelepciunea, virtutea şi discernământul său:
32 Rudolf Riedinger (ed.), Acta Conciliorum Oecumenicorum, Series Secunda: Concilium Universale Constantinopolitanum Tertium, volumen II, Pars I, Walter de Gruyter, Berlin, 1990, pp. 20, 6-7; 398, 11-12; 399, 11-12; 408, 20,-30, 409,19-27; 410,5-8; 411,5-7; Pars secundus, Walter de Gruyter, Berlin, 1992, p. 891, 2-4. Deşi unii cercetători cred că şi Teodor a participat la Sinodul al VI-lea Ecumenic, în actele Sinodului, editate critic de Rudolf Riedinger, îl găsim menţionat doar pe preotul Gheorghe ca reprezentant patriarhal. Cel mai clar apare acest lucru în lista de semnături din „Scrisoarea trimisă de Sfântul Sinod Ecumenic al VI-lea către Agathon, Preasfinţitul şi Preafericitul Papă al Vechii Rome” (R. Riedinger, ibidem, pp. 410,5-8; 411, 5-7), unde, după Patriarhul Gheorghe al Constantinopolului şi reprezentanţii Alexandriei şi Antiohiei, semnează „Gheorghe, cel mai mic preot al Sfintei lui Hristos-Dumnezeul nostru [Biserici a] învierii, care a ţinut locul lui Teodor, preacuviosul preot şi locţiitor al tronului Apostolic al Ierusalimului”.
24
Sporind în toate prin discernământ şi pricepere, patriarhul, văzând cu ochi străvăzător (atât cât îi era cu putinţă să vadă) strălucirea sufletului lui, îi încredinţează lui toate treburile Bisericii. Care nu numai că i-a devenit toiag la bătrâneţe, ci şi apărător al Bisericii şi scut al dreptei credinţe, pildă preoţilor şi cumpănă dreaptă a canoanelor, povăţuitor monahilor, hrănitor săracilor, ocrotitor al văduvelor, apărătorul orfanilor, răzbunătorul celor asupriţi, mângâiere celor întristaţi, şi ca să ne exprimăm apostoleşte, tuturor s-a făcut toate, ca pe toţi să-i câştige (cf. I Cor. 9, 22). Dar după ce patriarhul de care am vorbit a ieşit dintre oameni şi s-a mutat la moştenirea cea fără durere, treburile Bisericilor erau conduse şi chivernisite prin Sfântul Andrei33.
Andrei a mers în anul 685 la Constantinopol, împreună cu alţi doi părinţi din Ierusalim, pentru a prezenta poziţia întregii Biserici a Ierusalimului, favorabilă cu totul Sinodului al VI-lea Ecumenic. Nu-l mai găseşte în viaţă pe împăratul Constantin al IV-lea, dar este primit cu multă bunăvoinţă de urmaşul său la tron, Iustinian al II-lea, după cum ne spune encomionul anonim: „Acestuia predându-i înscrisurile, s-au bucurat de multă purtare de grijă. Iar împăratul văzând înţelepciunea Sfântului Andrei şi răspunsurile impecabile şi exprimarea fără reproş şi cu respect, i-a arătat sfântului cuvenită cinste”34. Nu ştim motivele reale pentru care Andrei rămâne în Constantinopol, punând punct etapei ierusalimitene din viaţa sa, însă acelaşi encomion vorbeşte de o boală pe care a contactat-o, prin pronia lui Dumnezeu şi care l-a făcut să nu se mai întoarcă împreună cu ceilalţi membri ai delegaţiei, mai ales că părintele său duhovnicesc Teodor pare că trecuse deja la Domnul, înainte de plecare. Ar putea fi şi alte motive, despre care discută literatura secundară, dar fără o susţinere reală în izvoarele scrise: „lipsa dorinţei lui Andrei de a fi
33 Encomion anonim, infra, p. 72.
34 Ibidem, infra, p. 73.
25
promovat la întoarcerea sa în cetatea Ierusalimului, climatul nefavorabil în care se afla Biserica din Ierusalim, relaţia de prietenie pe care o avea cu Gherman, viitorul patriarh al Constantinopolului, dorinţa sa de a-şi lărgi cunoştinţele muzicale, punerea în legătură cu mediul curţii împărăteşti sau chiar cererea aristocraţilor bizantini care, În baza reputaţiei pe care a avut-o Andrei în Ierusalim, l-au rugat să rămână în Constantinopol, în lupta lor comună dusă împotriva monotelismului”35.
O problemă neclarificată de hagiografii este dacă Sfântul Andrei era diacon atunci când a venit în Constantinopol sau a fost hirotonit acolo, părerile cercetătorilor fiind împărţite. viaţa lui Nichita vorbeşte de tunderea sa în monahism la Ierusalim, encomionul anonim însă vorbeşte de înscrierea sa în rândul clerului, Sinaxarul lui Latysev de hirotonia în citeţ, iar Macarie Makris de intrarea în „cea dintâi treaptă a preoţiei”. Şi iarăşi, încercând să citim sincronic sursele, înclinăm să fim de acord cu Teodor Zisis:
Andrei a fost tuns în monahism şi în acelaşi timp a fost hirotonit şi diacon. În Constantinopol i-au dat oficiul diaconal al Marii Biserici, care s-a făcut printr-un ceremonial special şi prin punerea mâinilor. Toţi diaconii au prima treaptă a preoţiei, însă nu toţi sunt diaconi ai Marii Biserici. De altfel, sinaxarele şi biografii lui, când se referă la diaconia din Constantinopol, nu spun că a devenit un simplu diacon, ci „diacon al Marii Biserici” (bimcovoc; Tije gEydAr]; EKKAqo-iaq), „diacon al Marii Biserici din Constantinopol” (5UXKOVO; Tije ptydAqc EKKArcuaq KmvoTavTLVovrcoAEUx;). Informaţia dezvoltată a lui Nichita că „este prohirisit diacon, din poruncă împărătească, în Marea Biserică a lui Dumnezeu, strălucind mult în sfinţita rânduială a diaconilor” (nooxELOLLETai bidiovoc; EV Trj MEydAq TOV ©EOV KaQoAiKf] EKKAquux, pEyâAux; EV rq isQaTtKfi TCOV biaicovcov btanQEncov TOCŞEL) înseamnă că
35 Alexandru Prelipcean, Spiritualitatea şi doctrina Canonului Mare al Sfântului Andrei Criteanul, pp. 80-81.
26
această promovare a sa s-a făcut în rândul diaconilor. Nu există astfel vreo contradicţie între izvoarele care acceptă că a fost cleric în Ierusalim şi, mai apoi în Constantinopol, diacon al Marii Biserici36.
Nu ştim pentru câtă vreme a slujit în treapta de diacon, dar nici o sursă hagiografică nu vorbeşte de momentul hirotoniei sale în preot, aşa cum păstrează tăcerea şi asupra momentului intrării în episcopat. El va rămâne în Constantinopol până la alegerea sa ca Arhiepiscop al Cretei, mai bine de 25 de ani, locul petrecerii sale în capitală fiind probabil Biserica Vlaherne37, unde a crescut şi s-a aprofundat evlavia sa către Maica Domnului. În amintirea acestei ocrotiri, a construit o biserică cu acelaşi nume în Creta38. Potrivit lui Nichita, Sfântul Andrei chiar a rectitorit Biserica Vlaherne în anii în care a locuit acolo39.
În Constantinopol, a primit ascultarea de „hrănitor de orfani şi de sărmani”, conducând un orfelinat (poate cel al Sfântului Pavel), a administrat casa pentru bătrâni a lui Evghenie40 şi, foarte probabil, a fost şi predicator, căci talentul său oratoric nu putea fi trecut cu vederea:
Se îndeletnicea felurit cu cuvântul şi cu chivernisirea Bisericii, povăţuind, îndemnând, sfătuind, mustrând, învăţând şi nu a lăsat în afara preocupărilor sale nimic din cele câte aparţineau celei mai bune doctorii, apărând pe cei nedreptăţiţi, izbăvindu-i
36 Teodor Zisis, „Sfântul Andrei Cretanul, Ierusalimiteanul (660-740). Despre viaţa şi opera sa”, Teologie şi Viaţă, 28, nr. 1-4,2018, p. 226. Am introdus în text traducerea pasajului din Nichita, ca modificare faţă de traducerea lui Alexandru Prelipcean citată, a studiului părintelui Zisis.
37 N. Tomadakis, rH BVEOVTLVT] Ypvoypatpia Kai noirjoic;rpoi Eloayaiyr] el; Tqv BvţavTivr]v (PiAoAoyiav, B, Tesalonic, 1993 pp. 188-189.
38 Macarie Makris, Viaţa şi petrecerea Sfântului Andrei Criteanul, 12, infra, p. 108; Encomion anonim, pp. 76-77.
39 Ideea se găseşte doar la Nichita, patriciul şi chestorul, Viaţa Sfântului Andrei Criteanul, 7, p. 63.
40 Nichita, Viaţa Sfântului Andrei Criteanul, 5, infra, p. 60.
27
pe cei slabi din mâna celor mai tari, ocrotindu-i pe săraci, îndestulând văduve şi orfani, îngreunându-se împotriva celor care păcătuiau în mod iraţional, atât căsătoriţi, cât şi necăsătoriţi, făcându-se tuturor toate41, oricărui mod de viaţă şi oricărei vârste, monahilor şi monahiilor, mângâiere celor împuţinaţi la suflet şi îndureraţi, toiag bătrâneţii, învăţătură tinereţii, izbăvitor al celor robiţi, plătind răscumpărări42.
Din aceeaşi perioadă ar trebui să dateze şi un mare număr de canoane şi imne ale sale.
1.4. Episcopatul şi Sinoadele din 712 şi 715
Un episod controversat, trecut sub tăcere de toţi hagiografii, este cel petrecut în vremea conducerii Imperiului de către generalul Filipikos Bardanes (711-713)43. Acesta, la îndemnul unui monah zăvorât înşelat, pe nume Calistrat, căruia îi făgăduieşte prin jurământ că „va răsturna” marele Sinod ţinut în 680-681, organizează un Sinod în anul 712 44, care condamnă deciziile Sinodului al VI-lea Ecumenic. Sinodul este menţionat pe larg de Sfântul Teofan Mărturisitorul, dar şi de alte cronici ale epocii:
Filipikos nu s-a ruşinat să se pornească cu mânie împotriva celui de-al şaselea Sfânt Sinod Ecumenic, grăbindu-se să înlăture
41 Cf I Cor. 9, 22.
42 Iosif Kalothetos, Cuvânt la Sfântul Andrei Ierusalimiteamul, Arhiepiscopul Cretei, infra, pp. 95-96.
43 Din 11 decembrie 711.
44 în prima treime a anului 712, cf. Venance Grumel, Les Regestes des Ades du Patriarchat de Constantinople, vol. I: Les Ades des Patriarches, fasc. I: Les Regestes de 381 a 715, Constantinopol, 1932 (repr. Paris: 1972), n. 320, p. 250; C.J. Hefele, H. Leclercq, Histoire des Conciles, III, 1, Paris, 1909, p. 599; J. Pargoire, L’Eglise byzantine de 527 â 847, Paris, 1904, p. 166; Jan Louis Van Dieten, Geschichte der Patriarchen von Sergios I. bis Johannes VI. (610-715), Verlag Adolf M. Hakkert, Amsterdam, 1972, p. 168; Friedhelm Winkelmann, Der monenergetisch-monotheletische Streit (Berliner Byzantinistische Studien, 6), Peter Lang, 2001, nr. 176,177.
28
sfintele dogme întărite de acesta. Şi i-a găsit într-un cuget cu el pe Ioan, pe care l-a numit episcop al Constantinopolului, depunându-l pe Cyrus, întâistătătorul acestuia, pe care l-a şi izolat în mănăstirea Chora, pe Gherman, care a deţinut apoi tronul Constantinopolului şi care era atunci episcop al oraşului Cyzic, pe Andrei, care era şi el episcop al Cretei, pe Nicolae, cel care din slujitor care turna în cupe ajunsese sofist în ştiinţa medicală şi pe atunci era chestor, pe Elpidios, diacon al Marii Biserici, pe Antioh, cartofilaxul, şi pe alţii cu obiceiuri asemenea celor ale acestora. Ei au anatematizat în scris cel de-al şaselea Sfânt Sinod45.
Şi alte cronici bizantine aduc mărturii în favoarea realităţii acestui trist eveniment. De pildă, iată ce ne relatează Istoria scurtă a Sfântului Nichifor, Patriarhul Constantinopolului:
Dar Filipikos s-a arătat că a guvernat necuvios şi cu nepăsare cele împărăteşti, iar pe Părinţii celui de-al şaselea Sinod i-a supus anatemei, neacceptând cele dogmatisite de ei dumnezeieşte, cele două voinţe şi lucrări ale Mântuitorului, aflându-i complici pe arhiereul de atunci al cetăţii şi pe Gherman, mitropolitul Cyzicului, şi pe alţi preoţi şi pe mulţi din Senat46.
Deşi lectura cronicilor pare să sugereze contrariul, se consideră astăzi că adeziunea celor doi corifei ai Bisericii la erezia monotelită a fost conjuncturală, obţinută sub teroare de împăratul uzurpator, caracterizat de cronicari ca un om
45 C. De Boor, Theophanis Chronographia, I, p. 382,6-21 (PSB 7, serie nouă, p. 369); a se vedea şi p. 381, 20-23: „Odată ce a devenit împărat, Filipikos a întrunit un fals sinod cu episcopi, după cuvântul falsului avvă şi zăvorât, şi a anulat cel de-al şaselea Sfânt Sinod Ecumenic” (PSB 7, serie nouă, p. 368). Un autor precum Dietrich Stein, în art. „Germanos (11. August 715 -17. Januar 730)”, în Ralph-Johannes Lilie (ed.), Die Patriarchen der ikonoklastischen Zeit. Germanos L -Methodios L (715-847) (Berliner Byzantinistische Studien, 5), Peter Lang, 1999, p. 7, vede destul de problematică relatarea lui Teofan Mărturisitorul, ţinând cont că este vorba de un autor care s-a opus iconoclasmului.
46 Cyril Mango (ed.), Nicephori Patriarchae Constantinopolitani, Breviarium Historicum (CFHB 13), Washington, 1990, 46, p. 112.
29
eretic, destrăbălat, lipsit de scrupule şi de conştiinţă. Acesta a dispus arderea copiilor Actelor celui de-al VI-lea Sinod Ecumenic şi i-a persecutat pe toţi diotheliţii şi i-a repus în diptice pe toţi cei condamnaţi la acel Sinod47. Stăpânirea sa nu a fost de lungă durată, pentru că va fi curând detronat. în anul 713, o parte din armata imperială se răscoală şi îl capturează pe împărat, înlăturându-l de la tron. Locul său a fost luat de secretarul imperial Artemie, care a ajuns împărat sub numele de Anastasie al II-lea (iunie 713 noiembrie 715). Acesta fiind ortodox, l-a numit patriarh pe Sfântul Gherman, instalat la 11 august 715. Câteva luni mai târziu, Sfântul Gherman a organizat un sinod ortodox, care să repună diothelismul în poziţia de dogmă oficială a Bisericii. Conform Synodiconului vechi48, la acest sinod au participat 100 de episcopi, care au dat anatemei pe liderii ereziei monotelite: Serghie, Kyr, Pyr, Pa vel, Petru şi pe Ioan al VI-lea, predecesorul său. A fost un unic moment de linişte, când s-a putut organiza un sinod, prin instalarea pentru scurtă vreme la conducerea Imperiului a unui împărat ortodox. Mai mult, în anul următor, Constantinopolul a fost atacat de arabi, care l-au asediat până în 717, an în care ajunge pe tron Leon al III-lea Isaurul (717-741), campionul iconoclasmului.
Deşi trecător, episodul cu certitudine i-a marcat profund pe protagoniştii săi, Andrei şi Gherman, încât au făcut tot
47 Cf. Raportul lui Agathon Diaconul, în Rudolf Riedinger (ed.), Acta Conciliorum Oecumenicorum, Series Secunda: Concilium Universale Constantinopolitanum Tertium, volumen II, Pars II, 2, p. 899, 25.
48 Venance Grumel, Les Regestes des Ades du Patriarchat de Constantinople, vol. I: Les Ades des Patriarches, fasc. II: Les Regestes de 715 a 1043, Constantinopol, 1936, n. 325, p. 1; John Duffy, John Parker, The Synodicon Vetus (CFHB 15), 146, pp. 122-123; J.D. Mansi, Sacrorum Conciliorum, XII, 257- 258; P. Labbei, G. Cossarti, Sacrosanta Concilia, 8,181-182. Unii cercetători sunt rezervaţi în privinţa existenţei acestui sinod, considerând că informaţia din Synodicon Vetus a fost adăugată doar pentru a-l elibera pe Sfântul Gherman de acuzaţia de erezie care i-a fost încărcată în rapoartele privind Sinodul din 712 (de exemplu, V. Grumel, op. cit., p. 325).
30
posibilul de a se întoarce prin pocăinţă la Hristos şi de a întoarce Biserica la Adevărul Sinoadelor Ecumenice. Restaurarea dogmei celor două voinţe în Hristos a adus cu sine şi canonizarea eroului principal al luptei teologice împotriva monotelismului, Sfântul Maxim Mărturisitorul (580-662). Astfel, Sfântul Andrei Criteanul este autorul a două canoane de rugăciune către Sfântul Maxim Mărturisitorul, care au şi intrat de altfel în cult49, ca parte a unui proces de canonizare, petrecut probabil în contextul aceluiaşi Sinod50. Deşi scrierile lui erau cunoscute, numele Sfântului Maxim fusese trecut sub tăcere, atât în timpul Sinodului al VI-lea Ecumenic51, cât şi al Sinodului Quinisext din 692 şi după aceea, pe toată durata dinastiei heraclide, ce se încheie în 711, odată cu sfârşitul celei de a doua domnii a împăratului Iustinian al II-lea52. Scrierile Sfântului Maxim erau cunoscute cu siguranţă de Sfântul Andrei, încă din tinereţea ierusalimiteană, Sfânta Cetate fiind un loc care pare să nu fi îmbrăţişat niciodată monotelismul53, iar admiraţia
49 O mărturie avem în Sinaxarul Mănăstirii Everghetis, aflată în imediata apropiere a Constantinopolului, scris imediat după mijlocul secolului al XI-lea, că acestea se cântau pe 12 august, la pomenirea Sfântului Maxim; cf. Robert H. Jordan (ed.), The Synaxarion ofmonastery of the Theotokos Evergetis. March-August. The Movable Cycle [Belfast Byzantine Texts and Translations, 6.6], Belfast, 2005, pp. 250-251.
50 Despre relaţia dintre Sfântul Maxim Mărturisitorul şi Sfântul Andrei Criteanul ca prim imnograf al său, a se vedea Pr. Dragoş Bahrim, monah Filotheu Bălan, „Sfântul Andrei Criteanul. Două canoane în cinstea Sfântului Maxim Mărturisitorul”, Teologie şi Viaţă, 31,2021, nr. 1-4, pp. 232-270, mai ales pp. 243-246.
51 În cadrul Sinodului este o singură menţiune la Sfântul Maxim, în sesiunea a VIII-a; a se vedea Rudolf Riedinger (ed.), Acta Conciliorum Oecumenicorum, Series Secunda: Concilium Universale Constantinopolitanum Tertium, volumen II, Pars I, Walter de Gruyter, Berlin, 1990, pp. 228-229.
52 Trebuie ţinut cont că Constantin al IV-lea era fiul, iar Iustinian al II-lea era nepotul împăratului Constans al II-lea, care îl mutilase şi îl exilase pe Sfântul Maxim.
53 Despre aceasta a se vedea mărturia Mitropolitului Ioan Heilas al Efesului, din secolul al XIII-lea în J. Da’rrouzes, Documents inedits d’ecclesiologie byzantine, Paris, 1966, pp. 354-356, supra, nota 30.
31
pentru Sfântul Maxim rămăsese neschimbată, ca de altfel şi pentru Sfântul Sofronie, ultimul patriarh înaintea căderii sub arabi a oraşului în 638. De asemenea, Sfântul Andrei se dovedeşte un mare admirator al Sfântului Maxim Mărturisitorul, acesta fiind, alături de Sfântul Dionisie Areopagitul, una din sursele principale de inspiraţie, după cum se poate vedea în omiliile sale54.
După detronarea lui Filipikos Bardanes în 713 de către Anastasie al II-lea, diaconul Agathon al Marii Biserici este însărcinat cu reconstituirea actelor Sfântului Sinod al VI-lea Ecumenic, în mare parte şi după procesele verbale întocmite personal atunci, trimiţând documentele şi Sfântului Andrei Criteanul55, care, după ce le copie la rândul său, îşi exprimă mulţumirea pentru ele şi acordul total, printr-o serie de 128 de versuri, o adevărată mărturisire de credinţă:
Este modul amestecului, nu al unirii,
Compunerea a fost cea după fire,
Cum şi tu ştii şi înveţi în chip înţelept.
De aici, ca dintr-o dumnezeiască îndrăznire, trebuie să înţelegem două lucrări ale lui Hristos.
Şi tu dogmatiseşti întru El o voinţă îndoită, gândită în chip cuvenit, legând, iar nu împărţind sau separând deosebi pe fiecare dintre acestea decât numai în teorie56.
54 A se vedea Pr. Dragoş Bahrim, „Sfântul Maxim Mărturisitorul, sursă de inspiraţie pentru Sfântul Andrei Criteanul, cu referire specială la Omilia la Schimbarea la Faţă (CPG 8176)”, referat în cadrul Simpozionului „Tradiţia patristică în actualitate”, ediţia a II-a, Iaşi, 15-16 septembrie 2023 (volumul lucrărilor în curs de publicare, 2024).
55 A se vedea şi S. Vailhe, „Saint Andre de Crete”, Echos dOrient, 5,1902, pp. 383-384.
56 August Heisenberg, „Ein jambisches Gedicht des Andreas von Kreta”, Byzantinische Zeitschrift, 10,1901, pp. 505-514, aici p. 511: „Eupcpuooecoq yâo, ovx EVCUCTEGX; TQOTIOC, I H crvv0Ecn; 7i£pvK£vf KOT ovoiav, I Dţ aurdc; oicr0a Kai bibdcrKEu; EpcpQovox;. I EVTEVQEV wcrnEQ EV0EP 7iaQQr]oia I XQICTTOU voEÎoOai raţ EVEpyEim; buo I Kai rpv EV atrag nQoocpvdx; voovpEvrjv I ArnAf]v OcArpiv boypaTiCEu;, crvvbEcov I AAA ou bucrTcdv rj p£QLCOV ibiox; I TOVTCOV EKdcrcrv 7iAf]v OECOQUX povq (vv. 110-118). Traducerea textului aparţine monahiei Parascheva Enache.
32
întâmplările petrecute în anii 711-715 au fost punct de cotitură semnificativ în biografia Sfântului Andrei Criteanul, cu căderi şi ridicări, specific umane. Prin Canonul cel Mare, cel mai adânc imn de pocăinţă, care a intrat în cultul Bisericii, Sfântul Andrei a lăsat, în formă poetică, cel mai puternic remediu împotriva păcatului, de orice natură ar fi el. Simpla lui lectură cu ochiul credinţei îl trimite pe cititor la gândul că cel care a scris troparele acelea, cuprinzând atâta umilinţă, a avut el însuşi experienţa profundă a căderii şi ridicării/întoarcerii la Dumnezeu, căci nu se poate explica altfel forţa interioară pe care o are această capodoperă poetică. Într-un cuvânt, orice altă ipoteză privind originea acestui minunat canon nu-mi pare capabilă să explice forţa catanictică uriaşă a acestei creaţii imnografice. Astfel, nu ar trebui exclusă ipoteza, susţinută de altfel de unii cercetători, că acest canon a fost scris de Sfântul Andrei, sau cel puţin definitivat, în 712-715, ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru că i-a primit pocăinţa din grozava cădere în erezie57.
1.5. Arhiepiscop în Creta
Cea mai reprezentativă perioadă a vieţii Sfântului Andrei, care l-a aşezat pe deplin în memoria Bisericii, este cea de Arhiepiscop al Cretei, de aceea el va fi cunoscut ulterior mai degrabă cu supranumele de Criteanul sau Cretanul, decât cu cel de Ierusalimiteanul. Dacă luăm 711 drept anul hirotoniei sale, atunci putem presupune că a mers în eparhia sa după
57 Despre data compunerii Marelui Canon de către Sfântul Andrei Criteanul, a se vedea opiniile diverse ale cercetătorilor la Alexandru Prelipcean, Spiritualitatea şi doctrina Canonului Mare al Sfântului Andrei Criteanul, Editura Astra Museum, Sibiu, 2018, pp. 180-188.
33
nefericitul eveniment din 712. Reşedinţa sa a fost la Gortyna, capitala insulei, unde era şi sediul Arhiepiscopiei, având la acea vreme 12 episcopii sufragane. Numirea s-a făcut, se pare, direct de la Constantinopol, deşi practica de până la acel moment în insula Creta era ca Arhiepiscopul să fie ales de şi dintre episcopii Sinodului local58, alegere confirmată de Roma, pentru că, până la el, Biserica Cretei era sufragană Bisericii Romei. Aşa se întâmplă că Vasile, Episcopul Gortynei, participă la Sinodul al VI-lea Ecumenic ca unul din membrii delegaţiei Romei, cu statutul de „legat”59, semnând la poziţia a 13-a, iar mai târziu va participa şi la Sinodul Quinisext din 692, semnând ca singur „reprezentant al întregului Sinod al Romei”60.
După acest Vasile, singurul Arhiepiscop al Cretei atestat cu siguranţă este Sfântul Andrei. Numirea acestuia direct din capitală pune într-o lumină nouă relaţia existentă la începutul secolului al VIII-lea între Bisericile Constantinopolului şi a Cretei, înainte ca cea dintâi să preia oficial jurisdicţia asupra celei de a doua. în cazul Sfântului Andrei, vedem o numire fără vreun acord al Romei şi fără vreo problemă sesizată din partea acesteia. „Ne confruntăm cu un caz excepţional deşi
58 Doar de ei, sau supervizaţi de alţi episcopi din Illyricum, cum ar fi Arhiepiscopul Tesalonicului, de exemplu.
59 J.D. Mansi, Sacrorum Conciliorum, XI, 641, 669; Rudolf Riedinger (ed.), Acta Conciliorum Oecumenicorum, Series Secunda: Concilium Universale Constantinopolitanum Tertium, volumen II, Pars II, Walter de Gruyter, Berlin, 1992, pp. 781, 822.
60 J.D. Mansi, Sacrorum Conciliorum, XI, 989. Apropierea mai mare între Constantinopol şi Creta la nivel bisericesc poate să provină chiar din această perioadă. Semnătura acestui unic „reprezentant” al Romei, favorabil Bisericii Constantinopolului, a ajutat-o pe aceasta din urmă să susţină ecumenicitatea Sinodului împotriva opoziţiei Scaunului Roman (Dimitris Tsougarakis, Byzantine Crete. From the 5th Century to the Venetian Conquest (Historical Monographs 4), Historical Publications S.D. Basilopoulos, Atena, 1988, pp. 202-203). În ceea ce o priveşte, Biserica Cretei avea nevoie de o mai mare protecţie din partea capitalei, deoarece insula era foarte expusă atacurilor arabe.
34
sursele îl privesc normal şi firesc un caz care indică faptul că Biserica Cretei era deja sub jurisdicţia Patriarhului cu ceva timp înaintea anexării oficiale, fără ca, în măsura în care ne putem da seama, să fi existat vreun protest din partea autorităţilor papale.”61 Biserica Cretei va deveni oficial sufragană Bisericii din Constantinopol abia în timpul împăratului Leon al III-lea, în 732-733, odată cu Bisericile din Calabria, Sicilia şi Grecia, în timpul arhipăstoririi în Creta a Sfântului Andrei.
Până la plecarea în ultima călătorie la Constantinopol, activitatea sa cunoscută s-a desfăşurat doar în insulă, ocupat după informaţiile hagiografilor în mod continuu cu răspândirea cuvântului dumnezeiesc, cu scrierea omiliilor şi a laudelor la praznice împărăteşti, ale Maicii Domnului şi în cinstea multor sfinţi. Aici trebuie să fi scris cuvântul de laudă la Sfântul Apostol Tit62, unul din ocrotitorii insulei, dar şi în cinstea celor zece mucenici din Creta, pomeniţi pe 23 decembrie63. De asemenea, Arhiepiscopul a arătat o râvnă aparte pentru hirotonia unor preoţi vrednici, care să fie în stare să ducă la capăt opera de îndreptare duhovnicească a poporului. Pentru acest scop, desigur, a întărit viaţa monahală, din care a ales apoi preoţi, slujitori lui Dumnezeu. Marele ierarh s-a îngrijit de nenumăratele biserici ale Cretei, năruite şi învechite, din pricina, mai ales, a incursiunilor arabe. Cum am amintit deja, el însuşi a zidit o biserică Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, dându-i denumirea de „Vlaherne”64.
Tot encomionul anonim ne spune că Andrei, după ce a vizitat insula, a descoperit cel mai pustiu loc al ei, unde a zidit o biserică, lângă care a construit o colibă pentru liniştea şi
61 D. Tsougarakis, Byzantine Crete, p. 205.
62 CPG 8185, BHG 1852; ediţie în PG 97,1141-1169.
63 CPG 8195, BHG 1197d; ediţie în V. Lourdas, „AVSQEOV doxiEmcnconov KQf)rr; TOV lEQOcroAvpiTOV, EyKcvptov sic; TOV; âyiov AeKa Kai KaAAiviKovq pâoTUoac”, KpqTtKd Xpovina, I”, 1949, pp. 101-117.
64 Encomion anonim, infra, p. 76.
35
pentru nevoinţa sa personală. Activitatea sa filantropică nu a fost cu nimic mai prejos faţă de perioada anterioară din Constantinopol. în total, a ridicat trei aşezăminte plăcute lui Dumnezeu, unul pentru bolnavi, numit spital, unul pentru săraci şi bătrâni, numit „hrănitor de săraci”, şi unul pentru străini, numit „primitor de străini”, pe care în mare parte le întreţinea pe propria cheltuială. în general, putem să spunem că Andrei a slujit cu multă dăruire turma sa, făcându-se tuturor toate, pentru a-i mântui pe cât mai mulţi (cf. I Cor. 9, 22)65. I-a povăţuit pe căsătoriţi, i-a educat pe tineri, i-a îndreptat pe păcătoşi, i-a eliberat pe mulţi din cei luaţi în robie, plătind răscumpărări.
în momentele de mare criză şi primejdie pentru Biserica sa, Sfântul Andrei a fost în toate modurile posibile alături de turma păstorită. O asemenea încercare a suferit, se pare, insula când a avut loc o incursiune a arabilor. De zeci de ani (cam din 672-673) Creta era o ţintă uşoară şi frecventă a năvălirilor saracinilor, care obligau multe oraşe şi mănăstiri să-şi facă ziduri, până ce, în final, va fi cucerită deplin şi pustiită, un secol mai târziu, de către aceştia (824). Atacul arab menţionat de hagiografii, a avut loc pe plajele de sud, în zona portului Gortynei, în 726. în timpul acestei nenorociri, marele ierarh i-a întărit pe locuitori, pe când aceştia se apărau în fortificaţia Drimeus, reuşind astfel să-i alunge pe cotropitori în chip minunat66.
Aceeaşi tărie de caracter a arătat Sfântul Andrei şi în alte clipe grele ale Mitropoliei lui, în perioade de secetă, molime, foamete, neîncetând să se roage pentru turmă şi atrăgându-i pe toţi la poruncile dumnezeieşti. A reuşit să construiască legături de dragoste şi relaţii sincere cu poporul său. A fost cu adevărat o personalitate impresionantă, care a împreunat,
65 Cf. Ibidem, infra, p. 79.
66 Nichita, Viaţa Sfântului Andrei Criteanul, 8, infra, p. 64.
36
pe de o parte, capacitatea de conducere şi, pe de altă parte, imprimarea unei rânduieli duhovniceşti, talentul retoric şi inspiraţia creatoare poetică şi artistică unică.
1.6. Iconoclasmul şi moartea Sfântului Andrei
Leon al III-lea Isaurul a preluat în 717 conducerea Imperiului, dând naştere dinastiei Isauriene, rămasă la putere aproape un secol şi, odată cu ea, iconoclasmului. Acesta deschide în 726 chestiunea legitimităţii închinării la icoane, întâi mai timid, apoi cu o agresivitate din ce în ce mai mare. Dacă iniţial problema se punea mai curând la nivel teoretic, demiterea în 730 a Patriarhului Gherman a făcut ca scandalul să explodeze efectiv. În aceeaşi perioadă (728-730) îşi exprima opoziţia faţă de iconoclasm şi Sfântul Ioan Damaschinul. După 730, prigonirea creştinilor de sub stăpânirea bizantină s-a înteţit, fapt care nu li se întâmpla creştinilor care se aflau sub stăpânire arabă (Ierusalim, Damasc, de exemplu).
Este foarte posibil ca ultima călătorie a Sfântului Andrei la Constantinopol să fie legată direct de problema iconoclastă şi să fi fost convocat în capitală chiar de împărat pentru a-i afla poziţia teologică, aşa cum afirmă Sinaxarul Ierusalimitean:
Când l-au forţat împrejurările, odată cu înstăpânirea ereziei iconomahilor ivite din îndrăznirea rău-credinciosului împărat, înţeleptul acesta, venind în cetatea lui Constantin, o ruşinează pe aceasta cu foarte mare limpezime, îi biruie cu putere pe opozanţii dreptei credinţe şi mustră învăţătura lor deşartă şi se întoarce încununat şi purtător de biruinţă67.
Dar există şi posibilitatea ca această călătorie să fi fost făcută în contextul anexării integrale administrative şi bisericeşti
67 Viaţa şi petrecerea Sfântului Andrei Criteanul, ed. B. Latysev, infra, p. 68.
37
a Cretei68 de către Constantinopol, în 732-733 69, iar până atunci, legătura Cretei cu Biserica Romei, de care am amintit deja, să-i fi conferit un statut puţin mai protejat, deşi ştim că legătura sfântului cu Constantinopolul era foarte puternică încă de la începutul carierei sale cretane. În acelaşi timp, trei dintre hagiografi nu menţionează scopul călătoriei în capitală (Nichita, Makris şi encomionul anonim), iar un altul spune că a mers pentru nişte probleme bisericeşti şi altele personale (Iosif Kalothetos).
Poziţionarea sa în privinţa icoanelor a fost categoric ortodoxă, aşa cum se vede cu limpezime din pasajul final al Omiliei la Tăierea împrejur a Domnului şi la Sfântul Vasile cel Mare, pe care merită să-l cităm in extenso:
[Hristos] este cunoscut un singur Domn în două firi, închinat împreună cu Tatăl şi cu dumnezeiescul Duh. Cel ce poartă două voinţe şi, deopotrivă, două lucrări. Cel ce de aici este cuprins, dar şi necuprins, circumscris şi necircumscris. Cel zugrăvit nouă mai întâi prin tipuri, apoi prin icoane şi, prin ele, este închinat de noi ca şi cum ar fi închinat prin intermediul trupului şi Duhului. Cel zugrăvit în icoane de propriii
68 Idee susţinută de V. Lourdas, „AvbpEOU dQXL£mcrK67iov Kpr]Tr]; TOV IEQOUOAVPLTOV, EyKcopiov EU; TOVC; nyiouq AEKU KUL KLXAALVLKOUC; pdQWQac;”, pp. 46-47. Să fie aici o explicaţie a entuziasmului cu care l-a primit populaţia capitalei pe Sfântul Andrei? Nu este exclus să fi dorit să se informeze personal despre cele petrecute în centrul împărăţiei, în special după destituirea prietenului său, Patriarhul Ecumenic Gherman I, în 730.
69 Cf. Milton V. Anastos, „The Transfer of Illyricum, Calabria and Sicily to the Jurisdiction of the Patriarchate of Constantinople În 732-733″, în „Silloge Bizantina” În onore di Silvio Giuseppe Mercati (Studi Bizantini e Neoellenici 9), Roma, 1957, pp. 14-31, mai ales pp. 21-29 (articol reluat în Milton V. Anastos, Studies in Byzantine Intellectual History, Variorum Reprints, Londra, 1979, IX), care respinge ipoteza lui Venance Grumel că acest transfer s-a făcut în perioada 752-757, în timpul pontificatului lui Ştefan al II-lea. A se vedea Venance Grumel, „L’annexion de l’Illyricum oriental, de la Sicile et de la Calabre au patriarcat de Constantinople; Le temoignage de Theophane le Chronographe”, Recherches de Science religieuse, 40,1951-1952, pp. 191-200.
38
Lui teologi şi de toţi sfinţii, şi împărtăşit tuturor deopotrivă şi, de la icoane, slava ne aduce la închinarea Arhetipului, cum am fost învăţaţi de tine, preadumnezeiescule Părinte Vasile, care scriai: „Cinstea adusă icoanei trece asupra Prototipului”70. Astfel, de vom păzi dreapta credinţă, vom scăpa de spaima neamurilor şi insulele vor primi izbăvire (cf. Is. 51, 5), adică insulele Bisericii care au suferit înlăturarea icoanelor din pricina neorânduielii bărbaţilor nelegiuiţi şi care sunt primejduite de agareni, dacă e adevărat că insulele poartă chipul Bisericii, cum spune Isaia: înnoiţi-vă, insule, înaintea lui Dumnezeu (Is. 41,1), că lui Hristos, Dumnezeul nostru, I se cuvin cinstea, slava, închinăciunea împreună cu Preabunul Lui Părinte şi cu Preasfântul şi de viaţă făcătorul Lui Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor nesfârşiţi71.
Fragmentul citat ne spune mai multe lucruri. în primul rând, el conţine o mărturisire de credinţă curată privind valoarea sfintelor icoane, întemeiată pe Tradiţia Bisericii, din care citează un singur autor, pe Sfântul Vasile cel Mare (care era, între altele, şi subiect al predicii), suficient pentru ca Andrei să-şi arate ortodoxia. în al doilea rând, poziţia sa corectă privind icoanele este arătată a fi în concordanţă cu mărturisirea corectă a celor două voinţe şi lucrări în Hristos, opinie discutabilă în biografia sa, în contextul dezbaterilor şi Sinoadelor din anii 712-715. în al treilea rând, omilia împărtăşeşte o opinie întâlnită şi la alţi sfinţi în epocă, că toate atacurile arabilor asupra ţărilor creştine sunt îngăduite de Dumnezeu
70 Sfântul Vasile cel Mare, De Spiritu Sancto XVIII, 45, PG 32,149 C.
71 In circumcisionem Domini et În S. Basilium, PG 97,929 D – 932 A, trad. monahia Parascheva Enache. Despre cinstirea icoanelor mai există un text atribuit Sfântului Andrei: Hepi rpc TCOV âytcov EIKOVCOV npooKvvqcjEcoq, PG 97,1301 C -1304 C. Alexander Kazhdan, în A History of Byzantine Literaturo (650-850), Atena, 1999, pp. 37-54, interpretează diferit acest pasaj, neconsiderând că se referă la persecuţiile imperiale iconoclaste, iar înlăturarea icoanelor de care vorbeşte s-ar datora atacatorilor arabi.
39
pentru motivul căderii în erezie72, de data aceasta erezia iconoclastă, revenirea la ortodoxie atrăgând de la sine şi protecţia lui Dumnezeu.
Împlinindu-şi buna mărturisire a credinţei în Constantinopol. Sfântul Andrei va pleca spre casă, dar nu va mai ajunge niciodată în Creta, profeţindu-şi sfârşitul departe de casă, ca un străin. Este deocamdată imposibil de aflat dacă, în urma călătoriei la Constantinopol, a fost exilat în insula Lesbos de împăratul iconoclast şi a stat acolo mai multă vreme73 sau acostarea acolo (într-un port numit Eressos) s-a datorat unei boli pe care a contactat-o din cauza vârstei înaintate, despre care vorbesc unii hagiografi74, sursele fiind contradictorii. Despre timpul adormirii, ne spune patriciul Nichita: „Iar adormirea lui în Hristos a avut loc în ziua de patru a lunii iulie, indictionul al optulea”75, aceasta însemnând 4 iulie 726 sau 740. Cum prima versiune este imposibilă, Sfântul fiind un martor cert al persecuţiilor iconoclaste, rămâne anul 740 ca an al morţii, dată acceptată de majoritatea cercetătorilor.
1.7. Proslăvirea Sfântului Andrei Criteanul
Patriciul Nichita ne spune că trupul Sfântului a fost depus spre odihnă veşnică în Eressos din Lesbos, într-o biserică76 a Sfintei Muceniţe Anastasia, dar nu e limpede dacă este vorba
72 A se vedea şi Sf. Anastasie Sinaitul, Sermo adversus monotheletas qui communiter dicitur, Homilia tertia de creatione hominis, CCSG 12,1985, pp. 59-61; cf. Idem, Quaestiones et responsiones, 65, CCSG 59, p. 117.
73 Cum crede autorul Sinaxarului Ierusalimitean (infra, p. 68). De asemenea, consideră că acesta este locul în care Sfântul Andrei, la apusul vieţii, scrie şi Canonul cel Mare.
74 Viaţa şi petrecerea Sfântului Andrei Criteanul, ed. B. Latysev, infra, p. 68; Encomion anonim, infra, p. 80.
75 Nichita, Viaţa Sfântului Andrei Criteanul, 10, infra, p. 66.
76 După 740, biserica a fost închinată şi Sfântului Andrei Criteanul, având trupul său.
40
de Anastasia Romana sau de muceniţa omonimă izbăvitoare de otrăvuri. Imediat după moartea sa, este cinstit local ca sfânt, devenind al doilea ocrotitor al acestei biserici, construite în prima jumătate a secolului al V-lea, despre care ştim că se afla în vecinătatea bisericii parohiale din Skala Eressou de astăzi. Ruinele i-au fost scoase la iveală în mai multe campanii de săpături arheologice: D. Evanghelidis (1925), A. Orlando (1928) şi S. Haritonidis (1962). Atunci a fost descoperit mormântul sfântului, aflat în altarul acestei mari biserici. Mai târziu, In 1938, mormântul a fost închis într-un mausoleu în stil bizantin, proiectat de A. Orlando77.
Deşi foarte cunoscut mai ales datorită Canonului cel Mare şi cinstit local, mai ales în insula Lesbos, unde era mormântul său, canonizarea sa oficială şi recunoaşterea largă a avut loc, cel mai probabil, odată cu sfârşitul iconoclasmului, dacă ţinem cont că slujba, sau cel puţin canonul acesteia, i-au fost scrise de Sfântul Teofan Graptul (775-845), la aproape o sută de ani după moarte. Acesta evidenţiază, între alte virtuţi, poziţia iconodulă a Sfântului Andrei în timpul disputelor cărora le-a fost martor şi participant activ: „Ca un retor grăind, ai înfruntat pe cei fără de Dumnezeu cu gură luminată, căci cu tot adevărul ai arătat închinăciunea cinstitelor icoane, învăţă torule de cele sfinte”78.
Patriarhia Ecumenică de Constantinopol a generalizat la 4 iulie prăznuirea sa în Sinaxar79, în timp ce în alte condacarii
77 Gheorghios Stefatos, AVLOQ Avbpsat; Kpxpc; o MeXcoboc Biop Kai Epyo, Atena, 2020, p. 68.
78 Mineiul lunii iulie, ziua a 4-a, canonul, cântarea a 6-a.
79 Hippolyte Delehaye (ed.), Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae, Bruxelles, 1902, 795, 28-30; Juan Mateos, Le Typicon de la Grande Eglise (Ms. Sainte-Croix, n. 40, Xe siecle) (Orientalia Christiana Analecta 165), Roma, 1962, pp. 330-331; Menologul lui Vasile al II-lea Macedoneanul, PG 117, 524; Enrica Follieri (ed.), I calendari În metro innografico di Cristoforo Mitileneo [Subsidiu Hagiographica 63), vol. 1,1980, pp. 453, 457.
41
şi typikoane datele sărbătorii au variat: 4 mai80,29 aprilie81,4 iunie82, 5 iulie83 sau 10 iulie84. în insula Creta, în mod surprinzător, nu s-a dezvoltat un cult local, poate pentru că nu şi-a sfârşit acolo viaţa, pe de o parte, iar pe de altă parte, din cauza stăpânirii arabe, care a sufocat insula după moartea acestuia. De aceea, nu a existat iniţial nici o biserică închinată lui în Creta, cum era cea din Lesbos. Din perioada următoare (961-1204) şi din timpul stăpânirii veneţiene datează însă cinci biserici în Creta închinate Sfântului Andrei85. Deşi Sfântul Andrei a ajuns să fie pictat în foarte multe biserici bizantine (Athos, Meteore şi în alte locuri), totuşi cel puţin în Grecia nu sunt biserici închinate lui, excepţie făcând Catedrala Mitropolitană din Arkalochori, care păstrează şi o parte din moaştele sale, în Biserica latină, Sfântul Andrei nu şi-a găsit nici un loc în sinaxare. Cel mai probabil, aceasta se datorează86 schimbării jurisdicţiei canonice a Cretei (care făcea parte din thema Illyricum) odată cu episcopatul său şi unei posibile imagini negative, din acest motiv, în Biserica Romei.
80 Hippolyte Delehaye (ed.), Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae, 653 (Synaxaria selecta).
81 Vasile, Mitropolit de Arhilaou, „MT)VOAOYLOV EuayyeALaoîou Ttjs 0 EKCtTovxaETriQLboc”, Nea Etwv, 7,1908, pp. 481-96, aici p. 492.
82 Hippolyte Delehaye (ed.), Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae, 730, 6-28; Juan Mateos, Le Typicon de la Grande Eglise, pp. 304-305.
83 Condacariul din manuscrisul Vladimir 437 aflat în Biblioteca Sinodală din Moscova.
84 J.B. Pitra, Analecta sacra spicilegio solesmensi parata, I, Paris, 1876, pp. 625-6.
85 G. Gerola, EonoypacptKdq KaxâAoyoc TOJV TOLXoypacpqpEvcov EKKAT]Aicăv TijQ Kptyric, Herakleion, 1961, nr. 33,588,620,629,707, apud Gheorghios Stefatos, Aytop Avbpcac, Kpiptric, 6 MeAcobop Biop Kal Epyo, p. 69.
86 Cum afirmă în teza sa de doctorat deşi cronologia lui este depăşită şi Theoharis E. Detorakis, Oi Aytot Tfjc npcoTqq fvLavi:Lvfi; nEpcobov Tqq Kpiptqc, Kalij axeinc?) npoq avtovc, (piAoAoyia [BfiAiodriKq Eocpiap N. EapmoAov 11], Atena, 1970, pp. 173-174.
42
II. Sfântul Andrei Criteanul, imnograf
peAoc navaQpoviov AVQECK; EKQOTEK;87 Nichifor Calist Xanthopoulos
Opera Sfântului Andrei Criteanul, atât cât s-a păstrat şi este cunoscută, impresionează prin frumuseţea literară, prin înălţimea teologică şi prin amploare. Este limpede că avem de a face cu unul din scriitorii de primă mână ai Bisericii, a cărui operă sintetizează întreaga Tradiţie teologică de până la el, remodelând-o într-o formă originală deopotrivă savantă şi foarte practică. Tot ce se păstrează scris de la el, fie că este vorba de imnografie, fie de omilii, a avut scopul de a fi trăit şi cunoscut în şi prin Biserică. Nimic din scrisul său nu a fost literatură de birou, ci totul a fost gândit practic88, trebuia să-l atingă şi să-l schimbe pe om, să-l ducă la adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu şi să-l pună pe calea mântuirii.
Se păstrează de la Sfântul Andrei lucrări imnografice (canoane, tricântări, patrucântări, idiomele, stihiri, slujbe irmologice) şi omiletice (aproximativ 65 de titluri înregistrate sub numele lui, autentice sau nu). întrucât volumele din această serie de autor vor aduna în final cvasitotalitatea operei literare
87 „Andrei, lovind din strune melodie prea armonioasă”, în W. Christ, M. Paranikas, Anthologia graeca carminum christianorum, Lipscae, 1871, p. XLI.
88 Nu doar imnografia sa se cânta în Biserică, dar şi omiliile sale se citeau la praznice. De exemplu, se pare că cele 4 omilii la Naşterea Maicii Domnului se citeau într-un ciclu complet, câte una pe zi, în timpul praznicului. Tipicul constantinopolitan prevede până astăzi citirea unei omilii a Sfântului Andrei Criteanul la utrenia Naşterii Maicii Domnului, la Adormirea Maicii Domnului şi la Florii. în tipicul românesc actual găsim doar pentru Florii această indicaţie, în Triod însă nu a existat până acum o versiune tipărită a omiliei care să fie utilizată în Biserici.
43
a sfântului, ne vom limita în cadrul introducerii doar la câteva considerente de ordin general privind creaţia sa imnografică, fără a face o analiză literară şi teologică a creaţiilor sale, lăsând aceasta în seama altor cercetători. De asemenea, vom lăsa deoparte deocamdată orice discuţie despre omiletica sa, pe care o vom aborda separat, începând cu volumul al doilea din serie. Pentru a nu încărca foarte mult această introducere, inventarul operei imnografice andreiene, atât cât este cunoscut astăzi, l-am publicat separat, ca anexă a acestui volum89, în vreme ce inventarul omiliilor îl vom publica în volumul al doilea din serie, ce va conţine toate omiliile andreiene la sărbătorile Mântuitorului Hristos şi ale Maicii Domnului.
Avându-şi rădăcinile în tradiţia teologică şi imnografică hagiopolită, el a fost unul dintre principalii responsabili ai reformei cultului Bisericii Constantinopolului prin preluarea şi îmbogăţirea tipicului ierusalimitean, la sfârşitul secolului al VII-lea şi începutul secolului al VIII-lea, care a căpătat o susţinere evidentă prin patriarhatul Sfântului Gherman I (715-730), iniţial episcop al Cyzicului. Sfântul Gherman a fost un susţinător, un prieten şi un partener evident al Sfântului Andrei în toată această mişcare de creaţie teologică şi imnografică, ei reprezentând, între personalităţile capitalei, figurile cele mai proeminente şi mai prolifice în ceea ce numim azi constituirea „ritului bizantin”. Opera lor precedă pe cea a Sfinţilor Ioan Damaschin şi Cosma de Maiouma, cu care se completează în chip fericit.
într-un articol recent, profesorul Stig Simeon Froyshov, de la Universitatea din Oslo, a susţinut cu unele argumente evidente, dar şi cu multe conjecturi că „sinteza liturgică pe care o numim rit bizantin a existat deja [în Constantinopol] la sfârşitul secolului al Vll-lea”. El crede că
89 Infra, pp. 345-387. Inventarul a fost realizat de domnul Claudiu-George Dulgheru.
44
există o posibilitate reală ca aceasta să fi fost creată de cercurile pentru care Gherman şi Andrei şi-au scris imnele. […] noul rit bizantin avea nevoie de imnografie pentru sărbătorile calendarului constantinopolitan care nu existau în calendarul Ierusalimului (pentru care fusese compus vechiul Tropologhion) şi ştim că Gherman şi Andrei au compus astfel de imne. Apoi, suficiente imne atribuite lui Gherman şi Andrei sunt fără îndoială autentice, încât putem să întrezărim o iniţiativă mai mult sau mai puţin coordonată de a crea o imnografie completă pentru acest calendar anual local, care nu abunda încă în celebrări zilnice. Această iniţiativă imnografică ar putea fi cea care a format mai largul proiect de sinteză liturgică bizantină90.
Faptul că în Constantinopol a existat o lucrare concertată de reorganizare a cultului, cu cei doi autori ai noştri în rol de protagonişti, se vede din amploarea operei lor imnografice, dar şi din complementaritatea subiectelor abordate de fiecare în parte, ei rareori scriind canoane sau omilii pe acelaşi subiect. De la aceştia se păstrează stihiri, idiomele, sute de irmoase (sunt printre cei mai prolifici autori de slujbe irmologice91) şi mai ales canoane, gen imnografie a cărui creaţie a fost atribuită chiar Sfântului Andrei.
Ipoteza că Sfântul Andrei a inventat canonul92, sugerată de textele hagiografice, se găseşte exprimată limpede la Sfântul Nicodim Aghioritul: „Mai este de notat şi că sfântul acesta Andrei a fost cel dintâi care a compus pe melodie tropare şi
90 Stig Simeon R. Froyshov, „The Early History of the Hagiopolitan Daily Office in Constantinople: New Perspectives on the Formative Period of the Byzantine Rite”, Dumbarton Oaks Papers, 74,2020, pp. 351-383, aici p. 375.
91A se vedea inventarul acestora alcătuit de Mitropolitul Sophronios Eustratiades, ElppoAoytov, Chennevieres-sur-Marne, 1932. Sf. Andrei Criteanul este cel mai prolific cu 68 de slujbe irmologice, Sfântul Gherman cu 21. Spre deosebire de ei, Sfântul Ioan Damaschinul are 59, iar Sfântul Cosma 19.
92 O listă a diverşilor susţinători ai acestei idei a se vedea la Gheorghios Stefatos, Avioc Avbpeac KpqTTy; o MsAcoboc Btoţ Kai Epyo, p. 94.
45
canoane care se cântă în Biserică”93. Există o parte de realitate aici, deoarece atât Sfântul Andrei, cât şi Patriarhul Gherman s-au impus ca imnografi în Biserică, iar modelele lor poetice şi melodice au fost imitate mai apoi de toţi imnografii. Creaţiile ulterioare au fost mai degrabă de ordin literar şi poetic decât melodic, cadru care a fost deja bine stabilit.
Dar cu toate că a fost atât de prolific şi de influent, Sfântul Andrei nu mai este considerat astăzi creatorul genului canonului, el preluând un model în uz în practica ierusalimiteană. Modelul se găseşte în vechiul Tropologhion, amintit de Stig Froyshov, păstrat până astăzi în traducerea lui armeană, editată de Athanase Renoux94. Acest Lecţionar reflectă practicile rituale ale Bisericii din Ierusalim de la începutul perioadei sale patriarhale, adică după Sinoadele de la Efes şi Calcedon, cel târziu din timpul episcopatului lui Anastasie I (458-478), conform datării recente propuse de Hugo Mendez95. De asemenea, se pare că, în Biserica siriacă, imnografie în genul canonului exista încă din secolul al IV-lea, prin contribuţia Sfântului Efrem Sirul, de exemplu96. O mărturie similară, că exista la Ierusalim un Octoih care conţinea slujbe pe toate cele 8 glasuri, scrise sub formă de canon cu 9 ode, după modelul odelor biblice, se află şi în traducerea georgiană a Tropologhionului grecesc (Iadgări), din care Stephen J. Shoemaker97 a publicat foarte recent slujbele învierii.
93 Notă în Sfântul Nicodim Aghioritul, Ewaţapurtijc; TOJV dwdeKa pqvcbv TOt twavTOV, Tesalonic, 20035, t. VI, pp. 22-23, IovAiov 4, infra, p. 115.
94 Athanase Renoux, Le codex armenien Jerusalem 121,2 vol. [Patrologia Orientalis 163 (35.1) şi 168 (36.2)], Turnhout: Brepols, 1969,1971.
95 Hugo Mendez, „Revising the Date of the Armenian Lectionary of Jerusalem”, Journal ofEarly Christian Studies, 29,1,2021, pp. 61-92.
96 Ideea aceasta, dar şi următoarea mărturie mi-au fost sugerate personal de Părintele Filotheu Bălan, căruia îi mulţumesc pe această cale. Părintele Filotheu a investigat mai pe larg acest subiect, pe care l-a dezvoltat în studiul introductiv al unui volum aflat în pregătire: Anastasimatarul Ieromonahului Macarie şi scurt Privegher Paisian, Editura Sophia, Bucureşti, 2023.
97 Stephen J. Shoemaker, The First Christian Hymnal. The Songs of the Ancient Jerusalem Church, Brigham Young University Press, Provo, Utah, 2018.
46
O altă mărturie că în epoca Sfântului Andrei Criteanul nu doar se cântau canoane, căci aceasta era cunoscut, dar că exista un canonar nou şi unul vechi, găsim într-un important florilegiu hristologic, Doctrina Patrum de incanatione Verbi, care datează din secolul al VII-lea (primele 31 de capitole) şi de la începutul secolului al VIII-lea (următoarele)98. într-o listă de cărţi folosite, citim următoarele:
cele două canonarii stihuri 14200
noul tropologhion stihuri 12000
vechiul tropologhion stihuri 8000
cele 12 lecturi de la cele 3 sărbători mari stihuri 2000
canonariile noi…99
Aceasta arată că la începutul secolului al VIII-lea existau în uz tropologhioane, dar şi canonare vechi şi noi, iar Sfântul Andrei Criteanul, ca şi Gherman Patriarhul, ca şi marii imnografi hagiopoliţi contemporani lor, nu a făcut decât să înnoiască, să dezvolte, să sistematizeze şi să reorganizeze ceea ce Biserica practica de sute de ani.
Ca imnograf, Sfântul Andrei Criteanul este foarte prolific şi se evidenţiază prin câteva caracteristici care-l individualizează faţă de ceilalţi autori din epocă, multe dintre ele susţinând, la rândul lor, ipoteza că el ar fi fost primul scriitor de canoane. Aceste caracteristici au fost în mare analizate într-un articol clasic de cardinalul Giuseppe Schiro100, un important
98 Cf. Simeon Vailhe, Recenzie la F. Diekamp, Doctrina Patrum de incarnatione Verbi, în Echos dOrient, 11, n. 68,1908, pp. 60-61.
99 Doctrina Patrum de incarnatione verbi, 32, 17-22, ed. F. Diekamp, Aschendorff, Miinster, 1907, p. 242: „râ bvo KavovaQia CTrixoi d,bo I TQONoAoyiov veov axixoi a”3 I TQOTioAoyiov naAatov orixoi,r I TGJV y pEydAcovEOQTCOVTOU;i3 I âvayvcooEi;crTixoi,3 I rdvtaKavovaota…”.
100 Giuseppe Schiro, „Caratteristiche dei canoni di Andrea Cretese. Studio su alcune composizioni inedite del Melode”, KpqTiKâ Xpovncă IE-IC (1961-1962), II, pp. 113-138.
47
specialist în imnografia bizantină, editor, de altfel, al unei importante părţi din imnografia andreiană:
a. Sfântul Andrei foloseşte în mod sistematic cântarea a doua, care lipseşte din canoanele lui Cosma şi ale lui Ioan Damaschinul. Prezenţa cântării a doua în Tropologhionul ierusalimitean, pe care l-a avut Sfântul Andrei ca model, este astăzi o evidenţă, după cum se vede din traducerea lui georgiană101. Canoanele sale păstrate în cărţile de cult, mai puţin Canonul cel Mare, nu au această cântare pentru că, cel mai probabil, au suferit prelucrări şi prescurtări faţă de versiunea iniţială şi au fost uniformizate ca dimensiuni cu cele ale altor autori, însă canoanele care au rămas doar în manuscris, nepublicate, sau cele publicate recent, sunt un martor pentru această idee102. Şi Sfântul Gherman foloseşte de multe ori cântarea a doua, în vreme ce Sfântul Ioan Damaschinul o omite sistematic. Nu există un consens între cercetători cu privire la motivele dispariţiei cântării a doua. Cea mai veche ipoteză se găseşte la canonistul Ioan Zonaras103, care socoteşte că oda a doua nu este o rugăciune, ci o condamnare şi un avertisment împotriva iudeilor, şi atunci ea este mai potrivită pentru străpungere şi pocăinţă, deci Postului Mare.
b. Fiecare odă a canoanelor se încheie cu două tropare dogmatice, unul trinitar (TQtabiKOv) şi unul către Născătoarea de Dumnezeu (0EOT6KIOV). Dacă troparele închinate Maicii Domnului se regăsesc în majoritatea canoanelor aparţinând altor autori ulteriori, cele dogmatice ale Treimii au dispărut în foarte multe cazuri, mai ales pentru că în cadrul unei slujbe se citeau în paralel mai multe canoane, dar un singur tropar trinitar într-o odă, la final. Troparele acestea au un profund caracter didactic, ele sintetizând, într-o formă poetică, întreaga învăţătură teologică a Bisericii.
101 Cf. Stephen J. Shoemaker, The First Christian Hymnal.
102 Giuseppe Schiro a fost editorul general al Analecta Hymnica Graeca, ce conţine 52 de canoane inedite atribuite Sfântului Andrei.
103 J. Goar, EvyoA6yi.ov sive Rituale Graecorum, Veneţia, 1730, p. 352.
48
c. Nu foloseşte acrostihul. Nici un canon al său nu dispune de acrostih, afară de canoanele Maicii Domnului din Theotokarion, a căror paternitate însă a fost pusă uneori la îndoială.
d. Odele canoanelor sale au un număr nedefinit de tropare, de foarte multe ori opt-zece tropare, în timp ce cei mai mulţi imnografi nu depăşesc cinci. Canonul cel Mare, cu 250 de tropare, constituie un fenomen unic, fiind cel mai mare canon adoptat în cult104. Multe canoane ale sale sunt foarte mari, unele fiind poate scrise chiar în Ierusalim, unde slujbele de priveghere aveau o durată considerabilă. De exemplu, canonul la Duminica Sfinţilor strămoşi are 100 de tropare, cel la Botezul Domnului 86, la întâmpinarea Domnului 183, iar la Florii 126 de tropare. Canonul la Sfântul Gheorghe are 117 tropare, Canonul la Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul are 118 tropare şi exemplele pot continua.
e. Sfântul Andrei foloseşte „polimelia”, adică uneori introduce irmoase multiple în aceeaşi cântare, fără a schimba glasul, care se păstrează. Primul grup de tropare este mai scurt, următoarele sunt mai lungi, încheindu-se cu TQUX5LK6V şi OEOTOKLOV. Aceasta arată că intenţia lui nu a fost ca psaltul să aleagă unul din grupurile de tropare, ci de a varia melosul pentru a da o frumuseţe şi varietate mai mare slujbei. Polimelia nu este prezentă în toate odele, ci în una, două sau trei, dar niciodată în prima.
f. Limba Sfântului Andrei din canoane este mai simplă şi mai lină decât cea a Sfântului Ioan Damaschinul sau a Sfântului Cosma, arătând prin aceasta şi o intenţie didactică a compoziţiilor sale.
104 S-a crezut că acesta este cel mai mare canon scris vreodată, însă există un canon mult mai mare, tot „de străpungere”, ca şi al Sfântului Andrei, scris de un admirator şi imitator al acestuia, monahul Nicolae Kataskepenos, care a trăit în secolul al Xll-lea, păstrat în manuscrisul athonit Panteleimon 392 (sec. XIV-XV), ce conţine peste o mie de tropare. Spre deosebire de Canonul cel Mare, care este o sinteză şi o hermeneutică biblică, canonul cuviosului Nicolae, aflat în curs de editare a textului grec şi traducere în cadrul Centrului de Studii Patristice „Sfântul Maxim Mărturisitorul”, este o sinteză a spiritualităţii filocalice.
49
Deşi mulţi bizantinologi105 găsesc stilul poetic al Sfântului Andrei plictisitor şi neinteresant, pe de o parte, din cauza lungimii şi a repetiţiilor creaţiilor sale, pe de altă parte, pentru Stilul său extatic, contemplativ, care reduce la minimum naraţiunea şi istoricitatea (predominante în condac), pentru a transforma cu totul sufletul cântăreţului în rugăciune şi a-l desprinde şi pe cel care ascultă de cele lumeşti şi omeneşti şi a-l uni cu Dumnezeu, iubitorii creştini de imnografie şi de rugăciune nu pot simţi decât bucurie şi desfătare citind sau cântând creaţiile poetice şi muzicale inegalabile ale Sfântului Andrei.
Mai mult decât alţi imnografi, Sfântul Andrei Criteanul este interesat să impună prin imnografia sa învăţătura dogmatică a Bisericii, predată prin cele şase Sinoade Ecumenice de până în timpul său, într-o formă didactică şi cât mai accesibilă creştinilor, dintre care cei mai mulţi nu aveau acces la cuvântul scris. Dovadă stau troparele triadice şi mariologice care nu lipsesc din canoanele sale şi care concentrează într-o formă poetică învăţătura Bisericii despre Sfânta Treime, întrupare şi Maica Domnului, puncte nodale ale Ortodoxiei, în viziunea sa. Terminologia teologică elevată şi precisă pe care o întâlnim în omiliile sale o regăsim şi în imnografie, resemnificată poetic. De aceea, o temă de cercetare foarte fecundă ar putea fi în viitor, după traducerea operei sale poetice şi omiletice, tocmai o analiză comparată a omiliilor cu canoanele pentru o cât mai mare valorificare a lor pastorală.
Dacă în omiliile sale Sfântul Andrei valorifică deopotrivă Sfânta Scriptură şi Tradiţia patristică, în canoane preferă Scriptura şi tipologiile ei, de aceea nu doar Canonul cel Mare106,
105 A se vedea aprecierile destul de răutăcioase şi lipsite de vreo simpatie ale lui Karl Krumbacher, Geschichte der Byzantinischen Litteratur von Iustinian bis zum ende des Ostrbmischen Reiches (527-1453), Munchen, 1897, pp. 673-674, sau cele lipsite de entuziasm ale lui Alexander Kazhdan, A History of Byzantine Literature (650-850), Atena, 1999, pp. 37-54.
106 Merită amintită, pe lângă lucrările deja citate în nota 1, de la p. 11, şi interpretarea foarte valoroasă, din perspectiva antropologiei teologice, pe care o face Panayotis Nellas Canonului cel Mare, intitulată „Cadrele antropologice şi cosmologie ale unirii cu Dumnezeu. Studiu asupra rânduielii Canonului Mare”, în Omul animal îndumnezeit. Perspective pentru o antropologie ortodoxă, studiu şi traducere de diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, 20094, pp. 169-195.
50
deşi acolo se observă cu o mai mare forţă, ci toate canoanele sale sunt catanictice, arătând omului moartea păcatului şi slava învierii sale cu Hristos. în Canonul cel Mare, zdrobirea şi restaurarea sufletului păcătos sunt însă mult mai evidente. Sfântul Andrei asumă la persoana I toată istoria căderii umane de la Adam şi până la căderile din timpul Domnului Hristos, construind cel mai impresionant tablou literar scris vreodată, care recapitulează şi concentrează, cu sinceritate şi cu iubire, starea reală a umanităţii îngenuncheate de iubirea egoistă de sine, de robia patimilor şi perspectiva morţii. Asumat şi de cititor sau de ascultătorul din Biserică la persoana I, acesta se identifică, alături de autorul nostru cu toate pildele căderii umane, într-o pocăinţă sinceră, zdrobire de inimă şi baie a lacrimilor. Istoria nu se opreşte aici însă. Odată conştientizată realitatea personală crudă, ea se transformă prin Hristos în curăţire, iertare, bucurie şi slavă.
Personalitate extrem de complexă, înzestrat de Dumnezeu cu multe daruri, Sfântul Andrei Criteanul a fost deopotrivă un păstor iubitor, poet, imnograf, predicator de excepţie, interpret fin al Sfintelor Scripturi, teolog contemplativ, continuator al Tradiţiei marilor Părinţi ai Bisericii, ascet aspru cu sine, dar iubitor şi hrănitor de săraci, flămânzi, străini şi bătrâni, cu cuvântul sau cu pâinea, s-a îndumnezeit pe sine şi a reuşit în acelaşi timp să lase Bisericii o moştenire unică din care s-au hrănit şi se vor hrăni generaţii după generaţii.
Iaşi, 3 octombrie 2023
Sfântul Sfinţit Mucenic Dionisie Areopagitul
Pr. Dragoş Bahrim
Viaţa Sfântului Andrei Criteanul în izvoare
Viaţa celui între sfinţi Părintele nostru Andrei Ierusalimiteanul, care a devenit arhiepiscop al Cretei, scrisă de atotvestitul patriciu şi chestor Nichita1
Doamne, binecuvântează!
1. Nu este legiuit, nici cuvios ca înaltele petreceri pe pământ ale drepţilor şi cuvioşilor bărbaţi2 care s-au apropiat de Dumnezeu prin curăţia3 lor să fie cufundate în adâncul uitării sau să rămână acoperite pentru multă vreme sub obroc4, ci se cuvine să fie aşezate la vedere, în sfeşnicul povestirii, ca de aici, după ce faptele lor bune5 vor fi arătate, să răsară lumina cea neapusă a slavei celei de la bunul Dumnezeu6 şi să se adune bine oamenilor comoara folosului şi câştigului de obşte, pentru ca cei mai sârguincioşi să-şi agonisească cele mai bune fapte prin cea mai bună imitare a
1 Traducere după Bioţ TOV EV ayioic, naTpoţ ijpcov AvdpEOV TOV lepoaoavpiTOV, âpxtEmaKonov yEvopEvov KpijTry;, ovyypacpElc; napă NtKijTa i ov navEvcpppov naTptKiov Kai KVEOTOPOQ în A. PAPADOPOULOS-KERAMEUS, AvaAEKTalEpoooAvptTtKfiQ ZTaxvohoyiaţ, t. V, 1898,169-179; Cu puţin timp înainte de finalizarea volumului de faţă am descoperit ediţia critică a lui Panayotis Skaltsis în volumul O aytoo, AvdpEaţ apxLETUOKOTiOQ KpqTiy; olEpoaoAvpiTpţ noAtovxoţBpEoov AEVOV, PIpaKTiKă E7uoTT)povIKOV ovvEdpiov (l-41ovAiov 2003), EKdooEu; LEpdi; PPTQOTTOAEG) MVTLAfvrc;, Mytilene, 2005, pp. 30-394.
2 Cf. Ieş. 18,21; Deut. 32,4; 33, 8; Prov. 1,11; 19, 7; Ps. 29,4; 36,28; 111, 6; 148,14,149,5.
3 Cf Mt. 5, 8.
4Mt. 5,15; Lc. 11, 33.
5 Cf Mt. 5,16; 26,10; In 3,21; 10,25; Tit 3,8; 3,14; I Tim. 5,25; Evr. 10,24.
6 Cf Lc. 18,19; I In 1, 5; 2, 8.
54
acestora. Prin urmare, pe bună dreptate, să privim ca nişte recunoscători la cuvântul de faţă, astfel ca şi noi să ne împărtăşim de aceeaşi virtute cu aceia pentru care nici o laudă nu este de ajuns, de vreme ce noi singuri nu putem să lăudăm după vrednicie pe cei vrednici. Dar, chemând cu tărie în ajutor Lumina din Lumină, pe Hristos7, pe Cel împreunăfără-de-început cu Tatăl şi împreună-veşnic cu Preasfântul Duh, pe Unul din Dumnezeirea cea Una în trei sori, pe Cel ce plineşte toată8 bunătatea9, pe Cel ce dăruieşte darurile înţelepciunii şi Care îi îndestulează pe toţi cu toată cunoştinţa şi, umplându-ne de la El cu marele dar al elocinţei, să începem povestirea celei mai înalte, mai virtuoase şi iubitoare de Hristos vieţuiri, cea a Cuviosului Părintelui nostru Andrei, care a devenit arhiepiscop al insulei Creta.
2. Acesta a fost fiul unor părinţi evlavioşi şi iubitori de Dumnezeu, care se numeau Gheorghe şi Grigoria, a căror petrecere se potrivea cu numele10. Căci amândoi, priveghind cu grijă în fapte bune11, s-au arătat ţarină a lui Dumnezeu12 şi dreptate l-au rodit13. Cetatea lor era Damascul, care nu şi-a însuşit nimic din obiceiurile apusene ale vrăjmaşilor necredincioşi, ci, fiind o cetate a Răsăritului, nu a lăsat în umbră nimic din credinţa ortodoxă faţă de Răsărit. în această cetate a ieşit din coapsele lor şi odrasla acestora, mai bine-zis, robul
7 Cf. Symb. Concilium Constantinopolitanum I, COGD1, p. 57; In 1,4; 1,9; 8,12; I In 1, 5; 2, 8; Sfântul Ioan Gură de Aur, În epistulam ad Hebraeos, 2, PG 63,22; Sf. Atanasie cel Mare, Oratio I contra arianos, PG 26,28-29; Sfântul Vasile cel Mare, Epistole, 9,3, ed. Y. Courtonne, Saint Basile, Lettres, vol. 1, Les Belles Lettres, Paris, 1957, p. 39.
8 Cf. Efes. 4,10.
9 Cf. Rom. 2, 4.
10 Gr. LpriYOQia, Grigoria, care înseamnă priveghere, trezie; Kai rEcopŢioţ, care înseamnă lucrător al pământului, iar la neutru, yEmQytov, înseamnă ţarină, ogor.
11 Cf. Fapte 9,36; Rom. 2,7; 13,3; II Cor. 9,8; Efes. 2,10; Col. 1,10; I Tim. 2,10; 5,10.
12 1 Cor. 3, 9.
13 Cf. Evr. 11, 33.
55
lui Dumnezeu14. Căci trebuia ca din rădăcină bună să odrăslească şi vlăstar bun15. Şi prin iconomie, i s-a impus lui de la Dumnezeu tăcere limbii din naştere până la vârsta de şapte ani, pentru ca, învăţând din pruncie „înfrânarea limbii”16, să devină tainic, precum Moise, gură a lui Dumnezeu17 şi să ia jugul Lui18 din tinereţe. Şi a pus bine mâna pe plug şi nu s-a mai întors spre cele dinapoi19, ci uitându-le pe acestea şi tinzând spre cele dinainte20, ca să-I înfăţişeze lui Dumnezeu brazdele şi ţarinile faptelor lui bune, aducând rod până la o sută21. Când a împlinit opt ani, într-una din zile, cum îi era lui obiceiul, mai întâi a venit în Sfânta lui Dumnezeu Biserică22 împreună cu părinţii lui şi a participat la dumnezeiasca Liturghie. După împărtăşirea cu cinstitul şi de viaţă făcătorul Trup şi Sânge al iconomiei celei după trup23 a marelui Dumnezeului şi Mântuitorului nostru, Iisus Hristos24, chiar în acea clipă a scos un sunet articulat, ca şi cum tăcerea celor şapte ani ar preînchipui cele şapte zile25 ale vieţii prezente petrecute în cea
14 Cf Fapte 16,17; Tit 1,1; I Pt. 2,16; Apoc. 7, 3; 15, 3.
15 Rom. 11,16; cf. Fapte 2, 30; Evr. 7, 5; 7,10.
16 Sfântul Vasile cel Mare, De jejunio (hom. 2), 3, PG 31,196 D; Sfântul Ioan Gură de Aur, In venerandam crucem, PG 59, 676.
17 Ieş. 4,10-17; cf. In 9, 29.
18 Cf. Mt. 11, 29.
19 Cf. Lc. 9, 62.
20 Filip. 3,13.
21 Cf. Mt. 13, 8, 23; Mc. 4, 8, 20; numărul 100 = 10 x 10, simbolizează lucrarea şi împlinirea până la desăvârşire a poruncilor.
22 1 Cor. 1, 2; 10, 32; 15, 9; Gal. 1,13.
23 Cf. Eusebiu de Cezareea, De ecclesiastica theologia, PG 24,836 B; Sfântul Epifanie al Ciprului, Panarion (Adversus haereses), 2, 2, 42, PG 41, 268 C.
24 Tit 2,13.
25 Sfinţii Părinţi obişnuiesc să numească metonimic durata vieţii omului pe pământ, fie socotind-o pe aceasta ca o singură zi, fie ca şapte zile, echivalând ziua cu durata de zece ani, ceea ce ar da exact durata vieţii pe care o stabileşte Sfântul Proroc David: Zilele anilor noştri sunt şaptezeci de ani (Ps. 89,9-10). Alteori, tot metonimic, ziua echivalează cu veacul, iar numărul 7 este echivalent cu veacul prezent, adică, de fapt, cu cele 7 veacuri ale vieţii prezente în opoziţie cu veaculziua a 8-a, nesfârşită, neapusă, a vieţii viitoare şi veşnice.
56
mai bună tăcere şi linişte. Iar faptul că a rostit acest cuvânt în al optulea an arată cea de-a opta şi întâia zi neînserată a vieţii celei viitoare fără de sfârşit, când, prin faptele lui bune26 cele după Dumnezeu, va vorbi pururea cu Dumnezeu27.
3. De îndată ce a fost învăţat, cum se cuvenea, literele de bază, excelând în ele cu bună pricepere28, a trecut la lecţii mai înalte. După ce şi-a însuşit în cel mai înalt grad ştiinţa gramaticii, s-a pregătit pentru o mai înţeleaptă educaţie, aşa cum albina culege din cele mai bune flori polenul potrivit pentru lucrarea mierii. Astfel încât acest tânăr evlavios29, odată cu cea de-a doua vârstă a lui, este adus de părinţii lui iubitori de Dumnezeu la Sfânta Biserică a Ierusalimului30, a Sfintei învieri a lui Hristos, fiind chemat de El la buna cinstire de Dumnezeu, pentru ca de acolo să-şi agonisească omorârea patimilor31, ca unul care avea să vieţuiască numai şi numai pentru Dumnezeu, Dătătorul de viaţă32. Şi fiind primit şi tuns de patriarhul Teodor33, care vieţuia pe atunci acolo şi care acum este de cinstită amintire, a fost înscris în sfântul monahologion34, şi odată cu lepădarea părului, a lepădat şi „cele
26 Cf. Tit 3, 8; 3,14.
27 Cf. I Cor. 14, 2.
28 Cf. Col. 1, 9.
29 Cf. Fapte 10, 2; 22,10.
30 Cf. Fapte 8,1; 11, 22.
31 Cf. Col. 3,5; Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, 32, PG 91,1284 D; ed. N. Constas, vol. II, p. 58; Sfântul Teodor Studitul, Contra iconomahilor, PG 99, 496 B.
32 Cf. In 5, 21; Rom. 4,17; I Cor. 15, 22; I Tim. 6,13.
33 Singurul Patriarh al Ierusalimului cu acest nume, cunoscut în epocă, este Teodor I (745-770). Avem aici o confuzie a hagiografului deoarece până la sfârşitul secolului al VII-lea, după Sfântul Sofronie, din cauza ocupaţiei musulmane nu a mai fost ales un alt patriarh al Ierusalimului. Acest Teodor era preot şi locţiitor de patriarh în acea epocă.
34 Monahologhion-ul era un fel de catalog în care erau înscrişi monahii odată cu închinovierea lor în mănăstire. Tradiţia înscrierii monahilor în monahologhion se păstrează până astăzi în Sfântul Munte sau în alte locuri.
57
desfătătoare ale vieţii”35 acesteia ca trecătoare şi şi-a încununat sufletul cu sfânta cunună a capului său prin virtuţile cele după Dumnezeu36. Şi petrecea la Patriarhie stăruind în lectura dumnezeieştilor Scripturi37 şi rodind din ele folos sufletesc, înainta în har38, punând suişuri ale faptelor bune în inima sa39. Şi Dumnezeu era cu el, slobozindu-l pe robul Său din toată lucrarea răutăţii40. Iar pentru lăudata lui sfiiciune şi evlavie, a fost cinstit cu înscrierea lui în rândul secretarilor evlavioşi ai Patriarhiei lui. Fiindcă patriarhul Ierusalimului de care am vorbit se minuna de trezvia lui întru toate, de blândeţea41 şi delicateţea pe care le arăta tuturor, la sfârşitul vieţii lui, chemându-l pe Teodor, economul lui cel iubit de Dumnezeu, în chip cuvenit i-a poruncit lui, ca un lucru bisericesc de primă importanţă, să nu administreze nimic fără părerea şi sfatul lui Andrei, acest bărbat evlavios şi iubitor de Dumnezeu, ci pe toate să le facă după priceperea şi îndemnul lui. Căci patriarhul, ca un om duhovnicesc ce era, vedea limpede cu ochi de taină faptele acestuia şi că Andrei, tânăr fiind cu vârsta, era bătrân cu cugetul, şi că îi biruia atât pe cei aflaţi în vechimea anilor, cât şi pe cei tineri. Şi astfel Andrei a devenit chivernisitor al treburilor Bisericii, excelând în armele dreptei credinţe42 şi ridicând trofee de biruinţă în cea mai bună chivernisire a treburilor bisericeşti. Şi a devenit sprijin43 şi toiag44 însufleţit pentru econom, călăuzindu-l pe
35 Sfântul Grigorie de Nazianz, Epistulae, 178,9, în P. Gallay, Saint Gregoire de Nazianze. Lettres, vol. 2, Paris, 1967, p. 68.
36 Cf. II Cor. 7,10; 7,11; I Pt. 4, 6.
37 Cf. Fapte 2,42.
38 Cf. Lc. 2, 52.
39 Cf. Ps. 83, 6.
40 Cf. II Tim. 4,18; I In 3,12; II In 1,11.
41 Cf. Filip. 4, 5.
42 Cf. II Cor. 10, 4.
43 Cf. II Rg. 22, 3; Ps. 3, 3; 90, 2.
44 Cf. Ps. 22,4.
58
acesta în corecta administrare a lucrurilor. Şi era singur cu Dumnezeu şi rob al lui Dumnezeu, cel dintâi în faptele bune, arătând evlavia cuvenită preoţilor, îndestulând pe săraci din belşug, făcându-se părinte orfanilor45, răzbunător al celor asupriţi, bucurie celor întristaţi, răsărit al mângâierii pentru cei deznădăjduiţi, şi, într-un cuvânt, tuturor se făcea toate pentru Dumnezeu, după cuvântul Apostolului46, fiind întru toate admirat de toţi.
4. Dar în Cetatea împărătească de Dumnezeu păzită, ca una care era capul trupului întregului imperiu al creştinilor47, a avut loc al şaselea Sfânt Sinod ecumenic adunat cu dreaptă credinţă în timpul lui Constantin48, împăratul ortodox al creştinilor, care pe atunci trăia, tatăl lui Iustinian al II-lea49, Sinod care a tăiat din rădăcină neghinele relei credinţe50 cu secera dreptei credinţe51 şi a statornicit bine dogma privitoare la cele două firi şi cele două voinţe şi energii manifestate în iconomia cea după trup52 a Unuia din Sfânta şi de viaţă începătoare Treime, a Domnului nostru Iisus Hristos, şi care a glăsuit cu iubire de Dumnezeu pentru vindecarea celor ce bolesc de rea credinţă şi susţin cele contrare dogmelor ortodoxe. După ce pretutindeni, în toate sfintele biserici ale lui Dumnezeu, au fost adoptate cele legiuite, cu dumnezeiască cuviinţă53, la cel de-al şaselea Sfânt Sinod, de care am vorbit, au fost trimise în scris de împăratul şi în biserica Ierusalimului54.
45 Sfântul Ioan Gură de Aur, De mansuetudine sermo, PG 63, 551; Sfântul Vasile cel Mare, Homilia dicta În Lacisis, PG 31,1449 A.
46 1 Cor. 9, 22.
47 Constantinopol.
48 Constantin al IV-lea (668-685).
49 Iustinian al II-lea (685-695).
50 Cf. Mt. 13, 24-30.
51 Sfântul Grigorie de Nyssa, Adversus Eunomium, III, 7,4, GNO 2,2,1960.
52 Cf. Ef. 1,10; Col. 1, 25.
53 Cf. I Cor. 7,17; 14, 33; I Tes. 2,14.
54 Cf. Fapte 8,1; 11, 22.
59
Atunci toţi cei adunaţi acolo pentru aceasta, preoţi şi bărbaţi iubitori de Dumnezeu, au îmbrăţişat cu multă bucurie scrierile dogmelor ortodoxe şi au stins toată văpaia relei credinţe, potolindu-şi setea cu undele acestor dogme ca dintr-un izvor al ortodoxiei. Apoi, au ales pe bărbatul care ne este nouă pus înainte, vrednicul rob al lui Dumnezeu55, Andrei chiar dacă era tânăr cu vârsta, dar mare pentru cuvioşia modului de viaţă -, şi i-au înmânat şi încredinţat acestuia copiile cu dogmele drept-credincioase de care am vorbit, adică mărturisirea dreptei lor credinţe56, şi l-au trimis la acest drept-credincios împărat, împreună cu al ţi doi bătrâni evlavioşi. Dar între timp acest împărat s-a mutat la o viaţă mai bună57 şi a părăsit viaţa aceasta stricăcioasă58, iar sceptrele împărăţiei au trecut la fiul lui, Iustinian, căruia Andrei, acest bărbat drept-credincios adoptat de Dumnezeu59, i-a transmis copiile cu mărturisirile dreptei credinţe ale Bisericii din Ierusalim. Şi după ce a luat de la împăratul ortodox Iustinian, de care am vorbit, scrisorile de răspuns cu privire la primirea mărturisirilor de credinţă şi după ce le-a încredinţat pe acestea celor veniţi împreună cu el, i-a trimis înapoi la cei ce locuiau în Ierusalim60, de care şi fuseseră trimişi.
5. Rămâne, aşadar, în graniţele binelui cel ce aleargă la toată calea mântuirii61. însă când Dumnezeu şi Stăpânul prevede ceva mai bun pentru robul Lui, se foloseşte de cel mai bun prilej care se iveşte62. Aşa şi cu Andrei. Ca şi cum l-ar fi mutat din pământul duşmanilor şi ca şi cum l-ar fi dus de la Ierihon
55 Cf. Fapte 16,17; Rom. 1,1; Tit 1,1; I Pt. 2,16; Apoc. 7,3; 15, 3.
56 Sfântul Ioan Damaschinul Contra Jacobitas, 120,3, PTS 22, Berlin, 1981, p. 151.
57 Cf. Evr. 11,16.
58 Cf. Didim cel Orb, Fragmenta În Job, PG 39,1140 B.
59 Cf. Fapte 10, 2; 22, 7.
60 Cf. Lc. 13,4; Fapte 1,19; 2, 5,14; 4,16; 13, 27.
61 Fapte 16,17.
62 Cf. Evr. 11, 40.
60
la Ierusalim63, îi dăruieşte lui, spre folos, împărăteasa cetăţilor, întru care sălăşluindu-se, a fost îmbrăcat din înălţime, ca să vorbim apostoleşte64, cu puterea harului, ca unul care s-a făcut ucenic al ucenicilor şi învăţătorilor a toată lumea65 şi următor al isprăvilor şi învăţăturii lor dumnezeieşti. Căci a pescuit duhovniceşte cu undiţa cuvintelor lui pe mulţi oameni spre îndreptare şi i-a adus lui Dumnezeu plată cuvântătoare66. După ce a petrecut în linişte mai mulţi ani şi s-a zăvorât în chilia lui, nu a îngăduit Dumnezeu67 ca acesta să rămână ascuns multă vreme, ci l-a descoperit pe el spre câştigul lui sufletesc şi al aproapelui, pentru ca, folosindu-i pe alţii, el însuşi să tragă foloase de la ei. Şi astfel i s-a făcut cunoscută petrecerea lui aleasă împăratului de atunci, prin iconomia împăratului de sus, Care împărăţeşte şi peste împăraţii pământului68. Ca urmare, este prohirisit diacon, din poruncă împărătească, în Marea Biserică a lui Dumnezeu, strălucind mult în sfinţita rânduială a diaconilor, încât şi preoţii se minunau de cugetul lui, care, în ciuda tinereţii, îi întrecea pe bătrâni. Şi după puţină vreme, cel ce era părinte în învăţături devine părinte al orfanilor, încredinţându-i-se grija sfântului orfelinat, şi, pe lângă acesta, ca unui nobil ce era înnobilat de virtuţile cele după Dumnezeu69 şi ca unui bogat iubitor de săraci, i s-a încredinţat şi administrarea drept-credincioasei slujiri a casei pentru săraci, Eugenios. Şi în scurtă vreme, învăţătorul şi propovăduitorul Treimii a schimbat strâmtorarea celor două locaşuri în lărgime a multor bunătăţi. Adică, prin rugăciuni şi prin cea mai bună chivernisire, a ridicat la cuvenita înălţime
63 Cf. Lc. 10,30; Sfântul Atanasie cel Mare, Quaestiones in evangelia, PG 28, 708 A-713 D.
64 Cf. Lc. 24, 49; Fapte 11, 23; Rom. 12, 6; 15,15; Gal. 2, 9; Ef. 4, 7.
65 Al Apostolilor.
66 Cf. Mt. 13, 47.
67 Cf. I Cor. 1,21; 10,5; Gal. 1,15.
68 Cf. I Tim. 1,17; 6,15; Apoc. 17,14; 19,16.
69 Cf. II Cor. 7,10-11; I Pt. 4, 6.
61
cele ce zăceau jos, şi orfelinatul l-a făcut orfan de orfănie prin sprijinul părintesc, iar din cealaltă casă sfântă, a săracilor, a alungat strâmtorarea prin largheţea şi dărnicia lui, iar prin neîncetata aprovizionare, i-a hrănit pe săraci, arătându-se ca un alt Iosif înţelept70, nu în Egipt, ci în casele lui Dumnezeu, şi privindu-i pe săraci ca pe propriii lui fraţi71. De aici, aşadar, mergând ca din putere în putere72 şi trecând din slavă în slavă73, ca de la Dumnezeu chemat74, el refuza orice mărire din smerenie, el, care se făcuse sărac cu duhul75 pentru împărăţia cerurilor76, nevoind să urce la trepte mai înalte, totuşi a fost ales de cei vrednici ca vrednic arhiepiscop al Cretei, insula iubitoare de Hristos.
6. Şi este instalat pe scaunul Arhiepiscopiei pregătit lui de Dumnezeu, primit fiind de tot cinul preoţesc de acolo şi de poporul iubitor de Hristos cu bucurie mare77, ca un păstor al dreptei credinţe, care avea să pună în siguranţă, în Biserica lui Dumnezeu78, ca într-un staul, oile cele cuvântătoare79 încredinţate lui. Şi cu toiagul puterii80, care este Crucea, arma Pătimirii celei de viaţă făcătoare, a izgonit cu îndemânare fiarele cele înţelegătoare de-a stânga şi le-a rănit pe acestea cu putere cu praştia neîncetatelor rugăciuni81, datorită marii autorităţi a arhieriei cu care fusese învestit82, ca unul care cunoştea precis
70 Cf. Fc. 41, 25-57; 42,1-19; Fapte 7, 9-13.
71 Cf. Mt. 23, 8; Fapte 15, 3; Rom. 7,4.
72 Ps. 83, 8.
73II Cor. 3,18.
74 Cf. I Cor. 7,15; Evr. 5, 4.
75 Mt. 5, 3.
76 Cf. Mt. 3, 2; 5,19; 10, 7; 11,12; 13,11.
77 Cf. Mt. 2,10; Lc. 2,10; 24, 52; Fapte 8, 8; 15, 3.
78 Cf. I Cor. 1, 2; II Cor. 1,1.
79 Cf. In 10, 2; 10,15; Evr. 13, 20.
80 Ps. 109, 2.
81 Cf. I Tes. 5,17.
82 Sfântul Ioan Gură de Aur, in illud, Vidi Dominam, IV, 4, 55, în Jean Chrysostome, Homelie sur Ozias, SC 277, Paris, 1981, p. 162.
62
sarcina grea pusă pe grumazul celor cărora li s-a încredinţat turma cuvântătoare a lui Dumnezeu. Şi predica poporului cuvântul, arătând limpede greutatea poverii, cum se spune, impusă preoţilor. Căci îşi amintea de virtutea isihiei şi liniştei de mai înainte, fapt care îl făcea pe el să se întristeze, ca unul care suferea o mare pagubă, fiindcă se gândea că a pierdut comoara cea adevărată, care era petrecerea la linişte, deosebi. Dar Dumnezeu Cuvântul, Cel ce dă cuvânt în deschiderea gurii83 şi Care zice prin prorocul David: Deschide gura ta şi o voi umple pe ea84, Acesta, ştiind de mai înainte cugetul înţelept al inimii85 acestui cuvios bărbat, i-a umplut şi mai mult gura înţelepciunii lui86 şi i-a deschis-o spre slava măririi Lui87. Pentru aceea, a şi compus felurite cuvinte de laudă către Preanevinovata88, cea mai înaltă decât toată făptura, Fecioară prin fire şi Maică mai presus de fire a Fiului lui Dumnezeu89 şi Dumnezeu adevărat90, cu toată bucuria şi veselia91, apoi şi despre tăierea capului Sfântului Ioan, înaintemergătorul şi Botezătorul pentru Adevăr92, şi despre alţi sfinţi şi cuvioşi părinţi.
7. Ca unul care s-a făcut pe sine templu al lui Dumnezeu prin faptele bune93, după cuvântul Sfântului Pavel94, Apostol şi ucenic al Domnului şi învăţător al lumii, care a zis că omul este templu al lui Dumnezeu95, a zidit din nou cu bună-cuviinţă biserica
83 Ef. 6,19.
84 Ps. 80,11.
85 Cf. Pilde 2, 2; 23, 25; înţ Sol. 45, 26; 50, 27.
86 Cf. Ps. 70, 8.
87 Cf. Ps. 80,11.
88 Se păstrează de la Sfântul Andrei patru omilii la Naşterea Maicii Domnului (CPG 8170-8173), una la Buna Vestire (CPG 8174) şi trei la Adormirea Maicii Domnului (CPG 8181-8183).
89 Cf. Mt. 8, 29.
90 Cf. I In 5, 20.
91 Cf. Is. 16,10; Ester 9,17-18; I Mac. 3, 30; Lc. 1,14.
92 CPG 8184, 8198.
93 Ef. 2,10; Col. 1,10; I Tim. 2,10.
94 1 Cor. 3,16.
95 1 Cor. 3,16-17.
63
Preacuratei şi Prealăudatei Născătoare de Dumnezeu Maria, care este ea însăşi Biserică însufleţită şi sfinţită a Cuvântului lui Dumnezeu, numind această biserică zidită de el Vlaherne şi aşezând în ea, cu dumnezeiască cuviinţă, preoţi slujitori96 din cinul monahicesc pentru lauda şi slavoslovia lui Dumnezeu97, ca mulţumire pentru marile daruri şi ajutoare care s-au revărsat asupra lui de la Uşa lui Dumnezeu. Astfel clădind bine peste bine98 şi adăugând bunătăţi la bunătăţi în fiecare zi99 căci aproape nu era zi lăsată de la Dumnezeu în care să nu răsară lumina dreptăţii100 din fapte -, făcând bine aproapelui101 şi de aici apropiindu-se de Dumnezeu102, acest bătrân din tinereţe, care a şi îmbătrânit în fapte bune, a construit o casă de mângâiere şi de tămăduire pentru cei aflaţi în lipsuri trupeşti şi bolnavi, aşa-numitul xenonas103, pe care îl înzestrase cu toate cele de trebuinţă104 din propria donaţie pentru Hristos, ca să ofere cu bucurie lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu105, fiindcă preaînţeleptul acesta aflase şi cunoştea cuvântul înţelepciunii care zice: prin milostenii şi prin credinţă se curăţă păcatele106. Şi îşi împlinea toată slujirea, slujind săracilor ca un sărac cu duhul107, şi turna apă în scăldătoare108, revărsând din propria
96 Cf. Rom. 15,16.
97 Cf. Lc. 17,18; In 9,24; Rom. 4,20; 15,7; I Cor. 2,7; 10,31; II Cor. 4,15.
98 Cf. Mt. 26,10; Mc. 14, 6; Rom. 7,16; II Cor. 13, 7; Tit 3,14.
99 Cf. II Cor. 9, 8; Ef. 2,10; Col. 1,10; I Tim. 5,10; II Tim. 2, 21.
100 Cf. înţ. Sol. 5, 6.
101 Cf. Fapte 10, 38.
102 Cf. Evr. 7,19; Iac. 4, 8.
103 în greacă Levcovac,, casă de oaspeţi, arhondaric, de la Eevoţ, străin, oaspete. RAYMOND JANIN inventariază 23 de astfel de case de-a lungul istoi iei Constantinopolului, unele funcţionând ca adevărate spitale (La geographie ecclesiastique de l’empire byzantin, I: Le siege de Constantinople et le patriarcat Oecumenique, 3: Les eglises et les monasteres, Paris, 1969, pp. 570-576).
104 Cf. II Cor. 9, 8.
105 Cf. Mt. 22, 21; Mc. 12,17; Lc. 20, 25.
106 Pilde 15, 27.
107 Mt. 5, 3.
108 Cf. In 13, 5.
64
avuţie ca din nişte ulcioare daruri îndestulătoare în tot locul unde era nevoie. Şi încingându-se cu dreapta credinţă ca şi cu un ştergar109, prin ambele, prin milostenii şi prin credinţă, nu numai picioarele, ci şi întregul suflet şi l-a spălat, şi l-a şters, şi astfel l-a albit. Căci fiind preot credincios al Marelui Preot Care a străbătut cerurile110, jertfea în fiecare zi pe sufletul său ca pe un jertfelnic prinoase bineprimite lui Dumnezeu şi purta grijă să zidească din nou Bisericile în paragină, şi toate sfintele odoare cuvenite acestora pentru împodobirea lor, acest vrednic de toată podoaba, le dădea de la el, înfrumuseţându-le după cuviinţă.
8. Dar ce a făcut Dumnezeu pentru prietenul111 şi robul Lui vrăjmaşilor războinici? Căci păcătoşii agareni, ticluindu-şi pe mare atacul lor, s-au repezit nebuneşte cu mulţime de corăbii asupra insulei iubitoare de Hristos, Creta, pentru ca Judecata lui Dumnezeu112 să-i condamne pe ei şi în Creta, ca osândiţi pentru atacurile lor nedrepte împotriva creştinilor. Căci după ce omul lui Dumnezeu113 împreună cu poporul creştin păstorit de el, din pricina atacurilor vrăjmaşe, s-a retras, după obicei, în fortăreaţa numită Drimeus, barbarii, aşezându-şi tabăra lângă fortăreaţă pentru asalt şi desfăşurând multe maşini de război în linie de bătaie, nu şi-au agonisit lor nici o ispravă, ci, spre mai multă pagubă, şi-au agonisit propria lor pierzanie în loc de orice câştig pe care îl aşteptau de la înrobirea creştinilor, războiţi fiind de săgeţile rugăciunilor slobozite ca dintr-un arc ale preotului care îşi întindea ochiul minţii către Dumnezeu.
9. Atât de slăvit l-a arătat Dumnezeu pe omul Lui! Şi când a venit asupra poporului din insulă boala ciumei şi secetă a căzut asupra lui ca pedeapsă a lui Dumnezeu114, el a cerut de la Dumnezeu să trimită ploaie din belşug şi neîncetat
109 Cf. In 13,4.
110 Evr. 4,14.
111 Cf. Iac. 2, 23.
112 Cf. II Tim. 1,5.
113 Cf. Ios. 14, 6; I Rg. 2, 27; III Rg. 13, 7; I Tim. 6,11; II Pt. 1, 21.
114 Cf. Deut. 8, 5; Ps. 38,11; Pilde 3,12; I Cor. 11, 32; Evr. 12, 6.
65
pământului însetat115, ca unul care era însetoşat de dreptatea116 lui Dumnezeu. îi oferea pentru aceasta lui Dumnezeu ploi de lacrimi şi, primind de la El plinire cererilor şi folosindu-se ca de un plasture de postiri, privegheri fără picotire, aducea neîncetate rugăciuni pentru flagelul bolii trimise de Dumnezeu, şi astfel a dobândit îndată vindecarea de la Cel rănit de noi şi de la Cel ce vindecă boli nevindecate, Hristos, Mântuitorul117, şi Izbăvitorul118, şi Dumnezeul nostru. Mijlocea cu tot sufletul prin rugăciuni către Dumnezeu119, păzindu-i pe toţi nevătămaţi, povăţuindu-i pe toţi şi îndemnându-i să se depărteze de faptele rele120, şi să se ţină de faptele bune, şi să umble pe calea împărătească a poruncilor dumnezeieşti121 care duce în împărăţia cerurilor. Iar când o nevoie stringentă a cerut să urce sfântul în cetatea de Dumnezeu păzită şi în împărăteasa cetăţilor, mulţi au venit la el fără preget pentru folos, unii, văzând blândeţea lui, alungau de la ei mânia şi furia, şi petreceau în linişte, iar alţii îşi adăpau inimile cu ploaia învăţăturilor lui şi astfel rodeau dreptate lui Dumnezeu122. Şi veneau la el şi oştenii şi erau învăţaţi de el bine să se îndestuleze cu soldele lor şi să nu asuprească pe nimeni123, şi de aici îmbrăţişau cu râvnă nerăzbunarea şi neînvinuirea aproapelui. Şi hrănind pe săraci cu îmbelşugare din îndemnul lui, trimiteau mulţumire lui Dumnezeu124.
10. Apoi a venit sfârşitul vieţii lui vremelnice, ca a unuia care a fost chemat de Dumnezeu125 la viaţa cea veşnică126, şi
115 Cf. Deut. 11,14; II Paralip. 6, 27; Zah. 10,1.
116 Cf. Mt. 5, 6; Rom. 1,17; 3, 5, 21-22; 10,3; Iac. 1, 20; II Pt. 1,1.
117 Cf. In 4,42; Fapte 13,23; Filip. 3,20; I Tim. 1,1; II Tim. 1, 3-4.
118 Cf. Fapte 7, 35.
119 Cf. Rom. 15,17.
120 Cf. In 3,20; 5, 29; I Tes. 5, 22.
121 Cf. Ps. 26,11; 118, 35; Pilde 2,19; Is. 40, 3; Mt. 3,3; Mc. 1, 3; Lc. 3,4.
122 Cf. II Cor. 5,21.
123 Cf. Lc. 3,14.
124 Cf. Rom. 1, 8; II Cor. 9,11.
125 Cf. I Cor. 7,15; Evr. 5,4.
126 Cf. Mt. 19,16,29; 25,46; Mc. 10,30; Lc. 10,25; In 3,15,36; Rom. 5,21.
66
mutarea lui de aici i-a fost arătată lui tainic şi a vestit-o mai dinainte prietenilor lui şi bărbaţilor virtuoşi, că nu va mai ajunge viu în mitropolia lui. Şi îmbrăţişându-i pe toţi cu bucurie şi sărutându-i cu sărutare sfântă127, a plecat din Constantinopol şi, ajungând în insula numită Mitilene, a acostat acolo nu la întâmplare, ci prin pronia lui Dumnezeu, într-un loc numit Eressos, fiindcă acolo a ales să se odihnească. Prin urmare, ca unul care a păzit bine credinţa128 şi care a săvârşit cum se cuvine alergarea duhovnicească129, a adormit în pace130 în acelaşi loc, încredinţându-şi sufletul în mâinile lui Dumnezeu cel viu131 şi făcând către El rugăciuni pentru noi. şi locaşul odihnei lui a fost în Biserica Sfintei Muceniţe Anastasia, în care aşteaptă învierea prin trâmbiţa îngerului132 în ziua neînserată a celei de a doua arătări cu multă slavă a Celui ce va să judece viii şi morţii133, a Domnului nostru Iisus Hristos de la Care va lua plata ostenelilor134 faptelor lui, ca unul care a purtat zăduful întregii zile. Iar adormirea lui în Hristos a avut loc în ziua de patru a lunii iulie, indictionul al optulea. Iar lui Dumnezeu şi Tatălui, împreună cu Fiul şi Dumnezeu şi cu Preasfântul Duh cel deofiinţă, dumnezeirii celei una a Sfintei Treimi, Care a strălucit marginilor lumii pe robii şi slujitorii ei ca pe nişte luminători, le datorăm noi toţi dreptate, slavă, cinste şi închinăciune în vecii vecilor. Amin.
127 Cf. Rom. 16,16,1 Cor. 16, 20; II Cor. 13,12; I Tes. 5, 26.
128 Cf. II Tim. 4, 7.
129 Cf. Filip. 2,16.
130 Cf. Ps. 4, 8.
131 Cf. Evr. 10, 31.
132 Cf. I Cor. 15, 52; I Tes. 4,16.
133II Tim. 4,1; I Pt. 4, 5.
134 înţ. Sol. 10,17; cf. Lc. 10, 7; În 4, 36; Rom. 2, 6; I Cor. 3, 8; I Tim. 2,18; Iac. 5, 4.
[Anonim]
Viaţa şi petrecerea Cuviosului Părintelui nostru Andrei Ierusalimiteanul, Arhiepiscopul Cretei1
1. Damascul era patria acestui mare şi vestit întâistătător al Cretei, cum a prezentat cuvântul istorisirii, mă refer la Andrei cel supranumit Ierusalimiteanul, fiindcă acolo şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii şi acolo a dobândit virtuţile. Căci acest mare luminător şi învăţător al Bisericii, ca să zic aşa, născut din părinţi iubitori de Dumnezeu, credincioşi şi împodobiţi cu toate virtuţile cele după Dumnezeu, de îndată ce a crescut puţin, a fost dat la învăţătura literelor, şi avea inteligenţa unită cu râvna, încât în scurtă vreme a parcurs toată ştiinţa şi a deprins în profunzime toată Scriptura, şi a cercetat tot înţelesul ei, şi a devenit în întregime organ dumnezeiesc inspirat de harul Preabunului Duh.
2. Apoi este hirotonit citeţ de Teodor, întâistătătorul Sfintei Cetăţi, ca să citească poporului cărţile dumnezeieşti, apoi a fost făcut secretar al lui şi slujitor fierbinte, fiind foarte încercat nu numai în treburile bisericeşti, ci şi în treptele virtuţii. A rămas ataşat, ca să spunem aşa, de patriarh, devenind foarte apropiat şi familiar lui prin cunoştinţă şi prin pricepere, apoi a fost trimis să apere poziţia ortodocşilor la lucrările celui de-al şaselea Sinod adunat în timpul lui Constantin împotriva celor
1 ANONIM, Bio; Kal ncAmia TOV âolov narpo; qpcov Avbpeov AptminKonov KprjTp; TOV lEpoooAvpiTov, în codicele Jerusalem, Patriarchike bibliotheke, Panaghiou Taphou 17, ed. BASILIUS LATYSEV, Menologii anonymi Byzantini saeculi X quae supersunt. Fasciculus alter, Menses lunium, iulium, Augustum continens, Petropoli, 1912, II, pp. 136-137.
68
ce mărturiseau o singură voinţă şi o singură lucrare în Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi Dumnezeul nostru. Deci, după ce i-a ruşinat cu putere pe eretici prin superioritatea virtuţii şi prin înălţimea cunoştinţei, a fost desemnat prin mare vot de către toţi cei aleşi ai clerului Bizanţului diacon al Marii Biserici. Şi după oarecare timp, nu puţin, este desemnat, bunul, şi iconom al orfelinatului, după care a urcat la o asemenea înălţime a virtuţii, încât a fost hirotonit şi întâistătător al Cretei, şi, pe când se afla acolo, a dat Bisericii multe scrieri şi cântări armonioase lui Dumnezeu care arătau faptele părinţilor, şi mucenicilor, şi ale altor sfinţi, şi cu adevărat bunul acesta Andrei a devenit mare şi iubitor de sfinţi ca nimeni altul.
3. Apoi, când l-au forţat împrejurările, odată cu înstăpânirea ereziei iconomahilor ivite din îndrăznirea rău-credinciosului împărat, înţeleptul acesta, venind în cetatea lui Constantin, o ruşinează pe aceasta cu foarte mare limpezime, îi biruie cu putere pe potrivnicii dreptei credinţe, mustră învăţătura lor deşartă şi se întoarce încununat şi purtător de biruinţă.
4. Săvârşindu-şi călătoria pe mare, ajunge la Mitilene şi, după ce a acostat la Eristi (una din cetăţile insulei Lesbos), a căzut într-o boală care îl ameninţa cu moartea pe fericitul, unde se spune că a şi compus cântarea aceea lungă a Canonului de pocăinţă, plin de toată străpungerea şi de multe pilde de pocăinţă.
5. În aceeaşi cetate, părăsindu-ţi viaţa, atotlăudate, te-ai mutat la sălaşurile cele veşnice, schimbând bine cele prezente cu cele viitoare, şi cele vremelnice cu cele stătătoare, iar acum, stând înaintea tronului stăpânesc al lui Hristos, după o viaţă lungă aici pe pământ şi după cea mai bună odihnă, prin rugăciunile tale mântuitoare către El, dai împăratului nostru cel iubitor de sfinţi şi bun întru toate putere şi tărie împotriva duşmanilor, împărtăşire de dumnezeiască bucurie, nimicirea tuturor duşmanilor, blând arătându-L lui pe Judecătorul şi Stăpânul, păzirea poporului credincios, şi dăruirea tuturor bunătăţilor, şi moştenirea împărăţiei lui Dumnezeu, în Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia fie slava şi puterea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Sinaxarul Bisericii Constantinopolitane (4 iunie) în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Andrei Ierusalimiteanul, Arhiepiscopul Cretei1
1. Cel între sfinţi părintele nostru Andrei era din cetatea Damascului, odraslă a unor părinţi drept-credincioşi. Dar l-au dat pe el la învăţătură şi, după ce a parcurs tot ciclul educaţiei atât celei dumnezeieşti, cât şi celei elineşti şi după ce a împlinit toată virtutea cea după Dumnezeu, a fost prohirisit cleric al Sfintei Cetăţi a Ierusalimului de Teodor, preasfinţitul patriarh. Iar când s-a reunit dumnezeiescul Sinod Ecumenic în Constantinopol2, a luat parte şi el ca reprezentant al tronului patriahal al Ierusalimului trimis în locul patriarhului. Apoi a devenit diacon al Bisericii Constantinopolului şi, după aceea, preot şi episcop al Cretei prin hotărârea lui Dumnezeu şi a întreg Sfântului Sinod, prin hirotesia preasfinţitului patriarh. A lăsat Bisericii foarte multe scrieri, cuvinte de laudă şi panegirice către Dumnezeu şi către sfinţi, dar mai ales către Maica lui Dumnezeu pe care a strălucit-o cu multe cântări şi laude. îndreptându-şi şi povăţuindu-şi turma bine şi în chip bineplăcut lui Dumnezeu, după aceea, pe când se afla într-o insulă, a plecat la Domnul cu pace.
1 H. DELEHAYE (ed.), Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae, Bruxelles, 1902, 750, 6-28. Textul acesta dedicat Sfântului Andrei Criteanul se află la ziua de 4 iunie, şi nu la cea de 4 iulie, unde se află o simplă menţiune. O formă foarte apropiată textuală se află în Mineiul actual.
2 Sinodul VI Ecumenic de la Constantinopol, 680-681.
[Anonim]
Cuvântul al 8-lea. Luna iulie în ziua a 4-a Encomion la Cuviosul Părintele nostru Andrei, Arhiepiscopul insulei Creta1
Binecuvântează, părinte,
Orice om mare şi bărbat cinstit, împodobit cu bărbăţie, înţelepciune şi pricepere, cu puţin mai prejos de vrednicia îngerilor2, din pricina unirii cu acest trup pământesc, nu este încă fericit din pricina neclarităţii sfârşitului. Dar cel care şia încheiat viaţa cu un sfârşit netăgăduit, acesta deja este în chip limpede vrednic de a fi fericit. Prin urmare, şi noi, pe cel ce poartă numele bărbăţiei3 şi pe întâistătătorul Cretei, ca pe unul care şi-a încheiat viaţa cu bine şi s-a mutat la viaţa cea neîmbătrânitoare, luând laudele ostenelilor sale de la dreapta începătoare a luminii, supunându-ne legilor laudelor, am fost împinşi să împletim lauda cum se cuvine, fără a ne lăsa purtaţi în afara adevărului. Fiindcă nu meşteşugirea cuvântului dă strălucire celui lăudat, ci arătarea faptelor lui şi suişul lui la cea mai mare înălţime a virtuţii, după cum nici frumuseţii
1 ANONIM, EyKtopLov ele, TOV OOLOV narepa qpcov Avbpeav âpXLemoKOTWV TTJC KprjTriq, în cod. Atheniensis 2560, ff. 89v-95v, editat în TH. DETORAKIS, „AVEK5OTOV EyKcoptov EÎC Avboeav Kofpris”, Enexriplq ETaLpelaţ BvţavTLvcov Enovdcbv, IZ (1969-1970), pp. 85-94, text la pp. 88-94, şi în O âyLoc, Av5pea; âpXLenioKonoq KpijTry; 6 lepoooAvpLTrjt; TIOALOVXOI; Epeoov AeoŞov, ripaKTLKâ emorripovLKOv ovvebpiov (1-4 lovAiov 2003), EKOUEU; iepăţ prpponoĂEOx; MuTiArivpc, Mytilene, 2005, pp. 403-415, text la pp. 408-415.
2 Cf. Ps. 8, 6.
3 Etimologia numelui grecesc Andrei.
71
naturale a florilor nu îi lipseşte nimic din înălţime. Dar trebuie ca noi să începem mai de sus să istorisim cele privitoare la el şi să le expunem prin cuvânt ca într-un panou, pentru ca iubitorii binelui să aibă ca un model de viaţă isprăvile aceluia, sârguinţele şi luptele lui pentru dreapta credinţă, căci, dacă o singură laudă a unui bărbat bun poate să îi atragă la sine pe iubitorii de bine, acolo unde este atâta înălţime a virtuţii, şi atâta adânc al cunoştinţei, şi atâtea purtări ale dreptăţii, şi toate celelalte calităţi vrednice de a fi râvnite, cum nu ar fi capabile toate acestea să-i trezească la dragoste înflăcărată pe cei mai trândavi şi să nu le provoace o râvnă pe măsură?
Prin urmare, patria acestui fericit era Damascul, cetate situată într-o regiune îmbelşugată a Răsăritului şi abundând în bogăţii. Părinţii lui erau iubitori de Dumnezeu, foarte credincioşi atât prin modul de viaţă, cât şi prin dogmele credinţei, ale căror nume, Gheorghe şi Grigoria, se potriveau cu petrecerea lor. Căci amândoi privegheau cu grijă în faptele bune şi s-au arătat ţarină aleasă a lui Dumnezeu1 şi i-au rodit Lui dreptate. Căci trebuia ca sfântul să odrăslească din rădăcină de bun soi şi din viţă aleasă, dar de cum a venit la lumină, îndată a şi fost condamnat la tăcere prin legăturile limbii pentru şapte ani întregi. Şi aceasta nu fără purtarea de grijă a lui Dumnezeu, nici fără rost, ci ca să înveţe să devină mai stăpânit la limbă, care pe mulţi i-a dus la păcat şi la pierzanie. Dar când era deja de opt ani, a venit împreună cu cei ce l-au născut la lăcaşul Maicii lui Dumnezeu, împărtăşindu-se ei cu Sfintele Taine, iar după împărtăşirea cu Preacuratele Taine o, cine va cânta după vrednicie milele Tale, Doamne! copilul a rostit cuvânt articulat, încât, cum era firesc, i-a uimit pe cei de faţă şi i-au mişcat spre mulţumire. Iar părinţii lui, umplându-şi sufletele de frica străinei minuni şi de bucurie, s-au întors acasă şi de atunci Sfântul Andrei a fost dat să înveţe cuvintele lui David.
4 1 Cor. 3, 9.
72
Iar el, venind mereu la şcoală, avea cugetul nu ca un copil, ci ca unul înaintat în vârstă, matur şi plin de înţelepciune.
Dar pe măsură ce înainta mai desăvârşit în învăţătură, s-a arătat minunat prin ascuţimea minţii care-i întrecea vârsta. Iar când a ajuns la o vârstă mai mare, a fost adus de părinţii lui la Biserica din Ierusalim, ca dar cu adevărat vrednic şi bineprimit de Dumnezeu, şi de mâinile sfinţite ale celui care o conducea (acesta era Teodor, cel mare întru cele sfinte) este tuns monah şi înscris în rândul sfântului cler. Iar prin lepădarea părului, a lepădat totodată şi cele desfătătoare ale vieţii, ca trecătoare, ziua şi noaptea cugetând cuvintele dumnezeieşti, prin care suişuri în inimă punând5, a surpat prin smerenie toată trufia care se ridică împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu6. Aşadar, petrecând într-o asemenea simplitate a vieţii şi strălucind într-o asemenea curăţie a purtărilor, acest dumnezeiesc Andrei a fost rânduit la slujirea de secretar. Dar sporind în toate prin discernământ şi pricepere, patriarhul, văzând cu ochi străvăzător (atât cât îi era cu putinţă să vadă) strălucirea sufletului lui, îi încredinţează lui toate treburile Bisericii. şi nu numai că i-a devenit toiag la bătrâneţe, ci şi apărător al Bisericii şi scut al dreptei credinţe, pildă preoţilor şi cumpănă dreaptă a canoanelor, povăţuitor monahilor, hrănitor săracilor, ocrotitor al văduvelor, apărătorul orfanilor, răzbunătorul celor asupriţi, mângâiere celor întristaţi, şi ca să ne exprimăm apostoleşte, tuturor s-a făcut toate, ca pe toţi să-i câştige7. Dar după ce patriarhul de care am vorbit a ieşit dintre oameni şi s-a mutat la moştenirea cea fără durere, treburile Bisericilor erau conduse şi chivernisite prin Sfântul Andrei.
Când s-a reunit al şaselea Sinod ecumenic în împărăteasa cetăţilor8, cetatea de Dumnezeu păzită, pentru întărirea şi
5 Ps. 83, 5.
6II Cor. 10, 5.
7 Cf. I Cor. 9, 22.
8 Constantinopol.
73
confirmarea celor cinci sinoade anterioare şi caterisirea monoteliţilor Serghie şi Pyr şi a celor de un cuget cu ei, în timpul lui Constantin9 drept-credinciosul împărat, tatăl lui Iustinian10, care, prin secera dogmelor drepte, a tăiat din rădăcină neghinele relei credinţe şi a legiuit cu privire la dumnezeiasca iconomie a întrupării, mărturisind două firi, şi două voinţe, şi două lucrări, iar cu privire la Treimea cea de viaţă începătoare, nedespărţită şi de o fiinţă, o singură fire, o singură voinţă, o singură lucrare, supunându-i anatemei pe cei care nu cugetă astfel, expunând în scris cele hotărâte şi dogmatisite acolo şi trimiţându-le în tot pământul pentru unirea şi întărirea sfintelor biserici, fiindcă aşa a poruncit împăratul, a ajuns o asemenea propovăduire până la înseşi Bisericile Ierusalimului. Şi după ce s-au adunat toţi în ea, arhierei, preoţi şi sfinţi părinţi purtători de Dumnezeu, care auzind cu aviditate cele citite, s-au bucurat şi au slăvit pe Dumnezeu şi râvna înflăcărată a împăratului iubitor de Hristos. Atunci au înţeles că trebuie să trimită răspuns la Sfântul Sinod şi la drept-credinciosul împărat. După ce au alcătuit răspunsul, căutau pe cei care ar fi vrednici să-l ducă. După multă deliberare, cum era şi firesc, respingând pe toţi ceilalţi, şi-au pus nădejdile numai în Sfântul Andrei, datorită agerimii minţii şi acriviei lui în ceea ce priveşte canoanele şi dogmele, şi multa iscusinţă a limbii în răspunsuri. Lui încredinţându-i, aşadar, înscrisurile, îl trimit împreună cu alţi doi părinţi în împărăteasa cetăţilor, iar el, supunându-se legii ascultării, a săvârşit călătoria şi a ajuns în cetate. Dar l-a aflat pe împăratul Constantin că a părăsit împărăţia cea pământească şi s-a mutat la cea din ceruri, încredinţând sceptrele împărăţiei fiului său, Iustinian. Acestuia predându-i înscrisurile, s-au bucurat de multă purtare de grijă. Iar împăratul, văzând înţelepciunea Sfântului Andrei şi răspunsurile impecabile şi exprimarea fără reproş şi cu
9 Constantin al IV-lea (668-685).
10 Iustinian al II-lea (685-695).
74
respect, i-a arătat sfântului cuvenită cinste. Apoi, tratându-i cu bunătate şi întărindu-i prin scrisori, i-a trimis în cetatea lor.
Cât de necuprinse sunt judecăţile lui Dumnezeu! Adeseori, prin cele contrare, se aduc cele mai bune lucruri. Fiindu-i muncit trupul de boală, Sfântul Andrei a fost silit să rămână în cetate chiar fără de voie. Iar cei ce erau împreună cu el, luând scrisorile împărăteşti, suspinând, s-au întors la ale lor, aducând cu ei, cum era firesc, şi vestea cumplită privitoare la Sfântul Andrei. După ce s-a uşurat de boală şi s-a făcut cu totul sănătos, întâistătătorul Bisericii l-a aşezat pe el într-una din sfintele biserici ale cetăţii, bucurându-se de multă linişte şi isihie. Iar el, cu undiţa cuvintelor, îi conducea pe toţi la îndreptarea vieţii, încât de aici s-a răspândit pretutindeni faima lui, făcându-l vădit şi celui ce stăpânea. Şi chemându-l pe el şi aflând cele despre el, şi-a îmbunătăţit sufletul mult cu istorisirile lui cele iubitoare de Dumnezeu şi îi mulţumea lui Dumnezeu cu buze de veselie11, Celui care i-a dat lui o asemenea pricepere şi înţelepciune.
Neîntârziat îl trimite la Arhiepiscopul cetăţii să îl înscrie în rândul diaconilor Marii Biserici a lui Dumnezeu. Iar după ce s-a făcut acest lucru, strălucea în acest cler ca o stea prealuminoasă, luminând în mijlocul altora prin tâlcuirile lui de fiecare zi şi prin omiliile sale, şi prin dezlegarea problemelor. Nu după mult timp, i se încredinţează de către împăratul şi administrarea sfântului orfelinat. Şi Sfântul Andrei devine părintele orfanilor, ocrotitorul văduvelor, doctorul celor bolnavi, tămăduind orice boală, preţuirea săracilor, îmbrăcămintea celor goi şi, în special, a acelora dintre fraţii noştri care erau stăpâniţi de boala sfântă12. Căci avea o lucrare a lui pe care o considera de primă necesitate ca în fiecare zi să vină la aceştia şi, după felurita lor îngrijire, purta de grijă şi de sufletele lor, cercetându-le faptele şi gândurile, ca să le aducă lor îndoit folos. Apoi i s-a încredinţat lui şi slujirea la casa săracilor
11 Ps. 62, 5.
12 Adică de lepră.
75
Ingenios, pentru purtarea lui de grijă şi iubirea lui faţă de săraci. Iar el, prin excelenta chivernisire trezvitoare, a schimbat strâmtorarea acesteia în lărgime şi, în chip cuvenit, cele ce zăceau jos le-a ridicat şi cele ce ameninţau să se surpe din pricina trecerii multor ani, printr-o înţeleaptă purtare de grijă, li-a înnoit. în toate faptele lui se revărsa harul din belşug. Şi mergând din putere în putere13 şi fiind purtat din slavă în slavă14, printr-o dumnezeiască alegere, este prohirisit păstor şi întâistătător al insulei Creta. El, care din pricina extremei smerenii, a evitat şi a amânat cât mai mult arhieria, având în minte povara pusă de aceasta şi chivernisirea oilor cuvântătoare împrăştiate.
Dar după ce şi fără de voie a urcat pe tron şi a primit de la Pronia cea de sus dumnezeiască ungere, îndată i s-a îmbelşugat mila şi compătimirea. După ce a ajuns în cetatea desemnată lui şi a fost primit cu bucurie de pliroma clerului de acolo şi de poporul cel iubitor de Hristos, nu a încetat ziua şi noaptea a povăţui, a învăţa, a desăvârşi turma cuvântătoare încredinţată lui şi, punând-o în cea mai deplină siguranţă în Biserică întocmai ca într-un staul, cu toiagul puterii15 lui, a alungat de la ea fiarele cele înţelegătoare şi, cu praştia neîncetatelor lui rugăciuni, le-a rănit pe acestea. Prin urmare, un astfel de arhipăstor au dobândit cretanii şi de o astfel de curată învăţătură se bucurau în fiecare zi. Şi aşa, ocupându-se cu dumnezeieştile laude şi cu meditarea Sfintelor Scripturi, înainta în toată virtutea şi petrecerea cuvioasă. Ceea ce era un semn clar al dumnezeiescului har şi lucrări încredinţate lui. Odată, acest dumnezeiesc Andrei, aducându-şi aminte de petrecerea plină de pace şi linişte de la început, socotea nu mică pagubă conducerea ce i se încredinţase şi tulburările zilnice. Şi într-una din zile, trecând prin părţile mai pustii
13 Ps. 83, 8.
14II Cor. 3,18.
15 Ps. 109, 2.
76
ale insulei şi cercetând mai amănunţit locurile din împrejurimi, aflând că locul era curat de zgomote şi tumult, a construit acolo o biserică şi câteva mici chilii. Şi acolo, închizându-se pe cât îi era cu putinţă, îşi lărgea inima16 şi se bucura în Duhul17. Iar El, dând cuvânt în deschiderea gurii lui şi spunând prin fiul lui, David, deschide gura ta şi o voi umple pe ea18, i-a umplut El însuşi inima de toată înţelepciunea şi priceperea şi l-a făcut să laude amintirea sfinţilor şi a drepţilor, lucru spre care pe atunci nu se sârguia nimeni. Dar ulterior, crescând lucrarea lui şi inundând ca un torent, a adăpat toată Biserica şi a înfrumuseţat-o prin eleganţa cuvintelor. Căci cine, auzind Canonul cel Mare, în care sunt condamnate patimile cele străine, nu îşi scutură noroiul patimilor din suflet şi nu priveşte spre pocăinţă cu inimă râvnitoare? Şi prin plăcerea melodiei aducând folosul, pe toţi îi stârnea spre slavoslovia şi lauda lui Dumnezeu. Cine, citind cuvântările lui de laudă pe care le-a alcătuit nu se va minuna de fluenţa, de potrivirea şi curăţia cuvântului? Cine, abordând panegiricele lui, în care a descris strălucit dumnezeieştile praznice stăpâneşti, potrivit tâlcuirii atât literale, cât şi duhovniceşti, nu se va umple de toată bucuria şi de tot harul şi nu va mărturisi că râu de înţelepciune se revărsa de pe buzele sale? Cine, aplecându-se asupra epitafurilor şi cuvântărilor la Adormirea Maicii lui Dumnezeu şi Preacuratei Stăpânei noastre, Născătoarea de Dumnezeu, nu va sta de faţă cu slavă lângă crivatul ei şi lângă mormântul ei, ca să cânte şi să plângă pătimirea ei?
Dar ca să nu mă abat prea mult de la subiect, să trecem la altă problemă. După ce s-a făcut pe sine, prin purtarea de grijă de faptele bune, templu înţelegător şi însufleţit al lui Dumnezeu, a ridicat o biserică măreaţă şi cinstită Maicii lui Dumnezeu, numind-o pe ea Vlaherne, aşezând în ea preoţi
16 Ps. 118, 32.
17 Cf. Lc. 1, 47; 10, 21.
18 Ps. 80,11.
77
şi leviţi şi întreg clerul din ceata monahilor, le-a dat lor poruncă să aducă neîncetată doxologie şi le-a dăruit lor şi multe mijloace, ca să nu fie distraşi de lipsa celor necesare. Venea aici adeseori să se roage fără împrăştiere şi să se apropie de Dumnezeu, atât cât este cu putinţă firii omeneşti.
Astfel, clădind bine peste bine şi adăugând fapte bune la fapte bune, a mai construit şi alte trei lăcaşuri ale lui Dumnezeu, iubitoare de Dumnezeu şi vestite tuturor. Unul, pentru cei bolnavi, pe care l-a şi numit spital, un altul, pentru cei apăsaţi de sărăcie şi de bătrâneţe, pe care l-a numit adăpost pentru săraci, un altul, pentru cei ce veneau din străinătate şi de departe, pe care l-a numit casă de oaspeţi. Apoi, s-a îngrijit mult ca acestea să fie din belşug îndestulate din mâna şi voinţa darnică a sfântului, ca să aducă lui Dumnezeu ale Sale dintru ale Sale. Venind adeseori în aceste locaşuri, nu numai că spăla picioarele19 celor ce se aflau în ele, ci le spăla şi sufletele, ca un părinte iubitor. Dar a ridicat din nou şi alte biserici care erau dărâmate fie de trecerea anilor, fie de cutremur, spre slava lui Dumnezeu şi folosul credincioşilor.
Dar ce s-a mai întâmplat după aceea? Cei mai fără Dumnezeu dintre agareni, foarte încercaţi fiind în luptele maritime, au pornit-o pe mare şi au venit în insula Creta nebuneşte cu mulţime de corăbii. Frică şi cutremur mare i-a cuprins pe toţi locuitorii insulei şi suburbiile ei. Iar înţeleptul slujitor al tainelor dumnezeieşti, ca şi cum ar fi văzut cele viitoare, nu şi-a zdrobit cugetul, nu a căzut în deznădejde, ci împreună cu poporul păstorit de el, retrăgându-se în fortăreaţa numită Drimeus, a adus lui Dumnezeu rugăciuni de toată noaptea. Căci era obiceiul lui să se retragă acolo ori de câte ori erau atacuri ale păgânilor. Iar duşmanii venind pedestru, i-au împresurat pe cei care şedeau dincolo de ziduri şi au adus multe maşini, ca să-i nimicească pe ei. Iar Sfântul se ruga, zicând: „Stăpâne Doamne, cu braţul puterii Tale, risipeşte pe vrăjmaşii Tăi, să
19 Cf. In 13,4 sq.
78
se întărească mâna Ta, să se înalţe dreapta Ta”20. Nici n-a apucat bine să sfârşească rugăciunea, că prin săgeţile rugăciunilor lui nu numai că au încercat să fugă fără nici o vitejie, ci au fost cheltuiţi de sabie în chip străin. Iar câţi au scăpat cu fuga s-au scufundat cu corăbiile şi au pierit în mare cu pierzanie totală. Astfel Domnul răzbunărilor21, pentru rugăciunile acestui sfânt bărbat, i-a izbăvit pe aceştia de atacul duşmanilor. Aşa s-au petrecut lucrurile, dar ceea ce urmează este încă şi mai minunat. S-a abătut asupra insulei o ciumă cumplită, iar acesteia i-a urmat şi foamete din cauza secetei îndelungate, ceea ce îl arunca pe sfântul în neputinţă mare, văzând astfel întreaga insulă ţinută în impas. Şi ca un păstor bun se ruga cu lacrimi de înduratul Dumnezeu să-Şi oprească mânia împotriva lor. Dar în acelaşi timp povăţuia şi poporul de sub el să se depărteze de relele pentru care urgia lui Dumnezeu s-a abătut peste fiii neascultării22 şi să se ţină în schimb de mântuitoarele porunci, prin care îl putem îmbuna pe Iubitorul de oameni. „Veniţi să ne închinăm şi să cădem şi să plângem înaintea Dumnezeului nostru23, căci nu vrea moartea păcătosului24, ci prin îndurări şi milostiviri mai degrabă Se pleacă decât Se întoarce să-Şi aprindă mânia Lui”. Acestea zicând şi îndreptând poporul, a adus rugăciuni cu lacrimi fierbinţi lui Dumnezeu. Iar Domnul, ascultându-i pe cei ce se tem de El, a trimis ploaie de sus, încât s-a îmbătat tot pământul şi s-au umplut brazdele lui de apă. Prin rugăciunile lui, două mari minuni a lucrat Dumnezeu. [A luat] şi urgia secetei aduse de Dumnezeu, şi boala ciumei, aşa cum spală ploaia murdăria şi aşa cum fumul este risipit de vânt, iar pământul şi-a dat roadele, abundând de nenumărate bunătăţi. Şi toţi mulţumeau pururea lui Dumnezeu şi ziceau: Cât
20 Cf. Ps. 88,10-13.
21 Ps. 93,1.
22 Ef. 5, 6; Col. 3, 6.
23 Ps. 94, 6-7.
24 Iez. 33,11.
79
de mare este mulţimea bunătăţii Tale, Doamne, pe care ai făcut-o celor ce nădăjduiesc întru Tine25, prihănindu-se pentru multe dintre faptele lor de mai înainte. Iar apoi au început să ducă viaţă evlavioasă şi o petrecere plăcută lui Dumnezeu şi astfel au trăit în siguranţă.
Atât de mare era îndrăzneala marelui Sfânt Andrei către Dumnezeu şi tot pe-atât de mare era dragostea părintească şi compătimirea faţă de enoriaşii săi! Dar cine ar putea cuprinde toate isprăvile aceluia? Noi însă, mai adăugând ceva mic la cu vânt, îl vom încheia pe acesta. Ivindu-se o nevoie urgentă să plece în cetatea împărătească26, a făcut această călătorie. S-a închinat la toate sfintele biserici de acolo şi şi-a luat rămas bun de la cei care îl iubeau. După ce a rămas să ierneze în această cetate, a sfătuit mult pe împăratul şi toată mulţimea prin cuvintele lui şi i-a stârnit pe toţi la lucrarea dumnezeieştilor porunci. încât de aici unii, lepădând mânia şi urgia, s-au arătat blânzi şi cumpătaţi, alţii, scuipând pe slava deşartă şi fericirea mincinoasă de aici, au devenit smeriţi şi cu chipul, şi cu inima. Alţii, lepădând de la ei nemângâierea şi zgârcenia, s-au făcut cunoscuti tuturor ca iubitori de săraci şi iubitori de străini, încât cele ale lor le puneau înainte de obşte. Dar şi soldaţii erau învăţaţi de el nu numai să se mulţumească cu soldele lor şi să nu asuprească pe nimeni27, după cuvântul Sfântului Ioan [Botezătorul], ci şi ceva mai mult de atât: cele care le prisoseau să le împartă celor care aveau nevoie.
Dar fiindcă, aşa cum se spune, şi-a petrecut bine viaţa şi ca prieten al lui Dumnezeu, trebuia ca şi el să se mute de la cele vremelnice la cele veşnice şi să primească răsplata ostenelilor, i se vesteşte de mai înainte sfârşitul şi el le spune de mai înainte prietenilor şi cunoscuţilor nu numai că nu va mai apuca să-şi vadă reşedinţa, ci şi ţărâna îi va fi depusă în
25 Ps. 30,19.
26 Constantinopol.
27 Cf Lc. 3,14.
80
pământ străin. Acestea zicându-le şi cu bucurie şi veselie, sărutându-i pe toţi cu sărutare sfântă28 şi luându-şi rămas bun, pleacă din Constantinopol şi, ajungând în insula numită Mitilene, nu la întâmplare, ci după o pronie dumnezeiască şi după ce a acostat în portul numit Eressos, a căzut în boală. Şi fiind puţin bolnav, s-a odihnit cu pace în acelaşi loc, încredinţându-şi sufletul în mâinile lui Dumnezeu cel viu, iar trupul lăsându-l în mâinile celor dragi. Care l-au şi depus, îngropându-l cu cinste în sălaşul Muceniţei Anastasia, dăruindu-le celor din zonă un păzitor treaz, doctor fără de arginţi celor bolnavi, mângâierea celor necăjiţi, liman mântuitor celor primejduiţi, în Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
28 1 Cor. 16,20; II Cor. 13,12; I Tes. 5,26.
Al celui preacinstit între monahi, Iosif Kalothetos,
Cuvânt la cel între sfinţi Părintele nostru Andrei Ierusalimiteanul, Arhiepiscopul Cretei1
Părinte, binecuvântează,
Nu este drept, pe cât mi se pare mie, nici cuvenit, nici nu ţine de raţiunea dreaptă a lucrurilor ca pe alţi greci din tot pământul şi pe toţi cei din tot neamul de sub soare2 care au crezut În Evanghelie şi care, prin îndelungate nevoinţe şi sudori ascetice şi orice altă bună petrecere a vieţii mă refer la neagonisire, la psalmodia cea de toată noaptea şi prin râvna stăruitoare către Dumnezeu, au fost înscrişi şi număraţi în soborul sfinţilor, să-i cinstim prin cuvinte de laudă, şi canoane, şi să alcătuim scrieri cu luptele lor ascetice şi cu sudorile lor şi laudele cele de la Dumnezeu şi mijlocirile de care s-au bucurat din plin, iar pe acest mare bărbat să îl lăsăm până într-atât nelăudat3,
1 laxjfff KaXoOeiov Eoyo; ei; TOV EV âyiot; narepa qpcov ăpxten.1- 11 K mov KpqrqQ AvOpeav TOV lepoooAvpiTqv, în DIMITRIOS G. TSAMIS, lcooqtp kaAoOerov Evyypâppara, Tesalonic, 1980, pp. 435-451, reluat în „kocrqcp knAo0Exov A6yo; Eiţ TOV EV âyioic; naTepa qpojv ctQXiEnioKonov kptjTr; AvQEav TOV IEQOOOAVPÎTT]V”, în O ăyto; Avbpea; âpxienioKtmo; Kpqrq; o rIepoooĂ.vpiTq; noAtovxo; Epeoov Aeofov, npaKTtKâ i nimqpovLKOV ovvebpiov (1-4 IovĂ.iov 2003), EKbooEu; Ispăţ MrjTQonoatwc MvTiArvr;, Mytilene, 2005, pp. 417-436, text la pp. 420-436.
2 Fapte 2, 7.
3 Iosif Kalothetos pare să nu cunoască Viaţa scrisă de Nichita patriciul şi chestorul, mai veche, însă este doar o formulă retorică deoarece o cunoştea din manuscrisele athonite. Ediţia critică a lui P. Skaltsis se bazează pe 9 astfel de manuscrise, din care aproximativ 4 existau pe vremea acestuia.
82
tocmai pe el, care şi mai înainte de a ieşi din mitras4 şi de a fi alăptat la sânul mamei, ştim că era sfinţit. [Este deci nedrept să-l lăsăm deoparte] tocmai pe el, care a cinstit în chip felurit, prin canoane şi cuvinte de laudă, pe alţi fericiţi bărbaţi, pe ei împreună cu isprăvile lor. Dar nu numai pe aceştia, ci şi sărbătorile de fiecare an săvârşite public, şi praznicele Stăpânului, la care se adaugă şi cele ale Maicii lui Dumnezeu, sărbătorile lor săvârşite anual, le-a împodobit cu măreţie pe toate şi le-a slăvit prin cuvinte de laudă şi canoane. Atunci unde este dreptatea şi hotărârea Stăpânului care zice: cu măsura cu care va măsura cineva, i se va măsura lui5? Dar cred că de aceea se întinde nedreptatea până acum şi faptele acestui mare sfânt sunt lăsate nelăudate şi nici unul dintre toţi nu s-a dedicat unor asemenea nevoinţe ale lui, fie pentru că se temeau ca nu cumva sfântul să-i întreacă pe toţi şi ei să se arate înfrânţi de măreţia luptelor şi cuvintelor lui, fie se sârguiau ca prin fapte, şi nu prin vorbe să facă cunoscute şi să vădească isprăvile lui. Dar noi, îndrăznind acum la ajutorul şi la sprijinul marelui sfânt, vom dezlega această nedreptate, atât cea datorată trecerii timpului, cât şi delăsării drept-credincioşilor, şi mai ales a celor exersaţi în elocinţa cuvintelor. Căci cine se va ocupa cu acestea se va slobozi din învinuiri. Dacă toţi ne-am teme de această încercare a laudelor pe motiv că suntem biruiţi de toţi deopotrivă, atunci toţi sfinţii ar rămâne nelăudaţi. Dar e mai bine să încerci şi să fii biruit decât să abandonezi totul, de teamă că nu poţi să atingi totul. Cât despre mine, dedicându-mă acestei nevoinţe, care este atât de ostenitoare şi dificilă, am socotit că este de toată trebuinţa să încerc şi să fiu biruit în toate privinţele, decât nici să nu încerc deloc şi nici să fiu biruit. Căci a încerca şi a fi biruit este ceva în favoarea celor lăudaţi, dar a nu încerca şi a nu fi biruiti nu este nici în favoarea celor lăudaţi, nici a noastră. Căci a nu aborda laudele
4 Cf. Gal. 1,15, Lc. 1,15.
5 Cf. Mt. 7, 2; Mc. 4, 24.
83
purtătorilor de Dumnezeu şi a ceda amânărilor de tot felul şi tărăgănărilor pentru că nu putem să ajungem la vrednicia lor ar fi culmea nedreptăţii. Dar tu, o, omule al lui Dumnezeu, întinde-ne mâna, ca să nu rămânem cu mult în urma nevoinţelor şi sudorilor tale, nici să fim întrecuţi cu mult de cuvintele tale pe care le-au născut trudele şi sudorile tale ascetice. Să te avem pe tine ajutor, ridicându-ne pe noi împreună cu tine la înălţimea laudelor tale. Căci dacă nu te vom avea pe tine ajutor şi sprijinitor în prezenta sârguinţă şi râvnă, tot efortul şi osârdia noastră vor pica şi se vor socoti ca nimic. Dar ar fi cu dreptate, o, omule al lui Dumnezeu, să mă ajuţi şi pe mine în laudele cuvintelor şi luptelor tale prin a-mi da cuvânt binegrăitor care să vorbească despre tine. Şi cuvântul fie acum să treacă mai departe.
Prin urmare, patria marelui acestuia era vestita cetate a Damascului, care în tot anul abunda de tot felul de bunătăţi şi bogăţii. Alte cetăţi se laudă cu bunătăţi mai mici sau mai mari, dar aceasta, cum ar spune cineva, le-a reunit pe cele mai bune şi pe cele mai plăcute. Căci dacă o laudă cineva că este bună hrănitoare de prunci, aşa este, dacă o laudă ca fiind faimoasă pentru caii ei, aşa este într-adevăr, dacă o laudă ca fiind primitoare şi iubitoare de străini, iarăşi aşa este. Este bogată În producerea a tot felul de roade şi despre ea a zis prorocul: ţara în care curge lapte şi miere6, şi această ţară era făgăduită lui Israel. Dar părinţii bărbatului nu erau dintre cei neînsemnaţi, ci erau de neam bun şi aveau o bună descendenţă a neamului, care s-a nevoit mult pentru cinstirea de Dumnezeu şi pentru poruncile lui Dumnezeu Cuvântul. Provenind din asemenea părinţi, acest nobil copil nu avea cugetul precum ceilalţi copii, nici nu se ocupa cu ceea ce se ocupă de obicei tinereţea, nu lua aminte la jocuri copilăreşti, la zaruri, ci era în întregime gânditor, meditativ, privind la sine însuşi, smerit în purtări, cărunt cât priveşte înţelepciunea, chiar şi mai înainte de cărunteţe.
6 Ieş. 3, 8,17.
84
Căci vârsta timpurie a tinerilor are cugetul nestatornic şi uşuratic şi este întreagă plecată spre pofta iraţională şi spre orice pornire. Dar pe unul care dispreţuieşte toate acestea şi are o bună rânduială şi în privire, şi în auz, şi în gust, şi în pipăit, şi se mişcă în toate cu bună aşezare şi cu bună-cuviinţă în cuvânt şi în cuget, cum nu îl vom numi pe unul ca acesta cărunt şi mai înainte de cărunteţe? Căci dacă înfrânarea şi dreptatea, şi bărbăţia şi celelalte virtuti sunt vrednice de fericire, cum nu îl vom socoti vrednic de a fi fericit pe unul care se împărtăşeşte de ele? De la o vârstă aşa de fragedă şi până la vârsta mijlocie a trecut la studiul Sfintelor Scripturi şi a fost instruit în credinţa lui Dumnezeu, şi se arăta tuturor celor de o vârstă cu el ca un model şi o cumpănă a dreptăţii. Atunci, la vremea cuvenită, a socotit să cerceteze şi înţelepciunea cea din afară şi să aleagă din ea tot ceea ce era mai bun şi care tindea spre credinţa în Dumnezeu, atât cât să nu se tulbure de rafinamentele şi eleganţa cuvintelor lor. Şi prin agerimea firii şi meditaţia minţii studiind şi adunând multe cunoştinţe din disciplinele educaţiei, a dorit cea mai înaltă filosofie şi filosofia cea adevărată. Căci nu socotea demn ca partea cugetătoare şi nobilă a minţii lui să zăbovească prea mult asupra unor lucruri inferioare şi să se preocupe de ele întreaga viaţă. Lepădând deci filosofia cea de jos şi bătătorită de mulţi, care îi ţine captivi pe iubitorii ei ca un codoş, s-a dedicat în întregime filosofiei celei mai înalte.
Rugându-se cu tot sufletul şi cu toată râvna, ia calea spre Ierusalim, şi acolo, îmbrăcând veşmintele vieţii monahale, ce faptă bună nu a ales, ce nu a lucrat, la ce virtute nu a ajuns cu înălţime? Laudă cineva postul, înfrânarea, fiindcă acestea opresc îngrăşarea trupului şi aprinderile lui şi îl supun Duhului, făcându-le pe acestea uşor de înfrânat şi ascultătoare raţiunii. Cine altul a mai iubit şi a cinstit postul şi înfrânarea mai mult decât el, şi şi-a supus trupul atât cât era cu putinţă? Laudă cineva înstrăinarea şi iubirea de străini, fiindcă una întinde masă plăcută celor ce vin şi face comune bunurile proprii
85
celor lipsiţi de cele necesare, iar cealaltă este lăudată pentru străinătatea ei, pentru că umblă în pământ străin7. Şi era necunoscut tuturor, şi nebăgat în seamă, şi fără prieteni, şi era silit să rabde ocările şi vicleniile tuturor, cine altul le-a iubit mai mult pe acestea şi cine mai mult decât el le-a ales să-i fie părtaşe vieţii în toată vremea pribegiei lui? Dar lauzi neagonisirea, că risipeşte avuţiile şi le împarte altora şi dintr-odată rămâne fără cetate, fără cămin, fără casă, şi se leapădă de toate cele materialnice şi de toate cele ce trag în jos, şi cel ce o alege este dezlegat din griji de orice fel? Cine altul a îmbrăţişat-o mai mult şi a admirat-o întreaga viaţă? Minunat lucru este psalmodia, privegherea, stăruinţa minţii în Dumnezeu şi cugetarea la El, fiindcă una şterge întipăririle cele rele din minte şi chipurile deprinderilor rele imprimate în ea, goleşte şi curăţă mintea de familiaritatea cu acestea, iar cealaltă imprimă în minte caracterele dumnezeieşti ale dumnezeieştilor cuvinte şi le depozitează în sălaşul lor. Prin urmare, cine le-a iubit atât pe acestea şi le-a pus în practică? Minunată este isihia şi este respectată de toţi, fiindcă este împodobită cu tot harul şi fiindcă pe cei care se împărtăşesc de ea îi întoarce în ei înşişi şi îi îndeamnă să rămână în ei înşişi şi îi face asemenea lui Dumnezeu, atât cât este cu putinţă, şi îi găteşte oglinzi curate ale lui Dumnezeu, şi fiindcă face simţurile înfrânate şi le deschide pe acestea numai după trebuinţă şi după aceea iarăşi le închide. Dar şi acesta se desfăta de ea atât cât îi era cu putinţă şi se bucura de harurile ei în zdrobirea duhului. Şi a devenit oglindă8 fidelă a lui Dumnezeu şi este vădit aceasta şi din altele, dar mai ales din cuvântul pe care l-a scris la dumnezeiasca Schimbare la Faţă a Mântuitorului nostru9, din descrierea limpede şi precisă a tuturor tainelor săvârşite acolo pentru cei ce au minte
7 Ps. 136,4.
8 Cf. II Cor. 3,18.
9 Homilia În transfigurationem Domini (CPG 8176, BHGa 1996), PG 97, 32-957.
86
să înţeleagă. încă un mare bine este isihia, fiindcă partea mânioasă a sufletului şi aprinderea o îmblânzeşte şi o face supusă, şi din sălbăticie şi mânie se schimbă în blândeţe, şi fiindcă transformă pofta, în cazul celor mai răi, în armă a dreptăţii şi înfrânării, îi schimbă din mai rău în mai bine, şi fiindcă dă daruri celor înscrişi ca cetăţeni în ceruri şi în sânurile lui Avraam şi celor aleşi. Dar şi Andrei a iubit isihia şi a îmbrăţişat-o pe aceasta cu Ioan Botezătorul cel care a petrecut în pustie şi cel ales din pântecele maicii sale şi cu Ilie Tesviteanul, şi s-a împărtăşit atât cât era cu putinţă de bunătăţile adunate şi puse deoparte lui. Lăudată este râvna, că pe cei ce secerau cuvântul drept, şi pe cei ce cugetau cele deşarte, şi grăiau nedreptate de sus îi mustră, că astupă gura răutăţii cuvintelor celor deşarte, că vânează cu praştia cele străine şi departe de dogmele cele sănătoase? Şi acesta împreună cu David zicea: Cu râvnă am râvnit Domnului10 şi râvna casei Tale m-a mâncat11.
Cuvioasă este fecioria şi ceva mai presus de fire, că rivalizează cu îngerii, în ciuda materiei lucrurilor care o trag în jos? Dar îngerii nu au trupul care să li se împotrivească lor, nici simţurile care să îi tragă în jos, nici aţâţare neîncetată în mădularele lor. Căci nici vedere, nici auz, nici gust nu îi stârneşte pe ei ca să le provoace căderea, şi încă neîncetată cădere, prin care vine tot războiul şi prin care se stârneşte tot roiul gândurilor fără rânduială, şi nu cade asupra lor un alt Evrip al patimilor, nici nu îi atacă valuri de gânduri care să le tulbure partea cugetătoare12, nici nu îi răzvrătesc mânia şi pofta, nici nu au terenuri arabile, nici bou la plug care să are, nici vie, nici furi la pândă care să le vatăme viile, nici nu se ridică împotriva lor clevetiri şi defăimări, nici ocări, mustrări şi reproşuri ci ceea ce au le este lor ca o zestre în dar şi fără nici o plată, fără ca ei să adauge ceva treptei lor şi fără să se ostenească
10 III Rg. 19,10.
11 Ps. 68,10.
12 Cf. Lc. 14,18 sq.
87
pentru ceea ce au. Dar împotriva noastră, a ticăloşilor, cine ar putea spune câte tabere ale chinurilor se oştesc, câte noaptea, câte la lumina zilei, vădite şi ascunse? Dar şi acesta încă din tinereţile lui dorind fericita feciorie îngerească, a ales-o şi a cinstit-o mai mult decât orice, a îmbrăţişat-o şi a vieţuit cu ea întreaga lui viaţă şi se întrecea cu îngerii, fiind în trup neasemănător lor, şi toate celelalte virtuţi îi erau sprijin şi le avea pe acestea cu prisosinţă pentru dobândirea fecioriei, fiindcă fără acestea nici fecioria nu se poate menţine. în linişte şi în tăcere, fiind doar cu sine însuşi şi cu Dumnezeu, şi punând isihia ca temelie a tuturor celorlalte virtuţi, pe aceasta le clădea şi pe celelalte. Ca într-un lanţ, bine şi cu meşteşug îmbinat, având verigile legate una de alta: cine atinge capătul lui, îl pune în mişcare pe tot şi îl trage pe tot la el, tot aşa şi cel ce a ajuns la isihie, aşa cum trebuie să ajungă, îşi atrage la el culmile tuturor virtuţilor. Iar dacă cineva ar numi-o pe ea maică şi doică binecuvântată a tuturor celorlalte virtuţi, nu cred că ar fi departe de adevăr. Căci ea, fiind mai înaintea tuturor, ca un pedagog, le pune în rânduială pe toate celelalte. Prin urmare, şi Andrei, împărtăşindu-se de isihie, se îngrijea de post şi de înfrânare, temându-se de saţiu, tatăl hulei, ca nu cumva să îl hulească prin ceva pe Dumnezeu. Lua parte la psalmodie şi priveghere, cât de mult putea, temându-se de impresiile rele imprimate în partea pătimitoare a sufletului lui. Se sârguia din răsputeri să-şi înalţe mereu mintea la Dumnezeu, să o facă să stăruiască în cele mai bune, intuind războaiele care se ridicau în suflet de la simţuri şi de la cele sensibile. Se îndeletnicea cu meditaţia minţii, din care venea bogăţia înţelepciunii, cugeta mereu şi îmbrăţişa frica lui Dumnezeu, pe care o avea sălăşluită în el, încât să nu se alipească de trup şi de cele trupeşti nici măcar cu gândul. Iar în supunerea, smerenia şi zdrobirea cugetului cine se nevoia atât precum acesta? Prin urmare, cine s-a mai nevoit şi s-a mai împărtăşit cu asemenea virtuţi pe toată durata vieţii lui şi a ajuns la desăvârşirea acestora?
88
Cine a mai ajuns la o asemenea curăţie? Cine a mai ajuns la asemenea treaptă şi contemplare?
De aici îmbogăţindu-se dindestul în contemplare şi cunoştinţă şi făcându-se ca o oglindă fără de pată a lui Dumnezeu şi a celor ale lui Dumnezeu, la vremea potrivită compune aşa-numitul Canon cel Mare. Dar este numit cel Mare pentru că însumează în jur de două sute cincizeci de tropare şi pentru că nici un alt canon dintre toate cele compuse nu se compară cu acesta ca mărime. Dar nespus de mare are şi plăcerea, harul pe care îl aduce şi cuvenita străpungere şi pocăinţă. îi laudă în el pe toţi cei ce din veac au strălucit în virtute şi, dimpotrivă, îi ruşinează pe cei ce au fost altfel şi care au ajuns vestiţi în răutate prin desfrâul voinţei lor. Pe toţi îi stârneşte şi îi unge pentru lucrarea cea bună prin cele prin care îi laudă pe cei vrednici de laude şi prin cele prin care îi mustră pe cei vrednici de mustrare. Dar a compus şi multe alte cuvinte şi canoane întocmite cu meşteşug, care au multă distincţie şi prestanţă. Pe unele dintre aceste cuvinte le-a rostit cu prilejul praznicelor şi sărbătorilor Stăpânului săvârşite an de an în public, pe altele la Maica lui Dumnezeu Cuvântul şi pe altele le-a închinat slujitorilor credincioşi şi sinceri ai Stăpânului. Astfel, prin acestea toate, prin cuvinte şi fapte, şi-a arătat dragostea faţă de Stăpânul ori de câte ori a fost nevoie. Atât de legat era de dorul Stăpânului! Astfel a fost cucerit de Stăpânul în cel mai înalt grad. Asemenea dispoziţii avea faţă de cei împreună-robi cu el. Astfel se unea cu ei prin legăturile dragostei. La fel şi cel între sfinţi Sofronie care a îndreptat odinioară cârmele scaunului Ierusalimului, a scris Viaţa fericitei Egiptence13, care încă nu a fost răspândită, nici nu a ajuns la urechile multora, prin această lucrare înfăptuind două lucruri, foarte bune ambele: Unul, să semene
13 Vita Mariae Aegyptiacae, CPG 7675, BHG1042, PG 87,3697-3726. Referirea la această Viaţă, scrisă de Sfântul Sofronie, nu este întâmplătoare, pentru că vedem aici că, în conştiinţa isihaştilor din secolul al XIV-lea, aceasta era socotită ca având aceeaşi valoare pastorală cu Marele Canon, astăzi citindu-se împreună la denia de miercuri din Săptămâna a V-a a Postului Mare.
89
pocăinţa în sufletele care au urcat în arenă, iar al doilea, să convingă sufletele cele ataşate de materie să nu deznădăjduiască cu uşurinţă, chiar de-ar fi ajuns în cea mai de pe urmă răutate, chiar de ar fi făcut orice faptă rea, chiar dacă ar aduna în sine laolaltă toate faptele rele ale tuturor. Şi atât despre acestea.
Dar cel dintâi în răutate şi căpetenia răutăţii încerca adeseori să-şi întindă arcul împotriva lui Dumnezeu şi a Sfintei Lui Biserici Apostolice adunând vase străine cu totul de Dumnezeu şi de iubirea Lui de oameni, şi, deşi de multe ori a fost respins de bărbaţi vrednici care au urmat virtuţii apostoleşti, totuşi pe unii dintre cei mai simpli a reuşit să-i prade, trimiţându-i pe ei în focul care arde veşnic, fapt pentru care nu suferă să se liniştească nici măcar puţină vreme. Căci după ce nebunia idolească şi cultul idolilor au fost nimicite şi stârpite când Hristos a pătimit pentru noi cu trupul14, mult meşteşugăreţul diavol a uneltit un alt mod de răutate, aducând în aceeaşi prăpastie a Idolatriei pe cei care se supuneau lui. De aceea a avut chinuri de naştere şi a născut odraslele nebuniei idoleşti, ereziile urâte şi tăgăduite de Dumnezeu. Dar Sfântul Andrei ştia, ştia bine iubirea de oameni şi bunătatea lui Dumnezeu. Şi suspinând puţin şi trimiţând de jos, din vistieriile neprădate ale inimii, suspine negrăite15, îl înmoaie pe El şi puţine picături de lacrimi au avut darul să plece milele bunătăţii Lui16. Iar în final, dând şi puţin argint celor care îi cereau, înduplecă iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Şi cei doi bani ai măreţului suflet văduv17, deşi lipsit de mână, cumpără împărăţia lui Dumnezeu. Şi glasul tâlhăresc strigă: Pomeneşte-mă, Doamne18, şi strigătele risipitorului şi ale vameşului: Păcătuit-am19, îndată află vindecare. Căci dând pe „am păcătuit” drept chezăşie a pocăinţei, au
14 IPt. 4,1.
15 Rom. 8, 26.
16 Col. 3,12.
17 C. Mc. 12,41-44.
18 Lc. 23,42.
19 Lc. 15, 21; 18,13.
90
primit în schimb împărăţia. Dar şi femeia a cărei viaţă era păcătoasă şi tăgăduită, vărsând puţină apă pe picioarele frumoase ale Stăpânului, cu câteva picături de lacrimi a cumpărat împărăţia20. Ştiind, aşadar, spurcatul diavol că nici una dintre patimile tăgăduite şi spurcate nu poate încuia iubirea de oameni a lui Dumnezeu către noi, chiar de-ar ajunge cineva la cea mai de pe urmă răutate, chiar de-ar fi dus în fundul iadului, chiar de-ar întrece în fapte rele şi pe vameşi, chiar de-ar depăşi pe risipitori, şi desfrânaţi, şi pe tâlhari, chiar de-ar fi aproape de moarte şi i s-ar spune cele de ieşire, dacă însă îşi va aminti de întoarcerea şi de pocăinţa către Iubitorul de oameni, îşi va deschide Domnul milele bunătăţii Lui, cum am zis, numai să fie străpuns de boldurile pocăinţei. Tocmai de aceea diavolul, ştiind toate acestea, a ridicat împotriva noastră ereziile cele de multe feluri. Şi cugetele lui nu au rămas fără ispravă, nici nu a încercat în deşert, nici nu şi-a întins în zadar momeala. Căci i-a prins în laţurile lui pe cei care trăiesc cu nepăsare şi în necercarea şi necunoaşterea dumnezeieştilor cuvinte şi care din nepăsare nu voiesc să vină la cei care au bună înţelegere şi pricepere, la cei bine încercaţi cu iubire de Dumnezeu şi experimentaţi cu privire la astfel de probleme. Dar i-a răpit chiar şi pe cei care aveau bună educaţie, dar nu s-au lăsat convinşi să se supună cuvintelor înţelepţite de Dumnezeu ale Duhului, care sunt mai dulci decât fagurii de miere21.
Dar după ce iarăşi prearăul balaur asirian a pierdut cele ce erau statornice în moravuri, s-a repezit cu tărie asupra Bisericii lui Hristos şi a ridicat împotriva ei vasele urgiei gătite spre pierzanie22, şi prin acestea a aruncat totul în confuzie şi a tulburat toate, dogmatisind o singură voinţă şi o singură lucrare la Domnul nostru Iisus Hristos, după unirea celor două firi,
20 Lc. 7, 38.
21 Ps. 18,11.
22 Rom. 9, 22. Aluzie la patriarhul Serghie al Constantinopolului şi la ceilalţi susţinători ai monoenergismului şi monotelismului.
91
ale dumnezeirii şi a trupului asumat, şi prin aceasta au stârnit gâlcevi, şi lupte de cuvinte23, şi dispute împotriva trupului Bisericii. Atunci porunceşte împăratul24 arhiereilor care locuiesc în toate părţile pământului să se adune şi să se reunească un Sinod sobornicesc, pentru ca neghinele să fie scoase afară din mijlocul Bisericii şi iarăşi pacea şi unimea de cuget să fie redate Bisericii lui Hristos. Trebuia să fie de faţă la sinod şi cel între sfinţi patriarhul Ierusalimului25. însă fiindcă nu-i era uşor aceluia să vină atunci la Sinod printre altele, suferea şi trupeşte -, alegându-l pe acest mare bărbat care se lupta cu toată înţelepciunea şi priceperea şi multa experienţă în cuvintele dumnezeieşti, îl trimite la Sinod ca să lupte pentru dreapta credinţă. Dar îl însoţeau pe el şi alţi doi bărbaţi, împodobiţi şi aceştia cu toată priceperea şi cu toată evlavia. Ajungând în Constantinopol, acest bogat în cele dumnezeieşti şi înalt în toată virtutea, devine Sinodului, prin înţelepciunea care era cu el, şi cap, şi ochi, şi mână, şi picior. Aruncându-se asupra pierzătorilor acelora şi nimicindu-le mrejele şi năvoadele prin propriile lui cuvinte şi biruindu-i pe ei, aci prin cuvintele rostite cu gura atunci pe loc, aci prin cuvintele pe care le-a rostit în public la praznicul Schimbării la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos, a redat biruinţa Bisericii, aducându-i-o cu toată uşurinţa. Şi astfel a validat, împreună cu alţi părinţi purtători de Dumnezeu, concepţia Bisericii potrivit căreia, după unirea celor două firi, a rezultat un ipostas unic compus din două firi, două voinţe şi două lucrări. Iar toate cele câte se referă la raţiunea dumnezeirii Lui le-au teologhisit ca fiind necreate, veşnice, atemporale şi le-au transmis astfel şi altora să cugete la fel, dacă vor să rămână în limitele dreptei
23 Cf. I Tim. 6,4.
24 Constantin al IV-lea Pogonatul (668-685).
25 Din celelalte izvoare hagiografice ale Sfântului Andrei Criteanul, este vorba de Patriarhul Teodor, care l-a tuns monah şi care l-a avut ucenic apropiat.
92
credinţe. Căci cel ce cugetă pe alături de acestea şi susţine altceva, la orice virtute ar ajunge, la orice înălţime a vieţuirii s-ar sui, să ştie bine că partea lui este cu cei de-a stânga. Şi iarăşi, toate câte se referă la trupul frământăturii stăpâneşti, în opoziţie cu dumnezeiasca fire, sunt toate create, toate au început, toate sunt în timp, şi astfel sunt distincte unele de altele cele ale dumnezeieştii firi şi cele ale firii omeneşti. Iar dacă cineva este tulburat de acest cuvânt, n-are decât să se aplece asupra cuvintelor părinţilor înţelepţiţi de Dumnezeu, punând mai înainte credinţa ca temelie a celor spuse, şi apoi astfel, din aproape în aproape, să înţeleagă cuvântul şi să se lase călăuzit de el. Căci dacă nu va crede, nici nu va pricepe, cum spun cuvintele dumnezeieşti26. Dar să reluăm cuvântul de unde l-am lăsat.
După ce marele acesta a dat destulă dovadă a minţii lui înţelepte şi a cugetului lui, de îndată ce s-a încheiat Sinodul şi fiecare dintre cei prezenţi şi-a adus aminte de casă, s-a pregătit şi el să se întoarcă acasă. Dar patriarhul [Constantinopolei], chemându-l la sine, amintindu-şi de luptele pe care le-a dat sfântul puţin mai înainte cu cei care aveau dispoziţii duşmănoase împotriva Bisericii lui Hristos, şi-a pus în minte să-l înscrie pe el şi fără de voie în clerul Sfintei înţelepciuni a lui Dumnezeu27, ceea ce a şi făcut, având încredere în cuvintele lui. Căci nu a socotit omul lui Dumnezeu, acel mare ierarh şi cu adevărat păstor, că şi Andrei este ca unul dintre mulţi. Prin urmare, nu trebuia să-l treacă astfel cu vederea pe cel care avea o asemenea virtute, şi cuvânt, şi experienţă în dumnezeieştile cuvinte, atâta pricepere şi orice altă virtute. Căci nu era marele ierarh al lui Hristos atât de nepriceput şi needucat, încât să-i lase deoparte şi să-i treacă cu vederea pe slujitorii adevăraţi ai lui Dumnezeu ca pe nişte proşti şi uşuratici, iar pe cei care erau cu adevărat astfel, proşti şi uşuratici, schimbându-le
26 Is. 7,9.
27 Referinţă la catedrala Sfânta Sofia.
93
locul, să-i socotească înţelepţi şi virtuoşi şi să le încredinţeze lor conducerea şi chivernisirea lucrurilor şi a sufletelor. Nu era astfel acela, departe de asta! Căci, dimpotrivă, ştia, ştia bine care dintre cei ce voiau să slujească ca păstori erau dintre cei adevăraţi, şi nu plătiţi28. Dar ştia şi aceasta, prevăzător cum era în lucrurile mari, că în cele din urmă, timpul trecând din generaţie în generaţie, îl aduce pe om la strâmtoarea29 vieţii prezente, făcându-l iscusit în ambele, în cuvânt şi în virtute, şi bineplăcut în cele mai multe privinţe, dacă nu în toate. Iar pe unul ca acesta, pe care timpul îl arată astfel, trebuie să-l socotim ca pe Athos sau ca pe Olimp, şi ca pe un binefăcător de obşte, şi izbăvitor al neamului, şi nu numai să-l preţuim, ci să ne silim în tot chipul să-l avem ca pe un folos de obşte, ca pe un leac de obşte şi ca un dreptar al neamului nostru. Iar cel care avea experienţă în ştiinţa păstorească şi care avea să dea socoteală30 pentru turma lui în ziua cercetării Domnului, cunoscându-l şi aflându-l pe acest mare bărbat aşa cum voia el şi cum l-a descris marele Pavel de mai înainte, l-a ţinut pe el, cum se spune, cu ambele mâini. îl aduce, aşadar, la altar, şi aducându-l, îi dă ungerea preoţiei şi după puţin timp îi încredinţează lui conducerea şi administraţia orfelinatului, care era necesară şi de primă importanţă, cerând multă purtare de grijă şi o conştiinţă sănătoasă şi neabătută, şi nu iubitoare de câştig urât şi de daruri.
Dar primind conducerea şi administrarea orfelinatului, nu a lăsat deoparte nici una dintre faptele bune ale chivernisi rii lui. Cum voi înfăţişa toată sârguinţa aceluia, nobleţea, şi hărnicia în toate, şi trezvia, o, suflet compătimitor şi iubitor de oameni care ai râvnă pentru toate cele bune, mereu trezvitor
28 Cf. In 10,12.
29 în textul grec, EVQLTIOC. Aceasta este o strâmtoare între Grecia continentală şi insula Evia, care în antichitate era cunoscută pentru desele schimbări ale curenţilor marini. Din acest motiv a devenit o metaforă pentru nestatornicia vieţii şi a sorţii.
30 Cf. Evr. 13,17.
94
în toate! Căci cu adevărat, un suflet care s-a făcut asemenea cu Dumnezeu nu îşi agoniseşte nimic din materia vremelnică, nici nu face nimic nici cel mai mărunt şi mai neînsemnat lucru care să nu fie plăcut lui Dumnezeu. Căci prin agoniseala vremelnică şi câştigul urât se găteşte moarte şi foc nesfârşit31, cel al veacului viitor, celor care nu administrează bine cele străine, ci le risipesc şi le cheltuiesc rău. După cum, dimpotrivă, celui ce administrează bine cele străine, cu simţul şi cugetul datoriei i se găteşte lui viaţă veşnică de la Dumnezeu şi se va odihni cu cei aleşi în sânurile lui Avraam32. Astfel încât administrarea şi iconomisirea treburilor bisericeşti seamănă cu veninurile viperei: unele dintre ele amestecă moartea pentru cel ce bea, iar altele, ca un antidot, preîntâmpină răul şi îl fac pe cel ce a băut veninul să nu pătimească nimic. Astfel cred despre acestea. Să audă administratorii celor străine şi să nu aibă prea mare îndrăznire în manevrele şi deciziile lor, pentru ca prin acestea să-şi facă mai trainică şi mai smerită conducerea lor. Căci nu îşi vor prelungi conducerea lor, aşa cum li se pare, ci o vor face încă şi mai scurtă, de vreme ce nu se pot ascunde de ochiul neadormit al lui Dumnezeu33, Care amână pentru o vreme dezlănţuirea urgiei Lui, care răsplăteşte de şapte ori răzbunările34, afară numai dacă nu se vor întoarce şi nu se vor pocăi cu sinceritate. Dar cuvântul are şi mai multe avertismente şi ameninţări cu pedepse în privinţa lucrurilor încredinţate de Dumnezeu purtării de grijă a multora şi rânduite supravegherii lor. Iar cât despre cei care au încredinţat unora ca aceştia răspunderi ce sunt, duhovniceşte vorbind, împotriva voii lui Dumnezeu, aşa cum nu trebuia, şi care le-au dat acestora conducerea ca o sabie ascuţită35, ca şi cum ai da-o
31 Mc. 9,48.
32 Cf. Lc. 16, 22.
33 Cf. Evr. 4,13.
34 Cf. Ps. 78,12.
35 Cf. Evr. 4,12.
95
unor copii şi, de aici, îşi vatămă inimile lor din pricina lipsei de experienţă în a mânui cuţitul ucigaş, ce trebuie să spunem? Ce pedeapsă îi aşteaptă pe aceştia la tribunalul acela de care nu poate scăpa nimeni? Căci plocoanele aduse lor din bunuri străine de către iconomii nedreptăţii36, dincolo de ceea ce este firesc şi legiuit, ca să nu le fie lor răpită conducerea, şi administrarea, şi iconomatul, ardere le vor fi lor acestea, amândurora, în focul care arde veşnic, doar dacă nu le vor vomita aici printr-o boală îndelungată şi prin cel mai necruţător leac. Acestea şi unele ca acestea ştiindu-le omul acela al lui Dumnezeu, s-a făcut tuturor toate37, ochi orbilor, picior şchiopilor, părinte al orfanilor, ocrotitor văduvelor, primitor străinilor, apărător celor nedreptăţiţi, sprijin bătrâneţii, mângâiere celor bolnavi şi astfel, vreme îndelungată şi în multe chipuri38, îndrepta şi chivernisea toate celelalte lucruri care aveau nevoie de mâna şi sprijinul lui. Astfel, aşadar, chivernisind şi administrând iconomia încredinţată lui, a ascultat în cel mai bun şi iubitor de Dumnezeu mod de Evanghelia care zice: Bine, slugă bună, peste puţine ai fost credincios, peste multe te voi pune39. De aceea, l-a mutat pe el ierarhul lui Hristos de la cele mai mici la cele mai mari şi desăvârşite. Căci l-a hirotonit pe el întru arhiereu al slăvitei insule Creta. Iar acolo se îndeletnicea felurit cu cuvântul şi cu chivernisirea Bisericii, povăţuind, îndemnând, sfătuind, mustrând, învăţând, şi nu a lăsat în afara preocupărilor sale nimic din cele câte aparţineau celei mai bune doctorii, apărând pe cei nedreptăţiţi, izbă vindu-i pe cei slabi din mâna celor mai tari, ocrotindu-i pe săraci, îndestulând văduve şi orfani, îngreunându-se împotriva celor care păcătuiau în mod iraţional, atât căsătoriţi, cât şi necăsătoriţi, făcându-se tuturor toate40, oricărui mod de viaţă
36 Cf Lc. 16, 8.
37 Cf I Cor. 9,22.
38 Cf Evr. 1,1.
39 Mt. 25, 21.
40 Cf. I Cor. 9, 22.
96
şi oricărei vârste, monahilor şi monahiilor, mângâiere celor împuţinaţi la suflet şi îndureraţi, toiag bătrâneţii, învăţătură tinereţii, izbăvitor al celor robiţi, plătind răscumpărări. Prin urmare, astfel păstorind şi chivernisind în cuvioşie şi cu iubire de Dumnezeu biserica încredinţată lui şi pe toţi încălzindu-i, şi mângâindu-i, şi păzindu-i, ca nu cumva prin vreo greşeală să-i prade din mâinile lui începătorul răutăţii. Apoi, deodată ivindu-se nişte probleme bisericeşti şi altele proprii, a socotit că trebuie să ajungă în cetatea lui Constantin, ceea ce s-a şi întâmplat. Fiind primit deci cu foarte mare bunăvoinţă de împăratul şi de patriarhul, de tot sinodul şi de sfatul împărătesc, după ce au dus la bun sfârşit şi au deliberat în privinţa problemelor de care am vorbit, atât cu patriarhul, cât şi cu împăratul, şi-a adus aminte sfântul de întoarcerea acasă şi, urcându-se pe o corabie, a călătorit îndată spre Mitilene. Dar, o, minune, cum o voi spune!, cuvântul ni se împotriveşte şi nu ne lasă să mergem înainte! Dintr-odată a căzut asupra corăbiei aceleia nenorocite o boală necruţătoare care i-a luat viaţa marelui bărbat şi l-a trimis la liniştea lină şi fără valuri de sus41. Acostând, aşadar, într-un fort al insulei Mitilene, care se numeşte Eressos, căci într-acolo se îndrepta corabia, coborând aici din corabie, l-au scos pe sfântul, l-au înfăşurat în mantie şi au săvârşit cele cuvenite îngropării. Şi ucenicii lui, marinarii şi locuitorii insulei au îngropat în pământ trupul sfânt al aceluia, avându-l pe el pavăză împotriva oricărui rău, slobozire din tot felul de boli, bună rodire roadelor pământului, bună climă, izbăvire de foamete şi ciumă, iar ulterior, i-au ridicat lui şi o Biserică, trimiţând pomenirii veşnice amintirea lui şi preamărindu-l pe cel care L-a slăvit pe Domnul. Şi atât despre acestea, şi cuvântul nostru se grăbeşte spre încheiere.
Veniţi deci, toţi cei care aţi crezut faptele acestui bărbat, şi împreună cu mine plouaţi laudele voastre. Şi unul să-i laude tăria şi bărbăţia arătate în postiri, altul, trezvia şi privegherea,
41 Moartea Sfântului Andrei s-a petrecut în 4 iulie 740.
97
şi neînfumurarea în psalmodii, altul, simplitatea şi cumpătarea vieţii, altul, smerenia şi blândeţea în toate, liniştea şi seninătatea minţii cea din ocrotirile celor care aveau nevoie, altul respingerea celor mândri, veselia şi dărnicia faţă de săraci, Altul să laude pe cârmaciul la vreme de furtună, altul mângâierea deznădăjduiţilor, altul, înfrânarea la vreme de veselie, tinereţea să laude învăţătura, bătrâneţea, toiagul, văduvele, pe ocrotitorul lor, orfanii, siguranţa lor, străinii, pe iubitorul de oaspeţi, robii, pe răscumpărătorul lor, cei bolnavi, pe doctorul lor, săracii, pe prietenul lor, care tuturor s-a făcut toate42. Dar, o, omule al lui Dumnezeu, cel ce ai dus multe lupte pentru dreapta credinţă şi scris, şi nescris, întărindu-i pe cei slabi în credinţă, aceasta este încununarea multelor tale lupte şi sudori, aceasta este ceva mai înalt decât multele privegheri şi psalmodii, aceasta este ceva mai dumnezeiesc decât topirea trupului şi cu mult mai drag şi mai plăcut lui Dumnezeu. Căci de nimic altceva nu Se bucură Dumnezeu mai mult decât de îndreptarea şi mântuirea oamenilor, cum am aflat. Căci dacă cel ce scoate vrednic din nevrednic este ca gura Domnului potrivit cuvântului dumnezeiesc43 şi cel ce întoarce sufletul din rătăcirea lui, acesta acoperă mulţime de păcate ale lui, chiar dacă ar fi dintre cei fără nici o nădejde de mântuire şi de partea celor osândiţi, de câtă îndrăznire şi de cinste crezi că este învrednicit cel ce are viaţă fără reproş şi cel curăţit cu fapta şi cu cuvântul sau cel care îi curăţă pe alţii şi care îi întoarce pe mulţi de la înşelare şi îi conduce la cunoaşterea adevărului45? (), tu, cel mai bun dintre toţi, care ai ajuns la asemenea curăţie şi la asemenea treaptă şi care te-ai ridicat deasupra simţurilor, dar te-ai ridicat deasupra lor prin faptul că le-ai închis pe ele m mod nevăzut faţă de toate, ştiind exact vremea când să le deschizi şi iarăşi să le închizi pe ele! Căci dacă nu le-ai fi închis
42 Cf. I Cor. 9, 22.
43 Ier. 15.19.
44 1 Pt. 4, 8; cf. Lc. 15, 7,10.
45 Cf. I Tim. 2,4.
98
astfel şi apoi iar să le fi deschis la vreme, cum de altfel, ai şi făcut-o, nu le-ai fi biruit pe ele, cum le-ai şi biruit, şi nu ai fi ajuns la asemenea treaptă şi contemplare. O, minte care te-ai suit până la asemenea vedere a lui Dumnezeu, încât să ieşi cu totul din cele de aici, dar nu în alt mod, ci în Dumnezeu! O, minte pătrunzătoare, căci dacă nu te-ai fi desprins din cele de aici, cum te-ai şi desprins cu adevărat, nu te-ai fi legat cum te-ai şi legat de ceea ce este mai bun! O, cel ce te-ai făcut cunoscut lui Dumnezeu şi ai fost sfinţit de El şi mai înainte de plăsmuirea ta în pântece46, ţi-am dedicat acest cuvânt ca o stelă, ca un monument de bronz al îndelungilor tale osteneli şi sudori. Iar dacă el nu este vrednic, cum nici nu este, de lungile tale osteneli şi sudori, totuşi noi nu vom înceta să ţi-l aducem, atât cât stă în puterea noastră. Iar dacă isprăvile tale îl biruie cu mult prin excelenţă, totuşi noi ştim că lui Dumnezeu îi este drag tot ceea ce este după putere. O, omule al lui Dumnezeu, ne ai pe noi biruiţi întru toate şi noi îţi mărturisim ţie că biruinţa ta este cu covârşire. Dar biruieşte şi patimile noastre şi fă-le mai înalte de orice întinăciune şi smulge-ne din cele de aici şi trimite-ne la Dumnezeu. Păzeşte Biserica lui Hristos mai înaltă şi mai presus de orice sminteală, şi netulburată, şi neprimitoare a nici unei întinăciuni eretice, căci şi tu însuţi ai vărsat multe lacrimi şi sudori pentru Biserică, atât la vedere, cât şi în chip nevăzut. Pleacă neamurile barbare stăpânirii romeilor şi convinge-le să se supună taxelor şi impozitelor. Desăvârşeşte-ne, înţelepţeşte-ne pe noi spre toată fapta bună şi fă-ne să purtăm cu răbdare toate cele aduse asupra noastră oricum ar fi şi din partea oricui ar veni. Iar după plecarea din această viaţă şi după dezlegarea cortului de faţă, primeşte-ne şi pe noi în corturile cele veşnice, chiar dacă lucru mare îţi cerem […]47, căci ai destule pricini ca să deschizi îndurările iubitoare de oameni ale bunătăţii lui Dumnezeu […], fiindcă
46 Cf. Gal. 1,15; Lc. 1,15.
47 La final, encomionul are mai multe lacune, marcate de noi, în cele ce urmează, prin paranteze drepte.
99
noi am depus multe osteneli, şi sudori, şi alergări, şi peregrinări, cum ştii şi tu însuţi, pentru harul necreat şi veşnic şi mai înainte de veci.
Dar, o, Treime începătoare de viaţă şi dumnezeiască, dă-le darul necreat şi veşnic care ne vine nouă de la Tine, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, celor ce Te laudă şi se roagă Ţie şi care luptă pentru harul necreat şi veşnic, iar celor care, dimpotrivă, îl micşorează pe acesta, şi îl învinuiesc, şi îl trag în jos la făptură dă-le lor după mintea lor, căci noi nu îi vom pizmui pe cei care […] harul făcător […] Preabună, Preaînţeleaptă […] Treime Sfântă, acum […] celor care recunosc […] harul veşnic […] cărora le spune […] celui necreat şi îndumnezeitor […] cu harul, Ţie fie slava, cinstea şi […] bunătatea şi închinăciunea pe care fie ca noi toţi să le dobândim, recunoscând măreţia şi mare cuviinţa lui în veacul de acum şi cel viitor. Amin.
Macarie Makris Viaţa şi petrecerea celui între sfinţi Părintelui nostru Andrei Ierusalimiteanul, Arhiepiscopul Cretei1
1. Cred că nici un dar nu este mai drag şi mai potrivit vestiţilor sfinţi bărbaţi decât cuvintele care expun petrecerea acestora şi unul îi mişcă pe cei ce aud spre veselia şi slava lui Dumnezeu, altul, cu boldul râvnei, străpunge sufletele iubitoare de Dumnezeu şi le stârneşte spre nevoinţa virtuţii. Căci fericiţilor acelora nu le este de nici un folos slava cea de la noi, cât timp ei deja au primit în multă siguranţă slava cea sfântă şi nepieritoare, ci ei foarte se îngrijesc de slava cea de la Dumnezeu şi, mai ales, de folosul nostru. Şi dacă, pentru dumnezeiasca slavă şi pentru folosul nostru, au ales cu bucurie orice trudă cât timp au trăit pe pământ, cu atât mai mult acum, când s-au mutat la cer, vor căuta orice prilej pentru acestea, şi ei mai mult decât toţi le vor avea, şi har celor care se îngrijesc să le istorisească pe acestea, dacă le ştiu. Dar nu numai atât,
1 V. LAOURDAS, „Maicapiov TOV Maxor), Bio; TOV Ayiov AVQEOV, LXOXLETUOKOTWV KpfTT];, TOV koOOOAuptTOv”, KprpiKa XpovtKă Z (1953), pp. 66-74. Textul se găseşte în codicele Athous Vatopediou 635, ff. 19r-28v, fiind publicat de mai multe ori: SF. NICODIM AGHIORITUL, NEOV EKAoytov, Constantinopol, 18632, pp. 151-155; K. DOUKAKIS, Meyac EvvaEapioTrc… pqvalovAtov, Atena, 1893, Z, pp. 35-42; ASTERIOS ARGYROU, MaKapiov TOV MaKpp EvyypâppaTa, Tesalonic, 1996, pp. 131-139; ASTERIOS ARGYROU „Mampiov TOV MctKpfj, Bio; mi noAiTEta TOV EV âyioiţ natQOC, rjpwv Avpeov AQXLETUUKOTIOV KpfTr]; TOV kooooAvpÎTov”, în
O âytOQ Avbpeaţ ăpxtEntaKonop KpqTrji; o lEpoooAvpiTiy; noAtovxop Epeoov Asoflov, npaKTLKâ EntoTqyovi.Kov ovvebpiov (1-4 lovAiov 2003), EK56OELC IEOOC PT]TQO7T6AEW; MvTtAfvr;, Mytilene, 2005, pp. 445-453.
101
dacă cineva ar voi să le aducă lor o răsplată pe potriva harurilor cuvântătoare lucrate de ei către noi, nu văd ce altceva ar găsi mai potrivit decât această sinceră laudă. Prin urmare, de vreme ce cuvântul ar fi o răsplată cuvenită lor şi un dar plăcut lor, trebuie să aducem cunună cuvântătoare corifeului sfântului sobor al înţelepţilor şi al sfinţilor, preasfântului Andrei, şi să povestim isprăvile lui şi să le lăudăm după putere. ( Căci acel dumnezeiesc bărbat nu numai că a avut limbă plăcută şi dulce-curgătoare ca mierea şi întotdeauna îi dispunea pe tovarăşii lui spre plăcere şi folos, ci a avut şi o viaţă strălucită care consună întru totul cu limba şi împreună-cuvântă cu ea şi care poate numai din povestire să provoace cea mai mare plăcere şi folos celor ce ascultă. Să se spună deci isprăvile aceluia şi să sporească în auzul celor iubitori de virtuţi desfătarea şi cel mai mare folos al sufletului.
2. Prin urmare, patria acestui minunat om a fost slăvitul Damasc, care se poate lăuda şi împodobi cu multe şi mari bunătăţi, dar cu nimic altceva nu vrea să se laude mai mult decât că a dezlegat întunericul trupului şi sufletului lui Pavel, şi l-a dat în adopţie pe acesta Tatălui ceresc prin dumnezeiescul Botez, şi l-a desăvârşit ca să poarte numele Lui minunat înaintea împăraţilor. Damascul se mai laudă şi că l-a născut pe Pavel lumii întregi părinte şi învăţător, şi că a moştenit de la Dumnezeu, ca o laudă specială, faptul de a creşte bărbaţi buni şi învăţători pliromei Bisericii lui Hristos, a căror încununare este şi cel pus nouă astăzi înainte spre laudă. Părinţii lui erau iubitori de Dumnezeu şi se împodobeau mai degrabă cu virtuţile decât se lăudau şi prisoseau în bogăţia avuţiilor de jos. Numele lor erau Gheorghe şi Grigoria. Din aceştia născându-se Sfântul Andrei atât după legea firii, cât şi după dumnezeiescul har, până la vârsta de şapte ani a avut limbă mută, neputând vorbi deloc, încât părinţii se gândeau cu amărăciune că va rămâne mut pentru totdeauna şi nu va vorbi niciodată. Dar faptul era o pedagogie şi un privilegiu al firii care îl exersa în cea mai înaltă filosof ie, mai bună decât orice
102
Pitagora2. Dar poate şi ca să se arate că a primit harul cuvântului nu de la fire, ci de la Dumnezeu şi că vorbea şi cugeta numai cele înalte şi dumnezeieşti. Dar evident! Căci după ce a trecut de al şaptelea an de la naşterea lui, s-a dus cu părinţii la dumnezeiasca şi de viaţă făcătoare împărtăşire cu Preacuratul şi mântuitorul Trup şi Sânge al lui Hristos. Şi cuminecându-se, a avut sufletul părtaş cu negrăitul şi dumnezeiescul fulger, dumnezeirea Cuvântului, dar a avut şi trupul deopotrivă împărtăşindu-se de cele bune şi îndată i s-a dezlegat limba din legătura ei naturală, şi a putut fără împiedicare să slujească cuvântului, şi să rostească limpede, şi să dea la iveală mişcările şi voinţele sufletului.
3. După aceea, a fost predat unui grămătic ca să fie învăţat cu iubire de osteneală toată învăţătura retoricii şi unind cu isteţimea şi agerimea firii o sârguinţă pe măsură, în curând era ca un cal în largul lui, parcurgând cu acrivie cele mai bune învăţături şi căutând mereu să înveţe ceva nou. învaţă desăvârşit gramatica, îşi însuşeşte retorica, trece prin învăţăturile filosofiei cu înţelepciune şi, ca să spunem pe scurt, familiarizându-se cu cei mai buni gânditori ai elinilor, iniţiat fiind în învăţăturile lor cât de bine se putea, şi-a curăţit limba şi sufletul şi le-a făcut capabile de primirea adevărului şi virtuţii, iar mintea şi-a făcut-o potrivită pentru cele mai înalte vederi. De aici, aplecându-se cu ştiinţă asupra Sfintelor Scripturi de Dumnezeu insuflate, şi luminându-şi prin ele mintea, devine un fierbinte iubitor al înţelepciunii celei adevărate, şi caută însoţirea cu ea, şi priveşte numai la aceea cu întreaga minte, şi îşi atârnă nebuneşte dragostea numai de ea. A cunoscut îndată că nu se va putea însoţi altfel cu acea înţelepciune nematerialnică, şi curată, şi la cer călătoare, dacă nu se va desprinde de toate cele pământeşti şi materialnice şi nu îşi va încinge aripile nepătimirii pe care le caută şi David3, atribuind numele de aripi nepătimirii şi curăţiei.
2 O parte semnificativă în asceza pitagoreică era exersarea tăcerii.
3 Ps. 54, 6.
103
4. Aşadar, îi convinge pe părinţi să-l dea pe el şi să îl afierosească lui Dumnezeu, Cel ce l-a dat pe el, ca unul care nu purta în suflet nimic comun cu viaţa lumească. Iar ei, negreşit, dintr-o sfântă pornire, luându-l pe el, l-au adus la Ierusalim şi la izvorul învierii noastre, la Mormântul de viaţă făcător al Mântuitorului nostru, un dar de voie, ofrandă fără meteahnă, prinos bineprimit, jertfă vie, sfântă, bineplăcută lui Dumnezeu, duhovnicească cum ar spune fericitul Pavel. Prin urmare, în acea vreme, în fruntea Bisericii stătea un bărbat minunat şi neegalat în virtute. Numele lui era Teodor Patriarhul5. Acesta, după ce l-a primit pe minunatul şi sfântul tânăr şi l-a înfiat În Duhul Sfânt, căci se spune că cel asemenea se bucură de cel asemenea, l-a tuns monah şi l-a înscris în cea dintâi treaptă a preoţiei şi i-a acordat toată grija creşterii lui după Dumnezeu, punându-şi toată sârguinţa să-l ridice pe el în virtute şi să-l aducă la măsura plinirii vârstei celei în Hristos6. Şi a izbutit astfel să-l aducă la cea mai bună experienţă a cultivării lui şi, aflând pământ bun7 şi gras care ceda uşor plugului, a tăiat foarte adânc brazda şi a semănat în ea din belşug dumnezeiască sămânţă. Şi nu a fost deloc înşelat în nădejdile lui bune, ci el însuşi a secerat cu bucurie şi l-a pus înainte întregii Biserici spre ospătare. Şi din cele ce se vedeau putea să ghicească deja cu siguranţă cele ce aveau să urmeze, că va aduce rod de o sută8 şi că va face neted ceea ce este aspru. Dar patriarhul, fără a înceta să facă binele, dar încetând dintr-odată să se folosească de bogăţia lui, este dezlegat din trupeasca legătură şi, dându-şi sufletul cu bucurie în mâinile ucenicului şi moştenitorului virtuţii lui, se mută la Tatăl cel de sus şi Stăpânul, primind strălucite laude pentru cea mai bună iconomie a lui.
4 Rom. 12,1; cf Filip. 4,18.
5 A se vedea mai sus, n. 33, p. 56.
6 Cf Ef. 4,13.
7 Cf Mt. 13, 8, 23; Mc. 4, 8, 20; Lc. 8, 8,15.
8 Cf Mt. 13, 8, 23; Mc. 4, 8, 20.
104
5. Dar l-a lăsat pe cuviosul împreună cu iconomul Bisericii, administratorul şi epitropul treburilor bisericeşti. Căci urmaş al tronului, desigur, nu-i îngăduia să îl lase tinereţea vârstei, şi numai tinereţea era piedică pentru asumarea chipului. Altminteri, cât priveşte purtarea de grijă comună, apărarea şi folosul întregii Biserici, Sfântul Andrei nu era lipsit de nici o virtute a nimănui dintre cei care au stat vreodată pe tronul ei, ci era pentru ea de toate: şi părinte, şi învăţător, şi slujitor, şi iconom, exemplu clar a tot chipul faptei bune.
6. Iar când a fost adunat în Constantinopol cel de-al şaselea Sfânt Sinod Ecumenic de către drept-credinciosul împărat Constantin, descendent al lui Heraclie – [Sinod] care a ridicat monument dreptei credinţe şi care i-a condamnat strălucit pe cei care uneau rău şi amestecau cele două firi în Hristos care coexistau fără de amestecare, unind sau mai degrabă făgăduind cele două voinţe şi lucrări -, sfântul [Andrei] a alergat încoace şi încolo, în fiecare Biserică a lui Hristos, trimiţând tomosul cel sfânt, scrisorile, legiuirile şi canonul dreptei credinţe care valida şi garanta tuturor celor care voiau să ţină dreapta credinţă şi să meargă pe urmele lui.
7. Acestea au ajuns şi în Biserica Ierusalimului şi au umplut-o pe ea de multă veselie şi bucurie duhovnicească, văzând că dreapta credinţă, care mai înainte era războită, stăpâneşte iarăşi pretutindeni în chip strălucit. Dar după ce s-au adunat toţi şi au deliberat de obşte cu privire la cel care trebuia să fie trimis sol la împăratul şi să-i arate pe ei că sunt într-un cuget cu cele dogmatisite la Sfântul Sinod, s-a hotărât de toată Biserica de obşte ca cel ce excela întru toate, Andrei, să ia cu sine doi bărbaţi aleşi din cler, deşi strălucea mai presus de aceştia în puterea cuvântului şi a duhului, şi să slujească soliei9, ca unul care era de un cuget cu Sfântul Sinod. Prin urmare, luând cu sine pe cei pe care el însuşi i-a ales, îndată a plecat la Bizanţ, şi ajungând în cetate, nu l-au mai găsit pe
9 Să fie delegatul Bisericii Ierusalimului către Biserica Constantinopolului.
105
Constantin10, care deja părăsise viaţa, dar s-a întâlnit cu Iustinian11, fiul aceluia şi moştenitorul împărăţiei, şi i-a încredinţat lui mărturisirea Bisericii, şi astfel, cu bună grăire, şi-a împlinit datoria. Dar toţi s-au minunat de el, chiar şi împăratul însuşi, şi după ce a supus solia voii împărăteşti, i-a trimis acasă pe cei care l-au însoţit, ca să vestească celor care i-au trimis ducerea la bun sfârşit a soliei.
8. Iar el, voind să se desprindă de zgomotele şi tulburarea treburilor bisericeşti, rămâne în Constantinopol, alegând viaţă singuratică la linişte. Prin urmare, reţinându-se din toate părţile, şi adunându-se în sine, şi depărtându-se de orice grijă binecuvântată sau nu, îngrădindu-şi mintea numai cu dumnezeiasca meditaţie şi contemplaţie, şi dedicându-se în întregime lacrimilor, postirilor şi privegherilor12, îşi curăţa trupul, îşi curăţa şi sufletul, iar mintea şi-o lumina toată, şi astfel, dăruindu-se în toate privinţele lui Dumnezeu, se uneşte tainic cu El, şi se îndumnezeieşte, şi gustă din viitoarea moştenire prin arvuna înrudirii. Deci ducându-şi viaţa neîncetat în isihie, s-a învrednicit de măsurile desăvârşite ale virtuţii şi s-a făcut pricină de mult folos celor ce veneau la el. Dar nu era cu putinţă ca cel ce a strălucit în fapte şi în cuvinte atât de bune să rămână pentru multă vreme ascuns şi să fie acoperit sub obroc13. Nici n-a putut rămâne ascuns, de altfel, căci a fost vădit împăratului şi Bisericii, şi fiind smuls cu de-a sila din viaţa lui isihastă, a fost hirotonit diacon al Marii Biserici. Apoi i s-a încredinţat iconomatul şi slujirea orfelinatului, în care a strălucit şi s-a arătat cu adevărat părinte şi hrănitor al orfanilor şi al săracilor, minunatul, şi s-a îngrijit cu strălucire de ambele orfelinate, fiindcă, desigur, a sporit veniturile şi a schimbat în lărgime strâmtorarea sfintelor case prin construcţii mai mari. Şi fiindcă
10 Constantin al IV-lea (668-685).
11 Iustinian al II-lea (685-695).
12 Cf. II Cor. 11, 27.
13 Cf. Mt. 5,15; Lc. 11, 33.
106
era vrednic de o mai mare iconomie, a fost urcat pe tronul înalt al arhieriei şi i s-au încredinţat cârmele vestitei Mitropolii a Cretei, dar mai bine zis, a fost pus învăţător şi păstor al întregii Biserici a lui Hristos.
9. Prin urmare venind cu strălucire la turma lui şi fiind primit de toţi, nu prin aşternerea hainelor, nici cu ramuri de măslin14, nici numai cu laudele pruncilor15, precum Stăpânul nostru şi Mântuitorul, ci cu sufletele deschise şi cu revărsări de miruri şi cu cea mai mare slavoslovire către Dumnezeu adusă de toţi, pentru că au fost învredniciţi de El de un asemenea păstor. Apoi s-a apucat de treabă şi se ţinea cu vitejie de cea mai bună chivernisire a Bisericii, ocupându-se în întregime de sporirea şi mântuirea celor încredinţaţi lui. Şi nu după mult timp, a arătat măreţia sufletului său neîntrecut în virtute şi desăvârşita deprindere a ştiinţei păstoreşti. Şi începând mai întâi de la vatră, cum se spune, a pus în ordine cu foarte mare cuviinţă şi înţelepciune sfânta rânduială a altarului, rostind un cuvânt despre canonul liturgic, foarte convingător şi plăcut, în care se arată cum trebuie să slujească cineva care a fost învrednicit să se apropie de Lumina cea dintâi şi neapropiată şi cel căruia i s-a poruncit să-i lumineze pe alţii şi să-i împace cu Dumnezeu, cât de transparent, şi curat, şi neted trebuie să aibă sufletul şi cum trebuie să primească, şi să cuprindă în sine însuşi razele cele de acolo, şi să transmită lumina şi altora.
10. Apoi a pus în rânduială mănăstirile şi aşezămintele de fecioare şi a legiuit cu privire la viaţa monahilor, s-a îngrijit apoi de cei căsătoriţi, povăţuindu-i să se încreadă mai degrabă în Dumnezeu decât să se ataşeze de trup, şi să dispreţuiască plăcerile vieţii, şi să se ocupe mai mult de poruncile dumnezeieşti, şi să se intereseze de propria mântuire. îi învaţă pe tineri, înţelepţeşte, cărunteţea, îi întoarce pe păcătoşi, celor ce
14 Mt. 21, 8.
15 Mt. 21,16.
107
se pocăiesc le chezăşuieşte dumnezeiasca milă, îi unge pentru luptă pe luptători, îi întăreşte pe cei ce aleargă bine, apără pe cei războiţi, îi ridică pe cei abătuţi, îi îndreaptă pe cei căzuţi, sprijină pe cei zdrobiţi, iar pe cei ce au biruit îi încununează cu strălucitoare cununi. Se face tărie şi siguranţă celor ce stau, ridicare celor ce zac16, sănătate celor bolnavi, mângâiere celor deznădăjduiţi, răcorire celor împuţinaţi la suflet, părinte orfanilor, ocrotitorul văduvelor, săracilor comoară neprădată, hrană celor flămânzi, veşmânt celor înfriguraţi. Dar pentru ce trebuie să înşirăm toate? Tuturor s-a făcut toate ca pe toţi să-i mântuiască17 şi să-i aducă la Dumnezeu pe cei care au crezut, şi aşa cum este nădejde sfinţilor că în viaţa viitoare Domnul le va fi lor hrană, şi îmbrăcăminte, şi lumină, şi viaţă, şi slavă, şi bucurie, şi tot ceea ce tinde spre orice fericire adevărată, tot aşa şi ucenicilor fericitul Andrei le era toate după putere şi nu numai că le arvunea încă de aici fericirea nădăjduită, ci le dădea şi cele prin care puteau să-şi ducă şi viaţa de aici fără întristare.
11. Dar deschizându-şi şi vistieria inimii18, revărsa cuvinte bune, şi deschizându-şi gura19, se umplea de Duhul. Prin urmare, cu înţelepciune şi pricepere şi cu dumnezeiască însuflare scria cuvinte şi compunea cărţi, adevărate monumente ale muzelor şi harurilor, prin care se arăta deopotrivă ritor bun şi hierofant primitor de Dumnezeu. Şi în aceste cuvinte o laudă cu strălucire pe Preacurata Maică a lui Dumnezeu Cuvântul, în felurite panegirice20, dar laudă, de asemenea, şi închinata şi de viaţă făcătoare Crucea Mântuitorului21, pe
16 Cf. Lc. 2,34.
17 Cf. I Cor. 9, 22.
18 Cf. Mt. 12, 35.
19 Cf. II Cor. 6,11.
20 Se păstrează astăzi de la Sfântul Andrei patru omilii la Naşterea Maicii Domnului (CPG 8170-8173; PG 97, 805-881), una la Buna Vestire (CPG 8174; PG 97, 881-913) şi trei la Adormirea Maicii Domnului (CPG 8181-8183; PG 97,1045-1109).
21 Avem două omilii publicate, dedicate Sfintei Cruci, CPG 8179,8180 (PG 97,1017-1045), şi încă trei inedite, CPG 8199, 8200, 8209.
108
care a răbdat fericita patimă Cel nepătimaş şi moarte de voie pentru noi şi ne-a făcut pe noi părtaşi darului învierii Lui, dumnezeieştii Lui slave şi împărăţii. A luminat şi a lăudat şi alte praznice împărăteşti, nu puţine, şi a rostit omilii la praznicele sfinţilor22, nu puţine, şi îşi însuşeşte nevoinţele lor cu bătăi din palme, şi între toţi ceilalţi mai cu osebire îl laudă pe cel mai mare între cei născuţi din femeie23. Compune foarte armonios pe muzică tropare şi canoane multe24, aci dând strălucire praznicelor şi provocând poporul spre bucurie şi veselie duhovnicească, aci îmboldind sufletele cu boldul pocăinţei şi al străpungerii; şi scoţând izvoare de lacrimi, a compus şi Canonul cel mare şi mult lăudat, care nu este doar o chemare la străpungere şi la purtătoarea de grijă pocăinţă, ci şi un îndemn la multă învăţătură şi o instruire care poartă de grijă cu ce dispoziţie se cuvine să pătrundem toate sfintele istorisiri, şi ce câştig trebuie să ne agonisim din ele, şi cum trebuie să le facem prilej pentru contemplaţii mai înalte.
12. Şi nu numai prin cuvinte îşi împodobeşte turma şi veseleşte întreaga biserică, ci şi prin faptele înseşi, cărora nu le lipseşte nimic din măreţia şi virtutea cuvintelor. Căci a ridicat din temelii şi a sfinţit sfintele biserici surpate, cu mână bogată şi darnică. El însuşi a ridicat din temelii o biserică mare şi mai frumoasă decât toate şi a închinat-o preafrumoasei şi mai presus de ceruri Biserici însufleţite a lui Dumnezeu, Maicii lui Dumnezeu şi Fecioarei, punându-i numele Vlaherne. încă şi case de oaspeţi a construit din temelii, şi bolniţe pentru îngrijirea bătrânilor, pentru tămăduirea şi tratarea bolnavilor, pentru adăpostirea şi ospătarea străinilor şi săracilor. Acestora nu numai că le dădea din belşug hrană şi tot ceea ce aveau
22 Numărul total al omiliilor atribuite Sfântului Andrei, păstrate până astăzi, din care mai mult de jumătate nu sunt editate, se ridică la 65.
23 Mt. 11, 11; Lc. 7, 28; omiliile dedicate Sfântului Ioan Botezătorul sunt înregistrate cu CPG 8184 (PG 97,1109-1141), 8198.
24 Este unul dintre primii şi cei mai prolifici autori de canoane. Despre activitatea sa imnografică, a se vedea studiul introductiv.
109
nevoie, chemând, preaînţeleptul, în chip preaînţelept ajutorul lui Dumnezeu, ci, imitându-L pe Stăpânul Lui şi învăţătorul, ca şi în toate celelalte acţiuni ale lui, slujea celor bolnavi cu propriile mâini, încingându-şi un ştergar şi spălând, pe lângă picioare25, şi mâinile şi capetele lor, curăţind rănile, iar celor care supurau le storcea rănile şi le ştergea puroaiele el însuşi. Într-atât de stăpânit era de dragostea lui Dumnezeu şi a aproapelui.
13. Dar nimic nu este de mirare, dacă ne limităm a aminti una sau două isprăvi, căci se spune că, după margine, se cunoaşte întreaga ţesătură. Odată, flota barbarilor a acostat în insulă şi aceştia, debarcând, căutau să pună stăpânire pe turma marelui arhiereu, şi au încercuit-o, şi au pornit împotriva cetăţii tot felul de maşini distrugătoare, şi au luat cu asalt cumplit zidurile, încât părea că nu mai este scăpare. Atunci marele arhiereu, prin rugăciunile lui, nu numai că a pus cetatea în afara oricărui pericol, ci a provocat barbarilor o aşa de cumplită frică şi spaimă, încât i-a făcut să fugă, fără să-i urmărească nimeni, şi, din pricina neorânduielii fugii şi cutremurului ce i-a cuprins, cei mai mulţi şi-au pierdut viaţa, pierind fie în mare, fie de mâinile celor împresuraţi.
14. Primăvara a trecut şi a urmat vara. Soarele învăpăiat şi strălucitor îşi arunca razele, iar ploaie nu venea de nicăieri. Toate roadele se uscau pe câmpuri şi se supuneau morţii cumplit sau se întorceau jalnic la maica lor, pământul26, îi căutau picăturile de lapte, ameninţând rău să moară, câte nu muriseră deja. Iar oamenii, cuprinşi de frica foametei, şi uscaţi de sete, şi arşi de tăria razelor, cedaseră şi deznădăjduiseră de viaţa lor. Ce face, aşadar, acel suflet compătimitor şi milostiv? Oare a trecut cu vederea nepăsător turma lui atât de istovită şi zdrobită de toate? Nicidecum. Ci ridicându-şi mâinile şi ochii la
25 Cf. In 13,4 sq.
26 în limba greacă substantivul pământ, ij yf, este de genul feminin şi de aici, alegoria.
110
cer, şi înălţându-şi mintea către Stăpânul cerului, şi strigându-L pe El, pe Cel ce îmbracă cerul cu nori, cum spune prorocul, şi găteşte pământului ploaie17, Care Işi deschide mâna Lui şi umple orice vietate de bunăvoinţă28, pe Cel ce dă ploaia obişnuită pământului, şi îi răcoreşte pe cei topiţi de arşiţă, şi pune capăt biciului foametei. Dar nu numai atunci, ci şi altă dată, când foametea îi păştea pe oameni, şi secera jalnic toată vârsta, şi îi măcina pe toţi dintr-odată, el şi-a întins rugăciunile către Dumnezeu şi, prin vărsarea lacrimilor, a oprit măcelul celui rău.
15. Dar ne-ar lipsi nouă timpul vieţii noastre29 povestind minunile acestui minunat şi de câte şi câte ori şi-a slobozit turma din nenorociri, ca un scut tare şi turn de strajă, care stă neclintit în faţa atacurilor feluritelor nenorociri. Căci avându-L pe Dumnezeu unit cu el prin curăţia sufletului, mai bine zis, avându-L sălăşluit în sufletul său, de acolo le izvora ucenicilor cele bune, slobozirea din tot felul de rele, arvunindu-le îmbelşugată agonisire de bunătăţi, iar Lui îi aducea în schimb sufletele lor mântuite, ofrandă cu adevărat cinstită, bineprimită şi vrednică de lumea întreagă.
16. Şi astfel, în timp ce Biserica lui înflorea din toate părţile şi sporea tot mai mult în toate bunătăţile, s-a ivit pe neaşteptate o nevoie presantă care l-a silit pe marele arhiereu să plece în împărăteasa cetăţilor30. Şi ajunge acolo şi este primit de împăratul şi de cei în slujba împăratului, şi de întregul cler al Bisericii, cu toată cinstea şi evlavia, nu ca şi cum ar fi venit din Creta, ci ca şi cum ar fi venit un înger din cer, aducându-le lor vistierii de mari daruri. Deşi nu a petrecut acolo foarte mult timp, a umplut toată cetatea de buna mireasmă a Duhului Sfânt şi a frânt săracilor pâinea cea cuvântătoare şi cerească31, şi pe cei însetaţi i-a adăpat cu apa săltăreaţă a Duhului Sfânt32,
27 Ps. 146, 8.
28 Ps. 144,16.
29 Cf Evr. 11, 32.
30 Constantinopol.
31 In 6, 32 sq.
32 Cf In 6, 32.
111
dar nu numai atât, ci s-a făcut ospătător al celor nevoiaşi şi i-a săturat pe mulţi care erau topiţi de foame, i-a apărat pe cei nedreptăţiţi, a ocrotit pe orfani, le-a apărat pe văduve şi i-a izbăvit pe cei împilaţi de mâini silnice.
17. Apoi, şi-a amintit de întoarcerea acasă. Cu toate că ştia de mai înainte şi i se dăduse înştiinţare că nu îşi va mai vedea turma, totuşi s-a predat pe sine dumnezeiescului Duh care îl mişca şi, în ziua următoare, ia calea care ducea către turma lui, îmbarcându-se pe o corabie.
18. Şi corabia a acostat aproape de Lesbos, iar vestitul bărbat, întrebând în ce loc au ajuns şi aflând că au ajuns la Eressos, a zis că „aici trebuie să predau lui Dumnezeu chipul pe care mi l-a dat”. Şi a plecat cu bucurie la Dumnezeu pe Care îl dorea şi către Care a privit din cea mai timpurie tinereţe şi Căruia I-a închinat toată viaţa şi cuvântul. Şi acum este deja împreună cu cetăţenii cerului şi dănţuieşte fericita dănţuire înaintea împăratului a toate, desfătându-se de negrăita Lui frumuseţe, strălucind cu strălucirea neapropiată a dumnezeirii. Iar sălaşul sfântului lui suflet, cortul cel sfânt, a fost depus în Biserica Sfintei Bunei biruitoare muceniţe Anastasia, comoară neprădată, bogăţie de mult preţ, izvor pururea curgător de minuni, spre slava Tatălui, şi a Fiului, şi a Sfântului Duh, a Treimii Sfinte celei fără de început şi deofiinţă, a singurului nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Căruia I se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, în vecii vecilor. Amin.
Sinaxar în Joia Săptămânii a cincea a Postului Mare1
în aceeaşi zi, în Joia din săptămâna a cincea a Postului Mare, după o veche predanie, cântăm slujba marelui canon de umilinţă.
Acest canon, cel mai mare într-adevăr dintre toate canoanele, l-a compus şi l-a scris foarte frumos şi cu mult meşteşug cel între sfinţi părintele nostru Andrei, arhiepiscopul Cretei, numit şi Ierusalimiteanul. Acesta era de loc din Damasc. La vârsta de patrusprezece ani, după ce a fost dat la şcoală şi a învăţat toate ştiinţele care-i dădeau o educaţie desăvârşită, s-a dus la Ierusalim şi a îmbrăţişat viaţa monahală. Trăind, în cuvioşie şi bine plăcut lui Dumnezeu, într-o viaţă liniştită şi netulburată, a lăsat Bisericii lui Dumnezeu şi alte scrieri folositoare vieţii, cântări şi canoane, dar a fost mai cu deosebire iscusit în cuvântări de laudă în cinstea sfinţilor, a Maicii Domnului şi a Domnului nostru Iisus Hristos. împreună cu alte multe canoane, a alcătuit şi acest Mare Canon plin de foarte mare umilinţă. Culegând şi strângând la un loc toată istoria Vechiului şi Noului Testament, a alcătuit cântarea aceasta de la Adam până la înălţarea lui Hristos şi predica Apostolilor. Prin canonul acesta îndeamnă tot sufletul să râvnească şi să urmeze, după putere, toate faptele bune ale istoriei Vechiului şi Noului Testament, să fugă de toate faptele rele şi să alerge totdeauna la Dumnezeu, prin pocăinţă, prin lacrimi şi mărturisire şi prin alte fapte bine plăcute lui Dumnezeu. Atât este
1 Compus de Nichifor Calist Xanthopoulos, PG 97,1361-1364 [Triodul, EIBMBOR, Bucureşti, 1986, pp. 368-369],
113
de curgător şi de armonios acest Mare Canon, încât poate să moaie şi cea mai învârtoşată inimă şi să o deştepte spre săvârşi rea binelui, chiar numai dacă-l cântă cineva cu inimă zdrobită şi cu potrivită luare-aminte. Andrei Criteanul a alcătuit acest canon pe timpul când şi marele Sofronie, patriarhul Ierusalimului, a scris viaţa mariei Egipteanca. În adevăr, şi această viaţă ne pune înainte o mare pildă de umilinţă şi dă multă gândire celor ce greşesc şi păcătuiesc, numai dacă ar voi să se depărteze de rele.
Şi s-a rânduit să se cânte şi să se citească Marele Canon şi viaţa Cuvioasei Maria Egipteanca în ziua aceasta pentru următoarea pricină: Pentru că Sfântul Post de patruzeci de zile se apropie de sfârşit şi pentru ca nu cumva oamenii, lenevindu-se, să se îngrijească mai puţin de nevoinţele cele duhovniceşti şi să se depărteze cu totul de a trăi în cumpătare, marele Andrei, ca un adevărat învăţător, prin cântările Marelui Canon, în care istoriseşte virtuţile marilor bărbaţi, precum şi întoarcerea la credinţă a celor răi, pregăteşte pe cei care se nevoiesc cu postul să se poarte cu mai mult curaj şi să se îndrepte cu bărbăţie spre nevoinţele postului ce-l mai au în faţă. Iar Sfântul Sofronie, prin minunata povestire despre viaţa mariei Egipteanca, înduplecă pe oameni să ajungă din nou cumpătaţi, îi ridică spre Dumnezeu, îi sfătuieşte să nu mai cadă şi să nu se deznădăjduiască, chiar dacă au căzut înainte în unele păcate. Şi într-adevăr, povestirea vieţii mariei Egipteanca înfăţişează cât este de mare iubirea de oameni şi dragostea lui Dumnezeu faţă de cei ce doresc să se întoarcă de la păcatele lor cele de mai înainte.
Canonul lui Andrei Criteanul se numeşte Canonul cel Mare poate şi din pricina ideilor şi gândurilor înalte ce le cuprinde, căci într-adevăr alcătuitorul lui este iscusit şi l-a compus într-un chip nespus de frumos, dar şi pentru că acest canon, spre deosebire de celelalte, care au câte treizeci de tropare şi chiar mai puţine, are două sute cincizeci de tropare şi fiecare din tropare pricinuieşte nespusă plăcere. Prin urmare cu foarte
114
bună socoteală şi potrivit a fost aşezat în marele post de patruzeci de zile acest Mare Canon, care are multă umilinţă. Părintele nostru Andrei a fost cel dintâi care a adus la Constantinopol acest prea frumos şi mare canon, odată cu Viaţa Cuvioasei Maria, când a fost trimis de Teodor, patriarhul Ierusalimului, să fie de ajutor la al şaselea sobor ecumenic. Cu acest prilej a luptat în chipul cel mai strălucit împotriva monoteliţilor şi, cu toate că era simplu monah, a fost rânduit în clerul Bisericii din Constantinopol. Apoi a fost făcut diacon şi a fost însărcinat cu purtarea de grijă a orfanilor. După puţină vreme a ajuns arhiepiscopul Cretei. Mai pe urmă, ajungând aproape de locul numit Eressos din Mitilina, a călătorit spre Domnul, tocmindu-şi bine scaunul său.
Pentru rugăciunile Sfântului Andrei, Dumnezeule, miluieşte-ne şi ne mântuieşte. Amin.
Sfântul Nicodim Aghioritul în aceeaşi lună, ziua a 4-a, pomenirea celui între sfinţi Părintele nostru Andrei Ierusalimiteanul, Arhiepiscopul Cretei1
Murind, a aflat cununa mare a ostenelilor
Al Cretei Păstor, a cărui osteneală este Canonul cel Mare, Iar în ziua a patra, moartea l-a luat pe Andrei, jertfitorul arhiereu.
Acesta s-a născut în anul 660, provenind din cetatea Damascului2, din părinţi iubitori de Dumnezeu, pe nume Gheorghe şi Grigoria. După ce a învăţat Sfintele Scripturi, la vârsta de 14 ani, a fost numărat în cinul clericilor şi a fost hirotonit citeţ de patriarhul de atunci al Ierusalimului, pe nume Teodor, şi pus secretar al lui, când s-a făcut tuturor toate3, potrivit lui Pavel. Dar când s-a reunit la Constantinopol al şaselea Sfânt Sinod, în anul 680, în timpul lui Constantin Pogonatul4, a fost trimis şi el la Sinod de patriarhul Ierusalimului şi s-a luptat
1 SF. NICODIM AGHIORITUL, LvvaLapioTr]; TCOV ddbEKa pqvcov TOV iviavTov, Tesalonic, 20035, t. VI, pp. 22-23 (IovAiov 4).
2 [nota SF. NICODIM AGHIORITUL] Mai este de notat şi că sfântul acesta Andrei a fost cel dintâi care a compus pe melodie tropare şi canoane care se cântă în Biserică; mai înainte de el au existat unii care au compus doar imne spre lauda şi slava lui Hristos, şi în proză, şi în metrică, precum mucenicul Atinoghen, alcătuitorul imnului Lumină lină. Clement, autorul Stromatelor, a alcătuit şi el câteva poeme epice, Nepos, episcopul din Egipt, Victorin, Lactantius, Sfântul Grigorie Teologul, Sedulios, Anatolios şi alţii. Adică cu râvnă au alcătuit melodii ale psalmilor şi ale altor cărţi ale Vechiului Testament care au fost puse pe stihuri din pricina frumuseţii psalmodiei.
3 Cf. I Cor. 9, 22.
4 Constantin al IV-lea (668-685).
116
împotriva monoteliţilor. Şi aflându-se în Constantinopol, a devenit diacon al Marii Biserici pentru virtutea şi înţelepciunea lui. Apoi, a devenit iconom la orfelinat şi, după aceea, Arhiepiscop al Cretei. Dar plecând odată din Constantinopol în eparhia lui, a ajuns până în Mitilene şi acolo şi-a predat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, în locul numit Eressos, lăsând în Biserica lui Hristos multe scrieri5. Vezi viaţa lui pe larg în Ekloghion-ul cel nou6. Această viaţă a alcătuit-o ieromonahul Macarie Makris, al cărei început este: OV6EV ăv olpat yevotTO dajpov („Cred că nu este nici un dar…”) şi se află în al cincilea Panegiric al mănăstirii Vatoped, tradusă în limba simplă de nevrednicia mea.
5 [nota SF. NICODIM AGHIORITUL] Acesta a dat şi o metodă de calcul cu privire la Paşte, potrivit lui Meletie, p. 179 a celui de-al doilea volum. Dar sfântul acesta imită fraza compactă şi sintaxa Sfântului Grigorie Teologul în cuvintele lui panegirice. Mai trebuie notat că un cuvânt encomiastic la Sfântul cap al acestui mare Andrei a împletit preacuviosul şi preaînvăţatul între monahi Iosif Kalothetos, al cărui început este Ov diKcadv EOTL, doc, yE poc doKco… („Nu este drept, cum mi se pare mie, nici cuvenit”). Acest cuvânt este cuprins într-un manuscris care conţine în mod special cartea acestui Iosif Kalothetos, păstrat în Mănăstirea Pantokrator. Iar cât despre Kalothetos, acesta a înflorit în timpul domniei lui Andronic al II-lea Paleologul, contemporan şi tovarăş de luptă cu Grigorie al Tesalonicului împotriva ereziei lui Achindin în anul 1332. Iar în mănăstirea Iviron se păstrează un alt encomion la Andrei, al cărui început este Ov OELTOV EOTLV OVTE prjv OOLOV iac, TON duccdcov KCU ooicov âvdpcov ETU yry; viprĂă(; TIOALTELOU;… („Nu este legiuit, nici cuvios ca înaltele petreceri pe pământ ale drepţilor şi cuvioşilor bărbaţi”), scris de atotvestitul Nikita patriciul şi chestorul, care se păstrează şi în Marea Lavră.
6 SF. NICODIM AGHIORITUL, NEOV EKhoyLov, Constantinopol, 18632, pp. 151-155.
Canoane la Sărbătorile Domnului nostru Iisus Hristos şi ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
Canon de rugăciune la Naşterea Maicii Domnului1 (8 septembrie)
Cântarea 1, glasul al 8-lea
Irmosul:
«Celui ce a sfărâmat războaie cu braţul Său şi a trecut pe Israel prin Marea Roşie, să-I cântăm Lui, ca Mântuitorului nostru Dumnezeu, că S-a preamărit.2
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!
Să dănţuiască toată făptura, să se veselească şi David, căci din sămânţa lui a ieşit toiag3, care poartă floare pe Domnul şi Mântuitorul tuturor.
Sfânta Sfintelor, încă Pruncă fiind, este primită în Sfintele cele mai dinlăuntru, ca să fie hrănită din mâna îngerului. Deci toţi, cu credinţă, împreună să prăznuim naşterea ei.
Stearpă a fost Sfânta Ana, dar nu de tot fără fii; căci din veac s-a rânduit mai înainte a fi maică Fecioarei, din care a răsărit Ziditorul făpturii în chip de rob.
Pe tine, Mieluşeaua cea neîntinată, care pe Mieluşelul Hristos din pântecele tău L-ai adus întru fiinţa noastră, pe
1 Traducere după Mqvaîa iov dAov eviavrov, 1.I, Roma, 1888, pp. 94-105 (al doilea canon al sărbătorii).
2 EE 228, n. 327 (Sf. Andrei Criteanul).
3 Is. 11,1,10.
120
tine, cea care te-ai născut din Sfânta Ana, toţi cu cântări te cinstim.
Slavă…
Pe Cele Trei fără de început le măresc, Trei Sfinţiri laud, Trei împreună-Veşnice într-o Fiinţă propovăduiesc; căci Unul Dumnezeu în Tatăl, şi în Fiul, şi în Duhul Se măreşte.
Şi acum…
Cine a văzut vreun prunc fără de tată? Sau unde s-a văzut vreo fecioară mamă? Cu adevărat mai presus de cuget sunt amândouă, Născătoare de Dumnezeu, Preacurată.
Cântarea a 3-a
Irmosul:
«Întăritu-s-a inima mea întru Domnul, înălţatu-s-a fruntea mea întru Dumnezeul meu; lărgitu-s-a gura mea asupra vrăjmaşilor mei; veselitu-m-am de mântuirea Ta4.
Binecuvântat este pântecele tău, Sfântă Ana, căci rod bun, pe Fecioara, ai odrăslit, cea care fără sămânţă a născut pe Hrănitorul făpturii şi Mântuitorul Iisus.
Pe tine, pe care astăzi te-a născut Sfânta Ana, toiag curat din rădăcina lui Iesei5, care ai răsărit floare, pe Hristos, toată făptura te fericeşte.
Preacurată de Dumnezeu Născătoare, Fiul tău, arătându-te mai înaltă decât toată făptura, măreşte naşterea ta cea din Sfânta şi Dreapta Ana şi pe toţi îi veseleşte astăzi.
Hrănindu-te în Sfânta Sfintelor, Fecioară preacurată, de Dumnezeu Născătoare, mai presus te-ai arătat decât făptura, pe Ziditorul cu trup născând.
4 EE 228, n. 237 (Sf. Andrei Criteanul).
5 Is. 11,1,10.
121
Slavă…
Ţie ne închinăm, Părinte, Cel ce eşti fără început după Fiinţă; lăudăm pe Fiul Tău Cel fără de ani şi cinstim pe Duhul cel împreună veşnic un Dumnezeu după Fiinţă în Trei I postasuri.
Şi acum…
Pe Dătătorul de lumină şi începătorul vieţii omeneşti născându-L, preacurată Născătoare de Dumnezeu, te-ai arătat vistierie vieţii noastre şi uşă Luminii celei neapropiate.
Cântarea a 4-a
Irmosul:
«Auzit-am, Doamne, glasul Tău şi m-am temut; că Dumnezeu preavecuitor fiind, cu negrăit sfat întrupându-Te, ai ieşit din Fecioară; Slavă pogorârii Tale, Hristoase; Slavă puterii Tale6.
Naşterea cea preacurată a Născătoarei de Dumnezeu cu psalmi şi cu cântări mărind-o credincioşii, cu credinţă să ne închinăm lui Dumnezeu, Cel ce fără minciună S-a jurat lui David7 că-i va da lui Rod din coapsele sale.
Doamne, Cel ce pântecele Sarrei l-ai deschis şi rod la bătrâneţi, pe Isaac, i-ai dat, însuţi şi astăzi credincioasei Ana i-ai dăruit rod de naştere din pântece sterp, pe Maica Ta cea neîntinată.
Auzit-ai, Doamne, rugăciunea mea, zis-a Sfânta Ana, dându-mi rodul făgăduinţei astăzi, pe cea mai înainte aleasă din toate neamurile, preacurata şi neîntinata Maică a Ta.
împreună cu tine se bucură astăzi lumea, de Dumnezeu înţelepţită Ana; căci pe Maica Mântuitorului ai născut-o, care
6 EE 228, n. 327 (Sf. Andrei Criteanul).
7Ps. 131,11.
122
din rădăcina lui David, odrăslind toiag de putere, ne-a adus floare, pe Hristos.
Slavă…
Mărindu-Te pe Tine, Preasfântă Treime, Ceea ce eşti fără de început, Nemăsurată în Fiinţă, ca Heruvimii strigăm cu grai de taină: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Cel ce eşti şi rămâi Unul Dumnezeu pururea veşnic.
Şi acum…
Plinitu-s-au, Preacurată, prorocirile grăitorilor de Dumnezeu, ale celor care cu credinţă te numesc pe tine cort, uşă8 şi munte înţelegător9, rug10 şi toiag al lui Aaron11, care ai răsărit din rădăcina lui David.
Cântarea a 5-a Irmosul:
«Doamne, Dumnezeul nostru, pacea Ta dă-ne-o nouă; Doamne, Dumnezeul nostru, câştigă-ne pe noi; Doamne, afară de Tine pe altul nu ştim, numele Tău numim12.
Preamărită te-ai născut, Fecioară; în chip de negrăit ai zămislit şi mai presus de fire ai născut, o, Preacurată, ceea ce nu ştii de mire! Dumnezeu a primit din tine firea omenească.
Astăzi să se veselească cetele îngerilor, cu cântări să dănţuiască cei din Adam; că s-a născut toiagul, cel ce a răsărit floare, pe Hristos, Singurul nostru Mântuitor.
Astăzi Eva scapă de osândă şi Adam se dezleagă de blestemul cel de demult, întru naşterea ta, Preacurată, strigând: prin tine din stricăciune ne-am mântuit.
8 Iez. 44, 2.
9 Dan. 2, 45.
10 Ieş. 3, 2-3.
11 Num. 16, 8.
12 EE 230, n. 330 (Sf. Andrei Criteanul).
123
Mărire Ţie, Celui ce ai mărit pe cea stearpă astăzi; că a născut din făgăduinţă toiagul cel pururea înflorit13, din care i răsărit, Hristoase, floarea vieţii noastre.
Slavă…
închinămu-ne Ţie, Preasfântă Treime fără de început, nedespărţită, Ceea ce eşti nezidită, pururea veşnică şi deofiinţă, într-o fire în Trei Ipostasuri şi mai presus de fire mărturisită pururea.
Şi acum…
Făcutu-s-a pântecele tău Masă Sfântă, rămas-a curăţia ta ca şi mai înainte nevătămată, Fecioară; că Hristos, Soarele dreptăţii, din tine ca un Mire din cămară a ieşit.
Cântarea a 6-a
Irmosul:
«Ca apele mării, iubitorule de oameni, cu valurile vieţii mă viforesc. Pentru aceasta, ca şi Iona strig către Tine, Cuvinte: scoate din stricăciune viaţa mea, Milostive Doamne14.
Lăudăm sfântă naşterea ta, cinstim şi zămislirea ta cea fără de sămânţă, Mireasă a lui Dumnezeu, Maică şi Fecioară; şi împreună cu noi te preamăresc cetele îngerilor şi sufletele sfinţilor.
Pe tine, ceea ce eşti Sfânta Sfintelor, înţelepţii părinţii tăi, Curată, te-au dus în Casa Domnului, să te hrăneşti cu cinste şi să te găteşti spre a fi Maică Lui.
Cele sterpe şi maicile, dănţuiţi, îndrăzniţi şi săltaţi, cele neroditoare; că cea fără de fii şi stearpă pe Născătoarea de Dumnezeu a odrăslit, care avea să vindece de dureri pe Eva şi de blestem pe Adam.
13 Num. 16, 8.
14 EE 230, n. 330 (Sf. Andrei Criteanul).
124
Aud pe David cântând ţie: Aduce-se-vor fecioare în urma ta, aduce-se-vor în Biserica împăratului15; şi împreună cu dânsul şi eu pe tine, Fiica împăratului, te laud.
Slavă…
întru tine Taina Treimii se laudă şi se măreşte, Preacurată; că Tatăl a binevoit şi Cuvântul S-a sălăşluit întru tine şi dumnezeiescul Duh pe tine te-a umbrit.
Şi acum…
Cădelniţă de aur16 ai fost, că Focul în pântecele tău S-a sălăşluit, Cuvântul, de la Duhul Sfânt; şi cu chip de om din tine S-a văzut, Maica lui Dumnezeu curată.
Cântarea a 7-a
Irmosul:
«Cuptorul caldeilor cu foc fiind ars, s-a răcorit prin Duhul, cu ajutorul lui Dumnezeu, şi tinerii au cântat: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri17.
Prăznuim, Preacurată, şi cu credinţă ne închinăm sfintei naşterii tale celei din făgăduinţă; căci ne-am izbăvit din blestemul cel strămoşesc prin Hristos, Cel ce S-a arătat din tine.
Sfânta Ana acum se veseleşte şi strigă lăudându-se: Stearpă fiind, am născut pe Maica lui Dumnezeu. Prin care se dezleagă osândirea Evei şi durerea cea din necazuri.
Adam a fost dezlegat şi Eva dănţuieşte şi strigă cu Duhul către tine, Născătoare de Dumnezeu. Prin tine ne-am mântuit de blestemul cel de demult, căci Hristos S-a arătat din tine.
Cele sterpe, nu vă mai mâhniţi, şi cele neroditoare, mângâiaţi-vă, căci, iată, Sfânta Ana mult roditoare s-a arătat. Şi
15 Ps. 44,16,18.
16 Cf. Apoc. 8, 3.
17 EE 230, n. 330 (Sf. Andrei Criteanul).
125
Acum, veselindu-vă, maicilor, săltaţi, împreună cu Maica lui Dumnezeu şi împreună vă bucuraţi.
Slavă…
Pe Tatăl, şi pe Fiul, şi pe Duhul, întru Unimea Dumnezeirii, să-L preamărim. Pe Treimea cea preasfântă, nedespărţită, nezidită şi împreună veşnică şi deofiinţă, să o cinstim.
Şi acum…
Tu singură ai născut pe Dumnezeu, ceea ce eşti Fecioară şi după naştere; tu firea ai înnoit cu naşterea ta, marie; tu pe Eva ai dezlegat-o de blestemul cel strămoşesc, Născătoare de Dumnezeu, Curată.
Cântarea a 8-a
Irmosul: Cel ce acoperi cu ape…
Cel ce ai făcut lucruri preamărite pântecelui celui sterp, Care ai deschis pântecele Anei cel neroditor şi i-ai dat ei rod, TU, Dumnezeule Sfinte, Trup ai luat din Fecioara cea pururea înflorită şi de Dumnezeu Născătoare.
Cel ce încui adâncul şi-l deschizi pe el, Cel ce urci apa în nori şi dai ploaie, Tu, Doamne, ai făcut ca din rădăcina cea stearpă a Sfintei Ana să înflorească rod preacurat şi toiag, Născătoarea de Dumnezeu.
Tu, Cel ce ai dezlegat legăturile cele nedezlegate ale nerodirii de fii, Tu, Cel ce ai dat celei sterpe sămânţă roditoare pe Preacurata Maria, din care Fiu Te-ai născut şi ca o Odraslă ai crescut, Tu, Doamne, ne-ai dăruit pe Maica Ta, cea după trup solitoare de venirea Ta la noi, îndurate.
Ziditorule al cugetelor şi Săditorule al sufletelor noastre, Cel ce pământul cel neroditor bine roditor l-ai arătat, Tu, brazda cea de demult uscată, îmbelşugată cu bun spic de rod ai lucrat-o, pe Ana cea preasfântă, care a înflorit preacurat rod, pe Născătoarea de Dumnezeu.
126
Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul
O, Treime mai presus de Fiinţă, Unime, împreună fără de început, pe Tine Te laudă şi de Tine se cutremură mulţimea îngerilor, cerul şi pământul; adâncurile se înspăimântează, oamenii Te binecuvântează, focul slujeşte Ţie, toate făpturile cu frică Te ascultă pe Tine, Treime Sfântă.
Şi acum…
O, preanouă auzire, naşterea fără de sămânţă! Maică fără bărbat şi Dumnezeu Născut din Fecioară; o, înfricoşătoare vedere; o, zămislire minunată; o, nespusă naştere! Cu adevărat mai presus de gând şi de vedere sunt toate.
Să lăudăm…
Irmosul:
«Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale Tale; Cel ce pui mării hotar nisipul şi toate le ţii, pe Tine Te laudă soarele, pe Tine Te măreşte luna, Ţie îţi aduce laudă toată făptura, ca Făcătorului tuturor în veci18.
Cântarea a 9-a
Irmosul:
«Pe tine, Ceea ce pe Luminătorul Dumnezeu, Cel ce a răsărit mai înainte de soare, Care trupeşte la noi a venit, din coapsele cele fecioreşti în chip de negrăit L-ai întrupat; Binecuvântată, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Irmosul:
«Cel ce popoarelor celor neascultătoare din piatră tare a izvorât ape, neamurilor celor bine ascultătoare le dăruieşte din coapse sterpe rod spre veselie nouă, pe tine, Maica lui Dumnezeu, Preacurată, pe care după vrednicie te mărim.
18 EE 228, n. 327 (Sf. Andrei Criteanul).
127
Irmosul:
«Pe tine, Ceea ce eşti pierzătoarea straşnicei osândiri de demult, îndreptătoarea strămoaşei şi pricina apropierii neamului omenesc către Dumnezeu, Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Irmosul, glasul al 8-lea:
«Străin lucru este mamelor fecioria, străină este şi fecioarelor naşterea de fii. Iar întru tine, Născătoare de Dumnezeu, amândouă s-au rânduit. Pentru aceasta, toate seminţiile pământului pe tine neîncetat te mărim19.
După vrednicia curăţiei tale, ai dobândit şi naşterea prin făgăduinţă, Maica lui Dumnezeu, că oarecând celei sterpe rod de Dumnezeu odrăslit ai fost dată. Pentru aceasta, pe tine toate seminţiile pământului neîncetat te fericim.
Plinitu-s-a prorocia celui ce strigă: „Ridica-voi cortul cel căzut al Sfinţitului David”20, care întru tine, Preacurată, mai înainte s-a închipuit; prin care toată firea oamenilor în trupul lui Dumnezeu s-a zidit din nou.
Cinstim scutecele tale, Născătoare de Dumnezeu; mărim pe Cel ce a dat rod celei ce era mai înainte stearpă şi a deschis pântecele cel neroditor cu preaslăvire; că face toate câte le voieşte, Dumnezeu fiind Atotputernic.
Preasfântă Ana, de Dumnezeu înţelepţită, odrăslit-ai, din pântece mai presus de nădejde şi din făgăduinţă, floare de pom fecioresc şi frumuseţea curăţiei cea de Dumnezeu crescută. Pentru aceasta, pe tine, toţi, ca pe rădăcina vieţii noastre şi maică a Maicii Stăpânului, te fericim.
19 EE 230, n. 330 (Sf. Andrei Criteanul).
20 Amos 9,11.
128
Slavă…
Străin lucru este celor fără de lege a slăvi pe Treimea cea fără de început; pe Tatăl, şi pe Fiul, şi pe Preasfântul Duh, pe Stăpânia Cea Atotputernică şi Nezidită, prin Care toată lumea se ţine, cu voinţa puterii Ei.
Şi acum…
Încăput-ai în pântecele tău, Fecioara Maică, pe Unul din Treime, pe Hristos împăratul, pe Care îl laudă toată făptura şi de Care se cutremură cetele cele de sus. Pe Acela roagă-L, întru tot cinstită, să se mântuiască sufletele noastre.
Canon de rugăciune la înălţarea Sfintei Cruci1 (14 septembrie)
Cântarea 1, glasul 1 Irmosul:
«Celui ce prin stâlp de foc şi prin nor pe Israel a povăţuit, ca un Dumnezeu, marea o a despărţit şi căruţele lui Faraon le-a acoperit să-I cântăm cântare de biruinţă, că singur S-a proslăvit.2
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Curăţindu-ne trupul şi mintea, să ne adunăm duhovniceşte, căci astăzi ne este pus dinainte nouă, credincioşilor, jertfelnic înălţat, Lemnul Vieţii, prin care s-a mântuit Adam, cel stricat prin călcare de poruncă.
Să prăznuim toţi cu credinţă, căci se înalţă Crucea lui Hristos prin care iadul s-a legat, iar moartea a fost luată roabă împreună cu el şi pe unii i-a osândit ca tirani, iar pe noi ne-a înălţat împreună cu ea.
Este înălţat de mâinile preoţilor marele trofeu de biruinţă al Crucii care dezleagă războaiele vrăjmaşilor şi care ne-a izbăvit
1 Traducere după ediţia critică din GIUSEPPE SCHIRO, Analecta Hymnica Graeca e codicibus eruta Italiae inferioris. I. Canones septembris (ed. ADA DEBIASI GONZATO) Roma, 1966, pp. 251-262. Ediţia a avut la bază următoarele manuscrise: Crypt. A.a. I, ff. 73v-78v, Crypt. A.a. XXXI, ff. 30v-33v, Crypt. A.a. XXXV, ff. 100v-103v, Vat. gr. 2069, ff. 17v-19v, Vat. gr. 2110, f. 35.
2 EE 12, n. 16 (Sf. Andrei Criteanul).
130
pe noi din moarte şi din stricăciune. Pentru aceea, să alergăm toţi cu cântări, strigând lui Hristos: Slavă Ţie!
Slavă…
Pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul să-I slăvim în Treime, credincioşilor, Unime în trei Ipostasuri, fără de schimbare, şi deofiinţă, Şi împreună-veşnică, strigând împreună cu îngerii: Sfânt, sfânt, sfânt eşti, Doamne!
Şi acum…
Pe Fecioara, pe ceea ce singură s-a arătat după naştere nestricată, curată, ca singura care a născut cu trup pe Dumnezeul nostru, fără patimă şi stricăciune, cu cântări fără încetare să o lăudăm, rostind către dânsa: „Bucură-te!”
Cântarea a 2-a
Irmosul:
«Vedeţi, vedeţi că însumi Eu sunt, Care am poruncit lui Moise să povăţuiască în pustie pe poporul cel robit al lui Israel Şi l-am mântuit ca un puternic cu stăpânirea Mea.3
Vedeţi, vedeţi că Eu sunt Dumnezeu pentru Care Finees cu suliţa a străpuns4 oarecând fapta cea nelegiuită, preînchipuind Crucea Mea, şi M-a îmblânzit.
Mâinile întinzând pe Cruce, Făcătorule a toate, ai chemat neamurile la cunoştinţa stăpânirii Tale, Mântuitorule, prin care acoperi Biserica Ta, ca pe un cuib de vulturi, cum scrie Moise5.
înălţaţi pe Domnul şi închinaţi-vă aşternutului picioarelor Lui6, cel de la Lemnul Crucii, strigă David. Căci zice că sfânt este locul unde au stat picioarele Lui cele dumnezeieşti.
3 EE 13, n. 17 (Sf. Andrei Criteanul).
4 Num. 25, 7.
5 Fc. 6,14; Num. 24,22.
6 Ps. 98, 5.
131
Slavă…
Fără de început, nezidită Treime, simplă, neîmpărţită unime, despărţită prin credinţă în feţe, în trei Ipostasuri, într-o singură fire unită, mântuieşte pe cei ce Te laudă cu dreaptă credinţă.
Şi acum…
Prunc ai alăptat fără a cunoaşte ispită bărbătească, Curată. O, străină minune! Cine a văzut vreodată fecioară revărsând lapte întru care nu a semănat sămânţă tatăl sau cine a cunoscut vreodată maică să rămână fecioară după naştere?
Cântarea a 3-a Irmosul:
«Să se întărească inima mea întru voia Ta, Hristoase Dumnezeule, Cel ce ai întărit peste ape cerul al doilea şi ai întemeiat pământul, Atotputernice.
Cât de înfricoşătoare sunt tainele Tale, Dătătorule de viaţă, Singur Iubitor de oameni! Că prin Lemnul Crucii ai ridicat pe cei căzuţi şi ai biruit şarpele, Mântuitorule, prin Patima Ta.
Astăzi Lemnul purtător de viaţă al Crucii arătat din pământ a şters de pe pământ slujirile păgânilor şi a încetat îndrăznirile demonilor, când s-a arătat la înălţime.
Astăzi înălţaţi fruntea toţi credincioşii, căci s-a înălţat Crucea şi, ca un soare pe pământ, şi-a întins razele şi a schimbat haina întunericului cu haina luminii celei neînserate.
Slavă…
Veniţi să slăvim toţi cu dreaptă credinţă Treimea cea deofiinţă, cunoscând-O pe Ea ca nedespărţită prin fire, dar strălucind pururea în trei Ipostasuri.
7 EE 12, n. 16 (Sf. Andrei Criteanul).
132
Şi acum…
Să o lăudăm pe ceea ce, neispitită de bărbat, L-a născut cu trup pe Dumnezeul nostru ca mai cuprinzătoare decât cerurile, căci ea a cuprins pe Cel pe care toată făptura nu L-a cuprins, cum a ştiut, cum a ales.
Cântarea a 4-a
Irmosul:
«Auzit-am, Doamne, auzul Tău şi m-am temut, înţeles-am lucrurile Tale şi am slăvit puterea Ta.8
înălţându-se astăzi în lume, Crucea purtătoare de viaţă a chemat pe împăratul, şi a adunat popoare, şi a luminat întreaga făptură.
Astăzi marea armă a Crucii a biruit şarpele şi a dezlegat sentinţa necruţătoare a Legii, căci pe Cruce a fost pironită.
Să ne închinăm astăzi marii arme a mântuirii, căci prin ea am fost izbăviţi toţi din înşelare şi din stricăciunea morţii.
Slavă…
Ne închinăm Ţie toţi cu credinţă, Dumnezeire nedespărţită în Unime şi în Treime ca Unime fără de început şi Treime neamestecată.
Şi acum…
Ca Maică a lui Dumnezeu Cuvântul, toţi te lăudăm cu credinţă şi îţi strigăm ţie cu glasul îngerului: „Bucură-te, Stăpână, căci singură tu ai născut pe Dumnezeu”.
Cântarea a 5-a Irmosul:
«Luminează mintea noastră, Dumnezeule, cu lumina poruncilor Tale, şi cu strălucirea harului Tău, dăruindu-ne nouă, Bunule, milele Tale, pentru că lumină şi pace sunt poruncile Tale.9
8 EE 12, n. 16 (Sf. Andrei Criteanul).
9 EE 13, n. 17 (Sf. Andrei Criteanul).
133
Lemnul Crucii înălţat astăzi fulgeră cu raze luminoase şi alungă întunericul necunoştinţei de pe întreg pământul şi luminează Biserica lui Hristos cu străluciri înţelegătoare de mărgăritar.
Se împodobeşte strălucit cu sângele Tău Fecioara Biserică şi se înfrumuseţează cu patimile Tale, cunună pe cap îşi încinge şi poartă Lemnul Crucii ca pe un sceptru, Mântuitorule.
Chipul Crucii l-a făcut cunoscut Moise oarecând în munte, căci a stat cu mâinile în chipul Crucii în mijlocul lui Aaron şi Or, şi poporul s-a întărit cu acest semn împotriva vrăjmaşilor10.
Slavă…
Pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh al lui Dumnezeu, Treimea nedespărţită, împărăţie întreit ipostatică, să O slăvim într-un glas, credincioşilor, fără de încetare slavoslovind-O cu slavoslovii prin credinţă.
Şi acum…
Spune cum alăptezi fiu la sân? Sau cum ai rămas Fecioară după naştere, Născătoare de Dumnezeu? aşa precum stânca a izvorât apă oarecând11 şi cum a rămas nemistuit de foc rugul în Sinai12, zice.
Cântarea a 6-a Irmosul:
«Prorocului Iona urmând, strig: Slobozeşte viaţa mea din stricăciune, Bunule, şi mântuieşte-mă, Mântuitorul lumii, pe mine, cel ce strig: Slavă Ţie.13
Crucea lui Hristos ascunsă în pământ ca un dumnezeiesc tezaur dintre metale pământeşti s-a arătat şi a strălucit tuturor marginilor.
10 Ieş. 7,9-13.
11 Cf Num. 20,11.
12 Cf. Ieş. 3, 2.
13 EE 12, n. 15 (Sf. Andrei Criteanul).
134
Pomul cunoştinţei a odrăslit în Rai şi a făcut rod care l-a omorât pe Adam, dar pomul Crucii Tale izvorăşte viaţă. Mântuitorule.
Acum vom vedea, popoare, Viaţa spânzurată pe Lemnul14 Crucii purtătoare de Viaţă, pe care mai dinainte a vestit-o Moise poporului lui Israel15.
Slavă…
Să ne închinăm, credincioşilor, Tatălui, Fiului şi Duhului celui drept într-o singură dumnezeire, strigând: Treime Sfântă, mântuieşte-i pe cei pe care i-ai plăsmuit.
Şi acum…
Ca ceea ce ai născut Fiu pe Cel ce a făcut lumea şi ne-a înnoit pe noi prin străină naştere, te lăudăm pe tine, Născătoare de Dumnezeu, Maica Vieţii tuturor.
Cântarea a 7-a
Irmosul:
«Cel ce în văpaia focului ai răcorit cuptorul cel ars, Hristoase Dumnezeule, în care tinerii cântau cu laude, izbăviţi fiind, Dumnezeul Părinţilor noştri, bine eşti cuvântat!16
Crucea mai înainte îngropată în mormânt s-a arătat marginilor lumii şi, trimiţând razele, a strălucit precum soarele, luminându-ne pe noi toţi.
Ca o comoară a vieţii te-ai arătat, fără prihană, purtătoare de viaţă, preasfântă Cruce, pe care Hristos a fost pironit şi noi toţi din stricăciune am fost izbăviţi. Pentru aceea, ţie ne închinăm cu credinţă.
14 Cf. Deut. 21, 23.
15 Cf. In 3,14.
16 EE 13, n. 16 (Sf. Andrei Criteanul).
135
La sărbătoarea înălţării Sfintei Cruci, toată făptura este închipuită în cruce, căci Crucea este ridicată la înălţime din cele patru laturi, înălţată de mâinile arhiereilor lui Dumnezeu.
Slavă…
Să ne închinăm, credincioşilor, şi să slăvim împreună cu Tatăl, cu Fiul şi cu Duhul Sfânt şi firea întreit ipostatică şi una, strălucind întreit ca fiind Una şi Trei.
Şi acum…
Lăudându-te pe tine Fecioară fără de prihană şi după naştere, te slăvim credincioşii ca pe un liman de mântuire, şi acoperământ, şi zid nesurpat, şi ca Maică a lui Dumnezeu.
Cântarea a 8-a
Irmosul:
«Te laudă pe Tine oştile îngerilor, Te slăveşte pe Tine neamul oamenilor, preoţi, şi robi, şi sufletele drepţilor ca pe Ziditorul şi Domnul tuturor în veci.17
Pomul Crucii cel fără prihană ascuns arătându-se lumii ca rază a soarelui, ca aurul între metale, ca un odor mare al lui Iisus şi al Bisericii.
Pomul cinstit al Crucii l-a închipuit oarecând Elisei, când a tras afară cu lemnul toporul din Iordan18, cu puterea Ta, Iisuse.
Semnul preacurat al Crucii Tale l-a făcut cunoscut oarecând patriarhul Iacov, punându-şi mâinile pe nepoţii lui şi schimbându-le pe acestea în chipul Crucii19.
Slavă…
Să slăvim, credincioşilor, Treimea, să lăudăm Unimea firii celei în trei feţe: cu Fiul pe Tatăl şi pe Duhul Sfânt, cu dreaptă credinţă teologhisind.
17 EE 14, n. 18 (Sf. Andrei Criteanul).
18 Cf. IV Rg. 6,1-7.
19 Cf. Fc. 49, 28-29
136
Şi acum…
Ai născut pe Cuvântul cel nesemănat, ai hrănit cu lapte pe Cel ce hrăneşte toate, nepătimind stricăciune şi fecioară născând, căci ai născut pe Dumnezeu cu trup, Maică-Fecioară.
Cântarea a 9-a Irmosul:
«Făcut-a tărie cu braţul Său, pentru că a surpat pe cei puternici de pe scaune şi a înălţat pe cei smeriţi, Dumnezeul lui Israel, întru care ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel dintru înălţime şi ne-a îndreptat pe calea păcii.20
Lemnul cel fără de prihană al cinstitei Cruci l-a arătat marele Isaia21 spunând mai dinainte că prin chiparos, pin şi cedru va veni la Tine slava Libanului, Mântuitorule, ca să slăvească prin acestea locul Căpăţânii.
Iisus al lui Navi a zugrăvit icoana vădită a Pătimirii Tale pe când stătea în război: Să stea soarele în loc, zice, să stea şi luna împreună cu el22, preînchipuind noaptea care avea să fie la Pătimirea Ta, Mântuitorule.
Amos prorocul să fie martor nemincinos al venirii acelei zile. Căci a vestit mai dinainte limpede vremea pătimirii Tale. Să apună soarele, zice, în mijlocul amiezei şi luna să nu-şi dea lumina ei23.
Slavă…
Cel ce toate cu înţelepciune le-ai făcut, Iisuse, Cel ce întreg m-ai purtat din Fecioară, şi întreg ai rămas în sânurile Tatălui, şi ai trimis pe Duhul Tău cel Sfânt peste turma Ta, umbreşte-ne pe noi ca un Dumnezeu.
20 EE 12, n. 15 (Sf. Andrei Criteanul).
21 Is. 60,13.
22 Ios. 10,12.
23 Amos 8, 9.
137
Şi acum…
Ai înnoit firea prin naşterea ta, Curată, căci ai născut celor de pe pământ pe Ziditorul lumii întrupat, pe Dumnezeul lui Israel, şi ai rămas nestricată ca mai înainte, răsărind Răsărit casei strămoşului Adam.
Canon de rugăciune la Zămislirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de către Sfânta Ana1
(9 decembrie)
Glasul 1
Tropar, glasul al 4-lea:
Astăzi legăturile nerodirii de fii se dezleagă; că Dumnezeu auzind pe Sfinţii şi Drepţii Ioachim şi Ana, mai presus de orice nădejde le-a făgăduit lămurit că vor naşte pe Fiica lui Dumnezeu, din care S-a născut Cel Necuprins, Om făcându-Se, poruncind îngerului să-i strige: Bucură-te cea Plină de har, Domnul este cu tine!
Cântarea 1
Irmosul:
«Cântare de biruinţă să cântăm toţi lui Dumnezeu, Cel ce a făcut minuni uimitoare cu braţ înalt şi a izbăvit pe Israel, că S-a preaslăvit.2
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Zămislirea ta, de Dumnezeu înţelepţită Ana, prăznuim astăzi; că ai zămislit pe ceea ce a încăput pe Cel ce nicăieri nu încape, dezlegându-i-se legăturile sterpiciunii.
1 Traducere după Myvaia TOV oAov eviamov, t. II, Roma, 1892, pp. 431-440.
2 EE 11, n. 15 (Sf. Andrei Criteanul).
139
Auzit-ai rugăciunea drepţilor, plinit-ai cererile sfinţilor Tăi strămoşi, Doamne şi le-ai dat Rod pe Curata, care Te-a născut pe Tine.
Sfânta Ana cea mărită zămisleşte acum pe Curata, care a zămislit pe Domnul Cel Preabun, şi se pregăteşte să o nască pe ceea ce va naşte cu Trup pe Hristos.
Muntele cel Sfânt, pe care mai înainte l-a văzut prorocul întru Duhul, din care s-a tăiat Piatra3 care sfărâmă templele idoleşti, cu Dumnezeiască Putere, tu eşti, Fecioară curată.
Cântarea a 3-a
Irmosul:
«Să se întărească inima mea întru voia Ta, Hristoase Dumnezeule, Cel ce ai întărit a doua oară cerul pe ape şi ai întemeiat pământul în mijlocul apelor, Atotputernice.4
De-mi vei dărui rod pântecelui, strigat-a Sfânta Ana către Domnul, voi fi mărită şi Ţie îl voi aduce5. Pentru aceasta, a zămislit pe preacurata Maica lui Dumnezeu.
Rugându-te tu în grădină, Cel Preaînalt a auzit glasul tău, Sfântă Ana, de Dumnezeu înţelepţită, şi a dăruit pântecelui tău rod pe ceea ce a deschis, cu harul, uşa Raiului.
Săvârşind cele după Lege şi lui Dumnezeu slujind fără prihană, porţi în pântece pe ceea ce va naşte cu adevărat pe Dătătorul Legii, Sfântă Ana preacinstită. Pentru aceasta, credincioşii te fericim.
3 Cf. Dan. 2, 34.
4 EE 11, n. 15 (Sf. Andrei Criteanul).
5 Cf. Protoevanghelia lui Iacov, III-IV [ed. J. K. ELLIOTT, PATRICIA M. RUMSEY, Brepols, 2022, p. 68, 70].
140
Toată nerodirea cugetului meu cel sterp alung-o; şi prin fapte bune arată sufletul meu aducător de roadă, preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajutătoarea credincioşilor.
Cântarea a 4-a
Irmosul:
«Văzând de mai înainte în Duhul, Prorocul Avacum, întruparea Cuvântului, a propovăduit strigând: când se vor apropia anii Te vei cunoaşte; când va veni vremea Te vei arăta. Slavă Puterii Tale, Doamne!6
O, Dumnezeiască vestire; o, uimitoare grăire; voi zămisli şi eu, a strigat Sfânta Ana, mirându-se, către îngerul cel trimis la dânsa. Slavă Dumnezeului meu, Celui ce face lucruri minunate!
Bucuraţi-vă împreună cu mine, toate seminţiile lui Israel, că am zămislit în pântece cer nou, din care va răsări peste puţin steaua mântuirii, Iisus, Dătătorul de lumină, a strigat Sfânta Ana, bucurându-se.
Auzit-a Dumnezeu suspinurile Sfintei Ana şi a ascultat Domnul rugăciunea ei8; şi risipind norii nenaşterii de fii, o luminează în chip minunat cu lumina naşterii. Pentru aceasta, ea zămisleşte pe cea una Curată.
Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti cort9 neîntinat, curăţeşte-mă acum pe mine, cel întinat cu greşeli, cu preacuratele picături ale îndurărilor tale şi dă-mi mână de ajutor, ca să strig: Mărire ţie, Curată, de Dumnezeu Preamărită.
6 EE 11, n. 15 (Sf. Andrei Criteanul).
7 Cf. Num. 24,17.
8 Cf. Protoevanghelia lui Iacov, IV [ed. J. K. ELLIOTT, PATRICIA M. RUMSEY Brepols, 2022, p. 70],
9 Cf. Ieş. 25, 9; 26,1.
141
Cântarea a 5-a Irmosul:
«Pacea Ta dă-ne-o nouă, Fiule al lui Dumnezeu, că alt dumnezeu afară de Tine nu ştim; numele Tău numim, că Tu eşti Dumnezeul celor vii şi al celor morţi.10
Cea odrăslită din rădăcina lui David şi a lui Iesei11, Sfânta Ana, acum începe a odrăsli toiagul12 cel Dumnezeiesc, care a odrăslit floarea cea tainică, pe Hristos, Ziditorul tuturor.
Când voi fi maică, a strigat Sfânta Ana, mă vor vedea popoarele şi se vor mira; că, iată, nasc, aşa precum a binevoit Cel ce a dezlegat legăturile sterpiciunii mele.
Pe Prunca pe care am zămislit-o, mai înainte au vestit-o glasurile prorocilor, de departe, că este munte şi uşă neumblată14, a strigat Sfânta Ana, cu bucurie, către cei ce erau de faţă.
Nor15 şi Rai şi uşă a Luminii; masă, lână16 şi năstrapă care porţi înlăuntru mana17 şi dulceaţa lumii pe tine te cunoaştem, curată Fecioară Maică.
Cântarea a 6-a Irmosul:
«Prorocului Iona urmând, strig Ţie: scoate din stricăciune viaţa mea, Bunule şi mă mântuieşte, Mântuitorul lumii, pe mine, cel ce strig: Slavă Ţie!18
10 EE 11, n. 15 (Sf. Andrei Criteanul).
11 Cf. Is. 11,1,10; Apoc. 5, 5.
12 Cf. Is. 11,1,10.
13 Cf. Dan. 2, 45.
14 Cf. Iez. 44, 2.
15 Cf Is. 19,1.
16 Cf. Jud. 6, 36-40; Ps. 71, 6.
17 Cf. Ieş. 16, 33; Evr. 9, 4.
18 EE 12, n. 15 (Sf. Andrei Criteanul).
142
Cum încape în pântece ceea ce a încăput pe Dumnezeu? Cum se naşte ceea ce a născut pe Hristos cu Trup? Şi cum este alăptată ceea ce a hrănit cu lapte pe Domnul?
Rugăciunea voastră auzind-o Dumnezeu, vă dăruieşte astăzi rod, după Lege, prealăudaţilor Ioachim şi Ana.
Zămislind în pântece porumbiţa cea curată, te-ai umplut cu adevărat de bucurie duhovnicească, Sfântă Ana, aducând cântări de mulţumire lui Dumnezeu19.
Furtunile gândurilor şi năvălirile patimilor, şi adâncul păcatelor înviforează ticălosul meu suflet; ajută-mi, Stăpână preasfântă.
Condac, glasul al 4-lea.
Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi…
Astăzi lumea prăznuieşte zămislirea Sfintei Ana, care s-a făcut de la Dumnezeu; pentru că aceasta a născut pe ceea ce mai presus de cuvânt a născut pe Cuvântul.
Cântarea a 7-a
Irmosul:
«De tinerii Tăi cei din cuptor, Mântuitorule, focul nu s-a atins, nici nu i-a supărat. Atunci cei trei ca dintr-o singură gură cântau şi binecuvântau, grăind: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.20
Ca să scape de defăimarea nenaşterii de fii a rugat Sfânta Ana pe Stăpânul a toate; şi Cel Milostiv auzind glasul ei, i-a dat rod pe ceea ce L-a născut, precum a binevoit.
19 Protoevanghelia lui Iacov V [ed. J. K. ELLIOTT, PATRICIA M. RUMSEY, Brepols, 2022, p. 72].
20 EE 12, n. 15 (Sf. Andrei Criteanul).
143
împărăteasca porfiră începe a se ţese în pântecele tău, Sfântă Ana; pe care purtând-o Dumnezeu şi împăratul tuturor Se va arăta oamenilor şi va smeri pe vrăjmaşii cei ce se luptă cu noi.
Mirul cel cu bun miros l-ai zămislit în pântece, Sfântă Ana: pe ceea ce a primit mai presus de fire pe Stăpânul, Mirul21 vieţii, Cel ce cu suflările harului a umplut de mireasmă cugetele noastre.
Ca Cel ce eşti Unul din Treime, Te slăvim Hristoase, că întrupându-Te din Fecioară fără schimbare, toate le-ai suferit ca un Om, nedepărtându-Te de firea cea părintească, Iisuse, deşi Te-ai unit cu noi.
Cântarea a 8-a
Irmosul:
«De Care se înfricoşează îngerii şi toate oştile, ca de Făcătorul şi Domnul, lăudaţi-L preoţi, preaslăviţi-L, tineri, binecuvântaţi-L, popoare, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.22
Pe împărăteasa despre care a prorocit David23, iată, în pântece o primesc, a strigat Sfânta Ana; şi voi naşte pe ocrotitoarea tuturor credincioşilor, care are să nască pe împăratul Hristos.
Pământul în care S-a sălăşluit Ziditorul pământului, sceptrul cel sfânt24, chivotul25 cel nou, năstrapa cea cu mană26, începe a odrăsli în pântecele maicii care a născut-o pe ea.
21 Cf. Cânt. 1,2.
22 EE 12, n. 15 (Sf. Andrei Criteanul).
23 Cf Ps. 44,10.
24 Cf. Ieş. 26,1 sqq; Evr. 9,15.
25 Cf. Ieş. 25,10-22; Ps. 131, 8; Evr. 9, 4.
26 Cf. Ieş. 16, 33; Evr. 9, 4.
144
Rugul cel nears27, sfeşnicul cel de aur28, cămara cea însufleţită a Domnului Dumnezeu, toiagul29 cel cinstit, începe a odrăsli în pântecele maicii care a născut-o pe ea.
Ridică-mă pe mine cel ce zac în adâncul răutăţilor; luptă împotriva vrăjmaşilor celor ce se luptă acum cu mine; nu trece cu vederea sufletul meu cel rănit de desfătări necuviincioase; ci, te milostiveşte, Curată şi-l izbăveşte.
Cântarea a 9-a Irmosul:
«Pe ceea ce este Izvorul cel de Viaţă primitor şi pururea curgător, sfeşnicul harului cel purtător de Lumină, Biserica cea sfântă, cortul cel cu totul de aur, mai desfătată decât cerul şi decât pământul, pe Născătoarea de Dumnezeu, credincioşii o mărim.
Sfânta Ana de Dumnezeu înţelepţită, zămislind izvorul cel de Viaţă primitor, primeşte acum bucuria, luând înlăuntru pântecelui tău Biserica cea sfântă şi măreşte pe Ziditorul, ceea ce cu lumina dreptăţii eşti strălucită.
Cinstită şi fericită pereche, strămoşii Fiului Celui mai înainte de veci, cei ce au fost păzitori desăvârşiţi ai Legii, care au născut începătura Bucuriei, Sfinţii Ioachim şi Ana să fie cinstiţi.
Aceea pe care Daniil a privit-o ca pe un munte mare30 şi Ioil a văzut-o ca un pământ sfânt31 şi uşă neumblată32; iar altul a
27 Cf. Ieş. 3,2.
28 Cf. Ieş. 25, 31; Evr. 9, 2.
29C. Is. 11, 1.
30 Cf. Dan. 2,45.
31 Cf. Iez. 45, 4 Referinţa la Ioil în text este eronată.
32 Cf. Iez. 44, 2.
145
prorocit-o ca izvor pecetluit33 şi dumnezeiască lână34, pe Născătoarea de Dumnezeu, pe Fecioara, să o lăudăm.
Porfira care a colorat lâna întrupării celei de negrăit a cuvântului, cădelniţa cea de aur35, masa pe care s-a pus Pâinea, Hristos, Născătoarea de Dumnezeu, Fecioara, să fie mărită.
Sedealna, glasul 1
Podobie: Ceata îngerească…
Ceata prorocească de demult a propovăduit de mai înainte pe Curata, pe cea fără prihană şi Fiica lui Dumnezeu, Fecioara, pe care Sfânta Ana a zămislit-o, stearpă fiind şi neroditoare. Pe aceasta cu bucurie inimii astăzi să o fericim cei ce ne-am mântuit printr-însa, ca pe ceea ce singură este fără prihană.
Slavă… glasul 1.
Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif…
Dăruit-ai, Bunule, început al binecuvântării, roadă sterpiciunii Sfintei Ana, celei ce striga către Tine în rugăciune: Tu prefaci firile cele din naştere. Pentru aceasta, Mântuitorule şi firea mea cea amărâtă înnoieşte-o iarăşi, ca un Dumnezeu; ca să aduc ţie, rod, strigând cu îndrăzneală Ziditorului meu: Ţie se cuvine slavă, Dumnezeule al tuturor şi Unule iubitorule de oameni.
Şi acum… glasul al 4-lea.
Podobie: Cel Ce Te-ai înălţat…
Sfinţii Ioachim cel Sfinţit şi Ana daruri aduceau preoţilor celor mai dinainte şi, neprimindu-li-se, pentru că erau sterpi36, rugăciune au înălţat Dătătorului a toate; şi rugăciunea lor auzind-o37, le-a dăruit lor pe ceea ce este cu adevărat uşa Vieţii, a cărei Sfântă zămislire să o cinstim.
33 Cf. Cânt. 4,12,15.
34 Cf. Jud. 6, 36-40; Ps. 71, 6.
35 Cf. Apoc. 8, 3.
36 Cf. Protoevanghelia lui Iacov, I [ed. J. K. ELLIOTT, PATRICIA M. RUMSEY, Brepols, 2022, p. 68].
37 Cf. Protoevanghelia lui Iacov, II-IV [ed. J. K. ELLIOTT, PATRICIA M. RUMSEY, Brepols, 2022, pp. 68, 70].
Canon de rugăciune la Duminica Sfinţilor strămoşi după trup ai Domnului1
Cântarea 1, glasul al 3-lea Irmosul:
«Celui ce a izbăvit din robia lui Faraon pe fiii lui Israel şi i-a trecut prin Marea Roşie cu picioare neudate, să-I cântăm, căci El singur este Cel ce cu preaslăvire face minuni.2
Stih: Sfinţilor dumnezeieşti strămoşi, rugaţi-vă pentru noi.
Celui ce a înviat din mormânt întru slavă şi a izvorât viaţă celor din iad să-I cântăm Mântuitorului Hristos, că S-a slăvit în veci.
Dumnezeieştii propovăduitori ai dreptăţii celei din Lege şi vestitori ai iconomiei lui Hristos, adunarea sfinţilor proroci, cheamă laolaltă Biserica lui Dumnezeu.
Vârfurile slujirii celei din Lege, Moise şi Aaron, să fie lăudaţi, să fie cinstiţi Avraam, Isaac şi Iacov, patriarhii cei mai înainte de Lege.
1 Traducere după ediţia critică din GIUSEPPE SCHIRO, Analecta Hymnica Graeca e codicibus erata Italiae inferioris. IV. Canones decembris (ed. ATHANASIUS KOMINIS), Roma, 1976, pp. 362-384. Ediţia a avut la bază următoarele manuscrise: Crypt. A.a. IV, ff. 113-119; Vallic. gr. 167, ff. 40-43; Crypt. A.a. XIV, ff. 138-144; Crypt. A.a. XXIV, ff. 52-54; Paris, gr. 1623, ff. 6O-63
2 EE 78, n. 110 (Sf. Gherman Patriarhul).
147
împreuna-glăsuire a prorocilor de Dumnezeu propovăduită zugrăveşte mai dinainte arătarea lui Hristos şi arată că începuturile celor viitoare se manifestă deja ca prezente mai înainte de cunoaşterea lor.
Oglinda cea fără de pată a prorociei, înţelegând cu ochii cei mai înainte văzători, zugrăveşte viitorul ca prezent şi vesteşte cele de departe ca aproape.
Poporul cel vestit mai înainte de har, adunarea prorocilor, se roagă limpede Ţie, Stăpânului, ca lui Dumnezeu, cu ale căror rugăciuni dă lumii pace şi mare milă.
Cei doisprezece proroci împreună cu ceilalţi patru să fie lăudaţi, căci ei mărturisesc tuturor celor din lume cele nearătate şi cele ascunse ale lui Hristos.
Aleşii cuvântători dumnezeieşti ai tainelor celor negrăite pun înainte în Biserica lui Hristos, ca un potir, sfânta carte a învăţăturilor lor.
Slavă…
Să ne închinăm Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt, spunând: Treime Sfântă, ascultă pe cei ce îţi strigă Ţie cu credinţă: Unime în Treime, miluieşte-mă.
Şi acum…
întru tine se împlineşte limpede, Preasfântă, vestirea prorocilor, căci, iată, a venit Cel pe care L-au văzut, pe Care L-au propovăduit, Hristos, Emanuel, aşteptarea neamurilor.
Cântarea a 2-a Irmosul:
«Ia aminte, cerule, şi voi grăi şi voi lăuda pe Hristos împăratul.3
3 EE 78, n. 110 (Sf. Gherman Patriarhul).
148
Prorocii au spus mai dinainte răstignirea, îngroparea Stăpânului, precum şi învierea.
Ia aminte, cerule, şi voi grăi înţelepciunea care a strălucit în proroci.
Sfinţii proroci să cinstească preacuratele vase ale Bisericii.
Slavă Ţie, Celui ce ai slăvit pe proroci că au văzut mai dinainte cele viitoare ca prezente.
Doamne, cu rugăciunile prorocilor, pacea Ta dă-o poporului Tău.
întăriţi, prorocilor, Biserica harului ca nişte stâlpi şlefuiţi de Dumnezeu.
Alt irmos:
«Vedeţi, vedeţi că Eu sunt Mântuitorul lumii, lumina cea adevărată, izvorul vieţii, Fiul lui Dumnezeu.4
Vedeţi, vedeţi că Eu sunt Dumnezeu, Cel vestit de proroci şi văzut tainic de ei, atât cât li s-a îngăduit să vadă.
Ştim, Doamne, că Tu mai dinainte ai arătat, în crăpătura stâncii, cunoaşterea spatelui Tău slujitorului Tău Moise5 care mai dinainte a aflat slava Ta.
Să fie lăudaţi Moise şi Aaron, sfinţii, Samuel cel mare, cuviosul David, Ilie Tesviteanul şi Elisei cu cântări.
Să fie lăudaţi Isaia cel cu mare glas şi Ieremia, cei minunaţi între proroci, împreună cu care şi Iezechiel şi Daniel, cei puternici.
4 EE 78, n. 111 (Sf. Gherman Patriarhul).
5 Ieş. 33, 22-23.
149
Cei doisprezece butuci de viţă ai prorocilor să fie lăudaţi din care picură dulceaţa buzelor care desfată Biserica mai mult decât fagurele, Hristoase.
Slavă…
Să slăvim Treimea, să ne închinăm Unimii, să slăvim pe Fiul cel Unul Născut, Cel fără de început din Tatăl cel fără de început şi pe Duhul cel Sfânt cel de un tron şi împreunăveşnic cu Tatăl.
Şi acum…
Pe tine, Născătoare de Dumnezeu toţi prorocii te-au văzut mai dinainte, marie plină de har, fiica lui David, numindu-te cu multe nume şi descriindu-te în multe chipuri.
Cântarea a 3-a
Irmosul:
«Întăritu-s-a inima mea întru Domnul, înălţatu-s-a fruntea mea întru Dumnezeul meu, că nu este sfânt afară de Tine, Doamne.6
Pe Cel pironit pe Cruce, pe Hristos, îl lăudăm ca pe Cel ce a dezlegat stăpânirea morţii şi Care i-a ridicat pe morţi odată cu ridicarea Lui.
Să-i încununăm cu laude pe preacinstiţii proroci mai presus decât pietrele cele din Lege pe care şi harul i-a încununat, înzestrându-i.
Ţinând poruncile Legii şi trăind după lege, prorocii să fie fericiţi ca păzitori cu străşnicie ai Legii.
Pe cei ce L-au văzut felurit pe Dumnezeu şezând pe tronul slavei, pe mlădiţele prorocilor să-i lăudăm.
6 EE 78, n. 110 (Sf. Gherman Patriarhul).
150
Cele douăsprezece pietre preţioase ale Legii împreună cu altele patru să fie lăudate, adunarea prorocilor, acoperindu-ne pe noi toţi.
Cel ce a călătorit în car de foc prin văzduh şi cel ce în groapă s-a apropiat de lei, împreună cu tinerii care au stins cuptorul cel cu foc să fie cinstiţi.
Ca unii care aţi văzut mai dinainte prin înainte-cunoaştere şi aţi ajuns cele de departe cu prorocia, proroci ai lui Hristos, rugaţi-vă să ne mântuim noi toţi.
Slavă…
Heruvimic să lăudăm Treimea, strigând cu îngerii fără de tăcere: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeule, Treime, Unime.
Şi acum…
Cu guri cuvântătoare de Dumnezeu, toţi cei de mai înainte de Lege şi după Lege, toţi prorocii lui Dumnezeu mai dinainte te-au mărturisit Născătoare de Dumnezeu, Preacinstită.
Cântarea a 4-a
Irmosul:
«Auzit-am auzul Tău şi m-am temut, înţeles-am lucrurile Tale şi m-am spăimântat, striga prorocul.7
Slavoslovim învierea Ta cea de a treia zi şi slăvim, iubitorule de oameni, iconomia Ta.
înălţimea prorocilor celor ce au petrecut după Lege s-a arătat al şaisprezecelea stâlp.
Pe prorocii tâlcuitori ai tainelor lui Hristos să-i lăudăm, pe cei doisprezece laolaltă cu cei patru.
7 EE 78, n. 110 (Sf. Gherman Patriarhul).
151
Cine a învăţat fiarele sălbatice să-i cinstească pe proroci, cine a înduplecat focul să roureze rouă, dacă nu buna păzire a Legii?
Cine a întărit un copil neînarmat să-l zdrobească pe uriaş, cine a biruit pe pierzătorul, dacă nu buna păzire a Legii?
Cine a îmblânzit de demult chitul mării ca să-l izbăvească pe drept, dacă nu buna păzire a Legii?
Cine i-a făcut proroci ai lui Dumnezeu pe cei mai dinainte ţărani? Cine i-a învăţat cele viitoare, dacă nu buna păzire a Legii?
Cine a înduplecat stânca să izvorască apă şi falca să se facă armă, dacă nu buna păzire a Legii?
Vizitiu al carului de foc s-a arătat cel ce locuia în Muntele Carmel, ca într-un palat.
Rugat fiind, Cel ce ai dăruit toate acestea prorocilor prin puterea Ta, mântuieşte întreaga lume.
Slavă…
Să lăudăm pe Dumnezeu Cel în Treime şi în Unime slăvit în veacul veacului.
Şi acum…
După vrednicie laudă ţi se aduce ţie, Fecioară Născătoare de Dumnezeu: „Bucură-te!”
Cântarea a 5-a Irmosul:
«Pacea Ta dă-ne-o nouă, Fiule al lui Dumnezeu, căci afară de Tine alt Dumnezeu nu cunoaştem, Cel slăvit întru cei de sus împreună cu Tatăl şi cu Duhul.8
8 EE 78, n. 110 (Sf. Gherman Patriarhul).
152
Pacea Ta dă-ne-o nouă. Fiule al lui Dumnezeu, Cel ce ai izvorât nestricăciunea prin învierea Ta şi pe cei din iad i-ai înviat din morţi împreună cu strămoşul.
Banchet prorocesc ne este pus dinainte astăzi, ospăţ prorocesc ne-a gătit nouă Hristos în Biserică, veniţi să ne desfătăm împreună, o, iubitorilor de praznice.
Să-i cinstim toţi pe proroci ca pe cei doisprezece ucenici ai lui Hristos şi iarăşi să-i lăudăm toţi pe cei patru ca pe unii care ne-au scris nouă Evangheliile.
împreună cu Adam să fie cinstiţi toţi drepţii, Abel şi Seth şi Enos, Enoh şi Noe şi Sem, împreună cu care şi patriarhii Avraam, Isaac, Iacov şi Levi.
Sfinţii cei mai dinainte de Moise să fie lăudaţi şi împreună cu Moise, Aaron, Eleazar, Or şi Navi, părintele lui Iosua, Ieftae şi Barac, Ghedeon şi Samson.
Să fie cinstit acum Samuel cel sfânt din pântecele mamei lui, alesul lui Dumnezeu, să fie lăudat David, Nathan şi Iosia şi cei trei tineri laolaltă, împreună cu credinciosul Daniel.
Melchisedec cel drept, care este împăratul păcii, ca preot al lui Dumnezeu, să fie lăudat cu credinţă, ca unul care este asemenea lui Hristos, cum strigă Pavel cel preaînţelept9.
Slavă…
Treime Sfântă, slavă Ţie în veci, cea teologhisită în Tatăl, în Fiul şi în Duhul Sfânt, ca Unime nedespărţită şi întreit ipostatică.
Şi acum…
9 Ps. 109,4; Evr. 7,1-14.
153
Pe tine nemincinos te-au descris de mai înainte toţi prorocii, Curată, vas10, şi toiag11, şi rug12, şi sfeşnic de aur13, şi scară14, şi munte15, Născătoare de Dumnezeu, şi chivot al sfinţirii16.
Cântarea a 6-a Irmosul:
«Strigat-am în suspine fără de tăcere către înduratul Dumnezeu şi m-a auzit din muntele cel sfânt al Lui şi a scos din stricăciune viaţa mea17.
Prădat-ai stăpânirea morţii, Cel ce ai înviat din morţi, şi împreună cu Tine l-ai ridicat pe Adam, ca un Dumnezeu iubitor de oameni, şi ai scos din stricăciune viaţa mea.
După ce prorocul a propovăduit ameninţarea în Ninive oarecând, Mântuitorule, ca un Dumnezeu Te-ai întors şi i-ai miluit pe ei18, aşa şi acum pe noi miluieşte-ne, îndurate.
Ilie Tesviteanul i-a vestit lui Ahab mânia lui Dumnezeu, iar acela, ridicându-se de pe tron, s-a încins cu sac şi s-a schimbat urgia în seninătate19.
împăratul Iezechia, pe când urma să moară, plângând la Dumnezeu, a primit adăugire vieţii, prorocul vestindu-i cuvântul înduratului Dumnezeu către el20.
10 Ieş. 16, 33; Evr. 9,4.
11 Num. 17,23: Evr. 9,4.
12 Ieş. 3, 2.
13 Ieş. 25,31. Evr. 9, 2.
14 Fc. 28,12.
15 Ps. 67, 66-67.
16 Ieş. 25,10-22; Ps. 131, 8; Evr. 9, 4.
17 EE 79, n. 111 (Sf. Gherman Patriarhul).
18 Iona 2,4-10.
19 III Rg. 20,19,27.
20 Is. 38,1-8.
154
Înălţaţi, mari propovăduitori, laude şi rugăciuni către Dumnezeu pentru noi, cei ce săvârşim cu dragoste pomenirea plecării voastre la Dumnezeu, văzătorilor de Dumnezeu.
Slavă…
Să slăvim pe Tatăl şi pe Duhul cel Sfânt dimpreună cu Fiul, credincioşilor, deosebindu-I cu evlavie şi unindu-I cu credinţă, ca trei Ipostasuri fără de început în Unime fără de început.
Şi acum…
S-au împlinit prorociile prorocilor cu privire la tine, Născătoare de Dumnezeu, căci scară înţelegătoare te-ai arătat21 şi rug purtând focul22, şi munte sfânt23, şi uşă împărătească24.
Cântarea a 7-a Irmosul:
«Cei trei tineri în cuptor, pe Preacinstita Treime închipuind, îngrozirea focului au călcat şi, cântând, strigau: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri!25
Înviat-ai din mormânt, Iisuse Atotputernice, dăruindu-ne nouă învierea. Pentru aceea, strigăm: „Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri”.
Cele douăsprezece sceptre ale tale, Israel, au fost cinstite mai înainte, dar pe cei doisprezece proroci şi pe cei patru evanghelişti, Hristos, cinstindu-i după vrednicie, i-a pus stâlpi cuvântători ai Bisericii.
21 Fc. 28,12.
22 Ieş. 3,2.
23 Avac. 3, 2.
24 Iez. 44, 2.
25 EE 79, n. 111 (Sf. Gherman Patriarhul).
155
Bucură-te, Iuda, şi Levi, măreşte-te, căci din voi S-a născut Hristos, împărat şi preot, din Iesei după trup, odrăslind din David, cum au spus prorocii.
Iov a fost îndreptăţit aşteptându-L pe Domnul, şi Avraam, şi Isaac, şi Iacov, şi Iosif, ispitiţi fiind, sunt cinstiţi împreună cu Moise, şi Aaron, şi Iisus al lui Navi.
Este prigonit Ilie26, Nabot este ucis de pizmă27, Ieremia este legat şi coborât în groapa cu noroi28, Isaia a fost tăiat cu fierăstrăul29, Iosif, închis în temniţă30, şi Daniel a fost aruncat în groapa cu lei31.
Să fie cinstiţi după vrednicie tinerii cei ce au stins cuptorul şi nu s-au închinat chipului celui de aur, pe care i-a îndreptăţit Dumnezeu, pe Azaria, Misail şi Anania32.
Veseliţi-vă, prorocilor, în Domnul şi bucuraţi-vă, căci vi s-a gătit vouă bucurie negrăită ca unora care aţi propovăduit tuturor pe Dumnezeu cel în trei Ipostasuri, cu glasuri de taină.
Slavă…
Pe Treimea Preasfântă în unimea dumnezeirii despărţind-O evlavios şi unind-O cu dreaptă credinţă, să strigăm într-un cuget: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.
Şi acum…
Să o lăudăm pe cea pe care au văzut-o prorocii, pe Născătoarea de Dumnezeu, ca fiind cort împărătesc33 şi sceptru
26 III Rg. 19,1 sqq.
27 III Rg. 20,1-16.
28 Ier. 45, 6.
29 Evr. 11,37.
30 Fc. 37, 24.
31 Dan. 6,18.
32 Dan. 3,12 sqq;
33 Ieş. 26,1 sqq; Evr. 9,15.
156
din David al împăratului a toate34 şi ca porfiră înţelegătoare a lui Dumnezeu cel întrupat.
Cântarea a 8-a
Irmosul:
«Pe Domnul, Cel ce S-a pogorât în văpaia focului la tinerii evrei şi S-a arătat cu putere dumnezeiască, preoţi, lăudaţi-L, popoare, preaînălţaţi-L întru toţi vecii.35
Pe Cel înviat din morţi întru slavă, pe Hristos Domnul şi Care cu moartea-I a prădat stăpânirea morţii, preoţi, binecuvântaţi-L şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
Să fie cinstiţi după vrednicie cei doisprezece proroci drept-credincioşi, ca păzitori credincioşi ai Legii, împreună cu alţi patru care au luminat lumea cu înţeleptele lor prorocii.
Desfăşurând sulul legii, cine, prorocule Moise, este Cel pe care L-ai prorocit mai dinainte Hristos? „Acelaşi este Cel ce cu degetul a gravat tablele legii şi Cel ce mi-a vorbit mie de demult.”36
Ce vezi tu? Spune, o, Isaie! „Tronul şi slava lui Dumnezeu, serafimii cei cu şase aripi şi heruvimii cei cu mulţi ochi şi dumnezeiescul cărbune pe care îl port pe buze.”37
Spune-ne nouă, pentru ce plângi cu aşa de mare plângere, Ieremia, şi el a zis: „A fost luat Israel în robie, Sionul este distrus, cele sfinte sunt în mâinile prădătorilor, pentru aceasta este plângerea”38.
34 III Rg. 11,13.
35 EE 78, n. 110 (Sf. Gherman Patriarhul).
36 Ieş. 31,18.
37 Cf. Is. 6,1-7.
38 Ier. 27,4 sqq.
157
Vino, Daniele, şi spune ce ai văzut! „Tronurile au fost puse, s-au deschis cărţile, Dumnezeu a şezut şi cetele îngerilor de atunci, zeci de mii, slujesc Lui cu frică.”39
Sarra cea bătrână şi mai înainte stearpă, împreună cu Rebeca, Miriam, sora lui Moise, în cântări să fie cinstite ca prorociţe ale lui Dumnezeu, Iudit şi Ana, Hulda şi Debora.
Slavă…
Să ne închinăm Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt, Unimea în Treime, împreună cu îngerii strigând cu guri de lut: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu cel în Treime.
Şi acum…
Prorociţa cea din David să fie lăudată, Născătoarea de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria şi ruda ei Elisabeta cea stearpă şi Ana cea înţeleaptă, prorociţa şi văduva.
Cântarea a 9-a
Irmosul:
«Pe tine, rugul cel nears, pe Sfânta Fecioară, pe Maica Luminii şi Născătoarea de Dumnezeu, nădejdea noastră, a tuturor, te mărim.40
Pe Mântuitorul înviat prin putere dumnezeiască, pe Cel ce ne dă nouă nestricăciune şi viaţă, să-L mărim ca pe Dumnezeul şi Mântuitorul nostru.
Legea a cunoscut doisprezece proroci şi alţi patru, iar harul a slăvit după vrednicie pe soborul egal în număr cu aceştia ca ucenici ai lui Hristos.
Cântă, o, David, strămoşul lui Dumnezeu, cine a fost pironit la mâini şi la picioare pe Cruce? „Domnul meu, ale Cărui haine şi le-au împărţit cei fără de lege.”
39 Dan. 7,10.
40 EE 79, n. 111 (Sf. Gherman Patriarhul).
158
Strigă răsunător, Isaie, cine este cea pe care ai văzut-o Fecioară? „Din rădăcina lui Iesei, a odrăslit mlădiţă din care s-a arătat floarea, Hristos, Mântuitorul lumii.”41
Lămureşte-ne, spune, o, prorocule, cine este tomul acela pe care l-ai primit în foc? „Cuvântul lui Dumnezeu, Cel scris ca într-un tom nou, în pântecele Maicii.”42
Spune, Solomon, ce este patul43, ce este grădina aceea44? „Patul este îngroparea Celui Răstignit, iar grădina este Edenul în care a fost dus tâlharul.”
Lămureşte-ne, o, Ieremia, ce este lemnul pe care ai spus că îl pun în pâine cei fără de lege? „Crucea lui Hristos şi trupul Lui cel preacurat.”45
Spune, o, prorocule, plăsmuirea din nou a tuturor, spune! „Oasele cele uscate întru care nu este nici suflare, nici carne, veniţi, luaţi duh de viaţă!”46
Spune, o, tesvitene, şi zi, ce este duhul acela care te-a luat de pe pământ în vârtej? „Era Duhul lui Hristos, Cel ce a grăit în prorocii lui Dumnezeu.”47
Slavă Celui ce i-a slăvit pe toţi sfinţii proroci să vadă mai dinainte şi să spună mai dinainte cele ale negrăitei iconomii a lui Hristos, tainele lui Dumnezeu.
41 Is. 11,1.
42 Is. 8,1-4.
43 Cânt. 3, 7.
44 Cânt. 4,16.
45 Ier. 11,19.
46 Iez. 37,1-10.
47IV Rg. 2,1,11.
159
Slavă…
Pe Tine, chipul cel neschimbător al Tatălui şi împreunăveşnic cu Mângâietorul, Te mărim ca pe Dumnezeul şi Mântui torul nostru.
Şi acum…
Spune, bună Născătoare de prunc, Fecioară, cum ai născut fără sămânţă? „Când voieşte Dumnezeu, se biruieşte rânduiala firii, căci face toate câte voieşte”
Canon de rugăciune la Naşterea Domnului1 (25 decembrie)
Cântarea 1, glasul al 4-lea Irmosul:
«Celui ce a povăţuit de demult pe Israel care fugea din robia lui Faraon, şi în pustie l-a hrănit, să-I cântăm lui Dumnezeu, Izbăvitorul nostru, că S-a proslăvit.2
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Să se veselească făptura, căci Dumnezeu astăzi S-a arătat în trup3, prunc înfăşat, născut într-o peşteră în Betleem, dar îi mântuieşte pe pământeni din stricăciune şi lumina luminează în întuneric.
O, lucruri străine! O, nouă amestecare! Dumnezeu cel fără de schimbare poartă întreaga noastră fire, şi Se face prunc, şi Se plăsmuieşte, dar rămâne ceea ce era mai înainte, pentru noi asumând ceea ce nu era.
1 Traducere după ediţia critică din GIUSEPPE SCHIRO, Analecta Hymnica Graeca e codicibus eruta Italiae inferioris. IV. Canones decembris (ed. ATHANASIUS KOMINIS), Roma, 1976, pp. 632-652. Ediţia a avut la bază următoarele manuscrise: Crypt. A.a. XXIV, ff. 243-250v; Crypt. A.a. IV, ff. 187-191; Mess. gr. 135, ff. 273v-279; Vallic. gr. E 54, ff. 87v-88v; Paris, gr. 928, ff. 318- 322; Sinait. gr. 578, ff. 70v-72v.
2 EE 106, n. 149 (Sf. Andrei Criteanul).
3 1 Tim. 3,16.
161
Să se veselească Betleemul, căci Edenul astăzi îmi lasă intrare în Raiul desfătării şi îmi deschide Viaţa, căci pomul vieţii4 este Cel ce S-a născut din Fecioară, Dumnezeu.
O, adâncul bogăţiei înţelepciunii!5 Betleemul astăzi s-a arătat cetate a lui Dumnezeu6 şi cer s-a arătat peştera, acoperământ scutecele, tron heruvimic al lui Dumnezeu s-a arătat ieslea dobitoacelor.
Dumnezeu S-a arătat în lume şi S-a întrupat, fără să iasă din firea părintească, nu schimbând unirea, nici făcând părelnică întruparea, căci a arătat cu adevărat în El însuşi firea noastră.
Să salte toată făptura că Dumnezeu Domnul ni S-a arătat nouă cu trupul pe Care Gavriil L-a făcut cunoscut mai dinainte7 şi steaua s-a arătat8, magii, împreună cu păstorii cu dreaptă credinţă L-au slavoslovit.
Cine poate spune necuprinsul netâlcuitei naşteri, căci zămislirea este fără de sămânţă, fără stricăciune, naşterea, căci la început, Cuvântul era la Dumnezeu9, Care S-a întrupat pentru noi.
Slavă…
Pe Treimea în Unime toţi credincioşii lăudând-o heruvimic ca pe una în trei Ipostasuri, să o lăudăm ca pe Una în dumnezeire fără de început şi împreună-veşnică.
4 Fc. 2,9.
5 Rom. 11, 33.
6 Mih. 5,1.
7 Lc. 1, 28-38.
8 Mt. 2, 2.
9 In 1, 1.
162
Şi acum…
Pe tine, locaşul lui Dumnezeu, scara cea înţelegătoare prin care S-a pogorât Dumnezeu10 şi, luând chipul nostru, ne-a adus pe toţi în ceruri, Născătoare de Dumnezeu, cu dreaptă credinţă te slăvim.
Cântarea a 2-a
Irmosul:
«Vedeţi, vedeţi că Eu sunt Dumnezeu, Cel ce omor şi iarăşi viez.11
Vedeţi, vedeţi că Eu sunt Dumnezeu, Cel ce sunt Cuvântul cel de la început şi Fiul întrupat din Fecioara în Duhul Sfânt şi împlinind bunăvoirea Tatălui şi născut în peşteră pentru voi.
Vedeţi, vedeţi că Eu sunt Dumnezeu, Cel ce pe Adam odinioară înghiţit de stricăciune l-am miluit şi acum din Fecioară l-am luat şi l-am purtat fără amestecare şi l-am unit cu Mine fără schimbare.
Tu eşti Dumnezeul nostru, Tu eşti Cel ce ai plăsmuit pe Adam, dându-i lui suflare12, şi când Ţi-a păcătuit Ţie de demult, l-ai miluit din milostivire, şi plăsmuindu-l din nou în mitrasul Fecioarei, Te-ai unit cu el fără de schimbare.
Am cunoscut, am cunoscut că Tu eşti Dumnezeu, Cel ce Te-ai arătat astăzi pe pământ şi cer ai arătat peştera aceea în care ieslea a fost văzută ca un tron şi Fecioara, ca un pat de nuntă heruvimic.
Doamne, Doamne, Cel ce Te-ai născut în peşteră şi ai fost închinat de magi şi ca un prunc în ieslea dobitoacelor Te-ai
10 Fc. 28,12.
11 EE 105, n. 148 (Sf. Andrei Criteanul).
12 Fc. 2, 7.
163
arătat păstorilor înfăşat cu scutece, cei care Te lăudau: Miluieşte-ne, Hristoase!
Slavă…
Unul Te slăvesc pe Tine Tatăl fără de început Dumnezeu, din Care Unul Dumnezeu este Fiul şi Unul, mângâietorul Duh, nu rob, nici făptură, ci deofiinţă prin fire şi slavă, Unime de aceeaşi putere şi de un tron.
Şi acum…
Bucură-te, şuvoi pururea vecuitor al credinţei noastre, bucură-te, cort însufleţit al lui Dumnezeu13, bucură-te, car sfânt, în care împăratul tău a urcat ca pe un tron, purtând porfiră din sângiurile tale, Curată14.
Cântarea a 3-a Irmosul:
«Să nu se laude cel înţelept trufindu-se, decât întru aceasta, întru a pricepe că nu este sfânt ca Dumnezeul nostru, Cel ce înalţă cornul nostru, dând tărie împăraţilor noştri.15
Să se veselească cele cereşti, căci Ziditorul este văzut de cei de pe pământ născut în Betleem din Fecioara şi înfăşat în scutece, pentru ca Dumnezeu să dezlege funiile păcatelor noastre.
Să se veselească cele pământeşti, căci cerul i-a arătat pe îngeri şi steaua strălucind la peşteră, pentru aceea, să strigăm şi noi cu păstorii, credincioşilor: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu”.
Care este chipul naşterii Tale, care este bogăţia bunătăţii Tale? Că Dumnezeu fiind, Te-ai făcut om, Doamne, şi de bunăvoie ai îmbrăcat chipul pe care l-ai făcut, Creatorule a toate.
13 Ieş. 26,1 sqq; Evr. 9, 2 sqq.
14 Dan. 7, 9.
15 EE 106, n. 149 (Sf. Andrei Criteanul).
164
Necuprinsă este zămislirea şi mai presus de cuvânt este slăvita ieşire din Fecioara, Doamne, din milostivirea Ta, dar luminează-ne şi pe noi, cei ce prăznuim curată naşterea Ta.
Cele străine ale naşterii Tale cine va putea să le povestească, Preacinstită, căci din zămislire fără de sămânţă, naşterea este nestricăcioasă şi tată Fiului pe pământ nu se află, nici mamă în ceruri.
Slavă…
Să ne închinăm Tatălui, Fiului şi Duhului, Treimea nedespărţită, strigând heruvimic: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, singur Dumnezeule, de o cinste şi împreună-veşnic.
Şi acum…
Pe tine, nor care ai încăput pe Dumnezeu16 te mărturisim, întru care S-a pogorât ca ploaia în mitrasul tău17, Fecioară fără de prihană, ca să ne plăsmuiască pe noi, pe toţi, chipul dintâi al Arhetipului.
Cântarea a 4-a Irmosul:
«Auzit-a Prorocul de venirea Ta, Doamne, şi s-a temut, înţeles-a lucrurile Tale şi s-a spăimântat, slavă puterii Tale, slavă, Hristoase, pogorârii Tale.18
Cel prin fire fără de început primeşte început astăzi după trup şi sărăceşte19 asumând firea noastră, şi ne aduce pe toţi întru Sine Tatălui, căci ne unim cu dumnezeirea Lui.
Cel fără de trup Se întrupează, şi Cel fără de început primeşte început din Fecioara, şi Se deşartă Cel Preaplin, şi Cel Nevăzut este văzut tuturor, şi Cel neatins este înfăşat în scutece.
16 Is. 19,1.
17 Jud. 6, 37-40.
18 Tpupbtov KavavvKTiKov, Roma, 1879, p. 66.
19II Cor. 8, 9.
165
Cetele celor netrupeşti Te-au lăudat pe Tine, Cel născut în peşteră, şi magii cu daruri Ţie Ţi se închină, tot pământul cu noi Te slăveşte, Hristoase, Dumnezeu din Fecioară.
Te-ai născut netâlcuit, Ziditorul meu, şi ai strălucit lumina celor din întuneric şi păstorii au lăudat slava Ta, iar îngerii, cu frică, înconjoară ieslea, Mântuitorule, ca pe un tron de foc.
Magii cu păstorii se minunează de naşterea Ta cea din Fecioară şi îţi aduc Ţie slavă şi cu îngerii şi toate seminţiile neamurilor, Dumnezeule nezidit, dar zidit cu trupul pentru noi.
Slavă…
Tatăl, Fiul şi Duhul, Treimea este neamestecată în Unime, căci Unimea întreit ipostatică şi firea este închinată de toţi credincioşii, lumina cea neîmpărţită, împreună-fără-de-început şi de un tron.
Şi acum…
întru tine s-a săvârşit taina, Preanevinovată, a mântuirii, căci în pântecele tău S-a sălăşluit, Născătoare de Dumnezeu, Cuvântul viu cel veşnic, Dumnezeul a toate, făcându-Se om.
Cântarea a 5-a
Irmosul:
«Să-mi răsari mie, Doamne, Lumina poruncilor Tale, că la Tine, Hristoase, mânecă duhul meu şi Te laudă pe Tine, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi la Tine am scăpat, împăratul tuturor20.
Cuvântul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit în noi, la început fiind Dumnezeu, cum strigă Ioan21. Din Fecioara astăzi pe Adam îl îmbracă şi înnoieşte firea.
20 EE 106, n. 149 (Sf. Andrei Criteanul).
21 In 1,1-2,14.
166
Cel ce este Se face om fără de schimbare şi primeşte început Cel fără de început, şi Cel neîncăput este încăput, Cel fără de trup primeşte trup, şi Ziditorul Se zideşte, şi Se deşartă pentru noi astăzi Dumnezeu cel plin.
Ziditorul a toată făptura şi izbăvitorul firii în Betleem din Fecioară Se naşte în peşteră, şi în iesle Se pune, şi sărăceşte astăzi22, luând chipul nostru cel pământesc.
Chipul fără de schimbare şi asemenea veşniciei părinteşti, Te laud pe Tine, Cel ce din mitras Te-ai unit cu mine în trup, pentru ca chipul meu să-l reînviezi ca un Dumnezeu.
Slavă…
Treime Sfântă slavă Ţie, Unime întreitipostatică, fire de aceeaşi putere pe care o laudă îngerii, heruvimii o slăvesc şi toată făptura o slavosloveşte ca pe un singur Dumnezeu.
Şi acum…
Naşterea ta cea mai presus de fire a izbăvit firea în chip mai presus de fire din stricăciunea cea după fire, nestricăcioasă Mireasă, Dumnezeu reînnoind întreaga fire omenească cu dumnezeieştile daruri.
Cântarea a 6-a Irmosul:
«în marea vieţii, pentru faptele mele m-am pogorât până la iad; ci, ca Iona din chit, aşa strig: Fiule şi Cuvântule al lui Dumnezeu, mă rog, scoate-mă dintru adâncul răutăţilor.23
înţelepciunea Tatălui, lumina cea fără de timp, Fiul cel fără de început, născut din Tatăl mai înainte de luceafăr24 şi din maică în vremurile cele din urmă Se întrupează şi Se plăsmuieşte, fără a ieşi din propria slavă.
22II Cor. 8, 9.
23 EE 106, n. 149 (Sf. Andrei Criteanul).
24 Ps. 109,3.
167
La început a fost Cuvântul, născut din Tine, Tatăl25, fără de ani şi din milostivire, îngemănându-Se cu frământătura noastră, S-a amestecat cu noi, îndumnezeind frământătura şi arătându-Se îndoit cu firea.
Floarea cea pururea vecuitoare, mlădiţa lui Da vid din rădăcina lui Iesei26 şi din Iuda, Cel fără de tată din maică, şi din Tată, fără de maică27, Hristos, a răsărit, născut din Născătoarea de Dumnezeu.
Să se bucure Betleemul, cetatea lui David28, căci Hristos, luând chipul nostru smerit, Se naşte în peşteră, şi tu, cea mai mică cetate, ai devenit cetatea lui Dumnezeu.
Isaia să strige cu mare glas în Duhul lui Dumnezeu: „Iată, Fecioara va avea în pântece Fiu pe Cel mai înainte de veci şi va naşte astăzi pe Emanuel, Dumnezeul a toate”29.
Slavă…
Să ne închinăm toţi credincioşii cu laude lui Dumnezeu Celui fără de început, împreună cu Fiul Cel de o fiinţă cu Tatăl, şi cu Duhul Sfânt, Treime nedespărţită în Unime neîmpărţită.
Şi acum…
Uşă încuiată te-a văzut mai dinainte oarecând Iezechiel30 prin care a trecut Cel neîncăput cu totul şi a ieşit păzind mitrasul tău fără de prihană, aşa cum era şi mai înainte de naştere.
Condacul, glasul al 8-lea
Cel ce a chemat pe desfrânata…
25 In 1,1.
26 Is. 11,1.
27 Evr. 7, 3,14.
28 Lc. 2,4.
29 Is. 7,14.
30 Iez. 44, 2.
168
Când Hristos S-a născut în Betleemul Iudeii, păstorii sălăşluiau în câmp şi strigau Celui dintru înălţimi, iar magii se închinau Ţie, împăratului născut.
Icosul
Cuvintele lui Hristos…
Sărbătoare cerească ai arătat, Sfinte, când Te-ai născut Tu, Iisuse, Fiule Unul Născut, prin feciorelnică naştere din mitrasul neispitit de nuntă. Lumină celor din întuneric şi umbra morţii le-ai strălucit31. Netâlcuită pururea este naşterea Ta cea mai înainte de veci, a curatei Tale veniri, Cuvinte al lui Dumnezeu. căci Dumnezeu şi om Te-ai făcut prin fire şi ai ieşit precum ai binevoit, prunc făcându-Te din Sfânta Fecioară, şi de aceea strigăm: Cu credinţă să ne închinăm împăratului născut.
Cântarea a 7-a Irmosul:
«Nu ne da pe noi până în sfârşit, pentru numele Tău cel sfânt, nu strica legământul Tău, şi nu depărta mila Ta de la noi; Doamne Dumnezeul Părinţilor noştri, Cel preaînălţat întru toţi vecii.32
Seminţiile neamurilor, aduceţi Domnului slavă! Neamuri, binecuvântaţi-L pe Cel ce S-a născut pe pământ, popoare, închinaţi-vă Celui din Iuda, Care a odrăslit în trup33, din seminţia lui David34, lui Hristos Dumnezeu, şi acum S-a arătat în Betleem.
Au trecut umbrele legii când S-a arătat Hristos şi a strălucit raza adevărului credincioşilor, şi întreaga făptură s-a
31 Is. 9,1; Lc. 1, 78-79.
32 EE 106, n. 149 (Sf. Andrei Criteanul).
33 Evr. 7,14.
34 Mt. 1,1.
169
făcut nouă, cum a scris Pavel35, şi neamurile ne-am izbăvit de întunericul vechii osânde.
în Betleem, Hristos Se naşte după prorocie: Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, casa Efratei nu eşti cel mai mic între conducători, chiar dacă eşti mică între cetăţi, căci din tine îmi va ieşi Mie conducător ca să păstorească pe poporul Meu36.
înnoieşte-te, Adame, bucură-te şi tu, strămoaşă Eva, căci, iată, a răsărit dreptatea, Hristos, şi mulţimea păcii, şi lumina milei, prin care Cel întâi născut tainic a izgonit întunericul de pe pământ şi s-a dezlegat păcatul nostru.
Slavă…
Să ne închinăm Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt dimpreună, firea cea nezidită, Treimea Sfântă închinată într-o singură dumnezeire, unind-o cu dreaptă credinţă, şi împărţind-o fără de tăiere, şi teologic lăudând-o.
Şi acum…
Pe tine te sfinţeşte, Curată, făptura şi neamurile toate de pe pământ, te-au binecuvântat şi te-au fericit37, căci din tine S-a născut, Maică-Fecioară, Cel ce a scos din alunecare întreaga făptură şi a dezlegat legăturile celor întâi plăsmuiţi.
Cântarea a 8-a Irmosul:
«în văpaie de foc îţi stau Ţie înainte Heruvimii şi Serafimii, Doamne, şi toată zidirea cântare frumoasă cântă Ţie: lăudaţi, binecuvântaţi şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.38
Cel ce prin fire este necuprins, născându-Se din Fecioară, astăzi împlineşte prorocia lui Isaia39. Căci Cel ce este numit
35II Cor. 5,17.
36 Mih. 5,1-3; Mt. 2, 6; În 7,42.
37 Lc. 1,48.
38 EE 106, n. 149 (Sf. Andrei Criteanul).
39 Is. 7,14.
170
Grabnică-pradă-şi-jaf-apropiat40 îi cheamă pe magi cu daruri dumnezeieşti închinători.
Văzându-L oarecând cetele îngereşti pe Hristos în peşteră înfăşat şi în iesle fiind culcat, se întrebau unele pe altele: „Ce este acest copil? Căci Dumnezeu fiind, este văzut de noi prunc în scutece”.
Fiind înfăşat în scutece, ai dezlegat funiile păcatelor, făcându-Te prunc pentru mine. O, bogăţie a milostivirii! O, adânc al Tainei! Cel ce poartă de grijă de tot pământul ca un prunc Se înfaşă!
Prin naşterea Ta, Hristoase, Soare dătător de lumină, ai micşorat întunericul necredinţei în Dumnezeu şi ai mărit lumii ziua mântuirii, strălucindu-ne nouă lumina poruncilor Tale ca ziua.
Slavă…
Cu îngerii Te lăudăm pe Tine Dumnezeu mai înainte de veci, cinstindu-Te pururea Unul în trei persoane: pe Tatăl fără de început, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, Treimea în Unime, nedespărţit unită.
Şi acum…
Cine, auzind, nu se spăimântează că Dumnezeu a locuit în mitrasul tău şi prunc S-a arătat, fără patimă şi stricăciune, o, Taină străină, negrăită şi nespusă, cum Cel ce ţine toate cu mâna de bunăvoie S-a arătat!
Cântarea a 9-a Irmosul:
«Pentru că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi sfânt este numele Lui; şi mila Lui este din neam în neam spre cei ce se tem de Dânsul.41
40 Cf. Is. 8,1. Sfântul Andrei tâlcuieşte că este numit astfel Hristos: grabnică pradă, pentru că a prădat iadul, şi jaf apropiat, pentru că a jefuit moartea.
41 EE 106, n. 149 (Sf. Andrei Criteanul).
171
Cel din Tată fără mamă şi din mamă fără de tată42 S-a născut din Fecioara pentru noi şi ne-a împăcat pe noi din milostivire cu Tatăl, arătându-Se în trup.
Făcătorul a toate, Care pururea este cu Tatăl, Se deşartă şi Se întrupează pentru noi şi aduce lui Dumnezeu chipul luat de la noi din milostivire.
Firea cea pământească Dumnezeu luând-o din tine, S-a născut în peştera din Betleem şi ne-a îndumnezeit pe noi, muritorii, din milostivire, Maică-Fecioară, Curată.
Răsăritul cel din înălţime, Hristos, a privit de sus, strălucind celor din întuneric şi din umbră43 şi ne-a împăcat pe noi din milostivire cu Tatăl, Născătoare de Dumnezeu, Curată.
Pe tine te-a umbrit Duhul cel Sfânt44 nedespărţit de Tatăl, de un tron cu Tatăl şi cu Fiul, Preacinstită, şi pe tine te-a arătat tuturor Maică nestricată, curată.
Slavă…
Să ne închinăm Treimii în Unime, credincioşilor, slăvind pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh şi propovăduindu-I într-o singură fire.
Şi acum…
Să strigăm celei pline de har noi, credincioşii, împreună cu Arhanghelul Gavriil: Bucură-te, tron al lui Dumnezeu, ceea ce eşti mai înaltă decât cerurile şi decât toată făptura.
42 Evr. 7,3.
43 Is. 9,1; Lc. 1, 78-79.
44 Lc. 1,35.
Canon de rugăciune la Odovania Naşterii Domnului1 (31 decembrie)
Cântarea 1, glasul al 4-lea Irmosul:
«Să cântăm cântare de biruinţă singurului Dumnezeu, Celui ce a făcut minuni de demult, căci pe Faraon cu toată armata lui în mare l-a scufundat.2
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Să salte toate, şi să se bucure, şi să plesnească cu mâinile, tainic bucurându-se, căci S-a născut în Betleem Iisus Hristos, Adevărul.
S-a născut în peşteră Ziditorul meu, fiind înfăşat în scutece în iesle, din înălţimea bunătăţii Lui în pământul lui Iuda, Betleem.
Cântarea a 3-a
Irmosul:
«Întăritu-s-a inima mea întru Domnul, înălţatu-s-a fruntea mea, lărgitu-s-a gura mea asupra vrăjmaşilor mei, veselitu-m-am de mântuirea Ta.3
1 Traducere după ediţia critică din GlUSEPPE SCHIRO, Analecta Hy muica Graeca e codicibus eruta Italiae inferioris. IV. Canones decembris (ed. ATHANASIUS KOMINIS), Roma, 1976, pp. 632-652. Ediţia a avut la bază manuscrisele Crypt. A.a. IV, ff. 228v-230v; Sinait. gr. 578, ff. 90v-93.
2 EE 105, n. 148 (Sf. Andrei Criteanul).
3 EE 107, n. 150 (Sf. Andrei Criteanul).
173
A fost pusă pe tron sămânţa lui David4, Fecioară, pruncul pe Care L-ai născut cu trup în peşteră, pe Dumnezeu, Cel ce S-a unit cu mine.
Pământul şi-a întins spatele şi îl primeşte pe Stăpânul născut fără de schimbare din Fecioară, ca Făcător a toată făptura.
A Născătoarei…
Pe Cel ce în pântecele tău a plăsmuit din nou pe oameni, fără de încetare roagă-L, Născătoare de Dumnezeu, să aşeze în pace, rugămu-ne, viaţa noastră.
Cântarea a 4-a
Irmosul:
«Ce strigi, prorocule Avacum? Ce ai auzit de te-ai spăimântat, pentru ce te minunezi? că Dumnezeu din Teman va veni şi Cel sfânt, din muntele cel cu umbra deasă! Pentru aceea, am strigat slavă puterii Tale, slavă, Hristoase, pogorârii Tale!5
Ce-ţi este ţie că strigi, o, David? zis-a Domnul către mine: „Fiul Meu eşti tu”6. Ziditorul şi Dumnezeu astăzi din pântece mai înainte de luceafăr născându-Se7, S-a întrupat. Pentru aceea, am şi strigat: „Va veni Dumnezeu în chip arătat, va veni şi ne va milui pe noi”8.
Veniţi, credincioşilor, să prăznuim cu strălucire! S-a arătat harul Mântuitorului9. Dumnezeu cel fără de început primeşte început, Cel neîncăput este încăput în pântecele Fecioarei,
4Ps. 131,11.
5 EE 123, n. 169 (Sf. Andrei Criteanul).
6 Ps. 2, 7.
7Ps. 109, 3.
8 Ps. 49, 2.
9Tit2,11.
174
Cel nezidit Se zideşte. Cel bogat sărăceşte cu trupul10, Cel plin Se deşartă întreg în noi.
Cine dintre pământeni nu se va minuna de Tine, Mântuitorule, Cel nesfârşit, sau cine nu se va înfricoşa văzându-Te pe Tine Dumnezeu atins şi pipăit şi Dumnezeu întrupat, şi zidit, şi în timp, arătat în trup? Slavă înţelepciunii Tale, slavă, Hristoase, iconomiei Tale!
Cântarea a 5-a
Irmosul:
«De noapte mânecând toţi fără de tăcere Te lăudăm pe Tine, lumina cea neînserată, Dumnezeule, ca un îndurat, pacea Ta, Hristoase, dăruieşte-o nouă.11
De la Tatăl ai strălucit, Hristoase, mai înainte de veci, dar ai locuit în mitras în vremurile din urmă, păzind nestricate peceţile fecioriei Maicii.
David a cântat prin cântări, zicând: „Toţi împăraţii arabilor şi ai reginei Saba daruri vor aduce şi Tarsisul şi insulele se vor închina lui Hristos”12.
A Născătoarei…
Toţi pe Fecioara ca pe ceea ce singură a născut fără zămislire pe Dumnezeu cel neîncăput să o lăudăm cu credinţă, închinăciune aducându-i împreună cu îngerul.
Cântarea a 6-a
Irmosul:
«Valul păcatelor mă cuprinde, şi încearcă să mă scufunde, Bunule, ci precum mai înainte pe Iona l-ai scos din stricăciune,
10II Cor. 8, 9.
11 EE 105, n. 148 (Sf. Andrei Criteanul).
12 Ps. 71,10.
175
şi pe mine, rogu-mă, apucând mai înainte mântuieşte-mă, Mântuitorule.13
Cetele oştirilor cereşti pe pământ au venit când Hristos S-a născut cu trup şi au stat cu strălucire în jurul ieslei, acolo unde zăcea focul dumnezeieştii firi, şi strigau: „Slavă întru cei de sus!”
îngerii, şi magii, şi păstorii tainic îl lăudau pe Hristos cel născut, unii slăvindu-L ca Dumnezeu şi Făcător a toate, alţii aducând daruri, iar alţii uimindu-se.
A Născătoarei…
Negrăită este zămislirea naşterii tale, Curată, căci ai încăput fără de sămânţă în mitrasul tău pe Fiul Tatălui cu trup, cum a ştiut Cel născut. Pentru aceea, ai rămas nestricată, Fecioară, chiar dacă ai născut.
Cântarea a 7-a Irmosul:
«Focul arzând în cuptor se întindea, tinerii se răcoreau şi, lăudând, grăiau: Bine eşti cuvântat, Cel ce Unul eşti Dumnezeul părinţilor noştri.14
În peşteră sub pământ Se naşte Cel ce poartă toate cu mâna prin Duhul şi Se înfaşă ca un prunc şi în ieslea dobitoacelor Se culcă.
Magii povăţuiţi de stea au lăsat Răsăritul şi au ajuns în Iudeea; de la aceştia daruri ai primit şi închinăciune15, Netâlcuitule.
A Născătoarei…
Fecioară pe tine mai înainte de naştere şi după naştere, Curată, toţi te fericim ca pe ceea ce ai născut pe Dumnezeu
13 EE 105, n. 148 (Sf. Andrei Criteanul).
14 EE 105, n. 147 (Sf. Andrei Criteanul).
15 Mt. 2,1-12.
176
din preacuratele tale coapse, Care a asumat trupul în chip înfricoşător.
Cântarea a 8-a
Irmosul:
«Pe Dumnezeu, Cel ce a întins cerul ca o piele şi a întemeiat pământul pe întărirea Lui, preoţii Domnului şi slugile Domnului, pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.16
Pe Dumnezeu, Cel ce a strălucit mai înainte de luceafăr din Tatăl17 şi în vremurile din urmă a luat trup din maică, preoţi şi slugile Domnului, binecuvântaţi-L pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Pe Cel ce Se află în sânurile Tatălui18 şi în braţele Maicii, pe Dumnezeu cel dintru înălţimi şi încăput în peşteră, preoţi şi slugile Domnului, pe Domnul binecuvântaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Pe Dumnezeu, Cel ce a făcut tom nou mitrasul tău şi a scris în el19 nu cu cerneală, ci cu insuflarea Duhului, fără de prihană, Curată, Născătoare de Dumnezeu, pentru noi toţi roagă-L fără încetare.
Cântarea a 9-a
Irmosul:
«Cuptorul haldeilor cel cu foc răcoritor de demult şi rugul în Sinai nears, Născătoare de Dumnezeu, toţi cu cântări te mărim20.
16 EE 105, n. 148 (Sf. Andrei Criteanul).
17 Ps. 109,3.
18 In 1,18.
19 Is. 8,1-4.
20 EE 106, n. 148 (Sf. Andrei Criteanul).
177
în peşteră Se naşte astăzi din Fecioara Cel ce este pururea împreună-veşnic cu Tatăl şi îi cheamă laolaltă pe păstori şi pe magi cu strălucire.
Din Fecioară Cuvântul Se naşte mai presus de cuvânt, în peşteră sub pământ Se naşte Hristos pe Care noi, credincioşii, lăudându-L, într-un glas, îl mărim.
A Născătoarei…
Din coapse fără de prihană, ai născut, Născătoare de Dumnezeu, pe Cel împreună-fără-de-început cu Tatăl şi cu Duhul, pentru aceea, toţi pe tine cu dor şi cu laude te preamărim.
179
Canon de rugăciune la Botezul Domnului1 (6 ianuarie)
Cântarea 1, glasul al 4-lea
Irmosul:
«Carele lui Faraon şi puterea lui le-a aruncat în mare Cel tare În războaie, să-I cântăm cântare nouă, căci cu slavă S-a preaslăvit.2
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Astăzi Dumnezeu Se arată oamenilor pe pământ om cu firea şi cu fiinţa. Să-I cântăm Lui cântare nouă, căci cu slavă S-a preaslăvit.
Astăzi Adam şi Eva, tainic dănţuind împreună, strigă cu bucurie: „Mântuitu-ne-ai pe noi, singur Mântuitorule, arătându-te în apă”.
Astăzi Tatăl mărturiseşte Fiului, iar Duhul Sfânt din cer Se pogoară şi deofiinţimea Treimii se face cunoscută acum nouă tuturor.
Astăzi Izbăvitorul, botezându-Se în trup, lumea a înnoit în repejunile Iordanului şi pe toţi i-a adus Tatălui şi Duhului Lui dumnezeiesc.
1 Tradus duPă ediţia critică din GIUSEPPE SCHIRO, Analecta Hymnica PPT ă Cdiabus eruta Italtae mferioris. V. Canones januarii (ed ALCESTIS ZI.o. XV, ff. 80-85; Crypt. A.a. V, ff. 38-44.
2 eE 104, n. 147 (Sf. Andrei Criteanul).
179
S-a înfricoşat Ioan, Bunule, văzându-Te pe Tine neavând întinăciune şi căutând a Te boteza, pentru aceea, s-a dat în lături să-şi pună mâna pe creştetul Tău, singur Mântuitorule.
Astăzi Hristos a îmbrăcat curat apele Iordanului, împodobind Biserica cu haina nestricăciunii prin luminarea Botezului.
Spălaţi-vă sufletul şi curăţiţi-vă mintea, primiţi botezul pocăinţei cu credinţă, luaţi Duh înlăuntru, Care sfinţeşte toate, credincioşilor.
Slavă…
Nezidită cu adevărat şi de o cinste, credincioşilor, să lăudăm toţi Preasfânta Treime, cinstind pe Tatăl cel fără de început şi pe Fiul împreună cu Duhul.
Şi acum…
Singură Maică-Fecioară ai născut cu adevărat pe Dumnezeu cel neîncăput, de la Care Iordanul s-a întors înapoi şi Ioan s-a înfricoşat împreună cu cetele cereşti.
Cântarea a 2-a
Irmosul:
«Vedeţi, vedeţi că Eu sunt Dumnezeu Cuvântul cel întrupat şi născut, dar nu prefăcut în trup, nici închipuire de trup luând, ci, ca Dumnezeu, am împlinit cu cele de sus pe cele de jos, dând mare milă.3
Cunoaşteţi şi vedeţi că Eu sunt Cel ce M-am arătat prin sfat negrăit celor de pe pământ, primind chip omenesc, şi cu acesta venind la Iordan, am botezat cu foc şi cu Duh Sfânt.
Vedeţi, vedeţi că Eu sunt Dumnezeu, Cel ce a venit de voie la râul Iordan ca să fie botezat de mâinile slujitorului şi Care curăţă minţile neamurilor necredincioase în focul dumnezeiescului botez.
3 E. Follieri, „Un canone inedito di S. Andrea di Creta”, Studi e Testi, 219, Vatican, 1962, p. 341, nota 2.
180
Vedeţi, vedeţi că Eu sunt Dumnezeu Cuvântul, Cel ce l-am arătat pe fiul lui Zaharia pregătitor al căii celei către Botez pe pământ şi Care tai patimile cu securea Duhului Sfânt.
Vedeţi, vedeţi că Eu sunt Dumnezeu Cuvântul către Care înaintemergătorul strigă: Iată Mielul lui Dumnezeu4, Cel ce pentru noi S-a făcut ca noi şi mai presus de noi şi Care curăţă lumea şi o botează în foc şi în apă.
Vedeţi, vedeţi că Eu sunt Dumnezeu Cuvântul pe Care L-a mărturisit Tatăl şi pogorârea Duhului5, şi El a venit atunci ca Fiu al Tatălui şi ca Unul din Sfânta Treime, nedespărţit şi după întrupare.
Ştim, cunoaştem că Dumnezeul nostru Tu eşti, Mântuitorule, Cel de o fiinţă cu Tatăl, Cuvântul cel împreună veşnic, Iisus Hristos, Care a venit în repejunile Iordanului ca să cureţe toată mintea şi să ne lumineze pe noi, pe toţi.
Vedeţi, vedeţi că Eu sunt Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Treimea cea în Unime lăudată ca Dumnezeu de toţi îngerii, şi oamenii, şi toată făptura.
Cunoaşteţi şi vedeţi că Eu sunt, Dumnezeu Cuvântul cel născut din Fecioară şi Care am păzit fără de prihană peceţile ei, Cel ce prin apă v-am arătat vouă în chip străin străina, dumnezeiasca naştere din nou.
Cântarea a 3-a
Irmosul:
«Cel ce întăreşti tunetul şi zideşti duhul, întăreşte-mă, Doamne, ca să Te laud cu adevărat şi să fac voia Ta, că nu este sfânt ca Tine, Dumnezeul nostru.6
4 In 1, 29.
5 Cf. Mt. 3,16-17.
6 EE 104, n. 147 (Sf. Andrei Criteanul).
181
Betleemul, care mai înainte a fost lipsit de copii, s-a înroşit de sângiuri, dar colimvitra lui Hristos, prin uciderea păcatului, prin foc şi prin apă, a devenit cu mulţi fii.
Mireasa cea stearpă din neamuri oarecând, neagră şi fără de copii, rodind, acum înfloreşte şi strigă, lăudându-se că nu este sfânt precum Tu, Dumnezeul nostru.
Strămoşul lui Dumnezeu, lovind alăuta, descrie limpede marea fugind, râul Iordan întorcându-se înapoi cu frică şi dealurile cu munţii săltând7.
Isaia strigă: Glasul celui ce strigă în pustie a răsunat8, cel al înaintemergătorului şi Botezătorului, scoateţi acum apă din izvoarele Duhului9, credincioşilor, strălucit, cu bucurie.
Moise mai înainte a schimbat firea apelor prefăcută în sânge înaintea lui Faraon10, arătând harul botezului, pe Mântuitorul nostru, prin Care am fost schimbaţi.
Elisei oarecând a schimbat firea apelor spre naştere de prunci mulţi în Ierihon11, vestind puterea cea mai presus de fire a Botezului prin care ne-am unit cu Dumnezeu.
Elisei oarecând a schimbat sărătura apelor, preînchipuind darul botezului, prin care schimbându-ne, suntem înălţaţi întru slavă.
Cuvântul, Cel ce este în chipul lui Dumnezeu, chip de rob a luat, dăruind credincioşilor înfierea prin Botez, Şi-a plecat creştetul sub mâna celui ce îl boteza.
7Ps. 113, 3-4.
8 Is. 40, 3.
9 Is. 12, 3.
10 Ieş. 7,20.
11IV Rg. 2,18-23.
182
Slavă…
Cei ce ne închinăm Treimii cu credinţă, să O lăudăm într-un glas ca fiind de o cinste, de un tron şi cu adevărat deofiinţă, şi să dănţuim cu corurile îngerilor.
Şi acum…
Cel ce Te-ai născut din curata Fecioară mai presus de fire din bunătate şi Ţi-ai plecat creştetul în repejunile Iordanului Botezătorului Tău, Stăpâne, păzeşte turma Ta.
Cântarea a 4-a Irmosul:
«„Glas am auzit”, zice Avacum, „că Dumnezeu din munte”, din pântece fecioresc, „a ieşit în chip de negrăit” şi, spăimântându-se, strigă: „Slavă puterii Tale, Doamne”.12
Să ne bucurăm astăzi, căci S-a arătat Hristos prin trup lumii, fără a ieşi din propria fire fără de schimbare. Prin urmare, să strigăm tainic: „Slavă înduratei întrupării Tale”.
Mai presus de minte întruparea, înfricoşătoare naşterea Cuvântului unit cu frământătura noastră. Cât de străină este minunea Botezului celui nou, că Cel fără nici o întinăciune cere curăţire!
Iordane, saltă, râule, bucură-te, că Ziditorul a toate a venit la tine ca să cureţe firea prin Botezul cu care S-a botezat pentru noi.
Văzând mai înainte în Duhul dumnezeiescul Avacum harul botezului, zice că „au intrat în mare cai” neamurile, prin Botez -, „tulburând apele”13.
12 EE 104, n. 147 (Sf. Andrei Criteanul).
13 Avac. 3,15.
183
Dumnezeiescul Ilie, făcând o întreită chemare asupra lemnelor de pe jertfelnic14, arătând mai dinainte, închipuia întreita chemare care săvârşea întreaga taină a Botezului.
Moise, despicând marea Roşie, l-a trecut pe Israel cu picior neudat15, vestind de mai înainte harul curatului Botez care a şi fost dat spre curăţire.
A Născătoarei…
Ceea ce ai zămislit pe Dumnezeu, neştiind cum, din pântece curat, în chip de negrăit născându-L pe Cel din sânurile Tatălui, mântuieşte pe cei ce strigă: „Slavă Celui ce îi luminează pe toţi”.
Cântarea a 5-a Irmosul:
«Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, străluceşte-o întru noi cu raza poruncilor şi goneşte de la noi noaptea patimilor, că afară de Tine alt Dumnezeu nu ştim.16
Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul17 a venit pe pământ, S-a arătat celor de pe pământ şi ne-a strălucit pe noi cu dumnezeiescul Botez al slavei Lui neapropiate, Hristos Dumnezeu.
„Spălaţi-vă, curăţiţi-vă toţi”18, zice Domnul, „căci chiar dacă aţi fi roşii cu sufletele, Eu ca zăpada voi albi19 mintea celor ce cu dreaptă credinţă vin să primească Botezul Meu”.
Izvoare de agheasmă izvorăşte Dumnezeul nostru, veniţi, aşadar, credincioşilor, să scoatem înţelegător apa cea vie care
14 III Rg. 18, 33-39.
15 Cf. Ieş. 14, 21-23.
16 EE 104, n. 147 (Sf. Andrei Criteanul).
17 In 1, 9.
18 Is. 1,16.
19 Is. 1,18.
184
sare la viaţa veşnică şi care izvorăşte râuri de apă vie, cum ne vorbeşte nouă Duhul.
S-a cutremurat dreapta înaintemergătorului când s-a atins de creştetul dumnezeiesc de care se cutremură heruvimii şi a strigat Ţie cu îndrăznire: „îţi împrumut mâna mea Ţie, Celui curat şi Care ne curăţeşti pe noi toţi”.
Ne-ai arătat nouă întru Sineţi pe Tatăl când Te-ai botezat, Fiule cel fără de început, împreună-fără-de-început cu Tatăl, şi ne-ai făcut nouă cunoscut Duhul cel drept Care S-a pogorât în chip de porumbel peste Tine20.
Roua cea care avea să fie de la Tine văzând-o mai înainte Isaia oarecând21, că va fi tămăduire nouă celor ce credem întru Tine, a vestit mai dinainte acestora tainic că ea este harul botezului.
Slavă…
Să ne închinăm Tatălui, Fiului şi Duhului, lumini, şi viaţă, şi lumină, şi Viaţa însăşi, aceste trei sfinte şi o singură dumnezeire în trei Ipostasuri deofiinţă.
Şi acum…
Lumina cea mai înainte de soare, Fecioară, răsărind-o, te-ai făcut cer cu multe lumini al lui Dumnezeu, purtând în pântece lumina ca într-un car de foc, căci ai odrăslit spicul cel înţelegător.
Cântarea a 6-a Irmosul:
«Să nu mă înece pe mine viforul apei, nici să mă soarbă adâncul, căci sunt aruncat în adâncurile inimii mării răutăţilor mele, pentru aceea, strig precum Iona: Să iasă din stricăciunea patimilor viaţa mea la Tine, Dumnezeule!22
20 Cf. In 1, 32.
21 Is. 26,19.
22 EE 104, n. 147 (Sf. Andrei Criteanul).
185
Elisei, preînchipuind botezul, Doamne, a lovit Iordanul cu cojocul lui Ilie oarecând şi a trecut prin mijloc de pe un mal pe altul23. Apoi iarăşi, scoţând fierul toporului din adânc24, preînchipuie inimile cele cunoscute lui Dumnezeu.
Apele cele neroditoare de prunci Eu însumi le voi tămădui cu sare, zice Domnul25. Apa aceasta s-a îndulcit atunci preînchipuind Botezul prin care colimvitra cea roditoare de mulţi fii a lui Dumnezeu a curătit cu foc necredinţa noastră sărată.
Sfântul Tău Botez văzându-l mai dinainte, Doamne, a strigat Iona din chit: „S-a revărsat asupra mea apa mării26 şi toate înălţările Tale27″, descriindu-ne nouă tainic mai dinainte harul, curăţirea, viaţa şi slava desfătătoarei colimvitre.
Alt irmos:
«Viforul gândurilor m-a cuprins pe marea vieţii, pentru aceea, Ţie, Mântuitorule, ca Iona strig: Scoate-mă, rogu-mă, din adâncul cel mai de jos şi din stricăciune, Doamne, mă izbăveşte.28
întreg luându-mă Ziditorul meu, întreg S-a arătat ca mine, El fiind Dumnezeu nu gol, dar nici simplu om, ci fiecare în parte desăvârşit, nu schimbând firile -, chiar dacă pentru mine Te-ai făcut ceea ce nu erai, fără de amestecare.
Te cunosc pe Tine Fiu fără de început, chiar dacă Te-ai făcut cunoscut în timp, Dumnezeu cu trup, din sângiuri fecioreşti,
23IV Rg. 2,14.
24IV Rg. 6, 5-7.
25IV Rg. 2, 21.
26 Iona 2, 6.
27 Iona 2,4.
28 EE 130, n. 180.
186
Mântuitorule, fără de schimbare, şi, luând chip din firea noastră, ai sărăcit cu trupul.
Tot fiind curat şi fără de pată, acum Te cureţi pentru mine, Tu neavând întinăciune, şi Te botezi cu botez trupeşte pentru mine, dându-mi mie prin baie naşterea din nou cea nestricăcioasă.
Asumând tot chipul meu cel stricat, Ziditorul meu, şi purtându-mă pe mine întreg cu ale mele, Mântuitorule, m-ai mântuit prin deşertarea Ta, dându-mi mie nemurirea, Doamne, în locul stricăciunii.
Slavă… şi acum…
Să ne închinăm Treimii celei fără de început întru o singură dumnezeire, nenăscut Tatăl, născut Fiul din Tatăl, iar Duhul Sfânt purces, de o fiinţă.
Cântarea a 7-a
Irmosul:
«Pe Cel ce a păzit în cuptor pe tineri nearşi şi Care a stins focul, să îl lăudăm, zicând: Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor, întru toţi vecii.29
Stins-ai văpaia păcatului prin apă, iar cu focul Duhului lumea ai răcorit, făurindu-l din nou pe Adam cel stricat mai înainte prin păcat.
La Iordan, Mântuitorul meu, ai venit ca să primeşti botezul ca om de la înaintemergătorul Tău şi, plecând capul, prin întreita cufundare, apa ai sfinţit.
Trâmbiţa cea cu mare glas strigă şi îndeamnă: Să ne îngropăm în ape împreună cu Hristos, Dumnezeul nostru. Căci, iată, acum ne curăţă, desăvârşind întreaga noastră fire.
29 EE 101, n. 143 (Sf. Cosma Monahul).
187
în Babilon tinerii unindu-se cu focul, au rămas nearşi, arătând Botezul, care curăţă păcatele, dar nu arde trupul celor născuţi din nou.
Repejunile Iordanului se aprind de Duhul şi ard păcatele, iar focul harului îi curăţă pe toţi îmbrăcându-i în tunica nouă a nestricăciunii.
Vrând să plăsmuiască din nou pe omul cel vechi, Cel ce l-a făcut pe om face scăldătoarea Botezului topitoare de foc şi fără zdrobire înnoieşte firea.
înfierea dăruită tuturor prin Botez se face celor născuţi adevărată arvună mântuitoare a noii plăsmuiri şi a naşterii din nou.
Pe pământ s-a arătat harul mântuitor, Cel ce botează în Duhul, Hristos, Dumnezeul nostru, raza Tatălui, Cel ce la Iordan a plăsmuit din nou firea.
Darul cel dăruit de la Dumnezeu al naşterii din nou, săvârşit în trei cufundări şi cu trei invocări ale Sfintei Treimi îndumnezeieşte firea.
A Născătoarei…
Toţi te lăudăm ca Maică a lui Dumnezeu, fără de prihană, ceea ce ai născut pe Domnul, pe Cel ce la Botez a plăsmuit din nou făptura şi a luminat lumea în repejunile Iordanului.
Cântarea a 8-a
Irmosul:
«Pământul şi toate cele ce sunt pe dânsul, mările şi toate izvoarele, cerurile cerurilor, lumina şi întunericul, gerul şi zăduful, fiii oamenilor, preoţi, binecuvântaţi, popoare, şi-L preaînălţaţi pe El în veci.30
30 EE 107, n. 150 (Sf. Andrei Criteanul).
188
Cine poate descrie chipul cel nesuferit al trupului Tău sau să-l vadă pe el gol? Căci heruvimii cu îngerii cum Te-au văzut gol în repejunile Iordanului s-au înfricoşat, acoperindu-şi feţele, Mântuitorule, de frică.
Acum să strălucim ca lumina, să ne spălăm, să ne facem curaţi şi albiţi ca zăpada, să ne lipim de Domnul, Care ne cheamă pururea şi ne luminează pe toţi în Duhul şi ne arată fii ai împărăţiei.
Sălăşluind în lumina cea neapropiată, ai binevoit fără de schimbare, Izbăvitorule, din multă bunătate să-ţi întocmeşti trup şi să fii botezat în Iordan şi să ne arăţi nouă negrăita iconomie a slavei Tale, ca slava Unuia Născut.
Unul Născut eşti fără asemănare Dumnezeu şi muritor din Tatăl şi din Maică, Cel ce ai binevoit a petrece în lume pentru mine în chip mai presus de fire, de cuvânt şi de cuget şi să Te împărtăşeşti cu mine de băile cele curăţitoare.
«Cum trestia se va atinge de văpaie, iarba trupului, de focul dumnezeirii Tale, Mântuitorule, cum Te voi boteza pe Tine?, strigă Propovăduitorul, iar Hristos răspunde la acestea: «Lasă acum, prorocule31, şi botează-L pe Cel ce ridică păcatele tuturor.
«Fiind foc adevărat şi negrăit Care arzi pe cei ce privesc la Tine cu îndrăzneală, strigă cu credinţă Ioan către Stăpânul, «cum voi pune palma mea pe creştetul Tău care arde firile cele de jos?
Trup făcându-Te pentru noi, ai binevoit să primeşti şi botezul, Tu, Dumnezeu fără de păcat, în repejunile Iordanului,
31 Mt. 3,15.
189
întru care ai îngropat, Binefăcătorule, păcatele noastre şi ne-ai întors iarăşi la vechea viaţă.
Slavă…
Unul, veşnicul Dumnezeu, de Care Se cutremură oştirile îngerilor, Treime fără de început, nezidită, neîmpărţit despărţită, în chip credincios unită pe Care O laudă toată făptura, strigând: O, Treime, Unime, Dumnezeule, miluieşte-mă!
Şi acum…
Eşti Unul Născut sus, Unul şi jos, Acelaşi, fără de mamă sus din Tatăl, fără de tată jos din mamă, din care ai luat chip străin, sărăcind, Cuvinte, şi asumând fără de păcat firea mea cea smerită.
Cântarea a 9-a Irmosul:
«Făcut-a tărie cu braţul Său, pentru că a surpat pe cei puternici de pe scaune şi a înălţat pe cei smeriţi, Dumnezeul lui Israel, întru care ne-a cercetat pe noi Răsăritul Cel dintru înălţime şi ne-a îndreptat pe calea păcii.32
Mari sunt faptele pe care ni le-ai făcut nouă, căci Te-ai făcut trup fără de schimbare, Cuvinte, împăcându-ne pe noi şi unindu-ne cu Tatăl, de la Care Duhul purcede Care sfinţeşte toate, Cel care prin apă şi prin foc ne-a plăsmuit pe noi din nou.
A ţâşnit acum tainic apa în pustie33, să strige marele Isaia, arătând biserica şi botezul lui Hristos prin care, albiţi fiind ca zăpada, ne înveşmântăm toţi în alb, făcuţi nemuritori prin podoaba nestricăciunii.
Hristos S-a arătat şi ne-a înnoit pe noi, căci a despicat stânca în pustie34, adică în Biserică, şi a izvorât izvorul botezului Lui
32 EE 106, n. 149 (Sf. Andrei Criteanul).
33 Is. 35, 6.
34 Ps. 77,15.
190
întru care ne-a născut pe noi din nou, Biserica cea mai înainte stearpă înfiindu-ne tainic.
Dumnezeu S-a arătat în trup celor de pe pământ şi ne-a înflorit nouă nestricăciunea şi s-a dezlegat blestemul întâinăscut al lui Adam. Căci Hristos ne-a deschis nouă repejunile nemuririi prin Botezul Lui ca să fim plăsmuiţi din nou.
Lumina S-a arătat şi ne-a luminat pe noi, bucură-te, pustie însetată35, Biserica lui Hristos, munţi, daţi glas36, norii să stropească pământul cu apa dreptăţii37 prin credinţa în Dumnezeu, Cel ce S-a arătat.
Hristos S-a arătat şi ne-a luminat pe noi, ne strigă nouă David cântăreţul de cântări: „Veniţi la El şi vă luminaţi, noroade, şi lumină veţi vedea în lumina Lui38, strigând: La Tine este izvorul vieţii şi al nemuririi”39.
A Născătoarei…
Cel ce toate cu înţelepciune le-ai făcut, Iisuse, Cel ce întreg pe mine m-ai purtat din Fecioară, şi întreg rămâi pururea în sânurile Tatălui, izbăveşte turma Ta din stricăciune şi din toată primejdia şi du-ne pe noi în staulele cele de sus.
35 Is. 35,1.
36 Is. 49,13.
37 Is. 45, 8.
38 Ps. 33, 6.
39 Ps. 35,10.
Canon de rugăciune la întâmpinarea Domnului1
(2 februarie)
Cântarea 1, glasul al 3-lea Irmosul:
«Să-I cântăm Mântuitorului Hristos, Celui ce a scufundat în mare pe Faraon şi l-a izbăvit pe Israel din robia lui, că S-a preaslăvit în veci.2
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Simeon, primindu-L în braţe pe Cel ce S-a făcut prunc şi a fost adus sub Lege, a strigat: „Acum slobozeşte-mă3, Mântuitorule, din viaţa aceasta vremelnică la cea neîmbătrânitoare”.
Să se bucure şi să dănţuiască făptura, uşile din faţă ale Templului să se deschidă şi să-L primească pe Preotul, pe Mielul, pe Cel ce plineşte acum în trup legea lui Moise.
Pe Cel ce mai înainte i-a scris lui Moise Legea pe table pecetluite de Dumnezeu în Sinai4, L-ai primit în braţe5, Simeoane, purtătorule de Dumnezeu, ca pe un Dătător de Lege şi Plinitor al Legii.
1 Traducere după GiUSEPPE SCHIRO, Analecta Hymnica Graeca e codicibus cruţa Italiae inferioris. VI. Canones februarii (ed. EUTYCHIUS TOMADAKIS), Roma, 1974, pp. 1-41. Canonul a fost editat după codicele Mosquensis Sinod, gr. 181 şi a cunoscut o ediţie anterioară publicată la Moscova In 1870.
2 EE 78, n. 110 (Sf. Gherman Patriarhul).
3 Cf. Lc. 2,29.
4 Cf. Ieş. 31,18.
5 Cf. Lc. 2, 28.
192
Să prăznuim, căci Hristos a venit. S-a arătat, a venit adevărul, a venit harul, dezlegând neamurile din legăturile literei la viaţa cea în Duhul.
S-a arătat Dumnezeu lui Avraam la stejarul Mamvri6, cum s-a scris, dar tu, bătrâne, în braţe primindu-L pe Dumnezeu întrupat, bucurându-te, te-ai mutat din viaţa aceasta.
Moise a văzut oarecând spatele lui Dumnezeu în întuneric şi în vifor7, dar Simeon, primind acum în braţe pe Dumnezeu întrupat, s-a mutat de aici.
Ca unul care a plinit legea literei şi totodată s-a bucurat de legea harului, s-a mutat Simeon, chemat fiind la Viaţă prin Duhul cel Sfânt.
înţeleaptă Ana prorociţa şi văduva te mărturiseşte pe Tine8, Stăpânul, iar Simeon îţi strigă Ţie: „Acum slobozeşte pe robul Tău, îndurate”9.
Ana, cea vrednică de laudă, în simboluri, Te-a mărturisit pe Tine, Stăpâne, pe Cel ce Te-ai arătat şi Te-ai făcut prunc cu trupul şi ai răsărit lumină celor din întuneric.
A Născătoarei…
Cum ai născut neispitită de bărbat, Fecioară? Cum ai născut fără de sămânţă şi ai rămas fecioară? „Cum a ştiut Dumnezeu, Cel ce mi S-a făcut mie fiu, pe Care născându-L fără de amestecare, am rămas fecioară.”
Alt irmos:
«Marea ai desfăcut-o şi pe căruţele lui Faraon cu adâncul mării le-ai acoperit, Doamne, şi ai mântuit pe poporul israelitean, cel ce cu cântări Te lăuda.10
6 Cf. Fc. 18,1.
7 Cf. Ieş. 20, 21.
8 Cf. Lc. 2,36-38.
9 Cf. Lc. 2,29.
10 EE 73, n. 104 (Sf. Andrei Criteanul).
193
Ca Domn al Legii ai plinit rânduiala Legii, Mântuitorul nostru, şi ai arătat tuturor celor ce Te laudă iconomia Ta.
Fecioara astăzi jertfelnic înfricoşător şi tron, şi templu al lui Dumnezeu se arată, când Simeon a primit pe Stăpânul.
Templul s-a deschis, Fecioara îl dă pe Cel fără de ani întrupat sub ani, plinind Legea, iar Simeon îl primeşte în braţe.
Domnul Legii este adus la Templu şi Se supune Legii şi arată tuturor mântuirea milostivirii Lui.
împreună cu Ana astăzi, bătrânul se bucură, una prorocind cele viitoare, iar acesta primind pe Hristos în braţe.
Plinire a Legii şi început al harului văzându-L pe Hristos cel Preabun şi Domn al tuturor, Simeon s-a slobozit.
Alt irmos:
«Prin măreţia braţului Tău au împietrit potrivnicii Tăi, până ce a trecut poporul Tău, Doamne, până ce a trecut poporul Tău acesta, pe care cu dreapta Ta l-ai câştigat şi l-ai izbăvit, Doamne.11
Bucură-te, bătrâne, şi primeşte-L pe Mântuitorul tău, pe Cel prorocit ţie oarecând prin Lege şi acum prin Duhul făcut ţie cunoscut în Templu, întrupat sub Lege.
Moise pe table a primit oarecând Legea12, dar acum bătrânul, cu braţe bătrâneşti, pe Tine, Domnul cel propovăduit prin Lege, bucurându-se, întrupat Te-a primit şi strigă: Acum slobozeşte [pe robul Tău, Stăpâne]13.
11 EE, 71, n. 102 (Sf. Andrei Criteanul).
12 Cf. Ieş. 34, 28.
13 Lc. 2, 36-38.
194
Ana prorociţa, cea cu adevărat văduvă, mărturisea curat pe Domnul14, propovăduindu-Te pe Tine, Cel vestit mai dinainte în prorocii, făcând răscumpărare celor din păcate şi cunoscut astăzi, plinind legile acum în Lege.
Slavă…
Laud Treimea Sfântă cea fără de început, veşnică, nezidită, nemărginită, lumină pe Tatăl, lumină pe Fiul Lui, lumină pe Duhul cel Sfânt, cele trei ipostasuri o singură lumină, de o fiinţă, nedespărţit arătate ca un singur soare.
Şi acum…
Prunca lui Dumnezeu, faima curăţiei, mireasă neispitită de nuntă, tu singură ai zămislit pe Dumnezeu întrupat şi mai presus de fire şi L-ai născut, dându-I Lui lapte din sânii tăi şi aducându-L la Templu după Lege pe Cel mai presus de Lege.
Cântarea a 2-a Irmosul:
«Ia aminte, cerule, şi voi grăi şi voi lăuda pe Hristos împăratul, Care a venit din Fecioară cu trup.15
Bucură-te, Simeon tălmăcitorule, căci, iată, L-ai văzut pe Cel prorocit ţie16.
Primeşte în braţe bătrâneşti pe Dătătorul de Lege, bătrâne purtător de Dumnezeu17.
Templul Ţi-a deschis uşile Ţie, Celui ce ai deschis mitrasul Fecioarei18.
Te-ai împărtăşit de curăţirile mozaice Cel ce ai curăţit păcatele lumii.
14 Cf. Lc. 2, 36-38.
15 EE 78, n. 11 (Sf. Gherman Patriarhul).
16 Cf. Lc. 2, 26.
17 Cf. Lc. 2, 28.
18 Cf. Ieş. 13, 2; Lc. 2, 23.
195
Se bucură bătrânul purtător de Dumnezeu, văzând sub timp pe Dumnezeul veacurilor.
A binecuvântat Simeon pe Fecioara, din care a ieşit Hristos, binecuvântarea19.
Slobozeşte din viaţa cea vremelnică la viaţa cea neîmbătrânitoare pe cel ce Te-a văzut mai dinainte pe Tine, Cuvinte.
Alt irmos:
«Vedeţi, vedeţi că Eu sunt Mântuitorul lumii, lumina cea adevărată, izvorul vieţii, Fiul lui Dumnezeu.20
Vedeţi, vedeţi că Eu sunt Cel pe care Fecioara L-a pus, ca pe un tron de heruvimi, în braţele lui Simeon, purtătorul de Dumnezeu21.
Cunoaşteţi şi vedeţi că Eu sunt Cel ce a prorocit lui Simeon că nu va gusta moartea mai înainte de a Mă vedea cu trupul22.
„Primeşte, o, bătrâne”, a strigat Fecioara, „pe Cel arătat lui Moise în negură23, iar acum descoperit mie prin Duhul în trup”.
A venit Izbăvitorul, a venit Cel ce te slobozeşte pe tine, vino, aşadar, bătrâne, ca, primind cele de îngropăciune, să te muţi din viaţa cea vremelnică la cea în Duh24.
A Născătoarei…
Zămislirea este fără de sămânţă, naşterea ta, nestricăcioasă, căci ai fost învrednicită să-L naşti cu trup, numai tu înnoind firea omenească, Maică Fecioară.
19 Cf. Lc. 2, 34.
20 EE 78, n. 111 (Sf. Gherman Patriarhul).
21 Cf. Lc. 2, 27-28.
22 Cf. Lc. 2, 26.
23 Cf. Ieş. 20, 21.
24 Cf. In 5, 24.
196
Alt irmos:
«Vedeţi, vedeţi că Eu sunt Dumnezeul vostru, Cel ce în pustie am dat mană din belşug poporului când fugea de tirania lui Faraon şi am izvorât cu toiagul şuvoaie de apă din stâncă, Cel ce M-am născut din Fecioară, precum am binevoit.25
Vedeţi, vedeţi că Eu sunt Dumnezeul vostru, Cel ce am fost purtat astăzi pe mâini bătrâneşti ca un prunc, fiind adus la Templu sub Lege şi plinind Legea lui Moise, şi izbăvindu-i pe toţi din pedepsele Legii.
„Cu adevărat, Eu sunt şi nu Mă schimb”26, zice Domnul, „Cel pe care bătrânul Simeon primindu-L în braţe, s-a mutat de pe pământ la viaţa cea veşnică, precum i s-a prorocit27, văzând cele ce nu au văzut prorocii, dumnezeieştii cuvântători ai Duhului”.
„Cu adevărat, Eu sunt şi altul afară de Mine nu a fost cunoscut Dumnezeu, Cel căruia bătrânul astăzi I-a strigat: «Acum slobozeşte-mă, Mântuitorule28, căci am văzut pe Izbăvitorul dezlegând legăturile, să merg către cetele cele nestricăcioase ale strămoşilor mei”.
„Primeşte, o, bătrâne, vrednicule de minune, pe Dumnezeul Legii”, strigă bătrânului cea neispitită de nuntă, Curata, aducându-Te la Templu după Lege pe Tine, Cel ce, plinind Scripturile, Te-ai făcut prunc din milostivire, ca să vină Duhul şi să strălucească tuturor lumina.
„Te-am văzut pe Tine, Te-am văzut pe Tine, Cel ce Te-ai făcut cunoscut mie în Duh, căci mi s-a prorocit că nu voi vedea
25 EE 71, n. 102 (Sf. Andrei Criteanul).
26 Mal. 3, 6.
27 Cf. Lc. 2, 26-28.
28 Cf. Lc. 2, 29.
197
moarte omenească, până ce nu Te voi vedea în trup pe Tine, Viaţa cea mai presus de început29, şi am primit dumnezeieşti le împliniri ale prorociilor”, strigă bătrânul Ţie, Dumnezeule n toate.
Tu eşti viaţa noastră, Tu eşti Dumnezeul nostru, Tu eşti lumina vieţii, Cel pe care Simeon, astăzi l-a primit în braţe, arătat fiind pelerin de la traiul cel vremelnic la viaţa cea nematerialnică, adăugat fiind la moştenirea strămoşilor lui.
Slavă…
Am cunoscut, am cunoscut că Tu eşti Dumnezeul nostru, Doamne, Cel de o fiinţă cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, chipul cel fără de schimbare, chipul Tatălui, de o lucrare cu El, Cuvântul şi Unul din Sfânta Treime, Cel împreună închinat cu Tatăl şi cu Duhul.
Şi acum…
Vedeţi, vedeţi că Eu sunt Dumnezeul vostru, Cel ce din pântece de maică am luat trup şi plăsmuind din nou pe Adam şi făcându-i vii pe cei ce odinioară au murit mai dinainte de Lege şi după Lege şi dând lumii strălucire pururea fiitoare.
Cântarea a 3-a
Irmosul:
«întăritu-s-a inima mea întru Domnul, înălţatu-s-a fruntea mea întru Dumnezeul meu, că nu este sfânt afară de Tine, Doamne.30
Simeon, primind în braţe pe Domnul, pe Dătătorul de viaţă, a strigat: „Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău”31.
O, Taină străină şi minunată! Bătrânul primeşte pe Cel purtat pe scaun de heruvimi şi nu se arde.
29 Cf. Lc. 2, 26.
30 EE 78, n. 110 (Sf. Gherman Patriarhul).
31 Cf. Lc. 2, 29.
198
Bucură-te, uşa cea vie a împărăţiei, ceea ce ai hrănit la sânii tăi Viaţa; bucură-te, cale care duci la viaţa cea de dincolo.
Bucură-te, cleştele pe care l-a văzut Isaia, care ai dat sfântului Simeon dumnezeiescul cărbune32, pe Domnul făcut prunc.
Alt irmos:
«întăreşte-mă pe mine, Doamne, singur mult milostiv, şi tinde-mi mie mână de mântuire, ca un Iubitor de oameni.
întăreşte-mă, Doamne, Cel ce, după ce Te-ai născut cu trup din Fecioară, ai fost adus la Templu pentru noi.
După ce Te-ai născut, însuţi deschizând mitrasul celei ce Te-a născut pe Tine, Mântuitorule, ai fost adus la Sfântul Templu.
Bătrânul cu bătrâna îndată împreună se bucură, unul, purtând pe Dumnezeu, cealaltă, cuvântând despre Dumnezeu.
în Templu, Stăpâne, Te-a primit în braţe dreptul bătrân şi a înflorit cu duhul.
Pe Cel de care se cutremură toată făptura pământească şi cea netrupească, pe Cel în chip de negrăit întrupat, Simeon îl îmbrăţişează.
Văzând mântuirea Ta descoperindu-se neamurilor, Fiule al lui Dumnezeu, bătrânul striga: „Acum slobozeşte-mă”33.
A Născătoarei…
Sceptrul cel sfânt al lui David şi stea din Iuda te cunoaştem pe tine, Fecioară, şi chivot al sfinţeniei.
32 Cf. Is. 6, 6.
33 Cf. Lc. 2, 29-32.
199
Alt irmos:
«întăreşte-te, suflete, în Domnul Dumnezeu şi strigă, lăudând: Nu este sfânt afară de Tine, Doamne.34
Să se bucure Simeon, să strige lui Hristos: „Acum slobozeşte-mă”, zicând, „căci Te-am văzut pe Tine, Dumnezeul lui Moise”.
Găteşte-te, Simeon, pregăteşte-te de îngropare, ridică-te şi primeşte-L pe Cel pe care L-ai văzut în Duh, pe Cel prorocit ţie.
Te-ai împărtăşit de curăţirile legii după Lege Tu, Făcătorule al Legii, arătând fără de schimbare întru Tine ceea ce era al nostru.
Cea neispitită de bărbat, care a născut pe Dumnezeu, pe Cel adus sub Lege, este curăţită astăzi şi ne sfinţeşte pe noi.
Slavă…
închinându-ne cu dreaptă credinţă Treimii şi Dumnezeu, să strigăm fără încetare: „Treime de o fiinţă, mântuieşte lumea Ta!”.
Şi acum…
Templu cuprinzător al lui Dumnezeu şi chivot al manei, roagă-L pe Ziditorul şi Fiul tău, Stăpână, pentru turma ta.
Cântarea a 4-a
Irmosul:
«Auzit-am auzul Tău şi m-am temut, înţeles-am lucrurile Tale şi m-am spăimântat, îndurate.35
Cele străine ale iconomiei Tale în trup cine dintre pământeni le va lăuda cu vrednicie, Necuprinsule!
34 EE 71, n. 102 (Sf. Andrei Criteanul).
35 EE 78, n. 110 (Sf. Gherman Patriarhul).
200
Toate cele ale dumnezeieştii Tale arătări negrăite sunt slăvite: venirea, curăţirea, slujirea Legii.
Pe Tine Te propovăduim, pe Cel ce ai dat Legea în Sinai şi pe Cel adus ca prunc la Templu, după Lege.
Alt irmos:
«Auzul Tău, Doamne, am auzit şi m-am temut, înţeles-am lucrurile Tale şi m-am spăimântat că, Dumnezeu mai înainte de veci fiind, Te-ai născut din Fecioară, făcându-Te om.36
Pe Cărbunele pe Care L-a primit Isaia în cleşte37, Cea fără de prihană îl aduce acum cu trupul la Templu, pe Care bătrânul, primindu-L, strigă bucurându-se: „Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne!”38
I s-a prorocit lui Simeon că nu va vedea moartea până ce nu îl va vedea pe Hristos Domnul39, pe Care şi primindu-L îl propovăduieşte tuturor pe Izbăvitorul şi Mântuitorul, şi Lumina celor ce strigă în întuneric.
Pe Domnul Legii, Care a venit de voie sub Lege, primindu-L bătrânul, cu bucurie strigă: „Acum slobozeşte pe robul Tău, cu adevărat au văzut ochii mei, Hristoase, mântuirea 40 mea.
Alt irmos:
«Pentru ce te spăimântezi, Avacum? Cui strigi şi dai glas? Din Teman va veni Dumnezeu, Cuvântul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit printre noi şi am văzut lămurit slava Lui.41
36 EE 79, n. 111 (Sf. Gherman Patriarhul).
37 Cf. Is. 6, 6.
38 Cf. Lc. 2, 29.
39 Cf. Lc. 2, 26.
40 Cf. Lc. 2, 29-30.
41 EE 69, n. 99 (Sf. Ioan Damaschinul).
201
L-ai îmbrăcat pe Adam, ca să-l îndumnezeieşti; pe Tine Te-a văzut Simeon cu trupul şi, bucurându-se, Te-a primit şi a strigat cu bucurie: „Acum slobozeşte-mă către viaţa cea neîmbătrânitoare”.
Găteşte-te, Simeoane, spre viaţa cea înaltă, căci, iată, acum a venit Hristos, a venit Cel ce te slobozeşte pe tine, a venit Cel pe care doreai să-L vezi, pe Care L-ai şi văzut, strigând: „Acum slobozeşte-mă”.
Pe Cine porţi, Simeoane, Cui strigi, pe Cine chemi? „Pe Cel ce S-a arătat oarecând lui Moise în Sinai şi mi-a fost profeţit mie că-L voi vedea în trup, pentru aceea, bucurându-mă, strig: Acum slobozeşte-mă către viaţa neîmbătrânitoare”.
Spre descoperire neamurilor, Lumină, strălucind mai dinainte din Tatăl, Te-ai arătat lui Simeon cu trupul. Pentru aceasta şi striga: Acum slobozeşte-mă pe mine, Mântuitorule, cum mi-ai vestit mai înainte de a Te vedea cu trup.
Alt irmos:
«Pe tine, Maica lui Dumnezeu cea neispitită de nuntă, te-a preînchipuit Avacum munte umbrit din care Dumnezeu, arătându-Se întrupat, a venit fără de amestecare întreg Dumnezeu şi om, Acelaşi prin fire.42
Pe Tine Simeon primindu-Te prunc în braţe bătrâneşti, strigă, Mântuitorule: „Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, căci Te-am văzut pe Tine, slava cea de la Tatăl, şi m-am bucurat”.
Pe Cel pe care Avraam L-a văzut mai înainte în cort sub chip îngeresc la Mamvri43, L-a primit acum în braţe Simeon cu trupul şi a strigat: „Te-am văzut, Mântuitorule, pe Tine, Hristosul lui Dumnezeu, şi m-am bucurat”.
42 EE 71, n. 102 (Sf. Andrei Criteanul).
43 Cf. Fc. 18,1.
202
Pe Cel pe care Iacov L-a văzut la scară44, acum L-a primit preotul Simeon, către Care strigă: „Acum slobozeşte-mă pe mine, robul Tău, Stăpâne”45.
Pe Cel pe care Moise L-a văzut pe munte în negură46, acum văzându-L cu trup, bătrânul strigă: „Acum slobozeşte-mă pe mine, robul Tău, Stăpâne, căci Te-am văzut pe Tine, Cel ce ai hrănit pe popor în pustie”.
Slavă…
Pe Unul îl laud pe Tatăl, Care este mai dinainte, pe Cel nenascut, pe Unul îl propovăduiesc — pe Fiul, Dumnezeu din Dumnezeu, născut din Tatăl, şi pe Unul îl slăvesc pe Duhul, Dumnezeu prin fire, purces din Tatăl, nu zidit, nici rob.
Şi acum…
Toate tainele curăţiei tale sunt cuvioase, toate sunt desfătate, Născătoare de Dumnezeu, Curată: zămislirea ta, naşterea ta cea mai presus de minte, dumnezeiasca ta curăţire, toate sunt noi şi cu adevărat pline de slava lui Dumnezeu.
44 Cf. Fc. 28,11-13.
45 Cf. Lc. 2, 29.
46 Cf Ieş. 20, 21.
203
Cântarea a 5-a
Irmosul:
«Pacea Ta dă-ne-o nouă, Fiule al lui Dumnezeu, că alt Dumnezeu afară de Tine nu ştim, Cel slăvit întru cei de sus cu Tatăl şi cu Duhul.47
Pe Tine primindu-Te Simeon, striga oarecând, Mântuitorule. „Te-am văzut pe Tine acum în trup, după cuvântul Tău, Te-am văzut pe Tine, Mântuitorule, Te-am văzut pe Tine, Lumina neamurilor, Te-am văzut, slobozeşte-mă”.
Acum împlineşti slujirea cea după lege, Stăpâne, ca pe cei ce erau mai înainte sub Lege să-i arăţi fii ai Evangheliei Tale, slobozindu-i din jugul Legii, Dumnezeule.
Ana, cea cu adevărat fără prihană, văduvă, o singură dată fiind căsătorită, venind la Templu, cum scrie Luca, Te mărturisea pe Tine48, Cel ce ne-ai ridicat nouă cornul mântuirii.
Cum ai lua un cărbune de pe masă, aşa ai luat în braţe pe Fiul Tău cu cleştele mâinilor tale şi ai dat pruncul bătrânului Simeon, ca unui alt Isaia49.
Moise este slăvit, Mântuitorule, este slăvit ca unul care Te-a văzut în scobitura stâncii50 pe Tine, Acelaşi pe Care Te-a văzut bătrânul şi acum Te-a primit în braţe, bucurându-se.
Sfânta Sfintelor, Mântuitorule, Te-a primit pe Tine, ca pe Unul Care ai deschis pântecele maicii şi Care ai arătat-o pe ea Sfântă a Sfintelor, ca hrănitoare a Celui Sfânt.
Alt irmos:
«Către Tine mânec, Cel ce din pântece mai înainte de luceafăr ai strălucit lumii, pe mine cel întunecat de păcate, Mântuitorule, apucând mai înainte, mântuieşte-mă.
Născătoarea de Dumnezeu Te-a adus pe Tine, Fiul, întâiul născut fără de sămânţă, Cel ce este mai înainte de toată făptura, bătrânului purtător de Dumnezeu, arătând întruparea Ta, Mântuitorule.
în braţe primindu-Te pe Tine, bătrânul purtător de Dumnezeu striga: „Acum slobozeşte, Mântuitorule, pe robul Tău, că Te-am văzut astăzi, Ziditorule!”
47 EE 78, n. 110 (Sf. Gherman Patriarhul).
48 Cf. Lc. 2, 36-38.
49 Cf. Is. 6, 6.
50 Cf. Ieş. 33, 22.
51 EE 71, n. 102 (Sf. Andrei Criteanul).
204
Către Fecioara rosteşte bătrânul, preînchipuind chemarea neamurilor: „Acesta spre căderea şi ridicarea multora a venit pe lume, Fecioară!”52
împlinind cele din Lege prin pogorământ, în Templu, după Lege, ca Domn şi învăţător al Legii, Mântuitorule, ai fost cunoscut, Lumină celor dintru întuneric.
Preotul Tău, Doamne, a spus mai dinainte slujirea adusă Ţie din neamuri, căci ne-ai descoperit nouă, Mântuitorule, slava Ta cea părintească spre luminarea neamurilor.
Vasul curăţiei şi al fecioriei, la vremea curăţirilor celor după Lege, Te-a adus la Templu pe Tine, Domnul Legii.
Slavă…
Să lăudăm cu sfinţenie, treimic, pe Preasfânta şi de o fiinţă Treime, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, căci Aceasta mântuieşte toată lumea.
Şi acum…
Ceea ce ai născut cu trupul pe Mântuitorul, pe Cel ce a strălucit din Tatăl mai înainte de veci, şi după naştere ai rămas Fecioară, mântuieşte lumea, Născătoare de Dumnezeu.
Cântarea a 6-a
Irmosul:
«Strigat-am cu suspine fără de tăcere către înduratul Dumnezeu şi m-a auzit din iadul cel mai de jos şi a ridicat din stricăciune viaţa mea.53
Primeşte Simeon pe Stăpânul şi pregăteşte-te de îngropare, căci, iată, ai văzut cele ce doreai şi îl porţi pe Cel pe care îl căutai. Prin urmare, găteşte-te de ieşire.
52 Cf. Lc. 2, 34.
53 EE 79, n. 111 (Sf. Gherman Patriarhul).
205
A primit Simeon în braţe pe Dătătorul de viaţă şi zice: „Tu eşti cu adevărat Hristos, Viaţa cea veşnică, Tu eşti Cel pe care am nădăjduit a-L vedea mai înainte de sfârşit”.
„Slobozeşte-mă din viaţa cea vremelnică, Mântuitorule, către părinţii mei, că Te-am văzut cu ochii şi Te-am purtat cu mâinile pe Tine, Hristosul lui Dumnezeu, pe Cel ce mă slobozeşte pe mine.”
A înnoit Fiul şi Dumnezeul tău întru tine firea lui Adam, arătându-ne nouă străină naştere, Fecioară, şi aducându-ne nouă bucurie în locul blestemului.
Slavă…
Să slăvim, credincioşilor, Treimea, Cea lăudată cu dreaptă credinţă, într-o singură dumnezeire, de către toţi credincioşii, Cea în trei ipostasuri în Unime fără de început.
Şi acum…
Naşterea ta, de Dumnezeu Născătoare, marie, ne-a unit pe noi cu Tatăl şi ne-a îndumnezeit pe noi, prin trupul pe care [Domnul] l-a îmbrăcat pentru noi, ca un Milostiv.
Alt irmos:
«în adâncul păcatelor fiind, Mântuitorule, strig Ţie: ca pe prorocul, scoate din stricăciune viaţa mea.54
Simeon bătrâne, bucură-te, şi dănţuieşte, şi saltă, primindu-L pe împăratul şi Domnul în braţe bătrâneşti.
Prorociţa Ana, mărturisindu-Te ca pe Ziditorul, vestea, Doamne, venirea iconomiei Tale.
Doi pui de porumbel, Mântuitorule, a adus ceea ce Te-a născut pe Tine55, Mântuitorule, căci porumbelul cel fără prihană este chip al înfrânării.
54 EE 71, n. 102 (Sf. Andrei Criteanul).
55 Cf. Lc. 2, 23.
206
Alt irmos:
«Nu îi trece cu vederea, iubitorule de oameni, pe cei care au ajuns la sfârşitul veacurilor şi se primejduiesc să piară în furtuna ispitelor şi strigă: Mântuieşte, Mântuitorule, cum ai mântuit din fiară pe prorocul.56
Măririle pe care Domnul le-a lucrat cu tine, Fecioară, văzându-le bătrânul Simeon, ţi-a strigat ţie în Templu: „Vezi acest prunc? Acesta este Cel ce a hrănit pe Israel în pustie”.
Pe toate cele din Lege Dătătorul de Lege le-a plinit mai presus de Lege, fiind adus sub Lege pentru noi şi dezlegându-ne pe noi din Lege, unind duhovniceşte litera cu lumina.
Cel ce Te-ai unit cu mine prin fire, nesuferind schimbare, pe toate le-ai răbdat pentru noi: şi să Te faci cunoscut, şi să Te naşti cu trup, şi să Te hrăneşti cu lapte, şi să fii adus la Templu, Mântuitorule, după Lege.
Lumină neamurilor, lumină celor din întuneric, Lumină eşti pe care a văzut-o oarecând purtătorul de Dumnezeu Simeon, primindu-te pe Tine în braţe şi strigând: „Acum slobozeşte din legăturile morţii pe robul Tău, Bunule”.
Ana, cea cu adevărat înţeleaptă, lipită fiind de Templu, a primit astăzi harul prorociei. Pentru aceea, strigă: „Acest prunc a hrănit pe Israel care flămânzea în pustie”.
Slavă…
Tatăl fără de început al Fiului Tău şi împreună-fără-deînceput Fiule al Tatălui şi Duhul cel dumnezeiesc, Care este împreună cu Fiul şi Care purcede de la Tatăl, Treimea cea în Unime, mântuieşte-ne pe noi care Te slăvim pe Tine Dumnezeu prin fire.
56 EE 78, n. 110 (Sf. Gherman Patriarhul).
207
Şi acum…
Bucură-te, uşă neumblată, bucură-te, rug nemistuit, bucură-te, toiag al lui Aaron, bucură-te, munte netăiat. Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, nădejde nezdrobită şi zid al celor ce se încred întru tine.
Cântarea a 7-a
Irmosul:
«Cei trei tineri în cuptor, pe Treime închipuind, îngrozirea focului au călcat şi, cântând, strigau: Bine este cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.57
Harul Tău cel nescris, Mântuitorule, l-a primit bătrânul Simeon ca pe nişte table ale Legii, fiind slăvit la faţă mai presus de Moise, odinioară, pe Muntele Sinai.
Trecând de la literă la Duh, de la Lege, la har, şi de la chipuri, la adevăr, Simeon striga către Mântuitorul, bucurându-se: „Acum slobozeşte-mă”.
S-a rugat să fie slobozit din Legea literei bătrânul Simeon şi a strigat lui Hristos: „Acum să mă slobozesc”, zicând, „căci Te-am văzut pe Tine, lumina neamurilor, Te-am văzut, slobozeşte-mă!”
S-a desfătat şi de Lege, şi de har Simeon, îmbrăţişând pe Dumnezeu cel netrupesc, dar întrupat fără de schimbare, Căruia îi aducea slavă, strigând: „Acum slobozeşte-mă!”
Maica Ta cea fără de bărbat a împlinit poruncile Legii, Mântuitorule, după Legea lui Moise, aducându-Te pe Tine, Cuvinte, la vremea curăţirilor, la dumnezeiescul Templu.
57 EE 79, n. 111 (Sf. Gherman Patriarhul).
208
Nu ai venit să strici Legea, ci ca să plineşti cele ale Legii58; ai venit la Templu, ca să sfinţeşti Templul şi Te-ai făcut cunoscut bătrânului Tu, Cel ce Te-ai arătat mai înainte lui Moise în focul rugului59.
Fecioara fără de prihană, Templul cel neîntinat, pe Stăpânul a toate şi al Templului îl aduce după Lege la Templu, ca să-i facă temple60 pe cei ce îl primesc pe EL
Să lăudăm în chip drept-credincios Treimea cea fără de început, căci Ea ne-a izbăvit pe noi din înşelare. Şi pentru aceea, strigăm: „Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri”.
Alt irmos:
«Ca aurul în topitoare tinerii în cuptor au fost încercaţi şi s-au arătat străluciţi nu pentru că erau topiţi, ci pentru că au fost păziţi, nu pentru că ardeau în flăcări, ci pentru că erau răcoriţi şi cântau fără de încetare: Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri.61
Cea neispitită de nuntă aducându-L la Templu după Lege pe Cel mai presus de Lege, ca pe Dătătorul Legii, zicea bătrânului: „Primeşte, preasfinţite, pe Domnul Legii şi lumina harului şi saltă, prorocule. Căci, iată, ai văzut astăzi pe Hristos arătat în trup”.
Templul aduce Templului pe Făcătorul veacurilor, pe Dumnezeu, Dătătorul de Lege, pe Cel ce S-a făcut prunc cu trupul, Care a înnoit legile firii şi Care nu a dispreţuit creşterea trupului, precum zicea Moise, scriind în Lege oarecând.
58 Cf. Mt. 5,17.
59 Cf. Ieş. 3, 2.
60 Cf. I Cor. 3,16.
61 EE 72, n. 102 (Sf. Andrei Criteanul).
209
Fecioara cea fără de prihană a adus împreună în Templul Legii fecioria şi naşterea de prunci, pe una, ca neprădată fiind după naştere, pe alta, ca neispitită de bărbat, născându-L fără dureri de naştere, şi, lăudându-se, striga: „Pe Dumnezeu L-am născut cu trup, pe Cel în sânurile Tatălui”.
Simeoane, sfinte bătrâne, primindu-L cu trup în braţele tale pe Făcătorul veacurilor, leapădă acum bătrâneţea literei şi primeşte înnoirea Duhului. Căci a venit harul62, şi toată Legea a încetat când a venit Hristos.
în braţe primindu-L pe Ziditorul a toate, saltă în Templu Simeon şi strigă către El: „Acum mă voi elibera din jugul literei, dar Tu însuţi, iubitorule de Bine, slobozeşte-mă pe mine să mă mut la viaţa cea în Duhul, rogu-mă, Dumnezeul părinţilor mei”.
Bătrânul acum între proroci este văzut prorocind prin Duhul către Fecioara şi zice: „Acesta este pus, Preacinstită, spre cădere şi ridicarea multora şi ca un semn care va stârni împotriviri în credinţă, iar prin sufletul tău, Fecioară, va trece sabia la răstignirea Lui”63.
însuţi sfinţind trupul, în a opta zi tăindu-l împrejur64, la Botezul Tău, ai făcut să înceteze tăierea împrejur, Hristoase, iar la învierea Ta, ai strălucit slăvită a opta zi prin care a încetat ziua a şaptea, veacul vieţii acesteia.
Slavă…
Să slăvim, credincioşilor, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul, Treimea cea preasfântă, în Unime, deofiinţă într-o singură fire şi putere, fiind deopotrivă prin fire şi dumnezeire; Acesteia
62 Cf. Rom. 7, 6.
63 Cf Lc. 2, 34-35.
64 Cf. Lc. 2, 21; Filip. 3, 5.
210
închinându-ne, să strigăm: „Binecuvântat eşti. Dumnezeul părinţilor noştri!”
Şi acum…
Ca Celeia ce ai născut pe Domnul slavei, Fecioară fără de prihană, îţi strigăm ţie, prin negrăit cuvânt, pururea: „Bucură-te, mireasă neispitită de nuntă, bucură-te, masa lui Dumnezeu, bucură-te, cetate însufleţită şi muntele cel sfânt, cort şi nor, templu şi rug nemistuit, şi vasul de aur al manei lui Dumnezeu”.
Cântarea a 8-a Irmosul:
«Pe Cel ce S-a pogorât în văpaie cu putere dumnezeiască la tinerii evrei, pe Domnul, Cel ce S-a arătat, preoţi, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.65
Sfântul Simeon Te-a primit pe Tine, Mântuitorule, bucurându-se, şi Ana cu bucurie a mărturisit pe Cel arătat spre înnoirea tuturor.
A venit Hristos, a venit nestricăciunea, a venit lumina neamurilor, a venit mântuirea, a venit adevărul, a venit Dumnezeul nostru, striga lui Hristos Simeon, bătrânul.
Te-ai bucurat mai înainte de Legea lui Moise şi de slujirea umbroasă cea din litera Legii, fericite, dar acum primeşte, bucurându-te, pe Cuvântul adevărului şi al harului.
Alt irmos:
«Pe Cel ce şade pe scaun de Heruvimi şi este slăvit fără de tăcere ca Dumnezeu, preoţi, lăudaţi-L, popoare, preaînălţaţi-L în veci.66
Pe Dătătorul de Lege după Lege L-a adus la Templu, în chip sfânt, cea neispitită de bărbat şi L-a pus pe El în braţele bătrânului, lăudând pe Hristos.
65 EE 78, n. 110 (Sf. Gherman Patriarhul).
66 EE 72, n. 102 (Sf. Andrei Criteanul).
211
Prorocindu-i-se lui Simeon Cel ce avea să vină, a fost învrednicit să primească pe Dumnezeu cu trupul şi a strigat cu credinţă: „Te-am văzut pe Tine, Mântuitorule, pentru aceea, slobozeşte-mă”.
împreună cu Ana, Simeon a bineplăcut Binefăcătorului Dumnezeu, fiind dăruit cu darul prorociei; pentru aceea, a prorocit pe pruncul mariei Dumnezeu în veci.
Veseleşte-te, saltă, Simeoane, preasfinte, căci purtând pe Dumnezeul lui Israel pe bătrâneştile braţe ca într-un car, ai primit ca prunc pe Unul din Sfânta Treime.
Pe Tine, Dătătorul vieţii, Te-a primit în braţe Simeon, veselindu-se, şi îndată a plecat la viaţa cea de dincolo, mutându-se de pe pământ.
Găteşte-te, Simeon, de ieşire! Căci acum a venit vremea îngropării şi strigă ţie: „Vino la viaţa cea neîmbătrânitoare, vino la părinţii tăi”.
Alt irmos:
«Pe Dumnezeu, Cel ce S-a născut din Tatăl cel fără de început, mai înainte de veci şi mai pe urmă din Născătoarea de Dumnezeu cu Trup S-a îmbrăcat, ca om desăvârşit şi Dumnezeu din Dumnezeu, lăudaţi-L, bine-L cuvântaţi şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.67
Fecioara, aducând, după Lege, la Templu pe Dumnezeul Templului, L-a dat prunc bătrânului astăzi, strigând: „Primeşte pe Dumnezeu pe Care te-ai rugat să-L vezi mai înainte de sfârşit şi L-ai văzut arătat în trup, precum ţi s-a prorocit”.
67 EE 79, n. 111 (Sf. Andrei Criteanul).
212
Pe Tine, Păstorul şi mielul, Te-a dat pe Tine prunc Tatălui Tău ca sfântă jertfă Fecioara, zicând: „Primeşte, Simeoane, pe Dumnezeul lui Moise, pe Cel propovăduit în Lege şi de proroci, Fiul meu şi Dumnezeul meu”.
Ca un Dumnezeu mai presus de fire a luat firea noastră în chip mai presus de fire din tine, Născătoare de Dumnezeu, fără a înceta să fie Dumnezeu, ci făcându-Se om, a rămas întreg Dumnezeu, unit fără de amestecare, şi mântuieşte neamul nostru prin rugăciunile tale.
Pe Dumnezeu, Cel ce a deschis pântecele sfânt al Fecioarei şi S-a născut din ea în chip de negrăit, văzându-L sfântul Simeon, pe Sfântul Sfinţilor, L-a primit, strigând: „Am fost dezlegat din legăturile mele, căci am văzut lumina Ta, Mântuitorule, slobozeşte-mă”.
Pe Cel ce a arătat lui Moise Legea scrisă în Muntele Sinai bătrânul cel sub lege primindu-L după Lege astăzi, vede litera Legii prefăcută în Duh făcător de viaţă, mutându-se de la viaţa cea vremelnică la cea neîmbătrânitoare.
Pe Dumnezeu, Cel ce a binevoit a Se naşte din Fecioară şi să fie adus sub legea oamenilor, astăzi, primindu-L Cuviosul Simeon în braţe bătrâneşti, strigă: „Acum slobozeşte-mă”, binecuvântându-Te pe Tine, Cel ce Te-ai arătat şi pe Care îl laudă toată făptura.
Slavă…
Pe Tatăl cel fără de început, pe Fiul cel împreună-fără de început şi pe Duhul Sfânt cel împreună-închinat cu adevărat Dumnezeu prin fire cu Tatăl şi cu Fiul îi slăvim, îi lăudăm, îi binecuvântăm treime Sfântă, întru toţi vecii.
Şi acum…
Pe tine, fericită, Hristos te-a ales din toate neamurile maică Fecioară şi te-a arătat fără de bărbat zămislind fără
213
sămânţă şi născându-L fără patimă. O, minune! Cel fără de ari născut fără de maică, iar sub ani, fără de tată!
Cântarea a 9-a
Irmosul:
«Pe tine, rugul cel nemistuit şi Sfântă Fecioară, maica Luminii şi Născătoare de Dumnezeu, nădejdea noastră a tuturor, te mărim.68
Pe toţi ne cheamă bătrânul la slava Domnului, căci văzând mântuirea Lui şi bucurându-se, se grăbeşte să se mute la viaţa cea neîmbătrânitoare.
Ana, prorociţa şi văduva, mărturisind pe Mântuitorul şi Dumnezeu, s-a veselit, iar Simeon strigă cu îndrăznire: „Acum slobozeşte-mă”.
Lumină spre descoperirea neamurilor, Slava lui Israel a strălucit celor de pe pământ, Domnul meu a fost primit în braţele lui Simeon, precum este scris.
Toate adunările muritorilor şi cetele îngerilor, împreună cu prorociţa şi văduva Ana şi cu slăvitul bătrân Simeon, să prăznuim.
Stăpâne Hristoase, cu rugăciunile bătrânului Simeon şi ale prorociţei Tale şi văduvei Ana şi ale Maicii Tale celei fără de prihană, izbăveşte-ne pe noi din primejdii.
A Născătoarei…
Bucură-te, Maica lui Dumnezeu, Fecioară, mântuirea credincioşilor, bucură-te, uşă înţelegătoare a dumnezeiescului Cuvânt, prin care a trecut numai El, cum a binevoit.
68 EE 79, n. 111 (Sf. Andrei Criteanul).
214
Alt irmos:
«Fecioară, maică şi curată, ceea ce ai născut pe Cuvântul mai presus de cuvânt, pe tine toţi credincioşii, după datorie, cu cântări şi laude te mărim.69
Ca singur plinitor al Legii, după Lege, Te supui Legii, împărate al celor din Lege, pentru ca întru Tine pe toţi, Stăpâne, să-i eliberezi din legăturile Legii.
Ai fost adus ca prunc, la Templu, ai fost purtat pe braţele bătrânului şi l-ai dezlegat din viaţa cea vremelnică pe cel ce Te-a primit, înălţându-l la viaţa cea neîmbătrânitoare, Mântuitorule.
Născându-Te, ai deschis mi trasul70, sfinţind, iar nu stricând fecioria Fecioarei celei ce Te-a născut pe Tine, Cel ce i-ai dezlegat pe toţi din legăturile Legii prin venirea Ta.
Dezlegat-ai legături nedesfăcute, înnoind legile firii, născându-Te din Fecioară şi făcându-Te prunc şi aducându-Te sub Lege Tu, Cel ce eşti mai presus de Lege.
Cel ce sus îi înfricoşează pe serafimi este ţinut în braţele bătrânului, fiind prunc cu trupul, şi este curăţit astăzi după Lege Cel curat în chip mai presus de minte.
Bucură-te, bătrâne Simeon, veseleşte-te şi saltă împreună cu Fecioara şi cu înţeleaptă Ana şi cere slobozire să pleci la viaţa de dincolo.
Se bucură astăzi popoarele şi neamurile şi, văzând făgăduinţa luminii, strigă: „Venit-ai, i-ai mântuit pe toţi, Soare care ai răsărit lumii”.
69 EE 76, n. 107 (Sf. Andrei Criteanul).
70 Cf. Lc. 2, 23; Ieş. 13, 2.
215
Litera a trecut la Duh, umbrele chipurilor se întorc la firea lucrurilor şi l-au încredinţat pe cel foarte bătrân să se pregătească pentru viaţa de dincolo.
„în Duhul”, strigă Simeon, „m-am bucurat de Lege şi de proroci şi m-am arătat propovăduitor al harului, văzând slava lui Dumnezeu întrupat”.
Se întâlneşte făptura cu Dumnezeu, Care, după Lege, intră, ca prunc, în Templul cel Sfânt, împreună cu care toţi să ne sârguim şi pe Fecioara să o fericim.
Pe Tine, Stăpâne, Dumnezeu, Făcător şi Mântuitor a toate, bătrânul Simeon Te-a purtat în braţe, ca pe un prunc, când ai fost adus în Templu.
Slavă…
Credincioşilor, pe Treimea cea cu totul fără de prihană şi Unimea sfântă după fire, să o slăvim toţi cu laude, pe Tatăl împreună cu Fiul şi pe Dumnezeiescul Duh, Cel împreunăînchinat.
Şi acum…
Să fie lăudat noul chivot al Noului Legământ, Fecioara, să fie preamărită după vrednicie, că s-a făcut dătătoare nouă a dumnezeieştii pogorâri.
Canon de rugăciune la Buna Vestire1 (25 martie)
Cântarea 1, glasul al 4-lea Irmosul:
«Carele lui Faraon şi puterea lui le-a aruncat în mare Cel tare în războaie, să-I cântăm cântare nouă, căci cu slavă S-a proslăvit.2
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Astăzi Gavriil cel netrupesc, venind de sus, a vestit minunea tainei, zicând Fecioarei: Bucură-te, Preacinstită, în pântecele tău este Domnul!
Astăzi Dumnezeu Se arată oamenilor celor de pe pământ ca om, Cel ce prin fire este Fiul Tatălui, să-I cântăm Lui cântare nouă, căci cu slavă S-a proslăvit.
Astăzi Dumnezeu, luând din Preacurata Fecioară firea cea cu mult stricată mai înainte, l-a asumat pe Adam întreg, fără să înceteze a fi Dumnezeu.
Negrăită cu adevărat este taina, credincioşilor, că neîncăput şi necuprins este Cuvântul, Unul fiind din Sfânta Treime prin fire Dumnezeu, şi în pântecele Fecioarei Se sălăşluieşte.
1 Traducere după ediţia critică din GlUSEPPE SCHIRO, Analecta Hymnica Graeca e codicibus eruta Italiae inferioris. VII. Canones morţii (ed. EUTYCHIUS TOMADAKIS), Roma, 1971, pp. 275-289, pe baza manuscriselor Crypt. A.a. XVII, ff. 93v-96v; Crypt. A.a. VII, ff. 108M11; Vat. gr. 2008, ff. 118v-119v.
2 EE 104, n. 147 (Sf. Andrei Criteanul).
217
Străin şi mai presus de minte este ceea ce s-a săvârşit, credincioşilor! Cum firea cea necuprinsă şi mai presus de început s-a sălăşluit în mitrasul Fecioarei, luând chipul nostru.
Astăzi Dumnezeu, asumând întreg chipul lui Adam din tine, curată Născătoare de Dumnezeu, S-a făcut om fără de schimbare, fiind în acelaşi timp Dumnezeu adevărat.
Zămislind în pântece pe Fiul cel fără de început, singură Maică-Fecioară, pe împăratul slavei, te-ai arătat în chip de negrăit Maică a lui Dumnezeu, a Celui ce S-a întrupat cum a ştiut El însuşi.
Slavă…
Te laud pe Tine, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, o singură fire şi o singură fiinţă, o singură împărăţie, un singur Dumnezeu în trei Ipostasuri.
Şi acum…
Primeşte glasurile noastre, Născătoare de Dumnezeu, care te lăudăm pe tine cu cântări îngereşti, strigând: «Bucură-te, lauda credincioşilor, bucură-te, nădejdea întregii lumi.
Cântarea a 2-a Irmosul:
«Vedeţi, vedeţi că Eu sunt Dumnezeu Cuvântul, Cel ce am intrat în măruntaiele Maicii nescris împrejur, nedespărţindu-Mă de Tatăl, ci ca un Dumnezeu, unind cu cele de sus pe cele de jos şi dând mare milă.3
Vedeţi, vedeţi că Eu sunt Dumnezeu Cuvântul, pentru Care îngerul venind la Fecioara mai înainte logodită, a strigat: „Bucură-te, căci cu tine este Dumnezeu şi Fiul Celui Preaînalt, Cel ce dă lumii mare milă”4.
3 EE 104, n. 147 (Sf. Andrei Criteanul).
4 Lc. 1,26-28.
218
Vedeţi, vedeţi că Eu sunt Dumnezeu Cuvântul, Cel ce nu M-am despărţit de Tatăl şi am fost cuprins în pântecele nenuntitei Maice, prin Duhul Sfânt, fiind Unul din nezidita Treime, chiar dacă M-am făcut părtaş trupului.
Vedeţi, vedeţi că Eu sunt Dumnezeu Cuvântul, Cel care l-am învăţat tainic pe Gavriil, slujitorul, taina negrăitei întrupări şi Care l-am trimis pe el de sus la Sfânta Fecioară şi Fiică.
Vedeţi, vedeţi că Eu sunt Dumnezeu Cuvântul, Cel întrupat din Fecioară şi din ea ieşind, precum am binevoit Eu, am izbăvit poporul din stricăciune şi din moarte şi am dat lumii mare milă.
Vedeţi, vedeţi că Eu sunt Dumnezeu Cuvântul, Care am arătat pe Fecioară pentru Mine cer, şi cort, şi uşă, şi munte, şi sfeşnic de aur, şi nor luminos şi Care dau lumii mare milă.
Cântarea a 3-a
Irmosul:
«Cel ce întăreşti tunetul şi zideşti duhul, întăreşte-mă, Doamne, ca să Te laud cu adevărat şi să fac voia Ta, că nu este sfânt ca Tine, Dumnezeul nostru.5
Gavriil i-a vestit Fecioarei: „Bucură-te” şi i-a grăit: „Duhul Sfânt va veni peste tine, Fecioară, şi vei zămisli în mitrasul tău pe Domnul Mântuitorul”6.
Adunarea fecioarelor dănţuieşte împreună cu Fecioara lui Dumnezeu, iar corurile credincioşilor tainic laudă pe Născătoarea de Dumnezeu, care L-a cuprins astăzi în pântece pe Dumnezeu.
5 EE 104, n. 147 (Sf. Andrei Criteanul).
6 Lc. 1, 35.
219
Cel ce l-a înnoit pe Adam în mitrasul Fecioarei din nemărginită bunătate, ca un puternic, acum prin înger îi vesteşte pogorârea Lui la noi, strigându-i ei: „Bucură-te!”
Nou Adam S-a făcut Ziditorul, asumând făptura şi reali ucând-o la chipul cel dintâi fără de păcat, împărate, pe care Adam de voie l-a stricat prin patimi.
Cuvântul cel mai înainte de veci în chip de negrăit a locuit în mitrasul Fecioarei şi, asumând firea noastră în chip de negrăit, păzeşte vrednicia dumnezeirii Lui.
Cel ce a sfinţit mitrasul Fecioarei şi l-a arătat tron şi Rai prin întrupare cu adevărat, Binefăcătorule, doboară-i pe cei ce sunt împotriva noastră şi mântuieşte sufletele noastre.
Slavă…
Treime, simplă Unime, Treime de Persoane, să fie lăudat Dumnezeul nostru, căci Unul neîmpărţit este, iar nu trei, fiindcă una prin fire sunt cunoscute cele trei Persoane în chip mai presus de fire: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt Dumnezeu.
Şi acum…
Urâţenia neamului celui din Adam, care a fost adusă asupra lui prin mâncare, ai plăsmuit-o din nou în chip mai presus de fire, născându-Te, Iisuse, în pântecele Născătoarei de Dumnezeu, dându-ne nouă frumuseţea cea dintâi.
Cântarea a 4-a Irmosul:
«în mijlocul a doi tâlhari Te-ai înălţat pe Cruce, Hristoase Dumnezeule, şi soarele a stat cu cutremur, şi luna s-a oprit din rânduiala ei, slavă puterii Tale, Doamne!7
Glasul îngerului l-ai primit, Preacinstită: „Bucură-te”, şi, odată cu cuvântul, te-ai arătat luând în pântece pe Cuvântul, neispitită de nuntă, Maica lui Dumnezeu cu adevărat.
7 EE 104, n. 147 (Sf. Andrei Criteanul).
220
Taina cea înfricoşătoare şi străină, cea mai înainte de veci, o săvârşeşte Fiul lui Dumnezeu luând din Fecioara firea noastră, pe Care, credincioşilor, să-L slăvim.
Bucuria dată Fecioarei prin înger astăzi vesteşte nebunia Evei, care s-a schimbat iarăşi la bucuria dintâi, cea mai înainte de cădere.
Galileea vesteşte mai dinainte, Fecioară, zămislirea ta, cea cu adevărat în Duhul Sfânt şi, dănţuind împreună cu tine, strigă cu noi: „Bucură-te, patul de nuntă al lui Dumnezeu!”
Dumnezeu prin fire şi Cuvântul, Fiu al Tatălui fiind, sălăşluindu-Se în Fecioara fără de prihană, Se plăsmuieşte întrupându-Se fără să se schimbe din a fi Dumnezeu.
împăratul a toate şi Ziditorul a binevoit a Se întrupa prin fire în mitrasul tău, Preanevinovată, şi, prin întrupare, l-a înnoit pe cel căzut de demult.
A Născătoarei…
Dumnezeu, Cel ce pe Fecioara curată a făcut-o în chip mai presus de fire Maică a Lui, a venit din sânurile cele cereşti la sărăcia noastră ca să ne mântuiască pe noi, cei ce am păcătuit mai înainte.
Cântarea a 5-a Irmosul:
«Pizmuire va cuprinde pe poporul cel neînvăţat, pe nelegiuiţii evrei, şi acum focul pe potrivnicii Tăi îi va mânca, Hristoase, că pe Tine, Cel întrupat, Te-au numit înşelat.8
Bucură-te, toiagul lui Aaron, care a odrăslit, rădăcina lui Iesei9, din care a înflorit Emanuel fără stricăciune, precum scrie Isaia, grăind în Duhul.
8 EE 104, n. 147 (Sf. Andrei Criteanul).
9 Is. 11,1-2.
221
Bucură-te, vedere înfricoşată pe care a văzut-o Ghedeon, ca ploaia pe lână10, precum a cântat David, în psaltirea cântărilor, cântând în Duhul.
Bucură-te, munte înţelegător, Neprihănită, din care s-a tăiat piatra11, Hristos Domnul, Cel ce S-a arătat fără sămânţă, cum arată mai dinainte Daniel acestea în Duhul.
Bucură-te, rug înţelegător, nears, care porţi focul dumnezeirii întregi în pântecele tău fără de sămânţă, arătându-te limpede lui Moise în Duhul.
Bucură-te, Maică preanevinovată cu adevărat, a bunăvoirii Tatălui, întru care pogorându-Se Duhul Sfânt în chip nou, L-a arătat tuturor pe Fiul întrupat.
Bucură-te, fără de prihană, Preacinstită, Mireasă dumnezeiască, Maică-Fecioară marie, curată Stăpână. Bucură-te, ceea ce ai zămislit în pântece pe Cuvântul, precum a binevoit a-ţi vesti prin înger.
A Născătoarei…
Bucură-te, Mireasă a Tatălui, neîntinată, bucură-te, Maica şi roaba lui Hristos, nestricată, bucură-te, vasul cel mai curat al Duhului Sfânt, odorul Treimii.
Cântarea a 6-a Irmosul:
«Prin noianul vieţii, pentru faptele mele, m-am pogorât în iad, ci ca Iona din chit aşa strig: „Fiule şi Cuvinte al lui Dumnezeu, scoate-mă din adâncul răutăţilor, rogu-mă”.12
10 Ps. 71, 6.
11 Dan. 2, 34.
12 EE 106, n. 149 (Sf. Andrei Criteanul).
222
Când a venit de sus îngerul în cetatea Nazaret la Fecioara, i-a adus bunele vestiri de bucurie, vestindu-i ei pe Fiul lui Dumnezeu şi Cuvântul13.
Uimindu-se de cuvântul lui, cea fără de prihană i-a zis lui Gavriil: „închinăciunea ta îmi vesteşte mie naştere de fiu14, dar eu, neştiind de bărbat, cum spui că voi naşte pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu?”15
„Nu te teme”16, a strigat Fecioarei cu bucurie Gavriil, „căci ai aflat har înaintea lui Dumnezeu. Prin Duhul Sfânt din tine Se va întrupa Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu”17.
Chivot te numeşte pe tine marele David18 şi lână, Ghedeon, pe care S-a pogorât Dumnezeu ca ploaia19, iar Isaia te numeşte mlădiţă din rădăcina lui Iesei care ai odrăslit pe Dumnezeu, Fecioară.
A Născătoarei…
Mai înaltă decât heruvimii şi decât serafimii te-ai arătat cu adevărat şi în pântecele tău L-ai cuprins pe Dumnezeu cel Necuprins, floarea cea pururea vecuitoare, fără de prihană Fecioară, chivotul sfintei slave.
Cântarea a 7-a Irmosul:
«Focul arzând în cuptor se întindea, tinerii se răcoreau şi, lăudând, grăiau: „Bine eşti cuvântat, Cel ce Unul eşti Dumnezeul părinţilor noştri”.20
13 Lc. 1, 26-27.
14 Lc. 1, 29.
15 Lc. 1, 34.
16 Lc. 1, 30.
17 Lc. 1, 30-31.
18 Ps. 131, 8.
19 Ps. 71,4-6.
20 EE 105, n. 147 (Sf. Andrei Criteanul).
223
Astăzi îngerul este trimis la Fecioara şi se închină acesteia şi îi vesteşte că Domnul şi împăratul slavei din ea Se va întrupa fără de schimbare.
Astăzi prăznuieşte Adam cu Eva, Adam, că s-a făcut liber de stricăciune, iar Eva, pentru că este izbăvită din chinuri de Dumnezeu cel întrupat.
Astăzi Fecioara este luminată, căci Dumnezeu cel fără de trup, întrupându-Se de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, păzeşte curată fecioria ei.
Nestricată şi mai înainte de naştere, şi după naştere, Curată, te-ai arătat, pururea Fecioară, căci ai născut pe Dumnezeu, pe Făcătorul veacurilor, prin Care şi noi am fost chemaţi din nou.
Negrăită zămislire s-a făcut în pântecele tău, Mireasă neispitită de nuntă, căci Domnul tuturor, ca ploaia pe lână, în mitrasul tău S-a pogorât.
Astăzi Cuvântul Se întrupează, cum numai El a ştiut, în mitrasul tău, fără de prihană, fără să iasă din firea Lui, ci, rămânând Dumnezeu, om desăvârşit S-a făcut.
A Născătoarei…
Acum în mitrasul tău, brazda cea fără de prihană a primit dumnezeiască sămânţă şi a înflorit spicul din care a odrăslit Pâinea Vieţii21, Hristos Dumnezeu.
Cântarea a 8-a Irmosul:
«Pe Dumnezeu, Cel ce a întins cerul ca o piele şi a întemeiat pământul pe temelia lui, preoţi şi robi ai Domnului, pe Domnul binecuvântaţi-L.22
21 In 6, 35.
22 EE 105, n. 148 (Sf. Andrei Criteanul).
224
Pe Dumnezeu, Cel ce a făcut cer pântecele tău, Mireasă de Dumnezeu dăruită, şi în el, fără sămânţă, S-a întrupat Cuvântul, ca ceea ce ai îndrăznire, Preacinstită, nu înceta a-L ruga pe El pentru toţi.
Pe Dumnezeu, Cel ce S-a sălăşluit în mitrasul Fecioarei şi a arătat-o pe ea templu şi tron înţelegător şi cămară de nuntă dumnezeiască şi uşă cerească, îl binecuvântăm şi îl preaînălţăm în veci.
Pe Cel ce era în sânurile Tatălui şi S-a pogorât în pântecele maicii prin voia şi bunăvoirea Tatălui, îl lăudăm ca Dumnezeu desăvârşit şi om desăvârşit, ne închinăm Lui şi îl preaînălţăm întru toţi vecii.
Pe Dumnezeu, Cel ce a făcut tom23 mitrasul tău, Curată, şi a scris în el nu prin cerneală nouă, ci prin împreună-lucrarea dumnezeieştii veniri a Duhului, lăudaţi-L întru toţi vecii.
Cuvântului celui sălăşluit în pântecele maicii şi Care S-a făcut om pentru noi din multa Lui bunătate, cunoscut ca Dumnezeu negrăit în trup şi fără de amestecare, să I ne închinăm întru toţi vecii.
Slavă…
Pe Cuvântul, Cel ce S-a sălăşluit în pântecele maicii prin voia Tatălui şi prin venirea Duhului Sfânt, fiind Unul din Sfânta Treime, să-L binecuvântăm şi să-L preaînălţăm întru toţi vecii.
Şi acum…
Ţie, Celui ce ne-ai făcut-o cunoscută pe cea mai înaltă decât cerurile şi mai presus de toată făptura, pe preacinstita Maică-Fecioară, ne închinăm, credincioşilor, întru toţi vecii, ca Unui Dumnezeu şi Cuvânt Care S-a făcut trup în vremurile din urmă.
23 Is. 8,1.
225
Cântarea a 9-a Irmosul:
«Pe cuptorul cel cu foc odinioară înrourat al haldeilor şi pe rugul cel nears de foc cel din Sinai, pe tine, Născătoarea de Dumnezeu, toţi cu laude te preamărim.24
Cer şi tron s-a făcut Fecioara, căci a odrăslit pe Făcătorul a toate, pe care să o preamărim într-un glas ca pe mireasa lui Dumnezeu.
Ca un Rai te-ai arătat, fără de prihană Născătoare de Dumnezeu, al Celui ce S-a odrăslit cu trupul din mitrasul tău, Cuvântul Care S-a unit cu noi în vremurile cele din urmă.
[Ca Fecioară şi Mireasă, pe toţi i-ai chemat, primind în pântece făgăduinţele dumnezeiescului har, Maică preacinstită]
Taină negrăită! Pântecele cel neîntinat al Fecioarei s-a făcut vas al lui Dumnezeu întru care s-a săvârşit încununarea firii noastre.
Gavriil a venit la Fecioară aducându-i: „Bucură-te”, dezlegând în chip limpede întristarea strămoaşei, iar noi ca pe Maica lui Dumnezeu o preamărim.
Porfira Ta, Cuvinte, ţesută şi vopsită din sângiurile Fecioarei fără sămânţă, credincioşii, adunându-ne toţi, o preamărim.
Fecioara şi Mireasa îi cheamă pe toţi, primind în pântece făgăduinţele harului, prin urmare, acum toţi să alergăm la acoperământul ei.
A Născătoarei…
Pe Fecioara şi Mireasa toţi împreună cu îngerul să o lăudăm cu credinţă, strigându-i ei: „Bucură-te, binecuvântată, cu tine este Domnul”.
24 EE 106, n. 148 (Sf. Andrei Criteanul).
Canon de rugăciune la Duminica Floriilor1
Cântarea 1, glasul al 4-lea Irmosul:
«Să cântăm cântare de biruinţă singurului Dumnezeu, Cel ce a făcut minuni de demult, căci pe Faraon cu toată oştirea l-a scufundat în mare.2
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Toţi să prăznuim cu strălucire, fiindcă Stăpânul ne-a chemat astăzi în Sion, şi să venim cu credinţă la Cel ce a ieşit tainic spre Patimă.
Se bucură cetatea Sionului văzându-Te pe Tine, Ziditorul însuşi, în mijlocul ei şi, bucurându-se, strigă: „Ai venit, ne-ai mântuit pe toţi prin pătimirea Ta”.
1 Traducere după ediţia critică din EUTYCHIUS TOMADAKIS (ed.), Acapara TOV Tptcodiov epavLdOEVTa EK KCO51KCOV Kărco IraMaţ, Atena, 2004, t. II, pp. 205-251; anterior, IDEM, „Avbpcov Kpr]Tr(;, 6 Knvcbv Tfjt; KvQinkf(; TCOV Bnîcov”, în AndlELQ, TTEQLObLKÎ] EKboOT TOV EvAĂOyOV EK7TmdEUTiKcdv ÂEiTOVQycbv TOV KOAAEYLOV AOpvcuv, 3, 1986, pp. 45-93. O altă ediţie, mai veche, se găseşte în R. MAISANO, „Un inno inedito di S. Andrea di Creta per la Domenica delle Palme”, în Rivista di Storia e Letteratura Religiosa, VI, 1970, pp. 519-572. Ediţia Tomadakis are la bază manuscrisele; Sinait. gr. 735, ff. 138-142v, 200v; Vat. gr. 771, ff. 141v-145; Crypt. A.. I, ff. 146v-151v. Ultimele două manuscrise menţionate cuprind versiuni uşor diferite, constând în câteva strofe. Publicăm aici doar versiunea primă a canonului după manuscrisul sinait.
2 EE 105, n. 148 (Sf. Andrei Criteanul).
227
Spatele îşi întinde astăzi tainic, bucurându-se, noul Ierusalim ca să primească venirea Ta, căci se sfinţeşte prin intrarea Ta în el3.
Astăzi Stăpânul făpturii, mergând la pătimirea cea de voie în cetatea lui David, este lăudat de prunci ca Dumnezeu, întâmpinat cu frunze de palmier4.
Astăzi preacinstita Biserică fără de prihană se nunteşte cu Domnul, aducându-I Lui tainic neamurile, ca dar de nuntă, mai înainte de dumnezeiasca Pătimire.
Omorând moartea, Stăpâne, şi legând iadul, l-ai sculat pe Lazăr împreună cu care, Mântuitorule, Te lăudăm ca pe un biruitor, cântându-ţi Ţie cântare de biruinţă.
Urmând astăzi pruncilor, şi noi îţi strigăm „Osana, Fiule al lui David, Cel ce şezi pe tronul heruvimilor, iar cu trupul, pe fiul asinei”.
Mlădiţe şi frunze de palmier aducând, pruncii evreilor au alergat înaintea asinului Tău şi au strigat „Osana” Ţie, Fiul lui David cu adevărat5.
Slavă…
Să-L slăvim pe Tatăl ca Lumină, ca Viaţă, să ne închinăm Fiului ca Viaţă şi pe Duhul lui Dumnezeu să-L lăudăm toţi ca Viaţă şi Lumină, căci este o singură Lumină şi o singură Viaţă.
Şi acum…
Maică a unei naşteri fără de sămânţă este propovăduită Prunca lui Dumnezeu, Maria, fără să ştie cum s-a aflat Odraslă în pântecele ei, căci dumnezeiască era zămislirea ei.
3 Mt. 21,1-11; Mc. 11,1-11; Lc. 19, 28-40; In 12,12-15.
4 Ibidem.
5 Ibidem.
228
Cântarea a 2-a
Irmosul:
«Ia aminte, cerule, şi voi grăi şi voi lăuda pe Hristos, iubitorul de oameni.6
Astăzi venind la Hristos, cu mlădiţe de palmier să-L întâmpinăm7.
Astăzi credincioşii să alergăm la Stăpânul Care Se duce la Pătimire.
Izbăveşte-i pe toţi din moarte, Mântuitorule, venind la Pătimirea cea de voie.
Cu mlădiţe de finic să-L lăudăm pe Hristos împăratul ca pe un Biruitor al morţii.
Inimi în loc de veşminte să întindem acum în calea Cuvântului călare pe asin.
Milă în loc de mlădiţe de măslin să aducem în dar Celui milostiv.
Se bucură Sionul şi dănţuieşte, căci îl primeşte în el pe Făcătorul lui8.
Se veseleşte biserica lui Hristos, căci s-a închis sinagoga cea fără de lege.
Să sălteze acum via pruncilor, că a pârguit strugurele nerăutăţii.
6 EE 168, n. 236 (Sf. Gherman Patriarhul).
7 Cf. Mt. 21,1-11; Mc. 11,1-11; Lc. 19, 28-40; In 12,12-15.
8 Cf. Ibidem.
229
Muntele Măslinilor prăznuieşte şi se bucură împreună cu ceilalţi munţi.
înalţă-ţi glasul, Zaharia, şi laudă-L cu laude pe Stăpânul9.
Sfinţeşte şi inimile noastre ca să strige „Osana” Dumnezeului nostru10.
Alt irmos…
«Vedeţi, vedeţi că Eu sunt Dumnezeu Cuvântul, Cel ce în sânurile Maicii intrând nescris împrejur, nu M-am despărţit de Tatăl, căci, ca Dumnezeu, plinesc cu cele de sus pe cele de jos şi dau lumii mare milă.11
Vedeţi, vedeţi că Eu sunt Dumnezeu Cuvântul, Cel ce am înviat din morţi pe Lazăr cel mort de patru zile, prietenul Meu12, cercetând, ca Dumnezeu, cămările iadului şi dând lumii mare milă.
Vedeţi, vedeţi că Eu sunt Dumnezeu Cuvântul, Cel ce de voie am venit la pătimire, şi am arătat coasta izvor al nepătimirii pentru toţi, izvorând şuvoaiele nestricăciunii şi izvoarele13 nemuririi.
Cu adevărat Eu sunt om, nu simplu, şi Dumnezeu, nu gol, Cel ce M-am încleştat cu moartea şi am călcat-o pe ea şi puterea iadului şi am smuls din el pe Lazăr, fratele cel mort de patru zile al Martei şi mariei14.
Tu eşti Dumnezeul nostru, pe Altul nu ştim, Tu eşti Cel ce Te-ai dat pe Sineţi pentru poporul Tău cel nou şi ne-ai
9 Zah. 9, 9.
10 Cf. Mt. 21,1-11; Mc. 11,1-11; Lc. 19, 28-40; In 12,12-15.
11 EE 104, n. 147 (Sf. Andrei Criteanul).
12 In 11,17-44.
13 In 19, 34.
14 In 11,1-44.
230
arătat pe noi fii ai Bisericii, care strigăm: „Osana Celui ce a venit să înalţe cornul mântuirii poporului Său”.
Cunoaşteţi şi vedeţi că Eu sunt Cel ce am pus înţelepciune în pruncii Mei purtători de ramuri, ca să spună limpede grăbirea Mea către pătimire, şi Cel ce am ruşinat prin ei pe evreii cei fără de lege, şi Cel ce am auzit: „Osana Dumnezeului a toate!”15
Cunoaştem, cunoaştem că Tu eşti Dumnezeul nostru, Mântuitorule, Cel deofiinţă cu Tatăl şi împreună-veşnic cu Duhul, Fiu şi Dumnezeu, căci chiar dacă Te-ai făcut om, Treimea a rămas prin fire netrupească, fără adăogire.
Ştim, cunoaştem că Tu însuţi eşti Dumnezeul nostru, chiar dacă Te-ai întrupat pentru noi din mitrasul Fecioarei prin bunăvoirea Tatălui, nu prin ieşire din Sine primind firea lui Adam, ci rămânând ceea ce erai, Dumnezeu adevărat.
Cântarea a 3-a
Irmosul:
«Întăritu-s-a inima mea întru Domnul, înălţatu-s-a fruntea mea întru Dumnezeul meu, că nu este sfânt afară de Tine, Doamne.16
Hristos, legând tirania morţii, a strigat: „Lazăre, vino afară”, şi cel mort de patru zile a înviat din mormânt17.
Ca pe un biruitor, pruncii te-au lăudat cu ramuri, strigând Ţie: „Osana!” Pentru aceea, au şi adus cu ei semnele biruinţei.
15 Cf. Mt. 21,1-11; Mc. 11,1-11; Lc. 19, 28-40; In 12,12-15.
16 EE 107, n. 150 (Sf. Andrei Criteanul).
17 In 11,17-44.
231
Cel ce întru cele de sus şezi împreună cu Tatăl ai încălecat pe fiul asinei, preînchipuind simbolic chemarea neamurilor, Preabune!18
Dezbrăcând vechea haină a înşelării, astăzi Biserica cea nouă a îmbrăcat haina feciorelnică a cuvioşiei.
Stăpânirea morţii s-a desfiinţat, iadul s-a sfârşit în cele de dedesubt, văzând pe Hristos că vine la Pătimire.
Să ne întindem inimile înaintea lui Hristos ca pe nişte haine, cu ramuri de palmier şi cu vieţile noastre curăţite să bineplăcem Celui ce a mântuit sufletele noastre19.
Să ne pregătim, căci Cuvântul lui Dumnezeu vine încălecând pe minţile celor luminaţi de curând prin har ca pe un asin tânăr20.
Slavă…
Lăudăm o fire în trei Persoane, neîmpărţită, cinstind pururea pe Tatăl ca Lumină, pe Fiul, Lumină şi pe Duhul Sfânt, Lumină.
Şi acum…
Pe Cel ce în pântecele tău i-a plăsmuit din nou pe oameni, neîncetat roagă-L, Născătoare de Dumnezeu, rugămu-te, să liniştească viaţa noastră.
Cântarea a 4-a
Irmosul:
«Auzit-am auzul iconomiei Tale, că din Fecioară Te-ai născut, fără să o arzi pe cea care Te-a născut şi am preaslăvit, Hristoase, pogorârea Ta.21
18 Cf. Mt. 21,1-11; Mc. 11,1-11; Lc. 19, 28-40; In 12,12-15.
19 Cf. Ibidem.
20Cf. Ibidem.
21 EE 105, n. 148 (Sf. Andrei Criteanul).
232
În loc de mlădiţe de măslin, să aducem lui Hristos, cu credinţă, milostenia, în loc de ramuri de palmier, viaţa curată, în loc de haine, inimile noastre.
Văzând sinagoga cea fără de lege şi neroditoare de fii, odrăslirea bogată a Bisericii celei din neamuri, îţi strigă Ţie: „Osana lui Dumnezeu, Celui întru cei de sus”22.
Fiind atotputernic, Iisuse, prin puterea Ta, ai înviat din mormânt pe prietenul înfăşurat cu legături şi l-ai scos pe el din iadul cel mai de jos23.
Dănţuiesc cei de pe pământ împreună cu oştirile cele de sus, căci Sionul adună Biserica cea din neamuri ca să-L primească pe Mirele ei cel călare pe fiul asinei.
Să se bucure Ierusalimul, să se veselească Sionul primind noroadele pruncilor care strigă: „Osana împăratului, Dumnezeului celui nemuritor”.
Taină străină şi înfricoşată! Pruncii evreilor, din inimă neispitită de răutate, îl binecuvântează pe Dumnezeu, iar părinţii lor de voie îl hulesc.
O, nebunie a nelegiuiţilor! O, înşelare, o rătăcire! Nu se ruşinează nici de cunoştinţa pruncilor, neînvăţată de nimeni, ci pururea îşi astupă urechile ca aspidele surde24.
Să prăznuim, pământenilor, văzându-L pe Stăpânul venind la Pătimirea cea de voie pentru noi şi să-L primim pe El, Care vine călare pe fiul asinei.
22 Cf. Mt. 21,1-11; Mc. 11,1-11; Lc. 19, 28-40; In 12,12-15.
23 In 11,17-44.
24 Ps. 57,5.
233
Te binecuvântăm pe Tine, fiule al lui David, strigându-Ţi: „Osana”, lăudându-Te pe Tine, împreună cu pruncii cei fără de răutate, cu ramuri de măslin şi de palmier, şi cu cântări neîncetate, Hristoase25.
Slavă…
Mărturisesc trei Persoane fără de început, trei Lumini şi trei Vieţi împreună-fără-de-început nedespărţite, pe Sfânta Treime într-o singură dumnezeire, şi fiinţă, şi fire.
Şi acum…
Mai presus de cuget este naşterea ta, zămislirea ta este străină, Maică fără de bărbat, Mireasa lui Dumnezeu, căci cine vreodată a cunoscut maică fără sămânţă bărbătească, născând fără să fie stricată?
Cântarea a 5-a Irmosul:
«Zori luminoşi răsai nouă ca un Bun şi povăţuieşte-ne pe noi la frica Ta, Stăpâne Doamne.26
Cu mlădiţe şi ramuri de palmier Te-au lăudat pe Tine, Izbăvitorul, Iisuse, pruncii iudeilor, cântându-Ţi Ţie cântare de biruinţă, Doamne.
Se bucură astăzi şi se veseleşte cetatea Sionului văzându-Te pe Tine, Ziditorul însuşi, călare pe asin27.
Biruitor al morţii Te-a arătat pe Tine, singur Mântuitorule, Tatăl binevoind împreună cu Tine, Cel ce ai sculat din mormânt pe Lazăr28.
Văzându-Te pe Tine iadul venind la Pătimirea cea de voie, a suspinat şi de cutremur a fost cuprins.
25 Cf. Mt. 21,1-11; Mc. 11,1-11; Lc. 19, 28-40; In 12,12-15.
26 EE 107, n. 150 (Sf. Andrei Criteanul).
27 Cf. Mt. 21,1-11; Mc. 11,1-11; Lc. 19, 28-40; In 12,12-15.
28 In 11,17-34.
234
împărăţia morţii, Doamne, prin venirea Ta la Pătimire, ai desfiinţat-o ca un puternic, şi pe aceasta ai legat-o.
Pe asin, Stăpâne, ca pe un car de heruvimi ai urcat, vestind mai dinainte chemarea mântuitoare a neamurilor29.
Ai venit la moarte Tu, Cel Nemuritor, şi pe Adam l-ai înnoit prin pătimirea Ta, Stăpâne, ca singur Iubitor de oameni.
Venit-ai în cetatea Ta şi l-ai sculat din morţi pe Lazăr cel mort de patru zile30, care striga: „Slavă puterii Tale, Doamne!” Slavă…
Dreptcredincioşii, să ne închinăm cu credinţă Treimii celei fără de început şi deofiinţă, Tatălui, împreună cu Fiul şi cu Duhul Sfânt.
Şi acum…
Bucură-te, Mireasă nestricată, bucură-te, cea fără de bărbat, Maica lui Dumnezeu, bucură-te, uşă înţelegătoare, prin care a trecut, cum a ştiut, Făcătorul tău.
Cântarea a 6-a Irmosul:
«Viforul gândurilor cuprinzându-mă, în adâncul nemăsuratelor păcate mă trage, dar Tu, Cârmuitorule bun, mai înainte apucând, izbăveşte-mă ca pe prorocul şi mântuieşte-mă.31
Pruncii cu mlădiţe laudă, strigând: „Osana Celui ce a biruit moartea”32, precum cânta Dumnezeiescul David că din gura pruncilor şi a celor ce sug ai săvârşit laudă33.
29 Cf. Mt. 21,1-11; Mc. 11,1-11; Lc. 19, 28-40; In 12,12-15.
30 In 11,17-34.
31 E 107, n. 150 (Sf. Andrei Criteanul).
32 Cf. Mt. 21,1-11; Mc. 11,1-11; Lc. 19, 28-40; In 12,12-15.
33 Ps. 8, 3.
235
Astăzi Zaharia proroceşte: îndrăzneşte, fiica Sionului, bucură-te şi primeşte pe Fiul lui Dumnezeu şi al lui David venind la tine blând, călare pe asină.
Vine la patimă Stăpânul, şi leagă moartea, şi pradă iadul, şi pe Adam, cel întâi zidit, îl scoală împreună cu Sine, Dumnezeu fiind, şi luminează toate.
Astăzi, Biserica neamurilor îşi împodobeşte cu haine de nuntă fecioria şi se logodeşte Unuia Hristos, pe Care sinagoga iudeilor nu L-a primit.
înviind pe Lazăr din mormânt, iudeii au alergat să vadă slava Ta, cum a înviat mortul din mormânt, înfăşurat în giulgiuri35 şi se închină Dumnezeului celui viu.
Astăzi prorociile cântăreţului se împlinesc tainic, căci se bucură munţii că Domnul a venit pe pământ să judece lumea ca un împărat şi Judecător a toate36.
Ajungând în cetatea ucigaşilor, o femeie a adus mirul îngropării Tale, vestind de mai înainte, singur Bunule, moartea Ta, Cuvinte, şi învierea Ta cea de a treia zi37.
Astăzi, înainte-prăznuiesc tainic venirea la Pătimire şi învierea cea de a treia zi, Hristoase, din slăvitul Tău mormânt, nădăjduind să o prăznuiesc duhovniceşte şi în Sionul cel de sus.
Slavă…
Să ne închinăm Treimii celei fără de început într-o singură dumnezeire, Tatălui celui nenăscut, Fiului celui născut din Tatăl şi Duhului Sfânt cel purces din Tatăl, deofiinţă.
34 Zah. 9, 9.
35 In 11,17-44.
36 Ps. 97, 8-9.
37 Mt. 26, 6-13; Mc. 14, 3-9; Lc. 37-38; In 12, 3-7.
236
Şi acum…
Numai pe tine, Născătoare de Dumnezeu, Stăpână, toată făptura te laudă ca Maică a Dumnezeului nostru, căci singură L-ai încăput pe Dumnezeu fără de ardere în pântecele tău, nefiind arsă de focul cel dumnezeiesc.
Cântarea a 7-a
Irmosul:
«Focul arzând în cuptor se întindea, tinerii se răcoreau şi, lăudând, grăiau: „Bine eşti cuvântat, Cel ce Unul eşti Dumnezeul părinţilor noştri”.38
Pruncii Te laudă pe Tine cu ramuri, Bunule, întinzându-şi hainele. „Osana”, strigă, „binecuvântat eşti, singurul Dumnezeu, Cel ce ai înviat pe cel de patru zile mort”.
Venit-ai în Betania ca să-l înviezi din morţi, ca un Dumnezeu, pe Lazăr, prietenul Tău, ca un îndurat, şi pruncii evreilor Te-au întâmpinat, aducându-Ţi ramuri de finic.
Venit-ai în Betania la Pătimire, Mântuitorule, iar mulţimile au alergat şi au tăiat mlădiţe, alţii ramuri de finic, iar alţii strigau Ţie: „Osana!”39.
Văzând evreii venirea Ta, Mântuitorule, cu vicleşug căutau să Te ucidă40, Milostive, şi să Te înalţe pe Cruce, pe Domnul, pe Cel ce a zidit toate.
Te-au întâmpinat femeile cu lacrimi, Bunule, plângând şi zicând: „Doamne, de ai fi fost aici, nu ni s-ar fi întâmplat nouă aceasta, Lazăr, prietenul Tău, a adormit”41.
38 EE 105, n. 147 (Sf. Andrei Criteanul).
39 Cf. Mt. 21,1-11; Mc. 11,1-11; Lc. 19, 28-40; In 12,12-15.
40 In 11,46-57.
41 In 11, 21.
237
Mirul îngropării Tale femeia cea păcătoasă l-a adus. Mântuitorule, închipuind pătimirea Ta, şi, cerând iertare, Te implora cu lacrimi, ştergându-Ţi picioarele cu părul42.
Alt irmos:
«Pe Cel ce în cuptor pe tineri i-a păzit nearşi şi focul l-a stins să-L lăudăm, zicând: „Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor, întru toţi vecii”.43
Toţi ne închinăm Ţie, Hristoase, Cel ce ai venit la Pătimirea cea de voie, cea care omoară moartea şi pradă iadul, care îl în viază pe Lazăr, şi cu ramuri de finic Te lăudăm.
Să-L întâmpinăm pe Hristos ca pe un Biruitor al morţii, cântându-I cântare de biruinţă Celui ce l-a înviat pe Lazăr cel mort de patru zile şi Celui ce ne-a izbăvit pe noi din iadul cel mai de jos44.
Biserica neamurilor îl îmbracă pe Hristos ca pe o haină de Dumnezeu ţesută, vopsită în sângiurile trupului Lui celui fără de prihană, nuntindu-se cu El prin unire de taină.
Fiicele Sionului care v-aţi păzit fecioare pentru Hristos, alergaţi în urma miresmei Lui, căci, iată, vine acum la Pătimirea cea de voie ca să pătimească şi să mântuiască neamul oamenilor.
Cea care mai înainte nelegiuia, iar acum era ca o junică necercată împunsă de tăun45, sinagoga cea fără de lege, să plângă văduvită, iar Biserica lui Hristos să sălteze împreună cu noi!
42 Mt. 26, 6-13; Mc. 14, 3-9; Lc. 7, 37-38; In 12, 3-8.
43 EE 101, n. 143 (Sf. Cosma).
44 Cf. Mt. 21,1-11; Mc. 11,1-11; Lc. 19, 28-40; In 12,12-15.
45 Os. 4,16.
238
Se bucură pruncii dănţuind cu ramuri şi, alergând la laudele lui Hristos, strigă: „Binecuvântate Doamne, Osana întru cei de sus, împăratul slavei”46.
Cei ce întinau Templul şi insultau Legea părintească, cei fără de lege, şi acum sunt biciuiţi şi sunt alungaţi afară din Templu, ca unii care pururea hulesc Legea şi prorocii47.
Bucură-te, Biserică, lărgeşte-te, şi dănţuieşte, şi laudă pe Domnul, căci, iată, i-a binecuvântat pe fiii tăi care strigă: „Osana întru cei de sus lui Dumnezeu, Iubitorul de oameni”48.
Cel ce pentru noi de bunăvoie ai ales Pătimirea şi pe noi, ca un Dumnezeu, ne-ai mutat la nepătimire prin Pătimirea Ta, Stăpâne, primeşte cu iubire de oameni rugăciunile noastre.
Slavă…
Firea cea întreit ipostatică, Puterea cea nezidită, înţelegerea cea mai presus de dumnezeire, Lumina cea mai presus de lumină, Viaţa cea veşnică, Strălucirea cea în trei sori, îndură-Te de lume!
Şi acum…
Ceea ce este pat de nuntă preaminunat al Celui ce a unit cu El însuşi firea omenească, singură a născut pe Dumnezeu şi Fecioară a rămas, Maica Mireasă a lui Dumnezeu, Maria Fecioara.
Cântarea a 8-a Irmosul:
«Toate le-ai aşezat cu înţelepciunea Ta, Stăpâne, şi iarăşi fundul pământului, precum ştii, l-ai întărit, temelia lui înfigând-o pe ape nemărginite, pentru aceea, toţi strigăm, cântând: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, neîncetat pe Domnul.49
46 Cf. Mt. 21,1-11; Mc. 11,1-11; Lc. 19,28-40; In 12,12-15.
47 Mt. 21,12-17; Mc. 11,15-19; Lc. 19,45-48; In 2,13-22.
48 Cf. Mt. 21,1-11; Mc. 11,1-11; Lc. 19, 28-40; In 12,12-15.
49 EE 105, n. 147 (Sf. Andrei Criteanul).
239
Pruncii astăzi, cu ramuri de finic laudă pe Cel călare pe asin, pe Hristos împăratul, iar mulţimile toate, unele tăiau rămurele, altele întindeau hainele, altele strigau: „Osana întru cei de sus” cântând şi lăudând pe Domnul.
S-a bucurat Sionul cel pământesc văzându-Te pe Tine, Biruitorul morţii, călare pe asin, precum a zis Zaharia50, şi a strigat împreună cu pruncii: „Osana întru cei de sus Fiului lui Da vid, Cel ce a venit în lume de voie ca să mântuiască toate”51.
Se bucură astăzi măslinul în Domnul, se bucură şi finicul împreună cu pomii din crâng52, iar arborele de tămâie se taie şi pământul se cutremură văzând pe Stăpânul grăbind spre pătimirea aceea dumnezeiască şi cu adevărat fericită.
Bucuraţi-vă, pruncilor, veseliţi-vă cu inima, căci pe toţi v-a adunat harul Stăpânului; să venim toţi cu ramuri, strigând: „Osana întru cei de sus Fiului lui David, Care a venit în lume de voie ca să mântuiască toate”.
de unde v-a venit vouă, spuneţi, această înţelepciune drept-credincioasă de L-aţi cunoscut pe Cel ce vine, o, nemincinoasă pruncie!
pe noi nu ne-a învăţat nici legea părintească, nici cărţile lui Moise, nici altcineva, ci firea, harul, cuvântul Sfântului Duh!
Să lăudăm bucurându-ne, să cinstim pe Ziditorul, să-L întâmpinăm cu ramuri pe Biruitorul iadului, cu ramuri de finic şi flori, să-L lăudăm toţi pe Cel ce a venit în lume, ca să fie izbăvită din stricăciune şi din moarte toată firea oamenilor53.
50 Zah. 9, 9.
51 Cf. Mt. 21,1-11; Mc. 11,1-11; Lc. 19, 28-40; In 12,12-15.
52 Ps. 103,16.
53 Cf. Mt. 21,1-11; Mc. 11,1-11; Lc. 19, 28-40; In 12,12-15.
240
Pe Lazăr, Stăpâne, l-ai înviat din mormânt, au văzut minunea Ta pruncii evreilor54, pentru aceea, Ţi-au ieşit în întâmpinare cu mlădiţe de măslin şi, întinzându-şi hainele, strigau Ţie: „Osana întru cei de sus, Unuia Dumnezeului puterilor!”55
Arătându-ne nouă, Doamne, chipuri ale învăţăturii Tale, ai alungat cu biciuiri pe cei ce spurcau atunci casa cea sfântă, ca pe nişte neguţători fără de lege şi amarnici schimbători de bani, care preînchipuiau pe cei ce mai mult vătămau decât păşteau turma Ta56.
Cum Te-au văzut pe Tine, Doamne, pruncii evreilor, au alergat purtând în mâini ramuri de finic, iar unii îşi întindeau veşmintele şi strigau: „Osana întru cei de sus Dumnezeului nostru, Cel ce vine în lume să-i mântuiască pe cei ce cu credinţă Te laudă pe Tine”57.
Slavă…
Ne închinăm Ţie, Tatălui celui fără de început al Cuvântului celui fără de început, căci din Tine a ieşit Fiul Tău cel împreună-veşnic şi de la Tine purcede şi Duhul cel Sfânt veşnic, fără de început, Părinte Sfinte, Cel ce prin Cuvântul Tău ai zidit toate în Duhul Sfânt.
Şi acum…
Zămislirea este fără de sămânţă şi naşterea este fără de stricăciune, străină, odrăslirea ta, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, căci Dumnezeu le-a înnoit în chip mai presus de fire, chiar dacă a venit prin legea firii, totuşi a întrecut legile firii ca un Ziditor a toate.
54 In 11,17-44.
55 Cf. Mt. 21,1-11; Mc. 11,1-11; Lc. 19, 28-40; In 12,12-15.
56 In 2,13-22.
57 Cf. Mt. 21,1-11; Mc. 11,1-11; Lc. 19, 28-40; In 12,12-15.
241
Cântarea a 9-a
Irmosul:
«Pentru că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi sfânt este numele Lui; şi mila Lui este din neam în neam spre cei ce se tem de Dânsul.58
„Pentru că mi-a făcut mie mărire Cel puternic” să-I strige acum Biserica sobornicească cea din neamuri unită cu Hristos, purtătoare de lumină pentru El.
Şi-a deschis porţile, Te-a primit pe Tine, Mântuitorule, Care veneai în slavă la ea, de Dumnezeu zidita cetate a Sionului, şi au prăznuit împreună cu ea toate marginile.
Au strigat pruncii, au amuţit părinţii, căci pruncii, deşi neînvăţaţi, L-au lăudat pe Hristos din cele ale lui David, iar părinţii, deşi ştiau Scripturile, de voie au scrâşnit dinţii.
S-a cutremurat Iudeea, când ai venit Tu în ea, s-au cutremurat inimile popoarelor când Te-au lăudat pe Tine, Hristoase, pruncii iudeilor, pe Dumnezeu Cel dintru cei de sus.
Aceasta este arvuna învierii Tale Hristoase, săvârşirea slăvită a Pătimirii, pe care o laud cu ramuri ca înainte-prăznuire a învierii Tale.
Alt irmos:
«Te lăudăm pe tine, Preacurată Fecioară, Maică fără de prihană, că ai odrăslit spicul cel ceresc, pe Hristos Dumnezeu, mai presus de toată mintea, din Care s-a făcut Pâinea cea aducătoare de viaţă pentru credincioşi. Pentru aceea, ţie îţi strigăm: Bucură-te, Preacurată, ceea ce ai rămas Fecioară după naştere, Curată.59
58 EE 106, n. 149 (Sf. Andrei Criteanul). Lc. 1,49.
59 EE 105, n. 147 (Sf. Andrei Criteanul).
242
Cu mlădiţe şi cu ramuri de palmier, pruncii L-au lăudat pe Domnul împăratul, strigând: „Osana întru cei de sus”60, căci ai venit, şi ai mântuit, şi ai stins înşelarea, şi ne-ai luminat pe noi, ai omorât iadul şi moartea prin puterea dumnezeieştii Tale iconomii, Mântuitorule.
Astăzi sinagoga cea fără de lege, văduvită, este lipsită de fii, iar Sionul dănţuieşte şi oferă prinoase, văzându-L pe Mire, şi pe Domnul legii, şi pe Dumnezeul prorocilor, şi pe Acesta îl îmbrăţişează, pregătind Biserica Lui ca pe un talam şi ca pe un pat de nuntă.
Alt irmos:
«Naşterea ta cea fără de sămânţă, Născătoare de Dumnezeu, Preacurată, a lui Hristos, Dumnezeul nostru, cu laude fără de tăcere, o preamărim.61
Pruncii, purtând mlădiţe, alergau, întinzând înaintea Ta veşminte şi strigând: „Osana întru cei de sus Dumnezeului nostru”.
Pe Lazăr l-ai sculat din mormânt, îndurate, prin cuvântul Tău dumnezeiesc, iar iadul, auzind, s-a spăimântat.
Marta a venit la Tine împreună cu Maria plângând, ca să sărute picioarele Tale, Stăpâne, şi să strige: „Mântuieşte pe Lazăr!”62
Pe Domnul, Cel ce a venit astăzi de voie să pătimească, lăudându-L cu mlădiţe ca pe un Iubitor de oameni, să-L preamărim.
60 Cf. Mt. 21,1-11; Mc. 11,1-11; Lc. 19, 28-40; In 12,12-15.
61 EE 104, n. 146 (Sf. Gherman Patriarhul).
62 In 11,1-44.
243
Pruncii astăzi, ieşind în întâmpinare, strigau63
Cu mlădiţe şi cu laude să-L preamărim.
Să-L întâmpinăm pe Hristos, întinzându-I toţi înainte haina inimii noastre, şi să-L preamărim cu mlădiţe şi cu laude.
Slavă…
Pe Tatăl cel fără de început, pe Fiul cel împreună-fărăde-început şi pe Duhul cel împreună-veşnic, pe Sfânta Treime să o preamărim.
Şi acum…
Pe rugul cel nears pe care l-a văzut Moise64, pe Stăpâna cea fără de prihană, să o preamărim cu laude fără de tăcere.
63 Cf. Mt. 21,1-11; Mc. 11,1-11; Lc. 19, 28-40; In 12,12-15.
64 Ieş. 3, 2.
Canon la tânguirea Născătoarei de Dumnezeu, la Prohodul Mântuitorului, cântat în panihida din Marea Vineri1
Cântarea 1, glasul al 6-lea Irmosul:
«Pe Cel ce a acoperit cu valul mării, oarecând, pe prigonitorul tiran, sub pământ l-au ascuns feciorii celor mântuiţi; iar noi, ca fecioarele, să cântăm Domnului, căci cu slavă S-a proslăvit.2
Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!
Vrând să înviezi făptura Ta, Mântuitorul meu, Te-ai spânzurat pe Cruce şi cu piroane Te-ai străpuns, iar Maica Ta cea nestricăcioasă, de faţă stând, s-a ars la inimă, Stăpâne, văzând izvoarele sângiurilor.
Plecând dumnezeiescul Tău grumaz, Mântuitorul meu, ai adormit pe lemn cu somn de viaţă dătător, şi toată făptura se cutremură, şi cetele cereşti ale îngerilor se clatină văzându-Te pătimind cu trupul.
O, Iosife, fă-mi această binefacere mie, care sed în uimire şi în nedumerire, îmbrâncită de cei nedrepţi, părăsită de
1 Traducere realizată după L.I. KAMPANAOS, „AVEKOTO; EKKArpiacTTIKT] noir]CTL;aVQEOV Kof]Trc TOV lEooooAupiTOV, Kavcbv ele TOV £7UTOpiov Opijvov Trjţ vneQayiaq ©EOTOKOV, ipaAAopfivoc; Kaia TTJV navvvxiba Tf; ăy. Kal p£ydAr]; naoaoK£ufc; (EK TOV codd. Lavr. A 45, f. 309 Kai © 59, f. 17v)”, Nsa (PoppLyf,, B1,1922,19-22, pp. 3-4.
2 EE 164, n. 231 (Casiana Monahia).
245
prieteni şi de cunoscuţi, tânguindu-mă împreună cu un singur ucenic3.
Du-te la Pilat, îndrăzneşte fără şovăire, cere-i trupul preacurat al lui Hristos Dumnezeu4 şi, pogorându-l de pe Cruce, în mormântul tău îngroapă-l, ca nu cumva iarăşi să-I străpungă coasta cei fără de lege5.
Cântarea a 3-a Irmosul:
«Pe Tine, Cel ce pe ape ai spânzurat tot pământul, fără ţinere, văzându-Te zidirea spânzurat în locul Căpăţânii, cu multă spaimă s-a cuprins, strigând: Nu este sfânt fără numai Tu, Doamne, iubitorule de oameni.6
Nimeni nu îndrăzneşte să ceară trupul cel fără de prihană al învăţătorului, şi el atârnă pe lemn, mort, gol, biciuit, supus la ocări şi batjocuri, fără cruţare şi fără milă, dar mai cu seamă, străpuns cu suliţa în coastă.
Tăgăduitu-L-a Petru cel dintâi7, L-au părăsit pe învăţătorul toţi8, ai cuvenită milă şi, cerând, pogoară trupul Stăpânului meu şi îl voi plânge singură, ca fiind cea mai dorită Celui dorit al meu.
De cum a văzut Iosif pe Maica Ta tânguindu-se, o, Hristoase al meu, şi a auzit cuvintele îndurerate, i-a fost milă, şi s-a înduioşat spre plângere şi cu grăbire mare s-a sârguit să ceară trupul cu credinţă.
3 Cf. In 19, 26-27.
4 Cf Mc. 15,43.
5 Cf In 19, 31-37.
6 EE 164, n. 231 (Casiana Monahia).
7 Cf. Mt. 26, 69-75.
8 Cf. Mt. 26, 56; Mc. 14, 50; Lc. 22, 54.
246
Plecându-se la rugămintea ta, ţi-a dăruit ţie Pilat dumnezeiescul trup, şi când, împreună cu Nicodim, Iosif l-a pogorât de pe Cruce şi l-a întins pe pământ, pământul s-a spăimântat şi, cu grăbire, a dat pe morţi afară din morminte9.
Cântarea a 4-a Irmosul:
«Deşertarea Ta cea Dumnezeiască pe Cruce văzând-o mai înainte Prorocul Avacum, înspăimântându-se, a strigat: Tu ai tăiat tăria celor puternici, Bunule, împreunându-Te cu cei din iad, ca un Atotputernic.10
Revărsându-se asupra ta cea nevinovată, îţi sărută rănile mădularelor Tale fără de prihană, zicând: „Cu Tine mă îngrop, căci nu mai pot vedea, Fiule, vărsarea preacuratelor Tale sângiuri”.
Aşezată în genunchi şi înlănţuită de Tine, ceea ce Te-a născut, Hristoase, tânguindu-se, îţi sărută mâinile şi coasta din care picură dumnezeiescul Tău sânge, Stăpâne.
Fără grai îţi este acum gura, strigă tânguindu-se ceea ce Te-a născut, Hristoase, văzând nemişcate buzele Celui ce l-a făcut pe om cu mâinile pe pământ fiinţă cuvântătoare.
„Fără suflare, vai mie, îl văd pe Dătătorul suflării făpturilor”, strigă ceea ce Te-a născut, Hristoase, udându-şi cu lacrimi obrajii fără de prihană şi jelindu-se.
Daruri Ţi-au adus11, Stăpâne, împăraţii perşilor, închinându-Ţi-se ca Unui Dumnezeu, iar acum smirnă şi aloe ca unui mort îţi aduce Nicodim12, cum Te voi îngropa, Dumnezeule?
9 Cf. Mt. 27, 52.
10 EE 164, n. 231 (Casiana Monahia).
11 Cf. Mt. 2,11; Ps. 71,10; Is. 60, 6.
12 Cf. In 19,39.
247
Cântarea a 5-a Irmosul:
«La Tine alerg, Cel ce pentru milostivire Te-ai deşertat neschimbat pentru cel căzut şi până la patimă te-ai plecat, Cel ce eşti fără de patimă, Cuvinte al lui Dumnezeu, pace dă-mi mie, iubitorule de oameni.13
Nu sufăr, Fiule, să Te ţin în braţe fără suflare pe Tine, pe Care Te-am alăptat prunc, săltând în braţele mele, iar dacă acum Te cobori la Adam în iad, mă voi pogorî şi eu, ca să-i vestesc Evei tainele.
Nu plânge, Maică, i-a răspuns Hristos dumnezeieşte Celeia ce L-a născut, căci Mă vei vedea iarăşi când voi învia şi îţi voi spune cu strălucire: „Bucură-te”14, şi îl voi scula pe Adam împreună cu Eva.
Cum voi putea suferi durerile inimii mele, să văd ochii Tăi preaiubiţi stinşi pe Cruce pe care mai înainte îi vedeam frumoşi strălucind de frumuseţe şi făcându-i pe orbi să vadă, numai cu dumnezeiasca Ta voie?
Mai bine vin şi eu împreună cu Tine să văd slava Ta în iad, Hristoase al meu, şi iar să mă ridic cu Tine, căci nu pot suferi să ţin în braţe trupul Tău, nemişcat, fără suflare, şi să-ţi sărut rănile.
Cântarea a 6-a Irmosul:
«Prins a fost, dar nu s-a ţinut în pântecele chitului Prorocul Iona, căci purtând Chipul Tău, al Celui ce ai pătimit şi îngropării Te-ai dat, ca dintr-o cămară a ieşit din fiară şi a strigat
13 EE 182, n. 257.
14 Cf. Mt. 28,9.
248
străjerilor: Cei ce păziţi cele deşarte şi mincinoase mila voastră o aţi părăsit.15
„Cum L-ai lepădat. Petre, pe Cel pe care mai înainte L-ai mărturisit Fiu al lui Dumnezeu celui viu şi L-ai lăsat singur, răstignit pe Cruce, fără suflare, fără chip şi frumuseţe, şi nu te-ai sârguit nici măcar trupul să i-L înfăşori în mormânt”, zicea Curata, tânguindu-se ca o maică.
Le cheamă prin cuvânt Preacurata fără de prihană pe prietenele mironosiţe şi le îndeamnă spre plâns: „Veniţi, prietene”, striga, „plângeţi împreună cu mine trupul cel mult nevoitor al învăţătorului, veniţi şi vedeţi gură fără grai, buze nemişcate, ochii închişi ai Celui în a Cărui mână este suflarea celor vii”.
„Dă-mi mie cuvânt, Cuvinte, din buzele Tale neprihănite”, striga Ţie cu plângere Preacurata, „căci nu sufăr să te pun fără suflare în mormânt, Fiule al meu, Tu, Care ai înviat mortii”. Vezi, Stăpâne, pe Maica Ta, tânguindu-se fără încetare, prin inima mea a trecut sabie, junghiindu-mă.
Veniţi, toate puterile cerului, vedeţi trupul lui Hristos părăsit de prietenii şi cunoscuţii toţi, şi de ucenicii aleşi, şi înfricoşaţi-vă, singură plâng pe Fiul meu junghiat, eu singură numai cu un singur ucenic, Apostolul iubit.
Cântarea a 7-a
Irmosul:
«Negrăită minune! Cel ce a izbăvit în cuptor pe cuvioşii tineri din văpaie în mormânt Se pune mort fără de suflare, spre mântuirea noastră, a celor ce cântăm: Izbăvitorule, Dumnezeule, bine eşti cuvântat.16
15 EE 182, n. 257.
16 EE 182, n. 257.
249
Plecându-se din cer cetele îngerilor s-au spăimântat, văzându-L mort la sânurile Maicii pe Cel în jurul Căruia stau şi îl văd în sânurile Tatălui, pe morţi din iad sculându-i.
Alergau toate cetele îngerilor în sus şi în jos, cutremurându-se să vadă trupul lui Hristos zăcând fără suflare la sânul Maicii, şi, cuprinse de spaimă fiind, lăudau bunătatea Lui.
Grăitorului tainelor naşterii Tale, Stăpâne, Fecioara îi spunea cu plângere: „Gavriil, unde sunt bunele mele vestiri de bucurie, unde-mi este mie acum: Bucură-te!17? Unde îmi este mie: Binecuvântată? Stinsu-s-a lumina inimii mele la Cruce”.
Ce voi plânge din pătimirile Tale pălmuirile, biciuirea, batjocurile, scuipările, răstignirea, Hristoase, cununa de spini, fierea sau oţetul, coasta împunsă —, cum Te voi îngropa în mormânt?
Cum nu s-a îndurat poporul cel fără de lege, Preadulcele meu Fiu, văzându-Te atârnat pe lemn, ci ca nişte fiare crude Ţi-au împuns coasta? Cum nu se desface făptura cutremurată, ci stă încă? Numai că este ţinută de Tine cu mâna.
Cântarea a 8-a Irmosul:
«înspăimântează-te, înfricoşându-te, cerule, şi să se clătească temeliile pământului, că, iată, se socoteşte între cei morţi Cel ce locuieşte întru cele înalte18 şi în mormânt mic, ca un străin, Se primeşte; pe Care, tineri, bine-L cuvântaţi, preoţi, lăudaţi-L, popoare, preaînălţaţi-L întru toţi vecii.19
17 Lc. 1, 28.
18 Ps. 112, 5.
19 EE 182, n. 257.
250
Spăimântaţi-vă, cer şi pământ, soare, ascunde-ţi razele luminii tale, căci, iată, Dumnezeu Cuvântul, Cel ce a pus în tine lumina şi din pântecele meu a strălucit, cum a ştiut, a apus pe Cruce fără suflare, vrând pe Adam să-l învieze, iar eu, stăpânită de durere fiind, nu pot îndura chinurile.
Cum voi îngropa în mormânt întunecos, Fiule şi Dumnezeule, trupul cel fără prihană, care a deşertat mormintele, şi cum mă voi întoarce cu mâinile goale fără a Te mai vedea, Fiule? Nu sufăr să mă depărtez de Tine, Fiul meu. Mai bine mor şi mă cobor în iad cu Tine.
Ascultaţi, cerule şi pământule, auziţi plângerile mele de maică: iată, Creatorul vostru a fost întins pe Cruce de mâinile celor fără de lege şi este văzut cu trupul fără chip şi fără suflare la sânurile Maicii, Plăsmuitorul, junghiat ca un miel20 pentru cei ce L-au ucis.
O, de-aş mai auzi glasul Tău, striga Preacurata! De-aş mai vedea buzele Preadulcelui Iisus mişcându-se cu dumnezeiască cuviinţă şi lumina ochilor Tăi strălucind frumoşi şi împodobiţi cu frumuseţea, de Te-aş vedea, o, Fiul meu, iarăşi, înviind, m-aş umple de negrăită bucurie în locul amarelor lacrimi!
Cântarea a 9-a Irmosul:
«Nu te tângui, Maică, văzându-Mă în groapă pe Mine, Fiul tău, pe Care M-ai zămislit în pântece fără de sămânţă, că Mă voi scula şi Mă voi proslăvi şi voi înălţa întru Slavă, ca un Dumnezeu, pe cei ce cu credinţă şi cu dragoste neîncetat pe tine te măresc.21
20 Cf. Is. 53, 7.
21 EE 165, n. 231 (Cosma Monahul).
251
în loc de scutece. Fiule al meu, te voi înfăşura în giulgiuri de îngropăciune, în loc de iesle, te voi pune în mormânt întunecos, în loc de lapte, te voi stropi cu lacrimi, căci preacuratele buze în loc de a rosti cuvinte vii şi desfătate sunt pecetluite, iar eu îţi voi vorbi Ţie ca unui mort.
Nu te tângui, Maică, pentru Mine, ca pentru un mort în mormânt pe Care cu evlavie L-ai văzut Dumnezeu în scutece, închinat de magii perşilor, pe când oştiri de îngeri strigau: „Slavă întru cei de sus”22, căci tu cea dintâi Mă vei vedea după ce voi învia.
Mergi, Fiule, în iad, ca un Dumnezeu înviind odată cu Adam şi pe cei din Adam care au căzut în stricăciune, iar eu voi stropi cu lacrimi de mamă intrarea în mormânt, şezând înaintea Ta, şi mă voi tângui până ce vei învia.
O, Preafericită Fecioară, nu mai stropi cu lacrimi de durere intrarea mormântului, căci voi învia şi Mă voi preaslăvi şi, spunându-ţi ţie „bucură-te”, cu strălucire îţi voi da negrăită bucurie, suindu-Mă la ceruri.
Viaţa celor vii fiind, o, Cuvinte mai înainte fără de început, în chip mai presus de fire, culcându-Te, vei adormi cu trupul ca un leu şi ca un pui de leu23. Cine Te va trezi, Hristoase? Căci cu răgetul Tău vei pierde, ca pe nişte sălbăticiuni, pe vrăjmaşii cei văzuţi şi pe cei nevăzuţi, ca un Atotputernic.
Soarele, Maică, văzându-Mă pe Mine, Cuvântul cel născut din Tatăl mai înainte de soare şi mai apoi din maică, iar acum stins cu trupul pe Cruce, şi-a ascuns razele24, şi pământul,
22 Lc. 2,14.
23 Fc. 49, 9; Num. 24, 9; Apoc. 5, 5.
24 Cf. Mt. 27,45; Lc. 23,44; Amos 8, 9; Mih. 3, 6.
252
cutremurându-se, îi va da cu frică pe morţii înviaţi care vor lăuda puterea Mea.
O, preafericită Fecioară, uşă, tablă a Legii, rug aprins şi nemistuit, toiagul înflorit al lui Aaron, sfeşnic cu şapte făclii, vas al manei, masă şi pod prin care noi am fost înălţaţi la lumina cerească din prăpastia întunericului, tu zdrobeşte arcurile vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi, Stăpână.
Canon de rugăciune la Schimbarea la Faţă1 (6 august)
Cântarea 1, glasul al 4-lea Irmosul:
«Cel ce ai bătut Egiptul, şi pe tiranul Faraon l-ai înecat în mare, mântuit-ai pe popor din robie, pe cel ce cânta ca Moise cântare de biruinţă, că S-a proslăvit.2
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
însuţi, Mântuitorule, Cel ce ai slăvit faţa lui Moise, Te-ai arătat în Sinai3, şi acum însuţi ai strălucit pe Tabor, Doamne, şi ai arătat că Tu eşti şi Dătătorul Legii.
Ai spăimântat, Doamne, pe ucenicii Tăi cei văzători de Dumnezeu, prin Schimbarea Ta la faţă, întru care ai arătat slava dumnezeieştii firi, strălucindu-Ţi faţa mai presus de soare4.
Moise adevereşte arătarea Ta în trup, arătându-Ţi-se Ţie în Munte şi strigând: „Eu sunt cel ce oarecând, Doamne, Te-am propovăduit pe Tine că aveai să Te ridici Proroc”.
1 Traducere după ediţia critică din GlUSEPPE SCHIRO, Analecta Hymnica Graeca e codicibus eruta Italiae inferioris. XII. Canones augusti (ed. ALCESTIS PROIOU), Roma, 1980, pp. 43-59. Ediţia a avut la bază manuscrisele Crypt. A.a. XII, ff. 33v-38v; Paris. Coislin. gr. 218, ff. 44-47; Crypt. A.b. II, ff. 78-82; Mess. gr. 136, ff. 254-259.
2 EE 106, n. 150 (Sf. Andrei Criteanul).
3 Ieş. 3,1 sqq.
4 Mt. 17, 2.
254
Domnul slavei, strălucirea Tatălui, trimiţând astăzi lumii razele nestricăciunii, a schimbat firea oamenilor cu firea părintească.
Slavă…
Pe Tine, Unul din Sfânta Treime, Te cunoaştem mai înainte de trup, dar şi după trup, Fiu veşnic, fără de ani, Care ai strălucit din Tatăl, împreună-slăvit cu Duhul Sfânt.
Şi acum…
Străină naştere, fără de prihană, singură ai unit cu firea oamenilor, născându-L fără de sămânţă pe Cel fără de schimbare, Care pentru noi a sărăcit în trup5, Stăpână, şi Care nu a ieşit din firea dumnezeiască.
Cântarea a 2-a Irmosul:
«Vedeţi, vedeţi că Eu sunt Dumnezeu, Eu omor şi iarăşi viez, Eu rănesc şi tămăduiesc şi nimeni nu poate scăpa din mâna Mea. Eu ridic la cer mâna Mea şi Mă jur pe dreapta Mea şi zic: Viu sunt Eu în veac.6
Tu eşti lumina cea fără de ani care ai strălucit în Tabor ucenicilor Tăi, Mântuitorule, şi astăzi ai descoperit raza nesuferitei Tale slave pe care în veacul cel viitor o vei arăta mai limpede credincioşilor.
Vino, spune-ne nouă, Tesviteanule, pentru ce te-ai arătat lui Iisus în Tabor, spunând: „Eu am închipuit icoana pătimirii săvârşind jertfa spre seară prin semnul cel fără foc al lemnelor”7.
Ce aflăm simbolic de la veşmintele care au strălucit ca lumina8, credincioşilor? cum cred, ele arată mai dinainte cele
5II Cor. 8, 9.
6 EE 105, n. 148 (Sf. Andrei Criteanul).
7IIIRg. 18, 33-38.
8 Mt. 17, 2.
255
mai presus de orice minte făcute de Tatăl şi de Fiul în viaţa aceea.
Slavă…
Toţi Te lăudăm pe Tine, Treime neîmpărţită, Unime, de viaţă făcătoare, Dumnezeu fără de început, lăudată de toată făptura ca fiind Una prin fire şi în trei Ipostasuri, nenăscut, născut, purces.
Şi acum…
Bucură-te, Rai, întru care se află Pomul Vieţii9, bucură-te, izvor care izvorăşti lumina10, bucură-te, munte sfânt, pe care l-a văzut prorocul, din care s-a tăiat Piatra11 care dă iertare păcatelor.
Cântarea a 3-a
Irmosul:
«Întăritu-s-a inima mea întru Domnul, înălţatu-s-a fruntea mea întru Dumnezeul meu, că nu este sfânt afară de Tine, Doamne.12
Te-ai schimbat la faţă, nu prin ieşire din Sine, ci ai arătat chip străin ucenicilor Tăi, pentru că eşti Unul şi Acelaşi Fiu, Unul Care ai strălucit în două firi.
Norul a preînchipuit limpede venirea Duhului, glasul, firea Tatălui Cuvântului Care S-a schimbat la faţă în Muntele Tabor13 şi Care pentru noi S-a deşertat în trup14.
Cine va fi asemenea Ţie în nori?15, proroceşte David, Strămoşul lui Dumnezeu, descriind mai dinainte străina venire în Muntele Tabor a prorocilor Tăi, Hristoase Dumnezeule.
9 Fc. 2, 8-9.
10 Cânt. 4,12,15.
11 Dan. 2, 34,45.
12 EE 105, n. 148 (Sf. Andrei Criteanul).
13 Mt. 17, 5; Mc. 9, 7-8; Lc. 9, 34-35.
14 Cf. Filip. 2, 7.
15 Ps. 88, 7.
256
Slavă…
Că eşti Unul din Sfânta Treime, Te mărturiseşte mai dinainte glasul părintesc pe Tine, Mântuitorul, şi Fiu iubit Te numeşte, căci în nor a fost arătat Dumnezeiescul Duh16.
Şi acum…
Măcar deşi S-a format ceea ce era străin în pântecele tău, Dumnezeul meu, Curată, Fecioară-Maică, totuşi Treimea nu a suferit adăugire de fiu, nici nu S-a despărţit Unul Hristos în doi fii.
Cântarea a 4-a Irmosul:
«Ce strigi, prorocule Avacum? Ce ai auzit de te-ai spăimântat, pentru ce te minunezi? că Dumnezeu din Teman va veni şi Cel sfânt, din muntele cel cu umbra deasă! Pentru aceea, am strigat slavă puterii Tale, slavă, Hristoase, pogorârii Tale!17
Petru, împreună cu fiii lui Zevedeu, văzând raza care a fulgerat, s-a spăimântat şi, căzând toţi cu faţa la pământ fără grai, nu au putut suferi slava razei celei arătate18, pentru aceea, a şi strigat Petru, bucurându-se: „Bine ne este nouă aici”19.
Cui strigi, Petre, şi Cui grăieşti: „Bine ne este nouă, de voieşti, să fim acum aici”20? „Dumnezeu este, fără de schimbare, Hristos, Care a schimbat firea noastră omenească pentru care a şi sărăcit21, Dumnezeu fiind, străin de firea noastră, şi eu mă grăbesc pururea să fiu împreună cu El.”
16 Mt. 17, 5; Mc. 9, 7-8; Lc. 9, 34-35.
17 EE 123, n. 169 (Sf. Andrei Criteanul).
18 Mt. 17, 6-7; Mc. 9, 6; Lc. 9, 34.
19 Mt. 17,4; Mc. 9, 5; Lc. 9, 33.
20 Mt. 17, 4; Mc. 9,5; Lc. 9, 33.
21II Cor. 8, 9.
257
Spune-ne nouă, o, Ilie Tesvitene, ce ai vorbit cu Domnul în Tabor? „Eu”, zice, „am arătat multe chipuri tainice ale lui Hristos, turnând de trei ori apă în jurul jertfelnicului şi atrăgând foc din cer în grămada de lemne, pe jertfelnic”22.
Cine va putea vedea cu ochii raza feţei Tale, Mântuitorule, sau negrăita slavă a veşmintelor? Căci Moise în Sinai, văzând spatele Tău, s-a ascuns în stâncă23, iar Ilie, văzându-Te pe Tine, s-a suit ca într-un car de foc24.
Slavă…
Lumină Tatăl, Lumină Cuvântul şi Fiul, Lumină Duhul Sfânt. Trei Lumini, dar o singură Lumină în trei Ipostasuri, neîmpărţită cu firea şi fără de ani, ca o rază şi o viaţă izvorâtoare a bunătăţii şi o singură Lumină în trei sori şi trei Lumini ca dintr-un singur Soare.
Şi acum…
Bucură-te, cort25, bucură-te, scară înţelegătoare26, bucură-te, nor uşor, bucură-te, sfeşnic dumnezeiesc27, candelă slăvită, bucură-te, brazdă şi rug28, bucură-te, uşă şi tron29, bucură-te, Rai30, bucură-te, Munte sfânt31, bucură-te, marie, Maica lui Dumnezeu.
Cântarea a 5-a Irmosul:
«Lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul, străluceşte-o întru noi cu raza poruncilor şi goneşte de la noi noaptea patimilor, că afară de Tine alt Dumnezeu nu ştim.32
22 III Rg. 18, 33-38.
23 Ieş. 33, 9-23.
24IV Rg. 2,11.
25 Ieş. 25, 9; 26,1.
26 Fc. 28,12 sqq.
27 Is. 19,1; Ieş. 25, 31; Zah. 4, 2.
28 Fc. 21, 33; Ieş. 3, 2.
29 Iez. 44,1-2; Dan. 7, 9.
30 Fc. 2,9.
31 Dan. 2, 34, 45.
32 EE 104, n. 147 (Sf. Andrei Criteanul).
258
Lumină care ai fulgerat sfinţilor Tăi pe Tabor, luminează-ne şi nouă slava Domnului şi învredniceşte-ne pe noi, Mântuitorule, ca un bun, de slava Ta cea neapropiată, ca un îndurat.
Pe Tine, Unul din Treime, am fost învăţaţi să Te propovăduim Fiu fără de început şi, chiar dacă Ţi-ai format trup din noi pentru noi, Te-ai schimbat la faţă în Muntele Tabor33, singur Mântuitorule, strălucind ca lumina.
Cel plin de toată bunătatea, Cuvinte fără de început, luminează-ne nouă lumina poruncilor Tale şi depărtează de la noi negura necunoştinţei, cum Te-ai arătat ucenicilor Tăi pe Tabor.
Slavă…
Să ne închinăm Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh, un Dumnezeu prin fire şi în trei Ipostasuri, cum ne-a învăţat pe noi în Muntele Taborului glasul părintesc care a strigat Fiului34.
Şi acum…
Dumnezeu nemincinos fiind cu firea, ai fost văzut om, Fiule fără de început, căci nu prin ieşire din Sine ai luat firea lui Adam35 din pântece fecioresc, căci ca un Dumnezeu în Muntele Taborului ai strălucit.
Cântarea a 6-a Irmosul:
«Viforul gândurilor m-a cuprins în marea vieţii, pentru aceea, Mântuitorule, ca Iona strig: Scoate-mă, rogu-mă, din adâncul cel mai de jos şi din stricăciune, Doamne, şi mântuieşte-mă.36
33 Mt. 17,2.
34 Mt. 17, 5; Mc. 9, 7-8; Lc. 9, 34-35.
35 Cf. Fc. 2, 21.
36 EE 130, n. 180 (Sf. Andrei Criteanul).
259
Lumină fiind. Mântuitorule, ai strălucit peste ucenicii Tăi schimbându-Te la faţă în Muntele Tabor, iar aceştia, văzând slava feţei Tale, Doamne, au aflat în chip împărăţia Ta.
Petru a strigat: „Să facem trei colibe şi să stăm aici: Ţie una, lui Moise una şi încă una pentru prorocul Ilie, îndurate, căci bine ne este nouă să fim aici”37.
Lumina cea adevărată, iubitorule de bine, Cel îndoit cu firea, dar Unul şi Acelaşi în Persoană, Care Te-ai făcut muritor, Mântuitorule, învredniceşte-ne pe toţi să ne împărtăşim de slava Ta cu îmbelşugare, împreună cu învăţătorii tainelor Tale şi cu ucenicii Tăi.
Slavă…
Fiu fără de început Te cunoaştem pe Tine măcar deşi Te-ai făcut cunoscut Dumnezeu în trup sub ani, formându-Te din sângiuri curate fecioreşti, îndurate, făcându-Te cu firea ca noi, Doamne, şi sărăcind cu trupul.
Şi acum…
Luând întreagă firea mea cea stricăcioasă, Ziditorul meu, şi purtându-mă pe mine întreg cu ale mele, Mântuitorule, m-ai mântuit prin deşertarea Ta, dându-mi, în locul stricăciunii, nemurirea, Doamne.
Cântarea a 7-a Irmosul:
«Dumnezeul părinţilor, nu ne ruşina pe noi, ci ne dăruieşte nouă cu îndrăzneală a-Ţi striga Ţie: „Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!”38
Cel ce pe Muntele Sinai a grăit oarecând lui Moise prin simboluri39 S-a arătat ucenicilor pe Muntele Tabor.
37 Mt. 17,4; Mc. 9, 5; Lc. 9, 33.
38 EE 103, n. 145 (Sf. Ioan).
39 Ieş. 3,1 sqq.
260
Ca un Dătător de lege Care ai stăpânire asupra viilor şi asupra morţilor, Iisuse, grăieşti acum cu Ilie căruţaşul şi cu Moise40.
Veniţi să vedem acum a doua Venire a Cuvântului pe Tabor, simbolurile arătate tainic mai dinainte lui Petru şi celor dimpreună cu dânsul.
Alt irmos:
«Chipului celui de aur neînchinându-se tinerii lui Avraam, s-au lămurit ca aurul în topitoare, că în cuptorul cel cu foc, ca într-o cămară luminată, dănţuiau cântând: „Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri”.41
în Muntele Tabor Te-ai schimbat la faţă în slavă, arătând dumnezeiasca Ta revărsare de lumină celor mai de taină dintre ucenici, ca să arăţi duhovniceşte slava celei de-a Doua Tale Veniri la noi, că Tu eşti Fiul iubit al Tatălui.
în nor luminos ai chemat pe Moise şi pe Ilie pe Muntele Tabor, care mai dinainte au vestit slăvită îngropare prin Pătimire şi Crucea fără de prihană, spunând mai dinainte şi acelea pe care le vestiseră odinioară, Mântuitorule.
Ca să arăţi, Bunule, că Tu însuţi eşti stăpân peste morţi şi peste vii, peste Lege şi peste proroci42, din amândouă i-ai chemat în Muntele Tabor şi le-ai arătat lor negrăită slava chipului celui nemuritor prin veşmântul cel din afară.
înaintea a doi şi trei martori vrednici de crezare, Moise şi Ilie şi cei dimpreună cu Petru, prin nor ai fost mărturisit
40 Mt. 17, 3-4; Mc. 9,4-5; Lc. 9, 30.
41 EE 107, n. 150 (Sf. Andrei Criteanul).
42 Cf. Rom. 14, 9-10.
261
că eşti Fiul iubit al Părintelui Tău43 cel fără de prihană, neschimbându-Ţi firea, deşi Ţi-ai schimbat chipul cel pământesc, Mântuitorule.
Slavă…
Teologhisim şi cinstim firea cea Una în Treime, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Preasfântul Duh, deosebind după ipostas şi unind după fire cu dreaptă credinţă şi strigând fără de încetare Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeule.
Şi acum…
Ceea ce ai născut pe Cuvântul pe Care nu L-a semănat în pântecele tău un tată pământesc, Maică-Fecioară, ca pe un prunc îl porţi în braţe pe Dumnezeu fără de mamă şi pe Fiul fără de tată, o, taină străină, ceea ce ai adus în lume naştere nouă cu firea, Curată.
Cântarea a 8-a Irmosul:
«Pământul şi toate cele ce sunt pe dânsul, mările şi toate izvoarele, cerurile cerurilor, lumina şi întunericul, gerul şi zăduful, fiii oamenilor, preoţi, binecuvântaţi, popoare, şi-L preaînălţaţi pe El în veci.44
Lumină din Lumină ai strălucit, Fiu fără de început Unul Născut din Tatăl fără de început, deşi Te-ai întrupat Cel ce acum în Muntele Tabor ai strălucit ca soarele45, descoperindu-Te acum ucenicilor Tăi.
Cum a strălucit ca soarele chipul acela al vieţii, cum s-au albit pe Tine veşmintele mai presus decât zăpada46, dacă nu ai arătat raza nesuferitei dumnezeiri celor ce au urcat împreună cu Tine în munte, Mântuitorule?
43 Mt. 17, 5; Mc. 9, 7-8; Lc. 9, 34-35.
44 EE 107, n. 150 (Sf. Andrei Criteanul).
45 Mt. 17,2.
46 Cf. Ps. 50, 9.
262
Pe Cel pe care L-a văzut Moise închipuind pe Muntele Sinai zidirea cortului mărturiei, acum în Muntele Tabor văzându-L, a mărturisit: „Tu eşti Cel ce ai vorbit de demult cu mine şi Care mi-ai dat Legea şi ai scris-o pe table”47.
Pe Cel pe care L-a văzut Ilie cel de lut care s-a făcut călător la cer în car de foc48, acum în Muntele Tabor văzându-L, a mărturisit: „Tu eşti Cel pe care L-am văzut în Duh49 pogorându-Se pe lemne oarecând în chip de foc”.
Slavă…
Un singur Dumnezeu neîmpărţit de Care se cutremură oştirile îngerilor, fără de început, Treime nezidită nedespărţit despărţită, pe Care o laudă în Unimea firii toată făptura, strigând: „O, Treime, Unime, Dumnezeule, miluieşte-mă!”
Şi acum…
Unul întâi Născut eşti, sus Unul, şi jos Acelaşi, sus fără de mamă din Tatăl, jos fără de tată din Mamă, întru care ai luat chip, Cuvinte, firea cea străină sărăcind pentru mine şi luând smerita fire afară numai de păcat.
Cântarea a 9-a Irmosul:
«Făcut-a tărie cu braţul Său Domnul, pentru că a surpat pe cei puternici de pe scaune şi a înălţat pe cei smeriţi, Dumnezeul lui Israel, întru care ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel dintru înălţime şi ne-a îndreptat pe calea păcii.50
Veniţi să ne suim în Muntele Tabor şi să vedem în slava Tatălui slava Feţei care a strălucit pe Tabor şi, îmbrăcându-ne în lumină, Luminii suişuri dumnezeieşti să-I punem în inimi, credincioşilor.
47 Ieş. 24,12-18; 31,18; 32,15-16.
48 IVRg. 2,11.
49 III Rg. 18, 36-38.
50 EE 106, n. 149 (Sf. Andrei Criteanul).
263
Nimeni să nu stea jos, la poale, ci toţi să ne suim în munte cu dor şi să vedem raza şi lumina care au strălucit, şi, îmbrăcându-ne cu lumina, din slavă în slavă, să ne împărtăşim de lumină, credincioşilor, şi să fim iniţiaţi în Taină.
învredniceşte-i pe toţi şi pe noi de luminarea cunoştinţei care izvorăşte de la faţa Ta, Hristoase, şi dă-ne nouă, cu ochii curaţi ai minţii să vedem raza cea mai presus de lumină a slavei Tale celei înţelegătoare pe care ai arătat-o oarecând în Muntele Tabor.
Rugămu-ne toţi cu inimă curată, fă-ne pe noi să ne împărtăşim de slava pe care ai arătat-o în Tabor aleşilor Tăi ucenici şi dă-ne nouă cunoştinţa cea adevărată şi viaţă cuvântătoare, ca să Te cunoaştem pe Tine Dumnezeu şi să-Ţi slujim Ţie.
O, cine dintre pământeni va lăuda după vrednicie slava aceea nesuferită pe care ai arătat-o pe Tabor Sfinţilor Tăi ucenici, dar, Milostive, primeşte, Mântuitorule, rugăciunile cele de la noi şi învredniceşte-ne pe noi de împărăţia Ta.
Slavă…
Să aducem toţi slujire lui Dumnezeu şi Treimii, slăvind-O pe Ea ca nedespărţită, de o cinste, de o fiinţă, cum ne-au învăţat pe noi dumnezeieştii Apostoli cu credinţă: Unul Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul.
Şi acum…
Pântecele tău cel fără de prihană s-a arătat locaş larg al lui Dumnezeu cel Preaînalt, pe Care nu îndrăznesc să-L privească oştirile îngerilor. Pentru aceea, pe tine, Preanevinovată, Preacurată, te lăudăm noi, credincioşii, şi te fericim cu adevărat Născătoare de Dumnezeu.
Alt canon de rugăciune la Schimbarea la Faţă1
Cântarea 1, glasul al 4-lea Irmosul:
«Cânta-voi Ţie, Doamne, Dumnezeul meu, că ai scos pe popor din robia Egiptului şi ai acoperit pe Faraon cu căruţele lui şi cu puterea lui.2
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Veniţi să ne suim împreună cu Mântuitorul pe Muntele Tabor şi acolo să vedem frumuseţea cea negrăită, strălucirea feţei Lui.
Nu ai suferit amestec sau contopire când ai luat chip de la noi, Cel ce eşti fără de schimbare, întru care schimbându-Te la faţă, ai arătat slava Ta.
Nesuferind slava Celui care a strălucit ca lumina, au căzut cu faţa la pământ apărătorii credinţei3, căci pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată4.
1 Traducere după ediţia critică din GIUSEPPE SCHIRO, Analecta Hymnica Graeca e codicibus eruta Italiae inferioris. XII. Canones augusti (ed. ALCESTIS PROIOU), Roma, 1980, pp. 43-59. Ediţia a avut la bază manuscrisul Paris. Coislin. gr. 218, ff. 44-47.
2 EE 103, n. 146 (Sf. Gherman Patriarhul).
3 Cf. Mt. 17, 6-7.
4 In 1,18; I In 4,12.
265
Atras de dorul arătării în munte a dumnezeirii, Petru a strigat Ţie, Iisuse: „Să facem trei colibe, că bine ne este nouă să fim aici”5.
Slavă…
Pe Tine, Unul din Sfânta Treime, Te slăvim, Unule Născut, Fiule al lui Dumnezeu, măcar deşi ai luat trup, şi martor este Cel ce Te-a numit pe Tine Fiu iubit pe Tabor6.
Şi acum…
Suferind extazul ca pe o beţie, ucenicii lui Iisus pe Tabor au căzut cu faţa la pământ7, căci pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut deloc8.
Cântarea a 3-a Irmosul:
«întăritu-s-a inima mea întru Domnul, înălţatu-s-a fruntea mea întru Dumnezeul meu, că nu este sfânt afară de Tine, Doamne.9
Lepădând ţărâna, să ne suim împreună cu ucenicii lui Hristos şi să vedem slava văzută de ei pe Muntele Tabor, credincioşilor, căci urcând acolo împreună, vom vedea slava Lui.
Cei ce doriti să vedeţi strălucirea Celui cu adevărat iubit, veniţi să ne lipim de cei din jurul lui Petru şi Iacov.
Cei ce însetaţi să vedeţi frumuseţea aceea cu neputinţă de închipuit, veniţi să dobândim inimi curate în care vom putea primi raza Lui.
5 Mt. 17,4. Mc. 9, 5; Lc. 9, 33.
6 Mt. 17, 5; Mc. 9, 7-8; Lc. 9,34-35.
7 Cf. Mt. 17, 6-7.
8 In 1,18; I In 4,12.
9 EE 104, n. 146 (Sf. Gherman Patriarhul).
266
Muntele Sinai oarecând a fost cuprins de fum, de negură şi de vifor10, dar Muntele Tabor ne fulgeră nouă mărgăritarele luminii.
în Muntele Tabor schimbându-Te la faţă, Hristoase Dumnezeule, ai arătat ucenicilor Tăi slava dumnezeirii Tale.
Slavă…
Ne închinăm Ţie, Hristoase, Tatălui şi Duhului dimpreună, Treime în Unime şi Unime în Treime, Dumnezeule.
Şi acum…
Bucură-te, nou chivot al Legământului11, pe care l-a încheiat Dumnezeu cu oamenii, prin mijlocirea ta, Fecioară curată.
Cântarea a 4-a Irmosul:
«Auzit-am, Dumnezeule, glasul Tău şi m-am temut, înţeles-am lucrurile Tale şi m-am spăimântat, Doamne, că de lauda Ta este plin pământul.12
Veniţi astăzi, curăţindu-ne mai întâi minţile, să urcăm împreună duhovniceşte pe Muntele Tabor.
Lumina neapropiată ai arătat-o celor mai înalţi dintre ucenicii Tăi, schimbându-Te la faţă pe Tabor, Hristoase Mântuitorule.
Umbrindu-i cu dumnezeiasca strălucire, le-ai arătat de mai înainte ucenicilor Tăi slava Venirii Tale celei de-a doua.
Măcar deşi fulgerele Tale s-au arătat lumii, totuşi la Schimbarea Ta la faţă ai strălucit într-un chip mai dumnezeiesc.
10 Deut. 4,11; 5, 22.
11 Ieş. 25,10 sqq.
12 EE 95, n. 134 (Sf. Gherman Patriarhul).
267
Veşmintele care s-au făcut albe mai presus decât zăpada13 poartă chipul tainic al făpturilor Tale, Hristoase Mântuitorule.
Oglindă a Venirii Tale celei de-a doua, Cuvinte, ai închipuit Schimbarea Ta la faţă din Muntele Tabor.
Slavă…
Să ne închinăm dumnezeirii celei întreit ipostatice în Treime şi Unime, Puterea cea de o fiinţă.
Şi acum…
Bucură-te, brazdă14, care fără plug ai odrăslit mai presus de fire în pântecele tău spicul vieţii noastre.
Cântarea a 5-a
Irmosul:
«Cel ce ai răsărit lumina şi ai luminat zorile şi ai arătat ziua, slavă Ţie, slavă Ţie, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu.15
Să ne suim împreună cu Cel schimbat la faţă, credincioşilor, şi să vedem slava strălucirii Lui, căci a strălucit mai mult decât soarele16.
Să înfigem, o, credincioşilor, trei corturi în inimă, aducând Celui schimbat la faţă trei legi, cea duhovnicească, cea a firii şi cea scrisă.
Cei ce s-au făcut văzători în Muntele Tabor ai negrăitei slavei Tale, nesuferind raza, au fost traşi în jos la pământ de somn17, Mântuitorule.
O, înaltă temelie, o, fericite Petre, cine a văzut cele pe care le-ai văzut, cine s-a făcut ca tine văzător al unei asemenea dumnezeieşti arătări?
13 Cf. Ps. 50, 9.
14 Fc. 21, 33.
15 EE 104, n. 146 (Sf. Gherman Patriarhul).
16 Mt. 17, 2.
17 Cf. Mt. 17, 6-7.
268
Învredniceşte-ne şi pe noi, Iisuse Dumnezeul meu, de slava Ta aceea, când va să vii în strălucirea sfinţilor Tăi.
Slavă…
împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, să-L slăvim pe Fiul, strigând: Sfânt, sfânt, sfânt eşti, Dumnezeule, Treime Sfântă, slavă Ţie!
Şi acum…
Cum strigă David: Pogorî-Se-va Dumnezeu în mitrasul tău ca ploaia pe lână18 neclintind cele de sus, Preacurată.
Cântarea a 6-a Irmosul:
«Precum ai izbăvit pe prorocul Iona din chit, Hristoase Dumnezeule, aşa şi pe mine dintru adâncul greşalelor scoate-mă şi mă mântuieşte, Unule, iubitorule de oameni.19
Tu i-ai făcut părtaşi negrăitei Tale slave pe cei aleşi dintre ucenicii Tăi în Muntele Tabor pe care Te-ai schimbat la faţă fără de schimbare, Mântuitorule.
Tu veşmântul trupului Tău cel ţesut de la noi, Cuvinte al lui Dumnezeu, l-ai albit pe munte, dezgolind raza aceea nesuferită.
Raza tainică a firii celei ascunse ai deschis-o ucenicilor Tăi pe Muntele Tabor şi ai arătat frumuseţea Tatălui întru Tine.
Raza Ta dumnezeiască nesuferind-o atunci în Muntele Tabor, cei aleşi dintre ucenicii Tăi şi-au acoperit ochii care li s-au întunecat, Mântuitorule.
Pe Moise şi pe Ilie i-ai înfăţişat ca pe nişte prunci hrăniţi de Lege, arătând că Tu eşti Domn şi al morţilor, şi al viilor20, Cuvinte, schimbându-Te la faţă.
18 Ps. 71, 6.
19 EE 103, n. 145 (Sf. Ioan).
20 Rom. 14, 9.
269
Slavă…
Slăvim Preasfânta Treime în Unimea firii, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul, propovăduind pe Cele Trei Unul prin fire.
Şi acum…
Ca ploaia pe lână21 Fiul lui Dumnezeu S-a pogorât în mitrasul Sfintei Fecioare şi trup fără de schimbare S-a arătat, cum a binevoit.
Cântarea a 7-a
Irmosul:
«Dumnezeul părinţilor, nu ne ruşina pe noi, ci ne dăruieşte nouă cu îndrăzneală a-Ţi striga Ţie: „Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!”22
Cel ce pe Muntele Sinai a grăit oarecând lui Moise prin simboluri23 S-a arătat ucenicilor pe Muntele Tabor.
Taborul şi Ermonul se vor bucura întru numele Tău24, a vestit mai dinainte oarecând cuviosul David.
Ca un Dătător de lege Care ai stăpânire asupra viilor şi asupra morţilor, Iisuse, grăieşti acum cu Ilie căruţaşul şi cu Moise25.
O, minţi şi inimi cu adevărat curate, o, sfinţi ochi ai celor ce au văzut pe Tabor Schimbarea la faţă a lui Hristos!
Veniţi să vedem acum a doua Venire a Cuvântului pe Tabor, simbolurile arătate tainic mai dinainte lui Petru şi celor dimpreună cu dânsul.
21 Ps. 71, 6.
22 EE 103, n. 145 (Sf. Ioan).
23 Ieş. 3,1 sqq.
24 Ps. 88,13.
25 Mt. 17, 3-4; Mc. 9, 4-5; Lc. 9, 30.
270
Tu eşti lumina cea fără de timp, slava cea veşnică, Tu eşti Dumnezeu adevărat, Tu, viaţa oamenilor, miluieşte lumea ta.
Slavă…
Treime, Lumină neîmpărţită, este închinat Tatăl, Fiul şi Duhul, căci Un Dumnezeu în Treime este lăudat şi slăvit.
Şi acum…
Bucură-te, Muntele Sionului din care S-a tăiat Piatra, cum scrie Daniel26, fără mână, Născătoare de Dumnezeu, din sfânt mitrasul tău.
Cântarea a 8-a Irmosul:
«Să slăvim pe împăratul Hristos Domnul pe Care L-au mărturisit tinerii cei robiţi în cuptor cu glas mare grăind: Toate lucrurile, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi pe El întru toţi vecii.27
Ai strălucit lui Petru, Iacov şi Ioan pe Muntele Tabor schimbarea chipului Tău dumnezeiesc, a cărui rază neputând nicidecum să o sufere, s-au îngreunat la pământ.
I-ai chemat împreună pe Tabor pe Moise, apărătorul Legii, Cuvinte, şi pe floarea prorocilor, pe Ilie Tesviteanul, pe care l-ai ridicat oarecând într-un car de foc, suindu-l la cer28.
Veniţi să vedem cu inimă curată Lumina cea mai presus de fiinţă fulgerând mărgăritare ucenicilor văzători de Dumnezeu ca să auzim din cer şi glasul părintesc care mărturiseşte29.
O, rază purtătoare de lumină! O, har dumnezeiesc! O, rază a soarelui, pe care au văzut-o oameni de lut fulgerându-le lor! Cine ar putea spune sau tâlcui slava aceea a muritorilor?
26 Dan. 2, 34,45.
27 EE 104, n. 146 (Sf. Gherman Patriarhul).
28IV Rg. 2,11.
29 Mt. 17, 5; Mc. 9, 7-8; Lc. 9, 35.
271
Slavă…
O, Preasfântă Treime deofiinţă şi slavă de o cinste, Tatăl, Fiule şi Duhule, pe Tine Te slăvesc şi Te laud Un Dumnezeu fără amestecare lăudat neîmpărţit în trei Persoane.
Şi acum…
Scris fiind în pântecele tău ca într-o carte nouă30, Născătoare de Dumnezeu, Fiul cel lăudat împreună cu Tatăl şi cu Duhul S-a arătat fără schimbare şi, după întrupare, chip al Tatălui.
Cântarea a 9-a Irmosul:
«Mărim toţi iubirea Ta de oameni, Hristoase, Mântuitorul nostru, Cel ce eşti slava robilor Tăi şi cununa credincioşilor, Care le-ai mărit pomenirea celeia ce Te-a născut pe Tine.31
Veniţi să urcăm împreună cu Cel schimbat la faţă pe Tabor, să vedem slava slava ca a Unuia Născut, lumina Celui ce a strălucit în trupul Lui.
Lăsând ţărâna jos cu păcatul, să ne întraripăm duhul, să ne deschidem ochii, să ne înălţăm mintea, ca să-L vedem pe Cel schimbat la faţă.
Nimeni cu nici un chip să nu se apropie de Muntele Tabor îndoindu-se cu vicleşug. Căci Dumnezeu şi om este Cel ce S-a arătat ucenicilor Lui nu în închipuire, ci în faptul adevărului.
Pătrunzând în nor Moise pe Sinai32, abia a văzut spatele lui Dumnezeu, dar ucenicii lui Hristos, cu faţa descoperită, au fost luminaţi de lumină.
Veşmintele, zice, închipuiesc măreţia şi bogăţia celor deja făptuite, şi raţiunile iconomiei celei după trup de acum.
30 Cf. Is. 8,1.
31 EE 104, n. 146 (Sf. Gherman Patriarhul).
32 Ieş. 33, 9-23.
272
Iar faţa care i-a strălucit ca soarele33 şi ca lumina descrie slava cea viitoare întru care vor străluci dincolo toţi drepţii precum soarele34.
De această strălucire dumnezeiască să fim învredniciţi şi noi, robii Tăi, împreună cu ucenicii Tăi şi să ne împărtăşim de strălucirea slavei Tale celei neapropiate, Mântuitorule.
Slavă…
Să ne închinăm, credincioşilor, Tatălui celui fără de început, Fiului celui împreună-fără-de-început şi Duhului de aceeaşi cinste, Un Dumnezeu în trei Ipostasuri, Treime de o fiinţă şi nedespărţită.
Şi acum…
Bucură-te, nor uşor35, bucură-te, căruţă dumnezeiască, bucură-te, tron de foc36, bucură-te, scară cerească37, bucură-te, acoperământ şi liman, Născătoare de Dumnezeu, zid de apărare al sufletelor noastre.
33 Mt. 17,2.
34 Mt. 13,43.
35 Is. 19,1.
36 Dan. 7, 9.
37 Fc. 28,12-13.
Canoane la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria
Canonul 1, către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu1
Al cărui acrostih este:
«Primeşte, Fecioară, pârga plânsurilor mele. Da.
Cântarea 1, glasul 1 Irmosul
«Dreapta ta cea purtătoare de biruinţă, cu dumnezeiască cuviinţă, întru tărie s-a preaslăvit; că aceasta, Nemuritorule, ca o atotputernică, pe potrivnici i-a zdrobit, făcând israelitenilor cale nouă, prin adânc.2
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Vino, suflete, ca pârga plânsurilor să o aducem astăzi Născătoarei de Dumnezeu, căci ea a izbăvit neamul omenesc din blestemul lui Adam şi ne-a dăruit nouă binecuvântarea şi bucuria.
Cu toate curgerile Iordanului, lacrimile mele nu pot cu nici un chip să spele întinăciunea păcatelor mele, ci tu, Fecioară, cu mila ta, curăţeşte-mă.
1 SF. NICODIM AGHIORITUL, LiEcpavoţ TfjQ AELnapdevov TOL 0EOTOKapiov VEOV, HOLKIAOV Kal copatOTaTOv OKTcopxov, ed. Veneţia, 1883, p. 3, ed. Constantinopol, 1849, p. 5; SOPHRONIOS EUSTRATIADES, 0EOTOKaptov, vol. I (AyioQELTLKî] BipAio0T)Kr 7-8), Chennevieres-sur-Marne, 1931, p. 87 [Canonul, glas 1, duminică seara, în SFÂNTUL NICODIM AGHIORITUL, Noul Theotokarion. Canoanele aghiorite ale Maicii Domnului, trad. mon. PARASCHEVA ENACHE, ed. a III-a, Ed. Doxologia, Iaşi, 2022, pp. 27-33].
2 EE 1, n. 1 (loan Monahul).
276
Slavă…
Pe Hristos, Soarele dreptăţii cel neapus, născându-L, Fecioară, rogu-mă: Luminează-mi ochii cei întunecaţi de negura patimilor şi de îngroşarea păcatelor.
Şi acum…
Legile Stăpânului călcându-le, tot chipul răutăţii am săvârşit, iar acum, întorcându-mă, nu trece cu vederea pe robul tău cel nefolositor, Stăpână marie, ci milostivindu-te, mântuieşte-mă.
Cântarea a 3-a
Irmosul:
«Cel ce singur ştii neputinţa firii omeneşti şi din milostivire ai îmbrăcat chipul ei, încinge-mă cu putere de sus, ca să strig Ţie: Sfântă este Biserica cea însufleţită a slavei Tale celei negrăite, iubitorule de oameni.3
Ca Eva oarecând aflându-mă, şarpele m-a înşelat şi, prin gustarea din plăcere4, m-a aruncat afară din Raiul5 dumnezeieştii cunoştinţe; ceea ce ai născut pe Hristos, al doilea Adam, întoarce-mă iarăşi la viaţă, Stăpână.
Vătămându-mă în chip nenorocit cu nebunia lui Cain6, precum acela pe frate, mi-am ucis mintea, pizmuind rău suişul ei, folosindu-mă de sabia iubirii de plăcere, ci tu, Fecioară, ca o iubitoare de oameni, mântuieşte-mă.
Slavă…
Se tânguia oarecând Adam cel izgonit din Eden, căruia un heruvim de foc îi tăia calea7. Iar eu, care am căzut din cunoştinţa cea dumnezeiască, tânguindu-mă, mă rog ţie, împreună cu sfinţii: Mijloceşte, Maica lui Dumnezeu, să fiu izbăvit de patimi.
3 EE 1, n. 1 (loan Monahul).
4 Cf. Fc. 3,1-8.
5 Cf. Fc. 3, 23-24.
6 Cf. Fc. 4, 3 sqq.
7 Cf. Fc. 3, 24.
277
Şi acum…
Cugetarea morţii, o, nenorocitule suflete, să te călăuzească pururi pe tine în faptele vieţii; tânguieşte-te şi plângi, având pe Fecioara cea preacurată şi fără de prihană mijlocitoare către Hristos, Cel ce S-a odrăslit dintr-însa.
Cântarea a 4-a
Irmosul:
«Ca pe un munte umbrit cu darul cel dumnezeiesc, privindu-te Avacum, cu ochii cei mai înainte văzători, a prorocit pe Sfântul lui Israel, Care avea să Se nască din tine, spre mântuirea şi înnoirea noastră.8
O, minunile tale, Stăpână neispitită de nuntă! Căci eşti mijlocitoarea muritorilor păcătoşi către Cel ce S-a născut din tine, pentru aceea, roagă-te ca şi pe mine, cel ce am păcătuit mai presus de toţi muritorii, să mă împace cu El.
Omoară, Fecioară, cugetul trupului meu şi năvălirile patimilor, şi sfătuirile demonilor fă-le deşarte, şi călăuzeşte-mă, ca să umblu pe căile Vieţii, ceea ce ai odrăslit tuturor Viaţa.
Slavă…
Curăţeşte întinăciunile inimii mele, prin lacrimi, prin ocrotirile cuvioşilor îngeri, Curată, şi ridică sufletul meu din întuneric şi mintea cheam-o din căi lăturalnice şi călăuzeşteo pe calea nepătimirii.
Şi acum…
Mintea mi-am spurcat prin cugete de ruşine şi sufletul cu plăceri, întrecându-i pe cei din vremea lui Noe9 prin străine fapte de ruşine, pentru care şi strig acum, Născătoare de Dumnezeu, îndură-te şi mă izbăveşte de potopul cel înţelegător.
8 EE 1, n. 1 (loan Monahul).
9 Cf. Fc. 6,11-12.
278
Cântarea a 5-a Irmosul:
«Cel ce ai luminat cu strălucirea venirii Tale, Hristoase, şi ai umplut de bucurie cu Crucea Ta marginile lumii, luminează, cu lumina dumnezeieştii Tale cunoştinţe, inimile celor ce Te laudă cu dreaptă credinţă.10
Scoate-mă pe mine din văpaia cea cumplită a gheenei, ceea ce ai născut focul dumnezeirii cel neapropiat, pe Cel ce S-a făcut ca noi în ipostasul dumnezeu-omenesc, Născătoare de Dumnezeu, Preacurată.
De viitoarea osândă nu mă spăimântez eu, ticălosul, nici de întunericul cel preaadânc, nici de viermele cel neadormit şi nici de scrâşnirea dinţilor, nici de focul cel nestins; pentru aceea, îţi cer ţie, Fecioară, din acestea toate, izbăveşte-mă.
Slavă…
Vindecă durerile sufletului meu, Preacurată, ceea ce ai născut pe Cel ce vindecă toate bolile noastre cu Patimile Lui cele mântuitoare şi preacurate, ca să te mărim pe tine cu credinţă.
Şi acum…
Nu am ucis, precum Lameh11, pe tânăr, nici pe bărbat, Maica lui Dumnezeu, ci, prin căderi, mi-am omorât mintea şi cugetul; aşadar, dreapta mânie a lui Dumnezeu să nu mă predea pe mine Judecăţii, ci aici curăţeşte-mă.
Cântarea a 6-a
Irmosul:
«Înconjuratu-ne-a pe noi adâncul cel mai de jos şi nu este izbăvitor; socotiţi am fost ca nişte oi de junghiere. Mântuieşte pe poporul Tău, Dumnezeul nostru, că Tu eşti celor neputincioşi tărie şi îndreptare.12
10 EE 1, n. 1 (loan Monahul).
11 Cf. Fc. 4, 23.
12 EE 1, n. 1 (loan Monahul).
279
Trupul mi l-am întinat cu faptele cele viclene, mintea, cu gândurile; simţurile, cu atingerile plăcerilor; dăruieşte-mi mie izbăvire de acestea pentru curgerile lacrimilor mele, ceea ce eşti de Dumnezeu dăruită.
Timpul vieţii mele cu somnul l-am cheltuit, şi în lenevire, şi desfătare, şi în cugete încâlcite, şi acum măcar, la vremea bătrâneţii, înţelepţeşte-mă, Maica lui Dumnezeu, şi la pocăinţă mă călăuzeşte.
Slavă…
Cugetând la nebunia celor dinainte de Lege, nebuneşte am lucrat fapte de ruşine, una peste alta clădindu-le, ca pe nişte ziduri. Dar tu, Curată, înţelepţeşte-mă prin Duhul Sfânt.
Şi acum…
Capcane mi-au întins în ascuns cei mândri cu adevărat şi, cu funiile păcatelor mele, laţuri au întins picioarelor mele, pe care tu, Prealăudată, ca o bună, desfă-le ca pe nişte fire de păianjen.
Sedealna, glasul 1
Soborul îngeresc…
Nădejdea creştinilor nemincinoasă şi tare, dătătoarea milei şi izvorul milostivirii, cheie care descui bunătatea lui Dumnezeu, deschide-ne nouă, tuturor, uşile milostivirii şi intrarea în Raiul desfătării tuturor ne-o dăruieşte, Stăpână.
Cântarea a 7-a Irmosul:
«Cuptor duhovnicesc te gândim noi, credincioşii, Născătoare de Dumnezeu, că, precum Cel Preaînalt a mântuit pe cei trei tineri, aşa şi pe mine, păcătosul, în pântecele tău m-a înnoit Dumnezeul părinţilor, Cel lăudat şi preaslăvit.13
Rupe, Curată, legăturile inimii mele, uitarea şi înfricoşata necunoştinţă, împietrirea sufletului şi nebunia, cu care
13 EE 1, n. 1 (loan Monahul).
280
legându-se, mintea mea nu poate să alerge la lărgimea contemplaţiei şi la înălţimea dumnezeieştii cunoştinţe.
Vai patimilor şi pornirilor mele! Vai nemăsuratelor mele răutăţi! Ce faptă de ruşine nu am săvârşit ca unul fără de minte? Ce păcat nu am făcut din patima plăcerii? Dar tu, Curată, măcar la bătrâneţe, pocăinţă dăruieşte-mi.
Slavă…
Trândăvia în care zac, Stăpână, şi somnul cel îngreunat al lenevirii mele, rogu-mă. Nepătată, cu privegherile tale către Dumnezeu, depărtează-le, cu rugăciunile tale cele priveghetoare către Dumnezeu, şi miluieşte-mă pe mine, cel ce cânt: Lăudat şi preaslăvit este Dumnezeul părinţilor noştri.
Şi acum…
Vai mie, suflete! Cum laşi la o parte ruşinea mai mult decât Ham14 cel fără de ruşine? Căci nu ai acoperit ruşinea celui de aproape al tău prin fire şi prin har, ci, în chip neomenos, l-ai dispreţuit. Acum, aşadar, cu căldură, pocăieşte-te către milostiva Fecioară.
Cântarea a 8-a Irmosul:
«în cuptor tinerii lui Israel, ca într-o topitoare…15
Mort fiind, din cumplită nepăsare, ticăloase suflete, ridică-te ca dintr-un somn şi agoniseşte-ţi mijlocitoare pe cea singură neispitită de bărbat, pe Născătoarea de Dumnezeu, ca să te învieze prin chipurile pocăinţei şi să îţi arate căile nepătimirii.
Adoarme dar poftele cele împătimite şi şterge până în sfârşit închipuirile patimilor celor pierzătoare de suflet, Curată, ca să te slăvesc pururi şi să te binecuvântez pe tine, ceea ce eşti singură pricină a mântuirii tuturor.
14 Cf. Fc. 9,18-25.
15 EE 1, n. 1 (loan Monahul).
281
Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh Domnul.
Tot chipul a toată plăcerea am săvârşit nebuneşte şi toate simţirile mele le-am întinat în chip cu totul de ruşine, dar către tine scap, cea neîntinată, Stăpână, ocrotitoarea tuturor păcătoşilor, izbăveşte-mă pe mine de focul şi întunericul cel de veci.
Şi acum…
Prin stropirea lacrimilor mele, Curată, spală rănile sufletului meu, ceea ce ai născut pe Hristos, Cel ce a vindecat pe cei zece leproşi şi pe femeia cea cu curgere de sânge, pentru ca şi eu să aud doritul glas: Credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace.
Să lăudăm…
Irmosul:
«în cuptor, tinerii lui Israel, ca într-o topitoare, cu podoaba dreptei credinţe, mai curat decât aurul, au strălucit, grăind: binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a
Irmosul:
«închipuirea naşterii tale celei curate a arătat-o rugul cel ce ardea cu foc, dar nu se mistuia. Şi acum te rugăm să stingi văpaia ispitelor cea năpustită asupra noastră, ca neîncetat să te mărim pe tine, Născătoare de Dumnezeu.16
Iată, deja de sfârşitul vieţii mele vremelnice m-am apropiat, vai mie, şi, îngreunat de păcate, mă duc să fiu pedepsit pentru nesfârşite veacuri; Fecioară, ceea ce ai născut pe Judecătorul tuturor, pe Acesta fă-L mie milostiv, Stăpână.
16 EE 1, n. 1 (loan Monahul).
282
Legile lui Dumnezeu le-am lepădat, şi legii păcatului am supus sufletul meu, şi legii minţii nu m-am plecat eu, nenorocitul; ceea ce ai covârşit legile firii prin preacurată naşterea ta, supune legile trupului meu.
Slavă…
Ridică greaua povară a păcatelor mele, Născătoare de Dumnezeu, Preanevinovată, şi învredniceşte-mă, Curată, să port jugul cel uşor al Fiului şi Dumnezeului tău şi să străbat calea vieţii care duce la odihna cea de sus.
Şi acum…
Ca să arăţi adâncul cel nesfârşit al îndurărilor tale, al bunătăţii şi milei Fiului tău, Prealăudată, dăruieşte-mi iertare şi mie, celui care, mai presus de toţi, am păcătuit, şi sălaş în grădina Raiului îmi dăruieşte.
Canonul al 2-lea, de pocăinţă, către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu1
Cântarea 1, glasul 1 Irmosul:
«Cântare de biruinţă să cântăm toţi lui Dumnezeu, Cel ce a făcut minuni fără de seamăn, cu braţ înalt, şi a mântuit pe Israel, că S-a preaslăvit.2
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Cântare de mângâiere să aducem noi, credincioşii, Născătoarei de Dumnezeu, cerând iertare pentru greşelile noastre, scăpare de vrăjmaşul şi mântuirea sufletelor noastre.
Ceea ce ai născut adâncul milei, îndură-te, de Dumnezeu dăruită, miluieşte neputinţa mea, şi călăuzeşte-mă la lumina pocăinţei.
Slavă…
M-am înălţat eu, ticălosul, din nebunie, răpit fiind de cuget, şi am căzut în prăpastia păcatelor, dar tu, Curată, prin pocăinţă, iarăşi mă îndreptează.
1 SF. NICODIM AGHIORITUL, Etecpavop Tije Aemap0£vov prot 0EOTOKăptov veov, noLKLĂ.ov KM cbpMOTatov dKtcbqxv ed. Veneţia, 1883, p. 11, ed. Constantinopol, 1849, p. 19; SOPHRONIOS EUSTRATIADES, QeotoKâptov, vol. I (AYLOQELTIKT] Bi3Aio0f]Kr] 7-8), Chennevieres-sur-Mame 1931, p. 94 [Canonul, glas 1, joi seara, în SFÂNTUL NICODIM AGHIORITUL, Noul Theoto-karion. Canoanele aghiorite ale Maicii Domnului, trad. monahia PARASCHEVA ENACHE, ed. a III-a, Ed. Doxologia, Iaşi, 2022, pp. 57-62].
2 EE 11, n. 15 (Sf. Andrei Criteanul).
284
Şi acum…
îngreunat de zeci de mii de învinuiri ale păcatelor, către tine cad, Fecioară fără de prihană, primeşte-mă pe mine, cel ce mă pocăiesc fierbinte, şi milostiv fă mie pe Judecătorul, Stăpână.
Cântarea a 3-a Irmosul:
«Să se întărească inima mea, întru voia ta, Hristoase Dumnezeule, Care peste ape ai întărit cerul şi ai întemeiat pământul, Atotputernice.3
Cel ce a greşit mai presus decât toţi oamenii singur eu sunt, pentru aceea, ţie îţi strig, preanevinovată Stăpână, ajută celui ce se roagă ţie să primească iertare.
Cel cu minte vicleană se târăşte să mă apuce pe mine, cel îngreunat de patimi şi scufundat de întreitele valuri, dar tu, ca o bună, izbăveşte-mă şi du-mă la lumina pocăinţei.
Slavă…
Eu sunt, Fecioară preacurată, pomul cel rău şi neroditor; dă-mi mie să rodesc rodul cel bun, dumnezeiesc, şi să mă umplu de harul şi dulceaţa lui Hristos.
Şi acum…
Arată-mi mie calea cea mântuitoare prin care să moştenesc eu, nevrednicul robul tău, împărăţia cerească, ceea ce eşti bună, şi să aud întreit sfânta cântare îngerească, bucurându-mă.
Cântarea a 4-a
Irmosul:
«Auzit-am, Doamne, glasul Tău şi m-am temut, înţeles-am lucrurile Tale, grăia prorocul, şi am preaslăvit puterea Ta.4
3 EE 12, n. 16 (Sf. Andrei Criteanul).
4 EE 12, n. 16 (Sf. Andrei Criteanul).
285
Ca nişte uriaşi înţelegători, trei patimi mă încolţesc: trândăvia, uitarea, necunoştinţa. Dar tu, Mireasă dumnezeiască, ajutorul meu, pe acestea le doboară.
Cu un cuget trufaş şi o minte înălţată, am sfârşit viaţa mea, dar tu smerenie dăruieşte-mi, Născătoare de Dumnezeu, şi mă mântuieşte.
Slavă…
întinându-mă, mi-am spurcat cu desfrânări sufletul meu, făcându-l sălaş demonilor eu, ticălosul; Preacurată marie, curăţeşte-mă.
Şi acum…
Preasfântă Mireasă a lui Dumnezeu, mângâierea celor întristaţi, scăparea muritorilor, întărirea credincioşilor, rogu-mă, mântuieşte-mă pe mine, robul tău.
Cântarea a 5-a Irmosul:
«Pacea Ta dă-ne-o nouă, Fiule al lui Dumnezeu, că afară de Tine alt Dumnezeu nu ştim şi numele Tău numim, că eşti Dumnezeu al celor vii şi al celor morţi.5
Călăuzeşte-mă, Fecioară, ca prin ne voinţă să umblu cu uşurinţă pe calea cea aspră a virtuţii, ca să potolesc patimile şi să văd limanul cel senin al nepătimirii.
Toţi cei care am mâniat rău pe Dumnezeu şi ne-am îngreunat de păcate pe tine singură te-am agonisit scăpare, Curată, ca să fim miluiţi de El, cu rugăciunile tale.
Slavă…
Cu posturi şi rugăciuni oarecând Ninive6 L-a făcut milostiv ei prin pocăinţă pe Cel singur Iubitor de oameni. Dar eu, Maica lui Dumnezeu, către tine scap acum.
5 EE 11, n. 15 (Sf. Andrei Criteanul).
6 Cf. Iona 3, 5-10.
286
Şi acum…
Stricându-mi dumnezeiescul veşmânt al botezului, altul ca mine spurcat nu este. Pentru aceea, strig ţie, nu mă trece cu vederea, ci mântuieşte, Fecioară, pe robul tău cel fără folos.
Cântarea a 6-a
Irmosul:
«Pe Prorocul Iona l-ai mântuit din chit, iubitorule de oameni; şi pe mine scoate-mă din adâncul păcatelor, rogu-mă ţie.7
Pricinile patimilor nu le-am tăiat cu totul şi caut neîncetat nepătimirea în rugăciuni. Prealăudată, împietrirea mea o dezleagă şi mă mântuieşte.
Pe sodomiteni8 i-am întrecut cu adevărat în fapte de ruşine şi mă tem ca nu cumva focul să mă cheltuiască dincolo; Mireasă dumnezeiască, de cercarea focului aceluia izbăveşte-mă şi mă mântuieşte.
Slavă…
Suspin, mă cutremur şi strig: Nu mă trece cu vederea, Curată, pe mine, cel ce am căzut cu totul în patimi cumplite, ci mă miluieşte şi la pocăinţă mă povăţuieşte.
Şi acum…
Viu fiind, păzeşte-mă pe mine pururea, izbăvindu-mă de ispite; plecând de pe pământ, spre viaţa cea veşnică mă călăuzeşte, Maică Fecioară, cu mila ta.
Sedealna, glasul 1
Soborul îngeresc…
Dăruieşte-mi, Curată, râuri de pocăinţă, şuvoi de lacrimi îmbelşugat şi bogat; ceea ce ai izvorât noianul milelor şi al bunătăţii, astupă izvorul şi curgerea răutăţilor mele, care picură roşeala pătimirilor.
7 EE 12, n. 15 (Sf. Andrei Criteanul).
8 Cf. Fc. 18, 20-21.
287
Cântarea a 7-a
Irmosul:
«Cuptorul se răcorea, Mântuitorule, iar tinerii dănţuind cântau: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.9
Nor10 te cunosc pe tine, Mireasa lui Dumnezeu, ceea ce L-ai născut pe Soarele slavei, Care aduce la lumină toate păcatele mele întunecate.
Uscând rădăcinile gândurilor şi ale faptelor mele rele, Mireasă dumnezeiască, fă-mă şi pe mine pururi să rodesc roadele virtuţii.
Slavă…
Gol sunt de veşmântul virtuţilor şi voi fi aruncat departe de cămara de nuntă, ceea ce ai născut pe Hristos, îmbracă-mă cu haina nestricăciunii.
Şi acum…
Nu încetează să mă biciuiască necontenit conştiinţa dinlăuntru, Fecioară, ci slobozeşte-mă, cu ajutorul tău cel grabnic.
Cântarea a 8-a Irmosul:
«Pe Dumnezeu, Cel de care se cutremură îngerii…11
Cum stai fără grijă, ticălosule suflete? Cum ai dat uitării faptele cele de ruşine? Descoperă-le pe acestea Maicii lui Dumnezeu, ca să mijlocească pentru tine la Cel ce S-a născut dintr-însa.
Asemenea m-am făcut lui Ismael cel din vechime12, fugind de mine însumi ca de un alt Isaac, pentru aceea, voi fi izgonit din casa lui Avraam, moştenirea cea de sus.
9 EE 12, n. 15 (Sf. Andrei Criteanul).
10 Cf. Is. 19,1.
11 EE 12, n. 15 (Sf. Andrei Criteanul).
12 C. Fc. 16,11-12; 21, 9-14.
288
Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh Domnul.
înstrăinându-mă de patria cea de sus, am ajuns la străini şi la tâlhari, mâncând străina hrană a porcilor13, dar tu, Născătoare de Dumnezeu, ca pe fiul cel risipitor, mântuieşte-mă.
Şi acum…
Peceţile curăţiei le-am rupt fără ruşine; ceea ce ai născut pe Săditorul curăţiei, pe Hristos, fă să trăiesc în curăţie restul vieţii mele, Maica lui Dumnezeu.
Să lăudăm…,
Irmosul:
«Pe Dumnezeu, Cel de care se cutremură îngerii şi toate oştirile ca de Făcătorul şi Domnul, preoţi, lăudaţi-L, tineri, slăviţi-L, popoare, binecuvântaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a Irmosul:
«Pe norul cel purtător de lumină întru care Stăpânul tuturor, Cel fără de început, S-a pogorât din cer ca ploaia peste lână, şi S-a întrupat pentru noi, făcându-Se om, să o mărim toţi ca pe o curată Maică a Dumnezeului nostru.
Avraam a fost învrednicit a vedea pe Dumnezeu, după cum era drept, fiindcă se nevoia cu iubirea de străini14. Iar eu, care am zgârcenie şi ură faţă de străini, pe bună dreptate, voi fi aruncat în gheenă. Dar tu, Născătoare de Dumnezeu, scoate-mă din osânda de dincolo.
Cu râuri de lacrimi, păcătoasa, ştergând cu suspine preacuratele lui Hristos picioare, îndată a aflat dezlegare din căderile
13 Cf Lc. 15,11-16.
14 Cf Fc. 18,1 sqq.
289
sale15, Curată, dar eu, căzând la picioarele tale, suspin din adâncul inimii mele şi cer să fiu izbăvit de patimi.
Slavă…
Mintea, şi sufletul, şi trupul, şi restul simţurilor mele ţie ţi le încredinţez, Curată. Păzeşte-le nevătămate de săgeţile celui viclean şi dă-mi pocăinţă să îmi plâng patimile ce mi se întâmplă mie, celui ce trândăvesc şi trăiesc fără de grijă.
Şi acum…
Căzând din nepăsare în uitare, din uitare în nefrică, şi din nefrică în adâncul păcatului, către tine, Maica lui Dumnezeu, strig: Tinde mâna ta şi mă mântuieşte, cum a mântuit Fiul tău pe Petru din marea cea amară16.
15 Cf. Lc. 7, 36-50.
16 Cf. Mt. 14, 28-31.
291
Canonul al 3-lea, către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu1
Cântarea 1, glasul al 2-lea
Irmosul:
«Veniţi, popoare, să-I cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Cel ce a despărţit marea şi l-a trecut pe poporul pe care l-a slobozit din robia egiptenilor, că S-a proslăvit.2
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Este vremea plângerii, o, nenorocitule suflete! Iată, s-a deschis arena vieţii prezente pe care alergăm, şi noi dormim, vai nouă! Deci să ne trezim acum şi să ne tânguim.
Râu curgător, umbră şi fum, şi vis este viaţa aceasta. Şi desfătarea de acum este ca floarea ierbii care se veştejeşte, deci la Născătoarea de Dumnezeu să cădem, suflete.
Slavă…
Ceea ce singură ai născut viaţa, Mireasa lui Dumnezeu, pe mine, cel ce zac mort de săgeata păcatului, înviază-mă cu leacul milei tale.
1 SF. NICODIM AGHIORITUL, EzEpavo; Tfj; AEmapdevov prot QEOTOKâptov VEOV, noiKtdov Kai copaioTarov dKrcopxov, ed. Veneţia, 1883, p. 20, ed. Constantinopol, 1849, p. 33; SOPHRONIOS EUSTRATIADES, ©EOTOKaptov, vol. I (ÂyLooELTLKT] Bt3Aio0fjKr] 7-8), Chennevieres-sur-Marne, 1931, p. 185 [Canonul, glas 2, luni seara, în SFÂNTUL NICODIM AGHIORITUL, Noul Theotokarion. Canoanele aghiorite ale Maicii Domnului, trad. monahia PARASCHEVA ENACHE, ed. a III-a, Ed. Doxologia, Iaşi, 2022, pp. 87-92],
2 EE 37-38, n. 51 (Cosma Monahul).
291
Şi acum…
Mintea şi sufletul, şi simţirile mi le-am întinat, săvârşind cele rele, de Dumnezeu dăruită, ci cad la noianul milei tale: Nu mă lepăda pe mine.
Cântarea a 3-a
Irmosul:
«întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cel ce prin lemn ai omorât păcatul, şi frica de Tine sădeşte-o în inimile noastre, ale celor ce Te lăudăm pe Tine.3
Pe mine, călător alergând ca într-o altă arenă a vieţii, tâlharii prinzându-mă, mi-au rănit sufletul, dar tu, Maica lui Dumnezeu, cheamă-mă din nou.
Robindu-mi libertatea sufletului, am fost rănit de patimi, nerâvnind lui Iosif4, ci slobozeşte-mă, Maica lui Dumnezeu, din tirania lor.
Slavă…
întru tine având îndrăznire, Stăpână, aş putea trece marele şi nezdrobitul zid de aramă al plăcerilor şi m-aş izbăvi de ispita cumplită a diavolului.
Şi acum…
Picăturile lacrimilor mele s-au uscat, Fecioară, îngreunat fiind de somn, dar dăruieşte-mi trezvie şi izvor de lacrimi şi priveghere de toată noaptea.
Cântarea a 4-a
Irmosul:
«Te laud, că glas am auzit, Doamne, şi m-am spăimântat că ai venit până la mine, căutându-mă pe mine, cel rătăcit. Pentru aceea, preaslăvesc pogorârea Ta cea multă către mine, mult milostive.5
3 EE 39, n. 53 (Cosma Monahul).
4 Cf. Fc. 39, 6 syy.
5 EE 38, n. 51 (Cosma Monahul).
292
Pricina a tot păcatul este iubirea de sine, iubirea de argint, după acestea am tânjit din suflet, Preacurată, şi toată fapta cea ruşinoasă de voie am săvârşit, dar acum, la vremea bătrâneţii, mântuieşte-mă pe mine, nenorocitul.
De veşmântul sfântului botez m-a dezbrăcat Veliar şi m-a îmbrăcat cu haina aspră şi jalnică a păcatului de care, te rog, Fecioară, mă dezbracă.
Slavă…
Marie, Născătoare de Dumnezeu, Stăpână, bucuria mea şi mântuirea mea, a celui ce zace pururi în patul nepăsării, cu dumnezeiasca ta lumină, risipeşte întunecarea smeritului meu suflet.
Şi acum…
Din robia Egiptului, Moise a scos pe israeliteni6, dar pe mine cine mă va scoate, Preacurată, din amara robie a patimilor, dacă nu vei mijloci tu la Stăpânul meu şi Fiul tău, ceea ce eşti iubitoare de milostenie.
Cântarea a 5-a Irmosul:
«Dătătorule de lumină şi Făcătorul veacurilor, Doamne, întru lumina poruncilor Tale îndreptează-ne pe noi, că afară de Tine alt Dumnezeu nu ştim.7
Prin post curăţindu-se oarecând Moise, a auzit dumnezeiesc glas şi a văzut preînchipuirea ta, dar eu, risipitorul, cum voi vedea lumina cunoştinţei?
în pustia Sinaiului, Dumnezeu a plouat mana lui Israel8, dar tu, suflete, dacă vrei să dobândeşti mana cea înţelegătoare, vino la Maica lui Dumnezeu, şi ea te va hrăni.
6 Cf. Ieş. 13-14.
7 EE 38, n. 51 (Cosma Monahul).
8 Cf. Ieş. 16, 2-15.
293
Slavă…
De cuvinte trufaşe mă folosesc, precum Datan şi Aviron9 împotriva lui Dumnezeu şi împotriva lui Moise, şi cad sub pământ, dar tu, Maica lui Dumnezeu, te rog, ridică-mă.
Şi acum…
îmblânzeşte valurile cele de ruşine ale ticălosului meu suflet, Stăpână, şi opreşte chinurile trupului meu, ceea ce singură ai născut pe Dumnezeu întrupat, fără chinuri de naştere.
Cântarea a 6-a
Irmosul:
«Adâncul păcatelor cel mai de jos m-a înconjurat, ci precum pe Prorocul Iona, ridică, Doamne, din stricăciune viaţa mea.10
Revarsă mila îndurării tale peste smerenia noastră şi fii milostivă robilor tăi, Fecioară.
Valurile binefacerilor tale veşnice curg şi adapă sufletele uscate de patimi. împreună cu acestea, adapă-mă şi pe mine, Fecioară.
Slavă…
Nimic cuvios nu am făcut în viaţa mea eu, ticălosul, ci numai mulţime de păcate, ci tinde mâna ta, Stăpână, şi izbăveşte-mă de gheenă.
Şi acum…
Mireasa lui Dumnezeu, Preasfântă, acoperământul meu şi slava mea, stai alături de mine la vremea ieşirii sufletului meu, mântuindu-mă şi ducându-mă la sălaşurile cele veşnice.
Sedealna, glasul al 2-lea
Cele de sus căutând…
Dă-mi mie pocăinţă adevărată, Preanevinovată, şi dăruieşte-mi desăvârşită iertare pentru greşelile cele din pruncie
9 Cf. Num. 16.
10 EE 44, n. 59 (Gherman patriarhul).
294
şi învredniceşte-mă să mă împărtăşesc cu râvnă de dumnezeiasca vieţuire, Curată.
Cântarea a 7-a Irmosul:
«Chipul cel de aur în câmpul Deira fiind cinstit, cei trei tineri au defăimat porunca cea prea fără de Dumnezeu; şi fiind aruncaţi în mijlocul focului, răcorindu-se, cântau: Bine eşti cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri.11
Născătoare de Dumnezeu, tot cuvântul dumnezeiesc şi cărţile sfinţilor învaţă calea cea strâmtă şi îngustă a virtuţii, pe care întăreşte-mă cu puterea ta să o urmez cu râvnă pe mine, care mă abat când la dreapta, când la stânga.
Mireasa lui Dumnezeu, dumnezeiescul har al Mângâietorului vine în inimă cu liniştea minţii, cu seninătatea cugetelor, pentru aceea, roagă-L pe Fiul tău şi Domnul să-l trimită inimii mele zdrobite şi smeritului meu suflet.
Slavă…
Risipeşte norul multor ispite arzătoare şi amare care mă asupresc şi mă necăjesc şi nestăpânit mă biciuiesc, singură apărătoare a lumii, şi înţelepţeşte-mă pe mine, cel ce cânt: Bine eşti cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri.
Şi acum…
Fiarelor sălbatice ale patimilor am fost predat ca unor stăpâni, precum cei ce murmurau în pustie, şi în chip nevăzut mă străpung, precum pe aceia, şerpii. Dar tu, Fecioară, te rog, cu rugăciunea ta, Mireasa lui Dumnezeu, dă-mi mie vindecare.
Cântarea a 8-a Irmosul:
«Pe Cel ce în cuptorul cel cu foc…12
11 EE 39, n. 53 (Cosma Monahul).
12 EE 35, n. 47 (loan Monahul).
295
Prin cugete uşuratice vrăjmaşul, uneltind în chip nevăzut, mă amăgeşte, trăgându-mă în prăpastia plăcerilor, dar tu, Născătoare de Dumnezeu, păzeşte-mă, singura ocrotire a celor năpăstuiţi.
De voie mă supun vrăjmaşului care se năpusteşte asupra mea prin năvălirile cugetelor necurate, dar tu, Buno, fă uneltirea lui fără putere şi zadarnic arată-l pe cel furios, purtând grijă de mine, cel ce mă rog ţie.
Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
înaintea ta vărs rugăciunea mea în plâns şi suspin, iar întristarea sufletului meu o vestesc Ţie, Curată, căci, iată, mă cheltuiesc în putrejunea întristărilor, fără să te văd pe tine, lumina mea.
Şi acum…
Nevoieşte-te, suflete, cu postul, cu privegherea, cu plânsul şi psalmodia şi cu petrecerea cea nematerialnică în rugăciuni de toată noaptea, şi astfel Dumnezeu Se va împăca cu tine, cu rugăciunile cele bineprimite ale Născătoarei de Dumnezeu.
Să lăudăm…,
Irmosul:
«Pe Cel ce în cuptorul cel cu foc la tinerii evrei S-a pogorât şi văpaia în rouă a prefăcut, pe Dumnezeu lăudaţi-L, toate lucrurile, ca pe Domnul, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a Irmosul:
«Pe Dumnezeu-Cuvântul cel din Dumnezeu, Care cu negrăită înţelepciune a venit să înnoiască pe Adam cel căzut rău întru stricăciune prin mâncare, din Sfânta Fecioară negrăit
296
întrupându-Se pentru noi, credincioşii, cu un gând în cântări să-L slăvim.13
Ca ceea ce eşti milostivă, Fecioară, pe Cuvântul cel Atotmilostiv L-ai născut nouă cu trupul. Pe Acesta pururea roagă-L să izbăvească din primejdii şi necazuri şi din alte ispite pe cei ce te slăvesc pe tine cu credinţă ca Născătoare de Dumnezeu curată.
Toiagul lui Aaron14 şi vasul care ţine mana15, sfeşnicul16 şi chivotul de aur17, te-au preînchipuit pe tine, Mireasă dumnezeiască, a căror împlinire acum văzând-o limpede, te slăvim cu credinţă ca Născătoare de Dumnezeu.
Slavă…
Izvor care izvorăşti credincioşilor apa mântuirii, Nepătată, te numim pe tine, Curată, căci noi, cei topiţi de arşiţa nesfârşitelor căderi, am aflat multă răcorire: sângele Fiului tău, prin care pe noi din nou ne-a plăsmuit.
Şi acum…
Ca o mlădiţă din bătrâna fire a lui Adam ai crescut, Maica lui Dumnezeu, marie, căci singură ai răsărit floarea, pe Domnul, fără lucrător pământesc, pentru aceea, pe tine toţi în cântări te mărim.
13 EE 34-35, n. 46 (loan Monahul).
14 Cf. Num. 17,1-10.
15 Cf. Ieş. 16, 33; Evr. 9, 4.
16 Cf. Ieş. 25, 31; Evr. 9, 2.
17 Cf. Ieş. 25,10-22; Ps. 131, 8; Evr. 9, 4.
Canonul al 4-lea, către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu1
Al cărui acrostih este:
«A se tângui în fiecare zi este câştigul vieţii.
Cântarea 1, glasul al 3-lea Irmosul:
«Pământul cel roditor de adâncime, uscat l-a trecut oarecând soarele; căci ca un zid s-a închegat apa de amândouă părţile, trecând poporul marea pedestru şi lui Dumnezeu cu plăcere cântând: Să cântăm Domnului, căci cu slavă S-a preaslăvit2
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!
Este cel mai bine a lupta în viaţă cu necazurile spre folosul sufletului. Pentru aceasta, Născătoare de Dumnezeu, noi, cei ce suntem în necazuri, pe tine pururea te chemăm în ajutor, fără încetare strigând: Stăpână, nu trece cu vederea rugăciunea robilor tăi.
Rădăcina tuturor relelor în viaţă este râvna iubirii de arginţi3, al cărei câştig s-a arătat: spânzurarea lui Iuda. Pentru aceea,
1 SF. NICODIM AGHIORITUL, LTApavoţ Tije AsmapdEvov (pot 0EOTOKâptov VEOV, noiKÎAov Kai oopatoTarov OKTwqxov, ed. Veneţia, 1883, p. 31, ed. Constantinopol, 1849, p. 53; SOPHRONIOS EUSTRATIADES, ©EOTOKAPtov, vol. I (AyiOQEiTiKq Bt[3Aio0f]Kr] 7-8), Chennevieres-sur-Marne, 1931, p. 311 [Canonul, glas 3, duminică seara, în SFÂNTUL NICODIM AGHIORITUL, Noul Theotokarion. Canoanele aghiorite ale Maicii Domnului, trad. monahia PARASCHEVA ENACHE, ed. a III-a, Ed. Doxologia, Iaşi, 2022, pp. 129-135].
2 EE 70, n. 101 (Cosma Monahul).
3 Cf. I Tim. 6,10.
298
cei ce voim să slujim în cuget curat lui Hristos, să o aruncăm departe, pentru Maica lui Dumnezeu.
Slavă…
Ca un alt soare pe cer s-a arătat viaţa cea neagonisitoare care împodobeşte cercul virtuţilor cel în multe feluri. Pentru aceasta, noi, cei pururea împiedicaţi de întunericul patimilor, să alergăm la Fecioara, prin luminarea ei.
Şi acum…
Acum m-a prins furtuna cugetelor necurate şi stricătoare de suflet şi mă trage în prăpastie şi în adâncul pierzaniei. Aşadar, tu, Fecioară, fii mie cârmuitoare şi îndreaptă-mă la limanul cel dumnezeiesc, Preasfântă, şi la fericita slavă.
Cântarea a 3-a
Irmosul:
«întărirea celor ce nădăjduiesc spre Tine, întăreşte, Doamne, Biserica Ta, pe care ai câştigat-o cu scump sângele Tău.4
Îngrăşatu-ne-am de plăcerile vieţii noi, cei îngroşaţi de patimi, şi poruncile lui Dumnezeu le-am părăsit.
Aprins fiind de crâncena patimă a pizmei, mă rog ţie, Preacurată, să fiu izbăvit cu rugăciunile tale.
Slavă…
Minte de prunci au cei care fac nevoinţă pentru slava deşartă, de a căror parte să fim şi noi izbăviţi prin tine, fără prihană Fecioară.
Şi acum…
Pe cel ce nădăjduieşte şi scapă la tine cu credinţă, Mireasa lui Dumnezeu, nu îl trece cu vederea, ci izbăveşte-mă pe mine, robul tău, rogu-mă.
4 EE 71, n. 101 (Cosma Monahul).
299
Cântarea a 4-a
Irmosul:
«Acoperit-a cerurile bunătatea Ta, Hristoase; că ieşind din chivotul sfinţirii Tale, din nevătămată Maică, în Biserica slavei Tale arătatu-Te-ai ca un prunc în braţe purtat; şi s-au umplut toate de lauda Ta.5
Născătoare de Dumnezeu, prin vedere6, satan în Rai oarecând m-a luat rob, Fecioară, iar acum, prin vedere, încearcă să îmi fure dumnezeiescul veşmânt al curăţiei şi să mă îmbrace iarăşi în tunica păcatului.
A sădit vrăjmaşul în toată simţirea mea amăgirile lui, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, şi prin ele mă trage pe mine la moarte. Ceea ce singură ai născut Cuvântul, supunând marele chit, din împletiturile mrejelor lui, degrab mă izbăveşte.
Slavă…
S-a aşezat în cale, adică în pornirile trupului, şarpele, vrăjmaşul cel viclean, şi atacă mintea, înţepându-mă în chip neaşteptat cu boldul patimilor şi moartea sufletească mi-o aduce, pentru aceea, Fecioară, tu ajută-mă.
Şi acum…
Cu sabia plăcerii caută să mă doboare în chip pizmaş vrăjmaşii, căci au întins împotriva mea arcul lor cel stricător de suflet şi prin el mi-au gătit uneltele morţii. Dar cu toiag de fier zdrobeşte-le, Stăpână, ca pe vasele olarului7.
Cântarea a 5-a
Irmosul:
«Când a văzut Isaia, în vedenie, pe Dumnezeu pe scaun preaînalt, de îngerii slavei înconjurat, a strigat: Vai mie, ticălosul!
5 EE 71, n. 101 (Cosma Monahul).
6 Cf. Fc. 3, 6-7.
7 Cf. Ps. 2, 9.
300
Că am văzut mai înainte pe Dumnezeu întrupat, pe Cel ce stăpâneşte pacea şi lumina cea neînserată.8
Cu vicleşug, în mreaja plăcerii, m-a prins vicleanul şi, ca pe un peşte fără glas, m-a pescuit, dar, avându-te pe tine pază, Curată, din laţurile şi mrejele lui, degrab mă izbăveşte, te rog eu, rugătorul tău.
Dumnezeu, Cel mare în putere şi bogat în milă, Curată, Cel care din milostivire a luat trup din tine, strigă: Pocăiţi-vă9 şi moşteniţi viaţa cerească10, dar eu cu plăcerile vieţii mă amestec.
Slavă…
întru tine, Preabună Maică, firea oamenilor S-a unit cu îngerii. Pentru aceea, oamenii care trăiesc în curăţie şi feciorie pe pământ, râvnesc petrecerea îngerilor, de a căror parte învredniceşte-mă şi pe mine, Stăpână.
Şi acum…
Ştii neputinţa trupului şi chinul sufletului meu şi nestatornicia minţii mele. Pentru aceea, Fecioară, învredniceşte-mă de mila şi harul tău, ca să te slăvesc pe tine, izbăvit fiind sub acoperământul tău.
Cântarea a 6-a Irmosul:
«Strigat-a ţie bătrânul, văzând cu ochii mântuirea care a venit popoarelor de la Dumnezeu: Hristoase, Tu eşti Dumnezeul meu.11
Deloc nu mă spăimântez, deloc nu mă cutremur de împărtăşirea de Taine; pentru aceea, Fecioară, mă îmbolnăvesc, neîncetat păcătuind.
8 EE 71, n. 101 (Cosma Monahul).
9 Cf. Mt. 4,17; Mc. 1,15.
10 Cf. Mt. 25,34.
11 EE 71, n. 101 (Cosma Monahul).
301
Străbat viaţa aceasta de plăceri în chip materialnic; pentru aceasta, străin sunt de harurile lui Hristos.
Slavă…
Trai strâmtorat, după legile monahilor, nu voiesc, Stăpână, ci, alergând pe calea cea largă, sunt pe calea pierzaniei.
Şi acum…
Puterea mea toată şi nădejdea mea, lumina, şi viaţa, şi mângâierea mea tu eşti, Fecioară, pentru aceea, la tine aflu scăpare.
Sedealna, glasul al 3-lea
Fecioara astăzi…
Cu fierbinţeala credinţei, strig ţie, Născătoare de Dumnezeu, cu gură nevrednică şi inimă spurcată: Mântuieşte-mă pe mine, cel afundat în păcate! îndură-te de mine, cel omorât de deznădejde, ca, mântuit, să strig ţie: Bucură-te, Fecioară, lauda creştinilor.
Cântarea a 7-a
Irmosul:
«Pe Tine, Cel ce ai răcorit în foc pe tinerii cei ce Dumnezeu Te-au numit şi în Fecioară neîntinată Te-ai sălăşluit, Dumnezeucuvântul, Te lăudăm cântând cu dreaptă credinţă: Bine eşti cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri.12
Când mă gândesc, Preacurată, la scaunul cel nemitarnic şi iau aminte la faptele mele rele, întru deznădăjduire cad. Dar tu aruncă departe întunericul meu şi negura deznădejdii mele.
Când somnul lenevirii, şi moleşeala trândăviei, şi neînfrânarea de la bucate mi se întâmplă mie, tu, fără prihană Fecioară, dă-mi mie îndreptare şi trezvie sufletului şi cu lumina pocăinţei mă luminează.
12 EE 71, n. 101 (Cosma Monahul).
302
Slavă…
Plâng, mă tânguiesc şi mă spăimântez, văzând eu, ticălosul, înălţându-se împotriva mea cuptorul ispitelor. Dar stinge-l pe acesta, Preasfântă Fecioară, cu roua milei tale, ca ceea ce eşti izvorul milostivirii.
Şi acum…
Viforul nesfârşit al căderilor mele m-a cuprins pe mine, nenorocitul, şi în adâncul pierzaniei mă târăşte, Preacurată, ceea ce ai născut pe Cârmaciul, Maica lui Dumnezeu, Fecioară, la limanul nepătimirii ancorează-mă.
Cântarea a 8-a Irmosul:
«Cu focul cel greu de răbdat…13
Tânguindu-se David pentru ucidere şi desfrânare, a cântat Miluieşte-mă, Dumnezeule, Dumnezeul meu14. Dar eu, fiind răspunzător de nenumărate păcate, cum voi afla iertare, dacă nu voi fi miluit, cu rugăciunile tale, de Fiul tău?
Pururea, zi după zi, mă hrănesc cu nădejdi deşarte, căutând să mă pocăiesc, Născătoare de Dumnezeu, dar întorcându-mă iarăşi la vechiul obicei, alerg la duhoarea patimilor celor necurate, precum câinele la vărsătura lui.
Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh Domnul.
Pocăinţa vieţii celei de-a doua pune legăminte în Domnul şi ridică pe cei căzuţi, Maica lui Dumnezeu. Plânsul îi curăţeşte şi îi înfăţişează pe aceştia luminaţi Făcătorului, împreună cu ei, să fiu rânduit şi eu, rugătorul tău, Maica lui Dumnezeu.
13 EE 71, n. 101 (Cosma Monahul).
14 Ps. 50,1.
303
Şi acum…
S-a umplut de rele sufletul meu, viaţa mea de iad s-a apropiat, socotit am fost de vrăjmaşii mei ca un om neajutorat, dar tu arată-te sprijin puternic lumii, ca ceea ce eşti ajutorul celor neajutoraţi.
Să lăudăm…,
Irmosul:
«Cu focul cel greu de răbdat amestecându-se tinerii cei ce au stat întru dreapta credinţă şi de văpaie fiind nevătămaţi, cântare dumnezeiască au cântat: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domului, pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a Irmosul:
«în lege, în umbră şi în Scriptură, închipuit vedem noi, credincioşii. Toată partea bărbătească ce se naşte întâi sfântă lui Dumnezeu este. Aşadar, pe Cuvântul cel întâi născut, Fiul Tatălui cel fără de început, Cel întâi născut din Maică, fără ispită bărbătească, îl slăvim.15
Dăruieşte-mi mie, pătimaşului, râuri de lacrimi, Maică Fecioară, şi întristare inimii, plâns şi suspin în suflet, ca să-mi plâng mintea mea cea rău omorâtă şi, milostivindu-Se Fiul tău, să o învieze precum pe Lazăr.
Curată, Preasfântă Stăpână, care L-ai născut pe Hristos cu trup, pe Unul din Treime, mă îmbogăţeşte pe mine, cel gol de toată virtutea, cu această treime de virtuţi: cu frica lui Dumnezeu, cu pocăinţa şi cu smerenia care să mă păzească.
Slavă…
Orice cuvânt grăitor de Dumnezeu omoară cugetul trupului, se zice. Căci întru acesta se face viu sufletul, şi aleargă
15 EE 71, n. 101 (Cosma Monahul).
304
la Dumnezeu, şi urcă la corturile cereşti pe care, Mireasa lui Dumnezeu, roagă-L pe Fiul tău să le dobândesc şi eu.
Şi acum…
întunecat de noaptea patimilor, luminează-mă pe mine, Stăpână, cu ziua nepătimirii. Căci de noapte mânecă duhul meu către tine, cu inima zdrobită, Curată. Pentru că lumină pe pământ ai răsărit, pe Domnul.
Canonul al 5-lea, către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu1
Cântarea 1, glasul al 5-lea Irmosul:
«Pe cal şi pe călăreţ în Marea Roşie i-a scufundat Hristos, Cel ce a sfărâmat războaiele cu braţ înalt, iar pe Israel l-a mântuit, pe cel ce cânta cântare de biruinţă.2
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!
Datori suntem, Curată, fără încetare a-ţi cânta Ţie şi a chema pururea ajutorul tău, pe care îndură-te să-l trimiţi rugătorilor tăi, ca să fim izbăviţi de cel ce se luptă cu noi.
Apă capului meu cine va da, Preacurată, dacă nu-mi vei deşerta lacrimile genelor şi nu îmi vei da mie să plâng sufletul meu pe care l-am omorât cu păcatele?
Slavă…
Mai presus de toate necuvântătoarele numai eu am fost cinstit cu cuvântul prin Pronia Făcătorului, dar eu, în chip necuvântător, m-am plecat patimilor celor stricătoare de suflet, pentru aceea, m-am asemănat dobitoacelor celor fără de minte.
1 SF. NICODIM AGHIORITUL, E-Ncpavoc Asmapdevov qwi OeoroKâptov veov, TWLKÎĂOV Kai wpatoTcaov dKTCorxov, ed. Veneţia, 1883, p. 59, ed. Constantinopol, 1849, p. 100 [Canonul, glas 5, duminică seara, în SFÂNTUL NICODIM AGHIORITUL, Noul Theotokarion. Canoanele aghiorite ale Maicii Domnului, trad. monahia PARASCHEVA ENACHE, ed. a III-a, Ed. Doxologia, Iaşi, 2022, pp. 230-235].
2 EE 131, n. 182 (loan Monahul).
306
Şi acum…
Scară până la cerz cale a virtuţilor care cu cuvântul duci sufletele la cele cereşti, fă-mă şi pe mine să urc treptele, cu făptuirea şi contemplarea, de Dumnezeu dăruită.
Cântarea a 3-a
Irmosul:
«Cel ce ai înfipt pământul pe nimic cu porunca Ta şi ai ridicat neţinut pe cel îngreuiat, pe piatra cea neclintită a poruncilor Tale, întăreşte Biserica Ta, Hristoase, Cel singur bun şi iubitor de oameni.3
Ai născut înţelepciunea cea ipostatică, marie fără prihană, Maica lui Dumnezeu şi a Cuvântului, pe Care roagă-L să picure în inima mea picătura fricii de Dumnezeu, ca să mă umplu de cunoştinţa cea dumnezeiască.
Picăturile de ploaie îngraşă pământul şi îl fac să odrăslească rod, Curată, iar ploile lacrimilor adapă sufletul, dar eu, inimă învârtoşată având şi neîndurerată, nicidecum nu mă pocăiesc.
Slavă…
Când mintea în chip nematerialnic este împreună cu cele înţelegătoare, râuri de lacrimi curg, ca din nişte izvoare, dar mintea mea, Maica lui Dumnezeu, lipită fiind de pământ, are felurite gânduri şi, pe cât pare, se toceşte.
Şi acum…
Mirul virtuţii în patru chipuri pregăteşte cele mai bune, Maica lui Dumnezeu, prin înţelepciune, prin bărbăţie sufletească, prin dreptate dumnezeiască şi prin curăţia înfrânării, dar de acestea eu m-am lipsit.
3 EE 131, n. 182 (loan Monahul).
307
Cântarea a 4-a
Irmosul:
«Deşertarea Ta cea dumnezeiască Avacum cunoscând-o prin vederea mai înainte, Hristoase, cu frică striga Ţie: Spre mântuirea poporului Tău ai venit, ca să mântuieşti pe unşii Tăi.4
Uşor sunt tras către patimi, gol fiind de ajutorul tău, Maică Fecioară, Mireasa lui Dumnezeu. Pentru aceea, milostiveşte-te, izbăveşte-mă pe mine din prăpastia răului meu obicei.
învredniceşte-mă pe mine, Născătoare de Dumnezeu, să îmi usuc mişcările trupului cu gândul şi cu fapta şi, prin mişcarea minţii, călăuzeşte-mă să petrec întru cele de sus.
Slavă…
Fii ai lui Dumnezeu prin împărtăşire ne-am făcut toţi câţi am primit pe Hristos, dar eu, Fecioară, mă întorc îndărăt, din pricina răutăţii, fiu al păcatului făcându-mă.
Şi acum…
Calea mântuirii nu am aflat-o, din necunoştinţa sufletului. Ceea ce ai născut calea vieţii, Născătoare de Dumnezeu, marie, fii mie cale de mântuire.
Cântarea a 5-a Irmosul:
«Cel ce te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină, la Tine alerg din zori şi strig Ţie: Luminează sufletul meu cel întunecat, Hristoase, ca un îndurat.5
Numai pe tine te ştiu, Născătoare de Dumnezeu, ocrotitoare a celor păcătoşi şi la tine scap; nu mă lepăda pe mine, cel ce am păcătuit mai presus de toţi.
4 EE 131, n. 182 (loan Monahul).
5 EE 131, n. 182 (loan Monahul).
308
Ca să arăţi în mine milostivirea ta cea fără de asemănare, Maică Fecioară, ridică-mă pe mine, cel ce zac, şi arată-mi căile nepătimirii.
Slavă…
Valurile patimilor, tulburate cu putere de vânturile demonilor, acoperă, Curată, corăbioara nenorocitului meu suflet.
Şi acum…
Veselă arată-mi-te, Născătoare de Dumnezeu, la ieşirea mea, când sufletul se va despărţi de ticălosul cort, şi mă mântuieşte pe mine, robul tău.
Cântarea a 6-a Irmosul:
«Marea patimilor cea sălbăticită de viforul cel stricător de suflet linişteşte-o, Stăpâne Hristoase, şi din stricăciune mă scoate ca un îndurat.6
Fecioară, norii ispitelor, venind grei asupra mea, surpă casa sufletului. Pentru aceea, tânguindu-mă, vin la acoperământul tău.
Izbăveşte-mă, Curată, de gândurile cele deşarte şi stricătoare de suflet, învredniceşte-mă să primesc gândurile la Judecata viitoare şi la şederea de dincolo.
Slavă…
Am căzut din dumnezeiasca bucurie, Maica lui Dumnezeu, şi încep să mă tânguiesc eu, ticălosul, cum mă voi izbăvi eu dincolo de amara tânguire?
Şi acum…
Izvor de tămăduiri te-am dobândit pe tine, Stăpână curată, noi, cei bolnavi de setea păcatelor, la tine alergăm şi mântuire luăm.
6 EE 131, n. 182 (loan Monahul).
309
Sedealna, glasul al 5-lea
Pe Cuvântul cel împreună fără de început…
în multe feluri, Fecioară, L-am mâniat pe Hristos, cu mintea, cu cuvântul şi cu faptele, şi mă tem de înfricoşătorul acela scaun de judecată, dar tu, vino mai înainte şi degrab izbăveşte de chinuri, cu rugăciunile tale de maică şi cu îndrăznirea ta cea către Dumnezeu, pe cel ce se roagă ţie, Născătoare de Dumnezeu.
Cântarea a 7-a Irmosul:
«Domnul părinţilor cel preaînălţat văpaia a stins şi a rourat pe tinerii care cântau cu un glas: Dumnezeule, bine eşti cuvântat.7
Cine altul ca mine a păcătuit, cu totul lăudată, mintea mi-am netrebnicit-o, trupul mi l-am întinat şi toate simţirile mi le-am înnegrit eu, ticălosul.
Pe mine, cel cu totul risipitor, pe mine, preaticălosul, miluieşte-mă, Stăpână, şi dă-mi iertare pentru greşelile de mai înainte, ca să te slăvesc pe tine cu dor.
Slavă…
Prin închipuirile visurilor, vrăjmaşul mă amăgeşte şi mă împinge în căderea mândriei, dar tu, Născătoare de Dumnezeu, din meşteşugirile lui izbăveşte-mă.
Şi acum…
Cu toiagul compătimirii tale şi al acoperământului tău mângâie-mă şi pe mine, Curată, şi cu untdelemnul tău, al dumnezeieştii milostiviri, unge capul meu.
Cântarea a 8-a Irmosul:
«Tie, Făcătorului a toate…8
7 EE 131, n. 182 (loan Monahul).
8 EE 131, n. 182 (loan Monahul).
310
Harul dumnezeieştii înfieri primindu-l la dumnezeiescul botez9, l-am pierdut făcând nelegiuiri într-o viaţă de păcat, pentru aceea, te rog pe tine, Fecioară, miluieşte-mă.
Vlăstarii rădăcinii neruşinate a iubirii de sine odrăslesc saţiul şi odihna. De aici cresc roiuri de patimi felurite. Pe tine, aşadar, te rugăm, usucă rădăcina lor.
Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Ridic glasul meu, cu plângere ţie strigând: Cu vinul pocăinţei, Curată, adapă-mă, satură-mă aici cu pâine de lacrimi, ca să nu flămânzesc şi să nu însetez dincolo.
Şi acum…
Tu singur departe fiind de contemplarea dumnezeiască, asemenea dobitoacelor şi fiarelor m-am făcut, însă tu singură, ceea ce ai născut în chip de negrăit pe Ziditorul, izbăveşte-mă, Fecioară, de văpaia gheenei.
Să lăudăm…,
Irmosul:
«Ţie, Făcătorului a toate, în cuptor, tinerii, împletind horă a toată lumea, cântau: Toate lucrurile, pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a
Irmosul:
Isaie, dănţuieşte! Fecioara a avut în pântece şi a născut fiu pe Emanuel, pe Dumnezeu şi omul; Răsăritul este numele Lui, pe Care slăvindu-L, pe Fecioara o fericim.10
9 Cf. In 1,12-13.
10 EE 131, n. 182 (loan Monahul).
311
Dăruieşte, Curată, simţire înţelegătoare sufletului meu, omoară plăcerile cele necuvenite de mai înainte pe care obişnuiesc să le nască simţirile cele trupeşti, ca să mă fac şi eu locaş al Duhului Sfânt.
Nicidecum nu am încetat, Maica lui Dumnezeu, să fac fapte de ruşine, din pruncie arătându-mă casă patimilor şi măcar acum, la bătrâneţile mele, dă-mi mie gând de pocăinţă şi, poate, aş scăpa de pedepsele care mă aşteaptă.
Slavă…
în prăpastia păcatelor cumplite alunecând, am căzut din înălţimea virtuţilor, Stăpână, Curată. Aşadar, tu, ceea ce eşti sprijinul celor neputincioşi şi al păcătoşilor, tinde mână de ajutor celui ce se roagă ţie.
Şi acum…
Mă înfricoşează, Maica lui Dumnezeu, stăpânescul scaun de judecată şi mă tem, ca unul care sunt plin de multe rele; totuşi la tine am scăpat, Curată, ceea ce eşti păcătoşilor scăpare, nu mă lepăda pe mine, ci mântuieşte-mă cu mila ta.
Canonul al 6-lea, către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu1
Al cărui acrostih este:
«Ne vindecăm iarăşi pentru plânsul cel bun.
Cântarea 1, glasul al 6-lea Irmosul:
«Ajutător şi acoperitor S-a făcut mie spre mântuire; Acesta este Dumnezeul meu şi-L voi slăvi pe El, Dumnezeul Părintelui meu, şi-L voi înălţa pe El, căci cu slavă S-a preaslăvit.2
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ioil cel minunat, marele proroc al Domnului, a zis proroceşte să plângem în chip sfânt şi să ne tânguim în sac şi cenuşă3; eu însă dispreţuiesc aceasta, dar tu, Fecioară, mântuieşte-mă.
Ca ceea ce eşti izvor al milei, Născătoare de Dumnezeu, spală trupul şi sufletul meu cel întinat în chip ruşinos şi îmbracă-mă în veşmântul curat al harului.
Slavă…
1 SF. NICODIM AGHIORITUL, Lvecpavoţ AanapOEvov IŢIOL QEOTOKâpiov VEOV, TIOLKLAOV Kai copaLoraTor OKicorixov, ed. Veneţia, 1883, p. 75, ed. Constantinopol, 1849, p. 126 [Canonul, glas 6, luni seara, în SFÂNTUL NICODIM AGHIORITUL, Noul Theotokarion. Canoanele aghiorite ale Maicii Domnului, trad. monahia PARASCHEVA ENACHE, ed. a III-a, Ed. Doxologia, Iaşi, 2022, pp. 287-292].
2 EE 170, n. 240 (Sf. Andrei Criteanul).
3 Cf. Ioil 1, 5, 8,13-14.
313
Nu mă trece, Preabună, cu vederea pe mine, cel stricat în fărădelegi, cel ce sunt deja cu totul spurcat de amare plăceri, ci spală-mă de toată întinăciunea şi mă mântuieşte.
Şi acum…
Să iasă din cămara de nuntă Mirele4, Mireasă, zice prorocul şi păcătoşii să lucreze acum plânsul, iar noi, suflete al meu, să cădem cu lacrimi la Maica Izbăvitorului.
Cântarea a 3-a
Irmosul:
«Pe piatra poruncilor Tale întăreşte, Doamne, inima mea care se clatină, că Tu eşti singur sfânt şi Domn.5
Să desţelenim pământul inimii în viaţa aceasta, semănând în el virtuţile, ca să secerăm dincolo spicul vieţii.
Stăpână neispitită de bărbat, cu rugăciunile tale către Fiul tău, înviază-mă pe mine, cel omorât de păcat prin sfatul pierzătorului.
Slavă…
Am căzut acum, Stăpână, în nebunia faptelor mele şi zac în adâncul pierzaniei, dă-mi mie pocăinţă, ceea ce eşti fără de prihană.
Şi acum…
Ca pe nişte fiare cumplite hrănesc patimile în sufletul meu, dar, nesuferind împreună-sălăşluirea cu ele, la ajutorul tău scap, Fecioară.
Cântarea a 4-a Irmosul:
«Auzit-a prorocul de venirea Ta, Doamne, şi s-a temut că aveai să Te naşti din Fecioară şi să Te arăţi oamenilor, şi a
4 Cf. Ps. 18, 5.
5 EE 170, n. 240 (Sf. Andrei Criteanul).
314
zis: Auzit-am glasul Tău şi m-am temut. Slavă puterii Tale, Doamne.6
Cu puterea ta, Născătoare de Dumnezeu, să se întoarcă vrăjmaşii mei înapoia mea şi arcurile lor să se frângă, adică necuratele şi spurcatele cugete, şi dă-mi mie, rugătorului tău, prin lacrimi să umblu în nepătimire.
Legat fiind de laţurile păcatelor, Născătoare de Dumnezeu, nu încetez, ci mai mult împletesc pe cele greu de dezlegat, adăugând patimi la patimi, şi tuturor m-am făcut blestem, atrăgând asupra mea „vaiul” prorocului7.
Slavă…
Rănile sufletului meu nu încetez a le zgândări cu iubirea de plăceri şi adaug dureri la răni, rămânând cu nesimţire nevindecat, miluieşte-mă, Născătoare de Dumnezeu; vindecă-mă şi mă mântuieşte, cu rugăciunile tale.
Şi acum…
Ca pe nişte vise înşelătoare văzând lucrurile vieţii trecând în fiecare zi, Maica lui Dumnezeu, nu primesc nici o simţire a acestora, ci sunt încă înnodat de ele, ca iedera de culmea stejarului.
Cântarea a 5-a Irmosul:
«Din noapte alergând la Tine, iubitorule de oameni, luminează-mă, rogu-mă, şi mă îndreptează şi pe mine întru poruncile Tale şi mă învaţă să fac voia Ta, Mântuitorule.8
înălţându-mă prin mândrie, Prealăudată, am căzut în cumplita cădere a păcatului, care a zdrobit sufletul meu, şi cine mă va ridica, dacă nu tu, Maica lui Dumnezeu.
6 EE 170, n. 240 (Sf. Andrei Criteanul).
7 Cf. Is. 3,11; 5, 20; Ier. 22,13-14.
8 EE 170, n. 240 (Sf. Andrei Criteanul).
315
Dăruieşte-mi, Stăpână, răbdare în toată strâmtorarea şi în toate răutăţile cele din afară, care au venit asupra mea pe neaşteptate, căci sunt împuţinat la suflet şi sunt lipsit de plată. Slavă…
De smintelile pierzătorului izbăveşte-mă, Stăpână, şi de toată ameninţarea şi de întunericul cel mai din afară pe mine, cel ce în tine neclintit mi-am pus nădejdea.
Şi acum…
Cugetele desfrânării tulbură, Stăpână Preacurată, ticălosul meu suflet şi mă înduplecă în chip fără de minte să mă învoiesc cu ele, din care degrab mă izbăveşte.
Cântarea a 6-a
Irmosul:
«Strigat-am cu toată inima mea către milostivul Dumnezeu şi m-a auzit din iadul cel mai de jos şi a scos din stricăciune viaţa mea.9
Domnul a numit curvie a privi pătimaş la faţa femeii10, dar eu, Fecioară, bolnav fiind de neînfrânare, îmi întinez sufletul cu privirile cele neîngăduite.
Pe cel ce doarme îl năpădesc cumplit gândurile desfrânării şi îl târăsc spre dezmierdări şi tresăltări ale trupului, însă cruţă-mă de vătămarea acestora, cu totul Nepătată.
Slavă…
Mireasa lui Dumnezeu, marie, cad la tine şi strig ţie cu lacrimi, Născătoare de Dumnezeu: Izbăveşte sufletul meu cel ticălos de judecata viitoare şi de focul cel veşnic.
Şi acum…
Ştiu, aflând din Scripturi, că trebuie să îndepărtez pricinile vorbelor deşarte, dar eu, Fecioară, nu mă tem să mă îndeletnicesc cu nepotrivite vorbării şi cu împotriviri în cuvânt.
9 EE 170-171, n. 240 (Sf. Andrei Criteanul).
10 Cf. Mt. 5, 28.
316
Sedealna, glasul al 6-lea
Nădejdea lumii…
Pe Judecătorul lumii, Buno, pe Fiul tău, Fecioară, milostiv fă-L mie, celui ce am căzut în multe, căci nimeni ca tine nu poate mijloci, ca ceea ce eşti Maica lui Dumnezeu şi a Stăpânului. Pe Acesta, aşadar, roagă-L cu tărie pentru mine, ceea ce eşti singură binecuvântată.
Cântarea a 7-a
Irmosul:
«Greşit-am, făcut-am fărădelege, nu ne-am îndreptat înaintea Ta, nici am păzit, nici am făcut precum ne-ai poruncit nouă. Ci nu ne da pe noi până în sfârşit, Dumnezeul părinţilor.11
Greşit-am, fărădelege am făcut, L-am amărât pe Hristos, Fecioară, toată fapta cea păcătoasă am săvârşit, mişcându-L pe El spre mânie, dar tu, Fecioară, fă-L milostiv nouă, celor osândiţi.
Cu cugetele, cu simţirile şi cu faptele, Născătoare de Dumnezeu, cu totul m-am îndepărtat de Dumnezeul cel Viu şi am slujit tiranilor născocitori ai patimilor, dar tu izbăveşte-mă din acestea şi dă-mi mie strălucirea pocăinţei.
Slavă…
Când sufletul meu cel ticălos va suferi despărţirea de trup şi nu va fi Cel ce izbăveşte sau Cel ce mângâie, atunci, Stăpână, vino-mi în ajutor şi izbăveşte-mă de năvălirea demonilor.
Şi acum…
Făţărnicia Stăpânul meu a numit-o mare rău în viaţă12, de a cărei lucrare înşelătoare să fiu izbăvit cu puterea ta, Mireasa lui Dumnezeu, ca nu cumva cu sabia Duhului să mă taie Hristos.
11 EE 171, n. 240 (Sf. Andrei Criteanul).
12 Cf. Mt. 12,1; 23,13-15, 23-29.
317
Cântarea a 8-a Irmosul:
«Pe Cel pe care îl slăvesc oştile cereşti…13
După datorie chemăm solirea ta către Fiul tău. Maica lui Dumnezeu, toţi cei ce am căzut şi am fost osândiţi, ca să fim izbăviţi de gheenă, cu mijlocirea ta, Stăpână.
Hristos a venit să îi cheme pe păcătoşi la pocăinţă14, veniţi, dar, cu mine toţi cei care am lepădat cuvintele Lui, să cădem cu pocăinţă la Născătoarea de Dumnezeu.
Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Râuri de lacrimi trimite-mi şi suspin din inimă cu zdrobire, ca să sting văpaia aceea nesuferită şi să dobândesc Raiul slavei.
Şi acum…
Ca să îndumnezeiască pe muritori, Stăpână, Fiul tău din tine om muritor desăvârşit S-a arătat. Pe Acesta roagă-L să mă arate pe mine curăţit desăvârşit şi părtaş al împărăţiei Lui.
Să lăudăm…,
Irmosul:
«Pe Cel pe Care îl slăvesc oştile cereşti şi de Care se cutremură heruvimii şi serafimii, toată suflarea şi zidirea, lăudaţi-L, binecuvântaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a Irmosul:
«Naşterea zămislirii celei fără de sămânţă este neînţeleasă, rodul Maicii celei fără de bărbat este nestricat, că naşterea
13 EE 171, n. 240 (Sf. Andrei Criteanul).
14 Cf. Mt. 9,13; Mc. 2,17; Lc. 5, 32; I Tim. 1,15.
318
lui Dumnezeu înnoieşte firile. Pentru aceasta, pe Tine toate neamurile, ca pe o Maică Mireasă a lui Dumnezeu, cu dreaptă credinţă te mărim.15
Cămara de nuntă este gătită în ceruri de Fiul tău, plină de toată bucuria pentru cei care au păzit fără ştirbire poruncile Lui, dar mie îmi este gătit întunericul şi tânguirea, şi focul gheenei de care, Mireasa lui Dumnezeu, roagă-L să mă izbăvească.
Plânsuri şi lacrimi, şi osteneli sunt aduse în stadionul acesta de aici, Mireasa lui Dumnezeu, dar dincolo cununi şi laude, şi răsplătiri, şi cine este fericitul care cu adevărat seamănă aici cu lacrimi şi cu bucurie va secera16?
Slavă…
înaripaţi se fac prin pocăinţă cei căzuţi, Preacurată, ca vulturii făcând zborul lor către minţile cereşti, de partea cărora să fiu învrednicit şi eu, ticălosul, mântuit fiind cu rugăciunea ta.
Şi acum…
Ca ceea ce ai născut adâncul milelor, fără prihană Fecioară, miluieşte-mă şi mă izbăveşte de osândă şi de judecată pe mine, robul tău cel fără de folos, şi învredniceşte-mă de împărăţia cerurilor, Fecioară, ca să te măresc pe tine cu dor.
15 EE 171, n. 240 (Sf. Andrei Criteanul).
16 Cf. Ps. 125, 5.
Canonul al 7-lea, către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu1
Al cărui acrostih este:
«Cum voi trece cu vederea al şaptelea plâns?
Cântarea 1, glasul al 7-lea Irmosul:
«Cu voia Ta, Doamne, întru învârtoşarea pământului s-a schimbat firea apelor cea mai lesne curgătoare; pentru aceasta, neudat trecând Israel cu picioarele, cântă ţie cântare de biruinţă.2
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!
Mă cutremur de osânda hotărârii, Fecioară, căci mai înainte de pedeapsă faptele mele amarnic mă osândesc, pentru aceasta, mai înainte de a primi cercarea cercetării ce mă aşteaptă, mântuieşte-mă.
Golindu-şi toată tolba răutăţii, vrăjmaşul m-a rănit cu săgeţile, pentru aceea, nesuferind muncile, la mântuirea ta scap, Mireasa lui Dumnezeu.
1 SF. NICODIM AGHIORITUL, ETEcpavoQ ĂELnapdEvov TJTOL 0EOTOKapLOV VEOV, TWLKIAOV Kal cbpatOTaTOV OKTCOTIXOV, ed. Veneţia, 1883, p. 87, ed. Constantinopol, 1849, p. 145 [Canonul, glas 7, duminică seara, în SFÂNTUL NICODIM AGHIORITUL, Noul Theotokarion. Canoanele aghiorite ale Maicii Domnului, trad. monahia PARASCHEVA ENACHE, ed. a 11l-a, Ed. Doxologia, Iaşi, 2022, pp. 329-335].
2 EE 198, n. 280 (loan Monahul).
320
Slavă…
Cel ce pe Adam l-a plăsmuit, Preanevinovată, prunc nou din tine S-a arătat, ca să înnoiască toată firea învechită în păcat şi la strălucirea de la început să o aducă.
Şi acum…
Ridică-mă pe mine, cel căzut în adâncul nenorocirilor, marie fără de prihană, şi mă scoală degrab pe mine, cel ce zac în boală, ceea ce singură eşti ajutorul grabnic al celor năpăstuiţi.
Cântarea a 3-a Irmosul:
«Cel ce ai întărit din început cerurile cu cuvântul Tău cel atotputernic, Mântuitorule Doamne, şi cu Duhul cel atoatelucrător şi dumnezeiesc, toată puterea lor, întăreşte-mă pe piatra cea neclintită a mărturisirii Tale.3
îngreunat de cumplita povară a păcatului, precum mai înainte femeia gârbovă, plecată la pământ, şi eu la tine cad, Preanevinovată, pentru ca, aşa cum Fiul tău a dezlegat-o4 pe aceea din legăturile cele de mulţi ani, aşa şi tu să mă dezlegi din păcatele mele.
Lacrimile, topirea trupului, suspinul, florile pocăinţei, nicidecum, Fecioară, nu au arătat în mine rod pururea înfloritor, pentru aceea, furtuna deznădejdii, căzând asupra lor cu putere, le-a veştejit de tot, Mireasa lui Dumnezeu.
Slavă…
Iosif, biruind oarecând pe stăpâna cea desfrânată a plăcerilor nelegiuite, a ajuns împărat strălucit al Egiptului5, dar eu, cedând în chip fără de minte patimilor trupeşti celor multe, sunt stăpânit de păcat.
3 EE 198, n. 280 (loan Monahul).
4 Cf. Lc. 13,11-13.
5 Cf. Fc. 39, 6-20; 41,39-44.
321
Şi acum…
Nu înceta, ceea ce eşti bună, a te ruga pentru lume, ca să izbăveşti pe toţi cei ce te cinstesc pe tine de toată ameninţarea şi răutatea care acum se întâmplă, şi de năvălirea barbarilor, de prădăciune, şi robie, şi din chinuri de tot felul.
Cântarea a 4-a Irmosul:
«Auzit-am taina rânduielii Tale, Hristoase Dumnezeule, Cel ce nu ai părăsit sânurile părinteşti, şi pe pământ Te-ai pogorât, şi Te-ai preaslăvit, Unule, iubitorule de oameni.6
Om făcându-Se asemenea nouă, Fecioară Maică, Fiul cel necuprins al Tatălui a iubit nimicnicia noastră, pe Care nu înceta a-L ruga, Prealăudată, ca şi noi să ne asemănăm Lui.
Legi noi dând pe pământ Făcătorul, a început cu fericirile, zicând că fericiţi sunt cei săraci, cei ce plâng7. Fără de prihană Fecioară, pe acestea roagă-te să le împlinim şi noi.
Slavă…
Născându-L pe Dumnezeu muritorilor, Curată, întrupat din preacuratele tale sângiuri, roagă-L să mă izbăvească pe mine de patimi, de păcate şi de toată întristarea.
Şi acum…
Izbăveşte-ne pe noi, Născătoare de Dumnezeu, de toată ameninţarea, şi de înfricoşătoarea osândă, şi de focul cel veşnic, care sunt gătite celor ce calcă legile lui Hristos.
Cântarea a 5-a Irmosul:
«Doamne Dumnezeul meu, dis-de-dimineaţă sculându-mă, mă rog Ţie: Dă-mi iertare de greşelile mele şi către lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele.8
6 EE 198, n. 280 (loan Monahul).
7 Cf. Mt. 5, 3-4; Lc. 6, 20-21.
8 EE 198, n. 280 (loan Monahul).
322
Am auzit pe Prorocul zicând: în fiecare noapte cu lacrimile mele aşternutul meu voi uda9, şi m-am spăimântat, Preacurată, pentru aceea, strig ţie cu credinţă: Dă-mi mie râuri de lacrimi, ca să mă mântuiesc.
Rogu-mă, Fecioară, mintea, şi sufletul, şi trupul, pe care le-am omorât prin păcat, înviază-le, mintea, spre pocăinţă, trupul, spre osteneli vrednice, ca, bucurându-mă, să te măresc pe tine.
Slavă…
Varsă-mi picăturile milei, Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, şi curăţeşte păcatele mele cele multe, iar semnele rănilor şi urmele lor până în sfârşit le şterge.
Şi acum…
Curg şuvoaiele cugetelor necurate din ticăloasa mea inimă, Născătoare de Dumnezeu, şi trimit minţii mirosul cel rău, dar pe acestea usucă-le, rogu-te.
Cântarea a 6-a Irmosul:
«înotând în valul grijilor lumeşti, înecat fiind de păcatele cele înotătoare împreună cu mine şi la fiara cea pierzătoare de suflet fiind aruncat, ca Iona strig Ţie, Hristoase: Scoate-mă din adâncul cel purtător de moarte!10
Rob păcatului, din voia mea liberă, m-am făcut în chip nenorocit, Născătoare de Dumnezeu, dar către tine, Doamna mea, ridicând ochii sufletului cei înţelegători, mă rog să mă izbăveşti din robia patimilor.
Am stins sfeşnicul şi candela curăţiei cu faptele întunericului şi ale desfrânării, dar, întorcându-mă către tine, cea
9 Ps. 6, 6.
10 EE 202, n. 286 (Cosma Monahul).
323
Preacurată, mă rog cu lacrimi şi cu suspine, iarăşi aprinde-o pe ea.
Slavă…
Râu de haruri şi vas al luminii celei nematerialnice fiind, Născătoare de Dumnezeu, Stăpână, umple de har mişcările minţii mele şi, izbăvindu-mă de noroiul întunecat al lumii, luminează-mă şi fă-mă să strălucesc.
Şi acum…
O, chip străin! Cum prin trup se netrebniceşte dumnezeiescul chip al Stăpânului şi prin acelaşi, cu trudă, iarăşi devine strălucitor! Această taină, Fecioară, este darul Celui născut din tine!
Sedealna, glasul al 7-lea
Cel ce pentru mine ai răbdat…
Pe Cel Atotmilostiv, pe Domnul, roagă-L pentru noi să izbăvească sufletele noastre din toată capcana şarpelui.
Cântarea a 7-a Irmosul:
«Cuptorul cel ce ardea cu foc de demult tinerii l-au arătat izvorâtor de rouă, lăudând pe Unul Dumnezeu şi zicând: Cel preaînălţat, Dumnezeul părinţilor şi preaslăvit.11
Ca să mântuiască lumea, Stăpânul pentru milă din tine a venit, Născătoare de Dumnezeu, pentru aceea, nu înceta nicicând a te ruga pentru noi toţi, cei ce te lăudăm pe tine.
Fapta cea mai bună şi plină de virtute este cea ascunsă şi neştiută, pe care Dumnezeu în chip nevăzut o primeşte, învredniceşte-mă şi pe mine acesteia să mă fac părtaş, Preabinecuvântată.
Slavă…
11 EE 198, n. 280 (loan Monahul).
324
Greul păcatelor mele şi povara uşurează-mi-le, Fecioară, mie, celui ce strig bunului tău Fiu: Dumnezeul părinţilor noştri, preaînălţat şi preaslăvit eşti.
Şi acum…
Orice suflet cu post se întăreşte şi cu untdelemn se îngraşă şi cu lacrimile se adapă, Curată, pentru aceea, te rog, prin acestea, luminează sufletul meu.
Cântarea a 8-a Irmosul:
«Rugul cel nears împreunându-se cu focul…12
Nimeni dintre oameni nu este fără prihană, Născătoare de Dumnezeu, chiar dacă viaţa lui ar fi numai o zi, iar eu, îmbătrânind în păcate, nicidecum nu am urât toată răutatea. Pentru aceea, miluieşte-mă şi înţelepţeşte-mă prin pocăinţă şi mă mântuieşte.
Dă-mi lacrimi de pocăinţă, Fecioară, ca un ghimpe de aur în ticălosul meu suflet, pe care să îl am în amintire neîncetat, şi ca o nevoinţă pentru cuvinte şi fapte rele, căci tu eşti limanul celor înviforaţi, nădejdea şi ajutorul celor deznădăjduiţi.
Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh Dumnezeu.
Izbăveşte-mă de vrăjmaşii cei văzuţi şi cei nevăzuţi pe mine, ticălosul şi nenorocitul tău rugător, Curată, din primejdii, şi nenorociri, şi ispite de tot felul, şi de boli, pe mine, cel ce cânt: Toate lucrurile Domnului, pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
12 EE 202, n. 286 (Cosma Monahul).
325
Şi acum…
Cum va usca pocăinţa, Născătoare de Dumnezeu, adâncul patimilor mele, dacă Hristos nu va arunca în mine focul13 cel înţelegător, pe care numai El, Fiul tău, ştie să îl arunce în suflete pururea, pe Acesta roagă-L să învrednicească de partea celor mântuiţi şi smeritul meu suflet.
Să lăudăm…, Irmosul:
«Rugul cel nears, împreunându-se cu focul în Sinai, pe Dumnezeu l-a făcut cunoscut lui Moise celui zăbavnic la limbă şi gângav, iar pe cei trei tineri, iubirea de Dumnezeu i-a arătat cântăreţi nebiruiţi de foc. Toate lucrurile Domnului, lăudaţi pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a
Irmosul:
«Ceea ce nu prin ispitirea stricăciunii ai purtat în pântece şi Cuvântului cel întru tot înţelept trup i-ai împrumutat, Maică neispitită de bărbat, Fecioară Născătoare de Dumnezeu, locaş al Celui neîncăput, încăpere a Făcătorului tău cel nemărginit, pe tine te mărim.14
Nepăzind nevătămat chipul pe care l-am primit de la Ziditorul meu din iubirea Lui de oameni, m-am făcut plin de toată răutatea; ceea ce singură prin cuvânt ai primit pe Ziditorul şi fără stricăciune L-ai născut, mântuieşte-mă.
O, sfat vrăjmăşesc! O, îndemn al vrăjmaşului împotriva căruia a stat Născătoarea de Dumnezeu! O, nemăsuratele mele răutăţi, cărora le-am urmat în chip fără de minte şi m-am supus plăcerilor trupului, şi am ajuns la pierzanie!
13 Cf Lc. 12,49.
14 EE 202, n. 286 (Cosma Monahul).
326
Slavă…
O, ce frică şi cutremur va fi. Curată, când Ziditorul va şedea să judece toate! O, cum voi vedea faptele mele rele amarnic osândindu-mi ticălosul meu suflet! Mai înainte de a ajunge la sfârşit, Fecioară, mântuieşte-mă!
Şi acum…
Ca dintr-un somn şi din multă beţie trezeşte-te din nepăsare, suflete al meu, lepădând lenea şi trândăvia şi scuturându-te de toată greaua şovăială, chiar dacă te vei îmbunătăţi cu întârziere.
Canonul al 8-lea, către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu1
Cântarea 1, glasul al 7-lea Irmosul:
«Cu voia Ta, Doamne, întru învârtoşarea pământului s-a schimbat firea apelor cea mai lesne curgătoare; pentru aceasta, neudat trecând Israel cu picioarele, cântă Ţie cântare de biruinţă.2
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!
Cu cea dintâi dintre patimi, preareaua părere de sine, îmbolnăvindu-se întru cele înalte, demonul a căzut, din mândrie. Aşadar, tu, Prealăudată Fecioară, de aceasta izbăveşte-ne pe noi, păzindu-ne în smerenie.
Cuvinte de hulă şi cugete necurate izvorăsc, Preacurată, numai din părerea de sine, dar tu, cu roua milei tale, răcoreşte curgerile răutăţilor mele, ceea ce eşti bună.
1 SF. NICODIM AGHIORITUL, Liecpavoc, izjc; AELnapOevov rjvoi (E)EOTOKăpiov VEOV, HOLKLAOV Kai aipatOTaiov dKTrpcov, ed. Veneţia, 1883, p. 93, ed. Constantinopol, 1849, p. 154 [Canonul, glas 7, miercuri seara, în SFÂNTUL NICODIM AGHIORITUL, Noul Theotokarion. Canoanele aghiorite ale Maicii Domnului, trad. monahia PARASCHEVA ENACHE, ed. a III-a, Ed. Doxologia, Iaşi, 2022, pp. 348-354].
2 EE 198, n. 280 (loan Monahul).
328
Slavă…
Mare este comoara neprădată a neagonisirii, fiindcă, aşa cum Hristos a fost sărac3 şi străin4, la fel şi noi suntem învăţaţi de El, Fecioară, să ne îndreptăm viaţa.
Şi acum…
Cu apele Iordanului înnoind firea, Mireasa lui Dumnezeu, Hristos ne-a dăruit nouă botezul, pe care întinându-l, vai mie!, ne curăţim din nou prin botezul lacrimilor.
Cântarea a 3-a
Irmosul:
«Cel ce ai întărit din început cerurile cu cuvântul Tău cel atotputernic, Mântuitorule Doamne, şi cu Duhul cel atoatelucrător şi dumnezeiesc, toată puterea lor, întăreşte-mă pe piatra cea neclintită a mărturisirii Tale.5
Prin pocăinţă orice rău şi orice păcat se şterge, Născătoare de Dumnezeu, nădejdea tuturor, aşadar, în căile pocăinţei îndreaptă-ne pe noi, pentru ca şi noi, imitând cu dreaptă socoteală pe cei ce au pocăinţa, să dobândim prin ea dezlegarea păcatelor.
Prin pocăinţă, tâlharul, prin suspine, vameşul, prin lacrimi, femeia cea păcătoasă pe Dumnezeu L-au milostivit, Născătoare de Dumnezeu, dar eu chem în ajutor numai nădejdea întru tine, prin care voi fi izbăvit de chin.
Slavă…
Scara pe care a văzut-o Iacob6 tu însăţi eşti, Fecioară, căci ai preînchipuit rânduiala, înfăptuirea şi treptele virtuţilor, pe care dă-ne să urcăm şi noi, curăţindu-ne simţurile prin a cincea treaptă.
3 Cf. Mt. 8, 20; II Cor. 8, 9.
4 Cf. Mt. 25, 35,43.
5 EE 198, n. 280 (loan Monahul).
6 Cf. Fc. 28,12.
329
Şi acum…
Mai înainte istorisind Ghedeon taina ta. Fecioară, pe lână a atras oarecând cereasca rouă7, dar tu roagă-te ca şi mie să îmi fie trimisă de la Dumnezeu roua lacrimilor, ca să umplu lâna Duhului.
Cântarea a 4-a
Irmosul:
«Auzit-am taina rânduielii Tale, Hristoase Dumnezeule, Cel ce nu ai părăsit sânurile părinteşti, şi pe pământ Te-ai pogorât, şi Te-ai preaslăvit, Unule iubitorule de oameni.
Ceea ce eşti cu totul strălucită şi aducătoare de bucurie şi curăţitoare a întinăciunilor, fără de prihană Fecioară, ceea ce eşti lucrătoare veselă, având chemarea plânsului, fii mie păzitoare.
Lacrima pocăinţei alungă cu putere, Preacurată, toată amărăciunea mâniei, roagă-te, dar, ca şi eu să fiu îmbrăcat cu pocăinţa ca şi cu un veşmânt.
Slavă…
Cuvintele înţelepţilor spun limpede că de nimic altceva nu Se bucură Dumnezeu decât de îndreptarea omului păcătos, pentru aceasta, îndreaptă-mă şi pe mine.
Şi acum…
Căzând în multe păcate, nu mă pricep pe care dintre ele îl voi plânge întâi, dar uitându-le pe toate, Mireasa lui Dumnezeu, către tine alerg, sprijin fierbinte.
Cântarea a 5-a Irmosul:
«Doamne Dumnezeul meu, dis-de-dimineaţă sculându-mă, mă rog Ţie: Dă-mi iertare de greşelile mele şi către lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele.8
7 Cf. Jud. 6, 36-40; Ps. 71, 6.
8 EE 198, n. 280 (loan Monahul).
330
A spus gura cea dumnezeiască, adică, Adevărul însuşi, că mincinos este numai diavolul9. Aşadar, să fugim de minciună, pentru ca, prin rugăciunile Preacuratei, să devenim fii ai adevărului.
A zis Hristos lui Petru de şaptezeci de ori câte şapte să dăm iertare greşelilor10, roagă-te, Mireasa lui Dumnezeu, să îmi ierte şi mie, când voi sta înaintea Judecătorului.
Slavă…
Proprii bunătăţii Stăpânului sunt mila şi milostivirea, căci miluieşte ca un milostiv şi iartă păcatele şi, ca un bun, poartă de grijă să ne mântuiască pe toţi, Mireasa lui Dumnezeu.
Şi acum…
Stăpână, de Dumnezeu Născătoare, ceea ce ai născut cu trup pe Făcătorul şi Ziditorul meu, nu mă părăsi pe mine şi nu mă trimite pe mine departe de sprijinul tău, rogu-mă.
Cântarea a 6-a Irmosul:
«înotând în valul grijilor lumeşti, înecat fiind de păcatele cele înotătoare împreună cu mine şi la fiara cea pierzătoare de suflet fiind aruncat, ca Iona strig Ţie, Hristoase: Scoate-mă din adâncul cel purtător de moarte!11
Mulţimea îngerilor, a Heruvimilor şi a Tronurilor, şi orice ceată înţelegătoare, Maica lui Dumnezeu, te măresc pe tine ca mai înaltă decât ele, dar noi, cei pământeşti şi josnici, cerem de la tine iertare greşelilor.
Mai lată decât cerurile şi decât tot pământul eşti şi mai sfântă decât toate făpturile şi cine va putea să te laude după
9 Cf. In 8, 44.
10 Cf. Mt. 18,21-22;
11 EE 202, n. 286 (Cosma Monahul).
331
vrednicie? Totuşi primeşte voia mea cea bună şi dă-mi iertare de greşeli, Curată.
Slavă…
Ochiul împrăştiat şi risipit în cele văzute nu lasă mintea să înainteze către mişcările înalte ale vederii dumnezeieşti, ci este atras, Născătoare de Dumnezeu, către multe feluri de patimi ale trupului.
Şi acum…
Solomon mai înainte a scris în Cântarea Cântărilor povestea mirelui şi a miresei, arătând unirea sufletului cu Dumnezeu. Astfel roagă-te Celui ce a ieşit din tine întrupat fără de sămânţă, să mă unească şi pe mine cu El, Preacurată.
Sedealna, glasul al 7-lea
Rodul pântecelui tău…
Nicăieri altundeva nu nădăjduim să aflăm mântuire, Preanevinovată, afară numai dacă nu dobândim ajutor grabnic de la tine. Pentru aceasta, pe tine te mărim.
Cântarea a 7-a
Irmosul:
«Cuptorul cel ce ardea cu foc de demult tinerii l-au arătat izvorâtor de rouă, lăudând pe Unul Dumnezeu şi zicând: Cel preaînălţat, Dumnezeul părinţilor şi preaslăvit.12
Prorocul, mişcându-şi gura spre laudă, a atras Duhul, precum este scris. Iar eu, deschizând-o, vărs deşertăciuni, Preacurată. Dar tu înţelepţeşte-mă cu dorul tău.
Noaptea adâncă a păcatelor mă cuprinde şi nu-mi pot aţinti ochii spre lumina pocăinţei, Mireasa lui Dumnezeu, dar tu ridică-mă spre pocăinţă, cu rugăciunea ta fierbinte.
12 EE 198, n. 280 (loan Monahul).
332
Slavă…
Smochin neroditor13 m-am arătat, Maica lui Dumnezeu, şi mă tem de hotărârea tăierii, ci tu mijloceşte pentru mine, ca să vărs lacrimi pentru spurcăciunile mele.
Şi acum…
O, cum voi răbda focul gheenei? O, cum voi răbda viermele! Şi scrâşnirea dinţilor, Prealăudată! Dar tu izbăveşte-mă cu rugăciunea ta cea fierbinte către Cel Preaînalt!
Cântarea a 8-a Irmosul:
«Rugul cel nears împreunându-se cu focul…14
Suspină, suflete, şi din adâncul inimii trimite glas de tânguire şi de jale către Maica lui Dumnezeu. Miluieşte-mă, Curată, pe mine, cel ce am păcătuit mai presus decât toţi muritorii. Izbăveşte-mă de gheena şi de întunericul veşnic şi fă-mă şezător de-a dreapta.
Dă-mi inimă priveghetoare şi ochi al minţii treaz care să privegheze şi să-L primească în ceasul în care nu mă aştept, târziu în noapte, pe Dumnezeu, Care vine să mă învrednicească pe mine de cămara dumnezeiască, de voi avea aprinsă candela virtuţilor.
Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh Domnul.
Fii mie ajutor, Preasfântă Fecioară, celui ce alerg la tine şi strig cu credinţă: Miluieşte-mă, Buno, şi, mai înainte de sfârşit, dăruieşte-mi mie iertare păcatelor, şi în ceasul sfârşitului meu dă-mi mântuire, şi, după sfârşit, odihnă desăvârşită.
13 Cf. Mt. 21,18-19; Mc. 11,12-14; 20-23; Lc. 13, 6-7.
14 EE 202, n. 286 (Cosma Monahul).
333
Şi acum…
Puterea Unicei, dumnezeieştii Stăpâniri una este, nedespărţit împărţită şi fără amestecare unită: Tatăl, izvorul pricinuitor al Celor care au ieşit din El, Fiul şi Duhul. Pe aceasta într-un glas noi, credincioşii, o lăudăm şi o slăvim întru toţi vecii.
Să lăudăm…, Irmosul:
«Rugul cel nears, împreunându-se cu focul în Sinai, pe Dumnezeu L-a făcut cunoscut lui Moise celui zăbavnic la limbă şi gângav; iar pe cei trei tineri, iubirea de Dumnezeu i-a arătat cântăreţi nebiruiţi de foc. Toate lucrurile Domnului, lăudaţi pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a
Irmosul:
«Ceea ce nu prin ispitirea stricăciunii ai purtat în pântece şi Cuvântului cel întru tot înţelept trup i-ai împrumutat, Maică neispitită de bărbat, Fecioară Născătoare de Dumnezeu, locaş al Celui neîncăput, încăpere a Făcătorului tău cel nemărginit, pe tine te mărim.15
Cuvintele dumnezeieştilor Părinţi, Curată, învaţă că lepădarea răutăţii este pocăinţă, apoi şi reaua pătimire, postul, privegherea, şi zdrobirea inimii şi plânsul curăţitor, pe care şi mie dăruieşte-le, Maică Fecioară.
înfricoşătoarea zi a Stăpânului s-a apropiat, şi tu dormi, suflete al meu? O, vai nebuniei tale! Grăbeşte-te, scoală-te şi plângi stăruitor şi strigă Fecioarei: Ceea ce ai născut pe Hristos, Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-mă!
15 EE 202, n. 286 (Cosma Monahul).
334
Slavă…
Suflete al meu, noaptea vieţii înaintează, iar înfricoşătoarea zi a cercetării celor făptuite de tine se apropie, iată, vine. Teme-te de Scaunul acela înaintea căruia urmează să te înfăţişezi, pentru aceea, strigă: Miluieşte-mă, Stăpână.
Şi acum…
Tu eşti apărătoarea mea şi scăparea, Fecioară, tu eşti veselia mea şi dumnezeiască laudă. Aşadar, tu izbăveşte-mă de tot păcatul şi mânia aducătoare de moarte, de toată vătămarea şi primejdiile şi de viitoarea înfricoşătoare osândă.
Canonul al 9-lea, către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu1
Al cărui acrostih este:
«Plânsul este pentru muritori har de la Dumnezeu.
Cântarea 1, glasul al 8-lea
Irmosul:
«Apa trecând-o ca pe uscat Israel şi din robia Egiptului scăpând, striga: Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.2
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!
Maica lui Dumnezeu, dă-mi viaţă de tânguire, strâmtă şi amară şi plină de lacrimi, ca să-mi spăl întinăciunea mea şi să mă înfăţişez curat înaintea Judecătorului.
Având însoţire trecătoare, pământească şi întinată, nu m-am ruşinat de frumuseţea strălucitoare a sufletului, Maica lui Dumnezeu, ci prin plăceri mi-am făcut trupul fără de folos.
Slavă…
1 SF. NICODIM AGHIORITUL, Erecpavoc; T-qq AemapOcvov piot 0£OTOKâpiov VEOV, TTOLKIAOV Kai copaiotaTov dKTcoqxov, ed. Veneţia, 1883, p. 103, ed. Constantinopol, 1849, p. 171 [Canonul, glas 8, luni seara, în SFÂNTUL NICODIM AGHIORITUL, Noul Theotokarion. Canoanele aghiorite ale Maicii Domnului, trad. monahia PARASCHEVA ENACHE, ed. a III-a, Ed. Doxologia, Iaşi, 2022, pp. 385-390].
2 EE 220, n. 315 (Sf. Ioan Damaschinul).
336
Uşă3 a dumnezeiescului Răsărit, deschide-mi mie uşile pocăinţei şi izbăveşte-mă pe mine, Stăpână, cu mijlocirea ta, de uşile păcatului celui aducător de moarte.
Şi acum…
Prin post, lacrimi şi plâns, Dumnezeu Se face milostiv, Născătoare de Dumnezeu, celor care, ca mine, în chip fără de minte, L-au amărât, pe Acesta, Stăpână, fă-L şi mie milostiv mai înainte de sfârşit.
Cântarea a 3-a
Irmosul:
«Doamne, Cel ce ai făcut acoperământul bolţii cereşti şi ai întemeiat Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta, Cel ce eşti marginea doririlor şi întărirea credincioşilor, Unule iubitorule de oameni.4
Duhurile slujitoare ale îngerilor cereşti au plâns cu amar la căderea mea, iar duhurile cele întunecate ale demonilor din văzduhuri au râs, Născătoare de Dumnezeu.
Prin dreapta socoteală a ostenelilor se lucrează în cei smeriţi mierea cea preaminunată a virtuţilor, fără prihană Fecioară, pentru aceea, întăreşte ticălosul meu suflet să petreacă pururea în cuget smerit.
Slavă…
Fiica împăratului5 şi cu adevărat Maică6 a împăratului tuturor, Stăpână, alungă departe de mine păcatul, ca pe o roabă de necinste, care acum împărăţeşte întru mine.
Şi acum…
Cu curgerile lacrimilor mele, curăţeşte, Stăpână, urâtul chip al păcatelor şi spală putrejunea mea şi rănile urât mirositoare şi sănătate dăruieşte robului tău, rogu-mă.
3 Cf. Iez. 44,2.
4 EE 220, n. 315 (Sf. Ioan Damaschinul).
5 Cf. Ps. 44,15.
6 Cf. Lc. 1, 43.
337
Cântarea a 4-a Irmosul:
«Auzit-am, Doamne, glasul Tău şi m-am temut că, Dumnezeu veşnic fiind, prin rânduială negrăită întrupându-Te, ai ieşit din Fecioară. Slavă pogorârii Tale, Hristoase! Slavă puterii Tale!7
Cei căzuţi, ridicaţi-vă! Hristos porunceşte să nu stăruim în răutate, ci mai degrabă să primim mila Maicii Lui.
Cine l-a mântuit pe Petru? Şi pe tâlhar, pe desfrânata şi pe fiul cel risipitor? Numai pocăinţa. Pe aceştia învredniceşte-mă şi pe mine să-i urmez, Mireasa lui Dumnezeu.
Slavă…
Cel ce este tuturor necuprins, Preacurată, este cuprins în pântecele tău, mântuindu-mă din bunătate pe mine, cel afundat în adâncul păcatelor.
Şi acum…
Te rog pe tine, Stăpână, nu mă părăsi pe mine în ceasul întristării, ci arată-te mie milostivă şi izbăveşte-mă de rănirea demonilor.
Cântarea a 5-a Irmosul:
«Din noapte sculându-ne, strigăm Ţie, Doamne: Mântuieşte-ne pe noi, că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine, pe altul nu ştim.8
Eu, cel ce am făcut nefolositoare haina botezului, am trebuinţă de multe lacrimi ca să o curăţ.
Rătăcindu-mi mintea cu amăgirea lumii, tu, Fecioară, întoarce-o prin frica de osândă, Stăpână.
7 EE 224, n. 321 (loan Monahul).
8 EE 226, n. 324 (Gherman Patriarhul).
338
Slavă…
Caută, Stăpână, şi auzi, rogu-mă, glasul meu şi şterge toate păcatele mele, Preacurată.
Şi acum…
Luminează cu lumina feţei tale pe robul tău cel întunecat de patimi, Mireasă în chipul soarelui.
Cântarea a 6-a Irmosul:
«Dă-mi mie haină luminoasă, Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină, mult milostive, Hristoase, Dumnezeul nostru.9
Datori suntem, Fecioară, a-L lăuda neîncetat10 pe Dumnezeu cu inima şi cu gura, dar noi de lenevire suntem stăpâniţi. Din primejdii întortocheate şi cumplite nenorociri care acum mă necăjesc scoate-l pe nenorocitul tău rob, Preacurată.
Slavă…
în ceasul morţii mele, Preacinstită, arată-mi-te ajutătoare şi izbăveşte-mă de demonii cei răi care caută să mă apuce.
Şi acum…
Să postim cât avem vreme, să plângem şi să ne tânguim, ca să dănţuim şi să ne desfătăm dincolo veşnic.
Sedealna, glasul al 8-lea
Înviat-ai din morţi…
Cuvântul Tatălui în lume a venit şi înger de lumină strigă Fecioarei: Bucură-te11, Binecuvântată, ceea ce singură ai păzit fecioria; bucură-te, ceea ce ai zămislit pe Dumnezeu cel mai înainte de veci şi Domnul, ca să izbăvească din înşelare, ca un Dumnezeu, neamul oamenilor.
9 EE 224, n. 321 (loan Monahul).
10 Cf. I Tes. 5,17.
11 Cf. Lc. 1, 28.
339
Cântarea a 7-a Irmosul:
«Tinerii cei ce merseseră de demult din Iudeea în Babilon, prin credinţa în Treime, văpaia cuptorului au înfruntat-o, cântând: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.12
După iarnă vine primăvara şi după furtună, seninul, iar după întunericul păcatelor, prin pocăinţă, vine lumina nepătimirii, aşadar, noi, cei pătimaşi, avem îndrăznire, pocăindu-ne.
Fecioară cu nume de Doamnă, ceea ce pe Dumnezeu întrupat nouă ni L-ai născut, izbăveşte sufletul meu cel stăpânit de multe păcate grele, Binecuvântată, Curată, ca să te fericesc pe tine.
Slavă…
Tron de foc13 te-ai arătat şi palat dumnezeiesc al Atotţiitorului, mântuirea lumii şi acoperământ celor ce strigă Fiului tău, Preanevinovată: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Şi acum…
Din sudori şi trude, din suspinele inimii, Născătoare de Dumnezeu, se naşte simţirea, din aceasta, nepătimirea, la care învredniceşte-mă să ajung repede eu, cel ce am căzut mai mult decât toţi.
Cântarea a 8-a Irmosul:
«Pe împăratul…14
împăratul cerurilor voieşte ca toţi să-I umplem împărăţia, dar noi, Fecioară, tânjim după gheenă.
12 EE 224, n. 321 (loan Monahul).
13 Dan. 7,9.
14 EE 224, n. 321 (loan Monahul).
340
Mai presus de zidirea întregii lumi. Maica lui Dumnezeu, Ziditorul a toate doreşte mântuirea oamenilor păcătoşi.
Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh Domnul.
Fiindcă Hristos a pătimit pentru noi, suntem şi noi datori a pătimi pentru El şi să omorâm patimile cele stricătoare de suflet.
Şi acum…
Curată Fecioară, ocrotitoarea creştinilor, scoate-ne pe noi din toată nevoia, ca să te lăudăm pe tine întru toţi vecii.
Să lăudăm…,
Irmosul:
«Pe împăratul cerurilor pe Care îl laudă oştirile îngerilor, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a
Irmosul:
«Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, te mărturisim pe tine, Fecioară curată, noi, cei izbăviţi prin tine, slăvindu-te cu cetele cele fără de trup.15
Picăturile milei tale picură-mi-le mie, Maica lui Dumnezeu, şi alungă întunericul necunoştinţei, căci tu singură ai născut izbăvirea muritorilor.
De noroiul patimilor sunt acoperit şi de tina plăcerilor sunt pătat, însă tu, ca o bună ocrotitoare a mea, curăţeşte-mă. Stăpână.
Slavă…
Cu arma crucii păzeşte credinţa cârmuitorilor celor iubitori de Hristos, ca un mult milostiv, cu rugăciunile celei ce Te-a născut pe Tine, iubitorule de oameni.
15 EE 224, n. 321 (loan Monahul).
341
Şi acum…
De Dumnezeu dăruită, izbăveşte turma ta, care te cinsteşte pe tine, de cutremur, de foamete, de foc, de năvălirea altor neamuri şi de războiul cel dintre noi.
Inventarul operei imnografice a Sfântului Andrei Criteanul1
A. Canoane pentru ciclul Mineielor
Luna septembrie
1. Canon la începutul Indictionului şi la Sfântul Simeon
Stâlpnicul (1 septembrie), 4 versiuni, glasul 4
Hxoţ 6. Atoapai GOL, KvpLE o ©eoq pov, OTL Epyayec, Aaov (versiunile 1, 2, 4)
Hxoq b. Atoapai GOL, KvpLE o EOQ pov, OTL btrţyayEQ Aaov EV pcocp OaAâooqQ (versiunea 3)
Inc. AsonoTa Kai KTtoTa T-QQ oiKOvpsvpc;f versiunile 1, 2, 4)
ETVACO pev TO ocbpâ oov dvvtpcboaQ (versiunea 3)
Ed.: AHG I, canonul L PP- 1-20 (versiunea 1); pp. 21-30 (versiunea 2); pp. 31-34 (versiunea 3); pp. 35-40 (versiunea 4);
Heirm.: S. Eustratiades, ElppoAoytov, 134, 146 (Sf. Gherman Patriarhul); 145 (Sf. Ioan Damaschinul); 150 (Sf. Andrei Criteanul).
2. Canon la Naşterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
(8 septembrie), glasul 8
Hxoq TLA. b. Tcp GvvTpiipavTL noAepovQ
Inc.: XopsvETco năoa KTLOLQ, EixppaLVEoQco
Inc. ro. Să dănţuiască toată făptura
Ed.: Mpvala TOV oAov EvtavTov, 1.1, Roma, 1888, pp. 94-103; PG 971316-1329.
Heirm.: S. Eustratiades, ElppoAoytov, 327,330 (Sf. Andrei Criteanul).
Trad.: Mineiul pe septembrie, EIBMBOR, Bucureşti, 2015, pp. 158-170;
VHAC 1, pp. 119-128.
3. Canon la pomenirea Sfinţilor şi dumnezeieştilor Părinţi Ioachim şi Ana (9 septembrie), glasul 8, needitat
TTXOQ TIA. b. Tcp EKTtvâfavTL EV OaAâoop
1 Acest inventar a fost alcătuit de Claudiu-George Dulgheru.
346
Inc.: Tpv âţtenatvov Ewcoptba Icoatcelp TE Kal Avvav
Mss.: Sinai. gr. 552, ff. 281v-283v; Sinai. gr. 579, ff. 34-37; Sinai. gr. 626, ff. 178v-179v; Sinai. gr. 662, ff. 165v-177;
Heirm.: S. Eustratiades, ElppoAoytov, 323, 324, 328 (Sf. Gherman Patriarhul); 321 (Sf. Ioan Damaschinul).
4. Canon la pomenirea Sfinţirii Bisericii Sfintei învieri a lui Hristos, Dumnezeul nostru, din Ierusalim (13 septembrie), needitat
Hxoq 6. Atoopal oot, Kvpte 6 ©ed; pov, OTL eţpyaye; Aabv
Inc.: Atoopal oot, Kvpte, b ©eb; pov ort eKaivtoa; ppiv TOV OIKOV
Mss.: Athous Lavra A 55, ff. 79-81; Athous Lavra T 7, ff. 30-31v; Sinai. gr. 579, ff. 52-54;
Heirm.: S. Eustratiades, ElppoAoytov, 134,146 (Sf. Gherman Patriarhul); 145 (Sf. Ioan Damaschinul); 150 (Sf. Andrei Criteanul).
5. Canon la înălţarea Sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci (14 septembrie), glasul 1
Hxoc; a. A tâ OTVAOV nvpb; Kal vecpeAp;
Inc.: npoKaOâpavTe; ocopa Kal cppeva;
Ed.: AHG I, canonul XXIII, pp. 251-262.
Heirm.: S. Eustratiades, ElppoAoytov, 15, 16, 17, 18 (Sf. Andrei Criteanul).
Trad.: VHAC 1, pp. 129-137.
6. Alt canon la aceeaşi sărbătoare (14 septembrie), glasul 8, needitat
„Hxoţ nX. b. Atocopev TCO Kvpltp TCO btayaybvTt
Inc. Atocopev TEJ Kvptco TCO btâ TOV fvAov TOV OTavpov ai)Tov Mss.: Sinai. gr. 552, ff. 285v-287; Sinai. gr. 579, ff. 63v-64v.
Heirm.: S. Eustratiades, ElppoAoytov, 321 (Sf. Ioan Damaschinul); 323, 324 (Sf. Gherman Patriarhul).
7. Canon la pomenirea Sfintei Muceniţe şi întocmai cu Apostolii Tecla (24 septembrie), glasul 4, needitat
Hxoc 5. TEJ bbpypoavTt nâXat
Inc. Ol Tpv padrjTptav HavAov btâ XptoTbv oefovTe;
Mss.: Athous Lavra E 16, ff. 163v-172; Athous Lavra A 14, ff. 152v- 155; Paris, gr. 254, ff. 180v-184v; Sinai. gr. 553, ff. 75v-78v.
347
Heirm.: S. Eustratiades, ElppoAoyLOV, 146 (Sf. Gherman Patriarhul); 147, 149,150,151, 169 (Sf. Andrei Criteanul).
8. Alt canon la Sfânta Tecla (24 septembrie), glasul 4, needitat
Hxoc AtocopEv cbbqv EmviKtov
Inc. Tq ElavAcp KoAAqOeloa q npcoTaOAoq
Mss.: Sinai. gr. 579, ff. 104-106.
Heirm.: S. Eustratiades, ElppoAoyiov, 137 (Sf. Ioan Damaschinul); 146, 324 (Sf. Gherman Patriarhul); 147, 148, 150 (Sf. Andrei Criteanul).
Luna noiembrie
9. Canon la pomenirea Sfântului Ioan Gură de Aur (13 noiembrie), glasul 4, needitat
Hxoc b. AppaTa (Papacb Kal Tqv bvvaptv avicov
Inc. AnavTEQ oi TILOTOI OVVEAOOVTEI; pvoTtKâtq
Mss.: Sinai. gr. 568, ff. 41v-46v; Paris, gr. 1619, ff. 174v-179v.
Heirm.: S. Eustratiades, EîppoAoytov, 147,148 (Sf. Andrei Criteanul); 324 (Sf. Gherman Patriarhul).
10. Canon la pomenirea Sfântului Andrei cel întâi-chemat (30 noiembrie), glasul 1
Hxoc d. Ata OTVAOV nvpoc, Kal VEcpEAqţ
Inc. Tqj KaAâpcp TOV EvayyeAlov
Inc. ro. Cu trestia Evangheliei
Ed.: Mqvaîa TOV dAov EviavTov, t. II, Roma, 1892, pp. 329-342.
Heirm.: S. Eustratiades, EippoAoyujv, 16 (Sf. Andrei Criteanul). Trad.: Mineiul pe noiembrie, EIBMBOR, Bucureşti, 2017, pp. 551-566.
11. Alt canon la Sfântul Apostol Andrei (30 noiembrie), glasul 1
Hxoc d. Chbqv ETUVIKLOV aocopev nâvTEc;
Inc. O peyaq anooToAoc, Kal vnocpqTqc, Ed.: AHG III, canonul XLIV, pp. 530-537.
Heirm.: S. Eustratiades, ElppoAoyLOV, 15, 16, 17 (Sf. Andrei Criteanul); 21 (Sf. Gherman Patriarhul); 22 (Sf. Ioan Damaschinul).
Luna decembrie
12. Canon la pomenirea Sfântului Cuvios Patapie (8 decembrie), glasul 1, needitat [atribuit şi lui Anastasie Koaistoros]
348
THxo; a. Otbpv EmviKLOV âocopev TWCVTEQ
Inc. Td yevoţ T)V vnapţtv năv TO EV vAp
Mss.: Paris, gr. 1621, ff. 64r-65; Paris, gr. 1623, ff. 7r-Hr; Sinai. gr. 583, ff. 51-52v.
Heirm.: S. Eustratiades, ElppoAoytov, 12 (Sf. Cosma Monahul); 15, 17 (Sf. Andrei Criteanul).
13. Canon la Zămislirea Maicii Domnului de către Sfânta Ana (09 decembrie), glasul 1
THxoc a. Otbpv ETUVLKLOV aocopev nâvTEc,
Inc. Tpv EvAApipLV oppEpov
Inc. ro. Zămislirea ta, de Dumnezeu înţelepţită
Ed.: Mpvata TOV OAOV EvtavTOv, t. II, Roma, 1892, pp. 431-440.
Heirm.: S. Eustratiades, ElppoAoytov, 15 (Sf. Andrei Criteanul).
Trad.: Mineiul pe decembrie, 2019, pp. 154-167; VHAC 1, pp. 138-145.
14. Canon la Duminica Sfinţilor strămoşi după trup ai Domnului Hristos (între 11 şi 17 decembrie), glasul 3
Hxoc y. Td pvoapEvcp TOV lopapA EK bovAeiac
Inc. Td) âvaoTâvTt EK TOV Tâcpov EV boţp
Ed.: AHG IV, canonul XXIX, pp. 363-384.
Heirm.: S. Eustratiades, ElppoAoytov, 110,111 (Sf. Gherman Patriarhul).
Trad.: VHAC 1, pp. 146-159.
15. Canon la înainteprăznuirea Naşterii Domnului (20 decembrie), glasul 2, needitat
Hxo? 3. Aiocopsv Td) Kvptcp act pa Katvdv
Inc. EppEpov p HapOEVoc; TIKTEL Yldv TOV npo aicovcov
Mss.: Paris, gr. 1623, f. 110v; Sinai. gr. 658, ff. 100-108v.
Heirm.: S. Eustratiades, ElppoAoytov, 55 (Sf. Ioan Damaschinul).
16. Canon la pomenirea Sfântului Ignatie Teoforul (20 decembrie), glasul 1
THxo; a. Qtbpv EntvtKtov aocopev nâvTEc,
Inc. (patbpcbc, £OpTâC,OVTEq £V(OXpddp£V o pâpTVţ ly VOT toc
Inc. ro. Luminat prăznuind să ne ospătăm
Ed.: AHG IV, canonul XXXIX, pp. 484-503; Mpvata TOV OAOV EvtavTOî), t. II, Roma, 1892, pp. 555-564.
349
Heirm.: S. Eustratiades, EippoAoytov, 15, 17, 18 (Sf. Andrei Criteanul).
Trad.: Mineiul pe decembrie, EIBMBOR, Bucureşti, 2019, pp. 379-389.
17. Canon la pomenirea celor 10 mucenici din Creta (23 decembrie), glasul 3
THxo; y. AtocopEv xcp Kvpicp TD notqoavTt (versiunile 1, 2, 3)
Inc. AOAqTtKqv âvdpetav, doypaxtKqv oocpiav (versiunea 1) Atocopev T(b Kvpicp TD ovvâtpavTt (versiunile 2, 3);
Ed.: AHG IV, canonul XIVIII, pp. 587-596 (versiunea 1); pp. 599-613 (versiunea 2); pp. 614-622 (versiunea 3); Mqvaîa tov dAov EvtavTov, t. II, Roma, 1892, pp. 599-609; nu are traducere românească;
Heirm.: S. Eustratiades, EippoAdytov, 110,111 (Sf. Gherman Patriarhul); 99 (Sf. Ioan Damaschinul).
18. Canon la Naşterea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos (25 decembrie), glasul 4
Hxoc b. Tcp obqyqoavTt nâAat
Inc. AyaAAtâoOa) q Kxiotţ o yâp 0edp oqpepov
Ed.: AHG IV, canonul L, pp. 632-652.
Heirm.: S. Eustratiades, EippoAoytov, 148, 149 (Sf. Andrei Criteanul); Tptcbbtov KaTawKTtKOV, Roma, 1879, p. 66.
Trad.: VHAC 1, pp. 160-171.
19. Canon la odovania Naşterii după trup a Domnului Iisus Hristos (31 decembrie), glasul 4
THxoţ b. Atocopsv cpbqv EntvtKtov
Inc. EKtpTtXTcooav xâ ovpnavTa xaipovta
Ed.: AHG IV, canonul LX, pp. 755-761 (versiunea 1); pp. 762-775 (versiunea 2).
Heirm.: S. Eustratiades, EippoAdytov, 147,148,150,169 (Sf. Andrei Criteanul).
Trad.: VHAC 1, pp. 172-177.
Luna ianuarie
20. Canon la Tăierea împrejur a Domnului nostru Iisus Hristos (1 ianuarie), glasul 3, needitat
THxog y. ©avpaoxop EV bdEq notcov TEpaxa
350
Inc. H XptoTov peOsopTop Kai yevEQMoq Aapnpa ppepa
Mss.: Sinai. gr. 595, ff. 6v-8v;
Heirm.: S. Eustratiades, EippoAoytov, 102,104,107,108 (Sf. Andrei Criteanul); 110 (Sf. Gherman Patriarhul).
21. Canon la Botezul Domnului nostru Iisus Hristos (6 ianuarie), glasul 3
Hyoq 5. AppaTa (Papacb Kai Tpv bovapiv avTcov
Inc. Eppepov o edq xoîq avdpdmoiq eni ypq
Ed.: AHG V, canonul XIV, pp. 125-145;
Heirm.: S. Eustratiades, ElppoXoycov, 147, 149, 150 (Sf. Andrei Criteanul); 143 (Sf. Cosma Monahul);
Trad.: VHAC 1, pp. 178-190.
22. Canon la pomenirea Sfinţilor Iulian şi Vasilissa (7 ianuarie), glasul 4
THyoq Appara apacb Kai Trjv bvvaptv avTcov
Inc. XOEQ ppâq b XpiOTop Tf] TCOV PCOTCOV Eoprp
Ed.: AHG V, canonul XVI, pp. 165-178;
Heirm.: S. Eustratiades, EippoAoytov, 147, 150 (Sf. Andrei Criteanul); 59, 236 (Sf. Gherman Patriarhul); 143 (Sf. Cosma Monahul).
23. Canon la pomenirea Sfântului Grigorie al Nyssei (10 ianuarie), glasul 8 [uneori atribuit Sfinţilor Gherman sau Teofan]
Hyoq 7iA. Tcp EKTtvdEavTt EV QaAâoop
Inc. Tcp dvaTEÎAavTL Ecoocpopov nvsvpaTLKpq babovxiaq
Ed.: AHG V, canonul XX, pp. 208-220.
Heirm.: S. Eustratiades, ElppoAoyLov, 323, 324, 328 (Sf. Gherman Patriarhul); 321 (Sf. Ioan Damaschinul).
24. Canon la pomenirea Sfinţilor Părinţi ucişi în Sinai şi în Rait (14 ianuarie), glasul 4
Hxoq Tcp dbpypoavTL nâAat TOV IopapA
Inc. Tovlopbâvpv cpAoyiLcov 6 fanTLodEic, KvpLoq
Ed.: AHG V, canonul XXIII, pp. 236-255.
Heirm.: S. Eustratiades, ElppoAoyLov, 145 (Sf. Ioan Damaschin); 146 (Sf. Gherman Patriarhul); 147,148,149 (Sf. Andrei Criteanul).
351
25. Canon la închinarea Cinstitului Lanţ al Sfântului şi întru tot lăudatului Apostol Petru (16 ianuarie), glasul 4
THxo; 5. OVK EOTL GOL o potop, bedoaopEVE Kvpts
Inc. Ev bEopetv Kai Avstv TE EV ovpavoiq befâpevop Eovoiav Kai EV yrj
Ed.: J. B. Pitra, Hymnographie de T Eglise grecque, Roma 1867, XIVI; W. Christ, M. Paranikas, Anthologia graeca carminum christianorum, Lipscae, 1871, p. 157.
Heirm.: S. Eustratiades, EippoAoytov, 136 (Sf. Ioan Damaschinul).
26. Canon la pomenirea Cuviosului părintelui nostru Antonie cel Mare (17 ianuarie), glasul 8
THxoţ 7TA. TbvlopaqA EK bov Astup
Inc. Tov noAtTqv Tfţp epqpov, TCÎJV doKqTcvv TO Kavxqpa
Ed.: AHG V, canonul XXVII, pp. 292-302 (versiunea 1), pp. 303-308 (versiunea 2).
Heirm.: S. Eustratiades, EippoAoytov, 189,236,323,324 (Sf. Gherman Patriarhul); 326 (Sf. Andrei Criteanul); 315, 316, 317, 321 (Sf. Ioan Damaschinul).
27. Canon la pomenirea Sfinţilor Părinţilor noştri Atanasie şi Chirii, patriarhii Alexandriei (18 ianuarie), glasul 3, atribuire nesigură
THx9 Yatocvpsv TCV Kvpicp TCO notqaavu (versiunile 1, 2)
Inc. Atocvpsv TCO Kvpicp TCO KaOonAioavTt (versiunea 1)
Tov AoytKdv AapnTqpa Kai OepeAtov (versiunea 2)
Ed.: AHG V, canonul XXVIII, pp. 309-325 (versiunea 1), pp. 326-332 (versiunea 2).
Heirm.: S. Eustratiades, EippoAoytov, 110, 111 (Sf. Gherman Patriarhul).
28. Canon la pomenirea Sfântului părintelui nostru Grigorie Teologul (25 ianuarie), glasul 4
THx9 O naTâţap AtyvrtTov Kai (Papaco TOV Tvpavvov
Inc. ©soAbyotp aopaotv TOV OsoAbyov anavTEp
Ed.: AHG V, canonul XXX, pp. 342-362 (versiunea 1), pp. 363-375 (versiunea 2).
Heirm.: S. Eustratiades, EippoAoytov, 147, 148, 149, 150 (Sf. Andrei Criteanul); 143 (Sf. Cosma Monahul).
352
29. Canon la Aducerea moaştelor Sfântului Ioan Gură de Aur (27 ianuarie), glasul 4
THxo; 6. AppaTa (Papaco Kal Tpv bvvaptv avTcov
Inc. o 0eb; peTavola; bbpybv
Ed.: AHG V, canonul XXXII, pp. 387-403 (versiunea 1), pp. 404-412 (versiunea 2).
Heirm.: S. Eustratiades, ElppoAoytov, 147, 148 (Sf. Andrei Criteanul); 236 (Sf. Gherman Patriarhul).
30. Alt canon la aceeaşi sărbătoare (27 ianuarie), glasul 8 [de asemenea atribuit Sfântului Gherman sau Ioan Monahul, iar după mineiul românesc lui Teofan]
Hyos nA. ALO pa avane pipat pev, Aaoi (versiunile 1, 2)
Inc. HAOVTOV evanedov Tp ipvxp (versiunea 1)
ALO pa avane pipat pev, Aaoi, povcy AvTpcoTp ppâtv 0eat (versiunea 2)
Inc. ro. Bogăţia sufletului tău ţi-ai încuiat-o
Ed.: AHG V, canonul XXXIII, pp. 413-430 (versiunea 1), pp. 431-438 (versiunea 2); Mpvata TOV OAOV evtavTOv, t. III, Roma, 1896, pp. 389-401;
Heirm.: S. Eustratiades, ElppoAoytov, 323, 324, 328 (Sf. Gherman Patriarhul); 321, 325 (Sf. Ioan Damaschinul);
Trad.: Mineiul pe ianuarie, EIBMBOR, Bucureşti, 2010, pp. 454-471.
Luna februarie
31. Canon la întâmpinarea Domnului nostru Iisus Hristos (2 februarie), glasul 3
Hxos y. Tot pvoapevat TdvIopapA eK bovAeia; (versiunea 1.) THxo; y. Qapaco Tâ âppaTa fvdcp KaAvipa; (versiunile 2, 3, 4) Inc. Tov vpntâoavTa Kal vnb vbpov âxOevTa (versiunea 1)
Q; TOV vbpov Kvpto;, TOV vbpov Tpv biâTaftv (versiunile 2, 3,4)
Ed.: AHG VI, canonul I, pp. 1-41 (versiunea 1), pp. 42-51 (versiunea 2), pp. 52-59 (versiunea 3), pp. 60-66 (versiunea 4).
Heirm.: S. Eustratiades, ElppoAoytov, 110,111 (Sf. Gherman Patriarhul); 102, 104, 107, 108, 109 (Sf. Andrei Criteanul); 99 (Sf. Ioan Damaschin).
Trad.: Sf. Andrei Criteanul, Canon de rugăciune la Sărbătoarea întâmpinării Domnului, trad. monahia Parascheva Enache, VHIB 8, Ed. Doxologia, Iaşi, 2021; VHAC 1, pp. 191-215.
353
32. Alt canon la aceeaşi sărbătoare (2 februarie), glasul 4, needitat Hxoq b. 0aAâoop; TO EpvOpalov ncAayoq
Inc. AyâAAov Kai ov, npEofvTa
Mss.: Crypt. A. a. XVI; Athen. 600, ff. 1-7, atribuie canonul Sfântului Gherman;
Heirm.: S. Eustratiades, ElppoAoyLOV, 133 (Sf. Ioan Damaschinul).
33. Canon la pomenirea Sfântului şi Dreptului Şimeon, primitorul de Dumnezeu (3 februarie), glasul 4 [de asemenea atribuit lui Gherman sau lui Cosma]
THx9 b. ALGopai GOL, KvpLE o 0E6Q pov, OTL Epyayeq Aaov (versiunile 1, 2)
Inc. AyKâAaLţ bEţâpEvoc; o npEofvTpc; (versiunea 1)
Atoopai GOL, KvpLE 6 0E6C, pov, OTL ETEXPQ EK ppTpdţ IlapOEvov ayiac,, Kai Tavvpv (versiunea 2).
Ed.: AHG VI, canonul IV, pp. 88-97, pp. 98-103 (versiunea 2); Mpvala TOV oAov EviavTov, t. III, Roma, 1896, pp. 460-467.
Heirm.: S. Eustratiades, ElppoAoyLOV, 146 (Sf. Gherman Patriarhul); 145 (Sf. Ioan Damaschinul).
Luna martie
34. Canon la Bunavestire a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu (25 martie), glasul 4
THxog b. AppaTa (Papaco Kai Tpv bvvapLv avTov
Inc. EppEpov EafpLpA o âocopaToq EAOCOV
Ed.: AHG VII, canonul XXX, pp. 275-289; ediţie mai veche în E. Follieri, „Un canone inedito di S. Andrea di Creta per 1 Annunciazione (Vai. gr. 2008 e Crypt. A. a. VIE)”, în Collectanea Vaticana În honorem Anselmi M. Cară. Albareda a Bibliotheca Apostolica edita (Studi e Testi 219), Cită del Vaticano 1962, pp. 345-357;
Heirm.: S. Eustratiades, ElppoAoyLOV, 147, 148, 149 (Sf. Andrei Criteanul);
Trad.: VHAC 1, pp. 216-225.
35. Alt canon la aceeaşi sărbătoare (25 martie), glasul 4, needitat
THxoq b. AppaTa (Papaco Kai Tpv bvvapLv avTov
Inc. AcppaoTOV aApOcoq TO pvoTppLov, TLLOTOL
Mss.: Sinai. gr. 607, ff. 98-103.
Heirm.: S. Eustratiades, ElppoAoyLOV, 147, 148, 151 (Sf. Andrei Criteanul).
354
Luna aprilie
36. Canon la pomenirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă (23 aprilie), glasul 4
Hxoc b. Tqj obqyqoavTL nâAai TOV lopaqA
Inc. AyaAALaoOco q KTLOLQ nvevpaTLKâx; oqpepov
Ed.: AHG VIII, canonul XXVI, pp. 251-279; ediţie mai veche de Graziela Paolini, în Enrica Follieri (ed.), Un Theotocarion Marciano del sec. XIV (cod. Marciano cl. I, 6) (Archivio Italiano per la Storia della Pietă, vol. III), Roma, 1962, pp. 234-261.
Heirm.: S. Eustratiades, EippoAoyujv, 148, 149, 152 (Sf. Andrei Criteanul); 133,145 (Sf. Ioan Damaschinul); TpLqjbLOV KaTavVKTLKOV, Roma, 1879, p. 66.
Trad.: Sfântul Iosif Imnograful, Sfântul Andrei Criteanul, Canoane de rugăciune la Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (VHIB 9), trad. monahia Parascheva Enache, Ed. Doxologia, 2021, pp. 131-154.
Luna mai
37. Canon la pomenirea Sfântului Mucenic Codrat (7 mai), glasul 4
Hxoc b. Tqj obqyqoavTL naAat TOV lopaqA
Inc. H (pcoTocpâpop oov pvqpq qAiaKâc; oqpcpov pappapvyâc;
Ed.: AHG IX, canonul IX, pp. 77-90;
Heirm.: S. Eustratiades, ElppoAoyLOV, 147, 148, 149, 150 (Sf. Andrei Criteanul); 133 (Sf. Ioan Damaschinul); 143 (Cosma Monahul); Tpufibiov KaTavvKTLKOv, Roma, 1879, p. 66.
Luna iunie
38. Canon la pomenirea Sfinţilor Mucenici Manuil, Savel şi Ismail (17 iunie), glasul 8
Hxoc nA. b. Tcp EKTivâţavTt. ev OaAâooq
Inc. Atocopev aopa năvTEt; Tqj KTioTq
Ed.: AHG X, canonul IX, pp. 100-116;
Heirm.: S. Eustratiades, EippoAoyLov, 189, 323, 324, 328 (Sf. Gherman Patriarhul); 321 (Sf. Ioan Damaschinul).
39. Canon la Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie), glasul 4
Hxoc b. AiocopEV cobqv ETUVLKLOV TCO pdvqj ©£y (versiunea 1)
355
Hxoc; b. Tâ) dbpypoavTL nâAat TOV lopapA (versiunile 2, 3, 4) Hxoc; b. AppaTa (Papcub Kai Tpv dvvapw avTov (versiunea 5) Inc. Eijpspov EK OTELpac, ycyEvvpTaL (versiunea 1)
H oLamp TOV npsofvTov TOV vopLKOv ypăppaToq (versiunile 2, 3, 4)
Xppepov p cpcovp (versiunea 5)
Inc. Eppopov pvoTLKâx; p ăEivp TCOV nadcov (canon autonom după S. Eustratiades)
Ed.: AHG X, canonul XVI, pp. 177-207 (varianta 1), pp. 208-221 (varianta 2), pp. 222-229 (varianta 3), pp. 230-235 (varianta 4), pp. 236-242 (varianta 5).
Heirm.: S. Eustratiades, EippoAdyLOV, 147, 148, 149, 150 (Sf. Andrei Criteanul); 133 (Sf. Ioan Damaschinul); 143 (Sf. Cosma Monahul); Tpupâiov KaTawKTLKOV, Roma, 1879, p. 66.
Trad.: versiunea 1: Sfântul Ioan Mavropous, Sfântul Andrei Criteanul, Canoane de rugăciune la Sfântul Ioan Botezătorul (VHIB 7), trad. monahia Parascheva Enache, Ed. Doxologia, Iaşi, 2021, pp. 135-153.
40. Canon la Sfinţii şi slăviţii Apostoli Petru şi Pavel (29 iunie), glasul 4, atribuire nesigură
Hxoc b. ALOopai OOL, KvpLE o 0EOC pov, OTL EEpyaysc, Aadv
Inc. Auropai OOL, KvpLE o ©coc pov, OTL avEELEac. pplv nvpyovc, Tpţ EKKApoiaţ oov
Ed.: AHG X, canonul XVIII, pp. 253-270; J. B. Pitra, Hymnographie de l Eglise grecpue, Roma, 1867, C;
Heirm.: S. Eustratiades, EippoAâyLov, 134, 146 (Sf. Gherman Patriarhul); 145 (Sf. Ioan Damaschinul); 164 (sinaitic).
Luna iulie
41. Canon la pomenirea Sfintei Mari Muceniţe Eufimia din Calcedon (11 iulie), glasul 4
Hxoc b. AppaTa (Papacb Kai Tpv bvpapLV aiTOv (versiunile 1, 2, 3, 5)
THxog b. Alocopev TCO Kvpiqj TCO napaboEcoc, fvdioavTL (versiunile 4, 6)
Inc. Eppcpov, [oi] TILOTOL, sopTâocopEV cpaLbpcbc; (versiunile 1, 2, 3, 5)
ALOCOPEV Tcy Kvpicp Tcî) EV oTadico vsvpLooavTL (versiunile 4, 6)
356
Ed.: AHG XI, canonul XVII, pp. 184-209 (versiunea 1), pp. 210-218 (versiunea 2), pp. 219-230 (versiunea 3), pp. 231-237 (versiunea 4), pp. 238-242 (versiunea 5), pp. 243-249 (versiunea 6).
Heirm.: S. Eustratiades, ElppoAoyLov, 134, 146 (Sf. Gherman Patriarhul); 147, 149 (Sf. Andrei Criteanul); 143 (Sf. Cosma Monahul); 145 (Sf. Ioan Damaschinul).
42. Canon la pomenirea Sfinţilor Mucenici Trofim, Teofil şi a celor împreună cu dânşii (23 iulie), glasul 4 [de asemenea atribuit lui Gherman, Ignatie sau Teodor Studitul]
THxoq 5. ALOopai GOL, KvpLE 6 0E6Q pov, OTL bLpyayeq Aadv
Inc. ALGopai GOL, KvpLE o 0soq pov, OTL dvETELAaq pplv
Ed.: AHG XI, canonul XXXI, pp. 390-403.
Heirm.: S. Eustratiades, ElppoAoyLov, 146 (Sf. Gherman Patriarhul); 137 (Sf. Ioan Damaschinul); 147, 148, 150 (Sf. Andrei Criteanul); 153 (Sf. Teodor Studitul).
Luna august
43. Canon la pomenirea celor şapte copii Macabei, mama lor Solomoni şi învăţătorul lor Eleazar (1 august), glasul 1
Hxoq a. OLbpv ETLLVLKLOV aocopEV nâvTEq
Inc. MCOGECOQ Ta bbypaTa ndvGoepoL naldep
Inc. ro. Preaînţelepţi tineri, care aţi păzit după Lege
Ed.: MpvaLa TOV dAov EVLGVTOV, t. VI, Roma, 1902, pp. 281-292;
Heirm.: S. Eustratiades, ElppoAoyLov, 15,17 (Sf. Andrei Criteanul); Trad.: Mineiul pe august, EIBMBOR, Bucureşti, 2022, pp. 14-27.
44. Canon la Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos (6 august), glasul 4
THxoq O naTâţaţ ALyvnTov Kai (Papaco TOV Tvpavvov (versiunea 1)
Inc. Td McooEcoq npdoamov (versiunea 1)
Ed.: AHG XII, canonul V, pp. 44-59 (versiunea 1).
Heirm.: S. Eustratiades, ElppoAoyLov, 147, 148, 149, 150, 169, 180 (Sf. Andrei Criteanul); 145 (Sf. Ioan Damaschinul);
Trad.: VHAC, 1, pp. 253-263.
45. Alt canon la aceeaşi sărbătoare (6 august), glasul 4
THxoq ALGopai GOL, KvpLE o 0E6Q pov, OTL EEpyaysc; Aadv (versiunile 2, 3, 4)
357
Inc. AEVTE ovvavEAOcopEv tcp EcoTqpt ETCL TO opop TO Oaficop (versiunile 2, 3, 4)
Ed.: AHG XII, canonul V, pp. 60-71 (versiunea 2), pp. 72-76 (versiunea 3), pp. 77-81 (versiunea 4).
Heirm.: S. Eustratiades, EippoAoytov, 134, 146 (Sf. Gherman Patriarhul); 145 (Sf. Ioan Damaschinul);
Trad.: VHAC, 1, pp. 264-272.
46. Canon la pomenirea şi mutarea sfintelor moaşte ale Sfântului Maxim Mărturisitorul (13 august), glasul 8
Tlxos TIA. b. TdvIopaqA EK bovAeiap EAvTpâoco, Kvpte
Inc. Tqp âvcoTtXTCO oocpiap Tovp dqoavpovp KTqoâpevop
Ed.: AHG XII, canonul XII, pp. 142-150 (versiunea 1), pp. 151-162 (versiunea 2); Pr. Dragoş Bahrim, monah Filotheu Bălan, monahia Parascheva Enache, „Sfântul Andrei Criteanul. Două canoane în cinstea Sfântului Maxim Mărturisitorul”, Teologie şi Viaţă, 31,2021, nr. 1-4, pp. 232-270, ediţie pp. 251-270;
Heirm.: S. Eustratiades, EippoAoytov, 323, 324 (Sf. Gherman Patriarhul); 321 (Sf. Ioan Damaschinul); 326, 329 (Sf. Andrei Criteanul).
Trad.: Pr. Dragoş Bahrim, monah Filotheu Bălan, monahia Parascheva Enache, „Sfântul Andrei Criteanul. Două canoane în cinstea Sfântului Maxim Mărturisitorul”, pp. 251-270.
47. Canon la Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul şi înaintemergătorul (29 august), glasul 8
Tixoq nA. 5. Tâ) EKTtvâavxt EV QaAâooT]
Inc. Td Tqp Epqpov KAAALOTOV Qpeppa Kat Zaxapiov
Ed.: AHG XII, canonul XXIX, pp. 338-354 (versiunea 1), pp. 355-363 (versiunea 2), pp. 364-372 (versiunea 3), pp. 373-379 (versiunea 4), pp. 380-386 (versiunea 5), pp. 387-392 (versiunea 6).
Heirm.: S. Eustratiades, EippoAdytov, 323, 324, 328 (Sf. Gherman Patriarhul); 321 (Sf. Ioan Damaschinul).
Trad.: versiunea 1: Sfântul Ioan Mavropous, Sfântul Andrei Criteanul, Canoane de rugăciune la Sfântul Ioan Botezătorul (VHIB 7), trad. monahia Parascheva Enache, Ed. Doxologia, Iaşi, 2021, pp. 154-165.
48. Alt canon la aceeaşi sărbătoare (29 august), glasul 8, needitat THxoc nA. b. Atopa avane ptfcopsv Aaoi
358
Inc. I7âvTEţ OVVEAOOVTEQ evocfax;
Mss.: Sinai. gr. 674, ff. 53v-58v.
Heirm.: S. Eustratiades, EippoAoytov, 314, 321 (loan Monahul); 322 (Sf. Cosma Monahul); 323 (Sf. Gherman Patriarhul).
B. Canoane la perioada Triodului
1. Canon la Duminica înfricoşătoarei Judecăţi, glasul 6 [atribuit şi Sfântului Teodor Studitul]
Hxoq 7iA. p. BoqddQ Kai oKETtaoTtjq EŢEVETO pot;
Inc. Trjv qpEpav Tqv (pptKTqv;
Inc. ro. Mă cutremur cugetând la ziua cea înfricoşătoare;
Ed. Tptqjbtov KaTawKTtKOV, Roma, 1879, pp. 34-41;
Heirm. S. Eustratiades, EippoAoytov, 240 (Sf. Andrei Criteanul);
Trad.: Triodul, EIBMBOR, Bucureşti, 2010, pp. 43-52.
2. Canon la Miercurea săptămâna Lăsatului sec de brânză, glasul 4 [atribuire nesigură]
Hxog b. Atoopai oot, Kvpte o ©coc, pov, OTI Eqyaye; Aaov Inc. NqoTEvcov o Kvptoc; dvdpcontvax;
Inc. ro. Postind Domnul după omenire
Ed.: Tpicqbtov KaTavvKTtKdv, Roma, 1879, pp. 55-61;
Heirm.: S. Eustratiades, EippoAoytov, 146 (Sf. Gherman Patriarhul); 11 (Sf. Andrei Criteanul); 145 (Sf. Ioan Damaschinul).
Trad.: Triodul, EIBMBOR, Bucureşti, 2010, pp. 63-68.
3. Canon la prima Sâmbătă a Postului Mare. Minunea cu coliva a Sfântului şi Marelui Mucenic Teodor Tiron, glasul 8 [atribuire nesigură]
THog nA. b. Ev EpvBpâ (Papaco ovv âppaotv
Inc. nvEvpaTtKqv navâcalav oqpEpov npoTÎOcTat
Ed.: Eutychius Tomadakis, „AvbQEOU KQrTr); KOTWV EU; TOV Ayiov pEycrAopdQTUQa Osobcopov”, EnEvqpit; ETatpEtac, BvOxvTtvcbv EnovbcPv, NA, 2003, pp. 125-168, ediţia la pp. 144-167;
Heirm.: S. Eustratiades, EippoAoytov, 319 (loan Monahul); 324 (Sf. Gherman Patriarhul); 327, 329, 330, 332 (Sf. Andrei Criteanul); 354 (Gheorghe din Anatolia).
359
4. Canon la săptămâna a 5-a a Postului. Canonul cel Mare, de străpungere, glasul 6
Hoc 7iA. p. Bopdd; Kal oKEnaoTp; EyevETO pot
Inc. TI69EV dpfopat 9ppvsîv
Ed.: Tpupbtov KaTavvKTtKov, Roma, 1879, pp. 139-147, pp. 463-491; PG 97, 1329-1385; X.F. Syriopoulou, O Msya; Kavcov Ay. AvbpEOv TOV KppTp;, XoicmaviKi] „Evcom; „H Auvia, Atena, 2000, pp. 28-364;
Heirm.: S. Eustratiades, ElppoAoytov, 240 (Sf. Andrei Criteanul); 235 (Sf. Gherman Patriarhul);
Trad.: Triodul, EIBMBOR, Bucureşti, 2010, pp. 409-435;
5. Canon la Vinerea dinaintea Floriilor, glasul 1
THx9 a. Qtbpv EntvtKtov aocopsv nâvTs;
Inc. NeKpdv TETpappepov sţavaoTpoa;
Ed.: Tpupbiov KaTavvKTtKov, Roma, 1879, pp. 582-589; PG 97, 1385-1397;
Heirm.: S. Eustratiades, ElppoAoytov, 15 (Sf. Andrei Criteanul); 21 (Sf. Gherman Patriarhul);
Trad.: Triodul, EIBMBOR, Bucureşti, 2010, pp. 514-520.
6. Canon la Duminica Floriilor. Intrarea Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim, glasul 4
Hoc Atocopev cybpv EntvtKtov
Inc. AnavTEţ (patbpco; EopTâocopEV
Ed.: Eutychius Tomadakis (ed.), AtopaTa TOV Tptcpblov EpavtoOevTa EK KcobtKcov Tp; KâTv iTaAta;, Atena, 2004, t. II, pp. 205-251, canonul LXXIII, cu 3 versiuni; Idem, „AVQEOV KQf]Trc;, 6 Kavcov Tije; KuQLaKijq TCOV Baioov”, în AnotfEt;, 7iEQLo6iKij EK6OOT] TOV EvAAovov EKnaihEVTiKcbv AEITOVOŢOV TOU KoAAsyiou AOrjvcov, 3, 1986, pp. 45-93. O altă ediţie, mai veche, se găseşte la R. Maisano, „Un inno inedito di S. Andrea di Creta per la Domenica delle Palme”, în Rivista di Storia e Letteratura Religiosa, VI, 1970, pp. 519-572.
Heirm.: S. Eustratiades, ElppoAoytov, 147,148,149,150 (Andrei Criteanul); 146, 236 (Gherman Patriarhul); 143 (Cosma Monahul).
Trad.: VHAC, 1, pp. 226-243.
360
7. Canon la Tânguirea Născătoarei de Dumnezeu, la Prohodul Mântuitorului, cântat în Panihida din Marea Vineri, glasul 8 [atribuit şi lui Anastasie Koaistoros]
THxog nA. [3. KvpaTt QaAdooqc,
Inc. QEACOV OOV TO nAâopa, XcoTpp pov
Han; ppvpoa, EIsTpE, TOV XcoTppa
Ed.: L.I. Kampanaos, „AVEK5OTO; EKKApcuaaTiKf] noipoiţaV6QEOU KprTr]c; TOV lEQoaoAvpiTOV, Kavtbv EU; TOV ETUTâcpiov Qppvov Tfjţ unEoaviac ©EOTOKOV, ipaAAopsvot; Karâ TÎ]V navvvxiba Tqţ ây. Kai psydApq naQacrKEvfjt; (EK Tâv codd. Lavr. A 45, f. 309 Kai 0 59, f. 17v)”, Nea (Ddppiyţ, B, 1922,19-22, pp. 3-4;
Heirm.: S. Eustratiades, ElppoAoytov, 231 (Casiana Monahia sau Cosma Monahul); 257;
Trad.: VHAC, 1, pp. 244-252.
C. Canoane la perioada Penticostarului
1. Canon la Duminica Mironosiţelor (Duminica a 3-a după Sfintele Paşti), glasul 2
Hxoc p. Tpv MCOOECOQ cobqv dvaAafovoa
Inc. EoTavpcoOiy; oapKt
Inc. ro. Răstignit ai fost cu trupul
Ed.: nEVTpKoodpiov yappoovvov, Roma, 1883, pp. 94-108;
Heirm.: S. Eustratiades, ElppoAdytov, 57 (Sf. Andrei Criteanul); 55 (Sf. Ioan Damaschinul);
Trad.: Penticostar, EIBMBOR, Bucureşti, 2012, p. 100.
2. Canon la Miercurea înjumătăţirii Cincizecimii, glasul 8
THxo; nA. b. QdAaooav fvdtoaQ ovv dppaot
Inc. EQvq KpoTqoaTE, Efpalot OppuţoaTE
Inc. ro. Bateţi din palme, neamurilor, plângeţi, iudeilor
Ed.: nEVTpKooTdptov yappdovvov, Roma, 1883, pp. 176-187, pp. 213-227; PG 97, 1421-1433.
Heirm.: S. Eustratiades, ElppoAoytov, 330 (Andrei Criteanul); Trad.: Penticostar, EIBMBOR, Bucureşti, 2012, p. 160.
D. Canoane la Maica Domnului
1. Canon la Maica Domnului Hodighitria, glasul 8, needitat THXS Yypdv StobEvoaţ COGEI ţqpdv
361
Inc. Tpv yAcdTTtxv pov Tpâvcooov Kai iţvxpv
Mss. Paris, gr. 296, f. 329v.
Heirm.: S. Eustratiades, EippoAoytov, 315 (Sf. Ioan Damaschinul).
2. Duminică seara. Canonul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1
THx9 a ■ p Tponacovxoq 6EE,UX
Inc. Oppvcov ânapxâţ devpo, ifvxp
Inc. ro.: Vino, suflete, ca pâr ga plânsurilor
Ed.: Sf. Nicodim Aghioritul, ©EOTOKâpLOV NEOV, Constantinopol, 1849, pp. 5-7; Sophronios Eustratiades, ©EOTOKâpLOV, vol. I (Ayi.opEi.TLKp BifAioQpKp 7-8), Chennevieres-sur-Marne, 1931, p. 87;
Heirm.: S. Eustratiades, EippoAdyLOV, 1 (Sf. Ioan Damaschinul).
Trad.: Sf. Nicodim Aghioritul, Noul Theotokarion. Canoanele aghiorite ale Maicii Domnului (VHIB), trad. monahia Parascheva Enache, Editura Doxologia, Iaşi, 20223, pp. 27-33; Sf. Andrei Criteanul, Maica Domnului – „Cununa frumuseţii”. Omilii şi canoane închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (VHIB 14), Editura Doxologia, Iaşi, 2023, pp. 153-160; VHACI, pp. 275-282.
3. Joi seara. Canon de pocăinţă către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, glasul 1
THxo; a. Chdpv ETUVLKLOV aocopEV nâvTEQ
Inc. Qtdpv napaKĂpoEcoc, tp OCOTOKCU
Inc. ro.: Cântare de mângâiere să aducem noi, credincioşii
Ed.: Sf. Nicodim Aghioritul, 0EOTOKâpLOV NEOV, Constantinopol, 1849, pp. 19-21; Sophronios Eustratiades, ©EOTOKCtpLOv, vol. I (AyLOpELTLKp BcfALodpKp 7-8), Chennevieres-sur-Marne, 1931, p. 94;
Heirm.: S. Eustratiades, EippoAoyLOv, 15, 16, 17 (Sf. Andrei Criteanul);
Trad.: Sf. Nicodim Aghioritul, Noul Theotokarion. Canoanele aghiorite ale Maicii Domnului (VHIB), trad. monahia Parascheva Enache, Editura Doxologia, Iaşi, 20223, pp. 57-63; Sf. Andrei Criteanul, Maica Domnului -„Cununa frumuseţii”. Omilii şi canoane închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (VHIB 14), Editura Doxologia, Iaşi, 2023, pp. 161-167; VHAC I, pp. 283-289.
362
4. Luni seara. Canonul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 2
Hxoc p. AEVTE, Aaol, aocopEv aopa XpLovco icip ©ECO
Inc. ©pfivov KaLpoc, nâpEOTLv, d navaOAla ifvxq
Inc. ro.: Este vremea plângerii, o, nenorocitule suflete
Ed.: Sf. Nicodim Aghioritul, ©EOTOKâptov NEOV, Constantinopol, 1849, pp. 33-35; Sophronios Eustratiades, ©EOTOKâpiov, vol. I (AyiopELTLKr] BfALoOijKq 7-8), Chennevieres-sur-Marne, 1931, p. 185;
Heirm.: S. Eustratiades, ElppoAoyLOV, 51, 53 (Sf. Cosma Monahul); 59 (Sf. Gherman Patriarhul); 46, 47 (Sf. Ioan Damaschinul).
Trad.: Sf. Nicodim Aghioritul, Noul Theotokarion. Canoanele aghiorite ale Maicii Domnului (VHIB), trad. monahia Parascheva Enache, Editura Doxologia, Iaşi, 20223, pp. 87-92; Sf. Andrei Criteanul, Maica Domnului -„Cununa frumuseţii”. Omilii şi canoane închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (VHIB 14), Editura Doxologia, Iaşi, 2023, pp. 169-176; VHACI, pp. 290-296.
5. Duminică seara. Canonul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 3
Hxoc; y. Xepoov aŞvoooioKov nebov qAtoc,
Inc. ©AIIIEOL npoonaAalEiv EV Şlep KâAALoiov
Inc. ro.: Este cel mai bine a lupta în viaţă
Ed.: Sf. Nicodim Aghioritul, ©EOTOKâptov NEOV, Constantinopol, 1849, pp. 53-56; Sophronios Eustratiades, ©EOTOKăpLOV, voL I (AyLopELTLKq BLţiALoOqKq 7-8), Chennevieres-sur-Marne, 1931, p. 311;
Heirm.: S. Eustratiades, ElppoAoyLOV, 101 (Sf. Cosma Monahul);
Trad.: Sf. Nicodim Aghioritul, Noul Theotokarion. Canoanele aghiorite ale Maicii Domnului (VHIB), trad. monahia Parascheva Enache, Editura Doxologia, Iaşi, 20223, pp. 129-135; Sf. Andrei Criteanul, Maica Domnului -„Cununa frumuseţii”. Omilii şi canoane închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (VHlb 14), Editura Doxologia, Iaşi, 2023, pp. 177-184; VHACI, pp. 297-304.
6. Duminică seara. Canonul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 5
Hxoc nA. d. Trmov Kal avaŞâvqv eic, QâAaooav
Inc. WAAAELV abLuAcinicoc, aol xpaiovpEv
Inc. ro.: Datori suntem, Curată, fără încetare a-ţi cânta ţie
363
Ed.: Sf. Nicodim Aghioritul, ©EOTOKâptov NEOV, Constantinopol, 1849, pp. 100-102;
Heirm.: S. Eustratiades, EippoAoytov, 182 (Sf. Ioan Damaschinul);
Trad.: Sf. Nicodim Aghioritul, Noul Theotokarion. Canoanele aghiorite ale Maicii Domnului (VHIB), trad. monahia Parascheva Enache, Editura Doxologia, Iaşi, 20223, pp. 230-235; Sf. Andrei Criteanul, Maica Domnului -„Cununa frumuseţii”. Omilii şi canoane închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (VHIB 14), Editura Doxologia, Iaşi, 2023, pp. 185-191; VHACI, pp. 305-311.
7. Luni seara. Canonul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 6
THxo; nA. 3. BoqOdp Kat oKEnaoTqp EyevETO pot
Inc. larqA o Qavpaovop, 6 TOV Kvpiov peyap TtpocpqTqp
Inc. ro.: Ioil cel minunat, marele proroc al Domnului
Ed.: Sf. Nicodim Aghioritul, OcoTOKâptov NEOV, Constantinopol, 1849, pp. 126-128 [Noul Theotokarion, ed. a III-a, Doxologia, Iaşi, 2022, pp. 287-292],
Heirm.: S. Eustratiades, EippoAoytov, 240 (Sf. Andrei Criteanul);
Trad.: Sf. Nicodim Aghioritul, Noul Theotokarion. Canoanele aghiorite ale Maicii Domnului (VHIB), trad. monahia Parascheva Enache, Editura Doxologia, Iaşi, 20223, pp. 287-292; Sf. Andrei Criteanul, Maica Domnului -„Cununa frumuseţii”. Omilii şi canoane închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (VHIB 14), Editura Doxologia, Iaşi, 2023, pp. 193-199; VHAC I, pp. 312-318.
8. Duminică seara. Canonul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 7
THxoc; Şapug. NEVOEL OOV npbp yecobq âvTtTvntav
Inc. Tpepco T-qv KaTad tKqv Tqp anotpâoEcop
Inc. ro.: Mă cutremur de osânda hotărârii
Ed.: Sf. Nicodim Aghioritul, ©EOTOKâptov NEOV, Constantinopol, 1849, pp. 145-148 [Noul Theotokarion, ed. a III-a, Doxologia, Iaşi, 2022, pp. 329-335];
Heirm.: S. Eustratiades, EippoAoytov, 280 (loan Damaschinul); 286 (Sf. Cosma Monahul);
Trad.: Sf. Nicodim Aghioritul, Noul Theotokarion. Canoanele aghiorite ale Maicii Domnului (VHIB), trad. monahia Parascheva Enache, Editura Doxologia, Iaşi, 20223, pp. 329-335; Sf. Andrei Criteanul, Maica Domnului -„Cununa frumuseţii”. Omilii şi canoane
364
închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (VHIB 14), Editura Doxologia, Iaşi, 2023, pp. 193-199; VHACI, pp. 319-326.
9. Miercuri seara. Canonul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 7
Hxoq 3OIQV;. NSVOEL GOV npdţ yecobri dviLTurdav
Inc. npcoTOV naOcov voopoaq
Inc. ro.: Cu cea dintâi dintre patimi
Ed.: Sf. Nicodim Aghioritul, OsoTOKâptov NEOV, Constantinopol, 1849, pp. 154-157;
Heirm.: S. Eustratiades, EippoAdytov, 280 (Sf. Ioan Damaschinul); 286 (Sf. Cosma Monahul);
Trad.: Sf. Nicodim Aghioritul, Noul Theotokarion. Canoanele aghiorite ale Maicii Domnului (VHIB), trad. monahia Parascheva Enache, Editura Doxologia, Iaşi, 20223, pp. 348-354; Sf. Andrei Criteanul, Maica Domnului -„Cununa frumuseţii”. Omilii şi canoane închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (VHIB 14), Editura Doxologia, Iaşi, 2023, pp. 209-215; VHACI, pp. 327-334.
10. Luni seara. Canonul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 8
Hxoq 7TA. 5. Typăv btobEvoaq COGEI Eppâv
Inc. Oppvcobr] TOV fiov, MpTEp 0EOV
Inc. ro.: Maica lui Dumnezeu, dă-mi viaţă de tânguire
Ed.: Sf. Nicodim Aghioritul, OsoTOKdpiov NEOV, Constantinopol, 1849, pp. 171-173;
Heirm.: S. Eustratiades, EippoAoyiov, 315, 321 (Sf. Ioan Damaschinul); 322 (Sf. Cosma Monahul); 324 (Gherman Monahul);
Trad.: Sf. Nicodim Aghioritul, Noul Theotokarion. Canoanele aghiorite ale Maicii Domnului (VHIB), trad. monahia Parascheva Enache, Editura Doxologia, Iaşi, 20223, pp. 385-390; Sf. Andrei Criteanul, Maica Domnului -„Cununa frumuseţii”. Omilii şi canoane închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (VHIB 14), Editura Doxologia, Iaşi, 2023, pp. 217-223; VHACI, pp. 335-341.
E. Alte canoane
1. Canon la ieşirea sufletului, glasul 6
THxo; nA. 3. Qq EV rpisipcp nEEevoaq o Io pap A
Inc. AEVTE ovvâx0r[TE nâvTsq ol svoEfcbq EV TOJ Şlep
365
Inc. ro. Veniţi să vă adunaţi toţi care cu dreaptă credinţă în viaţă aţi trăit
Ed.: J. Goar, Euchologion sive rituale Graecorum, Roma, 1730, Graz, 19602, pp. 585-587;
Heirm.: S. Eustratiades, EippoAoytov, 224 (Sf. Ioan Damaschinul);
Trad.: Molitfelnicul, EIBMBOR, Bucureşti, 2019, pp. 236-240.
2. Canon de străpungere, glasul 8, needitat
THxoţ nA. Tâ) ovvTptipavTt TtoAEpovy EV fpaxtovt aînov
Inc. Oipot TâAatva fvxq pov
Mss.: Athous Lavra 0 75, f. 186.
Heirm.: S. Eustratiades, EippoAoytov, 327 (Sf. Andrei Criteanul).
3. Canon pentru cei adormiţi, glasul 8
THyos 7TA. Ş. Boqddt; Kai OKEnaoTqy EyevETO pot
Inc. O TOV dâvaTov, ZcoTtjp, npoOavaTcooac,
Ed.: Melina Arco Magri, „Linedito canon de requie di Andrea Cretese”, în Helikon, IX-X, 1969-1970, pp. 475-513, text la pp. 494-513;
Heirm.: S. Eustratiades, EippoAoytov, 239, 240 (Sf. Andrei Criteanul); 289, 324 (Sf. Gherman Patriarhul).
4. Canon fragmentar în Papyrus gr. Vind. 31956.
Inc. Ayvcov E£ cdpdrarv, âsi7idQ0svE
Ed.: P. Sanz, „Ein Fragment eines neuen Kanon des Andreas von Kreta”, Jahrbuch der Osterreichischen Byzantinistik, 4,1955, pp. 1-11.
F. Tricântări, patrucântări
1. Tricântare în Duminica Floriilor. Slăvită Intrare a Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim, glasul 8
THXP9 TIA. Td ovvTpiifavTt noAEpovţ
Inc. lcoorjcp Tiţv ococppoovvriv
Inc. ro. Să urmăm, credincioşii, curăţiei lui Iosif
Ed.: Tpttybtov KaTavvKTtKov, Roma, 1879, pp. 616-619; PG 97, 1400-1404;
Heirm.: S. Eustratiades, EippoAoytov, 327,330 (Sf. Andrei Criteanul); 323 (Sf. Gherman Patriarhul);
Trad.: Triodul, EIBMBOR, Bucureşti, 2010, pp. 544-547.
366
2. încântare în Sfânta şi Marea Luni (la Pavecemiţa Mare). Iosif cel preafrumos şi smochinul cel uscat, glasul 8
Hxoq nX. npoasxE, Ovpave, Kal XaApoco
Inc. XvveXdcopEV TCO XpioTco npoc, TO opo;
Inc. ro. Să mergem împreună cu Hristos la Muntele Măslinilor
Ed.: TpLcybiov KaTavvKTtKov, Roma, 1879, pp. 628-630; PG 97, 1404-1409;
Heirm.: S. Eustratiades, ElppoAoytov, 330 (Sf. Andrei Criteanul); 324 (Sf. Gherman Patriarhul);
Trad.: Triodul, EIBMBOR, Bucureşti, 2010, pp. 557-559.
3. Tricântare în Sfânta şi Marea Marţi (la Pavecemiţa Mare). Cele 10 fecioare, glasul 2
TTxOţ 3. ET£tpO)0€VTa pov TOV vovv
Inc. EwTEAEia; o Katpo;
Inc. ro. Este vremea sfârşitului
Ed.: Tpuybiov KaTavvKTtKov, Roma, 1879, pp. 637-640; PG 97, 1409-1414;
Heirm.: S. Eustratiades, ElppoAoytov, 57 (Sf. Andrei Criteanul); 55 (Sf. Ioan Damaschinul);
Trad.: Triodul, EIBMBOR, Bucureşti, 2010, pp. 567-569.
4. Tricântare în Sfânta şi Marea Miercuri. Rugăciunea Domnească, glasul 8
THx9 p AKljKOEV O npoeprjTpQ
Inc. Avcbyecov EOTpcopevov
Inc. ro. Foişor aşternut Te-a primit pe Tine
Ed.: Tptcpbtov KaTavvKTtKov, Roma, 1879, pp. 648-651; PG 97, 1416-1420;
Heirm.: S. Eustratiades, ElppoAdytov, 240 (Sf. Andrei Criteanul); Trad.: Triodul, EIBMBOR, Bucureşti, 2010, pp. 580-583.
5. Tricântare în Sfânta şi Marea Joi. Sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de Taină, rugăciunea cea mai presus de fire şi vânzarea Domnului, glasul 8
THxo; 7iA. 6. Tov Cocpov Tp; tpvxp; pov
Inc. HvTpETUOTat TO 6EITCVOV
Inc. ro. S-a înfrumuseţat cina
Ed.: Tptcybtov, ed. Ph. Vitali, Roma, 1738, p. 678;
Heirm.: S. Eustratiades, ElppoAoytov, 327 (Sf. Andrei Criteanul);
Trad.: Triodul, EIBMBOR, Bucureşti, 2010, pp. 602-605.
367
6. Patrucântare în Sfânta şi Marea Vineri. Sfintele şi mântuitoarele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos, glasul 3, inedit
Hxoc y. BopOdţ Kai OKEnaorpt; EyEVETO pot
Inc. ETALP o dvEvOvvoq OEACOV
Ed.: TpupbLOV, ed. Ph. Vitali, Roma, 1738, p. 683; Nea (PopptyL B (1922) nr. 19-22, pp. 4-5.
Heirm.: S. Eustratiades, ElppoAoytov, 104,106 (Sf. Andrei Criteanul);
110,112 (Sf. Gherman Patriarhul); 231 (Sf. Cosma Monahul).
H. Idiomele
I. Din Mineie
Mineiul pe septembrie
1. înălţarea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci (14 septembrie)
Stihiră idiomelă la Litie, glasul 1
T4XO9 a ■ Eppepov COQ dApOcoq p aytocpQoyyoc, ppou;
Inc. ro. Astăzi, cu adevărat, cuvântul cel de Dumnezeu grăitor
Ed.: Mpvala TOV oAov EvtavTov, 1.1, Roma, 1888, p. 155; PG 97, 1436;
Trad.: Mineiul pe septembrie, EIBMBOR, Bucureşti, 2015, p. 277.
2. La aceeaşi sărbătoare (14 septembrie)
Stihiră idiomelă la Litie, glasul 1
Hxos a. Td (pvTEvOev EV Kpavtov Tonco
Inc. ro. Lemnul vieţii cu adevărat
Ed.: Mpvala TOV OAOV EvtavTov, 1.1, Roma, 1888, p. 156;
Trad.: Mineiul pe septembrie, EIBMBOR, Bucureşti, 2015, p. 277.
3. La aceeaşi sărbătoare (14 septembrie)
Stihiră idiomelă la Litie, glasul 1
THxo; a. npOTvmov TOV oTavpov oov
Inc. ro. Mai înainte închipuind Crucea Ta
Ed.: Mpvala TOV OAOV EvtavTov, 1.1, Roma, 1888, p. 156;
Trad.: Mineiul pe septembrie, EIBMBOR, Bucureşti, 2015, p. 277.
4. Pomenirea Sfântului Mare Mucenic Eustatie şi a celor împreună cu dânsul (20 septembrie)
Stihiră idiomelă la Laude, glasul 6 [atribuită şi lui Andrei Pirul] Hxoc nA. (3. Acpdopov T6KOV Maptaţ
368
Inc. ro. Fiind locaş al Celui născut din Maria
Ed.: Mpvata TOV OAOV EVUWTOV, 1.I, Roma, 1888, pp. 217-218; Trad.: Mineiul pe septembrie, EIBMBOR, Bucureşti, 2015, p. 389.
5. Pomenirea Sfintei Mari Muceniţe şi întocmai Apostolii Tecla (24 septembrie)
Stihiră idiomelă la Doamne strigat-am… (la Slavă…), glasul 6 [atribuită şi lui Anatolie]
„Hxoc 7TA. 3. AOApTtKou; naAaiopaoi
Inc. ro. Cu lupte nevoitoare l-ai călcat pe vrăjmaşul
Ed.: Mpvata TOV OAOV EVUWTOV, 1.1, Roma, 1888, p. 238;
Trad.: Mineiul pe septembrie, EIBMBOR, Bucureşti, 2015, p. 389.
6. La aceeaşi sărbătoare (24 septembrie)
Stihiră idiomelă la Laude, glasul 4 [atribuită şi lui Anatolie] THxo; b. XopEtaţ EyeipaTE, (pLAopâpTvpsţ
Inc. ro. Alcătuiti dănţuiri, iubitorilor de Muceniţe
Ed.: Mpvata TOV OAOV EVUWTOV, 1.1, Roma, 1888, p. 245;
Trad.: Mineiul pe septembrie, EIBMBOR, Bucureşti, 2015, p. 447.
Mineiul pe octombrie
7. Pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Dionisie Areopagitul (3 octombrie)
Stihiră idiomelă la Doamne strigat-am… (la Slavă…), glasul 2 [atribuită şi lui Vizantie]
HxOs 3. AEVTE OVpCpCOVCOQ, ol TUOTOL, Tl)v ETIţOLOV pvpppv Inc. ro. Veniţi, credincioşilor, cu un glas, să lăudăm pomenirea Ed.: Mpvata TOV OAOV EVUWTOV, 1.1, Roma, 1888, p. 322;
Trad.: Mineiul pe octombrie, EIBMBOR, Bucureşti, 2021, p. 72.
8. Pomenirea Sfinţilor Mucenici Prov, Tarah şi Andronic (12 octombrie)
Stihiră idiomelă la Stihoavna Vecerniei (la Slavă…), glasul 1 [atribuită şi lui Vizantie]
THxo; a. To TPLOTEAEXOV ădpotopa
Inc. ro. Adunarea cea de trei mlădite
Ed.: Mpvata TOV OAOV EVUWTOV, 1.1, Roma, 1888, p. 404;
Trad.: Mineiul pe octombrie, EIBMBOR, Bucureşti, 2021, p. 213.
369
9. Pomenirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir (26 octombrie)
Stihiră idiomelă la Laude (la Slavă…), glasul 4
Hx0? Tov Adyxatp KAqpcooâpevov
Inc. ro. Pe cel ce şi-a câştigat cu suliţele harul
Ed.: Mqvala TOV dAov EVtavTOV, 1.I, Roma, 1888, p. 537;
Trad.: Mineiul pe octombrie, EIBMBOR, Bucureşti, 2021, p. 459.
Mineiul pe noiembrie
10. Pomenirea Sfântului slăvitului apostol Andrei, cel întâi chemat (30 noiembrie)
3 Stihiri idiomele la Litie, glasul 1
Hxoc a.V npcoTOKAqTop padqTqp
Inc. ro. Ucenicul cel întâi chemat (stihiră 1) I Să lăudăm credincioşii (stihiră 2) I Focul cel înţelegător care luminează (stihiră 3)
Ed.: Mqvala TOV OAOV evtavTov, t. II, Roma, 1892, p. 325;
Trad.: Mineiul pe noiembrie, EIBMBOR, Bucureşti, 2017, p. 546.
11. La aceeaşi sărbătoare (30 noiembrie)
Stihiră idiomelă la Litie şi la Laude (la Slavă…), glasul 8 [atribuită şi lui Anatolie]
Hxoc nA. 5. Tov KqpvKa T-qp nioTEcop
Inc. ro. Pe propovăduitorul credinţei
Ed.: Mqvaîa TOV dAov EVUWTOV, t. II, Roma, 1892, pp. 326, 343;
Trad.: Mineiul pe noiembrie, EIBMBOR, Bucureşti, 2017, pp. 546,567.
Mineiul pe decembrie
12. înainteprăznuirea Naşterii Domnului (20 decembrie)
Stihiră idiomelă la Stihoavna Vecerniei, glasul 2 [atribuită şi lui Andrei Pirul]
THx9 3. AEVTE cmavTep, Xpiorov tâ y£V£0Ata
Inc. ro. Veniţi, toţi, să prăznuim mai înainte
Ed.: Mqvaîa TOV dAov evtavTov, t. II, Roma, 1892, pp. 510, 552; AvOoAoytov, 1.1, ed. Ph. Vitali, Roma, 1738, p. 395.
Trad.: Mineiul pe decembrie, EIBMBOR, Bucureşti, 2019, pp. 300,375.
13. Naşterea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos (25 decembrie)
Stihiră idiomelă la Stihoavna Vecerniei (la Slavă…), glasul 4 [atribuită şi lui Ioan Damaschinul]
370
THxoq 6. EvcppâvOiŢU lepovoaAqp Kal navqyvploaie nâvieq Inc. ro. Veseleşte-te, Ierusalime, şi prăznuiţi toţi cei ce iubiţi Sionul Ed.: Mqvaîa iov oAov evcaviov, t. II, Roma, 1892, pp. 660, 709; Trad.: Mineiul pe decembrie, EIBMBOR, Bucureşti, 2019, pp. 515,598.
14. La aceeaşi sărbătoare (25 decembrie)
Stihiră idiomelă la Laude, glasul 4
THxo; b. EvcppaivEode, dLKatoc ovpavol, âyaAAiâodEoKtpiqoaiE, iâ dpq, [iov]
XpLoiov yEvvq0Evio;.
Inc. ro. Veseliţi-vă drepţilor; ceruri, bucuraţi-vă, săltaţi, munţilor, că S-a născut Hristos
Ed.: Mqvaîa iov dAov EVUXVTOV, t. II, Roma, 1892, pp. 671, 678-679, 693; PG 97, 1433;
Trad.: Mineiul pe decembrie, EIBMBOR, Bucureşti, 2019, pp. 526, 539, 562, 576.
15. La aceeaşi sărbătoare (25 decembrie)
Stihiră idiomelă la Laude, glasul 4
Hxoc b.O EJazqp EvboKqoev, 6 Aoyoc, oapf EyevEio
Inc. ro. Tatăl a binevoit; Cuvântul trup S-a făcut
Ed.: Mqvaîa iov dAov EVUWZOV, t. II, Roma, 1892, p. 671, 679, 694; PG 97, 1433;
Trad.: Mineiul pe decembrie, EIBMBOR, Bucureşti, 2019, pp. 526, 539, 562, 576.
16. La aceeaşi sărbătoare (25 decembrie)
Stihiră idiomelă la Laude, glasul 4
Hxoc b. ©EOTOKE Flap0EVE, q TEKOvoa iov Ecoiqpa, dvEipEifaţ Inc. ro. De Dumnezeu Născătoare Fecioară, ceea ce ai născut pe Mântuitorul, sters-ai blestemul
Ed.: Mqvaîa iov dAov eviaviov, t. II, Roma, 1892, pp. 671, 679, 693; PG 97, 1433;
Trad.: Mineiul pe decembrie, EIBMBOR, Bucureşti, 2019, pp. 526, 539-540, 562, 576.
17. La aceeaşi sărbătoare (25 decembrie)
Stihiră idiomelă la Laude, glasul 4
THxoc b. AEVTE dwpvqocopEV iqv Mqiepa iov Ecovqpoţ Inc. ro. Veniţi să lăudăm pe Maica Mântuitorului
371
Ed.: Mpvala TOV oAov EVUWTOV, t. II, Roma, 1892, pp. 671-672, 679, 693-694;
Trad.: Mineiul pe decembrie, EIBMBOR, Bucureşti, 2019, pp. 526,540, 563, 576.
18. Pomenirea Sfinţilor 14.000 de prunci ucişi din porunca lui Irod (29 decembrie)
Stihiră idiomelă la Doamne strigat-am (la Slavă…), glasul 8
„Hxoq nA. 5. rHpa6ri; o napavopoc,, Oscopcov TOV doTEpa
Inc. ro. Irod cel fără de lege, văzând steaua
Ed.: MpvoLia TOV OAOV EVUWTOV, t. II, Roma, 1892, pp. 717, 725;
Trad.: Mineiul pe decembrie, EIBMBOR, Bucureşti, 2019, pp. 610, 621.
19. La aceeaşi sărbătoare (29 decembrie)
Stihiră idiomelă la Stihoavna Vecerniei (la Slavă…), glasul 8 „Hyoc 7iA. 5. Tov lrfoov yEwr]0EVTO(; EV BpOAcep rzjq lovbaiaq Inc. ro. Când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii
Ed.: Mpvaia TOV OAOV EVUWTOV, t. II, Roma, 1892, p. 718;
Trad.: Mineiul pe decembrie, EIBMBOR, Bucureşti, 2019, pp. 610-611.
Mineiul pe ianuarie
20. înainteprăznuirea Botezului Domnului nostru Iisus Hristos (2 ianuarie)
Stihiră idiomelă la Stihoavna Vecerniei, glasul 2
THxoq 3. TIOLALV Tqoovţ o epop KaOatpETat
Inc. ro. Iisus al meu Se curăţeşte
Ed.: Mpvaîa TOV OAOV EvtavTov, t. III, Roma, 1896, pp. 26-27;
Trad.: Mineiul pe ianuarie, EIBMBOR, Bucureşti, 2010, p. 31.
21. La aceeaşi sărbătoare (2 ianuarie)
Stihiră idiomelă la Stihoavna Vecerniei, glasul 3
Hyoq y. Latbpâ pbv p napeAdovoa EopTij
Inc. ro. Strălucit a fost praznicul ce a trecut
Ed.: Mpvaîa TOV OAOV EVUWTOV, t. III, Roma, 1896, pp. 27, 59;
Trad.: Mineiul pe ianuarie, EIBMBOR, Bucureşti, 2010, p. 31.
22. La aceeaşi sărbătoare (2 ianuarie)
Stihiră idiomelă la Stihoavna Vecerniei (la Slavă…), glasul 3
THxoqy. AEVTE ânavTEţ ntoToi, Ti)vIovbaiav cupEVTEq
372
Inc. ro. Veniţi, toţi credincioşii, ca părăsind Iudeea
Ed.: Mrjvaîa TOV OAOV EvtavTOV, t. III, Roma, 1896, p. 27;
Trad.: Mineiul pe ianuarie, EIBMBOR, Bucureşti, 2010, p. 31.
23. Botezul Domnului nostru Iisus Hristos (6 ianuarie)
Stihiră idiomelă la Laude, glasul 1
„Hxoc a. O nEptfâAAcov TOV ovpavov EV vEcpeAatc, peWpa nEptfâaAETOL
Inc. ro. Cel ce îmbracă cerul cu noi, Se îmbracă astăzi
Ed.: Mrţvaia TOV OAOV EVUXVTOV, t. III, Roma, 1896, pp. 155,169,171;
Trad.: Mineiul pe ianuarie, EIBMBOR, Bucureşti, 2010, pp. 157, 171,174 (aici atribuită lui Gherman Patriarhul).
Mineiul pe februarie
24. întâmpinarea Domnului nostru Iisus Hristos (2 februarie)
Stihiră idiomelă la Litie, glasul 2 [atribuită şi lui Gherman Patriarhul; în Mineiul grecesc şi românesc stihiră este atribuită lui Ioan Monahul]
Hxoc; P. O KTLOTI]C, ovpavov Kai yqc,
Inc. ro. Ziditorul cerului şi al pământului
Ed.: Mrţvaia TOV OAOV EvtavTOV, t. III, Roma, 1896, pp. 467,478-479, 547;
Trad.: Mineiul pe februarie, EIBMBOR, Bucureşti, 2014, pp. 19, 24.
25. La aceeaşi sărbătoare (2 februarie)
Stihiră idiomelă la Litie, glasul 2 [atribuită şi lui Anatolie]
THxo; 3. ZrpiEpov Evpecov o npEofvTrjy
Inc. ro. Astăzi bătrânul Simeon intră în Templu
Ed.: Mqvata TOV OAOV EVUWTOV, t. III, Roma, 1896, pp. 479;
Trad.: Mineiul pe februarie, EIBMBOR, Bucureşti, 2014, pp. 25.
26. La aceeaşi sărbătoare (2 februarie)
Stihiră idiomelă la Litie, glasul 4
Hxog b. ZfpEpov q lepă prjTqp
Inc. ro. Astăzi Maica Sfântă şi cea mai presus decât Templul
Ed.: Mqvaîa TOV OAOV EVUXVTOV, t. III, Roma, 1896, pp. 474,479,507;
PG 97,1436;
Trad.: Mineiul pe februarie, EIBMBOR, Bucureşti, 2014, pp. 20, 25, 54.
373
27. La aceeaşi sărbătoare (2 februarie)
Stihiră idiomelă la Litie (la Slavă…), glasul 1
„Hxoq nA. a. EpEvvâTE rât; ypacpac,
Inc. ro. Cercetaţi Scripturile, precum a zis în Evanghelii
Ed.: Mpvata TOV OAOV evtavTOv, t. III, Roma, 1896, pp. 479, 514;
PG 97,1436;
Trad.: Mineiul pe februarie, EIBMBOR, Bucureşti, 2014, pp. 25, 64.
28. La aceeaşi sărbătoare (2 februarie)
Stihiră idiomelă la Stihoavna Vecerniei (la Slavă…), glasul 8
THo; 7iA. 6. O TOÎC, XspovfEtp EnoxovpevoQ Kal vpvovpevot;
imb Tâv Esparpelp
oppspov
Inc. ro. Cel ce este purtat pe heruvimi şi este lăudat de serafimi, astăzi fiind adus
Ed.: Mpvata TOV OAOV EvtavTOv, t. III, Roma, 1896, pp. 480, 506, 535;
PG 97,1436;
Trad.: Mineiul pe feburarie, EIBMBOR, Bucureşti, 2014, pp. 26, 54, 86.
Mineiul pe martie
29. Bunavestire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (25 martie)
Stihiră idiomelă la Stihoavna Vecerniei (la Slavă…), glasul 4
THxo; b. Eppepov xapdQ EvayyeAta
Inc. ro. Astăzi sunt bunele vestiri
Ed.: Mpvata TOV OAOV evtavTOv, t. IV, Roma, 1898, p. 174; PG 97, 1329;
Trad.: Mineiul pe martie, EIBMBOR, Bucureşti, 2019, p. 228.
Mineiul pe iunie
30. Pomenirea Sfântului Mucenic Leontie (18 iunie)
Stihiră idiomelă, glasul 4
THxo; 5. EvcppaivETat o ovpavdq oppepov cpatbpcoc; Kal p yp ăyâAAETat TUOTCOQ ETII Tp pvppp TOV păpropoţ AEOVTIOV
Inc. ro. Să se veselească astăzi luminat cerul, şi cu credinţă să se bucure pământul, întru pomenirea Mucenicului Leontie
Ed. Gheorghios Stefatos, Aytoc; Avbpeac, Kppzp c; o MEAcoboc, BLOC; Kal Epyo, AihaKTOQiKr) Aiarpipr), Atena, 2020, p. 222
374
[în Mineiele greceşti de la Roma şi Veneţia această stihiră lipseşte, dar apare în Mineiul românesc];
Trad.: Mineiul pe iunie, EIBMBOR, Bucureşti, 2012, p. 198.
31. Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie)
Stihiră idiomelă la Vecernia Mică (la Slavă…), glasul 8
THo; nA. 6. PI penet rât Icoâvvp p evcobia
Inc. ro. Cuvine-se lui Ioan bună mireasmă
Ed.: Mpvata TOV OAOV evtavTOî), t. V, Roma, 1900, pp. 343, 366; AvdoAoytov, t. III, ed. Ph. Vitali, Roma, 1738, p. 36.
Trad.: Mineiul pe iunie, EIBMBOR, Bucureşti, 2012, pp. 273-274.
32. La aceeaşi sărbătoare (24 iunie)
Stihiră idiomelă la Doamne strigat-am, glasul 4
THxoţ 6. Enecpave oppepov o peyaq npobpopoţ
Inc. ro. Arătatu-s-a astăzi mare înaintemergător
Ed.: Mpvata TOV OAOV evtavTOî), t. V, Roma, 1900, p. 344; PG 97, 1436
Trad.: Mineiul pe iunie, EIBMBOR, Bucureşti, 2012, p. 275.
33. La aceeaşi sărbătoare (24 iunie)
Stihiră idiomelă la Doamne strigat-am, glasul 4 [atribuită şi lui Ioan Monahul sau Teodor Studitul]
Hxog b. npotppTpq Kat npodpopoţ ano yaoTpdq
Inc. ro. Proroc şi înaintemergător, din pântece
Ed.: Mpvata TOV OAOV evtavTOv, t. V, Roma, 1900, p. 344; PG 97, 1436;
Trad.: Mineiul pe iunie, EIBMBOR, Bucureşti, 2012, p. 275.
34. La aceeaşi sărbătoare (24 iunie)
Stihiră idiomelă la Doamne strigat-am, glasul 4 [atribuită şi lui Teodor Studitul]
THxog „O TOV napaboţov OavpaToţ! O Ttp Aoya TOV ayyeAov pp netedele,
Inc. ro. O, preaslăvită minune! Cel ce n-a crezut cuvântului îngerului
Ed.: Mpvata TOV OAOV evtavTOv, t. V, Roma, 1900, p. 345; PG 97, 1436;
Trad.: Mineiul pe iunie, EIBMBOR, Bucureşti, 2012, p. 275.
35. La aceeaşi sărbătoare (24 iunie)
Stihiră idiomelă la Doamne strigat-am, glasul 4
Hx0? Icoâvvp navevcpppe Kat otKovpevtKe
375
Inc. ro. Ioane prealăudate şi al lumii Apostol
Ed.: Mpvala TOV oAov EvtavTov, t. V, Roma, 1900, p. 345;
Trad.: Mineiul pe iunie, EIBMBOR, Bucureşti, 2012, p. 276.
36. La aceeaşi sărbătoare (24 iunie)
Stihiră idiomelă la Litie (la Slavă…), glasul 1
TTxos nA. a. Tov EV npocppTatq opov
Inc. ro. Hotarul Prorocilor şi începătura Apostolilor
Ed.: Mpvaia TOV OAOV sviavTov, t. V, Roma, 1900, p. 348;
Trad.: Mineiul pe iunie, EIBMBOR, Bucureşti, 2012, p. 278.
37. La aceeaşi sărbătoare (24 iunie)
Stihiră idiomelă la Stihoavna Vecerniei (la Şi acum…), glasul 8
THxo; 7iA. 5. BAETCE TI)V EAtodfET
Inc. ro. Vezi pe Elisabeta grăind
Ed.: Mpvaia TOV OAOV EVLOCVTOV, t. V, Roma, 1900, pp. 349, 362;
Trad.: Mineiul pe iunie, EIBMBOR, Bucureşti, 2012, p. 280.
38. La Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel (29 iunie)
Stihiră idiomelă la Litie, glasul 2
Hxoc 3. Aevpo 6p pot oppepov TO TCOV moTâtv Evdvpcoq
Inc. ro. Veniţi adunările credincioşilor, împreunarea cea frumoasă
Ed.: Mpvaîa TOV OAOV EVLOCVTOV, t. V, Roma, 1900, pp. 387-388; PG 97, 1436-1437;
Trad.: Mineiul pe iunie, EIBMBOR, Bucureşti, 2012, p. 356.
39. La aceeaşi sărbătoare (29 iunie)
Stihiră idiomelă la Stihoavna Vecerniei, glasul 1
THxo; a. Toc KOCTOC TLOALV 5Eopâ…ri TIC, napaoTpoEt
Inc. ro. Legăturile tale cele de prin cetăţi, şi necazurile cine le va spune…
Sau cine va pune de faţă nevoinţele şi ostenelile tale
Ed.: Mpvata TOV OAOV EvtavTov, t. V, Roma, 1900, p. 389;
Trad.: Mineiul pe iunie, EIBMBOR, Bucureşti, 2012, p. 357.
40. La aceeaşi sărbătoare (29 iunie)
Stihiră idiomelă la Stihoavna Vecerniei, glasul 1
THxoq a. Toc Kară TLOALV bsopâ…Tov; Konovţ
Inc. ro. Legăturile tale cele de prin cetăţi, cine le va spune… Ostenelile, nevoinţele, privegherile
Ed.: Mpvaîa TOV OAOV EvtavTov, t. V, Roma, 1900, p. 389;
Trad.: Mineiul pe iunie, EIBMBOR, Bucureşti, 2012, p. 357.
376
41. La aceeaşi sărbătoare (29 iunie)
Stihiră idiomelă la Stihoavna Vecerniei, glasul 1
Hxoc; a. Tovc, cpcooTijpac, TOVQ peyâAovq Tije; EKKAqolac;
Inc. ro. Pe luminătorii cei mari ai Bisericii
Ed.: Mqvaia TOV dAov EviavTov, t. V, Roma, 1900, p. 389;
Trad.: Mineiul pe iunie, EIBMBOR, Bucureşti, 2012, p. 357.
Mineiul pe august
42. Pomenirea Sfinţilor şapte fraţi Mucenici Macabei, a maicii lor Solomoni şi a dăscălului lor Eleazar (1 august)
Stihiră idiomelă la Laude, glasul 4
Hxoc; ETITA OTVAOL EKAEKTOI
Inc. ro. Şapte stâlpi aleşi
Ed.: Mqvala TOV dAov EviavTov, t. VI, Roma, 1902, p. 293;
Trad.: Mineiul pe august, EIBMBOR, Bucureşti, 2022, p. 28.
43. La aceeaşi sărbătoare (1 august)
Stihiră idiomelă la Laude, glasul 5 [atribuită şi lui Vizantie]
THx9 nA. a. Oi TOV vopov cpvAaKEţ Kal Tqp EoAopovijc,
Inc. ro. Păzitorii Legii şi fiii Solomoniei
Ed.: Mqvala TOV dAov EVLOIVTOV, t. VI, Roma, 1902, p. 293;
Trad.: Mineiul pe august, EIBMBOR, Bucureşti, 2022, p. 28.
44. Schimbarea la faţă a Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos (6 august)
Stihiră idiomelă la Doamne strigat-am, glasul 4 [atribuită şi lui Cosma Monahul]
THxS Opoq Td HOTE CocpcodEq Kal KanvcodEţ
Inc. ro. Muntele, care a fost oarecând întunecat şi acoperit cu fum
Ed.: Mqvala TOV dAov EviavTov, t. VI, Roma, 1902, p. 331, 377;
PG 98, 521-524;
Trad.: Mineiul pe august, EIBMBOR, Bucureşti, 2022, p. 102.
II. Din Triod
45. Sâmbăta Sfântului şi Dreptului Lazăr
Stihiră idiomelă la Laude, glasul 1
THxoţ OL. Mdpda Kal Mapla TCO EaiTrjpL sAeyov
Inc. ro. Marta şi Maria au zis Mântuitorului
9
377
Ed.: Tpicbdtov KaxavvKTiKov, Roma, 1879, p. 598;
Trad.: Triodul, Bucureşti, 2010, p. 528.
46. Duminica Floriilor. Intrarea Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim
Stihiră idiomelă la Vecernia mare (la Doamne strigat-am), glasul 6
THx9 7TA. 3. O EXV Gpovov ovpavdv Kal vnonddtov vqv yfjv, o xov 0EOV natpbp Adyop
Inc. ro. Cel ce are scaun cerul, şi aşternut picioarelor pământul, Cuvântul lui Dumnezeu-Tatăl
Ed.: Tpupbtov KatavvKTLKdv, Roma, 1879, pp. 601-602;
Trad.: Triodul, EIBMBOR, Bucureşti, 2010, p. 531.
47. La aceeaşi sărbătoare (Duminica Floriilor)
Stihiră idiomelă la Laude, glasul 4
TTyoţ b. Trjv KOLvrjv âvâoxaotv npd tov EKOVOLOV nâOovp oov
Inc. ro. învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta
Ed.: Tpicodiov KaxawKTiKOV, Roma, 1879, p. 612;
Trad.: Triodul, EIBMBOR, Bucureşti, 2010, p. 540.
48. în Sfânta şi Marea Luni. Iosif cel preafrumos şi smochinul cel neroditor
Stihiră idiomelă la Laude, glasul 5
Hyoc nA. a. (POăaavTEp, ruoxol, TOC Ccopppvxa nâdr] XptoTov TOV 0EOV
Ed.: Spiridon Lavriotis, „ĂVEKborot EKKArjOiacruKoi vpvoi”, 0soAoyla, 0,1931, p. 347.
49. în aceeaşi zi (Sfânta şi Marea Luni)
Stihiră idiomelă la Utrenie, glasul 5
THyoq nA. a. Kvpte, o Aaop dv EAqyayEţ EK bovAEiap [EV] x£l-pl KpaTaux
Ed.: Spiridon Lavriotis, „AVEK6OTOI EKKArcriao-TiKoi vpvoi”, 0eoAoyla, 0, 1931, p. 348.
50. în aceeaşi zi (Sfânta şi Marea Luni)
Stihiră idiomelă la Utrenie, glasul 5
Tlyoq nA. a. Tb ăKapnov p ovKij EVEKAyOri, xivop apa Adyov psTEXovoa
378
Ed.: Spiridon Lavriotis, „AVEK6OTOL EKKĂrjouxoTiKoi vpvoi”, 0EOAoyia, 0, 1931, p. 348.
51. în Sfânta şi Marea Joi. Sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de Taină, rugăciunea cea mai presus de fire şi vânzarea Domnului
Stihiră idiomelă la Stihoavna Utreniei, glasul 8
THxo; ÎIA. 5. EqpEpov TO KaTă TOV XptoTOv novppov
Inc. ro. Astăzi s-a adunat soborul cel viclean împotriva lui Hristos
Ed.: Tptcybtov KaTavvKTiKbv, Roma, 1879, p. 657;
Trad.: Triodul, EIBMBOR, Bucureşti, 2010, p. 591.
52. în Sfânta şi marea Vineri, seara la Denie. Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos
Stihiră idiomelă la Laude (la Şi acum…), glasul 6
Hxog TTA. 3. Tov VCOTOV pov EbcoKa elq paoTtycootv
Inc. ro. Spatele Meu l-am dat spre bătăi
Ed.: Tpiwbtov KaTavvKTtKbv, Roma, 1879, p. 678;
Trad.: Triodul, EIBMBOR, Bucureşti, 2010, p. 619.
III. Alte idiomele
53. Stihiră la tunderea în monahism, glasul 5
Tlyoq nA. a. Ayvbc, vnâpxet o yapoq apiavToq, d) napdEVE Mss.: Paris. Coislin. gr. 213, f. 197r.
Ed.: Gheorghios Stefatos, Aytoc, Avbpcac; Kpr]Tr]Q 6 McAcoboc, Biop Kai Epyo, Ai6aKTOQiKT AiotTQt3f, Atena, 2020, p. 222.
54. Stihiră la tunderea în monahism, glasul 2
Hxoq (3. El Kai TOV EECOBEV dmEbvoco xcova
Mss.: Paris. Coislin. gr. 213, f. 197r.
Ed.: Gheorghios Stefatos, Aytoc, Avbpeac, Kprp:ri; o MeAcoboc, Bto; Kai Epyo, AibaKTOQtKT] Aiarpipr), Atena, 2020, p. 223; PO 25, 1943, p. 571.
55. Stihiră la tunderea în monahism, glasul 4
Hxoq El Kai TOV EEO0EV dnEbvoco xdva
Mss.: Paris. Coislin. gr. 213, f. 197v.
Ed.: Gheorghios Stefatos, Aytoc, Avbpeac, Kpiytiy; o MeAcoboc, Bioţ Kai Epyo, AibaKTOQiKij AiaTQi3f], Atena, 2020, p. 223.
379
G. Stihiri
I. Din Octoih
1. Slujba glasului 1. La Vecernie, stihiră a învierii
Inc. EixppâvdrjTE, ovpavoi, oaAnioaTE
Inc. ro. Veseliţi-vă, ceruri, trâmbiţaţi, temeliile pământului
Ed.: HapaKArţxtKr] fjxot OKTcorixoţ q peyâAq, Roma, 1885, pp. 2-3; nEVTrKOOTâpiov, ed. Ph. Vitali, Roma, 1738, p. 322;
Trad.: Octoihul, EIBMBOR, Bucureşti, 2003, pp. 8-9.
2. Slujba glasului 1. La Vecernie, stihiră a învierii
Inc. Tov oapKl EKOVOIOX; oxavpcodEvxa di ijpăc;
Inc. ro. Pe Cel ce cu trupul, de voie, pentru noi a fost răstignit
Ed.: napaKAqTtKr] rjwi OKTcoqx0 B pEyâArţ, Roma, 1885, p. 3;
Trad.: Octoihul, EIBMBOR, Bucureşti, 2003, p. 9.
3. Slujba glasului 1. La Vecernie, stihiră a învierii
Inc. Tqj Ooodoxoj oov xdcpco napEOTcbTEC, oi âvâţtot
Inc. ro. înaintea mormântului Tău cel de viaţă primitor stând noi
Ed.: napaKArjXLKii Î]TOL OKzeoqxoQ rj pEyâAr, Roma, 1885, p. 3;
Trad.: Octoihul, EIBMBOR, Bucureşti, 2003, p. 9.
4. Slujba glasului 1. La Vecernie, stihiră a învierii
Inc. Tov xq) ITaxpi ovvâvapxov Kai ovvaîbiov Aoyov
Inc. ro. Pe Cuvântul, Cel împreună cu Tatăl cel fără de început
Ed.: napaKArţxiKr] qxot OKxârqxoc, rţ pEyâArp Roma, 1885, p. 3;
Trad.: Octoihul, EIBMBOR, Bucureşti, 2003, p. 9.
II. Din Triod
5. – 29. Joi în săptămâna a 5-a din Postul Mare. La Vecernie. 24 de stihiri alfabetice, ale Canonului cel Mare, glasul 4
EulogiuInvocare: KUQIE, npiv EU; TEAOQ ănoAcopat, mocov pe
THxog b. HOEAOV ââKpvotv EţoAclifaL
Ed.: TpLcpdiov KaxavvKxtKov, 1879, pp. 457-461;
Trad.: Triodul, EIBMBOR, Bucureşti, 2010, pp. 404-407.
380
III. Alte Stihiri
30. – 35. La tunderea în monahism, şase stihiri alfabetice, glasul 5
Inc. AvâAafE, napOevE, TTJV navonAiav TOV XptoTov
Mss.: Paris. Coislin. gr. 213, f. 196v – 197r.
Ed.: Gheorghios Stefatos, Aytoc, AvbpEaq KprţTpQ o MEAO)56Q BIOQ Kal Epyo, AtdaKToptKp AtaTptfp, Atena, 2020, pp. 224-226.
I. Iambi
1. Iambi alcătuiţi către Preacuviosul Agathon
Inc. Eyco pbv ElorjTTiaa flfAov TTJV xâptv
Des. Kotvcdc; npotovoat; TE Kal ovvpppevac.
Ed.: August Heisenberg, „Ein jambisches Gedicht des Andreas von Kreta”, Byzantinische Zeitschrift, 10,1901, pp. 508-512; PG 97, 1437-1444.
H. Slujbe irmologice
Glasul 1
1. La învierea lui Lazăr
a. Oidiy ETCIVIKIOV aocopev nâvTEţ
Ed.: S. Eustratiades, ElppoAoytov, 15, pp. 11-12 (15 irmoase).
2. La Sfântul Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei
Dir] a. Atâ OTVAOV nvpoQ Kal vecpEArp;
Ed.: S. Eustratiades, ElppoAoytov, 16, pp. 12-13 (12 irmoase).
3. La slujba învierii (Duminica)
□tq a. Atocopev aopa Katvdv TEJ 0EEJ TE) EK dovAeiac, Ed.: S. Eustratiades, ElppoAoytov, 17, pp. 13-14 (12 irmoase).
4. La slujba învierii (Duminica)
Dubf] a. O KpazatdQ EV LOXVL TOV vopTdv KaOeAcbv (Papaco
Ed.: S. Eustratiades, ElppoAoytov, 18, p. 14 (9 irmoase).
5. La slujba învierii (Duminica)
Dibi) a. TEJ navodsvEt belota KaTanovTtoavTt
Ed.: S. Eustratiades, ElppoAoytov, 19, pp. 14-15 (10 irmoase).
381
6. La Sfânta Muceniţă Tecla
Qif] a. AtocopEV TEO napadoE,onotâ ©ECO
Ed.: S. Eustratiades, ElppoAoytov, 42, pp. 30-31 (8 irmoase)
7. La slujba învierii (Duminica)
Dtbp a. Tr[Q mKpâc; nAtvdovpylac, Kai tâv Alyvmiaiv bovAEtac, Ed.: S. Eustratiades, ElppoAoytov, 43, pp. 31-32 (8 irmoase).
8. La slujba învierii (Duminica)
Qibf] a. rObbv Kai Tâcpov TTJV OâAaaoav betKvvq
Ed.: S. Eustratiades, ElppoAoytov, 44, p. 32 (8 irmoase).
Glasul 2
9. La Duminica Mironosiţelor
Oi6f) a. Trjv MCOOECOQ cobpv dvaAafovoa fbpoov
Ed.: S. Eustratiades, ElppoAoytov, 57, pp. 42-43 (13 irmoase).
10. La pomenirea Mucenicilor
Qibf] a. EmviKLOv ănavTSQ pcooatKcoQ npooâţajpEv
Ed.: S. Eustratiades, ElppoAoytov, 60, pp. 44-45 (9 irmoase).
11. La slujba învierii (Duminica)
Didp a. AtpppTat pcv TO EpvOpatov
Ed.: S. Eustratiades, ElppoAoytov, 67, pp. 50-51 (9 irmoase).
12. Fără titlu
Dtbq a. Trjv bcobEKânApyov OâAaooav btEnEpaoEv
Ed.: S. Eustratiades, ElppoAoytov, 86, pp. 62 (9 irmoase).
Glasul 3
13. La întâmpinarea Domnului
a. MEysOEt fpaxiovoq oov anoAtOcoOpTcooav
Ed.: S. Eustratiades, ElppoAoytov, 102, pp. 71-72 (9 irmoase).
14. La întâmpinarea Domnului
Dibf] a. Bpaiovt vifpAqj Aadv btEGcooac,
Ed.: S. Eustratiades, ElppoAoytov, 104, pp. 73-74 (16 irmoase).
382
Imnografia Sfântului Andrei Criteanul
15. La Sfântul Mucenic Eustratie
□ir] a. QaAaooav Epvdpocv StEppriţaţ ac EOC,
Ed.: S. Eustratiades, ElppoAoytov, 106, pp. 74-75 (10 irmoase).
16. La Sfântul Mucenic Platon
Dip a.Tqj dbriyfjoavTi ©sqj EV oTvAqj TIV poc,
Ed.: S. Eustratiades, ElppoAoytov, 107, pp. 75-76 (16 irmoase).
17. Fără titlu
Qtbf] a. OavpaoTdq svboţcoc; notcov TE para
Ed.: S. Eustratiades, ElppoAoytov, 108, pp. 76-77 (13 irmoase).
18. La slujba învierii (Duminica)
Qidf] a. Tqj EV OTVAGJ nvpdq KaOobpypoavTt
Ed.: S. Eustratiades, ElppoAoytov, 109, pp. 77-78 (8 irmoase).
19. La slujba învierii (Duminica)
Qi6f a. TlEptovotov Aaov EV spijpqj btEoajoafi
Ed.: S. Eustratiades, ElppoAoytov, 114, pp. 80-81 (10 irmoase).
20. La slujba învierii (Duminica)
Qibf] a. Tqj nApOet Tpc, 5dEq; oov ovvETpttfac,
Ed.: S. Eustratiades, ElppoAoytov, 118, pp. 83-84 (9 irmoase).
21. Fără titlu
Qt6r] a. Tofov noAEptov Kat ăppaTa (Papaco
Ed.: S. Eustratiades, ElppoAoytov, 119, pp. 84-85 (10 irmoase).
22. La slujba învierii (Duminica)
□ibr] a. KpâToq EV toxvi OOV, XptOTE
Ed.: S. Eustratiades, ElppoAoytov, 120, pp. 85-86 (9 irmoase).
23. La slujba învierii (Duminica)
Dibi) a. AtsAOcov TIOVTOV EpvOpdv coc EV Epijpqj
Ed.: S. Eustratiades, ElppoAoytov, 121, p. 86 (8 irmoase).
24. La slujba învierii (Duminica)
Qt6f] a. Tqj KaTabtsAovTi sqj Trv Epvdpâv
Ed.: S. Eustratiades, EippoAdytov, 122, pp. 86-87 (8 irmoase).
383
25. La Sfântul Ierarh Vasile cel Mare
Dibq a. Tv EV Tq ocpOevu TU Mawoq
Ed.: S. Eustratiades, ElppoAoyLOV, 127, pp. 90-91 (9 irmoase).
26. Fără titlu
Dibr] a. ALO pa KaLvov Kal a6qv nvEvpaiLKqv
Ed.: S. Eustratiades, ElppoAoyLOV, 131, p. 93 (8 irmoase).
Glasul 4
27. Fără titlu
Oiq a. Appaxa Papacb Kal Tqv bvvapLV avTov
Ed.: S. Eustratiades, ElppoAoyLOV, 147, pp. 104-105 (11 irmoase).
28. Fără titlu
Qibq a. ALOcvpev cpdqv ETLLVIKLOV TLO povcp QECO
Ed.: S. Eustratiades, ElppoAoyLOV, 148, pp. 105-106 (11 irmoase).
29. Fără titlu
□iq OL. Tcp odqyqoavTL nâAaL TdvlopaqA
Ed.: S. Eustratiades, ElppoAoyLOV, 149, p. 106 (10 irmoase).
30. Fără titlu
Qidr] a.rO naTâţac; AlyvnTOV Kal (Papaco
Ed.: S. Eustratiades, ElppoAoyLOV, 150, pp. 106-107 (11 irmoase).
31. La Sfânta Muceniţă Tecla, cea întocmai cu Apostolii
Qihf] a.V naTâţaţ AlyvnTOV Kal Papaâ
Ed.: S. Eustratiades, ElppoAoyLOV, 151, pp. 107-108 (12 irmoase).
32. Fără titlu
Qi5r a. Td aopa TO voqxov cp avapoAnETaL o EOC, Ed.: S. Eustratiades, ElppoAoyLOV, 152, pp. 108-109 (14 irmoase).
33. La Teofanie
Didf] a. AcodEKctTpqTov nEAayo; pcoodiKq fiaKTqpia
Ed.: S. Eustratiades, ElppoAoyLOV, 161, pp. 117-118 (13 irmoase).
34. La Sfânta Muceniţă Tecla, cea întocmai cu Apostolii
Qi6r] a. EpvOpâv yEciboac, coc, EOC, Ed.: S. Eustratiades, ElppoAoyLOV, 169, pp. 122-123 (9 irmoase).
384
35. Fără titlu
Dtq a. Op Ecopa o lo par] A TOV (Papaco
Ed.: S. Eustratiades, EippoAoytov, 170, pp. 123-124 (9 irmoase).
36. Fără titlu
Qif] a. Enâyr] (boci XELXOQ xâ udata enâyr] Kal tâ Kupata EV pEcrco tf]p 0aAâoor]p ott EV xtipi
Ed.: S. Eustratiades, EippoAoytov, 171, pp. 124 (9 irmoase).
37. Fără titlu
Dibi] [3. O Aadp npooEXEtE tfi ouyKatafâoet
Ed.: S. Eustratiades, EippoAoytov, 180, pp. 124 (2 irmoase).
Glasul 5
38. La slujba învierii (Duminica)
Qibf] a. Otdyv EntvtKtov npooâExopEV
Ed.: S. Eustratiades, EippoAoytov, 188, pp. 134-135 (11 irmoase).
39. La Duminica Orbului (Duminica a 5-a după Sfintele Paşti)
□ibq a. Ef]v £p rjv OUK EAaptpE OUK Eldev fjAtoc. notE
Ed.: S. Eustratiades, EippoAoytov, 191, pp. 136-137 (9 irmoase).
40. La Sfânta Muceniţă Varvara
Qibq a. Atocopsv TCI) Kupico tco Oaupaotcî)
Ed.: S. Eustratiades, EippoAdytov, 192, pp. 137-138 (12 irmoase).
41. La Aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul
□ibq a. Atocopsv tiv Ecotrjpt xcov OACOV
Ed.: S. Eustratiades, EippoAoytov, 193, pp. 138-139 (12 irmoase).
42. La slujba învierii (Duminica)
Oibq a. Enâyr] (boci tstxop tâ udata Enâyr] Kal tâ Kupata EV pEocp tf]Q OaAâoopc, Kat dtEft]
Ed.: S. Eustratiades, EippoAoytov, 194, p. 139 (9 irmoase).
43. Fără titlu
Oibr] a. Ap pata (tapacb Kat tt]v duvaptv autou
Ed.: S. Eustratiades, EippoAoytov, 195, pp. 139-140 (10 irmoase).
385
44. Fără titlu
Qibq a.O MatvoqQ TOV Aadv TOV lo par] A
Ed.: S. Eustratiades, EippoAoyiov, 206, pp. 146-147 (8 irmoase).
45. Fără titlu
Didf] a. Tcp nvvrpîfavTL noAepovq ev ppaxiovt avzov Kai âvafâTap TpcoTâTap KaAvipavTL
Ed.: S. Eustratiades, EippoAoycov, 207, pp. 147-148 (9 irmoase).
Glasul 6
46. La slujba învierii (Duminica)
□iq a. Kvpiov enoir]oe bvvaptv
Ed.: S. Eustratiades, EippoAdytov, 238, p. 169 (10 irmoase).
47. La slujba învierii (Duminica)
Qibt] a.O aladriTdq (Papaco KaTenovTÎoOr]
Ed.: S. Eustratiades, EippoAdycov, 239, p. 170 (9 irmoase).
48. La Canonul cel Mare
□idr] a. BopOdc; Kai GKEnaoxriQ eyeveTO poc elq owTppiav ovrop pov 0edp Kai boEaow avTdv 0edp TOV naTpop pov
Ed.: S. Eustratiades, EippoAoyiov, 240, pp. 170-171 (10 irmoase).
49. La slujba învierii (Duminica)
Qi5r a. 0avpaTovpydq imapxet Tovloparp). o pvoTpe;
Ed.: S. Eustratiades, EippoAoycov, 241, p. 171 (9 irmoase).
50. La slujba învierii (Duminica)
Qidt] a. Tcp ev GaAâoor] EpvOpâ dcaocooavTi
Ed.: S. Eustratiades, EippoAdycov, 243, p. 172 (10 irmoase).
51. La slujba învierii (Duminica)
Qir] a. Trjv EpvOpâv noaiv âppoxoip biodevoac;
Ed.: S. Eustratiades, EippoAdycov, 244, p. 173 (9 irmoase).
52. La slujba învierii (Duminica)
Qibr] a. 0avpaoTO; el o 0edp Kai QavpaoTâ Ta epya oov, OavpaoToi
Ed.: S. Eustratiades, EippoĂ.dycov, 245, pp. 173-174 (9 irmoase).
386
53. La slujba învierii (Duminica)
Qibp a. Bpaxiovt vipqAă) dvvâpst oov Kpaxată
Ed.: S. Eustratiades, EippoAoytov, 246, pp. 174-175 (9 irmoase).
Glasul 7
54. La slujba învierii (Duminica)
Qtbr] a. AtotopEv rcâ Kvptcp etapa Katvov ry Epvdpăv
Ed.: S. Eustratiades, EtppoAâytov, 290, pp. 204-205 (9 irmoase).
55. La slujba învierii (Duminica)
Qibf] a. QâAaooav Elpyăoco Tqv EKKAqotav oov
Ed.: S. Eustratiades, EtppoAâytov, 291, p. 205 (9 irmoase).
56. Fără titlu
Qibr] a. Tq ovvTpitpavxt noAspovţ EV fpaxiovt avxov Kai avafâxac, TptoTâxac, fvdtoavxt
Ed.: S. Eustratiades, EippoAoytov, 292, pp. 205-206 (10 irmoase).
57. Fără titlu
Qtbq a. Appaxa (Papaco KvptOQ epptipEv
Ed.: S. Eustratiades, EippoAoytov, 293, p. 206 (8 irmoase).
58. Fără titlu
Qibf] a. Pâftâoţ pcooatKq OâAaooav âtsxsps
Ed.: S. Eustratiades, EippoAoytov, 294, p. 207 (9 irmoase).
Glasul 8
59. La slujba învierii (Duminica)
Qidq a. Tqj Qavpaoxâ xspaxa notrjoavxt
Ed.: S. Eustratiades, EippoAoytov, 326, pp. 227-228 (12 irmoase).
60. La slujba învierii (Duminica)
□ibf a. Tâ) ovvxptipavTt noAspovc, EV fpaxiovt avxov Kai âtaftfâoavTt
Ed.: S. Eustratiades, EippoAoytov, 327, pp. 228-229 (10 irmoase).
61. La slujba învierii (Duminica)
Qibr a. BoqOdq Kai OKEnaoxrp; syEVExo pot EIQ ocoxqpiav OVTOC, pov @Ebq Kai boţâoa) avxov oxt 6E5ofaoTat
Ed.: S. Eustratiades, EippoAoytov, 329, pp. 229-230 (9 irmoase).
387
62. La înjumătăţirea Cincizecimii
a. QâAaooav Enrţfac, fvOioac;
Ed.: S. Eustratiades, ElppoAoytov, 330, p. 230 (11 irmoase).
63. Fără titlu
Qibf] a. ALocopsv cpdtjv ren Ecy za EK mKpâc;
Ed.: S. Eustratiades, EippoAdyLOV, 331, pp. 230-231 (15 irmoase).
64. La Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul
Dibq a. Ev EpvOpâ Qapacb ovv appaotv Efvdtoac,
Ed.: S. Eustratiades, ElppoAoytov, 332, pp. 231-232 (9 irmoase).
65. La Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul
Dibf] a. Tcp EV Alyvmcp Kpaxatcbc, oAeoavTt
Ed.: S. Eustratiades, ElppoAoytov, 333, p. 232 (10 irmoase).
66. La slujba învierii
Oi6f] a. EEopoAoyEtoOe xco Kvptco AadQ laparţA
Ed.: S. Eustratiades, ElppoAoytov, 338, pp. 235-236 (15 irmoase).
67. La Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul
Qibq a. Ta OavpaoTqj 0Ep ppcov aocopev
Ed.: S. Eustratiades, ElppoAoytov, 339, pp. 236-237 (9 irmoase).
68. La slujba învierii (Duminica)
□ lf] a. AvEKaAvTCTETO fvdov TO KVTOQ
Ed.: S. Eustratiades, EippoAoytov, 340, pp. 237-238 (10 irmoase).
Bibliografie
I. Ediţii ale textelor folosite în acest volum
A. Izvoare hagiografice
Btoţ TOV EV ayloLţ narpoc, ppcov Avbpsov TOV IspoooAvpLTOv, apXLEmoKonov yEvopsvov Kprptry;, ovyypa(pEtQ napă NLKpia TOV navevcpijpov naTpLKiov Kat KvsoTopoţ, în Athanasius Papadopoulos-Kerameus, AvâĂEKTa lEpoaokvpLTLKpc; XTaxvooytac,, t. V, 1898, 169-179; ed. critică de Panayotis Skaltsis în volumul Panayotis Skaltsis (ed.), O aytoc; Av- 5psa; apxLEniaKonoi; Kpiytriţ o lepoooAvpiTriQ TLOXLOVXOQ Epeoov Acofiov, npaKTiiax ETTLOTTIPOVLKOV ovvEbpiov (1-4 lovAlov 2003), EK66OEL; lEpăţ PTITQOTTOAEGX; MVTLAT)VT];, Mytilene, 2005, pp. 380-394.
Bloc; Kat noLTEta TOV OOLOV naTpoQ ppcov AvbpEov ApxiEmoKOTLOV KppTrjq TOV rlEpoooĂ.vpi.Tov, în Basilius Latysev (ed.), Menologii anonymi Byzantini saeculi X quae supersunt. Fasciculus alter, Menses lunium, iulium, Augustum continens, Petropoli, 1912, II, pp. 136-137.
Delehaye, Hyppolite (ed.), Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae, Bruxelles, 1902.
EyKwpLOV EIQ TOV OOLOV naTEpa ppcov Avbpsav âpxLEnioKonov TffQ KprjTriQ, în Theoharis Detorakis, „AVEKSOTOV EyKcepiov Eig AVQEOV KprTr;”, EnETripi(; ETaipEiaţ BVCLXVTLVCOV Enovbcbv, NZ, 1969-1970, pp. 85-94, text la pp. 88-94, şi în Panayotis Skaltsis (ed.), O aycoc, AvdpEac, apxLEnioKonoc; KpqTriQ o lEpoooĂ.vpLTpQ nohtovxoQ EpEoov Acofov, FIpaKTLKa ETUOTripOVLKOV OVVEdpLOV (1-4 lOvAtOV 2003), EKboUELq lEQă; pr)TQO7i6ĂEU)(; MvTiApvr;, Mytilene, 2005, pp. 403-415, text la pp. 408-415.
Icooiţcp KaĂ.o0ETOv Ă.dyoq Eiţ TOV EV âyioLQ naTEpa rjpcov apxLEmoKonov KppTrfQ Avbpeav TOV lEpoooXvpiTriv, în Dimitrios
390
Bibliografie
Tsamis (ed.)z Icooryp KaAo0ETOV ZvyypâppaTa, Tesalonic, 1980, pp. 435-451, reluat în Panayotis Skaltsis (ed.), O ăyioc Avdpeaq âpyLenioKonoq KppTrjQ o lEpoooAvptTric; noAiovxoţ Epeoov Acofov, npaietLKIX EnujTppoviKoi) ovvsdpiov (1-4 lovAiov 2003), EKSOOEU; i£Qâ; MxponoAsax; MvTiApvpc;, Mytilene, 2005, pp. 417-436, text la pp. 420-436.
MaKapiov TOV MaKpp, Bloc; Kai noAiTsia TOV EV âylou; na?poc; ppcbv AvbpEOV ApXLETUOKOTWV KpfjTpQ TOV IspOOoAvplTOV, în V. Laourdas, „MaKapiov TOV MaKpp, BLOC; TOV Ayiov Av6p£OV, âpXlEniOKOÎlOV KppTpţ, TO IfQOOOAvpLTOV”, KprjTiKâ XpoviKd, Z, 1953, pp. 66-74; Sf. Nicodim Aghioritul, NEOV EKAoytov, Constantinopol, 18632, pp. 151-155; K. Doukakis, Meyat; XvvaE,apioTr]c;…pf]vaIovALOv, Atena, 1893, t. Z, pp. 35-42; Asterios Argyrou, MaKapiov TOV MaKpf) EvyypâppaTa, Tesalonic, 1996, pp. 131-139; Idem, „MaKapiov TOV MaKpp, Biog Kai noAiTEia TOV EV ayiou; naTQdc, ppcvv Avbpsov ApxiETUcnconov KpfTp; TOV lEpocroAvpiTOv”, în Panayotis Skaltsis (ed.), O ayioţ AvbpEac, dpxiEniOKOTioq KpijTrp; o IspoooAvpiTpQ noAtovxoţ Epeoov Aeofov, llpakTLKA EmoTppovLKpv ovvEdpiov (1-4 lovAlov 2003), EK66Osig ispâ; ppTponoAEax; MvTiApvpţ, Mytilene, 2005, pp. 445-453.
Nichifor Calist Xanthopoulos, Sinaxar în Joia Săptămânii a cincea a Postului Mare, PG 97,1361-1364 [Triodul, EIBMBOR, Bucureşti, 1986, pp. 368-369].
Nicodim Aghioritul (Sf.), LvvaE,aptoTr](; TCOV dcodEKa prvcov TOÎ) EVUWTOV, Tesalonic, 20035, t. VI, pp. 22-23 (IovAiov 4).
B. Izvoare imnografice
Eustratiades, Sophronios, ©EOTOKâpiov, vol. I (AyiopEiTiKr] BifiAiodipcr] 7-8), Chennevieres-sur-Marne, 1931.
Goar, J., EvxoAoyiov sive Rituale Graecorum, Veneţia, 1730.
Kampanaos, L.I., „AVEK6OTOC EKKAr]oiaoTiKr noipoLc;aVSQEOV KQfTT]; TOV lEQOOOAvpiTOV, Kavwv EU; TOV E7UTâ(piOV OQpvov Tfjc vnEQayiaq, ©EOTOKOV, ipaAAopEvoc Karâ Tf)v navvvxiba Tp; ay. Kai psydApţ ITaQacrKEvpc; (EK TCUV codd. Lavr. A 45, f. 309 Kai 0 59, f. 17v)”, Nea (Dopptyţ, B, 1922, 19-22, pp. 3-4.
391
Mrjvala TOV dAov EVLCLVTOV, Roma, 1.1,1888-1901.
Magri, Melina Arco, „Linedito canon de requie di Andrea Cretese”, Helikon, IX-X, 1969-1970, pp. 475-513.
Maisano, R., „Un inno inedito di S. Andrea di Creta per la Domenica delle Palme”, Rivista di Storia e Letteratura Religiosa, VI, 1970, pp. 519-572.
Nicodim Aghioritul (Sf.), LTECpavoţ xfq AEtnapdEVOV rjTOt ©EoioKâpiov VEOV, TIOIKIAOV Kai cdpaLOTaxov OKTcbpxov, ed. Veneţia, 1883, ed. Constantinopol, 1849 [Sf. Nicodim Aghioritul, Noul Theotokarion. Canoanele aghiorite ale Maicii Domnului, trad. monahia Parascheva Enache, ed. a III-a, Ed. Doxologia, Iaşi, 2022],
IlapaKĂ.riTLKr] PTOL OKTCOTIXCN q peyâAq, Roma, 1885. nEVTrjKOOTâpiov xappoovvov, Roma, 1883.
Pitra, J.B., Hymnographie de l Eglise grecque, Roma, 1867.
Sanz, P., „Ein Fragment eines neuen Kanon des Andreas von Kreta”, Jahrbuch der Osterreichischen Byzantinistik, 4, 1955, pp. 1-11.
Schiro, Giuseppe (ed.), Analecta Hymnica Graeca e codicibus eruta Italiae inferioris, 13 vol., Roma, 1966-1983.
Syriopoulou, X.F., O Meyac; Kavcov Ay. Avbpsov TOV KpTjTry;, XQLOTiaviKq „Evcooig „H Avvia, Atena, 2000.
Tomadakis, Eutychius (ed.), ALO paza TOV TpicpdiovepavLoOevTa EK KcodiKcov Tqq KATCO iTaAiaq, 2 vol., Atena, 2000, 2004.
, „AVSQEOV KQfTT)(;, 6 KCXVCOV TT]; KvQuxKfjq TGJV BCUXOV”, AnblfELţ, TLEpLOdiKTJ EKOOp TOV LvAAdyOV EKnatbEVTLKCOV AscTovpycbv TOV KoAAsyiov AQqvdov, 3,1986, pp. 45-93.
Tptcpbiov, ed. Ph. Vitali, Roma, 1738.
Tpt(pbtov KaTavvKTLKOv, Roma, 1879.
II. Literatură secundară
Anastos, Milton V., „The Transfer of Illyricum, Calabria and Sicily to the Jurisdiction of the Patriarchate of Constantinople În 732-733″, în „Silloge Bizantina” În onore di Silvio Giuseppe Mercati (Studi Bizantini e Neoellenici 9), Roma, 1957, pp. 14-31 (articol reluat în Milton V. Anastos, Studies În Byzantine Intellectual History, Variorum Reprints, Londra, 1979, IX).
392
Auzepy, Marie-France, „La carriere d Andre de Crete”, Byzantinische Zeitschrift, 88, 1995, pp. 1-12.
Bahrim, Dragoş (Pr.), „Sfântul Maxim Mărturisitorul, sursă de inspiraţie pentru Sfântul Andrei Criteanul, cu referire specială la Omilia la Schimbarea la Faţă (CPG 8176)”, referat în cadrul Simpozionului „Tradiţia patristică în actualitate”, ediţia a Il-a, Iaşi, 15-16 septembrie 2023 (volumul lucrărilor în curs de publicare, 2024).
Bahrim, Dragoş (Pr.), Monah Filotheu Bălan, „Sfântul Andrei Criteanul. Două canoane în cinstea Sfântului Maxim Mărturisitorul”, Teologie şi Viaţă, 31, 2021, nr. 1-4, pp. 232-270.
Beck, Hans-Georg, Kirche und theologische Literatur un Byzantinischen Reich, Munchen 1959.
Biliuţă, Ionuţ, „O teologie vie a pocăinţei: Canonul cel Mare al Sfântului Andrei, Arhiepiscopul Cretei (+ 740), Comentariul la Canonul cel Mare al lui Acachie Savaitul şi locul acestora în cadrul spiritualităţii ortodoxe” în Cuviosul Acachie Savaitul, Comentariu la Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul (VHPF 15), trad. monahul Pavel Steingasser, ediţie de Pr. Dragoş Bahrim, Doxologia, Iaşi, 2021, pp. 9-48.
Christ, W., M. Paranikas, Anthologia graeca carminum christianorum, Lipscae, 1871.
Darrouzes, Jean, Documents inedits decclesiologie byzantine (Archives de l’orient chretien, 10), Paris, 1966.
Detorakis, Theoharis E., Ol AyLOt viţe, npârtric; fvC,avTwfy; neputâov Tfi; KprpiriQ Kaifj oET:iKri npdţ avvovţ cpiAohoyia (BifCuoOiţKri ZocpiaQ N. LapmoXov, 11), Atena, 1970.
Diekamp, F., Doctrina Patrum de incarnatione verbi, Aschendorff, Miinster, 1907.
Doukakis, K., Meyac, Zvvaf,apLOTT];, t. Z, Atena, 1893.
Ehrhard, Albert, Uberlieferung und Bestand der Hagiographischen und Homiletischen Literatur der Griechischen Kirche von den Anfângen bis zum Ende des 16. Jahrhunderts, I. Bând, Leipzig, 1937.
Eustratiades, Sophronios, EtpoAdyiov, Chennevieres-sur-Marne, 1932.
Follieri, Enrica (ed.), I calendari În metro innografico di Cristoforo Mitileneo (Subsidiu Hagiographica, 63), 2 vol., 1980.
„Un canone inedito di S. Andrea di Creta”, în Collectanea Vaticana În honorem Anselmi M. Cârd. Albareda a Bibliotheca Apostolica
393
edita (Studi e Testi 219), Biblioteca Apostolica Vaticana, Cită del Vaticano, 1962, pp. 337-357.
Un Theotocarion Marciano del sec. XIV (cod. Marciano cl. I, 6) (Archivio Italiano per la Storia della Pietă, 3), Roma, 1962.
Foundoulis, Ioannis, „Luvaapia dyiov AVSQEOU KQfTT;”, în O âyLoq Avdpeaţ ăpxienioKonoc KppTrp; o IcpoooAvpiTriq noAcovxoc; Epcoov Acofov, HpaKTiKâ ucm]poviKov owEbpiov (1-4 lovAlov 2003), EKbocrEiţ LEQâg pprQonoAstix; MuriAqvrjg, Mytilene, 2005, pp. 457-469.
Frayshov, Stig Simeon R., „The Early History of the Hagiopolitan Daily Office În Constantinople: New Perspectives on the Formative Period of the Byzantine Rite”, Dumbarton Oaks Papers, 74, 2020, pp. 351-383.
Gerola, G., TonoypacpLKdq KaxâAoyoc, TCOV xotxoy pacpppEvoov EKKApoccov TfjQ KppTpq, Herakleion, 1961.
Grumel, Venance, Les Regestes des Actes du Patriarchat de Constantinople, vol. I: Les Actes des Patriarches, fasc. I; Les Regestes de 381 a 715, Constantinopol, 1932 (repr. Paris: 1972).
„Lannexion de lIllyricum oriental, de la Sicile et de la Calabre au patriarcat de Constantinople; Le temoignage de Theophane le Chronographe”, Recherches de Science religieuse, 40,1951-1952, pp. 191-200.
Halkin, Franţois, „Un nouveau synaxaire byzantin: le ms. gr. lit. d. 6 de la Bibliotheque Bodleienne, ă Oxford”, Annuaire de l Institut de Philologie et d Histoire Orientales et Slaves, X, 1950 (Melanges Henri Gregoire II), pp. 307-328.
Hefele, C.J., H. Leclercq, Histoire des Conciles, III, 1, Paris, 1909.
Heisenberg, August, „Ein jambisches Gedicht des Andreas von Kreta”, Byzantinische Zeitschrift, 10,1901, pp. 505-514.
Hristou, Panayotis K., EAAqvLKr] naxpoAoyia, t. E, Tesalonic, 1992.
Janin, Raymond, La geographie ecclesiastipue de l’empire byzantin, I: Le siege de Constantinople et le patriarcat oecumeniyue, 3: Les eglises et les monasteres, Paris, 1969.
Kazhdan, Alexander, art. „Niketas Magistros”, în ODB, pp. 1480- 1481.
A History of Byzantine Literature (650-850), Atena, 1999.
Krueger, Derek, „Biblia penitenţială şi Canonul cel Mare al lui Andrei Criteanul” în Alexandru ioniţă (ed.), Imnografia liturgică
394
bizantină. Perspective critice, Editura Ratio et Revelaţie, Editura Presa Universitară Clujeană, Oradea cluj-Napoca, 2019, pp. 123-178.
Krumbacher, Karl, Geschichte der Byzantinischen Litteratur von Justinian bis zum ende des Ostromischen Reiches (527-1453), Munchen, 1897.
Lourdas, V., „AVQEOV CIQXIETTIOKOTTOV KorjTr]; TOV IEQOOOAVPirov, EyKwpLOV sig xovq dyiouc; AEKO KCU KOAAIVLKOUC; pâQTVQaq”, KprfTLKOc XpovcKâ, P, 1949, pp. 85-117.
Mateos, Juan, Le Typicon de la Grande Eglise (Ms. Sainte-Croix, n. 40, Xe siecle) (Orientalia Christiana Analecta, 165), Roma, 1962, pp. 330-331.
Mendez Hugo, „Revising the Date of the Armenian Lectionary of Jerusalem”, Journal of Early Christian Studies, 29, 1, 2021, pp. 61-92.
Nellas, Panayotis, „Cadrele antropologice şi cosmologie ale unirii cu Dumnezeu. Studiu asupra rânduielii Canonului Mare”, în Omul animal îndumnezeit. Perspective pentru o antropologie ortodoxă, studiu şi traducere de diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, 20094, pp. 169-195.
Pargoire, J., L’Eglise byzantine de 527 ă 847, Paris, 1904.
Prelipcean, Alexandru, Spiritualitatea şi doctrina Canonului Mare al Sfântului Andrei Criteanul, Editura Astra Museum, Sibiu, 2018.
Schiro, Giuseppe, „Caratteristiche dei canoni di Andrea Cretese. Studio su alcune composizioni inedite del Melode”, KpTŢUKa XpoviKâ IE-IC, (1961-1962), II, pp. 113-138.
Sevcenko, Ihor, „Hagiography of the Iconoclast Period”, în A. Bryer, Judith Herrin (eds.). Iconoclasm. Papers given at the Ninth Spring Symposium of Byzantine Studies, University of Birmingham, March 1975, Birmingham, 1977, pp. 113-129.
Shoemaker, Stephen J., The First Christian Hymnal. The Songs of the Ancient Jerusalem Church, Brigham Young University Press, Provo, Utah, 2018.
Skaltsis, Panayotis (ed.), O ayioţ Avbpcaq apxienioKonoc, KppTpq o rIepoooXvpiTri; noAiovxoq Epcoov Aeopov, FlpaKTiKâ emovripovLKOv avvebpiov (1-4 Iov Mov 2003) (EKOOEU; iepăc; prtQOTTOAEOX; MvTiArvr; 23), Mytilene, 2005.
Stăniloae, Dumitru (Pr.), „învăţătura despre Maica Domnului la ortodocşi şi catolici”, Ortodoxia, 2, nr. 4,1950, pp. 559-609.
395
Stefatos, Gheorghios, Ayroq Avdpeaq Kpqrriţ 6 MEAcodoiy Bioq Kai Epyo, AiaKTOQLKq
ALaTQi3r], Atena, 2020.
Stein, Dietrich, „Germanos (11. August 715 – 17. Januar 730)”, în Ralph-Johannes Lilie (ed.), Die Patriarchen der ikonoklastischen Zeit. Germanos I. -Methodios I. (715-847) (Berliner Byzantinistische Studien, 5), Peter Lang, 1999, pp. 5-21.
Tomadakis, Eutychius, „AV6QEOV Kavwv EU; TOV dyiov
psyoAopcxQTVQa ©sodcopov”, EneTqpit; ETaipăaq BvQxvTLvebv Enovbcov, NA, 2003, pp. 125-168.
Tomadakis, N., H BvCavTivr „Ypvoypacpia Kai noipou;rjioi Elaaycoyp EIQ vpv BvCavTivpv (PtAoAoyiav, B, Tesalonic, 1993.
Tsougarakis, Dimitris, Byzantine Crete. From the 5th Century to the Venetian Conquest (Historical Monographs 4), Historical Publications S.D. Basilopoulos, Atena, 1988.
Vailhe, Simeon, „Saint Andre de Crete”, Echos dOrient, 5,1902, pp. 378-397.
Recenzie la F. Diekamp, Doctrina Patrum de incarnatione Verbi, în Echos dOrient, 11, n. 68,1908, pp. 60-61.
Van Dieten, Jan Louis, Geschichte der Patriarchen von Sergios I. bis Johannes VI. (610-715), Verlag Adolf M. Hakkert, Amsterdam, 1972.
Vasile, Mitropolit de Arhilaou, „MrjvoAoyiov EuayyEAiatQiov rf; 0 EKOtTOVTaETrQÎ5o;”, Nea ELCOV, 7, 1908, pp. 481-496.
Westerink, L.G., Nicetas Magistros, Lettres dun exile (928-946), Paris, 1973.
Winkelmann, Friedhelm, Der monenergetisch-monotheletische Streit (Berliner Byzantinistische Studien, 6), Peter Lang, 2001.
Zisis, Teodoros, „Sfântul Andrei Cretanul, Ierusalimiteanul (660- 740). Despre viaţa şi opera sa”, Teologie şi Viaţă, 28, nr. 1-4, 2018, pp. 225-234 (trad. Alexandru Prelipcean).
Indice de referinţe scripturistice
Vechiul Testament
Facerea 3, 2 – 133,144,153-154, 208,
2, 7 -162 243, 257
2, 8-9 – 255 3, 2-8 -122,
2, 9 -161, 257 3,8,17-83
2, 21-258 4,10-17-55
3,1-8 – 276 7, 9-13 -133
3,6-7-299 7, 20 -181
3,23-24-276 13, 2 -194, 214
3, 24 – 276 13-14-292
4, 3 – 276 14, 21-23 -183
4, 23 – 278 16, 2-15 – 292
6,11-12-277 16, 33 -141,143,153, 296
6,14 -130 18, 21 – 53
9,18-25 – 280 20, 21 -192,195, 202
16,11-12 – 287 24,12-18 – 262
18,1 – 201, 288 25, 9 – 140, 257
18, 20-21 – 286 25,10-266
21, 9-14 – 287 25,10-22 – 143,153, 296
21, 33-257,267 25, 31 – 144,153, 257, 296
28,11-13 – 202 26,1 – 140,143,155,163, 257
28,12 -153-154,162, 257, 328 31,18 -156,191, 262
28,12-13 – 272 32,15-16-262
37, 24 -155 33, 9 – 271
39,6-291, 33, 9-23 – 257, 271
39, 6-20-320 33, 22 – 203
41, 25-57-61 33, 22-23 -148
41, 39-44 – 320 34, 28 -193
49, 9 – 251
49, 28-29 -135 Numerii
16 – 293
Ieşirea 16, 8 -122-123
3,1 – 253, 260, 269 17,1-10 – 296
398
17, 23 -153 4 Regi
20,11 -133 2,1,11 – 158
24,9-251 2,11 – 257, 262, 270
24,17 -140 2,14 -185
24, 22 -130 2,18-23 -181
25,7-130 2, 21 -185
Deuteronomul 6,1-7-135
6,5-7-185
4,11-266
5,22-266 Psalmi
8, 5 – 64 2,7-173
11,14-65 2, 9 – 299
21, 23 -134 3,3-57
32, 4-53 4, 8 – 66
33,8-53 6,6-322
Iosua 8,3-234
8, 6 – 70
10,12 -136 18, 5 – 313
14, 6-64 18,11-90
Judecători 22,4-57
26,11 – 65
6, 36-40 -141,145, 329 29,4-53
6, 37-40 -164 30,19 – 79
1 Regi 33, 6 -190
35,10 -190
2, 27 – 64 36,28-53
2 Regi 38,11-64
44,10 -143
22, 3-57 44,15-336
3 Regi 44,16,18 – 124
49, 2 -173
11,13-156 50,1 – 302
13,7-64 50,9-261, 267
18, 33-38 – 254, 257 54, 6 -102
18, 33-39 -183 57, 5 – 232
18, 36-38 – 262 62, 5-74
19,1 -155 67, 66-67
19,10 – 86 68,10 – 86
20,1-16 -155 70, 8-62
20,19,27-153 71,4-6-222
399
71, 6 – 141, 145, 221, 268-269, 329
71,10 – 174, 246
77,15 -189
78,12 – 94
80,11-62, 76
83, 5-72
83,6-57
83, 8 – 61, 75
88,7-255
88, 10-13 – 78
88,13 – 269
89, 9-10 – 55
90, 2-57
93,1 – 78
94, 6-7 – 78
97,8-9-235
98, 5 -130
103,16-239
109, 2 – 61, 75
109, 3 – 166,173,176
109, 4 -152
111,6-53
112,5-249
113,3-4-181
118, 32-76
118, 35-65
125,5-318
131, 8 – 143,153, 222, 296
131,11 -121,173
136, 4-85
144,16-110
146, 8 -110
148,14 – 53
149, 5-53
Pildele lui Solomon
2, 2 – 62
2,19 – 65
3,12 – 64
15, 27 – 63
23, 25 – 62
Cântarea Cântărilor
1, 2 -143
3,7-158
4,12,15 – 145, 255
4,16 -158
Isaia
1,16 -183
1,18 -183
3,11-314
5, 20-314
6,1-7 -156
6, 6 -198, 200, 203
7, 9 – 92
7,14 – 167,169
8,1-4 -158,170,176, 224, 271
9,1 – 168,171
11,1-2-220
11,1,10-119-120,141,144,
158,167
12, 3 -181
16, 10 – 62
19,1 -141,164, 257, 272, 287
26,19 -184
35,1 -190
35, 6 -189
38,1-8 -153
40, 3 – 65,181
45, 8 -190
49,13 -190
53,7-250
60, 6 – 246
60,13 -136
Ieremia
11,19-158
15,19-97
23,13-14-314
27, 4 -156
45, 6 -155
400
Iezechiel
33,11-78
37,1-10 -158
44,1-2 – 257
44, 2 -122,141,144,152,167, 336
45, 4 -144
Daniel
2, 34 – 139, 221,
2, 34, 45 – 255, 257, 270
2, 45 -122,141,144
3,12 -155
6,18 -155
7, 9 -163, 257, 272, 339
7,10 -157
Osea
4,16-237
Miheia
3,6-251
5,1 -161
5,1-3 -169
Ioil
1, 5, 8,13-14 – 312
Avacum
3, 2 -154
3,15 -182
Zaharia
4, 2 – 257
9, 9 – 229, 235, 239
10,1 – 65
Maleahi
3, 6 -196
înţelepciunea lui Solomon
5, 6 – 63
10,17-66
1 Macabei
3, 30 – 62
Noul Testament
Matei
1, 1 -168
2,1-12 -175
2, 2 -161
2, 6 -169
2,10 – 61
2,11-246
3, 2 – 61
3, 3 – 65
3,15 -188
3,16-17 -180
4,17-300
5, 3 – 61, 63
5, 3-4-321
5, 6 – 65
5, 8 – 53
5,15 – 53,105
5,16-53
5,17-208
5,19 – 61
5, 28 – 315
7, 2 – 82
8,20-328
8, 29 – 62
401
9,13-317
10, 7-61
11,11 -108
11,12-61
11, 29-55
12,1-316
12, 35 -107
13,11-61
13, 8, 23 – 55,103
13, 24-30-58
13, 43 – 272
13, 47 – 60
14, 28-31 – 289
17, 2 – 253-254, 258, 261, 267, 272
17, 3-4 – 260, 269
17, 4 – 256, 259, 265
17, 5 – 255-256, 258, 261, 265, 270
17, 6-7-256,264-265, 267
18,21-22-330
19, 16, 29 – 65
21,1-11-227-234, 236-240, 242-243
21, 8 -106
21,12-17-238
21,16-106
21,18-19-332
22, 21 – 63
23, 8-61
23,13-15,23-29-316
25, 21-95
25, 34 – 300
25, 35, 43 – 328
25, 46 – 65
26, 6-13 – 235, 237
26,10 – 53, 63
26,56-245
26, 69-75 – 245
27, 45 – 251
27, 52 – 246
28, 9 – 247
Marcu
1, 3 – 65
1,15 – 300
2,17-317
4, 8, 20 – 55,103
4, 24 – 82
9, 4-5 – 260, 269
9, 5 – 256, 259, 265
9, 6 – 256
9, 7-8 – 255-256, 258, 261, 265, 270
9, 48 – 94
10, 30 – 65
11,1-11 – 227-234, 236-240, 242-243
11,12-14-332
11,15-19-238
12, 17 – 63
12, 41-44 – 89
14,3-9-235,237
14, 6-63
14, 50 – 245
15, 43 – 245
20-30 – 332
Luca
1,1 4 – 62
1,1 5 – 82, 98
1, 26-27-222
1, 26-28-217
1, 28 – 249, 338
1, 28-38 -161,
1, 29 – 222
1, 30-31 – 222
402
1, 34 – 222
1, 35 – 171,218
1, 43 – 336
1, 47 – 76
1, 48 -169
1, 49 – 241
1, 78-79 -168,171
2, 4 -167
2,10 – 61
2,14-251
2, 21-209
2, 23 – 194, 205, 214
2, 26 -194-195,197
2, 26-28 – 196, 200
2, 27-28 -195
2, 28 – 191,194
2, 29 – 191-192, 196-197, 202
2,29-30-200
2, 29-32 -198
2, 34 – 107,195, 204
2,34-35-209
2, 36-38 – 192-194, 203
2, 52 – 57
3, 4 – 65 11, 33-53,105
12, 49 – 325
13,4-59
13, 6-7-332
13,11-13-320
14,18-86
15, 7,10 – 97
15,11-16-288
15, 21 – 89
16, 8-95
16,22-94
17,18 – 63
18,13 – 89
18,19-53
19, 28-40 – 227-234, 236-240,
242-243
19,45-48-238
20, 25 – 63
22, 54 – 245
23, 42 – 89
23, 44 – 251
24, 49 – 60
24, 52 – 61
37-38 – 235
3,14 – 65, 79
5, 32 – 317
6, 20-21 – 321
7, 28 -108
7, 36-50 – 289
7, 37-38 – 237
7,38-90
8, 8,15 – 103
9,30-260,269
9, 33 – 256, 259, 265
9,34-256
9, 34-35 – 255-256,258, 261, 265
9, 35 – 270
9, 62 – 55
10, 7-66
10, 21 – 76
10, 25 – 65
10, 30 – 60 loan
1,1 – 161,167
1,1-2,14 – 165,
1,4-54
1, 9 – 54,183
1,12-13 – 310
1,18 -176, 264-265
1, 29 -180
1, 32 -184
2,13-22 – 238, 240
3,14 -134
3,15, 36 – 65
3, 20 – 65
3, 21 – 53
4, 36 – 66
4, 42 – 65
5,21-56
403
5, 24 -195
5, 29 – 65
6, 32 -110
6,35-223
7, 42 -169
8, 12 – 54
8,44-330
9,24-63
9, 29 – 55
10,2-61
10,12 – 93
10,15 – 61
10, 25 – 53
11,1-44-229, 242
11,17-34 – 233-234
11,17-44 – 229-230, 232, 235, 240
11,21-236
11, 46-57-236
12,3-7-235,
12,3-8-237
12,12-15 – 227-234, 236-240, 242-243
13, 4 – 64, 77,109
13,5-63
19, 26-27-245
19, 31-37-245
19, 34 – 229
19, 39-246
Faptele Apostolilor
1,19-59
2,5,14-59
2,7-81
2,30-55
2, 42 – 57
4,16 – 59
7, 9-13 – 61
7, 35 – 65
8,1 – 56, 58
8, 8 – 61
9, 36 – 54
10, 2 – 56, 59
10, 38 – 63
11, 22-56,58
11, 23 – 60
13, 23 – 65
13, 27 – 59
15, 3 – 61, 61
16, 17 – 55, 59
22,7-59
22,10-56
Romani
1,1 – 59
1, 8 – 65
1,17-65
2, 4 – 54
2, 6 – 66
2, 7 – 54
3, 5, 21-22 – 65
4, 17 – 56
4, 20 – 63
5, 21 – 65
7, 4 – 61
7,6-209
7,16 – 63
8, 26 – 89
9, 22 – 90
10, 3-65
11,16-55
11, 33-161
12,1 -103
12, 6-60
13,3-54
14, 9 – 268
14, 9-10 – 260
15,7-63
15,15 – 60
15,16 – 63
15,17-65
16,16 – 66
404
1 Corinteni Efeseni
1,2 – 55, 61 1,10 – 58
1, 21 – 60 2,10 – 62-63
2,7-63 4, 7 – 60
3, 8 – 66 4,13 -103
3, 9 – 54, 71 5, 6 – 78
3,16-17-62,208
7,15 – 61, 65 6,19 – 62
7,17-58 Filipeni
9, 22 – 58, 72, 95, 97,107,115 2, 7 – 255
10, 5-60 2,16 – 66
11, 32 – 64 3,5-209
14, 2-56 3,13 – 55
14, 33 – 58 3, 20 – 65
15,22-56 4, 5 – 57
15, 52 – 66
16, 20 – 66, 80 4,18 -103
Coloseni
2 Corinteni 1, 9 – 56
1,1 – 61 1,10 – 54, 62-63
3,18 – 61, 75, 85 1, 25 – 58
4,15 – 63 3, 5 – 56
5,17 -169 3, 6 – 78
5, 21 – 65
6,11 -107 3,12 – 89
7,10 – 57, 60 1 Tesaloniceni
7,10-11-60 2,14-58
7,11 – 57 4,16 – 66
8, 9 -164,166,174, 254, 256, 5,17-61, 338
328 5, 22 – 65
9, 8 – 54, 63
9,11 – 65 5, 26 – 66, 80
10,4-57 1 Timotei
10, 5-72 1,1 – 65
11, 27-105 1,15-317
13,7-63 1,17-60
13,12 – 66, 80 2,4-97
2,10 – 54, 62
Galateni 3,16 -160
1,13 – 55 5,10 – 54, 63
1,15 – 60, 82, 98 5, 25 – 53
2, 9 – 60 6, 4 – 91
405
6,10 – 297
6,11 – 64
6,13 – 56
6,15 – 60
2 Timotei
1, 3-4 – 65
1, 5 – 64
2, 21 – 63
4,1 – 66
4,7-66
4, 18 – 57
Tit
1, 1 – 55, 59
2,11 -173
2,13 – 55
3, 8 – 53, 56
3,14 – 53, 56, 63
Evrei
1,1 – 95
4,12 – 94
4,13 – 94
4,14 – 64
5, 4 – 61, 65
7, 1-14 -152
7, 3 -171
7, 3,14 – 167,
7, 5 – 55
7,10 – 55
7,14 -168
7,19 – 63
9, 2 – 144,153, 163, 296
9, 4 – 141,143,153, 296
9,15 – 143,155
10, 24 – 53
10, 31 – 66
11,16 – 59
11, 32-110
11, 33-54
11, 37-155
11,40-59
12, 6-64
13,17-93
13, 20 – 61
Iacov
1, 20 – 65
2, 23 – 64
4, 8 – 63
5, 4 – 66
1 Petru
2,16 – 55, 59
4, 1 – 89
4, 5 – 66
4, 6 – 57, 60
4, 8 – 97
2 Petru
1,1 – 65
1, 21 – 64
1 loan
1, 5 – 53-54
2, 8 – 53-54
3,12 – 57
4,12-264-265
5, 20 – 62
2 Ioan
1,11 – 57
Apocalipsa
5, 5 – 141, 251
7, 3 – 55, 59
8, 3 – 124,145
15, 3 – 55, 59
17,14 – 60
19,16 – 60
Colecţia viaţa în Hristos
(editor pr. dr. Dragoş Bahrim)
Seria „Pagini de Filocalie”
Au apărut:
Sf. Maxim Mărturisitorul, întrebări şi nedumeriri (2012)
Sf. Calist Angelicoudes, Trei tratate isihaste (2012)
Sf. Anastasie Sinaitul, Povestiri duhovniceşti (2016)
Sf. Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat, Cuvinte ascetice (2013)
Cuviosul Teognost, Tezaurul (2015)
Sf. Calist I, Patriarhul Constantinopolului, Omilii la Schimbarea la Faţă, împotriva lui Gregoras (2017)
Sf. Macarie Egipteanul, Cuvinte ascetice şi epistole, vol. I, II (2017)
Sf. Teodor Studitul, Catehezele mari. Cartea a 1l-a (2018)
Sf. Teodor Studitul, Catehezele mici (2018)
Sf. Grigorie Palama, Omilii, vol. I, II, III (2019, 2021)
Cuviosul Nicolae Kataskepenos, Sfântului Chirii Fileotul: viaţa ca filocalie (2020)
Cuviosul Acachie Savaitul, Tâlcuire la Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul (2021)
în pregătire:
Marcu Monahul, Scrieri ascetice
Sf. Nil al Ancyrei, Comentariu la Cântarea Cântărilor (ediţia integrală)
Seria „Hagiographica”
Au apărut:
Viaţa Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat. Viaţa fericitei
Marta (2013)
Sf. Nicodim Aghioritul, Noul Martirologhion (2016)
Sfântul Spiridon al Trimitundei: portret hagiografic bizantin (2019)
în pregătire:
Sfântul Atanasie Athonitul: dosar hagiografic
Monahul Moise Aghioritul, Sfinţii Sfântului Munte
Sfântul Mare Mucenic Mina: dosar hagiografic
Seria „Mărgăritare” Au apărut:
Cuviosul Teognost, Cuvinte despre pocăinţă şi moarte (2014)
Sf. Nil Ascetul, Tâlcuire la Cântarea Cântărilor (2014)
Sf. Pacian al Barcelonei, Despre cei ce se pocăiesc (2014)
Simeon Mitropolitul Evhaitelor, Ioan Pustnicul, Vasile Maleinos, Epistole ascetice (2014)
Sf. Neofit Zăvorâtul, Omilii la Maica Domnului (2016)
Sf. Grigorie cel Mare, Despre minunile Părinţilor italieni (2016)
Fericitul Augustin episcopul Hiponei, Despre înfrânare (2017)
Sf. Neofit Zăvorâtul, Viaţa Sfântului Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei (2018)
Sf. Atanasie cel Mare, Viaţa Sfintei Sinclitichia şi alte scrieri ascetice (2019)
Fericitul Augustin episcopul Hiponei, Despre viaţa fericită (2020)
Minunile Maicii Domnului de la Izvorul Tămăduirilor (2020)
Sf. Atanasie cel Mare, Epistola către Marcelin despre tâlcuirea Psalmilor cum dobândim cunoaştere şi vindecare din Scripturi (2021)
în pregătire:
Petru Monahul, Viaţa Sfântului Ioanichie cel Mare
Sf. Macarie Egipteanul, Epistola mare
Seria „Imnografie bizantină”
Au apărut:
Sfântul Ioan Mavropous, Mitropolitul Evhaitelor, Canoane de mângâiere la Domnul nostru Iisus Hristos şi la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu (2015; ediţia a doua, 2022)
Matei Kamariotis, Canoane la dumnezeiasca Schimbare la Faţă a Mântuitorului (2016)
Sfântul Iosif Imnograful, Canoane de rugăciune la Sfântul Arhanghel Mihail (2018)
Sfântul Fotie, Patriarhul Constantinopolului, Sfântul Ioan Mavropous, Mitropolitul Evhaitelor, Canoane de rugăciune la Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei (2019)
Sfântul Marcu Eugenicul, Mitropolitul Efesului, Canoane împotriva celor opt gânduri ale răutăţii (2019; ediţia a II-a, 2022)
Sfântul Iosif Imnograful, Canoane de rugăciune la Sfântul Apostol Toma (2019)
Sfântul Andrei Criteanul, Sfântul Ioan Mavropous, Mitropolitul Evhaitelor, Canoane de rugăciune la Sfântul Ioan Botezătorul (2021)
Sfântul Andrei Criteanul, Canon de rugăciune la întâmpinarea Domnului (2021)
Sfântul Iosif Imnograful, Sfântul Andrei Criteanul, Canoane de rugăciune la Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (2021)
Sfântul Iosif Imnograful, Canoane de rugăciune la Sfântul Mare Mucenic Pantelimon (2022)
Sfântul Iosif Imnograful, Sfântul Nicodim Aghioritul, Canoane de rugăciune la Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan (2022)
Sfântul Maxim Grecul, Canoane de rugăciune la Duhul Sfânt (2023)
Sfântul Teofan Gr aptul, Sfântul Clement Imnograful, Canoane de rugăciune pentru cei adormiţi (2023)
Sfântul Andrei Criteanul, Maica Domnului, „Cununa frumuseţii”. Omilii şi canoane închinate Născătoarei de Dumnezeu (2023)
Sfântul Nicodim Aghioritul, Noul Theotokarion. Canoanele aghiorite ale Maicii Domnului (2011; ediţia a Il-a, 2019; ediţia a III-a, revizuită, 2022)
în pregătire:
Sfântul Nicodim Aghioritul, Canoane la Intrarea în Biserică a Maicii Domnului
Sf. Ioan Mavropous Mitropolitul Evhaitelor, Canoane de rugăciune la Sfântul Ioan Gură de Aur
Sf. Ioan Mavropous Mitropolitul Evhaitelor, Canoane de rugăciune la Apostol Pavel
Seria de autor „Sf. Neofit Zăvorâtul din Cipru” Au apărut:
Vol. 1: Zece Cuvinte despre poruncile lui Hristos; Cincizeci de capete (2015)
Vol. 2: Cateheze (2016)
Voi. 3: Panegirice (2016)
Voi. 4: Tâlcuire la Hexaemeron; Tâlcuire la Psaltire şi la Ode; Tâlcuire la Cântarea Cântărilor (2016)
Voi. 5: Tâlcuire la canoanele celor douăsprezece praznice împărăteşti; Despre arhieria lui Hristos; Despre Duhul Sfânt şi la Sfânta Cincizecime; Cartea minunii dumnezeieşti; Epistole (2016)
Seria de autor „Sfântul Grigorie Palama” Au apărut:
Vol. 1. Omilii (2022)
Vol. 2. Tratate demonstrative despre purcederea Duhului Sfânt (2023)
în pregătire:
Voi. 3. Triade în apărarea celor ce se liniştesc cu evlavie
Seria de autor „Sfântul Andrei Criteanul” Au apărut:
Vol. 1. Viaţa Sfântului Andrei Criteanul în izvoare. Canoane la Sărbători (2023)
în pregătire:
Vol. 2. Omilii la Sărbători (2023)
în pregătire:
Seria de autor „Sfântul Maxim Mărturisitorul”
Seria de autor „Sfântul Anastasie Sinaitul”
Colecţia „Teologie bizantină” (editor pr. dr. Dragoş Bahrim) Au apărut:
Eustratie din Constantinopol, Despre starea sufletelor după moarte (2019)
Viaţa Sfântului Vasile cel Nou. Vămile văzduhului şi vedeniile despre înfricoşătoarea Judecată (2020)
Viaţa Sfântului Nifon al Constanţianei (2022)
Sf. Dionisie al Alexandriei, Pseudo-Hrisostom, pseudo-Maxim Mărturisitorul şi alţii, Comentarii la Ecclesiast (2023)
în pregătire:
Sf. Calist I, Patriarhul Constantinopolului, împaratia cerurilor este înlăuntrul vostru. Capete despre curăţia sufletului şi omilii alese
Sf. Eustatie, Mitropolitul Tesalonicului, Despre îndreptarea vieţii călugăreşti
Matei Vlastares, Respingere a erorilor latinilor
Sf. Fotie Patriarhul Constantinopolului, Omilii
Originar din Damasc, format în Mănăstirea Sfântul Sava şi la Biserica Sfintei învieri din Ierusalim, cu o carieră eclezială desfăşurată mai ales în Constantinopol şi insula Creta, Sfântul Andrei Criteanul este una dintre cele mai importante personalităţi ale Bisericii Răsăritene, cu o influenţă şi o posteritate extraordinare, în multe privinţe. Primul
domeniu în care şi-a adus o evidentă contribuţie este imnografia, fiindu-i atribuită inventarea canonului ca gen imnografic şi reformarea cultului Bisericii bizantine. Tot în domeniul imnografic, Canonul
cel Mare de pocăinţă este considerat până astăzi sinteza majoră, în formă imnică, a spiritualităţii ortodoxe.
Sfântul Andrei este, de asemenea, apreciat drept unul dintre cei mai importanţi predicatori ai Bisericii, cu o operă omiletică foarte valoroasă, dar insuficient cunos
cută şi foarte puţin exploatată astăzi. Omiliile, dar şi canoanele sale constituie, de multe ori, cea mai veche mărturie a unor sărbători, unele dintre
ele instituite poate chiar prin contribuţia sa directă.
Volumul de faţă, care deschide seria de autor „Sfântul Andrei Criteanul”, cuprinde mai întâi dosarul tuturor lucrărilor hagiografice ce i-au fost dedicate, iar alte două secţiuni cuprind selecţia tuturor canoanelor sale la sărbătorile Mântuitorului Hristos şi ale Maicii Domnului, respectiv canoanele generale de rugăciune, închinate Maicii Domnului. în sfârşit, volumul conţine şi un inventar al întregii opere imnografice atribuite Sfântului Andrei, foarte util pentru o privire de ansamblu asupra acesteia.
Pr. Dragoş Bahrim
editura doxologia
edituradoxologia.ro
9 786303 010915