CELE ŞAPTE PLÎNSURI ALE SFÎNTULUI EFREM SIRUL
Rugăciuni pe care le rostesc cei ce vor să-şi schimbe voia lor cea
plecată către patimi şi dezmierdări
PLÎNSUL DE LUNI SEARĂ
Primeşte rugăciunea gurii mele celei întinate şi necurate, Stăpâne al
tuturor, iubitorule de oameni, Iisuse
Hristoase; şi să nu te îngreţoşezi de mine ca de unul ce sunt
nevrednic şi nepriceput. Nici sufletul meu, care de iad se apropie,
nu-l judeca nevrednic de mângâierea Ta. Caută-mă pe mine ca pe oaia
cea pierdută, căci m-am făcut pustiu de a mă îndrepta către toată
osârdia şi tot gândul cel bun. Căci, după ce m-am orbit cu dulceţile
şi cu dezmierdările, am întunecat sufletul meu şi de beţia patimilor
este înnegrită inima mea.
Mărturisesc Ţie Doamne, Mântuitorul lumii, toată amărăciunea, răutatea
şi dobitocia mea. Voi spune, iarăşi, din inimă, toată bunătatea şi
veselia Ta pe care Tu, Doamne, din nemărginita iubire le-ai revărsat
peste mine. Din pricina mea Te-am întărâtat, Doamne; m-am arătat fără
osârdie către facerea de bine, m-am gândit des la rău şi lesne am
săvârşit tot păcatul. Iar Tu, Stăpâne, ai trecut cu vederea toată
răutatea mea din pricina nemărginitei întinderi a îndurării Tale,
Fiule al lui Dumnezeu. Capul meu se înalţă prin darul Tău, Stăpâne,
dar se smereşte iarăşi pentru păcatele mele. mă trage pe mine, iarăşi,
darul Tău către viaţă, iar eu, mai vârtos, către moarte cu stăruinţă
mă duc.
O, cât de cumplită e obişnuinţa patimilor! Cum leagă mintea cu
legături de nedezlegat! şi eu, păcătosul,
mă leg cu ele de buna mea voie. şi încă mă şi bucur când mă văd legat.
Cufundat sunt în adânc: şi-n fiecare zi
mă bucur de lanţurile vrăjmaşului şi mă îndulcesc într-însele. Ne
leagă cu legături pe care nu vrem să le vedem, şi de-a pururi ne
întinde curse, în care mă prind. Pentru că el însuşi cunoaşte cugetul
şi pornirea. şi fiindcă este mai tare, într-o clipită mă leagă.
Acesta este plânsul, aceasta este tânguirea, pentru că mă ferec eu
singur, ca şi cu nişte obezi, cu voile mele.
Căci putând să zdrobesc legăturile într-o clipită de ochi şi să mă fac
slobod de toate cursele, nu vreau s-o fac.
Mă las biruit de trândăvie şi de obişnuinţa patimilor. Cu voia mă
supun lor. Acest lucru, de ruşine plin,este mai greu de plâns. Pentru
că merg cu voile mele la vrăjmaşul meu şi el îmi leagă sufletul şi mă
omoară în patimi, bucurându-se. şi putând să sfarm legăturile, iată că
nu poftesc! Este oare altă ruşine mai cumplită decât aceasta a mea? O,
nu!
Nimic nu este mai de ruşine decât ca cineva să facă voile vrăjmaşului
sufletului său! şi aşa, aflându-mă
eu, ticălosul, şi cunoscând legăturile mele, le ascund din falsă evlavie.
Iar cugetul meu mă mustră şi mă omoară în adâncul sufletului: "pentru
ce nu te trezeşti ticălosule?".
Oare nu ştii că lângă uşă este înfricoşata zi a judecăţii?
Scoală-te ca un puternic! Rupe-ţi legăturile! în tine este puterea
dezlegării ca şi puterea legării. aşa mă mustră pururea, în adâncul
sufletului, sfânta ştiinţă. şi eu nu vreau să mă izbăvesc din
legăturile curselor. mă tânguiesc şi suspin în fiecare zi, şi iarăşi
în chip zilnic mă descopăr legat. Vrednic de jale şi ticălos sunt eu,
nesporit în lucrul cel bun al vieţii mele, fiindcă nu mă tem de
cursele morţii.
Trupul îmi este îmbrăcat cu chip de cucernicie, de ochii privitorilor
mei, dar sufletul îmi este ferecat, ca în nişte obezi, de gânduri
necuvioase. Pe dinafară mă fac cucernic cu multă sârguinţă dar
înăuntru sunt urâciune în faţa lui Dumnezeu. îmi îndulcesc graiul cu
oamenii, căutând să par bun, în timp ce sunt amar şi rău cu voirea.
Şi ce oare voi face în ziua cunoştinţei? Atunci când judecătorul
Dumnezeu va da pe faţă totul înaintea judecăţii?
O! Ce mare frică ticăloşeşte inima mea, fiindcă mă strâng eu însumi în
lanţul nemărginitelor fărădelegi!
Eu însumi ştiu că acolo mă voi munci dacă nu voi îmblânzi aici, cu
lacrimi, pe Judecătorul. Pentru aceasta, mă rog să nu îţi încui
îndurările, Stăpâne, întru urgie; că tu însuţi aştepţi întoarcerea
mea, pentru că nu voieşti să vezi pe cineva arzând, ci voieşti ca toţi
oamenii să se mântuiască în viaţa cea veşnică. Îndrăznesc deci, la
îndurările Tale, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, cad
înaintea Ta, rugându-mă. Caută spre mine şi mă miluieşte! Scoate din
temniţa fărădelegilor sufletul meu!
Străluceşte-mi în minte raza de lumină, mai înainte de a ne duce la
judecata ce va să-mi fie înfricoşată. Frică mare mă apucă pe mine,
ticălosul şi înverşunatul. Cum mă duc eu acolo, cu totul gol de fapte
bune! Frică şi cutremur mă cuprinde, Doamne, când mă văd pe mine fără
de osârdie spre bunătate. şi cu gânduri potrivnice mă svârcolesc
într-una, plecându-mi dracilor, care, cu dezmierdările patimilor, spre
pierzare pururea mă amăgesc. mă asemăn prea bine negustorului trândav
şi leneş, care, în fiecare zi, îşi păgubeşte capitalul cu
câştigul. La fel şi eu ticălosul, mă păgubesc zilnic de bunătăţile
mele cele cereşti întru multe învăluiri, care mă trag spre rău, căci
simt în mine cum, în fiecare ceas, eu mă fur singur. şi vrând, mă aflu
întru acelea pe care le urăsc. mă înspăimânt eu însumi de voirea mea,
care, în multe chipuri, se aruncă întru necăzuri în pricină că
păcătuiesc. şi mă înspăimânt iarăşi de pocăinţa mea, care nu are
temelie tare pe stânca cea izbăvitoare care mă poate mântui. O, cum nu
mă lasă în pace vrăjmaşul sufletului!
Cum pune în fiecare zi temelia zidirii pe care, cu mâinile mele,
iarăşi o risipesc!
N-am pus început bun pocăinţei sufletului. Sunt un rob al trândăviei.
Cu însăşi voia mea şi cu multă osârdie
slujesc vrăjmaşului. O, cine va da capului meu apa cea fără de nume
care să-l spele? şi cine ochilor mei izvoare de lacrimi cu care să
plâng totdeauna către înduratul Dumnezeu? Să cer dar de la el să
trimită har mie, păcătosului, şi să mă scape de marea cea înnebunită,
care, cu valurile păcatului, înviforează necontenit inima mea.
Căci voile mele au biruit ca nişte răni care nicidecum nu primesc
doctorii de vindecare.
Femeia cea păcătoasă, înţeleaptă s-a arătat fiindcă s-a temut şi s-a
sârguit şi-a urât lucrurile păcatului,
aducându-şi aminte de ruşinea cea veşnică ce va să fie şi de chinuirea
cea nesuferită a muncii iadului.
Iar eu, pentru patimile păcatului, în fiecare zi rugându-mă, nu mă
îndepărtez de dânsele, ci rămân de-a pururea nebun, întru obiceiul cel
rău. Spre nădejdea de pocăinţă îmi este aşteptarea, furându-mă cu
deşartă-i făgăduinţă şi zicând: mă pocăiesc, în vreme ce eu niciodată
nu mă pocăiesc cu adevărat. mă pocăiesc numai cu graiul în timp ce cu
lucrurile, mult stau în urmă de adevărată pocăinţă. Deci îmi uit
firea, făcând cunoştinţă cu răul şi, întărâtând pe Domnul, neîntrerupt
păcătuiesc. Izvor de pocăinţă nu am aflat căci cu întărire am făcut
păcatul, şi nu fără de voie am păcătuit. şi Iuda, vânzătorul, loc de
pocăinţă nu a aflat, căci cu Domnul fiind, a păcătuit şi ştia ceea ce
făcea, fiindcă avea cunoştinţa Domnului. Deci pentru păcatele noastre,
întru cunoştinţă făcute, ce voi aştepta eu, ticălosul?
Şi dacă cel ce numai gândeşte răul întocmai e cu cel ce-a lucrat, apoi
eu ce răspuns voi da pentru nenumăratele mulţimi, ale fărădelegilor
mele? Ham, gândind râsul tatălui său, lepădat a fost. Cei ce s-au
unit, în car de foc s-au înghiţit nimic zicând sau făcând. şi cei din
vremea lui Ilie, asemenea au pătimit. şi Saul cu gândurile slujirii de
idoli numai învoindu-se, s-a lepădat de Dumnezeu. şi Aristotel, numai
sfătuind pentru păcat, a murit. şi fiii lui Aron, greşind, s-au
sfârşit. şi Anania şi Safira, cu nebăgare de seamă petrecând, vreme de
pocăinţă n-au aflat.
Dar eu cel ce fac întru cunoştinţă fapta mea, privesc la învoirea mea
şi zic că aştept cu credinţă hotărârea
dreptăţii ce mi se cuvine.
Pentru ce mă las amăgit de chipul smereniei mele când eu sunt cu totul
străin de faptele cele bune şi cele potrivnice fac înaintea lui
Dumnezeu? Fariseii au suferit mustrare atunci când Mântuitorul Hristos
le arăta pe faţă minciuna portului şi-a chipului lor!
Iar eu adesea mă plictisesc de mustrările cugetului şi caut să mi-l
adorm spre a scăpa de ele. Atunci amar este
adevărul celor ce caută să-l ascundă. Ci eu vin acum, Doamne, să-mi
descopăr chipul şi se vor arăta viermii, şi voi dezveli faţa şi ochii,
şi vor vedea cei de faţă făţărnicia mormântului şi minciuna faptei
mele se va descoperi şi vor privi toţi faţa mea de fariseu. căci chiar
aici, în lume, ea se face văzută, nu numai dincolo în veşnicie, unde o
va arde focul.
Tinde-i mână de ajutor celui ce se tăvăleşte Doamne! căci voind a mă
scula nu pot, pentru că sarcina păcatelor mele s-a îngreunat peste
măsură şi obiceiul cel rău mă opreşte, legându-mă. văd şi că într-o
negură umblu, şi întru mult întuneric mişc mâna mea, şi ca un slăbănog
sunt. Mi se pare că sunt sârguitor şi iată că mă plictisesc curând.
Mă rog să mă izbăvesc, şi cu toate că postesc, văd că sunt împiedicat
de duh vrăjmaş. Vreau să mă blagoslovesc mult, dar cu inima nu-L
iubesc pe Dumnezeu.
Cum voi îndrăzni să cer iertare pentru păcatele mele, când petrecerea
de mai înainte eu nu o uit; sau cum mă voi dezbrăca de omul cel vechi,
care se strică, când poftele amăgirii celei vechi nu mă leapădă?
Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, şi după îndurările Tale
şterge fărădelegile mele.
Gura mea netrebnică strigă către Tine, Stăpâne, şi inima mea necurată
şi sufletul meu întru păcate întinat. Auzi-mă pentru bunătatea Ta, şi
rugăciunea mea nu o lepăda. căci nu lepezi rugăciunea mea, ci a celor
ce nu se pocăiesc întru adevăr. Dar pocăinţa mea, Doamne, nu este
curată! Un ceas mă pocăiesc şi două Te întărât.
Întăreşte sufletul meu pe piatra pocăinţei. Luminează, cu darul Tău,
întunericul din mine.
Pleacă-Te, bunule Dumnezeu, către plânsul inimii mele, dar nu pentru
dreptăţile mele, căci nu au nici o bunătate, ci pentru multa şi
negrăita Ta bunătate şi pentru îndurările Tale!
Ridică din nou, Doamne, mădularele mele pe care le-a frânt păcatul! şi
luminează inima mea pe care a întunecat-o pofta cea rea!
Izbăveşte-mă, Doamne, de tot lucrul cel rău cu care se străduieşte să
mă surpe pe mine potrivnicul. Nu-ţi întoarce faţa de la mine.
Să nu-mi zici mie: " Adevăr zic Ţie, nu te cunosc pe tine".
Mântuieşte, Doamne, din moarte, sufletul necăjit! Tu, cel ce ai
stăpânire peste viaţă şi peste moarte! căci Tu ai zis, Stăpâne: " Cere
şi ţi se va da! "
Curăţă-mă, Doamne, de tot păcatul, mai înainte de sfârşit. şi
dăruieşte-mi, iubitorule de oameni, în toată viaţa
aceasta care mi-a mai rămas, să izvorăsc lacrimi din inimă spre
curăţirea întinăciunii mele celei sufleteşti, ca să pot şterge de aici
din datoriile mele cele multe, măcar puţine greşeli, şi să mă mântui
acolo prin acoperământul mâinii Tale celei atotputernice, atunci când
va tremura tot sufletul de Slava Ta cea Înfricoşată.
Aşa, Stăpâne, Fiule al lui Dumnezeu, auzi-mă şi Primeşte rugăciunea
păcătosului robul Tău!
În dar mântuieşte-mă pe mine cu Darul Tău!
Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeule eşti şi Ţie slava înalţam,
Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii
vecilor – Amin. –
PLÂNSUL DE MARŢI SEARA
Vai mie, în ce fel de deznădăjduire stau, în ce fel de ruşine zac! Nu
este omul cel dinlăuntru, precum este cel văzut. căci măcar că vorbesc
despre sfinţenie, cugetarea urâtelor patimi este în mine ziua şi
noaptea. şi măcar
că ridic în slăvi curăţenia prin graiurile mele, totuşi în inima mea,
mă gândesc la necurăţenie.
Vai mie, ce fel de judecată îmi este gătită! Pentru că numai chip de
sfinţenie am, iar nu şi putere. Cu ce fală mă voi apropia oare eu,
care de atâtea răutăţi sunt vinovat, de Domnul Dumnezeul meu, Cel
Ce-mi cunoaşte şi cele ascunse ale inimii mele. mă tem, stând la
rugăciune, să nu se pogoare foc din cer şi să mă ardă pe mine, precum,
oarecând, pe cei care în pustie, cu foc de la Dumnezeu, Domnul i-a
ars.
Dar eu ce voi aştepta de la cele ale mele, care cu multă şi nemăsurată
greutate de păcate sunt înfăşurate?
S-a înfocat inima mea, s-a schimbat gândul meu cel dreptcredincios,
s-a întunecat mintea mea. De-a pururea mă întorc ca un câine în
vărsătura sa.
Nu este în mine nici o îndrăzneală către Cel Ce cearcă inima şi
rărunchii. Mintea nu-mi este curată şi lacrimile îmi lipsesc în
rugăciune. căci dacă vreau să suspin, faţa mi se aPleacă scufundată în
ruşine. Bate-mi, o, Doamne, pieptul care este locaş al patimilor şi al
gândurilor rele!
Slavă Ţie, Făcătorule de bine al sufletelor şi trupurilor noastre.
Mari şi multe sunt îndurările Tale peste noi
păcătoşii, Doamne!
Să nu mă lepezi pe mine cu cei ce zic Ţie "Doamne, Doamne", dar cu
inima nu împlinesc voia Ta, pentru rugăciunile Prea Curatei Stăpânei
noastre, Născătoarea de Dumnezeu. căci Tu cunoşti, Doamne, patimile
cele ascunse întru mine. Tu ştii rănile sufletului meu. Vindecă-mă,
Doamne! îmi vei zidi casă sufletului la care se ostenesc toţi
ziditorii, căci mă pregătesc către împotrivirea patimilor. când mă
apuc de luptă, însă, atunci reaua meşteşugire a duşmanului îmi
slăbeşte tăria sufletului prin plăceri, şi fără să fie nimeni care să
mă silească, ca pe un robit mă trage către ele.
Mă sârguiesc să mă smucesc din văpaia care mă arde şi din neiscusinţă,
dar, împreună cu ea mă scufund. Cert pe cel bolnav, în timp ce eu sunt
mai bolnav ca dânsul. Doctor al patimilor vreau să mă fac eu,
ticălosul, şi iată că eu însumi mă dau lor robit. Luminează-mi Doamne,
ochii inimii ca să-mi cunosc mulţimea patimilor.
Darul Tău să umbrească peste mine, Stăpâne. Luminează-mi mintea cea
întunecată, sălăşluind în mine lumina dumnezeirii! căci Ţie nimic
nu-ţi este cu neputinţă.
Cine nu mă va plânge pe mine oare, când, pentru o mică plăcere, focul
cel nestins l-am cumpărat şi de
Împărăţia cea veşnică m-am lepădat?
M-am robit patimilor, eu ticălosul!
Cu slobozenia sufletului meu, dobitoc m-am făcut. şi nu pot să caut
către Domnul cel milostiv. Am îngropat în lene darurile Stăpânului,
cele de viaţă purtătoare, şi am iubit mai mult sărăcia patimilor!
Străin m-am făcut de faptele cele bune, în ţara depărtată a răutăţii
ducându-mă.
Pe jumătate sunt mort, în viaţă fiind.
Plângeţi-mă, lucrători înfrânaţi, pe mine, care sunt îndărătnic şi
îndrăcit cu păcatele şi iubitor de dezmierdări!
Plângeţi-mă, cei miluiţi, pe mine, care L-am amărât pe Cel Ce m-a
miluit! Plângeţi-mă, cei ce aţi iubit cele bune şi aţi urât cele rele,
pe mine, care am iubit cele rele şi am urât cele bune. Plângeţi-mă,
cei cu viaţă îmbunătăţită, pe mine, cel ce numai cu chipul sunt
îmbunătăţit, dar cu faptele sunt pătimaş şi nebăgător de seamă.
Plângeţi-mă, cei ce bine aţi plăcut lui Dumnezeu, pe mine, care am
plăcut oamenilor. Plângeţi-mă, cei ce dragostea cea desăvârşită către
Dumnezeu şi către aproapele o aveţi, pe mine, care numai cuvintele
iubesc, dar cu lucrurile stau departe de adevărată dragoste.
Plângeţi-mă, cei ce aveţi răbdare, şi aduceţi roade prisositoare
Bisericii Domnului, pe mine, cel nerăbdător şi neroditor. Plângeţi-mă
cei ce fără de ruşine şi cu îndrăzneală vă rugaţi lui Dumnezeu, pe
mine, cel ce mă ruşinez a căuta la faţa Domnului. Plângeţi-mă, cei ce
aveţi blândeţe, pe mine, cel ce sunt străin de blândeţe. Plângeţi-mă,
cei smeriţi şi curaţi cu inima, pe mine, cel îngâmfat şi mândru şi
necuviincios. Plângeţi-mă, cei ce necâştigarea apostolilor aţi
câştigat, pe mine, cel îndrăcit, cel ce cu materia sunt îngreunat.
Plângeţi-mă, cei ce aveţi în minte pe Judecătorul şi Judecata cea de
după moarte, pe mine, cel ce Mărturisesc că o pomenesc, dar împotriva
ei trăiesc. Plângeţi-mă, moştenitorii Împărăţiei Cerurilor, pe mine,
moştenitorul gheenei focului.
Rugaţi-vă, Sfinţi ai lui Dumnezeu, pentru sufletul meu cel înviforat.
întru ceea ce puteţi, Sfinţi ai lui Dumnezeu, ajutaţi-mi!
Căci ştiu că dacă veţi ruga pe Iubitorul de oameni, Dumnezeu, toate se
vor ierta nouă, pentru noianul bunătăţii Sale!
Şi precum Dumnezeu este iubitor de oameni, aşa şi voi să nu treceţi cu
vederea rugăciunea mea, a păcătosului!
Căci eu n-am îndrăzneală, din pricina multelor mele păcate rele.
Lucrul vostru este, o, Sfinţi ai lui Dumnezeu, a vă ruga pentru cei
păcătoşi! Iar la Dumnezeu, lucrul este ca pe cei deznădăjduiţi să-i
miluiască
Rugaţi-vă vieţii pentru cel mort! Să trimită Domnul darul Său şi să
oprească alunecarea sufletului meu smerit!
Stăpâne al tuturor, Primeşte rugăciunea păcătosului! Îndulceşte
sufletul amărât de păcat! Împărtăşesc celui
însetat din izvorul vieţii şi îl povăţuiesc când inima ca într-un lanţ
de fier îmi e ţinută. să mă întâmpine
îndurările Tale, Doamne, prin îndurările Sfinţilor Tăi, înainte de a
mă trage împreună cu cei ce lucrează
fărădelegea! Acolo se vor descoperi cele întru întuneric şi cele întru
lumină, lucrate de mine.
Vai mie, ce fel de ruşine mă va cuprinde, când mă vor vedea osândit pe
mine, care mă socotesc acum fără prihană.
Lucrarea cea duhovnicească am părăsit-o, eu ticălosul, şi patimilor
m-am supus. Vai mie suflete, pentru ce înnegreşti soarele cu negura
patimilor? Pentru ce nu se risipeşte negura când vine de faţă raza?
Pentru, ce
alegem mai curând striCăciunea decât nestriCăciunea? Pentru ce ne
frământăm cugetul pe pământ cu patimile?
Haina cea dumnezeiască am netrebnicit-o, şi nevrednic de Nunta cea
împărătească m-am făcut. De bunăvoie
ne-am dăruit păcatelor vrăjmaşului şi vieţii noastre robi ne-am făcut.
Ce vei zice, suflete al meu Judecătorului, în ziua cea înfricoşată şi
groaznică? Am flămânzit pentru Tine, sau
înşelat sau gol m-am făcut, sau m-am smerit? Te-am iubit pe Tine cu
tot sufletul meu? Cu îndrăzneală strigă
suflete, către Domnul! Primeşte darul Lui, tu, cel ce eşti slobod.
Pentru ce tot amâni întoarcerea când El te cheamă? Pentru ce apuci
pierzania şi nu mântuirea? Pentru ce nu-ţi
asculţi cugetul cât mai ai încă vreme; până ce eşti domn al
gândurilor, până nu se osteneşte trupul şi mintea încă e vie, până nu
va zăcea în puterea altora binele Tău, până ce mai poţi prinde încă
Darul cu puterea credinţei şi nu, cu îndoială, să te prazi tu singur.
Până când lacrimile tale sunt vestite întoarcerii, întâmpină, stai
vitejeşte împotriva patimilor. Luptă cu tărie, cu toată puterea, cu
ajutorul lui Dumnezeu. Aruncă-te cu vitejie asupra lui Goliat, să nu
te apuce mai înainte
tâlharul, să nu te răpească mai înainte ucigaşul. Ca nu cumva
slujitorii Împărăţiei să te încuie afară. Se cuvine să ne temem şi cu
toată străjuirea să ne păzim. Se cade să nu ne arătăm mincinoşi ai
Mărturisirii noastre.
Ca vameşul suspin, ca şi curva lăcrimez, ca tâlharul slobod glas, ca
şi fiul cel curvar strig către Tine, Iubitorule de oameni, Hristoase,
Mântuitorul lumii, Lumina cea adevărată. Întăreşte sufletul meu cel
slăbit şi robit cu beţia dezmierdărilor!
Tămăduieşte rănile acestea, precum şi abaterile minţii mele!
Spală-mă cu scumpul Tău Sânge pe mine, cel înegrit, Răscumpărător al
păcatului! Acum este vremea bine
primită! Acum este zi de mântuire. Cu mulţumirea milei Tale,
întoarce-mă, Unule, îndelung Răbdătorule! Şi mă slobozeşte de toată
desfătarea cea dezmierdătoare. să nu mă ardă cuptorul patimilor. Ci,
cu roua milei Tale şterge sufletul meu!
Vai mie, că mi-ai dăruit, Doamne, lumina cunoştinţei şi eu o lepăd,
netrebnicul. De câte daruri mă mai umpli pe mine păcătosul, Stăpâne,
iar eu ticălosul sunt nemulţumit şi nerecunoscător cu voia! Totdeauna
mă îndulcesc cu darul Tău, totdeauna mă întăresc şi totdeauna îl lepăd
întru amărăciunea mea şi iar mă schimb. îmi aduc aminte, Prea Bunule,
de moarte, de muncile cele veşnice; ci mă tragi pe mine totdeauna
către viaţă, să mă mântuiesc, iar eu în răutatea mea rămân de-a
pururi. Pentru aceasta nu voi avea nici un răspuns acolo! Bat să mi se
deschidă uşa milei Tale, Doamne; îngăduie-mi ca rugându-mă să-mi
dobândesc cererea! Că nu fără ruşine caut să mă miluiesc. Fii îndelung
răbdător asupra mea, răzvrătitul! şi izbăveşte-mă de păcatele care
m-au înconjurat, ridică-mă sănătos din adâncul fărădelegilor!
Slobozeşte-mă pe mine de tot lucrul cel rău mai înainte de a mă apuca
sfârşitul. căci în Iad cine se va Mărturisi Ţie? Albeşte-mi vestmântul
cel întinat mai înainte de a veni porunca cea înfricoşată şi a mă lua
nepregătit şi neruşinat. Izbăveşte-mi sufletul necăjit din gura leului
şi miluieşte-l pe dânsul cu darul şi îndurările Tale.
Pentru rugăciunile Prea Curatei Stăpânei noastre, Născătoarea de
Dumnezeu şi ale tuturor Sfinţilor, că binecuvântat eşti în vecii
vecilor – Amin. –
PLÂNSUL DE MIERCURI SEARA
Dorul de-a grăi către Tine, Doamne, mă sileşte să-ţi vorbesc, dar
nevrednicia şi păcătoşenia mea îmi poruncesc să tac. Durerile şi
necăzurile vieţii mă îndeamnă să cuvântez, dar fărădelegile trecutului
îmi spun să fiu mort.
Sufletul meu geme din adâncuri şi ochii mei lacrimi poftesc. Greşit-ai, suflete!
Pocăieşte-te! căci iată, zilele noastre ca umbra trec şi înfricoşate
şi groaznice locuri va să treci, sufletul meu!
Nu întârzia multă vreme amânând zi de zi întoarcerea ta la Domnul!
Umileşte-te, sufletul meu, de toate bunătăţile câte le-ai luat de la
Domnul şi nu le-ai păzit. Umileşte-te pentru
toate câte ai lucrat şi Dumnezeu îndelung a răbdat pentru tine ca nu
întru întunericul cel mai dinafară să te dai înaintea înfricoşatului
Divan al lui Hristos. Vai mie, păcătosului, că am întinat şi de-a
pururi întârzii curăţenia inimii mele din pricina trândăvirii.
Îndrăzneala inimii mele a fost ruşinată adânc de lene şi de
făţărnicie, iar pofta cea rea, ca un stăpân robului, îmi porunceşte.
şi eu, întocmai ca un prunc, cu frică o ascult. mă rătăceşte şi mă
pierde pe mine, iară eu mă bucur.
Vai mie, Doamne, căci Darul Tău mă trage pe mine la viaţă iară eu, mai
vârtos, spre moarte mă trag.
Dimpotrivă şi-ntocmai cu îngerii, Te sârguieşti ca să mă faci!
Iar eu, întru răutate, pe mine mă micşorez. Înmulţitu-s-au păcatele
mele, şi de-a pururea se Înmulţesc şi nu este margine întru mulţimea
lor. şi cine va plânge pentru mine? Numai Tu singur, Mântuitorule,
de-a Ta bunătate îndemnat fiind, cauţi spre mine, cel necăjit. O, cum
Te voi ruga pe Tine, Stăpâne, când gura mi-am umplut-o cu ocări? Sau
cum Te voi iubi când sunt plin de patimi? Sau cum va sălăşlui în mine
adevărul când eu cu minciuna pe mine m-am ocărât? Sau cum Te voi chema
pe Tine, când poruncile Tale nu le-am păzit? Căci după ce-am luat
cunoştinţa adevărului m-am făcut răpitor, prigonitor, rău sfătuitor,
aspru şi cu cugetele asupra aproapelui aruncându-mă. Nemilostiv spre
săraci, mânios, leneş şi de haină strălucitoare iubitor. şi încă şi
acum mă aflu întru gânduri întinate, întru întărâtări, întru iubire de
plăcere, întru slavă deşartă, întru mândrie, întru voirea cea rea,
întru prigonire, întru mânie.
Nimic fiind, mă socotesc pe sine-mi că sunt ceva. Minţind, de-a
pururea împotriva celor mincinoşi strig. Întind biserica trupului meu
cu gânduri şi cu fapte curveşti, împotriva curvarilor propovăduiesc.
Judec pe cei ce greşesc, însumi de greşeli fiind plin. Judec pe
deosebitori şi furi, însumi fiind fur şi deosebitor. Luminat
oamenilor vreau să mă arăt, înăuntrul sufletului fiind necurat. în
biserică şi la masă în faţă vreau să stau.
Femeilor vreau să mă arăt vesel şi înaintea străinilor mă înalţ. şi
între ai mei, cuminte şi înţelept, iar între cei
înţelepţi, desăvârşit mă socotesc. şi către cei credincioşi numai
înţelept mă am pe sine-mi, iar pe cei fără de
minte şi neînvăţaţi, ca pe nişte dobitoace îi defaim. când sunt
vrednic de ocară, mă mândresc. când gândesc să fiu cinstit, mă
dispreţuiesc. Dacă mi se cere să fiu drept, mă răzvrătesc. Iar când
cele adevărate mi se spun, urăsc. Mustrat fiind de fratele meu, mă
mânii. Iar voind să mă împotrivesc ispitei, obosesc. Nu voi a cinsti
pe
cel vrednic şi nevrednic fiind, cinste cer. Nu voiesc a mă osteni.
Dacă nu-mi slujeşte cineva, mă mânii pe el. Nu vreau a merge cu cei ce
lucrează. şi dacă nu mă laudă pe mine cineva, îl grăiesc de rău. când
îl văd pe fratele meu în nevoi, nu-l cunosc, iar când e sănătos şi-n
cinste, îl vizitez. Pe cei mai mari ca mine îi defaim, iar pe cei mai
mici îi trec cu vederea. când izbutesc să mă stăpânesc de la vreo
faptă rea, mă trufesc. Dacă voi isprăvi, postul şi privegherea, cu
nesupunere şi cu grăire de rău, ca într-o cursă mă prind. Iar când
întru rugăciune stau şi stăruiesc, nu iert. când face cineva o faptă
bună, nu o văd. Dar e destul cu o mică faptă să greşească şi-l mustru.
Pe toate cele frumoase ale oamenilor le nesocotesc, însă de faptele
cele deşarte ale lor, mă las robit
Pe dinafară mă arăt smerit şi blând, dar pe dinlăuntru sunt mândru şi
neîndurat. Cu părerea sunt ca şi cum n-aş dori nimic, dar în fundul
inimii sunt bolnav de dragoste de argint. şi ce să mai vorbesc despre
chipul în care îmi folosesc vremea, căci numai cu părerea m-am lepădat
de lume, pe când înlăuntrul cugetului, eu lumii vorbesc.
Bârfirile cele din adunări, cercetările, gândurile ascunse ale
oamenilor, pomenirile cele deşarte, vorbirile cele fără de folos de la
mese, nesaţiul darurilor şi al luărilor, certurile cele pierzătoare,
iată lucrurile pe care le fac cu cugetul meu.
Aceasta este viaţa mea. Acesta este cugetul cu care mă lupt împotriva
mântuirii mele. şi trufia, şi slava deşartă a mea nu mă lasă să-mi
privesc rănile ca să mă vindec. Acestea sunt vitejiile mele. Aceasta e
oastea de păcate cu care vrăjmaşul mă cuprinde. şi întru acestea
aflându-mă şi rămânând eu, ticălosul, cu slava sfinţeniei caut să mă
înfăşor.
Petrecând în păcate, vreau să fiu socotit un drept. şi ce răspuns pot
să dau pentru toate astea? Că diavolul este
cel care m-a sfătuit. Dar nici lui Adam un astfel de răspuns nu i-a
folosit. Sau poate vreau să mă îndreptăţesc cu ispita lui Cain? Dar
nici el n-a scăpat de-a Domnului dreaptă hotărâre. Ce răspuns voi da
eu când mă va judeca Dumnezeu?
Nu este nici un răspuns pentru lenevirea mea. mă tem să nu fiu şi eu
dintre aceia pe care i-a zugrăvit Pavel
drept vase ale urgiei pe care diavolul le cere în stăpânire, pe care,
pentru nebăgare de seamă, în patimi şi în necinste i-a lăsat Dumnezeu.
O, cât îmi este de frică să nu cadă o astfel de hotărâre asupra mea!
Doamne, Tu mie, păcătosului, mi-ai pus pocăinţă. şi pururea vrei să mă
mântuieşti pe mine, nevrednicul.
Înviază, Dătătorule de viaţă, sufletul meu cel omorât cu păcatele.
Spală-mi orbirea cea învechită a ticăloasei
mele inimi. şi plângi! căci cu adevărată lepădare de lume încă nu m-am
lepădat şi de lanţurile trufiei mele încă nu m-am scuturat. Din postul
cel adevărat al Bisericii n-am gustat. şi cu slava cea înşelătoare a
lumii sunt înfăşurat. Pragurile facerilor de bine nu le-am trecut şi
bucuriile cele adevărate ale dragostei nu le-am cunoscut.
La îndrăzneala facerilor de bine n-am păşit. Iar pentru greşelile lui,
pe fratele meu l-am osândit. La lumina
cunoaşterii adevărului n-am ajuns, dar pe alţii despre mântuire vreau
să-i învăţ. Toate ţi le-a dat Ţie Prea Bunul Dumnezeu, o suflete:
cunoştinţă, pricepere, înţelepciune. Cunoaşte-ţi folosul! Cum te
socoteşti a da lumini aproapelui, întunecat fiind? Fă-te Ţie doctor, o
suflete! Suspină! Lăcrimează! şi spală-ţi prin post cuviincios
necurăţia păcatelor!
Dumnezeule Cel prea bun şi înalt, Care singur ai, Stăpâne, stăpânire
peste viaţă şi moarte, dăruieşte-mi, mie
păcătosului, în ceasul acela înfricoşat al venirii Tale, îndurările
Tale cele multe, ca să nu fiu pârât acolo,
înaintea straşnicului Tău Divan, şi să nu fiu de ocară înaintea
privitorilor: îngeri, arhangheli, prooroci, apostoli, patriarhi,
ucenici, pustnici şi drepţi. Mântuitorul meu, pedepseşte-mă aici, unde
de dulceaţa păcatului m-am îndulcit, ca un părinte bun şi iubitor de
fii. şi acolo iartă-mi, ca un Dumnezeu ceresc, singur şi fără de
păcat.
Căci tot păcatul eu, ticălosul, l-am lucrat. şi dacă pornesc să mă
pocăiesc, nu am lacrimi.
Vai mie! Cu ce ochi voi mai vedea eu, păcătosul şi trândavul
straşnicul Tău Divan pe care, Doamne, şezând,
mă vei vădi pe mine.
Te ştiu Judecător înfricoşat întru Slava dumnezeirii, vrând să mă
mustri pe mine. Toată viaţa mea, vrednicul de jale, cu înverşunare am
cheltuit-o totdeauna şi în noroiul dezmierdărilor m-am tăvălit. Toate
greşelile ascunse în adâncul sufletului meu, Tu singur le cunoşti,
Ziditorul meu!
Nimenea nu este ca mine, un locaş al păcatului. Nimenea aşa ca mine
n-a întărâtat bunătatea Ta, Stăpâne,
pornirile răutăţii întru toate urmând. Dar pentru că eşti adânc fără
de fund al tuturor milelor, arde adâncul
păcatelor mele! şi să nu-mi răsplăteşti mie cu răsplătiri vrednice de
cele ce-am lucrat. să nu mă osândeşti în
văpaia gheenei, căci nesuferită este urgia Ta, Doamne.
Căci cine va putea suferi oare, îngrozirea ei? Pentru că focul nu se
stinge şi viermele nu doarme. Teme-te de
îngrozirea iadului, o suflete al meu! Leapădă somnul cel greu al
lenevirii şi dormirea cea pierzătoare a
trândăvirii. Aproape este sfârşitul! Lângă uşă, Judecata. Oare ce ne
va întâmpina după ce se va despărţi sufletul de trup? Adunaţi-vă
împreună cu mine, Cuvioşi şi Drepţi, cei ce cu nevoinţa cea bună v-aţi
nevoit şi ca pe un mort plângeţi-mă sau ca pe un jumătate viu şi
jumătate mort înduraţi-vă, fiindcă eu sunt plin de ruşine şi nu am
îndrăzneală pentru păcatele făcute de mine întru cunoştinţă. Vărsaţi
peste mine mila voastră ca pe o Tainică lucrare a milostivului
Dumnezeu, Mântuitorul nostru.
Rugaţi-vă Lui ca în dar să mă întoarcă şi nu nevrednic să mă aflu în
ceasul venirii Lui. şi să nu aud nicidecum acea înfricoşată hotărâre:
" Du-te de la mine, blestematule, lucrător al nedreptăţii, căci nu te
cunosc!". De aceea, Te rog pe Tine, Lumina cea adevărată, naştere
binecuvântată din Sfântul Tău Părinte, Chipul Ipostasului Lui, Cel ce
şezi de-a dreapta Slavei Lui necuprinse, Fiu al lui Dumnezeu prea
dulce, Hristoase al meu!
Să nu mă lepezi pe mine cel urât. căci mult se veseleşte vrăjmaşul meu
când vede că deznădăjduiesc din pricina răutăţii şi se bucură când în
deznădejde mă dau lui orbit. Tu, cu milostivirea Ta, ruşinează
nădejdea lui şi mă smulge din dinţii şi din lanţurile lucrării lui,
care, cu mult meşteşug, a tăbărât Doamne, asupra mea.
Dăruieşte-mi lumina lăuntrică ca să cunosc deplin meşteşugurile lui.
căci nenumărate sunt alunecările pe care
mi le pune înainte: seminţele, vătămările, multă câştigare, trufia,
plăcerile cele trupeşti, teama de post, fuga de rugăciune, lene şi
odihna multă pentru zburdălniciile trupului. Pe cât se sârguieşte ca
să mă piardă pe mine, de atâta mă lenevesc pentru a mă mântui. şi pe
cât acela mă pândeşte şi mă vânează, pe atât eu nu mă bag în seamă şi
mă las prins.
Ia aminte, suflete! Grijeşte-te şi nu dormi! Nu lua aminte la
greşelile altora, ci mai vârtos cercetează-ţi
greşelile tale. Nu umbla să scoţi paiul din ochiul fratelui şi al
aproapelui, ci osteneşte-te zi şi noapte, cu ajutorul lui Dumnezeu,
să-ţi scoţi bârna din ochii Tăi. Sârguieşte-te! Apucă a te judeca
înainte de Hristos, Cel Ce pentru tine s-a răstignit cu trupul pe
cruce, căci de nu ne vom judeca aici cu asprime pe noi înşine, cum vom
putea scăpa dincolo de judecata cea groaznică şi de osânda lui
Dumnezeu?
Îndură-Te spre Mine, Doamne pentru milostivirea Ta! şi mă mântuieşte
pe mine pentru bunătatea Ta, cu
solirile Prea Curatei noastre Stăpâne, de Dumnezeu Născătoare, şi ale
tuturor Sfinţilor Tăi. Că binecuvântat eşti în vecii vecilor. – Amin.
–
PLÂNSUL DE JOI SEARA
Iată, iarăşi cad la uşa Stăpânului meu cu cucernicie, închipuindu-mă
şi strigând cu frică. De folos îi este robului a nu fugi de mâinile
stăpânului său după ce-a greşit lui ci mai vârtos a stărui lângă
dânsul. Auzi, Stăpâne, suspinul meu şi, Primeşte graiul cererii mele
pe care îl aduc eu, păcătosul, cu cucernicie.
Varsă peste mine, ticălosul, măcar o picătură din nesfârşitul noian al
îndurării Tale, ca să am puţină osârdie spre a mă îndrepta pe sine-mi.
căci dacă nu vei da lumina Darului Tău sufletului meu, nu voi mai
putea să-mi cunosc păcătoşenia.
Vai mie, căci apucând înainte, păcatul a aflat loc de odihnă întru
inima mea şi mă înnegreşte şi mă cufundă,
silindu-mă pururea a-L întărâta pe Domnul Dumnezeu.
O, vai mie, ticălosul! Cum nu mă înfrânez eu de focul cel nestins şi
cum nu mă cutremur, eu de muncile cele veşnice!
Căci iată: a pus lege în mine şi fără întrerupere mă trage întru
pierzare. căci măcar că mă mustru adesea şi
păcatele nu încetez să le Mărturisesc, totuşi rămân cu sufletul întru cele rele.
Văzând nu văd, fiindcă păcătuiesc. Nu mă ostenesc cu sufletul că, în
adevăr, să mă îndrept, ci, zi cu zi şi fără
întrerupere, pocăinţa mea o prihănesc. Rob sunt păcatului, şi nevrând
fac răul, ca un ostăşit de păcat, lui mă supun. şi putând a fugi de
el, m-am făcut birnic lui, fiindcă l-am lăsat să ajungă împărat în
mine.
Plătesc leafă trupului îngrijindu-mi patimile. şi măcar că-mi dau
seama că îi sunt rob, când mi se porunceşte de către el ascult fără
întârziere, fug de mânia ce va să fie, dar ca un câine legat în fier
mă supun în grabă celui ce-mi porunceşte. Urăsc adică păcatul, fug de
fărădelege, dar rămân în patimă, căci sunt robit. Ca un şiroi curg
asupra mea patimile, ca o fântână adâncă. se adună în mine îndemnurile
lor. Înlăuntrul cugetului de multă vreme le-am unit cu mine şi nu îmi
vine să primesc despărţire de ele. mă sârguiesc să-mi schimb vrerea,
dar iată că-mi stă împotrivă aşezarea cea dintâi a patimilor mele. îmi
ajută necontenit să mă îmbogăţesc în patimi şi datoria cea veche nu-mi
îngăduie să o Plătesc. Vreau să-i dau înapoi şi el îmi mai adaugă. şi
oricât m-aş sili ca să plătesc dintr-ânsa, el adaugă necontenit tot
altele, ca să-mi arate întruna că din a lui Plătesc. şi văzând el că
necurmarea datoriei mă Pleacă pe mine să fiu ticălos, aşează în mine
zilnic pofte noi şi mă face să uit patimile, ca să nu le Mărturisesc.
mă întâmpină cu patimi străine, şi împlinindu-le pe acestea, le uit pe
cele ce au venit asupră-mi şi necontenit descopăr că sunt dator.
Alerg la patimi ca la nişte prieteni şi, împrumutându-mă de la
dânsele, le am ca nişte stăpâni. şi cele pe care cu puţin înainte mă
sârguiau ca să mă izbăvesc, iată că acum mă fac, printr-ânsele, rob
desăvârşit vândut.
Mă chinuiesc să Tai şi să rup legăturile lor şi iată că patimi noi mă
cuprind şi mă ţin. mă lupt şi mă ostenesc să scap întru totul de
stăpânirea lor şi la apropierea de luptă mă simt şi mă descopăr un
ecou al lor.
O, cumplită stăpânire în mine a legăturilor păcatului! O, stăpânire a
răului, a vicleanului balaur. mă zbat să scap de el şi mai mult mă
prinde, ba încă şi mintea mi-am vândut-o păcatului. De somn mă las
cuprins, când
vreau să lupt. Nici măcar să mă rog nu-mi îngăduie vrăjmaşul, ci ca
într-o funie de aramă îmi ţine legată mintea şi voind să fug, nu lasă
legătura. Întemeind păcatul, tot mai adânc în mine trage zăvorul
puternic pe uşa cunoştinţei. şi pentru ca nu cumva să se unească cu
Dumnezeu, aşează drept paznic la uşă duhul rău. El mi-aduce mereu
înainte tot felul de gânduri proaste, şi mă Pleacă să cred că nu e
judecată pentru dânsele, pentru că nimeni nu le ţine minte. Iar eu pun
înainte oglinda cugetului şi ştiu că deasupra mea este spânzurată
osânda. Cu aceasta mă ţine pe mine, cu aceasta mă leagă, cu aceasta mă
vinde şi mă cumpără, cu aceasta îmi porunceşte să mă supun, după cum
zice apostolul: " Iar omul cel trupesc vândut păcatului " (Romani).
căci păcatul, în trupul meu fiind, îmi stăpâneşte mintea şi sufletul,
din pricina trupului pe care îl unelteşte şi-l necăjeşte mereu şi-l
împilează. Nici a fugi nu poate, nici să mă ajute. Vai mie, mort sunt
eu, cel vinovat! Şi orb, cel ce văd! Ca un
câine m-am făcut eu, omul. şi eu, cel ce gândesc, m-am pogorât în rând
cu necuvântătoarele.
Miluieşte-te pe sine-ţi, o, suflete al meu! Sârguieşte-te, înainte de
despărţire, să nu ne încuiem afară împreună cu fecioarele cele nebune!
căci nu le e cu putinţă a moşteni viaţă celor morţi în păcat. şi nici
a câştiga cununa alergării celei bune, celor ce au dormitat.
Miluieşte-mă, Dumnezeule, după marea Ta milă şi, după mulţimea
îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea.
Căci dacă mă vei ajuta să mă izbăvesc din ticăloasa robie a patimilor,
atunci numai voi putea să te slăvesc ca pe Dumnezeul meu. şi dacă
numai Tu vei vrea, mă vei mântui! şi numai dacă mă vei binecuvânta Tu,
mă voi izbăvi.
O, Doamne Dumnezeule! Cred căpoţi toate acestea şi nu deznădăjduiesc.
ştiu că după mulţimea îndurărilor
Tale, vei curăţi mulţimea păcatelor mele. ştiu că pe toţi i-ai miluit
şi-i miluieşti pe cei ce se întorc către Tine
din toată inima! Mărturisesc că şi eu m-am îndulcit de Darul Tău, am
păcătuit ca nimeni altul. Tu, cel ce pe
morţi i-ai sculat, ridică-mă pe mine, cel ce sunt mort cu păcatul.
Tu, cel ce pe orbi i-ai Tămăduit, luminează şi ochii cei întunecaţi ai
inimii mele. Tu, cel care din gura şarpelui pe Adam l-ai izbăvit,
trage-mă şi scoate-mă şi pe mine din noianul fărădelegilor mele.
Căci oaia Ta sunt şi mâncat de leu m-am făcut cu păcatele, dar fiu mă
voi face, dacă mă voi Tămădui cu darul Tău.
Lepădat m-am făcut ca un lepros, dar Tu, dacă vei voi, să mă cureţi!
ştiu, vai, că întru cunoştinţă am păcătuit!
Tu, Doamne, pe Zaheu l-ai miluit ca pe un vrednic. Miluieşte-mă şi pe
mine care sunt netrebnic! Lup, era Pavel oarecând, gonind oile Tale.
Fiara era rupând oile Tale, dar păstor l-ai făcut cu darul Tău,
Tămăduind şi grijind oile Tale. ştiu că el întru necunoştinţă a
păcătuit. Dar pe mine, Doamne, cela ce cu cunoştinţa am greşit,
miluieşte-mă cu darul Tău cel covârşitor! Vai mie! mă sfiesc de cei ce
acum se sfiesc de mine, ca nu cumva să mă ruşinez de dânşii pentru
păcatele mele cele ascunse! mă ruşinez de cei ce m-au născut pe mine.
Ca văduva din Evanghelie, care supărând pe Judecătorul cu stăruinţa ei
şi-a dovedit cererea, vreau să mă fac. şi ca prietenul cel îndrăzneţ
vreau să mă arăt către Tine, prea bunule şi singurul Stăpân, ca să
întorci sufletul meu cel ce în păcat s-a robit. Acela pâine a cerut
spre mângâiere, iar eu dezlegarea sufletului de osteneală cer. Acela
hrană trupească a cerut, iar eu chemarea înapoi a sufletului cerşesc.
Ascultă, ca un bun şi prea bun, glasul plângerii şi al lacrimilor mele
şi întoarce-mă ca să fac rod bun de pocăinţă.
Răcoreşte-mi arşiţa conştiinţei mele, înnoindu-mă pe mine cel învechit
cu patimile păcatului, că, de robia
acestora după ce mă voi izbăvi, să răsuflu cu uşurare văzduhul
slobozeniei mele şi cu bucurie şi veselie să slăvesc bunătatea Ta!
Ştiu, o Stăpâne, că milostiv eşti, Doamne, şi voieşti ca să mă
schimbi. aştepţi cu nespusă bucurie şi bunătate
rodul voirii mele. şi gata eşti ca să mă miluieşti o, nemărginit de
bunule Doamne! Dar vrei să vezi aşezământul meu. căci miluind, voieşti
să mă înveţi. şi iertându-mă, voieşti să mă câştigi părtaş al
împărăţiei Tale.
Vai de simţirea mea! Vai de ticăloşia mea! O, grasul şi pământescul
suflet! O, inimă răzvrătită! O, gură plină de amărăciune! O, gâtlej,
mormânt deschis! Pentru ce nu-ţi aduci aminte o, suflete, de calea
netrecută a
despărţirii tale? Pentru ce nu te gândeşti către călătoria aceea?
Pentru ce îţi tragi asupră-ţi pedepsele cele
veşnice? Ce faci o, suflete, petrecând ca un animal fără de pricepere?
Vai, mie cum aleg întunericul mai mult decât lumina!
Cum pe plăcerea care astăzi este, dar mâine nu mai e, o iubesc mai
mult decât bunătăţile cele veşnice şi negrăite.
Vai mie, cum voiesc, decât podoaba aceea în chipul soarelui, mai mult
pe cea întunecată şi înnegrită s-o îmbrac.
Cum, decât împărăţia Cerurilor, mai mult cinstesc locuinţa cea
întunecată şi înnegrită a iadului eu, păcătosul,
singur şi întru cunoştinţă voind să mă rănesc.
Vino-ţi în fire, suflete! Teme-te de Dumnezeu! Slujeşte-L! Slujeşte-I
întru toate faptele bune, ca să nu Primeşti din mâna Lui îndoite
pedepse. Iubeşte pe Dumnezeul Tău şi umblă în calea Lui cu dreaptă
credinţă. Înţelege o, suflete, că veacul acesta se aseamănă locului de
luptă al balaurului… Balaurul cel tare, negreşit se nevoieşte să
biruiască. El se surpă şi e batjocorit de unii care vedem că se
incununează prin înşelarea lui. alţii prin amărăciunea pricinuită de
el, veselia veşnică o dobândesc, alţii, prin plăcerea lor, amărăciunea
vieţii veşnice vedem că o află. Unii, prin lepădarea de sine, pe
diavol îl biruiesc. Iar pe alţii, care se înfăşoară în sine, cu
înlesnire el îi biruieşte. Celor ce iubesc pe Dumnezeu din tot
sufletul lor, războiul cu diavolul li se pare uşor.
Dar celor ce iubesc lumea, războiul greu şi nesuferit le este.
Înţelege, suflete ticăloase, că bucuria veacului acesta şi desfătarea
şi odihna lui, pline de scârbe şi amărăciune
sunt. Iar necăzurile şi răstignirile luptei bucurie negrăită şi viaţă
veşnică pricinuiesc.
Întoarce-te, o, suflete! Nevoieşte-te întru linişte! Ca ceasul morţii
şi al despărţirii să nu te prindă nepregătit.
Înţelege o, suflet al meu, care îţi este chemarea. Cum îţi este
priceperea, cum mergi, pentru cine şi până când?
Toţi la sfârşitul lucrurilor celor pământeşti au sosit, deci sfârşitul
va sosi şi la a ta neîngrijire.
Întoarce-te o, suflete, la Domnul! Întoarce-te cât mai ai timp!
Încredinţează-ţi viaţa cu hotărâre în mâinile lui Dumnezeu!
Lucrează cu El şi pentru El! şi pregăteşte-te ca să intri în a lui
slavă atunci când, din îndurare, va binevoi să te cheme la El, căruia
i se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, acum şi pururea şi
în vecii vecilor – Amin –
PLÂNSUL DE VINERI SEARA
Sufletul meu necăjit se apropie de Tine, Sfinte Stăpâne! Cu lacrimi
îţi vorbeşte Ţie despre vrăjmaşul cel
pierzător. şi cu smerenie cade înaintea Ta, rugându-se din pricina
potrivnicului care-l necăjeşte.
Deci, de vreme ce vine la Tine, auzi-l pe el degrabă! şi alergând la
Tine cu dorire, cercetează-l cu sârguinţă!
Dacă îl vei trece cu vederea, el necăjit fiind, va pieri. Iar dacă
pentru îndurările Tale îl vei auzi şi-l vei cerceta, se va afla. Dacă
vei căuta spre el se va mântui. Dacă îl vei auzi, va prinde putere. Să
nu-l treci cu vederea pe el ca să nu-l apuce vrăjmaşul. să nu
pomeneşti întărâtările mele cele prea rele cu care am întărâtat Darul
Tău, Stăpâne, milostive. Să nu-mi răsplăteşti după toate faptele mele.
Ci mai vârtos dăruieşte mie, păcătosului, puţină vreme spre a afla
pocăinţa adevărată, Iubitorule de oameni, Bunule. A suferit Darul Tău
o mulţime de nelegiuiri ale tinereţilor mele, ca acum să sufere şi
lepădarea, întărâtarea şi îndrăzneala mea.
Nu pot să uit, o, Doamne, că tu însuţi Te-ai jurat asupră-ţi că nu
voieşti moartea păcătosului, ci mai vârtos să se pocăiască de păcatele
lui prin îndurările Tale. Darul Tău, Stăpâne, Iubitorule de suflete,
totdeauna biruieşte cu îndurările şi milostivirile Tale.
Miluieşte şi mântuieşte pe cei ce Te doresc! şi iarăşi, îndurările
Tale, pretutindeni propovăduiesc prin
Evanghelii, prin Apostoli şi prin toate scripturile Sfinţilor Părinţi
şi Dascăli. Ştiind pilda curvarului, a lui Zaheu, a Canaanencei, a
celei ce-i curgea sângele, a slăbănogului, a orbului, a fiicei lui
Iair şi-a tuturor celor mai înainte scrişi, venind la Tine, mă rog:
deschide-mi uşa milostivirilor Tale şi Primeşte-mă şi pe mine!
Îndulceşte-mi mintea, că de multe ori cad întru fărădelegile mele cele
dintâi zăcând ca în noroi în gândurile cele întinate. şi vrând să se
coboare Darul Tău în mintea mea, află mirosul urât, respingător, al
gândurilor mele cele întinate. Îndată se îndepărtează de mine,
neaflând o inimă pregătită în care să poată îndrepta şi să slujească.
Spală-mi, Doamne, inima cu a ta apă prea luminoasă ca să-mi vin în simţire!
O, bunătatea şi iubirea de oameni a lui Dumnezeu! Cum doreşti să
îndemni pe toţi oamenii să se mântuiască!
Cruţă, Doamne, pe netrebnicul Tău rob. Cruţă milostive Hristoase
Mântuitorule, zidirea Ta. căci dacă Tu,
Doamne, nu mă vei înţelepţi pe mine ticălosul şi nu-mi vei da lumină
inimii, nu voi putea, din cauza răutăţii, să-mi înţeleg lenevirea şi
pierzania. Câtă vreme sunt robit de amarul vrăjmaş care mă necăjeşte,
voi striga cu
lacrimi, ziua şi noaptea către bunătatea Ta: izbăveşte-mă pe mine din
cursele lui, care în fiecare ceas, cu
gânduri desfrânate şi cu fel de fel de plăceri, îmi necăjeşte sufletul.
Puterea Ta, Hristoase, care a certat valurile mării, să-l certe şi pe
el şi să-l gonească de la mine, netrebnicul
robul Tău.
Trimite-mi, Stăpâne, degrabă Darul Tău, să alunge de la mine pe
balaurul cel mare împreună cu toate gândurile grozave şi rele. Fiindcă
străpunsăturile săgeţilor lui s-au făcut putreziciuni întru inima mea.
şi eu în tot chipul le ascund întru a mea nebunie.
Doctorul cel bun strigă către mine. El plăţi nu ia, sânge nu varsă,
dar lenevirea mea nu-mi dă voie să mă duc la El. Vine El să mă
Tămăduiască şi mă află mâncându-mi rănile. După ce le-am mâncat, mă
căiesc, însă căinţa mea nu e adevărată.
Izvor al tuturor Tămăduirilor şi Părinte al îndurărilor Tu eşti, prea
bunule şi milostive Dumnezeule, Cel ce
dăruieşti de-a pururi cele bune celor care cer de la Tine. căci eu
însumi am cerut adesea nenumăratele Tale
vindecări şi darurile cele bune pe care mi le-ai dăruit zi de zi.
Nemăsurată este adâncirea milostivirii Tale care vindecă pe toţi care
vin la Tine.
Pentru aceasta fără de sfială rog bunătatea Ta, mult suferitorule de
rău, Doamne, să vină iar peste mine Darul Tău, să-mi adune mintea şi
să-mi vindece rănile cele grele. căci iată, învăluiri şi griji
vremelnice mă tulbură şi mă fac să nu mă mai îngrijesc de bunătăţile
Tale cele veşnice. Fii îndelung răbdător asupra mea! Nici cerul, nici
pământul, nu vor putea să-ţi mulţumească după vrednicie pentru
Tămăduirile pe care Tu le reverşi asupra noastră. căci cu ce cinste
vrednică vor putea oare să te răsplătească? Prin lacrimi le dăruieşti
şi prin plâns le înmulţeşti, Tu, în mijlocul nostru. O, putere a
lacrimilor!
Dăruieşte-mi, Doamne, mie, nevrednicului, lacrimi de pocăinţă ca să-mi
spăl păcatele şi să-mi luminez inima, să-mi şterg datoriile cele multe
prin puţine lacrimi. O, de-aş putea să-mi spăl zapisul păcatelor cu
lacrimile mele, să sting cu ele focul ochilor mei ce arde pentru mine
în adâncurile iadului. căci cei care plâng aici se vor izbăvi de
plânsurile veşnice.
Dar eu cum stau Doamne? îmi adun necontenit gândurile de pretutindeni,
şi încă nu m-am slobozit de lucrările duhurilor celor rele ce vor să
mă opresc în văzduh din pricina lor. şi încă nu mi-am cunoscut
mulţimea nemărginită a păcatelor mele. căci cele ce mă cufundă în
păcat, rodesc încă în sărmanul meu trup.
O, până când eu, ticălosul, mă voi îmbăta fără de vin de-ale mele
păcate? Ca un rob rău, aşa-mi bântuiesc şi-mi vrăjmăşesc eu singur
mântuirea. Ca şi cum alţii ar trebui să vină şi să ia asupra lor
ostenelile mele. O, cum nu priveghez şi cum totdeauna întărât îndelung
răbdarea Ta, Doamne! înaintea ochilor pururea am amărăciunea mea. şi
Tu toate le rabzi îndelung, pentru bunătatea Ta, Doamne. Dăruieşte-mi
doctorie de întoarcere ca să mă vindece de amărăciunile mele.
Ajută-mă, Doamne, să mă pot înfrâna. Dăruieşte-mi umilinţa inimii ca
să-mi petrec în pocăinţă toate zilele vieţii mele.
Luminează ochii cei întunecaţi ai inimii mele, ca să vin cu osârdie să
lucrez în Biserica Ta. căci mi-am pierdut vremea vieţii în păcate şi
deşertăciune. Ceasul al unsprezecelea a sunat pentru mine, o suflete!
Cârmuieşte-mi, Doamne, corabia vieţii mele! şi dăruieşte-mi din plin,
o Doamne, pricepere şi înţelepciune ca să-mi călăuzesc călătoria
vieţii. căci ceasul despărţirii a venit, o suflete, pentru mine. Şi
foarte m-am înfricoşat înţelegându-mi sărăcia. în loc să mă bucur, eu
mai vârtos m-am înfricoşat. Înfricoşată
cu adevărat este, o suflete, sosirea ceasului morţii pentru cei
păcătoşi, trândavi şi pentru cei ce nu se sârguiesc să petreacă în
curăţenie viaţa aceasta vremelnică. Doar lucrătorii cu rugăciune şi cu
post se pot bucura în ceasul de despărţire. căci văd înaintea ochilor
osteneala cea mare a pustnicilor: privegherile, ajunările, metaniile,
rugăciunile, lacrimile; şi sufletul lor saltă vrând să plece din casa
trupului, la loc de odihnă. Pe când păcătosului îi este scârbă de
vremea despărţirii, el vede înaintea ochilor lenea sa şi trândăvia.
însă nu i se mai dă voie să grăiască ceva, în strădania lui de
împlinire a poruncii, după căinţa ce este atunci în inima lui. Inima
lui s-a împietrit de atâta lenevire şi nu mai e în stare să se
întoarcă în clipa aceea.
Vai mie, suflete! Pentru ce nu te îngrijeşti de viaţa ta?. Pentru ce
te risipeşti atâta în lumea care te înconjoară?
Fără de veste se va face chemarea ta şi ce vei face acolo, dacă aici
nu lucrezi nimic? înaintea Divanului
Judecătorului celui înfricoşat ce vei răspunde?
O, cum te fură vrăjmaşul şi tu nu pricepi! Cum te jefuieşte pe tine de
bogăţia cea cerească şi tu nu cunoşti, mândrule şi risipitorule!
Îndelung răbdătorule, Fiu al lui Dumnezeu, bunule, milostivule şi prea
blândule Hristoase, sprijineşte-mă!
Dăruieşte-mi, Mântuitorule, cugetare statornică la viaţa ce va să fie
ca să îndeplinesc bine voia Ta. Măcar la
bătrâneţe fă-mă, Doamne, ajutor şi împreună lucrător al Darului Tău!
O, cum oare voi putea să stau înaintea
înfricoşatului Tău Scaun eu, risipitorul? Cum mă voi afla eu,
nerăbdătorul şi cel fără de roadă, împreună cu cei desăvârşiţi, cu cei
ce au adus roadă în voia Bisericii Tale. întru ce fel de osândă voi fi
aruncat eu, Doamne, atunci când sfinţii se vor cunoaşte unii pe alţii
întru cămările cele cereşti? când voi vedea pe Cuvioşi, pe Drepţi
pe împăraţi, întru lumina neînserată pe veci ducându-se? Iar păcătoşii
cei răi, mândri şi trufaşi, cei ce-au
benchetuit fără de grijă, mergând să ardă în focul nestins.
O, suflete nepricepute, o suflete fără simţire, care ţi-ai urât viaţa
cea veşnică! până când obiceiul cel rău, cu
pofte blestemate, te va robi pe tine? Oare nădăjduieşti, în lenevirea
ta, că întârzie de-a veni sfârşitul Tău? Nu!
Căci va veni la tine ca un fulger! Atunci când nu te aştepţi, îl vei
auzi cum te strigă să-ţi plăteşti vama.
Priveghează, o, suflete, cu lacrimi rugându-te!
Strigă din toată inima spre a te găsi întors spre rugăciune în ceasul
despărţirii, al morţii tale, pentru rugăciunile Prea Curatei Stăpânei
noastre, Născătoarea de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria, şi ale
tuturor Sfinţilor Tăi că bine eşti cuvântat în vecii vecilor – Amin –
PLÂNSUL DE SÂMBĂTĂ SEARA
Şi astăzi, Doamne, cu faţa ruşinată şi-n pământ plecată, îndrăznesc
către Tine, Stăpânul îngerilor şi Ziditorul
tuturor, eu cel ce sunt pământ şi cenuşă, ocara oamenilor şi
defăimarea norodului, vierme şi nu om. Sunt mustrat şi prihănit cu
totul, plin de durere şi de întristare.
Cum voi căuta către bunătatea Ta, Stăpâne? Ce fel de limbă
necredincioasă şi întinată voi îndrăzni să mişc către Tine? şi cum voi
face începutul Mărturisirii mele? Peste măsură am întinat eu,
ticălosul, numele Tău. şi mai ticălos decât curvarul din Evanghelie am
vieţuit curveşte. căci pe acela ce este întru mine după chipul Tău
l-am întinat şi l-am lăsat fără pază.
Care păcate ale mele, eu ticălosul, voi cere mai întâi să mi le ierţi?
Pe cele întru cunoştinţă, cu neasemănare neiertate? Sau a tuturor
călcăturilor de porunci pe care, cu gândurile mele şi cu simţurile,
nevrând le-am săvârşit?
Ştiu, Doamne, că, pentru multele întinări ale sufletului meu şi pentru
necurăţia mea, nu sunt vrednic de
chemarea Ta. Nu pot sta întru rugăciune înaintea Ta. Nu pot să caut şi
să privesc la înălţimea cerurilor, Căci
pornirile rele, fără rânduială uneltind, întru totul sufletul l-au
întinat. Haina cea de nuntă a Botezului mi-am
mânjit. căci toată mintea s-a frământat în gândurile dracilor. Prin
toate lucrurile şi gândurile, pururea Te
amărăsc. Iar pe vrăjmaşul meu, care se luptă cu mine de-a pururi, îl
trag către mine şi lui îi slujesc. Cugetul mă mustră, faţa mi se
ruşinează în inima mea. Osândit de mine însumi, aştept judecata Ta.
O, cum mă dă pe faţă înverşunarea din mine! şi cum, fără întrerupere,
în noroi mă tăvălesc. De-a pururi cu
gânduri desfrânate mă pângăresc. căci din pruncie chiar m-am făcut vas
păcatului. şi acum, în fiecare zi, Ştiind că mă aşteaptă Judecata, eu
totuşi păcătuiesc. Nu vreau să mă împotrivesc poftelor trupului. Ci
întocmai, întotdeauna, mă rătăcesc şi patimilor robesc.
Vai mie Doamne! – îndelunga Ta răbdare cât de rău am cheltuit-o. Vai
mie! Vremea vieţii am petrecut-o în deşertăciuni. Doamne, să nu mă
mustri cu mânia Ta! să nu dai la vedere toate lucrurile mele cele
urâte şi necuviincioase ca să le afle toată lumea. şi nici înaintea
îngerilor, spre osândă veşnică să nu mă dai. ştiu că de
toată ruşinea şi de toată osânda sufletului sunt vrednic, Stăpâne! O,
cum voi putea plânge orbirea sufletului
meu? Cum voi plânge atâta necunoştinţă? Cum voi plânge voirea mea atât
de pătimaşă şi nepocăită?
Alăturatu-m-am cu dobitoacele cele fără de minte şi m-am asemănat lor.
Gol m-am făcut eu, ticălosul, prin a mea trândăvie căci străin sunt de
cei ce întru rugăciune şi întru priveghere s-au nevoit. Caută spre
mine,
Stăpâne, cu milă dintru înălţimea cea sfântă a Ta. Vezi neîndreptarea
sufletului meu celui ticălos şi cu judecăţile Tale miluieşte-mă şi mă
îndreaptă.
Ca şi cum aş sta înaintea Sfântului Scaun al Slavei Tale, ca şi cum
m-aş fi atins de prea curatele Tale picioare, aşa mă rog şi mă
dăruiesc Ţie cu inima zdrobită.
Miluieşte-mă, Milostive, pe mine, făptura Ta. Întoarce-mă pe mine cu
Darul Tău. ştiu că toate le poţi şi cu
neputinţă nimic nu este înaintea ta. să nu aştepţi voinţa mea cea
stricată, căci nu am osârdie spre a mă îndrepta.
Plângeţi toată firea cea văzută şi nevăzută, pentru mine, cel care
întru păcate şi-n patimi de tot am îmbătrânit.
Plângeţi pentru mine, cel care pentru cei ce mă văd sunt întreg şi
înţelept, dar pe dinlăuntru de-a pururea curvesc.
O, suflete ticălos, s-a apropiat dezlegarea ta de trup! Pentru ce te
veseleşti de privirile cele străine de tine, de
care vrei să te laşi? Cu care lucruri ai veselit pe Domnul, pe
Născătoarea de Dumnezeu, pe Sfinţi şi pe vecinii tăi?
Trezeşte-te, suflete ticălos, ca să nu te afli în scârbe şi-n suspine!
Ca să nu plângi fără de folos în vecii vecilor.
Căci de ar veni atunci toate în mintea ta, nu te vei ajutora. acum
este vremea răscumpărării, pe care toţi au folosit-o.
Trimite-mi puterea Ta, Doamne, spre ajutor. Întoarce-mă şi
miluieşte-mi inima, care s-a făcut peşteră şi locaş dracilor. Nu sunt
vrednic să-ţi cer iertare, Doamne, că de multe ori m-am făgăduit să mă
pocăiesc Ţie şi mincinos al făgăduinţei m-am făcut. De multe ori m-ai
ridicat şi eu iarăşi am căzut. Pentru aceasta atrag osânda asupra mea
şi Mărturisesc că sunt vrednic de toată munca şi pedeapsa. căci de
câte ori mi-am luminat mintea cea întunecată şi ai adunat din rătăcire
gândurile mele şi eu iarăşi, cu sufletul meu, vin spre cel rău.
Totul mă înspăimântă şi mă cutremur când mă gândesc cum m-a biruit
patima. Cum voi povesti darurile ce mi s-au dat mie de la Darul Tău
Doamne, pe care eu, ticălosul, le-am lepădat şi le lepăd din pricina
lenevirii mele!
Căci Tu Stăpâne, cu nenumărate daruri m-ai umplut pe mine, iar eu,
ticălosul, Ţi-am răsplătit cu cele potrivnice.
Şi Tu, Doamne, cel ce firesc ai îndelunga răbdare şi adâncul
milostivirii, să nu mă părăseşti ca să fiu Tăiat
precum smochinul cel neroditor. să nu te grăbeşti a mă secera din
viaţă crud şi fără de vreme. să nu mă răpeşti pe mine nefiind
pregătit. să nu mă ridici pe mine mai înainte de a-mi aprinde candela.
să nu mă iei pe mine neavând îmbrăcăminte de nuntă. Ci ca un bun
iubitor de oameni, miluieşte-mă pe mine, şi dăruieşte-mi ani de
pocăinţă. şi nu pune sufletul meu gol, la jalnica mustrare înaintea
înfricoşatului Tău Divan. căci dacă dreptul abia se mântuieşte, apoi
eu cel necredincios păcătos unde mă voi arăta? şi dacă strâmtă şi
necăjită este calea ce duce în viaţă, atunci eu, cel ce am benchetuit
desfătându-mă şi înălţându-mă, cum mă voi învrednici bunătăţilor celor
veşnice? Tu Doamne, Mântuitorul meu, Fiu al adevăratului Dumnezeu, în
dar întoarce-mă de la răutatea ce este în mine şi din pierzare.
La mila Ta năzuiesc eu, rătăcitul. Primeşte suspinele mele ca pe
lacrimile curvei. căci Tu, ştii, Stăpâne, cât de lesne e alunecarea
spre păcat a firii omeneşti!
Adu-ţi aminte că din tinereţe se Pleacă mintea omului spre cele rele.
să nu te mânii asupra noastră, ci deschide-mi uşa milei Tale.
Să nu biruiască trândăvia mea iubirea Ta de oameni, să nu biruiască
lenevia mea sârguinţa ta. Primeşte,
Stăpâne, şi auzi întinata şi nevrednica mea rugăciune. Cela ce nu Te
întorci de la rugăciunea păcătoşilor. Cela ce dai mâna celui ce zace
jos. Povăţuieşte-mă pe mine la frica Ta! Dă-mi lacrimi de umilinţă!
Am ridicat ochii cei duhovniceşti ai sufletului meu către Tine,
Doamne. să nu mă lepezi de la faţa Ta, că Binecuvântat este numele Tău
în vecii vecilor – Amin –
PLÂNSUL DE DUMINICĂ SEARA
Că înaintea înfricoşatului Tău Divan, Doamne, sunt eu osânditul şi
fiind mustrat de priveliştea cea îngrozitoare a faptelor mele şi
Văzând dreapta hotărâre rostită de gura Ta care mă aşteaptă, strig eu
cu lacrimi: Drept eşti, o Judecătorule, şi dreaptă este judecata Ta!
căci întocmai cum mi se cuvine, primesc eu de la Tine!
O, luminilor, prea sfinţi îngeri, picaţi lacrimi asupra mea!
Căci mila lui Dumnezeu am nesocotit-o statornic, şi nu m-am umilit pre
mine precum a vrut El. Deci, cu
adevărat, după dreptate sunt pedepsit. când Domnul, mila Sa mi-a pus-o
înainte, eu, necugetând, n-am luat-o în seamă. Deci cu dreptate, se
întoarce acum de la mine. şi cu ce urgie îmi vor grăi atunci îngerii:
" S-a dus
vremea de pocăinţă. Acum este răsplătirea "? Mângâierea a slăbit.
Pocăinţa şi lacrimile sunt nelucrătoare.
Muncile se Înmulţesc. Suspinele mele nu se aud.
Acum este tânguirea nesfârşită. Acum du-te, ia-ţi răsplata pentru
lucrurile tale cele amare şi cumplite, arzându-te ca o materie a firii
celei neadormite şi-a viermelui celui amar!
Ca un fiu al întunericului, desfătează-te! Ai iubit întunericul cel
veşnic, îndulceşte-te de feţele cele negre,
pentru că ai urât lumina cea de-a pururea nemuritoare! Acolo va fi
plânsul cel neîncetat şi scrâşnirea cea dureroasă. Vai mie, sufletul
meu ticălos, că eşti gol cu totul de fapte bune!
Cum vei vedea pe Judecătorul cel nemitarnic, Arhanghelii stând şi
cântându-I, toţi pământenii Ştiindu-i, de înfricoşatul Scaun tremurând
toţi? căci Judecătorul este fără de milă celor ce n-au lucrat aici
mila. Vai mie
atunci, suflete necăjit! căci nu va fi glas, nici ascultare. Veşnic se
vor veseli cei drepţi, veşnic se vor munci ceilalţi. Pentru că pe
Dumnezeu cel veşnic nu L-am ascultat.
Deci de nevoie este de-aici să strigăm spre Dumnezeu şi oamenilor să
le vestim. Chezaşi, pentru aceasta sunt
Cuvioşii şi Drepţii. De aceea, şi eu Doamne, vestesc Numele Tău.
Iartă-mă pe mine netrebnicul, robul Tău!
Să nu treci cu vederea ticăloasa mea rugăciune. mâinile mele,
întinate, către tine le întind. să nu mă lepezi pe
mine cel încărcat de patimi! Ci caută spre mine cu iubire de oameni şi
cu blânda Ta milostivire. Pe mine, cu
dezmierdările de tot m-am întinat. şi frumuseţea sufletului întru
totul am necinstit-o. Cugetelor celor trupeşti
m-am robit. şi stăpânirea mea cea dintâi am pierdut-o. Vrăjmaşul
sfătuindu-mă, nebuneşte pe el l-am ascultat.
Şi pe idolii patimilor, în suflet i-am înălţat. Poftele pântecului
le-am împlinit şi strălucirea minţii, de tot am
înnegrit-o. în cinstea de fiu adevărat fiind, dobitoacelor celor
necuvântătoare m-am asemănat.
Frică straşnică şi cutremur mă ţin când văd înainte Tăierea morţii
care vine asupra tuturor în chip Tainic şi mă găseşte pe mine, vai,
tot neîndreptat.
Pentru aceea, din adâncuri strig către Tine, Doamne, şi cad înaintea
Ta cu lacrimi. Fii mie milostiv şi iubitor de oameni, căci spre Tine
am nădejdile mele. Ajută-mă să scap de urgia de dincolo!
Binevoieşte ca sufletul meu cel împietrit să câştige înaintea Ta
puterea de a rodi fapte bune! gândurile cele
sterpe scutură-le cu focul Sfântului Tău Duh! să nu mă tai ca pe pomul
cel neroditor şi în focul cel nestins,
Doamne, să nu mă trimiţi! să nu faci din mine paie ale văpăii iadului,
ci ca pe nişte grâu, Dumnezeul meu,
Primeşte-mă în hambarul Tău.
Genunchii inimii mele îmi plec eu, ticălosul. căci nu îndrăznesc să
caut la ceruri. Primeşte rugăciunea gurii
mele celei întinate, Cel Ce eşti fără de păcat, Ziditorule şi împărate
al tuturor şi Atotputernice. Surpă-l pe
vrăjmaşul meu din tot felul de fărădelegi izbăvindu-mă. O, cum se
bucură îngerii şi muritorii Văzând întoarcerea mea!
Am călcat toate poruncile Tale. M-am amăgit cu fapte urâte. să nu Te
îngreţoşezi de mine, preabunule Stăpâne! Izbăveşte-mă de robia
vicleanului! Cu inima înfricoşată, Te rog pe Tine, Doamne, Cel Ce cu
voia Ta m-ai auzit şi m-ai iubit atât de mult, încât pentru mine te-ai
întrupat şi moarte ai suferit.
O, cum am putut uita dragostea Ta! Cum am putut să mă fac rob tuturor
dezmierdărilor, spurcându-mi trupul şi sufletul în tot felul şi-n tot
locul? Pentru aceasta strig: Păcătuit-am, Doamne, şi pururea
păcătuiesc! De aceea, înaintea Ta, eu stau acum osândit. Ci dă-mi
dezlegare de răutăţile mele, ca un Dumnezeu milostiv şi îndurat!
Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, Maica lui Dumnezeu, uşa cea cerească
şi Chivot sfânt, mântuire Întemeiată te am pe tine. mântuieşte-mă,
Stăpână, în Dar!
Legiuni de îngeri, în cer, de multe ori suspină pentru mine, ca nu
cumva să se răpească fără de veste sufletul
meu şi să merg în curgerile focului. Legiuitori, Apostoli înfricoşaţi
şezând pe scaune cu Judecătorul, îngeri cu paloşe înarmaţi şi
înfricoşători, vor despărţi inimile păcătoşilor.
Atunci se va Tângui toată suflarea căci nu vor avea margine, vai,
muncile cele cumplite. Apucă mai înainte de toate acestea, suflete.
Urmează plânsul desfrânatei şi strigă dimpreună cu dânsa:
"Izbăveşte-mă, Mântuitorule, de înfricoşata groază a muncilor celor
veşnice! Pe Tine te laudă neîncetat Heruvimii şi necontenit Serafimii
cei cu şase aripi. Te cântă Cetele cele cereşti şi îţi slujesc şi se
închină Ţie,
Treime în Unime. Lumină nenăscută eşti, Părinte, şi dimpreună, fără de
început, îl ai pe Fiul Tău. şi de-a
pururea împreună vecuitor îl ai pe Duhul Sfânt, Care dăruieşte tuturor
suflare de viaţă, ca un milostiv, îndurat şi bun.
Cu rugăciunile Mucenicilor şi ale Proorocilor, ale apostolilor, ale
Cuvioşilor şi ale Ierarhilor, Primeşte şi glasul nostru, Părinte
ceresc. Slavă Ţie, Doamne, căruia ţi se cuvine Slava şi stăpânirea,
împreună cu prea sfântul, bunul şi de viaţă făcătorul Tău Duh, acum şi
pururea şi în vecii vecilor! – Amin –
Aceste plânsuri să-ţi dea putere Să-i faci pe alţii, citind, să spere
Deschide-le ochii să-l vadă
Deschide-le şi inima să creadă
Atunci vei afla Mântuirea
Credinţa, Speranţa, Iubirea
28 IANUARIE
Întru această zi se face pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Efrem Sirul
ÎNTRU ACEASTĂ ZI, POVESTIRE DESPRE SFÎNTUL EFREM ŞI MARELE VASILIE
Fraţilor, vreau să fac povestire despre dumnezeiescul Vasilie şi
despre Efrem Sirul, măcar că pe unele le ştiţi şi pe altele le-aţi
auzit.
Efrem fericitul şi pururea pomenitul, pe când era în pustie,
înştiinţându-se despre lucrurile cele minnunate ale
Părintelui nostru Vasilie, pe de o parte Văzându-le din luminarea
Duhului Sfânt, iar pe de altă parte,
cunoscându-le din dragoste şi din întrebare, se ruga lui Dumnezeu cu
osârdie, ca să-i descopere lui în ce fel este marele Vasilie. şi, în
vis, a văzut un stâlp de foc, al cărui cap ajungând la cer, auzea un
glas, zicându-i: "Efrem, Efrem, în ce chip vezi acest stâlp de foc, în
acest fel e Vasilie". Deci, Îndată, cuviosul Efrem, luând cu sine
tălmaci, de vreme ce nu ştia greceşte, a mers în Cezareea, la
praznicul Arătării Domnului la Iordan şi,
privind în taină de departe, a văzut pe Sfântul vasilie mergând la
biserică cu multă slavă, îmbrăcat în haine
luminoase şi clerul ce era împrejurul lui, tot aşa, în vestminte
luminoase. şi, întorcându-se către tălmaciul care-l însoţea, Efrem i-a
zis: "Mi se pare că în zadar ne-am ostenit, frate, pentru că acesta,
fiind într-o asemenea stare, nu este precum l-am văzut". şi intrând în
biserică, a stat într-un colţ, la loc ascuns, şi zicea singur întru
sine: "Noi, în pustie, suferind greutatea zilei şi zăduful, nimic n-am
sporit, iar acesta, fiind întru cinstire omenească, este stâlp de foc.
mă minunez".
Aşa gândind el, s-a înştiinţat despre dânsul, prin Duhul Sfânt, Marele
Vasilie, care a trimis la dânsul pe arhidiaconul său, zicându-i: "Să
mergi la uşa bisericii, cea dinspre apus, că vei afla acolo un monah,
stând în colţul bisericii, dimpreună cu un altul, cu barba scurtă şi
mic de stat, şi vei zice lui: Vino şi să intri în altar, că te cheamă
Arhiepiscopul". Iar arhidiaconul, cu multă osteneală împingând
poporul, a ajuns unde stătea
Cuviosul Efrem, şi i-a zis: "Părinte, blagosloveşte, să mergi şi să
intri în altar, că te cheamă Arhiepiscopul".
Iar Efrem, prin tălmaci, înţelegând cuvântul Arhiepiscopului, a
răspuns celui ce-l chema: "Ai greşit, frate,
pentru că noi suntem oameni străini, şi nu ne ştie Arhiepiscopul". şi
s-a dus arhidiaconul ca să spună lui
Vasilie acestea. în acea vreme, Sfântul Vasilie tocmai citea sfintele
cărţi către popor. şi a văzut Cuviosul
Efrem o limbă de foc grăind prin limba lui Vasilie. După aceea,
Vasilie iarăşi a zis arhidiaconului: "Mergi şi spune acelui monah
străin: Cinstite Efrem, vino şi intră întru Sfântul Altar, că te
cheamă Arhiepiscopul". şi,
mergând, arhidiaconul i-a spus, precum i s-a poruncit lui şi s-a mirat
de aceasta Cuviosul Efrem şi a proslăvit pe Dumnezeu. şi, făcând
metanie, a zis: "Cu adevărat mare este Vasilie, cu adevărat stâlp de
foc este Vasilie, cu adevărat Duhul Sfânt vorbeşte prin gura lui". Şi
a rugat pe arhidiacon ca să vestească Arhiepiscopului, că după
săvârşirea Sfintei Slujbe, la loc osebit, vrea să i se închine şi să-l
sărute pe el. Deci, săvârşindu-se Sfânta Slujbă, a intrat Sfântul
Vasilie în încăperea pentru paza vaselor şi chemând pe Cuviosul Efrem,
i-a dat lui, întru Domnul, sărutare şi i-a zis: "Bine ai venit,
Părinte, cel ce ai Înmulţit ucenicii lui Hristos în pustie şi ai gonit
dracii, cu puterea lui Hristos. Pentru ce ai îndurat atâta osteneală,
ca să vezi un om păcătos? Să-ţi dea Ţie plată Domnul, pentru osteneala
ta". Iar Efrem, prin tălmaci, răspunzând lui Vasilie, i-a spus cele ce
în inima lui erau pregătite. şi s-a împărtăşit cu Preacuratele taine,
din sfintele mâini ale lui Vasilie. După aceasta, ospătându-se ei, a
zis Cuviosul Efrem către Sfântul Vasilie: "Părinte preacinstite, un
dar cer de la sfinţia ta, să-mi dai, şi aceasta prin lucrarea Duhului
Sfânt, să mi se dăruiască mie". Iar Marele Vasilie i-a zis lui: "
Spune cele ce-ţi sunt trebuincioase, că mult îţi sunt dator, pentru
osteneala ce ţi-ai dat, cu atâta cale până la mine". şi i-a zis lui
cinstitul Efrem: "ştiu, Părinte, că toate câte le vei cere de la
Dumnezeu, îţi dă ţie. Deci, vreau ca să te rogi bunătăţii Lui, să-mi
dea mie să vorbesc greceşte". Iar el a răspuns: "Mai presus de puterea
mea îţi este cererea, dar, de vreme ce, cu bună nădejde ceri, cinstite
Părinte şi povăţuitorule al pustiei, să mergem în biserica Domnului,
şi să ne rugăm către Domnul, Care puternic este să asculte rugăciunea
ta, pentru că scris este: "Voia celor ce se tem de El va face şi
rugăciunea lor va auzi şi-i va mântui pe ei". Şi, fiind la vreme
cuviincioasă, au făcut rugăciune îndelung în biserică. Apoi, a zis
Marele Vasilie: "Pentru ce, cinstite Părinte, nu Primeşti sfinţire de
preot, vrednic fiind? "Răspuns-a lui prin tălmaci: "Fiindcă păcătos
sunt, stăpâne".
Răspuns-a lui Sfântul vasilie: "O, de aş avea eu numai păcatele
tale!". şi i-a zis lui: "Să facem metanie". Şi îngenunchind ei la
pământ, şi-a pus marele arhiereu mâna sa pe capul Cuviosului Efrem şi
a zis cu glas mare
rugăciunea cea de hirotonire preoţească. Apoi a zis către Cuviosul:
"Porunceşte acum ca să ne ridicăm de la
pământ". şi s-a limpezit limba lui Efrem şi a zis în limba grecească:
"Mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte pe
noi, Dumnezeule, cu darul Tău". şi s-a împlinit scriptura: Atunci va
sări şchiopul ca cerbul şi limpede va fi limba gângavilor". Deci au
proslăvit toţi pe Dumnezeu, Cel ce-a limpezit limba lui Efrem în vorba
grecească.
Apoi a petrecut Cuviosul Efrem trei zile la Sfântul Vasilie,
veselindu-se duhovniceşte. şi aşa, Arhiepiscopul
sfinţindu-l pe el preot, iar pe tălmaciul lui diacon, i-a slobozit pe
ei cu pace, slăvind pe Dumnezeu de cele ce au văzut şi au auzit,
precum li se spusese lor.
Dumnezeului nostru, slava! Amin.
Retipărită la editura Mitropoliei Chişinăului şi Moldovei
oraş Orhei, Str. V. Lupu 9