Colecţia Patristica Editori fondatori şi coordonatori: Dragoş DÂSCĂ şi Pr. Cezar ŢĂBÂRNĂ
Referenţi ştiinţifici:
John Behr (St Vladimir’s Orthodox Theological Seminary, New York) Paul Gavrilyuk (St Thomas University, Minnesota)
Alexis Torrance (Notre Dame University, Indiana)
Josiah Trenham (Ss Cyril and Athanasius Orthodox Institute, San Francisco)
Ştefan Munteanu (Institut de Théologie Orthodoxe Saint-Serge, Paris)
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României NIL ASCETUL, sfânt
Epistole Sfântul Nil al Ancirei; trad., note şi studiu introd.: arhim. Nathanael Neacşu. iaşi: Doxologia, 2019 ISBN 978-606-666-817-0
I. Neacşu, Nathanael (trad.; note; pref.)
©DOXOLOGIA, 2019 ISBN: 978-606-666-817-0
24
SFÂNTUL NIL AL ANCIREI
EPISTOLE
Traducere, note şi studiu introductiv ARHIM. NATHANAEL NEACŞU
Carte tipărită cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului TEOFAN Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei
DOXOLOGIA Iaşi, 2019
CUPRINS
Abrevieri 7
Studiu introductiv 9
I. Bibliografie 25
II. Bibliografie consultativă 27
Cartea I 37
Cartea II 171
Cartea III 339
Cartea IV 513
Dicţionar de nume şi titulaturi bizantine 549
Indice de termeni 555
Indice scripturistic 565
Destinatarii epistolelor 581
Abrevieri
A anthropos, Internationale Zeitschrift für Vôlker und Sprachenkunde, Salzburg, 1955.
AB analecta Bollandiana, Société des Bollandistes, Bruxelles, 1920.
BSGRT bibliotheca Scriptorum Graecor um et Romanorum tauberiana, Teubner, 1983.
CE catholic Encyclopedia,New York, Robert Appelton Company, 1907.
DC dictionary of Christianity, J.C. Cooper, Ed. Published Routledge, New York, 1996.
DEL dicţionar enciclopedic de literatură creştină,Remus Rus, Ed. Lidia, Bucureşti, 2003.
DEX dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Ed. Univers Enciclopedic, 1975-1998.
DSdictionnaire de Spiritualité,Beauchesne, Paris, 1937.
DTC dictionnaire de Théologie Catholique,Ed. Vacant Alfred, Paris, 1908.
Ep. epistole.
EÎIE tAArjveç nazépeç Tijç EKKArjoiaç, P. Christou, Tesalonic, 1985.
FR filocalia românească,vol. I, Dumitru Stăniloae, Viaţa şi scrierile lui Nil Ascetul, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1999.
GRB greek, Roman and Byzantine Studies,vol. XVII, 1976.
IP institutiones Patrologiae, vol. I, Innsbruck, 1896; vol. II, 1876.
8
LP a Patristic Greek Lexicon, G. W. Lampe, Clarendon Press, Oxford, 1961.
LTH lexikon für théologie und kirche,vol. VII, Freiburg, 1935.
LXX septuaginta, ed. Alfred Rahfs, Deutsche Bibelgesellschaft, Stuttgart, 1935/2006.
PH the Philokalia: The complete text,G.E.H. Palmer, Philip Sherrard §i Kallistos Ware, trad. §i ed., vol. I, Londra: Faber Faber, 1979.
ODCC the Oxford Dictionary of the Christian Church,F.L. Cross §i E. Livingstone (eds.), 2end edition, Oxford University Press: Oxford, 1983.
OHA the Oxford Handbook of Late Antiquity,Scott Fitzgerald Johnson, Oxford University Press, New York, 2012.
PG patrologiae cursus completus. Series graeca, ed. J.P. Migne, vol. 1-151, Paris, 1857-1866.
nX-nazpoAoyia, 11. Xpijcmou, xop. T, Tesalonic, 1987.
Pq patrology: The Golden Age of Greek Patristic Literature, Johanes Quasten, vol. III, Notre Dame: Christian Classics, 1986.
RB revue Biblique,Paris, Peteers Publishers, 1892.
SC source Chrétiennes,Ed. Cerf, Paris, 1941.
SM studia Monastica, Abadia de Monteserat, vol. XI2, Barcelona, 1969.
TU texte und Untersuchungen zur Geschichte der altchristichen Literatur, Leipzig, Berlin, 1882.
Studiu introductiv
1. Problematica biografiei Sfântului Nil
Sfântul Nil rămâne încă un personaj enigmatic1 în peisajul autorilor patristici ai secolelor IV-V. Identitatea sa istorică şi etapele biografiei sale nu au fost încă elucidate. Cercetarea modernă susţine în general existenţa a două versiuni biografice, de unde şi concluzia că ar putea fi vorba chiar de două persoane diferite2.
O variantă a vieţii Sfântului Nil îl prezintă pe acesta ca originar din Asia Mică, născut într-o familie nobilă cândva pe la anul 360 3. Îmbrăţişează viaţa monahală într-o mănăstire din apropierea oraşului bizantin Ancira4 (de unde şi numele de Nil al ancirei) al cărei stareţ ajunge ceva mai târziu5. Potrivit anumitor surse, Sfântul Nil ajunge chiar şi episcop al cetăţii ancirei6. În acord cu însemnările unui hronograf din veacul al IX-lea [Gheorghe monahul]7, Sfântul Nil a fost contemporan cu Sfântul Proclu, Sfântul Paladie, Sfântul Marcu Ascetul şi Sfântul Isidor Pelusiotul8. Din aceleaşi surse aflăm că a fost ucenic al Sfântului Ioan Gură de Aur9,
1DS, 11 (346).
2DTC, 11 (663).
3 M. BUCCHERI, Father, Give me a Word: contextualisation in the Letters of St. Nilus ofAncyra (6).
4 Ankara, capitala Turciei de astăzi.
5 S. RUBENSON, „Monasticism and the philosophical heritage”, în OHA
6 ODCC (976); DC (191).
7PQ (496).
8 riX, 3 (227).
9 DEL (604).
10
fapt ce se poate deduce şi din unele dintre scrierile sale, mai cu seamă din epistole. În acestea, Sfântul Nil îl numeşte pe Sfântul Ioan Gură de Aur: „luminător a toată lumea”10, „stâlp al Bisericii”11, „lumină a adevărului”12, „trâmbiţă a lui Hristos”13.
Deşi nu cunoaştem cu exactitate data naşterii sale, este cunoscut faptul că pe la sfârşitul veacului al IV-lea Sfântul Nil se bucura de o faimă destul de mare. Întreţine corespondenţă cu diferite personalităţi sociale sau politice din epocă, dintre care îi menţionăm, printre altele, pe împăratul bizantin Arcadie şi pe generalul armatei goţilor Gainas, cu care discută şi dezbate diferite teme teologico-dogmatice14. Pe de altă parte, în jurul anului 407, împăratul Arcadie îi cere Sfântului Nil să se roage lui Dumnezeu să scape cetatea Constantinopolului din încercările prin care trecea (cutremure grave şi incendii). Acesta refuză replicând că greutăţile întâmpinate sunt urmarea nedreptăţilor făcute de împărat Sfântului Ioan Gură de Aur15.
Aşadar, din chilia sa sau din biroul episcopal [dacă poate fi susţinut acest aspect biografic], Sfântul Nil a corespondat cu oameni diferiţi, de la oameni de rând, monahi, preoţi, funcţionari publici, demnitari bizantini, până la împăratul însuşi, ceea ce arată că era unul dintre cei mai respectaţi părinţi ai Bisericii din acea perioadă16. Nu cunoaştem când a murit17. Din scrierile sale aflăm că în vremea disputelor nestoriene acesta încă trăia. De aici putem crede că a vieţuit cel puţin până la vremea Sinodului de la Efes din 431 18.
10 Ep. III, 199.
11 Ep. II, 265.
12 Ep. II, 265.
13 Ep. II, 265.
14 Ep. I, 70, 79,114,115,116, 205, 205, 286; FR, 1, (156).
15 nX, 3 (227); Ep. II, 265; III, 279.
16M.P. BUCCHERI (7).
17 DEL (604).
18 FR, 1 (157).
11
O altă versiune a biografiei Sfântului Nil este cea tradiţională, considerată de critica modernă ca fiind „legendară”19, în acord cu această versiune, Sfântul Nil ar fi fost un isihast eremit, iar mai târziu preot în muntele Sinai20. Din colecţia patristică a abatelui J.P. Migne aflăm că Sfântul Nil a fost un demnitar de seamă (prefect) în cetatea Constantinopolului pe vremea împăratului Teodosie cel Mare (379-395)21. Era un bărbat înţelept şi evlavios, plin de virtuţi. A fost căsătorit şi a avut doi copii, un fiu şi o fiică. Dorind viaţă pustnicească şi despărţindu-se de comun acord de soţia sa, pleacă la sfârşitul secolului al IV-lea împreună cu fiul său Teodul în Muntele Sinai22, în timp ce soţia şi fiica sa aleg să meargă, pentru a îmbrăţişa viaţa monahală, în Egipt. Pe când îşi ducea viaţa monahală în Sinai, în timpul uneia dintre invaziile barbarilor, fiul acestuia este luat în robie, aflându-l după mai multe întâmplări şi peripeţii. Sunt hirotoniţi amândoi preoţi de episcopul Eleusei Palestinei şi îşi continuă viaţa de nevoinţă şi rugăciune în Muntele Sinai. Parte din aceste date sunt consemnate în lucrarea: Povestiri despre retragerea în Muntele Sinai şi Raith (AirjyrpiaTCt eiç zi)v àvaipeotv èv TCO ôpet Ltvâ xai Paîdâ))23. În pofida acestei prezentări biografice cu un parcurs istoric bine determinat, Michael Link (editorul mai nou al lucrării Atriyrjpaza eiç zfjv àvaipeotv…)îl consideră pe Sfântul Nil un personaj misterios, prezentându-l sub numele de „Pseudo-Nil”24.
19 Versiunea biografiei Sfântului Nil prezentată de Sfântul Nicodim Aghioritul, în Filocalia sa, este considerată de studiile recente ca fiind legendară. Cf. PH, (199); PQ (496); ODCC (976-977).
20 DEL (604-605).
21PG 79, 25-27.
22 S. TILLEMONT, Mémoires pour servir a l’histoire ecclésiastique, XIV, Paris, 1693-1713 (53-54); PG 79, 25.
23 PG 79, 589-693.
24 M. LINK, Die erzahlung des Pseudo-Neilos ein spatantiker martyrerroman, Leipzig, 2005.
12
Această variantă a fost susţinută mai târziu şi de autorul Sinaxarului Bisericii din Constantinopol şi de mulţi hronografi şi este varianta cea mai cunoscută a vieţii Sfântului Nil25. K. Heussi26 susţine însă că cele mai multe dintre aceste aspecte biografice sunt de dată târzie, consemnate din povestiri ulterioare, care nu ar avea valoare istorică27. Poate că biograful care a susţinut această variantă a biografiei s-a întemeiat şi pe epistola IV, 62, unde se vorbeşte despre un bătrân din Galatia [provincie a Asiei Mici] care vieţuia împreună cu fiul său în Muntele Sinai28. De aici şi concluzia că autorul Epistolelor (1061) din colecţia J.P. Migne ar fi Sfântul Nil, fapt infirmat de cercetările moderne29.
Aşadar, am putea presupune, împreună cu Th. Disdier, că în veacul al V-lea Biserica creştină cunoaşte doi sfinţi cu numele de Nil. Este vorba de Sfântul Nil Sinaitul autorul lucrării AirprÎpaTa eu; xf]v avaipeaiv… (Narrationes) în care se vorbeşte despre vieţuirea acestuia în Muntele Sinai şi de Nil Ascetul din Ancira, autorul scrierilor ce au ajuns la noi sub numele de Nil30. Acest nume este menţionat, de altfel, şi într-un manuscris din secolul al XI-lea (Ottob. gr. 25), publicat de J. Gribomont, sub forma: Äyiou NeiAou xoü CUXKT]TOO TOU EV ÂyKupa Tfjg TaAcmac;.
Prin urmare, autorul epistolelor care au ajuns la noi sub numele de Nil ar fi altul decât Nil Sinaitul sau Pustnicul. Se pare că este vorba, mai degrabă, de Nil din Ancira. Aceasta este o presupunere logică întemeiată pe datele pe care le avem până în prezent. Însă, până la clarificarea deplină a problemei biografice a Sfântului Nil, ne vom confrunta cu
25 nX, 3 (227).
26 K. HEUSSI, Das Nilusproblem (4).
27 H. ENGBERDING, „Nilus der Ältere”, în LTH (594).
28 nX, 3(227).
29 K. HEUSSI, Das Nilusproblem (23-24).
30 DTC, 11 (663).
13
destul de multe confuzii legate de condiţia socială a Sfântului Nil, dacă a fost căsătorit şi a avut copii sau a fost monah şi, ulterior, stareţ de mănăstire, legate de scrierile care îi sunt atribuite şi de numele său, care se păstrează în istorie în diferite forme: Nil Pustnicul, Nil Sinaitul, Nil Monahul, Nil al Ancirei, Nil Ascetul ş.a. Cât priveşte numele în lucrarea de faţă, am ales versiunea existentă în manuscrisul publicat de J. Gribomont menţionat mai sus, şi anume: Sfântul Nil al Ancirei.
2. Opera niliană
Despre Sfântul Nil, cercetătorul A. Fortescue susţine că era renumit în întreaga Biserică a Răsăritului ca teolog, biblist şi scriitor ascetic31. În pofida acestui fapt, întârzie să apară o ediţie critică a scrierilor sale. Dimpreună cu biografia sa, şi opera Sfântului Nil Ascetul a generat o serie de dezbateri. Lipsa de izvoare istorice sigure a pus sub semnul întrebării unele din lucrările acestuia. O expunere simplificată a problematicii şi o anumită lumină o aduce patrologul grec P. Hristou, care împarte scrierile Sfântului Nil în patru categorii:
a) Scrieri care aparţin în mod cert Sfântului Nil.
b) Scrieri menţionate de tradiţie ca fiind ale lui, dar care nu s-au păstrat.
c) Scrieri contestate în ceea ce priveşte autorul lor.
d) Corpusul nilo-evagrian; lucrări care sunt atribuite când Sfântului Nil, când lui Evagrie.
Potrivit concepţiei lui P. Hristou, scrierile care ne-au parvenit sub numele Sfântului Nil şi care pot fi considerate fără nici o îndoială ale acestuia sunt următoarele: 1061 de Epistole, Cuvântul ascetic, Cuvinte către Albianon, Către Magnan despre
31 CE, 11 (202).
14
sărăcia de bunăvoie, Despre liniştirea în oraş şi în pustie, Despre cuvântul din Evanghelie despre vinderea hainei şi cumpărarea cuţitului. Pe de altă parte, cele care s-ar fi pierdut ar fi: Comentariu la Cântarea Cântărilor22, Către un grec, Carte despre viaţa de smerenie, iar lucrările controversate în ceea ce priveşte autorul: Către Agathie, Cuvânt ascetic şi de multe feluri (no- ÀupeQrjç), Manual creştin, Povestire despre cei trupeşti(Traxpç), Paradis. Un corpus aparte îl reprezintă lucrările cu paternitate disputată nilo-evagriană: Despre rugăciune, Despre cele opt duhuri viclene, Despre învăţători şi ucenici, Despre diferitele gânduri viclene, Către Evloghie, Despre răutatea potrivnică virtuţilor, Definiţii ale patimilor părţii raţionale, Cuvânt către monahi, Sentinţe. Prin urmare, opera niliană aşteaptă încă o abordare serioasă din partea specialiştilor, fapt ce va face lumină în privinţa originii unei părţi însemnate din scrierile care au ajuns la noi sub numele Sfântului Nil.
3. Epistolele Sfântului Nil istoria şi autenticitatea lor
După cum am menţionat deja, corespondenţa Sfântului Nil nu este contestată nici în ceea ce priveşte paternitatea, dar nici în privinţa autorităţii ei teologice şi duhovniceşti. Poate că acest fapt se datorează în mare măsură intimităţii reale, incontestabile din punct de vedere al criticii istorice, pe care, potrivit scrisorilor niliene32, Sfântul Nil o avea cu Sfântul Ioan Gură de Aur33. Scrisorile sunt, aşadar, receptate ca fiind scrise de Sfântul Nil, iar conţinutul lor ca fiind de o reală bogăţie în sensuri teologice, ascetice şi duhovniceşti. În privinţa istoriei textului menţionăm o lungă şi importantă tradiţie
32 Lucrarea a fost publicată ceva mai târziu (1994) în colecţia Sources Chrétiennes(SC 403). P. Christou a făcut precizarea de mai sus în anul 1987, când a editat Patrologia sa.
33 Realitate evidenţiată şi de cercetătorul Marie-Gabrielle Guérard, în SC 403 (18).
15
de manuscrise34, prezentată în anul 1969, într-un important studiu de specialitate, de J. Gribomont35. O primă încercare de publicare a scrisorilor s-a realizat în anul 1657 la Paris de către Petrus Possinus. Acesta a adus la lumina tiparului numai 355 dintre scrisori36. Epistolele au fost publicate integral de Leon Allatius în anul 1668 la Roma37 şi au fost transferate în Patrologia Graeca în volumul al LXXIX-lea (coll. 81-581) de abatele J.P. Migne38. Dincolo, însă, de istoria de manuscrise şi de datele principale ale publicării corespondenţei niliene, s-a pus în discuţie şi perspectiva istorico-filologică şi analiza critică a autenticităţii formale a scrisorilor. Cu alte cuvinte, s-a avut în vedere răspunsul la întrebarea principală pe care o ridică scrisorile Sfântului Nil: au acestea destinatari reali sau sunt persoane imaginare39? La acest capitol, critica curentă susţine că, dacă nu toate, o parte din scrisori nu au destinatari autentici, ci sunt fie scrisori străine puse pe seama autorităţii Sfântului Nil, fie simple dublete40, fie extrase din alte lucrări ale Sfântului Nil sau ale altor autori precum Sfântul Ioan Gură de Aur sau Sfântul Isidor Pelusiotul41.
Potrivit cercetătorului Alan Cameron, scrisorile în forma în care au ajuns la noi ne pun în faţa unei realităţi îndoielnice; acestea par a fi mai degrabă un „puzzle de texte”, decât un catalog al corespondenţei reale a Sfântului Nil42. Urmând lui Karl Heussi43, Alan Cameron susţine că multe dintre scrisori
34 J. GRIBOMONT, „La tradition manuscrite de saint Nil. La correspondance”, în SM, vol. 11,1969.
35J. GRIBOMONT (231-267).
36 CE, 11 (202).
37 Leo ALLTIUS, Diatriba de Nilis et eorum scriptis, Roma, 1668.
38 DTC, 11 (663).
39M.P. BUCCHERI (10).
40 DTC, 11 (664).
41K. HEUSSI, Untersuchungen,(80).
42 A. CAMERON, „The authenticity of the letters of St. Nilus of Ancyra”, în GRB, vol. XVII, 1976 (181-196).
43 K. HEUSSI, Untersuchungen(41).
16
„sunt intolerabil de scurte, abrupte în expunere şi impersonale”44. Având în vedere caracterul neomogen al scrisorilor, A. Cameron sesizează şi faptul că unele scrisori se repetă în cuprinsul lor45.
O critică demnă de luat în discuţie, a aceluiaşi A. Cameron, este legată de titulaturile unora dintre destinatari. După cum remarcă şi J. Gribomont, în secolul al V-lea, când s-ar fi redactat cele mai multe dintre epistole, unele din titulaturile menţionate46 nu ar fi fost în uz47. Pe de altă parte, doar trei dintre scrisorile Sfântului Nil pot fi verificate în surse paralele: cea către împăratul Arcadie, către generalul Gaina al goţilor şi cea către generalul bizantin Candidatus48. Aşadar, nu doar titulaturile, ci şi numele destinatarilor ar putea fi fictive.
O interpretare a celor de mai sus, pe temeiul diverselor analize, ne propune acelaşi A. Cameron. Pe de o parte, se pare că ne aflăm în faţa unui expeditor comod care întocmeşte scrisori folosind extrase din scrierile sale sau ale altor autori, fără nici o implicare personală în actul corespondenţei şi fără a-şi face griji că trimite acelaşi material unor persoane diferite. Cea de-a doua interpretare susţine faptul că avem de a face cu o redactare realizată de autor în chipul unui florilegiu de sentinţe morale, ascetice şi duhovniceşti, antologie prezentată în formă epistolară şi împodobită cu anumite pasaje ale corespondenţei sale49. Dincolo de aceste două interpretări, în general, cei mai mulţi dintre criticii scrisorilor
44 A. CAMERON (181).
45 Scrisoarea III, 33, destinată lui Tamasie, care se repetă în alte paisprezece epistole.
46 Candidaţi, domestici, protectores, curator, rigator, dilegator, silendarii etc. sunt menţionaţi în documente din secolul al VI-lea, ulterior perioadei în care a trăit Sfântul Nil. Anacronici sunt termenii spatarius şi referendarius. A. CAMERON (182-185).
47 J. GRIBOMONT (265).
48 A. CAMERON (187).
49 A. CAMERON (182).
17
niliene susţin varianta posibilă a unei intervenţii editoriale ulterioare50. Această perspectivă o creditează şi A. Cameron, chiar dacă, spune acesta: „Natura activităţii şi intervenţiei editorului epistolelor Sfântului Nil rămâne o incertitudine”51.
Nu este însă de părerea celor evidenţiate mai sus M.P. Buccheri, un alt cercetător al scrisorilor niliene, care afirmă cu tărie caracterul personal al corespondenţei Sfântului Nil. Acesta remarcă faptul că cele mai multe dintre scrisori prezintă numeroase detalii cu privire la viaţa personală a destinatarilor, detalii din care înţelegem implicarea reală a Sfântului Nil în corespondenţa sa52.
Autenticitatea filologico-istorică a scrisorilor niliene este întemeiată de M.P. Buccheri pe cercetarea lui Clair W. McPherson53 [un specialist al operei niliene care se ocupă de mai mulţi ani cu traducerea ei în limba engleză54], care pledează pentru veridicitatea interlocutorilor şi a scrisorilor Sfântului Nil. Investigarea scrisorilor niliene, potrivit lui M. Buccheri, a condus la concluzia potrivit căreia Sfântul Nil nu este nicidecum un „expeditor comod şi impersonal”, cum sugerează A. Cameron, ci dimpotrivă, el este un „strălucit propovăduitor al credinţei creştine”55. Acest fapt nu reiese numai din prezentarea detaliată a unor aspecte ce ţin de viaţa adresanţilor epistolelor sale, ci mai ales din conţinutul şi calitatea
50 S-a exprimat şi o altă părere, potrivit căreia scrisorile ar fi de fapt de dată mai târzie, şi anume din prima jumătate a secolului al VII-lea, însă această concepţie nu poate fi susţinută. C. Komarakis, „©ăcreu; TOU ocriou NeiAou negiTCOV dyicov eixâvcov”, în OeoAoyia 61,1990 (314).
51 A. CAMERON (187).
52 M.P. BUCCHERI (10).
53 C.W. McPHERSON, St. Nilus: Translation and Commentary (nepublicat), 2011-2015.
54 Jean PERSON, Prof. Clair McPherson invited to present new scholarship Nilus of Ancyra at the International Congress on medieval studies, www.news.gts.edu.
55 M.P. BUCCHERI (11).
18
teologică şi duhovnicească a subiectelor tratate; reiese de asemenea şi din capacitatea Sfântului Nil de a contextualiza cuvântul său şi de a-l prezenta la nivelul duhovnicesc şi psihologic al persoanei adresate sau la nivelul mai larg al societăţii şi al epocii sale56.
Având în vedere opiniile exprimate mai sus, suntem de părere că scrisorile, în covârşitoarea lor majoritate, sunt autentice atât din punct de vedere istoric, cât şi în privinţa destinatarilor lor. Cei mai mulţi dintre destinatari sunt membri ai cinului monahal şi ai clerului, prin urmare corpusul epistolar nu intră decât în parte sub incidenţa analizei contextului social bizantin, menţionat de A. Cameron.
Realitatea implicării personale a Sfântului Nil în corespondenţa sa nu reiese numai din prezentarea aspectelor generale ale vieţii destinatarilor, ci şi dintr-o serie întreagă de elemente ce ţin de psihologia, arealul social, statutul social şi politic, viaţa duhovnicească şi căutările spirituale ale acestora57. Dacă ar fi fost un florilegiu de sentinţe şi maxime morale, ar fi trebuit ca autorul să inventeze tot atâtea persoane şi teme pentru a-şi prezenta învăţătura sa. Acest fapt este improbabil.
Sigur că anumite repetiţii de conţinut al unor scrisori pot fi interpretate în două sensuri: fie sunt editări ulterioare, fie Sfântul Nil a dorit să transmită acelaşi mesaj şi altor destinatari. Acestea oricum reprezintă, raportat la ansamblul general al scrisorilor niliene, un număr nesemnificativ.
Despre scrisorile formate dintr-o sentinţă sau un enunţ simplu, putem crede fie că au ajuns la noi incomplet, fie că sunt mesaje nedefinitivate, completate prin scrisori ulterioare, sau că sunt produsul unor editări posterioare a căror logică ne este necunoscută. Oricum ar fi, aceste elemente ce
56 M.P. BUCCHERI (17).
57 lir (256).
19
ţin de forma scrisorilor nu pot fi invocate ca obiecţie serioasă împotriva autenticităţii corespondenţei niliene.
Cât priveşte problematica numirilor şi a dregătoriilor bizantine, despre care se afirmă că nu erau în uz în epocă, ea poate fi explicată prin aceea că însemnările scrise apar de cele mai multe ori în urma unei tradiţii orale, care nu poate fi precizată exact ca durată de timp. De altfel, dregătoriile menţionate, deoarece sunt într-o măsură semnificativă împrumuturi din lumea şi administraţia romană [candidaţi, domestici, protectores, curator, silendarii etc.], arată că ele sunt precedente nu doar secolului al VI-lea menţionat de A. Cameron, ci pot fi chiar mai timpurii decât perioada în care a trăit Sfântul Nil. Faptul că nu apar în documente paralele decât din secolul al VI-lea nu ne determină să credem că ele nu au existat în arealul cultural general bizantino-roman sau în uzanţa neoficială.
Nu putem contesta, de asemenea, nici că unele scrisori sunt rezultatul împărţirii altor scrisori, iar altele sunt produsul unei unificări, fapt realizat cel mai probabil de copiştii corpusului epistolar nilian, sau poate chiar de Sfântul Nil însuşi58. Pe de altă parte, este posibil ca unele dintre scrisori să fie extrase din alte scrieri ale Sfântului Nil, însă acestea ar putea fi mai degrabă cele al căror destinatar nu este menţionat59. Dincolo de toate, nu putem să nu remarcăm faptul că scrisorile niliene adresate mai ales preoţilor şi călugărilor ne pun în faţa unei lucrări unitare şi organice atât după conţinut, cât şi după formă, fără a ne lăsa impresia unei sinteze sau construcţii editoriale artificiale.
Aşadar, în pofida criticii exprimate mai sus, vorbim clar de o colecţie a scrisorilor Sfântului Nil, de o abordare personală a fiecărei teme avute în vedere şi de destinatari reali.
58 FR 1(157).
59EFIE lir (258).
20
S-a dovedit, de altfel, că unele dintre scrisori pot fi verificate ca existenţă şi din alte surse. Realitatea istorică a scrisorilor Sfântului Nil este cu atât mai importantă, cu cât mesajul personalizat transmis acum mai bine de un mileniu şi jumătate diferiţilor membri ai Bisericii poate fi aplicat şi însuşit tot personal peste veacuri de fiecare dintre noi. Gama largă de caractere, slujiri şi vocaţii creştine prezente în epistole face posibilă receptarea cât mai deplină, aproape tot la nivel personal, a înţelesurilor şi semnificaţiilor adânci teologice şi duhovniceşti lăsate moştenire Bisericii de Sfântul Nil.
4. Corespondenţa niliană conţinutul şi temele principale
în acord cu conţinutul corespondenţei niliene, Fesslerjungman împarte scrisorile în patru categorii: dogmatice, exegetice, morale şi ascetice60. Dincolo de această sistematizare, din fondul de idei exprimate în epistole putem surprinde preocupările, forţa, subtilitatea şi claritatea subiectelor de ordin dogmatic-teologic şi în special ascetico-duhovnicesc. Corespondenţa sa ne mijloceşte, aşadar, întâlnirea cu un veritabil trăitor al culturii filocalice şi teologice a Bisericii, un renumit îndrumător duhovnicesc al imperiului bizantin din secolele IV-V61.
În privinţa aspectelor dogmatice, Sfântul Nil denunţă şi combate în multe din epistole ereziile timpului său62: arianismul63, apolinarismul64, macedonismul65, novaţianismul66, maniheismul67, valentinianismul68, implicându-se personal
60 7P 2 (125-126).
61DS 11 (351).
62 CE 11 (202).
63 Ep. 1,70, 79,102,206 etc.
64 Ep I, 257, 272; Ep. II, 40, 49.
65 Ep. I, 211.
66 Ep. III, 243.
67 Ep. 1,117; 1,170; II, 10; II, 317; II, 321 etc.
68 Ep. 1,234.
21
în disputele hristologice şi trinitare ale secolului al V-lea. Ne atrag în acest sens atenţia ep. I, 79 şi 286, adresate generalului got Gaina, epistole care au un puternic mesaj de credinţă cu conţinut hristologic. În privinţa temelor exegetice din scrisori precizăm că acestea sunt abordate frecvent de Sfântul Nil în cheie alegorică. Acesta recurge adesea la diferite texte biblice, pe care le foloseşte pentru a evidenţia o învăţătură ascetică sau de credinţă. Textele scripturistice, după cum au remarcat majoritatea cercetătorilor corespondenţei niliene, sunt comentate preponderent nu în sensul lor istoric, ci în sensul lor duhovnicesc, simbolic, pilduitor69.
Pe de altă parte, aşa cum am menţionat, scrisorile niliene au în vedere şi probleme de natură morală. În Bizanţul secolelor al IV-lea şi al V-lea, creştinii erau provocaţi de existenţa diferitelor practici anticreştine care aveau nu de puţine ori caracter endemic, şi chiar „festiv”. Teatrele70, băile publice71, hipodroamele72, moştenite din lumea antică grecoromană, erau adevărate temple ale imoralităţii. Aşadar, Sfântul Nil atrage atenţia asupra pericolului vieţii păgâne, marcate de crime şi desfrâu73, şi interzice cu desăvârşire participarea creştinilor la astfel de spectacole şi în astfel de locuri.
întrucât cea mai mare parte dintre scrisorile Sfântului Nil este adresat monahilor şi clericilor, avem de a face cu un adevărat compendiu de teme ce ţin de viaţa practică duhovnicească sau filocalică, pe care o numeşte în mai multe rânduri „filosofie”74, „vieţuire după Hristos”75, filosofie „adevărată”76, „duhovnicească”77. Aspectul principal
69 FR 1 (158).
70 Ep. 1,140; 11,284,290.
71 Ep. II, 167; II, 211; II, 213; III, 322.
72 Ep. II, 205; II, 290; 111,252.
73 CE 11 (202).
74 Ep. II, 257; III, 293; IV, 59; C. KOMARAKIS, The monastic life according to Saint Nilus, Duhram University, MA Disertation (12).
75 Ep. II, 305.
76 Ep. 11,54.
77 Ep. 111,72.
22
reliefat este lupta pentru purificarea de patimi şi atingerea nepătimirii78. În acest sens, Sfântul Nil prezintă foarte detaliat cele mai multe dintre regulile şi principiile ascetice ale vieţii creştine: cultivarea virtuţilor, postul, privegherea, lepădarea de sine, rugăciunea, lupta cu patimile ş.a. Pe de altă parte, textele scrisorilor Sfântului Nil atrag atenţia asupra diferitelor patimi care pun în pericol viaţa monahului, şi anume: mânia, invidia, trândăvia, cearta, slava deşartă, iubirea de stăpânire, curiozitatea, nestatornicia ş.a. Cum era de aşteptat, Sfântul Nil pune accent în mod deosebit pe pocăinţă şi pe depărtarea de păcat, lucrare care poate schimba şi pecetlui, chiar şi în ultima clipă, întreaga noastră existenţă pământească79.
O parte dintre scrisorile adresate monahilor ne descoperă o practică întâlnită destul de frecvent în acea perioadă, şi anume „monahismul ambulant”. Unii, nu puţini, dintre monahi hoinăreau din sat în sat şi din cetate în cetate, având un comportament necumpătat şi fiind plini de nepăsare, trăind asemenea unor cerşetori care produc adesea neplăceri în viaţa publică. Din pricina lor, chiar şi cei care trăiau o viaţă virtuoasă erau consideraţi impostori şi uşuratici80. Pentru acest motiv Sfântul Nil îi îndeamnă pe monahii tineri să îşi asume în întregime modul de vieţuire bine-chibzuit al monahismului, care să se exprime prin liniştirea trupului, prin îmbrăcămintea cuviincioasă, şi prin simţul măsurii în toate. Sunt sfătuiţi să-i urmeze pe cei mai mari ai lor, să îi asculte pe cei mai înţelepţi, să îi iubească pe cei de o vârstă cu ei, să vorbească cu stăpânire de sine, să nu petreacă timpul cu femei şi să caute în toată vremea să placă lui Dumnezeu81.
78 Ep. II, 66,169,182,183; III, 33, 264.
79 Ep. III, 270.
80 Ep. III, 119.
81 Ep. III, 333; IV, 1.
23
5. Traducerea epistolelor Sfântului Nil în limba română
Traducerea scrisorilor în limba română a fost un demers complex datorat în primul rând conţinutului general, care, deşi unitar în mesaj, este eterogen în formă. Nota principală de complexitate în actul traducerii a constituit-o folosirea de către autor a unui număr bogat de noţiuni, expresii şi termeni, dar şi de idei prezentate în acord cu realităţile multiple avute în vedere, realităţi de ordin teologic, duhovnicesc, scripturistic, cultural, social, politic etc.
În acest sens, am încercat să folosim pe tot cuprinsul traducerii o terminologie echilibrată, evitând atât arhaismele excesive, cât şi neologismele; acestea din urmă, deşi ar fi putut exprima mai exact sensul original, ar fi stricat în multe situaţii frumuseţea şi stilistica limbajului patristic statornicit deja de câteva secole în limba română.
O problemă, nu fără importanţă, a constituit-o traducerea din limba greacă a anumitor termeni care au mai degrabă valoare de concept, decât de realitate lexicală. Am recurs, aşadar, în repetate rânduri, la note filologice şi semantice. În privinţa diferitelor titulaturi şi demnităţi bizantine menţionate de Sfântul Nil, am întocmit un dicţionar care să lămurească înţelesul acestora.
Pe de altă parte, precizăm şi faptul că redarea în limba română a textului s-a făcut în anumite situaţii prin simplificarea şi împărţirea unor fraze bogate în conţinut şi idei. Am considerat că aceste fraze păstrate şi în textul tradus ar fi creat dificultăţi majore în privinţa lecturii.
Identificarea textelor scripturistice folosite de Sfântul Nil în scrisorile sale a constituit o altă dificultate. Cea mai frecventă situaţie a fost aceea a parafrazei textului scripturistic şi evidenţierea unei anumite nuanţe a textului sau a unui termen, nuanţă care poate fi identificată doar în limba greacă. De aceea simpla echivalenţă sau trimitere la traducerea existentă a textelor
24
menţionate ar fi creat numeroase confuzii. Astfel, în unele situaţii, am ales să retraducem textul folosit de Sfântul Nil (deşi el se poate identifica în traduceri anterioare) având în vedere sensul şi contextul în care este folosit în pasajul respectiv.
Tot în privinţa citatelor scripturistice am constatat că unele dintre acestea nu există decât în Septuaginta,nu şi în traducerea românească [uneori o sinteză dintre textul grecesc şi cel ebraic]. În aceste cazuri, după ce am menţionat trimiterea biblică, am precizat prin simbolul [LXX] faptul că acel text nu se găseşte în traducerea românească, ci în Septuaginta. Majoritatea notelor scripturistice au fost preluate din versiunea originală, multe dintre ele fiind corectate, iar în unele cazuri îmbogăţite.
Traducerea a fost realizată după textul din Patrologia Graeca editată de J.P. Migne82, comparat cu versiunea paralelă cu traducere neogreacă publicată în colecţia EAArjvfc; nazepeţ Tfc, ’EKKÄpoiac; [EITE]83.
Având în vedere cele menţionate pe tot parcursul acestei prezentări introductive, nădăjduim ca epistolele Sfântului Nil, accesibile în ediţia de faţă şi în limba română, să fie spre zidirea şi folosul sufletesc al cititorilor.
Arhim. Nathanael Neacşu
82 PG 79, coll. 81-581.
83 NeiÂoc; Ö Movaxog. Anavza ăpya, în OiAoKaAia tcov vrjniLKcbv KCÜ ăcnajTLKcov, EFIE, IIP A, K. TÖ BuCăvxiov, Tesalonic, 1998.
CARTEA I
1. Către Ptolemeu sincliticul1
Dumnezeu, mai înainte de veacul ce va să fie, a dăruit monahilor atâta har, încât aceştia să nu dorească slava cea de la oameni, nici să poftească vreuna din vredniciile acestei lumi. Şi tăinuindu-se adesea, învaţă să treacă neobservaţi de oameni, amestecându-se cu bună ştiinţă printre cei mai simpli şi mai slabi dintre fraţi. Totuşi în anumite împrejurări, fie de voie, fie fără voie, mulţi dintre cei mari, care se bucură de toată cinstea acestei lumi, îi caută pe aceşti smeriţi călugări spre a fi izbăviţi de primejdii aducătoare de moarte, dobândind atât mântuirea cea vremelnică, cât şi pe cea veşnică. Căci dumnezeiasca pronie îi îndeamnă pe mai marii [lumii] ca fie de voie, fie fără de voie, să alerge pentru ajutor la aceşti umili fraţi ai lor şi să se mântuiască.
1 întrucât epistolele Sfântului Nil sunt destinate de multe ori diferiţilor demnitari, funcţionari şi învăţaţi ai epocii sale, am întocmit un dicţionar de numiri şi titulaturi bizantine [ce poate fi consultat în anexa lucrării] care să desluşească demnitatea, funcţiile şi rangurile acestora. În textul traducerii am marcat aceşti termeni cu asterisc (). Pentru cazul de faţă a se vedea dicţionarul din anexă.
38
2. Către acelaşi
De multe ori ai rugat a mea smerenie, îndemnându-mă să-ţi scriu, şi nu m-am arătat nepăsător faţă de aceasta. Aşadar, a zis cineva mai înainte de noi că cuvântul cel în acord cu memoria nescrisă [a tradiţiei] se păstrează în Biserică, aşa cum la început Iudeea a avut drept locuitor ca om pe Adam cel întâi-zidit, care s-a aşezat în ţara cea sfântă [Iudeea] spre mângâierea [sa] pentru cele de care a fost lipsit după izgonirea din Paradis. Întru început, deci, Palestina a primit pe [primul] om mort, iar în acest pământ Adam şi-a ispăşit pedeapsa.
Fapt nou a părut celor de atunci vederea oaselor capului trupului său; astfel legând ei craniul [lui Adam] de un loc anume, au numit locul acela „Locul Căpăţânii”. Şi era firesc ca nici Noe să nu uite de mormântul începătorului tuturor oamenilor, astfel încât după nenorocirea potopului să fie păstrată prin el [Noe] memoria [mormântului]. Pentru aceasta, Cel ce a căutat începutul morţii omului [Hristos] a primit moartea în „Locul Căpăţânii”, pentru ca în locul unde moartea oamenilor a primit început, de acolo să înceapă şi viaţa împărăţiei. Şi cum moartea a primit tărie prin Adam, tot astfel să fie nimicită prin Hristos. Pentru aceasta a spus Prorocul Isaia: cu putere, în loc cu rod2; „putere”, zic, împotriva morţii, apărătoare având crucea Stăpânului, iar „roditor” pentru aceea că după căderea din Paradis s-a învrednicit să aibă stăpânirea3 a tot ceea ce se află sub soare.
2 Cf. Is. 40,10 [Că Domnul Dumnezeu vine cu putere şi braţul Lui supune tot. Iată că preţul biruinţei Lui este cu El şi rodul izbânzii merge înaintea Lui],
3f) TIQCOTEUX întâietate, conducere, loc principal şi coordonator.
39
3. Către acelaşi
Unele păcate sunt grele şi sunt considerate astfel. Greu păcat este uciderea şi adulterul; căci sunt grele şi sunt considerate a fi grele. Jurământul este de asemenea păcat greu, însă nu este considerat aşa [de oameni]. Pentru aceasta să ne ferim de acest păcat, şi nici pe drept, nici pe nedrept să nu se jure cineva, pentru a nu ne poticni întru el şi a fi ţinuţi în afara vieţii veşnice.
4. Către Marcelin monahul
Moise prin rugăciune şi ridicarea mâinilor l-a izgonit pe Amalec4. [Aşa şi tu] dacă nu ai dorinţă de răzbunare5 faţă de fratele tău şi te rogi pentru cel ce te mâhneşte şi te întristează, este vădit că îţi ridici mâinile tale sus spre cer şi primeşti tot ajutorul la vreme de ispită şi de încercare din partea diavolului. Iar dacă nu te păzeşti de mânia [faţă de aproapele] şi îl înjoseşti pe acesta, şi îl osândeşti, şi îl defaimi, înseamnă că nu-ţi ridici mâinile omului lăuntric [al sufletului], şi chiar dacă în aparenţă îţi tinzi către Dumnezeu mâinile şi privirea, nu eşti auzit în rugăciune; căci mâinile tale, zice Domnul, sunt pline de sângele fratelui6. Căci ce poate fi mai ucigător de suflet decât ranchiuna? Să ne lăsăm, aşadar, încredinţaţi de cel care spune: Spălaţi-vă prin pocăinţă7 şi curăţiţi-vă de vicleniile voastre prin rugăciuni curate8.
4 Ieş. 17, 11.
5f] avrcxLKaKÎa ranchiună, dorinţă de răzbunare, duşmănie.
6 Is. 1,15.
7ij perccpeAeia schimbarea opiniei, conştientizarea greşelii, pocăinţă, căinţă, penitenţă.
8 Zicere cu caracter moralizator folosit în epocă [n. tr.].
40
5. Către acelaşi
întotdeauna demonii voiesc să îşi întemeieze războiul împotriva noastră pe îngâmfare, pe necinste şi pe intrigi, însă aşa cum zice Prorocul9, ruşinatu-s-au cei ce se trufesc împotriva noastră şi îşi înalţă inima, căci se vor smeri, iar nouă ne va fi dată cununa vieţii şi a slavei şi a nestricăciunii, pregătită tuturor celor ce îl aşteaptă pe Domnul.
6. Către Ifestos scholasticul
Să nu vorbeşti cu îndrăzneală, o, omule. Ci mai degrabă ruşinează-te, de vreme ce te faci lăudător al dumnezeilor desfrânării tale şi ai stricării de copii, şi te închini patimilor vătămătoare ale făptuirii ruşinoase, şi niciodată nu poţi cugeta nimic în afară de cele ale trupului.
7. Către Marcelin monahul
Când lipseau cele de trebuinţă în Samaría, pe timpul domniei lui Ioram fiul lui Ahab, în vremea războiului pornit împotriva [iudeilor] de împăratul asirienilor, se vindea capul de asin cu cincizeci de sicli şi un sfert de măsură de găinaţ de porumbei cu cinci sicli de argint10. Iar pentru că nu nădăjduiau nimic decât o moarte uşoară, potrivit cu nădejdea lor a venit şi prisosinţa, astfel încât o măsură de făină era vândută cu un siclu, şi tot cu un siclu şi măsura de orz11: Căci
9 Text neidentificat.
10 C. II Rg. 6,25 [LXX].
11 Cf. IV Rg. 7,16.
41
Domnul risipeşte sfaturile neamurilor şi ale căpeteniilor, iar sfatul Domnului rămâne în veci12. Să nu ne descumpănim, aşadar, ci să nădăjduim că după sărăcie va urma bunăstarea şi dupăîntristare bucuria.
8. Către Ptolemeu sincliticul
Chiar şi numai a crede în Mântuitorul Hristos este socotită a fi dreptate, de vreme ce a-L mărturisi cu gura este deplină mântuire.
9. Către acelaşi
A zis dumnezeiescul Isaia: Nimic asemenea cuvântului acesta nu se poate da la schimb ca dar13. Căci nimic nu este de acelaşi preţ ca mărturisirea numelui Stăpânului şi asemenea fericitei şi sfintei cunoştinţe date nouă. Pentru aceasta, drept este a spune cuvântul lui David: Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie?14 Căci [Domnul] primeşte credinţa [noastră] şi ne dă în schimb cunoştinţă cerească. Iar sfânta cunoştinţă cuprinde în ea mii de bunătăţi.
10. Către acelaşi
Unii chiar dacă au pornit din porturi în timpul verii, au naufragiat, iar alţii, deşi plutind iarna pe mare, s-au mântuit fără primejdie. Câţi luptători însă, nădăjduind fără şovăire
12 Ps. 32,10-11.
13 Is. 8,20 [LXX],
14 Ps. 115,3.
42
în biruinţă, nu au fost învinşi, iar cei care deznădăjduiau şi pentru locul al doilea s-au încununat cu laurii celor dintâi? Aşadar, să nu fim nepăsători, nici să deznădăjduim, ci în orice împrejurare să ne alipim de rugăciune.
11. Către acelaşi
Spune aproapelui tău că înflăcărarea cea neînfrânată se face oamenilor pricină de foarte mari rele.
12. Către acelaşi
Se zice că Acela care le creează pe toate şi le preschimbă şi preface dimineaţa în întuneric adânc şi întunecă ziua ca noaptea15 este Acelaşi care schimbă împrejurări, vremuri şi lucruri. Dumnezeu preschimbă, aşadar, umbra morţii, adică preface starea păcătoasă şi întunecată a omului în virtute, veselie şi lumină. Are însă şi putere ca ziua să o întoarcă în noapte, adică pe cele bucuroase şi luminoase să le transforme în tristeţe.
13. Către acelaşi
Se zice: Dacă cineva nu se va tăia împrejur în a opta zi, se va nimici16. Nu se osândeşte copilul fără de răutate şi fără de minte, dacă nu se va tăia împrejur, ci mai degrabă părinţii sunt pedepsiţi. Aşadar, o, omule, cel care nu va tăia împrejur răutatea prin credinţă şi rugăciune se va osândi; căci apostolul
15 Cf Am. 5, 8.
16 Fc. 17,14.
43
ne cere să fim prunci la răutate17. Să ne tăiem împrejur, astfel, cu cuţitul Duhului, privind spre ziua a opta, care este veacul ce va să vină. Să tăiem toată cugetarea trupească, şi cuvântul, şi fapta nelegiuită, ca să nu fim nimiciţi şi înstrăinaţi din mijlocul poporului celor mântuiţi în Hristos.
14. Către acelaşi
Iată ochii Domnului peste cei ce se tem de Domnul, şi peste cei ce nădăjduiesc în mila Lui18. Cel ce nu nădăjduieşte că se va îndrepta din fapte are ca nădejde sigură de mântuire îndurarea lui Dumnezeu; căci atunci când aude că Dumnezeu va răsplăti fiecăruia după faptele lui şi cugetă întru sine faptele sale păcătoase, se teme de iad şi se înfricoşează din pricina celor care îl ameninţă. Însă pentru a nu fi înghiţit de întristare, să caute spre nădejdea cea bună a îndurărilor lui Dumnezeu şi către iubirea Lui de oameni.
15. Către acelaşi
Ceea ce se zice de către apostol, deodată19, ar putea cineva să înţeleagă ca indivizibil şi ca o străfulgerare a timpului.
16. Către acelaşi
Ai primit Duhul, care cercetează adâncurile lui Dumnezeu20, nu pentru ca să înţelegi [prin acestea] firea lui Dumnezeu, precum zice Eunomiu cel neputincios, ci ca să slăveşti
17 Cf I Cor. 14, 20.
18 Ps. 32,18.
19 [ev CXTOO)] I Cor. 15, 52.
20 Cf. ICor. 2,10.
44
pe Domnul în chip adânc şi înţelept; căci zice, dară, apostolul că: Eu nu mă gândesc că L-am prins [pe Domnul], dar îl urmăresc ca doar îl voi prinde21.
17. Către acelaşi
Ce înseamnă noi mintea lui Hristos avem22? Care va să zică, avem curăţită partea conducătoare a sufletului23, adică gândesc şi cuget curat şi înalt, şi vieţuiesc în chip luminat.
18. Către acelaşi
Am primit Duhul, asemenea apostolului24, nu pentru a cunoaşte ce este cu exactitate firea lui Dumnezeu, ci pentru a înţelege că am primit de la Dumnezeu mii de daruri bune, daruri despre care vorbim ucenicilor noştri.
19. Către acelaşi
Cum ar putea exista universul sau cum a putut fi creat, dacă toate nu ar fi fost aduse la fiinţă şi continuate de Dumnezeu? Aceasta pentru că văzând cineva chitara cea foarte bine întocmită, auzind armonia şi ritmul ei frumos, sau melodia ei, la ce altceva s-ar putea gândi decât la creatorul chitarei şi la mânuitorul ei înţelept, şi îşi va îndrepta cugetul către el, chiar dacă nu s-a întâmplat să-l cunoască la vedere. Astfel
21 Filip. 3,12.
22 1 Cor. 2,16.
23 TO fjyepovLKOv partea conducătoare a sufletului, raţiunea, facultatea sufletului de a judeca şi chibzui cu privire la un lucru.
24 Cf I Cor. 2,12.
45
şi nouă ne este descoperit Cel ce a plăsmuit, mişcă şi ţine toate cele făcute, chiar dacă nu poate fi cuprins de minte.
20. Către acelaşi
Se pare că nu numai de omul ce a învins [duhovniceşte] se îndepărtează pentru un timp demonii cei ispititori, ci şi de cel ce a fost învins. Fiindcă Dumnezeu, rânduind [toate] în chip proniator pentru făptura Lui, arată îngăduinţă şi dă o oarecare uşurare celui ce se luptă, pentru a putea să respire şi să-şi adune puterile şi iarăşi să ridice mâinile [la război] împotriva celor potrivnici.
21. Către acelaşi
Aştepta-va sufletul nostru pe Domnul, că ajutorul şi apărătorul nostru este25. Cuvântul acesta îndeamnă la răbdare, încât, chiar dacă vreodată vom fi cuprinşi de vreun necaz anume, să nu ne despărţim de iubirea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus Domnul nostru, ci sufletul întreg să rabde cele dureroase, aşteptând ajutorul de la Dumnezeu.
22. Către Marchian
Chiar nevrednic fiind, să crezi că te vei mântui! Nepăsător26 fiind, să nu nădăjduieşti că te vei mântui. Căci pe cei nevrednici, însă recunoscători şi mulţumitori în tot necazul, iubitorul de oameni Dumnezeu îi miluieşte şi îi mântuieşte,
25 Ps. 32,19.
26 ávaíc70r]TCc; nesimţit, nepăsător, indiferent.
46
chiar de vor ajunge la adâncă deznădejde [că vor putea face] fapte bune, iar pe cei nepăsători nu îi miluieşte. Şi cine este cel nepăsător, dacă nu cel care nu voieşte să mărturisească cu recunoştinţă faptul că lumea de mii de ori s-a bucurat de binefacere şi ajutor prin credinţa în Stăpânul Hristos?
23. Către acelaşi
Versetul: Şi-a pus întunericul acoperământ împrejurul Lui27, din capitolul al şaptesprezecelea al cărţii Psalmilor, arată faptul că adâncurile judecăţilor lui Dumnezeu sunt de neînţeles, de nedesluşit şi de nepătruns.
24. Către acelaşi
M-ai întrebat, de ce mai întâi ne spălăm mâinile în afara Bisericii şi numai astfel intrăm în casa Domnului pentru a ne ruga. Înainte de a vorbi despre partea sensibilă a problemei, învaţ-o pe cea duhovnicească28. Căci după cum cineva curăţă petele sale trupeşti cu apă, tot astfel prin rugăciune îşi luminează sufletul. Că nici un om nu este curat de păcat, chiar de ar ajunge cu viaţa la măsura lui Moise, marele legiuitor. Toţi oamenii, aşadar, trebuie în fiecare zi să îşi cureţe petele [sufleteşti] prin rugăciune, căci rugăciunea curăţă toată murdăria pe care o avem. Fiindcă la vremea înfricoşătoarei Taine a Botezului, la începutul credinţei, am primit o singură dată baia [botezului] şi nu se cade credinciosului şi ortodoxului a se boteza a doua oară. Câtă vreme, deci, [noi] fie de voie,
27 Ps. 17,13.
28 VOT]T6; inteligibil, duhovnicesc, spiritual, ce ţine de ordinea înţelesurilor, realitate independentă de cunoaşterea sensibil-materială, realitate raţională.
47
fie fără voie, ne alipim de păcate, atât [de cele] sensibile, cât şi [de cele] inteligibile [trupeşti şi sufleteşti], avem nevoie aproape în fiecare ceas de această baie [a rugăciunii] pentru a ne curăţi de întinăciunile provenite din neatenţie şi trândăvie, pentru a le depărta şi a le arunca afară departe de noi. Şi cred că pentru noi a grăit Iov, [zicând] că: Dacă mă voi spăla cu zăpadă, şi îmi voi curăţi mâinile, tot murdar mă vei găsi29. După cum, dară, toată viaţa noastră mâncăm şi bem, tot aşa necontenit trebuie şi să ne curăţim, căci nu este posibil a fi găsit cineva pe deplin neîntinat şi neprihănit. De aceea trebuie crezut prorocul care strigă: Spăla-mă-voi şi mai mult decât zăpada mă voi albi30,şi pe Pavel care scrie: Să ne apropiem de Dumnezeu cu inimă adevărată, curăţindu-ne prin stropire de orice gând viclean31 şi celelalte.
25. Către Avramie preotul
Demonilor le este îngăduit numai pentru puţin să-i ispitească pe unii dintre oameni şi apoi se retrag degrabă. De asemenea [demonii au primit poruncă] de la Dumnezeu32, proniatorul şi judecătorul nostru, ca pe unii oameni să îi necăjească mult. Pe alţii însă necuraţii demoni au primit îngăduinţa de a-i ataca, ispiti şi necăji chiar până la ultima suflare.
26. Către Timotei ipodiaconul
Mi-ai scris, zicând: Doresc să aflu ce bun aduce privegherea omului, căci îi văd pe mulţi alergând la aceasta, pe care eu o consider
29 Iov 9,30.
30 Ps. 50,9.
31 Evr. 10, 22.
32 6 âya)vo0eTrc: 0eoţ dumnezeu, Cel ce instituie un concurs, competiţie, luptă pentru o cauză nobilă.
48
fără rost, câtă vreme somnul l-a rânduit33 Dumnezeu lui Adam şi ar trebui neapărat să dormim, pentru că de bunătăţile mele nu are nevoie Dumnezeu. Întâi de toate trebuie spus că facerea lui Adam în chip sensibil la început a fost o taină inteligibilă; închipuia pe Cel de al doilea Adam, care este Domnul nostru Iisus Hristos, Cel care avea să pătimească moarte de om pe cruce, şi din sfânta Lui coastă împunsă cu suliţa, din care a curs sânge şi apă, să întemeieze mireasa Sa cea inteligibilă, adică Biserica sobornicească. Cât despre ceea ce spui, că trebuie să dormim, deoarece Dumnezeu a lăsat somnul ca lege spre destindere şi relaxare, aceasta este ceva foarte animalic şi nu arată sufletul cel raţional şi omenesc. Şi ce îţi mai rămâne având înclinare animalică şi iraţională, decât fie să behăi întins în pat, fie să răgi sau să zbieri, în timp ce ceilalţi oameni, precum ai spus, înalţă imnuri lui Dumnezeu prin privegheri, şi aleargă să stăpânească şi să surpe tirania somnului? Căci este timp şi pentru tine, având minte iraţională, să cheltuieşti toată vremea vieţii tale dormind şi să nu te mai numeşti om viu, ci mormânt, având în chip jalnic înmormântat în trup viu sufletul tău mort; şi nicicum văzând lumina oamenilor, mergi de la întuneric la întuneric având soarta unui lepădat [avorton]. Căci cu adevărat, după cum este scris, omul fiind cinstit cu chipul lui Dumnezeu, n-a priceput şi s-a alăturat dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lot34.
Dar dacă voieşti să cunoşti folosul privegherii, fii cu luare aminte la ceea ce spune cel care în fiecare noapte udă patul său cu lacrimi. Am ajuns în ceas de noapte şi am strigat mărturisindu-mă şi slăvindu-Te. La miezul nopţii mă ridicam, nu lovit de cineva şi târându-mă cu silnicie spre a se risipi somnul, ci mă sculam eu însumi prin a mea râvnă spre a înălţa doxologie Creatorului. Pentru că doxologia aceasta mi se părea a fi mai dulce decât somnul, folosul acesteia fiind foarte mare şi
33 em(3âAÂCL a impune, a pedepsi, a adăuga, atribui.
34 Ps. 48,12.
49
mijlocind multe şi veşnice bunătăţi acelora ce priveghează. Căci, întâi de toate, descoperind lui Dumnezeu toate greşelile făcute din întâmplare, faptele şi cuvintele din ziua ce a trecut, ne uşurăm de greutatea lor, ca de o încărcătură ce apasă pe umerii sufletului, şi cu focul privegherii le ardem, asemenea ghimpilor care sfredelesc avuţia diavolului; pentru că acesta [diavolul] se îmbogăţeşte în fiecare zi prin păcatele noastre. Din acest motiv diavolul este nemulţumit şi răcneşte împotriva noastră, când ne vede că priveghem şi în timpul acesteia [privegherii] ne rugăm cu râvnă şi cu sârguinţă; şi îi pricinuim acestuia mare pagubă şi agitaţie, golindu-l şi pustiindu-l de câştigul pe care l-ar fi dobândit prin greşelile noastre cele din toată ziua.
În al doilea rând, pe acest atotviclean balaur şi cu multe capete, care ne atacă nevăzut şi doreşte să ne sfâşie şi să ne înghită, îl îngrădeşte rugăciunea cea din vremea privegherii şi îi leagă picioarele şi îi zădărniceşte forţa vicleniei sale, iar nouă ne mijloceşte dobândirea bunăvoinţei celei cereşti, care mai mult decât izvoarele apelor ne pricinuieşte har, şi mai mult decât marea ne aduce binefacere.
După aceasta şi noi devenim mai domoli spre a păcătui, deoarece în timpul privegherii se schimbă gândurile noastre cu cele ale iubirii de Dumnezeu şi ne face să ne întoarcem atenţia de la deşertăciunea lumii şi ne învaţă să lepădăm cele ce ne vatămă. Căci privegherea cea după Dumnezeu ne prinde în noapte deşerţi şi uşuraţi de tulburarea mulţimii şi de graba întâlnirilor şi a tovărăşiilor cu prietenii, găsind prilejul, ca o mamă iubitoare în loc nestânjenit şi liniştit, limpede duhovniceşte, netulburat şi paşnic să deschidă comorile ei de înţelepciune, de cuvioase sfaturi, şi de luminări dumnezeieşti, şi să umple în chip tainic adâncul sufletului nostru. Şi dacă cele primite le vom păstra cu chibzuire, vom fi fericiţi şi pe deplin bucuroşi.
50
Iar aceasta o cunosc înmiit cei care practică şi se hrănesc cu privegherea cea bună şi cei care doresc să lovească harpa lui David, şi cu glasurile lor, după cum spune Prorocul35, să înalţe cântare de preamărire lui Dumnezeu. Sau oare glasul meu nu poate propovădui înţelepciunea36? Căci după cum este scopul, astfel se arată şi lumina, luminându-i pe cântăreţi şi alungând moleşeala nopţii. Iar ochii mei spre dimineaţă ajung să înveţe cuvintele Domnului şi fiind îmbrăcat cu înţelesurile cele de foc, mă întăresc spre a veni peste mine înţelepciunea cea de sus. Pentru că harul lui Dumnezeu îi luminează negrăit pe cei care priveghează şi li se descoperă în chip mai presus de cuvânt; iar prin cugetările lor cele sfinte tind spre contemplarea şi asemănarea cea dumnezeiască cu acesta [harul], cugetări care, după dreptate, se împărtăşesc în chip cuviincios [omului].
27. Către acelaşi
Suntem dar foarte fericiţi când păzim toate cele dobândite prin priveghere. Şi chiar de se va întâmpla să pierdem o parte mai mică sau mai mare [din aceste bunătăţi], sunt de ajuns spre mântuirea celor cu cuget curat chiar şi cele rămase. Fiindcă tot astfel se întâmplă şi cu cel ce vânează păsări; căci [acesta] prinzând într-o grădină mai mult de o sută de turturele şi bucurându-se [pentru aceasta] le închide undeva, însă din neatenţie pierde o treime din ele sau chiar jumătate, păsările luându-şi zborul; pentru cele rămase însă, i se risipeşte mâhnirea, şi se linişteşte în inima sa, având să meargă la familia sa nu cu mâinile goale, ci ducând în parte din bunurile adunate, ştiind de acum înainte din cele învăţate cum să asigure foarte bine vânatul său.
35 Cf Ps. 149,5.
36 C. Ps. 48,4.
51
28. Către acelaşi
Foarte mare virtute este privegherea pentru cei care doresc să alunge de la ei somnul vecin cu moartea; şi este cu atât mai mare, cu cât chiar Stăpânul Hristos S-a însoţit şi Şi-a făcut-o proprie [privegherea] în timpul iconomiei [Sale] după trup, precum spune şi Evanghelistul Luca: A petrecut noaptea în rugăciune către Dumnezeu37, învăţându-ne prin această lucrare să călcăm pe urmele învăţătorului. Pentru aceasta a şi zis: Fiţi treji şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită38. Iar Pavel şi Sila, fără să nesocotească câştigul privegherii, la miezul nopţii slăveau pe Dumnezeu39. Şi David zice: Am privegheat şi m-am făcut ca o pasăre singură pe acoperiş40, adică gata de a zbura, de a vieţui pe acoperiş şi la înălţimea virtuţii, iar nu spre a se târî pe pământ. Căci cu limba mă rog lui Dumnezeu iubitorul de oameni şi în locul ridicării mâinilor mele am îmbrăţişat plângând nevăzutele Lui picioare, iar inima mea de lut s-a făcut vas41 de argint sau de aur, şi eu smeritul om m-am arătat iarăşi jertfelnic Domnului, aprinzând prin harul care este în mine cărbunii cunoştinţei, aducând lui Dumnezeu jertfă binemirositoare.
29. Către acelaşi
Te văd, frate, că după omul cel dinăuntru al duhului eşti cuprins din cap şi până în picioare de râie, de care nu este
37 Lc. 6,12.
38 Mt. 26,41.
39 Fapte 16, 25.
40 Ps. 101, 8.
41 TO KiprAio obiect de preţ, relicvă etc.
52
cu putinţă să te cureţi, fără numai dacă duhul tău de cu noapte va mâneca spre Domnul, Cel ce ne luminează cu dumnezeieştile porunci şi dă viaţă celor ce pătimesc morţi în trândăvie, şi dăruieşte roua înţelepciunii celei de sus, vindecând toată boala sufletului şi toată neputinţa. Căci vindecare este lor roua de la Tine42, zice Scriptura. Şi iarăşi zice Dumnezeu: Şi voi fi lui rouă, şi va înflori precum crinul43. Această rouă, venind şi acum peste inima ta cea chinuită de iubirea de plăcere şi suflând continuu duh de liniştire şi adierea unui vânt de pace şi uşor, va stinge focul din tine după asemănarea cuptorului celui de foc din Babilon, şi te va răcori, şi te va mântui, arătându-te cu adevărat filosof şi convingându-te să nu mai dormi niciodată peste măsură, ci să priveghezi cu însufleţire.
30. Către acelaşi
Precum cel ce este viu trebuie în toată vremea să respire, astfel trebuie şi monahul să se preocupe şi să se îngrijească neîncetat de privegherea cea folositoare, şi să imite în psalmi şi în cântări privegherea cea cu alese glasuri a privighetorii, care atunci când cloceşte noaptea întreagă nu se opreşte din cântat. Căci şi tu făcând aceasta, vrăjmaşul nu va suferi să stea mult timp lângă tine, văzându-se strivit şi slăbit de tine, fiind rănit în fiecare noapte cu săgeţile rugăciunii [tale] celei veghetoare.
31. Către acelaşi
Bine este a stărui în rugăciunea cea neîmprăştiată şi neclintită de noapte. Iar dacă se va întâmpla să ai vreo ispită
42 Is. 26,19.
43Os. 14, 6 [LXX].
53
sau unele gânduri necurate, să le stai împotrivă şi nicicum să nu te opreşti de la fapta cea bună a privegherii, ci să stăruieşti şi să te lupţi pentru această lucrare, pentru că, oricum ar fi, la vremea potrivită vei culege roadele înţelepciunii. Dacă cineva doreşte să stea fără lucru şi să caute la plăceri, şi să se îmbete, să se desfăteze în al său pat, dedându-se somnului şi nu lui Dumnezeu, va să vadă ciuma care îi va umple inima din pricina îngroşării trupului şi a gândurilor necurate; şi astfel el [trebuie] să întrevadă şi să aştepte căderea şi nenorocirea sa. Iar eu nu voi primi a zice acum altceva [decât adevărul] şi anume că toţi cei care trăiesc trupeşte vor fi aruncaţi în afara împărăţiei.
32. Lui Zosima iconomul
Cel rău degrabă va osândi pe cel bun, iar cel bun nu face cu uşurinţă aceasta faţă de cel rău. Căci cel ce nu este aplecat spre a face rău nu ia seama cu uşurinţă nici la suspiciuni.
33. Către acelaşi
Cel care săvârşeşte adulter pe toţi oamenii îi consideră a fi preacurvari, după cum şi hoţul pe toţi îi consideră a fi hoţi asemenea lui; iar bărbatul cumpătat, sfânt şi iubitor de Dumnezeu gândeşte că toţi sunt cuvioşi şi drepţi. La fel şi tu, de mulţi ani fiind renumit în viclenie, crezi că toţi sunt vicleni şi prearăi, şi în fiecare zi pe toţi întru toate îi defaimi ca răuvoitori, corupţi şi foarte răzbunători.
54
34. Către Sofronie Monahul
Nu dori ca egumenul tău să fie înţelept în cuvânt, căci nu toţi cei care sunt înţelepţi în cuvânt sunt bineplăcuţi lui Dumnezeu; ci aceasta să cauţi, ca supunându-te până la sfârşit celui simplu tu, care crezi că eşti înţelept după înţelepciunea lumii, să te arăţi purtător al cununii celei de mult preţ a cugetării smerite şi a supunerii celei adevărate.
35. Către acelaşi
Cu nimic nu te va vătăma ascultarea şi cugetarea smerită în faţa multei simplităţi a cuvântului părintelui tău.
36. Către Xenona
Dumnezeul nostru iubeşte milostenia şi judecata44, după cum a spus David, pentru că nici numai mila Sa să nu ne facă nepăsători şi nici singură judecata să ne arunce în deznădejde. Pentru că zice: Dacă Dumnezeu va căuta la fărădelegi, cine va suferi?45. Căci Judecătorul doreşte să te miluiască şi să Se arate pe Sine îndurat. Aceasta numai dacă, după ce ai săvârşit păcatul, te va afla smerit şi între cei ce slujesc lui Dumnezeu spre a fi vindecat prin lucrare împreună sufletul tău cel păcătos; şi dacă Domnul te va găsi vrednic de milă, îţi va dărui din belşug milostivirea Sa. Dacă va afla însă o inimă mândră, fără credinţă, nepocăită, şi nicicum înfricoşată de judecata cea viitoare, atunci Dumnezeu va folosi judecata cea dreaptă,
44 Ps. 32,5.
45 Ps. 129, 3.
55
asemenea unui medic care doreşte prin spălături şi comprese uşoare să facă umflătura [boala sufletească] să se retragă. Dacă vede că umflătura stă tare şi neschimbată, atunci, lăsând uleiul şi terapia cea blândă, trece la folosirea bisturiului. Domnul iubeşte milostivirea şi judecata; milostivirea faţă de cei ce se pocăiesc şi judecata pentru cei împietriţi şi de neînduplecat.
37. Către Eustatie cubicularul
în toată vremea vieţii acesteia, dreptul este bătut prin supărări, dureri şi defăimări şi este amărât în multe osteneli fiind lovit cu biciul. Nu te mira deci când îl vei vedea pe omul cel bun fiind necăjit şi îndurerat în felurite chipuri. Căci Dumnezeu pe cine îl iubeşte îl cearcă, şi biciuieşte pe tot fiul pe care îl primeşte46. Şi iarăşi zice: Am fost lovit toată ziua şi mustrat în fiecare dimineaţă47, dar nu a rămas mustrarea până la amiază. M-am cercetat, mărturisindu-mă în ceea ce am greşit şi fără de martori am făcut cunoscute păcatele mele.
38. Către Xenagora diaconul
Lipsa banilor şi faptul că nu reuşim să îi dobândim uşor şi repede, dar şi aceea că nu este sigur când şi cum vom avea izbândă în cererile noastre, [toate] sunt pricini de exersare [yupvdnia] a nădejdii; căci se cade când suntem lipsiţi şi împuţinaţi să nădăjduim în Dumnezeu, Cel ce poate să dăruiască cele bune.
46 Evr. 12,6.
47 Ps. 72,14.
56
39. Către acelaşi
Să nădăjduim în Dumnezeu, frate, să nădăjduim, chiar dacă vedem că vremelnic cererea noastră nu primeşte lesne un răspuns, şi chiar dacă nu cunoaştem ceea ce ni se va întâmpla. Căci Dumnezeu, Cel care rânduieşte toate, doreşte ca totdeauna să nădăjduim în El, ca să ne împlinească cele pe care le-am nădăjduit mai înainte, adică desfătarea cererilor trecătoare şi bunurile cele veşnice.
40. Către acelaşi
Cel care rugându-se şi nădăjduind în Dumnezeu reuşeşte să primească cele prezente se face învăţat cu privire la cele viitoare; de acestea firea umană are nevoie nădăjduindu-le de la Dumnezeu, Cel ce a făgăduit că le va da. Pentru aceasta şi acum le propovăduieşte înainte de făptuirea lor şi mai înainte de vreme, şi îşi împlineşte în repetate rânduri făgăduinţele. Astfel, dobândirea de multe ori a experienţei dumnezeiescului adevăr ne încredinţează de nădejdea în cele viitoare făgăduite nouă după adevăr. Pentru că aşa cum de multe ori ai dobândit cele căutate, şi ai avut experienţa dumnezeieştii bunăvoinţe şi a coborârii celei smerite şi a marilor daruri, tot astfel să ai şi aşteptarea cea bună şi să nădăjduieşti, şi să înduri cu stăruinţă şi îndelungă răbdare, bătând prin rugăciune, până când Dumnezeu va voi să te ridice şi să îţi dea cât îţi trebuie, sau chiar mai mult decât atât. Căci Dumnezeu poate şi doreşte să facă nouă din preaplin cele pe care le cerem şi le gândim.
57
41. Către Iliodor
Ioan Botezătorul, temându-se să nu se vatăme ca om, ocolea cetăţile, locuind în pustie48. Iisus însă, Dumnezeul şi Domnul tuturor, fiind Soare al dreptăţii, cerceta cetăţile, cinând împreună cu cei păcătoşi. Iar razele soarelui pătrund [cum se ştie] prin toată necurăţia şi zădărnicesc mirosul urât al murdăriei, rămânând în acelaşi timp curate şi fără pată. Dar fariseii, invidiindu-l pe Hristos, ziceau: De ce Iisus mănâncă cu vameşii şi cu păcătoşii?49 O, pizmaşilor şi lipsiţilor de minte şi orbilor cu inima! Nesocotiţi că medicul este dator să petreacă aproape de cel în suferinţă, şi nu pe aiurea. Acolo unde sunt păcătoşii, acolo se află şi pricina de ispăşire. Hristos a venit pentru cei păcătoşi, să-i cheme la pocăinţă, iar nu pe cei drepţi. Iisus Hristos petrece cu cei păcătoşi în chip iconomic50, pentru ca şi cei păcătoşi, pocăindu-se, să se sălăşluiască şi să se bucure dimpreună cu drepţii în împărăţia cerurilor.
42. Către Marion arghirocopul
Ar trebui să te ruşinezi, grăind cu îndrăzneală cu gura ta mai multe jurăminte decât cuvinte [cu sens].
43. Către Faust
Cum de m-ai îndemnat, având sufletul înstrăinat de Dumnezeu, să-ţi trimit cuvânt de folos [duhovnicesc], ţie, unuia
48 Mt. 3,1.
49 Mt. 9,11.
50 oixovopiKux; cu purtare de grijă, cu bună rânduială, chivernisitor, bine-chibzuit.
58
obişnuit să se joace cu cele dumnezeieşti, ca şi cu cele întinate? Cum voi vorbi unei urechi moarte şi care nu aude? Şi după cum stă scris, cum voi cânta cântarea Domnului în pământ străin51, adică acolo unde se adăpostesc aricii, ibişii52 şi stârcii de noapte ai duhurilor celor viclene, acolo unde maimuţele şi demonii tot timpul se mişcă şi corbii croncănesc?
44. Către Filip scholasticul
Când este pregătită din papir şi hârtie brută, se cheamă a fi hârtie fină, iar când primeşte pe ea semnătura împăratului, este vădit că aceasta se numeşte sacră53. Astfel trebuie înţelese şi dumnezeieştile Taine. Înainte de rugăciunea preotului şi de pogorârea Duhului Sfânt, ofrandele sunt simplă pâine şi vin, iar după înfricoşătoarea epicleză şi după pogorârea Duhului celui închinat şi de viaţă făcător, cele aduse pe Sfânta Masă nu mai sunt simplă pâine şi vin, ci Preacuratul şi Cinstitul Trup şi Sânge al lui Hristos Dumnezeul tuturor, curăţind de toată întinăciunea pe cei ce se împărtăşesc cu teamă şi cu multă râvnă.
45. Către Liciniu cel tânăr
De reaua tovărăşie a tinerilor celor iubitori de plăceri depărtează-te şi fugi cu toată tăria, căci lucrarea şi cuvintele lor necurate strică sufletele celor ce îi iubesc pe ei.
51 Ps. 136, 4.
52 Ibis este o pasăre din familia treskiomitidelor ce trăieşte în apropierea apelor, având cioc lung şi încovoiat; era considerată sacră în Egipt.
53 Persoana împăratului era considerată sfântă.
59
46. Către Sofronie
Fratele aflat în ascultare care zice frăţimii şi stareţului să nu primească nici un alt frate [în obşte], acesta este batjocorit şi amăgit foarte mult de diavol. Căci în ce fel îl va vătăma mărirea obştii, de vreme ce, precum a spus apostolul54, prin numărul multor fraţi se va înmulţi şi va creşte harul Duhului Sfânt?
47. Către Dositei
Dumnezeu va să fie totul în toate, adică va fi lumină sfinţilor luminii şi foc în iad celor vrednici de osânda veşnică.
48. Către acelaşi
Ceea ce se dobândeşte cu suferinţă este firesc să ţină mai mult, iar ceea ce se dobândeşte cu uşurinţă se risipeşte foarte repede, putând a fi iarăşi câştigat; aşa încât lipsa de uşurătate în privinţa unei fapte bune o face pe aceasta să fie mai trainică şi mai sigură.
49. Către acelaşi
Tot ceea ce se dobândeşte prin trudă şi luptă este iubit cu stăruinţă şi dorit foarte mult, obişnuindu-ne a păzi [ceea ce am înfăptuit] cu toată puterea.
54 C I Tes. 3,12.
60
50. Către Teodorian
Unii bărbaţi neînvăţaţi şi iubitori de lume aflaţi în neputinţă [sufletească] asemenea ţie, purtându-se cu înverşunare, cer de la Domnul prin rugăciune sănătate, şi bogăţie, şi îndestulare, şi nimicirea vrăjmaşilor dintre oameni; după nereuşita unei astfel de păguboase rugăciuni, cad în necredinţă, sau îl acuză pe Dumnezeu. Alţii, iarăşi, căutând altceva şi neaflând după interes (căci nu tot ceea ce dorim este şi de folos), căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm55, cârtesc imediat, se supără şi sunt nemulţumiţi de nereuşită, şi cu toate că în multe feluri viaţa lor este de osândit, doresc să fie ascultaţi neîntârziat. Oare nu eşti dator a mulţumi, fie şi numai că te-ai învrednicit a te trezi dimineaţa şi a vorbi cu Creatorul a toate în rugăciune? însă nedorind a mulţumi, nu jigneşti tu, o, lutule, pe Făcătorul tău? Tu, dar, omule, acum cercetându-te pe tine însuţi, cunoaşte-ţi măsura!
51. Către Plotin consulul
Cei aleşi de marele legiuitor Moise spre a moşteni pământul de peste Iordan [spre răsărit] au fost Rubim şi Gad, şi jumătate din seminţia lui Manase56. Prin aceştia au fost reprezentaţi cei care după lege erau îndreptăţiţi [să intre în pământul Făgăduinţei], iar celelalte nouă seminţii şi jumătate, care au primit prin sorţi a se aşeza dincolo de Iordan, sunt simbol al celor care au crezut în Hristos dintre neamuri şi care s-au săvârşit prin harul Duhului Sfânt. Trebuie spus că înainte de râul Iordan înseamnă înainte de Botezul
55 Mt. 20,22.
56 Cf. Ios. 13,8.
61
creştin, ceea ce arată o cunoaştere şi o vieţuire nedesăvârşită şi copilărească a acestora; căci şi Scriptura lui Moise a mărturisit că acolo erau copii şi multe animale şi femei.
52. Către acelaşi
Se luptă cele două seminţii şi jumătate cu celelalte nouă seminţii şi jumătate spre a dobândi moştenirea. După cum noi ne luptăm cu credinţă şi rugăciuni şi cu fapte dumnezeieşti (căci armele războiului nostru, spune apostolul, nu sunt trupeşti, ci duhovniceşti şi tari), astfel se războiesc şi se luptă cu râvnă şi nădejdi foarte tari cei ce au plăcut lui Dumnezeu prin legea cea veche. Căci lucrurile tainice şi cuvintele lui Moise şi ale profeţilor merg împreună cu propovăduirea Evangheliei şi se arată a fi o izbândă comună. De aceea israeliţii au spus lui Isus, fiul lui Navi, urmând să treacă ei Iordanul, că după cum l-am ascultat pe Moise, astfel te vom asculta pe tine57, Isus al lui Navi fiind tip al lui Iisus Hristos, al Stăpânului a toate. Pentru aceasta preaînţeleptul Moise, prevăzând cele viitoare cu ochii sufletului, fiind numit el mai întâi Osia, i-a schimbat numele în Isus58, ca să arate pe adevăratul Iisus, Fiul lui Dumnezeu, Care a început îndată după botez să propovăduiască împărăţia cerurilor şi să ne dăruiască moştenirea cea de sus nepătimitoare şi veşnică.
53. Către acelaşi
Raav se tâlcuieşte „lărgime”, căci ea a fost mai întâi desfrânată59, iar acum este chip de înfrânare al Bisericii, lărgindu-se
57Ios. 1,17.
58 Cf. Num. 13,17.
59 C. Ios. 2,1; Evr. 11, 31.
62
prin credinţă spre contemplaţii şi înţelesuri dumnezeieşti. Pentru aceasta marele apostol scrie către Corinteni: Nu vă mâhniţi; ci mai mult lărgiţi-vă, după cum s-a lărgit inima mea60.
54. Către Aurelian cel luminat dintre elini
Nu păşeşti cum se cuvine pe calea vieţii veşnice a cuviinţei celei bune a Evangheliei; [căci] nu primeşti în mintea [ta] faptul că, peste puţin, va veni judecata tuturor celor trăite [în viaţă], [judecată] ce va aduce cu sine neapărat şi pedepsele potrivite. Trebuie, aşadar, să nu te depărtezi nicidecum auzind acestea, mergând în sens contrar, ci alegând mai degrabă pe cele sfinte, adică în locul celor necuviincioase pe cele cuviincioase, să lepezi înclinările cele viclene, odrăslite din obişnuinţă.
55. Către Sosarie tribunul
Tot capul se află în durere, zice Isaia, şi toată inima este întristată de la picioare până la cap61. Şi după puţin spune: Pământul vostru este pustiu; străinii au prădat ţara voastră în faţa ochilor voştri62. Prin picioare se înţeleg, în chip simbolic, cei supuşi, iar prin cap conducătorii, plini de toată viclenia; căci capul întreg se află în suferinţă, dar şi picioarele lor spre cele viclene aleargă, precum a spus în alt loc Prorocul Isaia63. El înţelege durerea prin răutate, după cum spune şi David despre
60 II Cor. 6,12-13.
61 Is. 1, 5-6.
62 Is. 1, 7.
63 Cf. Is. 59, 7 [Picioarele lor aleargă spre rău, grabnice să verse sânge nevinovat; cugetele lor sunt cugete viclene; în calea lor sălăşluiesc pustiirea şi prăpădul].
63
sufletul întinat, că a adunat durere şi a născut fărădelege64. Căci răutatea naşte în chip firesc fărădelegea. Şi pentru că sunt dispreţuite [cele bune] şi iubite cele rele, va veni de multe ori [peste ei] prin întristări şi necazuri judecata lui Dumnezeu, şi îi va chema astfel la îndreptare pe cei ce au păcătuit, pentru care s-a spus: Şi toată inima va fi întristată65. Fiindcă iudeii sunt încercaţi de Dumnezeu prin întristări, iar prin mâna oamenilor sunt osândiţi şi obijduiţi.
56. Către acelaşi
Dacă Iudeea nu ar fi fost pustiită de romani din pricina omorârii lui Hristos, şi dacă [acum] din acest pământ [al Iudeii] nu ar mânca şi nu s-ar înfrupta străinii în pofida evreilor, [atunci] ar fi minţit prorocul care, cu o mie de ani înainte, a propovăduit aceasta66.
57. Către acelaşi
Să nu te înşele iudeul zicând că pentru alte păcate a fost înstrăinată Palestina. Nu pentru alte păcate au pătimit şi pătimesc cele rele, ci pentru omorârea lui Dumnezeu. Căci căzând ei în idolatrie şi omorându-i pe profeţi şi dându-şi fiicele lor demonilor, iar pe fiii lor jertfindu-i, au fost daţi în robie de către Dumnezeu altor neamuri străine, şi după puţini ani iarăşi, prin voia dumnezeiască, au fost readuşi în pământul făgăduinţei. Dar de vreme ce au îndrăznit faptul de neiertat de a pune mâinile pe Fiul lui Dumnezeu, i-a dat prădării
64 Ps. 7,14 [LXX],
65 Is. 1, 5.
66 C Is. 1, 7.
64
pentru totdeauna. Iată, aşadar, al cinci sutelea an, şi nici o vizită dumnezeiască, nici o vedere, nici o mângâiere, nici un proroc dătător de lege şi care să întărească poporul, ca în Babilon, cum ar fi Iezechiel şi Daniel şi alţii. Aceasta pentru că nu mai doreşte Dumnezeu să le vorbească, scârbindu-Se de aceştia.
58. Către acelaşi
Dacă după multă bucurie vor veni peste voi cele neplăcute, tu să nădăjduieşti fără şovăială, căci Dumnezeu, fiind rugat, va preface tristeţea în bucurie şi mai mare decât prima.
59. Către Meletie cancelarul
Iscoadele trimise de dumnezeiescul sacerdot Moise în Palestina îmi pare că înseamnă îngerii cereşti, veghind asupra întregii lumi şi având în purtare de grijă toate cele de aici. De aceea, nimic nu este lipsit de bună orânduială între oameni. Şi să te convingă [de aceasta] acel înger care în chipul unui bărbat macedonean fiind, se lupta pentru mântuirea oamenilor şi l-a îndemnat pe Apostolul Pavel, zicându-i: Treci în Macedonia şi ne ajută67.
60. Către acelaşi
Deoarece citeşti cu mare râvnă dumnezeieştile Scripturi, cunoşti şi povaţa care ne îndeamnă şi ne porunceşte tuturor
67 Fapte 16, 9.
65
că trebuie să construim un acoperiş pentru terasa casei celei duhovniceşti, adică [acoperişul] vieţuirii după Dumnezeu. Trebuie, dar, nu doar să începem [practicarea] virtuţii, ci să o desăvârşim pe aceasta până la sfârşit, pentru a nu fi osândiţi asemenea celui din Evanghelie care a părăsit turnul său neterminat68.
61. Către acelaşi
Dacă vom pune drept acoperiş al casei vieţuirea cea bună, vom putea, fără îndoială, să ne asemănăm multcredincioasei Rahav69, primind şi găzduind îngerii lui Iisus, nu aici jos, ci mai degrabă sus; şi mai bine voi spune, că acela [care va găzdui îngeri] va găzdui în sine pe însuşi Iisus Hristos, Stăpânul îngerilor.
62. Către Kalandiona
Cuvintele celor înşelători sunt dulci şi se duc în adâncul pântecelui70. „Cel înşelător” numeşte Solomon pe cei ce sunt asemenea vulpilor şi viclenesc. Căci spune David: Să nu mă pierzi, Dumnezeule, cu cei ce grăiesc pace către aproapele lor, dar în inimile lor sunt cele rele71. Înmuiatu-s-au cuvintele lor mai mult ca untdelemnul, dar ele sunt săgeţi ce rănesc72.
68 Cf. Lc. 14,30.
69 Cf. Ios. 2, 6 [Apoi ea a suit pe cei doi oameni pe acoperiş şi i-a ascuns în nişte fuioare de in ce se aflau pe acoperişul casei ei].
70 Pilde 26, 22.
71 Ps. 27, 3.
72 Ps. 54,22.
66
63. Către Teodotioni
Pe drept cuvânt te-ai minunat, neînţelegând cum au putut pietrele cele sensibile să se despartă pentru a se scrie pe ele [întreg] Deuteronomul. Să înţelegem însă Deuteronomul ca fiind o prefigurare în chip tainic a Evangheliei lui Hristos, deoarece dumnezeiasca Evanghelie a fost scrisă după legea lui Moise, iar pietrele pe cei ce mai înainte aveau inimă de piatră, dar după aceea, prin credinţă, s-au înmuiat şi s-au supus Scripturii Duhului.
64. Către acelaşi
Să nu neglijezi ceea ce se spune la Iezechiel, că voi scoate din ei inima de piatră şi le voi da inimă de carne, ca să ascultaţi de Dumnezeu şi nicicum să nu vă mai înşelaţi73.
65. Către acelaşi
Citeşte ceea ce scrie Corintenilor fericitul Pavel: Scrisoarea noastră voi sunteţi, şi este scrisă nu pe table de piatră, ci pe tablele de carne ale inimii, nu cu cerneală, ci în Duhul lui Dumnezeu celui viu74, ca voi să descoperiţi lucrarea legii în inimile voastre.
73 Iez. 11,19-20.
74 II Cor. 3, 2-3.
67
66. Către acelaşi
Iisus Adevăratul [Dumnezeu] nu are nevoie de mult timp pentru a scrie în inimile cele din piatră Deuteronomul75 spre dreapta-credinţă76. Căci, de îndată ce vei accepta propovăduirea Lui, nimic altceva nu trebuie spus, decât că am primit în părţile dinlăuntru ale mele legea harului cea uşoară şi iubită în faţa fiilor lui Israel, adică a dumnezeieştilor şi netrupeştilor puteri; lege scrisă nu pe pietre care se sparg şi se împart prin necredinţă, ci pietre întregi în suflet şi în urechi: Cel ce are urechi, zice, de auzit (cu credinţă şi cu inteligenţă), să audă77.
67. Către Heraclie ipodiaconul78
După cum ostaşul curajos care se luptă pentru împărat, suferă dureri când este rănit cu săgeţi de potrivnicii săi, şi nepredându-se în braţele deznădejdii, este îngrijit medical şi tămăduit şi, purtând semnele rănilor sale, este lăudat pentru bărbăţie, tot astfel şi cei care au fost răniţi de vrăjmaşi, dacă nu vor cădea în acedie pentru durerile pocăinţei, vor fi, fără îndoială, mântuiţi şi lăudaţi în Ziua judecăţii; căci cel ce se poartă bărbăteşte, chiar dacă va fi vătămat, luptând rănit, numaidecât va câştiga.
75 Deuteronomul, a doua lege sau legea cea nouă, adică Evanghelia lui Hristos.
76 „Inimă desăvârşită de piatră” are sensul de inimă tare în credinţă, neclintită în cuvântul lui Dumnezeu.
77 Mt. 11,15.
78 Este numit şi XQUCTOXOO«;, adică meşter aurar.
68
68. Către Aftonie diaconul
Se spune că toţi aceia care vieţuiesc după iubirea lui Dumnezeu, năzuind după binecuvântări, stau aproape de muntele cunoscut cu numele de Garizin79; cei care nu vieţuiesc pentru binecuvântare, iubire şi laudă adusă lui Dumnezeu, ci săvârşesc faptele cele bune cu frică de chinurile ameninţătoare ale iadului, aceştia se zice că sunt aproape de Muntele Ebal, unde au fost date blestemele; nu pentru ca acela ce stă pe lângă Muntele Ebal să se afle în blestem, ci pentru ca, văzând înfricoşătoarele blesteme, să poată întru toate să se păzească pentru a nu cădea în ele.
69. Către Aftonie
Să nu crezi că Prorocul Isaia se adresează celor din Sodoma când spune: Auziţi cuvântul Domnului, căpetenii ale Sodomei80. Cuvântul acesta se adresează căpeteniilor iudeilor, celor ce urmează dimpreună cu supuşii lor faptele cele necurate ale sodomitenilor; de aceea Isaia neîntârziat adaugă: Luaţi aminte la legea lui Dumnezeu, popor al Gomorei. Căci spune Domnul: Ce îmi este mie mulţimea jertfelor voastre?81 Este vădit dar faptul că nici cei din Sodoma, nici cei din Gomora nu au adus vreodată jertfe lui Dumnezeu, ci israeliţii.
70. Către Gaina stratilatul
Multe dintre cele neînsufleţite obişnuieşte insuflata de Dumnezeu Scriptură să le personifice, cum ar fi: Marea a zis
79 Cf Deut. 11, 29 şi 27,12.
80 Is. 1,10.
81 Is. 1,11.
69
cutare şi cutare, şi adâncul a zis: nu este în mine82. Şi iarăşi: Cerurile spun slava lui Dumnezeu83. Şi săbiei i-a poruncit Domnul să se sature cu carne şi cu sânge, iar stâncilor şi munţilor să se întrebe de ce să salte84, şi: Ce este ţie, mare, că ai fugit, şi tu, Iordane, că te-ai întors înapoi?85. Dacă acestea sunt aşa, de ce îmi spui cele din Pilde [despre personificarea înţelepciunii]86, că Domnul m-a zidit început al căilor Lui spre lucrările Lui87. De altfel, înţeleptul Solomon a numit conţinutul cărţii sale cuvânt întunecos şi greu de înţeles [parabola]. Prin urmare, altul este cuvântul alegoric şi neclar şi cu multe subînţelesuri, şi altul cuvântul curat şi neacoperit, clar şi dogmatizat în chip categoric. Tu, întorcându-te de la învăţătura cea luminoasă a apostolului şi având vătămată vederea cea sufletească, iei aminte la cuvintele cele întunecoase şi nedesluşite. Şi ce îndreptăţire, oare, vei aduce? Am vrut, desigur, să îţi dezleg zicerea din Pilde, dar pentru că te-ai vătămat cu înţelesurile cele iraţionale ale veninului arienilor, mi-am oprit mişcarea peniţei, sfătuindu-te doar un singur lucru, dacă, fireşte, îl vei şi primi: adică, să crezi mai cu seamă ceea ce se propovăduieşte de Evanghelii şi de către Apostoli, decât de arienii cei mai periculoşi chiar şi decât demonii cei vătămători.
82 Iov 28,14.
83 Ps. 18,1.
84 Ps. 113,6.
85 Ps. 113,5.
86 Contextul scrisorii este unul teologic. În epocă se dezbătea cu argumente credinţa în dumnezeirea Cuvântului lui Dumnezeu întrupat, Hristos. Din câte se poate sesiza, Gaina, generalul goţilor, a dorit să argumenteze cu textul menţionat faptul că înţelepciunea la care se face referire în Pildele lui Solomon ar fi personificată şi pusă pe seama Fiului lui Dumnezeu, înţelepciune care a fost „zidită de Dumnezeu la începutul căilor Lui”. Aşadar, pe acest temei se putea susţine faptul că Fiul lui Dumnezeu nu era Dumnezeu deofiinţă cu Tatăl, ci era o făptură. Cu altă ocazie însă, Sfântul Nil atrage atenţia asupra faptului că înţelepciunea despre care se vorbeşte în Pilde nu este personificată şi, prin urmare, nu vorbim de înţelepciunea sau Cuvântul lui Dumnezeu, ca Persoană a Sfintei Treimi.
87 Pilde 8, 22.
70
Mai multe [am vrut să-ţi spun], însă am aflat că nu se foloseşte cel ce vorbeşte unor urechi adormite.
71. Către Frumentie ecclesiedicul
Navigatorii şi cârmuitorii de corăbii fac orice pentru a străbate marea şi a ajunge la liman; tu însă, dorind să pescuieşti în mare în timpul furtunilor grijilor acestei vieţi, te cerţi mereu [cu alţii], alergând în pieţe şi la judecătorii şi invocând drept motiv dezlegarea problemelor bisericeşti, deşi în realitate o faci din neîndestulată slavă deşartă şi pentru strângerea nedreaptă [de bunuri].
72. Către Pombie diaconul
Hebron se tălmăceşte „soţie”. De ce se numeşte locul aşa? Pentru că acolo sunt înmormântaţi împreună Avraam şi Sara, Isaac şi Rebeca, Iacov şi Lia. Prin urmare, foarte bine şi cu multă râvnă, durere şi sudoare a primit Caleb iubitorul de Dumnezeu a face pomenirea fericiţilor patriarhi, unde era cetatea fiilor lui Enac88, după ce i-a omorât pe nelegiuiţii şi stricaţii urmaşi ai uriaşilor celor mândri. Astfel moştenirea lui Caleb s-a făcut peste tot pământul, unde existau mormintele fericiţilor acelora.
73. Către acelaşi
Să nu te împuţinezi sufleteşte. Căci ţi s-a dat moştenirea cea duhovnicească ţie, celui ce crezi în Hristos Cel născut din
88 Ios. 14,15.
71
sămânţa lui Avraam. Aceasta pentru că Dumnezeul patriarhilor celor de-a pururea pomeniţi s-a făcut Dumnezeul tău.
74. Către acelaşi
De ce te uimeşti când vezi pe cineva foarte viclean şi necuviincios că este în chip nelegiuit foarte vestit şi slăvit şi cu mare putere asupra supuşilor lui? Aminteşte-ţi de [Sfânta] Scriptură care spune că: I s-au dat celui necuviincios înalte dregătorii89; aceasta înseamnă că i s-a îngăduit să se înalţe în lumea aceasta. I s-a îngăduit nu fără judecată, ci pentru ca, arătându-se asemenea unei stele înalte şi de acolo căzând, să pătimească lovitură fără de vindecare.
75. Către Apolodor retorul
Ai spus că pricina pentru care au năvălit de multe ori în Romania [Imperiul Bizantin] mulţime de barbari, [a fost aceea] că nu au vrut toţi, nici nu au arătat bunăvoinţă să-i slujească cu jertfe pe dumnezeii elinilor. Să cunoşti însă mult mai învederat şi fără nici o tăinuire că invaziile barbarilor şi cutremurele, şi incendiile, şi alte multe necazuri, pentru nimic altceva nu s-au întâmplat, decât pentru răutatea şi nătângia oamenilor asemenea ţie: superstiţioşi şi necredincioşi, neîncetând să fie idolatrii, ci jertfind necuraţilor demoni în fiecare zi în jurul cetăţilor, chiar şi după venirea în lume a mântuirii lui Hristos şi luminarea celor ce umblau în întuneric, pipăind zidurile în amiază asemenea unor nevăzători, însă măcar de ai putea să-l cunoşti vreodată pe dumnezeiescul Moise, cel ce a ruşinat-o pe femeia care după sângerarea
89 Cf. Eccl. 10,6.
72
lunară continua să sângereze90; căci mai înainte cu câteva zile ai arătat că te-ai curăţit de idolatrie prin predica lui Hristos, acum iarăşi, schimbându-te în rău, te ungi cu sângele necuratelor jertfe ale idolilor.
76. Către Rufin scholasticul
întrucât foloseşti la fel de mult dumnezeiasca Scriptură ca şi legile statului, aceasta fiind dovada unei alese erudiţii, împlinind mulţime felurită de virtuţi, învaţă şi lucrul despre care m-ai întrebat. Aşadar, colierele pe care le-a oferit Rebecăi fiul lui Avraam91 erau simboluri ale cumpătării şi ale bărbăţiei, ale înţelepciunii şi ale dreptăţii.
77. Către acelaşi
„Vai-ul” este o exclamare a durerii, prevestind mulţimea tristeţii şi a necazurilor. Pentru aceasta, aşadar, Domnul a zis prin Isaia: Vai de cei ce trag după ei păcatele lor92, asemenea unui lung cordon, care se măreşte totdeauna din aceea că la păcatele anterioare se adaugă cele ce urmează.
78. Către acelaşi
Ai întrebat cum se tâlcuieşte persoana mai marelui paharnic al lui Faraon care l-a iubit atât de mult pe înţeleptul
90 Lev. 15, 25. Este posibil ca această prevedere levitică folosită în acest
context să fie o trimitere la faptul că acela care aduce jertfă de sânge, după
legea Vechiului Testament, în vremea mântuirii şi a luminii lui Hristos, este de ruşine, necurat şi fără judecată.
91 Fc. 24,22.
92 Cf. Is. 5,18.
73
Iosif, dar şi a mai marelui pitar93. Cred, aşadar, că prin persoana mai marelui paharnic se înţelege poporul creştinilor, care aduce jertfă lui Dumnezeu vinul credinţei, iar mai marele pitar, căruia din multa lui împietrire şi lipsă de minte i-au luat capul, este o trimitere la poporul necredincioşilor evrei care L-au omorât pe Domnul94. Căci Hristos se arată a fi Cap al Bisericii, iar al celor ce nu cred nu este. Celui ce nu crede în dumnezeiasca propovăduire, aşadar, i se taie capul şi este tras în ţeapă, iar cei credincioşi, fiind înaripaţi prin cugetare şi cunoştinţă, zboară pe preacuratele şi mântuitoarele discuri95 şi mănâncă Pâinea ce Se coboară din cer şi li se dăruieşte viaţa veşnică.
79. Către Gaina stratilatul
Nu prin a ta voinţă, ci silit fiind de alţii mi-ai scris, dorind să afli cum poate Fiul să fie deofiinţă şi deoputere cu Tatăl, de vreme ce [Acesta] Se roagă Tatălui să îi supună Lui toate, iar după aceasta, cum scrie apostolul, Se supune Tatălui Cel ce I-a supus Lui toată făptura?96 Ce spui, omule? Este nevoie ca Hristos să Se supună întreg lui Dumnezeu, Dumnezeu fiind? Nu este vorba cumva de vreun răpitor şi îngâmfat, sau de un potrivnic al lui Dumnezeu, ca să trebuiască vreodată să se supună? Cum, dar, se spune, că Acest Fiu, după ce I se vor supune vrăjmaşii Săi, Se va supune şi El Celui ce
93 Cf. Fc. 40, 9 şi 16.
94 Cf. Fc. 40,22.
95 Exprimare plastică prin care autorul doreşte să facă trimitere la înălţarea credincioşilor spre cele dumnezeieşti. Nu ştim ce sunt aceste discuri.
96 Cf. I Cor. 15, 27-28 [Căci toate le-a supus sub picioarele Lui. Dar când zice: „Că toate I-aufost supuse Lui” învederat este că afară de Cel care i-a supus Lui toate. Iar când toate vor fi supuse Lui, atunci şi Fiul însuşi Se va supune Celui ce I-a supus Lui toate, ca Dumnezeu să fie toate în toţi].
74
i-a supus Lui toate [Tatăl]? Aşa cum El a primit pentru mine a fi numit blestem, Cel ce blestemul meu l-a dezlegat prin iconomia întrupării, şi păcat, El, Cel singur fără de păcat şi preacurat Miel al lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii şi, în locul celui vechi, Adam cel Nou S-a arătat şi astfel firea cea nesupusă a oamenilor a unit-o întru Sine, în calitate de Cap al tuturor.
Cât timp eu sunt nesupus şi răzvrătit prin negarea lui Dumnezeu şi prin patimile mele, [tot atât timp] şi Hristos Se numeşte pentru mine nesupus. Când însă I se vor supune Lui toate, atunci Acesta va plini supunerea Sa Tatălui şi mă va aduce pe mine cel mântuit înaintea Tatălui. Cum este Hristos deofiinţă după dumnezeire, deoputere şi asemănător cu Tatăl, cred că este de prisos a scrie unuia care nu le acceptă.
80. Către Flavian
De ce numai picioarele şi nu alt mădular al ucenicilor a spălat Domnul?97 Pentru că nu doar necurăţia, cum ai crezut, a spălat Mântuitorul, ci a pus în călcâiele Apostolilor o oarecare putere dumnezeiască. Fiindcă se zice şarpelui, că Tu vei înţepa călcâiul omului98, adică felul întregii sale vieţuiri. De aceea au fost spălate picioarele ucenicilor, arătând în chip simbolic picioarele cele duhovniceşti: V-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi scorpii, şi peste toată tăria nevăzutului vrăjmaş99. Iar Isaia zice: Cât de frumoase sunt picioarele celor ce binevestesc pacea şi cele bune100. Pentru că Apostolii, umblând în toată lumea, au zădărnicit pe deplin lupta diavolului, dăruind tuturor pacea şi binevestindu-ne bunurile cele cereşti.
97 Cf. In 13, 4-17.
98 Fc. 3,15.
99 Lc. 10,19.
100 Is. 52,7.
75
81. Către acelaşi
Domnul S-a atins de picioare, ca să întărească picioarele cele pământeşti şi bolnave, ce urmau a umbla în tot pământul de sub soare; se prinde de partea călcâiului, împotriva căreia s-a dat pedeapsa cea dintâi, pentru ca, punând mâna Sa Marele Doctor, să nu mai lucreze veninul şarpelui celui inteligibil. Întărit fiind, astfel, călcâiul de atingerea mâinii Stăpânului, a călcat pe Satana cel ce i-a înşelat odinioară pe cei întâi zidiţi, şi aşa s-a împlinit zicerea cea în cântări a Prorociţei Debora: Va călca peste vrăjmaşii mei sufletul meu cel întărit101. Iar David a strigat, cântând cântare de biruinţă: Cădea-vor sub picioarele mele cei ce se ridică împotriva mea, şi asemenea tinei din pieţe îi voi strivi pe vrăjmaşii mei102. Căci iată, v-am dat vouă putere, a zis Domnul, să călcaţi, iar nu să fiţi călcaţi, nici să fiţi înşelaţi de ucigătorul103.
82. Către Firmo scriniariul
Să nu urmăreşti să devii căpetenie a ţinutului tău prin protejarea persoanei aceleia [cunoscute], pentru ca să nu fii stăpânit de ea, şi astfel să cazi, şi să te smereşti foarte mult, şi să te vatămi dincolo de orice aşteptare.
83. Către Evghenie diaconul
Te făleşti când citeşti din Scripturi şi te măreşti îngâmfându-te pentru teorii, bucurându-te pentru că în locul roadelor ai numai frunze şi astfel îi insulţi pe cei ce sunt fără
101 Jud. 5, 21.
102 Ps. 17,42,46.
103 Cf. Lc. 10,19.
76
cunoaştere. Aceasta o vor putea face însă de multe ori şi actorii. Tu mai degrabă să doreşti să-ţi înfrumuseţezi şi să împodobeşti sufletul cu fapte bineplăcute lui Dumnezeu. Căci, zice, vai vouă, cărturarilor şi fariseilor, care vă făţărniciţi cum că cunoaşteţi fericitele porunci, care spun cele de folos, dar pe care nu le împliniţi104. Întâi, aşadar, să practici, şi după aceea să înveţi.
84. Către un preot iubitor de bani
Dreptul Noe îl simbolizează pe Hristos, Cel care în Evanghelii spune: Veniţi la mine toţi cei încărcaţi cu multe greşeli, şi Eu vă voi odihni pe voi105 în corabia Bisericii, izbăviţi fiind de lucrarea cea preavicleană şi atotblestemată. Căci, născându-se oarecând fericitul Noe, s-a spus în chip simbolic şi profetic: Acesta ne va linişti în lucrările noastre, şi ale pământului, pe care l-a blestemat Domnul Dumnezeul nostru106.
85. Către acelaşi
Fiul lui Noe Canaan107 este chip al poporului necredincios al iudeilor care L-au batjocorit pe Hristos gol fiind, L-au biciuit la porunca lui Pilat şi L-au necinstit şi altele asemenea. Sem şi Iafet [ceilalţi doi fii ai lui Noe] semnifică pe cei din jurul lui Iosif, care a înfăşurat trupul lui Hristos şi l-a aşezat în mormânt nou. Totodată, aceştia întruchipează şi pe Nicodim, învăţătorul lui Israel, şi pe alţii, care s-au grăbit să îngrijească atotsfântul trup [al lui Hristos] şi să-L cinstească108.
104 Lc. 11,46; Mt. 23, 3.
105 Mt. 11, 23.
106 Fc. 5, 29.
107 C. Fc. 9,25.
108 Cf. In 19, 38-39.
77
86. Către Acachie memorialiul
Moise ierurgul109, ţinând cu amândouă mâinile de-a curmeziş toiagul său, după închipuirea mâinilor întinse de Hristos pe Cruce, l-a învins pe Amalec110. Pentru aceea şi noi, ridicându-ne mâinile la rugăciune, vom învinge pe Satana, însă de vreme ce Sfântul Moise a ţinut toiagul său drept, iar nu curmeziş, cum să nu i se îngreuneze astfel mâinile şi să nu aibă nevoie de Aron şi de Or pentru a-i susţine mâinile111?
87. Către acelaşi
Ar fi folositor dacă ne-am ruga în cea mai mare parte având mâinile în chipul crucii; căci astfel suntem binecuvântaţi de Dumnezeu şi binecuvântăm şi noi pe alţii112. Căci şi insuflatul de Dumnezeu Moise, sfinţind cortul mărturiei şi întronizând ca preot pe fratele lui, întinzând mâinile la cer, în semnul crucii, a binecuvântat poporul113. În afara acestora spuse, nu vom neglija nicidecum evlavioasa şi cuvenita plecare a genunchilor114. Căci şi prorocul Daniil se ruga lui Dumnezeu plecându-şi genunchii la pământ la ceasul al treilea, al şaselea şi al nouălea115.
109 6 i.QocţxvTr); preot, catehet, ierurg, cel ce iniţiază pe credincioşi în tainele lui Dumnezeu.
110 Cf. Ieş. 17,11.
111 Cf. Ieş. 17,12.
112 Cf. Ieş. 39,43.
113 C. Lev. 9,22-23.
114 Cf. Lev. 9, 24.
115 Cf. Dan. 6,11.
78
88. Către acelaşi
Daniil ca vrednic slujitor [al Domnului] a astupat prin rugăciune gurile leilor în groapă116, iar Hristos Stăpânul acestuia, având aceeaşi putere, a închis gurile portarilor iadului şi ale nemitarnicilor paznici ai preaîntunecatei închisori de acolo. Căci s-a şi zis în chip profetic în cartea lui Iov: Se deschid ţie de frică porţile morţii, iar portarii iadului văzându-te te-au aruncat afară117. Cei vii sunt numiţi a fi cei ce cred în Hristos, iar morţi cei care nu au crezut; pentru că a fost scris: Şi a stat Aaron preotul între cei vii şi cei morţi118, căci Stăpânul Hristos Se află între aceia care L-au acceptat şi aceia care nu au vrut să îl primească. Şi mărturiseşte Ioan Botezătorul zicând poporului la râul Iordan că: A stat în mijlocul vostru Cel pe care voi îl nesocotiţi119.
89. Către acelaşi
Este foarte vătămător cuvântul vorbit fără lucrare şi fără folos, căci ceea ce iese din gură nu contribuie la zidirea duhovnicească, cum nu hrănesc inima şerpii şi scorpiile gândurilor celor viclene.
90. Către acelaşi
[înţeleg că] doreşti să cunoşti interpretarea numelor patriarhilor. Îţi voi spune, aşadar, pe scurt acestea. Rubin se
116 Cf. Dan. 6,23.
117 Iov 38,17.
118 Num. 16,48.
119 In 1, 26.
79
tâlcuieşte „fiul care vede”; Simeón, „ascultarea de Dumnezeu”; Levi, „cel alipit”, adică cel alipit de Dumnezeu, cel alăturat; Iuda înseamnă „mărturisire”; Isahar, „răsplata sfinţilor”; Zabulón, „curgere de seară”; Iosif, „adăugare a Domnului”; Veniamin, „fiul făgăduinţei”; Dan, „judecată”; Neftalim, „ramură dezlegată” sau „rugăciune”; Gad, „cel ce reuşeşte”, adică „cel ce atinge ţinta”; Aşer, „bogăţie sau fericire”.
91. Către acelaşi
încrucişându-şi mâinile sale, Sfântul Iacov a binecuvântat pe cei din Efraim şi din Manase. Şi priveşte minunea: prin încrucişarea mâinilor, Iacov a simbolizat crucea Domnului, dând prin aceasta dumnezeieştile binecuvântări urmaşilor lui, aşezând pe cel dintâi al doilea, iar pe cel de-al doilea primul120.
92. Către acelaşi
Crucea preaiubitorului de oamenii Hristos a arătat pe cei dintâi ai doilea pentru îngâmfarea şi mândria lor. Căci zice Apostolul iudeilor: Vi se cădea vouă să vă împărtăşiţi de cuvânt, voi cei din sămânţa lui Avraam; dar fiindcă v-aţi întors de la dumnezeiasca auzire şi v-aţi făcut nevrednici de viaţa cea veşnică, iată că răspândim cuvântul lui Dumnezeu la neamuri121, ca să se plinească cele spuse în cartea lui Isaia despre Tatăl şi Fiul: Te-am pus pe Tine lumină neamurilor, pentru a se face întru Tine mântuire până la marginile pământului122
120 Cf. Fc. 48,13-20.
121 Fapte 13, 46.
122 Is. 49, 6.
80
93. Către acelaşi
Fii cu luare aminte la cei ce au crezut dintre evrei, cum se apropie de cuvântul propovăduirii Apostolilor, şi înţelege cum cei dintâi ai doilea se arată, ca să se plinească cuvântul lui Moise profeţit urmaşilor lui Avraam şi care spune că: Va fi prozelitul cel din mijlocul tău sus, sus; iar tu jos, jos; acela te va stăpâni, iar tu vei fi stăpânit; acela va fi cap, iar tu vei fi coada123. Prozelit, desigur, numeşte poporul cel ce a crezut în Hristos dintre neamuri.
94. Către acelaşi
Mi-ai scris faptul că leviţii [Vechiului Testament] sunt monahii, fiind în legătură şi alipiţi de Dumnezeu; înţelegând acestea te vei folosi foarte mult.
95. Către Vavila diaconul
Vorbeşti foarte bine, însă făptuieşti foarte rău. Căci înşelându-i pe cei simpli la minte prin înfăţişări şi cuvinte de bunătate şi ascunzând a ta lipsă de iscusinţă, te arăţi în faţa celor înţelepţi de neîngăduit, nu din ceea ce spui şi născoceşti, ci din ceea ce făptuieşti, aceştia dumirindu-se lesne în ceea ce te priveşte.
123 Deut. 28, 43-44 [LXX],
81
96. Către Sotirion
Nu te vei teme, zice, de frica de noapte’24, adică [de frica] de om sau de diavol; căci frica dumnezeiască veseleşte inima, şi se numeşte „cea de fiecare zi” sau „cea luminoasă”.
97. Către acelaşi
înţelepciunea este cântată în imne pe uliţe [v ,o6ou;]124. Despre care uliţe, oare, vorbeşte Solomon? Este vădit că [înţelege prin uliţe] cele spuse prin gura drepţilor învăţători ai Bisericii125.
98. Către Sabelie episcopul
Ilie Tesviteanul a adormit sub un arbust şi, ridicându-se, a văzut la capul său o turtă de pâine şi un ulcior cu apă126. Cine deci este atât de însemnat, încât să găsească pâine coaptă la capul său, cap în care, zice Solomon, se află ochii cei înţelegători ai înţeleptului, dacă nu cel care după căutare dreaptă şi rugăciune adevărată află pâinea cea duhovnicească ce hrăneşte sufletul şi apa ce izvorăşte spre viaţa cea de veci?
99. Către acelaşi
Cei care îşi cercetează sufletele pentru a le curăţi nu numai pâinea şi apa cea înţelegătoare le vor avea din belşug,
124 Ps. 90,5.
125 Pilde 1, 20.
126 Cf III Rg. 19,5-6.
82
ci şi carne vor dobândi; căci hrana desăvârşită este hrana cea tare, cum zice apostolul127; despre care strigă şi Moise poporului zicând: Curăţiţi-vă pentru ziua de mâine şi veţi mânca carne128-, carnea semnifică dumnezeiescul Trup pe care credincioşii îl mănâncă în Biserică şi cunoştinţa cea preafericită a creştinilor, cea mai presus decât orice altă cunoaştere.
100. Către acelaşi
Bine a spus şi aceasta marele Moise: Nu astăzi, ci mâine veţi mânca carne129, ca să arate timpul de după intrarea în lume a lui Hristos, Dumnezeul şi Stăpânul a toate. Acea carne de prepeliţă130 s-a prefăcut pentru evrei în mânie, durere de pântece, stricăciune şi holeră, iar carnea creştinilor cea preafericită se dă tuturor celor care se învrednicesc a se împărtăşi cu ea spre întărire, putere şi creştere, spre veselie şi viaţă veşnică.
101. Către acelaşi
De ce te miri de faptul că ucenicii cei înţelegători ai lui Hristos carnea veşnică au drept hrană, care nicidecum nu se strică, purificându-şi sufletele prin frica de Dumnezeu, prin credinţă şi prin fapte bune? Şi vor avea din belşug şi vin dumnezeiesc, asemenea dreptului Noe, care a fost agricultor şi s-a ocupat de cultivarea viei pe care a sădit-o131. Căci trecând peste prăpădul venit din necredinţă, au băut
127 Cf. Evr. 5,14.
128 Num. 11,18.
129 Num. 11,18.
130 Cf. Ieş. 16,13.
131 Cf. Fc. 9, 20.
83
din vinul cel limpede şi s-au îmbătat, cum spune David: Paharul lui Dumnezeu mă îmbată cu putere multă132, iar cei îmbătaţi s-au dezgolit fără de ruşine; căci este bine a ne dezgoli de viclenie şi de nepricepere133.
102. Către acelaşi
La începutul Psalmului douăzeci şi unu se spune: Dumnezeule, Dumnezeul meu, caută spre mine; pentru ce m-ai părăsit?134 Hristos însă nu este părăsit de Tatăl sau de însăşi dumnezeirea Sa, cum sunt de părere arienii şi eunomienii, ca şi cum aceştia s-ar teme de patimă şi astfel s-ar ruşina de Cel ce pătimeşte. Cine L-a silit pe Mântuitorul a Se sui pe cruce sau a avea început pe pământ prin naşterea Sa? Pentru că El nu a fost dus la cruce fără voie, ci de bunăvoie şi cu multă bucurie a primit aceasta, spunând cu câteva zile înainte ucenicilor Săi: Iată, ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat să fie batjocorit şi răstignit135 şi următoarele. Întru El însă se află icoana [vieţuirii] noastre; căci făcându-Se Om, împlineşte [în El] toate raţiunile [de a fi] ale oamenilor. Şi făcându-Se Om, nu Se schimbă în existenţa Sa ca Dumnezeu şi Domn al tuturor.
Acestea sunt vrednice de remarcat, fiindcă, după cum spune apostolul, Domnul a toate a purtat chip136 de rob, fiind în Sine model137 al nostru, ca Unul ce realizează dreptatea, de nimic fiind lipsit; ci, zicând mai degrabă ca apărător către Mai-marele Stăpânirii, pentru [dreptatea] aceluia [a omului]
132 Ps. 22, 6 [LXX],
133 f] dvor)cria lipsă de minte, prostie, ignoranţă, neghiobie etc.
134 Ps. 21,1.
135 Mt. 20,18.
136 r) pop(j)TÎ formă, înfăţişare, chip, imagine, frumuseţe.
137 6 rvnoc, model, prototip, icoană, pecete.
84
care fusese tiranizat [de diavol]: am fost, Preadreptule al judecătorilor, necăjiţi, îndureraţi şi prădaţi. Pentru noi, aşadar, spune Hristos: Dumnezeule, Dumnezeul Meu, ia aminte la Mine [pentru ce M-ai părăsit]138.
Astfel, pe de o parte Dumnezeu este Părinte al tuturor împreună cu Fiul prin Care a zidit toate, iar pe de alta Dumnezeu este Tată al Fiului, potrivit cu iconomia întrupării. Pentru aceasta am spus că Hristos este în Sine model [xu7iog] al nostru. Căci noi suntem cei ce mai înainte am fost părăsiţi, iar acum suntem ridicaţi şi mântuiţi prin patimile139 lui Hristos, Cel fără de patimă. După cum se zice în psalmi că [Hristos] Şi-a făcut ale Sale nechibzuinţa şi păcatele noastre, fiind vădit faptul că psalmul douăzeci şi unu se referă la Hristos.
Aceeaşi înţelegere o are şi apostolul care spune că Acesta a învăţat ascultarea din cele ce a pătimit, adică din tânguire, din lacrimi, din rugăciuni, fiind ascultat [de Tatăl]
pentru evlavia Sa140, [acte] care se leagă dramatic şi se amestecă în chip minunat [între ele] pentru noi. În calitatea Sa de Cuvânt, însă El nu a fost nici ascultător, nici neascultător; acestea sunt ale celor de jos şi ale celor create141, ale celor recunoscători, pe de o parte, şi ale celor vrednici de osândă, pe de altă parte. Căci Hristos, luând chip de rob, Se pogoară la robii cei dimpreună cu El şi Se preschimbă în chip străin, aducându-mă pe mine întreg dimpreună cu ale mele întru ale Sale, ca să nimicească întru Sine ceea ce era mai rău [în noi], aşa cum focul arde ceara, sau precum ceaţa pământului este înlăturată de soare şi eu mă împărtăşesc cu ale Aceluia
139 TO TUXQOC, Patimă, suferinţă, martiriu, viciu, pasiune, afectivitate. Termenul are mai multe sensuri. În cazul de faţă are sensul de suferinţă sau martiriu.
140 C. Evr.5,8.
141 6 6EUTEQO; secundari, marginali etc.
85
prin unire142. Pentru această lucrare [a Sa] cinsteşte ascultarea şi o pune în practică prin patima Sa. Căci nu este de ajuns înclinarea [spre cele bune], care, de altfel, nu s-ar găsi întru noi, dacă nu ar fi transpusă în fapte; întrucât lucrarea este dovada înclinării [sufleteşti spre cele bune].
103. Către Eutihie eparhul
Tristeţea ce ţi se întâmplă îţi va pricinui o mare bucurie, putând să-ţi mijlocească iertarea greşelilor.
104. Către Capitoniu diaconul
Zice Prorocul Ieremia, ca din partea lui Dumnezeu, către sufletul rănit şi lepros din pricina păcatelor: Iată, Eu voi pricinui lui [sufletului] tămăduire şi însănătoşire, şi îl voi vindeca, şi voi descoperi lui pacea şi credinţa, şi nu îmi voi aduce aminte de păcatele pe care le-au făcut înaintea Mea143. Pasajul „iată acum aduc tămăduire”, trebuie înţeles în legătură cu lepra despre care se vorbeşte în cartea Leviticului. Cei pe care Dumnezeu îi tămăduieşte şi îi vindecă, acestora le şi descoperă pacea cugetului, credinţa neclintită şi tăria. Se înţelege că aceia care au fost tămăduiţi, după ce şi-au curăţit deplin sufletul, primesc şi harisma nepătimirii.
105. Către acelaşi
Trebuie să te sileşti să-i iubeşti cu cugetul tău pe oamenii invidioşi.
142 r) cruyKQixcTLţ împreunare, păstrare înlăuntru.
143 Ier. 40, 6-8.
86
106. Către acelaşi
Ţi-ai întunecat gândul cu pizmă de şarpe prin amăreala invidiei, însă, dacă doreşti, ai la îndemână cinstitul lemn al Crucii Domnului pentru a putea să îndulceşti amăreala apei vieţuirii tale144. Fiindcă şi marele Moise, lemn punând în apa cea amară de la Mera, a făcut-o îndată dulce şi bună de băut.
107. Către Sosimian monahul
Sfântul proroc Moise zice: Iar noi nu ştim ce jertfă vom aduce Domnului până ce nu vom merge cale de trei zile în pustie145. Prin jertfă înţelegem rugăciunea, iar prin pustie starea lipsită de patimile cele iraţionale, pe care o considerăm a fi desăvârşirea. Iar despre noi, cum zice şi apostolul, ar fi de spus că: Nu cunoaştem să ne rugăm cum se cuvine146, până la starea nepătimirii şi a curăţirii. Pentru că [ajunşi la starea nepătimirii] nu vom înălţa aceleaşi rugăciuni şi nu vom avea aceleaşi cugetări, pe care le avem acum, când suntem tulburaţi de cei potrivnici.
108. Către Flavian monahul
Partea conducătoare a sufletului147 sfinţilor seamănă cu o tablă de lemn sau un cadru de scris, pe care Dumnezeu consemnează toate cele ce trebuiesc spuse poporului Său.
144 T6 r0o; etos, obişnuinţă, caracter.
145 Cf. Ieş. 5,3.
146 Rom. 8, 26.
147xo f)Yxovu:6v [n. tr.].
87
se spune, aşadar, Prorocului Avacum: Scrie vedenia pe tablă…148. Căci Sfântul, privind în a sa minte şi văzând în sine şi fiind cu totul adâncit spre sine, cuprinde într-un anume chip cele înscrise de Dumnezeu în mintea sa şi numai astfel vesteşte poporului.
109. Către samariteanul Aftonie
Scrisoarea ta are acest înţeles: dacă sămânţa de grâu semănată în pământ nu se strică desăvârşit, ar fi nădejde de înviere şi pentru trupul omenesc; iar dacă grăuntele sau orice altă sămânţă ce se seamănă în pământ se strică, şi trupul omului se va preschimba în cenuşă şi praf, de ce îmi vesteşti mie că va fi o înviere a trupurilor omeneşti? Iar eu despre acestea spun: citeşte-mi începutul cărţii Facerii: Şi a luat Dumnezeu lut din pământ, şi a plăsmuit pe om149. Şi cum anume a fost modelat pământul ca lut din praf şi din cenuşă? Căci aşa cum la începutul [creaţiei] din lutul pământului a fost plămădit trupul şi a primit suflare [de viaţă] de la Dumnezeu şi a stat omul pe picioarele lui, tot astfel din pământ şi din cenuşă la sfârşitul veacului acesta, prin porunca şi puterea lui Dumnezeu, vor învia trupurile omeneşti primind aceleaşi suflete [pe care le-au avut] şi vor sta pe propriile lor picioare, spre slava şi lauda Celui ce lucrează minunat toate, a Creatorului tuturor.
110. Către acelaşi
După cum i s-a socotit marelui Avraam credinţa ca dreptate150, astfel şi ţie celui ce crezi în învierea morţilor, dacă
148 Av. 2, 2.
149 Fc. 2, 7.
150 C. Fc. 15, 6; Rom. 4, 3.
88
crezi cu adevărat, ţi se va socoti ca mare dreptate de către Dumnezeu.
111. Către acelaşi
Mi-ai scris că, dacă voi măcina grăuntele de grâu şi voi face făină şi de voi semăna de mii de ori făina în pământ, ea nu se însufleţeşte, nici nu învie vreodată, nici nu va da roadă, nici nu va răsări. Astfel deci şi trupul ce s-a făcut cenuşă şi praf, nu este cu putinţă, de nici un fel, a se ridica sau a vieţui. Iar eu din nou şi acum îţi spun cu blândeţe cuvintele pe care şi altădată ţi le-am trimis, că, precum la început din lut s-a arătat omul prin puterea şi lucrarea Atotînţeleptului şi Atotputernicului Dumnezeu, aşa şi la sfârşitul veacului prezent din cenuşă va fi învierea trupului celui stricăcios, iar omul va primi viaţă şi suflare, înlăturând stricăciunea precedentă, fiind înzestrat cu dumnezeiasca nestricăciune.
112. Către acelaşi
Ai spus că cenuşa trupurilor omeneşti se împrăştie şi se vântură în tot locul sub puterea vânturilor. Ce înseamnă deci aceasta? Ia aminte cum a fost zidit pământul, şi [întreabă-te] de unde au primit subzistenţa lor focul, aerul şi apa? Iar celor ce te vor întreba despre aceasta, ocolind tu de departe flecărelile elinilor şi desconsiderând trăncănelile filosofilor celor mincinoşi, să le spui că toate elementele creaţiei au fost aduse din nefiinţă la fiinţă de către Dumnezeu. În ceea ce te priveşte, îţi spun că după cum toate cele ce subzistă prin lucrarea dumnezeieştii voinţe au fost aduse la fiinţă din cele ce nu sunt, tot astfel din acea cenuşă, pe care tu o consideri fără existenţă, va fi învierea trupurilor omeneşti.
89
113. Către acelaşi
Atotţiitorul Dumnezeu, Cel care în chip mai presus de minte a preschimbat toiagul uscat şi decojit al lui Moise în vietate însufleţită şi târâtoare151 (căci şarpele era înfricoşător şi a fugit Moise mirat de minune), iar toiagul cel uscat de mulţi ani al lui Aaron fiind fără pământ, rădăcină, ploi şi vreme bine întocmită, l-a făcut să înmugurească într-o noapte, cu frunze preaminunate şi roade preafrumoase152, numai prin puterea voinţei (căci toate sunt cu putinţă la Dumnezeu cel Atotputernic şi pe toate le poate), Acelaşi [Dumnezeu] printr-o aruncare de ochi, şi la vreme potrivită, reînvie trupurile umane, înflorindu-le şi luminându-le prin harul Său, astfel încât dumnezeiasca lor strălucire să depăşească razele soarelui celui neînsufleţit. Despre aceasta să te încredinţeze Moise, adevăratul slujitor al Celui Preaînalt, Cel care a coborât cu chipul luminat153 şi cu trupul preaslăvit în lumină154 de pe muntele Sinai, pentru a descoperi prin acest fapt, ca prefigurare, harul cel viitor ce va fi dat oamenilor de Sus.
114. Către Gaina stratilatul
A ajuns iarăşi la noi, prin scrisori, marele general, propunându-ne [să folosim] arme din ceară, nu făcute de el, ci luate din altă parte în chip vrednic de osândă. Căci, iată, spune că dumnezeiescul apostol a propovăduit micşorarea155 lui
151 Cf. Ieş. 4, 3.
152 Cf. Num. 17, 8.
153 6 cj)cuu({)OQO; purtător de lumină.
154 Cf. Ieş. 34, 29.
155 f) vnoaoig scădere, aplecare, înjosire, coborâre.
90
Iisus. El scrie celor ce au crezut dintre Evrei că Iisus, Fiul lui Dumnezeu, este de-a pururea viu ca să mijlocească pentru noi156. Să cunoască însă cei ce te îndeamnă să scrii acestea că iconomia157 cea fericită şi preaslăvită a Mântuitorului este mijlocitoare pururea pentru noi şi astfel i se spune şi este numită de purtătorii şi cuvântătorii de Dumnezeu bărbaţi158.
115. Către acelaşi
A te ruga nu înseamnă, după părerea celor mulţi, a cere să ni se facă dreptate, ci a îndrepta spre [Dumnezeu] pentru folosul nostru cuvânt de rugăciune mijlocitor, aşa cum Duhul Se roagă [mijloceşte] pentru noi [Tatălui]. Aceasta pentru că: Unul este Dumnezeu, unul şi mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni: Omul Iisus Hristos159. De aceea se spune că şi acum, fiind purtător al trupului pe care L-a asumat, mijloceşte ca Om pentru a mea mântuire până ce mă va face pe mine dumnezeu prin puterea întrupării, chiar dacă nu mai poate fi cunoscut în trup, adică după patimile trupeşti, [El] neavând păcatele noastre. Astfel avem drept mijlocitor către Tatăl pe Iisus, care nu stă în genunchi în faţa Tatălui, nici nu Se închină ca un rob. Departe de noi această cu adevărat înrobitoare şi nevrednică suspiciune! Căci nu este drept a gândi astfel despre
156 Evr. 7,25.
157 Iconomia mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu este mijlocitoare înaintea lui Dumnezeu Tatăl, nu Iisus Hristos este după natură mijlocitor între Dumnezeu şi lume.
158 în acest pasaj, generalul got Gaina sugerează faptul că Hristos nu este Dumnezeu. El afirmă, cu alte cuvinte, că, de vreme ce apostolul spune: „Fiul lui Dumnezeu este de-a pururea viu să mijlocească pentru noi”, aceasta înseamnă că Hristos are rol şi natură de mijlocitor şi creatură a lui Dumnezeu, ceea ce ar stabili o legătură permanentă între oameni şi Dumnezeu, fapt neadevărat.
159 ITim. 2,5.
91
Dumnezeu, pentru că nici Tatăl nu cere aceasta, nici Fiul nu o pătimeşte. Ci Iisus a pătimit ca Om şi ne îndeamnă ca Cuvânt şi învăţător să suferim [şi noi] cu răbdare. Aceasta trebuie să înţelegi prin [textul cu privire la] rugăciunea cea de mijlocire160 [a lui Iisus Hristos].
116. Către acelaşi
Aminteşte-ţi de cuvintele Mântuitorului Care zice: Toate câte are Tatăl sunt ale Mele161, şi: Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl162, şi: Ţie, Petre, îţi voi da cu adevărat cheile împărăţiei cerurilor, pentru că nu m-ai numit nici rob, nici slujitor sau liturghisitor, nici slugă sau străin faţă de firea Tatălui, ci adevărat Fiu al lui Dumnezeu celui viu m-ai mărturisit având drept temei descoperirea cerească a Tatălui163. Şi iarăşi evanghelistul a spus că pentru aceasta iudeii au prigonit pe Iisus; nu numai că dezlega [păcate şi suferinţe] în zi de Sâmbătă, ci şi pentru că S-a arătat pe Sine ca fiind adevăratul Fiu al lui Dumnezeu şi egal întru toate cu Tatăl cel ceresc164.
117. Către Evandrie
Pe mulţi dintre credincioşii dreptslăvitori îi faci să râdă de tine, numind basmele drept taine. [Fii cu luare aminte] căci orice erezie care se află în afara Bisericii lui Hristos numeşte părerile ei cele nebuneşti taină. Astfel şi maniheii numesc
160 f] 7TagâicArCTi; rugăciune, invocare, cerere de mijlocire, însufleţire, îndemnare, mângâiere.
161 In 16,15.
162 In 14, 9.
163 Mt. 16,18.
164 Cf. In 10,18.
92
taine şi comoară a bunătăţilor cărţile lor eretice şi nelegiuite; căci deja se şi lucrează [prin ei] taina pierzării165.
118. Către Epigonie cursorul
Sfântul Moise a acoperit în taină dumnezeieştile cuvinte [primite de la Dumnezeu], pentru a nu fi cunoscute de evreii cei fără de minte şi nemulţumitori de odinioară, de acum şi din viitor, pe care [Moise] i-a numit în marea sa cântare: Popor nechibzuit şi neînţelept, neam încâlcit, fii ce nu au credinţă în ei înşişi, ce ispitesc şi necăjesc pe Domnul’66; de aceea şi-a acoperit cu văl faţa sa strălucitoare şi astfel vorbea cu cei ce aveau înţelegere şi cugetare egiptenească.
119. Către acelaşi
Să înţelegi prin faţa lui Moise lumina Pentateuhului167, iar vălul chipul cel nedesluşit al fericitelor cuvinte [dumnezeieşti], adică caracterul lor metaforic, simbolic şi enigmatic. Căci Sfântul Moise vorbeşte la fântâna de unde toţi au băut apă168 în parabole, şi adaugă următoarele: Pentru acesta spun cei ce desluşesc cele ascunse cutare sau cutare lucru169.
120. Către acelaşi
Dacă evreul se va întoarce spre Hristos cu lacrimi, vieţuind asemenea unui copil şi asemenea pruncului numit Ismael,
165 II Tes. 2, 7.
166 Deut. 32, 6.
167 Ieş. 34, 32-35.
168 Cf. Num. 21,18.
169 Num. 21, 27 [LXX],
93
depărtând vălul ochilor cugetului ce se numeşte Agar, va găsi apa vieţii dumnezeieştii Scripturi bine tâlcuită, bună de băut şi limpede, izbăvitoare din moartea necredinţei170.
121. Către acelaşi
Până ce evreii nu vor dobândi credinţa fericitei Sara, vor trebui să cugete la supranumele roabei Agar171.
122. Către acelaşi
Că scrierile lui Moise au nevoie de multă cunoştinţă, inteligenţă şi de studiu adânc, să te încredinţeze numele cel tainic al fântânii vederii172.
123. Către acelaşi
Să nu laşi ca întâmplările nefericite ce vin [peste noi] să îţi slăbească nădejdea cea bună, nici să nu îţi pierzi puterea dumnezeieştii credinţe. Căci lesne este pentru Dumnezeu, dacă voieşte, să le preschimbe pe cele neplăcute în vesele şi frumoase.
124. Către acelaşi
Spui că se cade ca întru multe să-L lăudăm pe Iisus, dar te poticneşti neîncetat întru aceea că a neglijat şi a dezlegat
170 Cf Fc. 16,1 ş.u.
171 Cf. Fc. 16,1-2.
172 Cf. Fc. 16,14 [De aceea se numeşte fântâna aceasta: Beer-Lahai-Roi (care se tălcuieşte: Izvorul Celui viu, Care m-a văzut)…].
94
Sâmbăta. Omul însă nu trebuie să rămână totdeauna prunc. Pentru că de vreme ce pruncul [creşte] şi se face om, nu mai primeşte să fie hrănit cu lapte, după cum şi acela care a înaintat în lecţiile de filosofie nu ar accepta să rămână la studiul alfabetului. Înainte de a veni între oameni înţelepciunea cea din Cer, era bună şi folositoare cinstirea Sâmbetei, acum însă, după venirea lui Hristos la noi, nu mai este necesară; căci cugetarea creştinului este dincolo de zile, de ani şi de întreaga lume.
125. Către acelaşi
Să nu ţi se pară ciudat, cum de a poruncit Dumnezeu odinioară a se ţine Sâmbăta173, iar acum anulează ţinerea ei. Ia aminte la hotărârile noi şi vechi ale împăraţilor pământeşti, care întâi decretează o lege, iar mai apoi anulează legea anterioară.
126. Către acelaşi
Să consideri înţelepciunea lui Dumnezeu a fi asemenea unei mame, care dă sân pruncului şi strigă: Este bun, este bun acesta-, apoi conducându-l pe copil spre hrană tare şi ungând sânul cu fiere strigă continuu: Este stricat, este stricat…
127. Către acelaşi
Spui că Moise a zis în cartea Deuteronomului că: Proroc din mijlocul vostru şi din fraţii tăi, ca şi mine, vă va ridica Domnul
173 Cf. Ieş. 16, 26 şi 20,11.
95
Dumnezeul tău74. Proroc a spus, nu Dumnezeu. Cum, aşadar, spuneţi că Iisus este Dumnezeu? Atotînţeleptul Moise vorbeşte gângurit, o, iudeule, ca unui prunc, neîndrăznind să descopere lucruri mai mari despre dumnezeirea lui Hristos. Când îl vei primi ca proroc, asemenea lui Moise, ca împărat, ca păstor blând şi sărac, atunci acest mare şi ales Proroc se va descoperi ţie ca Dumnezeu adevărat, fără de trup şi fără de timp, mai înainte de veci născut din Dumnezeu adevărat. Şi [pentru aceasta] ai drept mărturisitori ai dumnezeirii şi iconomiei lui Hristos pe toţi prorocii vrednici de pomenire, care au fost tălmăcitori ai legii.
128. Către acelaşi
Pentru că nu crezi în Hristos şi nu I te închini, şi nu asculţi de El, şi nu te supui Lui în toate după datorie, nu este de neluat în seamă pericolul ce stă deasupra ta despre care se vorbeşte în cartea Deuteronomului. Căci zice marele legiuitor [Moise]: Tot sufletul care nu ascultă de prorocul acela, va fi nimicit din poporul cel sfânt175.
129. Către Alexandru monahul
îmi pare că faci un fapt necuvenit, silindu-i pe unii fraţi ca prin cuvinte jignitoare şi prin mânie să-ţi aducă roade. Aceasta însă nu se poate numi rodnicie, ci violenţă şi lipsă de cuviinţă şi foarte mare indecenţă, fiind ceva mai aspru decât poruncile lumeşti şi decât cerinţele foarte grele [ale autorităţilor statului]. Prin urmare, să te opreşti, te rog, de
174 Deut. 18,15.
175 Deut. 18,19.
96
la această nesăbuită faptă. Ocupă-te mai mult de rugăciune şi de liniştirea cea bună a sufletului, iar Dumnezeu îi va rândui pe cei vrednici şi făcători de bine să îţi aducă pentru rugăciunile [tale] cele de toată trebuinţa. Pentru că sunt unii oameni vrednici să-i ajute pe monahi, iar cei ce sunt întru toate nevrednici sunt departe şi de voia Domnului.
130. Către Clearhie numerariul
Eu nu l-aş defăima pe lup că este prădător, fiindcă el este potrivit cu firea lui prădător, ci l-aş lua în râs pe omul care a dobândit, împotriva naturii, cugetare de lup [prădătoare].
131. Către Aurelian
A zis Domnul prin Ieremia Prorocul: întoarceţi-vă spre Mine, şi nu Mă voi mânia pe voi în veac176. Deşi aţi făcut fapte vrednice de mânia cea veşnică, pentru că sunt milostiv, nu voi măsura iubirea Mea de oameni cu răutatea voastră, ci [voi răsplăti] după a Mea bunătate. Prin urmare, zice, dacă Eu sunt bun şi iubitor de oameni, iar tu nu părăseşti cele rele, gândind şi făptuind rău, să ştii că L-ai necinstit pe Domnul Dumnezeul tău, fapt pentru care trebuie să te rogi Lui, tânguindu-te în toată viaţa.
132. Către Ghenetlie
Dumnezeule, celor ce se feresc de Tine, voi strânge cu zăbală şi cu frâu fălcile lor asemenea animalelor177, zice cântând din
176 C. Ier. 3,12.
177 Ps. 31,10.
97
chitară David. După cum noi stăpânim calul cu biciul şi cu căpăstrul, fără să îl urâm, ci îndreptându-l, pe drumul cel bun îl aducem, îngrădind starea lui neastâmpărată şi aducând pe o cale normală săriturile sale neruşinate şi needucate, astfel şi Dumnezeu, dacă vede sufletul alergând ca un asin încoace şi încolo, îl aduce la o stare cuviincioasă, chiar fără ca el să dorească aceasta.
133. Către Teodosie
Am văzut mulţi [oameni] care nu au putut să ajungă cunoscuţi prin izbânzile lor şi au devenit mai degrabă vestiţi şi înfricoşători prin neruşinarea şi prea multa lor răutate.
134. Către Serapion preotul
Unde este comoara ta, zice, acolo va fi şi inima ta178. Căci unde vor fi grijile lui, acolo neapărat va fi şi cugetarea, şi gândurile, şi mintea acestuia. Aşadar, trebuie să avem atenţia noastră oprită în chip cumpătat mai mult la comoara cea cerească şi de neprădat.
135. Către acelaşi
Luminătorul trupului, zice, este ochiul179. Căci mintea, cugetând la cele de sus, este ochiul sufletului. Ea are ca parte a sa tare vederea şi împrăştie a sa strălucire peste toată zidirea. Dacă însă îţi întorci mintea spre cele rele şi viclene
178 Mt. 6,21.
179 Mt. 6,22.
98
prin desfrâu şi grija pentru cele nefolositoare, conducând-o în jos spre prăpastia pierzaniei, ce vei mai putea cugeta bun, sau cum vei mai spune ceva de folos gândurilor tale? Astfel se va întuneca şi se va tulbura neapărat toată înclinarea cea bună [a sufletului], având temeri ca noaptea şi în lupta cea grea.
136. Către acelaşi
Domnul a arătat că: Aceia care vor zice în ziua aceea că îmi sunt cunoscuţi, voi răspunde că nu vă ştiu pe voi180; deoarece în cuvânt aţi cinstit dreapta credinţă, dar în faptă aţi făcut cele necurate.
137. Către Ioan monahul
Demonii prin diferite ispite încearcă să ne închidă gura, să nu mai cântăm, nici să psalmodiem, nici să-L slăvim pe Ziditorul nostru. Noi însă să avem nădejde, după cum spune neprihănitul Ioan, că Domnul o va deschide şi nimeni nu va putea să o închidă181.
138. Către Filona ilustrul
Opreşte-te a mâhni şi a lovi cu palmele pe cei neputincioşi, căci Dumnezeu este judecător vrednic al greşelilor tuturor; şi în nici un fel nu va putea fugi de răsplata lui Dumnezeu omul nechibzuit care dispreţuieşte neînfricat sărăcia şi pe săraci.
180 Mt. 7, 23.
181 Apoc. 3, 7.
99
139. Către Ştefan diaconul
Cei ce cheamă din tot cugetul lor pe atotveghetorul Domn, chiar de ar ajunge la cele mai de pe urmă necazuri, vor primi numaidecât ajutor de Sus; căci Stăpânul, făcându-Se ascultător [al rugăciunii lor], îi scoate pe ei din mijlocul pierzaniei şi îi ridică la bucurie şi viaţă veşnică.
140. Către Amfilohie cel nou
Să nu spui: mai întâi voi face faptele cele rele ale vârstei celei tinere, apoi spre cele din urmă ale bătrâneţii voi culege mugurii cumpătării, ai bărbăţiei şi ai dreptăţii. Care înger din cer ţi-a făgăduit că vei îmbătrâni? De ce nu te temi că, fiind tânăr cu vârsta, vei muri rău în desfrâu, distracţii şi deşertăciuni, învechindu-te degrabă [în rău] prin a ta vieţuire?
141. Către acelaşi
M-ai întrebat, cine este omul cel vechi, care se strică prin poftele sale, de care dumnezeiescul Pavel ne îndeamnă să ne lepădăm182. Omul cel vechi este lipsit de subzistenţă, corupt, idol al pierzării, închipuind, reprezentând sau, ar putea spune cineva, uneltind în chip vătămător [împotriva sufletului] prin gândurile cele neprihănite şi necuviincioase, şi prin cuvintele necuvenite, şi prin faptele cele necurate.
182
Ef. 4, 22.
100
142. Către acelaşi
Virtutea de la vârsta bătrâneţii nu s-ar putea numi virtute, ci slăbiciune. Aşadar, la tinereţe trebuie să lucrăm mai degrabă virtutea, pentru a arăta o gândire matură în trup tânăr.
143. Către Antonie
Dacă bogăţia este oarbă, atunci şi slava şi faima sunt oarbe. Priveşte, dar, la vestitul Conon, care nici prin lucrare, nici prin cuvânt nu a folosit pe cineva vreodată; şi nici nu doreşte să cunoască ce este virtutea, fiind lăudat în deşert şi aplaudat fără sens de o mulţime de oameni lipsiţi de libertate şi fără de minte, fapt pentru care acesta se umflă şi se înalţă în chip iraţional.
144. Către Conon ilustrul
Te îmbogăţeşti în chip nedrept, uzurpând mărirea ce se cuvine altora. Căci m-aş minuna, văzând vedere vrednică de râs, adică pe cei vrednici de laudă fiind defăimaţi în această viaţă, iar pe cei de necinste văzându-i a fi binevestiţi. Iar aceasta cred că este o lucrare183 a demonilor; prin urmare, pentru a nu fii slăvit în deşert şi pedepsit foarte mult în cele viitoare, te rog să făptuieşti cu râvnă lucrările virtuţii, pentru ca să-ţi agoniseşti cum se cuvine şi cu chip curat slava [cea dumnezeiască]
183 TO ¡arX«vr](ia maşinaţie, uneltire, intrigă.
101
145. Către Evlampie
Doreşti a afla ce spune arhiepiscopul Ierusalimului Iacov: Credeţi că în deşert vorbeşte Scriptura despre invidie?184 Aceasta vorbeşte nu fără rost, ci foarte actual şi nimerit, împotriva invidiei. Pentru că toate cuvintele cele sfinte folosite împotriva oricărei patimi, le întrebuinţăm după obicei şi ca arme foarte tari împotriva nimicitoarei patimi a invidiei.
146. Către acelaşi
Pofteşte, zice apostolul, duhul pe care l-a sălăşluit întru noi Dumnezeu185. Şi ce pofteşte, doreşte şi iubeşte dumnezeiescul Duh, dacă nu unirea, unitatea în acelaşi cuget şi iubirea întreolaltă a fraţilor? Iubirea, prin urmare, se naşte din cugetul smerit şi din evlavie, iar ura şi invidia cea amară vine din părerea de sine şi din îngâmfare. De aceea se zice: Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă186; Domnul Se împotriveşte [celor mândri] pentru lipsa lor de sensibilitate după cum a făcut mai întâi cu Satana, primul care a fost rănit de mândrie -, iar celor smeriţi le dă har187, adică, face să izvorască daruri duhovniceşti în sufletele celor care încearcă să se smerească.
147. Către acelaşi
Nu răspunde, zice Solomon, celui fără de minte după nebunia lui, ca să nu te asemeni cu el, ci răspunde acestuia potrivit cu
184 Iac. 4, 5.
185 Iac. 4, 5.
186 Iac. 4, 6.
187 Iac. 4, 6.
102
nesocotinţa lui ca să nu se arate pe el înţelept188. Căci cel ce vorbeşte celui fără de minte cele ce sunt împotriva legilor lui Dumnezeu, se face părtaş şi încuviinţează păcatul, alipindu-se de el; el răspunde după nebunia celui fără de minte şi se aseamănă cu el. Iar cel ce stă împotriva celui ce vorbeşte cele necuviincioase şi nu primeşte să fie de acord cu cel ce grăieşte necurăţii, se zice că răspunde potrivit cu nebunia lui, adică împotriva nesăbuinţei lui. Acesta se arată a fi un foarte bun învingător, folosind împotriva nebuniei şi a trufiei cugetătorului celui viclean, tolba cu săgeţile adevărului şi ale înţelepciunii cereşti.
148. Către Sozomen
Dacă păcatul se împrăştie mai repede decât fumul, pedeapsa cuvenită şi osânda peste câte veacuri se întinde? Dacă vei cugeta la aceasta, mult te vei teme şi te vei înfricoşa.
149. Către Corneliu preotul
Cum se înţelege ceea ce spune apostolul: chiar dacă am cunoscut pe Hristos după trup, acum însă nu îl cunoaştem189. Înţelegem, adică, faptul că Stăpânul pentru a noastră mântuire S-a făcut om şi cu oamenii a petrecut, spre a dovedi că întruparea a fost adevărată; El nu numai că a fost alăptat ca un prunc, ci, crescând, a mâncat, a băut, a ostenit şi a dormit, a fost biciuit şi răstignit şi altele. Şi după învierea lui cea din morţi nu a mai suferit nicidecum slăbiciunile şi trebuinţele cele trupeşti; pentru aceasta spune apostolul că nu mai cunoaştem pe Hristos pătimitor, supus stricăciunii şi
188 Pilde 26, 4-5.
189 II Cor. 5, 16.
103
muritor. Căci puterea dumnezeirii Lui a biruit peste toate cele omeneşti, chiar dacă are şi acum şi în toţi vecii trupul sfânt cel ce odinioară în timpul lui Pilat a fost răstignit, a fost îngropat şi a înviat din morţi; acest trup nu mai este supus celor omeneşti, ci este nestricăcios, nepătimitor şi neprihănit întru toţi vecii.
150. Către Gherontie eksceptorul
Nu fiţi părtaşi, spune apostolul, la faptele cele fără rod ale întunericului190. Căci ce rod aveaţi din faptele morţii celei sufleteşti, de care acum vă este ruşine? Cu adevărat neroditoare sunt faptele cele viclene şi toată lucrarea cea întunecată. Iar când sufletul va putea să se limpezească şi să vină la simţirea de sine, se va înroşi degrabă şi se va ruşina de păcatele făcute din beţia răutăţii, şi va afla strălucirea bunei-chibzuiri191.
151. Către Ipaflor diaconul
Nu te împuţina sufleteşte, ci îmbărbătează-te şi fii cu cuget neînfricat. Căci viteazul, chiar dacă se întâmplă să fie rănit, va birui pentru că luptă până la sfârşit.
190 Ef. 5,11.
191 f] aoxj)Qocruvr] bună-cuviinţă, neprihănire, înfrânare, cumpătare, chibzuire, reverenţă, luciditate etc. Termenul provine de la xo CTGJOV (întreg, integru, sănătos, nevătămat) şi C{)QOVGJ (a cugeta, a gândi, a fi înţelept, a fi integru, a avea înţelepciune practică) sau de la „acoaţ xac cţ)Qvac;” a avea întreagă şi sănătoasă puterea de judecată sau de chibzuire/înţelegere a lucrurilor. Este o stare ce presupune întreaga structură sufletească, mentală şi trupească a omului. Noţiunea grecească nu are un echivalent mulţumitor în limba română, drept pentru care a fost tradus în diferite feluri [întreagă înţelepciune, cumpătare ş.a.]. Noi am ales să îl traducem prin bună-chibzuire, fără ca această expresie să cuprindă neapărat întregul conţinut semantic al termenului original.
104
152. Către Olimpie scholasticul
Să nu fie! Nu vorbeşte despre sine dumnezeiescul apostol când spune că altă lege mă robeşte în mădularele mele prin păcat192, ci acestea le spune pentru aceia ce sunt necăjiţi de patimile trupeşti, căci rezistând şi învingând multe, ei sunt învinşi uneori pentru nechibzuinţă.
153. Către acelaşi
Este uşor să înţelegem folosirea de către Apostolul Pavel a mijloacelor specifice teatrului, atunci când spune: Iar eu am trăit cândva fără de lege193, de vreme ce niciodată nu a putut să respire fără legea mozaică. Căci din vârsta cea tânără el a fost învăţat legea de către învăţatul Gamaliel194. Aşadar, el i-a reprezentat [prin acest cuvânt] pe cei ce trăiau în afara legii lui Moise195.
154. Către Maximian
în orice neam cel ce se teme de Dumnezeu şi lucrează dreptatea este primit de El196. Este limpede faptul că acela care la vreme potrivită aleargă la cinstirea fericitei cunoaşteri de Dumnezeu este primit de Dumnezeu, şi nu va fi lepădat. Căci nu îl va părăsi Dumnezeu să moară în necunoaştere, ci îl conduce
192 Rom. 7, 23.
193 Rom. 7, 9.
194 Fapte 22, 3.
195 De fapt, Apostolul Pavel vorbeşte despre întregul Adam cel căzut.
196 Fapte 10, 35.
105
pe el la adevăr şi îi descoperă lumina cunoaşterii, ca şi lui Corneliu, la care a făcut referire în cuvântul său fericitul Petru197.
155. Către Tesalie diaconul
Se cere ca acela care doreşte binele să arate acest lucru în toată viaţa sa prin osteneală în faptă, iar nu numai în gând şi cuvânt, pentru ca astfel să dobândească odihna şi împărăţia cea cerească, cultivând roadele virtuţii celei de multe feluri. Ia aminte la ceea ce spune patriarhul Iacob: Isahar a dorit binele, s-a odihnit în mijlocul celor aleşi, şi privind la pământ, că este bogat, a pus umărul sub povară şi s-a făcut agricultor198. Şi Prorocul Ieremia spune să ne facem oameni ai faptei: Pune inimă în ceea ce faci199, adică fă din gândurile tale bune lucrare, devenind om al faptei.
156. Către Hrisogonie klisoulie
Dacă cineva dintre cei neînvăţaţi va voi să defaime pe nedrept lucrurile bune, începând printr-o minciună şi terminând prin a minţi necontenit, spune-mi, la ce final va ajunge [crezi] şi cum va sfârşi în cele din urmă?
157. Către Teognost
Poate că nu cunoşti, frate, că împlinind legea lui Dumnezeu, ea ţine, păzeşte şi acoperă prin natura ei pe cei ce cu trezvie încearcă să o urmeze şi să o păzească.
197 Cf. Fapte 10, 21-30.
198 Fc. 49,14-15.
199Traducerea textuală este dă inima ta umărului tău. Ier. 38, 21 [LXX],
106
158. Către Decurion
Nici aerul tot nu l-a respirat cineva vreodată, nici esenţa lui Dumnezeu nu a încăput-o în întregime mintea sau a cuprins-o vreodată cuvântul omenesc; cu toate acestea, putem dobândi o anumită vedere întunecată şi slabă [a lui Dumnezeu] din cele din jurul Lui, descoperite în chip nedesluşit despre El.
159. Către acelaşi
Strâmtă este uşa şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei care o află pe ea200. Cu alte cuvinte, dacă cei care o găsesc sunt puţini, cu atât mai puţini sunt cei care pot intra înăuntru. Iar ei nu vor intra din cauza nepăsării lor.
160. Către acelaşi
Mintea este suverană, iar trupul slujitor. Să nu fim robi deci slujitorului [trupului] prin lăcomia pântecelui, ca nu cumva, uitând măsura, să cazi sub tirania lui şi apoi să îndrăzneşti să ridici armele tale împotriva Celui ce te-a zidit; deoarece Solomon, cunoscând lipsa de cumpătare a trupului, zicea: Nu-i stă bine celui fără de minte să trăiască în desfătări, cu atât mai puţin unui rob să stăpânească cu îngâmfare peste căpetenia sa201.
200 Mt. 7, 14.
201 Pilde 19,10.
107
161. Către acelaşi
Dacă doreşti să stăpâneşti peste o provincie, vei fi necinstit, iar dacă te vei smeri, vei fi miluit, căci scris este că: Dumnezeu va vărsa ocară peste conducători, iar pe cei smeriţi îi va vindeca202.
162. Către Crispie scholarul
Unii, întinzând gândirea lor dincolo de limită şi nădăjduind că vor înţelege ceva mai înalt, s-au abătut de la cunoaşterea adevărului şi au căzut în cunoaşterea cea mincinoasă; şi aceasta este deşertăciunea203 despre care vorbeşte Solomon.
163. Către Iuliana fecioara
Oglinda cea mai bună a cuvioşiei şi frumuseţii unei fecioare este postul; căci prin acesta fecioara îl oglindeşte pe Dumnezeu, atât cât este cu putinţă, şi îi este baie de aramă şi temelie tare, de neclintit şi de nemişcat, dobândind cugetarea cea nepătimaşă.
164. Aceleiaşi
Ai citit de multe ori ceea ce scrie Sfântul Moise despre acel preabun şi preaînţelept bărbat, că a zidit din oglinzile
202 Iov 12, 21.
203 Eccl. 1, 2.
108
femeilor ce au postit înaintea uşii Cortului mărturiei o baie de aramă cu temelia ei tot de aramă204.
165. Către Teodor
Să nu te leneveşti ca, în fiecare zi şi înainte de orice lucru, să intri în casa de rugăciune şi să aduci cuvenita rugăciune către Domnul.
166. Către acelaşi
Pentru aceasta a ridicat Dumnezeu pretutindeni biserici, asemenea unor ţărmuri pe mare, pentru ca noi, fugind de sarea şi ameţeala grijilor lumeşti, să plutim către ele şi să ne desfătăm de pacea mântuirii şi multa veselie.
167. Către Sofronie tribunul
Veselia exagerată, bucuria fără măsură şi înălţarea sufletului pentru bunurile cele materiale să le echilibrăm prin tristeţea feţei şi tăcerea la bună vreme.
168. Către acelaşi
Tresăltarea trupului şi pofta cea necurată se biciuiesc prin cureaua postului, iar prin cuvânt le silim să se liniştească.
204 Cf. Ieş. 38, 26 [LXX].
109
169. Către acelaşi
Foarte uşor se înalţă spre înfumurare neamul omenesc, fiind nevoie de hăţuri întărite spre stăpânirea cugetării. Căutând, aşadar, pe alocuri în Sfânta Scriptură, vei găsi multe căpestre şi botniţe pentru înfrânarea patimilor celor iraţionale.
170. Către acelaşi
Domnul nostru Iisus Hristos toate S-a făcut pentru noi, în afară de păcat: Păcat nicidecum nu a făptuit205. Toate S-a făcut, adică trup, suflet, minte. Fugi deci de vorbele nebune ale lui Maniheu.
171. Către acelaşi
Mântuitorul Hristos a fost Om în cele ce se văd206, însă Acelaşi a fost Dumnezeu după cele cugetate207, dar şi Fiu al Omului, prin Adam şi prin Fecioara Maria, din care S-a născut, printr-unul ca strămoş, iar prin cealaltă după legea femeiască şi nu după legea naşterii [fireşti].
172. Către acelaşi
Sângele şi trupul, zice, nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu208, adică cei trupeşti în vieţuirea lor vor fi aruncaţi în
205 1 Pt. 2, 22.
206 x6 cţjcuvopevov ceea ce se vede, cunoscut din cele exterioare.
207 Cele ce pot fi înţelese despre Hristos prin cugetare.
208 1 Cor. 15, 53.
110
afara împărăţiei. Iar voi, spune, cei credincioşi şi duhovniceşti, nu sunteţi în trup, ci în duh209.
173. Către Aftonie samariteanul
Mă întrebi cum este posibil ca trupul stricăcios să învie în chip nestricat. Îţi răspund că [aceasta se întâmplă] în acelaşi mod în care a rămas nestricată, fiind închisă de către Moise într-un vas de aur, mana cea perisabilă şi stricăcioasă210. Este vădit că ţine de voinţa şi puterea lui Dumnezeu. Căci prin această putere şi Enoh, muritor fiind, s-a mutat la cer, şi nemuritor a fost păstrat până astăzi211.
174. Către Telesforie
Sfânta Scriptură ne descoperă faptul că Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh au un chip comun212, o singură reprezentare213 şi aceeaşi asemănare. Iar atunci când se spune: Am făcut om după chipul şi asemănarea noastră214, aceasta înseamnă.
175. Către Filagrie citeţul
Dacă cineva ar putea să adulmece cu sufletul mireasma Duhului Sfânt, îi va fi revigorată întreaga sa stare sufletească asemenea unei învieri din morţi. Şi se va minuna de starea în care a fost, şi de cea la care a fost adus, şi va grăi cuvintele
209 Rom. 8, 9.
210 Cf. Ieş. 16,33.
211 Fc. 5,24.
212 Cf. In 14, 9 [Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl],
213 f) eixova imagine, icoană, înfăţişare.
214 Fc. 1, 26.
111
lui Iezechia: Ai luat viaţa mea, şi când te-am rugat am trăit, şi ai aruncat înapoia mea toate păcatele mele215, ca nicidecum să nu-mi mai vină în minte idolii păcatelor, dobândind în restul [vieţii] inimă curată.
176. Către acelaşi
Nu numai rău mirositoare şi neroditoare, dar şi moarte se numesc lucrările păcatului.
177. Către Limenie monahul
Calea virtuţilor duce la fericirea cea din ceruri, nici de cuvânt descrisă, nici de minte sesizată, nici de gândire cuprinsă.
178. Către acelaşi
Nu mă da, zice, în mâna celor ce mă necăjesc116, căci patimile cele necuviincioase sunt duhuri ale demonilor, de care ne rugăm să ne izbăvim.
179. Către acelaşi
Zicerea lui Iacov: Dacă îmi dă Domnul pâine să mănânc [voi mânca] şi haină să mă îmbrac mă [voi îmbrăca]217, defineşte viaţa monahilor.
215 Is. 38,17 ş.u.
216 Ps. 26,18.
217 Fc. 28, 20.
112
180. Către acelaşi
Blândeţea este o virtute foarte mare, pe care, dobândind-o, marele Moise a văzut pe Dumnezeu, atât cât îi este posibil omului să-L vadă218.
181. Către acelaşi
Ai urmat neprihănirea şi curăţia minunatului Ilie219, cel ce s-a făcut începător a toată asceza şi s-a arătat a fi primul dintre noi în bună-chibzuire şi întocmai cu îngerii după feciorie, pentru care a şi fost răpit [la cer] în car de foc.
182. Către acelaşi
Numind necredinţa220 boală foarte grea şi întuneric, nu păcătuieşti împotriva adevărului.
183. Către Amfiction retorul
Când agoniseşti multă avuţie şi ai masa îmbelşugată, bucurându-te de cinstire peste vrednicia ta, nu fi foarte încântat [pentru aceasta], ci aşteaptă schimbarea şi lasă deoparte înfumurarea. Pentru că nu există nimic mai stricăcios, nimic mai vulnerabil şi mai jalnic pentru oameni decât bunăstarea materială.
218 Cf. Ieş. 33,12 ş.u.
219 C. IV Rg. 2,11.
220 r) ace (3 ia lipsă de evlavie, păcat împotriva lui Dumnezeu, prihănirea celor sfinte, impietate, nelegiuire, necredinţă, erezie.
113
184. Către Perio sincliticul
Câţi, crezi, se fericesc pe ei înşişi, pentru că s-au învrednicit să cunoască cuvântările celui de Dumnezeu insuflat Ioan Gură de Aur, Episcopul Constantinopolului? Fiind, aşadar, şi tu iubitor fierbinte al acestor cuvinte, mult vei fi fericit.
185. Către Mariano ipodiaconul
De ce îngraşi cu atât de multă îndestulare trupul tău, dacă oriunde s-ar afla acesta va fi mâncare viermilor?
186. Către Ghigantie diaconul
Pentru a nu-ţi pierde nădejdea, nea vând harisma bărbăţiei şi a desăvârşitei nepătimiri, şi pentru a nu te afunda în tristeţe, ai pe Sfântul Moise încurajându-te şi zicând în cartea Leviticului că: Voi da pace în pământul vostru, şi veţi fi liniştiţi, şi nu va fi cel care vă va înfricoşa, şi voi nimici fiarele cele viclene din pământul vostru, şi veţi alunga pe vrăjmaşii voştri, şi vor cădea cu frică înaintea voastră221. Pământul este numit inima omului, care primeşte seminţele cele bune şi pe cele necurate, primind fiarele cele viclene, pe demonii cei învrăjbiţi şi gândurile cele uneltitoare spre rău ale vicleniei.
187. Către acelaşi
Când, ca urmare a răbdării şi a rugăciunii, primim dar, de Sus, atunci putem să-i izgonim de la noi pe păgânii cei
221 Lev. 26, 6-7.
114
nevăzuţi, care vor cădea de frică sub picioarele noastre. Căci zice unul din proroci: Aceia de care la început vă era frică se vor teme de voi222.
188. Către Lefkadie arhidiaconul
Sfinţii obişnuiesc să-I mulţumească lui Dumnezeu, Care prin ei descoperă pretutindeni sufletelor [oamenilor] buna mireasmă a cunoaşterii celei folositoare. Tu însă, în locul bunei miresme tămâiezi cu tărâţe, asemenea femeilor acelora pe care Ieremia Prorocul le aminteşte între cei robiţi în Babilon223. Căci prin ce se deosebeşte de mirosul de fum vieţuirea ta, cea smintitoare şi nefolositoare?
189. Către acelaşi
Din moment ce mulţime de suflete, după cum spui, din cauza păcatului au căzut din înălţimea cerului în cele de aici la începutul facerii oamenilor primind trup, marele Moise trebuia să scrie că Dumnezeu a făcut din pământ multe trupuri, şi în acestea au coborât sufletele cele căzute. Însă nu a fost astfel, ci numai un om singur a plăsmuit din pământ, pe Adam, iar Scriptura ne spune că prin suflare l-a făcut suflet viu224. A făcut dintr-un singur sânge, cum zice apostolul, tot neamul omenesc să locuiască pe faţa pământului225. Căci doar primul om ce este din pământ este pământesc226, nu sunt făcuţi din pământ şi mulţimile de mii de oameni. Că şi printr-un
222 Is. 33, 7 [LXX]
223 Ier. 1, 42.
224 C. Fc. 2, 7.
225 Fapte 17, 26.
226 I Cor. 15,47.
115
om, zice, a intrat păcatul în lume227, nu printr-o mulţime de oameni.
190. Către acelaşi
Nimeni dintre cei care s-au poticnit în Dumnezeu şi au fost surghiuniţi de El nu este binecuvântat. Adam însă, care a fost plăsmuit din pământ, şi Eva, care a fost zidită din coasta sa ca ajutor spre naştere de prunci, de vreme ce încă nu păcătuiseră, sunt binecuvântaţi de Dumnezeu să crească, să se înmulţească şi să stăpânească toată lumea228. Cum, aşadar, zici că Adam şi femeia sa au păcătuit mai înainte în ceruri.
191. Către Attic anagnostul
Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl229, adică cel ce s-a învrednicit să înţeleagă dumnezeirea Mea este vădit că a cunoscut şi dumnezeirea Tatălui. Căci este o singură dumnezeire şi slavă a Tatălui şi a Fiului. Pentru că spune: Eu şi Tatăl una suntem230.
192. Către Aglaio vicecenzorul231
Fericitul Petru spune, scriind: Să fie judecaţi toţi [oamenii] după trup, dar să vieze în duh după Dumnezeu232. Să fie judecaţi
227 Rom. 5,12.
228 Cf. Fc. 1, 28.
229 In 14,9.
230 In 10, 30.
231 Cenzorul era în Roma antică magistratul care avea misiunea de a face recensământul persoanelor şi al averilor şi de a supraveghea moravurile publice; persoană însărcinată să asigure secretele de stat.
232 1 Pt. 4, 6.
116
după trup, s-a spus către cei ce spun că nu există nici înviere din morţi, şi că nici trupul nu va fi judecat, iar ca să vieze în duh după Dumnezeu, adică, fără a presupune existenţa mai multor dumnezei, să cunoască toţi cei ce vieţuiesc şi trăiesc că există unul şi singur Dumnezeu întru toţi vecii. Acest cuvânt ne este de mare folos împotriva celor ce susţin ideile lui Aristotel şi afirmă că sufletele oamenilor se vor subţia şi în timp vor ajunge la nefiinţă.
193. Către acelaşi
Doreşti să afli cum Stăpânul Hristos este fără mamă, şi fără tată, şi fără genealogie. Fără mamă, pentru că este deasupra noastră; fără tată, fiind asemenea nouă după trup, iar fără genealogie, fiind Dumnezeu; că spune prorocul: Neamul Lui cine îl va spune?233. Naşterea cea după trup a Lui a prezentat-o genealogic Evanghelistul Matei234, cum Tatăl a născut pe Fiul mai înainte de veci, nimănui nu îi este cu putinţă a spune sau a cunoaşte pe deplin, nici oamenilor, nici îngerilor.
194. Către acelaşi
După cum cei ce au febră cred că mierea este amară, pentru că sunt corupte puterile ce ţin de simţul gustului, astfel şi puterile gustative ale sufletului se vatămă. Că spune prorocul: Vai de cei ce spun dulcelui amar235.
233 Is. 53,8.
234 Cf. Mt. 1,1-20.
235 Is. 5, 20.
117
195. Către Anaxagora secretarul
A spus Solomon: Cunună de haruri vei primi pe creştetul tău236. Că nu numai un har există, din care se ţese cununa cea înţelegătoare, ci foarte multe haruri; că spune apostolul: Harul cel pentru voi să se înmulţească237.
196. Către acelaşi
Vrei să înveţi ce înseamnă colierul de aur ce însoţeşte cununa238. Acesta ar putea fi jugul cel bun al Mântuitorului Hristos, aşezat pe gâtul sufletului celui ce crede în adevăr.
197. Către Triton arhitectul
Pocăinţa cea preabună, cererea stăruitoare şi rugile fierbinţi îl fac pe omul cel stricat din pricina faptelor [sale] să răspândească mireasmă binemirositoare; căci preaiubitorul de oameni Stăpânul Hristos primeşte rugăciunile necurate făcute din gură necurată, dar cu multă smerenie. Şi să fii convins [de aceasta] de tâlharul care strigă: Pomeneşte-mă, Doamne Iisuse, când vei veni în împărăţia Ta, care de îndată a auzit: Astăzi vei fi cu Mine în rai239.
236 Pilde 1, 9.
237 IPt. 1, 2.
238 Cf. Pilde 1,9.
239 Lc. 23,42-43.
118
198. Către acelaşi
Spui că ai auzit un elin240 păcătos zicând: „Cu nimic nu eşti diferit de mine, chiar dacă eşti creştin, căci păcătos eşti şi tu”. Tu însă să-i spui acestuia următoarea pildă: Un stăpân avea doi câini. Dintre aceştia unul a turbat şi a îndrăznit să-l muşte pe stăpânul său. Atunci el a dat poruncă să fie omorât cu o bâtă. Însă pe cel care iubea pe stăpânul său şi-i lingea neîncetat cu afecţiune picioarele, [pe acesta] îl îngrijeşte, îl hrăneşte şi îl izbăveşte.
199. Către Fortunat
A te scandaliza foarte tare [nu este semnul] unui suflet înţelept, ci al unuia mic. Pentru că spune: Pace multă au cei ce iubesc numele Tău şi nu este în ei sminteală241.
200. Către Secundian
Că prin a sa voinţă bună şi cel pângărit poate să se preschimbe în fecior, o arată Pa vel scriind Corintenilor: Pentru că v-am logodit unui singur bărbat, ca să vă înfăţişez lui Hristos fecioară neprihănită242
240 În epocă, „elin” era asimilat cu idolatru, păgân, necredincios [n. tr.].
241 Ps. 118,165.
242 II Cor. 11, 2.
119
201. Către Kalistion
„Dreptul bogat” este numit în parabolă cel care are nouăzeci şi nouă de oi243. Iar păcătosul care s-a pierdut se numeşte unu, sau nici măcar unu, când nu doreşte să se pocăiască şi să se îmbogăţească în virtuţi.
202. Către acelaşi
Naşterea trupurilor este o singură dată, căci nimeni nu s-a născut a doua oară. Însă cât priveşte sufletele celor ce doresc să se sfinţească neîncetat, aceştia trăiesc o mulţime de naşteri, căci dreptul se preschimbă şi se reînnoieşte sufleteşte şi se naşte mereu. S-a născut astăzi printr-o faptă bună şi dacă iarăşi va face o faptă bună, iarăşi se va naşte. Din această cauză, cuvântul dumnezeiesc vorbeşte de mai multe naşteri ale drepţilor, zicând prin Moise: Acestea sunt naşterile lui Noe, şi acestea sunt naşterile lui Iacov244, precum şi despre oricare altul despre care a spus că are multe naşteri.
203. Către Kirinie episcopul
M-ai întrebat ce este „deşertăciunea deşertăciunilor”245. Deşert am putea înţelege ceea ce nu are ipostas, întrucât fiinţa ţine numai de darul cuvântului. Expresia „deşertăciunea deşertăciunilor”, după cum ar spune cineva, înseamnă mai mort decât mortul şi mai neînsufleţit decât cel fără de suflet; chiar
243 Cf. Mt. 18,12.
244 Fc. 6,10.
245 Eccl. 1, 2.
120
dacă exagerarea acestei comparaţii nu-şi are locul aici, însă se foloseşte acest cuvânt pentru a desluşi prin hiperbolizare zicerea în cauză.
204. Către acelaşi
Ei îl răstignesc din nou, zice, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L batjocoresc246. Căci îl răstignesc din nou ereticii, nu numai cei care în chip rău se apucă să reboteze, ci şi cei ce îndrăznesc să spună că Hristos, la un moment dat, Se va răstigni chiar şi pentru demoni.
205. Către Gaina stratilatul
Toată creaţia a fost adusă la fiinţă prin cuvânt şi înţelepciune. Dumnezeu Cuvântul însă, fiind înţelepciunea cea după fiinţă, şi fiind Creatorul întregii zidiri inteligibile şi al celei ce cade sub simţuri, cum ar putea fi numit [El] făptură?
206. Către acelaşi
Fericitul Pavel spune despre Atotţiitorul Dumnezeu-Tatăl că este lumină şi locuieşte în lumina cea neapropiată247. Această [a doua] lumină inteligibilă, enipostatică, veşnică şi nesfârşită este Fiul şi Cuvântul, şi Domnul a toate. Dacă acestea sunt aşa, cum îndrăznesc să te înveţe pe tine arienii, cei cu cuget de fiară şi pierzători ai turmei lui Hristos, că Fiul şi Cuvântul
246 Evr. 6, 6.
247 1 Tim. 6,16.
121
lui Dumnezeu cel Unul-Născut este creatură şi că S-a făcut din cele ce nu sunt?
207. Către Melisso candidatul
Omul, deşi slăbit şi schimbat din pricina duratei bolii, pofteşte ceea ce îl vatămă, şi se arată nefolositor şi incapabil spre lucrare. Aşa şi sufletul, părăsind cele bune şi apucând spre cele rele, se încordează spre înfăptuirea celor mai bune, însă le pofteşte pe cele pierzătoare.
208. Către Tirsos secretarul
Va intra, zice legea, la femeia fratelui său şi îi va lăsa urmaşi248. Căci orice om sau tot sufletul omenesc a primit de la Dumnezeu bărbat inteligibil249, adică legea cea dinlăuntru, şi l-au omorât, şi l-au îngropat pe acesta [pe bărbatul inteligibil] prin nepăsare. De aceea pentru nevoie a chemat pe fratele său, care înseamnă legea cea scrisă, care a intrat la femeia legii celei fireşti, pentru cel care murise prin multă amăgire, şi a lăsat sămânţa sa.
209. Către acelaşi
Întorcându-Şi Dumnezeu faţa de la sofiştii şi făcătorii de cuvinte deşarte, plini de tot felul de minciuni şi rătăciri, a predat cuvântul propovăduirii [Sale] celei mântuitoare şi
248 Deut. 25, 5.
249 Sufletul în limba greacă este de genul feminin [vuxfl], ceea ce face mai uşor de înţeles legătura dintre suflet şi „bărbatul inteligibil” sau „legea cea dinlăuntru” pusă în sufletul omului de Dumnezeu.
122
preastrălucitoare a evlaviei şi a dreptăţii unor cizmari şi pescari.
210. Către acelaşi
Că fiecare este judecat potrivit cu înclinarea pe care o are spre rău sau spre cele mai bune, să te lămurească despre aceasta, pe de o parte, Iuda, care într-o singură noapte a căzut din viaţă, trădându-l pe învăţătorul, iar pe de altă parte, tâlharul, care într-o singură clipă s-a făcut părtaş al vieţii. Căci nu vor fi luate în seamă păcatele omului care nu s-a rupt cu totul250 de Dumnezeu, nici ale celui cu inimă vicleană şi nechibzuită, căci zice: Viu va fi dacă se va întoarce, şi nu va muri251.
211. Către Virilo macedoneanul
Cum îndrăzneşti să-L zugrăveşti pe Duhul Sfânt ca rob, care prin botezul cel neprihănit ne-a eliberat pe toţi cei ce credem [în Dumnezeu]? Căci spune apostolul: Legea Duhului vieţii m-a liberat de legea păcatului şi a morţii252.
212. Către Ignatie proconsulul
Se poate ca acela care a căzut în gura balaurului, adică a diavolului, să fie mântuit prin pocăinţă. Căci şi cel din Corint care păcătuise cu mama sa vitregă, mai înainte de a fi înghiţit de o mare tristeţe şi de a ajunge în pântecele balaurului prin mâhnire şi prin deznădejde nemernică, a fost izbăvit şi mântuit din gura celui potrivnic.
250 f) dnoCTxacTLa apostazie, rupere [n. tr.].
251 Iez. 18, 28.
252 Rom. 8,2.
123
213. Către acelaşi
Doctorul cel ceresc, pentru boala şi slăbiciunea gândului tău, vine în chip nevăzut de la Sine către tine, chiar dacă tu nu poţi să mergi spre El.
214. Către acelaşi
Am cunoscut câţiva care, nici atunci când Doctorul de suflete, din iubirea Sa de oameni, S-a apropiat de ei, nu au voit să îl primească, din prea multa lor nesimţire şi viclenie.
215. Către acelaşi
Pavel, fiind prigonitor al Bisericii lui Hristos253, a orbit din pricina faptelor lui rele şi a asprimii sale de nespus, însă [mai apoi] el a căutat în sus să-L vadă pe Dumnezeu şi dreptatea [Lui]. Căci a spus Domnul în chip binecuvântat: Eu am venit în lume, pentru ca cei ce nu văd să vadă, şi cei ce văd să fie orbi254. A spus deci răspicat că ochii cei necuraţi din pricina vicleniilor şi a păcatelor vor orbi şi se vor deschide, şi se vor vindeca ochii cei înţelegători, prin care se vede frumuseţea virtuţilor şi a cunoaşterii lui Dumnezeu.
216. Către Evgramie nomicos
A intrat, zice, Moise în norul întunecat255. Iar norul întunecat din jurul lui Dumnezeu nimic altceva nu arată decât
253 Cf. Fapte 9, 8.
254 In 9, 39.
255 Ieş. 20, 21.
124
necuprinderea şi nedesluşirea cu mintea a lui Dumnezeu. Căci precum înfăţişarea cea după fire a norului este întunecată şi fără de strălucire, ascunzând în el cele ale sale prin aerul foarte dens şi tenebros, oprind privirile celor ce privesc în el, tot astfel [împiedică] încercările cele neobişnuite ale gândurilor pe care oamenii le au despre Dumnezeu. Pentru că spune: întunericul este ca o perdea a Lui şi nu va fi văzut256.
217. Către acelaşi
Obişnuieşti a vorbi nesigur spunând că diavolul este şiret şi viclean, fapt pe care îl mărturisesc şi eu. însă dacă dorim să fim întregi cu înţelegerea, [trebuie să spunem] că diavolul este viclean în el însuşi, iar nu cu noi; căci firea răutăţii este vătămătoare numai celor cărora le este proprie, iar virtutea, dimpotrivă, poate să-i ajute nu numai pe cei care o dobândesc, ci şi pe cei de aproape.
218. Către acelaşi
Ca să înveţi că cel rău numai în el însuşi este rău, iar cel bun este bun şi pentru alţii, îţi voi aduce drept mărturie o zicere din Pilde: Fiule, dacă vei fi rău, numai tu vei pătimi cele rele, iar dacă te vei face înţelept, vei fi pentru tine şi pentru aproapele tău257.
219 Către Aristotel primatul
Se spune că Fiul a fost trimis, nu cum este El ca Dumnezeu în sânurile Tatălui cuprinzând întru Sine toate; căci
256 Iov 22, 14.
257 Pilde 9,12.
125
spune: Prin El şi întru El au fost făcute toate, şi în El trăim şi ne mişcăm şi suntem258. Ci El a vieţuit [pe pământ] potrivit cu patimile pe care Dumnezeu Cuvântul le-a însuşit şi pe care le-a asumat în trupul Său259.
220. Către acelaşi
Cel ce plânge pentru păcate, dobândeşte o tristeţe dulce, iar amărăciunea lui se face ca mierea, fiind amestecată cu doctoria nădejdii celei bune şi folositoare care hrăneşte sufletul, curăţeşte cugetarea, îngraşă inima şi face viguroasă unitatea alcătuitoare a trupului. Căci bine psalmodiază David, zicând: Făcutu-mi-s-au lacrimile mele pâine ziua şi noaptea260.
221. Către acelaşi
Doamne, zice, cu arma bunei voiri ne-ai încununat pe noi261. Iar aceasta ar însemna că cununa de mucenic a celor drepţi este şi armă, astfel încât cel ce se înarmează duhovniceşte să se şi încununeze. Pentru că şi Solomon zice: Te va apăra cu cununa desfătării262.
222. Către Therinos monahul
Aşa cum pe mare piraţii, acolo unde află o cetate, un ţărm sau un liman, nu fac rău celor ce navighează [aproape
258 Col. 1, 16.
259 Fiul lui Dumnezeu întrupat nu a vieţuit ca Dumnezeu aşa cum este El împreună cu Tatăl în sânurile Treimii, ci în trupul pe care Acesta l-a asumat prin iconomie.
260 Ps. 41, 3.
261 Ps. 5,12.
262Pilde 4, 9 [LXX],
126
de acestea], fiind nefolositor şi periculos, iar dacă întâlnesc o corabie lipsită de ajutor în mijlocul mării, fac toate mişcările şi pun în aplicare toate tacticile şi nu se depărtează până ce nu o scufundă pe aceasta sau ei păţesc acest lucru, tot astfel şi cumplita ispită a plăcerii celui ce a ales fecioria îi pricinuieşte răceală sufletească, ameţeală anevoioasă şi tulburări greu de purtat, şi mişcându-le pe toate în sus şi în jos, prin violenţa şi asaltul ei [plăcerii], scufundă corabia [sufletului]. Căci monahul, ştiind că nu se poate căsători, acostând astfel la liman prin unirea [cea trupească], este nevoit întru toate să se lupte şi să se războiască cu demonii cei ce întărâtă sufletul cu plăcerea cea pătimaşă. Aşadar, să nu ne înfricoşăm în luptă, nici să obosim în război, căci avem ca mare apărător pe Duhul cel Atotsfânt, prin Care vom putea stinge degrabă toate săgeţile cele aprinse ale poftelor celor necuviincioase şi toate pornirile arzătoare ale trupului ce vin de la diavol.
223. Către Seleucie diaconul
întrucât patru sunt virtuţile de căpătâi: cugetarea cea înţeleaptă263, bărbăţia, buna chibzuire şi dreptatea, pentru acest motiv şi diavolul se foloseşte ca apărare de patru duhuri rele, cele mai cuprinzătoare dintre multele duhuri ale răutăţii. Şi auzi ceea ce spune Zaharia Prorocul, cum că a văzut puterea lui Satana celui de patru ori încornorat: Am ridicat ochii mei şi am văzut patru coarne care au împrăştiat pe Iuda şi pe Israel264.
263 f) 4QovrCTi; cugetare înţeleaptă, minte întreagă, în general tot ce ţine de sănătatea şi statura duhovnicească a părţii raţional-cugetătoare a omului.
264 Zah. 2,1-2.
127
224. Către acelaşi
Moise, marele legiuitor, scrie despre puterea cea de patru feluri a diavolului, pentru cei în stare să înţeleagă, în cartea Leviticului. [El spune] că aceasta este după chipul leprei asemenea unei hidre cu patru capete, fiind albă şi albastră ca cerul şi verde-galben şi roşie ca focul265.
225. Către Augustin tribunul
Cunoscând învederat că Dumnezeu este dătătorul oricărui bine, spui neîncetat, celor cu care te întâlneşti, cuvântul patriarhului Iacov: M-a miluit Dumnezeu şi toate sunt ale mele266. Căci nu din faptele dreptăţii, ci din mila lui Dumnezeu şi din multa Lui bunătate ai dobândit ceea ce ai. Iar prin acestea sunt miluiţi mulţi dintre cei aflaţi în nevoi. [De aceea] te şi preţuiesc pentru facerea ta de bine, pentru vorbirea binecuvântată şi pentru faptele smereniei tale.
226. Către Teofil cancelarul
După cum Domnul Iisus nu a făcut toate câte ar fi putut face, ci a săvârşit doar minunile pe care a voit să le facă, tot astfel nu a învăţat tot ce ştia, ci numai câte am putut să cunoaştem, măsurând cuvântul învăţăturii Sale cu starea neputinţei firii noastre. De aceea spune ucenicilor că [El] nu cunoaşte ziua, căci erau încă nedesăvârşiţi267.
265 Cf. Lev. 13,1 ş.u.
266 Fc. 33,11.
267 Cf. Mt. 24, 36; Mc. 13, 32 [Iar de ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl].
128
227. Către Sisinie străjerul
Diavolul cel viclean care te necăjeşte te ajută pe de altă parte să fii prudent şi să alergi mai degrabă către Dumnezeu, pentru ca [de la El] să primeşti sprijin şi apărare. Căci cel care îl vede pe duşmanul său venind aleargă să-l îmbrăţişeze pe cel care ar putea să îl ajute. Tot aşa fac şi copiii mici; când văd ceva înfricoşător, aleargă în braţele maicii lor şi, atârnând de veşmintele ei, se ţin de ele cu tărie, chiar dacă de acestea [haine] de multe ori trag mulţi. Iar când nu există ceva care să îl deranjeze, el nu ascultă de mama lui, nici atunci când îl cheamă sau îl trage de mână; când îl strigă o neglijează, şi chiar dacă aceasta foloseşte multe meşteşuguri pentru a-l atrage, el îşi întoarce faţa [de la ea] şi dispreţuieşte masa pusă înainte. Şi mama cea iubitoare aici să o înţelegi a fi pronia lui Dumnezeu.
228. Către Evstatie diaconul
Sabie a trecut prin sufletul lui Iosif268, zice psalmistul. Sabie cred eu că este numit aici în chip metaforic păcatul, la care îl îndemna pe curatul tânăr Iosif femeia lui Putifar269. Căci în chip potrivit păcatul ar putea fi numit şi sabie care taie şi ucide sufletul.
229. Către Stration ilustrul
întru aceasta suntem diferiţi faţă de cei necredincioşi, în faptul că avem o judecată diferită asupra lucrurilor [a celor
268 Ps. 104,18.
269 C. Fc. 39,7.
129
ce există în chip sensibil]. Elinul priveşte cerul şi îl venerează, şi îl contemplă cu gura căscată, crezând că cerul este Dumnezeu însuşi. Acelaşi elin priveşte pământul şi apele şi li se închină, şi le adoră chiar dacă sunt fără de viaţă. Noi însă nu facem aceasta, să nu fie! Ci vedem cerul şi ne uimim cu Ziditorul lui. Nu privim cerul ca fiind Dumnezeu, ci ca fiind lucrarea lui Dumnezeu. Privesc creaţia şi, prin mijlocirea ei, sunt călăuzit către Creator. Elinul vede bogăţia şi admirând-o se minunează, iar eu privesc bogăţia şi, dispreţuind-o, râd de aceasta. Vede elinul sărăcia şi se tânguieşte cu cutremur. Eu privesc sărăcia şi mă bucur şi salt, cunoscând că este bogăţie adevărată şi pricină de virtute. În chip diferit privesc, aşadar, creştinii lucrurile şi diferit le văd elinii cei fără de minte.
230. Către Zefirian
Nu se cade a ne încrede nici în mulţimea faptelor de bărbăţie făcute de noi, nici a deznădăjdui pentru cele rele. Căci şi fariseul care s-a înălţat pentru fapta cea bună, a căzut de la înălţimea virtuţii, iar vameşul, nefiind cuprins de deznădejde, a fost îndreptat atât de mult, încât, prin judecata lui Dumnezeu, l-a întrecut pe virtuosul fariseu270.
231. Către Nicareto scribul
După cum marea se ridică la înălţime şi valurile din toate părţile se înalţă spre culmi, iar corabia se afundă în adânc, aşa şi sufletul împresurat din toate părţile de deznădejde, dacă nu va afla pe cineva care să îi întindă mâna şi să îl ajute, se va îneca degrabă.
270 Cf. Lc. 18, 14.
130
232. Monahilor care vieţuiesc în Cilicia271
Ne-am bucurat foarte mult, iar nu cu măsură, aducându-ne la cunoştinţă cucernicul părinte Marin cele despre voi. [Căci am aflat] că v-aţi făcut cu toată tăria următori ai apostolilor, lepădându-vă de bunăvoie de cele ale lumii. Şi nesocotind rudeniile şi plăcerile cele stricăcioase, v-aţi predat vieţii de osteneală, străduinţelor şi călirii [sufleteşti] celei după Dumnezeu. Şi astfel slujindu-L cu laude neobosite pe Mântuitorul şi împăratul Hristos, Cel ce v-a chemat la marele cin al monahilor, vă veţi face părtaşi, după săvârşirea voastră în trup, asemenea dumnezeiescului luminător al Egiptului, Antonie, la neamul cel veşnic, chip al vieţuirii272 celei desăvârşite.
233. Către Teopempt eparhul
Va fi un câştig şi foarte de folos pentru tine a avea întotdeauna înaintea ochilor moartea şi a ocoli mrejele cele încurcate ale diavolului.
234. Către Carpion ereticul, din eresul valentinianilor
Cu două zile înainte ai îndrăznit neruşinat să vorbeşti în loc public şi să spui că o nepoată a dumnezeirii numită
271 Cilicia denumirea antică a unei regiuni din sudul Anatoliei. În prezent se numeşte ţukurova. Este delimitată astăzi, în graniţele statului Turcia, de Munţii Taurus în nord, de Marea Mediterană la sud şi de Siria la est. Trecătoarea prin Munţii Taurus, care leagă Cilicia de platoul central anatolian, purta în Antichitate numele de Porţile Ciliciei.
272 f) noÂixEÎa societate, republică, comunitate, chip de vieţuire.
131
Ahamoth a dorit să cuprindă măreţia lui Dumnezeu cel negrăit şi înalt, supranumit [de elini] adânc şi haos; şi căutând să împlinească acest fapt, şi nereuşind, a căzut jos şi a rămas singură în întuneric plângând foarte mult, lacrimile acesteia prefăcându-se într-o substanţă lichidă. Şi astfel, venind la tine cineva dintre fraţii noştrii, te-a întrebat dacă toate apele, şi cele sărate, şi cele dulci, provin din lacrimile lui Ahamot, iar tu, neştiind ce să răspunzi, ai cerut amânare şi până acum nu ai îndrăznit să vii să răspunzi, neavând cuvânt de răspuns. Iar noi, amuzându-ne, vom spune [lui Carpion] celui mincinos lucruri neadevărate pentru a râde de dânsul şi pentru a-i îndreptăţi nedumerirea. Căci trebuia să răspunzi [Carpion] că lacrimile cele amare ale inexistentei Ahamoth au înfiinţat mările cele sărate, deoarece s-au scurs din suferinţă şi amărăciune, iar din sudoarea chinuitei femei au apărut râurile şi fântânile, lacurile şi toate apele cele dulci. Iar acestea le spunem ironizând a ta nesăbuinţă.
235. Către Eusebiu diaconul
Dumnezeu multe le lucrează în chip insesizabil spre binele nostru, chiar şi atunci când cele ce se întâmplă par a fi neplăcute. Noi însă, credincioşii şi slujitorii [Domnului], nu căutăm întotdeauna raţiunea celor întâmplate. Căci de un singur lucru trebuie să fim convinşi, că toate ni se întâmplă prin Cel ce poartă de grijă sufletelor noastre spre folosul şi câştigul nostru, iar felul lor să nu îl cercetăm, pentru ca neaflându-l să nu ne întristăm sau să ne descumpănim. Nu ne este, aşadar, de folos să cunoaştem acestea, de vreme ce suntem muritori şi lesne putem fi cuprinşi de vanitate şi de nebunie.
132
236. Către Sofian scholarul
De vreme ce Dumnezeu pe cele ce nu sunt le aduce întru fiinţă, iar pe cele ce nu se văd de nici un fel şi niciunde le aduce la existenţă, atunci El poate cu mult mai mult să îndrepte pe cele ce sunt spre virtute273.
237. Către acelaşi
Cel care nu se aşteaptă să suporte consecinţele faptelor sale va fi numaidecât ţinta a toată răutatea.
238. Către acelaşi
Domnul nostru Iisus Hristos a lăsat drept moştenire fericirea ca sărăcie274. Numai ea [fericirea ca sărăcie] ştie să ţină în frâu măsura suferinţei omeneşti, urăşte înfumurarea, adună mintea275, smereşte gândurile, se scârbeşte de mândrie, îl găseşte pe omul cu viaţă [în el] şi îl convinge să se lase uitat [de lume], pentru ca nu cumva mântuit fiind [pentru lumea aceasta] să fie uitat [de Dumnezeu].
273 âvapOco a îndrepta, a reface, a ridica. În acest context are sensul de aducere a celor ce sunt de la viaţa cea coruptă şi stricăcioasă dobândită prin păcat la viaţa cea după dreptate, virtuoasă sau de chip dumnezeiesc [n. tr],
274 Cf Mt. 5, 3.
275 xo cjjQovppa (f 4prv,-vog) minte, cuget ca sediu al tuturor puterilor şi însuşirilor intelectuale şi spirituale ale omului.
133
239. Către Sosandru primiscrinul
După cum fără încetare respirăm aerul, tot astfel suntem datori ca neîncetat să-L lăudăm şi să-I aducem Domnului imne, chiar şi atunci când ne aflăm în mijlocul necazurilor. Căci mintea cea întreagă şi iubitoare de Dumnezeu poate să pomenească fără încetare pe Ziditorul ei. Pentru că zice David: Mi-am adus aminte de Domnul şi m-am veselit276. Dacă, aşadar, pomenirea Stăpânului aduce bucurie în sufletele noastre, să nu încetăm să ne desfătăm prin pomenirea lui Dumnezeu.
240. Către acelaşi
Lăudaţi pe El, zice, în strune şi în organe277. Mulţimea de coarde acordate armonios şi aşezate fiecare separat la locul ei în chip muzical sunt multele porunci ale lui Dumnezeu şi mulţimea dogmelor, nici una neavând faţă de alta vreun dezacord, iar organul care le cuprinde pe toate acestea împreună este sufletul cel iubitor de Hristos al celui înţelept.
241. Către acelaşi
Ascultarea de porunca dumnezeiască aduce după sine în chip firesc viaţă şi nemurire, iar neascultarea aduce moarte şi stricăciune. Iar întrucât Adam nu a ascultat de Dumnezeu, mâncând din fructul oprit, a căzut în moarte278.
276 Ps. 76,4.
277 Ps. 150,4.
278 Cf. Fc. 3, 6.
134
Pentru aceasta Dumnezeu îl îmbracă pe el în tunici de piele279, ca să îşi amintească şi să nu uite de păcatul său, precum şi de vremelnicia şi de stricăciunea la care a ajuns de bunăvoie. Căci pieile cele moarte arată mortalitatea şi stricăciunea [omului].
242. Către acelaşi
Chiar dacă ne aflăm în mijlocul iernii multor necazuri, nu suntem împiedicaţi să săvârşim sărbătoarea sfinţirii Templului280 în Ierusalim şi să aducem Domnului, precum spune David, cântare nouă, adică evanghelică binevestitoare. Iar acum Ierusalimul trebuie înţeles ca fiind sufletul nostru, în care săvârşim praznicul cunoaşterii de Dumnezeu şi a toată virtutea, lepădându-ne de omul cel vechi şi îmbrăcându-ne în cel nou, zidit după chipul şi asemănarea Domnului281: înnoi-se-vor ca ale vulturului tinereţile tale282 Căci zice: S-a făcut atunci sărbătoarea sfinţirii Templului în Ierusalim şi era iarnă283.
243. Către Sabin magistrianul
Ai dorit să cunoşti semnificaţia numelor celor trei fiice ale lui Iov284. Întrucât Iov după porunca lui Dumnezeu a alungat
279 Cf. Fc. 3,21.
280 înnoirea, sfinţirea sau consacrarea Templului sau Sărbătoarea luminilor este o sărbătoare cu caracter anamnetic, comemorativ. Iuda Macabeul a instituit Praznicul înnoirii Templului, pentru a celebra curăţirea şi restaurarea templului după profanarea lui de către Antioh Epifanul (168-165 î.Hr.). Nu face parte din setul de Sărbători ale Domnului. Este ţinută iarna (25 CislevDecembrie), durează opt zile şi se numeşte Sărbătoarea luminilor pentru că în fiecare zi se aprinde câte o lumânare în case şi în sinagogi. Cf. I Mac. 4, 41-49.
281 Cf. Col. 3,10.
282 Ps. 102, 5.
283 In 10, 22.
284 Cf. Iov 42,13.
135
de la sine noaptea mâhnirilor şi a suferinţelor, a văzut după cum se cădea şi ziua cea luminoasă a veseliei, a nesfârşitei şi a veşnicei odihne şi bucurii. De aceea pe prima fiică o numeşte zi luminoasă [Iemima285], iar pe cea de-a doua Cassia [Cheţia286], căci scorţişoara [cassia] este binemirositoare; aceasta pentru că în locul rău-mirositoarei şi nenorocitei patimi pe care a răbdat-o, a dobândit buna mireasmă a harului celui de sus. Cea de a treia fiică, Amaltheias-Keras [ebr. Cherenhapuc287], în limba greacă se tălmăceşte mulţime de bunătăţi. Să nu nesocoteşti deci în nici un chip multele bunătăţi, pe care Domnul le-a dat înainte de veacul viitor, încă în cele de aici, mult-pătimitorului şi stăruitorului Iov, pentru marea lui răbdare, bărbăţie, izbândă şi strălucită biruinţă.
244. Către acelaşi
Să fugim de dorinţa de a plăcea oamenilor şi de mânie. Căci a spus legea [cea veche] că acestea sunt asemenea leprei celei albe şi celei roşii288. Să îndepărtăm de la noi şi ipocrizia cea vicleană, şi laşitatea cea nesăbuită, căci acestea sunt după chipul leprei celei azurii. Să alungăm iarăşi de la noi tristeţea cea iraţională şi invidia care secătuieşte [sufletul], pentru că acestea sunt după felul leprei celei galben-verzui.
285 Iemima înseamnă „lumina zilei” sau mai poate însemna şi „porumbel”.
286 Lemn aromatic care intra în compoziţia untdelemnului pentru ungere [Ieş. 30, 24], Unii cred că ar fi scorţişoara.
287 Qeren Happuk, din ebraică se traduce „corn de vopsele”, cu înţelesul „cutie de cosmetice”.
288 Cf. Lev. 13,1 ş.u.
136
245. Către Drosilian
Dacă având trupul bolnăvicios faci atât de multe fapte josnice şi neomeneşti, ce s-ar fi întâmplat dacă ai fi avut trupul sănătos şi viguros? însă Domnul, prevăzând uciderile pe care ar fi urmat să le faci, ţi-a luat-o înainte stăvilind nebunia ta cea de nedescris prin [această] legătură [trupească] şi prin nevoile cele preadureroase şi de multe feluri ale bolii.
246. Către Eufrasie episcopul
Să ne rugăm stăruitor să fie îndepărtată de urzeala, de ţesătura şi de pielea noastră lepra cea sufletească289. Căci urzeala este înţeleasă ca fiind sistemul nervos al Bisericii lui Hristos, adică episcopii şi toţi cei ce sunt slujitori după rânduiala levitică şi aduc roade tari, ţesătura se înţelege a fi poporul cel sfânt care este îndrumat şi păstorit de către aceştia, iar pielea îi simboliza pe noii credincioşi ce vin spre Dumnezeu; aceştia au fost mai întâi catehumeni, care nu reuşiseră încă să se lepede, prin naşterea din nou a Sfântului Botez, de mortalitatea tunicilor de piele celor vechi ale păcatului.
247. Către acelaşi
Aşa cum dacă cineva ia un tablou al unui împărat, care a fost întocmit cu grijă din pietre frumoase de mozaic de un meşter înţelept, şi îi strică faţa celui înfăţişat, schimbând locul pietrelor de mozaic, şi refolosindu-le face din acestea
289 Cf. Lev. 13, 47.
137
chipul unui câine sau al unei vulpi, iar apoi vesteşte şi spune că această înfăţişare este acel chip frumos al împăratului făcut de meşterul cel înţelept, arătând pietrele de mozaic cele bine întocmite de primul lucrător al tabloului [împăratului], dar fiind rău modificate de cel de-al doilea în chipul câinelui şi prin imaginea nouă a mozaicului încearcă să-i păcălească pe cei lipsiţi de experienţă şi să îi convingă că acea imagine dezgustătoare a vulpii este tabloul cel frumos al împăratului, tot astfel fac şi întemeietorii ereziilor, care leagă între ele unele texte şi cuvinte. Astfel, aceştia desprind din dumnezeiasca Scriptură parabole [şi texte], şi potrivesc cu forţa cuvintele lui Dumnezeu cu miturile lor. Să nu fiţi deci fără luare aminte [la faptele] unora ca aceştia.
248. Către Theoclian
Pentru noi, spune apostolul, este un singur Dumnezeu, Tatăl, din Care sunt toate şi noi întru El; şi unul Domn, Iisus Hristos prin Care sunt toate şi noi prin El290. Cum există, dar, mai mulţi dumnezei [TtoAuOda] şi mai multe începătorii [âpxcd]? Unul este Ziditorul tuturor şi nu mai mulţi dumnezei, aşa cum spuneţi voi, nici mai multe veacuri de gen masculin şi feminin. Fiindcă spune fericitul Pavel, că sunt mulţi aşa zişi dumnezei291; iar aceea că îi numeşte „aşa zişi” arată în fapt că ei nu există. Pentru că nu pot fi dumnezei soarele şi luna, şi stelele, şi toate cele zidite asemenea lor, ci numai cei înşelaţi le îndumnezeiesc pe acestea.
290 I Cor. 8, 6.
291 I Cor. 8, 5.
138
249. Către Elian citeţul
Om necăjit ce sunt! Cine mă va mântui de trupul morţii acesteia?292 Nu spune dumnezeiescul apostol că trupul este moarte, ci că legea păcatului conduce sufletul nostru la moartea cea nedreaptă, care există în membrele trupului şi sălăşluieşte întru noi pentru călcarea de poruncă a lui Adam.
250. Către Tefkro diaconul
Domnul şi Mântuitorul nostru Hristos Se bucură de faptele noastre cele vrednice de laudă, hrănindu-Se cu acestea în fiecare zi şi noapte. El spunea Apostolilor: Am de mâncat o mâncare pe care voi nu o cunoaşteţi acum293, ci o veţi cunoaşte după această viaţă, făcând aluzie ucenicilor Săi la mâncarea mântuirii; mântuire atât a cetăţii samarinenilor care au crezut odinioară în Hristos, cât şi, după aceasta, a miilor de neamuri care au trecut la creştinism. Căci şi Isaia prevesteşte despre Hristos că: Unt şi miere va mânca294. Aşadar, Cel ce l-a plăsmuit la început pe Adam, mai pe urmă, S-a făcut cunoscut ca prunc şi om, Iisus Hristos, Dumnezeul cerului, şi al pământului, şi al tuturor celor văzute. Iar prin unt şi prin miere arată hrana cea sufletească şi dulceaţa, şi blândeţea lucrării celei preabune a creştinilor.
251. Către acelaşi
Dacă faci fapte bune şi imiţi blândeţea lui Iisus, îl hrăneşti pe Acesta cu unt şi miere, iar dacă eşti mânios şi săvârşeşti
292 Rom. 7, 24.
293 In 4, 32.
294 Is. 7,15.
139
fapte rele, va spune şi despre tine în chip drept [Iisus Hristos] că: Acesta Mi-a dat spre mâncare fiere şi în setea mea m-a adăpat cu oţet295.
252. Către Glicadie protectorul
Te numeşti Glicadie cu numele [adică cel dulce]296, dar eşti acid şi neplăcut după chipul vieţuirii tale.
253. Către Dimitrie ereticul
M-ai întrebat pentru care fapt se găsesc pe Adam tunicile de piele297. Îţi răspund cu o altă întrebare: Cum a fost întins cerul şi s-a desfăcut în aer din nimic? Cum a fost zidit soarele cel ce străluceşte? De unde au apărut luna şi mulţimea stelelor? Din ce materie au fost întocmiţi munţii? De unde au apărut în Egipt atâtea musculiţe şi ţânţari pentru marele Moise? Cum s-a preschimbat toiagul de lemn în şarpe însufleţit şi târâtor? Cum a albit de lepră, asemenea zăpezii, mâna legiuitorului Moise? Tot astfel deci, când a voit Domnul [a rânduit] tunicile de piele, fără să se folosească de animale sau de vreun meşteşug omenesc sau de vreo felurită lucrare, ci pentru cei din Adam a voit şi a săvârşit, aşa cum la început, deodată când a voit, a făcut cerul şi toate cele zidite.
254. Către acelaşi
Să ai în vedere întâi de toate nu pe cele inteligibile, ci pe cele sensibile, despre care Domnul Hristos a zis că: De la
295 Ps. 68, 25.
296 yAuKrjg dulce, bun, plăcut.
297 Fc. 3,21.
140
început Ziditorul a făcut [omul] bărbat şi femeie298; şi: Ceea ce a însoţit Dumnezeu, omul să nu despartă299. Iar după aceea să interpretezi alegoric ceea ce spune apostolul: Această taină mare este în Hristos şi în Biserică300, căci suntem din trupul şi din oasele Lui, prin participarea la Hristos şi unirea cu El în credinţă, în cunoaştere şi în virtuţi.
255. Către Faust primatul
Preamărim, slăvim, lăudăm şi ne închinăm Tatălui şi Fiului, şi Sfântului Duh. Cu alte cuvinte, o putere, o dumnezeire, o stăpânie [ouaia], o voire. Şi mărim şi mărturisim Treimea cea deofiinţă ca monadă şi triadă. Ca monadă o slăvim întru o fiinţă şi dumnezeire, iar ca triadă în trei ipostasuri, adică Trei Persoane.
256. Către Pelaghie
Să se depărteze de noi, precum zice Scriptura301, ventrilocii302 şi cei ce glăsuiesc cele pământeşti, grăitori de cuvinte goale. Căci tot cuvântul mincinos în care ne poticnim, este gol de adevăr. Tu însă ia aminte la ce se spune în Evanghelie: Din plinătatea lui Dumnezeu am luat303. Ereticii vorbitori în deşert nu au cuvinte din plinătatea [adevărului], toţi sunt goi de adevăr şi de dumnezeiasca putere şi înţelepciune. Aceştia vorbesc din pântecele lor. Căci ei spun că binevestesc adevărul,
298 Mt. 19,4.
299 Mt. 19, 6.
300 Ef. 5,32.
301 Cf. Ier. 48, 30.
302 Cei ce vorbesc din burtă fără să deschidă gura.
303 In 1,16.
141
dar neavându-l pe acesta, vorbesc din pântecele lor, muncind pentru pântece şi socotind dumnezeu pântecele lor304. Pentru că obârşia cuvintelor acestor robi ai pântecelui nu este în Duhul Sfânt, nici din partea conducătoare raţională [a sufletului], nici dintr-o inimă ce însetează după Hristos; [cuvintele acestora] îşi au izvorul în pântecele lor.
257. Către Diocleţian
Omul se poate muta uşor din partea dreaptă în cea din stânga, aşa cum spune apostolul: Celui ce i se pare că stă, să ia aminte să nu cadă305. Căci cele omeneşti sunt nesigure până la ultima suflare, mutându-se dintr-o parte în alta. Şi cu siguranţă l-ai văzut cu ochii tăi pe Apolinarie îmbătrânind în viaţă de nevoinţă şi cuvioasă, cinstit în cuvânt şi oarecând prigonit de arieni. Şi totuşi acesta a căzut în erezie, fiind înşelat de diavol, propovăduind pe faţă drept dogmă faptul că Fiul lui Dumnezeu a luat trupul Său din cer, nea vând nici suflet şi nici minte. Şi a mărturisit, îndemnat de diavolul cel urâtor de oameni, că dumnezeirea Cuvântului este şi dumnezeiască însufleţire306 [pentru Hristos ca Om]. Şi aceasta pentru că s-a spus undeva de unul dintre înţelepţi că ura este totdeauna duşmanul marilor fapte bune. Aşa se întâmplă şi cu unele din persoanele vestite şi foarte mult cinstite, care găsesc anumite prilejuri de a tulbura, a întrista, a clătina puternic şi a mâhni Biserica lui Hristos.
304 Filip. 3,19.
305 1 Cor. 10,12.
306f) Gria eţnuxux în sensul că dumnezeirea a ţinut locul sufletului.
142
258. Către Saburie comitul
Despre Ierusalimul cel duhovnicesc, adică despre Biserică, stă scris că: Este o cetate ale cărei porţi sunt strâns-unite307. Toţi cei ce cred [în Hristos] sunt un singur trup şi un singur duh, o singură cetate ca mod de vieţuire, adunaţi cu toţii în unitate întru legătura păcii şi a iubirii, împărtăşindu-ne de obşte de harismele Sfântului Duh.
259. Către Nafcratie
Iconomia cea după trup308 este numită făclie, pentru că înţelepciunea lui Dumnezeu a aprins această făclie şi a găsit drahma cea pierdută309.
260. Către acelaşi
Tot cel vrednic a şi aflat mântuirea, iar cel nevrednic, din pricina nepocăinţei şi a împietririi lui, nu va afla mântuire, căci spune: Dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, numai rămăşiţa se va mântui310. Iar ceea ce apostolul numeşte rămăşiţă este ceea ce se mântuieşte din alegerea harului ce vine din credinţă311.
307 Ps. 121,3.
308 Iconomia cea după trup este iubirea lui Dumnezeu manifestată prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, Domnul Iisus Hristos.
309 Drahma cea pierdută este neamul omenesc rătăcit şi aflat prin întruparea Fiului lui Dumnezeu.
310 Is. 10,22 şi Rom. 9,27. Acest cuvânt profetic îi descoperă pe cei puţini care vor conlucra cu harul spre mântuire.
311 Cf. Rom. 11, 5.
143
261. Către acelaşi
Dacă, după cum spui, toţi se vor mântui, cum atunci zice: Tuturor m-am făcut toate, ca în orice chip să mântuiesc pe unii312; sau: Măcar de voi reuşi să aprind râvna celor de un neam cu mine şi să mântuiesc pe unii dintre ei, iar nu pe toţi313.
262. Către acelaşi
Unii dintre profeţi sunt numiţi albine, căci pentru ei dumnezeiasca Scriptură este cuvânt şi lăcaş [laborator] al lucrării apicole. Este bine, aşadar, să credem în cele spuse de Solomon: Fiul meu, hrăneşte-te cu miere, pentru a se îndulci gura sufletului tău314. Iar hrană dulce şi miere numeşte lectura şi studiul cuvintelor duhovniceşti.
263. Către acelaşi
Mă întrebi ce înseamnă ceea ce este scris, că: Iosif nu a cunoscut-o pe Maria, până ce nu a născut315. Aceasta se înţelege prin aceea că nu a cunoscut-o [trupeşte] şi nici nu a fost încredinţat că Maria va fi Născătoare de Dumnezeu [până ce nu a născut]316. Iar după naşterea cea mai presus de fire, păstorii au vestit cuvintele spuse lor de îngeri: S-a născut în
312 1 Cor. 9, 22.
313 Rom. 11,14.
314 Pilde 24,13.
315 Mt. 1, 25.
316 Nu a cunoscut-o pe Maria ca Maică a lui Dumnezeu, până ce nu L-a născut pe Fiul lui Dumnezeu. Aceasta nu înseamnă ca a cunoscut-o în sens trupesc după naşterea lui Hristos, aşa cum susţin neoprotestanţii.
144
lume Domnul Hristos în cetatea lui David317, şi: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace318, şi toate celelalte.
264. Către Calimah notarul
Cuvântul spiritual sau al Scripturii celei de Dumnezeu insuflate poate fi numit fagure, iar sensul ascuns ca o comoară în cuvânt se numeşte metaforic miere319.
265. Către Pavel deputatul
Iată eu şi pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu320, strigă Mântuitorul Hristos prin Prorocul Isaia. Aceasta pentru că Mântuitorul le vorbea sfinţilor ca unor prunci, spunându-le câte puteau să cuprindă, şi pentru ca astfel să-i slujească şi pe alţii; căci faţă de starea cea desăvârşită a lui Hristos, toţi sfinţii sunt copii.
266. Către Chiril primatul
în chip simbolic a fost numită prima Evă viaţă321, pentru a o anunţa pe cea de-a doua, adică pe Sfânta Maria, cea care a născut Viaţa oamenilor, pe Hristos Domnul Slavei. Căci aceasta se arată cu adevărat Maică a tuturor celor ce trăiesc evanghelic şi nu îşi omoară sufletele prin necredinţă.
317 Lc. 2,11.
318 Lc. 2,14.
319 Ps. 18,11.
320 Is. 8,18.
321 Cf. Fc. 2,19.
145
267. Către acelaşi
Cine a dat femeilor înţelepciunea de a face veşminte?, a spus Stăpânul Dumnezeu către Iov322. Căci prima femeie a primit înţelepciunea de a întocmi veşminte văzute, pentru ca [primii oameni] să-şi acopere goliciunea trupurilor; cea de-a doua [femeie], adică Născătoarea de Dumnezeu, a arătat o aşa de minunată înţelepciune şi ştiinţă în arta broderiei încât, din lâna Mielului născut din ea, a împletit tuturor credincioşilor veşmintele nestricăciunii şi ale eliberării de goliciunea cea nevăzută a [sufletului]. Căci prin [Maica lui Dumnezeu] toată obştea cea adevărată a creştinilor stă de-a dreapta împăratului de Sus, îmbrăcată în haină aurită, brodată cu mii de virtuţi diferite323.
268. Către acelaşi
Adam a fost plăsmuit [de Dumnezeu din pământ], în timp ce Eva a fost zidită324 [din Adam], ca să se arate că Dumnezeu Cuvântul a plăsmuit din nou trupul Său cel neprihănit din Fecioara Maria, iar din coasta Sa cea împunsă pe Cruce Şi-a făcut Sieşi mireasă Biserica325.
322 Iov 38,36 [LXX],
323 Ps. 44,15.
324 Fc. 2,22.
325 După chipul facerii lui Adam s-a realizat taina întrupării lui Hristos. Altădată Adam a fost plăsmuit din lut, iar acum Hristos a primit trup nou din trupul cel neprihănit al Fecioarei. De asemenea, după cum altădată a fost zidită Eva din coasta lui Adam, acum Biserica se naşte din coasta lui Hristos. Sfântul Nil foloseşte pentru a surprinde ideea teologică a creării deosebite a lui Adam şi a Evei doi termeni diferiţi. Pentru facerea lui Adam foloseşte verbul nAcxTrco, care înseamnă a da formă din ceva amorf, a plăsmui, iar în ceea ce o priveşte pe Eva, verbul oiKobopeco, care înseamnă a zidi pe o temelie, a înălţa o casă. Astfel, Sfântul Nil merge mai departe, făcând o corespondenţă cu implicaţii teologice şi în ceea ce priveşte întruparea şi lucrarea iconomică a lui Iisus Hristos.
146
269. Către acelaşi
Ai scris că, dacă la început Iosif nu a cunoscut-o pe Fecioară până la naştere326, a cunoscut-o oricum după naştere. Însă cum a cunoscut-o? Este evident că a înţeles [după naştere] cum să o preţuiască şi să o respecte pe Fecioara cea mai înainte de naştere cinstită de Dumnezeu, care s-a arătat Fecioară şi după naştere.
270. Către acelaşi
Stăpânul nostru Hristos, Care prin naşterea Sa a deschis pântecele cel neprihănit al mariei, Acelaşi, după ce Se naşte, pecetluieşte pântecele ei cu înţelepciunea Sa, cu tăria şi cu facerea de minuni, nestricând în nici un fel peceţile fecioriei. Iar că aceasta este lucrare a lui Dumnezeu ar mărturisi-o oricine este cu minte întreagă.
271. Către acelaşi
Atunci când spui a cunoscut-o pe ea, mintea ta întreagă este îndreptată spre gândirea cea trupească; spui că se subînţelege că a cunoscut-o prin unire trupească. Află, dar, prealuminate, că Iosif nu era nici iubitor de plăcere, nici desfrânat, ci era cinstitor de Dumnezeu şi drept. El, auzind de la îngerul care-i vestea despre Fecioara ce purta în pântece că: Acela
326 Mt. 1, 25.
147
Care Se va naşte din ea este de la Duhul Sfânt327 şi Se va naşte şi să mântuiască pe poporul Lui şi să împărăţească în veci328, a continuat să se poarte cu evlavie faţă de Ea, cutremurându-se de această uimitoare şi mai presus de minte minune. De aceea nu ca logodnic şi bărbat, ci ca un cinstitor şi un foarte important slujitor al lui Dumnezeu, ţinându-şi strânse prin înfrânare gândurile sale, slujea cu toată cuviinţa şi cu multă curăţie şi cu frică de Dumnezeu pe cea numită a fi, nu şi în fapt, a sa femeie, pe Maria.
272. Către Ptolemeu
Dacă spui şi tu, asemenea lui Apolinarie, că Dumnezeu Cuvântul, luându-Şi trupul din cer, a coborât pe pământ, ce trebuinţă ar mai fi avut de fericita Fecioară? Cunoaşte, dar, în chip foarte precis, preaînţeleptule, că Domnul cel nezidit după dumnezeire S-a plăsmuit pe Sine potrivit cu firea umanităţii din Fecioară, fără de sămânţă şi stricăciune, şi fără nici o pată. Căci unde este prezent Duhul Sfânt, acolo nu poate fi concepută în nici un fel vreo necurăţie.
273. Către Evriclie preotul
Locul numit Enom se afla dincolo de Iordan329. Enom se tâlcuieşte „ochiul suferinţei”, adică lucrarea vederii de Dumnezeu330 cea încercată, plină de suferinţă şi ostenitoare. Aceasta pentru că cei ce se botezau deveneau văzători [ai
327 Mt. 1, 20.
328 Lc. 1, 32.
329 Cf. In 3, 23 [Şi boteza şi Ioan în Enom, aproape de Salim, că erau acolo ape multe şi veneau şi se botezau],
330 tţ OecoQÎa contemplaţie, vedere, descoperire.
148
tainelor lui Dumnezeu]. Salim se tălmăceşte ca „fiul ce urcă”, iar Iordanul se zice „coborâre” în limba elinească. Dincolo de coborâre [Iordan] este urcarea [Salim] celor ce se botezau de către ucenicii lui Hristos în numele Mântuitorului nostru Hristos.
274. Către acelaşi
Pocăinţa readuce la viaţă pe cel omorât de păcate; aceasta [pocăinţa] este o însuşire a naşterii din nou şi cunună a învierii, ce poate fi văzută cu ochii sufleteşti încă de aici.
275. Către Heraclitos
Atacul cel de început al ispitei, din care patimile îşi primesc tăria, este o iscodire a puterii noastre. Pentru că de îndată ce cade în faţa ochilor o imagine [păcătoasă], ea poate să aducă după sine pofta. De aceea inamicul iscodeşte puterea ta, dacă eşti puternic şi pregătit, sau eşti lipsit de vigoare şi uşor de cucerit. Dacă simţurile se moleşesc prin plăcerea din cele văzute şi chipul idolului pătrunde prin ochi în cuget, atunci conducătorul cel din interior, adică mintea, este răpus.
276. Către acelaşi
Cineva zice: Omul fricos la inimă să se întoarcă la casa sa şi să nu iasă la război, ca să nu umple de teamă şi inima fratelui său331. Căci cel ce este fricos în faţa ispitelor, acela în vremea
331 Deut. 20, 8.
149
războiului cu demonii face să slăbească şi înclinarea celui pregătit pentru izbândă.
277. Către acelaşi
Pentru că limba cea neînfrânată nu este un rău neînsemnat, săvârşit de cei ce vorbesc fără sens şi în deşert, Sfântul Moise pune în locul porţii şi al pârghiei drept stavilă tăcerea332. Şi de aceea am primit două urechi şi o singură limbă, pentru a auzi mai mult spre mântuire şi a grăi mai puţin, vorbind mai degrabă prin faptele cele bune şi izbânzile cele dumnezeieşti. Aşadar, bine zic Moise, preoţii şi leviţii întregului Israel: Taci, Israele, şi ascultă cuvintele Domnului333.
278. Către Leonida comitul
Cea numită de elinii cei fără de minte a fi soartă sau noroc nici nu a existat vreodată, nici nu există, nici nu va fi, nici nu se va descoperi cândva. Aşadar, nu cumva tu, de vreme ce este fără de ipostas, urmând aiurelile elinilor celor fără de minte, să o consideri existenţă.
279. Către Talianos ilustrul
Sunt unii care, decât să poruncească, mai bine primesc porunci cu bucurie şi cu bunăvoinţă de la monahi. Pentru că ştiu că, ascultând de Dumnezeu şi aducând mulţumire lui Dumnezeu, vor fi cinstiţi de Dumnezeu pe Care L-au cinstit
332 Cf. Înţ. Sir. 28, 25 [LXX],
333 Deut. 27, 9.
150
după vrednicie. Tu însă, prin poruncile tale grele, ca şi cum ar fi animale, aşezi pe umerii nevoitorilor ce locuiesc în jurul satului tău poveri [apăsătoare]. Cum să te numesc atunci iubitor de Hristos?
280. Către Februarie diaconul
Să nu râvneşti cu poftă căile cele largi ale vieţii, ci să doreşti să afli mai mult cărarea cea strâmtă şi aspră.
281. Către Ilarie prezbiterul
Când vei putea ca două luni să dovedeşti răbdare în rugăciune şi în liniştire, atunci vei putea să primeşti în minte fie şi numai o fărâmă sau o mică închipuire a suferinţei celei ostenitoare şi a vieţuirii celei istovitoare a acelora care în toată viaţa lor sunt cu luare aminte la canonul monahal şi lucrarea isihastă.
282. Către un destinatar necunoscut
înţelepţii elinilor [trebuie consideraţi cu adevărat] hoţi, pentru că furând de la Moise şi de la profeţi fără să mulţumească cele mai importante învăţături [boypaxa] şi amestecându-le cu îngâmfarea şi înfumurarea lor, se veselesc ca şi cum cele sfinte ar fi ale lor.
283. Către Dionisiodor
Nu ar putea fi spre laudă şi nici nu se cade a vă lăsa degrabă convinşi de cei care aduc vreo învinuire anumitor
151
persoane, chiar dacă par a fi cinstiţi. Este mai bine a aştepta răspunsul celui acuzat, pentru ca, după ascultarea celor două părţi, să fie pronunţată hotărârea, aşa cum se cuvine, după lege şi după dreptate.
284. Către Iuliu federatul334
Consumul de hrană peste măsură este spre pierzare, căci de multe ori [acest abuz] este aducător de boală.
285. Către Corneliu
Voi cerceta, zice prorocia, pe cei ce vor purta haine străine335 Căci cel care nu şi-a agonisit virtutea, făţărnicindu-se şi simulând că este virtuos, este de la sine înţeles că poartă o haină străină. Şi cei de altă credinţă, care se făţărnicesc că învaţă cele bune, sunt daţi pe faţă de învăţăturile lor cele rele [cţiauAa boypaxa], străini fiind de dumnezeiescul adevăr şi de dreptate, fiindcă s-au îmbrăcat cu îmbrăcăminte străină, precum lupii se îmbracă în piei de oaie.
286. Către Gaina stratilatul
Care fiind strălucirea slavei336. Marele apostol vorbeşte în chip pilduitor [u7io5Îypaxi], ca să arate nepătimirea [lui Hristos] şi că [strălucirea] nu vine prin micşorarea sau din
334 Persoană care făcea parte din populaţiile aşezate la graniţele Imperiului Roman şi care se angaja să apere aceste graniţe în schimbul unor avantaje. Cf. DEX.ro.
335 Sof. 1,8.
336 Evr. 1, 3.
152
scăderea Tatălui; ea nu este fără ipostas, ci îşi are fiinţa în altul337. Aşadar, aceasta să nu o înţelegi despre Dumnezeu Cuvântul [că este din micşorarea Tatălui şi fără ipostas]; căci vezi ce adaugă imediat apostolul: Şi chip338al ipostasuluiexistenţei[imoCTxacru;] Acestuia [Dumnezeu]339. Adică, după cum Tatăl este o existenţă enipostatică, astfel şi Fiul este enipostatic; Fiul nu este fără de început [avaQxog], căci are drept cauză pe Tatăl, ca Tată, iar nu ca Creator340. Şi fii cu luare aminte cum vorbeşte în Evanghelii despre această strălucire: Eu sunt lumina lumii341, lumină din lumină. Iar că estechip [xaQ«KxfQ]342 înseamnă că este altceva decât Prototipul [Tatăl], altceva, dar nu întru toate, ci numai după enipostaticitate [Kaxâ xo evimoaxaxov]343.
287. Către Filorom comitul
Dacă vei putea înţelege osteneala luptelor şi înverşunatul război pe care monahii îl dau cu demonii cei necuraţi,
337 Strălucirea slavei este nepătimitoare, nu vine prin scădere sau micşorare din Tatăl, subzistă în ipostas, dar nu este ipostas de sine, ci îşi are fiinţa în altul.
338 xaQaKxfiQ caracter, însuşire.
339 Evr. 1, 3 Textul s-ar putea înţelege astfel: Hristos este Ipostasul de Sine ce Se naşte din veci din Ipostasul Tatălui având în raport cu Tatăl o particularitate specifică, aceea de a fi Fiu. El este în această calitate o strălucire a slavei dumnezeieşti celei triipostatice, strălucire care nu are ipostas de sine, ci este o strălucire enipostaziată în Ipostasul Fiului, strălucire care îşi are drept cauză ultimă nu în Persoana Fiului, d în Tatăl: „Strălucirea [Fiului] nu vine din micşorarea sau din scăderea Tatălui, ea nu este fără de ipostas, ci îşi are fiinţa în altul [Tatăl],
340 Dumnezeu Tatăl nu este creator al Fiului, ci Cel ce îl naşte mai presus de fire din veci. Nu există un timp în care Fiul să nu fi existat.
341 In 8,12.
342 Prin faptul că Fiul este x«Q«KTf)Q se înţelege că Acesta este o realitate ipostatică dumnezeiască ce îl caracterizează pe Tatăl, vorbeşte despre Tatăl.
343 Pentru o desluşire detaliată a acestui pasaj a se consulta Sfântul
Ioan Gură de Aur, Comentariu la Epistola către Evrei, Omilia a II-a, Cf. EPE, vol. 24, pp. 233-257.
153
nestăviliţi şi potrivnici, precum şi necontenita şi neînduplecata lor grijă şi preocupare pentru mântuire, şi nenumăratele lor căderi sufleteşti, şi amărăciunea pe care o trăiesc în multele lor ispite venite din partea puterilor vrăjmaşe, atunci ceea ce uneori ţi se pare a fi o masă îmbelşugată şi îndestulată vei considera a fi o foarte mare suferinţă, o apăsătoare lipsă şi o dietă aspră, comparând-o şi asemănând-o apoi cu plăcerile şi ospeţele tale continue şi desfrânate. Să nu-i osândeşti, aşadar, nici să-i defaimi pe îndurătorii monahi care în anumite zile, în duh de libertate dumnezeiască, cu îndrăznire cuvioasă şi cu gânduri virtuoase, au dorit prin împărtăşirea de hrană bună să aducă mângâiere trupului lor istovit.
288. Către Atanasie judecătorul
M-ai întrebat [dorind] să ştii, după cum scrie Evanghelistul Luca, în ce fel Hristos: Creştea cu vârsta şi cu înţelepciunea şi cu harul344, de vreme ce înţelepciunea fiinţială345, adică Stăpânul tuturor, [Hristos] este Singurul deplin şi desăvârşit şi dintru început fără de lipsă. Faptul că nu a primit înţelepciunea de undeva de afară, pe care o avea dintru ale Sale, se înţelege de la sine. El era tot înţelepciune şi cunoaştere de necuprins cu mintea, şi har, şi bogăţie nesecată de daruri după dumnezeire, însă, potrivit cu creşterea vârstei omeneşti a Mântuitorului, se făcea cunoscut oamenilor ca manifestare a harului şi a dumnezeieştii înţelepciuni.
344 Lc. 2, 52.
345 f) oucncăr)5 cjcxjHa expresia face referire la textul din Vechiul Testament unde înţelepciunea este personificată şi i se atribuie lucrarea Cuvântului lui Dumnezeu. Înţ. Sol. 10,1-21.
154
289. Către Drusian
înainte de a-i încolţi coarne, viţelul ştie că îi vor creşte. De aceea, împotriva celui ce i se pare că îl atacă, acesta se apără cu capul. Astfel şi David a ştiut în calitate de proroc, chiar dacă Mântuitorul Hristos nu Se descoperise încă oamenilor după a Sa iconomie, de unde va răsări cornul mântuirii, adică din seminţia şi din neamul lui David. Pentru aceea a zis acest David către Stăpânul Hristos că: Prin Tine vom lovi cu coarnele pe vrăjmaşii noştri346, adică prin Tine, prin puterea şi stăpânirea Ta, ne vom apăra cu tărie de potrivnicii noştri diavoli. Căci noi, prin noi înşine, nu putem să-i învingem pe nevăzuţii vrăjmaşi.
290. Către Proclu dregătorul347
Prin rânduială dumnezeiască nu ţi s-a dat ţie nici vorbire cu pricepere, nici bogăţie şi mulţime de înţelesuri [despre lume], nici abundenţă de bani, nici sănătate trupului. Căci dacă tu, chiar şi lipsit de acestea, îţi faci rău prin gândurile şi pălăvrăgelile tale, vorbind neîncetat despre cele nefolositoare, cu gura lărgită şi cu limba neînfrânată, dând pe faţă a ta slavă deşartă şi dorinţa de a plăcea oamenilor, robind femei sărmane, ce nu ai fi făcut dacă ai fi avut din belşug cele de care în chip binecuvântat ai fost lipsit.
346Ps. 43, 6 [LXX],
347 noAiTEuofaevcx; participiu de la IloAiTEa) a avea drept de cetate, a fi cetăţean, a chivernisi; binecrescut, cuviincios, cu purtare frumoasă.
155
291. Către Elian episcopul
Purtând pietre scumpe şi clopoţei bine răsunători şi închipuindu-l astfel prin slujirea ta pe Aaron, eşti privit cu admiraţie de toţi. Căci clericii rânduiţi să asculte de tine, nevoindu-se în viaţa lor cu tăcerea, au strigat mai tare decât trâmbiţele, după cum alţii, catehizând poporul prin cuvinte dumnezeieşti şi omilii luminătoare, au pricinuit urechilor minţii [credincioşilor] un fericit sunet mai puternic decât acei clopoţei.
292. Către Linniu monahul
Doreşti, având cuget nechibzuit, a umbla prin [toată lumea] de sub cer, făurind pentru aceasta mii de pricini şi schimbând o ţară după alta. De aceea, chiar şi acum, lucrând cu înţelepciune, pune capăt înşelării şi îndreaptă neclintit acest gând. Şi omorând [boala] nestatorniciei prin spada răbdării, stăpâneşte-ţi pornirile cele zburdalnice şi fă să înceteze negrăita ta suferinţă, adunându-te întreg pe tine însuţi sufleteşte şi trupeşte în Hristos.
293. Către Priscila diaconul
Dacă, aşa cum spui, cuvintele din înţelepciunea lui Solomon se referă la persoana Stăpânului Iisus Hristos, cum de zice despre El autorul textului că S-a născut din plăcere şi din somnul ochilor348? Mărturiseşte, aşadar, că ai dat greş. Căci zămislirea Mântuitorului în trupul Fecioarei s-a făcut
348 Cf înţ. Sol. 7,2.
156
fără nici o plăcere şi necurăţie, şi este sfântă şi fără prihană, curată şi fără stricăciune.
294. Către Ioan monahul
Sunt unele împrejurări când diavolii săvârşesc diferite lucrări sataniceşti spre ispitirea şi vătămarea oamenilor. În anumite cazuri numai un singur demon face multe fapte ale răutăţii. Căci aşa cum este posibil ca un singur om să fie şi agricultor, şi zidar, şi lucrător în aramă, şi cizmar, şi olar, şi pictor şi altele asemenea, la fel este posibil ca un singur demon să lucreze şi duhul mâniei şi al desfrânării, şi al uciderii şi altele asemenea. Şi fii cu luare aminte, cum acest ticălos şi urâtor de oameni vrăjmaş şi pe Hristos ca Om L-a ispitit cu lăcomia pântecelui, cu slava deşartă şi iubirea de argint.
295. Către Venust monahul
Monahul care, afară de vreo mare nevoie, din laşitate, din lipsă de statornicie, din pricina unor gânduri omeneşti şi pentru anumite boli trupeşti se mută din loc în loc, crezând că, prin călătoria în alte locuri, va diminua din gândurile ce-i apasă sufletul, acesta va schimba locul, dar tristeţea inimii şi mâhnirea, şi ispita nicicum nu o va micşora, nici nu o va scădea, ci, dimpotrivă, şi mai mult o va spori, o va hrăni, o va întări şi o va înmulţi. Aşadar, să nu ne trăim viaţa în trândăvie şi nepurtare de grijă, pentru că vom da socoteală numaidecât pentru faptele noastre.
157
296. Către Karpalioni
Puţin a lipsit să nu ne amăgeşti, punându-ne înainte poveştile tale mitologice, pe care le-ai primit în vis, cu privire la universuri numeroase, la mulţimea veacurilor şi cu referire la enumerarea limitelor şi graniţelor greu de distins. Însă pentru că cu mult timp înainte şi în anumite împrejurări, de la diferite persoane, ţi-ai însuşit aceste învăţături [dogme] stricate şi false, de aceea este mai bine pentru tine să preferi tăcerea.
297. Către Efithie tribunul
Când îmi vei arăta potrivirea dintre câine şi hienă, atunci voi fi convins de cele ce spui, adică de faptul că acela care se îmbogăţeşte prin lăcomie poate fi şi iubitor de oameni.
298. Către acelaşi
Nici lupul nu s-a comportat vreodată prieteneşte cu oaia, nici gândul cel fioros şi lacom nu se va împrieteni vreodată cu voinţa cea bună [a omului].
299. Către acelaşi
M-ai întrebat de ce am numit câine dragostea cea către oamenii de un neam cu noi. Este câine deoarece sfâşie de multe ori cu înverşunare orice barbarie şi orice viclenie, asprime, aroganţă şi zgârcenie. Câinele, aşadar, nu este de
158
năpăstuit, ci chiar mai mult, dragostea lui faţă de om este spre laudă.
300. Către acelaşi
Dacă în toată vremea vei lupta ca un câine cu demonii şi cu patimile, să nu faci aceasta şi cu oamenii.
301. Către acelaşi
Mi-ai scris [întrebându-mă] din pricina cărui fapt nu încetez a lătra. Pentru că am constatat de multe ori a ta laşitate şi zgârcenie. Căci îmi vei stârni mare mirare, dacă, fie şi pentru puţină vreme, te vei lupta şi te vei război cu a ta mizantropie349.
302. Către Filic preotul
A păşi pe drumul suferinţelor celor multe ale acestui veac este o însuşire a sufletelor tari şi viguroase. Căci în acest fel doreşte Domnul să fie sufletul cel viteaz.
303. Către Sever primatul
Etiopianul nu îşi schimbă pielea, nici pantera petele sale, însă tu, dacă vei voi, vei putea să scapi şi să te curăţeşti şi de gândirea cea întunecată, şi de stigmatele răutăţii celei de multe feluri.
349 Persoană care manifestă o aversiune faţă de oameni. Persoană cu un caracter sumbru, care preferă singurătatea, evitând contactul cu societatea.
159
304. Către acelaşi
Mă întrebi ce spune Dumnezeu prin prorocul: Voi da pe faţă cele dindărătul tău, şi atunci se va arăta toată ruşinea ta350. Spune aceasta pentru că la acel dumnezeiesc şi înfricoşător judeţ se vor aduce înaintea feţei tale toate răutăţile pe care le-ai săvârşit aici, pentru ca, văzându-le şi recunoscându-le, să fii biruit de ruşine, şi de frică, şi de cutremur.
305. Către un călugăr
Ape sunt numiţi de multe ori oamenii. Căci zic prorocii: Iată, ca apa multă sunt neamurile351, şi: Mulţimea multor neamuri sună precum apa352, şi: Iată voi aduce spre voi apă multă, pe împăratul asirian353.
306. Către acelaşi
în Evanghelii, Hristos, Dumnezeul şi Stăpânul a toate, îi cheamă în chip clar şi răspicat pe cei ce sunt încărcaţi de felurite chipuri ale răutăţii: Veniţi spre Mine, strigă, şi Eu vă voi odihni pe voi354. Căci aceasta ne-a încredinţat a fi pricina pentru care El a coborât din cer: Că nu a venit să cheme pe cei drepţi, zice, ci pe cei păcătoşi la mântuire355, şi iarăşi: Cei sănătoşi nu au nevoie de doctor, ci cei ce pătimesc356. Dacă aşa stau
350 Ier. 13, 26 [LXX],
351 Is. 17,12.
352 Is. 17,12.
353 Is. 8, 7.
354 Mt. 11,13.
355 Mt. 9,13.
356 Mt. 9,12.
160
lucrurile, atunci nu te descumpăni, ci mai degrabă întăreşte-te cu nădejdile cele mai bune.
307. Către Silvan cenobitul
Dacă dorim să călcăm întru toate peste demoni, să arătăm în orice împrejurare cuget smerit, alungând departe de noi voia proprie. Şi după cum împlinim [porunca] postului cu mulţumire, [postul] fiind poruncit nouă de cei ce au propăşit în viaţa duhovnicească, aşa şi atunci când ne sfătuiesc cei care ştiu bine să încerce şi să judece lucrurile să ascultăm cu râvnă şi fără şovăială, şi să primim a mânca şi a bea pentru o vreme spre întărirea trupului celui istovit. Căci ceea ce îi bate pe demoni mai mult decât postul este împărtăşirea de hrană cu ascultare.
308. Către Talasie zaraful
Cum au reuşit, oare, unii şarlatani, deşi era întuneric, ca, înălţând un om înşelat pe o statuie, să-l trimită într-o ţară străină? Este lesne de înţeles că avem de a face cu o invocare vicleană şi cu o putere a lucrărilor fireşti ale unui demon care l-a purtat pe acel om şi l-a mutat în altă parte. În acest fel de multe ori şi vrăjitorii părelnic îl aduc pe om la starea de [vieţuitoare] necuvântătoare, fără să îi schimbe firea trupului, însă ei pun [pe faţa omului] chipul unui animal. Aşadar, chiar dacă omul ar purta povară de asin, el va purta cât poate ca om să ridice, iar restul va fi luat pe umeri de diavol, uşurându-l.
161
309. Către Sostene tâlcuitorul
Aflu despre tine [un fapt] lipsit de chibzuinţă şi nebunesc [şi anume că sfinţii ar fi gâlcevitori], Căci luând aminte la purtătorul de Dumnezeu Ioan, episcopul Constantinopolului, care cu mânie şi cu mustrări îi dojeneşte pe cei ce păcătuiesc şi îi ceartă aspru pe cei bolnavi de nepăsare şi nesimţire, atunci vei zice că şi Ioan Botezătorul era la fel, căci i-a numit pe unii pui de vipere, pentru că vieţuiau în chip făţarnic357. De asemenea pe Apostolul [Pavel] îl vei considera gâlcevitor, pentru că în Epistola către Galateni i-a numit pe aceştia de două ori nebuni358 şi pe profeţi i-a socotit vinovaţi de păcat prin defăimare, fiindcă au dat oamenilor raţionali nume dintre numele animalelor iraţionale, ale câinilor care muşcă pe ascuns, ale lupilor şi ale coţofenelor, [aceştia toţi] urmărind îndreptarea prin venirea la pocăinţă a celui ce a greşit. Şi ce vei spune despre Dumnezeul tuturor şi despre Hristos proniatorul tuturor, despre Cel smerit cu cugetul, Care prin a Sa îndelungă răbdare şi blândeţe a depăşit toată blândeţea, atunci când îl vei asculta, numindu-i pe cei păcătoşi oameni fără minte şi orbi, fii ai diavolului şi ai vrajbei, câini şi porci, şi alte cuvinte defăimătoare?
310. Către Eladie citeţul
Că trândăvirea pentru cei neînvăţaţi se face pricină a toată răutatea, este un fapt pe care îl mărturiseşti şi tu. Iar că evreii, neavând ce lucra în pustie, au căzut în idolatrie, o cunoşti şi pe aceasta359. Aşadar, să nu îţi producă întristare
357 Mt. 3, 7.
358 Gal. 3,1.
359 Cf. Ieş. 32,1 ş.u.
162
lucrul cel făcut de mână, pentru că este o faptă folositoare şi pricinuitoare a toată înfrânarea.
311. Către Teona cel cuviincios
A te întrista nemângâiat, a te tângui şi a posti pentru o rudenie care s-a sfârşit din viaţă este o dovadă de necredinţă şi de lipsă de nădejde. Cel ce crede va învia din morţi pe cel de curând adormit, se va întări cu nădejdea, va mulţumi lui Dumnezeu, va preface plânsul în bucurie, se va ruga ca răposatul să aibă parte de milostivire veşnică, şi îşi va opri atenţia asupra corectării propriilor greşeli.
312. Către acelaşi
Dacă cineva va răbda cu mulţumire şi cu bărbăţie pierderea cuiva iubit, filosof şi cutezător se va numi şi i se vor şterge multe din păcatele trecute.
313. Către Tesalie diaconul
După cum un câine ce latră îl va putea răni pe un uriaş neînvins, tot aşa şi duhul blasfemiei îl va vătăma pe credinciosul cel adevărat, stricându-i liniştea sufletului.
314. Către Dracontie
Mă tem, spune Iov, să nu mă nimicească Domnul în întuneric360; adică nu cumva să mă alunge dintre cei care se învrednicesc de
360 Cf. Iov 9,17 [LXX].
163
lumina slavei Sale şi să mă arunce în întunericul cel veşnic. Pentru aceasta să nu petrecem viaţa noastră în trândăvie şi nepăsare.
315. Către Evbulion
Lupii cei eretici îi numesc suciţi şi vicleni pe cei ce leapădă învăţătura eretică pentru cea ortodoxă şi se întorc spre buna cinstire de Dumnezeu.
316. Către Pierie senatorul
Preaiubitorul de oameni şi Mântuitorul tuturor Hristos, atât cât a ţinut de El, a venit să-i mântuiască pe toţi oamenii. Dar vedem că nu toţi se afierosesc pe ei înşişi spre a lor mântuire. Aşadar, să ne osândim şi să ne tânguim pentru trândăvirea şi pentru lipsa noastră de chibzuinţă, şi să nu punem pe seama Bunului Stăpân păcatele noastre.
317. Către Atanasie judecătorul
Eşti asemenea cu acela care zice: „Am vrut să văd ploi care inundă tot pământul, dar să simt răceala lor nu voiesc”. Cum se poate să te bucuri de ploi fără răcoarea lor? Cum spui că doreşti şi te rogi să te învredniceşti de o harismă duhovnicească, însă fără durere şi suferinţă? Căci cel ce voieşte să se facă părtaş al vreunui dar ceresc, fie el mirean sau monah, trebuie să rabde multe suferinţe, ispite şi amărăciuni, toate având rostul unei ierni grele, pentru ca numai astfel să culeagă roadele Sfântului Duh.
164
318. Către acelaşi
Şi ai stat pe acestea precum cioara361, spunea prorocul. Adică, uitând pentru multă vreme de Dumnezeu, ai petrecut cu plăcere în păcate dimpreună cu necuraţii demoni. Fiindcă cioara trăieşte mulţi ani şi îşi iubeşte puii. Tot astfel şi orice iubitor de plăcere şi de lume îşi iubeşte şi îşi alintă propriii fii, adică faptele cele dezgustătoare şi josnice.
319. Către Irimie comitul
Aflu că îţi doreşti ceea ce se zice că este de nedorit şi preaînalt, dar nu este, adică tronul unei provincii. Cunoaşte însă, prealuminatule om, că mică este şi de nimic, şi pentru puţin timp, şi nu se deosebeşte deloc de vlăstarii de primăvară, slava cea de la oameni, cea vrednică de râs şi de batjocură; şi mare şi multă este ruşinea cea viitoare. Dacă, aşadar, nu voieşti să te faci de ruşine, să nu voieşti să te slăveşti cu slava care dispare repede şi cunoaşte scădere.
320. Către Firmilian
în locul părinţilor s-au născut ţie fii362. Căci cei care mai înainte în legea mozaică L-au adorat pe Dumnezeu şi I-au plăcut Lui s-au arătat a fi în rânduiala Bisericii ai doilea după Apostoli; căci fiii ei, Apostolii, au fost membri ai sinagogii evreilor, însă pentru că s-au învrednicit a fi ucenici ai lui Hristos şi au urmat întru toate învăţătorului, au arătat
361 Ier. 3, 2 [LXX].
362 Ps. 44,19.
165
fii pe părinţii lor prin vieţuirea şi prin slujirea lor, părinţi care s-au îndreptat odinioară prin lege.
321. Către acelaşi
Poţi şi altfel să înţelegi zicerea despre care am vorbit ceva mai sus: în locul părinţilor s-au născut ţie fii, adică harul pe care, în vremea părinţilor tăi, de multe ori l-ai cerut de la Dumnezeu şi tot de atâtea ori nu ai reuşit să îl primeşti, nefiind ascultat, l-ai primit în cele din urmă la bătrâneţe, fapt care te bucură şi te mulţumeşte mai mult decât naşterea de fii; căci Domnul îţi va da, spune, un dar mai mare decât cel de a avea fii şi fiice.
322. Către Socrate preotul
Dumnezeu, Care a rânduit toate cu a Sa bunătate şi este proniator al tuturor, fără să îşi întoarcă faţa Sa, după cum s-ar cuveni, de la cei pe care îi are în grijă, îi tratează după a Sa bunăvoinţă şi atotbunătate. De aceea dă, din milă şi din îndurare, hrană tuturor celor ce caută spre El. Iar aceasta este ceea ce se spune de către Psalmist: Milostiv şi îndurat este Domnul, şi dă hrană celor ce se tem de Dânsul363.
323. Către Chiriac diaconul
Să nu voieşti, asemenea celor nebuni, să-ţi tai mădularele cele de sub pântece ale trupului, ci roagă-te şi cere stăruitor Domnului să-l facă eunuc pe omul cel dinăuntru,
363 Ps. 110, 5.
166
pentru ca astfel nicidecum să nu mai gândeşti sau să ai în minte partea bărbătească şi femeiască.
324. Către acelaşi
Ceea ce spune apostolul: îndemnaţi-vă unii pe alţii, în fiecare zi, până ce putem să zicem: astăzi!364, şi ceea ce este scris în cartea lui Iov: S-a întâmplat ca într-o zi365, se înţeleg ca fiind veacul cel prezent; căci pentru om toată viaţa sa este ca o zi366. Satana deci ne revendică continuu [de la Dumnezeu]. S-a întâmplat, aşadar, zice, ca într-o zi, adică, s-a întâmplat atunci ca într-un anume fel să fie [ispita], după cum şi nouă ni se întâmplă de multe ori să fim ispitiţi de diavol367. Aşadar, este bine să nu fim nepăsători, ci prin ajutorul şi mângâierea Duhului să ne întărim cugetul, ca să nu ne înghită vrăjmaşul nostru din pricina deznădejdii.
325. Către acelaşi
Dumnezeu se luptă cu Amalec, după cum spune Moise, cu mână ascunsă368. Căci Stăpânul nostru Se luptă în chip nevăzut cu diavolul. Nouă însă, Domnul cel multmilostiv şi iubitor de oameni ne trimite spre binefacere harul numelui Său şi mila Sa, şi ne vindecă, ne zideşte şi ne formează, ne înconjoară dinlăuntru şi din afară, ne acoperă şi ne mântuieşte.
364 Evr. 3,13.
365 Iov 2,1: S-a întâmplat ca într-o zi are sensul de o zi deschisă, continuă.
366 Diavolul a venit în această zi, adică pe tot parcursul vieţii noastre, să ceară de la Dumnezeu sufletul nostru, aşa cum a cerut sufletul lui Iov.
367 Arată că ispita diavolului poate să vină oricând în acest veac de acum, trecător, în acest „astăzi” al vieţii noastre pământeşti, fapt pentru care suntem chemaţi să fim cu luare aminte Ia cursele vrăjmaşului. Pentru a înţelege textul, a se vedea contextul de la Iov 2,1.
368 C. Ieş. 17,16 [LXX],
167
326. Către Teodot comitul
Dumnezeieştii îngeri imitând pe Stăpânul Dumnezeu, se arată a fi iubitori ai smereniei. Aşadar, când un monah se măreşte cu înălţimea vieţuirii sale monahale, îmbrăţişând duhul mândriei şi fiind posedat de acesta în chip nedezlegat, atunci îngerii îl părăsesc pe cel îngâmfat şi stau departe de el, nevoind să îl acopere, să-l ajute, să-l păzească şi să-l sprijine, ca mai înainte. Atunci deodată năvălesc asupra lui diavolii şi amestecându-se cu cel lipsit de ocrotirea cea fericită, îl aruncă în desfrânare sau furt sau ucidere, adulter sau altceva dintre cele oprite. Căci cel mai mare dintre toate păcatele este păcatul mândriei, pentru că prin aceasta diavolul, iniţiatorul a tot păcatul, a fost aruncat din cer pe pământ. Acestea ţi le-am spus pentru că m-ai întrebat, cum de unii dintre cei ce au primit să vieţuiască ascetic se afundă uneori în chip necuviincios în fapte şi căderi destul de grele? Aşadar, este de dorit a îmbrăţişa şi a ţine necontenit binele, căci nimic nu este mai bun decât cugetul smerit, despre care şi Hristos Domnul şi Dumnezeul şi Stăpânul a toate, vieţuind dimpreună cu oamenii după trup, ne-a vorbit tuturor şi ne-a poruncit cu râvnă zicând: învăţaţi de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre369.
327. Către Iponic secretarul
Mulţi se roagă să scape de propriul lor trup pentru aceea că le conduce sufletul spre păcat. Ar trebui însă ca aceştia să se roage mai mult spre a fi izbăviţi de vieţuirea vicioasă, de gândirea pătimaşă şi de cugetarea cea iubitoare de necurăţie.
369 Mt. 11, 29.
168
328. Către acelaşi
Mâinile lui Hristos au fost întinse pe Cruce şi picioarele Lui pironite, ceea ce înseamnă că aceasta [Crucea] este stavilă puternică şi obstacol, şi desfiinţare a tuturor faptelor celor viclene şi a drumului ce duce spre toată nelegiuirea şi păcatul. Căci prin puterea Crucii Stăpânului am biruit, am călcat şi am alungat de la noi păcatul care mai înainte ne biruia, ne înşela şi ne robea.
329. Către Maurian
Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, nu S-a cruţat pe Sine, ca să ne izbăvească pe noi [din moarte], fiind Singurul fără de păcat Care a murit pentru cei păcătoşi. Aşadar, nu deznădăjdui, ci aleargă la mântuire.
330. Către Teopomp senatorul
În chip simbolic, sau mai curând profetic, Isus al lui Iosedec s-a arătat odinioară purtând haine murdare, însă le-a scos pe cele necurate şi s-a îmbrăcat în veşminte curate370. Iar aceasta s-a făcut ca să cunoaştem şi să învăţăm că, aşa cum am purtat chipul cel pământesc, vom purta şi chipul Celui ceresc371. Căci Hristos biruieşte cu mult păcatele oamenilor prin ale Sale virtuţi. De aceea trebuie să ne rugăm pentru a fi mântuiţi şi izbăviţi din primejdii, şi pentru a nu muri [cu sufletul] în stare de necurăţie şi vrednici de osândă.
370 Cf. Zah. 3, 3-4.
371 1 Cor. 15, 49.
169
331. Către Ilarie monahul
Din vârful muntelui Sanir şi Ermon, zice Cântarea Cântărilor372. Sanir se tâlcuieşte „calea luminii”, iar Ermon „ofrandă”. Prin vârful muntelui Solomon subînţelege puterea cea raţională a sufletului, adică întreaga noastră fiinţă să o afierosim lui Dumnezeu şi să păşim fără oboseală pe calea ce ne stă înainte, cea strâmtă şi lungă [a mântuirii], având luminaţi ochii sufletului de strălucirea dumnezeieştilor porunci.
332. Către acelaşi
Veşmintele cele necurate la care se face referire în Scriptură sunt gândurile cele viclene, cuvintele necuviincioase şi faptele nelegiuite. De aceea s-a spus în cartea Psalmilor despre Iuda: S-a îmbrăcat cu blestemul ca şi cu o haină373, şi: Să se îmbrace cu ruşine şi înfruntare cei ce caută să-mi facă rău374. Nimic, desigur, nu îl ruşinează şi nu îl arată pe om mai gol, decât păcatul.
333. Către Himasie
Pentru cei ce au început şi nu au terminat lucrarea virtuţii, s-ar putea spune acel cuvânt profetic: Cele ce sunt înaintea Lui sunt ca grădina raiului, iar după trecerea Lui, câmpie pustiită375.
372 Cânt. 4, 8.
373 Ps. 108,17-18.
374 Ps. 70,14.
375 Ioil 2, 3.
CARTEA II
1. Către Antinoghen
Cei ce mult s-au ostenit pentru dreptate, chiar dacă vor fi biruiţi pentru puţin de răutatea ispitelor, nu se tem, ci se ridică degrabă cu tărie şi cu încredere, şi stau drepţi, ca să nu cadă iarăşi.
2. Către Timon episcopul
Voi apăra, zice Dumnezeu, cetatea aceasta pentru Mine şi pentru David robul Meu1. Iar prin cetate înţelegem sufletul cel foarte credincios.
3. Către un destinatar necunoscut
Să nu îl părăsim în nici un chip pe Dumnezeu când ne ceartă şi ne bate, nici să nu ne întoarcem faţa de la Părintele duhurilor, pentru ca nu cumva, din pricina unui scurt moment de lenevie şi de laşitate, să cădem din acea veşnică şi de neînstrăinat moştenire, pregătită pentru noi în ceruri, şi din bucuria cea fără de sfârşit.
1 IV Rg. 19, 34.
172
4. Către acelaşi [destinatar necunoscut]
Pentru că îmi scrii că te vindeci şi te bucuri foarte mult din pricina cuvintelor mele, în locul cuvintelor acestui veac care te mâhnesc, fii cu luare aminte acum la Sfântul David, căci îţi binevesteşte bucurie nesfârşită: Fericit este omul, zice, pe care îl vei certa, Doamne2. Şi iarăşi zice: Ne-am veselit în toate zilele vieţii noastre, pentru zilele în care ne-ai smerit pe noi, şi pentru anii în care am văzut rele3; şi: Din izvorul desfătării Tale ne vei adăpa pe noi toţi4, care alergăm la acoperământul aripilor purtării Tale de grijă.
5. Către Valh eparhul
Nu semănaţi peste spini5, zice cuvântul prorocesc, adică nu încredinţaţi cuvintele lui Dumnezeu oamenilor copleşiţi de griji şi iubitori de plăceri. Căci dumnezeieştile porunci numesc spini plăcerile cele viclene şi grijile cele nefolositoare ale sufletului.
6. Către acelaşi
Casa sufletului tău, de la temelie la acoperiş, este plină de necurăţie şi cărămidă spartă, de cârpe murdare, de oase de morţi şi de pământ. Cum, dar, mă rogi să intru cu vasele cele împărăteşti ale învăţăturilor celor sfinte şi să le aşez în
2Ps. 93,12.
3Ps. 89,16.
4Ps. 35,8.
5 Ier. 4, 3.
173
cugetul tău, de vreme ce înlăuntru nu se află nici un loc de odihnă?
7. Către acelaşi
Dacă te vei strădui puţin să-ţi curăţeşti inima şi să o înfrumuseţezi aşa cum se cuvine, sunt pregătit să mă arăt îngăduitor, îngrijindu-mă a-ţi spune cuvinte de suflet folositoare şi a-ţi umple casa cea inteligibilă [a sufletului] cu odoare dumnezeieşti.
8. Către Asterie citeţul
Nu voiesc să creşti în ignoranţă, ci în lucrarea cea preabună a vieţuirii duhovniceşti şi a cunoaşterii de Dumnezeu.
9. Către acelaşi
Păcatul nu se socoteşte, dacă nu este lege6. Căci până nu a prins viaţă legea întru noi, poruncindu-ne ce putem face şi oprind cele pe care nu le putem face, potrivit cu pravilele sădite în noi în chip firesc cu privire la bine şi la rău, nu se socotea că păcătuiam. Fără lege, păcatul era mort. Aşadar, desăvârşindu-se în noi legea7, dimpreună cu lămurirea înţelesurilor
6 Rom. 5,13.
7 Cu alte cuvinte, legea dumnezeiască nu este o realitate exterioară fiinţei umane, ci este conformă firii umane. Această conformitate a fost coruptă prin căderea lui Adam, dar a fost restaurată şi plinită prin lucrarea mântuitoare a Domnului Hristos. Omul nu poate trăi în afara lui Dumnezeu. Aceasta este o lege înscrisă în structura fiinţială a omului. El poate, prin folosirea greşită a libertăţii, să se autonomizeze, adică să-şi stabilească legi proprii de existenţă, însă aceasta îl va conduce numaidecât la moarte. Acest fapt s-a întâmplat cu Adam şi cu urmaşii lui. Aşadar, legea dumnezeiască înscrisă în firea omului, prin care se stabilesc înţelesurile şi sensurile legate de păcat şi virtute, bine şi rău, viaţă şi moarte, a primit din nou chip în om prin reactivarea şi plinirea ei în Hristos.
174
[despre bine şi rău] şi cu venirea poruncii [lui Hristos], de îndată s-a aflat întru noi răul şi a reînviat păcatul.
10. Către acelaşi
După cum pentru iudeul cel rău tăierea împrejur i s-a făcut spre înlăturarea prepuţului, tot astfel înfrânarea şi postul celui care posteşte asemenea elinilor [în chip idolatru] i se consideră ca beţie şi desfrânare, fiind socotit cu omul ce flămânzeşte şi se scârbeşte de făpturile cele bune ale lui Dumnezeu, după cum fac maniheii8.
11. Către acelaşi
înfrânarea cea săvârşită în Hristos este bună, foarte cumpătată şi folositoare, iar cea împlinită de elini şi de manihei este vrednică de osândă şi vătămătoare.
12. Către Nimertie silentiarie
Să nu te opreşti niciodată de la tot lucrul care te călăuzeşte spre [trăirea] dreptei credinţe; căci destinderile şi nelucrarea
8 Eretici proveniţi dintre creştinii secolului al III-lea, urmaşi ai ereziarhului persan Manes, care considerau că lumea se guvernează după două principii, al binelui şi al răului.
175
ne conduc la înşelare şi stricăciune [sufletească]. Tu însă să te rogi cât mai des şi să fii cu luare aminte la citirea canoanelor sfinte ale Domnului, şi să cauţi să prinzi şi să atragi mintea ta spre facerile de bine pentru cei aflaţi în nevoi şi purtarea de grijă a celor năpăstuiţi. Şi astfel vei ocoli lesne nu numai lucrarea păcatului, ci, aşa cum este firesc, şi atacurile, şi amintirile, şi îmboldirile lucrărilor celor necuviincioase.
13. Către acelaşi
Te laud pentru multa ta purtare de grijă pe care o ai faţă de suflet şi pentru înfrânare, pentru depărtarea de vederile necurate, pentru lipsa de răutate şi pentru alte izbânzi [duhovniceşti], de care te-ai învrednicit trăind în mijlocul lumii, însă mai fă-mi în afara acestora încă o bucurie: îndepărtează-te de vătămarea celor ce fac glume şi ţi se va împleti ţie cunună.
14. Către Antonie scholasticul
Se crede că israeliţii s-au botezat prin judecată9 dumnezeiască trecând prin Marea Roşie, chiar dacă nu s-au botezat propriu-zis. Tot astfel Dumnezeu a hotărât ca Efrem, cel al doilea născut, să primească binecuvântarea celui întâi-născut şi să fie preferat în locul lui Manase10[fratele] mai mare, pentru ca noi să cercetăm înţelesurile acestor lucruri.
9r) nj(j)0; alegere, hotărâre, orânduire.
10 Cf. Fc. 48,19.
176
15. Către Theosebie
Cele două măsline de aur ale Prorocului Zaharia11 îi simbolizează pe cei ce au crezut în Hristos dintre iudei şi dintre neamuri, care la început erau ca paiele, iar apoi prin credinţă şi pocăinţă au fost din plin miluiţi şi s-au făcut de aur pentru judecata lor cea dreaptă.
16. Către Agathie decemvirul
Fericitul David, după ce i-a omorât pe ucigaşii lui Işboşet, a tăiat mâinile şi picioarele acestora şi le-a atârnat deasupra iazului şi a apei12. Acestea arată faptul că, prin botezul în Hristos, sunt mutilaţi şi sunt stârpiţi demonii care mai înainte de [îmbrăţişarea] credinţei ne robeau şi ne ucideau sufletele.
17. Către acelaşi
Prin legea mozaică s-a făcut descoperirea unei nădejdi mai bune, prin care ne puteam apropia de Dumnezeu. Aşadar: Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi se va apropia şi El de voi13, după cum spune Iacov. Însă poporul iudeilor nu a vrut să se apropie şi să se alipească de Domnul prin această nădejde şi credinţă. Din această pricină David a zis: Mânie a căzut peste Israel14, pentru că nu a crezut în Dumnezeu, nici nu a nădăjduit în mântuirea Lui. Şi a spus iarăşi acelaşi Dumnezeu prin Isaia:
11Cf. Zah. 4,3.
12 II Rg. 4,12.
13 Iac. 4, 8.
14 Ps. 77,25.
177
Poporul acesta mă iubeşte cu buzele, însă inima lor este departe de Mine15.
18. Către acelaşi
Mulţi dintre păcătoşi, dorind să ascundă întunericul jalnic ce se află în inimile lor, râd foarte mult şi cred că prin purtarea teatrală simulează voioşia [sufletească]. Ei trebuie să ştie însă că, din pricina pervertirii bucuriei celei drepte, sunt plini întru cele dinăuntru de toată amărăciunea.
19. Către Pantonim satrapul
De vreme ce nu ai suflet să-i hrăneşti şi să-i îmbraci pe cei de aproape ai tăi, atunci de ce încerci să arăţi chipurile că împarţi bogăţia ta străinilor mândri, vicleni şi fără de minte ce vin din altă parte.
20. Către Ipatie inspectorul
Apostolul Pavel, nefiind de părere că toţi cei ce mor se mântuiesc16, scrie: Cel ce a murit faţă de păcat a fost mântuit17. Căci dacă ar fi aşa, atunci cu adevărat toţi necredincioşii şi nelegiuiţii, ieşind din această viaţă, vor crede că se vor mântui. Însă [mântuit este] tot omul care nu săvârşeşte păcatul, prin încetarea lucrării celei stricăcioase, mort făcându-se faţă de
15 Is. 29,13.
16 LKmcovojai a fi îndreptat, curăţit, mântuit. În epistolele pauline, în special în Epistola către Romani, termenul menţionat are sensul de mântuire.
17 Rom. 6, 7.
178
faptele cele viclene. Astfel el nu mai este păcătos, ci este numit după cuviinţă drept. Aşadar, în acest sens trebuie să înţelegi ceea ce s-a scris, că: Acela care a murit faţă de păcat, pentru că nicidecum nu îl mai săvârşeşte, a fost mântuit.
21. Către Isidor anagnostul
Petru, verhovnicul Apostolilor, zice: Dacă sunteţi ocărâţi pentru numele lui Hristos, fericiţi sunteţi18. Iar Domnul a spus prin Prorocul Isaia: Să nu vă temeţi nicidecum de defăimarea oamenilor19. Şi tot El propovăduieşte în Evanghelie: Fericiţi veţi fi, când vă vor prigoni; bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri20. Iar Apostolul Pavel, în Epistola către Evrei, îi laudă cu tărie pe cei ce au credinţă arzătoare în Mântuitorul Hristos21. Dacă lucrurile sunt aşa, atunci nicidecum să nu deznădăjduieşti, nici să te nelinişteşti când eşti defăimat de oamenii cei fără de minte şi de cei necredincioşi şi necuraţi pentru numele tău cel bun, pentru buna ta creştere şi pentru luminoasa ta evlavie. Căci cei desfrânaţi îi batjocoresc pe cei înfrânaţi22, cei necredincioşi îi defaimă pe cei binecredincioşi, cei vicleni îşi bat joc de cei buni, iar cei orbi spun despre ei înşişi că văd foarte bine, cei foarte păcătoşi aclamă şi propovăduiesc păcatele şi patimile cele de necinste ale necurăţiei lor, fiind de părere că amarul este dulce. Noi însă se cade să-i luăm în râs şi să îi dezaprobăm, să plângem şi să ne tânguim pentru pierderea lor.
18 I Pt. 4,14.
19 Is. 51, 7.
20 Mt. 5,11-12.
21 Cf. Evr. 10, 32 ş.u.
22 f) CTaxţ(xxjuvr].
179
22. Către Nicodim
Se cade să mulţumeşti lui Dumnezeu pentru lipsa banilor, fiindcă nu ţi se va cere răspuns în ziua judecăţii din pricina lor. Pentru că zice: Celui ce i s-a dat mult, şi mai mult i se va cere23 de către sfinţii îngeri executori ai [judecăţii]. Iar cel bogat va fi supus la multă cercetare pentru banii care i s-au dat şi va trebui să dea răspuns precis şi să participe la un înfricoşător interogatoriu, dacă a gestionat bine sau rău bunurile primite de el prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu.
23. Către Afrodisie diaconul
Să nu fii îndrăzneţ la bătrâneţe, căci şi cei bătrâni cad în păcat. Roagă-te, mai degrabă, lui Hristos să te ajute în toată vremea, şi să-ţi fie păzitor şi neclintită apărare.
24. Către Harisie episcopul
Mă întreabă cinstitul tău suflet, ce poate să însemne ceea ce este scris de apostolul, că: Puterea păcatului este legea lui Moise24. Aceasta nu înseamnă că dumnezeiasca lege este pricinuitoare a păcatelor, aşa cum rău au crezut unii oameni neînvăţaţi, şi nici că legea dă putere păcatului, ca obişnuinţă. Să nu fie aceasta! Căci prin firea ei [legea] nici nu îngrădeşte, nici nu şterge păcatele, ci cercetează cu tărie iraţionalitatea celor ce săvârşesc păcatul şi arată în văzul lumii firea faptelor lor necuviincioase, iar pe de altă parte, astupă gura cea necurată a iudeilor care se îngâmfă pentru [că au primit] legea
23 Lc. 12,48.
24 1 Cor. 15, 56.
180
dumnezeiască şi se comportă continuu ca ieşiţi din minţi, lucrând fără frică tot păcatul şi arătând prin călcarea legii lipsa de cinstire faţă de Dătătorul legii. Căci dumnezeiescul apostol acestea şi pe cele asemenea obişnuieşte să le vestească celor care se înalţă şi se mândresc cu faptul că au legea [cea dumnezeiască].
25. Către Ermolae monahul
Priveşte în sus către Dumnezeu. Căci ce legătură este între tine şi cele pământeşti? Să nu doreşti, aşadar, să vezi ce face omul lumesc, căci tu ai ieşit din lume şi din grijile acestei vieţi. Să nu priveşti la lucrarea cea lumească, ci fii cu luare aminte numai la tine însuţi şi poartă de grijă ca după cuviinţă lucrarea ta să se asemene cu aceea a [părinţilor] nevoitori. Fiţi deci cu luare aminte cum umblaţi şi cum vieţuiţi25, spune dumnezeiasca învăţătură.
26. Către Procopie preotul
Dacă osândeşti întoarcerea spre cele rele, atunci fugi şi tu de întoarcerea la cele rele. Căci zice: Cine se întoarce înapoi nu este potrivit pentru împărăţia cerurilor26.
27. Către Frumentie comitul
Tăierea împrejur nimic nu este, zice apostolul, şi nici netăierea împrejur nu este nimic27. Căci niciuna din cele două nu ajută
25 Ef. 5,15.
26 Lc. 9, 62.
27 1 Cor. 7, 19.
181
la mântuirea sufletului şi la cunoaşterea deplină a lui Dumnezeu. Şi ce anume să fie ceea ce mijloceşte omului câştig şi folos [duhovnicesc]? Este învederat că [aceasta] este urmarea poruncilor lui Dumnezeu.
28. Către Ippasie tribunul
După cum există înfrânarea [post] de la mâncare, tot astfel este şi înfrânarea de la mânie, de la iubirea de stăpânire, de la privirea cu răutate, de la aroganţă şi de la iubirea de bani, de la irascibilitate şi de la somnolenţă, de la moleşeală şi curiozitate şi de la tulburare şi de la altele asemenea acestora.
29. Către Tirsie monahul
Dacă te ocupi mult şi te îngrijeşti cu plăcere de viaţa celor ce lucrează fapte de ruşine, atunci ţi-ai uitat inima, ai lăsat deoparte experienţa chiliei tale, eşti înşelat în ceea ce priveşte adevărul şi păşeşti pe căi pierdute; ia aminte, dar, la ce capăt vei ajunge.
30. Către acelaşi
Aşa cum eu, dacă nu voi împărtăşi altora mai departe din harisma dăruită mie [de Dumnezeu], voi avea de suferit în ziua judecăţii, ca unul ce am trecut sub tăcere talantul cel duhovnicesc, tot astfel se va cere şi de la tine răspuns, dacă nu vei dărui şi tu altora darul cel ceresc al cunoaşterii încredinţat ţie. Căci îţi adeveresc că ai mult har de la Dumnezeu, [dobândit] ca urmare a nobleţei tale, a vieţii tale preacuvioase şi a stăruinţei tale de a te întrece cu cei mai îmbunătăţiţi dintre
182
monahi, [fapte] vrednice de laudă pe care oricine le poate observa în chip omenesc şi în vieţuirea de zi cu zi.
31. Către Fotini
Aducându-ne aminte de viaţa voastră cea neprihănită, slăvim pe Dumnezeu, zicând împreună cu David: Cât de iubite sunt locaşurile şi jertfelnicele Tale, Doamne al puterilor!28. Căci cu adevărat prin fecioria voastră v-aţi arătat a fi locaşuri şi jertfelnice şi biserică şi odoare de preţ ale lui Dumnezeu.
32. Către Menandru domesticul
Spui că nu doreşti să te îndepărtezi de vechiul elenism, considerând aceasta ca [fiind o faptă] vrednică de osândă. Spune-mi însă, minunate, dacă tatăl tău ar fi fost căpetenie de tâlhari, beţiv, desfrânat sau cămătar, obraznic, jefuitor de morminte, nu ai fi dorit, gândind cu înţelepciune, să te faci mai bun decât nedreptatea şi necuviinţa cea rea a tatălui tău?
33. Către Hrisogon preotul şi egumenul
M-a întrebat a ta dragoste ce înseamnă ceea ce spune Baruh către Dumnezeu: Tu domneşti în veşnicie, iar noi ne pierdem în veac29. Despre Dumnezeu, deoarece există fără de încetare,
28 Ps. 83,1.
29 Bar. 3, 3. Li) ei Ka9r)pevoi; iov aicova, Kai i)peiţ ănoAXvpevoiTOV aicova. Termenul alcov, -OQ are atât sensul de veşnicie, cât şi de veac, o sută de ani, timpul unei vieţi pământeşti ş.a. În textul de mai sus, prima variantă se aplică lui Dumnezeu, iar celelalte omului. Astfel, textul s-ar înţelege în felul următor: Tu domneşti în veşnicie, iar noi rătăcim în toată viaţa noastră.
183
neschimbatul şi statornic30, s-a spus că domneşte în chip neschimbat în veci, în timp ce noi, fiind schimbători, ne pierdem de fiecare dată foarte uşor, devenind de multe ori diferiţi de ceea ce am fost, şi trecem necontenit de la unele gânduri la altele.
34. Către Socrate eksceptorul
Puterile cereşti se vor clătina în ziua judecăţii celei drepte31. Adică oştile îngereşti care împlinesc poruncile Stăpânului, din blânde cum sunt, se vor îndrepta spre mânie […]32, împotriva tuturor oamenilor vicleni.
35. Către un destinatar necunoscut
Să nu te tulbure gândurile cele necuviincioase şi ale necredinţei, cele viclene şi nelegiuite ale lui Satan, nici să te uimească, nici să te descumpănească şi astfel să împingă spre el [diavol] sufletul tău bun, cel luminător prin credinţă şi ocrotit prin crucea lui Hristos.
36. Către Demostene, părintele cetăţii
Dacă nu iubeşti cuvintele cele fericite şi cu adevărat dumnezeieşti ale Sfintei Scripturi, te vei asemăna cu animalele cele lipsite de judecată şi iraţionale.
30 C. Ps. 88, 34 ş. u.
31 Mt. 24, 29.
32 Text incomplet în original.
184
37. Către Calistian
Aşa cum ne-am obişnuit, iubind viaţa, să mâncăm şi să bem, să vorbim şi să auzim, tot astfel suntem datori cu dorinţă neîndestulată să ne aplecăm asupra studiului cuvintelor lui Dumnezeu.
38. Către Asclipiodot
Ce folos ai ca superior al slujitorilor tăi, dacă eşti rob poftelor, ca şi cum [acestea ţi-ar fi] stăpâne nemiloase.
39. Către Auxentie ilustrul
Fiul cel Unul-Născut şi Cuvântul Tatălui este Cuvânt viu şi fiinţează ca Cuvânt enipostatic, fiind născut fără patimă din Tatăl mai înainte de veci şi de timp, Unul din Unul fiind Unul-Născut, Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, acelaşi cu Tatăl şi întru toate asemenea Lui, în tărie, fiinţă, bunătate, putere şi în toată desăvârşirea, astfel încât să îl încapă în El pe Tatăl şi să fie încăput de către Tatăl, Creator al tuturor celor materiale, dimpreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt Cel împreună închinat şi deofiinţă.
40. Către acelaşi
Fiul Cel Unul-Născut şi Cuvântul lui Dumnezeu după preschimbarea Sa, adică după ce a luat trup din Sfânta Fecioară, nu a pierdut şi nici nu S-a înstrăinat de a Sa dumnezeire; a
185
rămas Dumnezeu şi după întrupare, Dumnezeu adevărat după cele nevăzute şi Om adevărat potrivit cu cele văzute, căci nu era fără de minte şi fără suflet, cum propovăduia Apolinarie.
41. Către Eftimie diaconul
Unii se laudă cu viile, cu măslinii, cu animalele, cu mulţimea slujitorilor şi cu casele lor, precum şi cu aurul, cu argintul, şi cu alte proprietăţi pământeşti. Tu însă, prea vesti tule rob al lui Hristos, văzând neîncetat cu ochii minţii pe nevăzutul împărat şi gustând din a Sa bucurie şi fiind legat de Acesta prin dorinţă nestăvilită, hrănindu-ţi sufletul cu nădejdea în El şi desfătându-te cu iubirea Lui neveştejită şi stăruind cu răbdare în rugăciuni neîncetate şi în psalmodii şi încuviinţând cuvintele cele duhovniceşti, să strigi cele ale profeţilor: Mi-am adus aminte de Dumnezeu şi m-am bucurat33; şi: Mă voi lăuda în Domnul meu, şi nu am ostenit mergând în urma Domnului meu34. Mă voi veseli, aşadar, iubitorule de oameni Stăpâne, de cuvintele Tale, după asemănarea celui ce a găsit bogăţie şi comoară multă35. Pentru aceasta îţi va răsplăti ţie Mântuitorul şi Ziditorul a toate, căci bucuria şi veselia ta nimeni nu va putea să ţi-o jefuiască36. Pentru că şi Maria şi-a ales partea cea bună şi neprihănită a dumnezeieştilor învăţături37. Şi întrucât cuvintele Mele sălăşluiesc în tine [va spune Domnul], îmi voi aduce aminte de tine întru împărăţia Mea. Şi: Să nu te temi nicidecum, pentru că voi fi cu tine pururea38, şi te
33 Ps. 76,3.
34 Ier. 17,16 [LXX],
35 C. Ps. 118,162.
36 C. In 16, 22.
37 Cf. Lc. 10,42.
38 Is. 41,10.
186
voi izbăvi de tot necazul39, şi te voi scoate din mâinile vrăjmaşilor40.
42. Către Hriserot sofistul
Dacă foarte vestitul tripod al lui Apolo41, atunci când i s-a poruncit să tacă, din pricina prezenţei în trup a Stăpânului tuturor Hristos, în pofida nădejdii în el a neamurilor păgâne, a tăcut, aşa cum pot vedea toţi cei care locuiesc sub cer, pentru ce tu nu te ruşinezi şi nu te sfieşti, vorbind despre dumnezeii tăi cei fără de minte şi ticăloşi şi împotrivindu-te prin necuviinţa şi lipsa de consistenţă42 [a cuvintelor tale]? Iar dacă doreşti să mă convingi [despre cele ale tale], atunci mai degrabă să te prezinţi cuvenit prin tăcere, şi astfel vei încerca să imiţi mai potrivit oracolul tripod [al lui Apolo].
43. Către Faustin monahul
De ce te întristezi şi pentru ce te tulburi? De ce acuzi şi osândeşti, cârtitorule? De ce te arăţi a fi nerăbdător şi foarte descurajat, nepurtând sufleteşte cele ce se întâmplă? Adu-ţi aminte de cel ce spune în poveţele sale: Fiule, dacă te apropii de slujirea de Domnul, pregăteşte-ţi sufletul tău pentru ispită, încordează-ţi inima şi rabdă, şi nu te tulbura, şi nu cere degrabă dezlegare în vremea încercării43 Căci trebuie să ştii că, fără judecata lui Dumnezeu, nici un lucru dureros nu vine asupra
39 Cf. Ps. 33,18.
40 Cf. Ps. 30,16.
41 Unul dintre cei doisprezece zei ai Olimpului, zeu al soarelui şi al luminii.
42 F) ănQouumia realitate fără consistenţă, fără chip, impersonală.
43 înţ. Sir. 2, 1-2.
187
cuiva. Pentru aceasta: îmbărbătează-te şi inima ta să se întărească, şi aşteaptă pe Domnul44 şi te va milui.
44. Către Chiril monahul
Cum spui că există păcate mici, din pricina cărora Dumnezeu este tăgăduit şi necinstit prin încălcarea dumnezeieştilor porunci? Căci dacă cineva va ucide un bărbat sau va omorî un prunc, oricum ar fi el, este ucigaş şi ca ucigaş se judecă. Cum, aşadar, faci această greşeală, prin care te aşezi în afara împărăţiei cerurilor?
45. Către acelaşi
Nu mai cârti, omule, căci este străină de vieţuirea monahului cârtirea; nu cârti chiar de se va întâmpla să fii în pericol de moarte, săvârşind ceea ce îţi porunceşte frăţimea monahală. Căci zice: Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine mă ascultă, şi cine îndrăzneşte să vă tăgăduiască pe Mine mă tăgăduieşte45. Iar Apostolul Pavel scrie: Nu cârtiţi, precum au cârtit unii dintre israeliţi şi au fost nimiciţi de către pierzătorul46. Dacă voieşti să nu fii nimicit, opreşte-te din cârtire. Sau cum altfel crezi că vei putea să-ţi ridici mâinile către Domnul şi să te rogi fără mânie şi fără şovăială, aşa cum ne învaţă Apostolul Pavel?47 Căci cârtirea este odraslă48 a mâniei.
44 Ps. 26,20.
45 Lc. 10,16.
46 1 Cor. 10,10.
47 Cf. I Tim. 2, 8.
48 ro Kur]faa embrion, sămânţă, germene, făt.
188
46. Către Iliodor monahul
Cei care, prin strădanii şi osteneli multe, luptând timp îndelungat împotriva plăcerilor au reuşit să dobândească harisma nepătimirii, acestora le putem îngădui întâlnirea cu femeile nevoitoare49. Iar aceia care, după părerea ta, sunt încărcaţi de patimile iubirii de plăcere, vor trebui opriţi de la această periculoasă adunare, pentru ca nu cumva şi sufletele proprii, şi ale celorlalţi să le arunce în prăpastie. Aceştia nu trebuie să vadă femei decât numai la mare nevoie sau neapărată trebuinţă, fie că sunt călugăriţe, fie femei din lume. Pe de altă parte, celor din lume care ne îndeamnă să intrăm în locuinţele lor, pentru a le face rugăciuni, să le spunem cu smerenie cele din Evanghelie: Nu sunt priceput în virtute ca să intru în casa ta50. Dacă însă crezi că se vor folosi de rugăciunea monahilor, să spui: Fie ţie după cum ai crezut51. Iar pe toţi părinţii şi fraţii care iubesc a noastră smerenie îi rog să înalţe cereri curate pentru cei din lume.
47. Către Leonid monahul
Este [lucru] preabun să îţi vestesc acum cuvintele lui Ieremia: O, popor nebun şi fără inimă52. Pentru că deşi ar fi trebuit să îţi fie ruşine pentru faptele tale cele necuviincioase, pentru măririle în deşert, pentru multa ta vorbire, pentru bătăile din palme şi pentru alte semeţii prin care te mândreşti şi te
49 Femei care s-au afierosit ascezei şi fecioriei, fie în schima monahală, fie în viaţa de zi cu zi.
50 Cf Lc. 7, 6.
51 Mt. 8, 13.
52 Ier. 5, 21.
189
bucuri, tu pentru toate acestea te făleşti, te lauzi şi te slăveşti fără îndestulare. Însă Sfântul proroc îţi spune, ca din partea lui Dumnezeu, să te ruşinezi şi să-ţi primeşti ocara, astfel încât, venind întru simţire, cunoscându-te şi osândindu-ţi păcatele53, să reuşeşti să te luminezi. Căci conştientizarea păcatelor este dimineaţă pentru suflet şi osândirea lor este temeiul mântuirii.
48. Către un destinatar necunoscut
Fă-I cunoscută lui Dumnezeu boala ta, pentru ca harul să poată străluci peste ea, iar voinţa Stăpânului să o poată vindeca în chip mai presus de fire.
49. Către Alexandru monahul dintre învăţători
Veniţi, spune prorocul, să ne urcăm în muntele Domnului54. Nu zice: veniţi să ne aruncăm în prăpastia celui rău. Căci cu adevărat nu este nimic mai deşert decât înţelepciunea cea lumească, nici mai josnic şi mai de necinste decât aceasta, chiar dacă din neruşinare declară că zboară închipuit la înălţime. Pentru aceasta a zis dumnezeiescul apostol: înţelepciunea lumii acesteia este nebună înaintea lui Dumnezeu55. Şi întrucât: Lumea nu a cunoscut prin înţelepciunea ei pe Dumnezeu56, Dumnezeu a arătat nebună înţelepciunea înţelepţilor, iar prin Apostolii cei simpli la vorbire, datorită cunoaşterii lor fără scăderi a lui Hristos, a supus orice popor şi orice limbă atât a elinilor, cât şi a păgânilor. Pentru aceasta, fiecare dintre
53 Cf. Iez. 16, 52.
54 Is. 2,3.
55 1 Cor. 3,19.
56 1 Cor. 1, 21.
190
cei ce se apropie de propovăduirea credinţei trebuie să depună toată osteneala de a urma canoanele Apostolilor, a imita în chip riguros felul lor de a fi şi de a nu deforma în niciun fel predania cea desăvârşită de ei.
Ar fi, aşadar, fără sens ca, de vreme ce am nesocotit deşertăciunea filosofiei elineşti, şi am dispreţuit lăudăroşenia ei, urcându-ne în muntele înţelepciunii celei înalte a lui Hristos, să cădem iarăşi în preaîntunecata prăpastie a îngâmfării şi a ostenelii zadarnice şi, fiind întregi la minte, să ne arătăm iarăşi copii nesăbuiţi sau asemenea tinerilor care socotesc importante cuvintele deşarte şi stihurile satirice, de care nimeni nu a avut trebuinţă: nici eruditul Apolo Alexandrinul care i-a insuflat pe Apostolii lui Hristos, nici filosoful Clement al Romei, nici alţi mii de filosofi şi învăţaţi numiţi următori ai Apostolilor. Pentru ca nu cumva astfel, prin stihuri şi poezii epice, să se zădărnicească puterea Crucii lui Hristos şi pentru a nu se vădi că, în loc de legea cea dumnezeiască, ei aduc ca ofrandă pe jertfelnicul lui Dumnezeu miere57. Căci: Buzele femeii desfrânate picură miere58, adică cuvintele cele frumoase ale elinilor, prin vorbirea lor foarte convingătoare, îl înşală pe cel iubitor de bogăţie, iar după cum zice Solomon, [desfrânata] îl leagă cu funiile gurii ei şi, înstrăinându-l de filosofia lui Dumnezeu, îl coboară pe cel legat în chip vrednic de plâns în mreaja şi în fundul iadului.
Să nu cauţi, aşadar, să iei aminte la stihuri, chiar dacă te-ai deprins cu ele şi le pofteşti pe acestea, pentru ca nu cumva nimicind dumnezeiescul chip al pescarilor, pe care mai înainte cu mare dorire ai vrut să îl pecetluieşti în sufletul tău, să cazi în cea din urmă stricăciune, şi astfel să dovedeşti că neglijezi a ta mântuire pentru studiul poeziilor [elineşti], arătându-te imatur, exemplu [negativ] şi cursă înaintea altora –
57 Cf Lev. 2,11.
58 Pilde 5, 3.
191
nechibzuiţi, stricaţi şi nerozi la minte care, neavând nici o grijă pentru virtute, în toate zilele vieţii lor discută despre acestea, preferând să se laude că prin blestemata şi amăgitoarea lor slavă deşartă, mijlocind chipurile pentru cei mai neînsemnaţi dintre oameni, în mod supus şi delicat, o bucată de pâine din care [pâine] nu numai că nu îşi vor sătura sufletul, ba chiar îl vor face să flămânzească. Fiindcă de vreme ce ar trebui căutată pâinea cea de la Dumnezeul puterilor şi al slavei adevărului şi al deplinei cinstiri, aceştia fac cele contrare, crezând că se vor hrăni din înţelepciunea cea nefolositoare a lumii, câtă vreme preţul unei femei desfrânate este cât al unei pâini59 pline de necinste şi de multă stricăciune.
Tu însă să cauţi neîncetat pâinea puterilor celor de sus. Căci pâine cerească şi îngerească a mâncat omul60 care, urmând poruncilor bisericeşti, se face părtaş al înţelepciunii ce vine de sus, fiindcă: Tot cel ce trăieşte în duh, în Duhul să umble61. Aşadar, omul [duhovnicesc] mănâncă pâinea cerească şi pâinea îngerească, iar nu pâinea femeii desfrânate. Căci mulţi dintre eretici au născocit multe, dar nu le-a folosit la nimic, câtă vreme spicele [din care au făcut pâinea lor] au suferit pagube din partea vântului, după cum spune prorocul, iar din snopul strâns nu au putut face făină62. Dacă îi admiri pe cei ce scriu poezii elineşti, atunci este cazul să îl admiri şi pe necredinciosul şi scornitorul [în cele ale credinţei] Apolinarie, plăsmuitor al multor stihuri şi poezii, prin care, arătându-se ostenitor în deşert şi irosindu-şi toată vremea în cuvinte nebune şi mândrindu-se din pricina versurilor celor de nimic, s-a aprins şi s-a îmbolnăvit de idropică din
59 Cf. Pilde 6, 26.
60 Cf Ps. 77, 24-25.
61 Gal. 5, 25.
62 Cf. Os. 8,7.
192
cauza gândurilor, iar cu limba lui a străbătut pământul63, după cum spune David.
50. Către Aristoclis monahul
După cum se pare, te contrazici singur, pe de o parte vorbind bine, iar pe de altă parte făptuind cele rele, înfuriindu-te asemenea câinilor şi lătrând fără măsură şi cu putere la toţi. Însă acum se cade să înţelegi, frate, că trebuie să te îndrepţi, ca să nu se ridice faptele tale împotriva cuvioasei tale făgăduinţe [monahale].
51. Către Vichentie ascetul
Cât de mult crezi că îţi vei întări trupul prin stăruitoarea şi aspra înfrânare, tot atât de mult trebuie să-ţi smereşti inima, umilindu-te şi istovindu-te, pentru ca nu cumva, prinzând loc în tine slava deşartă, în loc de grâu, să seceri urzică şi ostenelile tale să se piardă.
52. Către Panighirie monahul
Dacă prin anumite semne vicleanul prinde de ştire că ai primit vreo binecuvântare dumnezeiască fiind făptuitor al celor bune, şi că ai dobândit har ceresc, după asemănarea lui Iacov şi a tuturor celor ce au lucrat lui Dumnezeu după adevăr, atunci urâtorul de oameni, fiind lovit de invidie şi rănit de ură, va aprinde asupra ta mari ispite, dorind să arunce sufletul tău cel iubitor de virtute în întristare, stârnindu-l
63 Ps. 72, 9.
193
cu gânduri viclene şi grăbindu-se să ajungă la lucrări vătămătoare [de suflet]. [Tu să ştii însă], preabunule, că nimic străin nu rabzi. Căci stă scris că după intrarea noastră în pământul cel sfânt şi duhovnicesc al dumnezeieştii făgăduinţe, s-au grăbit şi conducătorii edomiţilor, şi căpeteniile moabitenilor64, adică unii demoni amari şi tirani, voind a ne întoarce şi a ne trimite înapoi de la fericita intrare, şi a ne lipsi de bucuria cea veşnică. Însă tu, rămânând netulburat, îmbărbătează-te şi întăreşte-te, zdrobindu-i prin răbdare şi rugăciuni stăruitoare pe cei ce doresc să ne nimicească, zicând pururea cuvintele cele proroceşti: Nicidecum nu vă veseliţi, popoare străine, fiindcă a fost zdrobit toiagul celor ce ne loveau65; căci preamilostiv va fi nouă iubitorul de oameni Hristos Dumnezeu şi vor înceta, şi se vor opri atacatorii cei răi ai lui Faraon cel inteligibil [diavolului], dimpreună cu împăratul lor, şi puterea lor de până atunci se va zdrobi, pentru ca nicidecum să nu ne mai umilească muncindu-ne la paiele, la lutul şi la cărămizile păcatului66; căci cu cât ne apropiem de Dumnezeu, cu atât mai mult se năpustesc asupra noastră demonii.
53. Către Maurian monahul
Ispita tristeţii celei nesuferite, şi a deznădejdii celei grele, poate fi îndepărtată prin mulţime de lacrimi şi nădejdi folositoare, şi râvnă sfântă îndreptată către Preadulcele Mântuitor Hristos.
64 Ieş. 15,13-15 [LXX],
65 Is. 14,29.
66 Cf. Ieş. 5, 7.
194
54. Către Meneandru ascetul
Nu eşti odraslă nelegitimă, ci eşti [ostenitor] preabun şi vrednic de laudă, după asemănarea fericitului întru pomenire şi a atotvirtuosului avă Minuchian, descoperind prin tine însuţi caracterul cel prealuminos al acestui bărbat. Căci acela s-a arătat a fi nu numai ucenic, ci şi următor al iubitorului de oameni, Mântuitorul nostru Hristos, Care ne-a predat în chip pilduitor prin faptă şi cuvânt filosofía cea adevărată, descoperită prin vieţuire curată, care totdeauna ridică sufletul deasupra patimilor trupului.
55. Către Eufimie monahul
Cred că este foarte nechibzuit a lăsa deoparte grija pentru cele cereşti şi veşnice şi a ne îndeletnici cu lucrurile cele pământeşti, rătăcindu-ne astfel din pricina preocupărilor lumeşti şi născocind alte mii de pricini spre a dobândi un folos trecător şi fără de sens.
56. Către Ilarie monahul cel dintre scholastici
În cele din urmă ai primit mai demult a-l imita pe bărbatul cel vechi care, după ce s-a oprit din a înşela [oamenii], s-a aşezat în Ehinade67. Căci prin a hoinări peste tot locul şi a fi nestatornic, şi a fi împins de ici colo fără a fi neapărat şi de o mare trebuinţă, şi prin a te preumbla din loc în loc, şi a schimba un culcuş cu altul după asemănarea iepurilor, [prin acestea] cum îi va putea descoperi cineva pe cei înţelepţi cu cugetul?
67 Insule în partea de vest a Greciei în golful regiunii Mesolonghi.
195
Aşază-te deci în mănăstire în chip definitiv şi neclintit, exersând isihia şi aşteptând momentul când va să vină moartea, şi astfel, bine ieşind [din această viaţă], să te bucuri de-a pururea la picioarele lui Hristos.
57. Către Platon arhimandritul
Călăuzitorii noştri în viaţa [monahală] s-au făcut zeloţi asemenea Apostolilor, făclii ce străluceau în întuneric68 şi aştri neînşelători ce luminau în noaptea vieţii celei fără de lumină a omului, faruri ale limanurilor neînviforate, arătându-le tuturor cum să ocolească uşor şi fără a fi vătămaţi atacurile ce vin de la patimi. Tu însă, având atât de multe suflete sub oblăduirea ta, te-ai înstrăinat de virtute şi ai alungat-o departe, şi prin întunericul vicleniei şi al purtării celei rele, acoperindu-ţi faţa cu cele ale plăcerii, îi supui pe fraţii tăi la suferinţe, la chinuri şi la tulburări neîncetate, şi te grăbeşti a te dezlega de cei care caută să se mântuiască. Şi cine, oare, te va izbăvi de iadul cel veşnic? Căci: înfricoşător lucru este a cădea în mâinile Dumnezeului celui Viu69.
58. Către Etie monahul
întrucât nu faci cu cuget smerit citirea cea duhovnicească, ci din slavă deşartă, pentru aceasta persistă în tine ispita desfrânării; căci nu îi este de folos celui fără minte desfătarea [cea bună], nici celui înfumurat să citească neîncetat şi să se bucure [de aceasta] spre înălţarea de sine. Căci cunoştinţa mijlocită de lectură îngâmfă mult pe cel ce cugetă
68 C. II Pt. 1,19.
69 Evr. 10,31.
196
în deşert şi pe cel fără de minte; vatămă pe cel înfumurat, după cum vinul vatămă pe cel ce are febră. Aşadar, până ce se va stârpi îngâmfarea sufletului, demonul va rămâne numaidecât cu cel plin de sine, năpăstuindu-l şi stăpânindu-l pe cel înfumurat. Dacă doreşti să îl vezi pe demon cum cedează degrabă, atunci să voieşti să ajungi la turnul cel de neclintit al smereniei şi, întrarmat fiind cu privegheri, cu multe rugăciuni şi cu cântarea psalmilor, vei vedea cu ochii tăi nimicirea vrăjmaşului.
59. Către Hariton monahul
A te apropia în fiecare zi, pentru puţin timp şi la o anumită oră, spre a primi hrana, nu este păcat. Se cade însă ca după ce te-ai smerit pentru nevoia trupească, degrabă să înalţi la cer cugetul tău cel uşor, fără să-l împovărezi cu grijile cele pământeşti.
60. Către Adrian monahul
Pentru ce, din multa şi neîngăduita preocupare [cu cele lumeşti], te laşi pradă pericolului necredinţei, aşteptând [să vină peste tine] părăsirea lui Dumnezeu şi lipsirea de cele necesare pentru trai? Căci tu ai pe unii care te călăuzesc şi te compătimesc în boala cea grea, adică pe slăvitul în toată vremea Ironas Ilustrul, cel care îi preţuieşte din toată inima pe monahi, şi pe fratele preasfinţitului episcop, şi acesta iubitor de monahi, dar şi pe preacuvioasa slujitoare [diaconiţă] a lui Hristos Teodula. Iar dacă ţi se pare că aceştia se vor sfârşi înainte de a muri tu, atunci Dumnezeu, văzând a ta blândeţe şi linişte a sufletului, precum şi neputinţa de a lucra şi a ta simplitate şi stăruinţa cea bună spre cele folositoare, la vreme
197
de încercare îi va trimite pe aceia care sunt datori să îţi slujească pentru cele de trebuinţă. Pentru că Dumnezeu poate şi din pietrele acestea70 să ridice pe cei ce cu bunăvoinţă vor sluji acelora care vieţuiesc după rânduiala monahală. Cine, dar, nu va oferi, fără multe insistenţe, acelora ce vieţuiesc cu credinţă, în chip cuviincios şi virtuos, nu numai cele de trebuinţă, ci şi cele ce sunt peste trebuinţă?
Căci dacă babilonienii, barbari fiind, luând prin luptă sub stăpânire cetatea Ierusalimului, au arătat respect faţă de virtutea Prorocului Ieremia şi i-au acordat cu măreţie sufletească toate cele necesare spre vindecarea lui trupească, oferindu-i nu numai hrană spre mâncare, ci şi vase, de care se folosesc cei ce mănâncă, cum deci nu-l vor cinsti pe cel cu o viaţă virtuoasă cei de acelaşi neam, care prin educaţie au gândirea lor mai curată decât barbarii pentru a înţelege cele bune, fiind râvnitori ai virtuţii? Pentru că ei, chiar dacă nu au putut fi asceţi în această viaţă din anumite pricini, cinstesc această vieţuire şi privesc cu admiraţie la cei ce sunt împlinitori [atleţi] ai acesteia.
Aşadar, nu te îngriji de multe, ci potrivit sfatului Apostolilor Petru şi Pavel, veghează şi fii treaz în rugăciuni71, predând toată grija ta lui Dumnezeu. Pentru că se spune: Domnul este aproape72 şi: Nu vă îngrijiţi de nimic, ci toate cererile voastre să le faceţi cunoscute Domnului prin rugăciune şi rugă de mulţumire73, căci El va purta de grijă de toate. Şi iarăşi în alt loc este scris: Priviţi la neamurile de altădată. Cine vreodată a crezut în Domnul, şi a fost trecut cu vederea de El?74. [Sunt sigur că] le-ai citit pe toate; cu toate acestea, îţi reamintesc. Daniil în Babilon aruncat fiind în groapa cu lei, nimic vătămător nu
70 Cf Mt. 3, 9.
71 Cf. I Pt. 5, 8.
72 Filip. 4, 5.
73 Filip. 4, 6.
74 înţ. Sir. 2,10-11.
198
a păţit din pricina lor, ci stătea acolo flămânzind; atunci Prorocul Avacum primind poruncă de la Dumnezeu şi purtat fiind de un înger din Iudeea în Babilon, a adus mâncare acestuia în groapa cu lei, iar marele Daniel, mulţumind, a strigat: Ţi-ai adus aminte de mine, Dumnezeule, şi nu i-ai părăsit pe cei ce Te caută pe Tine75. Acestea, aşadar, şi numai acestea având în gând, să alergi cu mintea ta neîncetat numai spre Dumnezeu.
61. Către Florion monahul
Fiind bolnav cu trupul, nu te împuţina cu sufletul, închipuindu-ţi că nu vei afla pe nimeni să te ajute. Este mai bine a crede în Domnul, decât a te încrede în om76. Căci Dumnezeu va găsi neapărat o cale ca să te mângâie şi nu va lipsi iscusinţa din Izvorul înţelepciunii pentru a ta mântuire.
62. Către Atanasie monahul
întoarce-te degrabă în mănăstire, de unde ai plecat în chip foarte rău, ca nu cumva, rămânând pentru mult timp în afara staulului, să devii pradă fiarelor celor inteligibile. Dacă însă zici că ai părăsit mănăstirea pentru nădejdea împlinirii vreunei virtuţi mai înalte, adu-ţi aminte de cel care spune: Există căi despre care crezi că sunt bune pentru un om, însă sfârşitul acestor căi duce în adâncul iadului77. Căci, întotdeauna, Satan, de cele mai multe ori chiar şi prin cele părute bune la vedere, îi momeşte pe cei ce nu au experienţa vicleniei sale.
75 Bel. 1,44-45.
76 Ps. 117, 8.
77 Pilde 14,12.
199
63. Către Sirian monahul
Cât priveşte lucrarea noastră monahală, trebuie să ne comportăm cu mare luare aminte şi cumpătare, căci lupta noastră este mult mai dificilă decât lupta din stadioane78. Acolo trupurile luptătorilor sunt culcate la pământ şi pot degrabă să se ridice, însă aici avem de a face cu suflete care cad dintr-o singură răsturnare şi cu mare greutate se ridică.
64. Către Grigorie egumenul
Moise, marele preot79, întinzând cortul în afara taberei80, ne descoperă faptul că învăţătorul [duhovnicesc] trebuie să fie departe de zarva luptei şi la depărtare de învălmăşeala câmpului de luptă, ca unul ce s-a mutat la viaţa cea paşnică şi fără de luptă.
65. Către Teodor monahul
Atât timp cât ţi-ai pus grumazul sufletului la jugul întru tot lăudatei ascultări, să nu te îngrijeşti de cele ale orânduirii proieştosului tău, ci numai de cele ce ţi se poruncesc ţie; şi, chiar dacă se întâmplă ca acestea să fie grele şi obositoare, să te sârguieşti a le împlini cu râvnă. Căci a te preocupa cu cele pe care învăţătorul tău le iconomiseşte şi a dori să examinezi
78 Luptele din arenele antice în care de cele mai multe ori luptătorii se luptau până la moarte fie cu oameni, fie cu fiare sălbatice.
79 6 LeQocţdvTr); hierofant, preot antic grec, cunoscător al tainelor unei ştiinţe, mistagog.
80 Cf. Ieş. 33, 7.
200
cele ce sunt poruncite de el este stavilă împotriva propăşirii tale [duhovniceşti]. Deoarece, fără doar şi poate, ceea ce pare a fi celui neexperimentat corect şi raţional nu este neapărat şi raţional; altfel judecă maestrul cele ale artei sale şi altfel le judecă cel neinstruit. Căci unul foloseşte regula ştiinţei, iar celălalt pe cele ale imaginaţiei. Imaginaţia însă nimereşte foarte puţin din cele ale adevărului şi greşeşte de multe ori, fiind mult mai aproape de înşelare decât de ceea ce este drept.
66. Către Galie monahul
Ce folos ai din cele ale înstrăinării şi ale suferinţei venite din asceză şi din multele necazuri, dacă te întorci iarăşi cu inima în Egipt şi vorbeşti cu ai tăi prin scrisori aproape în fiecare zi, şi dacă prin afecţiunea aprinsă [pe care o ai faţă de] rudenii te depărtezi [de la calea] desăvârşirii? Oare nu ai auzit pe Domnul dojenind-o pe Maria, mama Lui, pentru că îl căuta printre rudenii81 şi că aceia care îi iubesc pe tată şi pe mamă mai mult decât pe El82 sunt socotiţi nevrednici de El? Prin aceste cuvinte stabileşte în chip ferm părăsirea legăturilor de rudenie83. Dacă ai părăsit, aşadar, Haranul, care se tâlcuieşte „gaură” şi se referă la simţuri, şi din valea Hebronului ai ieşit, care sunt faptele josnice ale păcatului, atunci şi din pustie, în care se întâmplă înşelări, grăbeşte-te să te muţi în preajma patriarhilor lui Dotaim84, adică în partea părăsirii după putinţă a poftelor trupeşti. Căci Dotaim se traduce prin „părăsirea plăcerii”, pe care se luptă să o dobândească toţi cei ce năzuiesc spre nepătimirea cea preafericită.
81 Lc. 2, 49.
82 Mt. 10,37.
83 Fc. 12,1.
84 Fc. 37,17.
201
67. Către Elefterie monahul cel dintre mimerii
Chiar dacă ai hotărât să te întorci de la viaţa cea delăsătoare şi necurată la virtutea cea întru Hristos, nu te pot primi [sufleteşte] până ce nu vei îndepărta [de la tine toate] patimile; pentru că te afli în mijlocul a mii de împrejurări vătămătoare ce pot pricinui minţii tale, prin simţuri, răni peste răni. De aceea tămăduieşte-ţi [patimile] şi nu înmulţi bolile sufletului prin tovărăşiile cele nechibzuite. Căci mintea celor care au fost de curând traşi în afara răutăţii seamănă cu un trup care a fost stăpânit multă vreme de boală, şi întrucât nu a dobândit tăria cea neclintită, poartă [în el] riscul ca la cea mai mică pricină boala să reapară. Puterea duhovnicească a acestora este slabă şi tremură, fiindu-le teamă ca nu cumva să reînvie patima cea nesuferită, care în chip firesc, prin reîntoarcerea ei, îi va vătăma foarte mult.
68. Către acelaşi
învaţă din povestea fiicei lui Iacov, Dina, că aceia care se vor ocupa cu lucruri mai presus de înţelegerea şi puterea lor cu adevărat au suflet femeiesc şi de fetişcană, şi vor fi înşelaţi pentru că au o părere foarte bună despre ei înşişi. Căci dacă Dina, despre care s-a vorbit, nu s-ar fi grăbit să contemple lucrurile [fetele] băştinaşilor85, considerând prin închipuire că are tărie în sine spre a nu fi supusă desfătării, nu i-ar fi fost stricată de timpuriu fecioria sufletului, care a fost sfâşiată de vederea86 celor sensibile, ea neavând până atunci experienţa nici unui gând integru, dârz şi bărbătesc87.
85 C. Fc. 34,2.
86 f) (pavxaoia vederea prin imaginaţie, o vedere iluzorie, nu reală.
87 Nu avusese experienţă duhovnicească în sensul înţelegerii celor bărbăteşti.
202
69. Către acelaşi
Templu al lui Dumnezeu sunteţi88, spune apostolul. Până ce nu intră în mintea ta chipurile celor necurate, ţese-ţi la porţile trupului plasă din gândurile cele despre judecata viitoare, pentru ca imaginile ce vin înăuntrul minţii prin simţuri să fie îngrădite de această cugetare89. Dacă însă, în vremea ispitelor, vei nesocoti frica de dumnezeiasca judecată, vei cădea în plăcere şi crede-mă că vei suferi cele ale lui Ohozia90, care a căzut [la pământ] printre zăbrelele [unui foişor] şi s-a îmbolnăvit foarte până la moarte. Căci nu există nimic mai greu de purtat şi mai aducător de moarte decât boala păcatului.
70. Către Victor arhimandritul
După cum în luptele din arene [dintre cei goi] cel care este uns scapă cu uşurinţă de aşa-zisele prinderi, iar de va fi împroşcat cu praf, cu greu va scăpa din mâinile adversarului, astfel şi aici, cel ce nu are griji lumeşti nu poate fi prins de diavol, iar atunci când are griji umple de praf strălucirea minţii celei lipsite de grijă trecătoare şi se desprinde cu greu din mâna lui Satan. Untdelemnul, aşadar, să-l cugeţi ca fiind lipsa de preocupări [lumeşti], iar praful mulţimea cea felurită a grijilor acestui veac.
88 II Cor. 6,16.
89 f) evvoia cugetare, raţiune, sens, înţeles, rost.
90 C. IV Rg. 1,2.
203
71. Către Democrit monahul
De vreme ce planta care va fi mutată neîncetat dintr-un loc în altul nu poate da roade, chiar dacă ar fi bine udată, cum vei putea tu să aduci rod al dreptăţii, mutându-te de ici-colo, fiind nestatornic, pierzând vremea şi dorind să găseşti locuri umbroase şi adieri de vânt.
72. Către acelaşi
Spălătorul lui Moise avea temelie91; astfel şi curăţirea ascetului necesită statornicie, răbdare, atitudine neclintită şi mod de viaţă neschimbat.
73. Către Comasie monahul cel dintre retori
De ce după lepădarea ta de lume, în mănăstire fiind, aduni cu râvnă în chip nefolositor, ba chiar vătămător [sufleteşte], gunoaiele, cenuşa şi tina cea multă a cărţilor celor elineşti? Răspunde-ne, o, luminatule grăitor în chimvale al cugetării celei deşarte şi al sărăciei.
74. Către Pisimie monahul
Stăpânului nostru Iisus, rugându-Se în muntele [Tabor], I s-a luminat faţa, iar veşmintele I s-au arătat strălucitoare,
91 Cf. Ieş. 38, 25-27 [LXX], Este vorba de un spălător unde îşi spălau mâinile şi picioarele Moise, Aaron şi fiii lui Aaron înainte de a intra în Cortul Mărturiei şi înainte de a sluji şi de a aduce jertfă Domnului. Acesta avea un postament de alamă. Prin analogie alegorică, Sfântul Nil consideră că şi ascetul trebuie să aibă drept temelie a curăţirii sale: statornicia, răbdarea şi neclintirea.
204
aşa cum se întâmplă de obicei cu monahii cei ce se sârguiesc cu iubire de osteneală spre practicarea rugăciunii. Căci în acele clipe li se luminează faţa sufletului, iar veşmântul cel nevăzut al acestuia străluceşte, fapt pe care mulţi nu îl observă.
75. Către Zosa ascetul
Fericitul Petru în locul focului din curtea lui Caiafa, unde a şi fost ispitit92, a găsit mai târziu dumnezeiescul foc93 [al lui Hristos] la marea Tiberiadei94; căci atunci el era dezgolit [sufleteşte] din pricina lepădării sale [de Domnul]. Dar să nu crezi că tăgăduiesc istorisirea Evangheliilor şi că schimb înţelegerea acestora. Aşadar, întrucât fericitul Petru era gol, încins fiind cu haina95 nădejdii în Hristos, s-a aruncat în marea îndurărilor lui Dumnezeu şi a venit spre Iisus, ca şi cum ar fi fost atras de un lanţ de dorul Lui şi, pentru că după lepădarea sa [de Hristos], a ostenit, şi a trudit, şi a plâns cu amar, întristându-se din pricina lipsirii de Domnul, a fost restabilit de Stăpânul din nou ca ucenic prin minunatul artos [pâine] şi prin peştele cel neobişnuit. Iar după gustare Mântuitorul vorbeşte cu el, dorind să-i asculte fericitul lui glas96, îl odihneşte şi îl mângâie după mulţimea chinurilor inimii lui Petru, şi astfel uşurându-l, îl numeşte păstor a toată lumea97.
jar, cărbuni aprinşi.
92 C. In 18,18.
93 f) dv0Qaiaâ.
94 C. In 21,9.
95 C. In 21, 7.
96 C. In 21,15.
97 „Păstor a toată lumea” arată mandatul primit de Sfinţii Apostoli de la Mântuitorul Hristos de a încreştina lumea, iar nu învestirea lui Petru cu o putere specială de conducere faţă de ceilalţi Apostoli şi asupra Bisericii.
205
76. Către Teodor monahul
Bine voi plăcea Domnului, zice David, în ţinutul celor vii98, înţelegând prin ţinutul celor vii pe cei ce nu vor muri în veacul viitor. Căci viaţa prezentă a oamenilor este prin felul ei plină de multă moarte, nu numai prin faptul că îmbătrânesc, ci şi prin păcatul săvârşit în trup de sufletele [oamenilor]. Acolo nu există stricăciune, nici a trupului, nici a sufletului, şi nici înşelare a gândului, nici schimbare a cugetului, deoarece nici o împrejurare nu micşorează starea cea bună şi neclintită a gândurilor, aceasta fiind cu adevărat ţara celor vii şi a celor ce se veselesc neîncetat.
77. Către monahii Neadie, Olimpie, Andromah, Iulie, Himasie, care iubesc tribunalele
Este vremea ca cineva dintre cei care judecă drept să vorbească despre nepăsarea voastră [ca monahi] faţă de Dumnezeu, dar şi despre râvna luptătorilor de neam bun [îndreptată] spre cinstirea de Dumnezeu. Pentru că luptătorii cei foarte evlavioşi ai Bisericii prin psalmodiile, prin rugăciunile, prin vrerea cea bună, dar şi prin răbdarea lor cea veghetoare, i-au ruşinat pe monahii cei sălbăticiţi, plini de mânie şi urâtori de Dumnezeu, care s-au lepădat de isihia cea după cuviinţă şi de slujirea lor cea prin rugăciuni şi psalmi; şi, uitându-şi făgăduinţa cea sfântă şi schima [monahală], au părăsit locul nevoinţei lor [dcner]Tr]Qiov] şi lucrând fără de ruşine lucruri străine, aleargă neîncetat pe la tribunalele lumeşti, provocând
98 Ps. 114,9.
206
gâlceavă şi tulburare de nespus, încât vouă vă vine să îi batjocoriţi, iar căpeteniilor lumeşti să îi osândească.
78. Către Chiriac monahul
Domnul nostru Iisus Hristos va preschimba, spune apostolul, trupul smereniei noastre, făcându-l asemenea” cu trupul slavei Sale 100. Căci trupul omenesc de acum se află în stare umilă şi de necinste, fiind influenţat de atacurile diavoleşti, şi de moleşeala propriului suflet, stând sub semnul unor stângăcii şi metehne de ruşine, şi fiind uneori supus şi plecat sub puterea păcatului; iar atunci când moare prin sine şi este înmormântat, se duce cu umilinţă şi necinste în pământ şi se îngroapă cu mare înjosire. Iar apostolul spune, se va semăna întru necinste şi va învia întru slavă101. Aşadar, la momentul învierii tuturor oamenilor, stricăciunea şi umilirea fiind înlăturată, trupul nostru va învia înfrumuseţat prin slava şi măreţia Mântuitorului Hristos şi nu se va mai schimba nicidecum în păcat şi în stricăciune, nici nu se va mai smeri prin mortalitate şi prin deşertăciune sau prin chinuri, ci va trăi veşnic şi în nestricăciune fără de margini.
79. Către acelaşi
Ridicat-ai oameni peste capetele noastre102. Există, aşadar, momente când Dumnezeu îngăduie demonilor să se aşeze fără ruşine pe capul nostru, adică în minte, spre a atrage sufletul spre amintiri necuviincioase, cu care noi suntem nevoiţi
99 ruppoQ(xx; conformat, de acelaşi chip, de formă asemănătoare.
100Filip. 3, 21.
101 1 Cor. 15,43.
102 Ps. 65,11.
207
să ne războim şi să ne luptăm, spre a nu consimţi cu acestea, sau spre a nu ne lega existenţa de ele.
80. Către acelaşi
Noi nu ne necăjim în dragostea lui Dumnezeu, spune Apostolul Corintenilor, voi însă vă poticniţi în cele dinăuntru ale voastre103, întrucât nu voiţi ca prin multele virtuţi să vă lărgiţi sufletul, şi astfel să primiţi şi să cuprindeţi în voi strălucirile cele dumnezeieşti. De aceea ni se întâmplă ceea ce spune Isaia, anume că prin mâhnirea de la vrăjmaşul şi prin întristarea minţii se arată în noi leii şi viperele veninoase şi orice altă putere potrivnică, iar prin acestea şi prin alte nume asemenea acestora sunt numiţi diavolii, care poartă bogăţia lor pe spatele asinilor şi al cămilelor104; prin asini îi înţelegem pe cei mai molatici şi iubitori de plăcere şi răutăcioşi, în timp ce prin cămile, pe cei ce cultivă mândria şi dorinţa de răzbunare. Iar demonii, umplând sufletele oamenilor prin bogăţia gândurilor celor viclene, necurate şi nelegiuite, alungă departe în pustiu faptele şi stările sufleteşti virtuoase ale acestora. Căci nu există ceva mai greu decât păcatul, fapt pentru care acesta este asemănat de bărbaţii cei purtători de Dumnezeu cu plumbul.
81. Către acelaşi
Dacă vom suspina către Dumnezeu din adâncul inimii, El ne va auzi de îndată şi va descoperi fiilor oamenilor taine minunate, şi va preface cămila în oaie. Căci zice: Aceasta este
103II Cor. 6,12.
104 Cf Is. 30,6.
208
schimbarea dreptei Celui Preaînalt105. Pentru că şi titlul anumitor psalmi au drept epigramă: Celor ce se vor schimba106. Dacă te vei strădui, aşadar, ca prin virtuţi să placi Mântuitorului, va trebui să descarci asinul tău cel inteligibil ce poartă încărcătura demonilor, şi să-l despovărezi, ca [Hristos] să te îmbrace cu veşmintele Apostolilor, adică cu dumnezeieştile poveţe şi învăţături, şi, şezând peste mintea ta precum a şezut odinioară pe mânzul asinei107, să intre în cetatea cea sfântă, fiind slăvit şi aclamat de toţi îngerii din pricina mântuirii [omului] celui iraţional [ce trăia în păcat], devenind raţional prin iubirea de oameni a Creatorului, a Celui ce a rezidit, a preschimbat şi a înnoit sufletul care prin trăndăvire şi înşelare îmbătrânise şi se deformase de bunăvoie.
82. Către acelaşi
Potrivit zicerii Apostolului [Pavel]: Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine108, se poate, chiar în trup fiind, să vieţuim împreună cu Hristos. Cu atât mai mult atunci când ieşim din trup, după cum iarăşi acesta scrie: Mult doresc să mă despart de trup pentru a fi împreună cu Hristos109. Căci sufletul, fiind o realitate inteligibilă, tinde spre cele raţionale, potrivit cu calitatea sa de a fi suflare dumnezeiască şi creatură minunată. Fiindcă după ce s-a îngreunat [sufleteşte] cu cele ale mortalităţii prin trupul cel pământesc, acum doreşte după cuviinţă în chip curat, fără de grijă şi lipsit de frica morţii, să se desfacă de trup şi să se unească cu Stăpânul, dezlegându-se de mortalitate, prin trecerea la cele nemuritoare şi neschimbabile.
105 Ps. 76,10.
106Ps. 59; 68; 79 [LXX],
107 Cf Mt. 21, 7.
108 Gal. 2, 20.
109 Filip. 1, 23.
209
Iar după dezlegarea de aici, la înviere, sufletul, primind trupul nestricăcios şi nemuritor, prin Sfântul Duh cel de viaţă făcător, se va sălăşlui veşnic [împreună cu Hristos] în bucuria cea neîncetată, în fericirea deplină şi în existenţa cea fără de păcat. Trebuie, aşadar, să te refaci în firea ta cea curată, cea dumnezeiască şi neîmbătrânitoare, lipsită de tristeţe şi dezrobită de orice grijă.
83. Către acelaşi
în oameni există anumite dispoziţii şi stări sufleteşti110 curate, încât [dintre aceştia] unul poate ţine locul soarelui, altul, lunii, iar altul al stelei; şi vei putea vedea un om care să fie chiar cu mult mai slăvit decât Solomon în privinţa cugetării lui la cele de sus, dar, amorţind şi lenevindu-se în privinţa trezviei, este părăsit de Dumnezeu. Şi lepădând credinţa şi frica de Cel Preaînalt, cade în necredinţă şi mari păcate, încât ai putea spune că s-a schimbat soarele, căzând fără nădejde în fapte nelegiuite.
Se întâmplă aceasta de multe ori, chiar şi celor mari care după ce sunt lăsaţi fără straja Duhului Sfânt din pricina nepăsării, asupra lor se scoală la război Nabucodonosor, care, sfărâmând cetatea prin uneltirile cele sataniceşti şi orbindu-l pe rege, adică mintea, ca altădată pe Sedechia, leagă copiii şi îi duce în robia Babilonului celui sufletesc. Apoi luând lucrurile sfinte ale lui David şi Solomon şi ale regilor de după ei, adică sfintele care se află în visteriile inimii [noastre] şi toate cele asemenea, care prin multă osteneală şi râvnă au fost agonisite, adunate, mutate şi rezidite, dă foc locaşului Domnului şi îl rezideşte pe stâlpi necuraţi111. Şi din această
110 r) tAc obişnuinţă, stare sufletească sau trupească bună, însuşire, vrednicie ş.a.
111 Cf. IV Rg. 25,1-30.
210
pricină auzim pe Psalmist strigând cu durere: Miluieşte-mă, că mulţi sunt, demonii, cei care se luptă împotriva mea din înălţime şi mă calcă în toată ziua112, căci ai ridicat pe vrăjmaşii mei deasupra capului meu; dar şi pe Ieremia care se tânguieşte, spunând: Stăpân era altădată sufletul [peste cetate] prin virtuţile sale, iar acum, fiind stăpânit de legea războiului, plăteşte tribut, slujind diavolului prin păcate113.
Cu toate acestea, cel ce a căzut în astfel de rele, dacă până la sfârşit nu va deznădăjdui împuţinându-se la suflet, şi se va îngriji să se întoarcă la Domnul prin pocăinţă, şi se va însufleţi, făcând iarăşi faptele de altădată ale înţelepciunii, va veni iarăşi asupra lui harul Stăpânului. Despre aceasta vorbeşte prorocul spunând că: Mă voi întoarce şi voi rezidi cortul lui David cel căzut, şi voi ridica şi voi reface frumuseţile lui cele distruse, şi voi redobândi dumnezeieştile danii şi cunoaşterea cea mai dinăuntru114. Şi va fi slava lui de pe urmă mai mare decât cea dintâi, zice Domnul Atotţiitorul115. Am scris acestea ca răspuns la cele despre care faci referire în scrisoarea ta.
84. Către Onisim monahul
Dacă bogatul cel vremelnic crede că aduce mulţumire lui Dumnezeu prin ofranda dăruită ţie, atunci se cade ca mai degrabă el să te roage şi să stăruiască pentru a dori să primeşti [darul lui], iar nu să aştepte de la tine să-i ceri. Pentru aceasta, cunoscând nebunia116 omului, să nu primeşti să vorbeşti cu cel ce îşi iese din fire.
112 Ps. 55,1.
113 Plâng. 1,1 ş.u.
114 Am. 9,11-13.
115 Ag. 2, 9.
116f) (3AaKeia nebunie, ignoranţă, prostie.
211
85. Către Faust monahul
Pe lângă haina monahală cea din păr este necesară şi cugetarea smerită. Căci cei drepţi au dorit mai degrabă chibzuirea cea smerită, imitând astfel pe Stăpânul lor. Iar dacă te mândreşti, te cerţi în fiecare zi şi îi loveşti pe alţii, şi îi imiţi în chip greşit pe cei ieşiţi din minţi, de ce mai porţi haina cea de păr117? Prin urmare, nu se potriveşte veşmântul pe care îl porţi cu modul tău de gândire. Viaţa monahală trebuie să iubească118 adevărul şi dreptatea, iar nu făţărnicia, simularea şi prefacerea adevărului şi a dreptăţii.
86. Către acelaşi
Tinde mila Ta, zice, celor ce Te cunosc pe Tine119. Cei ce păcătuiesc întru cunoştinţă, aşa cum eşti şi tu, vor primi o şi mai aspră pedeapsă. Roagă-te, aşadar, să se înmulţească şi să se întindă foarte mult asupra ta mila [lui Dumnezeu].
87. Către Alexandru arhimandritul
Strălucind peste noaptea cea întunecată a vieţii omeneşti prin razele cele multe ale faptelor tale eroice, cum să nu fii împreună rânduit în treapta cereştilor îngeri, de vreme ce te-ai luptat să depăşeşti aceste neprihănite puteri, fiind purtător al unui trup stricăcios, smerit şi muritor?
117 Haina monahală din păr se purta pe trupul gol pentru asceză.
118cfiAoKaAÎv a iubi frumosul.
119 Ps. 35,10.
212
88. Către Frontonie arhimandritul
Laud trandafirii cuvintelor tale celor cinstitoare de Dumnezeu, chiar dacă ai adăugat [pe lângă acestea] şi micii spini înţepători ai încercărilor tale celor fireşti, întărâtându-ne, şi cum ar putea spune cineva, ispitind nestinsa şi neveştejita noastră iubire faţă de cuviosul şi pururea luminosul tău suflet.
89. Către Arsin monahul
Atunci când vei fi reuşit să dezrădăcinezi [din suflet] toate patimile cele nimicitoare şi nebune, atunci te vei preda contemplaţiei înţelesurilor celor înalte. Dacă înainte de a-i birui pe războinicii demoni, îndrăzneşti prin silire să urci pe munte fără încuviinţarea voinţei celei dumnezeieşti, nu vei avea ajutorul şi sprijinul lui Dumnezeu în luptă şi te vor înţepa vrăjmaşii tăi, după cum înţeapă albinele.
90. Către acelaşi
Unii prin nevoinţe îşi îmblânzesc în fiecare zi inima şi se îngrijesc să o smerească prin înfrânare. Tu însă te afli în pericol să îţi sfărâmi trupul din pricina multei mâncări şi a vinului.
91. Către Amfilohie monahul
De ce te înspăimânţi, fiind împuns de duhul hulei? Adu-ţi aminte de fericitul David care, fiind uns [ca rege] cu
213
untdelemnul cel de taină, de îndată a fost privit de Saul ca un vrăjmaş120.
92. Către acelaşi
Şi tu, dar, ai fost uns în chip nevăzut, arătându-te purtător al cinstitei schime monahale. Iar ungere dumnezeiască eu numesc harul Duhului Sfânt venit asupra ta.
93. Către Dionisie monahul
Se cade ca şi noi, imitându-l pe Avraam, să-I oferim Domnului a zecea parte din roadele noastre cele mai bune121. Această a zecea parte ar putea fi porunca cea mai înaltă dintre cele zece porunci [ale Domnului], de care atârnă toată legea şi prorocii122, adică să iubim pe Dumnezeu din tot sufletul şi cu toată tăria noastră123. Căci plinătatea legii, după cum spune dumnezeiescul apostol, este iubirea124.
94. Către Dracontie monahul
Armata egiptenilor celor inteligibili125 care te prigonesc o recunoşti din cele ce vin pe urmă, după cum şi marea [o cunoşti] din cele ce îţi stau înainte, adică din înspumatele şi necuviincioasele patimi, în timp ce de Dumnezeu, Cel ce te
120 C. IRg. 16,13-14.
121 Cf. Fc. 14, 20.
122 Mt. 22,40.
123 Mt. 22, 37.
124 Cf. Rom. 13,10.
125 Adică a puterilor potrivnice, diavolii.
214
păzeşte, te apără şi te scapă de vrăjmaşi cu mâna Sa cea nevăzută şi cu braţul Lui cel înalt, nu-ţi aminteşti.
95. Către Cleubulie monahul
Şi ai pus arc de aramă în braţul meu126, nu arc de ceară care se înclină şi cedează în faţa demonilor şi a patimilor, frângându-se de la prima încăierare de război, ci arc de aramă. Se cade, aşadar, să dobândim de la Domnul arme tari, de neîndoit, vrednice să-i înfrunte în multele războaie pe cei potrivnici şi să reziste.
96. Către Filumenie zăvorâtul
Te fericesc pentru izbânzile tale cele venite din înstrăinare! Bine, îţi spun, pentru cununile cele venite din virtuţi! Preabine, pentru purtarea ta cea deşartă, ipocrită şi provocatoare din vremea zăvorârii127. Pentru că se pare că nu te deosebeşti de aceia care se târguiesc cu aprindere prin pieţe şi pun la cale procese nenumărate şi mulţime de litigii în tribunale.
Căci [aceştia] născocind tot felul de lucruri, strigând cu mânie şi zbierând din locul robiei lor, batjocorindu-i, insultându-i şi defăimându-i pe cei ce sunt pe aproape, şi scoţând mâinile afară printre gratii chiar lovindu-i, umplu de zgomot locul cel vrednic de plâns al [încăperii], care pentru cruzimea şederii în ea suspină din pricina tulburării, a neorânduielii şi a dezordinii, chiar dacă este nesimţitoare şi fără suflet, ca şi cum ar fi închis [în ea] ca într-o cuşcă un monstru, sau
126 Ps. 17,37.
127 Sfântul Nil îl ironizează pe destinatarul epistolei.
215
mai bine zis mai mult decât un monstru, [adică] un monah. Spune-mi, te rog, ce ai dobândit, închis fiind în această încăpere? Cum ţi-ai ajutat sufletul, închizându-ţi trupul între pereţii [unei chilii]? Căci s-a făcut, zice, Efrem ca o turtă [pe vatră]128 neîntors spre mai bine. Ce câştig ai dobândit stând în această odaie? Când ai purtat oare [cu adevărat] haina cea cuviincioasă a monahilor? Care avă ţi-a întins mâna spre binecuvântare? De unde ţi-ai însuşit aceste neruşinate şi nesuferite obiceiuri rele129? Unde este vorbirea necontenită prin rugăciune şi fără de grijă cu Dumnezeu? Unde ai alungat psalmii şi laudele? Unde ai izgonit cugetarea cea înfrânată130? Unde ai lăsat învăţăturile sfinte ale Părinţilor? Unde s-au pierdut preadulcile tale lacrimi? Unde sunt pacea, liniştea şi credinţa însoţitoare, tovarăşe şi locuitoare împreună cu cei ce vieţuiesc după rânduiala monahală? Şi ce îndrăzneală vei avea, prin urmare, în ziua răsplătirii?
97. Către Faust monahul
Clătina-se-vor, zice, temeliile pământului131. Aşadar, expresia clătina-se-vor temeliile pământului este un alt fel de a spune că gândurile cele din adâncul inimii trebuie să meargă de la cele de-a stânga la cele de-a dreapta.
98. Către Eutropie monahul
Dacă vrei să urci la jertfelnicul Ierusalimului ceresc, urcă înaintând treptele la care face referire fericitul David prin
128 Cf Os. 8,7.
129 TO fjOoc; obişnuinţă, caracter, mod de a fi, a lucra şi a vorbi, morală, etică, deprinderi morale.
130 TO rjauxiov cţQovr)pa cugetare liniştită, gândire isihastă.
131 Ps. 17, 9.
216
virtutea cea de multe feluri şi prin cugetarea smerită, îngrijindu-te de acestea în inima ta, în loc [să te preocupi] cu viaţa cea de plâns a oamenilor. Că viaţa oamenilor este plină de jale şi tânguire, vei învăţa limpede din plânsul pruncilor ce abia ies din pântecele maicii lor şi din tânguirea cea de după moartea omului celui vrednic de milă. Tu, aşadar, urcă prin virtute şi cuget smerit spre jertfelnicul acela, iar nu prin păcate şi mândrie.
99. Către acelaşi
Teme-te, zice, de cuvintele Stăpânului care poruncesc să nu ne urcăm spre jertfelnicul [lui Dumnezeu] pe treptele răutăţii şi ale cugetării îngâmfate, ca să nu ni se descopere urâciunea cea din părăsirea [Sa] şi să ni se cunoască goliciunea.
100. Către Lampadie monahul
Nu numai Iuda L-a trădat pe Domnul încălcând dumnezeieştile judecăţi, ci sunt socotiţi trădători toţi creştinii care nu împlinesc dumnezeieştile porunci, neglijându-le şi îndărădnicindu-se, urmând dorinţelor lor celor viclene.
101. Către acelaşi
Cel care din frică de Domnul se leapădă pe sine pentru slujirea celor ce se nevoiesc împreună cu el, iar după aceea se încrâncenează şi se mândreşte, oprind bani în scop propriu, unul ca acesta încalcă şi dă la o parte legile lui Dumnezeu şi neglijează clauzele [mântuirii] şi făgăduinţa lepădării de
217
sine şi a supunerii, şi se cheamă trădător, deoarece a trădat cuvântul primit.
102. Către Eustatie arhimandritul
îţi îmbogăţeşti cu mult sârg încăpătoarea ta pungă şi te îngrijeşti cu râvnă de a ta prisosinţă a trupului, hrănindu-ţi sinele prin noaptea necunoştinţei asemenea păsărilor răpitoare. Şi ce fel de îndrăznire vei avea, oare, când va veni Cel ce judecă toate?
103. Către Evmatie monahul
Când unii dintre fraţi, înainte de curăţirea deplină de fărădelegile lor şi de dobândirea obişnuinţei celei mai bune, încep să propovăduiască, atunci demonii, râzând, îşi fac între ei semne vorbind şi zicând: acesta la vremea cuvenită va cădea nouă pradă, deoarece îndrăzneşte să dea sfaturi fără a avea încuviinţare de la Domnul. De aceea să nu voim, de vreme ce suntem încă necopţi şi nu am dobândit roade coapte132, să-i povăţuim şi să-i învăţăm pe alţii, pentru a nu ne face joacă a demonilor.
104. Către Eufimie monahul
Psalmul cincizeci şi patru aminteşte de frică, spaimă şi întunericul păcatelor. Şi zice: Cine îmi va da aripi ca ale porumbelului ca să zbor133, ca să trec peste cele rele şi vătămătoare
132 ó 7ié7iLQO; pQÓxuc strugure copt.
133 Ps. 54,6.
218
şi să ajung la Dumnezeu şi să mă împlinesc întru El şi să mă odihnesc întru cele ale Iubitorului de oameni, al meu Stăpân? Căci Acesta este odihna celor ce au ostenit în lupta cu chinurile cele aducătoare de moarte ale păcatului. De aceea strigă cu glas puternic: Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi odihni pe voi134. Cunoscând, aşadar, ceea ce a spus în psalm şi deschizând ochii celor ce se luptă, şi pregătindu-i să nu deznădăjduiască niciodată, David încheie psalmul său cu o bună nădejde135.
105. Către acelaşi
Dacă împlinim neobosit lucrarea noastră cea duhovnicească şi ne îngrijim cu trezvie de săvârşirea slujirii pe care, după rânduială, suntem datori să o împlinim, este vădit că şi Dumnezeu, îngrijindu-se mult mai mult faţă de noi, mişcă sufletele cele foarte evlavioase, astfel încât acestea să ne slujească spre toate cele de trebuinţă. Dacă însă ne lenevim şi suntem nepăsători în cele ale lucrării duhovniceşti, cum ne vom învrednici de purtarea de grijă a altora?
106. Către Marin monahul
Să nu te poticneşti nicidecum, nici să te mâhneşti fiind stânjenit de mulţimea ispitelor, nici să nu te arăţi nedumerit de greutatea şi de atacurile repetate ale [demonilor], de asedierea şi de lupta cu barbarii cei inteligibili. Căci nădăjduim, răbdând cu mulţumire, că vom afla grabnic mântuire din mâna vrăjmaşilor şi a celor ce ne urăsc pe noi136.
134 Mt. 11, 28.
135 Cf. Ps. 54, 27 [Iar eu voi nădăjdui spre Tine, Doamne],
136 Cf Lc. 1, 71.
219
107. Către acelaşi
Rana mea s-a întărit, zice Ieremia Prorocul137, descoperindu-se drept grăitor al plângerilor noastre [către Dumnezeu], De ce oare cei ce mă necăjesc se întăresc asupra mea? M-ai tăiat în bucăţi, Doamne, şi nu ţi-a fost milă de mine138. Căci m-ai dat căpeteniei bucătarilor Nabuzardan şi oamenilor lui. Iar Avacum către Domnul a strigat: De ce, văzând că necredinciosul îl înghite pe cel drept, taci şi Te arăţi astfel părtaş cu el?139
108. Către acelaşi
Nu numai oamenii păcătoşi sunt părăsiţi, ci de multe ori şi cei ce tind cu stăruinţă spre toate faptele cele duhovniceşti ale bărbăţiei, spre a fi învăţaţi răbdarea şi supunerea şi spre a înlătura mândria, căci după cum spune Scriptura: Vor cădea în mâinile celor fără de lege pentru un timp, iar locaşurile cele inteligibile140 vor fi stăpânite de cei păcătoşi141. Şi iarăşi zice: Dreptul este batjocorit de cei fără de lege142. Dumnezeul meu, Dumnezeule, ia aminte la mine, pentru ce m-ai părăsit?143 Şi iarăşi este scris: îţi mulţumesc, Dumnezeule, că m-ai pedepsit şi Ţi-ai întors faţa Ta de la mine şi după acestea m-ai miluit144. Şi iarăşi:
137 Ier. 15,18.
138 Cf Plâng. 2, 21.
139 Avac. 1,13.
140 ol VOTJTOÎ oiKoi lăcaşuri inteligibile sau duhovniceşti, adică virtuţile creştine.
141 Cf. Iov 12, 5 [LXX].
142 Cf. Iov 12, 4 [LXX],
143 Ps. 21,1.
144 Tob. 11,14-15.
220
Multe necazuri şi rele ai trimis asupra mea, dar întorcându-Te mi-ai dat viaţă şi din adâncul pământului m-ai scos. Înmulţit-ai mărirea Ta peste mine şi întorcându-Te m-ai mângâiat145.
109. Către acelaşi
Având în tainiţele ascunse [ale inimii] boli grele cum ar fi înălţarea de sine, trufia, îngâmfarea şi cele asemenea, de cele mai multe ori îi amăgim pe cei mai mulţi dintre oameni şi chiar pe noi înşine, prin aceea că nu le depistăm. Însă Doctorul cel mare al sufletelor noastre ştie cum să poarte de grijă [metehnelor noastre] celor ascunse. Să nu ne răzvrătim, aşadar, nici să ne împuţinăm cu sufletul şi nici să ne descumpănim pentru cele pe care ni le dă Domnul în chip potrivit [după a noastră trebuinţă].
110. Către acelaşi
Mulţi bolnavi şi paralitici se află în spitalul veacului acestuia, însă nu tuturor le este prescris acelaşi tratament, nici nu le este de folos acelaşi regim alimentar. Pentru aceasta
doctorul rânduieşte medicamentaţia şi dieta alimentară unuia într-un fel, iar altuia în alt fel.
111. Către acelaşi
Acest bolnav, zice medicul, să se trateze mai des cu miere, iar altul să primească drept leac gustul amar al pelinului,
145 Ps. 70, 23-24.
221
celălalt să se trateze cu gustul neplăcut al heleborului146, iar altuia să i se dea iarăşi cele potrivite bolii lui.
112. Către acelaşi
De vreme ce zice că [în casa] Tatălui multe locaşuri sunt147, atunci neamul oamenilor va fi rânduit şi va fi aşezat [în acestea] potrivit cu multele iconomii ale Stăpânului.
113. Către acelaşi
Acesta, zice, să-şi petreacă viaţa până la sfârşit în desfătarea virtuţilor, plin de bucurie şi de voioşie, iar altul să fie neîncetat încercat prin secătuire sufletească şi asprimea părăsirilor [de Dumnezeu] şi tânguindu-se să fie atras spre a sa mântuire. Altul să trăiască în chip fericit, obţinând mereu cele dorite şi avute în vedere, şi bucurându-se de bună-mireasma [dumnezeirii], să păşească în chip nestăvilit pe calea acestei vieţi trecătoare, iar altul trecând prin mii de piedici, necazuri şi mâhniri, numai în urma ostenelilor să nădăjduiască eliberare şi desăvârşită izbăvire de cele rele. Căci Eu [Dumnezeu] cunosc binele fiecăruia, îngrijindu-Mă de cele ascunse [ale inimii], şi astfel fiecare este tratat potrivit cu folosul sufletului său.
146 Spânzul (Helleborus) este un gen de plante originar din Europa şi estul Asiei, plantă ce însumează peste 20 de specii erbacee. Spânzul este o plantă toxică în întregime, care creşte prin păduri şi înfloreşte primăvara devreme. Spânzul este utilizat în industria farmaceutică, în producerea unor medicamente pentru bolile de inimă şi mintale.
147 In 14,2.
222
114. Către Nicandru stâlpnicul
Nu cel ce se arată pe sine este încercat, ci cel pe care îl descoperă Domnul148, şi iarăşi zice: Cel ce se înalţă pe sine va fi smerit149. Tu însă, neizbutind nici o faptă vrednică de laudă şi înălţându-te în vârful stâlpului, doreşti foarte mult să te măreşti. Aşadar, fii cu luare aminte la tine însuţi, ca nu cumva, fiind lăudat nespus de mult încă de aici de oamenii cei muritori, în ziua cea de pe urmă să fii pedepsit fără milă de nemuritorul Dumnezeu pentru că în această viaţă ai fost aclamat de către oameni mult peste vrednicia ta.
115. Către acelaşi
Este absurd să stai cu trupul pe vârful unui stâlp şi să te arăţi tuturor ca fiind în slavă, târât fiind spre cele de jos de gândurile tale cele rele, nedorind să cugeţi nimic vrednic de cele cereşti, fără numai să îţi arăţi mulţumirea că în zilele acestea te-ai făcut vorbitor cu femei. Căci mai demult ai predicat cu râvnă bărbaţilor, iar acum primeşti [la sfat] mai mult femei. Iar întrucât Scriptura osândeşte şarpele să se târască pe pământ şi să mănânce totdeauna pământ150, vezi să nu primeşti şi tu aceeaşi osândă, deoarece te târăşti cu mintea pe pământ şi mănânci cuvintele lumeşti ale fiecăruia cu care te întâlneşti. Pentru că nu există nimic mai pământesc decât slava cea deşartă care se târăşte pe pământ.
148 Cf. II Cor. 10,18.
149 Mt. 23,12.
150 Fc. 3,14.
223
116. Către Teodosia monahia
Se întâmplă, fie că vrei, fie că nu vrei, să ai trup femeiesc.
încetează, aşadar, să povăţuieşti bărbaţii în Biserică, căci aceasta, după cum spune Apostolul Pavel, s-a arătat pe faţă a fi un fapt necuviincios151, chiar dacă spui de mii de ori că te-ai depărtat de obişnuinţa cea femeiască şi că eşti chiar mai statornică decât bărbaţii în ceea ce priveşte neclintirea dinspre cugetarea cea feciorelnică.
117. Către Teofil monahul
Să nu ne mutăm din loc în loc din întâmplare şi fără încercare, ci rugându-ne să stăm cu răbdare în acelaşi loc, cum spune Sfântul Moise către israeliţi: Staţi neclintiţi, îndrăzniţi, nu vă temeţi şi veţi vedea ajutorul de la Domnul, pe care îl va arăta vouă.152
118. Către Anastasia fecioara
Te laud pe tine, cea mai strălucitoare decât luna, pentru viaţa ta şi pentru smerenia cea de nespus a cugetării. Căci este foarte neobişnuit a vedea cineva un suflet în trup pământesc nevoindu-se după chipul de vieţuire al netrupeştilor îngeri. Şi acest fapt l-am auzit odinioară fiind scris şi zicând: Întemeiat-ai pământul şi rămâne; după rânduiala Ta rămâne ziua153. Iar zi numeşte fecioria noastră cea duhovnicească şi luminoasă,
151 Cf I Cor. 14, 35.
152 Ieş. 14,13.
153 Ps. 118, 90-91.
224
avându-şi locaş în trupul nostru cel muritor şi întemeiată pe dreapta Celui Preaînalt. Aşadar, neîncetat să te rogi pentru mine, neprihănită mireasă a împăratului Hristos, căci de-a lungul timpului şi în osteneli greu de purtat şi în chip smerit, prin privegheri, prin curgeri de lacrimi şi alte mii de izbânzi duhovniceşti, ai dobândit îndrăznire negrăită către Nevăzutul, Neprihănitul şi Sfântul Mire.
119. Către Righinie arhimandritul
Eşti o podoabă a lumii. De aceea poţi privi în tine însuţi toată zidirea şi le poţi înţelege pe toate prin tine. Nu privi spre cele din afară, ci apleacă-te spre cele dinlăuntru, îndreaptă-ţi mintea întreagă spre tainiţa cea înţelegătoare a sufletului şi înfrumuseţează-ţi fără idoli locaşul Domnului.
120. Către Alexandru monahul
Salvează-ţi sufletul, mântuindu-l. Să nu cauţi spre cele rele de demult, pe care preabine le-ai lepădat. Urcă spre muntele nepătimirii, pentru ca nu cumva să fii cuprins împreună cu lumea aceasta păcătoasă în focul cel veşnic.
121. Către acelaşi
Roagă-te către Domnul, zicând acestea: Deschide-Ţi, o, Stăpâne, mâna Ta cea bogată154 spre împărtăşirea binefacerii celei duhovniceşti şi orice suflet mult amărât şi împietrit, aşa cum este şi sufletul meu, se va umple de bunătate, iar sufletul
154 Ps. 103, 29.
225
sălbăticit se va îmblânzi. Căci chiar dacă pentru puţin am fost părăsit din pricina delăsării, Tu poţi, şi după a mea părăsire, să trimiţi Duhul Sfânt şi să înnoieşti pământul meu cel stricăcios, ca să te bucuri de lucrurile Tale, atunci când vor lipsi păcătoşii de pe pământ, adică ademenirile cele demoniceşti din inima mea. Iar acestea le vom găsi spuse spre sfârşitul psalmului o sută trei.
122. Către acelaşi
Dacă îl vom mâhni pe Dumnezeu, fiind nepăsători şi lenevindu-ne, să căutăm mai apoi prin sârguinţa şi lucrarea faptelor bune să îl facem să Se bucure.
123. Către acelaşi
Spune prorocia: Apa Nimrim se va preface în pustie şi va secătui, iar verdeaţa ei toată nu va mai fi; iarba se va usca, nu va mai fi155. „Nimrim” se tâlcuieşte „învăţătură mincinoasă”. La o interpretare lipsită de adâncime să înţelegi că fiecare erezie se pustieşte şi secătuieşte din pricina învăţăturilor propovăduite drept cuvânt al adevărului. În afară de aceasta, şi păcatul este o socotinţă mincinoasă156, căci pe acesta îl făptuieşte cineva, părându-i-se drept ceea ce nu este. Când însă păcatul se va şterge prin pocăinţă, este vădit că iarba157 se va usca; când şi această iarbă uscată se va călca în picioare, atunci vor pieri şi amintirile faptelor rele săvârşite.
155 Is. 15,6.
156 r) iţu5o5o,ia iţeubo mincinos, neadevărat, neîntemeiat; boţa dogmă, idee, cugetare, opinie, slavă.
157 Iarba are sensul metaforic de necurăţie a păcatului.
226
124. Către Evlisie monahul
Nici virtutea, nici răutatea nu rămân neschimbate şi neclintite, deoarece firea omenească este potrivit cu voinţa ei schimbătoare. Aşadar, pe fratele pe care îl consideri nepăsător şi pe acela pe care îl socoteşti a fi păcătos, suspinând în sine şi schimbându-se spre cele mai bune, nu ştii dacă la o vreme nu cumva îl va mântui Dumnezeu. Cu toate acestea tu de multe ori pe omul care se poate mântui mai mult [UTIEQ] decât tine îl nesocoteşti şi îl umileşti, îl ocărăşti şi îl osândeşti amarnic.
125. Către acelaşi
Răutatea atrage după sine răutate, iar patima stă în legătură cu altă patimă; căci cele necuviincioase sunt înrudite între ele şi lucrează împreună.
126. Către acelaşi
Mulţimea faptelor [rele] pe care le facem fără mustrare de sine, de multe ori din pricina stării de nesimţire [sufletească], ne trage spre cel mai mare rău dintre toate, slava deşartă şi îngâmfarea. Dar cel care păzeşte neîncetat toate virtuţile, acela se dezice de nechibzuita, nebuneasca şi stricăcioasa slavă deşartă, şi de nefolositoarea îngâmfare.
127. Către Filoxenie arhimandritul
Eu numesc adevărat israelit pe acela care, prin contemplaţia tuturor făpturilor şi a celor ce nu se văd, vede pe Dumnezeu, Ziditorul a toate.
227
128. Către Elpidie monahul
Toate sunt curate pentru cei curaţi158, iar pentru cei necredincioşi şi pătimaşi, prieteni ai păcatului şi necuraţi, toate se arată necurate şi viclene. Şi toate îi atrag pe aceştia: mâncarea, băutura, îmbrăcămintea, locul, timpul, înfăţişarea cuiva, lucrul, vorbirea, privirea, atingerea, mirosul, auzul, gustul, tot lucrul, chipul sau mişcarea, şi îi împing spre păcat şi îi îndeamnă spre a făptui fărădelegea. Pe de altă parte, în mod contrar, pentru cei credincioşi şi neprihăniţi, evlavioşi şi întregi cu înţelegerea159, toate sunt spre mulţumire adusă lui Dumnezeu şi spre lauda Lui neîndestulată. Căci toate [cele ce sunt] îi călăuzesc pe aceştia spre toată dreptatea şi le îndreaptă cugetarea spre desăvârşita slăvire a lui Dumnezeu.
129. Către Nimertie monahul
Te-a căutat de multe ori duhul laşităţii şi nu te-a găsit, deoarece nu te-ai dat acestuia spre lucrare, acum însă te-a aflat şi te tulbură toată noaptea şi toată ziua. Tu însă nu te lăsa copleşit, ci rabdă prin rugăciune către Domnul, nădăjduind că te va ridica, vărsând neîncetat lacrimi înaintea feţei Lui.
130. Către acelaşi
Dacă, după atâta timp de la lepădarea ta de lume şi de la vieţuirea ta singuratică în pustie, tot spui că nu poţi să
158 Tit 1,15.
159 x6 CTCOOV cţ)Qovr]aa întreg, sănătos cu mintea; întreg cu cugetarea, curat în judecată.
228
vieţuieşti singur în chilie, fiind învins şi fără nădejde din pricina fricii nemărginite aduse de diavol, atunci ia-ţi cu tine un om iubitor de Dumnezeu şi dreptcinstitor, un suflet care să locuiască împreună cu tine, să se roage, să cânte psalmi şi să privegheze dimpreună cu tine până la descoperirea dumnezeieştii înţelegeri şi la depărtarea duhului celui viclean.
131. Către acelaşi
Sunt convins şi pe deplin sigur că demonul laşităţii se va depărta de la tine şi va fugi din pricina arătării Sfântului înger [al lui Dumnezeu]. Căci niciodată nu va lăsa Domnul toiagul demonilor păcătoşi [să stăpânească] peste soarta oamenilor drepţi160. Pentru aceasta şi zice: Aşteptând am aşteptat pe Domnul, Cel ce m-a călăuzit în ispită şi a luat aminte la mine şi a auzit glasul rugăciunii mele161.
132. Către acelaşi
Iată harul, puterea şi iubirea de oameni a lui Hristos, a lui Dumnezeu cel Preaînalt, care după opt luni s-a apropiat de tine şi a alungat duhul cel necuviincios; de aceea locuieşti iarăşi cu îndrăznire în chilia ta.
133. Către Paladie monahul
Cum se vede, te arăţi următor al duhului pizmaş al lui Ionatan fiul lui Saul. Acela, potrivit istoriei, zice: Am gustat
160 C. Ps. 124,3.
161 Ps. 39,1.
229
puţină miere cu vârful sceptrului meu şi iată văd ochii mei162. Tu însă, împărtăşindu-te duhovniceşte de mierea cea cuvântătoare, vezi cu ochii sufletului raţiunile cele dulci ca mierea ale Celui Preaînalt, [raţiuni] care pentru cei mai mulţi rămân greu de văzut. Şi mai întrebi atunci de ce s-a închinat Iacov vârfului toiagului [lui Iosif]163?
134. Către acelaşi
Ţie, celui ce ai fost curăţit deplin şi ai fost izbăvit de toată întinăciunea şi de patima trufiei, ţi se cade a cerceta cele înalte ale vederii de Dumnezeu, iar celor ce s-au pângărit şi nu s-au spălat de necurăţiile şi de petele omului celui vechi, nu le este permis a se atinge de atotsfintele cuvinte, până când nu se vor însănătoşi şi se vor curăţi. Căci zice: Să nu daţi cele sfinte câinilor, nici mărgăritare să nu aruncaţi înaintea porcilor164.
135. Către Aftonie monahul
Nu numai lectura Scripturilor să te însoţească, ci şi rugăciunea, şi psalmodia, şi înfrânarea, privegherea şi culcările pe pământ, şi liniştirea, şi lucrul mâinilor.
136. Către Evsevie monahul
Tu să voieşti liniştea aşa cum o cere schima monahală, căci Dumnezeu neîntârziat îi va ridica din copaci, din vânturi
162 IRg. 14,43.
163 Fc. 47,31.
164 Mt. 7, 6.
230
şi din pietre pe cei care te vor sluji. Dar văd că nu doreşti a te linişti cu desăvârşire. Căci ai dobândit obiceiul rău de a călători în tot locul şi în toate ţările, satele şi cetăţile şi pe toate drumurile.
137. Către Eufimie monahul
Ce ai nădăjduit atunci când ai ales liniştirea şi retragerea? Ar fi trebuit să aştepţi numaidecât necazuri, ispite şi mii de căderi, curse şi viclenii din partea demonilor celor răi. Cum, dar, te arăţi acum a fi nemulţumit, şi te mâhneşti, şi te tulburi, fiind împuns de multele suliţe ale ispitelor şi zdrobit în sufletul tău, secerat şi tăiat în bucăţi de demoni precum [sunt frânte] paiele de roţile carului. Însă tu rabdă cu mulţumire şi îngăduinţă, cu cugetare chibzuită şi cu cerere adâncă, dar şi cu priveghere încordată şi înfrânare bună, rămânând lipit de Cel Preabun, şi astfel vei vedea sfârşitul [desăvârşirea].
138. Către acelaşi
Sfârşitul celor ce se nevoiesc în Hristos este mântuirea, iar sfârşitul demonilor pierzarea cea înfricoşătoare. Căci în vremea aceea cei care te înţeapă acum vor fi, la rândul lor, împunşi. Şi vei călca [peste ei] şi vor fi cenuşă sub picioarele tale şi se vor teme de tine cei de care mai înainte îţi era frică, din pricina hotărârii pe care o va fi luat Domnul.
139. Către acelaşi
Uneori, gândurile demonilor se ascund în noi, iar alteori ies spre cele din afară, silindu-ne ca prin fapte să săvârşim
231
păcatul. Însă, dacă ne rugăm lui Dumnezeu, El îi va alunga şi îi va trimite în surghiun de la noi, şi ne vom reveni din tulburarea sufletească. Astfel ne adunăm în noi înşine şi ne reaprindem în duhul, ca şi cum am învia din morţi şi ne-am urca la înălţimea cea după fire a nepătimirii, şi slăvim, şi cântăm Domnului, ajungând la odihna cea bună a vieţii, şi la sfârşitul cel bun şi bineplăcut lui Dumnezeu. Şi aceasta, cred, este ceea ce spune fericitul David: Se arată toţi cei ce lucrează fărădelegea, pentru a fi zdrobiţi, şi se va înălţa puterea mea ca a inorogului, adică puterea dumnezeieştii nepătimiri, şi bătrâneţile mele vor fi unse din belşug165. Căci spune că nevoitorul va fi atins cu undelemnul cel duhovnicesc al Celui Preaînalt, el care mai înainte era îndurerat şi rănit de supărarea multor pătimiri.
140. Către Chirinie monahul
Pe cei ce îmbrăţişează viaţa cumpătată, demonii îi pizmuiesc foarte mult, iar pe cei ce se nevoiesc îi atacă prin viclenii şi dorinţe nepermise. Noi însă nu trebuie să ne împuţinăm sufleteşte pentru aceasta. Ci mai degrabă să ne îmbărbătăm, stând împotriva vrăjmaşilor pentru necazul pe care ni-l pricinuiesc. Căci prin faptul că suntem atât de mult ispitiţi de iubitorii de trup şi de necuraţii demoni, suntem tot mai mult încredinţaţi şi asupra făgăduinţelor bunătăţilor celor viitoare. Cunoscând potrivnicii noştri că Domnul ne-a făgăduit daruri mari, se aprind asupra noastră, şi ni se împotrivesc prin stârnirea patimilor celor necuviincioase şi mult stricăcioase, şi năpăstuiesc foarte mult oamenii care se silesc să dobândească virtutea.
165 Ps. 91, 9 şi 14.
232
De aceea împotriva poftelor ce ne aţâţă şi a plăcerilor necurate, când trupul, aprinzându-se, saltă şi orice cuget şi răutate diavolească ne ispiteşte, totdeauna vom birui prin credinţă, prin cântarea psalmilor, lectură duhovnicească şi cuget smerit, dar şi prin alte nevoinţe duhovniceşti şi, mai presus de toate, prin invocarea numelui iubitorului de oameni al Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Pentru că nu este posibil să se întărească asupra noastră demonii cei ucigaşi, dacă noi mai întâi nu vom fi neglijat, prin împuţinare sufletească, frica de cele dumnezeieşti şi nu vom fi nesocotit poruncile Domnului.
Există unii demoni care pătrund în trupul omenesc şi, vlăguind toată puterea unui organ, aduc peste mădularele trupului moleşeală şi slăbănogire, fără să existe [în trup] vreo boală sau vreo suferinţă. Dar mai mult de atât, ei împing sufletul spre deznădejde şi lâncezire, pe care dacă le vom alunga prin gânduri bărbăteşti şi inimă chibzuită, suntem chemaţi să ne alipim prin rugăciune de văzătorul a toate Dumnezeu, zicând: Scoate-mă de la vrăjmaşii mei, Dumnezeule, şi de cei ce se ridică împotriva mea, izbăveşte-mă166. Ajută167 [Doamne] sufletului meu, pentru facerea lor de rele. Căci, după cum s-a întâmplat oarecând cu Samson, care din pricina iubirii de plăceri a căzut în mâinile celor de alt neam şi a suferit toate cele scrise despre el, aşa se întâmplă şi acum cu sufletul celui care este momit de plăcerile cele viclene.
Aşadar, dacă gândurile omului vor urma îndemnul cel necurat al demonului, atunci se va depărta de el harul dumnezeiesc care păzeşte sufletul, iar demonii, prinzându-l pe cel momit, scot din el orice înţelegere cuviincioasă, îl leagă cu legăturile greu de dezlegat ale plăcerilor ademenitoare şi cu legăturile poftelor celor neruşinoase, şi atrăgându-l în
166 Ps. 58,1.
167 anoKaxacjTaivoj a restaura, a reface.
233
moara răutăţii168, îl constrâng să râşnească în aceasta obişnuinţele cele rele şi să slujească diavolului toată ziua şi toată noaptea.
Dacă sufletul celui ce a fost prins în cursă poate să îşi revină şi să suspine către Dumnezeu cu inimă înfrântă şi să îmbrăţişeze prin rugăciune şi rugi stăruitoare picioarele nevăzute ale Stăpânului, atunci Domnul va spune îngerilor [să-i ajute], precum a făcut Elisei cu femeia sunamiteancă: Lăsaţi-o pe aceasta să se apropie de mine şi nu o alungaţi, căci chiar dacă nu are nici o virtute şi nici o îndrăznire spre mine, pentru că inima ei este plină de durere şi cade înaintea mea, cu lacrimi şi mâhnire, o primesc şi o mântuiesc169. Avem nevoie, aşadar, de puterea şi harul Atotputernicului şi Atotînţeleptului Duh, pe care suntem datori a le căuta cu tot sufletul. Pentru că numai în acest fel se va slăbi arcul demonilor celor puternici în răutate, care ne săgetează cu gândurile desfrânării ca şi cu nişte săgeţi aprinse. Iar credincioşii, care altădată erau bolnavi, acum se vor întări spre nimicirea vrăjmaşilor. Aceasta să fie, oare, ceea ce spunea profeţind foarte credincioasa mamă a lui Samuel: Arcul celor puternici s-a frânt, şi cei slabi s-au încins cu putere170?
Scopul făcătorului şi plăsmuitorului demon al răutăţii este de a-l arunca pe orice om în mare şi nedomolită tristeţe, şi de a-i clinti încrederea, nădejdea şi iubirea faţă de Dumnezeu, care sunt cele mai însemnate şi puternice virtuţi ale credinţei noastre în Hristos. De aceea [demonul] pregăteşte adesea unora dintre binecredincioşi curse nemiloase, pricinuindu-le chiar şi în Sfântul locaş scurgerea seminţei, pentru a le conduce sufletele spre deznădejde şi deprimare, şi desăvârşită disperare. Iar dacă cineva, cu trecerea timpului şi [prin sporirea] lucrării lui, va propăşi, atunci şi luptele plăcerilor şi
168 Cf Jud. 16, 21.
169 IV Rg. 4, 36 ş.u.
170 I Rg. 2, 4.
234
poftele trupeşti îl vor provoca spre creşterea şi încercarea sa duhovnicească. Pentru aceasta nevoitorul fiind întristat şi mâhnit este nevoit să se smerească, să se tânguiască şi să se osândească pe sine însuşi şi să se defaime.
Şi astfel, fiind încercat prin aceste ispite, dobândeşte discernământul, una dintre cele mai înalte virtuţi. Mulţi însă, neavând cunoştinţă despre acestea, nu au nici discernământ. Alţii, surprinşi fiind, iar din pricina lipsei de atenţie şi a lipsei de judecată, tulburându-se cu mintea, s-au înjunghiat pe sine; alţii iarăşi fiind cuprinşi de insuportabilă tristeţe şi deznădejde s-au aruncat în prăpastie, alţii şi-au tăiat mădularele cele de sub pântece, iar alţii, cu voia lor sărmanii, şi-au luat viaţa şi au căzut în blestemul şi defăimarea apostolului care spune: Se cădea să se castreze cei care vă neliniştesc pe voi171. Alţii, iarăşi, au intrat sub stăpânirea lui Satan şi s-au făcut răspunzători în faţa cuvântului profetic care spune: Iar pe cei ce se abat pe căi nedrepte, Domnul îi va pune laolaltă cu cei ce lucrează fărădelegea172.
Aşa deci, cel care, fiind pregătit pe măsură, se luptă împotriva acestui demon şi lucrează împotriva capcanelor lui viclene, acela foloseşte răbdarea şi mult-îndurarea, iar prin stăruinţă în rugăciune şi post, prin credinţă, nădejde şi iubire desăvârşită faţă de Dumnezeu, se luptă şi învinge, şi cu ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos, îl alungă de la el pe spurcatul şi necuratul demon. Iar pentru a ne apăra de vrăjmaşi ne este de ajuns numele Preaînaltului Dumnezeu, a Domnului nostru Iisus Hristos. Avem astfel nevoie de multă rugăciune către Dumnezeu, pentru a nu cădea din virtute.
Iar că se poate să cădem din dreptate în păcat, şi din patimă în răutate, o spune prorocia Domnului: Am ajuns ca mai înainte, când nu stăpâneai peste noi, şi când nu eram numiţi
171 Gal. 5,12.
172 Ps. 124,5.
235
cu numele Tău173. Şi chiar şi aşa, după [orice] cădere întâmplată, este cu putinţă să redobândim prin pocăinţă tăria şi nepătimirea cea dintâi. Căci tot cel care, în viaţa aceasta trecătoare, prin pocăinţă şi rugăciune va cere [de la Dumnezeu], acela va primi înălţimea tăriei duhovniceşti şi a nepătimirii.
Ia aminte, aşadar, la profeţia care spune: Ridică-te, Ierusalime, şi îmbracă tăria braţului tău, şi scoală-te ca la începutul zilei, deoarece a plecat de la tine durerea, tristeţea şi suspinarea 174. Astfel, mare este, între cele rele, chiar şi cel mai mic bine. Căci deşi am fost defăimaţi de Dumnezeu pentru păcatele noastre, totuşi vom fi iarăşi iubiţi prin pocăinţă. Iar că Multmilostivul nostru Stăpân ne primeşte din nou şi că prin iubirea Sa ne va bucura foarte, vezi ce spune Ierusalimului celui înţelegător, adică sufletului nostru: Şi îţi voi da desfătare veşnică şi bucurie din neam în neam175. Să nu te îndoieşti de felul în care [Domnul] va face aceasta. Pentru că dacă Dumnezeu va voi să prefacă lucrurile rele în bune, prin porunca Sa toate cele potrivnice se vor preschimba. Căci Domnul va putea foarte uşor şi numaidecât să preschimbe umanitatea, aşa cum i-a poruncit şi toiagului scorţos şi uscat al lui Aron să rodească, mai mult decât plantele care se aflau deja înfiripate în pământ. Şi dacă acelea [plantele] rodesc după anumite schimbări de soroace de timp şi vreme, acesta [toiagul] a făcut într-o singură noapte deodată şi frunze, şi muguri, şi roade176.
Să nu ne mutăm deci la întâmplare şi fără încercare, plecând dintr-un loc în altul, pentru a ocoli stânjenirile şi mâhnirile ce ne vin de la gânduri. Mai bine să stăruim, rugându-ne cu răbdare, asemenea lui Moise, care spunea poporului Israel:
173 Is. 63,19.
174 Is. 51, 9.
175 Is. 60,15.
176 Cf. Num. 17, 8.
236
Staţi neclintiţi şi fiţi dârji, nu vă temeţi, şi veţi vedea ajutorul de la Dumnezeu, pe care îl va face cu noi astăzi177.
141. Către un diacon
Când vei vedea un om necredincios şi iubitor de cele lumeşti, lăudându-se cu deşertăciunea înţelepciunii sale celei trecătoare şi nesocotind Scripturile cele insuflate de Dumnezeu pentru că nu sunt scrise în vorbirea atică178, să ştii că acesta este asemenea lui Neeman Sirianul179, cel plin de lepră pentru necredinţa sa. Căci acesta [Neeman], înainte de a cunoaşte pe binefăcătorul Dumnezeu şi Domnul tuturor, a neglijat râul Iordan din pământul lui Israel şi s-a minunat mai mult de apele cetăţii Damasc ce nu puteau nicidecum să izbăvească un lepros de rănile bolii lui. Căci noi, fiind israeliţi, avem în chip simbolic, curgerile apei Iordanului dumnezeieştii Scripturi, care în ceea ce priveşte tăria cuvântului par a fi de nimic şi neînsemnate, dar în ceea ce priveşte puterea învăţăturilor lui Hristos şi a tainelor ascunse, ele sunt apă dătătoare de viaţă veşnică, vindecând şi sfinţind şi luminând pe toţi cei ce cred, fiind mai presus de fire şi tămăduitoare, preaslăvită şi preaînaltă în vecii vecilor.
142. Către Nicotihie diaconul
Demonii cei nevăzuţi ai madianiţilor, prin odraslele lor, adică prin amintirile cele necuviincioase, întărâtă, stârnesc
177 Ieş. 14, 13.
178 Nu este scrisă în dialectul atic al limbii antice greceşti. Cea mai mare parte din textele Sfintei Scripturi sunt scrise în limba greacă veche koine, care era considerată o limbă populară ce nu avea forţa şi puterea culturală a dialectului atic al limbii vechi greceşti.
179 Cf. IV Rg. 5, 12.
237
şi asaltă foarte mult mintea pentru a ceda şi a săvârşi fapta cea necinstită, necurată şi blestemată. Dacă se va întâmpla să alunece duhovniceşte pe panta plăcerii şi să săvârşească în sine în chip nevăzut păcatul adulterului, după cum a făcut odinioară Zimbri în faţa lui Moise, atunci [mintea] are nevoie de Finees, adică de cuvântul preotului, pentru a-l omorî cu suliţa învăţăturilor şi a-l nimici pe acel evreu şi pe femeia madianită, adică chipul de vieţuire iubitor de desfrânare şi ispita care l-a stârnit şi l-a aprins spre patimă180.
143. Către Pamfil diaconul
Zicerea lui Solomon: Inima omului este simţitoare, iar sufletul lui întristat181, înseamnă că acela care dobândeşte simţirea faptelor lui celor de necinste şi are în sine amintirea iadului celui înfricoşător, mai înainte de ieşirea sa din această viaţă, prin întristare de bunăvoie şi prin căinţă, se poate vindeca. Şi chiar de se va bucura, el nu se va amesteca cu necuviinţa [U3QI;]. Iar dacă se va întâmpla să se arate din belşug în acesta un [duh de] desfătare şi veselie trupească, el nu va aluneca spre mândrie. Iar acest [duh] a fost numit de cei înţelepţi necuviinţă [U3QL;]182.
144. Aceluiaşi
Spui că îţi este neclar cuvântul: Să nu-l aduci pe cel necredincios să petreacă cu cel drept183. Această zicere are şi o altă înţelegere, de care fă-te părtaş acum. Locuinţa şi hrana şi
180 Cf Num. 25,7.
181 Pilde 14,10 [LXX],
182 f) upou; infamie, desfrânare, neruşinare, josnicie.
183Pilde 24,15 [LXX].
238
îmbrăcămintea tuturor credincioşilor este Hristos, întru El am fost zidiţi, vieţuim, ne mişcăm şi suntem184. Şi pentru că Trupul şi Sângele Stăpânului Dumnezeu Cuvântul prin iconomia întrupării s-a făcut hrană tuturor creştinilor care se hrănesc şi se adapă cu această taină, ar fi necuvenit să se împărtăşească din aceasta omul necredincios şi viclean, care s-ar făţărnici asemenea lui Simon Magul185 că este credincios. Şi nici chiar înţelegerea cea adâncă a cuvintelor celor dumnezeieşti să nu o facem cunoscută omului neiniţiat şi rău. Nu da, spune, cele sfinte câinilor, nici nu arunca mărgăritare înaintea porcilor186.
M-ai întrebat, de asemenea, cum ar trebui să înţeleagă cineva ceea ce este scris în [înţelepciunea] lui Solomon: Să nu te înşeli prin îmbuibarea pântecelui187. [Aceasta se spune,] iubitorule de Hristos, pentru că nu ne împărtăşim [cu Dumnezeieştile Taine] ca şi cu o pâine şi un vin de obşte spre umplerea stomacului, ci participăm la masa cea înfricoşătoare şi multdorită a Bisericii [Sfânta Euharistie]. De aceea ni se dă de către slujitorii lui Dumnezeu o mică parte din acestea şi ne împărtăşim ridicându-ne ochii cei sufleteşti în sus, spre curăţirea greşelilor şi spre agonisirea sfinţeniei şi a mântuirii. Căci este bine, cred, ca la masa cea de obşte din casele noastre să nu ne înşelăm cu îmbuibarea pântecelui, adică să nu depăşim limita celor de trebuinţă. Iar măsura cea mai bună de folosire a hranei şi a băuturii este nevoia pe care trupul însuşi o are de acestea.
145. Către Evlampie sofistul
De ce îmi atragi atenţia asupra înţelepţilor greci care ademenesc [oamenii] cu bărbile lor dese şi care poartă semne
184 Fapte 17, 28.
185 Cf Fapte 8,13.
186 Mt. 7, 6.
187Pilde 24,15 [LXX].
239
aparte, mărindu-se mult şi crezând că sunt cinstiţi numai pentru că au baston şi poartă barbă? Căci Pavel, smeritul făcător de corturi, a întors la Dumnezeu atât Grecia, cât şi tot ţinutul cel păgânesc, în vreme ce Platon cel propovăduit şi cinstit de voi, mergând de trei ori în Sicilia, prin cuvintele sale semeţe şi prin gândirea sa cea luminată, nu a putut să biruiască niciun tiran; şi a sfârşit nefericit ca unul ce s-a făcut rob propriei sale libertăţi. Iar făcătorul de corturi Pavel a propovăduit cuvântul credinţei nu numai în Sicilia sau Italia, ci şi în tot pământul.
146. Către Filoxene chensofilacul
Nu trebuie să ne ieşim din fire şi să ne mândrim în deşert când suntem veseli, după cum nu se cade nici să ne lăsăm cuprinşi fără chibzuială de stările de mâhnire sufletească şi astfel să fim copleşiţi de tristeţe, căci aceste stări sunt însuşiri ale unui suflet laş şi molatic. Viaţa aceasta stricăcioasă, prin urmare, nu se deosebeşte cu nimic de o scenetă de teatru. Pentru că în această viaţă nu este asigurată nici fericirea, după cum nu sunt sigure nici cele contrare acesteia.
147. Către Licurg ilustrul
Cine nu va râde de tine? Cine nu te va defăima pentru graba ta cea nepotolită? Şi cine nu te va batjocori pentru furia nesăbuită de a strânge bani, crezând că sunt ai tăi? Căci vei muri şi nu vei putea nicidecum să îi duci cu tine în lumea de dincolo. Şi, fiind târât de îngerii cei înfricoşători şi făcând lucrarea celui potrivnic, prin asprime, prin cruzime, şi prin dispoziţia cea rea, îţi răneşti necuviinciosul tău suflet şi rămâi
240
alipit de tânărul care îţi este rudenie şi căruia i se pare că îţi va moşteni averea.
Aşadar, îţi fac cunoscut ceva foarte trist şi nedorit. [Să ştii că] peste puţin timp dulcele tău moştenitor va muri, chiar dacă tu încă din viaţă, cugetând şi fiind în putere, i-ai lăsat prin testament toate ale tale. El însă, în pofida testamentului tău, va moşteni numai cei trei coţi ai mormântului. Şi astfel te vei uimi văzând un tânăr îngropat înaintea unui bătrân îndelungat în zile. Sau poate că nu te vei uimi de aceasta, nici nu te vei minuna, văzând deja astfel de întâmplări la alţi iluştri, cum ar fi: Aristofan şi Crischentie. Acum însă trebuie să îţi vii în fire şi să te opreşti de la multa ta lăcomie şi să nu-l plângi pe cel ce urmează să moară, ci să te tânguieşti mai degrabă pentru sufletul tău cel iubitor de viclenie. Astfel, mai înainte de a ieşi din veacul acesta, mergând în ţara unde nimeni dintre muritori nu va avea răspuns pentru faptele lui cele rele, şi unde nu te poate apăra sau ajuta nici prietenul, nici robul, nici rudenia, şi unde vei fi chinuit în veci, întoarce-te spre cele bune şi spre facerea de bine,
148. Către Menandru eksceptorul
Ţi-am spus de multe ori, şi îţi spun şi acum, că faptele săvârşite prin magia lui Apolonios din Tyana188 nu au nici o urmare cerească binefăcătoare, nici nu aduc vreun câştig sufletesc, iar pentru oamenii cei înţelepţi şi drept-credincioşi, acestea, în comparaţie cu bunurile cele cereşti, nestricăcioase şi nesfârşite, par a nu se deosebi de darul unui pumn de cereale. Aşadar, nu te uimi de faptele [sale] cele ademenitoare,
188 Apolonie din Tyana a fost un ucenic a lui Pitagora. S-a remarcat prin capacităţile sale de vindecare şi clarviziune. Profesa artele ermetice şi filosofía. A murit în jurul anului 100 î.Hr. În Efes, Asia Mică, astăzi Turcia.
241
nici nu te tulbura din pricina acestora, ci izbăveşte-te de teamă şi de cugetarea ta cea copilărească.
149. Către Palatin primatul
Te întrebi foarte adesea: cum aş putea să mă mântuiesc, având sufletul plin de mii de răni şi de nenumărate rele şi fiind ars de conştiinţa mea cea nemiloasă? O, omule, ia aminte numai în parte la Scriptura cea insuflată de Dumnezeu şi nu vei mai avea nevoie de a mea povaţă. Îndreaptă-ţi atenţia la ceea ce spune Solomon: Prin milostenii şi credinţă se curăţesc păcatele189. Vezi şi ce îl sfătuieşte Daniel Prorocul pe Nabucodonosor: Izbăveşte-te de fărădelegile tale prin faptele milei, şi de păcate prin îndurarea arătată celor săraci190. Fii încredinţat, iarăşi, de învăţătura lui Isus Sirah care spune: Focul arzând este stins cu apă şi flacăra păcatului o stinge milostenia191. Milostenia te va mântui din moarte192, înţelegând prin moarte chinul cel înfricoşător şi înfiorător, şi întunericul [cel din afară], aşa cum cred Tobit şi Solomon.
150. Către Riginie secretarul
Mântuitorul şi Binefăcătorul nostru al tuturor, Hristos, nu este om simplu, ci este Dumnezeu Care S-a arătat în chip193 de om şi Care în al Său trup fără de păcat şi neprihănit a răbdat, după a Sa bunăvoinţă, pentru păcatele oamenilor, moartea.
189Pilde 15, 27 [LXX],
190 Dan. 4, 24.
191 înţ. Sir. 3, 29.
192 Tob. 12, 9.
193 r) ¡joocj)f formă, vedere, înfăţişare ş.a.
242
151. Către Luchie tribunul
Câţi oameni nu au prins adesea în laţurile şi în cursele lor corbi, iar corbii nu şi-au dat seama de capcana întinsă şi de prinderea lor. Ai tăi corbi prezic, cum spui, viitorul; însă nefiind nicicum preştiutori şi profeţi ai celor prezente, ei nu au cunoscut nici cursa întinsă lor şi nu au putut fi cu luare aminte nici la a lor nimicire. Depărtează-te, aşadar, de oracolul păsărilor194. Căci unii, alipindu-se de o astfel de practică, fiind victime ale înşelării, au luat în serios zborurile corbilor şi cele ce se arată înainte şi cele dinapoi şi cercurile pe care le fac peste cap şi zborurile pe care le fac într-o parte, vădit fiind că împreună cu corbii zboară şi viclenii demoni, care cârmuiesc zborul păsărilor în funcţie de starea omului înşelat. Astfel interpretând glasurile acestora, s-au îndepărtat de credinţa în Hristos Mântuitorul, căzând pe treptele ce duc la pierzare. Şi cu toate că au nădăjduit cele folositoare, prin sensul preabun arătat chipurile de corbi, după mulţimea de pagube sufleteşti şi chinuri, în cele din urmă, din cauza sfârşitului lor rău şi blestemat, şi-au pierdut viaţa. Căci sfârşitul neamului nedrept este răutatea, după cum spune Scriptura.
Dacă doreşti, aşadar, să scapi de cursa demonilor, să nu iei aminte vreodată, nici la zboruri, nici la glasurile păsărilor, nici la întâlniri cu diferite vieţuitoare raţionale195 sau iraţionale, nici la chemări şi rostogoliri, nici la preziceri deşarte, sau, foarte simplu zis, nu lua aminte la nimic, fără numai la păcat. Căci este folositor a lua aminte la acesta şi la lepădarea neîncetată de el. Şi doresc să cunoşti şi aceasta, că
194 f) OQveociKonia interpretarea viitorului din felul în care zboară o pasăre.
195 Ccoov AoyiKov vieţuitoare raţională sau animal raţional; se referă cel mai probabil la om.
243
unora dintre oameni, care au urmat legea cea elinească şi cele vătămătoare de suflet, li s-a întâmplat de multe ori aşa cum au prezis, dar nu prin puterea şi prevederea corbilor celor netrebnici, sau a porcilor, sau a câinilor, sau a oamenilor, ci prin judecata lui Dumnezeu, Care i-a defăimat şi i-a batjocorit după a lor necredinţă. Căci se zice: Dea ţie Domnul după inima ta, şi să fie ţie după cum nădăjduieşti96 şi te voi înconjura cu necazuri şi tristeţi şi mâhniri, care te-au înfricoşat crezând în semnele cele pierzătoare de suflet [ale corbilor], astfel încât cei înşelaţi să vină de la cugetarea cea deşartă la cunoştinţă şi, folosind pocăinţa cea bună, să înceteze folosirea oracolului celui stricăcios, şi lăsând pe seama proniei dumnezeieşti [problemele] lor, să readucă sufletul lor de oriunde ar fi la Dumnezeu.
152. Către Maron comitul
Duhul blasfemiei, care tulbură foarte adesea inima ta cea iubitoare de Dumnezeu şi bună, să nu te înfricoşeze nicidecum, ci să stai împotriva lui, lovindu-l cu rugăciuni şi faceri de bine, ajutându-i pe cei în suferinţă şi arătând inimă mare, cuget smerit şi bunătate celor de aproape ai tăi. Căci acestea şi cele asemenea lor pot alunga de la sufletul tău pe demonul cel viclean, care îndrăzneşte să te provoace cu gânduri sălbatice şi necuviincioase îndreptate împotriva ta, a lui Dumnezeu, a creaturilor, a sfinţilor şi a tainelor celor dumnezeieşti.
153. Către Lavsie întâiul între secretari
De vreme ce nu ai fraţi, şi nici fii nu ai dobândit, pentru cine oare aduni cu lăcomie mulţime de avuţii? Căci cu cât
196 Ps. 19, 4.
244
mai mult se înmulţeşte averea ta, cu atât mai mult şi mai apăsător ţi se pregăteşte iadul cel veşnic. Şi măcar să fi ajuns aceşti bani la vreme potrivită la bărbaţi drept-credincioşi şi cuvioşi, după cum este scris: Unii au adunat cu lăcomie argint, de care nu se vor bucura197. Pentru că banii care au fost adunaţi prin multă nedreptate vor fi folosiţi pentru hrană de cei drepţi. Însă nu cred că se va întâmpla aşa cu tine. Pe tine, întrucât eşti nevrednic, te va ajunge zicerea [din popor]: Cele ale tantalistenilor198, le vor mânca crotalistenii199.
154. Către Xantipie diaconul
Foarte bine faci, călcând şi trecând peste valurile cele înviforate ale plăcerilor trupeşti prin postiri şi metanii, prin privegherea cea bună şi deasa rugăciune, punând biruinţa pe seama lui Dumnezeu Cel care lucrează neîncetat împreună cu noi spre binele nostru, aducându-I cântare de psalmi şi zicând: Tu, Doamne, împărăţeşti peste tăria mării, iar viforul valurilor ei Tu le îmblânzeşti200.
155. Către Romanos episcopul
Nu putem primi cuvintele dobitoceşti ale smintitului şi nebunului Navatie, [cuvinte] care îndrăznesc să nesocotească pocăinţa cea mântuitoare şi care, având drept îndreptăţire deznădejdea, atrag [după ele] fără frică [mulţime] de păcate. Căci aceste [cuvinte] se numesc [pe ele însele] a fi curate, deşi în faptă sunt necurate, conducându-i pe cei ce cred
197 Cf. Iov 20,18.
198 Admiratorii personajului mitic Tantalos, care era foarte bogat.
199 Cei care fac zgomot puternic, scrâşnind din dinţi.
200 Cf. Ps. 88,10.
245
în ele prin deznădejde spre pierzare. Noi însă în chip contrar le vom osândi şi defăima, fiind gânduri străine de Canoanele Apostolice.
156. Către Afrodisie secretarul
Crezi că poţi scăpa atenţiei noastre fiind om cu obiceiuri rele şi viclean, complotând împotriva multor oameni foarte virtuoşi şi a unor bărbaţi ce sunt din fire buni, ascunzând [aceasta] sub masca facerii de bine? Pentru că, iată, din roade cunoaştem cum este pomul şi nu se poate ascunde nicidecum lupul îmbrăcat în piele de oaie201, fiind recunoscut foarte repede după dinţi şi după unghii. Căci spune Sfânta Scriptură: Inima celui mândru este asemenea unei potârnichi închise în cuşcă202. Eşti cunoscut, aşadar, tuturor ca mândru şi răuvoitor, şarpe care muşcă pe furiş şi câine ce răneşte fără să latre, alergând pe ascuns din loc în loc asemenea unui făcător de rele, neîmpăcat şi făţarnic. Astfel, este nevoie [de prezenţa lui] Dumnezeu, pentru ca aceia împotriva cărora [tu] unelteşti să zică Psalmul 90: Acesta ne va mântui pe noi din cursa vânătorilor şi de cuvântul tulburător203. Iar [aceasta] întrucât tu chiar dacă taci, faci tulburare celor pe care îi vânezi.
157. Către Sosipatru tribunul
învăţând cunoaşterea cea dumnezeiască, preabunule, te străduieşti ca [pe temeiul] acesteia, urmând regulile şi rânduielile ei, să faci toate. De aceea şi toată bogăţia ta cea de
201 Mt. 7,15.
202 înţ. Sir. 11, 32.
203 Ps. 90,3.
246
Dumnezeu păzită o dăruieşti în marea ei parte monahilor, preţuindu-i pe aceştia cu mult dor şi gândindu-te la ei noaptea şi ziua. Astfel te arăţi ca unul ce nu are rudenii sau fii, chiar dacă ai atât de mulţi. Iar că spui, atunci când te întâlnesc, că eşti rob [dobitoc] răbdător şi binevoitor slujitor al tuturor nevoilor pe care le au monahii, este o dovadă a cunoaşterii tale desăvârşite. Şi ştii preabine că, împreună cu leviţii, Dumnezeu şi Moise au binecuvântat şi dobitoacele acelora. Cugetând potrivit cunoaşterii celei dumnezeieşti, şi prin această cunoaştere vorbind şi făptuind, iubitorule de Dumnezeu, vei merge fără îndoială împreună cu monahii în împărăţia cerurilor, ca un bun următor şi slujitor al lor, moştenind împreună cu ei bunătăţile cele negrăite, în veci nesfârşiţi.
158. Către Hilonie domesticul
înţeleptul Sirah, arătând caracterul tău josnic şi instabil, neliniştit şi schimbător, zice: Ca roata căruţii este inima celui lipsit de minte204. Cât despre faptul că nu te gândeşti niciodată să păstrezi o taină, ci de îndată dezvălui şi faci cunoscute tuturor cele ce ţi-au fost încredinţate, ar trebui să cunoşti o mărturie, pe care ascult-o acum: A auzit, zice, cel fără de minte un cuvânt şi s-a chinuit [apoi să-l nască], cum se chinuie cea care naşte un prunc205. Căci nu este nimic mai nechibzuit decât a face cunoscute de obşte şi de a duce de ici colo, şi de a descoperi în chip necuviincios tainele încredinţate nouă de prieteni. Aşadar, depărtează de la tine metehnele [sufleteşti] ce te înconjoară şi fă-te înţelept, stăruitor şi păstrător până la mormânt al tainelor încredinţate, punând gurii şi
204 Cf. Înţ. Sir. 33,5.
205 înţ. Sir. 19, 11.
247
buzelor tale celor neacoperite strajă tare şi zăvor preaputernic, şi pecetluindu-le cu o tăcere cât se poate mai desăvârşită. Căci astfel vei putea, prin lumina cunoaşterii celei dumnezeieşti, să străluceşti, Scriptura încurajându-te şi zicând: înţelepciunea bărbatului drept se arată pe faţa lui206. Şi iarăşi: Ai auzit cuvânt? Să moară cu tine. Îndrăzneşte! Nu te va doborî cuvântul tainei ce ţi-a fost descoperită207.
159. Către Gavdentie diaconul
Demonul desfrânării, dacă nu va fi silit să plece, obişnuieşte să rămână aproape de cel pe care îl ispiteşte cu duhul lăcomiei. De tine ţine, prin urmare, ca prin a ta putere şi voinţă, fie să îl hrăneşti prin lucrarea faptelor de necinste, fie să te depărtezi de el cu tărie prin rugăciuni şi psalmi, postiri, privegheri şi metanii. Staţi împotriva vrăjmaşului, scrie marele Iacov, şi se va depărta de la voi208.
160. Către Filonie episcopul
Aveţi putinţa ca prin voi înşivă să rânduiţi toate cele de trebuinţă ale mănăstirii. Şi pentru că prin scrisoarea trimisă mi-aţi amintit să vă prezint cele referitoare la regimul alimentar, cred că este bine, ştiind faptul că există diferite condiţii fizice ale trupurilor, ale bolnavilor, ale celor sănătoşi ş.a., să stabiliţi o rânduială de hrană în aşa fel încât să se potrivească pentru fiecare persoană. Aceasta întrucât cei sănătoşi au nevoie de hrană uscată, iar cei puţin bolnavi de mângâierea
206 Cf. Înţ. Sir. 11,1.
207 Cf. Înţ. Sir. 19,10.
208
Iac. 4, 7.
248
legumelor, pe când celor foarte neputincioşi trupeşte şi vlăguiţi se cade să li se rânduiască cu măsură, ca întărire, mâncare din carne.
161. Către Chintilie cancelarul
Te vom slăvi, dacă îţi vei îndrepta iubirea ta cea arzătoare către Dumnezeu şi îţi vei stăpâni firea, potrivit tradiţiei Sfinţilor Apostoli, prin psalmi, imne şi cântări duhovniceşti. Căci lucrarea aceasta este folositoare de suflet, apropiindu-l de Dumnezeu pe cel ce psalmodiază. Astfel, prin cântarea de psalmi adusă neîncetat şi cu înţelepciune Celui Preaînalt, sufletul lasă deoparte patimile cele josnice şi vătămătoare, umplându-se de bucurie negrăită. Şi se îndreaptă cu mare dor spre cele dumnezeieşti, alergând spre acestea şi luptâ’ndu-se să se alipească de ele, nedorind nimic din cele văzute, decât numai frumuseţea Celui Nevăzut. Iar dacă, înşelat fiind de diavol, vei alerga să vânezi, prin cântări neruşinate, femeile cele iubitoare de plăceri, pline de mulţime de păcate, ne vom scârbi de tine din pricina necurăţiei cugetului tău, căci după cum spune unul din înţelepţi: Nu poate sta lauda frumoasă în gura păcătosului209.
162. Către Evpsihie vicarul
M-ai întrebat cine este oare cel despre care se spune în Evanghelie că a intrat la cină neavând haină [potrivită]210? Şi nu privi în afara ta, ci cercetează în adâncul inimii tale, căci toţi creştinii au fost chemaţi la cina cea dumnezeiască.
209 înţ. Sir. 15, 9.
210 Cf. Mt. 22,11.
249
Dacă, aşadar, vom intra plini de gânduri de iubire de arginţi, de iubire de desfrânare, sau de invidie, sau altele asemenea, este vădit că am îndrăznit să stăm la cina cea bucuroasă şi neprihănită îmbrăcaţi în haină străină. Dacă însă vom preschimba judecata noastră cea vrednică de osândă şi ne vom îmbrăca cugetul cu gândurile îndurării [duhovniceşti] şi ale milosteniei, ale bunătăţii şi iubirii curate, ale blândeţii şi ale judecăţii smerite şi cu cele asemănătoare lor, este limpede că ne vom îmbrăca şi cu hainele cele vrednice de nuntă. Să ne grăbim a ne îmbrăca, aşadar, cu haina cea mântuitoare a nunţii duhovniceşti [vor)xoc; yapoc;]. Căci de noi ţine a ne îmbrăca şi a ne dezbrăca, şi a ne schimba hainele, când bine, când rău, şi a prefera acum pe una, iar apoi pe alta; şi aceasta întrucât omul a fost creat cu voinţă de sine stăpânitoare [auTeŞoucrioc;].
163. Către acelaşi
Vrăjmaşul vieţii noastre, demonul, prefăcându-se că ne face bine, ne stârneşte spre a gândi că nu există judecată, nici răsplată după faptele fiecăruia, corupându-i şi întinându-i prin aceste gânduri în chip neruşinos pe cei înşelaţi [de el]. Căci diavolul este cel dintâi dintre păcătoşi, iar Mântuitorul tuturor este Hristos, singurul cu adevărat sfânt şi drept, Cel ce propovăduieşte şi judecă, ceartă şi pedepseşte, profeţind judecata ce va să fie, Singurul Care îi mântuieşte de rău pe cei ce cred în El. Şi aceasta este ca să crezi ceea ce s-a scris: Certa-mă-va dreptul cu milă şi mă va mustra; iar untdelemnul păcătoşilor să nu ungă capul meu211; [capul meu] adică puterea stăpânitoare a sufletului sau cugetarea mea.
211 Ps. 140, 5.
250
164. Către Orion ecdicul
Vai ţie, nenorocitule şi neruşinatule om! Căci o mică plăcere, ce se trăieşte şi imediat trece, o dai pe o flacără veşnică. Vai ţie, nesimţitorule şi îndobitocitule, că satisfaci poftele trupului şi prin aceasta, supunându-te patimilor neruşinate şi robindu-te diavolilor vicleni, te desparţi de nemuritoarea fericire şi vei fi chinuit neîncetat în iad cu biciuri de foc de către nemilostivii îngeri [ai întunericului]. Fiindcă unii dintre îngeri sunt blânzi şi iubitori de oameni, multmilostivi şi compătimitori, iar alţii sunt nemiloşi şi trişti, înfricoşători şi capricioşi, cruzi şi nemilostivi.
165. Către Simah generalul
Chipul cinstirii celei drepte a lui Dumnezeu se întocmeşte din acestea două, din dogmele ortodoxe şi din faptele bune. Nu trebuie, aşadar, să fie despărţite cele două una de cealaltă.
166. Către Colocasie diaconul
Dacă cineva va defăima pe aproapele său, inima i se va îmbolnăvi neîntârziat de lepră. De aceea să eviţi să vorbeşti de rău sau să dai pricină de a fi defăimat. Căci îţi este cunoscut faptul că, pentru o mică jignire şi un cuvânt rău, prorociţa Maria prin dumnezeiasca hotărâre s-a umplut de lepră212.
212 Cf. Num. 12,10 ş.u.
251
167. Către Neoterie comitul
Altceva este iubirea cea după Dumnezeu şi alta este iubirea cea dobitocească şi iraţională a lumii şi a cărnii. Cât despre cele pe care le conţin scrisorile tale, anume că luna aceasta te-ai aprins de o mare, grea şi de nepurtat poftă pentru Dionisodor, fiul învăţătorului, încât nu doreşti nici a mânca, nici a bea, nici a trăi, dacă nu-l vezi pe tânărul acesta care te-a iubit dintâi, precum şi din alte asemenea indicii şi semne ce se regăsesc în scrisoarea pe care mi-ai scris-o, îmi este vădită nemernicia pe care o dovedeşte vicleanul şi preaspurcatul demon, care stă la pândă grăbindu-se să se aşeze în sufletul tău cel virtuos şi iubitor de Dumnezeu.
Din cele scrise am descoperit cu uşurinţă pe prădătorul diavol, precum şi agera şi înfiorătoarea lui lucrare, fiind iscusit în a face răul. Cât priveşte duhul curviei pe care tinerii elini obişnuiesc a-l numi eros, acesta, pe cei care sunt înclinaţi spre plăcere, nesocotesc judecăţile viitoare şi tribunalul final valabil pentru toată lumea, îi atrage făţiş şi deodată, şi fără osteneală în prăpastia desfrâului. Însă pentru cei care au grijă de a lor mântuire şi se luptă cu fiarele plăcerii şi ale desfătării trupeşti, pentru aceştia foloseşte anumite momeli, şiretenii şi viclenii. La început, chipurile, pare că nimic nu este vătămător, ci că ar fi vorba doar de iubire firească şi de afecţiune faţă de o persoană necunoscută sau cunoscută, de gen masculin sau feminin, iubire care nu cere o atenţie specială. După aceasta, diavolul îi îndeamnă să stea de vorbă, să vieţuiască împreună, să călătorească laolaltă, să se împrietenească, să umble împreună pe mare, să aibă lucrurile necesare de obşte şi să sărbătorească la un loc, să se curteze unul pe altul şi să mănânce în comun, fără a avea neapărat gânduri
252
de desfrânare. Acestea toate însă se fac temeiuri, fundamente, începuturi, şi rădăcini ale păcatului.
După toate acestea, cu trecerea timpului şi după ce obişnuinţa cea rea se face greu de înlăturat, demonul, apropiindu-se pe neaşteptate de părţile genitale, aprinde deodată foc asupra trupului şi fierbe mădularele acestuia în clocot asemenea alamei şi îl îmboldeşte săgetând inima lui cu săgeţile cele înroşite ale gândurilor plăcerii nelegiuite, spre lucrarea cea vicleană, arzându-l tot aşa de tare după cum ardea odinioară cuptorul cel de foc din Babilon. De aceea, de multe ori, sufletul, atunci când este istovit, amorţeşte şi slăbeşte în puterile lui cele duhovniceşti din pricina gâdilărilor trupeşti, are nevoie să strige cu cuvintele Scripturii: înconjurând m-au înconjurat şi s-au aprins ca un foc de spini 213. Căci prin aprinderea trupului şi prin mişcări necuviincioase, diavolii cei răi pun fără zgârcenie veninul şarpelui celui necurat peste cele dinlăuntru ale mele, şi de aceea trebuie să spunem cu psalmistul: Şalele mele s-au umplut de ocări214. Că iată, puterea celui viclean a lucrat peste mijlocul meu: Necăjitu-m-am şi m-am smerit foarte215; împresuratu-m-au împrejur cu zidul celor de ruşine. Şi cum pot eu, oare, să trec acest zid? Cursă au pregătit demonii picioarelor mele, şi au împilat sufletul meu216. Întuneric se află întru ochii mei, pentru că eu am vrut să nu văd. Nevedere vătămătoare este, aşadar, desfrânarea şi, ca să spunem pe scurt, toată cunoaşterea şi pofta ce ţine de trup. Sunt prins asemenea leului ce merge la junghiere şi sunt adus ca un câine în lanţul său şi ca o pasăre căzută în capcană şi sufăr de aprinderea cea mare a necurăţiei.
213 Ps. 117,11-12 [LXX],
214 Ps. 37,7.
215 Ps. 37,8.
216 Ps. 56,8.
253
Cine, dar, va ruga pentru mine pe Stăpânul şi Iubitorul de oameni Dumnezeu să vină şi să-mi ajute, să mă prindă de mână, aşa cum S-a atins oarecând de soacra lui Petru, pentru ca să se depărteze de la mine ispita şi să mă părăsească iubirea cea pătimaşă, înfricoşătoare şi neruşinată, ca să mă pot ridica, iarăşi, la viaţa cea cumpătată spre a sluji cu chibzuinţă Domnului? Dar pentru a nu scrie multe, te rog, fiind rădăcină bună şi vlăstar ales, să te păzeşti şi să te fereşti, după putere, de acest linguşitor şi viclean demon şi să nu te laşi biruit de tovărăşia lui Dionisodor, nici să nu petreci împreună cu el, nici să mergi la praznice cu el, nici să mănânci laolaltă, nici să bei, sau să stai în preajma lui, chiar dacă ar dori ca pentru puţin să-l însoţeşti undeva.
Dacă vreo nevoie te va sili să te întâlneşti cu acesta, nu îl privi, ca nu cumva prin porţile tale217, adică prin ochi, cum spune prorocul, să se aprindă în sufletul tău moartea păcatului, ci uitându-te în jos spre pământ să îi răspunzi cu privire crâncenă şi cu faţă aspră şi să nu primeşti a râde cu el sau a te îmbăia laolaltă cu el. Căci noi trebuie să cucerim întăriturile celui rău şi să sesizăm uneltirile şarpelui celui necurat, înainte de a ne prinde cu momelile sale cele multe şi cu laţurile poftei pentru tânărul acesta despre care am vorbit. Este ştiut că numitul tânăr nu are nume bun, deci va trebui să evităm a sta de vorbă cu el. Şi, pentru că temeiul faptei celei trupeşti este dispoziţia sufletească cea iubitoare de trup, mai înainte de a ieşi ea spre cele din afară şi de a încolţi răul şi de a face ramuri, depărteaz-o din rădăcină, pentru a nu fi silit să foloseşti cazmaua şi să faci uz de foc, având nevoie de mult ajutor pentru a nimici copacul desfrânării. Căci de multe ori rădăcina ce a rămas într-un singur loc a dărâmat chiar şi un zid foarte bine zidit, sau piatra cea tare a despicat-o.
217 Cf. Ier. 9, 21.
254
Fugi, dar, de momeala cea amăgitoare a stricăciunii şi eliberează-te de cursele diavolului, zdrobind capcanele acestuia şi întrarmându-te de jur împrejur cu postul, cu rugăciunea deasă, cu plecările genunchilor, cu osteneala cea trupească, cu îndeletnicirile dreptei-credinţe, şi cu alte multe mărturii şi fapte de ajutor, pe care de multe ori m-am arătat deschis să te învăţ. Apoi, psalmodiază dimpreună cu fericitul David către atotînaltul Mântuitor şi Binefăcător al nostru, Hristos, zicând: Fereşte-mă de cursa care mi-au pus mie şi de smintelile celor ce lucrează fărădelegea218. Aminteşte-ţi, dar, şi de poruncile din Evanghelie: Să fie mijloacele voastre încinse cu întreaga înţelepciune, şi făcliile minţii să fie aprinse, iar voi să vă asemănaţi cu oamenii cei ce aşteaptă pe Domnul lor, când va veni din ceruri, şi va afla priveghind pe cei ce cu adevărat îl cinstesc şi îl iubesc pe El, pentru a-iface să strălucească ca soarele în cereasca Sa împărăţie219. Cunoaşte însă şi aceasta, că vrăjmaşul nu numai prin cei arătoşi la vedere ispiteşte pe cineva, ci insuflă sufletului o iubire oarbă şi cât priveşte chipurile celor urâţi şi neplăcuţi, femei şi bărbaţi. Căci demonul acesta prieten al necurăţiei este iscoditor de rele şi se descoperă în multe chipuri şi încearcă de multe ori, în fel şi chip, să ne prindă în cursă prin pofta cea nelegiuită şi neruşinoasă.
Fugi deci de tovărăşiile cu tinerii cei necuraţi, atât cu cei arătoşi, cât şi cu cei urâţi la vedere. Când însă cu timpul vei simţi şi vei înţelege că eşti stânjenit de această patimă stricăcioasă a desfrânării, care îţi târăşte sufletul spre întuneric şi spre necurăţie, să te gândeşti că mintea ta este împăratul Saul, care a fost stăpânit de duhul cel viclean al iubirii pătimaşe, şi aducând înaintea ta cartea lui David, descântă-ţi inima cea cuprinsă de diavol liniştind-o prin cuvintele Duhului Sfânt şi înalţă Domnului cântare de psalmi: Păzeşte-mă de cursa
218 Ps. 140,9.
219 Lc. 12,35-36.
255
ce mi-au pus-o mie, de smintelile celor ce lucrează fărădelegea220 şi Izbăveşte-mă din mâna vrăjmaşilor celor ce mă prigonesc221. Iar demonul, înfricoşat şi scârbit de cuvintele dumnezeieşti şi de mult-folositoarea cântare a psalmilor, se va depărta ruşinat de la tine; iar tu te vei ridica din groapa nenorocirii prin dumnezeiescul har şi vei simţi cum un aer de neprihănire necunoscut şi o stare nepătimaşă şi curată, neamestecată şi foarte veselă, asemenea unui cer senin şi înstelat, se va ivi brusc din noaptea înceţoşată şi întunecată, ca şi cum ţi-ar spune: Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul; să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea222. Deschideţi-mi, aşadar, voi îngeri ai lui Dumnezeu porţile dreptăţii223, ca să intru prin ele. Mărturisi-mă-voi Ţie, că m-ai ascultat şi m-ai făcut spre mântuire. Binecuvântat este Dumnezeu, Care nu a lepădat rugăciunea mea şi mila Lui nu a alungat-o de la mine224.
168. Către Pergamie decembrimul
Să nu-L defaimi prin cugetarea ta cea iubitoare de păcat pe Dumnezeu Creatorul cel preaînţelept al mădularelor noastre. Căci niciunul din toate mădularele omeneşti nu este corupt sau vrednic de osândă. Căci la început, protopărinţii noştri Adam şi Eva, fiind ei în rai, au avut aceleaşi mădulare ale trupului şi nu au fost izgoniţi din pricina mădularelor, ci pentru călcarea poruncii lui Dumnezeu. Nu trebuie, aşadar, să defăimăm mădularele noastre, ci dispoziţia ta [cea rea de a făptui prin ele].
220 Ps. 140,9.
221 Ps. 30,15.
222 Ps. 117,24.
223 Cf. Ps. 117,19.
224 Ps. 65,19.
256
169. Către acelaşi
Să nu îl mai înjoseşti pe David pentru că a avut zece femei. Cunoaşte că nu pentru iubirea de plăcere le-a avut pe acestea, ci pentru naşterea de prunci. Şi s-a dovedit acest lucru, căci după ce acestea s-au apropiat trupeşte de Abesalom, ucigătorul de tată, David nu a dorit să mai intre la ele225, nici să meargă la altele. Şi iarăşi, când dormea el împreună cu sunamiteanca, pentru că îi era foarte frig şi avea nevoie de căldură, nicidecum nu a primit a o cunoaşte pe aceasta, ceea ce este semn de mare nepătimire.
170. Către Elena ilustra
La prima vedere pari a fi credincioasă, [în realitate] însă îi depăşeşti pe elini [în păgânătate] şi tinzi să te asemeni cu cei necredincioşi. Pentru că dacă crezi fără de şovăială că la sfârşitul veacului va fi o înviere a tuturor celor morţi, pentru ce atunci te întristezi şi te loveşti neîncetat şi fără de mângâiere cu pumnii? Căci deşi a adormit preabunul tău fiu Nicaret, singurul tău fiu, [nădăjduim că] îl vei vedea în ziua aceea mai înfrumuseţat decât soarele, îmbrăcat în slavă negrăită şi plin de bucurie stând lângă tronul cel împărătesc şi mijlocind pentru tine înaintea împăratului veacurilor şi a iubitorului de oameni Hristos. Şi atunci cu adevărat va trebui să te fericeşti, văzându-l pe fiul născut din pântecele tău în palatul cel ceresc şi având îndrăzneală către Dumnezeu, Cel ce pe toate le-a făcut. Acolo, fiind mântuit de lumea aceasta şi de păcatul cel de multe feluri ce se află în ea, se bucură în
225 Cf. II Rg. 20, 3.
257
veci de viaţa cea neprihănită şi neschimbată, cea fără de griji şi nestricată.
Depărtează de la tine, aşadar, această puţinătate de suflet şi vaietele negrăite, şi regăseşte-ţi bucuria cea binevenită, nădejdile cele virtuoase şi credinţa cea bună, ca nu cumva să superi cu plânsul tău şi pe fiul tău cel ce bine a plecat din viaţă, dar şi pe Cel ce l-a primit cu dragoste, pe Stăpânul Dumnezeu pe Care îl faci să Se mânie împotriva ta. Adu-ţi aminte de ceea ce scrie Sfântul Apostol Pavel: Despre cei adormiţi nu vreau să vă întristaţi, după cum se întristează elinii care nu au nădejde226. Totdeauna, aşadar, bucuraţi-vă, rugaţi-vă neîncetat, întru toate mulţumiţi; căci aceasta este voia lui Dumnezeu227.
171. Către Aristarh preotul
Lumea trece şi pofta ei227, zice ucenicul, pe care l-a iubit Domnul Iisus pentru curăţia, blânda şi smerita sa purtare, Apostolul Ioan. Dacă, aşadar, pofta lumii trece, adică încetează şi piere, cum înveţi tu că, murind oamenii cei iubitori de plăcere, vor putea şi după moartea lor să dorească să guste din plăcerile acestei lumi trecătoare?
172. Către Xenofont diaconul
Numai ce te-ai lenevit un pic, că ai şi căzut în păcat şi ai înnegrit strălucirea bunei-chibzuinţe a sufletului. Tu însă de îndată dezmeticindu-te şi schimbându-te spre cele folositoare, ai socotit lucru cuvenit a te întoarce la starea cea
226 1 Tes. 4,13.
227 1 Tes. 5, 16-18.
228 1 In 2,17.
258
dintâi, fără a primi duhul cel nimicitor al deznădejdii, cu care te provoacă necuratul diavol. Şi aceasta întrucât diavolul pe de o parte te îndeamnă spre păcat şi apoi tot el, după ce se săvârşeşte păcatul, îl împinge pe cel ce a păcătuit spre deznădejde. Căci a păcătui este omeneşte, iar a deznădăjdui este un fapt demonic şi aducător de moarte. Din pricina deznădejdii, diavolul s-a prăvălit în prăpastia pierzării, nedorind să se pocăiască. Tu însă îmbărbătează-te şi te încurajează, ţine-ţi inima cu putere, întărindu-te cu nădejdile cele bune.
Căci suntem încredinţaţi că dacă vei depune mai multă osteneală, vei zădărnici şi înfrângerea cea dintâi a diavolului şi vei fi încununat în faţa potrivnicului tău pizmaş. Şi te vom vedea cum, în locul inulei229 celei rău mirositoare şi mărunte, te vei arăta asemenea unui chiparos înalt, nestricăcios şi frumos mirositor, sau al unui finic prearoditor230, şi, prin ramurile cele dulci ale înfrânării şi ale purtării necazurilor celor ce duc la pocăinţă, şi îl vei răni pe diavolul cel care te-a vătămat prin păcat. Căci suferinţa cea de bunăvoie şi chinul cel de voie, şi purtarea necazurilor sunt mult mai dulci şi mai de preferat decât odihna şi desfătarea cea de nevoie. Va fi, aşadar, slava cea de pe urmă a casei tale celei înţelegătoare mai de seamă decât cea dintâi, şi vei moşteni tronul măririi231,precum zic prorocii.
173. Către acelaşi
„Casa sufletului”232 este numită purtarea şi starea sufletească a fiecărei persoane. Avem de a face, aşadar, cu o casă a
229 f) KovuCct plantă din care se obţine un insecticid.
230 Cf. Is. 55,13.
231 Cf. Ag. 2, 9.
232 Cf. Ps. 126,1.
259
dreptăţii, cu o locuinţă a bărbăţiei şi cu un sălaş al bunei-chibzuinţe, şi cu cele asemenea lor. Tot aşa şi cu cele potrivnice, cum ar fi casa nedreptăţii, casa laşităţii, a curviei şi aşa mai departe. Prin urmare, cuvântul: S-au umplut ascunzişurile pământului de locuinţele fărădelegilor233, se înţelege că s-au umplut [locaşurile sufletului] de multe şi felurite patimi, de fapte necuviincioase şi de fărădelegi. Iar versetul din Psalmi: Adevărul din pământ a răsărit şi dreptatea din cer s-a pogorât234, se înţelege în sens moral, căci pământul înseamnă trupul care răsare roadele bunei-chibzuinţe, după cum [tot Psalmistul] spune că trupul meu a răsărit sfinţenie235, fiind ajutată inima omului prin rugăciune şi nădejde. Căci bine au numit unii curvia drept minciună, iar buna-chibzuinţă, adevăr şi adevărată bucurie. Iar aceea că dreptatea este din cer236, adică din cele ale minţii, arată dreptatea pe care Dumnezeu, prin îndurările Lui, a descoperit-o prin iconomia lui Iisus Hristos. Pentru că Domnul va da bunătate şi pământul nostru îşi va da roada237 duhului, adică dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea şi altele pe care le enumeră fericitul Pavel238. Pământul din stihul următor îl înţelegem ca fiind inima, aşa cum spune Domnul: Sămânţa care a căzut în pământ bun a adus roadă de treizeci, de şaizeci şi de o sută de ori mai mult239.
174. Către Terinie primatul
Celor care se îngrijesc de nădejdea lor către Mântuitorul Hristos, strigând: Pomeneşte-ne pe noi, Doamne, când vei veni
233 Ps. 73,21.
234 Ps. 84,12.
235 Ps. 27,10.
236 Ps. 84,12.
237 Ps. 84,13.
238 C. Gal. 5,22.
239 Mt. 13,8,23.
260
întru împărăţia Ta240, Bunul Stăpân le răspunde, zicând: Pomeni-voi pe Rahav şi Babilonul, dintre cei care Mă cunosc pe Mine241. Iar cei pe care îi pomeneşte Hristos, pe aceia numaidecât îi şi mântuieşte, întrucât a dus cu Sine în împărăţie, prin multa Lui milostivire, pe desfrânaţi şi pe vameşi.
175. Către Firminie preotul
De vreme ce ne-am făcut inima să înţeleagă că, în timpul oricărei încercări şi mâhniri, nu trebuie să alerge spre a primi ajutor de la oameni, nici să nu aştepte de la ei întărire, ci prin lacrimi şi suspine, prin rugăciuni istovitoare şi prin privegheri încordate să îmblânzească pe Cel Preaînalt şi de la El să aştepte înţelegere, atunci de ce ne tulburăm? De ce ne chinuim, şovăim şi ostenim, descurajându-ne atunci când Dumnezeu nu ne împlineşte degrabă cererile? Căci o face cu gândul de a întări petrecerea şi grija noastră pentru El, pentru ca nu cumva, primind de îndată cele cerute, să te întorci degrabă de la El şi să uiţi a Sa binefacere. Dar tu să nu deznădăjduieşti, ci, rugându-te, numaidecât vei reuşi. De altfel şi Domnul a spus în pilde, în Evanghelia Sa, că totdeauna trebuie să ne rugăm şi să nu deznădăjduim242. Mai mult decât aceasta, cunoaşte că amânarea de la Domnul îţi va aduce ţie mai mult har, după cum a spus şi apostolul: Iar Celui ce poate să facă cu mult mai mult decât toate câte cerem sau pricepem noi, slavă, cinstire şi stăpânire în veci243.
240 Lc. 23,42.
241 Ps. 86, 3.
242 Lc. 18,1 [Şi le spunea o pildă cum trebuie să se roage totdeauna şi să nu-şi piardă nădejdea].
243 Ef. 3, 20-21.
261
176. Către Imitie episcopul
Nimic nu ne va conduce atât de mult în chinurile [veşnice], ca dorinţa aprinsă de a avea ucenici următori ai patimilor noastre. Căci pierzarea celor ce s-au făcut următori ai unui episcop, se va arăta ca un adaos de pedeapsă pentru acela care [dintre episcopi] a învăţat rău în Biserică şi a făcut la vedere fapte vrednice de osândă. La aceasta se adaugă şi osânda, nu mică, pentru cei care au părăsit urmarea lui ca fiind necuviincioasă. Căci episcopul, făcându-se învăţător de rele, i-a alungat [de la el] pe cei cu cugetul curat, fiind socotită învăţătura lui ca neruşinată.
177. Către Onisim primatul
Cele pe care le aduni cu lăcomie crezând că le-ai dobândit pentru tine, nu sunt ale tale, ci vor ajunge la alţi oameni. Căci deşi osteneala este a ta, bogăţia însă este străină [de tine]. Aşadar, pentru că socoteşti ale tale cele ce sunt ale străinilor, faci greu de purtat legăturile tale cele materiale şi atragi asupra ta plângerea prorocului care spune: Vai celui ce adună cele ce nu sunt ale sale şi face mai grele lanţurile sale, iar bogăţia urmează a o pierde244; căci din cauza modului vieţuirii tale lacome vei dobândi chinurile cele veşnice ale iadului.
178. Către Tavrian eparhul
Vai de sufletul tău, omule sălbatic şi lipsit de minte! Căci nu iei în seamă faptul că este greu lucru să loveşti cu piciorul
244 Avac. 2, 6.
262
în ţepuşă245, aşa cum înfricoşător lucru este şi a îndrăzni să ridici mâna împotriva lui Dumnezeu. Iar aceasta fiindcă cuvântul de ocară adus sfinţilor se ridică la Dumnezeu. Şi cum nu te gândeşti la cele viitoare, lipsitule de minte, îndrăznind să-i iei cu forţa pe cei care slujeau în biserica bunului biruitor mucenic Platon, şi să-i arunci în temniţa obştească, răcnind în chip greu de purtat, umflându-ţi fălcile, ridicându-ţi sprâncenele, robindu-i pe cei liberi şi supunându-i cugetării tale celei tiraniceşti? Cum nu te gândeşti la cele ce au să fie după acestea, lipsitule de simţire? Cum nu voieşti să prevezi schimbările ce vor veni, scrântitule ce eşti? Ba chiar şi mai mult, ai drept ajutor pe nelegiuitul şi necuratul apărător al visteriei [obşteşti], pe Lavrentie, pe acest om necuviincios, stricat pe de-a-ntregul şi putred.
Să cunoşti, aşadar, că întrucât preasfântul mucenic nu este neînsemnat, trebuie să te pregăteşti, căci vor veni asupra ta nenorociri şi mânie din partea împăratului muritor, din pricina căruia, înfricoşându-te, vei alerga la munţii cei cucernici, care au fost defăimaţi şi au fost necinstiţi de tine. După aceasta, o grea şi istovitoare boală te va cuprinde pe tine şi pe toţi cei foarte iubiţi ai tăi, iar după toate acestea ţi se va lua multa ta avuţie. Şi atunci tatăl lui Dia, adică Saturn, te va jeli cu glas tare şi se va tângui după tine cu recunoştinţă, deoarece şi tu, împreună cu alţi dumnezei, în vremea zilelor tale bune îl cinsteai [pe Saturn] cum se cuvine; şi de multe ori cu tânguirile tale îl mângâiai la fiecare sărbătoare, pentru că avea organele genitale tăiate fără milă, fiind legat fără îndurare de fiul lui, având [pe faţă] o căciulă din piele şi locuind neîncetat în întuneric.
245 Fapte 9, 5.
263
179. Către Amblihie curatorul
De ce te osteneşti, omule, şi te istoveşti neîncetat? De ce te îndrepţi către deşertăciunea cea mincinoasă? Căci dumnezeiescul proroc spune despre acest fel de gândire că este jalnică şi lipsită de fericire. Iar pe de altă parte, zice: Fericit bărbatul, a cărui nădejde este numele Domnului şi n-a privit la deşertăciuni şi la nebunii mincinoase246. Oare suntem noi cumva cei care reuşim ceva din cele ce privesc cele ale vieţii noastre? Nu! Dumnezeu este Cel care le rânduieşte pe toate cu grijă. Căci osteneala omenească, dacă nu este susţinută de ajutorul lui Dumnezeu, nu-şi atinge scopul, pe când purtarea de grijă a lui Dumnezeu, chiar şi fără ca omul să conlucreze cu ea, îi aduce acestuia în chip desăvârşit [toate] bunătăţile. Este de dorit, aşadar, să îmbrăţişăm binele. Şi care poate fi acest bine, dacă nu înrădăcinarea şi întărirea noastră în credinţa cea tare şi nemincinoasă şi punerea pe seama Domnului a oricărei griji şi preocupări?
180. Către Valerie cubicularul
Mă întrebi pentru ce Născătoarea de Dumnezeu, Maria, este numită prorociţă247. Citeşte deci în Evanghelie: A căutat Dumnezeu spre smerenia roabei Sale; căci iată de acum mă vor ferici toate neamurile248. Şi dacă nu ai văzut-o pe Sfânta Maria a fi fericită de toate neamurile şi de toate limbile pământului, pentru că a purtat în pântece şi a născut fără de stricăciune şi fără de prihană pe Dumnezeu, Cel ce S-a întrupat prin ea
246 Ps. 39,6.
247 Is. 7,14.
248 Lc. 1, 48.
264
de la Duhul Sfânt, atunci să nu-l crezi pe Isaia. Însă dacă [Fecioara Maria] este fericită şi binevestită de toată lumea, lăudată şi binecuvântată, şi arătată ca pământ fără sămânţă şi nelucrat, având ca rod al ei preafericit şi veşnic [Hristos], de ce te îndoieşti că Născătoarea de Dumnezeu Maria s-a arătat a fi prorociţă?
181. Către acelaşi
Pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăţi şi pe cei bogaţi i-a scos afară deşerţi249. Căci neamurile, mai înainte de chemarea lor [la mântuire], au flămânzit de cuvântul lui Dumnezeu, iar după ce au crezut, s-au hrănit din preaplin şi s-au bucurat de învăţăturile cele dumnezeieşti. Evreii însă, îndestulaţi fiind prin legea şi prin prorocii [Vechiului Testament], au flămânzit şi au sărăcit din pricina necredinţei, şi călătoresc prin această viaţă lipsiţi de bucuriile cele de sus. Şi aceasta pentru că, potrivit cuvintelor prorocilor, sinagoga lor, primind carte de despărţire [apostasie], a fost depărtată din casa lui Dumnezeu, ca o adulterină ce îşi arată dragostea ei arzătoare către bărbaţi străini, adică demoni250. A primit, aşadar, carte de despărţire, pe care unii o numesc de repudiere251, şi, fiind excomunicată de la Tainele cele Sfinte, a sărăcit252. Astfel vedem în chip desăvârşit cu ochii noştri ceea ce stă scris profetic în cartea Judecătorilor, şi anume că în tot pământul şi în toată lumea de sub soare s-a lăsat şi se lasă roua cunoştinţei lui Hristos, în timp ce peste lâna iudeilor numai uscăciune253, pentru că a fost luat de la ei harul cel ce dă viaţă şi sporeşte, cel ce
249 Lc. 1, 53.
250 Cf. Is. 50,1.
251 Renegare, respingere, divorţ.
252 Cf Ier. 3, 8.
253 Cf. Jud. 6,40.
265
răcoreşte şi hrăneşte sufletele. Dar să ştii şi aceasta, că oamenii care se pocăiesc de păcatele lor şi se întorc către Cel de Sus se vor umple de hrana cea prealăudată a virtuţilor celor de multe feluri. Iar demonii cei ce altădată s-au îmbogăţit din păcatele noastre vor pierde bogăţia pe care au purtat-o pe spatele asinilor şi cămilelor, cum spune Isaia254. Şi risipind de la noi această avuţie, îi facem pe demoni să se tânguiască şi să plângă cu amar, mai ales când ne luăm drept acoperământ pocăinţa.
182. Către acelaşi
Mi-ai spus să îţi prezint mai pe larg faptele istorice care sunt scrise în chip succint [în Biblie], însă [cred că tu vrei] să spui mai degrabă că îţi doreşti a urmări cu nesaţ sensul celor scrise, pentru a înţelege Scriptura în cuvinte simple. Puterea mântuirii255 să o înţelegi, aşadar, ca fiind nepătimirea, adică locaşul lui David, Biserica. Prin urmare, dacă aparţii locaşului duhovnicesc al lui David, cultivă nepătimirea şi desăvârşirea sufletului, deoarece aceasta se poate realiza şi în mijlocul lumii, aşa cum s-a întâmplat în cazul lui Iosif şi al lui Daniel.
183. Către acelaşi
Există şi acum unele râuri care neîncetat curg, pline de ape dumnezeieşti, care prin valurile şi prin necontenita lor udare veselesc foarte mult cetatea lui Dumnezeu, adică Biserica. Iar cei care sunt iubitori de Dumnezeu şi cu adevărat fericiţi,
254 C. Is. 30,6.
255 Ps. 17, 3 [6 KQaq xfC acoxrQÎac; cornul mântuirii].
266
Filimon şi Nichifor, care cu adevărat au dobândit o foarte mare nepătimire şi cunoaştere, au în ei pietrele cele de mult preţ pe care le arată tuturor, adică rubinul şi piatra cea verde. Piatra cea verde înseamnă chipul cel preacuvios şi palid la arătare ce vine din asceză, precum şi răcorirea şi întărirea mădularelor trupului ce vine din alegere. Piatra de rubin, pe de altă parte, simbolizează gândurile cele strălucitoare şi arzătoare ale vederii celei dumnezeieşti, care au aprins inima lui Cleopa256.
Dar cel mai mare dintre oamenii vrednici de cinstire care a fost dat de Dumnezeu lumii, ca un râu cu ape ce curg ca aurul, este Ioan episcopul Constantinopolului, cel lăudat în diferite limbi de cei înţelepţi. Căci a fost cu adevărat rubin de mare preţ, fiind îmbrăcat din vârstă fragedă cu lumina dreptei credinţe şi hrănit cu sămânţa dumnezeiască a înţelesurilor celor strălucitoare şi cu râvna cea nestinsă spre propăşirea şi creşterea [duhovnicească], înălţând spre folosul tuturor oamenilor flacăra învăţăturii celei binefăcătoare. Însă despărţit fiind de aceşti oameni şi folosind învăţătura celor înţelepţi, a celor ce mai înainte au fost vestiţi pentru virtute, îi mustră acum pentru a lor trândăvire, chiar dacă [între ei] se întâmplă să fie şi păstori de [suflete]. Căci pe unii ca aceştia îi plânge şi Ieremia, zicând: Cum s-au îmbrăcat cu murdăria lucrurilor celor lumeşti şi stricăcioase cei care odinioară erau hrăniţi cu hrană cerească şi viaţă sfântă, având vieţuire nestricăcioasă şi duhovnicească257.
184. Către Tevcrie candidatul
Dacă citim Scriptura, nu ne mai mirăm văzându-te că îi dispreţuieşti pe cei drepţi şi îţi baţi joc de ei, defăimându-le învăţătura cea drept cinstitoare. Căci stă scris: Celui păcătos
256 Cf. Lc. 24,32.
257 Plâng. 4, 5.
267
îi este urâtă cinstirea de Dumnezeu258. Şi: A auzit cel fără de minte şi fără de inimă cuvânt dumnezeiesc şi l-a lepădat înapoia sa259. Şi iarăşi: Orice dobitoc iubeşte pe cel asemenea sieşi260. Căci omul viclean pe cel viclean îl iubeşte şi îl îmbrăţişează.
185. Către Capiton îngrijitorul
Nu-ţi iubi mâinile, lăudându-le şi fericindu-te, spunând că prin acestea îţi întreţii familia şi îi hrăneşti pe mulţi ticăloşi şi netrebnici, ci mai degrabă să-I mulţumeşti lui Dumnezeu, Care ţi-a dăruit mâinile şi Care îţi poartă de grijă. Dacă însă, uitând pe Dumnezeu, te închini mâinilor tale, teme-te, ca nu cumva, oarecând, mâinile tale să paralizeze sau să se usuce din cauza bolii.
186. Către Eortasie diaconul
Fiecare om care păcătuieşte se depărtează şi se desparte de Dumnezeu, nu în ceea ce priveşte locul, ci modul, şi ajunge să locuiască în ţară străină, adică având un mod de vieţuire străin şi înstrăinat de Cel Preaînalt. Iar în această ţară [străină] flămânzeşte, trăind ca un desfrânat261, risipind cu necuviinţă, după a lui plăcere, starea firii lui cea bună. Căci acolo unde nu este bună-chibzuire, acolo există foamete chinuitoare. Iar prin cetăţenii ţării aceleia se înţeleg demonii, cei care posedă roşcovele cele dulci la arătare ale păcatului şi care aţâţă grumazul celui ce le mănâncă.
258 înţ. Sir. 1, 24.
259 înţ. Sir. 21,16-17.
260 înţ. Sir. 13,18.
261 Lc. 15,13; ăcrooToaţ risipitor, depravat, desfrânat.
268
187. Către Martinian preotul
Israelitenilor care urmau să mănânce mielul [de jertfă], legea le-a poruncit să mănânce capul dimpreună cu picioarele262, pentru a învăţa noi în chip simbolic [XUTTOS] adevărul cu privire la lucrarea iconomică a Stăpânului. Capul se înţelege a fi dumnezeirea, iar picioarele se socoteşte a fi umanitatea [lui Hristos]. Căci şi Evanghelistul Ioan spunând: La început era Cuvântul, şi Cuvântul era la Dumnezeu, şi Dumnezeu era Cuvântul263, adaugă zicând: Şi Cuvântul trup S-a făcut264. Pe de o parte, aşadar, Hristos trebuie să fie cinstit ca Dumnezeu, iar pe de altă parte, să se creadă că [El ca Dumnezeu] S-a întrupat. Căci Hristos a fost îndoit [în fire], Dumnezeu după cele nevăzute şi Om după cele văzute. Nu foloseşte nimănui, aşadar, a spune că [Hristos] este Om fără dumnezeire, nici a nu mărturisi că omenitatea dimpreună cu dumnezeirea sunt mântuitoare. Pe acestea le spun în câteva cuvinte despre cele pe care mi le-ai scris.
188. Către acelaşi
Ce înseamnă ceea ce spune prorocul despre puterile cele netrupeşti, că: Erau picioarele lor drepte, şi tălpile picioarelor erau aripi265. Cereştile şi sfintele puteri, în general, nu au nevoie de cele ale trupului, nici nu au nevoie de încuviinţarea ce vine de la ele. De aceea se spune că au picioarele drepte. Ce altceva ar putea simboliza picioarele înaripate, dacă nu mişcarea
262 Cf. Ieş. 12, 9.
263 In 1,1.
264 In 1,14.
265 Iez. 1, 7 [LXX].
269
iute îndreptată spre înţelesurile cele dumnezeieşti ale firii lor, care este lipsită de orice scădere?
189. Către Gherman cancelarul
îmi dai impresia că eşti pe jumătate rău, iar nu pe de-antregul. De aceea, observând la tine mici lucruri bune, păstrez în mine nădejdi bune cu privire la tine şi mă rog să văd cât mai repede schimbarea ta spre cele de folos.
190. Către Olimpie episcopul
Să nu fii aspru, chiar dacă pari a fi cuprins de focul dreptei cinstiri de Dumnezeu, pentru ca nu cumva să vină peste tine mânia lui Dumnezeu. Căci şi râvna cea foarte aprinsă a preafericitului Iona a fost stinsă prin gura chitului266. Tu, aşadar, ia aminte ca nu cândva, din pricina neîndurării tale, să fii dat chitului prin venirea vreunei ispite neaşteptate şi greu de suportat. Iar chitul îl simbolizează aici pe diavol. Şi pentru a nu părea că depăşesc măsura, îţi voi povesti pe scurt o veche întâmplare ca, poate, astfel să te ruşinezi şi să te îngrijeşti de cei ce sunt bolnavi sufleteşte. Era pe vremea Apostolilor un anume episcop Carp. În timpul lui, doi tineri, întorcându-se de la înşelăciunea cea elinească şi de la învăţătura neamurilor, au venit în Biserica lui Hristos şi, rugându-se, au primit dumnezeiescul Botez. De îndată aflând aceasta colegii lor [de şcoală] cei neruşinaţi […] s-au arătat a fi necinstiţi şi necuviincioşi. Şi după cum aceştia povestesc, s-a întâmplat o foarte mare minune, care a provocat [tuturor] frică şi uimire. Coborând Hristos din cer şi fugind dracii cei arzători, l-a luat
266 Cf. Iona 2,1.
270
pe tânăr cu bunătate şi blândeţe multă şi l-a scos afară din prăpastie, aşezându-l pe pământ, arătând prin aceasta cum va fi mântuirea lor. Şi cu adevărat, după aceasta convertindu-se, s-au făcut creştini destoinici. L-a condamnat atunci pe Carp, pentru neglijenţa şi cruzimea lui, nu pentru altele, ci pentru faptul că s-a comportat fără înţelegere şi cu cruzime267.
Acestea cunoscându-le, episcopule, să nu anatematizezi fără milă şi să nu alungi din Biserică pe cei ce se află în preajma lui Filimon şi a lui Sosandru care sunt săgetaţi din toate părţile de necredinţă. Ci mai degrabă, potrivit cu rânduielile Sfinţilor Apostoli, pentru o vreme îndepărtează-i din Biserică, ceartă-i, povăţuieşte-i268, arată-le îngăduinţă, întăreşte-i, varsă asupra lor milostivirea lui Hristos, roagă-i, mângâie-i, înnoieşte-i, sprijineşte-i, curăţeşte-i pentru lacrimile şi suspinurile lor, împodobeşte-i prin post, luminează-i prin multe privegheri, îmbracă-i cu rugăciuni pe acei cinstitori de Dumnezeu care prin răutatea diavolului şi amăgirea oamenilor, din pricina fărădelegii au fost dezgoliţi [sufleteşte], ajutându-i să dobândească nădejdi bune prin rugăciuni, invocări sfinte, faceri de bine şi astfel să îl înduplece spre milă pe singurul binevoitor, iubitor de oameni şi multmilostiv, pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
191. Către Olibrie preotul
Niciunde nu spune Scriptura că soarele a fost plăsmuit după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Cum de înveţi tu acest lucru pe faţă? Căci chiar dacă soarele există pe cer, strălucind cu razele lui cele prealuminoase, cu toate acestea
267 în originalul grec lipseşte o parte însemnată din această epistolă, ceea ce aduce cu sine înţelegerea parţială şi aproximativă a textului.
268 Cf II Tim. 4, 2.
271
el a fost zidit prin poruncă şi prin lege ca să slujească pe om, iar nu prin dumnezeieştile mâini. Numai omul, acest vieţuitor minunat, a fost plăsmuit cu mâinile de Dumnezeu şi a fost împodobit cu podoabe nematerialnice şi a fost înzestrat [însufleţit] cu suflet raţional.
192. Către Telesfor meşterul în ceară269
De ce îţi doreşti atât de multe şi nesfârşite, şi te osteneşti în vânt, după cum spune Solomon270? Căci grija ta se arată a fi nechibzuită şi fără de folos, pentru că frâiele lucrurilor sunt ţinute de mâna lui Dumnezeu şi pe toate le conduce şi le poartă după cum voieşte. Aşadar, în zadar agoniseşti multe, căci nu ştii pentru cine le aduni pe ele, după cum a spus David271.
193. Către Meliton diaconul
Acolo unde este porunca lui Dumnezeu, acolo neapărat este şi ispita şi viclenia vrăjmaşului. Şi să fii încredinţat despre aceasta de Adam care, după ce a primit în paradis dumnezeiasca poruncă, îndată a şi fost uneltit şi aruncat în înşelare272. Însă acolo unde este întristare şi multă mâhnire [din pricina ispitelor], acolo la vremea cuvenită se naşte şi multa bucurie. Întristat este sufletul meu până la moarte273, spune Domnul. Însă tristeţea Lui s-a preschimbat în bucurie pentru întreaga lume. Şi noi ne întristăm şi ne mâhnim în miile de ispite ce vin asupra
269 ci a. w
o YKauaxrq meşter iconar m ceară.
270 Cf Eccl. 5,15.
271 Ps. 38,10.
272 Fc. 3,1 ş.u.
273 Mt. 26,38.
272
noastră fie de la demoni, fie de la oameni. Însă Dumnezeul nostru este puternic încât toate necazurile să le preschimbe întru o necontenită bucurie şi desfătare. Să nu slăbeşti, aşadar, din pricina împuţinării sufleteşti şi a multei întristări. Căci cei trişti se vor bucura întru aşternuturile lor274, în care s-au întristat. Prin aşternut înţelege aici dispoziţia şi starea unui suflet mâhnit ce se află pe calea dobândirii virtuţilor. Acolo unde există tristeţe după Dumnezeu, este vădit că acolo va fi şi bucuria veşnică. Căci şi cele ce s-au întristat foarte mult împreună cu Maria Magdalena şi cu cealaltă marie L-au auzit pe Dăruitorul a toată bucuria, pe Hristos, spunând după învierea Sa: Bucuraţi-vă275.
194. Către Zenon diaconul
Virtutea cea după Dumnezeu este o bogăţie de mare preţ, iar viaţa în liniştire este mult mai însemnată decât mulţimea banilor. Bine este, aşadar, a îmbrăţişa binele.
195. Către acelaşi
Nimic altceva nu îi face pe cei care ne osândesc şi ne defaimă să se ruşineze, decât îndreptarea lor cu blândeţe şi îngăduinţă. Căci purtarea desăvârşita a celor defăimaţi se face pricină de schimbare pentru cei care îi defaimă.
196. Către Chiriac preotul
Cunosc toate necazurile şi mâhnirile ce ţi s-au întâmplat, întrarmează-te, aşadar, cu rugăciunea, strigând către Domnul
274 Ps. 149, 5.
275 Mt. 28, 9.
273
neobosit. Iar aceasta cu atât mai mult cu cât suntem asaltaţi şi mai puternic de demoni şi oameni, care scrâşnesc din dinţi împotriva noastră şi cred că nu vom fi ajutaţi de sus. Chiar dacă nu vom avea sprijinitori puternici dintre oameni, prin nădejde îndreptată către Cel Preaînalt şi prin rugăciune de mulţumire276, vom primi ajutor tare. Ia aminte, aşadar, la ceea ce zice Isus Sirah: Mărturisi-mă-voi Ţie, Doamne împărate, că acoperitor şi ajutor Te-ai făcut mie, şi ai izbăvit trupul meu din stricăciune şi de laţul limbii celei viclene, şi împotriva celor ce îmi stau împrejur mi-aifost ajutor, şi mă vei mântui de dinţii celor ce mă urăsc pentru mulţimea milei Tale şi a numelui Tău. Eram aproape de a fi prins de cei care căutau să asuprească şi să piardă sufletul meu, şi eram înconjurat de jur împrejur asemenea unui foc ce arde. Mă aflam în adâncul pântecelui iadului celui nematerialnic277. Eram înconjurat de limbă necurată şi cuvinte înşelătoare. S-a apropiat sufletul meu de moarte; cele rele m-au cuprins din toate părţile şi nu era cine să îmi ajute. Căutam spre înţelegerea oamenilor, şi nu era. Atunci mi-am adus aminte de mila Ta, Doamne, şi de lucrarea Ta din veac, că izbăveşti pe cei ce rămân întru Tine şi îi mântuieşti pe ei din mâinile vrăjmaşilor; şi am ridicat de pe pământ cererea mea, şi m-am rugat pentru mântuirea mea din moarte. Te-am chemat, Doamne; nu mă părăsi în ziua necazului278. Şi în alt loc acelaşi Isus Sirah îndemnând, zice: Luaţi aminte la neamurile cele de demult şi vedeţi, cine a crezut în Domnul şi a fost ruşinat? Sau cine a stăruit în frica de El şi a fost părăsit? Sau cine L-a chemat pe El şi a fost trecut cu vederea? Căci multîndurat şi milostiv este Domnul, iartă păcatele şi mântuieşte în ziua necazului279.
276 r) EuxctQLcma mulţumire, rugăciune de mulţumire, euharistie.
277 vor)TOc; inteligibil, înţelegător.
278 înţ. Sir. 51,1-14.
279 înţ. Sir. 2,10-12.
274
197. Către Simplicie eksceptorul
Că Hristos urma să fie încununat cu spini de către iudei, a prezis-o Solomon: Fiice ale Ierusalimului, ieşiţi şi vedeţi cununa cu care L-a încununat pe Acesta mama Sa280. Întrucât Domnul Hristos a ridicat păcatele tuturor, de aceea spinii se arată a fi un simbol al păcatelor, fapt pentru care a şi fost încununat cu cunună de spini. Apoi a fost îngropat în pământul condamnat să răsară spini şi pălămidă, ca să fie binecuvântat cel ce altădată a fost blestemat [pământul]281. Iar pentru că protopărinţii noştri, păcătuind, s-au acoperit cu frunze de smochin, pentru aceea în preajma pătimirii [Sale] spune smochinului: Să nu mai fie niciodată rod în tine282; ceea ce este un alt fel de a spune: Niciodată în rai să nu mai fie călcare de poruncă.
198. Către Numinie primatul
Greşeşti, fiind prins în cursa diavolului. Căci prin gândurile lui, [diavolul] îţi insuflă faptul că lectura nu îţi va folosi la nimic, pentru ca astfel, prin lipsă de grijă şi prin uitarea dumnezeieştilor porunci, să-ţi dezrădăcineze şi să-ţi paralizeze orice înţeles duhovnicesc283, din care s-ar putea naşte la vreme potrivită orice faptă dreaptă. Acesta este şarpele cel inteligibil. Căci şarpe se tâlcuieşte Nahaş284, cel care i-a ameninţat odinioară pe israeliţi că le va scoate tot ochiul drept, adică va face să dispară orice gând bun. Foarte multe
280 Cânt. 3,11.
281 Cf. Fc. 3,18.
282 Mt. 21,19.
283 drept, corect, just.
284 C. IRg. 11, 2.
275
învăţături bune găsesc oamenii prin lectura scrierilor insuflate de Dumnezeu. Dacă doreşti, aşadar, să păzeşti ochiul sufletului şi să-l nimiceşti pe sfătuitorul cel prearău şi ochiul să-l faci să privească cu agerime şi spre lucrurile cele mai bune să te călăuzească, atunci să-l învingi pe Nahaş Amoniteanul care este în tine. Deci nu te lenevi să fii cu luare aminte la sfânta citire [duhovnicească].
199. Către Poulionie contabilul
Dacă tot timpul vom avea în minte gândurile cele luminate şi cele după fire, vom fi asemenea cu cei ce se roagă în rai, dezgoliţi de patimi şi odihniţi prin virtute în cele mai presus de ceruri. Când însă ne aplecăm spre cele rele, suntem izgoniţi din paradis şi, îmbrăcaţi fiind în hainele de piele ale patimilor, ne lăudăm, deşi suntem îngreuiaţi de păcate. Dacă însă ne vom osteni duhovniceşte285 prin trudă, vom subţia grosimea hainelor de piele celor pătimitoare, devenind zburători şi purtători de aripi asemenea vulturilor, fiind numiţi duhovniceşti, precum este scris: Cel născut din duh, duh este286. De aceea Apostolul Pavel ne spune: Voi nu sunteţi în trup, ci în duh287, pentru că v-aţi lepădat de omul cel vechi288, cel al stricăciunii venite din diferite pofte. Căci chiar dacă sunteţi purtători de trup, nu vă luptaţi trupeşte289, ci vă ridicaţi mintea la cer: Căci cetatea voastră este în cer290.
285 f vriuc; trezvie duhovnicească, stare de spirit, prezenţă spirituală pentru cele de folos spre mântuire, atenţie. Stare duhovnicească de agerime şi concentrare sufletească şi mentală ce urmează unei lucrări de asceză trupească şi sufletească.
286 In 3, 6.
287 Rom. 8,9.
288 C. Col. 3, 9.
289 II Cor. 10, 3.
290 Filip. 3, 20.
276
200. Către Socrate comitul
Mântuitorul Hristos va învia cu mare uşurinţă trupurile oamenilor celor morţi, chiar mai repede decât ar strănuta cineva. Căci spune-mi: care lucru este mai mare în ceea ce priveşte osteneala, a plăsmui o statuie care mai înainte nu exista sau a readuce la starea cea dintâi o statuie stricată? Este vădit faptul că Dumnezeu, Cel ce ne-a zidit din nefiinţă, poate, să ne învie din nou pe noi cei căzuţi.
201. Către Busirie armatorul
Aminteşte-ţi că văduva despre care se vorbeşte în Evanghelii l-a rugat mai mulţi ani pe judecătorul acela nedrept, zicând: Fă-mi dreptate faţă de cel ce mă nedreptăţeşte. Acela însă pentru un timp nu a vrut, dar după aceea i-a făcut dreptate291. Cel care îi făcea nedreptate ar putea fi nu numai diavolul, ci şi cugetul trupesc. După aceea, judecătorul, silit de deranj, a făcut dreptate văduvei. Prin această parabolă Domnul a vrut să ne spună, întărindu-ne, să nu ne descurajăm în rugăciune şi în cereri. Pentru că Domnul, iubitorul de oameni, cunoaşte bine momentul când va hotărî şi va răspunde cererii celui ce se roagă. Şi atunci când va voi, degrabă va face dreptate celor istoviţi şi defăimaţi, după cum este scris: Că mi se zicea mie în toate zilele: „Unde este Dumnezeul tău?”292. Astfel s-a întâmplat şi cu paraliticul care zăcea bolnav la scăldătoarea oilor şi care era defăimat de diavoli în fiecare an pentru nădejdea lui neîmplinită293.
291 Lc. 18,3.
292 Ps. 41, 3.
293 Cf. In 5, 5.
277
202. Către Teodosie anagnostul
După cum din pricina lipsei de apă lemnul se usucă, iar apoi, fiind udat, iarăşi încolţeşte, astfel şi sufletul, după ce prin păcat a fost omorât, dacă se va pocăi şi îl va îmblânzi pe Stăpânul său, se va curăţi de păcate şi, împărtăşindu-se de harul Duhului şi adăpând mintea cu picăturile lui cele bogate, va aduce roade a toată dreptatea.
203. Către Zosim cizmarul
Singură smerenia l-a mântuit pe vameş. Căci spune Domnul: Tot cel ce se va smeri pe sine va fi înălţat294. De aceea şi David în locul cuvintelor de apărare spune aceasta: Ia aminte la rugăciunea mea, că m-am smerit foarte295. Şi iarăşi zice: Vezi smerenia mea şi osteneala mea, şi iartă-mi toate păcatele mele296. Aşadar, să nu te mâhneşti fără sens zicând: Nu am bani ca să dau necontenit celor săraci. Căci neavând, Dumnezeu nu va cere nimic de la tine. Ceea ce ai însă nu te lenevi să îi aduci Mântuitorului, adică inima zdrobită şi smerită, şi rugăciunea înmulţită, şi astfel nu vei fi părăsit de Cel ce îi iubeşte pe cei smeriţi şi nu îi trece cu vederea pentru rugăciunile lor.
204. Către Valentie scribul
Sfântul şi Făcătorul de viaţă Duh, Cel ce este împreună cinstit şi împreună slăvit cu Tatăl şi cu Fiul, chiar dacă este
294 Lc. 18,14 şi Mt. 23,12.
295 Ps. 141, 6.
296 Ps. 24,19.
278
unitar după formă297, [Acesta] lucrează în multe virtuţi. Pe cei ce se nevoiesc îi întăreşte în lucrarea înfrânării, iar pe cei ce se ostenesc îi întăreşte în mărturisirea Domnului nostru Iisus Hristos. Unuia îi dă cuvânt spre înţelepciune, altuia îi luminează sufletul spre a profeţi; unuia îi dă putere să alunge demonii, altuia îi dăruieşte darul dumnezeieştii tâlcuiri a Scripturilor; pe unul îl întăreşte spre buna-chibzuinţă, pe celălalt îl însufleţeşte să facă neîncetat milostenii. Pe de o parte, unuia îi dăruieşte harisma privegherii, a postului şi a lepădării de toate lucrurile din lume, a neagoniselii, a îndeletnicirii cu cele ce îl privesc personal şi a lipsei de frică, iar pe de altă parte pe un altul îl pregăteşte să îşi dea viaţa pentru Hristos la vreme de prigoană. Într-unul lucrează într-un fel, în timp ce în Sine rămâne potrivit cu firea Sa, neschimbat şi neclintit. El a prevestit prin profeţii cinstitelor Scripturi. Mai pe urmă, tot El i-a înfruntat prin ucenicii simpli şi puţini la număr pe înţelepţii elinilor care păreau [în aparenţă] de neînvins. El dăruia deodată credincioşilor hirotoniţi de către Apostoli să vorbească orice limbă, pe care nu o cunoşteau mai înainte. Pe El, aşadar, avându-l şi tu înlăuntrul tău, prin multa ta credinţă şi prin facerile tale de bine, şi dobândindu-L drept mare ocrotitor, păzitor, apărător şi acoperitor, să nu te înfricoşezi de nimic, nici de diavol şi nici de omul uneltitor care voieşte să facă rău locaşului tău de Dumnezeu întărit.
297To povoeibec; de aceeaşi formă, un singur chip, existând într-un singur mod. Sensul expresiei este legat de modul unitar şi unic al lucrării Sfântului Duh; deşi lucrează în mai multe feluri, Duhul Sfânt este indivizibil în acţiunile Sale.
279
205. Către Ilion magistratul298
De vreme ce Dumnezeu a împiedicat facerea de rău, iar pe cei ce fac aceasta îi trimite în gheena focului, cum ar fi posibil să lucreze împreună cu cei ce fac cele necuviincioase? Să nu zici, aşadar, că Dumnezeu aude pe cei necuraţi şi păcătoşi şi stricaţi în obiceiurile lor şi că omoară oameni sau că striveşte caii care aleargă în hipodromuri. Să nu fie! Nu sunt acestea fapte ale lui Dumnezeu, ci lucrări rele ale viclenilor demoni. Căci există anumiţi vrăjitori, care închipuiesc icoana unor sfinţi, iar pe spatele icoanei aşază în mod neobişnuit figuri ale unor monştri mitologici pe care le acoperă cu pământ şi, când doresc fie ca o femeie să săvârşească adulter sau ca un bărbat să fie omorât, sau cai să fie striviţi, atunci ei postesc post blestemat şi spurcat şi fac rugăciuni de toată noaptea în faţa icoanei, şi aprind lumânări şi făclii, şi priveghează invocându-i pe diavoli până când se întâmplă să se arate una ca aceasta. Şi se folosesc de unele ca acestea pentru [a-şi întemeia] lucrul [lor], chiar dacă de cele mai multe ori nu reuşesc [nimic]. Drept urmare, păzeşte-te de aceştia, ca nu cândva să fii atras în cursa lor.
206. Către Ioan noul primat
Cinsteşte pe tatăl şi pe mama ta, ca să-ţi fie ţie bine299, spune Domnul. Şi să nu îţi părăseşti, dacă este posibil, nici o clipă părinţii, ca nu cumva, despărţindu-te de a lor călăuzire, purtare
298 în Roma antică era un cetăţean ales pentru exercitarea unor importante atribuţii de conducere. Membru al corpului judiciar [judecător, procuror],
299 Ieş. 20, 12; Deut. 5,16.
280
de grijă şi îngrijire, să cazi între oameni şi în vătămare de moarte şi să te faci cursă pentru tine însuţi. Pentru că există mulţi tineri fără minte şi iubitori de plăcere, lucrători ai fărădelegii şi vase a toată necurăţia, vătămându-i foarte mult pe cei care se apropie de ei. Fugi, dar, de stricăciunea şi de necurăţia lor. Şi stând prin dragoste aproape de cei ce te-au născut, cinstindu-i foarte mult şi urmându-le sfaturile, te vei întări prin rugăciunile lor. Şi chiar dacă le vei oferi acestora [părinţilor] toată grija ta, nicidecum nu vei putea să-i naşti pe ei.
207. Către Teofil arhivarul
Despre faptul că aceia care vorbesc de bine pe tot omul drept sunt binecuvântaţi de Dumnezeu şi mii de bunătăţi din această pricină primesc, iar cei care îndrăznesc să-i defaime pe aceştia cad în rele care nu se tămăduiesc, ascultă ce spune Dumnezeu lui Avraam: Pe cei ce te binecuvântează pe tine îi voi binecuvânta, iar cei ce te blesteamă blestemaţi vor fi300. Iar David spune: Mute să fie buzele cele viclene, care grăiesc împotriva dreptului fărădelege, cu mândrie şi cu defăimare301. Cu tine însă sunt în legătură strânsă fiindcă totdeauna te porţi frumos şi îi slăveşti pe cei drepţi.
208. Către Simeon curierul
De vreme ce ai râvnit să imiţi albina cea înţeleaptă, nu te lenevi să aduni din toate lecturile cele de folos.
300 Fc. 12, 3.
301 Ps. 30,18.
281
209. Către Pigasie comitul
Nu se cade să-ţi loveşti soţia, ea fiind de altminteri [o femeie] chibzuită şi foarte cuviincioasă. Ea este cea care ţi-a arătat dragoste în toată viaţa ei şi nu a îndrăznit, pentru multa ei sfială şi cinste faţă de tine, să te privească în ochi. Opreşte-te, aşadar, să o loveşti pe multcredincioasa ta soţie, ca nu cumva să se revolte împotriva ta. Căci semnul sufletului iubitor de înţelepciune este acela că nu loveşte nicidecum cu mâna, ci numai pe cei ce viclenesc îi bate în cuvânt. Iar a fi cineva pregătit să vatăme pe oricine la întâmplare, este semnul unui om nesăbuit şi incult.
210. Către Nimertie ecdicul
Mă întrebi, prin a ta scrisoare, dacă se cade să credem că Duhul Sfânt, Tatăl şi Fiul sunt deofiinţă. Noi astfel ştim, astfel credem, învăţaţi fiind de dumnezeieştii Părinţi, şi astfel mărturisim, că Tatăl şi Fiul sunt deofiinţă cu Atotsfântul Duh, Mângâietorul, fiind coetern, de acelaşi scaun, împreună cârmuitor, împreună slăvit cu Tatăl şi cu Fiul în vecii nesfârşiţi. Amin.
211. Către Adolie avocatul
Ucenicii lui Hristos nu au îngăduit în nici un chip a se îmbăia bărbaţii împreună cu femeile, ci au oprit, au respins
şi au interzis această practică, fiind nepotrivită şi nefolositoare creştinului. Astfel au dezaprobat-o şi au osândit-o.
282
212. Către Plutarh tăbăcarul
Dumnezeieştile legiuiri poruncesc să nu ne jurăm nicidecum. Căci fie că va jura cineva drept, fie că va călca jurământul, cade în osândă. Fereşte-te, aşadar, a te jura fie pe drept, fie pe nedrept.
213. Către Iulia comitul
Ţi se potriveşte foarte mult cuvântul Scripturii care spune: Asemenea unei podoabe de aur în râtul porcului este frumuseţea femeii nechibzuite302. Căci cine dintre cei ce cugetă înţelept nu se va tângui pentru tine, văzând frumuseţea pe care o ai din fire, dar pe care o foloseşti în chip rău, umblând [din loc în loc], desfătându-te, însufleţindu-te spre toată fapta desfrânată şi aprinzându-te trupeşte după bărbaţi străini, îngrămădind asupra ta haine, aur şi pietre preţioase, iar în timp ce necuratul tău trup îl îngrijeşti prin multele plăceri, îmbăieri şi miruri binemirositoare, sufletul îl treci cu vederea ca fiind străin de tine, gol de orice lucrare bună şi întru toate neînfrumuseţat şi rănit, străin de orice virtute şi în toată vremea urât mirositor, înfometat şi stricat de necurăţiile desfrâului?
214. Către Aftonie arhivarul
De gândurile de spaimă şi de laşitate pe care le aduc demonii, dar şi de unele tulburări şi de sentimentele de frică şi de panică pe care mintea le naşte de multe ori, de toate
302 Pilde 11, 22.
283
acestea ne vindecă Mântuitorul, Cel care tămăduieşte toată boala şi toată neputinţa, dacă, desigur, va fi rugat prin rugăciuni, prin faceri de bine, prin citirea cuvintelor dumnezeieşti şi prin invocarea la vreme de priveghere a numelui celui sfânt al lui Iisus.
215. Către Pindarie preotul
Pe toţi cei ce vânează cuvinte şi laude, şi pe toţi cei ce iubesc mărirea de sine, şi pe cei care, după cum spune cucernicia ta, iau aminte la popor şi care îi ironizează pe cei evlavioşi pentru neştiinţa cuvintelor, pe unii ca aceştia, iubitorii de Dumnezeu obişnuiesc a-i lua în râs.
216. Către Calinic aurarul
Nici atingerea trupurilor moarte, fie ele cuvântătoare sau necuvântătoare, nici femeia lăuză, nici visele necurate, nici altceva de acest fel nu va putea vreodată să vatăme un bărbat sau o femeie. Deoarece credinţa în Hristos a curăţat şi curăţă totdeauna pe adevăraţii creştini, în timp ce pentru cei ce nu cred, nimic nu este curat. Căci le este întinată şi mintea, şi conştiinţa, şi toate le par spurcate şi necurate.
217. Către Oreste făcătorul de chei
Am cunoscut cândva un om care a aruncat o piatră asupra unui potrivnic de al său. Piatra însă, luând-o în altă direcţie, s-a îndreptat asupra copilului celui ce a aruncat-o; piatra a lovit copilul care se afla neglijat în acel loc şi l-a orbit. Aşadar, cel care a voit să facă rău altuia, prin judecata cea dreaptă a
284
lui Dumnezeu purtătorul de grijă a toate, şi-a făcut sieşi mai mult rău. Acestea sunt spuse de mine, pentru a te opri din a blestema pe oricine consideri vrăjmaş, ca nu cumva nenorocirea [pe care o doreşti vrăjmaşului] să cuprindă casa ta. Pentru că spune să ne rugăm pentru vrăjmaşi, iar nu să îi blestemăm.
218. Către Ştefanida comitul
Ce [cuvânt] aş putea să-ţi aduc drept laudă, de vreme ce Solomon te preamăreşte, zicând: Femeie virtuoasă303 Cine poate găsi?304. Căci doar arareori se poate afla aceasta şi, de îndată ce este [găsită], ea se arată mai de cinste decât pietrele de mare preţ. Bărbatul acesteia este slăvit pentru [numele] ei, căci [el deşi nu] se ocupă cu nimic din cele ale casei, se îngrijeşte de toate cu atenţie şi cu înţelepciune femeia lui. Tu deci, [Ştefaniada,] prin acestea şi prin cele asemenea lor să te păzeşti cu luare aminte dimpreună cu a ta credinţă şi bună-cuviinţă.
219. Către Olimpian scholasticul
Fărădelegile le săvârşeşti cu plăcere, însă întristările ce vin din porunca lui Dumnezeu după acestea nu le primeşti cu aceeaşi plăcere. De aceea te sfătuiesc, ca de vreme ce nu te opreşti din a săvârşi cele rele, să nu vrei nici să înceteze să vină asupra ta cele ce urmează faptelor tale viclene. Căci după cugetarea ta cea stricăcioasă şi după lucrarea ta cea răuvoitoare primeşti numaidecât şi răsplătirea305 cea de toate zilele.
303 f) avQÎa bărbăţie duhovnicească.
304 Pilde 31,10.
305 x6 cTiTr)Q7iov hrana cea de zi cu zi.
285
220. Către Aristofan candidatul
Nu te mira văzându-l pe Maxim vicarul [în garda imperială] şi pe fratele lui încurcându-se în sofismele lor şi răbdând primejdii şi rele aducătoare de moarte, pe care mai înainte ei le-au pregătit altora. Vezi, dar, ce spun Scripturile: Dumnezeu a legat osiile carelor şi le-a cârmuit pe ele spre folosul celorlalţi306. Şi: A căzut peste capetele lor nedreptatea lor307. Şi: în cursa aceasta, pe care au gătit-o, s-a prins piciorul lor308. Aceştia, aşadar, vor fi surprinşi în gândurile lor cele ascunse. Căci ceea ce au rânduit spre a lor linişte, iar pentru ceilalţi spre înşelare şi vătămare, aceasta a preschimbat-o Dumnezeu spre a lor de negrăit pierzare, ruşine şi moarte, cum şi spre folosul şi cinstea, îndrăznirea şi câştigul, nu puţin, al celor ce urmau să fie înşelaţi. Fiindcă şi Aman, oarecând dorind a-i răstigni pe cei ce erau de partea lui Mardoheu cel drept, şi crucea pregătind-o, a fost pe neaşteptate ruşinat şi fără să creadă că se va întâmpla acest fapt în urma poruncii regelui [Artaxerxe] care odinioară îl iubea [pe Aman] mai mult decât viaţa sa -, a fost răstignit el însuşi pe crucea pe care o pregătise [pentru alţii], iar Mardoheu, cel ce avea necontenit cugetul său către Dumnezeu, a fost cinstit cu multe onoruri de către rege şi de toţi mai-marii lui, şi s-a arătat mult mai slăvit acum decât altădată309. Drept urmare, să credem neîncetat dumnezeieştilor cuvinte care spun că ceea ce tu urăşti să nu faci altuia şi să nu doreşti răul altora, ca să nu te cuprindă răul pe tine, şi astfel mâncarea pe care ai pregătit-o pentru alţii,
306 Ieş. 14,25.
307 Ps. 7,16.
308 Ps. 9,15.
309 Cf. Est. 7, 1 ş.u.
286
să fii tu însuţi condamnat să o mănânci. Căci cel care sapă groapă altuia fără să se aştepte va cădea în ea310.
221. Către Evriclie patricianul
Foarte potrivit s-a zis despre a ta slavă: Două lucruri am urât: bătrânul desfrânat şi bogatul mincinos311. De ce se făleşte cel ce este pământ şi cenuşă?312. Pentru că [aceştia] urmează a moşteni necazul, stricăciunea şi viermii. Dacă ai îmbătrânit în fărădelegi, în minciuni şi în viclenii şi, risipindu-ţi viaţa, te-ai îndestulat de zile rele, ia aminte la tine însuţi.
222. Către Agalaofontie curatorul
Când omul îşi va arunca privirea, văzându-i pe cei ce îi vrăjmăşesc şi îi jefuiesc pe nedrept [pe alţii] cum se întăresc şi stăpânesc [asupra lor], şi căzând el în deznădejde nu va fi cine să-l ajute, atunci va vedea venind de Sus, în chip mai presus de cuget, ocrotirea şi ajutorul [dumnezeiesc]. Stăruieşte, aşadar, în rugăciune şi nădejde.
223. Către Maxim preotul
Dacă ceva din ceea ce a fost scris în Vechiul sau în Noul Testament s-a împlinit istoric şi se arată a fi învederat, iar noi interpretăm prin cugetări şi chibzuiri [alegorice], folosindu-le spre a noastră zidire duhovnicească, să nu crezi că
310 înţ. Sir. 27,27.
311 înţ. Sir. 25, 4.
312 înţ. Sir. 10, 9.
287
am lăsat deoparte litera sau că am lepădat caracterul ei istoric. Să nu fie! Nu negăm, nici nu respingem ceea ce s-a întâmplat în chip sensibil şi s-a predat în istorie. Dar întrucât noi suntem poporul [lui Dumnezeu], prin toate cele ce s-au întâmplat mai înainte, interpretându-le astăzi [în chip duhovnicesc], primim folos. Iar pentru că astăzi nu mai este nici Iosif, nici femeia egipteancă, nici Iezechia regele, nici Iuda trădătorul, nici Lazăr cel mort şi înviat, nici Simon Magul, nici cele asemenea, pentru aceasta, dacă vedem pe cineva cu minte întreagă şi bine-chibzuit, Iosif să-l numim pe el.
Iar dacă veţi vedea femeie desfrânată, egipteancă să o numiţi. Dacă se întâmplă să aveţi de a face cu cineva de neam bun credincios lui Dumnezeu şi evlavios, Iezechia să-l chemaţi. Şi pe oricine trădează adevărul şi pe alţii îi dă spre moarte, Iuda să-l consideraţi. Dacă vreun om cu nume bun, arătând nepăsare, va păcătui, iar apoi pocăindu-se va reveni la viaţă, este vădit că mintea sa a murit prin păcat şi a înviat prin pocăinţă, iar pe cel ce în chip făţarnic vine la Biserica lui Dumnezeu şi se botează cu apă simplă şi nu prin Duhul Sfânt, obişnuim să-l numim Simon Magul. Rânduind acestea şi toate cele spuse de noi în chip inteligibil, să nu te sminteşti nicidecum împotriva noastră. Să înţelegi deci în chip simbolic [TU7UKCIX;] toate cele ce s-au întâmplat şi s-au făcut celor de demult. Căci spune apostolul: Noi templu al lui Dumnezeu suntem313, însă nu acel templu zidit din piatră de Solomon314. Căci toate sunt ale voastre, fie lumea, fie cele de faţă, fie viitorul315. Voi sunteţi şi pământ pentru cultivat, şi viţă de vie, şi turmă, şi altele316.
313II Cor. 6,16.
314 Cf. III Rg. 6,1.
315 1 Cor. 3, 21-22.
316 C. I Cor. 3, 9.
288
224. Către Lucian sofistul dintre creştini
Nu trebuie să lăsăm să intre în cugetul nostru închipuirile gândurilor care în chip firesc sunt vătămătoare, pentru a nu însufleţi iarăşi patimile cele ce au fost omorâte prin purtarea noastră de grijă şi astfel iarăşi să ducem o viaţă plină de zbucium [sufletesc]. Căci cugetarea noastră se întoarce degrabă la patimile care cu mult timp înainte au fost nimicite şi apleacă până la pământ balanţa plăcerilor. Fiindcă dispoziţia virtuţii este atât de schimbătoare încât foarte uşor, dacă este neglijată, se îndreaptă spre cele contrare.
225. Către Sotirihie diaconul
Precum uşa se răsuceşte în ţâţână, spune Solomon, tot aşa şi bărbatul leneş în patul lui317. Isus Sirah îl aseamănă pe leneş cu o grămadă de gunoi318. Acestea de la mine, pentru lenevirea ta.
226. Către Antemie juristul
Stai departe de mirosul neplăcut al desfrânării şi nu vei cădea în cursa întristării.
227. Către Marian episcopul
Este mare lucru a cunoaşte întru toate purtarea de grijă a bunului Stăpân cu privire la robii Săi. Astfel, chiar şi cele
317 Pilde 26, 14.
318 Cf. Înţ. Sir. 22,2.
289
ce par a fi aducătoare de mâhnire şi care nu vin peste noi din voia noastră pot fi primite, prin înţelepciunea cea de neînţeles a Domnului şi prin ale Sale necunoscute judecăţi, ca rânduială iconomică spre folosul celor mulţi. Tu, dar, să stai împotriva ispitelor, care acum năvălesc asemenea unei furtuni asupra ta, şi astfel te vei încununa, părinte, rugându-te pentru mine.
228. Către Leonida decemvirul
Nimeni nu va veni la Mine, zice Mântuitorul nostru Hristos, dacă nu i se va da lui de Tatăl319. Căci nu este puţin lucru credinţa în Hristos. Pentru aceasta este necesară chemarea de Sus. Fiindcă a crede cu adevărat presupune a avea un suflet puternic. Un astfel de suflet pentru a crede are nevoie, aşadar, de inimă străpunsă [de Dumnezeu], iar pentru chemarea cea de Sus este nevoie de dispoziţia noastră [sufletească] cea bună.
229. Către Teoclit scholasticul
Atât de mare putere are pocăinţa, încât şi la sfârşitul vieţii pământeşti, dacă o va folosi cineva, îl poate elibera într-o singură clipă de mii de păcate. Pentru că scurtimea timpului nu poate mărgini iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Căci scris este în scrierile profetice: Când te vei întoarce de la faptele tale cele mai rele şi vei suspina din adâncul inimii tale, atunci te vei mântui320. Să te convingă, dar, despre aceasta smeritul vameş care, aducând cu tânguire lui Dumnezeu o mică rugăciune,
319 In 6, 65.
320 Is. 30, 15.
290
a primit de îndată iertarea pentru mulţimea păcatelor lui. Astfel, în faţa fariseului trufaş care făcuse mult mai multe fapte ale dreptăţii321, el a fost socotit îndreptat prin dumnezeiasca judecată.
230. Către Filon
Unul este atras într-un anume fel de lucrurile cele deşarte ale acestei lumi, în vreme ce altul este rănit într-alt fel de cele ce nu folosesc cu nimic sufletului. Tu însă un singur lucru să urmăreşti cu râvnă, să împarţi neîncetat avuţia ta celor ce se nevoiesc în Hristos. Căci despre multe răsplătiri ce urmează a le primi pentru aceasta, harul Domnului te va învăţa învederat mai înainte de sfârşitul tău, har care, preştiind cele ce vor să fie, te îndeamnă să făptuieşti lucrurile cele de suflet folositoare şi îţi va descoperi mai dinainte darurile cele veşnice.
231. Către Emilian ocrotitorul
întristarea feţei, spune Solomon, este bună pentru inimă322.
Căci dacă ne vom mânia şi ne vom aprinde împotriva noastră în momentul când vom fi mişcaţi spre săvârşirea unei fapte nelegiuite, numaidecât se va îmbuna sufletul nostru, bucurându-se şi veselindu-se de frumuseţea virtuţilor.
232. Către un grămătic
în Hristos Iisus, spune apostolul, nu este nici bărbat, nici femeie323. Cu toate acestea, toţi credincioşii se arată în chip
321 Lc. 18,13.
322Eccl. 7,3.
323 Gal. 3,28.
291
de bărbat şi de femeie. Dar nu despre cele văzute vorbeşte Pavel, ci trimite la cele nevăzute. Căci în aceia care privesc spre Dumnezeu, prin dispoziţia lor cea bună, prin credinţă şi prin voinţă, patima bărbătească şi cea femeiască a fost omorâtă.
233. Către Dometie eparhul
Dacă Dumnezeul tuturor şi binefăcătorul Hristos Dumnezeu nu a murit cu adevărat şi nu a înviat cu adevărat din morţi, atunci deşartă este credinţa noastră324, în deşert mâncăm Trupul cel tainic şi bem Sângele Lui spre a noastră curăţire, vestind [prin Sfânta Euharistie] nu numai moartea şi mormântul, ci şi învierea, şi slava, şi veşnica împărăţie a lui Hristos.
234. Către Franc cancelarul
Când te aţâţă pofta cea trupească, pune în inima ta frica de chinurile cele veşnice. Pentru că atunci te vei simţi, cum spune Solomon, ca în inima mării şi asemenea unui cârmuitor [de corabie] în mijlocul unei ape nespus de învolburate325. Căci dacă poţi în timpul ispitei, fiind stârnit de vreun chip frumos la vedere, să stărui în luptă având gândul la iadul cel veşnic, asemenea celui ce înfruntă valurile agitate ale mării, vei învinge degrabă şi fără durere năvălirea cea nestăpânită a războinicilor demoni.
324 Cf I Cor. 15,14.
325 Cf Pilde 23, 34.
292
235. Către Aristrocat eunucul
Botezul Stăpânului s-a făcut în Duhul cel Sfânt şi prin foc, deci învaţă că prin foc se manifestă căldura, întărirea harului şi ştergerea păcatelor.
236. Către Apolofanie consilierul juridic
Fiind lipsit de cuget şi fără minte, chiar dacă ţi se pare că eşti chibzuit326, tăgăduieşti închinarea ce se cuvine lui Dumnezeu, nevoind nicidecum să fii cu luare aminte la glasul Lui. Pe de altă parte însă, îl asculţi cu mulţumire pe vrăjmaşul diavol, spre a ta nenorocire şi iubindu-l cu râvnă pe stăpânul cel potrivnic vieţii, îi împlineşti neîncetat poruncile. Căci bine se spune în legea evreilor, care porunceşte ca în chip simbolic să fie înţepată cu suliţa urechea robului dispreţuitor al libertăţii327, ca nu cumva el să audă prin gaura cea firească [a urechii] şi să primească vreodată cuvânt de eliberare, ceea ce vedem că se întâmplă cu tine. Căci te-ai arătat a fi rob veşnic al Satanei, iubindu-l pe el şi viaţa de aici, şi nicidecum nu vrei să auzi măcar o dată dumnezeiasca Scriptură, nici să gândeşti la veacul viitor.
237. Către Macedonie taxeotul
Pentru care motiv cuvintele duhovniceşti sunt numite de Ieremia secure care taie piatra328? Căci cuvântul lui Dumnezeu,
326 xo c[)o6vr]xa cuget, gândire, conştiinţă ş.a.
327 Cf. Deut. 15,17.
328 Cf. Ier. 23, 29.
293
căzând pe inima de piatră, înlătură cele ce s-au alipit în chip rău de ea, pentru ca omul să poată să discearnă cu acrivie şi să distingă între bine şi rău, şi astfel să dobândească în cele din urmă pe cele bune şi să le respingă pe cele vrednice de osândă.
238. Către Tirsie lampadarul
Spui că eşti nedumerit, întrebându-te cine ar putea fi bărbatul puternic şi preabun despre care ţi-am scris nedesluşit cu ceva zile înainte, şi cine este furul şi care sunt armele lui. Ei bine, furul este diavolul care ne-a jefuit şi ne-a răpit din cele preaînalte. Cât priveşte hrana, acoperământul şi armele sale sunt păcatele noastre, prin care ne sfâşie şi ne pierde. Celălalt, aşadar, este Mântuitorul nostru Cel ce a creat lumea, Care, fiind atotputernic, S-a sălăşluit prin trup întru cele de aici şi l-a legat pe jefuitorul diavol şi ne-a mântuit din robia lui. Şi ridicând păcatul lumii şi răstignindu-l pe cruce, a învins triumfător pe cel potrivnic şi l-a ruşinat pe vecie.
239. Către Pavel scholasticul
Deprinderea vine din obişnuinţă, iar prin deprindere continuă se formează firea. De aceea este anevoios şi greu lucru a preschimba şi a transforma firea, afară de puterea lui Dumnezeu, căci firea nu se opune lui Dumnezeu. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, zice, ca zăpada le voi albi, şi de vor fi ca purpura, ca lâna albă le voi face329. Pentru aceasta nu se cade să deznădăjduim. Căci Ziditorul nostru Dumnezeu, Cel ce a făcut toate şi le preschimbă pe toate330, după cum
328 Cf. Ier. 23,29.
329 Is. 1,18.
330 Am. 5, 1.
294
spune prorocul, este mai puternic decât orice obişnuinţă vicleană şi vrednică de osândă. Şi chiar dacă ajungi la deprindere şi la firea răutăţii, nu deznădăjdui, ci pocăieşte-te şi te vei mântui. De aceea [vorbind] despre culori nu superficiale, ci [despre culori] care sunt aproape de aceeaşi esenţă cu cei ce le primesc, adică despre cârmâz şi despre purpură, a spus că le va preschimba pe acestea în obişnuinţă contrară [adică în obişnuinţă bună], pentru a face oamenii să tindă spre nădejdi bune. Mare este, aşadar, puterea pocăinţei, de vreme ce ne albeşte ca zăpada şi ca lâna, şi chiar dacă păcatul va cuprinde sufletul pentru mult timp vătămându-l în chip primejdios, aceasta [pocăinţa] îl poate preschimba.
240. Către Iulian ecclesiecdicul
Perechea de orbi din Ierihon striga către Mântuitorul: Miluieşte-ne, Doamne, Fiul lui David331, căci eşti Dumnezeu şi om. „Miluieşte-ne”, căci pe Tine Te chemăm în ajutor, pe Tine Te invocăm din mijlocul întunericului şi al nopţii, pe Domnul luminii şi al întunericului, Cel ce poate să vatăme şi să tămăduiască, să omoare şi să dea viaţă. Nu ne trece cu vederea, iubitorule de oameni Stăpâne. Miluieşte-ne pe noi, Cel ce ştii să miluieşti. Iar mulţimea, nevoind să-L numească pe Hristos Fiul lui David, ci fiu al tâmplarului332, se mânia pe orbi şi îi certa, ca să tacă. Ei însă şi mai tare strigau aceleaşi cuvinte333. Şi S-a oprit Stăpânul Iisus, auzind cuvintele „Fiul lui David”. S-a oprit Iisus Cel ce a oprit marea, Cel ce a pus stavilă valurilor, Cel ce a pus hotare aerului. S-a oprit Iisus, Cel ce a aşezat cerul ca un cort. A fost admirat odinioară Isus al lui Navi, cel ce a oprit prin rugăciune soarele334. Şi
331 Mt. 20, 30.
332 C. Mt. 13,55.
333 C. Mt. 20,31.
334 Cf Ios. 10,13.
295
ce face acestor doi orbi, Hristos, Soarele dreptăţii. Cel care nu are nevoie de poruncă, ci de rugă fierbinte şi de implorare? Ce spune Domnul către ei: Ce voiţi să vă fac vouă?335. Căci orice veţi voi vă voi da, ca Domn al cerului şi al pământului. Să se ruşineze, aşadar, urmaşii ereticilor şi ai elinilor care spun că: Hristos nu poate să facă tot ceea ce voieşte.
Ce voiţi să vă fac vouă?336 Dacă îmi cereţi să vă dau bani, de la Mine neagonisitorul, vă voi da vouă pe Izvorul aurului, căci Dumnezeu este Cel care sărăceşte şi îmbogăţeşte, Cel ce i-a îmbogăţit pe fericiţii bărbaţi Avraam, Iacov şi David. Dacă Mă rugaţi să aduc ploi, de îndată se va împlini aceasta. Dacă îmi veţi cere să vă dau temeiurile pâinii, sunt gata să vi le ofer. Aveţi drept dovadă lucrările Mele. Dacă doriţi să preschimb apa în vin, stau drept mărturii vedrele de la nunta din Cana. Atunci orbii au răspuns, spunând: Doamne, să ne deschizi ochii337. Tu, Stăpâne, Cel ce ne-ai rănit, tămăduieşte-ne şi ne miluieşte acum pe noi, Cel ce mai înainte Te-ai mâniat. Plăsmuieşte-ne din nou ochii, Cel ce eşti Ziditorul firii. Deschide-ne razele de lumină, Cel ce închizi porţile întunericului. Şi milostivindu-Se Iisus, a uns ochii lor, şi îndată au văzut338. Şi aceasta pentru că acolo unde Se atinge Iisus, toate se preschimbă în bine.
Aşadar, cei doi orbi au văzut lumina în două feluri, pe cea comună a zilei, dar şi pe cea a vindecătorului şi a Doctorului cel ceresc al sufletelor şi al trupurilor noastre. Şi Lumina în lumină a strălucit. Astfel, aceştia dobândind lumina ochilor, I-au urmat lui Iisus, asemenea lui Petru şi Andrei, şi urcându-se la Betfaghe, văd cu ochi noi pe Fiul lui David, fiind preamărit de copii cu vlăstare tinere de finic în mână, pe [Domnul Hristos] Cel ce face totdeauna fapte străine şi minuni mai presus de minte.
335 Mt. 20, 33.
336 Mt. 20, 32.
337 Mt. 20,33.
338 Mt. 20, 34.
296
241. Către Epifanie anagnostul
Ai dorit să afli ce semnificaţie are cojocul de oaie pe care Ilie l-a aruncat lui Elisei din înălţime339. Cunoaşte, aşadar, următoarele: mantaua de oaie simbolizează omorârea oricărei închipuiri pământeşti şi nimicirea oricărei mişcări fireşti a mădularelor lui Elisei. Prin această manta, Ilie, nu numai atunci în chip sensibil, dar şi acum în chip inteligibil, aruncă sarea harului lui Dumnezeu peste Ierihonul cel cuvântător, adică asupra sufletelor celor trupeşti pline de păcate, de moarte şi de necredinţă, şi astfel îi întoarce pe toţi cei ce cred la cinstirea de Dumnezeu şi la cultivarea340 virtuţilor.
242. Către Iulian ecclesiecdicul
Se poate ca prin ajutorul lui Dumnezeu să alungăm de la noi privirea cea desfrânată, pentru a nu mai simţi nicidecum necuviincioasa plăcere. Şi primind prin harul Domnului ochi noi, prin care vedem frumuseţea binemirositoarei şi curatei virtuţi a bunei-chibzuinţe, putem astfel, prin libertate [a cea duhovnicească], să pălmuim feţele cele iubitoare de necurăţie ale demonilor.
243. Către Ciprian delegatorul341
Te miri, zici, de ce sluga care a fost trimisă în Mesopotamia nu s-a jurat pe capul lui Avraam, ci, punând mâna sa
339 Cf. IV Rg. 2,13.
340f) TEKVoyoveia naştere de prunci; în cazul de faţă se înţelege prin naştere de virtuţi.
341 6 6iAr)ydTcup delegător, cel care deleagă.
297
sub coapsa lui Avraam, s-a jurat cu jurământ stăpânului său342. Avraam ştia şi deja prevedea cu ochii sufletului că Ziditorul a toate Hristos urmează să vină în acelaşi veac ca Om în trup din coapsa sa, adică din sămânţa lui, şi deja prevestea înaintea atâtor neamuri taina viitoare. Dumnezeu, zice, Cel ce urmează să Se întrupeze din coapsa mea, este Domn al cerului şi al pământului. De aceea spune servitorului său: Pune mâna ta sub coapsa mea şi te jură pe Domnul Dumnezeu al cerului şi al pământului343.
244. Către Dimarhie ilustrul
Când patima cea de sub pântec slăbeşte, este vădit că slăbeşte din pricina lipsei ce există în cele ale pântecelui care se află mai sus. Iar când [trupul] este plin de poftă şi este aprins de mişcări [trupeşti], neapărat puterea lui vine din îmbuibarea fără măsură [a pântecelui].
245. Către Candidian stratilatul344
M-ai întrebat în scris pentru care pricină monahii, atunci când se înveşmântează, îşi pun veşmintele lor pe umărul stâng şi îşi lasă dezgolită partea cea stângă, iar cei din lume îşi poartă hlamidele lor pe partea dreaptă, lăsând la vedere partea cea din dreapta a trupului. Ascultă, aşadar, că monahii crezând Domnului Care spune: Ceea ce face mâna ta dreaptă să nu ştie stânga345, cu alte cuvinte, faptele cele bune pe care le lucrezi în toată vremea să le fereşti de prihănita slavă deşartă şi de
342 Fc. 24,9.
343 Fc. 24, 2.
344 CTTQaTr)AdTr)c; general de armată, conducător de oaste.
345 Mt. 6,3.
298
dorinţa de a plăcea oamenilor, descoperă cu adevărat prin această stare partea stângă. Şi de aceea în chip drept monahii ascund de oameni faptele lor cele virtuoase şi obişnuiesc să descopere greşelile lor înaintea tuturor.
Pe de altă parte, oamenii cei lumeşti, [iubitori] de slavă deşartă şi iubitori de faimă, neglijând să ridice privirea către Dumnezeu, şi târându-se asemenea şarpelui în jurul celor pământeşti şi trecătoare, îşi ascund nenumăratele lor fapte rele şi se făţărnicesc că împlinesc o oarecare virtute, cum ar fi buna-chibzuinţă, milostenia sau postul. Astfel, ei descoperind [aşa-zisa virtute] aproape tuturor oamenilor, semeţindu-se, trufindu-se, bătând în timpane şi strigând în tot locul, propovăduind şi dând mărime reală unei fapte părute, primesc de la oameni plata cea nefolositoare a faimei şi slavei celei neînsemnate, căzând astfel din dreptul răsplătirilor celor cereşti. Şi despre acestea bine se spune în Evanghelii că: Şi-au luat plata lor346. Căci aceştia au fost plătiţi încă de aici, prin aceea că au fost slăviţi în deşert.
246. Către Zenovie ambasadorul
Mulţi dintre cei care aflându-se în primejdie pe marea cea învolburată, pentru a nu pune în pericol corabia şi a o duce la pierzare, din pricina greutăţii încărcăturii, aruncă în adânc cu mâinile lor povara şi lucrurile de mare preţ, judecând că acestea sunt de importanţă mai mică decât viaţa aceasta trecătoare. Tu însă, pe de o parte, îi fericeşti pe cei care se ostenesc pentru dobândirea vieţii veşnice şi fără de sfârşit, iar pe de alta, nu voieşti să dai nimic din avuţia ta celor nevoiaşi, preferând mai degrabă să te pierzi dimpreună
346 Mt. 6, 2.
299
cu povara multei tale bogăţii347, decât să te mântuieşti pierzând fie şi numai o parte din aceasta. De ce oare nu are putere, în ceea ce te priveşte, frica de Dumnezeu, după cum are putere [asupra altora] frica pe care o aduce marea?
247. Către Silvan prezbiterul
Dacă nădăjduim în ceruri noi şi pământ nou, potrivit cu făgăduinţa lui Hristos, în care va exista dreptate neschimbată în vecii fără de sfârşit, şi unde se va da nouă izbăvire din mâinile vrăjmaşilor spre a sluji lui Dumnezeu cu îndrăznire şi fără de încetare în cuvioşie, dreptate, bucurie nespusă şi slavă negrăită, cum înveţi tu că acolo va exista frică de oameni şi de diavoli, schimbare în rău, cădere în păcat şi cele asemenea?
248. Către Damian prefectul
Ştiu credinţa ta că avem Stăpân în cer, [după cum ştiu] şi cât de mult te îngrijeşti spre a te învrednici de a Lui iubire de oameni. Dacă, prin urmare, doreşti ca Domnul să fie îndurător cu tine, fii şi tu milostiv cu slujitorii tăi.
249. Către Papisc slujitorul
Aceia dintre slujitori care îi slujesc nefăţarnic pe stăpânii lor cei după trup vor primi de la Dumnezeu plata lor. Iar cei care se lenevesc şi sunt neglijenţi, se trufesc şi sunt fără
347 r] vnooraou; ipostas, subzistenţă, realitate de sine, temei, temelie, avuţie ş.a.
300
tragere de inimă în slujirea cuvenită, este vădit că vor fi pedepsiţi şi nu vor primi nimic bun de la Dumnezeu.
250. Către Diomid iconomul
Poate îţi este necunoscută Scriptura în care Dumnezeu spune: încă o dată, Eu voi cutremura nu numai pământul, ci şi cerul348, fapt pe care interpretându-l Apostolul Pavel, a zis: Iar aceea că a spus „încă o dată” arată schimbarea celor clătinate, ele fiind lucruri create, ca să rămână cele neclintite349. Iar prorocul spune: Pentru că Domnul a întărit lumea care nu se va clinti350. Dacă lucrurile sunt aşa, să nu nădăjduieşti în altceva de la veacul cel neclintit ce va să fie şi nici să nu îţi închipui că vor fi schimbări, transformări, căderi, superstiţii, subjugarea oamenilor şi altele asemenea.
251. Către Zosimian antipatul
Dumnezeu, cunoscând mai dinainte folosul nostru, a împărţit cele ale oamenilor în două vieţi, în cea de aici şi în cea viitoare. Dintre acestea două, pe cea a veacului prezent, dorind să o arate de neapărată trebuinţă spre învăţarea celor raţionale, a făcut-o plină de întristare, mâhnire şi durere chinuitoare. Şi aceasta întrucât orice învăţare şi educare are în chip esenţial legată de ea întristări şi suferinţe, prin care cei ce sunt educaţi se fac mai chibzuiţi şi mai buni. Aceasta ne învaţă, de altfel, în chip lămurit şi experienţa lucrurilor, căci toţi [oamenii] dorind prin purtarea lor de grijă să-şi
348 Ag. 2,6.
349 Evr. 12, 27.
350 Ps. 92,2.
301
călăuzească copiii, le pricinuiesc multă suferinţă şi multă mâhnire, pe temeiul cărora, după ce se vor arăta încercaţi întru cunoştinţă şi întru învăţătură, să poată la vremea cuvenită să se bucure de roadele acestor greutăţi. Aceasta, de altfel, o spune şi [Apostolul] Pavel, zicând: Orice încercare [educare], pentru un timp, nu pare că aduce bucurie, ci mâhnire, dar mai pe urmă mijloceşte celor exersaţi roada paşnică a dreptăţii351. Deci învăţându-ne prin acestea să primim cu mulţumire mâhnirile şi cele neplăcute, care ne vor călăuzi spre un sfârşit bun, scrie: Fiul meu, nu dispreţui certarea352 Domnului, nici nu slăbi, când eşti mustrat de El. Căci pe cine îl iubeşte Domnul îl ceartă, şi biciuieşte pe tot fiul pe care îl primeşte. Răbdaţi spre înţelepţire353 şi toate celelalte.
252. Către Drusinie arhontele354
Cei care, după lege şi după cuvântul celui drept, stăpânesc în frica de Dumnezeu peste cei supuşi lor sunt cinstiţi de Sfânta Scriptură şi sunt fericiţi şi în viaţa de aici, şi în cea viitoare. Cei care însă trăiesc după a lor nesăbuinţă, având stricată măsura de judecată a sufletului, şi cărora li s-a încredinţat stăpânirea popoarelor, aceştia fiind nevrednici de o astfel de demnitate, sunt năpăstuiţi de Dumnezeu, chiar dacă cred că sunt judecători ai altora. Căci mintea lor, ce a fost zidită după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi căreia i s-a poruncit să conducă, nu se mai află pe tronul ei de stăpânire, ci, mai mult, a fost coborâtă de pe tronurile cele
351 Evr. 12,11.
352 în acest fragment, autorul biblic foloseşte pentru „a certa” şi „a înţelepţi” acelaşi verb naLbeuco, care are drept sens principal „a educa”.
353 Pilde 3,11-12, Evr. 12, 5-7.
354 Titlu dat magistraţilor care conduceau republica ateniană antică; persoană care avea acest titlu.
302
domneşti, fiind trecută în rândul celor stăpânite, sau mai bine spus, al celor osândite.
253. Către Avlabie notarul
Cel care cântă la urechea celui surd, în deşert cântă, iar cel care îţi vorbeşte din Scriptură, de vreme ce tu eşti plin de ignoranţă şi adormit [cu sufletul], chiar dacă eşti treaz cu trupul, îşi iroseşte cuvintele.
254. Către Ariclie primatul
Iisus, Dumnezeul tuturor şi Domnul, le-a făgăduit celor ce au iubit a Sa arătare [mcjxxvaa] cununa dreptăţii355. Şi care poate fi cununa despre care s-a vorbit, dacă nu cea a dreptăţii desăvârşite şi a sfinţeniei, a nestricăciunii şi a neschimbării, a nemuririi şi a desfătării celei dincolo de veacuri?
255. Către Luca diaconul
Ce este ghimpele care s-a dat apostolului în trup pentru a nu fi copleşit de mărimea şi mulţimea descoperirilor dumnezeieşti356? Ghimpele se spune că sunt suferinţele de fiecare zi pe care i le provocau oamenii cei vicleni care îl urau. Fiindcă împresurările şi loviturile, şi mulţimea nevoilor, lovindu-l ca un ghimpe pe fericitul bărbat, nu îi permiteau niciodată să se înalţe cu cugetul.
355 II Tim. 4, 8.
356Cf. II Cor. 12, 7.
303
256. Către Vevian episcopul
A tăia patimile cele rele şi a nimici mânia şi plăcerile ce aprind trupul sunt fapte puse, de dumnezeiescul apostol, pe seama ascezei trupeşti. Iar dreapta credinţă [în Dumnezeu] întru toate foloseşte357, căci prin aceasta putem, cu ajutorul lui Dumnezeu, să facem să dispară desăvârşit din noi amintirile patimilor, şi să dobândim astfel o statornică curăţire a minţii.
257. Către Comasie preotul
Dacă gândul mâniei, al poftei nelegiuite sau al iubirii de argint atrage spre sine simţirile sufletului şi ale trupului, cu cât mai mult dragostea cea arzătoare a filosofiei celei după Hristos sileşte mintea să se lepede nu numai de cele sensibile [materiale], ci şi de cele ce ţin de simţuri [în chip firesc], răpind-o pe aceasta spre cele de sus şi mijlocindu-i vederea cea dumnezeiască a celor cereşti.
258. Către Bachie eparhul
Nu vezi că trandafirul stă împreună cu spinul? Nu te îngriji, aşadar, foarte mult să afli cele cu privire la floare şi la strălucirea de slavă a vieţuirii ei, căreia îi urmează mulţime de nenorociri, pericole, dureri, suferinţe şi diferite atacuri din lăuntru şi din afară. Şi cu cât te apropii mai mult de locaşurile cele împărăteşti, cu atât dispreţuieşti mai mult scările [ce conduc spre aceste locaşuri] şi fulgerele vieţii. Pentru că acela ce este aproape de cer, spune o zicere populară, este aproape şi de fulger.
357 I Tim. 4, 8.
304
259. Către Marin diaconul
Pentru ce te interesezi de oamenii care mor şi care nu pot să răsplătească cu nimic pentru darurile pe care le-au primit în viaţă? Căci aceştia, având bolnave facultăţile de judecată ale sufletului şi fiind stăpâniţi de invidie, mai degrabă defaimă, decât să laude pe cele bine făptuite. Obişnuieşte-te, aşadar, să priveşti cu ochii cei duhovniceşti la cele de Sus. Căci cei ce privesc spre cele de Sus se hrănesc cu înţelesuri curate, adevărate şi nepărtinitoare. Să doreşti, prin urmare, să-i mulţumeşti pe cei ce privesc cu bucurie la faptele tale cele bune şi astfel să atragi asupra ta laudele cele fericite, iubitorule de virtute.
260. Către Vasile negustorul
Vase de necinste358 s-a spus că sunt desfrânaţii şi vameşii, iar într-un cuvânt spus, toţi cei care făptuiesc faptele necuviinţei. Ei pot preschimba însă vieţuirea cea stricăcioasă într-un chip de vieţuire preabun, devenind vase de cinste şi bune de folosit ale împăratului veacurilor.
261. Către Eusebiu ducele
Nu te face judecător al judecătorilor, căci în Biserică nu este loc pentru picioare şi pentru cap359. Aşadar, să nu-i osândeşti pe preoţii Bisericii, pentru că se întâmplă ca ei să nu fie toţi
358 Rom. 9, 21.
359 Poate fi o trimitere la faptul că Hristos este capul Bisericii (Ef. 5, 23), iar picioarele episcopii şi preoţii Bisericii.
305
curaţi. Nu este al tău a-i judeca şi a-i osândi pe episcopii Domnului. Ba chiar mai mult, [trebuie să ştii că] potrivit purtării de grijă dumnezeieşti, nici unul dintre netrupeştii îngeri nu mânuieşte cârma preoţiei, ca nu cumva, fiind fără de păcat, să ucidă pe vreunul dintre oamenii cei căzuţi, purtându-se cu ei cu asprime, ci au primit cinstea cea dintâi [a preoţiei] oamenii cu aceleaşi suferinţe şi de acelaşi sânge cu noi, pentru ca, atunci când vor afla pe cineva căzut în păcat, să fie siliţi de ale lor greşeli să arate iubire de oameni celui de un neam cu el. Şi priveşte către prima piatră a Bisericii, la Petru, corifeul soborului Apostolilor, unde a fost aşezat ca urmare a pocăinţei [lui], căci nu a fost fără de păcat. Aşadar, nu pretinde ca toţi cârmuitorii Bisericii să fie ireproşabili şi fără de prihană şi neavând nici o pată omenească.
262. Către Faretrie inventatorul
Mâinile lui Israel, spune psalmul, au robit la coşuri360. Dacă, aşadar, doreşti să afli [ce înseamnă aceasta], să nu mergi cu mintea în Egiptul cel sensibil, nici să cercetezi cele ce se întâmplau în vremea lui Moise, ci să le înţelegi prin luarea aminte la tine însuţi. Căci coş înseamnă păcatul cel încâlcit, Egiptul suferinţa, iar mâinile, lucrurile făptuite. Dacă ai fost ademenit să lucrezi, ca supus, cele ale păcatului, suspină din inimă către Domnul, din furtuna cea ascunsă [a sufletului] şi din mrejele cele viclene şi grăbeşte-te [a te strămuta] spre cele ale libertăţii ce vine din virtute.
360 Ps. 80, 5.
306
263. Către Simachie ospriopolis361
Cele care după lege nu sunt de mâncare ne descoperă felurile diferite ale răutăţii, ce sunt simbolizate prin animalele de apă, de pământ şi zburătoare. Pe de altă parte, animalele cele de multe feluri şi chipuri care sunt de mâncare arată virtutea.
264. Către Afrodisie filosoful
Care este oare câştigul tău, de vreme ce te arăţi nepăsător în practicarea virtuţii şi fiind, după cum te crezi, propovăduitor al filosofiei raţionale, cunoscând dimensiunile soarelui, şi lumina [âvepyEta] astrelor, şi mărimea cerului? Şi [ce folos ai] îndrăznind să te apropii deseori şi de cele teologice, chiar dacă adevărul [acestora] este de neatins şi cugetarea primejdioasă celui ce duce o viaţă mai necurată decât a porcilor care se pângăresc în mocirlă? Căci măcar că vei dori cândva, fiind dojenit de noi, să te apropii de lucrarea faptelor bune, tot nu vei câştiga nimic, de vreme ce nu primeşti să-L cunoşti pe Stăpânul a toate şi nu aştepţi nici un fel de răsplată după moarte.
265. Către Arcadie împăratul362
Cum vrei să vezi Constantinopolul scăpat de mulţimea cutremurelor ce îl asaltă şi de venirea focului din cer, când
361 Cel care vinde leguminoase de tipul fasolei.
362 împărat al Bizanţului (383-408). În timpul lui a fost exilat arhiepiscopul Constantinopolului, Sfântul Ioan Gură de Aur.
307
aici se petrec mii şi mii de fapte necuviincioase şi este legiferat cu multă îndrăzneală păcatul, şi de vreme ce stâlpul Bisericii, al adevărului şi al luminii, trâmbiţa lui Hristos, adică preafericitul episcop Ioan, a fost prigonit? Cum, dar, mă sfătuieşti să fac rugăciuni pentru cetatea ce se clatină din pricina mâniei lui Dumnezeu şi care aşteaptă în fiecare zi foc din înălţime, de vreme ce eu am fost fulgerat de focul deznădejdii, gândurile mi s-au cutremurat, iar cugetarea mi-a fost sfărâmată din pricina nelegiuirilor ce se petrec în chip de nespus în aceste timpuri în Bizanţ?
266. Către Dioscoria văduva
Atotvăzătorul Dumnezeu îi spunea Prorocului Ilie, care avea nevoie de hrana cea de trebuinţă: Mergi în Sarepta Sidonului, acolo voi porunci unei văduve ca să te hrănească363. Desigur că Stăpânul nu a vorbit văduvei pe faţă, cu buzele şi cu gura, ci a pus în mintea ei gânduri dreptslăvitoare spre a purta de grijă de odraslele prorocului. Astfel, nici tu nu te împuţina [sufleteşte], ci roagă-te, purtând cu mulţumire sărăcia, iar Domnul a toate va îndemna inimile celor bogaţi să-ţi aducă în dar nu numai cele de trebuinţă, ci chiar mai mult decât atât.
267. Către Crispie cel robit364
Fiind izbăvit prin milostivirea lui Dumnezeu de sub stăpânirea cea amară a barbarilor, cum de ai adormit aşa repede arătând nepăsare şi cum, în loc să-L fi înduplecat pe Acela
363 III Rg. 17, 9.
364 rj aixcxAcooia robire, captivitate.
308
care în chip minunat te-a scos din mâinile străinilor şi ale necredincioşilor, tu şi mai mult te-ai robit prin multe păcate?
268. Către Eupitie anagnostul
Că pe unii dintre cei care nesocotesc şi desconsideră fireştile înţelesuri bune şi dumnezeieştile Scripturi, şi pe călăuzitorii bărbaţi sfinţi, Domnul îi aduce la întreaga înţelepciune şi starea cea bună, uneori prin vise înfricoşătoare, alteori prin strâmtorarea bolilor numită de unii stare de lâncezire [sufletească şi trupească] -, iar alteori prin diferite pedepse, să te încredinţeze Elihu365, când spune în cartea lui Iov: Domnul la început [Se descoperă] vorbind, a doua oară Se arată în vis sau prin cercetare de noapte; aşa cum face când aduce asupra celor ce se pregătesc să doarmă frică groaznică, aşa în chipul fricii luminează mintea oamenilor, înfricoşându-i, ca să-l întoarcă pe om de la nedreptate şi să-l izbăvească de căderea trupească, pentru ca mai apoi iarăşi să-l cerceteze prin lâncezeala ce îl va ţine la pat366.
269. Către Ganimidie eksceptorul
întrucât Petru prin trei lepădări s-a vătămat, pentru aceasta şi după învierea Mântuitorului prin trei mărturisiri şi consimţiri a fost vindecat. Căci zice: Mă iubeşti, Petre? Da, Doamne!367 Aşadar, şi tu să ceri celor care greşesc numai iubirea cea către Mine. Căci cel care Mă iubeşte cu adevărat, chiar dacă va cădea vreodată, de îndată se întoarce către cel iubit.
365 Iov 32,6.
366 Iov 33,14-19.
367 In 21,16.
309
270. Către Asklipiadie comitul
Pe văduvele cele adevărate să nu le nesocotim, căci Dumnezeu poartă foarte mare grijă de ele. De altfel, pe marele Ilie l-a trimis la o văduvă368, iar văduvei celei din Nain, însuşi Stăpânul tuturor Domnul Iisus îi şterge lacrimile, strigând cu putere către ea: Nu plânge369. Iar Iacov Apostolul porunceşte să-i cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor370.
271. Către Kecropie taxeotul
Dacă spui că veacul de acum este asemenea unei mări, atunci ce câştig vei aduce Judecătorului, fiind dator să neguţătoreşti cu purtare de grijă călătorind pe marea vieţii omeneşti?
272. Către Teodor preotul
Să nu-L treci cu vederea pe Cel ce ne dăruieşte neprihănire şi îndrăznire vrednică de laudă şi tărie sufletească. Pentru că, dacă va lucra Domnul [întru tine], vei fi ferit şi vei fi păzit nevătămat de atacuri [viclene] şi netulburat de nenorociri. Şi tuturor le vei părea, prin harul lui Dumnezeu, minunat şi preaslăvit, strălucitor şi întărit, şi neînfricoşat de nimic, înspăimântându-i prin aceasta pe demoni şi pe oamenii cei vicleni. Dacă vei începe însă să te înalţi în deşert şi să te mândreşti, va pleca Domnul de la tine, nevoind să te ajute, cunoscându-ţi astfel neputinţa. Şi fiind cuprins de
368 Cf III Rg. 17,19.
369 Lc. 7, 3.
370 Cf Iac. 1, 27.
310
teamă şi tremurând, neputând îndura nici propria umbră, vei cădea în patimi trupeşti şi vei fi orbit noaptea şi în fiecare zi. Căci zice David: A preschimbat Domnul întăriturile lui întru împuţinare de suflet371, şi nu mai îndrăzneşte nicidecum [omul] să înveţe cu îndrăzneală din pricina părăsirii lui [de Dumnezeu].
273. Către Ilie ilustrul
De vreme ce ai prădat atâtea avuţii care aparţineau altora, de ce acum, omule, când un alt bărbat mai puternic decât tine ţi-a luat o parte neînsemnată din ceea ce ai, te mâhneşti, te înfurii şi Scrâşneşti din dinţi de mânie?
274. Către Sofronie tribunul
Văzând Domnul mărinimia sufletească şi mâna ta ce se întinde din belşug asupra tuturor celor nevoiaşi, a rânduit să vină asupra ta mulţime multă de bogăţii. Pentru aceasta, aşadar, slăvim pe Dumnezeu.
275. Către Zoilie arhivarul372
Viţelul, ursul, leul şi cele asemenea, care mănâncă împreună în pace, după cum spune Isaia373, arată starea Bisericii, în care oamenii de rând şi nobilii, ascultători făcându-se dogmelor dreptei credinţe, rânduiesc cele de trebuinţă şi se hrănesc împreună [duhovniceşte].
371 Ps. 88, 39.
372 6 XAQ’touAdpiog cel ce răspundea de păstrarea documentelor vechi, arhivar.
373 Cf. Is. 11, 6-7.
311
276. Către Gherasim făcătorul de pace
Noi, credincioşii, am primit [de la Domnul] legea [cea nouă] a libertăţii, astfel încât, fără silire, ci ca nişte fii [liberi] să ne ostenim cu adevărat şi cu bunăvoire mai mult decât robii care, urmând legea lui Moise, slujesc de frica şi de teama biciului. Îngrijeşte-te, aşadar, să placi lui Dumnezeu şi luptă-te ca prin a ta râvnă [să împlineşti] cele ale Evangheliei. Căci aceasta, precum se spune, este legea libertăţii, pe care [împlinind-o] vei fi fericit [de Dumnezeu].
277. Către Eustatie decanul374
Nu numai lucrarea virtuţii ne mijloceşte cununi strălucitoare, ci şi a lăuda pe cei care se nevoiesc întru virtute aduce cu sine plată nu lipsită de importanţă. Căci astfel îi slăveşti, iubitorule de Hristos, pe cei ce se tem de Domnul.
278. Către Ieronim domesticul
Eu am venit, zice, ca aceia care nu văd să vadă, iar cei ce văd să se facă orbi375. Prin venirea în trup a Stăpânului, cei dintre neamuri care mai înainte nu vedeau, nici nu înţelegeau dumnezeieştile Scripturi, mai apoi crezând, au văzut în chip duhovnicesc şi s-au înţelepţit. Pe de altă parte, fiind întuneric [din necredinţă], mare parte dintre evreii câţi erau vrednici de înşelare au orbit cu ochii [cei duhovniceşti] ai sufletului. Astfel ei nu au putut înţelege tainele cele ascunse ale dumnezeieştilor rânduieli, chiar dacă cunoşteau prin făgăduinţă cărţile lui Moise şi ale prorocilor.
374Kavóc; titlu bisericesc, purtător de cârjă.
375 In 9, 39.
312
279. Către Xenofont scholasticul
Dreptatea care trebuie să existe între noi se înţelege ca fiind împărţirea în acelaşi fel [a lucrurilor]. Şi dacă nu reuşim să împlinim [această dreptate] după rigoare, făptuind însă cu chibzuinţă preadreaptă, nu vom cădea din scopul nostru. Cât despre dreptatea cea din cer de la Dreptul Judecător sau cea restauratoare şi răsplătitoare, pe care nu o putem înţelege foarte mult datorită înălţimii dogmelor tăinuite întru ea, David zice: Dreptatea Ta ca munţii lui Dumnezeu, judecăţile Tale adânc mare376.
280. Către Enia filosoful
Dorind să fii pe plac necuraţilor demoni, jertfeşti viţeii şi sacrifici mieii cu mulţumire pe jertfelnicul lor cel spurcat, iar pofta ta cea iraţională şi mânia cea nemăsurată şi alte necuviincioase şi nelegiuite porniri ale sufletului nu voieşti să le omori.
281. Către Secund kastrinsiul377
După cum atunci când ne urâm unul pe altul, ne luptăm şi ne duşmănim între noi, uneltind unul contra altuia şi îndepărtând de la noi liniştea şi răbdarea, Satana se bucură şi se veseleşte, prinzând viaţă, mulţumindu-se şi trufindu-se, întemeiat fiind pe ale noastre răutăţi, tot astfel şi când trăim
376 Ps. 35,6.
377 Este diaconul din soborul liturgic care îmbracă Arhiereul, tămâiază şi poartă Sfântul Aer. Cf. EflE, 11 A, p. 192.
313
în pace şi în acelaşi cuget, îndepărtând de la noi mânia, vicleanul şi războinicul păcii şi al iubirii, potrivnicul bunei înţelegeri dintre oameni şi vrăjmaşul nostru cel neîmpăcat se micşorează şi se smereşte.
282. Către Martirie bindichiul378
Chipul diferit al tuturor necurăţiilor precum desfrânarea şi adulterul, purtarea necuviincioasă şi sodomia, şi toate cele asemenea, este numit de către Solomon iarnă379. şi întrucât toţi cei care prin pocăinţă folosesc cum se cuvine gândurile lor se eliberează de astfel de păcate, iar după aceasta sunt cu luare aminte la cuvintele lor cele bine chibzuite, de aceea a fost scris că: Iarna a trecut; cântec de turturea s-a auzit în pământul nostru380. Căci turtureaua semnifică buna-chibzuire.
283. Către Amonie comitul
Nu am trecut cu vederea suferinţa venită, dimpreună cu un mare rău, asupra trupului tău prin uneltirea diavolului. Totuşi aceasta s-a întâmplat din iconomie, pentru a cunoaşte foarte lămurit furia diavolului, dar şi purtarea de grijă a lui Hristos, Care degrabă te-a vindecat de chinuri, ca pe un preaînţelept slujitor al Lui.
378 Este cel care ţine închis un acuzat până ce are loc judecata. Cf. EEIE, 11 A, p. 193.
379 Cânt. 2,11.
380 Cânt. 2,11-12.
314
284. Către Nicaret silendariul
Că vrei sau nu vrei, acela care merge la teatru şi se îndulceşte cu urechile şi cu ochii, şi se lasă împresurat de pofta cea necurată, este un desfrânat. Şi nefiind scăpat de nelegiuirea desfrâului, cum îmi spui că nimic [din cele ale teatrului] nu ţi-a vătămat sufletul, trăind încă în robie şi fiind stăpânit prin voia ta liberă de diavol?
285. Către Teodul episcopul
Fii măcar cinstitor al [sfinţitului] tău nume. Pentru că, după cum se pare, câtă vreme îi loveşti cu mânie şi îi robeşti pe cei liberi, fără [ca aceştia] să fi făcut vreo nedreptate, demnitatea preoţiei [în ceea ce te priveşte] s-a preschimbat în tiranie. Şi unde îl vei aşeza pe marele Pavel legiuitorul, care spune că episcopul nu se cade să fie iute la mânie, războinic sau iubitor de câştig urât381? Căci tu, din pricina câştigului urât, îi defaimi şi îi năpăstuieşti pe toţi.
286. Către Teodor tribunul
Pentru multa ta credinţă, dumnezeiescul apostol te-a numit locaş şi templu al Duhului Sfânt382. Cum, dar, nu te-ai temut să aduci în locaşul lui Dumnezeu gunoiul cântărilor desfrânate, al glumelor necurate, al murdăriei celei multe şi al cuvintelor de suflet vătămătoare?
381 1 Tim. 1, 7.
382 1 Cor. 6,19.
315
287. Către Traian ajutătorul
Dacă urmărind cugetul îngâmfării şi prinzându-l îl vei sparge ca pe un balon de aer, gândind despre tine că eşti pământ şi cenuşă, fum, iarbă şi vierme, după cum ne învaţă Scriptura, nu te vei moleşi primind laude şi nici nu te vei sălbătici fiind jignit.
288. Către Elefterie comitul Orientului
Când spunem „pentru puţin” [timp], nu înseamnă că este puţin [lucru]. Căci pentru puţin [timp] şi fără de o singură noapte Iuda nu a intrat în împărăţia lui Dumnezeu, şi pentru puţin [timp] omul acela din Sevastia care a dezertat nu s-a încununat cu ceilalţi martiri383. De aceea, lăsând deoparte interpretările, să ne silim spre a săvârşi toată fapta cea bună şi adevărată.
289. Către Metodie cubicularul
Hristos, Stăpânul tuturor, nu S-a temut de nici un fel de moarte. Căci a venit în trup să pătimească [moarte] pentru mântuirea oamenilor. Când îl auzi, aşadar, zicând: Părinte, dacă este cu putinţă, fă să treacă de la mine paharul acesta al morţii384, să înţelegi acestea ca spuse nu din frică sau spaimă, ci spre a-l ademeni prin micimea cuvintelor pe balaurul cel inteligibil să creadă că [Hristos] este un simplu om, ce se teme de patimă şi tremură, şi astfel să săvârşească prin iudeii
383 Cei treizeci şi nouă ce au fost martirizaţi la lacul Sevastiei.
384 Mt. 26, 39.
316
care îi slujeau [diavolului] ceea ce se impunea, şi să făptuiască împotriva Lui ceea ce El dorea să împlinească pentru noi. Căci a greşit vrăjmaşul diavol gândind [că pregăteşte] crucea pentru El [Hristos], de vreme ce prin chipul de rob şi prin cuvintele cele smerite ale Stăpânului, [diavolul] a fost vânat spre a lui pieire, împlinindu-se ceea ce se spune în Psalmi: în faptele mâinilor sale va veni cel păcătos385; şi: Viclenia lui peste capul lui se va întoarce386.
Vedem astfel că diavolul cel ce ne vânează pe noi a fost vânat el însuşi, el, cel numit chit [peşte] şi balaur. Se spune, dar, în cartea lui Iov despre Hristos: Acesta urmează să robească chitul cel mare387, şi că va nimici balaurul [diavolul] prin momeala iconomiei [dumnezeieşti] celei după trup388. Iar când auzi pe Domnul strigând pe cruce: Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?389, să nu treci cu vederea că spune acestea în calitate de reprezentant al tuturor oamenilor care s-au născut din Adam, după cum avocatul, neacceptând vreo injurie şi prădare la adresa celui apărat, strigă la judecător [într-un proces]: „Am fost insultaţi, am fost prădaţi, am fost jefuiţi”. Pentru că, dacă nu am fi fost părăsiţi de Dumnezeu, toţi cei ce ne-am născut ca oameni din Adam atunci nu am fi căzut în ocara a mii de păcate, şi nu am fi adus jertfă pietrelor şi copacilor, astrelor neînsufleţite şi maimuţelor, câinilor şi lupilor, crocodililor şi demonilor celor prearăi, închinându-ne diavolului însuşi.
385 C. Ps. 9,16.
386 Ps. 7,16.
387Iov 3, 8 [LXX],
388 Cf Iov 41,1.
389 Mt. 27,46.
317
290. Către Constantin comitul
Nu este divertisment, spui tu, a petrece în teatre şi în hipodromuri. În realitate însă este mai mult de atât, este nimicirea cea de pe urmă şi vătămarea groaznică a sufletului. Dacă cu adevărat vrei să te linişteşti, grăbeşte-te să mergi la Biserica cea sobornicească, alergând la locurile de nevoinţă ale monahilor, şi cu adevărat vei afla, prin harul lor, uşurare [duhovnicească] şi vindecare de suferinţele inimii. Apoi cercetează-te pe tine şi ia aminte la ceea ce ţi se întâmplă şi cum te simţi plecând din biserici şi mănăstiri, şi ieşind din teatre şi hipodromuri, şi comparând situaţiile celor două zile, nu mai trebuie să fii sfătuit de altcineva [cu privire la acestea]. Căci este de ajuns comparaţia celor două [experienţe] pentru a-ţi arăta măreţia folosului pe care îl ai aflându-te în biserici şi mănăstiri, şi paguba sufletească ce vine din petrecerea în teatre şi hipodromuri.
291. Către Leonid retorul
Doresc să fii drept în felul tău de a trăi şi a făptui. Căci a nu greşi cineva în cuvânt sau a nu denatura [limba în care se exprimă], aceasta o pot face şi cei imorali. Încetează, aşadar, să te preocupi de integritatea cuvintelor pe care le spui, dacă nu îmi arăţi că eşti creştin. Fiindcă exprimarea nicidecum nu mijloceşte dobândirea împărăţiei cerurilor, ci viaţa neprihănită, fapta cea bună şi credinţa statornică.
318
292. Către Isihie antipatul
Nu a fost altul Acela care l-a înviat pe Lazăr390 şi altul Cel care întreabă despre el, ci a fost Acelaşi, Care omeneşte spune: Unde este Lazăr aşezat?391 şi tot El este Cel care dumnezeieşte l-a înviat. După trup este Acelaşi care scuipă ca Om, iar după dumnezeire Acelaşi Cel care deschide ochii orbului din naştere392. Căci, după cum spune [Apostolul] Petru393, [Hristos] a pătimit trupeşte, iar dumnezeieşte a deschis mormintele şi i-a înviat pe cei morţi.
293. Către Zinodor decanul
[Am înţeles că] citeşti cu bucurie cuvintele episcopului Constantinopolului Ioan [Gură de Aur]. Din acestea, aşadar, îţi voi scrie ceea ce cauţi să înveţi acum. S-a arătat, aşadar, Duhul Sfânt, coborând peste Iisus în chip de porumbel394, spune evanghelistul. În noi, desigur, prin botez locuieşte temeiul şi încredinţarea395 dumnezeirii, în timp ce în Hristos locuieşte toată plinătatea dumnezeirii396. Şi să nu crezi că Hristos a primit pe Duhul Sfânt ca şi când nu îl avea. Căci Acelaşi [Hristos] L-a trimis pe Duhul Sfânt de Sus şi Acelaşi îl aştepta jos pe pământ ca Om. Dintru ale Sale [ale lui Hristos],
390 In 11,44.
391 In 11, 34.
392 In 9, 6.
393 1 Pt. 4,1.
394 Mt. 3,16.
395 6 âppaŞcov logodnă, tocmeală, legământ solemn în vederea căsătoriei.
396 Cf. Col. 2, 9.
319
aşadar, a coborât spre ale Sale, adică de la dumnezeirea Sa spre umanitatea Sa.
294. Către Anastasie episcopul
Luminătorul Bisericii celei mari a Bizanţului sau mai degrabă al întregii lumi, Ioan, preotul cel minunat397, având har profetic şi, aproape în toată vremea sau cu unele pauze, fiind vegheat de îngeri, a văzut deseori lăcaşul lui Dumnezeu, în special în timpul Jertfei dumnezeieşti şi fără de sânge. Căci umplându-se de uimire şi de bucurie duhovnicească, a povestit aceasta îndeosebi adevăraţilor săi prieteni duhovniceşti. Şi zicea că preotul începând să săvârşească Sfânta Proscomidie, deodată mulţime de puteri fericite coboară din cer înveşmântate în veşminte strălucitoare cu picioare dezgolite şi priviri pătrunzătoare şi cu feţele lor coborâte în jos, şi înconjoară cu evlavie, cu multă linişte şi în tăcere Sfântul Jertfelnic, rămânând de faţă până ce se termină de săvârşit înfricoşătoarea taină.
După aceasta se împrăştie întru tot cinstitul lăcaş, fiecare dintre ei mergând de ici-colo, stând de-a dreapta şi conlucrând, ajutându-i şi întârindu-i de obşte pe episcopii, preoţii şi pe toţi diaconii care slujesc spre împărtăşirea [poporului] cu Trupul şi cinstitul Sânge [al lui Hristos]. Acestea vi le scriu, pentru ca, învăţând taina înfricoşătoare a dumnezeieştii Liturghii, să nu stricaţi rânduiala şi să nu fiţi fără grijă cât priveşte frica de Dumnezeu şi nici altora să nu permiteţi să vorbească sau să murmure în timpul proscomidiei, nici să facă semne cu îndrăzneală sau să se schimbe din starea lor cucernică, nici să privească ici-colo sau să fie visători, petrecând în lenevie şi necuvioşie. Că zice Domnul lui Moise şi prin el
397 Sf. Nil se foloseşte de orice prilej pentru a aduce laudă mentorului său duhovnicesc, Sfântul Ioan Gură de Aur.
320
tuturor preoţilor: Pe fiii lui Israel să-i faceţi cinstitori de Dumnezeu, iar nu nepăsători398.
295. Către Falcon curatorul
De vreme ce diavolul poate lua chip de înger de lumină spre amăgirea şi omorârea celor înşelaţi, de ce te miri auzind că de multe ori acesta se arată în chip de fiare sălbatice, animale şi păsări?
296. Către Liciniu primatul
Să nu îmi spui că nu poţi să te împaci cu omul care îţi este potrivnic, fiind viclean şi de nevindecat. Vei putea să îl împaci cu tine şi să ţi-l faci prieten numai dacă îţi vei dori aceasta din tot sufletul. Căci ce poate fi mai sălbatic decât un leu? Şi totuşi oamenii îl îmblânzesc. Arta [îmblânzirii] sileşte firea, iar leul se face mai blajin decât oricare dintre oi, umblând prin piaţă fără să înfricoşeze pe nimeni. Ce iertare vei avea, dar şi ce răspuns, atunci când spui că omul nu poate fi îmblânzit, deşi fiarele sălbatice se îmblânzesc? Şi dacă pentru un animal sălbatic îmblânzirea este ceva nefiresc, pentru om nefirească este sălbăticia. Să doreşti, aşadar, chiar şi acum, să-l îmblânzeşti pe aproapele tău şi să ţi-l faci prieten.
297. Către Carinie eparhul
Când toate vor fi supuse Lui, zice, atunci şi Fiul Se va supune pentru noi Tatălui, pentru mădularele Sale399. Pentru că spune
398 Cf. Lev. 15,31.
399 1 Cor. 15, 28.
321
apostolul: Mădulare suntem ale lui Hristos din trupul Lui, şi din oasele Lui400. Supunerea noastră, aşadar, a celor ce mai înainte am fost neascultători şi fără rânduială, a fost făcută de însuşi Hristos, ca chezaş al nostru.
298. Către Priscie dregătorul401
Cel care dă bani săracilor şi cel care, pentru frica de Dumnezeu, nu gândeşte rău şi nici nu blesteamă pe omul bogat, prădător şi răufăcător, este vădit că, făcând acestea, se vor face părtaşi deopotrivă cereştilor bunătăţi.
299. Către Zenon decemvirul
Este pe de-a-ntregul fără de Dumnezeu şi lipsit de cuviinţă a spune că relele există prin fire şi nu prin a noastră alegere. Căci chiar dacă Scriptura zice că: Mintea omului este aplecată din tinereţile sale spre cele rele402, eşti dator să cunoşti interpretarea acestui text, adică faptul că omul nu se apleacă spre cele vrednice de osândă potrivit cu firea sa, nici prin gândurile sale cele fireşti însămânţate de la început de Dumnezeu în mintea noastră. Să nu fie! Ci a fost scris, din tinereţile omului, ca să se arate că din semănarea diavolului se dobândesc cele rele. Iar aceea că noi fiind ademeniţi de vrăjmaşul ne aplecăm degrabă spre cele rele, o spune Domnul în Evanghelie, zicând: Un om vrăjmaş a semănat neghină printre grâu403.
400 Ef. 5,30.
401 6 7toAiTuoavo; dregătorul, cel binecrescut, civilizat, bine educat.
402 Fc. 8, 21.
403 Mt. 13, 25.
322
300. Către Colasie diaconul
Spune fericitul Petru că: Dumnezeu L-a făcut pe Iisus cel răstignit Domn şi Hristos404, şi aceasta nu după fiinţa Cuvântului, ci spune că L-a făcut aşa ca Om. Căci ce anume a fost răstignit pe cruce, dacă nu trupul? Cât despre corporalitatea Cuvântului, cum altfel s-ar fi putut exprima [apostolul], dacă nu prin a spune că „L-a făcut”.
301. Către Tesalie simponul
Să nu fie mâna ta întinsă spre a primi şi reţinută spre a da celor lipsiţi405, ci aşa cum primeşti cu mulţumire câştigurile lui mamona, tot astfel să dăruieşti şi cele de trebuinţă celor aflaţi în nevoi.
302. Către acelaşi
Dacă ţi se pare că împlineşti poruncile Domnului şi faci milostenii, înşelându-i pe alţii şi asuprindu-i, [te amăgeşti]. Mai degrabă miluieşte-i pe cei care sunt nedreptăţiţi şi suspină din pricina slavei tale.
303. Către acelaşi
Vino întru cunoştinţa faptului că ai păcătuit, şi astfel îţi vor fi şterse păcatele, fă-te acuzator al tău însuţi, bătându-ţi
404 Fapte 2, 36.
405 C. Înţ. Sir.4, 33.
323
pieptul şi zicând: Dumnezeul meu, miluieşte-mă pe mine păcătosul406, şi vei dobândi mântuirea. [Iar noi] vom primi pocăinţa ta şi smerenia cugetului tău.
304. Către Evstochie comitul
Dacă îţi însemnezi neîncetat fruntea şi inima ta, închinându-te cu semnul Sfintei Cruci a Stăpânului, vor fugi de la tine demonii tremurând, căci se înfricoşează foarte tare de acest fericit semn.
305. Către Olimpie chestorul
Nu este folositor a te mânia, nici fără motiv, nici justificat. Astfel în chip potrivit a fost oprit aceasta de Domnul407. Iar dacă vrei să lucrezi după filosofía cea întru Hristos, atunci nici mulţimea oamenilor vicleni, nici demonii cei răi şi înfricoşători, nici făcătorul a toată răutatea, Satan, nu vor putea să te mişte spre mânie şi furie.
306. Către acelaşi
Dacă vreau ca acesta să rămână, până ce voi veni Eu, ce îţi este ţie? Tu vino după Mine408. Cu alte cuvinte, dacă vreau ca Ioan să trăiască în trup până ce voi veni să îl iau din trupul său, ce te interesează pe tine, Petre, dacă acesta va trăi mulţi ani în această viaţă? Tu, dar, Petre, urmează-Mi, pentru a fi cinstit prin patimă de acelaşi chip [cu a Mea] în [cetatea]
406 Lc. 18,13.
407 Mt. 5,22.
408 In 21, 22.
324
împărătească a Romei, acolo unde vei fi şi tu ridicat pe lemn, aşa cum am fost răstignit Eu.
307. Către Teodot preotul
Fiind stăpânit de vrăjmăşie, ai căzut în grea pătimire, iar mintea ta cea întunecată nu mai poate vedea nimic, nici nu poate să audă ceva cuvenit. Însă dacă te vei sili să îndepărtezi norul răutăţii, atunci vei putea să guşti din bucuria cea de Sus. Căci atunci când lepezi de la tine ura pe care o ai faţă de aproapele, ţi se va lumina gândul şi te vei umple de dragostea care place lui Hristos, iar persoana care mai înainte ţi se părea potrivnică şi respingătoare, din pricina vrăjmăşiei, acum ţi se va părea îmbietoare şi încântătoare.
308. Către Pashasie diaconul
Că rugăciunea este de mare ajutor, ne învaţă fericitul David. Pentru a reuşi să doboare la pământ turnul cel însufleţit, pe Goliat409, care a îndrăznit să jignească puterea lui Dumnezeu, înainte de a folosi piatra, s-a ajutat de rugăciune. Rugăciunea a călăuzit piatra şi a produs agonie păgânului, a zădărnicit curajul potrivnicului şi a adus biruinţă împotriva vrăjmaşilor.
309. Către Auxentie ecdicul
Şi a scos la lumină până şi umbra morţii410, adică Dumnezeu a scos la vedere şi a făcut cunoscută firea cea veche a păcatului
409 C. IRg. 17,50.
410 Cf. Iov 12, 22.
325
ce se afla întru noi. Dar, când auzi fire, să nu crezi, precum bănuiau unii, că păcatul este [în sine] vreo existenţă vie, raţională. Căci în ceea ce priveşte firea sa, păcatul se săvârşeşte sau nu se săvârşeşte prin alegerea liberă [npoaipeau;] a omului.
310. Către Aristarh tribunul
Să nu dispreţuieşti petrecerea împreună cu oamenii sfinţi, pentru că numai simpla lor privire poate să-ţi vindece sufletul tău cel stricat de păcate, iar cuvântul lor îi poate pricinui mari daruri celui ce crede. Căci glasul sfinţilor a zădărnicit războaie, a risipit demoni, a oprit în loc stihiile naturii, aşa cum a strigat Isus al lui Navi: Să stea în loc soarele şi luna, şi îndată a stătut411. Tot astfel şi Moise a legat marea să se despartă, după care a adus-o înapoi412, iar cei trei tineri au prefăcut prin cântări şi laude flacăra cuptorului în rouă413. Aşa şi acum cei care imită viaţa acelora se întăresc, şi numai prin cuvântul lor pot să stingă văpaia păcatului şi să usuce izvoarele plăcerilor, să înmoaie irascibilitatea şi să risipească pofta, să slăbească slava deşartă şi să pălească flacăra iubirii de bani, să ne izbăvească de puţinătate de suflet şi de întristare, şi să mijlocească sufletelor greu încercate pace adâncă.
311. Către Cleonic scholasticul
Se spune că, după potop fiind descoperit vinul, unii au băut fără măsură şi au murit. Apoi alţii au încercat să bea
411 Ios. 10,12-13.
412 Cf. Ieş. 14,21-27.
413 Cf Dan. 3, 25-26.
326
vinul cu măsură şi amestecat cu apă şi, astfel folosind băutura, au scăpat. Cei care nu au băut din vin de frică să nu moară i-au întrebat pe cei ce au băut dacă trăiesc. Iar aceia răspunzându-le: „Da! Trăim”, le-au vorbit apoi felicitându-l pe fiecare om dintre cei care au scăpat sau dintre apropiaţi, zicându-le: „Să trăieşti! Să trăieşti!”. De aceea, de atunci şi până acum s-a păstrat datina ca, acelora care beau [vin] să li se zică: „Să trăieşti!”. Acestea am a spune cât priveşte întrebarea ta.
312. Către Dimitrie domesticul
Să nu aşteptăm să fim salutaţi noi mai întâi, ca după aceea să răspundem, căci acesta este semn al unei minţi înfumurate şi nechibzuite. Să salutăm noi întotdeauna cei dintâi, fie că ne este prieten sau potrivnic, pentru ca astfel să ne proslăvească Dumnezeu, şi pentru ca oamenii să ne accepte şi să ne trateze cu bunăvoinţă. Căci şi apostolul ne porunceşte să considerăm cinstirea ce se cuvine celorlalţi mai presus decât a noastră414. Lipsind însă această virtute a bunei-cuviinţe, [ea] a risipit multe prietenii şi a adus după sine multe duşmănii. Iar dacă se împlineşte cu râvnă, ea risipeşte vechi discordii, face să dispară vrăjmăşiile neîmpăcate, întăreşte dragostea prietenilor adevăraţi şi face să sporească doririle [cele bune].
313. Către Valeriu primatul
Dacă îl vezi pe potrivnicul tău şi îţi vin în minte toate cele dureroase pătimite şi auzite [de la el], uită-le pe toate.
414 Cf. Filip. 2, 3.
327
Iar dacă ţi le vei aminti, să le pui pe seama diavolului şi să te gândeşti dacă nu cumva respectivul om a spus sau a făcut vreodată ceva folositor. Şi dacă vei avea în cugetul tău amintirea acestor [lucruri], te vei linişti degrabă, eliberându-te de cruzime şi de sălbăticie.
314. Către Arcadie rogatorul
Se zice că primim har peste har415. Căci har aducând noi ca un dar bun credinţa noastră în Dumnezeu, primim de la El în schimb un har ceresc şi mai mare şi nemăsurat, adică părtăşia [peiouaia] Duhului celui Sfânt. Căci zice: suindu-Se la înălţime, după înviere, a robit robime416, adică ne-a răpit pe noi din mâna diavolească. Şi ai primit daruri[, Hristoase,] de la oameni, sau cum spune marele apostol, ai dat daruri oamenilor417. Căci Dumnezeu, primind credinţa oamenilor, dăruieşte celor credincioşi harisme cereşti. Şi după cum odinioară ne-a dăruit ca unor robi supuşi harul cel după lege, acum nu ca unor robi, ci ca unor fii preaiubiţi, ne-a dăruit harul Evangheliei, mai înalt şi mai mare decât primul, prin care ne desăvârşim şi ne înţelepţim prin înţelepciunea cea de Sus şi ne apropiem de Dumnezeu cu îndrăznire ca nişte fii şi ne unim cu lumina dumnezeirii.
315. Către Ariston episcopul
întrucât, datorită iubirii tale celei după Dumnezeu, am fost slăvit în diferite feluri cu mii de binefaceri, mai mult
415 In 1, 16.
416 Ps. 67,19.
417 Ef. 4,8.
328
decât merit, căutând să-ţi întorc după cuviinţă cu o anumită răsplată, şi nicidecum reuşind, îţi pun înainte ca mare datornic pe Dumnezeu. Căci spune: Cel ce a făcut ceva pentru mine a împrumutat pe Dumnezeu418. Domnul îţi va răsplăti în locul meu419, aşa cum a spus David.
316. Către Martinian cancelarul
Spatele meu vădeşte vremea cea viitoare, după cum spune Scriptura: Cine va vesti omului ceea ce va fi în spatele lui420, adică după aceea. Şi Saul îi spune lui David: Jură-mi că nu vei nimici seminţia cea din spatele meu421, adică după aceea, după moartea mea, zice, să nu-i nimiceşti pe urmaşii mei.
317. Către acelaşi
Să nu fim nepăsători şi neatenţi cât priveşte grija de sine. Pentru că, chiar dacă vom cădea în adâncurile răutăţii, se poate să ne regăsim pe noi înşine şi să devenim mai buni şi să lepădăm toată răutatea. Căci răul nu este neclintit, aşa cum susţin maniheii.
318. Către acelaşi
Şi pentru că totdeauna prin vedere se naşte atracţia poftitoare422, păzeşte-ţi ochii de la a privi cu atenţie feţele cele
418 Pilde 19,17.
419 Ps. 137, 8.
420 Eccl. 10,14.
421 1 Rg. 24, 22.
422 x6 Qâv atracţie poftitoare, iubire pasională sufletească şi trupească.
329
plăcute la vedere, pentru ca nu cumva, prin nepăzirea ochilor, să ne întinăm spre fapte necuvenite şi necurate. Căci dacă Eva nu ar fi văzut pomul cel preafrumos şi nu ar fi luat din el spre mâncare, nu s-ar fi dezgolit de îndată de dumnezeiasca bună-chibzuire. În cele de aici Eva să o înţelegi ca fiind simţirea, care, dacă este învinsă de cele văzute, mănâncă dintâi din stricăciune, şi apoi neîntârziat dă mâncarea cea pieritoare bărbatului, adică minţii celei nevăzute, aşa cum ţi-am spus mai înainte.
319. Către Neron magistrul
Nimeni, viclean fiind, să nu se aştepte să fie găsit nevinovat, pentru că astfel îl va mânia pe Domnul. Prin urmare, nu vei scăpa de osândă, ci vei cădea în ea, chiar dacă acum, imaginându-ţi că Dumnezeu nu vede faptele tale cele necuviincioase şi nelegiuite, crezi că te vei izbăvi. Şi deşi eşti de părere că îl vei birui pe Veghetorul a toate, totuşi vei fi înfrânt şi vei suferi la vremea ieşirii tale [din viaţă] o cădere de nevindecat.
320. Către Ioan ilustrul
Toţi admiră sufletul tău cel minunat, atât îngerii, cât şi oamenii. Căci tu, pentru frica de Hristos, te îngrijeşti de copiii potrivnicilor tăi, şi ai celor vii, şi ai celor adormiţi. Ai celor vii, ca să te împaci în acest chip cu părinţii lor, iar ai celor morţi, pentru ca să câştigi bunăvoinţă de la Domnul şi astfel să te încununezi cu mii de cununi şi să primeşti mulţime de binecuvântări de la toţi, nu numai de la cei miluiţi de tine, ci şi de la cei ce văd faptele tale. Căci aceasta îţi va fi spre câştig în vremea judecăţii. Şi chiar dacă ai multe păcate, vei
330
fi eliberat de povara tuturor greşelilor, pentru că ai arătat îndurare şi milostivire multă faţă de potrivnicii tăi, iar prin acestea te-ai făcut următor al Domnului cel iubitor de oameni.
321. Către Filon preotul
Istorisirile Sfintelor Scripturi sunt văl de aur cu fire de aur şi cu ţesătură de aur. Să nu încurci, aşadar, printre acestea, fire de păianjen, abătându-te de la cele cuvenite. Iar firele de păianjen le consider a fi boala gândurilor tale şi nefolositoarea ta judecată, cugetele tale cele deşarte şi sofismele înţelepciunii elineşti, pe care îndrăzneşti să le introduci în Sfânta Biserică, aşa cum a făcut odinioară Manase, aşezând în locaşul lui Dumnezeu idolii cei necuraţi423. Opreşte-te, aşadar, de la prefăcătoria părutei învăţături duhovniceşti şi de la propovăduirea în Biserică, înaintea poporului Domnului, a născocirilor maniheilor. Pentru că nebunia ta a devenit vădită tuturor şi s-au descoperit, potrivit dumnezeieştii Scripturi, cele ascunse ale lui Isav şi cele ascunse ale întunecimii sufletului tău celui stricăcios424.
322. Către Isidor excubitorul
Se zice: Mai înainte de a fi smerit, am păcătuit425. Căci preamărindu-mă pentru roadele multelor mele virtuţi, am grăit Domnului cu cuget trufaş: M-ai cercat cu foc, dar n-ai aflat în mine nedreptate426; şi: Am zis întru îndestularea mea, nu mă voi clătina în veac427. Şi am fost părăsit de Tine şi am căzut în adulter
423 Cf. IV Rg. 21,11.
424 Cf. Ier. 49,10.
425 Ps. 118, 67.
426 Ps. 16, 3.
427 Ps. 29,6.
331
înfricoşător şi ucidere atotîntinată. Iar în cele din urmă, dezbrăcându-mă de ajutorul lui Dumnezeu, m-am tulburat şi m-am clătinat, şi fiind laş, m-am ferit de la faţa fiului lui Abesalom, şi fiind umilit, am ieşit desculţ din cetatea [Ierusalimului]428. Şi acoperindu-mi capul şi fiind defăimat de toţi, ocărât şi bătut cu pietre, am plecat [din Bahurim] de la faţa lui Şemei429 cel fără de minte şi ticălos. Aşadar, acum strig cu glas mare Dreptului Judecător: Am cunoscut, Doamne, că judecăţile Tale sunt dreptate şi adevăr430. M-ai smerit, cel ce mai înainte am greşit431. Nu există păcat mai mare decât cel al trufiei şi al nădejdii în sine. De aceea nu voi mai grăi cuvinte ale mândriei, ci îmi voi smeri cugetul meu şi voi vorbi [despre mine însumi] cu smerenie. Iar eu sunt vierme şi nu om432. S-a plecat în ţărână sufletul meu. S-a lipit de pământ pântecele meu433, şi m-am smerit nespus434. Dăruieşte-mi viaţă după făgăduinţa Ta435 şi cele asemenea.
323. Către Chiriac preotul
Fiul S-a născut din Tatăl, fiind Cuvântul cel Viu şi Dumnezeu, şi fiind împreună cu Tatăl, fără să fie creat nici mai înainte de toţi vecii, nici după aceea. Este Fiu, nu făptură, Creator, nu creatură, Ziditor şi nu zidire. Toate câte are Tatăl ale Mele sunt436. Pentru că toate cele ce sunt în chipurile arhetipale
428 Cf. II Rg. 15,16.
429 Cf. II Rg. 16,13.
430 Ps. 118, 75.
431 Ps. 118, 67.
432 Ps. 21, 6.
433 Ps. 43, 27.
434 Ps. 37,8.
435 Ps. 118,25.
436 In 16,15.
332
există şi ca realitate [eiKOva]437. Nu din poruncă a fost creat Fiul, ci a strălucit fără de început din fiinţa Tatălui, fiinţând în afara timpului dimpreună cu Tatăl, egal în bunătate şi de aceeaşi putere. Însă toate cele pe care le propovăduieşte [Hristos] în înveliş trupesc, lucrând iconomic la mântuirea veacurilor, sau le descoperă arătându-le prin trup, fiind trimis şi nimic de la Sine putând a face438 şi poruncă primind439 şi altele asemenea, să nu ţi se pară un motiv pentru a nesocoti dumnezeirea Celui Unul-Născut. Căci prin pogorârea la tine, cel neputincios, Cel puternic nu suferă nici o micşorare întru slava Sa, ci natura Sa gândeşte-o după dumnezeiasca cuviinţă, iar cuvintele Sale cele mai smerite primeşte-le după iconomie.
324. Către Vitalie protectorul
Pentru ce retorii cei cereşti [ai Cuvântului] sunt reprezentaţi în Scriptură ca fiind înaripaţi440, dacă nu pentru a fi descoperită oamenilor natura lor cea înaltă, eterică şi uşoară? De aici şi faptul că Gavriil coboară înaripat, nu pentru că acesta ca netrupească putere ar avea aripi de jur-împrejurul său, ci pentru ca să arate Prorocului Daniel441 că a coborât din locurile cele preaînalte şi lăsând lăcaşurile cele de Sus, a venit către oameni.
437 Lucrurile create există ca icoane şi imagini reale ce trimit la modelele şi formele prototipice sau arhetipale din Dumnezeu.
438 C. In 5,19.
439 Cf. In 14, 31.
440 C. Is. 6,2.
441 Cf. Dan. 9, 21.
333
325. Către Ghenetlie ecdicul
Spui, fiind învăţat de Solomon: Cine se va lăuda că are inimă curată?442. Dar chiar şi aşa, nu este atât de mare răul, neavând inimă curată, ci faptul că nu alergi la Stăpânul Hristos Care poate să o facă curată, rugându-te să primeşti acest dar. Căci Hristos, dacă voieşte, poate să cureţe inima [oricui] prin Sfântul Duh. Acest fapt l-a trăit unul dintre cei vechi prin rugăciune fierbinte, strigând: Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule443. Căci Dumnezeu doreşte mai mult decât noi să ne facă acest dar dimpreună cu alte bunătăţi, numai că aşteaptă un mic prilej de la noi, pentru ca neîntârziat să ne încununeze. Căci cine s-a aflat mai păcătos decât vameşul? Însă prin aceea că a zis: Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului, a coborât mai îndreptat de la templu la casa lui, decât fariseul444. Şi totuşi, câtă putere a avut acel cuvânt? Desigur că nu cuvântul l-a curăţit pe acesta, ci dispoziţia cu care a spus acel cuvânt, şi mai întâi de toate, iubirea de oameni a lui Dumnezeu, Care nu doreşte să ne pierdem, ci ne îndeamnă să înaintăm în pocăinţă.
326. Către Memnon învăţătorul
Dumnezeu voieşte de la noi doar un simplu prilej şi El îşi asumă totul pentru mântuirea noastră. De aceea, suntem datori ca mai înainte de moarte să ne defăimăm din pricina păcatelor, să ne mărturisim Domnului şi să căutăm ale Sale milostiviri. Căci, spune-mi, care durere şi ce fel de sudoare
442 Pilde 20,9.
443 Ps. 50,11.
444 Lc. 18,13-14.
334
îl va convinge pe păcătos că este păcătos şi, spunând aceasta înaintea lui Dumnezeu, îşi va cere iertare?
327. Către Vindici draconttil445
Se cade ca [omul], după ce s-a unit întru toate cu Hristos prin filtrul dragostei şi frâul evlaviei ca prin nişte legături de diamant, să păstreze credinţa neştirbită. Şi astfel să creadă neclintit în toate câte le spune, chiar dacă făgăduieşte mai mult decât de obicei, sau făgăduieşte [realităţi] mai presus de fire, fără a cerceta chipurile celor trecute. Şi fără a analiza prea mult legile firii, el numai aceasta să caute [unirea cu Hristos]. Căci mare este vrednicia celui care făgăduieşte, şi nu firea celui ce ascultă, ci puterea celui ce făgăduieşte, [reuşind astfel] să preschimbe cu uşurinţă obiceiul său către cele mai bune şi să depăşească firea.
328. Către Faust cubicularul
Ceea ce nu s-ar putea întâmpla dacă nu ar fi îngăduit de Dumnezeu, la aceea se şi face referire după obicei în dumnezeiasca Scriptură. Fiindcă toate cele pe care le îngăduie Dumnezeu să se întâmple, aproape toate, le face prin încuviinţare. Căci El ar fi putut să oprească răul, chiar şi fără voia celor care îl săvârşesc, dar nu îi opreşte prin violenţă, pentru a nu se încălca voinţa de sine stăpânitoare [auTeouatov] a omului. Aşadar, prin a sa voinţă şi putere [oucha], omul fie se încununează, fie este osândit. Iar cuvântul: Dumnezeu, pe oamenii necuraţi şi vicleni, i-a lăsat la mintea lor fără judecată,
445 6QaKovTtog ce ţine de însuşirile şi trăsăturile unui monstru, zeu, balaur.
335
ca să săvârşească cele ce nu se cuvin446, înseamnă că i-a lăsat liberi şi nu i-a oprit prin a Sa putere.
329. Către Regin candidatul
Cu un timp în urmă, nişte oameni iubitori de Dumnezeu, fiind strâmtoraţi din pricina unei nevoi, au cerut unui monah să înalţe rugăciune pentru ei. [Astfel ei au nădăjduit] să fie ajutaţi în lucrarea lor şi să se facă vreme bună. Însă monahul, văzând că văzduhul începe să se înnoureze şi să cadă stropi de ploaie, de teamă că nu va reuşi, a încetat să se mai roage. Aceia însă i-au spus: „Tu dăruieşte-ne nouă numai rugăciunea, şi credem că se va face nouă, după cum am crezut”. Şi [aceştia], chiar dacă îi picura, făcându-se rugăciune, au ieşit afară, fără nici o întristare sau şovăială. Iar atunci norii s-au risipit, cerul s-a înseninat şi vântul s-a liniştit. Şi aşa au mers aceia la locurile lor şi s-au întors la casele lor, ducând la bun sfârşit însemnatul lor lucru. Acestea ţi le povestim acum, pentru a reuşi chiar şi în parte să înţelegi ceea ce este scris: Credinţa este împlinirea [tmocrTacrig] celor nădăjduite447.
330. Către Parigorie secretarul
Spui: „La ce-mi foloseşte să plâng şi să mă tânguiesc pentru păcatele mele?” Câştigul, omule al meu, este foarte mare, într-atât încât nu poate fi cuprins în cuvânt. Pentru că la tribunalele lumeşti, oricât ai plânge, nu vei scăpa de osândă după ce vei primi sentinţa. În timp ce, în cele de aici, numai dacă suspini pentru greşelile tale, te dezlegi de datorie
446 Rom. 1, 28.
447 Evr. 11,1.
336
şi te bucuri de iertare. De aceea în multe locuri din Scriptură sunt fericiţi cei ce plâng448. Aşadar, să nu râdem în Biserică şi să nu ne distrăm, ci mai mult să suspinăm, pentru ca prin tânguire să moştenim împărăţia cerurilor.
331. Către Felicisimo diaconul
Nu dori ca în tot locul lucrurile să se facă pentru a se împlini scopul tău, fiind obraznic, împietrit şi înfumurat, căci lui Dumnezeu nicidecum nu îi place a ta închipuire de sine. Să nu doreşti, aşadar, ca lucrurile să fie făcute numai după a ta voie, pentru a nu cădea în mânie şi în nebunie negrăită. Iar dacă vrei să te îngrijeşti de tine însuţi, şi mai mult decât toate să făptuieşti pacea cea iubită de Mântuitorul, să primeşti mai mult să se facă cele ce se întâmplă ca fiind rânduite de Domnul şi te vei arăta înţelept şi îţi vei alina neliniştea inimii.
332. Către acelaşi
Cel care pentru credinţa şi viaţa bineplăcută lui Dumnezeu a altor oameni mulţumeşte în chip cuviincios preabunului Stăpân, ca şi cum fratele său ar fi un mădular al său, acela uzurpă449 harisma fratelui şi prin bunătatea sa prădează cununa aproapelui şi o face a sa. Căci lauda pe care o aduci aproapelui nu te va vătăma nicidecum, ci, dimpotrivă, te va slăvi, dacă, desigur, doreşti să fii sănătos la cuget. Şi nici atunci când aproapele tău va intra în casele celor bogaţi şi
448 Mt. 5,5.
449 cţTEQÎCa a însuşi, a călca, a fura; cu sensul că îşi însuşeşte prin participare, uzurpă virtuţile fratelui.
337
va fi cinstit, să nu-l invidiezi, ci să te bucuri. Şi chiar de va fi distins de cei cu putere, să te bucuri, şi astfel făcând, vei plăcea Mântuitorului tuturor.
333. Către acelaşi
Când părintele tău duhovnicesc îţi va spune un cuvânt dureros şi aspru, să-l primeşti şi să-l accepţi cu înţelepciune şi îndelungă-răbdare. Căci nu o face cu patimă, ci fără patimă. Şi dacă, aşa cum spui, se comportă cu tine cu micime sufletească şi te jigneşte, aceasta nu vine din sufletul lui, ci din a sa neputinţă, după cum şi mama din tristeţe îşi afuriseşte copilul. Iar că aceasta nu îşi blesteamă conştient odrasla, se vede din faptul că imediat se căieşte şi plânge când copilul ei se îmbolnăveşte.
CARTEA III
1. Către Teoctist referendariul
Despre profeţii mincinoşi [Evanghelistul] Luca scrie: De îndată a căzut asupra lui ceaţă şi întuneric, şi bâjbâind împrejur, căuta cine să-l ducă de mână1 Tu însă fii cu luare aminte, ca nu cumva, din pricina furiei, să te afli de partea întunericului şi cu mintea înceţoşată, şi astfel să ai nevoie de învăţători dumnezeieşti, care să te poarte de mână de la mânie la blândeţea şi milostivirea care luminează mintea.
2. Către acelaşi
Cel care mai înainte spunea către Dumnezeu: Strig toată ziua şi nu mă ascultă2, zice mai apoi: Nu şi-a întors faţa Lui de la mine, nici nu a trecut cu vederea ruga mea, şi strigând m-a auzit3. Există, aşadar, o vreme a amânării [rugăciunilor] de către Dumnezeu, prevăzând pentru noi ceva mai bun şi orânduind cu purtare de grijă ceea ce ne priveşte. De aceea, spre folosul nostru, nu ne împlineşte imediat cererea. Există, aşadar, o vreme a neascultării, dar şi un timp al ascultării. Că a venit vremea să-l miluieşti pe el4, spune Scriptura, adică [vremea]
1 Fc. 13,11.
2 Ps. 21, 2.
3Ps. 21, 28.
4Ps. 104,14.
340
sufletului să privească spre Dumnezeu, şi timpul Celui Preabun de a face cu noi [lucruri] mai presus de minte.
3. Către acelaşi
Supune-te Domnului şi te roagă Lui5, spune Psalmul al 36-lea, şi nădăjduieşte în El şi va face să răsară ca lumina dreptatea ta6. Şi [El te va scoate] din întunericul necazurilor care apasă mintea, şi o va preschimba de îndată, descoperindu-o în lumina cea de amiază. [Va preface] viforul iernii în seninătate, iar furtuna învolburată în veselie. Căci de voi sta în întuneric, spune un alt proroc7, [Dumnezeu] mă va smulge de la faţa întunericului la lumina cea apropiată şi de la negură la strălucirea cea nădăjduită.
4. Către Martin bătrânul bogat şi iubitor de desfrânare
Fiii lor sunt ca nişte odrasle tinere înrădăcinate în tinereţea lor8. Pentru că ai lăsat deoparte cele trecute şi mă rogi să îţi desluşesc înţelesul acestor cuvinte, învaţă [despre ele] că nu este ceea ce doreşti. Căci poate, fără cunoştinţă, ne-ai rugat să-ţi trimitem o altă interpretare, neaşteptând-o pe aceasta. Gândurile cele necurate şi toate purtările necuviincioase se numesc fii ai demonilor celor întinaţi. Acestea [gândurile şi purtările], prin faptele cele rele, îi distrug pe oamenii cei iubitori de păcat. Aceste gânduri, asemenea unor vlăstare, se înrădăcinează nemişcate în tinereţea ta. Pentru că, deşi
5Ps. 36,7.
6Ps. 36,6.
7C. Mih. 7,8.
8Ps. 143,12.
341
ai îmbătrânit cu trupul, cât priveşte netrebnicia, eşti în plină putere şi gândeşti ca un tânăr în privinţa poftei celei blestemate, arătându-te nesăturat în desfrânarea cea aprinsă de la vârsta cea tânără până la adânci bătrâneţi. Astfel în cazul tău se împlineşte cuvântul care spune: „Patima vicleană a sufletului nu îmbătrâneşte niciodată”. Iar dacă te ruşinezi de cuvintele acestea, chiar şi acum, atunci suspină cu amar asemenea unuia care s-a trezit ca dintr-o beţie de mulţi ani; şi roagă-L pe Dumnezeu, Care poate toate, să facă o minune în adâncul tău şi să zdruncine din rădăcină vlăstarele cele necurate şi vrednice de osândă ale tinereţii, să le scuture şi să le dezrădăcineze din adânc prin a Sa dumnezeiască stăpânire. Şi astfel, oprindu-te din desfrânare şi odihnindu-te, să poţi spune: „Din adânc a fost clătinat năravul meu, de aceea mă voi odihni privind spre moarte”.
5. Către Eusignie satrapul
Mincinoşi sunt fiii oamenilor la cântar urmărind să nedreptăţească9. Despre ce cântar este vorba? Oare toţi oamenii cântăresc? Nu cumva toţi vând lână, sau aur, sau argint? Cumva toţi sunt aplecaţi spre cele materiale, pe care negustorii le târguiesc cu talere, ajutaţi fiind de greutăţile cântarului? O mare parte dintre îndeletniciri însă nu au nevoie de cântar pentru lucrul lor. Mulţi sunt cei care călătoresc cu corăbiile, mulţi slujesc pe la tribunale şi pe la autorităţile comunitare, unde se practică minciuna, şi unde viclenia nu se cântăreşte cu cântarul. Ce înseamnă, aşadar, ceea ce zice [psalmistul]? [Să însemne] că în fiecare [din noi] stă ascuns un cântar pus de Creatorul nostru, prin care putem discerne natura lucrurilor? [Dacă este astfel, toţi] fiii oamenilor, având corupte
9Ps. 61, 9.
342
criteriile [de judecată] ale sufletului lor, sunt mincinoşi. Pe aceştia îi osândeşte prorocul spunând: Vai celor care spun amarului dulce, şi dulcelui amar, care au buzele spurcate şi sufletele decăzute, care le strică pe cele drepte şi laudă pe cele rele10 şi cele asemănătoare.
Căci [fiul oamenilor] zice: „Ale mele sunt cele prezente”. Pentru că cine cunoaşte cele viitoare? Judeci nedrept, aşadar, preferând cele rele în locul celor bune, cele deşarte şi mincinoase în locul celor adevărate, punând cele trecătoare împotriva celor veşnice şi alegând cele vremelnice în locul desfătării nesfârşite şi veşnice. Mincinoşi sunt, aşadar, fiii oamenilor care nedreptăţesc la cântar [prin judecata lor]11. Se nedreptăţesc întâi de toate pe ei înşişi, apoi şi pe cei care sunt în preajma lor. Se fac lor înşişi sfătuitori vicleni prin faptele săvârşite, iar pentru alţii se arată a fi exemplu nedemn de urmat. Nu vei putea să spui în ziua judecăţii că nu ai cunoscut binele. Pentru că ţi se vor prezenta greutăţile de cântar [criteriile de judecată] folosite de tine, care fac distincţia între bine şi rău. Căci în timp ce greutatea trupului o măsurăm prin înclinările balanţei, pe cele folositoare ale vieţii le judecăm prin voinţa de sine stăpânitoare [auxeouaiog] a sufletului, care se numeşte cântar, prin aceea că poate să se încline deopotrivă spre cele două părţi.
Prin urmare, nu nădăjduiţi la nedreptate, nici nu vă sprijiniţi pe [mărimea] averii, nici nu vă înălţaţi spre cele deşarte, nici vă preschimbaţi stricând norma de judecată a sufletului, ştiind că Dumnezeu este puternic şi milostiv. Temeţi-vă, aşadar, de puterea Lui şi să nu deznădăjduiţi cât priveşte iubirea Sa de oameni. Căci teama este bună pentru a nu face nedreptate, iar pentru cel care a alunecat în păcat,
10 Is. 5, 20.
11 Ps. 61, 9.
343
spre a nu cădea în deznădejde, este bună nădejdea în mila [lui Dumnezeu].
Iar la finalul psalmului, Prorocul David spune către Dumnezeu: Tu vei răsplăti fiecăruia după faptele lui12. Căci este scris: Cu măsura cu care veţi măsura, cu aceea vi se va răsplăti13. L-ai necăjit pe fratele tău? Aşteaptă acelaşi lucru. Ai prădat bunurile celor mai mici decât tine, ai lovit cu pumnul pe săraci, ai ruşinat prin înjosiri, ai defăimat, ai spus minciuni împotriva cuiva, ai mutat hotarul strămoşilor, ai intrat în pământul celor orfani, ai mâhnit vreo văduvă, ai preferat desfătarea prezentă bunurilor făgăduite? Aşteaptă răsplată pentru acestea cu aceeaşi măsură. Căci ceea ce sădeşte fiecare, aceea va şi secera14. Şi, desigur, dacă ai făcut ceva din cele bune, aşteaptă răsplătiri înmulţite după felul acestora, fiindcă Dumnezeu răsplăteşte fiecăruia după faptele sale15. Ţinând în minte toată viaţa ta această judecată, vei putea să te abaţi de la multe păcate.
îţi scriu acestea din cele ale sfinţilor bărbaţi de odinioară, la îndemnul lui Antonie cel de un neam cu tine, cu credinţa că ţi-am amintit cele de folos.
6. Către Gigantie ecclesiecdicul
Dacă ţi se pare că eşti mai presus de plăcerile trupului şi te făţărniceşti practicând înfrânarea, şi dacă nu îţi aduce nici o plăcere, la ce îţi foloseşte aurul cel vechi de la strămoşii tăi, pe care cu multă grijă l-ai pus la păstrare, asemănându-te balaurilor din basme care veghează asupra comorilor lor îngropate de aur?
12Ps. 61,11.
13 Lc. 6,38.
14 Gal. 6,7.
15 Mt. 16,27.
344
7. Către Sabin preotul
S-a scris: Fie ca Domnul să lărgească ţara lui Iafet16. Şi noi, tot aşa ne rugăm pentru tine, omule al lui Dumnezeu, să lărgească şi să crească Domnul, să bucure casa ta şi să o mărească, să o lumineze Dumnezeu şi să o umple cu mii de bunătăţi, să o facă tuturor oamenilor cunoscută şi să o arate vestită cu numele. Să se sălăşluiască Domnul în lăcaşul tău, căci cele ale tale sunt odihnă pentru cei care le caută, şi roada ta este bună, folositoare şi veşnică, şi din ea mănâncă din belşug Mântuitorul nostru Hristos. Atunci când robii care sunt în nevoi mănâncă, se consideră că mănâncă însuşi Stăpânul Hristos, făcându-Şi proprii cele ce sunt pentru aceştia.
Să nu îţi pară rău, aşadar, nici să te mâhneşti pentru [cele împărţite], căci unii iubitori de Hristos şi cinstitori de Dumnezeu, bărbaţi şi femei, îţi vor dărui diferite lucruri spre chivernisire. Şi nu te vei păgubi deloc, nici nu vei pierde răsplătirile ce ţi se cuvin, dăruind ale tale bunuri celor nevoiaşi, şi oferind cu bucurie şi bunăvoinţă cele ale tale împreună cu daniile primite de la alţii. Şi astfel, mai mult le înmulţeşti, şi nu îţi pierzi răsplata dumnezeiască, împletindu-se pentru tine o prealuminoasă cunună. Pentru că Domnul, văzând înclinarea ta sinceră, nevicleană şi fericită, îi înştiinţează pe cei vrednici ca, atâta vreme cât ei trăiesc, să-ţi aducă daruri, iar când se sfârşesc din viaţă, să-ţi lase din belşugul lor, pentru ca şi ei să fie miluiţi, iar tu să fii slăvit şi încununat, căci împreună cu ale tale bunătăţi dăruieşti [celor aflaţi în nevoi] şi bunurile care îţi sunt aduse din afară.
16 Fc. 9, 27.
345
8. Către Nicotihie scholasticul
Cele pe care cineva le pofteşte şi le iubeşte cu dorinţă arzătoare, pe acestea este nevoit necontenit să le mărturisească cu zel neîndestulat, aşa cum a ta nimicnicie şi înfumurare, crezând că s-a depărtat de curând de nebunia elinilor prin Botezul cu apă şi nu cu Duh Sfânt, a aprins iarăşi reaua credinţă cea dintâi şi, trecând sub tăcere minunile lui Hristos şi ale ucenicilor Lui, totdeauna face referire în adunări la filosofii elinilor cei fără de minte, pe care îi prezintă precumpănitor cu limbă uşuratică şi îi încununează cu laudele sale nepotrivite; iar pe preoţii creştinilor îi blamează, îi osândeşte şi îi defaimă neîncetat, ca pe nişte nevrednici, chiar dacă sunt luminoşi şi străvezii prin viaţa lor, în timp ce atunci când cineva doreşte să facă vreun ritual elinesc pe masă sau ar dori să vorbească în piaţă, aceasta o lauzi şi o primeşti. Şi iarăşi când cineva vorbeşte despre o oarecare dogmă [învăţătură] creştină, fie îl ironizezi pe loc, fie îţi întorci faţa în altă parte şi îţi închizi gura, devenind posomorât. Dincolo de acest fapt, aproape tuturor, printr-o anumită purtare de grijă dumnezeiască, li se face silă şi se scârbesc de tine şi de cuvintele păgâneşti, iar cuvintele cele bisericeşti le ascultă cu mulţumire şi multă bucurie. Aceasta pentru că le este mai de folos să creadă în cuvintele cinstiţilor învăţători, chiar dacă sunt nemeşteşugite, căutând şi trăindu-şi viaţa având cuget neprihănit, decât să se preocupe cu învăţăturile elinilor şi să îşi iasă din minţi17 pentru nebuniile şi pentru destrăbălarea lor.
Pentru că ar fi cea mai mare dovadă de stricăciune şi răutate ca nechibzuitele învăţături ale lui Filistion să fie propovăduite şi în casă la mese, şi în public la luptele din teatre,
17 icpaivai a delira, a-şi ieşi din minţi, a-i pierde conştiinţa.
346
spre vătămarea celor care le ascultă, pe care nici tu nu te ruşinezi să le cercetezi, iar cuvintele Scripturii, prin care suntem conduşi la ceruri, să fie cufundate în tăcere. Însă nu ne-ai scăpat neobservat, vrăjitorule! îţi voi descrie, aşadar, delirul celor fără de minte, care consideră că prin anumite ademeniri se poate fura luna când este roşie sau când pătimeşte o eclipsă, şi se poate mişca din rânduiala ei, dacă bărbaţi şi femei vor striga dimpreună la ea într-un singur glas… Nu ai scăpat, vrăjitorule! Nu ai fi putut să ne scapi, Nicotihie, chiar dacă ai crezut că ne înşeli prin ipocrizia ta şi prin folosirea nelegiuită a numelui sfânt şi atotcinstit al lui Hristos. Nu ne-ai scăpat din vedere fiind idolatru, desfrânat şi rătăcit în învăţăturile cele deşarte ale elinilor.
9. Către Plutarh cel merituos
Spun unii că vechii atenieni se rugau să nu vadă pe nici unul dintre prietenii lor adevăraţi deţinând funcţii de conducere. Pentru că acela care primeşte să conducă, întâi de toate, cade în mândrie, fiind nevoit să nu se recunoască nici pe sine, nici pe prietenii săi. El nu mai este stăpân al gândurilor sale, ci mutându-se şi mişcându-se când ici, când colo, face ceea ce nu este de folos. Apoi este urât aproape de toţi, şi îl uneltesc toţi, este uşor de cucerit şi expus la orice pericol şi situaţie grea, şi este gata să cadă în nenorociri de neîndreptat. Pentru aceasta şi eu acum mă rog să nu reuşeşti să primeşti funcţia spre care tinzi, pentru a nu pierde un veritabil, binevoitor şi bun prieten.
10. Către Elpidie aurarul
Ai lucrat cu destul zel podoabe străine din aurul cel iraţional, însă a-ţi făuri pentru tine o salbă din virtuţi nu
347
doreşti. Căci primind de la Dumnezeu un suflet care prin firea lui este de aur, prin indiferenţa ta l-ai arătat a fi piatră şi plumb, punându-l în cuptorul neruşinării şi al răutăţii. Aşadar, din pricina alegerii tale va urma de nevoie şi înecarea ta în marea înşelăciunii, şi naufragiul la limanul păcatului. Şi aceasta pentru că nu ne-au scăpat din vedere fărădelegile tale. Acum însă, teme-te de cântarea lui Moise, care îi înfierează pe egiptenii cei asemenea ţie, înecaţi [în mare] din aceeaşi răutate, din pricina fărădelegilor lor neîndreptate. Pentru aceea zice: S-au înecat ca plumbul în apa cea învolburată necuraţii egipteni, şi s-au afundat în adânc ca piatra18.
11. Către Polihronie diaconul
Te fericesc pentru iubirea ta de Dumnezeu şi pentru ardoarea19 cea nestricăcioasă şi cerească, de vreme ce ceri de la noi cuvinte despre străpungerea sufletului20. Această dorinţă a ta este semn al curăţiei sufleteşti. Căci este cu neputinţă a ajunge la această năzuinţă a cuvintelor [celor duhovniceşti], nefiind mai înainte pe deplin purificat şi trăind deasupra oricăror nevoi lumeşti. Iar acest fapt poate fi lesne sesizat în cei stăpâniţi fie şi pentru puţin de patosul dragostei [celei după Dumnezeu], care cunosc o aşa de mare prefacere21, că îndată sunt strămutaţi la cer zburând în văzduh ca urmare a fericitei lor judecăţi [a lucrurilor]22. De aici şi eu, primind
18 Ieş. 15,10.
19 xo eQcec iubire erotică, iubire unitivă, dorinţa persoanei iubite, zel, patos, dor.
20 f) KaravuAc străpungere a inimii, străpungere a sufletului celui ce se pocăieşte, inimă zdrobită, frământarea sufletească şi trupească a stării de pocăinţă.
21 rj peTa3oAf] trecere de la o stare la alta, preschimbare, reînnoire, transformare, metamorfoză.
22 rj yvcopri opinie, raţiune, mod de cunoaştere, judecată, dispoziţie cognitivă, părere etc.
348
cu bunăvoinţă cererea dragostei tale celei sincere, am întocmit o întreagă lucrare despre străpungerea inimii [Kaxavuu;] pe care am trimis-o ţie şi celor dimpreună cu tine prieteni cinstitori de Dumnezeu, rugându-vă fierbinte şi conjurându-vă, ca unii ce aveţi îndrăzneală către Dumnezeu, să mă răsplătiţi prin sfintele voastre rugăciuni. Căci cunosc bine că puteţi să-L liniştiţi pentru mine pe Cel Preaînalt.
12. Către Chiriac preotul
Să nu ţi se pară neobişnuit văzându-l pe fratele tău, pe preacinstitorul de Dumnezeu şi pe împodobitul cu multe virtuţi Pisimie, încercat de mulţime de necazuri şi fiind ispitit de diavol şi de oamenii cei ce sunt slujitori ai voii acestuia. Căci aşa cum tâlharii, nu priveghează îndelung acolo unde se găseşte iarbă, paie sau trestie, ci acolo unde află aur şi argint, şi acolo sapă, tot astfel şi potrivnicii adevărului şi ai dreptăţii pe aceştia îi atacă şi îi uneltesc, pe cei care caută să împlinească virtutea şi luminaţi fiind după Dumnezeu lucrează cu râvnă între oameni.
13. Către Ierie preotul
întrucât iubeşti nespus cuvintele slăvitului şi purtătorului de Dumnezeu Ioan episcopul Constantinopolului, îţi voi scrie cu privire la problema din zicerile sale despre care m-ai întrebat. Să nu ne necăjim nicidecum din pricina ispitelor ce vin peste oamenii buni, nici să ne îndoim, nici să ne neliniştim, ci să ne educăm [în lupta cu ispitele] sufletele şi să învăţăm acestea şi pe alţii. Şi când vezi pe cel virtuos suferind mii de rele, să nu te scandalizezi. Căci cunosc pe mulţi
349
zice, a mers la altar23 ducând bani pentru săraci şi a naufragiat pierzând totul. Altul, iarăşi, făcând acelaşi lucru, s-a întâmplat să cadă între tâlhari, şi cu greu a reuşit să-şi salveze sufletul, fugind de acolo gol. Ce putem spune, aşadar? Că în nici una dintre aceste situaţii nu se cade să ne indignăm şi să ne îndoim. Pentru că, chiar dacă a naufragiat, el a păstrat cu toate acestea rodul milosteniei sale. Întrucât a împlinit tot ceea ce depindea de el, a adunat banii şi luându-i a plecat să-i împartă, depărtându-se de la casa lui. Naufragiul, aşadar, nu s-a întâmplat după a lui voinţă. Atunci pentru care motiv Dumnezeu a îngăduit aceasta? Pentru a-l arăta încercat. Săracii însă, spui tu, au fost lipsiţi de aceşti bani. Nu poţi avea tu grijă de săraci mai mult decât Cel care i-a făcut pe ei, Dumnezeu; pentru că, chiar dacă săracii au fost lipsiţi de aceşti bani, [El] poate într-un alt chip să le ofere un mai mare prilej de belşug.
Să nu cerem, aşadar, socoteală de la Dumnezeu pentru cele ce se întâmplă, ci să îl slăvim pentru toate. Pentru că nu încuviinţează să se întâmple lucrurile simplu şi la voia întâmplării. Căci de multe ori în locul mângâierii ce ar fi venit prin aceşti bani, Dumnezeu a dăruit în alt mod hrană celor săraci. Iar pe cel care suferă naufragiu îl face şi mai încercat, şi îi mijloceşte şi mai mare plată. Fiindcă acesta, încercând a oferi milostenie deşi căzut în necaz, este mult mai folosit pentru aceea că a mulţumit lui Dumnezeu. Căci nu numai ceea ce dăm drept milostenie, ci şi răbdarea cu nobleţe a lipsei lucrurilor de care alţii ne-au privat, şi acestea ne aduc un mare câştig. Pentru a învăţa că aceasta este mai presus decât cealaltă, o să-ţi fac cunoscute cele ce s-au întâmplat cu Iov. Acesta, când a adunat bani, a deschis casa celor săraci şi le-a dat toate bunătăţile sale.
23 T6 (aaQTUQLOv locul mărturisirii şi martirajului unui sfânt din primele veacuri creştine loc de jertfă, altar, biserică.
350
Dar nu prin aceasta s-a arătat strălucitor, când şi-a deschis casa celor săraci, după cum s-a arătat, ci când auzind că a fost năruit, nu şi-a pierdut curajul. Nu era atât de strălucitor când, din lâna de la tunsul oilor, a îmbrăcat pe cei goi, cât a fost de strălucitor şi vrednic de cinstire când, auzind că s-a coborât foc din cer şi i-a nimicit toate animalele, a mulţumit [lui Dumnezeu]. Atunci a fost iubitor de oameni, acum a devenit filosof. Atunci a miluit pe săraci, acum a mulţumit pe Stăpânul. Şi nu şi-a zis: „Cum este posibil aceasta? S-au prăpădit oile prin care s-ar fi putut hrăni mii de săraci”. Şi dacă eram nevrednic să mă bucur de belşug, ar fi trebuit ca măcar pentru săraci să mă cruţe. Dar nimic din toate acestea nu a spus, nici nu a gândit, deoarece ştia că toate Dumnezeu le-a rânduit cu iconomie pentru binele său.
Şi pentru a învăţa că, în cele ce au urmat, a rănit şi mai mult pe diavol, când, deşi fiindu-i luate toate, el a mulţumit [lui Dumnezeu] mai mult decât atunci când le avea şi făcea milostenii. Căci atunci când avea bogăţie, diavolul avea o bănuială care, deşi era mincinoasă, i-a dat prilejul să spună: Oare dezinteresat îl cinsteşte Iov pe Dumnezeu24. Dar, după ce i s-au luat toate şi după ce a fost dezgolit de toate, el a păstrat aceeaşi bunăvoinţă faţă de Dumnezeu. Atunci deci a închis gura cea neruşinată a [diavolului], şi nimic nu a mai avut de spus. Iar acum dreptul s-a arătat a fi şi mai slăvit. Căci este mai presus a răbda cu bărbăţie şi mulţumire, după ce le-ai pierdut pe toate, cum s-a arătat în cazul acestui drept, decât a face cineva milostenie trăind în bogăţie. Atunci era mare dragostea lui către robii cei dimpreună cu sine, dar acum s-a arătat a fi şi mai mare iubirea lui faţă de Dumnezeu.
24 Iov, 1,21.
351
14. Către Faustin
Dumnezeu ar fi putut stinge focul cuptorului din Babilon, dar nu a făcut-o pentru a nu produce o şi mai multă teamă celor necredincioşi, şi producând o mai mare uimire, să dezlege toată împietrirea lui Nabucodonosor. A făcut însă ceva şi mai înalt şi neobişnuit decât a stinge focul. Căci lăsându-l să ardă atât de mult, pe cât a vrut acela [Nabucodonosor], a arătat astfel puterea Sa, nu desfiinţând născocirile vrăjmaşilor, ci, existente fiind, le-a arătat inutile. Şi pentru a nu crede cineva că focul era o fantezie, văzându-i [pe cei trei tineri] deasupra focului, a permis ca cei aruncaţi în foc să fie arşi, vădind prin aceasta faptul că focul cel văzut era adevărat. Căci altfel focul nu ar fi înghiţit nici vreascurile, nici câlţii şi nici atât de multe obiecte. Nu era nimic mai puternic decât porunca lui Nabucodonosor, dar atunci s-a arătat [a fi mai tare] firea tuturor celor ce sunt ale [lui Dumnezeu] Celui ce a adus-o [firea] de la nefiinţă la fiinţă. Pentru că focul, primind în el trupuri stricăcioase, s-a depărtat de acestea ca şi cum ar fi fost nestricăcioase, şi a dat înapoi odorul întreg cu şi mai multă strălucire.
Căci cei trei tineri s-au arătat ieşind din cuptor ca nişte împăraţi dintre împăraţi25, şi nimeni nu suferea să se uite la împărat, ci ochii tuturor s-au îndreptat de la el spre minunata vedere dumnezeiască. Şi nici diadema [împărătească], nici haina de porfiră, şi nimic altceva din închipuirea cea împărătească, nu a atras atât de mult atenţia mulţimii, ca priveliştea acelor credincioşi, care stând atât timp în foc, au ieşit de acolo, ca şi cum ceea ce au pătimit ar fi fost posibil numai în vise. Pentru că, chiar şi ce este cel mai firav decât
25 Cf. Dan. 3, 23-29.
352
toate în noi, adică firele de păr, au rezistat atunci mai mult decât diamantul.
15. Către Tirbonie preotul
Mâncarea de carne este cu adevărat [mâncarea] dumnezeieştilor înţelesuri: Căci carnea mea, zice, este adevărată mâncare26. De aceea şi tu, cu mulţumire, să te împărtăşeşti de toată hrana cea tare, după cum spune Apostolul Pavel26.
16. Către Elefterie
Cum de nu-ţi acoperi faţa de ruşine, numindu-i înfrânaţi şi înţelepţi pe discipolii lui Diogene, Pitagora şi Platon, care, urmând acestora, au ajuns la nebunie, încât se închină idolilor celor încremeniţi şi fără suflet?
17. Către acelaşi
Să nu te arăţi fără simţire şi nepăsător faţă de întâmplările dureroase ce au venit peste casa ta, nici să adaugi alte păcate la păcatele cele vechi, ci cunoaşte că Dumnezeu te bate pentru că eşti înfumurat, pentru ca, venindu-ţi în fire, să arăţi schimbare spre cele bune. Căci, dacă persişti în a fi şi mai încrâncenat şi fără minte şi batjocoritor faţă de tine însuţi, se vor înmulţi plăgile pe care ţi le va trimite Dumnezeu şi vei face să crească numărul nenorocirilor şi relelor în necredincioasa ta casă.
26 In 6, 55.
27 Evr. 5, 14.
353
18. Către Iulie decemvirul
Dacă păcatele ne sunt cercetate cu atât de multă acrivie, fiind pedepsite în urma judecăţii lor, atunci şi cuvintele şi amintirile, dar şi izbânzile, fie că sunt mari, fie mici, se vor socoti nouă în ziua aceea a răsplătirii celei drepte. Să nu te laşi stăpânit de descurajare, aşadar, nici să te arăţi nepăsător, ci mai degrabă lucrează după putere binele.
19. Către Ifestion preotul
M-ai întrebat: De ce unii oameni buni cad în necazuri pe care nu le dorim, cum ar fi durerile trupeşti până la moarte, sau în demenţă, asemenea lui Kalitihie silendariul, sau în laţul unui demon care îi zdrobeşte şi îi chinuie, asemenea lui Taghirie, fiul unui bogat mândru, el fiind om cumpătat, spăşit şi evlavios? Alţii, desigur, au fost luaţi în robie de barbari, iar alţii, întâmplându-se un cutremur, au fost omorâţi de ruinele casei lor dărâmate, alţii au ars în incendii sau au căzut victime ale unor nenorociri neaşteptate? Cunoaşte, aşadar, că astfel de nenorociri se întâmplă celor drepţi pentru ca prin acestea cei care nesocotesc [cele dumnezeieşti] să se cutremure şi să coboare sprâncenele lor îngâmfate, şi să revină la amintirea Domnului şi a Judecătorului tuturor, iar cei ce fac fapte nelegiuite să înceteze lucrarea lor cea rea, şi să alerge la vindecarea cea din pocăinţă, şi să se îngrijească de virtutea cea folositoare de suflet. Dincolo de aceasta, reţine că necazurile care li se întâmplă celor drepţi nu vatămă absolut deloc sufletul lor, ci adaugă acestora şi mai multe câştiguri dumnezeieşti.
354
20. Către acelaşi
Dacă Avraam ar fi avut ca scop să jertfească pe fiul său lui Dumnezeu, de ce zice atunci slugilor sale: Voi şedeţi aici împreună cu asinul, iar eu cu copilul mergând să ne închinăm ne vom întoarce28? Aceasta a făcut-o deoarece credea că, după jertfirea copilului, îl va învia pe el Dumnezeu şi i-l va înapoia viu pe cel jertfit. Să credem, aşadar, şi noi că deja de aici vom învia din cele pătimitoare la cele nepătimitoare.
21. Către Kastorie ducele
Să consideri că lumea aceasta stricăcioasă este o peşteră. Aici trăiesc29 oamenii drepţi ca nişte îngeri pământeşti, iar oamenii vicleni ca nişte reptile încuibate în această aşa-numită peşteră, făcând foarte multe nedreptăţi şi provocând foarte multe suferinţe fericiţilor bărbaţi. Dacă, aşadar, prin convieţuirea lor, şi prin răbdarea şi sfaturile celor drepţi se vor preschimba vreodată oamenii animalici în vieţuire omenească, felicitări lor. Dacă însă rămân până la moartea lor neîndreptaţi, vor suferi o pedeapsă îndoită în viitor. O pedeapsă întrucât în locul virtuţii au îmbrăţişat răul, şi o alta deoarece nici prin împreună vieţuirea lor cu cei drepţi, nici prin sfaturile lor nu au dorit să fie mai buni.
22. Către acelaşi
Nici virtutea nu este prin fire o substanţă de sine subzistentă, nici răutatea nu este o existenţă vie raţională, cum
28 Fc. 22,5.
29 biaitaco a se întreţine, a se hrăni, a vieţui, mod de a fi.
355
cred unii. Ci de obicei ambele există [yiveaBat] se realizează sau nu, prin asumare sau purtare de grijă [â peAăxrjg] sau lucrare, sau prin depărtarea de cele care participă sau nu participă30.
23. Către acelaşi
Că împăratul şi sluga, păcătosul şi dreptul, cel puternic şi cel slab se vor hrăni prin aceeaşi credinţă, o spune Isaia, fiind [un fapt] sigur. După venirea în lume a lui Hristos, se vor hrăni, zice, lupul împreună cu mielul, leopardul se va odihni cu căprioara, iar boul, leul şi taurul împreună vor paşte31. Că oamenii mai simpli şi cei fericiţi şi fără răutate, care aleg nevinovăţia pruncilor, trăind o viaţă curată şi netulburată, îmblânzesc cu uşurinţă prin rugăciune neclintită puterile cele potrivnice, o spune acelaşi proroc: Iar copilul de vârstă fragedă în gaura viperelor şi în cuibul puilor de viperă îşi va pune mâna sa şi nu i-o va vătăma, nici nu vor putea să nedreptăţească pe vreunul în muntele Meu cel sfânt32, înţelegând prin „munte”, din pricina înălţimii credinţei, Biserica lui Hristos.
24. Către Asclipie secretarul
Dacă mai înainte de a face fapte bune căutăm [să aflăm] anumite lucruri nefolositoare şi nedesluşite, cugetând nedrept, ne înşelăm şi cădem în cursă. Pentru că timpul [vieţii] fiecăruia
30 Prin depărtarea sau ocolirea celor care participă sau nu la viaţa dumnezeiască, se împlineşte fie răul, fie virtutea. Virtutea şi răul, aşadar, nu au substanţă de sine, ci subzistă, sau nu, în acord cu participarea la viaţa dumnezeiască.
31 Is. 11, 6.
32 Cf Is. 11, 8-9.
356
[dintre noi] este scurt şi judecarea noastră este din fapte, nu din cunoaşterea celor negrăite. De aceea să nu ne oprim din a căuta: Ce trebuie să facem pentru a moşteni viaţa veşnică33. Căci dacă, preocupaţi în timpul scurt [pe care îl avem] de probleme greu de rezolvat şi nefolositoare, risipim zilele acestei vieţi [trecătoare], vom fi prinşi în capcană şi vom pleca de aici cu mâinile goale, şi vor spune despre noi în chip cuvenit prorocii, deplângând a noastră pierzare: Unde sunt cărturarii? Unde sunt atotînţelepţii sfătuitori şi dascălii?34 Cum s-au pustiit?35. Căci s-au împuţinat şi s-au pierdut din pricina înfumurării şi a nelegiuirii lor, aşa cum se spulberă visul aceluia care se trezeşte [dimineaţa] din aşternutul său. Înainte însă de a spune despre tine aceste [cuvinte] înfricoşătoare, lăsând [deoparte] căutările cele nebuneşti, care se potrivesc copiilor care se joacă, încredinţează-L [de faptele tale] pe Marele şi Adevăratul învăţător care strigă: Căutaţi mai întâi de toate împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea36. Pentru că fiecare are în această lume timpul lui spre a face fapte drepte, urmând a primi răsplata [pentru acestea] în veacul viitor. Aşadar, pentru a nu cădea în cursă, să păşim pe urmele dreptăţii şi astfel să făptuim, încât, asemenea unor pelerini foarte buni, purtând merindele faptelor bune, să intrăm, ca într-o cetate, în împărăţia lui Dumnezeu. Fiindcă Dumnezeu, celor care sunt recunoscători, pentru lumea creată de El, li Se descoperă fiind mărturisit de toată făptura. Să nu-L uităm deci pe Dumnezeu, poruncile şi judecăţile Lui, şi să nu ne ocupăm cu treburi neînsemnate şi cu subiecte nefolositoare şi nevrednice de cuvânt, ca şi cum ar fi foarte mari şi de negrăit, şi astfel să rătăcim şi să ne depărtăm de la viaţa veşnică.
33 Lc. 10,25.
34 1 Cor. 1, 20.
35 Ps. 72,19.
36 Mt. 6, 33.
357
25. Către Filumenie
Sufletul care altădată s-a sălbăticit şi a rămas din nepăsare fără rod, poate acum preschimbându-se în bine, să se trezească şi să iubească frumosul, să se cultive şi să primească un chip mai bun. Căci s-a scris: A prefăcut pustia în lacuri şi în izvoare de ape, şi a aşezat acolo pe cei flămânzi, şi au zidit cetăţi de locuit, au cultivat ţarini, au sădit viţă de vie şi au fost binecuvântaţi37. Iar că prin acestea nu vorbeşte de o ţară neînsufleţită, ci de suflete raţionale, se spune la sfârşitul aceluiaşi psalm: Cine este înţelept va păzi acestea şi va înţelege milele lui Dumnezeu38. Să nu deznădăjduieşti, aşadar, fiind gol de orice dreptate; ajunge numai să doreşti să îţi schimbi chipul de a vieţui. Pentru că şi Moise, construind în pustie cortul lui Dumnezeu, a arătat simbolic39 că este posibil ca un suflet pustiit să primească în el cortul lui Dumnezeu: Căci credincioşii se vor veseli în veac, şi le va fi sălaş Domnul, şi se vor lăuda, zice, în Tine toţi cei care iubesc numele Tău40, Hristoase.
26. Către Teodot diaconul
Nu trebuie să te miri de cele ce se întâmplă, că în tot locul ispitele sunt legate de cei care trăiesc duhovniceşte [în trezvie], fie prin cei de aproape, fie prin străini. De aceea şi apostolul, văzând mulţimea41 pericolelor şi temându-se ca nu cumva
37 Ps. 106, 35-38.
38 Ps. 106,43.
39 Cf. Ieş. 40,1 ş.u.
40Ps. 5,11.
41 f) vuj)â5a fulgi de nea, picături de gheaţă. Poate fi vorba de o exprimare metaforică ce trimite la starea de răceală sufletească ce vine în urma necazurilor şi a păcatelor.
358
unii dintre ucenici să se tulbure, a zis: Vi l-am trimis pe Timotei, pentru a nu se clătina nimeni în necazuri. Căci voi singuri cunoaşteţi că aceasta este comoara42 noastră43. Iar ceea ce zice, aceasta înseamnă: Viaţa noastră aceasta este, să suferim mii de rele, aceasta este urmarea vieţuirii noastre apostolice. Căci zice: aceasta este comoara noastră, adică aşa cum există alimentele care urmează a fi vândute şi a fi cumpărate, aşa şi viaţa apostolică stă ca o comoară, în a fi defăimaţi şi a pătimi rele, fără să existe nici o întrerupere în acestea. Iar cei care vieţuiesc duhovniceşte [în trezvie], nu numai că în cele de aici nu se vatămă, ci au folos şi mai mare [în viaţa viitoare].
27. Către acelaşi
Se zice: Binecuvânta-voi pe Domnul în toată vremea. Lauda Lui pururea în gura mea44. Este necuviincios fapt a binecuvânta pe Dumnezeu [doar] pentru cele foarte folositoare, şi a păstra tăcerea pentru cele neplăcute. Dimpotrivă, când suferim rele, trebuie mai mult să mulţumim [Domnului], cunoscând că: Pe cel care îl iubeşte Dumnezeu îl cearcă, şi-l bate pe tot fiul pe care îl primeşte45.
28. Către acelaşi
Iar eu sunt ca măslinul plin de roade în casa Domnului, şi niciodată nu voi fi lipsit de fericita nădejde46. Să ne facem, aşadar,
42 Keîpai mă odihnesc, depind de cineva, a avea provizii, a păstra ca tezaur [comoară sau lucru de mare preţ].
43ITes. 3, 2-3.
44 Ps. 33,1.
45 Evr. 12,6; Pilde 3,12.
46 Ps. 51, 7.
359
măslin plin de roade nu în altă parte, nu prin elenismul [idolatru], nici prin iudaism, nici în erezia cea rea, ci în casa lui Dumnezeu, adică în credinţa şi în dreapta cinstire de Dumnezeu. Căci în afara Bisericii necredincioşii rodesc cele deşarte.
29. Către acelaşi
După cum Iosif la început a avut parte de necazuri, iar pentru mult timp aşa au stat lucrurile, fiind contrare făgăduinţei nădăjduite, iar apoi a primit mai multe decât cele aşteptate47, tot aşa şi după răstignirea [lui Hristos], nici prea devreme şi nici de la început, nu s-a plămădit imediat întreaga izbândă. Fiindcă poticnirea [în Hristos cel Răstignit] a continuat, şi doar puţine s-au întâmplat [atunci] ca urmare a minunii şi a îndreptării acelora care au îndrăznit [să creadă], şi acestea toate au trecut numaidecât. Căci deşi catapeteasma templului s-a rupt în două, iar pietrele au crăpat, şi soarele s-a întunecat48, şi toate într-o singură zi, acestea au fost uitate de mulţi. Mai apoi însă, Apostolii au propovăduit cuvântul fiind pe drumuri, în prigoniri, în lupte, uitaţi printre intrigi, nevăzuţi, ameninţaţi, în timp ce soborul iudeilor prin marea lui putere i-a dat pe cei care credeau [în Hristos] la pieire, i-a perindat fără rost, şi i-a sfâşiat. Iar Cel răstignit văzând acestea le îngăduia. Însă fii cu luare aminte la faptul că, după toate acestea, lucrarea49 Bisericii a strălucit mai mult decât soarele şi a stăpânit întreaga lume.
47 Cf. Fc. 37, 7; Fc. 41, 40.
48 Cf. Mt. 27, 51; Mc. 15, 38; Lc. 23, 45.
49 TO npâyjaa faptă, lucru, lucrare, eveniment, ipoteză, conjunctură, obiect, subzistenţă, obligaţie, soartă.
360
30. Către Eunomie preotul
M-a întrebat de Dumnezeu iubitoarea ta faţă ce înseamnă ceea ce scrie apostolul către Galateni, că acela care se taie împrejur este dator să împlinească toate după legea mozaică50. Aceasta o spune pentru că după credinţa în Hristos şi lumina cunoaşterii cereşti, Galatenii, căzând în lenevie şi îndărătnicie, au fost înşelaţi de anumiţi oameni vicleni şi ucigători de suflete şi au ajuns să susţină tăierea împrejur, trebuind să urmeze, astfel, întreaga lege iudaică[puţin aluat dospeşte toată frământătura51]. Voind fericitul Pavel să nu se piardă aceştia, ci să se mântuiască, îi ţine în frâu pe cei păgubiţi şi îi îndepărtează de argumentul lor vătămător şi de la nedreapta tăiere împrejur, spunându-le într-un anumit fel: Dacă vrei să te tai împrejur, trebuie să cinsteşti şi ziua Sâmbetei, să aduci jertfe, să trâmbiţezi, să cinsteşti sărbătoarea corturilor, şi să te aperi de şoarece şi de pisică, patul şi aşternutul tău să le speli în fiecare zi, să sapi adânc jertfelnicul [Domnului], şi să te legi cu toate legăturile legii mozaice, şi iarăşi [prin acestea] rău să te clădeşti, deşi Domnul bine le-a zădărnicit, şi să reînnoieşti iarăşi legea cea grea dată la vremea cuvenită celor care erau prunci la minte, [lege] pe care Mântuitorul Hristos a desfiinţat-o prin desăvârşitele şi înaltele dogme ale dreptei slăviri [de Dumnezeu]. Dacă iubeşti tăierea împrejur, aşa cum copiii fără de minte şi fără judecată îşi iubesc gleznele, şi tobele, şi mingile, şi nucile, să ştii desluşit că nu ai parte cu Hristos, neîmplinind voia lui Dumnezeu. Şi astfel, nu numai prepuţul să ţi-l tai, ci taie-ţi şi toate organele genitale, fapt pe care sunt datori să îl facă toţi cei care poruncesc să vă tăiaţi împrejur, şi ridică-te pentru aceasta împotriva Bisericii. Căci aşa se înţelege ceea ce s-a zis: Sunt datori să se
50 Cf. Gal. 5, 3.
51 Gal. 5,9.
361
mutileze desăvârşit cei care vă răzvrătesc pe voi52, şi iarăşi robi îi fac pe cei care au fost eliberaţi prin Hristos.
31. Către Pionie ilustrul
întrucât eşti fiul adevăratului meu prieten, al preafericitului Eucarpie, şi fiind foarte preocupat de mântuirea ta şi de înţelegerea [lucrurilor], îţi scriu ceea ce îţi foloseşte. Leapădă, aşadar, inelele de aur şi cele două brăţări ce le ai la mâinile tale, şi dăruieşte-le mai bine, după lege, viitoarei tale soţii. Dacă însă femeia va fi foarte cuviincioasă şi înţeleaptă, după cum cred, nu va primi aceasta […]53.
32. Către Andrei preotul
Se spune că monahul este altar de jertfă al Domnului, altar rânduit şi întemeiat duhovniceşte, pe care şi de pe care sunt aduse drept ofrande lui Dumnezeu cel Preaînalt, cum spune David, rugăciunile curate, fiind locul unde au stat picioarele Domnului54, şi nu s-au clătinat55. Pentru că zice: Au stat picioarele noastre în curţile tale, Ierusalime56.
33. Către Tavmasie monahul
Ce ai nădăjduit, alegând retragerea şi liniştirea? [Trebuia să aştepţi] numaidecât din partea înfricoşătorilor demoni
52 Gal. 5,12.
53 Text incomplet.
54 Ps. 131, 7.
55 Cf. Ps. 72, 2.
56 Ps. 121,2. Monahismul poate fi înţeles ca o întâlnire şi o împreună aşezare a picioarelor lui Dumnezeu şi ale omului în Templul cel sfânt al sufletului.
362
mâhniri şi ispite şi mii de curse, suliţe şi uneltiri. De ce, aşadar, te descumpăneşti, fiind împuns în diferite feluri de săgeţile ispitelor şi de roţile dinţate ale carelor demonilor, ce împart în bucăţi şi taie ca paiele sufletul tău? Tu însă rabdă cu mulţumire şi cu bărbăţie de cuget, prin rugăciune tare şi deasă, în priveghere stăruitoare şi prin înfrânare chibzuită, nădăjduind ceea ce este mai înalt, şi vei vedea sfârşitul celor care se luptă pentru Hristos57. Căci aceasta este mântuirea, iar sfârşitul demonilor este pierzarea cea înfricoşătoare. Pentru că atunci vor fi împunşi cei care acum te împart în bucăţi, şi o să-i calci în picioare, şi se vor face ca cenuşa sub picioarele tale58, şi altele asemenea. Căci uneori se ascund în interiorul nostru gândurile cele rele ale demonilor, iar altădată ies în afară, silindu-ne la săvârşirea prin fapte a păcatului. Însă Dumnezeu, fiind rugat de noi, le împrăştie şi le îndepărtează [pe acestea] de la noi. Şi atunci, dezmeticindu-ne din starea de confuzie, ne adunăm în noi înşine şi reaprindem duhul [lui Dumnezeu], ca şi cum am învia din morţi, şi conduşi fiind la înălţimea cea după fire a nepătimirii59, slăvim şi-L lăudăm pe Domnul, viaţa noastră ajungând la un sfârşit bun şi bineplăcut lui Dumnezeu. Iar aceasta este ceea ce s-a spus de către David: Şi s-au arătat toţi cei ce lucrează fărădelegea, ca să piară în veacul veacului60. Pentru că omul care se luptă, după ce la început suferă şi se face părtaş durerii prin necazul multelor pătimiri, [acela] mai apoi se va îngrăşa prin untdelemnul duhovnicesc al măslinului Celui Preaînalt.
Să nu ne tulburăm de nici un fel din pricina ispitelor, că nu sunt zdrobite sub picioarele noastre, ci să lăsăm aceasta mai degrabă în seama lui Dumnezeu, fiind Domnul izbăvirii. Căci atunci când întârzie [să oprească ispitele], El urmează
57 Cf. II Tim. 4, 7-8.
58 Mal. 3,21 [Şi veţi călca în picioare pe cei răi, care vor fi ca cenuşa sub talpa picioarelor voastre, în ziua când Eu voi face judecată, zice Domnul Savaot].
59 f) drtdGeia.
60 Ps. 91, 7-8.
363
a răsplăti cu şi mai mare har. De aceea, se cade să-I mulţumim şi să-L lăudăm pe Dumnezeu atunci când întârzie [să ne împlinească] cererea şi atunci când până la o vreme nu ne dă nici un semn la rugăciunea noastră; fiindcă necazurile pe care le întâmpinăm fac să răsară [în noi] nădejdile [cele bune] către Dumnezeu. Pentru că s-a scris: întristare peste întristare şi nădejde peste nădejde61; şi: încă puţin, şi Cel care vine va veni şi nu va întârzia62. Şi zice: După mulţimea durerilor inimii mele, mângâierile Tale au umplut de veselie sufletul meu63. Pentru că după măsura necazurilor ce ni se întâmplă, găsim şi mângâiere64 ca răsplată de la Dumnezeu.
Când un suflet este îndurerat şi este smerit, în chip vădit sau în ascuns, din pricina diferitelor ispite, este mângâiat de preoţii cei inteligibili, adică de îngeri, care îl întăresc prin căldura preadulce a lacrimilor, prin înţelesurile cele duhovniceşti şi prin puterea virtuţilor. Ia aminte, iubitule, ce spune Domnul: Mângâiaţi, mângâiaţi poporul meu. Preoţi, vorbiţi la urechile Ierusalimului, întăriţi-l, pentru că şi-a plinit smerenia lui şi i s-a dezlegat păcatul65. Prin urmare, în orice situaţie vom fi, trebuie să-I mulţumim lui Hristos cel Preaînalt. Căci spune marele David: Binecuvânta-voi pe Domnul în toată vremea66. Pentru că Dumnezeu primeşte mulţumirea noastră adusă în dureri, mai mult decât oricare altă dreptate. Este necesar, aşadar, imitându-l pe Avraam, să aducem drept ofrandă Domnului o zecime din recolta noastră [partea cea mai aleasă]67. Această [zecime] este mai înaltă decât cele zece porunci, şi
61 Text neidentificat.
62 Evr. 10,37.
63 Ps. 93,19.
64 f) v]uxaywyia creştere sufletească, călăuzirea sufletului spre depăşirea morţii, veselie, destindere şi odihnă sufletească.
65 Cf. Is. 40,1-2.
66 Ps. 33,1.
67 Cf. Fc. 14, 20.
364
anume a iubi pe Dumnezeu cu tot sufletul şi cu toată tăria [noastră]. Pentru că plinirea legii este iubirea, după dumnezeiescul apostol68. Iar dreptatea este o împărţire a [bunurilor] între noi după egalitatea în drepturi. Chiar dacă nu ne bucurăm toţi de aceasta în chip riguros, însă cântărind mai înainte [lucrurile] cu dispoziţie dreaptă, nu cădem din aspiraţia noastră. Pe de altă parte, dreptatea cerească reparatorie şi răsplătitoare ce provine de la dreptul Judecător este greu de sesizat, din pricina înălţimii dogmelor ce se ascund în ea, după cum spune şi dumnezeiescul David: Dreptatea Ta este ca munţii, şi judecăţile Tale adânc mare69.
Să ne rugăm, aşadar, ca Stăpânul tuturor Dumnezeu să rânduiască sufletele şi trupurile noastre spre mai bine. Fiindcă în faţa voinţei şi a semnelor dumnezeieşti nimic nu poate să stea împotrivă. Să nu fim nepăsători şi indiferenţi cât priveşte purtarea de grijă faţă de noi înşine. Căci chiar dacă dinspre acestea [faptele noastre] am cădea în prăpastia răutăţii, putem să ne regăsim pe noi înşine şi să ne facem mai buni, îndepărtând răutatea. Pentru că răul nu este neschimbabil, aşa cum spun maniheii. Şi să nu crezi că harul lui Dumnezeu, [dat] spre a ne cunoaşte păcatele şi a ne căi pentru ele, este un har neînsemnat. Harul în sine este foarte mare, fiind dăruit prin Crucea Domnului celor care cred cu adevărat. Gândeşte-te că odinioară, când evreii erau certaţi de proroci pentru faptele lor netrebnice şi neîngăduite, aceştia nu au primit să spună nici chiar în cuvinte simple: Am păcătuit, iartă-ne70, ci, dimpotrivă susţineau că nu au greşit în nici un fel, făcând fără ruşine mii de rele.
Acum, pe de altă parte, atât de mult ne-a strălucit lumina lui Hristos, a Dumnezeului celui Preaînalt, încât, dacă măcar
68 C. Rom. 13,10.
69 Ps. 35,6.
70 Bar. 1,17.
365
că nu vom greşi în cele ce se văd, dar ne vom întovărăşi în chip prietenos cu gândurile viclene cele din ascuns, ne osândim neîntârziat pe noi înşine, suferim şi suspinăm, şi învinuim viaţa însăşi, şi chiar dacă nu suntem judecaţi în acest veac, plângem şi ne tânguim, şi ne supunem la amare chinuri. Iar amintirea Mântuitorului Iisus Hristos, şi întoarcerea privirii noastre către El, şi rugăciunea stăruitoare se fac pentru tine scut împotriva vrăjmaşului nevăzut.
Căci scrie apostolul: Mai presus de toate veţi purta scutul credinţei, prin care veţi putea să stingeţi toate săgeţile aprinse ale celui viclean71. Şi deşi va încerca să ne lovească cu săgeata poftei celei viclene, încă şi prin invidie sau ranchiună, şi prin lupta pe care o va da cu sufletul prin orice răutate, vrăjmaşul vieţii noastre va fi numaidecât biruit şi va fi zădărnicit prin puterea credinţei şi prin invocarea dumnezeiescului nume al lui Hristos. Căci diavolii pizmuiesc foarte mult pe aceia care îmbrăţişează buna-chibzuire şi îi atacă pe cei care se luptă cu poftele viclene şi neîngăduite. Dar nu trebuie să ne temem pentru aceasta. Pentru că prin suferinţă suntem întăriţi şi mai mult împotriva celor potrivnici. Şi dincolo de ispitirea uneltită în acest fel [prin plăcere] de demonii cei iubitori de trup, suntem încredinţaţi de bunurile făgăduite. Căci cunoscând vrăjmaşii faptul că Domnul ne-a făgăduit mari daruri, se mânie foarte mult asupra noastră şi, defăimându-ne, ne stau împotrivă prin patimile cele neruşinate şi stricăcioase, luptându-i mult pe oamenii ce se silesc spre împlinirea virtuţii. Iar mintea care se depărtează de contemplarea lui Dumnezeu cât priveşte înţelegerea se face fie demon, fie animal. Mintea omului, depărtându-se de vederea lui Dumnezeu, în chip necesar, fie cade în starea demonului poftei, cel ce îl conduce la desfrânare, fie este biruită de vicleanul duh al mâniei. Iar un părinte experimentat a numit pofta cea desfrânată animalică, iar mânia mişcare demonică. Şi chiar dacă sufletul
71 Ef. 6,16.
366
s-ar întâmpla să fie în orice gând sau faptă, numai în gândul cel dreptslăvitor [sufletul] se află numaidecât în Dumnezeu.
Trebuie, aşadar, ca acela care doreşte să vieţuiască în mijlocul virtuţilor nici slavă să nu primească, nici să se întovărăşească cu mulţi, nici ieşiri continue să nu-i trebuiască, sau să-i insulte pe alţii, chiar dacă aceştia pe care îi jigneşte o merită, nici multe să vorbească, fie că sunt bune cele spuse. Pentru că vorbirea fără măsură te predă în braţele demonilor întristării şi ai mâniei. Se cade, aşadar, să ne preocupăm cu împlinirea sfintelor porunci şi cu pomenirea adâncă a lui Iisus Domnul slavei. Căci zice: Cel ce păzeşte porunca nu va cunoaşte cuvânt viclean72, adică nu se abate la cuvinte viclene şi necuvioase. Fiindcă a nu face fapte rele nu aduce [după sine] cele ale curăţiei, ci grija de a face fapte bune după putere ne fereşte de rele. Din obişnuinţă vine deprinderea, iar deprinderea se face fire73. Pe de altă parte, cu anevoie şi greu este să transforme şi să preschimbe cineva firea, afară numai de Dumnezeu. Pentru că firea nu se împotriveşte lui Dumnezeu. Căci zice: Chiar dacă păcatele voastre vor fi ca cârmâzul, ca zăpada le voi albi; şi dacă vor fi ca purpura, le voi face albe ca lâna74.
Prin urmare, să nu deznădăjduim, fiindcă Dumnezeu, Care ne-a zidit, este mai puternic decât obişnuinţa noastră cea vicleană şi înjositoare. Pentru că Acela care le face pe toate le şi preschimbă [pe toate], după cum spune prorocul75. Şi chiar dacă vei ajunge la deprinderea răutăţii, să nu deznădăjduieşti, ci pocăieşte-te, şi te vei mântui. Căci dacă prin acesta [prin păcat] te vei asemăna cu culorile care nu se şterg, fiind aproape de aceeaşi natură cu natura celor păcătoşi, adică cărămiziu şi roşu, chiar în pofida acestei stări, Dumnezeu te va putea preschimba, pentru a da oamenilor nădejdi bune.
72 Eccl. 8,5.
73 YYLVOjai a se dezvolta din interior, a deveni ca urmare a unui proces lăuntric, a se plămădi îndin lăuntru.
74 Is. 1,18.
75 Cf Am. 5,8.
367
Mare este deci puterea pocăinţei, de vreme ce ne face ca zăpada, şi ne albeşte ca lâna albă, chiar dacă păcatul, cuprinzând de multă vreme sufletul, l-a prefăcut şi l-a colorat cu vopseaua faptelor celor necuviincioase. Căci zice Domnul către cei care se pocăiesc pentru păcatele lor: Staţi cu inimile deschise asemenea celor condamnaţi, şi tristeţea voastră eu o voi primi ca îndrăznire, şi veţi pleca încununaţi ca drepţii76; şi: Iar îndurările Mele vor fi peste toate făpturile Mele77. De aceea şi spunem lui Dumnezeu: Suntem zidirea mâinilor Tale, Doamne. Nu pierde lucrurile mâinilor Tale78. Iar în cartea lui Iov s-a scris: Dumnezeu va mântui ochii celor care privesc în jos79, şi: Păzeşte-te cu mâinile curate80. Adică Domnul, pe cel păcătos care se apleacă [Lui] cu mare pocăinţă şi smerenie, îl va mântui ca şi pe vameşul care, cu multă îndrăznire bătându-şi pieptul, zicea: Dumnezeule, milostiv fi mie, păcătosului81. De aceea şi Domnul către astfel de păcătoşi zice: Plecaţi înaintea Mea, asemenea celor osândiţi, sufletele voastre împovărate, şi veţi primi cununi dimpreună cu cei drepţi82. Astfel se mântuieşte cel care îşi pleacă faţa în jos, iar nu din lucrarea virtuţii, nici pentru că a împlinit dumnezeieştile porunci, ci din iubirea de oameni a lui Dumnezeu, şi pentru mărturisirea cu multă smerenie şi cu zdrobire de inimă a celui care îşi descoperă greşelile sale. Astfel se mântuieşte cineva prin pocăinţă şi prin străpungere foarte adâncă de inimă.
Tu însă să te păzeşti cu mâinile curate, adică în virtuţi şi fapte virtuoase. Căci Scriptura obişnuieşte să numească mâinile ca fiind virtuţi. Mântuieşte-te, strigând către Dumnezeu:
76 Text neidentificat.
77 Ps. 144, 9.
78 Ps. 137,8.
79 Iov 7, 8.
80 Iov 17,9.
81 Lc. 18,13.
82 Text neidentificat.
368
Păzeşte sufletul meu, Stăpâne Hristoase, ca nu cândva să mă prădeze diavolul, înşelându-mă în faţa dreptăţii, şi astfel să mă asemăn cu cei ce se coboară în groapă83. Groapă numeşte aici iadul şi întunericul păcatului. Roagă-te neîncetat Mântuitorului Hristos84, zicând: Mântuieşte-mă pe mine robul tău, Stăpâne, cel ce nădăjduiesc întru Tine85, şi nu voi deznădăjdui dobândind darurile cele nestricăcioase şi veşnice [ale lui Dumnezeu]. Căci s-a scris că: Lupta noastră nu este împotriva sângelui şi a cărnii, ci împotriva stăpâniilor şi puterilor, şi a duhurilor celor viclene86, şi împotriva trupului însuşi, şi a diferitelor plăceri ce provoacă în el aprinderi, şi împotriva patimilor inimii şi a gândurilor celor vătămătoare care se întâmplă din diferite cauze. Căci fie că diavolul ne stârneşte poftele şi plăcerile necurate, sau trupul se ridică şi saltă, sau fie că suntem ispitiţi prin orice născocire şi cursă vicleană, toate acestea le biruim prin credinţă, nădejde şi răbdare, priveghere, rugăciune şi psalmodiere, studiu şi cuget smerit, şi prin alte lupte duhovniceşti, şi mai presus de toate prin invocarea numelui lui Iisus Hristos, al iubitorului de oameni Dumnezeu şi Mântuitorul nostru. Este cu neputinţă deci să ne învingă războinicii demoni, dacă noi mai înainte nu vom fi neglijat prin puţinătatea credinţei temerea de Dumnezeu şi nu vom fi fost nepăsători faţă de cele poruncite nouă de Domnul.
Există însă unii demoni care se năpustesc asupra trupului omenesc şi care slăbesc toată puterea organismului, pricinuind înlăuntrul celor mai multe dintre membrele [trupului] moliciune şi neputinţă, cu toate că nu există nici o afecţiune sau vreo boală, iar pe deasupra, aduc în suflet multă descurajare şi plictiseală. Dar noi, după ce vom îndepărta [demonii]
83 C. Ps. 27,1.
84 C ITes. 5,17.
85 Ps. 85,2.
86 Ef. 6, 12.
369
prin gânduri neînfricate şi inimă cumpătată, să ne alipim prin rugăciune de Dumnezeu cel Atoatevăzător, zicând: Scapă-mă de vrăjmaşii mei, Dumnezeule, şi de cei ce se ridică împotriva mea, izbăveşte-mă87; mântuieşte sufletul meu de răutatea lor. Şi aşa cum s-a întâmplat odinioară cu Samson, care din iubirea de plăcere a căzut în mâna celor de alt neam, pătimind cele ce sunt scrise despre el, acelaşi lucru se întâmplă negreşit şi acum în sufletul care este prins în momeala plăcerilor. Pentru că momeala demonului viclean urmată de gândurile omului depărtează dumnezeiescul har care păzeşte sufletul. Iar demonii, luând în primire pe cel prins în mreajă, scot din el orice gând cuviincios, legându-l cu legăturile greu de dezlegat ale gâdilirilor şi ale poftei celei neruşinate, şi după ce îl coboară în moara răutăţii88, îl silesc să urmeze obiceiul cel rău şi să slujească diavolului în toate zilele şi nopţile.
Însă dacă sufletul aceluia care a căzut în cursa păcatelor poate să îşi revină şi să suspine înaintea lui Dumnezeu cu durere de inimă, îmbrăţişând prin rugăciune şi cereri stăruitoare picioarele nevăzute ale Stăpânului, Domnul va spune îngerilor Săi, aşa cum a spus Elisei sunamitencei: Lăsaţi-o să se apropie şi nu o lepădaţi89. Căci măcar că nu a dobândit nici o virtute şi nici o îndrăzneală către Mine, însă, pentru că inima ei este plină de durere, şi a căzut fără şovăială înaintea Mea în lacrimi şi mâhnire, o primesc şi o mântuiesc. Avem nevoie, aşadar, de puterea şi harul Atotputernicului şi Atotînţeleptului Duh, pe Care suntem datori să îl căutăm din tot sufletul. Căci numai aşa va slăbi arcul demonilor celor puternici întru răutate, care, ca şi cu nişte săgeţi aprinse, ne săgetează prin gândurile iubirii de plăcere. Iar credincioşii, care mai înainte se arătau neputincioşi la minte, mai pe urmă se vor întări spre nimicirea celor potrivnici. Aceasta va să
87 Ps. 58,1.
88 C Jud. 16,21 ş.u.
89 IV Rg. 4,37.
370
însemne ceea ce zice profeţind multcredincioasa Ana, mama lui Samuel: Arcul celor puternici s-a frânt, iar cei slabi s-au încins cu putere90.
Diavolul nu cunoaşte dinainte dacă Stăpânul casei, Hristos, Se află înlăuntrul cugetului tău sau nu. Când te vede mâniindu-te sau jurându-te sau strigând, sau spunând vorbe neruşinate şi deşarte, atunci vrăjmaşul înţelege că în sufletul tău nu Se află Dumnezeu, Care te păzeşte şi îţi poartă de grijă, şi Care înconjoară cele dinlăuntru şi din afara lăcaşului tău celui înţelegător. Şi astfel vicleanul, intrând ca un tâlhar, nefiind sfeşnic în inima ta, jefuieşte casa sufletului tău. Şi nu numai oamenii păcătoşi, ci şi cei care doresc să se lupte pentru dobândirea a toată virtutea, de multe ori, sunt părăsiţi, pentru a învăţa răbdarea şi îndelungă-răbdarea, şi pentru a fi zădărnicită mândria. Căci suferind mari neputinţe din pricina trufiei, a îngâmfării şi a înfumurării, ce se află în lăcaşurile ascunse ale multor oameni, ne amăgim de multe ori şi pe noi, şi pe mulţi dintre oameni, acestea fiind greu de urmărit. Însă Marele Doctor al sufletelor noastre cunoaşte cum să poarte de grijă celor de taină ale noastre.
Să nu ne descumpănim, aşadar, şi să nu arătăm puţinătate de suflet, şi să nu ne descurajăm pentru cele care în chip potrivit ni le trimite Domnul. Pentru că există mulţi bolnavi şi răniţi în spitalul vieţii acesteia, dar nu le este administrat tuturor acelaşi regim [alimentar], fiindcă fiecăruia doctorul îi prescrie un alt tratament şi o altă dietă. Acest bolnav, spune, să se întărească mai des cu miere, iar celălalt să se amărască mai mult cu amăreala pelinului, iar altul să ia spânzul91 cel dezgustător, pe când altuia îi aplică o altă metodă şi îl vindecă.
90 1 Rg. 2, 4.
91 Plantă erbacee toxică cu rizomul gros şi ramificat în numeroase fibre lungi, cu frunze palmate, cu florile roşii aplecate în jos, care se foloseşte în medicină [Helleborus purpurescens].
371
Aşa şi Dumnezeu rânduieşte fiecăruia dintre noi ceea ce ne este de folos.
Scopul demonului, făcătorul şi închipuitorul răutăţii, este acela de a aduce asupra fiecărui om întristare grea şi de nemângâiat, şi să-l îndepărteze de la credinţă şi nădejde şi de la dragostea cea dumnezeiască, care sunt cele mai importante şi puternice [virtuţi] ale dreptei-cinstiri de Dumnezeu.
De aceea pe unii dintre credincioşi îi ispiteşte de multe ori prin mişcări animalice, încât chiar şi înlăuntrul sfântului locaş îi face să sufere scurgere a seminţei, ca astfel sufletul celui ce a pătimit [aceasta] să fie aruncat în deznădejde şi descurajare şi desăvârşită dezamăgire. Aşadar, cel care stând împotrivă şi reacţionând în faţa acestui demon, urmărind scopul lui viclean, folosind răbdarea şi milostivirea, prin rugăciune stăruitoare şi post, credinţă, nădejde şi desăvârşită dragoste către Dumnezeu, va lupta şi se va război, îl va birui numaidecât cu ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos pe acest demon murdar şi necurat. Şi să nu foloseşti numai citirea Scripturilor, ci şi rugăciuni şi psalmodieri, înfrânare şi privegheri, dormit pe jos, isihie şi lucru de mână. Că zice: Aceştia vin cu care şi cu cai92, adică demonii se înarmează împotriva noastră cu mânie şi furie şi slavă deşartă, cu invidie şi cu alte patimi, căci acestea înseamnă caii şi carele puterii vrăjmaşe. Iar noi ne înarmăm invocând numele Domnului şi Dumnezeului nostru. Fiindcă ne este de ajuns pentru a ne apăra împotriva potrivnicilor numele lui Iisus Hristos, al Atotînaltului Dumnezeu.
Avem nevoie, prin urmare, de foarte multă rugăciune către Dumnezeu, pentru a nu cădea din virtute. Iar că este cu putinţă a cădea din dreptate în păcat, şi a ne preschimba din nepătimire în patimă, o strigă către Dumnezeu rugăciunea profetică: Ne-am făcut cum eram înainte, atunci când nu stăpâneai 92
92 Ps. 19,8.
372
peste noi, nici nu era chemat numele Tău peste noi, şi am ajuns necuraţi93.
Dar Dumnezeu îngăduie ca şi după căderea întâmplată să reuşim din nou prin pocăinţă să dobândim nepătimirea şi tăria cea dintru început. Căci tot cel care se pocăieşte şi se roagă va primi iarăşi din cer la vremea cuvenită puterea şi nepătimirea. Ia aminte la profeţie: Ridică-te, ierusalime, îmbracă-te cu puterea braţului tău, ridică-te ca la începutul zilelor, pentru că a fugit de la tine suferinţa, tristeţea şi suspinul94. El este mare între cei răi şi neînsemnat în bine. Chiar dacă am fost urâţi de Dumnezeu din pricina păcatelor noastre, vom fi iubiţi însă din nou prin pocăinţă. Iar despre aceea că ne va primi iarăşi Mult-înduratul Stăpân şi ne va umple de veselie cu dragostea Lui, vezi ce zice Ierusalimului celui înţelegător, adică sufletului nostru: Te voi aşeza în bucuria veşnică şi în veselie din neam în neam95. Nu te îndoi în ce chip [va fi aceasta]! Căci atunci când va voi Dumnezeu să preschimbe lucrurile de la cele rele la mai bine, toate cele contrare cu porunca lui Dumnezeu se vor îndepărta. Pentru că Domnul cu uşurinţă şi dintr-odată va putea să prefacă umanitatea, aşa cum a poruncit toiagului cel decojit şi uscat al lui Aaron să rodească mai degrabă decât plantele care erau înrădăcinate în pământ, ele rodind după mai multă vreme şi mai multe schimbări ale timpului, în timp ce [toiagul lui Aaron] într-o singură noapte le-a făcut pe toate odată: şi frunzele, şi mugurii, şi roadele. Este cu putinţă, aşadar, ca inimile de piatră şi tari ale oamenilor, când primesc învăţătura cea duhovnicească, să se preschimbe în pământ fertil şi dătător de roadă.
93 Is. 63,19.
94 Is. 52,1.
95 Is. 60,15.
373
Prin urmare, să nu amânăm a ne întoarce cu toată inima încă din această viaţă către Dumnezeu. Pentru că, dacă ne îngrijim de a noastră mântuire, nu facem o binefacere altuia, ci nouă. Căci fiecare dintre noi ajunge la înălţimea cea după fire, dacă face fapte bune. Dacă însă păcătuim, cădem numaidecât din înălţimea cea după fire şi ne vedem la pământ. Iar dacă vom dori să ne îndreptăm din nou spre bine, este vădit că vom urca din nou la înălţimea cea după fire şi după un chip96 [cu noi]. Dacă suntem raţionali şi nobili în cuvânt, atunci să ne facem următori fideli ai poruncilor lui Dumnezeu, ferindu-ne de cele trecătoare şi pentru puţin atrăgătoare şi tinzând cu cumpătare şi cu grijă spre cele îndestulătoare şi neclintite, spre bunurile care trec împreună cu noi în veşnicie.
33. Către acelaşi [bis]
Modul firesc de viaţă la noi şi la animale a fost rânduit de Creator. Pentru că zice Dumnezeu către om: Iată, v-am dat toată iarba pământului, să fie vouă şi animalelor sălbatice spre hrană97. Iar dacă am primit modul de viaţă [biaixa] în comun cu al animalelor, şi pe acesta prin născocirile noastre l-am denaturat în chip desfrânat, cum să nu fim consideraţi mai iraţionali decât acestea, câtă vreme animalele rămân în limitele naturii lor, fără să corupă nimic din cele pe care le-a rânduit Dumnezeu, în timp ce noi, care am fost cinstiţi prin raţiune, ne ducem viaţa cu totul în afara poruncilor celor de la început? Pentru că ce mâncare gătită mănâncă acelea? Prin care meşteşuguri îşi fac pâine şi mâncare gătită, provocând plăceri în pântecele lor cel ticălos? Oare nu iubesc ele simplitatea cea dintâi mâncând iarbă şi mulţumindu-se cu cele aflate la
96 (nryyevTjg înrudit, de un neam, cu acelaşi chip, asemănător.
97 Fc. 1, 29-30.
374
întâmplare, şi bând apă din izvoare sărăcăcioase, şi aceasta la întâmplare şi foarte rar?
Pentru aceasta animalele au micşorate plăcerile pântecelui, neaprinzându-se cu poftă pentru nici o mâncare grasă, şi nici cunoscând totdeauna care este diferenţa dintre bărbătesc şi femeiesc. Pentru că acestora numai un timp anume pe an li se dă această simţire, iar în cealaltă vreme a anului în aşa fel este neutralizată plăcerea dintre ele, încât uită desăvârşit de această poftă. În oameni însă, din pricina luxului mâncărurilor, se naşte dorinţa nesăţioasă a împreunărilor trupeşti, semănând în aceştia pofte aprinse, patima nelăsând nicicum pofta să se liniştească.
34. Către Evpor diaconul
Porunca lui Moise porunceşte să ne păzim, printre altele, şi de şoarece şi de nevăstuică98. Legiuindu-le pe acestea, porunceşte prin simbol şi alegorie să nu ne învoim nici cu gândurile necurate trecute, nici cu cele ce vin. Căci dintre patimile cele nepermise, şi dintre chipurile [de vieţuire], şi dintre [principiile] morale, unele se arată a fi anterioare, iar altele ulterioare. Când în viaţa omului preced plăcerea omenească şi slava deşartă, urmează numaidecât mândria şi îngâmfarea, şi toată patima cea necuviincioasă şi demonică. Pofta cea rea imediat ce ajunge să stârnească peştera desfrâului, de îndată intră înlăuntru demonul faptelor necuviincioase, şi după ce se instalează în tainiţa cea îngustă, lucrează la înfăptuirea păcatului. Pentru că spune Domnul că acela care a privit la femeie cu poftă este de-a dreptul desfrânat99. De asemenea, atunci când [în om] preced invidia şi mânia, urmează uneltirea
98 Cf. Lev. 11, 29.
99 Cf. Mt. 5, 28.
375
şi intriga. Pentru că, de cele mai multe ori, şoarecele deschide dintâi gaura în perete, iar apoi intră nevăstuica, sau şarpele, sau orice altceva care îşi poate face cuib în gaură.
35. Către Daburie monahul
Răbdarea cea după Dumnezeu este mare ajutor în vremea ispitelor. Căci zice Domnul: Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre100. Nu a zis: prin postirea voastră sau prin isihia voastră sau prin psalmodiere, şi chiar dacă toate acestea au legătură cu mântuirea sufletului, ci prin răbdarea voastră. Prin răbdare, adică prin orice ispită care va veni şi prin orice mâhnire, fie că este vorbă de ocară, de înjosire sau dispreţ din partea oricărui om, fie mic, fie mare, încă şi prin boală trupească sau război din partea oştilor sataniceşti, fie prin orice fel de ispită, de la oameni sau de la demoni.
Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre. Nu simplu, prin răbdare, ci şi prin toată mulţumirea, prin rugăciune şi smerenie, pentru ca astfel să binecuvântezi şi să înalţi imne Mântuitorului şi Binefăcătorului tuturor Dumnezeu, Care pe toate le rânduieşte şi le face, fie că sunt bune sau de alt fel, spre folosul nostru. Iar apostolul scrie: Prin răbdare trecem lupta credinţei ce ne stă înainte101. Căci ce poate fi mai mare decât virtutea? Şi care este mai tare sau mai puternică decât răbdarea, înţelegând [răbdarea] după Dumnezeu, împărăteasa virtuţilor, temelia faptelor de bărbăţie, [răbdarea] limanului celui neînviforat?
Pentru că răbdarea este cu adevărat pacea în războaie, liniştea în furtuni şi încredinţarea în lupte şi pericole. Ea îl face pe cel ce a dobândit-o mai tare decât diamantul, şi nici
100 Lc. 21,19.
101 Evr. 12,1.
376
armele, nici săgeţile care zboară, nici oştirile agitate, nici dispozitivele de luptă, nici săgeţile, nici suliţele ce sunt aruncate, nici armatele demonilor, nici braţele vrăjmaşilor diavoli, nici chiar diavolul însuşi, opunându-se cu întreaga lui oştire şi cu toate mijloacele de luptă, nu va putea să vatăme pe cel care a dobândit-o pe aceasta cu puterea lui Hristos.
36. Către Dracontie monahul
Hristos Se bucură când îl silim să rămână cu noi102. De vreme ce a apus de la noi lumina virtuţii, să-L înduplecăm, asemenea lui Cleopa, să rămână cu noi, şi poposind dimpreună cu micimea şi cu smerenia noastră, să frângă dumnezeiasca pâine şi să o dea spre împărtăşire sufletului nostru. Căci nu există nimic mai constrângător decât rugăciunea care sileşte de multe ori chiar şi timpul [să se schimbe]. Şi întrucât rugăciunea este atotputernică şi nebiruită, diavolul poartă de grijă să ne împiedice prin ispite foarte neplăcute şi împovărătoare, pentru ca, nefolosindu-ne în nici un fel, să neglijăm această armă atât de folositoare şi mântuitoare a rugăciunii celei în Hristos. 37
37. Către Marin preotul
Este vădit că tu cauţi cu stăruinţă şi urmăreşti ca prin necredinţa ta să ai aceeaşi roadă a rugăciunilor cu cei ce se tem de Dumnezeu, fie clerici, fie monahi, şi nu înţelegi că Dumnezeu cere şi pretinde de la tine rodul împlinirii învăţăturilor Lui. Tu vrei ca rugându-te, de îndată să fii ascultat, dar
102 Cf. Lc. 24, 29.
377
neglijezi poruncile Domnului. Dacă vei asculta, vei fi ascultat. Primeşte-L pe Dumnezeu Care dă porunci, şi te va primi şi El pe tine rugându-te. Dacă însă eşti neascultător, neglijându-L pe Stăpânul tuturor, faci să nu fie ascultaţi nici drepţii care se roagă pentru tine.
38. Către Calinic monahul
Munţii cei înalţi sunt pentru cerbi103; şi: Glasul Domnului călăuzeşte cerbii104. Dacă prin învăţătura Domnului şi prin canoanele dumnezeieşti ale ascezei te-ai arătat desăvârşit ca un cerb, şi fiind dezgolit de pădurile răutăţii ai primit curaj împotriva şerpilor celor inteligibili pe care îi vei omorî, să nu rămâi numai la acestea, ci grăbeşte-te prin psalmodiere necontenită şi prin viaţă desăvârşită să alergi la munţii cei înalţi, adică la acea preafericită contemplare, fără de care nu există nimic mai înalt, căci spune: Fericiţi sunt cei curaţi cu inima, căci aceia vor vedea pe Dumnezeu105. Şi iarăşi [zice]: Domnul mă va înălţa la cele înalte106, spre a birui pe demonii cei neruşinaţi din calea mea, înălţându-mă la cele înalte, sau, cum spune o altă scriere, aşezându-mă peste cele înalte, învaţă mâinile mele la război împotriva diavolului. Căci şi în Evanghelie se zice: Cei care se găsesc în Iudeea, adică în Biserică, să fugă la munţi107, adică la înălţimea virtuţilor şi a contemplaţiei cereşti, care sunt înrudite.
103 Ps. 103,19.
104 Ps. 28,9.
105 Mt. 5, 8.
106 Ps. 17,36.
107 Mt. 24,16; Mc. 13, 14.
378
39. Către Chiriac monahul
Să nu ne apropiem de pâinea cea de taină ca de o simplă pâine, căci este trupul lui Dumnezeu108, trup nepreţuit, vrednic de cinstire, şi dătător de viaţă. Căci el este dătător de viaţă oamenilor morţi din pricina greşelilor, pe când trupul obişnuit nu poate da viaţă sufletului. Şi aceasta a spus-o Hristos Domnul în Evanghelie, că trupul, adică cel simplu şi comun, nu foloseşte la nimic109. Aşadar, împărtăşindu-ne cu binecuvântare şi dorinţă arzătoare cu trupul şi cu sângele lui Dumnezeu Cuvântul, moştenim viaţa cea de veci. Căci acela care mănâncă şi bea cu inimă curată se fericeşte110.
40. Către Eutalie monahul
Când omul urmează să cadă în întristare şi ispită sufletească, atunci mai înainte de această [încercare] harul Duhului Sfânt îi îmbărbătează sufletul din belşug şi îi mângâie inima cu veselie, uşurându-l cu curgerea lacrimilor celor preadulci [ca mierea]. După aceea îl predă [pe om] vrăjmaşului să-l încerce, să-l necăjească şi să-i provoace tulburare, aducându-i în suflet amărăciune, frică, mânie, pofte urâte, mişcări necuviincioase şi îndoială a inimii, şi ca să le spun pe toate, nenumărate rele. Când omul, prin toate acestea, ajunge să fie stăpânit de cel potrivnic, împuţinat la suflet şi deznădăjduit, vine iarăşi harul lui Dumnezeu care alungă demonii şi îl ajută cu prisosinţă pe cel ostenit, întărindu-l, înnoindu-l
108 Se înţelege din context că este vorba de trupul lui Hristos, Dumnezeu Cuvântul întrupat, iar nu „un trup” propriu-zis al lui Dumnezeu cel nematerial şi absolut spiritual.
109 Cf In 6, 63.
110 C. In 6, 54.
379
şi liniştindu-l, aşa cum face mama cea iubitoare cu pruncul ei care plânge, pe care îl îmbrăţişează cu drag şi afecţiune, oferindu-i pruncului sânul ei, şi împărtăşind copilului multă mângâiere şi apărare. Şi acestea se întâmplă astfel încât, prin pregustarea însufleţitoare a harului lui Dumnezeu şi prin cercetarea cea dulce a acestuia ce vine în urma ispitei, prin preafericita mângâiere şi prin nesecatul şi veşnicul izvor al nădejdii, să fie zădărnicită viclenia Satanei, şi după ce va fi nimicită, să se arate deşartă prin purtarea de grijă a Celui Preaînalt.
41. Către Evghenie principele
Când lucrezi binele, sau te apropii de dumnezeiasca împărtăşanie, sau faci rugăciune multă, sau săvârşeşti un oricare alt bine, vei fi ispitit mult mai intens de către diavol. Aşadar, să ştii că vrăjmaşul, fiind rănit şi suferind foarte, vine cu grabnică violenţă asupra ta, răcnind împotrivă-ţi ca un leu. Însă tu să nu încetezi să-l loveşti şi să-l împungi şi să-l înţepi cu suliţele cele duhovniceşti111. Căci vom reuşi numaidecât să biruim mulţimea demonilor potrivnici, doar dacă nu vom înceta, nici nu vom slăbi luptând, nici nu vom obosi în războiul cu diferiţii vrăjmaşi.
42 Către Teodosie diaconul
Să nu te necăjeşti din vreo pricină, chiar dacă încă se luptă cu tine neruşinatul balaur al plăcerii, măcar că eşti încercat de o astfel de boală grea, iar tăria trupului tău a paralizat. Căci am fost învăţaţi de mulţi preacucernici bărbaţi cu experienţă că demonii cărora li s-a încredinţat de diavol
111 vor)TO; înţelegător, raţional, spiritual, duhovnicesc.
380
necazurile şi durerile se bucură să ajute, să conlucreze şi să fie în legătură cu demonii care sunt căpetenii ale plăcerilor, aşa cum, fireşte, şi demonii care ne provoacă amărăciune şi tristeţe sunt ajutaţi de demonii plăcerii. Iar aceasta pentru a-l istovi pe om şi a-l înstrăina de mulţumirea adusă lui Dumnezeu, de răbdare şi de milostenie. Căci demonii, zice, se ajută între ei, spre pierderea celor care cad în mâinile lor, încât, după ce omul suferă o înceţoşare a cugetării sale şi se descumpăneşte cât priveşte a sa mântuire, cade în cele pe care nu le doreşte, şi încetează a invoca pe Dumnezeu pentru a sa mântuire. Tu însă, învăţând aceasta, să nu încetezi niciodată să chemi numele lui Dumnezeu, Care te-a creat şi îţi poartă de grijă totdeauna.
43. Către Domnin, noul primat
Despre cele pe care le-ai cerut de la mine, îţi scriu acum, iar tu să le pecetluieşti în mintea ta prin cuvinte de neuitat. Dar să nu-mi ceri să-ţi vorbesc despre aceia care nu sunt necăjiţi de poftă [plăcere], pentru că ei în chip firesc au dobândit nemişcarea112. Căci puţini se găsesc asemenea unor pietre neînsufleţite, având o desăvârşită nesimţire către patimă, încât nici scurgeri în somn să nu aibă. Acesta este însă dar de la Dumnezeu, aşa cum se nasc eunucii din pântecele maicii lor. Motivele acestui dar îl cunoaşte numai singur Dumnezeu, care a dat aceasta unora care nu s-au luptat, nici nu s-au ostenit. Pe lângă aceştia sunt şi cei care se luptă cu diferitele gânduri şi aţâţări trupeşti, cu fierberea cea aprinsă şi cu poftele trupului. Îţi voi spune, aşadar, fiul meu cel minunat, să îţi păzeşti tinereţea, legând-o şi stăpânind-o cu teama de Dumnezeu şi având în vedere pedepsele veşnice.
112 Nu mai pot trece de la o stare la alta şi, prin urmare, nu pot fi ademeniţi de plăcere.
381
Dacă te îngrijeşti să te întăreşti împotriva păcatului şi să te lupţi şi să te războieşti cu miile de gânduri ale necuviinţei care îţi vin şi împotriva pornirilor aprinse ale trupului, cunosc bine că vei fi vestit mult pentru preafrumoasa ta vitejie şi pentru buna-chibzuire a minţii, şi vei fi renumit şi lăudat, şi îţi vei petrece viaţa într-o negrăită bucurie şi veselie a inimii. Iar dacă pentru puţin timp te vei moleşi prin mângâierile plăcerii trecătoare şi deşarte, şi vei permite minţii tale să fie robită, arătându-te biruit de pofta cea aprinsă, cunoaşte bine că îţi va părea rău şi te vei întrista din pricina rănilor conştiinţei, defăimându-te de mii de ori, şi vei fi cuprins de sentimente de vinovăţie.
Demonul curviei cel necurat şi de multe feluri pe unul îl ispiteşte într-un fel, iar pe un altul îl necăjeşte în alt fel. Pe tineri îi ia cu asalt, iar pe alţii mai temperat. Pe unii dintre aceştia îi învaţă stricăciunea de pe la doisprezece ani, pe alţii îi prinde în momeala sa cu patima, când ajung la optsprezece ani, iar pe alţii, când trec de treizeci de ani, îi aruncă fără nădejde în prăpastia faptei celei necuviincioase. Vei avea însă surpriza să vezi în ce mod blestematul demon îi învaţă pe cei neînvăţaţi cum să înfăptuiască patima curviei. La orele amiezei, când copilul de multe ori se află în pat, mergând demonul lângă el pe furiş, asemenea unui şarpe viclean şi perfid, îi vorbeşte în sufletul lui prin amintiri, închipuind un bărbat sau o femeie, şi îl îndeamnă stăruitor spre patima cea dezgustătoare. Uneori prinzând chiar capul copilului, îl trezeşte, pentru ca treaz fiind şi neavând ce să facă, să se preocupe cu gândurile necurăţiei, şi după ce se îndulceşte cu gândurile cele ruşinoase, îl învaţă uşor patima curviei.
Însă, dacă tânărul cade în somn, demonul merge iarăşi aproape de el cu vise, închipuindu-i exact păcatul, şi atingându-se de trupul lui şi aprinzându-l, îi prezintă un altul în chipul unui bărbat sau al unei femei, fără de glas şi necunoscut, care chipurile nu arată nimic din cele ale curviei.
382
ci simple săruturi şi afecţiune. Însă scopul demonului în această pătimire nu este bun, ci ţinteşte la răul final. Altora în chip vădit le interzice să manifeste dorinţa inimii lor în faptă. Pe altul, prin convorbirea cu aceia cu care se întreţine, îl conduce la plăcere, iar pe altul prin unele chipuri ale fărădelegii, pe care nu se cade să le amintesc, îi depărtează de dumnezeiasca bună-chibzuire.
Pe alţii demonul cel prearău al curviei îi supune şi îi vânează spre stricăciune, tu însă, cu câtă putere ai, să păzeşti prin piedici curăţia ta, pentru a nu pătimi ceea ce zice prorocul din partea celor căzuţi în cursă: Am ajuns să nu mai văd, căci m-am făcut următor mai degrabă al silirii şi al necazului113. Pentru că fiecare om care nu aude cuvintele Domnului este atras, silit fiind de demonul cel murdar care îl amăgeşte, spre nevederea virtuţii, spre întunericul patimii curviei şi spre năpasta ruşinii, dat fiind faptul că de cele mai multe ori omul înclină spre voia cărnii şi a demonului.
A spus, aşadar, Cuvântul cel neprihănit în Scriptură către cei nevoitori, că: A venit timpul să vă depărtaţi de la Mine şi să Mă lăsaţi singur114. Adică omul se depărtează repede de la viaţa cea cuviincioasă şi fericită şi se amestecă cu faptele cele de necinste şi necurate, şi coborând de la Ierusalim la Ierihon, cade între tâlhari115, adică între demonii cei stricători de suflet. Omul scoate deci veşmintele strânse şi tari ale sfinţeniei, şi primind săgetările necurăţiei şi ale desfrânării chinuitoare, este părăsit înaintea lui Dumnezeu pe jumătate mort. Iar dacă îşi va aminti cineva de pocăinţă şi de preschimbarea spre mai bine, aceasta este pe jumătate o descoperire în ghicitură a vieţii celei de veci, [omul] având vreme spre împlinirea unei vieţi desăvârşite. Iar prin viaţă înţeleg, desigur, acea viaţă
113 Ier. 20, 8.
114 In 16, 32.
115 Cf. Lc. 10, 30.
383
care se desfăşoară prin tinderea spre multele şi vrednicele roade ale neclintitei pocăinţe.
Prin urmare, nu ai trebuinţă de o atât de mare pătimire a răului, de sac şi de cenuşă, de jale şi de lacrimi amare, şi de tânguiri, pe care le suportă cei care în timpul scurt al pocăinţei lor seceră şi culeg în chip necuviincios plăcerea. Tu deci, dacă tinzi să nu te afli nicicând în afara zidurilor Ierusalimului, să stai mai sus de mrejele vrăjmaşului. Iar Ierusalim înseamnă munte al păcii, nume care în înţelesul comun înseamnă vieţuire bineplăcută şi curată [după Dumnezeu]. Fiindcă plăcerea trupească nu este munte al păcii, ci munte al războiului şi al luptei, al tulburării şi al dezordinii şi al zgomotului şi al valurilor neoprite ale patimii, ale păcatului şi ale înclinării celei nelegiuite. Niciodată nu se poate linişti şi îmblânzi plăcerea în aceia care au căzut şi au fost biruiţi de ea. Ci asemenea unei împărătese păgâne, [plăcerea] îi chinuie pe cei robiţi prin poftele trupeşti, cerându-le stăruitor şi constrângător să plătească taxe, fără să le dea aproape deloc timp [de pocăinţă] celor căzuţi. De altfel şi dumnezeiescul cuvânt zice: Timpul vostru este totdeauna gata, timpul Meu însă nu a venit încă116. Aşadar, nu pare a fi uşor [de împlinit] curăţia, deoarece oamenii se arată mai degrabă mulţumiţi când sunt biruiţi de stricăciune şi iubesc în toată vremea veninul desfătării, tinzând noapte şi zi spre slujirea cu plăcere a răului. Cât priveşte împărăţia şi puterea virtuţii, cei mulţi [dintre aceştia] nu doresc nicicând să se gândească sau să chibzuiască [pe seama ei], pentru că ar răcni din pricina poftei celei arzătoare a plăcerii.
Tu însă, copilul meu, fugi de mrejele potrivnicului. Fiindcă eşti atras spre cele bune, după neam, având la îndemână minunata bună-înclinaţie şi chibzuinţă a părinţilor şi strămoşilor tăi, ţintind a te înălţa neîncetat spre Dumnezeu, şi
116Cf. In 7, 6.
384
neglijând cele frumoase ale vieţii, şi postind în fiecare zi, împodobindu-te cu rugăciuni şi milostiviri, şi păstrându-ţi curăţia în mijlocul a mii de puteri ce te pot întina. Şi în chip mai presus de minte, atunci când ai nevoie de a judeca împrejurări obşteşti şi pe comercianţii publici, fiind silit de nevoie să iei hotărâri, să nu neglijezi studiul cărţilor bisericeşti. Atât de mult să îmbrăţişezi cugetarea cea smerită, încât după educaţia cea de multe feluri şi învăţarea filosofiei, să nu te ruşinezi să te adresezi monahilor, care adeseori sunt neinstruiţi, pentru ca să primeşti de la ei cu bucurie hrana mântuirii sufletului.
Aşadar, după cum am spus mai devreme, pune-te desăvârşit deoparte de uneltirile vicleanului. Pentru că demonul prezintă patima în chip desfrânat şi neruşinat nu numai în somn, ci adeseori şi când omul este în stare de veghe. Şi înfăţişează în mintea [nevoitorului] vederea închipuită a unor femei şi bărbaţi împreunându-se între ei spre păcat. Alteori, în timp ce unul se roagă în biserică, îl aţâţă aprinzându-i prin ispită mădularele cele de sub pântec, şi prin gânduri necuviincioase îi răneşte inima. Există cazuri când prin pătimirea plăcerii, [demonul] îl face pe cel care este ispitit să pătimească scurgere a seminţei. Adeseori, le urseşte sămânţă în partea mădularelor celor de jos, şi când omul urinează scoate afară şi sămânţa dimpreună cu urina, fapt pentru care unii fiind tulburaţi şi surprinşi au căzut în deznădejde şi disperare. Pe unii îi ispiteşte înfricoşătorul şi neruşinatul mai mult în perioada sfintelor sărbători.
Acestea puţine ţi le-am descoperit din multele meşteşuguri ale necuraţilor demoni. Iar dacă îi vei dezlega pe neguţători şi îţi vei găsi timp să vii la mine, îţi voi spune personal mult mai multe în legătură cu războiul curviei. Să fii bine cu ajutorul Domnului, preaiubitule între fiii mei!
385
44. Către Simahie comitul
Mult-răbdătorul Iov spune despre unii săraci că, neavând ei haine spre acoperământ, s-au îmbrăcat cu pietre117. Piatră însă de multe ori a fost numit Hristos118. Aşadar, cei ce nu împlinesc faptele bune, alergând cu mare smerenie şi cu rugăciune aprinsă la Hristos, sunt îmbrăcaţi spre mântuirea lor cu slava Stăpânului.
45. Către acelaşi
Celui de-al doilea tâlhar i s-a spus şi i s-a făcut făgăduinţa paradisului119, în timp ce Apostolilor li s-a făgăduit împărăţia cerurilor. Prin urmare, tâlharul de pe cruce primeşte în locul protopărintelui Adam, a primului prădător [al fructului oprit], paradisul.
46. Către Ghelasie monahul
Demonii cei preavicleni nu arată numai cum să fii lacom, ci te şi îndeamnă să te abţii de la mâncare în chip excesiv şi să ţii posturi peste măsura ta, dorind două lucruri: să fii amăgit spre stăpânire de întunericul cel nebunesc, crezând că faci mai mult decât fraţii care se nevoiesc împreună cu tine, şi că zbori prin înfrânare la aceeaşi înălţime cu vulturii; sau să îţi istoveşti trupul, neputând să te ajuţi nici pe tine
117 Cf. Iov 24, 8.
118 Cf I Cor. 10,4.
119 Cf. Lc. 23,43.
386
însuţi, nici pe altul, boală care ţine mult timp şi îl închide pe om în necredinţă, deznădejde şi blasfemie.
47. Către acelaşi
Să te fereşti de exagerări şi de greşeli.
48. Către acelaşi
Orice virtute este şi se numeşte adevărată.
49. Către acelaşi
Să mănânci fără făţărnicie din hrana cea săracă ce îţi este adusă de fraţi, pentru ca nu cumva, lăsând-o deoparte, să fii cuprins de vreo boală şi, schimbându-ţi chipul de vieţuire, să fii nevoit să te gândeşti la tot felul de mâncăruri scumpe care nu există.
50. Către Elefterie monahul
Câtă vreme cineva se preocupă de împlinirea faptelor bune, va fi necăjit din pricina multora, fie a duhurilor viclene potrivnice acestuia, fie a oamenilor nedrepţi. Dumnezeu însă îngăduie ca dreptul să fie chinuit de mulţi, oferindu-i prilejuri pentru dobândirea slavei veşnice şi nesfârşite, care se dă în urma suferinţei a mari necazuri. Când dreptul, neînţelegând, spune lui Dumnezeu: Pentru ce, o, Stăpânul meu, toţi cei ce mă necăjesc sunt mai tari decât mine?120 Pentru ce, Stăpâne
120 Ps. 3,1-2.
387
al meu, stai departe şi Te uiţi cum sufăr mii de întristări şi cum sunt încercat? De ce sunt bătut în toate zilele [nenorocirii] vieţii mele? Şi în timp ce dreptul spune acestea şi altele asemenea, îi răspunde Dumnezeu, Care a zis prorocului: Dacă încă vorbeşti, iată că am venit121. Se adresează deci credinciosului său rob, care are faţa întoarsă către El, şi îi spune: Pentru aceasta te-am lăsat pentru mult timp să fii supărat şi afundat în necazuri, pentru a-ţi pregăti o mare şi veşnică cunună. De aceea multe se spun şi se întâmplă drepţilor cât priveşte necazurile122.
51. Către Anatolie preotul
Şi ce poate fi mai de neînţeles, decât aceea că, cuprinzând în tine toată virtutea, te-ai predat în lupta cu duhul laşităţii? Pentru că spune: Ai preschimbat întăriturile lui în puţinătate de suflet, şi ai înălţat dreapta vrăjmaşilor lui123. Însă aşteaptă puţin şi vei vedea mâinile vrăjmaşilor, care mai înainte te necăjeau, cum sunt frânte de sfântul înger, şi vei căuta locul demonului laşităţii, şi nu-l vei afla, şi vei vedea cu ochii tăi cum fug cei care te năpăstuiau.
52. Către Colorbasie
Cel care neglijează săvârşirea virtuţilor lui Hristos, şi le înlocuieşte cu cuvinte frumoase, este asemenea omului care face pâine din piatră, din care nu se va putea hrăni, ci mai mult îşi va sparge dinţii.
121 Is. 58, 9.
122 PS. 33, 18.
123 Ps. 88, 39-40.
388
53. Către Birimie monahul
Mulţi dintre cei care se încredeau în ei înşişi pentru unele virtuţi, neaşteptând să vină asupra lor demonii cei năpăditori şi stăpânitori de suflet, s-au înălţat cu cugetul. Însă îndreptându-se spre cele rele, în pofida nădejdilor lor, au dobândit experienţa vrăjmaşilor, care au intrat prin mijlocirea simţurilor în trup şi au pustiit nenorocitul lor suflet. De aceea stă scris: Nu au crezut împăraţii pământului că îi va cotropi vrăjmaşul care va împresura porţile Ierusalimului124.
54. Către acelaşi
Că este posibil ca şi după o viaţă bine-chibzuită să cădem prin gânduri necurate în necurăţire trupească, pentru că ne-am lenevit cât priveşte virtutea, şi ne-am întărit cât priveşte răul, primeşte mărturia care spune: S-au clătinat păzitorii ieşirilor, pângărindu-se cu sânge, deoarece erau slabi, şi s-au întinat în amintirile lor125.
55. Către acelaşi
Dacă vrei să nu cazi în vreun păcat, apucă să dărâmi din temelie şi să alungi de la tine înfumurarea cea deşartă.
56. Către acelaşi
Dacă ai văzut pe cineva să fie mai necurat decât toţi oamenii cei necuraţi şi mai viclean decât cei mai vicleni, să nu
124 Plâng. 4, 12.
125 Plâng. 4,12.
389
doreşti să-l judeci pe acesta, şi nu vei fi părăsit de Dumnezeu, nici nu vei fi dus în robie.
57. Către acelaşi
Celor mai luminaţi126 şi curaţi dintre păstori le este permis să judece, deoarece acestora le sunt încredinţate cheile împărăţiei [lui Dumnezeu], şi nu celor păstoriţi şi care sunt întinaţi cu mizeriile păcatelor lor.
58. Către Maurian monahul
Dacă fiind în mănăstire ne vom linişti şi vom stărui în rugăciune şi în cântarea de psalmi, şi nu îi vom supăra pe creştinii din lume, Dumnezeu îi va aduce pe aceştia spre noi, proniind şi având grijă de noi, silindu-i să plinească cu bunăvoinţă nevoile noastre cele trupeşti. Căci dacă ne vom îngriji de lucrarea cea duhovnicească, şi Dumnezeu Se va îngriji de noi.
59. Către acelaşi
Doctorul şi când îl face să sufere [pe bolnav], provocându-i dureri, şi când îl mângâie, şi când îl linişteşte, toate le face, grijindu-se de el, potrivit cu prescripţiile ştiinţei [medicale].
126
6iac[)avrc; transparent, curat, luminat, vrednic.
390
60. Către acelaşi
Dacă vrei ca nici aici, nici acolo să nu fii osândit, atunci să fii aspru cu tine însuţi. Căci dacă ne judecăm pe noi înşine, nu vom mai fi judecaţi127.
61. Către acelaşi
Şi cum aş putea, spui, să mă osândesc pe mine însumi? îţi voi spune eu: smereşte-te, căieşte-te şi suspină pentru ale tale greşeli. Căci a medita şi a ne tângui pentru ale noastre păcate nu este o cercare şi o pătimire neînsemnată pentru suflet; este mare suferinţa, durerea şi chinul. Pentru aceasta Dumnezeu dăruieşte omului care se judecă pe sine însuşi, prin spovedanie, un premiu al dreptăţii. Căci zice: Spune tu dintâi păcatele tale, mai înainte ca altul să te acuze, pentru a fi îndreptat128.
62. Către Achila, fost consul
înainte de a veni ziua Domnului, încearcă să îl prinzi pe cerescul Judecător, pentru a te scăpa de focul gheenei. Dacă doreşti, aşadar, să-ţi fie dăruite de către Stăpânul de sus mii de daruri, iartă-i şi tu robului celui împreună cu tine o sută de dinari. Iar rob dimpreună cu tine îl numesc pe aproapele tău, căci în cer al tău şi al Domnului este de obşte.
127 1 Cor. 11, 31.
128 Is. 43,26.
391
63. Către acelaşi
Nu trebuie să deznădăjduim, nici să ne poticnim cu fiecare greşeală, ci să ne recunoaştem [neputinţa] şi să ne spovedim. Căci aceia care deznădăjduiesc sunt număraţi împreună cu cei necredincioşi.
64. Către Iulian preotul
Inima este numită vistieria tainică a sufletului, în care au loc multe fărădelegi, pe care le vede numai ochiul cel neadormit [al Domnului]. De multe ori, aşadar, şi preoţii săvârşesc fărădelegi în inima lor.
65. Către acelaşi
Fii cu luare aminte ca nu cumva în lăcaşul tainic al cugetului tău, zugrăvind idolii necuratelor patimi, să-i îndumnezeieşti şi să te închini lor. Pentru că spune prorocul: Am intrat înlăuntru şi am văzut, şi iată că de jur împrejur erau zugrăviţi în chipul reptilelor şi animalelor toţi idolii şi toate necurăţiile cele deşarte129.
66. Către Pavel arhimandritul
Să nu doreşti să petreci puţinele zile ale acestei nenorocite vieţi fără necazuri şi griji. Pentru că a fi fără de griji, şi a petrece în desfătare, şi a nu avea nicidecum experienţa greutăţilor,
129 Iez. 8,10.
392
nu este al nostru, al celor care se luptă în arena demonilor celor războinici, ci este al celor nepăsători care nu se îngrijesc de viaţa veşnică.
67. Către acelaşi
Cei care au hotărât liber să trăiască în dreaptă-cinstire, toţi aceştia se hrănesc cu multă greutate cu pâinea cunoştinţei, şi beau apa cea raţională, şi sunt străpunşi în suflet şi în trup zi şi noapte cu suliţele ispitelor. Înţelege ceea ce îţi spun: Oasele omului trist se usucă130, iar: Inima [care se îndulceşte] cu simţurile este vierme [care mănâncă] oasele131. Iar în cartea lui Iezechiel s-a scris: Fiule al omului, să mănânci pâinea ta cu durere şi să bei apa ta cu chinuri şi întristări132.
68. Către acelaşi
Prin răbdarea voastră veţi câştiga sufletele voastre133, spune Mântuitorul. Prin răbdarea noastră adică vom găsi mângâiere în cele pe care nu le nădăjduim. Căci cele pe care niciunul dintre oameni nu le aşteaptă, acelea le rânduieşte şi le dăruieşte Domnul celor care prin credinţă şi nădejde îl aşteaptă. De aceea şi Ieremia spune: Bun este Domnul cu cei ce se încred în El şi îl caută pe Acesta cu tot sufletul134.
130 Pilde 17, 22.
131 Pilde 14, 30.
132 Iez. 12,18.
133 Lc. 21,19.
134 Plâng. 3, 25.
393
69. Către Carinie palatinul
Când păcătuim, atragem asupra noastră pedepsele şi încercările lui Dumnezeu ce vin peste noi. De aceea zice Domnul: Iată, eu trimit poporului acesta boală, şi se vor îmbolnăvi prin ea şi părinţii şi copiii135. Dacă însă şi după aceasta vom continua să adăugăm şi alte păcate peste cele dinainte, ne va trimite şi moarte. De aceea mai jos spune că: Vecinul şi rudenia lui vor muri136. Să ne temem, aşadar, şi să nu fim nepăsători.
70. Către acelaşi
Nu fără temei strigă prorocii împotriva celor din adunări, ci o fac pentru a ne înfricoşa de mânia cea dumnezeiască, şi pentru a ne opri din păcat. Pentru că spune: Fiindcă te-ai împotrivit Domnului şi nu te-ai pocăit, a deschis Domnul visteria Sa şi a scos toate vasele mâniei pentru a-i nimici pe toţi aceia care neglijează cuvintele cele sfinte137.
71. Către Farismanimie deputatul
Chiar dacă nu te prigoneşte nici un tiran elin, tu pregăteşte-te pentru martiriu, pentru a nu-ţi pierde râvna. Căci măcar că nu va fi vreo prigoană [omenească], după cum voieşti, aceasta tot se va trăi, pentru că prigoana cea mai mare este viaţa întreagă care este supusă furiei, poftei necuviincioase, tiraniei laşităţii, întristării şi acediei. Lângă tine stau
135 Ier. 6, 21 [LXX],
136Ier. 6, 21 [LXX].
137 Ier. 50, 24-25 [27],
394
frica cea neîntemeiată şi farmecele, dar şi căpetenia slavei deşarte, a lăcomiei, a beţiei şi a altor patimi necurate. Căci fiecare dintre acestea depărtează sufletul omenesc de la viaţa veşnică. Luptă-te, dar, şi îmbărbătează-te împotriva lor, ca un ostaş al lui Hristos.
72. Către Theona monahul
Cel care voieşte să urmeze nevoinţa şi asceza spre filosofía cea duhovnicească trebuie să vieţuiască mult împreună cu fraţii în mănăstire138, şi să nu aleagă viaţa monahală simplu şi la întâmplare, în chip primejdios şi nesăbuit, din suficienţă de sine şi obrăznicie, pentru ca nu cumva fără veste să îşi piardă sufletul din pricina duhurilor care stau la pândă. Căci sabia vrăjmaşilor stă împrejur.
73. Către acelaşi
Cel care spune: Pentru aceasta mă fac anahoret, pentru a nu avea pe nimeni care să mă provoace spre furie, acesta nu se deosebeşte cu nimic de animalul iraţional. Pentru că vedem jivinele liniştindu-se şi nesălbăticindu-se de nici un fel, dacă vreun om nu le provoacă spre mânie. Atunci de ce a fost scris: Supuneţi-vă unul altuia întru frica lui Dumnezeu139? Şi: Darurile le-aţi primit pentru a sluji unii altora140. Sau: Supuneţi-vă, aşadar, fiecărei orânduiri umane, pentru Domnul141, considerându-vă unul pe altul mai presus de sine, fără să priviţi fiecare la interesul său, ci la interesul altora142; Dacă cineva dintre
138 x6 dcrKr)TfQio loc de nevoinţă.
139 Ef. 5,21.
140 Cf. I Pt. 4,10.
141 1 Pt. 2,13.
142 Filip. 2,3-8.
395
voi este înţelept şi priceput, să arate lucrările sale în blândeţea înţelepciunii143.
74. Către acelaşi
Gândurile cele pătimaşe ale demonilor sunt roditoare asemenea iepurilor. Pentru că gândul viclean, intrând înlăuntrul sufletului, naşte multe alte gânduri, preschimbându-se şi transformându-se unul pe altul. Şi astfel se întâmplă ceea ce se spune în Psalmi: Oile străinilor, adică ale fiilor demonilor, sunt roditoare, înmulţindu-se în ieşirile lor144.
75. Către Tapisc diaconul
Sodoma, zice, având belşug de pâine, trăia în risipă şi în mândrie145. Pentru că sufletul cel sodomicesc, săturându-se cu pâinile cunoştinţei, devine respingător şi greu de suportat.
76. Către acelaşi
Cunoştinţa îl duce uşor pe om la înfumurare. De aceea spune: Ca nu cândva să mă înalţ, după cum s-au mândrit unii, mi s-a dat un ghimpe care mă păzeşte să nu mă mândresc146.
77. Către acelaşi
Oamenii îi urăsc mult pe cei care cer să fie slăviţi de ei. Cel iubitor de slavă se aseamănă cu o tânără iubitoare de
143 Iac. 3,13.
144 Ps. 143,13.
145 CIez. 16,49.
146II Cor. 12, 7.
396
desfrânare, care, vânându-şi amanţii, este cu atât mai dispreţuită pentru aceasta, cu cât se îndrăgosteşte de ei în chip obsesiv.
78. Către Petru anagnostul
Ai spus că după ce îţi uscai foarte mult trupul prin post, te necăjea foarte mult pofta demonului celui viclean, care pătrundea până în adâncul mădularelor şi, aprinzându-te cu flacăra plăcerii, te tulbura nu puţin din această pricină. Dar tu să nu te nelinişteşti, căci aceasta se întâmplă de multe ori din invidia celui rău, ci să iei aminte la citit. Pentru că Iezechiel, adresându-se vrăjmaşului vieţii noastre, zice: Ai zdruncinat coapsele lor147, adică ai nimicit poftele împreunărilor trupeşti şi ale mişcărilor nelegiuite care îi pângăresc şi îi strică pe cei ce se nevoiesc. Iar Ieremia despre Domnul, Care uneori ne predă în mâinile demonilor spre încercare şi Care îngăduie să fie cercetate de aceştia [de demoni] cele tainice ale noastre şi toate tainiţele ascunse ale [secreţiilor] trupului nostru, spune: Domnul m-a smerit în ziua mâniei Lui; a trimis în urechile mele foc şi l-a aruncat în cele dinlăuntru148, adică l-a pus în adâncurile trupului meu, sau, cum interpretează exegetul Simahie, că: M-a cercat, a legat plasă picioarelor mele, m-a întors spre cele din urmă, m-a dat stricăciunii, şi m-a predat suferinţei în toată ziua149. Este de trebuinţă, aşadar, ca nevoitorul, să sufere multe întristări de la demonii cei urâtori ai fecioriei, să fie încercat, să fie întunecat, înceţoşat, părăsit, să treacă prin apă şi foc, şi ceaţă, şi furtună, iar la
147 Iez. 29, 7.
148 Plâng. 1,13.
149 Plâng. 1, 13.
397
sfârşit să iasă [din acestea] cu bucurie, alinare şi aer de libertate şi să vadă lumina fericirii.
79. Către Eunomie preotul
Dacă nu există întrecere, este uitată iuţimea calului, după cum dacă nu există adversar, devine de nesesizat şi vigoarea atletului, cum şi aurul se arată [aur] când este încercat, asemenea lui Iov, lui Iosif şi tuturor sfinţilor.
80. Către acelaşi
Dacă nu ar fi avut loc prigoane, nu s-ar fi arătat martirii. Dacă nu ar fi Satana, care să ne aducă ispită şi întristare, nu ar fi fost vădit cine este binevoitor, cine neîncercat şi cine trândav.
81. Către acelaşi
Cel care nu se amestecă cu gândurile necurate şi nici nu se însoţeşte şi consimte cu mulţimea nelegiuirii este vădit că va vieţui liber150, fără griji şi preocupări lumeşti. Pentru că zice: Tu, Doamne, îndeosebi întru nădejde m-ai aşezat să locuiesc151. De aceea şi Dumnezeu spune despre el că va locui singur şi fără de griji, iar fiul fărădelegii nu va putea să-ifacă rău152, căci după cum am făcut la început, te voi scăpa de toţi vrăjmaşii tăi153, şi îţi va vesti Domnul că vei zidi lăcaş spre cinstirea
150 KaG’eauTOV în acord cu sine însuşi, în el însuşi.
151 Ps. 4, 8.
152 Ps. 88, 22.
153 Iez. 7, 24.
398
Sa, şi nu voi depărta mila Mea, aşa cum am îndepărtat-o de la cei de la care am depărtat-o154.
82. Către acelaşi
Lovitură de cuţit a diavolului este uneori amintirea cea necurată, iar uneori a lucrurilor lumeşti, alteori a păcatului săvârşit, iar alteori amintirea mădularelor trupului prin care, folosindu-le diavolul ca arme, junghie sufletul, după ce îl va fi amăgit prin gând. Şi chiar [mai mult] înşişi demonii care îl slujesc pe diavol spre [împlinirea] voii lui se numesc cuţite.
83. Către Iachint referendariul
în Scriptură prin „Samaria” să înţelegi cunoaşterea cea mincinoasă, iar prin „Sodoma” cunoaşterea şi dispoziţia cea prin toate iscoditoare şi desfătarea cea trecătoare şi stricăcioasă care, din pricina desfrânării celei peste măsură, lăsând deoparte osânda, caută să afle partea femeiască în cea bărbătească.
84. Către acelaşi
Câtă vreme vom fi prunci la minte155, nu se va apropia [de noi] împărăţia cerurilor, iar când vom înainta în înţelepciunea cea duhovnicească şi în vârstă, şi vom fi pregătiţi să primim la plinirea vremii înţelepciunea cea de la Tatăl, care este ascunsă în legea Lui pedagogică, fără a ne mai găsi sub conducerea epitropilor, atunci va spune Domnul: Eu sunt
154 II Rg. 7, 15 [LXX],
155 Cf Gal. 4, 3.
399
un Dumnezeu Care Se apropie de voi, şi nu un Dumnezeu îndepărtat156. Însă pentru sfânt şi pentru bărbatul cel desăvârşit în virtute şi în cunoştinţă, împărăţia Cerurilor deja a şi venit. Pentru că spune: împărăţia Cerurilor este în voi157, deci locuieşte şi trăieşte înlăuntrul vostru, nu numai ca posibilitate, ci în chip real [ca lucrare].
85. Către Aulian
Unii, neavând îndrăznire [către Dumnezeu] în cele ale vieţii, s-au încurcat şi înecat în noaptea patimilor şi a păcatelor, şi numai suspinând şi arătând necazurile lor lui Dumnezeu au atras [asupra lor] milostivirea şi îndurarea Lui, încât chiar şi fără de nădejde [fiind] au fost izbăviţi de rele. Căci este obişnuit lucru ca Atotiubitorul de oameni Dumnezeu să dea viaţă celor morţi, să îi mângâie pe cei împuţinaţi cu sufletul şi să-i înalţe pe cei smeriţi.
86. Către acelaşi
Chiar dacă te-ai rugat de multe ori şi nu ai reuşit, să nu deznădăjduieşti, ci să nădăjduieşti că vei fi ajutat numaidecât. Căci deşi Dumnezeu pentru un timp nu îţi împlineşte cererea, El, ca singur înţelept, îţi păstrează negreşit [împlinirea cererii] pentru bunuri mult mai mari.
87. Către acelaşi
Să nu ne neliniştim nicidecum în vremea ispitelor, chiar dacă nu se întâmplă imediat eliberarea din necazuri, ci să
156 Ier. 23, 23.
157 Lc. 17,21.
400
ne lăsăm mai degrabă în grija lui Dumnezeu, Domnul izbăvirii. Căci atunci când întârzie, ne dăruieşte mulţime de bucurii ca răsplată. Iar noi să stăruim necontenit mulţumind şi slăvind a Sa milostivire, în special atunci când întârzie pentru o rânduială158 necunoscută de noi.
88. Către acelaşi
Când evreii au păcătuit oarecând, au fost predaţi vrăjmaşilor pentru a suferi, iar pătimind să strige, şi strigând îndelung să fie ajutaţi, astfel încât părăsirea lor de către Dumnezeu şi întristarea să le fie mai mult spre folosul şi câştigul lor.
89. Către Filagrie primatul
Faptele trupului, desfrânarea şi dezmăţul, şi altele asemenea, fiind fapte moarte, se pierd uşor şi dispar. Însă dacă cel desfrânat, schimbându-se, va ajunge la înfrânare, trupul lui nu se mai numeşte carne, pentru că a fost preschimbat în duh, şi omul se numeşte duhovnicesc. Cel care s-a alipit de desfrânată carne se numeşte, iar celui care s-a alipit de Domnul i se spune duhovnicesc.
90. Către Teodoret monahul
Maica tuturor virtuţilor este rugăciunea, nu doar pentru că poate să cureţe şi să hrănească, ci şi să lumineze, şi să-i facă asemănători soarelui pe aceia care se dedică acesteia în chip curat.
158 f) oiicovopia rânduială, iconomie, purtare de grijă etc.
401
91. Către Vivian ilustrul
Unul este Fiul lui Dumnezeu Cel Unul-Născut după întruparea Sa din Fecioara. Unul este, aşadar, Domnul Iisus Hristos, un singur ipostas, o singură persoană: Spun adevărul în Hristos, nu mint159.
92. Către acelaşi
Cel căruia I s-a închinat întru cele de sus mulţimea puterilor cereşti, fiind de aceeaşi putere cu Tatăl, Acelaşi a petrecut împreună cu oamenii pe pământ ca un Om, a mâncat cu păcătoşii şi cu vrăjmaşii, ca un Doctor împreună-pătimitor [cu cel bolnav], fără să devină rob al pântecelui, ci îndreptându-i pe cei ce obişnuiau să stea pe la mese, şi îmbogăţind hrana celor cu care a mâncat prin înţelepciunea Lui cea preaslăvită.
93. Către Hrisant anagnostul
Alungă de la tine pricinile vrăjmăşiei şi de îndată animalele sălbatice ce vin asupra ta se vor linişti, şi vei dormi sub via ta, căci Domnul va dărui somn celor iubiţi ai Săi160, [somn] care omoară patimile cele urâte de Dumnezeu, şi nu va fi cine să te înfricoşeze.
159 Rom. 9,1.
160 Ps. 126,2.
402
94. Către Grigorie diaconul
Uneori, se poate crede că un demon nimiceşte lucrarea altuia, aşa cum demonul curviei nimiceşte demonul slavei deşarte, care este mai subtil şi greu de recunoscut şi cumplit cât priveşte înşelarea, şi care saltă lesne şi prinde curaj fără sens.
95. Către acelaşi
Uneori, un cui scoate pe altul, şi o ispită de a doua respinge ispita de mai înainte. Smereşte-te, aşadar, şi nu deznădăjdui.
96. Către Ghigantie
Dacă îl cinsteşti pe Dumnezeu, să-i cinsteşti şi pe cei care te-au născut. Dacă te temi de Dumnezeu, să te temi şi de tatăl şi de mama ta în toată viaţa ta. De aceea Domnul spune în lege: Fiecare om să cinstească pe tatăl şi pe mama lui161.
97. Către acelaşi
Dacă te vei obişnui să nu vezi faţa celui poftit, vei stinge numaidecât flacăra iubirii celei nelegiuite, şi vei tămădui rana prin rugăciune şi post.
98. Către Lavrentie, Faust şi Epinichie monahii
Să nu vă temeţi nicidecum, nici să vă pierdeţi curajul din pricina ameninţărilor şi a înfricoşărilor viclenilor demoni, nici
161
Lev. 19, 3.
403
din pricina vocilor şi a vuietelor din casă, nici din cauza fulgerelor şi a miilor de scântei, nici a muşcăturilor celor care par a fi barbari, a cămilelor şi balaurilor, sau din pricina asalturilor năpraznice de noapte, sau a zgomotelor, a ciocăniturilor şi a fluierăturilor, nici a râsetelor celor nestăvilite şi a dansurilor şi a altor născociri ale duhurilor celor necuviincioase şi necurate. Au fost scrise acestea pentru fiecare dintre voi, ca să răbdaţi încercările ce vin de la aceştia. Toţi citiţi cele scrise de mine, şi, după cum v-am spus, nu vă temeţi de ei, nici nu vă înfricoşaţi. Pentru că acestea şi mai multe decât acestea înfruntăm de multe ori, şi cunoaştem că şi alţii înaintea noastră le-au încercat. Să nu se rănească, aşadar, din această pricină inima noastră, nici să lenevească, nici să cadă şi să se împuţineze la suflet, căci acestea nu sunt nimic şi de nimic sunt socotite. Îmbărbătaţi-vă şi vă întăriţi în Domnulm, fiţi puternici, fiţi tari, fiţi cumpătaţi, folosiţi-vă de credinţă, de răbdare, de rugăciune, de psalmi, de plecarea genunchilor, de post, de priveghere, de plecarea obişnuită la pământ, de lecturile duhovniceşti, de blândeţe, de liniştire, de pace, de cugetul smerit şi de semnul Crucii, şi îi veţi vedea pe vrăjmaşi împrăştiindu-se ca fumul.
99. Către aceiaşi
Aţi spus că în zilele acestea aţi fost foarte necăjiţi din pricina gândurilor de blasfemie şi iraţionale, pe care demonii cei atotrăi vi le-au strecurat înlăuntrul [sufletului]. Şi nu este de mirare aceasta, căci aceştia au fost învinşi în uneltirile lor cele mai dinainte, iar acum, prin acest chip, demonii cei vrednici de osândă şi care vor fi chinuiţi în focul cel de nedescris încearcă să vă lupte spre îngrădirea puterii şi firii celei netrupeşti. Dar aceştia mulţi se vor tângui şi se vor întrista,
404
iar noi ne vom veseli, dacă acum ne smerim şi îndurăm miile de răutăţi. Vor dispărea şi se vor pustii demonii care doresc să ne desfiinţeze şi să ne nimicească din rândul celor ce se mântuiesc.
Ar trebui deci să spunem acestora cu putere cuvântul profetic: Acestea zice Domnul: am auzit blasfemiile cele spuse de voi, că sunt deşerţi munţii Ierusalimului, şi că ne-aufost daţi nouă spre hrană; şi grăiţi cuvinte împotriva Mea, şi am auzit cele pe care le strigaţi din toată inima voastră. Căci pentru aceasta sunt Eu, zice Domnul163. Voi face vouă după a voastră vrăjmăşie şi invidie, fiindcă i-aţi urât pe monahi şi i-aţi prigonit pe oamenii lipsiţi şi săraci şi pe cei cu inima zdrobită, spre a-i nimici. Aţi iubit blestemul, şi va veni asupra voastră, şi nu aţi dorit binecuvântarea, şi se va depărta de la voi164. Eu Mă voi atinge de munţi şi vor fumega165 şi voi străluci cu strălucire de negrăit şi [norii] se vor împrăştia166. Cărbuni vor cădea asupra voastră167, peste voi cei potrivnici a căror răutate s-a înălţat până la cer, şi care aţi ridicat glasul vostru spre cele de sus. Şi fiind cuprinşi de focul cel trimis de la Dumnezeu, vă veţi chinui şi nu veţi putea suferi, căci voi nimici de pe pământ pomenirea voastră şi veţi cunoaşte că Eu singur sunt Domnul cel puternic, Dumnezeu tuturor. Acestea zice Domnul: Întru veselia întregului pământ vă voi pustii pe voi, pentru că v-aţi bucurat şi v-aţi desfătat întru smerirea moştenirii Mele şi întru nimicirea israeliţilor Mei. Tot astfel voi nimici [şi Eu] muntele cel înţelegător al seirului, şi toată Idumeea va fi distrusă168. Acestea şi alte asemenea locuri din Sfânta Scriptură îndreptându-le către cei ce ne vrăjmăşesc, ne vom întări în inima noastră.
163 Iez. 35,12-13.
164 Ps. 108,16.
165 Ps. 103, 33.
166 C Ps. 17,14.
167 Ps. 139,10.
168 Iez. 35,14-15.
405
100. Către aceiaşi
Oricine este luptat de diavol să alerge la Mântuitorul şi doar la Hristos, de Care vrăjmaşul vieţii noastre nu poate să se apropie pentru a ne urgisi. Căci zice: Tu, Dumnezeule, ajutorul meu eşti şi loc întărit de mântuire şi turn tare în faţa potrivnicului meu169.
101. Către aceiaşi
Să nu neglijăm nicidecum lucrul de mână, căci şi vrednicul de pomenire Pavel se lăuda cu osteneala şi truda şi cu munca depusă de el170.
102. Către aceiaşi
Mi-aţi scris că aţi fost izbăviţi de durerea sufletească şi aţi fost uşuraţi de greutate, amintindu-mi toate cele pe care le-aţi suferit. Dar oare nu am cunoscut eu că veţi fi uşuraţi şi mângâiaţi, după ce am descoperit toate cele pătimite de voi unui om care a primit înţepături şi a fost luptat de mii de ori de demoni? Pentru că, atunci când cineva este muşcat de o viperă şi află înaintea sa un alt om care a fost muşcat tot de viperă, dacă îi va povesti întâmplarea, află mângâiere.
103. Către Berenichie taxeotul
Omul creştin venit în contact cu filosofía şi cunoaşterea cea mai înaltă nu trebuie să cerceteze lunile şi anii, şi săptămânile,
169 Ps. 60,3.
170 Cf Fapte 20, 34.
406
şi astfel să sărbătorească. Ci se cade ca întreaga sa viaţă [să o facă] o sărbătoare strălucitoare, şi să o înfrumuseţeze prin faptele cele bune şi prin cuviinţa cea îmbogăţitoare a deprinderilor sale. Pentru mine, mai aristocrat decât împăraţii este cel care prăznuieşte şi sărbătoreşte totdeauna duhovniceşte mai presus de orice sărbătoare.
104. Către Aglaofont
Cel care iubeşte, zice, ceartă cu grijă, iar Dumnezeu pe cel pe care îl primeşte îl şi bate171. Şi iarăşi unul dintre sfinţi a zis: Toate zilele vieţii omeneşti am primit bătăi172. Pentru ce, aşadar, te miri văzându-i pe oamenii sfinţi cuprinşi de diferite boli, în sărăcie, în întristări şi nesocotiţi [de ceilalţi oameni]?
105. Către Irineu hartularie
Dulceaţa şi aţâţarea păcatului să le consideri ca o ucidere de sine şi o omorâre a ta preaamară. Pentru că [acestea] intră în adâncul tău ca un şarpe otrăvitor, printr-o părută linişte, şi când poate, muşcă. Strigă atunci în inimă în chip injurios: Bravo, bravo! Am reuşit!
106. Către Timbona diaconul
Cel care în timpul războiului curviei se dedă lăcomiei şi băuturii de vin, legându-le pe acestea cu multe alte condimente adăugate, cu saramură şi piper, îşi provoacă sieşi
171 Evr. 12, 6.
172 Ps. 72,14.
407
numaidecât furie şi război necruţător. Căci aşa cum spune Scriptura, mânie a arătat omul acesta în casa Domnului173.
107. Către Musion monahul
Şi cum ar putea să îi înlăture degrabă pe potrivnicii săi cei din afară acela care se îngrijeşte şi îi hrăneşte cu plăcere pe [vrăjmaşii] cei dinlăuntru?
108. Către Lamprotihie arhimandritul
Când ai primit vrednicia de stareţ al celor ce vieţuiesc în schima monahală, ai crezut că ai câştigat ceea ce spune numele [de stareţ], şi nu puţin te-ai bucurat şi te-ai veselit. Acum însă, fiindcă s-au ridicat împotriva ta unii dintre fraţi şi te insultă prin îngăduinţă (pentru că toate se întâmplă şi sunt stăpânite prin judecata lui Dumnezeu), suferi şi scrâşneşti din dinţi şi îl osândeşti pe iconomul [mănăstirii] şi ocărăşti viaţa noastră [monahală]. Încetează deci să arăţi purtare de copil şi să fii dus astfel în afara căii dumnezeieşti. Pentru că încă nu ai fost dispreţuit de aceia care s-au mântuit şi au primit binefaceri [prin tine], nici nu ai fost numit necuviincios şi răufăcător, [chiar dacă] ai făptuit drept. Nici nu ai fost adăpat cu oţet şi fiere, nici nu ai fost osândit la moarte de necinste, pentru a-L imita astfel pe dreptul Iisus, Domnul tuturor, Care a pătimit acestea şi altele atât de mari de la robii Săi cei ce s-au împărtăşit de ale Lui binefaceri, şi nu numai că nu S-a răzvrătit împotriva lor, ci şi Tatălui [S-a rugat] să arate înţelegere faţă de ei pentru jertfa Sa174.
173Os. 9, 8 [LXX],
174 euaviCa) a îmblânzi prin jertfă.
408
109. Către Lusie preotul
Dacă străbaţi viaţa prin puţine şi simple [lucruri] de trebuinţă, va zice despre tine cartea fericitului Iov: Bine este cuvântat cel născut din femeie, care trăieşte puţina sa viaţă liber fiind de multele şi nesfârşitele griji lumeşti175.
110. Către acelaşi
Nu este binecuvântat cel cu multe griji şi necredincios şi vrednic de blestem, ci cel fără de griji şi care are numai cele de trebuinţă.
111. Către Hrisafie diaconul
Dacă prin cugetare potrivnică şi prin înclinare rea defaimi păcatul aproapelui, este vădit că te descoperi a fi nedrept cu el, şi vei suporta consecinţele nedreptăţii tale. Pentru că drept era să nu îl defaimi public, ci să-l acoperi pe cât ar fi fost posibil, şi prin sfat şi compătimire să-l îndrepţi pe cel căzut.
112. Către Irodot tribunul
Ai fost învins de multe ori şi ai fost biruit de păcat, şi te-ai învechit şi ai fost deşertat [sufleteşte] prin necuviinţă. Vino chiar şi acum întru cunoştinţă, trezindu-te, şi întăreşte-te prin invocarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Îngrijeşte-te de tine însuţi, mai înainte de a-ţi da duhul, omule! Nimiceşte-l
175 Iov 14, 1-2.
409
pe diavolul cel ce te-a robit, şi îl biruieşte pe cel ce te-a învins. Pentru că întâi s-a născut lui Isaac Isav cel nedrept, şi după aceea Iacov, care a învins patimile lovindu-i pe cei păcătoşi176. Gândul cel bun prinzând gândul cel viclean, să-l nimicească pe el.
113. Către Anastasie preotul
Că aceia care conduc trecând sub tăcere cele ce se cuvin vor fi pedepsiţi pentru pierderea celor care le-au fost încredinţaţi, ia aminte la ce spune Domnul: Fiule al omului, te-am pus veghetor al israeliţilor, şi vei auzi din gura Mea cuvânt şi îl vei asculta, vorbind păcătosului şi zicând: Cu moarte vei muri. Dacă, aşadar, nu vei vorbi celui necredincios să se păzească de la calea pe care a luat-o, acest păcătos va muri în păcatul lui, iar sângele lui îl voi cere din mâna ta177.
114. Către Inochentie monahul
Faptul că petrecem în tovărăşii multe, nechibzuite şi fără păzire, conducându-ne şi înaripându-ne spre desfătarea cea trecătoare, are drept urmare robirea de către gândurile mâniei, deznădejdii şi poftei.
115. Către Petronie
Nimeni nu ar putea să nege că pocăinţa este dar de la Dumnezeu, ruşinându-ne şi fiind fără de îndrăzneală din
176 Cf. Fc. 25,25 ş.u.
177 Iez. 33, 7-8.
410
pricina greşelilor noastre, dispreţuind şi scârbindu-ne de toată scăderea nelegiuită pe care am săvârşit-o. Pentru că zice Domnul în profeţie: Amintiţi-vă de căile voastre cele viclene şi de obiceiurile voastre, şi suspinaţi pentru fărădelegile voastre, scârbiţi-vă şi vă ruşinaţi, iar Eu vă voi milui pentru numele Meu178.
116. Către Isahar samariteanul
Aşa cum Avraam prin virtutea sa a fost numit împărat (cei de alt neam i-au spus: că eşti împăratul nostru179), astfel şi fiii lui Israel au fost numiţi de Moise îngeri ai lui Dumnezeu din pricina credinţei lor180. Pentru că zice: Când s-au împrăştiat fiii lui Adam, a pus hotarul neamurilor după numărul îngerilor lui Dumnezeu181. Şi pentru că urmaşii lui Iacov erau şaptezeci, în chip drept se spune că neamurile întregului pământ s-au împărţit după numărul lor. Pentru că unii spun că în lume există şaptezeci de limbi.
117. Către Filichie preotul
în toată vremea, în special când ne aflăm în rugăciune şi psalmodie îndreptată către Dumnezeu, trebuie să ne înălţăm cu mintea la înţelesurile cele nemateriale şi preasfinte, şi să nu ne amintim de nici un lucru sensibil.
178 Iez. 20, 43.
179 Cf Fc. 23, 6.
180 f] 0OCT(3ia cinstire de Dumnezeu, frică de Dumnezeu, evlavie, dreaptă cinstire a lui Dumnezeu, iubire de Dumnezeu ş.a.
181 Deut. 32, 8.
411
118. Către Adrian preotul
Pentru fiecare întristare care ni se întâmplă, este foarte folositor şi necesar să-I mulţumim lui Dumnezeu Proniatorul şi Judecătorul vieţii oamenilor. Pentru că, dacă pentru orice lucru ce ne întristează ne arătăm mulţumitori, vom dobândi negreşit cununi ce sunt pregătite purtătorilor de biruinţă mărturisitori.
119. Către Nicon arhimandritul
Viaţa monahilor, care altădată era multdorită şi foarte vestită, acum, după cum vezi, a devenit dispreţuită. Fiindcă, pe de o parte, toate cetăţile şi satele sunt îngreunate de existenţa monahilor mincinoşi, care umblă în van şi la întâmplare, cu multă neruşinare şi indiferenţă, iar pe de alta, pentru că toţi locuitorii sunt stânjeniţi şi vădit dezgustaţi numai la vederea lor, observându-i cum stau pe la porţi cu mai multă neruşinare decât cei care cerşesc. Iar din pricina acestora, chibzuinţa şi petrecerea celor ce trăiesc drept şi virtuos este considerată înşelăciune şi nebunie. Şi cine asemenea unui nou Ieremia s-ar arăta acum, plângând în chip potrivit şi după vrednicie cele ale noastre? Căci mă ruşinez a mai scrie ceva.
120. Către Ilarie episcopul
Te-ai poticnit în ceea ce stă scris, că: După înviere, arătându-Se Domnul celor dimpreună cu Cleopa, mai apoi S-a făcut nevăzut lor182. Ai citit şi ceea ce a zis Moise despre păcătoşii din
182 Lc. 24, 31.
412
Sodoma, că au orbit căutând uşa fericitului Lot183. Este vădit faptul că uşa dreptului [Lot] era una reală şi nu imaginară, existentă şi adevărată. Câtă vreme, aşadar, uşa cea adevărată le era celorlalţi vizibilă şi evidentă, iar sodomiţilor le era nevăzută, tot astfel şi Iisus Hristos, Domnul tuturor, unora, desigur, li Se arăta după înviere, în timp ce altora le era nevăzut. A înviat cu adevărat Domnul din morţi, Cel care a murit pentru păcatele noastre, şi întrucât trupul a devenit străveziu din pricina necoruptibilităţii lui, când a dorit acest sfânt şi preţios trup L-a acoperit, şi când a dorit L-a făcut vădit. Pentru că este scris: S-a făcut nevăzut acestora184. Aşadar, nu interpreta S-a făcut nevăzut ca inexistenţă, nici să nu consideri învierea ca o fantasmă subţire şi vis, aşa cum cred unii. Căci cum de spune atunci: Pipăiţi-mă şi vedeţi185 şi celelalte?
121. Către Euriclie preotul
Vrăjmaşii noştri demoni nu provoacă numai dureri celor ce sunt slăbiţi cu trupul, oameni buni şi virtuoşi, ci le aduc în suflet şi gânduri blasfemiatoare şi de cârtire împotriva proniei lui Dumnezeu. Dar şi în cele din afară, prin chipul părut al vizitei, [demonii] le trimit oameni buni sau de multe ori răi, care spun cuvinte necuviincioase, comice şi ridicole adresate celor bolnavi pentru a-i mângâia, despărţind astfel mintea lor de judecăţile cele drepte ale lui Dumnezeu. Dacă, aşadar, după cum scrii, ai fost cuprins de bolile trupeşti şi de întristările dese şi de multele şi de diferitele nevoi, să nu te împuţinezi sufleteşte nicicum, ci fii asemenea unui atlet curajos, înmulţind după obicei rugăciunea de mulţumire. Iar pe cei care vorbesc despre răbdare, despre stăruinţă în
183 Cf Fc. 19,11.
184 Lc. 24,31.
185 Lc. 24, 39.
413
suferirea relelor şi de felurita iconomie a Stăpânului nostru, să îi primeşti cu mulţumire, să îi lauzi, rugându-i să-ţi vorbească adesea despre acestea, în timp ce pe aceia care îndrăznesc să-ţi vorbească de unele lucruri lumeşti, stricăcioase şi pământeşti, care nu ajută sufletul, să îi înlături şi să îi depărtezi de la tine, ca să nu se prindă sufletul tău în cursă prin cuvintele lor şi să te vatăme foarte mult, luptându-te cu boala şi cu patul.
122. Către acelaşi
Nimic, de obicei, nu produce o atât de mare veselie şi bucurie, celui care crede că nimic din cele omeneşti nu este de neclintit, ca dogmele filosofiei celei adevărate. Căci nici sănătatea, nici vigoarea, nici tăria trupească, nici fericirea cea trupească, nici bogăţia, nici puterea, nici cinstirile şi desfătările şi cele asemenea [nu sunt neclintite]. Astfel acesta trece cu vederea toate lucrurile cele văzute şi se dedică bunurilor celor veşnice, adică celor viitoare.
123. Către Iulie monahul
în chip rău te ocupi cu agonisirea de avuţii, spre risipirea sufletului tău, neavând nici vreme, nici prilej de a-ţi aminti de Domnul şi Dumnezeul tău.
124. Către Gaudentie silendariul
Adună, zice, ca într-un burduf apele mării186, adică Dumnezeu, ca într-un burduf, aşa adună laolaltă în limite stabilite
186 Ps. 32, 7.
414
marea şi apele, nepermiţându-i acesteia să treacă nisipul cel atât de neputincios în faţa ei şi să acopere toată suprafaţa pământului. De aceea sfântul proroc, voind să clarifice aceasta, adaugă, spunând: Punând în cufere de preţ adâncurile187. Adică adună împreună în vase şi butoaie apele cele necircumscrise.
125. Către Epictet arhimandritul
în rugăciunile şi litaniile către Cel Preaînalt nu se cade să strigăm mult cu gura cea sensibilă, după cum fac cei necercaţi, ci să strigăm prin gândurile cele din adâncul inimii. Căci a cânta psalmi împreună cu cei de un cuget cu noi este, cum spune David, [un lucru] bun, iar a lăuda pe Domnul este plăcut Lui188. Pe de altă parte, a striga fără măsură în vremea rugăciunii nu este socotit de unii dintre cei ce au rânduit canonul de rugăciune a fi un fapt binecuvântat sau cuviincios. Pentru că Domnul nu aşteaptă cele rostite cu buzele şi nici strigătele ce vin din gură, căci mai înainte de a fi rostită rugăciunea prin intermediul limbii celei de carne, El cunoaşte de ce avem nevoie. Ci, dimpotrivă, El dă atenţie gândului nostru celui neîmprăştiat şi nerostit cu limba, şi suspinurilor celor negrăite ale inimii189. Pentru că dacă te rogi astfel, îţi va zice Domnul, aşa cum a fost scris de Prorocul Isaia: Iată, am venit, şi tu încă mai vorbeşti190. Dar şi de la Moise aflăm că atunci când s-a supărat mult la malul Mării Roşii, şi având buzele închise, strigând tare cu mintea sa a fost auzit. Pentru că zice: încetează să strigi la Mine, şi desparte marea [în două]191.
Să nu strigăm, aşadar, în vremea psalmodierii, ca şi cum ne-am ruga din nevoie, ci, chiar dacă ne rugăm şi prin trup, să
187 Ps. 32,7.
188 Ps. 91,1; 134,3.
189 Rom. 8, 26.
190 Cf. Is. 58, 9.
191 Ieş. 14, 15-16.
415
tindem a ne ruga mai mult cu mintea, aşa cum ne sfătuieşte apostolul192. Pentru că şi fericita Ana, mama prorocului Samuel, se ruga, şi buzele ei se mişcau, dar glas nu se auzea193. Şi întrucât se ruga cu inima, aceasta, deşi era stearpă, a devenit după ceva timp mama atâtor prunci. Căci toate sunt cu putinţă celui care crede şi se roagă aşa cum se cuvine.
126. Către Filarghie episcopul
Omoară-ţi, te rog, mădularele trupului tău, şi pe toate, dacă este cu putinţă, supune-le duhului. Nu pregeta să păşeşti pe drumul cel strâmt care este bătut de cei puţini. Fii smerit şi impunător, muritor şi nemuritor, pământesc şi ceresc, moştenitor al lui Dumnezeu şi împreună moştenitor al lui Hristos. Roagă-te neîncetat, psalmodiază cu privire curată şi în armonie, studiază dumnezeieştile cuvinte, închină-te adesea prin aplecarea genunchilor, veghează cu sufletul şi trupul, prin lacrimi care, cum este firesc, curăţesc murdăria ce intră în chip viclean prin simţuri înlăuntrul [sufletului], fă-te ajutor al celor asupriţi, călăuză şi hrană, şi haină, şi băutură celor săraci. Acestea, aşadar, şi cele asemenea, dacă există la tine, şi în fiecare zi prisosesc şi cresc, te vor arăta înaintea lui Hristos, a Dumnezeului tuturor, că nu eşti nepăsător şi fără roadă, în ziua răsplătirii celei drepte.
127. Către Iordan diaconul
Dacă Hristos, Stăpânul tuturor, voind să ne înveţe să priveghem şi să ne rugăm, petrecea nopţile trupeşti rugându-Se194,
192 Cf. I Cor. 14,15.
193T Vrr 1 T5
194 Lc. 6,12.
416
dar şi Pavel şi Sila la miezul nopţii slăveau pe Dumnezeu195, iar prorocul spune că la miezul nopţii mă sculam ca să Te laud pe Tine, pentru judecăţile dreptăţii Tale196, mă uimesc cum tu, care toată noaptea dormi şi sforăi, nu eşti judecat de conştiinţă. De aceea, chiar şi acum, caută să lepezi somnul cel aducător de moarte şi să te dedici cu sârguinţă rugăciunii şi psalmodierii [lui Dumnezeu].
128. Către Chiriac
Orice întâmplare dureroasă şi tristă ar veni peste tine, să o primeşti fără cârtire, închinându-te Celui Preaînalt. Pentru că nimic din cele care prin firea lor ne fac să suferim, ne păgubesc şi ne mâhnesc, nu vine asupra noastră fără judecata Stăpânului. Căci spune: Prin mustrări pentru păcat l-ai îngrijit pe om, şi asemenea pânzei de păianjen ai netezit sufletul lui197.
129. Către Crion
Despre acela care îşi bate pieptul pentru păcatele lui, s-ar putea zice că laudă pe Dumnezeu în timpane şi în horă, pentru că bătându-şi pieptul cu străpungere de inimă şi aducând [înaintea lui Dumnezeu] ca rugăciune mulţimea gândurilor celor de plâns, şi afundând peniţa pocăinţei în călimara lacrimilor celor amare adunate din întristarea şi din mâhnirea cea adâncă a privegherilor, şi scriind rugăciunea lui pe hârtia cea desfăcută a inimii lui, şi oferind-o Domnului, [ea] nu va
195 Fapte 16, 25.
196 Ps. 118,62.
197 Ps. 38,14-15.
417
fi trecută cu vederea de Iisus Hristos Care a murit pentru cei păcătoşi.
130. Către Meliftonghie diaconul
Când şarpele îşi vâră capul în crăpătura198 în care pătrunde, mai mult se va tăia, decât se va rupe. Căci el se face nemişcat, ruperea sa fiind împiedicată de rezistenţa solzilor199.
131. Către acelaşi
Sălbăticiune în sensul general al cuvântului poate fi considerată patima plăcerii, iar feluritele chipuri ale plăcerilor, care s-au amestecat în viaţa oamenilor prin simţuri, par a fi solzii cei din jurul trupului şarpelui, crestate ca stigmate după mulţimea felurită a patimilor. Dacă vrei să te fereşti de împreuna locuire cu şarpele cel înţelegător, să te păzeşti de capul lui, adică de primul atac al răului.
132. Către Ursachie ecdicul
în ziua Duminicii să ne rugăm stând drepţi, simbolizând statornicia veacului viitor, iar în celelalte zile să îngenunchem, înfăţişând căderea neamului omenesc în păcat. Căci
198 îj dppovia armonie, acord, concordanţă; în context se pare că este folosit ca eufemism.
199 Şarpele este ispita care de îndată ce a fost primită poate mai degrabă a fi tăiată sau blocată, decât a fi omorâtă, pentru că este protejată de solzi sau de plăcerile patimilor. De aceea se cade să fie zdrobit dintru început capul şarpelui sau să fie nimicită ispita prin rugăciune şi trezvie de la primul atac.
418
ridicându-ne din îngenunchere, facem cunoscută învierea care ni s-a dat tuturor de către Hristos, [înviere] care s-a săvârşit Duminica.
133. Către Paulin
Nu numai pentru orice cuvânt nefolositor ţi se va cere socoteală în ziua cea viitoare a judecăţii de obşte, ci şi [pentru orice lucru] nefolositor şi deşert auzit200. Pentru că spun dumnezeieştile legiuiri: Să nu primeşti cuvânt nefolositor201. Aşadar, să nu-i credem cu uşurinţă, nici fără cercare, pe cei care clevetesc.
134. Către Alchiviadie scholasticul
îmi scrii că iubeşti mult cugetarea cea smerită şi doreşti să afli modul în care vei putea dobândi acest dar plăcut lui Dumnezeu. Aşadar, dacă doreşti să scapi de tumoarea cea nefolositoare şi de Dumnezeu urâtă a mândriei, şi să te faci deţinător al acestei fericite virtuţi [smerita cugetare], să nu neglijezi nimic din cele ce conduc la ea, dorind a face toate cele necesare pentru împlinirea ei. Căci sufletul de obicei se aseamănă cu cele pe care le practică, şi ia întotdeauna forma şi chipul celor pe care le făptuieşte. Simplu spus, toate să se facă cu smerenie, atât [cât priveşte] înfăţişarea, îmbrăcămintea, mersul, felul de a şedea, de a se hrăni, de a rândui aşternutul, dar şi în toate [cele de trebuinţă]. De asemenea şi cuvântul, şi mişcările trupului, şi petrecerea cu cel de aproape, şi acestea [să se facă] cu chibzuită măsură, şi nu spre vădită îngâmfare. Să fii bun şi blând cu fratele tău, îngăduitor faţă de cei care se împotrivesc, iubitor de oameni şi compătimitor faţă de cei
200 Mt. 12, 36.
201 Ieş. 23,1.
419
bolnavi, să-l vizitezi pe tot omul aflat în dureri, în suferinţe şi în necazuri. Să nu treci cu vederea pe nici unul. Să fii delicat în adresări, plăcut în răspunsuri, bun în toate şi prietenos faţă de toţi.
135. Către Verimie primatul
Chiar dacă eşti, cum spui, fără bărbăţie şi întinat, să nu cazi în deznădejde. Căci ai îndrăznire [către Domnul] prin sângele lui Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu. Căci Acesta a suferit moarte atât pentru cei necredincioşi şi necuraţi, cât şi pentru oamenii cei fără de îndrăznire. Iar prin Prorocul Isaia ne făgăduieşte, zicând: Şi va fi în ziua aceea, când va voi [să arate] bunăvoinţa Sa Domnul cel Bun202. Dacă te vei spovedi cu lacrimi, vei fi mângâiat de durerea păcatelor tale şi de robia cea grea pe care ai lucrat-o [predându-te] demonilor prin faptele cele de ruşine. Şi iarăşi zice: Vor învia cei morţi203, însă nu numai trupeşte şi la învierea cea de obşte a morţilor, ci vor învia şi în chip duhovnicesc, acum şi aici, cei care vieţuiesc rău pe pământ şi se îngroapă în felurite răutăţi204. Căci de vreme ce am primit pârga Duhului celui Sfânt, după cum s-a scris, să suspinăm aşteptând înfierea, iar după botez, izbăvirea trupului nostru205, adică eliberarea trupului care a fost făcut rob şi a fost rănit prin păcat. Pentru că zice: Zidirea se va elibera de robia celui rău şi de stricăciune spre slava libertăţii206, a nestricăciunii, a veşniciei şi a neschimbării, a bucuriei celei de negrăit şi a încununării.
202 Is. 14,3.
203 Is. 26,19.
204 învierea nu este numai un moment istoric la sfârşitul acestei lumi ce se realizează trupeşte cu toţi cei adormiţi din veac, ci şi o taină duhovnicească ce se petrece cu tot cel care, păcătos fiind, se pocăieşte.
205 Rom. 8,23.
206 Rom. 8,21.
420
136. Către acelaşi
împietrirea şi nesimţirea vine din lipsa temerii de Dumnezeu, în timp ce frica de Domnul, se face pricină a bunuluisimţ şi ne călăuzeşte spre pocăinţă. De aceea s-a scris: Frica de Domnul este începutul simţirii de sine207.
137. Către Irineu preotul
Preaînţeleptul Solomon spune în chip alegoric că orice beţiv şi curvar va ajunge sărac, şi că somnolentul va purta haină ruptă şi cârpită208. Iar somnolent este numit [omul] molâu, vlăguit şi trândav spre împlinirea a tot lucrul folositor. Căci nesocotind cineva dumnezeieştile porunci, se leapădă de veşmântul de lumină al nestricăciunii şi de haina sfintei cunoaşteri cea fără cusătură, de sus ţesută în întregime, după cum scrie Ioan Evanghelistul209. Şi astfel se înveşmântează cu haina cea sfâşiată şi mult peticită şi urâtă a lucrurilor nebuneşti şi nefolositoare, a neruşinării şi a necuviinţei210.
138. Către Teodul preotul
A strigat un proroc: Cel dezbrăcat va fugi în ziua aceea211. Căci cel gol de orice grijă trecătoare şi deşartă va scăpa fără îndoială din mâinile potrivnicilor săi. Aşadar, cel dezbrăcat
207 Pilde 1, 7.
208 Pilde 23, 21.
209 In 19, 23.
210 f) KaKor0eux obişnuinţă rea, necinste, necuviinţă, etos rău dobândit prin săvârşirea neoprită a faptelor rele.
211 Am. 2,16.
421
va fugi şi va prigoni. Va fugi de atacurile şi cursele vrăjmaşilor şi apoi, întărit fiind din plin cu sprijin ceresc şi ajutor, se va ridica împotriva inamicilor, şi primind curaj prin harul lui Dumnezeu, îi va prigoni pe cei care altădată îl asupreau, după cum a fost scris: Pe demonii care mai înainte vă înfricoşau, îi veţi înfricoşa şi vor fugi pe şapte cărări goniţi fiind de voi212; [demoni] care mai înainte în chip rânduit au intrat la voi pe o singură cărare şi v-au stăpânit.
139. Către Sosiclie scholasticul
încredinţat fiind de înţeleptul Solomon213, nu numai piciorul tău să-l pui rareori în casa prietenului tău, ci să-l faci şi pe prietenul tău să te viziteze nu prea des, ca nu cumva să se sature de tine şi să te urască.
140. Către acelaşi
A petrece cu prietenul nostru din timp în timp cred că este un fapt bun [sigur]. Pentru că aceasta face dragostea mai puternică şi vorbele mai folositoare şi plăcute, păzind neclintite, sigure şi nevătămate cinstea şi preţuirea cuvenite prietenilor celor adevăraţi.
141. Către Traian diaconul
Dacă nu poţi da răspuns bun lui Dumnezeu pentru tine însuţi, cum, omule, nădăjduieşti să îţi fie încredinţată păzirea şi grija altor suflete?
212 Deut. 28, 7.
213 Cf Pilde 25,17.
422
142. Către Polihronie preotul
M-ai rugat, atât prin scrisorile tale, cât şi prin cei care mi-au adus scrisorile, să-ţi dau o oarecare mângâiere pentru îndepărtarea acediei şi pentru înlăturarea laşităţii care, prin mijlocirea demonilor, a intrat pe nesimţite în inima ta cea ostenitoare şi iubitoare de Dumnezeu. Iar eu, nefiind nicidecum indiferent, în chip grabnic şi neîntârziat te voi îmbărbăta. Ia aminte, prin urmare, la ceea ce am să-ţi spun. După porunca lui Dumnezeu, apele cele multe se rarefiază [ridicându-se] în înălţimea norilor, iar apele mărilor se leapădă de salinitatea lor şi se fac dulci. Aşa şi noi, după cum spune prorocia, prin voia şi puterea lui Dumnezeu, ne vom face buni şi străini de orice salinitate a păcatului, uşurându-ne [prin înălţarea la cer], când cei care ne prigonesc se vor îndepărta de la noi214. Pentru că vom fi răpiţi în norii cei inteligibili ai aerului de taină, şi astfel vom petrece veşnic împreună cu Domnul215, fără a ne depărta sau a ne abate de la Cel poftit şi de la adevăratul Stăpân şi Păstor, nefiind înşelaţi de bunătatea Lui. Şi astfel îi vom urma în toată viaţa veşnică, aflându-ne pentru totdeauna sub grija şi călăuzirea Lui.
Aşadar, să ne mângâiem prin aceste cuvinte216, după cum scrie dumnezeiescul Apostol Pavel, şi ne vom arăta numaidecât deasupra deznădejdii, care s-a înfiripat în noi în chip viclean prin duhurile cele necurate, cu scopul de a paraliza şi încetini înălţarea noastră cea după dreptate. Pentru ce suntem stăpâniţi de acedie sau laşitate, de vreme ce Domnul binevesteşte desluşit în Evanghelie: După ridicarea Lui de pe pământ, ne va trage pe toţi la El217, iar prorocul ne încredinţează şi ne
214 Cf. Is. 49,19.
215 C. I Tes. 4,17.
216 Cf. Evr. 13, 22.
217 In 12, 32.
423
întăreşte pe toţi spunând: Aşteaptă-L pe Domnul, şi ţine calea Lui, şi te va înălţa, spre a moşteni împărăţia cea cerească218? Aşadar, gândindu-ne la acestea, nu ne vom descumpăni cât priveşte a noastră mântuire, ci: îi vom sluji Domnului cu frică, şi ne vom bucura de El cu cutremur219, şi cu mare evlavie, fără ca vreodată să fim cuprinşi nici de deznădejde, nici de nepăsare, nici de mândrie.
143. Către Dimitrie monahul
Prietenul necurăţiei, născocitorul şi învăţătorul demon al curviei, aduce în sufletul nevoitorului părute chipuri de femei frumoase sau de băieţi plăcuţi la înfăţişare, provocându-i mintea spre imaginaţie şi îndemnându-l să săvârşească păcatul. Şi prin aceste imagini [demonul] de multe ori reuşeşte să sculpteze în minte patima cea scârboasă şi preaneruşinată.
144. Către Domnin preotul
Cum ştii, sunt unii care au fost osândiţi de Sfânta Scriptură pentru că, grăbindu-se fără de vreme, nu au aşteptat sfatul Stăpânului. Este bine deci ca în tot timpul să lucrăm cu răbdare, stăruinţă şi rugăciune.
145. Către acelaşi
Că trebuie să aştepţi şi să cercetezi cu rugăciune şi nădejde ce va face Domnul, citeşte în cartea Faptelor, în care Sfântul
218 Ps. 36,34.
219 Ps. 2,11.
424
Luca zice: Am rămas câteva zile în cetatea Filipi220. Iar că prin mijloace neînsemnate şi prin puţine persoane se pot realiza lucruri măreţe prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, zice: Fiind aşezaţi noi în afara oraşului, la locul de rugăciune, vorbeam cu femeile care veneau. Iar una care vindea porfiră, numită Lidia, provenită din cetatea Tiatirei, asculta ceea ce spuneam, şi Domnul i-a deschis inima pentru a înţelege fără greşeală221. Însă adu-ţi aminte, te rog, şi de neînsemnata femeie samarineancă222, şi de cananeiancă223, şi de cea cu scurgere de sânge224, şi de Simon leprosul225. [Aminteşte-ţi], dar, şi de Simon care, fiind tăbăcar în Ioppe, l-a găzduit pe marele Petru226, şi care s-a făcut pricină pentru dumnezeiasca propovăduire. Căci înainte de marea [primire a lui Petru] din Cezareea Palestinei, unde a fost cinstit cu dumnezeieşti laude227, [Simon] acesta a deschis poarta mântuirii pentru mulţimea [neamurilor].
146. Către acelaşi
Că nu trebuie ca mai înainte de dumnezeiasca cercetare să îl silim şi să îl grăbim pe Dumnezeu să arate lucruri minunate tuturor, ci mai degrabă să aşteptăm bunăvoinţa şi hotărârea cea de Sus, fii cu luare aminte la ceea ce spune Stăpânul Hristos către ucenicii Lui: Staţi în Ierusalim, şi nu vă depărtaţi de acolo, ci aşteptaţi făgăduinţa228, şi când vă veţi învrednici de aceasta, atunci să începeţi a învăţa şi a face minuni.
220 Fapte 16,12.
221 Fapte 16,14.
222 C. In 4, 7.
223 Cf. Mt. 15,22.
224 Cf. Mt. 9, 20.
225 Cf. Mt. 26, 6.
226 Cf. Fapte 10, 6.
227 Cf. Fapte 10, 24.
228 Lc. 24, 49.
425
Căci şi cei din jurul Sfântului Apostol Pa vel au fost opriţi pentru un timp de Duhul să propovăduiască cuvântul [dumnezeiesc] în Asia şi în Bitinia229.
147. Către Evghenie monahul
Este cu neputinţă ca [omul] încercat să treacă peste ispite fără întristare. Cu toate acestea, după trecerea ispitelor şi retragerea demonilor, cei care au cultivat durerea cea folositoare şi tristeţea cea mântuitoare în inimile lor se umplu de mare bucurie, de lacrimi dulci şi de dumnezeieşti înţelesuri. Pentru că zice: După mulţimea durerilor inimii mele, mângâierile lui Dumnezeu şi încredinţările [încurajatoare] au umplut de veselie sufletul230.
148. Către Eutihie diaconul
Este nevoie de multă luptă, de multă purtare de grijă şi de rugăciune neîmprăştiată şi trează pentru a căuta şi a ajunge la starea de libertate231 a minţii, în care se spune că locuieşte Stăpânul, după cum zice apostolul: Oare nu ştiţi că Iisus Hristos locuieşte în voi?232. Pentru că acolo cu adevărat există un alt cer al inimii, care este luminat în pace numai de dumnezeiescul har, un har de netâlcuit şi de negrăit.
149. Către acelaşi
Când insuflatul de Dumnezeu David a înaintat în vârstă, mulţumind în chip solemn lui Dumnezeu pentru că l-a păzit
229 Fapte 16, 6-7.
230 Ps. 93,19.
231 drcapevoxAriTov nestingherit, slobod, nederanjat.
232 Cf. Ef. 3,17.
426
pe el, spune la sfârşitul rugăciunii sale [de binecuvântare]: Acum tocmai ce robul tău şi-a găsit inima sa pentru a se ruga cu rugăciunea aceasta233, arătându-ne fericirea şi acea sfântă stare dătătoare de pace şi strălucitoare, de mai înainte de [sfârşit], în care nu se mai întrevede nici un chip al vreunei zidiri trecătoare şi sensibile.
150. Către Vilii monahul
Monahul nu trebuie să vadă faţă de femeie nici măcar în vis. [Nu se cade] nici să mănânce, nici să privească cu poftă pe nesăturate, nici să râdă sau să înnopteze cu acestea, şi astfel să îşi umple toate simţurile lui cu simţirea murdară a [femeii] văzute.
151. Către acelaşi
Ce să-ţi spun pentru a te putea opri de la pofta ta cea desfrânată? Ce sfat folositor şi potrivit pentru zidirea sufletului să îţi dau, ca să te îndepărtez [de la împlinirea] răutăţii? Ce frâuri strunitoare să pun în gura cea tare a calului, pentru a putea a te abate de la plăcere? Ce să-ţi fac, oare, pentru a zădărnici pofta nepotolită pe care o arăţi faţă de femeie, şi pentru a te lega astfel cu legăturile neprihănirii?
152. Către Dimitrie monahul
Ai primit foarte multe adeveriri ale purtării de grijă a lui Dumnezeu faţă de tine. Căci de la îmbrăcarea schimei monahale ai primit de la El mii de binefaceri, fiind îngrijit şi păzit,
233 II Rg. 7, 27.
427
deşi până acum nu ai săvârşit nimic bun. Aşadar, rememorând acestea cu gând de recunoştinţă, smereşte-ţi cugetul, evitând tovărăşia cu cei care, după venirea lor la viaţa monahală, îmbrăţişează mândria, îşi umflă fălcile şi îşi măresc piepturile, mergând adesea în tribunale şi vorbind totdeauna despre lucruri pământeşti. Căci [aceştia] prin vicleniile lor îşi ascund faptele rele săvârşite mai înainte, şi atrăgând asupra lor duhul cel viclean dimpreună cu alte şapte duhuri şi mai viclene, sunt arătate cele din urmă mai rele decât cele dintâi, după cum spune Evanghelia234. Aşadar, tu zdrobeşte-ţi inima, după cum spune David: Că m-am făcut mic foarte înaintea Domnului Dumnezeului meu şi înaintea oamenilor care au crezut în El235. Căci: Nu s-a înălţat inima mea, nici nu am năzuit la lucruri mari, nici spre fapte minunate mai presus de mine236, ci m-am temut să nu mă asemăn cu cei nemiloşi şi necercaţi, care au uitat de lucrurile Domnului şi nu şi-au amintit de binefacerile şi de minunile pe care le-a arătat şi le-a făcut acestora în zilele cele rele237.
153. Către Nil scholasticul
Există unii care vieţuiesc în lume după felul tău de a vedea lucrurile238, câştigând astfel faima de judecători drepţi, care postesc continuu, care nu se spală, dorm pe jos, se dedau la multă priveghere şi rugăciune şi la apărarea celor ce sunt necăjiţi. Aceştia niciodată nu întâmpină vreun necaz din partea demonilor, fiindcă diavolul nu se interesează prea mult de
234 Cf Mt. 12,45.
235 II Rg. 7,19.
236 Ps. 130,1.
237 Cf. Ps. 77,14.
238 f Aoyi6xr)xa calitatea de a fi raţional, cultură, inteligenţă, curent de gândire, scolastic.
428
ei, ci, după cum se spune, pregăteşte şi ascute în fiecare zi cuţitul cel cu două tăişuri al multor ispite împotriva celor care au ales viaţa cea liniştită şi monahală. Astfel, neavând încă experienţa ispitelor celor demonice, nu au simţit vreun război din partea puterilor potrivnice celor inteligibile239; nici nu au suferit cotropirea barbarilor celor fără de trupuri, nici nu au venit aproape de ei războinicii cei nevăzuţi, nici nu s-au apropiat de ei mâinile cele înfricoşătoare, ascuţite şi întunecate ale vrăjmaşilor şi nici nu i-a atacat Asirianul.
Nu au fost încă încercaţi, nici nu au fost zdruncinaţi şi zguduiţi, nici nu au fost întunecaţi şi nici puşi sub nor, cum spune Domnul lui Iov: Sub umbra diavolului stau copaci mari240, ceea ce înseamnă că unii [oameni] minunaţi, plini de virtute şi cunoştinţă dumnezeiască, sunt afundaţi de diavol, sunt aruncaţi în tulburare, sunt cernuţi, clătinaţi şi defăimaţi, sunt străpunşi cu dinţii, bătuţi cu coada peste faţă, şi răbdând mii de încercări din partea acestuia, sunt nedumeriţi, simt ameţeală [crezând] că vor ieşi din trup, şi se roagă să se despartă de trup, prin care vrăjmaşul caută să ne stăpânească.
Dar de ce trebuie să spun mai multe? Nu au auzit aproape deloc de numele care ascunde multe primejdii şi osteneli ale virtuţii, şi presupun deja că sunt nevoitori ajunşi la sfârşit, biruitori ai tuturor puterilor celor potrivnice, lucrători ai tuturor poruncilor evanghelice, făptuitori ai vieţuirii practice celei alese, savanţi ai oricărei înţelepciuni duhovniceşti, nefiind cu nimic mai prejos faţă de cei care îi învaţă. Pentru aceasta, aşadar, încep să-i osândească pe mulţi, să-i vorbească de rău pe întâistătătorii Bisericii, să-i ironizeze şi să-i înjosească pe monahi, şi să vorbească cu plăcere totdeauna despre [slăbiciunile] altora. Şi deşi este un mare păcat a nu lua aminte la
239 vorx6c inteligibil, spiritual, duhovnicesc, raţional, nevăzut, imaterial.
240 Iov 40,22 [LXX],
429
păcatele lor, ei fiind răniţi cu foarte multe fărădelegi, se preocupă şi vorbesc de relele altora. Astfel [aceşti oameni] se arată a fi nemulţumiţi faţă de toţi, îi batjocoresc pe toţi, de multe ori chiar şi pe cei foarte buni, îi osândesc pe toţi şi în toate se amestecă fără să li se ceară. Pe unii, desigur, tind şi să îi catehizeze fără să fi fost ei vreodată învăţaţi241.
Pe aceştia trebuie să-i comparăm cu copiii mici, care, cu cuţite de lemn, făgăduiesc că îi vor ucide pe toţi barbarii, aşa cum ai spus şi tu de multe ori către alţii. Şi cred că aceia de lângă voi, morţi din punct de vedere moral, seamănă cu un copil fără minte, care se laudă că ştie în detaliu orice meşteşug ce ţine de cultivarea pământului. Căci el, luând un lighean întins, aruncă în acesta seminţe nenumărate şi, udându-le din belşug, sesizează nu după mult timp că seminţele au încolţit şi ligheanul aflat în curtea casei a înverzit, şi bucurându-se şi fiind foarte mulţumit strigă către toţi cu jurământ şi cu veselie, zicând: „Sunt cunoscător al întregii arte a agriculturii, agricultor desăvârşit”.
Cu toate acestea, el nu cunoaşte ostenelile celor care cultivă şi ară ţarinile, nu ştie mâhnirile secetei şi ale incendiilor ce vin în urma secetei ce se întâmplă uneori chiar şi în timpul iernii. Nu cunoaşte nici faptul că, după creşterea pământurilor semănate, ele sunt invadate de insecte mici sau de asini sălbatici sau de alte vieţuitoare, sau că sunt prădate de oameni, sunt năpădite de animale sălbatice, sau distruse de căderile de grindină, sau de incendiile [ce vin asupra] cerealelor. Nu ştie copilaşul că [agricultorul] trebuie să privegheze la marginea ţarinei, să rămână treaz şi să păzească cultura sa. Nu cunoaşte, ci numai aude ce este lăcusta, brouhos-ul242, tăciunele sau omida. Am putea, aşadar, să-i asemănăm pe aceşti bărbaţi fără de minte cu un copil care, având o barcă pe un
241 Ucenici, învăţăcei, discipoli.
242 Lăcustă fără aripi.
430
lac şi jucându-se aproape de ţărm, se mândreşte împreună cu aceia care au străbătut toate mările cele înfricoşătoare. Spunând acestea până acum cred că nu vei osândi fără măsură a noastră înfumurare!
154. Către Damian monahul
Să nu fie zădărnicită de potrivnicii tăi râvna ta cea bună. Căci ei îţi slăbesc sufletul prin tot felul de ispite ce nu se pot grăi. Pentru că prin multe şi de nedescris tristeţi ţi se împleteşte cununa, aşa cum spune Apostolul Pavel: Puterea lui Hristos se arată în slăbiciuni243. Iar în împrejurările cele pline de mâhnire obişnuieşte să înmugurească [în tine] harul Duhului Sfânt. Căci zice: în întuneric a răsărit lumină celor drepţi244, dacă, desigur, vor păstra îndrăznirea şi lauda nădejdei până la sfârşit neclintită.
155. Către Nil monahul
După cum focul face fierul de neatins, aşa şi deasa şi stăruitoarea rugăciune, făcând mintea monahului arzătoare şi plină de putere, o arată de neatins pentru nevăzuţii vrăjmaşi. De aceea, cât priveşte stăruinţa şi răbdarea în rugăciune, demonii cei prearăi, prin orice uneltire, încearcă să provoace lenevire celor ce se luptă, cunoscând foarte bine că aceasta [rugăciunea] este pârâşul şi cea care alungă orice putere potrivnică, fiind împreună luptătoare şi apărătoare a celui ce se nevoieşte.
243II Cor. 12, 9.
244 Ps. 111,4.
431
156. Către Xenofont preotul
Să nu doreşti ca, din iubire de slavă, înainte de a desăvârşi lucrarea virtuţilor, să-i catehizezi şi să-i călăuzeşti pe alţii pe tărâmul tainelor [dumnezeieşti]. Ci întâi de toate săvârşeşte toată fapta cea bună, şi după ce vei străluci în acestea, devenind desăvârşit şi intrând în pământul făgăduinţei, după dumnezeiasca poruncă, şi dobândind moştenirea părinţilor, numai atunci cu îndrăznire să-i îndrumi pe alţii şi să-i înveţi, devenind săditor al pomilor celor duhovniceşti, după cum este scris în cartea Leviticului: Când intraţi în pământul făgăduinţei, atunci să sădiţi tot pomul aducător de roadă245. Aşadar, acestea te îndemn [să faci], pentru a nu auzi adesea: Doctore, vindecă-te pe tine însuţi246 mai întâi, cel ce greu pătimeşti, şi apoi îngrijeşte-te şi vindecă sufletele altora.
157. Către Theodor monahul
Nu trebuie să ne descurajăm de cele întâmplate, ci mai degrabă să ne veselim în multele întristări. De aceea zice: Te-am mâhnit şi te-am lipsit de cele de trebuinţă, pentru a mânca din mana cunoştinţei şi pentru ca, în cele din urmă ale tale, să primeşti faceri de bine247.
158. Către acelaşi
Dacă nu va sufla vântul cel puternic peste mare, nu se vor arăta valurile. Iar dacă nu va veni asupra noastră demonul
245 Lev. 19, 23.
246 Lc. 4, 23.
247 Cf. Deut. 8, 3.
432
cel necurat, nicidecum nu vor fi încercate patimile cele necurate, nici sufletul, nici trupul.
159. Către acelaşi
După cum respiraţia nu deranjează niciodată, tot astfel [nu deranjează] nici a înălţa prin rugăciuni de taină cereri către Domnul, până la ultima noastră suflare.
160. Către acelaşi
Dacă ne-am folosit adeseori petrecând cu un om bun, cât de mult vom câştiga vorbind cu Stăpânul tuturor zi şi noapte prin rugăciune şi cântare de psalmi?
161. Către Theoclie preotul
De ce te miri că eşti batjocorit şi mult osândit, chiar şi de cei de un suflet cu tine şi odinioară prieteni? Aminteşte-ţi de nebiruitul Iov. Aminteşte-ţi de toţi sfinţii care au trecut prin tot felul de supărări. Şi de ce spun [numai] despre acestea? Aminteşte-ţi de Stăpânul tuturor Hristos, Care a răbdat de la propriii Lui robi împresurare şi defăimare, batjocură şi înjosire, scuipări, umilire, schimonoseli, chinuri trupeşti, palme, mii de insulte, şi în final moarte de necinste, şi le-a înfruntat cu înţelepciune negrăită248, şi încetează deci să te necăjeşti.
248 CIÎIAOCTOCJJOOVTOC cj)iAocrocj)uxv a cugetat înţelept potrivit cu înţelepciunea cea de negrăit.
433
162. Către acelaşi
Pe cel pe care Dumnezeu vrea să-l mântuiască, îl va înfricoşa, îl va zdruncina şi îl va întrista în diferite chipuri, pentru a nu avea prilejul să se ridice spre mândrie.
163. Către acelaşi
Mult-încercatul Sirah este plin de har întocmind şi scriind cuvinte de folos, căci spune: Cel care îl iubeşte pe fiul său, îl bate pe acesta neîncetat249. Iar noi, fiind fiii lui Dumnezeu cel Preaînalt, pentru credinţa cea adevărată, suntem încercaţi, dar nu omorâţi, slăbiţi, dar nu pierduţi. Pentru că nici rugul care altădată era în flăcări nu a ars250.
164. Către Petru monahul
Nu se cade niciodată a sta fără lucru, nici a ne opri din studiul Scripturii, [din săvârşirea] rugăciunilor, a cântărilor duhovniceşti şi din lucrarea cea luminoasă a virtuţilor, pentru a nu se întâmpla, neîngrijindu-ne de noi înşine, să ne lipsim din pricina delăsării de căldura harului. De aceea dumnezeiescul apostol ne sfătuieşte strigând: Duhul să nu-l stingeţi251. Ai auzit adesea însă şi povaţa cea de demult a Vechiului Testament: Foc va arde jertfelnicul252, adică în partea cea conducătoare a sufletului [fjyepovLKOv], şi nu se va stinge nicidecum.
249 Cf. Înţ. Sir. 30,1.
250 Cf. Ieş. 3, 2.
251 1 Tes. 5,19.
252Lev. 6, 5 [LXX],
434
165. Către Pavel Monahul
Să nu te înfricoşeze săltările cărnii, de vreme ce te-ai afierosit înfrânării şi te foloseşti adesea de rugăciuni, şi doreşti [viaţa] isihastă, căci zice: Nu ne vom înfricoşa când se va cutremura pământul253. Cu alte cuvinte, când trupul se aprinde ca [un vas] de aramă, prin fierberile şi pornirile patimilor şi ale mişcărilor dinlăuntru254, şi prin plăcerile demonice care din afară se amestecă şi înnebunesc firea ca o amăgire ce vine din aţâţări omeneşti, nicicând să nu ne pierdem cumpătul, chemând de partea noastră în luptă pe Stăpânul tuturor.
166. Către acelaşi
în fiecare zi ne spune fericitul David: Nădăjduiesc în Dumnezeu, şi nu mă voi teme de ce îmi va face mie omul255. Căci tot omul cel credincios, înălţând ochii minţii lui către Cel Preabun, nădăjduieşte că va birui şi va zădărnici numaidecât stârnirile cele fireşti ale cărnii şi va îndepărta şi se va scârbi de gândurile cele obsesive, urâte şi necuviincioase. De ce, aşadar, te înfricoşezi de toate şi tremuri şi te temi de fierberile şi de revoltele cărnii şi ale gândurilor celor rele? Trebuie să cercetezi ca nu cumva această temere să se întâmple şi să vină din necredinţă, şi [aflând pricina] să strigi după ajutor către Doctorul sufletelor: Cred, Doamne, ajută-mi necredinţei mele256, sau să spui ceea ce altădată s-a scris: Doamne, sporeşte-ne credinţa257.
253 Ps. 45,3.
254 gcjjuTog sădit în fire, firesc, congenital.
255 Ps. 117, 6.
256 Mc. 9,24.
257 Lc. 17,5.
435
167. Către acelaşi
Aminteşte-ţi numaidecât de Iacov cel sfânt, care a scris: Cel care se îndoieşte în rugăciunile sale şi şovăie este un om laş, nestatornic şi se aseamănă cu valul mării purtat de vânt şi suflat de ici-colo256. Şi să nu creadă omul acesta că va lua de la Domnul vreun dar însemnat.
168. Către Pamasie avocatul
Când, oare, te vei ridica din somnul plăcerilor celor stricăcioase şi nerodnice? Când vei cunoaşte că eşti zidit fiinţă raţională? Când vei voi să-l urăşti pe vrăjmaşul sufletului tău, diavolul, pricinuitorul a toată plăcerea cea iraţională? Când te vei gândi la înfricoşata judecată care va avea loc după trecerea tuturor celor văzute? Când, oare, te vei judeca pe tine însuţi? Când te vei scârbi de lucrarea cea rea? Când vei urî fapta cea necurată? Când vei trece peste cursele demonilor? Când îţi vei însuşi gândirea258 lui Dumnezeu? Când, oare, vei privi la cer suspinând?259 Când îţi vei întinde urechea şi te vei alătura fericitului Pavel, care zice: Să nu împărăţească păcatul în trupul vostru cel muritor, nici să vă faceţi mădularele voastre roabe ale fărădelegii, ci să vă arătaţi pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca unii care aţi înviat din morţi întru dreptate, făcând mădularele voastre roabe ale dreptăţii260, adică ale Domnului tuturor, pentru a trăi veşnic?
258 Iac. 1, 5-8.
259 f) evvoia cuget, gândire, idee, părere, concepţie.
260 Rom. 6,13.
436
169. Către Iulian anagnostul
Cel ce iubeşte arzător261 nu o pofteşte atât de mult pe iubita lui, cât pofteşte Dumnezeu sufletul celui care caută să se pocăiască. El cheamă, precum a chemat odinioară prin Prorocul Ieremia sufletul celui ce a desfrânat, şi îi zice celui deznădăjduit: Vino la Mine şi întoarce-te degrabă la Stăpânul şi Mântuitorul tău. Vino şi nu întârzia, deşi ai făcut mii de rele. Vino la Mine smerit şi ruşinat, iar Eu te voi elibera de toată necurătia şi îţi voi da îndrăznirea drepţilor262. Căci Eu nu depărtez mila Mea de la nici unul dintre cei care se întorc cu lacrimi la Mine.
170. Către Nil
Unora dintre cei care nu doresc să se pocăiască pentru păcatele lor, le trimite Dumnezeu necazuri şi suferinţe trupeşti, pentru ca astfel, prin pedepsirea lor pedagogică, cei raţionali şi mai sensibili, înainte de a săvârşi ceva rău, să se îndrepte şi să nu rămână multă vreme în vreo greşeală, chiar dacă aceasta pare a fi neînsemnată.
171. Către Chinto, ipodiaconul cel căzut
Ar fi fost bine să nu-ţi murdăreşti nicicum neprihănitul veşmânt [al sufletului]. Ar fi fost bine să nu întuneci lumina. Ar fi fost bine să rămâi nevătămat şi fără a avea nevoie de doctor. Ar fi fost bine ca inima stropită cu sângele lui Dumnezeu şi înmugurită ca un trandafir să nu o fi târât în mocirla
261 6 QaCTTrjţ cel ce iubeşte cu aprindere, cel ce iubeşte cu patos.
262 Ier. 3, 1 ş.u.
437
plăcerii celei fără de lege. Însă, pentru că ai arătat numai pentru puţin trândăvie şi nepăsare şi ai fost biruit de păcatul cel necurat şi amar, şi fiind împins de diavol [la păcat], te-ai făcut rob, chiar dacă nu aşteptai să pătimeşti una ca aceasta, însă, tu să nu deznădăjduieşti, căci este posibilă întoarcerea la bine prin pocăinţă, căutând ajutor la Hristos, Cel Atotmilostiv şi Atotiubitor de oameni. Este bineprimită, aşadar, mărturisirea263 ta cea din rugăciuni şi posturi, suspine, spovedanie, priveghere, dormit pe jos, tânguiri şi cele asemenea.
172. Către acelaşi
Să nu deznădăjduieşti pentru a ta mântuire, de vreme ce ai parte de mila lui Hristos. Căci iată ce spune prin prorocul: Nu doresc moartea păcătosului, ci întoarcerea lui264. Întoarce-te iarăşi la Mine după ce ai săvârşit păcatul! Oare, nu cumva, cel care cade nu se va ridica265? Să ne ridicăm, aşadar!
173. Către Agatopod monahul
Se cade să privim în sus neîncetat, mai ales când suntem înconjuraţi de necazuri, şi să mulţumim lui Dumnezeu că ne pune la încercare. Pentru aceasta fericitul David zice: Binecuvânta-voi pe Domnul, în toată vremea266. Iar Sfântul Isaia strigă ca din partea noastră: Te voi binecuvânta şi Te voi lăuda, Doamne, că Te-ai mâniat asupra mea şi Ţi-ai întors faţa Ta de la mine, iar apoi m-ai miluit şi m-ai ajutat şi m-ai mângâiat267.
263 r) anoAoyia apologie, răspuns, mărturisire, rezolvare.
264 Iez. 33,11.
265 Ier. 8, 4.
266 Ps. 33,1.
267 Is. 12,1.
438
174. Către acelaşi
Domnul cunoaşte şi vede lămurit relele pe care ni le provoacă necuraţii demoni. Fiindcă îi zice lui Moise: Am văzut suferinţa şi mâhnirea, pe care egiptenii o provoacă acestora268. Însă El aşteaptă şi îndelung-rabdă spre folosul nostru. Aşteaptă pentru a înmulţi plata pentru răbdarea noastră. Aşteaptă pentru a înmulţi şi mai mult milostivirea Sa peste noi, cei oropsiţi, şi pentru a ne înţelepţi şi mai mult prin răbdarea în rugăciunile şi cererile noastre către El, şi spre a învăţa a nu ne întoarce faţa de la El, nici a-L uita, nici chiar atunci când suntem fără de griji, în pace şi fără luptă. Iar aceasta pentru a putea fi familiari prin suferinţă cu Binefăcătorul nostru, spre a putea alerga când suntem necăjiţi sub acoperământul iubitorului de oameni Hristos, şi spre a ne putea apropia de El când suferim, şi a ne pregăti când avem nevoie de ajutor pentru a ne îndrepta spre Cel care poate să ni-l ofere. De aceea trebuie să alergăm spre El cu toată inima şi cu toată stăruinţa, nicidecum bombănind sau cârtind, ci arătând nădejde bună în orice suferinţă.
175. Către Evghenie monahul
Când urci pe o treaptă mai înaltă, când te desprinzi de pământ, când te scârbeşti desăvârşit de cele trecătoare, când consideri de nimic toate cele văzute, când devii cu adevărat îndrăgostit269 de bunătăţile cele cereşti, când te vei putea înconjura cu aripile vulturilor celor înţelegători şi te vei bucura de buna întocmire a aripilor care lesne te ridică în sus,
268 Ieş. 3,7.
269 6 eacrtT;.
439
atunci să aştepţi şi ispite înfricoşătoare, să faci experienţa unor lupte crude, dorind mai degrabă şi rugându-te să fii izbăvit de viaţa cea omenească şi să nu voieşti nicidecum a vedea viaţa cea trecătoare.
176. Către acelaşi
Nici nu ai împlinit cel de al cincisprezecelea an al vieţii de mănăstire în nevoinţă şi te socoteşti a fi desăvârşit. Crezi că i-ai întrecut deja pe părinţii care mai înainte de tine bine s-au nevoit? Crezi că de îndată după naşterea lor puii de vultur zboară la înălţime? Ţi se pare că ai biruit deja toate ispitele, fără să fi văzut măcar umbra deplină a vreunei încercări, şi fără să ştii ce este războiul demonilor, fără să fi început a te lupta cu diavolul, şi deja îndrăzneşti să-i înjoseşti şi să-i osândeşti fără judecată pe fraţii tăi cei încercaţi în lupta [cea duhovnicească].
177. Către Hrisipie curatorul
Trebuie să ştii că urmează să te înfăţişezi înaintea înfricoşătorului scaun de judecată, unde nimeni nu poate să-ţi ajute, nici să te scape din mâna Judecătorului. Acolo iscusinţa nu te va putea ajuta cu absolut nimic, nefiind nimeni să te apere sau să mijlocească [pentru tine]. Aşadar, pentru focul acela înfricoşător şi veşnic ce va să vină peste sufletul tău, nu te lenevi, nici nu neglija [a ta mântuire], ci pocăieşte-te, cât ai încă vreme şi eşti în viaţă270. Vino, dar, la cunoştinţa păcatelor tale şi tânguieşte-te, ca şi cum ai fi murit şi ai fi aşezat în mormânt. Trimite dinainte suflu răcoritor peste acea flacără
270f) 7TQo0ecTjaia termen scadent, soroc.
440
de foc. Căieşte-te cu izvoare de lacrimi. Întristează-te cu întristarea cea bună şi mântuitoare, iar lacrimile tale să curgă potrivit cu mulţimea greşelilor tale.
178. Către Venustrie primatul
Somnul robului este dulce271, spune Sfânta Scriptură. Este cu adevărat dulce şi plăcut şi îl odihneşte, şi îl linişteşte pe cel care doarme, când sufletul foloseşte hrana cu cumpătare şi cu măsură, pentru a stăpâni trupul, având drept scop doar hrănirea şi îngrijirea acestuia. Atunci cu adevărat somnul robului este dulce. Pe de altă parte, somnul celui desfrânat şi care aprinde trupul prin lăcomie nu este dulce şi firesc, şi nu îngăduie deloc sufletului rob trupului să se odihnească. Fiindcă îl sufocă prin multa săturare a mâncărurilor şi a băuturilor celor scumpe, şi îşi închipuie că este liber. Şi răzvrătindu-se împotriva propriei sale firi, şi răvăşind furnicarul desfrânării, şi prezentând fără ruşine ca într-un ring şi ca într-o arenă de luptă diferitele plăceri şi patimi necuviincioase, caută în acest fel cununi şi premii de necinste.
179. Către Iason episcopul
Nădejdea către Dumnezeu, după cum spune fericitul Pavel, nu ruşinează nicicum pe cel ce nădăjduieşte cu adevărat172. Pentru că la vremea potrivită aduce celui care şi-a pus nădejdea în Dumnezeu ceea ce a nădăjduit, şi o descoperă ca realitate din cele ce nu sunt, şi împărtăşeşte harisma a ceea ce a fost nădăjduit cu credinţă, şi o dăruieşte acelui om care a cerut-o
271 Eccl. 5,11 [LXX],
272 Rom. 5, 5.
441
de multe ori în rugăciunea sa. Fericiţi sunt, zice, cei care aşteaptă pe Domnul prin rugăciune şi cu nădejde273. Te va milui Domnul pentru glasul strigării tale, şi te va auzi când va vindeca zdrobirea sufletului tău. Miluieşte-ne pe noi, Doamne, strigă pentru noi Prorocul Isaia, pentru că întru Tine am nădăjduit; căci mântuirea noastră de la Tine este în ziua necazului274. Te voi slăvi şi voi lăuda numele Tău, fiindcă ai făcut lucruri minunate. Pentru aceasta Te va slăvi poporul cel năpăstuit, iar cetăţile oamenilor nedreptăţiţi şi temători de Dumnezeu Te vor binecuvânta. Făcutu-Te-ai, dar, ajutor a toată cetatea cea smerită, iar celor împuţinaţi la suflet din pricina sărăciei lor Te-ai făcut acoperământ, acoperământ al oamenilor însetoşaţi şi nedreptăţiţi, asemenea oamenilor celor deznădăjduiţi ţinuţi fără apă în Sion de cei cărora ne-ai predat pe noi275. Gândeşte-te la toate acestea, episcopule, căci cugetând eu [acestea], le-am scris pentru tine, cel ce gândeşti.
180. Către acelaşi
Veţi mânca pâinea voastră până la săturare, a spus Domnul prin Moise, şi veţi locui fără primejdie în pământul vostru276. Cunoşti, aşadar, care este pâinea dumnezeiască şi lipsa de primejdie. Pentru că zice: „Te-am păzit cu mâna Mea cea dreaptă, şi voi da pace ţării voastre (înţelegând prin pace eliberarea faţă de patimile cele necurate), şi veţi dormi, şi somnul nu vă va înfricoşa pe voi, fiind folositor şi izbăvitor de relele care v-au biruit”. Pentru că ai dat, spune, nu gurii mele, ci inimii mele şi minţii mele, veselie nestricată şi veşnică, şi de aceea, cu pace îndeosebi mă voi culca277, şi voi dormi somnul
273 Cf. Iac. 1,12.
274 Is. 33, 2.
275 Oamenii care ne ţin însetoşaţi în Sion sunt demonii.
276 Lev. 26, 5.
277 Ps. 4, 8.
442
care omoară tot păcatul. Şi, când va da Domnul somn celor iubiţi ai Săi278, atunci de îndată va fi pregătită, pentru cei ce s-au nevoit, şi moştenirea Domnului.
181. Către acelaşi
Voi pierde, zice, fiarele sălbatice din pământul vostru279, adică demonii cei sălbatici şi uneltirile lor cele viclene pornite împotriva sufletelor celor ce se nevoiesc, şi îi veţi alunga pe potrivnicii voştri, şi vor cădea înaintea voastră ca omorâţi de sabie, spre lauda voastră, şi vor prigoni cinci dintre voi o sută şi o sută dintre voi, mii de vrăjmaşi. Căci cele cinci simţiri întărite cu vigoarea şi puterea ce vine de la Dumnezeu şi cu tăria cea mai înaltă a firii omeneşti, pe care o dobândeşte mintea omenească cea biruitoare, alungă sute de potrivnici, în timp ce o sută de gânduri pline de cunoştinţă şi de înţelesuri desăvârşite şi de fapte bune ţin robi şi stăpânesc mii de tirani care ne înconjoară cu cea mai mare răutate.
182. Către Evghenie monahul
Tir înseamnă strâmtorare, adică mâhnire. După strâmtorarea şi mâhnirea provocate de demoni, atunci când acestea sunt înfruntate cu vitejie, vedem născându-se în noi o stare de bărbăţie, care ne odihneşte de osteneala de mai înainte, stare dăruită nouă de Dumnezeu Cel de sus. Aceasta este, cred, ceea ce zice psalmistul: Fiica Tirului s-a închinat Lui aducând daruri280. Căci foarte multe daruri dumnezeieşti vedem născându-se în interiorul sufletului nostru după [starea] de strâmtorare şi mâhnire.
278 Ps. 126,2.
279 Lev. 26, 6.
280 Ps. 44,13.
443
183. Către Filip
Cel ce caută să-şi afle sufletul său îl va pierde, şi cel care îl va pierde, acela îl va afla281. Vezi în aceste cuvinte pierzarea şi aflarea cea preabună? Când cercetând sufletul tău găseşti în el vreun păcat, grăbeşte-te să îl pierzi pe acesta dinspre partea obişnuinţei celei rele, pentru a afla sufletul restaurat la frumuseţea cea dintâi, adică la viaţa cea virtuoasă.
184. Către Toma istoricul
Părţile cele din faţă ale sufletului să le înţelegi ca fiind toate virtuţile purtătoare de lumină, şi cele din spate orice chip al răutăţii.
185. Către acelaşi
Faţa282 sufletului este de chip dumnezeiesc283, adică curăţia minţii, frumuseţea şi strălucirea firii celei sfinte şi fără prihană, în timp ce spatele sufletului este răutatea care vine din trândăvie. Pentru aceasta unii sunt acuzaţi şi blamaţi, că şi-au întors spatele lui Dumnezeu. Este de trebuinţă, aşadar, a lovi răutatea, pentru a nu rămâne nevindecaţi. Pentru că zice: i-a călcat Domnul pe vrăjmaşii Lui284, în chip bun şi folositor.
281 Mt. 10, 39.
282 x6 7TQocra7Tov persoană, chip, faţă, înfăţişare, mască.
283 0EOibfc de chip, formă, structură dumnezeiască.
284 Ps. 77,72.
444
186. Către Tit diaconul
Mana, zice, împlinea dorirea celui căruia îi era dăruită, preschimbându-se în ceea ce voia fiecare285. Pentru că şi în cuvântul lui dumnezeiesc există varietatea a toată hrana cea inteligibilă. Celor care au renăscut prin apă şi prin Duh [mana sau cuvântul lui Dumnezeu] se face lapte neprihănit, celor bolnavi se arată a fi verdeţuri, iar celor care au simţurile [sufletului] încercate pentru a discerne cuvântul lui Dumnezeu se dăruieşte ca o hrană de alt chip, şi se face toate pentru toţi, pentru ca oamenii să se mântuiască şi să se învrednicească de viaţa veşnică.
187. Către Ioan episcopul
Nu fi neglijent, nici nu întâmpina cu nepăsare cele ce ţi se întâmplă. Pentru că, din pricina nepăsării, împăratul Egiptului s-a urcat în sufletul tău şi a luat comorile din casa Domnului şi darurile cele de aur286, pe care cu multe lupte şi osteneli le-a câştigat odinioară David în războiul lui cel drept din mâinile fiilor lui Adraazar, cei de alt neam287. Însă tu te veseleşti pentru acestea, în loc să voieşti să suferi şi să te întristezi.
188. Către Teofan scholasticul
Dacă te sminteşte ochiul tău cel drept, scoate-l288. Asemănător cu aceasta este şi ceea ce s-a spus de Moise: Dacă femeia care
285 înţ. Sol. 16, 20-21.
286 Cf. III Rg. 14, 25-26.
287 Cf. I Par. 18,10-11.
288 Mt. 5, 29.
445
este în braţele tale, şi dacă prietenul tău, de acelaşi suflet cu tine, va voi vreodată să te depărteze de Domnul Dumnezeul tău, să nu îţi pară rău de ei, nici să te milostiveşti de aceştia, nici să le porţi de grijă289.
189. Către Proclu monahul
Spui că te mâhneşti nu puţin şi că eşti trist, deoarece nu eşti bogat, pentru a împărţi la tot omul ceea de ce are nevoie. Eu însă îţi spun că nu se cere în nici un chip împlinirea poruncii acesteia de către cel care nu are bani. Pe tine te rog mai degrabă să alungi şi să îndepărtezi cu râvnă următoarele: mânia, duhul de ceartă, invidia, lupta în cuvinte, lauda de sine, tulburarea, multa vorbire, amărăciunea, iubirea de întâietate, indiscreţia şi nesupunerea.
190. Către Chiril monahul
Sufletul meu, zice, însetează arzător după curţile Domnului290. Prin curţile dumnezeieşti înţelegem aici virtuţile şi faptele cele întru tot lăudate în care sălăşluieşte cuvântul lui Dumnezeu, şi pe cei care se arată dispuşi să urmeze neîncetat cuvântul.
191. Către acelaşi
Iată, zice Domnul, mă voi apleca spre cei ce au răbdat întristările, ca un râu de pace şi ca o cădere de apă repede care adapă slava neamurilor291. Achila se traduce prisosinţă, Simah suferinţă,
289 Deut. 13, 6-8.
290 Ps. 83,2.
291 Is. 66,12.
446
iar Teodotion mulţime. Gândeşte-te, aşadar, la acestea şi alină-ţi durerea.
192. Către Tirsie arhimandritul
Nu trebuie să întreţinem îndrăzneala tinerilor, chiar dacă par că sunt evlavioşi, pentru a nu ne birui vrăjmaşul prin ei.
193. Către acelaşi
Ceea ce spune Isus Sirah despre fiică, să o veghezi necontenit şi niciodată să nu îi zâmbeşti, pentru ca să nu se facă de ruşine casa ta292, aceasta să o consideri ca fiind principiu şi regulă pentru oricare tânăr care aparţine de obştea voastră.
194. Către Machedonie diaconul
Demonii nu cunosc faptul că, dorind să îi denigreze şi să îi corupă prin ispite pe unii, ei înşişi cu atât mai mult sunt descumpăniţi şi necăjiţi prin răbdarea şi nădejdea cea bună a celor care se luptă. Căci zice: Acesta este Cel care a nimicit munţii cei netrebnici, şi pe care nu îl cunosc293.
195. Către acelaşi
Să aibă gura acoperită, zice, şi să fie numit necurat toate zilele în care va fi lepros, şi să stea izolat afară din tabără294. Există unii
292 înţ. Sir. 42,11.
293 Iov 9, 5.
294 Lev. 13, 45-46.
447
care din lipsă de cuviinţă şi în chip obraznic îngăduie să fie preschimbată învăţătura duhovnicească în ceea ce îi priveşte pe cei luptaţi de patimile cele necurate şi care sunt întinaţi din pricina păcatelor lor. Dar iată că dumnezeiasca lege acoperă cu tăcerea gura cea plină de duhoare [a celui păcătos], până când acesta, întorcându-se, se va curăţa prin suferinţe greu de îndurat, prin lupte neîncetate şi prin curgeri de lacrimi, prin pătimiri de mulţi ani şi smerenie neîncetată, astfel încât, milostivindu-se faţă de el, Stăpânul tuturor Hristos să-i zică: Deschide gura ta şi o voi umple295 nu cu necinste şi cu multă necurăţie, ci cu bună mireasmă şi cu toată bunătatea, spre folosul tău şi al celor ce urmează în viitor să fie catehizaţi de tine.
196. Către acelaşi
Leprosul la suflet şi cel necurat să se scoată afară din tabără296. Trebuie, aşadar, ca omul [lepros sufleteşte] să fie îndepărtat [de tabără] până ce se va curăţa deplin. Şi iarăşi să fie separat de tabăra dumnezeieştilor dascăli, mistagogi şi profeţi ai Bisericii, şi să nu fie lăsat acolo unde au stat Samuel şi David.
197. Către Petru monahul
Şi ce nu unelteşte demonul făcător de rele pentru a-i duce la deznădejde pe bunii nevoitori? Există situaţii în care, crezând că se vor înspăimânta prin acestea, încearcă să le preschimbe prin imaginaţie cererile [cele bune] în cele contrare. Adică, în timp ce un nevoitor se roagă şi strigă:Fie-ţi milă de mine, Dumnezeule, şi mă mântuieşte297, vrăjmaşul îi însuflă în
295 Ps. 80,9.
296 Num. 5,2-3.
297 Ps. 4,1.
448
suflet spunându-i [cuvântul]: Mânie-te, Dumnezeule, şi mă nimiceşte. De asemenea, de multe ori în timp ce omul slavosloveşte şi îl laudă pe Cel Preaînalt din toată inima, demonul vrăjmaş îi preschimbă lauda şi doxologia în blasfemie. Dar nu trebuie să ne înfricoşeze această obrăznicie a celui necurat, ci, dimpotrivă, trebuie să primim mai mult curaj, şi prin sporirea rugăciunilor şi înmulţirea dumnezeieştilor cântări, să zădărnicim tăria şi stăpânirea puterii celei potrivnice.
198. Către acelaşi
Când ne luptăm după cuviinţă şi primim binecuvântarea lui Iacov, atunci stăpâniile [acestui veac] suspină din pricina vieţuirii noastre şi slăbesc arcurile lor, săgeţile lor cele neruşinate se zdrobesc cu putere şi muşchii mâinilor lor încremenesc. Iar noi vom fi slăviţi împreună cu corul purtătorilor de biruinţă.
199. Către Sever eparhul
Unii episcopi răniţi de invidie din pricina marii virtuţi a episcopului Constantinopolului, Ioan, neglijând frica de Dumnezeu, au uneltit împotriva bărbatului celui de Dumnezeu insuflat şi a luminătorului celui adevărat al întregii lumi, şi l-au influenţat pe împăratul însuşi, care era foarte evlavios şi smerit, să primească intrigile lor şi să-l exileze pe acest om ceresc. Şi pentru că păstorii cei pizmaşi erau corupţi în chipul vieţuirii lor, iar împăratul a consimţit fiind înşelat, strigă prorocul după adevăr: Şi-a întins mâna lui cu cei ucigători298. De aceea, după exilul dreptului, majoritatea celor care au uneltit [împotriva lui] au suferit pedepse de la Dumnezeu, şi cu plângere
298 Os. 7, 5 [LXX].
449
şi strigăte au mărturisit că mult au păcătuit împotriva acestui om sfânt.
200. Către Pavel anagnostul
Arată Domnului calea ta şi pune-ţi nădejdile în El, şi El le va împlini299. Arată-I chipul ruşinos al vieţuirii tale. Arată-I tu, leprosul, Marelui Arhiereu rănile sufletului, şi nădăjduieşte în El, iar El îl va face pe cel murdar curat, pe câine îl va arăta fiu legitim, pe cel mânios blând, pe nerăbdător răbdător. Şi va face din nou mintea ta curată de orice murdărie.
201. Către Eutimie arhimandritul
Scris este: S-a adunat la David cel preabun tot omul care era în nevoie, tot cel îndatorat şi tot sufletul cel suferind, şi el s-a făcut căpetenie peste ei300. Aşadar, toţi cei prinşi în cursele necuratelor cugetări şi care sunt înăbuşiţi de gândurile invidiei, ale hulei, ale acediei, ale urii şi mâniei, şi ale tuturor nenumăratelor altor necurate gânduri, şi toţi câţi se cunosc pe ei înşişi încărcaţi cu datoriile multor greşeli, toţi cei care simt durere înfricoşătoare în sufletele lor din pricina patimilor celor necurate şi ademenitoare, şi a înţepăturilor demonilor şi a focului [trupesc] cel arzător şi a altora, aceştia toţi, fie că sunt clerici, afierosiţi Domnului301 sau asceţi, să alerge sub acoperământul cel inteligibil al lui David, adică al preaiubitorului de oameni Iisus Hristos, cu lacrimi şi rugi, pentru a fi mângâiaţi.
299 Ps. 36,5.
300 IRg. 22,2.
301,
vaCcupaloţ vine de la ebraicul nazir, care înseamnă „consacrat” sau „pus deoparte”. Era un vot ascetic specific în poporul Israel Cf. Num. 6,1-21.
450
202. Către acelaşi
Cu multă bucurie Hristos, împăratul tuturor Dumnezeu, îi călăuzeşte302 pe cei care caută cu durere sufletească spre El. De aceea şi strigă: Veniţi la Mine, toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi odihni pe voi303, pentru că zice: a Mea zidire sunteţi304.
203. Către acelaşi
Cunosc, spune, şi nu trec cu vederea suferinţa inimii voastre şi mâhnirea pe care v-o provoacă egiptenii demoni305, şi suspinul vostru nu este ascuns de la faţa Mea.
204. Către acelaşi
Scoală-te de dimineaţă, spune, şi stai înaintea lui Faraon306. Pentru că aceia care îl slujesc307 pe Dumnezeu fără încetare, fiind totdeauna în lumina cea de dimineaţă, stau împotrivă şi se luptă contra lui Faraon cel inteligibil [a diavolului].
205. Către Anastasie monahul
Să nu voieşti să scapi degrabă de ispite şi de mâhniri. Arată stăruinţă şi răbdare până când voieşte proniatorul tău Hristos, Cel care rânduieşte cu înţelepciune cele ale tale.
302 Ka0t]yO(aaL a călăuzi, a conduce, a fi egumen, stareţ etc.
303 Mt. 11, 28.
304 Ps. 102,14.
305 Cf. Ieş. 3, 7.
306 Ieş. 9,13.
307 AaxQEua) a sluji pe cineva, a iubi cu toată fiinţa, a preamări [n. tr.].
451
206. Către acelaşi
Vedeţi că nici după prima strajă, nici după a doua, nici după a treia, ci după ce a trecut a patra strajă a nopţii a stat Domnul în mijlocul ucenicilor tulburaţi de furtună, de valuri şi de frică nemăsurată308.
207. Către acelaşi
Când urmează a năvăli peste corabia ta valul mării, atunci de îndată va veni peste tine liniştea, pacea, bucuria şi veselia. Este destul ca tu să nu părăseşti aşteptarea cea bună şi să nu strici tăria cea îndreptată către Hristos, iar la ivirea ispitelor şi în timpul încercării să nu omori nădejdea cea bună, ci nădăjduieşte [în Domnul].
208. Către acelaşi
Să îţi aminteşti că Domnul a zis: Veniţi la locul pustiu de ispite şi odihniţi-vă puţin309, iar nu mult. Pentru că după aceasta, numaidecât, nu în pustie, ci în toată viaţa veţi gusta din ispite şi mâhniri şi veţi fi necăjiţi, fiind încercaţi şi năpăstuiţi.
209. Către acelaşi
în timpul ce a trecut ai petrecut în pustie fără stânjeneli, nefiind nicicum rănit de ceva din cele nedorite, şi aceasta
308 Mc. 6,48.
309 Mc. 6,31.
452
pentru că pronia dumnezeiască nu te-a supus încă la nevoinţele virtuţii. Însă acum, pentru că ai intrat în stadionul şi în arena de luptă, te împuţinezi sufleteşte, te tulburi şi te tânguieşti îndelung.
210. Către acelaşi
Este cu neputinţă ca fără osteneli şi sudoare să se împletească cununi.
211. Către acelaşi
Nu ai auzit de la Prorocul Ieremia că iubitul de Dumnezeu Ierusalim, adică sufletul tău, este cercat prin durere şi biciuire310?
212. Către Darie scholasticul
în vremea aceea, spune, drepţii vor străluci ca soarele dreptăţii311. Iar prorocii numesc Biserica lună care se va adânci
în dimineaţă.
213. Către Rodomin preotul
O, cât de mult vei fi osândit şi defăimat pentru a ta nepăsare, urmând a te ridica din mormânt spre a fi judecat pentru viaţa de aici! O, cât te vei tângui de durere şi vei suspina
310 Cf Ier. 6, 7-8 [LXX],
311 Mt. 13, 43.
453
atunci pocăindu-te fără folos. Căci nu va fi primit atunci cel ce se căieşte, fiind trecut timpul lui! Cât vei plânge şi te vei tângui în deşert, când vei vedea bucuria drepţilor la strălucitoarea moştenire a darurilor celor cereşti, şi nefericirea păcătoşilor din acel preaadânc întuneric, şi atunci când vei spune cu inimă îndurerată, cuprins fiind de întristarea duhului: Vai pentru puţina mea credinţă şi pentru nepăsare şi indiferenţă! Vai, cum cu bună ştiinţă am pierdut sorocul de timp care a trecut! Vai mie, că nu am dorit să gândesc la aceste încercări şi judecăţi! Pentru ce în locul tuturor am ales slava deşartă? De ce am preferat lăcomia şi beţia în locul vieţii veşnice? De ce am îmbrăţişat ca pe un prieten mânia? De ce am slujit poftelor celor desfrânate şi viclene, ca unor stăpâne? De ce am iubit vuietul vorbăriei fără folos? De ce am umplut toate cu tulburare şi ameţeală? De ce am urât dumnezeieştile rugăciuni şi buna mireasmă a psalmilor? De ce nu am primit să-mi aplec grumazul în faţa episcopilor? De ce mi-am întors faţa de la aroma liniştirii, de la sfinţenie, de la demnitate, de la măreţie, de la câştigul duhovnicesc, de la odihna sufletului, de la chipul vieţuirii celei cereşti, de la filosofía cea adevărată a dumnezeieştilor îngeri şi de la slava cea netrecătoare? Acestea şi altele asemenea vei spune în acea zi a răsplătirii pentru cele pe care le-ai trăit aici, şi nimeni nu îţi va sta aproape să-ţi arate milă şi înţelegere.
214. Către acelaşi
Nu puţin timp ai trăit făcând voile diavolului. Trăieşte, aşadar, pentru un timp şi după voia Creatorului tău. Lucrează pentru o vreme şi legile lui Hristos, ale Preaînaltului Dumnezeu. Nimic nu este de aceeaşi cinstire cu sufletul cel raţional şi nimic nu este de aceeaşi mărire cu el ca Împărăţia Cerurilor. Până când vom prefera cele stricăcioase în locul
454
celor nestricăcioase? Până când vom crede că lucrurile văzute sunt mai preţioase decât bunătăţile cele nevăzute? Până când vom alege să slujim înşelării şi imaginaţiei celei iraţionale? Până când vom iubi pe vrăjmaşul şi pe nimicitorul sufletelor noastre, Satana? Până când ne vom lăsa convinşi de sfaturile lui care ne conduc la pierzare? Nu există călăuzitor mai vrednic de crezare ca iubitorul de oameni Dumnezeu. Nimeni nu este mai chibzuit decât Izvorul înţelepciunii. Nimeni nu este mai familiar şi mai folositor nouă decât Bunul Stăpân care ne-a creat. Însă, neglijându-l pe Acesta, mergi adesea la balaurul cel apostat, şi îl socoteşti pe cel mai rău ca fiind cel mai bun, şi îl îmbrăţişezi pe ucigător ca pe un prieten, şi îl consideri a fi înţelept pe cel nebun, întunericul îl consideri lumină, presupui că boala cea mai înfricoşătoare este o stare de înaltă sănătate, sărăcia o socoteşti o mare bogăţie, şi imitând-o pe Eva, îţi întinzi urechea la şoaptele şarpelui celui inteligibil, acoperind urechile tale de la dumnezeieştile porunci. Şi ce s-ar cădea să spun mai mult unui om care are moartă urechea cugetării? Şi la ce îi va folosi să îi cântăm celui care a asurzit de bunăvoie dinspre partea celor mai bune?
215. Către Agatie diaconul
Nu este bine să slăbim încordarea puterilor sufletului la momentul culminant al atacurilor [demonice], ci mai degrabă să ne îmbărbătăm auzind cuvântul dumnezeiesc: întăriţi-vă, mâini slăbite şi genunchi slăbănogiţi. Întăriţi-vă, şi nu vă temeţi312. Eu sunt împreună cu voi până la sfârşitul veacului313. Nu vă voi lăsa orfani314, ci voi veni la voi cei ce vă luptaţi cu zbucium.
312 Is. 35, 3-4.
313 Mt. 28, 20.
314 In 14, 18.
455
216. Către acelaşi
Deşi sufletul tău a amorţit din mulţimea ispitelor, totuşi nu te va mângâia puţin cuvântul Stăpânului, Care spune: Să fie alinaţi cu purtare de grijă [pronie] cei împuţinaţi la suflet. Căci Eu, Domnul cel nemincinos, făgăduiesc că, după o atât de mare nenorocire, robie şi cucerire: Slava cea din urmă a casei sale va fi mai mare decât cea dintâi315.
217. Către Pavel episcopul
Nicidecum să nu te tulburi, când în timpul rugăciunii demonii cei prea răi, înfuriaţi fiind, provoacă sufletului mulţime de gânduri necuviincioase. Pentru că şerpii cei mult veninoşi se sălbăticesc şi se mişcă atunci când aud cântecul de descântec care se spune împotriva lor. Aşadar, rugăciunea cu cumpătare este cel mai mare şi eficient şi înfricoşător descântec împotriva demonilor.
218. Către acelaşi
Când un om drept şi cuvios îl cercetează pe cel chinuit de un duh, atunci el şi mai mult se tulbură. Astfel deci şi noi când psalmodiem şi ne rugăm, întrucât demonii se chinuie şi suferă, ca şi cum s-ar năpusti asupra lor lucrarea cea evlavioasă a unui drept şi bărbat nevoitor, arşi fiind, se mişcă şi sunt cuprinşi de şi mai multă mânie, şi neputând să facă nimic mai mult, aruncă asupra noastră gânduri de neînchipuit ca nişte săgeţi ascunse. Este de ajuns ca noi să nu încetăm a ne ruga şi a psalmodia, şi îi vom vedea nu după mult timp cum vor dispărea ca fumul.
315 Ag. 2, 9.
456
219. Către Probatie monahul
Vinul nou seamănă cu un prieten nou316, cum spune un înţelept. Nu trebuie deci ca, fără să supună încercării şi fără să treacă mult timp de la prima dragoste, să se încredinţeze aşa simplu şi hazardat prietenului celui nou. Dacă însă vinul se învecheşte, atunci îl vom bea pentru a ne veseli. Aşadar, atunci când găsim multe semne de bunăvoinţă la acest om, şi însuşiri ale unei iubiri nefăţarnice, atunci să-l facem în cele din urmă prieten şi să îl lăudăm, fără a ne tângui. Oricine însă, spune, îl binecuvintează şi îl aplaudă pe prietenul său de dimineaţă317, adică pe cel ce este trecător şi care s-a apropiat de el de curând, fără să încerce prietenia lui, nu va părea diferit faţă de cel care blesteamă. Pentru că acesta, prin lauda sa nepotrivită şi prin binecuvântarea necercată, îl provoacă pe diavol să intre în noul lui prieten şi să-l dezgolească, cum este firesc, de ipocrizia sa, şi prin ispită să-l cerceteze, [şi să-i arate] că nu-i este prieten adevărat şi sincer.
220. Către acelaşi
Cu privire la ceea ce mi-ai scris, după ce am cercetat cartea fericitului Isaia, îţi voi împărtăşi o mică mângâiere. Căci a strigat [Isaia]: M-au cuprins durerile naşterii, ca ale celei ce naşte318.
Vezi care este deci boala unei inimi suferinde şi întristate?
Iar în cele ce urmează [Isaia] zice: Am nedreptăţit ca să nu aud, şi m-am depărtat ca să nu mai văd. Căci fiind tulburat de ispite greu de purtat, am îmbrăţişat întunericul în locul
316 înţ. Sir. 9,10.
317 Pilde 27,14.
318 Is. 21,3.
457
luminii, inima mi-a fost înşelată, păcatul m-a biciuit, iar sufletul a fost cuprins de frică. Aşadar, sunt în pericol să mă pierd de la faţa Domnului319, şi să mă fac asemenea cu cei care se coboară în iad320, fiindcă nu este împreună cu mine lumina ochilor mei321 celor duhovniceşti.
221. Către acelaşi
Nu te descumpăni atunci când te rogi şi cauţi împrejur cu lacrimi după ajutor, pentru că dincolo de luptele cele demoniceşti omul, printr-o prezenţă tainică şi primind sprijin de negrăit, este cercetat dumnezeieşte. Căci stă scris [la Isaia], după cele pe care ţi le-am spus ieri: M-am arătat celor care nu au întrebat de Mine322, ca chip al venirii în trup pe pământ a Mântuitorului tuturor, iar acum [această arătare] se împlineşte şi în noi, şi în cei de după noi nevoitori ai vieţii celei duhovniceşti. Căci dacă Domnul a fost aflat de cei care L-au căutat odinioară, cu atât mai mult va fi aflat de noi luminându-ne, mângâindu-ne, vindecându-ne, întărindu-ne, păzindu-ne şi făcându-ne casnici ai Lui. Iar [El] Se descoperă în rugăciune şi în mare nădejde.
222. Către acelaşi
Nu doar cei care ne provoacă supărări şi dureri în trup se ating de oasele şi trupurile [noastre]323, aşa cum este scris în cartea lui Iov, ci şi duhurile cele păcătoase şi necurate, care
319 Text neidentificat.
320 Ps. 142, 7.
321 Ps. 37,10.
322 Is. 65,1; Rom. 10, 20.
323 Iov 2, 5-7.
458
născocesc totdeauna patimi ruşinoase şi plăceri în mădularele nefericitului om. Să te încredinţeze de aceasta omul cel ce a pătimit mult şi care strigă: Nu există vindecare în trupul meu de la faţa mâniei Tale, şi nu este pace în oasele mele din pricina păcatelor mele, pentru că păcatele m-au preaînălţat, şi s-au împuţit, şi au putrezit din cauza nebuniei mele celei multe. De aceea m-am necăjit324, şi m-am coborât în cele de mai jos [ale pământului], nu puţine, ci foarte multe zile. Iar apoi un altul, care ca şi cum s-ar afla într-o pustie fără îngeri care să-l ajute, tânguindu-se cu glas mare, zice: Cine mă va izbăvi pe mine de moartea aceasta325 cea duhovnicească, ce m-a cuprins şi mă stăpâneşte? Om necăjit şi smerit ce sunt, supărat fiind de mii de asalturi demonice.
Un alt bărbat însă, nu fără experienţă cât priveşte aceste necazuri, insuflat fiind [de Dumnezeu], oferă, celor ce se luptă pentru nestricăciune şi celor ce se nevoiesc duhovniceşte, o mângâiere nu mică. Căci zice: Fi-va vindecare în trupul tău şi purtare de grijă cât priveşte oasele tale326; pentru ca: Toate oasele tale să zică: Doamne, Doamne, cine este asemenea Ţie, Care mântuieşti pe cel sărac din mâinile celor mai puternici decât el şi de cei care îl batjocoresc pe el?327
223. Către Albinie monahul
întrucât te-ai depărtat de curând de grijile vieţii, eşti dator să te linişteşti neîncetat şi să nu-ţi răscoleşti rănile create în cuget prin simţuri, [răni pricinuite] din foarte desele tale ieşiri, ci prin ocolirea ispitei ce vine de la tineri şi depunând tot efortul
324 Ps. 37,4-7.
325 Rom. 7,24.
326 Pilde. 3, 8.
327 Ps. 34,9.
459
pentru a şterge şi a nimici închipuirile [ce au cuprins sufletul tău] de-a lungul timpului.
224. Către acelaşi
Cât timp demonul curviei te asupreşte din greu, tu, descurajat şi întristat fiind, îţi slăbeşti sufletul, nedorind nici a te ruga, nici a psalmodia, ci mai degrabă a dormi peste măsură.
Însă, făcând aceasta, nesocoteşti că pricinuieşti veselie potrivnicilor tăi, şi că îi faci să ţi se împotrivească cu şi mai mare violenţă, fiind cu atât mai împovărători şi mai greu de îndepărtat. Căci demonii cei necuraţi obişnuiesc să stăruiască şi să-i necăjească cu atât mai mult pe cei cuprinşi de trândăvie şi care îşi neglijează rugăciunea şi cântarea de imne dumnezeiască.
225. Către Tilemah primatul
Spune cuvântul din lege: Să tai rădăcina tufişurilor lor328, adică mulţimea patimilor şi a plăcerilor, şi să le predai, prin înfrânare şi rugăciune, pierzaniei.
226. Către acelaşi
Cine ştie, a scris Solomon, dacă duhul omului, adică al dreptului, se va ridica în sus?329 Şi: înainte de sfârşitul lui să nu fericeşti pe cineva330, pentru că neamul omenesc alunecă şi cade
328 Ieş. 34,13.
329Eccl. 3,21.
330 înţ. Sir. 11, 30.
460
foarte uşor din viaţa virtuoasă în fărădelege. Cine ştie, aşadar, dacă cel care acum este lucrător al virtuţii va rămâne statornic până la moarte şi nevătămat, fără a stinge deloc flacăra vieţii sale minunate, şi dacă se va înălţa la cereştile lăcaşuri?
227. Către acelaşi
Cine ştie dacă duhul dobitocului, adică al omului care s-a îndobitocit prin păcat, în cele din urmă va coborî întru cele din adânc?331 Pentru că sfârşitul omului păcătos este necunoscut, câtă vreme el poate, după cum este scris, aflându-se în faţa porţilor morţii, să se pocăiască, şi să se izbăvească din adâncul iadului332. Iar despre aceasta să te încredinţeze tâlharul acela, pe care îl pomeneşte Sfântul Luca, care la ultima sa suflare, prin rugăciune fierbinte, s-a făcut locuitor al paradisului333, şi ne-a învăţat să nu ne smintim de nici un om înainte de sfârşitul său.
228. Către Terentie diaconul, care a căzut şi după mult timp s-a pocăit cu vrednicie
Ai spus că, potrivit Scripturii, m-am pierdut şi m-am îndepărtat de la virtute, şi m-am înstrăinat prin nesocotinţa cea multă, de dumnezeieştile izbânde. Şi care izbăvire şi nădejde îmi mai rămâne acum? Acestea bine le spui! însă pe celelalte nu voieşti să le socoteşti, adică pe cele pecetluite pe stâlpii cei sfinţi, spre îndreptarea celor căzuţi şi spre mângâierea celor necăjiţi. Pentru că zice: Au stat picioarele noastre
331 Eccl. 3,21.
332 Ps. 85,12.
333 C. Lc. 23,43.
461
în curţile tale, Ierusalime334, adică picioarele sufletului se găseau în starea lor firească, dar clătinându-se paşii noştri din pricina unei neatenţii, ne-am aflat în afara grădinii dumnezeieşti, şi am lepădat de bunăvoie vrednicia chipului lui Dumnezeu [în noi] şi gândurile cele bune, şi am rămas deşerţi de ajutorul cel de sus, şi astfel s-au împrăştiat în multe părţi gândurile noastre şi ne-a cuprins stăpânindu-ne moartea cea spirituală, şi am fost înghiţiţi de demoni.
Însă tu, după toate acestea, fii cu luare aminte la ceea ce strigă către noi fericitele cuvinte: Mă jur, spune Domnul, că aceia care te-au pustiit vor fugi de îndată de la tine. Ridică împrejur ochii tăi şi priveşte gândurile tale bune, pe fiii tăi. Iată, s-au adunat şi au venit la tine. Mă jur, spune Domnul, că toate aceste gânduri le vei purta ca un veşmânt, şi îl vei aşeza pe tine cum îşi potriveşte mireasa podoaba ei. Iar cele ale tale pustiite, răvăşite şi năruite, se vor arăta strâmte acum pentru a-i primi [pe] locuitori, şi se vor depărta de la tine cei care te mistuiau. Însă spun la urechile tale copiii tăi, pe care i-ai pierdut: Este strâmt locul acesta pentru a locui. Iar tu vei spune în inima ta: Cine i-a născut pe aceştia? Pentru că eu am fost mai înainte stearpă şi văduvă, şi însingurată, şi urâtă şi prigonită de Domnul şi Dumnezeul meu. Pe aceşti [copii ai mei], cine i-a crescut? Eu singură i-am părăsit, adică preanenorocitul meu suflet şi prieten al păcatului. Şi iarăşi: Aceştia [care au venit] la mine unde au fost?335 Iată, zice, v-aţi vândut din pricina păcatelor voastre?336 Pentru că voi prin a voastră hotărâre şi voinţă aţi săvârşit aceasta.
Aşadar, de vreme ce prin a voastră voinţă v-aţi supus sub mâna diavolului, veţi putea iarăşi prin aceeaşi voinţă să vă depărtaţi de tirania stăpânului celui atotrău, şi, după cum este scris, să alergaţi spre adevăratul Domn, Dumnezeul nostru
334 Ps. 121,2.
335 Is. 49,18-21.
336 Is. 52,3.
462
Iisus Hristos, şi să sfârşiţi, şi să slujiţi sub acoperământul Lui. Mai mult decât atât, supune-te lui Dumnezeu şi numai Lui, suflete al meu, căci: Acesta este Dumnezeul meu şi Mântuitorul meu şi Marele meu ajutor337.
Tot astfel şi Sfântul Iacov în epistola lui zice: Să vă supuneţi, aşadar, lui Dumnezeu, staţi împotriva diavolului, şi va fugi de la voi. Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi338. Căci zice David: Pentru mine a mă alipi de Dumnezeu bine este, şi a pune în Domnul nădejdea mântuirii mele339, şi a nu deznădăjdui.
229. Către Iulian monahul
Sunt uimit de faptul că în timp ce înţelepţii şi monahii cei luminaţi arareori răspund când sunt întrebaţi, sau chiar tac cu desăvârşire din pricina gândului smerit, tu, după cum spun unii, şi fără să te întrebe cineva, din lipsă de educaţie şi având limbă neînfrânată, spui mii de cuvinte, simple şi la întâmplare, pălăvrăgind şi vorbind fără sens.
230. Către acelaşi
Există mulţi oameni de un neam cu tine, fără minte şi deşerţi, care în fiecare clipă, aşa cum spun, fără să fie întrebaţi, vorbesc în chip absolut tuturor, cunoscuţi şi necunoscuţi, din slavă deşartă, din dorinţă de afirmare şi pentru a fi plăcuţi de oameni. Însă ei, prin aceasta, nu se laudă, ci se fac de râs şi sunt ironizaţi de ceea ce este adevărul.
337 Ps. 61, 7.
338 Iacov 4, 7-8.
339 Ps. 72, 27.
463
231. Către acelaşi
Fiind în chip nespus plin de slavă deşartă, şi negăsind timp să priveşti în adâncul sufletului tău şi să vezi [acolo] şarpele cel încuibat în tine din pricina trufiei, îţi voi spune anumite lucruri, dacă, desigur, le poţi asculta şi nu ai pierdut pe de-a-ntregul auzul cugetării tale, asemenea robului de demult al arhiereului din Ierusalim, căruia i s-a tăiat urechea340. Căci te-ai făcut nu fiu, ci rob nefolositor al Arhiereului celui duhovnicesc, şi eşti amăgit de nesăbuinţă şi vorbe deşarte. Aşadar, cunoaşte că există unii demoni care se ascund jos în întuneric, fiind împreună luptători şi prieteni ai întunericului, şi care prin îngăduinţa lui Dumnezeu vin asupra sufletului asemenea unui braţ viclean şi făcător de rele, ca o săgetare înşelătoare şi vicleană, ca un înainte-mergător sau iscoadă nemiloasă, urcând în suflet prin amintiri, asemenea unui răpitor înfricoşător şi unui şarpe veninos înfăşurat în jurul unui copac. Astfel deci trebuie cugetată a fi mânia, după cum este scris, iar mânia lui Dumnezeu a urcat peste ei341.
Căci dacă [diavolul] nu îl va găsi pe om privind tot timpul către Dumnezeu şi nici opunându-se gândului celui viclean şi înşelător, ci [îl va afla] împrăştiat şi amăgit de cele iraţionale, sau mulţumindu-se şi înşelându-se cu înfumurarea deşartă şi cu suficienţa de sine, înaintează [diavolul] târându-se pe limba şi pe buzele omului celui îngâmfat, fără a trebui măcar să se ostenească să-l vatăme pe cel care zboară cu mintea sa asemenea vulturilor. Apoi întorcându-se la ceilalţi demoni, nenorocitul şi ucigaşul [diavol] ia cu el şi alţii, şi astfel împreună îl înconjoară şi îl muncesc pe sărmanul lucrător al slavei deşarte, şi îl dezgolesc şi îi pustiesc sufletul, răsfirându-l [dinlăuntru] prin duhul lăudăroşeniei şi împrăştiindu-i toate
340 Cf. Mt. 26,51.
341 Ps. 77, 35.
464
roadele sale, pe care cu osteneală şi râvnă le-a adunat de-a lungul timpului.
Astfel, privegherea şi postul şi milostenia şi culcarea pe jos şi alte bunuri se pierd prin pălăvrăgeala cea respingătoare şi prin îngâmfare, fapt pătimit odinioară şi de acel fariseu342, care, crezând că este singur drept, s-a răzvrătit împotriva vameşului, care pentru a sa smerenie s-a îndreptat mai mult decât acela prin dumnezeiasca judecată. Aşadar, acest om, care după părerea ta este cuprins în chip animalic de slavă deşartă, nu poate, nici pentru sine însuşi, nici pentru semenii săi să se liniştească, pentru că de îndată cade în deznădejde, în furie, înverşunare, mânie, tulburări, dureri şi necinstiri; şi le trec sub tăcere pe celelalte, pentru a nu le zugrăvi pe toate acum în chip dramatic.
232. Către acelaşi
Dacă cineva dintre cei care suferă de patima cea rea a slavei deşarte doreşte să scape din mâinile atotrele şi uneltitoare ale demonilor, să îşi pună frâu gurii sale. Căci limba i-a condus pe mulţi, dintre cei ce s-au mărit în deşert, la pieire.
233. Către acelaşi
Dacă eu voi tăcea, lucrurile singure vor grăi. Cum, aşadar, îmi scrii că nu ai nicidecum slavă deşartă?
234. Către acelaşi
Dacă nu se aprinde focul, nu se arată fumul. Cum dar tu, care te mânii pe fraţii [tăi], când nu te cinstesc şi nu te
342Cf Lc. 18, 10-14.
465
linguşesc, susţii că nu locuieşte în locaşul inimii tale nici dezamăgire, nici cugete putrede, nici înfumurare?
235. Către acelaşi
Când demonii te laudă prin gânduri, spunându-ţi că priveghezi mult, că te înfrânezi mult, că te lupţi mult, să nu fii de acord cu ei, nici să te mulţumeşti, nici să te învoieşti cu ei, ci mai degrabă să strigi şi să te mânii împotriva lor, potrivit Scripturii: Fugiţi de la mine343, lupi şi stricători de suflet. Depărtaţi-vă de la mine,344, pricinuitori şi făcători a tot răul şi viclenia! Voi veţi fi totdeauna blestemaţi şi urâţi! Să vă blesteme cel care blesteamă slava cea de la oameni, care este mama a toată fărădelegea şi neorânduiala! Fiţi blestemaţi în toată vremea şi în tot locul şi în tot lucrul! Să fie blestemate şi odraslele pântecelui vostru, adică închipuirile slavei voastre deşarte. Iar tot poporul va spune: Să fie, săfie345
236. Către Nil preotul
„Nu am om, ca atunci când se arată îngerul, să mă arunce în scăldătoarea cea vindecătoare”, spunea paraliticul cu păr alb de lângă scăldătoarea oilor Domnului346. Cu toate acestea, măcar că nu a găsit un om, prin voinţa cea de mulţi ani în credinţă şi răbdare şi prin nădejdea cea bună a răzbătut bărbăteşte îndelunga sa boală şi a arătat stăruinţă mulţumind şi mărturisindu-şi păcatele, şi aducând în mintea sa cele de odinioară ca şi cum ar fi fost de faţă, după atâta timp, a
343 Ps. 118,115.
344 Ps. 6,10.
345Ps. 105, 48 [LXX].
346Cf. In 5, 7.
466
avut parte de Dumnezeu făcut Om, sau mai bine zis de Iubitorul de oameni, Care, în scăldătoarea milostivirii Sale, a dezlegat toată boala sufletului şi a trupului, conducându-ne spre cetatea cea preaînaltă.
237. Către avva Aftonie
în vremea unei boli trupeşti demonul îi îndeamnă pe unii fraţi să-l sfătuiască pe cel bolnav să folosească pentru a se vindeca nu numai cele care se pot găsi, ci şi lucruri de neaflat. Căci zice, de exemplu, adu-mi sămânţa unei păsări zburătoare, sau a unui smochin de curând uscat, sau splina unei furnici, şi îl ridiculizează astfel şi îl înşală pe fratele cel credul, cu scopul de a-l îndepărta de nădejdea cea dumnezeiască, şi astfel a-l deda la griji şi preocupări, întristări şi iluzii deşarte. Şi nu o face aceasta demonul tuturor celor bolnavi, ci numai celor neexperimentaţi, din când în când.
238. Către acelaşi
Unii dintre fraţii, cărora le este greu, din pricina trândăviei lor, să stăruiască în ostenitoarea, deasa şi intensa rugăciune şi psalmodie, se leagă doar de o carte, căscând şi întinzându-se foarte adesea şi adormind în scaun, nesocotind porunca ce zice ca întâi de toate să facem rugăciuni, cereri, închinăciuni şi mulţumiri347, şi apoi să-i învăţăm [pe alţii] psalmi, imne şi cântări duhovniceşti348. Acesta, aşadar, care se opreşte neîncetat asupra cărţii, cum va putea ca printr-o
347 C. I Tim. 2,1.
348 Cf Ef. 5, 19; Col. 3,16.
467
singură poruncă, dintr-o singură piatră, să săvârşească şi să construiască casa cea duhovnicească?
239. Către acelaşi
Am cunoscut anumiţi fraţi duhovniceşti, care se roagă, psalmodiază, şi cer să li se dea din cer anumite harisme lor şi celor pe care îi slujesc îndeaproape, având râvnă pentru lucrul de mână, fără să neglijeze în unele ore bine orânduite lectura [duhovnicească], adunând şi îmbogăţindu-se de pretutindeni cu diferite virtuţi.
240. Către Irineu monahul
Cel care prin gândul cel dumnezeiesc a nimicit întristarea ce i-a fost provocată minţii sale va putea în chip potrivit să zică: Dimineaţa vei auzi glasul meu349. Prin dimineaţă, însă trebuie să înţelegem învierea lui Hristos, când desigur a fost auzit în chip firesc neamul omenesc care striga cu suspine negrăite.
241. Către Aftonie stareţul
Au spus unii dintre observatori că, timp de treizeci de zile, cocorul conduce zborul cârdului său, iar după aceasta predă unui altui cocor călăuzirea acestor păsări. Cât îl priveşte însă pe al doilea din obştea ta duhovnicească, care, după cum am aflat, iubind mult întâietatea şi fastul şi împlinindu-se anul
349 Ps. 5, 3.
468
slujirii sale rânduite, nu voieşte să-i îngăduie altuia să primească ascultarea de canonarh, ce să spunem?
242. Către un destinatar necunoscut
Pentru mine cunoaşterea [lucrurilor] chiar şi pe jumătate a pricinuit-o îmbrăţişarea vieţii monahale. Căci cel care trăieşte în gălăgie dorind să cunoască cele cereşti uită faptul că de va semăna între spini, este înăbuşit de aceştia, iar cel care nu se retrage la odihnă nu-L poate cunoaşte pe Dumnezeu. Şi pentru ce, alegând drumul cel îngust [al vieţii monahale] şi arătându-I lui Dumnezeu credinţa ta, păşeşti pe drumul cel larg care duce la pieire? Căci belşugul de aici aduce în viaţa de dincolo pedeapsă, iar pătimirea de aici şi limitarea poftelor pregăteşte desfătarea bunurilor viitoare. Monahul încercat la cuget trebuie să fie un judecător drept, şi să nu permită nici unui taler al balanţei să se aplece, nici prin post spre slăbire, nici prin multa mâncare spre desfrânare. [El se cade], oricât ar fi de înfometat, să nu mănânce mult, şi să se îmbrace atât cât [îi este de trebuinţă] pentru a se acoperi cu cuviinţă. Astfel el face din trupul său vehicul preabun pentru urcarea sufletului [la cer], cârmă uşor de mânuit pentru conducător, pentru soldat arme potrivite, iar pentru muzician liră armonioasă.
Pentru că acela care îngraşă [trupul] cu desfătări şi îl înfrumuseţează cu haine îl face să salte şi să se aprindă cu dorinţe nelegiuite, şi să îşi corupă prin moleşeala lui starea cea bună a sănătăţii şi să-l facă potrivnic sufletului. Încetează, aşadar, să faci fie una, fie cealaltă. Căci mai degrabă foloseşte viaţa fără cuvânt, decât foloseşte cuvântul fără viaţă [dreaptă]. Fiindcă prima şi tăcând foloseşte, iar cealaltă strigând deranjează. Dar dacă cuvântul şi viaţa merg împreună, atunci
469
se arată a fi un monument a toată filosofía [viaţa cea contemplativă].
243. Către Hariklis preotul care îi condamnă cu asprime pe cei ce păcătuiesc, şi zice că nu ajunge spovedania pentru pocăinţă
îmi laşi foarte mult impresia că nesocoteşti Scriptura, căci îţi opreşti gândul numai asupra unui singur pasaj al Scripturii, care vădeşte mânia lui Dumnezeu, şi nu cunoşti deloc iubirea de oameni a lui Dumnezeu cea ascunsă în Scriptură, şi astfel, în chipul păstorului fiind, făptuieşti cele ale potrivnicilor, predând, pentru [a ta] neştiinţă, mieii [cei raţionali] în mâinile demonilor celor prearăi, nedorind a înţelege ceea ce zice Prorocul Iezechiel: Voi cere sângele celui pierdut din mâna păstorului350. Cum, aşadar, îndrăzneşti să pierzi un om, pentru care Hristos nu a şovăit a-Şi da sufletul? Cum, dar, prin şi mai multă întristare tinzi să îl afunzi pe Faust, care şi-a spovedit deschis351 şi cu multă smerenie greşelile, ceea ce Pavel nu a putut face? Căci [acesta] după înţelegerea păcatului, şi l-a făcut prieten [al său] pe cel care greşise, şi i-a rugat pe Corinteni să arate faţă de el puternică şi statornică dragoste352. Sau mai bine spus, după cum se pare, pentru a altoi mlădiţe pe [viţa] Hristos eşti încet şi leneş, iar pentru a le tăia pe cele ce au fost deja sădite de către El şi a le arunca afară din via Bisericii, eşti repezit, treaz şi grăbit.
Să nu spui, o, omule, că pe aceştia care au păcătuit cu fapta şi s-au mărturisit numai prin cuvinte nu îi primeşte Domnul. Pentru că, spunând aceasta, nu eşti departe cu mult de
350 Iez. 3,18.
351 5r) poame public, în popor, deschis. Poate fi un indiciu al faptului că la sfârşitul veacului al IV-lea se practica spovedania cu caracter public.
352 Cf. II Cor. 2, 7-8.
470
novaţienii cei curaţi în cuvinte, dar necuraţi în fapte şi fără de înţelegere, care dintr-o excesivă neştiinţă şi dintr-o înfumurare nefolositoare, ca să nu spunem de suflet păgubitoare, neagă orice chip al pocăinţei după iluminare [prin botez]. Tu, aşadar, nici măcar pe aceea ce are loc prin cuvinte nu vrei să o primeşti, chiar dacă ai învăţat de la acel mare Moise că nu ca pe ceva neimportant, ci cu multă grijă a cerut de la Aaron arhiereul ţapul pentru păcat353, care simboliza mărturisirea fiecărui suflet, şi prin care [ţap] primeau şi iertarea [păcatelor]. Desigur, este foarte bine şi foarte potrivit pentru întărirea sufletului ca spovedania să se facă prin fapte, cum ar fi postul, privegherea, sacul pocăinţei, aşternutul de paie, milostenia cea din belşug şi cu bucurie, şi prin alte roade ce sunt necesare pentru o pocăinţă adevărată.
Dacă însă din uitare sau dintr-o întâmplare sau din slăbiciune sau din multă negrijire, cineva nu împlineşte faptele cele ajutătoare menţionate, nu se leapădă de spovedania ce are loc cu buzele, căci nu se depărtează de aceasta Domnul Iisus Care a murit pentru toate, ci primeşte şi pocăinţa cea prin cuvinte, ca o ofrandă ce I se aduce, după cum şi Moise a oferit părul de capră, cel mai ieftin din toate, dimpreună cu mătase de preţ şi aur354, şi altele. De altminteri, prin care osteneli şi trude s-a mântuit vameşul? Nu s-a mântuit numai prin simplele cuvinte ale smereniei? Şi prin care sudori sau osteneli a fost mutat tâlharul de pe Cruce în rai? Nu pentru puţine cuvinte şi prin mărturisirea împărăţiei lui Hristos? Fii cu luare aminte, preotule, că în cărţile sfinte nu se propovăduieşte de către Dumnezeu numai asprime şi mânie, ci şi iubire de oameni nemăsurată şi nedesluşită. Căci spune Scriptura Domnului ca din partea noastră:Mila Ta cea mare este asupra mea355. Şi pentru că noi păcătuim mult, de aceea şi revarsă
353 C. Lev. 9,3.
354 Ieş. 25, 3-4.
355 Ps. 85,12.
471
asupra celor ce se pocăiesc marea şi multa Sa milostivire, care stinge focul răutăţilor noastre.
Aşadar, eşti dator să nu te gândeşti doar la judecată, ci şi la iubirea de oameni a lui Hristos, Care ceartă neamul omenesc pentru folosul său şi arată pogorământ şi compasiune faţă de noi, pentru a nu ne pierde. Pentru că, iată, şi Nabucodonosor care a făcut tot felul de rele, cruzimi şi fărădelegi, şi a îmbătat pământul cu sânge, şi care nu a avut nicicând vreun gând din cele cuvenite, ci chiar s-a pornit împotriva lui Dumnezeu, după ce prin pedeapsă dumnezeiască s-a preschimbat în animal şi jivină, şi s-a mărturisit numai cu cuvinte, şi prin puţine ziceri, el, cel care a făcut nemăsurate fapte nelegiuite, a gustat din milostivirea lui Dumnezeu, pe care mai înainte o osândea, şi-a redobândit tronul împărătesc, şi s-a învrednicit de şi mai mare strălucire şi cinste356, cum spune Domnul: Chiar dacă voi picura mânia Mea asupra unora357, când sunt judecaţi, Eu iarăşi îi voi vindeca. Pentru că Eu îi voi lovi şi Eu îi voi vindeca. Eu mă voi mânia, şi tot Eu le voi arăta îndurare358.
Nu spune, aşadar, în chip neînţelept, că Dumnezeu nu primeşte cuvintele simple ale pocăinţei, pentru că este greşit a spune că ofrandele bogate, cum ar fi aurul şi argintul şi celelalte obiecte de preţ, Dumnezeu le preţuieşte, pe când cei doi bani ai văduvei nicidecum359. Şi cum ai putea să mă convingi că ai cunoştinţă despre dumnezeieştile Scripturi, când uiţi de Mântuitorul Care strigă în Evanghelii: Vrerea Tatălui Meu este ca să nu se piardă nici unul dintre aceştia mici360? Tu însă îţi doreşti ca mulţi şi mari să fie lipsiţi de mântuire, de vreme ce spui: „Numai cuvintele nu le primeşte Dumnezeu”. Tu propovăduieşti împotriva Mântuitorului, omule! Şi unde vei aşeza
356 Dan. 4, 33.
357 Mih. 7,18.
358 Deut. 32, 39.
359 Lc. 21, 2; Mc. 12, 42.
360 Mt. 18,14.
472
ceea ce a zis Domnul prin Prorocul Isaia către cel care a păcătuit: Spune-mi tu primul păcatele tale, pentru a fi îndreptat361?
Cel care ne-a plăsmuit primeşte de la cei care voiesc să se mântuiască nu numai neprihănirea, dreptatea, nevoinţa martirică şi asceza purtării celei alese, dar şi mohorăciunea cea pentru păcate şi lovirea frunţii, bătaia pieptului şi îngenuncherea, şi înălţarea mâinilor cu durere în inimă, şi sărutările desfrânatei, care curăţă picioarele Stăpânului, şi glasul tânguitor pentru păcate, şi suspinul din adânc, şi roada buzelor care se mărturisesc în numele lui Iisus Hristos, şi mirurile de tânguire, şi curgerea lacrimilor, şi gândurile care plâng, şi cugetul care strigă cu durere, şi înălţarea sinceră a ochilor care caută şi plâng către Dumnezeu, şi ispita şi năpasta cea mare a diavolului, şi boala. Fiindcă cei dintâi dintre oameni se luptă cu multă bărbăţie, iar cei din urmă, fiind slabi şi predispuşi grabnic spre cădere, nu au putere să se împotrivească ispitelor. Pentru toate acestea, despre care am vorbit, primeşte Domnul şi mărturisirea cu gura, după cum şi David spune: Am păcătuit Domnului, făcând înaintea Lui răul362. Multe sunt, aşadar, cele ce se fac de către cei care au păcătuit, care par a fi mici, dar aduc mare mântuire celor ce se pocăiesc de păcatele lor.
Ia aminte şi la marele Moise, sau mai bine la Dumnezeu, Cel care trimite drept lege prin el să se aducă jertfă Domnului pentru cei ce au păcătuit nu numai viţei şi iezi, oi, capre şi ţapi, întrucât acestea există din belşug la cei bogaţi, ci îngrijindu-se mult pentru mântuirea celor care au puterile sufletului slăbite, şi luând aminte la neputinţa celor necăjiţi şi arătând compătimire faţă de cei smeriţi, pentru a nu-i arunca în deznădăjde, făcând pogorâmânt prin lege [a cerut drept ofrandă] până la porumbel, turturea şi făină363. Iar tu, preotule,
361 Is. 43, 25-26.
362 II Rg. 12,12.
363 Lev. 14, 21-22.
473
nu istovi, ci mai degrabă primeşte şi îngrijeşte-te de inima smerită şi zdrobită, şi o recâştigă şi o mântuieşte, cerând şi căutând la cei care au greşit nu numai roadele izbânzilor celor mult preţuite, împlinite prin fapte ascetice, ci primind şi cuvintele celor răniţi de păcatul lor, şi care îţi mărturisesc cu mare smerenie relele pe care le-au făcut.
244. Către Didim anagnostul
Pierdere mare şi pagube multe suferă cei care pălăvrăgesc fără nici un câştig şi nepotrivit, şi cei care îşi irosesc timpul în lupte de cuvinte, şi în marea tulburare a laudelor ce le împrăştie prealuminata lor minte, şi le pietrifică subţirimea cugetării, îndepărtând de la ei lucrările cele de nedescris ale harului. Căci [aceştia,] în loc să fie călăuziţi spre contemplaţia [dumnezeiască], sunt cuprinşi de grijile lumeşti ale celor ce sunt [în acest veac] şi de diferitele ispite.
245. Către Irineu diaconul
Eu am văzut cândva un copil care era bătut foarte tare de tutorele lui, şi pentru că acesta se temea de lovituri din pricina gingăşiei sale, la fiecare lovitură se apropia [şi mai mult] de cel care îl lovea cu brutalitate, şi cu o voce demnă de milă îl îmbrăţişa pe cel ce îl bătea cu mânie. Poate că şi noi trebuie să facem astfel atunci când Dumnezeu ne cearcă prin ispite şi nenorociri, alergând degrabă la El, mai cu seamă în situaţiile grele, încredinţându-ne dumnezeieştii rânduieli şi purtării Lui de grijă. Pentru că El cunoaşte mai bine decât noi ceea ce ne este de folos. Să îi spunem, aşadar, cuvintele Scripturii: Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne, că ne-am
474
săturat de defăimare364, şi suntem bătuţi toată ziua, pentru că sufletul nostru s-a umplut de rele, şi viaţa noastră s-a apropiat de iad365. Doamne, la vremea necazului ne-am amintit de Tine366. Nu-Ţi întoarce faţa Ta de la noi367, ci Te milostiveşte faţă de noi, Stăpâne, pleacă-Te şi îndură-Te de noi. Pleacă urechea Ta la rugăciunea noastră368, deşteaptă puterea Ta, şi vino să ne mântuieşti369, când voieşti, şi cum voieşti, Unule tare.
246. Către Davurie monahul
De vreme ce Domnul ne-a găsit vrednici de a ne alege, spre a ne apropia totdeauna de El pentru a-I sluji şi a-I păzi poruncile şi legile Lui, atunci să nu lipsim nici o clipă din preajma Lui prin rugăciune, prin cuvânt şi faptă, şi, întâi de toate, înălţând tămâie din cugetare curată şi credincioasă lui Hristos cel Singur Stăpânitor şi Dumnezeu Preaînalt.
247. Către Pavel arhimandritul
De multe ori ochii noştri cei lăuntrici sunt întunecaţi cu norul ispitei diavolului, şi suferim nu puţin din pricina purtării lui celei viclene şi înnegurate. În aceste cazuri este bine să facem ceea ce zice [Apostolul] Iacov: Plângeţi, zice, pentru nenorocirile ce vor veni asupra voastră370, şi să nu încetaţi tânguirile şi rugăciunile către Dumnezeu până la moarte. Pentru
364 Ps. 122,3.
365 Ps. 87,3.
366 Ps. 76, 2.
367 Ps. 26,14.
368 Ps. 87,2.
369 Ps. 79,3.
370 Iacov 5,1.
475
că este scris în Plângeri: Ne-ai prigonit cu mânie şi ne-ai omorât, şi nu Ţi-a fost milă de noi. Pentru aceasta ochiul meu va lăcrima în vremea sfărâmării mele371. Câtă vreme, aşadar, simţim pedepsele lui Dumnezeu şi ne folosim din încercările [Lui], să-I venim înainte şi să nu îl nesocotim, ca să nu aducă chiar şi moarte asupra noastră.
248. Către Gigantie
Dacă te obişnuieşti să nu vezi faţa celui pe care îl pofteşti, vei stinge numaidecât flacăra iubirii celei nelegiuite şi vei vindeca rana ta prin rugăciune şi prin post.
249. Către Trifon diaconul
Cel care, în timpul luptei cu duhul curviei, se dedă lăcomiei şi vinului, combinându-le cu multe alte condimente, ca saramura de peşte şi piperul, îşi provoacă numaidecât furie şi război necontenit [trupesc].
250. Către Pelegrin preotul
Celor care după botez372 sunt iubitori de desfătare, Dumnezeu obişnuieşte să le trimită mari defăimări şi ocări. Pentru că din multele, nechibzuitele şi neatentele tovărăşii, dar şi din a se îndeletnici şi a se îngâmfa cineva pentru plăcerea cea trecătoare, vine stăpânirea cea împovărătoare a gândurilor de mânie, laşitate şi poftă.
371 Cf Plâng. 3, 43 şi 49.
372Tipr)0pvaia fi preţuit, cinstit, slăvit, iubit etc. Aici are sensul de a fi slăvit de Dumnezeu prin botez.
476
251. Către Filimon episcopul
A cădea în moleşeală trupească şi a încremeni [sufleteşte] în timpul asalturilor celui potrivnic, şi a nu ne aminti desluşit de judecăţile cele înfricoşătoare ale Domnului, şi a ne deda plăcerilor, şi a cădea pradă voinţei trupului, aceasta ar putea fi asemenea cu căderea de la o fereastră şi cu o boală sufletească foarte grea, boală mult mai de nesuferit decât cea trupească. Pentru că spune: A căzut împăratul Ohozia printre gratiile foişorului şi s-a rănit de moarte373, adică mintea sa cea împărătească a căzut în moartea duhovnicească a păcatului cu fapta.
252. Către Gavdentie selariotul
Cei care îl iubesc pe Dumnezeu cu tot sufletul află oriunde bucurie inimii, şi primesc bogăţia mulţumirii şi a doxologiei aduse Domnului. Când vezi, aşadar, că urmează a se împlini anul, mulţumeşte Stăpânului, că te-a adus la mărturia anilor. Străpunge-ţi inima făcând socoteala numărului anilor vieţii, şi spune-ţi: Zilele aleargă şi trec, cununa anilor se plineşte, am propăşit mult pe cale. Oare ce bun am făcut? Nu cumva voi pleca de aici pustiu şi gol de toată fapta dreptăţii? Scaunul de judecată este pregătit, iar viaţa mea înaintează repede către bătrâneţe. Să ne gândim deci, suflete al meu, la veacul viitor. Să ne înfricoşăm ca nu cumva să strige şi pentru noi prorocul: S-au încheiat cu grabă în deşert zilele lor pline de tulburare374. Acestea ţi le-am spus, dorind a te folosi cu sufletul, nu cu trupul. Căci cunosc bine că nu primeşti niciodată să participi la sărbători lumeşti, nici nu alergi la jocurile
373IV Rg. 1,2.
374 Ps. 77,37.
477
demonice, şi la alte mii de lucruri înşelătoare ochilor, şi nici [nu mergi] în hipodromuri, ci, dimpotrivă, tu, atunci când îi vezi pe toţi cei nebuni alergând la întrecerile cu cai şi perindându-se pe la teatrele cele vrednice de blestem şi la procesiunile diavolului cele de suflet vătămătoare, mergi375 spre lăcaşurile de rugăciune.
253. Către Gherontie monahul
Dacă crezi că Samson, datorită credinţei şi rugăciunii sale, a făcut un izvor de apă printr-o falcă de asin mort376, atunci crede şi te roagă [fără tăgadă]. Pentru că şi părinţii noştri au cunoscut şi ne-au povestit nouă, şi noi prin experienţa noastră am cunoscut, şi cei după noi vor cunoaşte, că credinţa şi rugăciunea pot face mari minuni atunci când se aduc fără împrăştiere, fără risipire şi cu întreaga noastră tărie, lui Hristos cel atoatevăzător Dumnezeu, chiar atât de mult, încât pot învia şi morţii, vindecă patimile de orice fel ale sufletului şi ale trupului, alungă demonii şi nimicesc meşteşugirile cele vrăjitoreşti; am văzut cum [prin credinţă şi rugăciune] se stinge aprinderea cea iraţională a trupului şi săltările provocate de demoni ale cărnii, dar şi cum sunt vindecate dintr-odată şi fără să avem nădejde rănile pe care le credeam incurabile, uscate şi întărite din pricina nepăsării şi a obişnuinţei celei de mulţi ani.
254. Către Iulian anagnostul
Unii arată râvnă spre a afla desăvârşita şi curata pocăinţă, însă, fiind stăviliţi temporar de duhurile vicleniei, cad
375 KaxaÂappdvu) a cuprinde, a lua în stăpânire, a coloniza.
376 C. Jud. 15,16-19.
478
în acedie, şi simţindu-se vlăguiţi, se depărtează degrabă de la lupta pe care au început-o, şi de la această mică şi mioapă pocăinţă (vorbind metaforic), ca nişte necunoscători, sunt conduşi la pierzare. Să nu ne depărtăm, aşadar, de Lia cea cu ochii bolnavi, pentru ca nu după mult timp să ne bucurăm de Rahela cea dorită, cea cu ochi frumoşi377. Iar aceasta ar putea fi virtutea cea preadesăvârşită şi neprihănită şi neclintită.
255. Către Nil monahul
Lacrimile mele, spune fericitul David, s-au făcut mie pâine ziua şi noaptea378. Pentru că cel care nu lăcrimează fără sens şi în deşert, ci din dispoziţie ostenitoare şi din suspine bineplăcute lui Dumnezeu, acela se hrăneşte cu lacrimile sale ca dintr-o pâine, nu numai în situaţiile fericite, bune sau plăcute, pe care le numeşte omul cel sfânt ziuă, ci şi în momentele dificile şi nefericite, pe care acelaşi sfânt le numeşte în chip simbolic noapte. Fericiţi sunt, aşadar, cei care acum se tânguiesc şi cultivă căinţa cea mântuitoare, că mult se vor veseli în viaţa viitoare. Şi întrucât au semănat în viaţa de acum lacrimi, este vădit că în ziua aceea vor secera snopuri de spice ale veseliei ce niciodată nu se vor termina. Prin urmare, unora care nu vor să se pocăiască pentru greşelile lor, le trimite Domnul mâhniri şi necazuri trupeşti, pentru ca prin pedeapsă cei nepăsători şi deosebit de sensibili, înainte de a suferi ceva neplăcut [în viaţa lor], să se îndrepte şi să nu rămână mult timp în vreo greşeală.
377 Cf. Fc. 29,17.
378 Ps. 41, 3
479
256. Către Nil preotul
Nimeni nu este mai smerit decât cel care a păcătuit şi este zdrobit cu duhul, şi cu suspin de pocăinţă se roagă Domnului. Trebuie, aşadar, dincolo de orice alt fapt să alegem rugăciunea către Hristos, şi să cerem fierbinte ajutor şi acoperământ de la Duhul cel Sfânt. Pentru că nu este cu putinţă a lepăda de la noi stăpânirea răutăţii celei viclene, decât dacă dumnezeiasca putere ajută tăria noastră. Aşadar, cu astfel de rugăciuni şi glasuri trebuie [să ne îndreptăm] către Domnul: „Fă-te ajutor mie, Stăpâne al tuturor, Hristoase, şi păzeşte-mă de a mea boală sufletească. Fie mie să mă izbăvesc de prihănita şi păcătoasa stricăciune, să mă eliberez de fărădelege şi de legăturile ei. Fă să nu lucreze în mine tirania răutăţii; să nu stăpânească în mine demonul cel potrivnic, nici să mă ia în robie prin desfrânare. Să vină peste mine împărăţia dumnezeiescului şi închinatului Duh, ca să se depărteze sau, mai degrabă, să se întoarcă în nefiinţă patimile cele păgubitoare care stăpânesc şi împărăţesc peste mine”.
257. Către Agapit monahul
Te-am auzit de multe ori, ca şi acum, zicând: „Ce să fac,
că doresc să plâng şi să mă căiesc cu umilinţă pentru păcatele mele, şi mă sforţez spre aceasta, iar lacrimă nu se găseşte în ochiul meu. Pentru aceasta însă, singurul lucru pe care îl fac este să suspin cu inimă înfrântă. Iar dacă văd pe un altul pentru Hristos dulce lăcrimând, sunt luptat de invidie din pricina lui”.
Cu privire la aceasta, îţi spun că este folositor să-şi dorească cineva lacrimi. Dacă cineva, având această dorinţă,
480
se roagă lui Dumnezeu şi cere iertare şi mântuire, el este auzit, după cum este scris: Dorinţa celor săraci ai ascultat-o, Doamne379. Iar părţii conducătoare a sufletului380, adică minţii împărăteşti, zice: Ceea ce a dorit inima lui i-ai dat lui381. Căci după cum acela care pofteşte o femeie, deja a săvârşit cu ea adulter în inima sa382, aşa şi acesta care şi-a dorit un lucru anume, fie bun sau rău, l-a şi realizat deja în cugetul său. Şi se va mărturisi Ţie, zice, Care vezi cele ale inimii; pentru că zice: Mărturiseşte-te, iar cele ale inimii omului te vor lăuda pe Tine383. Această dorinţă a ta se va socoti ca jertfă, iar Domnul o va primi ca tămâie şi va vorbi despre sufletul tău îngerilor Săi care doresc să îl îndepărteze pe acesta de la picioarele Mântuitorului din pricina nevredniciei lui. Şi spune: Lăsaţi-l, deoarece inima lui este amărâtă şi plină de durere384. Aşa s-a scris şi despre înclinaţiile păgubitoare ale vechilor israeliţi spre necurăţiile cele egipteneşti. Căci spune Dumnezeu către Moise: Eu văd necazul pe care îl fac egiptenii acestora [israeliţilor]385; viaţa lor este plină de suferinţă, am auzit suspinul lor şi am coborât să-i ridic pe ei.
Fii cu luare aminte că nici o altă faptă bună nu se pune pe seama acestora, decât numai că se smereau şi suspinau, şi numai prin aceasta s-au bucurat de dragostea386 lui Dumnezeu. Pentru că nu prin curăţie, ci prin smerenia noastră Şi-a adus aminte de noi Domnul387 şi ne-a izbăvit de egipteni şi de Faraon cel nemilos388. urâtorul de oameni Faraon este
379 Ps. 9, 37.
380 TO fjyefaovLKOv partea conducătoare a sufletului, raţiunea, facultatea sufletului de a judeca şi chibzui cu privire la un lucru.
381 Ps. 20, 2.
382 Mt. 5, 28.
383 Ps. 75,10.
384 IV Rg. 4, 27.
385 Ieş. 3, 7.
386f) cţ)iAia prietenie, dragoste, bunăvoinţă, har, relaţie etc.
387 Ps. 135, 23.
388 Cf. Ieş. 14,30.
481
diavolul, care de la începutul creaţiei este ucigător de oameni389. Egiptul este coruptibilitatea şi păcatul, prigonitorii sunt demonii, iar mâhnirea este fărădelegea. Şi iarăşi prorocul spune: Domnul este aproape de cei cu inimă înfrântă, iar pe cei smeriţi cu duhul îi va mântui390. Şi iarăşi: La cine să mă uit, dacă nu la cel blând şi liniştit, care tremură la cuvintele Mele?391 Şi în acest fel este constituţia firească a unora dintre oameni, încât nu pot stârni cu uşurinţă curgerea lacrimilor. Ce trebuie, aşadar, să facă aceştia, care doresc să dobândească lacrimi? îţi voi spune. Dacă nu poţi să plângi cu ochii văzuţi, fă-ţi mintea ta, după cum ai văzut-o plângând de multe ori în somn, ca şi cum ar fi trează, să plângă înaintea lui Dumnezeu cu gândul, şi vărsând lacrimi, vei putea să te cureţi de păcate. Astfel ne sfătuieşte şi psalmistul zicând: Vărsaţi înaintea Lui inimile voastre392.
Mai mult chiar, cunosc pe unii care nu s-au oprit aici, ci prin credinţă şi rugăciune au preschimbat piatra cea inteligibilă [a inimii] în lacuri de ape. Şi străpungând inima neîncetat cu cuvântul lui Hristos Dumnezeul nostru, şi cu amintirea minunilor lui Dumnezeu, au făcut să izvorască în afară, din ochii cei lăuntrici de piatră, izvor de lacrimi. Dacă tu nu vei putea să dobândeşti acest har, pe care l-au gustat aceia, şi vezi pe altul plângând în timpul rugăciunii, dă slavă Domnului pentru aceasta, zicând: îţi mulţumesc, Doamne Dumnezeul meu, că pe mine m-ai lipsit de acest dar izgonitor al celui viclean şi curăţitor, şi l-ai dăruit fratelui meu. Creşte harul Tău în acesta, Stăpâne, până la sfârşit. Pentru că fratele meu este mădularul meu, iar când un mădular se slăveşte, se bucură împreună cu el toate mădularele393. Dacă
389 In 8, 44.
390 Ps. 33,17.
391 Is. 66,2.
392 Ps. 61, 8.
393 C. ICor. 12, 26.
482
astfel te vei arăta faţă de fratele tău, şi te vei bucura în felul tău de a fi faţă de el, vei împărţi cu el harisma pe care acela a dobândit-o, şi veţi avea parte amândoi, dacă acestea se fac pentru Hristos, de cunună comună.
258. Către Traian
Nu trebuie să neglijăm păcatele care par a fi neînsemnate, pentru că ar fi mici. Căci acel păcat mic poate să-l conducă pe om la mari fărădelegi, după cum îl poate răni foarte mult. Să te păzeşti, aşadar, de micile patimi ale sufletului, pentru ca nu cumva, prin aceste părute păcate mici, să te găseşti în prăpastia stricăciunii celei adânci.
259. Către Paladie preotul
Gândurile cele viclene şi iubitoare de păcat îl despart pe om de Domnul. Dacă însă este rugat, Dumnezeu nimiceşte şi pierde gândurile cele rele şi necurate. Atunci omul va putea să se ridice de la nivelul de jos al păcatului şi să alerge către Bunul Dumnezeu. Iar aceasta să o înţelegi şi din ceea ce stă scris: M-am ridicat, şi încă mai sunt cu Tine, aşa cum am fost şi la început, numai de îi vei nimici pe păcătoşi, Dumnezeule al meu394.
260. Către Sofronie
Zici că şi fără să vrei se naşte în tine de la diavol necredinţa în Dumnezeu. Nu te teme însă de cel care în chip rău
394 Ps. 138,18-19.
483
aduce în inima ta pe ascuns necredinţa, ci arată-i că stai neînfricat înaintea lui Hristos, Marele Doctor, strigând: Cred, Doamne, ajută necredinţei mele395, şi vei dobândi vindecare.
261. Către Chiriac
Păcatul se amestecă în multe chipuri şi feluri în viaţa oamenilor. Aceasta este şi cauza pentru care Dumnezeu, într-un moment anume, nu Se aliază în luptă cu cele ale oamenilor. Pentru că dacă rugăciunea ar precede unei ispite, păcatul cel cuprinzător şi felurit nu ar găsi trecere împotriva sufletului. Iar dacă pomenirea lui Dumnezeu este aşezată în inimă, uneltirile potrivnicului rămân neînfăptuite, fiindcă în orice împrejurare, în clipele de incertitudine intervine dreptatea. De Dumnezeu se desparte, aşadar, orice om care nu doreşte să se unească cu El prin rugăciune.
262. Către Ciprian
Este mare lucru a nu suferi niciodată cădere. Dacă vreodată însă, prin înşelăciunea celui rău, ni se va întâmpla vreo cădere, trebuie să alergăm la nădejdea cea mai de folos. Aceasta şi pentru că oamenii, prin înclinaţiile lor, tind totdeauna spre cele potrivnice. Însă învăţătura duhovnicească, pe de o parte, care alungă fumul răutăţii ce se află în suflete, după cum şi cuvintele cele atotsfinte, pe de altă parte, care aduc după sine putere dumnezeiască, fac cu putinţă, celui care le cercetează cu râvnă, schimbarea de la răutate la o stare bună.
395 Mc. 9, 25.
484
263. Către Rufin
Cel care pofteşte [lucrurile] cele mai mari, trebuie să lucreze la împlinirea lor nu cu moliciune şi mâhnire, şi nici ca şi cum ar fi o preocupare de mâna a doua, ci cu râvnă şi cu mărinimie.
264. Către Hariton
După cum fumul, când se ridică în aer, nu lasă în urmă vreun semn al firii sale, iar ceara când arde nu se mai găseşte, tot aşa, rugându-te şi implorând mult timp pe Domnul Cel iubitor de oameni, dacă vine la tine dumnezeiescul har şi puterea, patimile, care acum stăpânesc în tine, se fac nevăzute. Pentru că întunericul nu suportă prezenţa luminii, nici boala nu rămâne când se statorniceşte sănătatea. Prin urmare, patimile nu mai lucrează, când este prezentă nepătimirea.
265. Către Iona monahul
Zicerea: Furnico-leul a pierit pentru că nu a găsit hrană396, pare să însemne aceasta: Fericitul Iov dorind să arate perfidia patimii celei necurate, i-a găsit denumirea compusă din cea a semeţului leu şi a furnicii celei mai neînsemnate dintre toate, formulând astfel numele ei. Căci atacurile patimii încep întâi de toate prin închipuiri josnice, târându-se pe ascuns ca furnica, iar în cele din urmă se măresc în dimensiune, încât se arată a fi un pericol nu mai puţin însemnat decât năvălirea leului. Pentru aceasta nevoitorul trebuie să se lupte cu
396 Iov 4,11.
485
patimile atunci când vin ca furnicile, prezentând ca momeală mârşăvia lor. Căci dacă ajung să aibă puterea leului, ele devin atunci foarte greu de înfruntat. Trebuie, aşadar, să nu le dăm hrană. Iar hrana acestora sunt imaginile sensibile ce intră în suflet prin simţuri. Acestea hrănesc patimile, întrarmându-le împotriva sufletului cu diferite [chipuri] idoleşti.
266. Către Adrian
Rugându-te de multe ori şi nereuşind, nu te descumpăni, nici nu deznădăjdui, ci reînoind cuvintele tale către Dumnezeu, apropie-te de Stăpânul cu îndrăznire. Pentru că în nevoi este mai de preferat neruşinarea, decât ruşinea. Căci, aşa cum a spus Domnul, din pricina neruşinării sale i se va da cât doreşte397.
267. Către Filumen monahul
Să nu socotim că vom avea parte de osanale şi laude, pentru că am împlinit cândva dumnezeieştile virtuţi, ci numai dacă le vom săvârşi şi înfăptui neîncetat.
268. Către un destinatar necunoscut
Mintea, ca un vizitiu, pe unul dintre cai îl mână la trap, pe altul îl ţine în frâu, altuia îi porunceşte cu biciul, până ce îi va aduce pe toţi pe acelaşi drum, fiindcă între cai unul este iute şi sprinten, altul încet, iar altul aprins. Aşadar, avântul din vremea tinereţii nefiind [neapărat] un avantaj, să nu
397Cf. Lc. 11, 8.
486
născoceşti adaosuri peste această aprindere, şi nici cele îngheţate din pricina vreunei patimi, sau pe cele care cu timpul îngheaţă şi se usucă, să nu le faci să crească, astfel încât nici ceea ce este mult să nu se facă şi mai mult, nici ceea ce este puţin să nu devină şi mai puţin.
Dimpotrivă însă, ajustând ceea ce este fără măsură de la fiecare, [mintea] să aibă grijă să o adauge la acea parte care are nevoie, şi apoi să le păzească bine în orice împrejurare de neputinţa trupului. Ca astfel nici din cauza pătimirii peste măsură a celor bune, trupul să nu se facă nesupus şi neascultător, dar nici prin pătimirea cea rea să se îmbolnăvească şi să se prăpădească şi să devină fără vigoare pentru slujirea lui. De aceea, cel mai desăvârşit scop al înfrânării nu este de a năzui spre pătimirea cea rea, spre nimicirea şi spre deplina zădărnicire a trupului, ci de a înlesni [prin înfrânare] mişcările [cele duhovniceşti] ale sufletului.
269. Către Iulian
Credincios vei fi socotit atunci când, deşi nu ai luat bunurile veşnice, vei stărui nădăjduind şi aşteptând să primeşti numaidecât în veacul viitor cununile cele netrecătoare şi făgăduinţa cea dumnezeiască. Căci dacă Domnul începând de acum, pe loc şi neîntârziat, ar fi răsplătit faptele cele bune, acest fapt ar fi putut fi socotit mai mult ca un schimb comercial, şi nu ca rânduială dumnezeiască398. Pentru că astfel am fi arătat că suntem virtuoşi nu pentru evlavie, ci pentru câştig.
398 f) 0O(j(3eia frică de Dumnezeu, cinstire de Dumnezeu, evlavie, dreaptă credinţă etc.
487
270. Către Pergam anagnostul
Dacă până la ultima suflare a omului pocăinţa cea bună şi foarte folositoare şi binefăcătoare îşi arată puterea ei, ajutându-l chiar şi la porţile morţii pe cel care se află în patul său la vremea ieşirii sufletului, urmând a părăsi arena [luptelor celor duhovniceşti], şi îl îndreaptă şi îl mântuieşte pe cel păcătos care s-a pocăit, care trâgându-şi sufletul stă întins cu faţa în sus înaintea lui Hristos, spune-mi, pentru care motiv înclini mai degrabă spre deznădejde, decât spre pocăinţă şi cunoaşterea greşelilor săvârşite?
271. Către Euparxie diaconul
Din ceea ce spune sfântul: Cine îmi va da aripi ca de porumbel?399, suntem învăţaţi că lui Dumnezeu îi este a da aripi duhovniceşti, pentru a putea zbura acum peste patimile cele nimicitoare, iar la vremea ieşirii noastre din viaţă, peste răutatea demonilor care năvălesc asupra noastră. Şi nu se întâmplă să dea Domnul dumnezeiescul har al darurilor duhovniceşti oricui, ci numai celor care îl cer de la El noapte şi zi cu durere, osteneală şi sudoare. Aşadar, să ne îndeletnicim cu cinstirea lui Dumnezeu prin rugăciune400 mai mult decât toate.
399 Ps. 54,6.
400 f) EUKTLKTÎ AaTQEiix slujbăcultul adus lui Dumnezeu, dragoste arătată lui Dumnezeu prin rugăciune, venerarea lui Dumnezeu prin rugăciune.
488
272. Către Paulin domesticul
Câtă vreme vei privi în sus la al tău Stăpân cu toată înţelegerea, teama şi evlavia, şi Acela te va ocroti cu bunăvoinţă şi afecţiune, şi nu va avea putere asupra ta nici Satana, nici vreo patimă, nici vreo nenorocire, nici vreun păcat. Însă când tu te lepezi de frica de Stăpânul şi-L uiţi pe al tău Mântuitor, atunci şi El îşi întoarce faţa Sa de la tine, şi astfel vei fi înrobit de tot răul. Aceasta cunoscând-o bine unul dintre sfinţi, se ruga zicând: Nu întoarce faţa Ta de la mine, şi nu Te apleca cu mânie de la robul tău401.
273. Către Achilin
Dacă potrivnicii vieţii noastre, demonii, nu obosesc niciodată, nici nu încetează a ne stânjeni şi a ne ispiti, pregătindu-ne curse şi venind cu asalt [asupra noastră], atunci şi noi suntem datori să nu ne lenevim, nici să cădem în acedie, să ne descumpănim şi să încetăm a invoca spre ajutorul nostru cinstitul nume al lui Hristos, chinuindu-i şi zdrobindu-i astfel pe cei ce ne amărăsc. Căci rugăciunea credincioşilor produce mare suferinţă şi întristare şi frică duhurilor celor viclene.
274. Către Modest
Atunci când vei veni întru simţirea faptelor tale vrednice de osândă şi vei înălţa [către Dumnezeu] suspin adânc, atunci să cunoşti că te-ai învrednicit de dumnezeiasca cercetare şi ocrotire. Şi întrucât zici că te temi şi tremuri din pricina Judecătorului Ce vine de Sus, eu îţi spun că nu trebuie să te
401 Ps. 26,14.
489
descurajezi, preacinstite, ci mai degrabă să stăruieşti cu răbdare în slujire neîncetată, în priveghere şi în nădejde statornică, şi astfel, nădăjduind, să te mântuieşti. Şi după cum s-a spus, nu se cuvine să deznădăjduieşti, pentru că neruşinatul ucigător va fi foarte vesel şi bucuros, amestecându-se şi mai mult în sufletele celor care înclină spre deznădejde.
275. Către Anastasie
Acea femeie care întina pământul cu picăturile de sânge402, la care a făcut referire Evanghelia, se înţelege a fi reprezentanta a tot sufletul necurat. Căci acesteia, mărturisind nemărginita ei credinţă şi atingându-se de marginea hainei Stăpânului, i s-a uscat imediat curgerea ei de sânge. Astfel suntem învăţaţi că peste tot omul care se teme de păcatele sale, crezând şi rugându-se fierbinte către Hristos, Fiul lui Dumnezeu, răsare Soarele dreptăţii, îndreptându-l din păcate şi dăruindu-i vindecare cu aripile Lui cele neprihănite.
276. Către Aftonie
Trebuie să ştii că omul nechibzuit care, deşi cuprins de poftă şi obişnuinţă trupească, prin temerea de Dumnezeu, îndepărtează aceste puternice legături nu este mai prejos decât cei care s-au nevoit cu nevoinţă foarte înaltă.
277. Către Theofron diaconul
Apropie-te, zice, de Domnul şi Se va apropia de tine403. Bun lucru este, prin urmare, a ne uni cu Dumnezeu cu inimă
402 C. Mt. 9,20.
403 Iac. 4,8.
490
curată şi neprihănită. Însă dacă aceasta nu se întâmplă din pricina vreunei moleşeli sau boli sufleteşti, atunci prin suspine, tânguieli şi prin nădejdi bune să alergi a îmbrăţişa nevăzutele şi doritele picioare ale lui Iisus Hristos iubitorul de oameni, Stăpânul şi Domnul nostru. Căci milostiv este Dumnezeu împăratul întregului cosmos, şi nu-Şi întoarce faţa de la cei care îşi deschid gura şi strigă către El şi suspină din adâncul inimii lor. Şi chiar dacă sunt încărcaţi cu multe păcate, [Domnul] îi primeşte, îi curăţeşte şi le dăruieşte harisma înfierii, şi cu trecerea timpului îi arată lucrători ai virtuţilor.
278. Către Filohrist episcopul
Dacă voieşti să faci să dispară amintirile cele rele din partea conducătoare a sufletului404 şi feluritele atacuri ale vrăjmaşului, să te întrarmezi râvnitor zi şi noapte cu amintirea Mântuitorului nostru şi cu invocarea fierbinte a cinstitului Său nume, pecetluind cât mai des fruntea şi pieptul cu semnul [Sfintei] Cruci a Stăpânului. Căci atunci când numele Mântuitorului nostru Iisus Hristos este mărturisit, iar pecetea crucii Domnului se aşază pe inimă şi pe frunte şi pe celelalte mădulare, se nimiceşte fără îndoială puterea vrăjmaşului şi fug de la noi înfricoşaţi şi viclenii demoni. Tot astfel şi studiul cuvintelor Sfântului Duh face să dispară materia gândurilor celor necuviincioase, născând, după cum stă scris, focul cel inteligibil: Prin cercetarea Mea se va aprinde focul405, foc care, încălzind mintea, face rugăciunea nevoitorului mai puternică şi duce în chip înţelept la Dumnezeu cererile acestuia.
404 TO T)ye(JOVLKOV.
405 Ps. 48,3.
491
279. Către Arcadie împăratul
Pe Ioan, preamarele luminător a toată lumea, pe călăuzitorul Bizanţului, l-ai trimis în pribegie pe nedrept, fiind amăgit cu uşurinţă de episcopii cei ce nu judecă sănătos. Şi întrucât ai lipsit Biserica cea sobornicească de învăţătura întreagă şi curată, să nu rămâi nepăsător!
280. Către Origen
îi este cu neputinţă credinciosului să se mântuiască în alt chip şi să primească iertare de păcatele lui şi să dobândească împărăţia cea cerească, dacă nu se va împărtăşi cu frică şi dorinţă nestăvilită cu Preacuratele Taine ale Trupului şi Sângelui lui Hristos Dumnezeu.
281. Către Alexandru
Să ştii că cu cât se îmbolnăveşte mai mult trupul, şi te dosădeşte, şi te ceartă în diferite feluri Domnul, cu atât arată că aprinde asupra ta dragostea Lui sinceră.
282. Către Iulian diaconul
Să nu te înfricoşezi de vreo patimă a sufletului, plăsmuită în felurite chipuri de vrăjmaşii demoni, chiar de ar fi foarte violentă, ci întrarmează-te mai mult decât toate cu cinstirea lui Dumnezeu în rugăciune406 şi cu citirea psalmilor. Pentru că potrivnicii noştri se luptă mult şi au un scop, şi anume ca
406 th FIWTIVU A rYTOPrt
492
atacul, greutatea şi stânjeneala oricărei patimi să determine inima şi mintea noastră să se depărteze de pomenirea deasă a lui Dumnezeu, ca şi cum aceasta nu ar ajuta la nimic. Aşadar, cunoscând bine scopul vrăjmaşilor, să nu laşi deoparte armele tale cele inteligibile, ci îmbărbătează-te, încurajează-te şi te întăreşte, şi în toate să te arăţi puternic.
283. Către Eftimie episcopul
în toată vremea Satana născocind felurite uneltiri, în special în timpul rugăciunii, şi insuflând mii de gânduri, încearcă să ţină sufletul împrăştiat de [rânduielile] cele mai înalte. Astfel distrăgându-ne mintea de la scopul ei, o face să alerge de ici colo şi să zboare după iluzii, ca omul să meargă [la sfârşitul său] spre Fiinţa cea Preaînaltă cu braţele goale. Şi aceasta deoarece vicleanul cunoaşte bine că acela care se roagă neîmprăştiat lui Dumnezeu poate să reuşească foarte multe. De aceea se luptă să-i atragă mintea în jos prin orice mod. Noi însă, având în vedere acest fapt, să ne împotrivim vrăjmaşului, iar când stăm la rugăciune sau îngenunchem, să nu îngăduim nici unui gând să intre în inima noastră, nici alb, nici negru, nici de dreapta, nici de stânga, nici scris, nici nescris, ci [să fie în inimă] numai rugăciunea fierbinte şi aţintirea stăruitoare către Dumnezeu, şi lumina şi raza soarelui ce vine în mintea noastră din Cer. Înlăturând deci toate pretextele, toată trândăvia, acedia şi părutele pricini binecuvântate, să ne îndeletnicim cu înţelepciune şi râvnă cu marea lucrare a rugăciunii, care este rădăcina nemuririi.
284. Către Elefterie episcopul
în Ziua judecăţii vom fi propriii noştri acuzatori, cercetaţi de a noastră conştiinţă. şi în afară de credinţa singură
493
în preaiubitorul de oameni Hristos Domnul, ce răspuns sau ajutor vom găsi în acea incertitudine? Căci mare este această judecată, însă mare este şi ajutorul, încredinţarea şi îndrăznirea oamenilor care au dat consistenţă reală celor închipuite prin adunarea fărădelegilor negrăite. Fiindcă în timpul agoniei şi al fricii noastre celei nemăsurate, asemenea unui înger binevoitor şi împăciuitor, luminat şi prietenos, se va descoperi în noi pomenirea lui Hristos, a mult doritului Stăpân, iar credinţa cea înrădăcinată şi neclintită în El va alunga teama şi ruşinea, şi ne va umple de veselie şi bucurie, împăcându-l pe cel înstrăinat cu Dumnezeu. Aceasta să socoteşti că înseamnă ceea ce ai dorit să afli de la apostol, când a spus: Prin gândurile [conştiinţei] care acuză sau apără, în acea zi Dumnezeu va judeca şi cele ascunse ale oamenilor407.
285. Către un destinatar necunoscut
Dacă doreşti cu râvnă să intri în împărăţia Cerurilor, încearcă să atragi asupra ta întristarea [cea după Dumnezeu]. Pentru că acela care nu se întristează nu va intra nicidecum [în împărăţie], căci strâmtă este poarta [ce duce la viaţă]408.
286. Către Panighirie diaconul
întrucât m-ai întrebat în scris pentru care motiv mulţi în repetate rânduri, chiar dacă au făcut aceleaşi păcate, nu au fost judecaţi în acelaşi fel, îţi spun: pentru că este foarte mare dreptatea Judecătorului. Căci în ceea ce priveşte păcatul, nu cercetează numai felul acestuia, ci şi dispoziţia celui care a păcătuit, titlul, timpul, locul, şi rădăcina, şi dacă după păcat
407 Rom. 2,15-16.
408 Mt. 7,14.
494
s-a arătat satisfăcut sau dacă a rămas fără simţire, dacă a stăruit, dacă a înţeles [ce a făcut], dacă a fost pricinuit de o împrejurare, sau prin silire, sau prin înşelare, după iscodire sau din nesocotinţă, şi câte multe altele, prin care se face această cercare, fiind analizate încă şi diferenţa de timp şi chipul vieţuirii [actuale]. Căci nu se va judeca la fel cel care a păcătuit înainte de lege, [cu cel ce a păcătuit] după lege, sau după venirea harului, ci unul cu mai multă blândeţe, celălalt cu mai mult echilibru, iar ultimul cu asprime. Iar toate acestea sunt propovăduite fără tăgadă în Sfintele Scripturi.
287. Către Evdemon scholasticul
Când urmează să păşeşti pragul [Bisericii], să spui mai înainte aceste cuvinte: „Mă lepăd de tine, Satana, şi de alaiul tău, şi de slujirea ta, şi mă alipesc de Tine, Hristoase”. Şi nicicând să nu săvârşeşti ceva fără această zicere. Aceasta îţi va fi sceptru şi armă, îţi va fi turn nebiruit. Dimpreună cu aceste cuvinte pecetluieşte-te pe frunte şi cu semnul [Sfintei] Cruci. Astfel nu numai un om, ci şi pe diavolul însuşi întâlnindu-l, el nu te va vătăma cu nimic, văzându-te întrarmat cu arme [bune].
288. Către Priscie
Mare [lucru] este a fi întotdeauna în stare de veghe şi a nu fi stăpânit nicicum de vreo poftă necuviincioasă. Însă dacă vreodată se va întâmpla să pătimeşti ceva omenesc din vederea vreunui chip plăcut la înfăţişare, de îndată alergând cu suspin înaintea lui Dumnezeu şi cu bătaie în piept, să-ţi vindeci rana provocată, evitând închipuirea imaginilor frumuseţii care te-a rănit, nedorind a o analiza pe aceasta cu mintea şi a lua aminte prin patima cea neruşinată la forma [acestei frumuseţi]. Căci desele amintiri prihănesc sufletul,
495
săpând adânc [în acesta] chipurile lor, şi fără voie îl întorc la necurăţie.
289. Către acelaşi
Nu trebuie să ne tot gândim la virtuţile [împlinite] mai înainte, ci în fiecare zi [să urzim] altele, toate bune şi vrednice de laudă, astfel încât talantul cel duhovnicesc dat nouă prin putere dumnezeiască să crească şi să se înmulţească, bine sporindu-l până la ultima noastră suflare.
290. Către acelaşi
Este de trebuinţă ca nevoitorul să uite de rudeniile şi de neamurile după trup într-o asemenea măsură, încât niciodată să nu fie necăjit de amintirea lor. Sau oare neglijezi faptul că a ne afla foarte aproape de rudeniile după trup este o cursă satanicească? Dacă ai murit pentru lume, dacă ai lepădat viaţa cea stricăcioasă, dacă te-ai alăturat oastei şi tagmei şi vieţuirii celei cereşti, nu există nimic între tine şi cele pământeşti, deci nu te necăji nicicum pentru cei de un neam cu tine după trup. Şi dacă, cum spui, au nevoie de ajutor, dacă poţi, bine faci să-i ajuţi ca pe nişte străini sărmani, dar să nu suferi pentru ei în chip pământesc, pentru a nu fi osândit ca fiind întreg trupesc, pământesc şi nechibzuit.
291. Către un destinatar necunoscut
Dacă prorocul a spus că vrăjmaşii cei inteligibili s-au înmulţit mai mult decât perii capului nostru cel duhovnicesc, ia aminte cu câţi ai pornit război.
496
292. Către un destinatar necunoscut
De obicei, omul neputincios se întoarce la cele ce îl vatămă, şi astfel îl războiesc necontenit mulţime de demoni care îl îndeamnă la rău. Însă noi să ne luptăm cu aprindere împotriva violenţei [diavolului]. Căci nevoitorul este dator să îşi îndrepte orice închipuire necurată, să se mânie asupra sa, şi să cheme numele Celui Preaînalt înainte de a fi cuprins de gândul [starea] de lâncezeală şi trândăvie. Pentru aceasta este nevoie de slăbirea trupului celui îngrăşat, pentru că pântecele gras nu poate să nască o minte subţire.
293. Către un destinatar necunoscut
Dacă am împlinit nevoinţa cea după trup, atunci să ne ostenim mintea spre dreapta cinstire de Dumnezeu. Pentru că asceza trupească este puţin folositoare şi se aseamănă cu lecţiile pentru copii, în timp ce dreapta cinstire de Dumnezeu409 este folositoare la toate, mijlocind celor ce voiesc să dobândească biruinţa împotriva patimilor celor potrivnice sănătate sufletească. Pentru că după cum atleţii care acum fac exerciţii copilăreşti trebuie să-şi fortifice trupul şi să-şi mişte neîncetat membrele, iar bărbaţii atleţi să se îngrijească de puterea lor de luptă, aşa şi în cazul virtuţii, cei care acum încep cu cinstirea de Dumnezeu este bine să se îngrijească de stăvilirea influenţelor [pătimaşe], şi de abţinerea de la plăcerile şi patimile prin care sunt amăgiţi fără voie. Iar cei care s-au nevoit bine duhovniceşte în privinţa virtuţii practice trebuie să depună tot efortul pentru a se îngriji de mişcările minţii şi de păzirea gândului, pentru a nu umbla în neorânduială
409f) UCJ3l.a.
497
şi a cădea în ceva din cele vătămătoare; simplu spus, cei dintâi să arate râvnă spre instruirea mişcărilor trupeşti, iar ceilalţi să-şi educe pornirile gândului, ca să se mişte numai spre vieţuirea cea iubitoare de înţelepciune410, fără ca vreo închipuire lumească să le distragă gândul de la înţelesurile cele dumnezeieşti.
Căci toată râvna celui cucernic trebuie să se îndrepte spre ceea ce este de râvnit, ca nicidecum gândurile omeneşti să nu găsească vreme pentru a pune în lucrare patimile. Iar dacă orice patimă, când se mişcă în cel pătimaş, ţine gândul legat, de ce râvna pentru virtute nu ar zădărnici mintea spre săvârşirea altor [patimi]? Apoi ce legătură mai are faţă de cele ce se întâmplă în afara lui cel ce suferă, luptându-se în mintea sa cu chipul celui care l-a mâhnit? Aşa cum şi cel desfrânat, aflându-se de multe ori în preajma unora, îşi pierde simţurile şi închipuindu-şi persoana dorită, petrece cu aceea, uitându-i pe cei prezenţi, şi rămâne ca o statuie fără glas, fără să vadă cu ochii ceea ce se întâmplă şi nici ceea ce se vorbeşte, şi întors fiind spre cele dinlăuntru, este predat tot închipuirii persoanei poftite. Dacă acestea, prin ademenirea erosului satanicesc, astfel stăpânesc gândul şi încetinesc activitatea simţurilor, cu atât mai mult erosul cel duhovnicesc al filosofiei, [ar trebui] să facă mintea să se lepede de cele sensibile şi de simţuri, şi răpind-o în văzduh şi absorbind-o spre contemplaţia celor inteligibile, să-l unească [pe nevoitor] în chip nedespărţit cu Dumnezeu.
294. Către un destinatar necunoscut
Nu se cade ca imediat după vederea unui chip frumos să fim răpiţi de plăcerea ce se iveşte în noi din pricina frumuseţii
410 ac)iA6uocj)oq după principiile filosofiei, adică a iubirii de înţelepciune şi viaţă duhovnicească.
498
şi să fim purtaţi de erosul cel preaînşelător, ci să ne predăm pentru puţin răstimp şi pentru o vreme judecăţii celei bune. Pentru că, de va chibzui cineva, şi ar discerne lămurit care este vătămarea şi care este folosul, cât va suferi şi cât se va răni conştiinţa sa săvârşind deplin plăcerea cea nelegiuită, dar şi cât se va bucura, se va veseli şi se vor înmulţi gândurile cele bune, atunci [nevoitorul] după ce va birui cu vitejie pofta cea iraţională va călca cu piciorul sufletului peste patima cea mizerabilă.
295. Către Didim anagnostul
Să nu ne trândăvim, nici să neglijăm cu desăvârşire rugăciunea şi psalmodierea şi studiul învăţăturii Sfântului şi închinatului Duh. Căci în cuvintele cele insuflate de Dumnezeu ale Scripturii este ascunsă împărăţia cerurilor, şi se descoperă celor care se consacră cu răbdare rugăciunii, isihiei, citirii de psalmi şi lecturilor duhovniceşti, prin care după obicei mintea se luminează.
296. Către Filip
Să nu ne îngâmfăm niciodată în faţa celui neştiutor, nici să ne lăudăm când credem că avem trupul nostru curat, ci să te temi, tu, care eşti duhovnicesc astăzi, ca nu cumva mâine să te arăţi trupesc, iar omul cel pământesc preschimbându-se să se facă ceresc. Pentru că atunci când tu, săvârşind o faptă bună, te înalţi împotriva celui ce a păcătuit, de îndată acela a şi fost îndreptat mai mult decât tine. Fii cu luare aminte, aşadar, omule, ca nu cumva şi tu să te ispiteşti, căci se poate să fi predat şi tu celor prin care este încercat acesta.
499
297. Către Lezbie diaconul
Să ne luptăm, ca în nici o clipă să nu respirăm fără amintirea lui Dumnezeu; căci este un mare bun pomenirea lui Dumnezeu.
298. Către Roman monahul
Cei care năzuiesc să păzească neîntinată şi neatinsă fecioria lor şi să ofere trupurile lor jertfă vie lui Dumnezeu sunt datori să se lipsească nu numai de poftă, ci şi de iubirea de arginţi, de slava deşartă şi de lăcomie, de viclenie şi de discuţiile în contradictoriu şi de trândăvie, de cârtire, de beţie şi de vorbărie şi de tot răul. Căci eu îl numesc feciorelnic pe acela care este neprihănit şi cu sufletul, şi cu trupul. Pentru că, deşi în parabolă Domnul a pomenit de zece fecioare, numai cinci au fost poftite să intre la Mirele împărăţiei, datorită curăţiei sufletului şi a trupului, iar celelalte cinci au fost lăsate afară411, întrucât erau fecioare numai cu trupul, iar în gândurile lor se murdăreau înşelându-se pe ele însele.
299. Către Pionie
Chiar dacă nu am dobândit inimă curată, curăţeşte-ţi măcar gura, pentru că se pătează de cuvintele stricăcioase şi cel ce le spune, şi cel ce le aude. Căci s-a scris: Moartea şi viaţa este la îndemâna limbii412. Pentru că limba defăimătoare este sălaş al diavolului.
411 Cf. Mt. 25,10.
412 Pilde 18, 21.
500
300. Către Eunomie preotul
Hristos Domnul nostru poate să zădărnicească nu numai uneltirile plăcerii celei neîngăduite care ne vine de la demoni, ci poate să înlăture şi mişcările cele din fire.
301. Către Neofit monahul
Nu trebuie să neglijăm poruncile neînsemnate la prima vedere, ci se cade să le ţinem şi pe acestea dimpreună cu cele mari. Pentru că, dărâmându-se zidul de apărare, ţarina este încălcată, iar dacă acesta rămâne, via şi grădina desfătării sunt greu de năpădit. Astfel, dacă păzeşti şi poruncile mici, şarpele cel inteligibil nu te poate muşca. Însă, dacă strici împrejmuirea făcută pentru a păzi roadele ce sunt înlăuntru, şarpele cel viclean uşor îţi va face rău.
302. Către Foca anagnostul
Gândurile noastre cele păcătoase şi mulţimea faptelor celor necurate sunt bucurie pentru năpasta venită din partea demonilor. Însă atunci când putem să ne înălţăm şi să ne întoarcem la iubitorul de oameni Hristos, de îndată starea vrăjmaşilor se preschimbă în tânguiri, plânsete şi durere de nesuportat. De aceea, despre răutatea lor, Baruh spune: După cum s-a bucurat şi s-a veselit pentru căderea ta, tot atât va suferi din pricina pustiirii ei [răutăţii]. Şi voi depărta veselia de la poporul ei [răutăţii], şi înfumurarea acesteia în plângere o voi preschimba413.
413 Bar. 4, 33-34.
501
303. Învăţătură către monahii tineri
Tânărul monah trebuie să cultive isihia trupului şi bunăcuviinţa purtării sale, să aibă voce măsurată şi bine rânduită, să mănânce şi să bea fără zgomot şi cu reţinere. Înaintea celor mai mari să tacă, să asculte de cei mai înţelepţi, să arate iubire faţă de egali, celor mai mici să dea sfat cu dragoste, şi să fugă de cei pătimaşi, de cei trupeşti şi de cei ce iubesc multele îndeletniciri. Să vorbească puţin, să gândească mult, să nu îndrăznească în cuvânt, sau să spună lucruri nefolositoare, să nu fie gata să râdă, să se îmbrace cuviincios, să nu vorbească cu femei, să aibă privirea îndreptată în jos, iar sufletul în sus, să evite disputele în cuvinte, să nu năzuiască spre vrednicia de învăţător, să nu admire onorurile ce vin de la oameni care nu cunosc cu adevărat ce este cinstirea, ci să o primească de la oamenii cei înfrânaţi; să fie lauda cea mai de seamă a tuturor şi, după cum se cuvine, să caute neîncetat numai lauda de la Dumnezeu. Iar dacă s-ar întâmpla să ajungă să înveţe şi să folosească pe alţii, să o facă pentru răsplata ce vine de la Dumnezeu, ca o lucrare ce este dator să o săvârşească pentru Dumnezeu, de la Care vom primi plata în daruri veşnice.
304. Către un destinatar necunoscut
Cei care nu doresc să se mântuiască prin auzul cuvântului şi prin credinţă sunt aduşi la viaţa cea cumpătată după bunătatea cea negrăită a lui Dumnezeu, prin întâmplările cele cumplite şi dureroase ce vin asupra lor.
502
305. Către un destinatar necunoscut
A purta cu blândeţe şi înţelepciune anumite nenorociri grele şi neprevăzute este mai mult decât toate virtuţile, chiar şi decât toată milostenia.
306. Către un destinatar necunoscut
Stăpânul nostru ştie ce nevoi avem, de aceea chiar şi în clipa morţii Se ridică spre a-i deschide celui ce bate [la uşă] prin rugăciune şi nădejde, şi pentru a-i împlini cererea cea duhovnicească a inimii.
307. Către un destinatar necunoscut
Dacă nu primeşti de îndată lucrul pe care l-ai cerut, şi dacă nicidecum nu îl vei primi, poate că nu foloseşte sufletului tău ceea ce ai cerut. Însă numai faptul că ai stat în rugăciune şi ai vorbit cu Creatorul a toate Dumnezeu, spune-mi, cât de însemnat este acest fapt?
308. Către un destinatar necunoscut
Noi înşine suntem pricina propriei noastre pierzanii. Însă dacă ne vom pocăi şi dacă ne vom face asemenea câinilor lingând picioarele Stăpânului, vom fi preferaţi fiilor celor nepăsători. Pentru că atât cât nu izbândeşte prietenia, reuşeşte stăruinţa, tânguirea şi rugăciunea osârduitoare.
503
309. Către un destinatar necunoscut
Dacă cineva nu se va întrarma cu răbdarea cea preafrumoasă, va deveni foarte uşor slugă a Satanei, care întinde pentru monahi mii de curse. De aceea Domnul nostru ne sfătuieşte zicând: Prin răbdarea voastră veţi câştiga inimile voastre414. Pentru că acela care va arăta răbdare până la sfârşit se va mântui415.
310. Către un destinatar necunoscut
Dacă dorim să vină Domnul la noi, aşa cum a venit şi la Apostoli, deşi porţile erau încuiate, să avem grijă să închidem porţile, adică gura prin tăcerea cea preabună, ochii pentru a nu vedea cu patimă, auzul împiedicându-l să audă cuvinte care păgubesc, iar gustul şi pipăitul să le îndepărtăm de plăcerile cele trupeşti.
311. Către un destinatar necunoscut
Dumnezeu nu-i uită pe cei care îşi amintesc de El, şi îl va pomeni pe omul în care sunt cuvintele Lui. Căci spune prin Ieremia: Fiindcă gândurile Mele se află în acesta, cu pomenire îl voi pomeni pe el416.
312. Către un destinatar necunoscut
Spui că te mâhneşti mult şi te afli în încurcătură [duhovnicească] din pricina tuturor gândurilor celor nelegiuite şi
414 Lc. 21,19.
415 Mt. 24,13.
416 Ier. 31, 20.
504
potrivnice lui Dumnezeu care îţi sunt strecurate în suflet de diavol. Însă tu să te îndepărtezi cât poţi de mult de deznădejde şi de îndoială, şi să te bucuri de făgăduinţa cununilor celor dumnezeieşti, regăsindu-te pe tine şi întărindu-te. Căci nicicum nu-i va lăsa Domnul pe toţi cei ce privesc neîncetat spre El cu sinceritate.
313. Către un destinatar necunoscut
Dacă te minunezi văzând frumuseţea făpturilor prezente, să te minunezi cu atât mai mult pentru cele viitoare. Dacă zidirile sunt frumoase, cu atât mai mult şi de infinite ori mai mult este frumos Domnul Care le-a creat? Iar dacă cele trecătoare sunt astfel, cu cât mai mult sunt cele veşnice? Plecând de la cele ce se văd, aşadar, gândeşte-te la cele nevăzute.
314. Către un destinatar necunoscut
întâi de toate, cunoaşte-te pe tine însuţi, pentru că nimic nu este mai greu decât să te cunoşti pe tine, nimic mai dureros, nimic mai obositor. Iar când te vei cunoaşte pe tine, atunci îl vei putea cunoaşte şi pe Dumnezeu şi vei putea pătrunde cu gândul, după cuviinţă, şi făpturile.
315. Către un destinatar necunoscut
în înţeles strict, singur înţelept după firea Sa este Dumnezeu, iar îngerii şi oamenii au înţelepciunea prin participare. Aşadar, fiind înţelept Stăpânul, cunoaşte bine pe cine să asculte degrabă şi cui să-i împlinească cererea mai târziu. Căci noi nu ne cunoaştem pe noi înşine, aşa cum ne cunoaşte
505
Dumnezeu, Cel care a creat toate; şi potrivit folosului nostru împlineşte mai târziu sau mai degrabă cererea noastră. De aceea să nu ne împuţinăm sufleteşte, nici să cădem în acedie, ci să rămânem tari şi nemişcaţi [în credinţă] mulţumind [lui Dumnezeu] şi când cerem, şi când aşteptăm, şi când nădăjduim: Căci tot cel care cere primeşte, şi cel care caută cele de sus le află, şi celui ce bate i se va deschide poarta dreptăţii417.
316. Către un destinatar necunoscut
Cei care au cunoaşterea slăbiciunii firii lor, atunci când descoperă că demonii care se luptau cu ei mai înainte devin şi mai înfuriaţi, vor trebui să-şi îndrepte toată nădejdea către Dumnezeu şi să II roage neîncetat să li Se facă apărător.
317. Către un destinatar necunoscut
Dormi, şi timpul trece pe lângă tine. Te trezeşti, şi îţi îndrepţi inima spre cele deşarte; însă viaţa ta se împuţinează, chiar dacă tu nu o simţi şi nu o înţelegi.
318. Către un destinatar necunoscut
Probabil că nu înţelegi, deşi ai citit de mai multe ori, că nu se cade bărbatului înţelept să doarmă toată noaptea. Căci nu se cuvine ca acela care cercetează judecăţile dumnezeieşti, aşteptând momentul când va veni Domnul din cer şi ne va cere socoteală, să doarmă toată noaptea ca un mort. Pentru ce dar tu, care nu cunoşti ceea ce ai citit, dormi pe nesăturate
417 Lc. 11,10.
506
de seara până la răsăritul soarelui din ziua următoare, sforăind şi stând nemişcat.
Prin urmare, chiar de acum urgiseşte-ţi trândăvia şi leapădă-ţi degrabă somnul cel iraţional, pentru a gusta din dulceaţa de ambrozie a psalmodierii. Mişcă-te spre sfârşitul cel preabun şi spre starea cea desăvârşită, încercând prin silirea râvnei celei iubitoare de Dumnezeu să biruieşti şi să zădărniceşti puterea nepăsării şi lenei celei negrăite. Potrivit firii, o obişnuinţă se înlocuieşte cu o altă obişnuinţă. Deci nu îmi pune înainte tirania obişnuinţei. Pentru că dacă au fost zădărnicite slăbănogeala şi firea trândavă, cu atât mai mult va putea iarăşi firea să devină râvnitoare şi cumpătată. Roagă-L fierbinte pe Dumnezeu să te ajute şi în toate te va asculta, şi îţi va da harisma puterii, şi va depărta orice stavilă din drumul tău spre virtute. Căci Domnul face minuni şi dincolo de fire. Şi chiar dacă trândăvia şi slăbiciunea care ne-au înconjurat şi au pus stăpânire pe noi mai înainte par a ne împiedica, cu toate acestea, întărirea [de la Dumnezeu] se va arăta mai înaltă.
319. Către un destinatar necunoscut
Mare putere şi tărie are rugăciunea celor cu credinţă neclintită. Se cade, prin urmare, să ne rugăm neîncetat, noapte şi zi. Căci dacă vom neglija rugăciunea, vom suferi nenorociri multe şi vătămarea cea mai de pe urmă. Astfel nu vom dobândi nimic din ceea ce este vrednic de dorit, şi ne vom înstrăina de Domnul, fără a ne putea alipi de El prin rugăciune, nădejde şi prin grija cea slăvită [pentru El].
320. Către un destinatar necunoscut
Domnul nu dăruieşte dumnezeiescul har la întâmplare, ci celor care îl cer cu durere, râvnă şi sudoare zi şi noapte.
507
De aceea să ne îndeletnicim cât mai mult cu slujirea în rugăciune.
321. Către un destinatar necunoscut
Să nu te descurajezi când te îmbolnăveşti trupeşte şi eşti cuprins de diferite dureri, nici să treci cu vederea judecata Mea418, după cum spune Domnul lui Iov. Ci mai degrabă să rabzi cu mulţumire suferinţele, ca prin acestea să-ţi fie iertate toate păcatele tale419.
322. Către un destinatar necunoscut
După cum cei care merg la baie îşi scot toate hainele lor, aşa trebuie să facă şi cei care îmbrăţişează viaţa ascetică, dezgolindu-se de toată materia cea lumească, făcându-se părtaşi, după înţelepciune, ai dumnezeieştii vieţuiri.
323. Către un destinatar necunoscut
Nu este bine să râzi, să te joci şi să te distrezi săvârşind păcatul, nici să te înalţi prin multa vorbire în deşert, ci mai mult să te tânguieşti şi să te loveşti noapte şi zi, auzindu-l pe prorocul care zice: Să nu te bucuri, Israele, nici să te veseleşti, cum fac neamurile care nu L-au cunoscut pe Dumnezeu, căci ai desfrânat în faţa Dumnezeului tău şi eşti dator să te căieşti420.
418 f UKTiKr)v AeiTOupyia liturghia sau slujirea prin rugăciune. Expresie ce trimite la aspectul liturgic general al vieţii creştine, adică la slujirea personală a lui Dumnezeu prin rugăciune.
419 Iov 40, 8.
420 Os. 9,1.
508
324. Către un destinatar necunoscut
Pentru a stăpâni răul ai nevoie de osteneală, de vindecare şi de mare binefacere, pentru care trebuie să alergi degrabă [la acoperământul lui Dumnezeu]. Iar acela care se apropie de Dumnezeu trebuie să rabde şi să strige [către El] zi şi noapte; [trebuie] să-L caute pe Doctorul cel adevărat, care vindecă boli incurabile, şi pe eliberatorul cel adevărat, care îl poate elibera pe cel aflat în amară robie. Dacă te vei descuraja, nu îl vei găsi. Însă, dacă vei stărui, vei reuşi. Căci din pricina conştiinţei nu ai îndrăzneală, dar prin răbdare poţi dobândi rugăciunea. Pentru că Mântuitorul nostru spune: Cereţi şi vi se va da421.
325. Către un destinatar necunoscut
înainte de a se institui scaunul înfricoşătoarei judecăţi, unde vom da socoteală nu numai de fapte şi cuvinte, ci şi de gânduri, […] va trebui să ne înfăţişăm în faţa Domnului întru mărturisire422, şi astfel să cerem izbăvire de la Stăpânul prin purtare de grijă asupra vieţii noastre celei frământate […].
326. Către un destinatar necunoscut
în locul mântuirii celei după Dumnezeu a sufletului tău, să nu doreşti să alegi nimic din lumea aceasta văzută.
421 Lc. 11,9.
422 Ps. 94,2.
509
327. Către un destinatar necunoscut
îndrăzneşte să te apropii cu tânguire de Căpetenia cerească a doctorilor, Iisus, pentru a-I descoperi toate rănile sufletului tău. Pentru că nu există nici o patimă pe care să nu o poată vindeca Preaiubitorul de oameni, Hristos.
328. Către un destinatar necunoscut
Să ocolim întâlnirile cu oamenii care nu aduc folos, îmbrăţişând însingurarea. Căci petrecerea împreună cu cei de aproape ai noştri este păgubitoare şi de suflet vătămătoare. Pentru că după cum cei care se află într-un mediu infecţios se îmbolnăvesc negreşit, aşa şi cei care trăiesc împreună cu diferiţi oameni se fac părtaşi numaidecât la răutatea lor.
329. Către un destinatar necunoscut
Se cade a cunoaşte limpede că dacă iubitorul de slavă deşartă face minunile pe care le-au făcut Apostolii, fiind răzvrătit şi furios, acestea sunt neplăcute înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Şi să nu treci cu vederea aceasta, pentru că, negreşit, mulţi dintre episcopi vor moşteni cuptorul cel de foc!
330. Către un destinatar necunoscut
Să nu voieşti ca nenorocirile şi situaţiile grele ce ţi se întâmplă să le povesteşti fără măsură şi pentru multă vreme
510
tuturor celor pe care îi întâlneşti. Pentru că, în timp ce ţie amintirea celor întâmplate îţi pricinuieşte mulţumire, nu se arată la fel de plăcut [acest fapt] şi pentru cei care ascultă nenorocirile altora.
331. Către un destinatar necunoscut
Dacă cineva care a fost înţepat de idolul dorinţei celei necurate începe să-şi închipuie, să se gândească şi să se preocupe cu patima, [acesta] neapărat va cădea în trândăvie, va consimţi [cu păcatul] şi va fi sclavul părţii conducătoare a sufletului, pe care a legănat-o şi a vlăguit-o prin iubire necurată, care îl va necăji, îl va face nefericit şi îi va nărui viaţa. Aşadar, trebuie să ne ferim ca de şarpe şi de leul mâncător de oameni de închipuirile cele vătămătoare. Căci omul cu adevărat creştin se cade să îşi închipuie numai bogatele chipuri ale mugurilor virtuţilor lui Hristos.
332. Către un destinatar necunoscut
întrucât doreşti să fii stareţ peste mai mulţi fraţi, mai întâi vezi dacă poţi în faptă, şi nu în cuvânt, să-i înveţi pe ucenicii tăi cele ce trebuiesc a fi înfăptuite, punând înaintea lor, ca o icoană a toată virtutea, viaţa ta. Iar aceasta, pentru a nu întina, prin exemplul vieţii tale păcătoase, frumuseţea virtuţii. Şi să ştii că nu eşti mai puţin dator să te lupţi pentru cei pe care îi călăuzeşti, decât pentru tine însuţi. Fiindcă aşa cum se va cere [socoteală] pentru tine, tot astfel şi pentru aceştia ţi se va cere cuvânt, de vreme ce ai asumat mântuirea lor. Toată năzuinţa sfinţilor era să nu-i lase pe ucenicii lor la voia întâmplării, ci să fie pe calea virtuţii. Astfel, Apostolul Pavel pe Onisim, cel evadat [din lanţuri], l-a făcut mărturisitor
511
[al Evangheliei]423. Prorocul Ilie l-a făcut pe Elisei din agricultor, proroc424. Moise pe fiul lui Navi, Isus, l-a făcut mai bun decât el425. Preotul Eli l-a arătat pe Samuel mai mare decât el426. Pentru că, deşi prin avântul lor, ucenicii au conlucrat cu aceştia [învăţătorii] spre dobândirea virtuţii, temeiul capital al propăşirii lor a fost întâmplarea fericită de a avea povăţuitori care au putut să aprindă [în ei] scânteia râvnei lor spre [înfăptuirea faptelor] celor mai bune.
333. Către un destinatar necunoscut
Expresia fericiţi cei prigoniţi427 nu trebuie să o înţelegem neapărat numai pe seama celor prigoniţi, din pricina [mărturisirii] dreptăţii, de oamenii cei răi. Căci există şi vrăjmaşi nevăzuţi care, pentru încălcarea părută a unor porunci neînsemnate, îi prigonesc pe oameni spre a nu-L cunoaşte pe Dumnezeu şi a nu face binele. De aceea, nu trebuie să aplecăm urechea nici la cuvintele deşarte [ale diavolului] şi nici la acelea care îi osândesc şi îi defaimă îndeobşte pe toţi. Iar cât priveşte râsul, fireşte că nu este folositor când se atinge de suflet. Pentru că este necuviincios şi vătămător, şi semn al lipsei de armonie şi al moleşelii interioare [sufleteşti]. Căci în loc să râdă, [nevoitorului] i se cade mai degrabă să cânte imne şi să-L slăvească pe Dumnezeu. Căci celor care au gura deschisă zi şi noapte spre cântarea de imne, li se deschide şi visteria bunurilor cereşti.
423 Cf Filim. 10-14.
424 Cf III Rg. 19,19.
425 Num. 27,18.
426 C. I Rg. 3,1.
427 Mt. 5,10.
CARTEA IV
1. Către ucenicul său
După scrisorile trimise mai înainte, îţi scriu aceste rânduri, ştiind că vrei să te mântuieşti şi să vii la cunoaşterea adevărului, aşteptând din partea smereniei mele cuvinte de mângâiere. Aşadar, frate, nu cumva te dedai grijilor ce risipesc atenţia şi preocupărilor acestei vieţi stricătoare de suflet?
Ce aştepţi? îţi mai rămâne timp? Zilele trec ca o umbră şi ca un vis şi tu eşti nepăsător şi înfrumuseţezi ziduri neînsufleţite? Domnul te-a făcut fără griji, iar tu îţi faci griji? El a luat de la tine grijile, iar tu te-ai afundat în hăţişuri? Nici un lucru din cele în care nădăjduieşti nu foloseşte sufletului. Fii cu luare aminte, fiul meu, nu cumva, căutând slava oamenilor, să te lipseşti de slava lui Dumnezeu. Căci slava nu poţi să o câştigi, decât numai dacă fugi de slavă. Pentru că, cu cât o dorim, cu atât fuge de noi. Dacă doreşti să fii slăvit, să nu doreşti slavă. Dacă vrei să fii mare, să nu te înalţi. Fii cu luare aminte la tine, fiule, şi să nu-ţi închipui în mintea ta treapta preoţiei şi a stăreţiei. Mă tem şi sunt îngrijorat ca nu cumva, căutând să mântuieşti pe alţii, să îţi pierzi sufletul tău. Sfânt şi cinstit este cel ce îşi mântuieşte sufletul său.
Aşadar, fiule, ascultă-mă pe mine, smeritul tău părinte, care te iubeşte în Hristos şi suferă pentru tine. Părăseşte, fiule, dorinţele mărunte, şi linişteşte-te în chilia ta; îngrădeşte-o 1
1 1 Par. 21,15; Ps. 72, 20.
514
din toate părţile, şi să nu întâlneşti nicidecum pe cineva, afară [de zilele] de Sâmbătă şi Duminică, [şi aceasta] pentru scurt timp. Şi astfel vei cunoaşte ce anume aduce câştig sufletului şi altele asemenea. Căci ai de îndurat multe necazuri, multe ispite şi multe boli. Însă fericit vei fi, dacă le vei răbda. Dacă nici aceasta nu poţi face, atunci mută-te de acolo în alt loc. Iar dacă vrei să ajungi la străpungerea inimii2, să nu citeşti cărţi elineşti, nici istorice sau alegorice, şi de Vechiul Testament să nu te atingi deloc. Citeşte Noul Testament, Actele martirice şi vieţile Părinţilor, dimpreună cu Patericele, şi vei dobândi câştig mare.
Vechiul Testament zic să nu-l citeşti nu pentru că scrierile acestuia sunt vrednice de dispreţ, ele fiind acceptate [de Biserică] şi scrise sub [inspiraţia] Sfântului Duh, şi fără de ele neputând fi concepută întemeierea Bisericii, ci pentru că isihaştilor şi monahilor nu le pricinuieşte străpungerea sufletului spre pocăinţă. Fii cu luare aminte la tine, frate, căci secerişul este mult3, şi nu îl lăsa, şi nu secera paie, în locul spicelor. Roada este bogată. Nu te opri din a aduna roadele cele duhovniceşti, pentru a începe să strângi cele ce vin în urma roadelor. Tu lasă cele pământeşti, şi ocupă-te de cele cereşti. Seceră şi culege, prin urmare, roadele dreptăţii. Şi dacă vrei să te odihneşti, fă-ţi prieten pe Domnul şi fă-te mort pentru tot omul. Fă-te rob al unui singur Stăpân, pentru că vei fi robit de mulţi. Căci acela care îl cinsteşte pe unul nu se va teme de mulţi, iar cei mulţi se vor teme foarte de unul.
Fiule, de ce părăseşti calea despre care se spune: Eu sunt pământ şi cenuşă4, şi vrei să mergi pe drumul cel strâmb, plin de supărări şi de primejdii? Unde ai lăsat cuvintele pe care le-am
2 f) KaxâviAu; zdrobirea inimii, străpungerea sufletului prin pocăinţă, căinţă.
3 Mt. 9, 37.
4FC. 18,27.
515
aşezat tainic înlăuntrul tău zi şi noapte? Unde erai şi cum de te afli acum rob? Unde erai şi unde voiesc să fii, şi unde te afli din pricina iubirii de stăpânire, având limba neînfrânată şi dezlegată în chip de nedescris? Unde sunt poruncile despre plângere? Tânguieşte-te, căieşte-te, nu căuta stăpânirea, şi să nu te măsori întru nimic. Îndreaptă-ţi dragostea spre altă cale. Ieşi din lume. Urcă, aşadar, pe Cruce, înalţă-te de la pământ. Scutură-ţi tina de pe picioarele tale5. Nu lua în seamă necinstea. Să îl consideri pe orice om mai mare decât tine. Să plângi mortul din tine însuţi. Scoate bârna ta, din ochiul tău6, rezideşte casa ta cea dărâmată. Strigă tare: Miluieşte-mă, fiule al lui David, să îmi recapăt lumina7. Învaţă că toată gura se poate stăpâni, şi nu te lenevi să mulţumeşti [cu ea] în toată vremea. Închide uşa ta vrăjmaşului. Cântăreşte-ţi cuvintele şi asigură-ţi poarta cu zăvor.
Să nu te prindă somnul acediei, ca nu cumva să nu vină deodată la urechile tale [cuvântul]: Iată Mirele, ieşiţi întru întâmpinarea Lui8. Şi ce vei spune atunci? Sunt ocupat, nu am timp? Acela te-a odihnit, iar tu vrei să te osteneşti? Nu îţi rămâne timp să te căieşti şi să te tânguieşti şi să plângi păcatele tale? Aminteşte-ţi ce a spus despre uşă, că: Se va închide9. Grăbeşte-te, să nu rămâi afară dimpreună cu fecioarele cele neînţelepte10. Mergi cu gândul tău din această lume deşartă la veacul cel veşnic. Părăseşte cele pământeşti, şi caută cele cereşti. Părăseşte cele stricăcioase, şi le vei găsi pe cele nestricăcioase. Aleargă cu mintea ta de la cele trecătoare să le întâlneşti pe cele veşnice.
5Mt. 10,14.
6Lc. 6,42.
7 Mc. 10,47.
8 Mt. 25, 6.
9Mt. 25,10.
10 Mt. 25,12.
516
Omoară-ţi mădularele trupului, ca să trăieşti desăvârşit. Tu ştii cum îţi vorbesc. Înţelege cele ce îţi spun! Osteneşte-te, ţinând cu sârguinţă acestea, şi vei afla comorile cele ascunse ale lui Dumnezeu, şi nu vei face de ruşine părul meu alb înaintea lui Dumnezeu, şi nici pe mine, cel ce mă rog pentru tine zi şi noapte. Să nu spui, frate, că după cum fac toţi monahii, aşa fac şi eu. Îţi spun, fiule, există multe plante pe munţi şi pe vârfuri, în pădurile montane şi pe pajişti, dar numai cele care dau rod sunt vrednice de paradis, iar cele neroditoare se fac vreascuri pentru foc. Pentru că zice: Tot cel care săvârşeşte păcatul este rob păcatului11, fie că este preot, împărat, monah sau că are pe capul lui cununi cu mii de pietre [scumpe]. Căci la Dumnezeu nu există părtinire11. Iar cel ce s-a învrednicit să poarte sfânta schimă, dar nu face faptele schimei, este asemenea unui copac cu multe frunze, dar fără roadă12. Prin urmare, a spune: Cum fac toţi monahii, aşa fac şi eu, sunt cuvinte care nu îţi vor folosi deloc la vremea când sufletul se va rupe de trup, ci dimpotrivă, îţi vor fi pricină de mare osândă şi infern.
Aşadar, frate, nu te înălţa: Căci Domnul stă împotrivă celor mândri, iar celor smeriţi le dă har13. Fii cu luare aminte, frate, nu cumva având nădejdea pocăinţei, şi adunând foarte multe păcate în tine însuţi, să seceri păcatul şi să pierzi iertarea. Dumnezeu nu Se lasă minţit14. Cele care se întâmplă fără voia noastră se şterg prin pocăinţă adevărată, pe când cele ce se înfăptuiesc de bunăvoie nu au nici o îndreptăţire. Copilul meu, fugi de plăcere. Gândeşte-te că acesteia îi urmează pocăinţa, care va fi pentru tine mai amară decât fierea, şi mai tăioasă decât sabia cu două tăişuri15. Căci prin ceea ce este biruit cineva,
11 In 8, 34.
12 Col. 3, 25.
13 Iacov 4, 6.
14 Cf Gal. 6,7.
15 Pilde 5, 4.
517
prin aceea s-a şi robit. Dacă pentru vorbirea în deşert urmează cazne şi osânde16, cu cât mai mult pentru cel care se rostogoleşte în plăcere? Pentru că s-a scris: Dacă cineva va strica templul lui Dumnezeu, şi Dumnezeu îl va nimici pe acesta17. Aşadar, vei face, oare, mădularele lui Hristos mădulare ale unei desfrânate18? Să nu fie! Ci să le faci templu închinat Lui. Fugi de plăcere, fiule, fiindcă ea este maica pierzaniei şi a morţii. Să nu asculţi de cuvintele ei, pentru că ademeneşte ca un lup mieii. Fugi de toată împrăştierea şi de toată desfătarea şi lenevirea. Căci ispită spre desfrânare este frumuseţea unui chip. Este alunecare a ochilor. Cuvântul dulce este ac în ureche care predă toate mădularele voluptăţii. Sufletul acestui om este aer pentru duhurile cele viclene şi sfătuitor spre cele rele, iar trupul lui temniţă a gândurilor necurate, ce se ascund în el şi au stăpânire asupra lui.
Frate, cinsteşte-l pe îngerul care te păzeşte şi să nu îi întristezi pe sfinţii îngeri, şi astfel să aduci bucurie demonilor. Aminteşte-ţi de mirosul urât al femeilor, şi care este folosul din aceasta, dacă nu focul cel nestins, şi viermele neadormit, şi scrâşnirea dinţilor19. Căci plăcerea este vrăjmăşie faţă de Dumnezeu. Frate, pune-ţi în minte ochiul cel neadormit, care vede faptele tale şi se adânceşte în inima ta, îţi cearcă gândurile, îţi descoperă cugetul, şi poate să piardă şi sufletul, şi trupul în gheena focului20. Cercetează-te pe tine, cine eşti. Cunoaşte-ţi firea, adică faptul că trupul tău este muritor, iar sufletul nemuritor. Lasă de o parte trupul, căci este trecător. Îngrijeşte-te de suflet, căci este duh nemuritor. Mare şi vătămător este păcatul. Ai mare nevoie de mărturisire, de lacrimi amare, de rugăciune încordată, de priveghere neîncetată şi de post
16 Cf Mt. 12,36.
17 1 Cor. 6,19.
18 1 Cor. 6,15.
19 Mt. 22,13.
20 Mt. 10, 28.
518
neîncetat. Fii cu luare aminte la tine însuţi, fiule. Păşeşti prin multe curse21. Căci laţuri ascunse stau puse de cel potrivnic. Păzeşte-te ca nu cumva să se ascundă în inima ta fărădelegea. Pentru că zice: Cel care vede femeia şi o pofteşte pe ea deja a săvârşit cu ea desfrânare în inima lui22. Căci faptele trupului din multe pricini se opresc, iar cel care păcătuieşte din dispoziţia sufletească, prin rapiditatea gândurilor, a săvârşit păcatul pe de-a-ntregul.
Aminteşte-ţi că ceea ce îţi este acum plăcere îţi va fi în cele din urmă suferinţă. Aprinderea ce se produce acum în trup din desfătare va da naştere viermelui celui veninos care te va munci nesfârşit în foc, iar aprinderea cărnii va fi maica focului celui veşnic. Un câine muşcat de o fiară se mânie şi mai mult împotriva ei, căci nu îi poate ierta durerea rănii pe care i-a provocat-o. Să ai în mintea ta, fiule, tristeţea şi pierderea rugăciunii. Adu-L în mintea ta pe Acela care şade pe Heruvimi şi vede adâncurile.
Eu, fiule, tot ce a ţinut de mine am făcut după prorocul care spune: Dacă vezi pe fratele tău că păşeşte pe o cale care nu este bună, şi nu îi atragi atenţia, voi cere din mâna ta sângele lui23. Ţi-am spus şi prin scrisorile precedente, îţi spun şi acum acelaşi lucru: Nu îţi este de vreun folos treapta preoţiei, nici a fi stareţ sau a conduce câţiva. Căci mulţi dintre monahii care s-au distins în pustie prin evlavie, prin post şi înfrânare, strălucind asemenea luminătorilor, au devenit vestiţi şi, fie de voie sau fără voie, au fost siliţi spre preoţie. Şi venind ei în lume, au pierdut toate virtuţile pe care cu multă osteneală, râvnă şi sudoare le dobândiseră. Căci alergând spre a-i vindeca pe alţii, au căzut ei înşişi, fiind cuprinşi de patimile lăcomiei, a iubirii de arginţi şi a desfrânării. Şi, în cele
21 înţ. Sir. 9,13.
22 Mt. 5,28.
23 Iez. 3,18.
519
din urmă, tăindu-şi mădularele cu cuţitul, au suferit moarte îndoită, atât a sufletului, cât şi a trupului. De aceea şi apostolul ne povăţuieşte zicând: Fiecare în chemarea în care a fost chemat, în aceasta să rămână24.
Frate, tu fiind duhovnicesc, cunoşti ce îţi vorbesc, alegând cu discernământ cele spuse. Fie ca Domnul să-ţi dăruiască înţelepciune spre a înţelege şi a face cele ce îţi sunt de folos! Căci cred că nu te-ai depărtat foarte mult de învăţătura Părinţilor, ci ai devenit model spre folos al iubirii de osteneală, şi vei fi [şi de acum înainte]. Fii atent, frate, să nu fie defăimat numele cel bun al lui Dumnezeu din pricina ta. Nu te face pricină de sminteală celor care vor să se mântuiască, ci mai degrabă fă-te oaie şi nu lup, ca să nu te faci pierzător, ci viaţă, nu aguridă, ci strugure copt, nu neghină, ci grâu, nu trestie, ci aur, nu tulburare, ci linişte. Fii cu luare aminte, iubitule, să nu duci mai departe ceea ce se spune despre tine, ca să nu te faci ridicol în cele lumeşti. Căci dacă te-ai alipit de acestea, vei fi ca un om beat în cuvânt şi în cuget. Depărtează-te, degrabă, de rău şi fă binele25şi cred, desigur, că nu vei încălca cuvântul smereniei noastre. Iar dincolo de toate acestea, harul lui Dumnezeu să fie, şi este, cu aceia care păzesc poruncile Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slava şi puterea în vecii vecilor. Amin
2. Către un destinatar necunoscut
Dacă mirosul peştelui de râu a avut puterea de a scoate demonul şi de a-l alunga departe de fiica lui Raguil26, cu atât mai mult apropierea de Sfântul Duh va îndepărta de la tine
24 1 Cor. 7, 20.
25 Ps. 33,13.
26 Cf. Tob. 8,2.
520
duhul cel iubitor de plăcere, ascuns în mădularele trupului tău, duh care îţi provoacă valuri de plăcere şi te afumă neîncetat cu gândurile aducerii aminte [a celor necurate].
3. Către un destinatar necunoscut
Mai mult este chinuit sufletul celui sfinţit [al preotului] de piatra cea preaînfricoşătoare a slavei deşarte, decât este tulburată marea de vânturile cele sălbatice. Aşadar, luptă-te mai mult decât toate împotriva slavei deşarte, şi nu te purta cu nepăsare, ca şi cum nu ar urma să fii vătămat cu nimic. Să posteşti nu numai de pâine, vin, carne şi de alte mâncăruri şi băuturi, ci şi mult mai mult de gânduri, de auzul şi vorbirile cele viclene şi vătămătoare, de mânie şi de defăimare27, de râs şi de alte fapte necuviincioase.
4. Către un destinatar necunoscut
în rânduielile cele lumeşti sunt preferaţi numai bărbaţii şi tinerii, în timp ce bătrânii sunt trecuţi cu vederea, iar copiii excluşi, robii sunt respinşi, iar femeile sunt alungate din pricina neputinţei firii lor. Însă în lupta cea după Dumnezeu şi în rânduielile cinstirii de Dumnezeu, bătrânii sunt chemaţi, tinerii sar în ajutor, copiii se însufleţesc, robii răspund cu curaj şi cu multă bunăvoinţă, iar femeile nu sunt lepădate, ci se aruncă cu înflăcărare şi bărbăţie împotriva diavolului, şi luptându-se, îl biruiesc pe vrăjmaş şi îl supun, şi înalţă astfel trofee, şi primesc în fiecare zi cununi faţă de cei potrivnici.
27 f) paoxavia magie, invidie, deochi, calomnie, defăimare, farmece, vrăji ş.a.
521
5. Către un destinatar necunoscut
Citeşte în chip înţelegător aceasta: Dacă ochiul tău este curat, tot trupul tău va fi luminos28. Pentru că trupaici se numeşte sufletul, iar ochi mintea.
6. Către un destinatar necunoscut
În timpul luptei desfrânării să ocoleşti chemările la mese. Iar dacă te va vizita vreun străin, atunci pe acela să-l îngrijeşti, odihnindu-l. Însă tu în chip tainic să te întrarmezi de jur împrejur cu post şi însetare.
7. Către Marian monahul
Medicul, atât când provoacă durere celui bolnav, cât şi când îl îngrijeşte şi îl uşurează, toate le face cu purtare de grijă şi în chip meşteşugit. Tu însă, dacă vrei să nu fii osândit nici aici, nici dincolo, cere de la tine împlinirea de îndatoriri. Căci dacă ne-am judeca pe noi înşine, nu am mai fi judecaţi29. Şi cum vei zice: Mă voi osândi pe mine însumi? îţi voi spune eu. Smereşte-te pe tine, căieşte-te şi suspină pentru greşelile tale. Fiindcă suferinţa şi chinul sufletului nu sunt neînsemnate, atunci când cineva se judecă şi se tânguieşte pentru greşelile lui, ci dimpotrivă este mare şi durerea, şi rănirea, şi pedeapsa, pentru care şi Dumnezeu dăruieşte cununa dreptăţii omului care prin spovedanie se osândeşte pe sine. Căci spune: Mărturiseşte-ţi întâi păcatele tale, ca să te îndreptezi30. Adică,
28 Mt. 6,22.
29 1 Cor. 11,31.
30 Is. 43,26 [LXX].
522
pentru a te îndrepta, spune tu primul, înainte ca altul să te acuze.
8. Către Florentie diaconul
Sufletul care este părăsit de Dumnezeu se împrăştie şi se răspândeşte în tot felul şi soiul de păcate. De aceea Domnul spune: Te voi răspândi în ţări [străine] şi te voi împrăştia la neamuri31.
9. Către acelaşi
Când omul, după căderea lui, şi mai rău se amăgeşte, se chinuie şi suferă, iar apoi, luând aminte la starea sa, şi trezindu-se, se întoarce la binele cel din fire, atunci spune Dumnezeu: Se va şterge necurăţia ta, şi te voi reaşeza iarăşi în partea moştenirii tale, şi vei cunoaşte, că Eu sunt Domnul32.
10. Către Idrosie
Te-ai scârbit de îmbrăcămintea ta, adică trupul tău urăşte mintea ta cea răuvoitoare, care comandă cărnii neîncetat să facă cele oprite. Căci întâistătătorii care trec sub tăcere cele ce se cuvin vor fi pedepsiţi pentru pierderea celor ce au fost supuşi lor. Ia aminte ce spune Domnul: Dacă nu vei vorbi, zice, ca să se îndepărteze cel necredincios de drumul pe care păşeşte, acest nelegiuit va muri în păcatul său, iar sângele lui îl voi cere din mâinile tale33.
31 Lev. 26, 32-33.
32 Cf Iez. 22,15-16 [LXX],
33 Iez. 3,18-20.
523
11. Către Lirian
Spui că nu vrei să te înfricoşezi vreodată de vreun om, afară numai de Dumnezeu. Dacă doreşti să reuşeşti aceasta, atunci alungă de la tine tot lucrul pământesc şi trecător, şi să nu ai absolut nimic [al tău]. Iar eu îţi spun că nu te vei teme de nimeni, nici de consul34, nici de eparh35, nici de popor, nici de prădători, nici de piraţi, nici de conducător, nici de împărat, nici chiar de demoni sau de stăpânitorul lumii, diavolul.
12. Către Panolbie
De ce alergi către cele din afară şi îndeparte, omule? Gândeşte-te că eşti fiul văduvei36, adică într-o stare lipsită de cuget sănătos şi gândire tare, fiind condus spre mormânt de patimile cele rele şi trupeşti care stăpânesc sufletul, şi de demonii cei iubitori de necurăţie. De aceea să te rogi cu lacrimi, ca Stăpânul Hristos să te învrednicească cu atingerea Sa de sicriu, adică de mult-pătimitorul tău trup, iar cei care îl ţin legat să se oprească sau, cu alte cuvinte, să înceteze [a te conduce] pe drumul răutăţii celei aducătoare de moarte. Pentru că, încetând aceştia şi fiind stăviliţi din înaintarea lor spre mai rău, va învia în chip mai presus de cuget mintea omenească şi va fi dată maicii noastre vie, adică Ierusalimului de sus, care se află în tânguire şi plângere. Pentru că zice: Glas în Rama s-a auzit37, adică întru cele înalte. Căci Rama înseamnă
34 Cel mai mare dintre demnitari.
35 Următorul după un conducător.
36 Cf. Lc. 7,12.
37 Mt. 2. 18.
524
înălţime în care se aude mare plâns şi tânguire şi durere din pricina umanităţii care păcătuieşte.
13. Către Aristobul episcopul
Să-l urmezi pe marele Iov, care curăţă cu scârbire puroiul şi viermii de pe plăgile sale38, şi curăţă-te de toată grija acestei lumi, alungând gândurile necuviincioase şi plăcerile pământeşti care asemenea viermilor se cuibăresc în tine. Şi aşa cum Iov nu s-a luptat la vedere, şi tu trebuie să te nevoieşti, luptându-te în taină, ca să faci bucurie soborului de îngeri. Pentru că, după cum se bucură îngerii lui Dumnezeu când ne pocăim şi ne întoarcem la mântuire, tot astfel se întristează şi suspină când ne văd că prin păcat ne facem de bunăvoie robi ai demonilor.
14. Către Hionie silendariul
Ce vei face şi ce vei scorni atunci când va veni sfârşitul vieţii, când se vor termina temeiurile vieţii, când se va instaura îndoiala şi mâhnirea, când medicii te vor şterge din cataloagele lor, când vei fi părăsit de cei ai tăi, când vei fi stăpânit de astm uscat şi dens din pricina febrei care îţi va arde măruntaiele, când vei suspina din toată inima, iar om care să te mângâie nu vei găsi? [Ce vei face] când va veni noapte adâncă şi nu se va afla aproape nimeni care să te poată ajuta, moartea fiind de faţă, iar cei care te cer, adică îngerii cei mohorâţi şi sălbatici, se vor grăbi? Ce vei face când te vor lua puterile cele înfricoşătoare şi vor târî sufletul tău legat cu păcate, care adeseori se întoarce către cele de aici şi
38Cf Iov 2, 8.
525
se tânguieşte fără să se audă glasul lui? Şi încetând tânguielile, o, cât de mult te vei căi pentru tine atunci! Cât vei ofta, plângând fără rost pentru cele ce rău le-ai voit! Când în urma acestora vei vedea bucuria drepţilor în strălucirea cea dătătoare de daruri cereşti şi tristeţea păcătoşilor în întunericul cel mai adânc, ce cuvinte vei spune atunci? Ce vei spune atunci având durere în inimă? Vai de mine! De ce nu am aruncat de deasupra mea prin pocăinţă povara păcatelor, lepădarea care era uşor de împlinit! Vai mie, că nu mi-am spălat petele, ci am purtat stigmatele fărădelegii! Acum aş fi fost împreună cu îngerii care prăznuiesc şi se veselesc, acum m-aş fi desfătat de bunătăţile cele veşnice. Vai mie pentru voile cele viclene!
Pentru desfătarea cea trecătoare a păcatului, voi fi chinuit fără de moarte, iar pentru plăcerea cărnii voi fi dat focului celui veşnic. Am fost învăţat, dar nu am luat aminte. Îmi mărturiseau aceasta unii dintre cinstitorii de Dumnezeu, iar eu râdeam de ei. Acestea şi altele asemenea vei spune, tânguindu-te. Şi dacă vei neglija cererile şi sfaturile cele bune, vei fi răpit şi vei fi adus în acel loc, unde nimeni dintre cei care te sfătuiau să te pocăieşti, să plângi şi să te tânguieşti nu te va ajuta. Căci sfaturile sunt pentru [lumea aceasta], iar dincolo nu [sunt de folos].
15. Către Oribasie
Chiar dacă am fost cinstiţi cu voinţă de sine stăpânitoare, fără ajutor de sus nu putem face nici o faptă bună pe parcursul vieţii acesteia. Pentru că spune: Cunosc că omul nu este stăpân al drumului său, nici nu va putea să păşească cu tărie pentru a reuşi [să împlinească] cursul [vieţii] sale39. Să nu
39 Ier. 10, 23.
526
ne atribuim numai nouă înşine cununile luptelor noastre. A noastră este numai dispoziţia şi năzuinţa spre cele mai bune, iar a lui Dumnezeu este a face faptă, dorinţa noastră cea bună.
16. Către Antioh
Din cauza sărăciei virtuţilor, să nu arăţi delăsare şi nici să cauţi pricini fără rost, neîndrăznind nicidecum a te ruga Domnului. Pentru că astfel a strigat săracul: Şi Domnul l-a auzit şi l-a mântuit din toate necazurile lui40. Şi ce ar putea fi mai apăsător decât starea celor care îşi recunosc şi îşi conştientizează păcatele lor?
17. Către Ighisip monahul
Ai spus că te-ai depărtat mult de virtute. Cu toate acestea, îi lauzi, îi aclami şi îi slăveşti pe bărbaţii cei virtuoşi, în special pe marele isihast Rufin, pe acel vas ceresc şi purtător de Hristos. Cunoaşte, aşadar, că acela care primeşte merindele virtuţii câştigă nu puţin, căci se împărtăşeşte la a doua mână de cununile ce sunt date acestora. Iar eu sunt foarte bun prieten şi cinstitor al bărbatului aceluia.
18. Către Litorie monahul
Nu avem de nimic altceva atât de multă nevoie, cum avem nevoie de timp. Arta este de lungă durată, dar viaţa este scurtă. Este aproape sfârşitul vieţii noastre. Aşadar, priveghează, omule!
40 Ps. 33, 6.
527
19. Către Primie ipodiaconul
Ai aflat că Dumnezeu pe cei ce neglijează poruncile Lui îi predă patimii deznădejdii şi faptelor celor mult înrobitoare şi necurate, după zicerea apostolului: Dumnezeu i-a predat pe aceştia patimilor celor de necinste şi faptelor celor necuviincioase41. Auzind, aşadar, cum a spus cineva, că din pricina nearătării soarelui, omul a fost aruncat în groapă, să nu gândim că luminătorul este cel ce nu a voit să privească spre om, prăvălindu-l astfel în groapă, ci că pricina căderii lui în groapă a adus cu sine neparticiparea la lumină. Aşa şi Dumnezeu, pe cel care nu cinsteşte legile şi înfricoşările Sale şi se leapădă de poruncile Lui luminătoare, îl aruncă în groapa păcatului.
20. Către Casandrie
Puţin lucru este în viaţa aceasta osteneala, durerea şi sudoarea, în timp ce veşnicele daruri, pe care le va da din belşug Hristos celor care iubesc şi lucrează virtutea, sunt mari, multe şi fără de număr. Înainte de a veni timpul osândei celei veşnice, să folosim medicamentul pocăinţei, căci Dumnezeu nu îşi întoarce niciodată faţa de la nici unul dintre cei care aleargă spre El cu dispoziţie [sufletească] vrednică de milă şi cu cuvinte smerite. Pentru că aceia care îşi plâng păcatele primesc mare mângâiere.
21. Către Daglaifie
Este cuvenit lucru a nu amâna de pe o zi pe alta întoarcerea către Domnul, a nu fi indiferenţi, a arăta nepăsare şi a
41 Rom. 1, 26.
528
ne lenevi, ci mai degrabă a ne mărturisi păcatele. Fiindcă spune Stăpânul nostru [Dumnezeu] prin Isaia: Spune tu întâi păcatele tale, ca să te îndreptezi42. Aşadar, şi tu, dacă te vei îndeletnici cu spovedania, cu cererile şi cu desele rugăciuni de pocăinţă, nu vei întârzia a-L auzi pe Domnul spunând: Eu sunt Cel care şterg păcatele şi fărădelegile tale43.
22. Către Caliopie
Cât de frumoasă şi vrednică de cinstire este răsplata omului care aleargă spre Dumnezeu pentru a se vindeca. Căci Dumnezeu îl face de îndată prieten pe slujitorul Său care caută nefăţarnic şi curat să placă Stăpânului. Iar a tremura şi a ne teme să nu fim îndepărtaţi de la viaţa veşnică şi de la strălucirea Duhului Sfânt este cu adevărat un fapt vrednic de râvnit.
23. Către Araxie
Când auzim Sfânta Scriptură zicând: Dezleagă-ţi încălţămintea44, trebuie să ştim că ni se porunceşte să respingem, să lepădăm şi să renunţăm la obiceiul şi la răutatea cea din trecut.
24. Către Parnasie
Plăcerea este momeala prin care diavolul ne atrage spre pierzare. Plăcerea se face mijlocitoare a focului celui veşnic.
42 Is. 43, 26.
43 Is. 43,25.
44 Cf Ieş. 3, 5.
529
Plăcerea este hrană a viermelui celui neadormit. Plăcerea este moartea sufletului nemuritor. Plăcerea unge pentru puţin grumazul celor fără de minte, pentru ca mai apoi gustul ei să se facă mai amar chiar decât pelinul. Plăcerea aprinsă, nebună şi, cum s-a spus, silnică, îl îndeamnă pe om să se desfăteze cu întinata şi vătămătoarea necurăţie, iar după săvârşirea faptei celei neruşinate, celui ademenit şi înşelat prin îndulcirea cea de necinste şi blestemată, îi odrăsleşte [în suflet] sentimente de vinovăţie, dureri de inimă, mâhniri, tulburări şi frică.
25. Către Teodor monahul
Ziua, spune, am strigat şi noaptea am stat înaintea Ta, Doamne Dumnezeul meu45. Vezi, dar, cum David, cel de-Dumnezeuinsuflat, se face model al rugăciunii neîncetate şi al luptei împotriva acediei? Şi [aceasta este] în chip drept. Căci dacă de multe ori întâlnind din întâmplare un om bun ne-am folosit, cu atât mai mult ne vom folosi convorbind, în fiecare zi şi noapte, în rugăciune şi psalmodiere cu Stăpânul tuturor Hristos?
26. Către Birilie monahul
Cine dintre cei cu cuget sănătos va dori, oare, să se afunde în prăpastie? Cine, oare, dintre cei care judecă bine, va voi să miroasă putreziciunea, să poftească viermii şi să râvnească după şuvoaiele de necurăţie? Cine va răbda vreodată să stea aproape de locurile cele scârnave şi la gurile de deversare subterană a murdăriilor oraşului, văzând neîncetat necurăţiile
45 Ps. 87,1-2.
530
umane şi gunoaiele infecte, şi să miroasă canalele de scurgere ale dejecţiilor, pline de toate duhorile cele spurcate? Cine oare, după cum s-a scris, va primi să coboare în fiecare zi în groapa necazului şi în noroiul pierzării? Cine, oare, după a ta nesocotinţă, dintre cei temători de Dumnezeu va lua asupra sa vreodată putreziciunile Calinicei?
27. Către Sabin
Trebuie să mărim magaziile sufletului prin credinţa neclintită şi faptele vrednice de laudă, pentru a ne face, astfel, vas al harului lui Dumnezeu. Căci spune: Lărgitu-s-a gura omului celui înţelegător46. Căci atunci când, asemenea unei mici rândunici, vom deschide gura minţii noastre, venind întru simţirea meschinăriei şi a micimii noastre şi a smeritului nostru trup, atunci lepădând întregul [nostru] suflet înaintea lui Dumnezeu, nu va întârzia să se coboare peste noi harul Domnului, care apropiindu-se ne hrăneşte ca pe nişte pui cu gura deschisă, ne împărtăşeşte, cum s-a spus, cu dumnezeiasca mângâiere, cu înţelesurile cele dumnezeieşti, cu dumnezeiasca veselie, cu dumnezeiasca străpungere de inimă, cu dumnezeiasca temere, cu înţelepciune şi râvnă, şi cu dumnezeiasca bucurie şi descoperire a marilor taine.
28. Către Gavdentie silendariul
Coboară, zice, în grădina cea tainică şi mănâncă ghinde47. Dacă am cunoscut că Domnul a coborât prin purtare de grijă în grădina ce a fost zidită [prin şi] de către El însuşi, adică în
46 Ps. 80, 11.
47 Cânt. 4,16.
531
lumea noastră, să facem pentru El roade evanghelice, pe care să le mănânce cu mare mulţumire, adică bucuria, iubirea, pacea, îndelungă-răbdarea, cinstea, bunătatea, credinţa, blândeţea, şi mai presus de toate înfrânarea, împotriva cărora nu există lege48. Căci nu suntem robi ai legii, ci ai harului, ca nişte fii legitimi şi ascultători ai tuturor voilor Tatălui.
29. Către Vitalie ipodiaconul
Şi, orice om, căzut fără temei din virtute în păcat şi în gândurile cele demonice şi în obişnuinţa cea preavicleană, va fi numaidecât muncit şi chinuit. Căci am auzit de multe ori spunându-se [despre aceasta] prorocia: Am fost prigoniţi şi am ostenit, şi nu ne-am putut găsi odihnă49.
30. Către acelaşi
Aduceţi-vă aminte, zice, cei ce vă aflaţi departe de Domnul; să se urce Ierusalimul la inima voastră50. Iar prin Ierusalim înţeleg starea de pace a sufletului. Căci aceia care s-au îndepărtat de Domnul prin dorinţă stricăcioasă acum trebuie să se alipească de El prin bună nădejde, credinţă şi rugăciune. Mi-am adus aminte de Domnul, zice, şi m-am veselit51. Căci pomenirea lui Dumnezeu în clipe de necaz şi de adâncă deznădejde a sufletului nu numai că şterge tristeţile noastre, ci ne face să încercăm şi veselia, consolând cu mângâiere negrăită inima cea înconjurată de mulţime de ispite şi deznădăjduită din pricina mulţimii suferinţelor. Bine s-a spus, aşadar, aduceţi-vă
48 Cf. Gal. 5,23.
49 Plâng. 5, 5.
50Ier. 28, 50 [LXX],
51 Ps. 76,1.
532
aminte, căci nu există nimeni în moartea pierzaniei care să nu îşi amintească de Iisus Hristos.
31. Către Pavel arhimandritul
Cel care nu-i hrăneşte cu râvnă pe ucenicii săi cu cuvântul lui Dumnezeu, să pregătească spatele său pentru biciuiri înţelegătoare, şi să rabde cu bărbăţie toată ispita.
32. Către Iulian
Ai citit la Iezechiel că preoţii tămâind demonilor, în veşmântul lor cel ascuns, ziceau: Dumnezeu a părăsit pământul şi nu vede facerile noastre cele tainice52. Dacă ai citit aceasta, fii cu luare aminte ca nu cumva şi tu în cămara cea ascunsă a sufletului tău să îţi închipuieşti idolii celor mai neruşinoase patimi, îndumnezeindu-i şi slujindu-i. Cămară tainică a sufletului a fost numită inima, în care au loc multe fărădelegi, pe care le vede numai ochiul cel neadormit al [lui Dumnezeu]. Adică, de multe ori şi preoţii săvârşesc păcate în inima lor.
33. Către Achila
Mă întrebi: Cât timp, oare, este suficient pentru a reuşi să nu mai juri? Eu cred că nu vei avea nevoie de zece zile pentru a te lepăda [de acest] obicei. Însă dacă şi după zece zile vom observa că jurăm, să rânduim pentru fărădelegea noastră epitimie, pedeapsă şi osândă. Şi care să fie această osândă? Aceasta este a nu rămâne în greşeală cel care a căzut, ci prin pocăinţă
533
să-şi rodească mântuirea, asemenea lui Lameh53, fiului risipitor, tâlharului care, răstignit fiind pe cruce, cu un cuvânt al credinţei, s-a făcut cetăţean al raiului.
34. Către Sotirihie
Spui că nu ştii cum şi prin ce cuvinte poate fi liniştit Stăpânul când este mânios. Şi totuşi ai aproape pilda Sfântului Daniel care te învaţă. Astfel, folosind cuvintele lui, să îl rogi pe Dumnezeu cu râvnă: Pleacă, Doamne, urechea Ta şi mă auzi; deschide ochii Tăi şi priveşte la nimicirea noastră. Nu pentru dreptăţile noastre cădem înaintea Ta să îţi fie milă de noi. Auzi-mă, Doamne, iartă, Doamne. Ia aminte, Doamne şi lucrează, şi nu întârzia să Te milostiveşti de noi, Dumnezeule54.
35. Către Dimitrie
Să îndrăznim ca poate, oarecând, vom bineplăcea lui Dumnezeu. Şi să nu ne descurajăm, ci să ne îngrijim [de aceasta], fără a lua aminte la nereuşite. Pentru că, oricine voind să înveţe o anumită artă, nu se înfricoşează şi nici nu are înaintea ochilor zădărnicirea lucrului său, aşa cum nici corăbierul nu se teme de naufragiu şi nici târgoveţul sau agricultorul nu se gândeşte la nereuşite, ceea ce nu ar duce la bun sfârşit nici un lucru, ci fiecare dintre ei va încerca şi va îndrăzni să se întrarmeze cu nădejdile cele mai bune.
53 Cf. Fc. 4, 23 şi 5, 30.
54Dan. 9. 18-19.
534
36. Către Evsignie
Nu există nenorocire care să stea împotriva voinţei dumnezeieşti. Căci Stăpânul cel bun face doar semn, şi de îndată nimiceşte răul şi face să dispară rana cea cu anevoie de vindecat. Trebuie însă ca tu să nu oboseşti să rogi cu lacrimi pe Preaiubitorul de oameni Mântuitorul Hristos şi să ai nădejdi bune. Fiindcă, dacă te vei împuţina sufleteşte, nu vei reuşi să dobândeşti mântuirea cea mare. Îmbărbătează-te deci şi te întăreşte, fără a nimici nădejdea cea bună a minţii tale, nici a uita de patria cea cerească preaslăvită şi preabogată, [pentru ca nu cumva astfel] să pofteşti lăcaşul cel străin şi sărac şi să fii aruncat în afara mântuirii celei mari.
37. Către Agathona episcopul
Poate că unii oameni, neglijând cele viitoare, deznădăjduiesc cât priveşte mântuirea celor care săvârşesc neîncetat rele. Dumnezeu însă, prevăzând cele ce vor urma, îi îndeamnă şi îi cheamă mai degrabă [spre El] şi nu deznădăjduieşte până ce nu vor muri.
38. Către Ioan monahul
Când demonii prin diferitele ispite te necăjesc şi te conduc la grea supărare şi împuţinare sufletească, şi la răul cel mai din urmă, adică la deznădejde şi descumpănire, atunci aminteşte-ţi de purtarea de grijă, de ocrotirea, de multele ajutoare şi de îndestulătoarele binefaceri pe care Dumnezeu ţi le-a arătat înainte de a primi schima monahală. Căci această
535
amintire ridică sufletul ce stă să cadă, îl întăreşte şi îl îndeamnă [pe nevoitor] spre nădejde şi îi alungă pe vrăjmaşii cei aducători de moarte. De aceea eşti dator să gândeşti următoarele: dacă Domnul a avut odinioară grijă de mine, deşi nu-I slujeam, acum, supunându-mă Lui şi slujindu-I şi adorându-L după putinţă, cu atât mai mult mă va ocroti, mă va ajuta, şi mă va umple de şi mai multe binefaceri, şi mă va povăţui, bucurându-mă de a Lui milostivire.
39. Către Conon dregătorul
Dacă Domnul te-a adus din cele ce nu sunt la fiinţă, cu atât mai mult acum că exişti, fiind stricat din pricina păcatului şi având preschimbată starea cea după fire, va putea să te îndrepteze. Pentru că Stăpânul voieşte [să te îndrepteze], numai să vrei şi tu. Căci nu există nici un păcat care să nu se cureţe prin lacrimile cele mântuitoare ale pocăinţei, fapt lesne de făcut doar dacă vei învăţa să gândeşti corect şi să tinzi către darul55 Domnului prin care l-a scos din adâncul răutăţii celei de nedescris pe vameşul cel greu de vânat, şi l-a făcut vas de aur, precum şi pe întemniţatul, preabunul ostaş şi scriitorul Sfintei Evanghelii56. Căci cum altfel a mântuit-o pe desfrânata57? Cum l-a făcut demn de paradis pe tâlharul58? Cum pe magi şi pe înşelători i-a făcut buni propovăduitori ai coborârii lui Hristos în lumea aceasta59? Şi cum mânca şi bea împreună cu vameşii şi păcătoşii, voind ca prin bunătatea Lui să-i folosească şi să-i întoarcă [la drumul cel drept]60?
55 TO âyKiCTxpov nadă, momeală.
56 C. Mt. 9,9.
57 C. Lc. 7,47.
58 Cf Lc. 23, 43.
59 Cf. Mt. 2,11.
60 Cf. Mt. 9,10.
536
Cum s-a întâmplat că acelora care altădată blasfemiau, ponegreau şi prigoneau, acum le-a dat harisma de a cânta imne Celui Preaînalt şi darul de a teologhisi, pregătindu-i să se jertfească pentru adevăr? Şi convingându-i să nu trăiască pentru ei înşişi, ci numai pentru Dumnezeu, deşi sunt în trup stricăcios, ei urmează viaţa cereştilor îngeri, considerând de nimic toate cele văzute61? Iar pe cei ce şedeau în întuneric şi în umbra morţii din pricina iubirii de plăcere, a vicleniei şi a răutăţii de bunăvoie, cum de i-a călăuzit la lumină şi i-a îndemnat să se scârbească de fărădelege, să se lepede de toată necurăţia, şi i-a preschimbat pe toţi în curaţi şi cucernici, şi le-a dăruit comorile cele dumnezeieşti ale Sfintelor Taine?
Aşadar, omule, meditează la acestea şi la cele asemănătoare, şi niciodată să nu deznădăjduieşti de a ta mântuire. Şi chiar când eşti atras de diavol spre descurajare şi deznădejde, să te însufleţeşti, iar de eşti mâhnit, să te întăreşti; când eşti suferind să te mângâi, să te sprijini şi să te regăseşti, şi să nu încetezi a-ţi alina inima, nădăjduind în Iubitorul de oameni [Dumnezeu]. Avem cumva un Stăpân dispreţuitor de om? Nicidecum! Ci L-am dobândit pe Hristos ca Domn şi Mântuitor. Fiindcă El iubeşte viaţa [oamenilor] şi S-a jertfit pe Sine pentru noi, fiind Medicul Cel preamare al sufletelor şi al trupurilor, deasupra oricărei boli şi patimi necurate, mai tare decât toate şi Biruitor al oricărei puteri a răutăţii. De aceea să nu deznădăjduim, o, suflete, măcar că suntem plini de multe păcate şi vrednici de iadul cel veşnic.
40. Către Eutropie
A nu-ţi păsa, iubitule, şi a nu dori să rabzi pentru Hristos, mari şi felurite necazuri ţine de lipsa de chibzuire. Iar despre cel care luptă pentru a sa mântuire, imnograful spune: Când
61Cf. Fapte 9,1-8.
537
cade, nu se va răni, pentru că Domnul îl întăreşte cu mâna Lui62. Adică, chiar dacă se va întâmpla ca omul cel bun să cadă în vreo greşeală, nu va fi nedreptăţit, căci are drept apărător şi ajutător al său pe Dumnezeu.
41. Către Marin monahul
Este de trebuinţă să ne educăm şi limba, şi ochii; iar adesea să ne ridicăm mâinile la cer şi neîncetat prin rugăciune [statornică] să ne călăuzim picioarele spre împlinirea voii Sfântului şi neprihănitului nostru Stăpân. La întâlnirile noastre de obşte să existe întotdeauna bună-cuviinţă, înţelepciune şi decenţă. Pasul nostru să fie bine aşezat şi fără îngâmfare, hrana noastră să fie smerită, somnul cumpătat, iar înfrânarea noastră aprinsă şi plină de zel.
42. Către Avxentie
Fiind opera de artă a Preaiubitorului de oameni Dumnezeu, Cel ce voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască, să nu bârfeşti, nici să te împuţinezi la suflet, ci nădăjduieşte că vei dobândi mântuirea, neoprindu-te nicicum de la făptuirea binelui. Şi să nu te arăţi vreodată că pofteşti ceva din cele văzute, în afară de mântuirea sufletului. Căci nu este puţin lucru pentru cei preamici să urce măcar o treaptă din scara virtuţilor şi să se afle mai sus de la pământ.
43. Către Lezbie
Să nu deznădăjduieşti în încercarea de a te îndrepta spre cele mai bune. Şi nici să stingi flacăra cea luminoasă a făcliei,
62 Ps. 36,24.
538
având nădejde bună şi neclintită a sufletului îndreptat spre Dumnezeu. Căci cunoscând că Lazăr a înviat din morţi, iar femeile credincioase au primit prin înviere pe morţii lor înviaţi, vei putea numaidecât şi tu, care ai murit spre nădejde[a după Dumnezeu], să scapi de moartea ta cea din mormântul păcatului.
44. Către Asclipiadie
Dacă de la medicul pământesc, care te consultă, nu soliciţi să afli modul în care se face terapia, ci îi ceri numai să te vindece, cum ceri atunci să afli chipurile de mântuire [ce vine] de la Dumnezeu? Aşadar, atunci când te apropii de Domnul prin pocăinţă, să nu cercetezi modul curăţirii de păcate, ci doar crede, admiră, închină-te şi slăveşte. Altfel, spune-mi, care este chipul dumnezeiescului meşteşug şi cum anume l-a zidit Dumnezeu, dintr-o singură fire şi din pământ, pe omul vieţuitor raţional, alcătuit din atâtea părţi şi membre? Aceasta, fireşte, dacă vrei să afli [cele privitoare] la sistemul nervos, la oase, la păr, la unghii, la carne, la substanţa adipoasă ce există în interiorul oaselor, la vene, la toată plăsmuirea trupului şi la întreaga sa constituţie. Iar dacă nu poţi să spui felul în care ai fost plăsmuit de Dumnezeu, să nu cauţi nici la chipul după care sufletul este vindecat cu puterea şi cu iubirea Sa de oameni, şi cum se curăţă de toate păcatele lui. Aşadar, acolo unde lucrează Dumnezeu, nu trebuie să căutăm şi la modul [în care se împlineşte] mântuirea.
45. Către Pavel monahul
Am împrejmuit marea cu porţi63, adică cu milosteniile mele am încercuit răutatea diavolului, ca să nu te atace deodată
63 Iov 38, 8.
539
şi să te afunde în întregime. Şi, după cum este scris, din purtarea Sa de grijă pentru neamul omenesc, a făcut milostenie Domnul64, şi nu va permite vrăjmaşului să-i ispitească peste măsură pe nevoitori.
46. Către Zosima
Păcatul îl veştejeşte şi îl usucă pe om, în timp ce credinţa în Hristos îl învie şi nu îl ruşinează pe cel care nădăjduieşte [în El] fără şovăială şi cârtire. Căci stă scris: Cu cât îi smerea pe aceia, cu atât ei şi mai mult se înmulţeau65.
47. Către Eortasie diaconul
Când îţi aminteşti de persoana celui care ţi-a provocat suferinţă, şi poţi prin luptă să te îndepărtezi de această amintire, ai împlinit ceea ce a spus David: Ai răpit vânatul din gura leului66. Iar leul trebuie să-l înţelegem aici ca fiind mânia. Şi dacă vei lovi şi ursul, adică pofta cea vicleană, fără îndoială că sufletul tău se va odihni întru bunătăţile Domnului67.
48. Către Atanasie diaconul
Celor care s-au predat unei stări de deznădejde, gândind că Domnul i-a părăsit cu desăvârşire, le-a fost luat din mădulare mântuitorul duh al întoarcerii, despre care s-a scris că nu morţii din iad, de la care a fost luat duhul, vor slăvi
64 Ps. 102, 6.
65 Ieş. 1,12.
66 Ps. 21,23.
67 Cf. Ps. 24.14.
540
pe Dumnezeu. Iar toţi cei cărora le pare rău pentru păcatele şi pentru îndărătnicia lor şi, cât este cu putinţă, vorbesc despre mântuirea lor, şi se întăresc cu nădejdea în Mântuitorul Hristos, vor fi număraţi dimpreună cu cei ce vor vieţui în viaţa veşnică, lăudând pe Domnul. Însă atât sufletul celui care se căieşte pentru mulţimea relelor şi care păşeşte aplecat, slăbit şi cu ochii stinşi, cât şi sufletul care flămânzeşte şi este smerit şi istovit, vor aduce Domnului slava dreptăţii.
49. Către Dimitrie
Ai întrebat ce ar putea însemna năframa capului. Aminteşte-ţi însă de porunca Domnului, [care spune] să fim totdeauna cu luare aminte la capul şarpelui68. Căci primul gând trupesc şi pătimaş pe care îl aduce în minte vrăjmaşul face să încolţească şi să adune în jurul lui şi alte gânduri viclene. Primul, aşadar, dintre aceste gânduri viclene îl considerăm a fi capul. Dar mai mult decât atât, [capul poate fi chiar] diavolul însuşi ce are în jurul lui ca slujitori cetele pline de răutate ale demonilor, el fiind capul vicleniei lor.
50. Către Sirian
Pe de o parte, ispită este numit diavolul însuşi. Dar ispită este şi modul prin care vrăjmaşul obişnuieşte să-i ispitească pe oameni.
541
51. Către Teoclit
Ai întrebat ce poate însemna ceea ce este scris: Iar cei flămânzi au fost aşezaţi în pământ [roditor]69. Cunoaşte, aşadar, sensul. Cei care doresc ca nişte flămânzi dreptatea lui Dumnezeu, fiind nepăsători faţă de bunurile pământeşti, scuipă tot ce este pământ la vedere şi îl părăsesc zburând deasupra lui. Printr-un gând cucernic, aşadar, depăşeşte [şi tu] toate cele văzute şi zboară prin văzduh, sărbătorind împreună cu îngerii.
52. Către Iulian episcopul
Nu căuta să fii nepăsător, să sforăi şi să te hrăneşti cu iluzii, ci sileşte-te spre suferinţele şi ostenelile virtuţii, gândind că există o suferinţă neîncetată şi cu mult mai mare a firii [dincolo de această lume], care nu este luată în seamă.
53. Către Epifanie monahul
Acum am fost predaţi diavolului şi puterilor celor sălbatice din jurul lui, suferind ispitire spre folosul nostru. Acum este nevoie de război, de bătaie corp la corp şi de luptă cu cei potrivnici. Acum vom arăta bărbăţia noastră [duhovnicească]. Încă puţin, cum spune [Sfânta] Scriptură, şi vom primi din cer mare ajutor, vom zdrobi îmboldirile diferite ale diavolului, ne vom urca pe gâtul vrăjmaşilor noştri celor inteligibili, şi vom călca peste şerpi şi peste scorpii şi peste toată
69 1 Rg. 2, 5.
542
puterea celui rău70 potrivnică nouă. Ajunge numai să nu fim nepăsători.
54. Către Rufin isihastul
Simţi mulţumire sufletească datorită isihiei [la care ai ajuns], din pricina netulburării şi lipsei tale de frică. Căci, respingând toate lucrurile ce stau în jurul vieţii stricăcioase, şi statornicindu-te cu bucurie în liniştea ţărmului [vieţii] la marginea cea preabună a lumii, ocolind marea şi valurile neoprite ale suferinţei omeneşti, ai o singură grijă: cum să placi Stăpânului Hristos, pentru a fi slăvit şi pentru a împărăţi împreună cu El [în veci].
55. Către Dionisie
Câtă vreme urmează să mâncăm Paştele cel de Taină, să ne întărim bine picioarele sufletului nostru prin înfrânare. Căci prin aceasta sfărâmăm şi frângem ţepii ghimpelui celui inteligibil, împiedicându-i să vină [asupra noastră] ca un cap oarecare nevăzut şi subţire, iar apoi să intre în interiorul nostru.
56. Către Epifanie episcopul
Pentru ca trupul să rămână, cât este cu putinţă, liniştit şi să nu se tulbure din cauza vreunei patimi venite din îndestulare, trebuie să ne îngrijim atât de [rânduirea] cu măsură a vieţuirii celei mai înfrânate, cât şi de limita desfătării, punând drept hotar în fiecare situaţie nu plăcerea, ci necesitatea.
70 Cf. Lc. 10, 19.
543
însă, dacă nevoia se amestecă de multe ori cu îndulcirea (căci lipsa provoacă, prin pofta cea nestăvilită, plăcere, înfăţişând ca foarte dulce tot ce este din necesitate), nu trebuie să respingem nevoia din pricina desfătării ce o însoţeşte, după cum, potrivit cu cele de mai sus, [nu trebuie] să căutăm plăcerea, ci din toate alegând ceea ce este folositor, şi neluând în seamă ceea ce satisface simţurile, să ne împărtăşim totdeauna de ceea ce împlineşte nevoia, mulţumind lui Dumnezeu.
57. Către Eftimie episcopul
Să ne ferim de slugărnicie, de glume, şi de lipsa de înfrânare în ceea ce priveşte mâncarea, fiind cuvenit [lucru] a mânca cu bună-rânduială, cu cumpătare şi cu frică de Dumnezeu, şi mulţumind pentru cele ce sunt puse înainte.
58. Către acelaşi
Nepurtarea de grijă faţă de [mulţimea] mâncărurilor şi râsul fără saţ se face izvor şi sursă a răutăţilor. Căci râsul neînfrânat şi robia pântecelui nasc păcate fără de număr, iar preotul trebuie să fugă de orice păcat.
59. Către Timotei monahul
După cum cei ce intră în baie se dezgolesc de orice îmbrăcăminte, aşa trebuie şi cei care vin la viaţa ascetică să se dezbrace de toată materia cea lumească, pentru a petrece potrivit filosofiei [duhovniceşti]71 în sânul obştii celei dumnezeieşti.
71 f 4 IAocrocţia iubire de înţelepciune, viaţă sfântă, vieţuire cumpătată, viaţă ascetică.
544
60. Către Pavel monahul
După cum aud, ai îmbrăţişat de la prima oră până la apusul soarelui, fiind nepăsător şi înrobit trândăviei, numai lectura. Şi astfel, având un trup bine întocmit, stai nemişcat, ca şi cum ai fi legat cu plumb de scaun. Însă marele Antonie, corifeul nostru, nu făcea aceasta, ci, potrivit cu încredinţarea72 primită de la înger, uneori se ocupa cu lucrul mâinilor, iar alteori se ridica la rugăciune. Şi în acest fel a ajuns la iluminare, încât a putut spune la un moment dat unuia dintre filosofi: Aşa cum în firea celor create citesc neîncetat, ca într-o carte, cuvintele Domnului, tot astfel şi noaptea, fiind mai mult întuneric, vorbesc împreună cu Dumnezeu, încât arătându-se ziua o dispreţuiesc şi strig: Ce este între mine şi tine, lumină a zilei? Prin urmare, fiind cu luare aminte şi ştiind că dintr-o singură piatră nu se va construi nicicum o casă, să nu crezi că trebuie să cultivi numai una din virtuţi, adică pe cea a lecturii, ci să te ocupi de rugăciune, de psalmii cei binechibzuiţi, de priveghere intensă şi de altele. Fiindcă prin acestea vei putea să te zideşti [duhovniceşte] şi să placi lui Dumnezeu cum se cuvine, îmbrăţişând toată virtutea, iar murdăria şi balastul nepăsării înlăturându-le.
61. Către Olimpiodor eparhul
Dorind ca în viitor să construieşti un măreţ locaş de închinare în cinstea sfinţilor mărturisitori, care prin nevoinţe martirice, osteneli şi sudori au propovăduit pe Hristos, mi-ai scris, întrebându-mă dacă se cade să aşezi în Sfântul Altar diferite imagini. [Spui astfel că doreşti] să umpli pereţii de-a
72 TO rmobeiypa model, chip, prototip, semn.
545
dreapta şi de-a stânga cu animale vânate care să poată fi văzute pe pânze întinse de in, cu iepuri, căprioare şi alte animale sălbatice, dar şi cu vânătorii cu câinii alergând cu însufleţire după ele, cu năvoade care să fie întinse în mare şi cu tot felul de peşti ce sunt prinşi şi scoşi pe mal de mâinile pescarilor, şi, chiar mai mult, [că doreşti] să fie prezentate în lăcaşul lui Dumnezeu diferite înfăţişări din ghips spre desfătarea ochilor. Şi nu numai acestea, dar şi în biserica principală să aşezi mii de cruci şi descrieri de păsări, de animale, de târâtoare şi tot felul de ierburi. Cât mă priveşte, despre cele scrise, aş spune mai degrabă că aşa ceva este [un lucru] nechibzuit şi fără de minte şi ar fi spre înşelarea ochilor credincioşilor.
Dimpotrivă, se cuvine, potrivit cu gândirea cea sănătoasă şi raţională [a Bisericii], ca în Sfântul Altar, în partea de răsărit a acestui preasfânt loc, să fie înfăţişată numai o singură cruce. Căci printr-o singură cruce se mântuieşte neamul oamenilor şi se propovăduieşte pretutindeni celor deznădăjduiţi nădejdea. De-a dreapta şi de-a stânga să umpli pereţii lăcaşului celui sfânt cu înfăţişări istorice din Vechiul şi Noul Testament, prin mâna unui pictor desăvârşit, pentru ca aceia care nu cunosc carte şi nu pot să citească Sfânta Scriptură, prin vederea picturii, să îşi amintească de faptele cele bune ale celor care au slujit în chip real adevăratului Dumnezeu, şi astfel să fie stârniţi spre a-i întrece în izbânzile lor cele slăvite şi pururea pomenite, prin care au schimbat pământul cu cerul, preferând în locul celor văzute pe cele nevăzute.
Cât priveşte ansamblul bisericii, care este alcătuit din multe şi diferite anexe, este de ajuns pictarea în fiecare încăpere a unei cinstite cruci, iar cele de prisos cred că se cuvine să le lăsăm deoparte. În cele din urmă te sfătuiesc şi te rog să te înconjori şi tu, şi femeia ta, şi copiii tăi cu rugăciuni îndelungi şi cu credinţă fără de şovăire, cu milostenii neîncetate şi cu cugeetare smerită, cu nădejde nesecată faţă de
546
Dumnezeu şi cu studiul cuvintelor lui Dumnezeu, precum şi cu iubire faţă de semeni şi faţă de casnici, dar şi cu toate poruncile Domnului nostru Iisus Hristos, iar toate bunurile tale să le îngrijeşti, să le înfrumuseţezi şi să le păzeşti.
62. Către Iliodor silendariul
Prin minunile ce s-au întâmplat din loc în loc şi de fiecare dată în timp diferit, Domnul pe cei cu credinţă puţină şi pe cei necredincioşi îi cheamă la credinţă neclintită, iar credinţa şi nădejdea celor credincioşi o creşte şi mai mult, arătând cugetul lor întărit şi statornic. [Pentru această pricină] doresc să îţi povestesc una din nenumăratele minuni ale purtătorului nostru de biruinţă martir Platon, care nu numai în ţinutul nostru, dar şi în toate cetăţile şi în ţară, dăruind cu multă bunăvoinţă har celor care prin el se roagă lui Dumnezeu, arată tăria sa cea mai presus de minte.
în muntele care se numeşte Sinai, unde Moise a primit legea de la Dumnezeu, şi unde sălăşluiesc monahi din părţile locului şi străini, un oarecare bărbat, fiind după neam din Galatia, dimpreună cu fiul lui, îmbrăţişând viaţa monahală, a rămas acolo pentru mai mult timp urmând în pustie rânduielile nevoinţei. Într-una din zile însă, au urcat în muntele amintit anumiţi barbari elini în religia lor, şi întrucât li s-a interzis [să intre în mănăstire], i-au răpit degrabă pe cei care se nevoiau în afara mănăstirii, între care şi pe fiul părintelui din Galatia. Şi după ce le-au legat coatele la spate, i-au luat robi şi i-au trecut prin multe mănăstiri pustiite, purtându-i flămânzi şi goi, şi fără nici un fel de încălţăminte, prin diferite locuri potrivnice, fără de apă şi stâncoase, şi făcându-i prin violenţă şi silire să tremure, să sufere chinuri şi să le fie frică.
Bătrânul [tată], ascunzându-se singur într-o peşteră tăinuită, se tânguia neputând să suporte lipsa fiului său celui
547
cinstitor de Dumnezeu, şi îl ruga fierbinte pe Stăpânul Hristos, prin Sfântul Martir Platon, să se aplece cu milostivire [asupra lui]. Acelaşi lucru făcea şi fiul său ţinut în robie, rugând pe Dumnezeu, prin mijlocirea aceluiaşi martir, să îi fie milă de el şi să facă o minune. Şi întrucât au fost auziţi amândoi (părintele în peştera muntelui şi fiul în robie), se descoperă deodată [Sfântul Martir] Platon călare, aducând cu el şi un alt cal, şi se arată, astfel, copilului care priveghea şi care îl recunoaşte, pentru că îi văzuse de multe ori chipul lui în icoane. Acesta îi porunceşte să se ridice de îndată din mijlocul tuturor, să ia calul şi să urce pe el; şi într-o clipă, ca şi cum ar fi fost de păianjen, i s-au dezlegat toate legăturile, eliberându-se pentru cuvântul sfântului, doar el. Apoi, la un semn din partea lui Dumnezeu, tânărul s-a ridicat, s-a urcat pe cal şi l-a urmat cu curaj şi bucurie pe sfântul care îl călăuzea. Şi astfel, cu grabă şi cu iuţeală mare, Sfântul Platon şi tânărul monah, ca şi cum ar fi avut aripi, au ajuns la aşezarea bătrânului, care se ruga şi plângea; iar biruitorul martir, predând tatălui cu inima înfrântă pe fiul său iubit, s-a făcut nevăzut.
Aşadar, atleţii cei pururea pomeniţi şi preaslăviţi ai Stăpânului Hristos pot să săvârşească în tot locul, pentru cei care strigă prin ei la Dumnezeu, lucruri minunate şi mai presus de minte. Acestea ţi le-am scris pentru că eşti iubitor de sfinţi martiri şi nu te îndestulezi niciodată a-i pomeni pe aceşti preafericiţi mărturisitori [ai lui Hristos].
Lui Dumnezeu cinstire, slavă şi stăpânire se cuvine
în veci de veci. Amin!
Dicţionar de numiri şi titulaturi bizantine
Antipat [âv0u7iaTO;], în Roma antică, antipatul sau proconsulul era un magistrat învestit cu autoritatea de a guverna o provincie. Cf. LP, p. 144.
Arghirocop [dQyuooKOTroc], cel care fabrica monede din argint, argintar.
Cancelar f KayKCVAâpioc], oficial civil ataşat pe lângă un funcţionar de rang înalt sau funcţionar patriarhal la Ierusalim. Cf. LP, p. 681.
Candidat[îcttvbibdTOc], oficial militar ataşat al curţii imperiale; era un debutant în garda imperială, urmând ca mai târziu să devină titular. Cf. LP, p. 700.
Chensofilac [ia]vao()i3Aac,], era un fel de cenzor sau administrator al averilor publice sau personale. Cf. LP, p. 750.
Comite [Kcuppc], demnitar, conducător oficial al unei regiuni a imperiului. Cf. LP, p. 766.
Cubicular [Kou(3ouKÂdpLoc], şambelan, oficial al palatului, eunuc. Sclav care avea grijă de camera de culcare a stăpânului. Demnitar roman care se ocupa de camera de culcare a împăraţilor (lat. cubicularius, fr. cubiculaire). Cf. LP, p. 772.
Cursor[KOUQCTCOQ], curier, soldat în avangardă, înaintaş. Cf. LP,
550
Decan, cea mai de jos demnitate în garda imperială a curţii. Responsabil peste zece ostaşi.
Decanul [beicavoc;], titlu bisericesc, purtător de cârjă.
Decemvir[Kp7iQipoc;], unul din cei zece senatori ai marilor eparhii din epocă (cf. EPE, p. 14) sau desemna gradul militar de caporal. Cf. LP, 336.
Domestic [bopEcmKoţ], oficial al palatului imperial, subaltern al unui ministru sau al unui guvernator, ofiţer colector de taxe. Cf. LP, p. 380 Superior peste şcolile din Răsărit sau general în oastea eparhială din Răsărit a Imperiului; slujitor de casă, de-al casei; lat. domesticus, domusgr. Adpoţ. Cf. http://www.stougiannidis.gr/byzofficial.htm.
Duce [OUKX);], conducător al unui mic stat, titlul purtat de membrii familiei imperiale; titlu purtat de conducătorul unui ducat, titlu nobiliar superior marchizului şi inferior prinţului, mare senior feudal sau conducător militar al triburilor germanice (lat. dux,-cis) [n. tr.].
Ecclesiecdic[EKKApcriEKiKoc], reprezentantul legal al Bisericii, consilier juridic al Bisericii, oficiu de judecător bisericesc. Cf. LP, p. 433.
Ecdic [K6LKOC;], reprezentant legal sau avocat public sau al Bisericii. Cf. LP, p. 427
Eksceptor [KCHCCTITCOQ], secretar, copist, mandatat cu semnarea de decrete, asistent la Sinoade. Cf. LP, p. 438.
Excubitor[,KOU(3ÎTCOQ], soldat ecvestru al gărzii de corp imperiale bizantine.
Eparh [cnaQXPc], conducător administrativ al unei provincii a imperiului, prefect, procurator, exarh. Cf. LP. n. 511
551
Hartoular [xapxouAâoioc;], cel care păstra arhivele structurilor administrative imperiale. Cf. LP, p. 1519.
Ilustru [iAAouaxQLOc], strălucit, celebru, demnitate socială. Cf LP, p. 673.
Kastrinsie, diaconul din soborul liturgic care îmbracă arhiereul, tămâiază şi poartă Sfântul Aer. Cf. E11E, 11 A, p. 192
Kinsoualis Klisoulie [icrVCTOudAioc sau KArjcroudAAioc], responsabil pentru întocmirea listelor cenzorului. (Cenzorul în Antichitate era un magistrat care avea misiunea de a face recensământul persoanelor şi al averilor şi de a supraveghea moravurile publice.) Cf. LP, p. 750
Magistrian [payicrxQiavoi;], demnitar politic şi militar în Bizanţ. Cf. LP, p. 819.
Memorialiu [pepopidAioc], notar sau copist. Cf. LP, p. 842.
Nomicos [vopiKog], învăţător al legii, jurist; cel care prezintă şi urmează legea mozaică. Cf. LP, p. 918.
Numer [voupepoţ], soldat independent, mercenar, aparţinând unei unităţi din infanteria romană, cu un efectiv reprezentând a zecea parte dintr-o legiune sau o cohortă; fost soldat. Cf. LP, p. 923.
Numerariu [voupeQdQioq], contabil, finanţist, funcţionar în contabilitate. Cf. LP, p. 923.
Palatin [7iaAaxivoc], titlu dat unui mare demnitar care îndeplinea anumite funcţii la curte sau la palatul unui împărat, rege sau al unui mare senior [naAaxivoc, palatinus]. Cf. LP, p. 998.
Primiscrin [rcQipicncQiviog], secretar şef, funcţionar de rang înalt, cleric cu funcţie administrativă mai importantă, cf. LP., pag. 1132.
552
Primat[TTQCOXCUWV],conducător, primat, mare dregător.
Protector[TTOOTTÍKTCÜQ],apărător, protector, care exercită un protectorat asupra unui teritoriu sau asupra unei persoane. Gardă de corp a demnitarilor bizantini. Cf. LP, p. 1189.
Referendar [Q(j)QvxâQio;], cel care este trimis de arhiereu pentru a transmite mesaje.
Rogat[poyaxóc], convoacă martori vrednici de crezare la o judecată. Cf. LP, 1217.
Satrap [craxQâ7xr];], guvernator cu puteri nelimitate al unei satrapii în Persia antică. Persoană care exercită o activitate tiranică; despot; dictator; tiran.
Scholastic[axoAaaxiKÓc], demnitate imperială bizantină. Iniţial erau numiţi scholastici toţi cei care aveau formare intelectuală, ulterior acest titlu fiind restrâns numai la aceia care studiau în cadrul anumitor şcoli imperiale filosofía şi retorica. Din secolul al IV-lea, scolasticii au fost asimilaţi avocaţilor, ei fiind obligaţi să profeseze, după urmarea şcolilor imperiale şi a studiilor juridice, slujba de avocat. Nu puteau să profeseze nici o altă slujbă. La ieşirea la pensie, aceştia primeau foarte multe privilegii, iar unii dintre ei îşi continuau activitatea în sânul Bisericii. MévxCou Kcovoxavxiva, LvpfoAai eic, zrjv peAerpv TOV oixovopiKov Kai KOLVCOVLKOV fi’tOV T7)c, np(ÓLprC. fvC,aVT LVf¡C ţiepLÓÓOV,
AGrjva, 1975, pp. 2-3 21.
Scholar [crxoAâQioc;], cel care era încadrat în şcolile imperiale ale Antichităţii.
Scriniar [oTCQiviâQiog], arhivist sau secretar; funcţionar de cancelarie, care redacta şi copia acte. Cf. LP, p. 1242.
553
Selariot[aeAaTLCOTrjq], posibil ofiţer de cavalerie. Cf. LP,
p. 1228.
Silentiar [criAevxidQioq], este elenizarea latinescului silentiarius. Silendarius era un titlu imperial conferit responsabilului pentru ordine şi linişte la Marele Palat. Atribuţiile acestuia erau de a menţine liniştea şi rânduiala în timpul audienţelor şi de a convoca adunarea sau consistoriul membrilor consiliului imperial. În secolul al IV-lea are sensul de consilier al unui demnitar imperial. A se vedea: http://ivwzo.stougiannidis.gr/byzofficia.htm.
Simpon [7up7iovoc], funcţionar, asistent de magistrat, ajutor de judecător. Cf. LP, p. 1289.
Sinclitic [auyKAr)TiKoq], senator sau oficial de rang înalt cu atribuţii în ţări stăine. Cf. LP, p. 1271.
Stratilat [axQaxr)Aaxr)q], conducător de oşti, general. Cf. LP,
p. 1262.
Taxeot [xaccoxpq], ofiţer al demnitarilor imperiali, comisar, membru al miliţiei palatine imperiale bizantine. Cf. LP, p. 1372.
Tribun [xoipouvoq], magistrat roman însărcinat cu funcţiile militare şi civile; notar imperial, judecător militar, funcţionar imperial. Cf. LP, 1407.
Indice de termeni
A
Acedie – 67,393,422,449,478, 488, 505, 515, 529 Afecţiune – 118, 200, 251, 368, 379, 382, 488
Ajutorul lui Dumnezeu – 263, 296, 303, 331 Apostazie -122 Apostol – 42-44, 59, 61-62, 64, 69, 73-74, 79-80, 82-84, 86, 89-104,114,117,122,130, 137-138,140-142,151-152, 161,164,166,177-180,187, 189-190,195,197,202,204, 206-208, 213,223-245,248, 257,260,269-270,275,278, 287,290,300-303,305,309, 314,318,321,322,326-327, 352, 357-360, 364-365, 375, 385,415,422,425,430,433, 474,493,503,509-510,519, 527
Arhimandrit – 195, 202, 211- 212,217,224,226,391,407, 411,414,446,449,474,532 Asceză – 112,200, 211, 266, 275, 394,472, 496 Ascultare – 54, 59, 79, 84, 85, 133,151,160, 468 Atotbunătate – 165 Atotînţelept – 88, 95, 233, 356, 369
Atotputernic – 88-89,233,293, 369, 376
Atotsfânt 126, 281
Atotţiitor – 89,120, 210
B
Bărbăţie – 67, 72, 99,113,129, 135,162,219,259,284,350, 362,375,419,442,472,520, 532
Biserică – 12-13, 38, 48, 82, 140-142,145,182, 223, 261-262,265,269-270,287,
304,317,330,336,349,355, 377, 384, 452, 491,514, 545
Blândeţe -196, 272
Boală -112,151,201,232,262, 368,375,379,386,393,465, 476, 479
Botez – 61,136, 269, 318, 419, 470, 475
Bucurie – 64, 83, 85, 99,133, 149,162,172,175,185,221, 235,248,256,259,271-272, 299,301,304,318-319, 344- 345,381,384,397,413,425,
450,470,476,493,500,517, 524, 530, 542, 547
Bună-chibzuinţă – 259,278,298
Bună mireasmă -114,135,221, 447, 453
556
Bunătate – 80,96,127,165,184, 224, 243, 259, 270, 332 Bunăvoinţă – 165,197, 344, 350
C
Canon -150, 414,
Carte de despărţire – 264 Casa cea duhovnicească – 467 Catehumen -136 Căinţă – 39, 237,478, 514 Călcare de poruncă – 274 Chinuri veşnice – 261, 291 Chip de rob – 84 Chipul şi asemănarea Domnului -134, 270, 301 Cina cea dumnezeiască – 248 Cină – 248,
Cinstire – 94,104,112,163,180, 205,260,266,267,296,326, 350,359,378,392,397,410, 453,486,487,491,496,501, 528, 547
Cinstitor de Dumnezeu – 146, 547
Cleric – 21,155, 376, 449, 551 Coetern – 281
Contemplaţie – 147, 212, 377 Corabia bisericii – 76 Creator – 87,48,60,87,120,129, 152,184,208,255,331,341, 373, 453, 502
Credinţă – 21,41-42,46,54,61, 62, 66-67, 69, 82,85, 87,92- 93, 98,140,142,151,176, 178,183,197,209,215,232, 234,241-242,257,263,278, 283,284,289,291,299,303, 314,317,327,334-336,343, 345-355,359,360,368,371, 392,403,433-434,440,453,
465,468,477,481,486,489, 492,493,501,505-506,530, 531, 539, 545-546 Cruce – 38, 48, 77, 79, 83,145, 168,183,285,293,316,322, 364, 385,470, 515, 533, 545 Cuget – 44, 50,101,103,120, 132,148,155,160,195,216, 232,243,286,292,313,330, 336,345,362,368,414,435, 458, 468, 519, 523, 529 Cumpătare -103,106,199,373, 440, 455, 543
Cunoaştere dumnezeiască – 245, 402
Cunună de spini – 274 Curaj – 377,402,421, 448, 520, 547
Curăţie -147,480 Curv’ie – 251, 259, 381-382,
384, 406,423, 459, 475 Cuvântul lui Dumnezeu – 67, 69, 79,184, 264, 292, 444- 445, 532
D
Deofiinţă – 69, 73-74,140,184, 281′
Desăvârşire – 21, 86,184, 230, 462, 265, 498, 539 Descoperire dumnezeiască – 228
Desfătare – 56,195, 221, 235, 237,258,272,343,391,398, 409,468,475,517-518,525, 545
Desfrânare -167,174,237,249, 252,313,340-341,365,396, 400,468,479, 517-518 Deşertăciune – 49,107,119, 190, 206, 236, 263
557
Deznădejde – 46, 54,122,129, 232-234,244-245,258,286, 343,371,384,386,419,423, 447,464,487,489,504,531, 534, 536, 539
Diavol – 39,49, 59, 74, 81, 84, 122,124,126-128,130,141, 154,156,160-161,166-167, 183,193,202, 206-207, 210, 213,228,232-233, 248-252, 254,258,269-270, 274,276, 278-279, 292-293, 299, 313-
314,316,320-321, 327, 348, 350, 365,368-370, 376-377, 379, 398, 405,409, 427-428, 435, 437,439-450,453,456, 461-463, 472, 474, 477,481- 482,494,496,499,504,511, 520, 523, 528, 536, 538, 540- 541
Discernământ – 234, 519 Doctor de suflete -123,370,434 Dogmă – 141, 225, 345 Doxologie – 48 Dragoste – 157,158,182, 207, 257,259,264,280,281,303, 324,326,334, 347,348,350, 371,372,396,421,456,469, 480, 487,491, 501,515 Dreptate – 41, 50, 88, 90,132, 151,171,234,276,299,312, 331, 357, 363, 371, 422, 435 Drept-credincios – 240, 244 Dreptslăvitori – 91, 366 Duh – 52,101,110,115-116,140, 142,153,163,191,209,233, 237,275,277- 278,281,333, 345,365,369,400,444,455, 479,490,498, 514,517, 519- 520, 539
Duhovnicesc -18,20-21,23,46, 57,142,181,191,193,199, 231,265,287,311,319,337, 362,379,400,419,428,453, 463, 495,497-498, 519
Dumnezeiasca Liturghie – 319
Dumnezeire – 69, 74, 83, 95,
115.140- 141,147,153,184, 268, 318-319, 332
Dumnezeu – 10, 22, 37-39,42, 43-61, 63-71, 73-74, 76-77, 79-80, 82-98,101-102,104- 116,120-125,127-134,136-
138.140- 149,152-153,159, 161-169,171-176,179-182, 184-187,189-193,195-198, 202, 204-207, 209-213, 215- 216, 218-219, 221-222, 225- 229,231-236, 238-239,241, 243-246,248, 250-251,253, 255-257, 259-260, 262-272, 275-280,283-285,287,289, 291-303, 307, 309-316, 319- 324, 326-336, 339-344,347, 348-352, 354, 356-373, 375- 380, 382-383, 386-387, 389- 390,393-394,397,399-402, 404-407, 409-416, 418-422, 424-427, 433-437, 440-445, 447-448,450,452-454,458, 461-463, 466, 468-478, 480- 483, 485-494, 496-499, 501- 509, 511, 513, 516-517, 519- 534, 536-538, 540-541, 543- 547
E
Egumen – 54,182,199,450
Epicleză – 58
Episcop – 9-11, 25, 30, 81,101, 113,119,136,155,161,171,
558
179,196,244,247,261,266, 269-270,288, 303-307,314, 318-319,327, 348,411,415, 440-441,444,448,453,455, 476,490-492,509,524,534, 541-543 Eros – 30, 251 Eteric – 332
Evanghelie – 14, 61-62, 65-66, 140,178,188,248,254,263, 311,321,327,377-378,422, 511
Evanghelist – 51, 91,116,153, 268, 318, 339,420 Evlavie -101,112,122,147,178, 319, 334, 410, 423,486, 518
Fapte bune – 46, 59, 82,138,
141,355, 366, 373,442 Făgăduinţă – 205, 216, 299, 311, 331, 385, 424, 486, 504 Fărădelege – 63, 227, 231, 235, 254-255,280,362,460,465, 479, 481, 518, 532, 536 Feciorie – 112,146,188, 296 Fiinţă – 44, 88,119,120,132, 140,152,169,184,322,332, 351, 435, 450, 492, 535 Fiul lui Dumnezeu – 61,63,69, 90,120,125,141,143,168, 401,419, 489
Frica de Dumnezeu – 82,147, 299,301,319,321,410,448, 486, 543
Gând – 47,105,155,198, 201, 274, 366, 369,398,427,471, 492, 540-541
H
Haine de piele – 275 Har – 37,49,101,117,153,181, 192,255,260,290,319,327, 363-364, 369, 425, 433,480- 481,484,487, 506,516, 546 Harismă – 85,113,163,181, 188,278,336,440,482,490, 506, 536
I
Iad – 43, 59, 68, 78,140,190, 195,198,237,244,250,261, 273,291,351,368,457,460, 474, 536, 539
Iconom – 53, 221, 300, 407, Iertare – 85, 290, 320, 334,336, 470,480, 516, 491 Iisus Hristos – 48, 57, 61, 65, 90-91,109,132,137-139, 142,146,155,168,206,232, 234,259,270,278,365,368, 371,401,408,412,417,419, 425,449,462,472,490,519, 532, 546 Infern – 516
Invidie – 86,101,192,249,304, 337, 365, 371,404,448-449 479, 520
Ipostas -119,140,149,152,299, 401
Isihie – 318, 371,498, 542, Ispită – 39,51-52,126,156-166, 186,193,195,228,237,253, 271,375,378,384,397,402, 417,456,472, 517, 532, 540 Istovire – 150,153,160, 252, 260,262,263,276,380,385, 473, 540
Iubire – 68, 204, 212, 234, 249,
251,254,299,305,328,347,
559
410,431,470,501,510,543, 546
Iubirea lui Dumnezeu – 45,68, 142
Izvorul înţelepciunii – 198,454
î
îmbuibare – 238, 297 împăratul veacurilor – 256,304 împărăţia cerurilor – 57,61,246, 398-399,493, 498 împărtăşanie – 379 împrăştiere – 477, 517 îndelungă-răbdare – 259, 337, 370, 531
îndrăznire -153,217,224,228, 233,285,299,309,327,367, 399,419,430-431, 436,485, 493
înfrânare – 61,103,109,147, 162,174-175,181,192,212, 229-230,343,362,371,385, 400,459,486,518,531,537, 542-543
îngâmfare – 40, 79,101,106, 150,196,220,226,418,374, 464, 537
înger – 64-65, 75, 99,112,116, 127,143,146,167,179,198, 208,211,223,228,233,239, 250, 255,363, 305,319-320, 329,354,363,369,387,410, 453,458,465,480,493,504, 517, 524-525, 536, 541, 544 întristare – 41,43,161,192,237,
271,300,325,335,363,371, 378,397, 411,425,469,488 înţelepciune – 49, 69,103,120, 182,248,254,281,284,337,
432,492,497,502,507,519, 530, 537, 543
înţelepciunea lui Dumnezeu – ‘ 94,142
învăţător – 91, 261, 501, 551 înviere – 87-88,102,116, 209, 256,272,291,308,327,411- 412, 418-419,467, 538
J
Jertfă – 51, 72-73, 86, 203, 268, 316,349,361,407,472,480, 499
Judecător – 98, 279, 304, 312, 316,331,364,390,468,550, 553
L
Lacrimi – 48, 84, 92,125,131, 193,215,224,227,233,260, 270,309,363,369,378,383, 415,416,419,425,436,440, 447,449,457,472,478-479,
481,517, 523, 534-535 Lăcomie – 157, 240, 243-244, 261,247,440,394,406,475, 499, 518
Lenevire – 288,430, 517 Lepădare – 22,203-204, 227, 242, 525
Libertate dumnezeiască -153 Linişte -162,215,285,312,319, 375,406,451, 519, 542 Litanie – 414 Liturghisitor – 91 Lume – 60, 71, 82, 90, 94,115, 123,132,144,154-155,164, 174,180,188-189, 203-204, 224,227,239,251,256-257, 264,271,278,287,293,297,
560
300,354-356,359,389,410, 427,495,508,513,515,518, 535, 541
Lumina cea neapropiată -120, 340
Luptă – 22,45,47,59,61,64,67, 74, 98,103,126,158,166, 197,199-200, 210,212,218, 234,251,291,311,348,362, 365, 368, 371, 375-376,379-
380,387,392,394,425,430, 434, 438-440,445-446,450, 452, 458, 472,478,483,491- 492, 496, 520, 536, 539, 541
M
Martir – 315, 397, 546-547
Mădular – 74,104,165, 232,
234,252,255,266,296,320- 321,336,384,396,398,415, 435,458,481,490,516-517, 519-520, 539
Mănăstire – 9,13,195,198,203, 389, 439, 546
Mâhnire – 50,122,233,239,156, 270-271,289,300-301,369, 375,416,430,438,442,450, 481, 524, 484
Mâna lui Dumnezeu – 271
Mândrie – 101,132, 216,237, 280, 331, 346, 418,423,433
Mângâiere – 64, 91,153,166, 247,256,379,392,405,422, 456,458,460,513,527,530- 531
Mângâietor – 281
Mânie – 82, 95,135,161,176,
181,183,187,205,214,257, 262,310, 314, 323,336,339,
365,371, 378,394,407,448,
455,464,470,473,475,488, 496, 518, 520
Mântuire – 41,43, 79, 90,102, 138,142,149,153,163,168, 177,190,198,218,221,251, 255,264,275,373,380,405, 423,437,439,471-472, 480, 524, 536, 538
Milă – 54,165, 216, 219, 222, 249,262,270,447,453,473, 475, 527, 533, 547
Milostivire -162,260,330,400, 471, 535, 547
Minune – 89,147,269, 341, 547
Moarte – 37, 40, 48, 58,111, 133-134,138,168,174,187,
199,202,205,218,241,258, 273,280,283,285,287,296,
306,315,333,341,353,393, 400,407,409,416,419,432, 460,474-475,519,523,525, 535
Monah -13,163,167,215,335, 501, 516, 547
Mortalitate – 206, 208
Multmilostiv -166, 270
Mulţumire – 162,210,218,227, 230,273,301,307,312,345, 350, 352, 362
N
Naştere din nou – 136
Nădejde – 43, 87, 98,162,176, 209,228,234,259,263,273, 286,363,368,371,381,392, 397,399,423,438,457,460, 477,489,502,506,531,535, 538, 545
Nepăsare – 22,121,161,163, 287,307,357,423,437,444, 452-453, 520, 527
561
Neprihană – 47,98,99,103,112, 118,122,145-146,182,185, 211,224,227,241,249,255, 257,309,317,345,382,426, 436, 444, 472,478,489-490, 499, 537
Neputinţă – 52,196, 283, 309, 337, 347, 368, 391, 472, 486 Nestricăciune – 88, 206, 458 Noul Testament – 286, 514, 545
O
Obşte – 59,142,145, 238,246, 251, 319, 390, 418-419, 537 Om – 38, 46, 48, 51, 57, 81, 83, 90-91, 94,102,105,110, 114-115,121,138,141,156, 158,160,164,166,169,174, 185,198,209,228,233,236, 241-242,245, 250,262,267- 268,271,281,283,287,294,
297,308,315,318,320-322, 326-327,353, 371,373-375, 378,380,382,386,394-395, 401-402,405,416,432,435, 440,448-449,454-456,458, 460,463-466,469,482-483, 494,515,517,519,523-524, 527, 529, 531, 536, 539 Omilie -152,155 Osândă – 59, 84, 89,102,168, 174,182,222,249,255,261, 282,293-294,321,329,335, 341, 398, 403, 488, 516, 532 Osteneală – 105,130, 204, 209, 251, 258,464,487,508,518- 519
P
Pace – 52,65,113,118,310-311, 313,325,403,425-426,438, 441, 445,458, 531 Paradis – 14, 38,271, 275, 516, 535
Patimă – 83-84,184, 226, 234, 254,315,323,337,371,380, 488, 491,497, 503, 509 Păcat – 22, 39, 46, 74,109,112, 132,161,167-168,174,177- 179,196,206,208-209,227, 234,241-242,255,257-258, 277,287,299,305,331,340,
342,366,371,384,388,393, 408,416-417,419,428,437, 443,460,482,488,493,524, 531, 535, 543
Părinte duhovnicesc – 337 Păstor – 95,136,143, 204, 266, 422, 448,472
Pâine duhovnicească – 81 Plăsmuire – 45,87,114-115,138, 145,147, 270-271, 276, 538 Plâns – 162,190, 204,214,216, 257,416, 524, 500 Pocăinţă – 176, 210, 225, 235, 258,287,313,333,347,353, 367,372,382,437,469-470, 477-479
Pofta trupului – 200, 234, 250, 291, 383
Pogorâre – 58, 332 Post – 181, 234, 270, 279, 371, 396,402-403,468,475, 517- 518, 521 Preştiinţă – 290 Priveghere – 50, 230, 283, 362,
368,403,427,437,489,517, 544
562
Proroc – 38, 40, 47, 50, 62-64, 68,77,85-87,94-96,105,114, 116,126,144,154,159,164, 176,178,189,191,197-198,
210,213,219,241,253,258, 261, 263-264,268, 294, 300, 307,311, 332, 340,342-343, 355-356, 364,366,382, 387,
391,393, 414-416, 419-420, 422, 436-437, 441,448,452, 469,472,476,481,495,507, 511, 518
Protopărinţi – 255, 274 Psalm – 46,’52,83-84,169,196, 205,208,215,217-218,225, 228, 232, 244-245,247-248, 254-255,259,305,316,340, 343,357,389,395,403,414, 432, 466,491,498, 544 Pustie – 14, 86,161, 200,225, 227, 357, 451, 458, 518, 546
R
Raţiune – 44,131,202,347,373, ‘ 480
Răbdare – 45, 56, 91,135,150, 161,185,193,203,205,219, 223,234-235,259,312,337, 349,354,368,370-371,375,
380,392,403,412,423,430, 438,446,450,465,489,498, 503, 508,531 Răstignire – 359 Răutate – 14, 42-43, 62-63, 71, 96-97,132,161,171,175, 181,226,232-234,242,270,
323,328,345,347,354,355, 364-365, 369, 404, 442-443, 483,487,500,509,528,538, 540
Război – 40,45,126,148-149,
152,158,209,210,214,371,
375, 377, 379, 383-384 406- 407,428,439,444,475,495, 541
Râvnă – 48-49,58,61,64,70, 100,143,160,167,193,199, 203,205,209,217,222,266,
269,290,292,311,326,348, 393,430,445,464,467,477, 483-484,492-493, 497, 506, 518, 530, 532-533
Retragere – 11, 230, 361, 425
Rugăciune – 11,14, 22, 39,42, 46,49,51-52,56, 58, 60, 77- 79, 81, 86, 90-91, 96,108, 150,188,197,215,227,229, 232-235,244,254-255,259, 272-273, 276-277,286,289, 294,324, 333, 335, 355, 362- 363,365, 368-369,371, 375-
376, 379,385, 389, 400, 402- 403,410,412, 414,416-417, 423-427,430,432, 441,455, 457,459-460, 466,474-475, 477,479,481,483, 487-488, 490-492,498, 502, 506-508, 517, 529, 531, 537, 544
S
Sărăcie – 41,132,203,406,441, 526
Scriptură – 52, 61, 68, 71-72, 101,109-110,114,137,140, 143,169,219,222,241-242, 245,247,265-266,270,292, 300-302,315,321,328,332, 334,336,339,367,382,398, 404, 407, 423, 440, 469-470, 528, 541, 545
563
Sfânt – 53,58-60,103,110,122, 136,141,147,184,193,209, 213,225,249,254,264,278, 281,283,287,292,318,327, 345-346,349, 361, 378,399,
412,419,430, 435,449,478- 479, 513,528, 545
Sfânta Masă – 58
Sfântul Duh – 110,140,142, 163,209,278,333,345,490, 514, 519
Slavă – 22, 37, 69-70, 87,100, 115,144,154,156,164,191- 192,195,206,210,222,225- 226,256,258,260,286,291, 297,298-299,303,325,332, 366,371,374,385,395,419, 431,445,453,455,462-465, 481,499,509,513,519,540, 547
Slavă deşartă – 154,191,195, 226,297-298,371,394,402, 462-464, 520
Smerenie -14,38,117,127,167, 188,196,206,331,367,375, 385,418,447,464,469-470, 473, 512, 519
Soarele dreptăţii – 295,452,489
Spovedanie – 390,437,469-470, 521, 528
Stareţ – 9,13,59,407,450,467, 510,518
Stăruinţă – 56, 59,196, 219, 234′ 376,412,423,430,438, 450, 465, 502
Suferinţă – 57, 59, 62, 84,131, 147′ 153,155,163,232,243,
258,301,305,313,365,372, 390,438,445,450,480,488, 518,521, 539. 541
Suflet – 39, 67,109,114,118- 119,121,141,173,175,177, 179,185,189,193,201,206, 210, 212,214, 223-224, 228,
239.243.248.257.271- 272, 289-290, 314,325,347, 352-
353.357.363.368.370.378, 382, 387-388, 390, 392,403, 412,432,441,445,447-448, 455,461,463,465,470,477,
485,504,509,511,513,517, 529-530, 537
T
Taină – 48,91-92,140,145,213,
238.246.297.319.370.378, 419, 422, 432,524, 542
Talant -181, 495 Tăcere – 108,149,155,157, 181,186,247,319,345-346, 358, 409, 447, 464, 503, 522 Tânguire – 84, 216, 289, 336, 472, 502, 509, 523-524 Templul lui Dumnezeu – 517 Tradiţie – 13,14,19,38, 248 Trândăvire – 161,163, 208, 266 Treime -140
Trezvie – 105, 209, 218, 275, 357-358, 417
Tristeţe – 42, 64, 85,108,113, 122,125,135,156 209, 233-
234.239.271- 272,337,367, 372, 380, 425, 518, 525
Tristeţe după Dumnezeu – 272 Trufie – 102, 229, 331, 370,463 Trup şi Sânge – 58, 238, 491
U
Ucenic – 9,14,44,74,82-83,125,
197 118 148 164 1Q4 9f14
564
240, 257,261-262,278, 281, 345, 358,424,429,451, 510- 511, 513, 532 Umilinţă – 206,479
V
Veac – 9-10,12,20,37,43,87,88, 96,102,135,137,157,158, 166,172,182,202,205,220, 240,256,273,292,297,300,
302,304,309,330,332,349, 356-357,362,365,417,419, 448,454,469,473,476,486, 515
Vechiul Testament – 72, 80, 153, 264, 286,433, 514,545 Verhovnic -178 Veşnicie – 182, 373,419 Viaţa de veci – 81, 378, 382 Viclenie – 53,83,123,157,240, 499
Virtute – 42, 51,100,112,129, 174,188,191-192,195,216,
233-234,266,275,282,298, 304-305,311,326,369,371, 386,399,428,460,497,506, 526, 531
Visterie – 262,393, 511
Vrăjmaş – 52, 60,67,73-75,153- 154,156,166,186,196,207, 210,212-214, 218,231-234, 247,249,254-255,271,273, 284,292,299,313,316,321, 324,326, 351, 365, 369,370- 371,376, 378-379, 383,387-
388,394, 396-397,400-401, 403,405,407,412,421,428, 430,435,442,446-448,454, 490,491-492,495, 500, 511,
515,517, 520,535, 539-541, 558
Z
Ziditorul a toate – 185,226,297
Indice de referinţe scripturistice
Vechiul Testament
Facerea
1, 26-110 1, 28-115
1, 29-30 – 373
2,7-87,114
2,19 -144
2, 22 -145
3.1- 271
3, 6 -133 3, 14 – 222
3,15 – 74, 540
3,18-274 3, 21 – 134,139 4,23-533 5, 24-110 5, 29 – 76 5,30-533
6,10-119 8,21-321 9, 20 – 82 9, 25 – 76
9,27-344
12.1- 200
12, 3 – 280
13,11-339 14,20-213,363
15, 6-87
16, 1 – 93
16,14-93
16,1-2-93
17, 14-42
18,27-514
19,11-412
22, 5 – 354
23, 6 – 410
24, 2 – 297 24, 9 – 297
24, 22 – 72
25, 25 – 409 28,20-111 29, 17-478
33,11 -127 34, 2 – 201 37, 7-359
37,17-200
39.7- 128 40, 9-73 40,16 – 73
40, 22 – 73
41, 40-359
47,31-229
48.13- 20 – 79
48,19 -175
49.14- 15 -105
Ieşirea
1,12 – 539
3,2-433
3,5-528
3.7- 438,450,480
4, 3 – 89
5, 3 – 86
566 Sfântul Nil al ancirei epistole
5,7-193 9, 13-450
11, 29-374
12, 9 – 268
14, 13 – 223, 236 14, 15-16-414 14,21-27-325
14.25- 285
14, 30 – 480
15, 10 – 347 15,13-15 -193 16,13 – 82
16, 26 – 94 16, 33-110
17.11- 39, 77
17.12 – 77 17,16 -166
20.11- 94
20.12 – 279 20, 21 -123 23,1-418 25,3-4-470 30, 24 -135
32.1 -161
33, 7 -199
33.12- 112
34.13 – 459
34, 29 – 89 34, 32-35 – 92
38.25- 27-203
38, 26-108
39, 43 – 77
40.1 – 357 13, 1 – 127, 135 13,45-46-446 13,47-136
14, 21-22 – 472
15, 25 – 72 15,31-320 19,3-402 19,23-431 27, 5 – 441 26, 6 – 442
26.6- 7-113 26, 32-33 – 522
Numerii
5.2- 3-447 6,1-21-449 11,18-82
12, 10-250 13,17-61
16, 48 – 78
17, 8 – 89, 235
21.18 – 92 21, 27-92
25.7- 237
27.18 – 511
Deuteronomul
5,16 – 279
8.3- 431 11, 29-68
13, 6-8-445 15, 17-292 18,15 – 95
18.19 – 95
Leviticul
2,11 -190 6,5-433 9, 3 – 470 9, 22-23 – 77 9, 24 – 77 20, 8 -148 25, 5 -121
27, 9 -149 27,12 – 68 28,7-421
28. 43-44 – 80Indice de referinţe scripturistice
567
32, 6-92 32, 8 – 410 32, 39 – 471
Iosua
1,17-61
2,1 – 61 2, 6 – 65
10.12- 13-325
10.13- 294 13, 8-60
14.15 – 70
Judecătorio
5, 21 – 75
6,40-264 15,16-19 – 477 16, 21 – 233, 369
1 Regi
1.13- 415 2,4-233,370 2, 5 – 541
3,1-511
11.2- 274 14,43-229
16.13- 14-213 17,50-324
22.2- 449
24,22-328
2 Regi
4,12 -176 6,25-40
7.15 – 398
7,19-427
7,27-426 12,12-472
15, 16 – 331
16. 13-381
20, 3 – 256
3 Regi
6.1- 287 14,25-26-444
17, 9 – 307
17,19 – 309 19, 5-6 – 81
19,19-511
4 Regi
1.2- 202, 476
2,11-112
2,13-296
4,27-480
4.36- 233
4.37- 369
5,12-236
7,16 – 40 19, 34 -171
21.11- 330 25,1-30 – 209
I Paralipomena
18, 10-11-444
21,15-513
Estera
7.1 – 285
Iov
1, 9 – 350
2.1 -166
2,5-7-457
2, 8 – 524
4.11- 484 7, 8 – 367 9, 5 – 446 9, 17-162 3 8—31(5
568Sfântul Nil al Ancirei epistole
9, 30-47 12, 4 – 219 12, 5 – 219 12, 21 -107 12, 22 – 324 14, 1-2-408 17, 9 – 367 20,18 – 244
22.14 -124 24, 8 – 385
28.14 – 69 32, 6 – 308
33,14-19 – 308 38, 8 – 538 38,17-78 38, 36 -145 40, 8 – 507 40, 22 – 428 41,1 – 316 42,13 -13417, 36 – 377 17, 37 – 214 17, 42, 46 – 75
18.1 – 69 18,11 -144 19,4-243
19.8- 371
20.2- 480
21.1 – 83, 84, 219
21.2- 339 21,6-331
21.8- 339 21,23-539 22, 6-83 24,14-539 24,19-277
26,14 – 474,488 26,18-111
26, 20 -187 27,1-368
27, 3-65
Psalmii
211-423 3,1-2-386 4,1 – 447 4,8-397,441 5, 3 – 467
5.11 – 357
5.12 -125 6,10 – 465
7.14 – 63
7,16 – 285, 316
9.15 – 285 9,16-316 9,37-480
16, 3 – 330
17, 9 – 215 17, 3 – 265 17,13 – 46 17, 14-40427, 10 – 259
28.9- 377
29, 6 – 330
30.15 – 255
30.16 -186
30.18 – 280
30, 26 – 403
31.10- 96 32, 5-54 32,7-413, 414
32.10- 11-41
32.18- 43
32.19- 45
33,1-358,363,437 33,6-526 33,13 – 519 33,17-481
33.18 -186, 387 34,9-458569
35, 6 – 312, 364
35, 8 -172
35.10- 211
36,5-449
36, 6 – 340
36.7- 340
36, 24 – 537 36,34-423 37,4-7-458
37.7- 252
37, 8 – 252, 331
37.10- 457 38,10 – 271 38,14-15-416 39, 1 – 228
39, 6 – 263
41, 3 – 125, 276, 478
43, 6 -154
43.27- 331
44,13-442
44,15 -145
44,19 -164 45, 3 – 434
48.3- 490
48.4- 50 48, 12-48 50, 9-47
50.11- 333
51.7- 358
54, 6 – 217, 487 54, 22 – 65
54.27- 218
55.1 – 210 56, 8 – 252
58.1 – 232, 369 59 – 208 60,3-405
61.7- 462 61, 8 – 481 61,9-341.342
61,11-343 65, 11-206
65.19 – 255
67, 19 – 327 68 – 208
68, 25 -139 70,14 -169 70, 23 – 220
72.2- 361 72, 9 -192
72, 14 – 55, 406
72.19 – 356
72, 20 – 513 72,27 – 462
73, 21 – 259 75,10 – 480 76, 1 – 531
76.2 – 474 76, 3 -185
76, 4 -133
76.10- 208 77,14-427
77, 24-25 -191 77, 25 -176 77,35-463 77,37-476 77, 72-443 79 – 208
79.3 – 474 80,5-305 80, 9 – 447
80.11- 530 83,1 -182
83.2- 445 84,12 – 259 84,13-259
85.2- 368
85, 12 – 460, 470
86, 3 – 260
87, 1-7-.S7Q
570Sfântul Nil al Ancirei epistole
87.2- 474
87.3- 474 88, 10 – 244 88, 22 – 397 88, 34 -183 88, 39-310 88, 39-40 – 387 89,16 -172 90, 3 – 245
90, 5-81
91, 1-414 91, 7-8-362
91, 9 – 231 91,14 – 231
92, 2 – 300 93,12 -172
93,19-363,425 94, 2 – 508 101,8-81 102, 5 -134
102, 6 – 539
102.14- 450 103,19 – 377
103, 29-224 103, 33 – 404
104.14- 339 104,18 -128
105, 48-465
106, 35-38 – 357 106, 43 – 357
108.16- 404
108.17- 18 -169 110, 5 -165 111,4-430 113, 5-69
113.6- 69 114,9-205
115.3- 41
117.6- 434 117. 8-198117, 11-12-252 117,19-255 117,24-255
118, 25-331 118,62-416 118,67-330, 331 118, 75-331 118, 90-91 – 223 118,115-465 118,162-185 118,165-118
121.2- 361, 461 121, 3 -142
122.3- 474 124, 3 – 228 124, 5 – 234 126,1 – 258 126, 2 – 401, 442
129.3- 54 130,1-427
134.3- 414 135, 23-480
136.4- 58
137.8- 328, 367 138,18-19 – 482 139,10 – 404
140, 5 – 249
140.9- 254,255
141, 6-277
142, 7-457 143,12 – 340 143,13-395 144, 9 – 367 149, 5 – 50, 272
150.4- 133
Pilde lui Solomon
1, 7-420
1.9- 117 1.20-81571
3,8-458
3,11-12-301
3, 12-358
4, 9 -125
5, 3 -190
5, 4 – 516
6, 26 -191
8, 22 – 69
9, 12 -124 11, 22-282
14.10- 237
14.12 -198 14,30-392
15,27-241
17,22-392 18, 21 – 499 19,10 -106
19.17- 328 20, 9 – 333
23.21- 420 23, 34 – 291
24.13 -143
24,15 – 237, 238
25.17- 421 26, 4-5 -102
26.14- 288
26.22- 65
27.14- 456
31.10- 284
Ecclesiastul
1,2-107, 119 3,21-459,460 5, 11-440
5,15 – 271
7, 3 – 290
8, 5 — 366 10, 6-71
10. 14-328
Cântarea Cântărilor
2.11- 313
2.11- 12-313
3.11- 274 4, 8 -169 4,16 – 530
Isaia
1, 5 – 63
1, 5-6 – 62
1.7- 62,63
1,10-68
1,11-68
1,15-39
1.18 – 293, 366
2, 3 -189
5.18 – 72
5, 20 – 116, 342
6,2-332
7,14-263
7,15 -138
8.7- 159 8, 18 -144 8,20-41
10,22-142
11,6-355 11, 6-7-310 11, 8-9-355 12,1-437 14, 3 – 419
14, 29 -193
15, 6 – 225
17.12 -159 21, 3 – 456
26, 19 – 52, 419
29.13 -177 30, 6 – 207, 265 33, 2 – 441
33, 7-114 50. 15-789
572
35, 3-4 – 45413, 26 -159
38,17-11115,18-219
40,1-2 – 36317, 16 -185
40,10 – 3820,8-382
41,10 -18523,23 – 399
43, 25 – 52823,29-292
43, 25-26 – 47228, 50 – 531
43, 26-390, 521, 52831, 20 – 503
49, 6-7938, 21 -105
49,18-21-46140, 6-8 – 85
49,19-42248, 30 -140
50, 1 – 26449,10-330
51, 7-17850,24-25-393
51, 9 – 235 52,1-372Plângerile lui Ieremia
52, 3 – 4611,1-210
52,7-741,13-396
53, 8 -1162,21-219
55,13 – 2583, 25 – 392
58, 9 – 387, 4143, 43-475
59, 7-623, 49-475
60,15-235, 3724,5-266
63,19-235, 3724,12 – 288
65,1-4575,5- 531
66,2-481 66,12-445Iezechiel
Ieremia1,7-268 3,18-469,518
1, 42-1143,18-20 – 522
3,1 – 4367,24-397
3, 2 -1648,10 – 391
3, 8 – 2648,12-532
3,12 – 9611,1-20-66
4, 3 -17212,18-392
5, 21 -18816, 49 – 395
6,7-8-45216, 52-189
6,21-39318, 28 -122
8, 4 – 43720, 43 – 410
9, 21 – 25322, 15-16 – 522
10.23 – 52529. 7 – 396
573
33,7-8-409Sofonie
33,11-4371, 8 -151
35,12-13 – 404 35,14-15-404Agheu
Daniel2, 6 – 300 2,9-210, 258,455
3, 23-29 – 351 3, 25-26 – 325Zaharia
4,24-2412,1-2 -126
4,33-4713, 3-4 -168
6,11-774, 3 -176
6, 23 – 78 9,18-19 – 533Maleahi
9,21-3323, 21-362
OseaTobit
7,5-4488, 2 – 519
8,7-191, 21511,14-15-219
9,1 – 50712, 9 – 241
9, 8 – 407 14, 6-52Baruh
Amos1,17-364 3, 3 -182
2,16-4204, 33-34 – 500
5,8-42,293, 366 9,11-13-210înţelepciunea lui Solomon
Miheia7,2- 155 10, 1-21 -153
7,8-34016,20-21-444
7,18-471 Ioilînţelepciunea lui Isus Sirah
1, 24 – 267
2, 3 -1692,1-2 -186
Iona2.10- 11-197
2.10- 12 – 273
2, 1-2693,29-241
Avacum4, 33 – 322 9,10-456
1,13-2199, 13 – 518
2, 6 – 26110, 9 – 286
574
11,1-24728, 25 -149
11, 30-45930,1 – 433
11, 32-24533,5-246
13,18 – 26742,11-446
15, 9 – 24851,1-14 – 273
19,10 – 247
19,11-246Bel şi balaurul 21,16-17 – 2671, 44-45 -198
22, 2 – 288
25, 4 – 2861 Macabei
27,27-2864,41-49-134
Noul Testament
Matei7,14 – 106, 493
1,1-20 -1167,15-245
1, 20 -1477, 23 – 98
1, 25 -143,1468,13 -188
2,11-5359,9-535
2,18-5239,10 – 535
3,1 – 579,11-57
3,7-1619,12 -159
3, 9 -1979,13 -159
3,16 – 3189,20-424,489
5, 3 -1329, 37-514
5, 5 – 33610,14-515
5, 8 – 37710, 28-517
5,10-51110,37-200
5,11-12 -17810,39-443
5, 22 – 32311,13-159
5, 28 – 374, 480, 51811,15-67
5, 29 – 44411,23-76
6, 2 – 29811, 28-218, 450
6, 3 – 29711, 29-167
6, 21 – 9712,36-418, 517
6, 22 – 97, 52112, 45 – 427
6, 33 – 35613, 8 – 259
7,6- 229, 23813, 25 – 321
575
13,43-452 13, 55 – 294
15,22-424
16.18 – 91
16,27-343
18.12- 119
18,14-471 19, 4 -140
19, 6 -140
20.18 – 83
20, 22 – 60
20.30- 294
20.31- 294
20.32- 295
20.33- 295
20.34- 295
21,7-208 21,19-274
22.11- 248
22.13- 517 22,37-213
22.40- 213
23, 3-76
23.12- 222,277
24.13- 503 24,16 – 377
24, 29-183
24, 36 -127
25, 6 – 515
25, 10-499,515
25,12 – 515
26,6-424
26, 38 – 271 26, 39 – 315
26.41- 51
26.51- 463
27,46-316
27.51- 359 28, 9 – 272 28, 20 – 454
Marcu
6, 31-451
6.48- 451 9,24-434 9, 25-483
10.47- 515
12,42-471
13,14 – 377 13, 32 -127 15, 38 – 359
Luca
1, 32-147 1, 48-263 1, 53 – 264
1, 71-218
2.11 -144
2, 14 -144
2.49- 200 2, 52 -153 4,23-431
6.12 – 51, 415 6,38-343
6, 42 – 515
7, 3 – 309 7,6- 188
7.12 – 523
7.47- 535
9, 62 -180 10,16-187
10,19 – 74, 75, 542
10, 25 – 356 10, 30 – 382
10, 42 -185
11.8- 485
11.9- 508
11.10- 505
11, 46-76
12, 35-36 – 245 12, 48-179
576
14, 30 – 65
15.13 – 267 17, 5 – 434
17, 21 – 399 18,1-260
18, 3 – 276
18,10-14 – 464
18.13 – 290, 323, 367 18,13-14 – 333
18.14 – 129, 277 21, 2 – 471
21,19-375, 392,503 23, 42-260 23, 42-43 -117 23, 43 – 385, 460, 535
23, 45-359
24, 29 – 376
24.31- 411, 412
24.32- 266 24,39-412 24,49-4248, 12-152 8,34-516
8.44- 481 9,6-318 9,39-123, 311
10.18- 91 10, 22 -134
10, 30 -115
11, 34-318
11.44- 318 12,32-422
13, 4-17-74
14, 2 – 221 14,9-91,110,115
14.18- 454
14.31- 332 16,15 – 91, 331 16, 22 -185
16.32- 382
18.18- 204 19,23-420 19, 38-39 – 76
Ioan
1,1 – 268 1,14 – 268
1.16 – 140, 327 1, 26 – 78
2.17 – 257
3.6- 275
3, 23 -147
4.7- 424
4, 32 -138
5.5- 276
5, 7 – 465 5,19 – 332
6, 54 – 378 6,55-352 6, 63 – 378 6, 65 – 289
7.6- 38321,7-204
21.15 – 204
21.16 – 308 21, 22-323
Fapte Apostolilor
2,36-322 8,13-238 9,1-8-536 9, 5 – 262
9, 8 -123
10.6- 424
10, 21-30 -105 10,24-424 10, 35 -104 13, 46 – 79
16.6- 7-425 16, 9-64
577
16,12 – 424 16,14 – 424
16.25- 416
17.26- 114 17,28-238 20,34-405 22, 3 -104
Romani
1, 26 – 527
1, 28-335
2,15-16 – 493 4, 3 – 87 5,5-440
5.12- 115 5,13 -173 6, 7-177
6, 13-435
7.9- 104
7, 23 -104
7, 24 – 138, 458
8, 2 -122
8.9- 110,275 8, 21-419
8, 23 – 419
8, 26 – 86, 414 9,1-401
9, 21 – 304 9,27-142
10, 20 – 457
2, 5-142
11, 14-143
13.10 – 213, 364
1 Corinteni
1, 20 – 356
1, 21 -189
2.10 – 43
2.12- 44
2, 16-44
3,9-287
3.19 -189
3, 21-22 – 287
6.15- 517
6.19 – 314, 517
7.19 -180
7, 20 – 519
8, 5 -137
8, 6 -137
9, 22 -143
10, 4 – 385 10,10-187 10,12 -141
11, 31-390,521 12,26-481
14.15- 415 14,20-43 14,35-223 15,14 – 291 15, 27-28 – 73 15,28-320 15,43-206 15,47-114 15, 49 -168 15,52-43 15, 53 -109 15, 56 -179
2 Corinteni
2,7-8-469 3, 2-3 – 66 5,16 -102 6, 12 – 207 6,12-13 – 62 6, 16 – 202, 287 10, 3 – 275 10, 18-222 11,2-118
12, 7 – 302, 395 12. 9 – 430
578Sfântul Nil al J
GalateniColoseni
2, 20 – 2081,16 -125
3,1 -1612,9-318
3, 28 – 2903, 9 – 275
4,3-3983,10 -134
5, 3 – 3603,16-466
5, 9 – 3603, 25 – 516
5, 12 – 234, 3611 Tesaloniceni
5, 22 – 2593, 2-3 – 358
5, 23 – 5313,12 – 59
5, 25 -1914,13 – 257
6,7-343, 5164,17-422
Efeseni5.16- 18 – 257
5.17- 368
3,17-4255,19 – 433
3, 20-21-260
4, 8 – 3272 Tesaloniceni
4, 22 – 992,7-92
5,11 -103 5,15 -1801 Timotei
5,19 – 4661,7-314
5, 21 – 3942,1-466
5, 23 – 3042, 5 – 90
5, 30 – 3212, 8 -187
5, 32 -1404,8-303
6,12-3686,16 -120
6,16 – 365 Filipeni2 Timotei
4, 2 – 270 4, 7-8 – 362
1, 23 – 2084,8-302
2, 3 – 326 2,3-8-394Tit
3,12-441,15-227
3,19 -141 3, 20 – 275Evrei
3, 21 – 2061, 3 -151
4, 5 -1973,13 -166
4, 6 -1975, 8 – 84
579
5,14 – 82, 352 6, 6-120 7, 25 – 90 10, 22 – 47 10, 31 -195 10, 32 -178 10,37-363
11.1- 335 11,31-61
12.1- 375
12.5- 7-301
12.6- 55,358,406 12,11-301
12, 27 – 300 13,22-422
Iacov
1, 5-8-435 1, 12-441 1, 27-309 3,13 – 395
4, 5 -101
4.6- 101
4.7- 247
4, 8 – 176, 489
1 Petru
1,2-117 2,13 – 394 2,22-109 4,1-318 4,6-115
4, 10 – 394 4,14-178
5, 8 -197
2 Petru
1,19 -195
1 Ioan
2,17-257
Destinatarii epistolelor
Cartea I
1. Către Ptolemeu sincliticul
2. Către acelaşi
3. Către acelaşi
4. Către Marcelin monahul
5. Către acelaşi
6. Către Ifestos scholasticul
7. Către Marcelin monahul
8. Către Ptolemeu sincliticul
9. Către acelaşi
10. Către acelaşi
11. Către acelaşi
12. Către acelaşi
13. Către acelaşi
14. Către acelaşi
15. Către acelaşi
16. Către acelaşi
17. Către acelaşi
18. Către acelaşi
19. Către acelaşi
20. Către acelaşi
21. Către acelaşi
22. Către Marchian
23. Către acelaşi
24. Către acelaşi
25. Către Avramie preotul
26. Către Timotei ipodiaconul
27. Către acelaşi
28. Către acelaşi
29. Către acelaşi
30. Către acelaşi
31. Către acelaşi
32. Lui Zosima iconomul
33. Către acelaşi
34. Către Sofronie Monahul
35. Către acelaşi
36. Către Xenona
37. Către Eustatie cubicularul
38. Către Xenagora diaconul
39. Către acelaşi
40. Către acelaşi
41. Către Iliodor
42. Către Marion arghirocopul
43. Către Faust
44. Către Filip scholasticul
45. Către Liciniu cel tânăr
46. Către Sofronie
47. Către Dositei
48. Către acelaşi
49. Către acelaşi
50. Către Teodorian
51. Către Plotin consulul
52. Către acelaşi
53. Către acelaşi
54. Către Aurelian cel luminat dintre elini
55. Către Sosarie tribunul
56. Către acelaşi
57. Către acelaşi
58. Către acelaşi
59. Către Meletie cancelarul
60. Către acelaşi
61. Către acelaşi
62. Către Kalandiona
63. Către Teodotioni
64. Către acelaşi
65. Către acelaşi
66. Către acelaşi
582
67. Către Heraclie ipodiaconul
68. Către Aftonie diaconul
69. Către Aftonie
70. Către Gaina stratilatul
71. Către Frumentie ecclesiedicul
72. Către Pombie diaconul
73. Către acelaşi
74. Către acelaşi
75. Către Apolodor retorul
76. Către Rufin scholasticul
77. Către acelaşi
78. Către acelaşi
79. Către Gaina stratilatul
80. Către Flavian
81. Către acelaşi
82. Către Firmo scriniariul
83. Către Evghenie diaconul
84. Către un preot iubitor de bani
85. Către acelaşi
86. Către Acachie memorialiul
87. Către acelaşi
88. Către acelaşi
89. Către acelaşi
90. Către acelaşi
91. Către acelaşi
92. Către acelaşi
93. Către acelaşi
94. Către acelaşi
95. Către Vavila diaconul
96. Către Sotirion
97. Către acelaşi
98. Către Sabelie episcopul
99. Către acelaşi
100. Către acelaşi
101. Către acelaşi
102. Către acelaşi
103. Către Eutihie eparhul
104. Către Capitoniu diaconul
105. Către acelaşi
106. Către acelaşi
107. Către Sosimian monahul
108. Către Flavian monahul
109. Către samariteanul Aftonie
110. Către acelaşi
111. Către acelaşi
112. Către acelaşi
113. Către acelaşi
114. Către Gaina stratilatul
115. Către acelaşi
116. Către acelaşi
117. Către Evandrie
118. Către Epigonie cursorul
119. Către acelaşi
120. Către acelaşi
121. Către acelaşi
122. Către acelaşi
123. Către acelaşi
124. Către acelaşi
125. Către acelaşi
126. Către acelaşi
127. Către acelaşi
128. Către acelaşi
129. Către Alexandru monahul
130. Către Clearhie numerariul
131. Către Aurelian
132. Către Ghenetlie
133. Către Teodosie
134. Către Serapion preotul
135. Către acelaşi
136. Către acelaşi
137. Către Ioan monahul
138. Către Filona ilustrul
139. Către Ştefan diaconul
140. Către Amfilohie cel nou
141. Către acelaşi
142. Către acelaşi
143. Către Antonie
144. Către Conon ilustrul’1′
145. Către Evlampie
146. Către acelaşi
147. Către acelaşi
148. Către Sozomen
149. Către Corneliu preotul
150. Către Gherontie eksceptorul
583
151. Către Ipaflor diaconul
152. Către Olimpie scholasticul
153. Către acelaşi
154. Către Maximian
155. Către Tesalie diaconul
156. Către Hrisogonie klisoulie
157. Către Teognost
158. Către Decurión
159. Către acelaşi
160. Către acelaşi
161. Către acelaşi
162. Către Crispie scholarul
163. Către Iuliana fecioara
164. Aceleiaşi
165. Către Teodor
166. Către acelaşi
167. Către Sofronie tribunul
168. Către acelaşi
169. Către acelaşi
170. Către acelaşi
171. Către acelaşi
172. Către acelaşi
173. Către Aftonie samariteanul
174. Către Telesforie
175. Către Filagrie citeţul
176. Către acelaşi
177. Către Limenie monahul
178. Către acelaşi
179. Către acelaşi
180. Către acelaşi
181. Către acelaşi
182. Către acelaşi
183. Către Amfiction retorul
184. Către Perio sincliticul
185. Către Mariano ipodiaconul
186. Către Ghigantie diaconul
187. Către acelaşi
188. Către Lefkadie arhidiaconul
189. Către acelaşi
190. Către acelaşi
191. Către Attic anagnostul
192. Către Aglaio vicecenzorul
193. Către acelaşi
194. Către acelaşi
195. Către Anaxagora secretarul
196. Către acelaşi
197. Către Trifon arhitectul
198. Către acelaşi
199. Către Fortunat
200. Către Secundian
201. Către Kalistion
202. Către acelaşi
203. Către Kirinie episcopul
204. Către acelaşi
205. Către Gaina stratilatul
206. Către acelaşi
207. Către Melisso candidatul
208. Către Tirsos secretarul
209. Către acelaşi
210. Către acelaşi
211. Către Virilo macedoneanul
212. Către Ignatie proconsulul
213. Către acelaşi
214. Către acelaşi
215. Către acelaşi
216. Către Evgramie nomicos
217. Către acelaşi
218. Către acelaşi
219. Către Aristotel primatul
220. Către acelaşi
221. Către acelaşi
222. Către Terinos monahul
223. Către Seleucie diaconul
224. Către acelaşi
225. Către Augustin tribunul
226. Către Teofil cancelarul
227. Către Sisinie străjerul
228. Către Evstatie diaconul
229. Către Stration ilustrul
230. Către Zefirian
231. Către Nicareto scribul
232. Monahilor care vieţuiesc în Cilicia
233. Către Teopempt eparhul
584
234. Către Carpion ereticul, din eresul valentinienilor
235. Către Eusebiu diaconul
236. Către Sofian scholaruT
237. Către acelaşi
238. Către acelaşi
239. Către Sosandru primiscrinul11’
240. Către acelaşi
241. Către acelaşi
242. Către acelaşi
243. Către Sabin magistrianul
244. Către acelaşi
245. Către Drosilian
246. Către Eufrasie episcopul
247. Către acelaşi
248. Către Theoclian
249. Către Elian citeţul
250. Către Tefkro diaconul
251. Către acelaşi
252. Către Glicadie protectorul
253. Către Dimitrie ereticul
254. Către acelaşi
255. Către Faust primatul
256. Către Pelaghie
257. Către Diocleţian
258. Către Saburie comitul
259. Către Nafcratie
260. Către acelaşi
261. Către acelaşi
262. Către acelaşi
263. Către acelaşi
264. Către Calimah notarul
265. Către Pavel deputatul
266. Către Chiril primatul
267. Către acelaşi
268. Către acelaşi
269. Către acelaşi
270. Către acelaşi
271. Către acelaşi
272. Către Ptolemeu
273. Către Evriclie preotul
274. Către acelaşi
275. Către Heraklitos
276. Către acelaşi
277. Către acelaşi
278. Către Leonida comitul
279. Către Talianos ilustrul
280. Către Februarie diaconul
281. Către Ilarie presbiterul
282. Către acelaşi
283. Către Dionisiodor
284. Către Iuliu federatul
285. Către Corneliu
286. Către Gaina stratilatul
287. Către Filorom comitul
288. Către Atanasie judecătorul
289. Către Drusian
290. Către Proclu dregătorul
291. Către Elian episcopul
292. Către Linniu monahul
293. Către Prisdla diaconul
294. Către Ioan monahul
295. Către Venust monahul
296. Către Karpalioni
297. Către Efithie tribunul
298. Către acelaşi
299. Către acelaşi
300. Către acelaşi
301. Către acelaşi
302. Către Filic preotul
303. Către Sever primatul
304. Către acelaşi
305. Către un călugăr
306. Către acelaşi
307. Către Silvan cenobitul
308. Către Thalasie zaraful
309. Către Sostene tâlcuitorul
310. Către Eladie citeţul
311. Către Teona dregătorul
312. Către acelaşi
313. Către Tesalie diaconul
314. Către Dracontie
315. Către Evbulion
316. Către Pierie senatorul
585
317. Către Atanasie judecătorul
318. Către acelaşi
319. Către Irimie comitul
320. Către Firmilian
321. Către acelaşi
322. Către Socrate preotul
323. Către Chiriac diaconul
324. Către acelaşi
325. Către acelaşi
326. Către Teodot comitul
327. Către Iponic secretarul
328. Către acelaşi
329. Către Maurian
330. Către Teopomp senatorul
331. Către Ilarie monahul
332. Către acelaşi
333. Către Himasie
CARTEA A II-A
1. Către Antinoghen
2. Către Timon episcopul
3. Către un destinatar necunoscut
4. Către acelaşi
5. Către Valh eparhul
6. Către acelaşi
7. Către acelaşi
8. Către Asterie citeţul
9. Către acelaşi
10. Către acelaşi
11. Către acelaşi
12. Către Nimertie silentiarie
13. Către acelaşi
14. Către Antonie scholasticul
15. Către Theosebie
16. Către Agathie decemvirul
17. Către acelaşi
18. Către acelaşi
19. Către Pantonim satrapul
20. Către Ipatie inspectorul
21. Către Isidor anagnostul
22. Către Nicodim
23. Către Afrodisie diaconul
24. Către Harisie episcopul
25. Către Ermolae monahul
26. Către Procopie preotul
27. Către Frumentie comitul
28. Către Ipasie tribunul
29. Către Tirsie monahul
30. Către acelaşi
31. Către Fotini
32. Către Menandru domesticul
33. Către Hrisogon preotul şi egumenul
34. Către Socrate eksceptorul
35. Către un destinatar necunoscut
36. Către Demostene, părintele cetăţii
37. Către Calistian
38. Către Asclipiodot
39. Către Auxentie ilustrul
40. Către acelaşi
41. Către Eftimie diaconul
42. Către Hriserot sofistul
43. Către Faustin monahul
44. Către Chiril monahul
45. Către acelaşi
46. Către Iliodor monahul
47. Către Leonid monahul
48. Către un destinatar necunoscut
49. Către Alexandru monahul dintre învăţători
50. Către Aristoclis monahul
51. Către Vichentie ascetul
52. Către Panighirie monahul
53. Către Maurian monahul
54. Către Meneandru ascetul
55. Către Eufimie monahul
56. Către Ilarie monahul cel dintre scholastici
57. Către Platon arhimandritul
58. Către Etie monahul
59. Către Hariton monahul
586
60. Către Adrian monahul
61. Către Florion monahul
62. Către Atanasie monahul
63. Către Sirian monahul
64. Către Grigorie egumenul
65. Către Teodor monahul
66. Către Galie monahul
67. Către Elefterie monahul cel dintre numerii
68. Către acelaşi
69. Către acelaşi
70. Către Victor arhimandritul
71. Către Democrit monahul
72. Către acelaşi
73. Către Comasie monahul cel dintre retori
74. Către Pisimie monahul
75. Către Zosa ascetul
76. Către Teodor monahul
77. Către monahii Neadie, Olimpie, Andromah, Iulie, Himasie, care iubesc pretoriile
78. Către Chiriac monahul
79. Către acelaşi
80. Către acelaşi
81. Către acelaşi
82. Către acelaşi
83. Către acelaşi
84. Către Onisim monahul
85. Către Faust monahul
86. Către acelaşi
87. Către Alexandru arhimandritul
88. Către Frontonie arhimandritul
89. Către Arsin monahul
90. Către acelaşi
91. Către Amfilohie monahul
92. Către acelaşi
93. Către Dionisie monahul
94. Către Dracontie monahul
95. Către Cleubulie monahul
96. Către Filumenie zăvorâtul
586
97. Către Faust monahul
98. Către Eutropie monahul
99. Către acelaşi
100. Către Lampadie monahul
101. Către acelaşi
102. Către Eustatie arhimandritul
103. Către Evmatie monahul
104. Către Eufimie monahul
105. Către acelaşi
106. Către Marin monahul
107. Către acelaşi
108. Către acelaşi
109. Către acelaşi
110. Către acelaşi
111. Către acelaşi
112. Către acelaşi
113. Către acelaşi
114. Către Nicandru stâlpnicul
115. Către acelaşi
116. Către Teodosia monahia
117. Către Teofil monahul
118. Către Anastasia fecioara
119. Către Righinie arhimandritul
120. Către Alexandru monahul
121. Către acelaşi
122. Către acelaşi
123. Către acelaşi
124. Către Evlisie monahul
125. Către acelaşi
126. Către acelaşi
127. Către Filoxenie arhimandritul
128. Către Elpidie monahul
129. Către Nimertie monahul
130. Către acelaşi
131. Către acelaşi
132. Către acelaşi
133. Către Paladie monahul
134. Către acelaşi
135. Către Aftonie monahul
136. Către Evsevie monahul
137. Către Eufimie monahul
587
58 7
138. Către acelaşi
139. Către acelaşi
140. Către Chirinie monahul
141. Către un diacon
142. Către Nicotihie diaconul
143. Către Pamfil diaconul
144. Aceluiaşi
145. Către Evlampie sofistul
146. Către Filoxene chensofilacul
147. Către Licurg ilustrul
148. Către Menandrie eksceptorul
149. Către Palatin primatul
150. Către Riginie secretarul
151. Către Luchie tribunul
152. Către Marón comitul
153. Către Lavsie întâiul între secretari
154. Către Xantipie diaconul
155. Către Romanos episcopul
156. Către Afrodisie secretarul
157. Către Sosipatru tribunul
158. Către Hilonie domesticul
159. Către Gavdentie diaconul
160. Către Filonie episcopul
161. Către Chintilie cancelarul
162. Către Evpsihie vicarul
163. Către acelaşi
164. Către Orion ecdicul
165. Către Simah generalul
166. Către Colocasie diaconul
167. Către Neoterie comitul
168. Către Pergamie decembrimul
169. Către acelaşi
170. Către Elena ilustra
171. Către Aristarh preotul
172. Către Xenofont diaconul
173. Către acelaşi
174. Către Terinie primatul
175. Către Firminie preotul
176. Către Ymitie episcopul
177. Către Onisim primatul
178. Către Tavrian eparhul
179. Către Amblihie curatorul
180. Către Valerie cubicularul
181. Către acelaşi
182. Către acelaşi
183. Către acelaşi
184. Către Tevcrie candidatul
185. Către Capiton îngrijitorul
186. Către Eortasie diaconul
187. Către Martinian preotul
188. Către acelaşi
189. Către Gherman cancelarul
190. Către Olimpie episcopul
191. Către Olibrie preotul
192. Către Telesfor meşterul în ceară
193. Către Meliton diaconul
194. Către Zenon diaconul
195. Către acelaşi
196. Către Chiriac preotul
197. Către Simplicie eksceptorul
198. Către Numinie primatul
199. Către Poulionie contabilul
200. Către Socrate comitul
201. Către Busirie armatorul
202. Către Teodosie anagnostul
203. Către Zosim cizmarul
204. Către Valentie scribul
205. Către Ilion magistratul
206. Către Ioan noul primat
207. Către Teofil arhivarul
208. Către Simeon curierul
209. Către Pigasie comitul
210. Către Nimertie ecdicul
211. Către Adobe avocatul
212. Către Plutarh tăbăcarul
213. Către Iulia comitul
214. Către Aftonie arhivarul
215. Către Pindarie preotul
216. Către Calinic aurarul
217. Către Oreste fărătornl HP rhpi
588
218. Către Ştefanida comitul
219. Către Olimpian scholasticul
220. Către Aristofan candidatul
221. Către Evriclie patricianul
222. Către Agalaofontie curatorul
223. Către Maxim preotul
224. Către Lucian sofistul dintre creştini
225. Către Sotirihie diaconul
226. Către Antemie juristul
227. Către Marian episcopul
228. Către Leonida decemvirul
229. Către Teoclit scholasticul
230. Către Filon
231. Către Emilian ocrotitorul
232. Către un grămătic
233. Către Dometie eparhul
234. Către Franc cancelarul
235. Către Aristrocat eunucul
236. Către Apolofanie consilierul juridic
237. Către Macedonie taxeotul
238. Către Tirsie lampadarul
239. Către Pavel scholasticul
240. Către Iulian ecclesiecdicul
241. Către Epifanie anagnostul
242. Către Iulian ecclesiecdicul
243. Către Ciprian delegatorul
244. Către Dimarhie ilustrul
245. Către Candidian stratilatul
246. Către Zenovie ambasadorul
247. Către Silvan prezbiterul
248. Către Damian prefectul
249. Către Papisc slujitorul
250. Către Diomid iconomul
251. Către Zosimian antipatul
252. Către Drusinie arhontele
253. Către Avlabie notarul
254. Către Ariclie primatul
255. Către Luca diaconul
256. Către Vevian episcopul
257. Către Comasie preotul
258. Către Bachie eparhul
259. Către Marin diaconul
260. Către Vasile negustorul
261. Către Eusebiu ducele
262. Către Faretrie inventatorul
263. Către Simachie ospriopolis
264. Către Afrodisie filosoful
265. Către Arcadie împăratul
266. Către Dioscoria văduva
267. Către Crispie cel robit
268. Către Eupitie anagnostul
269. Către Ganimidie eksceptorul
270. Către Asklipiadie comitul
271. Către Kecropie executor judecătoresc
272. Către Teodor preotul
273. Către Ilie ilustrul
274. Către Sofronie tribunul
275. Către Zoilie arhivarul
276. Către Gherasim făcătorul de pace
277. Către Eustatie decanul
278. Către Ieronim domesticul
279. Către Xenofont scholasticul
280. Către Enia filosoful
281. Către Secund kastrinsiul
282. Către Martirie bindichiul
283. Către Amonie comitul
284. Către Nicaret silendariul
285. Către Teodul episcopul
286. Către Teodor tribunul
287. Către Traian ajutătorul
288. Către Elefterie comitul Orientului
289. Către Metodie cubucularul
290. Către Constantin comitul
291. Către Leonid retorul
292. Către Isihie antipatul
293. Către Zinodor decanul
294. Către Anastasie episcopul
295. Către Falcon curatorul
589
296. Către Liciniu primatul
297. Către Carinie eparhul
298. Către Priscie dregătorul
299. Către Zenon decemvirul
300. Către Colasie diaconul
301. Către Tesalie simponul
302. Către acelaşi
303. Către acelaşi
304. Către Evstochie comitul
305. Către Olimpie chestorul
306. Către acelaşi
307. Către Teodot preotul
308. Către Pashasie diaconul
309. Către Auxentie ecdicul
310. Către Aristarh tribunul
311. Către Cleonic scholasticul
312. Către Dimitrie domesticul
313. Către Valeriu primatul
314. Către Arcadie rogatorul
315. Către Ariston episcopul
316. Către Martinian cancelarul
317. Către acelaşi
318. Către acelaşi
319. Către Nerón magistrul
320. Către Ioan ilustrul
321. Către Filon preotul
322. Către Isidor excubitorul
323. Către Chiriac preotul
324. Către Vitalie protectorul
325. Către Ghenetlie ecdicul
326. Către Memnon învăţătorul
327. Către Vindici dracontul
328. Către Faust cubicularul
329. Către Regin candidatul
330. Către Parigorie secretarul
331. Către Felicisimo diaconul
332. Către acelaşi
333. Către acelaşi
CARTEA A III-A
1. Către Teoctist referendariul
2. Către acelaşi
3. Către acelaşi
4. Către Martin bătrânul bogat şi iubitor de desfrânare
5. Către Eusignie satrapul
6. Către Gigantie ecclesiecdicul
7. Către Sabin preotul
8. Către Nicotihie scholasticul
9. Către Plutarh cel merituos
10. Către Elpidie aurarul
11. Către Polihronie diaconul
12. Către Chiriac preotul
13. Către Ierie preotul
14. Către Faustin
15. Către Tirbonie preotul
16. Către Elefterie
17. Către acelaşi
18. Către Iulie decemvirul
19. Către Ifestion preotul
20. Către acelaşi
21. Către Kastorie ducele
22. Către acelaşi
23. Către acelaşi
24. Către Asclipie secretarul
25. Către Filumenie
26. Către Teodot diaconul
27. Către acelaşi
28. Către acelaşi
29. Către acelaşi
30. Către Eunomie preotul
31. Către Pionie ilustrul
32. Către Andrei preotul
33. Către Tavmasie monahul
33. Către acelaşi [bis]
34. Către Evpor diaconul
35. Către Daburie monahul
36. Către Dracontie monahul
37. Către Marin preotul
38. Către Calinic monahul
39. Către Chiriac monahul
40. Către Eutalie monahul
41. Către Evghenie principele 42 Către Teodosie diaconul
590
43. Către Domnin noul primat
44. Către Simahie comitul
45. Către acelaşi
46. Către Ghelasie monahul
47. Către acelaşi
48. Către acelaşi
49. Către acelaşi
50. Către Elefterie monahul
51. Către Anatolie preotul
52. Către Colorbasie
53. Către Birimie monahul
54. Către acelaşi
55. Către acelaşi
56. Către acelaşi
57. Către acelaşi
58. Către Maurian monahul
59. Către acelaşi
60. Către acelaşi
61. Către acelaşi
62. Către Achila, fost consul
63. Către acelaşi
64. Către Iulian preotul
65. Către acelaşi
66. Către Pavel arhimandritul
67. Către acelaşi
68. Către acelaşi
69. Către Carinie palatinul
70. Către acelaşi
71. Către Farismanimie deputatul
72. Către Theona monahul
73. Către acelaşi
74. Către acelaşi
75. Către Tapisc diaconul
76. Către acelaşi
77. Către acelaşi
78. Către Petru anagnostul
79. Către Eunomie preotul
80. Către acelaşi
81. Către acelaşi
82. Către acelaşi
83. Către Iachint referendariul
84. Către acelaşi
85. Către Aulian
86. Către acelaşi
87. Către acelaşi
88. Către acelaşi
89. Către Filagrie primatul
90. Către Teodoret monahul
91. Către Vivian ilustrul
92. Către acelaşi
93. Către Hrisant anagnostul
94. Către Grigorie diaconul
95. Către acelaşi
96. Către Ghigantie
97. Către acelaşi
98. Către Lavrentie, Faust şi Epinichie monahii
99. Către aceiaşi
100. Către aceiaşi
101. Către aceiaşi
102. Către aceiaşi
103. Către Berenichie taxeotul
104. Către Aglaofont
105. Către Irineu hartularie
106. Către Timbona diaconul
107. Către Musion monahul
108. Către Lamprotihie arhimandritul
109. Către Lusie preotul
110. Către acelaşi
111. Către Hrisafio diaconul
112. Către Irodot tribunul
113. Către Anastasie preotul
114. Către Inochentie monahul
115. Către Petronie
116. Către Isahar samariteanul
117. Către Filichie preotul
118. Către Adrian preotul
119. Către Nicon arhimandritul
120. Către Ilarie episcopul
121. Către Euriclie preotul
122. Către acelaşi
123. Către Iulie monahul
591
124. Către Gaudentie silendariul
125. Către Epictet arhimandritul
126. Către Filarghie episcopul
127. Către Iordan diaconul
128. Către Chiriac
129. Către Crion
130. Către Melifthonghie diaconul
131. Către acelaşi
132. Către Ursachie ecdicul
133. Către Paulin
134. Către Alchiviadie scholasticul
135. Către Verimie primatul
136. Către acelaşi
137. Către Irineu preotul
138. Către Teodul preotul
139. Către Sosiclie scholasticul
140. Către acelaşi
141. Către Traian diaconul
142. Către Polihronie preotul
143. Către Dimitrie monahul
144. Către Domnin preotul
145. Către acelaşi
146. Către acelaşi
147. Către Evghenie monahul
148. Către Eutihie diaconul.
149. Către acelaşi
150. Către Villil monahul
151. Către acelaşi
152. Către Dimitrie monahul
153. Către Nil scholasticul
154. Către Damian monahul
155. Către Nil monahul
156. Către Xenofont preotul
157. Către Theodor monahul
158. Către acelaşi
159. Către acelaşi
160. Către acelaşi
161. Către Theoclie preotul
162. Către acelaşi
163. Către acelaşi
164. Către Petru monahul
165. Către Pavel Monahul
166. Către acelaşi
167. Către acelaşi
168. Către Pamasie avocatul
169. Către Iulian anagnostul
170. Către Nil
171. Către Chinto, ipodiaconul cel căzut
172. Către acelaşi
173. Către Agatopod monahul
174. Către acelaşi
175. Către Evghenie monahul
176. Către acelaşi
177. Către Hrisipie curatorul
178. Către Venustrie primatul
179. Către Iason episcopul
180. Către acelaşi
181. Către acelaşi
182. Către Evghenie monahul
183. Către Filip
184. Către Toma istoricul
185. Către acelaşi
186. Către Tit diaconul
187. Către Ioan episcopul
188. Către Teofan scholasticul
189. Către Proclu monahul
190. Către Chiril monahul
191. Către acelaşi
192. Către Tirsie arhimandritul
193. Către acelaşi
194. Către Machedonie diaconul
195. Către acelaşi
196. Către acelaşi
197. Către Petru monahul
198. Către acelaşi
199. Către Sever eparhul
200. Către Pavel anagnostul
201. Către Eutimie arhimandritul
202. Către acelaşi
203. Către acelaşi
204. Către acelaşi
592
205. Către Anastasie monahul
206. Către acelaşi
207. Către acelaşi
208. Către acelaşi
209. Către acelaşi
210. Către acelaşi
211. Către acelaşi
212. Către Darie scholasticul
213. Către Rodomin preotul
214. Către acelaşi
215. Către Agatie diaconul
216. Către acelaşi
217. Către Pavel episcopul
218. Către acelaşi
219. Către Probatie monahul
220. Către acelaşi
221. Către acelaşi
222. Către acelaşi
223. Către Albinie monahul
224. Către acelaşi
225. Către Tilemah primatul
226. Către acelaşi
227. Către acelaşi
228. Către Terentie diaconul, care a căzut şi după mult timp s-a pocăit cu vrednicie
229. Către Iulian monahul
230. Către acelaşi
231. Către acelaşi
232. Către acelaşi
233. Către acelaşi
234. Către acelaşi
235. Către acelaşi
236. Către Nil preotul
237. Către ava Aftonie
238. Către acelaşi
239. Către acelaşi
240. Către Irineu monahul
241. Către Aftonie stareţul
242. Către un destinatar necunoscut
243. Către Hariklis preotul
244. Către Didim anagnostul
245. Către Irineu diaconul
246. Către Davurie monahul
247. Către Pavel arhimandritul
248. Către Gigantie
249. Către Trifon diaconul
250. Către Pelegrin preotul
251. Către Filimon episcopul
252. Către Gavdentie selariotul
253. Către Gherontie monahul
254. Către Iulian anagnostul
255. Către Nil monahul
256. Către Nil preotul
257. Către Agapit monahul
258. Către Traian
259. Către Paladie preotul
260. Către Sofronie
261. Către Chiriac
262. Către Ciprian
263. Către Rufin
264. Către Hariton
265. Către Iona monahul
266. Către Adrian
267. Către Filumen monahul
268. Către un destinatar necunoscut
269. Către Iulian
270. Către Pergam anagnostul
271. Către Euparxie diaconul
272. Către Paulin domesticul
273. Către Achilin
274. Către Modest
275. Către Anastasie
276. Către Aftonie
277. Către Theofron diaconul
278. Către Filohrist episcopul
279. Către Arcadie împăratul
280. Către Origen
281. Către Alexandru
282. Către Iulian diaconul
283. Către Eftimie episcopul
284. Către Elefterie episcopul
593
285. Către un destinatar 312. Către un destinatar
necunoscut necunoscut
286. Către Panighirie diaconul 313. Către un destinatar
287. Către Evdemon scholasticul necunoscut
288. Către Priscie 314. Către un destinatar
289. Către acelaşi necunoscut
290. Către acelaşi 315. Către un destinatar
291. Către un destinatar necunoscut
necunoscut 316. Către un destinatar
292. Către un destinatar necunoscut
necunoscut 317. Către un destinatar
293. Către un destinatar necunoscut
necunoscut 318. Către un destinatar
294. Către un destinatar necunoscut
necunoscut 319. Către un destinatar
295. Către Didim anagnostul necunoscut
296. Către Filip 320. Către un destinatar
297. Către Lezbie diaconul necunoscut
298. Către Roman monahul 321. Către un destinatar
299. Către Pionie necunoscut
300. Către Eunomie preotul 322. Către un destinatar
301. Către Neofit monahul necunoscut
302. Către Foca anagnostul 323. Către un destinatar
303. Învăţătură către monahii necunoscut
tineri 324. Către un destinatar
304. Către un destinatar necunoscut
necunoscut 325. Către un destinatar
305. Către un destinatar necunoscut
necunoscut 326. Către un destinatar
306. Către un destinatar necunoscut
necunoscut 327. Către un destinatar
307. Către un destinatar necunoscut
necunoscut 328. Către un destinatar
308. Către un destinatar necunoscut
necunoscut 329. Către un destinatar
309. Către un destinatar necunoscut
necunoscut 330. Către un destinatar
310. Către un destinatar necunoscut
necunoscut 331. Către un destinatar
311. Către un destinatar necunoscut
necunoscut 332. Către un destinatar necunoscut
594
333. Către un destinatar necunoscut
CARTEA a IV-a
1. Către ucenicul său
2. Către un destinatar necunoscut
3. Către un destinatar necunoscut
4. Către un destinatar necunoscut
5. Către un destinatar necunoscut
6. Către un destinatar necunoscut
7. Către Marian monahul
8. Către Florentie diaconul
9. Către acelaşi
10. Către Idrosie
11. Către Lirian
12. Către Panolbie
13. Către Aristobul episcopul
14. Către Hionie silendiariul
15. Către Oribasie
16. Către Antioh
17. Către Ighisip monahul
18. Către Litorie monahul
19. Către Primie ipodiaconul
20. Către Casandrie
21. Către Daglaifie
22. Către Caliopie
23. Către Araxie
24. Către Pamasie
25. Către Teodor monahul
26. Către Birilie monahul
27. Către Sabin
28. Către Gavdentie silendiariul
29. Către Vitalie ipodiaconul
30. Către acelaşi
31. Către Pavel arhimandritul
32. Către Iulian
33. Către Achila
34. Către Sotirihie
35. Către Dimitrie
36. Către Evsignie
37. Către Agathona episcopul
38. Către Ioan monahul
39. Către Conon dregătorul
40. Către Eutropie
41. Către Marin monahul
42. Către Avxentie
43. Către Lezbie
44. Către Asclipiadie
45. Către Pavel monahul
46. Către Zosima
47. Către Eortasie diaconul
48. Către Atanasie diaconul
49. Către Dimitrie
50. Către Sirian
51. Către Teocli
52. Către Iulian episcopul
53. Către Epifanie monahul
54. Către Rufin isihastul
55. Către Dionisie
56. Către Epifanie episcopul
57. Către Eftimie episcopul
58. Către acelaşi
59. Către Timotei monahul
60. Către Pavel monahul
61. Către Olimpiodor eparhul
62. Către Iliodor silendariul
în colecţia Patristica, seria Traduceri, au apărut:
1. Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Psalmi
2. Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Iov
3. Sfântul Roman Melodul, Imne teologice
4. Sfântul Roman Melodul, Imnele Sfintei Scripturi
5. Sfântul Vasile cel Mare, Omilii inedite. Două cuvinte despre Botez
6. Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Isaia. Omilii la Ozia
7. Sfântul Simeon Noul Teolog, 24 de Cuvinte despre viaţa duhovnicească
8. Sfântul Grigorie cel Mare, Omilii la Iezechiel
9. Fericitul Teodoret al Cirului, Tălcuire la Epistolele Sfântului Apostol Pavel (voi. I)
10. Sfântul Ioan Damaschinul, Cuvânt despre dreapta credinţă. Despre Sfânta Treime. Despre Cântarea Trisaghionului
11. Sfântul Amfilohie de Iconium, Scrieri
12. Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Faptele Apostolilor (voi. I)
13. Sfântul Leandru al Sevillei, Despre rânduiala fecioarelor şi dispreţuirea celor lumeşti
14. Sfântul Ioan Gură de Aur, Cele şapte cuvântări encomiastice în cinstea Apostolului Pavel
15. Sfântul Efrem Şirul, Erminii scripturistice
16. Sfântul Efrem Şirul, Despre cea de-a Doua Venire a Domnului nostru Iisus Hristos
23. Sfântul Grigorie de Nazianz, Cuvântări praznicale şi morale
24. Sfântul Nil al ancirei, Epistole
în curs de apariţie:
Sfântul Efrem Şirul, Cuvântări de laudă la sfinţi
Sfântul Efrem Şirul, Cuvântări parenetice
Fericitul Teodoret al Cirului, Eranistes
Sfântul Ambrozie, Arhiepiscopul Milanului, Despre pocăinţă
Redactor: Dragoş Dâscă Corector: Lia Gociu Tehnoredactor: Alina Andrei Dcsign copertă: Lucian Dragomir Prepress: Leonard Lunguleac DTP: Claudiu Crupă
Bun de tipar: 2019. Apărut: 2019 Editura Doxologia, Cuza-Vodă 51, 700038, IAŞI Tel.: 0232216693; Fax: 0232216694 http:edituradoxologia.roE-mail: editura@doxologia.roCt Editura.Doxologia