CĂI DE IZBĂVIRE DUHOVNICEASCĂ şi mesaje dătătoare de nădejde
Culegere de învăţături ale sfinţilor lui Dumnezeu despre ocrotirea dumnezeiască în vremurile de pe urmă
Căi de izbăvire duhovnicească şi mesaje dătătoare de nădejde
Căi de izbăvire duhovnicească şi mesaje dătătoare de nădejde
Culegere de învăţături ale sfinţilor lui Dumnezeu despre ocrotirea dumnezeiască în vremurile de pe urmă
Traducere din limba greacă:
Cristian Spătărelu
2023
Traducerea s-a făcut după originalul grecesc
IINEYMATIKA EQXIBIA KAI EAEIIAOOPA MHNYMATA
NOTA EDITORULUI GREC
în cartea aceasta, iubiţi cititori, Editura „Stupul Ortodox” a considerat ca o datorie sfântă să-i informeze pe creştinii care au bună dispoziţie şi nelinişte lucrătoare, în legătură cu armura duhovnicească pe care trebuie s-o deţină în vremurile antihriste pe care deja le trăim. Din acest motiv s-a realizat o scurtă culegere reprezentativă de învăţături ale sfinţilor Bisericii noastre Ortodoxe, mai vechi şi mai noi, spre corecta noastră informare şi înarmarea eficientă pentru a ne apăra în vremea apostaziei, tulburării şi confuziei colective, în care ne aflăm din pricina păcatelor noastre, prin îngăduinţa iubitorului de oameni Dumnezeu.
Fie ca Domnul să binevoiască ca înţeleptele lor învăţături patristice să ne trezească, să ne pună pe gânduri şi să ne deştepte din somnul trândăviei noastre, şi astfel, cu credinţă, pocăinţă şi rugăciune fierbinte, să ne înarmăm duhovniceşte şi să înfruntăm puterile întunecate ale lui Antihrist, văzute şi nevăzute, exterioare şi interioare, cu ajutorul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, după măsura credinţei şi vieţii noastre morale, prin mijlocirile Maicii Domnului, ale apostolilor şi ale tuturor sfinţilor noştri. Amin.
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
Căi de izbăvire duhovnicească şi mesaje dătătoare de nădejde trad. din lb. greacă: Cristian Spătărelu. galaţi: Egumeniţa, 2023
ISBN 978-606-550-515-5
I. Spătărelu, Cristian (trad.)
„Nu primim a se rândui Biserica după legile împărăteşti, ci după predaniile patristice, scrise şi nescrise” (Sfântul Ioan Damaschinul)
6
Sfântul Grigorie de Nyssa
„Tăierea voii proprii este cel mai bun dascăl. Să urâm certurile care sunt spre pieirea celor ce le ascultă. Să credem în cele predate de Părinţii noştri. Nimeni nu este mai înţelept decât Sfinţii Părinţi. Nimeni nu are acribie mai mare decât dascălii noştri”. Dascăli ale căror cuvinte sunt folosite cu prefăcătorie de ecumenişti, ale căror sfinte moaşte şi cinstite icoane le sărută şi ale căror praznice le cinstesc, „ei recunoscând că îl cunosc pe Dumnezeu, dar prin faptele lor tăgăduindu-L” (parafrază la Tit 1,15), după cum am arătat pe scurt.
Sfântul Grigorie de Nyssa, Acesta este Fiul Meu cel iubit, PG 46, p. 1112A (de asemenea, la PG 96, p. 509D)
înainte de toate, cine vrea să fie mântuit, este necesar să ţină credinţa creştină universală. Credinţă care, dacă nu este ţinută întreagă şi neştirbită, omul piere neîndoielnic pe veci.
(Simbolul credinţei, Sfântul Atanasie al Alexandriei)
Hristos este totul pentru mântuirea noastră
Teantropicul Iisus Hristos răspunde pe deplin la toate nevoile noastre (parafrază la Evrei 4,14-15).
Eu sunt Pâinea vieţii (Ioan 6, 35), pentru ca sufletul vostru înfometat să se sature.
Eu sunt Lumina lumii (Ioan 8, 12), pentru ca să fiţi luminaţi în întunericul vieţii voastre şi să vă cunoaşteţi menirea.
Eu sunt uşa oilor (Ioan 10, 7), pentru a fi ocrotiţi în staulul Bisericii.
7
Eu sunt Păstorul cel bun (Ioan 10,11), care vă păstoresc spre mântuire.
Eu sunt învierea şi Viaţa (Ioan 11, 25), pentru învierea voastră din morţi şi viaţa veşnică în ceruri.
Eu sunt învăţătorul şi Domnul (Ioan 13, 13), pentru instruirea şi îndrumarea voastră în viaţă.
Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa (Ioan 14, 6), pentru ca voi să trăiţi în adevăr şi să fiţi conduşi spre Tatăl.
Eu sunt Viţa cea adevărată (Ioan 15,1), pentru ca voi să daţi roadă împreună cu Mine.
Pentru aceasta S-a arătat Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrurile diavolului (I Ioan 3, 8).
Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut (Luca 19,10).
Că şi Hristos a pătimit pentru voi, lăsându-vă pildă, ca să păşiţi pe urmele Lui (I Petru 2, 21).
Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi (Matei 11, 28).
Cel ce are pe Fiul are viaţa; cel ce nu are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viaţa (I Ioan 5,12).
Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; Pe Acesta ascultaţi-L (Matei 17, 5).
Şi întru nimeni altul nu este mântuirea, căci nu este sub cer niciun alt nume dat între oameni în care trebuie să ne mântuim noi (Fapte 4,12).
Şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi i-a dăruit Lui nume care este mai presus de orice nume; Ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de dedesubt (Filipeni 2, 9-10).
Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, şi Cel ce sunt viu. Am fost mort, şi, iată, sunt viu în vecii vecilor, şi am cheile morţii şi ale iadului (Apocalipsa 1,17-18).
Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, începutul şi Sfârşitul (Apocalipsa 22,13).
8
Eu sunt Alfa şi Omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Atotţiitorul (Apocalipsa 1, 8).
Iată, vin curând… fericiţi cei ce spală veşmintele lor (Apocalipsa 22,12-14).
Hristos este singura nădejde de mântuire
De ce Hristos se numeşte în Scriptură cale? Ca să afli că prin mijlocirea Lui urcăm la Tatăl.
De ce se numeşte piatră de temelie? Ca să afli că Acela ne sprijină pe noi toţi.
De ce se numeşte miel? Ca să afli că Acela S-a jertfit din iubire pentru noi.
De ce se numeşte viaţă? Pentru că morţi fiind în păcat, ne învie.
De ce se numeşte lumină? Pentru că ne-a scos din întunericul rătăcirii.
De ce se numeşte cămaşă? Pentru că ne-am îmbrăcat cu El prin Botez.
De ce se numeşte masă? Pentru că-L mâncăm prin Sfintele Taine.
De ce se numeşte casă? Pentru că trăim în El.
De ce se numeşte chiriaş? Pentru că suntem bisericile Lui.
(Sfântul Ioan Gură de Aur)
Hristos ne încredinţează:
Eu sunt tatăl, Eu fratele, Eu Mirele, Eu casa, Eu hrana, Eu veşmântul, Eu rădăcina, Eu temelia, Eu sunt orice lucru pe care-l vrei. Ca să nu ai nevoie de nimic.
Eu te voi şi sluji, pentru că am venit să slujesc, nu să fiu slujit (Matei 20, 28). Eu sunt prietenul tău (Ioan 15,14) şi mădular al trupului tău (I Corinteni 12, 27) şi capul tău (I Corinteni 11, 3) şi fratele tău şi sora ta şi mama ta (Matei 12, 50). Eu sunt toate pentru tine. Nu trebuie decât să stai lângă Mine. Pentru tine, Eu m-am făcut sărac şi pribeag,
9
pentru tine Mi-am ridicat crucea şi am coborât în mormânt, pentru tine am venit pe pământ, trimis de Tatăl, iar în cer Mă rog pentru tine Părintelui Meu. Tu eşti totul pentru Mine, şi frate şi împreună-moştenitor şi prieten şi mădular al Trupului Meu. Ce vrei mai mult? De ce-l respingi pe Cel ce te iubeşte? De ce te osteneşti pentru lume?
(Sfântul Ioan Gură de Aur)
Hristos este totul în viaţa noastră
Este doctorul sufletelor şi trupurilor noastre.
Este limanul statornic al sufletelor noastre.
Este puterea necesară pentru nevoile noastre.
Este drumul spre cer.
Este lumina lumii şi a vieţii.
Este singurul adevăr care mântuieşte.
Este scăparea celor deznădăjduiţi.
Este mângâierea celor întristaţi.
Este singura nădejde a sufletelor noastre.
Este viaţa şi învierea noastră.
(Sfântul Ioan Gură de Aur)
Ce este Sfânta Evanghelie?
Pentru cei înfometaţi, este hrana care întreţine viaţa duhovnicească.
Pentru cei însetaţi, este apa nemuritoare care răcoreşte sufletele însetate.
Pentru cei întristaţi, este izvorul bucuriei şi al adevăratei fericiri.
Pentru cei ce simt că sunt în primejdie pe oceanul deznădejdii, este ancora nădejdii.
Pentru cei ce şi-au pierdut orientarea pe marea înspumată, este busola.
Pentru cei ce vor să vadă faţa ipostasului lor duhovnicesc, este oglinda cea nemincinoasă.
10
Sfântul Simeon Noul Teolog, care a trăit în secolele X-XI, scrie:
a) Bine este ca omul să creadă în Hristos, însă trebuie să fie catehizat, să fie învăţat despre cuvântul adevărului.
b) Bine este să fie învăţat adevărul, însă trebuie să se şi boteze în numele Sfintei Treimi, pentru a primi harul Sfântului Duh.
c) Bine este să se boteze, însă trebuie să aibă şi simţământul vieţii tainice, să dobândească conştiinţa luminii pe care a primit-o.
d) Bine este să cunoască luminarea pe care a primit-o, însă este nevoie şi de faptele luminii.
e) Bune sunt faptele luminii, însă trebuie să se îmbrace şi cu smerenia şi blândeţea lui Hristos, pentru a se asemăna Lui.
Şi toate acestea să le păzească şi să le sporească încontinuu prin Tainele Bisericii.
Atunci poate intra în împărăţia cerurilor, în bucuria Domnului.
Şi astăzi dacă S-ar arăta Hristos şi Dumnezeul nostru, cu blândeţe şi smerenie, aşa cum a făcut prima dată când S-a arătat, sigur L-ar batjocori, L-ar chinui şi L-ar omorî chiar cei care acum caută să-L vadă pe Dumnezeu ca să creadă în El. Dar n-o să-L mai vadă niciodată aşa, ci îl vor vedea în puterea Lui înfricoşătoare şi în slava Lui orbitoare, atunci când va fi prea târziu pentru ei. Căci va fi prea târziu pentru ei atunci când Se va arăta şi când strălucirea slavei Lui va orbi toţi ochii, care deja sunt orbiţi de întunericul lor duhovnicesc.
Căci umblăm prin credinţă, nu prin vedere (II Corinteni 5, 7) şi Pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice de mărirea care ni se va descoperi (Romani 8,18).
(Sfântul Nicolae Velimirovici)
11
Sfântul Serafim de Sarov (+1833)
1. Acolo unde există Dumnezeu, nu există răutate. Toate cele ce izvorăsc din Dumnezeu, au în ele pacea şi îl conduc pe om spre osândire de sine şi smerenie.
2. Pentru a păzi pacea sufletească, trebuie să te străduieşti a dobândi duhul bucuriei, să te fereşti a-i judeca pe ceilalţi şi să fii îngăduitor cu neputinţele fratelui tău.
3. Atunci când omul primeşte ceva dumnezeiesc în el, inima i se bucură. Dimpotrivă, atunci când primeşte ceva diavolesc, se tulbură şi este neliniştit.
4. Fără lumină toate sunt întunecate, iar fără smerită cugetare nimic nu există în om, decât întuneric.
5. Să iubim smerita cugetare pentru a vedea slava lui Dumnezeu, pentru că unde picură smerita cugetare, acolo ţâşneşte slava lui Dumnezeu.
6. Adevăratul scop al vieţii creştine este dobândirea Sfântului Duh.
7. Cel ce vrea să se mântuiască, trebuie să aibă inima în stare de pocăinţă şi zdrobire.
8. E atât de uşor să înveţi pe cineva, cum e să arunci pietre din vârful unei clopotniţe; însă pentru a-l face să pună în practică ceea ce-l înveţi este atât de greu, cum e să urci pietre în vârful unei clopotniţe.
9. Omul, la trup este ca o lumânare aprinsă. Lumânarea este făcută să se topească, iar omul să moară. Însă sufletul lui este nemuritor, şi de aceea grija noastră trebuie să se întoarcă mai mult spre suflet decât spre trup.
12
10. Cel ce a biruit patimile, acela a biruit şi întristarea. Cel ce este biruit de patimi, nu se va putea dezlega de legăturile întristării. După cum bolnavul se cunoaşte după culoarea feţei lui, aşa şi omul pătimaş după întristare.
11. Nimeni nu poate discuta probleme duhovniceşti cu oameni pe care nu-i interesează asta… Lucrarea misionară poate face mai mult rău decât bine atunci când se face fără discernământ şi de către oricine.
12. Lucrarea misionară care se face prin rugăciune, printr-o viaţă lăuntrică intensă şi prin propriul exemplu, este singura care are cu adevărat valoare.
13. Dacă vrei să-ţi pierzi pacea sufletească, discută cu cineva care are păreri diferite.
14. În relaţiile cu ceilalţi trebuie să fim cinstiţi şi sinceri atât în cuvinte, cât şi în fapte, altfel viaţa noastră va fi nefolositoare.
15. Avem datoria să-i iubim pe ceilalţi nu mai puţin decât pe noi înşine, după porunca Domnului: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi (Luca 10, 27).
16. Cel ce se îndeletniceşte cu cunoaşterea sinelui său nu apucă să-i observe pe ceilalţi. Osândeşte-te pe tine însuţi şi vei înceta să-i osândeşti pe ceilalţi.
Să judeci fapta rea, nu pe cel care a săvârşit-o. Trebuie să ne considerăm pe noi mai păcătoşi decât toţi. Trebuie să iertăm orice rău al aproapelui şi să-l urâm doar pe diavol, care l-a ademenit.
17. Judecarea aproapelui conduce la părăsirea lui Dumnezeu. Iar când Dumnezeu îl lasă pe om doar cu puterile lui, diavolul e pregătit să-l zdrobească, aşa cum piatra de moară macină grâul.
18. Orice virtute care se face pentru Hristos ne dă harul Sfântului Duh. Însă cel mai mult dintre
13
toate ni-l dă rugăciunea, fiindcă pe aceasta o avem mereu în mâinile noastre, ca pe o armă duhovnicească folositoare…
Pentru rugăciune nu există niciun obstacol. Şi bogatul şi săracul, şi bolnavul şi cel înstrăinat, oricine ar fi, oriunde s-ar afla, are arma rugăciunii cu el.
19. Dumnezeu este foc care înfierbântă şi înflăcărează inima… Dacă nu-L cunoşti pe Dumnezeu, n-o să-L poţi iubi.
20. Pentru a nu cădea în judecarea aproapelui, fii atent să nu primeşti nimic rău despre nimeni… Judecarea aproapelui duce la părăsirea lui Dumnezeu.
21. Patimile se dezrădăcinează prin trudă şi durere, fie voluntare, fie trimise de pronia dumnezeiască.
22. Atunci când inima noastră este cucernică, şi Dumnezeu este cu noi.
23. Nu există nimic mai minunat decât pacea întru Iisus Hristos.
24. Sfântul Serafim de Sarov spune:
„Atunci când întristarea cuprinde sufletul, îl umple de durere şi supărare. Nu-l lasă să se roage cu ardoare şi să studieze Scripturile cu luare-aminte. De asemenea, îl lipseşte de blândeţe şi îngăduinţă în întâlnirea cu oamenii şi îl face să respingă orice discuţie. Întristarea îl deprimă şi-l istoveşte pe om.
Atunci când sufletul se umple de întristare, începe să se comporte ciudat. În ceasul acela, omul nu poate nici să primească liniştit un sfat bun, nici să răspundă calm la întrebările care i se pun. Se fereşte de ceilalţi, ca şi când aceia ar fi vinovaţi de starea lui şi nu poate înţelege că pricina bolii se află înlăuntrul său. Întristarea este un vierme al inimii care o roade
14
pe mama care l-a născut. Cel ce iubeşte lumea e cu neputinţă să nu se întristeze. Însă cel ce o nesocoteşte, este mereu bucuros.
Domnul se îngrijeşte de mântuirea noastră. Însă, diavolul cel ucigător de oameni se luptă să-l aducă pe om la deznădejde. Sufletul puternic şi statornic nu deznădăjduieşte în greutăţi, oricât de mari ar fi ele. Trădătorul Iuda era împuţinat la suflet şi neîncercat în război. Văzând vrăjmaşul deznădejdea lui, l-a războit şi l-a condus la ştreang. Petru însă, piatra statornică, era încercat în război. Când a căzut în păcat, n-a deznădăjduit, ci a vărsat lacrimi amare din inima lui rănită. Văzând acestea, vrăjmaşul a plecat departe de el în strigăte de durere, ca şi când l-ar fi ars cu foc în ochi”.
25. Pentru a primi şi a simţi în inimă lumina lui Hristos, trebuie să te desprinzi pe cât se poate de lucrurile văzute. Curăţeşte-ţi mai întâi sufletul prin pocăinţă, prin fapte bune şi prin credinţă sinceră în Cel răstignit, închide-ţi ochii trupeşti, adânceşte-ţi mintea în inimă şi strigă neîncetat numele Domnului nostru Iisus Hristos. Atunci, după măsura râvnei şi doririi tale pentru Hristos, pe care-L invoci, vei afla mângâiere. Şi această mângâiere te va aprinde, încât să cauţi luminare mai înaltă…
26. La o întrebare a lui Motovilov, dacă diavolul există cu adevărat, stareţul Serafim a răspuns:
— Sigur că există! Nu-l nesocotiţi! Nu cunoaşteţi puterea lui. Cel mai mic dintre demoni ar putea distruge pământul, dacă harul dumnezeiesc n-ar face neputincioasă această ură a lor împotriva creaţiei lui Dumnezeu.
15
27. Toţi sfinţii prăznuiţi de Biserica lui Hristos ne-au lăsat viaţa lor ca pildă de urmat. Toţi au fost la fel ca noi, oamenii, dar prin împlinirea exactă a poruncilor lui Hristos au izbutit desăvârşirea şi mântuirea, au primit har, s-au învrednicit cu diferite daruri ale Sfântului Duh şi au moştenit împărăţia cerurilor…
28. Dacă ai şti, bucuria mea, ce fericire îl aşteaptă în cer pe sufletul dreptului, ai răbda cu recunoştinţă, aici pe pământ, încercări, prigoane şi calomnii.
29. Rugăciunea, postul, privegherea, asceza şi orice altă lucrare creştină, oricât de bună ar fi în sine, nu poate deveni scop al vieţii creştine, deşi este necesară pentru realizarea scopului. Aşadar, mijlocul nu poate deveni scop. Adevăratul scop al vieţii creştine este dobândirea Sfântului Duh.
30. Cei care se hotărăsc sincer să-L slujească pe Domnul, trebuie să se străduiască a păzi aducerea aminte de Dumnezeu în mintea lor şi rugăciunea neîncetată a lui Iisus Hristos în inima lor, repetând lăuntric: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, cu mijlocirile Preasfintei Tale Maici, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”.
31. Să vă rugaţi neîncetat. Să-i mulţumiţi Domnului pentru toate. Să fiţi bucuroşi. Nu vă lăsaţi cuprinşi de duhul deznădejdii. Vă încredinţez lui Dumnezeu şi Preasfintei Sale Maici. Nu vă fie teamă de nimic…
32. Doamne, mântuieşte-i şi miluieşte-i pe toţi creştinii ortodocşi, care trăiesc în tot locul stăpânirii Tale! Dăruieşte-le pacea sufletului şi sănătatea trupului! Iartă-le lor orice păcat săvârşit cu voie sau fără de voie! Cu rugăciunile sfinţilor, miluieşte-mă şi pe mine, nevrednicul!
16
Să facem binele din iubire pentru Hristos
„Fapta bună este folositoare doar când se face din iubire pentru Hristos, încât şi în viaţa de dincolo ne asigură harul Sfântului Duh. Scopul vieţii creştine este dobândirea Duhului lui Dumnezeu. Rugăciunea, privegherea, postul, milostenia şi celelalte fapte, care se fac din iubire pentru Hristos, sunt doar mijloace pentru dobândirea Sfântului Duh…
Dumnezeu Cuvântul, Iisus Hristos, a asemănat viaţa noastră cu nişte negoţuri, zicând: Neguţătoriţi cu ele până ce voi veni! (Luca 19, 13), Răscumpăraţi vremea, căci zilele rele sunt (Efeseni 5,16). Adică să ne folosim vremea, încât prin bunătăţile pământeşti să le dobândim pe cele cereşti. Negoţuri pământeşti sunt faptele bune care se fac din iubire pentru Hristos şi ne asigură harul Sfântului Duh. Fără Acela nu există mântuire…”.
Sfântul Serafim de Sarov îi primea cu bucurie pe vizitatori şi, după ce discuta cu ei, le spunea să-şi plece capul, atingea de el patrafirul şi le dădea să citească împreună cu el următoarea rugăciune de pocăinţă: „Am păcătuit, Doamne, cu sufletul şi cu trupul, cu fapta şi cu cuvântul, cu mintea şi cu cugetul şi cu toate simţurile mele: cu vederea, cu auzul, cu mirosul, cu gustul, cu pipăitul, de voie şi fără de voie”.
După aceea, citea rugăciunea de iertare.
17
Spunea: „La Rugăciunea lui Iisus: «Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul, trebuie să se afle toată atenţia şi strădania minţii. Oriunde te-ai afla, orice ai face, trebuie să rosteşti neîncetat cu buzele şi cu inima numele lui Dumnezeu. Astfel vei găsi odihnă, vei ajunge la curăţia sufletului şi trupului, Se va sălăşlui în tine Sfântul Duh, izvorul tuturor bunătăţilor, care te va conduce la sfinţenie”.
18
Sfântul Paisie Aghioritul (+1994)
Merinde duhovniceşti dătătoare de nădejde1
Nepăsarea faţă de Dumnezeu duce la nepăsarea şi faţă de toate celelalte, duce la descompunere. Credinţa în Dumnezeu e lucru mare… Un om care nu-L iubeşte pe Dumnezeu, familia lui, nu iubeşte nimic. Şi fireşte, nu-şi iubeşte nici patria… Omul nu crede în Dumnezeu şi, după aceea, nu mai ţine socoteală nici de părinţi, nici de familie, nici de sat, nici de patrie.
(pp. 30-31)
Dacă nu ne împotrivim, strămoşii noştri se vor scula din morminte. Aceia au suferit atâtea pentru patrie, iar noi ce facem acum! Grecia, Ortodoxia, cu Tradiţia ei, cu sfinţii şi eroii ei, este războită chiar de greci şi noi să nu zicem nimic? E cumplit!…
În aceşti ani grei, fiecare dintre noi trebuie să facă tot ceea ce este omeneşte cu putinţă pentru Dumnezeu, în felul acesta, vom avea conştiinţa împăcată că am făcut tot ce am putut.
(p. 36)
Dacă creştinii nu mărturisesc, nu se împotrivesc, ceilalţi vor face tot ce-i mai rău. Pe când, dacă se vor împotrivi, aceia se vor gândi…
Dacă Biserica nu zice nimic, ca să nu intre în conflict cu statul, dacă mitropoliţii nu zic nimic, ca să
1 Fragmente dătătoare de nădejde din cartea Trezire duhovnicească a Sihăstriei Evanghelistul Ioan Teologul din Suroti, Tesalonic, 1999.
19
aibă relaţii bune cu toţi, pentru că-i ajută la fundaţii etc., iar monahii aghioriţi nu zic nimic, ca să nu le fie tăiate veniturile, atunci cine o să vorbească?
(p. 37)
Mai demult, neamul nostru trăia duhovniceşte şi de aceea Dumnezeu îl binecuvânta, iar sfinţii ne ajutau în chip minunat, şi îi biruiam pe vrăjmaşii noştri, care mereu erau mai mulţi decât noi.
(p. 45)
Ceea ce-i va ajuta pe oameni astăzi este pilda şi viaţa noastră creştină.
(p. 49)
Să te împotriveşti, pentru a rezolva probleme duhovniceşti grave, probleme care privesc credinţa noastră, Ortodoxia. Aceasta este datoria ta.
(p. 52)
Omul zboară duhovniceşte cu două aripi: voia lui Dumnezeu şi voia sa.
(p. 117)
Atunci când vedem sfinte icoane, inima trebuie să se reverse de iubire către Dumnezeu şi sfinţii Lui şi să cădem pentru a ne închina şi să le sărutăm cu multă evlavie.
(p. 142)
Dumnezeu de la noi vrea buna intenţie, buna dispoziţie, pe care s-o manifestăm fie şi prin puţina noastră nevoinţă şi prin conştientizarea păcătoşeniei noastre. Pe toate celelalte le va da Acela. Să luptăm
20
cu smerenie, să cerem mila lui Dumnezeu şi să-I mulţumim pentru toate.
(p. 257)
N-am înţeles puterea şi bunătatea lui Dumnezeu. Nu-L lăsăm să chivernisească peste noi, şi de aceea ne chinuim.
(p. 259)
încrederea în Dumnezeu atrage ajutorul Lui. Creştinul crede şi se încredinţează pe sine lui Dumnezeu până la moarte, şi atunci vede clar mâna lui Dumnezeu…
Atunci când ne încredinţăm viitorul lui Dumnezeu, îl obligăm să ne ajute. Încredinţarea absolută în mâinile lui Dumnezeu are ca mamă credinţa, prin care omul se roagă în taină şi se bucură de roadele nădejdii. Este o rugăciune continuă şi aduce rezultate dumnezeieşti în ceasul cuvenit…
După măsura credinţei pe care o are omul este şi nădejdea, dragostea şi jertfa pentru Dumnezeu şi aproapele. Credinţa fierbinte în Dumnezeu naşte iubire fierbinte pentru Dumnezeu şi pentru chipul Lui, semenul nostru. Şi din revărsarea iubirii noastre care nu încape în inimă şi se revarsă afară se hrănesc şi sărmanele animale…
(p. 273)
Fără Mine nu puteţi face nimic (Ioan 15, 5)
Omul, dacă vrea să nu se chinuiască, trebuie să creadă cuvintele lui Hristos: „Fără Mine nu puteţi face nimic”. Adică să se lepede de sine şi să creadă în puterea lui Dumnezeu. Atunci când omul se va lepăda de sine,
21
îl va afla pe Dumnezeu. „Toată nădejdea mea în Tine o pun”. Chiar şi cei mai duhovniceşti oameni nu sunt siguri de mântuirea lor, şi de aceea se încredinţează lui Dumnezeu, nădăjduiesc în Dumnezeu şi se leapădă de sinele lor, fiindcă sinele său îi aduce omului toată nefericirea duhovnicească.
(p. 274)
încrederea în sine este cel mai mare şi cel mai rău vrăjmaş al nostru, pentru că dintr-odată ne aruncă fără milă în prăpastie şi ne lasă nefericiţi pe drumuri. Când omul are încredere în sine, este legat de mâini şi de picioare şi nu poate face nimic sau luptă singur. Atunci este normal să fie biruit de vrăjmaş sau să eşueze şi să-şi zdrobească ego-ul…
Nicăieri Evanghelia nu spune să cred în mine însumi, ci să cred în Dumnezeu, că Dumnezeu mă poate ajuta, mă poate vindeca. Însă, unii înţeleg invers şi zic: „Omul are putere şi trebuie să creadă în sine”. Faptul de a crede în sine conţine fie egoism, fie demonism.
(p. 275)
Dumnezeu, pentru a ne ajuta, cere şi ajutorul nostru… De aceea, noi să facem tot ce putem, pentru ca şi Dumnezeu să facă ce nu putem noi.
(p. 282)
Nimic nu-i greu pentru Dumnezeu, nici pentru un sfânt. Obstacolul pentru noi, oamenii, este puţina credinţă, prin care împiedicăm marile puteri dumnezeieşti să se apropie de noi.
(p. 292)
22
Astăzi trăim în anii Apocalipsei. Nu-i nevoie ca cineva să fie profet pentru a-şi da seama de asta. Lucrurile înaintează încetul cu încetul. Ce ne aşteaptă nu ştim.;. Lucrurile sunt grave. Şi faptul că până acum lumea n-a sărit în aer este o minune. Dumnezeu să ne ajute, pentru că lumea întreagă depinde de treipatru persoane. Soarta lumii atârnă în mâinile câtorva dezechilibraţi…
(p. 298)
Dacă nu aveam un Dumnezeu puternic, atunci trebuia să ne îngrijorăm. Dar, de vreme ce avem un Dumnezeu atotputernic, care are multă iubire, atât de multă, încât ne hrăneşte chiar şi cu Sângele Său, atunci nu suntem îndreptăţiţi să ne îngrijorăm…
(p. 308)
Să vă rugaţi pentru situaţia demenţială generală din lumea întreagă, ca Hristos să se milostivească de făpturile Lui, pentru că umblă pe calea distrugerii. Să intervină dumnezeieşte în epoca nebunească pe care o trăim, fiindcă lumea este condusă spre confuzie, nebunie şi impas.
(p. 315)
Să nu nesocotim problema rugăciunii în aceste vremuri grele. Rugăciunea este siguranţă, este comunicare cu Dumnezeu.
(p. 317)
Să ajutăm, pe cât se poate, ca lumea să se îndrepte spre pocăinţă, pentru a primi binecuvântările lui Dumnezeu. Pocăinţă şi spovedanie, de acestea
23
avem nevoie acum. Eu mereu recomand pocăinţa şi spovedania, pentru ca diavolul să-şi piardă puterile, să se oprească influenţele demonice exterioare.
(p. 351)
Cum poate veni pacea, când oamenii nu se împacă cu Dumnezeu? Doar atunci când omul se va împăca cu Dumnezeu, va veni şi pacea lăuntrică, şi cea exterioară. Însă, pentru ca omul să se împace cu Dumnezeu, trebuie să-şi vină în simţiri, să se pocăiască, să trăiască după poruncile lui Dumnezeu, şi atunci vor veni harul şi pacea lui Dumnezeu în inima lui, încât va putea ajuta şi pentru pacea celor din jurul său.
(p. 356)
Modul viclean al introducerii peceţii
încetul cu încetul, după card şi noul buletin, adică „îndosariere”, aceştia vor înainta viclean spre pecete. În diferite chipuri viclene vor face presiuni, pentru ca oamenii să primească pecetea pe frunte sau pe mână. Vor strâmtora lucrurile şi vor spune: „Doar cu cardurile veţi putea face schimburi. Banii vor fi scoşi din uz”. Omul va da cardul la magazin şi va face cumpărături, iar vânzătorul va extrage bani din bancă. Cine nu va avea card, nu va putea nici vinde, nici cumpăra. Pe de altă parte, vor începe să facă reclamă „sistemului perfect”, punerea peceţii cu raze laser cu numărul 666 pe mână sau pe frunte, care nu se va vedea la exterior…
Trei ani şi jumătate va fi greu şi vor avea de suportat cei ce nu vor fi de acord cu acest sistem. Pentru aceştia
24
se va găsi câte un motiv şi vor fi băgaţi la închisoare. După un timp, îi vor duce în alt oraş pentru anchete, la alt tribunal. Dintr-un oraş în altul. După aceea, vor zice: „Iartă-ne, eşti nevinovat. Dacă aveai pecetea, am fi controlat într-un minut. Aşa, nu putem controla”…
Vor spune: „Fără pecete o să vă chinuiţi. Dacă aţi fi primit-o, n-aţi fi avut greutăţi”. Nici monede de aur, nici dolari dacă are omul, nu-i va putea folosi. De aceea, dacă cineva se va strădui să trăiască de acum simplu, va putea trăi în anii aceia. Să aibă un mic ogor, ca să poată cultiva puţin grâu, cartofi. Să sădească câţiva măslini, şi astfel cu un animal, vreo căpriţă, câteva găini, va putea înfrunta nevoile familiei lui. Căci şi provizii dacă ar face, nu i-ar folosi mult, fiindcă nici alimentele nu tin mult, se strică repede. Fireşte, strâmtorarea va ţine puţin, trei ani-trei ani şi jumătate. Zilele se vor scurta pentru cei aleşi (Matei 24, 22). Nu-şi vor da seama când vor trece. Dumnezeu nu-i va lăsa neajutoraţi pe oameni…
Va fi ceva trecător, un mic succes al antihristului satana. După aceea va încasa o palmă de la Hristos, toate popoarele se vor clătina şi pacea va veni în lume pentru mulţi ani. De data aceasta, Hristos va da un prilej făpturilor Lui să se mântuiască. Hristos le va lăsa pe făpturile Sale? O să apară când oamenii vor fi în impas, pentru a-i scăpa din mâinile lui Antihrist…
(pp. 185-188)
Bolnav cu slujitori îngeri
Odată, când eram la chilia Sfintei Cruci, m-am îmbolnăvit grav. Era o iarnă grea, căzuse atâta zăpadă, încât niciun copac nu mai semăna a copac. Toate erau îmbrăcate în alb, cărările se pierduseră, păsările stăteau
25
ascunse, norii şi ceaţa acopereau Athonul. Nu aveam nicio comunicare cu Mănăstirea Stavronichita, îmi era imposibil să trăiesc mai mult de câteva zile, fiindcă boala mă paralizase cu totul. Îl aşteptam pe Domnul să-mi ia sufletul şi să-l conducă în mila Lui. Nici măcar un ceai nu-mi puteam face, nici să aprind focul în sobă, nici apă de băut nu aveam. Viaţa mea fusese lăsată la mila lui Dumnezeu. Spuneam: „Iată-mă, Doamne, nădăjduiesc că în mila Ta nu mă vei părăsi”.
După puţină rugăciune pe care cu multă trudă am rostit-o, am văzut cum în chilia mea apar îngeri şi sfinţi, trimişii lui Dumnezeu. M-a cuprins iute harul lui Dumnezeu. Îi mulţumeam şi îl slăveam pe Mântuitorul meu. Am lăcrimat. Unul din îngeri s-a îngrijit de sobă, altul a pregătit mâncare caldă, au adus şi pâine înmiresmată. Mă aflam în Rai. Ce altceva să-mi mai doresc?
Sfinţii au început să mă sprijine cu cuvinte de mângâiere şi cu paraclise. Numai şi simpla lor vedere mă odihnea, mă întărea şi îmi dădea nădejde. Au stat cu mine până când m-am făcut bine şi mă puteam întreţine singurapoi au plecat. Au stat o săptămână. Când, după un timp, m-am ridicat, am ieşit din chilie şi am privit natura din jurul meu cu ochi diferiţi. Toate străluceau în lumina nezidită a harului Sfântului Duh. Nu eram vrednic, dar nesfârşita bunătate a lui Dumnezeu şi iubirea Lui s-au manifestat în acest fel.
Oricum, simţeam atâta bucurie umplându-mi inima, încât ziceam: „Ajunge, Dumnezeul meu, nu mai suport, o să plesnesc. Sau ia-mă la Tine, sau împuţinează harul pe care mi l-ai dat. Dacă acum îmi dai atâta har, îmi închipui cum va fi în Rai”.
26
Culegere de poveţe pline de înţelepciune dumnezeiască
Să ceri de la Dumnezeu să-ţi dea vitejie duhovnicească, pentru a înfrunta greutăţile de pe calea ta duhovnicească cu curaj şi pentru a lupta cu bărbăţie.
Lumea întreagă fierbe ca un cazan. Biserica, statul, toate popoarele sunt cu susu-n jos. Şi cum vor evolua lucrurile, nimeni nu ştie. Dumnezeu să ne ajute!
Este o situaţie cumplită, nebunească. Ticăloşia a depăşit limitele. A venit apostazia şi acum urmează să vină „fiul pierzaniei”. Va fi un balamuc. În învălmăşeala ce va stăpâni, fiecare popor se va ridica să facă ce-i spune cugetul. Dumnezeu să ne ajute…
Vin vremuri grele. Vom avea încercări mari. Creştinii vor avea prigoane mari. Şi vezi, oamenii nici măcar nu înţeleg că trăiesc după semnele vremii, că va veni pecetea. E ca şi când nu s-ar întâmpla nimic. De aceea Scriptura spune că vor fi amăgiţi şi cei aleşi (Matei 24, 24).
Cei ce nu vor avea bună dispoziţie, nu vor fi luminaţi şi vor fi amăgiţi în anii apostaziei. Întrucât cel ce nu are harul dumnezeiesc, nu are luciditate duhovnicească, precum diavolul…
Vremuri grele. Vom trece printr-o zguduire. Ştiţi ce înseamnă zguduire? Dacă nu sunteţi într-o stare cât
27
de cât duhovnicească, nu veţi rezista. Doamne fereşte, vom ajunge chiar şi la lepădarea de credinţă. Străduiţi-vă să vă înfrăţiţi, să trăiţi duhovniceşte, să vă agăţaţi de Hristos. Dacă vă veţi agăţa de Hristos, n-o să vă temeţi nici de diavoli, nici de mucenicie. Oamenii din lume au din multe părţi strâmtorări, frici. Dar, când cineva este lângă Hristos, de ce să-i fie frică?
Nefericirea omului este absenţa lui Dumnezeu din viaţa lui. Ne clădim viaţa şi o rânduim fără Dumnezeu. Şi fireşte nu fără vreun oarecare Dumnezeu, plăsmuirea închipuirii omului, ci fără adevăratul Dumnezeu, care ni s-a arătat în persoana lui Iisus Hristos, Creatorul nostru. Care, fiind Creatorul şi Fiul Tatălui nostru, ne-a arătat iubire infinită, jertfindu-Se pentru mântuirea noastră. Nefericirea noastră, care conduce milioane de oameni la deznădejde şi disperare, nu se datorează bolilor sau crizei şi lipsurilor financiare, ci se datorează lipsei lui Hristos din viaţa noastră.
Pentru ca omul să sporească, trebuie să aibă sânge fierbinte, în sensul cel bun. În funcţie de cum va valorifica sângele fierbinte, va deveni ori sfânt, ori erou. Însă dacă n-o să fie ajutat şi va fi ademenit spre rău, poate deveni criminal. Un om care nu are sânge fierbinte, nu poate deveni nici sfânt, nici erou. De aceea, trebuie să pornească în noi motorul, să lucreze inima, vitejia. Inima trebuie să duduie.
A plecat Hristos şi a venit diavolul. I-a stăpânit, şi din păcate îi stăpâneşte pe cei mici şi pe cei mari, pe clerici şi pe mireni, pe bogaţi şi pe săraci.
28
Cei ce despart drumul lor de drumul Bisericii, se despart de aceasta.
Biserica n-a fost zidită de oameni pentru că Dumnezeu are nevoie de ea, ci a fost zidită de însuşi Dumnezeu, fiindcă avem nevoie de ea noi, oamenii.
Nu Biserica are nevoie de tine, ci tu eşti cel ce are nevoie de ea, pentru ca sufletul tău să se mântuiască.
Când harul lui Dumnezeu îl părăseşte pe om, atunci intervin demonii.
Să nu cerem vestire de la Dumnezeu, dacă putem fi sfătuiţi de altcineva. Aşa vrea Dumnezeu să facem din smerenie, căci altminteri poate veni rătăcirea… Dumnezeu vrea de la noi să cerem sfat celorlalţi, dacă există această posibilitate.
Cei ce se nevoiesc în chip patristic, devin teologi practici prin vizitarea harului Sfântului Duh.
Pentru a putea distinge semnele vremii, e nevoie de multă rugăciune şi minte luminată şi curată.
Orientul Mijlociu va deveni terenul războaielor la care va lua parte şi Rusia. Se va vărsa mult sânge.
în generaţia ta se vor întâmpla toate cele scrise în Scripturi despre Antihrist.
Toate sunt spuse şi scrise în cărţile Bisericii noastre, dar cine să le citească? Lumea habar nu are. Doarme sforăind!
29
Sfânta Scriptură este scrisă cu insuflarea lui Dumnezeu şi a Sfântului Duh. Celui care o citeşte, i se luminează mintea şi i se curăţeşte sufletul.
Sfântul Cosma Etolianul a spus: „Pe Papa să-l blestemaţi, pentru că el va fi pricina”. Sfântul se referă la Papa din perioada respectivă, care va ajuta la arătarea lui Antihrist.
Lumea seamănă cu un mecanism cu multe valve. Va răsufla într-un loc, va răsufla într-altul… Să ne rugăm să nu se facă la noi începutul.
Mulţi oameni trăiesc iadul încă din viaţa aceasta, având inima plină de patimi.
Să trăiţi pe cât se poate de simplu. Să nu vă îngreunaţi viaţa de unii singuri. Multele înlesniri îi fac dependenţi pe oamenii de astăzi.
Simplităţii şi smeritei cugetări le urmează mila lui Dumnezeu.
Nu vă dăruiţi inima lucrurilor zadarnice şi trecătoare ale acestei lumi.
Toate problemele noastre trebuie să le înfruntăm cu răbdare, cuget bun şi smerenie, pentru ca harul lui Dumnezeu să ne poată ajuta.
Evoluţia lumii, prin libertatea păcătoasă, a adus sclavia duhovnicească. Supunerea duhovnicească la voia lui Dumnezeu este libertate sufletească, iar sporirea duhovnicească aduce harul lui Dumnezeu.
30
Pacea lumii va izvorî din pacea lăuntrică. Cluburile pentru pace nu pot ajuta.
Adevărata pace vine dacă omul se aranjează lăuntric şi este atent să nu dea putere diavolului, fiindcă cel viclean se străduieşte să distrugă pacea prin lucruri neaşteptate.
Cei ce se nevoiesc, trebuie să simtă că sunt în îmbrăţişarea lui Dumnezeu.
Să crezi că „Dumnezeu nu îngăduie să se întâmple niciun rău, dacă din acesta nu va ieşi vreun bine sau, cel puţin, dacă nu va fi împiedicat un rău şi mai mare”.
„… Părăsirea de către oameni şi lipsa mângâierii omeneşti aduce din belşug mângâiere dumnezeiască”.
Demonii nu pot face nimic făpturii lui Dumnezeu, atunci când noi nu le dăm drepturi. Fac doar gălăgie. Nu au putere.
Demonii s-au băgat peste tot, şi de aceea lumea este cu susu-n jos.
Pentru a birui, trebuie să ne înarmăm cu rugăciune, cu mersul la biserică, cu studiul cărţilor sfinte şi cu discuţii cu oameni duhovniceşti.
Voi să faceţi mereu ceea ce vă este în putere, iar pe celelalte să le lăsaţi cu încredere în mâinile lui Dumnezeu.
Cei mai mulţi oameni sunt nemângâiaţi, fiindcă s-au îndepărtat de Dumnezeu.
31
Doar lângă Dumnezeu omul găseşte bucurie adevărată şi veşnică. Gustăm otravă atunci când trăim departe de Preadulcele Iisus.
Cugetul lumesc ne amăgeşte cu mici îngăduieli şi, încetul cu încetul, ne stăpâneşte. Răul înaintează puţin câte puţin. Dacă ar veni dintr-odată, nu ne-am lăsa amăgiţi.
Cei ce-şi găsesc odihnă în lumea materială, nu se îngrijorează pentru mântuirea sufletului lor.
Astăzi, dacă cineva vrea să trăiască cinstit şi duhovniceşte, nu încape în lume, îi e greu. Şi, dacă nu-i atent, o va lua la vale, pe canalul lumesc.
Diavolul stă în zădărnicie, în lucrurile lumeşti. Omul care şi-a dăruit inima celor zadarnice, este în puterea diavolului fără să-şi dea seama. Diavolul nu stă în lume. Diavolul îi stăpâneşte pe cei care au cuget lumesc. Omul trebuie să-şi despartă inima de cele lumeşti şi zadarnice, iar apoi inima lui va merge singură la Hristos, fără trudă.
Cunoaşterea omenească, atunci când se sfinţeşte, ajută. Altminteri este abordare omenească, minte şi cuget lumesc. Inima, atunci când este atrasă de frumuseţi lumeşti, simte bucuria lumească vremelnică, care nu conţine mângâiere dumnezeiască, zbor lăuntric însoţit de bucurie duhovnicească.
Oamenii astăzi şi-au îngreunat viaţa, pentru că nu se mulţumesc cu puţine, pentru că aleargă mereu după bunătăţile materiale…
32
Mai demult, viaţa era mai liniştită şi oamenii făceau răbdare. Astăzi toţi sunt supărăcioşi. Nu suportă să le spui un cuvânt.
Credinţa fierbinte în Dumnezeu naşte iubire fierbinte pentru Dumnezeu şi pentru chipul Lui, semenul nostru.
Bucuria jertfei nu este gustată astăzi de oameni, şi de aceea sunt măcinaţi. Nu au idealuri în ei. Sunt plictisiţi de viaţă. Vitejia, lepădarea de sine, sunt puteri mişcătoare în om.
Libertatea este bună atunci când oamenii o pot folosi spre bine. Altfel, este catastrofală.
Lumea de astăzi are egoism, mândrie şi păcat până în măduva oaselor, şi din această cauză vrăjmaşul are putere. Cei mai mulţi oameni se află sub influenţa vrăjmaşului, şi de aceea nu primesc cuvântul dumnezeiesc.
Ceea ce numim astăzi înlesniri, în realitate sunt greutăţi. Înlesnire este când omul îşi simplifică viaţa şi se limitează la cele necesare. Atunci omul se eliberează.
Catastrofa omului este atunci când le are pe toate (bunătăţile materiale) din belşug. Atunci cu greu se simte prezenţa lui Dumnezeu şi binefacerile Lui. Vrei să târăşti pe cineva departe de Dumnezeu? Dă-i încontinuu bunătăţi materiale din belşug. E, atunci şi pe Dumnezeu îl va uita, şi toate… De aceea, când ni se întâmplă vreun
33
necaz, nu trebuie să ne întristăm, ci să înţelegem că Dumnezeu prin asta vrea să ne aducă mai aproape, şi în felul acesta să simţim că El este dătătorul tuturor.
în ziua de astăzi, oamenii s-au îndepărtat de duhovnic şi i-au înăbuşit cugetele şi diferitele patimi. Se mărturisesc la psihiatri. Iau medicamente pentru a uita problemele care îi frământă… Pe când, dacă omul se aranjează lăuntric, doarme ca un mieluşel şi n-are nevoie de medicamente.
Lumea astăzi are nevoie de duhovnici buni… Dacă ar exista duhovnici buni, atunci n-ar mai exista psihiatri.
Lumea şi-a pierdut sensul vieţii şi trebuie să-l regăsească. Necredinţa produce mare vătămare. Toate de acolo încep.
— Când vei înceta, diavole, să-i războieşti pe creştini?
— Atunci când o să-i fac pe toţi ca mine.
Prin credinţa în Dumnezeu, toate problemele voastre se vor rezolva. Fără credinţă, doar greutăţi vor apărea şi mulţi vor fi conduşi la sinucidere.
După un timp, n-o să mai fie niciun necredincios. Omul trebuie să lucreze acum. Trecem prin cei mai răi ani. Mulţi sfinţi ar vrea să trăiască în vremea noastră, pentru că li s-ar da prilejul să lupte mult… Din păcate, noi rămânem aşa.
34
Oamenii s-au îndepărtat de taina spovedaniei, şi de aceea sunt sufocaţi de cugete şi patimi…
Lumea astăzi se preocupă de toate celelalte probleme, în afară de sine însăşi. Eu cred că atunci când cineva se preocupă de sine însuşi, toate îşi vor afla ritmul necesar. Şi asta trebuie să facem. Vedeţi, diavolul şi-a deschis afacere, dă de lucru fiecăruia.
Atunci când eu mă voi îndrepta pe mine, se îndreptează o parte din Biserică, şi ne putem înţelege…
Pentru ca omul să asculte mesajul dumnezeiesc al Cuvântului lui Dumnezeu, pentru a se schimba, trebuie ca şi el să învârtă butonul pe aceeaşi frecvenţă pe care emite Hristos prin Sfânta Evanghelie, şi să împlinească cu evlavie dumnezeieştile Lui porunci.
Nu consideraţi pierdere de vreme lucrarea duhovnicească pe care o faceţi cu sinele vostru, fiindcă aceasta este condiţia duhovnicească pentru voi, iar pentru semenii voştri, ajutor necesar.
Nu-i admiraţi pe cei care se apropie de Lună, ci pe cei care se feresc de duhul lumesc şi se apropie de Dumnezeu şi se veselesc.
Omul care se depărtează de Dumnezeu nu va afla odihnă sufletească nici în această viaţă trecătoare, dar nici în cea veşnică. Căci, cel ce nu crede în Dumnezeu şi în viaţa veşnică ce va să vină, va rămâne nemângâiat şi în această viaţă, îşi va osândi şi veşnic sufletul.
35
Atunci când omul se hotărăşte să aibă viaţă duhovnicească, primul lucru pe care trebuie să-l facă este să se despartă de raţiune, dacă vrea să sporească. Raţiunea şi viaţa duhovnicească sunt două stări complet opuse, care se împotrivesc una alteia.
Lumea are nevoie astăzi, mai mult decât orice altceva, de preoţi şi duhovnici, pentru că lipsa acestora goleşte bisericile şi umple spitalele de psihiatrie şi închisorile.
Spovedania este lucru mare. Omul se schimbă cu totul şi diavolul încetează să mai aibă putere asupra lui.
Trebuie să ne aflăm încontinuu în trezvie. Să observăm orice mişcare de-a noastră. Mai mult decât rugăciunea şi studiul ajută observarea sinelui nostru, luarea-aminte.
Discuţia cu cugetele este primejdioasă, întrucât chiar şi o sută de avocaţi dacă s-ar aduna, n-ar putea-o scoate la capăt cu un mic „cugeţel”.
Să trăiţi în atmosfera doxologiei şi mulţumirii neîncetate, întrucât cel mai mare păcat este nemulţumirea, iar cel mai mare păcătos este cel nemulţumi tor.
Astăzi, deoarece statul se pune cu legea dumnezeiască…, cel ce nu vorbeşte, greşeşte cumplit. Astăzi, acest lucru este mărturisire.
Atunci când toate ard în jurul tău, durerea nu te lasă să taci. Rugăciunea să fie rugăciune şi cuvântul cuvânt.
36
Dumnezeu îngăduie păcatele noastre. Însă să nu dormim, ci să fim pregătiţi. De multe ori, tăcerea este o mare vină. Dacă nu strigăm, părinţii noştri se vor ridica din morminte şi ne vor mustra şi ne vor blestema. Au suferit atâtea pentru patrie şi noi ce facem pentru ea? Grecia ortodoxă, cu tradiţiile ei, cu sfinţii şi eroii ei, este războită de grecii înşişi. E păcat.
Dacă Dumnezeu ar fi lăsat soarta Greciei şi a Ortodoxiei în mâinile noastre, ambele ar fi pierit. Dumnezeu le îngăduie pe toate acestea pentru a ne trezi. Acum dăm nişte examene.
înţelegeţi ce înseamnă: „Tradiţia o să dispară şi o să rămână dezordinea”? înţelegeţi cât de serios este acest lucru? E ca şi când am scoate o cărămidă de la o casă. În clipa aceea, casa pare să nu fi păţit nimic, însă, încetul cu încetul, pătrunde apa, iese şi altă cărămidă, şi alta, şi la sfârşit casa devine ruină…
Ecumenism, Piaţa Comună, un stat mare, o religie pe măsura acestora. Acestea sunt planurile diavolului. Sioniştii pregătesc pe cineva să fie Mesia. Pentru ei, Mesia este împărat, adică va conduce aici, pe pământ.
Faptul de a fi cineva interesat şi de a se îngrijora acum pentru situaţia în care se află naţia noastră este mărturisire, fiindcă statul se pune cu legea dumnezeiască. Votează legi împotriva Legii lui Dumnezeu.
Cu cât săpăm în erezii şi în alte religii, cu atât duhnesc mai tare. Cu cât săpăm în Ortodoxie, cu atât iese mai multă mireasmă.
37
Dumnezeu îngăduie să se întâmple acum o zguduire puternică. Vin vremuri grele. Vom avea încercări mari… Să luăm lucrurile în serios, să trăim duhovniceşte. Împrejurările ne silesc şi ne vor sili să lucrăm duhovniceşte. Însă, bine este să facem asta cu bucurie şi dorire şi nu cu tristeţe, în silă. Mulţi sfinţi şi-ar fi dorit să trăiască în epoca noastră, pentru a lupta.
Această situaţie nu va dura mult. Dumnezeu o să ia mătura în mână!
Unde este iubire, este Hristos, şi unde este Hristos, este bucurie.
Niciun păcătos nu trebuie să deznădăjduiască vreodată, e suficient să se pocăiască, fiindcă şi păcatele lui sunt mai mici decât ale diavolului, şi circumstanţe atenuante are, pentru că a fost creat din lut şi din neatenţie a alunecat şi s-a murdărit.
Când omul simte nelinişte, atunci în aceasta se poate afla ascunsă necredinţa.
Unde vedem stres, acolo şi-a băgat coada ispita.
Străduieşte-te mai întâi să te îndreptezi pe tine, şi apoi să-ţi doreşti a-i îndrepta pe ceilalţi. Dacă te vei îndrepta pe tine, îndată se va îndrepta o parte din Biserică. Fireşte, dacă toţi ar face asta, Biserica ar fi îndreptată. Însă oamenii astăzi se preocupă de toate celelalte probleme în afară de ei înşişi. Pentru că a te preocupa de tine însuţi e nevoie de trudă, pe când a te preocupa de ceilalţi e uşor.
38
Cei ce au reuşit să-şi taie voia, cu mare uşurinţă au tăiat şi lanţurile patimilor şi s-au eliberat de robia duhovnicească a ucigătorului de oameni.
Cel ce nu cere sfat în calea duhovnicească, încurcă drumurile şi oboseşte mult şi întârzie. Dacă nu se va smeri să întrebe fie şi mai târziu, cu greu va ajunge la destinaţie.
Cei cărora le pasă mult de mântuirea întregii lumi şi ajută luptându-se în felul lor şi se încredinţează cu smerenie în mâinile lui Dumnezeu, aceştia simt cea mai mare bucurie din lume.
Răul începe din lipsa credinţei în viaţa de dincolo.
Vom da socoteală pentru lipsa de empatie şi învârtoşarea inimii noastre.
Să ajutăm ca binele să se înmulţească şi să stăpânească în chip bun.
Cel mai mare păcat este nemulţumirea faţă de Dumnezeu.
Să primim toate încercările cu răbdare şi smerenie.
Departe de Dumnezeu nu există mântuire.
Atunci când ne stăpâneşte egoismul, din lucruri neînsemnate se aprind certuri mari.
39
Să luptăm neîncetat cu ambiţie şi râvnă.
Nu vă dăruiţi inima lucrurilor zadarnice şi trecătoare ale lumii acesteia.
Dăruiţi-vă inima în întregime lui Dumnezeu, nu lumii.
Dumnezeu nu cere de la noi nimic altceva decât inimă curată.
Să umblaţi cu simplitate pe calea vieţii voastre.
Să nu ne îndreptăţim pe noi, pentru că astfel împiedicăm harul dumnezeiesc.
Atunci când cablurile sunt ruginite, oricât ai apăsa întrerupătorul, lumina nu se aprinde.
Cu cât cureţi mai bine cablurile, cu atât vei primi mai multă lumină dumnezeiască.
Doar împăcarea cu Dumnezeu poate aduce pacea.
Dumnezeu lucrează pentru binele nostru. Însă noi vom da socoteală, întrucât nu lucrăm spre această direcţie.
Smerenia aduce harul.
Dumnezeu Se adoră, nu Se învaţă.
Munca aduce sănătate îndoită, sufletului şi trupului, atunci când se face cu discernământ.
40
După cum norul întunecă soarele, aşa şi flecăreala întunecă sufletul.
încercările sunt necesare pentru mântuirea sufletului nostru, pentru că ele înălbesc sufletul.
Dumnezeu nu îngăduie niciun necaz şi niciun rău, dacă din acestea nu iese ceva mai bun.
Cel ce în faţa problemelor care se ivesc face răbdare şi cere de la Dumnezeu rezolvarea lor, vede că Acela dă cele mai bune soluţii.
Cel ce plânge sincer, pentru că L-a rănit pe Hristos cu păcatele lui, primeşte îndată mângâiere dumnezeiască, după măsura căinţei lui.
Simplităţii şi smeritei cugetări le urmează mila lui Dumnezeu.
Simplifică-ţi viaţa, pe cât se poate, pentru a te elibera de stresul lumesc şi pentru ca viaţa ta să aibă sens.
Cunoaşterea trebuie să urmeze fricii de Dumnezeu şi să umble împreună cu fapta, pentru a exista echilibru.
Multa teologie vatămă. E nevoie de simplitate şi punerea în practică a celor învăţate.
Nici neamul nu va dispărea, nici Ortodoxia.
…Va veni ceasul când şi stăpânitorii necredincioşi, nu doar credincioşii, vor înţelege că, dacă nu există credinţă, lumea nu poate sta în picioare,
41
şi vor impune credinţa, pentru a struni lumea. Peste o vreme, o zi dacă nu faci rugăciune, te vor băga la închisoare! Vei da socoteală la stăpân dacă te-ai rugat sau nu, şi astfel lucrurile vor intra pe făgaşul lor.
Ceea ce-i ajută pe oameni astăzi este pilda şi viaţa noastră creştină. Creştinii trebuie să se distingă prin vitejie, bărbăţie duhovnicească şi jertfă. De aceea, le spun mirenilor: „Să-L iubiţi pe Hristos, să aveţi smerenie, să vă faceţi îndatoririle, iar Hristos va arăta virtutea voastră în ochii oamenilor”.
Să ne străduim astăzi, pe cât putem, să-i ajutăm duhovniceşte pe oameni. Cum s-a întâmplat atunci, la potop, cu arca lui Noe, aşa şi acum să se izbăvească câţiva, să nu se abată de la calea duhovnicească. E nevoie de multă luare-aminte, de mult discernământ, ca omul să vadă lucrurile din multe laturi şi să-i odihnească pe semenii lui.
Lumea a pierdu t controlul. Demnitatea şi jertfa a dispărut de la oameni.
în vremea noastră se răresc vitejii. Oamenii sunt căldicei. De aceea, ferească Dumnezeu, dacă se va întâmpla un război, unii vor muri de frică, alţii vor fugi la cel mai mic deranj, pentru că s-au obişnuit cu traiul bun. Ce viteji aveam mai demult!
Pe copiii râvnitori ai lui Dumnezeu, care-i ajută pe semenii lor să-şi ridice crucea, Dumnezeu îi va întări duhovniceşte şi îi va scăpa de încercări.
42
După cum bunătatea lui Dumnezeu pe toate le valorifică spre bine, aşa şi noi, făpturile Lui, trebuie să le valorificăm pe toate spre bine, pentru a ne folosi şi a fi folositori.
Să închideţi „uşile” şi „ferestrele” ca să nu intre diavolul. („Uşile” şi „ferestrele” sunt simţurile). Acolo sunt punctele slabe. Dacă laşi o crăpătură, poate să intre şi să facă daune. Eu mă lupt zi şi noapte pentru a închide uşile satanei.
Cei milostivi, întrucât mereu îi satură pe ceilalţi cu iubire, mereu se satură de iubirea lui Dumnezeu şi de îmbelşugatele Lui binecuvântări.
Omul duhovnicesc îşi dăruieşte dragostea mai întâi lui Dumnezeu, apoi oamenilor, iar prisosinţa iubirii lui o dăruieşte animalelor şi întregii zidiri.
Nu există oameni mai fericiţi decât cei care au luat legătura cu Staţia cerească şi sunt conexaţi prin evlavie cu Dumnezeu.
Toate se rezolvă prin răbdare şi iubire.
Să avem credinţă şi toate problemele noastre îşi vor găsi rezolvarea. Dumnezeu se îngrijeşte de toţi şi de toate.
Doar împăcarea omului cu Dumnezeu poate aduce pace în suflet.
De când s-au împuţinat duhovnicii buni, s-au înmulţit spitalele de psihiatrie.
43
Toate lucrurile bune care ţi se întâmplă în viaţă le atribui lui Dumnezeu.
Atunci când omul luptă cu nădejde, vine mângâierea dumnezeiască şi sufletul simte intens mângâierile iubirii lui Dumnezeu.
Bunul Dumnezeu să ne lumineze şi să ne dea tuturor pocăinţă şi să ne învrednicească pe toţi să ajungem în Rai. Amin.
44
Sfântul Siluan Atonitul (+1938)
învăţături pline de har
1. Pentru a te mântui, trebuie să te smereşti. Pe omul mândru, şi cu forţa dacă l-ai băga în Rai, nici acolo nu va afla odihnă, pentru că nu va fi mulţumit şi va spune: „De ce nu sunt eu pe treapta întâi?”.
2. Sufletul celui smerit se aseamănă cu largul mării. Aruncă o piatră în largul mării! Va tulbura puţin suprafaţa, iar apoi se va lăsa imediat la fund. Aşa se scufundă în inima celui smerit necazurile, pentru că puterea Domnului este cu el.
3. Mândria arde ca focul orice lucru bun, pe când smerenia după Hristos este dulce şi de nedescris. Şi dacă oamenii ar şti asta, atunci lumea întreagă ar studia această ştiinţă.
4. Dacă cârmuitorii ar păzi poruncile Domnului şi poporul şi cetăţenii ar asculta cu smerenie, ar fi multă pace şi bucurie pe pământ. Însă, din pricina iubirii de stăpânire şi a neascultării celor mândri, suferă întreaga lume.
5. Suferim pentru că nu avem smerenie. În sufletul smerit trăieşte Sfântul Duh, şi Acela îi dă sufletului libertate, pace, dragoste, fericire.
6. Sufletul păcătos, înrobit patimilor, nu poate avea pace şi bucurie, chiar dacă ar avea toate bogăţiile pământului, chiar dacă ar împărăţi peste lumea întreagă.
7. Dacă un popor suferă, atunci trebuie să se pocăiască toţi şi Dumnezeu le va aduce pe toate spre bine.
45
8. Dacă lumea ar înţelege puterea cuvintelor lui Hristos: „învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima”, ar părăsi pentru ele orice altă cunoaştere. Oamenii nu cunosc puterea smereniei lui Hristos şi de aceea îşi doresc bunătăţi pământeşti…
9. Cel ce a ajuns la smerenie, se bucură de harul lui Dumnezeu şi atunci se roagă pentru vrăjmaşii lui ca şi pentru sine, se roagă pentru toată lumea cu lacrimi fierbinţi.
10. Mândria împiedică sufletul să pătrundă pe calea credinţei.
11. Mândria şi slava deşartă provoacă toate stricăciunile şi căderile.
12. Domnul nu Se arată omului mândru. Omul mândru, chiar dacă va studia toate cărţile sfinte, nicicând nu-L va cunoaşte pe Domnul, căci prin trufia lui nu lasă spaţiu harului Sfântului Duh, iar Domnul este cunoscut doar prin Sfântul Duh.
13. Sufletului smerit Domnul îi descoperă tainele Lui. Toată viaţa lor, sfinţii s-au smerit şi au luptat cu mândria.
14. Cel ce face voia lui Dumnezeu este mulţumit de toate, chiar dacă este sărac şi poate bolnav şi suferind, pentru că în el odihneşte harul lui Dumnezeu.
15. Necredinţa provine din mândrie… Cunoaşterea lui Dumnezeu nu poate fi atinsă de omul mândru, căci Dumnezeu Se face cunoscut doar prin revelaţia Sfântului Duh.
16. Dacă sufletul iubeşte smerenia, atunci toate plasele vrăjmaşilor se destramă şi toate cetăţile lor se dărâmă.
17. Cea mai bună lucrare este să ne predăm voii lui Dumnezeu şi să întâmpinăm necazurile cu nădejde.
46
18. Atunci când omul îşi aduce aminte de moarte, se smereşte şi se predă în întregime voii lui Dumnezeu şi îşi doreşte să aibă pace cu toţi şi să-i iubească pe toţi.
19. În sufletul omului virtuos se află împărăţia cerurilor, iar în sufletul omului păcătos, întuneric şi iad. Trebuie să cunoaştem asta, pentru că vom fi veşnic fie în împărăţia cerurilor, fie în iad.
20. Sfinţii vorbesc despre lucruri pe care într-adevăr le-au văzut şi le cunosc. Nu vorbesc despre lucruri pe care nu le-au văzut…
21. Cel mai preţios lucru din lume este să-L cunoşti pe Dumnezeu şi să înţelegi, fie şi în parte, voia Domnului.
22. Condiţia esenţială pentru pacea între oameni este ca fiecare să conştientizeze greşelile sale.
23. Domnul este iubire, şi cel ce vrea să fie cu Domnul trebuie să-şi iubească vrăjmaşii.
24. Sfântul Duh ne învaţă să-i iubim pe toţi oamenii, să avem milă de cei care rătăcesc şi să ne rugăm pentru mântuirea lor.
25. Atunci când omul deţine, fie şi câtuşi de puţin, harul Sfântului Duh, plânge pentru toţi semenii săi şi pentru cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu şi sunt împotriva Lui.
26. Noi ştim că, cu cât mai mare este iubirea, cu atât mai adâncă este durerea sufletului. Cu cât mai deplină este iubirea, cu atât mai deplină este cunoaşterea. Cu cât mai fierbinte este iubirea, cu atât mai înflăcărată este rugăciunea. Cu cât mai desăvârşită este iubirea, cu atât mai sfântă este viaţa.
27. Cel ce nu-şi iubeşte vrăjmaşii, în acela n-a sălăşluit încă harul lui Dumnezeu.
28. Nesuferită este viaţa fără iubirea de Dumnezeu. Întuneric şi plictiseală pentru suflet.
47
însă când vine iubirea, atunci este cu neputinţă de descris bucuria sufletului.
29. Cel ce a cunoscut iubirea de Dumnezeu, acela iubeşte întreaga lume şi niciodată nu cade în deznădejde, pentru că întristarea trecătoare după Dumnezeu provoacă bucurie veşnică.
30. Fără Duhul Sfânt, sufletul rămâne ca mort, chiar dacă a cutreierat lumea întreagă.
31. Domnul îi iubeşte pe oameni. Cu toate acestea îngăduie necazurile, pentru ca oamenii să-şi cunoască neputinţele şi să se smerească şi prin smerenie să primească Duhul Sfânt. Prin Sfântul Duh toate devin frumoase, vesele, minunate…
32. Smereşte-te şi vei vedea că toate nenorocirile tale se vor preschimba în odihnă, încât tu însuţi te vei mira şi vei spune: „De ce mai înainte mă chinuiam şi mă necăjeam atât?”. Însă acum te bucuri, pentru că te-ai smerit şi a venit harul lui Dumnezeu. Acum, chiar dacă vei fi singurul sărac din lume, harul nu te va părăsi, pentru că ai primit în suflet acea pace despre care Domnul spune: „Pacea Mea o dau vouă”. Astfel, Domnul dă fiecărui suflet pacea Lui, care depăşeşte mintea omenească.
33. Sunt vrednici de plâns oamenii care nu-L cunosc pe Dumnezeu şi mă îndurerez pentru ei. Se mândresc pentru că zboară, dar ce este de mirare în asta? Şi păsările zboară, şi îl slăvesc pe Dumnezeu. Însă omul, făptura lui Dumnezeu, îl părăseşte pe Ziditor…
34. Cei ce-L iubesc pe Dumnezeu şi păzesc poruncile Lui sunt plini de lumină şi se aseamănă cu Domnul. Iar cei ce se împotrivesc lui Dumnezeu sunt plini de întuneric şi se aseamănă cu vrăjmaşul.
48
Şi acest lucru este firesc. Domnul este Lumină şi îi luminează pe robii Săi, pe când slujitorii primesc întunericul aceluia.
35. Am cunoscut un copil. Chipul lui era îngeresc, smerit, cuvios, blând. Faţă alb-trandafirie, ochi luminoşi, albaştri, buni şi blajini. Însă când a crescut, a început o viaţă imorală şi a pierdut harul lui Dumnezeu. Iar pe la vârsta de treizeci de ani părea un om-demon, fiară şi tâlhar, şi chipul îi era cumplit şi respingător…
36. Am cunoscut şi o fată frumoasă, cu faţă luminoasă şi plăcută, încât mulţi îi invidiau frumuseţea. Însă prin viaţa păcătoasă pe care a dus-o, a pierdut harul şi a devenit urâtă la chip.
37. Am văzut însă şi reversul acestor lucruri: oameni care au intrat la mănăstire cu faţa schimonosită de păcat şi patimi, dar prin pocăinţă şi viaţă cuvioasă s-au schimbat şi au devenit foarte plăcuţi la vedere… Păcatul îl schimonoseşte pe om, pe când harul îl înfrumuseţează.
38. Trebuie să avem ascultare, smerenie şi iubire, altfel toate marile nevoinţe şi privegheri se vor dovedi zadarnice… Fără iubire, toate sunt grele.
39. Fericit este sufletul care iubeşte smerenia şi plângerea şi urăşte cugetele rele.
40. Războiul nostru este foarte dureros, este o ştiinţă mare şi neîncetată. E nevoie de înţelepciune, dar şi de simplitate.
41. Oricât am învăţa, e cu neputinţă să-L cunoaştem pe Domnul, dacă nu trăim după poruncile Lui, căci Domnul Se face cunoscut nu prin ştiinţă, ci prin Sfântul Duh. Mulţi filosofi şi oameni de ştiinţă au ajuns până la credinţa în existenţa lui Dumnezeu, dar
49
pe Dumnezeu nu L-au cunoscut… Una e să crezi că există Dumnezeu şi alta să-L cunoşti pe Dumnezeu.
42. Unii se trudesc toată viaţa lor să afle ce există pe Soare sau pe Lună sau în altă parte, dar acestea nu le aduce niciun folos sufletului. Însă dacă ne străduim să cunoaştem ce există în inima omului, atunci vom vedea că: în sufletul sfântului se află împărăţia cerurilor, iar în sufletul păcătosului, întuneric şi iad. Şi asta e de folos să cunoaştem, fiindcă vom fi veşnic fie în împărăţia cerurilor, fie în iad.
43. Oamenii nu cred în Dumnezeu nu pentru că lipsesc mărturiile adevărate, ci pentru că credinţa cere lepădare de sine şi luptă.
44. Cea mai rea cale prin care omul este lipsit de credinţă este să aibă o credinţă raţională. Desigur, nu-i exclus ca cineva să apere credinţa cu ajutorul raţiunii, însă pentru asta e nevoie de un cuget aflat în stare de har, care să se hrănească din „adâncurile vieţii dumnezeieşti”. Atunci când acest izvor seacă, începe raţionalismul religios.
45. Pentru ca omul să-L cunoască pe Dumnezeu nu e nevoie să fie bogat sau om de ştiinţă, ci trebuie să fie înfrânat, să aibă duh smerit şi să-l iubească pe aproapele lui.
46. E necesar să avem ascultare, smerenie şi iubire, altfel toate marile nevoinţe şi privegheri se vor dovedi zadarnice… Fără iubire toate sunt grele.
47. Fericit este sufletul care iubeşte smerenia şi plângerea şi urăşte cugetele rele.
48. Omul duhovnicesc străpunge cu mintea lui cerurile ca vulturul şi sufletul său îl simte pe Dumnezeu. Şi vede întreaga lume, chiar dacă se roagă în întunericul nopţii. Însă omul neduhovnicesc este
50
mulţumit cu slava deşartă sau cu bogăţia materială şi îşi doreşte desfătări trupeşti.
49. O, dacă am şti cât îi iubeşte Maica Domnului pe toţi cei care păzesc poruncile lui Hristos, şi cât se întristează şi se necăjeşte pentru cei care nu se pocăiesc!… Adevărat, ea este ajutătoarea noastră în faţa lui Dumnezeu, şi numai numele ei bucură sufletul… Şi pe această Maică Preacurată Domnu ne-a dat-o nouă, şi este bucuria şi nădejdea noastră Aceasta este Maica noastră duhovnicească şi se află lângă noi. Trăieşte în ceruri, dar nu ne uită nici pe noi, sărmanii. Îmbrăţişează cu milostivirea ei tot pământul şi toate popoarele.
50….Şi Domnul a spus sufletului meu:
— Sufletele mândre mereu sunt atacate de demoni.
Iar eu am zis:
— Doamne, luminează-mă, ce trebuie să cuget pentru ca sufletul meu să fie smerit?
Şi sufletul meu a primit răspuns:
— Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui.
De atunci, am început să fac aşa şi sufletul meu şi-a aflat odihna în Dumnezeu.
51. Doar cel care-şi cunoaşte mărimea păcătoşeniei lui şi doar omul smerit se pot mântui…
52. Smerenia este temelia întregii morale creştine. Fără smerenie, nu există viaţă creştină.
53. Iată taină mare! Există suflete care-L cunosc pe Dumnezeu. Există suflete care nu-L cunosc, dar cred. Există însă şi altele, care nici nu-L cunosc, nici nu cred iar între aceştia sunt oameni de ştiinţă şi intelectuali.
51
Sfânta Matrona din Moscova, cea oarbă din naştere (1952)
1. Atunci când un popor îşi pierde credinţa în Dumnezeu, i se întâmplă nenorociri şi dacă nu se pocăieşte, piere şi dispare de pe faţa pământului.
2. Cât îmi este de milă de cei care vor trăi în vremurile de pe urmă! Viaţa va deveni din ce în ce mai rea. În cele din urmă, va veni vremea când li se vor pune în faţă crucea şi pâinea şi li se va spune: „Alegeţi!”.
3. Poporul este hipnotizat, şi-a ieşit din sine. O putere diavolească înfricoşătoare a intrat în acţiune. Se află în văzduh, pătrunde peste tot. Mai demult locuia în mlaştini şi în pădurile dese, pentru că oamenii mergeau la biserică, purtau cruce la gât. Casele erau ocrotite de icoane, candele, agheasmă. Demonii zburau pe lângă ele şi nu intrau înăuntru. Însă, astăzi, înşişi oamenii au devenit sălaş al demonilor pentru necredinţa şi îndepărtarea lor de Dumnezeu.
4. Omul să se înarmeze cu Sfânta Cruce, cu rugăciune, cu agheasmă, cu deasa împărtăşire…
5. Să alergaţi la puterea izbăvitoare şi mântuitoare a Sfintei şi Dătătoarei de viaţă Cruci.
52
Sfântul Serafim de Viriţa
Sfântul Serafim de Viriţa (1866-1949) este unul dintre cei aproximativ 1200 de sfinţi canonizaţi de Sfântul Sinod al Bisericii Ruse. Sinodul s-a întrunit la data de 13-16 august 2000 în biserica „Hristos Mântuitorul” din Moscova.
Textul de mai jos constituie o scrisoare trimisă de părintele Serafim unui fiu duhovnicesc de-al lui, episcop, care se afla la închisoare. Este un cuvânt de mângâiere şi povaţă pe care Creatorul Dumnezeu îl adresează sufletului omului.
„Te-ai gândit vreodată că toate cele care te privesc pe tine Mă privesc şi pe Mine? Pentru că cele care te privesc pe tine sunt pupila ochiului Meu.
Eşti preţios în ochii Mei şi te iubesc, de aceea este o deosebită bucurie pentru mine să te călăuzesc.
Atunci când ispitele vin asupra ta, iar războirile sunt ca râurile, vreau să ştii că de la Mine vine asta.
Vreau să ştii că neputinţa ta are nevoie de puterea Mea, iar siguranţa ta se află în faptul de a Mă lăsa să te ocrotesc.
Vreau să ştii că, atunci când te afli în condiţii grele, între oameni care nu te înţeleg, care nu ţin seama de cele care-ţi sunt plăcute şi te îndepărtează, de la Mine vine asta.
Sunt Dumnezeul tău, întâmplările vieţii sunt în mâinile Mele, nu te afli întâmplător în poziţia în care eşti, este exact poziţia pe care ţi-am rânduit-o.
53
Nu M-ai rugat tu să te învăţ smerenia? Şi iată, te-am pus exact în acest mediu, în şcoala unde se învaţă această lecţie.
Mediul tău şi cei care trăiesc în jurul tău doar împlinesc voia Mea. Ai greutăţi financiare şi abia o scoţi la capăt, dar să ştii că de la Mine vine asta.
Vreau să ştii că Eu deţin banii tăi şi să alergi la Mine şi să ştii că depinzi de Mine.
Vreau să ştii că hambarele Mele sunt mereu pline şi să te încredinţezi că sunt credincios făgăduielilor Mele.
Să nu se întâmple niciodată să-i asculţi pe cei care-ţi spun în nevoile tale: „Să nu crezi în Domnul Dumnezeul tău”.
Ai petrecut vreodată noaptea în întristare? Eşti despărţit de rudele tale, de oamenii pe care-i iubeşti?
Eu ţi-am trimis asta.
Ţi-am îngăduit-o pentru a te întoarce la Mine, şi la Mine să afli mângâiere şi odihnă veşnică.
Te-a înşelat prietenul tău sau cineva în faţa căruia ţi-ai deschis inima?
De la Mine vine asta.
Eu am îngăduit să te cuprindă această deznădejde, ca să afli că cel mai bun prieten al tău este Domnul.
Vreau să le aduci pe toate la Mine şi pe toate să Mi le spui.
Dacă te-a calomniat cineva, las-o în seama Mea, de Mine să te alipeşti, de Mine, refugiul Tău, ca să te ascunzi de gâlceava popoarelor.
54
Voi face ca dreptatea ta să strălucească precum lumina, iar viaţa ta ca ziua-n amiaza mare o voi face.
Ţi-au distrus planurile, sufletul ţi s-a împuţinat şi este istovit?
De la Mine vine asta.
Ai făcut planuri şi ai avut scopurile tale, Mi le-ai adus să le binecuvântez.
Dar Eu vreau să te laşi în seama Mea, să îndrum şi să mânuiesc întâmplările vieţii tale, pentru că eşti instrument, nu protagonist.
Te-au aflat eşecuri neaşteptate, iar deznădejdea ţi-a cuprins inima, dar să ştii, de la Mine vine asta.
Căci, prin această oboseală şi tulburare, încerc să văd cât de puternică este credinţa ta în făgăduielile Mele şi îndrăzneala ta în rugăciune pentru rudele tale.;
Nu eşti tu cel care ai încredinţat grija acestora iubirii Mele măreţe? Nu eşti tu cel care şi acum îi laşi i în ocrotirea Preacuratei Mele Maici?
Te-a aflat boală grea, care poate fi vindecată sau este netămăduită şi te-a ţintuit la pat?
De la Mine vine asta.
Întrucât vreau să Mă cunoşti mai adânc, printr-o boală trupească, şi să nu cârteşti pentru această încercare care ţi s-a trimis, şi să nu-Mi zădărniceşti planurile de mântuire a sufletelor oamenilor în diferite chipuri, ci fără cârtire şi cu smerenie să-ţi pleci capul în faţa bunătăţii Mele.
Năzuiai să faci ceva deosebit şi special pentru Mine şi, în loc de asta, ai căzut în patul suferinţei?
De la Mine vine asta.
55
Căci atunci ai fi fost adâncit în lucrările tale, iar Eu n-aş fi mai putut să-ţi îndrept gândurile spre Mine, însă Eu vreau să te învăţ cugetele mai adânci şi lecţiile Mele, ca să-Mi slujeşti.
Vreau să te învăţ să-ţi dai seama că fără Mine eşti nimic.
Cei mai buni fii ai Mei sunt cei care stau departe de o viaţă zgomotoasă, pentru a învăţa să mânuiască arma rugăciunii neîncetate.
Ai fost chemat pe neaşteptate să iei o poziţie grea şi responsabilă, sprijinindu-te pe Mine.
Îţi încredinţez aceste greutăţi, şi de aceea te va binecuvânta Domnul Dumnezeul tău în toate lucrările tale, în toate căile tale, în toate călăuzitor şi învăţător al tău îţi va fi Domnul.
în ziua aceasta, în mâinile tale, fiule, ţi-am dat acest vas cu mir dumnezeiesc, ca să-l foloseşti liber.
Să-ţi aminteşti mereu că orice greutate pe care o vei întâlni, orice cuvânt de ocară, orice calomnie şi osândire, orice piedică în lucrările tale, care ţi-ar putea provoca furie şi deznădejde, orice vădire a neputinţei şi slăbiciunii tale,
de la Mine este.
Să-ţi aminteşti că orice piedică este povaţă de la Dumnezeu, şi de aceea să-ţi pătrundă în inimă acest cuvânt, care ţi s-a descoperit în ziua aceasta, că
de la Mine sunt acestea.
Să ştii şi să-ţi aminteşti mereu, oriunde ai fi, că orice ghimpe se va toci atunci când vei învăţa ca în toate să mă vezi pe Mine.
56
Toate ţi-au fost trimise de Mine, pentru desăvârşirea sufletului tău, toate acestea de la Mine au fost,
1. Şi în cele mai grele vremuri se poate mântui uşor cel ce se preocupă cu grijă de rugăciunea lui Iisus, de rugăciunea neîncetată.
2. Va veni vremea când nu prigoanele, ci banii şi bunătăţile acestei lumi îi vor îndepărta pe oameni de Dumnezeu. Şi se vor pierde suflete mult mai multe decât în timpul prigoanelor. Pe de o parte, vor auri turlele bisericilor şi vor pune pe ele cruci, iar pe de altă parte, va stăpâni răutatea şi minciuna. Biserica adevărată va fi mereu prigonită. Cei ce vor să se mântuiască, se vor mântui prin boli şi suferinţe. Felul în care se vor face prigoanele va fi foarte viclean şi va fi foarte greu ca cineva să le prevadă. Înfricoşătoare vor fi acele vremuri, mi-e milă de cei ce vor trăi atunci.
3. Va veni vremea când stricăciunea şi desfrânarea dintre tineri vor ajunge pe culmi. Tineri feciorelnici aproape că nu vor mai exista. Vor vedea că nu sunt pedepsiţi şi vor crede că toate le sunt îngăduite pentru a-şi satisface dorinţele… Îi va chema însă, Dumnezeu, şi îşi vor da seama că nu este cu putinţă să continuie o asemenea viaţă şi în diferite feluri vor fi călăuziţi la Dumnezeu… Faptul că astăzi păcătuiesc mult, îi va conduce la o pocăinţă mai adâncă.
57
Arhimandritul Ioil Giannakopoulos (+1966)
Gânduri înţelepte şi binefăcătoare
1. Mai presus de toate, de părinţi, de învăţători, de state, este Dumnezeu. Lui Dumnezeu îi datorăm conştiinţa şi întregul nostru suflet.
2. Întuneric în minte şi tulburare în inimă au toţi oamenii care se fac ispite pentru ceilalţi, care slujesc diavolului. Toţi cei care-i ispitesc pe ceilalţi nu-L iubesc pe Dumnezeu.
3. Nimic altceva nu înfrumuseţează viaţa noastră cât iubirea şi ruşinarea. Iubirea fără ruşinare între soţi devine scârbă, între fraţi, obrăznicie, între prieteni, ură. Iubirea fără ruşinare către noi înşine este neînfrânare. Iubirea fără ruşinare în faţa lui Dumnezeu nu aduce cucernicie.
4. Pentru ca rugăciunea să fie roditoare, trebuie să fie însoţită de iubire. De aceea, Domnul a spus: Iar când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva (Marcu II, 25).
5. Rugăciunea trebuie să fie însoţită de împăcare.
6. Credinţa care însoţeşte rugăciunea nu ne este de folos, dacă nu are fapte bune.
7. Răutatea înseamnă să nu vrei să devii bun.
8. În Biserică nici admiraţie faţă de oameni, nici preocupare pentru bani, nici zgomot nu este îngăduit să existe, ci meditaţie la sinele nostru şi la Dumnezeu, luare-aminte şi rugăciune.
9. În Crucea Domnului vedem unite cerul, pământul şi iadul. Îl vedem pe Dumnezeu, pe om, Pe diavol… În Cruce se vede iubirea şi dreptatea dumnezeiască, milostenia şi înţelepciunea dumnezeiască, atotputernicia lui Dumnezeu.
58
10. Să nu uiţi că Dumnezeu îţi respectă libertatea. Mântuirea este în mâinile tale. Dumnezeu, pentru a te mântui, doreşte să vrei şi tu asta.
11. Păcatul este atât de adânc şi rău, încât otrăveşte inima, întunecă mintea şi îndoaie voinţa. Prin pocăinţă, omul îşi îndreptează inima, mintea şi voinţa.
12. Cu cât mai mult îţi vezi greşelile, cu atât harul lui Dumnezeu se află lângă tine.
13. Viaţa omului trebuie să fie cârmuită de cuvântul lui Dumnezeu şi să lucreze cu ascultare de cuvântul lui Dumnezeu… Orice este în afara cuvântului lui Dumnezeu este minciună şi rătăcire.
14. Avem datoria să folosim fiecare clipă pentru a da slavă lui Dumnezeu şi pentru a împlini sfânta Lui voie.
15. Prin păcat, când tu devii ruină, vrei să ai în jurul tău doar robi.
16. Prin virtute, tu devii un erou, iar în jurul tău vrei ca toţi să fie liberi, să te urmeze sau nu.
17. Eşti mare? Nu-i nesocoti pe cei mici, altfel Dumnezeu te va supune încercărilor, ca să ai nevoie de ei.
18. Ai doi ochi. Eşti în primejdie să pierzi unul. Şi-ţi pasă atât de mult! întorci lumea cu susu-n jos!
Ai doar un suflet. Şi eşti în primejdie să-l pierzi. De ce nu-ţi pasă de el?
Această nesârguinţă a ta este mai îngrozitoare decât iadul!
Nu te interesează drumul tău veşnic?
19. Ce-i mai bine pentru tine? Să ai multe bunătăţi materiale şi să te alipeşti de ele, în această viaţă, sau săţi lipsească unele lucruri, dar să ai nădejdea moştenirii vieţii veşnice?
59
20. Smerenia înseamnă nu doar să te smereşti pe tine, ci să şi rabzi umilinţele venite de la ceilalţi.
21. Să fii aspru cu tine şi îngăduitor cu ceilalţi.
22. Dumnezeu este Tatăl tuturor.
Lărgiţi-vă inima cât de mult se poate.
învăţaţi să simţiţi bucurie atunci când vedeţi că Dumnezeu îi iubeşte şi pe ceilalţi la fel ca pe voi.
23. Adevărul şi îngăduinţa merg mereu împreună. Dacă vrei să desparţi adevărul de îngăduinţă, desparte-l pentru tine însuţi. Dar atunci să ştii, vei auzi adevărul fără îngăduinţă!
24. Dumnezeu nu este atent doar la cei mici, ci şi la cei care au grijă de cei mici.
Vrei să te iubească? iubeşte-i pe cei mici! iubeşte-i pe cei săraci! iubeşte-i pe cei smeriţi!
25. Atunci când nu-L iubeşti pe Dumnezeu mai mult decât pe tine însuţi, nu-l vei iubi nici pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Când nu-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi, n-o să-L iubeşti nici pe Dumnezeul tău mai mult decât pe tine însuţi.
26. Predica trebuie să fie simplă şi adâncă. Adâncă pentru a atrage şi simplă pentru a fi înţeleasă.
27. Biserica şi Tradiţia constituie un organism viu.
28. Biserica este judecătorul suprem al Tradiţiei.
29. Există două feluri de bunătăţi: materiale şi duhovniceşti. Noi în cele materiale vedem nu ce avem, ci ce ne lipseşte. Pe când ar trebui să facem conştient exact invers.
30. Totul în viaţa noastră este să dobândim Sfântul Duh şi să izbutim înnoirea noastră. Să ne străduim a dobândi Sfântul Duh pierzând ceva şi rbdând unele jertfe.
60
31. Ne e frică de moarte fiindcă ne legăm mult dar viaţă. Cu cât omul se leagă mai puţin de viaţă, cu atât mai puţin îi e frică de moarte.
32. Îngăduinţa este fiica blândeţii. Blândeţea este fiica smereniei. Iar smerenia este împărăteasa cerurilor.
33. Să fim îngăduitori când judecăm răutăţile celorlalţi, având în vedere necunoaşterea cu care lucrează oamenii păcătoşi şi înţelepciunea lui Dumnezeu, care ştie cum să scoată din cel mai mare rău, cel mai mare bine.
34. Însuşirea principală a adevăraţilor monahi care se luptă cu multă iscusinţă pentru mântuirea lor este anonimatul. Ascunderea în întregime a vieţii loi în umbra smereniei lui Iisus Hristos.
35. Eu nici nu îndemn, dar nici nu împiedic Doriri duhovniceşti eu nici nu aprind, nici nu sting Nu aprind, pentru că nu pot. Doar Sfântul Duh poate face asta. Nu sting, pentru că nu trebuie. Cine sunt eu, ca să sting flăcările pe care le-a aprins Dumnezeu?
36. Vreau să fiu mereu disciplinat faţă de superiorii mei, împreună-pătimitor cu inferiorii mei, credincios faţă de prietenii mei, îngăduitor cu vrăjmaşii mei.
37. Iisus Hristos propovăduieşte redistribuirea bogăţiei, însă nu „dacă nu am, iau de la tine”, ci „daci am, îţi dau şi ţie”.
38. Cea mai bună şcoală este cea care ne învaţă despre zădărnicia lumii.
39. Când faci binele şi nu-ţi este recunoscut, atunci pur şi simplui binele pe care l-ai făcut îţi este răsplătit de Dumnezeu. Însă când faci binele şi eşti prigonit pentru asta, atunci binele tău s-a încununat.
40. După nebunia necredinţei în Dumnezeu urmează consecinţele cumplite ale stricăciunii, până la batjocorire şi respingere.
61
41. Să fiţi transparenţi. Să fiţi sinceri. Cu desăvârşire. „Da” să fie „da” şi „nu” să fie „nu”. Să nu uitaţi niciodată că orice aveţi în inima voastră nu-i nevoie să aveţi şi pe buzele voastre. Dar orice aveţi pe buze, trebuie neapărat să-l aveţi şi în inimă.
42. Binecu vântări din toate părţile îl vor înconjura pe omul care nădăjduieşte în Dumnezeu.
43. Durerea este tatăl, iubirea, mama, bucuria este fiica. Durerea este sâmburele iubirii şi tatăl bucuriei. Durerea este cel mai bun mijloc de legătură dintre om şi Dumnezeu… Durerea este trâmbiţarea veşniciei… Durerea ştie mai multe decât cunoaşterea, este trâmbiţarea şi ecoul veşniciei.
44. Suferinţa este durere şi pedeapsă. Prin suferinţă, Dumnezeu îi pedepseşte pe bună dreptate pe cei răi, şi abaterile oamenilor buni, pentru a deveni şi mai buni.
45. Suferinţa este cea care-l smereşte pe om, îl rupe de cele lumeşti, îi arată caracterul, îi curăţeşte ideile, îi dă măreţie celui care rabdă.
46. Necazurile ne ajută să-L găsim pe Dumnezeu şi sinele nostru.
47. Să răbdăm necazurile, încât dacă suntem răi să devenim buni, iar dacă suntem buni şi încercaţi să devenim şi mai buni.
48. Doar omul ascultă de Dumnezeu de bună voie, fiindcă este liber… Dumnezeu îngăduie răul pentru că Se respectă pe Sine, ne respectă şi pe noi… Pedeapsa oamenilor răi pentru răutăţile lor este mscrisă în planul lui Dumnezeu.
62
49. Mai presus de toate nu este sănătatea trupească, ci mai întâi Dumnezeu, după aceea sufletu nostru şi abia în rândul al treilea vine trupul…
50. Cu harul Domnului trebuie să ne supunem trupul sufletului, sufletul lui Dumnezeu, limba minţii iar mintea lui Dumnezeu…
51. Mulţi dintre oamenii de astăzi nesocotesc trei lucruri: pe adevăratul Dumnezeu, pe adevăratul nostru sine şi Judecata de Apoi.
52. Omul care nu şi-a înţeles vina şi nu s-a pocăit nu s-a înţeles pe sine şi pe Dumnezeul lui, fericirea lui.
53. „Un lucru trebuie” înseamnă că de un singu lucru avem nevoie: de mântuirea sufletului.
54. Privim ce au spus şi au scris Sfinţii Părinţi şi nu cum au trăit. În loc să comentăm scrierile Sfinţilor Părinţi, ar trebui mai bine să urmăm viaţa lor. Sfinţii Părinţi se rugau mult, privegheau mult, posteau mult, iubeau sărăcia şi simplitatea, urau cugetul lumesc, războiau rătăcirile, respingeau înlesnirile vieţii, se fereau de ranguri, de slavă lumească, de cinstiri, şi iubeau mucenicia. Le facem noi pe acestea? Citin cărţile Sfinţilor Părinţi, dar prin viaţa noastră ne lepădăm de viaţa lor. Sfinţii Părinţi sunt trăire, ni multă vorbire!
63
Rugăciune mântuitoare
Dumnezeul meu,
Cred în Tine, întăreşte-mi credinţa. Nădăjduiesc în Tine, statorniceşte-mi nădejdea. Te iubesc, înmulţeşte dragostea mea către Tine. Mă pocăiesc pentru păcatele mele, sporeşte-mi pocăinţa.
Dumnezeul meu,
Te ador, pentru că Tu eşti începutul meu. Te doresc, pentru că Tu eşti sfârşitul meu. Îţi mulţumesc, pentru că Tu eşti binefăcătorul meu veşnic. Te chem, pentru că Tu eşti singurul meu ocrotitor.
Dumnezeul meu,
Călăuzeşte-mă cu înţelepciunea Ta, mângâie-mă cu mila Ta şi ocroteşte-mă cu puterea Ta.
Ţie îţi încredinţez:
Gândurile mele, cuvintele mele, faptele mele, supărările şi necazurile mele.
încât, de aici înainte:
Nu mă voi gândi decât la Tine, nu voi vorbi decât despre Tine, nu voi lucra decât pentru Tine şi nu mă voi mâhni decât pentru Tine.
Doamne, întăreşte voinţa mea, încât să vreau:
Ceea ce vrei Tu şi cât vrei Tu, pentru că vrei Tu.
Rogu-Te:
Să-mi luminezi mintea, să-mi stăpâneşti voinţa, să-mi curăţeşti trupul şi să-mi mântuieşti sufletul.
64
Dumnezeul meu, ajută-mă:
Să ispăşesc păcatele pe care le-am săvârşit, să părăsesc patimile şi slăbiciunile care mă stăpânesc şi să lucrez virtuţile, pentru a împlini voia Ta.
Umple-mi inima:
De dorinţa de a trăi în virtute, de ură şi scârbă pentru neputinţele mele, de lepădare de lume.
Fă-mă, Doamne, să-mi amintesc a fi mereu:
Ascultător faţă de superiorii mei, împreunăpătimitor cu inferiorii mei, credincios faţă de prietenii mei şi îngăduitor cu vrăjmaşii mei.
Ajută-mă să biruiesc:
Plăcerea prin lepădarea de sine, furia prin blândeţe şi starea căldicică prin râvna dreptei-credinţe.
Nu mă lăsa niciodată să uit a însoţi:
Luarea-aminte cu rugăciunea, mâncarea cu înfrânarea, îndatoririle şi strădania cu hotărârile mele
Doamne, fă-mă să mă îngrijesc a avea mereu:
Conştiinţă dreaptă, înfăţişare exterioară cuviincioasă, discuţii ziditoare şi purtare blândă.
Fie ca mereu să mă sârguiesc:
Să biruiesc firea, să urmez harul, să păzesc legea Ta şi să mă dovedesc vrednic de mântuire.
Dumnezeul meu, dă-mi să înţeleg:
Micimea pământului, măreţia cerurilor, iuţeala timpului şi lungimea veşniciei.
65
Fă-mă:
Să mă pregătesc în fiecare zi de moarte, sămi fie frică de judecata Ta, să mă feresc de iad şi să izbutesc la sfârşit a merge în Rai, pentru a slăvi, lăuda şi binecuvânta în veacurile nesfârşite marele şi preasfântul Tău nume, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
(Arhimandritul Ioil Giannakopoulos)
66
Părintele Antonie din Rusia
Discuţii şi învăţături duhovniceşti
La începutul anilor 1970, în timpul Sfinte Liturghii, am avut următoarea vedenie:
Am văzut o mulţime uriaşă de oameni care se deplasau în faţă, ca şi când ar fi fost târâţi de o putere nevăzută. În vreme ce se aflau în această mişcare continuă, unii se distrau, alţii se desfrânau, alţii unelteau împotriva semenilor lor. Şi toate acestea, p când se deplasau în faţă.
Oamenii erau foarte diferiţi: erau mireni, clerici, soldaţi, politicieni, din toate clasele sociale. Cea mai mare parte a oamenilor înaintau împingând cu forţa doar ca să-şi deschidă drum în faţă, fără să le pese dar ceilalţi, pe când o foarte mică parte înainta liniştită.
A doua vedenie a fost de natură diferită. Nu numai faptele, ci înseşi gândurile omului acţioneaz asupra spaţiului înconjurător, în tot universul.
Nu Domnul a fost cel care a făcut să dispară de pe faţa pământului Sodoma şi Gomora, ci omul păcătos. Ceea ce vreau să spun aici este că toate tragediile care i s-au întâmplat omului şi naturii nu sunt consecinţa urgiei lui Dumnezeu, fiindcă El este preamilostiv. Aceste pedepse sunt rezultatul direct al faptelor vătămătoare ale omenirii, care au fost amăgiţi de uneltirile demonilor.
Iar acum îngăduiţi-mi să vorbesc despre vedeni a ceea ce, vai nouă, ne aşteaptă într-un viitor nu atât de îndepărtat. De altfel, unele lucruri pe care le-an văzut în vedenia mea se întâmplă deja în prezent.
67
Aşadar, aceasta este vedenia pe care Dumnezeu mi-a îngăduit să o am:
Mai întâi de toate, tot felul de defecţiuni tehnice. Sistemul actual care a fost creat de om este, cu adevărat, satanic, pentru că se împotriveşte tuturor legilor lui Dumnezeu. Din acest motiv, o să înceapă să eşueze…
Liniştea omului va fi doar în mâinile lui Dumnezeu, în credinţa lui în bunăvoinţa Domnului, întrucât pământul nu va putea oferi niciun refugiu…
Oraşele vor fi o privelişte cu adevărat înfricoşătoare. Chiar şi cele care vor reuşi să scape de distrugere, lipsite de curent electric, apă, căldură şi hrană, vor semăna cu nişte uriaşe morminte de piatră, pentru că mulţi oameni vor muri acolo…
Găşti de tâlhari vor umbla pe străzi şi crimele lor vor rămâne nepedepsite. Nici măcar ziua nu va fi pace şi siguranţă în oraşe, iar noaptea oamenii se vor aduna în grupuri mari, căutând siguranţă cu toţii pentru a supravieţui până în zori. Vai şi amar!, răsăritul nu va vesti o zi nouă şi fericită, ci va însemna începutul şi mai multor chinuri în strădania de a supravieţui încă o zi.
Toate legile morale vor fi călcate în picioare. Omenirea şi întreaga făptură va fi lipsită de Pronia lui Dumnezeu şi de harul Său. Poruncile care li s-au dat oamenilor de Domnul nu sunt nimic altceva decât drumul spre o viaţă fericită, în pace şi armonie, împreună cu Domnul. Toate celelalte lucruri care încalcă poruncile Lui sunt vătămătoare pentru lume Şi pentru toate cele ce există şi depind de ea. (nota Justinian: Acest paragraf este ambiguu. A se verifica textul original, căci traducerea este defectuoasă!)
Toate încep de la lucrurile mărunte: îmbrăcăminte Şi moravuri uşoare, învăţământul comun pentru băieţi
68
şi fete, şi nu sub călăuzirea Bisericii, ci a unui mirean. Din aceste lucruri mărunte răsar marile rele.
Deseori diavolul s-a străduit să distrugă morala peste tot în lume, dar mereu a găsit în faţa lui împotrivirea puternică a Bisericii. Căci duhurile întunericului de asta se tem cel mai mult, dar împotrivire. De aceea, atunci când lumina Adevărului se stinge, mişcările rele şi diavoleşti devin mult mai puternice.
Lumea se află în întunericul (raţiunii) c duce la progresul a aproximativ douăsprezece ţări „dezvoltate”, cum se numesc, pe care vrăjmaşul omenirii le-a ales să devină instrumentul prostirii întregii lumi. Arma primordială de smintire aici este sloganul libertăţii. Atât de mult sânge s-a vărsat în toate revoluţiile şi loviturile de stat, în manifestările sociale şi pseudo-religioase, în lupta politică, şi toat acestea puse pe altarul demonului libertăţii. Da, cel c s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu şi a fost aruncat din ceruri, care a încercat să-i ia locul Domnului, acela este căutătorul „libertăţii”. Libertatea lui nu este capacitatea care i s-a dat omului de către Domnul de a căuta desăvârşirea moralei. „Libertatea” lui este un jug prin care omul este lipsit de posibilitatea de alege între bine şi rău, lăsându-i doar posibilitatea dar a merge direct în iad. Aceasta este libertatea care va stăpâni.
…Am văzut că răul mondial este pregătit se facă totul pentru a defăima Sfânta Biserică, trupu neprihănit al lui Hristos. Mai întâi de toate, o va împroşca cu insulte în toate mijloacele de informare în masă: ziare, radio, televizor. Biserica Ortodoxă şi creştinii ortodocşi vor fi batjocoriţi şi ridiculizaţi
69
precum şi slujbele, posturile şi întregul mod de trăire creştină, toate cele ce alcătuiesc baza vieţii omului. Mii de distrugători ai Ortodoxiei vor pătrunde în Biserică, printre clerici. În ciuda evlaviei exterioare generale, duhul lor va fi învrăjbitor, anticreştin, iar oamenii se vor îndepărta de bisericile pe care le administrează aceşti reprezentanţi ai clerului…
Una dintre libertăţile pe care luptătorii diavolului vor încerca să o ofere oamenilor cu orice preţ va fi şi libertatea desfrânării morale. Vai şi amar!, oamenii deja au primit-o şi au făcut-o parte neîndoielnică a vieţii contemporane. Adulterul nu va mai fi numit aşa, ci va fi considerat libertate sexuală.
Desfrânarea se va impune de la o vârstă fragedă, sub forma învăţământului, a culturii şi comportamentului sexual al celor două genuri. Le vor arăta copiilor trupuri goale, actul sexual, toate într-o încercare de a aprinde pofte nestăpânite, pe care le vor numi instincte fireşti. Presa şi televiziunea vor fi inundate de trupuri goale şi de scene respingătoare de desfrânare.
Goliciunea din îmbrăcămintea de astăzi este doar începutul. Scopul final va fi mult mai cumplit, sărbătoarea Astartei şi a lui Baal, unde mii şi mii de idolatri se vor desfrâna, ameţiţi de alcool şi droguri. Acolo vor târî omenirea adepţii libertăţii sexuale să-i venereze pe demonii desfrânării. Sclav va deveni cel biruit în acest război, dar oamenii vor fi târâţi în această sclavie care o să vină împachetată ca un dar…
Cu toate acestea, chiar şi păcatul grav al desfrânării nu este suficient pentru demoni: sodomia şi pedofilia vor fi considerate manifestări supreme ale libertăţii. Propaganda acestor păcate respingătoare
70
va dobândi o putere incredibilă, mai mare decât însăşi desfrânarea sexuală. Cazurile de căsătorii între homosexuali vor fi expuse în asemenea fel, precum mai demult descoperirea antibioticelor.
Păcatul sodomiei se va întinde mult, la început între artişti şi oamenii politici. Păcatul sodomiei va deveni semnul caracteristic al viitorului. Acum, aceste manifestări ale desfrânării au loc deja sub forma carnavalurilor anuale ale homosexualilor din America.
Toţi cei care se vor împotrivi acestor manifestări diavoleşti vor fi consideraţi călcători ai libertăţii celorlalţi, lipsiţi total de educaţie, chiar şi duşmani ai poporului şi intereselor lui, pentru că toate statele vor avea ca scop superior respectarea libertăţilor diavoleşti în faţa valorilor morale…
Am avut, cu harul lui Dumnezeu, o vedenie despre cum tinerii, prin ademenirea puternică a diavolului, din pricina mulţimii păcatelor şi a ameţelii băuturilor şi drogurilor, vor fi neajutoraţi în faţa chemării finale a iadului şi vor fi îndemnaţi spre sinucidere. Va fi o izbucnire catastrofală a numărului sinucigaşilor, în asemenea măsură, încât la urmă nu va mai mira p nimeni. Va deveni o regulă, ceva normal…
Cu atât mai mult, cu cât numărul oamenilor c vor fi loviţi de boli cumplite, cu transmitere sexuală, va fi atât de mare şi durerile victimelor atât de groaznice, încât, în cele din urmă, societatea va vedea sinuciderea ca pe o uşurare, ca pe o faptă de milă. Autorităţile vor ajunge chiar în punctul de a-i îndemna pe oameni să facă asta. Toate vor avea ca scop distrugerea sufletelor celor ce au rătăcit…
Ştiu că v-am înspăimântat peste măsură cu povestirile mele. Dar, credeţi-mă că e încă şi mai
71
îngrozitor să le vezi. Cele pe care le-am văzut sunt încă şi mai urâte şi respingătoare decât vi le-am descris eu în cuvinte. Totuşi, nu vi le pot spune pe toate, pentru că nu trebuie să vă provoc întristare şi să deznădăjduiţi, din pricina vedeniilor despre cele viitoare.
Cele de mai sus sunt un fragment din cartea clericului ortodox Alexander Krasnov, Discuţii şi învăţături duhovniceşti ale părintelui Antonie. Nădăjduim, notează scriitorul, că aceste povestiri ale noastre nu vă vor face să cădeţi în deznădejde, ci dimpotrivă vă vor inspira încât să deveniţi mai râvnitori în împlinirea poruncilor Domnului, pentru că în aceasta se află calea mântuirii, după cum a făgăduit Domnul nostru tuturor credincioşilor creştini.
Sursa: „Glasul Rusiei”http://www.vor.ru/English/Christian/Message program,phtml?act = 60
72
Sfântul Ioan Damaschinul (675-760) (deosebit de actual)
„Ascultăm de tine, o, împărate, în lucruri privitoare la trai, la dări, la biruri, pe care eşti îndreptăţit să le ceri de la noi. Dar în privinţa stării Bisericii avem pe Păstori, cei ce ne-au grăit nouă cuvânt (de Dumnezeu purtătorii Părinţi) şi au rânduit legea bisericească. Nu mişcăm hotarele veşnice pe care le-au pus Părinţii noştri, ci ţinem predaniile precum le-am primit. Fiindcă dacă am începe să surpăm zidirea Bisericii într-o privinţă oricât de mică, în scurtă vreme se va prăbuşi cu totul. Dar aşa, cu sângele lui Hristos se înnoieşte Biserica şi cu al Sfinţilor Lui se împodobeşte. Ori desfiinţează închinarea la toate icoanele, ori nu veni cu lucruri noi. Nu muta hotarele veşnice pe care le-au pus părinţii tăi…
De unde avem rânduiala de a boteza întrei adică prin trei afundări? De unde avem îndemnul dar a ne închina Crucii? Nu din Tradiţia cea nescrisă? dar aceea şi dumnezeiescul Apostol zice: Deci, dar,fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră. Aşadar, de vreme ce multe sunt cele predanisite Bisericii în chip nescri şi până astăzi păzite, pentru ce în privinţa icoanelor vorbiţi cum nu se cuvine? Nu primim a se rândui Biserica după legile împărăteşti, ci după predaniile patristice, scrise şi nescrise”.
(Cuvântul II al Sfântului Ioan Damaschinul despre sfintele icoane)
73
Arhimandritul Epifanie Theodoropoulos (+1989)
Adevăruri înţelepte izvorâte din experienţă
1. Să nu avem încredere în noi înşine, dacă vrem să ne mântuim.
2. Atunci putem afla nădejde în Dumnezeu, când ne vom lepăda cu totul de sinele nostru.
3. Diavolul ne îndeamnă la păcat, dar ultimul cuvânt îl avem noi.
4. Experienţa e lucru mare, dar nu se învaţă, o dobândim prin păţanii.
5. Dacă vreţi să sporiţi în viaţa duhovnicească, să nu aveţi taine faţă de părintele vostru duhovnicesc.
6. Oamenii zboară cu două aripi: smerenia şi iubirea.
7. Pentru omul smerit nu-mi fac griji. Chiar şi păcatele cele mai rele şi mai scârboase dacă le înfăptuieşte, Dumnezeu la urmă îl va milui. Smerenia nu se pierde niciodată. Căderile sunt material pentru smerenie.
8. Pe oameni să-i acceptăm aşa cum sunt şi nu cum am vrea să fie.
9. Omul şi-a făcut viaţa mai comodă. Însă şi-a făcut-o şi mai fericită?
10. Atunci când vă nedreptăţesc oamenii, să Ştiţi că strângeţi comori în ceruri. Atunci când ne nedreptăţesc oamenii, ne îndreptăţeşte Dumnezeu.
11. Vrei să faci pe cineva fericit? Mărgineşte-i dorinţele.
12. Oamenii au multe slăbiciuni şi ciudăţenii. Să-i îndreptăm pe toţi este imposibil. Aşadar, nu ne
74
rămâne altă soluţie decât să învăţăm a-i răbda şi să fim îngăduitori cu toţi.
13. Nu vă lăsaţi ţintuiţi în faţa televizorului. Nu uitaţi că butonul nu foloseşte doar să-l deschidem, cii să-l închidem. Păziţi-vă de mijloacele de orbire în masă.
14. Păcatul este legătură, cea mai scârboasă legătură. E o strânsoare, cea mai scârboasă strânsoar E de nedezlegat.
15. Păcatul este cel care ne împiedică să credem în Dumnezeu, nu raţiunea. De aceea, dacă-i spui unui necredincios să trăiască şase luni după moral Evangheliei şi face asta, va deveni credincios fără să îşi dea seama. Cuvintele „nu există Dumnezeu” sunt spuse de obicei de oamenii vicioşi şi imorali. Nici ni s-a aflat, nici nu se va afla om moral, înfrânat şi virtuos care să spună atât de uşor „nu există Dumnezeu”.
16. Toţi suntem în primejdie din cauza păcatului dacă ne părăseşte harul dumnezeiesc.
17. Cel mai mare dintre toate evenimentele este învierea lui Hristos.
18. Într-o discuţie să nu spuneţi toate argumentele voastre de la început.
19. Cea mai mare plăcere este ca omul să nu guste plăceri lumeşti.
20. Bogăţia, frumuseţea, slava lumească, sunt deşertăciune, pentru că rămân aici. Însă milostenia, răbdarea, neţinerea de minte a răului şi, în general toate virtuţile, nu sunt zădărnicie, pentru că ne însoţesc şi în viaţa de dincolo.
21. Acest scop îl are postul. Nu este bilet pentru Rai, dar ne ajută să dobândim biletul.
22. Dacă vrem să mergem în Rai, nu avem altă alegere decât să ne ridicăm crucea.
75
23. Să nu căutăm pernuţe pentru a odihni conştiinţa noastră vinovată. Pentru că atunci Dumnezeu va îngădui şi încercări aspre să suferim, şi nici răsplată în ceruri să nu avem.
24. Durerea îl smereşte pe om şi, cu cât se smereşte, cu atât se apropie de Dumnezeu.
25. În ceasul necazului să-L privim pe Iisus cel răstignit.
26. Sfinţii Părinţi spun: „Toate luptele se câştigă prin atac. Singura luptă care se câştigă prin fugă este lupta trupului”.
27. Pentru buna educaţie creştină e nevoie de câteva cuvinte, de multe exemple şi de şi mai multă rugăciune.
28. În marile necazuri doar Dumnezeu poate mângâia. De aceea, cea mai bună este rugăciunea şi nu cuvintele de mângâiere.
29. Monahismul este avangarda şi bastionul Ortodoxiei. Este elita creştinismului.
30. Să mergem devreme la biserică. Utrenia o facem pentru creştini, nu pentru strane.
31. Sunt îngăduitor cu cineva până acolo unde nu este în primejdie mântuirea lui.
32. Când cineva primeşte învierea lui Hristos, cu alte cuvinte că Hristos este Dumnezeu, atunci poate explica toate minunile.
33. Biserica poate folosi toate mijloacele: şi amvoanele, şi trotuarele, şi pieţele, şi străzile, şi obiceiurile, şi adunările, şi mitingurile, toate pot fi folosite în afara violenţei fizice.
34. Primele arme sunt rugăciunea şi pocăinţa. Dar nu putem spune că nu este armă şi mărturia Poporului credincios prin adunări.
76
Ştiinţa nu este lipsită de greşeli
Un cuplu credincios a mers odată la părintele Epifanie, cerându-i sfatul (nu era duhovnicul lor). Problema lor era că femeia lua medicamente puternice pentru o boală şi pe parcursul tratamentului a rămas însărcinată. Doctorul o îndemna să avorteze, întrucât copilul avea să se nască infirm. Părintele le-a spus:
— Şi de ce aţi venit la mine? Ca să vă îngădui să ucideţi? Aveţi alţi copii?
— Da, au răspuns ei. Avem un băieţel.
— E sănătos? a întrebat Părintele.
— Desigur, au răspuns ei.
— Dacă, ferească Dumnezeu, copilul vostru va paraliza sau îl va lovi o maşină şi va ajunge ca o legumă, îl veţi arunca sau omorî?
— Sigur că nu.
— Atunci de ce vreţi să-l omorâţi pe pruncul care nu s-a născut? Pentru că nu l-aţi văzut încă sau pentru că nu-l iubiţi? Acest lucru n-are nicio importanţă. E şi el copilul vostru. Ascultaţi, ştiinţa nu este lipsită de greşel. Doctorii de multe ori fac erori. Şi deasupra doctorilor există Creatorul Dumnezeu. În El să aveţi încredere. Eu cred că nu se va naşte infirm, cum spun doctorii. Da şi dacă s-ar întâmpla aşa, să-I daţi slavă lui Dumnezeu, şi să consideraţi că aceasta este crucea voastră, pe care trebuie s-o purtaţi fără cârtire şi Acela vă va socoti aceasta drept cale pentru a intra în împărăţia cerurilor Şi când veţi merge acolo să-I spuneţi: Doamne, pentru cuvintele buzelor Tale eu am păzit căi aspre (Psalmi 16,4) Nu încercaţi să scăpaţi de această cruce, pentru că vi se va da alta mai grea. Fiţi curajoşi! Rugaţi-vă Domnului
77
nostru. Mă voi ruga şi eu, şi cred că pruncul vostru se va naşte sănătos. Mergeţi cu binecuvântarea Domnului!
Şi, într-adevăr, peste câteva luni s-a născut o fetiţă încântătoare şi foarte sănătoasă. Cu lacrimi în ochi, părinţii l-au anunţat pe Părinte spunând:
— Vă mulţumim pentru susţinerea şi rugăciunile sfinţiei voastre. Domnul e viu!
(Arhimandritul Epifanie I. Theodoropoulos, Probleme ale vieţii, Editura Sihăstriei Maicii Domnului din Troizinia)
îmbărbătaţi pe cei slabi la suflet, sprijiniţi pe cei neputincioşi (I Tesaloniceni 5,14)
„Să nu ne necăjim din pricina iernii grele care a izbucnit. Fiindcă Stăpânul tuturor ştie ce ni se întâmplă. Tocmai de aceea şi Apostolului, care a cerut să fie scăpat de ispite, nu i-a satisfăcut cererea, ci i-a spus: îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune (II Corinteni 12, 9). Să suportăm, deci, cu vitejie, necazurile care ni se întâmplă. În războaie se arată războinicii buni, la întreceri iau cununi atleţii. Furtuna arată iscusinţa căpitanului. Focul încearcă aurul. Vă rog să nu vă îngrijiţi doar de voi, ci mai mare grijă să arătaţi celorlalţi şi nu doar celor sănătoşi, ci mai ales celor neputincioşi, căci legea apostolică strigă cu glas tare: îmbărbătaţi pe cei slabi la suflet, sprijiniţi pe cei neputincioşi.
Să dăm, aşadar, o mână de ajutor celor care sunt căzuţi, să le vindecăm rănile, să-i ridicăm şi pe ei în lupta împotriva diavolului. Nimic altceva nu-l va întrista mai mult pe diavol, decât să-i vadă iarăşi
78
pe aceştia cum îl războiesc şi îl rănesc. Domnul este iubitor de oameni, primeşte pocăinţa păcătoşilor…”
(Epistola lui Theodoritos către Eusebiu, episcopul Armeniei
79
Părintele Vitalie din Georgia (+1992)
învăţături pentru monahi şi mireni
„Voia noastră doar rău ne face, pe când ascultarea ne ridică”, le spunea părintele Vitalie fiilor lui duhovniceşti. „Astăzi nimeni nu mai are ascultare”, zicea, şi se străduia să cultive această virtute fiilor săi duhovniceşti.
„Omul smerit este mai puternic decât cei mai puternici”.
„Toată viaţa noastră trebuie să învăţăm smerenia”, spunea părintele Vitalie.
Unul dintre textele patristice pe care-l îndrăgea foarte mult este acesta: „Doar atunci vei putea dobândi smerenia autentică, când vei înţelege că eşti pentru toate nevrednic, nevrednic să ai mâncare bună, să porţi haine bune, să ai casă bună şi saltea moale, nevrednic să fii cinstit de oameni şi pentru un singur lucru să te socoteşti vrednic, pentru orice necaz care te află”. Aşa spunea părintele Vitalie.
„Când eram tânăr am întâlnit odată un om duhovnicesc. Am stat împreună doar o zi. Am văzut iubirea lui şi mi-l amintesc până astăzi”.
„Lucrurile nu sunt grele. Dacă-i iubeşti sincer pe ceilalţi şi te străduieşti să-i ajuţi, atunci viaţa ta va fi uŞoară”.
80
„Nimic nu-L mişcă pe Dumnezeu să-l miluiai şi să-l îngăduie pe omul păcătos decât postul. aceasta ne-a învăţat pilda celor din cetatea Ninive. Şi nimic nu vatămă mai mult sufletul decât îmbuibarea pântecelui”.
Mâncarea Părintelui era foarte simplă. Spunea „Dacă la masă avem mai mult de trei feluri de mâncare, îngerul pleacă”. Părintele Vitalie mânca puţin.
„Voi vă bucuraţi atunci când vi se dă, iar eu mă necăjesc când mi se dă mie, şi nu altcuiva”.
„Să daţi şi ultimul lucru pe care-l aveţi şi veţi deveni moştenitori ai vieţii veşnice”, le spunea părintele Vitalie fiilor săi duhovniceşti.
Părintele Vitalie nu avea niciodată bani. Când îi trimiteau bani, el îi împărţea imediat. Îşi amintea bine cuvântul unui ascet: „Să nu laşi banii să rămână peste noapte în chilia ta. Dacă ai nevoie de ceva cumpără iar banii care-ţi vor rămâne să-i împarţi săracilor sau fraţilor care au nevoie de ei chiar în acea zi”.
„Pe toţi să-i iubeşti, pe toţi să-i socoteşti sfinţi, să te osândeşti pe tine însuţi şi să lucrezi cu lacrimi în ochi voia Domnului nostru”, îi scria cuiva părintele Vitalie.
„Toată lumea, toţi oamenii, sunt taţii şi mamele tale. Pentru mine nu există străini, toţi oamenii sunt ai mei”, scria părintele Vitalie într-o scrisoare.
Părintele Vitalie primea cu recunoştinţă loviturile celorlalţi. „M-au bătut la secţia de poliţie”, scria într-o
81
scrisoare, „m-au învăţat să nu fiu leneş. Fiţi mereu recunoscători şi veţi fi copiii lui Dumnezeu”.
Atunci când îl băteau, el spunea că a jucat fotbal sau că „l-au mângâiat pe cap, pe burtă şi pe spate”. Pe oamenii care-l băteau, părintele Vitalie nu-i ura, ci îi iubea şi îi numea „fraţii săi”.
în carnetul lui cu notiţe avea scrise cuvintele Sfântului Serafim de Sarov: „De ce-i osândim pe fraţii noştri? Pentru că nu ne străduim să ne cunoaştem pe noi. Cel ce se preocupă de cunoaşterea sinelui său nu are timp să se preocupe de alţii. Osândeşte-te pe tine şi atunci vei înceta să-i osândeşti pe ceilalţi”.
Dacă i se spunea că cutare a făcut vreun rău, părintele Vitalie se străduia îndată să-şi amintească ce lucru bun a făcut acel om, sau spunea simplu: „Dumnezeu să mă miluiască pe mine, păcătosul”.
„Pe noi înşine trebuie să ne osândim, să ne învinuim şi să ne pedepsim, şi pe toţi ceilalţi trebuie să-i iubim şi să-i vedem ca pe nişte îngeri”, spunea părintele Vitalie.
„Să te mustri şi să te osândeşti pe tine, dar pe ceilalţi să-i iubeşti şi să-i vezi ca pe nişte îngeri”, citim într-o scrisoare a părintelui Vitalie.
Când cineva se văita că altcineva i-a făcut rău, părintele Vitalie spunea: „Acesta nu este vrăjmaşul, ci binefăcătorul tău, pentru că te învaţă smerenia”.
Atunci când părintele Vitalie afla că cineva spune despre el că este rătăcit sau desfrânat sau alte
82
asemenea lucruri, răspundea: „Da, e adevărat. Acest frate îmi vede toate păcatele, ochii lui sunt ca ai heruvimilor. Domnul să-l ajute!”. Îi trimitea şi un dar pentru a-i mulţumi.
„Mintea se murdăreşte cu păcate”. Îl durea inima pentru toţi oamenii.
Se îndurera mult pentru oameni. Într-una din scrisorile lui citim: „îţi spun că eu sunt de vină, din pricina mea oamenii sfinţi îşi pierd sângele, peste tot oamenii suferă. Mai bine să mă fi înjunghiat pe mine, să mă fi omorât, să mă fi înecat sau să mă fi spânzurat decât să sufere atâţia oameni ai lui Dumnezeu”.
Cu câţiva ani înainte de a începe aceste evenimente triste, părintele Vitalie spunea: „Se va vărsa mult sânge pe pământ, oamenii se vor omorî unul pe altul, vor suferi de foame. Nu arunca resturile de mâncare, pentru că atunci vă veţi bucura şi de acestea… Oamenii vor încerca să-şi găsească refugiu în alte ţări…”.
„Fiecare să se cunoască pe sine şi atunci vom înţelege că pentru relele lumii de vină e fiecare dintre noi, de vină sunt păcatele noastre…”.
83
Sfântul Dionisie Aghioritul (+2004)
Despre Ortodoxie şi vrăjmaşii ei
Câtă vreme Ortodoxia noastră stă dreaptă, adică la înălţimea ei, împărăţia lui Antihrist nu va putea stăpâni. De aceea, vrăjmaşii Ortodoxiei încearcă să ne răvăşească, adică să ne îndepărteze de adevăratul drum al lui Dumnezeu, pentru că atunci Antihrist va intra uşor în sufletele noastre şi ne va face orice vrea. Dumnezeu să ne ajute!
Vrăjmaşii Ortodoxiei s-au înmulţit, pentru că trăim vremurile de pe urmă. „Apostolii” lui Antihrist caută să-i aştearnă drumul aşa cum vor ei. Aceştia vor să îngenuncheze Ortodoxia, încât să pregătească împărăţia „urâciunii pustiirii” (Matei 24, 15). Atâta timp cât Ortodoxia va da mărturia ei, în niciun fel nu vor putea birui puterile potrivnice, adică vrăjmaşii lui Hristos! De aceea vrăjmaşii Ortodoxiei fac diferite lucruri, pentru a ne împrăştia şi a ne distruge.
Autorităţile care conduc acum lumea vor să ne dea pe toţi afară de pe drumul mântuirii noastre şi să ne aşeze pe drumul satanei… Plănuiesc să readucă iarăşi idolatria în ţinuturile noastre.
Trebuie să ne străduim, pe cât putem, să fim aproape, foarte aproape de Dumnezeu. Să nu ne îndepărtăm deloc de Acela, orice ni s-ar întâmpla… Să avem nădejdea în Domnul nostru, care ne iubeşte foarte mult şi ne spune: „Veniţi la Mine. Veniţi voi, care sunteţi osteniţi, care sunteţi în păcat, în răutate, şi Eu vă voi odihni”.
84
Să avem mereu nădejde în Domnul nostru, şi Dumnezeu va fi ajutorul nostru!
Noi, ca creştini ortodocşi, trebuie să ţinem mereu Ortodoxia la înălţimea ei şi să ne purtăm cum se cuvine.
Acum vrăjmaşii Ortodoxiei sunt mai vicleni, mai şireţi. Cine, de atâta vreme, ne-a dat degeaba nouă, ortodocşilor, bani şi toate bunătăţile? Nimeni, niciodată. Astăzi, vrăjmaşii Ortodoxiei fac binefaceri şirete. În primele secole s-a vărsat mult sânge creştinesc. Râuri de sânge s-au vărsat şi totuşi, Ortodoxia a rămas dreaptă. Acum, când nu se mai varsă sânge, cel viclean ne întunecă în alt fel, şiret, fără ca noi să înţelegem câtuşi de puţin, fiindcă ne-a întunecat mintea. Noi să ne străduim să le păzim pe cele predate de strămoşii noştri, Sfinţii Părinţi, şi Dumnezeu va fi ajutorul nostru, întrucât ne cunoaşte slăbiciunile şi oricum ne va milui, pentru că ne iubeşte.
Dacă nu existau Sinoadele Ecumenice, care sunt temelia Ortodoxiei, Ortodoxia ar fi fost foarte „slabă”… Faptul că nimeni nu face ascultare de aceste hotărâri ale Sfinţilor Părinţi este mare păcat, pentru că aceste texte au fost alcătuite prin iluminarea Sfinţilor Părinţi de către Duhul Sfânt.
85
Părintele Ioan de la Mănăstirea Peşterilor (+2006)
învăţături spre mântuire (fragmente)
Păstraţi-L pe Domnul în inima şi în viaţa voastră, şi Acela vă va păstra pentru veşnicie.
Sufletul şi inima care sunt credincioase lui Dumnezeu, Domnul nu le va da vrăjmaşului să le calce în picioare.
Ce sens are ca un om să se numească creştin şi să trăiască în chip idolatru?
Nu vă neliniştiţi dinainte, ci acum să vă temeţi de păcate, care deschid şi aştern drumul lui Antihrist.
Pecetea lui Antihrist va fi ultimul fapt în alegerea pe care o vom face.
Mântuirea este singura lucrare importantă din viaţa noastră, toate celelalte sunt lucrări secundare.
Dacă vă veţi aranja omul lăuntric, Domnul le va aranja pentru voi şi pe cele din afară…
Astăzi se împuţinează creştinii şi se înmulţesc mult, foarte mult, antihriştii.
Fără pocăinţa în faptă, mântuirea noastră este îndoielnică.
86
Epoca noastră este grea acum din toate punctele de vedere, şi fără Dumnezeu nu putem depăşi nici necazurile materiale, nici pe cele duhovniceşti.
în lumea care trăieşte fără Dumnezeu, puterea este deţinută de vrăjmaş.
în această epocă înfricoşătoare, în care lumea este sărăcită de duhul Ortodoxiei, să păzim credinţa şi încrederea în Dumnezeu, să nu ne clătinăm, să nu cârtim. Aceasta este calea adevărului lui Dumnezeu, aceasta înseamnă să ne cultivăm mântuirea.
Greutăţile vieţii noastre de astăzi s-au născut din întunericul păcatelor noastre. Doar răbdarea şi pocăinţa, precum şi recunoştinţa faţă de Dumnezeu, ne pot ajuta să trecem prin greutăţi şi să ne mântuim.
Când oamenii înşişi îl bagă pe vrăjmaş în viaţa lor, este extrem de greu să se elibereze de acesta.
Domnul este cel care îndreptează drumul oamenilor. Să ne sprijinim în toate pe mila lui Dumnezeu. Nu trebuie să trăim fără Dumnezeu.
Prin cuvintele noastre cerem ajutorul lui Dumnezeu, dar prin fapte ne îndepărtăm de El.
Bolile sunt îngăduite ca să începem a căuta ajutorul lui Dumnezeu şi să stăm pe calea mântuirii.
Dacă vrei să fii fericit, trăieşte întru Dumnezeu. Fără Dumnezeu nu există fericire.
87
Domnul are multă îndurare, dar trebuie să credem în EL
Să trăiţi în pocăinţă şi nădejde, fără să vă îndoiţi de mila lui Dumnezeu.
Atunci când sunt călcate canoanele Bisericii, multe catastrofe urmează. Trebuie să stăm în credinţă până la moarte.
Deasupra oricărui turn Babel există tăria şi puterea lui Dumnezeu… Noi trebuie să fim statornici în credinţă şi să nu ne temem de nimic, în afară de păcat.
Mântuirea este doar în Biserică şi împreună cu Dumnezeu.
88
Părintele Ambrozie Lazaris (+2006)
Poveţe duhovniceşti
în anul 1990 a spus că în curând Dumnezeu, întrucât vrea să-i ajute pe oameni, îi va arăta pe sfinţii Lui făţiş. Pentru că ispitele vor fi cumplite, iar chinurile insuportabile, Domnul va îngădui să se arate sfinţi mari, precum Sfântul Dimitrie sau Sfântul Gheorghe. Oamenii vor auzi că într-o anumită săptămână s-a arătat cutare sfânt în Creta, în altă săptămână în Macedonia, ici şi colo.
— Vor veni vremuri grele, dar nu vă temeţi. Dumnezeu nu-i va părăsi pe copiii Lui, îi va păzi cu tărie.
— Adică, Părinte?
— Iată, dacă n-o să ai ce mânca, te vei trezi de dimineaţă, vei găsi o franzelă pe masă şi vei spune: „Asta de unde a venit?”. Dar trebuie să ai credinţă. Fără credinţă nimic nu se poate.
— De aici încolo, nu veţi înţelege ce-o să vedeţi şi-o să auziţi. Asemenea lucruri nu s-au mai întâmplat niciodată în lume, a zis într-o zi din vara anului 2005.
— În Grecia se vor întâmpla?
— în toată lumea şi la noi. Şi de ce? Pentru că se spune că noi suntem farul Ortodoxiei, dar din pricina păcatului am ajuns mai răi decât ateii. Lucrurile vor evolua foarte repede. Diavolul o să stăpânească. Pe cei ce se apropie de el îi va sfâşia, îi va zdrobi. El nu are prieteni.
Să fiţi cu luare-aminte, pentru că vrăjmaşul!
89
întinde curse. Nu râdeţi. E lângă noi şi voi nu-l puteţi vedea. Ascultaţi ce vă spun. Nu încetaţi să vă rugaţi!
Cei ce primesc semnul fiarei, nu vor găsi o clipă de linişte. Trebuie să dobândiţi credinţă puternică, singuri, prin răbdare, prin bunătate, prin dreptate. Să nu ne pierdem credinţa. Credinţă statornică, şi Dumnezeu ne va ajuta. Fără rugăciune suntem pierduţi.
Nu vă gândiţi la viitor. Toate sunt în mâinile lui Dumnezeu. Să citiţi texte patristice în fiecare zi şi Dumnezeu va ajuta. După aceea, mintea voastră se va întări.
Rugăciunea „Doamne, miluieşte” e ca o sabie care-l taie în două pe diavol.
Păcatul pătrunde prin organele de simţ. Trebuie să-l oprim în minte prin rugăciune.
Invidia este cel mai rău păcat şi nu avem circumstanţe atenuante. Trebuie să plece de la noi.
Atunci când credem cu adevărat, îi vorbim lui Hristos ca unui prieten, ca unui părinte. Şi atunci El va discuta cu noi. Hristos ne va vorbi la fiecare problemă a noastră, fie prin intermediul altuia, fie ne va vorbi lăuntric şi-L vom înţelege.
90
Părintele Tihon Aghioritul (+1968)
Să avem iubire de Hristos.
Raiul este dulce, dar cere multă trudă.
Când îl ai în inimă pe Iisus Hristos, frica pleacă. Pentru că acolo unde este Hristos, este mereu bucurie. Hristos este dulce.
Nu doar nouă ne e frică de iad. Toţi Sfinţii Părinţi se temeau. De aceea se nevoiau… Toţi, de frică. Iar noi, cum putem. Zi şi noapte să ne rugăm lui Hristos şi Maicii Domnului. E nevoie şi de lacrimi. Hristos este milostiv, ne va milui.
Să-ţi faci mereu rugăciunea şi înainte de a începe orice lucru să spui: „Dumnezeul meu, dă-mi putere şi luminare”, iar după aceea să-ţi începi lucrarea. Iar la urmă să zici: „Slavă Domnului”.
în fiecare dimineaţă Dumnezeu îi binecuvântează pe oameni cu o mână. Când vede că omul este smerit, îl binecuvântează cu ambele mâini.
Lacrimi, fiule, lacrimi, asta vrea Dumnezeu. Iadul s-a umplut de oameni mândri. Dumnezeu vrea oameni smeriţi.
Cu lacrimi fierbinţi să spălăm picioarele sfinte ale lui Hristos. După aceea, Hristos va spăla păcatele noastre…
91
Arhimandritul Atanasie Mitilinul (+2006)
Mesaje deşteptătoare
Mi-e foarte teamă că epoca noastră este una a sodomiţilor, pentru că se săvârşesc aceleaşi fapte pe care le săvârşeau aceia. Aceleaşi fapte! Da, sunt aceleaşi fapte săvârşite fără ruşine şi revărsate pe drumurile din acea cetate păcătoasă. Şi în vremea noastră, şi în Europa, şi în America, şi în Grecia, se revarsă păcatele acelei cetăţi. De ce? Pentru că există un belşug de bunătăţi, pentru că nu ne întoarcem feţele şi ochii spre Dumnezeu şi nu spunem: „bunătăţile, Doamne, Tu ni le-ai dat”, ci ne schimbăm direcţia, nu mai avem nevoie de Dumnezeu, vrem doar bunătăţile Lui…, şi având bunătăţile Lui, la urmă ajungem să devenim materialişti, să devenim oameni trupeşti, şi astfel îl vom pierde din orizontul nostru vizual pe Dumnezeu, cu consecinţe asemănătoare celor din vremea lui Noe şi din vremea Sodomei şi Gomorei. V-am spus că mi-e frică, mi-e foarte frică, să nu vină şi în ţinuturile noastre vreo catastrofă, şi aşa va fi, doar dacă nu ne vom pocăi. Dar mi-e foarte frică, toată această îmbuibare în bunătăţi materiale, pe care le aruncăm şi la gunoi, tare mă înspăimântă…
Ecumenismul e la porţile noastre, să fim cu luare-aminte la el. Îmi pare rău că o spun, dar acestea trebuie rostite, pentru a ne pregăti şi a şti ce va urma. Primul pas este unirea dintre Ortodoxie, Catolicism Şi Protestantism. Aceştia vor trece apoi la unirea cu Iudaismul sau Mahomedanismul, al doilea pas. Acestea toate unite. Şi apoi se va trece la pasul al
92
treilea, unirea cu celelalte religii aşa-zis naturale, adică cu idolatrii, budiştii etc. Aceasta este aşa-numita „Super-religie”.
înainte de a veni Antihrist, va exista ecumenismul. Când va veni Antihrist, ecumenismul va fi desfiinţat, vor fi desfiinţate toate religiile, încât în această Biserică, Antihrist să stea ca un Dumnezeu şi să spună: „Eu sunt Dumnezeu, nu există alt Dumnezeu”, şi va dovedi prin minuni mincinoase că este Dumnezeu.
Din când în când am trecut prin fenomenul globalizării, cu rezultate groaznice. Globalizarea care vine acum să nu mă întrebaţi de unde ştiu va fi ultima din istorie, această globalizare va avea rezultate cumplite.
Multe zguduiri am încercat în istorie, multe, dar mi-e teamă că cea din generaţia noastră este una dintre cele mai rele. Pot veni altele mai rele, nu ştiu, dar este începutul unei situaţii grele. Poate să nu fie cea mai grea, dar începem să ne îndepărtăm de înţelepciunea lui Dumnezeu. Aceasta este tragedia noastră, dragii mei.
Hristos S-a făcut om din două motive: a) pentru ca noi să vedem viaţa Lui şi să o urmăm, arătându-ne, totodată, că Evanghelia se poate pune în practică şi b) pentru a-i izbăvi pe oameni de moarte şi stricăciune, încât să învie şi să intre în împărăţia cerurilor.
Dumnezeu, în tot Vechiul Testament, Se arată şi milostiv şi drept. Însă niciodată doar drept şi niciodată doar milostiv, ci ambele împreună. Dumnezeu, atunci când miluieşte, vrea ca în spatele milei să-Şi ascundă dreptatea. Iar când aplică dreptatea, vrea ca
93
în spatele dreptăţii să-Şi ascundă mila. Prin urmare, mila şi dreptatea la Dumnezeu sunt împreună şi nu intră în conflict. De aceea şi omul, care este chipul lui Dumnezeu, trebuie să fie şi drept şi milostiv.
întunericul conştiinţei pervertite ajunge şi la această amorţire. Să fim cu luare-aminte la conştiinţa noastră. Să fim cu luare-aminte să nu ajungă la amorţire. Un lucru duce conştiinţa la amorţire şi nesimţire: păcătuirea continuă şi fără teamă. Atunci când păcătuim încontinuu şi fără să ne temem, conştiinţa ajunge să intre în stare de nesimţire şi amorţire…
Să-L urmăm pe Hristos
Sfântul Apostol Pavel scrie: „Lucraţi faptele bune”. Şi ce sunt aceste fapte bune? Sunt morala Evangheliei. Având credinţa în Evanghelie, trebuie să ajungem la morala Evangheliei. Orice abatere de la credinţă este erezie şi nu mântuieşte. Dar şi orice abatere de la morală, trăind o viaţă urâtă, este secularizare. Şi nici secularizarea nu mântuieşte. Mulţi din creştinii noştri poate că păzesc sau vor să păzească credinţa ortodoxă, dar sunt cuprinşi de secularizare, dragii mei. Şi nu se vor mântui. Pentru că secularizarea nu mântuieşte. Să înţelegem bine asta. Să nu ne amăgim. Secularizarea este îmbrăţişarea lumii, adică îmbrăţişarea satanei, cum spune Evanghelistul Ioan într-o epistolă a lui: Lumea întreagă zace sub puterea celui rau (I Ioan 5,19). Lumea se află în braţele diavolului…
Dumnezeu a spus: Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt Sfânt (I Petru 1, 16). Şi acest lucru este măreţ. Dacă lumea uită asta sau o ironizează, este un semn al
94
îndepărtării creştinilor de adevărata lor destinaţie. Adevărata umanitate trebuie să devină „după asemănarea lui Dumnezeu”. Adică să ajungă la sfinţenie. Trebuie să ne fie milă de lume, pentru că făureşte oameni care nu sunt, de fapt, oameni. Pentru că lumea nu vrea să ajungă „după asemănarea lui Dumnezeu”. Îl nesocoteşte pe Dumnezeu. Umblă departe de El. Aşadar să nu urmăm lumea. Trebuie să umblăm pe urmele lui Hristos. Apostolul Petru ne spune în prima Epistolă a lui: Căci spre aceasta aţi fost chemaţi, că şi Hristos a pătimit pentru voi, lăsându-vă pildă, ca să păşiţi pe urmele Lui (I Petru 1, 21). Să-L urmăm pe Hristos, după cum spune şi Apostolul Pa vel, dragii mei. Amin.
(Fragment din omilia din 7 noiembrie 1999)
Cum poate omul să se cunoască pe sine?
Dacă nu-L cunosc pe Iisus Hristos, nu voi putea niciodată să ştiu cine sunt. Dacă nu-L cunosc pe Hristos, niciodată nu voi şti şi nu voi înţelege care este menirea mea. Rezultatul? Voi înota în mocirla păcatelor fără să-mi cunosc menirea.
Sunt raţional, pentru că modelul meu, Iisus Hristos, este raţional.
Sunt creator, pentru că modelul după care am fost creat este Creator.
Sunt foarte multe aceste elemente pe care, atunci când omul le află, îşi înţelege imensa valoare.
Iar când îşi înţelege valoarea, n-o să mai poată niciodată să păcătuiască, ci se va lupta încontinuu să se apropie de model, de Iisus Hristos.
95
Unul dintre cele mai mari daruri ale iubirii Domnului nostru este taina iertării păcatelor. Avem nevoie de pocăinţă şi spovedanie sinceră.
Celui ce se pocăieşte, nu i se va părea greu nimic din cele care i se întâmplă, ci va dori să-şi plătească păcatele în viaţa de acum…
îngrijiţi-vă de mântuirea voastră
O să mă întrebaţi: „E cu putinţă să existe păstori care nu-L aşteaptă pe Hristos? Sau care nici măcar nu cred în El?”.
Aşa se pare. Altfel… Nu ştiu. Altfel nu se pot explica unele lucruri. Pentru că atunci când există o purtare sau alta, atât de cumplite, nu pot fi explicate altfel, decât prin faptul că acest om, păstorul, nu crede în venirea lui Hristos, sau nici măcar în persoana lui Hristos. Înfricoşător? Da, înfricoşător! Şi totuşi adevărat. De altfel, asta a vestit-o Domnul prin păstori. O citesc şi cei păstoriţi. Pentru că atunci când aveţi păstori cărora nu le pasă de voi, trebuie să faceţi tot ce e posibil să vă îngrijiţi voi înşivă de mântuirea voastră…
V-am spus-o adineauri şi v-o spun acum încă o dată: dacă vedeţi că nu aveţi păstori buni, nu aşteptaţi cu mâinile încrucişate. Îngrijiţi-vă să vă păstoriţi singuri, pe cât puteţi. Îngrijiţi-vă de mântuirea voastră. Nu ziceţi: „Dar nu avem păstori”. Vi se va cere socoteală. „Nu avem păstori” nu este o justificare serioasă.
96
De aceea, dragii mei, Domnul se adresează episcopului din Sardes, care era nepăsător pentru lucrarea lui pastorală şi nu-şi îndeplinea îndatoririle duhovniceşti, şi-l numeşte „mort”.
Către câţi preoţi şi episcopi ar trebui să se întoarcă Domnul astăzi şi să spună aceleaşi cuvinte? Către câţi? Dar acestea sunt semnele vremurilor. Păziţi-vă, dragii mei. Păziţi-vă pe voi înşivă. Păziţi-vă!
Dar ai câţiva oameni în Sardes, care nu şi-au mânjit hainele lor, ci ei vor umbla cu Mine îmbrăcaţi în veşminte albe, fiindcă sunt vrednici (Apocalipsa 3,4).
Iată, deci. În această Biserică aparent vie, dar moartă, din Sardes, un semn mângâietor: aceste câteva nume, aceste câteva persoane.
Fiţi atenţi! A spus „câţiva”, adică puţini.
O, aceşti câţiva oameni, aceste câteva persoane, a căror viaţă este după voia lui Dumnezeu, în ciuda „morţii” episcopilor! Aţi văzut? S-a putut ca în Biserica Lui să aibă câteva nume, câteva persoane, care să trăiască o viaţă cu adevărat consecventă şi vie…
întrebăm: prin toate aceste manifestări cultivăm tinerilor noştri pocăinţa?
De vreme ce nu se făureşte o atmosferă de pocăinţă prin aceste manifestări, este vădit şi foarte clar că Biserica nu se află pe drumul drept. Că s-a abătut. Că a primit influenţe. Aceste influenţe din Occident abat Biserica noastră. Din păcate, nu înţelegem asta.
Vă spun adevărul: o Biserică care păstrează şi cultivă duhul pocăinţei neîncetate şi în felul acesta sunt câştigate sufletele în împărăţia lui Dumnezeu, doar o asemenea Biserică este dreaptă. Cred că instinctul vostru, intuiţia voastră, trebuie să-şi dea seama de ce este corect.
97
Spuneţi-mi, dragii mei, ce folos am dacă am fost supus unei influenţe culturale şi sunt om cultivat şi rafinat, dar nu am pocăinţă? Pur şi simplu, îmi trăiesc viaţa frumos, nobil, ca un om cultivat. Intru în împărăţia lui Dumnezeu? Nu intru! Iată de ce v-am spus că Biserica care nu arată în fiecare clipă pocăinţă, nu ajută la mântuirea oamenilor.
Dar îmi veţi spune: „Bine, dar doar despre pocăinţă o să vorbim?”.
De vreme ce mereu cădem, avem nevoie de pocăinţă sinceră, fireşte pentru a ne mântui…
Cine se poate lăuda şi susţine că nu cade?
(Fragment din omilia 20 la Apocalipsa din 5-4-1981)
Diferite mesaje apocaliptice despre vremurile de pe urmă
Antihrist va imita tipic, exterior şi superficial, doar unele aspecte ale vieţii lui Hristos, pentru a-i înşela pe oameni. Va fi o imitare mincinoasă, rigidă şi cu totul superficială. Nu va imita bunătatea, sfinţenia şi milostenia lui Hristos. Dimpotrivă, va avea o ură profundă faţă de persoana lui Iisus Hristos şi dorinţa de a-L alunga din inimile oamenilor. Va revendica cu tărie ungerea în Mesia. Va dori să se numească Hristos în locul lui Hristos. Va aspira să uzurpe calitatea mesianică a Domnului.
Antihrist va uzurpa numele de „Hristos” şi-i va înşela pe mulţi creştini.
Cel mai sigur indiciu al venirii lui Antihrist va fi zvonul că Hristos a venit pe pământ.
98
Epoca noastră deja a început să arate unele semne ale sfârşitului, care au fost prevestite de Domnul.
Trebuie, de asemenea, remarcat faptul că prorocul mincinos va lucra astfel încât prin ameninţarea izolării financiare va impune pecetea „semnului fiarei” pe fruntea sau pe mâna dreaptă a celor ce-l vor primi pe Antihrist. E vorba de o identitate neştearsă şi permanentă, care va constitui lepădarea de pecetea Sfântului Duh pe care am primit-o la Botez. Şi pecetea va fi alcătuită fie din numele lui Antihrist, fie din numărul numelui său, care este „666″. Oricum, până ce o să vină Antihrist, numele lui va rămâne necunoscut. Dar şi atunci când o să vină, se va face cunoscut doar celor treji duhovniceşte, adică celor ce vor avea inimă curată…
în vremurile de pe urmă, diavolul va fi venerat direct şi nemijlocit. Vor fi veneraţi şi diavolul şi Antihrist, căruia i se va fi dat toată puterea de către satana…
Tot pământul îl va admira pe Antihrist. Asta înseamnă că şi televiziunile vor avea aici un cuvânt de spus, se vor afla în slujba lui Antihrist. Dar nu şi astăzi sunt în slujba lui Antihrist? Dragii mei, v-o repet şi eu. V-au spus-o şi mulţi alţii, v-o spun şi eu: fiţi atenţi cu televizorul! Dacă nu aveţi televizor, nu vă cumpăraţi. Dacă aveţi, aruncaţi-l din casa voastră, mai ales dacă aveţi şi copii. Creşterea copiilor voştri va deveni foarte dificilă dacă nu sunteţi atenţi la asta. În orice caz, televizorul este slujitorul lui Antihrist. După cum vedeţi, percepem semnele vremurilor de pe urmă, ale vremurilor lui Antihrist. Le percepem în fiecare zi.
Şi s-au închinat balaurului, fiindcă i-a dat fiara stăpânirea; şi s-au închinat fiarei, zicând: Cine este
99
asemenea fiarei şi cine poate să lupte cu ea? (Apocalipsa 13,4). Aşa vor spune oamenii de pe pământ…
„Ispita mondială care vine pe pământ” va fi ispitirea credinţei şi a vieţii morale, care-i deschide drumul lui Antihrist.
Cine-I va rămâne credincios lui Hristos, când va exista nu numai un potop de necredinţă, dar şi prigoane şi mucenicie pentru cei ce cred în Hristos?
„Ţine ce ai”. Adică Tradiţia Bisericii, pe care trebuie s-o ţinem statornic, şi să rămânem în picioare.
„Cei doi proroci îşi vor exercita puterea facerii de minuni şi îşi vor desfăşura activitatea variată într-o perioadă de trei ani şi jumătate. Până la terminarea mărturisirii lor, nimeni nu-i va putea vătăma sau atinge cu ceva, nici Antihrist cu susţinătorii lui”, notează Sfântul Andrei al Cezareei, în Tâlcuirea la Apocalipsă 30,31.
în Apocalipsa 11, 7-13 se vorbeşte despre moartea şi învierea celor doi proroci.
Axul principal al predicilor celor doi proroci, Ilie şi Enoh, va fi alcătuit din trei elemente principale:
1) Descoperirea rătăcirii, amăgirii şi adevăratei feţe a lui Antihrist. Vor predica că acela nu este Hristos, cum susţine el, ci un tiran, un rătăcit, un luptător împotriva lui Dumnezeu, împotriva dreptăţii, stricăcios şi fiu al pierzaniei.
2) Un alt element va fi prevestirea revenirii rapide a Domnului Iisus Hristos şi a distrugerii lui Antihrist. Faptul că stăpânirea lui Antihrist va fi cu totul trecătoare şi foarte repede se va prăbuşi.
100
3) Un alt element al predicii lor va fi îndemnul stăruitor ca nimeni să nu creadă de frică în Antihrist, nici să-l urmeze.
După părerea lui Icumenie, Andrei şi Areta, cei doi proroci se vor purta cu simplitate, smerenie, durere şi întristare, plângând pentru necredinţa oamenilor din vremurile de pe urmă şi pentru starea în care au ajuns cei amăgiţi de Antihrist.
Predica celor doi proroci va fi întărită de o înfricoşătoare putere a facerii de minuni (Apocalipsa 11, 5-6).
Prin minunile pe care le vor săvârşi, se vor strădui să-i atragă pe oameni la pocăinţă şi credinţă adevărată, fiindcă atunci va stăpâni o fărădelege şi necuviinţă uriaşă a oamenilor.
Puterea facerii de minuni a celor doi proroci va lucra ca o contragreutate la puterea facerii de minuni a lui Antihrist, ca o arătare a adevărului amăgirii rătăcitorului.
Cum îi va birui Antihrist pe creştini? Antim al Ierusalimului are o expresie foarte scurtă şi frumoasă, doar trei cuvinţele: „prin puterea lumească”.
Când veţi pleca la casele voastre, îmi doresc să vă amintiţi toate acestea. Dacă nu reuşiţi să vi le amintiţi pe toate, vă rog ca cel puţin să vă amintiţi aceste trei I cuvinte despre cum va reuşi Antihrist să-i biruiască pe „sfinţii” lui Dumnezeu: „prin puterea lumeasc㔫 Ştiţi ce înseamnă asta? înseamnă că Antihrist va ţine în mâinile lui toată puterea lumească. Toată puterea lumească! Stăpâniile şi puterile vor fi în mâinile lui. Judecătoriile, băncile, conducătorii de state, soldaţii, toţi vor fi în mâinile lui. Va deţine toată puterea lumească.
101
Dar asta o vedem deja întâmplându-se şi realizându-se. Poate aţi remarcat dacă asta poate fi înţeles că în istorie, în zilele noastre, are loc o strădanie ca puterea să intre în mâinile câtorva oameni. La început puterea financiară, „să avem banul”, iar apoi „o să începem să avem şi alte puteri”. Şi nu este ceva ascuns. La O.N.U. s-a declarat că aceste mâini care adună puterea tuturor popoarelor pământului sunt ale sioniştilor. Aceştia adună toate puterile încetul cu încetul, cu răbdare. Planuri pe termen lung. Nu se grăbesc. Se mişcă într-un fel uimitor. Problema este că sionismul este predecesorul prin excelenţă al lui Antihrist. Am putea spune că într-un sens mai larg este un „proroc mincinos”. Şi spun „într-un sens mai larg” pentru că „prorocul mincinos va fi o persoană concretă şi nu o mişcare”.
Când vedem că creştinii sunt ca nişte frigidere din latura credinţei şi iubirii, atunci există riscul să părăsim Biserica, să nu mai avem nădejde în ea. Dar punctul de plecare este secularizarea noastră. De aceea, să fim foarte atenţi. Şi să nu uităm că în această clipă, mai mult sau mai puţin, fie că înţelegem asta, fie că nu, toţi suntem secularizaţi. Să nu uităm asta! Avem o largă latură lumească în noi, în viaţa noastră.
Ceea ce l-a rănit mult pe diavol a fost doar jertfa Crucii şi învierea lui Hristos. Acestea au fost cele ce au zdrobit cu adevărat „şarpele cel de la început: Crucea Şi învierea. Fie şi doar această mărturie îl răneşte mult pe diavol. De aceea, atunci când dăm această mărturie, diavolul ne războieşte.
102
Şi celui ce biruieşte şi celui ce păzeşte până la capăt faptele Mele, îi voi da lui stăpânire către neamuri (Apocalipsa 2, 26).
După ameninţările pe care Domnul le-a rostit către cei necredincioşi, în Epistola către episcopul Tiatira, dragii mei, vine acum să vestească răsplata şi lauda celor ce biruiesc.
Cine este cel ce biruieşte?
Cel ce biruieşte este cel care va rămâne statornic în faţa rătăcirilor adepţilor lui satana şi va pune în practică poruncile evanghelice, şi asta până la sfârşitul vieţii lui.
Şi care este cununa?
Este puterea asupra neamurilor şi steaua dimineţii.
Şi prima, puterea asupra neamurilor, este triumful duhovnicesc definitiv al lui Hristos asupra neamurilor, şi împreună cu Hristos, triumful tuturor credincioşilor.
A doua, steaua dimineţii, este participarea biruitorului la slava lui Hristos, Care este steaua ce străluceşte dimineaţa, după cum se numeşte pe sine la sfârşitul cărţii Apocalipsei (22, 16). Prin urmare, atunci când Domnul spune că va da steaua dimineţii biruitorului, de vreme ce însuşi Hristos este steaua dimineţii, asta înseamnă că Se va da pe Sine, adică slava Lui şi priveliştea feţei Sale în veşnica Lui împărăţie.
(Fragment din omilia 18 la Apocalipsa)
103
Cuviosul Părinte Varsanufie (+1913)
Piatra din capul unghiului a vieţii duhovniceşti este smerenia. Smerenia şi ascultarea sunt perechea sfântă care conduce la dobândirea tuturor celorlalte virtuţi. Acolo unde există fie şi o urmă de mândrie, sporire şi rodire duhovnicească nu se face… Mândria este un foc care le pârjoleşte pe toate. Mândria distruge toate ostenelile noastre duhovniceşti, pe când smerenia ne conduce cu siguranţă la mântuire.
Pe Dumnezeu să-L căutăm prin păzirea poruncilor Lui.
Fără Hristos nu există viaţă adevărată, nu există mântuire, nici viaţă veşnică.
Nu vă lăsaţi inima să se lipească de lucrurile stricăcioase ale lumii acesteia, care într-un fel sau altul într-o zi vor pieri. Dedaţi-vă nevoinţelor şi curăţiţi-vă inima de orice murdărie, căci doar în inima eliberată de patimi locuieşte Hristos.
E înfricoşător să ne gândim la ce se întâmplă astăzi în lume. Mâncăruri şi băuturi din belşug, beţii, depravare… Trăim vremuri cumplite. Toate au fost călcate în picioare: credinţa, virtutea, cuvioşia… Viaţa a ajuns nu doar searbădă, ci de coşmar! în vremurile pe care le trăim, toate sunt îngăduite.
Creştinul căruia îi este ruşine să-L mărturisească în viaţă, prin cuvinte şi prin fapte, pe Hristos, de fapt nu crede în El. Nu este vrednic să-I poarte numele.
104
Ieromonahul Eusebiu Vitis (+2009)
Mesaje ocrotitoare ale Apocalipsei
Eu, Iisus, am trimis pe îngerul Meu, ca să mărturisească vouă acestea, cu privire la Biserici (Apocalipsa 22,16)
Cele spuse în Apocalipsa se adresează Bisericii şi, prin urmare, creştinilor, care o alcătuiesc. Dacă vrem să fim membri autentici ai Bisericii, trebuie să ascultăm cu atenţie mesajele care se referă la noi. Şi aceste mesaje să le ascultăm în Biserică şi prin Biserică, de vreme ce acesteia se adresează. Ce înseamnă asta? Că vom lua Noul Testament, care conţine Apocalipsa, şi-l vom citi în biserica din parohia noastră? Aceasta ar fi o neînţelegere naivă a cuvintelor Domnului.
Să ascultăm mesajele Apocalipsei, ale Scripturii în general şi ale oricărei învăţături creştine în Biserică şi prin Biserică înseamnă să nu-i ascultăm niciodată pe cei care sunt în afara Bisericii, adică pe eretici, care nu aparţin Bisericii noastre şi a căror învăţătură Biserica o osândeşte, ca fiind rătăcită. Cu aceştia nu comunică, ceea ce înseamnă că nici noi nu trebuie să avem vreo comunicare cu ei, să mergem la adunările lor, să citim cărţile lor, să avem cu ei relaţii religioase. Mai înseamnă de asemenea să ascultăm învăţăturile Bisericii noastre şi nu pe lupii care vin s-o distrugă, răpindu-i oile şi făcându-le eretice. N-are importanţă dacă sunt înţelepţi şi cunosc pe dinafară Vechiul şi Noul Testament. Sau dacă preotul parohiei noastre ştie puţină carte şi poate nu reuşeşte s-o scoată la capăt cu ei. Şi diavolul cunoaşte foarte bine Scriptura şi alte lucruri religioase pe dinafară. Chestiunea este
105
dacă omul se află în Biserică sau în afara ei. Şi în afara Bisericii adevăr nu există, chiar dacă se copiază adevărul din cărţile Bisericii noastre. De ce? Fiindcă ei n-o fac, întrucât cred în acesta. Dacă ar fi crezut, ar fi lăsat rătăcirea lor şi ar fi devenit mădulare ale Bisericii. Dar ei aspiră spre alt scop.
Doar în Biserică Sfânta Scriptură este Sfânta Scriptură şi doar în Biserică adevărul lui Hristos este adevărul lui Hristos. Biserica a vărsat râuri de sânge şi sudoare pentru a păstra neştirbit adevărul credinţei noastre. Cei care se află în afara Bisericii sunt acolo pentru că nu primesc adevărul ei. Deci cum să avem relaţii cu ei? Tot ceea ce spun ereticii este imitarea adevărului şi nu adevărul în sine. Iar noi n-avem nevoie de imitări. Vrem autenticitate. Şi autenticitatea o vom afla în Biserica noastră. Aşadar Apocalipsa s-o citim şi s-o ascultăm în Biserica noastră ca membri ai ei şi o vom înţelege sub călăuzirea celor cărora Biserica le-a încredinţat învăţătura şi îndrumarea membrilor săi. Atunci vom avea şi certitudinea dăruirii autentice şi a învăţăturii sănătoase. Asta înseamnă cuvintele „să le mărturisească pe acestea cu privire la Biserici”, pe care le spune Domnul în cartea Apocalipsei, pe care trebuie s-o ascultăm în biserici, la versetul 16 al capitolului 22.
Toate cele spuse în cele şapte epistole presupun, dar şi cer, şi o dispoziţie eroică de confirmare a creştinilor până la moarte, şi desigur moarte mucenicească. Primul mucenic a fost Hristos. De aceea, creştinii autentici şi desăvârşiţi sunt mereu fie mucenici, fie negreşit mărturisitori.
Apocalipsa vorbeşte în epistolele ei despre biruinţa lui Hristos asupra lumii şi idolatriei.
106
Asta a arătat-o oficial prin biruinţa asupra puterilor satanice care conduceau Imperiul roman, precum şi orice cârmuire şi putere asemănătoare cu acesta.
Urmarea Domnului şi dispoziţia creştinului de a sluji un asemenea Domn înseamnă că credinciosul trebuie să fie statornic şi să stea departe de lume şi cele ale ei, chiar dacă asta l-ar conduce la mucenicie.
Adevăruri pe care le învăţăm din cele şapte Epistole
Biserica nu este un organism omenesc, ci teantropic. Capul ei este Hristos. Fără Hristos şi o relaţie vie cu El, Biserica nu există. Hristos se află în Biserică şi o întăreşte, oricare ar fi realitatea din ea.
Domnul cunoaşte toate cele care se întâmplă în Biserică, fie că acestea se referă la viaţa personală a fiecărui membru al ei, fie la ansamblul membrilor săi, adică la Biserica însăşi. Nu-i sunt necunoscute luptele, neliniştile, suferinţele, primejdiile, bucuriile şi biruinţele ei.
Domnul urmăreşte în chip special fiecare persoană care administrează Biserica şi se îngrijeşte s-o instruiască prin orice mijloace. La fel şi pe fiecare membru al ei.
Situaţia în Biserică prezintă diferite trepte: imobilizare, care nu este foarte departe de moartea duhovnicească, mai puţină sau mai multă mobilitate şi activitate, activitate foarte rodnică şi duhovnicitate înaltă. La fel şi clerul ei. Avem aici fenomenul diferenţei de calitate şi vrednicie a clericilor săi. Încă de la începutul ei, Biserica nu prezintă o imagine ideală din perspectiva omenească. În ceea ce priveşte acest element al său, combină în ea toată măreţia
107
omenească cu toată ticăloşia şi mizeria omenească. O analogie de doi la cinci? Aici nu se poate face nicio statistică, pentru că orice situaţie poate prezenta fie îmbunătăţire, fie degradare. Oricum, în Biserică există mereu pocăinţa mântuitoare şi, prin urmare, revenirea la cele de la început şi la sfinţenie.
Mersul înainte al Bisericii nu se face fără greutăţi. Iar greutăţile sunt interioare şi exterioare.
Greutăţile interioare se datorează diferitelor cauze, ca de exemplu:
a) Calităţii vieţii membrilor Bisericii. În Biserică nu întâlnim o asemănare mecanică a membrilor, ca într-o industrie de producere a roboţilor, ci oameni vii cu diferite capacităţi şi însuşiri, de la o valoare aproape de zero până la eroismul nereţinut şi mucenicia sfinţitoare.
b) Tendinţelor sau mişcărilor eretice care n-au lipsit din viaţa Bisericii, pentru că Dumnezeu respectă legătura liberă a omului cu El şi, prin urmare, tolerează chiar şi erezia, pentru care însă omul îi va da socoteală. Şi ce este erezia? Erezia este separarea unor membri ai Bisericii, care tâlcuiesc în felul lor Evanghelia şi viaţa Bisericii şi toate aspectele ei. Rădăcina ereziei şi punctul de început al ei sunt mândria şi egoismul, care mereu se constată că provin de la diavol. Deja în Noul Testament sunt remarcate asemenea tendinţe şi situaţii, pe care fiecare le poate constata în următoarele locuri: I Timotei 4,1 şi urm., II Timotei 3,1-10; 4, 3-4, Matei 24, 23 şi urm., I Ioan 2,18, Iuda 3 şi urm., etc.
Există însă şi greutăţi exterioare, după cum am spus. Şi izvoarele lor sunt fie lumea, fie cel viclean.
108
O observaţie generală asupra greutăţilor pe care le întâlneşte şi le va întâlni Biserica este aceasta: suferinţa, durerea şi orice fel de greutăţi exterioare pe care Biserica, dar şi orice credincios, le întâlnesc în drumul lor, nu provin de la Dumnezeu, ci constituie încercarea credinţei. Această credinţă este pusă la încercare în vreme ce intră în conflict cu duhul lumii şi rămâne statornică şi neclintită. Acest conflict va dovedi autenticitatea şi valoarea credinţei. Există credinţă sau nu există? Este foarte caracteristică şi deosebit de iluminatoare descrierea pe care o găsim la Solomon în această chestiune a conflictului dintre duhul lumii şi credinţă. Merită s-o citim…
Domnul, printr-o regulă generală, spune: „în lume necazuri veţi avea”, voi, credincioşii mei. Veţi avea în lumea aceasta, trăind printre oameni păcătoşi, necazuri, dureri şi încercări. Această regulă nu prezintă absolut nicio excepţie. Însă Domnul nu se limitează doar la această predicţie. Adaugă imediat şi această încredinţare categorică: Dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea (Ioan 16,33). Acelaşi lucru îl încredinţează şi în Apocalipsă: Nu te teme de cele ce ai să pătimeşti… Nu pun peste voi altă greutate… Eu te voi păzi pe tine de ceasul ispitei ce va să vină peste toată lumea, ca să încerce pe cei ce locuiesc pe pământ. Ispitele sunt inevitabile, dar şi braţul Domnului este pregătit pentru a ajuta Biserica Lui în desfăşurarea biruitoare a luptei. Prin urmare, nu-i nevoie de întristare şi pesimism, ci de curaj şi încredere deplină în iubirea ocrotitoare a Domnului. Necazurile pe care lumea ni le provoacă sunt mijloace pedagogice pentru preschimbarea şi maturizarea noastră duhovnicească. De altfel, de aceea le şi îngăduie Dumnezeu.
109
Ce se cere mereu de la noi în Biserică? Să facem ceea ce impune starea duhovnicească în care se află fiecare dintre noi. Bogată este mulţimea de îndemnuri pe care Domnul o adresează Bisericii Lui şi fiecărui membru al ei în parte, încât fiecare dintre noi să ia ceea ce-i trebuie.
Adu-ţi aminte şi te pocăieşte şi fă faptele de mai înainte (Apocalipsa 2,5).
Fii credincios până la moarte (Apocalipsa 2,10).
Ceea ce aveţi, ţineţi până voi veni (Apocalipsa 2,25). Priveghează… (Apocalipsa 3, 2).
Adu-ţi aminte cum ai primit şi ai auzit şi păstrează şi te pocăieşte (Apocalipsa 3,3).
Ţine ce ai, ca nimeni să nu ia cununa ta (Apocalipsa 3, 8).
Sârguieşte, dar, şi te pocăieşte (Apocalipsa 3,19).
De asemenea, Epistolele ne spun că nu putem să fim delăsători în probleme de credinţă, fie că suntem simpli credincioşi, fie responsabili pentru lucrarea Bisericii. Şi chiar şi în cele mai insuportabile împrejurări ale căderii, din latura omenească, a Bisericii, nu trebuie să deznădăjduim şi să fim pesimişti. Mereu vor exista sminteli în Biserică, şi creştini care vor cădea şi vor constitui un exemplu descurajator şi pricină de hulire a Sfintei Biserici, dar vor exista totdeauna şi sfinţii ei, unii cunoscuţi, dar cei mai mulţi, necunoscuţi. Aceştia vor constitui miezul ei ales şi binecuvântat, care va alcătui adevărata Biserică şi-i va sprijini pe credincioşii adevăraţi…
Desigur, în textul Apocalipsei se găsesc şi unele ameninţări. Acestea au caracter de prevenire. Cu toate acestea, nu trebuie ca îngăduinţa să fie răstălmăcită
110
şi cele ameninţătoare să fie considerate cuvinte goale. Cele ce constituie ameninţări, sunt expresia dreptăţii nepărtinitoare şi, prin urmare, trebuie să se ţină serios seama de acestea, încât să ne îndreptăm şi astfel să oprim consecinţele negative ale rămânerii noastre în stări inacceptabile din punct de vedere duhovnicesc, însă dacă nu ne vom conforma celor arătate de Domnul, obligatoriu va avea loc pierderea luminii pentru Biserica locală şi pierderea harului şi milei în situaţii individuale.
Domnul îşi va face lucrarea pe care noi o nesocotim, fie că aceasta se referă la acţiuni din partea administratorilor pentru înfruntarea unor situaţii primejdioase pentru Biserică, fie la situaţii concrete ale vieţii noastre personale. Nu suntem neapărat necesari pentru lucrarea Domnului, pe care ne-o atribuie din multă îngăduinţă şi milă. Dacă ne vom dovedi nevrednici de această cinste, Domnul va găsi o cale să-şi facă lucrarea, dar poziţia noastră se va îngreuna, pentru că Dumnezeu nu se lasă batjocorit.
în cazul neascultării şi creării unei atmosfere de smintire, Domnul, după ce dă avertismentele necesare, va lua biciul suferinţelor pe care nimic nu le va putea uşura, ci vor pecetlui obsesia călcării poruncilor şi prezenţa superficială în Biserică sau moartea prin epidemii şi alte nenorociri. Şi cea mai rea în aceste cazuri este dezaprobarea Domnului. Am să te vărs din gura mea. Prin urmare, înfricoşător lucru este să cădem în mâinile Dumnezeului celui viu (Evrei 10,31).
Acum, în viaţa aceasta, vom împreună-pătimi şi ne vom împreună-smeri cu Hristos, Care a sărăcit pentru noi. Viaţa noastră va fi ascunsă împreună cu Hristos în sânul Tatălui ceresc. Însă când Hristos,
111
Care este viaţa noastră, se va arăta, atunci se va face şi recunoaşterea noastră oficială de către însuşi Domnul în faţa Tatălui, către îngerii şi sfinţii Lui şi către toţi oamenii fără excepţie. Însă, până atunci, să ne luptăm cu consecvenţă şi să năzuim conştient şi din toată inima şi puterile la „cununa chemării de sus”, uitând tot ceea ce am reuşit până acum şi dorindu-ne cu privirea întoarsă spre „Stăpânul şi desăvârşitul Iisus” să ne terminăm lucrarea cât trăim. De aici încolo, să-L lăsăm pe Domnul să facă ce crede. Şi ceea ce crede El sunt lucruri care depăşesc orice gândire şi aşteptare, fiindcă sunt cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit (I Corinteni 2, 9), cele pe care le-a pregătit pentru cei ce-L iubesc până la sfârşit în lumea aceasta…
Sfaturi folositoare
Cel mai de preţ bun al libertăţii este darul dat de Dumnezeu, şi nu trebuie niciodată să-l vindem diavolului. Să nu uităm că Hristos, prin cinstitul Său sânge vărsat pe Cruce, ne-a răscumpărat, dăruindu-ne viaţa duhovnicească şi nemurirea. Apostolul Pavel ne aminteşte: Cu preţ aţi fost cumpăraţi. Nu vă faceţi robi oamenilor (I Corinteni 7, 23).
Libertatea noastră personală, voia noastră liberă, Dumnezeu nu o constrânge, ci o respectă, pe când astăzi puteri antihriste, prin viclenie şi înşelăciune, aspiră la anularea darului libertăţii prin impunerea treptată a super-guvernului mondial, adică a dictaturii mondiale a lui Antihrist, prin pecetluirea cu semnul Şi simbolul lui, 666. Domnul Dumnezeul nostru, Cel m veac binecuvântat, a spus cu durere către evreii
112
necredincioşi: Eu am venit în numele Tatălui Meu şi voi nu Mă primiţi; dacă va veni altul în numele său, pe acela îl veţi primi (Ioan 5,43).
Lucrarea noastră principală aici pe pământ este mântuirea. Toate celelalte sunt lucrări secundare. Iar mântuirea noastră trebuie să dicteze tot ceea ce facem în viaţă. Însă uitând de mântuirea noastră, suntem stăpâniţi de o amorţire şi imobilitate catastrofală faţă de cele duhovniceşti. Ni se vorbeşte despre lucruri duhovniceşti şi ne cuprinde somnul. Dar îndată ce ni se vorbeşte despre ceva lumesc, dispare şi oboseala, dispare şi somnul, dispare şi orice altceva. Ne ciulim urechile să ascultăm, să aflăm, să ne satisfacem curiozitatea în chip patologic. Suntem gata, pentru lucrurile lumeşti, să rezistăm, să rămânem treji, pe când atunci când auzim de cele duhovniceşti, ne cuprinde toată oboseala, epuizarea şi teama de exagerări, însă, cum să ne împotrivim celui rău cu asemenea psihologie şi dispoziţie sufletească? Cunoaşteţi vreo ceată de oameni iubitori de somn şi huzur care să fi biruit vreun vrăjmaş? Dimpotrivă, vrăjmaşul îi prinde în somn.
Mulţi creştini astăzi nu mai au cuget bisericesc autentic sau acesta s-a întunecat în ei, a devenit inexistent. Asta înseamnă că nu au în inima lor conştiinţa că sunt membri ai Bisericii, adică mădulare ale lui Hristos. Dimpotrivă, pot să aibă foarte dezvoltată conştiinţa că aparţin unui partid, unei asociaţii, unei echipe sportive, vreunei organizaţii lumeşti. Cu multă
113
uşurinţă şi fără să ţină cont de osteneli, de cheltuieli, de timp şi de alte greutăţi, aleargă să-l asculte pe liderul lor politic, să-i admire pe teren sau pe micul ecran pe sportivii pe care-i preferă… Pentru toate acestea arată râvnă şi entuziasm. De un lucru nu sunt deloc interesaţi, de Biserică. Le este străină sau aproape străină. De aceea se arată leneşi, foarte leneşi, atunci când trebuie să se împotrivească atacului satanei în Biserică prin pecetea şi semnul acestuia, 666…
Glasul Bisericii este clar
Cu cât vom fi mai atenţi la oamenii din lume, cu atât nu vom auzi glasul Bisericii, dar şi dacă îl vom auzi, nu-l vom înţelege. Şi, prin urmare, ne vom afla în rătăcire. Şi totuşi glasul ei, şi în ceea ce priveşte semnul fiarei, numărul 666, este clar: Cine se închină fiarei şi chipului ei şi primeşte semnul ei pe fruntea lui, sau pe mâna lui, va bea şi el din vinul aprinderii lui Dumnezeu, turnat neamestecat, în potirul mâniei Sale, şi se va chinui în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în vecii vecilor. Şi nu au odihnă nici ziua, nici noaptea cei ce se închină fiarei şi chipului ei şi oricine primeşte semnul numelui ei (Apocalipsa 14,9-11).
Pecetea aceasta este una dintre cele mai blasfemiatoare manifestări asupra chipului lui Hristos pe care-l avem în noi (nu psalmodiem noi „câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat”?). Există o hulă mai respingătoare şi mai murdară împotriva lui Hristos decât să-l lăsăm pe
114
Antihrist cel spurcat să-L atace cum vrea? îl vom lăsa pe vrăjmaş să-L calomnieze pe Domnul iubirii şi să spună triumfător că a murdărit şi, în cazul nostru chipul adversarului său, Hristos? Şi nu este un semn al mărturisirii de credinţă în diavol şi în instrumentul lui prin excelenţă, Antihrist, pe care o facem prin lepădarea simultană de Hristos?
Dacă creştinii nu înţeleg asta, atunci suferă de nesimţire generală şi au căzut din calitatea lor de creştini. Aceştia nu mai sunt creştini, chiar dacă ar aprinde lumânări cât ei de înalte şi ar alerga pe la mănăstiri şi pe la praznicele sfinţilor.
Pecetea cu numărul fiarei care ni se va pune, va avea consecinţe cumplite pentru ipostasul şi viaţa noastră duhovnicească. Va dezactiva sau, mai degrabă, va îndepărta de la noi harul şi binecuvântarea lui Dumnezeu. Va anula Sfântul Botez, de vreme ce vom merge iarăşi cu diavolul, de care ne-am lepădat la Botez. Vom pierde lucrarea de viaţă dătătoare a Sfintei Mirungeri, care înseamnă darurile Sfântului Duh în noi şi care face fiinţa noastră templu al Dumnezeului celui viu. Nu pot coexista în noi şi Hristos şi diavolul. Asta trebuie s-o înţelegem bine (II Corinteni 6,14-18).
Cel ce primeşte acest număr al urâciunii se leapădă de Hristos, părăseşte ceata lui Hristos şi „se uneşte cu satana”, merge cu diavolul. Cel care în timpul Botezului s-a lepădat de diavol, acum merge cu acesta. Acestea nu le spunem noi din fanatism, ci le spune însăşi Scriptura. Dacă cineva vrea să considere
115
ceea ce spune Scriptura lucruri fanatice, n-are decât s-o facă. Noi vom asculta Scriptura, şi nu pe aceştia. Hristos S-a jertfit pentru mântuirea noastră, nu ei. Hristos ni S-a dăruit în întregime nouă. Pe Acela îl preferăm şi pe nimeni altul. Îi vom pune, deci, pe aceeaşi treaptă cu Dumnezeu pe oameni, oricare ar fi ei, oricât de importanţi şi puternici ar fi ei? Sfânta Scriptură, în cartea Apocalipsei, spune: Şi s-a dus cel dintâi şi a vărsat cupa lui pe pământ. Şi o bubă rea şi ucigătoare s-a ivit pe oamenii care aveau semnul fiarei şi care se închinau chipului fiarei (Apocalipsa 16,2).
Adică, ne spune clar şi fără ocolişuri că cei care primesc semnul fiarei se rup de Dumnezeu, devin slujitori ai diavolului şi vor suporta aceleaşi consecinţe pe care le va suporta şi acela pentru necuviinţa şi neruşinata răzvrătire faţă de Dumnezeu. Şi se afirmă că foloasele financiare pe care zice-se că le va oferi semnul fiarei celor care-l vor primi, vor provoca urgia lui Dumnezeu nu doar în veşnicie, în care ei cu siguranţă nu cred, ci şi în viaţa aceasta. Iar când urgia va izbucni şi cupa se va vărsa peste ei, nu le vor fi de folos nici câştigurile, nici nimic altceva pe care le va da, dacă le va da, semnul fiarei.
Sfinţii mucenici o limbă cunoşteau, limba adevărului, şi pe aceasta o foloseau mereu. La ei „da” era „da” şi „nu” era „nu”. Ei nu foloseau „da” care înseamnă „nu” şi „nu” care înseamnă „da”. Dublul limbaj nu este o plantă potrivită să fie cultivată în ogorul creştin. Sau crezi în Hristos şi îl mărturiseşti cu curaj, nepăsându-ţi de consecinţe, sau te lepezi de El… Dar de ce uităm cuvintele Domnului? Oricine va
116
mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el… (Matei 10,32-33).
Iată de ce Biserica noastră stăruie în Tradiţie. Biserica noastră vrea să păstreze neştirbite cele pe care le-a primit şi să le predea la fel de autentice, integrale şi neştirbite, desăvârşite şi întregi, nelipsite fiind de nimic (Iacov 1, 4). De aceea a fost supusă încercărilor grele, luptelor groaznice, muceniciilor şi altor greutăţi de-a lungul secolelor. De aceea are osuare ale mucenicilor dreptei credinţe şi mărturii ale sfinţilor mărturisitori ai Ortodoxiei. De aceea şi luptă neîncetat împotriva oricărei erezii, care constituie boala şi deformarea adevărului care ni s-a predat. De aceea propovăduieşte iubirea şi adevărata dreaptă credinţă. De aceea şi Apostolul Pavel rosteşte această uimitoare frază în Epistola către Galateni: Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o să fie anatema! Precum v-am spus mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit să fie anatema! (Galateni 1, 8-9).
Atât de gravă este socotită orice schimbare a sfintelor texte ale Bisericii sau deformarea învăţăturii ei. De aceea a şi scris ceea ce a scris Sfântul Ioan, ucenicul iubirii, adică acele cuvinte aspre…
Mulţi fraţi ai noştri, bine intenţionaţi în altele, nu ştiu nimic sau cunosc lucruri foarte puţine şi confuze despre numărul 666 şi semnul fiarei. După ce mai întâi noi înşine vom fi luminaţi îndeajuns, trebuie să-i luminăm şi pe ceilalţi…
Apocalipsa spune clar la capitolul 13, versetul 17: Cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul
117
numelui fiarei. Prin urmare, nu există deosebire între numele şi numărul fiarei…
Cel mai cutremurător eveniment, cea mai cutremurătoare veste a tuturor timpurilor este faptul că Dumnezeu S-a arătat în trup, a învăţat adevărul, a făcut minuni, a fost răstignit, a înviat… S-a înălţat…, şi iarăşi o să vină în slavă.
Toate celelalte sunt lucruri mărunte. Cea mai bună pregătire pentru anii ce vor veni este să devenim creştini mai buni, să ne străduim a ţine uşa inimii noastre deschisă milei, luminării şi harului Domnului nostru.
Să reorientăm viaţa noastră având ca busolă Sfânta Evanghelie
Tot ceea ce facem, tot ceea ce gândim, tot ceea ce lucrăm, trebuie să lucrăm din perspectiva eshatologică, cu simţământul sfârşitului, care într-un fel sau altul se apropie de fiecare dintre noi. Toate acestea trebuie să ne conducă la gânduri serioase şi să ne inspire a ne îndrepta din ce în ce mai mult purtarea şi viaţa noastră în general, după voia Domnului. Să ne hotărâm serios a reorienta direcţia în care mergem având ca busolă Sfânta Evanghelie şi în fiecare zi să hotărâm a deveni cu adevărat… creştini!
Numele lui Hristos este foarte greu, fraţii mei, pentru ca cineva să-l ţină curat şi cum se cuvine pe
118
umerii lui. Mai ales astăzi în societatea noastră, unde creştini cu numele, dar care nu mai au o relaţie esenţială cu Hristos, hulesc ca nicăieri în altă parte şi cu fapta şi cu cuvântul. Şi neamul nostru odinioară cuvios, astăzi a devenit necuvios şi foarte puţin mai ţine seama de credinţă, evlavie şi trăirea întru Hristos. Şi este o adevărată nevoinţă astăzi ca cineva să-L mărturisească pe Domnul prin cuvinte şi fapte. Dar să nu ne descurajăm. Să ridicăm cu îndrăzneală, cu credinţă, cu bucurie şi entuziasm numele lui Hristos, mărturisindu-L în faptă astăzi.
119
Sunt deci minciuni?
Ai spus că eşti Iubire, Doamne.
însă în jurul meu stăpâneşte ura.
Este, deci, minciună puterea iubirii?
Ai spus că eşti Lumină, Doamne, însă în jurul meu stăpâneşte întunericul. Este, deci, minciună însemnătatea luminii?
Ai spus că eşti Calea, Doamne, însă în jurul meu puţini Te urmează.
Este, deci, minciună adevărata cale?
Ai spus: Pacea Mea o dau vouă, Doamne.
însă în jurul Meu numai adevărată pace nu vedem în inimi, atât între oameni, cât şi în general între popoare.
Este, deci, minciună dăruirea păcii Tale?
Ai spus Nu vă împotriviţi celui rău (Matei 5, 39), Doamne.
însă în lume stăpânesc certurile şi răzbunarea, violenţa şi intoleranţa.
Este, deci, minciună înfruntarea cu pace a răului?
Ai spus că eşti Adevărul, Doamne.
Însă în jurul meu văd cum este venerată cu obsesie minciuna. Oamenii, pe de o parte, se feresc să asculte adevărul, iar pe de altă parte, ascultă legendele făurite de ei.
Este, deci, minciună grăirea adevărului?
120
Ai spus: Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului, Doamne.
însă în jurul meu oamenii trăiesc ca şi când n-ai exista, ca şi când n-ai fi călcat niciodată pe pământul nostru. Şi toate par să arate că eşti un mare absent.
Este, deci, minciună această credinţă a noastră?
Pe lângă acestea ai spus şi multe altele asemenea, Doamne.
Sunt, deci, toate acestea o tragică (auto)amăgire a unora care propovăduiesc cu fanatism şi pe orice cale?
Fiul meu,
Eu n-am venit să le impun pe toate cele spuse de tine şi câte altele am propovăduit cu cuvântul şi cu fapta. Am zis categoric: Oricine voieşte să vină după Mine… să-Mi urmeze… Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el. Chiar şi celor ce au primit chemarea Mea le-am spus, având ca pricină pe unii care s-au lepădat de Mine: Nu vreţi şi voi să vă duceţi? Din partea Mea, sunteţi liberi. Eu nu vreau ca omul să Mă urmeze silit, ci liber. Aşadar, cum de nu vezi că oamenii nu vor să Mă urmeze? Cum să nu existe cele pe care mi le spui?
Desigur, Doamne!
Aceste îndoieli sunt exprimate de cei ce nu cred în Tine, şi tocmai de aceea le consideră irealizabile pe cele pe care Tu le transmiţi. Într-adevăr, n-ai vrut niciodată să le impui. Ai cerut ca aceia care vor, să Te urmeze liber. Iar cei care Te urmăm liber şi gustăm din tot sufletul aceste bunătăţi pe care ni le oferi şi
121
trăim prezenţa Ta în inimile noastre, primim în toată fiinţa cuvântul harului Tău. Oricât s-ar strădui lumea să le facă pe acestea fără Tine, nu le va putea niciodată gusta ca realităţi în trecerea ei pământească.
Aşadar pe acestea, care sunt de fapt îndoieli, nu le pot primi, Doamne, niciodată şi în niciun chip. Iar dacă ar fi să aleg între Tine şi adevăr, Te-aş alege pe Tine. Fără Tine, adevărul nu este adevăr, lumina nu este lumină, iubirea nu este iubire, blândeţea nu este blândeţe, binele nu este bine, pacea nu este pace, bunătatea nu este bunătate. Doar pe Tine Te rog fierbinte: „Doamne, dă-ne nouă credinţă! Doamne, dă-ne nouă credinţă! Doamne, dă-ne nouă credinţă statornică şi neclintită în Preasfânta Ta Persoană şi în tot ceea ce ne-ai încredinţat o dată pentru totdeauna”. (Ieromonahul Eusebiu Vitis, din cartea Reflexii)
Sfântul Iustin Popovici, tâlcuind cuvintele „Cu frică şi cu cutremur lucraţi mântuirea voastră”, notează: „în realitate, nici lucrările lumeşti, cele ale traiului, nu se pot face fără frică, cu atât mai mult cele duhovniceşti. Spune-mi, cine a învăţat carte fără frică? Cine a devenit meşter bun fără frică? Şi, de vreme ce acolo unde nu stă diavolul, ci ne împiedică lenevia, este nevoie de astfel de frică, numai şi numai pentru a înlătura iresponsabilitatea noastră, atunci cum putem clădi fără frică mântuirea noastră într-un asemenea război, cu atâtea piedici? Dar în ce fel se poate naşte în noi asemenea frică? Dacă avem în minte faptul că Dumnezeu este pretutindeni prezent, şi în inima noastră, şi în adâncul sufletului nostru”.
122
în afara lui Hristos şi fără Hristos, omul este mereu subom şi neom, adică nu este om în adevăratul sens al cuvântului.
în lumea noastră pământeană, singura realitate nestricăcioasă şi nezadarnică, sfântă şi nemuritoare, este teantropicul Hristos. Aşa am fi şi noi oamenii, dacă am fi cu Acela, dacă am trăi întru Acela. Şi putem fi cu Acela şi întru Acela prin Sfintele Taine şi sfintele virtuţi. Fără El, oamenii sunt închipuiri, sunt plăsmuiri, sunt umbre, sunt vis spulberat de orice păcat, de orice moarte, de orice demon. Doar împreună cu El noi, oamenii, suntem mai puternici decât orice moarte, decât orice păcat, decât orice demon…
Diamante hrisostomice
Dumnezeu ne-a dat puterea de a fi stăpâni pe sinele nostru şi a lăsat în mâna noastră să hotărâm liber dacă alegem virtutea sau mergem de bunăvoie spre rău.
Dacă dărâmarea unei biserici este o faptă înfricoşătoare şi bolnăvicioasă, cu atât mai mult este dărâmarea unui templu duhovnicesc, pentru că omul este cu mult mai de preţ decât o biserică. Fiindcă Hristos nu S-a răstignit pentru nişte ziduri, ci pentru aceste temple, adică pentru oameni.
Omul este o fiinţă alcătuită din două părţi, una duhovnicească, sufletul, şi una materială, trupul. De aceea se înrudeşte şi cu cerul, şi cu pământul. Prin suflet comunică cu puterile cereşti, iar prin simţurile trupeşti vine în contact cu cele pământeşti. De aceea este combinarea desăvârşită între cele două zidiri.
123
Nimic nu face viaţa noastră mai fericită ca plăcerea pe care o simţim în biserică. În Biserică îşi revarsă bucuria cei bucuroşi, în Biserică dobândesc veselie cei necăjiţi şi bună dispoziţie cei întristaţi, în Biserică îşi află uşurare cei chinuiţi şi odihnă, cei obosiţi. Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi (Matei 11,28), spune Domnul. Ce lucru mai dorit poate fi decât acest glas? Ce lucru mai dulce decât această chemare? Domnul te cheamă în Biserică pentru o masă bogată. Te aduce de la osteneli la odihnă şi de la chinuri la uşurare. Te scapă de povara păcatelor tale. Vindecă supărarea prin plăcere şi întristarea prin bucurie.
Atunci când sunt corupţi cârmuitorii, sfetnicii, judecătorii, preoţii, nu mai există nimic care să poată împiedica poporul de la distrugere.
Atunci când îl ai tată pe Apostolul Pavel, frate pe mucenici, iar tu nu urmezi virtuţile lor, nu-ţi va folosi cu nimic înrudirea cu ei, ci mai degrabă te va vătăma şi osândi.
Ne-au învăţat şi cei trei tineri din Babilon, care şi-au făcut datoria şi ceea ce se cuvenea, deşi nu era acolo nimeni care să fie de acord cu credinţa lor. Şi în foc îl lăudau pe Dumnezeu, fără să socotească mulţimea oamenilor care se abăteau de la adevăr, ci se sprijineau unul pe altul, deşi erau doar trei.
Trebuie, desigur, să nu avem nici legături, nici prietenie, nici împăciuire, nici nimic altceva în comun cu cei care învaţă diferit. Căci preoţii şi mirenii se cuvine a vorbi despre adevăr şi a lupta împotriva
124
legii. Şi Sfânta Scriptură spune: Până la moarte luptă-te pentru adevăr, şi Domnul Dumnezeu se va lupta pentru tine (Ecclesiasticul 4, 28).
Adevărata şi directa judecată a Bisericii nu îngăduie să schimbăm nimic în ea şi să adăugăm ceva nou, şi nici să scoatem ceva.
Niciun folos nu vom avea dacă avem viaţă curată, dar dogme stricate, precum şi invers, adică dacă avem dogme bune, iar viaţa noastră este stricată.
Să ascultăm de Sfânta Scriptură şi, urmând cuvintele ei, să ne străduim a sădi în sufletele noastre dogmele drepte şi după aceea să ducem o viaţă dreaptă, încât şi viaţa noastră să încredinţeze dogmele, şi dogmele să facă viaţa noastră mai credibilă.
Ce iertare vom primi dacă suntem creştini pe jumătate, adică jumătate din noi cu Hristos şi jumătate cu diavolul? Suntem creştini pentru a-L urma pe Hristos şi pentru a păzi legile Lui.
Cel care are ca roade faptele credinţei şi dragostei, acela este adevărat ucenic al lui Hristos.
Care este folosul din credinţă, atunci când Domnul Hristos este neluat în seamă de noi? Aşadar, atunci când nu facem voia lui Dumnezeu, suntem în cursa diavolului.
Dacă-i uităm pe fraţii noştri, atunci să nu aşteptăm să-Şi aducă aminte de noi Dumnezeu.
125
însuşirile adevăratei pocăinţe sunt: spovedanie în gură, zdrobire în inimă, îndreptare în viaţă.
Sfântul Anastasie Sinaitul Cuvânt despre eretici, care sunt proroci mincinoşi şi atei, şi despre semnele sfârşitului (Fragmente)
îmi vine deci să spun şi eu la fel ca David, care zicea îndurerat: Unde sunt milele Tale cele de demult, Doamne? Să spun şi eu cu ochii în lacrimi: Unde este acea ceată de episcopi şi dascăli, care străluceau în lume ca nişte luminători, rostind cuvintele vieţii?
Dar ce ne împiedică să ne amintim de cei puţini, întrucât şi doar aducerea aminte de ei înseamnă sfinţirea sufletului?! Unde este Evod, mireasma Bisericii şi urmaşul şi următorul apostolilor? Unde este Ignatie, sălaşul lui Dumnezeu? Unde este Dionisie, cocoşul cerului? Unde este Ipolit cel preadulce şi plăcut lui Dumnezeu? Unde este Vasile cel Mare, cel aproape întocmai cu apostolii? Unde este Atanasie, războitorul ereticilor? Unde este Grigorie, al doilea teolog şi ostaşul nebiruit al lui Hristos? Unde este cel care poartă acelaşi nume cu el? Unde este Efrem, mângâierea celor întristaţi, pedagogul tinerilor, călăuzitorul celor ce se pocăiesc, sabia cu două tăişuri împotriva ereticilor şi vasul Sfântului Duh şi al virtuţilor? Vezi câtă deosebire este între acei fericiţi Şi sfinţi bărbaţi şi cei din vremea aceasta? Cunosc şi mulţi alţi dascăli purtători de Dumnezeu, dar sunt suficienţi cei pe care i-am pomenit. Aceia şi-au pus
126
sufletul pentru oile lor, aceia n-au părăsit oile şi n-au fugit. Aceia au fost puternici şi cu fapta şi cu cuvântul. Cei de acum sunt tari în bani şi proprietăţi, în bogăţii şi averi. Se îngrijesc foarte mult de acestea, zi şi noapte, iar de turma cuvântătoare n-au nicio grijă, şi de aceea vor da socoteală în ziua cea mare şi înfricoşătoare a Judecăţii…
Iar voi, păstorii, veţi da socoteală şi pentru voi înşivă şi pentru oile pe care le păstoriţi, şi arhiereii, şi preoţii, şi diaconii, fiecare după cum i s-a încredinţat. Deci aveţi grijă să nu uitaţi de talanţi. Luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma. Păziţi-vă să nu lipsească vreo oaie din turmă, pentru că să ştiţi bine că, dacă o singură oaie rămâne în afara turmei din pricina nesârguinţei voastre şi va fi mâncată de fiare, toată viaţa voastră vă veţi chinui. Căci sângele ei va fi cerut din mâinile voastre de către Judecător. Deci, treziţi-vă şi propovăduiţi cuvântul lui Dumnezeu şi lăsaţi toate celelalte griji ale vieţii. Fiţi cu luare-aminte cum umblaţi. Fiţi cu luare-aminte la câini, fiţi cu luareaminte la lupi, la hoţi, la tâlhari. Vedeţi că mulţi amăgitori sunt în lume. Privegheaţi şi fiţi treji, toţi cei ce aţi primit rangul episcopal.
Şi să nu te miri dacă păstorii devin lupi, fiindcă Apostolul Pavel le spunea episcopilor şi preoţilor că din aceştia se vor ridica bărbaţi care vor vorbi strâmb. Prin urmare, să nu vă lăsaţi amăgiţi de cei care poartă pe deasupra veşmânt de înger. De aceea şi Domnul spunea: Vedeţi să nu vă înşele cineva (Marcu 13, 5). Dar şi eu la fel spun: să nu vă înşele cineva nici din afară, nici dinăuntru, nici episcop, nici preot, nici diacon, nici citeţ, nici cârmuitor sau bogat sau sărac, oricine ar fi, care vorbeşte strâmb. Vai celor care vin la voi în
127
blană de oaie, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori, şi au chipuri cuvioase, iar puterea lor este diavolească. Voi, dragii mei, să nu vă lăsaţi înşelaţi, ci să le păziţi pe cele primite de la Domnul nostru Iisus Hristos. Întru acestea să umblaţi şi Dumnezeul păcii va fi cu voi…
Diferite cuvinte spre învăţătură şi mântuire, spuse de oameni luminaţi de Dumnezeu
Pot trăi oile în mijlocul lupilor fără să fie mâncate de aceştia? Poate lumânarea să ardă în vârtejul vânturilor fără ca flacăra ei să se aplece într-o parte şi într-alta? Poate o floare frumoasă să crească pe marginea drumului fără să fie ruptă de trecători? Astfel, nici Biserica alcătuită din suflete cuvioase nu se poate să nu fie prigonită de atei şi idolatri, de eretici şi lepădători de Dumnezeu, de patimi şi slăbiciuni, de păcate şi fărădelegi, de lume şi demoni. La fel şi orice suflet cuvios nu poate rămâne fără a fi prigonit, fie din afară, fie dinăuntru, până ce se va despărţi de trup şi de lume… Toţi care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniţi (II Timotei 3, 12). Aceste cuvinte au fost rostite de Apostol la începutul veacurilor creştine şi peste douăzeci de secole creştine ecoul lor puternic răsună, susţinând adevărul celor spuse.
Dacă în toate te încredinţezi lui Dumnezeu, Care este ajutor atotputernic, atunci nici în ceasul morţii n-o să te temi… Acela este preaînţelept şi preabun şi ştie cum să rânduiască mai bine întâmplările vieţii tale.
Cel ce nu nădăjduieşte în ajutorul lui Dumnezeu, uită de atotputernicia şi milostenia Lui.
(Sfântul Ioan de Kronstadt)
128
Sfântul Iustin Popovici (+1979)
Harul şi libertatea sunt echilibrate şi lucrează în chip teantropic. Dumnezeu mântuieşte nu cu forţa, ci pe cei ce vor şi se nevoiesc. Dacă omul nu vrea virtutea, adică credinţa şi virtutea ce izvorăşte din ea, nu va primi mântuirea şi va fi mort. De asemenea, dacă nu vrea Tainele Bisericii, nu va primi mântuirea şi va fi mort pentru Dumnezeu… Fiecare Taină a Bisericii este dogmă şi fiecare virtute evanghelică este dogma vieţii creştine. Şi Tainele, şi virtuţile, constituie un eveniment unitar şi nedivizat al mântuirii. Aceste dogme evanghelice sunt mereu necesare, neschimbate şi totdeauna trebuincioase tuturor membrilor Bisericii. Virtuţile evanghelice sunt puteri teantropice izvorâte de la teantropicul Hristos şi au puterea de îndumnezeire, de schimbare a omului.
Domnul Iisus Hristos împarte harul Lui după truda noastră (I Corinteni 3, 8). După truda pe care o arătăm în credinţă şi iubire, în milostenie şi rugăciune, în post şi priveghere, în blândeţe şi pocăinţă, în smerenie şi răbdare şi în toate celelalte sfinte virtuţi şi sfinte Taine evanghelice.
Sângele dumnezeiesc al Domnului este putere teantropică sfinţitoare, curăţitoare, mântuitoare, care ne preschimbă, ne îndumnezeieşte.
Adevărul Bisericii este Persoană vie, teantropicul Hristos, mereu prezent, ca trup şi cap al Bisericii, ne învaţă mărturisitorul şi teologul ascetic contemporan Iustin Popovici.
129
Acela sfătuia să studiem Sfânta Scriptură, prin intermediul Sfinţilor Părinţi, şi totodată să urmăm viaţa lor. Sfinţii, spunea el, sunt cei mai desăvârşiţi creştini. Toată viaţa lor este pusă în slujba lui Hristos. Gândurile lor sunt îndreptate spre Hristos. Tot ceea ce este al lor, este mai întâi al lui Hristos şi după aceea al lor. Pentru ei toate şi toţi sunt întru Domnul Hristos. Propovăduia şi scria: „Adevărul, dreptatea, iubirea, binele, fericirea, dacă nu sunt întru Hristos, sunt iad… Fără Hristos nu vreau nimic, nici pe mine însumi…
Omul este slăvit doar prin Hristos
Cercetaţi şi veţi vedea: orice bine care există în om (vezi Ioan 5, 41-44), provine de la Dumnezeu. De asemenea şi tot ceea ce este măreţ şi tot ce merită să fie veşnic. Pentru toate acestea slava aparţine lui Dumnezeu, iar omul trebuie să-L slăvească pe Dumnezeu pentru cele bune, sfinte, nestricăcioase şi veşnice. Ce lucru vrednic de laudă şi slavă se află în om, care să nu-l fi luat de la Dumnezeu? Omul înţelept conştientizează asta şi-I atribuie lui Dumnezeu toată slava pentru mulţimea lucrărilor omeneşti măreţe. Doar cei înguşti la caracter şi la cuget, cu simţăminte ofilite şi gânduri zadarnice le atribuie oamenilor slava pentru lucrările lor. Şi pe aceasta o caută cu stăruinţă. Cu toate acestea, slăvit pentru neamul omenesc este în realitate doar ceea ce este dumnezeiesc, nemuritor şi veşnic.
Omul este slăvit doar prin Dumnezeu, doar prin Hristos. Căci doar Acela îi dă omului nemurirea, veşnicia şi înţelepciunea adică îl face veşnic slăvit. De aceea Hristos, în numele Lui şi al tuturor adepţilor
130 —
Săi autentici, anunţă cu hotărâre: Slavă de la oameni nu primesc (Ioan 5, 41). Iar dacă omul cere slavă de la oameni, atunci cere vierme de la viermi. Desigur, unul ca acesta nu poate nici măcar să creadă în Domnul Hristos. Iubirea de sine este principala piedică în calea credinţei în Hristos. Dacă omul caută să se facă plăcut celorlalţi, adică dacă trăieşte pentru slava lumească, deja s-a făcut pe sine incapabil să creadă în Dumnezeu şi în cele dumnezeieşti: adevărul, dreptatea şi viaţa întru Dumnezeu. Pe bună dreptate îi întreabă Mântuitorul pe unii ca aceştia: Cum puteţi să credeţi, când primiţi slavă unii de la alţii şi slava care vine de la unicul Dumnezeu nu o căutaţi? (Ioan 5,44).
(A fost scris la 29 martie 1979, iar pe 7 aprilie şi-a încredinţat sufletul lui Dumnezeu)
Stareţul Anatolie de la Optina (+1927)
Se vor întinde peste tot erezii şi mulţi oameni vor fi amăgiţi. Vrăjmaşul neamului omenesc va lucra cu viclenie, cu scopul de a-i atrage la erezie, dacă e posibil, chiar şi pe cei aleşi.
Nu vor începe imediat să respingă dogmele Sfintei Treimi, dumnezeirea lui Iisus Hristos şi virtutea Maicii Domnului, ci se vor apuca pe neobservate să deformeze învăţăturile şi instituţiile Bisericii şi adevăratul lor sens, cum ne-au fost predate de Sfinţii Părinţi întru Duhul Sfânt.
Puţini vor observa aceste uneltiri ale vrăjmaşului, doar cei mai experimentaţi în viaţa duhovnicească. Ereticii vor lua puterea în Biserică şi vor pune slujitorii lor peste tot, iar credincioşii vor fi dispreţuiţi. Domnul a spus: După roadele lor îi veţi cunoaşte (Matei 7, 16),
131
şi astfel străduieşte-te să-i deosebeşti pe eretici de adevăraţii păstori după roadele şi după lucrările lor.
Aceştia sunt tâlhari duhovniceşti, care jefuiesc turma duhovnicească şi vor pătrunde în staulul oilor (Biserica), „sărind pe aiurea” (şi nu pe poartă), după cum a spus Domnul. Vor pătrunde prin nelegiuire, folosind forţa şi călcând instituţiile dumnezeieşti.
Domnul îi numeşte tâlhari (Ioan 10, 1). Şi într-adevăr, prima lucrare pe care o vor face va fi să-i prigonească pe adevăraţii păstori, să-i întemniţeze şi să-i exileze, fiindcă… fără asta va fi imposibil să jefuiască oile.
De aceea, fiule, atunci când vezi că în Biserică este încălcată Tradiţia patristică şi rânduiala dumnezeiască, rânduiala întemeiată de însuşi Dumnezeu, să ştii că ereticii au apărut deja, chiar dacă în acest moment îşi ascund necuviinţa.
încă vor deforma sfânta credinţă (Ortodoxia) pe neobservate, cu scopul de a izbuti mai bine să-i amăgească şi să-i ademenească pe cei neexperimentaţi în plasele lor…
Dumnezeu este negreşit mai puternic decât vrăjmaşii şi nu-i va părăsi niciodată pe slujitorii Lui. Să nu-ţi fie teamă de necazuri, ci să te temi mai degrabă de erezia mizerabilă, căci aceasta este cea care ne dezbracă de harul dumnezeiesc şi ne desparte de Hristos.
132
Episcopul Vudimie Daniel (Serbia)
Mai presus de toate Dumnezeu (ultimul fragment)
încheiem cu o parafrazare. Atunci când apostolii au trebuit să facă o alegere primejdioasă pentru viaţa lor, cărei puteri trebuie să se supună mai întâi, celei dumnezeieşti sau celei omeneşti, au spus clar şi tare: Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni (Fapte 5, 29). Aşa şi noi, să ne întrebăm: ne putem afla în faţa lui Dumnezeu şi să-i iubim pe oameni mai mult decât pe Dumnezeu? E evident că nu putem. Mai întâi şi mai presus de toate, trebuie să iubim Sfânta Treime şi după aceea să iubim pe pământ chipul Ei, pe om, întrucât în el întrezărim frumuseţea Arhetipului ceresc, frumuseţea lui Dumnezeu. De aceea, cel mai uşor este să-i iubim pe sfinţi, pentru că în ei sălăşluieşte şi străluceşte Sfânta Treime.
O asemenea abordare ortodoxă, avându-L pe Dumnezeu în centru, este singurul leac pentru orice antropocentrism şi umanism ateist, care reuşeşte în parte să se impună în generaţia de astăzi ca statuie de aur a idolatriei contemporane (p. 171).
(Din revista Opinii teologice, 1/1972)
133
Monahul Hristofor Papoulakos (+ 1861)
în ciuda vremurilor, noi nu vom înceta să vorbim despre preoţi, despre chipuri călăuzitoare ale trecutului, spre întărirea şi sporirea sufletească. Anul acesta se împlinesc 150 de ani de la cuvioasa adormire a părintelui Papoulakos. A războit din tot sufletul influenţele străine, tradiţiile occidentale, străine de Tradiţia ortodoxă. L-a mustrat pe monarhul heterodox, care a închis multe mănăstiri şi a dărâmat biserici bizantine. Pentru predicile lui înflăcărate a fost alungat, chinuit, exilat şi întemniţat. Contemporanii lui l-au acuzat că este şarlatan, întrucât cuvintele sale îi deranjau. Poporul l-a urmat pe luptătorul cel neviclean, pe predicatorul integru, pe monahul cel lepădător de cele lumeşti, pe rasoforul mărturisitor.
încă de timpuriu, părintele Papoulakos şi-a dat bine seama că teologia occidentală este neortodoxă şi antiortodoxă. Teologia occidentală voia să coboare cerul pe pământ, să-i menţină pe creştini în sclavie, să cultive umanismul trufaş, care aducea ateismul. Astfel, părintele a hotărât să înveţe poporul marile adevăruri, punându-şi viaţa în pericol. Stăpânirea bavareză era aspră cu clerul ortodox. Voiau să le facă pe toate franciscane. S-au împotrivit cu putere generalul Makrygiannis, Kosmas Flamiatos, colivazii, filocaliţii, părinţii aghioriţi şi neînfricatul părinte Papoulakos.
Hristofor Panagiotopoulos sau Hristopanagos sau Papoulakos sau Papoulakis, s-a născut în micul sat Arbouna din Kalavrita, în jurul anului 1780. A trăit cumpătat şi cu măsură, împreună cu cei trei
134
fraţi ai lui, făcând negoţ cu animale. De tânăr i-a plăcut studiul, rugăciunea şi monahismul. Astfel a plecat la Mănăstirea Peşterii Mari, unde a fost tuns monah. După aceea s-a întors în satul natal şi în afara acestuia a zidit o mică mănăstire, pe care a afierosit-o Maicii Domnului. După multe strădanii, a reuşit să primească permisul de predicator. Cu eforturi şi jertfe a început campanii de învăţătură împotriva scrierilor ateiste, în toată peninsula Peloponez. În anul 1833 Biserica Greciei s-a despărţit de Patriarhia Ecumenică, avându-l în frunte pe Theoklitos Farmakidis, care era constrâns de Mauer.
Monahismul era prigonit, misionarii lucrau nederanjaţi şi părintele Papoulakos a început să se împotrivească cu putere.
Deşi îi luaseră permisul, şi-a continuat predicile ca un nou Sfânt Cosma Etolul. Mulţi îi purtau duşmănie, precum Korais, Kairis, Farmakidis şi alţii. Pentru lucrarea lui a fost arestat prima oară la Ahaia, în anul 1851. Lumea îl asculta cu atenţie şi îl iubea mult. Predicile sale erau încununate cu semne dumnezeieşti şi profeţii. Poporul îl urma cu credinţă şi supunere. A fost arestat iarăşi, prin trădare, în anul 1852, şi dus în temniţa din Rio. După aceea, s-a izolat la mănăstirea Proorocului Ilie din insula Santorini, iar apoi la mănăstirea Preacuratului Hristos din Andros. Nici acolo n-a încetat învăţăturile şi îndemnurile folositoare pentru suflet.
Părintele Papoulakos era un monah simplu, sărac, autentic şi cinstit. Iubea Ortodoxia şi Grecia, pe Hristos şi Adevărul. Urma drumul mărturisirii, muceniciei, ascezei şi bunei vestiri a sufletelor. De aceea, poporul credincios îl iubea şi îl cinstea ca pe un
135
sfânt. Şi-a dat sufletul pe 18.01. 1861, cu 150 de ani în urmă, şi pomenirea lui a rămas vie datorită curăţiei, autenticităţii, smereniei şi virtuţii vieţii sale. Chipuri de vieţuire altruiste, jertfelnice şi dăruitoare sunt neapărat necesare şi astăzi. Zile palide, umbroase, lipsite de lumină şi tulburi ca ale noastre au nevoie de eroism şi vitejie, de curaj şi îndrăzneală…
în zilele palide şi grele în care trăim, e nevoie iarăşi de trâmbiţare deşteptătoare spre pocăinţă, îndreptare, refacere şi statură dreaptă. Secularizarea i-a obosit pe oameni, imitaţia i-a făcut să sufere, occidentalismul i-a preschimbat, sincretismul i-a înşelat, ecumenismul i-a abătut de la ţelul lor. E neapărată nevoie de glasuri neînfricate, de cuget eroic, de mărturisire de credinţă, de credinţă fierbinte precum cea a cuviosului Papoulakos.
Monahul Moise Aghioritul
P.S. Vă trimit un text recent scris de mine. Dacă credeţi de cuviinţă, puneţi-l în revistă. Dacă vreţi, tipăriţi-l şi distribuiţi-l.
Nota editorului: Ne-a fost trimis de pururea pomenitul părinte Moise la 9-12-2011 şi este publicat în cartea aceasta spre întărirea noastră.
E vremea să ne trezim
Dumnezeul Treimic va îngădui prezenţa lui Antihrist, din pricina creşterii fărădelegii şi necuviinţei oamenilor.
Cu îngăduinţa lui Dumnezeu, Antihrist va primi putere să înşele lumea şi îi va fi permis să stăpânească
136
peste oamenii din vremea lui, care vor merita să fie supuşii săi.
Venirea lui Antihrist va constitui consecinţa firească a apostaziei oamenilor.
Trebuie să ne străduim să-L avem pe Hristos înlăuntrul nostru şi atunci nu vom mai fi neliniştiţi. Pregătirea duhovnicească potrivită ne va apăra.
în vremea de pe urmă, din pricina sporirii fărădelegii provenite de la rătăcirea lui Antihrist, oamenii vor deveni la fel ca fiarele şi nu vor avea nicio urmă de iubire, nici măcar pentru rudele lor apropiate, după cum spune Sfântul Teofilact al Bulgariei.
în cartea Patericul românesc citim şi următoarele lucruri în legătură cu aceasta:
Cineva l-a întrebat pe un mare teolog şi părinte duhovnicesc:
— Când va veni sfârşitul lumii?
Iar acela a răspuns:
— Atunci când păcatul şi faptele rele vor atinge culmea, atunci când nu va mai exista cărare de la o aşezare la alta. Adică atunci când iubirea va dispărea dintre oameni.
Semnele lui Hristos vor fi adevărate, pe când semnele lui Antihrist vor fi aparente, vor înşela simţurile, vor spori rătăcirea, şi, prin urmare, pieirea. Prin aceste semne va ademeni omenirea să-l primească pe trimisul lui satana ca pe Dumnezeu, şi prin minunile închipuite îi va ademeni pe cei care au cuget trupesc.
137
în ciuda suferinţelor din vremurile de pe urmă omenirea se va îndrepta spre distrugere şi oamenii vor trăi o viaţă cu totul trupească şi se vor îngriji, din păcate, doar de dorinţele lor păcătoase, ca în zilele lui Noe.
Sfântul mucenic Cosma Etolianul ne spune:
„… Mai înainte de a Doua Venire o să vină Antihrist şi o să facă mulţime de rele în lume, şi se va numi pe sine fiul lui Dumnezeu şi se va întrona împărat ca să stăpânească întreaga lume şi să facă minuni închipuite, pentru a-i amăgi pe oameni să-l numească Hristos, şi celor care cred în el să le făgăduiască bunătăţi şi după aceea să le pună pecetea pe frunte… şi e mai bine ca oamenii să fie chinuiţi şi omorâţi decât să creadă în el şi să primească pecetea…”
în generaţia noastră vicleană, multe organizaţii internaţionale lucrează la planul mai general al stăpânirii oamenilor de către Antihrist. Puterile întunericului vor să-i predea pe oameni demonilor. Să priveghem, pentru că credinţa este un lucru delicat, şi nici prin cuvinte nu trebuie să ne lepădăm de ea, ca să nu pierdem harul Sfântului Botez. Trebuie să fim cu luare-aminte, pentru că cei care vor primi pecetea înseamnă că se leapădă de Sfântul Botez şi de credinţa în Hristos. De aceea, e nevoie de viaţă creştină atentă şi de multă luare-aminte, încât să nu-l primim niciodată pe rătăcitul Antihrist, considerându-l adevărat. E nevoie de pocăinţă, de pregătire duhovnicească şi să nu uităm sfintele cuvinte ale Domnului nostru:…împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea (Matei 11,12) şi Drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului (Matei 25,13).
138
Părintele Efrem Filotheitul (+2019)
„Ne aflăm în epoca lui Antihrist”2
Judecătorul viilor şi al morţilor, Iubire răstignită, Iisuse al meu. Tu eşti viaţa, adevărul şi lumina…
Da, Iisuse al meu, suntem aici, în această lucrare misionară monahală, trăind lângă lume.
Ajută-ne să fim vrednici a mântui (cu harul Tău) sărmanul nostru suflet şi să-i ajutăm cu smerenie şi simplitate pe oameni, pe semenii noştri, care se apropie de noi, care sunt în primejdie să piară din pricina mulţimii relelor.
Iadul şi-a deschis larg şi scârbos gura lui, vrând, cu pofta sa turbată, să ne înghită. Demonii stau să ne sfâşie, ca nişte lei sălbatici.
Dumnezeul meu Cel în trei ipostasuri şi milostiv, cu ce puteri duhovniceşti să ne împotrivim noi (cei slabi duhovniceşte), monahii din ziua de astăzi? Ajută-ne cu milostivirea Ta în neputinţele noastre omeneşti! Şi întăreşte-ne cu Sfântul Tău Duh să suportăm până la sfârşit lupta şi confruntarea duhovnicească. Ajută-ne să fim vrednici (noi, nevrednicii) acestei dăruiri atât de înalte, să-i ajutăm cu puterile noastre slabe pe cuvioşii (şi necuvioşii) creştini ai noştri.
Lucrarea aceasta este foarte grea şi primejdioasă pentru suflet. Tu, Doamne Iisuse, învaţă-ne pe noi prin Sfântul Tău Duh cum să ajutăm duhovniceşte acest popor credincios al Tău.
Trimite-ni-l pe Marele Tău Arhistrateg Mihail cu toate legiunile îngereşti să ne întărească, să ne apere şi să ne înveţe cum să-i întâmpinăm pe înfricoşătorii şi scârboşii demoni din iad…
2 Epistolă către fiii lui duhovniceşti, monahi.
139
Rogu-vă să vă nevoiţi cu smerenie, fiii mei, şi să nu vă temeţi. Fiţi cu luare-aminte să nu pierdem credinţa noastră ortodoxă. N-am fost înrolaţi în această frumoasă oaste monahală cu voia noastră, ci prin chemarea călăuzitorului nostru Iisus.
Aşadar să înaintăm, ca nişte viteji ai adevăratului nostru Dumnezeu. Niciodată să nu trădaţi şi să nu predaţi scârbosului vrăjmaş sufletul vostru şi să nu vă arătaţi nevrednici de această lucrare înaltă şi să nu-L întristaţi pe preadulcele nostru Iisus. „Să-L slăviţi pe Dumnezeu în trupul şi sufletul vostru”.
Ne aflăm în vremea lui Antihrist. Mărturisirea noastră mucenicească, „credincioasă teantropiei Domnului nostru Iisus” ne va învrednici, cu ajutorul lui Dumnezeu, să ne aflăm în ceata duhovnicească a marilor mărturisitori şi mucenici ai credinţei.
De aceea, atleţii mei, „fiţi cu luare-aminte la voi înşivă”.
Să vă luptaţi cu omul vechi din voi. Nu daţi înapoi pentru nimic în lume în lupta voastră duhovnicească cu patimile şi neputinţele.
Pentru a izbuti în această luptă, trebuie să vă smeriţi. Fără smerenie, toate sunt în zadar. Această virtute, din pricina marii valori duhovniceşti, necesită multă muncă, mult efort şi trudă. Trebuie să ne vărsăm şi ultima picătură de sânge pentru a ni se da puţină smerenie. Scumpă virtute! Demonii tremură în faţa ei. În ea îşi găsesc pieirea…
Să ne smerim, fiii mei. Adevărata iubire a lui Hristos este presărată cu smerenie.
Atunci când facem pe furiş voia noastră, atunci când ne îndreptăţim pe noi înşine, să ştim că suntem grav bolnavi de mândrie şi trufie.
140
Niciodată nu vom izbuti nimic frumos şi important dacă nu vom călca în picioare ego-ul nostru.
Mustrarea de sine (predecesoarea smereniei) ne ajută cu mult succes să ajungem încetul cu încetul la preafrumoasa smerenie. Smerenia L-a coborât pe Dumnezeu Cuvântul pe pământ. Smerenia Fecioarei Maria a învrednicit-o să devină Maica lui Dumnezeu. Smerenia îl învredniceşte pe nevrednicul om să ajungă la vederea lui Dumnezeu.
Mă rog din tot sufletul şi din toată fiinţa, fiii mei, să vă învredniciţi a dobândi această preafrumoasă virtute…
Să vă nevoiţi cu bărbăţie şi vitejie a dobândi viaţa veşnică. Amin.
Sărmanul vostru părinte duhovnicesc, Părintele Efrem
Oglinda este Hristos
Pentru a te îndrepta pe tine şi a deveni creştin adevărat, om al lui Hristos, trebuie să ai în faţa ochilor tăi duhovniceşti viaţa Lui şi s-o priveşti deseori, urmând exemplul Domnului tău.
Deseori te priveşti în oglindă ca să vezi dacă nu cumva te-ai murdărit pe faţă. Iar când observi asta, te speli. Oglinda sufletului tău să fie viaţa fără de păcat a lui Hristos. Cele care vezi că sunt opuse vieţii lui Hristos în sufletul tău, curăţeşte-le prin pocăinţă şi zdrobirea inimii.
Trebuie să-L urmeze pe Hristos cel care vrea să trăiască împreună cu El în veşnicie. Trebuie ca în viaţa de acum să se asemene cu Hristos cel ce vrea să se desfete acolo în slava Lui.
141
Iubite creştin, trebuie să apuci pe drumul sigur dacă vrei să ajungi la viaţa veşnică. Şi iată care este drumul sigur: să ai ca model viaţa lui Hristos. Trăieşte în felul acesta şi te vei mântui!
(Sfântul Tihon de Zadonsk)
Iată lumea: ne veseleşte pentru a ne chinui; ne linguşeşte pentru a ne înşela; ne înalţă pentru a ne umili; ne atrage pentru a ne ucide.
(Sfântul Ciprian)
Părintele Filotei Zervakos (+1980)
Trâmbiţări deşteptătoare
…Trăim zile viclene şi vremuri grele, iar semnele vremurilor şi începuturile chinurilor s-au înmulţit… Părerea mea despre apariţia crizei internaţionale de astăzi este în acord cu cele ce toţi prorocii şi Sfinţii Apostoli au prorocit despre zilele viclene şi îndeosebi cu cele pe care Domnul nostru Iisus Hristos le-a prezis în Evanghelii despre vremurile şi zilele de pe urmă. Şi ceea ce trebuie ca şi pe mine, şi pe voi, şi pe toţi credincioşii să ne convingă să credem sunt următoarele cuvinte ale Lui: Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece… (Matei 24,35). Trăim vremuri viclene. Urgia Domnului s-a revărsat pe tot pământul, întrucât cu toţii ne-am îndepărtat de Dumnezeu. Acum oamenii culeg roadele pe care le-au semănat…
Prorocia adevărată, care nu poate suferi nicio schimbare sau modificare, este cea a Mântuitorului
142
nostru, Iisus Hristos: De nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel (Luca 13,5), şi cea a Apostolului Pavel, care grăieşte insuflat de Hristos: Dacă… orice călcare de poruncă şi orice neascultare şi-a primit dreapta răsplătire, cum vom scăpa noi, dacă vom fi nepăsători la astfel de mântuire? (Evrei 2, 2). Celelalte prorociri despre ziua, timpul şi vremea exactă, sunt în puterea lui Dumnezeu… Pentru noi, oamenii, necesar este să ne pocăim imediat după păcat şi să fim mereu pregătiţi. Să ne pregătim, fiindcă moartea şi sfârşitul veacului acestuia trecător şi zadarnic sunt sigure…
Păziţi-vă de răutate, de rătăcire, de amăgirea acestei generaţii stricate şi viclene de oameni şi de cursele vrăjmaşului închipuit, diavolul, prin credinţă, prin smerenie, prin iubire şi răbdare…
Nu e nicidecum cu putinţă ca Dumnezeu, care mereu pedepseşte păcatul, să lase să se întâmple atâtea rele fără a pedepsi… Doar să fim pregătiţi…
La Dumnezeu să avem credinţa noastră, nădej dea noastră, dragostea noastră, şi nu ne va părăsi.
Trăim zile viclene. Urgia Domnului se revarsă pe tot pământul, pentru că toţi ne-am abătut. Acum oamenii culeg roadele pe care le-au semănat. După cum am văzut eu, numai cei ce ară nelegiuirea şi seamănă răutatea au parte de asemenea roade, spune dreptul Iov (Iov 4, 8). Iar cerescul Pavel zice: Necaz şi strâmtorare peste sufletul oricărui om care săvârşeşte răul, al iudeului mai întâi, şi al elinului (Romani 2, 9). Să fim pregătiţi, să facem răbdare, întrucât cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui (Matei 24, 13) şi prin multe suferinţe trebuie să intrăm în împărăţia lui Dumnezeu (Fapte 14,22).
143
Doar Dumnezeu poate da pace în lume, fiindcă păcatele oamenilor s-au înmulţit şi au sporit, iar pe păcătoşii şi călcătorii poruncilor Lui Dumnezeu îi pedepseşte atunci când nu se pocăiesc. Dumnezeu şi nouă şi tuturor oamenilor să le dea pocăinţă bună şi după mare mila Sa să-i mântuiască pe toţi, ca un bun şi de oameni iubitor.
…în ceea ce priveşte lipsa clericilor mulţi şi buni, cred că aceasta este o pedeapsă pentru oamenii creştini doar cu numele, pentru că cei mai mulţi în sufletul lor sunt necuvioşi, necredincioşi, hulitori, desfrânaţi, nedrepţi, mincinoşi, hoţi, lacomi, iubitori de arginţi, mândri. Făptuiesc tot ce este împotriva legii lui Dumnezeu şi a poruncilor sfinţilor Lui şi tot ceea ce este plăcut diavolului, căruia i-au devenit adepţi şi prieteni. Acestor creştini doar cu numele din zilele noastre, Dumnezeu le-a dat asemenea cârmuitori. „Le dau”, zice Domnul, cârmuitori după inima lor”…
Cu adevărat starea neamului nostru şi a Bisericii este jalnică. Însă nu trebuie să deznădăjduim. Să avem curaj, răbdare, credinţă şi nădejde. Să nu ne uităm la cei mulţi şi rătăciţi, ci la cei puţini şi aleşi… Şi trebuie să credem că Tainele sunt săvârşite şi prin preoţii nevrednici. Aşa spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Dumnezeu nu pe toţi îi hirotoneşte, dar prin toţi lucrează. Căci Tainele nu sunt săvârşite de oameni vicioşi şi nevrednici, ci de Duhul Sfânt, pentru sfinţirea şi mântuirea credincioşilor.
Mă aflu la porţile morţii, dar voi, cei care veţi rămâne încă în acest veac viclean, veţi vedea întâmplându-se multe rele, nenorociri şi necazuri, dacă oamenii nu se vor pocăi…
144
Tu fă şi scrie cât poţi, însă generaţia de astăzi, vicleană, stricată şi desfrânată, are ochi şi nu vede, are urechi şi nu aude…
Să fim cu luare-aminte şi să alegem pe cine urmăm, pe Hristos sau pe diavol…
Creştinul se află într-un război continuu
Creştinul, aflat în această viaţă trecătoare, se află într-un război continuu cu vrăjmaşul nevăzut, care în toate chipurile unelteşte şi caută să ne rănească şi să ne ucidă. Prin urmare, trebuie să fim atenţi, înţelepţi, sârguincioşi, priveghetori, pentru ca vrăjmaşul să nu ne rănească, înrobească şi ucide. Tocmai de aceea Domnul nostru Iisus Hristos, cunoscând cursele vrăjmaşului, le spunea ucenicilor Săi: Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită (Matei 26,41). Apostolul Petru, care a fost rănit de vrăjmaş şi de cele pătimite, spune: Fiţi treji, privegheaţi. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită (I Petru 5,8). Iar Apostolul Pavel zice: Umblaţi ca fii ai luminii… nu ca nişte neînţelepţi, ci ca cei înţelepţi, răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt. Drept aceea nu fiţi fără minte, ci înţelegeţi care este voia Domnului (Efeseni 8,17)
Aşadar, dragul meu, întrucât n-ai fost atent, vrăjmaşul a păzit, te-a aflat dormind somnul trândăviei, leneviei şi nesârguinţei şi te-a rănit… Ridică-te, trezeşte-te din somnul trândăviei, leagă-ţi rănile prin rugăciune şi pocăinţă şi continuă să lupţi în războiul duhovnicesc împotriva vrăjmaşului nevăzut, cerând şi ajutorul lui Dumnezeu, şi vei birui. Şi fii cu luare-aminte la următorul lucru: timpul preţios, pe care Dumnezeu ni l-a dat ca să lucrăm pentru
145
mântuirea sufletului nostru, să nu-l risipim pe lucruri zadarnice. Cinematograful, petrecerile, distracţiile, fumatul, minciunile, glumele deşănţate, hulirile şi altele asemenea, înseamnă pierderea timpului preţios al sufletului. Acest timp preţios să-l foloseşti pentru rugăciune, pentru studierea Sfintelor Scripturi, pentru slăvirea lui Dumnezeu, pentru imnuri şi cântări duhovniceşti şi pentru alte lucrări plăcute lui Dumnezeu.
întăreşte-te cu harul lui Dumnezeu, fii viteaz şi biruieşte-ţi vrăjmaşii cu armele credinţei şi ale iubirii din inimă a lui Dumnezeu şi aproapelui, care îndepărtează frica şi nicicând nu te lasă să cazi…
îl urmăm pe Hristos?
…Sfinţii Apostoli şi primii creştini din vremurile apostolice au păzit porunca păcii şi iubirii. Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul (Ioan 15,12). Urmaşii apostolilor, arhiereii şi preoţii din vremurile de pe urmă şi creştinii acestor zile viclene, se deosebesc în multe. Aceia au fost apostoli şi creştini adevăraţi. Cei din generaţia de astăzi sunt apostoli mincinoşi, arhierei mincinoşi, dascăli mincinoşi, creştini mincinoşi. Propovăduiesc „pacea pe pământ”, dar se războiesc cu ceilalţi. Se roagă la Dumnezeu şi spun: „Şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”, însă îl mint pe Dumnezeu, pentru că nu numai că nu iartă greşelile fraţilor lor, dar îi şi urăsc şi-i duşmănesc. Şi astăzi se împlinesc toate profeţiile Mântuitorului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos, care S-a întrupat pentru mântuirea noastră. Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ?
146
(Luca 18, 8). Iar din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci (Matei 24,12) Şi nu sunt nici măcar câţiva aleşi, ca în Sodoma şi Gomora.
Să-I dăruim inima noastră
Nu-i suficient doar faptul că-L cunoaşteţi, trebuie să-L şi dobândiţi. Şi cum se dobândeşte Domnul? Se dobândeşte prin iubire. Ne roagă să-i dăm inima. Dă-mi inima ta, fiule. Să-I dăm, deci, inima noastră şi să-L iubim din toată inima, sufletul, cugetul şi puterea, şi atunci îl vom dobândi, căci Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire în Dumnezeu rămâne şi Dumnezeu în el. Iar când Dumnezeu rămâne în noi, atunci şi când vom pleca din viaţa aceasta trecătoare şi ne vom muta în cea veşnică, iarăşi va fi cu noi. Ce fericire! Ce bucurie! Ce slavă! Ce cinste! Cât de neisprăviţi, neînţelepţi şi nefericiţi suntem noi, oamenii, care ne dăm inima nu lui Dumnezeu, ci ne-o dăm unii lumii, alţii lui mamona, alţii poftelor scârboase, alţii diavolului. Însă noi, cei cuminţi, ca nişte înţelepţi, milostiviţi şi luminaţi de Preamilostivul Dumnezeu, să i-o dăm Aceluia, pentru a ne învrednici şi de bunătăţile trecătoare şi de cele veşnice şi pentru a-L dobândi pe Dumnezeu…
Harul Domnului şi binecuvântarea mea să fie cu tine.
Arhimandritul Filotei Zervakos
Astăzi cei care războiesc Sfânta Biserică sunt mulţi şi corabia Bisericii este în primejdie să se scufunde,
147
pentru că nu avem păstori şi paznici buni. Unii păstori şi episcopi, pe care i-ai aşezat păstori şi paznici ai turmei Tale cuvântătoare, Sfânta Biserică, au devenit lupi în blană de oaie, care nesocotesc şi calcă cu desăvârşire sfintele canoane şi tradiţiile apostolice, cerând să ne abatem de la ele şi să ne împotrivim lor. Alţii au deschis porţile şi îi cheamă şi îi primesc pe lupii papistaşi, pe protestanţi şi pe toţi ereticii, ca să intre nestingheriţi şi să piardă şi să sfâşie oile cuvântătoare… Şi în loc să se lupte şi să se îngrijească a uni Biserica, se luptă să o dezbine şi s-o facă eretică…
Hristos, ne încredinţează pururea pomenitul părinte Filotei Zervakos, nu va lăsa Biserica Lui, dar trebuie să facem şi noi tot ce putem. Fericiţi sunt cei care până la moarte vor rămâne credincioşi credinţei şi mărturisirii ortodoxe… Să luptaţi împotriva trădătorilor Ortodoxiei şi Tradiţiei patristice.
Eşti fiu al lui Dumnezeu?
Omule, eşti rege, dictator, patriarh, mitropolit, prim-ministru, ministru, profesor, avocat, inginer, ofiţer, doctor, mare sau mic, bărbat sau femeie, sărac sau bogat, dar dacă nu eşti fiu al lui Dumnezeu, nu eşti nimic. Eşti un nimic, un om jalnic şi vrednic de plâns. Însă dacă eşti fiu al lui Dumnezeu, eşti cel mai fericit om de pe pământ. Bucură-te şi te veseleşte! Poţi spune, ca Sfinţii Apostoli: „Sărac sunt, dar pe mulţi îi îmbogăţesc, nimic nu am, dar pe toate le deţin”, fiindcă sunt fiu al lui Dumnezeu, îl am ca Tată pe Dumnezeu. Ce lucru este mai fericit, mai înveselitor, mai de cinste, mai slăvit şi mai măreţ decât acesta?!
148
Despre apostazia generală
…Toţi şi-au plecat genunchiul în faţa vrăjmaşului, şi stăpânii, şi arhiereii, şi miniştrii, şi generalii, şi preoţii, şi monahii, şi ofiţerii, şi soldaţii, şi cei şcoliţi, şi cei neşcoliţi, şi bogaţii, şi săracii, şi cei mari, şi cei mici, şi bărbaţii, şi femeile. De la o asemenea generaţie şi de la asemenea oameni să nu aşteptăm sporire şi bunăstare, ci mai degrabă sabia ce va să vină şi ultima mare urgie, care vine la fiii neascultării. Sunt şi câteva excepţii, sunt şi câţiva aleşi datorită cărora Domnul se îndură de mulţimea păcătoşilor. Dar cei aleşi sunt atât de puţini, încât mi-e teamă că nu vor putea să oprească urgia dreaptă a lui Dumnezeu împotriva păcătoşilor. Şi va veni urgie şi nenorocire mare de la Domnul Atotţiitorul, cum nu s-a mai văzut de la începutul lumii şi până astăzi. Noi, păcătoşii, unde să fugim? Doar la Dumnezeu să alergăm şi să fim pregătiţi, căci s-a apropiat sfârşitul acestui veac.
Fragment dintr-o rugăciune
…Dacă cârmuitorii Bisericii şi ai statului şi cei mai mulţi clerici şi mireni nu vor vrea să se pocăiască, ci vor continua dezbinarea, ura, vrajba, dispreţuirea Tradiţiei apostolice şi patristice şi vor săvârşi noi inovaţii, atunci Te rog fierbinte, păzeşte Sfânta Ta Biserică Ortodoxă, căci ai făgăduit că porţile iadului nu o vor birui. Păzeşte-i pe aleşii Tăi arhierei, preoţi, monahi şi mireni şi întăreşte-i pe ei să lupte împotriva puterilor întunericului. Păzeşte toate mănăstirile şi pe monahii ce vieţuiesc în ele şi pe toţi creştinii ortodocşi evlavioşi.
149
Păzeşte-i pe fiii mei duhovniceşti, pe care mi i-ai dat, din orice colţ al lumii, şi ia-mi sufletul pentru a nu mai vedea starea jalnică a Bisericii şi a societăţii.
Mă căiesc din inimă pentru că Te-am întristat prin multele mele păcate şi Te rog să primeşti pocăinţa mea şi să-mi ierţi toate păcatele pe care le-am făcut cu lucrul, cu cuvântul, din ştiinţă şi din neştiinţă, cu mintea şi cu cugetul, de voie şi fără de voie, şi odihneşte sufletul meu în lăcaşurile cele bune ale Raiului, în corturile celor aleşi şi în strălucirea sfinţilor Tăi. Amin.
Filotei ieromonahul cel preamic, neputincios, păcătos şi nevrednic.
Episcopul Augustin Kantiotis (+2010) îndemnuri purtătoare de biruinţă
Biserica trăieşte şi va trăi în vecii vecilor. Fiindcă întemeietorul ei este Hristos. Fie să păstraţi aprinsă în voi făclia credinţei! Să fiţi lumină în lumea aceasta.
În întunericul care există (unii sunt protestanţi, alţii catolici, alţii aparţin altor secte, alţii sunt hulitori etc.), voi, fiii mei, chiar şi puţini dacă rămâneţi cu Hristos, nu vă temeţi, veţi birui… Şi chiar dacă, fiule, mama sau tatăl tău se va lepăda, să nu te temi. Şi chiar dacă toată societatea va îngenunchea în faţa diavolului, tu să nu îngenunchezi, ci să-l războieşti pe diavol, şi tu vei fi cel biruitor…
Vom rămâne fortăreaţa lui Hristos. Şi vom dovedi încă o dată, spre ciuda demonilor, că Hristos n-a murit, ci trăieşte în vecii vecilor.
150
Să nu ne alipim de lume
Iubiţii mei fii, sunteţi membri ai patriei noastre creştine luptătoare. Mă rog, eu, bătrânul episcop pe care-l aveţi în faţa voastră, să nu vă lăsaţi ademeniţi de noile idei ale acestei lumi anticreştine, să nu vă alipiţi de lumea păcătoasă.
Să-L iubiţi pe Hristos şi să rămâneţi lângă El. Să fiţi atraşi de frumuseţea Lui dumnezeiască, pentru a putea şi voi să vă uniţi nedespărţit cu El, ca să dobândiţi o viaţă virtuoasă. Viaţa virtuoasă n-o să v-o dea nici hainele, nici podoabele, nici ştiinţa, nici cunoaşterea, nici vreun guru, nici religiile mistice, nici partidele politice, nici altcineva. Viaţa virtuoasă este viaţa întru Hristos. De aceea, să-L iubiţi pe Hristos!
Cei puţini vor birui
Va veni ziua, spune Sfânta Scriptură în Apocalipsă, în care creştinii vor rămâne puţini, foarte puţini.
Oamenii vor alerga la cafenele, la taverne, la centre nocturne, la meciuri de fotbal, vor merge peste tot, dar în biserici nu vor călca… Trăim vremuri grele, în care există mult păcat…
Nu mai este Grecia care se distingea pentru sentimente religioase profunde. Este o altă Grecie, care, prin predicile ateiste şi materialiste, promovează şi prezintă un fenomen amar.
Viaţa creştină este un lucru rar astăzi în Grecia…
Există o percepţie materialistă a vieţii, care a ajuns şi în aceste puncte radicale. Există din păcate şi părinţi care războiesc de moarte această viaţă religioasă…
151
în această lume sunteţi chemaţi să lucraţi, în aceste condiţii grele. Şi va trebui să lucraţi, oricât de puţini aţi fi…
Şi chiar dacă facem o presupunere va veni ziua care n-aş vrea să vină, mai de preferat ar fi să se stingă soarele decât să vină o asemenea zi însă dacă va veni o asemenea zi şi Grecia va îngenunchea în faţa noilor demoni ai simbolurilor şi situaţiilor internaţionale şi vei rămâne singur în patria noastră martirică, să nu îngenunchezi, ci să continui să crezi în Hristos. Căci ţi-o spun şi ţi-o accentuez bazându-mă pe Sfânta Scriptură: nu vor birui cei mulţi, ci vor birui cei puţini, care vor rămâne cu Hristos. Pentru că Hristos n-a murit, Hristos trăieşte şi stăpâneşte în vecii vecilor. Sub stele nu există altul, nu există altul decât numai Iisus Nazarineanul, căruia se cuvine cântarea şi slava în vecii vecilor. Amin.
…Să cerem, aşadar, ca Dumnezeu să ne dea credinţă. Să credem şi noi, precum strămoşii noştri, precum mucenicii şi mărturisitorii, precum Maica Domnului şi toţi sfinţii. Şi după cum copilul mic atunci când se află în primejdie aleargă şi strigă „mama” şi în braţele mamei lui simte siguranţă, aşa şi noi să ne apropiem de Hristos al nostru cu pocăinţă adevărată. Atunci vom vedea în viaţa noastră mari minuni.
Dumnezeu, prin mijlocirile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, să ne miluiască pe toţi. Amin.
+ Episcopul Augustin Kantiotis
152
Sfântul Nicolae Velimirovici
Mesaje dătătoare de nădejde
Biserica lui Hristos, din vremurile tulburi ale apostolilor şi mucenicilor şi până astăzi spune şi repetă că pocăinţa constituie începutul mântuirii omului.
Glasul lui Hristos: „pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie” a devenit glasul Bisericii, care se aude de-a lungul secolelor: pocăiţi-vă!
Prin pocăinţă iese din om duhul rău şi intră Sfântul Duh.
Vai de un popor ai cărui conducători nu cred în biruinţa finală a binelui.
Biserica arată drumul fericirii şi doar credinţa ajută la biruinţa finală a binelui.
…Preotul care este pesimist nu este slujitorul adevărat al lui Hristos, întrucât omul pesimist crede în biruinţa răului şi nu a binelui, în biruinţa nedreptăţii şi nu a dreptăţii, în biruinţa urâţeniei şi nu a frumuseţii, în biruinţa întunericului şi nu a luminii…
Toţi oamenii care au crezut în biruinţa finală a binelui sunt ca nişte stânci vii, pe care s-a clădit edificiul Bisericii.
Nestatornicia vieţii exterioare a provocat nestatornicia vieţii lăuntrice. Nestatornicia vieţii exterioare a provocat tulburare şi a paralizat voinţa, în felul acesta au apărut disperarea, deznădejdea, acceptarea faptului că răul învinge binele în lumea aceasta. În atâta deznădejde şi tulburare se înalţă triumfător Biserica lui Hristos, ca dovadă veşnică şi
153
atotputernică a celor bune… În mijlocul duhurilor rele şi nestatorniciei contemporane, Biserica lui Hristos spune aşa cum mereu a spus şi va repeta: deşi toate acestea există, biruinţa finală va fi a binelui!
Omul care este profund încredinţat că binele la finalul istoriei lumii va birui răul, este erou şi înţelept.
Omul, pentru a crede în biruinţa finală a binelui, trebuie să creadă în Dumnezeu.
Oamenii sunt nestatornici şi în rău şi în bine. Faptul că sunt nestatornici în rău şi după aceea se întorc la bine, este lăudabil. Dar faptul că sunt nestatornici în bine, este vrednic de plâns şi de ocară…
întrucât demonii se bucură de certurile dintre oameni, ar vrea ca oamenii să trăiască într-o tulburare şi nefericire neîncetată şi astfel să protesteze împotriva Creatorului lor. Lucrarea demonilor încă de la început a fost să-i ridice pe oameni împotriva lui Dumnezeu… Această luptă împotriva lui Hristos este condusă pe ascuns de însuşi satana prin frică şi tulburare, ştiind că numai Hristos îl poate birui…
Despre pronia lui Dumnezeu în vremurile de pe urmă
Suntem în mâinile lui Dumnezeu şi nimic nu se face fără voia Lui. Să ne punem în Dumnezeu toată nădejdea noastră şi Acela va îngriji de noi. În Psalmul 54, 25 citim: Aruncă spre Domnul grija ta şi El te va hrăni. Iar în Psalmul 117,11 se scrie: înconjurând m-au înconjurat şi în numele Domnului i-am înfrânt pe ei.
Apostolul Iacov ne dă următoarea reţetă
154
duhovnicească, cu rezultate strălucitoare şi veşnice: Supuneţi-vă, deci, lui Dumnezeu. Staţi împotriva diavolului şi el va fugi de la voi. Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi Se va apropia şi El de voi (Iacov 4, 7-8). Trebuie să facem ascultare de voia lui Dumnezeu, prin păzirea poruncilor Lui, pentru a izbuti curăţirea noastră de patimi, renaşterea noastră duhovnicească, şi vom avea ajutorul lui Dumnezeu.
Sfântul Ioan Gură de Aur ne învaţă spunând: „Chiar şi atunci când vrăjmaşii sunt nenumăraţi, apărătorul nostru este mai puternic… Oaste de îngeri îi apără pe cei drept-credincioşi, cete de proroci, puterea apostolilor, mijlocirile mucenicilor”.
Să nu uităm că Dumnezeu pe noi, ortodocşii, ne-a înfiat şi ne-a pecetluit la Sfântul Botez şi Mirungere cu Sfântul Duh. În Epistola lui către Efeseni 1, 13, Apostolul Pavel ne încredinţează:…Crezând în El, aţi fost pecetluiţi cu Sfântul Duh al făgăduinţei. Adică, crezând în predica adevărului Evangheliei, aţi primit, după făgăduinţa lui Dumnezeu, pecetea Sfântului Duh. Antihrist îi va pecetlui pe ai lui. Să rămânem departe de păcat şi de lucrările lui Antihrist, luptându-ne să devenim oamenii lui Dumnezeu, oamenii credinţei şi iubirii, ai smereniei şi răbdării, ai rugăciunii şi pocăinţei, şi Atotputernicul Domn ne va păzi de orice rătăcire şi cursă a lui Antihrist, pentru că este scris: Domnul păzeşte pe toţi cei ce-L iubesc pe El (Psalmi 144,20) şi Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu (Romani 8,28).
Pe cel care se teme de Domnul nu-l va întâmpina răul, fără numai ispita şi iarăşi îl va izbăvi (Ecclesiasticul 33,1).
în capitolul 2, versetul 10, al Apocalipsei, citim:
155
Nu te teme de cele ce ai să pătimeşti… Fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii.
Creştini ortodocşi ne-am născut, creştini ortodocşi vom rămâne, dar aşa vom şi muri. Mucenicii credinţei, din vechime sau mai recenţi, ne arată drumul mărturisirii statornice.
Sfântul Ignatie Teoforul spunea: „Mai bine este să mori pentru Iisus Hristos decât să stăpâneşti peste cuprinsul pământului…”.
Şi noul mucenic Anghel le propovăduia turcilor: „…Chiar împărăţia voastră dacă mi-aţi da-o, n-aţi putea să-mi abateţi inima de la credinţa mea şi de la Preadulcele meu Iisus”.
Ni se dă şi nouă ocazia de a lupta şi a primi cununa vieţii: Celui ce biruieşte îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu, precum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui (Apocalipsa 3,21).
Venirea lui Antihrist îi va separa pe adevăraţii credincioşi de cei necredincioşi.
Să-L iubim din tot sufletul pe Domnul, pentru ca Acela să ne apere şi să ne acopere cu mila Lui.
Să rămânem statornici în credinţa noastră ortodoxă, trăind în virtute şi în dreaptă credinţă şi vom fi fericiţi, căci nimeni care a crezut în Domnul n-a fost ruşinat.
Sfântul Vasile cel Mare povesteşte următoarea întâmplare didactică despre preaînţeleapta şi iubitoarea de oameni pronie a lui Dumnezeu: „Am auzit de la un om al mării că ariciul de mare, acest animal mic şi dispreţuit, îi prevesteşte pe marinari despre vreme bună sau furtuni. Ariciul de mare, atunci când simte furtună se adăposteşte sub o stâncă puternică şi, având ca ancoră greutatea pietrei, nu este
156
târât de valuri… Cine l-a învăţat pe ariciul de mare această tactică? Nimic nu este lăsat în afara proniei şi nu este nesocotit de Dumnezeu. Pe toate le urmăreşte, oferind fiecăruia mântuirea. Dacă Dumnezeu nu l-a lăsat pe ariciul de mare în afara blândei Sale pronii, viaţa ta ce spui? n-o îmbrăţişează cu aceeaşi blândeţe?”.
Sfântul Teodosie cel Mare, fraţilor din mănăstire supăraţi din pricina lipsurilor le spunea: „Nu cumva a devenit neputincios sau incapabil de a oferi şi astăzi, Cel care a hrănit cu mană un întreg popor în pustie şi a săturat atâta mulţime cu cinci pâini?”.
Când suntem aproape de Dumnezeu prin păzirea poruncilor şi dobândirea virtuţilor, atunci le avem şi pe toate ale Lui.
în capitolul 6, versetul 33, din Evanghelia după Matei, Domnul ne îndeamnă: Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă. Adică unul singur trebuie să fie scăparea noastră, Dumnezeu. Şi într-adevăr, cel ce nădăjduieşte în Hristos nu va eşua niciodată. Nădejdea neclintită este dar al lui Dumnezeu, care se sădeşte în ţarina credinţei vii şi ne înfrumuseţează viaţa.
în Faptele Apostolilor, la capitolul 4,12, este scris: Şi întru nimeni altul nu este mântuirea, căci nu este sub cer un alt nume, dat între oameni, în care trebuie să ne mântuim noi. Atât de mare este puterea lui Hristos, încât doar la auzul numelui Său îngenunchează îngerii, oamenii şi demonii, care mărturisesc că Iisus Hristos este Domnul şi singurul Izbăvitor al sufletelor şi trupurilor noastre.
Creştinismul este un copac nemuritor, pe care l-a sădit Sfânta Treime, şi nimeni niciodată nu-l va
157
putea dezrădăcina. N-au decât să dea cu toporul, să-l lovească ateii, însă nu-i vor putea niciodată smulge rădăcina. După cum la un copac cea mai importantă parte este rădăcina, aşa şi la creştinism, cea mai importantă parte este credinţa noastră. Asta o propovăduieşte Apostolul Pavel atunci când spune că fără credinţă nu este cu putinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu (Evrei 11, 6).
în zilele noastre indiferenţa şi nesimţirea duhovnicească se răspândesc îngrijorător. E vorba de o boală grea. Iar în spatele nesimţirii se află patimile de moarte cronice. Nesimţirea duhovnicească este moartea şi paralizia vieţii duhovniceşti, dar şi a oricărei urme a prezenţei Sfântului Duh.
într-o lume a secularizării, a descompunerii, a provocărilor şi decăderii duhovniceşti, să rămânem în picioare, neclintiţi şi ascultători de Dumnezeu.
înţeleptul arhimandrit Ioil Giannakopoulos ne spune:
„Sufletul nostru veşnic este mai presus de întreaga lume, încât nimic nu poate fi dat în schimbul lui”.
Hristos este izvorul vieţii. Cel care este însetat duhovniceşte să meargă spre Acela să bea prin credinţă. Hristos este lumină. Lumină trebuie să fim şi noi, creştinii.
Poarta este Hristos. Paznicul sfântul Duh. Curtea, adică staulul, Biserica, iar oile credincioşii… Hristos îl călăuzeşte şi-l odihneşte pe om.
Hristos ne dă adevărul şi veşnicia, bucuria şi slava, nădejdea şi iubirea, credinţa şi răbdarea. Şi
158
adevărul ni-l dă aici, iar veşnicia dincolo. Bucuria ne-o dă aici, slava dincolo. Nădejdea ne-o dă aici, odihna dincolo. Iar iubirea ne-o dă şi aici şi în viaţa de dincolo.
în ispitele înfricoşătoare şi în diferitele impasuri ale vieţii, vine Apocalipsa lui Ioan şi ne încredinţează că biruinţa finală îi aparţine lui Hristos şi credincioşilor care luptă sub steagul Crucii Domnului. În final Hristos va birui, iar vrăjmaşii Lui vor fi învinşi. Cei ce-L urăsc pe El vor pieri, iar cei ce-L iubesc vor fi binecuvântaţi în chip negrăit.
Suntem în mâinile lui Dumnezeu
De obicei noi, oamenii, cerem de la Dumnezeu lucruri materiale pentru a avea un trai bun.
De exemplu cerem:
Sănătate dar dacă Dumnezeu vrea să curăţească şi să spele sufletul nostru prin boli şi chinuri?
Trai bun dar dacă Dumnezeu socoteşte că sărăcia noastră este mai de folos şi mai necesară?
Linişte dar dacă Dumnezeu hotărăşte că mântuirea sufletului nostru trebuie să se facă în necazuri şi supărări?
Fericite sunt sufletele care acceptă de la Tatăl lor ceresc tot ce le trimite, necazuri sau bucurii, boli sau sănătate, supărări sau fericire. Sufletele care-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate cele pe care din iubire şi spre binele lor duhovnicesc le îngăduie, rostind cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur: „Facă-se voia Ta”, sau „Slavă lui Dumnezeu pentru toate”, vor fi binecuvântate de Dumnezeu, se vor linişti şi vor fi apărate din toate părţile.
159
Niciodată nu vom fi nedreptăţiţi atunci când ne punem toată încrederea în Dumnezeu. Acela le poate pe toate şi ştie mai bine de ce avem nevoie.
Suntem în mâinile lui Dumnezeu şi, prin urmare, nu trebuie să ne îngrijorăm, e suficient să ne facem datoria conştiincios şi după cum vrea Acela.
Referitor la aceasta, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „E cu neputinţă ca omul să nu ajungă la izbândă atunci când nădăjduieşte în Dumnezeu din toată inima şi depune şi el toată strădania”.
Dumnezeu, dragii mei, nu ne părăseşte niciodată, ne poartă de grijă şi ne iubeşte mai mult decât părinţii noştri şi decât noi înşine. Se îngrijeşte de noi, dar noi nu conlucrăm cu El. Îndepărtaţi de Biserica lui Hristos şi de Legea mântuitoare a Domnului, ne chinuim departe de mângâierea dumnezeiască, pe cărările tiranicei şi nerodnicei vieţi păcătoase.
Dumnezeu păzeşte şi cârmuieşte lumea. Lumea este păzită şi cârmuită de pronia lui Dumnezeu. Aşadar viaţa noastră se află în mâinile lui Dumnezeu.
Sfinţii şi creştinii care cred cu adevărat în Dumnezeu, întrucât îl au mereu în inima lor pe Acela, şi pe cele de aici le câştigă, prin nepătimire şi mulţumire, şi pe cele de dincolo le moştenesc, fiindcă şi acestea şi acelea lui Dumnezeu aparţin. Aşadar, după ce-L dobândesc pe Dumnezeu, le dobândesc şi pe toate ale Lui.
Vrei, omule, să te simţi ocrotit şi mâna lui Dumnezeu s-o simţi călăuzindu-te şi viaţa ta să dobândească sens, conţinut şi valoare? Predă-te pe de-a-ntregul preaînţeleptei pronii a lui Dumnezeu. Sprijină-te pe tine, problemele tale, pe toate, nu în putere, în slava lumească, în bogăţie, în desfătări, în
160
ştiinţă, în lume, ci în grija neadormită a lui Dumnezeu, şi nicicând nu vei regreta.
Dacă eşti bolnav, sărac, uitat de toţi şi alte necazuri te încearcă, să nu uiţi niciodată că există Doctorul şi leacurile, Prietenul şi Mângâierea. Este Iisus Hristos, Mântuitorul lumii.
Nădejdea în Dumnezeu încurajează şi mângâie, ne prepară bucuria, necazurile şi încercările. Este o rază în întuneric, glasul omului în pustie, colacul de salvare în oceanul vieţii. Dumnezeu ne-a dat în viaţă nădejdea ca mângâiere, şi doar nădejdea creştină este sigură şi mântuitoare.
Iar puterea nădejdii este mare şi, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, „nimic nu hrăneşte sufletul ca nădejdea bună şi ca faptul de a căuta spre cele bune”. Turn nebiruit, liman liniştit şi armă neînfrântă este nădejdea. De aceea să aruncăm ancora nădejdii noastre în Dumnezeu, în cele veşnice, şi să ne pocăim. După cum nu e posibil să ne gândim la o casă fără familie în ea, la fel nu ne putem gândi nici la lume fără Dumnezeiasca pronie.
întâmplările triste din viaţa noastră, care de regulă sunt rezultatul păcatelor noastre, au caracter pedagogic şi educativ, ne ajută să ne întoarcem iarăşi la Dumnezeu, izvorul oricărui bine. Cele spuse de unii despre noroc, soartă, destin şi alte prostii sunt cuvinte goale şi provenite din idolatrie. Pentru creştin există credinţă, Dumnezeu, nădejde. Omul îşi făureşte soarta bună sau rea. Dacă ascultă de voia lui Dumnezeu, are o soartă bună şi strălucită. Dacă trăieşte departe de Dumnezeu şi lucrează faptele diavolului, atunci are o soartă rea.
161
Dragii mei, nădejdea în Dumnezeu este un mare dar şi rodul autentic al credinţei. Fericit este cel care nădăjduieşte în Domnul, căci în veci nu va rătăci.
Bucuraţi-vă pururea. Rugaţi-vă neîncetat. Daţi mulţumire pentru toate… (I Tesaloniceni 5,16-18).
Şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin (Matei 28, 20).
„Pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”.
„Dumnezeu intră în sufletul nostru doar pe uşa pocăinţei. Deschide această uşă, căci asta e la îndemâna ta.
În ziua în care vom întruchipa în viaţa noastră viaţa dumnezeiască a lui Hristos, îl vom adora cu adevărat, adică ne vom desăvârşi ca fii înfiaţi ai lui Dumnezeu.
Prin iubirea ta vie pentru Dumnezeu şi aproapele vei întruchipa în tine întreaga Evanghelie. iubeşte-L pe Dumnezeu şi pe oameni aşa încât să nu mai trăieşti tu, ci Dumnezeu şi aproapele să trăiască în tine.
Astăzi creştinii au clădit biserici nenumărate, au devenit învăţaţi şi înţelepţi, dar nicăieri nu găseşti rugăciune vie. Aceasta este cumplita noastră nenorocire…”.
(Din cartea Lucrare misionară în Siberia)
Bucuriile suferinţei
162
Pentru cel ce primeşte suferinţa ca şi când ar fi din mâna lui Dumnezeu, crucea vieţii se preschimbă în bucuria mântuirii.
Suferinţa este mântuire doar dacă o primeşti fără cârtire.
Iată: bătăi, păduchi, ger, munci inumane, şi totuşi, cu ajutorul Mântuitorului Hristos am fost fericit. Douăzeci şi doi de ani prin temniţe n-am tuşit, n-am răcit, nu m-am îmbolnăvit niciodată… Ca şi când n-aş fi fost eu. A fost mila lui Dumnezeu cu mine.
Inima trebuie să simtă ce spune gura. Doar atunci ne aude Dumnezeu.
(Părintele Dimitrie Bejan, +1995)
Dumnezeu îngăduie ca drepţii să cadă în necazuri şi prin intermediul necazurilor să se antreneze în virtute, însă nu-i lasă să fie biruiţi de necazuri, ci fie că-i eliberează cu totul, fie le dă putere să rabde fără cârtire până la sfârşit. De aceea, Domnul a spus: în lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea (Ioan 16,33). Iar Apostolul Pa vel zice: în toate pătimind necaz, dar nefiind striviţi (II Corinteni 4, 8), şi în altă parte: Dar credincios este Dumnezeu; El nu va îngădui ca să fiţi ispitiţi mai mult decât puteţi, ci odată cu ispita va aduce şi scăparea din ea, ca să puteţi răbda (I Corinteni 10,13).
Mesaje întăritoare din Sfânta Scriptură
Fiule! Când vrei să te apropii să slujeşti Domnului Dumnezeu, găteşte-ţi sufletul tău de ispită (Ecclesiasticul 2,1).
163
Uitaţi-vă la neamurile cele din început şi vedeţi cine a nădăjduit spre Domnul şi s-a ruşinat? Sau cine a petrecut în frica Lui şi a fost părăsit? Sau cine L-a chemat pe El şi a fost trecut cu vederea? (Ecclesiasticul 2,10-11).
Oare, omul pe pământ nu este ca într-o slujbă ostăşească…? (Iov 7,1).
Şi strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă… (Matei 7,14).
Domnul ne încredinţează: Jugul Meu e bun şi povara mea este uşoară (Matei 11,30).
în lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea (Ioan 16,33).
…Prin multe suferinţe trebuie să intrăm în împărăţia lui Dumnezeu (Fapte 14,22).
Ci ne lăudăm şi în suferinţe, bine ştiind că suferinţa aduce răbdare, şi răbdarea încercare, şi încercarea nădejde (Romani 5,3-4).
Căci socotesc că pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice de mărirea care ni se va descoperi (Romani 8,18).
Şi ştim că Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu (Romani 8,28).
Bucuraţi-vă în nădejde; în suferinţă fiţi răbdători; la rugăciune stăruiţi (Romani 12,12).
164
Dar credincios este Dumnezeu; El nu va îngădui ca să fiţi ispitiţi mai mult decât puteţi, ci odată cu ispita va aduce şi scăparea din ea, ca să puteţi răbda (I Corinteni 10,13).
Bucuraţi-vă pururea. Rugaţi-vă neîncetat. Daţi mulţumire lui Dumnezeu pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi (I Tesaloniceni 5,16-18).
Căci pe cine îl iubeşte Domnul îl ceartă, şi biciuieşte pe tot fiul pe care îl primeşte (Evrei 12,6).
Mare bucurie să socotiţi, fraţii mei, când cădeţi în felurite ispite, ştiind că încercarea credinţei voastre lucrează răbdarea (Iacov 1, 2-3).
Suntem cu adevărat ai lui Hristos?
Arătăm că îl avem pe Hristos. În realitate, nu îl avem pe Hristos însuşi, ci icoana şi numele Lui. Îl avem în cuvinte şi nu în fapte, în gură şi nu în inimă. Iată cum am ajuns… Pe Hristos trebuie să-L avem în inimă. Fără El, ce viaţă putem trăi? O viaţă mincinoasă, o viaţă neroditoare şi jalnică… Trebuie cu orice preţ să-L căutăm pe însuşi Hristos, să-L găsim şi să fim mereu împreună cu EL E un lucru greu? El ne aşteaptă. Cu cine este mai uşor să ne întâlnim, dacă nu cu „Dumnezeu cel pretutindeni prezent”?
(Sfântul Ioan de Kronstadt)
Noul Testament despre a Doua Venire
Feriţi-vă de prorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori (Matei 7,15).
165
Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale (Matei 16, 27).
… Vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă (Matei 24,30).
Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii (Matei 25,34).
întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei prea mici, Mie Mi-aţi făcut (Matei 25, 40).
întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut (Matei 25, 45).
Vedeţi să nu vă înşele cineva. Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând că sunt Eu, şi vor amăgi pe mulţi (Marcu 13,5-6).
Fericite sunt slugile acelea pe care, venind, stăpânul le va afla priveghind (Luca 12,37).
Luaţi seama la voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare şi de băutură şi de grijile vieţii, şi ziua aceea să vină peste voi fără de veste, ca o cursă; căci va veni peste toţi cei ce locuiesc pe faţa întregului pământ. Privegheaţi dar în toată vremea rugându-vă, ca să vă întăriţi să scăpaţi de toate acestea care au să vină şi să staţi înaintea Fiului Omului (Luca 21, 34-36).
…Că El (Iisus) este Cel rânduit de Dumnezeu să fie judecător al celor vii şi al celor morţi (Fapte 10,42).
166
Căci toţi ne vom înfăţişa înaintea judecăţii lui Dumnezeu (Romani 14,10).
Pentru că noi toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, ca să ia fiecare după cele ce a făcut prin trup, ori bine, ori rău (II Corinteni 5,19).
Adevărata viaţă a omului începe prin credinţa lui în Hristos, şi această credinţă îi predă Domnului întregul suflet, întreaga inimă, întreaga minte, întreaga putere a lui. Iar Acela le sfinţeşte, le preschimbă şi le îndumnezeieşte pe toate acestea treptat. Adevărat: viaţa noastră se poate numi viaţă atâta timp cât este viaţă întru Hristos. Şi când este întru Hristos? Asta se arată din sfinţenia ei. Cu cât mai sfântă este viaţa, cu atât devine mai nemuritoare şi veşnică.
(Sfântul Iustin Popovici)
CUPRINS
Notă a editorului grec 7
Sfântul Serafim de Sarov (+1833) 11
Sfântul Paisie Aghioritul (+1994) 18
Sfântul Siluan Atonitul (+1938) 44
Sfânta Matrona din Moscova, cea oarbă din naştere (1952) 51
Sfântul Serafim de Viriţa 52
Arhimandritul Ioil Giannakopoulos (+1966) 57
Părintele Antonie din Rusia 68
Sfântul Ioan Damaschinul (675-760) 72
Arhimandritul Epifanie Theodoropoulos (+1989) 73
Părintele Vitalie din Georgia (+1992) 79
Sfântul Dionisie Aghioritul (+2004) 83
Părintele Ioan de la Mănăstirea Peşterilor (+2006). 85
Părintele Ambrozie Lazaris (+2006) 88
Părintele Tihon Aghioritul (+1968) 90
Arhimandritul Atanasie Mitilinul (+2006) 91
Cuviosul Părinte Varsanufie (+1913) 103
Ieromonahul Eusebiu Vitis (+2009) 104
Sfântul Anastasie Sinaitul 125
Sfântul Iustin Popovici (+1979) 128
Stareţul Anatolie de la Optina (+1927) 130
Episcopul Vudimie Daniel (Serbia) 132
Monahul Hristofor Papoulakos (+ 1861) 133
Părintele Efrem Filotheitul (+2019) 138
Părintele Filotei Zervakos (+1980) 141
Episcopul Augustin Kantiotis (+2010) 149
Sfântul Nicolae Velimirovici 152
Distribuţie:
S.C. Egumeniţa S.R.L. tel.fax: 0236-326.730 e-mail: editura@egumenita.rowww.egumenita.ro
Sfântul Paisie Aghioritul
„încrederea în Dumnezeu atrage ajutorul Lui. Creştinul crede şi se încredinţează pe sine lui Dumnezeu până la moarte, şi atunci vede clar mâna lui Dumnezeu…
Atunci când ne încredinţăm viitorul lui Dumnezeu, îl obligăm să ne ajute. Încredinţarea absolută în mâinile lui Dumnezeu are ca mamă credinţa, prin care omul se roagă în taină şi se bucură de roadele nădejdii. Este o rugăciune continuă şi aduce rezultate dumnezeieşti în ceasul cuvenit…
încrederea în sine este cel mai mare şi cel mai rău vrăjmaş al nostru, pentru că dintr-odată ne aruncă fără milă în prăpastie şi ne lasă nefericiţi pe drumuri. Când omul are încredere în sine, este legat de mâini şi de picioare şi nu poate face nimic sau luptă singur. Atunci este normal să fie biruit de vrăjmaş sau să eşueze şi să-şi zdrobească ego-ul…”
Sfântul Serafim de Sarov
„Pentru a primi şi a simţi în inimă lumina lui Hristos, trebuie să te desprinzi pe cât se poate de lucrurile văzute. Curăţeşte-ţi mai întâi sufletul prin pocăinţă, prin fapte bune şi prin credinţă sinceră în Cel răstignit, închide-ţi ochii trupeşti, adânceşte-ţi mintea în inimă şi strigă neîncetat numele Domnului nostru Iisus Hristos. Atunci, după măsura râvnei şi doririi tale pentru Hristos, pe care-L invoci, vei afla mângâiere. Şi această mângâiere te va aprinde, încât să cauţi luminare mai înaltă…”