Se dedică împlinirii a 30 de ani
de la trecerea la cele veşnice a arhimandritului TAVRION (Batozski)
SAREA PĂMÂNTULUI
Cu binecuvântarea Prea Sfinţitului DIOMID episcop de Anadâr şi Ciukotka
„Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa”
(Evrei XIII, 7)
SAREA PĂMÂNTULUI
Filmul patru
ARHIMANDRITUL TAVRION
Vă prezentăm încă un mare duhovnic! Un om cu suflet mare, cu o soartă complicată, tragică şi fericită! Care şi-a dat întreaga viaţă pentru Hristos şi pentru Rusia. Vi-l prezentăm dintr-o latură necunoscută, poate chiar şocantă. Însă ar fi un neadevăr să spunem aşa, pentru că ceea ce vă prezentăm este ceva neobişnuit pentru noi, contemporanii, dar pentru generaţiile trecute nu este o noutate. Ei ştiau lucrurile acestea, le-au trăit, şi-au pus speranţa în ele. Doamne, binecuvântează-ne!
ARHIMANDRITUL TAVRION
Partea 1
Arhimandritul Petr (Kucer): Înainte de a-mi începe amintirile despre acest om minunat, păstor al Bisericii Ortodoxe Ruse, arhimandritul Tavrion (Batozski), aş vrea să-i mulţumesc Domnului pentru că m-a învrednicit, pe mine păcătosul şi nevrednicul, să îi prind în viaţă şi să vorbesc cu astfel de păstori ca părintele Tavrion, arhimandritul ArfimTeapocikin, cu schiarhimandritul Grigorie, din eparhia Kursk şi Ieronim Sanoxarski. Aceşti păstori pe bună dreptate pot fi atribuiţi fondului de aur al Ortodoxiei Ruse şi al Bisericii Ortodoxe Ruse din secolul XX.
Reporter: Numele lumesc al părintelui Tavrion era Tihon. Tihon s-a născut pe 10 august 1898 în oraşul Krasnokutsk din gubernia Harkov, în familia lui Daniil şi Akilila Batozski, care aveau 10 copii, Tihon fiind al şaselea. Părinţii săi erau evlavioşi şi duceau o viaţă duhovnicească profundă. Rugăciunile, posturile, munca fizică, cântările în strană şi respectarea sărbătorilor bisericeşti făceau parte din însăşi structura familiei lor. Drept urmare, după aceea, părintele Tavrion afirma că dragostea faţă de Dumnezeu insuflată de părinţi şi respectul faţă de părinţi au avut o importanţă decisivă în viaţa sa. Amintirile despre frumuseţea bisericii, a icoanelor, luminile candelelor şi a lumânărilor au rămas pentru totdeauna în sufletul său ca lumini ce nu se sting, ca lumini ale harului dumnezeiesc. Tihon iubea atât de mult rugăciunea, că de mic copil visa să se facă preot şi să-şi închine întreaga viaţă lui Dumnezeu. Era atât de hotărât, încât la 7 ani a fugit la mănăstire. Desigur la puţin timp s-a întors în sânul familiei, dar nu pentru mult timp, până în momentul în care părinţii au înţeles singuri că trebuie să ofere lui Dumnezeu ce îi datorau. Părintele Tavrion şi-a început călătoria spirituală la GlinskaiaPustîn. La mănăstire a venit tânărul Tihon în 1913, la vârsta de 15 ani. Pe atunci Glinskaia Pustîn era cunoscută în întreaga Rusie datorită duhovnicilor săi, la fel ca Optina, Sarov, Vâlan. Pentru că avea un auz muzical deosebit şi un bariton frumos, Tihon a făcut ascultarea în strană. El a urmat cursurile de misionari şi a pictat icoane. Dar Tihon nu a stat prea mult la mănăstire, în 1914 a început Primul Război Mondial şi tânărul frate, de doar 16 ani, a fost trimis pe front, cu o nouă ascultare, să lupte pentru ţar şi pentru patrie. Întrucât nu era major, Tihon a fost repartizat la bucătăria frontului. A avut o viaţă grea de armată. Vedea eşaloanele de noi recruţi şi tot atâtea eşaloane de răniţi şi morţi. Neliniştea răspândită de revoluţionari a influenţat şi armata. Necioplirea, trădarea, lipsa de curaj, cinismul şi eroismul, totul s-a concentrat într-o anumită perioadă. În 1920 Tihon a fost din nou mobilizat din mănăstire de data aceasta de Armata Roşie. El a fost trimis în Kursk, dar a refuzat să lupte împotriva propriului popor şi a plecat pe şinele de tren către mănăstirea sa, mergând pe jos 45 de verste (aprox. 335 km n.n.).
Ieromonahul Gavriil (Cetverov): El povestea că mergând pe liniile de cale ferată i s-a înfăţişat un bătrân cu un coş. Eu cred că a fost Sf. Nicolae făcătorul de minuni, care i-a dat 2 plăcinte şi imediat după ce părintele Tavrion a mâncat acele două plăcinte, bătrânul a dispărut şi nu mai era nici coşul, nici urme că ar fi fost cineva acolo. Toate acestea au fost descrise în acea carte despre el.
Ieroschimonah Serafim (Stoianov): Părintele Tavrion a fost un mare duhovnic. El venea din Glinskaia Pustîn. Atunci era tânăr şi era foarte ager. Şi el mereu ducea cu el în rucsac Evanghelia. Când se întorcea spre mănăstire, a încercat să treacă râul într-o barcă, dar barca s-a răsturnat, iar el a început să se înece. Monahii au văzut totul şi s-au îngrozit.
Ieromonahul Gavriil (Cetverov): Atunci el a spus că s-a gândit:„Ai vrut multe să faci Tihon, dar s-a terminat, te îneci”. Şi dintr-o dată o putere l-a ridicat în sus, el s-a prins de un tufiş şi a fost scos din apă.
Iereul Vladimir (Vilghert): Asta îl caracteriza, dorinţa arzătoare de a ajunge la mănăstire. Fraţii-au spus că este periculos să treacă râul în acel moment, deoarece se revărsase, dar atât de mare era dorinţa de a ajunge la mănăstire, că el a încercat să treacă. Conform amintirilor sale, el practic se înecase, a stat în apă câteva ore, apoi la un moment dat a fost aruncat din apă de o putere. Conform memoriilor sale, părintele spunea că în acea perioadă a dat multe jurăminte legate de viaţa sa monahală şi duhovnicească. Părintele Tavrion a evaluat acest episod din viaţa sa ca a doua naştere a sa, ca pe un caz de înviere din morţi şi că dacă Dumnezeu l-a înviat, atunci a făcut asta cu un scop, că el trebuie să slujească acel scop al Domnului. El şi-a dedicat toată viaţa lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu i-a dăruit viaţa.
Reporter: Tihon a fost tuns călugăr în 1920 şi numit în cinstea mucenicului Tavrion Anfipolski. După ce în 1924 Glinskaia Pustîn a fost închisă, au început peregrinările părintelui Tavrion, care în 1927 l-au adus la arhiepiscopul Pavlin din Permi. Pavlin fusese pe timpuri fratele care avea grijă de Ioan Kronştadski. Tavrion îl cunoştea pe Înalt Preasfinţitul de la mănăstirea Glinskaia. Pe atunci acesta era episcopul Râlski. Din acel moment viaţa părintelui Tavrion s-a intersectat de multe ori cu cea a preasfinţitului Pavlin, care l-a şi hirotonisit pe părintele Tavrion în 1926 ca ieromonah. În acele vremuri religia era prigonită. Cu toate acestea în 1927, episcopul Pavlin a avut iniţiativa de a organiza alegeri secrete ale patriarhului. Rusia a fost împărţită în patru regiuni şi în fiecare regiune a fost trimis câte un reprezentant. Unul dintre reprezentanţi a fost părintele Tavrion.
Arhimandritul Petr (Kucer): Atunci a fost arestat chiar în tren. El nu făcea compromisuri şi stătea de strajă ortodoxiei. El îl susţinea pe unul dintre candidaţii la patriarhie, pe mitropolitul Kiril Kazanski.
Reporter: După cum se ştie, alegerile secrete ale Patriarhului nu s-au mai ţinut. Au urmat arestări, torturi şi condamnări la moarte. Cu ajutorul lui Dumnezeu, părintele Tavrion nu a avut o astfel de soartă, dar acest fapt demonstrează că părintele a fost un mărturisitor neînfricat al credinţei, de aceea autoritatea părintelui Tavrion printre înalţii clerici era încă de atunci mare. În perioada interbelică, părintele a înfiinţat în întreaga Rusie comunităţi creştin-ortodoxe secrete. A călătorit mult pentru a-şi hrăni spiritual fiii şi îi îndemna să lupte pentru credinţă. În 1929 de Paşte, Pavlin l-a făcut arhimandrit. În luna octombrie, părintele Tavrion a fost turnat, a fost arestat şi condamnat la 3 ani de închisoare. Motivul condamnării a fost că el nu a cedat renovaţioniştilor biserica Feodosievska. Astfel începe calea mântuirii a viitorului mare duhovnic. Părintele şi-a ispăşit pedeapsa la construirea Combinatului chimic din Bereaznikovo. Apoi a urmat o nouă condamnare, apoi altă condamnare şi alta.
Ieromonahul Gavriil (Cetverov):El povestea că în locul său vroiau să-l facă arhimandrit pe altcineva, dar când au început să facă hirotonia a fost hirotonit el şi i s-a spus că i se dă hirotonirea pentru că va săvârşi multe. El povestea multe, cum spovedea oamenii chiar acolo în cameră, povestea cum a muncit la canalul Belomor şi era un ger că atunci când lua ranga în mână îi rămânea pielea pe ea. Dar când se trezea dimineaţă, pielea era înapoi pe mâini. Aşa îl ajuta Dumnezeu să supravieţuiască!
Reporter: Părinte, părintele Tavrion a povestit despre anii petrecuţi în închisoare, în lagărele de concentrare?
Arhimandritul Petr (Kucer):Nu prea povestea, mai mult tăcea. Alţii povesteau cum a fost, dar el nu spunea nimic, ca şi cum nu a fost acolo. Eu cred că el a considerat-o ca pe o ascultare a lui Dumnezeu. Cred că nu ar fi de prisos, să vă povestesc un episod din viaţa arhimandritului Grigorie Kurski. În anii 30, pe el împreună cu alţi preoţi arestaţi, cam 300 de persoane au fost duşi în Siberia, în 3 vagoane mici de marfă. Nu ştiu, poate aţi auzit. Un tren mic, pe drum a fost oprit între localităţi, în loc pustiu, în taiga. Era iarnă, erau cam – 20 de grade, zăpada era până la brâu. Locomotiva a şuierat, s-a oprit, paza, NKVD-ul i-a scos din vagoane şi trenul a plecat, lăsându-i pe arestaţi în ger, fără nimic, în taiga, în Siberia. Cu ce au fost îmbrăcaţi, fără o bucată de pâine, erau 300 de oameni. Şi Domnul i-a îndrumat, nu s-au pierdut. Ce au făcut ei? Au rupt crengi de brad, şi cam pe 30 de metri au curăţat zăpada cu aceste mături. Au măturat aproximativ 30 pe 10 m. Au rupt copaci tineri şi au făcut o baracă. Cum au dormit în această baracă? Un strat de preoţi se culca jos, deasupra lor în diagonală se aşeza al doilea strat, al treilea din nou astfel, s-au aşezat în straturi unii peste alţii. Şi aşa dormeau câte 2, 3 ore, apoi îşi schimbau locurile, stratul de jos urca deasupra, al doilea jos, al treilea pe locul doi. Au dormit s-au încălzit. Au încălzit baraca cu propriile trupuri. Peste trei zile aud fluierul, a venit trenul să încarce cadavrele îngheţate. S-au uitat ei dar preoţii, erau vii. Cei care au venit s-au mirat foarte tare cum au reuşit să supravieţuiască pe astfel de ger. I-au luat în tren şi i-au dus mai departe în lagăre. Asta povestea schiarhimandritul Grigorie. Aşa a fost.
Ieroschimonah Serafim (Stoianov): Părintele Tavrion era de neînvins, a fost în lagărul Soloveţki împreună cu părintele Samson. De câteva ori a povestit cum au încercat să îl omoare, pentru că a fost considerat proţarist, dar niciodată nu l-a atins vreun glonţ. Odată de Paşte, când afară erau – 30 de grade de ger, toţi arestaţii au început să cânte Învierea. Supraveghetorii au înţeles că arestaţii au fost îndemnaţi de Sivers şi l-au dezbrăcat, l-au pus pe un trunchi de copac şi i-au spus: Dacă clipeşti, te împuşcăm! Sivers a stat 6 ore fără să clipească, până când supraveghetorul a îngheţat de frig şi a plecat. Apoi, într-o altă zi când s-au dus la tăiat copaci în pădure, el a primit de la o fiică duhovnicească Sfântul Agneţ sub formă de mici biscuiţi. Părintele a povestit stareţului Tavrion, la ceilalţi şi atunci punând pe un trunchi de copac aceşti biscuiţi, după ce i-a spovedit, oamenii se apropiau şi lingeau acei biscuiţi, luând astfel Sf. Împărtăşanie. Supraveghetorii din nou au înţeles că Sivers joacă un rol important şi au decis să îl pedepsească. Aşa că l-au dezbrăcat la -30 de grade de ger, l-au pus pe un cârlig ca acela de la pompieri, îl înfig aici sub coastă şi îl agăţă de un copac unde a stat 5 ore în ger cumplit. După 5 ore l-au dezlegat şi din nou el a ieşit învingător din această încercare. A mai fost un caz, când au încercat să îl ucidă, lăsându-l să îl mănânce şobolanii. Când ne-am mai întâlnit cu părintele Tavrion, l-am întrebat: „Părinte, de ce erau condamnaţi oamenii la moarte în acest mod, să fie daţi la şobolani?” Părintele a spus că aceea era Voia Domnului. Erau lăsaţi să fie mâncaţi de şobolani trădătorii, cei care l-au trădat pe ţar şi puterea monahală. Erau legaţi şi lăsaţi să fie mâncaţi de şobolani. Sivers însă a fost neatins. Părintele Tavrion a spus: Am stat cu Sivers 21 de ani în lagărele de concentrare, iar apoi l-am pierdut pe Sivers. A povestit că atunci când l-au eliberat i s-a spus că a stat degeaba la închisoare. Părintele Tavrion le-a răspuns: „Cum îndrăzniţi să spuneţi aşa ceva? După ce am stat atâta! Voi m-aţi omorât. Dacă mi se spunea: „Moşule, ai ispăşit pedeapsa, m-aş fi bucurat. Cum puteţi să spuneţi că am stat fără motiv 21 de ani?” A spus că aproape că a făcut infarct atunci.
Tihon: Părintele Tavrion a stat în lagăre 21 de ani. Vişer, canalul Belomor, lagărul de concentrare Turinski, în aceste locuri părintele şi-a pierdut sănătatea, a făcut angină pectorală, hipertonie, hernie, i-au căzut aproape toţi dinţii. A rămas în viaţă doar prin mila lui Dumnezeu! Este o adevărată minune să treci prin toată aceste grozăvii şi să rămâi în viaţă! Ultimul loc în care a fost exilat a fost Kazakstan, de unde a fost eliberat în luna aprilie 1956, când avea deja 58 de ani. Despre experienţa sa din lagăre, părintele Tavrion ulterior spunea că Dumnezeu l-a ales pe el un preot fără experienţă şi l-a trimis să slujească Domnului acolo unde exista cea mai mare nevoie de cuvântul lui Dumnezeu. Aşa era el! „Un om cu spirit puternic”, cum a fost caracterizat de mitropolitul Antonie Sorâjski.
Arhimandritul Petr (Kucer): Vă daţi seama? A stat în exil 21 de ani şi nu a făcut nici un compromis cu puterea sovietică, cu bolşevicii. Şi după ce a fost eliberat părintele a fost exilat din eparhie în eparhie. Mai întâi a fost izgonit din Glinskaia Pustîn, apoi din mănăstirea din Kursk, a mai fost şi în eparhiile din Permi şi Iaroslav. Aşa a fost prigonit şi după ce a fost eliberat din exil. Dar a fost un om puternic până la moarte cu toate că a fost prigonit toată viaţa dintr-o eparhie în alta.
Reporter: Pentru suferinţele sale, încă din perioada în care era în lagăre, părintele a fost binecuvântat de Dumnezeu cu har şi darul clarviziunii. De asta imediat după eliberare, credincioşii veneau la el. Oriunde s-ar fi aflat, în Permi, Ufa, în Glinskaia, Poceaev, eparhia din Iaroslav, era considerat ca mare duhovnic şi rugător în faţa lui Dumnezeu, dar şi ca un păstor neodihnit. El a fost duhovnicul mitropolitului Leonid Poleakov din Riga, a multor preoţi şi monahi şi a avut o influenţă enormă asupra unei întregi generaţii de creştini. Părintele Tavrion făcea hirotonisiri. Dar în special la sfârşitul vieţii sale a cules roadele muncii sale de păstor, pentru că din 1968 şi până la moarte a locuit la mănăstirea Schimbarea la faţă din Riga.
Arhimandritul Petr (Kucer): Înainte de a ajunge părintele acolo, schiarhimandritul Kosma a slujit acolo cam 13 sau 14 ani, nu mai ţin minte exact. Şi el era un duhovnic deosebit, cunoscut pentru smerenia şi modestia sa. Avea şi el darul clarviziunii. Însă odată cu venirea părintelui Tavrion viaţa mănăstirii s-a schimbat brusc. Mitropolitul Leonid Poleakov l-a cerut în 1969 pe părintele Tavrion de la Patriarhul Alexei I Simanski. Mitropolitul Leonid Poleakov, Dumnezeu să-l odihnească, pe atunci era arhiepiscop de Riga şi îl cunoştea pe părintele Tavrion de la mănăstirile din Kursk şi Iaroslav. Sfinţitul Leonid s-a dus la Patriarh, după ce părintele Cosma plecase de printre noi şi l-a rugat să îl trimită pe părintele Tavrion să slujească la Mănăstirea din Riga, în caz contrar mănăstirea va trebui închisă.
Reporter: De ce era atât de gravă problema?
Arhimandritul Petr (Kucer):Pentru că viaţa monahală din mănăstire era în declin. Mănăstirea rămăsese fără duhovnic de un an şi veneau tot mai puţini pelerini la mănăstire. Pelerinajul aproape a încetat.
Reporter: Părinte, este interesant ce spuneţi, pentru că acum sunt foarte multe mănăstiri şi biserici fără duhovnic, dar pe atunci nici nu puteai să îţi imaginezi aşa ceva.
Arhimandritul Petr (Kucer):Să ştiţi că este foarte greu să înlocuiască cineva astfel de duhovnici ca Kosma şi Tavrion. Un preot oarecare nu poate să le ia locul. Ei nu doar ţineau predici, ci dădeau exemplu vieţile lor şi rugăciunile lor erau ascultate şi hrăneau sufletele surorilor şi a credincioşilor, prin har şi rugăciune. Unii pelerini veneau de la distanţe de 2000- 3000 de kilometri, din Siberia sau Ural. Ca să parcurgă o astfel de distanţă trebuiau să ştie pe cine vor vedea şi la cine să facă ascultare. Astfel patriarhul Alexei l-a trimis acolo pe părintele Tavrion. A ajuns acolo în primăvara anului 1968, dacă nu greşesc şi a slujit Părintele Tavrion acolo 9 ani şi jumătate. De când a ajuns el acolo biserica a fost întotdeauna plină de oameni, chiar şi în zilele obişnuite nu erau mai puţin de 100-150 de persoane în biserică, iarna şi vara.
Egumen Evgheni (Rumeanţev): Îmi amintesc destul de vag, că am fost la el împreună cu mama mea. Pe atunci eram ca să zic aşa, nu că departe de biserică, dar nici foarte apropiat, însă am rămas cu o impresie bună, deşi apoi s-au şters cu timpul. Mai târziu însă, când în mod conştient, am ales calea duhovniciei, am început să vin la mănăstire şi am simţit acea nevoie de a merge mereu acolo. Simţeam nevoia să merg acolo, să mă rog, să ascult predica şi să primesc o parte din harul său. În mod real simţeai acolo harul divin, în special după Sf. Împărtăşanie. În prezent chiar preot fiind, nu simt acel har după Împărtăşanie, pe care l-am simţit în calitate de simplu pelerin la mănăstirea unde slujea părintele Tavrion. Întotdeauna acolo mă simţeam energic şi inspirat.
Iereu Vladimir (Vilghert): Când ne-a adus mama pentru prima dată la mănăstire, eram cam prin clasa a 5-a şi l-am întâlnit pe părinte în cadrul slujbei, dar mai târziu am simţit atracţie faţă de biserică, dorinţa de a sta la mănăstire. Mama mea mi-a permis să-mi petrec la mănăstire vacanţa de primăvară de o săptămână. Astfel am ajuns la mănăstire şi a avut loc prima mea întâlnire cu părintele Tavrion, pentru că desigur m-am dus la el să cer permisiunea să rămân în timpul vacanţei acolo. În anii care au urmat am continuat să fiu aproape de părintele Tavrion până la moartea sa. În timpul unei slujbe l-am văzut pe părintele Tavrion transfigurat, emanând o lumină divină. Era în altar, îmbrăcat în veşminte, slujea şi emana din toată fiinţa sa ceva nepământean. Acest lucru m-a impresionat atât de mult, încât atunci am început să mă rog cu adevărat din inimă, conştient, până atunci era ceva copilăresc, mai mult o simplă citire din cărţi a unor rugăciuni şi reguli. Acela a fost momentul în care Domnul m-a atins, mi-a atins inima şi, desigur, inima mea a fost atrasă de părintele Tavrion.
Arhimandritul Petr (Kucer):L-am cunoscut pe părintele Tavrion pe 11 iulie 1975, când am ajuns în Lituania, după ani întregi de încercări de a fi hirotonisit ca preot. Pe atunci era foarte greu să devii preot, foarte, foarte greu, nu ca acum. Am mers acolo din îndrumarea mitropolitului Leonid şi având cu mine o scrisoare către părintele Tavrion. Am ajuns acolo şi am muncit, m-am rugat şi am rămas acolo. Probabil Vlădica m-a trimis acolo în ascultare ca părintele să mă observe. Ce s-a întâmplat, în noaptea spre 21 iulie, după 10 zile, pe mine m-au cazat la mansardă în căsuţa 15. Acolo erau câteva astfel de căsuţe. În aceeaşi chilie cu un scriitor din Moscova, Grigori Jukov. Am stat de vorbă cu el până la ora 23. Grigori a început să sforăie şi mi-am dat seama că a adormit, începusem şi eu să moţăi. În cameră aveam un colţ cu icoană şi cu o candelă, care ardea permanent în faţa icoanei. Şi cum aproape adormisem, deodată aud că se deschide uşa camerei şi intră plutind o femeie, îmbrăcată într-un mantou de culoarea teracotei, lung până după genunchi şi într-o rochiţă lungă până la glezne. Mantoul era cloş ca sutana unui preot, desigur femeile din lume nu poartă aşa ceva. Sutană poartă doar monahiile şi surorile, dar de culoarea neagră, dar mantoul femeii nu era negru, era de culoarea cărămizii şi avea glugă pe cap. Femeia aceea era foarte înaltă, avea cam 1.80 de m şi semăna foarte tare cu una din variantele icoanei Maicii Domnului din Cazani. Ea cu mâna dreaptă a ridicat o cruce de aprox. 12 cm şi m-a binecuvântat. Eu mă uit la toate acestea. După ce m-a binecuvântat, eu am început să dau jos pătura, voiam să îi cad la picioare, dar ea s-a întors şi cum a intrat aşa a ieşit plutind, iar uşa s-a închis în urma ei. Mă simţeam bine la suflet, m-am ridicat am chemat-o pe femeia la care stăteam în gazdă, am început să o strig: „Veniţi încoace, eu acum am văzut-o pe Maica Domnului.” Am simţit o emoţie mare de la har. Aşa s-a întâmplat să o văd în noaptea din 21 iulie pe Maica Domnului din Cazani. Peste 10 zile am primit rangul de diacon. Poate a fost o binecuvântare! Pe 10 august de Sf. Dimitrie din Smolensk, am fost hirotonisit ca preot. Aşa s-a întâmplat!
Reporter: Cum l-aţi cunoscut pe părintele Tavrion?
Ieromonah Gavriil (Cetverov): Foarte simplu! Pe mine una două m-au pus la Sf. Maslu, eu am stat la Sf Maslu, doar ce m-au pus şi eu nu am vrut, dar el instantaneu mi-a dat în mână lumânarea şi am rămas la Sf. Maslu şi de atunci nimeni nu m-a mai putut ţine departe de părintele. Mergeam la el mereu. Şi altceva nimic nu am vrut.
Reporter: Vă trăgea inima acolo?
Ieromonah Gavriil (Cetverov):Foarte tare, chiar le spuneam la muncă, eu proiectam cu mintea, dar inima mea era la Tavrion în mănăstire. Foarte tare mă trăgea inima să merg la el. Odată i-am spus: „Părinte, roagă-te pentru mine!”. El mi-a răspuns: ”Mihail şi aşa mă rog pentru tine zi şi noapte!” Aşa mi-a spus: „Mă rog pentru tine zi şi noapte”. Am ţinut minte asta şi mereu simţeam evlavie faţă de părintele Tavrion şi am ştiut dintotdeauna că este un mare duhovnic. Dacă nu era el, probabil, că nu aş fi crezut cu atâta putere şi probabil, nici nu aş fi fost preot.
Reporter: De cine era apropiat dintre ceilalţi duhovnici?
Ieromonah Gavriil (Cetverov):Ştiu că l-am văzut pe Serafim Teapocikin de la mănăstirea Belgorodsk, dar pe atunci eu eram un simplu enoriaş, aveam serviciu şi la mănăstire ajungeam doar duminica.
Am mai reţinut un episod, o femeie din Ural vroia să ajungă la el, s-a pornit de 3 sau 4 ori, dar tot timpul apărea câte un impediment şi tot nu ajungea. Până la urmă a venit la el şi după aceea mi-a povestit mie cum a întâmpinat-o părintele Tavrion. El a întrebat-o: „Nadejda, ai ajuns până la urmă?” Ea s-a mirat şi i-am răspuns: „Am ajuns, părinte, am ajuns”! „Mult timp ţi-a luat ca să vii”, i-a spus părintele şi a plecat. Ea a rămas fără grai, pentru că venise pentru prima dată la mănăstire şi nu povestise nimănui că avusese mai multe încercări să ajungă la mănăstire. Când am auzit prima dată acest caz, nu i-am dat crezare, dar la înmormântarea părintelui, Nadejda însăşi mi-a povestit toată această întâmplare.
Alexandra Petrova: Am ajuns pentru prima dată la părintele Tavrion la 32 de ani, încă eram tânără şi nu ştiam cum să cer binecuvântare, nici nu ştiam bine cum îl cheamă, confundam Tavrion cu alt nume care începea cu aceeaşi literă. Părintele a ieşit din biserică, toţi l-au înconjurat pentru binecuvântare, eu stăteam deoparte şi încercam să îmi amintesc cum să mă adresez şi el mi-a spus: Mă numesc arhimandritul Tavrion, ţine minte numele meu. Au trecut 2 săptămâni şi iarăşi am simţit nevoia să merg la mănăstire. La serviciu am povestit despre părintele, despre mănăstire şi am început să merg la mănăstire şi am mers acolo 10 ani, cât timp a fost în viaţă părintele Tavrion. Îi spuneam lui problemele pe care nu le puteam rezolva, îi ceream sfaturi şi el mă ajuta.
Maria Tihonovici: Am aflat despre părintele de la Alexandra. Ea m-a dus acolo prima dată şi de atunci aproape în fiecare duminică mergeam la părintele. Mi-era foarte greu pe atunci, eram singură cu doi copii, lucram la un sanatoriu, tot timpul simţeam cum mă apasă greutăţile, dar când mergeam la el simţeam cum mi se iau greutăţile de pe suflet. Nici nu apucam să îi spun ce probleme am, doar mă gândeam la el, iar el îmi şi spunea ce să fac. El îmi spunea şi ce mă frământă şi cum să procedez. Nu aveam unde să locuiesc, şi el mi-a spus că imediat după ce mă întorc de la mănăstire, să merg să depun cerere să mi se repartizeze şi mie un apartament. Eu i-am relatat că repartizările s-au făcut deja şi nu mai rămăsese nimic disponibil, dar părintele mi-a spus să merg oricum să cer. „Du-te şi cere”, mi-a spus, „eu stau în spatele tău”. M-am dus acolo, dar mi s-a spus să plec, că apartamentele sunt repartizate, doar etajele nu s-au stabilit. Eu am spus că am venit să mă bucur pentru alţii, deoarece locuiesc de atâta timp la cămin. Sunt singură cu doi copii şi mie mi-e greu. Am primit mereu refuzuri, dar eu îmi aminteam mereu că părintele mă susţine. Am mai fost şi după 2 săptămâni, iarăşi au refuzat să îmi dea şi mie, dar părintele stătea în spatele meu. Până la urmă mi-au repartizat şi mie un apartament. Părintele era… nu am cuvinte să spun…pentru mine a reprezentat cu adevărat o gură de aer. Nu vroiam să merg nicăieri în altă parte. Nu voiam la nici o biserică aici, în Lepino, doar acolo vroiam să merg. Dimineaţa după ce mă trezeam, o rugam pe Alexandra să mergem la mănăstire.
Konstantina Nichiforova: Într-o duminică, după muncile câmpului, după cosit, eram obosită şi le-am spus copiilor să meargă singuri la mănăstire, pentru că vroiam să rămân să mă odihnesc. A venit Slava, mezinul meu şi m-a rugat să mergem, mi-a spus că nu putem trăi fără Dumnezeu, că mă voi odihni după ce vom ajunge acolo, iar ei vor merge la biserică. Eu am spus că dacă mă lasă Lida, o să mergem, ea mă înlocuia. Am ajuns acolo şi nu mai erau locuri unde să ne cazăm, părintele a ieşit din chilie, m-a văzut, a luat cheile. Nu mai erau locuri unde să dormi. ”Haide Konstantina după mine”, dacă aşa a spus, eu mă duc după părinte. El s-a dus, a deschis cămara, şi-a pus pe umeri o pernă şi o plapumă. Şi zice:„Unde te-ai dus Konstantina” Eu am spus: „Părinte, eu aici stau” iar mie nimic nu îmi spune, nu îmi dă nimic. A închis cămara şi am plecat. Eu merg după el. M-a dus într-o căsuţa a pus plapuma pe jos, perna, m-a binecuvântat şi mi-a spus să mă odihnesc, m-a acoperit cu plapuma şi le-a spus copiilor să nu facă gălăgie cât mă odihnesc. Eu m-am culcat şi nu am ştiut unde m-am culcat. Părintele a făcut patul şi a adus perna, m-a binecuvântat şi încă m-a acoperit cu plapuma. Şi zice:„Mama se v-a odihni” şi m-am şi trezit la începutul slujbei. Aşa era el, părintele stareţ! Avea nişte rugăciuni atât de puternice că nu mai simţeai nici oboseala. Când a murit soţul meu, fiul mai mare avea 8 ani, iar cel mic avea 5 ani, Părintele ne-a întâmpinat, a binecuvântat atâtea icoane, ei se împărtăşesc iar eu nici cum nu pot. Când mă apropii parcă îmi este frică de Tavrion, iar după ce m-am împărtăşit la el, eu nu am ştiut ce a făcut el cu mine. De parcă nu mergeam cu picioarele pe podea aşa m-am împărtăşit.
Reporter: Atunci aţi fost pentru prima dată la părintele?
Konstantina Nichiforova: Da, pentru prima dată. Şi de atunci numai la mănăstire am fost. În fiecare duminică, oricât aş fi fost de obosită mergeam la mănăstire.
Călugăriţa Olimpiada (Ius): Mulţumesc Domnului că mi-a dat ocazia să lucrez cu acest mare duhovnic, făcător de minuni, părintele Tavrion. Eu am lucrat cu el vreo 2 ani din 1974. Eu am venit la mănăstire exact în săptămâna dinainte de Paşte. Când am intrat pentru prima dată în biserică am fost impresionată de frumuseţea şi splendoarea bisericii şi am exclamat în sinea mea ”Ce mult îl iubeşte pe Dumnezeu!” Părintele a ieşit la predică şi spune: „Cum să nu-l iubesc?! şi a adus câteva exemple din viaţa sa chinuită, cum a fost scos de sub gheaţă, cum muncind la canalul Belomor se ruga Domnului să fie luat, pentru că nu mai avea puteri şi aşa mai departe. Eu auzisem dinainte ce puteri avea părintele, dar acum m-am convins singură. Eu nu am venit pentru mult timp şi trebuia să plec iar problemele nu le-am rezolvat. În timpul slujbei în loc să mă rog, îmi făceam griji că nu am reuşit să întreb ce aveam de întrebat, la care părintele spune cu voce tare: „Nimeni nu a plecat de la noi fără să fie consolat”. Şi aşa m-am liniştit.
Arhimandritul Petr (Kucer):A fost iubit şi respectat de întreg poporul ortodox rus. Şi nu doar de popor, ci de păstorii bisericii. Veneau adesea la el să discute acolo arhiereii, veneau des. Nu mai spun câţi preoţi veneau tot timpul acolo. A fost la el mitropolitul bisericii georgiene, Zinovi, colegul său din mănăstirea Glinskaia, a mai fost vizitat de faţă cu mine de mitropolitul de Argentina, Platon, care pe atunci era arhiepiscop, răposatul Serafim Tulski, care pe atunci era arhimandrit, a fost Iuvenali, mitropolit al Moscovei. În august 1975 în Riga, Iuvenali, mitropolit de Kursk a venit după binecuvântarea părintelui Tavrion, protoiereul Korneliu, actualul mitropolit de Talin. Foarte mulţi oameni au venit, inclusiv să se închine la mormântul părintelui. Practic mănăstirea a devenit cunoscută datorită părintelui Tavrion, de altfel nimeni nu ar fi ştiut nimic despre această mănăstire.
Reporter:Era o persoană foarte generoasă şi nu dormea, cum fac mulţi în ziua de azi, se încuie în chilii şi nu vor să ştie nimic mai mult. Părintele Tavrion deţinea o bibliotecă impresionantă, îl interesa ce se întâmplă în jurul său, avea abonamente la ziare şi reviste, asculta câteodată radioul. Tensiunile erau mai mari decât în lagăre şi nu doar din auzite, de la foşti condamnaţi şi în mod real părintele observa noile timpuri de restrişte impuse de Hruşciov. Bolşevicii au rămas bolşevici, de aceea părintele era mereu pregătit să fie luat în lagăre şi să îşi ducă până la capăt ultima cruce.
Reporter: Părinte, aţi amintit că patriarhul Alexei îl cunoştea pe părintele Tavrion, de unde îl cunoştea, în ce circumstanţe s-au întâlnit?
Arhimandritul Petr (Kucer): Cum să nu fie cunoscut un astfel de om sfânt. Oare se poate ascunde o astfel de lumină ca părintele Tavrion? Alexei îl ştia foarte bine pe părintele Tavrion! Se spune că Patriarhul Alexei I vroia să îi propună rangul de episcop, dar toţi cei din puterea sovietică de atunci au fost împotrivă şi nu au permis să fie făcut episcop.
Reporter: Care a fost motivul, părinte?
Arhimandritul Petr (Kucer):Pentru că era un păstor cu râvnă, avea o credinţă prea mare şi era antisovietic, împotriva revoluţiei. Revoluţia avea o ideologie anticreştină, iar Tavrion întotdeauna a fost un militant al ortodoxiei. Aşa că puterea sovietică nu avea cum să fie de acord cu numirea sa. Pentru puterea sovietică părintele Tavrion a fost duşmanul numărul 1, desigur nici părintele nu avea o părere mai bună despre cei care l-au ţinut prin lagăre 21 de ani.
KonstantinaNichiforova:: A fost turnat de mai multe ori, a fost acuzat de avariţie şi materialism, întrucât primea transferuri de bani şi donaţii din toată ţara. Sumele de bani erau enorm de mari, de aceea era urmărit zi şi noapte, dar nici nu se putea altfel întâmpla cu un om care a fost condamnat de trei ori pentru desfăşurarea de activităţi antisovietice. Acest antisovietic hrănea nu numai nevoiaşii şi oamenii sărmani, ci şi trimitea bani tuturor eparhiilor din ţările baltice. Dădea bani când ajungeau la ananghie şi până şi preşedinţilor de colhozuri şi sovhozuri din partea locului.
Reporter: În cartea despre părintele Tavrion scrie că până şi unele surori nu permiteau părintelui Tavrion să aşeze viaţa monahală de la mănăstire.
Arhimandritul Petr (Kucer): Da, dar nu toate surorile. Dar exista un mic grup de persoane care se împotriveau, dar unde nu sunt astfel de oameni? Este ceva de neocolit când este vorba de oameni ca părintele Tavrion. Permanent vor exista astfel de oameni. Probabil ar fi fost ceva anormal dacă nu ar fi existat. Ele şi la slujbă strigau împotriva lui, luptau împotriva lui.
Călugăriţa Olimpiada (Ius):Existau presiuni din partea călugăriţelor de la mănăstire. Pe acele timpuri existau turnători. Eu citeam în strană şi o soră a stins lumina. Eu mă gândesc, cum să spun părintelui, este în altar, dar el a ieşit se uită în direcţia aceea şi spune: „Nu ne e frică de voi, chiar dacă sunteţi agenţi, noi ne rugăm lui Dumnezeu”. Eu încă nu am reuşit să spun ca ea asta a făcut. Eu m-am bucurat şi am simţit putere să nu îmi fie frică de nimeni.
Konstantina Nichiforova: El când intră în biserică cânta de la început. Când intra în biserică, toţi îl aşteptau, biserica era plină de oameni. Cum intra stareţul începea: „Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine Născătoare de Dumnezeu…” Şi toată biserica cânta:„ Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii…” Apoi se închina la icoana din mijloc, se întorcea şi se uita la toţi enoriaşii şi îi vedea pe cei care erau de la miliţie şi spunea: „Tu, tu şi tu ieşiţi din biserică. Sunteţi de la miliţie.”
Iereu Vladimir (Vilghert):Era obişnuit să trăiască în acea realitate. Toată viaţă a fost conştient şi vigilent, nu şi-a permis niciodată ceva în plus, dar totodată nu-i era frică de nimeni. În aceeaşi carte este descris cazul când a fost chemat la Moscova. El şi-a luat rămas bun de la toate surorile din mănăstire, fiind pregătit să fie dus din nou în lagăre, acolo unde şi-a petrecut tinereţea şi toată viaţa sa de om matur. Era mereu pregătit şi spunea des acest lucru. Nu credea că ideologia comunistă se poate schimba, de aceea experienţa lagărelor l-a făcut să fie mereu pregătit să-şi ducă crucea până la capăt.
Călugăriţa Olimpiada (Ius): Nu i-a fost uşor. Uneori spunea că în carceră i-a fost mai uşor decât aici, în mănăstire. Numai Dumnezeu l-a ajutat să vadă, să înţeleagă şi să suporte toate astea. A fost un caz când părintele a cazat o femeie bolnavă într-o cămară, în care păstra straiele şi obiectele bisericeşti şi aceasta le-a tăiat pe toate sub formă de cruce şi steluţe. L-am văzut pe părinte întristat şi eu păcătoasa m-am gândit: „Mai bine părintele nu le-ar fi păstrat, ci le-ar fi împărţit şi atunci nu se mai întâmpla aşa”, iar el îmi răspunde imediat cu voce tare: „Şi tu gândeşti la fel ca ceilalţi? Dacă eu nu eram?”
KonstantinaNichiforova: Părintele a văzut cum veneau femeile la mănăstire, fiecare cu ce avea şi le-a spus: „Femeilor mironosiţe, voi îl căutaţi pe Hristos, iar Hristos vă caută pe voi”. Apoi a amintit şi în predică: „Noi nu primim niciun ajutor material, însă voi, din puţinul pe care îl aveţi, împărţiţi şi cu noi, asigurându-ne hrana, Dumnezeu să vă miluiască pentru bunătate şi vrednicie!”
Călugăriţa Olimpiada (Ius): Veneau la mănăstire multe telegrame, scrisori şi colete. Ţin minte înainte de un Paşte au venit deodată 60 de colete. Eu trebuia să le deschid, să mă uit peste ele şi să răspund. Şi ştiţi ce era interesant? Dacă primeam astăzi scrisoare, mâine trebuia neapărat să merg la poştă să pun scrisoarea cu răspunsul. Pentru cine trebuia să te rogi, îi dau la părintele, el semnează iar spre dimineaţă Vilga, deja răposată, ducea această poştă.
Reporter: Părinte, aţi fost la părintele Tavrion în chilie?
Da, am fost.
Reporter: Aţi remarcat ceva deosebit la el?
Arhimandritul Petr (Kucer): da, simplitatea. O simplitate evanghelică părinte! Nici măcar nu avea foarte multe icoane. Nu avea prea multă mobilă, totul era foarte simplu. Şi vreau să vă spun că l-am văzut ani la rând în acelaşi anteriu.
Călugăriţa Olimpiada (Ius): El primea multe lucruri, cămăşi, ciorapi, dar l-am auzit cum cerea unei maici să îi cârpească cămaşa. Putea să schimbe 2, 3 cămăşi pe zi, dar el tot purta cămaşa sa veche. Părintele nu era lacom şi vă dau următorul exemplu: a venit o femeie şi mi-a dat 3 ruble pentru pomenirea timp de 40 de zile în biserică, dar la noi de obicei se luau 5 ruble. Eu i-am spus părintelui, iar el îmi spune: „Ia bani pe care ţi i-a dat, la noi nu este ca la magazin.” În plus, el se ruga foarte mult şi fără niciun ban, nu lua bani de exemplu la pomenirea de un an, de 10 ani.
Maria Tihonovici:Pe atunci nu prea aveam bani şi am împrumutat de la cineva 10 ruble să am să plătesc drumul până la biserică, dar m-a adus cineva la mănăstire gratis şi atunci i-am întins banii părintelui la care mi-a spus: ”Uite, ai împrumutat bani şi mi-i dai mie, eu trebuie să îţi dau, nu tu mie”
HioniaNikiforova: Odată încercam să modific veşmintele pentru părintele Tavrion şi ceva nu îmi ieşea şi noaptea părintele a venit la mine în vis şi mi-a arătat cum să le modific să iasă bine. Dimineaţa m-am trezit şi am modificat veşmintele aşa cum mi-a arătat el. Au fost întâmplări şi din acestea.
Konstantina Nichiforova: Duhovnic ca el nu a fost şi nici nu va mai fi. El mergea în fiecare zi în trapeză şi binecuvânta mâncarea. Chiar dădea indicaţii maicii de la bucătărie cum să facă mâncarea mai gustoasă, acolo puneţi ceapă mai multă acolo altceva, adică vedea şi ce este în oală. Mâncarea era mereu gustoasă şi bună la el. Eu câteodată veneam tare obosită, el se uita la mine şi îmi turna câte un pahar de apă, îl binecuvânta şi mi-l dădea.
Alexandra Petrova:Părintele hrănea pe toţi care veneau la el. Avea întotdeauna trei feluri de mâncare şi îi hrănea pe toţi.
KonstantinaNichiforova: Vin pelerinii, iar aici monahiile au găsit un cuib de rândunică la intrarea în biserică, la perete. Peretele era neted. S-au dus după stareţ, ce e de făcut. Căci ea deja a făcut cuibul care avea deja ouă. Deja trebuia să mergi în biserică şi poate trebuie să desfiinţezi cuibul. S-au dus după stareţ, el a venit şi spune: „ Să îl desfiinţăm ştim. Tu gândeşte-te ce fel de fiinţă, cu un cioc atât de mic. Poţi să faci tu maică? Trebuie să găseşti locul, argilă corespunzătoare, să o umezeşti. Şi uită-te cum a făcut-o, într-o jumătate de zi. Nu…, lasă cuibul să rămână. Câtă muncă a depus, a făcut aşa frumuseţe. Fă tu maică aşa căsuţă, cuib. Ea aşa mică şi cioc aşa micuţ.” Îi era milă de fiecare păsărică, pe toţi oamenii în special pe copii, considera că sunt ca nişte flori. Veneau copiii mei, venea Vladimir, cel care acum este preot şi maica îi ducea la părintele, iar el iubea să vorbească cu ei, spunea că se simte ca printre flori.
Călugăriţa Olimpiada (Ius):Şi copii îl iubeau pe părintele, deoarece el întotdeauna avea pentru ei ceva dulce. Îl iubeau pe părinte şi cei care aveau probleme cu băutura, pentru că el special îmi lăsa bani şi eu le dădeam dacă îmi cereau. Când părintele a plecat de printre noi, l-au jelit foarte tare, pentru că părintele le dădea 3 ruble, le ţinea morală şi le dădea binecuvântare, la fel ca Ioan Krestaţki ştia ce şi cum. De aceea oamenii au plâns mult după el. Părintele nu făcea deosebire între oameni, dacă erau ortodocşi sau neortodocşi, dacă i se adresau cu vreo problemă, el încerca să îi ajute ca şi Hristos.
Arhimandritul Petr (Kucer): În plus, el nu se plângea niciodată şi nici nu judeca pe nimeni. Dacă era nevoie, el spunea în faţă ce avea de spus şi asta nu înseamnă să judeci pe cineva şi să demaşti pe cineva. Era ceva corect şi părintele avea dreptul să facă asta, întrucât era păstor şi om sfânt. El avea o atitudine corectă faţă de stareţă şi chiar cerea iertare de la egumenă dacă se întâmpla ceva dar erau mărunţişuri. Da, chiar şi pentru mărunţişuri el cerea iertare. Nu se mândrea că este atât de mare. Iubea maicile, de sărbători invita maicile bătrâne la el în chilie şi beau ceai împreună. Când venea cineva la el la mănăstire niciodată nu pleca fără un mic cadou. Fiecăruia găsea să îi dea ceva, preoţilor dădea bani pentru biserică, enoriaşilor bani de drum, copiilor o ciocolată. El avea pentru că şi i se trimitea mult. El dădea, făcea milostenie, aşa era el! Oare aceasta nu este dovadă de profunzime a iubirii pe care o purta oamenilor? El este noul Filaret rus al milosteniei! Era şi aspru, dar şi asprimea este o dovadă a iubirii. Nu trebuie să fii indulgent cu propriile slăbiciuni! Dar era aspru, lovea cu cuvântul, dar imediat venea şi cu vorba dulce, să panseze rănile prin bunătate şi milă.
Călugăriţa Olimpiada (Ius): Părintele începea slujba la ora 6 dimineaţă şi îi ruga pe credincioşi să nu vină înainte de proscomidie. El spune: „Fie-vă milă de picioarele voastre. Liturghia trebuie să dea energie. Pomenirile el le făcea nu după liturghie, ci înainte de liturghie”. Considera că liturghia este încununarea tuturor slujbelor care se săvârşesc în biserică. „La liturghie te împărtăşeşti cu Hristos şi poţi continua să discuţi cu el şi să ceri ce ai nevoie. dacă nu ai linişte în chilie, mergeţi să vă plimbaţi prin pădurice şi cereţi lui Dumnezeu tot ce vă trebuie”.
Arhimandritul Petr (Kucer): Zilnic slujea toate slujbele pe care trebuia să le facă, fără să le scurteze, doar cu câteva luni înainte de moarte nu a mai putut să slujească.
Iereu Vladimir (Vilghert):Despre părintele Ioan Kronştatski au fost scrise multe cărţi şi una dintre ele se numeşte ”Cerul pe pământ”. Despre slujba pe care o ţinea părintele Tavrion se poate spune acelaşi lucru, şi el ţinea o slujbă divină. Despre asta a spus şi singur de multe ori. Slujba începe cu „Binecuvântată este Împărăţia Tatălui şi-a Fiului şi a Sfântului Duh”. Părintele Tavrion ne indica că ne aflăm în Împărăţia Tatălui ceresc şi ce poate fi mai bine decât să fim acolo. Am ajuns la Împărăţia Cerului, acolo unde ne dorim să ajungem şi spre asta se orientează întreaga noastră viaţă creştinească. El nu considera că face o meserie sau o obligaţie, pentru el slujba reprezenta însăşi viaţa sa dedicată slujirii lui Hristos. El nu îşi imagina viaţa sa fără să facă în fiecare zi slujbă, fără împărtăşanie. Timp de 50 de ani el în fiecare zi a slujit şi pentru el era la fel de natural ca aerul şi asta se simţea. Pentru el era ceva uşor, poate doar pentru noi păcătoşii câteodată devine un jug prea greu.
Reporter: Părintele Tavrion a fost un om al liturghiei cu ea a şi murit. S-a păstrat antiminsul care i-a fost dat de mucenicul Pavlin. Prevăzând arestarea, vlădica Pavlin i-a binecuvântat antiminsul cu inscripţia „Oriunde ar fi”, această inscripţie îi permitea să slujească oriunde. Şi părintele Tavrion slujea în fiecare zi, în barăci, în bordei, în carceră, în loc de potir folosea o cutie de conserve. Slujea dis-de-dimineaţă, pentru el Hristos însemna Liturghia. Pe Liturghie se ţine o lume întreagă, iar lagărele l-au ajutat să devină orb pentru lumea aceasta şi să îl vadă doar pe Hristos.
Konstantina Nichiforova: Nimeni nu făcea aşa slujbă cum făcea el! Nu pot să îţi povestesc. Stăteam şi plângeam încontinuu la fiecare slujbă.
Alexandra Petrova: La slujbele lui chiar dacă veneai cu sufletul împietrit nu se putea să nu plângi. La slujbele lui toţi oamenii din biserică plângeau în hohote. Era cu totul uimitor, toţi, toţi plângeau! Sunt slujbe la care plâng oamenii, dar câte unul, doi, la el plângea toată biserica.
Maria Tihonovici:Făcea slujbe în fiecare zi şi dimineaţa şi seara, iar între slujbe primea oameni, pelerinii, fiecăruia îi făcea câte o bucurie, dădea câte o iconiţă, pentru fiecare găsea câte o vorbă de învăţătură, câte o povaţă.
KonstantinaNichiforova: El spunea că trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu simplu. Noi cântam în strană la fel cum cântăm cupletele, iar el a ieşit din altar şi chiar era una, el a ştiut că a cântat pricesne, s-a uitat şi a spus: „Astea nu sunt pricesne” ne-a dat tonul cum să cântăm.
Arhimandritul Petr (Kucer): Am venit la el în ziua a 3-a de Crăciun în 1977, era o iarnă rusească adevărată la mănăstire cu zăpadă şi ger. O iarnă aşa cum trebuie să fie de Crăciun. L-a ajutat să ţină slujba şi în timp ce el se ruga de sănătate, eu stând în dreapta lui în altar, mi-am dorit în sinea mea întotdeauna să slujesc cu el. Mi-am dorit asta din tot sufletul şi din toată inima. Eu eram pe atunci al doilea preot la biserica Vdovopilsa, într-o biserică enormă, acolo unde părintele Tavrion a slujit în timpul Primului Război Mondial înainte de revoluţie, când era soldat ţarist. Şi ce credeţi încheie rugăciunea, se întoarce spre mine şi spune: „Slujeşte unde eşti acum, şi acolo tot cu har este!” E o dovadă de necontestat că acest mare luminător al ortodoxiei a avut darul clarviziunii.
KonstantinaNichiforova: Odată după ce s-a încheiat slujba a venit la el o femeie şi i-a spus că are binecuvântare să vină la el, pentru că trebuie să i se citească. Părintele s-a uitat la ea i i-a spus: „Aveţi credinţă puternică în citit, dar în Hristos nu aveţi, cine are putere mai mare decât Hristos? Stai o săptămână şi vei fi citită”
Predica arhimandritului Tavrion: Domnul ne cheamă mereu. Care este răspunsul vostru? Vă gândiţi la sufletul vostru nemuritor, doriţi să aveţi o viaţă plăcută lui Dumnezeu? Moartea ne aşteaptă şi este tot mai aproape. Fiecare trebuie să ştie şi să fie conştient că prezenţa noastră pe pământ este temporară şi fiecare trebuie să devină mai puternic în credinţă şi să iasă încurajat. Aşa să ne ajute Dumnezeu. Dacă credeţi şi iubiţi veţi veni întru Domnul, dacă vreţi să trăiţi aşa cum vreţi voi sau cum spun alţii, aveţi libertatea să o faceţi. Noi vi-l aducem pe Hristos care a spus că trupul şi sângele lui vă vor izbăvi de păcate.
Călugăriţa Olimpiada (Ius): La noi veneau mulţi tineri care şi aduceau copii să îi împărtăşească. Părintele spunea că cel care primeşte împărtăşania se împarte asupra întregii familii. Dacă îşi aduc copii să îi împărtăşească înseamnă că aduce harul ce se răsfrânge asupra acelei familii. Mulţi, mulţi tineri cu copii veneau la el.
Reporter: Părintele nu făcea compromisuri şi era curajos. Acest curaj s-a manifestat în special după ce a stat în lagăre. Mulţi dintre cei care au fost în lagăre au fost măcinaţi de sistem, el nu, el s-a întors mai puternic. Pe părintele Tavrion lagărele l-au călit, scrisorile sale trimise din perioada arestului denotă un triumf al mărturisirii, un spirit de apostol, pentru că prigonirile puterii însemnau de fapt incapacitatea lor de a schimba omul. Ei nu aveau putere asupra sufletului omului. Cel care nu era învins, care îşi păstra voinţa devenea adamant. Adamant a devenit şi părintele Tavrion.
Arhimandritul Petr (Kucer): Pentru mine părintele Tavrion şi în ziua de astăzi are o autoritate de necontestat. Cred că nu doar eu, ci şi mulţi oameni care l-au cunoscut pe părintele Tavrion, consideră că părintele Tavrion trebuie să devină sfânt. Întrucât a fost un susţinător al credinţei şi pentru asta a stat închis. Eu când cunosc un om îi simt spiritul şi simt cum este, nu e nevoie să îmi spui în cuvinte. Duhul părintelui era ca un învăţător pentru mine. El prin spiritul său inspira respect şi dragoste, şi mereu te făcea atent să nu spui ceva ce nu trebuie. Prin spiritul său el impunea disciplină interlocutorului. Ca şi cum am sta în faţa unui înger. Cum am sta înaintea îngerului? Cu respect şi neîndrăznind să ridicăm ochii, da? Aşa stăteam eu lângă Tavrion. Eu despre mine vorbesc.
Călugăriţa Olimpiada (Ius): Uneori era greu să fii mereu lângă părintele, pentru că îţi era frică nu carecumva să gândeşti ceva de rău pentru că el ştia tot.
Arhimandritul Petr (Kucer): Nici nu te puteai gândi la nimic pentru că era clarvăzător, citea gândurile. El ne ţinea în nişte mănuşi de fier, nici în gânduri nu puteai să greşeşti când erai cu el.
Reporter: L-aţi văzut când se ruga? Cum era când se ruga?
KonstantinaNichiforova: Cum să nu? Era ca un înger! Nici nu te puteai uita la el în ochi, ştia tot! Şi surorii mele i-a spus: ”Iadviga, pe afară înfloreşti, înăuntru te ofileşti”. Ea atunci era bolnavă. Ştia tot.
Călugăriţa Olimpiada (Ius): O bătrână a venit o dată şi a adus mănăstirii o sumă mare de bani. Părintele mi-a spus să îi dau o chitanţă de mână. Eu m-am mirat, de ce să îi dau chitanţă, dacă ea a venit şi de bună voie a donat mănăstirii. Şi am scris. A doua zi bătrâna s-a întors şi a cerut înapoi jumătate din suma pe care o donase. Părintele a ştiut dinainte. A fost un caz când o femeie se plângea de dureri de cap, părintele nu a răspuns nimic şi a intrat în chilie. Ea continuă să se plângă, să se supere pe părinte pentru că nu era nici un ajutor pentru ea. El a ieşit din chilie, i-a adus nişte kvas, i-a pus mâna pe cap şi femeia a plecat. A doua zi a venit din nou să ne spună că nu o mai doare capul. A mai fost o întâmplare, a venit din Talin o doamnă, Alexandra, care era bolnavă, avea sângerări şi ea nu se putea apropia de Sf. Împărtăşanie. Eu am îndemnat-o să-i spună părintelui, ea i-a spus şi peste un an a venit la noi să ne mulţumească pentru că se vindecase. Odată părintele mi-a dat să citesc o scrisoare în care o femeie povestea despre boala de care suferea, cancer. Eu nu am înţeles de ce mi-a dat să citesc acea scrisoare plină de suferinţă, dar după aceea am înţeles. Părintele a plecat la cele veşnice, iar acea femeie încă trăieşte. Şi pe ea a vindecat-o părintele. Iar faptul că citea gânduri era ceva normal pentru părintele Tavrion.
Ieromonahul Gavriil (Cetverov): Omul gândeşte iar el dintr-o dată răspunde. Era o femeie Hionia, care venea mereu pe la părintele Tavrion şi el răspundea simplu la gândurile ei. Ea la un moment dat se gândea, oare ce să mai citesc, poate să îl citesc pe Dostoievski? părintele se întoarce către ea şi îi spune „Da, poţi să-l citeşti pe Dostoievski”.
Reporter: Asta se întâmpla în timpul predicii?
Ieromonahul Gavriil (Cetverov): Da, în timpul predicii.
Hionia Nikiforova: Când a spus despre Dostoievski e ca şi când m-ar fi arătat cu degetul. Şi parcă m-ar fi lovit în piept şi eu dintr-o dată mi-am revenit, poate fi aşa. Cum ştie el, atâta lume şi el de parcă m-ar fi lovit în piept, aşa. Era o astfel de stare.
KonstantinaNichiforova: Mi-a spus odată Konstantina, tu îl iubeşti pe Dumnezeu, dar el te iubeşte mai mult. La care eu mă gândesc, cum mă iubeşte dacă mi-a luat soţul? Iar părintele spune:„Nu, el alege văduvele pentru rugăciune. Nu ai de ce să îţi faci griji, Domnul te pomeneşte la fiecare liturghie, văduva şi orfanul.”
Arhimandritul Petr (Kucer): Avea o predică minunată, cu învăţături şi foarte interesantă. L-aş fi ascultat ore în şir cum predica.
Konstantina Nichiforova: În predică el spunea fiecăruia răspunsurile la problemele cu care veneau.
Călugăriţa Olimpiada (Ius): O femeie stătea lângă mine şi m-a atins pe umăr şi spune, părintele despre mine vorbeşte acum, despre mine.
Alexandra Petrova: Tot timpul aveam întrebări când mergeam la el şi mă gândeam ce îl voi întreba, dar e la predică îmi şi spunea răspunsurile. Era clar că pentru tine le spune.
Arhimandritul Petr (Kucer): El nu spunea pe nume, asta pentru Ivan, asta pentru Ştefan, ci el vorbea în biserică. Nu se uita la nimeni, dar fiecare ştia că despre el vorbea părintele. Ne indica greşelile şi normal că te simţeai ca pe tigaia încinsă.
Egumen Evgheni (Rumeanţev):Când ţinea predică, avea obiceiul să închidă ochii, se concentra şi îşi deschidea vederea interioară. Atunci când predica faţa îi era luminată şi chiar un pic rozalie ca de bebeluş. Uneori era şi tristă, atunci când demasca pe cineva. Ştia foarte clar cu cine să fie aspru şi cu cine milostiv. Au fost cazuri când veneau păcătoşi cu păcate mari şi părintele Tavrion arăta milă faţă de ei.
Alexandra Petrova: S-a întâmplat odată că o femeie de la mine de la serviciu, care avea probleme cu băutura, lucra ca şi contabilă, a venit beată din pauza de prânz, eu i-am scris raport şi i-a tăiat din salariu, după câteva zile am venit la biserică, iar părintele în timpul predicii spune: „Cu toţii suntem credincioşi, dar dacă omul a căzut, nu încercăm să-l ridicăm, ci îi scriem raport şi îi tăiem din salariu. Aşa credincioşi suntem noi oare?” Am ştiut imediat că este o piatră aruncată în curtea mea.
Predica: Fiecare minut din viaţa noastră, fiecare pas din viaţa noastră, ne apropie de întâlnirea cu Domnul. Dar ce îi vom aduce? Domnul ne-a dat o misiune, ne-a dat Duhul său cel Sfânt, ne-a dat se înţelege Sfânta Scriptură să fim atenţi şi să facem Voia sa. Trebuie să fim atenţi, dacă vom fi atenţi, ne vom aminti şi nu vom uita. Nu trebuie să ne acuzăm reciproc, tot ce se întâmplă cu noi este consecinţa cum ne-am trăit viaţa şi cum ne comportăm la chemarea pe care Dumnezeu ne-a dat-o la fiecare dintre noi. Preoţii strălucesc prin rugăciune, călugării se înfrumuseţează iar voi, enoriaşii străluciţi prin viaţa voastră de familie, creşteţi copii voştri sfinţi ca societatea să se bucure de ei şi voi să vă bucuraţi. Dar vedeţi cum faceţi voi? Foarte rău, nu sunteţi nici atenţi, nici râvnitori. De ce? Pentru că gândiţi voi, dar de fapt nu voi trebuie să gândiţi, ci trebuie doar să fiţi purtători ai minţii lui Hristos. Oare Dumnezeu nu ne ghidează, oare nu avem noi în istorie minuni? Cea mai mare minune este Evanghelia. Nu există un popor sau o limbă în care să nu existe Evanghelia, nu există o asemenea operă de artă, de literatură, sau arhitectură sau dreptcredincios care să nu se bazeze pe Sf. Evanghelie. Cine l-a făcut pe om? Cine i-a spus omului să fie frate, cine ne convinge să iertăm greşelile apropiaţilor. Ce carte din lume mai spune: Fiţi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru este. Prin voia Domnului există Universul şi Universul va veni în faţa lui. El a avut încredere în om şi i-a acordat încredere, nu i-a dat obligaţii ce şi cum să facă, nu, El a spus: Fii desăvârşit aşa cum Tatăl tău ceresc este desăvârşit. Ce bucurie este şi ce frumos este să spui copilului tău: Trăieşte cum am trăit eu, Tatăl tău! Cine poate nega provenienţa noastră de la Dumnezeu? Nimeni nu poate! Este timpul să ne naştem din nou, să ne schimbăm! De ce nu vrei să străluceşti, să fii frumos, să fii nemuritor? Nu vrei să te întâlneşti cu tatăl şi cu mama ta cu bucurie? Nu vrei să vii în faţa Domnului cu bucurie? Să ţinem minte şi să trăim după Voia Domnului. Amin!
Arhimandritul Petr (Kucer): El ţinea predici vii, nu din cărţi. Iar asta nu se poate compara cu nimic. El însuşi era un exemplu pentru ceilalţi.
Călugăriţa Olimpiada (Ius): El spunea că nu trebuie să povesteşti vorbe, ci să faci fapte!
Arhimandritul Petr (Kucer):Părintele Tavrion ţinea slujbe şi predici în fiecare zi şi foarte des, nu mai puţin de o dată pe săptămână săvârşea taina Sf. Maslu pentru pelerini. Sf. Maslu este taina pentru iertarea păcatelor şi de vindecare.
Reporter: Părinte, nu ştiţi de ce părintele Tavrion săvârşea slujba sf. Maslu atât de des? În tradiţia noastră Sf. Maslu se face o dată pe an., iar în tradiţia veche se făcea doar o dată în viaţă, la sfârşitul vieţii.
Arhimandritul Petr (Kucer): Eu cred că noi şi înaintaşii noştri suntem diferiţi. Ei erau sănătoşi din punct de vedere şi spiritual şi fizic Atunci se făcea Sf. Maslu doar înainte de moarte pentru iertarea păcatelor şi eliberarea sufletului pentru călătoria în Împărăţia Cerurilor, dar acum noi toţi suntem bolnavi spiritual şi fizic. Cât de mult a traumatizat acest secol XX fără Dumnezeu sufletele noastre!? După toate prin câte am trecut, credinţa a slăbit şi, odată cu ea, spiritul rugăciunii, de aceea este o necesitate stringentă de a face Sf. Maslu cât de des se poate pentru vindecare. Şi era nevoie ca oamenii să fie împărtăşiţi mai des. Părintele Tavrion a conştientizat perfect aceste necesităţi şi Mitropolitul Leonid l-a binecuvântat să săvârşească aceste taine. Oamenii aveau nevoie de ele. Secolul XX nu a fost ca secolul XV. A fost necesar pentru vindecarea oamenilor şi oamenii se vindecau!
Hionia Nikiforova: Am simţit o uşurare imensă după ce am primit taina Sf. Maslu. El de obicei slujea Sf. Maslu afară, era vară şi erau mereu prezenţi cam 200 de credincioşi.
Reporter: Şi cum se descurca cu 200 de persoane?
HioniaNikiforova: Poate au mai fost şi alţi preoţi prezenţi, dar nu ştiu de ce îmi amintesc doar despre părintele Tavrion.
KonstantinaNichiforova: De fiecare dată împărtăşea 180, 200 de credincioşi, îl ajutau 4 preoţi. Părintele Tavrion trecea pe la toţi şi îi ungea, apoi dădea următorului preot. De obicei, erau mulţi bătrâni şi bolnavi şi o femeie când trece părintele Tavrion să o miruiască striga că îi este frică de Tavrion, iar când treceau ceilalţi preoţi spunea că nu se teme de cei patru tunşi, doar de Tavrion îi este frică.
Reporter: Părinte, a făcut vreodată previziuni părintele Tavrion despre viitor. Ne-a avertizat despre timpurile în care trăim?
Arhimandritul Petr (Kucer): A vorbit despre asta, dar foarte rar şi reţinut. El punea accentul pe uşurarea şi eliberarea păcatelor, a neputinţelor enoriaşilor. Acest lucru era cel mai important pentru părintele Tavrion. Ceea ce era şi normal, oamenii de asta veneau să se cureţe de păcate. Oamenii ascultau predica, stăteau la Sf. Maslu, se spovedeau, discutau şi plecau ca noi. Pentru oameni era ca o eliberare, ca un purgatoriu spiritual.
KonstantinaNichiforova: A venit odată la el o femeie să se spovedească şi i-a spus că are o mare supărare. Şi el o întreabă: „ce supărare mare v-a a dus aici?” „Fiul mă goneşte din casă”. Părintele atunci a întrebat-o: „L-ai învăţat pe fiul tău Cuvântul lui Dumnezeu?” „Nu”, îi răspunde femeia, „Abia eu am început acum să mă rog.” „Îţi este bine”, îi spune părintele, „fiul tău te-a trezit, de acum te vei ruga şi pentru fiul tău şi pentru tine”. Şi s-a ridicat părintele de pe scaun şi a spus credincioşilor: „De ce credeţi că Dumnezeu a permis ca părinţii să fie goniţi din casele lor? Pentru că sufletul viu al fiului ştie că este pierdut şi atunci nu are nevoie de o mamă care nu se roagă pentru fiul ei”. S-a aşezat înapoi pe scăunel şi a continuat să o spovedească.
Alexandra Petrova: De multe ori ne spunea în faţă, că venim să ne spovedim că am mâncat un ou în post, dar nu mărturisim că ne-am educat copiii ca pe nişte animale.
Konstantina Nichiforova: A venit un preot pe la el şi îl întreabă părintele cum este parohia, dacă vin enoriaşii la slujbe. Preotul se plângea că vin puţini oameni la biserică, la vecernie vin vreo 8 oameni. Tavrion nu i-a spus nimic atunci, dar la predica de duminică a spus: „Păstorii dacă sunt păstori, oamenii vin singuri la ei, dar dacă te culci şi te trezeşti târziu vor pleca oamenii în altă parte, dar dacă vei pleca pe undeva în concediu pe la mare, vor pleca şi cei 8 pe care îi mai ai.” Preotul acela plângea, pentru că părintele despre el vorbea.
Alexandra Petrova: Adesea spunea părintele că preoţii pleacă în concedii, să se odihnească la mare, iar bisericile stau încuiate.
Călugăriţa Olimpiada (Ius): Se revolta mereu când era vorba de zile în care bisericile erau închise. Dacă în oraş este o singură biserică cum să o închizi pentru o zi, că este zi de curăţenie. Apoi era revoltat şi pe maicile care plecau în concediu. Spunea că nu se poate să plece în concediu din mănăstire în lume.
Reporter: Adică nu binecuvânta monahii să plece în concediu?
Călugăriţa Olimpiada (Ius): Nu, nu îi binecuvânta. Poate pe egumenă, dar în rest nu. Spunea: „Ce invenţie mai este şi asta, să te odihneşti de Dumnezeu?”
Alexandra Petrova: Veneau maicile la spovedanie şi se mărturiseau plângând. Multe dintre ele au venit la mănăstire la bătrâneţe, iar el le spunea: „Dacă o zi a trecut fără ca cineva să te înţepe, ziua ta a trecut degeaba. Monahul fără lacrimi, este ca soldatul fără arme. Este foarte bine să plângi, nu mai aşa devii monah adevărat prin lacrimi. Aşa că cei care te înţeapă, îţi spun lucruri neplăcute îţi fac bine, te modelează”.
Reporter: Părintele Tavrion a amintit despre viitorul mănăstirilor, despre cum vor fii viitorii monahi şi monahii, că nu va fi dragoste, nu se vor împărtăşi în fiecare zi. Deseori Părintele în predicile sale devoala păcatele clericilor şi a monahilor. Din cauza atitudinii formale faţă de Sf. Liturghie se va pierde sensul aducerii jertfei fără de sânge. Părintele ne-a avertizat despre scăderea evlaviei la oameni şi ne implora să respectăm poruncile Domnului.
KonstantinaNichiforova: Părintele Tavrion le spune monahiilor: „Vor fi şi oile, va fi şi ieslea, dar nu va fi nimeni în iesle.”
Alexandra Petrova: Părintele mai spunea că vor fi destule locuri de cazare la mănăstiri, dar vor fi goale. Acum s-au construit multe căsuţe pentru oaspeţi pe la mănăstiri, dar înainte nu erau şi veneau foarte mulţi pelerini din Rusia şi nu aveau unde să doarmă, dormeau afară sub copaci în şoproane. Nu era unde să te cazezi.
Konstantina Nichiforova: Acum nu mai sunt nici predici, nici împărtăşanie. Maicile nici nu se prea reţin prin biserică, mai bine merg să muncească. Eu când merg acolo mă doare sufletul, cum era când era părintele şi cum este acum. Maicile muncesc mult, au 40 de hectare de teren agricol care trebuie cultivat şi vin de la muncă şi rămân nemângâiate, fără împărtăşanie, fără predică.
Reporter: Părintele spunea că va veni acest timp?
Konstantina Nichiforova: Ştii cine spunea despre asta? Schimonahul Kosma. Când era pe moarte, noi plângeam după el şi el ne-a spus să nu plângem că vom mai avea un duhovnic mai bun decât el, dar să avem grijă de el pentru că va fi ultimul duhovnic, altul nu va mai fi.
Călugăriţa Olimpiada (Ius):A spus că va veni timpul şi vom căuta acasă mângâiere. Şi aşa este. dacă merg la biserică la Sf. Maslu, totul este atât de scurtat, că vin acasă şi citesc canoanele şi rugăciunile ca să completez. Am încercat să îi spun părintelui, care este tânăr, că scurtează mult slujba şi nu este bine, dar el nu vrea să asculte. Am venit, păcătoasa de mine, m-am plâns părintelui, încă când era, şi am cerut un sfat ce să fac şi mi-a spus să nu mai merg acolo.
Alexandra Petrova:Părintele te şi acuza, dar şi imediat te miluia.
Reporter: Era aspru?
Alexandra Petrova: Da, era aspru şi cu arhiereii, spunea că arhiereii ţin câini în chilii şi nu vom mai avea duhovnici mari. Mereu spunea: ”Trăiţi după cum scrie la Evanghelie”.
KonstantinaNichiforova: El la predică spunea:” Dumnezeu ne iubeşte şi vrea să ne miluiască, dar nu ne căim aşa cum ar trebui”. El spune că gândurile noastre sunt numai despre ce să mâncăm şi cum să trăim. Spunea că va fi atât de rău, că toată lumea se va căi în genunchi. Dumnezeu vrea să îi miluiască pe toţi, doar noi ne căim prost.
Alexandra Petrova: El a spus că Lituania va fi de sine stătătoare, dar nu pentru mult timp. Lituania nu va fi liberă. Părintele chiar a indicat data şi anul şi ziua când o să fie Latvia.
Călugăriţa Olimpiada (Ius): El deseori spunea: „Nici nu vă imaginaţi ce vă aşteaptă”, dar a spus că, nu ştiu de ce, dar în Lituania va fi puţin mai bine. A spus că tinerii trebuie să înveţe lituaniana, dar bătrânii nu au nevoie. Cine se gândea pe atunci că se va întâmpla aşa ceva şi va fi nevoie de lituaniană.
Konstantina Nichiforova: A spus că dacă veţi trăi, veţi fi sub o altă putere. Dar a spus să nu ne fie frică, pentru că vom fi respectaţi. Dacă ne vom ruga, vom fi respectaţi. Tuturor le spunea să nu lăsăm pământul, să ţinem de pământ, pentru că va fi atât de greu, că vom săpa cu lopata pământul şi vom trăi cu roadele lui. A spus că tot ce e din afară se va termina, dar nu ştim când. A spus că veţi cumpăra pâine de la magazin, dar a doua zi nu va mai fi pâine.
Reporter: Părinte, unde l-aţi văzut pe părintele Tavrion mergând prin aer, în biserică?
Ieromonahul Gavriil (Cetverov): În biserică în timpul slujbei de Înviere. El tot timpul se schimba în diferite veşminte, albe, galbene, albastre, maro, el tot timpul reuşea să se schimbe în timpul utreniei. L-am văzut în timp ce dădea cu cădelniţa. Chiar m-am mirat cum se poate mişca atât de repede prin mulţime. La un moment dat mulţimea s-a dat într-o parte şi am văzut că picioarele lui nu mai erau pe pământ, ci plutea.
Călugăriţa Olimpiada (Ius): În momentul în care era foarte bolnav, nu mai lucram cu el. Dar nici nu au mai lăsat pe nimeni să intre la el, motivând că aşa au spus doctorii. Eu m-am întâlnit cu doctoriţa şi am întrebat-o dacă este adevărat, iar ea a precizat că ar fi chiar recomandat să vină lumea pe la el. Înţelegeţi? Pe el cu o boală atât de grea încă l-au privat de dreptul la vizitatori. Era o fereastră deschisă şi oamenii treceau şi lor le-au spus: „voi o să mergeţi, părintele o să vă vadă şi se v-a ruga pentru voi.” Iar ei au luat şi au tras acea perdea. Eu m-am gândit că de la Sfântul Duh oricum nu există nici un fel de perdele. De aceea părintele întreba pe acea care îl îngrijea: „Cine este aici stăpânul?” Iar ea răspundea:„Dvs. părinte!” . Ea nu a înţeles că părintele a rămas izolat, încă o astfel de moarte a avut. Pentru mine a fost o mare bucurie şi milă arătată de Dumnezeu să lucrez cu un asemenea om. Ultima dată, când l-am văzut, deja nu se mai ridica şi am stat lângă el în genunchi şi atunci el a spus: Câtă durere este în lumea asta şi spusă şi nespusă! În acest timp o lacrimă mare i-a curs pe obraz.
Konstantina Nichiforova: Părintele venea la slujbă bolnav şi credea că noi nu observăm. Odată pe drum spre mănăstire, mă gândeam, cât de greu ne va fi că nu avem tată natural. Tatăl duhovnicesc se va duce. Ce vom face? Şi la o predică părintele îmi răspunde. El se adresa tuturor, dar ştiu că mie mi spunea: „Vei avea tată ceresc! Roagă-l pe el şi el te va ajuta în toate.”
Reporter: Ultima liturghie, părintele Tavrion a slujit-o pe 18 iulie de Sf. Treime şi nu a mai ieşit din chilie.
Călugăriţa Olimpiada (Ius): Când a slujit ultima Liturghie de Sf. Treime, Gheorghi l-a susţinut de braţ să iasă din biserică, după aceea am ieşit noi, pelerinii. În uşa bisericii el s-a întors către noi şi a spus: „Să fie Voia Ta!”
Maria Tihonovici: Şi la moartea sa tot el n-a strâns pe noi toţi copii săi duhovniceşti.
Reporter: Cum v-a adunat? V-a sunat ?
Maria Tihonovici:Nu, nu ne-a sunat, l-am visat. Eu eram în concediu la Minsk şi am visat că părintele mă cheamă la el.
Reporter: Părintele a trecut la cele veşnice pe 13 august 1978, la vârsta de 80 de ani la Mănăstirea Schimbarea la Faţă. Aici a fost înmormântat, lângă schiarhimandritul Kosma, care a fost duhovnicul mănăstirii înainte de el. A murit de cancer de stomac. La înmormântarea lui au venit foarte mulţi fii duhovniceşti pe care el i-a adunat. I-a adunat cu duhul aşa cum cei plăcuţi lui Dumnezeu au făcut, prin vedenii şi clarviziuni. Slujba de înmormântare a fost ţinută de vlădica Leonid, care îl cunoştea şi îl aprecia pe părintele încă de la eparhia din Iaroslav. Tot războiul vlădica Leonid a fost doctor de campanie şi se bucura în rândul episcopatului a înalţilor prelaţi şi a enoriaşilor de autoritate la fel de mare ca şi părintele Tavrion. El atât de mult l-a respectat pe părintele Tavrion, încât a lăsat scris să fie înmormântat împreună cu Tavrion.
Konstantina Nichiforova: Părintele nu vroia ca în timpul vieţii să se scrie despre el, spunea că doar după moartea sa. Mulţi au scris poezii despre părintele, ca de exemplu aceasta:
al nostru milostiv părinte
se duce la cele veşnice
s-a închis lumea celor sfinte
ochilor noştri nevrednici
se duce rugătorul nostru neîncetat
în casa cea frumoasă a lui Hristos
se duse mărturisitorul lui Hristos
purtătorul unei cruci grele
S-a dus marele făcător de minuni
marele duhovnic la Hristos
a plecat păstorul nostru
şi propovăduitorul cuvintelor Lui Dumnezeu
S-a dus acolo unde e bucurie
unde cântă îngerii mereu
unde Duhul Cel Sfânt îi luminează pe toţi
şi lacrimi amare nu se varsă
Iartă-ne mare făcător de minuni,
iartă-ne părinte duhovnicesc
Pentru harul pe care îl ai,
Iartă-ţi oile tale
Iartă-ne că în urma ta
mergem cu greu, pentru că cel rău
ne duce pe drumuri greşite
Dă-ne putere să ne luptăm cu răul,
uneşte-ne pe noi,
să nu râdă de noi vrăjmaşul
goneşte-l de la noi!
Acest băiat care a scris această poezie. L-a văzut într-o zi pe părintele care mergea la vecernie cum pluteşte prin aer. Părintele a observat că Domnul i-a deschis ochii şi i-a spus să nu spună nimănui şi abia după ce va pleca la cele veşnice are dezlegare să vorbească.
Ieromonahul Gavriil (Cetverov): Când a murit, crucea o aduceau din biserică. Ştiţi, o astfel de cruce. Iar crucea lui care se punea la mormânt era în serai. Eu am ştiut crucea, mie mi-a arătat Fiodor Ivanovici. Tot timpul am fost în preajmă, eu am văzut când a făcut-o. Trebuia să pui crucea, iar crucea nu era. Eu am alergat după crucea aceea, am adus-o, am pus-o, iar între timp ce eu am alergat după cruce, acolo din văzduh oamenii au văzut de parcă ar fi căzut un fel de stâlpi, portocalii diferiţi stâlpi care mergeau spre mormânt. Ei îmi povesteau, iar eu doar m-am gândit: „Of, părinte Tavrion, tuturor le-ai arătat, doar eu fugeam după cruce şi nici cum nu am putut să văd.” În ziua a noua am venit la panahide şi eu am venit special la mormânt, la panahidă. Mă ridic, mă uit, se desfăşoară panahida şi dintr-o dată văd cerul. Stâlpii cad direct pe mormânt. 7 sau câţi veneau, portocalii direct pe mormântul părintelui. Eu am strigat: „Uitaţi-vă, uitaţi-vă ce fel de stâlpi portocalii vin mereu pe mormânt.” S-a apropiat o femeie de mine şi spune: „Dacă tu vezi, atunci taci că altfel nu o să mai vezi.” Şi exact aşa a fost, doar a spus şi eu altul nu am mai văzut. Gata, ei nu au mai venit, gata. Vedeţi? Eu cred că este un mare duhovnic, de vreme ce s-au întâmplat toate acestea.
Arhimandritul Petr (Kucer): La mormântul părintelui Tavrion au venit să se închine cu evlavie arhierei. Chiar şi actualul Patriarh Alexei, în anii 80 a fost mitropolitul de Leningrad şi Talin, în 1979 a fost mitropolitul de Minsk, chiar îmi amintesc în ce lună a fost, în septembrie.
Reporter: Părinte, vreţi să spuneţi că şi după moartea sa, clericii şi arhiereii au continuat să vină la mormântul său?
Arhimandritul Petr (Kucer):Da, au venit, toţi au venit. Vă daţi seama ce autoritate şi influenţă avea?!
Maria Tihonovici: Pe data de 13, de ziua îngerilor, venim aici la mormântul părintelui şi toată noaptea cântăm, citim şi priveghem lângă mormântul lui. Desigur cei de acolo nu prea ne au la suflet, ne alungă de acolo, ne sting luminile. Nu ştiu de ce. Nu vreau să spun ceva rău despre ei, poate nu îl cunosc pe părintele. Nu vreau să spun ceva de rău, dar nu le place deloc că noi mergem să cântăm acolo. Tot timpul se uită la noi cu dispreţ. Odată a venit la noi o monahie că l-a visat pe părintele care i-ar fi dat multe cruciţe şi i-a spus să ni le împartă nouă, fiilor duhovniceşti. Monahia i-a spus părintelui că nu îi cunoaşte pe fiii duhovniceşti, iar el i-a răspuns că nu se poate să nu ne cunoască, deoarece cu toţii se află lângă mormântul său.
Călugăriţa Olimpiada (Ius): Vlădica îl respecta foarte tare pe părintele Tavrion.
Reporter: Vlădica l-a şi chemat să fie duhovnic la mănăstire.
Călugăriţa Olimpiada (Ius): Da, el l-a invitat. Iar după ce părintele a trecut la cele veşnice, întotdeauna făcea slujbe la mormântul părintelui Tavrion, în schimb actualul vlădică nu a făcut asta niciodată. Şi călugăriţelor le este frică să meargă la el la mormânt. Nu ştiu sigur dacă acum merg la el la mormânt. Părintele îl iubea şi îl respecta pe Sf. Ioan Gură de Aur şi mereu spunea că oamenilor le-a fost frică să meargă să i se închine 40 ani după moartea acestuia. Eu, păcătoasa, m-am gândit că părintele a spus despre el, pentru că au trecut aproape 30 ani, de când oamenilor le este frică să i se închine.
Reporter: Părinte, ce credeţi dumneavoastră, de ce biserica ortodoxă din Lituania a stabilit interdicţie de a se face slujbe de pomenire la mormântul lui? Cu ce i-a supărat părintele Tavrion pe mai-marii bisericii?
Arhimandritul Petr (Kucer):Nici până în ziua de azi nu am înţeles din partea cui vine această interdicţie.
Reporter: În mod concret, interdicţia vine din partea mitropolitului Alexandru.
Arhimandritul Petr (Kucer):Ce-ar fi să mergeţi să îl întrebaţi direct pe mitropolitul de Riga şi Lituania, Alexandru. Gândiţi-vă şi singuri, care ar putea să fie motivul dispreţuirii amintirii acestui mare luminător al bisericii!
Reporter: Părinte, eu cred că Părintele Tavrion, prin modul sfânt în care şi-a petrecut viaţa demască modul acestora de viaţă. Asta cred!
Arhimandritul Petr (Kucer):Da.
Călugăriţa Olimpiada (Ius): Într-o seară l-am visat pe părintele Tavrion, care purta o cruce foarte frumoasă şi împodobită şi părintele a spus: „Nici unul dintre ei nu are o astfel de cruce” şi a început să cânte Prochimenul: Cine este Dumnezeu, mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu Care faci minuni. Sunt mulţi oameni bolnavi, aici în localitate, care suferă, dar nu merg să se roage să se vindece la mormântul părintelui.
Maria Tihonovici:Şi acum părintele mă ajută! Nu demult m-am pornit spre mănăstire să mă rog la mormânt. La ora 7 seara am plecat din Lepovo, am ajuns în trei ore la Kalstomo, iar de acolo trebuia să fac autostopul pentru că mai aveam 20 de km şi nu puteam merge pe jos şi am început să mă rog:„Părinte, scumpule, ajută-mă să ajung la mănăstire!” Şi imediat s-a oprit o maşină, m-a dus până la mănăstire şi nici bani nu mi-a luat.
HioniaNikiforova: Într-o zi lucram în grădină şi din întâmplare mi-a intrat un mărăcine în ochi. M-am gândit că nu voi mai vedea niciodată. Am fost la medic, mi-a prescris un medicament, nişte picături, care însă nu erau de găsit la noi în raion. Nu am găsit să cumpăr medicamentul, am ajuns acasă şi am început să plâng şi să-l rog pe părintele Tavrion să mă ajute. „Părinte, ajută-mă, nu văd deloc.” Am luat fotografia părintelui Tavrion l-am pus la ochi şi dintr-o dată mi-a fulgerat ochiul şi am început să văd. Nu îmi venea să cred ce s-a întâmplat! Spuneam: „Doamne, eu chiar văd?” M-am apropiat de oglindă şi am realizat că văd ca înainte! Am avut o astfel de întâmplare şi s-a întâmplat după moartea sa!
KonstantinaNichiforova: Şi acum dacă ai o problemă te ajută! Mergi la mormânt şi se rezolvă, dar nu dintr-o dată, trebuie mai întâi să îţi deschizi sufletul. Eu am plâns şi m-am gândit la el şi el mi s-a arătat. Şi Vlădica a spus: „Dacă nu l-aţi pomenit pe părintele Tavrion într-o zi, atunci ziua ta a fost goală.” A spus: „Dacă vreţi să vă vindecaţi, mergeţi la mormântul părintelui Tavrion! Asta după ce părintele a murit! Dacă vreţi să fiţi pustnici, mergeţi la mormântul părintelui. Dacă tinerii vor să fie bine, să meargă la mormântul părintelui Tavrion!”
Maria Tihonovici:Şi acum părintele mă ajută! Am fost acolo şi l-am rugat să nu mă mai doară picioarele şi pe drumul de întoarcere picioarele nu mă mai dureau aşa de tare. Orice s-ar întâmpla, îl rog pe părintele şi el mă ajută. Deşi merg la mănăstire, nu prea intru la alţi preoţi de acolo. Eu merg să mă rog la mormântul părintelui Tavrion şi a mitropolitului Leonid. Vorbesc cu ei de parcă ar fi în viaţă, ca şi cum aş vorbi acum cu voi.
Protoiereul Ioan (Kalninşi): Printre arhiereii din Lituania au mai rămas martori care pot confirma sfinţenia părintelui Tavrion. Şi în viaţa mea a avut loc o întâmplare. Niciodată în viaţă nu l-am văzut pe părintele Tavrion, dar duhovnicul meu părintele Evgheni Rumeanţev era fiul duhovnicesc al părintelui Tavrion. În 1996 a murit soţia mea şi am venit la părintele duhovnic având multe întrebări, întrucât nu ştiam cum să trăiesc în continuare, fiind înconjurat de multe ispite. Unui om obişnuit cu viaţa de familie îi este greu să se obişnuiască cu viaţa monahală. Părintele Evgheni m-a lăsat să dorm la el în casa parohială din Mausk, iar noaptea am visat un vis interesant, de parcă el mă prezenta unui bătrân, slab şi cu barbă albă, pe care îl întreabă cu nedumerire ce să facă cu mine, iar bătrânul îi răspunse să nu fie îngrijorat, deoarece voi merge pe calea împărătească. Dimineaţa i-am povestit părintelui Evghenii visul, iar el s-a bucurat şi când i l-am descris pe bătrân, semăna întocmai cu fotografiile pe care mi le-a arătat părintele Evgheni cu părintele Tavrion. Când m-a hirotonisit mitropolitul Leonid în urmă cu 11 ani, am auzit numai de bine despre părintele Tavrion. Acum, cu părere de rău, s-a schimbat ceva, fie politica bisericii, fie viaţa bisericească, nu ştiu ce s-a schimbat, dar conducerea noastră actuală, nu susţine amintirile despre arhimandritul Tavrion. Nu doar că nu susţine, ci chiar anumiţi preoţi la care se află pârghiile puterii, vorbesc despre părintele Tavrion nu ca despre un mare duhovnic, ci ca despre un eretic. Desigur şi acest lucru se reflectă şi asupra fiilor duhovniceşti, pentru că dacă duhovnicul a fost eretic şi fiii duhovniceşti poartă pecetea ereziei. Acum se dă o luptă între creştinismul adevărat şi fariseism, aş spune.
Reporter: Dacă Domnul ne va ajuta, acest film, împreună cu cartea lui Vladimir Vilghert, Toată viaţa ca Paştele lui Hristos. Arhimandritul Tavrion (Batozski) poate va sluji ca material pentru canonizarea părintelui Tavrion. Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Arhimandritul Petr (Kucer):Nu vreau să spun ceva de rău despre cei care se opun canonizării părintelui Tavrion. Nu ştiu pe ce se bazează, dar este un lucru evident şi o caracteristică binecunoscută că a fost un păstor model, un monah minunat ş.a.m. D. Nu cunosc un alt păstor atât de râvnitor şi propovăduitor al credinţei şi a adevărului cum a fost părintele Tavrion. Au existat şi alţii, dar vorbesc acum de părintele Tavrion, nu ştiu cum se pot opune slăvirii unui asemenea om, care 21 de ani a propovăduit ortodoxia în lagărele comuniste şi nu s-a supus niciodată puterii. A fost un ostaş neînfricat şi curajos al lui Dumnezeu! Nu poate fi numit altfel decât străjerul lui Hristos! El se preocupa de fiii săi, îi demasca, îi îndrepta spre calea cea dreaptă. Păstor râvnitor şi susţinător al monahismului, milostiv, tată al tuturor ş.a.m. D. Nu ştiu cum poate cineva să se împotrivească! Dacă se împotrivesc înseamnă că sunt împotriva adevărului. Dacă părintele Tavrion nu este sfânt, atunci cine este sfânt? Care sunt dovezile pentru sfinţenia cuiva, dacă nu acestea? Spuneţi voi, părinţilor! Nu s-a răzvrătit, deşi a fost prigonit. Putea să se lase de toate, dar nu a făcut-o! A rămas credincios până la moarte bisericii mame! Dacă mi-ar propune cineva, chiar acum aş semna petiţia pentru canonizarea părintelui Tavrion. Dacă mi s-ar propune, chiar acum aş semna. A fost un om sfânt şi cu cea mai mare bucurie şi mulţumire mă gândesc la el. Mă bucur foarte mult că drumul meu s-a intersectat cu aceste patru persoane pe care i-am numit şi, în special,că l-am cunoscut pe părintele Tavrion.
Konstantina Nichiforova: Vlădica Leonid se adresa: ”Iubiţii mei enoriaşi! Hristos a înviat! Hristos a înviat! Dacă slujiţi ca nişte păstori, în jurul vostru totul va înflori şi poporul va merge acolo, dar dacă nu slujiţi ca nişte păstori, în jurul vostru totul se va usca şi poporul va pleca de acolo”. A spus tuturor: „Citiţi în fiecare zi Evanghelia, în fiecare zi citiţi evanghelia, fără evanghelie nu se poate obţine mântuire.”
Protoiereul Ioan (Kalninşi): Din amintiri, părintele Tavrion binecuvânta împărtăşirea frecventă cu Sf. Împărtăşanie. Cu părere de rău în zilele noastre, chiar şi mitropolitul Alexandru Kudreaşov, interzice să împărtăşeşti poporul de Paşte sau de Crăciun. De exemplu, noi preoţii slujim la mănăstire, iar poporul rămâne neîmpărtăşit şi de Paşti. În acest an am decis împreună cu preoţimea să nu dăm ascultare arhiereului nostru şi am binecuvântat să se împărtăşească toată lumea care s-a spovedit înainte. Desigur că a fost un caz extraordinar şi desigur am tras ponoasele în urma acestei decizii, dar probabil altfel nu se poate. Dacă vrei să lupţi pentru nişte valori spirituale, nu trebuie să asculţi întotdeauna de arhierei, ci să asculţi mai mult de Dumnezeu şi de marii duhovnici. Pentru că în timpurile noastre nu întotdeauna devin arhierei oameni care ar fi trebuit să devină arhierei. Noi ştim cu toţii acest lucru! Uneori îţi este şi ruşine să spui ce fel de oameni sunt hirotonisiţi ca arhierei.
Reporter: Este un semn? Ce fel de semn este şi cum se poate interpreta?
Protoiereul Ioan (Kalninşi):Este pur şi simplu o scădere a vieţii duhovniceşti. Lipsa vieţii duhovniceşti este înlocuită de lege. Şi cei care au în mână legea o folosesc şi când trebuie şi când nu trebuie, unde trebuie şi unde nu trebuie. Câteodată nici ei nu înţeleg ce fac.
Konstantina Nichiforova:
Părinţi, sfinţi părinţi,
slujitori ai lui Hristos
apropierii de Domnul
se opune deşertăciunea
Sunteţi păcătoşi şi ataşaţi de lume
cât timp vă aflaţi pe pământ
Sunteţi îngeri ai cerului
Pentru slujba din altar
Sunteţi înălţaţi,
sunteţi cărbuni încinşi în noaptea vieţii
Sunteţi binevestitorii păcii,
sunteţi ochiul lui Dumnezeu
Sunteţi fericiţii vestitori
că Hristos este viu printre noi
Sunteţi aleşii Domnului
Sunteţi din neam cu toţi sfinţii
Sunteţi sfătuitorii îngerilor
Păstrătorii focului
Voi săvârşiţi tainele
ce mântuiesc pe om
Sunteţi însoţitorii sufletelor
până la uşile mormântului
Veţi răspunde pentru fiecare suflet
şi Însuşi Dumnezeu vă va judeca.
Arhimandritul Petr (Kucer): El este apostolul Rusiei din secolul XX. El strălucea cu lumină îngerească, cu lumina care a purtat-o întreaga viaţă şi mai ales în anii în care a fost păstor. Această lumină nu s-a întunecat, nu s-a stins nici în bordeiele lagărelor, nici în timpul prigonirilor ş.a.m. D.
Reporter: În încheierea primei părţi a prezentării făcute de noi despre părintele Tavrion nu ne rămâne decât să dorim tuturor să dea dovadă de acelaşi curaj, stoicism şi râvnă, de care a dat dovadă părintele Tavrion. Să nu dea Domnul nimănui să îndure ce a îndurat părintele. Pentru purtarea crucii de martir, Dumnezeu l-a înzestrat cu harul său, iar noi doar disputăm dacă este sau nu sfânt. Ba spunem că a fost filocatolic, ba că a fost adept al Bisericii vii, ba că a fost modernist. De unde vin toate acestea? De ce dintr-o dată numele acestui mare duhovnic a devenit ţinta criticilor şi a prigonirilor. Au fost scrise articole şi cărţi în care imaginea duhovnicului este reflectată greşit şi este acuzat de simpatie pentru catolicism şi o spiritualitate incorectă. Este mai mult decât injust şi reprezintă păcatele de care este învinuit părintele. Noi îl răsplătim pe părintele Tavrion cu ingratitudine pentru tot ce a făcut el pentru biserică şi pentru sute de oameni, pentru consolidarea ortodoxiei în Rusia şi Lituania. Toate acestea în perioada când în ţară predomina ura faţă de clerici şi oamenii erau persecutaţi pentru credinţă. Astfel ne furăm pe noi înşine. Noi uităm că a patra parte din viaţă părintele Tavrion a petrecut-o fiind privat de libertate, însă actualii străjeri ai credinţei, care nu au stat nicio zi din viaţa lor închişi pentru credinţă, care ştiu despre Gulag doar din cărţi, nu se ştie de ce, judecă păcatele duhovnicului plecat la cele veşnice cu 30 de ani în urmă, iar pe arhiereii şi egumenii globalişti, ecumenişti care greşesc în prezent nu îi observă nimeni. De parcă nu ar fi un păcat să slujeşti împreună cu catolicii sau alţi eretici?De parcă nu ar fi păcat să îi îmbrăţişezi la summit-uri şi întâlniri de lucru, să ţii discursuri de la amvonul catolic şi să vorbeşti despre Dumnezeul Unic? De parcă nu ar fi păcat să te implici în alegeri şi să votezi pentru hoţi şi aventurieri?! Să declari legitimitatea puterii şi te prefaci că în sfârşit au venit timpuri bune pentru o consolidare statală şi creştere spirituală. Marii duhovnici nu şi-au permis niciodată aşa ceva, trecând prin lagărele comuniste ei erau adversarii deschişi ai filosofiei„serghianstvo” (numită astfel după Patriarhul Serghii – n.t.), ai oricărui fel de democraţie şi preferau moartea decât să îl părăsească pe Hristos. Dacă părintele Tavrion ar fi fost în viaţă, el primul ar fi făcut cunoscut despre trădarea credinţei şi a poporului de aşa-zişii „păstori” ai noştri, ceea ce nu se poate afirma despre actualii străjeri ai credinţei care preferă să tacă, decât să piardă funcţia sau crucea pectorală. Din acest motiv nu îi lasă în pace pe cei plecaţi dintre noi, evitând să vorbească despre trădătorii vii ai credinţei, pentru că ce le-ar putea face? Aceasta este diferenţa, mai bine zis prăpastia între generaţia acelor vremuri şi generaţia democraţilor. Din acest motiv a devenit incomod să mai aminteşti despre marii duhovnici. Este incomod să aminteşti despre învăţăturile protoiereului Nicolae Rogozin, a schiarhimandritului Hristofor de Tula, Ieronim Sanaksarski, Gurii Vologodski, despre avertismentele lui Kukşa Odeski, Lavrentie Cernigovski şi a multor altor sfinţi. De aceea esenţa polemicilor în privinţa părintelui Tavrion nu constau în faptul că acesta s-a abătut de la prescriptele monahale, sau că nu a respectat viaţa de păstor sau de slujitor al bisericii,. El doar a fost un om dintr-o altă epocă, dintr-o altă generaţie de oameni, care nu trăiau conform literei legii, ci conform ordinelor Duhului, conform iubirii. Oameni care şi-au dat viaţa pentru Hristos. Ei ne învăţau să fim credincioşi lui Dumnezeu, să nu ne plecăm în faţa părerilor oamenilor, să nu fim farisei, ci să dezavuăm minciuna. Să îl cinstim pe ţar, nu puterea urâtă de Dumnezeu cu reprezentanţii căreia toţi se sărută şi militează pentru o lume globalizată, uitând de Unsul lui Dumnezeu care şi mai mult despart pe aceşti militanţi ai globalizării şi ecumenismului din turma mică a Domnului!
Preasfinţite părinte Tavrion, Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Sfârşitul primei părţi
La film au lucrat: ierodiaconul Avel (Semionov)
Serghei Bogdanov
Sincere mulţumiri fiilor duhovniceşti ai arhimandritului Tavrion pentru amintirile despre părinte, pentru exprimarea curajoasă a poziţiei lor civile şi duhovniceşti.
Mulţumim şi tuturor celor prin a căror rugăciuni şi cu a căror ajutor a fost posibilă realizarea acestui film.
Au folosit fragmente din filmele: „Crucea mântuirii”, „Cei care cred întru tine nu vor muri”, „Ghetsimania Împăratului-mucenic”, „Sub acoperemânt evlavios”, „Îngerul bisericii ruse”, ”Pământesc şi Ceresc”, „Dionisie” şi altele…
Pentru Slava lui Dumnezeu!
Autorii acestui film permit difuzarea, copierea şi răspândirea acestui film!
Doamne, ajută-ne pe noi toţi, să ne mântuim!
Se dedică împlinirii a 30 de ani de la trecerea în nefiinţă a arhimandritului TAVRION (Batozski)
SAREA PĂMÂNTULUI
Cu binecuvântarea Prea Sfinţitului DIOMID episcop de Anadâr şi Ciukotka
„Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa”
(Evrei XIII, 7)
SAREA PĂMÂNTULUI
Filmul patru – Partea a II-a
Puteţi observa aici aşezarea pietrei de temelie a portului Riga de către domnitorul Nikolai al II-lea. De atunci a trecut, aparent, puţin timp din punct de vedere istoric, dar personalitatea ultimului nostru împărat a avut un rol important în transformarea ţărilor baltice, în degermanizarea acestora. În Letonia s-a remarcat o evoluţie rapidă a vieţii economice, sociale, culturale şi religioase. Revoluţia şi anii sovietici care au urmat au schimbat pe termen lung chipul vechii Livlandii, mai ales din punct de vedere spiritual, şi, cu toate că aceste schimbări au fost nelegiuite, acestea au evidenţiat, într-o ţară cândva păgână, o serie de promotori ai evlaviei şi mărturisitori ai credinţei. Printre ei se numără şi sfinţia sa, mucenicul Platon, episcopul de Riebini, martirizat de bolşevici la Riga, în anul 1919. Pentru poziţia sa declarată împotriva bolşevicilor, în 1934 a fost ucis şi arhiepiscopul IoannPoumer. În Letonia, s-a evidenţiat şi protoiereul Ioan Juravski, lucrător al rugăciunii lui Iisus. Ani la rând, Biserica Letonă a fost condusă de mitropolitul Veniamin Fitcikov. Ultimele decenii ale vieţii şi le-a petrecut la Riga, la discipolii săi, duhovnicul arhimandrit Kirill Borodin, discipol al cuviosului SevastianKaragandinski. La Liepaia a slujit şi este înmormântat apropiatul părintelui Tavrion, protoiereul Mihail Voznesenski. La mănăstirea din Riga a locuit duhovnicul schiarhimandritKosma şi desigur, perla uimitoare atât a Letoniei, cât şi a Rusiei, arhimandritul Tavrion.
ARHIMANDRITUL TAVRION
Seria a patra
Partea a doua
Schieromonahul Serafim (Stoianov): Au trecut mulţi ani de când eu am sosit în Letonia, în ţările baltice, la duhovnicul şi colegul meu de suferinţă în lagăr, părintele Tavrion. Monah era atunci egumenul Mitrofan, iar civil era protoiereul Mihail Voznesenski, care a fost martirizat şi chinuit la Arkute, în suferinţe, în lagăre. Odată l-au lăsat să moară, ca să se întoarcă seara după o zi de muncă şi să îl scoată de acolo. Şi deodată, pe la mijlocul zilei, aude el la picioarele sale o voce suavă de femeie: părinte Mihail, tu n-ai să mori! Părintele Mihail s-a hotărât să ridice mâna, să-şi facă cruce şi să spună: piei, Satană! Ştia că la o distanţă de 500 de metri de lagărul bărbaţilor se afla un lagăr pentru femei, aşezat acolo special pentru a-i ispiti pe cei slabi. Şi el povestea că unii dintre membrii Clerului plecau la aceste femei, iar Dumnezeu îi nimicea pe loc şi nu le permitea preoţilor să devină impuri. Erau mii de slujitori ai Domnului în lagăr şi mai era un număr mare de deţinute politice la o distanţă de 500 de metri.
Reporter: Iar preoţii plecau?
Schieromonahul Serafim (Stoianov):Plecau! Unii dintre preoţi plecau special într-acolo. Unii chiar spuneau: unde este Dumnezeu? De ce ne-a lăsat aici, să ne chinuim? Iar Dumnezeu îi trăsnea pe loc, precum îl trăsnise şi pe Evagrie monahul. Pe loc, sub ochii noştri, omul îşi pierdea răsuflarea şi cădea secerat la pământ, paralizat, şi îl nimicea Domnul. Şi la fel se întâmpla cu toţi cei care mergeau acolo, oricine erau ei, la partea femeiască… Dumnezeu îi nimicea imediat, pe loc. Şi iată, Protoiereul Mihail Voznesenski, lăsat să moară, a auzit o voce de femeie: Părinte Mihail, tu n-ai să mori! Iar el şi-a ridicat mâna ca să-şi facă cruce şi să spună: piei, Satană! Şi deodată aude: este bine că tu lupţi cu Crucea Fiului Meu! Cum a auzit el aceste vorbe, a spus: Tată, Doamne, iartă-mă! Era să te blestem! Nu-i nimic, e bine că te lupţi! Aşa să o ţii şi luptă-te, luptă, căci n-ai să mori! Peste trei ani o să te eliberezi, o să te întorci la preoteasa ta, Lizaveta. Preoteasa lui, Lizaveta, a absolvit Institutul de Maici, fiind dusă acolo din fragedă pruncie şi pregătită special pentru a se căsători cu un tânăr nobil care avea în neam trei generaţii de preoţi, preotul Mihail Voznesenski. Stareţul Mitrofan m-a dus la duhovnicul Tavrion şi i-a spus: Părinte, iată, am un copil. Mă binecuvântezi? Păi, da, bine! Să-l slujeşti pe Dumnezeu este foarte minunat! Bine! S-a oprit puţin, a tăcut câteva minute duhovnicul Tavrion, după care a zis: ei, mergeţi, vlădica vă aşteaptă. Şi vă aşteaptă de mult. Păi, cum? Repede, repede? Şi cu ce să plecăm? Acum, acum, o să trimită Domnul un taxi. Noi am ieşit, ne-am luat rămas bun de la duhovnicul Tavrion şi deodată a aterizat un taxi pe teritoriul mănăstirii din Riga. Din el a ieşit şoferul şi a strigat: Părinte, părinte, cine merge la Riga? Şi am zis: noi, noi mergem la Riga. Urcaţi! Noi am urcat, iar el zice: păi, asta da, ce credinţă aveţi! A, nu, ce credinţă? Noi suntem păcătoşi! Nu, eu m-am convins! Şi şoferul a început să ne povestească: eu am venit cu o cursă foarte devreme, de la Daugavî, din Riga, mai aveam câteva minute şi niciun client şi aud o voce în capul meu care îmi spune: du-te la mănăstire! Eu mă gândesc: ce să caut acolo? Doar nimeni nu a făcut nicio comandă de acolo! Du-te, du-te! Eu n-am răspuns nimic şi mi-am spus că hai să mă duc înainte, poate la vreo intersecţie o fi cineva care vrea să meargă la mănăstire. Şi m-am îndreptat încolo. Am ajuns la acea intersecţie, dar nu era nimeni acolo şi zic: mi s-a năzărit! Deodată, văd cum pe capota mea a apărut un moşneag cu un fel de panglici aşezate în cruce pe umeri. Şi îmi zice sever: ţie ţi s-a zis să mergi la mănăstire! Şi gata, moşul a dispărut! Eu n-am sucit de volan deloc, conştient, am mers cumva spre Riga şi dintr-o dată dau de pădure. Dau de pădure! Şi văd o biserică! Şi intru. Zic: Chiar aşa! Mănăstirea! Zic: Doamne, cum aşa? Ce s-a întâmplat? De aceea vă spun: ce credinţă aveţi!
Reporter: Pe noi toţi ne preocupă acum situaţia Bisericii contemporane. Despre această globalizare, că lumea merge acum către o unificare, se îndreaptă spre ceva unic, global, se destramă, iată, uniunile se destramă… iată, părintele a prevăzut toate acestea în nişte discuţii personale. Totul este electronic, toate acestea, toate aceste numere…
Arhimandritul Piotr (Cucer): Ştiţi, părintele nostru… le vorbea unor oameni, dar foarte rar le vorbea oamenilor despre asta. Eu am avut nişte discuţii cu el, dar nu a vorbit deloc despre aşa ceva. Pentru el posibilul era cel mai important. Posibilul. Ne demasca defectele – asta era cel mai important lucru. Dar aşa, generalităţi, nu prea vorbea. Aşa ceva nu ar prea fi funcţionat la oameni. Le-ar fi intrat pe urechea aceasta şi le-ar fi ieşit pe cealaltă. Cauza tuturor lucrurilor… Dar cauza tuturor lucrurilor sunt păcatele noastre! Samavolnicia. Apostazia. Ateismul. Iată păcatele noastre! Şi aşa şi mai departe.
Schieromonahul Serafim (Stoianov): El vorbea de multe ori aşa, alegoric. Îmi amintesc cum eu mă plângeam odată lui că nu ne permit conducătorii, cei care erau responsabili pe probleme de religie… mă plângeam că nu ne permit să ne restaurăm bisericile. El spunea: dar vă amintiţi cât timp a fost poporul lui Israel în captivitate? Da. Şaptezeci de ani! Aşa şi noi suntem în captivitate. Şi nu mai ştiţi, după ce s-au pocăit ei, ce cântec au cântat ei acolo? Da… Unii îşi aminteau, alţii nu. Iată, ei cântau cântecul acesta în captivitate! Şi noi cântăm în captivitate. Şi noi suntem în captivitate! Şi o să mai fim şaptezeci de ani. Şi noi cântăm. Ascultăm. Îl slăvim pe Domnul. Deşi suntem sub presiunea duşmanilor Domnului Hristos, o să vină o vreme când totul se va nărui. O putere atât de mare, şi cine îşi putea imagina cum o putere atât de mare, Uniunea Sovietică – de care se temea toată lumea – cine s-ar fi gândit că avea să se destrame? Dar odată el mi-a spus aşa, încet: părinte! Iar eu eram aproape. Părinte! Ce credeţi, o să supravieţuiască mult timp acest sistem? Iar eu… în primul rând eu nici nu puteam analiza tot ce se petrecea, iar în al doilea nu ştiam ce să îi răspund. De ce mă întreabă aşa ceva duhovnicul? Ori mă ispiteşte, să vadă ce convingeri am, ori vrea să afle cum gândesc? Şi i-am răspuns: părinte, nu ştiu. Nu ştiu. Iar el mi-a spus atunci: O să vină timpul foarte repede. O să ne ducem la culcare pe timpul U.R.S.S.-ului, iar când ne vom trezi, acesta n-o să mai fie. Această mare putere… se vor trezi oamenii şi nu va mai fi! Iar după aceea o să fie împărţită! Fără o singură împuşcătură măcar se va destrăma şi nimeni nu va întreba pe nimeni ce s-a întâmplat. Eu n-am crezut aşa ceva. Iar discuţia asta noi am avut-o în ’70… în ’78. Şi în ’78 el a şi adormit în Domnul. Duhovnicul a slujit până în ultimele zile din viaţa lui. Vă daţi seama ce puternic era? A slujit nouă ani la rând, fără a pierde vreo slujbă, 365 zile pe an. Şi în ultimele zile deja stătea aşezat în altar când citea slujba. Gemea deja. Şi m-a chemat pentru ultima oară… pe mulţi i-a chemat, dar pe fiecare în momente diferite. Iar eu aveam ocazia să fiu singur cu el. Încet, mi-a spus: ţine minte! Iar dacă nu ţii minte acum, o să îţi aminteşti după aceea tot, treptat, începând cu prima zi în care Dumnezeu ne-a adus împreună: te aşteaptă greutăţi mari în viaţă. O să fii preot! Părinte, cum să fiu eu? Sunt nedemn! Dumnezeu să hotărască cum eşti! Dumnezeu te-a ales demult! Tu trebuie numai să parcurgi şi calea pământească, această hirotonisire, prin care trebuie să treacă fiecare slujitor al Bisericii prin împuternicirea apostolilor, prin arhiereul superior şi să primeşti darul! Vorbeşte cu curaj, nu te bâlbâi niciodată! Nu te opri. Uneori o să te sperie. Dacă o să te sperii, o să îţi pierzi harul. Darul. Duhovnicul spunea: vor fi tensiuni mari, prigoane mari, dar nu vor fi prigoanele care au fost în anul 1917. Vor fi altele. Rugaţi-vă Domnului, staţi drepţi, aveţi încredere în Dumnezeu. Nu vă temeţi! Domnul e cu voi! O să fiţi obligaţi să luaţi de bunăvoie sau o să vă silească să luaţi documente noi, să vă angajaţi cu ele, dar niciodată – ţineţi minte – gândul vostru s-ar putea să fie: eu o să accept la început, iar după aceea Dumnezeu ştie! Niciodată! Acceptaţi numai acest mic pas şi veţi pierde totul pentru totdeauna şi fericirea va pleca! De aceea, nu trebuie să existe niciun fel de compromisuri faţă de autorităţi. Prin aceşti oameni va lucra şarpele iadului. Uneori, ei nici nu vor şti pentru cine lucrează de fapt.
Reporter: Părintele Tavrion a fost, într-adevăr, un antisovietic. Nu în sensul politic, ci în al ideilor. Bolşevismul era şi el o religie, dar una mincinoasă. O religie a urii şi a ateismului. El îşi amintea cum era Rusia pe timpul Ţarului şi cum era Rusia de după acesta. Pentru unii scuipată şi chinuită, pentru alţii de clasă şi comunistă. El nu a acceptat Revoluţia de la bun început, iar despre conducere spunea că nu este de la Dumnezeu. La slujbe şi la rugăciuni nu îi pomenea pe conducători. Considera că toate chinurile trecutului au făcut până la urmă un mare bine: au purificat Biserica. Nu a acceptat declaraţia Mitropolitului Serghei şi el însuşi făcea parte dintre cei nepomeniţi. Nu se împărtăşea în bisericile lui Serghei. Dacă i se întâmpla să fie prezent la polieleuri, stătea puţin până la ungere şi pleca. Colaborarea cu autorităţile, părintele Tavrion o numea spurcată şi era de părere că niciunul dintre arhiereii perioadei postbelice nu rămăsese neinfluenţat de aceasta. Părinte Serafim, dumneavoastră aţi cunoscut preoţi KGB-işti?
Schieromonahul Serafim (Stoianov): Părintele Veniamin era unul dintre ei. Înainte el era… în trecut era comunist. Era în regiunea Altai. Dar nu ştiu ce s-a întâmplat, că a ieşit ceva rău şi l-au dat afară din partid, iar el s-a dus la Serviciul de Informaţii. Serviciul recruta la acea vreme din rândul Bisericii oamenii ştiutori de carte. Lor li se propunea… şi eu am ajuns acolo, şi mie mi-au propus. Numai ce m-au numit, că am şi fost chemat la KGB! Şi mi-au propus să colaborăm. Le-am spus: mă scuzaţi! Când eram un nimeni, voiam să lucrez la voi, iar voi m-aţi respins. Iar acum, când am devenit un slujitor al Bisericii, îmi propuneţi să lucrez pentru voi? Nu, nu pot! Nu pot fi un trădător acum! Biserica a fost mereu la ananghie. Biserica a fost mereu sub presiune. Biserica era condusă de cei responsabili de probleme religioase. În eparhie majoritatea păstorilor de atunci erau agenţi. Ei se purtau cu atâta sfinţenie, de zici că nu erau oameni, ci îngeri. Iar ca să afli cine erau, nu trebuia decât să pronunţi o lozincă împotriva puterii. Şi era clar: dacă în ziua următoare eram chemat la KGB, ştiam cine i-a informat despre mine. Şi le spuneam pe loc: eu trebuia să aflu cine este agentul vostru. Dacă era cine bănuiam eu că este. Atunci ei spuneau: sunteţi un fanatic. Atunci le spuneam: chiar şi vorbele acestea îmi demonstrează că este al vostru!
Reporter: Părinte, acele vremuri sunt adesea numite încercări. Este adevărat? Au fost?
Schieromonahul Serafim (Stoianov): Da, este adevărat. Multe s-au întâmplat. Pe mine aşa m-au abordat. Aţi putea să aflaţi… să aveţi încredere într-un păstor? Da, iar când ei o să vă facă nişte confesiuni, dumneavoastră o să veniţi la noi să ne spuneţi. Eu le-am spus: păi, eu nu am nevoie de aşa ceva! Iar ei de colo: dar noi avem nevoie! Aha, aveţi nevoie? Atunci mergeţi voi şi urmăriţi-i voi, că eu nu mă duc! Ei, cum aşa, doar toţi suntem sub acelaşi Dumnezeu! Ei, atunci, dacă e acelaşi Dumnezeu, veniţi la noi să lucraţi ca paracliser, sau ca diacon! Nu, nu, nu, aşa nu putem! Nici noi nu putem! Mi-au oferit şi bani pentru aşa ceva. Odată era să cad în ispită. Nu, nu pot să iau eu banii voştri, le-am spus, mai ales că nu sunt munciţi! Şi îl văd cum începe să îmi vâre în mână trei cervoneţi. Şi eu, în gândul meu, era cât pe ce să îi iau. Dar o voce mi-a spus: nu pune mâna, că Iudă te vei numi! Şi am tresărit brusc. Ei m-au întrebat: ce s-a întâmplat? Zic: cum, adică, ce s-a întâmplat? N-aţi auzit nimic? Nu! Şi atunci am înţeles că nu era voce omenească ce auzisem eu, pentru că se auzise atât de tare, că am crezut că se zguduie toată camera. Ei erau mulţi. La fiecare masă, la fiecare colţ stăteau agenţii, iar în faţa mea stătea şeful lor. Le-am spus: mă scuzaţi, dar nu pot! Zice: dar luaţi, că după aceea vă achitaţi. De unde ştiţi dumneavoastră că o să mă achit după aceea? Doar nu ştiţi dacă mă hotărăsc sau nu să vă contactez. Ba o să ne contactaţi, doar a dat toate cărţile pe faţă! Cum să vorbiţi cu noi, cum să ne chemaţi la telefon, cum să veniţi să ne raportaţi. Eu am spus: bine… Şi doar pentru că am spus bine, deja am păcătuit! Mi-aţi povestit, cum spuneţi dumneavoastră, totul, cu cărţile pe faţă, mi-aţi spus cum să vă recunosc agenţii, iar acum această teorie o să îmi fie de folos în sensul că nu o să lucrez pentru voi, ci pentru Dumnezeu. O să vă cunosc pe toţi. Ticălosule! O să te dăm afară! Noi ţi-am spus ţie tot, iar tu ce faci? N-o să vă dea voie Domnul, am zis. Da! Aceste cuvinte au fost foarte potrivite… când am spus că n-o să le dea voie Domnul. Dumnezeu m-a păzit!
Reporter: Părinte, dar pe dumneavoastră v-au chemat autorităţile la discuţii?
Arhimandritul Piotr (Cucer): În 1984. M-au chemat, chiar de Bobotează. M-a chemat KGB-ul din … şi au încercat să colaboreze cu mine. Uite aşa. Eu i-am refuzat categoric. Au încercat să mă convingă timp de o oră întreagă.
Maica Olimpiada (Ius): Pe mine m-au prelucrat: nu îl asculta pe părinte, ascultă-i pe cei care denunţă. Dar eu trecusem deja prin şcoala asta, ştiam că există denunţători. Ei, sigur că da, o să vă ascult eu pe voi! Pe părinte o să îl ascult, că înţeleg eu mai bine. Mi-a mai explicat mie un arhimandrit că au fost timpuri în care preoţii trebuiau să dea în scris că sunt de acord să lucreze pentru aceste… autorităţi. Pentru KGB. Cei care semnau erau repede promovaţi, ajungeau arhierei şi aşa mai departe, iar cei care nu semnau, nu erau sprijiniţi. Printre ei se număra şi acel arhimandrit care mi-a povestit mie. Nici pe el nu l-au promovat nicăieri, dar eu deja ştiam despre asta… poate dacă nu ştiam… dar eu ştiam prea bine că există asemenea denunţători şi că sunt peste tot, cu atât mai mult la mănăstiri, iar pe lângă un asemenea preot sunt şi mai mulţi. Aşa că nu-mi spuneţi voi mie pe cine să ascult, că eu ştiu pe cine să ascult, pe părinte. Şi cumva mi-a fost uşor să fac asta, mai ales că el le-a spus: nouă nu ne este frică de voi chiar dacă sunteţi agenţi, iar noi ne rugăm lui Dumnezeu, şi de atunci mie mi-a fost uşor. Se povestea că odată l-ar fi chemat KGB-iştii ăştia la Moscova, el s-ar fi dus acolo şi eu ştiu, pentru că mi-a povestit o soră, că acolo au început să facă presiuni asupra lui, ca să lucreze pentru ei, iar el le-ar fi răspuns că le cunoaşte toate gândurile. Atunci ei i-au spus: pleacă, moşule, de aici!
Schieromonahul Serafim (Stoianov): Duhovnicul Tavrion m-a chemat de multe ori la spovedanie. Eu mi-am dat seama de multe ori că era vizionar, că îmi citea gândurile şi atunci când nu discutam cu nimeni, ci numai cu mine însumi, în sufletul meu, sau cu Dumnezeu. Duhovnicul mă chema urgent şi simţeam că atunci când ajungeam că mi-a citit gândurile şi îmi dădea, cum s-ar spune, un perdaf, cum s-ar spune, adică mă certa. Am avut câteva confruntări: ia aminte, nu accepta nimic de la ei! Niciun fel de semnături să nu dai! Că măcar o dată dacă te încurci cu ei, nu mai scapi de ei! Părinte, dar despre cine vorbiţi? Cum despre cine? Cum, tu nu ştii unde ai fost? În casa roşie? În biroul acela, unde au încercuit toată… toată masa? Cu şobolanul… la picioare? Era vorba chiar de KGB! Unde m-au chemat şi au încercat să mă convingă să lucrez pentru ei. Şi atunci mi-a spus: dacă o să îi refuzi o dată, îţi va fi toată viaţa mai uşor. Dar va veni o vreme când o să îi forţeze pe toţi să ia documente noi. Tu nu lua niciodată! Dacă treci prin clipe grele, să-i fii credincios lui Dumnezeu! Dumnezeu n-o să te părăsească niciodată! Pentru că Dumnezeu soseşte lângă tine cu acea putere care se consideră… divină. Orice putere este de la Dumnezeu. Asta este o minciună! Puterea care este de la Dumnezeu este cea care este pentru Dumnezeu. Dar cea care face fapte reprobabile nu poate fi de la Dumnezeu. De aceea ţi s-a dat judecata. Gândeşte-te bine înainte să accepţi ceva.
Reporter: Este vorba de refuzul paşapoartelor (buletinelor)?
Schieromonahul Serafim (Stoianov): Evident, da. El a mai spus că documentele care sunt necesare pentru identitatea persoanei nu sunt necesare. Şi nici chiar cele pe care le avem acum nu îi sunt pe plac lui Dumnezeu.
Reporter: Este vorba despre cele sovietice?
Schieromonahul Serafim (Stoianov): Îhî, despre cele roşii, cu stemă. Aşa că el a subliniat că nici cele pe care le avem deja nu îi sunt pe plac lui Dumnezeu. Deşi cu ele se mai poate… o să vină timpul şi se vor schimba. O să aibă valoare de stat, dar se vor schimba, pentru că va fi alt sistem, care se va îndrepta cu timpul spre venirea Apocalipsei, prevestită deSf Ioan Teologul. Unde fiecăruia, mic sau mare, i se va oferi, şi după aceea i se va împărţi un semn al Fiarei. Cine citeşte, să înţeleagă! Numărul ăsta, omenesc… eu îmi amintesc că nu prea pricepeam, dar întâlneam de multe ori… de multe ori, diferite nume… s-a pomenit şi Lenin aici, sub semnele acestea, a fost şi Stalin. Dar până la urmă ştie numai unul Dumnezeu, care conduce? Noi chiar am crezut că nu o să apucăm acele vremuri. Eu unul credeam că n-o să le apuc.
Reporter: Iar duhovnicul ce spunea?
Schieromonahul Serafim (Stoianov): Duhovnicul spunea: N-o să apuc acele vremuri eu, voi o să le apucaţi! Şi o să trăiţi şi prigoana!
Reporter: Despre prigoane duhovnicul a prezis, ca şi mulţi alţii… că ele vor fi şi mai crunte decât cele dinainte, numai că vor fi de cu totul altă factură decât cele de după 1917. Regimul sovietic se va destrăma în curând, spunea el, şi adeseori îl compara cu captivitatea de şaptezeci de ani a poporului evreu. Cum a fost la ei, aşa va fi şi la noi! Dar după libertate va veni vremea lui Antihrist. O să vi se dea documente noi: paşapoarte. Numere. Totul va fi electronic. Şi peste tot se va răspândi Semnul (Pecetea). El îl numea printr-un simbol evreiesc din Vechiul Testament. Poate fi recunoscut, spunea el, în felul următor: o să aibă treizeci de linii, după numărul celor treizeci de arginţi. La margini mai lungi, şi mai lungi şi în centru. Când îl vedeţi, să ştiţi că acesta este… el. Şi o să fie pus pe alimente, pe documente, peste tot, peste tot. O să se împlinească Apocalipsa.
Schieromonahul Serafim (Stoianov): Când mă chema el la spovedanie, îmi vorbea obligatoriu despre viaţa în care eu va trebui să intru că va fi o perioadă de prigoană, că eu mor, dar tu o să apuci aceste vremuri. Nu, părinte, eu nu vreau să trăiesc aşa vremuri. Vrei, nu vrei, aşa îţi este sortit! O să le apuci! În jurul tău vor fi mulţi, tu vei fi monah, o să ai mulţi discipoli! Învaţă-i pe toţi adevărul divin! Fii aspru cu tine însuţi şi milostiv cu oamenii. O să vină vremuri grele, o să se împlinească Apocalipsa! O să pună pe oameni poveri grele şi numere şi nimănui dintre cei care nu vor avea un document nou, un paşaport, nu li se va permite să meargă sau să lucreze nicăieri. Încearcă să rămâi cu paşaportul pe care îl ai acum. Nu îţi mai trebuie nimic altceva! Şi spune-le şi altora! Acestea vor lua amploare până la instaurarea antihristului. Până acesta nu se va instaura, oamenii nici nu o să observe – nici măcar cei care vor primi acele paşapoarte – vor simţi toate bucuriile, toate reuşitele. Le va fi atât de bine! Ce aveţi, oameni, buni! E atât de bine aşa! Când nu aveam număr sau paşaport, nu puteam să îmi găsesc nici serviciu, nici să încep o afacere, iar acum totul îmi merge bine! Şi mulţi vor cădea în ispită. Dar această bucurie va ţine până la instaurarea antihristului. Care va activa un computer universal. Şi atunci de toţi cei care au luat… va fi vai şi amar! Iar cei care n-au primit vor fi prigoniţi, dar vor fi cu Domnul. Veţi fi… va fi război, va fi foamete mare. Nu vă temeţi! Veţi mânca pământ! Da, toate acestea vor fi! Dar odată, am citit… şi mi-am amintit odată de vorbele duhovnicului şi m-am dus şi am luat un pumn de pământ, am făcut cruce peste el şi am spus: Doamne, binecuvântează! Şi l-am mâncat. Mi s-a părut că am mâncat crupe prăjite! A fost bun. Iar după aceea am cunoscut o femeie care avea trei copilaşi şi mergea adesea cu ei pe lângă şanţuri şi lua pământ din şanţ, îl binecuvânta, iar copiii mâncau. Mâncau copiii.
Duhovnicul Tavrion ne amintea că avea să apară tot mai des chipul fiarei. Avea să apară sub formă de cifre, din caznele lui Solomon din Vechiul Testament. Dar erau atât de multe lucruri neclare pentru noi ce spunea el atunci. Spunea: caznele lui Solomon, iar noi nu înţelegeam nimic. Dar mai târziu vor fi nişte liniuţe şi vor fi mai multe, iar trei dintre ele vor fi mai lungi sau mai scurte, după cum va dori el. O să vadă. Ştiţi ceva, dacă toate vor fi la fel, nu este nicio suspiciune, dar dacă vor fi mai lungi sau mai scurte, aici este un secret. După aceea vor fi pe toate alimentele. Faceţi-vă dinainte rezerve de alimente care să nu poarte Semnul. O să vi se spună că este o marcă; nu îi credeţi, este doar o amăgire. Rezistaţi până la capăt. La tot ce este permis de Dumnezeu omul trebuie să reziste. Nu poate exista nimic fără acte de curaj. Dacă la începuturile creştinismului primele acte de curaj au fost cele ale mucenicilor – vă amintiţi cele patru secole… iar după aceea au fost vremuri în care creştinilor li se cereau alte acte de curaj. Fie o căsnicie castă, fie fecioria, fie călugăria ca fapte de eroism. După aceea au fost alte vremuri, de toate felurile, iar ultimele vor avea şi ele prigoane la fel de mari şi de crunte – vor fi mai scurte, Rugaţi-vă Domnului, rezistaţi şi încredeţi-vă numai în El. El este Sursa Vieţii. Nu poate fi nimeni mai luminos, mai puternic şi mai presus decât El. El va fi mereu alături. Şi îmi amintesc povestea unei fecioare care, prin 1998, parcă, în Moldova, a spus: Dumnezeu ne este alături. Eu voi sta lângă voi! Când aceia vă vor oferi documente. Şi atunci am simţit nevoia să întreb: Doamne, dar dacă tot eşti lângă mine, de ce nu-i opreşti? Păi, pentru că v-am dat liberul arbitru. Numai un duşman ar putea să vă silească! Eu nu vă silesc! La mine totul este liber. V-am deschis ochii. Vreţi la Mine? Nu luaţi nimic pământesc. Nu vreţi la Mine? Luaţi! Dar eu o să plec. Oricine o să ia numărul ăsta, cine o să ia acest document, acela se va lepăda de Mine. Vă spun, de la acela Duhul Sfânt va pleca. Când vor apărea primele documente, harul va deveni neobservabil. Păstorul îşi va pierde harul pe nesimţite, iar adepţilor le va dispărea fie când vor primi ceva, fie când vor binecuvânta pe cineva, iar spre sfârşit harul va dispărea aproape de tot. Dacă ţineţi minte, duhovnicul spunea despre proorocul Maleahi că prin el Dumnezeu dezvăluia prin prooroc ultima mostră de spiritualitate: Dacă sunt Eu Dumnezeul vostru, de ce nu-mi aduceţi Mie cea mai bună jertfă şi vă luaţi vouă ce este mai bun, iar ce-i mai rău îmi aduceţi Mie? Păi, de aceea o să vă iau înapoi harul şi o să vreţi pace, dar pace n-o să fie! Aşa se va întâmpla şi cu cea din urmă spiritualitate, spunea duhovnicul. Cine citeşte, să înţeleagă! Mult timp nu l-a înţeles nimeni. Au trecut aproape treizeci de ani de când duhovnicul a adormit în Domnul. Şi abia acum ne amintim cum am aflat pentru prima dată direct despre numere, despre denumiri. A spus că mulţi se vor vinde. Vor crede că acele vremuri sunt departe şi că vor avea, chipurile, destul timp să se pocăiască, dar ei se vor păcăli pe ei înşişi. Domnul este şi astăzi, şi ieri, şi mâine. Dar nu ştiţi când vă vine ceasul şi dacă veţi lua, veţi pierde tot. Nu luaţi nimic cu voi; dacă puteţi, nu renunţaţi doar la documente, renunţaţi la tot.
Schieromonahul Serafim (Stoianov): Şi ne mai spunea: Clerul i se va preda antihristului.
Reporter: Spunea aşa? Că tot Clerul rus i se va preda antihristului?
Schieromonahul Serafim (Stoianov): Da. I se va preda antihristului. Dacă va exista căinţă din partea poporului rus pentru regicid, Domnul îi va trimite un împărat. Împăratul le va uşura… dar lor, clericilor, arhiereilor, va pava cu odăjdiile lor drumul către iad.
Reporter: Dar, părinte, el aşa spunea, că pe poporul rus atârnă păcatul greu al regicidului? Chiar aşa spunea?
Schieromonahul Serafim (Stoianov): Da, da. Spunea. Spunea: noi suntem păcătoşi prin faptul că… dar a fost voia Domnului! Pentru că poporul rus avea nevoie să simtă mânia lui Dumnezeu! Iar noi trebuia să îi luăm apărarea împăratului. Poporul lui Israel, care nu îl recunoştea cu neruşinare pe Mesia, fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a înţeles până la urmă că El este Însuşi Mesia! Dar ei au spus aceste vorbe: mai bine să moară unul pentru toţi decât toţi pentru unul! Iar sângele Lui să se verse pentru noi şi copiii noştri. Şi aceasta s-a şi împlinit. De aceea acum sunt evrei care suferă… suferă, şi am avut şi eu prieteni care simţeau asta, pentru că strămoşii lor L-au răstignit voit pe Hristos. Dar noi am primit asta pentru că nu i-am luat apărarea împăratului. Doar fusese uns! Iar noi, în loc să îi luăm apărarea, ne-am unit cu ei şi am lucrat mână în mână pentru evreii masoni şi pentru duşmanul mântuirii noastre. Un război neîmpăcat se duce împotriva lui Hristos de două mii de ani… de către toţi creştinii ortodocşi. Iar părintele Tavrion şi schimonahiaSerghia spuneau, aminteau, că vin vremuri grele, în care oamenii nu vor avea unde să aplece capul. Se va împlini Apocalipsa. Dar oricât ar fi de greu, nu trebuie niciodată să părăseşti această Biserică. Biserica Rusă a Patriarhiei Moscovei este canonică. Mulţi oameni nu ştiu şi vor pleca la alte biserici, ceea ce va aduce numai dezbinare în fiecare. Iar aici deja ne-am confruntat cu un asemenea fenomen, da. Trebuie să luptăm aici, să stăm aici, vii sau morţi şi să nu acceptăm niciun fel de numere.
Reporter: Şi chiar aşa spunea?
Schieromonahul Serafim (Stoianov): Da. Niciun fel de numere! Noi nu ştiam ce fel de numere. Credeam că este vorba de nişte lagăre, pentru că duhovnicul ne spunea: noi, când eram prizonieri în lagăr, ni se dădeau haine în dungi şi ni se dădeau numere de înmatriculare. Dar acum nu va mai fi acelaşi număr! Va fi un număr foarte îngrozitor. Da. Rugaţi-vă să nu ajungeţi acolo sau să nu apucaţi vremurile acelea. Iar eu eram sigur că nu o să le apuc. Şi am trăit treizeci de ani, şi le-am apucat.
Reporter: Cel mai îngrozitor şi mai degradant pentru suflet este să fie înregistrat într-un computer universal. Computerul este idolul principal al epocii noastre. Dar este un idol inteligent, progenitură a antihristului. Iar când sufletul ajunge în el, primind un număr omenesc, diavolul îl înscrie în cartea sa a morţii. Dumnezeu are Cartea Sa a Vieţii, iar diavolul o are pe a sa. Despre aceasta spunea în predicile sale, încă, părintele Ioan Karaştaţki. Este imposibil să fii înscris şi într-o carte, şi în cealaltă, aşa cum este imposibil să slujeşti la doi stăpâni. Milioane, miliarde de oameni sunt înscrişi acum în cartea diavolului şi asta pentru că s-au lepădat de bunăvoie de numele dat de la Dumnezeu şi au primit un număr. Iar numere se atribuie acum în diferite situaţii, nu doar pentru obţinerea unui act de identitate sau alte documente, ci şi pentru alte operaţiuni imobiliare, juridice sau financiare. De aceea, ortodocşii care au intrat în computer, la moarte nu vor fi admişi la încercările de după moarte, fiindcă ei nu mai au nume, acel element esenţial care ne face personalităţi asemănătoare lui Dumnezeu. Şi vor arde în chinurile iadului la Judecata de Apoi cei care s-au lepădat de Hristos şi de Taina Botezului. Şi doar la a doua venire a Mântuitorului, când pământul şi tot ce este pe el va arde, se vor distruge şi computerul, şi numerele personale. Atunci sufletele vor apărea din iad în faţa Domnului cu numele lor. Dar care va fi Judecata lor atunci, Doamne miluieşte!
Reporter: A folosit cuvântul electronic, a povestit despre un computer universal…
Schieromonahul Serafim (Stoianov): Da. Despre computer spunea de mult! A spus că într-una din ţările mici ale Vestului se va monta într-o clădire cu cinci etaje un aparat mare, puternic. Care este, chiar atunci el l-a numit, un computer. Eu am reţinut cuvântul acesta, pentru că acel cuvânt nu se folosea nicăieri atunci. Dar eu nu aveam nicio reprezentare ce anume este aceasta. El spunea: aceasta va fi fiara. Acest aparat, emis şi inventat, la început în secret, iar după aceea vocea Domnului îl va îndemna pe inventatorul lui să spună lumii întregi ce a construit. Şi acest inventator nu o să ascundă nimic, o să spună simplu pentru cine a lucrat. El nici măcar nu va înţelege pentru cine a pregătit asta. Străduiţi-vă să nu ajungeţi în computerul acesta. El va funcţiona, dar puterea lui cea mai mare va fi când se va instaura antihristul. Aşa el va funcţiona normal, va primi informaţii şi toţi oamenii de pe planetă care vor primi documente. Asta este tot! Dar forţa acestui aparat nu se va dezvălui până nu se instalează antihristul. Atunci el îi va prezentaantihristului câţi oameni de pe pământ au primit deja aceste documente, adică simbolul (pecetea) şi câţi au mai rămas. Atunci el, fiara, antihristul, le va declara război tuturor celor care nu au primit. Nu vă temeţi, nu puteţi muri de două ori. Dumnezeu e cu voi, El va avea grijă de voi; pentru că Dumnezeu are nevoie de oameni curajoşi. Într-una din rugăciunile de seară, Dumnezeu spune: nu îi iubeşte Duhul meu pe cei cu suflete mici şi fricoase. De aceea El şi spune: rezistaţi, credeţi, nădăjduiţi! Cei care au nădejde în Dumnezeu… Muntele Sionului nu se va mişca în veci, Ierusalimul este viu.
Arhimandritul Tavrion: Ucenic al Domnului este acela care renunţă la sine, îşi ia cu el crucea şi urmează pe Hristos – iată ce înseamnă să fii ucenic al Domnului. De aceea, nu vă păcăliţi singuri! Dacă nu renunţaţi la voi înşivă şi nu urmaţi Lui Hristos pe Golgota, nu sunteţi creştini, ţineţi minte. Dacă v-aţi botezat,…ce înseamnă că v-aţi botezat în apa Domnului? Înseamnă să muriţi toţi pentru Hristos. Apostolii ne predică în scrierile lor că cei care s-au răstignit întru Hristos,vor fi şi slăviţi întru Hristos! Dacă cu Hristos în suflet murim, cu Hristos vom şi învia. Altă cale nu există! Valorile vieţii şi a propriei persoane omul poate să… dar dacă se leapădă de sine şi urmează cu adevărat pe Hristos pe Golgota şi pe cruce! Acesta este creştinism adevărat! Dar dacă crucea asta tu nu o ai şi te rogi, ceri să te mântuiască, să ştii că creştinismul nu este un monument, nu te păcăli singur. Tu uită-te mai bine la tine însuţi, vezi ce ţi-ai făcut, cum poţi să te corectezi. Poţi să te ierţi? Nu? Conştiinţa ta te poate ierta… după câte răutăţi ai făcut, după ce ai pierdut darul Domnului, ai pierdut timpul… şi câtă răutate ai adus oamenilor… tu. Şi cum să uiţi şi să ierţi, pur şi simplu? Firea lui Dumnezeu este… nu tu ţi-ai creat singur pentru tine o fire aspră, înspăimântătoare, respingătoare? Adică cu propria fire… trebuie să renunţi la firea ta, vă spun, ca să nu trăieşti cu ea, iar firea, ca să o faci curată şi fericită nu ai nevoie de altceva. Leapădă-te de firea ta şi urmează pe Hristos pe cruce şi atunci prin Hristos slăvit vei fi! Uitaţi, în viaţa noastră de creştini, noi păstrăm tot ce este deşertăciune. Niciun… dar ce este al lui Hristos este lepădarea de sine şi urmarea lui Hristos. Aşa. Despre această lepădare, Hristos spunea: nimeni nu poate fi ucenicul Meu dacă nu se leapădă desine, dacă nu îşi ia crucea şi nu Mă urmează. Chiar şi apostolii mergeau pe această cale şi ne-au lăsat vieţile lor ca un bun exemplu. Aşa au făcut şi toţi mucenicii, toţi propovăduitorii Adevărului au mers pe această cale. Şi poate că Dumnezeu ne arată astfel că aceasta este lupta noastră creştinească. Sunt multe greutăţi, dar noi trebuie să simţim şi să urmăm valorile nemateriale, dumnezeieşti. Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Schieromonahul Serafim (Stoianov):El vorbea atât de profund încât putea nici să nu spună toate cuvintele, dar dacă vorbea despre ceva, înţelegeai că el expune o întreagă teorie a tuturor celor spuse înainte. Adică, el amintea ca noi să ne întoarcem la duhul credinţei şi vorbea despre timpurile trecute. El vorbea ţăranilor şi spunea că în Evanghelie scria să fie propovăduită credinţa tuturor vietăţilor, şi, dacă cineva va îmbrăţişa credinţa şi îşi va face semnul crucii, va fi mântuit, iar cel care nu crede va fi pedepsit (capitolul al 16-lea din Evanghelia după Matei). El spunea că vom avea noi prigonitori înverşunaţi şi vor fi lagăre, dar în lagărele în care a fost se muncea, iar în aceste lagăre noi nu se va munci, dar vor fi chinuri îngrozitoare. Că sfinţii noştri Îl vor ruga pe Domnul să întoarcă Duhul şi să se întoarcă printre noi să mai suporte încă odată chinurile şi prigonirile ca să fim primii. Pentru că ei au fost atunci primii, dar acum vor fi ultimii. Dar ei vor să fie primii, de aceea cer Domnului să se întoarcă. Eu nu înţelegeam ce îmi spunea părintele, îmi era frică. Eram cuprins de groază, iar părintele îmi spunea să mă rog lui Hristos să îmi dea suflet generos, întrucât îi urăşte pe fricoşi şi pe cei egoişti. Păstrează ce ai. Nu te certa cu nimeni şi nu face reproşuri, nu judeca pe nimeni. Timpul pe pământ este dat de Dumnezeu, dacă s-ar termina acum timpul, s-ar mântui nu doar întreaga Rusie, ci şi întreaga lume creştină. dar va mai trece mult timp până atunci şi va fi un mare haos, nu va fi credinţă, sau credinţă prea puţină, iar clericii vor tăcea. Duhovnicul propovăduia despre asta de trei ori pe zi.
Reporter: Adică părintele spunea că clericii îl vor trăda pe Dumnezeu?
Schieromonahul Serafim (Stoianov):Da. El spune că va fi o cădere a clericilor din Rusia. Înţelegeţi?
Reporter: Şi dacă clericii au o astfel de cădere, înseamnă că poporul le urmează exemplul?
Schieromonahul Serafim (Stoianov):Da, poporul respectă şi iubeşte preoţimea. Pentru ei preotul este arhiereu, ei nu deosebesc cine şi în ce ape se scaldă, pentru ei este Însuşi Hristos pe pământ. Din cauza acestei credinţe şi a încrederii faţă de clerici, oamenii vor ajunge în minciună. Prin această tăcere a clericilor îi vor duce pe oameni spre minciună. „Părinte, de ce acum ei spun şi propovăduiesc asta?” „Acum fiecare spune ce vrea, pentru că nu a venit încă acel timp, dar când va veni acel timp şi va veni timpul pentru îndeplinirea capitolului XIII, atunci ei vor tăcea. Iar tu vei fi preot”. „Părinte, cum să fac să mă mântuiesc?” „Nu este treaba ta asta, treaba ta este să vorbeşti ca la microfon. Duşmanul te va ataca, dar tu să nu te înfricoşezi, cu Harul Domnului înainte”. Dar odată am dat greş. Eu vorbeam mult şi dezavuam pe toţi comuniştii. ei mereu veneau cu microfoanele şi mă înregistrau. Uneori mă chemau şi îmi spuneau: „Ei, ce ai vorbit”? „Nu îmi mai amintesc”, le spuneam. „Vezi, nu-ţi fă de cap, altfel te băgăm la mititica”. Domnul m-a ajutat şi nu m-au închis. Odată, m-au ameninţat şi eu am dat greş, iar Domnul mi-a luat Harul, 15 ani l-am rugat pe Domnul să îmi întoarcă acest dar. Şi abia acum a început să mi-l întoarcă, puţin câte puţin, aşa simt eu.
Părintele ne spunea:„Vedeţi să nu greşiţi, pentru că pe toate produsele vor fi ştampile (pecetea) sub formă de gratii, ca astfel să îi ducă în eroare pe creştinii ortodocşi. Numărul acela este pentru oameni, aţi putea să îl calculaţi.” Noi deseori calculam, credem că este de la Stalin, Lenin etc., dar nu este aşa.
Reporter: Adică numărul personal?
Schieromonahul Serafim (Stoianov):Da, da. Vedeţi, să nu greşiţi, ţineţi minte că ştampila (pecetea) este una, aceea a Domnului, iar ştampila (pecetea) asta este de la duşman. Voi să vă rugaţi Domnului, dar străduiţi-vă să îndepliniţi poruncile Domnului, pentru că dacă voi nu veţi îndeplini poruncile şi veţi aştepta acea ştampilă (pecete), veţi ajunge cu ea. Acum nu aveţi bagaj, dar când veţi începe să vă rugaţi, să faceţi fapte bune, să vă căiţi şi să-l rugaţi pe Domnul să nu permită… Domnul nu vă va lăsa.
Reporter: Părinte, duhovnicul spunea, pe atunci, că se vor scoate banii din circulaţie?
Schieromonahul Serafim (Stoianov):Da spunea. Părintele spunea că primul lucru pe care îl vor face, va fi să crească foarte mult preţurile şi pensiile, ca astfel să determine oamenii să recunoască puterea. Vor creşte preţurile la alimente, la serviciile sociale, iar apoi vor scoate banii din circulaţie şi îi vor face electronici. Noi întrebam, cum adică electronici? El spunea că va fi un card care va fi introdus undeva. El spunea, dar noi nu înţelegeam. Banii care vor circula vor ajunge la bancă şi nu vor mai ieşi de acolo. Şi aşa va fi până când toţi banii vor fi luaţi de la oameni. Iar atunci va apărea o mare foamete. Şi din cauza foametei, oamenii se vor alătura la toate aceste nelegiuiri, pentru că foametea este cel mai îngrozitor lucru. Dar el spunea să nu ne fie frică, pentru că Domnul nu ne va da mai mult decât putem noi să ducem. „Voi doar să vă rugaţi: Doamne, ajută-mă şi întăreşte-mă. Voi poate nu veţi avea ce mânca, iar unii oameni vor lua o mână de ţărână, îi vor face semnul crucii şi o vor mânca ca pe cereale.”
Reporter: Acum au apărut diferite carduri, pentru sănătate ş.a.m. D., el a amintit despre aceste carduri?
Schieromonahul Serafim (Stoianov):Da, a amintit. A spus că nu vom avea acces la tratament până nu vom accepta acel card de sănătate. Dar în acea vreme, puţini oameni vor avea boli de la Dumnezeu, vor avea boli trimise de vrăjmaş. Spunea să nu mergem la spital şi să nu luăm medicamentele lor, să ne rugăm Domnului să ne dea răbdare să putem îndura şi ne va fi uşor. Spunea că cei care vor fi luaţi la mucenicieo să le facă răni, îi vor injecta, dar nu îi va durea. Eu mi-am amintit atunci când am pierdut palma şi nu am simţit niciun fel de durere. Trebuie să fim fermi, să murim, dar să nu acceptăm acele carduri.
Reporter: Adică ideea principală, părinte, este că avem paşapoartele sovietice (buletine) şi atât, nu mai avem nevoie de altceva.
Schieromonahul Serafim (Stoianov):Aşa este. El a spus: Cine a luat acel paşaport roşu (buletin) cu stemă, cu acela rămâneţi. Ei vor încerca să vă convingă să luaţi altul nou, dar voi să refuzaţi şi să le spuneţi că aveţi un paşaport (buletin), nu sunteţi fără paşaport (buletin).
Preasfinţitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Aleksei II (Rudigher): Nu toţi acceptă paşapoartele (buletine). Am întâlnit un caz, am fost în urmă cu vreo trei ani în Novovami şi, în momentul când am urcat pe iaht, o femeie dintre cei care mă conduceau, erau mulţi oameni care mă conduceau, m-a întrebat: Preasfinţia Voastră, putem să acceptăm paşaportul (buletinul)? Eu o întreb în ce constă problema. Ea mi-a spus că părintele i-a spus să nu accepte noul paşaport (buletin).
Reporter: Probabil a afirmat că este pusă în pericol mântuirea.
Preasfinţitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Aleksei II (Rudigher): Probabil părintelui îi place mai mult paşaportul (buletinul) cu secera şi ciocanul, decât paşaportul (buletinul) cu acvila cu două capete şi crucea Sf. Gheorghe. La care ea a spus: Mulţumesc, am înţeles tot ce trebuia. Eu cred că atunci când a venit puterea sovietică şi le-au fost date oamenilor noile paşapoarte (buletine), tot nu voiau unii să le accepte, şi acum tot aşa, nu vor să accepte paşapoartele acestea noi. Toţi cetăţenii Rusiei trebuie să accepte paşapoarte (buletine) ruseşti şi să conştientizeze că sunt ruşi şi că locuiesc într-o ţară ortodoxă, şi nu în Uniunea Sovietică care nu mai există.
Paşapoartele (buletinele) ruseşti trebuie să fie acceptate de toţi şi să conştientizeze că sunt ruşi şi că locuiesc într-o ţară ortodoxă, nu în Uniunea Sovietică care nu mai există.
IeroschimonahulRafail (Berestov): Din dragoste pentru oameni, pentru ortodocşi, i-am avertizat despre acest pericol. Unii au dat foc acelor paşapoarte (buletine) ruseşti, care nu sunt ruseşti, sunt masonice, ci poartă pecetea lui antihrist. În Siberia, într-un oraş, 15 persoane au ars paşapoartele (buletinele) şi i-au arătat la televizor.
Reporter: În Celeabinsk.
IeroschimonahulRafail (Berestov): Da, în Celeabinsk, le-am trimis o scrisoare şi m-am gândit că înseamnă că nu degeaba am scris.
Reporter: 15 locuitori din Celeabinsk, în frunte cu preşedintele organizaţiei Creştini Antiglobalizare, Vladimir Kopalov, au dat foc paşapoartelor. Credincioşii au văzut în paşaport simboluri sataniste şi au decis să le distrugă în mod public. Veteranii mişcării au refuzat nu doar paşapoartele (buletinele), ci şi numerele plătitorului de impozite NN, cardurile sociale şi telefoanele mobile.
Reporter: Nu regretaţi decizia pe care aţi luat-o?
Svetlana Blinova, credincioasă: Nu, absolut deloc nu regret. Sunt chiar bucuroasă, am început să mă simt mult mai bine. Înainte ceva mă apăsa.
Reporter: Credeţi că astfel vă influenţau acele semne din paşaport (buletin)?
Svetlana Blinova, credincioasă: Da, fără îndoială.
Schieromonahul Serafim (Stoianov):Părintele vorbea uitându-se în ochii omului, uneori gemea şi uneori îşi exprima supărarea care avea să fie. El spune: Vorbiţi cât se poate, pentru că va veni un timp când vă va fi frică de toate. Nu va fi uşor de observat scăderea sentimentelor creştine la popor. Oamenii îşi pun speranţele în păstori şi nici nu vor comunica între ei, va exista o contradicţie. Dacă va fi vreo persoană căreia Dumnezeu îi va deschide adevărul şi ea va încerca să îi convingă pe ceilalţi, nu îl vor băga în seamă, întrucât vor avea încredere deplină în preoţi. El spunea că vrăjmaşul va încerca foarte tare şi cu îndrăzneală să lupte ca întregul glob să fie cu pecetea sa, dar pe el nu-l interesează lumea, el este interesat de ortodocşi. Se va purta un război împotriva lumii creştine, împotriva lumii creştin-ortodoxe. Va încerca să îi prindă prin diferite moduri, prin bani, preoţii vor fi tentaţi de putere şi de bunuri lumeşti, spunea că va veni timpul când nici în mănăstiri nu vei mai avea ce face. Se va propune să fii tuns în schimbul paşaportului(buletinului). Foarte tare se vor schimba regulamentele, în loc să se slujeascăliturghia două ore, se va sluji doar o oră. Totul se va face pe fugă; orele, zilele şi timpul se vor scurta. Noaptea poate să rămână, dar ziua se va scurta. Domnul va dori să păstreze Rusia care a fost unsă de Domnul, Rusia care a fost sfinţită prin predecesorii ei, cnezii şi ţarii şi ultimul ţar – răscumpărătorul, care se vor duce la Domnul prin suferinţă, dar vor răscumpăra Rusia. Rusia se va putea mântui dacă se va pocăi. Lupta va fi de lungă durată, dar biserica care va colabora cu puterea va fi urâtă de Dumnezeu. Dar mulţi dintre clerici vor accepta să slujească puterii pământene. Mulţi dintre ei vor pierde credinţa în Învierea Domnului.
Reporter: Aşa spunea părintele?
Schieromonahul Serafim (Stoianov):Da, părintele spunea că ei vor pierde credinţa în Învierea Domnului. Atunci părea că părintele ne spune poveşti, că va fi într-un viitor neprevăzut, îndepărtat. Dar acum s-a apropiat şi a început să se îndeplinească. Pe atunci nu înţelegeam ce spune. Deşi el ne atenţiona să fim mai atenţi, întrucât nu vom mai auzi mulţi ani ce auzim în acel moment şi vor trece mulţi ani şi ne vom inspira din cele auzite atunci. Părintele TavrionBatozski era duhovnicul mitropolitului Leonid Rijski, a arhiereului, el întotdeauna mergea fie la Serafim, fie la Tavrion şi asculta de ei. De aceea cred că acest arhiereu a fost unul adevărat. Nu au fost mulţi dintr-aceştia, dar erau. Dar părintele ne-a spus că nu vor mai fi nici arhierei adevăraţi, nu mai vorbim de mari duhovnici. El mai spunea că în catedrale se vor face slujbe rapide, mari, frumoase, dar cei care văd adevărul vor şti care este diferenţa, iar cei care urmează cursul apei, nu vor înţelege absolut nimic. Totul va fi frumos şi bine. Chiar vor fi păstori care vor spovedi oameni fără să le cerceteze conştiinţa şi omul va lua împărtăşania fără să fie spovedit. Dar înainte de aceasta, a spus că vor fi codificări ale bisericilor. Dacă Biserica va avea cod, dacă preotul din ea va avea de asemenea cod şi în buzunar va avea telefon mobil… vor mai fi din aceia care vor avea telefon mobil şi vor sta lângă tronul împărătesc şi apoi va urma o lovitură asupra Euharistiei. Duşmanii creştinismului vor încerca să renege şi să pună pecetea vrăşmaşului pe tot ce ţine de Euharistie, vinul va fi înlocuit de spirt colorat. Dacă veţi observa aşa ceva, să nu mai mergeţi să luaţi aşa ceva. Nu mergeţi la astfel de păstori. Dacă acesta săvârşeşte Sf. Euharistie cu substanţe cu cod, nu va exista har.
Reporter: Şi atunci ce trebuie să facă oamenii care vor să se mântuiască, să se ducă la o altă Biserică, să îşi creeze o altă eparhie? Cum spunea părintele?
Schieromonahul Serafim (Stoianov):Părintele a spus în felul următor: Nu, Biserica care are Duhul Sfânt în ea şi harul Domnului care este peste acea Biserică va fi cea care va fi suferit mult şi care nu şi-a trădat credinţa. Mulţi mergeau în lagăre, sufereau, li se propuneau multe variante, dar biserica a rezistat. Este vorba de Biserica OrtodoxăRusă. Tuturor popoarelor li se permite, iar Domnul porunceşte să se intre în acea Biserică şi să lupte până la capăt la fel ca şi coada unui peşte care nu mai are cap,însă continuă să dea din coadă, tot aşa, nu trebuie să ne lăsăm.
Reporter: Am înţeles. Înseamnă nu să alegem schisma, ci să luptăm pentru Biserică, pentru curăţirea Bisericii din interiorul ei.
Schieromonahul Serafim (Stoianov):Da. Să luptăm în Biserică şi pentru ea pentru că Domnul îşi va păstra harul într-o măsură mică în biserică până în ultima zi. În biserica în care va fi luptă, va exista har. Va exista har în Euharistie până în ultima zi pentru cei care merg înainte. Pentru cei care vor observa minciuna, ei pot să o evite în biserică ca într-o catacombă, dar nu vor trebui să trădeze biserica cea adevărată. Capul atunci se strică, când coada renunţă să se mai zbată. De aceea, dacă poporul se va ruga pentru acest patriarh, vor cere milă de la Domnul, Domnul va da impulsuri acţiunilor sale şi îl va face să înţeleagă prin fapte de viaţă. Pentru că poporul este puterea. Biserica înseamnă poporul. Iar patriarhul este căpitanul. Vor fi diferite zvonuri şi nu se vor mai ruga pentru patriarh necredincioşii. Biserica rusă este puternică cu patriarhul său. S-a mai discutat despre biserica din străinătate. Părintele a spus că, deşi biserica se va numi la fel,Biserica Ortodoxă Rusă este pentru cei care se află în străinătate. Toate popoarele se pot duce cu pocăinţă şi să aleagă acea bisericăde după gard, dar biserica aceasta este biserica rusă. De Patriarhatul Moscovei ne putem revolta că este o cădere a credinţei, dar dacă plecăm către altă biserică se numeşte schismă.
Reporter: Da, ispita unei schisme în biserică rămâne mare. În toată perioada sovietică, enoriaşii plecau, se depărtau de biserică ba din cauza liberalismului bisericii, ba din cauza bisericii vii, ba din apropierea de puterea atee. Părea că, după dispariţia sistemului comunist, totul ar fi trebuit să dispară, nu mai erau împuterniciţi, nici consiliul pe probleme de religie, dar a fost exact invers. Ispita globalizării a apropiat şi mai mult păstorii noştri de autorităţi, cu oamenii politici ai lumii şi a deschis calea lui Antihrist. Dacă timp de mii de ani biserica rusă a fost o piedică pentru Antihrist, acum, din cauza trădării credinţei, îi vine în ajutor. Nu există cuvinte pentru a descrie această nebunie. Altfel, marii duhovnici nu ne-ar fi avertizat de scăderea credinţei preoţilor. Nu dintr-o dată, timp de decenii, acest proces a devenit tot mai puternic, dar după declaraţia din ’27, mulţi au înţeles că procesul se va încheia cu venirea lui Antihrist. Toţi înţelegem foarte bine ce se întâmplă, dar atunci de ce căutăm să împărtăşim cu autorităţile aceleaşi scopuri, aceleaşi valori? Nu se spune oare: “Nădăjduiţi întru Domnul şi nu întru împărat.”? Iar noi asta facem, nădăjduim întru aceşti cnezi, care sunt cu aceleaşi steaguri roşii şi atât de tare nădăjduim că biserica acum nu este condusă de patriarh, ci de preşedinte. Patriarhul doar binecuvântează, dar ce binecuvântează oare? Nu cumva drumul spre iad?
Fără îndoială,Preasfinţia sa se pricepe bine la politică. Păi, şi dacă se pricepe, de ce oare tot binecuvântează? Oare de ce obligă biserica lui Dumnezeu să slujească acestor vremuri barbare, când toţi în jur au luat-o razna, fac mese întinse în timpul ciumei. În loc să se căiască şi împreună cu poporul să cadă în genunchi şi să ceară iertare Domnului pentru renunţarea la scopuri şi pentru ”serghianstvo”, în loc să se pregătească pentru Judecata de Apoi, Înaltpreasfinţitulîşi face iluzii privind renaşterea şi prosperitatea. Cum să existe prosperitate în Noul Babilon? Şi ce viitor ne aşteaptă după vărsarea sângelui unsului lui Dumnezeu şi ce viitor este posibil fără ţar? Niciun viitor.
Patriarhul Aleksei al II-lea: Vă suntem profund recunoscători, Vladimir Vladimirovici pentru cei 8 ani în care aţi condus ţara. Aţi făcut atât de multe pentru Rusia! Şi numai dragostea faţă de Rusia v-a îndemnat să vă continuaţi slujba pentru ţară, împreună cu persoana în care aveţi încredere şi în care a avut încredere poporul. Amândoi va trebui să faceţi fapte de vitejie pentru a sluji patria şi pentru a sluji poporul. Hristos a Înviat!
Reporter: Astfel de îmbrăţişări şi sărutări sunt arătate zi de zi la ştiri. Când te uiţi ţi se pare o relaţie ideală între stat şi biserică şi te întrebi: oare ar fi putut patriarhul Tihon să se îmbrăţişeze aşa cu Lenin şi Troţki? Sigur că nu! Atunci de ce se îmbrăţişează acum? De ce acum se cântă Mulţi ani trăiască!, se împart decoraţii şi nu se fac dezvăluiri, aşa cum făcea Preasfinţitul Patriarh Tihon. Cu părere de rău nu se fac dezvăluiri. Realitatea este că în Rusia a apărut un nou tip de conducere Biserico-statală nemaiîntâlnită până acum în Rusia. Nu este vorba de cezaro-papism şi de papo-cezarism, ci puterea dublă a iadului.
Toată Cecenia a devenit VC-ul Rusiei şi acolo toţi îşi fac treburile murdare.
De ce?
Asasinul Kurskului
Şi au început în Moscova şi în Sudul Rusiei să se prăbuşească blocurile de locuinţe din cauza exploziilor puse de ceceni.
Ruşi, salvaţi Rusia!
Anatolii Lukianov, preşedinte al Consiliului Suprem până în 1991 şi deputat al Dumei de Stat: Elţin, în 2 ani, a adus mai multe daune statului şi patriei decât a adus Marele Război pentru apărarea Patriei în 4 ani.
GhenadiZiuganov:Preşedintele Comitetului Central al Partidului Comunist: Se desfăşoară în acelaşi timp 4 procese radicale, chiar revoluţionare, în esenţă: revoluţia criminală, pătura criminalilor şi hoţilor, revoluţia socială, când se formează o pătură de proprietari, prin prădarea întregii populaţii, distrugerea mediului cultural şi lichidarea principalilor concurenţi din mediul politic. Ei se luptă cu socialiştii şi comuniştii, iar prin intermediul Bisericii Ortodoxe Ruse se luptă mai eficient decât luptau comuniştii.
Berezovskişi Gusinski, foştii concurenţi de neconciliat de ieri, acum sunt prieteni. Ambii sunt în familie.
GhenadiZiuganov: Adică încearcă să rupă ultima rădăcină a spiritualităţii şi moralităţii, lăsând astfel naţiunea fără niciun sprijin necesar vieţii. Este evidentă încercarea de a construi o nouă ordine mondială. Au fost timpuri când a existat puterea credinţei, apoi a puterii autoritare, acum pe planetă se face încercarea de a instaura puterea banilor şi a informaţiilor şi acest lucru a constituit o armă mai puternică împotriva ţării noastre decât au adunat împreună Napoleon şi Hitler.
Reporter: Avem o singură valoare în lumea asta, crucea, şi un cu totul alt scop – împărăţia lui Dumnezeu în ceruri, nu pe pământ. Dacă pentru ierarhi şi preoţime, canoanele sunt relative, atunci este relativ şi Hristos. Şi dacă conducerea Bisericii se înfrăţeşte întru Hristos cu cei de altă credinţă şi cu răstignitorii Fiului lui Dumnezeu, atunci fără îndoială seva înfrăţi şi cu Antihrist şi va conduce către antihrist întreaga turmă pe care o păstoreşte. Astfel se va încheia Apocalipsa. De asta, părintele Tavrion şi mulţi alţii ne-au avertizat despre căderea preoţimii, că Îl vor trăda pe Domnul şi vor binecuvânta totul şi puterea împotriva lui Dumnezeu şi vor accepta paşapoarte de la această nouă putere şi numere şi stilul nou şi ecumenismul. Cum să îi binecuvântezi dacă ei nu jură pe Biblie, ci pe Constituţie. Toate acestea sunt încălcarea canoanelor şi renunţarea la Dumnezeu iar harul va pleca încetul cu încetul. Acestea sunt semnele şi le va putea înţelege doar cel care nu este legat de lume şi nu este pătat de prietenia cu autorităţile care nu sunt stabilite de Dumnezeu, pentru că această prietenie, conform spuselor Apostolului o face egală cu răul.
Procesiune funerară 2 octombrie
Schieromonahul Serafim (Stoianov):Deseori părintele vorbea despre lucruri actuale şi bine ţintite şi atent. Câteodată nu spunea fiecăruia, de ce nu spunea tuturor, nu ştiu. Poate ştia că nu toţi sunt pregătiţi să înţeleagă această informaţie sau nu toţi erau destinaţi pentru asta. El spunea că vor veni vremuri nu prea îndepărtate când conform numărătorii lumeşti poate vom trece în noul veac, dar după numărătoarea lui Dumnezeu vor fi exact 2000 de ani. După aceea dacă nu ne va lua până atunci, Dumnezeu va continua nu cu secolul XXI, ci cu noul veac, pentru un nou popor şi pentru un nou pământ despre care se spune în simbolul credinţei că vor învia morţii şi vor trăi în noul veac. Dar Domnul poate să prelungească pentru încă o perioadă timpul. Omenirea va crede că trăieşte într-o nouă eră, în secolul XXI dar nu va fi aşa. Dumnezeu prelungeşte timpul până va veni vremea Lui, când nu vor mai fi cei care se roagă şi toţi vor accepta, iar dacă nu vor accepta vor fi foarte prigoniţi, dar ei se vor bucura de harul Domnului. Iar cei care îl vor accepta pe antihrist încă din timpul vieţii vor suporta mari chinuri. Duhovnicul spunea că vor fi mari prigoniri, hărţuială, pecetea iar apoi va începe războiul. Războiul va fi scurt, dar puternic.
Reporter: Părintele nu spunea nimic despre China?
Schieromonahul Serafim (Stoianov):Părintele spunea că China va participa la război dar va trece prin Rusia nu împotriva Rusiei ci ca participant la război, Rusia va fi un coridor pentru China, vor ajunge la Urali şi vor rămâne acolo. Ruşii se vor ruga pentru chinezi şi chinezii se vor mira de ce ruşii rezistă şi mulţi se vor căi şi mulţi se vor boteza. Mulţi chiar vor muri cu moarte de mucenic pentru Rusia.
Reporter: Moarte pricinuită tot de chinezi?
Schieromonahul Serafim (Stoianov):Da. Atunci va veni răul.
Reporter: Aşa spunea părintele?
Schieromonahul Serafim (Stoianov):Da. Şi o spunea fiind foarte fericit, i se lumina faţa iar ochii îi lăcrimau.
Reporter: Părintele nu spunea că America va dispare?
Schieromonahul Serafim (Stoianov):Spunea, spunea că va dispare de pe continent. De America să vă fie frică ca de un câine care latră şi va induce lătratul şi altor câini dar este neputincioasă în faţa Rusiei. Totul depinde de poporul rus! El spune că dacă poporul se va căi, va rezista şi va fi susţinut de Dumnezeu şi nu vor fi împotriva ruşilor cât împotriva ortodocşilor, pentru că vor fi învăţaţi că Hristos este o bestie şi toţi care cred în El sunt duşmani ai întregii omeniri, care trebuie distruşi. Toţi vor scrâşni din dinţi împotriva creştinismului ortodox. Şi atunci când toţi se vor decide de ce parte sunt şi cei care vor fi de neclintit în credinţa lor, Dumnezeu le va da o nouă încercare – războiul. Şi dacă atunci cei ce spun: Doamne miluieşte-mă, îşi vor face semnul crucii, Domnul îi va milui pe cei care pot fi salvaţi, până în momentul în care va veni fiara, întrucât atunci când va veni la putere fiara va fi prea târziu, Domnul îşi va lua harul de peste oameni şi oamenilor (de vii) le vor cădea părţi din corp, va exista canibalism. Vrăjmaşul le va propune mâncare, dar nu va fi asemenea hrănii cultivate de om, de creştin. El va mânca ca un animal, va înghiţi dintr-o îmbucătură ce i se va da şi tot flămând va rămâne, de aceea se vor ataca unii pe alţii. Unii, în care a mai rămas duhul vor striga: Doamne! Dar Domnul nu-i va mai auzi, de aceea cel mai probabil ei vor striga şi Îl vor huli pe Dumnezeu, dar Domnul nu va mai veni să judece lumea, pentru că nu va mai rămâne pe cine să salveze. Să vă fie frică de acele vremuri! Este posibil ca pe unii să îi ducă de printre voi, fiind etichetaţi ca duşmani ai poporului, dar dimpotrivă Domnul îi va ajuta pe aceia, dar va fi aspru cu cei care vor rămâne, vor fi nimiciţi şi la Judecata Domnului nu va mai fi nimeni să Îl întâmpine. Deşi vor fi foarte puţini cei care vor rămâne până în ultima zi, dar vor exista şi străduiţi-vă să fiţi cu ei. Rugaţi-vă, căiţi-vă, plângeţi necontenit! Rugaţi-vă pentru tot poporul, nu doar pentru voi şi pentru apropiaţi, ci pentru întreaga Biserică şi pentru toată ţara. Dacă va rămâne măcar un om care se va ruga, va lumina ca o flacără, ca o lumânare care luminează în noaptea întunecată încăperea. Dacă nu va putea să plângă cu lacrimi, să plângă cu sufletul, să geamă şi acest lucru va conta în faţa Domnului.
Învăţăturile şi prorocirileSfLavrentieCernigovschi şi descrierea vieţii sale
Reporter: Părintele nu povestea despre părintele LavrentieCernigovski? Despre eşaloane, nu vă amintiţi, spunea?
Schieromonahul Serafim (Stoianov):Părintele spunea că vor veni vremuri când vor veni unii şi vor declara că îi vor duce, dar nu îi vor duce! Fiţi mereu pregătiţi! Iar dacă se va întâmpla nu vă plângeţi, nu ripostaţi, ci mergeţi cu bucurie. Să ştiţi că ori acolo, ori aici, ori în altă parte noi ortodocşii trebuie să venim ultimii. Viaţa noastră este acolo, dar trebuie să ne îndreptăm şi să primim aprobare aici.
Reporter: Aţi fost apropiat de schimonahiaSerghia; ce vă spunea ea despre Biserică, despre viitor, despre aceste timpuri în care trăim?
Schieromonahul Serafim (Stoianov):Nu spunea prea multe, ea povestea despre activitatea sa, despre originile sale, de unde şi cum a ajuns ea. Îmi amintesc fiecare cuvânt. Cum Domnul mult a luat-o la Ceruri la vârsta de 6 şi 10 ani dar a întors-o înapoi. Şi când ea L-a întrebat de ce Doamne pierzi timpul cu mine, de ce mă dai înapoi? El i-a răspuns: pentru că ai să te întorci pe Pământ şi vei fi mult prigonită pentru numele Meu. Vei fi chinuită în lagăre, dar vei suporta, ca să nu spui nicăieri că nu L-ai văzut pe Domnul şi că nu-L cunoşti.
Multora le spunea direct, chiar şi unor preoţi: În curând vei avea o mireasă. Şi adăuga: cu acoperiş şi cruce. O întrebam, vedeţi maică viitorul nostru şi ea spunea, văd, dar viitorul vostru este înainte, veţi trăi totul şi mai bine să nu ştiţi şi să aşteptaţi, decât să ştiţi şi să vă înspăimântaţi. Eu nu voi mai fi, dar voi veţi fi şi veţi trăi totul. Când va începe sistemul eu voi fi încă în viaţă, dar pe mine nu mă va atinge
Reporter: Şi într-adevăr au trecut 4-6 ani de când a trecut la cele veşnice. Maica era oarbă, eu locuiam la o distanţă de 280 de km de ea şi mereu vedeam visuri şi aveam viziuni cu ea. M-am trezit şi m-am dus la ea. Am intrat în mănăstire şi mă rugam, în Biserică era foarte întuneric o singură candelă era aprinsă, şi o văd pe maica care avea grijă de ea cum îmi spune: Părinte-diacon du-te la maică ea te aşteaptă a spus că ai ajuns deja. În biserică era atât de întuneric de îţi dădeai cu degetul în ochi, nici eu nu vedeam pe unde merg şi maica mi-a spus să intru. Mă apropii de ea şi îi zic: Maică de ce m-aţi descoperit. Ea a început să râdă ca un copil. Întotdeauna ne punea să ne trezim noaptea să ne rugăm pentru ţară şi pentru popor, să citim psaltirea, să postim post negru vinerea. Ea vorbea ca un copil, dar dacă era nevoie era foarte directă, chiar dacă era vorba de preot: Părinte, iartă-mă dar cu Voia lui Dumnezeu am să îţi spun şi Domnul va ierta, binecuvântează. Ea retezascurt tot ce i se spunea, indiferent de era preot sau ce rang avea.
Reporter: SchimonahiaSerghia era sora duhovnicească a părintelui Tavrion. Ei se cunoşteau şi îşi trimiteau unul la altul pe fiii spirituali. Maica a educat o întreagă generaţie de creştini, şi egumenul Mitrofan Voznesenski a fost învăţăcelul ei. Ea era condusă de însăşi Maica Domnului. Duhovnicul ei era ieromonahul David, clarvăzător ca şi părintele Tavrion. Ea avea multe daruri, în special darul de a cere milă pentru răposaţi. Se ştiu puţine informaţii biografice despre ea. Se ştie că s-a născut în anii 20, la 10ani a fost tunsă de Arhiepiscopul Filip de Astrahani, la 14 ani a fost făcută schimonahie. A stat în închisori din cauza credinţei aproximativ 10 ani, a plecat la Domnul în anii 90.
Singura carte despre ea este Călătoria spirituală a fetei oarbe în lumea de dincolo editată cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Atanasie, Arhiepiscopul de Permi şi Salekan.
Reporter: Veneau mulţi la ea?
Schieromonahul Serafim (Stoianov):Foarte mulţi din toată ţara, din Moscova, din Siberia, Bielorusia, avea fii spirituali în toate colţurile. Ea povestea multora şi de multe ori, când ne întâlneam în apartamentul ei de la etajul 6, pentru că nu locuia în mănăstire. Mănăstirea nu o recunoştea pentru că ea îi dezavua în anumite acţiuni. Puteai să afli în secret de la preoţi că ea este adevărată şi să mergi la ea. Maica spunea că acei clerici care vor veni să slujească din afară şi vor fi puţini, aceia vor fi preoţi adevăraţi.
Reporter: Cum adică din afară?
Schieromonahul Serafim (Stoianov): Adică nu din seminarii, ci din lume şi vor fi doar câţiva pe care îi va pregăti Domnul. Şi arhiereii care vor avea har vor şti ce se va întâmpla. Ea spunea că vor veni vremuri grele. Biserica care cântă şi slujeşte fără har, nu slujeşte Domnului. De asta Domnul va alege pentru Biserica Sa preoţi adevăraţi, cu Duhul Sfânt. Nu poţi să-Lpăcăleşti pe Duhul Sfânt! Ea spunea: Limba flatează, mintea se îndoieşte, iar inima spune adevăruri. În inimă trebuie să sălăşluiască Duhul Sfânt. Ea spunea: Urmăriţi Sfânta Scriptură, pentru că va veni un timp… mai luaţi ce puteţi de la noi, pentru că va veni un timp când veţi fi tulburaţi şi veţi vrea să îi vedeţi şi pe maica şi pe părintele, dar ei nu vor mai fi. Şi oamenii vor veni la voi. Domnul Dumnezeu îi va trimite la voi ca la un izvor. La voi care veţi rămâne pe pământ. Fiţi sinceri întotdeauna, spuneţi adevărul, ce este scris şi ce ştiţi. Veţi fi ca păstorul turmei, Dumnezeu vă va aduce turma iar voi veţi fi păstorii. Domnul nu are nevoie de păstor fără turmă, de aceea voi hrăniţi-vă turma şihraniţi-vă duhovniceşte cât aveţi posibilitatea.
Reporter: Părinte înseamnă că SchieromonahiaSerghia şi părintele Tavrion, amândoi spuneau că va veni un timp când nu vor mai fi mari duhovnici şi nu vei mai avea la cine să mergi să te informezi, să pui o întrebare?
Schieromonahul Serafim (Stoianov):Da. Adesea ei spuneau că va fi aşa o foamete că oamenii vor fi tulburaţi şi vor căuta mâncare. Noi, mult timp nu am înţeles la ce se refereau. Eu credeam că ei prevestesc o foamete, că nu vor mai fi produse alimentare. Eu mă gândeam că nu va mai da roade pământul, dar duhovnicul mi-a citit gândurile şi a spus: Foametea de cuvânt, nu va mai avea cine să spună adevărul oamenilor, iar oamenii vor fi tulburaţi şi se vor repezi la oricine poartă barbă, dar de multe ori vor greşi şi mulţi vrăjmaşi vor purta barbă, se vor masca şi vor fi slujitori nu ai Bisericii, ci vor fi din lume şi se vor masca se vor preface că sunt preoţi. Iar oamenii care nu cunosc Biserica, fără experienţă se vor duce la ei şi de multe ori aceştia vor duce turma în haita lupilor. Părintele spunea: Va fi foarte trist, rugaţi-vă ca Dumnezeu să vă păzească, să va apere chiar şi pe cei pe care i-a ales dinainte.
Reporter: Părintele Tavrion nu spunea în ce constă pericolul cel mai mare al vremurilor noastre?
Schieromonahul Serafim (Stoianov): El zicea că cel mai periculos este că poporul va fi minţit de păstori. Păstori care vor spune că omul din faţa lui spune prostii, că arhiereii au altă părere, că dacă cartea nu este binecuvântată de patriarhul Aleksei al II-lea nu este bună. Atunci exista o autoritatea a arhiereiilor şi a unor preoţi. Acum îi poţi recunoaşte pe preoţi după cum îşi fac semnul crucii. Nu se poate să îţi faci semnul crucii cu cele cinci degete şi unii oamenii înţelegeau că preoţii adevăraţi în primul rând dau exemplu şi fac semnul crucii cu cele trei degete şi îţi arată şi cum să ţii degetele pentru a face cruce. Sunt oameni care fac cruce cu toată mâna sau fac nişte semne aşa doar să le facă, să alunge muştele, astfel de oameni nu sunt plăcuţi Domnului chiar dacă nu au document. Mulţi se vor strădui să nu accepte paşaportul dar vor mânca tot ce se vinde în magazine fără să se uite la acele gratii, ceea ce înseamnă că aceşti oameni deja sunt între gratii. Dacă este să fim vigilenţi, nu trebuie să te bazezi doar pe tine, trebuie să-L rogi pe Dumnezeu şi să te străduieşti. Dacă te vei ruga pentru Rusia în general, deja este un mare beneficiu, pentru că Domnul a spus că nu există o bucurie mai mare decât să pui sufletul în rugăciune, iar a pune sufletul înseamnă să te rogi pentru Rusia, pentru Ortodoxie: Miluieşte Doamne Rusia Sfântă şi Ortodoxă, ocroteşte-o de duşmanii cei văzuţi şi cei nevăzuţi!
În timpul revoluţiei au fost distruse multe Biserici şi va veni vremea şi se va vorbi deschis despre asta, se vor construi Biserici în locul celor distruse, dar în acele Biserici nu va mai fi har. Se vor construi pentru alte religii, unite de antihrist. Iar Bisericile care nu vor arăta bine la exterior, Bisericile care au fost închise cândva în acelea va exista har.
Era o plăcere şi o bucurie să-l asculţi pe părintele. El se contopea cu viaţa acelor vremuri, vremurile ţarului, vremurile lui Petru cel Mare, vremurile ţarului Alexei Mihailovici, a patriarhului Tihon,
Reporter: Ce spunea părintele despre ţar?
Schieromonahul Serafim (Stoianov):Spunea că este unsul lui Dumnezeu, dar ţarul s-a amestecat în treburile Bisericii. În schimb Nicolae al II-lea, niciodată nu s-a amestecat în treburile Bisericii, el propunea Bisericii să găsească rezolvare în Sinod. Doarcă el nu a luat în calcul că în Sinod intraseră toţi duşmanii lui.
Reporter: Aşa spunea părintele că toţi erau duşmanii ţarului?
Schieromonahul Serafim (Stoianov):Da. Toţi erau duşmani. Chiar şi unii dintre cnezi erau duşmanii ţarului.
Reporter: Părintele a spus că anume Biserica l-a trădat pe ţarîn 1917?
Schieromonahul Serafim (Stoianov):Da, a spus.
Reporter: L-a trădat conştient?
Schieromonahul Serafim (Stoianov):Da, conştient. El a spus că Biserica de mult timp trecuse de partea duşmanului, a răstignitorilor lui Hristos. Biserica a uitat jurământul depus în 1613. iată care a fost păcatul Bisericii.
Reporter: În 1613?
Schieromonahul Serafim (Stoianov):În 1613. El spune că situaţia ar fi fost alta dacă în Sinod ar fi intrat oameni ai lui Dumnezeu. Dar aşa a fost unul singur şi Tihon l-a luat să-i fie ajutor. Însă nu i-au dat voie să îşi desfăşoare activitatea, a fost înlăturat.
Mitropolitul Turihanski, Trifon i-a dorit: Să fii ca o piatră.
Reporter: Petr Poleaţki?
Schieromonahul Serafim (Stoianov):Da, însă el era necunoscut în Sinod pentru că era venit din lume. Toţi au fost foarte miraţi când Patriarhul Tihon l-a luat din lume, l-a tuns şi l-a pus în funcţia de adjunct al său. Unii dintre arhiereii care visau să ajungă adjuncţii patriarhului s-au revoltat. Îi mânca invidia. Nu degeaba Pelaghia Ryazanskaia spunea că ultima ramură a preoţimii va muri de invidie. Dacă vor observa că un arhiereu are viziuni, vor fi foarte invidioşi pe el.
Reporter: Astfel zici că nu era Sinod, ci Sinedriu. De asta ţarul a fost trădat, din invidie. Ei vroiau să conducă poporul ca Anna şi Kaiafa. Au alergat după libertate dar s-a dovedit că au alergat după propria lor moarte, pentru că democraţia este libertatea dată de Dumnezeu, a căror roade le culegem şi în prezent.
Dar dacă atunci Sfântul Sinod era mânat de invidie, despre ce putem să vorbim acum? Despre ce fel de renaştere, despre ce fel de unificare, chiar mai mult decât atât despre ce viaţă bisericească în general?
În momentul de faţă cu ierarhia pe care o avem nici nu se poate discuta despre o conducere unică şi independentă, dacă atunci au fost mână în mână cu puterea satanistă, acum vedem un complot deschis. Un complot cu moştenitorii acelora care l-au ucis pe ţar, cei care s-au spălat cu sânge, au prigonit Biserica şi s-au îmbogăţit foarte mult pe urma acestor acţiuni
Evreii bogaţi din Rusia sărbătoresc Hanuka în Piaţa Roşie.
Putin de asemenea i-a adunat pe oligarhi la Kremlin.
Noul preşedinte are noi oligarhi. Acum locul lor este în afaceri, nu în politică
Putin: Voi aţi format acest stat, deci trebuie să controlaţi riscurile structurilor politice şi extrapolitice.
Boris Berezovski: Eu nu consider că în Rusia de astăzi a fi evreu este un obstacol pentru a deveni preşedinte. Eu nu consider aşa. După ce am intrat în mişcarea Rusia Liberală, pe care sperăm împreună să o transformăm în partid, nu am dreptul să afirm că nu am intenţia să devin preşedinte al Rusiei.
Reporter: Doamne miluieşte-ne, mântuieşte-ne şi păzeşte-ne! Cu adevărat a venit Apocalipsa!
Patriarhul Aleksei al II-lea: În 1985 am scris o scrisoare prim secretarului Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, lui Mihail Sergheevici Gorbaciov, în care am încercat să îi expun faptul că avem probleme comune pe care trebuie să le rezolvăm împreună. Şi acea barieră care a fost în mod artificial creată în anii 20-30 trebuie depăşită. Cu părere de rău această scrisoare nu a fost înţeleasă în 1985 şi prin intermediul Consiliului pe probleme de religie mi s-a transmis că nu trebuie să mă adresez cu astfel de probleme. Şi în curând în 1986 a avut loc depunerea mea în rangul de mitropolit al Leningradului şi Novgorodului.
Reporter: Ruşine, ce ruşine! Biroul politic s-a dovedit a fi mai dedicat în convingerile sale marxiste, decât mitropoliţii dedicaţi Bisericii. Dialogul cu comuniştii era susţinut doar de „biserica vie” şi de „serghianism”, dar nu cei din Biserica luiTihon. Iar noi suntem aceeaşi Biserică a lui Tihon şi nu trebuie să căutăm compromisuri cu asasinii ţarului şi răstignitorii lui Hristos.
Să nu facem compromisuri şi chiar să suferim pentru credinţă după exemplul mucenicului şi nici un perete despărţitor între Biserică şi autorităţile care au luptat împotriva lui Dumnezeu nu va fi şi nici nu poate să fie. Între noi nu este un perete despărţitor, ci o prăpastie din iad. Această prăpastie a fost creată de Dumnezeu şi nu se poate anula de nimeni nici măcar de mâna patriarhului şi nu pot exista scopuri comune cu puterea care nu a fost stabilită de Dumnezeu decât un singur scop: căinţa. Prea Sfinţitul Pimen niciodată nu ar fi procedat în acest fel. El a stat în lagăre în jur de 10 ani, dar înlocuitorul său Aleksei Rugdigher a acceptat şi a făcut aşa ceva, fără să se consulte cu patriarhul sau cu Sinodul. Un exemplu între ghilimele de ascultare a legilor. În acest mod continuă trădarea lui Dumnezeu şi a ţarului. De ce să ne mai mirăm că suntem ca nişte viermi şi încă sperăm că vom primi milă. Părintele Tavrion credea că motivele tuturor acestora este îndepărtarea de credinţă, asasinarea ţarului.
Nu l-au cruţat pe ţar din cauza invidiei. Au vrut să trăiască în pace cu Iuda şi să împartă puterea cu acesta. Dar dacă ne vom căi, dacă întreaga Rusie se va căi, Dumnezeu ne va trimite din nou un ţar, dar acest lucru se va întâmpla înainte de sfârşit.
Schieromonahul Serafim (Stoianov):Părintele afirma că dacă un om L-a bucurat cu ceva pe Dumnezeu, neapărat după asta vor urma mari prigoniri şi vorbe rele pentru acel om. De asta fiţi înţelepţi, dacă ţarul este făcut una cu pământul, asta înseamnă că a fost bineplăcut lui Dumnezeu. El spunea că ţarul a fost unsul lui Dumnezeu şi că a trebuit din porunca Domnului să-şi ducă până la capăt soarta, că va răscumpăra Rusia prin suferinţele sale. Dar Biserica Rusă nu îl va primi mult timp dar până şi Biserica Rusă din Afara Graniţelor îl va canoniza mai devreme decât cea din Rusia. Vor fi multe frecuşuri, mult timp vor fi împotriva lui, vor fi spuse multe lucruri urâte despre el. Oamenii nu vor şti nimic despre el mult timp şi când se va apropia timpul proslăviriiSf Serafim de Sarov atunci dintr-o dată se va vorbi despre el. Dar vor fi multe probleme în Sinod, împotriva lui se vor pronunţa mulţi arhierei. Însă el va fi proslăvit, dar nu va fi în măsura în care el este slăvit la Dumnezeu.
Patriarhul Aleksei al II-lea:Se proslăveşte familia ţarului, Împăratul Nicolae al II-lea, Împărăteasa Alexandra, prinţul Aleksei, prinţesele Olga, Tatiana, Maria şi Anastasia. Se proslăvesc.
Mitropolitul de Krutitsk şi Kolomensk, Iuvenalie (Poreakov): Nu doar abdicarea, noi am studiat mai mult de 10 astfel de probleme şi comisia noastră a ajuns la concluzia că nu sunt motive ca acesta să fie canonizat pentru viaţa şi conducerea sa. Noi l-am canonizat dar nu ca om care a suferit pentru Hristos şi pentru credinţă.
Reporter: Va fi vreodată canonizat cum trebuie?
Schieromonahul Serafim (Stoianov):Va fi dar nu acum, atunci când preoţimea va cădea de tot. Acum preoţimea ştie dar nu spune poporului.
Dar va veni un timp când poporul se va sătura şi va spune, cât se poate să punem numai bandiţi. Numai monarhul va putea salva Rusia! Şi atunci poporul va veni poate nu în număr mare dar va avea câştig de cauză.
Reporter: Şi atunci va fi proslăvit cum trebuie?
Schieromonahul Serafim (Stoianov):Da, cum trebuie.
Reporter: Ca pe cel care a răscumpărat Rusia.
Schieromonahul Serafim (Stoianov):Da, ca pe ţarul răscumpărător. Atunci vor plânge şi vor cere iertare.
Preot: Doamne iartă-ne pe noi pentru împotrivirea preoţilor, pentru neînchinarea la mucenicii împărăteşti şi sfinţi, pentru că nu facem pelerinaje şi nu proslăvim pe mucenicul ţarul Nicolae al II-lea, împărăteasa Alexandra,prinţul Aleksei, prinţesele Olga, Tatiana, Maria şi Anastasia şi pentru că aţi făcut pentru noi o faptă de vitejie şi de răscumpărare. Iartă-ne Dumnezeule cel Milostiv!
Schieromonahul Serafim (Stoianov):Sfinţii la care se roagă mereu oamenii se află pe pământ. Ei se roagă şi ne îndreaptă spre calea noastră, de asta ţarul se află printre noi. Mi-a povestit un general de la Clubul militarilor, cu care demult nu mai ţin legătura, că atunci când a început războiul cu Cecenia ţarul a venit la un alt general, un prieten.
A intrat la el pur şi simplu şi i-a spus: Rusia este într-o situaţie grea, eu sunt ţarul vostru, Nicolae al II-lea.
După asta generalul mi-a povestit că a avut o luminare a minţii şi el l-a recunoscut pe ţar. Şi l-a salutat: Să trăiţi Măria Voastră.
Ţarul a spus: Cu toate că Rusia nu m-a salvat pe mine, unsul lui Dumnezeu, eu am primit onoarea ca pe Golgota să răscumpăr Rusia şi Domnul vă iartă pe toţi, dar trebuie să conştientizaţi. Cu toate că Biserica nu m-a recunoscut, voi rugaţi-vă, eu vă voi ajuta cu plăcere, dar dacă mă rugaţi.
Reporter: Asta înseamnă că poporul rus se va căi?
Schieromonahul Serafim (Stoianov):Da.
Reporter: Va veni căinţa în Rusia? Spunea părintele Tavrion despre asta?
Schieromonahul Serafim (Stoianov):Da, spunea că Rusia va rămâne cu puţin suflu, dar vor rămâne cei adevăraţi şi ei îl vor proslăvi pe ţar şi vor rupe lanţurile. A spus că va fi ca la război, poporul rus va fi ca un cadavru şi Vestul va călca pe cadavre şi seva bucura că Rusia a murit, dar de sub aceste cadavre, poporul rus îşi va ridica capul şi se va ridica din nou. Atunci va apărea din nou puterea.
Reporter: Părintele Tavrion îşi făcea multe griji pentru Rusia, a spus că va fi foarte greu?
Schieromonahul Serafim (Stoianov):Da, îşi făcea multe griji, întotdeauna plângea când vorbea despre asta. El spunea: Voi credeţi că noi am stat în lagăre din voinţa celui rău? Nu, noi am stat în lagăre ca să salvăm Rusia, ca ea să nu dispară de pe continent. Ea trebuie să ducă mesajul până la Cea de a Doua Venire.
Reporter: Aşa a spus?
Schieromonahul Serafim (Stoianov):Da. Apoispunea: Nu există altă credinţă decât cea ortodoxă şi nu este altă Biserică decât cea Ortodoxă. Să fiţi mândri cu o mândrie smerită că sunteţi ortodocşi şi pe lângă asta că sunteţi şi ruşi.
Reporter: El spunea să ne rugăm pentru Rusia?
Schieromonahul Serafim (Stoianov):Da, spunea. El spunea să plângem! Să ne rugăm pentru apropiaţi, iar toate rudele sunt în Rusia, rudele noaste reprezintă Rusia. Cu părere de rău va veni timpul când oamenii nu vor înţelege. Vor vedea cum totul decade şi se distruge şi nu vor şti cum să se lupte cu asta. Vor lăsa totul să se deruleze de la sine. Le va fi indiferent, ei trăiesc. Dar ei nu înţeleg că ei nu trăiesc şi îşi trăiesc ultima suflare. Rusia are nevoie de fiecare suflare şi cu cât mai repede va renaşte din ruine, cu atât mai repede va primi mila Domnului. Toată lumea va fi ca o pădure tăiată, şi toată speranţa şi atenţia va fi asupra Rusiei. Totul va fi pregătit pentru venirea vrăjmaşului, dar Rusia va fi în mâinile lui Dumnezeu. Însuşi Iisus Hristos va suferi pentru Rusia, iar Maica Domnului va plânge până în ultima clipă.
Reporter: Acesta este testamentul lăsat de părintele Tavrion.
Testamentul războaielor, a armelor creştinului, scutul este credinţa noastră. Anii lungi de lagăre l-au călit, nu l-au îndoit ca pe mulţi alţii, ci l-au învăţat să nu facă compromisuri în faţa puterii care luptă împotriva Domnului. Această putere şi credinţă faţă de Hristos ne-a lăsat-o moştenire şi nouă. Ceea ce a adunat din experienţa sa de viaţă transmite generaţiilor următoare. Dacă totul este sistemul antihristului, se va încheia tot aşa, prin despotismul faţă de cei ticăloşi, fricoşi, trădători şi necredincioşi. Dar celor credincioşi, părintele a lăsat testament să fie credincioşi până la capăt. Să Îl iubim mai mult decât pe sine însuşi, mai mult decât pe mama. Dacă nu vom avea o astfel de iubire, niciunul dintre noi nu va suporta nici lagărele, nici torturile, nici prigonirile lui antihrist.
Şi dacă acum nu vor rezista în faţacnejilor acestei lumi şi în faţa lacheilor Sinedriului şi vom accepta numerele, paşapoartele, documentele cu atât mai mult nu vor rezista în faţa lui antihrist. Să ne izbăvească Domnul prin mila Sa şi prin rugăciunile ţarului răscumpărător şi pe toţi cei care au suferit pentru Sfânta Rusie şi să ne dea ca noi să putem duce mesajul credinţei lui Hristos, stindardul dragostei apostoleşti, mucenicia lor. Dacă noi vom fi credincioşi şi Dumnezeu ne va fi credincios şi va iubi Rusia.
Cum Israelul a fost poporul Lui şi El a fost Dumnezeul lui aşa şi Rusia va fi via Lui, iar poporul roadele acelei vii.
Roade pentru Împărăţia Cerurilor. Amin!
Tu unde eşti?
Nicăieri, în Rusia
Nu în asta, în cealaltă, a noastră
Care este mai mare,
În Rusia conducătorilor sfinţi
A lui Serghii şi Serafim
şi a ţarului mucenic
Acolo este ziua a opta sfântă
acolo este altarul nostru luminos
Acolo este Hristos
Slavă Rusiei celor drepţi
a celor care îşi dau crucea
Tu unde eşti?
Nicăieri, în Rusia
Nu în asta, în cealaltă, a noastră
La film au lucrat: ierodiaconul Avel (Semionov)
Serghei Bogdanov
Sincere mulţumiri fiilor duhovniceşti a arhimandritului Tavrion pentru amintirile despre părinte, pentru exprimarea curajoasă a poziţiei lor civile şi duhovniceşti.
Mulţumim şi tuturor celor prin a căror rugăciuni şi cu a căror ajutor a fost posibilă realizarea acestui film.
Darcel mai mult îi mulţumim Domnului care ne-a dat minte să înţelegem cum prin aleşii Lui sfinţi se vesteşte întregii lumi voinţa Sa pe care dacă o urmăm putem să ne mântuim.
În film au fost folosite melodiile lui Aleksandr Vodeakin:
„Două formule ale vieţii”, ”Rusia celor drepţi”
Au folosit fragmente din filmele:
„Crucea mântuirii”, „Cei care cred întru tine nu vor muri”, „Ghetsimania Împăratului-mucenic”, „Sub acoperemânt evlavios”, „Îngerul bisericii ruse”, ”Pământesc şi Ceresc”, „Dionisie”, „Cronica secolului XX”, „Monedă de schimb”, „Culoarea războiului”, „Corporaţia”, „Oligarhii” şi altele…
Pentru Slava lui Dumnezeu!
Autorii acestui film permit difuzarea, copierea şi răspândirea acestui film!
Doamne, ajută-ne pe noi toţi, să ne mântuim!
Serghei Bogdanov Rusia 2008