VĂ RUGĂM SĂ NE IERTAŢI !
Filmul cinci,
din seria „SAREA PĂMÂNTULUI”
pentru fonduri insuficiente
lansat în stadiul de proiect
Prin binecuvântarea Preasfinţitului Diomid episcop de Anadir şi Ciukotka
Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri,
care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu;
priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa
şi urmaţi-le credinţa.
(Evrei 13:7)
Sarea Pământului
filmul cinci
Egumenul Gurii
prima parte
Divin este Dumnezeu în ai Săi sfinţi.
Dacă nu existau robii Săi sinceri, nimeni nu ar fi cunoscut adevărul Dumnezeiesc şi care este Voia Sa.
Nimeni nu ar şti cum să se apere de secolul nostru viclean şi trădător, de ce să ne protejăm, pe cine să credem, pe cine să urmăm.
Uneori doar te miră mizeria şi minciuna, începând cu politica şi terminând cu feţele bisericeşti.
Iar Dumnezeu tot mai mult şi mai mult îşi trimite lucrătorii pe lanul ofilit.
Îi trimite cu speranţa că cineva le va auzi vocea, cerând ajutor în pustietate.
Protopop Piotr Borodulin
Aceasta s-a petrecut prin anii optzeci, când eu ţineam slujba în biserica din Ponizove, judeţul Vodousteujenskiy.
Pe atunci, Gurii era Iura Şezlov, era fotograful Arhiepiscopiei, participa la slujbele Arhiepiscopiei unde făcea poze.
Şi atunci se deosebea prin pietate, îl iubeau pentru simplitate, bunătate, pentru caracterul lui simplu,era ca un copil mare.
Aceşti oameni sunt numiţi la noi fericiţi, şi fericit şi era.
Pe neobservate, conducerea l-a hirotonit diacon, s-a călugărit , şi întrucât noi semănam într-un fel, ne-am apropiat repede unul de celălalt.
Când a ajuns în Ponizove, a venit la mine acasă în vizită, oamenii îl iubeau foarte mult.
Oamenii la noi îi iubesc pe cei binecuvântaţi.
Părinţii noştri, salvează-ne Doamne, eu nu judec, dar ei sunt de partea poporului, iar oamenii sunt nefericiţi, necăjiţi, fiecare cu problema lui, vin la biserică şi se adresează lui Dumnezeu şi când un părinte este bun şi înţelegător, te ascultă, te ajută, te învaţă şi te îndrumă, spre un astfel de Părinte se şi îndreaptă poporul.
Gurii avea toate aceste calităţi.
Claudia Ivakina
El nu era ca un Părinte, ci ca un tată, ca un tată adevărat, şi aşa s-a şi întâmplat, a devenit un tată adevărat pentru toţi.
Toată lumea vorbea cu el foarte simplu tot ce avea pe suflet, puteai să-l întrebi orice, să-i împărtăşeşti orice, îţi spunea de toate.
„Era sincer?”
„Da. Astfel de Părinţi nu mai întâlnisem până atunci, părinţi cu care să tot vorbeşti din suflet despre toate.”
Tamara Martiuniceva
Vin într-o zi la Mănăstire, şi văd că toţi se apropie de un Părinte, multă lume, m-am apropiat şi eu, m-am spovedit şi îi zic: „Părinte! Nu ştiam că este Părintele Gurii, spun: La noi în sat este un câine foarte bolnav, are botul ca posteriorul şi toţi în sat doresc să omoare câinele care-i poate infecta şi pe alţii”, şi l-am rugat să-i dea binecuvântare soţului meu că acesta să omoare câinele.
El foarte calm a spus că este creaţia lui Dumnezeu şi nu e voie s-o omori.
Eu îi spun că aceasta aduce mai mult păcat, că oamenii judecă, eu înţeleg că este un mare păcat să omori, dar aici e un caz aparte.
Părintele se uita lung la ceva, părea că se roagă şi nu mai zicea nimic.
M-am îndepărtat de Părinte cam nemulţumită.
După câteva zile, cred că cinci, câinele şi-a revenit, a început să mănânce bine.
După câteva zile mă sună o rudă de-a soţului meu şi-mi zice: „Tamara, Alima a murit.”
Noi ne-am bucurat foarte mult că nu am comis un păcat, în sat nu ne puteam sfătui cu nimeni. ştiţi cum e, satul e sat.
Dar pe atunci nu înţelegeam de ce am urât câinele, dar apoi, înţelegeţi, sufletul m-a atras din nou la mănăstire, la Părinte, doream şi gata. După care mă gândeam, cine este acest preot că-mi tot atrage sufletul şi gata.
Tamara Saksonova
Când am ajuns aici, oamenii cu invidie sau fără, dar au început să întrebe, de ce ea cum a ajuns a început să meargă la biserică.
Dar cum să nu merg când eu am cerut şi Dumnezeu mi-a dat imediat chiar o Mănăstire întreagă.
Şi astfel a început o invidie.
Odată au vrut să ne dea foc şi apoi a doua oară, de Rusalii, eram acasă, îmi amintesc că era pe la ora 3 ziua.
Imediat am alergat la Părinte şi i-am zis că aproape luasem foc, iar el m-a întrebat dacă aveam ceva aprins şi eu am zis că nu avem nimic.
Şi m-a întrebat cine putea să ne de-a foc.
Eu i-am spus că mă gândesc la cineva, atunci el mi-a zis să mă rog pentru această persoană 40 de zile şi să zic Doamna ajută-l şi iartă-l pe robul tău, nu-i spun numele, pentru că Dumnezeu l-a luat deja la El.
Şi cu ale sale rugăciuni miluieşte-mă pe mine. Astfel am început eu să mă rog.
După trei zile, el vine alergând la mine cu toată echipa sa.
Acesta era un om de afaceri, locuia prin apropiere pe la colţul străzii şi vindea icoane.
Şi m-a întrebat ce am împotriva lui, eu i-am zis că „nu am nimic împotriva ta, tu îi ameninţi pe toţi că nu ştiu ce le vei face”.
După care fug repede la Părinte şi îi zic că acesta a alergat după mine.
Părintele a zis, că bine, bine roagă-te pentru el 40 de zile.
Când te apropii de Părinte, ai impresia că el ştie totul despre tine, iubea foarte mult oamenii, eram uimită de fiecare dată când mă duceam la el, îmi cunoştea numele meu de fiecare dată.
Prima dată când m-a văzut mi-a zis, cum de te-a lăsat pe tine, păcătoasa Dumnezeu să te apropii de biserică, atât de multe păcate aveam.
Apoi şi pe Leonid l-a primit destul de bine.
Mergea o dată pe stradă l-am zărit şi l-am strigat: „Părinte Gurii, Leonid s-a lăsat de fumat.”
El s-a uitat înapoi spre acesta, după care s-a retras. După care, mulţumesc Doamne pentru toate.
Leonid Saksonov
Într-un fel sau altul m-a adus Dumnezeu la biserică în Vologda, am intrat în biserică şi acolo era Gurii.
El ca şi mine, iubea oamenii, el în fiecare om găsea o bucurie.
Prima dată când m-a văzut, a sărit de lângă mine, dar după aceea de fiecare dată când mă apropiam, el exclama: „Leonid! ”
Era foarte încântat, pentru mine era ca propriul meu tată.
„De parcă l-aş fi cunoscut de 100 de ani.”
„Da. Îmi zicea astfel „Leonid! Era mirat probabil că am mers la biserică, cred că pe faţa mea era o mască rea, pe care el o observase de prima dată.
Mai târziu, răutatea din mine a plecat, i-am zis că-mi doresc să mă las de fumat, iar el mi-a zis să mă închin de 10 ori în faţa lui Dumnezeu.
Mă întreba dacă pot să fac cele 10 plecăciuni, iar eu îi spun dacă e nevoie să fac, fac, ca la armată.
După cele 10 rugăciuni, nici pachetul de ţigări nu am reuşit să-l termin, că m-am şi lăsat de fumat.
Maria Şitkova
După boala ce o aveai îţi spunea ce păcate ai.
I-am zis: „Părinte, boala pe care o am este cistită, care mă chinuia foarte mult.
El mi-a spus imediat ce păcat am pentru care nu am cerut iertare.
Vii sau… a venit mama mea şi i-a zis: „Părinte mă dor picioarele atât de mult că nu mai am puteri, iar el imediat îi şi spune, se vede că tu cu picioarele ai făcut multe păcate. Se pare că ai fost şi la demolarea bisericii mamă, pe picioare „.
Ea îi zice: „Da Părinte, am fost, dar nu prea mult am demolat piatra pe acolo. Poate o dată sau de două ori.”
„Uite, du-te şi căieşte-te sincer în faţa lui Dumnezeu, că te-ai atins cu picioarele, ai demolat, şi ai să vezi că nu te vor mai durea”. Mama mi-a confirmat că s-a simţit mai bine.
Glikeria Semenova
Când ieşea din altar sau intra în biserică, observam când intra pe uşă, în acel moment începea un tropăit de picioare pentru că toţi alergau spre el pentru binecuvântare.
Spre nimeni din acea mănăstire nu alergau atât de intens, cum alergau spre el.
El ne binecuvânta, ieşea din altar, se uita la noi, copiii săi spirituali şi avea un zâmbet atât de blând şi luminos. Noi imediat ne bucuram. Cum îl vedeam, ne şi bucuram, o bucurie nespusă că îl vedem pe părinte.
Când ieşea el pe uşă ca şi cum ieşea soarele, noi toţi alergam imediat spre el.
„Voi înţelegeaţi că prin el lucra harul lui Dumnezeu? ”
„Da, într-adevăr, numai având har poţi aduce atâta bucurie oamenilor.”
Părintele Gurii, într-adevăr le oferea oamenilor bucurie.
S-a născut la 25 iulie 1934, era copil în vremuri de război şi foame, a studiat doar 3 sau 4 clase, provenea dintr-o familie de muncitori din Totemskiy.
Părea că a văzut multe în viaţă, lucruri ce nu de puţine ori i-au dat bătăi de cap, dar el nu numai că nu s-a frânt, dar a prins putere în credinţă şi s-a maturizat până la primirea de mărturisiri.
După ce a terminat armata în flota maritimă, s-a căsătorit.
Viaţa familială nu a fost reuşită, a muncit ca pompier, se ocupa de fotografie, dar în nimic nu-şi găsea chemarea.
Însă nu se descuraja de acestea şi tot timpul era zâmbitor.
Era un bărbat simplu şi cu sufletul deschis, iar harul îi şi iubeşte pe aceştea, el rămâne peste cei binecuvântaţi îi alege, şi cei binecuvântaţi îl iubeau.
Anatolii Râkov Irodevâi putea îmbuna pe oricine, pe preot, credincios, alte persoane, iar pe Părintele Gurii îl iubea.
Era singurul dintre clericii din Vologodskogo cu cine Anatolii Petrovici discuta de la inimă la inimă.
El se şi împărtăşea doar din mâna părintelui Gurii.
Aşa era Părintele.
Când venea la slujbă, la vârsta de 47 ani, Părintele Gurii prin a sa simplitate, dreptate şi prin faptul că era fără compromisuri, îi atrăgea pe oameni.
Alexandr Bîcov
Era o perioadă a nerespectării fiscalităţii, când un control fiscal era urmat imediat după altul.
Oamenii erau amendaţi, neluându-se în calcul posibilităţile acestora, erau perioade economice dificile.
Într-o zi, când Părintele ne binecuvânta, au venit cei de la Garda Financiară.
Cei de la Garda Financiară când l-au văzut, s-au speriat şi au întrebat: „Ce faceţi voi aici?”
Părintele a aruncat cu agheasmă spre ei şi atunci aceştia imediat au plecat.
De atunci s-au domolit.
Când binecuvânta, ne făcea cruce, după care eram atât de uşori fugeam spre casă de parcă aveam aripi.
Uiţi totul, îţi este sufletul uşor, aveam de mers pe jos foarte mult, cam doi kilometri şi ne deplasam de parcă zburam şi nu mergeam!
Mama mea era o fiică spirituală a Părintelui Gurii, dar în ultima perioadă era mereu bolnavă.
Nu putea merge, de două săptămâni stătea mai mult în pat.
Într-o zi mama îmi spune: „Klava astăzi l-am visat pe Părintele Gurii, care m-a întrebat „De ce nu mergi?
Aştepţi apă? Ai nevoie de nişte nisip?”
Eu îi răspund: „Da, mamă.” Ea s-a bucurat atât de mult. Încă era primăvară, totul era îngheţat.
Odată ce l-a visat pe părinte, noi am decis să mergem la mormântul acestuia şi să luăm pământ de acolo.
Am ajuns acasă şi am diluat pământul acesta cu apă şi am uns picioarele mamei mele cu această soluţie.
Am pus apă simplă, nu agheasmă şi am tot uns de câteva ori, cam de trei ori şi mama mea s-a ridicat în picioare, ne-am bucurat atât de mult.
Un an a trăit după aceea şi l-am tot pomenit pe Părinte, cum acesta a ajutat-o pe ea.
Părintele de fiecare dată ne amintea să facem cruce la toate, să ne facem semnul crucii corect.
De fiecare dată ne amintea de aceasta, la fiecare spovedanie.
Stăteam odată înainte de spovedanie şi mă gândeam:”Părinte eu merg la biserică, cumpăram icoane, dar niciodată nu am cumpărat o cruce, ca să o aduc acasă.”
Am hotărât că, atunci când voi mai ajunge în Vologda să merg la magazin şi voi cumpăra o cruce.
Apoi a avut loc spovedania şi Părintele când a ieşit să ne binecuvânteze s-a apropiat de mine şi mi-a dat o cruce, această cruce, şi-mi spune: „Aceasta este pentru tine!”
Eu m-am speriat şi am exclamat: „Părinte! Mi-aţi citit gândurile, Părinte eu o să cumpăr.”
El îmi zice blând: „Ia-o, ia-o, este pentru tine.” Îmi face blând cruce şi-mi dă crucea.
Îi zic „Părinte, îmi citeşti gândurile.”
După mult timp m-am convins că Părintele citea gândurile, toate gândurile.
Nu trebuia să-i spui Părintelui.
Într-o zi vine o soră cu soţul ei, Părintele de obicei nu binecuvânta a mânca porc, iar aceştia cumpăraseră o afumătură de la magazin şi au mâncat-o cu cartofi.
Trece el seara pe la ei şi când aceştia îi deschid uşa el exclamă: „A-ţi mâncat afumătură de porc! Ei miraţi nu-şi mai aminteau ce au mâncat, după care s-au dumerit că într-adevăr mâncaseră afumătură cu cartofi.”
Da, orice îl rugai pe Părinte: „Părinte, ” orice lucru, căutam de muncă şi îl rugam pentru asta şi îţi găseai de muncă, Dumnezeu îi asculta rugăciunea.
Era un om mare al rugăciunii, niciodată nu dormea.
Într-o zi mă uit, după ce făcusem curat, Părintele se ruga. Trece un pic de timp şi-l văd ca iar se roagă şi iar se roagă, el nu se culca, mai ales când murea cineva fără pocăinţă, se ruga întruna.
El se ruga pentru şapte mii de persoane, pentru şapte mii de morţi fără pocăinţă. Erau şapte mii.
„El singur spunea asta? ”
„Da, singur spunea. Nu ştiu de ce Olga Larkina a scris incorect şapte sute de persoane, el nouă ne-a zis de şapte mii de suflete. Avea o agendă unde erau trecute şapte mii de nume, îi aduceau oamenii bani, dar acesta îi împărţea celor săraci, celor fără de muncă.
Erau vremuri grele, mulţi credincioşi nu aveau de muncă şi el le dădea bani.
Părintele spunea că: „Voi nu aţi fi rezistat. Eu citesc pentru cei decedaţi fără pocăinţă, iar necuratul vine mă trage de barbă, de păr, mă loveşte în cap. Voi nu aţi fi rezistat.”
Antoanina l-a întrebat, „Părinte dar tu l-ai văzut pe cel necurat?”
„I-am văzut, sunt fioroşi, cel mai bine să nu-i vezi. Eu îi văd des.”
Am venit într-o zi la mănăstire, pentru spovedanie, şi l-am tot aşteptat pe Părinte, îl tot aşteptăm şi aşteptăm.
Era o spovedanie de trei ore, o spovedanie generală, comună.
Părintele tot nu apărea. Am hotărât să-l aşteptăm până apare Părintele.
La un moment dat apare Părintele foarte vesel, îi sclipeau ochii şi zice: „Uf, Maria, duşmanii mei tot timpul mă întrerup, împrăştie lucrurile, tot timpul îmi aranjează câte ceva. Eu vreau să mă aşez, ei îmi mută scaunul şi eu mă aşez alături, vreau să citesc ceva şi când să i-au cartea mă uit după ea şi ei mi-o ascund.” Asta spunea, înseamnă că el i-a văzut.
Vine într-o zi la mine în vizită, eu îi ajut să ducă geanta lui şi el mergea în urma mea.
El îmi zice: „Maria în casă se intră corect, nu cum intri tu.”
Eu îi răspund: „Părinte, am intrat cum se intră.”
El zice: „Nu! Tu ştii câte lucruri necurate cari tu pe umerii tăi? Pe ale tale şi pe ale altora le mai duci. Şi pe toate în casă le duci. Pentru ce-ţi trebuie vrăjmaşi în casă?”
Şi atunci el mi-a spus că în momentul în care doresc să intru în casă să fac cruce şi să zic: „Doamne, binecuvânteaz-o pe roaba ta Maria să intre în casă!” Ţi-ai făcut cruce şi apoi intri. Făcând o cruce corectă, pe toţi acei duşmani i-ai îndepărtat.”
„Adică, faci cruce şi la uşă? ”
„Da, se face cruce şi la uşă, aşa tu intri în casă, dar ei rămân afară, prin puterea crucii ei, de pragul uşii nu vor trece. Ceri binecuvântarea Domnului să intri în casă, dar ei rămân toţi după uşă.
Şi când ieşi ceri iertare.
Părintele ne spunea ,că cei necăsătoriţi nu ajung în Împărăţia Cerului, este obligatoriu să te cununi.
Eu cu soţul nu eram cununaţi şi eu eram foarte supărată, nu ştiam cum să-l conving pe soţul meu să ne cununăm, el la biserică nu merge.
Cu ajutorul lui Dumnezeu am reuşit să-l conving, însă după aceea, în ziua când trebuia să mergem, mi-a zis: „Nu, nu mai vin.”
Atunci eu ce să fac? Am alergat la părinte în chilie plângând şi i-am zis: „Părinte, soţul meu refuză să mergem să ne cununăm, chiar dacă stabilisem ziua.”
„Du-te Claudia, mulţumeşte pentru binecuvântare, tot timpul trebuie să mulţumeşti pentru binecuvântare Mântuitorului şi spune-i soţului că îl chem”.
Eu aşa am şi făcut, am mulţumit, merg acasă şi îi spun: „Kolia, Părintele te-a chemat la el.”
El zice: „Atunci să mergem.”
„Până atunci el nu-l cunoştea pe Părinte? ”
„Nu, până la aceasta nu-l cunoştea pe părinte.”
Am ajuns noi la chilie, Părintele i-a zis: „Intră, intră Nikolai.”
A început să vorbească cu el, să-l întrebe ce şi cum, despre păcatele lui l-a întrebat.
El s-a spovedit şi a ieşit din chilie foarte bucuros, exclamând.”Ce Părinte! Eu aşa Părinţi nu am întâlnit până acum. Este atât de simplu, m-a întrebat despre toate de parcă ne cunoşteam de multă vreme.”
Ajutorul cu toţii l-am simţit, pentru că pentru fiecare problemă avea un sfat , la care dintre Sfinţi să se roage şi ce acatiste să citească.
De exemplu, pe mine m-a sfătuit să citesc Acatistul tinerilor din Efes, ca să mă ajute şi asta într-adevăr mă ajuta.
„De ce anume? ”
„Pentru că fiul meu nu este obişnuit cu biserica, să nu respingă icoanele. Râde de mine când mă pregătesc să merg la slujbă, când citesc în linişte, stă în spatele meu şi râde de mine, repetă cuvintele pe care le citesc.
Părintele mi-a prezis minuni, îl întrebam ce să fac cu băiatul meu cu lacrimi în ochi.
Băiatul după şase ani de şcoală de corecţie, nu se putea aranja la universitate. Mai bine fizic mă lovea, decât să-şi bată joc din punct de vedere spiritual.
Mă simţea, când mergeam la biserică îmi zicea: „Rabdă, după care mi-a mai zis, că în curând Volodea pe aici, prin Vologda nu va mai fi.”
„Decide singură cum îţi este mai bine: sau 150 de rugăciuni Maicii Domnului, sau zece rugăciuni Preasfinţitei Fecioare.”
După două zile de rugăciuni, băiatul meu, care nu avea de gând să plece pe undeva, a venit la mine, m-a pupat şi s-a mutat în altă parte cu traiul.
Tunsoarea de călugăr Gheorghii a primit-o la patruzeci şi şapte de ani, în data de 4 octombrie 1981cu numele Gurii, în cinstea episcopului martir Gurii.
A fost tuns în această biserică din Lazersk, de către Arhiepiscopul aflat la conducere Mihail.
În curând a fost hirotonit ca şi ierodiacon, după şapte ani a ajuns să fie călugăr , de atunci Părintele Gurii şi-a arătat harul în spovedanii. Părintele Mihail Mudilghin, era de curent modern şi-i obliga pe clerici ca în cadrul liturghiilor evangheliile să fie citite în faţa oamenilor în limba rusă.
Exclamarea canonului euharistic Gurii îl citea în faţa poporului.
Împotriva acestor noutăţi s-a ridicat o mică parte din cler, printre care şi Părintele Gurii.
Şi uite aşa la noi a venit un preot fluturând cu documente în care erau scrise câteva trimiteri duhovniceşti de la Pelaghia Rezanskaya.
Îmi amintesc faţa severă a Pelaghiei, erau scrise cuvinte dure şi acest preot a spus: „Nu au recunoscut adevărul, dar adevărul este în ea.”
După care a început să vină aproape în fiecare zi, împărţea diferite materiale şi aşa am făcut cunoştinţă.
S-a dovedit a fi călugărul din Mănăstirea Vologolodsk, Părintele Gurii Ceslov.
Înflorirea sa duhovnicească a început în primii ani ai anilor nouăzeci, când şi-a declarat punctul său de vedere, despre epoca în care se „topeau” creierii şi oamenii nu ştiau ce au de făcut.
Atunci el a început să vorbească şi aceasta a făcut-o cu ajutorul liniştii. El vorbea foarte încet, trebuia să faci linişte să înţelegi şi câteodată să-l rogi să repete ce a mai zis. Ceea ce povestea era foarte interesant pentru zeci şi sute de oameni diferiţi. Dar pentru cei la care vocea lui nu ajungea, fizic vorbind, el distribuia acele materiale pe care le considera necesare.
Vine, îţi înmânează materialele, Tatianei Nicolaevna, managerului, se aşează pe scaun şi adormea.
Noi vedem că Părintele a adormit, dar aflam că de fapt, el noaptea nu a dormit, el de la patru dimineaţa s-a tot rugat şi astfel, organismul lui avea nevoie de odihnă.
A ajuns la mine un ziar bisericesc, ortodox, acolo erau foarte multe scrise despre Pelagheia Rezanskaya.
Am citit şi totul a mers la inimă, toate cuvintele ei şi îndrumările Pelagheiy Rezanskaia.
Am alergat apoi, să-i întreb pe cei de la biserică, Părintele Gheorghii cu privire la această bătrână.
Ei nu o acceptau prea uşor, am găsit pe cineva care mi-a zis, că există cineva, egumenul Gurii care o respectă, astfel eu am decis să-l găsesc pe acest stareţ Gurii.
Nu a trebuit să caut mult timp, el era la mănăstire, foarte mult o slăvea şi o citea, spunea multe şi referitor la batic despre care Pelaghia Rezanskaia spunea că femeile trebuie să poarte batic pe cap, deoarece omul permanent trebuie să se roage şi în biserică şi pe stradă, oriunde s-ar afla ar trebui permanent să se roage.
„Dacă tu nu porţi batic”, scria Pelaghia Rezanskaia, „rugăciunea ta nu ajunge la Dumnezeu, El n-o aude”.
Scria Pelaghia Rezanskaia că femeia fără batic pe cap este ca şi soba fără încălzire, adică o aprinzi, dar ea nu încălzeşte, aşa şi aici, cum mergi fără batic, te rogi, dar Dumnezeu nu aude rugăciunea ta.
Tot timpul femeia trebuie să se găsească sub un batic, capul să-i fie acoperit.
Aşa am făcut cunoştinţă cu Părintele. La prima întâlnire, am mers la biserică, m-am rugat, am stat un pic cum se cuvine, slujba s-a terminat şi eu am ieşit din biserică şi am scos baticul pe care l-am băgat în poşetă.
El venea în întâmpinarea mea şi m-a întrebat: „Ce faci Maria, slujeşti la doi stăpâni?”
Eu îi zic: „Cum aşa Părinte?”
„Păi”, răspunde el, „în biserică ai purtat batic şi imediat după ce ai ieşit l-ai scos. Dragă soră, trebuie să mergi tot timpul cu batic, tot timpul să-l slujeşti numai pe Dumnezeu. În biserică ai purtat batic, aşa şi pe stradă trebuie să porţi batic. Când dormi să porţi batic şi la muncă să porţi batic.”
Deoarece spunea că va fi o radiaţie puternică de la sateliţi şi mai ales vor fi radiate femeile.
„Dar baticul de la ce vă va apăra? ”
„Probabil ne va apăra, ca o acoperire, ca la Sfânta Mamă are acoperirea ei aşa şi pentru femei, este acoperirea lor. Se zice că, când o femeie este îmbrăcată în pantaloni şi fără batic, Sfânta Fecioară le întoarce spatele.
El era foarte atent la felul cum te îmbraci, urmărea aceasta.”
Îmi plăcea foarte mult când Părintele slujea cu molibin (sfinţit), acum aceste slujbe se ţin rar, numai la noi la mănăstire, în alte locuri nu am auzit să ţină slujba molibin cu cadelniţă.
Stropea cu agheasmă şi făcea cruce, foarte abil stropea cu multă apă şi tot repeta: „Luaţi, luaţi uite la ei cum fug, prinde-i, prinde-i”, glumea cu noi.
„Dar el îi vedea? ”
„Probabil că îi vedea, eu nu ştiam înainte ce reprezentau aceşti tovarăşi.”
El mai spunea că cea mai puternică rugăciune e cea de noapte, care începe de la 12 până la 3, trebuie să te rogi de patruzeci de ori, ca să coboare Sfântul Duh pe voi, trebuie să te rogi la Sfântul Duh, să citeşti acatiste, ne împărţea tuturor acatiste ale Sfântului Duh.
El ne dădea tot timpul diverse rugăciuni, şi acum la noi aceste rugăciuni sunt vii.
Părintele mai spunea, că nu numai în faţă să-ţi faci cruce, dar şi pe la spate, trebuie făcută cruce.
Trebuie făcut cruce şi la cap, capul nu este protejat şi ne arăta astfel: „în numele Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh, Amin”. Trebuie şi capul să fie protejat prin cruce.
La el veneau toţi ca albinele, cum ieşea, toţi roiau deja în jurul său.
„Cerşetorii îl iubeau? ”
„Da, el iubea cerşetorii, de aceia şi cerşetorii îl iubeau pe el. El considera că dacă e cerşetor, atunci a avenit harul.
Avea un suflet mare, nici nu vă pot reda.
Îl cunoştea foarte bine pe Leonid al meu şi cum spunea: „Când voi veni câteodată la spovedanie, tot timpul numai în gând spuneam, numai în gând spuneam păcatele mele”.
Odată s-a ridicat şi-mi zice: „Leonid a devenit mai liniştit?”
M-am uitat la el mirată, nici nu ştiam ce să-i răspund, îi zic: „Părinte a devenit mai liniştit”.
El ştia foarte bine că voi avea capre, că pentru nepoţi le voi ţine pe aceste capre şi acum le mai am, şi câteodată mă tot gândesc la Părinte şi plâng. Mă gândesc, cum le ştia pe toate.
Într-o zi trecea peste calea ferată şi îi spun:” Părinte oamenii mă tot întreabă, cum trăieşti”! Eu ce să le răspund? ”
Îmi zice: „Tu eşti cel mai bine dintre toţi”.
Eu mă gândeam, ce îndrăzneală, cum adică sunt cel mai bine dintre toţi?
Iar eu într-adevăr trăiesc cel mai bine dintre toţi. Dacă ar fi să stau să mă gândesc cum trăiesc oamenii, dar luând numai după muncă, nu vreau să mă laud, sau alte chestii, dar munca proprie este munca proprie.
Astăzi le este foarte greu oamenilor din apartamente, adevărat?
La curte oricum este mai uşor, ai grădină şi tot ce-ţi trebuie. Şi acest lucru Părintele îl cunoştea şi vorbea în perspectivă.
I-am zis într-o zi că sunt programată să fiu operată, el îmi zice: „Roagă-te mereu rugăciunea lui Isus şi citeşte-o mereu, mereu”.
După ce m-am tot rugat, nu au mai vrut să mămai opereze.
Totul datorită rugăciunilor şi de-a lungul timpului mi-am dat seama că totul a fost datorită lui, datorită rugăciunilor pe care le zicea trăiam.
Leonid la fel consideră că numai datorită Părintelui familia noastră este aşa cum este.
Era foarte uşor să te spovedeşti la el, primea cu atât de multă dragoste aceste spovedanii, se bucura când te descărcai de păcate şi tot trăgea de tine.
La el tot timpul şi de-a lungul vremii venea multă lume.
„Veneau să se spovedească? ”
„Da. Şi ieşea foarte bucuros de la slujbe. Îmi amintesc cum făcea ungerea şi mă întreabă: „Unde este Leonid al tău? Bea ceai? ”
Eu singură venisem la slujba de miruire şi mă simţeam atât de uşoară după această slujbă, îmi venea să zbor. Spovedaniile…le simţi pe toate după ce au trecut, la început le primeşti ca şi cum ţi se cuvin.
La Părintele Gurii mergeam ca la Dumnezeu.
Mă tot întrebam şi aveam îndoieli cu privire la credinţa ortodoxă şi dacă aceasta este cea adevărată, şi ceilalţi musulmanii, iudeii şi alţii nu sunt religii adevărată.
Ziceam că sunt denumiri diferite, ca şi numele Ivan, în principiu Dumnezeu este unul, dar denumirea este diferită. Dar şi sensul este altul, că dacă nu voi crede în Dumnezeu, de exemplu, casa de alături de la şase metri a ars, iar aceasta a ars foarte puţin şi geamurile s-au crăpat.
Chiar şi pompierii se mirau de ce casa noastră nu a ars, că peste o casă s-a aprins acoperişul, cum să nu crezi?!
O atenţie sporită o aveau rugăciunile, ne spunea să cerem Sfinţilor care se roagă, să cerem prin rugăciuni.
„El acorda o importanţă deosebită rugăciunilor? ”
„Da, dădea o importanţă foarte mare rugăciunilor, mai ales celor care îi privea pe Apostoli.
Sfinţii se roagă şi voi cereţi, solicitaţi prin rugăciuni, fără ele nu poţi avea scăpare.
Îmi amintesc că mă dureau foarte tare picioarele, erau foarte umflate şi cu picioarele umflate merg la Părinte şi îi zic: „Părinte, uite-te la picioarele mele. Nu mai ştiu ce să le mai fac”.
El îmi zice zâmbind: „Stai liniştită, te rogi, dăm un pic cu apă sfinţită şi ai să vezi”!
El ca de obicei şi-a spus rugăciunea şi pentru picioarele mele şi spre seară umflătura m-a lăsat aproape de tot.
A doua zi am mers la Părinte şi i-am zis: „Părinte uitaţi-vă la picioarele mele”!
El s-a uitat şi mi-a zis: „Mila Dumnezeiască, cereţi prin rugăciuni!
Acorda o importanţă mare rugăciunilor către Sfinţi, cărora trebuia să le cerem”.
El ne zicea că se salvează numai prin rugăciuni, la slujbe spunea câte cinci – şase rugăciuni, punea acatiste la Sfinţi cu ceva bănuţi. Slujea în biserică şi tot punea acatiste.
Părintele Gurii, în comparaţie cu alţi stareţi, se deosebeşte de ei, că el nu avea îndrumător spiritual, sub îndrumarea cărora de obicei devii mai spiritual. După multă vreme a început să fie îndrumat de Arhimandritul Egnikie, la început mergea sau la Părintele Cristian Cristiankin, ori la Arhimandritul Pavel Gruzdev, ori la Arhimandritul Chiril Pavlov.
Ascultând de sfaturile acestora, el singur se îndrepta spre Dumnezeu. Mergea sârguincios, înflăcărat, semănând cu asceţii vechi.
Este un exemplu strălucitor, cum un om se poate înălţa atât de mult spiritual.
Există înscrisuri despre Părinte, când a fost văzut rugându-se în aer liber, iar o femeie a avut viziuni, cum trei persoane se rugau pentru Vologda, unul dintre ei era Părintele Gurii.
Era un călugăr Aristarh, printre oameni Andriuşka Egorov, fostul meu student, era un student destrăbălat, afemeiat şi apoi când lucra la MŢE, juca în teatrele naţionale în roluri, se pot spune, anti-religioase, satanice chiar şi de odată îl văd în mănăstirea din Irlutsk, ca călugăr aristarh. Atunci noi toţi ne-am mirat, unde se uită toţi? „S-a pocăit religios? ”
Ascultaţi mai departe, eu în persoană, când l-am întâlnit pe Părintele Arhiepiscopiei Valeriy Burkov pe stradă i-am zis: „Părinte, Andriuşka este de departe necredincios, nu ştiu…”
La care am primit răspuns, că: „Fiecare persoană care a crezut, poate ajunge în Împărăţia Cerului şi viaţa anterioară nu mai contează, este important viitorul”.
Probabil aşa şi este, dar cu siguranţă nu în cazul de faţă.
Vine Părintele Gurii şi aduce bileţele.”Uite deci, de la fostul tău student am luat”.
Când a aflat că a fost studentul meu, râdea de mine de fiecare dată: „Le-am luat de la fostul tău student”.
Erau desenate câteva avioane, erau desenate câteva rachete, este permis oare aşa ceva să fie ţinut în chilia unui călugăr? Probabil că nu este permis.
După care spunea, că nu-i place cum este la el în chilie şi a plecat. După care şi alţii mi-au spus că acest aristarh se închidea în chilie cu alţi novici, cu care învăţau rugăciuni sau făceau alte lucruri. Părintele nu-mi spunea nimic, spunea numai că nu-i place cum este în chilia călugărului. Şi tot repeta, uite, este studentul tău, evidenţiind că a studiat cândva la universitate.
Şi să vedeţi, ce se întâmplă cu acest aristarh, acesta se află acum la Sinagoga centrală din Moscova în calitate de rabin. În public a declarat în faţa tuturora că creştinismul este o religie incompletă, mincinoasă şi religia pură şi adevărată este cea iudaică.
El preda la şcoala Duhovnicească din Volgodsk, preda câteva materii, omul în sufletul căruia era iudaic, învăţa pe alţii la şcoala Duhovnicească din Volgodsk şi toţi ceilalţi au trecut cu vederea acest aspect, dar Părintele Gurii a văzut şi iar a început să vorbească, şi a atras asupra sa ura.
Cine se îmbracă acum în pantaloni, duce asupra sa un păcat foarte mare, şi el spunea că: „Domnul, pe femeile care poartă pantaloni, sau cu alte haine de bărbat, ca şepci, uitaţi-vă la şepci, sunt atât de multe modele de şepci de damă, dar duşmanul a ales un singur model bărbătesc, pe care femeile îl poartă. El era foarte sever şi nu îi convenea ca oamenii să aibă acest păcat şi purtând pantaloni, e posibil ca în viitor să participe în război.
Părintele mai spunea că: „Purtaţi batice ca rusoaicele noastre”! Uite aşa, colţurile să nu fie în spate sau sus. Dacă îmi pun aşa baticul Părintele spune: „Numai femeile catolice poartă aşa baticul, dar blând, blând”.
Îi plăcea să poarte doar aşa baticul pe cap. Inima îi sărea în sus de bucurie.
Îmi plăcea să port diferite bijuterii – mărgele, cercei, inele, toate acestea îmi plăceau şi încercam tot timpul să le pun pe mine.
Într-o zi îmi zice Părintele: „Ce cercei frumoşi ai! Ce mărgele frumoase! Totul la tine este frumos, dar o vază frumoasă ai”?
„Adică cum, Părinte o vază frumoasă să nu am? ”
„Dar foarte frumoasă, dar să fie foarte, foarte frumoasă din cristal.”
Eu îi zic: „Am”.
„Atunci poate aceste bijuterii, mărgele să le pui în vaza ceia frumoasă şi lasă-le să stea acolo să fie şi mai frumoasă. şi atunci eu l-am întrebat: „Părinte, de ce nu e voie să le porţi pe toate”?
„Maria, toate acestea sunt legate de iubirea de sine, sunt toate ispite, mergi aşa toată semidezbrăcată, împodobită cu cercei şi mărgele, îi ispiteşti pe cei apropiaţi, îi duci la ispită, îi duci la păcat”.
Nu ne permitea să purtăm pantaloni, zicea că: Pantalonii sunt îmbrăcăminte pentru bărbaţi şi nu pentru femei. De ce în ultima vreme femeile poartă pantaloni, de ce acum fiecare a doua, treia sau a patra femeie nu poate avea copii, nu au lapte, asta deoarece, acum femeile au pus pe ele numai lucruri bărbăteşti. Dacă o femeie se îmbracă în pantaloni, despre ce lapte mai putem vorbi? Doar bărbatul nu poate avea lapte şi femeia a luat totul de la bărbat.
Spunea că: „Tot ce faci oamenilor, ţi le faci ţie, vecinului să nu-i dai pur şi simplu ce vrea, dă-i spre Slava lui Dumnezeu, fiecare bucată de pâine, fiecare pomană să le dai slăvind pe Dumnezeu, nu pur şi simplu aşa.
Când ajungi în Împărăţia Cerului, toate aceste pomeni şi slăvi în numele Domnului, vor fi în apărarea ta.
De multe ori spui: Mulţumesc, nu ai pentru ce! Să nu zici niciodată aşa; că nu e pentru nimic, dar tu vei primi nimic. Tot timpul să zici, în numele Domnului, pentru Hristos, numai prin Mila Lui vei fi salvată”.
În general Părintele emana o căldură aparte, ajungi la el cu teama păcatelor şi nici nu ştii greutatea păcatelor tale, îţi este frică să te spovedeşti. Dar el, într-un fel, te ajuta. Îi spuneai: „Părinte, eu am băut vin, am făcut dragoste de sărbători.
El te întreba: „Da cu cine ai făcut Marie? Trebuie să te spovedeşti, Maria, complet. Ai păcătuit, ai băut cu cineva vin, adu-ţi aminte cu cine, uite, cu roaba lui Dumnezeu Valentina am băut vin de sărbători. Spovedania trebuie să fie completă nu numai ideea, totul trebuie povestit şi în ce fustă erai îmbrăcată.
Duşmanilor le place să audă totul, dacă tu spui numai duşmani, să nu le spui numele, sau doar să faci aşa cu mâna.
Duşmanii îşi notează fiecare cuvânt, când şi cu cine ai fost şi ce ai făcut chiar din ce pahare ai băut votcă. Adevărul să-l spui întreg, ca să scoţi totul, tot păcatul de pe tine printr-o împărtăşanie completă.”
Băiatul meu era în Cecenia, a slujit un an. El s-a pierdut, adică, nu mai primeam scrisori de la el, bineînţeles am sunat la centrul militar de recrutare că nu mai ştiu nimic despre băiatul meu, nu am primit scrisori. Dar aşa s-a întâmplat că joi, de Joia Mare, înainte de Paşte m-au sunat de la Centrul militar de recrutare şi mi-au zis că o parte din unitatea militară unde era băiatul meu au fost împuşcaţi, nu ne-a zis multe detalii, doar că o parte din unitate au fost împuşcaţi.
Eu am alergat la Părintele Gurii, care încă mai era la mănăstire, am ajuns la el şi i-am povestit totul, el îmi spune: „Maria, nu-ţi fă griji, Domnul pe toate le aranjează. Mâine este vineri, zi mare, este Vinerea Mare.
„În tot acest timp de la 12 la 3 când Domnul era răstignit pentru noi toţi păcătoşii pe cruce, trebuie toţi după posibilitate să mergeţi la biserică sau să stai în genunchi de la 12 la 3 în faţa crucii”.
De exemplu, dacă eşti acasă să stai lângă cruce, fiecare avem cruce în casă. Eu în tot acest timp, era vineri, eram la muncă şi el mi-a spus ca de la 12 la 3 să spun păcatele mele, toate atât cele mărturisite cât şi cele nemărturisite, cere-ţi iertare de la Dumnezeu pentru păcatele tale către Iisus şi cere-i Domnului să-ţi deschidă drumul spre omul de la care voi şti unde este băiatul meu, dacă este viu să-mi arate în ce loc, dacă nu e viu, măcar osemintele să le pot îngropa, sau orice, trimite-mi Doamne pe cineva, de la care să aflu unde este băiatul meu, trăieşte sau a murit, că în Joia Mare cei de la Armată m-au făcut să înţeleg că fiul meu nu mai este…
Şi aşa mi-a zis Părintele că: „De la 12 la 3 enumeră păcatele tale şi cere-ţi iertare, anume de la 12 la 3, când Domnul este răstignit pe cruce, în acest timp toţi ar fi trebuit să ne spunem păcatele noastre, fiecare are anumite probleme, anumite griji, anumite urme de durere şi Dumnezeu te va ajuta şi-ţi va deschide drumul.”
La ora 2, încă nu terminasem rugăciunea, la ora 2 sună la muncă băiatul meu şi-mi zice: „Mamă eu sunt acasă”!
Uite aşa Dumnezeu mi l-a trimis pe fiul meu.
Mai departe Părintele mi-a spus: „Maria, după credinţa voastră se va face, şi după care el tot repeta: „Nu uitaţi fiecare în această vineri, nu uitaţi de la 12 la 3, când Domnul era pe cruce, spuneţi păcatele voastre şi rugaţi-vă şi cereţi, dacă cineva are pe cineva în închisoare, altcineva are un proces, sau orice alte probleme, cum a fost la mine, că mi-am pierdut băiatul. Dumnezeu obligatoriu se va descoperi şi te va ajuta în acest timp”.
Părintele ne mai spunea tuturor, că: „Mai des să cerem slujbe de mulţumire, cât de des posibil.
Când mergi la proces, sau la dentist, ai un control, sau când te duci să te înscrii la vre-o şcoală, sau la examen. Tot timpul să cerem slujbe de mulţumire şi să scriem numele acelui om, care participă la acest lucru, de exemplu dacă merg la dentist, eu trebuie să-i trec numele la slujba de mulţumire a sclavei Domnului Maria.
Eu l-am întrebat pe Părinte, care este semnificaţia acestei slujbe de mulţumire, de ce trebuie neapărat să cerem slujbe de mulţumire pentru cineva şi atât la supărare cât şi la bucurie, cum te-ai îmbolnăvit, imediat trebuie să ceri o slujbă de mulţumire, dacă ai o bucurie oarecare, ceri o slujbă de mulţumire, aşa l-am întrebat:
„Spune-mi Părinte ce semnificaţie are această slujbă de mulţumire”?
El îmi zice: „Maria, vindecătorul Pantelimon este foarte bine, făcătorul de minuni Nicolae, tot e foarte bine şi Xenia cea Bună tot este bine, dar ei toţi merg la Dumnezeu, ca o cerere în care îl rogi pe vindecătorul Panteleimon, el oricum merge la Dumnezeu, dar tu deodată Maria, singură aşează-te în genunchii în faţa lui Dumnezeu şi cere-i ca după credinţa voastră să vi se dea”.
„Dar Părinte, ce înseamnă această slujbă de mulţumire, de ce s-o cerem de mai multe ori”?
„Când ceri o slujbă de mulţumire, în acea zi tu de parcă te-ai afla înconjurată de Îngerii Sfinţi.
Acea zi este complet dată de Dumnezeu, răul nu te poate încurca în acea zi, acea zi va fi după voia Domnului, ce se va întâmpla în acea zi, înseamnă că aşa a fost voia Domnului şi duşmanul în acea zi nu-ţi poate pune piedici, te afli înconjurată de Îngerii Sfinţi. De aceea, după posibilităţi, dacă ai bani, să ceri chiar şi în fiecare zi slujbe de mulţumire”.
Când băiatul meu era în Cecenia, eu în fiecare zi ceream slujbe de mulţumire, ca el tot timpul să fie înconjurat de Îngerii Sfinţi. Astfel ne explica.
Şi mai spunea că: „Maria, să ne rugăm mai mult pentru morţi, pentru că cei vii se pot ruga pentru sine şi pentru binele lor, Dumnezeu îi poate scăpa de durere sau de boală şi să-i aducă la El, poate veni singur la biserică, să aprindă o lumânare, să se roage, pe când cei morţi, ca bunicul sau bunica ta, ei nu pot face aşa ceva, ei doar aşteaptă rugăciunile tale.
Astfel el ne zicea la toţi şi mie: „Maria, este o zi anume, odată pe an, de Sfântul Mihail arhanghelul, acesta coboară o aripă albă în iad, singur, o dată pe an, singur coboară o aripă şi după rugăciunile celor vii, Dumnezeu, îi iartă pe cei morţi, rudele noastre.
În cazul unei sinucideri, când cineva îşi curmă zilele prin sinucidere, el poate să-i uşureze chinurile, aşa să-i ajute pe robii lui Dumnezeu.
„Arhanghelul Mihail când coboară aripa ce face? ”
„În iad, anume el în iad lasă aripa şi când eu mă rog pentru ai mei şi cer Doamne Iisuse Hristoase, dă-i Împărăţia Cerului, iartă-i de păcate făcute a tatălui meu, robului lui Dumnezeu, şi fac închinare şi astfel pe nevăzute, eliberează aripa în iad şi toţi cei care se roagă, mulţumită acestei aripi a Arhanghelului Mihail, toţi se urcă pe aripă, fiecare cum poate, cineva mai sus pe treaptă, cineva mai jos, dar sunt scoşi din iad. Îi putem scoate pe ai noştri din iad, pe rudele noastre, prin rugăciunile pe care le zicem aici pe pământ.”
Dacă trăieşti pe pământ eşti lumească, tot timpul mi-am dorit ca fiul meu, care a terminat şcoala Duhovnicească şi voiam ca în Cecenia, unde era război aş fi dorit ca el să nu omoare pe nimeni în acest război, să fie sătul, mereu să-i fie cald.
Îi ziceam şi părintelui mereu: „Părinte aş dori ca el să fie mereu sătul” şi Părintele îmi zicea: „Maria, dă-le mâncare creaturilor Dumnezeieşti, la căţei fără adăpost, sau la pisici, ajută-le, de exemplu, i-a grâu, îi faci cruce şi zici: Doamne Iisuse, binecuvântează această mâncare, primeşte-o în numele Domnului, în numele Arhanghelului Mihail, dă-le mâncare şi ceea ce nu se vede, prin prisma mâncării pe care o dau eu, Doamne îi dă mâncare fiului meu din Cecenia, ca el să fie mereu sătul”.
Aşa îmi zicea mereu, „Tu dai mâncare la păsări şi El va da mâncare fiului tău, tu îi dai unui câine sau unei pisici o bucată de pâine, Dumnezeu acolo undeva, prin cineva necunoscut îi va da mâncare fiului tău. Tu fă milostenie, dă-i mâncare aproapelui tău şi aşa Dumnezeu îi va da mâncare fiului tău”. Asta îmi tot spunea.
Părintele spunea foarte multe, acum nici nu-ţi poţi aminti, el zicea că vor fi foarte multe chioşcuri, foarte multe chioşcuri, nu numai că nu trebuie să cumperi de la ele ceva, dar nici să te apropii nu e voie.
Este numai putere malefică, o magie, este numai răutate fără adevăr, erau lucruri speciale ca de exemplu, cum să faci apropiatului rău.
Eu l-am întrebat pe Părinte cum mă pot apăra de aceşti vrăjitori? Adică voi spuneţi că există aceşti vrăjitori, cum se poate apăra de toate acestea?
El cumva mi-a spus: „Vine de exemplu o femeie, o vrăjitoare cu o poză, se uită la poză şi-ţi zice: „Nu, nu pot face nimic, o pune deoparte, mai trece o zi şi iar se uită la această poză, vrăjitoarea care vrea să facă ceva acelei persoane din poză, iar se uită şi zice: „Nu, nu pot face asta. Şi aşa poate dura o săptămână să se tot uite la acea poză, care i-a fost adusă şi ea să tot o ţină de o parte fără să poată face ceva, după care deodată: „Ah, uite gata, şi tot ce se poate, face pe acea persoană”.
L-am întrebat pe Părinte: „Părinte cum poate face rău? ”
El mi-a zis: „Persoana aceia în acest moment şi-a scos crucea de pe el.”
„Cum şi-a scos crucea”? am întrebat eu.
S-a dus să se spele în baie şi a scos crucea, a mers undeva la spital pentru un consult şi a scos crucea. De ce ea tot timpul punea deoparte poza, pentru că, tot timpul pe acea persoană era crucea, dar în momentul când a mers la baie să se spele, ceea ce a durat trei ceasuri. Părintele a spus că împotriva vrăjilor singurul lucru pe care-l poţi face este să nu-ţi scoţi crucea şi crucea trebuie să o porţi corect, crucea este ca o ştampilă. Nu este pur şi simplu o imagine a unei ştampile, trebuie făcută exact, cu putere uite aşa, de sus în jos, pe umărul drept după care pe cel stâng după care te închini aşa te-ai şi apărat prin cruce. Dacă faci oricum, ca şi cum ai alunga muştele de pe tine, nu va avea forţa să te apere. Mai spunea că te poţi apăra de vrăji, prin confesiuni, la confesiunile prin spovedanie este de netrecut şi să porţi brâu. El pe noi toţi ne pune să purtăm brâu, din acela bisericesc, pe care este trecut Dumnezeu, ajută-ne!
Deci, spovedania, să nu scoţi crucea de pe tine şi să porţi brâul şi aşa nu te va atinge nici-un vrăjitor.
Într-o zi ajung şi-i zic: „Părinte, dragă, vin rar la biserică, sau duminică sau pe sâmbătă, sau doar de sărbători. Munca este bărbătească dar tot muncă e, pot fi smerită şi acolo şi aici, de ce sunt eu cea mai păcătoasă, ce păcate fac eu? Eu sunt aşa, nu ies în evidenţă cu păcatele, stau în genunchi în faţa icoanei şi ceri iertare în lacrimi, zici: Doamne iartă-mă pe mine că sunt o criminală, cât am omorât eu în uterul meu şi imediat mă trage cineva de mânecă, ridică-te soră, astăzi este duminică nu trebuie să stai în genunchi sau de ce stai în genunchi, ridică-te pentru că până la Înălţare, nu se stă pe genunchi.
Cum să vin în biserică şi nici în genunchi nu pot sta, eu sunt o păcătoasă cu atât de multe păcate şi nici în genunchi nu pot sta, fără să vreau mă atrage să stau în genunchi în faţa icoanei, să cer iertare Domnului pentru păcatele mele şi ale celor apropiaţi”.
Mă adresez Părintelui, de ce duminică nu pot sta în genunchi, de sărbători la fel, până la Înălţare la fel, unde el îmi răspunde: „Soră dragă, Maria, nu este păcat în asta, stai în genunchi, roagă-te în genunchi, cere-i iertare Domnului în genunchi. Şi tot el a zis că: „Se va prăpădi Rusia fără rugăciuni în genunchi, toţi trebuie să stea în genunchi să se roage să ceară iertare pentru păcatele lor în genunchi.”
A fost la noi un zvon, că Părintele Gurii, un om atât de bun va depune jurământ şi am auzit că Părintele are nevoie de patruzeci de persoane sub jurământ sincer, era foarte deschis.
„Când era jurământul? ”
Ne ducea la jurământ la Troiţă, ca Dumnezeu să ne apere în aceste zile complicate şi grele, în jurământul nostru scrie, că cu ultimele picături de sânge să reuşeşti să stai, să crezi şi să aperi adevărul, lupta cei care erau împotriva lui Dumnezeu, cu slugile acestora, aceste lucruri erau scrise în jurământ.
Am auzit că Părintele are nevoie de patruzeci de persoane, am alergat şi aveam impresia că nu mai ajung.
Eu am doi copii, un băiat şi o fată, şi-i zic Părintelui: „Părinte cum să fac sub protecţia Sfintei Treimi că sunt singură şi cu copii ce fac? Îi zic că nu merg fără copii, vin doar dacă vin şi copiii.”
Iar el îmi spune: „Maria, nu ştim cum să facem cu copiii că ei vor vorbi încontinuu, nu vin fără copii, vor fi ei ai patruzeci şi unu sau patruzeci şi doi. Fără copii nu vin, vin eu şi copiii mei.”
Părintele zice: „Maria!
„Nu, Părinte, nu vin fără copii.”
Şi de atunci de fiecare dată când mă vede îmi zice, uite vine Maria, se salvează pe ea şi salvează şi pe copiii ei.
După, Părintele a mărturisit că a strâns mai mulţi, nu ştiu câţi au fost, dar între timp cât el efectua toate acestea, Fecioara Maria, i-a deschis câte persoane trebuiau să fie acolo la jurământul de la Troiţă.
Totul era de parcă am avea ochii închişi în mănăstire şi în fiecare zi făcea aceste spovedanii a câte trei ore şi lumea tot venea şi venea, jurau şi jurau, şi ajutorii vedeau toate acestea, dar mănăstirea părea închisă. Părintele a tot adunat lume până într-o zi în care au venit ceilalţi şi l-au alungat, adică Dumnezeu l-a lăsat să aducă atâţia câţi era nevoie să jure prin Părinte.”
Auzeam după aceia glume în care ziceau: „Uite Gurii- prostul, prin alţii ajunge să se salveze. Da, aşa e, el se va salva şi noi ceilalţi vom muri”.
Aşa e, dar cine ştie, voia Domnului, cum doreşte Domnul aşa se va întâmpla. Atunci aşa e bine, aşa a îngăduit Dumnezeu.
Ştiţi de ce l-au alungat pe părinte din mănăstire, pentru că oamenii au plecat de la alte biserici, de la alţi preoţi. De exemplu eu, mergeam la slujbe la biserica Sfântul Andrei şi deodată, noi, toată familia noastră am plecat de acolo. Au plecat şi din alte biserici – de la Părintele Valerii, au mers mulţi, a mers şi sora Cristina, dar tot a plecat şi din altă parte. Preoţilor aceasta nu le-a plăcut, a apărut o invidie duhovnicească.
Aşa au început să-l atace, pentru că toţi au plecat la Părintele Gurii. Toţi primeau cuvântul spus de Părinte precum cuvântul spus de însuşi Dumnezeu.
Aşa a spus Părintele, toţi au plecat, bineînţeles.
Ce mărturie uimitoare şi adevărată, cum te mai poţi îndoi de faptul că peste Părintele Gurii nu era har?
Pentru că toată spiritualitatea pe care o emana nu era din minte, ci din experienţă, chinuindu-se pe sine cu post, închinări şi rugăciuni. Răutăţile necuratului le cunoştea din propria experienţă, de aceea calea ascunsă spre Dumnezeu, despre care vorbesc toţi preoţii el a parcurs-o singur.
Singur mergea şi singur învăţa, să creadă, să răbde, şi să iubească, uite aşa l-a binecuvântat Domnul cu binecuvântare. Toate acestea se vedeau din faptul cum îi unea pe oameni şi cum alergau toţi spre el. Când în luna iulie 1991 a fost deschisă Mănăstirea Ispask de pe lângă Lutsk, erau cam 10 fraţi, care veneau şi plecau, tot veneau alţii noi, oamenii nu veneau, dar cu sosirea Părintelui Gurii, brusc totul s-a schimbat.
Mănăstirea a devenit, în sens spiritual, un centru duhovnicesc şi Părintele, pe neobservate a devenit duhovnicul poporului. Cu iubirea lui a binecuvântat şi pe fraţi şi pe enoriaşi, duşmanii nu mai fugeau şi cei care se rugau au dat năvală. Veneau din Sokolov, Cerepavtsa, de oriunde şi toţi voiau la Părintele Gurii.
Valerii Sirotkin
La ce ne învăţa? Ne învăţa cum este corect să-ţi faci cruce şi ce i s-a întâmplat, toţi l-au atacat. Părintele Gurii îmi zicea, că nu se face crucea fluturând din mâini, este un simbol, crucea curăţă omul. Am acum în mâini îndrumările Măicuţei Pelaghia. Datorită acestor lucruri, Părintele Gurii a fost scos pur şi simplu din Mănăstirea Ispask de lângă Lutsk.
În acele vremuri el a început să vorbească că vor muri, că se apropie vremea antihristului, babelor noastre le plac aceste tipuri de discuţii.
Ce ani era?
Aceasta era la începutul anilor 90. Oamenii mergeau la el să se spovedească, pentru că el îi asculta pe fiecare, le dădea sfaturi, le zicea ce au de făcut, tuturor le era pe plac, ziceau că este un Părinte bun. La noi în Rusia din totdeauna se ducea lipsă de Părinţi, de pe vremea noastră a sovieticilor, la el lumea stătea la coadă să se spovedească, la alţi Părinţi, la fel fraţi din mănăstire nu era nimeni, dar la el tot timpul se formau cozi. Toate acestea ridicau o formă de agitaţie, nu era chiar o gelozie, dar era pe aproape. Cu toate acestea oamenii tot mergeau la el. De aceea cei de la conducerea Duhovniciei au hotărât să-l transfere în altă parohie, să-i mai scadă din popularitate, totodată la tipografie apăreau ca un fel de proclamaţii, pliante cu numele lui care erau lipite pe stâlpi în Vologda, despre antihrist, despre toate, astfel miliţia a început să se informeze, s-au adresat, probabil, şefului nostru, care l-a convocat pe Părinte şi i-a zis să se înceteze cu astfel de lucruri. Părintele a lovit din picior şi a zis, că nu încetează. Spre mirare fiind un om mic, dar avea convingeri puternice, astfel a fost transferat în Lamoviki. Pe atunci eram supraveghetorul lui şi i-am transmis parohia, el a venit cu lucrurile lui, o bormaşină, care toate au încăput în portbagajul unei maşini şi era foarte haios când a început s-o descarce, avea câteva canistre de lapte pline cu apă sfinţită, vre-o zece perechi de cizme şi toate acestea erau averea lui. Mai avea diferite icoane şi alte lucruri mărunte, nimic de valoare. Stareţii binecuvântători sunt iubiţi de popor, de ce poporul îi iubeşte atât de mult? Stareţul este un om deosebit, este iubit pentru că el Îl iubeşte pe Dumnezeu, îi iubeşte pe oameni, are dar de la Sfântul Duh, trăiesc foarte cinstit şi curat, aşa era şi Gurii.
Am fost transferat şi eu din Lamoviki aici, în Cerepoveţ, Nujdipomoskoe, dar oamenii au ajuns şi în Lamoviki, neluând în vedere aceasta a fost transferat la Pecima, lângă Totino, credeau că nimeni nu se va duce acolo pentru că este prea departe şi prea scump drumul. Dar oamenii au ajuns şi acolo.
Cu ce se duceau, cu autobuzele?
Da, plecau cu autobuzele, şi ce poţi face cu acest om? Pentru că nu a respectat cele impuse, erau zvonuri că conducerea l-a închis într-o temniţă, ca pedeapsă pentru neconformare, cu cât mai mult îl pedepseau, cu atât mai mult poporul îl iubea. Efectul era invers proporţional, martirii sunt foarte iubiţi la noi, oamenii îi iubesc pe cei care sunt chinuiţi. Ei suferă pentru Dumnezeu, pentru faptele sale, pentru credinţa sa, oamenii au plecat după el. După care l-au luat înapoi ca călugăr în mănăstire, după care pe covor l-au lăsat să propovăduiască să ţină slujbe.
Locul se numeşte Uspicenika, este la patruzeci de kilometri de la Tutima, în acele vremuri nu erau nici străzi nimic nu era, acolo pe malul râului Suhano, binecuvântau Biserica Nastasov, parohia nu avea oameni, era un sat părăsit, acum e mai bine, pe atunci era foarte rău. Luni întregi nu era plătit salariu, în anii nouăzeci şi acolo a fost trimis. În semn de protest a făcut grevă. Mâncă numai odată pe zi, el avea un rinichi, aşa s-a îmbolnăvit, după care sănătatea lui s-a înrăutăţit,
Odată l-am văzut aici, şi l-am întrebat: „Părinte v-aţi întors în Vologda”, la care el îmi zice: „Nu, am fugit”. Cu altă ocazie am primit un bileţel de la el, prostul de mine, nu am păstrat acel bileţel, unde scria că: „El mă duce de aici cu forţa, Gurii”.
După Uspecenskii, l-au lăsat să ne spovedim în biserică, dar nu avea voie să ţină slujbe, intra acolo în altar, dar nu ţinea slujbe. Veneau la el foarte multă lume, veneau toţi de la noi chiar şi străini veneau, ştiau de acest Părinte binecuvântat, tot timpul se formau cozi la el.
Conducerea bisericii, duhovnicul nostru stareţul, avea un teanc mare de scrisori către Părintele Gurii şi eu îi zic, „atâţia scriu, trebuie să ne rugăm pentru toţi, pentru toţi trebuie să ne rugăm”. Totul era în afara bisericii, era ca o organizaţie, voi ştiţi că biserica înseamnă oameni şi pe el au încercat să-l îndepărteze cumva, dar oamenii tot veneau la el, veneau foarte mulţi.
Părintele simţea apropierea morţii, tot timpul se ruga, stătea mai mult în pat, mânca doar o singură dată pe zi, putea să nu mănânce şi patruzeci de zile. Era ceva deosebit când îşi lua rămas bun de la noi, când împărţea cadouri, într-o zi vorbesc cu o soră la care-i zic: „Nataşa, am senzaţia că în curând Părintele nu va mai fi”. Ea mă întreabă: „De ce”? „Nataşa, vezi şi tu comportamentul Părintelui, el nouă nimic nu ne zicea, că va muri, sau alte lucruri pe lângă”.
După anii două mii starea lui era gravă, se îmbolnăvea şi în anii nouăzeci a stat în concediu pe caz de boală, pe motiv de boală era şi când nu-l plăceau cei de la conducere, el vorbea despre globalizare, că nu e voie să primim documente cu însemnele antihristului, l-au ajutat să se concedieze, l-au ajutat să se îmbolnăvească, a fost internat în spital pe 6 septembrie 2001 s-a stins, a stat 12 zile şi cu toţii l-am îngrijit, nu mânca nimic.
Nu mânca nimic, doar apă sfinţită îi dădeam şi acest artos lua, părea inconştient dar ne auzea. Îi ziceam Părinte trebuie să luaţi artos, el deschidea gura, dar Părintele părea inconştient.
A fost scurtă viaţa de păstor a Părintelui Gurii, dar a fost foarte strălucitoare. În haine sfinte a slujit doar 13 ani şi mai mult de jumătate din aceştia a fost alungat, în anul 1999 pe motive medicale a fost trecut în concediu medical, în data de 6 septembrie 2001 a murit cu diagnosticul de insuficienţă renală.
Aici este lista statistică a muncii sale, pare a fi una obişnuită, dar după această este o muncă fără compromise a păstorului, mărturiile acestora se găsesc în această carte mică, care a fost de nenumărate ori reeditată şi datorită căreia, nu numai în Rusia dar şi peste hotarele acesteia, se ştie despre acest Părinte scump şi strălucitor.
Unde a fost tuns în călugăr, acolo a fost şi înmormântat, în acest cimitir gorbaciovsk de pe lângă biserica din Lazorovsk.
Dragă Părinte Gurii, roagă-te la Dumnezeu pentru noi, păcătoşii!
Când îmi amintesc de el mi se face mai uşor la suflet.
Nu aţi mai întâlnit aşa ceva?
Nu, nu am întâlnit, cred că aşa ceva doar o singură dată poţi întâlni, din punctul meu de vedere este un miracol că el a fost anume aici.
Şi toate aceste exponate el le-a văzut?
Da, le-a văzut pe toate.
A venit şi s-a interesat, era curios?
Ştiţi, el era curios să cunoască, dar erau lucruri despre care era interesat şi lucruri care nu-l interesau. Era curios să ştie totul ce era legat de familia regală, de istoria Rusiei, de toate acestea era profund interesat. De multe ori făcea poze, ni le aducea, spunea că se roagă pentru noi şi noi să ne rugăm pentru el. Cred că, era singurul dintre preoţii acestei parohii care, amintea numele ultimului rege al Rusiei, la slujbe.
Până la iconizare?
Da.
Îi plăcea foarte mult să vorbească despre familia Imperatorului, zicea că cine nu-l respectă pe Imperator, acela nu se va mântui, chiar aşa.
Vă zicea că are un hobby?
Vedeţi, el era un om foarte simplu, punea suflet când vorbea despre el, dar zicea că Imperatorul era ca mântuitorul nostru, pentru că posibil am fi trăit de sute de ori mai rău. Acum trăim,
Se zice că Rusia există doar datorită lui?
El zicea că datorită sacrificiului pe care l-au făcut, pentru propriul popor, noi încă suntem şi existăm.
Dar zicea ceva Părintele referitor la omorul Ţarului?
Trebuie să ne căim.
Zicea că întreaga Rusie trebuie să se căiască şi nu numai pentru noi dar şi pentru cei morţi. când mergi la spovedanie să zici, Doamne iartă-ne păcatele mele ale morţilor mei, părinţii, spuneţi numele, bunici şi bunei, pentru cutare şi cutare. Rugaţi-vă pentru Rusia, pentru salvarea Rusiei, rugaţi-vă pentru Ţar, pentru Mântuitorul acesteia.
Cum se numea, Mântuitor?
Da, îl numea Mântuitor, dacă nu există pocăinţă, Rusia poate dispărea.
Ne învăţa cum să ne pocăim, îi învăţa pe copii, personal am fost acolo, am ajuns când el era la Sokolov organiza o cină de pocăinţă, pe cine a binecuvântat, nu-i binecuvânta pe toţi. Am ajuns şi ce-mi amintesc acum, că toţi care erau la acea cină de pocăinţă ne pocăiam pentru păcatele strămoşilor noştri. În oarecare măsură, am fost pionieri, am fost în komsomol, ne uitam la filme la televizor. Este cel mai păcătos, filmul la televizor, zicea Părintele, mai ales când pe Ţar l-au omorât, erau filme pe vremea sovieticilor, tu participi prin aceasta.
Părerea mea personală este că, poporul rus este vinovat, cum să nu fie vinovat dacă pe acest Ţar, care nu era al americanilor, era ţarul nostru, al ruşilor, a fost închis pentru un an şi jumătate în închisoare, şi nici-un strămoş de al nostru, nu a mişcat un deget să-l elibereze. Cum se poate aşa ceva, nimeni, nu i-a întins o mână de ajutor. Trenul…
Reiese că păcatul este al generaţiei în care el a fost omorât? Păcatul a venit de la strămoşii noştri?
Aşa e, da, este ca şi când poporul evreu l-a răstignit pe Iisus Hristos, aşa şi noi l-am omorât pe propriul nostru Ţar, este la fel. Rusia merge alături, eu consider că aşa este, este părerea mea personală. Este ca şi cum fiul meu ar spune: „Mamă, noi doi acum stăm la masă şi deodată cineva ne sparge uşa, şi cineva strigă, deschideţi uşa, am venit să vi-l omorâm pe tatăl vostru. Noi stăm liniştiţi, le arătăm unde este întrerupătorul, cum e mai bine să-l omoare pe tatăl meu şi noi liniştiţi continuăm să bem ceaiul. Cum nu suntem vinovaţi? Este o crimă, de exemplu ca pe tatăl nostru, aşa e şi cu Ţarul. Bineînţeles că poporul nostru păcătos nu putea face aşa ceva, au făcut jidanii totul, ei erau cei inteligenţi care au pregătit totul, cum să-l lichideze cât mai precis, dar crima a fost făcută sub cerul Rusiei, cu mâinile ruşilor, sub ochii ruşilor, cu mâinile rusului Vanea. Un Părinte îmi zice: „L-ai omorât pe Ţar”? Îi răspund: „nu, nu l-am omorât, Doamne iartă-mă”. În faţa lui era un ziar bisericesc, care s-a deschis pe poze cum erau clopote bisericeşti dărâmate pe jos. Eu l-am întrebat: „Ce sunt cu acestea, cine a făcut toate acestea? Cine a distrus toate aceste biserici? Cu mâinile cui au fost făcute? Nu au fost făcute de jidani sau de evrei? Ce înseamnă că la noi în Rusia trăiesc numai jidani şi evrei? Toate acestea au fost făcute prin sate, cine le-a făcut? Cine a distrus atâtea biserici? Cine”?
„El, rusul Ivan! Cum să nu cer iertare”?
Pe tine te iubea?
Pe noi toţi ne iubea, îmi amintesc când am fost în Sokolov, ajunse-sem mai greu, dar cum am ajuns cu Maria, era atât de bucuros, ne-a strâns pe ambele la piept, avea lacrimi în ochi şi a zis: Cât de mult v-am aşteptat! Fetelor, voi sunteţi fetele mele. Şi ultima dată când ne-am dus la el, era bolnav la pat. Am ajuns că voiam să ne spovedim şi am crezut că gata, Părintele nu se mai ridică, spunem rugăciunea, rugăciunea pentru Iisus şi Sfânta Fecioară, şi deodată îl vedem pe Părinte care se îndrepta spre noi, se ridicase abia de mai mergea, dar pe noi toţi ne-a spovedit. Părintele era foarte blând, se sacrifica pentru noi, niciodată nu l-am auzit să zică că a obosit. Cum zic eu păcătoasa de mine, că am obosit foarte tare, dar el niciodată nu spunea asta. Nu vorbea despre nimeni de rău, nu se supăra şi nouă ne spunea să nu ne supărăm pe alţii. Cu cine trăia el în chilie îi spunea să nu judecăm şi să nu ne supărăm, trebuie să-i iubim pe toţi.
Ce nu-i plăcea lui la duhovnicie, eu am intrat la şcoala duhovnicească în anul 1973, că se observa o bătaie de joc asupra preoţilor, le zice că sunt făcători de minuni, erau luaţi în derâdere şi se făceau glume pe seama lor, ca cei ultimii veniţi în armată. Nu erau iubiţi cei din biserică, nu erau iubiţi şi gata. Ziceai că sunt proşti, sunt oameni care sunt cu adevărat binecuvântaţi, se roagă pentru noi, pentru Rusia, ar trebui să-i copiem, să fim la fel ca ei, dar toţi îi făceau bolnavi şi-ţi pare rău. Nu ştiu cât de bun era ca om, poate fi, dar era un duhovnic bun, om liniştit care iubea pe Dumnezeu şi pe oameni. Eu îl i-au în considerare, mă rog pentru el,dar ce-mi pare rău cel mai mult este că, adică, nu-mi pare rău pentru oameni, îmi pare rău pentru duhovnicii noştri, când a apărut o carte despre el, ei trebuiau să se bucure că în regiunea noastră a apărut un sfânt canonizat. Oamenii îl iubesc, Doamne ajută, lasă-i să-l iubească. Este bine dacă oameni iubesc un Părinte mai ales că el a murit, dar ei au declarat război şi mortului. Au interzis vinderea cărţii acestuia, cine este el, de ce este iconizat, de ce îl slăvesc, Doamne ajută, este şi Preasfinţitul Anatolii pe care-l slăvesc oamenii. Nu e ceva nefiresc dacă este slăvit, este bine pentru Patriarhia noastră, pentru regiunea noastră, pentru noi toţi. Dar ei nu înţelegeau, au interzis de toate şi cel mort este alungat.
Cum poţi interzice un aşa om? Anume cu iubirea şi cu liniştea lui apropia oamenii, el nu-i respingea, îi apropia, cum este Sfântul serafim pentru oameni, aşa el este pentru mine. Aşa că Părintele nostru, pe care-l consider un apărător, cu siguranţă el este acolo lângă Dumnezeu. El de mine fugea după care a început să-mi zâmbească, acolo cu siguranţă nu mă va auita. Uite!
Pentru totul să fie voia Domnului.
Îmi amintesc momentul în care sosea Părintele la noi era sărbătoare, totul era foarte uşor, nici nu ştiu cum să vă redau, soarele e lângă tine, unde era Părintele, nu mai era nevoie de nimic. Lumea se mişca uşor, totul era simplu şi uşor, pur şi simplu nu înţelegeam ce vor oamenii. Când Părintele nu a mai fost, atunci am înţeles totul. L-au pierdut pe el, pe lumină, este binecuvântarea Domnului, mai ales pentru regiunea Vologodsk, Domnul ne-a dat o rază de lumină, de rugăciune.
Şi acum, mi-a zis o credincioasă, că nici acum stareţii din parohie nu-şi pot găsi un alt duhovnic la fel ca Părintele, deoarece nimeni nu se compară cu puterea Părintelui Gurii.
În acest moment, consider că în Vologda nu există un astfel de duhovnic, ca Părintele Gurii.
Acum consider că este mai aproape de Dumnezeu şi stă în locul din faţă.
Un preot credincios, a spus despre Părintele Gurii următorul lucru: Pentru salvarea sufletului nostru era suficient un Părinte ca Gurii.
Odată îmi spune că la el a venit în vis Mama Domnului şi i-a spus să nu mănânce peşte, cam la un an până la moartea lui, era în camera mea când a zis: „Am visat că a venit Mama Domnului şi a zis să nu mănânc peşte, iar eu mă mângâiam pe burtă şi mă simţeam atât de bine când ea mi-a zis asta”.
El nu voia în nici-un caz, să se vorbească despre el, că este stareţ, că are har, el era atât de reţinut, atât de simplu, spunea că nu are şcoală, că nu ştie multe. Era o persoană foarte simplă şi sinceră, el pur şi simplu spune ceva şi pentru noi era totul.
Cel mai bine pentru lume şi pentru Rusia este să lucrezi în război, cele mai talentate persoane şi cei mai cunoscuţi oameni de ştiinţă lucrează pentru arme de distrugere în masă ei sunt deştepţii care zic că Dumnezeu nu are inimă,. Astfel descopeream la Gurii calităţi prin care vedeam că este mai deştept decât toată duhovnicia modernă şi oamenii erau simpli ca copiii mici, era o combinaţie între ştiinţa profundă şi simplitate. Gurii avea aceste calităţi.
Toţi soţii noştri, ai credincioaselor care mergeam în biserică îl respectau pe Părinte, soţul meu nu mergea la biserică, dar pe Părinte îl respecta. Dacă Părintele îi cerea câte ceva, el făcea orice ca să-i îndeplinească dorinţa. Zicea că: trebuie soba făcută, căldura centralizată o vor opri cu totul, dar soba va rămâne tot timpul.
Bunul Dumnezeu le aranjează pe toate şi munca, suntem sătui, Părintele a spus că nu rămânem fără pâine, tot timpul vom avea o bucată de pâine, aşa şi este. Tot ce zicea el aşa şi este, suntem sătui, mergem la muncă, dar mai departe cum va fi, cum va vrea Dumnezeu aşa va fi, cu voia Domnului.
Sfârşit Partea Întâi
VĂ RUGĂM SĂ NE IERTAŢI !
Filmul cinci,
din seria „SAREA PĂMÂNTULUI”
din cauza fondurilor insuficiente
lansat în stadiul de proiect
Prin binecuvântarea Preasfinţitului Diomid episcop de Anadir şi Ciukotka
Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri,
care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu;
priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa
şi urmaţi-le credinţa.
(Evrei 13:7)
Sarea Pământului
Când mi-au revenit puterile, după ce am returnat cnp-ul, am început să trag de fiecare, trăgeam de Leonid şi acea familie ca toţi să îl predea. În scurte cuvinte, am experimentat personal aceste lucruri şi când mi-au revenit puterile, după ce am predat cnp…nu puteam munci după mutare, veneam la muncă fără putere, e prea puţin spus, eram fără putere nu doar pe plan fizic, ci şi spiritual. Simţeam că mi s-a întâmplat ceva.
Iar în prezent sunt atât de mulţi oameni bolnavi, sub privirile mele, era o familie, au rezistat o perioadă mai lungă de timp, mama, fiica şi nepotul acestora, un băiat duhovnicesc şi bun, şi îi rugam: „Nu acceptaţi paşapoartele.”
Şi imediat ce le-au primit a venit un atac asupra familiei lor, sunt cu dizabilităţi, gata.
Iar cei din împrejurimile bătrânicăi, noi îi ştiam, cei care au primit, veneau aici şi acum sunt cu toţii fără putere, ei nu mai pot muri, nu pot munci, iar cei dragi iau părăsit, deoarece oamenii atât de mult se schimbă, fără stare duhovnicească, pentru că peste tot: bani, bani, bani. Sunt cu toţii părăsiţi, ei înşişi nu îşi pot da seama ce li se întâmplă, aceasta ne înconjoară. Dacă mă gândesc la împrejurimi, deja au plecat bărbaţii care consumau alcool, tot ce stă departe de biserică, se întâmplă o astfel de expansiune totală. Astfel, pe plan spiritual sunt lucruri îngrozitoare, aceasta am simţit personal şi uitându-mă în jur cred că se întâmplă în întreaga Rusie.
Noi rezistăm ca un mic grup, ne înţelegem între noi şi nu îi putem înţelege pe ceilalţi.
Pe de altă parte, aceşti oameni nu ne pot înţelege pe noi, poate pentru că au alt scop şi că e un timp în care totul se bazează pe bani, însă în Rusia nu a mai fost niciodată aşa ceva.
Rusia mea frumoasă,
Rusia mea fără putere,
Rusia mea nepocăită,
De duşmani rănită,
Rusia mea nepăsătoare.
Filmul cinci
Egumenul Gurii
Ai milă, salvează.
Ai milă de noi.
Mai dă-ne timp
Partea II
Te rugăm să ne mai dai timp
Ca să semănăm sămânţa.
Măicuţă Rusia, Măicuţă Rusia,
Din nou eşti dată spre sacrificiu pentru vrăjmaşi,
De o mie de ani te torturează ,
Şi nicicum nu pot obţine a ta moarte.
Ei credeau că odată cu uciderea Unsului
Au terminat cu tine,
Iar tu încă eşti în viaţă.
Erai în viaţă în timpul consiliilor,
Eşti în viaţă şi acum.
Încă respiri, sufocându-te în lanţuri, în noua ordine mondială.
Şi nu de stele ai fost sigilată,ci de un steag groaznic de care nu te vei putea curăţi.
Cum nu gândeşti despre această ucidere a ţarului, aşa nu gândeşti de a fi credincioasă unuia singur, Hristos.
Ai tăi fii ţi se întorc cu spatele, ai tăi domnitori sunt marionete ale diavolului,
Păstorii te-au trădat, de aceea ţi-ai schimbat crucea,
Şi din nou se repetă anul o mie nouă sute şaptesprezece.
Se repetă a ta ucidere.
Dar de ce, cum de mai eşti în viaţă?
Tamara Saksonova
Şi spunea că dacă nu vor veni să vă ia, nu sunteţi ai lui Dumnezeu.
O bătrânică a spus: „Cum rămâne cu nepoţii?”
Iar el a spus: „Vei merge să te salvezi, iar pe nepoţi îi vei lăsa.” Eu acum sunt bolnavă, am patru nepoţi şi vine al cincilea, şi el zice: „şi cu nepoţii trebuie mers”.
„Cu nepoţii, da?”
„Da, pentru că tu vei merge şi pe ei îi vei lăsa?”
„Da, dacă nepoţii sunt mici, dar dacă sunt mari? ”
„Indiferent de vârstă”.
„Indiferent”.
„Da. Deoarece aici va fi atît de greu…” Spunea că în anumite cartiere vor avea de suferit, oameni vor rămâne puţini şi nu veţi avea unde fugi. Spunea ca din Vologda să nu plecăm, deoarece pe timpul războilui Vologda era mereu apărată de sfinţi şi nu putea fi bombardată. Oamenii povesteau, că zburau pentru a bombarda oraşul Vologda şi apărea un înveliş ce acoperea oraşul Vologda”.
Glikeria Semionova
El spunea despre război, foamete şi prigoană. Înainte de moarte cu doi ani, de prin 1999 spunea să pregătim genţi, ne vor permite să luăm două genţi mari şi un rucsac pentru a pune haine.
Au spus: „Părinte, dar produse alimentare?”.
„Păi , doar pesmeţi, deoarece şi produsele vi se vor lua. Pentru strângere vi se va da jumătate de oră, dar încercaţi să fiţi printre primele eşaloane, deoarece însăşi Maica Domnului vă va întâlni, ea însăşi va primi primele eşaloane şi vor trăi bine.”
Apoi s-a luat în acest fel de cap şi a zis: „Iar aici ce va fi…..”
Claudia Ivakina
El spunea: „Când veţi ajunge în acel loc, veţi putea ocupa orice casă, orice loc.
Puţin probabil că vor mai fi oameni. Aceasta se va întâmpla după intervenţiile militare”.
Şi spunea: „Dacă nu vor veni după voi, nu sunteţi ai Domnului.
Trebuie să vă ţineţi de roţi, să vă străduiţi a fi în cea dintâi unitate”.
Martina Martiuniceva
El îşi făcea multe griji din cauza nepocăinţei. El vedea că în biserici nu exista căinţă, nu exista înţelegerea asupra vremurilor în care trăim şi că atât de uşor se acceptă aceste numere.
Părintele era împotriva primirii acestor numere pentru biserică?
Foarte împotrivă, pentru că era numărul lui antihrist pe biserică şi nici nu îşi putea imagina aşa ceva.
El se ruga pentru mântuirea Rusiei, pe noi ne ruga să ne rugăm pentru Rusia, să ne rugăm pentru salvare, ca oamenii să se căiască şi când mergi cu autobuzul şi priveşti, eu merg prin judeţ, trec printr-o localitate şi: „Roagă-te, roagă-te pentru cel care e în viaţă, ca să i se deschidă ochii şi să nu primească nimic. Este o vreme de pocăinţă, nu pentru a stabili treburi pământeşti.
Nu vă ocupaţi de grădinile voastre, de lucrurile pământeşti, nu trebuie. Trebuie un singur lucru, pocăinţa, doar pocăinţa poate salva în prezent . Şi să nu primeşti nimic”.
Maria Şitikova
Şi el spunea în acest fel: „Maria, conducerea noastră actuală, totul este gândit intenţionat ca să sigileze cât mai mulţi oameni, intenţionat a fost introdusă foametea artificială.
Vor retrage produsele nu pentru că nu ar exista, efectiv le vor retrage şi vor aduce foamete artificială pentru a însemna oamenii. De ei să nu vă temeţi”.
Iar eu i-am zis: „Părinte, deci să ne facem provizii cu hrana? ”
El a zâmbit şi după ce m-a privit, mi-a zis: „Maria, bineînţeles că trebuie să ai ceva provizii, mereu să ai câte ceva, trebuie să aibă omul, dar vor fi vremuri că dacă nu vor fi, aceşti asasini vor merge prin sate, nu vor avea nimic sfânt şi pentru o bucată de pâine vor omorî orice om. Şi ceea ce tu vei agonisi, făină sau altele, ei vor veni şi îţi vor lua totul, iar tu vei rămâne cu nimic.
Mai mult să te rogi, roagă-te Domnului Dumnezeu ca să te apere şi să te ajute, şi să-ţi trimită un om pentru atunci, care să te încălzească, să îţi dea hrană, să te ajute.
Părintele Gurii, atunci şi în prezent încă îmi vorbeşte, că omul nu trebuie să aibă aceste jucării electronice, măcar că în viaţă nu ne putem ascunde de aceste lucruri, dar trebuie să avem topor şi lopată obişnuite, şurubelniţă, daltă, în general instrumente de tâmplărie, topoare şi ferăstraie, lampe cu chirosen, deoarece va fi o criză energetică, deşi în prezent …
Priviţi, ce mărturii neobişnuite. Acestea mobilizează sufletul. Imediat ne cheamă la cruce, nelăsându-ne nimic altceva, nici un alt drept şi nicio altă alegere.
Aceasta este vocea Celui Sfânt.
Tuturor propovăduitorilor actuali celebri a ajunge la acea voce e ca şi cum ar ajunge la cer.
Se spune că e frumos, interesant, apoi se aşează în maşină străină şi ca şi cum nu ar fi existat deloc.
După predica acestora, rămâne un gol şi în suflet nelinişte.
Şi sufletul simte, că a fost ademenită într-o capcană mortală.
Astfel se chinuie sărmana omenire, trăindu-şi ultimile zile.
Noi nu trăim în ultimile zile, uitaţi această expresie, trăim ultimii ani.
Părintele Gurii spunea despre aceste lucruri, condamnând înşelăciunea vremurilor.
În cuvintele sale exista puterea Duhului, optimismul şi mărturisirea.
Alexandr Bîcov
Ştiţi, toate acestea au fost păstrate. S-au păstrat într-un teanc de machete dedicate, dedicate diverselor părţi ale vieţii duhovniceşti. În principal toate au câteva teme principale. Prima temă este despre Pelaghia din Reazăn, el o respecta foarte mult pe această stareţă, a doua temă cnp, aceasta era tema sa principală, el spunea că numărul fiarei nu trebuie acceptat în mod categoric.
„Aşa şi spunea?”
„Da,da. Numărul fiarei categoric nu trebuie acceptat”. Şi avea tractate, aducea diferite exemple referitoare la interzicerea primirii acestora. În prezent există multă literatură cu privire la aceste lucruri, iar prin anii 1990 când apăruse această mişcare ecumenică, Rusia abia făcuse cunoştinţă cu aceasta, iar globalizarea abia intrase pe scara actuală, el era printre primii care şi-a ridicat vocea împotrivă.
Valerii Sirotkin
Părintele Gurii dădea literatură despre acestea, nici un fel de carduri bancare, cecuri de credit, cărţi de credit, despre cifrele lui antihrist, despre cipuri, şi cum spune în Scriptură că va avea loc căderea începînd cu cipurile, nu mai sunt oamenii lui Dumnezeu.
„Părintele chiar aşa şi spunea? ”
„Da.”
Prot. Petr Borodulin
Părintele Gurii era un om straniu, smerit şi aceste lucruri îl îngrijorau, chiar dacă în acele vremuri nu exista globalizarea, nici cnp.
Aceasta a apărut mult mai târziu, dar deja vorbea despre aceste lucruri prevăzînd şi prorocind că va veni o astfel de vreme când se va pune pecetea sau cip sub piele.
„Dar părintele Gurii spunea despre aceste lucruri? ”
„Da, spunea ”
„Spunea că va fi totul catolicizat.”
„Da, spunea mai târziu.”
„Se va putea merge la biserică în acele timpuri? ”
„Nu, toţi părinţii spuneau, inclusiv părintele Gurii, nu, deja aceste lucruri încep să fie. Prin toate se vede, există o lepădare generală, pierderea harului, denaturarea , toate acestea se petrec sub privirile noastre.”
Apoi el spunea că vor rămâne o mână de credincioşi adevăraţi.
La părintele Gurii erau între trei sute până la o mie de fii spirituali din oraşul Vologda. Au rămas zece, poate cincisprezece oameni, cei ce nu au acceptat paşaportul.
Ceilalţi au făcut după cum au considerat, au acceptat paşapoartele, deşi el spunea că acestea nu trebuie acceptate.
El vorbea atât de deschis despre aceste lucruri, de aceea l-au şi mutat de aici, iar el le-a cerut aprobarea de a predica în biserica de sus.
A primit aprobarea de la Dionisie pentru predicare. Iar el despre ce anume predica, ne citea mărturisiri, foarte severe, pentru ca noi să putem mărturisi totul şi la mărturisirea fiecărui păcat noi spuneam:
„Iartă Tată, iartă Tată”. Acesta era unul dintre lucruri, apoi, în aceste predici spunea astfel de lucruri, încât nu i-au mai permis mai apoi să predice.
Spunea deschis că în Sinod nu există adevăraţi ortodocşi, poate că există câţiva mitropoliţi adevăraţi, mai mulţi de atât spunea că nu sunt.
„În rest, spunea, toţi sunt adepţii globalizării, ce nu sunt adevăraţi.”
Părintele ne spunea mereu că nu trebuie să primim nimic, cea mai mare dorinţă a lui era ca noi copilaşii să fim salvaţi, şi ne spunea să nu vă semnaţi pe nici un act, nu acceptaţi nici carduri magnetice, nici paşapoarte, nimic demonic nu trebuie acceptat.
Şi nu binecuvânta primirea acestora.
„Dacă veţi primi un act, veţi primi şi altul. Un act demonic de îl vei primi, vei primi şi pecetea. Nu vei rezista într-un lucru mic, înseamnă că vei accepta şi pecetea , vei primi…”
„Înseamnă că dacă el proceda în acest fel, în curând va fi şi antihrist?”
„Da, ne spunea aceste lucruri. Împărţea diferite hârtii, tipărea, şi de la el primul am aflat despre antihrist. Eu nici nu îmi imaginam ce înseamnă aceste lucruri.”
„El spunea despre antihrist?”
„Da, spunea. Iată, în rugăciune este scris: Doamne, izbăveşte-ne, şi tutoror le dădea hârtii ca după fiecare rugăciune, după rugăciunea de dimineaţă, de seară, către Domnul Dumnezeu să adăugăm cererea: Doamne, izbăveşte-ne şi salvează-ne, de la cartelele magnetice, sau de la certificate electronice, de la păcatul sodomei, de la pecetea blestemată a lui antihrist.
Părintele mi-a lăsat ca amintire această foaie cu înscrisul său de mână, ca noi păcătoşii să nu uităm şi să ne rugăm. Este scrisă de mâna sa.
Pentru el cel mai important era salvarea sufletelor noastre, ca noi să nu acceptăm pecetea lui antihrist.
Dacă aţi şti cât de important este să nu acceptaţi. E suficientă acceptarea o singură dată, şi întreaga sa predicare, toate duceau spre ce era mai important, îţi mărturiseai păcatele şi acestea să nu le accepţi, nimic nu trebuie primit.
„Dar de la ce anume a început. De la voucher? ”
„De la vouchere. Nu îmi amintesc detaliat toate lucrurile, dar când a apărut voucherul şi au spus că acesta avea demon.”
„Deci el se ruga şi a văzut un demon în chip de voucher? ”
„Da, da.”
„Şi ce a spus? ”
„Că sunt pregătite cazemate pentru cei care au acceptat voucherele.
Acesta a fost primul lucru care m-a pus în alertă. Apoi el spunea despre cartela plastifiată, de asemenea, şi aceasta nu trebuia acceptată.
Zicea, că de la această guvernare nu trebuie acceptat nici un fel de document…..acea guvernare care era pe atunci, poate este şi acum, nu ştiu, dar să nu acceptăm nici un fel de document. Astfel spunea.”
„Spunea deschis aceste lucruri sau vorbea în şoaptă?”
„Deschis, în timpul predicării, pe timpul slujbei. Avea slujba de dimineaţă şi spunea deschis despre aceasta. Nu avea niciodată teamă sau altele, spunea ca şi cum aşa ar trebui să fie. Spunea apăsat, că aşa şi trebuie să fie.
Ştia cum să spună, vorbea cu dragoste, şi oamenii înţelegeau că aşa trebuie să fie.”
„Oamenii credeau cuvintele sale?”
„Credeau.”
„Sau deja erau dezbinări? ”
„Foarte mulţi credeau în acele vremuri fiecărui cuvânt, însă se puteau verifica mai târziu, atunci când li se dădeau actele.”
Leonid Saksonov
„Despre documente el ne-a spus încă din anii 1990, că vor fi astfel de lucruri, şi nu trebuie acceptat nimic.
Se întâmpla prin anii 90, pe timpul lui Elţin,se întâmplau tot felul de lucruri, iar el spunea direct şi concret poporului.”
„Totul a început cu voucherele,da?”
„Spunea că trebuie să refuzăm voucherele, spunea de vouchere că sunt trepte spre iad, chiar aşa spunea, trepte în iad.”
„Chiar aşa şi spunea,da?”
„Da, chiar aşa spunea, că sunt trepte în iad. Se întâmpla prin anii 1990 şi zicea că totul este amestecat şi încurcat şi pentru acestea trebuie pocăinţă. El spunea cu atâta linişte şi siguranţă şi noi trebuie să rezistăm. Noi trebuie să rezistăm. Dacă toţi vor…cine va…?
„Şi deci insista pe faptul de a nu accepta toate acestea, da?”
„A nu lua şi a rezista. Deoarece dacă toţi vor accepta, cine se va mai salva, ca în Sodoma şi Gomora.”
„Se va întâmpla că nu va mai rămâne nici un neprihănit în oraş, da?”
„Da.”
Despre motivul prigonirii părintele le spunea tuturor deschis şi direct.
Nu avea teamă de nimeni şi de nimic, spunea direct: Nimic să nu primiţi, nimic să nu luaţi, să nu avem telefoane mobile, nu spunea telefoane mobile, ci zicea:
Când vor apare telefoane cu butoane, zicea să nu le acceptăm.
Acestea erau chestiuni minore, spunea despre calculatorul ce va conduce omul.
Aceasta nu era deloc spre salvarea omului din Rusia.
Părintele spunea că dacă ai acceptat un document de identitate , în el apare un cod şi acel om devine al celui rău. Ai acceptat paşaportul, ai acceptat celelalte acte …
„Spunea, că odată cu acceptarea paşaportului duhul celui rău intră în om şi se retrage harul…”
„Spunea că harul îl părăseşte pe acel om, aceste lucruri le spunea.
Acceptând paşaportul, va primi şi pecetea, nu va rezista în faţa pecetei.
Părintele era împotriva tuturor acestor documente ale lui antihrist, trebuia văzută aceasta împotrivire a sa.
Era gata să-şi dea sufletul pentru cineva, ca să nu primească aceste documente.
Dacă acceptă, începând cu acel vouchere va înainta în întuneric, îi va influenţa mintea, trebuie respins acest sistem, apoi se va închide totul.
Zicea că nu era pecetea, ci un mare pas spre pecete.”
Să ne oprim. Să luăm aminte la temele de bază atinse de părintele Gurii , despre Pelaghia din Reazăn, cnp şi globalizare.
Prin împărtăşirea acestor teme, esenţa stă nu doar în salvare, ci şi în explicarea cauzelor şi efectelor a ceea ce se întâmplă.
Învăţătura Sfintei Pelaghia părintele o distribuia cu mult zel, deoarece această Sfântă, mai mult decât altele descoperea şiretenia vremurilor lui antihrist.
Şi cea mai importantă atenţionare a sa, era că din pricina trădării clericilor din tot poporul va merge în iad.
Clericii, spunea ea, vor fi ispitiţi de avantaje şi vor binecuvânta pecetea lui antihrist şi tocmai cnp, paşapoarte şi alte documente. Acestea vor reprezenta această pecete.
Cu privire la mustrări, părintele nu era unilateral.
Neavând studii, el era înţelept cu duhul.
Acesta înţelegea că tot ce se întâmplă, se întâmplă din cauza păcatelor noastre şi sunt îngăduite de Dumnezeu înainte de sfârşit.
El vedea cum lumea se încurcă în plase groaznice şi pentru a le evita, totul trebuie respins şi nimic nu trebuie acceptat.
Iar acum ni se descoperă, că nici un fel de documente nu trebuie acceptate.
Certificate de căsătorie, de divorţ, nu trebuie întocmite acte pentru alocaţiile pentru copii, acte tutelare, pensii de invaliditate, acte de identitate, a te folosi de permise de conducere, chiar şi de livrete militare unde e aplicat codul personal , nu trebuie.
Deoarece toate acestea sunt introduse în idolul cel mai important al acestei epoci, calculatorul.
Diavolul a îmbrăţişat toate lucrurile. Aceasta este globalizarea.
De aceea, în discursurile sale părintele o denunţa cu tărie.
Nu, el despre mănăstire spunea, despre mănăstirea noastră spunea:
„ În mănăstire vor muri cu toţii, pentru ascultarea de om.”
Şi ce îmi mai amintesc vă voi spune.
În acea zi când pleca părintele de la mănăstire el mi-a zis: „Valera, va trece timpul şi din această mănăstire vor face din nou un muzeu, dar cu călugări vii.”
„Dar părintele spunea clar că se va retrage harul , dacă va fi muzeu, ce fel de har va fi”
„ Nu va mai fi har”
„ Spunea despre aceasta?”
„ Spunea ”
„ Spunea că sfintele taine nu se vor mai face?”
„ Aceasta este scris peste tot, stă scris peste tot.”
„ Va fi ca un spectacol.”
„ Ca un spectacol. Va fi un muzeu cu călugări vii.”
Odată a venit şi zice: „ Uf, Milai, am avut o vedenie, doar nouă oameni se vor mântui.”
Iar eu i-am zis: „Dumneata te vei mântui? ”
S-a lovit peste frunte şi zice: „Oare despre mine e vorba? Despre mine e vorba? ”
Cu alte cuvinte, pentru sine nu îşi căuta salvarea, el îşi făcea griji pentru acei oameni care trebuiau să fie în numărul celor nouă ce se vor mântui.
El spunea, ne avertiza cu privire la cartele, paşapoarte care au început să fie eliberate prin anii nouăzeci. Spunea că şi Maica Domnului i-a zis că aceste paşapoarte nu trebuie acceptate.
„ Deci a avut o vedenie cu Maica Domnului?”
„ Da, i s-a arătat Maica Domnului cu privire la paşapoarte, şi el a zis că aceste paşapoarte nu trebuie acceptate”.
Nimic nu trebuie acceptat, mi-e şi teamă să vorbesc, mi-e teamă de Dumnezeul Atotputernic şi de Judecata de Apoi.
„ Deci la întrebarea de ce nu le puteţi accepta? ”
„ Da, mi-e frică de Dumnezeul Atotputernic şi de Judecata de Apoi, în rest de nimic. Deoarece nu avem ce explica şi de ce anume să ne temem decât de Dumnezeul Atotputernic.”
Deoarece aşa a fost spus că nu e voie să acceptăm toate acestea.
Dacă tu deja ai acceptat paşaportul, vei accepta şi toate celelalte pe neobservate.
Deoarece toate vor veni atât de repede, încât omul nu se va mai putea descurca cu toate aceste informaţii.
„ Ce e de făcut în cazul în care datorită necunoaşterii omul a acceptat numărul, paşaportul, cardul de plastic? ”
„ Părintele spunea că acesta trebuie predat, trebuie predat acest document obligatoriu. Trebuie predat şi trebuie să te căieşti.
Şi dacă cumva ai semnat pe undeva pentru ridicarea cnp sau alt document, trebuie dus, predat şi de scris o cerere de predare a actelor. Aceasta ca să nu pice pe tine, nu trebuie doar să te pocăieşti, ci obligatoriu să predai acel document, să scapi de acesta, să îl dai.”
Da, peste un anumit timp i-am zis:
„ Părinte, nouă ne este milă de ei, sunt atât de buni, de ce nu văd aceste lucruri, de ce le primesc în acest fel? ”
Iar el a luat aer în acest fel, şi zice:
„ Ştiţi, de ce primesc…ei toţi au primit ajutoare, iar acele ajutoare au fost trimise doar pentru acestea, să întunece mintea, să o prostească, e o acţiune demonică îngrozitoare.”
„ Se întâmpla pe la începutul anilor nouăzeci? ”
„ Da. Pe atunci când toate bisericile erau pline de ajutoare umanitare, se dădeau enoriaşilor, preoţilor, şcolile se alimentau.
În nici un caz părintele nu ne permitea, doar să nu acceptăm dintre acele ajutoare, zicea să le aruncăm, nimic, nimic să nu gustăm, nici o lingură de ulei, nici un grăunte de orez din ajutoare, erau toate atât de codificate, şi nu erau spre mântuirea sufletului.”
El spunea: „Iată preoţii au mâncat din acestea, şi uite aşa vine orbirea duhului.”
Îi spuneam: „Părinte, cum se poate aşa ceva, de ce ei nu văd aceste lucruri? ”
Şi el explica aceste lucruri, că totul a început cu acele ajutoare umanitare.
Altădată a venit şi zice: „Am înţeles totul.”
Şi eu îl întreb: „Ce ai înţeles părinte? ”
„Episcopul, zice, e de la satan.
Eu îi zic: „Ce spuneţi, cum se poate? ”
„Nu, nu, nu. Nimic, ştiu totul. Am văzut. El e de la satan.”
Şi având această încredinţare, el a început să predice această idee. Bineînţeles că imediat a fost raportat şi pentru părinte a început prigoana.
„Dar despre Sfântul Patriarh nu spunea nimic ? ”
„El spunea, chiar ne-a şi scris nouă pe o bucată mare de hârtie, o am pe undeva, cu litere mari, pe o astfel de foaie, obişnuită, ştampilată, că Patriarhul şi Episcopul din Lugansk, Maximilian va merge în Ierusalim ca să îl întâlnească pe Antihrist, să îl încoroneze pe antihrist, să îl încoroneze pe antihrist.
Spunea direct aceste lucruri, şi despre episcopul nostru zicea că nu îl văzuse foarte bine, că i-a fost arătat şi de aceea episcopul nostru nu îi suporta pe cei care nu au acceptat cnp-ul, îi scotea pe preoţi din biserici când afla că nici paşaportul nu îl acceptă.
Paşapoartele erau urmărite cu stricteţe prin biserici, bisericile şi mănăstirile practic nu mai sunt biserici şi mănăstiri, ci organizaţii.
Odată ce au acceptat pentru biserică şi mănăstire numărul şi cnp-ul, acestea au devenit organizaţii, iar devenind organizaţii trebuie plătite impozite.”
El spunea că în Vologda vor rămâne aproximativ trei biserici ortodoxe,celelalte biserici vor deveni catolice. Şi mai spunea că biserica care se construieşte, biserica din Kazansk, din apropiere de Vologda, din centru, cea pe care o reconstruiesc, cu privire la Maica Domnului din Kazansk, şi imediat ce va începe slujba în biserică va veni antihrist. Momentan nu este slujbă în biserică. Biserica încă este în reconstrucţie, dar slujba deocamdată nu se face. Deci nu ştiu cum se vor întâmpla toate acestea.
Şi iată ce alte amintiri mai am despre părinte, cu privire la copii.
Fata mea mare a plecat la studii, iar eu m-am apropiat de altar şi i-am zis: „Părinte, de ce mai are nevoie de studii în prezent? Pentru ce să mai termine Institute?
Apoi, iar m-am apropiat de părinte, fata mea mai mare a decis să se căsătorească.
De ce să se căsătorească? De ce să mai nască copii?
„El explica de ce nu trebuie făcute toate acestea? ”
„Păi, aşa cum este în prezent, când se eliberează certificatul de naştere de către starea civilă, în acel loc ţi se alocă şi numere. Nici nu întreabă, are sau nu are nevoie omul de aceste numere.
„El explica aceste lucruri? ”
„Nu explica, nu ştia, iar în prezent noi înşine ne convingem, cum de un copilaş nou născut va trăi cu aceste numere.
Iată a scris fiul meu, ginerele meu o cerere pentru refuzul numerelor, iar lui i s-a spus că oricum i se vor atribui, deoarece există lege cu privire la aceasta.
Nu, părintele nu binecuvânta căsătoriile.
Fata mea mai mare vroia să se căsătorească, iar el spunea: „Nu mai sunt acele vremuri, căsătoriile nu se mai fac pe pământ.”
Însă ea îşi dorea foarte mult. Părintele citea şi doar dacă cu un neprihănit, pentru un singur duh, pentru unul care a renunţat la paşapoarte, şi doar în astfel de caz.
Către Roman a zis: „Roman, nu trebuie să te căsătoreşti, nu este mântuitoare această căsătorie, pentru copii nu este mântuitoare., vei muri. Şi nu binecuvânta.
Zicea: „Căsătoria nu este o treabă mântuitoare.”
Apoi când a venit din armată , eu îmi doream mult să devină preot, îmi doream atât de mult să devină preot. Şi iată am venit, şi i-am zis :
„Părinte, te rog să-l binecuvântezi pentru preoţie.”
Şi a zis: „Roman, tu vrei să devii preot? ”
„Nu, nu vreau”.
„Vezi Maria, el nu vrea să fie preot.”
Părintele nu vroia ca el să devină preot, nu l-a binecuvântat pentru preoţie, iar eu păcătoasa îmi doream să fie preot. Iar el nu binecuvânta. Apoi l-am întrebat:
„Părinte de ce nu l-aţi binecuvântat, el a terminat Institutul şi nu l-aţi binecuvântat.
Dacă l-aţi fi binecuvântat ar fi mers în preoţie.
Iar el mi-a răspuns: „Acum Maria, preoţia nu mai este mântuitoare. El prin ascultare va accepta orice numere şi va muri.”
Părintele Gurii era luminat de Dumnezeu, de aceea ştia toate şireteniile vremurilor lui antihrist. Decăderea clericilor, spunea el, va duce la dispariţia preoţilor adevăraţi.
Şi atunci ne vom mărturisi unii altora.
Spunea că dacă vor pune pecetea cu forţa, trebuie spusă rugăciunea lui Isus şi Dumnezeu nu va îngădui. Dar ca să fii prudent şi în prezent,preoţilor nu trebuie să le ungi doar capul, ci în mod necesar şi palma, ca crucea să fie în interiorul palmei, protejând mâna dreaptă de cel rău, de pecete.
Fiind în oraş, în regiunea Orenburg, unde lăcrimează icoanele, acolo arăta cum se face ungerea cu adevărat, înseamnă să îţi întinzi palmele şi crucea trebuie să intre înăuntru, pe palmă, astfel trebuie făcută ungerea.
El explica că vor pune cipuri, numere pe palme şi aceasta (ungerea) va contracara, va ajuta acelui om ca să nu i se pună numărul. Crucea prin care se unge palma va respinge primirea numărului de către acea persoană.
Când vor începe să aplice cu forţa, împotriva voinţei noastre pecetea lui antihrist, noi să facem rugăciunea lui Isus. În caz că vor vrea să pună cu forţa, fără voinţa noastră…să spunem rugăciunea lui Isus. Mie mi-a zis de trei ori ca să reţin aceste lucruri şi spunea:
„Claudia repetă, şi de trei ori mi-a zis să repet, Doamne, ce vei spune Claudia când vor vrea să îţi pună pecetea lui antihrist, Doamne, Isuse, Fiul lui Dumnezeu, ai milă de mine, păcătoasa. Şi am repetat de trei ori.
Preoţii se gândeau, de ce părintele mă pune să repet de trei ori, de trei ori ca să nu uit aceasta.
Părintele spunea că nu vor mai fi stareţi, deoarece nimeni nu îi ascultă, nu aud ce le spun aceştia.
Şi spunea că în ultimile vremuri să ne adresăm, să ne rugăm direct la Dumnezeu.
Rugaţi-vă direct lui Dumnezeu. E o astfel de vreme şi Dumnezeu vă va asculta, dacă nu veţi primi nimic, nu veţi accepta, Domnul însuşi vă va salva. Pentru că stareţii vorbesc, dar noi nu îi ascultăm, el tuturor le spunea: „Nu acceptaţi. E demonstrat de instanţa noastră, a cetăţenilor că acest semn, e semnul lui antihrist, şi aceasta şi altele…
Iar paşapoartele…”
Atunci când globalizarea a ajuns în Rusia şi au început să atribuie numere, harul în mod evident a început să se micşoreze. Au început să se împlinească prorociile Sfinţilor Părinţi şi mulţi au observat aceasta. Şi dacă în faţa noastră totul a început să se prăbuşească, viaţa bisericească se se umple de mizerie, mai putem merge la biserică?
Ne mai putem împărtăşi?
El spunea, da, la biserică să mergeţi până vor scoate cupa dătătoare de viaţă şi adapă cu credinţă. Se poate merge la biserică, apoi veţi vedea şi singuri, poate că, zicea el, vă veţi mărturisi unii altora. Zicea: „Vă vor trage, dar voi veţi şti că nu o veţi mai putea frecventa.”
„Deci vor aduce la biserică cu forţa? ”
„Da, cu forţa, dar nu va mai fi voie să mergem. Nu va mai fi har”.
„Se vor face recensăminte.”
„Spunea ca atunci când se va face recensământul, răspunsurile sunt pregătite pentru a răspunde la recensământ. Eu nu le am la mine, dar punea întrebările şi la recensământ nu e de dorit să participaţi, la nici un fel de recensământ, nici la alegeri, iar dacă totuşi cineva va merge la alegeri, alegeri care sunt şi în prezent, cu mâna stîngă să transmiţi buletinul, iar când vor face alegeri pentru o singură persoană, el va fi acela…
La alegeri să nu mergeţi şi să nu participaţi.”
Despre biserică spunea, eu personal am auzit, că să mergem la biserică cât se mai poate, dacă nu puteţi merge, tîrâţi-vă până la biserică.
„Până la final să mergem, da? ”
„Da. Dar aceasta nu este pentru o perioadă lungă de timp.”
Odată a venit şi spune: „Tamara, trebuie să săpaţi fîntâna mai adânc. Bineînţeles că nu ştiam că vor veni astfel de vremuri şi mereu am avut multă apă. Udam grădina, iar acum avem această problemă şi într-adevăr trebuie fântâna săpată mai adânc, să o facem mai jos de nivelul râului, altfel nu vom mai avea apă. Se întâmplă ca şi cum apa se retrage undeva. Cum ar fi, a trecut ploaia şi totul dispare cumva.
Mie personal îmi zicea: „Maria nu trebuie să mergi la vot. Toţi sunt nişte impostori, nu merge să votezi pentru ei. Să meargă toţi, tu să rămâi acasă.
El nu binecuvânta pentru alegeri, pentru vot, el nu ne binecuvânta.
A ne înscrie, înscrierile, în nici un caz nu binecuvânta. Vaccinările, de asemenea nu le binecuvânta, vaccinul îl punea la acelaş nivel cu paşaportul, şi cu toate celelalte…
A fost prigonit pentru că a fost primul din parohia noastră care le spunea oamenilor adevărul. Spunea adevărul real despre ceea ce se întâmplă în prezent pe pământul nostru, în parohia noastră şi ce anume va veni. El spunea adevărul fără să se teamă. Zicea: „Maria, vin astfel de vremuri că în curând nu vei putea vinde şi cumpăra, aceste carduri, paşapoarte, aceste cartele magnetice care ni se atribuie de această conducere.
Acestea nu trebuie acceptate. El spunea, poate că tu, sau vre-o soră în Hristos rezişti şi nu accepţi paşaportul, nici cardurile electronice, nici cartela magnetică, e ca şi cum Domnul stă în spatele tău,te conduce, te ajută, nu ai nimic şi eşti curat ca o pasăre, ca un porumbel, nimic nu ai, eşti ca o pasăre.
Dar când cineva acceptă ceva, paşaportul sau cartela magnetică , spunea, că în acel timp în chip nevăzut în spatele acelui om stă un duh rău. Pe acel om nu îl mai conduce Dumnezeu.
„Se retrage îngerul păzitor, da? ”
„Da, se retrage îngerul păzitor, harul se retrage de la acel om şi acesta e întunecat şi poţi observa, omul mergea alături de tine umăr către umăr, el nu avea nici paşaport, nici cartela magnetică, nimic nu avea, mergea alături de tine, te înţelegea, şi dintr-un anume motiv, din neputinţa sa, a acceptat paşaportul sau altceva, şi simţi că nu te mai înţelege, e strain din acel moment.
Ieri era în regulă, îţi doreai să îi împărtăşeşti unele lucruri, să stai de vorbă, şi după ce a luat paşaportul şi ca şi cum nu te mai aude, e un străin.”
„Deci acceptarea acestor numere, a acestor documente duce la depărtarea harului, da? ”
„Da.”
„El nu spunea că harul se va depărta de la clerici, de la preoţi? ”
„Despre preoţie mie nu îmi spunea. Odată am venit la părinte şi eram foarte bucuroasă, Dumnezeu mi-a dat să văd Mănăstirea Pecerska din Pskov.
În acel loc un călugăr mi-a dat mir, şi eu eram atât de bucuroasă şi zic: Părinte, am primit mir din acea lavră de la Mănăstirea Pecerska din Pskov, ziceam, părinte vreau să îl împart, să îl împart la preoţii noştri, ca să ungă oamenii .”
El m-a privit şi mi-a zis: „Nu trebuie să dai preoţilor noştri nimic, niciun mir, ei oricum nu cred în aceasta. Ei au mirul lor. Dă mir oamenilor, oamenilor să le dai.
Referitor la pecetea lui antihrist, spunea, că în Evanghelii de exemplu nu este scris ca nu trebuie acceptat cnp, nu apare acest lucru.
Nicăieri în Evanghelii nu scrie că trebuie acceptat codul numeric personal, nu este scris acest lucru, nu este scris că nu trebuie acceptat paşaportul şi el ne explica astfel: cele trei cifre de şase reprezintă rădăcina noastră, e ca un copac şi rădăcina este şase, şase, şase, iar de la această rădăcină pleacă copacul drept ce creşte, aceasta este paşaportul, apoi partea de sus , iată cnp, iată bancomatul, iată cardul, iată recensământul, acestea sunt sus, iar în partea de jos e rădăcina cu cele trei cifre de şase. Şi îmi spune: „Iată Mariiuşca cât de viclean este cel rău, va însemna pe oamenii cu viclenie, iată şase, şase, şase, rădăcina. Zice, ia să îi dau la Maria o cartelă magnetică, ce tare, Maria nici măcar cartela magnetică nu a acceptat-o.
Nu l-a acceptat, zice către acea rădăcină, ia să îi trimit Mariei un card pentru bancomat, un card, o, nu se poate, nici cardul de bancomat nu l-a acceptat, ia să-i aranjez un recensământ, poate va cădea în aceasta, şi iată, cel viclean sigilează oamenii în diferite moduri, nu într-un singur mod.
Şi astfel, dacă omul pe undeva nu a rezistat, şi a acceptat cardul de bancomat de exemplu, şi gata, deja a acceptat şi s-a alăturat acelei rădăcini de şase, şase, şase, deja apare în acest sistem. În prezent anume acest sistem e funcţional, sistem de şase, şase, şase. Nu există nici o diferenţă, şi cum te poţi alipi de aceasta, prin acceptarea paşaportului, a benzilor, orice ai fi luat din aceste aspecte, e ca şi cum ai luat numărul, numărul şase sute şaizeci şi şase. Astfel ne spunea.
Mie mi-a mai spus : „Maria, întreaga viaţă va însemna o alegere între pâine şi cruce. Toată viaţa va fi astfel, şi nu doar viaţa mea, ci şi a celorlalţi, întotdeuna vor sta pâine şi crucea, mereu vei avea de ales, aici pâinea, aici crucea.”
Eu îl întrebam: „Părinte cum se va întâmpla acest lucru? ”
„Păi, va fi în viaţă un lucru vizibil şi altul invizibil”
„Cum aşa părinte? ”
„Iată partea vizibilă, stă omul în faţa părţii vizibile, cumpără, vinde, paşaportul l-a cumpărat, l-a dobândit, apoi cartela magnetică a cumpărat-o, o are, apoi a obţinut cartela pentru bancomat , şi apoi merge mai departe, mai departe în această parte vizibilă, iar apoi când iţi ridici privirea, îţi dai seama că vânzătorul este antihrist.
Iată, spune, unde am ajuns, la antihrist.
Iar de partea cealaltă este partea invizibilă. Această bandă, paşaport, nu trebuie, te apropii să ridici paşaportul, nu trebuie acceptat.,şi nu poţi nici vinde, nici cumpăra.
Te apropii de cartela magnetică, nici aceasta nu trebuie acceptată.
Şi mergi, mergi, şi nu ai voie să accepţi nici aceasta, nici aceasta, nici cealaltă nu trebuie acceptată. Priveşti şi ţi-a trecut rândul, îţi ridici privirea, iar vânzătorul cine este? Este chiar Domnul Isus Hristos.
Şi el îmi spunea: „Maria, tu stai mereu la acest al doilea rând, cel invizibil. Mergi, mergi după Domnul, fără să priveşti înapoi în acest rând invizibil, şi vei ajunge direct la Domnul.
„Deci, toate aceste numere, paşapoarte, toate aceste etape sunt etape de închinare lui antihrist şi apoi va veni chiar el însuşi.”
„Da, el spunea despre aceste rânduri, unul vizibil şi celălalt invizibil. Aşa spunea.”
„Cum a început totul, de la vouchere a început? ”
„Da, de la vouchere. Pe atunci nu ştiam cum arătau voucherele, nici eu nu ştiam, ne gândeam să le acceptăm. La servici ni se dădeau vouchere, chiar bani ni se dădeau pentru acestea, luai vouchere şi ţi se dădeau şi bani pentru acestea, iar pe atunci, în acele timpuri nu erau bani puţini, şi toţi oamenii, bineînţeles vroiau să achiziţioneze aceste vouchere prin orice fel de mijloace. Însă părintele nu binecuvânta aceste vouchere.
Apoi l-am întrebat: „De ce nu ne este permis să acceptăm voucherele, ce este păcătos în acest lucru? ”
El doar m-a privit şi mi-a zis: „Maria, acum sunt vouchere, este împărţirea proprietăţilor ţarului şi toate aceste necurăţii ca şi cum ar vrea să arunce păcatul său peste poporul rus, ca şi sângele ţarist. Şi noi am făcut trei mătănii pentru aceasta.
Dacă ai acceptat voucherul, înseamnă că te-ai atins de această împărţire, de proprietăţile ţarului şi ca şi cum te faci vinovat de aceasta, de acest păcat al uciderii ţarului.
Tu ai acceptat, ai luat parte, ai fost de acord cu acest sistem.
Unei surori în Hristos el i-a spus, că văzuse că din cartela magnetică s-au arătat coarne demonice. Din acel moment spunea că Domnul a arătat că cartela magnetică e de la cel rău şi ne-a poruncit să o ardem. Noi am venit şi i-am dat foc, dar de ce şi pentru ce nu înţelegeam clar, deoarece acesta era cel dintâi, pe nicăieri nu se vorbea despre acestea. Când ajungeam în Lavră, era linişte, sau în alt loc ajungeam şi era linişte, nimeni şi nimic nu vorbea despre acestea.
Părintelui Gurii Dumnezeu i-a descoperit mai întâi aceste lucruri pentru a le cunoaşte şi să le prezinte oamenilor. Noi nu ştiam despre toate acestea, nu auziserăm de nicăieri, nici din ziare, de la nimeni, şi îl ascultam pe părinte, cum va spune, aşa vom face, să ardem cartelele, le vom arde, să eliminăm voucherul, îl vom elimina.
Şi odată îmi amintesc că mi-a zis: „Maria, trebuie urgent, trebuie urgent, mai repede să scrii refuzuri la taxe, paşapoarte, către fondul de sănătate, să renunţi la cartele. Aveam patru centre de scutire. Spunea, trebuie mai repede, mai repede.”
I-am zis: „Am băiatul în armată, hai să scriu eu şi în locul acestuia.”
„Nu, scrie-i scrisoare ca el însuşi să trimită o cerere de refuz, ca fiecare personal să scrie un astfel de refuz”
Ne dădeam silinţele să facem scrisoarea cât se poate de repede, să scriem la secţia de impozite ca să primim răspuns cu privire la aceasta, şi apoi odată el a ieşit atât de mulţumit, ochii îi străluceau şi zice:
„Gata, Slavă lui Dumnezeu, am reuşit.”
Ce însemnau aceste lucruri, ce i-a descoperit Dumnezeu, nu ştiu.
Însă el ne grăbea, mai repede să scriem acele cereri de refuz .
Odată i-am zis: „Părinte, pot să…, paşaportul, nu paşaportul, ci asigurarea, cărticica aceia verde, din neştiinţă am acceptat-o pe atunci, cartea de asigurări, verde, ştiţi despre ce e vorba, pentru fondul de pensii, o acceptasem din necunoştinţă şi părintele mi-a zis să duc acea cărticică înapoi.
Am zis: „Părinte pot să ard această cărticică, în cuptorul de acasă?”
Mi-a zis: „Nu, dragă Maria, şi mi-a dat un astfel de exemplu, o vecină ţi-a dat o bluză pentru a o purta. Ia Maria, poartă această bluză, bluză de calitate.
Tu ai luat această bluză, ai venit acasă, ai probat-o , iar aceasta nu-ţi vine, această bluză nu-ţi place. Tu ai aruncat această bluză şi nu o porţi. Tu nu o porţi, iar vecina crede că tu porţi această bluză, ea se bucură, chiar a povestit tuturor că Maria o poartă, zice că i-a făcut cadou bluza şi poartă bluza mea, aşa şi duhurile, au dat aceste cartele oamenilor şi toţi le-au acceptat. Şi el se bucură că i-a pecetluit pe toţi.
Toţi au acceptat cartelele electronice.
Dar tu, Maria, du înapoi aceasta, ca el să ştie că tu, Maria nu ai acceptat această cartelă.
Să o duci înapoi. Această bluză nu o poţi purta şi du înapoi vecinei pentru că această bluză nu îţi vine. Nu am nevoie de ea, iar tu vezi ce faci cu bluza ta. Şi ea va şti că nu mai ai acea bluză.
Aşa ne învăţa şi tuturor fiilor spirituali le spunea: De unde ai luat, să o duci înapoi. Nu cum ziceam eu, să o ard în cuptor.
Nu, aceasta e deja viclenie, trebuie mers direct la sursă, lupta trebuie să fie luptă.
Dacă ai acceptat, trebuie să duci înapoi. Ne spunea aceste lucruri.
Eu, noi eram acasă, l-am invitat pe părinte în vizită, mă apropii şi zic:
„Părinte, priveşte ce mi-au dat de la servici, mi-au eliberat de la muncă.”
El s-a uitat şi apoi a aruncat-o, a zburat peste întreaga cameră.
Maria, de unde ai luat-o, urgent să o returnezi, şi a şi plecat.
Şi apoi întreabă: „Cine mai are din acestea? Cine a mai acceptat din neştiinţă? Cine a acceptat? ”
Şi mai mulţi au început să zică: „Şi eu am acceptat-o, şi eu, şi eu…”
„Toţi să mergeţi de urgenţă la fondul de pensii şi să le lăsaţi la secretariat, să renunţaţi la acestea.”
Şi astfel la noi la servici a fost, au scos casa şi au adus bancomate şi carduri. Mi-au zis să completez cererea pentru card şi am zis aceasta nu trebuie acceptată.
Datorită încredinţării creştine nu pot accepta aceasta şi iniţial şefii întrebau:
„Cum adică nu se pot accepta şi unde dumneata, Maria Onofreevna, ce sectă fregventaţi? ”
„Cum adică ce sectă, le-am zis , bunicii mei mergeau la acele cupole, eu fregventez aceleaşi cupole.”
„Dar cum e aceasta, episcopul Maximilian binecuvântează pentru a primi toate acestea, dar voi cum de nu acceptaţi? Clericii acceptă, iar voi nu.”
Vedeţi cât de greu ne este, nu avem protecţie. În prezent întregul cler acceptă şi pe noi ne consideră sectă. În ce sectă merge Maria? Episcopul primeşte, iar tu nu, de ce?
Eu îi răspund: „Episcopul va răspunde pentru aceasta, pentru crucea şi faptele sale, iar eu am crucea mea şi pentru ale mele fapte voi răspunde eu însămi.
De ce în episcopia noastră s-a întâmplat aşa ceva, poate că aceasta nu are legătură cu acest subiect, iar eu l-am întrebat pe preot şi mi-a zis că fac dezbinări, că patriarhul acceptă, episcopul acceptă, există binecuvântare să acceptăm toate acestea, iar voi nu acceptaţi. În acest context i-am spus punctul meu de vedere:
„Înainte, dacă trebuia făcut ceva important, vre-o anumită activitate în parohie, şi toţi, poate nu toţi, o parte din clericii noştri îl vizitau pe stareţ, pe care îl călăuzeşte Duhul Sfânt, pe stareţi. Să îl luăm de exemplu pe părintele Chiril Pavlov, el nu binecuvântează de accepta nimic. Şi iată, clericii noştri ar fi bine să îl viziteze pe părintele Pavlov Chiril, şi din altă parohie ar fi bine ca episcopul să-l viziteze, şi din cea de-a treia parohie să viziteze pe părintele Chiril, către omul lui Dumnezeu, condus de Dumnezeu şi nu am mai avea controverse, peste tot şi oriunde ar fi să nu acceptăm.
Iar dacă mergi la o biserică şi îţi spune una, în alta se spune alta, şi astfel apare dezbinarea.
Dacă am asculta Cuvântul lui Dumnezeu, am avea ascultare de stareţi, să îndeplinim ce spun ei, am avea unitate şi nimeni nu ar fi acceptat.
Iată de ce consider că avem o astfel de pierzanie în parohia noastră, pentru că ne bizuim pe fiul omului, dar nu pe Dumnezeu, ce a spus fiul omului, aceea şi îndeplinim, iar Voia lui Dumnezeu nu o îndeplinim.
Iar Voia lui Dumnezeu consider că este peste stareţi.
Nu ştiu cum le zicea altora, dar mie îmi spunea: „Maria, să te împărtăşeşti mai des. Trebuie să te împărtăşeşti mai des cât mai este timp. Mereu spunea, cât mai este timp.
Mă gândeam, o Doamne, ce timp? Bisericile abia au început să fie restaurate, totul abia a început, de ce mă alungă, mereu mă împinge, hai mai repede, mai des Maria şi l-am întrebat:„Părinte, de ce toate acestea…”
Şi el îmi spune: „Maria, în curând vor fi astfel de vremuri că biserici vor fi foarte multe, vor fi toate restaurate, frumoase, iar ca să le frecventezi nu vei avea voie”. Astfel mi-a zis.
Şi în legătură cu toate acestea el mai spunea că până se citeşte credinţa şi se scoate cupa, biserica trebuie frecventată obligatoriu.
Iar ce preot slujeşte şi scoate acea cupă, să nu priveşti la aceasta, deoarece dacă preotul este păcătos, pentru că a acceptat, Dumnezeu îl va judeca pe acesta pentru acceptare. Dacă acesta nu are har, îngerul păzitor peste acesta în chip nevăzut va scoate cupa şi va împărtăşi. El mi-a zis aceste lucruri, că indiferent de acceptare sau ce a acceptat, Dumnezeu îl va judeca, iar cupa va fi scoasă de către înger.
„Vă amintiţi cum aţi zis: Maria, vor fi timpuri, când tu vei merge la biserică şi doar pentru tine singură va avea loc liturghia? ”
„Ah, da. Aceasta a avut loc. Îi spuneam: Părinte.”
El a zâmbit şi îmi zice: „Da, pentru cei aleşi, de exemplu, toţi au acceptat numerele, toţi, inclusiv clericii, un preot are paşaport, permis de conducere auto, are toate aceste documente şi toţi enoriaşii au primit, iar tu Maria vei veni şi nu ai nimic, ai venit ca o pasăre, nu ai cartele, nimic şi stai, Slavă Domnului pentru toate, şi nu doar eu, Maria, poate alta, poate dumneavoastră, sau altcineva, şi pentru cei aleşi, va veni un singur om dintre toţi care se bizuie pe Domnul, cum va vrea Dumnezeu, aşa va fi.
Dacă Dumnezeu nu binecuvântează spre a accepta toate acestea de la cel rău, înseamnă că El ştie cum să te scape, da?
Am vizitat-o pe o doamnă, era stareţă, sau nu era, şi când părintele a început să vorbească cu privire la neacceptarea atuturor acestor acte, existau îndoieli vă daţi seama, tot clerul acceptă şi noi să nu acceptăm,şi către acea femeie, stareţă sau nu, o femeie a rugăciunii, ea m-a privit în acest fel, a ridicat ochii , eram în altă parohie şi zice:
„Ţie Domnul ţi-a zis să nu accepţi, deci să nu accepţi. Domnul a zis să nu accepţi, înseamnă că El ştie cum să te izbăvească.
Dacă a spus să nu accepţi, înseamnă că El ştie cum să te izbăvească. Astfel şi în acest aspect, părintele spunea că vei veni la slujbă, şi nu ai nimic, şi pentru tine şi pentru altă soră în Hristos va avea loc liturghia. Şi vor scoate cupa, doar pentru un singur om va avea loc slujba, va avea loc liturghia în acel moment. Chiar dacă toţi ceilalţi au acceptat, o singură persoană a venit fără numere şi slujba va avea loc, şi Domnul va binecuvânta această liturghie, şi va avea loc împărtăşania, şi Duhul Sfânt va coborî peste cupă.
Doar pentru un singur om care merge după Dumnezeu, fără să se uite înapoi şi care nu a acceptat nici un fel de numere demonice va avea loc liturghia şi va fi scoasă cupa.
Şi Domnul va coborî peste cupă. Doar pentru o singură persoană dintr-o mie…
Despre viitorul bisericii părintele spunea că catolicii vor ocupa bisericile noastre.
În Vologda, spunea, că vor rămâne una, sau poate două biserici .
Spunea: „Maria, cum se vor strădui oamenii să muncească în acea biserică,poate va fi praf pe asfalt, pe asfalt ,şi fiecare om va încerca să muncească spre Slava lui Dumnezeu în acea biserică.
Am întrebat: „De ce părinte nu vom avea voie să fregventăm, să ne împărtăşim repede, repede”
„Păi vei intra şi singură vei vedea, că nu vei avea ce face acolo. Nu va fi împărtăşanie.” Nouă ne spunea, ne dădea de înţeles că va fi o singură credinţă. Cum să vin fără împărtăşanie? Şi mai spunea că vor fi astfel de timpuri că vor goni oamenii în biserici , dar oamenii nu vor mege la biserici, în bisericile care se renovează şi care se construiesc, Şi cu bastoane vă vor goni, iar oamenii oricum nu vor merge.”
Mie mi-a spus în felul următor: „Maria, iată mie mi-a dat această cruciuliţă, este foarte simplă pe aţă, el binecuvânta anume din acestea să purtăm. Iar sora mea avea o cruciuliţă şi lănţişor din aur, iar el i-a spus: Vei rămâne fără de Hristos, iar fără de Hristos nu trebuie să rămâi. Pune pe aţă o simplă cruciuliţă şi poart-o, pentru că vor fi prigoane şi asupriri şi tu vei rămâne în Hristos, iar aurul, spunea, va fi rupt şi scos de la toţi, şi veţi rămâne toţi fără de Hristos, deci nu purtaţi lănţişoare de aur.” Aceste lucruri le spunea.
Mereu mă întreba: „Maria,ai pregătit sacul? ”
„Părinte, nu l-am pregătit.”
Iar ne întâlneam şi îmi zicea: „Maria,ai pregătit sacul? ”
Îi zic: „Părinte, pregătesc.”
Şi mereu mă întreba despre acest sac.
Şi zic: Părinte în ce să pun sacul? Mie tot nu îmi venea să cred, el tot spunea, iar mie îmi venea să râd de ce mă tot întreabă de acel sac. Ce am nevoie? Totul este în regulă, biserica este renovată, dar totuşi am ascultat.
„Părinte, în ce să pun sacul? ”
„Maria, să nu te îmbraci frumos, îţi place să te făleşti, îmbracă un palton călduros, dar mai vechi ca să nu iasă în evidenţă, deoarece te îmbraci şi te împodobeşti şi vei rămâne goală. Vă vor duce la baie, ca să vă faceţi baie, iar tu te vei împopoţona, vei ieşi din baie, toţi se vor îmbrăca, iar tu nu vei avea ce îmbrăca.
Îmbracă tot ce e vechi, iar în sac să pui toate hainele vechi, şi mai pune şi o cană din metal, ca să poţi topi zăpada în ea.
El îmi spunea foarte clar , ca pe o prorocie, ca să am unde topi zăpada, ca în această cană să pot face supă, să pui şi un pachet de chibrite. Eu am întrebat de ce am nevoie de sac şi el clar mi-a enumerat lucrurile care trebuie puse în sac.
Şi apoi a zâmbit: „Maria pesmet neaparat trebuie să ai în sac. Să pui pesmet în sac, să nu uiţi. Şi sacul să-l pui în cârlig lângă uşă. Vor veni şi vă vor da voie pentru strângere.
Spunea aceste lucruri ca şi cum aşa şi trebuie să fie.
Vor veni, vor lua, vă vor da cel mult treizeci de minute pentru strângere. Iar dacă tu nu ai pregătit totul, cum vei reuşi să îţi pregăteşti lucrurile în treizeci de minute.”
Eu îi spun: „Părinte, dar cum va fi? ”
Şi el îmi răspunde: „Vor veni la tine, Maria, să nu te ascunzi, dar să fii în alertă.
Au intrat şi zic, îmbracă-te, dacă nu vor spune să te îmbraci, să nu te îmbraci, când faci ceva de una singură e ca şi cum nu ar fi de la Dumnezeu, însă dacă te forţează să te îmbraci, pregăteşte-te, aceasta e de la Dumnezeu. Te ridici şi mergi, dar să nu te ascunzi. Astfel spunea, vă vor duce , vă vor duce, dar nu veţi rămâne acolo pentru mult timp, iar apoi vă veţi întoarce şi în Vologda toate casele vor fi pustii, vei putea ocupa orice apartament.
Domnul, zicea, pe ai săi îi va izbăvi. Aceasta se va întâmpla cu ajutorul bastoanelor, Dumnezeu îi va izbăvi.
Nouă ne este teamă de miliţieni cu bastoane, dar se pare că aceasta este salvarea noastră. El spunea că prin acest baston, vă vor elibera. Vă vor aşeza într-un tren, pe cei inutili şi vă vor scoate. Iar aici, în Vologda se vor întâmpla atâtea lucruri….aşa încât un bebeluş dacă va cădea, el se va îneca cu sânge, iar un cal de va trece, va fi până la jumătate în sânge. Iar apoi voi veţi reveni, să ocupaţi orice apartament, toate vor fi libere.
Un astfel de măcel va fi în Vologda.
El spunea, de fapt noi l-am întrebat, dacă trebuie să fugim pe undeva, sau să ne ascundem pe undeva, şi el spunea ca din Vologda să nu plecăm nicăieri. Trăiţi, slavă Domnului, ar fi bine să aveţi căsuţe din lemn şi pe undeva să avem ceva pământ.
De asemenea eu îl întrebam, îmi era teamă, eu sunt fricoasă de fel şi totul era înfricoşător, doar înfăţişarea spune că nu iau nimic, sunt curajoasă, împart diferite acte pentru a fi semnate, cărţi despre părinte, acatiste, dar în realitate sunt şi eu lumească, mă ciupeşti şi simt durere, mă doare, îmi este şi mi-e frică şi iar zic părintelui:
„Părinte, ne vor tortura? Voi plânge.”
Iar el îmi spune: „Uf Maria, ajunge. Dacă te vor tortura, Dumnezeu îţi va da anestezic, să nu îţi faci griji, pentru acestea Domnul nu te va lăsa.
Şi eu m-am mai liniştit. Şi Slavă Domnului, astfel mi-a zis.
De asemenea, îmi spunea, ca să nimereşti sub acel baston, ca aceasta să vină la tine acasă şi să te ducă în acel tren, trebuie să munceşti.
„Părinte, cum adică să muncesc? ”
„Păi, cum…? Oamenilor să le spui, să faci milostenie duhovnicească, să nu taci. Dacă ştii că nu trebuie acceptat paşaportul, trebuie să spui aproapelui tău că nu trebuie acceptat, nu doar să nu îl accept şi sunt liniştită, nu. Ca spre tine să vină acel baston, ca să nimereşti în cel dintâi vagon, trebuie să munceşti. Spune aproapelui, avertizează-ţi aproapele că nu trebuie acceptate toate acestea demonice.
A venit odată la mine în vizită, s-a uitat de jur împrejur şi a zis: „Da, Maria, e bine la tine, e har, e bine, dar ce e mai important nu este.”
„ Ce anume nu este părinte? ”
„ Icoană nu ai, Protectoarea nu este.”
I-am zis „ De ce? ”
„ Păi, această icoană va fi cea mai importantă, deoarece va fi aşa o foamete şi această icoană trebuie să atârne deasupra mesei. Va fi foame, şi tu te rogi Fecioarei Maria şi vei fi săturată şi Domnul îţi va trimite, potrivit credinţei tale şi va hrăni trupul tău. Ea trebuie să fie în tot timpul. Va fi icoana şi potrivit credinţei tale masa îţi va fi îmbelşugată, în tot timpul vei avea o bucată de pâine, astfel spunea.”
Da, Slavă lui Dumnezeu pentru că El ne-a lăsat astfel de mărturii.
Chiar şi peste ani am aflat ceeea ce nu poţi auzi de la nici un amvon.
Nu vei auzi cuvântul dorit al adevărului.
Şi acum ne amintim de părintele drag, plin de lumină. El a fost cel dintâi prigonit, şi mort este prigonit. Dar vocea sa răsună prin noi, faptele sale continuă să se facă prin noi, prin poporul simplu credincios.
De aceea a rămas în viaţă Rusia. Deoarece nu au dispărut adevăraţii săi fii, ai săi păstori, ai săi veritabili cetăţeni ai cerului.
Ridicându-se pe ale sale ruine, acceptând în ale sale inimi crucea milenară a lui Hristos. Crucea şi pe Unsul Său, Crucea şi Veşnica sa Slavă.
El nu era pentru noi un părinte spiritual, el apărea în faţa noastră dintr-o perspectivă specială. Ca şi cum noi suntem oameni seculari, iar el un om duhovnicesc şi noi îl priveam ca pe un om dintr-o lume paralelă.
Concepţia sa despre lume şi viaţă reprezenta pentru noi o revelaţie specială.
Pentru ce îl iubeau? Pentru evlavia sa, pentru frica adâncă de Domnul, pentru stăruinţa în post şi pentru că el prorocea, prorocea despre cele ce aveau să se întâmple, dar deja erau semne că va exista globalizare, vor aplica cipuri, că antihrist e chiar la uşă, că din biserici va pleca harul. Cu toate acestea, era o iubire cunoscută şi populară, care nu poate fi găsită la clerici. Poate fi râvnă, sau ce este, nu era omul nostru. Nu este al nostru, nu este.
„ Clericii nu mai trăiesc , nu mai au Duhul lui Hristos.”
„Iată. Unde nu este dragoste, nu este Hristos, iar ei râdeau de el, ca de un prost.”
Părintele era deja bolnav şi se ruga, iar eu am mers împreuna cu o soră să îl vizităm, intrăm din părţi diferite şi părintele ne întâmpina, zâmbea, iar acum era îngrijorat, rar se întâmpla să fie îngrijorat, şi spune: „Scrieţi, scrieţi, am avut o vedenie, mulţi se vor salva prin refuz, Domnul îi va milui, aşa zicea, Domnul îi va milui, cu atâta bucurie a spus, va fi mila Domnului, doar refuzaţi toate acestea şi Domnul va avea milă.”
Şi el ne-a spus: „Astăzi a avut loc descoperirea Maicii Domnului şi Maica Domnului a spus că voi, copilaşii mei nicăieri…la început el a zis, să nu ascultaţi de nimeni, să nu acceptaţi nimic, să nu primim, să nu semnăm pe nici un act şi cea mai importantă este pocăinţa. La început nu am înţeles ce înseamnă pe nimeni să nu ascultăm, însă mai apoi Domnul ne-a luminat, deoarece apăreau tot felul de zvonuri, ba de unul ascultam şi nu era bine, ba de altul ascultam şi nu era în regulă, iar părintele a fost cel dintâi care a spus să nu ascultăm de nimeni.
Părintele spunea că foarte puţini vor rezista să nu primească pecetea şi vor fi vremuri foarte grele, dar celor care nu vor primi, acelora Dumnezeu le va ajuta.
Chiar şi cu un bob de grîu, voi veţi fi săturaţi.
Cu un bob, dar sfinţit, veţi fi săturaţi.
Iar celor ce vor accepta toate acestea demonice, le va fi foarte greu să moară.
Ei vor voi să moară, dar nu vor putea, se vor chinui până să moară.
El spunea: „Ultima etapă va fi acceptarea paşapoartelor electronice, întâi acceptarea paşapoartelor electronice, apoi a pecetei lui antihrist.
Deci, vor fi aceste evenimente, au rămas paşapoartele electronice, şi apoi pecetea lui antihrist. Astfel spunea părintele.
Nu-i nimic, cu ajutorul lui Dumnezeu ne spunea părintele, pe ai săi copii Dumnezeu nu îi va lăsa. Ne împărţea tuturor diferite hârtii în care scria că turma mică trebuie să fie credincioasă până la sfîrşit.
Părintele mai spunea că da, am mulţi copii, dar cine nu mă va asculta, nu va asculta, la Judecata de Apoi eu mă voi lepăda de ei.
Cine va da dovadă de ascultare, părintele îl va ajuta, îl va apăra pe acela, dar cine nu va asculta şi va accepta toate acestea demonice, zicea că va fi părăsit din pricina neascultării.
Dacă noi nu vom primi toate acestea legate de globalizare, toate aceste documente, dacă ne vom corecta singuri de ale noastre păcate, pe oameni îi vom iubi, bineînţeles că ne vom salva, şi nu trebuie să judecăm pe acela care a acceptat, deoarece poate că el mâine le va refuza, nu ştiu.
Părintele spunea totul, ne vom salva doar prin pocăinţă, astfel începea şi termina cu mărturisirile. În ultima perioadă mereu stătea în rugăciune, mereu era în post, mânca o dată pe zi, nu mânca chiar şi patruzeci de zile, nu avea nici un fel de mâncare.
Când părintele trăia, aveai impresia că va fi veşnic, înainte ascultam şi ca şi cum îmi mai treceau lucrurile spuse pe lângă mine, iar acum ascultam fiecare cuvânt.
Când părintele era lîngă noi, eu păcătoasa nu înţelegeam ce ne-a dat Dumnezeu şi ce aveam prin părinte.
La rugăciune ziceam: „Părinte, cât de mult ne-am rugat pentru dumneata, cât ne era milă de tine…Eu simt pentru mine acest păcat şi pentru alţii…nu prea am avut grijă de el, acum îmi pare rău. Părinte, cum de nu am avea grijă de tine, pentru noi ai murit, cât de mult ar fi trebuit să te protejăm, zi şi noapte trebuia să ne rugăm pentru tine, iar noi mereu, mă îmbolnăvesc, mă simt rău,poate noaptea te vei ruga pentru el, poate nu te vei ruga, pentru părintele duhovnic aveam rugăciunea scrisă.
Când el s-a îmbolnăvit, citeam, te ridicai din pat, citeşti, te simţi rău, trebuia în tot timpul, mai mult trebuia, mai mult trebuia să ne rugăm pentru el.
Egumenul Gurii
Cezlov G.G
25.07.1934 – 06.09.2007
Părintele luminos
Amintiri despre egumenul Gurii (Cezlov)
Sfârşitul părţii a doua
Filmul a fost realizat
Ierodiaconul Avel
(Semeonov)
Serghei Bogdanov
ATENŢIE
Este binecuvântată copierea şi difuzarea acestui fim
PENTRU SLAVA LUI DUMNEZEU