Despre ce se va întâmpla cu România în perioada în care RĂZBOIUL se va extinde în Europa
„Lumea nu ştie cât de mult ne iubeşte Dumnezeu.“ (Părintele Arsenie Papacioc)
„Dacă noi împlinim voia lui Dumnezeu, atunci El va trimite oşti de îngeri să slujească voii noastre.“ (Sfântul Sofronie Saharov)
Este mai târziu decât credeţi! Grăbiţi-vă deci ca să faceţi lucrarea lui Dumnezeu. (Sfântul Serafim Rose)
■ Vor forţa Rusia să intervină şi Rusia se va coborî în toată Europa, în clipa în care Rusia va intra în România se vor cutremura Ungurii şi Englezii. Se vor teme ca Ruşii să nu ia anumiţi munţi care au cantităţi mari de aur şi va fi distrugere mare în România. Atunci şi bulgarii vor vrea să intre în România.
Ruşii nu îi vor lăsa uşor pe bulgari. Ei vor încerca să pună mâna şi să cucerească mari regiuni ale ţării. Deşi acest lucru va părea foarte rău pentru România, în esenţă Rusia va salva România.
■ Românii binecredincioşi vor încerca să-i războiască pe ceilalţi şi îi vor arăta pe Ruşi ca şi mântuitori şi atunci Rusia va cinsti pe aceşti români şi această cinstire va ajuta mult România ca să nu pară în ochii lor (a Rusiei) ca un vrăjmaş al lor.
Dar ungurii vor face mare rău ţării pentru că aceştia au primit poruncă de la papa să ia toate acele regiuni pe care ei le vor, avându-i în spate pe Englezi. Acolo va fi mare nelinişte şi probleme.
■ Dar NATO va face şi alte lucruri rele. Va încerca să se folosească de cârmuitorii noştri cei care conduc ţara ca să creeze mari probleme Rusiei. În acea clipă se va arăta ce are ascuns România. Va fi o mare judecată, o mare criză atunci, va fi mare război, mare conflict.
■ Ruşii vor scoate arme noi la înaintare, arme noi de care nimeni nu are habar că există. Şi vor folosi
noi tipuri de avioane care vor transporta armate întregi. Dar va fi cu atâta repeziciune, încât vor duce armate imediat acolo unde vor ei.
■ Toţi românii care luptă împotriva Rusiei vor fi distruşi, iar cei care se supun ruşilor vor scăpa de marele rău. Pentru că Rusia în acea perioadă va fi trădată de prietenii ei, nu va mai ţine cont de nimic. Ca un urs beat se va repezi asupra prăzii şi va înainta şi va distruge tot în calea ei.
Bine ar fi de românii aceia care nu se vor pune să lupte cu ruşii, pentru că ei nu vor fi. distruşi, iar cei ce se opun lor vor fi distruşi.
Se va întâmpla cu repeziciune pogorârea ruşilor în România şi cu viteza fulgerului se vor coborî până în Serbia. Iar cu mişcări foarte rapide de trupe vor ajunge şi în Constantinopol.
■ Atunci se vor uni 7 ţări şi vor spune: De ce să-i lăsăm pe ruşi să stăpânească aceste regiuni importante? îi vom război noi! Ne vom lupta cu ei. Vor avea loc atunci asemenea războaie şi lupte încât nu au mai existat în istoria lumii. Va fi nevoit şi Arhanghelul să facă ceva în cer care să-i înspăimânte pe toţi.
Va ţine întunericul dezbinării departe de oameni şi atunci soldaţii, ca şi cum s-ar trezi din letargie, vor vedea adevărul şi se va opri războiul, dar până atunci vor muri foarte mulţi.
■ Bucureştiul are multe păcate şi este hotărât de la Dumnezeu să fie distrus din temelii. Există mulţi Sfinţi care îl
3
roagă pe Dumnezeu să mântuiască Bucureştiul, dar când le-a arătat Dumnezeu ce răutăţi se întâmplă în Bucureşti, atunci au zis: Atotputernice, facă-se Voia Ta!
Acolo, la Bucureşti, s-a hotărât cu câţiva ani în urmă de la oamenii satanici distrugerea Ortodocşilor din România ortodoxiei. În anumite părţi ascunse din Bucureşti în subsoluri, mii de ortodocşi au fost martirizaţi. Toate acestea Dumnezeu le va arde, mult foc va exista deasupra Bucureştiului şi de jur-împrejurul României.
■ Dumnezeu a hotărât ca să refacă România pentru a fi stăpânitoare. Cât va ţine împărăţia Rusiei, România nu va păţi alte răutăţi. Când se va sfârşi slava Rusiei, atunci va lua puterea China. Atunci vor veni răutăţi şi mai mari, atunci cei mai mulţi vor fugi în munţi. Se vor distruge Bisericile, nu vor mai exista Preoţi.
Va împărăţi un papă satanic după acesta care se va retrage acuma. Acesta va încerca cu înşelăciune să distrugă România şi mulţi dintre Episcopii noştri, din păcate, se vor supune de frică acestui Papă.
Vor ieşi noi Sfinţi mari în România, dar China va face mari distrugeri şi răutăţi. Înainte să se întâmple acestea până să vină China, Dumnezeu a hotărât, pentru că nu vede pocăinţă la oameni, să distrugă Anglia şi America, atunci va fi dificil. Anglia de Sud se va scufunda, Dumnezeu va îngădui acest lucru, oare armele o vor distruge?
■ Nu vă puteţi imagina ce legi se vor da, nu-mi vine să cred şi să mă gândesc că sunt adevărate toate aceste lucruri.
■ Sfânta Parascheva va sprijini în această luptă împotriva latinilor împreună cu Părintele Arsenie Boca şi cu Bătrânul Justin Pârvu şi mulţimi de noi mucenici pe care eu nu îi ştiu.
Dar dacă voi sunteţi oameni de rugăciune, să spuneţi lui Dumnezeu ceea ce v-am spus (învăţat): Iartă-mă! şi Te iubesc!
■ Astfel veţi zidi din jur-împrejur ziduri duhovniceşti înalte şi atunci răul va fi foarte mic. Iar celelalte locuri pe care Dumnezeu a hotărât să le distrugă, vor fi distruse cu desăvârşire, numai foc va exista acolo.
■ Toate aceste lucruri le vor face americanii cu multă viclenie românilor. Atunci va avea loc ceva foarte rău pentru americani pentru că s-au încrezut în satana ca şi stăpânitorul lor. Şi cu viclenie au încercat să distrugă şi alte ţări, şi mai ales ţări ortodoxe. Ca şi ţara noastră a hotărât Dumnezeu să se destrame America în bucăţi mai mici, în multe părţi. Se va scufunda pământul, va fi mare unde era pământ, milioane de oameni vor pieri.
■ Dumnezeu ne spune să nu ne fie frică. Când am auzit şi eu aceste lucruri, să nu credeţi că eu nu m-am înspăimântat, de multe ori m-am cutremurat. Dar Dumnezeu a zis că trebuie să ştiţi aceste lucruri ca să luaţi măsurile care trebuie. Începând de acum vă cer să nu mâncaţi şi să nu beţi nimic înainte de a face semnul sfintei cruci şi a face rugăciune.
■ în ultimul timp, la toate exorcismele pe care le-am făcut în mod neîncetat, diavolul striga: O să vă fac roboţi, o să vă fac roboţi! Şi eu mă întrebam (Pr. Elpidie): Cum o să ne facă roboţi? Iar diavolul spunea: Vă vom face roboţi cu ce vă hrănesc, cu ceea ce beţi, cu ceea ce respiraţi! Vă voi face roboţi prin intermediul mâncării care va ieşi din fabrici!
■ Vor introduce în acestea nanoparticule şi va fi o tehnologie aşa de înaltă care se aseamănă cu cărămizile. Dacă nu ai cărămizi, poţi să construieşti o casă? Nu poţi! Dacă nu ai cărămizi, ai nevoie de tehnicieni! Prin intermediul acestor NANOPARTICULE care sunt MICROROBOŢI vor putea să lucreze împreună, să se armonizeze împreună şi să creeze prin intermediul 5G…
Toţi avem telefon mobil. Sunăm pe prietenul nostru, telefonul va lua înştiinţare şi va comunica cu nanoparticulele dinlăuntrul nostru prin intermediul Bluetooth cum să creeze înlăuntrul nostru microorganisme care vor încerca să lucreze înlăuntru nostru, dar nu este încă ceasul acum.
■ Noi, prin intermediul rugăciunii, să ne lepădăm de aceste lucruri! în CLIPA ÎN CARE NE RUGĂM, aceste lucruri NU POT SĂ FUNCŢIONEZE înlăuntrul nostru. În clipa în care facem semnul sfintei cruci peste ce mâncăm, nu pot să lucreze înlăuntrul nostru. În clipa în care bem agheasmă, nu pot să lucreze! înţelegeţi?
în clipa în care faceţi Sfântul Maslu, aceste nanoparticule nu pot să se reasambleze. Cea mai mare putere a voastră va fi rugăciunea, de aceea satana reuşeşte să înainteze pentru că oamenii nu se roagă. De aceea, mamelor, în fiecare zi să faceţi Paraclisul Maicii Domnului, să spuneţi rugăciunea Tatăl nostru în fiecare zi! Să strângeţi şi să puneţi copilaşii înşişi să spună înainte de culcare Tatăl nostru ca să nu lucreze toate aceste lucruri înlăuntrul nostru, înţelegeţi?
■ Toţi cei care aveţi terenuri şi case în România, refaceţi-le acum cât puteţi, construiţi-le!
Sfânta Parascheva spune că întuneric este peste tot, întuneric înăuntrul sufletelor, întuneric înlăuntru Bisericii, întuneric în natură.
în chip mincinos v-au spus că există pandemie, dar ei au creat-o şi au prezentat-o ca şi cum ar fi ceva firesc, ceva normal.
■ Acum vă vor spune o altă minciună. Au spurcat ei înşişi cu ceea ce aruncă de sus, au spurcat întreaga natură, au spurcat aerul, au spurcat terenurile, au otrăvit roadele pământului şi acum spun că schimbările climatice sunt de vină. Ne spun ATÂT DE MARI MINCIUNI şi noi ÎNCĂ LE CREDEM, înţelegeţi?
Transcript realizat după înregistrarea audio a Conferinţei din Londra, 2023.
Acest părinte Elpidie este un far călăuzitor pentru creştinătatea de azi.
(Părintele Justin Pârvu) 3 aprilie 2013, apărut în numărul 28 al revistei ATITUDINI
Se poate întâmpla ca tu, cu toată ştiinţa ta, aşa informat cum eşti, la vremuri grele şi de impas, să cazi şi să aluneci în neştiinţă.
Pentru că nu este suficientă informarea, ci să ai în permanenţă o viaţă de pocăinţă? ; Părintele Justin Pârvu
4
învăţături duhovniceşti de la Sfinţii Părinţi pentru suflet
„La ce-i foloseşte omului toată ştiinţa lumii dacă nu-i în stare să ierte un singur cuvânt supărător sau o privire care-l răneşte? La nimic. La ce bun o sută de sticle de ulei vărsat în candelă dacă niciun strop nu e mărturia iertării unei singure jigniri? La nimic. Totul e în zadar. (Sfântul Nicolae Velimirovici)
Griji, griji, griji – ucid o persoană. Dar până la urmă rămâi fără nimic… O persoană duhovnicească trebuie să ştie când să se oprească. Dă-ţi o măsură. Spune: Destul! Destul pentru această zi! Nu continua, opreşte-te, renunţă! Când vii acasă, închide-ţi telefonul, lasă deoparte alte griji, acum eşti acasă, dedică-ţi timpul familiei tale, ţie şi lui Dumnezeu. (Mitropolitul Atanasie de Limassol)
■ Cufundarea excesivă în grijile vieţii materiale contribuie la dezvoltarea unei minţi de zi cu zi, care la momentul potrivit nu va percepe revelaţiile divine. Pentru a face o persoană insensibilă la propria sa mântuire, duşmanul îl va întuneca cu multă grijă.
■ Oamenii vor uita cum să-şi dorească viaţa veşnică, posibilitatea osândirii veşnice va înceta să-i sperie. Toată atenţia va fi concentrată pe problemele zilei.
■ Scriptură testată de secole. Însuşi Hristos ne-a avertizat: „Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva inimile voastre să fie împovărate de beţie şi de grijile acestei vieţi şi să nu vină peste voi deodată ziua aceea.“ (Luca 21:34). (Stareţul Nicolae Gurianov)
Duhul demonic înfricoşător al grabei. Răbdarea e ritmul lui Dumnezeu, nerăbdarea e duhul diavolului.
„Sunt doar câteva trăsături ale unui om bolnav. Bolnavul, de obicei, nu are răbdare şi e repezit. Noi însă nu trebuie să fim niciodată repeziţi. Repezeala este din lumea aceasta şi tot ce se face repezit – o lucrare, o hotărâre – este, de obicei, de la cel rău, pentru că repezeala răvăşeşte sufletul, alungă pacea, iar atunci Dumnezeu, Care este înlăuntrul nostru, se pierde, adică îl îndepărtăm noi înşine, îl acoperim.
Repezeala este un zid înfricoşător, te izolează de Dumnezeu, te face să-ţi ţintuieşti ochii undeva, aşa încât gândurile şi mintea să fie acolo, iar atunci nu te mai poţi gândi la Dumnezeu.
Omul repezit nu este niciodată un om al lui Dumnezeu. Şi chiar dacă ar fi fost, cel puţin în clipa aceasta s-a îndepărtat de Dumnezeu. I-a spus: „Dumnezeul meu, mergi cu bine, lasă-mă să-mi fac treaba şi, apoi, Te voi chema din nou!“
Am fost foarte surprins că numeşte nerăbdarea duh înfricoşător. Atunci am realizat că ce se lucrează în mine nu e o simplă nerăbdare sau repezeală, ci e un duh demonic, unit de voinţa şi fiinţa mea care mă luptă şi cu care odată conştientizat mă lupt…“ (Pr. Emilianos Simonopetritul)
Nu vorbiţi despre întuneric, ci vorbiţi despre lumină şi nu discutaţi lucruri neplăcute acasă. Cu cât le discuţi mai mult, cu atât le înmulţiţi mai mult, cu cât vorbeşti mai mult despre ele, cu atât cresc. Vorbeşte despre lumină, despre bine, pune-ţi gânduri bune în minte, aşa cum spunea părintele Paisie: „întunericul nu este alungat de întuneric.“ Soarele răsare şi întunericul dispare de la sine… (Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul)
„Nădejdea noastră la Dumnezeu trebuie să fie mai mare decât frământările acestei lumi. O inimă cuprinsă de frică, de anxietate, de deznădejde, care vede apocaliptic fiecare lucru, va trăi într-o sperietură cumplită, care îi va fura bucuria de viaţă şi de a trăi creştineşte. Această frică şi această anxietate vin din neştiinţă şi din netrăirea corectă în biserică.“ (Ieromonah Macarie Banu – extras din Predica din 28 februarie 2024)
Fie-ţi milă de tine, nu pierde vremea spre propria pierzare! Un sac cu nisip mărunt îl trage pe om la fund la fel ca o piatră mare. Fii raţional, adu-ţi aminte pentru ce trăieşti! Ceilalţi n-au decât să facă ce vor, nu tu vei da socoteală pentru ei. Gândeşte-te ce răspuns îi vei da tu Domnului la Judecată, atunci când se va hotărî pe vecie soarta ta! Domnul să te lumineze şi să te mântuiască! (Cuviosul Nikon Vorobiov, Cum să trăim în ziua de astăzi)
Este greu a trăi cu aproapele dacă pornim cu el un război al cugetelor. Nu ajunge doar să ne înfrânăm de la războiul deschis prin cuvinte şi prin fapte.
Nu intraţi cu el nici măcar într-un război cu gândul.
Din această pricină se pierde pacea sufletului şi dragostea către aproapele. (Stareţul Tadei de la Vitovniţa)
Fragmente importante extrase din diferite conferinţe şi predici ale Părintelui Elpidie
Din ce vedem şi trăim în prezent există riscul să înceapă curând războiul de care ne avertiza Dumnezeu prin Părintele Elpidie acum 2 ani.
Dar de la Rusalii încolo, mamă, ştii ce a spus Dumnezeu?! Va începe imediat după şi până în noiembrie pământ ars! Nu pot să ştiu ce vrea să spună, dar mă înfricoşează cuvântul «pământ ars».
Din predica Pr. Elpidie la priveghiul mamei sale.
Dacă nu păstraţi neutralitatea, le-am spus românilor, dacă nu rămâneţi neutri, veţi fi distruşi! Din păcate, însă, această neutralitate nu va fi menţinută de către toate statele. Îmi pare rău pentru Bulgaria şi Letonia, şi toate aceste părţi care, din păcate, vor ţine partea americanilor.
Este mai bine, dacă au puţină inteligenţă, este mai bine să evite şi să rămână neutri. Să nu ia partea nimănui, nici a ruşilor, nici a americanilor, dacă vor să se salveze!
Văd dezastre, maică a mea! Ţările scandinave vor fi distruse, îmi pare rău pentru Georgia, îmi pare rău de Polonia, îmi pare rău de Bulgaria, îmi pare rău de România, îmi pare rău de Franţa, îmi pare rău de Germania, foc şi sânge peste tot! Peste tot, peste tot, peste tot!
Germania pentru a treia oară, va provoca centrul celui de al treilea război mondial, care a început de acum mult timp, în diferite moduri.
Rugăciunile voastre pot schimba totul. Sunt convins de asta.
Colapsul băncilor va fi în aşa fel încât, în legătură şi cu întreruperea curentului electric, va provoca un haos de necrezut.
■ Nu se va putea face uşor nicio tranzacţie. Aparatele se vor opri, totul se va opri, pentru că toată viaţa noastră este bazată pe electricitate. Va fi de o aşa formă catastrofa, încât toţi oamenii care au bani nu vor putea să scoată banii. De unde (să scoată)?!
Pentru că nu vor funcţiona bancomatele! îţi dai seama fiul meu, ce vine (ce urmează)?! Şi în loc, noi toţi, să ne unim şi să spunem: «Doamne, iartă-ne! Luminează-i pe conducătorii noştri şi ajută-ne! Iartă-ne!» Nu ne îndreptăm către Dumnezeu…
Pe nimeni nu am auzit să spună: «Să ne îndreptăm către Dumnezeu, să îngenunchem, ca familie, ca mamă-tată-copil, să facem din nou casa noastră Biserică, să se audă, în sfârşit, o rugăciune în casa noastră, ca să fie îndepărtat Satana.» Nu facem acest lucru… dar să ştiţi că aceasta este rezolvarea…
■ Ştiţi de câte ori m-am speriat de ceea ce va urma?! Italia, Franţa vor păţi aşa de mari catastrofe. Vaticanul va fi lovit. Germania va fi inundată în sânge…
Pr. Elpidie Vaianakis din Grecia tot el insistă să ne aprovizionăm cu alimente, ca să nu ne cuprindă panica imediat ce va veni foametea. Apoi, fiecare va găsi soluţii pentru a supravieţui.
■ Sunt atâtea de spus, dar ceea ce vreau să subliniez este să nu vă fie frică, iubiţii mei copii. Voi să aveţi credinţă şi să mă iubiţi pe Mine, Tatăl vostru, pe Fiul meu Unul Născut şi pe Sfântul Duh.
Cei care îmi vor spune o vorbă dulce:
„Iisuse al meu, te iubesc!“, „Dumnezeul meu, te iubesc !“ eu voi trimite îngeri să vă ocrotească, să vă apere de ceea ce începe, şi vor fi multe şi mari… Să nu vă fie frică, o să vă am aşa o grijă, că o să vă trimit îngeri cu formă umană ca să vă ajute.
O să fie multe lucruri (minuni) şi de aceea, Mă arăt acum, la multă lume în toată lumea… Cei care mă iubiţi, în curând nu veţi putea să mergeţi la biserică şi de aceea vă zic să faceţi casele voastre mici bisericuţe. Îngenunchiaţi cu toţii: bărbaţi, femei şi copii şi spuneţi:
„Tatăl meu Ceresc, ţie îţi las inima mea! Ţie îţi las dragostea sufletului meu!“ Această rugăciune îmi va fi foarte plăcută şi vă voi binecuvânta. Să vă faceţi Cruce şi rugăciune pentru că aceasta este puterea voastră, ca să îi orbiţi pe toţi aceştia care vor să vă facă rău.
Părintele Elpidie
Mai jos aveţi site-ul unde puteţi găsi toate conferinţele şi predicile Părintelui Elpidie pe care ar fi bine să le salvam cu toţii în PDF, cât încă mai avem posibilitatea.
https:manastireasfantulapostolfilip.blogspot.com?m= 1
■ Acum este momentul în care ştim multe rugăciuni, dar ne rugăm puţin. Mâncăm mâncare de post, dar nu postim. Acumulăm informaţii despre viaţa duhovnicească, dar nu avem experienţă în ea. Ne mărturisim păcatele, dar nu ne pocăim. Mergem la biserici şi stăm la slujbe, dar sufletul nu se smereşte în faţa Creatorului. Toate acestea se datorează faptului că inima este închisă. Trebuie să se deschidă pentru a-l lăsa pe Hristos să intre… (Cuviosul Paisie Aghioritul)
■ Cuviosul Gherontie de la Tismana a spus că atunci când o să fie război şi foamete o să mâncăm grâu fiert. După război, România o să se reîntregească. În noaptea când Rusia intră cu armata în România o să fie cutremurul cel mare lumea trebuie să iasă din case la locuri sigure. Doamne ajută!
■ „Majoritatea oamenilor merg la biserică cu cuvântul „Dă“. Dă-mi sănătate, Doamne, dă-mi bunăstare… Foarte puţini oameni vin la biserică cu cuvintele: „Iartă-mă, Doamne! Am păcătuit.“ (Părintele Kiril Pavlov)
■ Să nu te răzvrăteşti vreodată împotriva nici unei judecăţi nedrepte care vine asupra ta, nici măcar în sinea ta.
Acesta este un lucru rău! Răul începe întotdeauna de la gândurile rele. Când te amărăşti şi te răzvrăteşti, fie şi numai în gând, îţi pierzi aşezarea duhovnicească. Îl împiedici pe Duhul Sfânt să mai lucreze şi îngădui diavolului să facă un rău încă şi mai mare.
Tu întotdeauna să te rogi, să iubeşti şi să ierţi, alungând din tine orice gând rău. (Sfântul Porfirie Kavsokalivitul)
Taina Suferinţei
Suferinţa aduce în suflet mai mult folos decât orice altceva. (Arhim. Simeon Kraiopoulos)
Frate, Dumnezeu îngăduie să ai o strâmtorare, o durere, o greutate, să trăieşti ceva care te copleşeşte până în străfundurile existenţei tale! Aceasta este o binecuvântare! Te cercetează Dumnezeu! Este ca şi cum ţi-ar spune: „Sunt aici. Opreşte-te şi ia aminte, întoarce-te şi priveşte-Mă! Nu te lăsa copleşit de problemă, oricare ar fi aceasta! Vreau să-ţi dau ceva! Ce am să-ţi dau? Pe Mine însumi, şi să te fac Dumnezeu. Voiesc să fii ceea ce sunt şi Eu, adică Dumnezeu, pentru că te iubesc, pentru că eşti făptura Mea şi pentru tine le-am făcut şi le fac pe toate.“. (Arhim. Simeon Kraiopoulos)
„De ce învaţă oamenii doar prin durere şi suferinţă?
Foarte simplu, întrucât plăcerea şi bucuria îi fac să se mulţumească cu lucrurile date în lumea aceasta, pe când durerea şi suferinţa îi fac să caute o fericire mai adâncă, dincolo de marginile acestei lumi. Totul piere din această viaţă, doar DUMNEZEU rămâne, numai pentru EL merită să te lupţi.“ (Părintele Serafim Rose)
♦ Părintele Porfirie: Toate bolile de stomac, de intestine, de rinichi, de ficat se produc din cauza gândurilor rele şi a supărărilor!
Părintele Porfirie, mare duhovnic al Greciei contemporane, învăţa pe ucenicii săi faptul că multe din bolile lor se datorează gândurilor rele. Toate bolile de stomac, de intestine, de rinichi (piatra la rinichi), de ficat şi afecţiunile psihice se produc din cauza gândurilor rele şi a supărărilor lăuntrice.
Unele organe umane sunt, mai mult decât altele, îmbolnăvite de gândurile rele. De pildă, egoismul şi invidia îmbolnăvesc mai ales ficatul; pe când mânia, gelozia şi frica otrăvesc mai degrabă inima.
Efectul rău al gândurilor rele se poate observa foarte uşor din circulaţia sângelui. Astfel, în urma unui acces de mânie se poate observa răcirea extremităţilor corpului uman.
Gândurile rele produc numeroase toxine în creier şi-n organism, iar gândurile pătimaşe înveninează toate celulele trupului O criză de mânie poate distruge celulele nervoase, precum un scurtcircuit un bec electric.
îndeosebi digestia suferă când creierul este neliniştit. Poţi să mănânci bine şi să elimini normal şi totuşi ţesuturile să sufere de foame, dacă otrava supărării sau altă otravă mentală ţi-a stricat calitatea şi compoziţia sucurilor digestive. Când sufletul este deprimat de frică, de grijă, de gelozie, de mânie sau de ură, sucul gastric este secretat în condiţii nepotrivite, este de calitate inferioară, nu mai are compoziţia chimică normală şi adeseori conţine toxine. Să nu staţi niciodată cu necazurile la masă, căci nimic nu distruge mai repede digestia decât o minte cu gânduri neliniştite şi pline de griji şi frică.
Grija, neliniştea, deznădejdea sau ideile panicarde, dacă ne copleşesc, ne micşorează energia şi vitalitatea, grăbesc rănirea şi scurtează viaţa. Cinci minute de mânie sau zavistie pot dăuna atât de mult sistemului nervos, încât vindecarea poate dura uneori mult timp, iar câteodată răul este ireparabil.
împotriva acestora, Părintele Porfirie dădea următoarele sfaturi:
♦ Să spui mereu adevărul!
♦ Să faci totul cu calm!
♦ Să te rogi pentru a deveni mai bun!
♦ Să fii întotdeauna bun şi ascultător!
♦ Să ai răbdare cu ceilalţi!
♦ Să nu te necăjeşti!
♦ Să nu fii prea sensibil!
♦ Să fii destoinic în munca ta!
♦ Să fii un exemplu demn de urmat, pe calea lui Hristos! în acest fel te vei izbăvi de gândurile rele şi de bolile tale.
Ştiţi cum v-am spus, găsiţi-vă locuri pe la ţară, locuri de RETRAGERE, construiţi-vă planul B, pentru că atunci când vor intra IDENTITATEA DIGITALĂ, banii DIGITALI, la ORAŞ nu se va mai putea trăi decât dacă te vei supune orbeşte lor! (Părintele Dan Popovici)
Pe de o parte, omul are tot mai puţin timp în relaţia cu DUMNEZEU. Că el pierde ORE nenumărate pe TELEVIZOR, pe TELEFON, pe INTERNET
Şi atunci când vine vorba să se ROAGE, îi aduce diavolul somn şi se culcă imediat! Numai apucă să facă nici un Tatăl Nostru, că deja a căscat de trei ori şi a trecut pe dreapta! (Părintele Dan Popovici)
Fără să ne temem dar şi fără să stăm nepăsători ci să luăm în serios aceste avertismente şi să ne pregătim.
Avertismentele au fost date cu câţiva ani înainte, pentru ca omul să se pregătească. Exact la fel, precum Iosif a avut şapte ani de strâns şi făcut rezerve pentru poporul său.
Guvernele noastre distrug proviziile de hrană ale oamenilor. Guvernele nu se pregătesc pentru oameni, ci lucrează pentru a-i distruge pe oameni.
Avertismentul este dat pentru ca oamenii să se pregătească. Numai cei înţelepţi ştiu ce să facă, deşi suferă persecuţie din fiecare parte. Căci, chiar dacă ei sunt atacaţi de alţii, chiar de cei din aceeaşi casă, acest lucru nu i-a oprit din a se pregăti. Gheronda Vasilios Kafsocalivitul Muntele Athos
– Este indicat să vă pregătiţi provizii astfel încât să nu vă găsească foametea nepregătiţi. Primul şi cel mai important este apa, pentru că mai întâi vor lovi în rezervoarele de apă. Este bine să aveţi apă. Şi pentru că Dumnezeu ştie exact când va fi, este recomandat să reînnoim stocurile. Alimentele pe care le depozităm ar trebui să ne asigurăm că sunt stocate în ambientul potrivit şi se pot depozita ca să ţină cât mai mult posibil. Următorul lucru după apă este grâul şi făina.
Apoi ulei, gros şi fin. Sare grunjoasă pentru păstrarea cărnii, peştelui, murăturilor etc. Zahăr, miere, măsline, orez, leguminoase. Adică fasole, năut, linte, boabe, paste făinoase, lapte în principal pudră şi concentrat, cafea, ceai şi conserve. Brânzeturi în recipiente, fructe uscate şi nuci. Este necesar ca unele medicamente să evite infecţiile, analgezicele, antibioticele, în principal în capsule. Pentru infecţiile copiilor care sunt vulnerabili, antitusive sau siropuri pentru infecţia faringelui. Pastile pentru diaree etc.
Ar fi chiar bine să depozitaţi elemente de prim ajutor, spirt, tifonul, bandajele, sulfamida, propolisul de albine, cel mai bun antibiotic natural. Este bine să păstraţi câteva seminţe pentru însămânţat, cum ar fi roşii, ardei, fasole, linte, năut.
– Gheronda ne spui să avem făină, dar cum să o depozităm?
Trebuie să fim atenţi unde păstrăm şi în ce loc să păstrăm alimentele depozitate. Bătrânii noştri ne- au învăţat, dar am uitat. Să fie un loc umbrit, să nu aibă temperaturi ridicate. Făina poate fi pusă în recipiente mari asemănătoare cu cele în care punem brânza feta, adică în cutii de tablă cu capac rotund, pe care le umplem până sus. Le apăsăm bine, cu forţă şi este nevoie de o cantitate suficientă, până la 20 de kilograme. Apoi presăraţi peste făinăsare gronjoasă, adăugaţi o bucată de busuioc şi închideţi ermetic. Putem sigila capacul cu ceară curată. Uleiul este păstrat într-un loc întunecos în recipiente de lut, la o temperatură rece dacă e posibil. De asemenea, în ulei putem păstra brânza feta şi toate brânzeturile pentru o perioadă suficientă de timp.
Leguminoasele, orezul, cerealele bine uscate la soare, să se usuce bine.
Zahărul, mierea, glucoza, melasa, dulciurile, oţetul, vinul, pâinea făcută pesmeti.
în câteva cazuri, trebuie să ne amintim căile strămoşilor noştri, deoarece, în general, vor depăşi multe mijloace moderne de viaţă. Murăturile în apă sărată, peştele sărat şi carnea în recipiente bine închise, măslinele, roşiile etc. Laptele pudră rezistă suficient atâta timp cât nu prinde aer. Întotdeauna pentru a păstra apa sfinţită (şi anafora), să nu vă lipsească din casele voastre, rugăciunea şi pocăinţa, pocăinţa, pocăinţa şi crucile de lemn de puse la uşi şi la ferestre.
– Gheronda suntem aproape de evenimentele pe care sfinţii noştri le descriu în mod clar?
Trăim deja desfăşurarea lor. Deci, aveţi grijă să nu vă găsească nepregătiţi. Noul Testament, Psalmii lui David (psaltirea), nu ar trebui să lipsească din nicio casă creştină.
în case să existe lămpi pentru iluminat, benzină în recipiente de plastic pentru a nu le pătrunde aerul şi a le păstra într-un loc foarte sigur şi răcoros. De asemenea, ar trebui să existe ulei în recipiente pentru iluminat.
… Totul se va întoarce foarte curând cu susul în jos, chipurile pentru a ne pune în lege şi ordine, dar alţii ne vor guverna pentru a ne impune legea lor. Grecii nu vor conduce ei, ci alţii vor face legea şi totul va deveni mai scump. Salariile vor scădea, pensiile vor scădea, dar şi preţurile vor urca Taxele se vor impune peste tot.
Lumea nu va avea timp să se pregătească. Totul, dar totul va fi impozitat (pe taxa carbon). Veţi vedea averile (depozitele bancare) schimbându-şi sau pierzându-şi brusc valoarea şi oamenii vor înnebuni.
Bătrânul Vasilios plângea ca un copil când Dumnezeu i-a descoperit dificultăţile care vor veni…
Gheronda Vasilios Kafsocalivitul, Muntele Athos
Toţi binecredincioşii creştini sunt îndatoraţi să se împărtăşească des.
Acest lucru nu doar îl sfătuiesc, ci îl poruncesc.“
(Sfântul Nicodim Aghioritul)
Această tradiţie cu împărtăşania rară, nu îi place lui Dumnezeu
BUCURIA LUI DUMNEZEU ESTE SĂ ÎL LĂSĂM SĂ VINĂ ÎN INIMILE NOASTRE CÂT MAI DES PRIN SFÂNTA ÎMPĂRTĂŞANIE.
„Acolo, în chiliuţa ta, este tot Harul lui Dumnezeu, dar noi nu mai ştim să vorbim cu Dumnezeu sau doar avem impresia că ne rugăm şi căutăm în lucrurile exterioare bucuria Harului. Dar ea vine
dinlăuntrul tău.“ Părintele Iustin Pârvu
Să nu fim nepăsători! Din nepăsare vin neîncrederea, răceala, indiferenţa, moartea sufletească.
Părintele Iustin Pârvu
■ Eu vreau la fiecare Liturghie să vin în inimile voastre. De ce nu vreţi să Mă lăsaţi să vin în inimile voastre? Asta este durerea Mea. Pentru că nu înţelegeţi lucrul acesta, în viitor nu vor mai exista preoţi care să vă facă Sfânta Liturghie. Schimbaţi acum şi repede această greşeală.
■ însă, să vă smeriţi şi să cereţi iertare de la duhovnic ca să veniţi la Mine cu inima curată, nu cu o inimă murdară. Să îmi spuneţi: iartă-mă Tată Ceresc pentru greşelile pe care le-am făcut. Atunci Eu voi alerga cu dragoste nebună în întâmpinarea voastră.
Acest lucru îl vrea Dumnezeu. Dacă vreţi faceţi aceasta. Părintele Elpidie
„Rugăciunea lăuntrică este cea mai mare lucrare pe care o poate face un om. Pentru că vrăjmaşul nostru puterea mentală – ştie că în rugăciune omul se apropie de Dumnezeu cu inima şi sentimentele sale, în timp ce duhurile răutăţii încearcă să-l lege pe om de obiectele pământeşti.“ Sfântul Iosif Isihastul
„Fără Rugăciunea lui Iisus nu va exista mântuire, pentru că patimile din inimă nu pot fi ucise de nimic altceva decât de ea. Pe numele lui Iisus Hristos se sprijină întreaga credinţă ortodoxă şi toată evlavia. Oricine vrea să înveţe cu adevărat să-L iubească pe Domnul, trebuie neapărat să practice Rugăciunea lui Iisus.“
„Măi, să ne îndreptăm viaţa, să ne rugăm mai mult, că se apropie un război mare. Mult nu mai este şi o să izbucnească un război.
Se apropie, măi, se apropie un război mare.
■ Nu trebuie să aşteptăm de la semenii noştrii mai mult decât ne pot dărui,căci vom fi nemulţumiţi;ne. amăgim şi ne tulburăm singuri. Stareţul Tadei de la Vitovniţa
Să ne îndreptăm viaţa. Prea multe răutăţi s-au făcut în lumea asta. Şi e războiul aproape.“ Părintele Iulian Prodromitul, 1926-2023
„Când omul se va lămuri de ce se află în lumea aceasta, îi va fi mai uşor să petreacă în ea.“ Patriarhul Pavle
„Alta este viaţa decât aceea pe care obişnuit şi-o închipuie oamenii.
Altul este omul însuşi, decât acela ce se închipuie el.
Altul este adevărul, decât acela pe care şi-l închipuie mintea omenească.“
Sfântul închisorilor Valeriu Gafencu
Despre Buletinul cu cip şi digitalizare
■ Părintele Sawas Ahileos (2016): nu-ţi lua noua identitate!
♦ Anticristul va striga:
„Este uşurinţă, este comoditate.“
„Ia-o, nu-i nimic“, „Când îl ai pe Hristos înăuntrul tău, în afară orice lucru pe care îl faci, nu este nimic.“
Adică, atunci când primesc identitatea lui Antihrist, nu este nimic?
Aveţi grijă să nu vă lăsaţi înşelaţi!
Nu vă lăsaţi înşelaţi de diavol şi nu-l mirosiţi şi nu vă pecetluiţi.
Acest ID vă spun SĂ NU LUAŢI!
Lambrini Vetsiu (2002): »Te vor obliga să iei cartea de identitate. Veţi face toate tranzacţiile cu el. Nu o lua, este a lui Antihrist. Vor forţa oamenii să o ia în diferite moduri.“
■ Sfântul Paisie: „Păstrează vechile identităţi şi împotriveşte-te, dacă vor să-ţi dea o asemenea identitate. … NU O LUAŢI, PENTRU CĂ VA AVEA CEVA DE-A FACE CU PECETEA!”
„Cantitatea mâncării toceşte ascuţimea minţii şi, îngreunând şi duhul o dată cu trupul, aţâţă focul primejdios al patimilor. Un pântec îmbuibat cu tot felul de alimente naşte seminţele desfrâului şi mintea înăbuşită de greutatea mâncărurilor nu mai poate păstra cârma dreptei chibzuinţe.“ (Sfântul Ioan Casian)
„Preoţi sau mireni, creştinii ortodocşi trebuie să stea în Biserică, să mărturisească credinţa, osândind ecumenismul şi unirea cu papistaşii, şi să spună clar că nu sunt două biserici, nu sunt două botezuri, nu sunt două credinţe, două cruci, ci un Domn, o credinţă şi un botez în Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică. Staţi în Biserică şi, în mod echilibrat, mărturisiţi şi vindecaţi-vă sufletele de neştiinţă şi de laşitate, uniţi-vă în dreapta credinţă şi împărtăşiţi-vă cu Hristos euharistic!“ Ieromonah Macarie Banu (extras din Predică la Praznicul Izvorul Tămăduirii 10 mai 2024)
„Se întâmplă un genocid la nivel duhovnicesc când creştinii, urmându-şi păstorii, se aruncă într-o mare a sinuciderii, precum porcii din ţinutul Gadarei. O sinucidere în masă prin apostazie generală ni se pregăteşte prin sărbătorirea în comun a Paştelui adevărat, ortodox, cu «spectacolul» papistaş sau neoprotestant în această super-biserică drăcească, Consiliul Mondial al Bisericilor.“ Ieromonah Macarie Banu (extras din Predică la Praznicul Izvorul Tămăduirii 10 mai 2023)
■ „Fericita Pelaghia spunea că la unirea corectă a degetelor, iese foc din ele. Şi când ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci, focul binecuvântat arde tot, ne sfinţeşte ne luminează şi ne curăţă trupul.
■ Sângele furnizat de inimă trece prin Crucea de foc
şi, prin urmare, este curăţat de tot ce este rău şi teribil totul arde!
Prin urmare, cu cât ne însemnăm mai des cu Sfânta Cruce, cu atât sângele este mai curat, cu atât mintea este mai luminată, mai înaltă, cu atât mai aproape suntem de Dumnezeu, cu atât rugăciunea noastră ajunge mai repedela Domnul.
■ Acesta este sensul Crucii!
Dar mulţi oameni nu ştiu.“
NU VĂ MAI VACCINAŢI COPILAŞII, INDIFERENT DE VÂRSTĂ! (mai ales că mulţi părinţi sunt înşelaţi precum că vaccinurile făcute imediat după naştere ar fi bune)
înţelegeţi că toate vaccinurile sunt şi vor fi tratamente genetice şi prin acestea vor să îmbolnăvească lumea pentru a fi dependenţi de sistemul care este din ce în ce mai antihristic. Aceste lucruri sunt confirmate de mulţi oameni de ştinţă şi medici care în „pandemie“ şi după au fost eliminaţi. Printre primii şi cei mai aprigi mărturisitori care au semnalat pericolul cu multă dragoste şi suferinţă a fost Prof. Dr. Bhakdi – omul care a predat medicina la 12000 de medici germani şi omul de ştiinţă care a descoperit în anii 70 modalitatea unui virus de a pătrunde în celulă.
■ „Când omul nu arată răbdare în durerea mustrării, a certării, a tăierii voii, în durerea dispreţului, a batjocurii venite din partea celorlalţi, atunci va rămâne pătimaş, bolnav şi la sfârşitul vieţii va vedea limpede că n-a lucrat bine mântuirea lui.“ (Avva Efrem Filotheitul, Sfaturi duhovniceşti)
„Orice enervare este din cauza mândriei. De ce te enervezi pe o persoană, de ce te superi pe ea?Pentru că te consideri superior ei…“ Sf Ambrozie de Optina