Traducerea acestei cărţi s-a făcut de către schimonahul Nicodim în Sfântul Munte Athos după varianta în neogreacă publicată de Mănăstirea Aghiorită Xiropotamu în periodicul acesteia Aghioritiki Martyria, 1991, voi 12-13, p. 155 ş. urm.
PROLOG
„Rugăciunea nu este o faptă individuală, a noastră. Oricât de mult ne-am retrage în „cămară” fie ea una retrasă, fie un loc îndepărtat, fie peşteră din pustie, fie în adâncurile tainice ale inimii, rugăciunea nu se poate împlini prin dispreţuirea semenilor noştri. „Unus christianus – nullus christianus Un creştin singur înseamnă nici un creştin.” a zis foarte frumos vechiul scriitor bisericesc Tertulian. (…)
Căci pe măsură ce sufletul se întinde în rugăciune şi în legătura cu Dumnezeu, dobândeşte o astfel de lărgime, încât îmbrăţişează întreaga lume duhovnicească, tot universul duhovnicesc. Dar tocmai acest fapt conferă rugăciunii dimensiuni cosmice.”
Arhim. Evsevios Vittis, Tâlcuri la Filocalie 4, Sfântul Nil Ascetul
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!
METANIERUL
6
Metanierul nu este numai pentru monahi, ci şi pentru laici, pentru orice suflet ce se roagă. Metanierul nu este un lucru cu puteri magice sau exorcizante, ceva ca „talismanele” pe care magii şi mediumii le împart celor naivi pentru a le purta la mână sau la gât, ci este un lucru ortodox sfânt menit numai rugăciunii, lucru cu care ne rugăm în taină.
Circulă multe cărţi despre rugăciune; însă este important să subliniem faptul că pentru orice fel de rugăciune făcută cu metanierul, ori altă rânduială, este nevoie, pentru a nu cădeaînînşelare, să luăm binecuvântare, sfat şi îndrumare de la părintele nostru duhovnic, adică de la preotul căruia ne spovedim, aşa cum de veacuri ne învaţă toţi Sfinţii Părinţi.
Cu metanierul ne rugăm în două feluri:
1. În tot timpul nostru liber, fără a fi văzuţi de ceilalţi într-ascuns: ţinând metanierul cu mâna dreaptă sau cu cea stângă, îl mişcăm cu degetul mare nod după nod şi rostim lăuntric sau şoptim uşor, fără a deranja, Rugăciunea lui Iisus: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluieşte-mă pe mine păcătosul” sau „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte- ne pe noi”.
2. În timpul pravilei noastre de rugăciune (a canonului zilnic pe care ni l-a dat părintele nostru duhovnic): ţinem cu mâna stângă metanierul şi spunem Rugăciunea lui Iisus una după alta, mişcând în acelaşi timp cu degetul mare câte un nod şi întorcând metanierul de atâtea ori, de câte ne-a dat ca pravilă părintele nostru duhovnic, făcându-ne totodată Cruce, cu mâna dreaptă, la fiecare nod.
Dorim ca această cărticică să le fie de ajutor tuturor fraţilor întru Hristos, ea fiind truda şi experienţa unui monah athonit rămas necunoscut încă, şi să dea valoare metanierului pe care-l poartă chiar şi în lume, urmând predania Sfinţilor noştri Părinţi.
7
Să stăm puţin şi să privim un metanier, ca acela lucrat din lână neagră la Sfântul Munte. Este o binecuvântare dintr-un loc sfânt. Ca multe altele pe care le aveam în Biserică, este o binecuvântare pregătită şi dăruită nouă de un părinte sau frateîntru Hristos, de un martor viu al unei tradiţii vii. Este negru, culoarea jeluirii şi a întristării, iar aceasta ne reaminteşte să fim treji şi serioşi în viaţă.
Suntem învăţaţi că rugăciunea de pocăinţă, şi, îndeosebi, Rugăciunea lui Iisus, ne poate aduce ceea ce Părinţii numesc întristare-veselă.
Simţim întristare pentru păcatele, şi neputinţele, şi căderile noastre faţă de Dumnezeu, faţă de semenii noştri şi de noi înşine; însă întristarea aceasta se face izvor de bucurie şi odihnă în Hristos, Cel ce revarsă mila şi iertarea Lui peste toţi cei ce cheamă numele Lui.
Metanierul este împletit din lână, provine deci de la oaie, fapt ce ne aminteşte că suntem oi cuvântătoare ale Păstorului Celui bun, ale Domnului Iisus Hristos. Ne aminteşte şi de Mielul lui Dumnezeu Cel Ce ridică păcatul lumii (Ioan 1, 29).
Crucea de la metanier, în chip asemănător, ne vorbeşte despre această jertfă şi despre biruinţa vieţii asupra morţii, a smereniei asupra mândriei, a jertfei de sine asupra egoismului, a luminii asupra întunericului. Dar
ciucurul?
Pe acesta poţi să-l foloseşti ca să-ţi ştergi lacrimile sau, dacă nu ai lacrimi, să-ţi amintească să jeleşti pentru faptul că nu-ţi aduci aminte de moarte. De altfel, ciucuraşii împodobeau sfintele veşminte încă din vremea Vechiului Testament, fapt care ne aminteşte de Sfânta Tradiţie căreia ne facem părtaşi folosind metanierul.
Metanierul se meşteşugeşte după o tradiţie care se pierde în adâncul veacurilor. Poate că una din formele cele mai timpurii era simpla adunare a unor pietricele, ori seminţe, care erau mutate dintr-un loc, sau dintr- un vas, într-altul, pe durata pravilei de rugăciune, sau a pravilei însoţite de metanii mici sau mari.
Se povesteşte că un monah s-a gândit să facă noduri pe o sfoară spre a o folosi la pravila zilnică de rugăciune, însă diavolul desfăcea nodurile de pe sfoară şi zădărnicea strădaniile bietului monah. Atunci a apărut un înger care l-a învăţat pe monah un nod deosebit, alcătuit din cruci suprapuse, nod pe care diavolul nu-l mai putea desface.
Metanierele există în felurite forme şi mărimi. Cele mai multe au o cruce împletită între noduri sau în lateral, care le marchează capătul, precum şi un fel de semn după fiecare zece, douăzeci şi cinci sau cincizeci de noduri sau mărgele. Din felurimea metanierelor unele sunt împletite din lână sau mătase, sau din alt material mai preţios ori mai simplu.
Altele sunt meşteşugite din mărgele sau din floarea uscată a unei plante ce se cheamă Lacrima Maicii Domnului.
Metanierul este unul din lucrurile care i se dau unui monah ortodox la slujba tunderii lui în monahism. I se dă ca sabie duhovnicească cu care el, ca ostaş al lui Hristos, va trebui să lupte împotriva vrăjmaşului celui nevăzut, a diavolului. Această sabie o foloseşte chemând Numele Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în invocarea milei Lui, prin rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Această rugăciune poate fi rostită într-o formă mai scurtă: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte- mă”; „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă”, sau într-o formă mai lărgită: „Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi ale tuturor Sfinţilor Tăi, Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”.
Cu ajutorul metanierului se pot face şi alte rugăciuni scurte, precum rugăciunea vameşului: „Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului” (Luca 18, 13), sau „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi”, sau alte rugăciuni scurte către îngerul păzitor, către Sfântul al cărui nume îl purtăm sau îl cinstim, sau către Sfântul zilei în curs, sau către toţi Sfinţii. Forma obişnuită a unei astfel de rugăciuni este: „Sfinte îngere păzitor, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine, păcătosul”; „Sfinte Părinte (de pildă, Nicolae), roagă-te lui Dumnezeu pentru noi”. înlocuind în aceste scurte rugăciuni cuvintele „miluieşte-ne pe noi” sau „roagă-te pentru noi” cu alte cereri sau cuprinzând în ele numele persoanelor pentru care vrem să ne rugăm, putem folosi metanierul şi la rugăciuni pentru alţii: „Sfinte Părinte…, roagă-te lui Dumnezeu pentru… (numele)”. Acelaşi lucru are tărie şi în rugăciunea pentru cei adormiţi: „Odihneşte, Doamne, sufletul robului Tău… (numele).
Ţinerea în mâini de către monahi a metanierului îi ajută la aducere aminte a făgăduinţei lor de a se ruga fără încetare, după porunca Sf. Apostol Pavel: „Rugaţi-vă neîncetat!”
(I Tesaloniceni 5, 17).
Fiecare poate purta un metanier în buzunar sau într-un loc discret, pentru a-l putea folosi lesne şi neobservat, în situaţii în care este mai bine să se roage în taină, fără a atrage atenţia celorlalţi.
De asemenea, metanierul poate fi aşezat la căpătâiul patului, în maşină, împreună cu o cruciuliţă sau o iconiţă, sau în alte locuri potrivite, ca o amintire a datoriei de a ne ruga sau ca un fel de binecuvântare şi ca o prezenţă sfântă şi dumnezeiască în viaţa noastră.
Dar acum să vedem, pe scurt, care este folosul de căpătâi pentru care a fost făcut metanierul?
Scopul principal al metanierului este de a ne ajuta în rugăciunea noastră către Dumnezeu şi către Sfinţii Săi. Pe lângă faptul că ne este de folos ca o permanentă aducere aminte din afară a datoriei de a ne ruga şi ca o binecuvântare ce o avem mereu cu noi, cum poate acest mic metanier să ne ajute să ne rugăm?
Ne putem ruga şi fără el, desigur, şi uneori poate deveni o distragere pentru noi în strădania de a ne concentra. Având în vedere lucrul acesta, să vedem câteva chipuri în care metanierul ne poate fi de folos.
Uneori rugăciunea noastră este caldă şi ne este uşor să ne rugăm. Alteori, însă, mintea ne este atât de împrăştiată sau suntem atât de supăraţi pe ceva, sau atât de distraşi, încât ne pare că ar fi cu neputinţă să ne concentrăm la rugăciune.
Aceasta se întâmplă, în principal,
când încercăm să ţinem un canon zilnic de rugăciune. în unele zile merge foarte bine, în altele însă – dacă nu de cele mai multe ori? – strădaniile noastre par aproapeîn zadar. Dar pentru că obiceiul face firea, cum se spune, este foarte profitabil pentru noi să ne rânduim un moment (sau momente) aparte din cursul zilei, şi acelaşi în fiecare zi, pentru rugăciune.
Seara, înainte de culcare este un moment prielnic, pentru că este important să ne încheiem ziua cu rugăciune. Dimineaţa, la trezirea din somn, este, de asemenea, un moment prielnic ca să începem noua zi cu rugăciune. Sau, putem găsi alte momente din zi în care ne putem linişti şi concentra.
Ne străduim să stabilim o rânduială de rugăciune, iar nu o excepţie, de aceea vrem să găsim un moment când, în fiecare zi, putem găsi puţină linişte, ca să ne concentrăm şi să ne întoarcem ochii sufletului nostru către Dumnezeu.
Am putea dori să citim câteva rugăciuni dintr-o carte de rugăciuni ca parte a acestei rânduieli, sau să ne rugăm şi să ne găsim liniştire sufletească în alte moduri, cum ar fi citirea din scrierile Sfinţilor Părinţi, sau reflectarea asupra evenimentelor zilei ce-a trecut, ş.a. însă, unul dintre cele mai eficiente moduri de a culege cineva roade din pravila de rugăciune este a spune un număr dinainte ales din Rugăciunea lui Iisus, în fiecare zi, la ora stabilită.
Acest număr nu trebuie să fie mare şi vor fi, poate, de ajuns ca la 15 minute, însă aceasta va fi partea zilei noastre pe care i-o închinăm lui Dumnezeu, puţinele boabe de sare care vor adăuga savoare vieţii noastre duhovniceşti.
Mulţi doctori recomandă în zilele noastre această practică pentru sănătatea trupească, îndeosebi pentru depăşirea stresului. Mai bine încă, să găsim mai multe astfel de răgazuri de timp pe durata zilei şi să le umplem mereu cu comorile preţioase ale rugăciunii, comori pe care nimeni nu poate să le fure şi care sunt păstrate pentru noi în cer. (Matei 6, 20).
în menţinerea aceluiaşi număr de rugăciuni ca partea rânduielii tale zilnice de rugăciune, metanierul îţi poate fi de mare folos. Cu el poţi să rosteşti acelaşi număr stabilit de Rugăciuni a lui Iisus şi să te concentrezi la cuvintele rugăciunii în timp ce o rosteşti.
După ce ţi-ai adunat gândurile, ia crucea de la metanierîn mâna stângă, ţinând-o uşor între degetul mare şi arătător.
Apoi, închinându-te încet cu semnul Sfintei Cruci, rosteşte în şoaptă Rugăciunea lui Iisus. Atunci când gândurile tale se vor concentra din ce în ce mai mult la rugăciune, poate să nu mai fie nevoie să faci semnul Sfintei Cruci, sau să zici rugăciunea cu voce tare.
Alte dăţi, însă, când îţi este greu să te concentrezi, foloseşte semnul Sfintei Cruci şi şoptirea ca mijloace care te ajută să-ţi ţii mintea la rugăciune.
Este bine să stai în picioare, cu capul plecat, întru smerenie. Unii simt să-şi înalţe mâinile din când în când, cerând milă, pe când alţii găsesc mai folositor să şadă sau să îngenuncheze, cu capul plecat, pentru a se putea concentra.
Multe depind de fiecare persoană în parte, şi, de asemenea, de sănătatea şi educaţia lui. Lucrul important este să poţi să stai nemişcat şi să te concentrezi la cuvintele rugăciunii pe măsură ce o repeţi.
Fireşte că trebuie să respingem ispita de a ne grăbi. De aceea unii folosesc un ceasornic în loc de metanier, ca mijloc extern de a-şi măsura timpul rugăciunii.
Prin folosirea unui ceas o persoană poate închina rugăciunii un timp anume fără a socoti cu precizie numărul rugăciunilor. Ceasurile electronice cu sunet lin sunt de preferat ceasurilor cu „tic-tac” şi clopot puternic, care rar s-au dovedit de folos în rugăciune, datorită zgomotului pe care-l produc.
Metanierul este de asemenea un mod potrivit de a număra mătăniile mici sau mari pe care le face cineva în timpul pravilei de rugăciune. A face semnul Sfintei Cruci şi a te pleca şi a atinge pământul cu degetele (mătănii mici), sau a îngenunchea şi a atinge pământul cu fruntea (mătănii mari) este un vechi chip al rugăciunii către Dumnezeu şi Sfinţii Lui.
Aceste mătănii mici sau mari pot fi unite cu Rugăciunea lui Iisus sau cu rugăciunile scurte pomenite mai înainte. Mişcarea trupului de aplecare sau îngenunchere poate contribui la dobândirea unei rugăciuni calde, ea fiind totodată şi o formă trupească a rugii stăruitoare către Dumnezeu, fiindcă prin ea ne smerim înaintea Lui. Acesta este un mod de împlinire a poruncii apostolice de a-L slăvi pe Dumnezeu în sufletele şi în trupurile noastre – Slăviţi pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu (I Cor. 6, 20).
Unii folosesc metanierul când se întind să doarmă. După ce fac semnul Sfintei Cruci peste aşternut, ei iau metanierul, se închină, se întind şi rostesc liniştit Rugăciunea lui Iisus până adorm.
Iar trezindu-te cu metanierul între degete sau alături, pe pernă, te ajută să-ţi începi noua zi cu rugăciune.
Precum şi faptul de a încheia ziua de dinainte cu rugăciune liniştită pregăteşte şi mai bine începerea cu rugăciune a noii zile, şi, mai presus, a Zilei celei Veşnice, în cazul în care noaptea ce ne stă înainte ne va aduce somnul morţii.
Alţii iau metanierul în mână în răstimpul în care merg spre locul de muncă sau când călătoresc. în orice moment al zilei, când îţi aminteşti de rugăciune, ia în mână un metanier, pentru că legătura acestui gest cu rugăciunea pe care o faci în alte momente din zi, te va ajuta să te concentrezi şi să te rogi de mai multe ori pe durata zilei, oriunde ai fi şi cu orice te-ai ocupa.
Acesta este un pas însemnat spre împlinirea poruncii de a ne ruga neîncetat.
Sfântul episcop rus Ignatie Briancianinov pomeneşte faptul că şi vremea lungă a slujbelor ce se săvârşesc în biserică este un bun prilej de a ne ruga cu metanierul.
Adeseori este greu să ne concentrăm la cuvintele care se citesc sau se cântă, şi este mult mai uşor să se concentreze cineva, în liniştea sufletului său, la rugăciunea lăuntrică – fie că este o cerere personală izvorâtă din vreo nevoie, fie că sunt rugăciuni sau imne pe care le ştii pe dinafară, fie rugăciuni scurte repetate cu ajutorul metanierului, şi îndeosebi Rugăciunea lui Iisus. De fapt, după cum spune şi
Sfântul Serafim de Sarov, aceasta ne ajută să ne concentrăm mai bine la slujba însăşi.
Bineînţeles, atunci când ne rugăm în timpul slujbelor, rugăciunea noastră se uneşte cu rugăciunile întregii Biserici.
Suntem permanent ocupaţi cu fel şi fel de gânduri care apar în mintea noastră şi nu apucăm bine să începem rugăciunea că ne şi trezim cu mintea gândind la altceva.
Aici iarăşi, luarea metanierului între degete ne poate ajuta să ne ţinem mintea adunată în sine şi să oîntoarcem mai repede la lucrarea rugăciunii.
în plus, pe măsură ce îl mişcăm cu degetele, când ajungem la una din mărgelele de semn sau la crucea metanierului, ne dăm seama dacă mintea noastră a fost furată de la rugăciunile ce ne-am propus să facem.
Astfel, putem imediat să înălţăm din nou rugăciunile noastre, fără a ne mai preocupa de gânduri privitoare la cât este de uşor să fim distraşi de la rugăciunea către Dumnezeu.
Ne-am aplecat în această cărticică asupra marii ştiinţe a rugăciunii, pe care Sfinţii Părinţi o numesc arta artelor.
Există scrieri întinse şi bogate ale marilor oameni de rugăciune din toate vremile care ne pot ajuta şi ne pot călăuzi în învăţarea, cu ajutorul lui Dumnezeu, a celei mai mari şi mai folositoare dintre toate ştiinţele.
Citirea de fiecare zi a Sfintei Scripturi, a vieţilor Sfinţilor şi a altor scrieri duhovniceşti şi de dreaptă-credinţă ne
pot ajuta mult pe calea rugăciunii.
Astfel de cărţi, precum Filocalia, conţin sfaturi şi îndrumări importante şi insuflate pentru a învăţa cineva să se roage ca un bun şi adevărat creştin, care este un aspect esenţial în A FI creştin.
Mai presus de toate, avem nevoie de Harul lui Dumnezeu care lucrează în Biserică, îndeosebi în Taina împărtăşirii cu Preacuratele Taine.
Acestea sunt doar câteva gânduri introductive despre cum să folosim în chip rodnic metanierul. însă cel mai important lucru este să începem să ne rugăm.
Metanierul nu se roagă de unul singur, chiar dacă unele sunt atât de frumoase încât pot da această impresie. El este un ajutător important, tradiţional
al rugăciunii, şi, în special, al unei rânduieli zilnice de rugăciune. însă, lucrul important este a ne concentra mintea la cuvintele rugăciunii şi a-i dărui Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos rugăciuni din toată inima.
Dacă acest mic metanier te ajută să spui o rugăciune, sau îţi aduce aminte să te rogi, sau te ajută în vreun fel să devii mai rugător, atunci el şi-a îndeplinit scopul: te-a adus mai aproape şi te-a legat mai strâns de Hristos Dumnezeul nostru, şi, totodată, te-a adus mai aproape şi de împărăţia Cerurilor, pentru că „împărăţia lui Dumnezeu înlâuntrul vostru este” ( Luca 17, 21).
EPILOG
Subliniem şi întărim încă o dată că, pentru orice rânduială de rugăciune cu metan ierul sau alt fel de rânduială (postire, priveghere etc.), cuvântul hotărâtor îl are părintele nostru duhovnic, pentru a ne feri de înşelare, precum învaţă Sfinţii Părinţi.
„Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi afla, bateţi şi vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, şi celui care bate i se va deschide.”
(Matei 7,7-8).
„Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate celelalte se vor adăuga vouă.”
(Matei 6, 33)
„Golit de orice cunoaştere, lipsit de orice gând sau faptă, fără de amintiri în urmă, fără dorinţe în viitor, netrebnic ca o zdreanţă veche, nesimţit ca un bolovan din drum, putregăit ca un burete de pădure mâncat de viermi, muribund ca un peşte aruncat pe mal şi scârbit până la lacrimi de starea ta nenorocită: aşa se cade a sta la rugăciune în faţa Atotputernicului, Judecătorului, Creatorului şi Tatălui, Mântuitorului şi Stăpânului, Duhului Adevărului şi Dătătorului de viaţă; şi precum fiul desfrânat să strigi din adâncul neputinţei tale: „Tată, am greşit la cer şi înaintea Ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul Tău” (Luca XV, 21).
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!
îţi cunoşti neputinţa şi te laşi zăcând ca un leş înaintea Atotputernicului şi din propria-ţi nimicnicie răsare dragostea de semenii tăi, aşa cum sunt ei lăsaţi şi luminaţi de la Domnul. Ei poartă chipul în fiinţa lor lăuntrică: ţi-e de-ajuns aceasta ca să jertfeşti totul pentru ei”.