traduceri
SFÂNTUL LEANDRUARHIEPISCOPUL SEVILLEI
DESPRE RÂNDUIALA FECIOARELOR ŞI DISPREŢUIREA CELOR LUMEŞTI
Colecţia „Patristica” este coordonată de DragoşDâscă şi Pr. Cezar Ţăbârnă
Referent ştiinţific:
Prof. univ. dr. Ştefan Munteanu, Institutul de Teologie Ortodoxă „Saint Serge”, Paris
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
LEANDRU, sfânt
Despre rânduiala fecioarelor şi dispreţuirea celor lumeştiSfântul Leandru Arhiepiscopul Sevillei;
trad. din lb. latină, stud. introd. şi note de DragoşDâscă.
Iaşi: Doxologia, 2016
Conţine bibliografie. index
ISBN 978-606-666-534-6
I. Dâscă, Dragoş (trad.) (pref.) (note)
2
©DOXOLOGIA, 2016 ISBN: 978-606-666-534-6
traduceri
SFÂNTUL LEANDRUARHIEPISCOPUL SEVILLEI
DESPRE RÂNDUIALA FECIOARELOR ŞI DISPREŢUIREA CELOR LUMEŞTI
Traducere din limba latină, studiu introductiv şi note DRAGOS DÂSCĂ
Carte tipărită cu binecuvântarea înaltpreasfinţitului TEOFANMitropolitul Moldovei şi Bucovinei DOXOLOGIA Iaşi, 2016
CUPRINS
în apărarea ortodoxiei niceene: Leandru, Arhiepiscopul Sevillei sfinţenie şi Apostolat în Spania secolului al VI-lea (Studiu introductiv de DragoşDâscă)11
SFÂNTUL LEANDRU, ARHIEPISCOPUL SEVILLEI
Despre rânduiala fecioarelor şi dispreţuirea celor lumeşti
Prolog33
I. Lumea acestui veac este supusă stricăciunii33
II.Inima robită celor lumeşti nu poate cunoaştedulceaţa Duhului35
III. Fecioara îl are ca Mire pe Hristos37
IV.Preţul cu care ne-a răscumpărat Hristos nu are seamăn39
V. Fecioria naştesfinţenia şi harul nestricăciunii41
VI.Prin feciorie se restaurează starea feciorelnicăa protopărinţilor neamului omenesc43
VII.Hristos doreşte fecioria44
VIII.Maica Domnului maica fecioriei întru Hristos46
IX.Rugăciunea fecioarei îl înduplecă grabnic pe Hristos48
X. Fecioara este datoare să mijlocească pentru ceilalţi în rugăciune50
XI. Fecioara caută să-I placă lui Dumnezeu, femeia căsătorită vrea să placă veacului52
XII. Fecioria este atât rădăcina, cât şi rodul căsătoriei54
XIII. Ce părtăşie poate avea cu Hristos femeia care caută să placă lumii?55
XIV. Fecioara nu-şi supune trupul robiei bărbatului57
XV. Fecioara va fi numărată în ceata îngerilor59
XVI. Copiii fecioarei sunt virtuţile61
XVII. Dispreţuind cele ale lumii, fecioarele dobândesc împărăţia lui Hristos62
XVIII.Prin schimbarea înfăţişării chipului, femeia preacurveşte63
XIX. Femeia plăcută lui Dumnezeu este cea care preţuieşte mai mult virtutea, decât farmecul exterior64
RÂNDUIELILE PENTRU FECIOAREALE SFÂNTULUI LEANDRU, ARHIEPISCOPUL SEVILLEI
Rânduiala I. Femeile din lume trebuie evitate69
Rânduiala a II-a. Fecioara trebuie să se ferească de bărbaţi71
Rânduiala a III-a. Fecioara trebuie să-i evite pe tineri72
Rânduiala a IV-a. Fecioara trebuie să slujească altei fecioare75
Rânduiala a V-a. Despre răsplătirea celor care ne iubesc…. 76
Rânduiala a VI-a. Fecioarei îi stă bine când este ruşinoasă77
Rânduiala a VII-a. Fecioara trebuie să o rabde pe cea care o vorbeşte de rău78
Rânduiala a VIII-a. Fecioara nu trebuie să vorbească de rău pe nimeni79
Rânduiala a IX-a. Fecioara nu trebuie să fie mândră81
Rânduiala a X-a. Despre veşmântul fecioarei83
Rânduiala a XI-a. Fecioara să fie smerită85
Rânduiala a XII-a. Despre răbdarea fecioarei87
Rânduiala a XIII-a. Despre înfrânarea fecioarei88
Rânduiala a XIV-a. Fecioara să nu critice vreo altă soră… 91
Rânduiala a XV-a. Fecioara trebuie să se roage şi să citească neîncetat93
Rânduiala a XVI-a. Vechiul Testament nu trebuie citit cu un cuget trupesc94
Rânduiala a XVII-a. Fecioara nu trebuie să stea de vorbă [cu un bărbat] când este singură96
Rânduiala a XVIII-a. Despre chipul postirii97
Rânduiala a XIX-a. Despre întrebuinţarea vinului98
Rânduiala a XX-a. În ce măsură trebuie fecioara să se spele100
Rânduiala a XXI-a. Râsul este un păcat pentru fecioară…. 101
Rânduiala a XXII-a. Cum ar trebui să fie socotite slujitoarele care intră în ceata fecioarelor103
Rânduiala a XXIII-a. Fecioara trebuie să rămână neclintită şi în sărăcie, şi în abundenţă105
Rânduiala a XXIV-a. Despre îngăduirea şi interzicerea mâncării de carne109
Rânduiala a XXV-a. Fecioara trebuie să rămână în mănăstirea unde a pus bun-început111
Rânduiala a XXVI-a. Cum poţi să fugi de o viaţă personală113
Rânduiala a XXVII-a. Despre discernământul pe care trebuie să-l arate fecioara în vârstă faţă de celelalte surori115
Rânduiala a XXVIII-a. Fecioara nu trebuie să aibă nimic de-al său în mănăstire118
Rânduiala a XXIX-a. Fecioara nu trebuie să facă altora jurăminte120
Rânduiala a XXX-a. Fecioara ce trăieşte în însingurare nu ar trebui să vorbească cu altă fecioară121
Rânduiala a XXXI-a. Fecioara să nu dorească a se întoarce în lume123
ANEXE
I. Sfântul Leandru, Arhiepiscopul Sevillei
Omilie despre biruinţa Bisericii la convertirea neamului goţilor129
II.Viaţa Sfântului Leandru, Arhiepiscopul Sevillei mărturii
II.1. Sfântul Isidor al Sevillei
A. IsidorusHispalensis, De VirisIllustribus, XLI 57-59, J.-P. Migne, Patrologia Latina 83143
II.2. Sfântul Ildefonsus, Arhiepiscop de Toledo
Poem închinat Sfinţilor Leandru şiMausona, episcopi mitropolitani145
II.3.Viaţa Sfântului Leandru, Arhiepiscop de Sevilla
Notitia, J.-P. Migne, Patrologia Latina 72147
Bibliografie generală151
Indice de referinţescripturistice157
Indici generali161
Sfântul Leandru, Arhiepiscopul Sevillei
ÎN APĂRAREA ORTODOXIEI NICEENE: LEANDRU, ARHIEPISCOPUL SEVILLEI SFINŢENIE ŞI APOSTOLAT ÎN SPANIA SECOLULUI AL VI-LEA
Leandru1 s-a născut între 536-540, în Cartagena (CarthagoSpartaria), Spania, străvechiul oraş Carthago Noua întemeiat de Asdrubal, într-o familie nobiliară de origine greco-romană, tatăl său severian fiind probabil guvernatorul provinciei2. Familia sa a fost nevoită să părăsească oraşul în 554, după ce a fost predat în mâinile bizantinilor de regele Atanagild (551- 567), stabilindu-se în Sevilla. La scurt timp după dramatica părăsire a Cartagenei, a urmat o altă tragedie: moartea lui Severian. Astfel, Leandru s-a văzut nevoit să-şi sprijine mama în creştereacelorlalţi trei fraţi mai mici ai săi: Fulgenţiu, Florentina şi Isidor3. După terminarea studiilor, a devenit monah într-o mănăstire din apropierea Sevillei, ce ţinea rânduiala Sfântului Benedict4. Decizia sa nu a fost întâmplătoare: mănăstirile hispanice erau centre de cultură ascetică şi teologică, începând cu secolul al VI-lea, monahismul din Peninsula
1 JamieVelasquez, „Introduccion. Vida y obras”, în Leandro de Sevilla, De la instruccion de las virgenes y despreciodelmundo, FundacionUniversitariaEspanol, Alcala 93, Madrid, 1979, p. 13.
2 Severian este numit dux sau militumpraefectus: Vita s. Fulgentii, în AASS, ianuarii II, p. 254, apud Oronzo Giordano, „Introduzione”, în Leandro di Siviglia, Lettera alia Sorella Fiorentina, CittaNuovaEditrice, 1987, Roma, p. 6.
3 Toţi cei patru fraţi au fost canonizaţi.
4 UrsicinoDominiquezdel Val, Leandro de Sevilla y la lucha contra el Arianismo, EditoraNacional, Madrid, 1981, p. 22. Se pare că Leandru a fost, între 563-574, mentorulînvăţătorulSfinţilorFulgenţiuşi Isidor, cf. John R. C. Martyn, „Leanders Background”, în Saint Leander, Archbishop of Seville. A book on theTeaching of theNunsand a Homily în Praise of the Church, LexingtonBooks, Lanham, 2009, p. 28.
12
Iberică a cunoscut o perioadă de mare înflorire. Pe de altă parte, în ochii administraţieibisericeşti şi politice, monahii erau principalii candidaţi fie ca posibili colaboratori în „îngrijirea sufletelor”, fie ca membri în ierarhia Bisericii. Deloc surprinzător, tocmai din rândul monahismului se vor înălţa acele personalităţi istorice care, între secolele al VI-lea şi al VII-lea, vor avea un impact deosebit de benefic asupra culturii şicivilizaţiei iberice5.
Una dintre aceste personalităţi a fost Leandru. Dorinţa de a-i converti pe invadatorii vizigoţi arieni la adevărata credinţă avea să fie unul dintre scopurile călăuzitoare ale celui care în 579 era înălţat la treapta de episcop al Sevillei. Aici a întemeiat o şcoală care avea să devină un focar de cultură şi de propovăduire a creştinismului ortodox6.
Datorită misiunii sale pentru răspândirea dreptei credinţe într-un teritoriu stăpânit administrativ de vizigoţi, episcopul şi-a atras antipatia regelui Leovigild care l-a şi exilat în 579-580. Atitudinea ostilă a regelui era alimentată şi de faptul că
5 Oronzo Giordano, „Introduzione”, în Leandro di Siviglia, Lettera alia Sorella Fiorentina, CittaNuovaEditrice, 1987, Roma, pp. 8-9. „O caracteristică a acestui episcopat din secolul al VI-lea este, după cum s-a observat, sistemul familial în conducerea eparhiilor, iniţial cu patru fraţi episcopi-monahi: Iustinian de Valenza, Elpidiu de Osca, Petru de Lleida şilust de Urgel; sistem care se repetă la sfârşitul secolului cu fraţii Leandru, Fulgenţiuşi Isidor, toţi trei episcopi-monahi. Renaşterea culturală şi reorganizarea învăţământului eclesiastic în Spania vizigotă, după dispariţia vechii şcoli, sunt lucrarea şi meritul acestui episcopat de sorginte monahală…”, ibidem, p. 10.
6 Pierre Suau, „St. Leander of Seville”, The CatholicEncyclopedia, Vol. 9. New York: Robert Appleton Company, 1910 http://www.Newadvent.org/cathen09102a.htm.
13
Leandru l-a convertit la Ortodoxie pe prinţulErmenegild, fiul lui Leovigild. Un rol important în această convertire l-a avut şisoţia acestuia, Ingundis, o creştină devotată Crezului ortodox de la Niceea. Conform Istoriei longobarzilor, prin predicile lui Leandru, episcopul cetăţii Sevilla, şi la îndemnurile soţiei sale [Ingundis], acest Hermenigild se convertise de la credinţa ariană, în care tatăl său se complăcea, la credinţa catholică7.
Aceste neînţelegeri de ordin confesional au dus la un război sângeros care a izbucnit în jurul anilor 579-580. Deşi nu există dovezi directe ale sprijinirii revoltei lui Ermenegild de către Imperiul Bizantin, se poate presupune că ipoteza unei intervenţii militare bizantine l-a determinat pe Leovigild să adopte o atitudine fermă faţă de fiul său8. Cert este că Sfântul Leandru, principalul sfătuitor cleric al lui Ermenegild, condamnat la exil de regele vizigot, a fost nevoit să-şi părăsească patria9, plecând în 579-580 10 la Constantinopol pentru a sprijini
7 Paulus Diaconus, Istoria longobarzilor, Cartea III. 21, traducere din limba latină, introducere, tabel cronologic, note şipostfaţă de Emanuel Grosu. Editura Polirom, Iaşi, 2011, p. 135. Am modificat „catolic” cu „catholic” sobornicesc pentru a evita eventualele confuzii.
8 Roger Collins, Visigothic Spain (409-711), Blackwell, Oxford, 2004, p. 58. Pentru literatura despre prezenţavizigoţilor în Peninsula Iberică şiFranţa, vezi antologia impresionantă a lui Alberto Ferreira, The Visigoths în Gauland Iberia (Update) A SupplementalBibliography, 2004-2006, Brill, Leiden, 2008. Despre bibliografia dedicată lui Leandru, vezi p. 97.
9 MaribelDietz îl aşază pe Sfântul Leandru în compania altor personalităţi marcante ale creştinismuluiatanasie cel Mare (296-373), Ilarie, Episcopul de Poitiers (ţ 367) -, care au fost prigonite de stăpânirea vremii, fiind nevoite să ia calea amară a exilului, din cauza învăţăturii lor ortodoxe despre persoana lui Iisus Hristos. Vezi MaribelDietz, WanderingMonks, Virgins, andPilgrims. Ascetic Travel în theMediterranean World, a. D. 300-800, The Pennsylvania State University Press, University Park, Pennsylvania, 2005, pp. 24-25.
10 Alţi cercetători optează pentru anul 583 ca dată a celei dintâi călătorii la Constantinopol a Sfântului Leandru, cf. Julio Campos Ruiz, Sch. P., „Introduccion”, în San Leandro, San Isidoro, San Fructuoso, Reglasmonasticas de la Espahavisigoda. Los treslibros de la Las „Sentencias”, introduccion, version y notas de Julio Campos Ruiz şiIsmael Roca Melia, col. Santos PadresEspanoles II, Biblioteca de AutoresCristianos, Madrid, 1971, p. 10.
14
cauza Ortodoxiei lui Ermenegild înaintea împăratului Tiberiu al II-lea, căutând chiar să obţină un eventual ajutor militar11. Va rămâne în capitala Imperiului Bizantin până în 586, an în care a luat sfârşitpersecuţia lui Leovigild împotriva ortodocşilor hispanici.
Există o întreagă controversă legată de numărul călătoriilor pe care Sfântul Leandru le-a făcut la Constantinopol în timpul vieţii sale. Unii patrologi, precum Barlow12 şi Martyn13, susţin că Leandru a vizitat de două ori Constantinopolul, în 580 şi în 584. Alţii, precum Luis Ladaria14 sau Campos Ruiz15 (cel din urmă mergând pe linia lui Angelus Vega, marele patrolog spaniol care a editat primul textul complet al Rânduielii către fecioare) sunt de părere că au fost două călătorii, dar a doua a avut loc în 594 16. Însă, aşa cum arată UrsicinoDominiquezdel Val, nici una dintre cele două tabere nu se bazează pe argumente solide. Pe de o parte, Leandru nu s-ar fi putut întoarce în Sevilla între 581-583, fiindcă era o personalitate emblematică a Ortodoxiei hispanice, iar administraţia vizigotă ariană l-ar fi condamnat la moarte dacă s-ar fi întors din exil. Încetarea
11 JamieVelasquez, „Introduccion”, în Leandro de Sevilla, De la instrnccion de las virgenes y despreciodelmundo, FundacionUniversitariaEspanol, Alcala 93, Madrid, 1979, p. 16.
12 Claude W. Barlow, „Introduction to the Writings of Leander of Seville”, în IberianFathers. Martin of Braga, PaschasiusofDumium, Leander of Seville, The Catholic University of America, Washington, 1969, p. 177.
13 John R. C. Martyn, „Leanders Background” în Saint Leander, Archbishop of Seville. A book on theTeaching of theNunsand a Homily în Praise of the Church, LexingtonBooks, Lanham, 2009, p. 4.
14 Luis Ladaria, „Leandre de Seville (saint)”, Dictionnaire de Spiritualite, 9, Paris, 1975, p. 444.
15 Julio Campos Ruiz, Sch. P., „Introduccion”, în San Leandro, San Isidoro, San Fructuoso, Reglasmonasticas de la Espanavisigoda. Los treslibros de la Las „Sentencias”, introduccion, version y notas de Julio Campos Ruiz şiIsmael Roca Melia, col. Santos PadresEspanoles II, Biblioteca de AutoresCristianos, Madrid, 1971, p. 11.
16 Angelus C. Vega, El „De institutionevirginum” de San Leandro de Sevilla con diez capitulos y medioineditos, El Escoliar, Madrid, 1948, p. 20.
15
persecuţiei ariene în 586 este motivul pentru care autorul nostru s-a putut întoarce în siguranţă pe tărâmurile iberice. Pe de altă parte, Leandru nu ar fi putut vizita din nou Constantinopolul în 594 de vreme ce, conform unei scrisori a lui Licinian de Cartagena către Grigorie cel Mare, redactată în 595, primul îl menţionează pe Leandru, episcopusSpaliensis, drept cel care a stat „în urmă cu câţiva ani” ante paucosannosîn capitala imperiului17. Dacă Leandru ar fi vizitat Constantinopolul în anul 594 este limpede că Licinian nu ar mai fi făcut precizarea „în urmă cu câţiva ani”.
Se poate spune că, din punct de vedere politic, misiunea a eşuat: conform Sfântului Grigorie de Tours (538-594), vicleanul rege vizigot Leugivild ar fi mituit trupele bizantine cu 30.000 de solizi18, blocând astfel definitiv intervenţia unei forţe armate în favoarea lui Ermenegild. Totuşi, şederea în capitala bizantină a marcat o etapă fundamentală în viaţa şi în gândirea episcopului de Sevilla: aici l-a întâlnit pe diaconul roman Grigorie, reprezentantul papei Pelagiu II, viitorul Grigorie cel Mare, papă al Romei (ţ 604)19. Între cei doi se va naşte o prietenie bazată pe evlavie şi stimă reciprocă. Această prietenie dintre cei doi mari sfinţi latini (a culminat cu conferirea în 599
17 UrsicinoDominiquezdel Val, Leandro de Sevilla y la lucha contra el Arianismo, EditoraNacional, Madrid, 1981, pp. 44. Pentru întreaga argumentaţie, vezi ibidem: pp. 43-45.
18 Cf. Sfântul Grigorie de Tours, Istoria francilor V.38, apud ElizabethGayleDickenson, Marriage, Gender andthePolitics of „Unity” in visigothic Spain, teză de doctorat în filozofie, Universitatea din Austin texas, decembrie 2011, p. 137, şi cf. John R. C. Martyn, Gregory andLeander: An Analysis of the Special Firendshipbetween Pope Gregory the Great andLeander, ArchbishopofSeville, Cambridge ScholarsPublishing, 2013, p. 15.
19 Despre prietenia dintre Sfântul Grigorie cel Mare (Dialogul), Papa Romei şi Sfântul Leandru, Arhiepiscopul Sevillei, vezi John R. C. Martyn, Gregory andLeander: An Analysis of the Special Firendshipbetween Pope Gregory the Great andLeander, ArchbishopofSeville, Cambridge ScholarsPublishing, 2013.
20
a unui pallium20 lui Leandru din partea sfântului papă) este atestată de bogatul epistolar gregorian21. Leandru L-a informat pe prietenul său roman despre evenimentele politice din patria sa şi despre luptele pe care Ortodoxia spaniolă le ducea împotriva arienilor vizigoţi. În cadrul discuţiilor purtate în capitala imperiului, Leandru i-a povestit şi despre fraţii săi, care îmbrăţişaseră cu toţii viaţa monahală. Grigorie şi-a arătat dorinţa de a-l cunoaşte personal pe mezinul familiei, Isidor, şi acesta însuşi i-a scris mai apoi o scrisoare pontifului la sugestia lui Leandru22. Interesant este faptul că delegatul hispanic a avut o influenţă foarte mare asupra producţiei literare a lui Grigorie, care a lucrat la tâlcuirea cărţii lui Iov (Moralia în lob) chiar pe când se afla la Constantinopol. Foarte probabil, „bolnăviciosul şi slăbitul diacon” se va fi hotărât să publice marea sa operă la insistenţeleşirugăminţile Sfântului Leandru23.
20 Cf. Pierre Suau. „St. Leander of Seville”, The CatholicEncyclopedia, Vol. 9. New York: Robert Appleton Company, 1910, la http://www.Newadvent.org/cathen09102a.htm; despre aceasta, vezi şi Oronzo Giordano: „Palliumîn secolul al V-lea este un însemn onorific care aparţine exclusiv episcopului de Roma; doar în secolul următor acesta începe să îl confere şi câtorva episcopi, mai ales dacă este vorba de mitropoliţi. În Galia, pentru prima oară, Sfântul Cezar dArles este distins cu pallium de papa Simaco; la sfârşitul secolului, Sfântul Leandru, mitropolit de Sevilla, este primul episcop spaniol care primeşte acest privilegiu”, în „Introduzione”, Leandro di Siviglia, Lettera alia Sorella Fiorentina, CittaNuovaEditrice, 1987, Roma, p. 17.
21 Gregorio M. Registrum, I, 45; V, 53; VII, 123; IX, 227, în MGH, Epistolae, I-II (Ewald-Hartmann), apud Oronzo Giordano, „Introduzione” în Leandro di Siviglia, Lettera alia Sorella Fiorentina, CittaNuovaEditrice, 1987, Roma, p. 11.
22 Vita s. Isidori, în AASS, Aprilis I, p. 331, apud Oronzo Giordano, „Introduzione”, în Leandro di Siviglia, Lettera alia Sorella Fiorentina, CittaNuovaEditrice, 1987, Roma, p. 11.
23 Sfântul Grigorie cel Mare scrie: „Atunci acei confraţi ai mei, la insistenţele tale, cum bine îţiaminteşti, m-au constrâns cu rugăminţi stăruitoare să tâlcuiesc cartea lui Iov… Trimit Preafericirii tale acest comentariu ca să-l examinezi, nu pentru că îl socot lucru vrednic de tine, ci pentru că îmi aduc aminte că am făgăduit aceasta la insistenţele tale. Dacă Sfinţia ta îl vei găsi neimportant şi lipsit de învăţătură, grăbeşte a mă ierta, şi nu nesocoti că aceasta se datorează stării mele nefericite de sănătate” (Moralia în lob, pref., în SourcesChretiennes, Paris, 1950, pp. 116 şi 121), apud Oronzo Giordano, „Introduzione”, în Leandro di Siviglia, Leftera alia Sorella Fiorentina, CittaNuovaEditrice, 1987, Roma, p. 12. Detalii despre această istorie a textului grigorian, în L. Serrano, „La obra «Morales de San Gregorio en la literatura hispano-gala”, în Revista de Archivos, bibliotecas y museos, t. XXIV, 1911, pp. 482-497, apud Jose Madoz, S. L., „Variosenigmas de la «Regla de San Leandro descifrados por el estudio de sus fuentes”, în Miscellanea Giovanni Mercati, vol. I: Bibblialetteratura Cristiana Antica, CittadelVaticano, Biblioteca Apostolica Vaticana, Roma, 1956, p. 266.
17
Tot în această perioadă, Leandru va scrie mai multe tratate dogmatice împotriva ereziei arienilor, dar din nefericire nici unul dintre ele nu s-au păstrat.
în regatul vizigot din Spania, lucrurile aveau să ia o turnură şi mai dramatică. Regele Leovigild era hotărât să înăbuşe cu orice preţ rebeliunea, chiar dacă aceasta va fi însemnat uciderea propriului său fiu. În 583 a început asediul capitalei lui Ermenegild, oraşul Sevilla. În 584, cetatea andaluză a căzut în mâinile armatei lui Leovigild. Trădat chiar de fratele său Reccared, Ermenegild a fost ucis în acelaşi an, la Tarragona, aproape de Cordoba, pe când încerca să ajungă în teritoriul controlat de trupele bizantine24. Merită menţionat faptul că deşiErmenegild este considerat de scriitorii nehispanici, precum Grigorie cel Mare, un martir pentru credinţaniceeană, pentru istoricii niceeni el pare a fi mai mult un fiu răzvrătit, decât un mărturisitor al dreptei-credinţe25.
Din fericire pentru populaţiahispano-romană ortodoxă, noul rege reccared (d. 586-601) s-a convertit în 587 la creştinismul ortodox, părăsind erezia ariană. Decizia sa însemna, potrivit cutumei acelor vremuri, convertirea întregii populaţii de pe teritoriul ce se afla sub stăpânirea sa politică. Deşi în răstimpul de doi ani până la proclamarea solemnă în cadrul
24 Roger Collins, Visigothic Spain (409-711), Blackwell, Oxford, 2004, p. 58.
25Jamie Wood, Politics of Identity in visigothic Spain. Religion and Power in the historiesof isidore of Seville, Brill, Leiden, 2002, p. 46.
18
Sinodului Toledo III (598) a convertirii regatului vizigot la creştinismul ortodox, au avut loc nu mai puţin de trei încercări de răsturnare a lui Reccared, acesta a reuşit să-şi păstreze coroana; aceste tentative eşuate erau însă un semnal că nu toată populaţia vizigotă era dornică să părăsească arianismul26.
Convertirea lui Reccared a dus la împlinirea campaniei lui Leogivild de unificare administrativ-politică a vizigoţilor şi hispano-romanilor27. Al treilea Sinod de la Toledo a consfinţit convertirea la Ortodoxie a arienilor vizigoţi28, realizare pe care Sfântul Isidor o atribuie lui Leandru, socotind-o opera „credinţei şi lucrării sale”29. Pe data de 4 mai, regele vizigoţilor, Recared, s-a lepădat oficial de erezia ariană şi şi-a declarat adeziunea deplină la Crezul niceo-constantinopolitan30. La sfârşitul
26 Jamie Wood, Politics of identity in visigothic Spain. Religion and Power in the historiesof isidore of Seville, p. 49.
27 Jamie Wood, Politics of identity in visigothic Spain. Religion and Power in the historiesof isidore of Seville, p. 49.
28 Despre această convertire ca să cităm şi una dintre puţinelemenţiuni ale Sfântului Leandru în literatura teologico-istorică din spaţiul editorial românesc: „Se pare că pe vremea conducătorului lor [al vizigoţilor] Reccared (586), sub influenţa episcopului Leandru de Sevilla, ei au renunţat la arianism, convertindu-se la Ortodoxie”, Cf. Pr. dr. Emanoil Băbuş, Bizanţul, istorie şi spiritualitate, Editura Sophia, Bucureşti, 2003, p. 129. Singura menţiune notabilă despre Sfântul Leandru, Arhiepiscopul Sevillei, în literatura patristică din România o găsim în volumul II2 (De la Conciliul de la Niceea la începuturile Evului Mediu) al lucrării Istoria literaturii creştine vechi greceşti şi latine, de Claudio Moreschinişi Enrico Norelli, traducere din limba italiană de Hanibal Stănciulescu, Editura Polirom, Iaşi, 2013, p. 182.
29 Cf. IsidorusHispalensis, De VirisIllustribus, XLI 57-59, Migne Patrologia Latina 83. Vezi traducerea mărturiei lui Isidor, în anexa II.1, p. 143. Vezi şi Jose Madoz, S. L, „Variosenigmas de la «Regla de San Leandro descifrados por el estudio de sus fuentes”, în Miscellanea Giovanni Mercati, vol. I: Bibblialetteratura Cristiana Antica, CittadelVaticano, Biblioteca Apostolica Vaticana, Roma, 1956, p. 266.
30 Claude W. Barlow, „Introduction to the Writings of Leander of Seville”, în IberianFathers. Martin of Braga, PaschasiusofDumium, Leander of Seville, The Catholic University of America, Washington, 1969, p. 177.
19
dezbaterilor sinodale. Sfântul Leandru va rosti o omilie despre biruinţa Bisericii lui Hristos din Spania asupra ereziei care nega dumnezeirea lui Hristos: arianismul31.
Până la moartea sa, survenită la sfârşitul lui 599 sau începutul lui 600, Sfântul Leandru a continuat să se dedice lucrării misionare şi de educare a turmei sale duhovniceşti, întemeind numeroase biblioteci şişcoli în aşezămintele episcopale şi mănăstirile Bisericii. Atât de mare a fost aportul lui Leandru la civilizaţiacreştină hispanică, încât este considerat de patrologii spanioli drept unul dintre artizanii principali ai realizării unirii administrativ-politice a poporului hispanic: „Leandru şi Martin de Braga32 sunt părinţii marii renaşteri culturale spaniole din secolul al VI-lea… La moartea lui Leandru, Sevilla era cel mai important centru cultural din întreaga ţară. Leandru a promovat cele mai importante modalităţi de culturalizare: şcoala şi biblioteca”33. Sfântul Grigorie de Tours îl numeşte pe Leandru „apostolul goţilor”34.
în Martirologiul monahului benedictin Usuard (ţ 875), ziua sa de prăznuire este 27 februarie. În dreptul numelui Sfântului Leandru se află următoarea menţiune: „In Hispaniis, civitateHispali, natalissandi Leandri episcopi et confessoris, cuius praedicatione
31 Pentru o traducere din limba latină a omiliei (Homilia de triumphoecclesiaeobconversionemGothorum, PL LXXII), vezi Anexa 1, p. 129.
32 Martin de Braga (520-580), originar din Pannonia, a călătorit în Palestina, apoi în Europa apuseană şi a desfăşurat o misiune impresionantă de convertire la creştinismul ortodox niceean a suevilor din Peninsula Iberică, populaţie era formată din păgâni şi arieni. A fost şi un neobosit traducător din greacă veche, traducând în limba latină ApophtegmataPatrum şi canoane ale Părinţilor răsăriteni. Cf. Michael Ott, „St. Martin of Braga”, The CatholicEncyclopedia, Vol. 9. New York: Robert Appleton Company, 1910. http://www.Newadvent.org/cathen0973lb.htm.
33 UrsicinoDominiquezdel Val, Leandro de Sevilla y la lucha contra el Arianismo, EditoraNacional, Madrid, 1981, p. 115.
34 MaribelDietz, WanderingMonks, Virgins, andPilgrims. Ascetic Travel în theMediterranean World, a. D. 300-800, The Pennsylvania State University Press, University Park, Pennsylvania, 2005, p. 168.
20
et industria totagothorumgens per RecharedumregemabArriana impietate conversa est”35.
Despre rânduiala fecioarelor şi dispreţuirea celor lumeşti
Sfântul Leandru nu a fost un autor prolific36 şi, din păcate, din puţinele sale scrieri nu se mai păstrează decât o lungă epistolă către sora sa Florentina37 (scrisă între 577-
35 UrsicinoDominiquezdel Val, Leandro de Sevilla y la lucha contra el Arianismo, EditoraNacional, Madrid, 1981, p. 118.
36 Aşa cum remarcă şi Roger Collins: „Deşi Leandru a fost principala personalitate a unei Biserici a Spaniei revitalizată, puţine opere literare ne-au rămas de la el”, in visigothic Spain (409-711), Blackwell, Oxford, 2004, p. 161.
37 Sfânta Florentina (prăznuită în Martirologiul Roman pe data de 20 iunie) A fost stareţa mănăstirii benedictine din Ecija, Spania. S-a născut la Cartagena (în 545550). A intrat încă de la o vârstă fragedă în mănăstirea din Betica, eparhie unde a fost episcop Sfântul Fulgenţiu (ţ 630, prăznuit pe 14 ianuarie), fratele său. A fost îndemnată să îmbrăţişeze calea monahismului de fratele său mai mare, Leandru. Deosebit de preocupată de aspectele dogmatice ale teologiei, l-a rugat pe celălalt frate al său Sfântul Isidor să scrie lucrarea De fidecatholica contra iudaeos, pe care acesta i-a şi dedicat-o. Se pare că a ctitorit şi a stăreţit peste mai mult de patruzeci de mănăstiri. Locul şi data morţii sale sunt nesigure (cca 612). Moaştele sale au fost îngropate în Catedrala din Sevilla, alături de cele ale sfinţilor săi fraţi episcopi Leandru şi Isidor. Din cauza invaziei arabe, trupul Florentinei şi al fratelui Fulgenţiu au fost mutate la Berzocana (Caceres). MoaşteleSfinţilor Leandru şi Isidor s-au pierdut în timpul tulburărilor create de războiul hispano-arab. Cf. Johann Peter Kirsch, „St. Florentina”, The CatholicEncyclopedia, Vol. 6. New York: Robert Appleton Company, 1909, 25 Mar. 2016 http://www.Newadvent.org/cathen06114b.htm; cf. Johann Peter Kirsch, „St. Fulgentius”, The CatholicEncyclopedia, Vol. 6. New York: Robert Appleton Company, 1909. 25 Mar. 2016 http://www.Newadvent.org/cathen06315a.htm. Pentru o viaţă detaliată şiromanţată a Sfintei Florentina, vezi Rodrigo de Yepes, Historia de la GloriosaVirgenSancta Florentina, Hermana De Leandro y S. Isidro arcobispos de Sevilla y de S. Fulgencio obispo de Ecija en que se replicanmuchasantiguedades de Espana y otrascosas de varia doctrina Y una Genealogia cumplida de losreyes de Espana trayda des de antes de Sancta Florentina hasta agora Collegido con diligencia por el padreFray Rodrigo de Yepes, retip. În India, Facsimile Publisher, Delhi, 2016. Ediţia consultată de noi cuprinde textul facsimil al manuscrisului din 1584.
21
580)38 şi o omilie despre importanţa convertirii la Ortodoxie a vizigoţilor. Lista lucrărilor sale, conform menţiunii Sfântului Isidor39, este următoarea: două cărţi contra învăţăturilor arienilor şi o cărticică despre feciorie dedicată surorii sale Florentina; la acestea se adaugă un bogat corpus omiletic şi epistolar (în cuvintele lui Isidor: „scripsit et epistolasmultas”), care nu a mai ajuns până la noi. Leandru s-a remarcat şi prin creaţii liturgice: a revizuit şi a adus completări cultului liturgic mozarabic la Sinodul I Toledo, în 589 40, şi a redactat compendiul de rugăciuni psalmice Liber OrationumPsalmographus, corpus editat de J. Pinell în 1972 41.
38 Nu există un acord unanim între patrologii spanioli în această privinţă. De exemplu, Campos Ruiz consideră că De institutionevirginum… a fost scris înainte de 580, anul în care Leandru a trebuit să ia calea exilului, cf. „Introduccion”, în San Leandro, San Isidoro, San Fructuoso, Reglasmonasticas de la Espanavisigoda. Los treslibros de la Las „Sentencias”, introduccion, version y no tas de Julio Campos Ruiz şiIsmael Roca Melia, col. Santos PadresEspanoles II, Biblioteca de AutoresCristianos, Madrid, 1971, p. 12. Ca şi Campos Ruiz, J. Velasquez opinează pentru aproximativ aceeaşi perioadă, anii 578-580, cf. „Introduccion”, în Leandro de Sevilla, De la instruccion de las virgenes y despreciodelmundo, FundacionUniversitariaEspanol, Alcala 93, Madrid, 1979, p. 22. În schimb, UrsicinoDominiquezdel Val nu-şi asumă vreun risc şisusţine că: „entrelosahos 577-601 ha de situarse con certeza la fecha de redaccion de este libro” (p. 124). El pare a considera că tratatul a fost scris în mai multe etape. Pentru întreaga sa argumentaţie, vezi pp. 123-126, în Leandro de Sevilla y la lucha contra el Arianismo, EditoraNacional. Madrid, 1981.
39 Vezi Anexa II.1, p. 143.
40 Cf. Henry Jenner, „Mozarabic Rite”, The CatholicEncyclopedia, Vol. 10. New York: Robert Appleton Company, 1911. 25 Mar. 2016 http://www.Newadvent.org/cathen10611a.htm.
41 JordiPinell, Liber OrationumPsalmographus. Colectas de Salmosdelantiguoritohispânico. Recomposicion y edicion critica, col. MonumentaHispaniae Sacra IX, Barcelona-Madrid, 1972.
22
În ceea ce priveşte principala lucrare a Sfântului Leandru, Despre rânduiala fecioarelor şi dispreţuirea celor lumeşti (De InstitutioneVirginum et Contemplu Mundifdeşi pare a fi o lungă epistolă scrisă către sora sa Florentina, este de fapt un tratat dedicat monahiilor42, „scris în tradiţia lucrărilor despre acest subiect din secolul al IV-lea”43. Forma sa pare a fi fost inspirată de un libellus, De laude virginitatis, scris de un alt autor hispanic, Osiu de Cordoba (256-357), pentru sora sa44.
Titlul ar putea părea înşelător şi restrictiv, deoarece această scriere: i). nu se adresează (doar) celor din lume care sunt feciorelnici pentru Hristos, şi ii), nu se adresează doar femeilor. În Despre rânduiala fecioarelor şi dispreţuirea celor lumeşti, termenul virgo (fecioară) este folosit pentru a desemna pe acele femei care-şi dedicaseră averea şiviaţa slujirii lui Hristos, indiferent de vârstă şi statutul social. Vedem aceasta în Rânduiala a XXII-a, „Cum ar trebui să fie socotite slujitoarele care intră în ceata fecioarelor”, unde Sfântul Leandru spune: „Pe cele care împrejurarea le face sau le va face să fie slujitoarele
42 Această opinie nu este împărtăşită de toţi cei care s-au aplecat asupra vieţii şi scrierilor lui Leandru, i.e. De Vogue consideră că „acest tratat nu este propriu-zis un tratat, dar se apropie îndeajuns de regulile monahale”; Cocherii: „acest text […] nu este o rânduială monahală în sensul propriu al cuvântului, ci mai degrabă un tratat elaborat de un episcop pentru zidirea duhovnicească a surorii sale”, apud Neil Allies, The Monastic RulesofVisigothic Iberia: A StudyofTheir Text andLanguage, teză de doctorat în cadrul Departamentului de Teologie şi Religie, Universitatea din Birmingham, iulie 2009, p. 14.
43 Cf. ElizabethGayleDickenson, Marriage, Gender andthePolitics of „Unity” in visigothic Spain, teză de doctorat în filosofie, Universitatea din Austin texas, decembrie 2011, p. 102. Leandru este comparat cu Ambrozie al Milanului, Vasile cel Mare şi Ciprian al Cartaginei (acesta din urmă a activat în secolul al III-lea).
44 S-a opinat şi în favoarea unei influenţe a lui Sever, episcop de Malaga între 578 şi 601, prin lucrarea sa Annulus, dar nu există suficiente dovezi în acest sens. Cf. JamieVelasquez, „Introduccion”, în Leandro de Sevilla, De la instruccion de las virgenes y despreciodelmundo, FundacionUniversitariaEspanol, Alcala 93, Madrid, 1979, p. 31.
23
tale şi prin depunerea voturilor devin surori, să nu le răneşti din cauza legăturii lor de supunere, ci cinsteşte-le pentru egalitatea chemării lor”45. Prin urmare, este suficient să înlocuim cuvântul „fecioară” cu cel de „monahie” şi avem tabloul perfect al unei reguli canonice despre cum trebuie să funcţioneze o chinovie de maici.
Cartea cuprinde două părţi: Prolog şi o Rânduială46 sau typikon despre viaţa monahală. Deşi nici în Patrologia Latina, nici în vreun alt manuscris care păstrează textul latin al lui De InstitutioneVirginum et Contemplumundi, Prologul nu este împărţit în subcapitole, ci este oferit ca un tot unitar, mai degrabă ca o scrisoare, ni s-a părut că lungimea sa i-ar putea îngreuna lecturarea. L-am împărţit în următoarele subcapitole, care reflectă de altfel ideile principale leandrine:
Lumea acestui veac este supusă stricăciunii; inima robită celor lumeşti nu poate cunoaştedulceaţa Duhului; fecioara îl are ca Mire pe Hristos; preţul cu care ne-a răscumpărat Hristos nu are seamăn; fecioria naştesfinţenia şi harul nestricăciunii; prin feciorie se restaurează starea feciorelnică a protopărinţilor neamului omenesc; Hristos doreşte fecioria; Maica Domnului maica fecioriei întru Hristos; rugăciunea fecioarei îl înduplecă grabnic pe Hristos; fecioara este datoare să mijlocească pentru ceilalţi în rugăciune; fecioara caută să-I placă lui Dumnezeu, femeia căsătorită vrea să placă veacului; fecioria este atât rădăcina, cât şi rodul căsătoriei; „ce părtăşie
45 Vezi p. 103.
46 „Contrar mărturiei isidoriene care ne asigură că este vorba despre o singură operă de dimensiuni reduse (unuslibellus), un scriitor din vechime a vrut să vadă în ea două scrieri distincte: una care trata despre practica fecioriei, şi cealaltă despre fuga de lume; ambele vor fi unite de către Francisco de Sandoval, în 1604, şi de J. TamayoSalazar, şi astfel vor fi fost incluse, în cele din urmă, în Maxima BibliothecaVeterumPatrumLugdnnensis, publicată în 1677″, cf. Oronzo Giordano, „Introduzione”, în Leandro di Siviglia, Lettera alia Sorella Fiorentina, CittaNuovaEditrice, 1987, Roma, p. 17.
24
poate avea cu Hristos femeia care caută să placă lumii?”; fecioara nu-şi supune trupul robiei bărbatului; fecioara va fi numărată în ceata îngerilor; copiii fecioarei sunt virtuţile; dispreţuind cele ale lumii, fecioarele dobândesc împărăţia lui Hristos; prin schimbarea înfăţişării chipului, femeia preacurveşte; femeia plăcută lui Dumnezeu este cea care preţuieşte mai mult virtutea, decât farmecul exterior.
Tipicul către fecioare (a se citi „monahii”) cuprinde 31 de rânduieli, titlurile lor fiind următoarele: I. Femeile din lume trebuie evitate; II. Fecioara trebuie să se ferească de bărbaţi; III. Fecioara trebuie să-i evite pe tineri; IV. Fecioara trebuie să slujească altei fecioare; V. Despre răsplătirea celor ce ne iubesc; VI. Fecioarei îi stă bine când este ruşinoasă; VII Fecioara trebuie să o rabde pe cea care o vorbeşte de rău; VIII. Fecioara nu trebuie să vorbească de rău pe nimeni; IX. Fecioara să nu fie mândră; X. Despre veşmântul fecioarei; XI. Fecioara să fie smerită; XII. Despre răbdarea fecioarei; XIII. Despre înfrânarea fecioarei; XIV. Fecioara să nu critice vreo altă soră; XV. Fecioara trebuie să se roage şi să citească neîncetat; XVI. Vechiul Testament nu trebuie citit cu un cuget trupesc; XVII. Fecioara nu trebuie să vorbească [cu un bărbat] când este singură; XVIII. Despre chipul postirii; XIX. Despre întrebuinţarea vinului; XX. În ce măsură trebuie fecioara să se spele; XXI Râsul este un păcat pentru fecioară; XXII. Cum ar trebui să fie socotite slujitoarele care intră în ceata fecioarelor; XXIII. Fecioara trebuie să rămână neclintită şi în sărăcie, şi în abundenţă; XXIV. Despre îngăduirea şi interzicerea mâncării de carne; XXV. Fecioara trebuie să rămână în mănăstirea unde a pus bun-început; XXVI. Cum poţi să fugi de o viaţă personală; XXVII. Despre discernământul pe care trebuie să-l arate fecioara în vârstă faţă de celelalte surori; XXVIII. Fecioara nu trebuie să aibă nimic de-al său în mănăstire; XXIX. Fecioara nu trebuie să facă altora jurăminte; XXX. Fecioara care trăieşte în însingurare nu ar trebui să vorbească cu altă fecioară; XXXI. Fecioara să nu dorească a se întoarce în lume.
25
în ciuda acestor rânduieli ce pot avea un aspect juridic, asemănător cu cel al tipicoanelor răsăritene clasice, Despre rânduiala fecioarelor… nu se înfăţişează ca un cod juridic, nici nu are un aspect teoretic, precum un tratat speculativ ascetico-mistic47. Autorul nostru nu o pierde niciodată din vedere pe Florentina, destinatarul scrierii sale48, întreaga textură fiind impregnată de un ton afectuos, personal. Caracteristica principală care o diferenţiază de scrieri analoage rămâne acest accent personal al expeditorului, abandonul confidenţial specific scrierii adresate unei persoane cunoscute. Atenţia lui Leandru este îndreptată asupra Florentinei, sora lui. Mănăstirea şi comunitatea în care vieţuieşte apar în plan secund, ca spaţiiinstituţionale49. Şitotuşi, Leandru explică de nenumărate ori că retragerea ei între zidurile mănăstirii nu înseamnă însingurare: viaţa monahală nu este excludere socială, ci o singurătate lăuntrică prin care fecioara îşi aţinteşte privirea minţii şi gândul inimii asupra Mirelui Iisus Hristos50, această imagine Hristos mirele fecioareimonahiei fiind deosebit de prezentă şi bine conturată în carte.
Aşa cum era de aşteptat la un autor patristic erudit, în Despre rânduiala fecioarelor… pot fi identificate temele şi ideile a numeroşiPărinţi ai Bisericii. Primul patrolog care a oferit o expunere sistematică a autorilor patristici citaţi indirect de Sfântul
47 Jose Madoz, S. L., „Variosenigmas de la «Regla de San Leandro descifrados por el estudio de sus fuentes”, în Miscellanea Giovanni Mercati, vol. I: Bibblialetteratura Cristiana Antica, CittadelVaticano, Biblioteca Apostolica Vaticana, Roma, 1956, p. 268.
48 i.e. Prolog, Rânduiala I, II, VI, X, XIII, XXVII, XXXI.
49 Oronzo Giordano, „Introduzione”, în Leandro di Siviglia, Lettera alia Sorella Fiorentina, CittaNuovaEditrice, 1987, Roma, p. 20.
50 De sorginte scripturistică, această imagine oferă o încărcătură mistică „scrisorii” lui Leandru. Vezi tema Iisus Hristos mirele fecioareimonahiei sau al sufletului dedicat ascezei şi rugăciunii, în Prolog, Rânduiala IX, XVII, XXIII, Omilie despre biruinţa Bisericii, la convertirea neamului goţilor (anexa 1).
26
Leandru, a fost Jose Madoz51. Îi întâlnim, aşadar, pe Sfântul Ciprian al Cartaginei (200210-258), Sfântul Ambrozie al Milanului (340-397), Fericitul Ieronim (cca 347-420), Fericitul Augustin (354-430) şi Sfântul Ioan Casian (360-435), Sfântul Benedict de Nursia (480-547). Însă la Leandru nu întâlnim stilul juridic benedictin, nici covârşitoareadesfăşurare de idei care caracterizează opera lui Ioan Casian. Stilul autorului nostru se apropie cel mai mult de cel al Fericitului Ieronim52, afectuos, sfătuitor, preamărind virtutea fecioriei53. În multe cazuri, nu este vorba decât de o influenţă de formă, cel mult stilistică, menită a respecta convenţionalul consacrat al unui anumit tip de creaţie literară eclesiastică54. Sfântul Leandru nu este un
51 Jose Madoz, S. L, „Variosenigmas de la «Regla de San Leandro descifrados por el estudio de sus fuentes”, în Miscellanea Giovanni Mercati, vol. I: Bibblialetteratura Cristiana Antica, CittadelVaticano, Biblioteca Apostolica Vaticana, Roma, 1956, pp. 265-295. Între paginile 275 şi 279, J. Madoz pune în paralel fragmente din operele SfinţilorPărinţi cu fragmente din Despre rânduiala fecioarelor şi dispreţuirea celor lumeşti, arătând, pe de-o parte, asemănarea stilistică, pe de altă parte, asemănarea doctrinală.
52 Sfântul Leandru a fost influenţat în special de epistolarul ieronimian: XXII ad Eustochium, XXXVIII şi XLIII ad Marcellam, VIVIII ad Pammachium, L ad Domnionem, LII ad Nepotianum, LIV ad Furiam, CVII ad Laetam, CXXV ad Rusticum, CXXX ad Demetriadem şiAdversusJovinianum. Cf. Jose Madoz, S. L, „Variosenigmas de la «Regla de San Leandro descifrados por el estudio de sus fuentes”, în Miscellanea Giovanni Mercati, vol. I: Bibblialetteratura Cristiana Antica, CittadelVaticano, Biblioteca Apostolica Vaticana, Roma, 1956, pp. 275-278, 282-287; JamieVelasquez, „Introduccion. Vida y obras”, în Leandro de Sevilla, De la instruccion de las virgenes y despreciodelmundo, FundacionUniversitariaEspanol, Alcala 93, Madrid, 1979, p. 34.
53 Jose Madoz, S. L, „Variosenigmas de la «Regla de San Leandro descifrados por el estudio de sus fuentes”, în Miscellanea Giovanni Mercati, vol. I: Bibblialetteratura Cristiana Antica, CittadelVaticano, Biblioteca Apostolica Vaticana, Roma, 1956, p. 268.
54 Vezi, de exemplu, observaţiile lui JamieVelasquez referitoare la influenţa Sfântului Ciprian şi a sa De habituVirginum asupra lui Leandru: „La dependenciano pasa de los aspectuos ideologicosgenerales, salvoalguna leve coincidentia de caracter formal”, în JamieVelasquez, „Introduccion. Vida y obras”, în Leandro de Sevilla, De la instruccion de las virgenes y despreciodelmundo, FundacionUniversitariaEspanol, Alcala 93, Madrid, 1979, p. 33.
27
compilator, ci un gânditor original55, care asemenea oricărui autor patristic ortodox îşi zideşte edificiul doctrinar-ideatic pe temelia Părinţilor anteriori.
Pentru aceştiPărinţi ai Bisericii, în special pentru Sfinţii Ciprian al Cartaginei şi Ambrozie al Milanului, fecioria feminină este un simbol al autorităţii morale creştine, idee pe care o regăsim şi în Despre rânduiala fecioarelor şi dispreţuirea celor lumeşti. O opinie deosebit de interesantă este cea a patrologului american ElizabethGayleDickenson, care consideră că adevăratul subiect al tratatului este Biserica mireasa fecioară, adică Biserica niceeană sobornicească şicredincioşii săi, aflaţi sub prigoana regelui Leuvigild56. Aşadar, în Despre rânduiala fecioarelor…, sora lui Leandru, Florentina, nu este o simplă persoană, ci personificarea Bisericii57. Comparaţia antitetică dintre feciorie şi adulter este o metaforă menită a desemna relaţia dintre Biserica vremii sale şi puterea lumească: bisericile locale şicreştinii care au trecut la arianismul promovat de puterea asupritoare vizigotă au săvârşit adulter împotriva Mirelui Hristos. Prin deosebirile evidenţiate de Leandru dintre fecioare şi femeile căsătorite, ne este zugrăvită superioritatea morală a credinţei niceene58. Spre deosebire de femeia eretică şi de femeia păgână căsătorită, fecioara nu cunoaşte amăgirile adulterine şi îşi apără inocenţa, fără a simţi necesitatea
55 Claude W. Barlow, „Introduction to the Writings of Leander of Seville”, în IberianFathers. Martin of Braga, PaschasiusofDumium, Leander of Seville, The Catholic University of America, Washington, 1969, p. 180: „împrumuturile sale nu sunt nici servile, nici verbale, nici în stilul textului original. El [Leandru] a studiat gândirea predecesorilor săi, dar a scris în propriul stil”.
56 ElizabethGayleDickenson, Marriage, Gender andthePolitics of „ Unity” in visigothic Spain, teză de doctorat în filozofie, Universitatea din Austin texas, 2011, decembrie 2011, pp. 113-114.
57 E.G. Dickenson, Marriage, Gender and the Politics of „identity” in visigothic Spain, p. 114.
58 E.G. Dickenson, Marriage, Gender and the Politics of„Unity” in visigothic Spain, p. 122.
28
împreunării trupeşti (cf. virgonesciasexumhabet et sexusnecessitate ignorat)59.
Stilul Sfântului Leandru este concis, limpede, scriitura lui este fluidă şi elegantă. Unii au considerat că arta sa literară este „net superioară” celei a lui Isidor, marele Părinte al Bisericii latine60, trădând chiar o influenţă ciceroniană61. Episcop intelectual cultivat şi erudit, „de o remarcabilă corectitudine
59 E.G. Dickenson, Marriage, Gender and the Politics of„Unity” in visigothic Spain, p. 121.
60 Jacques Fontaine, Isidore de Seville et la cidtureclassique dans lEspagnewisigothique (2 voi., Paris, 1959), vol. 1, p. 6, apud John R. C. Martyn, „Introduction: LeandersLiteraryStyle”, în Saint Leander, Archbishop of Seville. A book on theTeaching of theNunsand a Homily în Praise of the Church, LexingtonBooks, Lanham, 2009, p. 14.
61 Despre rânduiala fecioarelor şi dispreţuirea celor lumeşti este construită ca o suasoria fermă, folosind diverse tehnici literare ale oratorilor greco-romani, printre care şi unul dintre artificiile stilistice favorite ale lui Cicero, clausulae, mai ales acolo unde paragraful se încheie cu o apoftegmă, o vorbă de duh sau un joc subtil de cuvinte, i.e.: III. 1 vanaforeconspexi… III. 3 tot stimulisverberatur, III. 16 locuslaetitiae… III. 17 virginitatemperdidit, cf. John R. C. Martyn, „Leanders Background” în Saint Leander, Archbishop of Seville. A book on theTeaching of theNunsand a Homily în Praise of the Church, LexingtonBooks, Lanham, 2009, p. 23. John R. C. Martyn, profesor de limbi clasice la Universitatea din Melbourne, în lucrarea citată mai sus (pp. 14-27), realizează o minuţioasă analiză a tehnicilor literare întrebuinţate de Leandru, a figurilor de stil, a vocabularului marcat de prezenţa unor termeni ce vor deveni consacraţi în latina medievală, dar şi a citatelor scripturistice. În acest sens, vezi şi cealaltă lucrare a Profesorului Martyn dedicată operei lui Leandru: Gregory andLeander: An Analysis of the Special Firendshipbetween Pope Gregory the Great andLeander, Archbishop of Seville, Cambridge ScholarsPublishing, 2013, în sp. pp. 81-87. Am putut consulta, de asemenea, şi monumentalul volum Leandri Hispalensis episcopi, De institutionevirginum et contemplumundi. Lexico latino-espagnol, Olms-Weidmann, Hildesheim-Zurich-New York, 1998, editat de o comisie coordonată de MarceloMartinez Pastor (Ana M. Aldama Roy, M. Dolores Castro Jimenez, Manuel Martinez Quintana, Ma Jose Munoz Jimenez), dedicat vocabularului latin din De institutione virginum…, unde în cele 360 de pagini ale remarcabilului compendiu fiecare cuvânt, particulă, prepoziţie din tratatul lui Leandru este prezentat şi analizat în detaliu, fiind oferite şi ocurenţele în scrierea leandrină a fiecărui exemplu discutat.
29
gramaticală”62, Sfântul Leandru este un autor unic. În cuvintele lui Jose Madoz: „Stilul său este viguros şi original ca formă… fără umflăturile şi manierismele altor scriitori ai vremii; nobil şi educat să ţină cont de sentimentele oamenilor, puternic şiîndrăzneţ în a da expresie sentimentelor de afecţiune, fără a depăşi limitele moderaţiei, vărsându-şi sufletul prin pana sa cu căldură şi empatie”63.
Prima ediţie a textului îi aparţine lui Prudencio de Sandoval, fiind publicată în 1604. De atunci au mai urmat aproximativ alte 4 ediţii64 până la cea publicată de Jean Paul Migne (Patrologia Latina 72, 873-894), care preia textul editat de Holsten
62 „Exponent fidel al latinei epocii sale… Latina leandrină respectă canoanele ortodoxiei gramaticale clasice”, JamieVelasquez, „Introduccion. Vida y obras”, în Leandro de Sevilla, De la instruccion de las virgenes y despreciodelmundo, FundacionUniversitariaEspanol, Alcala 93, Madrid, 1979, p. 42. Pentru analiza lui Velasquez a textului leandrin, vezi op. cit., pp. 42-48.
63 Jose Madoz, S. L, „Variosenigmas de la «Regla de San Leandro descifrados por el estudio de sus fuentes”, în Miscellanea Giovanni Mercati, vol. I: Bibblialetteratura Cristiana Antica, CittadelVaticano, Biblioteca Apostolica Vaticana, Roma, 1956, p. 269.
64 Cristobal Bower a realizat o altă ediţie în 1616, fiind tipărită de Gregorio Albino. J. Tamayo de Salazar, în a sa Anamnesis o MartyrologiumHispanicum (t.3 [Lugduni 1655] pp. 556-570), oferă textul latin urmând recenzia tradiţională. În partea a treia din Codex Regularăm, editat în 1661 la Roma de Lucas Holsten pentru Vidai Mascardo, întâlnim textul Sfântului Leandru. În 1663, Luis Billaine a publicat la Paris o ediţieîmbunătăţită a lui Codex Regularum. Între paginile 91-109 se află textul leandrin. Maxima BibliothecaVeterumPatrumLugdunense (t.12 [1677] pp. 999-1006) include şi tratatul De inst. virg. Codex Regularum al lui Holsten conţine în tomul 1 (pp. 407-418) textul Sfântului Leandru. Această ediţie a fost fotocopiată şi editată astfel de Gratz în 1957. Cf. Julio Campos Ruiz, Sch. P., „Introduccion”, în San Leandro, San Isidoro, San Fructuoso, Reglasmonasticas de la Espahavisigoda. Los treslibros de la Las „Sentencias”, introduccion, version y notas de Julio Campos Ruiz şiIsmael Roca Melia, col. Santos PadresEspanoles II, Biblioteca de AutoresCristianos, Madrid, 1971, pp. 18-19.
30
în 1759. În 1948, P. Ângel Custodie Vega, O. S. A., a publicat o nouă ediţie a textului leandrin, în colecţiaScriptoresEcclesiasticiHispano-Latini Veteris et MediAevi, cu titlul S. Leandri Hispalensis de «Institutionevirginum et contemplumundi… Identificat într-un codice din Mănăstirea El Escorial (TypisAugustinianisMonasteriiEscurialensis, MCMVIVIII), textul editat de Vega conţine alte 10 capitole inedite.
Pentru traducerea noastră am folosit textul din Patrologia latină 72, 873-894, împreună cu cel oferit de ediţia lui JamieVelasquez din 1979, care cuprinde şi cele zece capitole suplimentare pe care Vega le-a descoperit în manuscrisul de la Escorial.
Nădăjduim ca cititorul să descopere în scrierile Sfântului Leandru, puse acum pentru prima dată la dispoziţie în limba română, un părinte duhovnicesc şi un învăţător al dreptei credinţeşi al ascezei pentru dobândirea iubirii lui Hristos.
DragoşDâscă
Sfântul Leandru, Arhiepiscopul Sevillei
Despre rânduiala fecioarelor şi dispreţuirea lumii
Prolog
Leandru, episcop din mila lui Dumnezeu, către a mea fiică în Hristos şi soră Florentina.
I
Lumea acestui veac este supusă stricăciunii
în timp ce cugetam, preaiubită soră Florentina, la ce grămezi de bogăţii să te fac moştenitoare, şi prin ce fel de avere să te îmbogăţesc, multe chipuri ale lucrurilor deşarte mi-au venit în minte. Alungându-le însă precum alungi niştemuşte supărătoare cu mâna, am spus în tăcere: aurul şi argintul sunt ale pământului şi în pământ se vor întoarce; proprietăţile, averile şi veniturile sunt trecătoare, vrednice de dispreţ, „fiindcă chipul acestei lumi trece”.
O, soră, am socotit că din ceea ce am văzut sub soare nimic nu este vrednic de tine; sunt încredinţat că nimic [de pe pământ] nu este întru totul pe măsura slujirii tale: am văzut că toate vor fi schimbătoare, pieritoare şideşarte.1
Astfel am ajuns să înţeleg că adevărat este cuvântul lui Solomon, care a spus: „Am început lucrări mari: am zidit case, am sădit vii, am făcut grădini şi parcuri şi am sădit în ele tot felul de pomi roditori; mi-am făcut iazuri, ca să pot uda din ele o dumbravă unde creşteau copacii; am cumpărat robi şi roabe şi am avut feciori născuţi în casă, asemenea şi turme de vite, şi oi fără de număr, mai mult decât toţi cei care au fost înaintea mea în Ierusalim.
1 I Corinteni 7, 31.
34
Am strâns aur şi argint şi număr mare de regi şi de satrapi; am adus cântăreţi şi cântăreţe şi desfătarea fiilor anului mi-am agonisit: o prinţesă şi alte prinţese. Am fost mare şi am întrecut pe toţi cei ce au trăit înaintea mea în Ierusalim”2.
Aşadar, a ajuns la concluzia că tot fastul lumesc are un astfel de sfârşit, şi a spus: „Apoi m-am uitat cu luare aminte la toate lucrurile pe care le-au făcut mâinile mele şi la truda cu care m-am trudit ca să le săvârşesc şi iată, totul este deşertăciune şi vânare de vânt şi fără nici un folos sub soare”3. Şiiarăşi a spus: „Şi am urât toată munca pe care am muncit-o sub soare, fiindcă voi lăsa-o omului care va veni după mine. Şi cine ştie dacă el va fi înţelept sau nebun! Şi el va face ce va găsi cu cale din tot lucrul pe care l-am stăpânit, cu care m-am trudit şi m-am chibzuit sub soare şi aceasta nu este oare deşertăciune? Şi am început să mă las deznădejdii pentru toată munca cea de sub soare”4.
Având cunoştinţă de o astfel de prezicere, nu m-aş socoti un părinte adevărat, o, soră, dacă te-aşîmbogăţi cu acele lucruri care nu au nici o trăinicie, care atunci când sunt supuse nenorocirilor lumeşti te-ar părăsi şi te-ar lăsa lipsită de totul.
De asemenea, te-aşcopleşi cu întristări şi te-aş supune fricii şi groazei, dacă aş considera că ar trebui să aduc frăţiei tale ceea ce un hoţ poate răpi, [ceea ce] caria poate străpunge, rugina poate devora, focul poate mistui, pământul poate îngropa, apa poate şterge, soarele poate arde, ploaia poate deforma, gheaţa poate micşora.
2 Ecclesiastul 2, 4-9.
3 Ecclesiastul 2,11.
4 Ecclesiastul 2,18-20.
35
II
Inima robită celor lumeşti nu poate cunoaştedulceaţa Duhului
Desigur, când mintea este afundată în astfel de lucruri omeneşti ea este întoarsă de la Dumnezeu, şi dă înapoi de la acea formă nemişcată şi statornică a adevărului.
Inima nu poate să primească în sine dulceaţa cuvântului dumnezeiesc sau binecuvântarea Duhului Sfânt, când este agitată de atâtea necazuri ale lumii, izbită de atâtea împungeri ale grijilor lumeşti. Dacă, aşadar, ar fi să te leg cu aceste legături şi să te încarc cu astfel de greutăţi, şi să te apăs cu povara gândurilor pământeşti, ar trebui să mă consideri vrăjmaş, şi nu părinte; m-ai socoti ca pe un nimicitor, nu ca pe un frate.
O, prea iubita mea soră, de vreme ce din tot ceea este cuprins sub bolta cerului, susţinut de temeliile lumii, care se mişcă pe faţa pământului, nu am aflat nimic vrednic ca să te poată îmbogăţi, trebuie să căutăm mai presus de ceruri, de unde ai primit darul fecioriei, pentru că tot acolo vei afla răsplata şimoştenirea fecioriei.
Fiindcă meritul este recunoscut şi răsplătit ţinându-se cont de neprihănirea [fecioarei]. Aşa cum fecioria va putea fi socotită ca ceva ieftin, dacă o împodobesc lucrurile trecătoare ale lumii, cu atât este distinsă şi vestită acea feciorie care calcă şi respinge plăcerile lumeşti, fiindcă în timp ce păstrează pe pământ curăţenia îngerilor,
36
Domnul îngerilor îi este partea sortită. Care este, aşadar, moştenirea fecioriei? Oare nu este ce spune Psalmistul: „Domnul este partea mea”5? Şiiarăşi: „Partea mea eşti, Doamne”6?
Vezi, soră, cât de mult ai înaintat, vezi cât de înalt este piscul la care ai ajuns, pentru că tu ai descoperit harul mai multor binefaceri în Unul şi acelaşi Hristos.
5 Psalmi 15, 5.
6 Psalmi 118, 57.
37
III
Fecioara îl are ca Mire pe Hristos
Hristos îţi este soţ, prieten, partea moştenirii, [El îţi este] Domn şi Dumnezeu. Ai în El un soţ, pe Care să-L iubeşti: „împodobit eşti cu frumuseţea mai mult decât fiii oamenilor”7.
El este fratele adevărat pe Care să te sprijini, pentru că prin înfiere tu eşti fiica lui Dumnezeu, al Cărui Fiu El este după fire. El este prietenul de care nu trebuie să te îndoieşti, căci El însuşi spune: „Tu eşti singura mea iubită”8.
Ai în El moştenirea pe care să o cauţi, fiindcă El este chiar partea moştenirii tale.
Ai în El răsplata pe care ai putea-o dobândi, pentru că sângele Lui este răscumpărarea ta.
Ai în El pe Dumnezeu Care să te cârmuiască, pe Domnul pe Care să-L cinsteşti şi de Care să te temi.
Fecioria cere9 pentru sine de la Hristos un privilegiu deosebit: fecioara îl poate avea ca Mire pe El, Cel înaintea Căruia tremură îngerii, Căruia îi slujesc puterile, de Care virtuţile ascultă10, în faţa Căruia cele cereşti şi cele
7 Psalmi 44, 3.
8 Cântarea Cântărilor 6, 3.
9 Vindicat, are un înţeles juridic, „pretinde, cere formal, pe baza unui act normativ”.
10 Virtutesobtemperant.
38
pământeşti îşi pleacă genunchiul. Către camera de nuntă a Acestuia să se grăbească [fecioara] împodobită cu toate virtuţile, şi să-I păstreze patul de nuntă din inima sa, un pat de nuntă neprihănit.
39
IV
Preţul cu care ne-a răscumpărat Hristos nu are seamăn
Şi ce altceva mai mare ar putea o fecioară să-I aducă Lui, când Hristos I S-a dat ca mire, şi şi-a pus în balanţă sângele Său ca zestre şi dar11? Aşadar, cei care îşi iau soţiiobişnuiesc să aducă zestre, să ofere daruri şi să-şi dea averile lor în schimbul pierderii fecioriei; încât par că mai degrabă îşi cumpără soţii şi nu că se căsătoresc cu ele.
Soţul tău, fecioară, Şi-a dat pentru tine sângele Său ca zestre, cu acesta te răscumpără, cu acesta te-a făcut ruda Sa, pentru ca să nu-ţi pierzi fecioria şi să ai răsplată.
Cu cât mai mare este răsplata pentru darul [zestrei] Sale, cu atât mai nemăsurată este iubirea Lui.
Fiindcă El mult iubeşte pe cea cu care S-a căsătorit cu preţul propriului Său sânge. Şi pentru aceasta a ales
11 Ca şi la alţi Părinţi latini (Sfântul Ambrozie al Milanului sau Sfântul Papă Grigorie cel Mare, majoritatea influenţaţi de Tertulian), şi aici întâlnim un limbaj specific dreptului roman: „dotis ac muneristitulocompensavit”. Despre această particularitate a literaturii patristice latine, vezi Caroline Humfress, „Patristic Sources”, in the Cambridge Companion to Roman Law, ed. David Johnson, Cambridge University Press, 2015, în sp. pp. 97-100, iar pentru o discuţie mai generală: David S. Dockery, BiblicalInterpretationThenAndNow: ContemporaryHermeneutics in the Light Of The Early Church, GrandRapids: Baker, 1992.
40
să-Şi dea trupul loviturii vătămătoare a săbiei, pentru ca să-Şi cumpere pentru Sine curăţia ta şi să păzească fecioria ta. El i-a iubit pe toţi oamenii la fel.
Căci aşa cum moartea Sa este viaţa noastră, iar smerenia Sa este leacul pentru mândria noastră, tot astfel deplinătatea noastră a fost cumpărată prin rănile Sale, de vreme ce era dornic ca mai degrabă să Se lase El a fi lovit, decât să îngăduie ca noi să fim loviţi de „ciocanul lumii întregi”12.
[Luaţi seama la] „preţul cu care aţi fost cumpăraţi!”, a spus apostolul. Aşadar, „nu vă faceţi robi oamenilor”13.
De ce ai dori tu, o, fecioară, să-ţi dai trupul unui bărbat când Hristos l-a răscumpărat deja?
Unul te-a răscumpărat, iar tu vrei să te măriţi cu altul? Tu lupţi cu preţullibertăţii altui om şi te osândeşti la o robie de bunăvoie?
Dacă lumea întreagă este socotită zestre14, ce este mai preţios decât sângele lui Hristos care a răscumpărat lumea?
Cântăreşte răsplata şi preţul, ca să poţi înţelege că Cel Care a răscumpărat valorează mult mai mult decât ceea ce a răscumpărat.
Şi astfel, cât de greşitînţelege această Jertfă fecioara care simte dispreţ pentru cumpărător, dar îndrăgeşte banii; care arată nepăsare faţă de sângele lui Hristos, dar îmbrăţişează lumea ce a fost răscumpărată.
12 Ieremia 50, 23.
13 I Corinteni 7, 23-24.
14 Mundusomnistitulodotisscribitur, expresie inspirată din limbajul dreptului roman, „lumea întreagă a fost înscrisă ca [cua primit titlul de] zestre”.
41
V
Fecioria naştesfinţenia şi harul nestricăciunii
Soră preaiubită, nu sunt vrednic să vorbesc despre răsplăţile fecioriei. Fiindcă fecioria este un dar ce nu poate fi descris în cuvinte, ascuns de ochii omeneşti, tăinuit de auzul urechilor, acoperit de la faţa puterii de înţelegere.
Tu eşti deja ceea ce toţi sfinţii nădăjduiesc să fie, ceea ce întreaga Biserică aşteaptă să devină după înviere. „Ce este stricăcios”, a spus apostolul, „se va îmbrăca cu nestricăciunea”15, dar cu adevărat doar după învierea trupului. Iată, tu deja cunoşti slava nestricăciunii şi ai acea parte a slavei încă din veacul de acum.
Cât de mare este, aşadar, binecuvântarea pusă deoparte pentru tine în veacul viitor! Ce cunună te aşteaptă pentru veşnicie, de vreme ce tu ai încă de aici harul nestricăciunii, pe care mulţi doresc să-l dobândească!
Prin urmare, bucură-te fiindcă eşti aşa cum ai fost plămădită de mâinile lui Dumnezeu.
El neîndoielnic o face neprihănită pe cea pe care a îmbogăţit-o cu feciorie şi a gătit-o pentru răsplăţile
15 Cf. I Corinteni 15, 42 şi 15, 53.
42
fecioriei. Bărbaţiinelegiuiţi însă strică ceea ce ţine de fire16, strică ceea ce este plămădit de Dumnezeu pentru a fi fără de prihană.
16 Naturalemcorrumpunt. Naturalem poate însemna atât femeia cea după rânduiala firii plămădită, fie firea omenească, fie chiar organele genitale.
43
VI
Prin feciorie se restaurează starea feciorelnică a protopărinţilor neamului omenesc
Acesta a fost primul păcat al neamului omenesc, aceasta este pricina originii blestemate, anume că primii noştripărinţi nu au vrut să fie aşa cum fuseseră creaţi; de aceea au meritat să fie osândiţi în ei înşişi şi în vlăstarele lor.
înnoiţi în voi, fecioarelor, acel vas al castităţii pe care primii oameni l-au pierdut în rai. Fiindcă voi aţi păstrat starea primilor oameni născuţi, voi care aţi stăruit în starea în care aceia au fost plămădiţi.
Dar ia aminte la pilda lor! O, vai, ce durere…
Preaiubită soră, jeleşte pilda primilor oameni, înfioară-te la şuieratulşarpelui cel vechi, altminteri pământul stricat va naşte pentru tine spini şi pălămidă17, iar pământul care ar trebui să nască crini şi trandafiri ca semn al fecioriei, va izvorî urzică şi paie, una pentru a sfârşi, iar celelalte pentru a arde.
17 Cf. Matei 7,16.
44
VII
Hristos doreşte fecioria
Voi sunteţi primele roade ale trupului Bisericii.
Voi, aşadar, din întreaga mulţime a trupului lui Hristos, sunteţi jertfe primite de Dumnezeu şi sfinţite8 pe altarele cereşti. Aceasta deoarece pentru hotărârea voastră şi pentru credinţa voastră, întreaga Biserică şi-a dobândit sieşi numele fecioriei, de vreme ce voi sunteţi cea mai bună parte şi cea mai de seamă parte a ei, căci v-aţi dăruit fecioria sufletelor şi trupurilor voastre lui Hristos. Şi folosind acea zicere potrivit căreia întregul este numit după o parte, sau partea poartă numele întregului, deşi Sfânta Biserică este fecioară în credinţă în ceea ce priveşte mădularele sale ca întreg, totuşi ea nu este în chip nepotrivit fecioară şi în acea parte a mădularelor pe care tu o reprezinţi, trupul.
Cugetă la aceasta precum un porumbel, preasfântă fecioară19, şi în mintea ta meditează la slava ce te aşteaptă în viitor, fiindcă nu ai cedat trupului şi sângelui, şi nu ţi-ai supus acel preasfânt trup stricăciunii.
Hai, îndrăzneşte să cugeţi, aşadar, la aceasta şiînţelege cu ce îmbrăţişări te doreşte Hristos20, de vreme ce
18 Consecratae.
19 Sanctissimavirgo.
20 Hristos este Mirele sufletului nostru. Metaforă vie şiemoţionantă: Quibus te amplexibuscupiatChristus.
45
ai călcat în picioare ademenirile lumii. Cu ce dor te aşteaptă acel cor al fecioarelor! Ele te privesc cum urci în grabă chiar acele trepte ale cerurilor prin care chiar ceata lor feciorească a ajuns la Hristos.
46
VIII
Maica Domnului maica fecioriei întru Hristos
Maria, Maica Domnului, se bucură şi ea acel model suprem de feciorie21 maica nestricăciunii, care prin pilda sa te-a născut şi a rămas curată.
Ea te-a născut ca mărturie a ei şi nu a cunoscut vreo durere.
Ea a născut un Mire, dar este fecioară.
Fericit pântecele care a ştiut cum să nască fără să fie stricat!
Binecuvântată acea rodnicie care a umplut lumea prin naştere, a moştenit cerurile şi nu a pierdut vălul fecioriei!
Să ardă inima ta, fecioară, cu acel foc pe care Hristos l-a trimis pe pământ.
Să te însufleţească acel foc şi acel cor al fecioarelor care o urmează pe Maria.
Aşadar, priveşte la ea cu ochiul minţii, însoţeşte acele coruri, alătură-te lor cu o inimă râvnitoare, grăbeşte-te într-acolo, iuţeşte într-acolo, unde „este pusă deoparte cununa dreptăţii, pe care Domnul, Dreptul Judecător, ţi-o va dărui în ziua aceea”22.
21 Apex specimen virginitatis.
22 Cf. II Timotei 4, 8: „De acum mi s-a gătit cununa dreptăţii, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, El, Dreptul Judecător, şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce au iubit arătarea Lui”.
47
înţelege că cugetul fratelui tău tânjeşte după biruinţa ta, înţelege că dorinţa fierbinte a fratelui tău vrea ca tu să fii cu Hristos, căci deşi nu o am înlăuntrul meu [i.e. fecioria], ceea ce doresc să împlinesc în tine, jelesc că am pierdut ceea ce vreau ca tu să păzeşti.
însă voi primi oarece iertare, dacă tu, partea mai bună a trupului nostru [a familiei noastre], nu vei păşi „în calea păcătoşilor”23; dacă ceea ce păzeşti, păstrezi cu cea mai mare neclintire.
23 Psalmi 1,1.
48
IX
Rugăciunea fecioarei îl înduplecă grabnic pe Hristos
Vai mie, dacă altă fecioară ar primi cununa ta! Tu eşti adăpostul meu în Hristos, tu, preaiubita mea soră, eşti apărarea mea şi cea mai sfinţită jertfă a mea24, prin care nu am nici o îndoială că voi afla ispăşire de necurăţia păcatului meu.
Dacă afli bunăvoinţă la Dumnezeu, dacă vei trăi împreună cu Hristos într-o căsătorie curată, dacă te vei ţine strâns de îmbrăţişarea lui Hristos, cu prea înmiresmata mireasmă a fecioriei, atunci cu siguranţă, când îl vei pomeni pe fratele tău cel plin de păcate, vei afla bunăvoinţa pe care ai cerut-o pentru vina fratelui.
Iubirea ta întru Hristos va fi curăţirea păcatelor mele, dar şi mărunta nădejde de iertare pe care o am, dacă sora pe care o iubesc se va căsători cu Hristos. Iar la acea înfricoşătoare şi groaznică Judecată, ea îmi va fi alinare.
Fiindcă atunci când faptele, lucrările şi fărădelegile mele vor fi cercetate, când voi fi silit vai, mie! să dau socoteală pentru tot ce am cheltuit, tu vei fi mângâierea mea, tu vei fi alinarea mea.
24 Tu hostia mea sacratissima, metaforă inspirată de Sfânta Taină a Euharistiei.
49
Iar pedeapsa pe care trebuie să o primesc pentru lipsa mea de grijă pentru cele ale sufletului va fi poate uşurată de mijlocirea curăţiei tale feciorelnice. Tu mă vei apăra de faptele mele rele datorită sporului tău în lucrările virtuţii.
Numai dacă te ţii strâns de Hristos şi faci cele bineplăcute Lui nu voi fi împovărat de întristarea cu care L-am rănit. Hristos, fiind binevoitor ţie, mă va cruţa.
Nu va îngădui ca să fie dat pierzării un frate cu a cărui soră El S-a căsătorit. Poate că prin tine voi fi iertat de datoria în care m-am tot îngropat. Atât timp cât Hristos te iubeşte, El nu mă pedepseşte pentru păcatul meu.
Arată milă, soră, nu doar faţă de propria ta persoană, ci şifaţă de mine, pentru ca de la Izvorul unde dobândeşti tu slavă, să aflu şi eu iertarea păcatelor.
50
X
Fecioara este datoare să mijlocească pentru ceilalţi în rugăciune
Multe fecioare te vor însoţi, împreună cu care uşor vei obţine ceea ce vei cere pentru mine. Ba chiar Maria însăşi, Maica şiIntâistătătoarea fecioarelor, va mijloci la Fiul ei pentru buna ta vieţuire.
Maica Domnului va mijloci pentru ca Hristos să nu-ţi facă pricină de întristare de vreme ce te rogi pentru mine şi poate mă va ridica din locul în care zac şi îmi va da alinare în timp ce mă mâhnesc pentru conştiinţa mea vinovată.
Nu lăsa să piară nădejdea pe care mi-am pus-o în tine înaintea lui Dumnezeu. Cu sprijinul şi la încurajarea mea, tu te-ai afierosit lui Dumnezeu. A fost un dar de la Dumnezeu, dar au ajutat şi rugăciunile mele.
Prin urmare, feciorelnica ta curăţie, ce va fi pricină pentru cununa pe care o vei primi, să fie şi o pricină pentru iertarea păcatelor mele.
Te rog, întoarce-ţi privirea de la deşertăciunile lumii. Priveşte spre cer, unde Se află Mirele tău. Aţinteşte-ţi cugetul „unde se află Hristos, şezând de-a dreapta lui Dumnezeu”25. „Pentru că tot ce este în lume, este doar pofta trupului, pofta ochilor şi trufia vieţii”26. „Cugetaţi
25 Coloseni 3,1.
26 I Ioan 2, 16.
51
cele de sus”27, unde este viaţa ta, unde se află tot ceea ce doreşti.
Unde este Mirele tău, acolo să fie şi comoara ta28.
27 Coloseni 3, 2.
28 Cf. Matei 6, 21; Luca 12, 34.
52
XI
Fecioara caută să-I placă lui Dumnezeu, femeia căsătorită vrea să placă veacului
Nu vreau să te încânte plăcerile veacului.
Nu vreau să te împodobeşti cu strălucirea trupului.
Trupul înfrumuseţatstârneşte spre poftă străină, iar femeia care se împodobeşte, îi stârneşte pe tineri să caute la înfăţişarea ei.
Dorinţa de a plăcea ochilor străini este dorinţă de desfrânată. Pe Mirele tău Ceresc îl vatămi, dacă păşeşti pentru a plăcea ochilor poftitori.
Cercetează, te rog, cele despre femeile căsătorite şi fecioare. Socoteşte care este nădejdea fiecăreia, gândeşte-te la ce cale ar trebui fiecare să urmeze.
Fecioara caută să-I placă lui Dumnezeu, femeia căsătorită vrea să placă veacului.
Fecioara păstrează deplinătatea cu care s-a născut; însă fecioria femeii este stricată de consumarea căsătoriei. Şi ce este aceasta, când firea nu rămâne deplină aşa cum a început să fiinţeze?
în primul rând, lucrul lui Dumnezeu este vătămat, fiindcă ceva creat de El fără prihană este stricat de poftă, este pângărit de poftă.
în voi, fecioarelor, Dumnezeu îşi recunoaşte lucrarea. Trăiţi în lume, dar nu sunteţi stricate de ea. Dumnezeu vă primeşte înapoi aşa cum v-a făcut.
53
Prin urmare, tot ceea ce acum piere din trup va fi restaurat la înviere. Fecioria însă, odată pierdută, nu mai poate fi nici restaurată aici, nici primită în veacul viitor.
54
XII
Fecioria este atât rădăcina, cât şi rodul căsătoriei
Este adevărat că Dumnezeu a rânduit căsătoriile, dar din următorul motiv: din acestea să se nască fecioria, şi pe măsură ce ceata fecioarelor se măreşte, femeile căsătorite să poată dobândi prin vlăstarele lor ceea ce au pierdut prin faptul că s-au căsătorit.
Fecioria este atât rădăcina, cât şi rodul căsătoriei29.
Desigur, fecioara se naşte prin consumarea căsătoriei, iar dacă nu cunoaşte stricăciunea [morală], sporeşte răsplata pentru căsătorie.
Femeile căsătorite au motiv să se bucure, dacă roadele lor sunt adăpostite în grânarul ceresc. Şi tu vei spori meritele pentru părinţii noştri; fiecare dintre ei va fi răsplătit prin cinstirile primite de tine. Cu tine, fiică a lor, şi cu Hristos lângă ei, vor afla desfătare în ceea ce au pierdut pe pământ.
29 Et radix et fructusnuptiarumvirginitas est.
55
XIII
Ce părtăşie poate avea cu Hristos femeia care caută să placă lumii?
Cugetă, sora mea, la necazurile căsătoriei dintre oameni, şi închide-ţi ochii ca să nu vezi deşertăciunea ei.
Acestea sunt cele dintâi primejdii ale unei astfel de căsătorii: stricăciunea, dezgustul provocat de stricăciune, povara pântecelui însărcinat, durerile naşteriice duc adesea la primejdia morţii, situaţie în care piere atât funcţia, cât şi rodul căsătoriei, de vreme ce mama moare împreună cu copilul său, iar tot acel alai gălăgios al căsătoriei este nimicit de sfârşitul izvorât de moarte. De ce socoteau ei a fi prilej de bucurie ceea ce s-a dovedit a fi doar o ocazie prin care să vină moartea acesteia?
Ce va face după moarte, de vreme ce a socotit că întreaga sa bucurie stă în căsătorie?30
De vreme ce a dorit să-i placă bărbatului, nu lui Dumnezeu, ce va face după ce va părăsi acest veac?
De vreme ce era neliniştită în a face pe placul lumii, ce părtăşie va putea ea să aibă cu Hristos?31 Fiindcă mai întâi ele sunt supărate dacă sunt despărţite de
30 Ţinând cont de semnificaţiile verbului deputo, o altă variantă de traducere ar putea fi: „a redus întreaga bucurie la căsătorie”.
31 Cf. Iacov 4, 4: „Preadesfrânaţilor! Nu ştiţi, oare, că prietenia lumii este duşmăniefaţă de Dumnezeu? Cine deci va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş lui Dumnezeu”.
56
bărbaţii lor, şi îşi pierd libertatea în acelaşi timp cu curăţia lor, atunci când îşi jertfesc la primirea zestrei fecioria captivă32.
Ce mai rămâne pentru acea femeie nefericită, care îşi vinde curăţia? însă dacă şi-ar pierde darul ca urmare a vreunei nenorociri lumeşti, aşa cum se întâmplă adesea, atunci ea este şi fără curăţie, şi a pierdut şi preţul acesteia. Vezi cum a rămas goală şi lipsită de amândouă! Desigur, în privinţa bărbatului său, ea este tulburată de două pricini de temere: îi este teamă că pierde unul bun, şi îi este teamă că ia unul rău.
32 Captivam virginitatem.
57
XIV
Fecioara nu-şi supune trupul robiei bărbatului
Care este deci locul de mijloc33 al fericirii în aceste situaţii?34
La ce meşteşuguri ruşinoase35 cugetă ea pentru a plăcea ochilor? Cu ce parfumuri străine îşi stropeşte hainele?
Iar pentru ca el să-şi dezvăluie gândurile, ea înşală prin înfăţişarea străină a feţei. Îşi falsifică36 chipul, schimbându-l prin ungerea cu felurite culori, astfel încât ea nu mai este aceeaşi aşa cum a fost născută, şi îşi amăgeşte bărbatul cu o înfăţişare străină, nu a sa.
Vezi dacă nu este un fel de vrăjitorie a izvodi un meşteşug prin care este stârnită pofta străină…
Când ea astfel îşi strică înfăţişareafeţei, cât de stricată îi este mintea?
33 Locusmedius. Adică: „Mai poate exista fericire în toiul acestor împrejurări nefericite?”.
34 Ironia face ca în ediţia lui Martyn această frază să nu fie tradusă, deşi editorul universitar australian nu scapă prilejul pentru a-i mustra pe alţii (i.e. Barlow) pentru erori mult mai mici decât lipsa unei propoziţii întregi.
35 Formaslenocinii. Am folosit un eufemism pentru „lenocinium”, care se referă de obicei la prostituţie, codoşeală, curvie.
36 Adulterat. Celelalte semnificaţii ale acestui verb sunt evidente pentru cititorul nostru.
58
Ea a săvârşit adulter în chip întreit: cu mintea, de vreme ce a cugetat la o astfel de înşelăciune; cu trupul, de vreme ce şi-a schimbat înfăţişareafeţei prin boială; prin veşminte, de vreme ce miroase a parfum străin, nu al său.
Fecioara nu cunoaşte aceste rele. Ea are cele ale firii, dar nesocoteşte îmboldirile trupeşti. Neluând seama la slăbiciunea sa femeiască, ea se sprijină pe tărie bărbătească şi şi-a întărit slăbiciunea sa prin virtute. Ea nu şi-a supus trupul robiei, căci el prin legea firii aparţine bărbatului.
Fericită fecioara care a luat de la Eva doar trupul, nu şi vina acesteia! Pentru păcatul ei, Eva a meritat să audă: „Sub stăpânirea bărbatului vei fi, şi vei da naştere în dureri”37.
Tu însă, dobândind fecioria, ţi-ai scuturat gâtul de sub un astfel de jug. Nici nu vei fi plecată la pământ sub povara necesităţii conjugale, ci înălţată la cele de sus; tu cauţi cu privirea minţii spre ceruri, pentru ca de unde a căzut prin gustare [din fructul oprit], tu să poţi urca prin dispreţuirea a tot ce este nelegiuit38. Eva a gustat din ce era oprit şi şi-a pierdut fecioria.
37 Cf. Facerea 3,16.
38 în text apare licita condemnendo. Fie poate fi vorba de o greşeală de copiere a lui illicita, fie textul poate fi tradus şi astfel: „prin dispreţuirea chiar şi a ceea ce îţi este îngăduit”.
59
XV
Fecioara va fi numărată în ceata îngerilor
Fecioarei îi este îngăduit să se căsătorească, dar cea care nu se căsătoreşte este socotită în ceata îngerilor. „Căci la înviere, nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer”39.
Vezi, fecioara care nu se căsătoreşte este comparată cu îngerii. Da, este îngăduit să naşti fii, dar cele care au dispreţuit astfel de poveri îl aud pe Hristos zicând: „Fericite sunt cele sterpe care n-au născut şi sânii care n-au alăptat!”40.
Dimpotrivă, iată ce li se zice celor căsătorite: „Vai celor care vor avea în pântece şi celor care vor alăpta în acele zile”41.
Prin urmare, gândurile fecioarei sunt socotite fiii ei. De ce, aşadar, i-ar dori pe cei pe care i-ar putea jeli prin naşterea lor, ea care are gânduri sfinte42, la contemplarea cărora poate afla bucurie?
39 Matei 22, 30.
40 Cf. Luca 23, 29.
41 Luca 21, 23.
42 Pios sensus. Ar putea avea sens şi de „sentimente evlavioase”.
60
„De frica de Tine, Doamne”, zice, „am primit în pântece şi am născut Duhul mântuirii”43. Iată fericită zămislire, filiaţie nestricată, naştere spre folos, când vlăstarul gândurilor bune este adus ca rod, iar durerea nu este cunoscută.
43 Cf. Is. 26, 18. Versiunea Bibliei sinodale: „Zămislit-am, dureri de facere am avut şi am născut vânt! Mântuire ţării noi n-am dat şi în lume nu s-au născut locuitorii ei!”. Textul ediţieiromâneşti a Septuagintei este aproape identic cu cel folosit de Sfântul Leandru: „Am luat în pântece şi ne-am chinuit şi am născut; duh al mântuirii Tale am adus pe pământ”, traducere de IoanPătrulescu, în Septuaginta, vol. 61: Isaia, Ieremia, Baruh, Plângeri, Epistola lui Ieremia, Colegiul Noua EuropăEditura Polirom, Iaşi, 2011, pp.
152-153.
61
XVI
Copiii fecioarei sunt virtuţile
Sunt tot atât de multe vlăstare44, câte gânduri sfinte. Fecioara naşte pe cât de des primeşte Duhul Sfânt prin sfântă cugetare. Fiindcă zămislirea cea de sus dă naşterevirtuţilor.
Aşadar, să nu gândeşti că eşti stearpă; vei avea atât de mulţi fii, pe cât de mult vei rodi virtuţi. Iată, printr-o singură zămislire de la Duhul Sfânt, vei naşte vlăstare multe.
Primul vlăstar al unei fecioare este virtutea modestiei; al doilea, răbdarea; al treilea, cumpătarea; al patrulea, stăpânirea de sine; al cincilea, milostenia; al şaselea, smerenia; al şaptelea, curăţia feciorelnică, pentru ca să se împlinească ce s-a zis: „Cea stearpă va naşte de şapte ori”45.
Iată, printr-o singură zămislire de la Duhul cel înşeptit, tu ai dat naştere la şapte fii. Să nu spui: „«Iată, eu sunt un copac uscat! Pentru că aşa zice Domnul către fameni: Celor care păzesc zilele Mele de odihnă şi aleg ceea ce îmi este plăcut Mie şi stăruie în legământul Meu, le voi da în casa Mea şi înăuntrul zidurilor Mele un nume şi un loc mai de preţ decât fii şi fiice; le voi da un nume veşnic şi nepieritor”46.
44 Germina, poate fi tradus şi prin „seminţe”.
45 I Regi 2, 5.
46 Isaia 56, 3-5.
62
XVII
Dispreţuind cele ale lumii, fecioarele dobândesc împărăţia lui Hristos
Vezi, preaiubită soră, că fecioarele au locul de cinste în împărăţia lui Dumnezeu? Şi nu nemeritat. Fiindcă ele au dispreţuitveşmântul lumesc şi au ajuns la împărăţia cerească. Aici ele încep binecuvântarea vieţiicereşti, cele care nu au cunoscut durerile naşterii de prunci. Fiindcă au respins murdăria păcatului şi chipurile poftitoare ale soţilor, fecioarele au dobândit căsătoria cu Hristos.
Să nu te laşi impresionată de alaiurile strălucitoare ale nunţilor şi de mulţimea de participanţi care le însoţeşte.
Foarte adesea, bărbaţii mint, pândind siluirea nevinovăţieitrupeşti, bărbaţi pe care femeile îi socoteau a fi paznici ai curăţiei lor. Şi atunci când văd atât de mulţi bărbaţi cu chip frumos înconjurându-le, ele încep să se gândească la ce vor face cu bărbaţii lor în propriul lor pat. Iar ce au pus în faptă cu un singur bărbat, cugetă a face cu mulţi alţii.
63
XVIII
Prin schimbarea înfăţişării chipului, femeia preacurveşte
Să mă lovească sălbatic cei a căror conştiinţă îi mustră, din cauza celor ce am a spune către cei care profită de ceea ce ar trebui să păzească în acele femei care nu strălucesc decât în lucrarea trupului.
Fără îndoială, sora mea, femeia care şi-a potrivit îmbrăcămintea pentru a fi elegantă, s-a parfumat cu mireasmă străină, şi-a schimbat ochii cu culoare, şi-a pictat faţa cu un alb străin, şi-a înfăşuratbraţele cu fâşii de aur, şi-a pus inele pe degete, făcând să-i strălucească degetele din cauza a tot felul de bijuterii strălucitoare, şi-a îngreunat urechile cu metal, şi-a acoperit gâtul cu mărgăritare şi felurite tipuri de bijuterii şi şi-a împovărat capul cu aur fără îndoială, o astfel de femeie nu este curată.
Ea s-a gătit pentru acest scop, tocmai pentru a atrage ochii multor bărbaţi, pentru a atinge sufletul multora şi pentru a stârni spre păcat mintea lor.
Deşi din cauza fricii faţă de bărbatul său, ea nu săvârşeştepreadesfrânare în văzul tuturor, ea păcătuieşte lăuntric, în sufletul său.
64
XIX
Femeia plăcută lui Dumnezeu este cea care preţuieşte mai mult virtutea, decât farmecul exterior
Curată este dar femeia care îi place bărbatului său prin veşminte simple, şi purtare nobilă, iar lui Dumnezeu prin puritatea ei sufletească.
Apostolul Petru îi descrie purtarea şi felul înveşmântării şi apoi zugrăveşte printr-un îndemn verticalitatea morală a unei astfel de femei, spunând: „La nici o femeie să nu fie acea podoabă din afară, purtarea de aur şi îmbrăcarea hainelor scumpe, ci să fie purtarea de grijă faţă de inimă”47.
Iar Pavel Apostolul a avut acelaşi gând, când a spus: „Asemenea şi femeile să se împodobească în îmbrăcăminte cuviincioasă, cu sfială şicuminţenie, nu cu păr împletit, sau aur, sau mărgăritare, sau cu veşminte de mult preţ; ci cu fapte bune, precum se cuvine unor femei temătoare de Dumnezeu”48.
47 Cf. I Petru 3, 3-4: „Podoaba voastră să nu fie cea din afară: împletirea părului, podoabele de aur şi îmbrăcarea hainelor scumpe, ci să fie omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasa podoabă a duhului blând şiliniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu”.
48 Cf. I Timotei 2,9-10: „Asemenea şi femeile, în îmbrăcăminte cuviincioasă, făcându-şi lor podoabă din sfială şi din cuminţenie, nu din păr împletit şi din aur, sau din mărgăritare, sau din veşminte de mult preţ; ci, din fapte bune, precum se cuvine unor femei temătoare de Dumnezeu”.
65
Să fugi de acele femei pe care le vezi împotrivindu-se acestor îndemnuri şi având un chip de vieţuire contrar, să fugi de ele ca de nişte căpetenii ale gheenei şiţiitoare ale iadului. Astfel de femei vor folosi pentru a convinge ceea ce revarsă din propriul suflet, deşi nu cuvântul lor, ci chipul înveşmântăriivorbeşte despre purtarea lor desfrânată.
De femeia care străluceşte de aur şiluceşte din cauza bijuteriilor fereşte-te ca de o statuie [a păgânilor]; şisocoteşte-o ca fiind un idol, nu un om, de vreme ce a crezut de cuviinţă să pângărească49 în felurite chipuri frumuseţea trupului bine plămădit de Dumnezeu. Despre aceasta, Scriptura spune: „înşelător este farmecul şideşartă este frumuseţea, dar femeia care se teme de Domnul va fi lăudată”50.
49 Verbul folosit aici de Sfântul Leandru este stuprare, care înseamnă „a avea relaţii sexuale necuvenite, ilegitime”. Din nou, am folosit un eufemism.
50 Pilde 31, 30.
Rânduielile pentru fecioare ale Sfântului Leandru, Arhiepiscopul Sevillei I-XXI
Rânduiala I
FEMEILE DIN LUME TREBUIE EVITATE
Mă rog ţie, soră Florentina, să nu ai tovărăşie cu vreo femeie care nu are aceeaşi chemare în viaţă ca tine. Fiindcă ceea ce iubesc, aceea şi seamănă în sufletele celorlalţi, iar în urechile tale vor vârî acele lucruri care sunt obiectul poftelor lor.
Vai, sora mea, „prieteniile rele strică obiceiurile bune”51, „cu cel sfânt, sfânt vei fi”52; dar soră, departe de tine să fie „iar cu cel îndărătnic, te vei îndărătnici”53.
Ce au în comun o femeie măritată şi o fecioară? Aceea nu te urmează fiindcă iubeşte pe bărbat. Ea fuge de calea pe care ţi-ai ales-o şi chiar dacă se preface că o iubeşte, ea minte ca să te înşele.
Ce are în comun cu tine când nu porţi împreună cu ea pe gât jugul lui Hristos? Purtare diferită, dispoziţie sufletească diferită.
Ca un instrument al satanei îţi va cânta pentru a stârni [în tine] farmecele lumii şi te va împinge pe cărările diavolului.
Sora mea, fugi de cântecul sirenelor, pentru ca să nu-ţi desfeţi urechile cu mângâieri pământeşti, şi astfel să te abaţi de la calea dreaptă şi fie să te zdrobeşti de o
51 I Corinteni 15, 33.
52 Psalmi 17, 28.
53 Psalmi 17, 29.
70
stâncă de-a dreapta, fie să fii înghiţită de hăul Caribdei54 din stânga ta.
Fugi de cântecul sirenelor şi închide-ţi urechile la limba celui care dă sfat rău. întăreşte-ţi inima cu scutul credinţei, cât timp vei vedea că acea femeie apucă alt drum decât drumul tău; şi însemnează-ţi fruntea cu arma crucii împotriva celeia care nu se potriveştefăgăduinţei tale [monahale].
54 Caribda şiScila erau două stânci situate între Italia peninsulară şi Sicilia, de o parte şi de alta a strâmtorii Messina. În Antichitate, erau recunoscute pentru pericolul pe care îl reprezentau pentru navigaţie. Se credea că sunt sălaşul a doi monştrisângeroşi care le purtau numele. Cf. Victor Kernbach, Dicţionar de mitologie generală, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1989, p. 43.
Rânduiala a II-a
FECIOARA TREBUIE SĂ SE FEREASCĂ DE BĂRBAŢI
Dacă le-ai evitat pe femeile mirence cu atâta grijă, judecă acum, soră Florentina, cum să fugi de bărbaţi.
Să nu îngădui ca vreun bărbat, oricât de sfânt ar fi, să aibă prietenie cu tine; pentru ca nu cumva văzându-l des, sfinţenia amândurora să fie defăimată sau nimicită. Într-adevăr, din iubirea lui Dumnezeu va cădea cea care oferă prilejul prin care fapta rea poate fi înfăptuită; din iubirea aproapelui va cădea cea care, deşi nu a săvârşit răul, hrăneşte prin presupunere zvonul cel mai josnic. Căci atunci când un bărbat şi o femeie se află împreună, fiecare este stârnit de acel instinct cu care s-a născut; iar focul firii se aprinde dacă atinge materia.
Cine a aprins un foc în pieptul său, şi nu a fost mistuit55? Focul şicâlţii sunt elemente opuse unul altuia, dar dacă sunt puse împreună, hrănesc flăcările56. Sexul bărbatului este diferit de cel al femeii, dar dacă sunt unul lângă altul, vor pune în mişcare ceea ce legea firii cere stârnind.
55 Cf. Pilde 6, 27.
56 Cf. Isaia 1, 31.
Rânduiala a III-a
FECIOARA TREBUIE SĂ-I EVITE PE TINERI
1. Iar dacă astfel trebuie evitaţi bărbaţii sfinţi, pentru ca nici o jignire să nu surpe bunele moravuri ale amândurora, cu cât mai mult trebuie să fugi de tineri şi de cei care urmează căile întunecate ale vieţii trecătoare?
Diavolul îi vâră şi îi expune ochilor fecioarelor, pentru ca fecioara să cugete în timpul nopţii la chipul frumos al celor pe care i-a văzut în timpul zilei.
Dar dacă chiar şiraţiuneaminţii respinge şi alungă o astfel de închipuire a sufletului, o imagine recentă şi o cercetare trupească arată amintirii chipurile frumoase; şi prin vederea acestora ea a memorat-o, astfel că, indiferent de cât de puţin s-a desfătat mintea cu acea imagine, ce a văzut cu ochii, aceea îi apare chiar şi în timpul somnului.
Dacă diavolul răneşte pieptul fecioarei cu săgeţi şi în inimă este înfiptă o iubire vătămătoare; şi, prin urmare, ceea ce a fost cugetat din amintire în timpul nopţii, din pricina iubirii, va dori din nou să vadă în ziua următoare.
Şi astfel intră săgeata satanei şi pătrunde în adâncul inimii ei, prin uşile ochilor, după cum zice profetul: „Moartea a pătruns prin ferestrele noastre”57.
Căci prin nimic altceva nu fură diavolul cele mai dinlăuntru ale minţii, decât prin simţul inimii.
57 Ieremia 9, 21.
73
2. Dacă vei vedea ceva frumos care-ţistârneştedorinţa, dacă un cântec ruşinosîţi încântă urechile, dacă o mireasmă parfumată îţi atinge simţul mirosului, dacă atingi un corp moale şi fin, atunci ispita este stârnită prin desfătarea trupului. Fiindcă ambele sexe sunt lucrarea lui Dumnezeu.
Cu siguranţă, ca lucrare a lui Dumnezeu, bărbaţii sunt vrednici de iubire, însă de la distanţă, pentru faptele lor bune şi fiindcă Dumnezeu este Cel care i-a făcut, nu pentru frumuseţea lor trupească58.
Căci trupurile lor au fost luate din noroiul pământului şi se vor întoarce din nou în pământ şi în putreziciune.
Vrei dovada de nerespins a acestui lucru? Vrei să afli cât de frumos este trupul? Priveşte-l după trei zile de la îngropare şi vei vedea cum zace în mormânt, deşi strălucea de frumuseţe în această lume.
Oare ochii tăi, care doreau să-l vadă pe când era în viaţă, nu se îngrozesc acum la vederea lui, [aşa cum este el] scârbos şi colcăind de viermi? Parfumul [lui] care desfăta şi era atât de plăcut pe când era în viaţă l-a părăsit şi acum nu e decât duhoare.
Ia aminte, aşadar, să nu-L nemulţumeşti pe Dumnezeu arătând iubire faţă de creaţia Sa. Toate cele făcute de Dumnezeu sunt bune, dar El trebuie iubit mai presus de orice altceva.
Cugetă la acea strălucitoare pildă de feciorie şi cinste pentru chipul vieţuirii tale, la modelul şi stăpâna tuturor fecioarelor maria. Se crede că evita toate legăturile cu bărbaţii, fiindcă era singură când a aflat-o îngerul, fiindcă a tremurat văzând în înger partea bărbătească de care
58 Martyn consideră că următoarele rânduri până la sfârşitul acestui capitol reprezintă o interpolare târzie. Martyn, op. cit., p. 91.
74
se ferea. Vezi ce slavă a dobândit, prin ferirea de bărbaţi, pentru a deveni Maica lui Hristos.
Şi tu, de asemenea, dacă alungi din faţa ochilor trupurile bărbaţilor şi nu le îngădui să-ţi ispitească mintea, dacă stai în chilia ta, în tovărăşia gândurilor cucernice şi respingi zarva acestei lumi gălăgioase, „în credinţă şilinişte va zace nădejdea ta”59.
îţi spun ţie că şi tu îl vei primi pe Hristos în inimă. Se va întinde în culcuşul tău şi se va bucura de îmbrăţişările tale. Apoi, vei zice împreună cu profetul: „Să vină pacea, să se odihnească El în acest culcuş”60, fiindcă Hristos este pacea noastră, iar culcuşul Său este inima curată.
59 cf. Isaia 30,15
60 cf. Isaia 57, 2
Rânduiala a IV-a
FECIOARA TREBUIE SĂ SLUJEASCĂ ALTEI FECIOARE
Pe sora care este bolnavă, să o alini cu o purtare de grijă blândă şi plină de râvnă. Aminteşte-ţi cuvintele pe care le citim în scrierile apostoliceşti: „Cine este slăbit şi eu să nu fiu slăbit?”61. În aceste slujiri, păzeşte rânduiala Mirelui tău, despre Care este scris: „Cu adevărat El a luat asupra Sa slăbiciunile noastre şi durerile noastre le-a purtat”62. Aşadar, şi tu ar trebui să-I urmezi şi să dai dovadă de compasiune.
Neputinţele surorilor şi slăbiciunile lor să le socoteşti ca fiind propria ta suferinţă, pentru ca astfel bine să-L auzi pe Domnul grăind, El Care a simţit în trupul Său rănile şi tămăduirile poporului Său: „Bolnav am fost şi voi m-aţi cercetat”63. Şi apoi să auzi şi următoarele: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, luaţi în stăpânire împărăţia pregătită pentru voi de la întemeierea lumii”64.
Aşadar, pe cel bolnav să-l alini mai întâi cu dulceaţa cuvântului tău. Apoi, ţinând cont de acea neputinţă a trupului care trebuie să fie uşurată, să ajuţi cu inimă plină şi jertfitoare, pentru ca astfel cuvântul tău să valoreze pentru cel bolnav ca un leac.
61 II Corinteni 11, 29.
62 Isaia 53, 4.
63 Matei 25, 36.
64 Matei 25, 34.
Rânduiala a V-a
DESPRE RĂSPLĂTIREA CELOR CARE NE IUBESC
Celor care te iubesc ar trebui ca astfel să le răsplăteşti purtarea de grijă, încât să arăţi mai multă iubire decât cea pe care ţi-o dăruiesc ceilalţi65.
Să nu-i urăşti pe cei care te urăsc. Dimpotrivă, fă-i bine celui care-ţi face rău, răsplăteşte cu iubire celui care-şi varsă ura împotriva ta pentru ca să poţi birui răul prin bine: „iubiţi-i pe duşmaniivoştri”, a spus Domnul, „şifaceţi bine celor care vă urăsc”.
Prin bunătatea ta vei aduce pace în sufletul neîmpăcat, dacă răsplăteşti binele în schimbul răului şi îi arăţi iubire surorii care a plănuit să-ţi facă rău din ură.
Prin urmare, este mai bine ca prin fapta ta bună fecioara care este rea să fie, în cele din urmă, numărată în rândul celor vrednice de cinste, decât să ajungi tu în ceata celor nelegiuite din cauza răului pe care ţi-l face altcineva.
65 Lit.: „să iubeşti mai mult decât eşti iubită”.
Rânduiala a VI-a
FECIOAREI ÎI STĂ BINE CÂND ESTE RUŞINOASĂ
Străduieşte-te, soră, şiosteneşte-te cu râvnă ca toate lucrările tale bune să fie împodobite cu virtutea sfielii. Fiindcă orice bine pe care-l face fecioara trebuie să fie săvârşit cu sfială şiruşine nemincinoasă: sfiala este doica şi maica tuturor virtuţilorfecioreşti.
Sfiala o face pe fecioară răbdătoare în loc de mânioasă; domoală la vorbă, nu aspră. Sfiala o păzeşte pe fecioară să nu reverse de aroganţă plină de fală.
Sfiala o înfrânează pe fecioară, ajutând-o să urmeze virtutea smereniei.
Sfiala o îmboldeşte pe fecioară să se ţină de cumpătarea traiului sărăcăcios.
Sfiala o păzeşte de toate păcatele, iar cea care a aflat pavăză împotriva tuturor păcatelor, însufleţită de frica şi împunsăturile sfielii, este călăuzită spre săvârşirea şi urmarea virtuţilor.
Chiar şimişcarea trupească devine de cinste la o fecioară, dacă este îmbibată de simţul sfielii, adică nu-şi va întoarce cu neobrăzare chipul în toate direcţiile, nu-şi va ridica ochii cu îndrăzneală, nu va începe o sporovăială neruşinată, căpătând o înfăţişare necuvenită.
în toate fecioara este ţinută în frâu de cingătorile sfielii, este apărată cu vălul sfielii şi pudorii. Iar libertatea şi autoritatea, care adesea se cuvin pe drept cuvânt bărbaţilor, sunt păcate pentru o fecioară, dacă nu este ţinută în frâu de sfială.
Rânduiala a VII-a
FECIOARA TREBUIE SĂ O RABDE PE CEA CARE O VORBEŞTE DE RĂU
Fecioara trebuie să aibă doar conştiinţa liberă, nu glasul, nu cuvântul, nu înfăţişarea. Trebuie să stea înaintea lui Dumnezeu fără a avea sufletul apăsat de griji lumeşti, smerită şi modestă în tonul graiului, cuvânt şiînfăţişare, astfel încât să poată rezista celor care o defaimăşi o grăiesc de rău doar prin sinceritatea şi puritatea conştiinţei ei.
Fecioara nu are nevoie să se justifice înaintea oamenilor prin voce sau prin cuvânt. Ea ar trebui să-şi amintească de Susana cea preanevinovată66, care nu a răspuns cu cuvinte de îndreptăţire celor care o acuzau de adulter, cu toate că inima ei o vădea neprihănită; nici nu i-a lovit pe preacurvari cu mustrări, ci, având o conştiinţă curată, s-a încredinţat pe sine doar lui Dumnezeu cu suspine şi gemete, fiindcă El este Cel Care vede în lăuntrul minţii noastre.
Astfel, Susana, care nu a dorit să fie apărată de propriile cuvinte, a fost apărată de judecata divină, fiindcă Dumnezeu a fost martor pentru ea, martor al conştiinţei ei fără de vină, şi în timp ce era dusă spre a-şi primi pedeapsa, El a dezvăluit pricina nevinovăţiei ei.
66 Vezi în Sfânta Scriptură: Istoria Susanei.
Rânduiala a VIII-a
FECIOARA NU TREBUIE SĂ VORBEASCĂ DE RĂU PE NIMENI
Fecioara ca nu cumva să-şi piardă curăţiaminţii, a cuvântului şi a trupului ar trebui să păzească tăcerea şi să nu ia aminte la cei care o vorbesc de rău şi o rănesc, în loc să-şi folosească vocea pentru a-i combate. Dar cu cât mai mult ar trebui să fie ea atentă pentru a evita calomnierea altcuiva?
Ca să nu i se aducă învinuirea de înşelăciune sau furt, ar trebui să-l asculte pe Apostol spunând: „Pentru ce nu suferiţi mai bine strâmbătatea? Pentru ce nu răbdaţi mai bine paguba? Ci voi înşivăfaceţi strâmbătate şiaduceţi pagubă, şi aceasta, fraţilor!”67.
Cum ar putea fi fecioara atât de îndrăzneaţă încât să vorbească de rău un alt om, când ea nu ar trebui nici măcar să se îndreptăţească pe sine, atunci când este calomniată sau acuzată de vreo fărădelege?
Iosif a purtat cu răbdare învinuirea unei stăpâne adulterine, nu i s-a împotrivit prin justificare. Fiindcă avea o conştiinţă care nu-l învinovăţea, Iosif a îndurat de voie întunericul închisorii68. Cât de luminos a strălucit conştiinţa sa neprihănită în strâmtorările închisorii!
67 I Corinteni 6, 7-8.
68 Despre cele îndurate de Dreptul Iosif din cauza soţiei lui Putifar, vezi capitolul 39 din Facerea.
80
Din pilda lui Iosif învăţăm că, chiar şi în lanţuri dacă sunt puşi, oamenii sunt liberi atunci când au o conştiinţă care nu-i învinuieşte. Dar cei învinuiţi de propriul cuget, chiar dacă sunt achitaţi [de tribunalul acestei lumi], sunt apăsaţi de strâmtorările cumplite ale unei [altfel de] închisori.
Iosif, spun, nu a dorit să se justifice fiindcă se sprijinea pe sinceritatea conştiinţei sale, dar el s-a încredinţat lui Dumnezeu, pentru ca El să fie judecătorul lui, însă El a fost şi martorul său. Prin urmare, fecioară, întărită de astfel de pilde, vei înaintea în virtute dacă le vei urma.
Rânduiala a IX-a
FECIOARA SĂ NU FIE MÂNDRĂ
într-atât de vătămător este pentru o fecioară să dea dovadă de mândrie şi comportament grosolan, fiindcă mintea celei al cărei trup nu este stricat de trup străin este stricată de mânie şi mândrie. Astfel, ea fecioara care nu este supusă vreunui bărbat devine prostituata demonilor.
Cu mult mai bună este starea unei femei mândre şi mânioase, care se află sub puterea rânduielii unui bărbat, decât femeia nesupusă jugului bărbatului, dar care se înfurie şidefaimă sub puterea diavolului.
Fiindcă aceasta, chiar dacă este neprihănită în trup, este necurată cu mintea. Iar cea al cărei suflet este stricat de demoni cu pofta de bărbat, nici măcar trupul nu-l mai are curat. Căci la fel cum sufletul se murdăreşte prin contact cu ceea ce este trupesc, tot astfel trupul devine foarte respingător din cauza păcatelor sufletului. Şi, cu siguranţă, cea mai bună parte a omului este sufletul său.
Deplinătatea fecioriei trebuie să fie mai întâi apărată în cuget, care este partea nobilă a sufletului. Aceasta pentru ca sufletul, lipsit de păcate şiîmbogăţit de plinătatea virtuţilor, să poată ţine în frâu trupul şi supus legilor sale, şi să poată imprima trupului fecioria pe care o poartă în sine.
Adevărata fecioară este cea care nu este nici supusă diavolului cu cugetul, nici bărbatului cu trupul ei.
82
Lăudând o astfel de femeie în Cântarea Cântărilor, Mirele ceresc îi cântă: „Cât de frumoasă eşti tu, draga mea, şi cât de împodobită!”69, „şi asta pe lângă ceea ce se află în lăuntrul tău”.
Frumoasă zice, dar nu referindu-se la înfăţişarea trupului, ci la curăţia sa fără de prihană, fiindcă cele ce sunt tăinuite în lăuntru sunt virtuţile mintii.
Şi Psalmul, proslăvind o fecioară cu laude, spune: „Toată slava fiicei împăratului este înăuntru”70.
Slava fecioarei se află în lăuntrul ei, adică, în taina cugetului, unde sufletul ei este împodobit cu harul virtuţilor, înflorite cu frumuseţeacurăţiei: iată de ce este fecioara frumoasă şi plăcut împodobită.
69 Cântarea Cântărilor 4,1.
70 Psalmi 44,15.
Rânduiala a X-a
DESPRE VEŞMÂNTUL FECIOAREI
Iată, soră, cât de multe pagini am aşternut deja în această carte: adună-te, preaiubita mea Florentina, pune-ţi sufletul în rânduială şiîmpodobeşte-l cu toate florile feluritelorvirtuţi.
Poartă acel veşmânt al minţii care-L va încânta pe Fiul cel Unul al Tatălui ceresc şi, neglijând frumuseţea trupului, înfrumuseţează-ţi doar mintea în chipuri sfinte. Fiindcă ce este trupesc îi desfată pe oamenii trupeşti, tu caută să fii cât mai neplăcută pentru ochii trupeşti, ca să poţi păzi cu toată grija şiconştiinciozitatea contemplarea lui Dumnezeu care te înfrumuseţează.
Pentru că atunci vei fi împodobită cu adevărat, dacă vei iubi nu veşmântul din afară, ci pe cel lăuntric; şi atunci vei fi bine îmbrăcată, când vei fi încercat să dobândeşti strălucirea minţii, în locul lucirii hainelor.
Nu purta haine luxoase, nici cu pliu, fiindcă ochiul caută curios în faţă şi în spate, şi nu purta rochii care se înfoaie. Fii reticentă la hainele cu model şi cumpărate la un preţ foarte mare, pentru că aceasta este grijă faţă de trup, aceasta este dorinţa nepotolită a ochilor71.
Poartă mai degrabă un veşmânt care să nu atragă atenţiabărbaţilor asupra ta sau să te facă remarcată de ei,
71 Cf. I Ioan 2, 16: „Tot ce este în lume, adică pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii, nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume”.
84
ci care să vădească nevinovăţia ta înaintea lui Dumnezeu; astfel curăţia cugetului tău bun poate fi recunoscută prin simplitatea veşmintelor.
Să te înfricoşezi de profetul care, aducând învinuiri şi mustrări aspre împotriva fecioarelor cu purtare uşuratică şi a celor cărora le place să atragă privirea prin modul în care păşesc, spune: „Pentru că fiicele Sionului sunt atât de mândre şi umblă cu capul pe sus şi cu priviri obraznice, cu paşi domoli, cu zăngănit de inele la picioarele lor, Domnul va pleşuvicreştetul capului fiicelor Sionului, Domnul va descoperi goliciunea lor”72. Şi în loc de „parfum” a spus: „Atunci va fi în loc de miresme, putreziciune, şi în loc de cingători, frânghie, în loc de cârlionţifăcuţi cu fierul, pleşuvie”73.
Luând seama la acest avertisment, foloseşte acele veşminte care acoperă corpul, care ascund forma trupului feciorelnic, care apără de frig; nu pe cele care sădesc şi incită la pofta trupească.
Să te arăţi mai presus de celelalte femei prin virtuţile sufletului, nu prin hainele tale.
72 Isaia 3,16-17.
73 Isaia 3, 24.
Rânduiala a XI-a
FECIOARA SĂ FIE SMERITĂ
Mi s-a poruncit să vorbesc despre desăvârşirea sufletului tău, soră dragă. Fii smerită după legea Mirelui tău, Care, fiind egal cu Tatăl, „S-a smerit pe Sine, până la moarte, luând forma trupului omenesc”74. Cel Care nu era supus morţii S-a smerit „până la moarte”, după firea muritorilor.
O, dovadă de smerenie nemărginită!75
Adevăratul Dumnezeu a devenit om adevărat!
Dumnezeul cel Puternic a fost lovit cu bice!
Cel Prea înalt a fost atârnat pe Cruce!
El a purtat toate acestea pentru mântuirea noastră, fără să le facă rău celor care îşi băteau joc de El, fără să Se mânie pe cei care au fost nerecunoscători, ci mai degrabă, în clipa Răstignirii, S-a rugat pentru cei care L-au răstignit şi a zis: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac”76.
Fără îndoială, dacă îl iubeşti pe Mirele Tău, trebuie să iei aminte la moartea Lui, trebuie să zugrăveşti în mintea ta smerenia Lui, şi trebuie să imprimi cu putere în cuget, ca pe o monedă, virtuţile pe care El le-a purtat în trup, după chipul omului. Nu te teme să-L imiţi, fiindcă El este
74 Cf. Filipeni 2, 8.
75 O infinita humilitatis documenta!
76 Luca 23, 34.
86
Dumnezeu. Adu-ţi aminte însă că El trebuie şi mai mult să fie imitat, deoarece El este [şi] om. Aceasta a făcut şi a învăţat: a socotit că şi omul poate să facă, la rândul său, tot ce a făcut El.
Rânduiala a XII-a
DESPRE RĂBDAREA FECIOAREI
Nu doar că trebuie să nu loveşti şi să tulburi vreo soră, dar trebuie să înduri cu răbdare şi să porţi cu smerenie orice nelegiuire pe care le suferi. „Prin răbdarea voastră veţi câştiga sufletele voastre”77, zice Domnul.
Fiindcă mânia unei surori cuprinsă de furie va fi mai bine domolită de răbdare. Nu ar trebui să fie stârnită spre furie printr-un răspuns aspru. O să vezi că astfel se va întâmpla: ea, care era mânioasă, va deveni, prin exemplul tău, smerită şiliniştită atunci când te vede smerită şi răbdătoare. Astfel, mântuirea ei va fi însemnată în zapisul tău, fiindcă, prin pătimire răbdătoare şi îndurare cu smerenie a răului, tu ai făcut-o pe acea soră să devină răbdătoare şi smerită.
Bucură-te pentru biruinţeleduhovniceşti ale sufletelor păstorite de tine, întristează-te pentru căderile lor. Imită-le pe cele care biruiesc şi îmbărbătează-le cu cuvintele tale să biruiască mai departe.
Dacă acestea sunt leneşe sau dependente de plăcerile trupului, trezeşte-le la fapte bune şi la un chip de vieţuire plăcut lui Dumnezeu prin exemplul faptei tale.
Să nu ai cuvânt de învăţăturămeşteşugit, dar fapta vrednică de mustrare, ci mai degrabă înaintea cuvintelor tale să meargă faptele bune, ca să arăţi prin fapte ce ai învăţat prin cuvinte.
77 Luca 21,9.
Rânduiala a XIII-a
DESPRE ÎNFRÂNAREA FECIOAREI
1. Soră Florentina, mă întreb ce aş putea să-ţi spun despre mâncare, ţie, care în pofida fragilităţii tale trupeşti, nu mănânci totuşi cât cere raţiunea…
Dar ţine minte că, deşi când e vorba de un trup bolnav trebuie să se facă o oarecare uşurare a asprimii nevoinţei, totuşi mintea nu ar trebui să fie destinsă [risipită], chiar dacă trupul slăbit merită puţină alinare.
Nu obiceiul de a mânca este vrednic de osândă, ci pofta, lipsa de măsură, dacă iei mai mult decât ai nevoie, dacă tânjeşti după ceva fără de care ai putea oricum trăi.
întreită este lipsa de măsură a lăcomiei: dacă vrei cu nesaţ ceva ce nu-ţi este îngăduit, dacă urmăreşti acel fel de mâncare pregătit cu mare cost şi rafinament, dacă nu poţi respecta timpul rânduit pentru a lua masa.
2. Oamenii din primul neam au pierdut desfătările raiului şirăsplăţile nemuririi fiindcă au poftit ceea ce era interzis.78
Esau însă şi-a pierdut dreptul de întâi-născut fiindcă a dorit cu prea mare nesaţ ceea ce era îndreptăţit să fie al lui79.
Iar animalele nu respectă un timp anume pentru când să se hrănească şi se arată, din această pricină, lipsite de raţiune.
78 Cf. Facerea 3.
79 Cf. Facerea 25, 29-34.
89
Am arătat, aşadar, că întreită este moartea adusă de lipsa de măsură: prin aceea că primii oameni au gustat ceea ce era oprit; că Esau şi-a pierdut dreptul de întâi-născut fiindcă a poftit mâncare de linte80; că animalele, nepăzind un timp anume pentru a se hrăni, sunt lipsite de raţiune.
Prin urmare, nu este cumpătat cel care chiar şi hrana sărăcăcioasă o mănâncă cu lăcomie. „Mormânt [sepulcrum] deschis este gâtlejul lor”81, a spus psalmistul. Fiindcă este moale şi nepăsător cel care, dispreţuind cele dinaintea lui, se desfată cu feluri de mâncare rafinate şi costisitoare.
Peştele este prins, ademenit fiind cu cârligul. Pasărea cade în plasă, încercând să apuce hrana. Acele fiare, care sunt puternice prin fire, cad în groapă din dorinţa de a mânca; iar pe cel ce firea nu-l moleşeşte, mâncarea îl amăgeşte.
învaţă, aşadar, cumpătarea şi traiul modest prin rugăciune şi pildele celor din vechime. Prin rugăciune, fiindcă a zis Domnul: „Să nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare şi de băutură”82. Din pilde, fiindcă David nu a dorit să bea din apă, de vreme ce a înţeles primejdia sângelui altui om83; sau fiindcă Daniel a batjocorit ospeţele regilor şi a trăit mâncând ierburi84.
80 Facerea 25, 29.
81 Psalmi 5, 9.
82 Luca 21, 34.
83 II Regi 23, 15-17: „Şi fiindu-i sete lui David, a zis: «Cine mă va adăpa cu apă din fântâna Betleemului cea de la poartă? Atunci aceşti trei viteji au străbătut prin tabăra Filistenilor, au scos apă din fântâna Betleemului cea de la poartă şi au adus-o lui David; dar el n-a vrut s-o bea, ci a vărsat-o înaintea Domnului, zicând: «Să mă ferească Dumnezeu să fac una ca aceasta! Aceasta nu este, oare, sângele oamenilor, care şi-au pus viaţa în primejdie? Şi n-a vrut să bea.”
84 Cf. Daniel 1,12,16.
90
Ceea ce ai la un loc cu cei care se nevoiesc împreună cu tine trebuie să fie primit de tine şi să nu-i faci pe ceilalţi să-şi piardă cumpătul; de asemenea, nu deveni pricină de ceartă pentru cei faţă de care vrei să fii pildă prin îmbărbătare şi prin mărturia unei bune vieţuiri.
Rânduiala a XIV-a
FECIOARA SĂ NU CRITICE VREO ALTĂ SORĂ
Ia aminte şi la aceasta, să nu doreşti să critici pe cineva care nu este de faţă, nici să şopteşti împotriva ei, nici să o ataci, nici să-i critici viaţa, nici să te arăţi rea sau mândră.
Este un mare rău înaintea lui Dumnezeu ca omul să critice pe cel care nu este de faţă şi să ridiculizeze obiceiurile altuia. Nu este nici o dragoste în această faptă, ci numai rea-voinţă evidentă, din moment ce, dacă iubeşti, ar trebui mai degrabă să o îndrepţi pe cea de faţă, decât să o bicuieşti [cu cuvântul] pe cea absentă. „Certa-mă-va dreptul cu milă şi mă va mustra”85. Şi Apostolul Pavel spune: „Iar când Chefa a venit în Antiohia, pe faţă i-am stat împotrivă, căci era vrednic de înfruntare”86. Este certat cel care este de faţă, nu este criticat cel absent. Dacă la urechea ta ajunge vreun zvon urât despre o soră, suspină ca şi cum ai jeli pentru propriile tale fapte. Şi, din moment ce „noi toţi suntem una în Hristos”87, arată compasiune ca pentru un mădular al trupului tău şi caută să vindeci mădularul bolnav, nu să-l tai.
Mustr-o pe soră cu blândeţe când este de faţă, pentru ca să afle tămăduire. Nu o critica atunci când nu este
85 Psalmi 140, 5.
86 Galateni 2,11.
87 Cf. Galateni 3, 28.
92
de faţă, căci altminteri vei păcătui, şi prin păcatul tău o vei răni şi mai mult pe această soră care este deja rănită. Păzeşte-ţi inima cu toată grija, ca nu cumva să iei aminte la cârcoteli şi să te obişnuieşti cu acestea. Fiindcă sora pe care tu o critici este propriul tău mădular, ea este trupul lui Hristos. Cu atât mai grijulie ar trebui să fii faţă de un astfel de mădular, pentru ca mădularul bolnav să fie vindecat de către cel mai puternic, nu vătămat şi mai tare de acesta.
Rânduiala a XV-a
FECIOARA TREBUIE SĂ SE ROAGE ŞI SĂ CITEASCĂ NEÎNCETAT
Lectura ta să fie neîntreruptă, iar rugăciunea neîncetată.
Timpul şi ascultările să fie împărţite astfel încât după ce citeşti, să te rogi, iar după ce te rogi, să citeşti.
Astfel să alternezi neîncetat cele două lucrări bune, pentru ca să nu existe între ele vreo clipă de răgaz.
Dar dacă ai de înfăptuit muncă manuală sau trupul trebuie însufleţit prin împărtăşirea de hrană, altă fecioară să citească pentru tine: pentru ca astfel, în timp ce mâinile şi ochii vor fi ocupaţi lucrând, urechile tale să se poată hrăni cu harul dumnezeiescului cuvânt.
Dacă, în timp ce te rogi sau citeşti, cugetul alunecos e greu să-l păzeşti de amăgirile diavolului, cât de mult mai uşor este ca acesta [cugetul] să se lase târât în patimi, atunci când nu este ţinut în frâu de rugăciunea şi lectura neîncetată?
Citirea ar trebui să te înveţe ce anume să ceri atunci când te rogi; iar după ce te vei fi rugat, caută din nou prin lectură, pentru ce anume ar trebui să te rogi.
Rânduiala a XVI-a
VECHIUL TESTAMENT NU TREBUIE CITIT CU UN CUGET TRUPESC
Când citeşti Vechiul Testament, să nu te preocupe felul căsătoriilor din acele timpuri, ci ia aminte la numărul mare de copii pe care-l aveau; nu lua aminte la mâncatul de carne şi la jertfele sângeroase, învinuiri ispăşite prin moartea trupului, nici că unui bărbat i-a fost îngăduit să se însoţească cu mai multe neveste.
Fiindcă ceea ce acum nu este îngăduit, în acele vremuri era; şi aşa cum căsătoriile erau îngăduite prin lege, tot astfel este fecioria propovăduită prin Evanghelie. Căci neamul evreu era cu totul rupt de orice legătură cu alte popoare şi a primit sarcina de a-L profeţi pe Hristos şi Biserica Sa. Pentru ca neamul evreiesc să nu piară, tuturor li s-a îngăduit să se căsătorească, pentru a spori numărul vlăstarelor. Şi fiindcă erau oameni trupeşti, au fost hrăniţi cu cărnuri88 din belşug. Jertfirea anumitor bovine se săvârşea fiindcă închipuiau jertfa cea adevărată, iar aceasta este Trupul şi Sângele lui Hristos.
A venit Adevărul, s-a risipit întunericul; a venit Jertfa cea adevărată şi a încetat sacrificarea vitelor.
A venit Cel Feciorelnic, Fiul Fecioarei, şi ne-a arătat chipul vieţuirii în feciorie. Tot ceea ce citiţi în Vechiul
88 Lit.: „păscuţi cu carne” (carniumpascebatur).
95
Testament, deşi s-a petrecut cu adevărat, ar trebui să interpretaţi duhovniceşte şi să [cu]prindeţi înţelesulcunoştinţeiduhovniceşti din adevărul celor istorisite.
în zilele noastre, omul nu-şi mai pierde trupul ca pedeapsă pentru săvârşirea păcatului; căci moartea pe care ei, prin sabie, o abăteau asupra trupului, noi o impunem viciilor trupului, folosindu-ne de pocăinţă.
Când glasul Cântării Cântărilor se apropie de urechi, nu socotiţi că stârneşte plăcerile trupeşti ale iubirii pământeşti, fiindcă, folosindu-se de aparenţe8, zugrăveşte iubirea lui Hristos pentru Biserica Sa.
Pe bună dreptate, cei din vechime interziceau celor trupeşti să citească aceste cărţi, adică Heptateuhul90 şi Cântarea Cântărilor: pentru ca nu cumva, neştiindînţelesul duhovnicesc al acelora, să se destrame [sufleteşte] în stârniri spre poftă şi plăceri.
89 Per species, sensul este: „în chip figurat”.
90 Heptateuchum: primele şaptecărţi ale Sfintei Scripturi facerea, Ieşirea, Leviticul, Numerii, Deuteronomul, Cartea lui IosuaNavi şi Judecătorii.
Rânduiala a XVII-a
FECIOARA NU TREBUIE SĂ STEA DE VORBĂ [cu UN BĂRBAT] CÂND ESTE SINGURĂ
Să nu vorbească nici un bărbat cu tine atunci când eşti singură, iar tu să nu vorbeşti când eşti singură cu nimeni, ci numai în prezenţa a doi sau trei martori91. Adu-ţi aminte de Mirele tău, de Mântuitorul nostru, Care, fără îndoială, nu S-a temut de pata păcatului, şi, cu toate acestea, a vorbit în munţi cu Moise şi Ilie în prezenţa a trei martori: Petru, Iacov şi Ioan92.
Şi când a adus înapoi la viaţă (suscitaret) fiica mai marelui sinagogii, i-a adus pe aceeaşi ca martori, pentru ca să nu dea prilej zvonurilor mincinoase93.
Pe de altă parte, şi ucenicii Lui s-au minunat că El a vorbit cu o femeie la puţul lui Iacob94. Dar, într-adevăr, ei nu s-ar fi minunat, dacă nu ar fi privit la ceva atât de rar; şi Hristos nu ar fi vorbit cu femeia fără [să fie] aceia [de faţă], dacă ei nu ar fi lipsit, plecaţi fiind să cumpere hrană.
91 Cf. Matei 18,16.
92 Cf. Matei 17, 3; Marcu 9, 3; Luca 9, 30.
93 Cf. Marcu 5, 22 ş.u.
94 Cf. Ioan 4, 5 ş.u.
Rânduiala a XVIII-a
DESPRE CHIPUL POSTIRII
Fără îndoială, postul trebuie impus trupului sănătos; iar cele pe care carnea răzvrătită le luptă prin legea propriilor slăbiciuni95, trebuie să fie ţinute în frâu prin postire neîncetată.
Carnea îndărătnică trebuie subjugată prin post, ca să fie slugă şi supusă poruncilor sufletului şi legii minţii.
Dar fiindcă vigoarea trupului îţi este şubrezită de o boală lungă, nu vei păcătui de slăbeşti postul şi mănânci atât cât îţi este spre sănătate.
Va fi socotită mai zdravănă fecioara a cărei sănătate şi vigoare nu are nevoie de leac.
Cea care este sănătoasă să nu se smintească dacă o fecioară bolnavă primeşte hrană cu mai multă îngăduinţă sau indulgenţă, ci să ducă o viaţă mai bună şi mai sfinţită fiindcă nu are trebuinţă de lucrurile trecătoare de care sănătatea şubredă are nevoie.
Cea care din pricina bolii este îndreptăţită să primească hrană moale să se poarte cu smerenie printre celelalte [fecioare], simţind părere de rău că nu poate face ceea ce pot ele; iar faptul că a slăbit pentru o vreme cumpătarea, să nu-l pună în seama virtuţii, ci a neputinţei trupeşti96.
95 Lege vitiorum.
96 Sau o traducere fidelă textului, nu şi sensului: „Abstinenţa slăbită vremelnic (abstinentiatemporelaxatam) să nu o atribuie (non repudet…) virtuţii, ci bolii”.
Rânduiala a XIX-a
DESPRE ÎNTREBUINŢAREA VINULUI
Foloseşte-te de vin după porunca Apostolului. Fiindcă îi spune lui Timotei: „Foloseştepuţin vin, pentru stomacul tău şi pentru desele tale slăbiciuni”97. Când spune „puţin”, el arată că ar trebui băut în scop medicinal, nu spre beţie. Căci iată ce spune în alt loc acelaşi Apostol: „Ai spus vin, ai spus toate viciile”98.
Beţia este păcat de moarte: ea este socotită alături de ucidere, adulter şi desfrânare. Aşadar, el îndepărtează beţia vinului din împărăţia lui Dumnezeu, la fel cum face cu adulterele, uciderile sau alte păcate ruşinoase.
Apostolul adevereşte aceasta când zice: „Să nu vă înşelaţi: nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteniîmpărăţia lui Dumnezeu”99.
Vezi că atât de dezgustătoare este beţia, încât pe cei care o iubesc îi aruncă afară din împărăţia lui Dumnezeu.
Vezi cât de înfricoşător îi ceartă profetul pe cei care s-au robit vinului, căci zice: „Vai de cei viteji la băut vin şimeşteri la făcut băuturi îmbătătoare!”100. „Vai de cei care
97 I Timotei 5, 23.
98 Vinumdixisti, omnevitiumdixisti. Acest verset nu există în Scriptură.
99 I Corinteni 6, 9-10.
100 Isaia 5, 22.
99
dis-de-dimineaţă aleargă după băuturi îmbătătoare; vai de cei care până târziu seara se înfierbântă cu vin!”101.
Noe a băut vin şi, adormind din pricina beţiei, i s-au dezvelit părţile cele ruşinoase ale trupului102, pentru ca voi să ştiţi că vinul face ca mintea omului să fie atât de tulburată, iar raţiunea omenească atât de întunecată, încât omul nu-şi mai aminteşte de sine, cu atât mai puţin de Dumnezeu.
Şi chiar dacă s-ar putea spune că beţia şi goliciunea lui Noe conţine taina Pătimirii şi a morţii lui Hristos, totuşi din cuvinte se înţelegegreşeala faptei. Atunci când Lot s-a îmbătat cu vin, a săvârşit incest cu fiicele sale103 şi nu şi-a dat seama de greşeala făcută; din această unire păcătoasă s-au născut moabiţii şi amoniţii. Iar Domnul a zis: „Moabitulşi amonitul să nu intre în Biserica (Ecclesiam) mea nici măcar în al zecelea neam”104.
înţelege acum cât de mult trebuie să se ferească omul de îmbuibarea cu vin, de vreme ce chiar şi pentru Patriarhi a fost pricină de ceartă şigreşeală.
Aşadar, fecioara al cărui trup este sănătos ar face bine dacă se abţine întru totul de la vin. Cea care este bolnavă sau slăbănogită poate folosi vinul ca medicament, nu ca să se îmbete.
101 Isaia 5,11.
102 Cf. Facerea 9, 21-23.
103 Cf. Facerea 19, 31-38.
104 Deuteronomul 23, 3. În Biblia sinodală: „Amonitul şimoabitul să nu intre în obştea Domnului; nici al zecelea neam al lor în veci să nu intre în obştea Domnului”.
Rânduiala a XX-a
ÎN CE MĂSURĂ TREBUIE FECIOARA SĂ SE SPELE
Să nu te speli preocupată fiind de îngrijirea sau frumuseţea trupului, ci numai ca leac spre însănătoşire.
Foloseşte, spun eu, îmbăierea când slăbănogirea trupului o cere, nu când voinţa te îndeamnă.
Fiindcă, ia aminte, dacă ceva nu este de trebuinţă, dar tu îl faci, atunci vei păcătui. Spune Scriptura: „Iar grija de trup să nu o faceţi spre pofte”105.
Grija pentru carne, fiind născută din poftă, este un păcat, dar nu şi atunci când este cuvenită pentru redobândirea sănătăţii.
Prin urmare, pofta cărnii să nu te facă să te speli prea des, ci ascultă de trebuinţele bolii. Fiindcă eşti slobodă de orice vină, dacă vei fi făcut ce este necesar.
105 Romani 13,14.
Rânduiala a XXI-a
RÂSUL ESTE UN PĂCAT PENTRU FECIOARĂ
Bucură-te în Dumnezeu, dar cu o veselie liniştită şi stăpânită, despre care a zis Apostolul: „Bucuraţi-vă pururea întru Domnul. Şiiarăşi zic: Bucuraţi-vă”106. Iar în alt loc a spus: „Roada Duhului este bucuria”107.
O astfel de bucurie nu tulbură mintea cu hidosul act al râsului, ci înalţă sufletul cu dorinţe pentru locul de odihnă de sus, unde poţi auzi: „Intră în bucuria Domnului tău!”108.
Se poate spune ce se află în inima unei fecioare prin râsul ei. Dacă inima i-ar fi curată, fecioara nu ar râde cu neruşinare.
Chipul unui om este oglinda sufletului său: [fecioara] nu râde dezmăţat, dacă inima sa nu este dezmăţată.
„Din preaplinul inimii”, spune Domnul, „este rostit cuvântul”109, şi, de asemenea, chipul fecioarei râde din preaplinul unei inimi deşarte. Vezi ce este scris în această privinţă: „Am zis despre râs: «E nebunie!. Şi despre veselie: «La ce poate să folosească!”110. Şi, de asemenea,
106 Filipeni 4, 4.
107 Galateni 5, 22.
108 Matei 25, 21.
109 Matei 12, 34
110 Ecclesiastul 2, 2
102
în acelaşi loc: „Chiar când râdem, inima se întristează; bucuria se sfârşeşte prin plângere”111.
Iar Domnul a spus: „Fericiţi cei ce plâng, fiindcă aceştia vor afla alinare”112. Şi Apostolul a grăit adevărul către cei care râd nebuneşte: „Să se prefacă râsul vostru în plâns”113.
Prin urmare, fugi, soră, de râs ca de un păcat şi schimbă în plâns veselia vremelnică, fiindcă vei afla binecuvântare, dacă vei fi plâns ca o străină în această lume, aşa cum cei care-L urmează pe Dumnezeu şi plâng sunt binecuvântaţi şi vor afla alinare.
Să ştii că eşti trecătoare în această lume şi că nu aici este patria ta, ci în cer. Dacă slujitorul lui Hristos ardea de un asemenea dor încât a spus: „Dorinţa mea este să plec [mor] şi să fiu cu Hristos”114, oare cât de mare să fie văpaia iubirii de care ar trebui să ardă fecioara, ce râuri de lacrimi ar trebui să verse tânjind după Mirele său, până ce va putea să ajungă în îmbrăţişarea lui Hristos!
Fecioara să nu înceteze să verse lacrimi din belşug, până ce va fi ajuns la Hristos pe Care doreşte să îl vadă.
Un anume om se văieta că este străin [trecător] în această viaţă şi spunea în timp ce plângea: „Vai mie, că pribegia mea s-a prelungit”115.
Fiindcă Mirele ceresc, bucurându-Se, te va primi în îmbrăţişarea Sa preaiubitoare, dacă află că tu arzi de dorinţă pentru El; dacă plângi atunci când El nu este prezent116, te va alina atunci când va fi de faţă.
111 Pilde 14,13.
112 Matei 5, 5.
113 Iacov 4, 9.
114 Cf. Filipeni 1, 23.
115 Psalmi 119, 5.
116Atunci când nu-L poţi vedea cu ochii sufleteşti şitrupeşti.
Rânduiala a XXII-a
CUM AR TREBUI SĂ FIE SOCOTITE SLUJITOARELE CARE INTRĂ ÎN CEATA FECIOARELOR
Pe cele care împrejurarea117 le face sau le va face să fie slujitoarele tale şi prin depunerea voturilor118 devin surori, să nu le răneşti din cauza legăturii lor de supunere, ci cinsteşte-le pentru egalitatea chemării lor.
Aşadar, cea care luptă împreună cu tine în Hristos să se bucure de aceeaşi libertate ca şi tine. Nici nu vă provocăm să vă însuşiţi o atitudine umilă, pentru ca să nu le îndemnăm spre trufie pe acelea. Fiindcă dacă tu le primeşti ca surori, ele îţi vor fi slujnice din recunoştinţă, şi vor face ascultare, nu silite de condiţia de slugă, ci ca persoane libere prin iubire. Într-adevăr, „Domnul nu caută la înfăţişare”119. Adică în propovăduirea credinţei, unde stăpâna şi sclava sunt la fel socotite, unde stăpâna nu este aleasă, iar sclava respinsă, sunt la fel botezate şi primesc împreună Trupul şi Sângele lui Hristos.
Căci şi Patriarhii, deşi erau cei mai sfinţi, în ceea ce priveşte cele lumeşti şi vremelnice, făceau deosebire între robi şi fii socotindu-i pe unii slujitori, iar pe ceilalţi stăpâni.
117 Conditio: poate fi înţeles şi ca „starea socială”.
118 Professio.
119 Cf. Efeseni 6, 9.
104
În ceea ce priveşte răsplata nădejdii viitoare, ei cercetau la fel şi pe fii, şi pe slugi, de vreme ce toţi erau însemnaţi cu aceeaşi circumcizie.
Rânduiala a XXIII-a
FECIOARA TREBUIE SĂ RĂMÂNĂ NECLINTITĂ ŞI ÎN SĂRĂCIE, ŞI ÎN ABUNDENŢĂ
1. Acum îmi voi întoarce cuvântul către tine, soră Florentina, fiindcă tulburarea ce mă apasă ţine de legătura noastră de rudenie.
Te îndemn să ai întotdeauna un cuget neabătut şi nerisipit, pentru ca tu, care ştii răbdarea şi sărăcia lui Iov, să nu fii frântă de necaz; nici să ai cugetul umflat de bogăţie, fiindcă ai citit că Patriarhii erau bogaţi în averi, dar săraci cu duhul120.
Vei fi binecuvântată dacă îi vei mulţumi lui Dumnezeu şi în necaz, şi în bucurie, şi dacă vei socoti bogăţiile acestei vieţi ca fum şi abur ce de îndată se risipeşte121.
Cu siguranţă, David a domnit ca rege şitotuşi, cu toate că era plin de bogăţii şi domnea peste nenumăraţi oameni, a cântat despre sine că s-a smerit, spunând: „Sărac sunt eu şi în necazuri din tinereţile mele”122. Şi din nou a grăit către fiica lui Saul: „Mai mult mă voi înjosi şi mai mic voi apărea înaintea Domnului Care m-a ales în locul tatălui tău”123. De asemenea, la fel a spus: „Străin124
120 Humilesanimo.
121 Cf. Psalmi 101, 4.
122 Cf. Psalmi 87.16.
123 Cf. II Regi 6, 21-22.
124 incola.
106
sunt pe pământ şi călător, aşa cum au fost părinţii mei”125.
Prin urmare, să nu afli niciodată plăcere în cele ale lumii, chiar dacă ar fi ca lucrurile bune ale vieţii să dea năvală peste tine, şi nu-ţi sprijini sufletul pe ele, nici nu te bucura de bunurile lumeşti, căci astfel pierderile nu te vor întrista.
2. Dar este scris: „Bogăţia de ar curge, nu vă lipiţi inima de ea”126. Fiindcă bunurile pe care omul le iubeşte de dragul plăcerii de a poseda, pier provocând durere celui care le avea în folosinţă. Şi fiecare om trebuie să fie supus necazului prin izvorul desfătării pe care o află în trup. Tu, precum Mirele tău cel Ceresc127, să te fereşti de a primi cinste în acest veac.
Nu dori să fii socotită sau să fii mai mare în rândul altora, aşa cum citeşti: „Dacă cineva dintre voi vrea să fie întâiul, să vă fie vouă slugă”128, de vreme ce însuşi Mântuitorul S-a ascuns atunci când era căutat de mulţimi să primească a fi rege129, căci cum ar fi putut El primi domnie de la om, când îl aştepta o domnie nesfârşită cu Tatăl?
Dar de vreme ce a venit să înveţe smerenia pe oameni, a respins cinstirea de la om. Fiindcă Dumnezeu rămânând, S-a smerit pe Sine pentru noi; şi El, Căruia cele cereşti şi cele pământeşti îi slujesc, a devenit sărac pentru muritori, pentru ca noi să ne îmbogăţim prin sărăcia Lui130.
125 Cf. Psalmi 38,17; Psalmi 118,19.
126 Psalmi 61,10.
127 Caelestissponsi.
128 Matei 20, 27.
129 Cf. Ioan 12, 36.
130 Cf. Filipeni 2, 6-8.
107
3. Continuă, aşadar, pe calea deschisă de Mire, şi cu paşi neabătuţi urmează-L pe Stăpânul cel Ceresc, ca nu cumva să nu dorească să te aibă soţie a Sa în împărăţiile cereşti131atunci când va dovedi prin faptele Sale că nu eşti asemenea Lui. Fiindcă, într-adevăr, spunem aceste lucruri pentru ca tu să preţuieşti puţin averea pământească sau pentru ca să nu o doreşti ca şi cum ar fi valorând mult, şi pentru ca nici să-i socoteşti măreţi pe oamenii bogaţi pe care-i vezi în viaţa acestui veac.
Căci oamenii buni ar trebui să dispreţuiască fără greutate ceea ce chiar şi oamenii răi pot avea.
Dumnezeu dă bogăţii vremelnice oamenilor răi cărora le interzice bogăţiileveşnice; El cu siguranţă le dăruieşte şi celor buni, de asemenea, dar celor pe care-i cunoaşte că nu se trufesc din această pricină.
Oamenii buni devin bogaţi cu sprijinul lui Dumnezeu; cu sprijinul lui Dumnezeu devin săraci. În fiecare împrejurare, ei îi mulţumesc lui Dumnezeu, dacă primesc fără cârtire voia lui Dumnezeu.
Atunci când bogăţiile sunt încredinţate celor răi, ele sunt date spre osândă, astfel că bucuria lor se întoarce asupră-le amară. Oricum, în orice împrejurare amintită mai sus, slava este dăruită celor drepţi, pedeapsa celor necucernici.
4. Dar ce voi zice ţie, care ai o rânduială pe care să o urmezi? Cugetă, aşadar, la fecioria şi sărăcia Mariei care a fost atât de bogată în Domnul, încât a meritat a fi Maica Domnului, şi atât de întristător de săracă în bunuri, încât, la vremea naşterii [Mântuitorului], nu s-a putut folosi nici măcar de alinarea unei moaşe sau a unei slujnice;
131 Coelestibusregnis.
108
şi hanul chiar atât de mic a fost, încât a primit un staul drept leagăn. Dar Iosif, de asemenea, cel căruia i-a fost logodită, deşi drept, şi el era sărac, atât de sărac, încât a primit hrană şiveşminte doar în urma unui schimb. Este limpede scris că era tâmplar.
Ai pilde, urmează rânduiala; nu dori să te încredinţezi primejdiilor celor bogaţi, fiindcă „cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită şi în cursă şi în multe pofte nebuneşti şi vătămătoare, ca unele care cufundă pe oameni în ruină şi în pierzare132.
Acei oameni al căror cuget este închinat Domnului îndepărtează iute de la sine aceste pofte. Averea este dăruită mai mult celor care o dispreţuiesc, decât celor care o urmăresc. „Căutaţi”, a spus El, „mai întâi împărăţia Lui. Şi toate acestea se vor adăuga vouă”133.
132 I Timotei 6, 9.
133 Matei 6, 33.
Rânduiala a XXIV-a
DESPRE ÎNGĂDUIREA ŞI INTERZICEREA MÂNCĂRII DE CARNE
1. Din cauza bolii tale nu îndrăznesc nici să-ţi interzic, nici să-ţi îngădui să mănânci carne. Însă ar trebui să te abţii de la carne, dacă ai tărie îndeajuns. Căci greu este să hrăneşti acel ceva împotriva căruia lupţi şi să-ţi adapi propriul trup ca să simţi că este răzvrătit.
Dar dacă o fecioară se foloseşte de acelaşi lucru precum femeile din lume, trebuie să se poarte tot astfel cum cele lumeşti se poartă?
Ce poate altceva să facă trupul hrănit cu carne decât să se arunce în plăceri trupeşti, făcându-ţi sufletul să urle din cauza cruzimii traiului în depravare? Despre aceasta, spune un autor: „Stricăciunea este sfârşitul plăcerilor”. Iar Apostolul mustră o văduvă care căuta plăcere, spunând: „Dar cea care trăieşte în plăceri este moartă, deşi este vie”134.
Dar dacă prin abstinenţă noi de abia ne ţinem în frâu trupul de la legea păcatului care sălăşluieşte în mădularele noastre, ce va face însă cea care a împovărat atât de mult pământul trupului său, încât poate zămisli spini şi ciulini?
134 I Timotei 5, 6.
110
2. Mâncarea de carne hrăneşte apucăturile rele, şi nu doar mâncarea de carne, ci şicantităţile prea mari de alte alimente. Fiindcă nu calitatea mâncării este învinuită, ci cantitatea ei este socotită greşală. Căci ceea ce este luat în exces îngreunează mintea, iar dacă stomacul este umflat de prea multă mâncare, tâmpeşte puterile sufletului.135
Este de ajuns ca fecioara să fie sănătoasă, nu robustă. Ar trebui să aibă un chip palid, nu roşiatic; ar trebui să suspine din inimă către Dumnezeu, în loc să râgâie bucăţi nedigerate.
Să se folosească, aşadar, de carne cei care au nevoie de trup puternic, anume cei care sapă după metale, cei care se luptă în întreceri lumeşti şi ridică turnuri pentru clădiri înalte sau asudă în felurite chipuri de munci făcute cu mâna. Unor astfel de oameni le este cuvenită mâncarea de carne pentru a-şi recăpăta puterea trupească.
3. Fecioara care preferă să poarte neputinţele trupului este o fecioară virtuoasă. Căci în ce scop ar mânca ea carne decât ca să-şi înece trupul nenorocit în scursurile viciilor?
Dar dacă boala o sileşte, carnea ar trebui mâncată din motive medicale. Ceea ce este luat ca medicament nu împovărează, ci aduce uşurare, căci cei iscusiţi în arta medicinei îl prescriu pentru ca, luat treptat, să-i aducă uşurare bolnavului, nu să-l apese şi mai mult.
Prin urmare, este adevărată şi zicala filosofilor: „Nimic peste măsură”136.
135 Animaesensus: simţurileminţii, puterile cugetului. Pentru mai multe despre puterile/simţurile cugetului/sufletului la SfinţiiPărinţi, vezi A. N. Williams, The Divine Sense: The Intellect in Patristic Theology, Cambridge University Press, 2009, în special discuţia despre Fericitul Augustin şi impactul scrierilor sale asupra învăţăturii monahale referitoare la animaesensus, pp. 143-190.
136 Ne quidenimis; gr. prjbevăyav.
Rânduiala a XXV-a
FECIOARA TREBUIE SĂ RĂMÂNĂ ÎN MĂNĂSTIREA UNDE A PUS BUN-ÎNCEPUT
Te sfătuiesc cu îngrijorare să rămâi în mănăstire; te vei folosi de tovărăşia acelor multe fecioare şi, văzând virtuţile lor, vei deveni o fecioară virtuoasă. Iar dacă, din pricina felurimii de voinţe, din când în când se va naşte vreo ceartă în obşte, iar dacă, uneori, cele duhovniceşti se întristează din pricina cârtelilor celor cu cuget trupesc, întotdeauna va fi totuşi cineva pe care să o poţi imita în fapte bune. Şi desigur, este în firea virtuţii dovedite a răbda cele trupeşti, iar a imita pe omul duhovnicesc este un semn de cea mai mare nădejde.
Sora trupească învaţă răbdarea de la cea duhovnicească, iar cele care sunt sfinte dau dovadă de bune virtuţi.
Aşadar, pentru un suflet ce înaintează în adevăr sunt de folos şi surorile pe care le tolerează cu răbdare, şi cele a căror purtare cuvioasă o poate imita în linişte.
Spune Apostolul: „Voi, înţelepţi fiind, îngăduiţi bucuros pe cei neînţelepţi”137. Şi din nou spune: „Datori sunteţi voi cei tari să purtaţi slăbiciunile celor neputincioşi şi să nu căutaţi plăcerea voastră. Fiecare dintre noi să caute să placă aproapelui său, la ce este bine, spre zidire”138.
137 II Corinteni 11,19.
138 Cf. Romani 15,1, 2.
112
Nu lăsaţi ca acele cârteli trupeşti să se dovedească piatră de poticnire pentru voi, ci să vă aducă mângâiere viaţa surorilor care urcă pe scara virtuţilor.
Şi de vreme ce nu ştii cât ai de trăit în această lume, ar trebui să fii răbdătoare pentru darul slavei cereşti.
Rânduiala a XXVI-a
CUM POŢI SĂ FUGI DE O VIAŢĂ PERSONALĂ
Te implor: evită viaţa personală139. Nici nu dori să le imiţi pe acele fecioare care stau în mici chilii în oraşe, apăsate de tot felul de griji.
în primul rând, ele caută să fie pe placul lumii şi nu ies din casă cu veşminte murdare; îngrijorate de preocupări ce ţin de gospodăria lor, în timp ce trebăluiesc pentru cele necesare traiului, sunt mai puţin preocupate de cele ce I se cuvin lui Dumnezeu. Fiindcă Biserica şi-a croit la început viaţa după chipul vieţuirii celor din neamuri.
De vreme ce apostolii nu i-au putut converti la propria lor rânduială, le-au îngăduit celor care veneau la Biserică din neamuri să-şi făurească singuri chipul de vieţuire, folosindu-şi propriile bunuri.
Dar în vremea apostolilor, cei din rândul evreilor care au îmbrăţişatcredinţa [în Hristos] au păzit aceeaşi rânduială pe care o urmează acum mănăstirile.
Caută la ce se citeşte în Faptele Apostolilor şi vei afla că este adevărat ceea ce spun: „Mulţimea”, zice, „celor ce au crezut era o inimă şi un suflet. Nici unul nu zicea că este al său ceva din averea sa, ci toate le erau de obşte.
139 Privatamvitam. Monahia nu trebuie să aibă o viaţă personală, egoistă, ci trebuie să trăiască în acelaşi cuget şi chip cu celelalte surori din obşte. Cea care are viaţă personală îşi face voia proprie, nu cea a stareţei, a monahiilor vârstnice şi cu experienţă.
114
Nici nu spunea vreunul dintre ei că era ceva al său, ci toţi câţi aveau pământuri le vindeau şi puneau la picioarele apostolilor preţul cu care vânduseră, şi se împărţea fiecăruia după cum avea cineva trebuinţă.”140
înţelege că cele care trăiesc într-o mănăstire sub o rânduială urmează viaţa apostolilor şi nu ar trebui să se îndoiască asupra faptului că nu vor dobândi aceleaşi merite cu cele ale apostolilor, al căror pildă o imită.
140 Faptele Apostolilor 4, 32; 34-35.
Rânduiala a XXVII-a
DESPRE DISCERNĂMÂNTUL PE CARE TREBUIE SĂ-L ARATE FECIOARA ÎN VÂRSTĂ FAŢĂ DE CELELALTE SURORI
1. Cu siguranţă este adevărat că totul va fi în comun pentru toate [femeile] care au depus acelaşi vot monahal, aşa cum este scris; adică, dacă au toate aceeaşi putere trupească. Cu toate acestea, este nevoie să se folosească discernământ în privinţa unei femei în vârstă care se îngrijeşte de traiul celorlalte. Căci trebuie să se facă deosebire, conform cu ce este de folos pentru fiecare.
Cea care a putut avea cinste în lume şi a avut averi în lume ar putea fi îngrijită cu mai multă atenţie în mănăstire. Iar cea care a lăsat în lume veşminte scumpe, merită o îmbrăcăminte mai bine îngrijită141. Însă cea care în lume a trăit în sărăcie, şi i-a lipsit îmbrăcămintea şi hrana, să rabde cu recunoştinţă în mănăstire, unde nu-i este frig, nici foame, şi să nu se plângă dacă este tratată cu mai multă indulgenţă cea care a avut un trai mai prosper în lume. Fiindcă dacă nu se face deosebire după nevoie, cea care a fost săracă în lume devine mândră în mănăstire, iar cea care a avut putere în lume, este înjosită în mănăstire.
141 Pogorământ inspirat de Scrisoarea 211 a Fericitului Augustin, cf. Madoz, op. cit., p. 288 ş.u.
116
Cea [stareţa] care nu cugetă la această deosebire, astfel se poartă că le face trufaşe pe cele care s-au convertit dintr-un trai sărăcăcios, şi le stârneşte spre tristeţe pe cele care s-au născut într-o familie onorabilă142. Iar dacă este îndeajuns pentru toate să împartă în mod egal, atunci nu există vreun motiv de murmur, de vreme ce discernământul fecioarei mai vârstnice va împărţi după cum are nevoie fiecare.
2. Dar tu spui: „De ce s-a convertit, dacă nu să devină smerită, în loc să trăiască în avuţii?” Prin urmare, într-adevăr, aceasta coboară de la bun renume la smerenie, dar cealaltă nu a trebuit să se smerească din sărăcie şi poate este plină de mândrie.
Iubirea însă îmblânzeşte toate şi le aduce împreună pe calea păcii, astfel încât cea care a părăsit averea nu se mai mândreşte, iar cea care a fost săracă şi slujnică nu este cu sufletul zdrobit.
Trebuie lăudată dar fecioara vârstnică dacă s-a purtat cu discernământ cu fiecare în parte şi a împărţit lucrurile după trebuinţa fiecăreia. Aceasta este valabil şi pentru îmbrăcăminte, hrană, băutură sau ce este de trebuinţă pentru fecioarele infirme şi neputincioase, astfel că cea care nu poate răbda un chip mai aspru de vieţuire este tratată cu mai mult pogorământ. Însă cea vârstnică se va purta cum i se pare mai bine de cuviinţă cu cele care pot răbda un chip mai aspru de vieţuire, iar cele cu care a fost mai îngăduitoare din cauza sănătăţii lor fragile sau slăbiciunii trupeşti nu ar trebui să se bucure de cinstirile date celor vârstnice, dacă au intrat în mănăstire de curând.
142 Lit. „poziţie, loc de cinste” (honestoloco).
117
Aşadar, deşi cuvintele mele sunt adresate ţie, soră Florentina, ne-am întemeiat rostirea foarte mult pe cele citite; nu impunem însă jug, ci îndemnăm spre ceea ce este de cuviinţă.
Rânduiala a XXVIII-a
FECIOARA NU TREBUIE SĂ AIBĂ NIMIC DE-AL SĂU ÎN MĂNĂSTIRE
1. A avea proprietatea personală, fapt socotit un mare păcat în mănăstiri, este o grea povară pentru sufletul tău. Cu siguranţă este adulter, fiindcă mânjeşte o conştiinţă limpede prin ticăloşia întrebuinţării egoiste a bunului. Este şi o infracţiune de furt, dacă una dintre fecioare hotărăşte să păstreze în taină ceea ce nu este ştiut de celelalte fecioare şifoloseşte o parte din ceea ce este folosit de toţi şi ascunde cealaltă parte prin înşelăciune, de vreme ce într-o comunitate tot ce este proprietate obştească este împărtăşit de toţi.
Este clar o înşelăciune fiindcă ea nu înlocuieşte pentru folosinţaobştească un lucru pe care-l deţine, ci ascunde în chip nelegiuit o mică parte din el. Este o singură fărădelege, dar infecţiile [provocate de această boală sufletească] sunt multe. Evită răul unui astfel de păcat, ca şi cum ar fi prăpastia gheenei şifereşte-te de el ca de un drum ce duce către iad.
2. Iuda, atras de lăcomie, a săvârşit păcatul furtului, şi din acest motiv a coborât până la răul trădării şi predării Domnului nostru. Pe scurt, deşi el a împărtăşit cu apostolii tot ce aveau de obşte, el nu a fost mulţumit cu ceea ce era îndeajuns pentru ceilalţi. Dar ce spune
119
Evanghelia despre el? „Era un hoţ şi, fiindcă el avea punga, lua din ce se punea în ea.”143
Adu-ţi aminte şi de pilda lui Anania şiSafira, care i-au adus Apostolului o parte din preţ, dar au tăinuit cealaltă parte, şi au fost osândiţi cu o sentinţă [dată] pe loc144. Iar pentru înfricoşarea [spre pocăinţă şi luare-aminte a] însoţitorilor, pedeapsa pentru păcat nu a fost amânată. Orice bun personal care este despărţit de posesiunile în comun ale mănăstirii trebuie să fie lipsit de partea sa în viaţa cerească.
Să arăţi unei maici vârstnice tot lucrul pe care pui mâna; dă-l obştii spre folosinţă. Să nu ai nimic separat de obşte, căci trebuie să iei aminte la pilda lui Iuda trădătorul.
143 Ioan 12, 6.
144 CFapte5,1-11.
Rânduiala a XXIX-a
FECIOARA NU TREBUIE SĂ FACĂ ALTORA JURĂMINTE
Ia aminte nu cumva să juri; spune mereu adevărul; aceste rânduieli păzeşte-le cu aceeaşi râvnă. Deşi celor trupeşti le este îngăduit să se jure din pricina fricii de nelegiuire, celor duhovniceşti le sunt interzise jurămintele, fiindcă au conştiinţa curată.
Hristos a spus: „Cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este”145. Aşadar, fereşte-te să juri pentru o pricină bună, fiindcă este de la cel rău. Se spune despre jurământ că este rău fiindcă nevoia de a jura vine dintr-o conştiinţă lipsită de credinţă146. Este de trebuinţă să obţii un jurământ de la o persoană a cărei sinceritate este îndoielnică.
Ar trebui să arăţi cu buzele tale sinceritatea inimii, de ce să te legi de una singură printr-un jurământ de bunăvoie?
Leapădă-te de impulsul de a te jura pentru o pricină bună şi nu te vei afla păcătuind într-unul rău. Grăieşte adevărul din inima ta şitrebuinţa de a da jurământ va dispărea. Căci citim în Scriptură: „Tu nu obişnui să juri, fiindcă în acest obicei se ascund multe nenorociri”147.
145 Matei 5, 37.
146 Infideli conscientia.
147 Cf. Isus Sirah, 23, 8-10.
Rânduiala a XXX-a
FECIOARA CARE TRĂIEŞTE ÎN ÎNSINGURARE NU AR TREBUI SĂ VORBEASCĂ CU ALTĂ FECIOARĂ
Să nu primeşti prietenia unei fecioare cu scopul de a mai schimba o vorbă, respingându-le pe celelalte din obşte. Ci toate să ştie ceea ce este bine de ştiut de către toţi creştinii. Ascultă ce spune Domnul: „Ceea ce vă grăiesc la întuneric, spuneţi la lumină şi ceea ce auziţi la ureche, propovăduiţi de pe case”148.
Adică, dacă ceva a fost în taină dezvăluit cugetului tău, dă-i glas în afară149; ce ai ticluit în inimă, dezvăluie-l tuturor. Dacă ceea ce spui este bine, pentru ce atunci să nu-l împărtăşeşti tuturor, ci numai unei singure persoane?
Dacă este rău, nu ar trebui să gândeşti sau să spui ceea ce altminteri te-ar face să înroşeşti dacă l-ai auzi din gura altei persoane. Nu mai este cuvânt bun cel pe care o fecioară îl grăieşte către o alta confidenţial, în timp ce caută cu privirea în jur ca să nu fie văzută de celelalte150. „Căci cine lucrează răul, urăşte lumina”151, a spus Domnul.
148 Matei 10, 27.
149 Palamdicite. Poate fi şi o referire la practica dezvăluirii gândurilor.
150 Completare în textul editat de Madoz la versiunea PL: et circumquaqueconspicit, ne abaliisaudiatur.
151 Cf. Ioan 3, 20.
122
Despre aceasta, Acel prea înţelept între filosofi a spus: „Toate cele lucrate după dreptate iubesc să locuiască în lumină” [cf. Mt. 10, 27.]
O, fecioară, vorbeşti în ascuns fiindcă nu ai nimic de lăudat în public? Dacă înşeli urechi şi ochi omeneşti, vei putea oare să duci în eroare chiar şicunoştinţa lui Dumnezeu? Iată ce spune frumos altul: „Acel lucru pe care tu vrei ca Dumnezeu să nu-l cunoască, nu ar trebui să-l faci sau să-l cugeţi”.
Aşadar, conştiinţa trebuie să-ţi fie curată, iar cuvântul fără de vină. Să nu afli plăcere nici în a asculta, nici în a cugeta ceea ce ar trebui să fie lepădat, cu atât mai puţin să fie pus în cuvânt sau în lucrare.
Rânduiala a XXXI-a
FECIOARA SĂ NU DOREASCĂ SĂ SE ÎNTOARCĂ ÎN LUME
1. Aducem acum corabia cuvântării noastre în port şi, după ce am străbătut o mare de cuvinte, aruncăm ancora la ţărm ca să ne odihnim, dar încă odată sunt aruncat în valurile cuvintelor de adierea iubirii tale152.
Te rog, soră Florentina, am martor pe Sfânta Treime cea de-o unică dumnezeiască fire, că de vreme ce, împreună cu Avraam, „ai ieşit din patria ta şi din rândul celor de-un neam cu tine”153, să nu priveşti înapoi, împreună cu soţia lui Lot154; să nu devii motiv de bună purtare pentru celelalte surori prin pilda ta rea, şi nu le lăsa să vadă în tine răul de care ele trebuie să se ferească în lăuntrul lor.
Fiindcă soţia lui Lot a devenit pricină de înţelepţire pentru alţii, dar pentru sine a fost imagine a nebuniei, fiindcă fapta sa rea a vătămat-o, dar i-a ajutat pe alţii ca exemplu a ce nu trebuie să se facă.
Nu te îngrijora vreodată de vreun gând al întoarcerii în pământul natal, căci dacă Dumnezeu ar fi vrut ca tu să locuieşti în acele locuri, nu te-ar mai fi alungat de acolo. Dar fiindcă a ştiut mai dinainte ce ar fi folositor pentru
152 Flatutamencaritatistuae.
153 Cf. Facerea 12,1.
154 Cf. Facerea 19.
124
tine, te-a scos aşa cum se cuvine, precum l-a scos pe Avraam din mijlocul caldeenilor şi pe Lot din mijlocul sodomenilor.
2. În sfârşit, îmi recunosc greşeala de a fi vorbit cu mama noastră, dorind să ştiu dacă era doritoare să se întoarcă în patrie. Ea însă, de vreme ce ştia că, prin voia lui Dumnezeu, plecase de acolo pentru propria sa siguranţă, spunea, aducându-L pe Dumnezeu ca martor şi vărsând râuri de lacrimi, că nu doreşte să-şi mai vadă patria nici în prezent, nici în viitor.
„Peregrinarea mea m-a făcut să-L cunosc pe Dumnezeu; fie să mor străină şi să am mormântul unde am primit cunoaşterea lui Dumnezeu”. Iisus îmi este martor155, [când spun acestea:] îmi amintesc că atunci am înţeles că aceasta era dorinţa ei, ca să nu-şi mai vadă patria vreodată, chiar de-ar fi să trăiască multe zile. În privinţa ta, soră Florentina, fereşte-te cu luare-aminte de ceea ce mama s-a temut şi de răul pe care l-a îndurat.
Jelesc în nefericirea mea, că l-am trimis acolo pe fratele nostru, Fulgenţiu, pentru ale cărui încercări primejdioase mă tem cu o groază ce nu conteneşte. Va fi în pază însă dacă te vei ruga pentru el, fiind în siguranţă şi departe [de el]. Ai fost luată de la o vârstă atât de fragedă încât nici măcar nu ţi-ai mai putea aminti dacă ai fost născută acolo. Nu există vreo amintire care să-ţimişte sufletul cu dorul, şi fericită eşti fiindcă nu ştii ce ar trebui să jeleşti.
îţi spun din cele trăite de mine, patria şi-a pierdut stabilitatea orânduielii stăpâneşti şiînfăţişarea, încât nu mai este în ea nici om liber, nici obişnuita rodnicie fertilă
155 Teste Jesu. Lit. „princumărturiaadeverirea lui Iisus”.
125
a pământului însuşi, şi aceasta nu fără judecata lui Dumnezeu. Căci acel pământ [natal] de unde cetăţenii au fost alungaţi şi a fost predat unui străin, din momentul în care şi-a pierdut cinstea, şi-a pierdut şi rodnicia.
Vezi, soră Florentina, cum te sfătuiesc cu frică şi jeluire, pentru ca să nu te tragă şerpii din Rai, şi să te aducă în acel pământ care naşte spini şi pălămidă. Dacă ai dori să-ţi întinzi mâna din nou pentru a lua şi mânca din pomul vieţii, nu ţi-ar fi îngăduit să te întorci.
Dar ţi-l aduc martor pe profet şi te avertizez împreună cu Iisus Hristos, zicând: „Ascultă fiică şi vezi şi pleacă urechea ta şi uită de poporul tău şi de casa tatălui tău, că a dorit împăratul frumuseţea ta, că El este Domnul Dumnezeul tău”156. „Nimeni care pune mâna pe plug şi se uită îndărăt nu este potrivit pentru împărăţia lui Dumnezeu”157. Nu fugi din cuibul pe care turtureaua l-a aflat, pentru a-şi adăposti puişorii săi în el158.
Tu eşti fiica nevinovăţiei, fiindcă eşti născută dintr-o maică Turturea159. În una şi aceeaşi Persoană tu te bucuri
156 Psalmi 44,12-13.
157 Luca 9, 62.
158 Cf. Psalmi 83, 3: „Pasărea şi-a aflat casă şi turtureaua cuib, unde-şi va pune puii săi”.
159 Avem mai multe interpretări pentru „Turturea”. Ar putea fi: 1. imagine a lui Hristos, Cel Care tânjeşte să-Şi adune puii sub aripile Sale în „cuibul” Tatălui, Ierusalimul cel de Sus, cf. Matei 23, 37 („lerusalime, Ierusalime, care omori pe proorocişi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine, de câte ori am voit să adun pe fiii tăi, după cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar nu aţi voit”) şi, mai sus, Psalmi 83,3; 2. (şi cel mai probabil, ţinând cont de următoarele fraze) numele stareţei mănăstirii în care se nevoia sora Florentina era Turturea (Ţurţur). Pentru această explicaţie din urmă, vezi Vega, p. 9, apud. Barley, p. 227. Martyn (p. 130) consideră că aici Sfântul Leandru se referă la mama naturală a Florentinei, dar suntem de părere că traducerea corectă a propoziţiei: „cariorem qua nataesreputamatrem” respinge această din urmă ipoteză.
126
de purtarea de grijă a multor rude. Îndrăgeşte-o pe turturea ca maică a ta, ia aminte la ea ca învăţătoare a ta, şi să-ţi fie maică mai dragă, căci zilnic te poartă întru Hristos cu o iubire chiar mai mare decât a maicii care te-a născut. Împotriva fiecărei furtuni, împotriva fiecărei neliniştilumeşti, ascunde-te la sânul ei. Să afli bucurie în sprijinul ei. Sânul care te-a purtat să-ţi fie mai dulce acum decât când erai pruncă.
3. În sfârşit, te rog, preaiubita mea soră, să-ţiaminteşti de mine în rugăciunile tale şi să nu uiţi de fratele tău mai tânăr, Isidor; căci părinţii noştri l-au lăsat cu bucurie sub purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi a celor trei fraţi în viaţă şi au plecat la Domnul, fără să se teamă pentru vârsta lui fragedă. Deşi îl iubesc ca pe un adevărat fiu al meu şi nu pun nimic de pe pământ mai presus de iubirea mea pentru el şi îmi aşez capul pe pernă cu gând de dragoste pentru el, tu să-l iubeşti cu mai mult drag şi să te rogi lui Iisus pentru el cu şi mai multă sinceritate, aşa cum ştii că l-au iubit părinţii lui pământeşti.
Sunt sigur că rugăciunea ta feciorelnică160 poate să aplece urechea lui Dumnezeu pentru noi. Iar dacă păzeşti pactul pe care l-ai făcut cu Hristos, faptele bune îţi vor agonisi cununa, iar lui Leandru îi va fi dăruită iertare pentru faptul că te-a sfătuit. Şi dacă stărui neclintită neîncetat până la sfârşit, vei fi mântuită161. Amin.
160 Virginalisoratio. Sau „rugăciunea ta de fecioară”.
161 Cf. Matei 10, 22; 24,13.
Anexe
SFÂNTUL LEANDRU, ARHIEPISCOPUL SEVILLEI
OMILIE DESPRE BIRUINŢA BISERICII la convertirea neamului goţilor
1. Această sărbătoare de acum se arată a fi mai de cinste decât toate celelalte sărbători cinstite prin chiar noutatea sa. Fiindcă aşa cum convertirea unui număr atât de mare de oameni este un lucru cu totul nou, iar bucuria Bisericii este mai de preţ158 decât de obicei căci Biserica prăznuieşte multe sărbători în decursul anului, la care, îşi are bucuria obişnuitătotuşi nu are [în acestea] o bucurie cu adevărat nouă precum la această sărbătoare.
însă una este bucuria pentru lucrurile pe care ea dintotdeauna le are, şi alta este bucuria pentru dobândirea de curând a unor câştiguri mari.
Din acest motiv şi noi suntem înălţaţi de mai mare bucurie, văzând că Biserica a dat naştere deodată la noi oameni, şi acum ne bucurăm de credinţaaceloraşi oameni a căror împietrire ne făcea odinioară să suspinăm.
Traducere de Ileana Ingrid Bauer şiDragoşDâscă.
158 Nobiliora. Poate însemna şi „mai nouă”, mai „de seamă”.
130
2. Aşadar, prilejul nefericirilor noastre din trecut ne-a fost hrană pentru bucuria noastră de acum.
Am suspinat în vreme ce eram persecutaţi, am suspinat în vreme ce eram ocărâţi, dar suspinele acelea au condus la acest deznodământ, anume, cei care ne erau nouă povară din cauza lipsei lor de credinţă, prin convertirea lor ne-au devenit cunună.
Aceasta o dezvăluie cu bucurie Biserica şi în Psalmi, zicând: „Când eram în necaz, Tu m-ai mărit”159. ŞiSarra, fiind adesea dorită de regi, nu numai că nu a suferit vreo întinare a castităţii, ci s-a făcut şi lui Avraam pricină de îmbogăţire prin frumuseţea ei160; fiindcă Avraam a fost făcut bogat chiar de regii care au poftit-o pe Sarra.
Tot aşa, Biserica sobornicească, de îndată ce a cunoscut că sunt gata să primească credinţa ei, le-a făcut pe neamuri zestre Mirelui său, care este Hristos, şi prin chiar acele împărăţii datorită cărora a fost amarnic tulburată, L-a îmbogăţit pe Bărbatul ei.
Fiindcă, deşi încă de la începuturile sale] Biserica este hărţuită sau muşcată de dinţii celor invidioşi, sau asuprită, ea totuşi propovăduieşte.
Deşi Biserica este atacată, ea se măreşte. Aceasta fiindcă, prin răbdarea sa, fie îi biruieşte, fie îi converteşte pe vrăjmaşii săi.
159 Psalmi 4, 1.
160 Cf. Facerea 20.
131
3. De aceea zice dumnezeiescul cuvânt către ea: „Multe fiice au strâns bogăţii, tu însă le în treci pe toate”161.
Dacă nu este de mirare ca ereziile să fie numite „fiice”, totuşi trebuie să luăm aminte că ele sunt numite şi spini162. Ele sunt „fiice”, pentru că au apărut din sămânţacreştină. Sunt „spini”, pentru că îşi află hrana în afara raiului lui Dumnezeu, adică în afara Bisericii soborniceşti.
Acest lucru este dovedit nu printr-un înţeles speculat de noi, ci cu autoritatea dumnezeieştii Scripturi, căci spune Solomon: „Precum un crin între spini, aşa este iubita mea între fiice”163.
Aşadar, să nu socotiţi că este mare lucru faptul că ereziile sunt numite „fiice”, de vreme ce în continuare le numără împreună cu spinii. Ereziile, spun eu, izbutesc să răzbată fie într-o anumită parte a lumii, fie la un singur neam.
161 Pilde 31, 29 (ed. sinodală: „Multe fete s-au dovedit harnice, dar tu le-ai întrecut pe toate!”).
162 Locospinarumponuntur. Lit, „puse/aşezate în locul spinilor”.
163 ntarea Cântărilor 2, 2.
132
4. Biserica cea cu adevărat sobornicească164, după cum se întinde peste întreaga lume, tot aşa este alcătuită din comuniunea tuturor neamurilor.
Pe bună dreptate, aşadar, ereziile îşi adună bogăţii doar dintr-o parte [a lumii] în grotele în care sălăşluiesc. Dar Biserica sobornicească îşi adună bogăţii din toată lumea la vedere şicovârşeşte tot ce există.
Saltă, aşadar, şi te veseleşte, Biserică a lui Dumnezeu!
Bucură-te şi te înalţă ca un singur Trup al lui Hristos165!
Înveşmântează-te în tărie şi strigă cu bucurie, fiindcă supărările tale s-au transformat în bucurie şi haina tristeţii a fost înlocuită cu mantia veseliei.
Iată, degrabă uitând sterpiciunea şi sărăcia ta, printr-o singură naştere ai născut popor nenumărat Hristosului tău. Fiindcă tu câştigi din pagubele tale şiînfloreşti atunci când eşti persecutată.
Atât de puternic este Mirele tău, prin a Cărui domnie eşti călăuzită, încât deşi îngăduie să fii prădată într-o anumită măsură, întoarce iarăşi la tine ceea ce ţi s-a luat şi îi supune pe vrăjmaşii tăi pentru tine.
164 Verocatholica.
164 . Coloseni 1, 24; I Corinteni 12, 27.
133
5. Tot aşa şi agricultorul, tot aşa şi pescarul, atunci când aşteaptă viitoarele câştiguri, nu consideră a fi pierdere ceea ce a semănat sau ceea ce a pus în undiţă.
Prin urmare, nici tu nu trebuie să plângi, nici să te tânguieşti că te-au părăsit o vreme unii pe care-i vezi că s-au întors acum la tine cu mari bogăţii.
Bucură-te dar, încrezându-te în credinţa ta şi arată credincioşie neclintită în slujba lui Hristos, Capul tău.
Vezi numai cum ai recăpătat ceea ce îţi fusese odinioară făgăduit că vei redobândi. Căci însuşi Adevărul spune în Evanghelie: „Hristos trebuia să moară pentru neam, şi nu numai pentru neam, ci şi pentru ca fiii lui Dumnezeu care erau risipiţi să-i adune într-un singur trup”166.
în Psalmi, tu propovăduieşti celor care urăsc pacea, zicând: „Măriţi-L pe Domnul laolaltă cu mine şi să înălţăm împreună Numele Lui”167. Şiiarăşi: „Când se vor aduna popoarele laolaltă şi regii, să-I slujească Domnului”168.
166 Ioan 11, 51-52
167 Psalmi 33, 3.
168 Psalmi 101, 23.
134
6. Ştiinddin previziunile profeţilor, din cuvintele evanghelice, din scrierile apostolice cât de dulce este iubirea, cât de plăcută este comuniunea dintre oameni, nu trebuie decât să propovăduieşti întovărăşirea neamurilor, nu trebuie decât să suspini pentru unitatea neamurilor, nu trebuie decât să semeni bunătatea păcii şi a iubirii.
Veseleşte-te, aşadar, în Domnul pentru că nu ai fost înşelată în dorinţa ta; căci cei pe care după atâta timp i-ai dobândit, mărturisesc cu suspine şi rugăciune continuă, acum după îngheţ, după iarnă, după severitatea frigului, după asprimea ninsorii ca şi cum ar zâmbi la savoarea câmpurilor, la fructele şi la veselele flori de primăvară, la mlădiţele tinere de viţă de vie că tu i-ai născut deodată cu bucurie.
Aşadar, fraţilor, să ne bucurăm în Domnul cu toată dragostea inimii noastre şi să strigăm de veselie către Dumnezeu, Mântuitorul nostru!
De acum înainte, să credem că, prin cele care deja au fost pătimite, se vor împlini cele care încă sunt aşteptate.
135
7. Căci acest lucru a fost prevestit, atunci când Domnul a zis: „Am şi alte oi care nu sunt din staulul acesta, şi pe acelea trebuie să le aduc, şi va fi o turmă şi un păstor”.169
Iată, vedem că acestea s-au împlinit. De aceea să nu ne îndoim că întreaga lume poate să creadă în Hristos şi să se reunească într-o singură Biserică. Aceasta o aflăm iarăşi din Evanghelie, fiindcă El însuşi mărturisind, spune: „Şi această Evanghelie a împărăţiei se va propovădui în toată lumea, spre mărturie la toate neamurile, şi atunci va veni sfârşitul”170.
Aşadar, dacă va rămâne vreo parte a lumii, sau vreun neam păgân, peste care nu va fi strălucit credinţa în Hristos, în nici un chip să nu ne îndoim că vor crede şi vor veni la Biserica cea Una, dacă socotim că ce a spus Domnul este adevărat.
Aşadar, fraţilor, bunătatea este dimpotrivă pusă în locul răutăţii şi adevărul se opune rătăcirii, astfel încât, după cum prin mândrie felurimea limbilor a separat neamurile din unitatea lor, tot aşa iubirea odrăslind să le adune iarăşi în sânul ei; şi după cum Dumnezeu este singurul stăpân al întregii lumi, tot aşa să fie o singură inimă şi o singură minte în stăpânirea Lui. „Cere de la mine”, a spus, „şiîţi voi da neamurile moştenirea Ta şi stăpânirea Ta marginile pământului”171.
Din această cauză, întregul neam omenesc se trage dintr-un singur om, astfel încât toţi cei care provin din el
169 Ioan 10,16.
170 Matei 24,14.
171 Psalmi 2, 8.
136
să aibă o singură înţelegere a lucrurilor, şi să caute şi să iubească unitatea.
Aşadar, însăşi orânduiala firii cere ca cei care îşi au originea dintr-un singur om să se iubească unul pe altul, iar cei care nu sunt separaţi prin descendenţa firii să nu fie despărţiţi de adevărul de credinţă.
137
8. Ereziile şi schismele răsar într-adevăr din izvorul relelor. Oricine vine de la ele la unitate, se întoarce de la păcat la cele după fire, pentru că după cum este firesc ca să fie mulţi în unitate, tot aşa este păcat a refuza dulceaţa iubirii frăţeşti.
Să ne înălţăm, aşadar, cu toată inima întru bucurie astfel încât, pentru că neamurile au fost nimicite de dragostea de ceartă, Hristos să-Şi agonisească Sieşi o singură Biserică întru prietenie, în care să aducă înapoi acele neamuri în armonia iubirii.
Cu siguranţă, despre această Biserică vorbeşte profetul zicând: „Casa Mea va fi numită casă de rugăciune pentru toate neamurile”. Şiiarăşi: „Va fi în zilele de pe urmă că muntele casei Domnului va fi aşezat peste vârful munţilor, şi va fi înălţat mai presus de dealuri, şi toate neamurile vor curge într-acolo. Şi vor merge popoare multe şi vor zice: «Veniţi să ne suim în muntele Domnului şi în casa Dumnezeului lui Iacov”172. Căci muntele este Hristos, iar casa Dumnezeului lui Iacov este Biserica Lui cea Una, către care profetul vesteşte că vor curge neamurile şi adunarea popoarelor se va strânge la un loc. Despre aceasta, iarăşi spune profetul, în alt loc: „Răsari, luminează-te, Ierusalime, că a venit lumina ta, şi slava Domnului peste tine a răsărit. Şi vor merge neamuri în lumina ta, şi regi în splendoarea răsăritului tău. Ridică împrejur ochii tăi şi vezi: toţi s-au adunat la un loc şi au venit la tine şi fiii de neam străin vor zidi zidurile tale, şi
172 Isaia 2, 3-4.
138
regii lor vor sluji ţie”173. Şi, pentru a arăta ce se va întâmpla cu neamurile sau popoarele care se vor separa de comuniunea cu Biserica cea Una, continuă: „Fiindcă neamurile şi regatele care nu-ţi vor sluji ţie vor pieri”. În fine, şi în alt loc zice asemenea: „Iată, voi chema neamul pe care tu nu l-ai cunoscut, şi neamuri care nu te-au cunoscut se vor grăbi către tine”174.
173 Isaia 60,1, 3-4,10
174 Isaia 55, 5.
139
9. Căci Unul este Hristos Domnul, a Cărui Biserică este una în toată lumea, avuţie sfântă. Acela este capul şi aceasta este corpul, despre care se spune la începutul cărţii Facerea: „Vor fi cei doi un trup”,175 pe care Apostolul o înţelege „în Hristos şi în Biserică”176.
Aşadar, de vreme ce Hristos vrea să aibă o singură Biserică din toate neamurile, oricine este străin de ea, chiar dacă ar folosi numele de creştin, totuşi nu este membru al trupului lui Hristos.
Erezia, respingând unitatea cu Biserica sobornicească, fiindcă iubeşte pe Hristos cu o dragoste pângărită, nu are statutul soţiei, ci pe cel al concubinei. Însă Scriptura spune cu adevărat că doi vor fi într-un singur trup, evident Hristos şi Biserica. În această uniune, o prostituată nu-şigăseşte un al treilea loc. „Una este (zice Hristos) iubita mea, una este soţia mea, una este fiica mamei sale”177. Acelaşi lucru îl mărturiseşte şi Biserica, zicând „Eu sunt a iubitului meu, şi el este al meu”178.
175 Facerea 2, 24
176 Efeseni 5, 32.
177 Cântarea Cântărilor 6, 9.
178 Cântarea Cântărilor 6, 3.
140
10. Să caute acum ereziile cu care să se desfrâneze, sau cui să se facă prostituate, de vreme ce s-au îndepărtat de patul neprihănit al lui Hristos, iar noi cu cât ştim mai bine cât de preţioasă este legătura iubirii, cu atât să lăudăm mai mult pe Domnul împreună cu această adunare. Căci nu a îngăduit ca neamurile pentru care Şi-a vărsat sângele Cel Unul-Născut să fie devorate de dinţii diavolului în afara staulului celui unu.
Să plângă, aşadar, jefuitorul cel din vechime pierderea pradei sale, pentru că vedem că s-a împlinit ce am auzit că a spus profetul: „Cu adevărat”, zice, „această mulţime de captivi va fi smulsă de la cel tare şi ceea ce a fost răpit de cel puternic va fi eliberat”179. Căci pacea lui Hristos a nimicit zidul discordiei pe care l-a înălţat diavolul, şi casa care, din cauza împărţirii, se războia cu victime de ambele părţi este unită de piatra din capul unghiului cea una, care este Hristos. Să spunem toţi: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace între oamenii bunei voiri”180.
179 Cf. Isaia 49, 25.
180 Luca 2,14.
141
11. Nici o comoară nu poate fi pusă în balanţă cu iubirea. Aşadar, înainte de toată bucuria, iubirea a fost aşezată, fiindcă ea are locul cel dintâi în rândul virtuţilor. Mai rămâne ca noi toţi, într-un singur cuget, să ne străduim pentru o singură împărăţie şi ca, atât pentru neclintirea împărăţieipământeşti, cât şi pentru fericirea împărăţieicereşti, să ne apropiem de Dumnezeu cu rugăciune, pentru ca împărăţiile şi neamurile care L-au slăvit pe Hristos pe pământ, să fie slăvite de El nu doar pe pământ, ci şi în cer. Amin.
II.
VIAŢA SFÂNTULUI LEANDRU, ARHIEPISCOPUL SEVILLEI MĂRTURII
II.1 Sfântul Isidor al Sevillei
A. IsidorusHispalensis, De VirisIllustribus, XLI 57-59, J.-P. Migne, PATROLOGIA LATINA 83
Leandru, născut din tatăl Severian, în Cartagena, provincia Spaniei, a fost monah şi ca monah a fost înălţat la treapta de episcop al Bisericii Sevillei, din provincia Baetica. Bărbat care încânta prin cuvânt, de o inteligenţă extraordinară, care era atât de vestit pentru chipul vieţuirii sale, nu mai puţin decât pentru învăţătura sa, încât prin credinţa şi strădania sa neamul goţilor a fost convertit de la nebunia ariană la credinţa sobornicească.
în peregrinarea din timpul exilului său, a compus două cărţi împotriva dogmelor ereticilor, foarte bogate în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În afară de acestea, a editat o cărticică pentru sora [sa] Florentina, Despre rânduiala fecioarelor şi dispreţuirea celor lumeşti, fiecare capitol având titlul său separat.
144
Cea mai mare parte a misiunii sale a desfăşurat-o în timpul lui Reccared, bărbat evlavios şi principe slăvit, în timpul căruia, totodată, printr-o minunată moarte, [Leandru] şi-a încheiat viaţa activă181.
Actualis vitae.
II2 Sfântul Ildefonsus, Arhiepiscop de Toledo182
Poem închinat Sfinţilor Leandru şiMausona, episcopi mitropolitani, ultimul din Merida, primul din Sevilla183
Leandru, strălucit părinte, pe care Cerurile îl primesc împodobit cu laude, remarcabil prin însuşirile sale; Medicul grec184 al neamului arian şi, totodată, învăţător al lui Isidor, pe care l-a crescut în Domnul. Şi tu, întreită slavă a tărâmului Meridei, Mausona, binecunoscut pentru sfatul, curajul şicredinţa ta.
Amândoi sunteţi de-o seamă în duhul, amândoi de-o seamă în evlavie şi laude,
Şi fiecare apărător în casa Atotputernicului Dumnezeu.
Tu ai biruit prin răbdarea ameninţărilor şi a cugetului
Răzvrătit al regelui; ei spun că s-a pocăit pentru fărădelegea sa.
182 Prăznuit pe data de 23 ianuarie. Autor deosebit de influent pentru teologia ortodoxă latină mariană. Lucrarea sa despre pururea-fecioria Maicii Domnului este în curs de apariţie în colecţia Patristica, Editura Doxologia.
183 J.R. C. Martyn, op. cit., pp. 161-162.
184 Nota lui Martyn: „cuvântul iaKoq (ionic) arată că tatăl lui Leandru era originar din Bizanţ”, op. cit., p. 161.
146
Tu ai deschis cele două uşi ale Olimpului pentru fiul unui rege;
Căci prin tine, un alt mucenic urcă spre astre.
[]
Tu ai adus mântuire neamului goţilor,
Care acum respinge o credinţă plină de ură şiîmbrăţişează una plăcută lui Dumnezeu.
Cununa biruitorului şi slava nepieritoare vă urmează pe bună dreptate
Datorită virtuţilor voastre mărite şi atât de multe la număr.
Cinstea voastră şi renumele vostru slăvit vor rămâne de-a pururi;
Oamenii vor cânta despre voi, iar astrele cu mult mai mult.
Fiindcă bisericile închinate vouă sunt înfăşurate cu o veşnică ghirlandă;
Voi aveţi un loc mult preastrălucit printre cei învăţaţi.
II3 Viaţa Sfântului Leandru, Arhiepiscop de Sevilla
Notitia, Jean-Paul Migne, PATROLOGIA LATINA 72, 871-872.
1. Leandru, de neam spaniol, s-a născut din Severian (cu a cărui soră, Sanctia, s-a căsătorit Teodoric, regele ostrogoţilor) şiTurtura, în casa din Cartagena, fiind fratele mai mare al lui Isidor al Sevillei185; după o perioadă îndelungată de nevoinţă monahală, a fost numit arhiepiscop al Bisericii Sevillei.
A devenit cunoscut în anul 578, când principele Hermenegild l-a trimis pe Leandru ca delegat la împăratul Tiberiu186, în Constantinopol, pentru a dobândi ajutor, fiindcă tatăl lui Ermenegildliuvigild, regele goţilor din Spania îl prigonea pe propriul său fiu cu sabia, fiind nemulţumit de sprijinul pe care acesta din urmă îl acorda credinţeisoborniceşti. A reuşit aceasta în chip strălucit, şi pe când se afla acolo, a pus temeliile unei mari prietenii cu diaconul Grigorie, apocrisiarhul187 Papei Pelagius.
185 IsidoriHispalensis. Hispalis este numele pe care romanii l-au dat vechii aşezări Spăl din Sudul Spaniei. Ulterior, invadatorii musulmani din secolul al VIII-lea aveau să-l redenumească Ishbiliyya. Vezi Elena Toro Lillo, „La invasion arabe. Los ărabes y el elemento arabe en espanol”, Biblioteca virtual Miguel D. Cervantes, pp. 1-2.
186 Este vorba de împăratul Tiberiu I Constantin (Flavius Tiberius
Constantius), ginerele lui Iustin II, asociat la domnie încă din 574 şi care a condus Imperiul Bizantin între anii 578-582.
187 Nunţiu papal, ambasador al Sfântului Scaun al Bisericii Romei. Sfântul Grigorie cel Mare (Dialogul) a fost nunţiu papal la Constantinopol între anii 578-584. Pentru mai multe detalii despre viaţa şicredinţa ortodoxă a Papei Grigorie cel Mare, vezi Ierotheos (Vlachos), Mitropolitul Nafpaktosului, Vechea şi Noua Romă. De la Tradiţia ortodoxă la tradiţiile Apusului, traducere din neogreacă de ierom. Evloghie Munteanu, Editura Doxologia, Iaşi, 2016, în sp. 1.1.
148
2. După ce s-a întors în Spania, în 584, a fost pedepsit cu exilul de regele Liuvigild. Însă în următorul an, simţind apropierea morţii şi călăuzit de pocăinţă, l-a încredinţat pe Reccared, fiul său, lui Leandru. Primind un astfel de ucenic, Leandru a muncit asiduu cu el, convertindu-l mai întâi de la erezia ariană şi, cu ajutorul acestuia, i-a convertit pe mai-marii goţilor la credinţa sobornicească, iar apoi pe aproape întreg neamul goţilor, motiv pentru care a şi fost pe drept numit apostolul goţilor. Iar la Sinodul din Toledo, ţinut în anul 589, în care [Leandru] a jucat un mare rol, el i-a primit în sânul Bisericii pe goţii pe care-i convertise şi aceştia au confirmat prin semnătură adeziunea la credinţa ortodoxă. A murit în anul 595.
149
3. Aşa cum fratele său, Isidor, mărturiseşte, era un om care încânta prin cuvânt, de o inteligenţă extraordinară şi foarte vestit pentru chipul vieţuirii sale, nu mai puţin decât pentru învăţătura sa. A scris către sora sa, Florentina, o Regulă despre rânduiala fecioarelor şi dispreţuirea celor lumeşti… Mai avem de la el Omilia întru lauda Bisericii, pentru convertirea goţilor, rostită după încheierea Sinodului de la Toledo. A mai scris două cărţi, aşa cum aminteşte Isidor, împotriva dogmelor eretice, un mic tratat împotriva învăţăturilor arienilor, dar şi numeroase epistole către Papa Grigorie, una despre botez, alta către un frate cum că nu se cuvine a ne teme de moarte, şi alte mai multe epistole cu caracter personal către confraţii săi episcopi. „Iar în ce priveşte îndatoririle sale bisericeşti”, a spus Isidor, „le-a îndeplinit cu nu puţină râvnă”. Căci a mai scris rugăciuni pentru întreaga Psaltire, într-o dublă ediţie. De asemenea, a compus multe dulci rugăciuni la laudele şi psalmii de jertfă.
150
4. În această chestiune, unii susţin că Leandru al nostru a fost autorul Mesei [Liturghiei] mozarabice. Fiindcă este vrednic de crezare faptul că Leandru a compus o Liturghie spre folosul goţilor, care a fost apoi întrebuinţată în Biserica spaniolă timp de mai multe secole, iar Mesa a început să fie numită, în cele din urmă, mozarabică sau mai degrabă mixt-arabă188, după ce creştinii, care au început să se amestece cu locuitorii arabi începând cu secolul al VIII-lea, au preluat acest nume. Mesa a fost cântată pentru prima oară189 de Leandru şi a fost completată de fratele său, Isidor. Odată cu trecerea timpului, din cauza adăugirilor a feluriţi episcopi, Mesa s-a schimbat în anumite biserici din oraşul Toledo şi este astfel săvârşită în ziua de astăzi. Părintele Ximenes, episcopul oraşului Toledo, a scos-o din vestigiile goţilor, a înveşmântat-o cu trăsături noi şi a editat-o în 1501. Se păstrează încă, deşi incompletă, în BibliothecaPatr., tom. XXVII, tom. XII, p. 999.
188 Mixtarabumappellari.
189 Concinnata de la concinno: înseamnă şi „a cânta”, dar şi „a aranja”.
BIBLIOGRAFIE
Allies, Neil, The Monastic RulesofVisigothic Iberia: A Study of Their Text andLanguage, teză de doctorat în cadrul Departamentului de Teologie şi Religie, Universitatea din Birmingham, iulie 2009.
Barlow, Claude W., „Introduction to the Writings of Leander of Seville”, în IberianFathers. Martin of Braga, Paschasius of Dumium, Leander of Seville, The Catholic University of America, Washington, 1969.
Băbuş, Pr. dr. Emanoil, Bizanţul, istorie şi spiritualitate, Editura Sophia, Bucureşti, 2003.
Campos Ruiz, Sch. P., Julio, „Introduccion”, în San Leandro, San Isidoro, San Fructuoso, Reglasmonasticas de la Espanavisigoda. Los treslibros de la Las „Sentencias”, introduccion, version y notas de Julio Campos Ruiz şiIsmael Roca Melia, col. Santos PadresEspagnoles II, Biblioteca de AutoresCristianos, Madrid, 1971.
Collins, Roger, Visigothic Spain (409-711), Blackwell, Oxford, 2004.
de Yepes, Rodrigo, Historia de la GloriosaVirgen Sanda Florentina, Hermana De Leandro y S. Isidroarcobispos de Sevilla y de S. Fulgencio obispo de Ecija en que se replicau muchas
152
antiguedades de Espana y otrascosas de varia doctrina Y una Genealogia cumplida de losreyes de Espanatraydadesdeantes de Sanda Florentina hasta agora Collegido con diligencia por el padreFray Rodrigo de Yepes, retip. În India, Facsimile Publisher, Delhi, 2016.
Diaconus, Paulus, Istoria longobarzilor, Cartea III. 25, traducere din limba latină, introducere, tabel cronologic, note şipostfaţă de Emanuel Grosu, Editura Polirom, Iaşi, 2011.
Dietz, Maribel, WanderingMonks, Virgins, andPilgrims. Ascetic Travel în theMediterranean World, a. D. 300-800, The Pennsylvania State University Press, University Park, Pennsylvania, 2005.
Dominiquezdel Val, Ursicino, Eeandro de Sevilla y la lucha contra el Arianismo, EditoraNacional, Madrid, 1981.
Ferreira, Alberto, The Visigoths în Gauland Iberia (Update) A SupplementalBibliography, 2004-2006, Brill, Leiden, 2008.
GayleDickenson, Elizabeth, Marriage, Gender andthePolitics of „Unity” in visigothic Spain, teză de doctorat în filozofie, Universitatea din Austin texas, decembrie 2011.
Giordano, Oronzo, „Introduzione”, în Leandro di Siviglia, Lettera alia Sorella Fiorentina, CittaNuovaEditrice, 1987, Roma.
Jenner, Henry, „Mozarabic Rite”, The CatholicEncyclopedia, Vol. 10. New York: Robert Appleton Company, 1911, 25 Mar. 2016 http://www.Newadvent.org/cathen10611a.htm.
Kirsch, Johann Peter, „St. Florentina”, The CatholicEncyclopedia, Vol. 6. New York: Robert Appleton Company, 1909, 25 Mar. 2016 http://www.Newadvent.org/cathen06114b.htm.
153
Kirsch, Johann Peter, „St. Fulgentius”, The CatholicEncyclopedia, Vol. 6. New York: Robert Appleton Company, 1909, 25 Mar. 2016 http://www.Newadvent.org/cathen06315a.htm.
Madoz, S. L, Jose, „Variosenigmas de la «Regla de San Leandro descifrados por el estudio de sus fuentes”, în Miscellanea Giovanni Mercati, vol. I: Bibblialetteratura Cristiana Antica, CittadelVaticano, Biblioteca Apostolica Vaticana, Roma, 1956.
Martyn, John R. C., Gregory andLeander: An Analysis of the Special Firendshipbetween Pope Gregory the Great andLeander, Archbishop of Seville, Cambridge ScholarsPublishing, 2013.
Martyn, John R. C., Saint Leander, Archbishop of Seville. A book on theTeaching of theNunsand a Homily în Praise of the Church, LexingtonBooks, Lanham, 2009.
Migne, Jean Paul, Patrologia Latina 72, 873-894.
Moreschini, Claudio şi Enrico Norelli, Istoria literaturii creştine vechi greceşti şi latine, vol. II2 (De la Conciliul de la Niceea la începuturile Evului Mediu), traducere din limba italiană de Hanibal Stănciulescu, Editura Polirom, Iaşi, 2013.
Ott, Michael, „St. Martin of Braga”, The CatholicEncyclopedia, Vol. 9. New York: Robert Appleton Company, 1910, http://www.Newadvent.org/cathen0973lb.htm.
Pastor, MarceloMartinez (Ana MAldama Roy, M Dolores Castro Jimenez, Manuel MartinezQuintana, M. Jose MunozJimenez), Leandri Hispalensis episcopi, De institutionevirginum et contemplumundi. Lexico latino-espagnol, Olmsweidmann, Hildesheim-Zurich-New York, 1998.
154
Pinell, Jordi, Liber OrationumPsalmographus. Colectas de Salmosdelantiguorito hispanica. Recomposicion y edicion critica, col. MonumentaHispaniae Sacra IX, Barcelona-Madrid, 1972.
Suau, Pierre „St. Leander of Seville”, The CatholicEncyclopedia, Vol. 9. New York: Robert Appleton Company, 1910, http://www.Newadvent.org/cathen09102a.htm.
Vega, Angelus C., El „De institutionevirginum” de San Leandro de Sevilla con diez capitulos y medioineditos, El Escoliar, Madrid, 1948.
Velasquez, Jamie, „Introduccion. Vida y obras”, în Leandro de Sevilla, De la instruccion de las virgenes y despreciodelmundo, FundacionUniversitariaEspanol, Alcala 93, Madrid, 1979.
Wood, Jamie, Politics of identity in visigothic Spain. Religion and Power in the histories of Isidore of Seville, Brill, Leiden, 2002.
INDICI
Indice de referinţescripturistice
Vechiul Testament
Facerea 2,8 135
2,24 139 4,1 130
3 88 5,9 89
3,16 58 15,5 36
9,21-23 99 17,28 69
12,1 123 17,29 69
19 123 33,3 133
20 130 38,17 106
19,31-38 99 44,3 37
25,29 89 44, 12-13 125
25,29-34 88 44, 15 82
39 80 61,10 106
83,3 125
Deuteronomul 87,16 105
23,3 99 101,4 105
101,23 133
I Regi 118,19 106
2,5 61 118,57 36
119,5 102
II Regi
6,21-22 105 140,5 91
23,26-27 89 Pildele lui Solomon
6,27 71
Psalmii 14,13 102
1,1 47 31,29 131
158
31,30 65 55,5 138
56,3-5 61
Cântarea Cântărilor 57,2 74
2,2 131 60,1 138
4, 1 82 60,3-4 138
6,3 37 60,10 138
Isaia Ieremia
1,31 71 9,21 72
2,3-4 137 50,23 40
3,16-17 84
3,24 84 Daniel
5, 11 99 1,12 89
5,22 98 1,16 89
30,15 74
49,25 140 înţelepciunea lui Isus Sirah
53,4 75 23,8-10 120
Noul Testament
Matei
5,5 102 24,14 135
5, 37 120 25,21 101
6, 21 51 25,34 75
6, 33 108 25, 36 75
7,16 43
10,22 126 Marcu
10,27 121 5, 22 96
12,34 101 9,3 S 6
17,3 96
18, 16 96 Luca
20, 27 106 2,14 140
22,30 59 9,30 96
23, 37 125 9,62 125
159
12,34 51 II Corinteni
21,9 87 11,19 111
21,23 59 11,29 75
21,34 89
23,29 59
23,34 85 Galateni
2,11 91
Ioan 3,28 91
3,20 121
4,5 96 5,22 101
10,16 135
11,51-52 133
12,6 119
12,36 106 Efeseni
5,32 139
6,9 103
Filipeni
Faptele Apostolilor
4,32 114
4,34-35 114 1,23 102
2,6-8 106
2,8 85
5,1-11 119 4,4 101
Romani Coloseni
13,14 100 1,24 132
15,1 112 3,1 50
15,2 112 3,2 51
I Corinteni
6,7-8 79
6, 9-10 98
7,31 33
7,23-24 40
12, 27 132
15, 33 69
15,42 41
15, 53 41
I Timotei
2,9-10 65
5,6 109
5,23 98
6,9 108
II Timotei
4,8 46
160
Iacov
4,4 55
4,9 102
I Petru
3,3-4 64
I Ioan
2,16 50,83
Indice general
A
Adulter 27, 57, 58, 78, 79, 98,118
Arianism 12,15,18,19, 20, 21, 27, 152
Asceză 25,30
Fericitul Augustin 26, 30,110, 115,
B
Benedict de Nursia 11, 26
Bizanţ, bizantin 11,13,14,15,17,18,145,147,151
C
Ciprian, Episcopul Cartaginei 22, 26, 27
Constantinopol 13,14,15,16,18,147,148
D
Diavol 69,72,81,93,140
E
Ermenegild 13,14,15,17,147
Eva 58
F
Feciorie 21, 23, 26, 27, 35, 36, 39, 41, 42, 43, 44, 46, 48, 73,
81, 94
162
Florentina 11, 20, 21, 22, 25, 27, 33, 69, 71, 83, 88,105,117, 123,124,125,143,149,151,152
Fulgenţiu 11,12, 20,124,153
G
Grigorie cel Mare, Papă al Romei 15,16,17, 39, 148
H
Hristos Mirele fecioarelor 25, 44, 50, 51, 52, 82, 85, 96,102, 106,132
I
Ieronim, Fericitul 26
Ildefonsus, Arhiepiscopul de Toledo 145,155
Isidor, Arhiepiscopul Sevillei 11,12,13,14,16,17,18, 20,21, 23, 28, 29,126,143,145,147,149,150,151,154
î
înfrânare 24,88
L
Leuvigild 27
M
Martin de Braga 19
Monahi, monahism 11, 12, 20, 22, 23, 24, 25, 113
N
Niceea 13,17,18,19, 27,153
O
Ortodoxie (dreapta credinţă) 11,13,14,18, 21, 29
163
P
Post 24,97
T
Toledo 9,18, 21,145,148,149,150,155
V
Vin 24,98,99
Vizigot, vizigoţi 12,13,14,15,16,17,18, 21, 27
în colecţia Patristica, seria Traduceri, au apărut:
1. Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Psalmi
2. Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Iov
3. Sfântul Roman Melodul, Imne teologice
4. Sfântul Roman Melodul, Imnele Sfintei Scripturi
5. Sfântul Vasile cel Mare, Omilii inedite. Două cuvinte despre Botez
6. Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Isaia. Omilii la Ozia
7. Sfântul Simeon Noul Teolog, 24 de Cuvinte despre viaţa duhovnicească
8. Sfântul Grigorie cel Mare, Omilii la Iezechiel
9. Fericitul Teodoret al Cirului, Tâlcuire la Epistolele Sfântului Apostol Pavel (vol. I)
10. Sfântul IoanDamaschinul, Cuvânt despre dreapta credinţă. Despre Sfânta Treime. Despre Cântarea Trisaghionului
11. Sfântul Amfilohie de Iconium, Scrieri
12. Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Faptele Apostolilor (vol. I)
13. Sfântul Leandru al Sevillei, Despre rânduiala fecioarelor şi dispreţuirea celor lumeşti
în curs de apariţie:
Eustratius din Constantinopol, Despre starea sufletului după moarte Sfântul Ioan Gură de Aur, Cele şapte cuvântări encomiastice în cinstea Apostolului Pavel
Fericitul Teodoret al Cirului, Tâlcuire la Epistolele Sfântului Apostol Pavel (Romani, I-II Corinteni, voi. II)
Sfântul Beda Venerabilul, Tâlcuire la Epistolele soborniceşti Sfântul Ambrozie, Arhiepiscopul Milanului, Despre pocăinţă Sfântul Ambrozie, Arhiepiscopul Milanului, Despre slujirile preoţilor Sfântul Ildefonsus, Arhiepiscop de Toledo, Despre pururea fecioria Maicii Domnului.
Redactor: Pr. Adrian Chelaru Corector: Cristi Reuţ Tehnoredactor: ŞtefanAdăscăliţe
Copertă: Lucian Dragomir DTP: Leonard Lunguleac
Bun de tipar: 2016. Apărut: 2016 Editura Doxologia, Cuza-Vodă 51, 700038, IAŞI Tel.: 0232216693; Fax: 0232216694 http:edituradoxologia.ro
E-mail: editura@doxologia.ro
Editura. Doxologia