Ieromonah SAVATIE
BAŞTOVOI
BAŞTOVOI
3
Redactor: Elena Marinescu
Imagine copertă: Sfânt dormind,
desen de ierom.
Savatie Baştovoi
Savatie Baştovoi
© Ierom. Savatie Baştovoi © Editura Cathisma,
pentru prezenta ediţie, Bucureşti, 2006
pentru prezenta ediţie, Bucureşti, 2006
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a
României
României
SAVATIE BAŞTOVOI, ieromonah
Nebunul/ ieromonah
Savatie Baştovoi. bucureşti: Cathisma, 2006 ISBN (10) 973-88143-2-4; ISBN (13)
978-973-88143-2-5
Savatie Baştovoi. bucureşti: Cathisma, 2006 ISBN (10) 973-88143-2-4; ISBN (13)
978-973-88143-2-5
4
1
Pe uliţele prăfuite
ale cetăţii apăru un bărbat cam de şaizeci de ani, costeliv şi chel, încins cu
o funie din vlăstare de finic, de care era legat un câine mort. Astfel de funii
le împleteau pustnicii din pustia care se afla la doar două zile de mers pe jos
de oraş. Toată lumea avea astfel de funii, pentru că erau cele mai ieftine.
Călugării aveau obicei să nu se târguiască şi oricine putea să le ia marfa cu
cât voia. Bătrânul intrat de dimineaţă în cetate nu mai fusese văzut de nimeni
niciodată, nici în piaţă, unde vin de obicei călugării să vândă, nici în
pustie, unde locuitorii mai evlavioşi din oraş aveau obicei să meargă din
vreme în vreme să vadă pustnici
ale cetăţii apăru un bărbat cam de şaizeci de ani, costeliv şi chel, încins cu
o funie din vlăstare de finic, de care era legat un câine mort. Astfel de funii
le împleteau pustnicii din pustia care se afla la doar două zile de mers pe jos
de oraş. Toată lumea avea astfel de funii, pentru că erau cele mai ieftine.
Călugării aveau obicei să nu se târguiască şi oricine putea să le ia marfa cu
cât voia. Bătrânul intrat de dimineaţă în cetate nu mai fusese văzut de nimeni
niciodată, nici în piaţă, unde vin de obicei călugării să vândă, nici în
pustie, unde locuitorii mai evlavioşi din oraş aveau obicei să meargă din
vreme în vreme să vadă pustnici
5
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
şi să se blagoslovească de la ei. Cunoşteau
pe toţi călugării mai sfinţi, unii dintre ei făceau chiar şi minuni, dar pe
acesta nu îl văzuse nimeni niciodată. Din cauza apariţiei sale atât de
ciudate, toţi se dădeau la o parte din calea lui. îşi întorceau miraţi
capetele, ţinându-se de nas şi ridicând nedumeriţi din umeri.
pe toţi călugării mai sfinţi, unii dintre ei făceau chiar şi minuni, dar pe
acesta nu îl văzuse nimeni niciodată. Din cauza apariţiei sale atât de
ciudate, toţi se dădeau la o parte din calea lui. îşi întorceau miraţi
capetele, ţinându-se de nas şi ridicând nedumeriţi din umeri.
Nebunul nu-i băga
în seamă, păşea ţanţoş, ca un cal împărătesc care îşi duce, cu conştiinţa
propriei demnităţi, stăpânul.
în seamă, păşea ţanţoş, ca un cal împărătesc care îşi duce, cu conştiinţa
propriei demnităţi, stăpânul.
cetăţeni
ai Emesei! strigă pe neaşteptate călugărul în urma unei trupe de femei şi
bărbaţi distraţi, care îşi târau cu lehamite tobele şi zurgălăii spre piaţă.
Cetăţeni ai Emesei! De ce nu vă închinaţi împăratului? Sau nu vedeţi trăsura majestăţii
sale? Ho-ho! împăratul e legat, dar lumea i se închină ca şi mai înainte!
ai Emesei! strigă pe neaşteptate călugărul în urma unei trupe de femei şi
bărbaţi distraţi, care îşi târau cu lehamite tobele şi zurgălăii spre piaţă.
Cetăţeni ai Emesei! De ce nu vă închinaţi împăratului? Sau nu vedeţi trăsura majestăţii
sale? Ho-ho! împăratul e legat, dar lumea i se închină ca şi mai înainte!
–
Hei! izbucniră în hohote de râs circarii dar nu e prea parfumat împăratul tău?
Lasă-l şi hai cu noi, călugăre nebun! Te învăţăm noi ce să faci şi o să ai şi
tu pâine şi vin pe săturate!
Hei! izbucniră în hohote de râs circarii dar nu e prea parfumat împăratul tău?
Lasă-l şi hai cu noi, călugăre nebun! Te învăţăm noi ce să faci şi o să ai şi
tu pâine şi vin pe săturate!
o,
cetăţeni ai Emesei, vă spun că împăratul e legat, dar voi continuaţi să vă
închinaţi lui!
cetăţeni ai Emesei, vă spun că împăratul e legat, dar voi continuaţi să vă
închinaţi lui!
6
NEBUNUL
De după colţ apăru
o droaie de copii, cu chiote şi hohote de râs, aruncând, ca în arenă, cu pietre
şi cu beţe asupra noului venit:
o droaie de copii, cu chiote şi hohote de râs, aruncând, ca în arenă, cu pietre
şi cu beţe asupra noului venit:
–
E-hei! Un călugăr nebun! Un călugăr nebun! Veniţi să vedeţi un călugăr nebun!
E-hei! Un călugăr nebun! Un călugăr nebun! Veniţi să vedeţi un călugăr nebun!
–
Hei, nătărăilor! au prins a hohoti circarii împreună cu copiii -, nu vă închinaţi
împăratului şi calului său?
Hei, nătărăilor! au prins a hohoti circarii împreună cu copiii -, nu vă închinaţi
împăratului şi calului său?
Uliţa se umplu de
hărmălaie, de ţipete de bucurie şi hohote de râs şi nimeni nici nu băgă de
seamă că cel care le stârnise atâta veselie dispăruse.
hărmălaie, de ţipete de bucurie şi hohote de râs şi nimeni nici nu băgă de
seamă că cel care le stârnise atâta veselie dispăruse.
Fugi pe după case
şi, când se convinse că nu mai vine nimeni din urmă, se aşeză lângă un perete.
Umbra răcoroasă şi caldarâmul încă rece de după răcoarea nopţii îi mai luară
din fierbinţeala loviturilor, îşi simţea corpul ca după o baie fierbinte.
Nopţile dormite pe pământul gol şi, îndeobşte, vieţuirea aspră cu care se
obişnuise în pustie îl făceau să îşi simtă corpul ca pe un străin. Se uită la
câinele mort care, de la loviturile pe caldarâm, se curăţa în mare parte de
păr. Acum duhoarea lui i se părea nesuferită. îşi scoase briceagul şi tăie
funia de la brâu, lăsând doar o bucată
şi, când se convinse că nu mai vine nimeni din urmă, se aşeză lângă un perete.
Umbra răcoroasă şi caldarâmul încă rece de după răcoarea nopţii îi mai luară
din fierbinţeala loviturilor, îşi simţea corpul ca după o baie fierbinte.
Nopţile dormite pe pământul gol şi, îndeobşte, vieţuirea aspră cu care se
obişnuise în pustie îl făceau să îşi simtă corpul ca pe un străin. Se uită la
câinele mort care, de la loviturile pe caldarâm, se curăţa în mare parte de
păr. Acum duhoarea lui i se părea nesuferită. îşi scoase briceagul şi tăie
funia de la brâu, lăsând doar o bucată
7
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
cât să-i ţină de cingătoare. Se ridică şi se
duse sub un alt perete.
duse sub un alt perete.
– Hei,
nebunule…
nebunule…
Bătrânul îşi ridică
privirea, făcând o sforţare să fugă.
privirea, făcând o sforţare să fugă.
nebunule,
nu te teme. Nu-ţi fac nici un rău.
nu te teme. Nu-ţi fac nici un rău.
Lângă el, fără să
vadă când s-a apropiat, apăru o femeie cu salbe la gât şi cu faţa vopsită
neplăcut de tare. Bătrânului i se păru că este una din ceata de circari.
vadă când s-a apropiat, apăru o femeie cu salbe la gât şi cu faţa vopsită
neplăcut de tare. Bătrânului i se păru că este una din ceata de circari.
te
doare? – încercă femeia să-l consoleze, punându-i palma după ureche, unde avea
o sângerare. Hai, ia şi mănâncă, trebuie să-ţi fie foarte foame, uite la tine
ce slăbănog eşti.
doare? – încercă femeia să-l consoleze, punându-i palma după ureche, unde avea
o sângerare. Hai, ia şi mănâncă, trebuie să-ţi fie foarte foame, uite la tine
ce slăbănog eşti.
Femeia scoase de la
cingătoare o bucată de carne şi pâine, pe care i le întinse. Călugărul se
uită nedumerit, luă carnea cu amândouă mâinile şi muşcă fără să zică nimic.
Erau treizeci de ani de când nu mai pusese carne în gură. De fapt, nici femeie
nu mai văzuse de treizeci de ani. Mai muşcă o dată şi restul îl băgă în sân.
cingătoare o bucată de carne şi pâine, pe care i le întinse. Călugărul se
uită nedumerit, luă carnea cu amândouă mâinile şi muşcă fără să zică nimic.
Erau treizeci de ani de când nu mai pusese carne în gură. De fapt, nici femeie
nu mai văzuse de treizeci de ani. Mai muşcă o dată şi restul îl băgă în sân.
nebunule,
dar unde-ţi este „împăratul” tău? râse femeia, scoţând câteva smochine şi
întinzându-i-le.
dar unde-ţi este „împăratul” tău? râse femeia, scoţând câteva smochine şi
întinzându-i-le.
8
NEBUNUL
acela
nu este împăratul meu, ci al vostru răspunse Nebunul, luându-i singur din mână
smochinele. Eu am alt împărat. împăratul meu l-a legat pe împăratul vostru,
dar voi continuaţi să vă închinaţi lui.
nu este împăratul meu, ci al vostru răspunse Nebunul, luându-i singur din mână
smochinele. Eu am alt împărat. împăratul meu l-a legat pe împăratul vostru,
dar voi continuaţi să vă închinaţi lui.
–
Ha-ha! Oare împăratul nostru este un câine, Nebunule?
Ha-ha! Oare împăratul nostru este un câine, Nebunule?
mai
rău.
rău.
o,
Nebunule, cum de nu te-a strâns potera până acum? Mă mir că îţi mai stă scăfârlia
asta cheală pe umeri după glumele pe care le faci.
Nebunule, cum de nu te-a strâns potera până acum? Mă mir că îţi mai stă scăfârlia
asta cheală pe umeri după glumele pe care le faci.
Bătrânul se ridică
fără să spună nimic şi o luă la fugă printre case. Reapăru degrabă, trăgând
câinele mort după el şi strigând:
fără să spună nimic şi o luă la fugă printre case. Reapăru degrabă, trăgând
câinele mort după el şi strigând:
o,
majestate! Domnişoara zice că ar trebui să mi se ia capul pentru lezmajestate!
O! Spune-i domnişoarei să nu mai aibă nici o frică, pentru că vremea ta a
trecut şi acum toţi se vor închina împăratului Celui Mare, care te-a legat pe
tine!
majestate! Domnişoara zice că ar trebui să mi se ia capul pentru lezmajestate!
O! Spune-i domnişoarei să nu mai aibă nici o frică, pentru că vremea ta a
trecut şi acum toţi se vor închina împăratului Celui Mare, care te-a legat pe
tine!
Bătrânul dădu
drumul la funie, veni ţopăind până lângă femeie şi se aşeză la locul său.
drumul la funie, veni ţopăind până lângă femeie şi se aşeză la locul său.
– Fu!
Nebunule, hai de aici… Nu înţeleg cum poţi să rabzi putoarea asta?
Nebunule, hai de aici… Nu înţeleg cum poţi să rabzi putoarea asta?
9
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
Femeia se ridică
şi, cu o mână ţinându-se de nas, iar cu alta luându-l pe bătrân de braţ,
plecară amândoi de acolo. Îndepărtându-se puţin, se auzi în urma lor un zgomot
ca o alergare de cai şi un răget cumplit umplu uliţa:
şi, cu o mână ţinându-se de nas, iar cu alta luându-l pe bătrân de braţ,
plecară amândoi de acolo. Îndepărtându-se puţin, se auzi în urma lor un zgomot
ca o alergare de cai şi un răget cumplit umplu uliţa:
o,
Simeoane! Pentru ce ai venit aici?
Simeoane! Pentru ce ai venit aici?
Femeia încremeni de
frică.
frică.
ce
a fost asta? – întrebă ea, strângându-l speriată pe bătrân de braţ.
a fost asta? – întrebă ea, strângându-l speriată pe bătrân de braţ.
nimic
răspunse călugărul şi-şi ridică privirea pătrunsă de o uşoară nemulţumire.
răspunse călugărul şi-şi ridică privirea pătrunsă de o uşoară nemulţumire.
Apoi,
întorcându-se, rosti supărat, ca şi cum ar fi văzut pe cineva:
întorcându-se, rosti supărat, ca şi cum ar fi văzut pe cineva:
te
jur pe tine, blestematule, nimănui să nu mai spui cine sunt!
jur pe tine, blestematule, nimănui să nu mai spui cine sunt!
Când se dezmetici,
femeia era singură în uliţă, nepricepând ce se petrecuse. îşi întoarse privirea
să vadă unde este Nebunul, dar nu îl mai văzu. înţepeni pentru câteva clipe:
la doar câţiva paşi, pe caldarâm, văzu câinele rupt în două. Abia apoi simţi
duhoarea cumplită, care i se părea că umpluse până şi cerul, şi, apucându-se de
nas, se îndepărtă scâncind, căutând să-şi ajungă din urmă trupa, care acum se
afla probabil departe.
femeia era singură în uliţă, nepricepând ce se petrecuse. îşi întoarse privirea
să vadă unde este Nebunul, dar nu îl mai văzu. înţepeni pentru câteva clipe:
la doar câţiva paşi, pe caldarâm, văzu câinele rupt în două. Abia apoi simţi
duhoarea cumplită, care i se părea că umpluse până şi cerul, şi, apucându-se de
nas, se îndepărtă scâncind, căutând să-şi ajungă din urmă trupa, care acum se
afla probabil departe.
10
Străinul bizar care
intrase în cetate era în al cincizeci şi nouălea an de la naştere, dintre care
treizeci îi petrecuse în pustie. Era sirian de neam şi se trăgea din cetatea
Edessei, dintr-o familie destul de înstărită. Din pricina asprimii vieţii
pustniceşti, avea barba rară şi o chelie care îi cobora până după creştetul
capului, motiv pentru care părea mai bătrân decât era în realitate. Totuşi
ochii negri şi strălucitori, ca de copil, care priveau parcă fără să vrea
nimic de la tine şi totodată parcă povestind totul despre tine, îţi dădeau
sentimentul că trăieşti ceva cu totul nou şi neobişnuit în preajma lui. Da,
ochii acestui om parcă nu te priveau, ci te oglindeau, adică ochii lui erau
atât de transparenţi, încât păreau
intrase în cetate era în al cincizeci şi nouălea an de la naştere, dintre care
treizeci îi petrecuse în pustie. Era sirian de neam şi se trăgea din cetatea
Edessei, dintr-o familie destul de înstărită. Din pricina asprimii vieţii
pustniceşti, avea barba rară şi o chelie care îi cobora până după creştetul
capului, motiv pentru care părea mai bătrân decât era în realitate. Totuşi
ochii negri şi strălucitori, ca de copil, care priveau parcă fără să vrea
nimic de la tine şi totodată parcă povestind totul despre tine, îţi dădeau
sentimentul că trăieşti ceva cu totul nou şi neobişnuit în preajma lui. Da,
ochii acestui om parcă nu te priveau, ci te oglindeau, adică ochii lui erau
atât de transparenţi, încât păreau
11
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
doar două găuri prin care tu însuţi te priveai
pe tine. Mai era ceva la omul acesta care părea nepotrivit pielea lui. Avea o
piele întinsă şi parcă prea catifelată pentru un om de vârsta lui. Altfel
spus, cu cât te apropiai mai mult de el, îţi dădeai seama că îţi scapă adevărul
despre el. Era şi bătrân, şi tânăr în acelaşi timp, răspândea un fel de teamă
neclară şi totodată te atrăgea fără motiv. Într-un cuvânt, toate erau altfel
la omul acesta.
pe tine. Mai era ceva la omul acesta care părea nepotrivit pielea lui. Avea o
piele întinsă şi parcă prea catifelată pentru un om de vârsta lui. Altfel
spus, cu cât te apropiai mai mult de el, îţi dădeai seama că îţi scapă adevărul
despre el. Era şi bătrân, şi tânăr în acelaşi timp, răspândea un fel de teamă
neclară şi totodată te atrăgea fără motiv. Într-un cuvânt, toate erau altfel
la omul acesta.
Vestea despre
călugărul nebun se răspândi repede. În piaţa oraşului, unde se aduna lume
felurită, de la târgoveţi şi comedianţi la călători întâmplători şi gură-cască,
dimineaţa aceasta se arăta deosebit de vioaie. Din gură în gură se spunea că
în oraş a venit un călugăr nebun, care ştie să facă vrăji şi care apare şi dispare
în chip minunat, că poate să zboare şi că a rupt un câine numai cu privirea.
Circarii, care la această oră strigau de obicei şi băteau în tobe, stăteau acum
la locul lor obişnuit şi ascultau povestea dansatoarei, în jurul căreia se
adunase o grămadă de oameni. Ea povestea înflăcărată despre noua arătare, că
are mâinile
călugărul nebun se răspândi repede. În piaţa oraşului, unde se aduna lume
felurită, de la târgoveţi şi comedianţi la călători întâmplători şi gură-cască,
dimineaţa aceasta se arăta deosebit de vioaie. Din gură în gură se spunea că
în oraş a venit un călugăr nebun, care ştie să facă vrăji şi care apare şi dispare
în chip minunat, că poate să zboare şi că a rupt un câine numai cu privirea.
Circarii, care la această oră strigau de obicei şi băteau în tobe, stăteau acum
la locul lor obişnuit şi ascultau povestea dansatoarei, în jurul căreia se
adunase o grămadă de oameni. Ea povestea înflăcărată despre noua arătare, că
are mâinile
12
NEBUNUL
şi ochii nu ştiu cum şi că miroase a
mirodenii. îşi ducea palma la nas şi, trăgând aer în piept cât putea, striga:
„Iată, şi acum miroase!, poftim, cine nu mă crede, mirosiţi…”. Femeia
îşi întindea mâna pe la nasul celor din jur. Gesturile ei largi au fost oprite
de şeful trupei, care le-a spus tuturor că cei care vor să afle mai multe tre’
să pună câte un ban în toşilca lor. Unii s-au întors, nemulţumiţi, să plece,
zicând că oricine poate să-şi ungă mâna cu mirodenii şi să spună că s-a atins
de un vrăjitor şi că aşa fel de minciuni încă nu au auzit. Alţii însă au început
să arunce bani, cerând să li se spună totul aşa cum a fost şi să se facă
linişte. Din spusele femeii nu se putea înţelege mare lucru, totuşi ea povestea
cu atâta convingere, încât starea ei se transmitea şi celorlalţi. Nişte călugări
mai nătăfleţi, care îşi lăsaseră coşurile de vânzare şi veniseră să asculte şi
ei povestea, au zis că este diavolul în chip de călugăr care a venit în oraş şi
că asta înseamnă că va veni urgie peste întreaga Sirie.
mirodenii. îşi ducea palma la nas şi, trăgând aer în piept cât putea, striga:
„Iată, şi acum miroase!, poftim, cine nu mă crede, mirosiţi…”. Femeia
îşi întindea mâna pe la nasul celor din jur. Gesturile ei largi au fost oprite
de şeful trupei, care le-a spus tuturor că cei care vor să afle mai multe tre’
să pună câte un ban în toşilca lor. Unii s-au întors, nemulţumiţi, să plece,
zicând că oricine poate să-şi ungă mâna cu mirodenii şi să spună că s-a atins
de un vrăjitor şi că aşa fel de minciuni încă nu au auzit. Alţii însă au început
să arunce bani, cerând să li se spună totul aşa cum a fost şi să se facă
linişte. Din spusele femeii nu se putea înţelege mare lucru, totuşi ea povestea
cu atâta convingere, încât starea ei se transmitea şi celorlalţi. Nişte călugări
mai nătăfleţi, care îşi lăsaseră coşurile de vânzare şi veniseră să asculte şi
ei povestea, au zis că este diavolul în chip de călugăr care a venit în oraş şi
că asta înseamnă că va veni urgie peste întreaga Sirie.
Între timp, Nebunul
se pierdu pe uliţele cetăţii. Emesa era cetatea cea mai
se pierdu pe uliţele cetăţii. Emesa era cetatea cea mai
13
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
mare a Siriei, aici puteai vedea de toate.
Urechile noului venit încă mai vuiau de hărmălaia copiilor, de râsul atât de deşănţat
al comedianţilor. Nu mai auzise un astfel de râs de treizeci de ani. Ce mult se
schimbase lumea între timp. În pustie nimeni nu râde aşa. Dar dacă se gândea
bine, de când intrase în mănăstire, nu numai că nu mai auzise pe nimeni
râzând, dar nici el însuşi nu râsese niciodată. În minte îi rămăsese faţa
vopsită a unei femei, care îşi lăsa capul înfoiat pe spate, şi, căscându-şi
gura, care părea că pute, hohotea ca o iapă. Faţa acelei femei i se păru foarte
urâtă. Ce lucru straniu, gândi Nebunul, când omul zâmbeşte frumos, faţa i se
luminează şi te face să-l iubeşti, dar când râde nestăpânit, faţa i se strâmbă
şi se înroşeşte. Se gândi că omul nu este făcut ca să râdă în hohote, deoarece
asta îl urâţeşte.
Urechile noului venit încă mai vuiau de hărmălaia copiilor, de râsul atât de deşănţat
al comedianţilor. Nu mai auzise un astfel de râs de treizeci de ani. Ce mult se
schimbase lumea între timp. În pustie nimeni nu râde aşa. Dar dacă se gândea
bine, de când intrase în mănăstire, nu numai că nu mai auzise pe nimeni
râzând, dar nici el însuşi nu râsese niciodată. În minte îi rămăsese faţa
vopsită a unei femei, care îşi lăsa capul înfoiat pe spate, şi, căscându-şi
gura, care părea că pute, hohotea ca o iapă. Faţa acelei femei i se păru foarte
urâtă. Ce lucru straniu, gândi Nebunul, când omul zâmbeşte frumos, faţa i se
luminează şi te face să-l iubeşti, dar când râde nestăpânit, faţa i se strâmbă
şi se înroşeşte. Se gândi că omul nu este făcut ca să râdă în hohote, deoarece
asta îl urâţeşte.
Ieşi într-o piaţă
mică, la capătul căreia se vedea o biserică. Sub un perete, stătea trântită o
femeie pe care cerşetorii din faţa bisericii se pare că nu o primeau printre
ei. Scoase din sân bucata de carne şi o aruncă în bătrână, ca şi cum şi-ar fi
întâlnit un vechi duşman,
mică, la capătul căreia se vedea o biserică. Sub un perete, stătea trântită o
femeie pe care cerşetorii din faţa bisericii se pare că nu o primeau printre
ei. Scoase din sân bucata de carne şi o aruncă în bătrână, ca şi cum şi-ar fi
întâlnit un vechi duşman,
14
NEBUNUL
strigând şi mătăhăind cu mâinile. Femeia
strânse repede carnea, râzând mulţumită şi băgând-o sub ea, de teamă ca
Nebunul să nu se răzgândească şi să-i ia carnea înapoi. Nebunul însă,
frecându-şi palmele a izbândă, o luă ţopăind spre biserică, ba nechezând, ba
săltând în şa, ba trăncănind cât îl ţinea gura, ca o tobă de război.
strânse repede carnea, râzând mulţumită şi băgând-o sub ea, de teamă ca
Nebunul să nu se răzgândească şi să-i ia carnea înapoi. Nebunul însă,
frecându-şi palmele a izbândă, o luă ţopăind spre biserică, ba nechezând, ba
săltând în şa, ba trăncănind cât îl ţinea gura, ca o tobă de război.
15
Se opri în faţa
bisericii şi vru să se închine, dar îşi aminti îndată că aceasta nu se
potriveşte cu noua lui postură şi intră. Inima îi săltă de o mare bucurie
când mirosul de tămâie îi năvăli în nări. Într-o clipă se văzu în Lavra Cuviosului
Gherasim de la Iordan, în care intrase acum treizeci de ani. Apoi îi apărură
în minte biserica din Edessa, chipul unui cântăreţ cu care era şi bun prieten,
apoi nu-i mai apăru nimic. Mintea îi fu cuprinsă de o bucurie care îi învălui
parcă tot trupul. Se dădu după o coloană, mulţumind lui Dumnezeu că a ajuns să
intre într-o biserică. După treizeci de ani petrecuţi în pustie, în care se
rugase într-o chiliuţă mică şi întunecoasă, nu credea că va mai ajunge să vadă
vreodată o biserică pictată şi împodobită cu aur.
bisericii şi vru să se închine, dar îşi aminti îndată că aceasta nu se
potriveşte cu noua lui postură şi intră. Inima îi săltă de o mare bucurie
când mirosul de tămâie îi năvăli în nări. Într-o clipă se văzu în Lavra Cuviosului
Gherasim de la Iordan, în care intrase acum treizeci de ani. Apoi îi apărură
în minte biserica din Edessa, chipul unui cântăreţ cu care era şi bun prieten,
apoi nu-i mai apăru nimic. Mintea îi fu cuprinsă de o bucurie care îi învălui
parcă tot trupul. Se dădu după o coloană, mulţumind lui Dumnezeu că a ajuns să
intre într-o biserică. După treizeci de ani petrecuţi în pustie, în care se
rugase într-o chiliuţă mică şi întunecoasă, nu credea că va mai ajunge să vadă
vreodată o biserică pictată şi împodobită cu aur.
17
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
Lavra Cuviosului
Gherasim avea biserici frumoase, dar el nu intrase în ele decât de câteva ori.
Fiind călugărit degrabă, la nici o săptămână după aceasta plecase, împreună cu
prietenul său Ioan, în pustie. Nu era un lucru obişnuit ca nişte începători să
se retragă îndată la viaţă pustnicească, dar printre fraţii din mănăstire se
spunea cum că însuşi Hristos s-ar fi arătat egumenului şi i-ar fi descoperit
voia Sa pentru cei doi tineri veniţi la Iordan tocmai din Edessa. Din cauza
acestui zvon, mulţi au început să-i caute pe cei doi sihaştri, socotind că pentru
rugăciunile lor ar putea dobândi tot ce vor cere de la Dumnezeu. Însă foarte
curând ei nu mai erau de găsit, pentru că unii spuneau că sunt în pustia Iordanului,
alţii, că i-au văzut plecând, iar cineva spusese că amândoi s-ar fi întors în
Siria şi că se nevoiesc în pustietăţile de acolo.
Gherasim avea biserici frumoase, dar el nu intrase în ele decât de câteva ori.
Fiind călugărit degrabă, la nici o săptămână după aceasta plecase, împreună cu
prietenul său Ioan, în pustie. Nu era un lucru obişnuit ca nişte începători să
se retragă îndată la viaţă pustnicească, dar printre fraţii din mănăstire se
spunea cum că însuşi Hristos s-ar fi arătat egumenului şi i-ar fi descoperit
voia Sa pentru cei doi tineri veniţi la Iordan tocmai din Edessa. Din cauza
acestui zvon, mulţi au început să-i caute pe cei doi sihaştri, socotind că pentru
rugăciunile lor ar putea dobândi tot ce vor cere de la Dumnezeu. Însă foarte
curând ei nu mai erau de găsit, pentru că unii spuneau că sunt în pustia Iordanului,
alţii, că i-au văzut plecând, iar cineva spusese că amândoi s-ar fi întors în
Siria şi că se nevoiesc în pustietăţile de acolo.
Fiind cu ochii pe
sus, ca să vadă chipurile pictate pe pereţi, călugărul nici nu văzu că la
picioarele lui, după coloană, era tolănită o fată care dormea cu un somn
nefiresc. Din nebăgare de seamă, el călcă peste ea şi, împiedicându-se, făcu
sus, ca să vadă chipurile pictate pe pereţi, călugărul nici nu văzu că la
picioarele lui, după coloană, era tolănită o fată care dormea cu un somn
nefiresc. Din nebăgare de seamă, el călcă peste ea şi, împiedicându-se, făcu
18
NEBUNUL
în cădere câţiva paşi, împingând o cucoană
care părea că o păzeşte pe fată. În aceeaşi clipă, bolnava se ridică, parcă
beată, şi, uitându-se speriată spre călugărul care începu să râdă şi să se
bată peste cap, prinse a se târî cu spatele spre mijlocul bisericii. Oamenii,
obişnuiţi şi, desigur, sătui de crizele bolnavei, pe care mama bogată o aducea
în fiecare zi la biserică în nădejdea că se va petrece o minune, se însemnară
cu semnul crucii şi făcură roată în jurul ei. „Doamne miluieşte! Doamne
izbăveşte de cel viclean!” – îngânau toţi cu o evlavie prefăcută, ştiind
că Doamna-mamă avea obicei să dea bănuţi după slujbă şi că îi dădea celor
care păreau că o compătimesc mai mult. Ajunsă în mijlocul bisericii, fata sări
în sus cu o vioiciune neaşteptată şi, desfăcându-şi larg mâinile şi picioarele,
se trânti pe lespezile de piatră, urlând, aşa cum nu o mai auzise nimeni până
atunci: „Plec! Plec! Dacă vine Simeon aici, eu plec!” Se mai zbătu o dată
şi burta i se umflă înfricoşător, apoi i se dezumflă, slobozind un zgomot ca de
cimpoi spart, după care fata căzu în neştire. Toţi începură să-şi dea ghes, în
care părea că o păzeşte pe fată. În aceeaşi clipă, bolnava se ridică, parcă
beată, şi, uitându-se speriată spre călugărul care începu să râdă şi să se
bată peste cap, prinse a se târî cu spatele spre mijlocul bisericii. Oamenii,
obişnuiţi şi, desigur, sătui de crizele bolnavei, pe care mama bogată o aducea
în fiecare zi la biserică în nădejdea că se va petrece o minune, se însemnară
cu semnul crucii şi făcură roată în jurul ei. „Doamne miluieşte! Doamne
izbăveşte de cel viclean!” – îngânau toţi cu o evlavie prefăcută, ştiind
că Doamna-mamă avea obicei să dea bănuţi după slujbă şi că îi dădea celor
care păreau că o compătimesc mai mult. Ajunsă în mijlocul bisericii, fata sări
în sus cu o vioiciune neaşteptată şi, desfăcându-şi larg mâinile şi picioarele,
se trânti pe lespezile de piatră, urlând, aşa cum nu o mai auzise nimeni până
atunci: „Plec! Plec! Dacă vine Simeon aici, eu plec!” Se mai zbătu o dată
şi burta i se umflă înfricoşător, apoi i se dezumflă, slobozind un zgomot ca de
cimpoi spart, după care fata căzu în neştire. Toţi începură să-şi dea ghes, în
19
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
semnând bolnava cu semnul crucii: „A
ieşit!” „Ba, n-a ieşit!” „Ba a ieşit…” Din altar ieşi un
diacon cu faţa rotundă, care le spuse tuturor să facă linişte. Era o zi din
timpul săptămânii, când în biserică nu se făcea liturghie, dar oamenii mai veneau
să facă o rugăciune şi mai ales să vadă dacă se petrece vreo minune, căci mama
fetei făgăduise o sumă mare de bani celui care va alunga dracul din fiica sa.
Copila adormită se însenină la faţă şi se îmbujoră. „S-a tămăduit!” a zis
diaconul, însemnându-se cu semnul crucii. „Slavă lui Dumnezeu, Care aude rugăciunile
robilor Săi!” Faţa diaconului se umplu de o satisfacţie deosebită, în care
efortul de a părea evlavios se lupta cu bucuria la gândul că va primi o sumă
atât de mare de bani.
ieşit!” „Ba, n-a ieşit!” „Ba a ieşit…” Din altar ieşi un
diacon cu faţa rotundă, care le spuse tuturor să facă linişte. Era o zi din
timpul săptămânii, când în biserică nu se făcea liturghie, dar oamenii mai veneau
să facă o rugăciune şi mai ales să vadă dacă se petrece vreo minune, căci mama
fetei făgăduise o sumă mare de bani celui care va alunga dracul din fiica sa.
Copila adormită se însenină la faţă şi se îmbujoră. „S-a tămăduit!” a zis
diaconul, însemnându-se cu semnul crucii. „Slavă lui Dumnezeu, Care aude rugăciunile
robilor Săi!” Faţa diaconului se umplu de o satisfacţie deosebită, în care
efortul de a părea evlavios se lupta cu bucuria la gândul că va primi o sumă
atât de mare de bani.
Oamenii începură să
părăsească biserica, şuşotind şi oarecum descurajaţi, având pe faţă expresia
celor care pierd pariul la alergările de cai. Acum ştiau că se vor lipsi de
bănuţii care le picau de nicăieri, până nu va mai apărea vreo îndrăcită sau
vreo bolnavă bogată.
părăsească biserica, şuşotind şi oarecum descurajaţi, având pe faţă expresia
celor care pierd pariul la alergările de cai. Acum ştiau că se vor lipsi de
bănuţii care le picau de nicăieri, până nu va mai apărea vreo îndrăcită sau
vreo bolnavă bogată.
Doi călugări care
se rugau în genunchi la icoana Preacuratei ieşiră şi ei
se rugau în genunchi la icoana Preacuratei ieşiră şi ei
20
NEBUNUL
abătuţi. Unul din ei spunea că el e Simeon şi
că este clar că pentru rugăciunile lui a ieşit dracul, că de o săptămână de
când venise el şi începuse să se roage, fata arăta semne de îndreptare. Totuşi
călugării nu îndrăzniseră să-i spună aceasta diaconului, ştiind bine că nu
vor vedea nici un ban de la el, şi-apoi s-ar fi putut alege cu jalbe pe la
episcopie şi cu alte necazuri.
că este clar că pentru rugăciunile lui a ieşit dracul, că de o săptămână de
când venise el şi începuse să se roage, fata arăta semne de îndreptare. Totuşi
călugării nu îndrăzniseră să-i spună aceasta diaconului, ştiind bine că nu
vor vedea nici un ban de la el, şi-apoi s-ar fi putut alege cu jalbe pe la
episcopie şi cu alte necazuri.
Pentru toţi era
clar că nu diaconul făcuse minunea, dar nici cei doi călugări nu puteau fi
bănuiţi de sfinţenie, căci fuseseră văzuţi de mai multe ori făcând rugăciuni
pe bani, fără să se petreacă vreo schimbare în bine cu bolnavii. Tuturor le
răsuna în gând răgetul cumplit al duhului necurat: „Simeon!” Până la urmă
însă au rămas cu impresia că minunea s-a petrecut singură şi că vreun sfânt
oarecare intrase la vremea aceea în cetate şi de aceea ieşise dracul.
clar că nu diaconul făcuse minunea, dar nici cei doi călugări nu puteau fi
bănuiţi de sfinţenie, căci fuseseră văzuţi de mai multe ori făcând rugăciuni
pe bani, fără să se petreacă vreo schimbare în bine cu bolnavii. Tuturor le
răsuna în gând răgetul cumplit al duhului necurat: „Simeon!” Până la urmă
însă au rămas cu impresia că minunea s-a petrecut singură şi că vreun sfânt
oarecare intrase la vremea aceea în cetate şi de aceea ieşise dracul.
21
Nebunul se aciuă pe
lângă biserică şi în scurt timp îşi căpătă notorietatea cuvenită printre
cerşetori şi purtătorii de bârfe. Chipul lui tot timpul vesel şi glumele
deşucheate pe care le făcea îi atrăgeau simpatia tuturor. Mai ales când îi
imita pe alţii, Nebunul stârnea hohote de râs în grămada de cerşetori. Avea
obicei Nebunul, atunci când apărea la biserică vreun om mai bine îmbrăcat, să
se ia după el, păşind ţanţoş şi vorbind cu glas tare tot felul de lucruri necuviincioase,
ca şi cum s-ar fi auzit gândurile acelui om. Pentru aceasta, nu de puţine ori
lua bătaie de la slugi, dar el, oricum, nu se lăsa de nebuniile lui.
lângă biserică şi în scurt timp îşi căpătă notorietatea cuvenită printre
cerşetori şi purtătorii de bârfe. Chipul lui tot timpul vesel şi glumele
deşucheate pe care le făcea îi atrăgeau simpatia tuturor. Mai ales când îi
imita pe alţii, Nebunul stârnea hohote de râs în grămada de cerşetori. Avea
obicei Nebunul, atunci când apărea la biserică vreun om mai bine îmbrăcat, să
se ia după el, păşind ţanţoş şi vorbind cu glas tare tot felul de lucruri necuviincioase,
ca şi cum s-ar fi auzit gândurile acelui om. Pentru aceasta, nu de puţine ori
lua bătaie de la slugi, dar el, oricum, nu se lăsa de nebuniile lui.
Mare tămbălău a
ieşit atunci când Nebunul, în una din zilele când slujea diaconul
ieşit atunci când Nebunul, în una din zilele când slujea diaconul
23
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
cu faţa rotundă, a început să umble prin
biserică ţinând cu mâna dreaptă poala sindonului ridicată până la umăr, ca şi
cum ar ţine orarul1, şi cântând: „Iară şi iară cu pace Domnului să
ne rugăm! Dacă mă ajută dracii să se mai îndrăcească vreo bogătancă, de banii
câştigaţi îmi cumpăr scaunul episcopa-a-a-a-al!” Pentru această glumă,
care degrabă s-a răspândit prin oraş, încât au preluat-o şi circarii din
piaţă, Nebunul nu mai avea intrare în biserică în zilele când slujea diaconul
pomenit. Totuşi el nu se arăta supărat niciodată, ci, rămânând pe scări, cânta
singur şi tămâia, iar alteori se suia pe un coş şi predica.
biserică ţinând cu mâna dreaptă poala sindonului ridicată până la umăr, ca şi
cum ar ţine orarul1, şi cântând: „Iară şi iară cu pace Domnului să
ne rugăm! Dacă mă ajută dracii să se mai îndrăcească vreo bogătancă, de banii
câştigaţi îmi cumpăr scaunul episcopa-a-a-a-al!” Pentru această glumă,
care degrabă s-a răspândit prin oraş, încât au preluat-o şi circarii din
piaţă, Nebunul nu mai avea intrare în biserică în zilele când slujea diaconul
pomenit. Totuşi el nu se arăta supărat niciodată, ci, rămânând pe scări, cânta
singur şi tămâia, iar alteori se suia pe un coş şi predica.
Cerşetorii se
bucurau de acest călugăr Nebun, mai ales pentru că pe el puteai să-l prosteşti
cum vrei. De pildă, dacă te duceai la el şi-i trăgeai o palmă, el îndată
începea să strige şi arunca în tine cu plăcinte, cu bucăţi de carne şi chiar
cu bani. În acest mod ciudat, Nebunul îşi împărţea câştigul său zilnic cu
ceilalţi colegi de
bucurau de acest călugăr Nebun, mai ales pentru că pe el puteai să-l prosteşti
cum vrei. De pildă, dacă te duceai la el şi-i trăgeai o palmă, el îndată
începea să strige şi arunca în tine cu plăcinte, cu bucăţi de carne şi chiar
cu bani. În acest mod ciudat, Nebunul îşi împărţea câştigul său zilnic cu
ceilalţi colegi de
1 Orar piesă vestimentară în îmbrăcămintea diaconească, ce se constituie
dintr-o panglică lungă care înfăşoară umerii diaconului -, simbolizând aripile
îngereşti.
dintr-o panglică lungă care înfăşoară umerii diaconului -, simbolizând aripile
îngereşti.
24
NEBUNUL
breaslă, fără ca ei să înţeleagă asta. Pentru
că devenise vestit, mai toată lumea îi dădea lui mai multă milostenie. Aceasta
o făceau oamenii şi pentru că de fiecare dată se alegeau cu vreo glumă sau vreo
vorbă haioasă care îi bine dispunea. Mulţi constatau că după ce glumeşti cu
Nebunul îţi trece orice supărare. Unii au început să spună chiar că Nebunul ar
da sfaturi vrednice de urmat prin glumele sale şi că, urmându-le, cineva s-a
izbăvit de un mare necaz. Se răspândise zvonul şi că Nebunul ar vedea sufletele
oamenilor, că ar şti viitorul şi că tămăduise un copil sărman pe care, bătându-l
cerşetorii, îl lăsaseră aproape mort pe o uliţă ferită. Alţii însă spuneau că
este îndrăcit, pentru că l-au văzut umblând în fundul gol prin oraş. În sfârşit,
diaconul cu faţa rotundă a zis într-o predică cum că acest călugăr nu numai că
este lipsit de minte şi că diavolul vorbeşte prin gura lui, ci şi că, în
ascuns, umblă la casa de desfrânare şi îşi cheltuieşte acolo banii pe care
creştinii cu frică de Dumnezeu îi dau din munca lor cinstită.
că devenise vestit, mai toată lumea îi dădea lui mai multă milostenie. Aceasta
o făceau oamenii şi pentru că de fiecare dată se alegeau cu vreo glumă sau vreo
vorbă haioasă care îi bine dispunea. Mulţi constatau că după ce glumeşti cu
Nebunul îţi trece orice supărare. Unii au început să spună chiar că Nebunul ar
da sfaturi vrednice de urmat prin glumele sale şi că, urmându-le, cineva s-a
izbăvit de un mare necaz. Se răspândise zvonul şi că Nebunul ar vedea sufletele
oamenilor, că ar şti viitorul şi că tămăduise un copil sărman pe care, bătându-l
cerşetorii, îl lăsaseră aproape mort pe o uliţă ferită. Alţii însă spuneau că
este îndrăcit, pentru că l-au văzut umblând în fundul gol prin oraş. În sfârşit,
diaconul cu faţa rotundă a zis într-o predică cum că acest călugăr nu numai că
este lipsit de minte şi că diavolul vorbeşte prin gura lui, ci şi că, în
ascuns, umblă la casa de desfrânare şi îşi cheltuieşte acolo banii pe care
creştinii cu frică de Dumnezeu îi dau din munca lor cinstită.
Scandalul cel mare
a început atunci când mamei fetei tămăduite, doamnă din
a început atunci când mamei fetei tămăduite, doamnă din
25
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
înalta societate, după ce i-a trecut prima
încântare de pe urma minunii săvârşite şi s-a obişnuit să-şi vadă fiica
sănătoasă, a început să-i pară rău după banii pierduţi. Cicălită de una din
îngrijitoarele sale, luată în râs în piaţă că a dat banii degeaba, spusese
într-o împrejurare că îl va da în judecată pe diaconul acela mincinos şi îi va
cere banii înapoi. „Că, de, dacă e aşa mare făcător de minuni, să aducem o altă
îndrăcită şi să o tămăduiască în faţa tuturor, iar dacă nu o va tămădui,
înseamnă că nu el mi-a tămăduit fiica, ci minunea s-a săvârşit singură.”
încântare de pe urma minunii săvârşite şi s-a obişnuit să-şi vadă fiica
sănătoasă, a început să-i pară rău după banii pierduţi. Cicălită de una din
îngrijitoarele sale, luată în râs în piaţă că a dat banii degeaba, spusese
într-o împrejurare că îl va da în judecată pe diaconul acela mincinos şi îi va
cere banii înapoi. „Că, de, dacă e aşa mare făcător de minuni, să aducem o altă
îndrăcită şi să o tămăduiască în faţa tuturor, iar dacă nu o va tămădui,
înseamnă că nu el mi-a tămăduit fiica, ci minunea s-a săvârşit singură.”
Scandalul lua
amploare şi pentru că Doamna era una dintre ctitorele principale ale bisericii
şi avea intrare la masa episcopului. Unii clerici spuneau chiar că auziseră la
episcopie vorbe cum că banii nu trebuia să-i ia diaconul singur, chiar dacă
Doamna făgăduise aceasta din prea marea întristare a inimii, ci că ei ar trebui
să intre în vistieria episcopiei şi să fie folosiţi la ctitorirea unei
biserici. Aceasta l-a înrăit atât de tare pe diacon, încât a hotărât să nu mai
lase nici un cerşetor să cerşească pe treptele bisericii, iar pe Nebunul
Simeon, care era singurul
amploare şi pentru că Doamna era una dintre ctitorele principale ale bisericii
şi avea intrare la masa episcopului. Unii clerici spuneau chiar că auziseră la
episcopie vorbe cum că banii nu trebuia să-i ia diaconul singur, chiar dacă
Doamna făgăduise aceasta din prea marea întristare a inimii, ci că ei ar trebui
să intre în vistieria episcopiei şi să fie folosiţi la ctitorirea unei
biserici. Aceasta l-a înrăit atât de tare pe diacon, încât a hotărât să nu mai
lase nici un cerşetor să cerşească pe treptele bisericii, iar pe Nebunul
Simeon, care era singurul
26
NEBUNUL
vinovat de ameninţarea ce se ridicase asupra
lui, hotărî să-l pedepsească în mod deosebit. Furia diaconului a depăşit orice
limite atunci când prin oraş a început să circule zvonul cum că Nebunul este
pustnic şi că el izgonise dracul cu pricina, făcând şi alte multe minuni prin
tot oraşul.
lui, hotărî să-l pedepsească în mod deosebit. Furia diaconului a depăşit orice
limite atunci când prin oraş a început să circule zvonul cum că Nebunul este
pustnic şi că el izgonise dracul cu pricina, făcând şi alte multe minuni prin
tot oraşul.
Adunând deci mai
mulţi martori, între care cea mai înflăcărată era dansatoarea care tulburase
toată piaţa cu povestirile ei, l-au acuzat pe Nebun de vrăjitorie şi, luând
mai mulţi citeţi2 şi cântăreţi, care îl susţineau pe diacon, în
nădejdea că vor primi bani de la el, l-au închis în sclepul3
bisericii, sub motivul că trebuie să-i facă nişte rugăciuni de exorcizare. Dar
pentru că dracul nu ieşea, diaconul şi citeţii l-au bătut atât de tare pe sărmanul
Nebun, încât acela nu mai putea fi
mulţi martori, între care cea mai înflăcărată era dansatoarea care tulburase
toată piaţa cu povestirile ei, l-au acuzat pe Nebun de vrăjitorie şi, luând
mai mulţi citeţi2 şi cântăreţi, care îl susţineau pe diacon, în
nădejdea că vor primi bani de la el, l-au închis în sclepul3
bisericii, sub motivul că trebuie să-i facă nişte rugăciuni de exorcizare. Dar
pentru că dracul nu ieşea, diaconul şi citeţii l-au bătut atât de tare pe sărmanul
Nebun, încât acela nu mai putea fi
2 Citeţ cititor consacrat în biserică,
treapta cea mai de jos din clerul bisericesc.
treapta cea mai de jos din clerul bisericesc.
3 Sclep loc amenajat pentru înmormântarea
oamenilor mai de seamă, un fel de beci sub biserică. Morţii erau aşezaţi în
nişe speciale săpate în perete, după care se zideau. Aici se puteau face
rugăciuni pentru îndrăciţi lucru practicat până în prezent în Rusia -, deoarece
este un loc ferit de vedere.
oamenilor mai de seamă, un fel de beci sub biserică. Morţii erau aşezaţi în
nişe speciale săpate în perete, după care se zideau. Aici se puteau face
rugăciuni pentru îndrăciţi lucru practicat până în prezent în Rusia -, deoarece
este un loc ferit de vedere.
27
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
recunoscut. Făcându-şi la urmă toţi semnul
crucii de mai multe ori şi tămâind încăperea, au poruncit tuturor celor de faţă
să nu spună nimănui nimic, iar pe Nebun, de teamă să nu moară în biserică, au
pus să-l ducă pe o uliţă mai ferită, ca, şi de va muri, să creadă toţi că l-au
ucis cerşetorii.
crucii de mai multe ori şi tămâind încăperea, au poruncit tuturor celor de faţă
să nu spună nimănui nimic, iar pe Nebun, de teamă să nu moară în biserică, au
pus să-l ducă pe o uliţă mai ferită, ca, şi de va muri, să creadă toţi că l-au
ucis cerşetorii.
28
Se trezi într-un
pat curat, într-o încăpere cu tavan înalt, din care se vedea numai o parte,
din pricina ştergarului rece care îi acoperea fruntea până deasupra ochilor,
ca o streaşină. încercă să-şi înlăture ştergarul, dar gemu de durere şi atunci
îşi aminti de cruzimea bătăii pe care o suferise. A mai luat el bătaie, dar
aceasta parcă le-a întrecut pe toate. Credea că a murit, dar acum, iată, minune,
s-a trezit în acest pat curat cu legături la cap. Nu înţelegea nimic. Hotărî
că aiurează şi că acuş va muri cu adevărat şi toate acestea vor dispărea. Uşa
s-a deschis şi în încăpere a intrat un bărbat cam de patruzeci de ani, la care
îţi săreau mai întâi în ochi barba şi mâinile mari şi costelive. Nebunul s-a
gândit că a venit să-i ia sufletul şi a închis ochii,
pat curat, într-o încăpere cu tavan înalt, din care se vedea numai o parte,
din pricina ştergarului rece care îi acoperea fruntea până deasupra ochilor,
ca o streaşină. încercă să-şi înlăture ştergarul, dar gemu de durere şi atunci
îşi aminti de cruzimea bătăii pe care o suferise. A mai luat el bătaie, dar
aceasta parcă le-a întrecut pe toate. Credea că a murit, dar acum, iată, minune,
s-a trezit în acest pat curat cu legături la cap. Nu înţelegea nimic. Hotărî
că aiurează şi că acuş va muri cu adevărat şi toate acestea vor dispărea. Uşa
s-a deschis şi în încăpere a intrat un bărbat cam de patruzeci de ani, la care
îţi săreau mai întâi în ochi barba şi mâinile mari şi costelive. Nebunul s-a
gândit că a venit să-i ia sufletul şi a închis ochii,
29
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
aşteptând ce va urma. Bărbatul s-a aşezat pe
scaunul de lângă patul bolnavului, potrivindu-i cu grijă ştergarul de pe
frunte.
scaunul de lângă patul bolnavului, potrivindu-i cu grijă ştergarul de pe
frunte.
cum
îţi mai e, călugăre? se auzi vocea tăioasă şi clară a bărbatului.
îţi mai e, călugăre? se auzi vocea tăioasă şi clară a bărbatului.
mă
dor toate.
dor toate.
bine
că trăieşti.
că trăieşti.
da,
bine.
bine.
de
unde vii?
unde vii?
Nebunul se fâstâci
puţin, pe urmă făcu o încercare neizbutită de a se ridica.
puţin, pe urmă făcu o încercare neizbutită de a se ridica.
de
nicăieri… Ce este patul acesta şi încăperea aceasta? Cine m-a adus aici?
nicăieri… Ce este patul acesta şi încăperea aceasta? Cine m-a adus aici?
-Eu.
n-am
nevoie! Eu n-am spus nimănui să mă aducă aici!
nevoie! Eu n-am spus nimănui să mă aducă aici!
lasă
astea acum, părinte, stai aici până te faci bine.
astea acum, părinte, stai aici până te faci bine.
dar
tu cine eşti? – întrebă Nebunul cu o agitaţie prefăcută.
tu cine eşti? – întrebă Nebunul cu o agitaţie prefăcută.
– Eu
sunt Ioan, diaconul episcopului.
sunt Ioan, diaconul episcopului.
oho,
părinte, oare sunt eu vrednic să fiu îngrijit de un diacon? suspină Nebunul,
lăsând să i se însenineze faţa de o bucurie umilă.
părinte, oare sunt eu vrednic să fiu îngrijit de un diacon? suspină Nebunul,
lăsând să i se însenineze faţa de o bucurie umilă.
oare
nu suntem noi datori să purtăm sarcinile unul altuia, părinte, şi aşa să
plinim legea lui Hristos?
nu suntem noi datori să purtăm sarcinile unul altuia, părinte, şi aşa să
plinim legea lui Hristos?
30
NEBUNUL
dumneata,
părinte, de faci pentru Hristos asta, cu adevărat eşti omul lui Dumnezeu.
părinte, de faci pentru Hristos asta, cu adevărat eşti omul lui Dumnezeu.
sunt
om cu păcate, avvo.
om cu păcate, avvo.
toţi
oamenii au păcate, numai că unii şi le mărturisesc, iar alţii nu.
oamenii au păcate, numai că unii şi le mărturisesc, iar alţii nu.
părinte
Simeoane, oare pentru ce ai ajuns la aceasta?
Simeoane, oare pentru ce ai ajuns la aceasta?
la
ce? – întrebă nedumerit Nebunul.
ce? – întrebă nedumerit Nebunul.
ca
să te faci pe tine ca unul din oamenii de nimic şi lepădaţi de toţi, când văd
că ai mintea întreagă şi judeci lucrurile duhovniceşte.
să te faci pe tine ca unul din oamenii de nimic şi lepădaţi de toţi, când văd
că ai mintea întreagă şi judeci lucrurile duhovniceşte.
a,
nu ştiu ce zici.
nu ştiu ce zici.
te
jur pe tine, avvo, pe numele lui Dumnezeu Celui viu, să-mi spui de unde vii şi
cum ai ajuns la aceasta.
jur pe tine, avvo, pe numele lui Dumnezeu Celui viu, să-mi spui de unde vii şi
cum ai ajuns la aceasta.
o!
Nu-i bine să juri, diacone al lui Hristos! Oare nu ştii pe Cel ce a zis să nu
ne jurăm nici pe cer, nici pe pământ?
Nu-i bine să juri, diacone al lui Hristos! Oare nu ştii pe Cel ce a zis să nu
ne jurăm nici pe cer, nici pe pământ?
ştiu,
dar inima mea nu mai rabdă să afle cele despre tine. Spune-mi, părinte, pentru
numele lui Dumnezeu, iar eu, la rândul meu, mă făgăduiesc să nu spun nimănui
nimic din cele ce-mi vei spune până la moartea ta.
dar inima mea nu mai rabdă să afle cele despre tine. Spune-mi, părinte, pentru
numele lui Dumnezeu, iar eu, la rândul meu, mă făgăduiesc să nu spun nimănui
nimic din cele ce-mi vei spune până la moartea ta.
cu
adevărat, părinte Ioane, nu este lucru mai caraghios înaintea lui Dumnezeu
adevărat, părinte Ioane, nu este lucru mai caraghios înaintea lui Dumnezeu
31
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
decât ca să se mândrească cineva cu isprăvile
sale şi să se îndulcească de slava cea deşartă care vine de la oameni.
sale şi să se îndulcească de slava cea deşartă care vine de la oameni.
dar
oare pentru aceasta trebuie să ne facem toţi cerşetori şi să ne îmbrăcăm în
haine rupte?
oare pentru aceasta trebuie să ne facem toţi cerşetori şi să ne îmbrăcăm în
haine rupte?
nu.
Hainele nu schimbă pe om. Oare crezi că Simeon în pat sau în drum nu este
acelaşi?
Hainele nu schimbă pe om. Oare crezi că Simeon în pat sau în drum nu este
acelaşi?
dar
ce schimbă pe om, Părinte?
ce schimbă pe om, Părinte?
dragostea.
Nebunul făcu o
încercare să se întoarcă în pat, dar gemu de durere şi se lăsă înapoi, în
pernă. Diaconul ieşi puţin şi se întoarse cu o cană de lapte cald. Era atâta
linişte în această casă, încât, dacă nu ar fi fost patul cu aşternut curat şi
tavanul acesta înalt, bătrânul s-ar fi simţit ca în chilia sa din mijlocul
pustiei.
încercare să se întoarcă în pat, dar gemu de durere şi se lăsă înapoi, în
pernă. Diaconul ieşi puţin şi se întoarse cu o cană de lapte cald. Era atâta
linişte în această casă, încât, dacă nu ar fi fost patul cu aşternut curat şi
tavanul acesta înalt, bătrânul s-ar fi simţit ca în chilia sa din mijlocul
pustiei.
32
Nebunul rămase în
casa diaconului Ioan până la însănătoşire. Diaconul era un om cumsecade,
trăind cu credinţă cuvântul Evangheliei. Nu era dintre aristocraţi, însă făcând
ceva şcoală şi fiind frumos la chip şi cu glas răsunător, prin rânduiala lui
Dumnezeu, a fost observat de episcop şi după mai mulţi ani de slujire la mese,
venindu-i şi vremea căsătoriei, a fost rânduit diacon. Slujba diaconească era o
slujbă de cinste, pentru că diaconul era întotdeauna în preajma episcopului,
iar la nevoie îl reprezenta pe acesta înaintea demnitarilor sau a altor
episcopi. În afară de aceasta, diaconul se îngrijea de predică şi de catehizarea
poporului, aşa că Ioan, dincolo de smerenia lui, era un om cunoscut în
casa diaconului Ioan până la însănătoşire. Diaconul era un om cumsecade,
trăind cu credinţă cuvântul Evangheliei. Nu era dintre aristocraţi, însă făcând
ceva şcoală şi fiind frumos la chip şi cu glas răsunător, prin rânduiala lui
Dumnezeu, a fost observat de episcop şi după mai mulţi ani de slujire la mese,
venindu-i şi vremea căsătoriei, a fost rânduit diacon. Slujba diaconească era o
slujbă de cinste, pentru că diaconul era întotdeauna în preajma episcopului,
iar la nevoie îl reprezenta pe acesta înaintea demnitarilor sau a altor
episcopi. În afară de aceasta, diaconul se îngrijea de predică şi de catehizarea
poporului, aşa că Ioan, dincolo de smerenia lui, era un om cunoscut în
33
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
toată cetatea. Nu se putea spune despre el că
era un bogătan, deoarece apărea întotdeauna în haine simple, dar curate şi
bine îngrijite. Totuşi casa în care locuia era o casă mare şi frumoasă, situată
nu departe de reşedinţa episcopală. Soţia diaconului era o femeie frumoasă, dar
foarte tăcută şi oarecum obosită. Timiditatea femeii se datora provenienţei
sale joase, fiind o orfană culeasă de episcop spre slujire la treburile
murdare, pe care Ioan, atunci când episcopul a insistat să-l facă diacon cu
orice preţ, a hotărât să o ia de soţie. Treaba aceasta nu a plăcut episcopului,
dar când Ioan i-a zis că altfel se călugăreşte, episcopul i-a binecuvântat
alegerea, ştiindu-l pe Ioan om simplu şi hotărât, motiv pentru care îl şi iubea
atât de mult, încredinţându-i multe din secretele sale. Timiditatea femeii se
mai trăgea şi din faptul că nu năştea copii, de aceea de multe ori făcea crize
de deznădejde, spunând că va pleca într-o mănăstire, unde nu o va mai găsi
nimeni, că nu a fost de la Dumnezeu această căsătorie şi că Ioan ar fi trebuit
să se căsătorească cu o femeie care să-i poată face copii. Oricât încerca
diaconul să o consoleze, aceste
era un bogătan, deoarece apărea întotdeauna în haine simple, dar curate şi
bine îngrijite. Totuşi casa în care locuia era o casă mare şi frumoasă, situată
nu departe de reşedinţa episcopală. Soţia diaconului era o femeie frumoasă, dar
foarte tăcută şi oarecum obosită. Timiditatea femeii se datora provenienţei
sale joase, fiind o orfană culeasă de episcop spre slujire la treburile
murdare, pe care Ioan, atunci când episcopul a insistat să-l facă diacon cu
orice preţ, a hotărât să o ia de soţie. Treaba aceasta nu a plăcut episcopului,
dar când Ioan i-a zis că altfel se călugăreşte, episcopul i-a binecuvântat
alegerea, ştiindu-l pe Ioan om simplu şi hotărât, motiv pentru care îl şi iubea
atât de mult, încredinţându-i multe din secretele sale. Timiditatea femeii se
mai trăgea şi din faptul că nu năştea copii, de aceea de multe ori făcea crize
de deznădejde, spunând că va pleca într-o mănăstire, unde nu o va mai găsi
nimeni, că nu a fost de la Dumnezeu această căsătorie şi că Ioan ar fi trebuit
să se căsătorească cu o femeie care să-i poată face copii. Oricât încerca
diaconul să o consoleze, aceste
34
NEBUNUL
crize reveneau periodic, aducând şi asupra
lui o mare apăsare şi tristeţe.
lui o mare apăsare şi tristeţe.
Şi diaconul, şi
soţia lui s-au legat de Nebun, rugându-l chiar să rămână la ei pentru
totdeauna. Ioan, unul dintre cei care făceau vizite pustnicilor de prin împrejurimi,
se bucura să aibă alături un om care arăta atâta experienţă duhovnicească. Aşa
încât discuţiile dintre cei doi se prelungeau de multe ori până noaptea
târziu. Din vreme în vreme însă, Nebunul fugea în oraş şi petrecea zile întregi
cu cerşetorii şi comedianţii, făcând de fiecare dată câte o ispravă de care râdea
tot oraşul. Dragostea celor doi soţi pentru Nebunul Simeon a crescut şi mai
mult atunci când, nu după multă vreme, femeia îşi înştiinţă soţul că este
însărcinată. Pentru cei doi nu încăpea nici o îndoială că minunea s-a datorat
rugăciunilor părintelui Simeon. Femeia, a cărei gură nu se auzea până atunci,
deveni dintr-odată veselă şi aproape guralivă, încât s-a lăudat în biserică cu
cele întâmplate, zicând că Nebunul Simeon este un sfânt, că vine pe la ei pe
acasă şi că prin rugăciunile lui ea a rămas însărcinată. Bucuria aceasta însă
nu a durat mult,
soţia lui s-au legat de Nebun, rugându-l chiar să rămână la ei pentru
totdeauna. Ioan, unul dintre cei care făceau vizite pustnicilor de prin împrejurimi,
se bucura să aibă alături un om care arăta atâta experienţă duhovnicească. Aşa
încât discuţiile dintre cei doi se prelungeau de multe ori până noaptea
târziu. Din vreme în vreme însă, Nebunul fugea în oraş şi petrecea zile întregi
cu cerşetorii şi comedianţii, făcând de fiecare dată câte o ispravă de care râdea
tot oraşul. Dragostea celor doi soţi pentru Nebunul Simeon a crescut şi mai
mult atunci când, nu după multă vreme, femeia îşi înştiinţă soţul că este
însărcinată. Pentru cei doi nu încăpea nici o îndoială că minunea s-a datorat
rugăciunilor părintelui Simeon. Femeia, a cărei gură nu se auzea până atunci,
deveni dintr-odată veselă şi aproape guralivă, încât s-a lăudat în biserică cu
cele întâmplate, zicând că Nebunul Simeon este un sfânt, că vine pe la ei pe
acasă şi că prin rugăciunile lui ea a rămas însărcinată. Bucuria aceasta însă
nu a durat mult,
35
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
pentru că, răspândindu-se zvonul şi ajungând
şi la urechile celuilalt diacon, care îl ura pe Simeon şi avea o veche invidie
pe Ioan din cauza dragostei deosebite pe care i-o purta episcopul, acela,
glumind cu cântăreţii în biserică, a zis că femeia lui Ioan a luat în pântece
de la Nebun, de vreme ce este ştiut că Ioan este eunuc şi nu poate face nimic
unei femei. Diaconul invidios a mai zis că ştie lucrul acesta cu certitudine
din gura episcopului, care îl spovedeşte pe Ioan, şi că din această cauză Ioan
s-a însurat cu o sărăntoacă şi o lepădată, ştiind că ea îşi va ţine gura şi că
această căsnicie s-a făcut numai pentru a acoperi impotenţa lui Ioan.
şi la urechile celuilalt diacon, care îl ura pe Simeon şi avea o veche invidie
pe Ioan din cauza dragostei deosebite pe care i-o purta episcopul, acela,
glumind cu cântăreţii în biserică, a zis că femeia lui Ioan a luat în pântece
de la Nebun, de vreme ce este ştiut că Ioan este eunuc şi nu poate face nimic
unei femei. Diaconul invidios a mai zis că ştie lucrul acesta cu certitudine
din gura episcopului, care îl spovedeşte pe Ioan, şi că din această cauză Ioan
s-a însurat cu o sărăntoacă şi o lepădată, ştiind că ea îşi va ţine gura şi că
această căsnicie s-a făcut numai pentru a acoperi impotenţa lui Ioan.
Diaconul Ioan avea
desăvârşită încredere în sfinţenia Nebunului, ştiindu-l bine pe diaconul
Anastasie că este om plin de vicleşug, ajuns în treapta sa prin mijlocirea
unei cucoane bogate cu care se spunea că ar fi avut o legătură necurată. El
reuşise, cu minciunile lui, să scoată de la biserica Tuturor Sfinţilor pe un
diacon în vârstă şi cuminte, sub motivul că acela este origenist4
şi că a fost prins făcând
desăvârşită încredere în sfinţenia Nebunului, ştiindu-l bine pe diaconul
Anastasie că este om plin de vicleşug, ajuns în treapta sa prin mijlocirea
unei cucoane bogate cu care se spunea că ar fi avut o legătură necurată. El
reuşise, cu minciunile lui, să scoată de la biserica Tuturor Sfinţilor pe un
diacon în vârstă şi cuminte, sub motivul că acela este origenist4
şi că a fost prins făcând
4 Origen personalitate notorie în Biserică (t 254), autor al unei opere
impresionante. A fost
impresionante. A fost
36
NEBUNUL
vrăji cu sfintele taine în altar. Pentru că nu
a mai putut îndura presiunile făcute asupra sa, fiind şi o fire prea sensibilă,
bătrânul s-a retras în pustiu, încât nu s-a putut afla niciodată unde anume s-a
stabilit. Toate acestea le ştia bine diaconul Ioan. Mai ştia cu certitudine că
spusele lui Anastasie sunt cel puţin pe jumătate mincinoase, căci cine mai bine
ca el însuşi putea să-şi cunoască deplina sănătate bărbătească. Totuşi inima
lui a început să fie măcinată de îndoială atunci când a aflat că Nebunul
Simeon umblă pe ascuns la casa de desfrânare şi că petrece acolo ceasuri
întregi, lăsând o grămadă de bani, pe care nu se ştie de unde îi avea. Aceasta
a mărturisit-o el însuşi într-o seară, când diaconul, văzându-l murdar pe faţă
de pomădurile desfrânatelor şi mirosind tot a aromate, n-a mai răbdat şi l-a
întrebat de unde vine. Nebunul, neştiind de ce fel de gânduri este
a mai putut îndura presiunile făcute asupra sa, fiind şi o fire prea sensibilă,
bătrânul s-a retras în pustiu, încât nu s-a putut afla niciodată unde anume s-a
stabilit. Toate acestea le ştia bine diaconul Ioan. Mai ştia cu certitudine că
spusele lui Anastasie sunt cel puţin pe jumătate mincinoase, căci cine mai bine
ca el însuşi putea să-şi cunoască deplina sănătate bărbătească. Totuşi inima
lui a început să fie măcinată de îndoială atunci când a aflat că Nebunul
Simeon umblă pe ascuns la casa de desfrânare şi că petrece acolo ceasuri
întregi, lăsând o grămadă de bani, pe care nu se ştie de unde îi avea. Aceasta
a mărturisit-o el însuşi într-o seară, când diaconul, văzându-l murdar pe faţă
de pomădurile desfrânatelor şi mirosind tot a aromate, n-a mai răbdat şi l-a
întrebat de unde vine. Nebunul, neştiind de ce fel de gânduri este
condamnat pentru învăţătura sa despre apocatastază
prin care afirma că iadul nu este veşnic şi că va avea loc o recuperare a
tuturor păcătoşilor la Sinodul V Ecumenic, ţinut la Constantinopol în anul 553,
în vremea împăratului Iustinian cel Mare. învinuirea de origenism era des
aplicată persoanelor incomode.
prin care afirma că iadul nu este veşnic şi că va avea loc o recuperare a
tuturor păcătoşilor la Sinodul V Ecumenic, ţinut la Constantinopol în anul 553,
în vremea împăratului Iustinian cel Mare. învinuirea de origenism era des
aplicată persoanelor incomode.
37
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
chinuit diaconul, i-a răspuns că a fost la
„prietenele” sale şi că s-a jucat cu ele.
„prietenele” sale şi că s-a jucat cu ele.
După această
întâmplare diaconul deveni tot mai rece şi hotărî să-l urmărească cu mai
multă atenţie pe Nebun. Măsurându-l mai bine, Ioan ajunse la concluzia că
Nebunul nu este chiar aşa de bătrân cum vrea să pară şi că, deşi este slab, are
trupul bine legat şi chiar puternic. Suspiciunea diaconului o sporea şi
vioiciunea deosebită pe care începuse să o arate molateca lui de nevastă de
fiecare dată când apărea călugărul. Diaconul se închise în sine şi chiar îi
spuse odată soţiei sale, pe când Nebunul era în oraş, că a auzit vorbe pe la
episcopie şi că poate ar fi mai bine să pună capăt la toată tărăşenia asta cu
Nebunul.
întâmplare diaconul deveni tot mai rece şi hotărî să-l urmărească cu mai
multă atenţie pe Nebun. Măsurându-l mai bine, Ioan ajunse la concluzia că
Nebunul nu este chiar aşa de bătrân cum vrea să pară şi că, deşi este slab, are
trupul bine legat şi chiar puternic. Suspiciunea diaconului o sporea şi
vioiciunea deosebită pe care începuse să o arate molateca lui de nevastă de
fiecare dată când apărea călugărul. Diaconul se închise în sine şi chiar îi
spuse odată soţiei sale, pe când Nebunul era în oraş, că a auzit vorbe pe la
episcopie şi că poate ar fi mai bine să pună capăt la toată tărăşenia asta cu
Nebunul.
38
7Mai
toţi cerşetorii şi flecarii dădură buzna în piaţă. în faţa bisericilor
rămăseseră doar cei cu totul bătrâni şi infirmi care nu se puteau mişca atât
de uşor oriunde ar fi vrut. De câteva zile se zvonea în oraş despre o noutate
nemaiauzită. Un oarecare filozof, care îşi zicea Zinon, venise cu un obicei
care făcuse tot oraşul să forfotească ca un roi de viespi. Acesta, fiind elin
de neam deşi unii erau de părere că era sirian şi doar învăţase la elini -,
aduna în jurul său mulţime de oameni, pe care îi ademenea cu nişte ghicitori pe
care nu le mai auzise nimeni. Emesenii nu erau oameni pe care i-ai fi putut
păcăli cu ghicitori, dar Zinon recursese la o şmecherie în faţa căreia nu
rezista nimeni. Avea un săculeţ de piele,
toţi cerşetorii şi flecarii dădură buzna în piaţă. în faţa bisericilor
rămăseseră doar cei cu totul bătrâni şi infirmi care nu se puteau mişca atât
de uşor oriunde ar fi vrut. De câteva zile se zvonea în oraş despre o noutate
nemaiauzită. Un oarecare filozof, care îşi zicea Zinon, venise cu un obicei
care făcuse tot oraşul să forfotească ca un roi de viespi. Acesta, fiind elin
de neam deşi unii erau de părere că era sirian şi doar învăţase la elini -,
aduna în jurul său mulţime de oameni, pe care îi ademenea cu nişte ghicitori pe
care nu le mai auzise nimeni. Emesenii nu erau oameni pe care i-ai fi putut
păcăli cu ghicitori, dar Zinon recursese la o şmecherie în faţa căreia nu
rezista nimeni. Avea un săculeţ de piele,
39
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
împodobit cu împletituri colorate şi nituit cu
aur, pe care îl făgăduia celui care îi va dezlega ghicitoarea. Dar, pentru că
doritorii de a pune mâna pe săculeţ erau prea mulţi, Zinon se târguise ca cei
ce vor să-l ia, să pună mai întâi bani în sac. Cine punea suma cea mai mare
răspundea primul la întrebarea lui şi deci avea cei mai mulţi sorţi de izbândă.
aur, pe care îl făgăduia celui care îi va dezlega ghicitoarea. Dar, pentru că
doritorii de a pune mâna pe săculeţ erau prea mulţi, Zinon se târguise ca cei
ce vor să-l ia, să pună mai întâi bani în sac. Cine punea suma cea mai mare
răspundea primul la întrebarea lui şi deci avea cei mai mulţi sorţi de izbândă.
Tărăboiul în jurul
filozofului creştea, deoarece, de când venise, strânsese nu se ştie câţi saci
de bani. Unii începuseră să spună că este un şarlatan şi că nici el nu ştia
dinainte răspunsul la ghicitorile lui, ci că îl născocea pe loc împotriva celui
care încerca să ghicească. Supărarea cea mare a fost când, la întrebarea lui
Zinon: „Cine este un animal fără pene”, şeful trupei de comedianţi, un
bărbat mătăhălos, cam la cinzeci de ani, poreclit Calu, a răspuns:
„Şarpele”. Filozoful însă a zis că nu şi că, deşi şarpele nu are pene,
totuşi răspunsul corect este: „Omul”. Pentru această întorsătură, Zinon
era cât pe ce să ia bătaie şi ar fi luat-o dacă nu ar fi avut la el o carte în
membrane în care a zis că este însemnat acest răspuns deşi comediantul mânios
nu ştia greceşte şi că această ghicitoare
filozofului creştea, deoarece, de când venise, strânsese nu se ştie câţi saci
de bani. Unii începuseră să spună că este un şarlatan şi că nici el nu ştia
dinainte răspunsul la ghicitorile lui, ci că îl născocea pe loc împotriva celui
care încerca să ghicească. Supărarea cea mare a fost când, la întrebarea lui
Zinon: „Cine este un animal fără pene”, şeful trupei de comedianţi, un
bărbat mătăhălos, cam la cinzeci de ani, poreclit Calu, a răspuns:
„Şarpele”. Filozoful însă a zis că nu şi că, deşi şarpele nu are pene,
totuşi răspunsul corect este: „Omul”. Pentru această întorsătură, Zinon
era cât pe ce să ia bătaie şi ar fi luat-o dacă nu ar fi avut la el o carte în
membrane în care a zis că este însemnat acest răspuns deşi comediantul mânios
nu ştia greceşte şi că această ghicitoare
40
NEBUNUL
o ştie toată Atena şi, îndeobşte, toate
şcolile de filozofie din lume, de vreme ce ea aparţine unui mare filozof,
Platon. Această întâmplare a fost pricină de mare ceartă şi dezbinare în trupa
de comedianţi, deoarece Calu pusese tot câştigul lor de o zi în sacul
filozofului.
şcolile de filozofie din lume, de vreme ce ea aparţine unui mare filozof,
Platon. Această întâmplare a fost pricină de mare ceartă şi dezbinare în trupa
de comedianţi, deoarece Calu pusese tot câştigul lor de o zi în sacul
filozofului.
Scandalul se
linişti brusc şi toată lumea izbucni în hohote de râs când, în mijloc, pe
neprins de veste, apăru Nebunul purtând pe cap o cunună de dafin şi înălţând
ameninţător o trestie. Scoţându-şi o mână prin deschizătura pentru cap a
hitonului5, Nebunul îşi lăsă un umăr gol, ca şi cum ar fi fost un
filozof elin îmbrăcat în togă. Oprindu-se cam la cinci paşi în faţa filozofului,
Nebunul îşi ridică mâna în care ţinea trestia şi rosti solemn:
linişti brusc şi toată lumea izbucni în hohote de râs când, în mijloc, pe
neprins de veste, apăru Nebunul purtând pe cap o cunună de dafin şi înălţând
ameninţător o trestie. Scoţându-şi o mână prin deschizătura pentru cap a
hitonului5, Nebunul îşi lăsă un umăr gol, ca şi cum ar fi fost un
filozof elin îmbrăcat în togă. Oprindu-se cam la cinci paşi în faţa filozofului,
Nebunul îşi ridică mâna în care ţinea trestia şi rosti solemn:
o, întrutotcinstite
filozoafe Zinon, bine ai poposit din părţile Atenei în mijlocul nostru! Te
salută cel mai de seamă filozof al Emesei simeon!
filozoafe Zinon, bine ai poposit din părţile Atenei în mijlocul nostru! Te
salută cel mai de seamă filozof al Emesei simeon!
Nebunul se închină,
făcând să i se dezgolească un şold şi rămase aşa până încetară hohotele de râs.
făcând să i se dezgolească un şold şi rămase aşa până încetară hohotele de râs.
5 Hiton cămaşa lungă, până mai jos de genunchi, specifică epocii.
41
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
vestea
despre tine a ajuns până la urechile mele, o filozoafe Zinon, şi eu, lăsând
toate treburile, am venit să te ascult şi să mă lupt cu tine cu săbiile cele
nesângeroase ale filozofiei!
despre tine a ajuns până la urechile mele, o filozoafe Zinon, şi eu, lăsând
toate treburile, am venit să te ascult şi să mă lupt cu tine cu săbiile cele
nesângeroase ale filozofiei!
Adunarea izbucni în
hohote de râs, iar Zinon, văzând că este un nebun, nu se pierdu cu firea, ci,
ca să-şi arate ascuţimea sa de spirit, răspunse pe acelaşi ton, ridicând o
mână spre Nebunul care îl privea acum cu semeţie peste umăr.
hohote de râs, iar Zinon, văzând că este un nebun, nu se pierdu cu firea, ci,
ca să-şi arate ascuţimea sa de spirit, răspunse pe acelaşi ton, ridicând o
mână spre Nebunul care îl privea acum cu semeţie peste umăr.
te
salut, filozoafe al Emesei izbucni în râs Zinon -, dar pentru că sunt foarte
obosit azi şi ziua e pe sfârşite, îţi dau această ocazie, din care să se vadă
măreţia inimii mele! Iată, săculeţul acesta râvnit de toţi, de vei ghici câţi
bani sunt într-însul, este al tău împreună cu toţi banii, iar de nu…
salut, filozoafe al Emesei izbucni în râs Zinon -, dar pentru că sunt foarte
obosit azi şi ziua e pe sfârşite, îţi dau această ocazie, din care să se vadă
măreţia inimii mele! Iată, săculeţul acesta râvnit de toţi, de vei ghici câţi
bani sunt într-însul, este al tău împreună cu toţi banii, iar de nu…
Zinon făcu un efort
prefăcut de a-şi stăpâni râsul, scrutând cu privirea adunarea.
prefăcut de a-şi stăpâni râsul, scrutând cu privirea adunarea.
iar
de nu continuă el -, o să dezbraci „toga” ta de „filozof” şi slugile
mele or să-ţi tragă o sută de lovituri cu trestia pe care o ţii în mână!
de nu continuă el -, o să dezbraci „toga” ta de „filozof” şi slugile
mele or să-ţi tragă o sută de lovituri cu trestia pe care o ţii în mână!
Câţiva din mulţime
încercară să râdă, dar îndată se lăsă o linişte adâncă şi toţi încremeniseră,
aşteptând ce va urma.
încercară să râdă, dar îndată se lăsă o linişte adâncă şi toţi încremeniseră,
aşteptând ce va urma.
42
NEBUNUL
Nebunul ceru ca
sacul să fie lăsat jos şi să facă toţi doi paşi în urmă. Această precauţie
plăcu tuturor, deoarece aşteptau ca Zinon să facă iarăşi vreo şmecherie din
ale sale. Calu, care se mai liniştise de când venise Nebunul deoarece el era
unul din cei care credea în puterile vrăjitoreşti ale acestuia – , ieşi în
mijloc, împingându-i cu grosolănie pe cei din faţă şi zicând că el va număra
banii. Toţi căzură de acord şi acum aşteptau ca Nebunul să rostească cifra.
sacul să fie lăsat jos şi să facă toţi doi paşi în urmă. Această precauţie
plăcu tuturor, deoarece aşteptau ca Zinon să facă iarăşi vreo şmecherie din
ale sale. Calu, care se mai liniştise de când venise Nebunul deoarece el era
unul din cei care credea în puterile vrăjitoreşti ale acestuia – , ieşi în
mijloc, împingându-i cu grosolănie pe cei din faţă şi zicând că el va număra
banii. Toţi căzură de acord şi acum aşteptau ca Nebunul să rostească cifra.
două sute
treisprezece bani de aramă, optzeci şi doi de bani de argint şi opt bani de
aur rosti în cele din urmă Nebunul.
treisprezece bani de aramă, optzeci şi doi de bani de argint şi opt bani de
aur rosti în cele din urmă Nebunul.
În liniştea
apăsătoare care se lăsase, Calu răsturnă săculeţul cu bani, care, căzând pe
caldarâm, scoaseră un zgomot de parcă s-ar fi lovit două săbii. Zinon încercă
să facă un pas spre grămada de bani, dar strigătele mulţimii îl determinară să
se mulţumească doar cu o întinsătură mai tare a gâtului. Toţi urmăreau dacă
circarul, meşter la escrocherii, nu fură vreun ban. Calu însuşi stătea în aşa
fel, ca toţi să vadă că nu fură şi că joacă cinstit, mai ales că el avea
credinţa că
apăsătoare care se lăsase, Calu răsturnă săculeţul cu bani, care, căzând pe
caldarâm, scoaseră un zgomot de parcă s-ar fi lovit două săbii. Zinon încercă
să facă un pas spre grămada de bani, dar strigătele mulţimii îl determinară să
se mulţumească doar cu o întinsătură mai tare a gâtului. Toţi urmăreau dacă
circarul, meşter la escrocherii, nu fură vreun ban. Calu însuşi stătea în aşa
fel, ca toţi să vadă că nu fură şi că joacă cinstit, mai ales că el avea
credinţa că
43
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
Nebunul este vrăjitor şi că aflase cu vrăjile
sale numărul banilor. Circarul chiar se temea să nu-i scape ceva la numărătoare
sau să se rostogolească vreun ban, ca nu cumva sacul să se întoarcă la nemernicul
de Zinon. După ce termină, strângând tacticos banii înapoi în sac şi legându-l
la gură, Calu se ridicase în toată mărimea lui şi începu să strige:
sale numărul banilor. Circarul chiar se temea să nu-i scape ceva la numărătoare
sau să se rostogolească vreun ban, ca nu cumva sacul să se întoarcă la nemernicul
de Zinon. După ce termină, strângând tacticos banii înapoi în sac şi legându-l
la gură, Calu se ridicase în toată mărimea lui şi începu să strige:
nebunul
a ghicit! V-am zis eu că Nebunul este vrăjitor! Nebunul a luat banii!
a ghicit! V-am zis eu că Nebunul este vrăjitor! Nebunul a luat banii!
Zinon se tulbură şi
chiar încercă să-i ia sacul din mână circarului. Acela însă ridicase mâna, iar
Zinon nu putea nicicum să ajungă la sac. Mulţimea începu să forfotească,
prefăcându-se într-o învălmăşeală de hohote de râs, de strigăte şi de
îmbrânceli. Cel mai tare striga Zinon, zicând că jocul nu a fost pe dreptate,
deoarece Nebunul a jucat fără să pună nimic în sac. O parte din mulţime începu
să ia partea filozofului şi gloata se împărţi în două, huiduind şi îmbrâncindu-se,
gata de încăierare. În această hărmălaie se auzi dintr-odată glasul Nebunului,
care, ridicându-şi trestia, strigă:
chiar încercă să-i ia sacul din mână circarului. Acela însă ridicase mâna, iar
Zinon nu putea nicicum să ajungă la sac. Mulţimea începu să forfotească,
prefăcându-se într-o învălmăşeală de hohote de râs, de strigăte şi de
îmbrânceli. Cel mai tare striga Zinon, zicând că jocul nu a fost pe dreptate,
deoarece Nebunul a jucat fără să pună nimic în sac. O parte din mulţime începu
să ia partea filozofului şi gloata se împărţi în două, huiduind şi îmbrâncindu-se,
gata de încăierare. În această hărmălaie se auzi dintr-odată glasul Nebunului,
care, ridicându-şi trestia, strigă:
cetăţeni
ai Emesei! Toţi ştiţi că jocul a fost cinstit şi că eu mi-am pus în joc
ai Emesei! Toţi ştiţi că jocul a fost cinstit şi că eu mi-am pus în joc
44
NEBUNUL
unicul meu fund în schimbul acestui săcuşor
nenorocit cu bani!
nenorocit cu bani!
Gloata izbucni în
hohote de râs, printre care Nebunul continuă:
hohote de râs, printre care Nebunul continuă:
dar,
ca toată lumea să fie mulţumită, eu propun următorul târg! Vă zic şi eu o
ghicitoare şi cel care o va dezlega să-şi ia sacul şi să plece!
ca toată lumea să fie mulţumită, eu propun următorul târg! Vă zic şi eu o
ghicitoare şi cel care o va dezlega să-şi ia sacul şi să plece!
La auzul acestor
cuvinte, Zinon se lumină la faţă şi toţi începură să strige: „Ghicitoarea! Să
zică Nebunul ghicitoarea!” Atunci, cerându-i circarului să lase sacul jos
şi făcând semn tuturor să se dea în spate, Nebunul călcă pe sacul cu bani şi,
potrivindu-şi cununa de dafin pe cap, ridică trestia şi strigă:
cuvinte, Zinon se lumină la faţă şi toţi începură să strige: „Ghicitoarea! Să
zică Nebunul ghicitoarea!” Atunci, cerându-i circarului să lase sacul jos
şi făcând semn tuturor să se dea în spate, Nebunul călcă pe sacul cu bani şi,
potrivindu-şi cununa de dafin pe cap, ridică trestia şi strigă:
– Fericit
este împăratul care domneşte peste supuşii săi! Ziceţi, aşadar, cine este
împăratul şi cine sunt supuşii?
este împăratul care domneşte peste supuşii săi! Ziceţi, aşadar, cine este
împăratul şi cine sunt supuşii?
Mulţimea începu să
forfotească şi se putea auzi numai: „Constantin, Iustinian, Iustin…”.
Zinon, care luase o sută de vergi în Efes din cauza unei ghicitori pentru care
fusese acuzat de lezmajestate, se încruntă şi nu se hotăra să răspundă. Se
gândi totuşi că ghicitoarea este despre împăratul Iustinian, mai ales pentru că
acesta se întorsese de curând
forfotească şi se putea auzi numai: „Constantin, Iustinian, Iustin…”.
Zinon, care luase o sută de vergi în Efes din cauza unei ghicitori pentru care
fusese acuzat de lezmajestate, se încruntă şi nu se hotăra să răspundă. Se
gândi totuşi că ghicitoarea este despre împăratul Iustinian, mai ales pentru că
acesta se întorsese de curând
45
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
biruitor din Spania şi Italia şi izbândise să
le recucerească, deşi predecesorii săi le pierduseră. Însă îndrăzneala şi
hotărârea de a răspunde care crescuseră în Zinon se spulberară atunci când
Nebunul, văzând că nimeni nu răspunde, zise că şi împăratul, şi supuşii sunt de
faţă. Zinon hotărî că fusese tras într-o cursă de către cineva căruia îi părea
rău după banii pierduţi şi că acum trimisese pe acest vrăjitor să-l provoace şi
să-l acuze de lezmajestate, aşa că hotărî că îi sunt destui banii făcuţi în
Emesa şi că o bătaie ca aceea din Efes trage mai mult decât un sac cu bani.
Toţi tăcură, pironindu-şi privirile asupra lui Zinon şi aşteptând ca el să
răspundă primul. Zinon, simţindu-se prins în colţ şi înţelegând că toţi îl aşteaptă
pe el, strigă că el nu ştie răspunsul şi că banii rămân la Nebun. Cineva din
mulţime strigă: „Constantin!”, altcineva „Iustinian!”, dar
strigătele lor erau nesigure şi în curând toată gloata începu să strige: „Nu
ştim! Să spună Nebunul dezlegarea!” Atunci Nebunul, cerând să se facă
linişte, le zise:
le recucerească, deşi predecesorii săi le pierduseră. Însă îndrăzneala şi
hotărârea de a răspunde care crescuseră în Zinon se spulberară atunci când
Nebunul, văzând că nimeni nu răspunde, zise că şi împăratul, şi supuşii sunt de
faţă. Zinon hotărî că fusese tras într-o cursă de către cineva căruia îi părea
rău după banii pierduţi şi că acum trimisese pe acest vrăjitor să-l provoace şi
să-l acuze de lezmajestate, aşa că hotărî că îi sunt destui banii făcuţi în
Emesa şi că o bătaie ca aceea din Efes trage mai mult decât un sac cu bani.
Toţi tăcură, pironindu-şi privirile asupra lui Zinon şi aşteptând ca el să
răspundă primul. Zinon, simţindu-se prins în colţ şi înţelegând că toţi îl aşteaptă
pe el, strigă că el nu ştie răspunsul şi că banii rămân la Nebun. Cineva din
mulţime strigă: „Constantin!”, altcineva „Iustinian!”, dar
strigătele lor erau nesigure şi în curând toată gloata începu să strige: „Nu
ştim! Să spună Nebunul dezlegarea!” Atunci Nebunul, cerând să se facă
linişte, le zise:
– împăratul este
mintea, iar supuşii sunt simţurile omului. Fericit este omul
mintea, iar supuşii sunt simţurile omului. Fericit este omul
46
NEBUNUL
a cărui minte stăpâneşte peste simţurile sale
şi le face să lucreze numai ceea ce este bine şi folositor. Cu adevărat un astfel
de om este mai fericit decât un împărat care domneşte peste lumea întreagă,
dar peste simţurile sale nu este stăpân!
şi le face să lucreze numai ceea ce este bine şi folositor. Cu adevărat un astfel
de om este mai fericit decât un împărat care domneşte peste lumea întreagă,
dar peste simţurile sale nu este stăpân!
După puţină
linişte, toţi începură să şuşotească, să strângă din umeri şi să se minuneze.
Unii îl lăudau pe Nebun, alţii ziceau că înnebunise mai mult, că nu el, ci un
demon vorbeşte prin gura lui şi îi spune tot ce se petrece în lume.
linişte, toţi începură să şuşotească, să strângă din umeri şi să se minuneze.
Unii îl lăudau pe Nebun, alţii ziceau că înnebunise mai mult, că nu el, ci un
demon vorbeşte prin gura lui şi îi spune tot ce se petrece în lume.
Între timp, Nebunul
dispăru cu bani cu tot, înainte ca gloata să se risipească pentru a duce
fiecare mai departe zvonul despre cele întâmplate.
dispăru cu bani cu tot, înainte ca gloata să se risipească pentru a duce
fiecare mai departe zvonul despre cele întâmplate.
47
Cel mai mult s-au
bucurat de izbânda Nebunului cerşetorii. Ştiindu-i obiceiul, nădăjduiau că, în
schimbul unei palme, Nebunul ar putea să arunce cu sacul de bani după ei. Aşa
că primii care s-au cărat din piaţă au fost ei, reluându-şi fiecare locul din
faţa bisericii. Numai că Nebunul nu veni în seara aceea la biserică şi nu fu
văzut nici a doua zi. Unii începură să spună că Nebunul, văzându-se cu banii
în mână, ar fi fugit într-un alt oraş şi că acolo o să-şi cumpere o casă şi o
să se dedea la desfătări. Alţii ziceau că l-au văzut la casa de desfrânare şi
că acolo îşi cheltuie banii.
bucurat de izbânda Nebunului cerşetorii. Ştiindu-i obiceiul, nădăjduiau că, în
schimbul unei palme, Nebunul ar putea să arunce cu sacul de bani după ei. Aşa
că primii care s-au cărat din piaţă au fost ei, reluându-şi fiecare locul din
faţa bisericii. Numai că Nebunul nu veni în seara aceea la biserică şi nu fu
văzut nici a doua zi. Unii începură să spună că Nebunul, văzându-se cu banii
în mână, ar fi fugit într-un alt oraş şi că acolo o să-şi cumpere o casă şi o
să se dedea la desfătări. Alţii ziceau că l-au văzut la casa de desfrânare şi
că acolo îşi cheltuie banii.
Vestea despre
câştigul Nebunului a ajuns şi la urechile diaconului Ioan, fapt care l-a
convins desăvârşit, nu doar pe
câştigul Nebunului a ajuns şi la urechile diaconului Ioan, fapt care l-a
convins desăvârşit, nu doar pe
49
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
el, ci şi pe soţia lui, cum că Nebunul era un
şarlatan, un călugăr netrebnic izgonit din vreo obşte pentru obiceiurile lui păcătoase
şi că s-ar putea să aibă şi drac.
şarlatan, un călugăr netrebnic izgonit din vreo obşte pentru obiceiurile lui păcătoase
şi că s-ar putea să aibă şi drac.
Partea încurcată a
poveştii era că Nebunul fusese într-adevăr văzut la casa de desfrâu şi că
stăpâna de acolo îi încredinţa pe toţi că acest călugăr desfrânat îi plăteşte
ca orice client şi că petrece ceasuri întregi la fetele sale, iar uneori şi
câte o noapte întreagă.
poveştii era că Nebunul fusese într-adevăr văzut la casa de desfrâu şi că
stăpâna de acolo îi încredinţa pe toţi că acest călugăr desfrânat îi plăteşte
ca orice client şi că petrece ceasuri întregi la fetele sale, iar uneori şi
câte o noapte întreagă.
De fapt, Nebunul,
cu banii pe care îi câştiga, venea aici şi plătea câte o desfrânată, pe care o
numea „prietenă a sa”, şi, încuindu-se cu ea în cameră, scotea carne,
pâine şi alte bunătăţi, zicând că a venit vremea ca şi ea „să se odihnească puţin”.
Nebunul le făcea pe desfrânate să râdă, povestindu-le tot felul de istorioare,
iar ele îşi deschideau inima, mărturisindu-i ceea ce n-ar fi putut spune nimănui,
căci fiecare om, se ştie, are pe inimă ceva ce nu se poate spune orişicui.
cu banii pe care îi câştiga, venea aici şi plătea câte o desfrânată, pe care o
numea „prietenă a sa”, şi, încuindu-se cu ea în cameră, scotea carne,
pâine şi alte bunătăţi, zicând că a venit vremea ca şi ea „să se odihnească puţin”.
Nebunul le făcea pe desfrânate să râdă, povestindu-le tot felul de istorioare,
iar ele îşi deschideau inima, mărturisindu-i ceea ce n-ar fi putut spune nimănui,
căci fiecare om, se ştie, are pe inimă ceva ce nu se poate spune orişicui.
Stăpâna casei de
desfrânare zicea însă că de când începuse să vină Nebunul la fetele ei îi merge
tot mai prost două din ele, cele mai arătoase, care îi aduceau grosul
venitului, plecaseră la scurt
desfrânare zicea însă că de când începuse să vină Nebunul la fetele ei îi merge
tot mai prost două din ele, cele mai arătoase, care îi aduceau grosul
venitului, plecaseră la scurt
50
NEBUNUL
timp una după alta şi se auzea că se şi
măritaseră. Stăpâna chiar zisese într-o zi că mai bine se lipsea de banii
blestemaţi ai Nebunului, că din cauza lui o să-şi piardă toate fetele.
măritaseră. Stăpâna chiar zisese într-o zi că mai bine se lipsea de banii
blestemaţi ai Nebunului, că din cauza lui o să-şi piardă toate fetele.
La casa de
desfrânare Nebunul află ultimele bârfe din oraş. Se spunea că, după zâzania cu
filozoful şi cu sacul cu bani, Calu, certându-se cu cei din trupă, şi-ar fi
ieşit din fire şi, învinuind-o pe dansatoare pentru că mărturisise împotriva
Nebunului la diaconul Anastasie şi de aceea fusese bătut, o lovise cu cuţitul
în pântece şi era cât pe ce să o omoare. Calu zicea că de când femeia
mărturisise împotriva Nebunului şi se făcuse părtaşă la bătaie, din care ca
prin minune scăpase acela viu, toată trupa intrase în impas şi nu le mai mergea
la nimic.
desfrânare Nebunul află ultimele bârfe din oraş. Se spunea că, după zâzania cu
filozoful şi cu sacul cu bani, Calu, certându-se cu cei din trupă, şi-ar fi
ieşit din fire şi, învinuind-o pe dansatoare pentru că mărturisise împotriva
Nebunului la diaconul Anastasie şi de aceea fusese bătut, o lovise cu cuţitul
în pântece şi era cât pe ce să o omoare. Calu zicea că de când femeia
mărturisise împotriva Nebunului şi se făcuse părtaşă la bătaie, din care ca
prin minune scăpase acela viu, toată trupa intrase în impas şi nu le mai mergea
la nimic.
De frică,
dansatoarea fugise şi se ascunsese în grajdurile părăsite de la marginea
oraşului. Rana însă era destul de adâncă şi, pierzând mult sânge, slăbise peste
măsură şi era cât pe ce să moară.
dansatoarea fugise şi se ascunsese în grajdurile părăsite de la marginea
oraşului. Rana însă era destul de adâncă şi, pierzând mult sânge, slăbise peste
măsură şi era cât pe ce să moară.
Vestea despre ea se
răspândi printre cerşetori, care, ca şacalii la stârv, începură să o cerceteze,
în nădejdea că îşi vor împlini poftele necurate cu ea. În primele
răspândi printre cerşetori, care, ca şacalii la stârv, începură să o cerceteze,
în nădejdea că îşi vor împlini poftele necurate cu ea. În primele
51
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
două zile, femeia se împotrivise, ameninţând
că îi va pârî Calului şi că acela îi va măcelări, dar, terminându-i-se mâncarea
şi slăbind din cauza rănii, începu să-i primească la sine pe cerşetorii
scârnavi, care se bucurau de ea în schimbul unei bucăţi de carne şi pentru
puţină pâine.
că îi va pârî Calului şi că acela îi va măcelări, dar, terminându-i-se mâncarea
şi slăbind din cauza rănii, începu să-i primească la sine pe cerşetorii
scârnavi, care se bucurau de ea în schimbul unei bucăţi de carne şi pentru
puţină pâine.
Când Nebunul a
intrat în grajd, femeia zăcea răpusă într-o grămadă de paie murdare. Din cauza
rănii, care începuse să pută, până şi cerşetorii ajunseseră să se îngreţoşeze
de ea, aşa că femeia zăcea acum fără nici o nădejde, nemâncată de câteva zile.
intrat în grajd, femeia zăcea răpusă într-o grămadă de paie murdare. Din cauza
rănii, care începuse să pută, până şi cerşetorii ajunseseră să se îngreţoşeze
de ea, aşa că femeia zăcea acum fără nici o nădejde, nemâncată de câteva zile.
Prin uşa crăpată, o
fâşie de lumină, ca o apă rece, căzu peste femeie şi o făcu să-şi ridice capul.
Dansatoarea, crezând că a venit vreun cerşetor din cei ce păcătuiau cu ea şi că
acuş va mânca, lăsă să i se lumineze faţa de un zâmbet plin de nădejde. Însă, când
ochii i se obişnuiseră cu lumina, femeia îl recunoscu în uşă pe Nebun. Nici nu
puteai să nu-l recunoşti, căci între cerşetori nimeni nu era mai înalt ca el. Femeia
se ridică în capul oaselor şi se ghemui la perete, scoţând un geamăt de
durere, care îi scăpase împotriva voii.
fâşie de lumină, ca o apă rece, căzu peste femeie şi o făcu să-şi ridice capul.
Dansatoarea, crezând că a venit vreun cerşetor din cei ce păcătuiau cu ea şi că
acuş va mânca, lăsă să i se lumineze faţa de un zâmbet plin de nădejde. Însă, când
ochii i se obişnuiseră cu lumina, femeia îl recunoscu în uşă pe Nebun. Nici nu
puteai să nu-l recunoşti, căci între cerşetori nimeni nu era mai înalt ca el. Femeia
se ridică în capul oaselor şi se ghemui la perete, scoţând un geamăt de
durere, care îi scăpase împotriva voii.
52
NEBUNUL
oare
şi tu ai venit pentru ce vin şi ceilalţi? bolborosi neîncrezătoare femeia. Sau
ai venit să mă omori, Nebunule? Da, te văd, blestematule şi vrăjitorule, ai
venit să mă omori pentru că te-am pârât lui Anastasie…
şi tu ai venit pentru ce vin şi ceilalţi? bolborosi neîncrezătoare femeia. Sau
ai venit să mă omori, Nebunule? Da, te văd, blestematule şi vrăjitorule, ai
venit să mă omori pentru că te-am pârât lui Anastasie…
Nebunul păşi
înăuntru fără să spună nimic şi se aşeză lângă femeie. El scoase din sân o
legătură curată şi grajdul se umplu de miros de carne coaptă şi brânză. Femeia
începu să plângă în hohote şi năpustindu-se asupra mâncării începu să înfulece.
Plânsul ei se amesteca cu hohote de râs, încât ea mânca, plângea şi râdea în
acelaşi timp.
înăuntru fără să spună nimic şi se aşeză lângă femeie. El scoase din sân o
legătură curată şi grajdul se umplu de miros de carne coaptă şi brânză. Femeia
începu să plângă în hohote şi năpustindu-se asupra mâncării începu să înfulece.
Plânsul ei se amesteca cu hohote de râs, încât ea mânca, plângea şi râdea în
acelaşi timp.
nebunule,
au oare şi tu vrei să te culci cu mine? râse femeia printre molfăit.
au oare şi tu vrei să te culci cu mine? râse femeia printre molfăit.
mănâncă
acum – îi zise Nebunul, potrivind mai bine ştergarul cu mâncare pe grămada de
paie.
acum – îi zise Nebunul, potrivind mai bine ştergarul cu mâncare pe grămada de
paie.
nebunule
râse iar femeia – , mi-a zis mie Afrodita că ai fost pe la ea, dar eu n-am
crezut-o… Nebunule, a, Nebunule, dar să ştii că eu sunt bolnavă şi trebuie
să te porţi uşor cu mine. Uite!
râse iar femeia – , mi-a zis mie Afrodita că ai fost pe la ea, dar eu n-am
crezut-o… Nebunule, a, Nebunule, dar să ştii că eu sunt bolnavă şi trebuie
să te porţi uşor cu mine. Uite!
Femeia îşi ridică
rochia pe neaşteptate şi îi arătă Nebunului rana. Nu se putea
rochia pe neaşteptate şi îi arătă Nebunului rana. Nu se putea
53
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
spune că era o rană prea mare, dar, pentru că
nu fusese îngrijită, copsese şi se umflase, iar acum, fiindcă femeia se
mişcase, o dâră de puroi se prelinse până pe şold.
nu fusese îngrijită, copsese şi se umflase, iar acum, fiindcă femeia se
mişcase, o dâră de puroi se prelinse până pe şold.
cine
ţi-a făcut asta? – întrebă Nebunul, de parcă ar fi vrut să se convingă că
ceea ce se vorbeşte prin oraş este adevărat.
ţi-a făcut asta? – întrebă Nebunul, de parcă ar fi vrut să se convingă că
ceea ce se vorbeşte prin oraş este adevărat.
calu.
A zis că îi port ghinion şi că din cauza mea a pierdut banii. Şi, a, Nebunule,
unii spun că el ar fi tatăl meu…
A zis că îi port ghinion şi că din cauza mea a pierdut banii. Şi, a, Nebunule,
unii spun că el ar fi tatăl meu…
cum
aşa?
aşa?
mama
spunea că el e tatăl meu, dar el le zicea tuturor că nu, că nu se ştie cine
este, pentru că mama mea câştiga mulţi bani, adică, înţelegi, când eşti tânără,
faci mai mulţi bani, că pe urmă nu te mai vrea nimeni. Şi Calu zicea că el nu
are nici un amestec, că el nu e tatăl meu. Dar cât eram şi eu tânără şi aduceam
bani, se purta bine cu mine, dar acum zice că nu mai are nevoie de mine. Aşa-i
viaţa noastră, Nebunule, scurtă. Şi mama tot tânără a murit…
spunea că el e tatăl meu, dar el le zicea tuturor că nu, că nu se ştie cine
este, pentru că mama mea câştiga mulţi bani, adică, înţelegi, când eşti tânără,
faci mai mulţi bani, că pe urmă nu te mai vrea nimeni. Şi Calu zicea că el nu
are nici un amestec, că el nu e tatăl meu. Dar cât eram şi eu tânără şi aduceam
bani, se purta bine cu mine, dar acum zice că nu mai are nevoie de mine. Aşa-i
viaţa noastră, Nebunule, scurtă. Şi mama tot tânără a murit…
câţi
ani ai? – întrebă Nebunul care până atunci părea că nu ascultă.
ani ai? – întrebă Nebunul care până atunci părea că nu ascultă.
Femeia se opri din
mâncat şi făcu ochii mari, de parcă ar fi fost pusă să-şi amintească un lucru
pe care îl uitase.
mâncat şi făcu ochii mari, de parcă ar fi fost pusă să-şi amintească un lucru
pe care îl uitase.
54
NEBUNUL
–
E, zise în cele din urmă treizeci şi doi.
E, zise în cele din urmă treizeci şi doi.
Nebunul se uită la
faţa femeii şi abia atunci văzu că este tânără. Acum, când vopselele de pe ochi
şi de pe obraji i se şterseseră, faţa ei chinuită şi palidă părea frumoasă şi
oarecum curată.
faţa femeii şi abia atunci văzu că este tânără. Acum, când vopselele de pe ochi
şi de pe obraji i se şterseseră, faţa ei chinuită şi palidă părea frumoasă şi
oarecum curată.
– E,
Nebunule, dar ştii că pe mine nu mă cheamă Venera, aşa cum îmi spun toţi?
Nebunule, dar ştii că pe mine nu mă cheamă Venera, aşa cum îmi spun toţi?
dar
cum? se arătă Nebunul dintr-odată curios.
cum? se arătă Nebunul dintr-odată curios.
caliopi
mă cheamă pe mine, Ca-lio-pi! Nu-i aşa că-i frumos?
mă cheamă pe mine, Ca-lio-pi! Nu-i aşa că-i frumos?
da
– îngână Nebunul, abătut. Dar ştii ce înseamnă Caliopi?
– îngână Nebunul, abătut. Dar ştii ce înseamnă Caliopi?
nu.
Dar ce, trebuie să însemne ceva?
Dar ce, trebuie să însemne ceva?
caliopi
înseamnă Frumoasă şi Bună.
înseamnă Frumoasă şi Bună.
Femeia râse mulţumită
şi se lăsă, obosită, pe spate. Nebunul înţelesese că începea febra. Foamea şi
teama o ţinuseră în încordare, dar acum, după ce mâncase şi se văzuse oarecum
salvată, se moleşise şi febra o cuprinsese.
şi se lăsă, obosită, pe spate. Nebunul înţelesese că începea febra. Foamea şi
teama o ţinuseră în încordare, dar acum, după ce mâncase şi se văzuse oarecum
salvată, se moleşise şi febra o cuprinsese.
nebunule
gemu femeia -, tu unde erai la treizeci şi doi de ani?
gemu femeia -, tu unde erai la treizeci şi doi de ani?
–
În pustie.
În pustie.
Femeia râse,
ţinându-şi mâinile pe rană.
ţinându-şi mâinile pe rană.
55
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
auzi,
Nebunule, şi oare îţi era mai bine decât mie acum?
Nebunule, şi oare îţi era mai bine decât mie acum?
nu
cu mult râse Nebunul şi ieşi afară să caute lemne de foc, pentru că ştia că de
acum va trebui să o facă pe doctorul.
cu mult râse Nebunul şi ieşi afară să caute lemne de foc, pentru că ştia că de
acum va trebui să o facă pe doctorul.
56
Nebunul rămase cu
dansatoarea bolnavă la grajduri, hotărând să aibă grijă de ea până se va
însănătoşi cu totul. Cei treizeci de ani de pustnicie îl învăţaseră multe,
pentru că nimeni nu putea petrece în pustie fără să devină şi doctor. Acolo
doctorii din cetate nu ajung, aşa că fiecare învaţă să facă faţă bolilor şi
neputinţelor de tot felul care se abat de la fire, din nebăgare de seamă sau
din pizma diavolului. Nebunul îşi dădu toată silinţa pentru a o tămădui pe
biata femeie. Făcea focul, spăla legăturile, glumea, povestea de-ale lui sau
dispărea în cetate, întorcându-se de fiecare dată cu mâncare bună şi proaspătă
şi cu cele de trebuinţă pentru îngrijirea bolnavei, aşa încât femeia se minuna
cum de
dansatoarea bolnavă la grajduri, hotărând să aibă grijă de ea până se va
însănătoşi cu totul. Cei treizeci de ani de pustnicie îl învăţaseră multe,
pentru că nimeni nu putea petrece în pustie fără să devină şi doctor. Acolo
doctorii din cetate nu ajung, aşa că fiecare învaţă să facă faţă bolilor şi
neputinţelor de tot felul care se abat de la fire, din nebăgare de seamă sau
din pizma diavolului. Nebunul îşi dădu toată silinţa pentru a o tămădui pe
biata femeie. Făcea focul, spăla legăturile, glumea, povestea de-ale lui sau
dispărea în cetate, întorcându-se de fiecare dată cu mâncare bună şi proaspătă
şi cu cele de trebuinţă pentru îngrijirea bolnavei, aşa încât femeia se minuna
cum de
57
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
nu obosea. Mirarea femeii era cu atât mai
mare, cu cât nu îl văzuse niciodată dormind. Ea adormea lăsându-l pe Nebun
trebăluind, iar când se trezea îl găsea iarăşi în picioare şi de aceea hotărî
că Nebunul nu doarme niciodată. Văzându-l cât se osteneşte, femeia l-a întrebat
într-o zi:
mare, cu cât nu îl văzuse niciodată dormind. Ea adormea lăsându-l pe Nebun
trebăluind, iar când se trezea îl găsea iarăşi în picioare şi de aceea hotărî
că Nebunul nu doarme niciodată. Văzându-l cât se osteneşte, femeia l-a întrebat
într-o zi:
nebunule,
dar este adevărat că tu l-ai înviat pe copilul aruncat mort în uliţă?
dar este adevărat că tu l-ai înviat pe copilul aruncat mort în uliţă?
nu
ştiu ce zici – îi răspunse supărat Nebunul, ieşind pe uşă.
ştiu ce zici – îi răspunse supărat Nebunul, ieşind pe uşă.
nebunule,
a, Nebunule, dar eu cred că tu l-ai înviat şi că dracul din fata cucoanei tot
tu l-ai izgonit!
a, Nebunule, dar eu cred că tu l-ai înviat şi că dracul din fata cucoanei tot
tu l-ai izgonit!
Râse ca un copil
care a făcut o şotie izbutită.
care a făcut o şotie izbutită.
nebunule,
a, Nebunule! nu se mai oprea femeia dar eu cred că tu poţi face minuni! Mă
auzi? Nebunule? Eu chiar cred că tu poţi face minuni!
a, Nebunule! nu se mai oprea femeia dar eu cred că tu poţi face minuni! Mă
auzi? Nebunule? Eu chiar cred că tu poţi face minuni!
Nebunul se
întoarse, aducând legături curate, pe care începu să i le pună pe rană.
întoarse, aducând legături curate, pe care începu să i le pună pe rană.
nebunule,
dar dacă tu poţi face minuni, de ce nu faci o minune ca să mă tămăduieşti, în
loc să te oboseşti atâta cu mine? De ce nu ceri de la Dumnezeul
dar dacă tu poţi face minuni, de ce nu faci o minune ca să mă tămăduieşti, în
loc să te oboseşti atâta cu mine? De ce nu ceri de la Dumnezeul
58
NEBUNUL
tău să mă tămăduiască, aşa cum l-ai tămăduit
pe copilul acela?
pe copilul acela?
nu trebuie să cerem
de la Dumnezeu ceea ce putem face noi ca oameni răspunse pe neaşteptate
Nebunul. Oare crezi că Dumnezeu singur n-ar dori să-i tămăduiască pe toţi
oamenii din lume? Dar Lui îi este mai plăcut când om pe om se ajută, pentru că
aşa se înmulţeşte în lume dragostea.
de la Dumnezeu ceea ce putem face noi ca oameni răspunse pe neaşteptate
Nebunul. Oare crezi că Dumnezeu singur n-ar dori să-i tămăduiască pe toţi
oamenii din lume? Dar Lui îi este mai plăcut când om pe om se ajută, pentru că
aşa se înmulţeşte în lume dragostea.
Femeia făcu ochii
mari, mirându-se că Nebunul o ascultase până atunci, apoi tăcu şi se întinse
gânditoare în grămada de paie.
mari, mirându-se că Nebunul o ascultase până atunci, apoi tăcu şi se întinse
gânditoare în grămada de paie.
Între timp, vestea
despre Nebun şi dansatoare umpluse oraşul. Asta, mai ales după ce un cerşetor,
venind la grajduri cu gânduri necurate, în loc de femeie, dădu peste Nebun.
Gândind că şi Nebunul venise pentru aceeaşi treabă şi ştiindu-l nătăfleţ şi că
oricine voieşte îi poate trage palme şi picioare, cerşetorul intră în grajd şi
prinse a se dezbrăca. Însă Nebunul, ridicându-se în picioare, îi zise să se
oprească şi să plece de acolo, pentru că ceea ce caută el nu mai era de găsit
aici. Cerşetorul, mâniindu-se, se repezi asupra Nebunului, lovindu-l cu
despre Nebun şi dansatoare umpluse oraşul. Asta, mai ales după ce un cerşetor,
venind la grajduri cu gânduri necurate, în loc de femeie, dădu peste Nebun.
Gândind că şi Nebunul venise pentru aceeaşi treabă şi ştiindu-l nătăfleţ şi că
oricine voieşte îi poate trage palme şi picioare, cerşetorul intră în grajd şi
prinse a se dezbrăca. Însă Nebunul, ridicându-se în picioare, îi zise să se
oprească şi să plece de acolo, pentru că ceea ce caută el nu mai era de găsit
aici. Cerşetorul, mâniindu-se, se repezi asupra Nebunului, lovindu-l cu
59
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
pumnii şi gonindu-l afară. Însă Nebunul, spre
mirarea bătăuşului şi a femeii, luând un lemn de jos, îl lovi pe acela cu
putere peste spate de câteva ori, încât cerşetorul căzu la pământ, şi cu
strigăte pline de spaimă şi de furie, fugi de acolo, blestemând şi ameninţându-l
pe Nebun că se va întoarce.
mirarea bătăuşului şi a femeii, luând un lemn de jos, îl lovi pe acela cu
putere peste spate de câteva ori, încât cerşetorul căzu la pământ, şi cu
strigăte pline de spaimă şi de furie, fugi de acolo, blestemând şi ameninţându-l
pe Nebun că se va întoarce.
întâmplarea ajunse
până la urechile diaconului Anastasie, care tocmai strângea dovezi de apărare
la judecata care îl ameninţa. Cineva îl învăţase că dacă va dovedi că Nebunul
Simeon este nimic mai mult decât ceea ce ştiu toţi că este şi că în nici un caz
nu putuse el să izgonească dracul, atunci nimeni nu va putea dovedi că dracul
nu fusese izgonit de el, de Anastasie. Aşadar, luând cu sine mai mulţi bărbaţi,
de frică să nu se năpustească Nebunul turbat asupra lui, porni spre grajduri,
cu gând să-l prindă pe Nebun asupra faptei păcătoase pe care nu mai era acum
nici o îndoială că o săvârşea cu femeia desfrânată.
până la urechile diaconului Anastasie, care tocmai strângea dovezi de apărare
la judecata care îl ameninţa. Cineva îl învăţase că dacă va dovedi că Nebunul
Simeon este nimic mai mult decât ceea ce ştiu toţi că este şi că în nici un caz
nu putuse el să izgonească dracul, atunci nimeni nu va putea dovedi că dracul
nu fusese izgonit de el, de Anastasie. Aşadar, luând cu sine mai mulţi bărbaţi,
de frică să nu se năpustească Nebunul turbat asupra lui, porni spre grajduri,
cu gând să-l prindă pe Nebun asupra faptei păcătoase pe care nu mai era acum
nici o îndoială că o săvârşea cu femeia desfrânată.
Nebunul, care
tocmai trebăluia pe afară, văzând că se apropie mulţimea şi înţelegând cine
sunt, intră înăuntru, înştiinţând-o pe femeie şi jurând-o să nu
tocmai trebăluia pe afară, văzând că se apropie mulţimea şi înţelegând cine
sunt, intră înăuntru, înştiinţând-o pe femeie şi jurând-o să nu
60
NEBUNUL
spună nimănui adevărata pricină pentru care se
afla el acolo. Învăţând-o cum să se prefacă, îi zise ca, atunci când vor întreba
unde este Nebunul, să le răspundă că, auzind zgomot, tocmai ieşise şi fugise,
jurându-o să nu spună nimănui că fusese el, ci un altul.
afla el acolo. Învăţând-o cum să se prefacă, îi zise ca, atunci când vor întreba
unde este Nebunul, să le răspundă că, auzind zgomot, tocmai ieşise şi fugise,
jurându-o să nu spună nimănui că fusese el, ci un altul.
Aşadar, lăsându-l
pe Anastasie cu suita să se apropie destul, Nebunul ieşi pe uşă şi,
prefăcându-se speriat, o luă la fugă pe după grajduri, aşa ca să-l vadă
Anastasie şi ai săi. îndată s-au auzit în urma Nebunului strigăte şi huiduieli,
iar însuşi Anastasie striga: „Uitaţi! Uitaţi! Ce v-am spus eu că este
aici!” Şi, apropiindu-se în fugă şi dând buzna în grajd, o găsiră pe
femeie culcată, iar alături, pe aşternut, erau puse carne, brânză, verdeţuri
şi fructe. Nu mai era nevoie de nici o dovadă – era limpede ce făcuse nebunul
toată săptămâna la grajduri.
pe Anastasie cu suita să se apropie destul, Nebunul ieşi pe uşă şi,
prefăcându-se speriat, o luă la fugă pe după grajduri, aşa ca să-l vadă
Anastasie şi ai săi. îndată s-au auzit în urma Nebunului strigăte şi huiduieli,
iar însuşi Anastasie striga: „Uitaţi! Uitaţi! Ce v-am spus eu că este
aici!” Şi, apropiindu-se în fugă şi dând buzna în grajd, o găsiră pe
femeie culcată, iar alături, pe aşternut, erau puse carne, brânză, verdeţuri
şi fructe. Nu mai era nevoie de nici o dovadă – era limpede ce făcuse nebunul
toată săptămâna la grajduri.
Atunci, Anastasie,
proptindu-se triumfător în faţa femeii, o întrebă în auzul tuturor:
proptindu-se triumfător în faţa femeii, o întrebă în auzul tuturor:
spune-ne,
femeie, ce a făcut aici călugărul pe care tocmai l-am văzut fugind?
femeie, ce a făcut aici călugărul pe care tocmai l-am văzut fugind?
a
făcut ceea ce face toată lumea care plăteşte o femeie, părinte. Sau nu ştii ce
făcut ceea ce face toată lumea care plăteşte o femeie, părinte. Sau nu ştii ce
61
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
se poate face cu o femeie? râse dansatoarea,
încercând să pară cât mai ticăloasă. Iar dacă v-a auzit pe voi, s-a ridicat
repede şi a fugit, jurându-mă să nu spun nimănui că a fost el, ci să spun că a
fost un altul oarecare.
încercând să pară cât mai ticăloasă. Iar dacă v-a auzit pe voi, s-a ridicat
repede şi a fugit, jurându-mă să nu spun nimănui că a fost el, ci să spun că a
fost un altul oarecare.
– Ha! strigă
Anastasie bucuros, lovindu-şi palmele oare nu v-am spus eu că aşa este!
Anastasie bucuros, lovindu-şi palmele oare nu v-am spus eu că aşa este!
Şi, ieşind cu toţii
afară, plecară bucuroşi, având acum desăvârşita încredinţare că Nebunul nu
este nimic mai mult decât un ticălos şi un desfrânat netrebnic.
afară, plecară bucuroşi, având acum desăvârşita încredinţare că Nebunul nu
este nimic mai mult decât un ticălos şi un desfrânat netrebnic.
62
Obosind de alergare, Nebunul se opri şi se
aşeză pe o piatră. Nu mai era la vârsta la care să poţi fugi prea mult. Soarele
de amiază deveni parcă mai fierbinte după această goană. De aici îl văzu pe
Anastasie şi pe ai săi îndepărtându-se. Se gândi cât de deşartă este această
viaţă şi zbuciumul omului pe pământ. Câtă osteneală făcuse acest Anastasie,
pentru ce? Ca să afle o minciună! Aşa este omul, se osteneşte pentru lucrurile
care nu-i folosesc la nimic. Ce obositoare îi părea viaţa în cetate şi ce
frumoasă şi plină de lumină chilia lui sărmană din pustie. Oare oamenii au fost
făcuţi ca să trăiască în pustietăţi? Nu. Oamenii sunt făcuţi să trăiască în
dragoste şi acolo unde este dragoste,
aşeză pe o piatră. Nu mai era la vârsta la care să poţi fugi prea mult. Soarele
de amiază deveni parcă mai fierbinte după această goană. De aici îl văzu pe
Anastasie şi pe ai săi îndepărtându-se. Se gândi cât de deşartă este această
viaţă şi zbuciumul omului pe pământ. Câtă osteneală făcuse acest Anastasie,
pentru ce? Ca să afle o minciună! Aşa este omul, se osteneşte pentru lucrurile
care nu-i folosesc la nimic. Ce obositoare îi părea viaţa în cetate şi ce
frumoasă şi plină de lumină chilia lui sărmană din pustie. Oare oamenii au fost
făcuţi ca să trăiască în pustietăţi? Nu. Oamenii sunt făcuţi să trăiască în
dragoste şi acolo unde este dragoste,
63
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
acolo trage omul. Dar în pustie era dragoste.
I se făcu dor de prietenul său Ioan, de nopţile de rugăciune, de linişte, de
vorbele cuminţi şi înţelepte. Îi păreau atât de neînţelese toate preocupările
orăşenilor. Ce ciudaţi sunt oamenii, învaţă la şcoli, pleacă până la Atena ca
să afle nu ştiu ce mare înţelepciune şi ajung să se bată pentru nişte
ghicitori. Ce mai hohote de râs scot dacă un scamator le arată fundul! Pentru
ce se ostenesc? Pentru ce trăiesc? Se gândi la biata Caliopi şi inima lui se
îndureră cu o durere dulce şi plină de nădejde. I se păru pentru o clipă că ea
este omul cel mai aproape de Dumnezeu din câţi întâlnise în această cetate.
I se făcu dor de prietenul său Ioan, de nopţile de rugăciune, de linişte, de
vorbele cuminţi şi înţelepte. Îi păreau atât de neînţelese toate preocupările
orăşenilor. Ce ciudaţi sunt oamenii, învaţă la şcoli, pleacă până la Atena ca
să afle nu ştiu ce mare înţelepciune şi ajung să se bată pentru nişte
ghicitori. Ce mai hohote de râs scot dacă un scamator le arată fundul! Pentru
ce se ostenesc? Pentru ce trăiesc? Se gândi la biata Caliopi şi inima lui se
îndureră cu o durere dulce şi plină de nădejde. I se păru pentru o clipă că ea
este omul cel mai aproape de Dumnezeu din câţi întâlnise în această cetate.
Când se întoarse, o
găsi pe Caliopi afară, în uşa grajdului. Femeia îl aştepta, ca un copil care
nu mai are răbdare să vadă pe cineva drag. Rana începuse să se tămăduiască şi
ea era veselă şi odihnită, amuzându-se de naivitatea cu care se încrâncena
Anastasie împotriva Nebunului.
găsi pe Caliopi afară, în uşa grajdului. Femeia îl aştepta, ca un copil care
nu mai are răbdare să vadă pe cineva drag. Rana începuse să se tămăduiască şi
ea era veselă şi odihnită, amuzându-se de naivitatea cu care se încrâncena
Anastasie împotriva Nebunului.
nebunule – îl
întrebă femeia pe bătrânul care se aşeză abătut la umbră sub streaşina
grajdului a, Nebunule, dar pentru ce cu toată lumea o faci pe nebunul, iar cu
mine nu o faci pe nebunul?
întrebă femeia pe bătrânul care se aşeză abătut la umbră sub streaşina
grajdului a, Nebunule, dar pentru ce cu toată lumea o faci pe nebunul, iar cu
mine nu o faci pe nebunul?
64
NEBUNUL
Călugărul îşi
ridică ochii, surprins de întrebarea femeii.
ridică ochii, surprins de întrebarea femeii.
deoarece
cu tine nu e nevoie să o fac pe nebunul răspunse el în cele din urmă.
cu tine nu e nevoie să o fac pe nebunul răspunse el în cele din urmă.
–
Ha? Dar ce, cu ceilalţi e mare nevoie?
Ha? Dar ce, cu ceilalţi e mare nevoie?
nu,
dar nu poţi să fii cu toată lumea aşa cum eşti.
dar nu poţi să fii cu toată lumea aşa cum eşti.
dar
de ce, Nebunule?
de ce, Nebunule?
pentru
că oamenii sunt diferiţi. Şi, până la urmă, tot nebun ajungi.
că oamenii sunt diferiţi. Şi, până la urmă, tot nebun ajungi.
nebunule,
dar ţie îţi place să-i ajuţi pe oameni, aşa-i? Da, îţi place, am văzut eu. Tu,
dacă ai putea, ai ajuta pe toată lumea, dar nu poţi, pentru că nu ai voie,
pentru că tu eşti nebun şi nebunii nu au voie să ajute pe nimeni.
dar ţie îţi place să-i ajuţi pe oameni, aşa-i? Da, îţi place, am văzut eu. Tu,
dacă ai putea, ai ajuta pe toată lumea, dar nu poţi, pentru că nu ai voie,
pentru că tu eşti nebun şi nebunii nu au voie să ajute pe nimeni.
Nebunul râse şi
ochii i se umeziră.
ochii i se umeziră.
da
continuă Caliopi -, şi, dacă ai ajuta aşa pe toată lumea, eu cred că toată
lumea te-ar iubi, aşa cum te iubesc şi eu, pentru că toată lumea îi iubeşte pe
cei ce o ajută. Şi atunci tu ai fi cel mai iubit om din cetatea asta! Nu, din
lume! Şi toată lumea ar veni la tine şi eu aş fi mândră că sunt prietena celui
mai iubit om din lume!
continuă Caliopi -, şi, dacă ai ajuta aşa pe toată lumea, eu cred că toată
lumea te-ar iubi, aşa cum te iubesc şi eu, pentru că toată lumea îi iubeşte pe
cei ce o ajută. Şi atunci tu ai fi cel mai iubit om din cetatea asta! Nu, din
lume! Şi toată lumea ar veni la tine şi eu aş fi mândră că sunt prietena celui
mai iubit om din lume!
65
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
caliopi
o opri bătrânul, râzând -, dar tu ştii ce înseamnă să te iubească oamenii?
o opri bătrânul, râzând -, dar tu ştii ce înseamnă să te iubească oamenii?
Femeia ridică
mirată din umeri.
mirată din umeri.
pentru
un călugăr nu este bine să-l iubească oamenii…
un călugăr nu este bine să-l iubească oamenii…
de
ce?
ce?
pentru
că oamenii mai întâi te iubesc, pe urmă te fac sfânt.
că oamenii mai întâi te iubesc, pe urmă te fac sfânt.
şi
nu-i bine să fii sfânt?
nu-i bine să fii sfânt?
– E
bine să fii sfânt, dar să te facă Dumnezeu, nu oamenii. Oamenii, când fac pe
cineva sfânt, încep să vină la el şi să-i ceară lucruri care li se par lor bune
şi folositoare. Oamenii vor ca sfântul să le îndeplinească toate dorinţele.
Pentru aceasta îşi fac sfinţi pe pământ, căci prin ei cred că îl pot sili pe
Dumnezeu să le facă voia. Oamenii vor minuni, vor să se mărite şi să se însoare
cu cine le place, vor bunăsporire şi sănătate, vor multe şi de toate, şi nu vor
să înţeleagă că minunile sunt în mâna lui Dumnezeu, şi El dacă vrea dă, iar dacă
nu vrea, nu dă. Cu oamenii însă nu se poate aşa. Dacă nu le îndeplineşti
dorinţele, ei se supără, se nemulţumesc şi până la urmă încep să te urască. Şi
toată această sfinţenie omenească devine o bătaie neîncetată de cap,
bine să fii sfânt, dar să te facă Dumnezeu, nu oamenii. Oamenii, când fac pe
cineva sfânt, încep să vină la el şi să-i ceară lucruri care li se par lor bune
şi folositoare. Oamenii vor ca sfântul să le îndeplinească toate dorinţele.
Pentru aceasta îşi fac sfinţi pe pământ, căci prin ei cred că îl pot sili pe
Dumnezeu să le facă voia. Oamenii vor minuni, vor să se mărite şi să se însoare
cu cine le place, vor bunăsporire şi sănătate, vor multe şi de toate, şi nu vor
să înţeleagă că minunile sunt în mâna lui Dumnezeu, şi El dacă vrea dă, iar dacă
nu vrea, nu dă. Cu oamenii însă nu se poate aşa. Dacă nu le îndeplineşti
dorinţele, ei se supără, se nemulţumesc şi până la urmă încep să te urască. Şi
toată această sfinţenie omenească devine o bătaie neîncetată de cap,
66
NEBUNUL
griji şi supărări fără de nici un folos.
Dumnezeu singur ştie ce are de făcut în lume şi nu are nevoie de rugăciunile
noastre pentru a lucra binele, iar dacă oamenii se roagă unul pentru altul o
fac nu pentru a arăta lui Dumnezeu ce are de făcut, ci ca să se înmulţească dragostea
în lume, căci în rugăciune noi descoperim suferinţa celuilalt şi ne facem părtaşi
la ea şi cerem izbăvire ca pentru noi înşine. Şi ce este aceasta dacă nu dragoste
şi cale de a ne cunoaşte unii pe alţii?
Dumnezeu singur ştie ce are de făcut în lume şi nu are nevoie de rugăciunile
noastre pentru a lucra binele, iar dacă oamenii se roagă unul pentru altul o
fac nu pentru a arăta lui Dumnezeu ce are de făcut, ci ca să se înmulţească dragostea
în lume, căci în rugăciune noi descoperim suferinţa celuilalt şi ne facem părtaşi
la ea şi cerem izbăvire ca pentru noi înşine. Şi ce este aceasta dacă nu dragoste
şi cale de a ne cunoaşte unii pe alţii?
Caliopi încerca să
pară atentă, dar faţa ei arăta că este cu gândul în altă parte. Când bătrânul
se opri, ea îl întrebă cu îndârjirea omului care se teme să nu-şi uite
întrebarea:
pară atentă, dar faţa ei arăta că este cu gândul în altă parte. Când bătrânul
se opri, ea îl întrebă cu îndârjirea omului care se teme să nu-şi uite
întrebarea:
nebunule,
dar oare tu L-ai văzut pe Dumnezeu?
dar oare tu L-ai văzut pe Dumnezeu?
Nebunul tăcu.
– Eu
cred că L-ai văzut continuă femeia. Ştii de ce, Nebunule? Pentru că Tu
vorbeşti despre Dumnezeu de parcă ar fi viu, încât îmi pare că El e aici, de
faţă, că parcă ar fi în vorbele tale. De aceea cred că tu L-ai văzut, că altfel
n-ai putea vorbi aşa de El. Nebunule, dar cum este Dumnezeu?
cred că L-ai văzut continuă femeia. Ştii de ce, Nebunule? Pentru că Tu
vorbeşti despre Dumnezeu de parcă ar fi viu, încât îmi pare că El e aici, de
faţă, că parcă ar fi în vorbele tale. De aceea cred că tu L-ai văzut, că altfel
n-ai putea vorbi aşa de El. Nebunule, dar cum este Dumnezeu?
67
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
dumnezeu
este bun.
este bun.
dar
ştii ce m-am gândit eu în noaptea asta, Nebunule?
ştii ce m-am gândit eu în noaptea asta, Nebunule?
-Ce?
m-am
gândit că eu, chiar dacă nu L-am văzut pe Dumnezeu, dar te-am văzut pe tine
şi-mi este de ajuns. Oare o să te rogi Dumnezeului tău şi pentru mine?
gândit că eu, chiar dacă nu L-am văzut pe Dumnezeu, dar te-am văzut pe tine
şi-mi este de ajuns. Oare o să te rogi Dumnezeului tău şi pentru mine?
dar
ce, El nu este şi Dumnezeul tău?
ce, El nu este şi Dumnezeul tău?
nu,
Dumnezeu este al oamenilor buni şi curaţi, iar eu sunt păcătoasă.
Dumnezeu este al oamenilor buni şi curaţi, iar eu sunt păcătoasă.
caliopi,
tu nu eşti botezată în Hristos?
tu nu eşti botezată în Hristos?
nu.
Mama a zis că în meseria noastră celor botezaţi nu le merge bine. De aceea nu
m-a botezat, pentru că eu încă înainte de a mă naşte am fost hărăzită
păcatului.
Mama a zis că în meseria noastră celor botezaţi nu le merge bine. De aceea nu
m-a botezat, pentru că eu încă înainte de a mă naşte am fost hărăzită
păcatului.
dar
tu crezi că nu este pocăinţă? Dumnezeu a venit pentru cei păcătoşi, nu pentru
cei drepţi. Este iertare pentru toată lumea.
tu crezi că nu este pocăinţă? Dumnezeu a venit pentru cei păcătoşi, nu pentru
cei drepţi. Este iertare pentru toată lumea.
numai
pentru mine nu este.
pentru mine nu este.
o,
Caliopi, crezi că numai tu ai căzut în acest păcat?
Caliopi, crezi că numai tu ai căzut în acest păcat?
nu,
dar eu mai am ceva pentru care cred că Dumnezeu nu poate să mă ierte.
dar eu mai am ceva pentru care cred că Dumnezeu nu poate să mă ierte.
68
NEBUNUL
Femeia tăcu şi
intră abătută în grajd. Se aşeză în grămada de paie şi începu să plângă.
intră abătută în grajd. Se aşeză în grămada de paie şi începu să plângă.
– Ei
lasă zise bătrânul, intrând şi aşezându-se alături – , mie nu trebuie să-mi dai
socoteală de ceea ce faci. Eu am vrut să-ţi spun numai ca să nu te mâhneşti
peste măsură, că Dumnezeu este milostiv şi iubitor. Dar acum să te linişteşti,
că mai stai cu mine puţin şi pe urmă cine ştie dacă o să ne mai vedem.
lasă zise bătrânul, intrând şi aşezându-se alături – , mie nu trebuie să-mi dai
socoteală de ceea ce faci. Eu am vrut să-ţi spun numai ca să nu te mâhneşti
peste măsură, că Dumnezeu este milostiv şi iubitor. Dar acum să te linişteşti,
că mai stai cu mine puţin şi pe urmă cine ştie dacă o să ne mai vedem.
nebunule,
de ce zici că nu-i bine să te iubească oamenii? Eu zic că e bine.
de ce zici că nu-i bine să te iubească oamenii? Eu zic că e bine.
Femeia căzu pe
gânduri, apoi faţa ei se întunecă, pentru că îşi dădu seama că pe ea nu o iubea
nimeni şi că dragostea aceasta de care vorbea era numai în mintea ei. îşi
aminti de rana care încă o mai durea, pe care i-o făcuse propriul ei tată,
despre care nici nu ştia sigur dacă îi este tată adevărat sau nu, şi în această
rană se strânsese parcă dintr-odată toată durerea pe care o îndurase în viaţa
ei atât de murdară şi de zbuciumată. îl pironi pe Nebun cu ochii ei negri şi
mari şi rosti plină de mirare:
gânduri, apoi faţa ei se întunecă, pentru că îşi dădu seama că pe ea nu o iubea
nimeni şi că dragostea aceasta de care vorbea era numai în mintea ei. îşi
aminti de rana care încă o mai durea, pe care i-o făcuse propriul ei tată,
despre care nici nu ştia sigur dacă îi este tată adevărat sau nu, şi în această
rană se strânsese parcă dintr-odată toată durerea pe care o îndurase în viaţa
ei atât de murdară şi de zbuciumată. îl pironi pe Nebun cu ochii ei negri şi
mari şi rosti plină de mirare:
pe
mine nimeni nu m-a iubit niciodată. Numai tu mă iubeşti, Nebunule, şi
mine nimeni nu m-a iubit niciodată. Numai tu mă iubeşti, Nebunule, şi
69
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
eu abia acum am cunoscut ce este dragostea.
De aceea mi se pare că aş vrea ca toată lumea să mă iubească şi să fiu cea mai
fericită.
De aceea mi se pare că aş vrea ca toată lumea să mă iubească şi să fiu cea mai
fericită.
da – îngână Nebunul
şi îi puse mâna osoasă şi parcă fără simţire pe cap tu ai dreptate. Şi eu aş
vrea ca tu să fii iubită de lumea întreagă.
şi îi puse mâna osoasă şi parcă fără simţire pe cap tu ai dreptate. Şi eu aş
vrea ca tu să fii iubită de lumea întreagă.
70
Şi ieri, şi azi, la
masa episcopului au fost oaspeţi însemnaţi. Un oarecare diacon Paladie, bărbat
de bun neam şi învăţat, a poposit în cetate însoţit de alţi doi călugări, care
după înfăţişarea lor arătau că sunt oameni de seamă în locul de unde veneau.
Paladie era sirian de neam, dar, făcând şcoală elinească şi având din fire un
dor nestăpânit de cunoaştere, colindase multe ţări, însă, în cele din urmă,
ajungând la înţelepciunea cea adevărată, se făcuse călugăr în mănăstirea
Cuviosului Gherasim, primind schima din mâna egumenului Nicon, la zece ani după
ce trecuseră pe acolo părinţii Ioan şi Simeon cei din Edessa. Auzind chiar din
gura părintelui Nicon istorisirea despre cei doi tineri a
masa episcopului au fost oaspeţi însemnaţi. Un oarecare diacon Paladie, bărbat
de bun neam şi învăţat, a poposit în cetate însoţit de alţi doi călugări, care
după înfăţişarea lor arătau că sunt oameni de seamă în locul de unde veneau.
Paladie era sirian de neam, dar, făcând şcoală elinească şi având din fire un
dor nestăpânit de cunoaştere, colindase multe ţări, însă, în cele din urmă,
ajungând la înţelepciunea cea adevărată, se făcuse călugăr în mănăstirea
Cuviosului Gherasim, primind schima din mâna egumenului Nicon, la zece ani după
ce trecuseră pe acolo părinţii Ioan şi Simeon cei din Edessa. Auzind chiar din
gura părintelui Nicon istorisirea despre cei doi tineri a
71
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
căror venire în mănăstire fusese vestită de
însuşi Hristos prin vedenie, Paladie s-a aprins de curiozitate sfântă să afle
mai multe despre ei. Dar tot ce se ştia despre cei doi ostaşi ai lui Hristos
era că sunt oameni cu chemare de Sus, care s-au învrednicit de haruri deosebite
şi că, pentru multa lor smerenie, nesuferind slava de la oameni, s-au
înstrăinat în pustie. Toţi aceşti ani, nimeni nu a ştiut nimic despre ei, însă
poposind nu demult un călugăr din aceste locuri în părţile Iordanului şi
fiind rugat să spună cuvânt de folos fraţilor, a povestit despre vieţuirea
minunată a pustnicilor din pustietăţile Siriei, lăudând în chip deosebit pe
doi prieteni, care se chemau Simeon şi Ioan. Ajungându-i aceasta la urechi,
Bătrânul Nicon a dorit să afle dacă cei doi sunt tinerii pe care oarecând îi
primise în obştea sa prin descoperire Dumnezeiască, pentru că, apropiindu-se
el de fericitul sfârşit, dorea să-i mai vadă o dată înainte de a pleca la
Domnul. Deci, ştiind dorinţa egumenului şi socotind că însuşi Dumnezeu a
ascultat rugăciunile sale, iar acum voieşte să-i îndeplinească dorinţa, Paladie
s-a cerut de la părintele
însuşi Hristos prin vedenie, Paladie s-a aprins de curiozitate sfântă să afle
mai multe despre ei. Dar tot ce se ştia despre cei doi ostaşi ai lui Hristos
era că sunt oameni cu chemare de Sus, care s-au învrednicit de haruri deosebite
şi că, pentru multa lor smerenie, nesuferind slava de la oameni, s-au
înstrăinat în pustie. Toţi aceşti ani, nimeni nu a ştiut nimic despre ei, însă
poposind nu demult un călugăr din aceste locuri în părţile Iordanului şi
fiind rugat să spună cuvânt de folos fraţilor, a povestit despre vieţuirea
minunată a pustnicilor din pustietăţile Siriei, lăudând în chip deosebit pe
doi prieteni, care se chemau Simeon şi Ioan. Ajungându-i aceasta la urechi,
Bătrânul Nicon a dorit să afle dacă cei doi sunt tinerii pe care oarecând îi
primise în obştea sa prin descoperire Dumnezeiască, pentru că, apropiindu-se
el de fericitul sfârşit, dorea să-i mai vadă o dată înainte de a pleca la
Domnul. Deci, ştiind dorinţa egumenului şi socotind că însuşi Dumnezeu a
ascultat rugăciunile sale, iar acum voieşte să-i îndeplinească dorinţa, Paladie
s-a cerut de la părintele
72
NEBUNUL
Nicon să meargă el însuşi să afle dacă cele
despre Simeon şi Ioan sunt adevărate. Încredinţându-se de sus, egumenul l-a
binecuvântat pe râvnitorul şi înţeleptul Paladie la acest drum bineplăcut lui
Dumnezeu, dându-i ca însoţitori pe alţi doi fraţi încercaţi din obşte, după obiceiul
călugăresc, care îi sfătuieşte pe fraţi să nu călătorească singuri, pentru a fi
mai adăpostiţi de uneltirile cele de multe feluri ale ispititorului.
despre Simeon şi Ioan sunt adevărate. Încredinţându-se de sus, egumenul l-a
binecuvântat pe râvnitorul şi înţeleptul Paladie la acest drum bineplăcut lui
Dumnezeu, dându-i ca însoţitori pe alţi doi fraţi încercaţi din obşte, după obiceiul
călugăresc, care îi sfătuieşte pe fraţi să nu călătorească singuri, pentru a fi
mai adăpostiţi de uneltirile cele de multe feluri ale ispititorului.
Cei trei călugări
erau însoţiţi şi de un mirean evlavios, om bogat şi cinstit, care făcea multă
milostenie în Lavra Cuviosului Gherasim şi la pustnicii de prin împrejurimi.
Rămăsese văduv de timpuriu şi arăta dorinţă arzătoare de a deveni călugăr.
Cunoscând însă că această dorinţă i se trage din întristarea firească pe care o
suferea după pierderea soţiei, părinţii l-au sfătuit să mai aştepte puţin, ca
nu cumva, tămăduind timpul rana sufletului, odată cu aceasta să i se stingă şi
dorul de călugărie. Aşa că bărbatul se mulţumea să cerceteze călugării şi să
primească sfaturile lor, până când Domnul îşi va arăta voia Sa cu el în chip
mai desluşit.
erau însoţiţi şi de un mirean evlavios, om bogat şi cinstit, care făcea multă
milostenie în Lavra Cuviosului Gherasim şi la pustnicii de prin împrejurimi.
Rămăsese văduv de timpuriu şi arăta dorinţă arzătoare de a deveni călugăr.
Cunoscând însă că această dorinţă i se trage din întristarea firească pe care o
suferea după pierderea soţiei, părinţii l-au sfătuit să mai aştepte puţin, ca
nu cumva, tămăduind timpul rana sufletului, odată cu aceasta să i se stingă şi
dorul de călugărie. Aşa că bărbatul se mulţumea să cerceteze călugării şi să
primească sfaturile lor, până când Domnul îşi va arăta voia Sa cu el în chip
mai desluşit.
73
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
Trecând prin
pustietăţile din împrejurimile Emesei şi fiind primiţi de mulţi asceţi de
acolo, călătorii au aflat de la ei şi cele despre Simeon şi Ioan, spunându-li-se
şi că dacă nu ar fi avut binecuvântarea egumenului, nicidecum nu le-ar fi
descoperit nimic, deoarece este ştiută asprimea celor doi nevoitori care nu voiesc
să primească la ei pe străini, fiind şi această înţelegere între pustnicii de
aici, ca să nu vestească degrabă unii despre alţii decât dacă se va arăta vreo
deosebită nevoie. Părintele Ioan, aflând că cei veniţi sunt din Lavra
Cuviosului Gherasim şi că vin cu închinăciune de la cinstitul egumen Nicon,
s-a bucurat nespus şi a petrecut câteva zile cu oaspeţii, întrebând despre
vieţuirea în obşte, despre sănătatea şi nevoinţele cinstitului stareţ, din
mâinile căruia primise schima monahicească.
pustietăţile din împrejurimile Emesei şi fiind primiţi de mulţi asceţi de
acolo, călătorii au aflat de la ei şi cele despre Simeon şi Ioan, spunându-li-se
şi că dacă nu ar fi avut binecuvântarea egumenului, nicidecum nu le-ar fi
descoperit nimic, deoarece este ştiută asprimea celor doi nevoitori care nu voiesc
să primească la ei pe străini, fiind şi această înţelegere între pustnicii de
aici, ca să nu vestească degrabă unii despre alţii decât dacă se va arăta vreo
deosebită nevoie. Părintele Ioan, aflând că cei veniţi sunt din Lavra
Cuviosului Gherasim şi că vin cu închinăciune de la cinstitul egumen Nicon,
s-a bucurat nespus şi a petrecut câteva zile cu oaspeţii, întrebând despre
vieţuirea în obşte, despre sănătatea şi nevoinţele cinstitului stareţ, din
mâinile căruia primise schima monahicească.
Fiind rugat să
povestească despre petrecerea lui în pustie cu părintele Simeon, părintele
Ioan, smerindu-se, n-a voit să spună nimic despre sine, ci, întorcând vorba,
povestea cu multă aprindere despre părintele Simeon, numindu-l înger şi nu om.
Aşa a aflat Paladie şi cei ce îl însoţeau despre luptele cele mai presus
povestească despre petrecerea lui în pustie cu părintele Simeon, părintele
Ioan, smerindu-se, n-a voit să spună nimic despre sine, ci, întorcând vorba,
povestea cu multă aprindere despre părintele Simeon, numindu-l înger şi nu om.
Aşa a aflat Paladie şi cei ce îl însoţeau despre luptele cele mai presus
74
NEBUNUL
de fire ale părintelui Simeon. Căci acesta,
fiind luptat cumplit de dracul curviei, de multe ori umbla prin pustie ca un nebun,
nemâncând, nedormind şi nici măcar aşezându-se, până la o săptămână şi mai
mult.
fiind luptat cumplit de dracul curviei, de multe ori umbla prin pustie ca un nebun,
nemâncând, nedormind şi nici măcar aşezându-se, până la o săptămână şi mai
mult.
Deci le-a istorisit
lor avva Ioan şi următoarea întâmplare. Şezând odată părintele Simeon în
chilia sa şi fiind luptat cumplit de amintiri, a auzit afară scâncete de
femeie şi, ieşind, a văzut stând pe o piatră o fecioară din Edessa, cu care
părinţii lui voiau să-l însoţească. Minunându-se cum de a putut aceea să străbată
pustia şi să vină până la el, a intrat în vorbă cu ea şi, făcându-i-se milă de
lacrimile ei, a luat-o înăuntru, cu gând să o hrănească şi să o trimită
înapoi. Dar, de îndată ce au intrat în chilie, s-a aprins parcă tot trupul lui
şi, întunecându-i-se mintea ca printr-un fel de amorţeală fierbinte, îndată
s-a văzut cu ea jos, socotind că a şi început să săvârşească păcatul. Însă îndată
fata s-a făcut nevăzută şi chilia i s-a umplut de o putoare nesuferită. Iar
el, înţelegând că a fost batjocorit de diavol, a rămas în chilie, nici mâncând,
nici dormind, ci plângând păcatul său
lor avva Ioan şi următoarea întâmplare. Şezând odată părintele Simeon în
chilia sa şi fiind luptat cumplit de amintiri, a auzit afară scâncete de
femeie şi, ieşind, a văzut stând pe o piatră o fecioară din Edessa, cu care
părinţii lui voiau să-l însoţească. Minunându-se cum de a putut aceea să străbată
pustia şi să vină până la el, a intrat în vorbă cu ea şi, făcându-i-se milă de
lacrimile ei, a luat-o înăuntru, cu gând să o hrănească şi să o trimită
înapoi. Dar, de îndată ce au intrat în chilie, s-a aprins parcă tot trupul lui
şi, întunecându-i-se mintea ca printr-un fel de amorţeală fierbinte, îndată
s-a văzut cu ea jos, socotind că a şi început să săvârşească păcatul. Însă îndată
fata s-a făcut nevăzută şi chilia i s-a umplut de o putoare nesuferită. Iar
el, înţelegând că a fost batjocorit de diavol, a rămas în chilie, nici mâncând,
nici dormind, ci plângând păcatul său
75
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
până s-a risipit cu totul putoarea cea diavolească
şi cunoscând din aceasta că Dumnezeu a iertat păcatul său, a venit şi a povestit
prietenului Ioan ceea ce a păţit.
şi cunoscând din aceasta că Dumnezeu a iertat păcatul său, a venit şi a povestit
prietenului Ioan ceea ce a păţit.
Povestind părintele
Ioan lucruri unul mai minunat decât altul despre părintele Simeon, a zis şi
aceasta, că măsura la care se află acela acum este mai mare decât se putea
înţelege din faptele ce erau la arătare. Şi le-a povestit părintele Ioan despre
tânguirea pe care o avea Simeon încă din tinereţe pentru întreaga lume şi
pentru dragostea lui neînţeleasă faţă de tot omul. Această pornire a sufletului
lui Simeon se învecina uneori cu nebunia şi Ioan nu de puţine ori rămânea în
nedumerire din pricina unor cuvinte pe care le zicea Simeon, cum că Dumnezeu
are lucrare cu tot omul şi caută şi la inima desfrânatelor din piaţă de multe
ori mai degrabă decât la un pustnic. Nedumerirea lui Ioan a depăşit orice
măsură atunci când, în una din zile, Simeon a venit la el şi i-a zis că el
pleacă în cetate să mântuiască şi pe alţii, că aici se mântuieşte numai pe
sine. Cunoscând îndârjirea cu care se ascundea Simeon de oameni căci pe cât
de mare era focul inimii lui iubitoare spre a milui pe toată lumea,
Ioan lucruri unul mai minunat decât altul despre părintele Simeon, a zis şi
aceasta, că măsura la care se află acela acum este mai mare decât se putea
înţelege din faptele ce erau la arătare. Şi le-a povestit părintele Ioan despre
tânguirea pe care o avea Simeon încă din tinereţe pentru întreaga lume şi
pentru dragostea lui neînţeleasă faţă de tot omul. Această pornire a sufletului
lui Simeon se învecina uneori cu nebunia şi Ioan nu de puţine ori rămânea în
nedumerire din pricina unor cuvinte pe care le zicea Simeon, cum că Dumnezeu
are lucrare cu tot omul şi caută şi la inima desfrânatelor din piaţă de multe
ori mai degrabă decât la un pustnic. Nedumerirea lui Ioan a depăşit orice
măsură atunci când, în una din zile, Simeon a venit la el şi i-a zis că el
pleacă în cetate să mântuiască şi pe alţii, că aici se mântuieşte numai pe
sine. Cunoscând îndârjirea cu care se ascundea Simeon de oameni căci pe cât
de mare era focul inimii lui iubitoare spre a milui pe toată lumea,
76
NEBUNUL
pe atât fugea şi se ascundea, dorind să
înăbuşe în sine un alt foc, cel al patimilor şi ştiind despre luptele pe care
le avea de la trup, Ioan a socotit că Simeon a fost înşelat de diavol şi că
acum la bătrâneţe îşi va pierde cununa ostenelilor sale. În multe chipuri a
încercat să-l înduplece părintele Ioan pe Simeon, zicându-i că nu s-a mai
pomenit ca un pustnic să meargă să mântuiască oamenii din cetate şi că aceasta
poate fi numai o lucrare a vicleniei diavoleşti pentru a-l arunca în păcate,
dar Simeon, luându-şi rămas bun, a plecat să împlinească ceea ce şi-a pus în
gând. După o vreme, auzind cele despre Simeon, cum că şi-a ieşit din minţi şi
că umblă cu desfrânatele şi cu beţivii, mult s-a mâhnit părintele Ioan şi,
punându-se la rugăciune, cerea miluirea şi întoarcerea la pocăinţă a
prietenului său Simeon. Deci, aflându-se el în mare întristare şi rugându-se în
chilia sa, a căzut într-un somn uşor şi l-a văzut parcă pe părintele Simeon
stând pe un scaun înfrumuseţat, iar în jurul lui femei jucând, măscărici şi oameni
de tot felul împingându-l şi neizbutind să-l urnească de pe scaun. Atunci
Ioan, mirându-se foarte, a întrebat: „Părinte
înăbuşe în sine un alt foc, cel al patimilor şi ştiind despre luptele pe care
le avea de la trup, Ioan a socotit că Simeon a fost înşelat de diavol şi că
acum la bătrâneţe îşi va pierde cununa ostenelilor sale. În multe chipuri a
încercat să-l înduplece părintele Ioan pe Simeon, zicându-i că nu s-a mai
pomenit ca un pustnic să meargă să mântuiască oamenii din cetate şi că aceasta
poate fi numai o lucrare a vicleniei diavoleşti pentru a-l arunca în păcate,
dar Simeon, luându-şi rămas bun, a plecat să împlinească ceea ce şi-a pus în
gând. După o vreme, auzind cele despre Simeon, cum că şi-a ieşit din minţi şi
că umblă cu desfrânatele şi cu beţivii, mult s-a mâhnit părintele Ioan şi,
punându-se la rugăciune, cerea miluirea şi întoarcerea la pocăinţă a
prietenului său Simeon. Deci, aflându-se el în mare întristare şi rugându-se în
chilia sa, a căzut într-un somn uşor şi l-a văzut parcă pe părintele Simeon
stând pe un scaun înfrumuseţat, iar în jurul lui femei jucând, măscărici şi oameni
de tot felul împingându-l şi neizbutind să-l urnească de pe scaun. Atunci
Ioan, mirându-se foarte, a întrebat: „Părinte
77
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
Simeoane, oare nu se vatămă mintea ta de la
toate acestea?” Iar părintele Simeon i-a zis: „Cu adevărat, frate Ioane,
precum este un lemn între lemne, aşa şi trupul meu între acestea, iar mintea
mea este pururea la Dumnezeu”. Şi venindu-şi în fire părintele Ioan, a
înţeles că părintele Simeon a primit de la Dumnezeu darul nepătimirii,
nespunând nimănui nimic, din multa lui smerenie. De aceea zicea părintele Ioan
că măsura părintelui Simeon cea de acum este mai mare decât cea pe care o ştia
el pe când vieţuiau împreună în pustie.
toate acestea?” Iar părintele Simeon i-a zis: „Cu adevărat, frate Ioane,
precum este un lemn între lemne, aşa şi trupul meu între acestea, iar mintea
mea este pururea la Dumnezeu”. Şi venindu-şi în fire părintele Ioan, a
înţeles că părintele Simeon a primit de la Dumnezeu darul nepătimirii,
nespunând nimănui nimic, din multa lui smerenie. De aceea zicea părintele Ioan
că măsura părintelui Simeon cea de acum este mai mare decât cea pe care o ştia
el pe când vieţuiau împreună în pustie.
Aflând lucruri atât
de minunate de la părintele Ioan, Paladie şi însoţitorii săi au venit în
cetate, în nădejdea că se vor învrednici să-l cunoască şi pe minunatul Simeon.
Părintele Ioan i-a învăţat să nu spună în cetate nimănui nimic din cele despre
Nebunul Simeon, pentru că aceasta ar fi împotriva voii lui, iar voia sfinţilor
este şi voia lui Dumnezeu.
de minunate de la părintele Ioan, Paladie şi însoţitorii săi au venit în
cetate, în nădejdea că se vor învrednici să-l cunoască şi pe minunatul Simeon.
Părintele Ioan i-a învăţat să nu spună în cetate nimănui nimic din cele despre
Nebunul Simeon, pentru că aceasta ar fi împotriva voii lui, iar voia sfinţilor
este şi voia lui Dumnezeu.
Acum cei patru
oaspeţi se apropiau de Biserica Tuturor Sfinţilor, după ce văzură şi alte
câteva biserici din oraş, însoţiţi de diaconul Ioan, care se arăta cu multă
dragoste faţă de toţi.
oaspeţi se apropiau de Biserica Tuturor Sfinţilor, după ce văzură şi alte
câteva biserici din oraş, însoţiţi de diaconul Ioan, care se arăta cu multă
dragoste faţă de toţi.
78
În timp ce diaconul
Ioan le povestea 1 despre fiecare biserică în parte, Paladie se uita după
cerşetori, căutându-l pe Nebunul Simeon. Fiind aceasta a treia biserică din
oraş pe care o vizitau şi negăsindu-l nicăieri, Paladie hotărî să întrebe el
însuşi pe careva din cerşetori să-i spună de a văzut pe Nebun şi cum poate să-l
găsească. Rămânând de ceilalţi, sub chipul că voieşte să facă milostenie, a
aflat de la un cerşetor că Nebunul este la grajduri. Venind înapoi la
episcopie, Paladie a început să se frământe, căutând vreme potrivită să se furişeze
şi să plece, în sfârşit, să se întâlnească cu cel mai curios om despre care
auzise vreodată. La lăsarea nopţii, după ce s-au retras toţi, Paladie a ieşit,
zicând
Ioan le povestea 1 despre fiecare biserică în parte, Paladie se uita după
cerşetori, căutându-l pe Nebunul Simeon. Fiind aceasta a treia biserică din
oraş pe care o vizitau şi negăsindu-l nicăieri, Paladie hotărî să întrebe el
însuşi pe careva din cerşetori să-i spună de a văzut pe Nebun şi cum poate să-l
găsească. Rămânând de ceilalţi, sub chipul că voieşte să facă milostenie, a
aflat de la un cerşetor că Nebunul este la grajduri. Venind înapoi la
episcopie, Paladie a început să se frământe, căutând vreme potrivită să se furişeze
şi să plece, în sfârşit, să se întâlnească cu cel mai curios om despre care
auzise vreodată. La lăsarea nopţii, după ce s-au retras toţi, Paladie a ieşit,
zicând
79
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
portarului că voieşte să se roage în grădină,
şi a pornit spre Biserica Tuturor Sfinţilor, bătându-i-se inima la gândul
întâlnirii pe care o râvnea de atâţia ani.
şi a pornit spre Biserica Tuturor Sfinţilor, bătându-i-se inima la gândul
întâlnirii pe care o râvnea de atâţia ani.
Găsind un cerşetor
culcat sub zidul bisericii, îl plătise să-l ducă până la grajduri. Cerşetorul,
crezând că este vreun tâlhar care a aflat de banii Nebunului, s-a învoit mai
mult de frică decât pentru plată, mergând grăbit înaintea străinului,
nerăbdător să scape mai repede din încurcătura în care credea că intrase.
culcat sub zidul bisericii, îl plătise să-l ducă până la grajduri. Cerşetorul,
crezând că este vreun tâlhar care a aflat de banii Nebunului, s-a învoit mai
mult de frică decât pentru plată, mergând grăbit înaintea străinului,
nerăbdător să scape mai repede din încurcătura în care credea că intrase.
Când ieşiră din
oraş, cerşetorul îi arătă de departe grajdurile, care se vedeau luminate de
lumina lunii. Zicându-i că mai departe se descurcă singur, străinul şi-a
slobozit călăuza, care a şi luat-o la fugă, bucuros că scăpase cu viaţă.
oraş, cerşetorul îi arătă de departe grajdurile, care se vedeau luminate de
lumina lunii. Zicându-i că mai departe se descurcă singur, străinul şi-a
slobozit călăuza, care a şi luat-o la fugă, bucuros că scăpase cu viaţă.
înainte de a ajunge
la grajduri, Paladie auzi paşi pe nisip şi, întorcându-se, îl văzu pe Nebun,
care îl aştepta în picioare. Cum stătea ţeapăn, fără să i se vadă faţa, lui
Paladie i se păru că vede cel mai aspru om pe care îl întâlnise vreodată. Când
socoti că s-a apropiat destul, Paladie se opri şi atunci se auzi glasul lui
Simeon, a cărui faţă rămânea nedesluşită:
la grajduri, Paladie auzi paşi pe nisip şi, întorcându-se, îl văzu pe Nebun,
care îl aştepta în picioare. Cum stătea ţeapăn, fără să i se vadă faţa, lui
Paladie i se păru că vede cel mai aspru om pe care îl întâlnise vreodată. Când
socoti că s-a apropiat destul, Paladie se opri şi atunci se auzi glasul lui
Simeon, a cărui faţă rămânea nedesluşită:
80
NEBUNUL
bine
ai venit, Părinte, cel ce aduci şi pentru nevrednicul Simeon binecuvântarea
dumnezeiescului nostru stareţ Nicon.
ai venit, Părinte, cel ce aduci şi pentru nevrednicul Simeon binecuvântarea
dumnezeiescului nostru stareţ Nicon.
Diaconul, socotind
că cineva din cerşetori venise mai înainte şi îi vestise despre sosirea lor
în cetate, s-a închinat şi, cerând unul altuia binecuvântare, s-au îmbrăţişat,
sărutându-se. De aproape, diaconul desluşi faţa părintelui Simeon şi impresia
lui de început se risipi. El simţi atâta căldură şi apropiere, încât ar fi vrut
să nu-şi mai desprindă capul de pe umărul bătrânului, dar îşi dădea seama că
lucrul acesta ar fi părut o necuviinţă. Lui Paladie i se păru că bătrânul
miroase a mirodenii şi a tămâie şi gândi că acesta s-a rugat de curând. Apoi,
luând-o încet înspre grajduri, au început să întrebe fiecare lucrurile pe care
doreau să le audă atât de mult: Simeon despre părintele Nicon şi vieţuirea în
obşte, iar Paladie despre luptele cele de multe feluri ale ispitelor, în toiul
cărora el se mai afla încă.
că cineva din cerşetori venise mai înainte şi îi vestise despre sosirea lor
în cetate, s-a închinat şi, cerând unul altuia binecuvântare, s-au îmbrăţişat,
sărutându-se. De aproape, diaconul desluşi faţa părintelui Simeon şi impresia
lui de început se risipi. El simţi atâta căldură şi apropiere, încât ar fi vrut
să nu-şi mai desprindă capul de pe umărul bătrânului, dar îşi dădea seama că
lucrul acesta ar fi părut o necuviinţă. Lui Paladie i se păru că bătrânul
miroase a mirodenii şi a tămâie şi gândi că acesta s-a rugat de curând. Apoi,
luând-o încet înspre grajduri, au început să întrebe fiecare lucrurile pe care
doreau să le audă atât de mult: Simeon despre părintele Nicon şi vieţuirea în
obşte, iar Paladie despre luptele cele de multe feluri ale ispitelor, în toiul
cărora el se mai afla încă.
Găsind prilej
potrivit, Paladie se hotărî să-l întrebe ceea ce îl frământa acum cel mai
mult:
potrivit, Paladie se hotărî să-l întrebe ceea ce îl frământa acum cel mai
mult:
părinte
Simeoane, oare pentru ce ai făcut aceasta?
Simeoane, oare pentru ce ai făcut aceasta?
81
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
ce?
– întrebă nedumerit Simeon.
– întrebă nedumerit Simeon.
adică
să te faci pe tine nebun şi să te laşi batjocorit de oameni de nimic, după ce
ai cunoscut harul lui Dumnezeu şi te-ai învrednicit de darurile Lui?
să te faci pe tine nebun şi să te laşi batjocorit de oameni de nimic, după ce
ai cunoscut harul lui Dumnezeu şi te-ai învrednicit de darurile Lui?
– E,
părinte, vreme este pentru toate. Este vreme să aduni pietre şi vreme este să
le împrăştii. Este vreme să îmbrăţişezi şi vreme este să fugi de îmbrăţişare.
Este vreme de război şi este vreme de pace…
părinte, vreme este pentru toate. Este vreme să aduni pietre şi vreme este să
le împrăştii. Este vreme să îmbrăţişezi şi vreme este să fugi de îmbrăţişare.
Este vreme de război şi este vreme de pace…
ce
înseamnă cuvintele acestea ale Ecleziastului, părinte Simeoane? Pentru că le-am
citit de multe ori, dar niciodată nu le-am pătruns până la capăt.
înseamnă cuvintele acestea ale Ecleziastului, părinte Simeoane? Pentru că le-am
citit de multe ori, dar niciodată nu le-am pătruns până la capăt.
pe
toate le-a făcut bine Dumnezeu, părinte Paladie, şi ne-a descoperit calea prin
care să ajungem la Dânsul. Toată viaţa omului este un zbucium fără sfârşit,
încât omul adună fără să ştie de ce, căci nimic nu rămâne cu el. Toată bogăţia
şi înţelepciunea şi slava lumii acesteia pe care le adună omul, pentru cel
care ajunge la adevărata cunoaştere încep să pară ca nişte pietre
nefolositoare. Le numeşte pietre înţeleptul, pentru că şi bogăţia şi
înţelepciunea omenească se adună cu osteneală şi oboseală, ca şi căratul
pietrelor, dar cel care a înţeles zădărnicia
toate le-a făcut bine Dumnezeu, părinte Paladie, şi ne-a descoperit calea prin
care să ajungem la Dânsul. Toată viaţa omului este un zbucium fără sfârşit,
încât omul adună fără să ştie de ce, căci nimic nu rămâne cu el. Toată bogăţia
şi înţelepciunea şi slava lumii acesteia pe care le adună omul, pentru cel
care ajunge la adevărata cunoaştere încep să pară ca nişte pietre
nefolositoare. Le numeşte pietre înţeleptul, pentru că şi bogăţia şi
înţelepciunea omenească se adună cu osteneală şi oboseală, ca şi căratul
pietrelor, dar cel care a înţeles zădărnicia
82
NEBUNUL
strădaniilor omeneşti ajunge să le
dispreţuiască şi să le împrăştie, şi ce este mai nefolositor decât o grămadă de
pietre împrăştiate de care se împiedică toţi? Este vreme de îmbrăţişare,
părinte, pentru că omul din naştere se află în îmbrăţişarea păcatului şi a
răului, dar cel care ajunge să cunoască zădărnicia acestuia încearcă să se
smulgă şi să scape. Iar această despărţire din îmbrăţişarea păcatului se dă
omului cu mare chin şi luptă sufletească aceasta este vremea de război despre
care vorbeşte înţeleptul. În sfârşit, văzând Dumnezeu voia omului cea bună şi
osteneala lui, caută spre el şi, dăruindu-i din belşug harul Său, face să se
liniştească inima lui, aducând-o la odihna şi bucuria cea desăvârşită, iar
aceasta este vremea de pace.
dispreţuiască şi să le împrăştie, şi ce este mai nefolositor decât o grămadă de
pietre împrăştiate de care se împiedică toţi? Este vreme de îmbrăţişare,
părinte, pentru că omul din naştere se află în îmbrăţişarea păcatului şi a
răului, dar cel care ajunge să cunoască zădărnicia acestuia încearcă să se
smulgă şi să scape. Iar această despărţire din îmbrăţişarea păcatului se dă
omului cu mare chin şi luptă sufletească aceasta este vremea de război despre
care vorbeşte înţeleptul. În sfârşit, văzând Dumnezeu voia omului cea bună şi
osteneala lui, caută spre el şi, dăruindu-i din belşug harul Său, face să se
liniştească inima lui, aducând-o la odihna şi bucuria cea desăvârşită, iar
aceasta este vremea de pace.
oare
poate să ajungă omul la desăvârşita împăcare a simţurilor, încât să nu-l mai
supere patimile şi nici dracii să nu mai aibă îndrăzneală asupra lui?
poate să ajungă omul la desăvârşita împăcare a simţurilor, încât să nu-l mai
supere patimile şi nici dracii să nu mai aibă îndrăzneală asupra lui?
poate,
cu mila lui Dumnezeu. Cu adevărat, părinte, pe când eram în pustie, în atâta
război m-am aflat de la trup şi de la diavol, încât de multe ori am ajuns să mă
cert cu Dumnezeu şi să-i zic
cu mila lui Dumnezeu. Cu adevărat, părinte, pe când eram în pustie, în atâta
război m-am aflat de la trup şi de la diavol, încât de multe ori am ajuns să mă
cert cu Dumnezeu şi să-i zic
83
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
că nu trebuia să mă cheme la această cale a
călugăriei, de vreme ce ştia dinainte că nu sunt bun pentru ea, ci să mă fi
lăsat să mă mântuiesc cum se mântuiesc şi alţi oameni în lume, având femeie legiuită
şi crescând copii credincioşi. Şi atât de mult mă necăjeam, încât aproape de
hulă mă aflam şi nu mai aveam nici o nădejde de izbăvire şi ziceam că îmi voi
pierde sufletul şi voi merge la chinurile cele veşnice. Şi aceasta am înţeles,
că de nu se va atinge Dumnezeu cu harul Său de sufletele noastre, nimeni nu
poate să scape de focul patimilor, pentru că aceasta nu stă în puterea firii
noastre căzute.
călugăriei, de vreme ce ştia dinainte că nu sunt bun pentru ea, ci să mă fi
lăsat să mă mântuiesc cum se mântuiesc şi alţi oameni în lume, având femeie legiuită
şi crescând copii credincioşi. Şi atât de mult mă necăjeam, încât aproape de
hulă mă aflam şi nu mai aveam nici o nădejde de izbăvire şi ziceam că îmi voi
pierde sufletul şi voi merge la chinurile cele veşnice. Şi aceasta am înţeles,
că de nu se va atinge Dumnezeu cu harul Său de sufletele noastre, nimeni nu
poate să scape de focul patimilor, pentru că aceasta nu stă în puterea firii
noastre căzute.
şi
oare acum te-ai liniştit, părinte? – întrebă diaconul, dorind să audă din gura
Bătrânului încredinţarea celor spuse de părintele Ioan.
oare acum te-ai liniştit, părinte? – întrebă diaconul, dorind să audă din gura
Bătrânului încredinţarea celor spuse de părintele Ioan.
părinte
zise, după o scurtă tăcere bătrânul Simeon -, îţi spun ţie lucrul acesta,
pentru că te văd frământat. Prin mila lui Dumnezeu am ajuns să simt şi acest
lucru asupra mea, că văzând Dumnezeu deznădejdea mea, m-a cercetat şi mi-a dat
odihnă din partea acestei lupte, încât îmi simt trupul ca şi cum nu l-aş avea,
nemaiputând să deosebesc oamenii
zise, după o scurtă tăcere bătrânul Simeon -, îţi spun ţie lucrul acesta,
pentru că te văd frământat. Prin mila lui Dumnezeu am ajuns să simt şi acest
lucru asupra mea, că văzând Dumnezeu deznădejdea mea, m-a cercetat şi mi-a dat
odihnă din partea acestei lupte, încât îmi simt trupul ca şi cum nu l-aş avea,
nemaiputând să deosebesc oamenii
84
NEBUNUL
în parte bărbătească şi parte femeiască,
pentru că patima aceasta s-a luat de la mine.
pentru că patima aceasta s-a luat de la mine.
dar,
oare, la aceasta ajungând, era nevoie să părăseşti vieţuirea ta şi să vii în
mijlocul desfrânatelor şi măscăricilor, ca să te batjocoreşti ca unul care nu
ar avea minte? Lucrul acesta nu-l înţeleg eu, părinte Simeoane, şi, de voieşti,
lămureşte-mă şi pe mine ce tâlc are această alegere a ta?
oare, la aceasta ajungând, era nevoie să părăseşti vieţuirea ta şi să vii în
mijlocul desfrânatelor şi măscăricilor, ca să te batjocoreşti ca unul care nu
ar avea minte? Lucrul acesta nu-l înţeleg eu, părinte Simeoane, şi, de voieşti,
lămureşte-mă şi pe mine ce tâlc are această alegere a ta?
– E,
părinte, nu prea mă încred eu în odihnă şi bucurie atâta timp cât sunt în trup
şi câtă vreme nu s-a auzit sentinţa Judecătorului. Eu, părinte, după cum ţi-am
zis, în toţi anii aceştia în mare război şi luptă m-am aflat, încât s-au obişnuit
şi sufletul, şi trupul meu pururea să vegheze şi să aştepte lovituri şi bătăi
de la duhurile necurate şi de la fire. Iar dacă m-am văzut eu în puţină
odihnă, deşi de la Dumnezeu s-a făcut aceasta, m-am temut ca, din prea multa
pace şi bucurie, să nu ajung cumva în moleşeală şi să nu se dezveţe inima mea
de luptă şi să mă prăbuşesc la urmă de tot, căzând de pe vârful muntelui pe
care m-a aşezat Dumnezeu.
părinte, nu prea mă încred eu în odihnă şi bucurie atâta timp cât sunt în trup
şi câtă vreme nu s-a auzit sentinţa Judecătorului. Eu, părinte, după cum ţi-am
zis, în toţi anii aceştia în mare război şi luptă m-am aflat, încât s-au obişnuit
şi sufletul, şi trupul meu pururea să vegheze şi să aştepte lovituri şi bătăi
de la duhurile necurate şi de la fire. Iar dacă m-am văzut eu în puţină
odihnă, deşi de la Dumnezeu s-a făcut aceasta, m-am temut ca, din prea multa
pace şi bucurie, să nu ajung cumva în moleşeală şi să nu se dezveţe inima mea
de luptă şi să mă prăbuşesc la urmă de tot, căzând de pe vârful muntelui pe
care m-a aşezat Dumnezeu.
85
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
dar
oare n-ai zis că s-a luat de la tine orice luptă, părinte? Pentru ce să mai
vegheze inima ta şi pentru ce să mai lupte? Nu înţeleg…
oare n-ai zis că s-a luat de la tine orice luptă, părinte? Pentru ce să mai
vegheze inima ta şi pentru ce să mai lupte? Nu înţeleg…
– E,
părinte, o luptă rămâne până în ultima clipă, chiar şi după ce vom birui toate patimile
şi pe înseşi duhurile cele necurate.
părinte, o luptă rămâne până în ultima clipă, chiar şi după ce vom birui toate patimile
şi pe înseşi duhurile cele necurate.
care
este aceasta, părinte, că nu ştiu?
este aceasta, părinte, că nu ştiu?
lupta
slavei deşarte, pentru că aceasta este singura patimă care se hrăneşte din
virtuţi şi, cu cât înaintează mai mult omul pe calea desăvârşirii, cu atât mai
multe pricini are să fie ispitit de slava deşartă. Cu adevărat, pe când eram
luptat de patimile trupului, nu avea mintea mea nici o pricină de înălţare,
dar după ce m-am văzut ajuns la odihnă şi dacă a îngrădit Dumnezeu cu harul Său
până şi răutatea diavolilor, ca să nu mai aibă îndrăzneală asupra mea, m-am
temut ca nu cumva să se înalţe mintea mea, ştiind că şi alţii până la mine, la
măsuri mai mari fiind, mândrindu-se, au căzut. Căci m-am gândit la îngerul cel
ce a fost luminos oarecând, care în lumina dumnezeiască fiind şi de nici o
patimă sau întinăciune trupească nefiind atins, pentru
slavei deşarte, pentru că aceasta este singura patimă care se hrăneşte din
virtuţi şi, cu cât înaintează mai mult omul pe calea desăvârşirii, cu atât mai
multe pricini are să fie ispitit de slava deşartă. Cu adevărat, pe când eram
luptat de patimile trupului, nu avea mintea mea nici o pricină de înălţare,
dar după ce m-am văzut ajuns la odihnă şi dacă a îngrădit Dumnezeu cu harul Său
până şi răutatea diavolilor, ca să nu mai aibă îndrăzneală asupra mea, m-am
temut ca nu cumva să se înalţe mintea mea, ştiind că şi alţii până la mine, la
măsuri mai mari fiind, mândrindu-se, au căzut. Căci m-am gândit la îngerul cel
ce a fost luminos oarecând, care în lumina dumnezeiască fiind şi de nici o
patimă sau întinăciune trupească nefiind atins, pentru
86
NEBUNUL
un singur gând de mândrie s-a prăbuşit în
adâncuri. Atunci am hotărât să vin aici, ca, făcându-mă pe mine nebun, prin
batjocorirea oamenilor, să se smerească puţin mintea mea şi aşa să petrec şi eu
pururea veghetor. Şi cu adevărat aflu pricină de smerenie în toate acestea,
căci, dacă dracii se tem de harul lui Dumnezeu şi nu îndrăznesc, oamenii nu se
tem şi pururea se găseşte cineva care să mă batjocorească sau să mă bată,
aducând prin aceasta mult bine sufletului meu.
adâncuri. Atunci am hotărât să vin aici, ca, făcându-mă pe mine nebun, prin
batjocorirea oamenilor, să se smerească puţin mintea mea şi aşa să petrec şi eu
pururea veghetor. Şi cu adevărat aflu pricină de smerenie în toate acestea,
căci, dacă dracii se tem de harul lui Dumnezeu şi nu îndrăznesc, oamenii nu se
tem şi pururea se găseşte cineva care să mă batjocorească sau să mă bată,
aducând prin aceasta mult bine sufletului meu.
de
ce este atât de rea slava deşartă, părinte?
ce este atât de rea slava deşartă, părinte?
pentru
că nu are în sine adevăr.
că nu are în sine adevăr.
ce
înseamnă asta?
înseamnă asta?
adică
omul cuprins de slava deşartă trăieşte în închipuirile sale şi din pricina asta
nu vede adevărul. Slava deşartă se bucură de sine şi nu are putere să se bucure
de celălalt, de aceea ea este un păcat împotriva dragostei.
omul cuprins de slava deşartă trăieşte în închipuirile sale şi din pricina asta
nu vede adevărul. Slava deşartă se bucură de sine şi nu are putere să se bucure
de celălalt, de aceea ea este un păcat împotriva dragostei.
părinte,
dar la ce te gândeşti când te bat ceilalţi? Oare nu te mânii?
dar la ce te gândeşti când te bat ceilalţi? Oare nu te mânii?
cu
adevărat, părinte, abia acum am început să înţeleg puţin din taina jertfei
Mântuitorului pe Cruce, că nevinovat fiind, a primit să fie bătut şi scuipat,
iar la
adevărat, părinte, abia acum am început să înţeleg puţin din taina jertfei
Mântuitorului pe Cruce, că nevinovat fiind, a primit să fie bătut şi scuipat,
iar la
87
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
urmă şi răstignit pentru noi. Iar durerea
bătăilor îmi descoperă adâncimea dragostei dumnezeieşti. Iată la ce mă gândesc,
părinte, şi crede-mă că nu am atunci pricină să mă mânii, ci, umilindu-mă, mă
rog pentru mine şi pentru întreg neamul omenesc care atât de mult s-a
îndepărtat de la dragoste.
bătăilor îmi descoperă adâncimea dragostei dumnezeieşti. Iată la ce mă gândesc,
părinte, şi crede-mă că nu am atunci pricină să mă mânii, ci, umilindu-mă, mă
rog pentru mine şi pentru întreg neamul omenesc care atât de mult s-a
îndepărtat de la dragoste.
dar
oare nu te temi, părinte, că prin nebunia aceasta sminteşti pe unii şi vei da
răspuns înaintea lui Dumnezeu pentru ei?
oare nu te temi, părinte, că prin nebunia aceasta sminteşti pe unii şi vei da
răspuns înaintea lui Dumnezeu pentru ei?
o,
părinte, dar ce alte nebunii fac eu decât cele pe care le fac şi ei? Dacă umblu
uneori gol, oare nu se dezbracă ei de fiecare dată când săvârşesc păcatul? Oare
nu goliciunea altora o poftesc? De ce, dar, se smintesc atunci când mă văd pe
mine gol? Iar dacă vorbesc vorbe fără de socoteală, oare nu aşa vorbesc şi ei,
spunând minciuni şi jurând strâmb unii împotriva altora? Şi, dacă mă prefac
că mă năpustesc asupra unui cerşetor ca şi mine, oare nu sunt ei mânioşi şi duc
războaie unii împotriva altora? Aceasta îţi spun, părinte, că nimic altceva nu
fac eu decât ceea ce fac oamenii, şi de aceea mă port aşa, ca ei să se vadă în
nebuniile
părinte, dar ce alte nebunii fac eu decât cele pe care le fac şi ei? Dacă umblu
uneori gol, oare nu se dezbracă ei de fiecare dată când săvârşesc păcatul? Oare
nu goliciunea altora o poftesc? De ce, dar, se smintesc atunci când mă văd pe
mine gol? Iar dacă vorbesc vorbe fără de socoteală, oare nu aşa vorbesc şi ei,
spunând minciuni şi jurând strâmb unii împotriva altora? Şi, dacă mă prefac
că mă năpustesc asupra unui cerşetor ca şi mine, oare nu sunt ei mânioşi şi duc
războaie unii împotriva altora? Aceasta îţi spun, părinte, că nimic altceva nu
fac eu decât ceea ce fac oamenii, şi de aceea mă port aşa, ca ei să se vadă în
nebuniile
88
NEBUNUL
mele ca într-o oglindă şi, cunoscând astfel
cât de caraghioşi şi de vrednici de râs sunt, să se oprească din răutăţile lor.
cât de caraghioşi şi de vrednici de râs sunt, să se oprească din răutăţile lor.
Văzând că se crapă
de ziuă, părintele Simeon porni spre cetate, petrecându-şi oaspetele care îi
adusese atât de multă bucurie.
de ziuă, părintele Simeon porni spre cetate, petrecându-şi oaspetele care îi
adusese atât de multă bucurie.
Îmbrăţişându-se de
despărţire, Paladie l-a întrebat pe bătrânul Simeon:
despărţire, Paladie l-a întrebat pe bătrânul Simeon:
părinte,
cum trebuie să fie vieţuirea noastră?
cum trebuie să fie vieţuirea noastră?
aşa
să trăieşti pe pământ, ca şi cum nu ai fi, dar la plecare să laşi un gol în
urma ta.
să trăieşti pe pământ, ca şi cum nu ai fi, dar la plecare să laşi un gol în
urma ta.
89
Nebunul se întoarse
la grajduri înainte de a se face ziuă. Auzind foşnete şi şoapte, se apropie de
uşa grajdului şi privi înăuntru. Caliopi stătea în mijlocul încăperii în
genunchi şi, ridicându-şi mâinile, rostea ceva nedesluşit, apoi îşi pleca faţa
la pământ, aşa cum o învăţase părintele Simeon.
la grajduri înainte de a se face ziuă. Auzind foşnete şi şoapte, se apropie de
uşa grajdului şi privi înăuntru. Caliopi stătea în mijlocul încăperii în
genunchi şi, ridicându-şi mâinile, rostea ceva nedesluşit, apoi îşi pleca faţa
la pământ, aşa cum o învăţase părintele Simeon.
„Ce frumoşi sunt
oamenii când se roagă” gândi bătrânul. Apoi zâmbi şi îşi aduse aminte de
prima lui zi în mănăstirea de la Iordan, când îi spusese lui Ioan că, atunci
când bat mătănii, toţi oamenii seamănă cu nişte copii.
oamenii când se roagă” gândi bătrânul. Apoi zâmbi şi îşi aduse aminte de
prima lui zi în mănăstirea de la Iordan, când îi spusese lui Ioan că, atunci
când bat mătănii, toţi oamenii seamănă cu nişte copii.
Retrăgându-se la
locul său, călugărul făcu puţină rugăciune, mulţumind lui Dumnezeu pentru că a
ajuns să înceapă o nouă zi. Se întoarse la grajd când soarele
locul său, călugărul făcu puţină rugăciune, mulţumind lui Dumnezeu pentru că a
ajuns să înceapă o nouă zi. Se întoarse la grajd când soarele
91
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
era sus şi o găsi pe Caliopi dormind. Deschise
uşa cântând şi glumind:
uşa cântând şi glumind:
sus!
Leneşii nu au intrare în împărăţia lui Dumnezeu!
Leneşii nu au intrare în împărăţia lui Dumnezeu!
Femeia se ridică în
capul oaselor, având însă ochii închişi de somn.
capul oaselor, având însă ochii închişi de somn.
dacă
vrei să ştii bolborosi ea -, eu nu m-am culcat demult!
vrei să ştii bolborosi ea -, eu nu m-am culcat demult!
da’
de ce, mă rog? se prefăcu Simeon că nu ştie nimic.
de ce, mă rog? se prefăcu Simeon că nu ştie nimic.
am
făcut şi eu cum faci tu, m-am rugat. Numai că mie acum mi-i somn şi-aş dormi
toată ziua.
făcut şi eu cum faci tu, m-am rugat. Numai că mie acum mi-i somn şi-aş dormi
toată ziua.
Bătrânul râse cu
poftă şi îi aşeză înainte mâncarea.
poftă şi îi aşeză înainte mâncarea.
şi
ce ai cerut de la Dumnezeu? Ia spune repede!
ce ai cerut de la Dumnezeu? Ia spune repede!
am
cerut să nu te ia de la mine niciodată!
cerut să nu te ia de la mine niciodată!
–
E! Aşa ceva nu se cere de la Dumnezeu! Cine te-a învăţat să legi viaţa oamenilor
cu rugăciunile tale? se răsti bătrânul, prefăcându-se supărat.
E! Aşa ceva nu se cere de la Dumnezeu! Cine te-a învăţat să legi viaţa oamenilor
cu rugăciunile tale? se răsti bătrânul, prefăcându-se supărat.
–
Eu singură m-am învăţat. N-ai spus tu că orice cerem de la Dumnezeu cu credinţă
El îndeplineşte?
Eu singură m-am învăţat. N-ai spus tu că orice cerem de la Dumnezeu cu credinţă
El îndeplineşte?
şi
te-a ascultat Dumnezeu?
te-a ascultat Dumnezeu?
Femeia începu să
râdă, apoi se opri
râdă, apoi se opri
brusc şi, făcând ochii mari, zise:
92
NEBUNUL
ştii,
Nebunule, eu L-am simţit pe Dumnezeu!
Nebunule, eu L-am simţit pe Dumnezeu!
chiar
aşa?
aşa?
da!
Am simţit că Cineva se uită la mine şi mă ascultă. Dar mie mi-a venit să plâng
când am simţit asta, pentru că era aşa de bine, ca atunci când tu eşti cu mine
şi eu nu mă mai simt singură. Oare chiar iubeşte Dumnezeu pe toată lumea?
Am simţit că Cineva se uită la mine şi mă ascultă. Dar mie mi-a venit să plâng
când am simţit asta, pentru că era aşa de bine, ca atunci când tu eşti cu mine
şi eu nu mă mai simt singură. Oare chiar iubeşte Dumnezeu pe toată lumea?
-Da.
dumnezeu
e Cel mai bun, aşa-i?
e Cel mai bun, aşa-i?
-Da.
şi
El poate să mă ierte şi pe mine, aşa-i?
El poate să mă ierte şi pe mine, aşa-i?
-Da.
nebunule,
dar eu când aveam treisprezece ani, am omorât un copil. L-am născut, pe urmă
l-am omorât şi l-am îngropat.
dar eu când aveam treisprezece ani, am omorât un copil. L-am născut, pe urmă
l-am omorât şi l-am îngropat.
Femeia se ridică,
lăsând să-i scape mâncarea din mâini şi căzu, plângând în hohote, în poalele
bătrânului.
lăsând să-i scape mâncarea din mâini şi căzu, plângând în hohote, în poalele
bătrânului.
nebunule,
Nebunule, oare Dumnezeu o să mă ierte pentru asta?
Nebunule, oare Dumnezeu o să mă ierte pentru asta?
dumnezeu
te-a şi iertat, Caliopi, acum, când ai plâns.
te-a şi iertat, Caliopi, acum, când ai plâns.
nebunule,
dar oare şi Dumnezeu e aşa de bun ca tine?
dar oare şi Dumnezeu e aşa de bun ca tine?
93
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
ce
prostii vorbeşti râse bătrânul şi o împinse uşor cu podul palmei în frunte – ,
crezi că Dumnezeu este bun ca mine sau că noi încercăm să fim buni ca
Dumnezeu? Bunătatea, şi dragostea, şi iertarea sunt de la Dumnezeu, iar noi
doar încercăm să le urmăm. Dar oricât de departe ar ajunge cineva în bunătate
şi dragoste, niciodată nu poate să pătrundă nemărginirea bunătăţii şi a dragostei
Dumnezeieşti. Acum, hai, termină de mâncat, că după asta eu am pregătit ceva
pentru tine.
prostii vorbeşti râse bătrânul şi o împinse uşor cu podul palmei în frunte – ,
crezi că Dumnezeu este bun ca mine sau că noi încercăm să fim buni ca
Dumnezeu? Bunătatea, şi dragostea, şi iertarea sunt de la Dumnezeu, iar noi
doar încercăm să le urmăm. Dar oricât de departe ar ajunge cineva în bunătate
şi dragoste, niciodată nu poate să pătrundă nemărginirea bunătăţii şi a dragostei
Dumnezeieşti. Acum, hai, termină de mâncat, că după asta eu am pregătit ceva
pentru tine.
Ieşind afară, bătrânul
s-a întors nu după multă vreme, aruncându-i femeii în braţe o legătură de
haine.
s-a întors nu după multă vreme, aruncându-i femeii în braţe o legătură de
haine.
na,
îmbracă.
îmbracă.
ce
este aceasta, Nebunule? se minună femeia.
este aceasta, Nebunule? se minună femeia.
Nebunul rămase
afară, iar înăuntru se auzea chicoteala copilărească a femeii, care se arăta
foarte mulţumită de darul pe care îl primise. Apoi i se auzi glasul printre
chicoteli:
afară, iar înăuntru se auzea chicoteala copilărească a femeii, care se arăta
foarte mulţumită de darul pe care îl primise. Apoi i se auzi glasul printre
chicoteli:
nebunule,
dar cu asta ce fac? Hai încoace, că nu ştiu cum se leagă!
dar cu asta ce fac? Hai încoace, că nu ştiu cum se leagă!
Nebunul intră şi o
văzu pe Caliopi în rochie nouă, ţinând întinsă spre el broboada
văzu pe Caliopi în rochie nouă, ţinând întinsă spre el broboada
94
NEBUNUL
, ca un copil care s-a murdărit pe mâini şi
vrea să fie spălat.
vrea să fie spălat.
na,
leag-o tu, că eu nu mă pricep.
leag-o tu, că eu nu mă pricep.
Călugărul râse
încurcat:
încurcat:
o,
Caliopi, ţie ţi se pare că asta am învăţat eu în pustie, să îmbrobod femei?
Caliopi, ţie ţi se pare că asta am învăţat eu în pustie, să îmbrobod femei?
Caliopi izbucni în
râs şi îşi lăsă capul în mâinile aspre şi osoase ale bătrânului, care reuşi
în cele din urmă să o îmbrobodească.
râs şi îşi lăsă capul în mâinile aspre şi osoase ale bătrânului, care reuşi
în cele din urmă să o îmbrobodească.
o!
Caliopi! Ce frumoasă eşti! Acuma toţi or să se îndrăgostească de tine!
Caliopi! Ce frumoasă eşti! Acuma toţi or să se îndrăgostească de tine!
Femeia se măsură cu
privirea de la piept până la picioare, întinse mâinile, apoi le lăsă cuminte în
jos.
privirea de la piept până la picioare, întinse mâinile, apoi le lăsă cuminte în
jos.
nebunule,
parcă aş fi o nevastă de preot sau o diaconiţă… În hainele astea parcă nici
nu mai pot să râd, sunt aşa de… nu ştiu cum să zic…
parcă aş fi o nevastă de preot sau o diaconiţă… În hainele astea parcă nici
nu mai pot să râd, sunt aşa de… nu ştiu cum să zic…
sunt
taman pentru tine!
taman pentru tine!
cum
crezi, Nebunule, că o să mă duc eu în oraş cu hainele astea?
crezi, Nebunule, că o să mă duc eu în oraş cu hainele astea?
dar
cine a zis că trebuie să te duci în oraş?
cine a zis că trebuie să te duci în oraş?
dar
ce, o să rămânem aici toată viaţa?
ce, o să rămânem aici toată viaţa?
te
duci la Ierusalim!
duci la Ierusalim!
cum
să mă duc la Ierusalim, Nebunule? Când o să mă duc? Cum o să mă duc? se bucură
femeia ca un copil.
să mă duc la Ierusalim, Nebunule? Când o să mă duc? Cum o să mă duc? se bucură
femeia ca un copil.
95
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
au
venit la mine nişte prieteni şi cred că este cel mai bine să pleci cu ei.
venit la mine nişte prieteni şi cred că este cel mai bine să pleci cu ei.
tu
nu mergi?
nu mergi?
– Eu
nu pot.
nu pot.
nebunule,
şi eu o să mă botez acolo?
şi eu o să mă botez acolo?
-Da.
şi
o să încep o viaţă nouă?
o să încep o viaţă nouă?
-Da.
şi-o
să mă fac şi eu ca tine? O să pot face minuni?
să mă fac şi eu ca tine? O să pot face minuni?
Nebunul râse.
cea
mai mare minune, Caliopi, este dragostea. Este un domn cu ei, un văduv bogat,
eu cred că el nu va putea să nu se îndrăgostească de tine, când va vedea ce
frumoasă eşti. Nici nu ştii cum te măriţi cu el şi ajungi mare cucoană, să-ţi
pupe slugile mâna.
mai mare minune, Caliopi, este dragostea. Este un domn cu ei, un văduv bogat,
eu cred că el nu va putea să nu se îndrăgostească de tine, când va vedea ce
frumoasă eşti. Nici nu ştii cum te măriţi cu el şi ajungi mare cucoană, să-ţi
pupe slugile mâna.
–
Eu nu vreau să mă mărit cu domnul acela rosti Caliopi, aproape supărată.
Eu nu vreau să mă mărit cu domnul acela rosti Caliopi, aproape supărată.
de
ce? Nu vrei să ai o casă, copii?
ce? Nu vrei să ai o casă, copii?
vreau,
dar eu vreau să mă mărit cu tine!
dar eu vreau să mă mărit cu tine!
Nebunul râse şi o
plesni uşor cu palma peste frunte.
plesni uşor cu palma peste frunte.
iar
te prosteşti, parcă ţi-am spus că monahii nu se căsătoresc. Eu nu pot să mă
însor cu nimeni.
te prosteşti, parcă ţi-am spus că monahii nu se căsătoresc. Eu nu pot să mă
însor cu nimeni.
96
NEBUNUL
dacă
tu nu te însori, atunci nici eu n-o să mă mărit!
tu nu te însori, atunci nici eu n-o să mă mărit!
Faţa Nebunului
deveni dintr-odată gravă şi ochii i se umeziră, încât Caliopi începu să plângă
şi căzu pe umărul lui.
deveni dintr-odată gravă şi ochii i se umeziră, încât Caliopi începu să plângă
şi căzu pe umărul lui.
dar
la Ierusalim te duci?
la Ierusalim te duci?
la
Ierusalim mă duc, părinte.
Ierusalim mă duc, părinte.
vrei?
da,
foarte tare vreau.
foarte tare vreau.
tu
eşti porumbiţa mea, de-ai şti cât se bucură Dumnezeu de sufletul tău.
eşti porumbiţa mea, de-ai şti cât se bucură Dumnezeu de sufletul tău.
nebunule,
dar noi o să ne mai întâlnim?
dar noi o să ne mai întâlnim?
sigur
că o să ne mai întâlnim, Caliopi.
că o să ne mai întâlnim, Caliopi.
Dar aceasta a zis-o
bătrânul cu gândul la întâlnirea pe care o vor avea drepţii în împărăţia lui
Dumnezeu, căci el ştia că de acum nu se vor mai vedea.
bătrânul cu gândul la întâlnirea pe care o vor avea drepţii în împărăţia lui
Dumnezeu, căci el ştia că de acum nu se vor mai vedea.
97
După ce a plecat
Caliopi, Nebunul continuase să rămână la grajduri. Ziua venea în cetate şi
putea fi văzut ca mai înainte. Spaima care intrase în cerşetori, cum că ar fi
turbat şi că se năpusteşte asupra oamenilor, s-a risipit atunci când Nebunul se
lăsă bătut de sluga unui domn străin, în urma căruia făcuse scamatorii, după
cum avea obiceiul. Ca să se convingă că Nebunul este cel de mai înainte, când l-a
văzut jos, cerşetorul care fusese gonit de la grajduri se repezi şi îl lovise
pe Nebun de câteva ori. Acesta însă, acoperindu-şi capul cu mâinile, începu a
se văita, încercând să scape cu fuga, încât cerşetorului îi păru rău că nu
fusese la fel de curajos şi atunci. Dar, aducându-şi aminte ce a
Caliopi, Nebunul continuase să rămână la grajduri. Ziua venea în cetate şi
putea fi văzut ca mai înainte. Spaima care intrase în cerşetori, cum că ar fi
turbat şi că se năpusteşte asupra oamenilor, s-a risipit atunci când Nebunul se
lăsă bătut de sluga unui domn străin, în urma căruia făcuse scamatorii, după
cum avea obiceiul. Ca să se convingă că Nebunul este cel de mai înainte, când l-a
văzut jos, cerşetorul care fusese gonit de la grajduri se repezi şi îl lovise
pe Nebun de câteva ori. Acesta însă, acoperindu-şi capul cu mâinile, începu a
se văita, încercând să scape cu fuga, încât cerşetorului îi păru rău că nu
fusese la fel de curajos şi atunci. Dar, aducându-şi aminte ce a
99
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
putut să piardă din cauza lui, îl lovi de
câteva ori cu putere peste faţă, încât Nebunului îi dădu sângele din nas şi
din gură.
câteva ori cu putere peste faţă, încât Nebunului îi dădu sângele din nas şi
din gură.
Pe de altă parte,
oraşul începuse să forfotească de un zvon care părea să le întreacă pe toate.
Se spunea că Nebunul ar fi fost mare domn în ţara sa şi că e vestit şi cinstit
în toată partea Ierusalimului şi a Iordaniei, că n-ar fi deloc nebun, ci doar
se preface şi că râde de toată lumea; în sfârşit, că domnii aceia aleşi care
au zăbovit la episcopie, ar fi făcut cale tocmai de la Ierusalim numai pentru
a se întâlni cu el.
oraşul începuse să forfotească de un zvon care părea să le întreacă pe toate.
Se spunea că Nebunul ar fi fost mare domn în ţara sa şi că e vestit şi cinstit
în toată partea Ierusalimului şi a Iordaniei, că n-ar fi deloc nebun, ci doar
se preface şi că râde de toată lumea; în sfârşit, că domnii aceia aleşi care
au zăbovit la episcopie, ar fi făcut cale tocmai de la Ierusalim numai pentru
a se întâlni cu el.
Cel mai tulburat se
arăta diaconul Ioan, căci el era cel care primise această destăinuire de la
domnul văduv, care îi zisese că nu putea să ţină un secret atât de mare şi că,
deşi se va face călcător de jurământ, el tot îi povesteşte diaconului totul,
deoarece îl vede om cu frică de Dumnezeu şi crede că aceasta îi va folosi spre
mântuire. Bineînţeles că domnul l-a pus mai întâi pe Ioan să jure că nu va mai
spune nimănui.
arăta diaconul Ioan, căci el era cel care primise această destăinuire de la
domnul văduv, care îi zisese că nu putea să ţină un secret atât de mare şi că,
deşi se va face călcător de jurământ, el tot îi povesteşte diaconului totul,
deoarece îl vede om cu frică de Dumnezeu şi crede că aceasta îi va folosi spre
mântuire. Bineînţeles că domnul l-a pus mai întâi pe Ioan să jure că nu va mai
spune nimănui.
Însă diaconul, după
câteva zile de frământare, tot sub jurământ, îi descoperi
câteva zile de frământare, tot sub jurământ, îi descoperi
100
NEBUNUL
totul nevestei. Aceasta, după ce l-a certat cu
multă aprindere zicându-i că ea de la început a ştiut că aşa stau lucrurile şi
că numai el a fost cel care s-a împotrivit şi i-a stricat şi ei minţile – ,
fiind a doua zi duminică, spuse totul în biserică, zicând că un lucru ca
acesta nu mai poate fi tăinuit şi că ea se gândeşte mai întâi de toate la
osânda sufletelor celor care au batjocorit pe nedrept un sfânt al lui Dumnezeu.
multă aprindere zicându-i că ea de la început a ştiut că aşa stau lucrurile şi
că numai el a fost cel care s-a împotrivit şi i-a stricat şi ei minţile – ,
fiind a doua zi duminică, spuse totul în biserică, zicând că un lucru ca
acesta nu mai poate fi tăinuit şi că ea se gândeşte mai întâi de toate la
osânda sufletelor celor care au batjocorit pe nedrept un sfânt al lui Dumnezeu.
Zvonul ajunse şi la
diaconul Anastasie. Faptul că Nebunul reintrase în gura lumii ca un sfânt îi
zădărnicea osteneala de atâta vreme. E adevărat că Doamna cu pricina se purta
ca şi cum ar fi uitat totul, totuşi Anastasie aştepta în orice clipă să fie dat
în judecată şi să fie pus să întoarcă banii. Această aşteptare îl neliniştea
atât de mult, încât începu să semene cu un om bolnav, strigând de multe ori
fără pricină la cântăreţi şi la oamenii din biserică. Anastasie devenea caraghios,
deoarece mai toate predicile lui erau despre draci, despre minuni şi despre
răutatea oamenilor.
diaconul Anastasie. Faptul că Nebunul reintrase în gura lumii ca un sfânt îi
zădărnicea osteneala de atâta vreme. E adevărat că Doamna cu pricina se purta
ca şi cum ar fi uitat totul, totuşi Anastasie aştepta în orice clipă să fie dat
în judecată şi să fie pus să întoarcă banii. Această aşteptare îl neliniştea
atât de mult, încât începu să semene cu un om bolnav, strigând de multe ori
fără pricină la cântăreţi şi la oamenii din biserică. Anastasie devenea caraghios,
deoarece mai toate predicile lui erau despre draci, despre minuni şi despre
răutatea oamenilor.
În una din zile,
râvna lui ajunse atât de departe, încât începu să spună că toţi cei
râvna lui ajunse atât de departe, încât începu să spună că toţi cei
101
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
care nu cred în minuni se vor îndrăci. După
aceea, vorbind despre puterea pe care a dat-o Hristos apostolilor asupra
duhurilor necurate, zise că, de se îndoieşte cineva că un om are putere asupra
dracilor, trebuie să ştie că dracii nu se tem de oricine, căci cei ce
îndrăznesc să se roage împotriva lor fără să aibă putere de sus sunt sfâşiaţi
de draci, aşa cum arată Scriptura. Deci, îndârjindu-se peste măsură şi crezând
că nu toţi au înţeles că vorbeşte despre sine, a zis şi aceste cuvinte, că altă
cale nu vede ca să arate adevărul decât ca dracul care a ieşit din fată să intre
în cel care minte. încheind predica, diaconul şi-a făcut semnul crucii şi,
slobozind poporul, a intrat în altar să se dezbrace.
aceea, vorbind despre puterea pe care a dat-o Hristos apostolilor asupra
duhurilor necurate, zise că, de se îndoieşte cineva că un om are putere asupra
dracilor, trebuie să ştie că dracii nu se tem de oricine, căci cei ce
îndrăznesc să se roage împotriva lor fără să aibă putere de sus sunt sfâşiaţi
de draci, aşa cum arată Scriptura. Deci, îndârjindu-se peste măsură şi crezând
că nu toţi au înţeles că vorbeşte despre sine, a zis şi aceste cuvinte, că altă
cale nu vede ca să arate adevărul decât ca dracul care a ieşit din fată să intre
în cel care minte. încheind predica, diaconul şi-a făcut semnul crucii şi,
slobozind poporul, a intrat în altar să se dezbrace.
Însă de îndată ce
şi-a scos sfintele veşminte, Anastasie s-a lăsat la pământ şi, punându-se în
patru labe, începu să latre şi să zbiere prin sfântul altar.
şi-a scos sfintele veşminte, Anastasie s-a lăsat la pământ şi, punându-se în
patru labe, începu să latre şi să zbiere prin sfântul altar.
Paraclisierul şi
câţiva cântăreţi, speriindu-se şi pricepând că pe Anastasie l-a ajuns blestemul
cu care s-a blestemat, au început a-l însemna cu semnul crucii şi a-l stropi cu
agheazmă. Dar, văzând că Anastasie mai rău se îndrăceşte, l-au înşfăcat cu
toţii şi cu greu l-au târât în sclepul
câţiva cântăreţi, speriindu-se şi pricepând că pe Anastasie l-a ajuns blestemul
cu care s-a blestemat, au început a-l însemna cu semnul crucii şi a-l stropi cu
agheazmă. Dar, văzând că Anastasie mai rău se îndrăceşte, l-au înşfăcat cu
toţii şi cu greu l-au târât în sclepul
102
NEBUNUL
bisericii, gândind să cheme preoţii să facă
rugăciune pentru el. Cei ce se rugau acum pentru Anastasie erau peste măsură
de speriaţi, căci, ştiind că toţi au mărturisit împotriva Nebunului şi l-au şi
bătut, fiecare aştepta că se va îndrăci şi el din clipă în clipă.
rugăciune pentru el. Cei ce se rugau acum pentru Anastasie erau peste măsură
de speriaţi, căci, ştiind că toţi au mărturisit împotriva Nebunului şi l-au şi
bătut, fiecare aştepta că se va îndrăci şi el din clipă în clipă.
Anastasie petrecu
în sclep toată ziua, urlând şi ameninţând pe cei ce încercau să-i facă bine.
Pentru că devenise turbat, a fost prins în lanţuri. Până în seară el devenise
de nerecunoscut, schimonosindu-i-se faţa şi slobozind spume, care îi curgeau
până pe piept. Cântăreţii şi citeţii dădură fuga după preot, dar rugăciunea
acestuia parcă mai rău îl îndrăcea pe bietul Anastasie. Până la urmă, lăsându-l
pe bolnav mai mult mort decât viu, uns din cap până în picioare cu ulei sfinţit
şi tăvălit prin praf, preotul se pregăti să plece, zicând că numai Dumnezeu
poate să-l izbăvească pe Anastasie dintr-o îndrăcire ca aceasta. Atunci unul
din citeţi, care se temea foarte tare de draci, gândind că el este următorul
care se va îndrăci, l-a rugat pe preot să facă o ultimă rugăciune, căci,
apropiindu-se miezul nopţii, este ştiut că rugăciunile sunt mai arzătoare.
în sclep toată ziua, urlând şi ameninţând pe cei ce încercau să-i facă bine.
Pentru că devenise turbat, a fost prins în lanţuri. Până în seară el devenise
de nerecunoscut, schimonosindu-i-se faţa şi slobozind spume, care îi curgeau
până pe piept. Cântăreţii şi citeţii dădură fuga după preot, dar rugăciunea
acestuia parcă mai rău îl îndrăcea pe bietul Anastasie. Până la urmă, lăsându-l
pe bolnav mai mult mort decât viu, uns din cap până în picioare cu ulei sfinţit
şi tăvălit prin praf, preotul se pregăti să plece, zicând că numai Dumnezeu
poate să-l izbăvească pe Anastasie dintr-o îndrăcire ca aceasta. Atunci unul
din citeţi, care se temea foarte tare de draci, gândind că el este următorul
care se va îndrăci, l-a rugat pe preot să facă o ultimă rugăciune, căci,
apropiindu-se miezul nopţii, este ştiut că rugăciunile sunt mai arzătoare.
103
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
Sculându-se aşadar
toţi cei de faţă şi închinându-se de mai multe ori, au început a cânta tropare
şi a blestema pe drac cu multă îndârjire, aşa încât sclepul s-a umplut de
urlete şi izbituri ca în iad. Deodată, diavolul, care până atunci răspundea
cu obrăznicie, a început a zbiera şi a striga: „Plec! Plec! O, nesuferiţilor,
dar să nu credeţi că din pricina voastră ies! Simeon se roagă acum pentru iertarea
celor care i-au făcut rău şi focul lui mă arde!” După aceea, strigând ca
un animal lovit: „Nu eşti drept, Hristoase, căci acesta singur pe sine s-a
închinat mie cu jurământ!” -, diavolul îl trânti pe Anastasie la pământ
şi, umflându-l îngrozitor, îl dezumflă îndată, lăsându-l fără simţire.
toţi cei de faţă şi închinându-se de mai multe ori, au început a cânta tropare
şi a blestema pe drac cu multă îndârjire, aşa încât sclepul s-a umplut de
urlete şi izbituri ca în iad. Deodată, diavolul, care până atunci răspundea
cu obrăznicie, a început a zbiera şi a striga: „Plec! Plec! O, nesuferiţilor,
dar să nu credeţi că din pricina voastră ies! Simeon se roagă acum pentru iertarea
celor care i-au făcut rău şi focul lui mă arde!” După aceea, strigând ca
un animal lovit: „Nu eşti drept, Hristoase, căci acesta singur pe sine s-a
închinat mie cu jurământ!” -, diavolul îl trânti pe Anastasie la pământ
şi, umflându-l îngrozitor, îl dezumflă îndată, lăsându-l fără simţire.
Nu mult după
aceasta, Anastasie stătea pe o lespede în spatele bisericii, fără să spună nimic,
iar citeţul îi povestea exaltat despre toate, aşa cum se petrecuseră. Fiind
trecut de miezul nopţii şi vrând toţi să plece pe la casele lor, Anastasie
ceru să fie lăsat în pace, zicând că acum este bine. Rămas singur, el mai zăbovi
o vreme pe lespedea de piatră, apoi, ridicându-se brusc, o porni cu paşi grăbiţi
pe uliţele oraşului.
aceasta, Anastasie stătea pe o lespede în spatele bisericii, fără să spună nimic,
iar citeţul îi povestea exaltat despre toate, aşa cum se petrecuseră. Fiind
trecut de miezul nopţii şi vrând toţi să plece pe la casele lor, Anastasie
ceru să fie lăsat în pace, zicând că acum este bine. Rămas singur, el mai zăbovi
o vreme pe lespedea de piatră, apoi, ridicându-se brusc, o porni cu paşi grăbiţi
pe uliţele oraşului.
104
Cerul răcoros al nopţii îl pătrundea până în
stomac, încât lui Anastasie îi părea că respiră nu numai cu gura, ci şi cu tot
trupul. Ieşise demult din oraş şi acum se îndepărta grăbit, călcând nisipul,
care îi făcea picioarele să se clatine ca ale unui copil care învaţă să meargă.
De departe, văzu grajdurile, ca o pată întunecată pe cerul alburiu, şi inima
începu să-i bată. Pentru o clipă avu pornirea să se întoarcă în oraş, dar însemnându-se
cu semnul crucii, îşi continuă calea. Se gândea cum îl va primi Nebunul şi se
temea că acesta, văzându-l, o va lua la goană sau va începe obişnuitele lui
scamatorii, lăsându-l pe diacon singur cu durerea inimii sale. Frământat de
aceste gânduri, Anastasie se opri brusc.
stomac, încât lui Anastasie îi părea că respiră nu numai cu gura, ci şi cu tot
trupul. Ieşise demult din oraş şi acum se îndepărta grăbit, călcând nisipul,
care îi făcea picioarele să se clatine ca ale unui copil care învaţă să meargă.
De departe, văzu grajdurile, ca o pată întunecată pe cerul alburiu, şi inima
începu să-i bată. Pentru o clipă avu pornirea să se întoarcă în oraş, dar însemnându-se
cu semnul crucii, îşi continuă calea. Se gândea cum îl va primi Nebunul şi se
temea că acesta, văzându-l, o va lua la goană sau va începe obişnuitele lui
scamatorii, lăsându-l pe diacon singur cu durerea inimii sale. Frământat de
aceste gânduri, Anastasie se opri brusc.
105
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
La depărtare de câţiva paşi, el văzu în
întuneric o umbră care părea prea ascuţită pentru o piatră. înaintând, îl
desluşi în întuneric pe Nebunul Simeon, care, aşezat pe o piatră, părea că îl
aşteaptă. Uitând tot ce gândise până atunci şi lepădând orice îndoială,
diaconul se repezi şi, căzând la picioarele bătrânului, începu să plângă în
hohote.
întuneric o umbră care părea prea ascuţită pentru o piatră. înaintând, îl
desluşi în întuneric pe Nebunul Simeon, care, aşezat pe o piatră, părea că îl
aşteaptă. Uitând tot ce gândise până atunci şi lepădând orice îndoială,
diaconul se repezi şi, căzând la picioarele bătrânului, începu să plângă în
hohote.
părinte
Simeon! Părinte Simeon! – erau singurele cuvinte care îi scăpau acum lui Anastasie
printre hohote.
Simeon! Părinte Simeon! – erau singurele cuvinte care îi scăpau acum lui Anastasie
printre hohote.
Prinzându-i fruntea
pe genunchi şi acoperindu-i capul cu mâinile sale osoase şi parcă fără
simţire, bătrânul îl ţinu aşa pe diacon până se linişti, apoi, apăsându-l puţin
pe ceafă, rosti, rămânând în continuare ţeapăn ca o stâncă:
pe genunchi şi acoperindu-i capul cu mâinile sale osoase şi parcă fără
simţire, bătrânul îl ţinu aşa pe diacon până se linişti, apoi, apăsându-l puţin
pe ceafă, rosti, rămânând în continuare ţeapăn ca o stâncă:
ce
este, părinte Anastasie?
este, părinte Anastasie?
iartă-mă,
părinte Simeoane, iartă-mă!
părinte Simeoane, iartă-mă!
dar
oare mie se cade să te iert pe sfinţia ta, părinte diacon, sau dumitale, care
eşti îmbrăcat cu harul diaconiei, să mă ierţi pe mine, nevrednicul.
oare mie se cade să te iert pe sfinţia ta, părinte diacon, sau dumitale, care
eşti îmbrăcat cu harul diaconiei, să mă ierţi pe mine, nevrednicul.
o,
nu! Părinte Simeoane, eu nu sunt vrednic să mă numesc diacon! Căci toate câte
se spun despre mine sunt adevărate, eu am cumpărat harul lui Dumnezeu cu
nu! Părinte Simeoane, eu nu sunt vrednic să mă numesc diacon! Căci toate câte
se spun despre mine sunt adevărate, eu am cumpărat harul lui Dumnezeu cu
106
NEBUNUL
bani, părinte! Eu am făcut lucruri grozave
înaintea lui Dumnezeu! Şi ceea ce se spune despre mine şi despre femeia aceea,
şi acelea sunt adevărate, părinte!
înaintea lui Dumnezeu! Şi ceea ce se spune despre mine şi despre femeia aceea,
şi acelea sunt adevărate, părinte!
de
vreme ce te-ai îmbrăcat cu harul lui Dumnezeu, pe acesta nimeni nu mai poate să
ţi-l ia înapoi, părinte.
vreme ce te-ai îmbrăcat cu harul lui Dumnezeu, pe acesta nimeni nu mai poate să
ţi-l ia înapoi, părinte.
nu,
părinte Simeoane! Că eu şi altele mai mari decât acestea am făcut! Eu,
părinte, de multe ori după Sfânta Liturghie, nevrând a mă împărtăşi după oamenii
săraci, am aruncat cinstitul Trup şi Sânge al lui Hristos ca pe o rămăşiţă de
mâncare oarecare, pentru că nici nu credeam că acestea sunt ceea ce sunt, ci
doar pâine şi vin obişnuit.
părinte Simeoane! Că eu şi altele mai mari decât acestea am făcut! Eu,
părinte, de multe ori după Sfânta Liturghie, nevrând a mă împărtăşi după oamenii
săraci, am aruncat cinstitul Trup şi Sânge al lui Hristos ca pe o rămăşiţă de
mâncare oarecare, pentru că nici nu credeam că acestea sunt ceea ce sunt, ci
doar pâine şi vin obişnuit.
acestea,
părinte, din neştiinţă le-ai făcut, pentru că nu aveai credinţă în Dumnezeu.
părinte, din neştiinţă le-ai făcut, pentru că nu aveai credinţă în Dumnezeu.
nici
în Dumnezeu n-am crezut, părinte, ci harul diaconiei l-am luat la sfatul
doamnei aceleia, gândind că voi putea ajunge şi la scaunul episcopiei, văzându-mă
de multe ori stăpân peste moşiile bisericii şi stăpânind ca un împărat peste
credincioşi.
în Dumnezeu n-am crezut, părinte, ci harul diaconiei l-am luat la sfatul
doamnei aceleia, gândind că voi putea ajunge şi la scaunul episcopiei, văzându-mă
de multe ori stăpân peste moşiile bisericii şi stăpânind ca un împărat peste
credincioşi.
Între
noi, părinte, nimeni nu stăpâneşte ca stăpânitorii lumii, ci cel mai mare
noi, părinte, nimeni nu stăpâneşte ca stăpânitorii lumii, ci cel mai mare
107
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
este ca şi cel mai mic, slujind tuturor spre
mântuire, şi peste toţi şi peste toate, Hristos.
mântuire, şi peste toţi şi peste toate, Hristos.
şi
nici că ar fi draci nu am crezut, ci văzând pe cei ce se chinuiesc, gândeam că
sunt prinşi de vreo boală sufletească sau că, pierzându-şi minţile, se prefac.
De aceea îi nesocoteam şi de multe ori pe mulţi cu blesteme i-am legat, nesocotind
puterea cuvântului şi a harului ce este asupra mea. Eu, părinte, de multe ori
am luat bani de la oamenii aflaţi în necazuri, fără să mă rog pentru ei, iar
acum, ştii şi tu că am luat banii de la doamna aceea pentru o tămăduire pe care
nu eu am săvârşit-o, ci am minţit şi m-am făcut pe mine mai ticălos decât toţi
oamenii.
nici că ar fi draci nu am crezut, ci văzând pe cei ce se chinuiesc, gândeam că
sunt prinşi de vreo boală sufletească sau că, pierzându-şi minţile, se prefac.
De aceea îi nesocoteam şi de multe ori pe mulţi cu blesteme i-am legat, nesocotind
puterea cuvântului şi a harului ce este asupra mea. Eu, părinte, de multe ori
am luat bani de la oamenii aflaţi în necazuri, fără să mă rog pentru ei, iar
acum, ştii şi tu că am luat banii de la doamna aceea pentru o tămăduire pe care
nu eu am săvârşit-o, ci am minţit şi m-am făcut pe mine mai ticălos decât toţi
oamenii.
lasă
acum, părinte, că toate acestea din împietrirea inimii le-ai făcut, dar acum,
că s-a milostivit spre tine Hristos, şi te-a luminat cu lumina credinţei, descoperindu-ţi
ţie tainele Sale, păzeşte-te să nu mai faci ceea ce tu însuţi ai cunoscut că
nu este bine.
acum, părinte, că toate acestea din împietrirea inimii le-ai făcut, dar acum,
că s-a milostivit spre tine Hristos, şi te-a luminat cu lumina credinţei, descoperindu-ţi
ţie tainele Sale, păzeşte-te să nu mai faci ceea ce tu însuţi ai cunoscut că
nu este bine.
o,
nu, părinte! Că nu mai voiesc să mă întorc în sfântul altar şi să nu-mi mai fie
mie să îmbrac veşmintele diaconeşti!
nu, părinte! Că nu mai voiesc să mă întorc în sfântul altar şi să nu-mi mai fie
mie să îmbrac veşmintele diaconeşti!
108
NEBUNUL
nu
aşa, părinte Anastasie, ci cunoscând iubirea cea mare pe care ţi-a arătat-o
Hristos, nelăsându-te să pieri în întunericul necredinţei şi al păcatelor,
smereşte inima ta şi mergi de slujeşte Domnului şi oamenilor, căci spre aceasta
te-a chemat Dumnezeu.
aşa, părinte Anastasie, ci cunoscând iubirea cea mare pe care ţi-a arătat-o
Hristos, nelăsându-te să pieri în întunericul necredinţei şi al păcatelor,
smereşte inima ta şi mergi de slujeşte Domnului şi oamenilor, căci spre aceasta
te-a chemat Dumnezeu.
părinte
Simeoane, dar oare dumneata m-ai iertat pentru nebunia mea şi pentru tot răul
pe care ţi l-am făcut? Să ştii, părinte, că de acum voiesc să vii în toată ziua
în biserica unde sunt, ca să se bucure sufletul meu văzându-te că te rogi
pentru mine şi pentru tot poporul.
Simeoane, dar oare dumneata m-ai iertat pentru nebunia mea şi pentru tot răul
pe care ţi l-am făcut? Să ştii, părinte, că de acum voiesc să vii în toată ziua
în biserica unde sunt, ca să se bucure sufletul meu văzându-te că te rogi
pentru mine şi pentru tot poporul.
o,
nu, părinte Anastasie zise bătrânul, ridicându-se şi luându-l de umăr pe
diacon -, ştii bine că asta nu o voi face. Şi te rog şi pe tine ca nimănui să
nu spui de cele ce ai vorbit cu mine. Ci acum întoarce-te la slujirea ta, iar
Nebunul Simeon la ale sale.
nu, părinte Anastasie zise bătrânul, ridicându-se şi luându-l de umăr pe
diacon -, ştii bine că asta nu o voi face. Şi te rog şi pe tine ca nimănui să
nu spui de cele ce ai vorbit cu mine. Ci acum întoarce-te la slujirea ta, iar
Nebunul Simeon la ale sale.
109
Oraşul se linişti. De câteva săptămâni nu se
mai petrecu nimic deosebit. Singura întâmplare care nedumeri pe mulţi era cea
cu diaconul Anastasie.
mai petrecu nimic deosebit. Singura întâmplare care nedumeri pe mulţi era cea
cu diaconul Anastasie.
Acesta, venind
duminică la biserică, spuse tuturor că nu el scosese dracul din fată, ci un
sfânt, pe care nu putea să-l numească. Aducând cu sine banii care îi mai
rămăseseră, pentru că o parte o cheltuise, diaconul a pus-o în faţa icoanei
Preacuratei Fecioare, zicând că el îi întoarce Doamnei căreia îi aparţin şi că
ceea ce lipseşte se făgăduieşte să plătească în timp. Femeia, supărându-se, se
jura lângă icoană că nu va lua nici un ban şi că ce a făgăduit lui Dumnezeu,
aşa rămâne,
duminică la biserică, spuse tuturor că nu el scosese dracul din fată, ci un
sfânt, pe care nu putea să-l numească. Aducând cu sine banii care îi mai
rămăseseră, pentru că o parte o cheltuise, diaconul a pus-o în faţa icoanei
Preacuratei Fecioare, zicând că el îi întoarce Doamnei căreia îi aparţin şi că
ceea ce lipseşte se făgăduieşte să plătească în timp. Femeia, supărându-se, se
jura lângă icoană că nu va lua nici un ban şi că ce a făgăduit lui Dumnezeu,
aşa rămâne,
111
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
de vreme ce şi-a văzut fiica sănătoasă. Cei
doi erau cât pe ce să ajungă la judecată, jurându-se că nu se ating de bani,
dar până la urmă s-au împăcat, hotărând ca banii să rămână în vistieria bisericii
şi să fie folosiţi în slujba săracilor. Nimeni nu înţelegea ce l-a apucat pe
Anastasie, iar unii dintre cântăreţi ziceau că şi-a ieşit din minţi.
doi erau cât pe ce să ajungă la judecată, jurându-se că nu se ating de bani,
dar până la urmă s-au împăcat, hotărând ca banii să rămână în vistieria bisericii
şi să fie folosiţi în slujba săracilor. Nimeni nu înţelegea ce l-a apucat pe
Anastasie, iar unii dintre cântăreţi ziceau că şi-a ieşit din minţi.
Diaconul parcă se schimbase
şi la faţă, căci, deşi rămase la fel de împlinit şi rotund, ochii lui păreau
adânciţi şi de multe ori, ieşind cu sfintele daruri, lăcrima. Poporul din
biserică spunea că lui Anastasie i-a murit cineva, iar alţii ziceau că a
înviat Anastasie, căci aceasta înseamnă „anastasie” – înviat.
şi la faţă, căci, deşi rămase la fel de împlinit şi rotund, ochii lui păreau
adânciţi şi de multe ori, ieşind cu sfintele daruri, lăcrima. Poporul din
biserică spunea că lui Anastasie i-a murit cineva, iar alţii ziceau că a
înviat Anastasie, căci aceasta înseamnă „anastasie” – înviat.
Aceste schimbări
treceau cumva neobservate din cauza unei nedumeriri care îi măcina pe toţi.
Nimeni nu mai ştia nimic despre Nebunul Simeon, nemaivăzându-l nicăieri. Unul
dintre cerşetori, ducându-se într-o zi la grajduri, zise că nu mai găsise pe
nimeni şi că nici urmă de Nebun nu mai era pe acolo. Alţi câţiva, ducându-se
cu gând să cotrobăie după sacul cu bani al lui Simeon, s-au întors strigând ca
nişte nebuni
treceau cumva neobservate din cauza unei nedumeriri care îi măcina pe toţi.
Nimeni nu mai ştia nimic despre Nebunul Simeon, nemaivăzându-l nicăieri. Unul
dintre cerşetori, ducându-se într-o zi la grajduri, zise că nu mai găsise pe
nimeni şi că nici urmă de Nebun nu mai era pe acolo. Alţi câţiva, ducându-se
cu gând să cotrobăie după sacul cu bani al lui Simeon, s-au întors strigând ca
nişte nebuni
112
NEBUNUL
şi zicând că au auzit îngeri cântând în
grajd.
grajd.
Toate acestea au
ajuns până la diaconul Ioan, care se afla acum într-o întristare cumplită.
Acesta se căia că nu avusese curaj să-l oprească pe Nebun când îl văzuse în
uliţă din pricina ruşinii chinuitoare care îl făcu să treacă pe alături, ca şi
cum nu l-ar fi văzut. Acum Ioan venea de câteva ori pe zi prin faţa Bisericii
Tuturor Sfinţilor, căutându-l pe Nebun. Hotărî că dacă părintele Simeon îl va
ierta, el îl va aduce acasă şi îl va ţine la sine până la moarte.
ajuns până la diaconul Ioan, care se afla acum într-o întristare cumplită.
Acesta se căia că nu avusese curaj să-l oprească pe Nebun când îl văzuse în
uliţă din pricina ruşinii chinuitoare care îl făcu să treacă pe alături, ca şi
cum nu l-ar fi văzut. Acum Ioan venea de câteva ori pe zi prin faţa Bisericii
Tuturor Sfinţilor, căutându-l pe Nebun. Hotărî că dacă părintele Simeon îl va
ierta, el îl va aduce acasă şi îl va ţine la sine până la moarte.
întristarea
diaconului o înmulţea şi ocările nevestei sale, care îl numea necredincios şi
om fără inimă, din pricină că a alungat din casă un sfânt al lui Dumnezeu.
diaconului o înmulţea şi ocările nevestei sale, care îl numea necredincios şi
om fără inimă, din pricină că a alungat din casă un sfânt al lui Dumnezeu.
Ieşind după o
astfel de ceartă din casă, Ioan porni abătut pe uliţele oraşului, gândind că
se va duce el însuşi la grajduri şi va sta acolo până va veni Simeon. Pe drum,
se gândi la zădărnicia în care îşi petrecuse viaţa şi, cuprins de o mare
deznădejde, îşi zise că degeaba se născuse, de vreme ce alungase de la sine un
sfânt pe care Dumnezeu i-l
astfel de ceartă din casă, Ioan porni abătut pe uliţele oraşului, gândind că
se va duce el însuşi la grajduri şi va sta acolo până va veni Simeon. Pe drum,
se gândi la zădărnicia în care îşi petrecuse viaţa şi, cuprins de o mare
deznădejde, îşi zise că degeaba se născuse, de vreme ce alungase de la sine un
sfânt pe care Dumnezeu i-l
113
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
trimisese în viaţa lui ticăloasă, ca să-l
binecuvânteze.
binecuvânteze.
Negăsind pe nimeni
la grajduri, Ioan rămase vreme îndelungată pe piatra de la uşa unde dormise
Caliopi, dar în cele din urmă, răpus de oboseală şi întristare, se duse şi se
culcă în grămada de paie, hotărând că mai bine este să moară acolo decât să
ducă o viaţă atât de ticăloasă.
la grajduri, Ioan rămase vreme îndelungată pe piatra de la uşa unde dormise
Caliopi, dar în cele din urmă, răpus de oboseală şi întristare, se duse şi se
culcă în grămada de paie, hotărând că mai bine este să moară acolo decât să
ducă o viaţă atât de ticăloasă.
Nu adormi însă
bine, când uşa se deschise şi în grajd intră Nebunul Simeon. Ioan se ridică în
coate, mirat de ceea ce-i vedeau ochii. Simeon era îmbrăcat într-un hiton alb,
cu o glugă mică pe cap, legată sub bărbie, ca la copiii mici. Cel mai mult s-a
minunat Ioan de barba lui Simeon, care acum era albă şi pieptănată frumos.
bine, când uşa se deschise şi în grajd intră Nebunul Simeon. Ioan se ridică în
coate, mirat de ceea ce-i vedeau ochii. Simeon era îmbrăcat într-un hiton alb,
cu o glugă mică pe cap, legată sub bărbie, ca la copiii mici. Cel mai mult s-a
minunat Ioan de barba lui Simeon, care acum era albă şi pieptănată frumos.
ce
este aceasta, părinte Simeoane? – îl întrebă mirat Ioan.
este aceasta, părinte Simeoane? – îl întrebă mirat Ioan.
ce
anume, părinte Ioane?
anume, părinte Ioane?
–
Ţi-ai pieptănat barba!
Ţi-ai pieptănat barba!
-Da.
şi
e mai deasă!
e mai deasă!
– E,
aşa era.
aşa era.
şi
te-ai îmbrăcat în hiton alb! De unde ai acest hiton, părinte?
te-ai îmbrăcat în hiton alb! De unde ai acest hiton, părinte?
114
NEBUNUL
–
E, e al meu, dar l-am ţinut deoparte până acum.
E, e al meu, dar l-am ţinut deoparte până acum.
părinte,
oare o să vii aşa în oraş, să te vadă toţi?
oare o să vii aşa în oraş, să te vadă toţi?
nu,
nu mai vin în oraş, părinte.
nu mai vin în oraş, părinte.
Apoi, scoţând din
sân o pâinişoară rotundă, bătrânul Simeon se apropie de diaconul Ioan.
sân o pâinişoară rotundă, bătrânul Simeon se apropie de diaconul Ioan.
– Eşti
necăjit, părinte Ioan?
necăjit, părinte Ioan?
da,
sunt foarte necăjit, părinte.
sunt foarte necăjit, părinte.
părinte
zise bătrânul, frângând pâinea în două -, hai, ia şi mănâncă şi tu cu mine, şi
nu mai fi necăjit.
zise bătrânul, frângând pâinea în două -, hai, ia şi mănâncă şi tu cu mine, şi
nu mai fi necăjit.
Ioan luă jumătatea
de pâine pe care i-o dăduse bătrânul Simeon, dar atunci auzi uşa scârţâind şi,
deschizând ochii, văzu că afară este amiază şi că el este singur în grajd. Se
ridică şi privi încurcat în jur. Văzduhul mirosea a mirodenii şi a tămâie, şi
el îşi aminti că acesta este mirosul neobişnuit pe care îl simţea uneori în
camera unde a stat, pe când era bolnav, bătrânul Simeon.
de pâine pe care i-o dăduse bătrânul Simeon, dar atunci auzi uşa scârţâind şi,
deschizând ochii, văzu că afară este amiază şi că el este singur în grajd. Se
ridică şi privi încurcat în jur. Văzduhul mirosea a mirodenii şi a tămâie, şi
el îşi aminti că acesta este mirosul neobişnuit pe care îl simţea uneori în
camera unde a stat, pe când era bolnav, bătrânul Simeon.
Ieşind abătut
afară, Ioan înţepeni în faţa uşii. Pe piatra pe care şezuse găsi jumătatea de
pâinişoară. Când o luă în mână, văzu că este caldă şi miroase a mirodenii şi a
tămâie. Venindu-şi în fire,
afară, Ioan înţepeni în faţa uşii. Pe piatra pe care şezuse găsi jumătatea de
pâinişoară. Când o luă în mână, văzu că este caldă şi miroase a mirodenii şi a
tămâie. Venindu-şi în fire,
115
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
de parcă abia atunci s-ar fi trezit cu adevărat,
Ioan îşi dădu seama de ce a zis bătrânul că nu va mai veni în oraş şi, aşezându-se
pe piatră, căzu într-un fel de visare în care parcă îşi văzu întreaga sa viaţă.
Ioan îşi dădu seama de ce a zis bătrânul că nu va mai veni în oraş şi, aşezându-se
pe piatră, căzu într-un fel de visare în care parcă îşi văzu întreaga sa viaţă.
Un scârţâit care se
auzi nu departe îl făcu pe Ioan să se ridice speriat. Întorcându-şi capul, el
văzu pe cineva ieşind din grajd. Uitându-se mai bine, diaconul îl recunoscu pe
Calu, circarul mătăhălos, care dosea ceva în sân. Gândind că circarul a găsit
sacul cu bani, Ioan se făcu a nu-l vedea şi, ridicându-se, porni încet spre
oraş.
auzi nu departe îl făcu pe Ioan să se ridice speriat. Întorcându-şi capul, el
văzu pe cineva ieşind din grajd. Uitându-se mai bine, diaconul îl recunoscu pe
Calu, circarul mătăhălos, care dosea ceva în sân. Gândind că circarul a găsit
sacul cu bani, Ioan se făcu a nu-l vedea şi, ridicându-se, porni încet spre
oraş.
Calu îl privea
nedumerit. Fără să zică nimic, se grăbi să-l ajungă pe diacon din urmă. Ajungând
în dreptul lui, Calu încetini pasul şi, continuând să meargă în tăcere, trăgea
cu ochiul la jumătatea de pâine pe care acesta o ţinea în mână.
nedumerit. Fără să zică nimic, se grăbi să-l ajungă pe diacon din urmă. Ajungând
în dreptul lui, Calu încetini pasul şi, continuând să meargă în tăcere, trăgea
cu ochiul la jumătatea de pâine pe care acesta o ţinea în mână.
Diaconului îi părea
că circarul este atât de abătut, încât chiar dacă s-ar apropia cineva să-i
tragă o palmă, el tot nu l-ar băga în seamă.
că circarul este atât de abătut, încât chiar dacă s-ar apropia cineva să-i
tragă o palmă, el tot nu l-ar băga în seamă.
Cei doi merseseră
fără să-şi spună vreun cuvânt până la intrarea în oraş.
fără să-şi spună vreun cuvânt până la intrarea în oraş.
116
NEBUNUL
Aici, fiecare o luă în altă parte, voind parcă
să scape unul de altul.
să scape unul de altul.
Ajuns pe o uliţă
ferită, Calu se aşeză obosit pe caldarâm şi, scoţând din sân jumătatea sa de
pâine, începu să mănânce.
ferită, Calu se aşeză obosit pe caldarâm şi, scoţând din sân jumătatea sa de
pâine, începu să mănânce.
117
118
DIFUZARE: S.C. Supergraph S.R.L.
Str. Ion Minulescu nr. 36, sector 3, 031216,
Bucureşti Tel.: 021-320.61.19; fax: 021-319.10.84 e-mail: editura@sophia.ro www.sophia.ro
Bucureşti Tel.: 021-320.61.19; fax: 021-319.10.84 e-mail: editura@sophia.ro www.sophia.ro
Societatea de Difuzare SUPERGRAPH vă oferă
posibilitatea de a primi prin poştă
posibilitatea de a primi prin poştă
cele mai bune cărţi de spiritualitate,
teologie, cultură religioasă, artă, filozofie
teologie, cultură religioasă, artă, filozofie
apărute la edituri de prestigiu. Plata se face
ramburs la primirea cărţilor; taxele poştale sunt suportate de Supergraph.
ramburs la primirea cărţilor; taxele poştale sunt suportate de Supergraph.
Vă aşteptăm la LIBRĂRIA SOPHIA str. Bibescu
Vodă nr. 24, 040152, Bucureşti, sector 4 (lângă Facultatea de Teologie) tel.
0722.266.618 www .librariasophia.ro
Vodă nr. 24, 040152, Bucureşti, sector 4 (lângă Facultatea de Teologie) tel.
0722.266.618 www .librariasophia.ro
Sacrifică puţină vreme pentru a răsfoi cărţile
noastre: este cu neputinţă să nu găseşti ceva pe gustul şi spre folosul tău!
noastre: este cu neputinţă să nu găseşti ceva pe gustul şi spre folosul tău!
119