Preot Cornel Marcu
Parakimomenul Vasile
REÎNTREGIREA
Preot Cornel Marcu
PARAKIMOMENUL VASILE
Preot Cornel Marcu
PARAKIMOMENUL VASILE
Carte tipărită cu binecuvântarea înaltpreasfinţitului Părinte IRINEU, Arhiepiscop al Alba iuliei
REÎNTREGIREA Alba Iulia, 2020
Tehnoredactare şi copertă: Preot Nicolae Aloman Corectură: Preot Nicolae Aloman, Andrei Motora
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
MARCU, CORNEL
Parakimomenul Vasile pr. Cornel Marcu; carte tipărită cu binecuvântarea înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba iuliei. alba Iulia: Reîntregirea, 2020
ISBN 978-606-509-445-1
821.135.1
EDITURA REÎNTREGIREA
Str. Mihai Viteazul, nr. 16 510010, Alba Iulia (RO) Tel: 0258 811 690 editurareintregirea@gmail.com www.editurareintregirea.ro
PREFAŢĂ
Perioada cuprinsă între revenirea lumii bizantine la cultul sfintelor icoane (843) şi moartea împăratului Vasile al II-lea Macedoneanul (1025), perioadă ce coincide în liniile sale generale cu guvernarea dinastiei macedonene (867-1028), este cunoscută drept „vârsta de aur” a istoriei bizantine. Este epoca în care imperiul de pe malurile Bosforului a atins apogeul puterii sale reuşind să dea măsura originalităţii sale. O lume profund rurală, cu o administraţie descentralizată, repliată în jurul platourilor anatoliene în încercarea de a supravieţui în faţa expansiunii islamice şi care a renunţat la orice veleităţi thalassocratice, cu o ideologie ale cărei principale valori erau patria şi credinţa ortodoxă, a cedat locul, către mijlocul secolului al IX-lea, unei societăţi urbanizate, deschisă marilor curente economice ce animau spaţiul mediteranean, cu o politică expansionistă, în Orient ca şi în Balcani, legitimată de o ideologie care a revenit la doctrina constantiniană a imperiului creştin universal.
Perioada a fost inaugurată de domnia lui Mihail al III-lea, supranumit „Beţivul” (842-867), ultimul împărat din dinastia Amoriană, a cărui guvernare, prin problemele ei, a anunţat, într-un fel, apogeul statului bizantin în perioada imediat următoare. Sub noua dinastie, cea Macedoneană, ajunsă la putere
6
în urma unei uzurpări, asistăm la o schimbare principiului de succesiune la tronul imperial, principiul ereditar fiind înlocuit cu cel electiv, niciodată abandonat în teorie, prin introducerea instituţiei porphyrogeneţilor, care desemna ca descendenţi imperiali pe întâii născuţi de sex masculin în camera de purpură (porphyra). Acestora le era rezervată succesiunea la tron încă de la naştere, pe această cale diadema imperială păstrându-se în cadrul aceleiaşi familii.
Acestea constituie coordonatele generale ale lucrării părintelui Cornel Marcu, din Ocna Mureş, teolog şi prozator pasionat de istoria Bizanţului. Sfinţia sa recidivează întrucât este autor şi al altor câtorva romane istorice, cu acelaşi specific, în care abordează teme de mare interes pentru cititorul pasionat de istoria bizantină. Elaborarea unei lucrări, fie ea şi roman istoric, cu privire la ascensiunea la tron a fondatorului uneia din cele mai strălucite (din păcate şi ultima) dinastii din istoria Bizanţului este chiar o premieră în literatura română. Ea constituie o încununare a unei ample documentări asupra acestui subiect şi este de remarcat şi de lăudat efortul autorului de a se mişca în hăţişul de legende, minuni şi biografii care au încercat să elucideze originea şi ascensiunea la tron a primului suveran Macedonean. De altfel, în mulţitudinea de biografii care au fost scrise, între care la loc de cinste se află cea a nepotului său, viitorul împărat Constantin al VI-lea Porfirogenetul (959-963), s-au pierdut din vedere multe aspecte esenţiale ale vieţii
7
basileului, lăsând loc speculaţiilor şi interpretărilor celor mai diverse.
Biografia scrisă de Constantin al VI-lea Porfirogenetul a căutat să schimbe şi să cosmetizeze originea modestă a bunicului său, Vasile, îmbrăcând-o în legendă. Unele întâmplări dau valoare de simbol şi de prevestire câtorva aspecte ale copilăriei şi tinereţii sale. De pildă, se relatează că: „într-o frumoasă zi de vară, pe când adormise pe câmp, un vultur planând deasupra copilului îi ţinuse umbră cu aripile sale; cum mama sa văzuse în vis ieşind din sânul său un arbore de aur, încărcat cu flori şi cu fructe de aur, care devenea imens şi umbrea toată casa; şi cum altădată, un vis îi arătase pe Sfântul Ilie Tesbitul sub trăsăturile unui bătrân înalt, cu barba albă, din a cărui gură ieşeau flăcări şi cum profetul anunţa mamei soarta înaltă care-l aştepta pe fiul ei” (Charles Diehl, Figuri bizantine. Marile probleme ale istoriei bizantine, vol. I, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1969, p. 307).
La fel este menţionată prima apariţie a tânărului Vasile la Constantinopol: „Pe vremea când împărăteasa Teodora împărţea tronul cu soţul ei Teofil, către anul 840, un om tânăr, îmbrăcat sărăcăcios, dar căruia statura înaltă, constituţia robustă, tenul ars de soare, îi dădeau o înfăţişare destul de mândră, intra într-o seară, cu traista în spinare şi cu băţul în mână, în Constantinopol, pe Poarta de Aur. Era într-o duminecă şi noaptea era aproape. Obosit şi prăfuit, călătorul se duse să se culce sub porticul unei biserici aproape de Sfântul Diomed unde, nu trecu mult, şi adormi profund. Ori în timpul nopţii, stareţul mănăstirii de care ţinea biserica, se deşteaptă
8
brusc şi auzi glas care-i spunea: «Scoală-te şi deschide împăratului uşa bisericii!. Călugărul ascultă; dar nevăzând în curte decât un biet necăjit în zdrenţe, întins în lespezi, crezu că visase şi se întoarse la culcare. Atunci, a doua oară glasul îl deşteaptă din somn şi-i repetă aceeaşi poruncă; şi din nou sculându-se şi nevăzând decât pe zdrenţărosul adormit, se întoarse în patul său. Atunci, pentru a treia oară, vocea şi mai poruncitoare răsună în liniştea adâncă şi, în acelaşi timp, ca să nu se îndoiască de faptul că era treaz, egumenul primi în coaste o lovitură puternică şi misterioasă. «Scoală-te, porunci vocea, şi fă să intre acela care e culcat în faţa uşii. El e împăratul. Tremurând, omul sfânt părăseşte în grabă celula, coboară şi îl cheamă pe necunoscut. «Iartă-mă, preasfinte, răspunse celălalt scuturându-se; ce porunceşti sclavului tău?. Stareţul îl roagă să-l urmeze, şi-l aşează la masa lui; dimineaţa îl pune să facă o baie, şi-i dă haine noi; şi deoarece călătorul surprins, nu înţelege nimic din aceste atenţii cu care e copleşit, călugărul, în mare taină, îi dezvăluie misterul viitorului său şi-i cere să fie de aici înainte prietenul şi fratele său”. (Ibidem, pp. 305-306)
Cu privire la ascensiunea la tron a împăratului Vasile I Macedoneanul, putem observa că ea se încadrează perfect în apariţia omului providenţial, ridicat din clasele de jos, care ajunge la putere prin abilitate şi forţă şi salvează Imperiul de la pericolul care tocmai îl ameninţa. Născut în jurul anului 821, într-o familie de ţărani armeni din apropierea Adrianopolului, colonizaţi de împăratul Nichifor I în thema Macedoniei, Vasile a fost un om simplu, dar
9
inteligent, energic şi abil, dovedind calităţi de bun administrator şi bun soldat. În acelaşi timp, însă, s-a dovedit a fi fără scrupule, viclean şi chiar crud.
înzestrat şi cu o mare ambiţie de a-şi depăşi statutul social, el a reuşit să facă, în scurt timp, o carieră strălucită, pornind de la munci modeste. Iniţial, a intrat în serviciul strategului Macedoniei, Tzantzes, dar, după un timp, a venit în capitală, unde a intrat în slujba unui funcţionar imperial cu numele Theophilos, supranumit datorită staturii sale mici, Theophilitzes, ca îngrijitor de cai, fiind cunoscut cu porecla de Kephalos. Aici el s-a remarcat prin statura sa înaltă, forţa sa imensă şi abilitatea de a îmblânzi cei mai sălbatici cai. Mai târziu, în timpul unei călătorii împreună cu stăpânul său, în Peloponez, la Patras, Vasile a cunoscut o văduvă foarte bogată, pe nume Danielis, care l-a copleşit cu numeroase atenţii şi, la moarte ei, i-a lăsat moştenire o mare parte din averea ei. Calităţile remarcabile ale tânărului Vasile au atras atenţia şi împăratului Mihail al III-lea. În anul 856 a intrat în slujba acestuia, împreună cu bunicul său, Symbatios, primind funcţia de protostrator.
între timp, câştigând, treptat, încrederea şi prietenia suveranului, Vasile a devenit parakimomenos, având o contribuţie însemnată în asasinarea cezarului Bardas, în timpul unei expediţii militare în insula Creta, împotriva piraţilor arabi. Uciderea lui Bardas s-a făcut cu acordul lui Mihail al III-lea, care a invocat pretextul că acesta organizase un complot împotriva sa.
10
Complet dominat de noul său favorit, împăratul Mihail al III-lea l-a adoptat pe Vasile, care era cu aproape 30 de ani mai în vârstă decât el şi l-a asociat la domnie, proclamându-l co-împărat, însuşi basileul aşezându-i diadema pe cap în biserica „Sfânta Sofia”, în ziua de Rusalii a anului 866.
Cu toate acestea, Vasile a răsplătit foarte brutal aceste favoruri ale împăratului, astfel că atunci când a simţit că Mihail al III-lea a devenit suspicios faţă de el, a ordonat propriilor săi oameni să-l asasineze pe binefăcătorul său. Apoi s-a proclamat unic împărat, la 24 septembrie 867 şi a domnit până la moartea sa, survenită la 29 august 886.
Acesta fiind, în linii generale, parcursul lui Vasile până la cea mai înaltă funcţie în stat, putem spune că autorul are marele merit de a fi elaborat o lucrare deosebită şi insolită în peisajul literaturii istorice din ţara noastră. Pe lângă munca susţinută de documentare bibliografică şi de expunere a faptelor, găsim în ea şi o frescă a începuturilor epocii macedonene cu tot ceea ce a însemnat ea pentru societatea din vremea respectivă.
Alba Iulia, 24 februarie 2020,
la Sărbătoarea Primei şi celei de-a doua aflări a capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul
Conf. univ. dr. Marius Telea
Într-o duminică seara, din vara anului 840, pe vremea împăratului Theofil, un tânăr ţăran de prin părţile Macedoniei intra în Constantinopol, pe Poarta de Aur. Pe umărul drept, agăţat într-un băţ, i se legăna întregul avut strâns într-o traistă sărăcăcioasă ca de altfel şi îmbrăcămintea care-i trăda originea umilă. Înalt, voinic, un adevărat Hercule, avea vreo douăzeci de ani, părul stufos şi creţ, iar ochi îi erau verzui ca ai sălbăticiunilor din pădurile Macedoniei. Frumuseţea fizică contrasta adânc cu sărăcia sa, dar omul acesta părea menit unui mare destin. Soarele apuse undeva departe, dincolo de zidurile marelui oraş pe care nici în visurile sale nu şi-l putuse închipui atât de măreţ. Privea uimit tot ce-l înconjura, mulţumit că ajunsese la capătul călătoriei. Era lume multă pe străzi, unii întorcându-se de la slujba de seară, alţii căutând cârciumile unde în faţa unei căni de vin încheiau liniştiţi duminica, sau grăbindu-se spre casele lor. Noaptea cădea repede, tânărul trezindu-se singur şi străin, speriat de ziua de mâine,
12
într-un oraş care, ciudat, i se părea totuşi atât de apropiat. Se opri în faţa unei cârciumi de unde venea miros de mâncare bună şi zvon de glasuri vesele. Stătu pe gânduri să intre sau nu, dar cum era prea flămând şi obosit, deschise uşa. Muşteriii, risipiţi pe la mese, îşi vedeau liniştiţi de treburile lor. Se aşeză lângă uşă căutând să-şi ascundă sărăcia în puţina lumină a încăperii. Aruncă o privire peste capetele muşteriilor şi ochii i se opriră asupra unei tinere. O urmări strecurându-se printre mese, împărţind cănile cu vin, lovind mâinile prea lungi agăţate uneori de mijlocul ei. Zâmbi, când fata, văzându-l nou venit, se opri în faţa lui.
doreşti ceva?
O măsură cu privirea de sus până jos, dând dreptate mâinilor care se agăţau de ea.
ceva pentru un sărac, flămând şi obosit.
se găseşte, spuse arătându-şi şiragul de dinţi albi, sănătoşi.
mai e ceva, continuă văzând că fata dă să plece. Nu am bani.
o! Asta e într-adevăr ceva, dar nu păru surprinsă. Nu cumva eşti macedonean?
am lăsat Macedonia în urmă cu o lună…
şi eu sunt din Macedonia, spuse ea repede. Părinţii mei au venit în urmă cu câţiva ani la Constantinopol. Sunt mulţi macedoneni aici. Te-a trădat accentul. Mă duc să vorbesc cu stăpânul, dar nu ştiu cum va fi. Maria… dacă mai vii pe aici.
pot în schimb să fac orice.
fata se îndepărtă. O văzu vorbind cu un gras,
13
mustăcios. Pocni furios şervetul din dreapta şi se îndreptă spre el.
hei! Tu de colo! îi strigă, ia-ţi traista şi du-te!
pot să fac orice, să îngrijesc caii, să tai lemne…
hai! Hai! N-auzi? Sunt sătul de ăştia ca tine. Cară-te, sau pun slugile să te scoată pe sus.
Tânărul îşi înghiţi mânia strângând pumnii. Putea să-l doboare dintr-o lovitură şi să plece. Dar nu, nu voia să strice frumuseţea primei sale zile în oraşul la care visase atât de mult. Şi-a spus de multe ori în drumul său că va fi supus, smerit, ascultător, în orice slujbă ar fi. Nu voia să se repete întâmplarea din casa guvernatorului care l-a pus pe drumuri. Se ridică încet, apucându-şi traista. Cârciumarul se arătă speriat de uriaşul ce se ridică în faţa lui. Voi să zică ceva, dar vorbele i se opriră în gât. În spatele lui, fata îşi privea supărată stăpânul.
îţi mulţumesc oricum, Maria, mai spuse şi ieşi.
Se înnoptase. Nu ştia unde va merge, dar trebuia să-şi caute un adăpost pentru noaptea asta. Puţin mai încolo de cârciuma de unde fusese alungat, se înălţa Mănăstirea „Sfântului Diomede”. Porticul mănăstirii i se păru potrivit pentru o noapte şi, fără să mai stea pe gânduri, îşi puse traista sub cap şi se întinse pe piatra răcoroasă. Tălpile picioarelor îi ardeau de oboseală şi în tot trupul simţea o moleşeală plăcută care-l îmbia la somn. Îl cuprinse o oarecare teamă. Se vedea singur, fără bani, într-un oraş unde nu mai călcase niciodată. Nu avea altceva decât hainele de pe el şi puterea braţelor. Mâine va încerca să-şi găsească vreo slujbă, apoi
14
Dumnezeu cu mila… În seara aceasta învăţase că aici, în marele oraş, ca să fii băgat în seamă, nu e destul să fii puternic cu trupul. Îţi mai trebuia ceva, ceea ce el nu avea: bani, aur cât mai mult. Banul înalţă, coboară, deschide şi închide uşi, iar el nu avea nici măcar o monedă de aramă. Nu se supărase că a fost alungat. Va avea şi el bani. Bani mulţi. Va munci şi va avea şi el monezi sunătoare de aur. Va fi puternic şi bogat, în veşminte strălucitoare ca seniorii pe care-i văzuse în seara aceasta pe străzile Constantinopolului. Adormi obosit, neliniştit de aceste gânduri. Nu dormi mult. Se trezi speriat de un glas necunoscut.
scoală-te! Nu dormi aici!
în slaba lumină a nopţii, desluşi chipul unui călugăr aplecat asupra lui.
scoală-te! repetă călugărul.
Iartă-mă, sfinţia ta, nu ştiam că nu e voie. Mă duc în altă parte, spuse ridicându-se.
nu, nu. Ferească Sfântul. Vino în mănăstire. Am un pat bun şi ceva mâncare pentru tine.
I se păru că visează şi se frecă la ochi. Dar nu visa. Călugărul îl chema în mănăstire. Nu mai ştia ce să creadă şi rămase locului, nemişcat.
vino! îl rugă încet călugărul.
îl urmă în mănăstire. Poarta se închise în urma lor. Trecură prin curtea mare şi, prin umbra bisericii, se îndreptară spre stăreţie. Văzu doi călugări cerând binecuvântare de la cel care-l trezise. Îşi dădu seama că nu putea fi decât egumenul mănăstirii.
15
aşază-te aici! îi arătă blând stareţul locul său de la masă când ajunseră în trapeză. Mai întâi să mănânci ceva. În noaptea asta vei dormi în chilia mea.
preasfinţite, eu… eu sunt din Macedonia. Vasile din Macedonia, şi vin pentru prima dată aici la Constantinopol. Cred că mă luaţi drept altul. Nu aveţi de unde să mă cunoaşteţi, spuse stânjenit de grija egumenului.
nu se cade ca un om ca tine să doarmă la poarta mănăstirii, ca ultimul cerşetor. Haide, mănâncă, îl îndemnă la fel de blând, arătându-i bucatele aduse de un călugăr. Ospătează-te din sărăcia noastră.
nu înţeleg nimic! Eu vin din Macedonia…
ai să înţelegi mai târziu. Acum te las. Noi mergem la cele rânduite Domnului. Ospătează-te şi odihneşte-te, îi fi obosit de atâta drum. Mâine, mai vorbim. Vasile rămase singur mirându-se de cele petrecute. Cum foamea nu-l lăsă prea mult timp să se mire, se înfruptă cu nădejde din pulpa de oaie şi sorbi cu nesaţ din vinul rubiniu cu miros de toamnă lungă. Apoi trecu alături în chilia egumenului, se întinse pe pat şi adormi cu gândul că a doua zi o să afle ce anume îl îndemnase pe egumen să-i ofere mâncare şi chiar patul său pentru a se odihni.
A doua zi, în zori, când se întoarse egumenul, îl găsi gata de plecare. Voi să-l întrebe, dar stareţul îl trimise mai întâi la baie. Când se întoarse, găsi alte haine. Nu-l mai arătau a fi chiar un sărac. Acum mirarea lui întrecu orice margini şi ceru egumenului să-l lămurească.
16
să nu-mi spui, preasfinte, că numai mila şi dragostea faţă de săraci te-a îndemnat să faci din mine un om nou.
Iisus ne porunceşte să avem milă faţă de semenii noştri, fără deosebire. Mila e avutul creştinului.
am simţit această milă aseară înainte de-a mă aduce aici. aş vrea să-ţi mulţumesc într-un fel, dar nu ştiu cum de unul ca mine a aflat ocrotire sub mâna sfinţiei tale.
văd că eşti gata de drum… dar eu te-aş ruga să mai rămâi câteva zile în mănăstirea noastră, până se vor împlini cele rânduite de lucrarea Domnului.
Vasile era din ce în ce mai uimit. Nu înţelegea nimic din grija egumenului. Poate avea omul vreun păcat şi voia să-l ispăşească prin mila faţă de săraci, îi ceru deci să-l lămurească. Se aşezară faţă-n faţă. Razele soarelui dimineţii pătrunseră pe fereastră şi luminară chipul lui Vasile. Cum egumenul stătea în umbră, i se păru că chipul lui Vasile e înconjurat de aureola sfinţilor zugrăviţi în biserici.
ascultă, Vasile! Nu aveam de gând să spun nimănui, nici chiar ţie cele întâmplate cu mine aseară înainte de-a te chema. Dar cum doreşti să afli, n-am să-ţi ascund. Potrivit canoanelor noastre călugăreşti, cuprinse în Tipikonul mănăstirii, între slujba Pavecerniţei şi a Miezonopticii, când suntem datori a ne scula şi lăuda pe Domnul, sunt câteva ceasuri lăsate pentru odihna trupului. Îndată ce am adormit, am auzit un glas care-mi poruncea să mă scol şi să deschid poarta că împăratul stă afară. M-am trezit. Nu era nimeni, aşa că m-am culcat din nou. Adormind,
17
am auzit acelaşi glas, spunând acelaşi lucru şi m-am trezit tare speriat. Eram singur în chilie şi nici afară în curtea mănăstiri nu era nimeni. M-am gândit, totuşi, să cobor şi să cercetez, ca să fiu lămurit. Afară, sub porticul mănăstirii dormea somn greu un biet sărman în zdrenţe. M-am întors în chilie. Mi-am zis că am visat urât aşa că am făcut trei închinăciuni şi m-am pus din nou în pat. Abia adormit, aud din nou acelaşi glas, poruncindu-mi cu asprime să mă scol că împăratul doarme la poarta mănăstirii. Atunci am înţeles că e semn dumnezeiesc. M-am închinat de frică şi, fugind la poarta mănăstirii, te-am găsit pe tine. Vasile se arătă peste măsură de tulburat de cuvintele egumenului. Nu ştia ce să creadă, nici ce să zică. Mai auzise el poveşti călugăreşti, dar nu legate de persoana sa. Simţea mândrie şi deznădejde. Mândrie de ceea ce auzise, deznădejde pentru că se socotea drept cel mai sărac om din Constantinopol. şi tocmai el să creadă aşa ceva?
şi m-ai găsit pe mine? îngăimă într-un târziu.
da… pe tine, dormeai. Nu te-am trezit eu oare?
adică… eu…
da… tu eşti împăratul. Trebuia să-ţi deschid poarta.
ca unui împărat.
aşa mi-a poruncit glasul.
cum să te cred?
crezi că aveam un alt motiv să te chem în mănăstire, să te pun la masa mea, în patul meu? se arătă jignit egumenul.
18
preasfinte, dar sunt atât de tulburat, zise Vasile, simţind mânia din glasul egumenului. Şi acum eu ce fac? întrebă arătându-se supus voinţei egumenului.
eu zic să rămâi o vreme în mănăstire, apoi va rândui ceva Cel de sus pentru tine. De vrei să cunoşti oraşul eşti liber, dar seara să te întorci la mănăstire. O să-ţi dau şi ceva bani de cheltuială. O să mi-i întorci înapoi când se vor împlini toate. De te întreabă cineva ceva, spune că eşti o rudenie de-a mea.
Vasile rămase tăcut, adâncit în gânduri. Nici nu observă când plecă egumenul. Îngenunche la icoana Născătoarei de Dumnezeu. Gândurile îl purtară înapoi, în timp. Se vedea copil în casa părinţilor, ţărani săraci, trudind din greu pe ogoarele din jurul Adrianopolului. Războiul cu bulgarii îi ruinaseră. Gospodăria arsă, ogoarele distruse, populaţia târâtă în robie. Au fost duşi şi ei în robie, dincolo de fluviul cel mare, numit Danubius.
Acolo le-a învăţat limba, să lupte, să iubească şi să aibă grijă de cai, dar mai ales să-i îmblânzească. După terminarea războiului, au fost răscumpăraţi prin grija împăratului Leon Armeanul. Se întoarseră în patrie. Familia lui Vasile se aşeză în Macedonia, unde li se părea că pământul e mai bun şi traiul mai uşor. Dar munca ţăranului e la fel, oriunde ar fi. După moartea tatălui, rămase singurul sprijin al săracei sale familii. Avea pe atunci aproape douăzeci de ani. Înalt, puternic, putea să doboare dintr-o lovitură de pumn un bou. Era şi deosebit de frumos la
19
chip. Nu ştia să scrie, nici să citească, dar avea acea frumuseţe fizică, atât de apreciată de bizantini, care făcea din el un splendid animal uman. Tulburat de cuvintele egumenului, îşi aminti de ceea ce-i povestise de mult mama sa, cum într-o zi de vară, pe vremea secerişului, copil fiind, aceasta îl puse să doarmă la umbra unor snopi de grâu, iar ea îşi văzu mai departe de lucru. Din înaltul cerului se ivi un vultur care-l umbri cu aripile vreme îndelungată. De trei ori l-a alungat mama şi tot de atâtea ori s-a întors, până când pieri în seninul cerului. În aceeaşi noapte, ea visă că din sânul ei crescu un chiparos uriaş cu frunze de aur umbrind întreaga casă. Altă dată i se arătă în vis Ilie Tesviteanul ca un bătrân înalt, cu barba albă, şi cum vorbea îi ieşea flăcări pe gură. Îi spunea că fiul ei va cârmui lumea.
Se gândea la toate acestea întrebându-se cât adevăr să fie în ele şi în cuvintele călugărului. Fiind capul familiei, nu i-a trebuit mult să înţeleagă că provincia săracă a Macedoniei nu putea să-i hrănească familia. Aşa că părăsind agricultura, se puse în slujba guvernatorului provinciei. Nu stătu mult în slujba acestuia. Se revoltase văzând nedreptăţile făcute ţăranilor. Şi cum nu ştia să tacă, guvernatorul îşi trimise oamenii să-l facă să tacă. A urmat o încăierare şi Vasile îi bătu măr, lăsându-i plini de sânge la marginea drumului. Cum nu mai avea ce căuta în Macedonia, luă drumul Constantinopolului, cu traista în băţ şi hainele de pe el. Venise la Constantinopol cu gândul de-a intra în slujba vreunui senior. Avea toate calităţile unei astfel de slujbe. Se părea că norocul îi surâse prin stareţul
20
de la „Sfântul Diomede”. Va trebui să-l asculte, doar e omul lui Dumnezeu. Şi apoi unde să plece, sărac şi singur într-un oraş atât de mare. Va rămâne aici, punându-şi nădejdea în ajutorul stareţului. Aşa gândea Vasile în biserica închinată Sfântului Diomid înaintea icoanei Mântuitorului. Se ridică. Genunchii îi amorţiseră. Cum bunătatea stareţului îi puse şi ceva monede în pungă, porni să cunoască oraşul pe care într-o bună zi avea să-l cucerească.
Trecu ceva vreme de când Vasile se afla la Mănăstirea „Sfântul Diomede”, sub ocrotirea stareţului Simeon. Călugării se obişnuiseră cu acest uriaş pe care-l vedeau doar dimineaţa când pleca şi seara întorcându-se pentru a dormi în chilia stareţului. Stareţul le spuse că e o rudenie de-a sa venită din provincie pentru a-şi căuta o slujbă în marele oraş. În acele zile, Vasile străbătea Constantinopolul de la un capăt la altul descoperind noi şi minunate frumuseţi. Cum mănăstirea „Sfântul Diomede” era la periferia capitalei aproape de Poarta de Aur, acolo unde zidul dinspre mare se uneşte cu cel dinspre uscat, făcea zilnic câteva mile dorind să cunoască măreţul oraş care l-a uimit din prima zi. Niciun oraş al acelor vremuri nu avea măreţia şi strălucirea Constantinopolului, oraşul împărătesc al întregii lumi. Îl descoperise străbătându-i străzile mărginite de porticuri străjuite de zeci de statui, minunându-se de Forul lui Theodosie şi de Forul lui Constantin, împodobite cu coloane şi statui, pline de agitaţia negustorilor, a cetăţenilor, până noaptea târziu. Bisericile
22
strălucind de mulţimea mozaicurilor aurite, palatele seniorilor, parcurile întinse, străzile mărginite de porticuri adăpostind prăvăliile negustorilor, lumea Cosmopolită a marelui oraş unde se adunaseră toate neamurile Europei şi Asiei îl uimiră peste măsură. Străbătu cartierele negustorilor agitate de mulţimea lucrătorilor, văzuse splendidele palate oglindite în apele Cornului de Aur, rămase în piaţa Augusteon păzită de coloana purtând statuia marelui Justinian, privi când la măreaţa „Sfânta Sofia”, când peste poarta Chalke spre acoperişurile Palatului Sacru frământat de tainice gânduri. Băuse cu marinarii prin tavernele porturilor, se amestecă printre calicii Constantinopolului. În câteva zile, văzuse splendoarea şi mizeria Bizanţului: alături de palate strălucind de bogăţia aurului, case sărăcăcioase de lemn înnegrite de trecerea anilor. Acesta era Constantinopolul ce i se descoperise aşa cum era el. Simţise fierbinţeala Hipodromului şi poporul nesătul de jocuri şi petreceri. Străbătuse Constantinopolul de la Poarta de Aur, păzită de îngeri şi elefanţi, prin Vlanga, Deuteron, Forum Boarium, Forul lui Theodosie, Coloana lui Constantin, Mese, Arghiropatheia, Acropole, Platea, Cornul de Aur, Blaherne şi i se păru că e cel mai încântător loc de pe pământ. Mai ales în serile de vară când soarele apunea blând, aurind oraşul splendorilor bizantine.
într-una dintre aceste seri, pe când se întorcea la mănăstire, obosit după o zi de hoinăreală pe străzile Constantinopolului, stareţul îl chemă la el. În chilie mai era un bărbat care dorea să-l cunoască. Socotind
23
după îmbrăcămintea de mătase, i se păru a fi un personaj cu o funcţie importantă. Sărută dreapta stareţului, salută cuviincios şi rămase umil lângă uşă.
i-am povestit fratelui meu despre tine. El e medic şi cunoaşte multă lume. Numai el e în măsură să-ţi găsească o slujbă pe lângă vreun nobil.
o! Cum aş putea să vă mulţumesc? De când am venit la Constantinopol, nu-mi doresc decât sămi fac un rost pe undeva.
da… eşti bine făcut, spuse medicul privindu-l cu atenţie. Cred că Theophilitzes o să fie mulţumit de tine. E o rudenie de-a noastră, un om deosebit de bogat. Are însă un obicei ciudat: fiind mic de statură, îi place să aibă în serviciul său numai uriaşi. Sunt convins că o să te placă. Mai are câţiva uriaşi care nu fac mare lucru. Îl însoţesc oriunde se duce. La fel vei face şi tu. Ei, ce zici?
nici nu mă gândesc la altceva. O să-i fiu slujitorul cel mai devotat şi Vasile se repezi să sărute mâna medicului.
lasă, lasă, nu mie trebuie să-mi mulţumeşti, ci fratelui meu care are mai multă milă faţă de săraci decât mine.
nu e numai asta… ţi-am mai spus doar…
haide… haide, doar n-o să mă faci să cred că ai devenit prooroc peste noapte. Aşteptându-l, stareţul îi povestise visul său legat de Vasile. Dragă prietene, se întoarse medicul spre Vasile, uită povestea fratelui meu şi fă în aşa fel ca să-ţi mulţumeşti stăpânul. Poate vei ajunge cineva, iar dacă vrei să-ţi afli viitorul, întreabă primul ghicitor de pe stradă.
24
Cu siguranţă te va face şi împărat pentru un bănuţ. Aşa e la Bizanţ. Trebuie să te obişnuieşti cu toate, vei vedea. Acum mă duc la bolnavii mei. Mâine o să trimit pe cineva să te ducă la Theophilitzes.
Medicul ieşi. Vasile rămase cu stareţul. Ştia că avea să-i mai spună câte ceva şi de aceea rămase.
da… spuse după o vreme. Viitorul tău stăpân e rudenie cu împăratul Theofil. Are o funcţie importantă la Palat. Ai intrat într-o casă mare. Caută să fii demn de menirea pe care o ai… De mâine începe o nouă viaţă pentru tine.
Vasile nu dormi întreaga noapte. Se frământase cuprins de mii de gânduri şi îndoieli. Când abia se luminase de ziuă, coborî în curtea mănăstirii. Se spălă la bazinul din spatele chiliilor. Rămase cu braţele încrucişate privind zorii. Începea o nouă zi. Cea mai importantă zi din viaţa sa de până acum. Ziua când o parte din visuri începeau să se împlinească. Povăţuirile stareţului îi sunau şi acum în urechi. Nu le dăduse prea mare importanţă, deşi la urma urmei îl povăţuise ca un părinte bun. Dar el avea viaţa lui şi o trăia aşa cum credea el că e bine să fie trăită. Acum, rolul stareţului s-a sfârşit, a şi trecut în amintiri, îl va uita, aşa cum îi va uita pe mulţi în drumul lui, un drum vijelios, asemenea unui torent care distruge totul în cale până se va întoarce în pământul din care a izvorât.
25
Cu puţin timp înainte de răsăritul soarelui, călugării coborâră din chilii pentru rugăciunea de dimineaţă. Intră odată cu ei în biserică. Buzele îi rosteau mecanic rugăciunea, în timp ce mintea-i zbura aiurea la o mie şi una de lucruri. Încă nu se terminase slujba, când un călugăr îl anunţă că e aşteptat afară. Se ridică încet şi ieşi fără grabă. În curte, stareţul era cu un băiat.
e ajutorul fratelui meu. Te va conduce până la casa lui Theophilitzes. Fii binecuvântat!
Vasile sărută dreapta stareţului. Rămase o clipă privind în urma lui.
să ne grăbim! Trebuie să ajungem îndată la nobilul Theophilos. În această dimineaţă, va pleca la Palat, aşa că nu trebuie să întârziem, sări ajutorul medicului în timp ce Vasile nemişcat, urmărea silueta stareţului topit în întunericul bisericii.
Porniră spre Psamathia, îndreptându-se spre palatul Vlanga, în apropierea căruia se afla conacul nobilului Theophilos. Tot timpul drumului, însoţitorul lui Vasile rămase tăcut, deşi în bucuria lui ar fi vrut să-l întrebe câte ceva despre noul său stăpân a cărui bunăvoinţă nădăjduia să o câştige. Vasile mai străbătuse de câteva ori strada Psamathia în hoinărelile sale. Văzuse şi Palatul Vlanga şi casele arătoase ridicate pe colinele pline de verdeaţă din jurul palatului. Niciodată nu se gândise că va intra în vreo astfel de casă. Însoţitorul coti pe o stradă pietruită spre cisterna Modestus şi se opri pe neaşteptate în faţa unei porţi mari. Dincolo de zid, se zăreau ferestrele conacului şi acoperişul cu obloane roşii.
26
aici, spuse însoţitorul bătând în poartă.
Se auziră paşi apăsaţi, poarta se deschise încet şi apăru un bătrân cu trup de uriaş.
l-am adus, frate Mihaile.
Bătrânul mormăi ceva şi le făcu semn să intre. „Se vede că a îmbătrânit în slujbă aici, oare aşa voi fi şi eu?” îşi spuse Vasile.
vino cu mine! îi spuse portarul.
Băiatul rămase la poartă, aşteptându-l pe medic. Vasile păşi în urma bătrânului portar pe aleea străjuită de tufe de mirt. Dalele de marmură sunau uşor sub paşii lui. La capătul aleii, faţada conacului apăru inundată de verdeaţă. Îl ocoliră prin stânga, urcând câteva scări de marmură. Se vedea marea.
stăpânul se află pe terasa dinspre grădină. Acolo ia gustarea în fiecare dimineaţă. Să te ţii bine. Nobilii au obiceiuri ciudate, tare ciudate. Eu îi cunosc. Da… da… tare ciudate. Eşti bine făcut, mai spuse bătrânul privindu-l cu atenţie, dar să te ţii tare.
Vasile nu avu timp să se lămurească asupra cuvintelor bătrânului portar, că se şi pomeni în faţa mesei unde nobilul Theophilos înconjurat de câţiva prieteni lua gustarea de dimineaţă. Se opri şi se înclină respectuos şi supus aşa cum trebuie să te arăţi când vrei să câştigi bunăvoinţa puternicilor zilei. Printre bărbaţii de la masa lui Theophilitzes, recunoscu medicul, fratele egumenului de la „Sfântul Diomede”. Îi făcu semn să stea liniştit, ca şi cum totul e aranjat, şi şopti ceva la urechea stăpânului casei. Acesta îl privi insistent şi înclină capul pe jumătate chel, aprobând cuvintele medicului. Doctorul se ridică şi se apropie de Vasile.
27
Iată-te ajuns la timp. Lucrurile sunt ca şi aranjate, îi şopti, apoi se întoarse spre masă. Nobile Theophilos, iată omul de care ţi-am vorbit.
Nobilul Theophilos binevoi să se ridice şi el. Un omuleţ cam rotofei, abia dacă ajungea la pieptul lui Vasile, mândru de averea şi rangul său. Datorită staturii sale l-au poreclit Theophilitzes. Ştia că aşa îl numeau cu toţii pe la spate, dar nu se supăra. Ce putea face? Se mângâia cu gândul la uriaşa sa avere şi uriaşii care-l înconjurau. Nimeni din întreg Constantinopolul nu îşi permitea o gardă atât de impresionantă. Nici măcar înalţii demnitari ai Marelui Palat. Tineri, înalţi şi puternici, îmbrăcaţi în mătăsuri strălucitoare îl însoţeau ori de câte ori ieşea pe poarta conacului oriunde s-ar fi dus. Nici soldaţii din garda Palatului Sacru nu-i întreceau în putere şi strălucire. Pentru aşa ceva îşi impuse respectul întregului Constantinopol şi nu mai chicoteau sau îşi dădeau coate când trecea pe stradă, îşi împinse barba, tunsă scurt, spre Vasile, cântărindu-l din ochi, aşa cum un negustor cântăreşte un animal în piaţă.
da… ai avut dreptate, doctore, spuse cam plictisit întorcându-se la masă. Să vedem ce ştie. Să vină nubianul!
Se simţea briza mării. Din înălţimea terasei se zărea palatul Vlanga, străzile şi casele care-l înconjurau şi dincolo de zidul conacului apele de mărgean ale Mării de Marmara. În clipa aceea, Vasile ar fi dat orice să fie şi numai pentru o clipă în locul lui Theophilitzes. Ce folos că Dumnezeu l-a dăruit cu
28
un trup atât de frumos şi atâta putere în braţe când era mai sărac decât ultimul sărac din Constantinopol. Nubianul? înţelese că va trebui să se lupte cu unul din sclavii lui Theophilitzes. Mai ştia că dacă va învinge va rămâne în această casă frumoasă, plină de bunăstare. Dacă va fi învins va fi alungat afară ca ultimul cerşetor.
Apăru nubianul. Un zdrahon negru, cu picioare şi braţe puternice ca nişte crengi noduroase de stejar. Capul mic în raport cu mărimea trupului îi dădu un fior de teamă.
trebuie să-l învingi… altfel… cu toată bunăvoinţa, mai mult nu am putut face. Nu ştiam de lupta asta, îi spuse doctorul în treacăt. Mai târziu, şi-a dat seama că doctorul ştia de la bun început de luptă, dar făcea parte din diplomaţia bizantină, o artă a supravieţuirii pe care o va învăţa cu succes în următorii ani.
o să încerc, spuse liniştit, scoţându-şi cămaşa.
Se traseră spre marginea terasei făcând loc pentru luptă. Slujitorii îşi scoaseră capetele privind curioşi. Regula luptei era simplă, fără nicio armă, doar cu mâinile goale. Cine cădea primul, era învins.
Theophilitzes făcu semn şi nubianul se apropie legănându-şi braţele. Îl înconjură de câteva ori rânjind, căutând unde să lovească. Căută să-i prindă gâtul, dar Vasile se trase agil primind lovitura în umăr. Simţi o furnicătură de-a lungul braţului drept. Îşi reveni repede. Nubianul se aruncă cu capul înainte căutând să-l doboare sub greutatea corpului său. Vasile
29
sări în lături şi lovi fulgerător cu amândoi pumnii făcuţi măciucă în ceafa nubianului. Negrul căzu în genunchi. Căută să se ridice, dar Vasile îl lovi cu capul în gură umplându-l de sânge. Se prăbuşi lat pe mozaicul terasei. Lupta a fost scurtă. Priveau miraţi spre Vasile cum îşi ridică cămaşa de jos. Theophilitzes turnă o cupă mare cu vin peste capul nubianului. Îşi reveni încet privind buimac în jur.
zece lovituri de bici! se auzi glasul lui Theophilitzes.
Vasile îl privi speriat.
nu ţie, lui. Pe tine am să te opresc în slujba mea. Casă, masă, îmbrăcăminte, bani. Ce zici? Rămâi?
Vasile căzu în genunchi şi sărută mâna noului său stăpân.
îmi placi, tinere. Cum ziceai că te cheamă?
vasile, luminate stăpâne. Vin din Macedonia, dar părinţii sunt armeni după neam…
kephalos (Cap Tare), aşa o să te numesc, Kephalos, şi nu mă interesează neamul tău de ţărani. Ce mă interesează la tine, îi spuse privindu-l cu atenţie, e că eşti bine făcut, ştii să lupţi şi te vreau supus şi ascultător. Fără să cârteşti vei îndeplini orice ţi se va cere. Aceste calităţi trebuie să le ai atâta timp cât eşti în slujba mea. Ne-am înţeles, Kephalos?
Drept răspuns, Vasile mai sărută odată dreapta încărcată de inele.
nichitas! se întoarse noul lui stăpân spre bărbatul spătos cu plete blonde din spatele lui. Ştii ce trebuie făcut. La baie, croitor, haine pe măsură, şi daţi-i ceva de mâncare. După cum se uită la masă
30
a postit cam mult. Să i se dea şi ceva de cheltuială, într-o săptămână să înveţe tot ce trebuie să ştie legat de slujba lui.
Nichitas înclină capul, semn că a înţeles, şi zâmbi cu bunătate lui Vasile care zâmbi şi el încurcat.
lectica! porunci scurt Theophilitzes părăsind terasa urmat de prietenii săi.
numele meu este Knut, spuse blondul căruia i-a fost dat în grijă. Dar aici îmi spun Nichitas. Vino să-i cunoşti şi pe ceilalţi. Suntem varegi, aşa ne numesc bizantinii pe noi cei din nord. Nădăjduiesc să ne înţelegem. Te arăţi vrednic de prietenia noastră, înainte de toate însă, să ne împăcăm cu vrăjmaşul şi se lovi peste burtă. Nobilul Theophilos avea dreptate. Arăţi de parcă ai intrat în Postul Mare. Haide! Ne aşteaptă o zi lungă.
Coborâră spre bucătării. La o masă lungă şedeau trei zdrahoni aşteptând şi ei să primească masa de dimineaţă.
el e Vasile. Vine din Macedonia spuse Nichitas prezentându-l celor trei. Are cinstea să se numere printre noi. Aşază-te! Acesta va fi locul tău la masă de acum înainte.
Vasile salută şi se aşeză pe bancă.
l-ai pocnit bine pe nubian, îşi dădu cu părerea cel din stânga sa.
merita o lecţie. Prea făcea pe deşteptul, se amestecă altul în vorbă.
l-am fi îndreptat noi de mult, dar Theophilitzes nu ne lasă să ne socotim între noi. Altfel nu mai avem
31
ce căuta în preajma lui. Şi crede-mă, nu vrea nimeni să-şi piardă serviciul, spuse din nou cel din stânga.
trebuie să dăm ascultare stăpânului nostru Theophilitzes. Ne îmbracă, ne hrăneşte şi ne plăteşte ca nimeni altul. Trebuie să ştii că e numit aşa din cauza staturii sale mici. Poate ai văzut, nu prea seamănă cu un pitic, dar nici multe nu are. Aşa că am crescut noi în locul lui, hohoti cel din faţă.
să bem pentru prietenia noastră şi pentru cel mai tânăr dintre noi, îndemnă Nichitas ridicând cupa. Pentru un tânăr chipeş şi de ispravă.
Vasile goli cupa până la ultima picătură.
o să-l botezăm la Kastria, cea mai frumoasă femeie din Constantinopol.
Râseră. Şi pentru că Vasile îi privea mirat, râseră din nou de neştiinţa lui.
o să te deprinzi cu toate, dar pe rând, îl asigură Nichitas. Mamă Philomena, strigă spre bucătărie. O femeie corpolentă, roşie la faţă, se ivi în cadrul uşii.
mai încet, diavolilor, că vă aude stăpânul, se răsti ea.
Ţi-a mai venit un fiu.
ea e mama noastră, a tuturor. Ce ne-am face fără ea? Ne hrăneşte, ne oblojeşte rănile şi mai ales ne ia durerea de cap după beţii.
încă un fiu! încă un an din viaţă, aruncă mânioasă Philomena.
dacă ar fi să te iei după asta, ţi-am fi mâncat demult colacul.
diavolilor! le mai strigă înainte de a se întoarce în bucătărie.
32
obiceiurile casei, lămuri Nichitas. O să te obişnuieşti cu ele.
sunteţi o adevărată familie spuse convingător Vasile.
îl priviră miraţi. Nimeni nu se gândise la aşa cuvinte frumoase.
pe Sfântul Nicolae, făcătorul de minuni! Are dreptate! Suntem o familie şi nouă nu ne-a trecut prin cap aşa ceva. Are minte tinerelul. O să ajungi departe, se arătă peste măsură de mirat cel din faţă. Eu sunt Erik, dar m-au botezat Alexios. Să bem pentru asta! Pentru familia noastră!
Astfel intră Vasile, Kephalos, cum îl poreclise Theophilitzes, în slujba acestui nobil cu suflet mare. Pe lângă faptul că trebuia să-şi însoţească stăpânul ori de câte ori ieşea în public, i s-a mai încredinţat şi îngrijirea cailor. Ca unul care se pricepea la cai, era încântat de noua sa slujbă. Iubea aceste nobile animale şi le îngrijea cu pasiune. Când a intrat pentru prima oară în grajdurile lui Theophilitzes, a rămas uimit de mizeria ce domnea acolo. Paie murdare, grămezi de bălegar, caii neţesălaţi, cu balegă uscată pe picioare.
avem ceva de lucru aici, spuse aşa ca pentru sine. Se pare că stăpânul nu dă cu anii pe aici.
Străbătu grajdul cercetând fiecare cal în parte, fluierând uşor. Într-un colţ, pe un maldăr de paie, dormeau duşi doi rândasi.
deci asta era, spuse cu voce tare de data asta. Ia să facem noi puţină curăţenie. Hei! Treziţi-vă! aţi dormit destul. La treabă!
ce e? Ce e? întrebă unul, deschizând cu greu ochii.
34
ăsta cine mai e? căscă celălalt.
sus! La treabă! Doar pentru asta sunteţi plătiţi, nu?
flăcăule, ia vezi-ţi tu de treaba ta şi nu mai face pe deşteptul, şi se întinse din nou căscând pe paie.
atunci am să vă trezesc eu, şi cu uşurinţa pe care i-o da forţa lui herculeană îl ridică şi-l aruncă până în mijlocul grajdului.
cine eşti şi ce vrei, sări celălalt în picioare.
sunt administratorul grajdurilor şi până la apusul soarelui vreau să fie totul lună! Aţi înţeles?
ia-o mai uşor, s-ar putea să nu-ţi pice prea bine graba asta!
ce-ar fi să ne distrăm puţin, nu i-ar strica o chelfăneală puiului ăstuia de lele, se puse celălalt apucând o furcă. Ce crezi, cum ai venit cum porunceşti?
dacă vreţi distracţie o să aveţi, le promise Vasile suflecându-şi mânecile.
În stânga sa într-un cui atârna un ham. Rândaşii se apropiară. Unul întinse furca, celălalt învârtea un lanţ. Vasile înşfăcă repede hamul, îl roti de două ori şi-i pocni cu toată puterea. Rândaşii se prăbuşiră. Nu i-a fost greu să-i ridice şi să-i pună la zid.
ei! Vă distraţi bine? Continuăm sau preferaţi să curăţaţi grajdul?
curăţăm, gemură rândaşii.
atunci ne-am înţeles. Până la apusul soarelui să fie totul lună. Grajdul, caii, apă, mâncare, altfel reluăm distracţia, şi plecă lăsându-i ameţiţi de loviturile primite. Noul intendent îşi luă slujba în serios.
35
La sfârşitul primei săptămâni, totul arăta altfel. Până şi rândaşii erau mai curaţi. Când Theophilitzes intră în grajd, ceea ce nu făcuse de multă vreme, şi numai la insistenţele lui Vasile, rămase uimit.
kephalos, nici în grajdurile basileului nu găseşti aşa curăţenie. Sunt mulţumit de tine. Ai făcut o treabă bună.
sunt fericit să vă ştiu mulţumit, strălucitule.
da… dacă mă vei sluji cum ai început, o să ajungi departe.
n-am alt gând, bunule stăpân.
mâine mă vei însoţi. Pregăteşte cei mai frumoşi cai.
prea bine, strălucitule.
Vasile intră în graţiile stăpânului. Făcea totul pentru a-l mulţumi. Nu-l umilea nici cea mai josnică muncă. O îndeplinea cu zâmbetul pe buze, credincios oricărei porunci primite. Era conştient că numai aşa se va ridica în ochii stăpânului şi deasupra celorlalţi.
Şi astfel, într-o zi de sărbătoare îşi însoţi stăpânul la cursele de care din Hipodrom. Era pentru prima oară când asista la cursele despre care auzise vorbindu-se aproape zilnic. Când se văzu călare alături de cei trei însoţitori ai lui Theophilitzes, îmbrăcat în mătase, pantaloni strâmţi vârâţi în cizme de piele, i se păru că toată lumea e a lui. El, săracul zdrenţăros şi flămând venit în urmă cu mai bine de o lună la Constantinopol. Aşa arătos părea că e cel mai de vază om, deşi nu era decât un slujitor umil care făcea totul să placă stăpânului.
36
Hipodromul era pentru Constantinopol ceea ce era Circus Maximus pentru Roma. Locul unde se întâlnea întreg Constantinopolul, de la ultimul sărman până la împărat. O lume pestriţă forfotea prin culise şi tribune: slujbaşii vestiarelor, vizitii, grăjdari, dansatori, mimi, saltimbanci, dresorii animalelor exotice, costumiere, melozi care aranjau muzica pe versurile poeţilor scrise în cinstea învingătorilor zilei, celebrii aurigas. Un întreg popor printre care se amesteca cu vădită plăcere lumea elegantă şi bogată a Constantinopolului.
Dar Hipodromul nu era destinat numai curselor de care. Era locul unde pulsa Constantinopolul. În arena lui se desfăşurau ceremoniile prilejuite de încoronarea împăraţilor sau victoriile militare. Aici defilau prizonierii şi carele cu pradă şi tot aici aveau loc execuţiile capitale. Împăraţii detronaţi erau umiliţi în nisipul arenei. Hipodromul era locul prin excelenţă al revoltelor. Aici împăraţii erau adulaţi sau li se strigau vorbe de ocară. Steagul ce flutura deasupra porţii Hipodromului anunţa că în acea zi aveau loc curse de care. Cursele se ţineau în două serii, dimineaţa şi după amiaza. Theophilitzes fiind rudă cu împăratul şi demnitar al Palatului, avea datoria de a-l însoţi la jocurile din Hipodrom. Împăratul nu participase la cursele de dimineaţă. Bolnav, se afla în ultimul său an de viaţă, aşa că nici demnitarii nu au venit. După-amiază, împăratul a dorit să vadă ultimele curse care încheiau ziua. Aşa ajunse Vasile să-şi însoţească stăpânul la Hipodrom. Îl lăsară pe
37
Theophilitzes la Chalke, porţile de bronz ale Marelui Palat, şi se întoarseră în Hipodrom. Theophilitzes avea să apară alături de ceilalţi demnitari în katisma imperială. Oamenii lui Theophilitzes luară loc pe gradenele Hipodromului.
e multă lume azi, spuse încet Vasile.
întotdeauna e aşa, întări şi Karl. Îi atrag cursele şi pariurile.
niciodată nu am văzut atâta lume adunată la un loc, recunoscu Vasile.
o să te obişnuieşti cu multă lume în jurul tău, aşa am fost şi eu când am venit aici, uimit de tot ceea ce vedeam. Acum, după atâţia ani, nu-mi doresc decât să mă întorc acasă, în nord, oftă Knut trecându-şi palma prin pletele blonde.
Vasile nu-l ascultă. Urmărea pantomimele comice. Jonglerii şi dansatoarele umpleau timpul pauzelor dintre curse.
parcă sunt maimuţe, râse Vasile.
asta le e meseria, să ne facă să râdem.
şi sunt plătiţi pentru asta?
-Uneori destul debine. Depinde cum le reuşeşte numărul, completă Erik.
iată o meserie uşoară. Să te strâmbi la lume şi să mai primeşti şi bani.
nu e chiar aşa uşor cum ţi se pare.
Vasile voi să-l mai întrebe câte ceva, dar brusc vuietul mulţimii se potoli. Mimi, acrobaţi, dansatori se întoarseră repede în culise. De sus din katisma, silentiarii cerură mulţimii să facă linişte.
♦
38
soseşte împăratul! şopti Karl.
Într-o linişte de mormânt, basileul Theofil apăru în katisma, loja imperială. Binecuvântă de trei ori mulţimea în chipul crucii. În aceeaşi linişte, demnitarii în veşminte pompoase strălucind de mulţimea pietrelor preţioase trecură pe rând şi se închinară în faţa basileului.
iată-l şi pe stăpânul nostru, şopti Vasile mai mult pentru sine. E mic, dar totuşi mare prin funcţia sa. Se simţi fericit că e slujitorul unui demnitar imperial, rudenie cu împăratul. Îşi jură în gând să-l slujească cu şi mai mare credinţă. Şi dacă va fi nevoie îşi va da chiar viaţa pentru el. Nu, chiar viaţa nu, îşi mai spuse în gând şi zâmbi. Privirea îi era atrasă de împăratul Theofil. Auzise multe vorbindu-se despre el. Întreg Constantinopolul vorbea de spiritul lui de dreptate. Cum se amesteca prin mulţimea din pieţe verificând preţurile la toate mărfurile. Cum făcea dreptate neţinând cont nici de rudeniile cele mai apropiate. Auzise că poruncise demolarea unui palat al cumnatului său Petronas pentru că luase lumina casei unei femei sărace. Chiar basilissei Theodora îi confiscase marfa unei corăbii pentru că basilissei nu i se cădea să facă comerţ. Era un om al dreptăţii. Deşi era departe de loja imperială, era încântat că era la curse şi îl putea vedea. După obicei, se desfăşurau patru curse dimineaţa şi patru după-amiaza. Atelajele erau cvadrige, cu patru cai sau bige, cu doi cai. Se puteau întrece patru sau două care. Fiecare car trebuia să facă şapte tururi de pistă alergând cam patru kilometri. Pentru că împăratul
39
asista la curse, atelajele se prezentară înaintea katismei. Vasile fu bucuros să numere patru cvadrige. Însemna că întrecerea va dura destul de mult. De la înălţimea katismei, cântecul orgii imperiale răsună peste întreg Hipodromul. Vizitiii coborâră din care, îl ovaţionară pe împărat şi intrară în porticul de sub katisma. Acolo primiră coroanele pentru concurs şi se întoarseră la atelaje. Se traseră sorţii. Era foarte important cine alerga în stânga. Avea şanse să termine cursa mai repede decât cei ce alergau pe exteriorul Spinei.
trebuie să-ţi alegi o culoare, verde sau albastru, îi strigă Karl răsucindu-şi nervos mustaţa.
stăpânul ce culoare are?
albastră!
atunci sunt şi eu albastru.
haide, pune pariul pentru carele albaştrilor, îl îndemnă Karl.
nu! se trase mirat Vasile. Eu doar mi-am însoţit stăpânul la curse.
uf! se vede că eşti ţăran şi Karl se întoarse spre vecinii săi căutând pariori.
încă n-a prins gustul, aruncă Erik.
odată ce începi nu te mai poţi lăsa, se întoarse Knut, ai să vezi.
Vasile se abţinu. Nu înţelegea încă mecanismul pariurilor. Cum să scoată cei câţivaozz de aramă din pungă. Dacă îi pierdea? Ceilalţi râseră de naivitatea lui. Cursa începu. Începură şi pariurile. În urletele şi îndemnurile mulţimii, carele porniră huruind asurzitor. Urmări îndemânarea vizitiilor. În
40
picioare îşi conduceau fragilele care pe două roţi strecurându-se unul pe lângă altul ferindu-se să nu se atingă sau să lovească bornele de pe margine. Urmări numai primele două curse. Privirea îi era atrasă de ceea ce socoti a fi mai important decât cursele de care: katissma, loja imperială. Îl uimi splendoarea şi bogăţia veşmintelor demnitarilor aşezaţi după importanţa funcţiilor în loja imperială. Îşi spuse că hainele sale de mătase de care era atât de mândru, îmbrăcate azi pentru prima dată, nu erau decât nişte biete zdrenţe. Deci acesta este basileul, urmaşul împăraţilor din Roma, al celui mai strălucit imperiu? Acesta era împăratul care conducea destinele a mii şi mii de supuşi? Cum poate să conducă un singur om un Imperiu? se pomeni întrebându-se. Privea insistent spre împărat, spre demnitarii care-l înconjurau. Basileul Theofil îi păru slab şi palid cu barba cam rară. Dacă ar fi acolo printre demnitari? Dacă ar fi acolo în katisma pe locul împăratului? îşi aminti de călugărul de la „Sfântul Diomede”. Ce prost am fost, era cât pe ce să-l cred. Are dreptate Knut. Nu sunt decât un ţăran. Un ţăran care nu ştie nici să vorbească, nici să scrie, nici să citească. Dar totuşi, prin călugăr am ajuns aici şi pentru asta îi mulţumesc. O tristeţe amară îi cuprinse sufletul.
ce faci? Unde te uiţi? îl auzi pe Knut. Nu urmăreşti cursele?
urmăresc, urmăresc, spuse încet.
albaştri pierd astăzi. Au pierdut deja două curse şi al treilea car a agăţat o bornă. S-a făcut bucăţele.
41
Abia atunci observă carul albaştrilor răsturnat pe Spina. Slujitorii Hipodromului se grăbeau să dezhame caii şi să adune resturile. Strigătele de nemulţumire ale albaştrilor se amestecau cu cele de bucurie ale verzilor.
am pierdut pariul, spuse nemulţumit Knut. Aşa e la curse, nu poţi câştiga în fiecare zi. Dar pe cine urmăreai aşa insistent? Ai găsit vreo frumuseţe printre actriţele Circului?
îl priveam pe împărat.
a! E un om sfânt. Se zvoneşte că e bolnav şi nu mai are mult de trăit.
vrei să zici că…
îi va urma fiul său Mihail. Un copil de abia patru ani. Ce să faci, şi împăraţii mor?
e un împărat bun.
aş! Un iconoclast. A pedepsit crunt pe cinstitorii icoanelor. Dar, tu de ce credinţă eşti?
eu? Eu sunt doar un ţăran din Macedonia. Ce treabă am eu ce crede toată lumea?
e mai bine aşa. Şi dacă tot priveşti spre loja imperială, am să-ţi spun numele şi funcţia fiecărui demnitar ca atunci când vei merge la Palat să-i saluţi după cuviinţă şi rang.
vom intra în Palatul Sacru?
nu suntem slujitorii unui demnitar? Dar numai în locurile permise. În dreapta împăratului sunt Bardas şi Petronas, fraţii basilissei Theodora soţia împăratului. Primul, un om deosebit de inteligent, se spune că ar avea mii de codexuri în biblioteca sa. Un mare afemeiat. Bardas îi apăru ca un om înalt,
42
puternic, frumos la chip, frunte înaltă, faţă luminoasă, barba bogată, tunsă cu grijă. Petronas e generalisim al tagmatelor orientale. Un bun strateg, în spate, magistrul Sergios Nichetiates, unchiul basilissei; Theoktistos logotetul dramului, favoritul Theodorei, un om tăcut, un mare ambiţios; magistrul Manuel, prieten cu Theoktistos; marele şambelan Damianos, prieten cu Bardas; Antigonos unul dintre fiii lui Bardas şi mulţi alţii, ale căror nume şi funcţii nu le mai ştiu. Şi aşa sunt prea mulţi ca să-i ştiu pe fiecare în parte. Demnitarii de care tânărul ţăran din Macedonia se va lovi peste ani în împlinirea destinului său.
La sfârşitul zilei, când cursele de care se încheiaseră cu victoria verzilor, vizitiii îşi primiră cununile de lauri trimise de împărat prin actuarios. După ovaţiile adresate împăratului, conducătorii demelor cer îngăduinţa suveranului să iasă şi să danseze în piaţa din faţa Hipodromului. Când împăratul se ridică şi plecă, mulţimea coboară gradenele pentru a-şi lua porţiile de legume, dulciuri şi prăjituri. Un car mare plin cu peşti e golit pe pista Hipodromului. Fiecare îşi ia pentru masa de seară.
Vasile şi ceilalţi trei îşi aşteptau stăpânul la Chalke, poarta de bronz a Marelui Palat. Când Theophilitzes apăru, îl înconjurară, protectori.
ne întoarcem acasă, îi anunţă Theophilitzes.
nu rămâneţi la banchet?
augustul nostru stăpân nu se simte prea bine. Şi nu e frumos ca să petrecem în timp ce suveranul nostru suferă. Ce culoare ai ales Kephalos?
43
albastru, strălucitule.
înseamnă că ţi-ai risipit banii.
dimpotrivă. A câştigat.
cum?
a refuzat să parieze. Nici cursele nu le-a prea urmărit. A privit mai mult spre loja imperială, râse Karl.
hm! Eşti un om deştept, Kephalos. Să mergem!
Trecură prin piaţa Augusteon, plină de oameni ce dansau bucurându-se de victoria verzilor. Intrară pe Mese, sau strada de mijloc, una dintre marile artere ale Constantinopolului. Se înserase şi lămpile se aprinseră pe Mese. Vasile era din nou uimit că strada e luminată noaptea. Se strecurară greu prin mulţime, cerând mereu să i se facă loc nobilului Theophilos, protovestiarul împăratului. Când îl văzură cocoţat în şa înconjurat de uriaşii săi, Theophilos apăru multora din mulţime şi mai mic. Îl recunoscu şi plebea batjocoritoare şi, ca întotdeauna, îi strigă:
theophilitzes! Theophilitzes!
Vasile şi ceilalţi trebuiră să împartă câţiva pumni ca să le închidă gura. Vasile se miră că stăpânul său rămânea nepăsător. Mai târziu şi-a dat seama că nepăsarea venea din obişnuinţa de a-şi auzi mereu porecla. Nu-i mai dădea nicio atenţie. Dar se bucura nespus când oamenii săi împărţeau lovituri şi de multe ori izbucnea în râs văzându-i cum se prăbuşesc pe caldarâm cu nasul şi capetele sparte.
Noaptea, întins în patul său, Vasile îşi reaminti întreaga zi. Şopti numele şi rangul demnitarilor din katisma: Bardas, generalisimul Petronas, şambelanul
44
Damianos, magistrul Sergios Nichetiates, magistrul Manuel, Theoktistos, logothetul dramului. Întreaga noapte gândul îl purtă prin Marele Palat urmat de marii demnitari. Îi răsuna în urechi cuvintele lui Theophilitzes „eşti un om deştept, Kephalos”. Deodată îşi aminti de Maria, fata de la hanul de unde fusese alungat în seara când a venit la Constantinopol. Simţi dorinţa să o vadă. Nu cunoscuse nicio femeie de când venise la Constantinopol. Cum de nu se gândise la ea până acum?
Într-una din acele încântătoare seri de sfârşit de vară, cu un farmec aparte cum numai la Constantinopol poţi întâlni, când soarele în apus aureşte întregul oraş, Vasile ieşi pe Mese. Luase unul din cele mai frumoase costume de mătase în care-şi îmbrăca Theophilos oamenii şi se îndreptă călare spre Mănăstirea Sfântului Diomede. Se cuvenea ca mai întâi să-i mulţumească stareţului. Trecuseră câteva luni de când se afla în slujba protovestiarului, dar nu găsise ziua potrivită. Călare pe unul din roibii îngrijiţi cu multă dragoste, se simţea atât de mândru, încât lăsa roibul numai la pas, buiestru. Cu părul său stufos şi creţ, tenul ars de soare, privirea îndrăzneaţă, îmbrăcămintea elegantă şi statura sa de uriaş făcea să întoarcă multe capete. Părea unul dintre tinerii aristocraţi umblând de unul singur prin marele oraş în căutarea vreunei aventuri, aşa ca să-şi alunge plictiseala. Vasile era conştient că era admirat de femei pentru frumuseţea sa şi de bărbaţi pentru puterea fizică şi făcea tot ce-i stătea în putinţă pentru a menţine această admiraţie.
46
Descălecă sub porticul mănăstirii. Acesta era porticul sub care dormise în prima noapte? îşi privi veşmintele. El să fie oare zdenţărosul care cu câteva luni în urmă se întinse obosit căutând aşternut pe caldarâm? Zâmbi. Îşi aminti de mama şi de surorile sale. Nu le dăduse niciun semn de viaţă. Le vedea tot în sărăcie muncind pământul. Să se întoarcă pentru ceva vreme în Macedonia? Dar ce să facă acolo când locul lui e acum aici la Constantinopol, luptând pentru putere. Pasiunea aceasta a puterii îl cuprinse de când fusese alungat ca un câine din casa guvernatorului Macedoniei şi de când îmbrăcase pentru prima dată un costum de mătase. Se va întoarce în Macedonia, dar nu acum. Nu era destul de puternic. Râse, aşa pentru sine de unul singur. Da, nu era destul de puternic, era doar în slujba unui demnitar, dar tot slujitor se chema că era. Simţea că poate răzbate prin ierarhia bizantină îndeplinind funcţii mai importante decât cea de acum, de-a fi paznicul şi garda unui omuleţ ca Theophilitzes. Era conştient că pentru a răzbate îi trebuiau bani, aur. Prin aur câştigi influenţă, cumperi o funcţie şi vinzi altele. Îndeplinind o funcţie îţi faci relaţii, devii o persoană importantă, câştigi la rândul tău influenţă. Mai mult, poate îi trebuia răbdare şi ambiţie. Răbdare pentru a face bani, răbdare pentru a câştiga o funcţie la Palat, răbdare pentru a doborî un duşman, răbdare pentru a nu face un pas greşit, a te compromite, dar trebuie şi voinţă. O mare voinţă pentru a-ţi susţine răbdarea. Era lipsit doar de bani. Ştia asta şi de multe ori era
47
furios pe el însuşi că nu putea câştiga mai mult. În ochii celorlalţi slujitori trecea drept un zgârcit care cu greu se lăsa dus la vreo cârciumă sau la vreo petrecere cu femei. Theophilos îl aprecia şi-l îndrăgea. Nu era un om prea bătrân. Fusese căsătorit, soţia îi murise în urmă cu câţiva ani şi nu avea urmaşi. Era destul de bogat şi rudenie cu împăratul, iar Vasile făcea totul pentru a intra în graţiile stăpânului.
Bătu la poarta mănăstirii. Şi-l mai amintea fratele portar? Da, îşi amintea, dar parcă era îmbrăcat altfel. Vasile, râse. Călugărul îi luă calul şi-l pofti spre chilia stareţului. Îngenunche în faţa stareţului primind binecuvântarea în chipul crucii. Nu se miră văzându-l în veşminte de mătase.
încet, încet, se împlinesc toate, şopti.
preasfinte, am venit să-ţi mulţumesc pentru toate câtea ai făcut pentru mine.
nu m-ai uitat!
cum puteam să te uit, preasfinte? se ridică Vasile.
multe se uită în lumea asta mai ales după ce oamenii ajung în vreo funcţie. Aşază-te!
nu mă număr printre ei.
încă nu e timpul.
Vasile tăcu încurcat. Te pomeneşti că iar începe să mă declare împărat, îşi spuse în gând. Se aşeză pe banca de lângă uşă, sprijinindu-şi mâinile în tăblia mesei.
cum e la preastrălucitul protovestiar? Eşti mulţumit de slujbă?
cum se poate altfel? Mulţumesc sfinţiei tale şi fratelui doctor.
48
mulţumirea noastră la ceruri, spuse stareţul ridicându-şi ochii spre tavanul înnegrit de fum. Important e ca nobilul Theophilos să fie mulţumit de tine. I-ai căzut la inimă, cum se zice.
datoria mea e să-l slujesc cu credinţă.
slujeşte-l fiule, slujeşte-l!
Mai discutară o vreme, apoi Vasile ceru îngăduinţa să plece. Stareţul voi să-l reţină la slujba de seară.
mă iartă preasfinte, poate altădată. Stăpânul mă aşteaptă, ştii doar, slujbele…
bine, bine. Slujeşte-l cu credinţă.
cu credinţă preasfinte, se ridică Vasile sărutându-i dreapta.
Ieşind pe poarta mănăstirii, răsuflă uşurat. Ştia că multă vreme nu va mai călca pe aici. Ce ştia el de zbuciumul şi frământările sufletului său? în drum spre cârciuma unde spera să o întâlnească pe Maria, se întrebă de ce îl minţise pe călugăr. Era nerăbdător să o vadă pe Maria şi, de altfel, stăpânul său nici nu era la Constantinopol. Plecase la una dintre proprietăţile sale de la ţară. Oare călugărul ştia? Gândul îi dădu fiori. Se linişti repede. Nu, nu avea de unde să ştie.
Descălecă în faţa cârciumii. O scândură atârnată deasupra uşii arăta numele tavernei. Nu se strădui să-l desluşească. Nici nu avea cum. Acelaşi miros de mâncare bună şi zvon de glasuri vesele. Lăsă roibul în grija unui flăcău de la grajd care se ivi văzând un tânăr atât de elegant oprind la cârciuma lor. Noaptea parcă întârzia să cadă nevoind
49
să alunge farmecul blândei înserări. Trecu zâmbind pragul şi se aşeză la aceeaşi masă de lângă uşă. Îşi plimbă privirea peste muşterii. Îl zări pe grasul care l-a scos afară, dar nu şi pe Maria. Nu voia să-l vadă şi să-l întrebe ce doreşte. Faţa i se lumină când Maria apăru împărţind la mese cănile cu vin.
domnul? se apropie de masa lui.
ceva pentru un călător flămând şi obosit.
se găseşte, se găseşte. Sfântă Fecioară! aproape că strigă Maria. Nu cumva…
chiar aşa, făcu vesel Vasile. Îl mai recunoşti pe zdrenţărosul de acum trei luni?
mi-a părut rău că te-a alungat atunci. Am fost o proastă. Puteam doar să te hrănesc pe socoteala mea, dar ai plecat aşa de repede.
dar m-am întors.
a dat norocul peste domnia ta se miră Maria, admirându-i veşmintele.
da… sunt în slujba unui nobil. Am venit… cred că nu mă alungă iar, de fapt am venit să te văd, Maria.
în ochii fetei străluci un licăr de bucurie.
m-am gândit la domnia ta.
credeam că ţi-am pricinuit atunci vreun necaz.
nu, nu s-a întâmplat nimic.
am putea bea amândoi un pahar de vin în linişte.
de ce nu? Locuiesc aproape. Mă întorc repede. Şi Maria se strecură grăbită printre mese.
Peste puţin timp, Vasile era în camera Mariei, la catul al doilea al unei case din apropierea hanului.
50
e frumos aici la tine. Cuprinse cu privirea cămăruţa curată, icoanele de pe pereţi, florile din vasul de lângă fereastră. E frumoasă camera ta, ca stăpâna, încercă un compliment.
îţi place?
mai mult stăpâna.
Maria râse, dezvelindu-şi şiragul de perle albe. Se întoarse spre o etajeră căutând două căni.
lasă asta, îi ceru prinzându-i mâna.
O trase spre el. Maria se lipi de pieptul lui. O sărută încet, cu pasiune. Se supuse iubitoare dorinţei lui.
Trecuseră aproape doi ani de când Vasile se afla în slujba protovestiarului Theophilos. Îl slujise cu credinţă câştigându-i încrederea. Protovestiarul nu era prea bătrân. Dimpotrivă, cu toată micimea trupului, era un om plăcut, bogat şi rudenie cu împăratul. Acestea îl impuneau ca un om demn de respect. Fusese căsătorit. Soţia se mutase la cele veşnice în urmă cu ceva ani. Nu dobândise urmaşi. Din partea soţiei avea o nepoată într-o mănăstire de maici din Constantinopol. Mic de statură, voia să pară mare prin funcţie şi bogăţie. Şi reuşise. Puţini nobili din Constantinopol puteau ieşi în public cu un echipaj atât de strălucit ca al lui. Ceea ce atrăgea atenţia era escorta lui de uriaşi care-l însoţeau pretutindeni. Dintre toţi slujitorii, cel mai mult îl îndrăgea pe Vasile, Kephalos cum îl poreclise. Se gândea uneori să-şi mărite nepoata cu Vasile şi să-l facă moştenitorul său. Îndrăgindu-l, îl făcu confidentul său. Ca orice om bogat care îşi permitea unele plăceri, protovestiarul întreţinea o
52
amantă, una din cele mai frumoase curtezane ale oraşului. O vedea destul de rar. Nu voia să se compromită în ochii basileului şi al apropiaţilor cu o oarecare actriţă care îl atrăgea cu farmecele feminine storcându-l însă şi de bani.
Într-una din seri, protovestiarul simţi nevoia să o vadă. Îi ceru lui Vasile să-l însoţească.
o să mergem la una dintre cele mai faimoase curtezane ale Constantinopolului. Nu am văzut-o de mult şi de altfel îi sunt dator cu vizită. Nu mai trebuie să-ţi spun că totul e secret. Nu trebuie să ştie nimeni. Am încredere în tine, Kephalos.
orb şi mut, stăpâne.
prea bine. Să mergem!
ştiam că mă pot bizui pe tine. Pentru asta ţi-am acordat încrederea. Eşti om de credinţă.
Era într-un început de iarnă cu vânt rece şi aspru. Dinspre Propontida veneau picuri reci de ploaie. Pe o vreme câinoasă ca asta, e bine să stai în casă cu o cană de vin fiert, îşi spuse Vasile, conducând trăsura cu grijă pe străzile întortocheate. Theophilitzes se mângâia cu gândul că în curând îşi va pune capul pe sânii frumoasei curtezane. La poarta unei case, Theophilos bătu într-un anumit fel. O slujnică se grăbi să-i deschidă, dar făcu ochii mari când îl văzu în prag.
ce e, Eufrosina? Ce mă priveşti aşa? Stăpâna e acasă?
Slujnica tăcu uimită, aşa că Theophilos pătrunse în casă urmat de statura uriaşă a lui Vasile. De la catul de sus, răzbăteau râsete de femei şi glasuri de bărbaţi printre sunete de flaut.
53
se pare că frumoasa noastră Caliopi nu e singură. Se vedem cu cine o fi, şi urcă uşor scara.
Când protovestiarul intră în camera puternic luminată, râsetele şi muzica încetară brusc. Îl priveau miraţi. Trei tinerei deşuchiaţi ţineau în braţe sau întinşi pe paturile-canapele câteva fete. Al patrulea o ţinea pe genunchi pe amanta lui Theophilos.
nu te aşteptam în seara asta, reuşi să îngâne desprinzându-se din braţele tânărului.
doream să te văd. Se pare că nu te plictiseşti, şuieră privind în jur.
sunt prietenii mei.
stricate! Cum ai putut să-mi înşeli buna credinţă?
mai uşor nobile domn, spuse tânărul ridicându-se încet. Dragostea îi preferă pe cei tineri.
plecaţi, porunci scurt Theophilos.
nici gând. Cel care va pleca vei fi tu deşi nici nu ştiu care ţi-e numele.
îl cunosc, se auzi unul din tinerii de pe patulcanapea. Cum de nu v-aţi dat seama, n-aţi auzit de Theophilitzes?
micuţul Theophilos! izbucniră în râs.
vă rog, terminaţi! interveni Caliopi.
Protovestiarul simţi cum i se urcă sângele în obraji. În altă situaţie nici nu i-ar fi băgat în seamă. Dar de faţă chiar cu amanta sa… nu putea tolera.
chiar aşa, cum de nu mi-am dat seama? Micul Theophilos. Mic dar mare îndrăgostit.
netrebnicilor! O să mi-o plătiţi!
ce-ar fi să continuăm petrecerea cu Theophilitzes, strigă unul.
54
să-l punem să joace!
sau să facă o baie în Bosfor! propuse altul.
ştii să înoţi sau te papă peştii?
priviţi ce mic e, se apropie cel care o ţinuse în braţe pe Caliopi. Nu-mi ajunge nici până la piept, dar Caliopei până unde-i ajunge? şi izbucni într-un râs molipsitor.
ajunge! tună un glas necunoscut. Vasile rămase în umbra uşii.
dar tu cine mai eşti? Te pomeneşti că eşti şi tu îndrăgostit….
Vasile nu-l lăsă să sfârşească. Îl pocni scurt umplându-i gura de sânge. Ceilalţi trei săriră asupra lui. Pumnii săi uriaşi se abătură asupra lor ameninţându-i. Unul din ei scoase pumnalul. Vasile îl pocni în cap cu un scaun. Altul o luă la fugă pe scări în jos. Nu i-a fost greu să-i târască pe ceilalţi afară, să-i lepede în stradă. Le mai trase câte o lovitură apoi se întoarse la catul de sus.
să mergem, stăpâne!
aşteaptă-mă jos! şi protovestiarul îi închise uşa în nas.
Curios, mai stătu câteva clipe în faţa uşii. Se auziră ţipete, plânsete, pocnete, apoi linişte. Coborî liniştit la bucătărie, cerând slujnicei un ulcior de vin. Bău încet privindu-şi mâinile zdrelite de atâtea lovituri. Când sfârşi vinul, apăru şi Theophilos.
acum putem pleca. Îţi mulţumesc, Kephalos. Fără tine aş fi fost batjocura acestor destrăbălaţi. Cine ştie ce erau în stare să-mi facă.
nu am făcut decât să vă slujesc cu credinţă, stăpâne.
55
n-am să te uit, Macedoneanule.
Vasile zâmbi fericit. Niciodată nu îi spusese aşa. Pe drum, protovestiarul îşi spuse că a sosit timpul să-l însoare cu nepoata sa.
Zi rece de ianuarie. Nori grei plumburii coborâseră din nordul îngheţat asupra Constantinopolului, sporind tristeţea Palatului Sacru. Oraşul splendorilor bizantine era în doliu. Basileul Theofil murise. Încă nu împlinise treizeci de ani. La 20 ianuarie anul mântuirii 842, se sfârşise sub privirile îngrozite ale Theodorei şi ale copiilor. În urmă cu un an, se întoarse bolnav de dizenterie din ultima sa campanie îndreptată împotriva arabilor. Reuşise să cucerească puternica cetate Germanicea şi o parte a provinciei Melitene, în timp ce flota bizantină pustia coastele Siriei. Califul Mutasin începe tratativele de pace şi basileul Theofil se întoarce victorios la Constantinopol. Sub atenta supraveghere a medicilor şi mai ales a dascălului şi prietenului său, Ioan Gramaticul, marele savant al timpului, se însănătoşeşte. Însănătoşirea a fost aparentă, boala revenind câteva luni mai târziu. Slăbise, nu putea mânca mai nimic şi ce mânca elimina îndată, avea dureri intestinale şi de stomac. Nici eforturile medicilor, nici ştiinţa prietenului său Ioan Gramaticul nu i-au fost de folos. Acesta, numit în urmă cu patru ani patriarh, nu se sfia să coboare în subteranele casei sale pentru a prepara în savantul său laborator leacuri
56
din diferite plante, aduse de la mari depărtări, spre a-şi salva ucenicul favorit. La eforturile lor se adăugau rugăciunile Theodorei. Cum să piardă atât de repede un soţ iubitor? Ea pierdea un soţ care o iubise şi l-a iubit, Imperiul Bizantin un mare împărat. Au fost mulţi care au văzut în sfârşitul basileului pedeapsa divină pentru persecuţiile iconoclaste. Theodora nu putea suporta aşa ceva şi îşi va reabilita soţul cum numai o basilissă putea să o facă.
Potrivit tradiţiei, timp de nouă zile, trupul neînsufleţit al basileului rămase expus în Tricliniumul celor Nouăsprezece Paturi. În tot acest timp, prin faţa „patului tristeţii” somptuos împodobit, trecură demnitarii, înalţii funcţionari, patricienii, senatorii, generalii, strategii, arhonţii, reprezentanţii demosurilor luându-şi rămas bun de la basileul lor. Îmbălsămat, fardat purtând coroana basileilor, hlamida cu pătrate aurii, mantia scurtă stropită cu pietre preţioase, coturnii de purpură părea gata să se ridice din „patul tristeţii” şi să poruncească cu glasul său tăios. Dar basileul Theofil era pregătit pentru drumul veşniciei. În timpul rugăciunilor rostite de patriarh, soborul de episcopi şi preoţi, demnitarii se apropiau de catafalc sărutând gura mortului. Îşi luau rămas bun pentru totdeauna. Pe tronul de la căpătâiul catafalcului, basilissa Theodora urmărea absentă ultima ceremonie. Flăcările lumânărilor se reflectau în pietrele preţioase ale costumului imperial, făcându-le să strălucească în mii de culori, trezindu-i mii de amintiri… Demnitarii continuau să treacă prin faţa „patului morţii”, îndeplinind ceremonialul „sărutarea cea de pe urmă”.
57
Datorită funcţiei sale, Theophilos era printre demnitarii care-şi conduceau basileul pe ultimul drum.
Glasul puternic al prepozitului anunţă sfârşitul ceremoniei funebre. Fiind aproape de basilissa Theodora, protovestiarul o văzu cutremurându-se de durerea ce-i străbătu întreg trupul când protospătarii ridicară pe umeri sicriul. Basileul Theofil, la doar douăzeci şi nouă de ani, pornea pe drumul veşniciei.
Cortegiul funebru se formă la poarta Chalke ce da spre piaţa Augusteon în faţa „Sfintei Sofii”. În frunte, soldaţii din garda palatului în uniformă de paradă. Coifurile cu panaş, platoşele, scuturile, armele aurite străluceau rece în lumina mohorâtă a zilei de iarnă. Alţi soldaţi din gardă purtau halebarde lungi pentru a opri mulţimea să atingă sicriul împăratului. Silenţiarii păşeau tăcuţi şi ei nemaicerând să se facă linişte în prezenţa împăratului. Urmau diaconii cădelniţând nori de tămâie din cădelniţele lor de argint, preoţii, episcopii cu patriarhul Ioan în veşminte grele aurite, cu lumânări aprinse în mâini, cântând „Sfinte Dumnezeule” funebru. Doar mulţimea călugărilor în rasele negre păreau că sunt în doliu. Senatul, marii demnitari, arhonţii, generalii, strategii într-o atitudine gravă vorbind încet între ei, amintindu-şi de campaniile militare conduse de basileul lor. În urmă, păşeau încet sub greutatea sicriului protospătarii. La intervale scurte de timp, alţii le luau locul purtând sicriul împodobit cu purpură şi cu pietre preţioase spre Myriandrion,
58
cimitirul împăraţilor de la „Sfinţii Apostoli”, în urma sicriului, copleşită de durere, Theodora cu fiul şi fiicele lor, prea mici să înţeleagă de ce ochii mamei înotau în lacrimi şi era atâta lume în jurul lor. Îi urmau alte gărzi, demnitari şi înalţi funcţionari.
Pentru că Vasile făcea parte din garda personală a unui mare demnitar, i se permise alături de ceilalţi trei să treacă dincolo de poarta Chalke spre clădirea unde stăteau gărzile Palatului. Era pentru prima oară când Vasile intra în Marele Palat. Privea curios mirându-se de bogăţia din jur. Rămase în clădirea gărzilor pe tot timpul ceremoniei funebre ce se desfăşura în Tricliniumul Celor Nouăsprezece Paturi. Din clădirea gărzilor se puteau vedea doar câteva clădiri din Marele Palat. În cei doi ani de când se afla la Constantinopol, auzise multe despre Palatul Sacru şi îi părea rău că nu putea să vadă mai mult. Auzise că basileul Theofil adăugase noi clădiri sporind frumuseţea şi farmecul Marelui Palat.
Când protovestiarul apăru printre ceilalţi demnitari, Vasile şi celelalte gărzi intrară în cortegiu încadrându-l pe Theophilitzes. Atunci îl văzu şi pe Mihail, viitorul basileu, un copil de doar patru ani pe atunci. Nu ştia de ce nu-şi putea dezlipi privirea de pe chipul lui speriat. Nu ştia atunci cât de mult îl va lega destinul de micul Mihail.
Drumul de la „Sfânta Sofia” la biserica „Sfinţii Apostoli” era înţesat de lume. Cu toate că ziua de ianuarie era deosebit de rece cu nori grei, plumburii, întregul Constantinopol ieşise pe străzi. Se înghesuiau,
59
se împingeau peste gărzile Palatului dorind să-şi vadă pentru ultima oară basileul. Casele, palatele, pieţele erau împodobite cu stofe scumpe şi covoare peste care fluturau bucăţi de mătase neagră sporind tristeţea măreţului oraş. Pe tot timpul ceremoniei funebre, porţile oraşului rămâneau închise. Nimeni nu putea să iasă sau să intre. Constantinopolul îşi înmormânta împăratul.
Capela Sfinţilor Apostoli, locul de înmormântare al împăraţilor bizantini, nu era departe de „Sfânta Sofia”. Doar drumul până acolo i s-a părut Theodorei nesfârşit la fel ca durerea despărţirii. Îşi privea fiul ştiind că de azi va trebui să lupte pentru a-i păstra tronul. Alături de ea păşeau fraţii ei Bardas şi Petronas. Dacă pe chipul lui Bardas citi o preocupare rămasă ascunsă, Petronas i se păru că zâmbeşte triumfător. Ştia de ce. Oare ce va face cu ei? O vor sprijini?
Cortegiul funebru purtând sicriul cu trupul neînsufleţit al basileului Theofil intră în Capela Sfinţilor Apostoli din cimitirul împăraţilor bizantini. La Myriandrion îşi dormeau somnul de veci, în sarcofage de porfir, toţi împăraţii Bizanţului începând de la Constantin cel Mare şi până în zilele lor. Slujba funebră condusă de patriarhul Ioan continuă sub mozaicurile aurite ale bolţilor bisericii. Rugăciunile se înălţau printre norii de tămâie cerând Atotputernicului veşnică odihnă preacucernicului suveran. La sfârşitul slujbei, reprezentanţii demosurilor rostiră rugăciunile pentru odihna sufletului basileului lor.
60
Marele prepozit înălţă bastonul de fildeş, simbolul demnităţii sale, strigând de trei ori: „Odihneşte-te, împărate, tu care ai fost basileul basileilor şi domnitorul domnitorilor. Eliberează-ţi capul de povara Coroanei”.
în liniştea deplină, protospătarii au scos sicriul afară în curtea bisericii. L-au aşezat jos, pe pământ. Marele prepozit a luat coroana de aur şi perle de pe capul basileului şi i-a pus una de purpură. Şi în timp ce preoţii cântau „Pământule, deschide-te…” trupul basileului a fost pus în sarcofagul de porfir. Lespedea de marmură hurui deasupra acoperindu-l pentru veşnicie.
Theodora îşi strânse copiii în braţe.
Basileul Theofil din dinastia Amoreană intra în istorie.
După înmormântarea de la „Sfinţii Apostoli”, protovestiarul se întoarse acasă. Era destul de abătut. Contrar obiceiului, nu se urcă în odaia lui, ci porunci slujnicelor, de cum intră în casă, să pregătească o masă pentru toată lumea. În sala mare de la parterul conacului, se adună toată suflarea casei, vreo treizeci de oameni socotindu-i şi pe slujitori. Era cam ciudat ca stăpânul să se aşeze la masă cu slujitorii, dar cei mai vechi îşi aminteau că aşa făcuse şi în ziua când îşi înmormântase soţia.
aceasta e masa de despărţire în amintirea rudeniei mele, basileul Theofil, le spuse înainte de a
61
binecuvânta masa în chipul crucii. Luaţi şi beţi şi să-i zicem: să-i fie ţărâna uşoară. Ridicară paharele în amintirea basileului lor. A fost un mare împărat. Unul din cei mai vrednici. Nimeni până la el nu a citit atâtea cărţi. Am fost de câteva ori în biblioteca lui. Puţini oameni au avut acest privilegiu. Sute şi sute de papirusuri, codexuri, pergamente împodobite cu desene şi scene din cele mai frumoase. Şi credeţi-mă, le-a citit pe toate. A scris şi imnuri bisericeşti.
pe toate? se auzi mirată o voce.
da, pe toate.
cum poate un om să citească atâta?
ei… uite că el putea. Aşa l-am cunoscut. Copil fiind nu se despărţea de cărţile lui nici la masă. Aşa a şi murit privind spre cărţile lui. Cu vreo două ceasuri înainte ca sufletul să-i părăsească trupul, a cerut să fie dus în bibliotecă şi să fie lăsat singur.
a citit şi atunci? se auzi glasul altei slujnice.
cum să citească, că nu se putea mişca din pat, aşa era de slăbit. A stat acolo aşa… le-a privit doar, ce putea să facă?
stăpâne, dar de ce boală a murit? Că sunt atâtea zvonuri…
am auzit şi eu destule prostii… a murit de o boală a intestinelor. Nu stătea mâncarea în el. Dădea afară tot ce mânca, asta e. Dar, acum e mort şi nimic din ce a fost nu va mai fi. Haideţi! Luaţi şi mâncaţi! îi îndemnă Theophilitzes.
Mâncară în tăcere. Nu se auzea decât sunetul farfuriilor de metal şi clichetul paharelor. Atmosferă de înmormântare. Erau unii dintre slujitori care
62
nu mâncaseră niciodată din farfurii de metal sau băuseră din pahare de sticlă. Erau peste măsură de uimiţi de generozitatea stăpânului lor. Când după câteva pahare limbile se dezlegară, stăpânul trebui să răspundă curiozităţii lor.
dar ce rudenie eraţi cu împăratul?
mama lui, Thecla, a fost una dintre verişoarele mele. Părinţii noştri erau fraţi. A murit şi ea de tânără răpusă de aceeaşi boală. Familia noastră e din vestita cetate Amorion. Theofil şi-a iubit foarte mult oraşul. Sunt unii care spun că boala i s-ar trage de aici, de la pierderea oraşului. Îmi amintesc că pe când sarazinii asediau oraşul, a pus pe toţi soldaţii să-şi scrie pe scuturi deviza: Amorion. Se mânia foarte repede şi lua hotărâri ciudate. Mâniindu-se, odată a poruncit tuturor locuitorilor Constantinopolului să nu mai poarte părul lung.
e adevărat că umbla în haine sărăcăcioase prin oraş?
l-am însoţit de câteva ori. Îi plăcea să se plimbe pe străzi şi prin pieţe să vadă, să audă totul. Îl întreba pe fiecare negustor cu cât vinde pâinea, vinul, lemnele de foc, haine, despre toate câte se vedeau scoase la vânzare. Avea un mare simţ al dreptăţii. A pus să fie executaţi ucigaşii naşului său basileul Leon Armeanul, deşi tatăl lui a ajuns pe tron numai datorită lor.
e adevărat că în Marele Palat sunt păsări din aur care cântă?
nu numai păsări. Tronul imperial e păzit de lei care rag şi bat din coadă, grifoni, păuni ce dau din aripi şi chiar tronul se poate înălţa până în cupola
63
sălii. Tot felul de animale mecanice inventate de marele Leon. În noile săli ale palatelor construite de el orice şoaptă se aude ca şi când ai vorbi normal.
cum a putut să facă toate astea? se auziră glasuri de uimire.
a fost un om luminat. Niciodată Imperiul romeilor nu va mai avea un împărat atât de luminat. Mare păcat… să moară la nici treizeci de ani.
şi acum? îndrăzni Vasile din dreapta sa.
acum ce?
cine va guverna? Mihail e doar un copil.
s-a format deja o regenţă. Ei vor conduce în numele lui până când va ajunge la vârsta majoratului. De acum multe se vor schimba. Luaţi şi mâncaţi, destul cu vorbăria că mă apucă plânsul, îi îndemnă Theophilitzes.
Mâncară şi băură în tăcere brânza, pâinea, peştele şi vinul în amintirea celui mai strălucit din basilei, cum îl numea protovestiarul. La sfârşitul mesei, când toţi se ridicară întorcându-se la treburile lor, nobilul Theophilitzes se întoarse spre Vasile.
tu, mai rămâi!
în timp ce slujnicele adunară talerele cu resturile de mâncare mai gustară din vinul rubiniu din insule. Când în sfârşit rămaseră singuri, se întoarse spre Vasile.
ascultă, Vasile… nu mai e nicio taină pentru nimeni că mi-ai căzut la inimă. Niciodată n-am avut un slujitor atât de devotat. Fii cu băgare de seamă la ce-ţi spun. Pentru mine vor veni zile grele.
stăpâne… Îl privi speriat.
64
pentru început o să-mi pierd funcţia de protovestiar. E o funcţie deosebită în Marele Palat şi mulţi o râvnesc. Toate funcţiile palatului se cumpără cu aur. Cu mult aur. E drept că pe urmă, dacă eşti deştept, poţi primi mai mult decât ai cheltuit. Regenţa care s-a format va da altuia funcţia pentru că am fost mereu de partea lui Theofil. Şi Theofil era iconoclast. Şi eu la fel. Nu puteai să fii altfel atâta vreme cât el guverna. A persecutat crunt iconodulii. Şi noi l-am slujit cu credinţă. Închisorile sunt pline de cinstitorii icoanelor.
niciodată n-am înţeles lupta asta.
e destul de greu de înţeles. De peste o sută de ani durează războiul ăsta. Am văzut oameni torturaţi pentru credinţa lor. I-am văzut murind. Theodora va pune capăt acestui război. Ea nu e iconoclastă. Va îndepărta pe toţi care l-au slujit pe Theofil şi va restabili cultul icoanelor.
Şi domnia ta?
eu… mă gândesc să mă retrag la una din proprietăţile mele. Nu pot înfrunta valul care va veni. Dar pentru asta am nevoie de ajutorul tău.
da, stăpâne.
bine ştii că nu mai am familie, nu am moştenitori. Am doar o singură nepoată. Am trimis-o pentru învăţătură la o mănăstire aici în Constantinopol. Dacă te-ai căsători cu ea…
stăpâne, reuşi doar să spună. Gândul îi era la Maria. De doi ani, de când venise la Constantinopol erau împreună. Urmau să se căsătorească.
e doar o propunere, dar trebuie respectată şi dorinţa ei.
Se ridică greoi şi ceru să fie dus în odaia lui.
Şapte ani mai târziu, Vasile îşi însoţi stăpânul într-o misiune în Peloponez. Multe s-au întâmplat în acest timp la Constantinopol şi în viaţa lui Vasile. Căsătoria propusă nu s-a împlinit. Nepoata nobilului Theophilos a preferat să rămână în mănăstire. Vasile a răsuflat uşurat, deşi îi stătea gândul la averea stăpânului, şi în acel an s-a şi căsătorit cu Maria. Iubitoarea lui soţie i-a dăruit un băiat şi o fată, Constantin şi Anastasia. Locuiau în casa stăpânului şi îl slujeau cu credinţă. După cum a prevăzut Theophilitzes, basilissa Theodora a restabilit printr-un sinod cultul icoanelor, iar el şi-a pierdut funcţia. A primit în schimb alta, administrator al unor domenii imperiale. Nu prea îi plăcea noua funcţie, dar nu avea ce face. Un refuz însemna jignirea demnităţii imperiale. Trebuia să călătorească mult, să inventarieze, să măsoare, să scrie în catastife, să pună şi schimbe oameni în diferite funcţii, să pedepsească unde era cazul. Vasile îl însoţea în fiecare călătorie. Nu se putea lipsi de ajutorul lui. Aşa se face că în acel an îl însoţi în Peloponez, unde trebuiau inspectate
66
unele domenii imperiale şi atelierele de covoare şi ţesături din Patras deţinute de o femeie, Danielis.
Era în anul în care strategul Theoktistos Bryenios, în campania din vară, învinsese triburile slave din Grecia centrală obligându-le să plătească tribut. Cum drumurile erau acum sigure, nemaifiind primejdie din partea slavilor, Theophilitzes a fost trimis în grabă să inventarieze domeniile imperiale după ce ani buni au fost devastate de incursiunile slavilor. A plecat bombănind spre Patras. Era în plină toamnă şi vremea se schimba de pe o zi pe alta. Ca de obicei, Vasile îl însoţea.
Vremea rea de noiembrie îi prinse pe drum. Ploua mărunt, cu vânt rece de toamnă. Doar Theophilitzes stătea zgribulit în trăsură. Ceilalţi călare înveliţi în mantii erau uzi aproape până la piele. Drumurile pietruite altădată erau acum desfundate, pline de noroaie şi bălţi. După războiul din vară, cu greu mai găsiră vreun han unde să-şi usuce veşmintele şi o cană de vin fiert. Prin noroaie şi ploaie grăbeau spre Patras, unde noul administrator trimise un om să-i anunţe venirea.
ne prinde noaptea pe drum, stăpâne, se apropie Vasile de trăsură.
Stăpânul scoase capul privindu-l nemulţumit. De pe borul pălăriei lui Vasile apa curgea ca de pe acoperişul unei case.
porunceşte să ne oprim! Am zărit un sat în apropiere. Am putea să găsim acolo adăpost. Să ne uscăm hainele şi să odihnim caii. Îi omorâm pe vremea asta.
67
nu se poate, Kephalos, spuse stăpânul cercetând norii. Chiar dacă întunericul cade repede, o să ajungem la timp. Mai sunt doar câteva mile şi ne aşteaptă o masă bună şi un pat cald. Haide, grăbeşte oamenii!
Vasile se întoarse îndemnându-şi oamenii nemulţumiţi la drum. Câteva mile? Cine ştie câte.
Theophilitzes se acoperi cu blănurile puse numai pentru el în trăsură. Ascultă o clipă îndemnurile oamenilor printre pocnetele bicelor. Apoi acelaşi ţârâit al ploii urmărit de câteva zile pe lemnul trăsurii. Se mângâie la gândul că mâine va fi în casa frumoasei Danielis. O femeie deosebit de frumoasă şi bogată. O adevărată regină a Peloponesului. Îl cunoscuse bine şi pe răposatul ei soţ, nobilul Theofrast. Pe vremea când îndeplinea funcţia de protovestiar cumpărase multe covoare şi mătăsuri din atelierele lor. O admirase întotdeauna pe Danielis, liberă acum de constrângerile căsniciei. Strângând blănurile în jurul puţinului său trup se lăsă pradă unor preafrumoase visuri…
Vasile avusese dreptate. Noaptea îi prinse pe drum. Uzi până la piele, dârdâind de frig şi flămânzi au ajuns în sfârşit la Patras. Omul trimis înainte îi aştepta la porţile oraşului. I-a condus la primul han din apropiere, unde le erau pregătite haine de schimb şi cina. După ce au cinat în grabă s-au retras în odăile lor. Întreaga noapte, Vasile se simţi rău. Trupul său uriaş era scuturat de friguri rele. Spre dimineaţă, l-au mai lăsat şi a adormit puţin. Când se trezi avea fierbinţeli. Îl durea capul şi
68
fiecare mădular în parte. Puse asta pe seama ploii şi după ce mâncă ceva se simţi mai bine. La fel ca în fiecare dimineaţă, se prezentă în faţa stăpânului întrebând ce are de făcut. Îl găsi gata de plecare.
mă găseşti la biserica Sfântului Andrei. Vreau să ascult acolo slujba de dimineaţă şi să mă închin Sfântului. Pregăteşte totul pentru plecare. Vreau cai odihniţi. Plecăm îndată după slujbă. După ce isprăveşti aici, vii şi tu la biserică.
prea bine, stăpâne.
Vasile ieşi să împlinească poruncile. Aduse cai odihniţi după ce puse slujitorii să cureţe trăsura de noroiul drumurilor. Când terminară o arătară vrednică de un slujbaş imperial. Apoi se duse şi el la biserică.
Patras se mândrea cu faptul că aici luase cununa muceniciei Apostolul Andrei, fratele Sfântului Petru, în biserica ce-i purta numele, se afla cinstitul său cap şi crucea martiriului său. Orice călător care trecea prin Patras intra în biserica apostolului despre care se spunea că e ridicată chiar pe locul martiriului său. Când Vasile intră în biserică, slujba era pe sfârşite. Îl zări pe nobilul Theophilos în strana din stânga iconostasului, la loc de cinste, aşa cum se cuvenea unui demnitar imperial. Vasile cinsti cu închinare icoanele aşezate în faţa iconostasului apoi în absida dreaptă sărută lemnul crucii martiriului şi cinstitul cap al apostolului.
Atunci se întâmplă un lucru care i-a dat mult de gândit nobilului Theophilos. În biserică, se afla un bătrân călugăr care-şi aştepta sfârşitul nedespărţindu-se de Sfântul Altar. Nu mai slujea, dar venea
69
la fiecare slujbă, căutând sau aşteptând parcă ceva. Când îl văzu pe Vasile în faţa iconostasului se ridică de la locul lui veni şi se prosternă la picioarele lui şi îi sărută dreapta. Faptul îi uimi pe toţi din biserică, mai ales pe Vasile. Încurcat şi surprins de gestul călugărului, neştiind ce să facă, grăbi spre ieşire.
ce l-o fi apucat pe călugăr? întrebă Theophilos când ieşiră din biserică.
nu ştiu. Cred că m-a luat drept altul, spuse Vasile trecându-şi mâna peste faţa înfierbântată. Fierbinţeala îi revenise.
ce e cu tine? Nu te simţi bine? îi observă roşeaţa feţei, privirea tulbure.
nu prea. Cred că de la ploaia de ieri.
întoarce-te la han şi odihneşte-te. Servitorii să fie gata de plecare. Nu lipsesc mult.
prea bine, stăpâne.
Se întoarse la han. Fierbinţeala îl cuprinse din ce în ce mai tare. Cu toate că se acoperi cu câteva pături frigurile nu-l slăbiră. Îi tremura tot trupul până şi dinţii. Aşa îl găsi nobilul Theophilos când se întoarse la han.
un lucru e sigur, nu mai poţi continua călătoria, îi spuse Theophilos mirându-se cât era de roşu la faţă. Îmi pare rău că trebuie să mă lipsesc tocmai acum de serviciile tale.
şi mie, stăpâne. Vă fac numai necazuri
ei, asta-i acum! Rămâi aici până mă întorc. Îţi las un slujitor să te ajute la ce ai nevoie. Nădăjduiesc că vei fi sănătos când mă voi întoarce. În douătrei zile sunt înapoi.
70
o să fiu, stăpâne.
Timp de două zile, Vasile rămase la pat. În cea de-a treia zi, îşi spuse că biruise boala. Se ridică dar se simţi ameţit şi fără putere, aşa că se întoarse din nou în pat. Se acoperi tremurând cu păturile. Aşa îl găsi spre amiază unul din servitorii lui Theophilitzes.
s-a întors stăpânul? îl întrebă de cum îl văzu intrând în odaia lui.
da, şi vrea să te vadă.
cobor îndată! şi dădu să se ridice, dar se lăsă înapoi în pat.
nu te obosi. O să urce el la tine.
Peste vreun ceas statura mica a lui Theophilitzes apăru în odaia lui Vasile.
ei, cum te simţi? întrebă aruncându-i o privire cercetătoare.
nu prea bine, stăpâne. Încă mai am fierbinţeli.
se vede şi după chip. Ei, eu am cam isprăvit pe aici şi mă întorc la Constantinopol. Am hotărât să rămâi aici până te însănătoşeşti. Vremea e rea şi pe drum te-ai putea îmbolnăvi şi mai greu. N-aş vrea să ţi se întâmple ceva rău. O să-ţi las tot ce ai nevoie.
sunteţi prea bun cu mine, stăpâne.
sunt bun cu cei ce ştiu să mă slujească, Kephalos.
vă sunt credincios, stăpâne.
voi vorbi cu hangiul. Trebuie să cunoască vreun medic, să vină să te vadă.
Theophilitzes plecă în aceeaşi zi spre Constantinopol. Vasile rămase cu un slujitor la han. Theophilitzes
71
se ţinu de cuvânt şi spre seară veni un medic să-l vadă. Îl frecţionă cu apă şi oţet, îi dădu băuturi fierbinţi aromate, îl acoperi cu pături şi îi spuse că o mare transpiraţie va scoate boala din el.
Cum stătea întins pe pat, îl năpădiră gândurile. Se gândi la Maria şi la copii. Trecuseră câteva săptămâni de când plecase. Îi era dor de ei. Îşi spuse că în trei-patru zile chiar cu boala asta va fi lângă ei. Soarele amiezii pătrundea prin fereastra înaltă odihnindu-se pe mobilele din jur. Era cald şi plăcut. Niciodată n-a mai trăit sentimentul acesta de bunăstare. Îi apăru chipul mamei. Oare ce face acolo în Macedonia? Nu o văzuse de când plecase în urmă cu şapte ani. Nici nu ştia dacă mai trăia. Dar surorile sale? Tot roabele pământului rămaseră? Poate ar trebui să se întoarcă acolo pentru o vreme. Ce-i drept, le trimise ceva bani prin diferiţi negustori, dar nu avea siguranţa că îi şi primiseră. Îşi aminti şi de prima seară când venise la Constantinopol. Nu, încă nu se putea întoarce în Macedonia. Doar făcuse un jurământ că nu se va întoarce decât bogat. Să se mire toţi de veşmintele sale bogate ţesute în fir de aur, de calul său alb cu harnaşamente ţintuite, de inelele ce-i luceau în degete. Să-l vadă toţi cât de sus ajunse. El, ţăranul care a strâns ani în şir coada sapei să le spună că acum e un mare senior cu proprietăţi în Asia, trăieşte la Curte, ştie pe de rost apartamentele Marelui Palat. Îi va ameţi cu denumirile sale exotice de care nici nu auziseră. Le va spune că e unul dintre intimii împăratului, că stă la masă împreună cu alesul lui Dumnezeu.
72
Şi ca dovadă va cumpăra pământ, mult pământ în Macedonia, pentru mama şi surorile lui. Chiar mai mult decât ar putea ele lucra. Dar de ce să lucreze ele când ai putea pune servii să lucreze. Servii? Vise! Toate sunt vise pe pământul ăsta. Până şi viaţa nu-i decât un vis. Servi, putere, bogăţie, aurul strălucitor? De şapte ani era la Constantinopol şi nu era decât acelaşi serv al unui pitic de demnitar imperial. L-a slujit orbeşte, cu credinţă. Era în stare să mănânce până şi bălegarul cailor care-i avea în grijă dacă îi poruncea. Şi unde a ajuns în toţi aceşti ani? Era acelaşi serv cu ceva bani puşi deoparte, cu o nevastă şi doi copii. Îşi aminti şi de stareţul de la „Sfântul Diomede”. Oare mai trăia? De ani de zile nu-i mai călcase pragul mănăstirii. În slujba lui Theophilitzes urmărea viaţa marilor demnitari şi familiei imperiale de dincolo de porţile Marelui Palat. Îl privea de atâtea ori simţindu-l atât de aproape, parcă făcea parte din fiinţa lui, deşi în toţi aceşti ani nu trecuse mai departe de sala de gardă. Auzise multe povestindu-se de frumuseţea Marelui Palat. De pavilioanele şi noile construcţii ridicate de Theofil, împăratul iubitor de cărţi şi fast, mare adversar al icoanelor. Se povestea că întrece în splendoare până şi palatele califului de la Bagdad. Într-un târziu, adormi. Când se trezi, era lac de sudoare. Se schimbă şi adormi din nou. Medicul avusese dreptate, dimineaţă se simţi mai bine. Spre seară, medicul veni iar. Îi aplică acelaşi tratament şi încă după o noapte se simţi cu mult mai bine. Nu mai avea fierbinţeli, ameţeli, se putea ridica din pat şi îi era
73
foame. Pentru prima oară după câteva zile simţi că îi era foame. Aşa că slujitorul lăsat de Theophilitzes se duse să-i pregătească masa. Făcu câţiva paşi şi deschise fereastra. Aerul rece al dimineţii pătrunse în odaie. Parcă îi dădea putere. Se bucura la gândul că în curând va pleca şi dacă se grăbea va ajunge mai repede la Constantinopol decât se aştepta stăpânul. Privirea i-a fost atrasă de o trăsură ce opri în curtea hanului.
frumoşi cai şi veşmintele vizitiului sunt frumoase, se pomeni şoptind. O fi slujitorul vreunui mare senior din partea locului?
închise fereastra şi se întinse pe pat. Nu stătu mult. Se auziră glasuri, paşi apropiindu-se de uşă. Apăru slujitorul urmat de un tânăr. Îl recunoscu îndată. Vizitiul căruia îi admirase caii şi veşmintele.
pe domnia ta te caută, spuse făcându-i loc să intre.
nu cunosc pe nimeni aici în Patras.
dar aţi reuşit să vă faceţi cunoscut, spuse tânărul salutându-l respectuos.
nu înţeleg.
stăpâna mea vrea să vă vorbească.
cred că e o confuzie, spuse Vasile după o uşoară ezitare.
n-aş crede. Stăpâna mea nu se înşeală niciodată. Nu sunteţi macedonean?
da, sunt din Macedonia.
în slujba nobilului Theophilos, intendentul şi rudenia împăratului?
aşa e.
74
şi nu aţi fost bolnav în ultima săptămână, iar acum vă simţiţi mult mai bine şi într-o zi-două vreţi să părăsiţi Patrasul de dorul Constantinopolului?
de unde ştii toate astea?
vedeţi! Stăpâna mea nu se înşeală niciodată! Aşa că vă rog să mă urmaţi!
sunt peste măsură de uimit! Tu înţelegi ceva Manuilos? se întoarse spre slujitor.
Acesta ridică mirat şi el din umeri.
e şi firesc. Vă rog să veniţi. Trăsura vă aşteaptă.
acum?
nici o clipă mai târziu.
mă văd silit să mă supun dorinţei stăpânei tale.
poruncii ei, îl corectă tânărul.
pleci fără să mănânci ceva? se interesă Manuilos.
va mânca la conac, îl fixă tânărul cu o privire nerăbdătoare.
Vasile ridică şi el din umeri şi-l urmă pe tânăr întrebându-se în ce aventură mai intra. I se păru ciudat să fie chemat printr-un slujitor îmbrăcat numai în mătase.
Mirat de cele ce i se întâmplau, se aşeză comod în trăsură între blănuri. Trăsura deosebit de elegantă, tapisată cu stofe şi perne roşii, caii cu cozile şi coamele împletite, harnaşamentele din piele arătau bogăţia stăpânei. Părăsiră Patrasul şi o luară de-a lungul ţărmului mării pe un drum bine îngrijit. Nu mai ploua, cerul se înseninase. Doar vântul trăgea rece mânând norii toamnei spre largul mării. Dealurile erau acoperite de măslini şi viţă-de-vie. După
75
câteva mile părăsiră drumul principal şi intrară într-o vale străjuită de dealuri domoale. Aceleaşi plantaţii de măslini şi viţă-de-vie. În depărtare se zăreau turme de oi şi cirezi de vite. Niciodată nu văzuse atâtea turme de oi. Deodată, la poalele unui deal, îi apăru conacul alb, înconjurat de verdeaţă. Zidul din piatră înnegrit de fum în unele locuri arăta că nu a fost scutit de prădăciunile barbarilor.
am ajuns! îi strigă vizitiul arătând spre conac.
Albul clădirii strălucea puternic în soarele amiezii. Intrară pe porţile larg deschise. O alee pietruită mărginită de tufe mărunte ducea spre intrarea principală. Scările de marmură albă şi coloanele de la intrare arătau că au fost împrumutate de la alte construcţii mai vechi. Casa din piatră cu un singur cat, acareturile din spate înconjurate de acelaşi zid, totul văruit în alb, arătau bunăstarea stăpânei. Vasile coborî nesigur din trăsură. Se simţea ameţit şi parcă toate se învârteau cu el, ca după o noapte de beţie, îşi spuse încercând să glumească cu el însuşi. Nu reuşi decât să zâmbească dureros. Ieşind din blănurile calde, frigurile îl scuturară din nou. Două slujnice l-au luat repede şi l-au dus într-o odaie încălzită. Mobilierul, patul curat şi moale arătau încă odată că stăpâna nu se uita la bani când era vorba de bunăstarea ei. Niciodată n-a mai văzut o asemenea odaie atât de frumos împodobită. Covoare moi, ţesături fine, perne colorate pe scaunele din lemn lustruit.
Slujitoarele s-au întors repede purtând un taler cu mâncare. Pâine albă, măsline, friptură de pui în sos de coriandru. O cană de vin roşu fierbinte dres
76
cu mirodenii. Mâncarea şi vinul îi trezi pofta de viaţă. După ce sfârşi masa, a fost condus într-un salon împodobit cu mozaicuri înflorate. Covoarele moi, pereţii strălucind de mozaicuri de unde priveau sfinţi cu ochi mari, perdelele de mătase, mobilierul încrustat în fildeşuri îl făcu pe intendentul grajdurilor lui Theophilitzes să-şi spună că numai la Palatul Sacru mai întâlneşti o asemenea strălucire.
Se auzi un foşnet uşor de perdele. Simţi că e privit. Se întoarse spre ferestrele înguste în aşa fel ca soarele amiezii să-i lumineze chipul. Îşi făcu de lucru cercetând un mic sfeşnic de argint. Îl ridică admirând lucrătura fină apoi îl lăsă nepăsător ca şi când ar fi fost obişnuit cu astfel de lucruri de preţ. Se întoarse spre draperia ce masca uşa. Se trăgea încet. Stăpâna apăru înconjurată de două tinere. Vasile făcu câţiva paşi spre ea. O salută ceremonios.
apropie-te!
Glas plăcut, cald, odihnitor. Privind-o acum, Vasile îşi spuse că în tinereţe trebuia să fi fost o mare frumuseţe.
deci acesta este omul! şopti tinerelor. Într-adevăr are statură împărătească.
Vasile nu auzi aceste cuvinte rostite ca un gând tainic, în timp ce o saluta ceremonios. Privind-o de aproape, îşi spuse că nobila doamnă fusese una din marile frumuseţi ale Peloponezului. Deşi trecuse bine de patruzeci de ani, mai păstra farmecul şi frumuseţea de odinioară. Un glas şi un zâmbet ce fermeca şi acum.
77
sunt peste măsură de onorat să fiu primit de nobila şi frumoasa doamnă.
o! Acum, numai frumoasă nu mă pot considera.
pentru mine sunteţi cea mai frumoasă şi delicată doamnă din câte am cunoscut.
nici chiar aşa.
credeţi-mă, nici la Constantinopol nu găseşti atâta eleganţă şi strălucire.
tinere, te întreci cu laudele.
nu, preafrumoasă doamnă, vă vorbesc din inimă. Din inima unui tânăr care de cum v-a văzut vă este pe deplin devotată şi Vasile se aplecă şi îi sărută poala veşmântului. Şi ce veşminte strălucind de mulţimea pietrelor preţioase. La fiecare unduirea a pliurilor albastre, aruncau scântei de jar la fel ca cerceii şi colanul de la gât.
ridică-te! Mă faci să mă simt tânără.
sunteţi încă tânără.
am fost cândva. Adevărul e că simt o mare bucurie să primesc în casă un tânăr ca un semizeu al vechilor mitologii, un adevărat Hercule.
bunul Dumnezeu m-a zidit aşa.
pentru a împlini un mare destin.
nu vă înţeleg preafrumoasă doamnă, aşa cum nu înţeleg cum de sunteţi aşa de bună cu mine invitându-mă aici. Nu sunt decât un străin şi trecător prin Patras.
eram curioasă să te cunosc. Am aşteptat nerăbdătoare să învingi boala…
78
Vasile o privi uimit. De unde ştia de boala lui?
sau să zicem că îl cunosc pe stăpânul tău, nobilul Theophilos, care mi te-a recomandat sau respect obiceiul soţului meu de a găzdui străini.
Ceva îi spunea lui Vasile că nu era niciun adevăr în cuvintele ei.
răposatul meu soţ avea obiceiul de-a primi străini în casă, de a-i invita la masă şi de a discuta cu ei ore în şir. Venea multă lume în acele vremuri.
„Deci asta e, îşi spuse Vasile, e văduvă, bogată, încă se ţine bine. Poate se plictiseşte singură şi poate mai tânjeşte după dragostea din tinereţe. Doamne, ai milă de mine, dar eu sunt însurat. Bogată şi văduvă… dacă ea mă vrea…”. Zâmbi gândurilor sale.
chiar dacă ai gustat ceva adineaori te invit să luăm masa împreună.
nu sunt vrednic de o asemenea cinste.
dimpotrivă. Eu mă simt onorată. Să mergem! se întoarse spre însoţitoarele sale.
îndrăzneşte! Stăpâna noastră, nobila Danielis te invită la masă, spuse una dintre tinere, văzându-l că ezită.
Printr-un vestibul cu pereţii albi acoperiţi cu icoane intrară într-o sală lungă unde masa era deja pregătită. Încăperea puternic luminată de lămpile multicolore, mozaicul pavimentar cu scene câmpeneşti, draperiile ferestrelor, scaunele cu spătare înalte, feţele de masă, vesela şi tacâmurile de argint, servitorii agitându-se în jurul mesei îl făcură să creadă că se află în Marele Palat din Constantinopol. Uleiul candelelor pâlpâind încet arunca un
79
parfum discret. Pe masă pâlpâiau alte candele în trepiede de argint, închipuind picioare de leu şi capete de animale fantastice. Vasile era peste măsură de uimit. Celui care până acum nu mâncase decât din vase de lut, chiar în casa lui Theophilitzes, îngrijea caii şi dormise ani în şir în grajd i se părea un vis. O poveste care numai în părţile agarenilor se poate întâmpla, aşa cum auzise din gura negustorilor din pieţele Constantinopolului.
să fiu lângă domnia voastră e mai mult decât o sărbătoare pentru mine, reuşi să-şi aleagă Vasile cuvintele aşezat în stânga stăpânei casei.
sunt încântată că îţi place, şi îi zâmbi fermecător.
vă rămân îndatorat şi nu ştiu când vă voi putea…
toate la timpul lor. Pentru fiecare lucru există un timp anume. Trebuie doar să ai răbdare să se împlinească. Ochii ei negri străluciră iarăşi de acea tainică lumină în care Vasile citi dorinţă.
îl cuprinse teama de ceea ce ar putea urma. Mai auzise poveşti de dragoste cu văduve care-şi trăiesc ultima tinereţe ameţind cu ştiinţa în ale dragostei tineri amanţi de care se plictiseau apoi ca de nişte copii nevinovaţi. În cel mai fericit caz, îi alungau dacă nu îi făceau să dispară. Peste puţin timp, intră un tânăr pe care Danielis îl prezentă ca fiind fiul ei, Ioanis. Ocupă locul din dreapta nobilei doamne. Nu se arătă mirat de prezenţa lui Vasile. Era obişnuit cu străinii la masa lor. De altfel, se arătă cam grăbit spre uşurarea lui Vasile. Auzind că venise de
80
la Constantinopol, tânărul îl întrebă dacă îl cunoaşte pe strategul Nichifor Bryenios. Vasile răspunse că auzise de el, dar nu îl cunoştea personal.
o să-l cunoşti dacă vei mai rămâne în Patras.
cu siguranţă că va mai petrece o vreme cu noi. Sănătatea nu-i permite să plece în câteva zile aşa cum doreşte, spuse repede Danielis privindu-l insistent.
da, mai rămân câteva zile, aprobă tulburat de privirea frumoasei văduve.
e un om deosebit. Un strateg cum puţini găseşti în zilele noastre. În câteva luni a reuşit să cureţe Grecia de triburile slave. Prin pacea impusă înseamnă că plătesc tribut. Şi asta numai datorită priceperii în treburile militare. Am onoarea să mă număr printre aghiotanţii lui. Într-una din zile o să-l invit aici. Sper că o să-ţi facă plăcere să-l cunoşti, nu mamă.
desigur, dragul meu. O să am ocazia să-i mulţumesc celui ce ne-a redat siguranţa pământurilor noastre. Ne-a scăpat de incursiunile barbarilor.
Tânărul continuă povestind momente din campania împotriva slavilor îndemnându-l mereu pe Vasile să guste din vinul rubiniu dres cu mirodenii. Vasile îl urmărea privind mereu spre Danielis întrebându-se ce voia de fapt de la el. Discuţiile se învârtiră în jurul campaniei din acea vară. Oare Vasile participase la campanie? Voinic cum era ar fi ruşinos să piardă vremea prin Constantinopol în timp ce alţii luptau pentru Imperiu. Da, îl însoţise anul trecut pe nobilul Theophilitzes sub conducerea strategului Nichifor în
81
campania împotriva pavlicienilor, adversarii sfintelor icoane. Persecutaţi în Imperiu s-au retras la graniţa răsăriteană unde au întemeiat un stat cu capitala la Thephrike. Nu au reuşit să-i învingă definitiv.
blestemaţii de eretici! Aţi fost prea blânzi cu ei. Trebuiau distruşi până la ultimul, izbucni furios tânărul.
nu sunt chiar atât de uşor de învins, mai ales după ce s-au aliat cu arabii. Totuşi, preacucernica Augustă Theodora nu va renunţa la luptă.
să-i dea cel de sus biruinţă asupra agarenilor şi etericilor maniheişti. Ar trebui acolo un strateg ca Bryenios şi apoi să vezi.
Ioanis se retrase pretextând că dimineaţă trebuia să fie la strategul său. Continuară doar ei doi masa bogată stropită cu vinuri alese.
fiul meu a pomenit numele augustei Theodora. Intenţionam să-ţi cer să-mi povesteşti despre viaţa la Palat. Veştile străbat greu până la noi, provincialii. Dar e târziu şi după cum văd nu eşti pe deplin refăcut. O să avem timp zilele următoare.
sunteţi prea bună cu mine. Îmi acordaţi atâta atenţie de parcă aş fi chiar împăratul, încercă Vasile să glumească.
Danielis, frumoasa văduvă, îl privi surprinsă. Dar repede îşi pierdu mirarea şi zâmbetul fermecător în care-şi ascunse gândul.
noi provincialii suntem dornici să aflăm amănunte despre viaţa curtenilor Palatului. Intrigi, scandaluri, lupte, iubiri, toate amănuntele astea ne fac o adevărată plăcere.
82
preabuna mea stăpână, mi-e teamă că nu pot să vă împlinesc această dorinţă. Eu trăiesc departe de Palatul auguştilor împăraţi.
eşti totuşi în slujba unui demnitar şi nu cred că în casa lui nu se vorbeşte despre auguştii împăraţi, insistă Danielis muindu-şi buzele în vinul rubiniu.
asta aşa e.
e adevărată povestea cu păpuşile împărătesei?
păpuşile împărătesei? A! Da! Auzise povestea cu păpuşile chiar din gura lui Theophilitzes, dar s-a întâmplat cu mult înainte de a veni el la Constantinopol. După cum se ştie, răposatul basileu Theofil a fost un iconoclast convins. El nu a continuat politica tatălui său, Mihail al II-lea Gângavul, de toleranţă a icoanelor. Theofil deşi şi-a dat seama că lupta împotriva iconodulilor era de domeniul trecutului, nu şi-a abandonat politica de persecuţie a celor ce vedeau în icoană cea mai frumoasă reprezentare a lui Hristos pe pământ. Cum să se despartă de Hristos pe care-l aveau în faţa ochilor aşa cum l-au văzut apostolii? Cum să nu cinstească imaginea ce vorbea de istoria mântuirii neamului omenesc?
în timpul luptelor iconoclaste nu am îndepărtat icoanele din casă. Au rămas la locul lor aşa cum se pot vedea. Persecuţia nu a ajuns până la noi. Augusta Theodora era devotată cultului icoanelor, altfel nu le-ar fi păstrat chiar în Palatul Sacru. Venea dintr-o familie devotată cultului icoanelor. Dacă Theofil ar fi ştiut atunci că tânăra nevinovată din Paflagonia pe care a ales-o basilissă va restabili peste ani cultul
83
icoanelor, de bună seamă i-ar fi dat mărul Kasiei. I-a fost teamă de inteligenţa ei. Răspunsul ei a rămas celebru. Din tinerele ce candidau la demnitatea de basilissă au rămas şase. Prinţul nu se putea hotărî şi a amânat totul pentru a doua zi când a apărut cu un măr de aur în mână.
ca Paris odinioară urma să-l ofere alesei sale, spuse Vasile.
atras de frumuseţea Kasiei s-a oprit în faţa ei, continuă Danielis să istorisească. Poate voia să ştie dacă inteligenţa tinerei era pe măsura frumuseţii când a rostit acele cuvinte păstrate peste ani. Cuvintele arată că era un om cultivat, dar şi interesul pentru ea. Aşadar, s-a oprit în faţa ei, ţinând mărul în dreapta şi privind-o cu interes i-a zis: „Printr-o femeie a venit păcatul în lume”. Voia să spună că prin strămoaşa noastră Eva a venit păcatul în lume. M-am gândit mult la aceste cuvinte ce arătau cât de tulburat era prinţul în faţa frumuseţii Kasiei şi cât de cultivat se credea rostind o asemenea sentinţă demnă de un călugăr. Răspunsul a fost pe măsura întrebării şi nu greşesc când spun că a fost mai inteligent decât întrebarea. „ Da, dar tot prin femeie ne-a venit tot binele „. Dacă prin strămoaşa Eva am primit pecetea păcatului strămoşesc, prin Fecioara Maria cea de-a doua Evă am primit mântuirea.
după cum văd, e de prisos să vă mai istorisesc întâmplările din Palatul Sacru
dimpotrivă, sunt curioasă să aflu noutăţile din Constantinopol. Ceea ce ţi-am spus s-au întâmplat demult şi le ştiu chiar de la Kasia. Într-o
84
vreme a trăit retrasă într-o mănăstire din Atena. Ne vizitam uneori. Tulburat de răspuns, socotind că o femeie de o asemenea inteligenţă l-ar putea domina, a oferit mărul Theodorei. Aşa a ajuns Theodora basilissă.
prinţul a făcut o alegere bună. Theodora e într-adevăr frumoasă şi pioasă. Inteligenţa a ajutat-o de multe ori să-şi ascundă credinţa în faţa împăratului iconoclast. Dar marele ei merit e acela că a restabilit cultul icoanelor.
deşi era o iconodulă convinsă, a avut ezitări în privinţa reuşitei sinodului.
de unde ştiţi?
răposatul meu soţ odihnească-se în pace a trăit o vreme la Constantinopol. Cunoştea viaţa Marelui Palat. I-au spus chiar unii dintre călugării apropiaţi basilissei. Eu am trăit toată viaţa aici în provincie, de aceea sunt atât de curioasă să cunosc noutăţile Constantinopolului.
cu frumuseţea voastră sunt convins că aţi fi cucerit Marele Palat.
ei… făcu frumoasa văduvă oftând. Mi-am petrecut toată viaţa pe domeniile mele din Peloponez. N-aş putea trăi departe de ele. Deşi m-a bătut de câteva ori gândul de a-mi urma soţul. În cele din urmă, a trebuit să se întoarcă el în Patras. Dar mai bine spune-mi istoria piticului care a găsit icoanele basilisei.
a, bufonul împăratului, făcu surprins Vasile, sorbind din cupa cu vin. Întâmplarea căreia îi merse vestea o ştia de la Theophilitzes, dar se strădui să
85
o relateze ca şi când ar fi luat parte la ea. Aşa după cum bine ştiţi, Theodora provenea dintr-o familie unde se cinsteau icoanele. A fost crescută în cultul lor. Nu a renunţat la ele chiar dacă s-a căsătorit cu un iconoclast. A continuat să le cinstească chiar în Palat, dar în ascuns, de frica basileului Theofil. Dacă ar fi fost descoperită, ar fi sfârşit închisă într-o mănăstire. Totuşi, într-una din zile, pe când se închina în faţa icoanelor cu doamnele care o slujeau, au fost surprinse de bufonul împăratului, un pitic tâmpit şi răutăcios. Piticul avea acces în gineceu unde s-a petrecut întâmplarea şi s-a apropiat fără să fie văzut. Când l-au văzut, era prea târziu, deşi le-au ascuns repede. Piticul a cerut să le vadă, dar împărăteasa a spus că sunt doar nişte păpuşi nevinovate la care ţine foarte mult. Piticul a fugit şi a povestit împăratului strigând în gura mare că Theodora se joacă cu păpuşile. Theofil şi-a dat repede seama cu ce fel de păpuşi se joacă Theodora. A urmat o scenă violentă în gineceu. Împăratul cerea să vadă păpuşile. Doamnele înlemniseră de frică. Se şi vedeau închise în mănăstire. Pentru Theodora situaţia era disperată. Inteligenţa ei a salvat-o. „Nu-i vorba deloc despre ceea ce crezi. Eram ocupată să mă uit în oglindă cu doamnele mele şi cred că piticul a luat drept icoane formele noastre reflectate în oglindă, despre care ca un prost a fugit să-ţi spună”. Nu ştiu dacă Theofil a crezut-o sau nu, dar a plecat fără un cuvânt. Theodora însă s-a răzbunat pe pitic. Căutând un motiv oarecare, a pus să-l biciuiască zdravăn aşa ca să nu mai povestească despre păpuşile
86
basilissei. Theofil s-a amuzat de această întâmplare, şi când voia să râdă, îşi întreba bufonul cum e cu povestea păpuşilor. Bufonul începea să ţopăie cu o mână la gură şi alta la spate, strigând că niciodată nu mai vorbeşte despre păpuşi.
Danielis râse uşor, poate pentru a-i face plăcere lui Vasile şi zâmbi cu acel zâmbet fermecător păstrat peste ani. Vasile încercă să şi-o imagineze cum arăta în urmă cu ceva ani. Ferice de bărbatul care s-a odihnit în braţele ei. Mai discutară o vreme povestindu-i din intrigile Marelui Palat, apoi Danielis se retrase. Era târziu, era obosită. Vasile se oferi să o conducă. Îl refuză cu un gest de stăpână. Doar în privirea ei citi ceva promiţător. Ce anume? Nu putea să-şi dea seama. Doi slujitori îl conduseră în odaia pregătită pentru el. Totul îl uimi aici. Începând de la patul cu baldachin şi picioare de leu, cuverturi de mătase, perne brodate, draperii de mătase, covoare colorate în diferite forme geometrice până la cărbunii din vasul de încălzit, totul vorbea de bogăţia stăpânei. Slujitorii îi urară noapte bună. Rămase în mijlocul odăii privind mirat în jur. Lampioanele colorate aruncau o lumină plăcută sporind tainic frumuseţea lucrurilor. Netezi cu palma cuvertura patului, pernele brodate. Nu putea să creadă că sunt pregătite pentru el. Oare pentru ce să merite toate astea? Nu putea înţelege. Îşi aminti de anii de demult când după o zi de muncă dormea pe o mână de paie sau pe pământul gol. Oare el să fie cel de atunci sau e altul? Da, el era tânărul sărac, zdrenţăros de odinioară. Simţea că după şapte ani
87
steaua lui începea să urce. Dacă în urmă cu şapte ani ar fi ştiut că această văduvă îl primea ca pe un împărat, nu s-ar mai fi dus la Constantinopol. Venea aici. Se întinse pe pat. Nu putea să doarmă. Ce voia de fapt această frumoasă văduvă de la el? încercă să şi-o închipuie în braţele sale. Voia ea aşa ceva? Ceva îi spunea că nu. Atunci? Adormi într-un târziu chinuit de întrebări.
A doua zi când deschise ochii o rază de soare strecurată prin draperie juca pe covoare. Sări din pat şi începu să se îmbrace în grabă. Se simţea ruşinat că oaspete fiind a dormit atât de mult pe când toţi ai casei erau în picioare.
iertaţi-mă, stăpâne, baia mai întâi.
în graba lui nu observă pe cei doi slujitori de aseară ce aşteptau răbdători să se trezească.
a! Da! Baia, desigur, spuse străduindu-se să pară indiferent, convingându-se şi pe el că toată viaţa nu făcuse decât baie în fiecare dimineaţă. Se lăsă condus la baie. Întâi la aburi, unde întins pe un pat de lemn îi masară trupul puternic, bine făcut. În camera alăturată îl spălară cu apă călduţă ca în final să-l lase să înoate în bazinul cu apă rece. Îl uscară cu prosoape calde. Îl întinseră din nou pe patul de lemn masându-i fiecare muşchi în parte. Aceiaşi slujitori îl îmbrăcară de sus până jos cu alte veşminte, deosebit de frumoase. Cele vechi i-au fost arse. Cămaşă albă de mătase cu broderii,
88
pantaloni strâmţi pe pulpe, cizme din piele de viţel. Cingătoare lată din piele bătută în pietre preţioase. Se simţea alt om. I se părea acum că celălalt Vasile rămase undeva departe, că s-a născut din nou mare şi puternic. Când apăru în faţa binefăcătoarei sale se simţi ca un copil care aşteaptă să fie iertat pentru o greşeală. Danielis îi observă stinghereala. Îl încurajă cu un zâmbet.
vino! O să mergem să vizitezi ţesătoriile şi manufacturile. Sunt sigură că o să-ţi placă.
sunteţi atât de bună cu mine. N-am să vă pot răsplăti niciodată.
eşti chiar atât de sigur? zâmbi din nou Danielis.
cum să vă mulţumească un om ca mine?
haide! Nu-ţi face griji. Lectica ne aşteaptă.
în curtea conacului aştepta lectica şi zeci de sclavi ce urmau să se schimbe în timpul drumului.
nu călătoresc niciodată cu trăsura, prefer lectica, în legănarea ei uşoară cred că plutesc pe valuri, explică ea când se aşezară pe pernele colorate.
mărturisesc că nu am călătorit niciodată cu lectica. Aveţi dreptate că o preferaţi trăsurii ce îţi zdruncină toate măruntaiele.
Râseră amândoi. Ca din întâmplare, Vasile îi atinse mâna. Danielis păru că nu observă. După un timp, şi-o retrase fără să-l privească. Stăteau faţă în faţă, genunchii aproape că li se atingeau. Era tulburat de această femeie frumoasă, atât de puternică şi de bogată. „Va trebui să o cuceresc. M-ar putea ajuta. E bogată şi ar putea face din mine un om mare,
89
la fel cum m-ar putea distruge”, îşi spuse Vasile privind-o insistent. Îi era teamă, dar în acelaşi timp se simţea atras de ea.
stăpânesc o mare parte din Peloponez, spuse deodată ca şi când i-ar fi ghicit gândurile. Sute de sclavi, ţesătorii de covoare, ateliere de manufacturi. Femei instruite lucrează pentru mine minunate broderii. Zeci de ferme, herghelii, cirezi şi turme nenumărate.
Vasile îi simţi mândria de aristocrată şi gândul cuceririi îl părăsi.
sunteţi o adevărată regină!
aşa mă şi numesc supuşii mei. Regina Peloponezului.
Vasile simţi din nou enorma distanţă dintre ei. Cel mai bun lucru pentru el ar fi să se întoarcă la Constantinopol. O să-i mulţumească pentru ospitalitate şi mâine va pleca. Dar pentru ce toate astea? încă nu se lămurise.
de ce te-ai întristat? La ce te gândeşti?
iertaţi-mă, stăpână! De fapt nu ştiu ce caut eu aici?
Danielis râse uşor. Zâmbetul ei îl linişti.
eşti un copil. Fiindcă aşa vreau eu. Aici eu sunt stăpână şi toţi se supun dorinţelor mele.
Mâna ei mică se odihni o clipă în palma lui de uriaş. Atingerea îi dădu fiori.
nu mai pune întrebări prosteşti. Am ajuns. Cred că vei fi mulţumit de ce vei vedea.
Ţesătoriile aflate la una din proprietăţile sale îl uimiră pe Vasile. Totul se desfăşura într-o ordine perfectă
90
sub ochiul atent al supraveghetorilor. Într-o încăpere lungă, zeci de sclave, unele chiar copile, trudeau aplecate peste războaiele de ţesut. Roteau pe suluri acele splendide covoare pe care le văzuse în casa stăpânei. Într-o altă încăpere, tinere sclave brodau cu capetele plecate nebăgând în seamă nici măcar prezenţa stăpânei. O muncă grea, istovitoare a ochilor şi trupurilor plăpânde. Pentru aristocrata bizantină nu conta acest amănunt. Nu erau decât nişte sclave datoare să muncească pentru stăpâna care le hrănea, le îmbrăca şi le dădea adăpost. Doar atât. Şi dacă una pierea, alta îi lua locul, iar covoarele se ţeseau împletite cu suferinţa şi lacrimile ochilor ce se stingeau încet. Supraveghetorii îi conduseră prin toate atelierele. Vasile află că frumoasa văduvă se ocupa îndeaproape de ţesătorii, nelăsând pe nimeni să se amestece în afacerile ei.
ei, cum ţi s-a părut? îl întrebă când urcară din nou în lectică.
uimitor cât sunt de îndemânatice. Lucrurile ce ies din mâinile lor sunt demne de Palatul Sacru.
pentru astea venea protovestiarul Theophilos. Am câştigat bine cu el. Ţesătoriile sunt opera mea. De când le-am pornit mi-au adus beneficii mari. Negustori din Asia şi Italia vin până aici după covoarele şi broderiile mele.
demne de o regină!
încântată că ţi-au plăcut.
nu mai mult decât regina!
of! Laudele.
e singurul mod prin care vă pot răsplăti bunătatea.
91
singurul?
nu văd altul.
descoperă-l!
întorşi la conac, luară masa împreună. Aceeaşi masă bogată cu slujitorii foindu-se în jurul lor printre clinchetul tacâmurilor de argint şi paharele de sticlă de Siria, bogăţia ameţitoare a aristocraţilor bizantini, pentru care fiecare zi e o sărbătoare. Întreaga după-amiază au rămas împreună vorbind despre una despre alta, despre Constantinopol şi Marele Palat. Dar cum ziua era scurtă şi se întuneca repede, Danielis s-a retras, lăsându-l dezamăgit.
ne vedem dimineaţă, îi spuse ridicându-se. La câteva mile de aici am o proprietate. Construiesc acolo o mănăstire. Vreau să o vezi.
prea bine, regina mea.
Şi Danielis plecă. O urmări cu privirea. Când să treacă în spatele draperiei ce masca uşa, întoarse capul. În privirea şi zâmbetul ei citi chemarea dragostei. Urcă şi el în odaia sa, spunând servitorilor că se va culca mai devreme în seara aceasta. Se trânti îmbrăcat în pat. Îl urmărea zâmbetul ei. Nu putea uita chemarea din privirile ei. Dacă îl refuza, era pierdut. Dacă îl primea, câştiga ceea ce nici nu putea visa. Aşteptă răbdător, frământat de îndoieli să cadă noaptea. Rând pe rând, zgomotele casei se stinseră, servitorii plecară şi ei la culcare. Liniştea nopţii puse stăpânire pe întreg conacul. Când socoti că toţi ai casei dormeau, se ridică încet din pat şi ieşi în vestibul. Îşi simţea inima bătând puternic. Nu se auzea decât sfârâitul candelelor de-a lungul
92
pereţilor. În vârful picioarelor coborî scara ce ducea spre camera stăpânei. Cu fiecare treaptă tremura tot mai tare, inima bătea năvalnic să-i spargă pieptul. Ajunse la parter, unde se afla odaia stăpânei. Aceeaşi linişte tulburată doar de tremurul candelelor. Păşea încet. Începu să tremure. De frig, de frică, nici el nu mai ştia de ce, dar continua să se apropie de uşă. Dacă va fi prins? Dacă ea va striga? Era destul de puternic ca să doboare doi, trei slujitori şi să fugă. Era în faţa uşii. Dreapta i se apropie de clanţă, îi tremura atât de puternic, încât a trebuit să o prindă cu cealaltă. Apoi brusc tremurul se opri, inima încetă să mai bată năvalnic. Îşi regăsi stăpânirea de sine. Împinse uşa. Se deschise uşor şi trecu pragul. Căută cu privirea. În lumina scăzută a candelelor, văzu patul gol cu perdelele trase. Rămase nemişcat. Pentru o clipă nu ştiu ce să creadă apoi o zări în cealaltă parte a odăii. În puţina lumină îi apăru într-o cămaşă lungă, albă, de in, cu broderii la piept şi mâneci. Părul negru cădea valuri pe umeri. Prin broderia fină se ghiceau sânii încă plini, puternici, ca o chemare. Se apropie de ea. Îi căzu la picioarele desculţe şi le îmbrăţişă, sărutându-le. Mâna ei trecu prin părul stufos şi creţ.
credeam că nu mai vii, se auzi şoapta ca într-un vis.
Se ridică, buzele li se uniră. În strânsa îmbrăţişare, trupul ei i se descoperi nebănuit de tineresc.
93
O lună încheiată rămase Vasileîn casa frumoasei Danielis. Faptul că era mai în vârstă cu zece ani ca el nu-i împiedicară să se iubească noapte de noapte dăruindu-se cu patimă. După o lună îi ceru să se întoarcă la Constantinopol. Regretau despărţirea, dar ştiau că nu puteau trăi unul lângă altul. Şi mai ştiau că tot ce au făcut n-au făcut din dragoste, ci pentru că aveau nevoie unul de altul pentru aceeaşi pasiune care-i stăpânea: puterea. La despărţire, Danielis îi dărui treizeci de sclavi, legându-le soarta de noul lor stăpân, stofe, veşminte scumpe şi bani. Foarte mulţi bani. Când o întrebă pentru ce toate astea îi răspunse doar atât:
ca să-ţi împlineşti destinul! Ca atunci să nu ne uiţi, nici pe mine, nici pe fiul meu. Nu-ţi cer nimic în schimb.
zău că nu te înţeleg. Aşa cum nu înţeleg pentru ce m-ai chemat în casa ta cinstindu-mă ca pe un împărat.
Într-o zi o să înţelegi şi îi zâmbi fermecător. Acum, du-te! Dumnezeu să te binecuvinteze!
Îi întoarse spatele şi se grăbi spre odaia ei unde rămase întreaga zi. De acolo auzi tropotele cailor îndepărtându-se încet. Aveau să se vadă peste douăzeci de ani. Îmbătrânită, dar la fel de bogată, păstrând ceva din frumuseţea de odinioară, Danielis îl va vizita la Constantinopol. Abia atunci Vasile se va lămuri pe deplin.
94
Singură în odaia ei, Danielis retrăi clipele petrecute împreună. Îşi aminti de hotărârea luată în urmă cu o lună când trimise să-l cheme la ea. Oare nu greşise? Nu se înşelase? Auzise de întâmplarea din biserica Sfântului Andrei când venerabilul călugăr ce trăia acolo s-a închinat în faţa unui străin ca în faţa împăratului însuşi. A poruncit să-l cheme pe acel călugăr la ea. Şi călugărul a venit. Ea nu a fost salutată niciodată ca o adevărată regină a Peloponezului, cum se credea, pe când acest străin… Ce se ascundea oare în această închinare neobişnuită în faţa unui om de rând? Călugărul i-a spus: „Nu l-am privit ca pe un om de rând, cum zici, ci ca pe marele împărat al romanilor, uns de Hristos. Aşa l-am privit eu şi m-am ridicat şi l-am salutat. Celor cinstiţi de Dumnezeu li se cade şi cinstirea oamenilor”. Dori să-l cunoască, dar cum află că era cam bolnav, aşteptă să se însănătoşească şi îl chemă la ea. L-a plăcut de cum l-a văzut. Frumos, înalt, puternic, demn de a-şi împlini destinul dacă ar fi să creadă în cuvintele călugărului. Îşi spuse că îl va ajuta. Era prea sărac ca să răzbată singur. Făcându-şi-l amant nu a făcut decât să-i alunge teama de ea, de bogăţia ei, să-l apropie cât mai mult. Acum stătea cu ochii închişi retrăind fiecare clipă petrecută împreună. El trebuia să meargă spre împlinirea destinului său, iar ea va aştepta răbdătoare douăzeci de ani ca să-l revadă.
Basilissa Theodora îşi concedie doamnele din serviciul ei. Voia să rămână singură. Se lipsi până şi de veşnicii eunuci, veghetori de zi şi noapte. Singură în dormitorul imperial, se prăbuşi pe pat, îngropându-şi faţa în pernele colorate. Izbucni în plâns. Era cu adevărat nefericită. Ceea ce i se întâmplase azi întrecea orice măsură. Şi tocmai din partea fiului ei, fiul purtat în pântece, căruia i-a dat viaţă. Ii venea să-şi smulgă părul din cap de durere, să-l blesteme, să-l închidă într-o mănăstire pe acest copil rău şi obraznic care-şi umilea mama în fiecare zi. Nu, nu putea face aşa ceva, era o mamă iubitoare, nu putea face ceea ce a făcut Irina cu ani în urmă, modelul ei de basilissă. Şi apoi nu mai avea nici putere. Simţea cum încet, încet, frâiele puterii îi alunecă din mâini. Fraţii ei Bardas şi Petronas ştiuseră să-l atragă pe Mihail de partea lor. Mai avea puţin până la majorat. Când va prelua guvernarea statului ce va fi cu ea? Fraţii nu o vor ierta că i-a îndepărtat de la Palat. Mai ales Bardas, însetatul
96
de putere. Supărată de ceea ce i se întâmplase cu puţin timp înainte, nu se mai putea gândi la ziua aceea. Peste doar două luni, Mihail va fi declarat de Senat major şi va prelua puterea. Era rău şi prost crescut, deşi Theodora cu protomagistrul Manuel şi logothetul Theoktistos s-au străduit să-i dea cea mai bună educaţie. Cei mai buni profesori s-au străduit să-l înveţe ce se învăţa în şcolile bizantine. Dar gândurile lui Mihail zburau la caii lui iubiţi, la cursele de care din Hipodrom, la domeniul de vânătoare de la Hebdomon, la petrecerile prelungite până în zori. De multe ori, nerăbdător nu mai aştepta sfârşitul orelor. Pleca brusc, spre groaza profesorilor, la Hipodromul Palatului unde făcea câteva curse de care ca apoi să alerge în braţele amantei, frumoasa Evdochia Ingerina. Cel mai mult îl distrau escapadele nocturne. Urmat de o ceată de tineri petrecăreţi, veşnic îndrăgostiţi de frumuseţea feminină, bufoni, comedianţi de la Circ, vizitii din Hipodrom, străbăteau oraşul cântând şi urlând tot felul de obscenităţi luându-se la bătaie cu cine li se părea că i-a supărat. În aceste escapade se deghizau în oameni ai Bisericii. Unul era patriarh, altul purta veşminte de mitropolit sau episcop, iar Mihail îşi lua numele de arhiepiscop de Coloneea. Astfel îmbrăcaţi căutau cârciumile şi casele curtezanelor. Acesta era Mihail, fiul Theodorei. Se străduise să facă din el un împărat cel puţin pe măsura tatălui său Theofil. Astăzi însă glumele lui proaste au întrecut orice măsură. A trimis pe unul din eunucii gineceului să o anunţe pe basilissă că patriarhul o
97
aşteaptă în Marele Triclinium. Theodora veni în grabă pentru a primi binecuvântarea patriarhului. Pe tron lângă Mihail, îl vede pe patriarh cu gluga trasă pe ochi, cu mâinile împreunate ca pentru rugăciune. Theodora se apropie încet, nevoind să-i tulbure meditaţia. Se aplecă spre el cerând binecuvântarea. Patriarhul se răsuceşte pe tron cu spatele la regentă lăsând să-i scape o bubuitură de pomină, spunând: „Nu am făcut decât să vă onorăm prin aceasta”. Apoi îşi aruncă veşmintele. Patriarhul nu era decât bufonul lui Mihail. Râsetele lui cutremurară bolţile Tricliniumului. Theodora alergă în lacrimi spre apartamentele sale.
o, Theofil, iubitul meu soţ, de ce a trebuit să pleci aşa repede, gemu printre lacrimi. Se simţea neputincioasă, singură şi pierdută în această lume aşa cum se simţise în urmă cu şaisprezece ani când a fost adusă la Constantinopol. Se răsuci în pat, îşi şterse lacrimile. Rămase cu privirea pierdută în mozaicul cupolei dormitorului imperial. Gândurile o purtară spre anii copilăriei şi ai tinereţii sale. Se vedea în casa părinţilor din Elisa Paflagoniei. Ani fericiţi în casa părintească. O familie devotată cultului icoanelor. Îşi amintea de mama şi bunica ei, când pe vremea lui Leon Armeanul izbucnind din nou persecuţia, nu au lepădat icoanele. Le ţineau în mare cinste. Îngenuncheau şi se rugau în faţa lor. Îşi amintea rugăciunile învăţate de la bunica rostite la icoana Născătoarei de Dumnezeu. Era convinsă că icoanele, prin chipurile zugrăvite au ajutat-o să răzbată în viaţă. Erau şase copii: patru fete şi doi
98
băieţi, şi erau fericiţi. Dintre toţi, fratele Bardas a dovedit o mare dragoste de carte. Călugării ce veneau în casa lor i-au prezis un viitor strălucit. Liniştea şi pacea din casa părintească au rămas undeva departe. Într-o bună zi, a ajuns şi la ei vestea că tânărul împărat doreşte să se căsătorească. Cele mai frumoase tinere din toate provinciile vor fi trimise la Constantinopol. Una dintre frumuseţi îi va fi mireasă şi împărăteasă. Într-o seară, trimişii împăratului au sosit la conacul lor. A fost aleasă să plece la Constantinopol. Îşi mai vedea şi acum mama plângând la despărţire, în timp ce fraţii şi surorile nu-şi mai încăpeau în piele de bucurie. Îşi amintea şi călătoria spre Constantinopol cu lungi popasuri, ca nu cumva oboseala drumului să le strice frumuseţea sau să le îmbolnăvească. Constantinopolul, oraşul la care visase în fiecare zi în timpul călătoriei de două săptămâni, îi apăru într-un apus de soare. Totul era auriu.
De la norii asfinţitului la apele Cornului de Aur, la zidurile oraşului, cupolele bisericilor, palatele profilate pe cerul amurgului, totul era îmbrăcat într-o lumină aurie. Mai fascinant ca în povestirile bunicii. Marele Palat, un adevărat oraş, grădinile sale, fântânile arteziene, vestibulele lungi acoperite de mozaicuri strălucitoare răsunând de sunetul orgilor, scările monumentale de marmură albă, roză, ce legau diferite pavilioane, mulţimea curtenilor, a slujitorilor ce roiau în veşminte strălucitoare, toate i se păreau că vin din altă lume. Acolo, în Elisa Paflagoniei, nu şi-a închipuit că ar exista aşa ceva. Toate
99
ar fi ale sale dacă ar fi aleasa. Veni şi ziua în care se înfăţişară prinţului în marele salon al Perlei. Erau multe frumuseţi din provinciile Imperiului, una mai frumoasă ca alta, dar prinţul alese numai şase. Theodora era printre ele. A doua zi după slujba de dimineaţă, au fost duse din nou în salonul Perlei. Theofil a venit înconjurat de eunuci, demnitari, soldaţii din garda Palatului. Când a intrat prinţul, inima a început să-i bată năvalnic. Copleşită de emoţie nu mai vedea şi nu mai auzea nimic. Theofil s-a plimbat gânditor prin faţa lor ţinând în dreapta un măr de aur. S-a oprit în faţa fetei din dreapta ei. Ştia doar că o cheamă Kasia şi era deosebit de frumoasă. L-a auzit vorbind, a întrebat-o ceva, dar de emoţie nu desluşi sensul cuvintelor şi nici ce i-a răspuns fata. Mai târziu i s-a povestit episodul rămas celebru care a dus-o pe ea pe tron. Theofil a întors spatele fetei şi s-a oprit în faţa ei. Ea îşi ţinea privirea plecată şi nu vedea decât cubuleţele de mozaic de la picioare, îşi mai amintea doar că s-a întrebat atunci cine le-a aranjat cu atâta grijă îmbinând culorile încât să pară că păşea într-o livadă smălţuită cu flori. Apoi a văzut mărul întins spre ea. Theofil a trebuit să-i ia mâna şi să-i pună mărul în palmă. Abia atunci a ridicat mirată privirea. Era aleasa. Orgile sunară peste ropotele de aplauze. Înconjurată repede de doamnele de la Palat, a fost condusă în gineceu. Era stăpâna lor de acum. Peste câteva zile, era încoronată în biserica Sfântului Ştefan din palatul Daphne. Îndată după încoronare, familia ei a fost invitată să locuiască la Marele Palat. Mama ei, Florina, a primit demnitatea
100
de „patriciană cu centură”. Surorile au fost căsătorite cu înalţi demnitari, iar fraţii Bardas şi Petronas au primit funcţii importante în administraţie şi armată. şi tocmai ei să-şi arate acum nerecunoştinţa. Mai ales Bardas. El l-a îndepărtat pe Mihail de ea. Ştia ce urmărea fratele ei, însetatul de putere. Prin Mihail va conduce destinele Imperiului.
of! Doamne! dacă trăia augustul meu soţ… dar Theofil m-a părăsit atât de repede.
Da, Theofil a murit la numai cincisprezece ani de la căsătorie. Ce sunt cincisprezece ani în viaţa unui om? Sunt prea puţini, dar în aceşti ani a fost fericită. Şi-a iubit mult soţul. Era inteligent, autoritar, plin de înţelepciune a condus statul cu multă grijă. Cei care i-au cunoscut tatăl spuneau că moştenea ceva din răutatea şi cruzimea lui. Dar Theofil ştia să fie şi tandru şi iubitor. Când şi-a cunoscut mai bine soţul, şi-a dat seama că era şi răutăcios, înţepând cu ironiile sale. Crezând că are influenţă asupra lui, a intervenit de câteva ori în favoarea prietenilor ei suspectaţi de iconofilie. A fost de ajuns ca Theofil să-şi încreţească fruntea ca să renunţe. Cutele din fruntea înaltă a basileului o avertizau că ar fi bine să tacă. A trebuit să-şi ascundă cu grijă icoanele în gineceu. Cu Eufrosina, mama adoptivă a împăratului, s-a înţeles bine. şi ea venera icoanele. Ori de câte ori îşi trimitea fetele în vizită, bătrâna împărăteasă scotea icoanele din ladă şi le punea să le sărute. Când Theofil a aflat cu ce fel de „păpuşi” se joacă fetele lui le-a interzis să-şi mai viziteze bunica. Zadarnic, icoane se aflau peste tot în Palat până
101
şi sub perna împăratului ce trăgea să moară. Theofil şi-a dat seama că epoca iconoclastă se va sfârşi odată cu el. Poate pentru aceasta a cerut Theodorei şi logothetului Theoktistos să nu-i facă nici un rău prietenului său patriarhului Ioan Gramaticul, marele adversar al icoanelor. Şi Theodora şi logothetul jurară la căpătâiul muribundului.
Când în acel sfârşit geros de ianuarie, Theofil a închis ochii pentru veşnicie, s-a crezut pierdută. Rămânea cu patru copii dintre care singurul băiat Mihail, moştenitorul de drept al tronului, nu împlinise nici patru ani. Îndată ce trupul basileului a fost coborât în gropniţa imperială şi lespedea de marmură l-a acoperit pentru totdeauna, s-a alcătuit regenţa.
Prima grijă a consiliului de regenţă a fost restaurarea cultului icoanelor. Timp de mai bine de un veac, problema iconoclastă a frământat biserica răsăriteană făcând multe victime, lăsând urme adânci în evoluţia ei. După lupte violente purtate prin scris şi sabie, după un timp atât de îndelungat, conflictul s-a stins încet, ca orice val ce vine asupra vieţii. Theodora credea cu tărie că Theofil ştiuse aceasta. După sfârşitul lui, ierarhia bisericească aştepta restabilirea cultului icoanelor, mai ales că în provincii persecuţia iconoclastă nu a avut acelaşi efect ca la Constantinopol.
Când a aflat de intenţiile Consiliului de regenţă, Theodora s-a speriat şi s-a opus. Şi-a iubit mult soţul şi chiar pe patul de moarte îi promisese că îi va respecta toate hotărârile. I se părea că este cu neputinţă
102
să-i învingă pe iconoclaşti. Erau mulţi prin ierarhia bisericească, aristocraţie, armată, demnitari. Dar ea era iconodulă şi păstrase icoanele în gineceu de când intrase în Palatul Sacru. Cum putea să urmeze politica lui Theofil interzicând cultul icoanelor, când ea însăşi li se închina în taină? Continuând această politică ajungea nepopulară şi o revoltă ar fi înlăturat-o de la putere. Da, un sinod cu patriarhul în frunte trebuia să hotărască restabilirea cultului icoanelor. Dar patriarh era Ioan Gramaticul, un iconoclast convins, ridicat la marea demnitate prin voinţa lui Theophil. El trebuia înlăturat mai întâi.
Theodora se ridică încet de pe patul imperial, îşi aranjă veşmintele şifonate de poziţia incomodă în care stătuse timp de o oră. Se opri în faţa oglinzii. Cu gesturi delicate, îşi prinse din nou plasa din fire de aur ce-i susţinea părul. Se privi. Ea era oare cea care în urmă cu ani restaurase ortodoxia icoanelor sau era alta? Da… ochii ei negri ce l-au vrăjit pe Theofil. Mai păstra şi acum chipul frumos de odinioară. Inteligenţa şi diplomaţia au ajutat-o să treacă peste opoziţia patriarhului Ioan Gramaticul. O mai fi trăind oare? întotdeauna i-a fost teamă de omul acesta ţinut în mare cinste de soţul ei. Poate şi din cauza zvonurilor de vrăjitor şi mag care circulau pe seama lui. Îl numeau Lecanomante, noul Apollon, noul Balaam. Se vorbea că ţinea o casă într-o mahala în subteranele căreia aduna femei deosebit de frumoase, foste călugăriţe care se împreunau cu diavolii, vorbeau cu morţii căutând dezlegarea viitorului. Poate
103
toate astea i s-au tras şi de la cărţile cu semne tainice pe care numai el ştia să le descifreze. Or fi fost adevărate? şi dacă erau, ce mai conta acum? Trecuseră cincisprezece ani. Adevărul era că Ioan Gramaticul a fost savantul epocii sale. Chiar ea îl informă atunci de intenţiile Consiliului de regenţă. Patriarhul nu era omul care să cedeze aşa uşor. I-a amintit basilissei de jurămintele făcute, că întinează memoria soţului ei şi câte şi mai câte. Femeie pioasă cu credinţa în icoane susţinută de consiliul de regenţă, dar temându-se de o revoltă, a convocat sinodul. A cerut în câteva rânduri patriarhului să demisioneze. A fost refuzată tot de atâtea ori. În cele din urmă, soldaţii logothetului Theoktistos i-au înmânat actul de destituire. Înghesuit între suliţele soldaţilor, a fost luat din reşedinţa patriarhală şi închis în mănăstire. Furia lui s-a revărsat asupra nevinovatelor icoane găsite în mănăstire. Le-a sfărâmat, călcându-le în picioare. Pentru acest sacrilegiu Theodora a poruncit să-l bată cu vergile. Se pare că această metodă l-a liniştit, pentru că de atunci nimeni n-a mai auzit de el.
Privindu-se în oglindă, Theodora zâmbi acestor amintiri. Metodiu, unul dintre călugării devotaţi cultului icoanelor, a urcat în tronul patriarhal, într-o perioadă, a fost duhovnicul Theodorei. A stat ani buni în închisoare, suferind pentru credinţa sa. Eliberat în acele zile, la recomandarea logothetului, Theodora l-a numit în marea demnitate. Numirea lui Metodiu a întâmpinat însă opoziţia călugărilor studiţi. Supăraţi că nu şi-au putut impune candidatul, n-au voit să-l recunoască. Era destul de
104
grav ca o mână de călugări să nu-şi recunoască patriarhul. Theodora a voit să intervină în dispută însă logothetul a sfătuit-o că e mai bine să-l lase pe Metodiu să rezolve conflictul. „Nu e bine să te amesteci când se ceartă feţele bisericeşti”, îşi amintea cuvintele logothetului Theoktistos. Metodiu a rezolvat repede conflictul anatemizându-i pe studiţi. Anatema lui Metodiu a deschis în biserică o schismă ce a durat aproape o jumătate de veac.
Theodora păstra în amintire ca pe o comoară nepreţuită ziua aceea de început de martie când a restabilit oficial cultul icoanelor. Era duminica întâi din Postul Mare, numită de atunci Duminica Ortodoxiei. Înainte de duminica triumfală, un decret imperial repunea în drepturi pe cei exilaţi, elibera din închisori pe toţi cei ce suferiseră pentru credinţa lor în sfintele icoane. Au fost priviţi ca martiri şi mărturisitori. Parcă mai auzea şi acum vuietul mulţimii în sărbătoare. În dimineaţa acelei zile de început de primăvară, cu cer senin şi curat asemenea credinţei lor, porniseră în procesiune de la Vlaherne spre Biserica cea Mare a Sfintei înţelepciuni Divine. Întreaga noapte a rămas în priveghere la biserica Sfintei Fecioare din Vlaherne. Era înconjurată de episcopi, preoţi, diaconi cădelniţând nori de tămâie, mulţimi de oameni purtând triumfători icoanele cu chipurile sfinţilor. O sută de diaconi cădelniţau în timp ce corul eunucilor intona imnurile interzise atâta vreme.
Procesiunea a continuat cu şirul iconoclaştilor, a distrugătorilor de icoane, desculţi, în cămăşi lungi, cu lumânări în mâini, treceau sub ocările iconofililor.
105
La Liturghia solemnă din acea zi, s-au redat pentru totdeauna Bisericii şi credincioşilor icoanele. După Liturghie, procesiunea a continuat spre biserica Sfinţilor Apostoli. Purtau moaştele sfinţilor Theodor din Stoudion şi ale patriarhului Nichifor, sfârşiţi în exil pentru credinţa lor. Moaştele marilor apărători ai icoanelor urmau să fie aşezate în biserică. Dar aici îşi dormea somnul de veci şi Constantin al V-lea „Copronimul”, persecutorul cel mai crunt al iconodulilor. Cum puteau oare moaştele sfinţilor să sufere apropierea celui cu nume murdar şi să nu se spurce? Soluţia a fost găsită repede. Osemintele care de şaptezeci de ani odihneau în umbra Mausoleului lui Justinian au fost scoase afară, târâte pe străzi, arse şi aruncate în mare. Mulţimea se răzbuna, urlând de plăcere. Faimosul său sarcofag de marmură verde a fost tăiat în bucăţi, slujind la decorarea pereţilor Marelui Palat. Peste ani, când barbarii vor asedia Constantinopolul, aceeaşi mulţime va alega căutându-l în gropniţa imperială strigând: „ieşi din groapă, împărate, şi vino în ajutorul oraşului ce va să piară!”.
în seara zilei triumfului Ortodoxiei, Theodora oferi un mare banchet sinodalilor şi celor persecutaţi pentru credinţa lor. Multă vreme, acest banchet a rămas în amintirea participanţilor şi multă vreme s-a vorbit despre el. Pentru a da o cât mai mare strălucire acestei unice zile, nimic din ceea ce era mai fastuos la Palatul Sacru nu a fost cruţat. Începând de la veşmintele Augustei ţesute în fir de aur, stropite cu pietre preţioase până la feţele de masă
106
din purpură, vesela, tacâmurile, totul strălucea de aur şi argint. Pentaghionul, dulapul unde se păstrau bijuteriile coroanei, a fost golit în acea seară pentru a o împodobi pe basilissă. În mijlocul veseliei generale, printre clinchetele cupelor se auzeau ciripitul păsărilor mecanice ascunse prin crengile platanului de aur. Din când în când, se auzeau răgetele leilor mecanici de la picioarele tronului imperial. Se ridicau, băteau din coadă, deschideau boturile răgind îngrozitor. Cei care-i vedeau pentru prima oară se înfricoşau de aceste minuni ale mecanicii.
în timpul banchetului, Theodora dori să cunoască pe unii din cei ce suferiseră pentru credinţa lor. De la masa ei văzu un bărbat căruia îi lipsea o mână. Se chinuia să mănânce şi să bea cu cea rămasă. Îl recunoscu, era Lazăr zugravul de icoane. Basilissa îi ceruse să-i ierte soţul, întrucât îmbrăţişase icoanele în clipa morţii. Dar Lazăr îi răspunse: „Dumnezeu nu este atât de nedrept încât să uite suferinţele noastre şi să dea cinstire celor care ne-au prigonit”. Basilissa şi-a dat seama că erau mulţi care nu erau dispuşi să-i ierte lui Theofil suferinţele pricinuite. Incidentul se repetă chiar în timpul banchetului. Sigură pe sine, dar neinspirată, Theodora ceru să fie adus la masa imperială unul dintre mărturisitori. Unii s-au socotit nedemni de o asemenea cinstire şi au rugat să fie iertaţi. În cele din urmă, a venit Theodor Graptos, care avea ceva de spus basilissei. El şi fratele său Theofan aveau însemnate cu fierul roşu pe frunte patru versuri jignitoare.
107
cine te-a făcut să suferi atât de mult? întrebă basilissa privindu-i fruntea mutilată.
Toţi o priviră surprinşi pentru că ştiau răspunsul, aşa cum ştiau că Theodor atâta aştepta.
synodiconul i-a anatemizat pe ereticii Simon Magul, Manes, Arie, Macedonie, Apolinarie, Nestorie, Eutihie, Dioscor, Origen, Didim, Evagrie, Sergiu, Onoriu, Pir şi iconoclaştii Theodosie, Sinisie, Pastila, Vasile Kakemphatos, patriarhii Constantin şi Ioan Gramaticul, dar numele lui Theofil nu s-a auzit. „Pentru ce mi s-a înscris pe frunte, îi voi cere socoteală la judecata lui Dumnezeu împăratului care ţi-a fost soţ”. Pentru aceasta eu şi fratele meu purtăm numele de Graptoi, „cei marcaţi”. Versurile acestea injurioase au fost scrise chiar de soţul tău.
ah!, făcu Theodora surprinsă privind spre patriarhul Metodie. Ochii ei negri, pătrunzători, scăpărau fulgere de mânie. „Ce înseamnă aceasta?” păreau să spună.
aşa înţelege Biserica să-şi ţină promisiunile de iertare? Mi-aţi promis că soţul meu a fost iertat de acest păcat şi că l-aţi iertat şi sfinţiile voastre şi acum ce aud şi tocmai la această sărbătoare! izbucni Theodora.
Patriarhul Metodie a fost pus în încurcătură de izbucnirea lui Theodor. Nu se aştepta nici el la aşa ceva, tocmai în aceste împrejurări. Furios, s-a ridicat în picioare cerându-i acestuia să se întoarcă la masa sa. Nu voia să intre în conflict cu basilissa din cauza aroganţei unui monah, fie el şi mărturisitor.
108
Ca să potolească mânia basilissei, a trebuit să o asigure că „promisiunile ni le vom ţine în totalitate, iar dispreţul unora nu are mare importanţă”.
şi ca să vedeţi cât preţuim dorinţa Augustei noastre stăpâne, continuă patriarhul, în fiecare zi timp de o săptămână în toate bisericile Constantinopolului se vor face rugăciuni pentru iertarea iubitului vostru soţ. Şi sunt convins că la împlinirea acestor rugăciuni îşi va fi găsit iertarea.
Şi într-adevăr, în săptămâna ce a urmat în bisericile Constantinopolului s-au făcut rugăciuni pentru iertarea păcatelor basileului Theofil. Preacucernica Theodora fugea de la o biserică la alta îngenunchind alături de preoţi şi monahi, rugându-se împreună pentru iertarea lui Theofil. La sfârşitul săptămânii de rugăciune, patriarhul Metodie a aşezat pe Sfânta Masă a bisericii „Sfintei Sofii” un pergament în care scrisese numele tuturor împăraţilor iconoclaşti. Dimineaţa, a văzut cu uimire că numele lui Theofil dispăruse. Bunul Dumnezeu îl iertase.
Theodora se linişti, dar asigurarea episcopilor nu o împiedică să-i fie teamă că într-o bună zi oasele soţului ei nu vor fi târâte pe străzi. Teama aceasta o urmări mult timp, până când, încet, încet, uită acest nedorit incident.
Acum teama îi revenise. Se temea de fraţii ei Bardas şi Petronas. Cine o va putea scăpa de această teamă? într-un singur om avea încredere. Logothetul dramului, Theoktistos. Se aşeză la masa de scris. Frământată de îndoieli, scrise câteva rânduri.
109
Împătură hârtia, sigilă şi sună din clopoţelul de pe masă. Se ivi unul dintre eunucii din serviciul ei.
să vină Isac, repede!
Peste câteva clipe, intră Isac, eunucul care-i purta mesajele. Avea încredere în el. Nu trădase niciodată.
e pentru logothetul dramului şi ca de obicei să nu te vadă nimeni.
prea bine, stăpână, spuse supus retrăgându-se.
şi încă ceva. Fiul meu unde e?
unde poate fi, stăpână, dacă nu la cursele de cai. Fratele vostru Bardas i-a dăruit un atelaj nou. Acum îl încearcă.
dumnezeule, cum îl cucereşte aruncându-l în tot felul de patimi.
în felul acesta îl conduce mai uşor.
du-te, Isac, şi trimite-o pe Evdochia la mine. Prezenţa ei mă linişteşte.
în aşteptarea surorii sale, deschise o carte ce se afla pe masa de scris. Urmări miniaturile cu scene biblice. Nu reuşi să citească nimic. Crezuse că însurându-l pe Mihail îl va face mai responsabil. După câteva luni, sătul de soţia lui, tot Evdochia pe nume, se întoarse la prietenii şi vechile nebunii şi amantă, cealaltă Evdochie. Acum era iarăşi cu ea şi nu se ferea de nimeni. Dacă ar elimina-o? Gândul îi stărui în minte ceva vreme. Poate va găsi Theoktistos o soluţie la temerile ei.
Roţile caretei se opriră, scârţâind pe lespezile de piatră din curtea conacului. Vasile coborî de pe capră îndreptându-şi spatele. Slujitorii desprinseră caii şi o ajutară pe Maria şi copii să coboare.
mă bucur că te-ai întors sănătos! se auzi glasul lui Theophilitzes din pragul sălii mari. După cum văd, ţi-a priit călătoria.
mă bucur şi eu că te văd sănătos, stăpâne.
ei, ei, parcă ţi-am zis să nu mă mai numeşti aşa. De acum eşti şi tu un mare senior.
fără ajutorul domniei tale…
nu numai al meu, şopti Theophilitzes în aşa fel să nu audă Maria înconjurată acum de femeile din casă. Mai bine spune-mi cum a fost călătoria, cum ai găsit familia?
o călătorie lungă, obositoare.
nu s-ar zice, după cum arată Maria şi copiii. Sunt mai frumoşi ca acum o jumătate de an.
cât priveşte familia, erau la fel ca acum şapte ani.
112
dar, acum?
Râseră amândoi. Maria veni să-l salute. Le făcu semn şi copiilor Constantin şi Anastasia să se apropie.
ei, parcă aţi mai crescut. Să fiţi cuminţi şi ascultători şi mâncaţi mult, numai aşa o să creşteţi mari ca tatăl vostru.
tu nu ai mâncat de ai rămas mic?
constantin! unde ţi-e respectul faţă de binefăcătorul nostru?
lasă-l, Maria. E doar un copil şi copiii spun întotdeauna adevărul. Da, frumuşelule, când eram ca tine am răbdat multă foame. Au fost alte vremuri. Noroc că acum îl am pe tatăl tău.
şi noi pe domnia-ta, spuse Vasile privindu-şi sever fiul.
acum vă las să vă odihniţi. Mai târziu avem de vorbit, şi Theophilitzes se întoarse în odaia sa.
Se duseră şi ei spre odăile lor.
în urmă cu două luni, Vasile plecase spre Macedonia. Acesta era visul său: să se întoarcă acasă în Macedonia să arate tuturor că e un mare senior. El, care în urmă cu şapte ani plecase desculţ cu o traistă în băţ spre Constantinopol a ajuns acum un mare senior. Mama şi surorile lui nu mai trebuiau să trudească pământul. S-a gândit mult ce să facă cu darurile primite de la Danielis. Nu putea aduce sclavii la Constantinopol. I-a trimis în Macedonia urmând să plece şi el. Bineînţeles, Maria nu ştia nimic de unde avea atâţia bani. I-a împrumutat de la nobilul lor stăpân şi a adunat şi el de când era în
113
serviciul lui. În Macedonia, şi-a regăsit mama şi surorile şi doi fraţi. Trăiau în aceeaşi sărăcie aşa cum îi lăsase în urmă cu şapte ani. Se speriaseră bietele femei când se treziră cu sclavii la poartă. Erau ai fiului ei Vasile, trimişi să le muncească pământul. Care pământ, că nu mai aveau mai nimic, nici măcar unde să-i adăpostească. Apoi sosi şi Vasile însoţit de doi slujitori călări îmbrăcaţi în veşminte de mătase, cu soţia şi copiii călătorind în careta cu roţi înalte ca un mare senior. Toţi se mirară de norocul ce dăduse peste el. Mama sa Pancalo şi cei doi fraţi mai mici Symbatios şi Marianos trăiau în vechea casă părintească. Surorile se măritaseră de ceva vreme şi plecaseră. Văzându-l atât de schimbat, mama sa şoptea printre lacrimi:
visurile mele, visurile mele, iată, s-au împlinit.
Nu zăbovi mult în Macedonia. Doar atât cât să cumpere mamei şi fraţilor o nouă casă mai arătoasă, ceva pământ, un heleşteu, o moară şi se întoarse la Constantinopol. În primele zile, îl bătu gândul să rămână în Macedonia, să trăiască muncind pământul aşa cum făcuse înainte. Ar fi trăit aşa până la bătrâneţe. A fost doar un gând trecător, al bucuriei revederii locurilor unde copilărise. Dar simţea că locul lui nu e acolo. Constantinopolul îl atrăgea spre alte împliniri. Aşa că după nici două luni se întoarse la Constantinopol.
în aceeaşi seară, Vasile era cu Theophilitzes în triklinios, sala mare a conacului, în faţa unei căni cu vin.
în cinstea întoarcerii tale, spuse Theophilitzes ridicând cupa.
114
Şi în sănătatea domniei tale.
mă gândeam uneori că n-ai să te mai întorci, îşi arătă temerile Theophilitzes punând cupa goală pe masă.
nu tăgăduiesc că m-a ispitit gândul şi îi povesti în câteva cuvinte ce a făcut în Macedonia. Dar nu, acum sunt tot mai convins că nu pot trăi departe de Constantinopol.
firesc, cine apucă să trăiască aici nu mai poate să plece. Oraşul ăsta te ţine legat de el ca o vrajă.
cum să dai cel mai frumos oraş al lumii pe un cătun din pădurile Macedoniei?
sunt chiar bucuros că te-ai întors. De acum voi avea mai multă nevoie de ajutorul tău. S-au schimbat multe de când ai plecat.
bune sau rele?
şi bune şi rele, că aşa e viaţa şi cu bune şi cu rele. Nu mai sunt administrator al domeniilor imperiale.
ţi-au luat funcţia?
am renunţat de bunăvoie. Era peste puterile mele. Ştii doar, drumuri, taxe, impozite, neînţelegeri cu arendaşii şi alte mizerii. Acum sunt judecător al Hipodromului.
e o funcţie bună?
deosebită. Voi fi mereu în apropierea împăratului. El ne trimite să judecăm în tribunalele din Constantinopol şi uneori în provincii. Suntem numiţi aşa pentru că judecătorii se întâlnesc în Hipodromul acoperit al Palatului. Dintre noi, împăratul poate alege doisprezece jucători numiţi judecători
115
ai velum-ului, numiţi aşa după perdeaua care îi ascunde înainte de începerea judecăţii. E o funcţie importantă. Am dreptul la o roga, care se traduce în câteva livre de aur pe an. De exemplu, cel mai bine plătit funcţionar câştigă 20 de livre de aur pe an, adică o pungă cu 1.440 de nomismata.
dar parcă ziceai că toate aceste demnităţi se cumpără.
bineînţeles, nicio funcţie nu e oferită gratuit. Avantajul este că demnitatea se păstrează chiar dacă nu mai exerciţi funcţia de patriciu sau protospatharios. Poţi să rămâi cu demnitatea de patriciu chiar dacă nu mai îndeplineşti obligaţiile de serviciu ale acestei demnităţi. Orice demnitate se cumpără. De exemplu, pentru mandatar plăteşti 2 livre, pentru kandidatos 3 livre, pentru strator 4 livre, pentru spatharios 5 livre, pentru spatarokandidatos 6 livre, protospatharios 12 livre. Iar cine vrea roga, adică salariul anual, mai plăteşte 4 livre. Dacă vrea să fie înscris în sala Lausiakos la toate ceremoniile mai plăteşte 4 livre. Cine vrea un supliment la roga, plăteşte mai mult. Nu se ştie cât.
dacă toate se plătesc, unde e câştigul?
de Florii, când se plăteşte roga, am văzut demnitari ducându-şi aurul acasă cu cărucioarele.
de când sunt la Constantinopol, am văzut oameni deosebit de bogaţi, dar şi sărăcie multă.
aşa este şi aşa va fi mereu. Dacă ai şti cât aur se ascunde dincolo de zidurile palatelor lor, dacă ai vedea noile construcţii ridicate de Theofil în Marele Palat, ai rămâne fără grai. Ceea ce are Danielis
116
în Patras e doar o parte din ceea ce au demnitarii Palatului. Şi… cum de ai reuşit să o cucereşti pe Danielis? După cum o cunosc se lasă greu abordată…
ei, şi domnia ta, râse Vasile cu subînţeles.
dacă s-a milostivit atât de mult înseamnă că are ceva planuri. Pentru ea totul e afacere.
am numit-o binefăcătoarea mea.
numai atât? a fost rândul lui Theophilitzes să râdă. Apoi văzându-l că tăcu încurcat îl îndemnă să ridice cupa. Încearcă şi vinul acesta dulce acrişor de Niceea. E deosebit. Îl prefer celui de Monemvasia atât de lăudat de basileul Mihail.
da, are un gust deosebit, spuse Vasile jucând cupa goală în palme.
Urmară clipe de tăcere. Theophilitzes se frământa pe scaun privind uneori peste umăr la slujitoarele ce trebăluiau prin triklinos. Când rămaseră singuri, se întoarse spre Vasile.
-Ai venit tocmai la timp. De câteva zile mă simt urmărit.
am simţit eu că e ceva cu domnia ta. De cine?
oamenii marelui logothet, Theoktistos. Mă urmăresc peste tot. Nu m-aş mira să aibă informatori printre slujitorii mei.
în ce te-ai băgat, domnia ta?
ei, în ce m-am băgat? Peste câteva luni, Senatul îl va declara major pe Mihail şi va fi încoronat. Epoca lui Theoktistos se va sfârşi. El ştie că odată cu urcarea lui Mihail pe tron, va pierde frâiele puterii. Pe la Palat umblă tot felul de zvonuri cum că Theodora ar avea intenţia să-l căsătorească cu una
117
dintre fiicele sale. În acest fel va câştiga o mare influenţă asupra lui Mihail şi nu s-ar schimba nimic. El şi Theodora vor conduce pe mai departe. Mihail e prea slab pentru guvernare. Nu-l interesează decât petrecerile, femeile şi cursele din Hipodrom. Pentru a scăpa de Theoktistos ne trebuie un om care să guverneze împreună cu Mihail şi acest om nu poate fi decât Bardas.
fratele Theodorei!?
da, fratele Theodorei şi unchiul lui Mihail.
dar nu a fost exilat?
întotdeauna Theodora s-a temut de el. De puterea lui, de inteligenţa, de felul de a vorbi cu oamenii, de a le câştiga încrederea. Pentru asta, la sugestia lui Theoktistos, l-a şi îndepărtat de la Palat. Se temea că va veni ziua când va guverna el prin Mihail. Şi crede-mă, această zi nu e departe. Atunci Theodora va trebui să se retragă în mănăstire. Nu e loc pentru doi fraţi la Palat.
dar până atunci Bardas va trebui readus la Constantinopol, să primească o funcţie la Palat să fie mereu lângă tânărul Mihail.
ia uite! Vorbeşti ca unul care a trăit numai la Palat.
mă gândeam şi eu…
asta e şi intenţia noastră, adică a celor ce vor să-l înlăture pe Theoktistos.
o conspiraţie?
nu se poate altfel.
şi dacă veţi fi trădaţi? Te-ai gândit la consecinţe?
118
muşcă-ţi limba! Theoktistos ne va scoate ochii. Ştii doar că numai cine riscă câştigă. Mâine dimineaţă îi vom face o vizită lui Bardas. Trăieşte într-o vilă de pe ţărmul asiatic al Bosforului, aproape de Bize. aş vrea să mă însoţeşti.
dorinţa domniei tale e poruncă pentru mine.
aşa te vreau, Kephalos. Mai golim o cupă şi mergem la culcare. Să fim odihniţi dimineaţă şi cu mintea limpede. Trebuie să izbândim. Altfel…
un lucru n-am înţeles.
ce anume? se întoarse Theophilitzes.
cum să se căsătorească Theoktistos cu una dintre fiicele basilissei? Doar se ştie că e eunuc.
dacă ai fi trăit în Marele Palat câţi ani am trăit eu, ai fi înţeles. Pentru putere, numai pentru putere, Kephalos. Hai, e târziu. Mai vorbim şi mâine.
A doua zi în zori, la prima geană de lumină, Vasile şi Theophilitzes ieşiră pe poarta conacului. Se strecurară pe străduţele întortocheate spre portul Theodosian. Era încă noapte, străduţele erau pustii şi doar paşilor sunau înfundat pe caldarâm. După o vreme, Vasile se opri în spatele lui Theophilitzes.
-Ce e?
cred că suntem urmăriţi.
eşti sigur? şopti Theophilitzes.
Vasile aprobă din cap arătându-i în susul străzii două umbre lipite de zidul unei case.
119
înseamnă că ne-au supravegheat casa.
vrei să rămân în urmă să mă ocup puţin… spuse Vasile pipăindu-şi pumnalul.
nu, nu trebuie să ştie că ne-am dat seama că ne urmăresc. Oricum, odată ajunşi în port ne vor pierde urma. Mai bine ne grăbim.
Grăbiră spre port. Umbrele se dezlipiră de ziduri. Ajunseră în port pe când se lumina de ziuă. Se amestecară printre mulţimea negustorilor, marinarilor, a pescarilor treziţi pentru o nouă zi de muncă. Theophilitzes se opri lângă o barcă ce părea pregătită de plecare. Vorbi ceva şoptit cu un bărbat scund, îndesat, cu mişcări ce-i trădau nerăbdarea. Le făcu semn să sară în barcă.
credeam că nu mai veniţi.
am fost urmăriţi, îl lămuri Theophiliţes.
nu vă fie teamă. Ne-au şi pierdut deja. Haideţi, fraţilor! le strigă oamenilor săi, mâna pe vâsle şi gândiţi-vă că la sfârşitul zilei vă aşteaptă o răsplată cum nici n-aţi visat şi cel mai bun vin din port. Haideţi!
Marinarii îşi afundară vâslele în apă şi barca se legănă uşor pe valuri. Ieşiră din port odată cu bărcile pescarilor risipite curând pe întinsul Mării Marmara. Soarele se ridică măreţ dinspre ţărmul asiatic luminând cu primele raze oraşul splendorilor bizantine. Vasile privea fascinat. Niciodată nu i se păruse Constantinopolul atât de măreţ.
Două ore mai târziu, erau pe ţărmul asiatic al Bosforului. Trecuseră pe lângă Bize, unul dintre palatele ridicate de Theofil pe ţărmul Bosforului.
120
e cel mai frumos palat, o minunăţie de arhitectură. A fost construit după planurile lui Ioan Gramaticul, dascălul lui Theofil. Împreună cu Bardas, au fost într-o ambasadă la Damasc. La întoarcere au desenat din memorie planurile palatului califului. Theofil le-a modificat doar într-o mică măsură ca să iasă splendoarea asta. Era tare mândru, mai ales de decoraţiunile interioare. Venea des aici. L-am însoţit de câteva ori, lămuri Theophilitzes povestea palatului de la Bize.
Vasile privea fascinat. Coloanele înalte de marmură albă şi întregul palat se oglindeau în apele Bosforului. Ce n-ar fi dat să intre să se plimbe prin sălile de care-i povestea entuziasmat Theophilitzes.
la două mile mai sus în strâmtoare e vila lui Bardas. Ajungem curând, îl auzi din nou pe Theophilitzes.
Privea ţărmurile strâmtorii. Nu mai fusese aici. De-a lungul Bosforului pe amândouă ţărmurile se ridicau tot felul de case. Unele până sus deasupra strâmtorii apăreau cu acoperişurile de ţiglă roşie printre verdele lămâilor şi al viţei-de-vie. Erau casele de vară ale aristocraţilor. Când zăpuşeala verii îi alunga din Constantinopol veneau aici. Răcoarea strâmtorii potolea arşiţa verii.
Barca cârni uşor spre dreapta, apropiindu-se de ţărm. Mânuită cu iscusinţă acostă la debarcader. Coborâră. Scări de marmură albă urcau spre un portic. Dincolo de portic printre pini se zărea vila.
se pare că suntem aşteptaţi, spuse Theophilitzes urcând cam greu scările.
121
Abia atunci observă Vasile bărbatul ce aştepta sus, sub portic. Un bărbat înalt, bine făcut, puternic, cu părul şi barba neagră tunsă scurt, deosebit de elegant. Aştepta cu mâinile la spate privindu-i pătrunzător. Acesta trebuie să fie Bardas, îşi spuse Vasile. Şi nu greşise.
v-am zărit de departe îndreptându-vă spre noi. Dar nu ştiam că eşti tu, unchiule Theophilos.
Bardas coborî două scări îmbrăţişându-şi unchiul.
of! făcu Theophilitzes privindu-şi nepotul de jos în sus. Abia îi ajungea până la brâu.
trebuie că-mi aduci veşti importante de te-ai obosit până aici.
mai mult decât ţi-ai închipui, iubitul meu nepot. Lasă-mă să te privesc, nu te-ai schimbat prea mult.
să mergem dacă e de vorbit. El cine e? se întoarse spre Vasile.
omul meu.
Vasile îl salută ceremonios, în timp ce Bardas îl privi insistent. Era pentru prima dată când s-au întâlnit şi îşi va aminti mereu de ziua asta. O teamă necunoscută îl cuprinse în faţa acestui om. Niciodată nu mai simţise aşa ceva.
văd că nu ţi-ai lăsat vechile obiceiuri. Numai tineri puternici şi frumoşi ai în serviciu, se auzi glasul sonor al lui Bardas.
dacă nu eu, măcar ei.
Bardas râse ca de o glumă bună.
e de încredere?
122
altfel nu l-aş fi adus.
să poftească şi el!
Trecură pe sub portic. De undeva din grădina vilei se auzeau glasuri tinereşti.
nici tu nu te-ai lăsat de vechile obiceiuri.
ei, aşa doar ca să-mi alunge plictiseala. Dacă n-ar fi ele şi cărţile, ce m-aş face în singurătatea asta?
Intrară într-un vestibul lung decorat cu marmură şi statui ale zeilor şi eroilor antichităţii. Vasile a fost uimit să vadă aşa ceva în interiorul unei case. Dar ceea ce îl uimi mai mult a fost mulţimea codexurilor dintr-o cameră alăturată înşirate pe rafturi de-a lungul pereţilor. Printre ele, zeci de papirusuri şi pergamente. Era pentru prima dată când vedea o bibliotecă.
îţi plac? se întoarse Bardas spre el.
eu… n-am mai văzut atâtea cărţi adunate la un loc. Domnia ta, le-ai citit pe toate?
doar nu crezi că le-am pus aşa doar să mă uit la ele. M-au costat o avere. Dacă vrei poţi să răsfoieşti câteva.
eu… eu nu ştiu să citesc.
păcat, mare păcat, făcu surprins Bardas.
rămâi aici până discutăm noi, interveni Theophilitzes.
Vasile rămase să privească zecile de cărţi în timp ce Bardas şi unchiul său trecură într-o încăpere alăturată.
şi spune-mi, unchiule, se lăsă Bardas greoi pe bancheta acoperită cu perne colorate, ce noutăţi îmi aduci de la Palat? îl pofti să se aşeze alături.
123
a sosit timpul, Bardas. A sosit timpul să punem capăt acestui exil nedrept. Să te întorci la Palat, să preiei puterea.
crezi că e atât de simplu?
după încoronarea lui Mihail totul va fi posibil. Primul act pe care-l va semna după încoronare e rechemarea ta din exil.
şi Theodora şi Theoktistos crezi că vor sta cu mâinile în sân? Vor face tot posibilul pentru a împiedica semnarea acestui act.
peste câteva luni regenţa lor se va sfârşi. Vom avea un împărat. Şi voinţa unui împărat e lege, doar bine ştii. Prietenul tău Damianos a vorbit cu o parte din senatori şi marii demnitari. Toţi sunt îngroziţi de guvernarea lui Theoktistos. Ia hotărâri de unul singur, peste capul Theodorei.
cu ea ce vom face?
nu ştiu… la urma urmei ţi-e soră. Ar putea să rămână pe mai departe la Palat.
dar când m-a trimis în exil eu nu i-am fost frate? Cu Theoktistos într-o mănăstire şi Theodora la Palat n-am făcut mare lucru. Vor complota, vor căuta să se răzbune. şi de vor birui la toţi ne vor scoate ochii.
Bardas se ridică. Se plimbă agitat cu mâinile la spate prin încăpere. Privi prin geamurile înalte ce dădeau spre Bosfor. Corăbii cu mărfuri sau nave de agrement se îndreptau spre Constantinopol. Constantinopol… Constantinopol, oraşul visurilor şi puterii sale. Ce crudă e uneori soarta omului. Era atât de aproape, doar câteva mile mai la sud şi totuşi
124
atât de departe. În urmă cu zece ani a fost alungat din Palat de propria-i soră. Atunci şi-au spus vorbe grele. Îşi aminti cu tristeţe acea zi. I s-au luat toate demnităţile, titlurile, nu i s-a mai permis accesul în Palatul Sacru şi în viaţa politică a statului. Nu avea decât să se retragă la proprietăţile sale de pe Bosfor. Dar şi acolo avea surpriza să constate că era supravegheat îndeaproape. Un fel de arest la domiciliu. Înainte de a părăsi Palatul, a avut loc o scenă violentă între el şi basilissă. Şi-au aruncat cuvinte grele. Printre multe altele, Bardas i-a reproşat basilissei că se lasă condusă de un carierist, care acaparează toate funcţiile până şi cea de comandant militar, unde şi-a dovedit incompetenţa, că nu va trece mult şi se va trezi închisă în mănăstire. Basilissa l-a făcut nerecunoscător, imoral, fără scrupule, plin de ambiţii, însetat de putere şi că ar face orice să o închidă într-o mănăstire, ca el să guverneze în numele lui Mihail.
în final, basilissa i-a strigat:
doar faptul că mi-eşti frate mă opreşte să poruncesc să-ţi taie limba şi să-ţi ardă ochii.
după cum se vede, ţi-e mai frate Theoktistos.
pleacă! Şi mulţumeşte că ai scăpat cu atât.
plec. N-ai să mă mai vezi multă vreme. Dar nu uita ce-ţi spune fratele mai mare. Îţi vei sfârşi zilele într-o mănăstire rece şi tristă. Rece şi tristă ca chipul celui în care ai atâta încredere. Ca Irina, modelul tău de basilissă.
Theodora se făcu albă de mânie. Ochii ei negri scăpărau de furie.
uiţi cu cine vorbeşti? Sunt basilissa!
125
cum aş putea uita? Dar nu ştiu cine mă ascultă, basilissa sau sora.
pleacă!
Şi Bardas plecă. Şi nu l-a mai văzut nimeni timp de zece ani în Palatul Sacru. Singurul care i-a regretat plecarea a fost Mihail. Dar în anii ce vor urma, Bardas va şti să câştige o mare influenţă asupra nepotului său.
încet, încet, Theoktistos a îndepărtat din jurul basilissei pe toţi posibilii săi rivali. Petronas, celălalt frate al basilissei, a fost trimis cu tagmatele spre graniţa răsăriteană. Acuzat de conspiraţie, magistrul Mihail a fost îndepărtat şi el. De atunci, basilissa guverna după sfaturile lui Theoktistos. Dar acum regenţa lor se apropia de sfârşit. Odată cu urcarea pe tron a lui Mihail se va sfârşi şi exilul. A venit în sfârşit timpul său.
în cele din urmă, Bardas se întoarse spre Theophilitzes.
uite cum vom face, unchiule. Sub pretextul ceremoniilor de încoronare a noului împărat, Petronas va fi rechemat la Constantinopol. Avem nevoie de soldaţii lui. Fiul meu Antigonos va fi numit comandantul gărzilor Palatului. Damianos are puterea să o facă. Şi el ştie bine, cine are comanda gărzilor Palatului are tronul. Iar Mihail, iubitul meu nepot, la încoronare, are din partea supusului său unchi, adică a mea, o mie de nomismata.
o! Acesta e preţul tău?
unul dintre ele.
126
Şi cu Theoktistos? Cum rămâne? Damianos trebuie să ştie, să pregătească oamenii.
vulpea de Damianos va găsi o soluţie. Important este ca Mihail să fie încoronat.
în timp ce cei doi discutau amănuntele întoarcerii lui Bardas, plictisit să tot urmărească şirul codexurilor şi manuscriselor, Vasile ieşi afară. Ajunse pe o terasă deschisă, de vară, ce da spre grădină. De aici veneau glasurile tinereşti. Câteva tinere se jucau fugind în jurul unei fântâni. În mijlocul fântânii, o statuie închipuind o zeitate antică ţinea o amforă sub braţ. Apa curgea neîncetat din amforă în bazin. Fetele se stropeau ţipând de bucurie. Veselia lor umplea întreaga grădină. Vasile le privea zâmbind.
sunt frumoase? auzi deodată un glas în spatele său.
Se întoarse repede. O tânără de o frumuseţe răpitoare îl privea seducător. Îl surprinse ochii albaştri ca nesfârşitul cerului de vară, părul-spicul cop tal grâului, buzele cărnoase, senzuale, tenul alb al feţei contrastând cu negrul veşmintelor.
te surprind veşmintele? Şi pentru că Vasile nu răspunse, continuă: Sunt în doliu. În curând se împlineşte anul de la moartea soţului meu şi se va sfârşi doliul ăsta. Tu cine eşti?
vasile, sunt în slujba nobilului Theophilos, judecător al Hipodromului.
127
al lui Theophilitzes! râse tânăra.
îl cunoaşteţi?
asta-i bună! Cine nu-l cunoaşte pe Theophilică şi mania lui de a avea slujitori arătoşi. Da… eşti… eşti… tare chipeş, spuse tânăra măsurându-l de sus până jos. Soţul meu a fost fiul lui Bardas, deci sunt nora lui.
îmi pare rău pentru soţul domniei tale, spuse încurcat Vasile.
ei… aşa i-a fost soarta, ridică nepăsătoare din umeri.
Tinerele din jurul fântânii o zăriră şi o strigară:
evdochia! Evdochia! Vino odată! Jocul e plictisitor fără tine!
o să ne mai întâlnim, îi spuse, grăbindu-se spre prietenele ei.
Privi lung în urma ei. Aşa o cunoscu Vasile pe Evdochia Ingerina, viitoarea lui soţie şi basilissă. De ceva vreme, însă, era amanta lui Mihail, viitorul împărat.
Spre sfârşitul zilei, erau din nou pe apele Bosforului îndreptându-se spre Constantinopol. Erau târziu spre seară şi nu erau prea multe corăbii prin strâmtoare.
haideţi, mai repede Manuilos, ne prinde noaptea pe ape, ceru Theophilitzes barcagiului.
nu vă fie teamă, stăpâne, doar la ieşirea din strâmtoare să nu ne fie vântul potrivnic şi înainte de apus veţi fi acasă. Iar noi vom goli un ulcior de
128
vin din cel mai bun în cinstea domniei-tale, dacă bineînţeles înţelegerea rămâne înţelegere.
ce vorbe sunt astea Manuilos? Oare nu ţi-ai primit partea?
ei… vorbeam şi eu aşa.
doamne, oricât le-ai da nu sunt mulţumiţi, se întoarse şoptind spre Vasile.
am cunoscut-o pe nora lui Bardas.
unde?
în grădina vilei. M-am plictisit să tot urmăresc şirul cărţilor, oricum nu ştiu să citesc, aşa că am ieşit în grădină. Erau câteva tinere. Se jucau la bazinul cu apă. Deodată în spatele meu a apărut o tânără îmbrăcată în negru. Mi-a spus că e în doliu după soţul ei.
evdochia!?
da, aşa au strigat-o fetele.
evdochia Ingerina?
doar Evdochia.
dacă e în doliu şi ţi-a spus că e nora lui Bardas numai ea poate fi. Blondă, ochii albaştri…
deosebit de frumoasă.
o stricată. Nu poate fi alta decât amanta lui Mihail.
Şi ce caută aici?
aş vrea să ştiu şi eu, îşi arătă Theophilitzes nemulţumirea. Of, Bardas, Bardas, cum strici tu totul pentru o femeie.
ce vrei să zici? se iţi curios Vasile.
ei, ce vreau să zic… gurile rele vorbesc că după moartea soţului, ea şi Bardas… Înţelegi? Mie
129
nu-mi vine să cred că Bardas ar face aşa ceva, deşi după mintea şi ambiţia ei mai că aş crede. Dar nu prea înţeleg ce caută aici când Mihail nu poate sta o zi fără ea.
poate chiar el a trimis-o.
s-ar putea. Să ascundă Bardas aşa ceva?
dacă e cum zic gurile rele, are toate motivele, râse Vasile.
stăpâne! Stăpâne! se auzi deodată glasul speriat al barcagiului.
ce e Manuilos, iar…
priveşte! Se îndreaptă cu toată puterea spre noi.
Din umbra ţărmului, ascunsă de înserarea ce cădea repede, apăru deodată o barcă. Cu mult mai mare şi mai rapidă se vedea că îi aşteptaseră.
oh! Nenorociţii! strigă Theophilitzes, ţi-am spus eu că ăştia nu renunţă. Sunt cei ce ne-au urmărit de dimineaţă. Ei, ce zici Kephalos?
doar dacă prindem vreo unu aflăm.
sunt oamenii lui Theoktistos, de asta sunt convins. Dar să nu creadă scopitul că vom fi cina peştilor Bosforului.
stăpâne!
ce e Manuilos? Pregăteşte ce ţi-am dat.
Manuilos scotoci în fundul bărcii. Dintr-o ladă acoperită cu plase de pescuit scoase cu grijă câteva vase de lut ca nişte ulcioare mai mici. De gâtul fiecăreia atârna câte un fitil. Le împărţi oamenilor săi. Primi şi Vasile un vas.
ce e asta?
130
aşteaptă şi ai să vezi. O să aprind fitilele şi când strig să aruncaţi, să le aruncaţi în aşa fel încât să cadă în barca lor, îl lămuri Manuilos. Apoi nu trebuie decât să ne îndepărtăm cât de repede putem.
se apropie, strigă cineva lui Manuilos.
Condusă de vreo zece vâslaşi, ambarcaţiunea era tot mai aproape. Părea că îi va sfărâma dintr-o clipă în alta. Manuilos aprinse fitilele şi trecu la vâsle mereu cu ochii pe cei din barcă care-şi pregăteau căngile de abordare. Când era pe punctul de-ai lovi, Manuilos răsuci barca pe loc şi ambarcaţiunea trecu în viteză pe lângă ei.
aruncaţi!
Ulcioarele zburară spărgându-se peste cei din barcă. Lichidul din ele se aprinse dintr-o dată într-o vâlvătaie uriaşă. Oamenii atinşi de lichid ardeau ca nişte torţe vii. În urlete de durere se aruncaseră în mare. Focul îi urmări şi în apă. Nu se stingea, ardea şi în apă. În câteva clipe, pieriră cu toţii.
bună treabă, Manuilos, îi strigă Theophilitzes. Ştiam că pot avea încredere în tine.
ce a fost asta? şopti mirat Vasile.
acesta e temutul „foc grecesc” îl lămuri Manuilos prinzându-i şoapta.
ce credeai, Kephalos, că am stat degeaba atâţia ani în Palatul Sacru? Aceasta e arma care ne-a salvat azi viaţa. Cât despre Theoktistos… când va veni vremea îl vom pârli ca pe un purceluş.
Manuilos îşi îndemnă oamenii la vâsle. Trebuiau să ajungă cât mai repede la Constantinopol. În
131
urma lor, doar câteva scânduri arzând mai pluteau pe apele Bosforului.
Vasile rămase uimit. Nu atât de mult de vestita armă, despre care auzise dar nu o văzuse până acum, cât despre faptul că o încredinţase unui necunoscut. Să fie Manuilos unul din oamenii lui Theophilitzes? Ar fi trebuit să-l ştie. Îşi spuse că nu putea fi decât unul dintre oamenii parakimomenului Damianos. Îi plăcu repeziciunea hotărârilor şi priceperea lui Manuilos. Îşi spuse că va trebui să şi-l facă prieten. Aşa că ajunşi în portul de unde plecaseră de dimineaţă, Vasile invită marinarii în cea mai apropiată cârciumă.
trebuie să vă mulţumesc cumva, doar mi-aţi salvat viaţa, motivă el invitaţia.
Pentru ei se aduse cel mai bun vin. Petrecură întreaga noapte. Aşa află Vasile multe din tainele Marelui Palat. Acum nu mai era nicio îndoială că „barcagiul” era unul din oamenii lui Damianos. Spre dimineaţă, Manuilos era unul dintre prietenii şi oamenii lui Vasile.
În vara anului mântuirii 855, Mihail, fiul Theodorei şi al lui Theofil, împlinind vârsta majoratului urca pe tronul basileilor. Desfăşurate cu fastul obişnuit curţii bizantine, serbările încoronării au mişcat întreg Constantinopolul. Măreaţa catedrală a Sfintei Sofii s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru mulţimea celor ce doreau să-l vadă şi să-l aclame pe noul împărat al romeilor. Iar atunci când patriarhul binecuvântă coroana şi o puse pe capul lui Mihail şi prepoziţii îi prinseră dibeteseionul (mantia de purpură) pe umeri, îi încălţară pantofii roşii, simbolurile demnităţii imperiale, aclamaţiile izbucniră în imensitatea catedralei:
mulţi ani, împăratului Mihail!
glorie purpurei!
întru mulţi ani stăpâne!
să domneşti mulţi şi buni ani!
De sus din loja rezervată femeilor, basilissa Theodora privea gânditoare ceremonia încoronării. Pe de o parte, era mulţumită că reuşise să asigure
134
regenţa fiului ei, să-i asigure tronul, să împlinească ceea ce-i promisese iubitului ei soţ Theofil: această măreaţă zi. Pe de altă parte, se întrista temându-se de viitoarea guvernare. Ştia că Mihail încă nu era pregătit să preia frâiele puterii. Şi dacă se gândea bine, nu va fi niciodată. Mai ştia că de acum înainte nu îi va fi uşor să-i influenţeze deciziile. Cu firea lui nestatornică, Mihail putea lua hotărâri care se vor putea întoarce împotriva lui. Nici ea nu se vedea departe de tron, de guvernare. Se înconjurase de oameni iscusiţi, buni administratori, buni economi, dovadă că tezaurul imperial sporise la 13.680.000 de nomismata. Vor trebui păstraţi în noua guvernare. Iar Mihail va trebui ţinut departe de influenţa adversarilor ei, mai ales de cea a lui Bardas.
I se păru ciudat că se gândea tocmai acum în această măreaţă zi la fratele ei. Exilul îl va ţine departe de Palat. Iar Mihail… Mihail crescuse şi iată-l încoronat împărat al romeilor. Ştia de toate nebuniile lui şi ca orice mamă o durea tot ceea ce i se spunea despre el. Firea sa independentă, răzvrătită, l-a făcut să fie dezinteresat de buna guvernare, de problemele statului pe care-l va conduce începând de azi. În zadar basilissa şi Theoktistos i-au dat cei mai buni profesori. În zadar dascălii îl învăţau arta guvernării şi a diplomaţiei. Mihail era pasionat doar de cursele de care din Hipodrom, de vânătoare, de petreceri interminabile, de muşchii atleţilor şi de frumuseţea femeilor. De multe ori era văzut în Hipodromul Palatului amestecându-se printre vizitii, conducând vreun car de curse cu prietenii sau fugind
135
în urma lui. Îi plăcea să bea. Şi bea mult, până noaptea târziu, cu prietenii săi. La şaisprezece ani se îmbăta ca ultimul marinar din port. Era mereu văzut beat şi de aici i se va trage şi numele „Beţivul”. Cu porecla aceasta va rămâne în istorie.
în acei ani s-a îndrăgostit nebuneşte de Evdochia Ingerina, fiica unui vareg din garda palatului. Evdochia deveni amanta lui. Palatul Sacru şi întreg Constantinopolul era scandalizat de nebuniile lui. Se înconjura de actori, măscărici, bufoni, tineri desfrânaţi, pitici şi împreună străbăteau străzile Constantinopolului cântând tot felul de cântece obscene şi bătând din tobe. În mod deosebit, îi plăcea să-şi îmbrace prietenii în episcopi. Costumaţi în veşminte sacerdotale, el însuşi intitulându-se episcop de Coloneea, umblau prin întreg Constantinopolul, imitând slujbele divine. Într-una din zile, pe când umblau astfel costumaţi prin Constantinopol, el dimpreună cu ceata lui de desfrânaţi, s-a întâlnit cu alaiul patriarhului Ignatie. Atât le-a trebuit histrionilor. I-au înconjurat repede trăsura, cântându-i cântece deocheate, o bună bucată de drum. Patriarhul, un adevărat ascet, a trebuit să stea tot timpul drumului cu degetele în urechi. Abia la poarta Patriarchionului a scăpat de ei. Deşi patriarhul s-a plâns basilissei şi înalţilor demnitari, nimeni n-a îndrăznit să-l certe pe Mihail. Altădată, s-a dus acasă la o femeie săracă să mănânce cu ea, spunând că îl imită pe Hristos care mânca cu săracii.
în faţa atâtor nebunii, basilissa cădea mereu în faţa icoanelor ei dragi implorând ajutor. Mihail nu
136
semăna nici cu tatăl său Theofil, basileul cărturar, care a dat o nouă strălucire Imperiului, nici cu mama sa, frumoasa şi cucernica Theodora. Avea ceva din firea de soldat şi aventurier a bunicului său Mihail al II-lea Troulos. Pentru a pune capăt acestei vieţi scandaloase, se sfătuieşte cu Theoktistos şi singura soluţie potrivită li se pare a fi căsătoria. Aşadar, hotărăsc să-l căsătorească. Şi basilissa organizează concursul de frumuseţe, care a dus-o pe tron în urmă cu ani. Cele mai frumoase fete au fost aduse din Imperiu la Palatul Sacru. Dintre ele, Mihail trebuia să-şi aleagă basilissa. Şi soarta a făcut ca să-şi aleagă, sau să i se aleagă tot o Evdochia, fiica unui înalt demnitar.
în timp ce basilissa Theodora îşi făcea griji pentru viitoarea guvernare, Mihail aştepta nerăbdător sfârşitul ceremoniei încoronării. I se părea că durează prea mult. Vechii împăraţi aleşi de soldaţii taberelor se aclamau înălţaţi pe scut, se îmbrăcau cu mantia de purpură şi toţi legionarii îngenuncheau jurându-i credinţă. Şi cu asta erau numiţi împăraţi. Nu mai trebuiau să suporte lungile plimbări prin vestibulele Marelui Palat, prezentarea demnitarilor, a demelor, aprinderea lumânărilor, ovaţiile, slujbele interminabile, procesiunea la Marea Biserică, binecuvântările patriarhului, corurile, statul în picioare, discursurile. Toate durau aproape o zi întreagă. De pe pătratul încoronării, locul special din Sfânta Sofia unde se încoronau împăraţii, privea plictisit când peste mulţime, când peste chipurile demnitarilor foindu-se nerăbdători şi ei în veşmintele
137
strălucind de aur şi pietre preţioase. Pentru o clipă, îl fixă pe Theoktistos, logothetul dramului. I se păru că îl priveşte insistent. Chipul lui rece şi trist îl indispuse. Omul mamei sale. Oare să fie adevărate zvonurile? Avea basilissa, mama sa, planuri ascunse cu el? Dacă da, va trebui să scape de el. Dar cum? Era conştient de puterea sa, iar el era abia încoronat. Un singur om îl putea ajuta. Unchiul său Bardas. Dar Bardas era exilat. Îl va rechema la Palat, îi va da o funcţie şi îl va sfătui la guvernare. Era singurul om căruia îi simţise sinceritatea şi dragostea, îl va aduce la Palat fără să ştie nimeni, fără să întrebe pe nimeni. Doar el era împăratul, nu? Ce nevoie avea de aprobarea Senatului sau a Regenţei. Rolul lor s-a sfârşit. Începând de azi, el era împăratul, alesul lui Dumnezeu pe pământ, şi toţi trebuiau să se supună hotărârilor lui. În această idee îl vizitase pe Bardas în urmă cu câteva zile.
Da… În urmă cu câteva zile îl vizitase pe Bardas în vila sa de pe ţărmul Bosforului în partea asiatică. Era una dintre cele mai frumoase proprietăţi ale lui Bardas. Vila cu faţada de marmură albă, construită în stilul fastuos al basileului Theofil, îşi oglindea coloanele în apele Bosforului. Înconjurată de păduri de lămâi, platani, grădini de trandafiri, era unul din cele mai încântătoare locuri de pe Bosfor. De câţiva ani trăia aici Bardas, exilat de sora sa, preacucernica Augusta Theodora. Exilat e un fel de a zice, dar lui aşa îi plăcea să spună prietenilor. Putea să se întoarcă în Constantinopol ori de câte ori voia, dar nu putea rămâne noaptea acolo şi nu i se permitea
138
intrarea în Marele Palat. Îşi folosise acest drept doar de câteva ori. În Constantinopol se simţea urmărit. Prefera să rămână pe ţărmul Bosforului. De aici supraveghea mai atent tot ceea ce se întâmpla în Palatul Sacru. Reţeaua sa de informatori îi aducea toate noutăţile. Şi prefera ca basilissa să-l ştie departe, dezinteresat de frământările Palatului.
în taină însă, Bardas îşi pregătea întoarcerea la Palatul Sacru, chiar împotriva voinţei basilissei. Timpul se apropia. Răbdarea a dat roade. Mihail, fiul basilissei şi nepotul său, împlinise de curând şaisprezece ani. Aceasta însemna că va urca pe tron iar regenţa basilissei se sfârşea. Dar a lui Theoktistos, marele său rival? Anii petrecuţi departe de Palatul Sacru nu au trecut degeaba. Prin agenţi, a fost în permanentă legătură cu Mihail. L-a încurajat în toate nebuniile. I-a dat bani, oricât de mulţi ar fi cerut, făcându-se că a uitat de ei, iar nepotul descoperind o sursă inepuizabilă de bani s-a apropiat tot mai mult de unchiul său.
dintre toate rudeniile, e singurul care nu-mi cere nimic, spunea apropiaţilor. Dimpotrivă, îmi dă şi fără să-i cer. Cum să nu iubeşti un asemenea unchi? Nu înţeleg de ce mama s-a lepădat de el. Chiar că nu înţeleg!
Unchiul Bardas era mulţumit să audă astfel de aprecieri. În liniştea vilei sale de pe Bosfor, printre cărţi şi femei frumoase savura aventurile nepotului său din Constantinopol.
înainte cu câteva zile de încoronare, Mihail se afla pe ţărmul Bosforului la vila unchiului său. Trebuia
139
să se sfătuiască cu cineva. Şi nimeni nu era mai potrivit decât Bardas. În ziua aceea, Bardas a ştiut că a venit timpul său. Contrar obiceiului, Mihail a venit însoţit doar de câţiva prieteni. Pe feţele lor, Bardas citea îngrijorare. Ştia şi de ce. Le era teamă că viaţa lor trândavă, zilele ţinute tot într-o petrecere se vor sfârşi odată cu încoronarea şi căsătoria lui Mihail. Unchiul căută să-i înveselească întrebându-i de ultima ispravă. Se priviră unul pe altul şi izbucniră în râs.
e ceva deosebit şi eu nu ştiu?
mai deosebit nici că se putea, i se răspunse.
ceva legat de augusta noastră basilissă şi „iubita” voastră soră.
mă faceţi curios. Bănuiesc că nu a pus să te bată cu vergile ca Irina pe Constantin.
dimpotrivă, i-am arătat noi dosul, sări un pitic şi izbucniră din nou într-un râs zgomotos.
povesteşte tu, Gryllos („purceluşul”), dacă tot ai început, îndemnă Mihail.
cum ne cam săturasem să umblăm prin Constantinopol, trebuia să facem ceva să ne alungăm plictiseala, începu piticul mândru că a fost pus să povestească o ispravă nemaiauzită. Ceva ce nu s-a mai pomenit. Aşa că ne-am mutat acţiunile în Marele Palat. Şi iată ce ne-a trecut prin cap. În urmă cu câteva zile, în ziua a doua a săptămânii m-am deghizat în patriarh. Îmbrăcat în veşmintele patriarhale, imitându-l pe Ignatie, slăvitul Mihail mă pune pe tron alături de el şi trimite un eunuc să-i spună basilissei că patriarhul aşteaptă în Triclinium să-i
140
dea binecuvântarea. Basilissa vine într-un suflet, îngenunchează la picioarele mele cerându-mi să o pomenesc în rugăciuni. La semnul lui Mihail, mă ridic, întorc spatele, ridic veşmintele şi eliberez un vânt puternic peste augusta ei faţă… Ei, cum ţi se pare? Nu râzi?
Bardas asculta înmărmurit. Aşa ceva nu se mai pomenise în întreaga istorie. Pentru aşa ceva piticul trebuia cusut într-un sac şi aruncat în Bosfor. Avusese dreptate Irina când şi-a bătut fiul cu vergile. Dar, amintindu-şi de umilinţele la care a fost supus de „iubita” lui soră, nu putu decât să izbucnească în râs.
credeam că n-ai să guşti gluma.
iubitul meu nepot, ce mi-a fost dat să aud. Mai ales… auzi, să dea un vânt peste augustul ei chip. Ce răcoare trebuia să fi simţit.
Cuvintele lui Bardas i-au făcut să se ţină de burtă de râs.
nu credeam că o să mă simt atât de bine azi. Venisem atât de îngrijorat, dar tu ai reuşit să mă înveseleşti. Vezi, unchiule pentru asta te iubesc!
dragul meu nepot, permite-mi să-ţi spun şi aşa, oare nu am dovedit că îţi sunt alături în tot ceea ce faci? Oare nu eşti pentru mine ca un fiu?
tocmai pentru asta am venit. Am nevoie de sfatul tău.
vino! Până când prietenii tăi vor bea o cană de vin de Rodos, noi vom rămâne puţin singuri.
Trecură într-una din încăperile alăturate, folosită drept birou de Bardas. Erau multe cărţi şi manuscrise puse pe rafturi înşirate de-a lungul pereţilor.
141
Un bătrân, probabil un servitor, căuta ceva printre rafturi. Bardas îl privi surprins, nu se aştepta să-l găsească aici. Bătrânul, salută şi ieşi.
ai citit toate astea? întrebă curios Mihail.
multe le am de la tatăl tău.
mi s-a povestit că stătea zile întregi în biblioteca Palatului.
da… era pasionat de cărţi, manuscrise, era interesat de toate domeniile cunoaşterii.
da… de alchimie. Spune-mi, e adevărat că el şi Lecanomante au descoperit formula alchimică a schimbării metalelor în aur?
visul oricărui alchimist. Cine ţi-a spus aşa ceva?
o ştiu de când eram copil. Aşa s-ar explica după unii de ce a rămas atâta aur în tezaurul imperial.
nu cred că aşa ceva ar fi posibil. Iar tezaurul a rămas plin datorită bunei sale administraţii.
Şi a citit şi el atâtea cărţi?
sunt convins că nu s-a uitat numai la ele.
Şi la ce i-a folosit? A murit atât de tânăr. Să-ţi petreci viaţa printre cărţi. Ce tristeţe.
Bardas nu l-a contrazis. Trebuia să fie de acord cu augustul său nepot. A-L contrazice însemna a se condamna pe sine.
da, uneori tristeţea cărţilor ne poate influenţa viaţa.
nu-mi plac cărţile şi nici profesorii care încercau să mă înveţe tot felul de nimicuri. Abia aşteptam să scap de ei. Mă obligau să fac lucruri pe
142
care nu doream să le fac. Acum mă obligă să mă căsătoresc.
am auzit zvonul, şi îl pofti să se aşeze pe bancheta acoperită cu perne colorate.
nu e numai un zvon. Începând de ieri, au început să sosească la Palat fetele dintre care va trebui să-mi aleg mireasa.
atât de repede? De ce se grăbesc? şopti Bardas.
asta m-am întrebat şi eu. Vor să-mi controleze întreaga viaţă. Vor să mă schimbe.
cine?
mama şi nenorocitul de Theoktistos. Nu înţeleg că nu mai sunt copil? Că sunt basileu? Că nu mai am nevoie de ei? Sunt sigur că a fost ideea lui Theoktistos. Mă cred prost? Că dacă beau şi petrec cu prietenii nu ştiu ce se întâmplă în jurul meu? Că dacă umblu noaptea pe străzi, nu ştiu ce gândesc oamenii despre ei? Dacă ai şti ce vorbesc iubiţii lor supuşi prin cârciumi şi teatre, ar trebui să-i închid în mănăstire. Nu vreau să mă căsătoresc cu nici o frumuseţe din Imperiu. O iubesc pe Evdochia Ingerina şi vreau să o văd alături pe tron. O să o pun să se înscrie la concursul de frumuseţe. O să o aleg pe ea.
deci asta era!
da… şi pentru asta am venit. Să-mi dai un sfat? Ce ai face în locul meu?
Bardas nu răspunse. Porunci slujitorilor să aducă vin. Vin roşu de Rodos în cupe mari de argint. Slujitorii aduseră o măsuţă cu trei picioare de fildeş în faţa lor. Puseră vinul pe tăblia de abanos şi se retraseră.
143
nu pot fi în locul tău şi nici nu-mi doresc să fiu cu o asemenea mamă şi mare logothet, spuse Bardas ridicând cupa. Trebuie să fii chiar orb să nu vezi care le sunt intenţiile. Pentru mine eşti împăratul, basileul, pentru ei eşti un copil. Pentru mine moştenitorul de drept al tronului, pentru ei posibilitatea de-a guverna prin tine. Pentru sora mea copilul iubit, pentru Theoktistos menţinerea lui la putere. Nu am făcut şi eu parte din regenţă? Câţi mai sunt din regenţă? Sergios Nicheriates a pierit în Creta, părăsit acolo cu bună ştiinţă de marele logothet. Magistrul Manuel, îndepărtat din toate funcţiile pentru un motiv pe care nimeni nu l-a înţeles. Fratele nostru Petronas, la graniţa răsăriteană într-un permanent război cu arabii. Eu… eu aici sub ochii lor. Au rămas în regenţă doar Theodora cu Theoktistos. Iar Theodora e doar cu numele. Marele logothet conduce de fapt statul. Basilissa ascultă numai de el. Numai sfaturile lui sunt primite. Semnătura lui e lege pentru Theodora. Şi… Theoktistos te urăşte… la fel cum mă urăşte şi pe mine. El nu trăieşte decât pentru putere, pentru a conduce.
am simţit asta de multe ori.
care e modelul de basilissă al Theodorei?
irina, ateniana.
Îţi mai aminteşti ce i-a făcut Irina fiului ei, basileul Constantin, nu?
dumnezeule! Doar nu te gândeşti că mama şi Theoktistos ar fi în stare de o asemenea barbarie.
am toate motivele să mă gândesc.
spune-mi unul şi îi închid în mănăstire pe amândoi.
144
ştii ce s-a întâmplat anul trecut la palatul Hieria, la culesul viilor?
nu eram acolo.
o scenă de dragoste între slăvita noastră basilissă şi marele logothet.
nu pot să cred!
nici eu n-am crezut, dar eunucii s-au jurat pe sfintele moaşte că aşa a fost. La banchetul de la sfârşitul culesului viilor, marele logothet ameţit de vin a insistat să o conducă pe basilissă spre dormitorul imperial. Contrar etichetei basilissa a acceptat ceea ce a trezit suspiciunea eunucilor. În uşa dormitorului marele logothet s-a aruncat în genunchi spunându-i basilissei că o iubeşte şi tot felul de drăgălăşenii, că ar fi dispus să împartă cu ea nu numai patul, dar şi tronul.
nenorocitul! şi mama?
l-a mângâiat pe cap spunându-i că pentru ea nu e o noutate. Dar mai bine ar fi să-l însoare cu una dintre surorile tale.
nenorocitul! Scârba! şi prinse cupa cu vin golind-o dintr-o răsuflare.
îţi dai seama ce va fi dacă s-ar căsători cu una dintre surorile tale?
Mihail nu răspunse, dar mai goli o cupă cu aceeaşi nerăbdare.
♦
s-ar urca pe tron în locul tău. S-ar repeta povestea Irinei şi a fiului ei, şuieră Bardas veninul urii.
nu va vedea el ziua aceea. şi eu de ce n-am ştiut toate astea?
erai ocupat cu alte… banchete.
145
nu mă ironiza, unchiule.
iertare! Şi cine să ţi le spună, dacă nu eu? Cine a vegheat asupra ta în toţi aceşti ani? Cine ţi-a înţeles zburdălniciile tinereţii dacă nu eu?
ştiu, ştiu şi pentru asta îţi voi purta veşnică recunoştinţă.
ai ajuns la vârsta majoratului. În curând vei urca pe tron. Dar atâta vreme cât Theoktistos va fi cu augusta basilissă nu vei avea nici o putere.
Şi ce vrei să fac?
elimină-l!
cum?
toate la timpul lor. Vom găsi împreună o soluţie.
Şi căsătoria?
amanta ta nu va fi încoronată niciodată. Alege-ţi o basilissă dintre tinerele prezentate la concursul de frumuseţe. Arată-te supus şi ascultător. Nu-l înfrunta acum pe Theoktistos. Iar odată ajuns pe tron cine te va opri să te întorci la amanta ta?
ca tine, unchiule? râse Mihail cu poftă.
nu mă ironiza, nepoate. Mai bine ne întoarcem la prietenii tăi. Propun să organizăm un banchet în cinstea căsătoriei tale. Permite-mi să fiu primul care te felicită, şi din sertarul biroului scoase o pungă cu aur.
Târziu, după plecarea oaspeţilor, Bardas era în bibliotecă la biroul său. În faţa sa, bătrânul ce cu o jumătate de zi înainte căuta ceva printre manuscrise.
acesta e fiul lui Theofil?
da, preasfinţite, e fiul lui Theofil.
e departe de tatăl lui, ca răsăritul de apus.
146
aşa este…
auzi! Alchimişti! Vrăjitori! Asta au înţeles ei din toată cercetarea mea şi a lui Theofil. Mă întreb, caricatura asta de împărat ştie ce-l aşteaptă?
voi avea grijă, Preasfinţite. Dacă nu eu, cine?
da… dacă nu tu, cine? Aşa cum ai avut grijă şi de mine?
au fost alte timpuri. Era în joc viaţa noastră. Aş vrea ca prin arta ta să-mi descoperi o parte din viitorul acestui fiu nepotrivit pentru demnitatea de împărat.
bine ai zis, artă. Dacă foloseai alt cuvânt nu-ţi spuneam nimic. Am avut timp destul azi să-i citesc viitorul.
-Şi…
feriţi-vă de îmblânzitorul de cai. El poate aduce pieirea casei voastre.
îmblânzitorul de cai? Ce poate fi şi asta?
doar atât mi-a fost dat să văd şi tu să auzi. Acum mă duc. E destul de târziu. Mai am de făcut câteva experienţe în noapte asta. Şi Ioan Gramaticul, fostul patriarh al Constantinopolului, ieşi îndreptându-se spre vila sa, aflată la doi paşi.
în acelaşi an, Mihail era căsătorit cu Evdochia Decapolitana, fiica lui Decapolit, un înalt funcţionar al Palatului Sacru. Deşi Mihail a insistat ca şi cealaltă Evdochie, amanta sa, să participe la concurs, nu a fost primită pe motiv că nu era fecioară.
147
În cele din urmă, Mihail a acceptat căsătoria gândindu-se la ce-i sugerase unchiul său. S-a prefăcut a fi încântat de noua sa situaţie, de soţia sa. şi basilissa Theodora şi Theoktistos s-au arătat mulţumiţi, felicitându-se că în sfârşit zvăpăiatul Mihail s-a liniştit. Dar tânărul basileu era cu gândul tot la cealaltă Evdochie. O vizita în mare taină.
Printre primele hotărâri luate de tânărul basileu, odată urcat pe tron, a fost rechemarea din exil a unchiului său Bardas. Evident că Theodora şi Theoktistos s-au opus. Dar Mihail nu a cedat şi mai mult le-a râs în nas.
regenţa voastră s-a sfârşit, sau nu ştiaţi? Acum eu sunt basileul! Sau aţi uitat? şi nu vă dau vouă socoteală pentru faptele mele. Nu ţi-e dor de fratele tău? Cum poţi să-l ştii departe de tine? Doar aţi crescut în aceeaşi casă. Şi tu mare logothet, tu rămâi în funcţie doar datorită bunăvoinţei mele. Şi ce-i dacă o să-l vedeţi în fiecare zi la Palatul Sacru? încercaţi să vă obişnuiţi cu el. Aşa cum încerc şi eu să mă obişnuiesc cu basilissa Evdochia. Înţelegeţi? şi Mihail plecă lăsându-i muţi de uimire.
ce poate să însemne asta? abia întrebă Theodora.
înseamnă că ne-am înşelat din nou în privinţa lui. Nu s-a schimbat deloc. Mi-e teamă de ceva mai rău, spuse la fel de mirat Theoktistos.
ce poate fi mai rău decât întoarcerea acelui nesătul de putere?
înseamnă… căderea noastră preacucernică basilissă.
148
nu… Asta nu va fi. Ar trebui… să acceptăm întoarcerea fratelui meu. Apoi, în timp, o să-l compromitem în faţa basileului şi o să-l îndepărtăm pentru totdeauna. Da, aşa vom face.
prea bine, preacucernică augustă, dar cum? Va fi tot mai puternic. Va fi zi şi noapte lângă el, făcându-l să ne urască.
şi crezi că acum ne iubeşte? Vei găsi tu ceva, doar la astea te pricepi cel mai bine, nu?
da, preacucernică Augustă, vom găsi.
Şi cu insistenţele prietenilor, printre care parakimomenul Damianos, Bardas se întoarse la Palatul Sacru. Întoarcerea sa a fost privită ca o biruinţă a lui Mihail asupra mamei sale basilissa Theodora şi asupra marelui logothet Theoktistos. Puterea lor începea să scadă.
În al şaisprezecelea an de când Vasile venise la Constantinopol şi intrase în slujba nobilului Theophilos, numit datorită micimii sale Theophilitzes (Theophilică), deveni unul dintre apropiaţii basileului Mihail. Ziua aceea de sfârşit de septembrie a fost ziua care i-a schimbat destinul. Ziua aceea îl va duce spre cele mai înalte culmi ale puterii.
Dar timp de şaisprezece ani, a fost în slujba lui Theophilitzes. În casa lui Theophilitzes, s-a format ca om. În urmă cu şaisprezece ani, când venise la Constantinopol, se simţea străin şi parcă fără de rost în lumea în care intrase. Nu se pricepea decât la lupte şi la cai. Acestea le învăţase pe când era rob la bulgari. Acum învăţase bunele maniere ale timpului. Cum şi când să vorbească, cum să salute, cum să se îmbrace, cum să mănânce la mesele festive folosind furculiţa cu doi dinţi şi cuţitul. Şi prin grija aceluiaşi Theophilitzes învăţase să scrie, să citească, să socotească atât cât îi folosea lui. Deveni un bun administrator al casei nobilului său stăpân. Învăţase şi folosea foarte
150
bine sistemul monetar bizantin. Aceasta îi va folosi mult mai târziu când va fi apreciat în mod deosebit pentru simţul său de dreptate. Se ocupa de toate afacerile lui Theophilitzes. Mai cu seamă, îi plăcea să umble prin pieţele Constantinopolului. Se interesa de toate preţurile şi de toate mărfurile. De multe ori stăpânul îi spunea:
eşti ca răposatul împărat Theofil. Numai lui îi plăcea să umble ceasuri întregi prin pieţe interesându-se de toate amănuntele. Pe mine unul, spun drept că mă plictiseşte umblatul prin pieţe. Aşa că n-ai decât să umbli de unul singur, numai să nu risipeşti banii.
Vasile înţelese din pieţe şi din schimburile comerciale valoarea banilor. aşa aflase că dintre toate reformele împăratului Constantin, întemeietorul Constantinopolului, al cărui sarcofag îl văzuse la „Sfinţii Apostoli”, numai reforma monetară a fost cea care va dăinui în timp şi va influenţa viitorul Imperiului. Constantin a pus să se bată 72 de bani de aur (nomisma) la o livră de 325 de grame, adică o monedă din aur aproape pur, păstrată iată peste secole la 23 de carate. Nomisma, cea mai puternică monedă, numită uneori besant, era cea mai căutată în schimburile internaţionale. Când bizantinii se exprimau în valori mari, foloseau livra, adică 72 de nomismata la o livră. Tot de la mesele schimbătorilor de bani ştia că funcţionarul cel mai bine plătit câştiga 20 de livre de aur pe an, adică 1.440 de nomismata pe an sau 103.680 bani de aur, iar un episcop de mai mică importanţă câştiga 5 livre pe
151
an. În alte pieţe învăţase că o livră de aur era preţul a şase posesiuni ţărăneşti. Tot cu o livră puteai cumpăra între cincisprezece şi douăzeci de bovine, patru sau cinci cai, trei sau patru sclavi. La brutării, cu o nomismata puteai cumpăra o sută douăzeci de kilograme de pâine. Dar viaţa de zi cu zi se baza pe baterea de monede din argint şi din bronz. Aşa s-a impus moneda de argint numită miliaresion. Ea valorează a douăsprezecea parte dintr-o nomisma. Un lucrător calificat primea un salariu de o jumătate de miliaresion pe zi. Cumpărăturile mărunte se făceau în monedă de bronz. Follis-ul era o monedă de peste 7 grame, de multe ori pe jumătate mai uşoară. E nevoie de 288 de follis pentru o nomisma şi 24 pentru un miliaresion. Prin toate pieţele puteai vedea mesele schimbătorilor de bani. Una din meseriile cele mai supravegheate din Constantinopol. Verificau piesele şi dau mărunţiş. Chiar şi follis-ul are o valoare importantă, deoarece face aproape o livră de pâine, destul pentru hrana cuiva pentru o zi. Mergând la brutărie, nu se va cere o anumită cantitate de pâine, deoarece, dacă ea nu corespunde unui număr întreg de follis, nu se poate plăti cu bani potriviţi şi nici nu se poate primi rest, ci se va da moneda de un follis şi se va obţine mai multă sau mai puţină pâine, după cum preţul acesteia este mai mic sau mai mare. Cantitatea vândută este cea care se adaptează la monedă şi nu invers. De la Theophilitzes ştia că pentru o proprietate de 5 hectare se plătea un impozit de o jumătate de nomisma. Interesat de mecanismele de funcţionare ale
152
economiei bizantine, Vasile deveni un foarte bun administrator.
în dimineaţa aceea de sfârşit de septembrie, de care îşi va aminti mereu, Vasile se prezentă ca de obicei în faţa nobilului Theophilos pentru a primi poruncile pe ziua respectivă.
astăzi nu lucrăm nimic.
e cumva sărbătoare?
într-un fel, da. S-a întors Bardas.
deci aţi reuşit până la urmă.
nu se putea altfel. Locul lui e la Palat, lângă basileul Mihail. Numai prin Bardas putem scăpa de dominaţia lui Theoktistos.
îmi închipui ce scandal va face basilissa.
a şi făcut ieri când a aflat. Sunt peste măsură de furioşi. Tânărul basileu i-a înfruntat. Nu a cedat în faţa lor.
înseamnă că…
înseamnă că puterea lui Theoktistos se apropie de sfârşit, concluzionă grăbit, zâmbind mulţumit Theophilitzes. Astăzi sunt invitat la banchetul oferit de Antigonos, fiul lui Bardas în cinstea revenirii tatălui său. aşa că ştii ce ai de făcut. Cai, trăsură, oameni, veşminte, podoabe, toate să strălucească. Să nu ne întreacă nimeni. Va veni şi basileul Mihail şi cred că aproape întreg Constantinopolul. Steaua mea urcă din nou.
Şi Vasile întreaga zi se ocupă cu pregătirile. Când veni ora plecării, toate străluceau, de la harnaşamentele cailor, trăsură, veşminte, spre mulţumirea lui Theophilitzes.
153
Spre sfârşitul orei a noua, adică mijlocul dupăamiezii, nobilul Theophilos însoţit de strălucitorul său alai era la vila patriciului Antigonos. Ridicată pe ţărmul Cornului de Aur, în afara Constantinopolului, vila era o replică a celei a tatălui său de pe Bosfor. Aceeaşi eleganţă a stilului arhitectural impus de împăratul Theofil, aceleaşi coloane oglindite în apele Cornului de Aur, scări de marmură albă coborând spre apă sau urcând spre grădinile de lămâi şi platani. Vasile rămase uimit de mulţimea invitaţilor. În după-amiaza aceea caldă de sfârşit de septembrie, se puteau vedea plimbându-se prin grădinile patricianului sau întinşi la mese, senatori, înalţi demnitari, funcţionari ai Palatului Sacru, generali, strategi, profesori de la Universitate prieteni de-ai lui Bardas şi câţiva ambasadori bulgari, aflaţi zilele acelea în capitală.
Ca rudenie apropiată, Theophilitzes a fost aşezat în apropierea lui Bardas. După ce au schimbat câteva cuvinte, Bardas s-a întors spre fiul său.
după cum se vede, ai invitat întreg Constantinopolul!
e numai vina ta, tată, dacă ai aşa mulţi prieteni, râse Antigonos.
oare toţi îmi sunt prieteni?
altfel nu i-aş fi invitat.
mă bucur pentru tine, fiule. Şi mai ales pentru că ai ştiut să-mi ţii locul în aceşti ani. Pe unii nici nu-i cunosc.
154
important e că te cunosc ei pe tine. Te admiră şi se bucură de întoarcerea ta. Îşi pun mari nădejdi în tine.
cred că n-o voi vedea aici pe Theodora şi Theoktistos.
glumeşti, tată!
Bardas râse, ridicând cupa cu vin.
pe marele logothet nu-l vei vedea aici, dar Mihail ar trebui să sosească. El mi-a dat ideea să-i invit şi pe ambasadorii bulgari.
n-a fost prea greu să-l convingi, nu?
mai ales că îl aşteaptă o surpriză.
dacă ai adus vin bun şi curtezane frumoase, atunci nu va întârzia.
mai mult decât atât.
Bardas îşi privi mirat fiul. Ce punea la cale? îi semăna mult. Şi fizic şi iată şi în arta diplomaţiei. Se vede că e fiul lui. Era mândru de el. Ştia cât efort a depus la Palatul Sacru pentru a fi rechemat. Prietenul său, parakimomenul Damianos, i-a povestit tot. Încă nu ştia şi cât a cheltuit Antigonos. Dar, ce mai conta. Important era că a fost reabilitat, că putea intra în Marele Palat fără să-i interzică nimeni. Că avea posibilitatea să-l vadă pe basileul Mihail în fiecare zi. Şi asta conta atât de mult. Damianos i-a povestit că reabilitarea sa a depins foarte mult de victoria lui Petronas împotriva arabilor. În vara acelui an, Petronas, strategul themei Thrakesion, a zdrobit arabii din regiunea Samosatei, ajungând până sub zidurile fortăreţei Tephrike, capitala statului pavlician. Petronas a fost primit în triumf la Constantinopol.
155
Comandant al unei impresionante forţe militare, inspira teamă celor din Palatul Sacru. Mai ales lui Theoktistos, conştient de valoarea lui militară. La sugestia parakimomenului, Petronas a cerut basileului Mihail reabilitarea fratelui său. Nu i-a fost greu să vadă semnătura basileului. Mihail datora multe unchiului său şi dorea să-l aibă lângă el. De multe ori se simţea depăşit de problemele administraţiei. Numai basilissa şi marele logothet s-au opus. Dar, Mihail a trecut mândru peste ei făcându-i să înţeleagă cine e acum basileul.
Invitaţii trecură pe rând pe la masa lui Bardas arătându-şi mulţumirea pentru reîntoarcerea sa, asigurându-l de loialitatea lor. Pe mulţi îi ştia, le spunea pe nume, făcându-i fericiţi. Mulţi însă veniseră, ca la orice banchet, pentru masa îmbelşugată şi vinul deosebit.
perfizii! Sunt unii care chiar s-au bucurat când am fost alungat, iar acum vin să mă felicite, şopti Bardas.
Banchetul încă nu începuse. Se aştepta sosirea basileului, dar invitaţii goliră deja câteva cupe din vinul tare şi dulce de Niceea, care-i făcură deosebiţi de vorbăreţi. Bardas îi urmări risipiţi prin marea sală de la parter sau prin grădină. Se făcuseră grupuri, grupuri, discutând sau căutându-şi prietenii. Într-un astfel de grup, un tânăr atrase atenţia lui Bardas. Statură potrivită, cu barba neagră tunsă scurt, frunte înaltă, gânditoare, ochi negri meditativi. Ceea ce atrase atenţia lui Bardas era faptul că nu ţinea în mână o cupă cu vin ca ceilalţi, ci un codex. Explica ceva din el unor tineri cam de vârsta lui.
156
cine e? îşi întrebă fiul.
cine?
tânărul ce ţine în mână o carte.
a! Mă mir că a venit! Să părăsească biblioteca pentru un banchet… asta nu înseamnă decât că s-a grăbit să te cunoască, şi ceru eunucului din spatele său să-l cheme.
Tânărul se apropie de masa lor salutând ceremonios.
tată, ţi-l prezint pe Fotie, cea mai strălucită minte a Constantinopolului.
exagerezi, Antigonos.
lasă modestia, tatăl meu va fi încântat să colaboreze cu tinerii care preferă biblioteca campaniilor militare.
mă bucur să te cunosc, tinere!
onoarea e de partea mea, strălucitule!
să vezi la un banchet pe cineva cu un codex în mână când toată lumea nu caută decât să-şi umple stomacul, e într-adevăr ceva deosebit. Aşa ceva spune mai mult decât ar încerca fiul meu. Şi ce explicai cu atâta pasiune?
eu… spuse încurcat Fotie, nevoind să pară ipocrit, n-aveam intenţia să iau codexul cu mine, dar ne-am înţeles cu prietenii mei să continuăm discuţiile asupra operei lui Origen, aici.
iar nu v-a ajuns întreaga noapte? interveni Antigonos. Şi-a transformat casa într-o adevărată Universitate. A adunat în jurul lui toţi tinerii iubitori de carte, dezbaterile lor filozofice, literare ţin zile întregi, continuă Antigonos explicaţia ca unul care frecventa şi el casa lui Fotie.
157
aceasta nu poate decât să mă bucure şi să-mi întărească convingerea că Universitatea din Magnaura trebuie reorganizată. E un vechi gând de-al meu.
avem mare nevoie de aşa ceva, spuse entuziasmat Fotie.
Bardas voi să-i ceară unele lămuriri asupra pregătirii sale, dar se anunţă sosirea basileului.
caută-mă zilele acestea la Marele Palat. Vom avea multe de discutat.
Oaspeţii se grăbiră să iasă pe terasa vilei ce da spre Cornul de Aur. Galera imperială se apropia cu repeziciune pe marea liniştită. Vâslele se ridicară şi acostă uşor la cheiul de marmură albă. Mihail părăsi baldachinul purpuriu ce-l ferea de soare şi păşi pe ţărm printre invitaţi.
glorie purpurei! Glorie Basileului Mihail! Mulţi ani basileului nostru! salutară invitaţii.
Mihail îi binecuvântă în semnul crucii. Intrară în marea sală şi banchetul începu.
ridic această cupă în cinstea revenirii tale, iubite unchi.
bunăvoinţa strălucitului meu basileu mă copleşeşte, răspunse Bardas ridicând la rândul lui cupa de argint. Cum aş putea să-ţi mulţumesc?
scapă-mă de Theoktistos! şopti basileul, aplecându-se spre el.
şi eu îmi doresc la fel de mult, veni şoptit răspunsul.
Pecetluiră astfel soarta marelui logothet golind cupele cu vin până la ultima picătură.
158
Slujitorii aduseră pe talere de argint aperitivele: ouă moi, şuncă, ouă de prepeliţă, diferite brânzeturi, anghinare cu sos alb. Peşte de apă dulce, de mare, dintre care nu lipseau crapul şi somnul, prăjit în făină de muştar cu sosuri de nard şi coriandru. Fripturi de raţă, căprioară, porc sălbatic vânat din pădurile Thraciei, uger de scroafă, împănate cu usturoi şi ceapă. Pui fripţi, tăvăliţi în smântână. Felurite mâncăruri picante, condimentate cu piper, nard, scorţişoară, cuişoare după gustul fiecăruia. Toate udate cu vinuri albe din insulele greceşti, sau roşii din Rodos. Însă nimic nu se compara cu vinul din Peloponez. Îl întrecea până şi pe cel din Niceea. Basileul Mihail, mare băutor de vin, era peste măsură de încântat.
nu credeam să găsesc la masa ta, dragă vere, vin de Peloponez, îi spunea clipind des din ochi, lui Antigonos.
l-am adus special din Monemvasia. Vreo zece amfore sunt la Palat, pentru slăvitul nostru basileu.
ştiam eu că am un văr de nădejde. Altfel mâine trebuia să vin din nou.
Râseră golind pentru a câta oară cupele?
într-adevăr, mâncărurile alese şi vinul deosebit făcură ca invitaţii să nu mai ţină cont de etichetă şi să se înfrupte şi să bea cu străşnicie. După ceva vreme, erau cu toţii ameţiţi de vin, în frunte cu bazileul. Bardas se abţinu o vreme. Dar cu Mihail la masă nu puteai să refuzi cupa întinsă. Îl frământa gândul prin ce mijloc să scape de marele logothet. Pe măsură ce golea cupele, i se contura tot mai clar
159
idea că va trebui ucis. Da, omorât şi cât mai repede. Altfel s-ar putea să fie el cel ucis. Oare nu pentru asta l-a reabilitat basileul ca să scape de el?„ Ah! Theoktistos, ticălosule, ţi-a sosit ceasul. Şi tu iubită soră, vei cunoaşte puterea fratelui tău. Îţi va sta mai bine în mănăstire decât pe tron… da… v-a sosit ceasul”. Prin uşa larg deschisă ce da spre grădină, Bardas îl zări ca prin ceaţă pe Fotie într-un grup de tineri. Îi plăcu tânărul. Avea nevoie de el pentru posturile de la Universitate. Da… Universitatea, vechiul său gând. Ar fi dat orice să aibă acum mintea limpede a lui Fotie. Dar cu Mihail la masă…
între felurile de mâncare apărură bufoni, mimi, jongleri. Pantonima cu subiecte împrumutate din viaţa de zi cu zi avea mare trecere. Actorii puternic machiaţi parodiau tot ceea ce vedeau. Până şi persoana patriarhului spre marele amuzament al basileului Mihail. La desert, aproape toţi invitaţii erau bine ameţiţi în frunte cu basileul. Mulţi refuzară prăjiturile, biscuiţii cu miere, fructele, sucul dulce de migdale, de portocale, acrişor, de lămâie, preferând vinul de Monemvasia. În timpul desertului, prin sală a fost împrăştiat nisip. Atleţi goi până la brâu se întreceau la trântă în faţa basileului. Se făceau pariuri. Se pierdea şi se câştiga aur. Marmura pardoselei răsuna la căzăturile lor în strigătele şi aplauzele mesenilor. Prin rumoarea generală, Bardas distinse glasul lui Petronas. Povestea ambasadorilor bulgari campania victorioasă din vară. Bulgarii ascultau cam neîncrezători. Romeii sunt puşi pe laude ca întotdeauna. Ambasadorii bulgari se
160
lăudară cu unul din atleţii lor. Nimeni până acum n-a reuşit să-l învingă la trântă. Era de neînvins. A câştigat toate concursurile.
vrea cineva din atleţii voştri să se măsoare cu el? întrebă şiret unul din ambasadori.
de ce nu? Doar n-o fi chiar de neînvins, se arătă Petronas încrezător în atleţii lor.
Petronas ceru să se facă linişte. Şi cu îngăduinţa basileului invită atleţii la luptă.
nu ştiam, dragă vere, că ne oferi un adevărat spectacol, se arătă încântat basileul.
despre lupta asta nu ştiam. Se pare că a aranjat-o Petronas.
o surpriză plăcută. Sper să nu fim învinşi.
să nu ne îndoim de valoarea atleţilor noştri. Dar, adevărata surpriză vă aşteaptă după ora aprinderii lămpilor.
adevărat? Ai pregătit ceva special pentru mine?
cu totul şi cu totul special.
îmi pui răbdarea la încercare, iubite vere.
să urmărim mai întâi întrecerea.
ora aprinderii lămpilor se apropie, râse zgomotos basileul. Dar cum zici, să vedem ce poate barbarul.
Ambasadorii îşi chemară luptătorul. Un munte de om. Te înfricoşai numai privindu-l. Atleţii bizantini se cam codiră, dar nu aveau de ales. Mai ales că bulgarul simţindu-le teama începu să râdă de ei. Bufonul basileului se repezi spre bulgar, lovindu-l peste picioare. Mesenii râseră. Nu măsura nici cât
161
un picior de-al lui. Bulgarul îl ridică de guler. Cu picioruşele lui strâmbe se zbătea caraghios, ca o maimuţă. Bulgarul îl aruncă peste atleţii bizantini. Era o jignire prea mare. Îi asemăna piticului. Primiră provocarea. Dar bulgarul îi puse unul câte unul cu umerii la pământ. Învinşi, bizantinii tăceau ruşinaţi, pe când ambasadorii bulgari nu mai puteau de bucurie.
chiar nu se găseşte nimeni să-i dea o lecţie acestui barbar? Nu e nimeni în stare să ne apere onoarea? izbucni basileul Mihail.
Mesenii se priveau unul pe altul căutând salvarea.
chiar nu e nimeni?
stăpâne! se auzi un glas.
ce e Theophilitzes? Vrei să te lupţi tu cu el?
nu, luminate stăpân. Cum aş putea? Ruşinea ar fi şi mai mare, dar am în serviciul meu un om care cred că l-ar putea învinge. Cum, să se întoarcă în ţara lui fără să-şi fi găsit naşul? Am fi de ocara lumii. Cu îngăduinţa strălucirii voastre…
adu-l încoace! Nu mai pierde vremea. Vreau să-l văd trântindu-l pe barbar de pământ.
Theophilitzes trimise după omul său. Basileul îl numise Theophilitzes în bătaie de joc.
în sală apăru un bărbat tânăr, înalt, bine făcut şi frumos la chip. Theophilitzes îi explică repede pentru ce îl chemase. Tânărul salută ceremonios şi îşi scoase cămaşa. Se auziră strigăte de uimire. Li se părură că au în faţă un nou Hercule. Bustul gol descoperi frumuseţea trupului. Numai muşchi.
162
Tânărul îşi frecă palmele cu nisip şi luă poziţie de luptă. Bulgarul se apropie rânjind. I se păru o pradă uşoară, dar tânărul ştia să lupte. Se ferea abil de braţele bulgarului. Când socoti că l-a obosit destul, tânărul se aruncă asupra lui, îi suci o mână la spate, îi împiedică picioarele şi bulgarul se trezi cu umărul la pământ. Pardoseala de marmură sună sub greutatea sa. Întreaga sală izbucni în aplauze. Tânărul îl ţinu strâns la pământ până când bulgarul se recunoscu înfrânt. Când slăbi strânsoarea, aşa ca din întâmplare, îl pocni cu cotul peste nas, umplându-i faţa de sânge.
asta e din partea celorlalţi, îi şopti tânărul.
Basileul Mihail îi făcu semn să se apropie. În uralele mesenilor, tânărul îngenunche în faţa basileului.
cum te numeşti, biruitorule!
vasile, luminate stăpân, Vasile…
mi-a plăcut cum ai luptat. Unde ai învăţat să lupţi?
-Acasă… În Macedonia.
ţine! Şi basileul îi întinse cupa sa. Poţi să o păstrezi. Ai spălat ruşinea de pe obrazul nostru. Apoi către Theophilitzes, să îl aduci la Palat! O să am nevoie de el.
Vasile sărută pantoful basileului şi părăsi sala ţinând cupa de argint strâns în mână. Aşa l-a cunoscut basileul Mihail pe viitorul său prieten şi mare favorit. Vasile îi va împlini toate capriciile, toate ciudăţeniile, până când basileul va sfârşi în plasa intrigilor favoritului său. Petrecerea continuă
163
sporită de bucuria victoriei. Mihail golea cupă după cupă. La ora aprinderii lămpilor, îi aminti lui Antigonos de surpriza pregătită. Urcară amândoi la etaj. Antigonos deschise uşa unei camere. O tânără aştepta în picioare lângă fereastră.
evdochia! Tu aici? izbuti să spună cam greoi Mihail.
de ce te miri? Nu trebuie să fiu acolo unde e iubitul meu?
ev… Ev… şi Mihail căzu beat în braţele amantei sale.
Vasile era în al nouălea cer de fericire. Îl învinsese pe bulgar chiar în faţa împăratului. Deveni eroul zilei. Salvatorul onoarei bizantinilor şi timp de câteva zile în întreg Constantinopolul se vorbi numai despre el. De frumuseţea lui, de puterea lui, de priceperea lui la lupte. Apăruse un nou Hercule. Din pieţe până în Hipodrom, se vorbea numai de Vasile Macedoneanul. Mulţi doreau acum să-l vadă, să-l cunoască, să se apropie într-un fel sau altul de el. Dar pentru Vasile nu era atât de important că învinsese, ci mai ales că a fost apreciat şi a primit cupa din mâna împăratului. Cupa de argint din care a băut împăratul Mihail.
Când a ajuns acasă şi i-a arătat cupa mariei, ea s-a întristat. Doar copiii erau încântaţi de tatăl lor. A trebuit să le povestească de câteva ori cu toate amănuntele cum l-a învins pe bulgar.
164
nu te bucuri? o întrebă văzându-i tristeţea chipului.
ba da, mă bucur, doar că…
-Ce e?
biruinţa asta a ta ne va aduce multă întristare.
ce vrei să spui?
dacă împăratul te apreciază şi te va lua în serviciul său, ce se va întâmpla cu noi?
nu te înţeleg.
tu nu eşti făcut pentru o viaţă aşa măruntă ca a noastră. Destinul tău e mult mai sus şi pe cale să se împlinească.
chiar că nu te mai înţeleg. Ce tot spui acolo?
şi mai sunt şi visele, prorociile legate de viitorul tău.
de unde ştii de ele? se arătă peste măsură de mirat.
când am fost anul trecut în Macedonia, mi le-a povestit mama ta.
vise de femeie bătrână, încercă să o liniştească.
aşa am crezut şi eu atunci, dar acum încep să cred că toate se vor împlini. Mai ales după ce te-ai întors din Peloponez. Legătura ta cu femeia aceea, credeai că nu-mi dau seama? Cum de ai devenit atât de bogat peste noapte? Şi acum mai primeşti aur de la ea, nu?
maria! se ridică încercând să o prindă în braţe.
Ea se feri şi trecu în altă odaie unde izbucni în lacrimi. Nu se duse după ea, nici nu încercă să o lămurească într-un fel sau altul. Peste câteva zile lucrurile intrară iarăşi în făgaşul obişnuit. Ea cu treburile casei lor, el cu administrarea casei nobilului
165
Theophilos. Dar amândoi simţiră că nu mai erau ca înainte. Ceva rece ca o zi de iarnă se puse între ei.
Cam la o lună de la aceste evenimente Vasile îl însoţi pe nobilul Theophilos la Marele Palat. De foarte puţine ori Vasile trecu de poarta Chalke. Până ce stăpânul său îşi isprăvea treburile, îl aştepta în camera gărzilor. Acum însă era altul. Era cunoscut la Marele Palat. De dimineaţă, Theophilitzes îi spuse că vor merge la Marele Palat. Aveau ceva de făcut acolo.
ce anume? întrebă curios şi nerăbdător în acelaşi timp.
ai să vezi când ajungem. Sunt convins că o să-ţi placă.
N-a mai insistat. La Marele Palat, au fost întâmpinaţi de câţiva din eunucii din serviciul împăratului.
augustul nostru stăpân va vizita în această dimineaţă grajdurile. Vă vom conduce acolo. Să ne grăbim, trebuie să ajungem înaintea lui, altfel…
veţi fi biciuiţi pentru incompetenţă, şopti Theophilitzes.
nu numai noi, se întoarse unul dintre eunuci.
Coborâră aleea ce ducea spre zidul dinspre mare al Marelui Palat. Acolo se aflau grajdurile imperiale. În padocul din spatele grajdurilor, alerga nervos un singur cal. Un armăsar exemplar deosebit de frumos, înalt în picioare, negru ca noaptea, cu stea albă în frunte. Frământa nisipul de sub copite, ridicându-se în două picioare, ca apoi să dea roată padocului scuturând furios din cap.
166
ei, ce zici? îi arătă Theophilitzes frumosul exemplar.
n-au reuşit să-l îmblânzească?
grăjdarii nu s-au putut apropia de el. Cei care au încercat s-au ales cu oasele frânte. Împăratul l-a primit de la guvernatorul Anatoliei. Cunoscând pasiunea suveranului nostru pentru cai, a crezut că-i intră în graţii. Acum împăratul e furios pe guvernator că l-a adus neîmblânzit. Cred că e sălbatic.
nu e chiar aşa sălbatic cum pare, râse Vasile.
ei, ce zici?
acum înţeleg de ce am venit.
dacă reuşeşti să-l dai blând împăratului, cred că te va numi guvernatorul Anatoliei, râse şi Theophilitzes.
împăratul se apropie! strigară eunucii atrăgându-le atenţia că nu se vorbeşte în prezenţa împăratului.
Basileul Mihail cobora repede spre grajduri. Vorbea agitat cu demnitarii care-l însoţeau. Se vedea că era nemulţumit.
să-l lăsăm să se agite, apoi mă duc să-i propun să-ţi dea voie să încerci.
împăratul Mihail, mare iubitor de cai şi curse de care privea cu admiraţie nobilul exemplar. Îi plăcea deosebit de mult, dar se înfuriase când aflase că nu putea fi îmblânzit. Îşi revărsa mânia asupra bietului guvernator.
cum ai îndrăznit să-mi aduci un sălbatic? Nu vezi că nu poate fi potolit? Uite, ce nervos e. Mai lipseşte doar să scoată foc pe nări.
167
iertare, stăpâne, dar credeam că printre grăjdarii de aici se va găsi unul mai priceput decât ai mei.
nişte nevolnici. I-a călcat în picioare şi bine le-a făcut.
Theophilos se apropie de împărat. Salută ceremonios potrivit protocolului curţii bizantine.
ce e Theophilitzes, vrei să încerci şi tu? se întoarse batjocoritor spre el.
Se auziră râsete înfundate.
cum aş îndrăzni, stăpâne? Cunosc însă pe cineva care ar putea.
să încerce sau să-l îmblânzească?
Şi una şi alta.
dacă vrea să-şi rupă picioarele n-are decât.
Theophilitzes îi făcu semn lui Vasile. Nu ceru decât o bucată de frânghie şi intră liniştit în padoc. Armăsarul îl simţi. Necheză nervos scuturând din cap. Vasile se apropie fluierând încet. Armăsarul fornăi pe nări proptindu-se pe picioarele din faţă. Vasile ştia ce va urma. Căuta să-l lovească cu copitele din spate. Se feri cu repeziciune. Ştia că dacă-l va lovi putea să-l omoare. Continuă jocul până când simţi că armăsarul obosise. O mişcare fulgerătoare şi laţul trecu în jurul gâtului. Armăsarul se smuci cu putere. Vasile îl trase din toate puterile spre el. Armăsarul căzu în genunchi. Îl prinse de nări şi îl ţinu aşa îngenuncheat. Ceru un frâu. Îl mângâie uşor pe bot, îl frecă între urechi şoptindu-i numai el ştia ce. Reuşi să-i pună zăbala, îi trecu frâul peste cap şi îl încălecă. Eliberat din strânsoarea nărilor armăsarul se ridică zvârlind din picioare. Galopă
168
prin padoc căutând să-şi doboare călăreţul. Vasile îl strânse puternic cu picioarele, ţinu strâns frâul şi armăsarul se potoli. În cele din urmă, merse la pas ascultând comenzile lui Vasile.
Basileul Mihail se arătă peste măsură de mulţumit.
în sfârşit, s-a găsit cineva să-mi facă pe voie. Chemaţi-l! Vreau să-l cunosc, să-l răsplătesc.
Vasile se apropie. Îngenunche în faţa împăratului sărutând pantoful de purpură.
a! Tu erai! Luptătorul care l-a învins pe bulgar! Ce bucurie mi-ai făcut!
stăpâne, v-aţi amintit de slujitorul vostru. E cea mai fericită zi din viaţa mea.
ridică-te şi spune-mi unde ai învăţat arta îmblânzirii acestor nobile animale.
stăpâne, eu în tinereţe cu întreaga familie am fost robi la bulgari, aproape de fluviul Danubius. M-au trimis la herghelii. Acolo am învăţat să-i cresc, să-i tămăduiesc când era nevoie, dar mai cu seamă acolo am învăţat să-i iubesc şi să-i respect.
iată un răspuns pe măsura unui adevărat iubitor al acestor nobile făpturi.
theophilos!
da, stăpâne! se apropie şi nobilul Theophilos remarcând că acum nu-i mai zise Theophilitzes.
parcă ziceai că e în serviciul tău.
da, stăpâne. De multă vreme e în serviciul casei mele.
ei bine, va trebui să renunţi la el. De mâine va intra în serviciul meu. Şi tot mâine voi semna actul
169
prin care va fi numit protostrator al grajdurilor imperiale. Mâine dimineaţă să am actul pentru semnat, se întoarse spre demnitari. Iar tu, se întoarse spre Vasile, mâine la răsăritul soarelui te vei prezenta aici în noua ta funcţie. Cum ziceai că te cheamă?
vasile, Vasile Macedoneanul, stăpâne.
Şi astfel pentru următorii zece ani Vasile Macedoneanul deveni marele favorit al împăratului Mihail al III-lea numit Beţivul.
Trecuse mai bine de un an de când Vasile îndeplinea funcţia de protostrator al grajdurilor imperiale. Îi plăcea ceea ce făcea. Iubea caii, aceste nobile animale, şi îi îngrijea cu drag. Multe se schimbaseră într-un an la grajdurile imperiale. Cunoscând pasiunea basileului, cumpărase numai cai de rasă. De două ori merse până în Capadocia, unde erau hergheliile armatei. Alese mânjii cei mai frumoşi. Îi va creşte el. Acum grajdurile, harnaşamentele, totul strălucea de curăţenie. Schimbase până şi uniforma grăjdarilor. Nu era omul care să stea deoparte. Punea mâna şi muncea alături de ei. Peste măsură de mulţumit, basileul Mihail îl asemui lui Hercule care curăţise grajdurile lui Augias. Îndrăzneţ, veni cu o nouă propunere. Să construiască alte grajduri, dar din marmură, pe măsura măreţiei basileului Mihail. Îi prezentă planurile. Adăpători, canale şi bazine de scurgere, boxe pentru fiecare cal, spre a-i feri de lovituri, padocuri mai mari, depozite pentru furaje. La intrare, statuile vizitiilor câştigători ai curselor din
172
Hipodrom. Basileul Mihail era entuziasmat. Îi permise să scoată din vistierie câte livre de aur voia şi lucrările începură. Vasile aduse cei mai buni meseriaşi. Zidari şi pietrari lucrau de dimineaţa şi până seara sub supravegherea protostratorului. Nu se uita cât cheltuia. Trebuia să termine cât mai repede ştiind că numai aşa va rămâne în graţiile basileului. Nu putea pierde ceea ce câştigase.
Şi Vasile ştiu să se apropie de basileul Mihail, să-l câştige de partea sa. Sub supravegherea atentă a protostratorului, grajdul a fost terminat într-un timp foarte scurt. Placat cu marmură arăta mai degrabă a palat. La intrare, străjuiau două statui ale vizitiilor favoriţi ai basileului. Aceasta a fost ideea lui Vasile şi plăcu mult basileului. Încântat de noua construcţie, exclamă:
nici Justinian nu a fost aşa de mândru de Sfânta Sofia a lui cum sunt eu acum. Dintre toţi slujitorii, Vasile mi-e cel mai devotat. Niciodată nu am avut un slujitor mai devotat ca el.
stăpâne, se prosternă Vasile, menirea mea e să vă fac să fiţi mulţumit în fiecare zi.
niciodată nu am avut un slujitor mai devotat ca tine.
Vasile zâmbea triumfător. Se străduia să placă întru totul stăpânului său. În scurt timp, devenise nelipsit din anturajul basileului Mihail. Şi basileul îl lua peste tot. Nu se mai putea lipsi de serviciile lui. Vasile deveni umbra basileului. În hipodromul de la „Sfântul Mamas”, palatul preferat al basileului, Vasile îi aranja curse de care. De multe ori îmbrăcat
173
ca un vizitiu, basileul conducea chiar el carul de cursă ieşind întotdeauna învingător.
În după-amiaza aceea de sfârşit de august, Vasile primi printr-un eunuc din serviciul basileului poruncă să pregătească opt cai pentru o partidă de polo călare. Vasile îşi va aminti mereu de ziua aceea. Va fi ziua care îl va apropia şi mai mult de împărat, dar mai ales de Thecla, sora lui Mihail.
între zidurile Marelui Palat, care se întindea pe o suprafaţă de patruzeci de hectare, se afla Tzicanisterion, terenul pentru sportul călare. Acest sport, ajuns din Persia la Constantinopol, deveni foarte popular printre tinerii aristocraţi. Se formau două echipe a câte patru jucători călare. La mijlocul terenului, se punea o minge de piele îndesată cu câlţi. Fiecare călăreţ avea un ciocan de lemn cu mâner lung. Mingea trebuia lovită şi condusă prin diferite lovituri spre o poartă de la marginea terenului. Jocul era deosebit de atractiv, dar şi periculos. Neatenţia sau aplecarea prea multă pentru lovirea mingii îl putea arunca din şa pe jucător riscând să fie călcat de copitele cailor. Un sport bărbătesc, dur, deosebit de apreciat de tinerele aristocrate. Îţi trebuiau abilităţi deosebite de călăreţ să te menţii în şa până la sfârşitul jocului.
Vasile jucase şi el de câteva ori doar aşa să fie printre tinerii aristocraţi, dar niciodată în prezenţa basileului. În după amiaza aceea însă, basileul Mihail avea chef de joc. Va intra chiar el pe teren.
vei juca în echipa mea, îi spuse când era ajutat de eunuci să îşi pună echipamentul.
174
Vasile îl privi puţin surprins. Nu se aştepta.
sunt deosebit de onorat. Sper ca victoria să fie de partea noastră.
speri!? Trebuie să fie, înţelegi?
da, stăpâne.
cunoşti regulile jocului?
am jucat doar de câteva ori.
atunci nu mai trebuie să te instruiesc. Un singur sfat înainte să începem jocul. Când eşti în echipa mea nu prea sunt reguli. Înţelegi?
Vasile râse scurt.
asta îmi place la tine. În orice situaţie te-ai afla, înveţi repede, doar ca să câştigi.
încălecară şi jocul începu. În echipa adversă Vasile îl recunoscu pe Antigonos, fiul lui Bardas. Nu putea să-l sufere. Deosebit de arogant, dispreţuitor, la fel ca tatăl său. Lângă el, Symbatios, ginerele lui Bardas. Auzise că Bardas cu greu îl suporta. Mereu îi arunca cuvinte dispreţuitoare.
hai, protostratorule, unde ţi-e gândul? se auzi strigat de un coechipier.
Vasile îşi îndemnă calul, se strecură printre ceilalţi călăreţi şi lovi mingea spre basileu. Acesta se aplecă şi cu o lovitură sigură înscrise un punct. Se auziră ropote de aplauze. Basileul Mihail nu venise singur. O parte din curteni şi multe tinere veniseră să-l vadă jucând. Jocul se încinse mai ales că înscriseră şi adversarii. La un moment dat, chiar îi depăşiseră.
o să pierdem? îi strigă furios basileul.
victoria e a noastră!
175
atunci te invit să sărbătorim în seara asta.
Vasile jucă dur şi înscrise de câteva ori în aplauzele tinerelor din lojă. Jocul lui Vasile îl înfurie pe Antigonos.
cine e? îl întrebă pe Symbatios.
protostratorul Vasile.
nu prea joacă după reguli. Trebuie eliminat din joc şi am câştigat.
ce vrei să faci?
priveşte!
Antigonos îşi îndreptă calul spre Vasile. Aşteptă momentul ca protostratorul să se aplece în şa pentru a lovi mingea şi îşi împinse calul peste el. Vasile se dezechilibră, dar fiind călăreţ abil, se prinse cu stânga de coamă şi dreapta se sprijini în mânerul lung al ciocanului. Reveni îndată în şa. „Deci aşa, îşi spuse Vasile, o să vedem până la sfârşit cine mănâncă din nisipul arenei”.
ai grijă, vere! îi strigă Mihail. S-ar putea să nu mai ajungi la cină.
Tinerele scoaseră ţipete de spaimă când Antigonos îl împinse pe Vasile din şa. Printre ele erau Evdochia Ingerina, amanta lui Mihail, şi Thecla, sora basileului.
cine e? întrebă Thecla.
vasile, protostratorul iubitului tău frate.
deci, el e?
un bărbat deosebit de frumos.
îl cunoşti?
oarecum. Am schimbat câteva cuvinte, dar acum un an, cred. De atunci nu l-am mai văzut.
176
da… oftă Thecla, e deosebit de… ceilalţi.
te interesează?
ce-ţi trece prin cap?
întrebam aşa…
Thecla nu-i mai răspunse. Cât dură jocul, îl urmări numai pe Vasile. Din ziua aceea, Thecla se îndrăgosti nebuneşte de Vasile.
Jocul continuă. Vasile făcu în aşa fel ca să împiedice calul lui Antigonos. Acesta se trezi aruncat din şa în nisipul arenei. Era convins că o făcuse intenţionat. Jocul se sfârşi în aplauze, cu victoria echipei basileului Mihail.
Seara la cină nu se discută decât despre jocul de polo şi căzătura lui Antigonos. Vasile care înscrise cele mai multe puncte era eroul serii. Contrar obiceiului, la cină au fost invitate Evdochia, Thecla şi câteva tinere. Thecla nu avea ochi decât numai pentru Vasile. Nu îşi putea dezlipi privirea de pe chipul lui. Starea Theclei nu trecu neobservată.
pentru Dumnezeu mai uită-te şi spre noi, îi şopti Evdochia.
ce să fac?
tu te-ai îndrăgostit de el!
eu… eu…
Da, era îndrăgostită de Vasile.
Vasile sesiză şoaptele tinerelor şi privirea insistentă a Theclei. O privi în ochi zâmbindu-i fermecător.
vrăjitorule! Nu ţinteşti prea sus, şuieră Evdochia.
Singur Mihail nu observă nimic. Era prea ocupat printre cupele cu vin.
177
Venise culesul viilor. În fiecare an spre sfârşitul lunii august, se sărbătorea culesul viilor. O sărbătoare deosebit de importantă. După ce patriarhul binecuvânta primele roade, curtea bizantină se muta pe ţărmul asiatic al Bosforului. Acolo s-a ridicat cu timpul o salbă de palate şi vile. Aristocraţia bizantină îşi petrecea aici vara, departe de zăpuşeala şi zgomotul Constantinopolului. Printre vilele de o deosebită eleganţă, străluceau palatele de la Hieria şi Byze. Primul construit de Justinian pentru Theodora, celălalt de Theofil, mare iubitor de fast şi măreţie.
Cum era şi firesc, basileul Mihail şi basilissa Evdochia Decapolitissa ocupară palatul Byze. În afară de ceremoniile Palatului Sacru, când basilissa trebuia potrivit protocolului să apară alături de basileu, era printre rarele ocazii când augusta pereche imperială apărea împreună. Se cunoştea pasiunea lui Mihail pentru cealaltă Evdochie, amanta sa. Basilissa suporta cu greu umilinţa, dar aici credea că a scăpat de ea. Îi însoţeau o armată întreagă de eunuci şi slujitori. Pentru curtea bizantină, culesul viilor era prilej pentru petreceri nesfârşite. Pentru câteva săptămâni, ţărmurile Bosforului pline cu vii se însufleţeau de mulţimea culegătorilor, de cântecele şi voioşia lor, de scârţâitul carelor ce coborau pantele spre marile teascuri zidite din piatră chiar în vii.
178
Basileul Mihail se arătă surprins de dorinţa surorii mai mari de a-l însoţi la culesul viilor. Cu câteva zile înainte, Thecla se interesă dacă şi protostratorul Vasile va merge la Byze. Devenit favoritul şi umbra lui Mihail, protostratorul nu putea lipsi.
ar fi un prilej potrivit să mă apropii de basilissa Evdochia. Relaţiile dintre noi sunt cam reci. Ne priveşte cu suspiciune de parcă am tăinui ceva, motivă Thecla.
ar fi bine, îngădui Mihail înţelegând la ce se referă sora sa. Oricum, o să se cam plictisească acolo.
Aşa că întreaga curte bizantină cu împăraţii în frunte, Bardas, Antigonos, Damianos, şi mulţi demnitari trecură pe ţărmul asiatic al Bosforului. Se bucurau de timpul deosebit de frumos, de răcoarea strâmtorii, de roadele bogate, strugurii albi, roşii, parfumaţi şi deosebiţi de gustoşi, de petrecerile din fiecare seară. La palatul din Constantinopol, nu mai rămăsese decât basilissa Theodora şi marele logothet Theoktistos.
Thecla era deosebit de fericită. În fiecare zi îl va vedea pe Vasile, va fi în preajma lui şi poate chiar o să-i vorbească. Trecută de douăzeci de ani, Thecla nu era căsătorită. Ea a fost pregătită pentru a fi căsătorită cu Luis al II-lea, regele francilor, dar s-a renunţat la logodnă. Deşi nu era o frumuseţe, semăna mult cu tatăl ei. Era o porfirogenetă, deosebit de inteligentă şi ambiţioasă, conştientă de puterea ce decurgea din faptul că s-a născut în purpură. Moştenise de la tată, basileul Theofil, dragostea pentru cărţi, inteligenţa, dar şi setea pentru fast şi putere.
179
De la mamă, ochii mari, negri, deosebit de expresivi. Până la majoratul lui Mihail, făcuse parte din regenţă. Atunci prinse gustul puterii. Dintre rudeniile din numeroasa familie imperială, era mai apropiată de Bardas. Şi unchiul o aprecia pentru dragostea arătată cărţilor. Moştenise biblioteca tatălui ei. Acum, îndrăgostită de protostrator, făcea tot posibilul să fie alături de el.
Vasile înţelese de ce Thecla venise la culesul viilor. Înţelegea şi ce s-ar putea întâmpla dacă o încuraja într-un fel sau altul. O relaţie pe cât de nepotrivită pe atât de neîngăduită la prima vedere. Dar la Bizanţ orice era posibil. Dacă n-ar avea îngăduinţa basileului, ar putea pierde tot ce câştigase în aceşti ani. Ar putea fi pedepsit chiar cu orbirea. Îşi ridicase privirea spre o porfirogenetă. Îşi spuse că trebuia să fie deosebit de prudent. Pe de altă parte, nu putea pierde favorurile unei porfirogenete. Îl va putea duce în familia imperială. Aşa că hotărî să fie deosebit de prudent. Dar prilejul apropierii lor veni mai repede decât se aşteptau.
Basileul Mihail nu putea sta departe de amanta sa. Aşa că o chemă pe ţărmul asiatic şi o instală discret în palatul Hieria. Aici putea să o viziteze o dată la câteva zile. În seara aceea deosebit de călduroasă de început de septembrie, basileul Mihail oferi prietenilor săi un banchet la palatul Byze. Mâncăruri alese, vinuri vechi, must din noua recoltă erau oferite din belşug invitaţilor la culesul viilor. Mimi, jongleri, actori de pantomimă îşi arătară talentul în marele Triclinium decorat cu mozaicuri aurite.
180
Banchetul începu spre sfârşitul orei a noua, mijlocul după-amiezii, şi se sfârşi spre mesonykton, miezul nopţii. După câteva ceasuri de mâncare şi vin, Vasile îşi simţi capul greu. Nu era obişnuit cu băutura, dar la masa basileului trebuia să ţină ritmul cu el. Îi era greu să bea cât bea basileul Mihail. Inventă o scuză numai să plece. Oricum, după atâtea ceasuri, basileul nu mai ştia cine mai era la masa lui. Plecase nu numai pentru că se simţea ameţit de atâta vin, cât şi pentru că observase privirile ostile ale lui Bardas. Vorbise mult, şoptit, cu fiul său Antigonos, privindu-l ţintă. Era convins că vorbeau despre el. Incidentul de la jocul de polo nu putea fi trecut cu vederea. Îl urau. El, un ţăran macedonean ajuns favoritul împăratului, aşezat la loc de cinste în apropierea mesei împăratului. Într-adevăr, basileul Mihail îi arăta o mare preţuire, iar Vasile se străduia să-i împlinească toate fanteziile. Se făcea părtaş la toate aventurile lui. Nu i-a trebuit mult timp să-şi dea seama că numai basileul Mihail îl favoriza la Marele Palat. Ceilalţi, în frunte cu Bardas, ar fi dorit să-l vadă cât mai departe de Mihail. Basileul însă era încântat de protostratorul său. De frumuseţea, de puterea sa fizică, de priceperea sa la tot felul de jocuri: lupte, alergări, călărie, curse de care, jocul călare cu mingea. Se evidenţia printre toţi histrionii, nedespărţiţi zi şi noapte de basileul lor. Deşi mai în vârstă cu vreo cincisprezece ani, protostratorul se făcea părtaş la toate nebuniile lui.
Vasile părăsi Tricliniumul şi ieşi pe terasa ce da spre mare. O seară călduroasă, liniştită, de început
181
de toamnă. Îl înconjură parfumul dulceag al leandrilor. Nu mai era nimeni pe terasă sau nu observase el. Îşi sprijini mâinile pe balustrada de marmură. Sub el se auzea foşnetul valurilor. Privi peste marea luminată de luna plină. Rămase o vreme aşa, privind absent peste întinderea mării. După o vreme, i se păru că nu e singur. Se întoarse uşor. În stânga sa pe banca de marmură de sub tufa de leandri distinse o siluetă. Nevoind să fie indiscret îşi spuse că e mai bine să plece. Dar silueta se ridică venind spre el.
stăpână! se prosternă Vasile recunoscând-o pe porfirogeneta Thecla. Iertaţi-mă! Nu ştiam că sunteţi aici.
e prea cald, nu puteam să dorm, aşa că am căutat puţină răcoare.
Abia acum observă că era desculţă şi în cămaşa lungă de noapte. Brâul de mătase roşie îi strângea talia.
ridică-te, nu trebuie să mă saluţi ca pe o basilissă.
pentru mine sunteţi o basilissă.
Se ridică. Ea îl privi cu admiraţie.
cum de ai părăsit petrecerea?
e prea multă gălăgie şi…
şi mult vin, spuse ea repede râzând.
da… nu prea sunt obişnuit.
mă gândeam să cobor pe ţărmul mării. Vrei să mă însoţeşti?
e îngăduit?
de ce nu?
182
eu… cu o porfirogenetă…
vino! şi coborî scara monumentală de marmură albă spre ţărmul mării.
Mergeau încet în tăcere privindu-se pe furiş. Valurile loveau ritmic ţărmul udând nisipul de sub picioarele lor.
palatul… e deosebit de somptuos. Nu cred să fie altul să-l întreacă în măreţie, spuse Vasile după o vreme.
da, tatăl meu l-a construit după planurile seraiului califului din Bagdad. Îl însoţeam des aici. Era locul lui preferat de odihnă.
îşi ridică uşor cămaşa lungă peste glezne şi intră în apă.
aveţi grijă. Nu intraţi prea mult. S-ar putea să fie adâncă.
Şi n-are cine să mă salveze? râse uşor simţindu-i grija din glas. A! ţipă scurt. M-am înţepat în ceva. Se întoarse şchiopătând spre el.
să văd şi se aplecă cercetându-i talpa. O scoică. V-aţi tăiat într-o scoică. În timp ce îi curăţa talpa spălând-o uşor în gesturi tandre ea îşi sprijini o mână pe umerii lui. Se înfioră. Nu îşi mai aminti cum de se aplecă spre el. El se întoarse şi peste o clipă buzele li se uniră într-un lung sărut. Ea se topi la pieptul lui puternic, el îi simţi prin cămaşa subţire sânii mici şi tari. Rămaseră aşa multă vreme apoi se întoarseră fără să-şi spună un cuvânt.
A doua zi, basileul Mihail dormi până la ora a şasea, adică spre mijlocul zilei. Banchetul se întinse până în noapte, târziu. Se trezi obosit, cu o
183
durere de cap. Vinul a fost prea greu, îşi spuse. Eunucii îi pregătiră baia. Apa uşor călduţă şi masajul îi mai alungară din oboseală. Apoi intră în bazinul cu apă rece. Înotă îndelung, simţind cum îl părăseşte durerea de cap. În timp ce înota, primi un mesaj de la palatul Hieria. Evdochia Ingerina îl aştepta. Trebuiau să discute. Se întâmplase ceva deosebit.
ce e atâta grabă?
stăpâna mi-a poruncit doar să vă spun că trebuie să vă vedeţi astăzi.
de ce?
iertare, doar atât mi-a spus, se plecă umil eunucul din serviciul Evdochiei.
voi veni spre seară.
Mai înotă puţin, apoi se lăsă îmbrăcat de eunuci. Mâncă ceva uşor şi nu bău decât apă rece. Îi trecu prin cap să-i facă o vizită basilissei Evdochia Decapolitissa. Aşa doar ca să nu se spună că a neglijat-o. O găsi în grădinile palatului înconjurată de doamnele ei şi eunuci. Schimbară câteva cuvinte. Basilissa îi propuse să facă o plimbare pe Bosfor. I-ar face bine aerul dinspre Marea Pontică. Mihail refuză. Nu suporta să se legene ore în şir într-o ambarcaţiune privind la ce? La ţărmurile Bosforului? îşi aminti de cealaltă Evdochie, amanta sa. Oare ce era atât de important? S-a întâmplat ceva? Nu, nu va aştepta până spre seară. Va merge chiar acum. Se întoarse la Palat. Basilissa Evdochia îl privi tristă. Ştia că îl va pierde. Nu aştepta decât să fie repudiată. Lacrimi i se iviră în ochii ei frumoşi.
184
Basileul Mihail se întoarse în apartamentele sale. Ceru să fie pregătit caicul imperial şi să vină protostratorul.
mergem la palatul Hieria, îl anunţă, când Vasile intră salutându-l ceremonios.
prea bine, stăpâne.
şi vezi, plecarea să fie cât mai discretă. S-ar putea să rămânem acolo peste noapte.
Salută şi se întoarse să iasă când eunucii o anunţară pe porfirogeneta Thecla. Basileul le făcu semn să o poftească. Vasile se trase plecându-şi capul. Trecu pe lângă el fără să-l privească sau aşa crezu. Nu păru deloc surprinsă să-l găsească acolo.
O oră mai târziu, caicul imperial plutea pe apele Mării de Marmara spre Hieria. Ajutat de pânza purpurie şi vâslaşii pricepuţi, caicul înainta repede prin valuri. Pe punte, sub baldachinul cu însemnele imperiale, odihnea basileul Mihail. Alături, porfirogeneta Thecla. În spatele baldachinului, la distanţa potrivită impusă de protocol, protostratorul Vasile privea absent marea. Două tinere din serviciul porfirogenetei şuşoteau vesele pe pernele de la picioarele baldachinului. Priveau când spre protostrator, când spre stăpâna lor. Vasile le surprinse de câteva ori privirile. Oare ştiau ceva? Thecla se purta ciudat. Nu îl învrednicise nici măcar cu o privire. Nu schiţase niciun gest. Parcă nici nu-l vedea. Lui Vasile îi era teamă acum de urmări. Regreta că se lăsase luat de val. Dar totul pornise de la ea. De ce se comportase aşa aseară? Aseară a fost alta. A fost ca oricare tânără îndrăgostită dornică de îmbrăţişările
185
iubitului ei. Acum, era adevărata porfirogenetă mândră şi dispreţuitoare. Se jucase cu el? Ştia că putea să-l distrugă. Un singur cuvânt şi s-ar fi terminat totul. Acum înţelegea pentru ce intrase atât de grăbită la basileu. Voise să-i însoţească la Hieria. Pentru ce? Avea să afle chiar în acea seară. Palatul Hieria apăru strălucind de marmurele albe în soarele de septembrie. Vasile nu mai fusese aici niciodată. Era încântat că în sfârşit ajunse să cunoască unul din locurile preferate ale familiilor imperiale. Pe chei se iviră deja oamenii din serviciul palatului. Caicul acostă lin. Basileul Mihail urcă nerăbdător scara monumentală spre porticul palatului. Thecla trecu pe lângă el fără să-l privească. Îşi urmă fratele. Intrară într-un vestibul larg. Basileul grăbi spre apartamentele imperiale, Thecla dispăru şi ea în spatele unei uşi mascate de perdeaua de purpură, iar el rămase să admire splendidele mozaicuri aurite înfăţişând victoriile împăratului Justinian. Zeci de statui adunate din întreaga lume antică se înşirau de-a lungul pereţilor. Rămase acolo în vestibul aşteptând, nici el nu ştia ce.
Basileul Mihail intră la fel de grăbit în apartamentul Evdochiei. O găsi aplecată pe marginea patului. Voma. Două slujitoare încercau să o ajute. O lăsară când intră basileul. Evdochia le făcu semn să iasă.
în sfârşit… ai ajuns.
ce e cu tine? Ce s-a întâmplat? îngrijorarea se ivi în tremuratul glasului. Îi era teamă să nu fi fost otrăvită.
186
Se aşeză pe marginea patului. Îi prinse mâna şi o sărută îndelung.
eu… eu… cred că sunt însărcinată.
Mihail o privea uimit. Nu scoase niciun cuvânt. Doar o privea.
ştiu… vor fi complicaţii cu un bastard, dar credeam că te bucuri. Ţi-ai dorit atât de mult un urmaş. Ce va fi cu mine, cu copilul, cu noi?
Se aplecă spre ea. O sărută pe buze, îi mângâie părul revărsat pe perne, îi şterse boabele ivite în colţul ochilor.
evdochia… te-am iubit şi te voi iubi mereu. Nu te voi părăsi niciodată. Da… mi-am dorit un urmaş dar… În sfârşit vom găsi o cale şi pentru el. Va trebui să mă gândesc bine. În câteva zile vom şti ce vom face. Se întinse lângă ea, o îmbrăţişă şi adormi în braţele lui.
După mai bine de un ceas de aşteptare, unul dintre eunucii palatului îi spuse lui Vasile că basileul va rămâne peste noapte la Hieria. Eunucul îl conduse într-o cămăruţă unde va putea rămâne şi el peste noapte. Îi mai spuse că i se va aduce aici şi ceva de mâncare apoi se îndepărtă tăcut prin lungile coridoare. Vasile privi în jur şi, cum era prea devreme să se culce, ieşi în grădinile palatului. Se însera. O seară plăcută, călduroasă, liniştită, de septembrie. Deci aici veneau Justinian şi Theodora pentru odihnă. Într-adevăr, locul era încântător. Grădinile umbroase cu pârâuri amenajate în cascade întretăind aleile, înconjurat de livezi şi vii, îi
187
dădeau un farmec deosebit. Scări de marmură albă şerpuiau spre înaltul ţărmului. Urcă dorind să privească palatul de sus. Era cu adevărat un loc liniştit menit pentru odihnă. Se auziră paşi uşori în spatele lui. Se întoarse. Thecla cobora urmată de cele două tinere din serviciul ei. Nu păru surprinsă să îl vadă. Se trase salutând-o ceremonios.
ce făceai aici? îi auzi glasul uşor tremurat.
priveam palatul, marea…
da… parcă îmi place mai mult ca Byze. E mai multă linişte… grădinile sunt altfel. „în acest loc, nimfele, niadele, nereidele şi hamadriadele îşi disputau domnia. Între ele, Graţia slujea de arbitru şi nu ştia cui să dea dreptate; în aşa fel erau adunate în acest loc plăcerile cele mai felurite”, cită dintr-un autor antic fără ca Vasile să-şi dea seama.
însoţitoarele se mirară că îi vorbeşte. şi mai mirate s-au arătat când Thecla le porunci să plece. Rămaşi singuri, Vasile îngenunche la picioarele ei.
stăpână… vă cer iertare, am fost peste măsură de îndrăzneţ… eu…
ridică-te! îi simţi mâna mângâindu-i părul. Dacă tot voiai să vezi palatul de sus, ar fi bine să mai urcăm puţin. Vino! şi o luă înaintea lui.
Vasile o urmă nemaiştiind ce să creadă. Cu ceva timp în urmă nici măcar nu se uitase la el, iar acum… o urmă urcând încet în urma ei. Nu ştia cum să lege o discuţie cu ea. Ce să-i spună? Simţea cum îl priveşte pe furiş.
cunoşti povestea cu monstrul marin ce înspăimânta aceste ape? o auzi deodată.
188
-Nu.
dacă vrei, pot să ţi-o spun.
da, mi-ar plăcea.
pe vremea împăraţilor Justinian şi Theodora, începu oprindu-se şi arătând spre strâmtoare, aceste ape erau stăpânite de un monstru marin. Nimeni nu ştia de unde şi cum a apărut, poate din adâncurile mării sau ale oceanelor. Răsturna bărcile pescarilor, spărgea corăbiile, nu se mai putea trece prin strâmtoare. Au încercat să-l prindă în tot felul de plase, dar le rupea. Mulţi s-au aventurat pe urmele lui, rănindu-l cu harpoane şi suliţe lungi. Se întorcea asupra lor nimicindu-i. Povestea asta a durat câţiva ani. Într-o zi, unor pescari le-a venit ideea să-l momească în ape puţin adânci, doar l-or răpune acolo. Zis şi făcut. L-au ademenit spre gura râului Sangarios care se varsă în mare. Monstrul a eşuat în apa puţin adâncă a râului şi nu s-a mai putut întoarce în mare. L-au răpus acolo înroşind marea cu sângele lui. Şi astfel lumea a scăpat de monstrul marin. Ei, ţi-a plăcut?
de obicei poveştile sunt mai lungi.
cât un monstru?
Râseră amândoi. Soarele apuse undeva departe peste Marea de Marmara îmbrăcând înserarea într-o lumină aurie, cum numai pe ţărmurile Bosforului poţi întâlni. De unde se opriseră, se vedea marea până la mari depărtări, strâmtoarea, şi dincolo de mare ţărmul european şi Constantinopolul.
chiar mai sus de noi se află un pavilion. De acolo se vede mult mai bine. Şi fără să-l mai aştepte, urcă sprintenă înaintea lui.
189
Vasile o urmă simţind parcă o teamă de ceea ce ar putea urma. Un mic pavilion cu laturile deschise se ridica pe cel mai înalt punct al ţărmului. Avea dreptate. De sus priveliştea era deosebită. Intrară în pavilion. Se aşezară pe bancheta acoperită cu ţesături moi. Se însera repede. Priveau peste mare fără să-şi spună nimic. Aşa ca din întâmplare, mâinile li se atinseră. Thecla se întoarse spre el. Se strânse la pieptul lui. O sărută îndelung. Thecla tremura.
ţi-e frig?
nu, iubitul meu, nu mi-e frig. Se strânse mai tare în braţele lui.
Vasile îi simţi trupul fierbinte, sânii mici şi tari. Tremura de dorinţă. Şi acolo în micul pavilion dominând marea, Thecla i se dărui. Era primul bărbat din viaţa ei. Din acea seară, porfirogeneta Thecla îi deveni amantă.
În timp ce basileul Mihail, înconjurat de prieteni şi favoriţi petreceau pe ţărmul Bosforului, la Constantinopol, basilissa Theodora şi logothetul Theoktistos erau deosebit de îngrijoraţi. Nu numai în privinţa lui Mihail care odată urcat pe tron nu se schimbase deloc, ba mai mult, lua hotărâri peste capul lor, cât mai cu seamă în privinţa lui Bardas. Simţeau fiorul rece al schimbării. Simţeau cum puterea le scapă din mâini. Marele domestikos se dovedi a fi neputincios în faţa lui Bardas. Deşi basilissa Theodora îi ceruse să facă ceva, să-l compromită într-un fel sau altul, nu reuşise. Bardas avea prea mulţi prieteni printre demnitarii Marelui Palat, dovadă că revenise din exil. Nu era chiar atât de uşor de luptat cu el. Basileul Mihail îşi iubea unchiul şi îl consulta în toate problemele de stat. Bardas începea să conducă prin Mihail.
trebuie să facem ceva în privinţa lui, altfel ne vom trezi în vreo mănăstire, îi spunea îngrijorată Theodora.
192
demnitarii Palatului s-au dat de partea lui. Cei care odată ne erau loiali ne-au părăsit.
nemernicii, îşi schimbă stăpânul după strălucirea aurului.
cine s-ar fi gândit că Damianos şi Theophilitzes lucrau pentru el?
trebuia să fi ştiut lucrul ăsta. Doar pentru asta eşti mare logothet, se întoarse Theodora privindu-l furioasă. Ochii ei mari, negri, îi trădau nemulţumirea.
până la urmă tot găsesc ceva prin care să-l doborâm. De asta sunt sigur. Dar… augustă stăpână, pe mine mă îngrijorează altceva.
spune!
noul favorit al basileului.
cine?
protostratorul Vasile.
ce e cu el?
câştigă o tot mai mare influenţă asupra basileului. S-ar putea ca într-o zi să-l înlocuiască pe Bardas.
i-auzi! Un grăjdar? Atunci foloseşte-l împotriva lui Bardas. Vezi că ai găsit ceva, spuse mai voioasă. Uitasem să te-ntreb: Ingerina e cu el?
da, e la Hieria.
Şi basilissa ştie?
din câte ştiu eu, nu. Ea e la Byze.
măcar să nu ştie că şi-a dus amanta după el. Of! Fiule! Fiule! De ce-mi faci asta? oftă dezamăgită Theodora.
augustă stăpână… ar mai fi ceva ce trebuie să ştiţi.
193
ce anume?
legat de porfirogeneta Thecla…
spune odată, îl repezi văzându-l că ezită.
se pare că e îndrăgostită de protostrator.
de cine?
de protostratorul Vasile.
ce tot vorbeşti acolo?
au fost văzuţi plimbându-se noaptea pe ţărmul mării la Byze. Strâns îmbrăţişaţi, se sărutau. A doua zi, basileul a plecat la Hieria. Şi-a petrecut noaptea acolo. Ei au rămas împreună întreaga noapte în foişorul Perlei, sus în grădinile palatului.
Au urmat momente de tăcere grea, apăsătoare. Theodora nu putea crede ceea ce auzea.
eşti sigur?
îmi pare rău augustă stăpână… că aţi auzit aşa ceva.
şi cine e acest Vasile?
un ţăran de prin părţile Macedoniei. A venit în urmă cu multă vreme la Constantinopol căutându-şi norocul. A intrat în serviciul lui Theophilitzes. El e luptătorul care l-a învins pe cel al bulgarilor în urmă cu un an. De atunci a intrat în graţiile basileului.
a! făcu mirată Theodora. Îl ştiu. Îl cunosc… el e omul…
augustă! vă simţiţi bine? spuse îngrijorat văzându-i paloarea feţei şi tremurul mâinilor.
du-te! Vreau să rămân singură.
Logothetul ezită. Theodora îi făcu semn să iasă. Rămasă singură, se aşeză pe bancheta de sub fereastra boltită. Începea să o doară capul.
194
ah, nenorocite, şopti, cum ai putut face aşa ceva? Te închid în mănăstire. Acolo ţi-e locul. Stricate! Din ochii ei mari, negri, picurară lacrimi. Timpul a sosit… toate se vor împlini aşa cum i-a spus iubitul ei soţ, basileul Theofil. Îşi aminti de ziua aceea, parcă a fost doar ieri. Mai păstra şi acum în suflet teama din ziua când i l-a prezentat Mihail. Erau la masă la Palatul Daphne împreună cu mulţi demnitari şi senatori când Mihail a trimis după protostratorul său. Povestise despre frumuseţea şi forţa sa fizică. Era încântat de noul său protostrator. Când a intrat în Triclinium, Theodora l-a privit insistent. Parcă-l ştia, îl mai văzuse undeva, dar nuşi mai amintea în ce împrejurări. Într-un târziu, tot privindu-l, şi-a amintit. În Oracole, cartea de vise şi interpretarea viitorului, a soţului ei basileul Theofil. Cu mulţi ani în urmă, chiar în anul în care se căsătoriseră, îl găsise într-o seară în biblioteca Palatului. Nu se aştepta ca ea să intre şi, când a văzut-o, a închis repede codexul. Ea a insistat să vadă ce citea. A refuzat. În cele din urmă, a cedat. Îi mai auzea şi acum, după atâţia ani, glasul uşor aspru, poruncitor. Doamne, cât de mult îl iubise.
aceasta e cartea Oracolelor. Sunt diferite desene pe care dacă ştii să le interpretezi poţi desluşi viitorul.
din aceste desene? îşi arătă ea neîncrederea.
iată acest desen, un leu cu litera X în spate şi un bărbat înfigându-i suliţa în spate în mijlocul literei a fost desluşit de questorul Palatului chiar înainte de asasinarea basileului Leon al V-lea, naşul meu.
195
„Un împărat cu numele Leon va pieri de moarte silnică în ziua Naşterii Mântuitorului”, ceea ce s-a şi întâmplat.
da, am auzit de cumplitul său sfârşit, dar despre familia noastră spune ceva?
Theofil o privi speriat şi răspunse repede:
despre noi… nu… nu spune nimic, şi închise cartea.
mi s-a spus că în biblioteca Palatului ar exista o carte care povesteşte sfârşitul vieţii tuturor împăraţilor romani. Aceasta ar trebui să fie cartea, nu?
cine ţi-a spus despre ea?
ei! Am auzit şi eu vorbindu-se prin Palat.
vorbe.
dacă sunt simple vorbe, n-ar trebui să ne înspăimânte ce vom afla, nu?
eu ţi-am spus doar despre naşul meu.
iar eu sunt convinsă că aici se află descris şi viitorul familiei noastre. Hai, arată-mi! îi mângâie uşor părul negru şi îşi lipi buzele moi pe obraz. N-o să spun nimănui. Promit!
Şi Theofil cedă şi deschise cartea. Îi arătă un desen colorat în care un tânăr deosebit de puternic purtând numele de Vasileus omoară cu sabia, într-un cort militar, un apropiat al unui împărat cu numele Mihail, apoi îl omoară şi pe împărat.
nu pricep mare lucru, se arătă dezamăgită Theodora.
nici eu n-am înţeles prea bine de ce s-ar referi la familia noastră, dar Ioan Gramaticul l-a interpretat
196
ca referindu-se la al treilea împărat al dinastiei noastre. Dar tot el zice că dinastia noastră va conduce Imperiul peste două sute de ani.
atunci cum se sfârşeşte dinastia cu al treilea împărat?
gramaticul zice că acest tânăr vine din Macedonia, e puternic ca Samson, nimeni nu poate să-l învingă în luptă şi poate îmblânzi caii sălbatici. Prin el se va sfârşi dinastia noastră.
Theodora a râs atunci şi nu a dat importanţă interpretării lui Ioan Gramaticul. Cum poate să citească viitorul după nişte desene? Dar în urmă cu un an, când l-a văzut pentru prima dată, privindu-l insistent, şi-a dat seama că seamănă izbitor cu tânărul desenat în cartea Oracolelor. Şi când i s-a mai spus că e puternic ca Samson, nebiruit la trântă, singurul care poate îmblânzi caii împăratului şi-a dat seama că el este. El este cel prin care le va veni sfârşitul. Şi al treilea împărat al dinastiei era Mihail, fiul ei. Atunci cum va dura dinastia două sute de ani? Temerile le-a împărtăşit fiului ei. Mihail a râs spunându-i că în afară de puterea lui Samson n-are nimic. Cum să le distrugă un ţărănoi dinastia?
De acest ţărănoi din Macedonia, puternic ca Samson, se îndrăgostise Thecla? Acum îşi dădea seama cât demult greşise în privinţa Theclei. Trebuia să o mărite de mult. O păstrase pentru o alianţă politică, dar niciuna nu i se păru potrivită. Trebuia făcut ceva în privinţa ei. Dar, ce? Să-l pedepsească pe protostrator pentru că îndrăznise să-şi ridice ochii spre o porfirogenetă? L-ar fi apărat basileul
197
Mihail. Să o închidă în mănăstire? Pe ce motiv? Nu putea spune nimănui că s-a culcat cu un grăjdar. Ar provoca nesfârşite bârfe. Se frământa căutând o ieşire din această situaţie ce o înfuria peste măsură. Un zâmbet îi lumină chipul îngrijorat. Un singur om putea acum să-l elimine pe ţărănoiul macedonean: Bardas. Da, avusese dreptate când îi spuse logothetului să-l folosească pe protostrator împotriva lui Bardas. Era sigură că basileul Mihail nu va renunţa la unchiul său în favoarea unui grăjdar. Dar cum? Va găsi logothetul o cale să-l îndepărteze cât mai repede de la Palat. Apoi, se va ocupa şi de Thecla. Cum a putut să facă aşa ceva? îşi mai spuse că va trebui să arate că nu ştie nimic. În tăcere, va lucra prin oamenii ei la eliminarea protostratorului. Dar Oracolul? Of! Thecla! Ce ai ştiut să faci!
Theoktistos se întoarse în biroul său. Se aşeză la masa de lucru. Zeci de rapoarte îl aşteptau. Citi câteva apoi le dădu obosit la o parte. De la o vreme, nu-şi mai găsea puterea de lucru ca odinioară. Se simţea tot mai singur şi mai izolat. Până şi basilissa Theodora, slujită de atâţia ani, nu-i mai arăta bunăvoinţa de odinioară. Sau numai i se părea? Şi toate numai de la revenirea lui Bardas. Cum a putut să fie atât de neatent? Cum a putut să nu-l mai urmărească? Credea că s-a liniştit acolo în exilul său. Nu s-a aşteptat ca în anii exilului să lucreze în taină prin oamenii Palatului pregătindu-şi revenirea. A aşteptat retras să revină puternic ca un leu. A aşteptat majoratul lui Mihail, urcarea lui pe tron şi iată-l din nou în Palat cu aceeaşi aroganţă, de parcă ar fi plecat doar ieri
198
şi nu în urmă cu ceva ani. De acum nici el nici basilissa Theodora nu mai aveau puterea să-l trimită în exil. Trebuia căutat altceva pentru a-l compromite în ochii basileului. Dar ce? Poate ideea basilissei de a-l învrăjbi cu noul favorit al basileului nu era tocmai rea. Ştia cât de mult ţine basileul la unchiul său, dar şi la protostrator. La sfârşitul războiului care-l va iniţia, basileul va trebui să aleagă între cei doi. Alegerea protostratorului va însemna căderea lui Bardas. Apoi, odată eliminat va urma ţărănoiul macedonean. Auzi, de cine se îndrăgostise Thecla! De un ţărănoi macedonean. Şi, totuşi, situaţia convenea planurilor sale. Pasiunea Theclei pentru Vasile îi va oferi o nouă funcţie. De patriciu. De ce nu? O porfirogenetă nu putea avea o relaţie cu un grăjdar, dar cu un patriciu, da. Basileul nu-i putea refuza nimic iubitei sale surori. Doar se cunoştea prietenia dintre ea şi amanta basileului. Iar acest protostrator, Vasile Macedoneanul, i se părea că semăna puţin cu el, cu ambiţiile lui din anii tinereţii. Venea şi el dintr-o familie modestă cu mulţi copii, din Constantinopol. Tatăl său muncitor cu ziua cu greu le asigura pâinea, în copilărie muncise la cuptoarele dintr-o brutărie. Mai ducea şi el o bucată de pâine veche acasă.
Când îşi amintea de anii tristei sale copilării, i se umpleau nările de mirosul pâinii calde, scoasă din cuptor, şi mai auzea clinchetul monedelor pe tejgheaua brutarului. Acolo a învăţat să deosebească monedele, să socotească înainte să scrie şi să citească. Îşi spunea atunci că el niciodată nu va mânca pâine caldă şi nici nu va simţi în palmă puterea banului. Tot
199
atunci, în copilărie, i se întâmplase evenimentul care-i va marca întreaga viaţă. Cineva îi spuse tatălui, poate patronul brutăriei, că, dintre toţi copiii săi, Theoktistos e cel mai inteligent. Îi prevedea un viitor frumos. Dar pentru a ajunge mai repede la funcţii înalte ar trebui făcut eunuc. Eunucii sunt oamenii de încredere ai împăraţilor. Locuiesc în Marele Palat şi ocupă cele mai mari demnităţi. Sunt deosebit de bogaţi. Prin ei se cumpără şi se vinde orice funcţie. Şi tatăl său s-a lăsat convins. A chemat un medic şi l-a castrat. La anii aceia nici nu ştia bine ce i se întâmplă. După ce rana i s-a vindecat, a fost trimis la o mănăstire. Aici a învăţat să scrie şi să citească. A prins dragoste pentru cărţi. Petrecea ore în şir în biblioteca mănăstirii. Văzându-i dragostea pentru carte, stareţul mănăstirii s-a ocupat îndeaproape de educaţia lui. Şi cum stareţul avea trecere la Marele Palat, nu i-a fost greu ca la timpul potrivit să-i găsească o modestă funcţie. Neînsemnată ce-i drept, la arhiva palatului Kanikulu, dar primea roga de două ori pe an şi locuia într-o cămăruţă modestă în palat. De aici a început ascensiunea.
Trăind în Marele Palat, a învăţat repede că pentru a ajunge în cele mai mari demnităţi îţi trebuie două lucruri: bani, aur, mult aur şi să nu ai milă de nimeni. Nici de cei mai apropiaţi. Aşa a ajuns peste ani o figură rece, tristă, distantă. Un om dur ce nu zâmbea niciodată, dar un foarte bun administrator al problemelor statului. L-a slujit cu devotament pe basileul Theofil care a văzut în el nu numai omul de carte, dar şi înclinaţia pentru afacerile publice. Pentru aceasta l-a numit în regenţa constituită la moartea
200
sa. A slujit-o cu acelaşi devotament şi pe Theodora care l-a numit în funcţia de mare logothet. În timpul regenţei a ajuns omul cel mai puternic din stat. În anii petrecuţi la palat, a devenit un intrigant fin, abil. Nu îi scăpa nimic din ceea ce se petrecea între zidurile Marelui Palat. aşa a reuşit să-i îndepărteze pe toţi membrii regenţei. Magistrul Manuil acuzat de conspiraţie pentru a scăpa cu viaţă a demisionat din toate funcţiile şi s-a retras la proprietăţile sale. Sergios Nicheriates, unchiul basilissei a pierit la asediul Candiei, în Creta. Petronas trimis la graniţa răsăriteană în nesfârşitele conflicte cu arabii. Bardas în exil. Tocmai când se credea puternicul zilei, basileul Mihail l-a rechemat pe Bardas. O conspiraţie desfăşurată sub ochii lui l-a adus pe Bardas la Palat. Şi el nu a văzut-o. Cum de i-a scăpat? Acum va reîncepe vechiul conflict cu Bardas. Îl simţea mult mai puternic acum decât în urmă cu ceva ani când a reuşit să o determine pe Theodora să-l exileze. Îi reveni în minte chipul protostratorului. Da… numai prin el îl va doborî pe Bardas. Dar cum? Nu ştia încă, dar cu siguranţă va găsi o soluţie.
însă de data aceasta evenimentele i-au luat-o înainte.
întorşi de la culesul viilor, la Marele Palat, chiar sub ochii augustei Theodora şi a atotputernicului Theoktistos, Thecla şi Vasile îşi trăiau povestea lor de dragoste. O porfirogenetă şi un protostrator, adică mai marele grajdurilor imperiale. Ce mai potriveală! bârfeau unii. Dragostea unei prinţese pentru un grăjdar! se mirau alţii. Dar iubirea trece
201
peste toate, nu? spuneau apropiaţii. Dar cum la Bizanţ nimic nu e imposibil, deşi tot palatul ştia, toţi se făceau că nu ştiu nimic. Cei din cancelaria imperială erau convinşi că în curând cineva va scrie o carte despre iubirea lor. La fel cu cele din antichitate. Daphne şi Cloe, Ciprian şi Justina citite de multe ori pe ascuns de teama altora. Doar Thecla era încântată că tot Palatul vorbea de dragostea lor. Pentru că ea îl iubea sincer, cu pasiune. Şi cum toamna se dovedi a fi lungă şi călduroasă, îşi petreceau serile plimbându-se prin grădinile Palatului. Thecla care crescuse în Palat şi îi cunoştea toate tainele, găsea locuri potrivite pentru dragostea lor. Un pavilion discret acoperit de tufele de leandri şi lămâi le tăinuia dragostea. Doar nubienii cu limba tăiată le ştiau locurile. Vasile o iubea cu teamă. Ştia că dragostea ei l-ar putea face să piardă totul, poate chiar şi viaţa, sau i-ar putea oferi ceea ce încă nici nu visa. Dar Vasile avea firea unui aventurier şi miza totul pe norocul său de aventurier. Simţea că i se pregăteşte ceva, că ceva se ţese în jurul relaţiei lor. Prea tăceau toţi şi se făceau că nu văd, că nu ştiu nimic. Propuse Theclei să nu se mai întâlnească atât de des. Se aştepta ca ea să izbucnească furioasă ceea ce şi urmă.
de ce ţi-e teamă? Sunt o porfirogenetă, ai uitat? Nimeni nu se poate atinge de mine.
tocmai pentru că eşti o porfirogenetă.
-Şi?
mă vor condamna pe mine. Când basileul Mihail va afla de relaţia noastră…
202
şi crezi că nu a aflat? sări repede Thecla. Cred că te frământă altceva. Hai, spune iubitei tale şi îşi trecu drăgăstoasă degetele prin părul lui creţ.
mi-e teamă cum va reacţiona basileul. Cum eu, doar un protostrator să ridic ochii spre o porfirogenetă şi sora basileului? Şi căsătorit, am o familie, am copii.
deci asta era! îşi trase furioasă mâna din părul lui.
ce putea fi altceva?
te simţi înjosit datorită funcţiei şi mai ai şi o familie. Tocmai acum ţi-ai găsit să-mi aminteşti? De ce nu ai gândit aşa acum câteva luni?
voiam să-ţi spun, doar…
ştiu ce vrei să-mi spui, îl întrerupse la fel de furioasă. Nu te mai osteni.
thecla!
la mine nu te gândeşti? La iubirea şi dragostea ce-ţi port? Ţi-am oferit totul, dragostea unei porfirogenete. Ce va fi cu mine? Tot Palatul ştie de noi deşi se fac că nu văd, că nu aud. E prea târziu să ne facem procese de conştiinţă. Trebuie să fim împreună şi vom fi. Se ridică şi plecă.
thecla! Nu mă înţelege greşit.
Dar Thecla nu se întoarse. Trecu furioasă printre perdelele de mătase ale palionului făcându-le să fluture îndelung. Nubienii cu limba tăiată îşi izbiră frunţile pe dalele de marmură la trecerea ei.
Trecură câteva zile. Nu s-au văzut, nu şi-au vorbit. Thecla rămase în apartamentele sale, Vasile îşi continua munca de protostrator al grajdurilor
203
imperiale. Apoi într-o dimineaţă rece de sfârşit de octombrie, pe când antrena caii în hipodromul palatului, se pomeni cu Thecla în spatele lui. O însoţeau aceleaşi tinere de la Hieria.
tu! Aici? se miră pe bună dreptate salutând-o ceremonios.
de ce nu? Doar nu e prima oară.
Se priveau în tăcere. Nu îşi spuneau niciun cuvânt.
mi-am amintit că în urmă cu ceva vreme mi-ai spus că nu ai vizitat Marele Palat. Astăzi nu sunt audienţe. Vrei să mă însoţeşti? spuse dintr-o dată, privindu-l drăgăstos.
Vasile simţi dorinţa să o atingă, să o sărute, să o posede.
doar să mă schimb şi vin.
nu e nevoie. Vino aşa cum eşti.
vino! îi întinse rugătoare mâna.
Urcară încet scările de marmură spre palatul Chalke.
cred că palatul Chalke l-ai văzut.
am trecut doar prin vestibulul ce duce la poarta de fier dinspre piaţa Augusteum.
ce te-a impresionat?
totul. E monumental, mai ales poarta.
încă nu ai văzut nimic, râse uşor Thecla. Vorbeau şoptit urmaţi de cele două tinere din serviciul ei. Chalke a dat numele mai multor construcţii din apropierea porţii. Sălile unde stau gărzile, Lychnos sau sala tribunalului, unde se fac primirile oficiale, apoi sala Consistoriului cu trei porţi de fildeş destinată
204
marilor recepţii, lângă ea se află o sală unde împăratul serveşte masa şi o biserică. Dar mie îmi place mult palatul Daphne şi vreau să te duc acolo.
Urcară spre galeria din spatele absidei palatului Chalke. Ea mergea paralel cu latura răsăriteană a Hipodromului. De la ferestrele galeriei se putea privi spre arena Hipodromului.
galeria duce şi la biserica Sfântului Ştefan. Aici sunt încoronate împărătesele. Noi ne aflăm la galeria superioară care duce spre Hipodrom şi spre micul palat Katisma, de unde împăratul urmăreşte jocurile. La capătul galeriei dinspre Hipodrom se vede poarta de fier. E deschisă doar când împăratul intră în Katisma. Restul timpului e închisă şi păzită.
de tema unor revolte în Hipodrom, continuă Vasile, privind spre poarta grea de fier. Mă îndoiesc că s-ar putea trece de ea.
nici pe vremea răscoalei NIKA nu s-a trecut de ea. Aceasta a fost, însă, acum aproape trei sute de ani, pe vremea lui Justinian şi a Theodorei. Într-o zi o săţi povestesc toată istoria acestei răscoale. Palatul mai are o intrare dinspre Tricliniumul celor Nouăsprezece Paturi. Nu vom intra. Acolo mi-am luat rămas bun de la tatăl meu, împăratul Theofil. Parcă îl văd şi acum întins pe catafalc. Daphne e folosit mai mult pentru recepţii. La parter sunt mozaicuri splendide de pe vremea lui Constantin cel Mare.
e adevărat că tronul împăratului e păzit de lei care rag şi bat din coadă şi se poate ridica spre tavan? Şi păsărele cântă dintr-un copac cu frunze de aur?
205
eşti ca un copil, râse Thecla. Toate acestea sunt invenţiile tatălui meu şi a inginerilor săi. Da, toate sunt adevărate numai că nu putem intra acolo. Chrysotriclinium e sanctuarul cultului imperial, face parte din Palatul Sacru. Numai la marile ceremonii se deschid uşile de argint, altfel i-am viola sacralitatea. Dar, vino! Mai sunt multe de văzut.
De la clădirile ce formau palatul Daphne coborau spre mare splendide grădini împodobite cu trandafiri şi tot soiul de pomi ornamentali. Mai jos, se putea vedea un mic manej şi un Hipodrom acoperit. Trecură prin săli împodobite cu mozaicuri aurite, decorate cu pietre preţioase şi coloane de porfir. Nu-i era oricui dat să vadă aceste splendori ce vorbeau de bogăţia şi puterea împăratului romanilor. Coborâră aleile de marmură albă spre galeria Losiacos în partea de jos a grădinilor spre mare. Galeria acoperită, împodobită cu statui şi mozaicuri, făcea legătura între palatele de la ţărmul mării şi cele de sus. Vasile era uimit de tot ceea ce vedea. Nu şi-a închipuit că Marele Palat ascunde atâta frumuseţe, măreţie, atâta bogăţie revărsate în aur, pietre preţioase, mozaicuri aurite. Privi spre Thecla. Toate acestea puteau fi ale lui dacă s-ar căsători cu ea. Poate tocmai pentru asta l-a adus aici. Îşi reveni repede. El nu era decât un protostrator, mai marele grajdurilor imperiale, iar ea… o porfirogenetă, o augustă încoronată. Dar dacă ar fi cu ea pe tronul Bizanţului… Îl ispiti gândul ca un şarpe. Se pregăteau să coboare spre palatul Bucoleon când se întoarseră privind spre capătul de sus al galeriei. În liniştea galeriei, răsunau paşi. Se
206
apropiau grăbiţi. Vasile îl recunoscu pe unul dintre eunucii din serviciul basileului.
uf! În sfârşit iată-vă! V-am căutat prin întreg palatul, murmură apropiindu-se. Augustă stăpână, salută ceremonios, slăvitul basileu vă aşteaptă în Triconc.
bine, să mergem!
împreună, preciză eunucul.
Vasile o privi speriat. Aflase. Ce se va întâmpla acum? Cum şi-a putut închipui că va tăinui relaţia sa cu o porfirogenetă? Şi sora mai mare a împăratului. În clipa aceea i se păru că pierduse totul. Thecla zâmbi uşor triumfătoare. Parcă îi spunea că nu avea de ce să se teamă.
ce se întâmplă? îi şopti cam speriat.
vino! E lipsit de educaţie ca împăratul să-şi aştepte supuşii.
Prin galeria Lasiacos se întoarseră la palatul Daphne. De la Daphne se trecea la Palatul Sacru printr-o fială, curte sub cerul liber formată din două semicercuri, numită Fiala Misterioasă sau Sigma. Doar o parte a curţii era acoperită. Aici aşteptau demnitarii când împăratul intra în Triconc. În mijlocul curţii se afla un bazin de bronz dantelat cu argint. La mijloc, un vas mare de aur. Trecură pe sub coloanele peristilului sub formă de arc pe unde se intra în Triconc, o sală cu trei abside. Împăratul venea des aici pentru a se bucura de linişte. Din imensitatea Palatului Sacru, se auzea numai sunetul orgilor, ce păreau să coboare de undeva de sub cupolele aurite ale palatului.
207
în absida centrală a Triconcului aştepta basileul Mihail cu doi dintre secretarii săi. Niciun demnitar. aşa ceva îi dădu noi temeri lui Vasile. De cum îi văzu, contrar etichetei curţii, basileul Mihail se îndreptă spre ei. Se mai linişti când văzu zâmbetul basileului, deşi după cum îl cunoştea se putea schimba într-o clipă. Se prosternă umil la picioarele basileului.
ţie voiam să-ţi vorbesc, Vasile. Thecla se poate întoarce în apartamentele sale. Destul cât timp ţi-a răpit astăzi.
Thecla se supuse şi plecă nu înainte însă ca Vasile să-i surprindă privirea furioasă.
să facem o mică plimbare în jurul acestei încântătoare curţi, opera tatălui meu. Nici acum nu sunt lămurit de ce a numit-o Fiala Misterioasă. Poate că aici se discutau unele taine sau se puneau la cale lucruri misterioase, aşa cum vom propune şi noi acum.
stăpâne, oare sunt eu demn de încrederea augustei voastre persoane?
o! Umilul meu protostrator. Dacă nu te socoteam demn de încredere, te mai chemam aici?
stăpâne! şi se prosternă din nou umil la picioarele basileului.
ridică-te, patriciu Vasile! se auzi glasul poruncitor al basileului.
Peste măsură de mirat, Vasile se ridică sărutând poala mantiei basileului. Demnităţile se acordau în alte condiţii, dar basileul trecuse peste toate.
da, am hotărât să i se acorde demnitatea de patriciu şi parakimomenos celui mai devotat slujitor.
208
Să se pregătească înscrisurile. Vreau să le semnez chiar azi! se întoarse poruncitor spre secretari. Tu vino cu mine, patriciu Vasile!
stăpâne! izbuti să spună noul patriciu mirat peste măsură de întorsătura lucrurilor.
Părăsind Triconcul, îl urmă pe sub coloanele peristilului. Soarele dimineţii de octombrie lumina blând mozaicurile Fialei făcându-le să strălucească în mii de culori.
trebuie să discutăm ceva deosebit de important, spuse după plecarea secretarilor.
porunceşte, stăpâne, şi robul tău va împlini orice dorinţă.
Mihail zâmbi. Făcu câţiva paşi parcă neştiind cum să înceapă.
ascultă, Vasile, se opri deodată privindu-l în ochi. Până acum te-ai dovedit a fi un slujitor devotat. Mi-ai împlinit toate gândurile, toate dorinţele. Pentru aceasta ţi-am şi acordat demnitatea de patriciu. Dar eu… eu sunt un om nefericit. Da… sunt nefericit Vasile.
stăpâne, ce aş putea face să vă şterg amărăciunea din suflet?
vasile, prietene, tu eşti singurul om care mi-ar putea aduce fericirea înapoi, doar tu singur.
cum, stăpâne?
ascultă! Tu ştii prea bine că eu iubesc o singură femeie, pe Evdochia Ingerina. Cu cealaltă Evdochie, basilissa, am fost silit să mă căsătoresc. Dar eu o iubesc pe Ingerina. Aş vrea ca în fiecare zi, în
209
fiecare ceas, să fie lângă mine, aici în Palat. Dar aşa ceva ar scandaliza întreg Constantinopolul şi Biserica mi-ar sta împotrivă. Şi totuşi, ar fi o cale prin care ar putea locui în Palat, lângă mine.
la ce v-aţi gândit, stăpâne?
căsătoria!
vă gândiţi să o repudiaţi pe basilissă?
nici gând. O voi căsători pe Evdochia Ingerina cu un demnitar al Palatului. O căsătorie doar aşa… de formă. Vor locui în Palat, astfel voi putea fi zi şi noapte lângă ea. Dar unde să găsesc un astfel de slujitor, de prieten dispus să păstreze această mare taină? Doar ştii cum e când iubeşti o femeie a cărei dragoste ţi-e interzisă, şi îl privi insistent în ochi.
stăpâne!
şi unde să găsesc un slujitor mai devotat ca tine dispus să se sacrifice pentru mine?
stăpâne, eu… bănui Vasile ce îl frământa.
da… eşti căsătorit de ani buni. Dar vei putea divorţa de soţia ta, o vom copleşi cu daruri. Va duce până la sfârşitul zilelor o viaţă fără de griji. Iar eu prin tine, slujitorul meu devotat, îmi voi recăpăta liniştea. Prin tine voi fi fericit!
sunt robul stăpânului meu! şi noul patriciu, parakimomenos, se prosternă la picioarele basileului său sărutându-i pantofii de purpură.
Soarele dimineţii de octombrie lumina blând mozaicurile Fialei Misterioase făcându-le să strălucească în mii de culori. Vasile îşi spuse atunci că soarele răsărise şi pentru el.
Noua funcţie îl obliga pe Vasile să fie mereu în preajma împăratului. Mai ales noaptea. Demnitatea de parakimomenos presupunea să fie mereu prezent la uşa dormitorului imperial. Era păzitorul somnului împăratului. De el depindea securitatea împăratului peste noapte. Funcţia se acorda numai celor mai de încredere oameni ai împăratului. Cei care îndeplineau această funcţie erau intimii împăratului şi cu timpul câştigau o mare influenţă asupra lui. Ridicarea lui Vasile la rangul de patriciu şi acordarea demnităţi de parakimomenos i-a luat prin surprindere atât pe Bardas, cât şi pe Theodora şi logothetul Teoktistos. Bardas era îngrijorat de ascensiunea lui Vasile. Deşi încă nu îndeplinea nicio funcţie oficială, doar aceea de sursă de bani a împăratului, Bardas vedea în el un posibil rival. Nu-i va trebui mult până să-şi dea seama că probabilitatea se va transforma într-un crunt adevăr. Pe de altă parte, Theodora şi Theoktistos şi-au dat seama că numirea era în avantajul lor. Rivalitatea
212
dintre cei doi va duce la eliminarea unuia, ceea ce convenea de minune planurilor lor. Numai că Bardas era prea inteligent ca să nu înţeleagă jocul basilissei şi al marelui logothet şi va căuta să-şi îndepărteze sora de la palat. Iar Vasile era prea ambiţios ca să renunţe uşor la ce câştigase după atâţia ani de aşteptare şi umilinţe. Bardas era nemulţumit acum de hotărârea basileului de a-l căsători pe Vasile cu Evdochia Ingerina. Nemulţumit pentru că a trebuit să afle de la alţii după ce căsătoria a fost săvârşită. Totuşi, Evdochia a fost nora sa şi trebuia să ştie. Ar fi găsit altă soluţie. Care? l-ar fi întrebat basileul. Ştia că nu-i putea da un răspuns mulţumitor. Într-adevăr, situaţia era destul de complicată, mai ales că se bănuia că Evdochia era însărcinată şi locuiau acum în Marele Palat. Chiar credea basileul Mihail că va putea ascunde relaţia cu Evdochia? Tot palatul ştia pentru ce a căsătorit-o cu parakimomenul său. Lui Bardas nu i-a mai rămas decât să felicite noua familie. Şi în timp ce parakimomenul Vasile păzea noaptea dormitorul imperial, basileul Mihail era fericit să o ştie alături pe Evdochia Ingerina. Mai rămânea Thecla. Bardas se va folosi de dragostea pentru noul ei patriciu şi parakimomenos la a cărui numire contribuise din plin, pentru a-şi alunga sora din Palat.
în nopţile în care Vasile păzea somnul împăratului, gândurile i se întorceau mereu la evenimentele ce l-au ridicat la o demnitate atât de mare. Se vedea sărac, zdrenţăros şi flămând, cu o traistă în băţ intrând pe porţile Constantinopolului. Îşi spuse
213
atunci că peste ani va fi ca unul dintre seniorii pe care-i văzuse în acea seară pe străzile marelui oraş, îl uimise bogăţia veşmintelor, admiraţia oamenilor care-i înconjurau. Acum visul i se împlini. Era unul dintre marii demnitari imperiali. Dar cu ce preţ! Atâtea umilinţe, atâta plecare a genunchilor. Chiar a meritat? Aventurierul din el îi spunea că da. A meritat. A meritat toată viaţa de până acum ca să ajungă la uşa împăratului. A meritat şi ironiile lui Bardas care-l făcea ţăran necioplit, analfabet, needucat. A meritat chiar şi dragostea posesivă a Theclei suportată tot mai greu. Poate că fără ea n-ar fi ajuns aici. Ştia că trebuia să joace pe mai departe rolul de mare îndrăgostit, altfel mergea pe urmele mariei. Maria, buna lui soţie, a suportat greu divorţul. Era mama copiilor lui, îl iubea sincer. Nu l-a mişcat nici lacrimile nici durerea despărţirii de copii.
parcă ceva îmi spunea că aici vom ajunge, că n-o să am parte de tine, de copii. Ştiam eu… Îşi îneca cu greu lacrimile.
Maria a trebuit să plece în satul ei din Macedonia, de unde venise în urmă cu mulţi ani împreună cu părinţii ei. A plecat singură, dar deosebit de bogată. La ce-i folosea atâta aur dacă n-avea copiii lângă ea, îi mai spuse înainte de-a se urca în căruţă. Din partea lui Vasile niciun cuvânt, nicio mângâiere.
înainte de începutul Postului Naşterii Domnului, Vasile s-a căsătorit cu Evdochia Ingerina într-o capelă a palatului. La ceremonie, un preot, basileul Mihail şi Thecla. După cununie, s-au făcut înscrisurile la cancelaria imperială aşa cum prevedea protocolul.
214
Apoi Mihail a plecat cu Evdochia, iar Vasile a rămas cu înscrisurile şi cu Thecla. Dintre toţi, Thecla era cea mai fericită. Îi reuşise planul. A făcut în aşa fel ca să fie numit patriciu. Basileul Mihail i-a răsplătit fidelitatea dându-i funcţia de parakimomenos. Acum Vasile locuia în palat, putea să-l vadă în fiecare zi, să fie mereu împreună cu el. Şi dacă va rămâne însărcinată? o sperie dintr-o dată gândul. Aşa ceva i-ar complica mult viaţa la palat. Ar fi închisă îndată într-o mănăstire. Nu… aşa ceva nu trebuia să se întâmple. La drept vorbind, nu-i convenea căsătoria lui cu Ingerina. Sperase că numindu-l patriciu se va putea căsători cu el, dar basileul Mihail hotărâse altfel. Va trebui să se mulţumească ştiindu-l în palat, aproape de ea.
Şi prilejul potrivit pentru a fi mereu împreună erau sărbătorile numite Brumalia. Sărbătoarea ţinea din 24 noiembrie până în 21 decembrie şi marca sfârşitul perioadei fermentaţiei vinului. Cu toate că era o sărbătoare a vremurilor păgâne, în cinstea zeului Bachus, era aşteptată cu mare nerăbdare. Canonul 65 al sinodului Trulan a condamnat această sărbătoare, dar nu a reuşit să scoată din viaţa creştinilor cea mai zgomotoasă şi populară sărbătoare păgână. La aceste serbări trebuia să oferi un ospăţ şi cadouri prietenilor în ziua în care alfabetul îţi indica iniţiala numelui. În ziua întâi a sărbătorii, ofereau petrecerea cei al căror nume începea cu litera alfa. În ziua a doua, cei cu beta şi tot aşa până pe 17 decembrie când se sărbătoreau cei cu omega. La Marele Palat, sărbătorile s-au desfăşurat cu un fast
215
deosebit. În 28 noiembrie, se serba epsilon, adică cei al căror nume încep E, adică basilissa Evdochia şi cealaltă Evdochie. În acele zile de Brumalia se revărsau prin sălile Marelui Palat bogăţia şi puterea împăraţilor de la Constantinopol. În ziua lui epsilon, când o serbau pe Evdochia, basileul Mihail a împărţit invitaţilor 570 de nomismata. În ziua lui miu, iniţiala numelui său a împărţit 1.425 de nomismata. Monezile de aur au fost aduse în Tricliniul lui Justinian pe cărucioare acoperite cu purpură. Au fost împărţite potrivit rangului invitaţilor. Când veni rândul marelui logothet Theoktistos să-şi primească darul, i se păru că basileul îi face semn să tacă sau să plece. Semnul nu a trecut neobservat, stârnind rumoare printre demnitari şi nesfârşite comentarii. În ziua numelui său, Vasile a primit cadouri din partea soţiei, dar şi a Theclei. Întreg palatul a vorbit de cadoul Theclei ce întrecea în strălucire cadoul oferit de Ingerina. Se mai vorbea că ceea ce purta Evdochia Ingerina în pântece ar fi al basileului, nicidecum al parakimomenului. Dintre toţi, cel mai mult suferea basilissa Evdochia.
în ultima zi a sărbătorilor în care întregul oraş o ţinuse numai într-o petrecere, basileul Mihail a oferit un banchet somptuos demnitarilor şi funcţionarilor Marelui Palat. Tradiţia cerea ca printre mâncărurile şi vinurile alese, muzici, dansuri, acrobaţii de tot felul, să se facă pauză. Silenţiarii cereau linişte. Ca prin farmec, se aşternea o linişte desăvârşită. Atunci se anunţau noile numiri şi înaintări în funcţii, după care petrecerea se relua cu şi mai mare râvnă. Sărbătoarea
216
se încheia cu dansul făcliilor. Demnitarii dansau un dans frumos, grav, ţinând fiecare o lumânare în mână făcând basileului urări de viaţă şi domnie îndelungată.
Sărbătorile Naşterii Domnului au trecut într-o atmosferă tensionată la Palatul Sacru. Basilissa Theodora şi Theoktistos se simţeau tot mai izolaţi. Tânărul basileu lua hotărâri peste capul lor. Nu îi mai consulta în nicio problemă legată de administrarea statului. La Liturghia solemnă din ziua Naşterii Domnului, ţinută la Sfânta Sofia, basileul nu i-a adresat niciun cuvânt marelui logothet. Simţise încrâncenarea basileului încă din toamnă, din timpul sărbătorilor lui Dyonisos sau Brumalia. De atunci se intra în sărbătorile Naşterii Domnului.
Dar conflictul dintre marele logothet şi basileul Mihail avea să izbucnească în ziua de Bobotează. Potrivit obiceiului de Bobotează, basileul numea în funcţie noii magistraţi. Basileul ceruse să fie promovat în funcţie unul dintre prietenii săi. Marele logothet refuzase. Basileul insistă, simţindu-şi autoritatea subminată. Totul degeneră într-o ceartă violentă. Palatul Sacru, unde se vorbea mai mult în şoaptă, se umplu de injuriile şi ameninţările lui Mihail. Bardas profită de situaţia creată şi-i spuse din nou basileului: „Câtă vreme Theoktistos va fi cu Augusta, nu vei avea nicio putere”.
217
mâine, la ceremonia din Consistoriu vreau să văd numele lui trecut pe lista magistraţilor, ceruse basileul marelui logothet cu o seară înainte.
Erau în Chrysotriklinos, unde potrivit ceremonialului, prepoziţii au amintit împăratului de sărbătoarea de a doua zi primind şi dispoziţiile necesare desfăşurării procesiunii.
Marele logothet nu răspunse. Abia schiţă un zâmbet, dar nu trecu numele dorit pe listă. Avea şi susţinerea basilissei Theodora. Prepoziţii au plecat să informeze cubicularii că a doua zi împăratul va pleca în procesiune la Liturghia de la „Sfânta Sofia”. La fel era informat kapetanul gărzii imperiale, cei doi demarhi ai demelor, Albaştri şi Verzii. Urma eparhul capitalei, care trebuia să împodobească drumul pe unde trecea procesiunea.
A doua zi în zori, marele papias deschise poarta Palatului Sacru pentru a lăsa prepoziţii urmaţi de vestiari, spătari, să se îndrepte spre Chrysotriklinios. Aici urmau să vină suveranii. În faţa icoanei Mântuitorului şezând pe tronul slavei, îşi fac rugăciunea de dimineaţă. Prepoziţii se pleacă în faţa suveranilor, în timp ce vestiarii îi îmbracă în sagion, veşmântul ţesut în fir de aur. Format aici alaiul, iese prin Phile. La Sigma aşteaptă garda imperială, logothetul, prefectul înscrisurilor şi protonotarul. Îşi salută suveranii şi urmează alaiul. La biserica Maicii Domnului, cubicularii dau prepoziţilor lumânări, iar aceştia împăraţilor. Cu lumânările aprinse în mâini, intră în biserica Sfintei Treimi. Aici împăraţii se închină de trei ori în faţa sfintelor
218
moaşte, se întorc spre Baptisteriu unde cubicularii iau lumânările şi le pun la cele trei cruci. La Augusteon, împăraţii sunt întâmpinaţi de o parte din garda imperială. Se opresc în sala octogonală din faţa bisericii Sfântului Ştefan, unde e depus veşmântul imperial. Aici se închină de trei ori la Sfânta Cruce a Sfântului Constantin. În apartamentele de la Daphne, referendarul aduce instrucţiunile patriarhului pentru ceremoniile religioase din ziua Bobotezei. Augusta pereche imperială e îmbrăcată în hlamide, urmată de aşezarea coroanelor pe cap. Încoronaţi, intră în Triclinumul din Augusteus. Aici aşteaptă din nou logothetul dramului, şeful notarilor şi kapetanul gărzilor Palatului. Sub poarta de la Augusteus aşteptau medelnicerii cu lighenele de aur bătute în pietre preţioase. Dincolo de poartă aşteptau magiştri, patriki, proconsuli, strategi şi toţi cei ce deţineau vreo funcţie importantă în stat. Salutând augusta pereche, se adăugau procesiunii. La Onopodion, aştepta amiralul flotei. Se intra la Consistoriu unde aşteptau să-şi aducă omagiul protonotarii, secretarii, notarii, chartularii. Aici basileul trebuia să numească noii magiştrii. Dar numele prietenului său nu se afla pe listă. Îl căută din priviri pe marele logothet. Zâmbea? Nenorocitul! Cum îşi permite să nesocotească dorinţa basileului său? Sau pentru el nu era împărat? Era sigur că se consultase cu mama sa. Alb la faţă de mânie, basileul continuă ceremonia fără să scoată un cuvânt. Complicatul protocol al Curţii nu-i permitea să vorbească în timpul ceremoniilor. Bardas, aflat în apropiere, observă reacţia
219
basileului. Ştia şi se bucura. Ştia de dorinţa basileului şi se bucura de opoziţia marelui logothet. În sfârşit, a izbucnit un conflict pe faţă. Era o ocazie mai mult decât potrivită de a deschide ochii basileului. Iată, setea de putere a lui Theoktistos mergea până acolo încât nesocotea dorinţa împăratului. Ce vor crede supuşii? Cine e împărat? Theoktistos sau Mihail? în urmă cu câteva luni, basileul îi ceruse să-l scape de el. Dar de atunci basileul nu-i mai pomenise nimic. După beţia care a urmat îşi mai amintea ce-i ceruse? Nici el nu mai adusese vorba. Dar acum ocazia se ivi. Nu trebuia să o piardă. Dacă marele logothet ieşea triumfător din conflictul acesta s-ar putea să ia din nou drumul exilului. Aşa ceva ar însemna sfârşitul.
nu, murmură Bardas, aşa ceva nu va fi. A sosit timpul… scârbă de eunuc.
ai spus ceva, tată? se aplecă Antigonos spre el.
nu… nu, şopti repede. Să mergem! Iată, excubiţii au şi pornit.
Procesiunea se puse din nou în mişcare cu excubiţii şi candidaţii în frunte purtând sceptrele şi steagurile militare. La Lychnoi, augusta pereche imperială aprinse din nou lumânări. La Tribunal împăraţii s-au oprit pentru a primi ovaţiile şi scandările demei Albaştrilor. La propileele de la capela Sfinţilor Apostoli aceleaşi ovaţii din partea demei Verzilor. La Chalke, Poarta de Bronz ce da spre piaţa Augusteon, primeau ovaţiile demarhului Verzilor şi facţiunii Roşiilor. La Orologiul de la „Sfânta Sofia” aclama demarhul Albaştrilor cu facţiunea Albilor.
220
Împăraţii intrau în „Sfânta Sofia” prin Poarta Frumoasă. Înainte de a intra în nartex, prepoziţii le luau coroanele de pe cap. La intrarea în nartex, aştepta patriarhul cu soborul de episcopi, preoţi cu diaconii cădelniţând.
După sfârşitul slujbelor solemne din ziua de Bobotează, la ieşirea din măreaţa basilică în Vestibulul Războinicilor unde aştepta garda basileului, marele logothet a căutat să-şi ocupe locul potrivit funcţiei sale în suita basileului. Dar locul era ocupat de unul din favoriţii basileului: parakimomenul Vasile. Nu putea crede aşa ceva. Demnitarii din jur se întrebau speriaţi din priviri. Privind la fel de speriat, privirea sa o întâlni pe cea a basileului. Îl privea atât de rece încât îl luă cu frig. Privirea basileului era mai rece decât frigul de afară ce pătrundea prin porţile larg deschise. A fost cumva dizgraţiat? Şi-a pierdut funcţia? Pentru o clipă i-a fost teamă. Doar pentru o clipă pentru că surprinse zâmbetul uşor triumfător al lui Bardas, din spatele basileului. „Asta explică totul”, îşi spuse. Trebuie să termine cu el şi cât mai repede. Nu era atât de periculos Mihail precum Bardas. Va trebui să vorbească cu basilissa. şi chiar astăzi. Trebuia făcut ceva, căutat ceva, îndepărtat de la Palat pentru totdeauna.
în seara aceleiaşi zile, în Tricliniumul celor Nouăsprezece Paturi, basileul oferi un banchet demnitarilor Curţii bizantine. Marele logothet nu veni. Era puţin bolnav şi nu dorea ca indispoziţia lui să afecteze invitaţii basileului. Se aşteptau ca basileul să se înfurie, să trimită după el. Dar, nu. Mihail râse
221
zgomotos. Râsul său sănătos se rostogoli sub bolţile Tricliniumului, peste paturile-canapele unde demnitarii întinşi după moda romană aşteptau deschiderea banchetului.
de când e bolnav? Dimineaţă, nu era? Poate l-a luat frigul în biserică, căuta Mihail lămuriri la cei din jur. Sau coace ceva?
mai degrabă aş crede că pune ceva la cale.
şi tu unchiule, ai pus ceva la cale în privinţa lui? Parcă te-am rugat ceva… au trecut câteva luni.
Bardas, aflat pe patul-canapea în stânga basileului, îşi spuse că a sosit timpul.
e greu să găsim ceva împotriva lui, să-l acuzăm, să nu ne facem de râs. Ne poate lua ceva timp. Mai ales că basilissa îl va apăra. Nu va crede nimic din ce vom spune împotriva lui.
şi nu ai găsit nimic?
până acum nu.
nu ai găsit un pumnal ascuţit? şopti Mihail. M-am săturat să-i văd zilnic mutra de lămâie stoarsă. Luptă pe faţă împotriva mea. Mă consideră incapabil pentru guvernare. Pe la spate mă vorbeşte de rău. Fluşturatec şi beţivan. Ştiai că mă poreclesc „Beţivul”, nu? Bardas nu răspunse. Ce putea să răspundă? Că într-un fel, Theoktistos avea dreptate. Că pe Mihail nu-l interesau decât caii, cursele de care, spectacolele actorilor, atleţii, curtezanele, prietenii pe care-i promova acum în funcţii înalte care în afară de faptul că se îmbătau cu basileul n-aveau nicio calitate. Printre ei, şi noul parakimomen. Dar, o să vedeţi voi continuă Mihail o să-mi
222
cunoaşteţi puterea şi mânia, şi trânti cupa goală pe masă. Banchetul începu. După a treia cupă, îi făcu semn lui Bardas să se apropie. Adică, totuşi, îi şopti, n-aş vrea să moară. Doar aşa… nu ştiu cum… scapă-mă de el. Fă cum vrei, dar să nu-l mai văd la palat.
Şi Bardas se gândise la posibilitatea unui asasinat. Îi era mai uşor să plătească câţiva asasini decât să-l acuze prin basileu de fapte de corupţie. Oricum, basilissa Theodora nu va crede. Va face tot posibilul să-l menţină în funcţie. Nereuşita se va întoarce împotriva lor. Theoktistos nu va ierta. Basileul ar putea fi detronat şi trimis în insulele Prinţilor, iar el orbit şi exilat. Nu, aşa ceva nu se va întâmpla. Theoktistos trebuia să dispară, iar Theodora închisă în mănăstire. Atunci el va fi adevăratul stăpân. El va conduce destinele Imperiului. Îşi privi nepotul cu milă. Câtă dreptate avea Theoktistos. Mihail, în picioare cu o cupă plină în mâini urla cât îl ţineau puterile:
prieteni! Prieteni! A rămas un loc la masă! Marele logothet s-a îmbolnăvit dintr-o dată şi nu poate onora invitaţia. E bolnav sau… ne iubeşte atât de mult încât îi e frică să nu se îmbolnăvească şi mai tare numai privindu-ne. Acum, chiar că nu ne priveşte de ce nu a venit, pentru că noi i-am găsit un înlocuitor. Cine va ocupa locul logothetului la masă? Nimeni? Credeţi? Gryllos! Unde eşti, Grylllos?
aici, stăpâne! ieşi bufonul basileului de sub masă.
sub masă?
gryllos, dragul meu, locul tău nu e sub masă. Locul tău e la masă. Vino! şi îşi luă piticul de mână
223
şi-l aşeză la masa din dreapta absidei unde era masa imperială, printre cei mai de vază demnitari. Aici e locul tău! în această seară tu eşti marele logothet!
Prietenii izbucniră în râsete urmate de aplauze şi urale. Marii demnitari se priviră miraţi, dar cum trebuiau să fie pe plac basileului, aplaudară şi ei.
staţi liniştiţi, spuse piticul noilor săi vecini de masă. Eu sunt mic şi încap între voi. Sunt mic, dar am putere mare. Ei, ce ziceţi? N-aţi crezut vreodată că voi fi mai presus ca voi! Şi asta pentru că mă iubeşte. Şi voi îl iubiţi, nu? Că pentru asta v-au roşit palmele de atâtea aplauze şi răguşit gâtlejurile de atâtea urale. Stăpâne! Stăpâne! Pot să ţin un discurs?
ţine-l, până la sfârşit!
şi dacă nu pot?
Basileul râse şi se întoarse la masa imperială. În acel moment se auzi o bubuitură de la masa noului logothet. Prietenii basileului se tăvăliră pe jos de râs, iar demnitarii îşi strânseră nasurile.
Mai târziu, basileul Mihail, aproape beat, îi duse pe toţi la grajdurile imperiale să le arate caii săi de rasă. Acolo le explică cum îi veni ideea că nu sunt pe măsura frumuseţii cailor. Şi explică demnitarilor cum i-a venit ideea că cele vechi nu erau pe măsura cailor săi. Cum cel mai devotat slujitor, parakimomenul Vasile a construit un adevărat palat numai din marmură albă pentru caii săi iubiţi. Mai frumos decât tot ce a construit tatăl său. Acesta era basileul Mihail al III-lea poreclit încă de atunci Beţivul. Profitând de faptul că invitaţii se duseră la
224
grajduri, Bardas plecă acasă. Nu părăsi Palatul înainte de afla dacă marele logothet e în apartamentul său, sau la basiliisă. Era la basilissă. Trebuia să găsească cât mai repede o soluţie prin care să scape de Theoktistos.
în aceeaşi seară, Theoktistos era la uşa apartamentelor basilissei. A fost primit îndată. Au discutat până noaptea târziu. Ce anume, nimeni nu ştia. Dar luaseră o hotărâre.
în acelaşi timp, la palatul său de pe Cornul de Aur, Bardas luase şi el o hotărâre. Să-l suprime pe Theoktistos. Cum? Fără să plănuiască în amănunt, ocazia se ivi o săptămână mai târziu.
Sărbătorile Bobotezei trecură într-o aparentă linişte peste Marele Palat şi oraşul splendorilor bizantine. Viaţa la Palat îşi reluă cursul obişnuit. Funcţionarii, demnitarii se întoarseră la treburile lor, umplând scrinnia cu forfota obişnuită. Se simţea însă o stare de încordare printre toţi demnitarii. Parcă se aştepta ceva. Marele logothet simţea că nici funcţionarii nu-l mai priveau cu respectul obişnuit. O nemulţumire în privirile lor.
în dimineaţa aceea rece de ianuarie, Theoktistos, marele logothet, se trezi în zori ca de obicei. Era frig în dormitor. Cărbunii din vasul de încălzit se stinseră demult. Voi să cheme eunucul cubicular, să-l certe, dar renunţă. A îmbătrânit în serviciul lui. Poate ar trebui să renunţe la el. Se spălă, se îmbrăcă repede renunţând la serviciile eunucilor, îngenunche la icoana Născătoarei de Dumnezeu. Murmură răbdător rugăciunile privind chipul Fecioarei
225
luminat de candela de deasupra. Flacăra pâlpâi de câteva ori apoi se stinse. Crezu că se deschise uşa sau fereastra, dar nu intrase nimeni. Ulei era în candelă. E un semn rău, îşi spuse ridicându-se. Căută să-şi amintească ce visase. Nu reuşi. Ceru ceva de mâncare. Eunucii îi aduseră măsline, brânză, peşte, pâine. Mâncă singur în tăcere. Apoi trecu în birou. Pe masa de lucru îl aşteptau zeci de rapoarte venite din toate colţurile Imperiului. Se adunaseră în timpul sărbătorilor şi trebuiau rezolvate. Citi câteva la întâmplare. Arabii se mişcau la graniţa răsăriteană, slavii arseseră câteva sate din jurul Tesalonikului, breslele meşteşugăreşti din Constantinopol îi scriau nemulţumite de impozitele împovărătoare, şi ultimele rapoarte îl informau despre aventurile lui Mihail. Petrecuse nopţi la rând împreună cu amanta sa, Evdochia Ingerina, iar parakimomenul Vasile cu Thecla. Ah, Thecla, Thecla… trebuia făcut ceva, nu se mai putea continua aşa. Ajunse de râsul supuşilor. Nu va mai dura mult şi vor apărea pamflete pe străzi ridiculizând comportamentul de histrion al basileului. Era sigur că şi unchiul său Bardas contribuia la aceste aventuri. Bardas! Ah, Bardas! Dacă totul mergea după cum plănuise aseară cu basilissa, într-o lună nimeni nu va mai auzi de Bardas. Va scăpa pentru totdeauna de el. Iar cu Mihail… cu Mihail vor vedea ce vor face. Îşi spuse că trebuie să vorbească cu basilissa. Să citească şi ea rapoartele privind aventurile fiului şi fiicei ei.
anunţă-mă la basilissă! ceru secretarului său.
226
Secretarul se întoarse repede spunându-i că basilissa va ţine audienţele mai târziu decât de obicei.
bine, se arătă nederanjat marele logothet, dar luă rapoartele şi se îndreptă spre apartamentele basilissei. Voi să se întoarcă să-l întrebe dacă aşteaptă cineva în sala de audienţe, dar ieşise deja. Dacă l-ar fi întrebat, poate şi-ar fi salvat viaţa.
în galeria Lausiacos, care precede apartamentele basilissei, îl zări pe Bardas. „Ce caută aici aşa de dimineaţă? Vrea să intre la basilissă, sau la basileu mai degrabă”. Bardas stătea pe o banchetă sub arcadele ferestrelor galeriei. Potrivit etichetei Curţii, trebuia să se ridice să-l salute. Dar Bardas nu se sfii, mai mult îşi puse picior peste picior, jucându-se nepăsător cu lanţul de la gât, iar stânga odihnea întinsă pe perne. Atitudinea omului sfidător căruia nu-i pasă de cei din jur. Theoktistos trecu pe lângă el aruncându-i o privire rece, scurtă. Bardas îi reţinu privirea pufnind uşor, la fel de dispreţuitor. Nu-şi adresară niciun cuvânt. Puţin mai încolo, aşteptau câţiva demnitari. Aceştia îl salutară ceremonios potrivit etichetei. „Măcar aceştia au bunul simţ să mă salute”, îşi spuse. Din celălalt capăt al galeriei, venea basileul Mihail. „Cum de e aici?”, se întrebă neliniştit. Se întoarse privind spre demnitari. Bardas era cu ei. Abia atunci observă că nu mai erau atâtea gărzi de-a lungul galeriei ca de obicei. Începu să-i fie teamă. O teamă inexplicabilă făcu să-i tremure picioarele. Rămase pe loc. Basileul se apropia zâmbind binevoitor. Atitudinea relaxată a basileului îl linişti.
227
grăbit? aşa de dimineaţă?
slăvitule, problemele statului nu ţin seamă dacă e dimineaţă sau seară. Trebuie rezolvate cât mai repede, răspunse marele logothet, salutând ceremonios.
o…! Dacă sunt atât de multe şi te copleşesc, am să te ajut.
Marele logothet îl privi mirat neînţelegând ce vrea.
dă-mi rapoartele! strigă deodată arătând spre teancul de hârtii de sub braţul logothetului.
slăvitule… sunt rapoartele ce trebuie prezentate basilissei.
În această dimineaţă nu vei intra la basilissă. Oare, cine sunt eu? Nu sunt basileu? Pentru tine nu sunt împărat?
Marele logothet tăcea încurcat.
dă-mi-le!
nu pot face asta, abia şopti.
nemernicule! Crezi că nu ştiu că lupţi împotriva mea? Crezi că nu ştiu cât de mult iubeşti puterea? Cât de mult mă dispreţuieşti?
eu…
piei! Să nu te mai văd! Şarpe viclean!
Marele logothet se retrase câţiva paşi cu spatele. Fierbea de mânie. Îşi ridică privirea ţintuindu-l preţ de câteva clipe. Ca şi când i-ar fi spus: „O sămi cunoşti puterea cât de curând”. Basileul Mihail înţelese ameninţarea din privirile marelui logothet şi strigă gărzilor:
arestaţi-l!
Simţind pericolul, Theoktistos aruncă rapoartele şi fugi spre apartamentele basilisei căutând acolo
228
scăpare. Luate prin surprindere de porunca basileului, gărzile nu reacţionară pe moment, aşa că Theoktistos reuşi să se îndepărteze.
arestaţi-l! Strigătul basileului bubui sub bolţile galeriei.
Gărzile se îndreptară spre Theoktistos. Înaintea lor însă Bardas ţâşni ca un leu la primul strigăt al basileului. Îl ajunse. Îl trânti jos pe marmura galeriei, trase spada ameninţând eunucii din serviciul lui Theoktistos veniţi în apărarea stăpânului lor.
îl ucid pe primul care se apropie.
nimeni nu va fi ucis, se auzi glasul basileului. Luaţi-l şi închideţi-l aici şi le arătă o încăpere din capătul galeriei. Theoktistos, alb ca varul, nici nu mai avea putere să se opună, dar nici să umble, aşa că soldaţii mai mult îl târâră. Îl închiseră sub pază într-o încăpere folosită drept magazie de lucrătorii din grădinile Palatului. Cheia o luă basileul.
Şi acum ce facem? întrebă Bardas.
nu ştiu! Voi ce ziceţi? se arătă speriat basileul.
stăpâne, dacă nu terminăm acum cu el… de ce l-aţi mai arestat? sări unul dintre conjuraţi.
aşa mi-a venit gândul. N-aş vrea să moară.
dacă nu va pieri el acum, vom pieri noi mâine. Crezi că ne va ierta? Se arătă peste măsură de tulburat Bardas. Gândeşte-te! Dacă va ieşi viu de acolo noi ne vom pierde capetele, iar tu tronul. Vrei să repeţi istoria lui Constantin, fiul Irinei?
hotărâţi-vă, slăvitule! Vestea se va răspândi îndată în întreg Palatul. Gărzile care-i sunt loiale vor sări să-l apere. Ne vor aresta pe noi.
229
nu vreau să-mi pătez mâinile cu sângele lui. Ce va zice basilissa? îl voi închide în mănăstire.
încă nu eşti atât de puternic ca să-l vezi în mănăstire, şuieră Bardas.
sunt basileu!
dovedeşte! scrâşni din nou Bardas.
vine basilissa! strigă unul dintre conjuraţi.
Vestită de unul dintre eunucii din serviciul marelui logothet, basilissa venea în fugă. Gravitatea momentului nu-i mai lăsase timp să se îmbrace. Părăsise apartamentele imperiale desculţă, în cămaşa de noapte, cu părul despletit.
eliberaţi-l de îndată! strigă de departe. Cum aţi îndrăznit? Ce înseamnă asta?
nu te amesteca! îi strigă Mihail.
pentru asta te-ai întors, sări asupra fratelui ei, ca să-l faci să-l omoare?
n-am ucis pe nimeni!
mă jur pe Dumnezeul cel viu, că dacă vă veţi atinge de un fir de păr din capul lui tu, Bardas, nu vei mai vedea Constantinopolul câte zile vei avea, iar tu, fiule, îţi vei duce amarul zilelor în Insulele Prinţilor. Blestemaţilor!
Se priviră speriaţi. Se auzi zăngănit de arme şi pas cadenţat.
soldaţii! strigă cineva.
pleacă de aici! şi Mihail îşi împinse mama din faţa uşii.
Bardas îi luă cheia din mână. Unul dintre conjuraţi deschise uşa. Intrară cu săbiile trase.
230
ce vreţi să faceţi? Nu-l omorâţi! Nu…! Blestemaţilor!
Mihail îşi prinse mama în braţe îndepărtând-o. În faţa uşii începu o adevărată bătălie între conjuraţi şi soldaţii loiali marelui logothet. Basilissa urla zbătându-se să scape.
să tacă basilissa! Azi e ziua răfuielilor! strigară conjuraţii.
Paralizat de groaza morţii, Theoktistos se ascunse după un dulap. Unul dintre conjuraţi îi împlântă sabia în stomac. Îl trase afară. Cu o singură lovitură, Bardas îi tăie gâtul. Când soldaţii din gardă văzură săbiile mânjite de sânge, încetară lupta. Mihail îşi lăsă mama din braţe. Theodora se prăbuşi sfârşită pe marmura rece a galeriei.
să fiţi blestemaţi! Vă blestem… vă blestem să muriţi de sabie aşa cum a murit şi el! Aşa să pieriţi, blestemaţilor! De sabie veţi pieri!
Femeile din serviciul ei o duseră în apartamentele imperiale.
Trupul marelui logothet a fost înmormântat în grabă chiar în acea zi rece de ianuarie. Doar câţiva apropiaţi i-au stat la căpătâi. Lumânările din mâinile lor picurau pe zăpada proaspătă amintiri şi prea puţin păreri de rău. În apartamentele sale, basilissa Theodora a plâns în tăcere întreaga zi. Pierduse cel mai de seamă sprijin în lupta pentru menţinerea sa la putere.
Deci, sfinţia ta eşti egumenul de la „Sfântul Diomede”!
din mila lui Dumnezeu, a slăvitului basileu şi a voastră, luminate Cezar.
Bardas zâmbi. Recunoscu abilitatea călugărului de a da răspunsuri potrivite. Ar fi fost un bun diplomat dacă n-ar fi ales mănăstirea.
fratele sfinţiei tale, medicul Nichitas, care e şi medicul meu, mi-a spus că ştii mai multe despre parakimomenul Vasile.
parakimomenul Vasile! făcu ochii mari egumenul. Nu cred că cunosc pe cineva cu numele ăsta.
doar sfinţia ta l-ai recomandat nobilului Theophilitzes care l-a şi luat în serviciul său. Chiar dacă a trecut ceva vreme de atunci trebuie să-ţi aminteşti.
a! exclamă egumenul luat prin surprindere de dorinţa Cezarului. Despre Vasile, tânărul venit din Macedonia e vorba.
232
da, despre el.
iertaţi-mă, nu ştiam că deţine această funcţie… un tânăr vrednic. Ştiam eu că va avea un viitor strălucit.
cât de strălucit?
Egumenul Simion privi în jur căutând să înţeleagă ce voia de fapt de la el Cezarul Bardas. În dimineaţa acelei zile când i se comunicase că era aşteptat la Marele Palat de Cezarul Bardas, rămase peste măsură de mirat. Mirat, pentru că nu ceruse nicio audienţă. şi ce să caute el, un biet monah, în cabinetul celui mai puternic om al statului. Privea mirat prin somptuosul cabinet uimit de mulţimea codexurilor, a pergamentelor, de mozaicurile înflorate strălucind de aur, de mobilierul din lemn de abanos încrustat în fildeşuri, de Pantocratorul ce binecuvânta din înălţimea bolţii. Rămase impresionat însă de figura lui Bardas. Niciodată nu îl văzuse atât de aproape. Înalt, puternic, plăcut la chip, parcă semăna cu Vasile. Spre deosebire de el, Bardas era cel mai puternic om din stat. O spunea nu numai funcţia, dar şi veşmintele din mătase albastră în benzi aurii bătute în pietre preţioase. Totul era somptuos aici. Până şi veşmintele eunucilor care-l aduseră.
aş vrea să ştiu, continuă Cezarul sesizând tulburarea egumenului, cine este acest Vasile? De unde vine? Mi s-a spus că l-ai găsit la poarta mănăstirii.
da… se lămuri egumenul ce voia de fapt Bardas.
233
te ascult!
sunt mai bine de douăzeci de ani de atunci.
povesteşte! îl îndemnă Cezarul lăsându-se pe spătarul jilţului.
nu prea am ce povesti, ezită egumenul, au trecut atâţia ani de atunci.
ce ştii despre el?
aşa cum am amintit, acum douăzeci de ani l-am găsit la poarta mănăstirii. Era duminică seara, asta îmi amintesc. Venise pe jos din Macedonia ca să-şi încerce norocul la Constantinopol. Pentru că nu avea unde să doarmă, s-a întins sub porticul mănăstirii. Acolo l-am găsit, mi-a fost milă de el şi l-am chemat să doarmă în mănăstire. A doua zi m-a rugat să-i caut o slujbă. Văzându-l frumos la chip, am vorbit cu fratele meu, medicul. Ştiam că nobilul Theophilos caută tineri pentru garda lui personală şi m-am gândit că i s-ar potrivi slujba. Aşa a ajuns printre oamenii nobilului Theophilos.
doar atât?
mai venea pe la mănăstire, mai rar ce-i drept. Nu l-am mai văzut de câţiva ani.
credeam că ştii mai multe, iscodi Cezarul.
v-a spus fratele meu mai mult? se arătă cam speriat egumenul.
ce să-mi spună dacă nu ştie mai multe de la tine, spuse calm Bardas sesizând tresărirea egumenului. Simţi că egumenul îi ascunde ceva. Oricum, dacă va fi de aflat ceva, va afla de la fratele lui, medicul. Mulţumi călugărului şi făcu semn eunucilor să-l conducă.
234
Ieşind de la Cezarul Bardas, egumenul îşi spuse că n-ar fi rău dacă ar vorbi cu parakimomenul Vasile. Nu-l mai văzuse de câţiva ani şi de unde iscodirea asta a Cezarului? Ar trebui să ştie şi Vasile. Mai ales că acum devenise unul dintre marii demnitari ai Palatului. Într-un fel se simţea răspunzător de destinul lui Vasile. Destinul lui Vasile! Dacă i-ar fi spus lui Bardas tot ce ştia, viaţa lui Vasile ar fi fost în pericol. După atâţia ani nu îşi mai amintea dacă povestise ceva fratelui său. Oricum, medicul nu dădea doi bani pe visele lui. Era convins că doar el şi Vasile ştiau ce s-a întâmplat în noaptea când macedoneanul a sosit la Constantinopol.
Hotărât să vorbească cu Vasile, ceru eunucilor care-l însoţeau să-l ducă la parakimomenul Vasile. Îl priviră miraţi, dar cum aveau mare respect faţă de călugări şi teamă de parakimomen, îl conduseră spre Chalke în sala gărzilor unde trebuia să fie Vasile. Acolo i se spuse că parakimomenul încă nu venise la Palatul Sacru, dar va sosi curând. Îl lăsară într-un vestibul. Se aşeză pe o banchetă sub ferestre. Îşi plimbă privirea de-a lungul pereţilor vestibulului. Arme peste tot, vedea numai arme. Săbii de toate lungimile, lănci, scuturi, armuri, zale, coifuri, buzdugane ghintuite în ţepi de fier.
uneltele morţii, şopti. Atâtea doar pentru a ucide. Oare câte vieţi a luat sabia prinsă de scutul din faţa sa? Se înfioră de uneltele morţii.
Rămas în aşteptarea lui Vasile, gândurile îl purtară înapoi, în timp, la noaptea în care l-a găsit dormind sub porticul mănăstirii. Era într-o duminică
235
seara pe vremea împăratului Theofil. Sfârşiseră slujba de seară, cina şi se retrase în chilie pentru odihnă. Târziu după miezul nopţii, aude un glas care-i poruncea să iasă la poarta mănăstirii şi să strige pe unul cu numele Vasile. Care-i va răspunde acela este împăratul. Curios, egumenul a ieşit la poartă. Sub porticul Mănăstirii „Sfântului Diomede” dormeau câţiva cerşetori. Printre ei era un tânăr îmbrăcat în zdrenţe. A clătinat din cap şi s-a întors în chilie. Abia adormit, aude din nou glasul. A zâmbit şi s-a întors pe partea cealaltă. A treia oară glasul i-a poruncit cu asprime să coboare la poartă „că acela e împăratul uns de Dumnezeu”. Speriat, a fugit la poartă, l-a strigat, l-a adus în chilie, i-a dat să mănânce, l-a spălat, l-a îmbrăcat în haine noi şi l-a culcat în patul său spre uimirea lui Vasile. A doua zi i-a povestit visul.
cum să fiu eu împăratul? Uită-te la mine! Nu sunt decât un biet ţăran macedonean venit la Constantinopol în căutarea norocului, spuse neîncrezător în visul călugărului. O fi având omul ceva păcate şi dă de milostenie, îşi mai spuse Vasile.
Egumenul îşi întărea cuvintele, dar Vasile rămase la fel de neîncrezător. L-a ţinut o vreme în mănăstire, până când a reuşit să intre în slujba unui nobil, înrudit cu împăratul şi Cezarul Bardas. Dar de unde interesul atotputernicului Bardas pentru Vasile? Se apropia timpul ca proorocia să se împlinească? în afară de Vasile, nimeni nu ştia de visul său. Da, îşi spuse, se apropia timpul. Semnele erau tot mai doveditoare. Iată, dintr-un umil servitor al
236
nobilului Theophilitzes ajunse veghetorul somnului împăratului. Însemna că împăratul avea încredere numai în el. Zilnic era în apropierea împăratului. Va fi copleşit de daruri şi de demnităţi. Va fi un demnitar puternic şi bogat. Se va apropia tot mai mult de tron. Poate tocmai de asta se temea Bardas. Dacă Bardas ar cunoaşte proorocia, viaţa macedoneanului ar atârna de un fir de păr. Dar cum să iei viaţa unui om pentru un vis? Şi cum să urce Vasile pe tron câtă vreme Mihail trăia? Doar dacă… se cutremură de grozăvia gândului. Se auzi sunet de paşi cadenţaţi şi statura uriaşă a lui Vasile apăru în fruntea gărzilor.
sfinţia ta! Ce cauţi aici? se miră pe bună dreptate parakimomenul când dădu ochii cu el.
trebuie să vorbim.
Vasile făcu semn soldaţilor să intre în cazarmă pentru odihnă după o noapte de veghe. Îl invită într-o încăpere mică de la capătul vestibulului. Un notar scria ceva într-un registru. Probabil raportul de noapte.
încă nu am terminat, îl privi neliniştit.
lasă Manuilos, ai timp până la amiază. Lasă-ne puţin singuri.
prea bine, stăpâne, spuse notarul surprins de rara bunăvoinţă a parakimomenului.
nu ne-am văzut de mult, sfinţia ta, spuse făcându-i semn să se aşeze pe scaunul notarului.
da, a trecut ceva vreme.
mă bătea gândul să vin să te văd la mănăstire, doar îţi sunt atât de îndatorat, dar treburile noii
237
funcţii nu-mi lasă prea mult timp liber. Şi sfinţia ta, de ce eşti aşa de îngrijorat? Ai să-mi spui ceva?
tocmai de asta te-am aşteptat. Ceva legat de Cezarul Bardas.
bardas! se miră Vasile.
după cât înţeleg eu, Cezarul îţi vrea capul.
ce te face să crezi asta?
altfel de ce m-ar fi chemat la el şi m-ar fi întrebat de tine?
ai fost la el?
în dimineaţa asta m-a chemat la Palat, în cabinetul său. Mi-a pus tot felul de întrebări. De unde şi de când te cunosc, de ce te-am recomandat lui Theophilitzes. Se interesa tare mult de persoana ta.
şi ce i-ai spus?
nimic legat de visul meu când te-am găsit la poarta mănăstirii.
o! Asta era! Am şi uitat de aşa ceva, râse Vasile.
eu n-am uitat acel vis, Vasile. Sunt taine dumnezeieşti de care trebuie să ţinem seamă în viaţă.
sfinţia ta… a trecut atâta vreme de când m-ai luat gol şi flămând de la poarta mănăstirii. Şi pentru asta îţi mulţumesc toată viaţa. Dacă nu erai sfinţia ta nu ajungeam aici şi arătă cu un gest larg în jurul său. Dar visele, sunt doar vise. Mai bine ridicăm o cupă în cinstea întâlnirii noastre.
eu pentru asta am venit. Să-ţi spun să te fereşti de Bardas. Timpul e aproape!
despre ce timp vorbeşti?
Egumenul se ridică fără să-i răspundă.
238
acum te las. Mă aşteaptă treburile mănăstirii. Să nu uit. Theophilitzes… e bolnav, zilele îi sunt numărate… mi-a spus fratele meu, medicul. Întreabă mereu de tine… i-ar face bine să-l vezi.
o să mă duc zilele astea… când serviciul îmi permite. O spuse aşa, deşi ştia că nu se va duce să-l vadă pe binefăcătorul său. Theophilitzes făcea parte din trecutul său umilitor. Acum, trebuia să privească doar spre viitor. Zilele acelea au trecut. Ce putea să facă el unui bolnav pe patul de moarte?
Rămase singur. Venirea egumenului îi trezise multe amintiri. Egumenul Simion îi vorbea iar de visul său. Trecuseră mai bine de douăzeci de ani de atunci şi aproape că-l uitase. Se vedea tânăr, ce tânăr era pe atunci, venind din Macedonia la Constantinopol în căutarea norocului. Întregul său avut îl adunase într-o traistă legănată pe umăr. Intrase pe înserat în marele oraş pe Poarta de Aur şi cum nu avea unde să doarmă, se întinse flămând şi obosit sub porticul unei mănăstiri. Mai devreme ceruse ceva mâncare la o cârciumă, dar cum nu avea nici măcar o monedă de aramă, a fost alungat. A adormit sub portic. Târziu după miezul nopţii, l-a trezit un călugăr. A crezut că nu era îngăduit să doarmă acolo şi a dat să plece. A fost peste măsură de uimit când l-a poftit în chilia sa, i-a dat să mănânce şi l-a culcat în patul său. Mai uimit a fost când s-a trezit. A aflat că a dormit în patul egumenului care l-a trimis la baie, l-a îmbrăcat în veşminte curate, i-a dat iar să mănânce, apoi i-a povestit visul. Îşi spuse că egumenul avea vreun păcat şi dădea de milostenie.
239
Visul egumenului îl legase de întâmplările ciudate din copilărie povestite de mama sa. Într-o vară călduroasă, toată familia era la secere. Avea doar câteva luni şi mama l-a pus să doarmă la umbra unor snopi. Deodată din înaltul cerului se ivi un vultur uriaş. S-a oprit deasupra copilului şi-i ţinea umbră cu aripile. Secerătorii au strigat crezând că o să-l răpească, dar vulturul rămase deasupra lui. Mama l-a alungat cu pietre. De trei ori s-a întors vulturul şi de trei ori l-a alungat. A treia oară a pierit în înaltul cerului. Altădată a visat un chiparos uriaş crescând în curtea casei lor. Crengile şi frunzele îi erau de aur. În vârful chiparosului şedea fiul ei Vasile. A mai visat un bătrân care spunea că este Ilie Tesviteanul. Printre flăcările ieşind din gura lui, o îndemna să-şi trimită fiul la Constantinopol pentru a apuca sceptrul romanilor. Ea a povestit toate acestea unei femei evlavioase despre care se spunea că ar avea darul proroociei. Aşa aflat că fiul ei va fi împăratul romanilor.
Vasile a păstrat visurile mamei în amintirile sale, dar nu le-a dat o prea mare importanţă. Cum să ajungă el pe tronul împăratului Constantin? Nici măcar nu ştia să scrie şi să citească. La urma urmei, nu erau decât nişte vise ce pieriseră odată cu mama lui. Dar visul egumenului? Cum să creadă în vise? Muncise din greu ca să ajungă aici. Se umilise, răbdase, înghiţise multe nedreptăţi, ascultase de stăpâni făcând cele mai umile munci. De la îngrijitor de cai, luptător în arenă, paznic al stăpânilor, protostratorul grajdurilor imperiale ajunse păzitorul
240
somnului împăratului. Şi datorită unui vis? Datorită frumuseţii, puterii fizice şi vicleniei sale, în urmă cu ani, în seara când ajunse pentru prima dată la Constantinopol şi dormise flămând şi în zdrenţe sub porticul mănăstirii Sfântului Diomede, îşi spuse că va veni o zi când va avea casa lui, pământurile lui, se va plimba pe străzile marelui oraş în veşminte frumoase, în trăsuri elegante, va avea servitori aşa cum văzuse că fac oamenii bogaţi. Va avea putere. Acesta era visul lui, nu al mamei sau al egumenului. Şi parte din acest vis se împlinise.
Trecuse mai bine de un an de la asasinarea logothetului Theoktistos. În acest an multe se schimbaseră în Marele Palat şi în viaţa basilissei Theodora. Profund afectată de sfârşitul tragic al logothetului, basilissa s-a retras în apartamentele sale de la Daphne, măcinată de gândurile răzbunării. Numai fratele ei Bardas, cu setea lui de putere, era de vină. Dacă Mihail nu l-ar fi chemat din exil, logothetul ar fi guvernat şi acum împreună cu ea. Cum de reuşise Bardas? Cum a putu fi atât de neatentă încât să se trezească cu Bardas în palat? Unde greşise? Atâtea frământări, atâtea întrebări fără răspuns. Acum a pus cu totul stăpânire pe fiul ei. Şi mai era şi celălalt, parakimomenul. Un ţărănoi incult ajuns intimul împăratului. Dacă mai trăia Theoktistos ar fi reuşit să-i învrăjbească, să-i facă să se lupte între ei până când unul dispărea. Acum îi revenea ei sarcina eliminării unuia dintre ei. Şi primul trebuia să fie Bardas. Dar cum? Aceasta era frământarea Theodorei. Şi încet, încet, gândul deveni certitudine.
241
Bardas trebuia să piară. De la sfârşitul logothetului, Mihail i-a cerut mereu să renunţe la guvernare şi să se retragă în mănăstire.
eu sunt Augusta şi basilissa imperiului romanilor! răspundea cu aroganţă. Şi spune-i asasinului Bardas că nu renunţ.
De teama unei revolte nu a fost forţată să intre în mănăstire. Doar fiicele ei au fost închise în mănăstirea Gastria. Dar Bardas nu era omul care să se teamă de încrâncenarea Theodorei de a rămâne la palat. Încet, încet, o va face să plece. A reuşit să-l determine pe basileul Mihail să-i retragă titlul de Augustă. Era o lovitură grea pentru ea. A urmat o ceartă teribilă cu fiul ei. S-au acuzat unul pe altul de trădare şi incompetenţă. Pierduse aproape totul, doar că se încăpăţâna să rămână la palat. Simţea cum se strânge laţul în jurul ei. Şi atunci, hotărî că timpul a sosit. Pentru eliminarea lui Bardas, avea nevoie de oameni. Oameni cu funcţii înalte la palat. Oameni pe care-i ştia de-o viaţă, care o slujiseră cu credinţă. O vor ajuta şi acum. Theodora îi alese cu grijă. În fruntea complotiştilor Stefanos, protostratorul imperial. Avea toate motivele să-l urască pe Bardas. Reuşise prin manevre juridice să-i răpească câteva proprietăţi însemnate în Asia. De atunci căuta prilej de răzbunare. Rămasă fără venituri importante, Theodora se hotărî să ceară ajutor fiicelor sale închise acum în mănăstirea Gastria. Se duse la mănăstire.
Mănăstirea Gastria se afla lângă vechile ziduri ale lui Constantin, aproape de altă vestită mănăstire
242
a Constantinopolului, Peribleptos. Theoktista, mama Theodorei, a cumpărat aici o casă, fostă proprietate a patricianului Nicetas, şi a transformat-o în mănăstire. Mănăstirea îşi trage numele de la gastria, vasele de flori aduse de Elena, mama împăratului Constantin cel Mare, din Palestina. Mănăstirea va deveni gropniţă pentru familia Theodorei.
De câte ori venea la mănăstire, Theodora se oprea întâi la sarcofagul mamei. Se ruga acolo. De data asta nu se duse. Se simţea vinovată. Plănuia asasinarea fiului ei. şi fiicele ei se mirară când o văzură în curtea mănăstirii evitând să se îndrepte spre mormânt.
mamă! Te-au alungat de la palat? întrebă neliniştită Anastasia, cea de-a treia ei fiică.
nu, dragele mele, şi nici nu vor reuşi să o facă. Le privi pe rând. Ana, Anastasia, Pulcheria. Pe Maria, cea de-a patra fiică o pierduse de mult. Unde e Thecla?
la bucătărie. E rândul ei azi.
să o chemăm?
nu, Pulcheria. Nu e bine să audă ceea ce vorbim. După tot ce a făcut, cum pot să mai am încredere în ea? Să mergem în chiliile voastre.
în chilia Pulcheriei, pe care o împărţea cu Thecla, surorile auziră planul mamei lor. Pentru îndepărtarea lui Bardas avea nevoie de sprijinul lor. Mai precis de aurul lor. Rămasă fără titlul de Augustă, rămase şi fără venituri.
Şi cu unchiul Bardas, ce va fi cu el?
ce să fie? răspunse repede Theodora îngrijorării
243
fiicei ei. Îl vom pedepsi, îl vom trimite în exil, acolo unde îi e locul.
nu se va întâmpla nimic rău cu el? se îngrijoră Ana.
nu, ce să se întâmple, doar e fratele meu şi unchiul vostru.
să fie orbit, să i se taie limba, o mână…
nu, nu… doar v-am spus. Dar să nu uitaţi că din cauza lui sunteţi aici în chilia asta mizeră, îndurând frig şi foame.
ne tratează ca oricare altele. Nimeni nu vrea să-şi amintească de faptul că până mai ieri eram prinţesele unui imperiu, că trăiam în cel mai frumos palat al lumii, se întristă Pulcheria.
nu mai suport să trăiesc aici, nu mai pot îndura umilinţele şi răutăţile călugăriţelor de aici, izbucni Anastasia.
închipuie-ţi, mamă, m-au pus să spăl latrinele, pe mine fiica împăraţilor romanilor, plânse de-a dreptul Ana.
Urmară clipe de tăcere. Theodora îşi prinse fetele în braţe. Le sărută pe rând ştergându-le lacrimile.
scoate-ne de aici, mamă, fă ceva!
doar pentru asta am venit. Numai să mă ajutaţi şi voi.
facem orice, orice ne vei spune numai scoate-ne de aici.
Şi Theodora le spuse planul prin care urmau să-l alunge pe Bardas din Palat. Ca să-i întărească cuvintele, aminti şi de capul conspiraţiei, protostratorul Stefanos, deşi nu trebuia.
244
în timp ce Theodora vorbea cu fiicele sale, Thecla spăla cratiţele la bucătărie. Îi displăcea această muncă umilitoare pentru ea, dar trebuia să lucreze pentru a primi o porţie de mâncare. Munca şi rugăciunea făceau parte din Typikonul mănăstirii întemeiate de bunica ei. A fost mirată când egumena mănăstirii îi spuse că basilissa Theodora e de ceva vreme în mănăstire.
unde e?
în chilie cu surorile tale.
Şi eu de ce nu am fost anunţată? mirându-se din nou că niciuna dintre surori nu a venit să-i spună.
pentru că tu munceşti. Nu vezi câte oale mai ai de spălat, spuse acru egumena?
hei! Ce faci? Unde te duci? încă nu ţi-ai terminat treaba, sări cu gura egumena văzând-o că îşi spală mâinile şi îşi aruncă şorţul de piele.
continuă tu, mizerabilo! scrâşni Thecla întorcându-i spatele.
Se îndreptă grăbită spre chilia ei. Ca să scurteze drumul nu mai trecu prin curtea bisericii şi o luă prin grădina de zarzavat. Fereastra chiliei dădea spre grădină. De ce venise? Gândul îi opri paşii grăbiţi. Relaţiile lor nu erau dintre cele mai bune. A condamnat mereu relaţia ei cu Vasile. O porfirogenetă cu un grăjdar! I-a aruncat cuvinte grele. Greu de suportat şi mai ales de iertat pentru o femeie care iubea sincer fie şi un ţărănoi necioplit, needucat, cum furioasă îi strigase. Dar în situaţia în care se afla, mama era singura care o putea salva. Pentru că tot ea şi conspiraţiile ei o aduseră în mănăstire. Şi
245
ea, mama ei trebuia închisă în mănăstire. Dar s-au trezit aici numai ele surorile. Poate dinadins a fost implicată pentru a o despărţi de Vasile. O frământa mult gândul. Trebuia totuşi să vorbească cu ea. Era singura ei salvare.
Cum era toamnă şi era cald afară, fereastra chiliei era întredeschisă. Recunoscu glasul mamei. Deşi vorbea cu glas scăzut, înţelegea. Auzi pomenind de Bardas. Oare ce le spunea aşa convingător pomenindu-i numele cu atâta ură? Se apropie de fereastră ţinându-şi respiraţia. Oare auzea bine? Un complot, o conspiraţie împotriva fratelui ei? Pentru asta venise? Să le amestece într-o nouă conspiraţie? îngrozită de ceea ce auzea, se întoarse repede la bucătării. Îşi prinse şorţul de piele şi continuă munca. Erau acolo toate… pe ea nu au chemat-o… nu aveau încredere în ea. Uitaseră că e o porfirogenetă? Da, uitaseră… era uitată aici de toţi, închisă în această mănăstire pe care o ura. Porfirogenetă!? O porfirogenetă ce spăla cratiţele şi oalele, freca dalele de piatră, spăla latrinele, plivea zarzavaturile, purta aceleaşi veşminte, se spăla o dată pe săptămână, era silită să asiste la toate slujbele şi la lungile şi istovitoarele privegheri de noapte. O uitaseră… toţi o uitaseră, până şi Vasile. Ah, Vasile… câte jurăminte, câte clipe frumoase şi nu a făcut nimic pentru ea. Putea să insiste pe lângă fratele ei, basileul Mihail, să nu o trimită la mănăstire. Era favoritul lui şi era sigură că l-ar fi convins. Doar la insistenţele ei a primit demnitatea de patriciu. Îl iubea sincer. Voia să se căsătorească cu el cu toate că ar fi întâmpinat
246
opoziţia mamei. Acceptase şi faptul că basileul îl căsătorise cu amanta sa. O căsătorie de formă prin care ea ar fi fost totuşi lângă el. Dar conspiraţia mamei o alungase de la palat. Nici nu ştia bine în ce conspiraţie fusese amestecată. Mama sau basileul se temeau de relaţia ei cu patriciul Vasile? Că fiind o porfirogenetă, oricând putea urca pe tron? Se gândise mult la acest aspect. De un an de când era în mănăstire, primise o singură veste de la Vasile. O asigura că va face tot ce ţinea de el pentru a reveni la palat. Trecuse un an şi ea era tot la mănăstire. I se iviră lacrimi în ochi. Plângea pentru soarta ei. Într-un târziu, ştergându-şi lacrimile, îşi spuse că va pleca din mănăstire chiar în zilele acelea. Cum? îl va anunţa pe Bardas de complot. Răsplata: întoarcerea ei la palat. Nu, nu îi va păsa de soarta mamei ei. Nici ei nu i-a păsat de ea. Oricum va ajunge în mănăstire unde îi e locul. Iar ea se va întoarce la palat lângă Vasile. Da, era hotărâtă.
thecla! auzi deodată glasul Anastasiei în spatele ei.
Farfuria de lut scăpată din mâini se sparse pe dalele de piatră.
te-am speriat? A venit mama! Te cheamă!
o să vin numai să termin aici.
lasă-le! Nu înţelegi că te cheamă!
îşi şterse mâinile, scoase şorţul şi o urmă pe Anastasia. Doar sora ei mai mică observă chipul împietrit al Theclei. Nici un gest de bucurie că îşi va vedea mama.
Atotputernicul Bardas se plimba agitat prin vastul său cabinet de la palatul Daphne. Citise pentru a zecea oară rândurile trimise de Thecla. Ceea ce îi cerea i se părea aproape imposibil. Să meargă să o vadă la Mănăstirea Gastria. Viaţa lui depindea de ceea ce îi va spune. Cum să meargă el tocmai la mănăstire să o vadă? Nu i se păru potrivit. Dar Thecla nu îi scrisese doar ca să se afle în treabă, deşi bănuia ce îi va cere. Precaută, îi arătase şi cum va ajunge la ea. Peste două zile va fi sărbătoarea Sfintei Ana, hramul mănăstirii. Vor veni mulţi pelerini atunci. Se va strecura printre ei. Îl va găsi ea. Dacă era o capcană? Şi totuşi va trebui să afle. Cum? Se întoarse la masa de lucru. Mai citi odată rândurile Theclei. Trebuia să afle. Sună din clopoţelul de argint. Se ivi eunucul de serviciu cu plecăciune pe mozaicul înflorat.
cheamă-l pe fiul meu, Antigonos!
Eunucul ieşi la fel de tăcut precum venise. Bardas părăsi masa de lucru. Se apropie de ferestre.
248
Privi peste grădinile palatului. Era într-un sfârşit de septembrie. Începeau să cadă frunzele copacilor. Le urmări o vreme zborul pe aleile măturate de vântul toamnei. Ajungeau până la el chemările păunilor din vastele grădini. Apoi privirea i se ridică peste acoperişurile celorlalte palate spre mare. Se însera, vântul se înteţea pe mare şi câteva corăbii căutau adăpost în porturi. Se întoarse doar când auzi fâşâitul uşor al perdelei de purpură ce masca uşa. Recunoscu statura atletică a fiului său. Semăna mult cu celălalt fiu pe care-l pierduse în urmă cu ceva vreme.
ce e cu graba asta, tată? întrebă nerăbdător.
Bardas se apropie de masă, luă scrisoarea Theclei şi i-o întinse.
citeşte!
Antigonos parcurse repede rândurile.
o nouă conspiraţie? Şi cum de a descoperit-o tocmai ea în mănăstire?
va trebui să aflăm.
eşti sigur că ea l-a trimis?
ce te face să te îndoieşti?
mie mi se pare că face parte din jocurile ei. Ar face orice să revină la palat lângă iubitul ei. Altfel… numai dacă nu i s-a arătat vreun sfânt acolo în mănăstire.
ieri, sora mea Theodora şi-a vizitat fiicele. Sigur că Thecla a aflat ceva. Altfel nu-mi scria. De un an ştim doar că e acolo în mănăstire. şi acum dintr-o dată primesc scrisoarea asta. Nu crezi că nu e potrivit să glumim în astfel de situaţii?
249
Şi ce vrei să fac?
te duci acum la Mănăstirea Gastria şi afli din gura ei tot ce e de aflat!
şi preţul ei?
promite-i orice, chiar şi revenirea la palat.
bine, tată!
grăbeşte-te! Eu te aştept aici. S-ar putea ca în această seară să ni se descopere încă odată adevărul despre „iubita” mea soră.
Antigonos plecă. Rămas singur, Bardas îşi reluă plimbarea prin spaţiosul său cabinet. În cele din urmă, se aşeză pe bancheta cu perne colorate de sub ferestrele arcadate. Se însera repede.
e ora aprinderii lămpilor, stăpâne! auzi glasul eunucului de serviciu.
aprinde doar una!
prea bine, stăpâne!
şi un pahar de vin roşu de Monemvasia.
da, stăpâne!
Din înălţimea cupolei, eunucul coborî lămpile colorate. Lumina lor caldă inundă încăperea. Puse vinul pe măsuţa cu trei picioare de abanos lângă banchetă. Paharul de sticlă de Siria sună uşor pe fildeşul mesei. Eunucul se retrase. Privi îndelung rubiniul vinului.
ah, Theodora, Theodora! şopti luând paharul. Unde am ajuns? Simţi vinul tare răscolindu-i măruntaiele, pulsând în vene. Gândurile îl purtară înapoi la casa copilăriei din Emesa Paflagoniei. Îşi iubise sora. De mult, în anii copilăriei, simţea o adevărată bucurie să fie lângă ea, să alerge primăvara
250
prin livezile înflorite, să-i citească istorii vechi. Rămaseră de mici fără tată. Crescuseră sub oblăduirea mamei. O femeie severă, cu glas aspru care ştia să mângâie, dar şi să pedepsească, preocupată mereu de educaţia copiilor. Ducea cu greu grijile gospodăriei prea mari pentru o femeie singură. Şi-o amintea mereu alergând de la un ogor la altul, de la moară la heleşteul cu peşte, la cirezi sau turme. De toate se îngrijea. Nu se sfia să muncească în casă alături de servitori. În afară de dragostea tatălui, nu le-a lipsit nimic. Doar lui i-au lipsit mereu cărţile. Prea scumpe pentru a le cumpăra, citea mereu în biblioteca unei mănăstiri din apropiere. Seara povestea surorilor istorii din vremurile de demult. Învăţase pe de rost cânturi întregi din Iliada şi Odissea. Iar atunci când Theodora a fost aleasă pentru concursul de frumuseţe, cerul s-a deschis pentru ei. Încoronarea ca augustă a romanilor a însemnat intrarea familiei în ierarhia aristocraţiei bizantine. La fel ca ceilalţi din familie, primise şi el funcţii importante în administraţia bizantină. Basileul Theofil îi aprecia cultura şi chiar l-a trimis într-o ambasadă la califul din Bagdad. Era împreună cu Ioan Gramaticul, mentorul lui Theofil. De atunci s-au împrietenit. I-a unit pasiunea pentru cărţi, pentru cultură. Dar Theodora se schimbase. Se vedeau rar şi doar la ceremoniile curţii. Nu i se permitea să se apropie de ea. I se adresa doar cu titlurile oficiale. Cu timpul a simţit că nu mai era sora lui de altădată, ci basilissa Theodora. Puterea o schimbase. Se înconjurase de favoriţi care-i cântau osanale din zori şi până-n seară.
251
Printre ei, nesuferitul de Theoktistos. Conflictul cu Theoktistos a izbucnit îndată după moartea basileului Theofil. A fost numit în regenţă ca tutore al lui Mihail. Theoktistos, numit acum logothete tou dromou, s-a opus mereu hotărârilor luate în regenţă. Membrii regenţei au fost eliminaţi unul câte unul. Până la urmă a ajuns scârba de eunuc, cum îl numea adeseori, să conducă statul. Între frate şi favorit, Theodora a ales favoritul. Iar el, fratele ei, a plecat în exil. De acolo urmărea prin oamenii săi ce se întâmpla la palat. Îl interesa în mod deosebit Mihail. Şi-a dat repede seama că o lovitură de palat prin care să preia puterea, cum i-a trecut prin minte de atâtea ori, nu ar avea nicio şansă. L-ar fi ucis sau i-ar fi scos ochii. Era prea inteligent să facă aşa ceva. N-ar avea nicio legitimitate. Şansa lui era Mihail. Va trebui să aştepte majoratul şi urcarea pe tron a nepotului său ca să se poată întoarce la palat. Şi a aşteptat. Zece ani lungi a aşteptat. L-a urmărit îndeaproape. Ştia tot ce face. Îi cunoştea toate nebuniile şi pasiunile. Şi le încuraja. Îi trimitea bani, mulţi bani. Sute de nomisme de aur înghiţite repede de pasiunile nepotrivite vârstei lui. Mihail a descoperit o sursă inepuizabilă de bani. Pentru Bardas era o investiţie bună. Îi va recupera înzecit şi înmiit. Şi timpul a sosit. La niciun an de la urcarea lui Mihail pe tron, s-a reîntors la palat. O lovitură grea pentru Theodora şi Theoktistos. Nu se aşteptau la aşa ceva. Mihail le-a dovedit că el e adevăratul basileu. A urmat o luptă surdă de palat, de intrigi, de influenţă. Pe de o parte Theodora şi Theoktistos, de cealaltă
252
parte el şi Mihail. Oameni şi aur. Iar cu aur puteai cumpăra orice. Mihail, suporta tot mai greu autoritatea mamei. Îl enerva până şi figura rece şi tristă a lui Theoktistos. În aceste condiţii nu i-a fost greu lui Bardas să ceară capul marelui logothet. Ezitând la început, în cele din urmă şi-a dat acordul. Bardas a făcut o comparaţie între Theodora şi Irina, modelul ei de basilissă. Oare nu şi-a orbit Irina fiul de dragul puterii? Oare nu avea Irina un eunuc ce conducea imperiul? Theodora o copia în toate. Nu restaurase şi ea cultul icoanelor? Voia să sfârşească la fel ca fiul Irinei? Mihail era îngrozit de ceea ce i se putea întâmpla. Îşi amintea mereu de dimineaţa aceea rece de ianuarie. Nu voise să-l ucidă atunci pe Theoktistos. Dar totul s-a desfăşurat atât de repede, încât i-a surprins până şi pe asasini. Şi-au dat seama că dacă nu l-ar fi eliminat, ar fi pierit ei, cu Mihail cu tot. O mai vedea şi acum pe Theodora fugind pe culoarele palatului desculţă, cu părul despletit sperând să-şi salveze favoritul. Îi mai suna şi acum în urechi glasul ei disperat, blestemându-i la aceeaşi soartă. Of, Theodora, Theodora! Unde era sora lui de altădată? Sorbi absent din vinul rubiniu cu gândurile duse departe. Acum complota din nou.
Foşnetul perdelei îl făcu să privească nerăbdător spre uşă. Antigonos se apropie cu paşi uşori.
tată!
sunt aici, veni glasul de sub ferestre.
stai aşa pe întuneric? De ce nu s-au aprins lămpile?
253
îmi limpezeam gândurile.
pe întuneric?
e mai bine aşa. Ei, ce ai aflat?
temerile tale se adeveresc. Pregătesc să te asasineze. Şi Antigonos îi povesti tot ce aflase din gura Theclei.
nenorocita! Până aici a ajuns? scrâşni Bardas cu gândul la Theodora.
Urmară clipe de tăcere. Nu se auzea decât sfârâitul fitilelor din lămpile cu ulei.
ce hotărăşti? întrebă într-un târziu Antigonos.
du-te şi te odihneşte! Vom vorbi dimineaţă.
să trimit să aprindă lămpile?
nu. E mai bine aşa.
Antigonos ieşi. Se ridică. Se plimbă din nou neliniştit prin vastul său cabinet, cu gândul la Theodora. Găsise o mână de conspiratori în frunte cu protostratorul Stefanos gata să-l omoare. Ea, sora lui. Era răzbunătoare, dar timpul ei trecuse. În sfârşit, avea de ce să o acuze. Acesta era sfârşitul ei. O va închide în mănăstire pentru tot restul vieţii. Iar el… el va conduce statul prin Mihail. Trebuia să-i mulţumească Theclei. Fără pasiunea ei pentru parakimomen n-ar fi aflat nimic. Ah, Thecla, Thecla. A fost surprins de dragostea ei pentru un grăjdar. Ea, atât de cultivată, de elegantă, s-a îndrăgostit de un ţărănoi macedonean. Un aventurier analfabet. Gândul îi fugi la Evdochia, fosta sa noră. Avusese o pasiune puternică pentru ea. Îi plăceau femeile frumoase care ştiau să privească strecurat printre gene. Semne ale altor pasiuni. Îşi alungă gândul.
254
Acum va trebui să-şi respecte promisiunea şi să o aducă pe Thecla la palat. Ar fi făcut orice numai să se întoarcă în braţele iubitului ei. Nu îi plăcea acest Vasile. Un aventurier deosebit de ambiţios şi periculos în acelaşi timp. Ştia că numai datorită insistenţelor Theclei a fost numit într-o demnitate atât de înaltă. A mers până acolo încât s-a despărţit de soţia sa pentru a se căsători cu Evdochia Ingerina. Toţi ştiau că era o căsătorie de formă. Amanta împăratului locuia acum în palat. Fusese deosebit de furios. Furios şi supărat pentru că aflase după ce faptul se consumase. Era sigur că dacă Mihail îi spunea, găsea o soluţie. Dar Mihail preferase să lucreze pe ascuns cu favoritul său. De cine se temea? Doar el era împăratul! Aşa ceva îi dădea de gândit. Mihail era imprevizibil, lua hotărâri neaşteptate, începea să-i fie teamă de marea influenţă pe care parakimomenul o va câştiga asupra împăratului. Va trebui să se gândească şi la aşa ceva. Dar acum era preocupat de descoperirea conspiratorilor. De un lucru era sigur. Soarta Theodorei era pecetluită pentru totdeauna: mănăstirea.
Bardas nu a lăsat prea mult timp conspiratorilor. A doua zi în zori, Stefanos, protostratorul imperial, a fost luat din pat şi aruncat în închisoarea palatului. Sub tortură, a mărturisit tot. La instigaţia protostratorului, urmau să-l ucidă pe Bardas. Cu degetele zdrobite de cleştii torturii a semnat mărturisirea. Theodora era şi ea amestecată. Sperând să scape cu exilul sau confiscarea averii, nu a ascuns niciun nume. Se înşela. Peste două zile, tribunalul
255
imperial i-a condamnat la moarte. Au fost târâţi în Hipodrom. În urletele şi huiduielile unei mulţimi, dornică de asemenea spectacole, au fost decapitaţi. De sus din katisma, loja imperială, împăratul Mihail, Bardas, parakimomenul Vasile şi alţi demnitari priveau sângerosul spectacol. Ecoul Hipodromului ducea până sus în katisma cântecul facţiunilor Verzilor şi Albaştrilor: „Ai călcat peste leu şi peste balaur, peste aspidă şi vasilisc”. Parakimomenul nu-şi putea desprinde privirile de pe chipul lui Bardas. Un zâmbet crud, sfidător, dominant. Vasile îşi spuse că omul acesta e crud ca o fiară. Ar face orice numai săşi păstreze puterea. Nu avea milă de nimic, nici de propria-i soră. Un om de care trebuia să se ferească. Bardas îi surprinse privirea. Se ţintuiră preţ de câteva clipe. În ochii lui Bardas, parakimomenul citi un imens dispreţ. În privirea lui Vasile, o viclenie fără margini. Bardas îşi spuse atunci că aventurierul acesta va trebui îndepărtat de la palat.
Theodora rămase câteva zile sub pază în palatul Karianos. Urma mănăstirea. Numai că fosta Augustă refuză să se tundă în monahism şi să depună voturile monahale. Bardas nu se aştepta la aşa ceva. Opoziţia veni şi din partea patriarhului Ignatie. Refuză să săvârşească slujba tunderii în monahism motivând că Theodora nu voia cu adevărat să se călugărească.
Bardas fierbea de mânie. Nu mai putea să o suporte la palat.
e împotriva sfintelor canoane ale Bisericii. Nu putem tunde în monahism pe cineva care nu
256
doreşte cu adevărat să devină călugăr. E împotriva voinţei basilissei.
ai să vezi că se poate, tună furios Bardas.
Şi, într-adevăr, s-a putut. S-a găsit un „binevoitor” care săvârşi slujba tunderii în monahism. Theodora s-a supus. A înţeles că timpul ei trecuse. A fost închisă cu fiicele ei în Mănăstirea Gastria, ctitoria mamei sale. Opt ani mai târziu, va reveni la palat chemată de fiul ei. Era după tragicul sfârşit al Cezarului Bardas.
Ignatie, fostul patriarh al Constantinopolului, privea trist peste întinderea de ape a Mării Marmara. Insula în care fusese exilat îi amintea de mănăstirea din aceleaşi insule ale Prinţilor în care-şi petrecuse cea mai mare parte a vieţii. În urmă cu şase luni, fusese exilat aici, în insula Terevinthos, din ordinul atotputernicului Bardas. După asasinarea lui Theoktistos şi îndepărtarea Theodorei de la putere, Bardas, primind demnitatea de Cezar, deveni adevăratul conducător al Imperiului. El, patriarhul impus de Theodora, nu l-a putut suporta niciodată pe arogantul Bardas, căruia trebuia să-i recunoască, totuşi, meritele. El, călugărul simplu, format la şcoala aspră a iubitei sale mănăstiri din Prinkipo, căutând mereu desăvârşirea prin viaţa monahală, n-avea cum să înţeleagă omul de lume, politicianul, intelectualul fin, diplomatul, însetatul de putere, omul fără scrupule care era Bardas. În faţa acestui om a pierdut el patriarhatul Constantinopolului.
258
Coliba sărăcăcioasă îi amintea de chilia din Prinkipo, de anii copilăriei. Trista sa copilărie. Tinereţea şi toată viaţa şi-a petrecut-o în mănăstire. Suferinţele copilăriei au lăsat urme adânci în sufletul său. Îşi amintea de ziua când copil fiind, îl însoţise împreună cu mama şi cei doi fraţi pe tatăl lor, până la Apeduct. Basileul Mihail I, poreclit Rhangabe („puternic în mâini”) pornise un nou război împotriva bulgarilor lui Krum. Mama sa, Procopia, era fiica basileului Nichifor I, cel care pierise în războiul cu bulgarii. Despre acel război auzise poveşti înfricoşătoare, cum că hanul Krum bea la ospeţe din tigva bunicului său. Îşi vedea mama în carul imperial împărţind monezi de aur strategilor, încredinţându-le soarta împăratului şi a creştinătăţii. Câteva luni mai târziu, tatăl lor s-a întors înfrânt. Soldaţii s-au răzvrătit alegând un alt împărat. Când noul împărat a pătruns în Palatul Sacru, ei s-au refugiat în biserica Maicii Domnului de la Far, de lângă Chrisotriclinium, unde îi plăcea atât de mult să se joace. Ani la rând, simţise ocrotirea braţelor părinteşti cerând milă noului împărat. Ani la rând îi răsunase în urechi plânsul sfâşietor al mamei despărţită de fiii ei. Au fost călugăriţi şi trimişi în mănăstire. Mama în mănăstirea ctitorită de ea, iar ei în Prinkipo. Dar înainte de a fi duşi spre insulele Prinţilor, a venit un medic şi a castrat copiii. Theophylact, Eustratios şi pe el, Nicketas. Noul basileu, Leon Armeanul, se temea să nu-i uzurpe tronul. Îşi amintea de ziua aceea cu multă durere. A schimbat frumuseţea Palatului cu simplitatea mănăstirii.
259
Aproape întreaga viaţă şi-a petrecut-o aici în mănăstirea Arhanghelului Mihail din Prinkipo.
Sub numele de Athanasie, fostul basileu a supravieţuit unui şir de trei împăraţi. Şi-a spus de multe ori că tatăl lor ar fi avut o domnie lungă dacă ar fi rămas pe tron. Dar Mihail „bun şi blând” era prea slab pentru a conduce un Imperiu. Şi-a dat seama peste ani, dar nu i-a spus-o niciodată. S-a sfârşit în urmă cu zece ani împăcat cu soarta, mulţumit că fiul său ajunse egumenul mănăstirii lor. Păcat că n-a mai trăit încă trei să-l vadă pe tronul patriarhal. Şi iată, după alţi zece, se trezise din nou în insulele Prinţilor. În insula aceasta mică şi pustie, în afară de un sat amărât de pescari nu mai era nimic. Nici măcar un schit. Coliba sa nu se deosebea cu nimic de cele ale pescarilor. Devenise un simplu călugăr. În lunile de când trăia singur, încercase să se împace cu noua sa viaţă. Nu faptul că devenise un simplu călugăr, doar aşa fusese întreaga viaţă, îi amăra sufletul, ci vicleşugurile lui Bardas care l-au alungat de pe tronul patriarhal. Viaţa din mănăstire făcuse din el un om aspru, dar cinstit. Cucernic, a căutat să nu se abată de la canoanele şi predania Bisericii. Detesta învăţăturile lumeşti. Pentru el nu exista decât viaţa monahală. Unde greşise? în timpul războiului iconoclast, pe vremea lui Theofil se apropiase de zeloţii de la Stoudion, unde stăruia vie amintirea vestitului egumen Theodor. Viaţa sa de monah autentic, intransigenţa în aplicarea canoanelor, lupta împotriva iconoclaştilor l-a făcut repede cunoscut în Constantinopol. Devenise unul dintre apropiaţii
260
basilissei Theodora şi apoi a patriarhului Metodie. Se implicase în restaurarea cultului icoanelor, luptase pe faţă împotriva patriarhului Ioan Gramaticul, şi fusese alături de basilissă în procesiunea din ziua Triumfului Ortodoxiei, deşi se îndoia de faptul că iconoclastul Theofil îmbrăţişase icoanele pe patul de moarte. Dar ce mai conta când Ortodoxia triumfase. Cu lumânări aprinse în mâini, urmase cu bucurie în procesiune moaştele lui Theodor Studitul şi ale patriarhului Nichifor pe străzile Constantinopolului aşezate apoi la „Sfinţii Apostoli”. În lunile care au urmat Triumfului Ortodoxiei, s-a îndepărtat de patriarhul Metodie. Metodie primise în Biserică iconoclaştii pocăiţi, purtându-se cu blândeţe. Deşi acesta destituise aproape toţi episcopii iconoclaşti din Imperiu, studiţii au rămas nemulţumiţi că au fost înlocuiţi cu episcopi nevrednici. Metodie şi-a justificat acţiunile dorind să aducă pacea în Biserică. Mai mult, nu răsplătise cu demnităţi iconofilii pentru a nu-i supăra pe foştii iconoclaşti. La atitudinea patriarhului, zeloţii au răspuns cu critici aspre. Ei cereau pedepsirea cu asprime a foştilor iconoclaşti. Negăsind o cale de împăcare cu zeloţii, patriarhul i-a afurisit provocând schisma. Aşa au rămas până la moartea sa. Ignatie se număra printre ei.
Patru ani mai târziu, la sfârşitul lui Metodie, basilissa Theodora îl numeşte pe Ignatie patriarh al Constantinopolului. Pentru a-şi atrage simpatia studiţilor, Theodora l-a numit fără alegeri bisericeşti cu toată opoziţia lui Bardas şi a lui Mihail al III-lea. Metodie a fost un diplomat, el un intransigent. Încă
261
de la înscăunare, intransigenţa sa i-a adus numai necazuri.
în fiecare dimineaţă, cobora la ţărmul mării. Urmărea zborul păsărilor de apă şi bărcile pescarilor ieşind în larg. Coliba sa era la marginea satului. O ridicaseră pescarii într-o zi, când venise sub paza severă a soldaţilor lui Bardas. Pescarii îi aduceau aproape zilnic peşte proaspăt, pâine şi fructe. Mai veneau călugării de la cele trei mănăstirii înfiinţate de el în Insulele Prinţilor. Veneau cam rar şi pe ascuns. Ultima dată, pe la începutul iernii, i-au adus haine groase, lumânări, cărţi şi lemne de foc. Dar nu mai veniseră de trei luni. Puse asta pe seama iernii, cu toate că nu fusese prea aspră, cum erau alte ierni, geroase de îngheţa apa la ţărm, după spusele pescarilor. Acum, la sfârşitul lui martie era cald. Se aşeză pe o piatră. Valurile loveau ritmic ţărmul, stropindu-i picioarele. Urmări o vreme zborul păsărilor. Parcă îl supăra libertatea lor. Bărcile pescarilor se pierdură pe întinderea mării. Şi ei erau liberi. Pe când el? Pentru câtă vreme era oare aici? I-au spus că numai lipsa sa de diplomaţie, ambiţia de a se lupta cu puternicii zilei, în special Bardas, l-a adus aici. Cum puteau ei înţelege un călugăr trăind din copilărie între zidurile mănăstirii pentru care canoanele şi moralitatea erau mai presus de orice. Că nu a dorit scaunul patriarhal o ştia toată lumea. Dar de ce a acceptat? Basilissa Theodora văzuse în el omul de care avea nevoie. Un om de o înaltă moralitate, care să nu facă compromisuri. Oare nu se folosise de el împotriva fiului ei Mihail
262
şi a lui Bardas? Pentru că a fost impus împotriva voinţei lor şi fără să fie ales de sinod. Nu a aflat un răspuns mulţumitor la această frământare. Însă, în adâncul sufletului, se considera îndreptăţit să urce pe tronul patriarhal. Uitaseră că e nepotul şi fiul unui basileu? Că ar fi putut urca pe tronul imperial? Doar basilissa Theodora îi amintise de aşa ceva. Intransigenţa sa l-a pus în conflict cu aripa moderată a clericilor din Constantinopol chiar în timpul slujbei de întronizare.
în cursa pentru tronul patriarhal avusese un contracandidat puternic în persoana arhiepiscopului de Siracuza, Grigorie Asvestas. Din cauza atacurilor arabilor, Grigorie se refugiase la Constantinopol, devenind conducătorul unui grup liberal şi apropiat al patriarhului Metodie. Mulţi vedeau în el pe viitorul patriarh. Dar voinţa Theodorei s-a impus. Fără să pară afectat de alegerea lui Ignatie, arhiepiscopul Siracuzei a dorit să slujească la liturghia de întronizare a noului patriarh. Ignatie i-a refuzat primirea în sobor. Grigorie era bănuit că hirotonise episcop un cleric ce aparţinea de biserica constantinopolitană, fără ştirea patriarhului. La porţile „Sfintei Sofii”, Grigorie şi-a aruncat lumânarea, strigând:
– „Astăzi Biserica primeşte în sânul ei un lup, nu un păstor duhovnicesc!”
Ignatie a trecut demn peste incident, dar mulţi au văzut un semn rău pentru păstorirea sa. Urmările incidentului au fost destul de grave pentru Biserica constantinopolitană, dar Ignatie nu a sesizat
263
gravitatea lor. Liberalii conduşi de Grigorie şi simpatizanţii lor au trecut în opoziţie, încăierându-se cu zeloţii din partida lui Ignatie. Nepăsarea şi intransigenţa lui Ignatie a provocat o schismă în Biserica constantinopolitană. Grigorie Asvestas s-a plâns papei. Cum Siracuza ţinea de scaunul bisericii romane, papa Leon al VI-lea a cerut explicaţii patriarhiei Constantinopolului. La fel de nepăsător, Ignatie nu a dat nici un răspuns. Urmarea a fost ruperea legăturilor cu Patriarhia Constantinopolului. Nu ştim dacă basilissa Theodora a regretat numirea lui Ignatie, dar adepţii lui Bardas i-au reproşat numirea fără alegeri sinodale. Întreaga Biserică constantinopolitană era tulburată de intransigenţa lui Ignatie. Bardas căuta deja un alt patriarh.
Evenimentele politice care au urmat, au săpat o prăpastie tot mai adâncă între patriarhul Ignatie şi Cezarul Bardas, adevăratul conducător al Imperiului. La aproape doi ani de la preluarea puterii de către Mihail al III-lea, basilissa Theodora organiză un complot împotriva Cezarului Bardas. De când Mihail luase puterea ca urmare a hotărârii formale a Senatului că poate domni şi fără Consiliul de Regenţă, Theodora a fost închisă cu Pulcheria, una din fiicele ei, în Mănăstirea Gastria. Celelalte două fiice, Thecla şi Anastasia au fost trimise la Mănăstirea Karianos. Theodora nu s-a împăcat niciodată cu ideea că a pierdut puterea. Din strălucirea Palatului Sacru în simplitatea unei mănăstiri chiar dacă era tot în Constantinopol, ea care biruise iconoclasmul! A acceptat să plece de bunăvoie de la Palat pentru
264
a nu crea tulburări în Imperiu, dar numai după ce prezentă Senatului o dare de seamă asupra finanţelor Statului. viaţa aventuroasă a fiului ei, modul în care guverna fratele ei Bardas, asasinarea ministrului ei favorit au silit-o să ia o măsură extremă. Ştia că Mihail guverna doar cu numele. Adevăratul stăpân al Imperiului era Bardas. Dacă l-ar îndepărta, Mihail ar rămâne fără sprijinul principal. Incapabil să guverneze singur, ar chema-o la Palat. La fel ca basileul Constantin pe Irina. Şi odată ajunsă din nou la putere, va şti ce trebuia făcut. Credea că mai avea destul sprijin politic în Constantinopol pentru o lovitură de stat. Iniţie un complot împotriva lui Bardas. Întâlniri secrete, mesaje, demnitari cumpăraţi cu strălucirea aurului. Dar abia apucă să-şi iniţieze oamenii, când complotul a fost descoperit. Se vorbea prin Constantinopol că trădarea a pornit chiar din familia Theodorei. Thecla nu se împăca cu viaţa aspră a mănăstirii. Tot ce-şi dorea era să se întoarcă în braţele iubitului ei Vasile, favoritul basileului. Aşa că i-a propus unchiului Bardas un târg. Unchiul a acceptat târgul şi complotul a fost descoperit. Theodora se vedea învinsă din nou. Atotputernicul Bardas a cerut atunci patriarhului Ignatie să o tundă în monahism împreună cu fiicele. Patriarhul a refuzat. Niciun canon nu prevede să faci pe cineva monah, fie el bărbat sau femeie, împotriva voinţei sale. Alte guri rele spuneau că Bardas a fost atacat de asasini plătiţi, dar n-au reuşit să-l doboare. Torturaţi, atacatorii au mărturisit. Complotiştii au fost aspru pedepsiţi. Închisă în mănăstire, Theodorei
265
i s-au confiscat toate bunurile, i s-au retras toate onorurile imperiale. Bardas bănuia că şi patriarhul se număra printre complotişti, dar nu avea nicio dovadă împotriva lui.
Conflictul mocnit dintre patriarh şi Cezarul Bardas izbucni la Liturghia solemnă de la sărbătoarea Arătării Domnului. În văzul întregii curţi bizantine, al basileului şi marilor demnitari, patriarhul Ignatie a refuzat să-l împărtăşească pe Bardas. Se zvonise că acesta ar fi avut relaţii nepermise cu una dintre nurorile sale, văduvă acum. Nu s-a dovedit nimic, dar jignirea era prea mare pentru Bardas. A părăsit roşu de furie „Sfânta Sofia”, nu înainte de a-i striga patriarhului:
ai să plăteşti pentru asta, scopitule!
Şi a plătit. În urma situaţiei tensionate, dorind să evite un conflict între Biserică şi împărat, Sinodul Bisericii constantinopolitane l-a sfătuit pe Ignatie să demisioneze. A refuzat. Câteva luni mai târziu, Ghedeon, unul dintre apropiaţii patriarhului, a fost executat din ordinul lui Bardas pentru uneltire împotriva statului. Patriarhul a protestat public. Bardas l-a acuzat de înaltă trădare şi din ordinul basileului Mihail a fost arestat. şi Mihail dorea să scape de acest patriarh incomod, „aspru ca o pacoste”, care-i critica mereu viaţa aventuroasă. Bardas l-a exilat îndată în insula Terevinthos. Numai acolo a înţeles Ignatie că nu mai era patriarh şi şi-a scris de bunăvoie demisia.
Acum, Cezarul Bardas putea să-şi impună patriarhul dorit de el. Pentru a evita conflictele dintre
266
moderaţi şi zeloţi, a propus un laic în persoana lui Fotie, protoasecretes al cancelariei imperiale şi profesor al Universităţii din Magnaura. Fotie, cel mai învăţat om al epocii, domina cu personalitatea sa. Om al cărţii, al studiului, nu s-a amestecat în conflictele dintre moderaţi şi zeloţi, dintre patriarh şi Cezar. Aceasta a cântărit mult în alegerea sa. Din exilul său, Ignatie îşi îndemna episcopii să susţină alegerea unui nou patriarh. La început, Fotie, într-o scrisoare adresată Cezarului Bardas, a refuzat alegerea, dar la insistenţele lui a acceptat. Într-o săptămână era tuns călugăr, citeţ, ipodiacon, diacon, preot. La marea sărbătoare a Naşterii Domnului, a fost hirotonit întru episcop de către Grigorie Asvestas şi doi dintre susţinătorii lui Ignatie: Evlampie al Apameei şi Vasile al Gortinei. După aproape un an de la demisia lui Ignatie, un nou patriarh urca în tronul patriarhal al Constantinopolului.
Dar când se credea că biserica constantinopolitană şi-a regăsit în sfârşit pacea şi liniştea, izbucni o nouă furtună. La numai două luni după urcarea lui Fotie pe tronul patriarhal, adepţii lui Ignatie, episcopi, călugări, preoţi, se adunară la „Sfânta Irina” susţinând că demiterea lui Ignatie nu a fost canonică. Mitropoliţii Mitrofan al Smirnei, Stelian al Neocezareei, Theofan, David al Paflagoniei şi Theognost hotărăsc să-i ridice lui Fotie dreptul de slujire. Pentru ei, Ignatie era patriarh, cu toate că demisionase. Din exilul său, Ignatie urmărea frământările din Constantinopol fără să se opună acţiunilor susţinătorilor săi.
267
Ignatie privi trist peste întinderea apelor. Bărcile pescarilor abia se mai zăreau. În ceaţa uşoară a dimineţii, i se păru că zăreşte ţărmul european. Acolo era Constantinopolul… oraşul de Dumnezeu păzit de unde a fost alungat tatăl său, basileul Mihail, de strategul cu numele de fiară care i-a uzurpat tronul. Tronul tatălui şi al bunicului său… oraşul de unde a fost alungat şi el… acum e condus de un alt tiran. În nopţile lungi şi reci de iarnă, în exilul său din această insulă pustie, se întrebase tot mai des dacă procedase corect dându-şi demisia. Erau zile când regreta. Îşi spunea că trebuia să rămână pe tronul patriarhal să-l înfrunte pe Bardas. Dar, fără susţinerea Theodorei cât ar fi rezistat? Cezarul Bardas ar fi făcut orice să-l doboare. Deşi la început susţinuse alegerea lui Fotie, acum îşi spunea că greşise. Sperase şi el, ca susţinătorii săi, că Fotie îi va asculta sfaturile, că prin el îl va doborî pe Bardas. De aceea, se spunea prin Constantinopol că Fotie e doar „un mădular prin care lucra Ignatie”. Dar Fotie, înfipt bine în scaunul patriarhal, cu puternica sa personalitate, nu era dispus să asculte sfaturile unui exilat, fie el din familie imperială. Mai mult, Fotie spusese într-o împrejurare oarecare că numirea lui Ignatie ca patriarh nu fusese canonică. Afirmaţia îl înfuriase pe Ignatie. Dar Fotie? Un laic trecut într-o săptămână prin toate treptele bisericeşti, de la citeţ la patriarh. Unde se mai pomenise? Mai mult, se şi grăbise să-i scrie episcopului Romei informându-l despre alegerea sa. Parcă aştepta confirmarea din partea episcopului Romei, pe când el nu-l învrednicise
268
cu nicio explicaţie privitoare la cazul lui Grigorie Asvestas. Unde mai pui că Asvestas îl hirotonise întru episcop. Parcă numai să se răzbune, în ultimele zile, frământat de aceste gânduri, i se contura tot mai clar ideea că locul lui era pe scaunul patriarhal.
constantinopolul… Constantinopolul… murmură Ignatie privind peste întinderea apelor. Privirea îi fu atrasă de pânza unei ambarcaţiuni care se îndrepta spre insulă. Poziţia vasului îi spunea că pornise din Constantinopol. Ciudat, nu se îndrepta spre micul port al insulei, ci venea spre el.
oare cine o fi? murmură ridicându-se.
începu să se teamă. Oare veneau pentru el? S-a hotărât ceva în privinţa sa? Privea neliniştit apropierea vasului. Aproape de ţărm, îşi dădu seama că nu era o galeră imperială cum crezuse, ci un vas comercial cum sunt cu zecile în porturile Constantinopolului. Ambarcaţiunea sălta pe valuri apropiindu-se tot mai mult. Zâmbi. Erau călugări. Prova scrâşni în nisipul ţărmului şi unul dintre călugări sări pe ţărm grăbindu-se spre el. Îl recunoscu şi îl îmbrăţişă.
frate Theognost! Sigur e ceva deosebit de v-aţi ostenit până aici!
da, Preasfinţite şi am venit să primim binecuvântare.
Ceilalţi monahi se apropiară şi ei sărutându-i dreapta.
atunci să mergem să vorbim şi intrară în coliba aflată la câţiva paşi în spatele lor.
269
Obişnuiţi cu simplitatea chiliilor nu se mirară de sărăcia în care trăia fostul patriarh. Un pat de scânduri acoperit cu o pătură de lână aspră, o masă cu trei picioare, opaiţul de lut la fel ca farfuriile, un lighean de aramă, câteva icoane şi cărţi, haine vechi agăţate de uşă, o laviţă era tot ce-i trebuia unui călugăr. Le făcu semn să se aşeze pe laviţa de lângă perete. Doi rămaseră în picioare lângă uşă.
ascult! îi îndemnă.
după cum bine ştii, noi cei de la Stoudion nu am fost niciodată de acord cu numirea lui Fotie. Doar la îndemnul Preasfinţiei tale am tăcut. Acum, când Fotie s-a urcat în scaunul patriarhal şi nu ţine seamă de nici un sfat, când pune învăţătura lumească mai presus de înţelepciunea lui Dumnezeu, când se înconjoară de filozofii şi grămăticii de la şcoala lui, când ne tratează cu dispreţ ca pe nişte monahi ignoranţi, socotim că nu e de această mare demnitate. Acum o lună, cinci episcopi, o mulţime de călugări şi preoţi ne-am adunat la „Sfânta Irina” şi am hotărât ca să i se ridice dreptul de slujire. Ne-am adresat în scris împăratului şi Cezarului Bardas. Nu am primit niciun răspuns. Mai mult am început să fim persecutaţi.
sunt uimit de ceea ce aud! Aţi avut voi curajul?
pentru că ţi s-a făcut o mare nedreptate. Nu trebuia să pleci!
ştiţi doar că pentru pacea Bisericii mi-am semnat demisia. Aici, în această colibă, la această masă, un patriarh a renunţat la tronul patriarhal.
nu va fi linişte în Biserică până nu te vei întoarce în scaunul patriarhal.
270
theognost, ne cunoaştern de pe vremea când erai egumen la Stoudion. Cum crezi că mă pot întoarce atâta vreme cât Bardas guvernează Imperiul, iar Theodora e închisă în mănăstire?
am încercat să vorbim cu basilissa, dar soldaţii păzesc Mănăstirea Gastria. Nu are voie să vadă pe nimeni, spuse unul dintre călugări.
Ignatie tăcu. Situaţia era deosebit de delicată. Episcopii şi susţinătorii săi numiţi de acum ignatieni se revoltaseră împotriva noului patriarh. Orice ar zice, ori ce ar face, nimeni nu va crede că nu e în spatele acestor acţiuni. Susţinătorii săi veniseră să dea un răspuns la toate frământările sale din ultimele luni. Acum ştia că locul lui era pe tronul patriarhal.
şi ce veţi face? Atâta vreme cât Bardas guvernează, nu vom reuşi nimic.
există doar o cale, spuse Theognost.
nu văd niciuna.
ne vom plânge episcopului Romei.
Ignatie tresări mirat. Să se ajungă până acolo? La judecata papei de la Roma? El care tratase cu dispreţ scrisorile predecesorului papei Nicolae în cazul lui Grigorie Asvestas.
vom merge la Roma, continuă Theognost. Influenţa papei îl va schimba pe basileul Mihail şi Bardas.
e prilejul aşteptat de a se amesteca în problemele Bisericii noastre.
dar vei fi repus în scaun.
dacă Bunul Dumnezeu va voi, voi fi repus şi fără ajutorul papei. Mi-e greu să accept aşa ceva.
271
e singura cale.
se ştie că sunteţi aici?
am plecat pe întuneric, deghizaţi în pescari şi aşa ne vom întoarce.
păziţi-vă de oamenii lui Bardas. Altfel nu veţi mai ajunge la Roma, ci în închisoare.
aşadar, ne dai binecuvântarea?
mergeţi cu pace!
Monahii îngenuncheară primind binecuvântarea adevăratului lor patriarh.
După plecarea monahilor conduşi de Theognost, capul ignatienilor din Constantinopol, fostul patriarh rămase pe ţărm. Îi urmări cum îşi schimbă veşmintele monahale cu cele pescăreşti şi dispărură pe apele Mării Marmara, spre Constantinopol. Rămase o vreme cu gândurile sale. Valurile loveau ritmic pietrişul ţărmului stropindu-i picioarele desculţe.
constantinopol… Constantinopol… spuse abia şoptit urmărind cu privirea ambarcaţiunea pierdută pe întinsul apelor. Da… locul său era acolo în Constantinopol. Dacă nu urcase pe tronul bunicului şi tatălui său, îl avusese pe cel de patriarh şi al lui trebuia să fie. După plecarea monahilor, această dorinţă îi reveni mai vie, mai arzătoare ca niciodată.
da… Îşi spuse privind trist peste întinderea mării, tronul patriarhal va fi din nou al meu. E voia lui Dumnezeu, dacă nu l-am avut pe celălalt. Pentru bunicul şi tatăl meu va fi din nou al meu. Cât despre Roma, facă-se voia lor.
Se întoarse în colibă. Adună farfuriile de lut în care-şi ospătase oaspeţii. Pâine, măsline, peşte cu lămâie şi fructe uscate.
272
roma… şopti în timp ce aduna resturile, o să ne dea destulă bătaie de cap episcopul Nicolae. Măcar să ştie mireanul Fotie că nu e singurul cap al Bisericii. Un mirean! şi, într-un gest nervos, sparse o farfurie de pardoseala colibei.
Patriarhul Fotie se întoarse la masa de scris. Potrivit Tradiţiei Bisericii, trimise scrisori patriarhiilor răsăritene privind ridicarea sa în scaunul ecumenic al Constantinopolului. Mai rămăsese scrisoarea către episcopul Romei. Trebuia scrisă cu ceva vreme în urmă, dar ultimele evenimente, neaşteptate, nu i-au dat răgaz. Cine s-ar fi putut gândi că la numai două luni de la întronizare, ignatienii îi vor contesta alegerea. Sfătuiţi de fostul patriarh, l-au susţinut, ca acum din motive neînţelese pentru el, vor să-i ridice şi dreptul de slujire. Cu cine să se sfătuiască, se întreba mereu. Nu găsi pe nimeni în jurul său. Şi din nou pentru a câta oară îi păru rău că acceptase această mare demnitate. Mai venise şi vestea că un grup de ignatieni, conduşi de arhimandritul Theognost, plecaseră în urmă cu aproape o săptămână spre Roma. Nu se îndoi nicio clipă că e mâna lui Ignatie. Vestea îl tulbură peste măsură, pentru că ştia ce va urma. Atunci se hotărî să trimită scrisoarea, deşi era convins că va ajunge în urma ignatienilor. Parcurse din nou rândurile căutând să îndrepte unele cuvinte:
„Când privesc la măreţia darului preoţesc, când cuget la depărtarea ce se află între desăvârşirea lui şi înjosirea omului; când privesc slăbiciunea puterilor mele şi îmi amintesc cugetarea ce am avut întreaga viaţă despre înălţimea unei asemenea dregătorii,
273
cugetare ce-mi insufla minunare şi uimire, văzând oamenii din vremea noastră, ca să nu vorbesc de cei din vechime, privind înfricoşatul jug al pontificatului şi fiind oameni îmbrăcaţi în carne şi sânge, purcezând totuşi cu primejdie mare a plini slujirea heruvimilor, a celor mai curate duhuri, când duhul meu se lasă cuprins de asemenea cugetări, şi când mă văd eu însumi intrat în această stare ce mă făcea să tremur pentru cei pe care-i vedeam acolo, nu pot spune câtă durere încerc, câtă întristare simt. Nu am fost niciodată atât de cutezător pentru a ţinti la vrednicia preoţească. Ea mi se părea de prea mare cinste şi prea greu de purtat. Dar pentru ce să vă scriu astfel, înnoindu-mi durerea şi mărindu-mi necazul şi să vă fac duhovnicul suferinţelor mele? Ce s-a petrecut este ca o tragedie. Nu demult, când cel ce îndeplinea înainte de noi dregătoria episcopală părăsi această cinste, m-am văzut atacat din toate părţile, sub nu ştiu ce înrâurire, de către cler şi adunarea episcopilor şi a mitropoliţilor şi mai cu seamă de împăratul (Mihail), care este plin de iubire pentru Hristos, bun, drept şi omenos şi mai drept decât cei ce au împărăţit înaintea lui. Numai cu mine a fost neomenos, silnic şi cumplit. Lucrând în înţelegere cu adunarea de care am vorbit, el nu mi-a dat răgaz, luând de pricină a stăruinţelor sale voinţa şi dorinţa de obşte a clerului, care nu-mi lăsa niciun cuvânt de îndreptăţire, spunând că înaintea unei asemenea alegeri el nu ar putea, chiar când ar voi, să îngăduie împotrivirea mea. Adunarea clerului fiind foarte mare, rugăminţile mele nu puteau
274
fi auzite de către cei mai mulţi, aceia ce le auzeau, nu ţineau de ele nicio seamă, ei nu aveau decât tot o ţintă, o hotărâre gata luată: aceea de a mă însărcina, chiar fără voia mea, cu episcopatul. Calea rugăminţii fiindu-mi închisă, lacrimile mă podidiră. Durerea care înlăuntrul meu semăna cu un nor şi mă umplea de întuneric şi de tulburare, izbucni deodată într-un şir de lacrimi ce curgea din ochii mei. Cei ce mă sileau nu mi-au lăsat niciun răgaz până ce n-au câştigat ceea ce voiau, deşi împotriva voii mele. Astfel, iată-mă lăsat în voia furtunilor şi judecăţilor pe care le cunoştea numai unul Dumnezeu, Cel Ce toate cunoaşte… Arătând astfel prin scris mărturisirea noastră de credinţă şi făcând cunoscut Preasfinţiei Voastre ceea ce ne priveşte, am săpat ca pe marmură ceea ce v-am arătat prin cuvinte. După cum v-am spus, avem trebuinţă de rugăciunile voastre, pentru ca Dumnezeu să ne fie îndurat şi bun în toate lucrările noastre, ca să ne dea harul de a smulge toată rădăcina smintelii, toată piatra de poticnire din cinul preoţesc, ca să putem paşte bine pe toţi cei ce ne sunt încredinţaţi; ca mulţimea păcatelor noastre să nu zădărnicească sporirile turmei noastre în virtute, şi să nu facă astfel greşelile noastre încă şi mai numeroase; ca să fac şi să zic credincioşilor totdeauna ceea ce se cuvine; iar din partea lor ei să fie totdeauna ascultători şi gata la tot ce priveşte mântuirea lor, ca prin harul şi bunătatea lui Hristos, care este Capul tuturor, ei să crească necontenit întru el, căruia se cuvine slava şi împărăţia, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh,
275
Treimea cea deofiinţă şi de viaţă făcătoare, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”.
Patriarhul Fotie se ridică de la masa de scris. Făcu câţiva paşi prin cabinetul plin de cărţi şi icoane. Prima grijă, când s-a mutat la Patriarchion, a fost să-şi aducă volumele personale. Nu putea trăi fără ele. Scrisoarea trebuia trimisă cât mai repede. Cezarul Bardas se înfuriase când i-a spus ieri că un grup de ignatieni erau deja în drum spre Roma.
blestemaţii! izbucni furios Cezarul. Uite cum lucrează sub nasul nostru şi noi nu ştim nimic. Cum de a scăpat Preasfinţiei Voastre? Şi cum Fotie nu răspunse, continuă: da… nu e treaba patriarhului să urmărească unde se duc şi ce fac episcopii lui. Dar totuşi trebuie să aveţi oameni care să vă informeze.
nu s-au dus fără acordul lui Ignatie.
bineînţeles că nu, spuse nervos Cezarul care numai la auzul numelui fostului patriarh se înfuria peste măsură. Vor da socoteală când vor reveni. Temniţa o să-i mănânce.
Ignatie… cum de se schimbase? se întrebă din nou Fotie măsurând cabinetul cu paşi mari. Cine putea să-l facă să înţeleagă? Se opri în dreptul ferestrei ce da spre Augusteon. Urmări o vreme furnicarul de oameni agitaţi prin imensa piaţă. Dincolo de piaţă se zăreau cupolele Marelui Palat. Ce n-ar fi dat să se revină la vechea funcţie din Palat. Sau la aceea de profesor la Universitate. Câtă linişte şi pace avea atunci. De ce acceptase numirea în această demnitate care-l îngrijora peste măsură? S-ar fi putut
276
opune Cezarului? Doar el l-a promovat în toate funcţiile. Dacă admira ceva la Bardas, era cultura, dragostea pentru cărţi, faptul că a reînfiinţat Universitatea. La şcoala superioară împărătească din Palatul Magnaura predau cei mai buni profesori. Întrecuse celelalte două şcoli. Cea de la Mănăstirea Stoudion şi a patriarhiei de la Sfinţii Apostoli. Mai mult, Bardas acordase importante subsidii studenţilor, ceea ce îi atrase în număr foarte mare din tot Imperiul. Faima Universităţii era sporită de cea a lui Fotie. Mângâie cu privirea cărţile, manuscrisele aşezate pe rafturile din dulapuri, aşa cum văzuse în biblioteca lui Bardas. Îi plăcuse şi le aranjă la fel. Îi aminteau de tinereţe. Unde erau acele frumoase zile liniştite petrecute numai printre codexuri şi manuscrise? Se lăsă pe bancheta de sub fereastră şi amintirile îl cuprinseră într-o pace adâncă.
Se născuse la Constantinopol în urmă cu 38 de ani, într-o familie nobilă. Tatăl său, patricianul Sergiu, îndeplinea funcţia de spatharios la Marele Palat, iar mama sa Irina provenea din rândul aristocraţilor. Fratele tatălui fusese Tarasie, patriarhul Constantinopolului de pe vremea preacucernicei basilisse Irina. Nu îl cunoscuse nici pe Tarasie nici pe Irina, despre care auzise atâtea istorii în casă. Erau morţi demult când se născuse el, dar era deosebit de mândru de originea sa. Mai ales de unchiul său, patriarhul Tarasie, de la care moştenise câteva codexuri cu însemnări personale. I le dăruise tatăl său, văzându-i dragostea pentru cărţi. Mai avea patru fraţi: Constantin, Sergiu, Tarasie şi Theodor.
277
Avea aproape doisprezece ani când a fost exilat împreună cu părinţii săi la Thesalonic. Sinodul iconoclast din 832 condus de basileul Theofil şi Ioan Gramaticul a condamnat pe toţi cinstitorii sfintelor icoane, printre care şi familia lui Fotie. Cu averea confiscată, au fost deportaţi într-un loc pustiu, de unde părinţii nu s-au mai întors niciodată. Lipsurile şi viaţa aspră din exil au făcut să sfârşească acolo. Una dintre surorile mamei a adus copiii la Constantinopol şi discret a avut grijă de educaţia lor. După moartea ultimului împărat iconoclast, Fotie a urcat încet treptele ierarhiei bizantine. Protospatharios, protosecretes, sfetnic împărătesc, au fost câteva dintre funcţiile pe care le-a îndeplinit în administraţia Marelui Palat. Şi fraţii săi au primit rangul de protospatarios şi patrikios. Sergios se va căsători cu Irina, sora mai mică a basilissei Theodora. Dar pentru tânărul Fotie cea mai mare bucurie a vieţii a fost scrisul şi cititul. În liniştea bibliotecilor se bucura de „dulceaţa paşnică a vieţii particulare” cum va scrie mai târziu. Studiul filozofiei aristotelice, a lui Platon, scrierile Sfinţilor Părinţi, literatura, matematica, medicina, gramatica, retorica, poezia au făcut să fie socotit cel mai învăţat om al epocii sale. În conacul părinţilor, redobândit după moartea iconoclastului Theofil, se întâlneau tinerii din Constantinopol dornici să înveţe de la acest mare erudit. Marele logothet Theoktistos l-a numit profesor la şcoala superioară din Constantinopol. Preda filozofia şi dialectica. Erudiţia, personalitatea sa l-au făcut repede cunoscut, devenind cel mai
278
de seamă filozof al Constantinopolului. După asasinarea lui Theoktistos şi îndepărtarea Theodorei, Bardas, care îl aprecia, reorganizează cu ajutorul lui Universitatea din Constantinopol, punându-i la dispoziţie o aripă a Palatului Magnaura. Universitatea va deveni repede vestită în întreaga lume creştină. Din liniştea bibliotecii, a studiului, a fost luat de dorinţa lui Bardas de a-l vedea pe scaunul patriarhal. I se păruse omul cel mai potrivit şi nu greşise. Nu făcea parte din niciun partid clerical şi nu se amestecase în luptele lor. Alegerea a fost pe placul tuturor. Chiar şi a lui Ignatie care a văzut în el omul „Bisericii noastre în Hristos”.
acum, de ce se întoarce împotriva mea, se pomeni spunând. Gândul nu-i lăsa o clipă de linişte. Ignatienii doreau să-l pună pe fostul patriarh în scaun. Şi pentru aşa ceva merseră la Roma. Simţea că situaţia se va agrava până la schismă. Acum va trebui să facă faţă şi pretenţiilor papei care abia aştepta să se amestece în biserica răsăriteană. Simţea nevoia să se consulte cu cineva. Cu Bardas? Cu felul lui de-a fi ar râde de temerile sale. Şi ce să-i spună? Că îi pare rău că a acceptat? Ar fi dovedit că e un om slab. Nu voia să fie considerat aşa. Gândul îi fugi la Theodora. Poate că ar fi singura în stare să-i alunge temerile. Dar Theodora era închisă în Mănăstirea Gastria. Cum să ajungă la ea? Dacă s-ar duce oficial la o slujbă ar trezi suspiciunea lui Bardas. Dar dacă s-ar duce ca un simplu călugăr… Ideea i se păru potrivită. Era vineri seară şi în multe mănăstiri se săvârşeau slujbe de priveghere. Da… va merge ca
279
un simplu călugăr la slujba de priveghere şi va găsi ocazia potrivită să vorbească cu fosta basilissă. Îşi chemă secretarul şi omul de încredere. În două cuvinte îi explică unde şi cum trebuiau să ajungă.
nu e prea periculos să umblăm aşa ca simpli călugări noaptea pe străzi?
cine să se ia de nişte bieţi călugări şi săraci pe deasupra.
şi dacă ni se observă lipsa? Până la Gastria sunt vreo două mile. Şi pe jos!
dacă plecăm chiar acum o să ne întoarcem înainte ca cineva să-şi dea seama că suntem plecaţi.
O oră mai târziu intrau în Mănăstirea Gastria. Rasele lor monahale, cam ponosite, nu au atras atenţia nimănui. Mai puţin soldaţilor care păzeau porţile mănăstirii. Se înnoptase când intrară în biserica mănăstirii. Se traseră după o coloană, ferindu-se de priviri indiscrete. Slujba începuse. Pe lângă călugăriţele mănăstirii erau şi simpli creştini din apropiere veniţi la slujbă. Cu toate că era o mănăstire pentru femei, Typikonul prevedea ca la anumite slujbe puteau participa şi călugări. Fotie o căută cu privirea. Fosta basilissă era în strana ei cu trei dintre fiicele sale, smerită, ţinând o lumânare aprinsă în mână. Mai aşteptară o vreme în spatele coloanei, apoi Fotie făcu semn omului său de încredere. Acesta aprinse o lumânare şi se îndreptă spre strana basilissei. Ca din întâmplare, lumânarea i se stinse în dreptul basilissei. Se aplecă spre ea pentru a o aprinde. Avu timp să-i şoptească ceea ce avea de spus, apoi se pierdu prin întunericul bisericii. Din spatele coloanei Fotie
280
urmărea fiecare gest al basilissei. Nimic nu-i dădea de înţeles că ar accepta să-l vadă. Începea să-i pară rău că venise. El, patriarhul îmbrăcat într-o rasă ponosită de călugăr. Ce ar spune ignatienii dacă l-ar vedea? I se păru că Theodora îl caută cu privirea. O văzu părăsind strana, îndreptându-se spre atriumul bisericii. În dreptul coloanei după care sta Fotie făcu un semn discret cu lumânarea. Înţelese. O urmă la fel de discret într-o încăpere ce slujea ca loc pentru spovedanie.
am stat o vreme pe gânduri dacă e bine să te primesc sau nu. E şi aşa destul de riscant, spuse Theodora de cum îl văzu deghizat în simplu călugăr.
augustă!
dar mi-am zis că trebuie să fie ceva destul de important să vii aşa… până aici.
într-adevăr, trebuia să vorbesc basilissei noastre. Mă frământă gândul că după ce m-au ales…
s-au întors împotriva ta.
O privi surprins. Ştia ce se întâmplă dincolo de zidurile mănăstirii?
cum de s-a ajuns aici? Nu pot să mă lămuresc pe deplin. La numai două luni de la întronizare se ridică împotriva mea printr-un sinod.
trebuia să te aştepţi la aşa ceva din ziua când ai acceptat să urci pe tronul patriarhal. Un laic pe tronul patriarhal!
martor mi-e bunul Dumnezeu dacă mi-am dorit aşa ceva.
dar te-a ispitit gândul…
Şi fratele…
281
nu mi-e frate, răspunse tăios Theodora. Mi-a fost odinioară în casa părinţilor din Paflagonia. Uite… uite unde m-a adus. Voi sfârşi la fel ca Irina, uitată într-o mănăstire. Bardas a avut nevoie de tine pentru jocurile lui politice. Pentru el nu există nimic în afară de putere. Nu m-ar mira dacă peste puţină vreme îmi voi vedea fiul orbit şi pe Bardas pe tron. El mi-a stricat fiul. El şi numai el l-a adus unde este. O cârpă în mâinile lui însetate de putere. Pe tine te-a aruncat în groapa cu lei. Iartă-mă, dar îţi şedea mai bine la catedră.
duc dorul acelor zile.
Întoarce-te!
acum nu mai pot ieşi din groapa cu lei. Trebuie să mă lupt cu ei.
sunt mulţi şi te vor doborî. Vei cădea cu Bardas cu tot.
Tăcură. Urmăriră o vreme jocul lumânării din sfeşnic.
ignatie e de acord cu tot ce fac ei. În glasul lui Fotie desluşi o mare amărăciune.
ignatie a trebuit să părăsească scaunul patriarhal datorită intransigenţei şi greşelilor sale politice. Confruntarea cu Bardas l-a trimis în exil la fel ca pe mine. E un călugăr autentic. Toată viaţa şi-a petrecut-o în mănăstire. Cum crezi că priveşte alegerea unui laic drept patriarh? E fiul unui basileu. Tronul patriarhal e socotit ca o recompensă pentru cel pierdut.
şi recompensa a venit din partea celei care l-a ales?
282
nu aşa am privit alegerea lui. Aveam nevoie de el. Şi l-am impus împotriva voinţei tuturor.
şi nu a fost o greşeală? Fără un sinod?
greşeala vine din partea ta.
a mea? se miră pe bună dreptate Fotie.
după cum am auzit înainte de alegere, ai semnat un act prin care te obligai să nu acuzi faptul că Ignatie a fost ales fără numirea venită din partea sinodului şi că îi vei urma politica bisericească.
o politică greşită, ca alegerea lui.
atunci ce te miră că s-au întors împotriva ta. Ei au văzut în tine un alt Ignatie.
s-au înşelat.
la fel ca Bardas. Ai ajuns să fii contestat doar după două luni. Cât vei rezista?
o delegaţie de ignatieni au plecat în urmă cu o săptămână spre Roma.
asta nu e bine. Papa Nicolae e un om ambiţios. Nu-l lăsa să se amestece în problemele Bisericii noastre. Altfel tu vei fi cel care va pierde. Într-o bună zi te vei trezi închis în vreo mănăstire.
Fotie tăcu. Îl dureau cuvintele fostei basilisse. Îl dureau pentru că avea dreptate. Niciodată nu a regretat atât de mult ca în clipa aceea că a acceptat tronul patriarhal.
am venit nu numai la o basilissă, ci ca la o rudenie… Ce ar trebui să fac?
un erudit ca tine cere sfaturi de la mine? O biată femeie închisă într-o mănăstire plătind ambiţiile fără margini ale unui frate însetat de putere. Şi nu-mi mai spune basilissă. Ştii bine că nu mai sunt. Dacă eram, ştiam ce să-ţi răspund.
283
-Ce?
vei afla şi singur pentru că singur ţi-ai dorit să ajungi pe tronul patriarhal. E ca şi cel al basileilor. Te atrage, te vrăjeşte, ca într-o bună zi să te trezeşti singur, gol, neajutorat, urât de toţi cei pe care i-ai iubit şi ai crezut că te iubesc şi ei. Dar, să nu uiţi… când fiul meu va cădea de pe tron, îl vei urma la puţină vreme. Până atunci roagă-te pentru păcătoasa Theodora, fostă basilissă a romeilor, doar suntem rudenii şi îl părăsi repede lăsându-l singur.
ce e de făcut? se pomeni întrebându-se. Am bătut atâta drum, îmbrăcat aşa caraghios ca să aflu ce? Că suntem rudenii? Că alegerea lui Ignatie a fost necanonică? Doar un sinod poate alege un patriarh. Da… un sinod… iată răspunsul! Voi convoca un sinod. Înseamnă că tot nu am venit degeaba, îmbrăcat aşa.
Thecla privea absentă peste albastrul Mării Marmara. Revenise în urmă cu o săptămână la Marele Palat, ocupând vechile ei apartamente. Unchiul Bardas îşi ţinuse promisiunea. Privind în jur, remarcase cu uimire că nu se schimbase nimic. Toate erau la locul lor aşa cum le lăsase în urmă cu un an. Covoarele, acoperămintele banchetelor, veşmintele brodate în fire aurii cu benzile purpurii, podoabele, draperiile de mătase, codexurile, uneltele de scris până şi cutia de fildeş cu farduri era la locul ei. Doar slujitoarele erau altele. Nu ştia cine, dar bănuia pentru ce i le schimbase. Era ţinută sub supraveghere. Nici nu se obosi să afle. Nu mai conta decât dragostea ei pentru Vasile. Îşi împlinise gândul de a reveni la palat, de a fi împreună cu el. Nici mama nici surorile ei nu trebuiau să ştie cum reuşise. Era taina ei. I-a ajuns un an de mănăstire. De umilinţe, de privaţiuni. Nu era făcută pentru mănăstire. Nu avea nicio chemare. Nu o atrăgea nimic din viaţa monahicească. Ea era o porfirogenetă.
286
Era născută pentru a conduce, pentru a stăpâni. Întâia născută a împăratului Theofil, augustă încoronată, chipul ei era pe monezile imperiale. Dar visul ei nu se sfârşea aici. Uneori se vedea pe tronul tatălui alături de iubitul ei. De ce nu? Cunoştea atâtea cazuri din istorie. Dar acum… acum important era că se întoarse la palat. Îi trebui o săptămână să revină la viaţa palatului. Îşi spuse că un an nu era mult din viaţa unui om, dar în sufletul ei rămaseră urme adânci. Un singur om i le putea vindeca: iubitul ei parakimomen. După o săptămână, îşi spuse că a sosit timpul să-l vadă. Alese cu grijă locul. Ca una care crescuse doar în Marele Palat, îi cunoştea toate tainele şi ascunzişurile. Alese cu grijă locul. Un pavilion îndepărtat de agitaţia palatului, ascuns într-un colţ al parcului, aproape de zidul dinspre mare.
în după-amiaza târzie de octombrie, trecu aşa încet ca într-o plimbare prin imensul parc. Se opri în faţa pavilionului. Perdelele erau trase. Ştia că e acolo. Zâmbi triumfătoare. O aştepta.
aş vrea să mă odihnesc puţin aici! Lăsaţi-mă singură!
Servitoarele plecară capetele în semn de supunere şi se retraseră. O vor aştepta răbdătoare pe o altă alee. Thecla se asigură că erau destul de departe ca să audă ceva. Cu inima bătând repede de emoţie, trase perdeaua. Intră. În semiîntunericul pavilionului recunoscu statura uriaşă. Tremura. De frig sau de emoţie. Nu ştia. Îi venea să-i sară în braţe, să-l sărute, să se cuibărească la pieptul lui puternic. Dar, nu. Acum nu putea face aşa ceva. Se priviră
287
preţ de câteva clipe. Parakimomenul păşi spre ea. Se prosternă la picioarele ei sărutându-i pantofii de purpură. Thecla privi peste el undeva departe. Se auzeau valurile mării de dincolo de ziduri. Rămas aşa îngenuncheat, îi cuprinse picioarele.
plângi? îl întrebă mirată coborându-şi privirea, îi simţi umeri zguduindu-se.
nu trebuie să plângi. De ce să plângi pentru mine?
Iartă-mă! Nu am putut să fac nimic pentru tine. Să te scot de acolo.
puteai cel puţin să vii să mă vezi!
nu mi-au îngăduit.
slăvitul împărat şi marele domestikos, unchiul tău. Nu am avut destulă putere să-i fac să renunţe.
putere! Despre ce putere vorbeşti? Nu eşti decât slujitorul favorit al împăratului. Face cu tine ce vrea. Nu te-a obligat să te căsătoreşti cu amanta sa? Vei avea în curând şi un fiu.
Nu răspunse. Continua să-i ţină picioarele strâns îmbrăţişate.
mi-au cerut să te uit.
şi… m-ai uitat?
cum puteam să uit singura femeie pe care am iubit-o cu adevărat!
Thecla îşi trecu mâna peste părul lui creţ cum o făcuse de atâtea ori. Se înfioră de plăcere.
ridică-te!
Parakimomenul Vasile se ridică. Thecla îl privi cu dragoste. De mii de ori îşi închipuise momentul
288
acesta, dar acum nu ştia ce să facă. Era atât de fragilă, de dezarmată în faţa lui. Nu mai era mândra porfirogenetă, augusta încoronată cu chipul pe monezile imperiale. Era doar o femeie îndrăgostită, în cele din urmă, îşi rezemă capul de pieptul lui. O cuprinse în braţele lui puternice. Thecla îşi ridică privirea şi primi sărutul cu patimă.
tremuri? Ţi-e frig?
nu. Cu tine, nu. Strânge-mă în braţe!
Cuprinzând-o în braţe, se aşezară pe o banchetă.
putere… o auzi şoptind, toţi vor putere… să stăpânească, să poruncească. Va veni vremea când vom avea puterea noastră. Atunci noi vom stăpâni, noi vom porunci. Va veni vremea când toţi vor plăti pentru umilinţele la care am fost supusă.
Vasile o privi mirat. Oare ce planuri făurea?
în după-amiaza acelei zile, când primise înştiinţarea că Thecla îl aşteaptă în pavilionul ştiut, era sigur că va reveni în braţele lui. Ştia ce avea de făcut. Nu ştia însă ce rol avea Thecla în toată povestea asta cu conjuraţii. Asistase la pedepsirea conjuraţilor, a plecării Theodorei din palat, iar acum Thecla îşi recăpătase toate demnităţile pierdute. Care să fi fost plata? Nu putea crede că Bardas o scosese din mănăstire doar aşa de dragul ei. Trebuie să fi fost amestecată în vreun fel în toată povestea asta mai ales că surorile ei rămaseră în mănăstire. Cum de revenise numai ea? Cu Bardas, însetat de putere nu putea să-i stea acum împotrivă. Ştia că îl urăşte, că l-ar vrea îndepărtat de la palat. Ştia că îl numeşte în fel şi chip făcându-l analfabet, ţărănoi macedonean, că nu avea
289
ce căuta printre ei. Era deranjat de ascensiunea lui, de influenţa tot mai mare asupra împăratului. Era favoritul lui Mihail, îi îndeplinea toate dorinţele, toate nebuniile. Pentru asta îl iubea Mihail. Văzuse însă cât de repede şi cu câtă cruzime îşi exterminase Bardas adversarii. Era un avertisment. Bardas nu era dispus să împartă cu nimeni puterea, fie el şi favoritul împăratului. Dar dacă Bardas o aruncase pe Thecla în braţele lui pentru a-l spiona, pentru a afla ce gândeşte, ce plănuieşte? îi era greu să creadă aşa ceva, dar la Marele Palat orice era posibil. Puterea se câştiga cu greu, cu aur mult şi se putea pierde într-o clipă. Revenirea Theclei îi cam încurca planurile. Crezuse că scăpase de dragostea ei insistentă, apăsătoare. Şi iat-o din nou în braţele lui. Era convins că îl iubea sincer. Atunci se va folosi el de ea împotriva lui Bardas. Va afla el ce gândeşte, ce plănuieşte. Aşa va fi mereu cu un pas înaintea lui. Zâmbi strângând-o mai cu putere.
o! Thecla! Cât am visat clipa asta.
Ea îi întoarse zâmbetul sărutându-l cu patimă. Rămaseră multă vreme îmbrăţişaţi rostindu-şi cuvinte de dragoste. Briza înserării mişca uşor perdelele pavilionului mângâindu-le trupurile însetate de dragoste.
în cabinetul său de la Daphne, decorat cu splendide mozaicuri, Cezarul Bardas şi fiul său Antigonos se arătau neliniştiţi de ascensiunea lui Vasile şi influenţa tot mai mare asupra împăratului. La cei douăzeci şi şase de ani, basileul Mihail avea apucăturile unui copil răsfăţat. Din toate câte îşi dorea numai un
290
singur om putea să i le împlinească: parakimomenul Vasile. Cu statura lui uriaşă, mai mare cu un cap decât ceilalţi din jur, era mereu în dreapta basileului. Dacă basileul avea chef să petreacă, Vasile organiza un banchet în aşa fel ca să nu poată fi uitat şi să se repete cât mai curând. Ultima mare idee a fost de a organiza banchetul pe un dromon imperial în largul mării. Mihail a fost încântat de idee mai ales că îl însoţeau doar câţiva intimi şi o mulţime de curtezane, îşi putea împlini orice nebunie. Cunoscându-i pasiunea pentru cai, Vasile aranja în fiecare săptămână o cursă de care cu pariuri în Hipodromul de la Sfântul Mamas. Lucru nemaiauzit, conducea chiar el carul la curse. Şi fireşte, câştiga de fiecare dată. Dacă basileul avea chef de vânătoare, ieşeau la Hebdomon în imensul teren imperial de vânătoare. Vasile îi aducea sălbăticiunile în bătaia arcului. Rămâneau acolo câteva zile. Însă toate aceste nebunii tinereşti înghiţeau foarte mulţi bani. Vasile se pricepea de minune să scoată bani din visteria imperială. Lipsit de scrupule, o parte îi ţinea pentru el. Învăţase că puterea se poate cumpăra doar cu aur. Prietenii împăratului deveniseră acum prietenii parakimomenului. Şi nu erau puţini. Ştia să se facă plăcut, dar şi autoritar în acelaşi timp. Pentru a-i spori popularitatea, sugerase împăratului că ar fi potrivit să fie naşul copiilor vizitiilor săi favoriţi. Acceptase cu o mare plăcere.
vezi, pentru asta te iubesc. De fiecare dată vii cu propuneri noi. Cum de nu mi-a trecut prin cap, spunea basileul cu încântare. Niciodată n-am avut un slujitor atât de devotat ca tine.
291
Toate acestea şi multe altele îl nelinişteau pe Bardas.
ascensiunea acestui aventurier mă nelinişteşte, spuse Bardas lăsând obosit pergamentele pe masa de lucru.
te referi la noua relaţie din familia lor? râse Antigonos.
dacă ar fi numai asta. Ia gândeşte! Cine ar accepta aşa ceva fără un scop, fără să dobândească un mare câştig.
adevărat!
şi atunci ce e de râs?
ziceam de încurcăturile lor. El căsătorit cu amanta basileului fără dreptul soţului de a intra în dormitorul soţiei, care soţie acceptă să rămână pe mai departe amanta basileului, iar soţul încornorat se resemnează cu sora basileului. Chiar că e o încurcătură. Unde s-a mai pomenit aşa ceva?
tocmai asta trebuie să ne dea de gândit. Aventurierul ţinteşte sus, sus de tot. Şi nu singur. Crezi că Ingerina nu şi-ar dori să fie aclamată ca basilissă?
dar avem o basilissă!
care nu i-a dăruit niciun moştenitor. Pe când cealaltă Evdochie în curând. şi ca să-şi numească un fiu co-împărat va trebui să-l adopte mai întâi pe Vasile. Aceasta ar însemna…
sfârşitul nostru.
da, fiule… sfârşitul casei noastre.
dar dacă Mihail cu firea sa schimbătoare ar scăpa de cel mai devotat slujitor al său? Parcă aşa îl numeşte.
292
va trebui să-i dăm motive sau să-l ajutăm să scape de acest aventurier care stă să ne piardă pe toţi.
la ce te gândeşti?
o să găsesc eu ceva. Te voi anunţa la timpul potrivit.
După plecarea fiului său, Bardas se plimba agitat prin vastul său cabinet. Urmări o vreme splendidele mozaicuri în mii de pietre colorate înfăţişând victoriile trecuţilor basilei sau scenele de vânătoare rămase aici de pe vremea lui Theofil. Îi plăcea în mod deosebit o scenă în care un curtean înfige suliţa într-un mistreţ ce ameninţa să-l doboare pe basileul Theofil din şa. Trebuia să găsească o soluţie prin care să împiedice ascensiunea acestui aventurier. Prea mult se apropiase de Mihail. Prea mare influenţă avea asupra lui. Ocupat peste măsură cu administrarea complicatelor probleme ale statului, aproape că uitase de apucăturile lui Mihail. Era mulţumit că nu se amesteca în administraţie. Dar nu dorise aşa ceva? Nu-l aruncase cu bună ştiinţă în braţele petrecăreţilor săi prieteni ca el să poată guverna în linişte? Prietenii lui Mihail erau toţi la fel. Nişte cheflii care se mulţumeau să mănânce şi să bea la masa basileului. Dar Vasile era altfel. Apropiat al basileului, îi satisfăcea toate capriciile, dar nu se îmbăta niciodată. Însemna că nu bea sau numai se prefăcea că bea. Dintr-un simplu grăjdar, iată-l parakimomenos. Şi numai datorită firii capricioase a lui Mihail. Mai lipsea să-l asocieze la tron. Dar nu, aşa ceva nu se va întâmpla. Printr-un joc al sorţii, un ţărănoi din Macedonia să ajungă la tron? Pe când lui, lui i-au trebuit ani să ajungă în
293
fruntea statului. Pentru această funcţie a trebuit să lupte împotriva propriei familii, a basilissei Theodora, a îndurat exilul, a trebuit să-l asasineze pe Theoktistos, a îngăduit tăcut toate nebuniile lui Mihail. Şi un parvenit, un ţărănoi să ţintească atât de sus? Pentru aceleaşi motive îl îndepărtase din funcţie pe parakimomenul Damianos. De unde să bănuiască atunci cine-i va lua locul? Toţi cei care i s-au opus au pierit. Şi aşa va trebui să piară şi ţărănoiul Vasile.
După tragicul sfârşit al lui Theoktistos şi îndepărtarea Theodorei de la palat, Bardas acumulase toate funcţiile cheie în stat. A primit titlul de epi ton kanikleiou, peste cancelaria imperială, apoi magistros şi domestikos al trupelor Scholae care asigurau paza Marelui Palat. A urmat cea de curopalates, administratorul Marelui Palat şi în acel an marea demnitate de Cezar. În mâna lui Bardas se concentra întreaga administraţie a statului. Devenise omul cel mai puternic din stat. Practic, conducea singur destinele Imperiului. Mihail al III-lea Beţivul, cum începea să fie numit, era împărat doar cu numele. Prin aroganţa şi mândria sa, Bardas îşi făcuse mulţi duşmani printre senatorii şi aristocraţii care l-au sprijinit cândva. Numai cu influenţa lor a fost posibilă reîntoarcerea lui la palat. Eliminarea lui Theoktistos, a prietenului său Damianos, închiderea Theodorei în mănăstire, reprimarea brutală a complotiştilor în frunte cu protostratorul Stefanos stârnise ura aristocraţilor şi senatului. În lupta împotriva lui Bardas, aristocraţii au găsit un sprijin şi în patriarhul Ignatie. Lui i-au suflat în urechi că Cezarul Bardas are o relaţie amoroasă
294
cu nora sa, văduvă acum. Pentru gravitatea păcatului, ascetul Ignatie l-a oprit de la Sfânta împărtăşanie. Dar Cezarul nu era omul care să se teamă de un sfânt, fie el şi patriarh. Bănuit doar că a fost amestecat în conspiraţia Theodorei, patriarhul a fost destituit şi exilat în insula Terebintos. Înlocuit repede cu mireanul Fotie, a stârnit din nou nemulţumirea aristocraţiei. Urmarea a fost schisma ce a tulburat ani buni Biserica bizantină. Basileul Mihail s-a arătat nepăsător faţă de frământările Bisericii. În bătaie de joc obişnuia să spună: „Patriarhul meu e Theofil (bufonul Gryllos) al Cezarului e Fotie, iar poporul îl are patriarh pe Ignatie”. Parakimomenul Vasile a exploatat din plin situaţia şi a ştiut să se apropie de cei care-l urau acum pe Bardas.
Continua să se plimbe prin cabinet căutând o soluţie. Se opri, pentru a câta oară, în faţa scenei de vânătoare. Privind mistreţul răpus de suliţa curteanului, îi veni un gând. Zâmbi.
da… cum de nu m-am gândit până acum? Un accident… un accident de vânătoare. Da… până aici ţi-a fost, ţărănoiule, şi îşi chemă omul de taină.
Spre sfârşitul lunii septembrie, Evdochia Ingerina a născut un băiat. I-au pus numele Leon. Deşi nu s-a născut în Palatul Purpurei, toţi ştiau că nu e fiul lui Vasile, ci al basileului Mihail. Oficial era fiul parakimomenului şi Vasile a trebuit să-l ia în braţe să-l arate curtenilor declarând prin acest gest că
295
e fiul său. La opt zile de la naştere, a venit şi basileul Mihail cu basilissa Evdochia Decapolitissa să felicite familia. Au adus daruri scumpe urând copilului sănătate şi părinţilor lungime de zile. Pentru basilissa Evdochia umilinţa era prea mare. Deşi a refuzat săşi însoţească augustul soţ în cele din urmă a acceptat. Trebuia să arate că nu-i pasă de amanta augustului ei soţ, şi de zvonul că ar fi tatăl copilului. Şi mai presus de toate că ea e basilissa. Amanta va rămâne doar o amantă trecătoare, ca multe altele. Tronul nu era pentru amante. Dar basilissa Evdochia nu luase în seamă că ilustrul ei soţ o iubea sincer pe cealaltă Evdochia şi copilul era al lui. Când la palat se vorbea de Ingerina i se spunea „cealaltă Evdochie”. Doar când a văzut cu câtă dragoste îşi priveşte amanta, cu câtă delicateţe se juca cu degetele micului Leon, s-a întrebat dacă nu cumva zvonurile sunt adevărate. Privi mai mult spre parakimomen. O anume tristeţe se putea citi pe chipul lui. Oare să fie chiar fiul lui Mihail? Doar Thecla care o însoţise era veselă şi binedispusă. Privindu-l pe micuţul Leon, îşi spuse că acest copil ar fi trebuit să fie al ei. Atunci toate s-ar fi schimbat, dar ea era uitată cu totul de augustul ei soţ. Erau împreună doar la ceremoniile oficiale ale palatului. Prezenţa ei era impusă de complicata etichetă a curţii bizantine. Pretinzând un motiv oarecare, se retrase silindu-l şi pe Mihail să o urmeze. Se întoarse în apartamentele sale gândindu-se cu tristeţe că acest copil trebuia să fie al ei. Şi dacă zvonurile palatului sunt adevărate? Acest copil va urca pe tron?
Thecla se întoarse furioasă în gineceul ei. Era peste măsură de furioasă. Se duse şi ea în vizită la patul lăuzei nu pentru a-l vedea pe fiul Evdochiei, cât mai cu seamă pe Vasile. În ultimele săptămâni, Vasile nu mai răspunse chemărilor ei. Sub tot felul de pretexte, simţea că o evită. Simţea că dragostea lor se răceşte. De când s-a născut Leon, l-a văzut doar în treacăt. Niciodată singuri. Iar azi nici nu s-a uitat la ea. Nu i-a adresat niciun cuvânt. Nici măcar să-i mulţumească pentru cadourile aduse fiului. Doar Evdochia i-a mulţumit. Fiul! pufni dispreţuitoare. Tot palatul ştia că e fiul basileului Mihail. Poate din cauza asta se schimbase. Era ţinta ironiilor. Căsătorit cu amanta împăratului, deşi locuiau împreună, niciodată nu îl primise în patul ei. Era furioasă pe toţi până şi pe slujitoarele ei, numindu-le proaste şi nepricepute. Prea multe planuri îşi făcuse în privinţa lui Vasile pentru a renunţa aşa de uşor la el. Ea îl iubea sincer şi uneori se visa împărţind tronul cu el. Cui să ceară ajutor? Unchiului Bardas?
298
Nu! Cum de se gândise la aşa ceva? Ştia cât de mult îl ura Bardas pe Vasile. I-ar da încă un motiv spre a-l îndepărta de la palat. Îi veni ideea de a se duce în fiecare zi să o viziteze pe Evdochia. Aşa îl va vedea şi pe Vasile şi va veni şi clipa când vor fi singuri, numai ei doi. Nu putea să obiecteze nimeni că îi vizita aşa de des. Evdochia îi fusese apropiată şi la urma urmei mergea să-şi vadă nepotul. Aşa hotărî Thecla că e cel mai bun plan pentru a fi în apropierea lui Vasile. Evdochia Ingerina era deranjată de vizitele ei zilnice. Ştia că nici de dragul ei nici de al micuţului Leon nu venea. Îl voia pe Vasile. Oare ce gânduri avea cu el? Cu toate că Evdochia Ingerina îi născuse lui Mihail un fiu, era neliniştită. Se gândea cu teamă la viitorii ani. Ce va fi cu copilul acesta? Dacă basileul Mihail îl va privi ca pe o ameninţare? Vasile îl privea tăcut, cu indiferenţă. Nu se prea uita la el. De când îl ridicase în braţe recunoscând în acest fel paternitatea, nu se mai atinse de el. Evdochia ştia că îl dor toate ironiile şi glumele legate de căsătoria lor. Vasile era un om bun şi priceput la multe, nu merita aşa ceva. Dar le suporta cu demnitate. Nu înţelegea de ce. Pentru asemenea jigniri, alţii ar fi căutat răzbunare. El tăcea. Acceptase căsătoria cu Vasile pentru că era singura soluţie de a rămâne cu basileul Mihail. Dacă nu putuse fi basilissă, era măcar amanta basileului. La începutul relaţiei lor, se şi văzuse pe tronul romeilor. Acum amanta îi dăruise un fiu. Vechiul ei vis nu se stinse.
într-una din aceste zile când Thecla veni în vizită, Evdochia nu era. Profitând de vremea frumoasă
299
a sfârşitului de octombrie, ieşise cu micul Leon în parcul palatului. Doar Vasile era într-una din odăile lor. Era pregătit să plece. O privi mirată când o văzu intrând neanunţată.
De ce mă priveşti aşa? îi sesiză ea surprinderea.
nu mă aşteptam să fii tocmai aici.
dar unde? întrebă apropiindu-se uşor.
Vasile nu răspunse. Ce răspuns plăcut să ofere acestei femei care-l strivea cu dragostea ei.
înţeleg că îţi plac jocurile şi eşti mereu învingător, dar nu te juca cu mine, parakimomenule. Datorită mie eşti ceea ce eşti. Acum că ai un fiu, surâse ea ironic, ai şi uitat de mine?
Vasile se înroşi de furie. Îşi puse palmele sale uriaşe pe umerii ei. Ar putea să o strivească într-o clipă. Dar nu… mai avea nevoie de ea, de aurul ei, de influenţa în lupta cu Bardas. Îşi înăbuşi furia. O strânse la piept. Thecla se lăsă moale în braţele lui aşteptând sărutul ce nu mai venea.
thecla, porfirogeneta mea… dacă ar fi să ne reproşăm ceva, eu aş fi îndreptăţit să o fac.
ce tot vorbeşti? Nu am venit aproape zilnic numai să te văd?
nu despre asta vorbeam.
atunci?
în urmă cu ceva vreme când te-ai întors de la mănăstire aveai alte planuri în ce ne priveşte. Nimeni nu ştie mai bine ca tine de ce am acceptat această căsătorie. Era salvarea mea, a noastră. Micuţul Leon e… nepotul tău. Crezi că am uitat ce îmi
300
şopteai atunci în pavilion: „Va veni vremea când vom avea puterea noastră. Atunci noi vom stăpâni, noi vom porunci, când vor plăti pentru toate umilinţele la care am fost supuşi”.
cum aş putea uita? Eu sunt o porfirogenetă încoronată, întâia născută a împăratului Theofil. Într-o zi voi urca pe tronul romeilor.
şi eu? îi şopti mângâindu-i părul mătăsos.
nu voi renunţa la tine, dragostea mea.
dacă voi mai fi viu până atunci.
ce vrei să spui?
prea mulţi vor să-mi ia viaţa.
cine să-ţi ia viaţa? Şi pentru ce?
unchiul tău… Cezarul Bardas.
Se desprinse speriată din braţele lui.
ce tot vorbeşti acolo?
la palat şi în viaţa lui Mihail nu e loc pentru noi doi. Unul va trebui să cadă. Sau eu sau unchiul tău. Şi cum eu sunt prea slab şi fără putere în faţa lui, sunt deja condamnat să dispar.
nu, nu voi permite aşa ceva!
cine sunt eu? Un biet ţăran analfabet îndrăgostit de o porfirogenetă ajuns prin grija ei în intimitatea împăratului, fratele ei.
nu pot să cred că unchiul Bardas vrea să-ţi ia viaţa. Pentru ce? Ce conflict ai cu el?
pentru că sunt singurul care poate deschide ochii lui Mihail asupra pericolului care-l ameninţă.
nu te mai înţeleg.
ascultă-mă cu atenţie, Thecla! o conduse spre o banchetă. Se aşezară alături. Vasile îi prinse mâinile.
301
Ascultă, Thecla, şi înţelege: Pentru ce unchiul tău l-a ucis pe Theoktistos, cel mai bun administrator al statului? Pentru ce l-a exilat pe prietenul său Damianos cel care a insistat să fie adus la palat? Pentru ce l-a scos din scaun pe patriarhul Ignatie, un sfânt? Pentru ce l-a pus în scaunul patriarhal pe Fotie, prietenul său? Pentru ce l-a numit pe fiul său, Antigonos, comandantul gărzii palatului? Pentru ce Petronas, fratele său e comandantul tagmatelor orientale? Pentru ce îl ţine departe pe Mihail de guvernare, de problemele statului? Şi, în sfârşit, pentru ce a închis-o pe basilissa Theodora, mama ta, în mănăstire? Dacă nu ştii, îţi spun eu: pentru că unchiul tău Bardas a simţit gustul puterii. Unchiul tău Bardas are acum toate funcţiile în stat începând de la şef al cancelariei imperiale la cea de magistros şi domestikos al trupelor Schole, la curopalates şi Cezar. În mâna lui se concentrează întreaga administraţie a statului. E omul cel mai puternic în stat.
Practic, conduce singur destinele Imperiului. Fratele tău Mihail, pe care-l dispreţuieşte numindu-l beţiv, e împărat doar cu numele. Nu mai e mult până ce îl va înlătura şi va urca pe tron. Pentru că ăsta e visul lui: tronul! puterea supremă. Şi atunci ce se va alege de familia ta, de tine, când eu nu voi mai fi?
sunt uimită de ceea ce aud! De unde ştii toate astea?
nu le sunt eu alături zi şi noapte? Trebuie să ai numai ochi de văzut şi urechi de auzit.
deşi nu-mi vine să cred că unchiul Bardas e în stare de aşa ceva, totuşi, după câte mi-ai spus…
302
încet şi sigur îşi pregăteşte calea.
ce va fi cu noi? şopti speriată.
mihail… trebuie să înţeleagă de unde vine ameninţarea. Eşti sora lui, o porfirogenetă. Poate pe tine te va asculta.
îmi ceri să-i spun toate astea?
altfel vom pieri.
O trase uşor spre el. O sărută cu pasiune. Ea se cutremură de plăcere. De dincolo de uşă se auziră zvon de glasuri şi plânset de copil.
se întorc.
ar trebui să plec. N-aş vrea să ne găsească singuri.
de ce nu?
Evdochia Ingerina intră însoţită de servitoarele care-l purtau pe micul Leon. Îi privi mirată. Se salutară. Schimbară câteva cuvinte protocolare şi Thecla plecă nu înainte de-ai observa roşeaţa feţei. Evdochia nu spuse nimic. Ce putea să spună şi cu ce drept? îşi luă fiul în braţe. Îl strânse cu dragoste. Din acea clipă simţi o teamă pe care nu şi-o putea explica.
în apartamentele sale, Thecla se frământa căutând o soluţie pentru salvarea iubitului ei. Se speriase de ceea ce auzise. Să fie unchiul ei în stare de aşa ceva? Să fie Vasile o piedică în drumul lui spre tron? Vasile avea o mare influenţă asupra împăratului. Dacă reuşea să-l convingă că tronul îi era ameninţat,
303
Bardas ar fi pierit. Să lupte pentru tron? îi venea greu să accepte aşa ceva. Şi totuşi, faptele lui Bardas păreau că dau dreptate afirmaţiilor lui Vasile. Da… tronul ispitise pe mulţi. Dar tronul era al lor, al dinastiei lor amoreene şi prin tatăl lor şi al ei. De multe ori, îşi spuse că dacă n-ar fi fost Mihail, ea era acum basilissă. Da… tronul ispitise pe mulţi… dar şi pe ea. De multe ori, în zilele şi nopţile ei de singurătate, se visase pe tronul romeilor. Era augustă încoronată, chipul ei apărea pe monedele de aur. Uitaseră? Sau voiau să se uite că tatăl ei o încoronase prin decret imperial, iar supuşii şi Senatul o ovaţionaseră ca augustă. Nu va permite nimănui să urce pe tronul ei. Fie el şi unchiul Bardas. Ţinuse mult la unchiul ei şi mai ţinea şi acum. Se ataşase de el de pe vremea când învăţa să scrie şi să citească. Îi apropiau dragostea pentru cărţi, pentru ştiinţă şi istoriile vechi. De multe ori se întâlneau în biblioteca palatului. Urmăreau zecile de codexuri, desfăşurau pergamentele şi papirusurile căutând să afle cât mai mult. În privinţa asta, era singura care semăna cu tatăl ei şi Bardas căuta să-i satisfacă setea de curiozitate. El a fost cel care i-a redat viaţa demnă de o porfirogenetă. Dar cu ce preţ! Pentru toate astea şi multe altele care-i legau de o viaţă, îi era greu să creadă că unchiul ei îşi netezea încet calea spre tron înlăturând pe cei socotiţi a fi piedică. Şi pe ea o privea la fel? După spusele lui Vasile, aşa ar fi. Doar era augustă încoronată. Numai gândul că s-ar putea întoarce în mănăstire o îngrozi. Dar a stat aproape un an închisă în mănăstire fără
304
ca iubitul ei unchi să mişte un deget pentru ea. Va trebui să descopere adevărata faţă a unchiului ei. Dar cum? Se va apropia de el, va face în aşa fel ca să-i afle gândurile cele mai tainice. Şi, astfel, datorită pasiunii ei pentru parakimomenul Vasile, Thecla căzu în plasa intrigilor lui.
Peste câteva zile, Thecla era în cabinetul Cezarului, unchiul ei de la Daphne. Nu era singur. Era cu fiul lui, Antigonos, şi deşi i se spuse să aştepte, ea intră neanunţată. Era o impoliteţe din partea ei, dar ea era Thecla, o porfirogenetă şi intenţionat intrase aşa. Surprinse ultimele cuvinte ale unui dialog destul de agitat.
crezi că o să reuşeşti aşa? se îndoi Antigonos.
mi se pare potrivit. Un accident de… şi se opri auzind paşii pe podeaua de marmură.
thecla! se întoarse surprins Cezarul.
Iartă-mă, unchiule! Mi s-a spus că sunteţi doar voi doi, aşa că n-am mai aşteptat. Ţi-am adus un dar, continuă grăbită înainte ca Cezarul să-şi arate nemulţumirea. Un florilegiu din Aristofan. Ştiu că e unul dintre autorii tăi preferaţi.
o! făcu uimit Cezarul deschizând nerăbdător codexul. Nimic nu mă poate bucura mai mult decât o carte.
voiam să-ţi mulţumesc pentru ceea ce ai făcut pentru mine. Mi s-a părut cel mai potrivit dar.
305
da… e cel mai preţios şi potrivit dar. Mă gândeam zilele astea la tine… trebuie să vorbim. N-am mai stat de mult timp aşa doar noi aşa ca altădată…
discutând despre cărţi, manuscrise, bibliloteci, filozofii antici cum vorbeam odinioară.
da, şi despre cărţi şi biblioteci.
pe mine mă iertaţi, se scuză Antigonos, mă aşteaptă alte treburi.
vino! o invită după plecarea fiului său. O prinse de mână şi o conduse spre o banchetă acoperită cu perne colorate. Se aşezară continuând să o ţină de mână.
vorbim despre cărţi? făcu Thecla pe naiva. Era sigură de ceea ce va urma.
şi despre cărţi, dar mai întâi despre tine.
despre mine? se prefăcu peste măsură de uimită.
de mult voiam să vorbim, dar treburile administraţiei nu prea îmi lasă timp. De tine şi legătura ta cu parakimomenul.
a! făcu uimită.
ţi se pare potrivit pentru tine? O porfirogenetă cu un ţărănoi? Cu un grăjdar?
unchiule…
te-ai străduit să primească funcţii, demnităţi la palat. Dar orice funcţie ar îndeplini, tot un ţărănoi analfabet rămâne.
unchiule…
să nu-mi spui că îl iubeşti.
da… Îl iubesc şi încă foarte mult.
306
asta mai lipsea.
Cezarul se ridică şi se plimbă agitat prin cabinet.
printre multele greşeli pe care le-a făcut mama ta e şi asta, că nu te-a măritat la timp. Te-a ţinut aşa… pentru ce? Pentru un ţărănoi din Macedonia! Tu, întâia născută a tatălui tău. O, dacă ar şti Theofil! Bardas era de-a dreptul furios. Se înfuria numai când vorbea de parakimomen. Trebuie găsită o soluţie. Trebuie făcut ceva.
vrei să mă desparţi de el?
nu. Încă nu.
Thecla îşi spuse că e momentul să afle cât mai multe, aşa că se strădui să plângă, să dramatizeze cât mai mult.
şi ce vrei să fac? E singurul om care mă iubeşte, care mă mângâie, îmi spune o vorbă bună, mă ia în braţe mă face să mă simt femeie.
da… nimeni nu-l întrece la îmblânzirea cailor.
de ce îl urăşti aşa de mult?
pentru că nu te merită! Un aventurier? Ar face orice pentru a-şi atinge scopul. Ţărănoiul ăsta ţinteşte sus de tot. S-a lipit de tine pentru a intra în graţiile lui Mihail, iar tu eşti prea îndrăgostită ca să vezi realitatea. L-ai făcut patriciu, l-ai făcut parakimomen, l-ai făcut amantul tău, iar Mihail nu se dezlipeşte de el. Sunt zi şi noapte împreună. Parcă sunt cununaţi. Născoceşte tot felul de idioţenii numai să-şi păstreze funcţia, iar Mihail le acceptă cu bucurie. S-a căsătorit cu Ingerina pentru Mihail. Acum mai au şi un copil. Nu te-ai întrebat niciodată ce urmăreşte? Când îşi va împlini gândurile va
307
renunţa la tine fără să-i pese de iubirea ta. Ai stat în mănăstire aproape un an. A făcut ceva să te scoată de acolo? Dacă te iubea cu adevărat ar fi dormit la poarta mănăstirii. Ar fi venit la mine, l-ar fi rugat pe basileu şi nu cred că nu i-ar fi îndeplinit dorinţa. Şi tu şi alţii faci parte din planurile lui până la un punct.
ce tot spui acolo unchiule?
încerc să-ţi deschid ochii ăştia frumoşi…
ca să renunţ la el?
până nu va renunţa el.
Tăcură. Cezarul continua să se plimbe prin cabinet. Paşii săi sunau înfundat pe marmura pardoselii. Thecla îşi şterse încet lacrimile, urmărindu-l. Era un bărbat frumos, înalt, deosebit de elegant, dar mai cu seamă cultivat. Trecea drept un mare seducător. Oare era adevărat că a avut o aventură cu Ingerina? Dar cu nora lui? Pentru asta să-l urască pe Vasile? îi era teamă că îi va lua locul?
poate ai dreptate, spuse ea încet.
Cezarul se întoarse mirat. Nu se aştepta să audă aşa ceva.
m-am îndrăgostit de el şi atâta tot. Poate a fost bărbatul de care aveam nevoie. Mi-a arătat că viaţa poate fi trăită şi altfel decât prin gineceu, biblioteci şi cărţi.
Bardas se aşeză din nou lângă ea cuprinzându-i mâinile.
începi să înţelegi.
întotdeauna te-am admirat, unchiule… de când era mică.
308
mereu ai fost nepoata mea preferată.
Şi cu el ce va fi?
va trebui să plece de la palat.
trebuie să-l convingi pe Mihail.
da… nu va fi chiar uşor.
să nu-i faci niciun rău… te rog, unchiule.
Cezarul nu răspunse. Se ridică.
trebuie să plec. Rămâi aici şi linişteşte-te. Mai vorbim peste câteva zile când mă voi întoarce de la vânătoare. Mai întâi trebuie să-l conving pe basileu să renunţe la el. Cezarul ieşi. Thecla rămase singură.
ticălosule! şopti Thecla. Oare nu eşti tu cel care ţinteşte sus de tot? Crezi că pot renunţa la el? Niciodată!
îşi şterse urmele lacrimilor. Se ridică. Privirea i-a fost atrasă de un mozaic ce reprezenta o scenă de vânătoare. Un călăreţ înfigea lancea în spatele unui mistreţ uriaş. Despre asta vorbea cu Antigonos când ea intrase. O vânătoare, un accident. Se cutremură. Da… acolo îl vor ucide pe Vasile. Va trebui să pară un accident de vânătoare.
nemernicilor! I-aţi şi pecetluit soarta…
Părăsi repede cabinetul. Trebuia să facă ceva să-şi salveze iubirea.
Între cei doi puternici ai zilei, Cezarul Bardas şi parakimomenul Vasile, izbucni un război de intrigi prin care fiecare căuta să-l discrediteze pe celălalt în faţa basileului. La Palatul Sacru nu mai era loc pentru cei doi ambiţioşi, lipsiţi de scrupule. Unul va trebui să cadă. Dar cine? Bardas avea de partea sa aristocraţia, funcţionărimea Marelui Palat, garda Palatului condusă de fiul său Antigonos. Vasile se trezi aproape singur în această luptă surdă. Trebuia să-l convingă pe basileul Mihail că Cezarul conspiră împotriva lui. Dar cum? Mihail n-ar crede aşa ceva. Mai degrabă l-ar crede pe unchiul său. Luptau pe toate căile. Bardas, care se număra printre cei mai cultivaţi oamenii ai vremii, fin intelectual, nu scăpa prilejul de-a jigni educaţia lui Vasile. Într-una din zile, se aflau la Hipodromul de la Sfântul Mamas, locul preferat al basileului. Urmăreau o cursă de care organizată de parakimomenul Vasile. Erau împreună cu basileul în katisma, loja imperială. Unul dintre apropiaţii Cezarului a
310
socotit potrivit prilejul de-a oferi lui Bardas în dar un manuscris. Cum Bardas avea mâinile ocupate cu o cupă cu vin, spuse:
lăsaţi manuscrisul parakimomenului până se termină cursa. A! Nu! Cum nu ştie să scrie şi să citească l-ar putea folosi drept măturoi la grajd.
Se auziră râsete înfundate.
m-am întrebat, iubite unchiule, se întoarse basileul spre el, dacă l-ai putea învinge pe Vasile într-o trântă dreaptă. Sunteţi cam aceeaşi măsură la trup.
de-acum nicio luptă nu e dreaptă, slăvitule basileu, spuse Vasile privindu-l în ochi pe Bardas.
ce-ar fi să organizăm o astfel de luptă, propuse basileul izbucnind în râs.
Altădată, Vasile era împreună cu fiii săi Constantin şi Leon în grădinile Palatului. Aşa ca din întâmplare se pomeniră în faţa lui Bardas. Acesta se opri privindu-i ironic şi nu scăpă prilejul să-l jignească pe Vasile.
dacă şi tatăl lui ar fi fost aici, spuse privind spre Leon, n-ar mai trebui să ne întrebăm cu cine seamănă, şi plecă râzând.
cu una dintre nurorile tale! Nemernicule! şuieră Vasile în urma lui.
Bardas nu o observă pe Evdochia Ingerina care se apropia din spatele lui. Îl auzise şi rămase uimită de îndrăzneala Cezarului. În clipa aceea, Ingerina jură să se răzbune.
în această luptă surdă, deosebit de periculoasă, Vasile primi ajutor de unde se aştepta mai puţin.
311
Din partea soţiei sale. Evdochia Ingerina trecu în tabăra umilitului ei soţ. Într-o seară, după cină, pe când Vasile se pregătea să se ducă în dormitorul său, ea îl prinse de mână.
rămâi cu mine!
Vasile o privi uimit. Era pentru prima oară când auzea aşa ceva.
nu eşti ocupată în seara asta? întrebă ironic.
am anunţat că sunt bolnavă.
O privea neîncrezător, dar ea era sinceră cu el acum. Nu spuse nimic. Se retrase în dormitorul său. Dorinţa Evdochiei îl lăsă fără cuvinte. După mai bine de un an de căsnicie era pentru prima oară când îl chema în dormitorul ei. Dacă era o capcană? Dacă basileul îi găsea împreună? L-ar fi alungat ca pe un câine. La ce te puteai aştepta de la o astfel de femeie? Refuză să meargă. Târziu în noapte simţi trupul Evdochiei lipindu-se de el.
te-am aşteptat întreaga noapte. Ţi-a fost teamă?
de ce faci asta?
mă doare umilinţa soţului meu!
mă uimeşti!
mă cunoşti atât de puţin…
nu mi s-a dat prilejul.
Evdochia râse.
vreau să te învăţ cum să ajungi acolo unde îţi doreşti.
de unde ştii ce-mi doresc?
te cunosc mai mult decât îţi închipui tu. Şi dacă Bardas ştie ce-ţi doreşti, atunci cum să nu ştiu eu, soţia ta?
312
tu doreşti să fii basilissă?
Râse din nou, provocator.
dacă nu luptăm împreună, firea nestatornică a lui Mihail ne va ucide într-o zi pe amândoi.
Vasile se întoarse spre ea. Îi mângâie părul blond, o luă în braţe.
atunci să luptăm împreună, grijulia mea soţie.
Şi pentru prima oară dormiră împreună. Şi Vasile descoperi atunci că o soţie poate fi mai grijulie şi mai iubitoare decât o amantă.
Pe lângă cursele de care, basileul Mihail iubea la fel de mult vânătoarea. Şi atunci când prietenii sau curtenii organizau o vânătoare, era nelipsit. De data aceasta partida de vânătoare se anunţa deosebită. Era organizată de Cezarul Bardas pe unul dintre domeniile sale din Tracia. Basileul mai vânase în pădurile Traciei, bogate în cerbi, căprioare, lupi, urşi. Se anunţa o vânătoare deosebită şi spre sfârşitul lunii aprilie, aproape întreaga curte bizantină, în frunte cu basileul Mihail, porni spre Tracia. Cezarul Bardas şi parakimomenul Vasile îl însoţeau.
Dimineaţa se arăta a fi deosebit de frumoasă. Soarele de aprilie lumina măreţ deasupra pădurilor Traciei. Din văi se ridica o ceaţă uşoară, risipită pe măsură ce creştea căldura zilei. În tabără era forfotă mare. Se făceau ultimele pregătiri pentru ultima zi de vânătoare. Erau în a şaptea zi de când părăsiseră
313
Constantinopolul. Marea vânătoare s-a arătat a fi deosebit de bogată. Lupi, mistreţi, căprioare, iepuri, fazani, potârnichi înşiruiţi de-a lungul corturilor arătau bogăţia domeniului Cezarului, dar şi priceperea vânătorilor. Mai lipsea cerbul uriaş zărit de hăitaşi într-o vale în urmă cu două zile. Pe acesta şi-l dorea basileul Mihail. Nu voia să se întoarcă fără el. Ultima zi a vânătorii era numai pentru el. Încă de aseară, din timpul cinei, se făcuseră planuri. Sute de hăitaşi vor înconjura întreaga vale căutând să-l aducă spre suliţa basileului. Aseară, în timpul cinei, parakimomenul Vasile simţise din nou usturimea cuvintelor Cezarului. Zicea ceva de coarnele cerbului. Râsetele şi privirile îl făcură să înţeleagă că se referea la el. Nu putea decât să strângă din pumnii uriaşi, să tacă şi să-şi spună că va veni şi ziua răzbunării.
în zori, Cezarul cu suita aşteptau călare în faţa cortului imperial. Basileul întârzia. După cina prelungită până târziu în noapte, după nenumăratele cupe cu vin, era puţin probabil ca basileul Mihail să mai aibă chef de vânătoare. Dar acesta era planul lui Bardas. De a-l îndepărta pe Vasile de basileu. Hotărâse să-l ucidă în această zi. Totul trebuia să pară un accident de vânătoare. Pentru aşa ceva organizase vânătoarea pe domeniu. Gândul i-a venit privind scena de vânătoare din cabinetul său. Pentru reuşita planului, trebuia să-l îndepărteze de Mihail. Şi vânătoarea îi oferise cel mai potrivit prilej. Din cortul imperial apăru parakimomenul Vasile.
slăvitul basileu încă nu s-a trezit. Nu cred că va mai merge în această dimineaţă la vânătoare, se adresă Cezarului.
314
adică renunţă la marele trofeu tocmai acum când hăitaşii îl aduc în bătaia arcului? N-aş crede că s-ar lipsi de bucuria asta. Trebuie să vorbesc cu el.
Descălecă căutând să intre în cort. Vasile îl opri.
respectuos, vă atrag atenţia că nu puteţi intra la împărat atâta vreme cât doarme. Funcţia îmi impune să fiu lângă împărat când se trezeşte.
da, aşa este, se opri Cezarul spre mirarea lui Vasile. şi să ne întoarcem fără trofeu? Cum vei explica asta împăratului? Ştii doar cât de mult şi l-a dorit. Vei fi singurul răspunzător.
nu mă îndoiesc că până se trezeşte slăvitul împărat domnia ta vei şi veni cu trofeul. Cum sunteţi pregătiţi, de ce să mai zăboviţi?
sunt prea bătrân să mai alerg după sălbăticiuni prin păduri. Ar trebui un om mai tânăr, puternic, aşa ca tine. Da, cred că ar fi mai potrivit să-l vânezi tu.,
funcţia mă obligă să supraveghez somnul împăratului.
care se va prelungi până spre amiază. Până atunci sunt sigur că te vei întoarce cu trofeul. Doar eşti un vânător deosebit. Nu ai omorât anul trecut lupul cu o lovitură de măciucă. Sau ţi-e teamă de coarnele cerbului?
Vasile simţi din nou ironia cuvintelor Cezarului. Îi venea să-l pocnească în cap cu pumnul său uriaş. Se calmă repede. Îşi aminti cuvintele Theclei: „Să te fereşti de oamenii lui Bardas. Vor căuta să te ucidă în timpul vânătorii. Totul va trebui să pară
315
un accident nefericit”. A refuzat să-i spună de unde ştie. Dacă avea dreptate? Va trebui să se convingă. Şi dacă cuvintele Theclei se vor adeveri atunci va şti ce avea de făcut.
bine, fie. Dacă hăitaşii i-au luat urma vă voi aduce coarnele cerbului.
îşi luă arcul, săgeţile, o suliţă şi se îndreptă alergând uşor spre pădure. Când se pierdu printre copaci, Bardas făcu semn spre doi din oamenii săi. Aceştia grăbiră pe urmele lui Vasile.
Coborî în valea unde în urmă cu o zi cerbul scăpă din bătaia arcului basileului. Furios, basileul frânse arcul de un copac blestemând hăitaşii. Păşea uşor pe frunzele uscate ferindu-se să nu facă nici cel mai mic zgomot. Ştia că hăitaşii înconjuraseră valea păzind-o întreaga noapte. Trebuia să aştepte doar sunetul cornului ce anunţa pornirea hăitaşilor. Se lăsă pentru odihnă la rădăcina unui brad. Îşi rezemă spatele de trunchiul gros. Era atâta linişte aici. Nu se auzea decât adierea uşoară a vântului dimineţii prin cetina brazilor. De ce acceptase provocarea? Doar pentru a trece peste insultele Cezarului? Pentru temerile Theclei? Sau pentru a arăta că e unul din cei mai iscusiţi vânători, la fel cum se dovedise în urmă cu un an. Da… trecuse un an de când tot la o asemenea vânătoare răpuse un lup uriaş. Erau pe terenurile de vânătoare de la Philopation. El mergea călare înainte purtând la cingătoare bardukion, măciuca împărătească. Pe neaşteptate, din pădure, se repezi spre calul împăratului un lup uriaş. La fel de repede Vasile aruncă
316
cu putere măciuca lovindu-l în cap. Forţa loviturii crăpă capul sălbăticiunii. Toţi au rămas uimiţi de priceperea lui, iar basileul povesti tuturor întâmplarea lăudându-l pe cel mai curajos dintre slujitorii săi. Doar Bardas rămase nemulţumit de cinstea primită din partea basileului. Da… acceptase provocarea nu numai pentru a arăta că e un vânător priceput, dar mai mult nu voia să lase Cezarului cinstea de-a oferi basileului marele trofeu. Asculta atent zgomotele pădurii. Încă nu răsună cornul ce urma să dea de veste că hăitaşii au încolţit cerbul. I se păru că aude un zgomot uşor printre copacii din spatele său. Ascultă încordat. Zgomotul se repetă. Să fie cerbul? Hăitaşii? Parcă erau paşi călcând pe frunzele uscate. Îşi pregăti armele. Se auzi pocnetul unui lemn uscat. E pas de om, îşi spuse. Destul de aproape se auzi sunetul cornului. Se întoarse spre locul de unde venea sunetul. Dând să se ridice alunecă pe frunzele umede de roua dimineţii. Căzu în coate. În clipa aceea o săgeată zbârnâii pe lângă urechea dreaptă înfingându-se în bradul din spatele său. Încremeni. Ce e asta? Frunzele fâşâiră din nou. Paşii se apropiau. De după copaci se iviră doi zdrahoni cu topoare de luptă în mâini. Acum înţelese de ce Bardas a insistat să vâneze el cerbul. L-a trimis în pădure ca să-l omoare. Thecla avusese dreptate.
nemernicul! scrâşni, apucând suliţa.
Zdrahonii se opriră o clipă miraţi că nu l-au nimerit. Porniră asupra lui. Vasile aruncă suliţa. Străpunse umărul drept al primului. Acesta urlă de
317
durere scăpând securea. Celălalt căuta să-l lovească cu securea. Se feri până găsi o bucată de lemn şi se aruncă asupra lui. Se auzeau chiotele hăitaşilor, tropot de copite, crengi rupte. Zării cerbul uriaş gonind printre copaci, ferindu-şi coarnele. Galopa spre ei. Vasile înţelese că îi va lovi. Prea ocupat ca să-l doboare pe Vasile, zdrahonul nu observă cerbul. Atras de tropotele din spatele său se întoarse. Profitând de clipa de neatenţie, Vasile îl împinse în coarnele cerbului. Cerbul îl ridică ca pe o cârpă izbindu-l de copaci, străpungându-l cu coarnele, apoi îl zdrobi cu copitele. Vasile privea înmărmurit. Se aştepta ca cerbul să se arunce asupra lui. Securea era la doi paşi de el. Socoti că avea timp să o ridice. Dar cerbul întoarse capul privindu-l lung. Parcă i-ar fi spus: „O să ne mai întâlnim”. Îşi scutură încă o dată coarnele uriaşe şi se pierdu printre copaci. Vasile se repezi spre celălalt zdrahon. Zăcea întins pe frunze cu suliţa înfiptă în umăr.
cine te-a trimis?
lasă-mi viaţa! se rugă zdrahonul.
Vasile cumpăni o clipă.
fie, dar spune-mi cine v-a trimis?
cezarul ne-a poruncit să te ucidem, apoi să spunem că a fost un accident de vânătoare.
ştiam eu că numai el poate fi. O să-ţi scot suliţa. O să te doară, dar în curând n-o să mai simţi nimic.
îi scoase suliţa din umăr şi-l ajută să se ridice.
vino!
nu mă duce în faţa Cezarului, o să mă ucidă!
318
nu-ţi fie teamă. N-o să simţi mare lucru.
îl prinse de ceafă. Îl strânse cu putere şi-l izbi cu capul de primul copac. Zdrahonul căzu moale, fără suflare.
cezarul! De mâinile mele ai să pieri, ticălosule!
Hăitaşilor le spuse că aceşti doi ticăloşi care zăceau cu capetele zdrobite au încercat să prindă cerbul viu, dar cerbul i-a omorât. Aceasta a fost versiunea pe care a aflat-o basileul. Doar Cezarul Bardas, înghiţindu-şi cu greu mânia, ştia că parakimonenul nu-l va ierta. Va face tot posibilul să-l discrediteze în ochii basileului.
întorşi la Constantinopol, războiul dintre cei doi puternici ai zilei începu pe faţă. Prin funcţia sa de supraveghetor al somnului împăratului, Vasile era mereu în preajma stăpânului său. Basileul îl preţuia mult numindu-l cel mai devotat slujitor, dar nu putea crede ce-i tot spunea de la o vreme. Cezarul complota, căutând să-i uzurpe tronul, sau chiar să-l omoare.
cum crezi tu că Cezarul îmi doreşte moartea? E doar unchiul meu! Nu e fratele mamei? în urmă cu ani când eram singur şi părăsit în Palat a fost singurul dintre rudeniile mamei care m-a înţeles. Mai mult m-a ajutat să scap de tutela mamei şi a lui Theoktistos, să urc pe tron. Cum crezi că ar complota împotriva mea?
dar basilissa Theodora, ilustra voastră mamă, a fost îndepărtată de la Palat din cauza lui. Dacă
319
v-a îndepărtat mama nu credeţi că va face la fel cu fiul?
pentru că a fost şi dorinţa mea să plece din Palat. Înţelegi? A fost dorinţa mea. Îţi admir devotamentul, dar mergi prea departe dragul meu parakimomen. Misiunea ta e alta aici la Palat, nu să-mi suspectezi rudele de trădare. Şi… ai ceva dovezi?
încă nu.
încă nu… eram sigur. Doar vorbe goale. Cum de ţi-a trecut prin cap aşa ceva? Ori, eşti invidios pe măreţia lui? Ce-i drept, e o mare diferenţă între voi.
slăvitule… eu., nu-şi găsea cuvintele parakimomenul.
înţeleg că numai dragostea pentru mine te face să fii bănuitor. Dar până o să ai dovezi, care să mă facă să cred, nu-mi mai aminti de aşa ceva!
Şi Vasile căută dovezi. Îi era foarte greu să găsească ceva care să zdruncine încrederea basileului în unchiul său şi cel mai puternic om din stat. În ajutor îi veni soţia sa, Evdochia Ingerina. De la o vreme o simţea aliată. Oare ce urmărea? Renunţă tentaţiei de-ai spune întâmplarea din pădurile Traciei, când Cezarul încercase să-l omoare. Poate i-ar spune basileului, acesta Cezarului şi ar dărâma tot ce construia cu atâta răbdare şi umilinţă. Însă ea, îl învăţă să caute ceva printre rudeniile lui Bardas. Şi parakimomenul căută şi găsi. Îl găsi pe Symbatios, unul dintre ginerii Cezarului. Acesta, un tânăr deosebit de ambiţios, nu se visa decât comandant al tagmatelor. Trebuia însă să se mulţumească cu o funcţie modestă trăind în umbra măreţului său socru. Vasile
320
căută să şi-l apropie trezindu-i ambiţioasele sale vise. Dar cum să se apropie? Nici măcar nu-l ştia, îl văzuse doar la ceremoniile Palatului şi numai în prezenţa Cezarului. Îşi puse omul de încredere să-l urmărească, să găsească ceva. Şi acesta găsi, că doar numai cine caută găseşte. Ca mai toţi tinerii epocii, Symbatios iubea cursele de care din Hipodrom şi evident pariurile. La pariuri pierdea şi câştiga, de cele mai multe ori pierdea. Nu sume mari, pentru că nu avea. La cursele de care, când patimile se aprind se leagă prietenii. Şi omul parakimomenului Vasile se împrieteni cu Symbatios, şi prin el cu parakimomenul. Au ajuns să fie nedespărţiţi la curse, mai ales la cele organizate în Hipodromul Palatului la care participa şi basileul. Timp de câteva săptămâni, Symbatios câştigă bani frumoşi din pariuri. Omul parakimomenului îi sugera întotdeauna să parieze pe carul câştigător.
aici se câştigă mai bine ca în Hipodromul mare. Acolo am pierdut de multe ori, îi spunea încântat noului său prieten.
firesc, priveşte în jur! Aici nu intră oricine. Cei mai bogaţi oameni ai Constantinopolului pariază aici. Pe când acolo, numai sărăcimea, îl lămurea parakimomenul.
Şi Symbatios paria încântat de câştiguri. După câteva săptămâni de câştiguri, începu să piardă. Parakimomenul aranja cursele numai să piardă. Şi pierdu sume mari. Când rămase fără bani, se împrumută de la parakimomen. Tot împrumutându-se, adună o sumă uriaşă. Când parakimomenul socoti
321
că a venit timpul împlinirii planului, îl chemă în biroul său de la Daphne. Şi Symbatios veni ferindu-se să nu fie văzut de vreunul dintre apropiaţii socrului său.
nu trebuie să-ţi fie teamă. Nu va şti nimeni că ai fost aici, îi spuse parakimomenul sesizându-i teama. Sau altceva te nelinişteşte?
nu-ţi dai seama de ce e în stare dacă ar şti că suntem prieteni.
cam ştiu de ce e în stare.
mă nelinişteşte că nu pot să-ţi plătesc datoria. Asta îmi dă dureri de cap.
da… făcu plictisit parakimomenul. Scoase câteva foi din dulapul din spatele lui. S-a adunat o sumă cam mare. Ar fi timpul să-mi aduci datoria.
dar cum? Nu am nicio posibilitate acum.
cere-i socrului tău!
m-ar alunga de la casă, mi-ar scoate ochii.
ar fi o soluţie, spuse parakimomenul după câteva clipe de tăcere.
care? Fac orice! spuse disperat Symbatios.
am să te ajut. Am să te ajut Symbatios, pentru că eşti tânăr, eşti ambiţios, pentru că şi eu am fost ca tine fără un ban în pungă şi am avut prieteni care m-au ajutat. Am să te ajut să obţii o funcţie importantă la Palat, să faci carieră, să fii plătit bine. Apoi îţi plăteşti datoria. Ei, ce zici?
ce să mai zic? rămase uimit Symbatios. Eşti omul lui Dumnezeu!
sunt doar prietenul tău, spuse parakimomenul ridicându-se de la birou. Îl îmbrăţisă. Doar pentru
322
asta sunt prietenii. Să se ajute, nu? Eu te ajut pe tine, tu mă ajuţi pe mine.
eu? Cum?
toate la timpul lor. Acum lasă-mi un răgaz de câteva zile. O să vorbesc cu slăvitul basileu, să-ţi găsim o funcţie. Dar vezi, să nu ştie nimeni!
Symbatios plecă încântat de întorsătura lucrurilor. Parakimomenul zâmbi triumfător în urma lui.
Câteva zile mai târziu, Symbatios era din nou în biroul parakimomenului ca să afle că basileul era de acord să-l numească în funcţia de tourmarch, doar că se opune socrul său. Fără semnătura Cezarului nu putea fi investit.
ticălosul! Ştiam eu că nu mă suportă. Asta era… am simţit eu ceva. De la o vreme abia dacămi vorbeşte. Se uită la mine de parcă i-aş fi cel mai mare duşman, izbucni Symbatios. Toate i se cuvin numai lui. Lui şi fiilor lui.
nu are încredere în tine?
nu, nu are. Altfel nu s-ar fi opus. Ticălosul! Am să i-o spun în faţă!
nu face aşa ceva! Nu trebuie să te cerţi cu el. Mai sunt neînţelegeri între socrii şi gineri, dar sunt lucruri mult mai grave legate de persoana sa. De astea trebuie să fii îngrijorat.
ce poate fi?
Parakimomenul îi făcu semn să se apropie şi îi şopti la ureche:
pentru că aici şi pereţii au urechi îţi spun aşa ca între prieteni: Socrul tău, Cezarul complotează să-i ia viaţa împăratului.
ce!?
323
o lovitură de Palat îl va arunca pe basileul Mihail într-o mănăstire cu ochii scoşi. El va urca pe tron. Ştii doar că Cezarul e mai popular decât însuşi basileul. Nu-i va fi greu. Are în mână gărzile Palatului. Nu şi-a numit fiul, pe Antigonos, comandantul gărzilor?
cum de ştii toate astea?
nu sunt eu parakimomenul? Nu sunt eu zi şi noapte în Palat?
nemernicii!
pentru asta nu are încredere în tine. Bine ai zis, vrea totul pentru el şi fiii lui.
da… acum îmi dau seama de ce se închide cu Antigonos în bibliotecă şuşotind acolo ceasuri întregi.
spre deosebire de socrul tău eu am încredere în tine, altfel nu ţi-aş fi spus. Întreabă-te! Care va fi soarta ta dacă Cezarul va urca pe tron? Gândeşte-te! Care va fi soarta ta dacă complotul va fi demascat?
ce va fi cu mine? întrebă înspăimântat.
Îţi spun eu. Dacă va reuşi nu vei câştiga nimic, pentru că vrea totul pentru el şi fiii lui. Dacă va pierde, vei pierde şi tu. Nimeni nu va crede că nu ştiai de complot. Doar eşti ginerele lui. În cel mai fericit caz dacă nu-ţi vor scoate ochii vei fi exilat pentru tot restul zilelor. În drumul Cezarului spre tron a mai rămas un singur obstacol: basileul. Rând pe rând, i-a eliminat pe toţi. Theoktistos, patriarhul Ignatie, prietenul său Damianos care l-a adus din exil, basilissa Theodora, sora sa, au împărtăşit aceeaşi soartă. A mai rămas nepotul său Mihail.
324
Acum e cel mai puternic om din stat. Crezi că nu va reuşi?
cum să-l împiedicăm?
există o singură cale.
care?
să-i spunem basileului!
să-i spunem, întări Symbatios.
te va pune să juri că spui adevărul.
Şi nu e adevărat?
acesta e adevărul! Vrea tronul.
vreau să-l văd cât mai repede târându-se pe pământ, spuse grăbit Symbatios prins în intriga parakimomenului.
Şi Symbatios jură în faţa basileului Mihail că Cezarul, socrul său, complotează să-i ia viaţa şi să urce pe tron. Îngrozit de cele ce auzea, tulburat peste măsură de ambiţiile unchiului său, basileul Mihail i-a dat mână liberă parakimomenului. Şi parakimomenul, fără să mai piardă timp, pecetlui soarta Cezarului.
Evdochia Ingerina îşi privi fiul cu dragoste. Micuţul Leon gângurea şi întindea mânuţele spre ea. Îl strângea în braţe simţind că se topeşte în el. Maternitatea o schimbase. Nu mai era tânăra zvăpăiată dispusă la toate nebuniile augustului ei amant. Se vedeau aproape zilnic, Mihail nu putea trăi fără ea, dar ea îşi revărsa acum întreaga dragoste asupra fiului ei. O preocupa, în special, soarta micului Leon. Basileul Mihail nu se îndoia că e fiul lui. El îi şi alese numele. Nume împărătesc. Nici nu o puse să jure că e fiul lui. Evdochia ştia ce riscă. Ar fi fost cusută într-un sac şi aruncată în Bosfor. Mihail
325
cerea să-i fie dus destul de des copilul. Când rămâneau numai ei trei îl lua în braţe, se juca cu el.
iată fiul pe care l-am dorit, îi spuse Evdochiei într-una din zile.
dacă am fi fost căsătoriţi am fi fost o familie fericită, oftă ea privindu-l cu atenţie.
şi ce ne împiedică să fim fericiţi?
mă gândesc numai la el, la soarta lui. Ce va fi cu el? Cum voi reuşi să-l apăr când toţi ştiu că e fiul tău.
crezi că pe mine nu mă preocupă soarta lui? Crezi că mi-e greu să-l adopt şi să-l urc pe tron? Acesta e fiul meu, viitorul împărat al romanilor! strigă Mihail înălţându-şi fiul deasupra capului. În curând voi lua o hotărâre.
Dar bucuria Evdochiei a fost de scurtă durată. Săptămânile treceau şi basileul Mihail nu hotăra nimic în privinţa fiului său. De teamă să nu se schimbe, nici nu insista să-i amintească. Apoi, într-un târziu, aflase cauza amânării. Cezarul Bardas se opunea adoptării şi urcării pe tron a micului Leon. O aflase de la soţul ei, parakimomenul Vasile, iar parakimomenul de la Thecla, amanta sa. De când Thecla îi descoperise complotul pus la cale de Cezar, Vasile era deosebit de atent cu ea. O folosea pentru a afla intenţiile Cezarului. Aşa aflase Evdochia că Cezarul nu era dispus să-i vadă fiul încoronat. Prin atribuţiile funcţiei sale de Cezar, Bardas era al doilea om în stat. Dacă s-ar fi întâmplat ceva cu Mihail, atunci ar fi urcat pe tron. Pe Evdochia o îngrozi gândul. În drumul lui spre tron, Bardas nu
326
s-ar îndura de fiul ei. Bardas… un ticălos fără pereche, îşi spuse. Nu putea să uite că în urmă cu ceva ani trecuse şi ea prin patul lui. O taină numai de ei ştiută sau aşa i se părea. În faţa ameninţării, Evdochia trecuse în tabăra soţului ei. Bardas trebuia să piară.
Instruită de soţul ei, Evdochia şopti la urechea augustului ei amant nemăsuratele ambiţii ale Cezarului. Mihail se îngrozi. Groaza şi „durerile morţii l-au aflat”, cum zice psalmistul.
Parakimomenul şi-a dat seama că Cezarul nu putea fi înlăturat atâta vreme cât era în Constantinopol. Aici era prea puternic. Gărzile palatului erau în mâna lui. Şi mai mult ar putea risca o revoltă pe străzile marelui oraş. Aşa ceva nu era de dorit. Cezarul trebuia scos din Constantinopol. Ocazia se ivi chiar în primăvara acelui an. Bardas pregăti o expediţie împotriva arabilor din Creta. Insula devenise cuibul piraţilor arabi şi ameninţau întreaga Mare Egee. Niciun transport maritim nu mai era în siguranţă. Piraţii trebuiau stârpiţi. Organizând expediţia, Cezarul o încredinţă generalilor săi sub comanda împăratului şi a parakimomenului. Tagmatele urmau să-şi stabilească tabăra la Melitene pe coasta Egeei, iar de aici să se îmbarce spre Creta.
Pretextând problemele administraţiei, Bardas intenţiona să rămână în Constantinopol. Dar basileul Mihail insista să-l însoţească. De teama unei lovituri de palat, îi era teamă să-l lase în Constantinopol.
328
Simţind neîncrederea basileului, dar şi pentru a-l câştiga de partea sa, Bardas se învoi. Simţind totuşi că insistenţele basileului ascund ceva, Bardas ceru ca parakimomenul să jure pe cruce şi Evanghelie că nu i se va întâmpla nimic rău în timpul expediţiei. La fel ceru şi parakimomenul. Într-o biserică a palatului, în prezenţa împăratului, jurară amândoi. Punându-şi dreapta pe cruce şi evanghelie promiseră lui Dumnezeu şi lor că se vor respecta unul pe celălalt şi niciunul nu va atenta la viaţa celuilalt. Îşi strânseră mâinile ieşind din biserică ca doi prieteni.
Şi astfel întăriţi cu asemenea jurăminte părăsiră Constantinopolul.
La începutul lui aprilie dromoanele, uşiile, pamfilile, galerele bizantine încărcate cu soldaţi, arme, provizii ieşiră din Cornul de Aur. În a doua jumătate a lunii, debarcară la Melitene unde aşteptau tagmatele themei Trakesion. De aici urmau să plece spre Creta.
Bardas gemu în somn şi se trezi lac de sudoare. Trecuseră câteva clipe până să se dezmeticească unde era. Da… În cortul său, în tabăra basileului la Melitene, în thema Trakesion. Începuse campania împotriva piraţilor arabi din Creta. Se ridică, dar rămase nehotărât pe marginea patului. Îşi şterse faţa şi pieptul cu învelitoarea de mătase. Voi să sune clopoţelul să vină eunucii, dar renunţă. Îşi aminti visul. De la o vreme îl chinuiau visurile. Parcă îi prevesteau ceva rău. Acum visase că era o mare sărbătoare, nu-şi mai amintea care, şi împreună cu
329
basileul Mihail intrase în „Sfânta Sofia”. În absida dreaptă îl văzu pe Sfântul Petru pe tron înconjurat de îngeri. La picioarele lui, fostul patriarh Ignatie cerea să fie pedepsiţi toţi cei care-l persecutaseră. Apostolul Petru l-a aşezat pe împărat de-a dreapta sa şi pe Cezar de-a stânga. Apoi apostolul a dat o sabie unui slujitor poruncindu-i să-l lovească pe Cezar. Când văzu sabia deasupra capului, strigă şi se trezi. Cum să înţeleagă visul? Poate tâlcuitorii să-l dezlege. În urmă cu ceva vreme, fratele său Petronas, căruia îi împărtăşise temerile, îi trimise un vestit tâlcuitor de vise. Deşi nu credea în vise şi prevestiri, mai de voie de nevoie povesti că fiind în biserică, la una dintre ceremoniile legate de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, simţi cum o mână nevăzută i-a luat mantia de ceremonie de pe umeri. Când se întoarse speriat, mantia era la picioarele sale. Cum căzuse nu putea să-şi dea seama. Şi curtenii îl priviră temători. A interpretat atunci că aşa cum căzuse mantia, semnul puterii sale, va cădea şi el. O săptămână mai târziu, primea din partea surorii sale o mantie de ceremonie. Poate că în mănăstirea în care era închisă, din ordinul său, Theodora auzise povestea cu mantia şi îi trimise una nouă. De o frumuseţe deosebită, brodată cu potârnichi de aur, dar îi era prea scurtă. Ghicitorii au interpretat că un veşmânt scurt înseamnă scurtimea zilelor, iar potârnichile trădare.
Ridică privirea spre pânza cortului. Razele soarelui dimineţii pătrundeau uşor într-o lumină odihnitoare.
330
ce e şi cu visele astea, şopti pentru sine. Poate că nu trebuia să vin. Zâmbi gândului. Cum să nu vină? El, Cezarul, în mâna căruia basileul a încredinţat întreaga putere să se teamă de nişte vise? De intrigile unui aventurier? De ambiţiile unui ţărănoi macedonean lipsit de educaţie? De favoritul ajuns cu răbdare şi iscusinţă omul de încredere al basileului? Niciodată! Şi nu putea să nu vină. Funcţia îi impunea să fie lângă împărat într-o campanie militară. Dar firea lui Mihail e schimbătoare. Acum tună şi fulgeră, acum e soare. Nu va ţine mult nici dragostea cu favoritul ăsta. O greşeală şi-l va trimite la grajdurile de unde venise. aşa e firea lui Mihail. Dacă nu l-ar cunoaşte… se înfuriase că nu reuşise să-l elimine atunci la vânătoare. Când l-a văzut întorcându-se în tabără, şi-a spus că trebuie încercat altceva. Dar n-a mai încercat. Îi părea rău acum? Nici el nu ştia. Cu toate că apropiaţii îl avertizau mereu de intrigile parakimomenului, nu le-a dat nicio importanţă. Până şi fiul său Antigonos îl sfătuise să nu plece din Constantinopol. Dar el era Cezarul şi nu putea să nu plece. A rămâne închis între zidurile marelui Palat, protejat de garda condusă de fiul său, îi arăta slăbiciunea, că se teme. Ieşind din Constantinopol împreună cu basileul, îşi arăta puterea. Nu se temea. Şi pentru a-şi linişti apropiaţii, ceru sfatul prietenului său, patriarhul Fotie. Şi patriarhul îl sfătui să-i ceară parakimomenului să jure în prezenţa sa şi a basileului că nu i se va întâmpla nimic rău în timpul campaniei. Şi parakimomenul Vasile jură. În biserica Sfânta Maria din Chalcopratia, în faţa patriarhului şi a basileului,
331
jură pe Sângele lui Hristos, cum spune cronicarul, că nu-i va face nimeni niciun rău. Încrezător, Cezarul Bardas părăsi Constantinopolul. Expediţia împotriva arabilor din Creta trebuia să aibă şi susţinerea sa.
Părăsi patul. Se închină la icoana Născătoarei de Dumnezeu, cerându-i ajutor. Flacăra candelei pâlpâi de câteva ori şi se stinse. Urmări fuiorul de fum înălţându-se spre pânza cortului.
şi acesta e un semn? se pomeni întrebându-se. A ars întreaga noapte, de ce s-a stins tocmai acum?
Sună clopoţelul. Eunucii din serviciul său îi turnară apă să se spele, îl ajutară să se îmbrace ca în fiecare dimineaţă.
ce se mai aude prin tabără? îşi întrebă eunucii.
bârfele obişnuite.
adică?
că aţi poruncit să vă ridicăm cortul pe o colină, mai sus ca al basileului, că aţi venit cu toată suita ca la o plimbare de plăcere, nu într-o campanie militară, că v-aţi adus cele mai frumoase veşminte, cărţi, cortul cât un palat îl întrece în frumuseţe pe al basileului, că…
oamenii parakimomenului?
da, stăpâne.
numai el poate fi, ticălosul. Ar face orice să mă discrediteze în faţa basileului. Şi a mai şi jurat, nemernicul.
stăpâne…
spune! izbucni nervos, în timp ce eunucul îi lega brâul.
aseară, am văzut intrând în cortul parakimomenului patru bărbaţi străini.
332
cum străini?
soldaţi nu sunt şi de când îl urmărim nu i-am mai văzut prin tabără.
nu-i scăpaţi din ochi. Cine ştie ce le trece prin cap.
şi tot aseară, după ei a intrat şi Symbatios, ginerele vostru.
symbatios! Ce să caute el acolo? Te pomeneşti că s-a aliat cu aventurierul ăla. Fugi şi adu-mi-l! O să-l descos eu îndată.
a plecat înainte de răsărit spre cortul basileului.
ah! scrâşni Cezarul. Grăbiţi-vă! Mergem şi noi. Presimt că pun la cale ceva.
stăpâne, se auzi rugător glasul eunucilor.
ce mai e?
nu vă duceţi la audienţa de dimineaţă. Semnele ne spun…
terminaţi cu prostiile astea! Credeţi că eu, Bardas, Cezarul unui imperiu, mă tem de intrigile unui aventurier? Pregătiţi calul!
e pregătit stăpâne, spuseră umili.
Şi Cezarul Bardas coborî măreţ spre cortul împăratului şi al destinului său.
Era în dimineaţa zilei de 21 aprilie 866 al mântuirii. Cezarul îmbrăţişă dintr-o privire tabăra întinsă de-a lungul ţărmului mării. Zeci de dromoane, pamfilii şi uşii se legănau ancorate în port în aşteptarea soldaţilor. De buna reuşită a expediţiei împotriva arabilor din Cipru, pregătită în cele mai mici amănunte, era în mare parte responsabil. În fiecare
333
dimineaţă, era primit împreună cu strategii şi generalii tagmatelor în cortul imperial. Se sfătuiau împreună cu basileul asupra strategiei de alungare a arabilor din insulă. Soarele se ridicase deasupra dealurilor ce mărgineau tabăra anunţând o zi călduroasă. Forfota taberei trezită de dimineaţă, soldaţii trebăluind prin corturi, pe lângă focuri, nerăbdători în aşteptarea semnalului plecării, îi dădeau nădejde că nu i se putea întâmpla nimic rău. Era deosebit de popular printre soldaţi. Trecând printre corturile lor, călare pe armăsarul său roşcat, în veşminte strălucitoare, la fel ca escorta care-l însoţea, se simţea puternic. Soldaţii îl aclamau cerându-i să-i ducă cât mai repede spre victorie. Se întoarse privind spre cortul său. Aveau dreptate. Ridicat mai departe de ţărm, domina tabăra. Al împăratului pe ţărm, cu mult mai jos. Zâmbi. Şi de asta se legaseră, îşi aminti de o altă expediţie împotriva arabilor, de ambasada în care fusese trimis împreună cu Ioan Gramaticul. La dorinţa împăratului Theofil, călătorise până la Bagdad minunându-se de ştiinţa şi arta arabilor. Câţi ani să fi trecut de-atunci?
Cortul imperial din mătase albă şi benzi purpurii apăru deosebit de măreţ. Un adevărat palat în miniatură. Descălecă. Îl aşteptau câţiva strategi şi parakimomenul Vasile. Îl salutară ceremonioşi. I se păru ciudat că nu vede niciun general de-al său. Se opri pentru o clipă în faţa lui Symbatios. Voi să-i spună ceva, dar se simţi luat de mână şi dus în cort. O să-i vorbească după audienţă. Potrivit ceremonialului, parakimomenul îl luase de mână, conducându-l
334
spre tronul imperial. După actul de proskinesis, basileul îl pofti să şadă alături de el potrivit rangului. Parakimomenul în picioare, în spatele lor. Discutară pe tema expediţiei.
poate ar trebui să sporim efectivele. Mi se pare că avem prea puţini soldaţi pentru o campanie atât de importantă, îşi arătă temerile basileul Mihail.
soldaţii sunt bine antrenaţi şi echipaţi. Dacă ar trebui să aşteptăm sosirea altor tagmate, am întârzia mult expediţia şi am da posibilitatea arabilor să se organizeze.
da… amânarea nu e bună.
propun să îmbarcăm cât mai repede soldaţii spre Creta. Orice întârziere ne poate pricinui un dezastru.
da… un dezastru, repetă basileul Mihail.
Cezarul îl privi curios. I se păru ceva ciudat în cuvintele şi comportamentul basileului. Îi căută privirea, dar basileul Mihail se întoarse spre Symbatios. Acesta ieşi din cort şi îşi făcu cruce pe faţă. Era semnalul aşteptat de asasini. Conduşi de Symbatios, intrară în cort prin spate. Aşteptau numai semnul basileului. În spatele Cezarului, parakimomenul Vasile se arăta tot mai nerăbdător. Văzând că semnalul basileului întârzie făcea semne ameninţătoare la adresa Cezarului. Ridica pumnii uriaşi deasupra capului Cezarului îndemnându-şi oamenii să lovească. Cezarul Bardas simţi că se petrece ceva în spatele lui şi se întoarse dintr-o dată surprinzându-l pe parakimomen cu pumnii asupra capului său. Atunci a înţeles. Se aruncă la picioarele lui Mihail.
335
nu mă lăsa! Basileul meu! Nu-l lăsa să mă omoare!
Vasile îşi trase repede sabia. Asasinii năvăliră asupra lui lovindu-l din toate părţile.
dumnezeule! Nepoate, nu-i lăsa! Aţi jurat!
Cezarul încercă să se agaţe de picioarele basileului. Acesta se ghemui îngrozit pe tron.
aţi jurat! Pe Sângele lui Hristos aţi jurat!
Bardas căzu repede străpuns de săbiile complicilor parakimomenului. Covoarele şi mătasea cortului se stropi de sânge.
Basileul Mihail privea îngrozit cum asasinii conduşi de parakimomenul Vasile îi măcelăresc unchiul la picioarele sale. Voi să spună ceva, dar cuvintele i se opriră în gât. Voi să se ridice, dar picioarele nu-l mai ascultară. Rămase ghemuit neputincios pe tron. Privea îngrozit trupul mare al unchiului său plin de sânge zvârcolindu-se la picioarele sale. Totul era plin de sânge. Atât de mult l-au urât, încât i-au ciopârţit trupul chiar şi după ce murise. Când l-au luat să-l îngroape, nu mai avea formă de om. Doar o masă de carne tocată sălbatic. I-au tăiat până şi organele genitale şi i le-au agăţat într-un par.
Theodora, fosta basilissă, urmărea absentă pâlpâirea lumânării aşezată pe sarcofagul fratelui ei. Când în urmă cu un an i-au adus trupul neînsufleţit, sau ce mai rămăsese din el, la Mănăstirea Gastria pentru îngropare, s-a simţit într-un fel răzbunată. Răzbunată pentru toate umilinţele supusă de acest frate care în urmă cu ani i-a ucis ministrul favorit pentru a ajunge în fruntea statului. Asasinarea lui
336
Theoktistos, care o susţinuse la putere, a însemnat şi sfârşitul ei. Îşi aminti cum a blestemat atunci asasinii să aibă aceeaşi soartă. Din ordinul aceluiaşi frate, devenit atotputernic, a fost închisă împreună cu fiicele sale în Mănăstirea Gastria, obligată să îmbrace veşmântul monahal. Patriarhul Ignatie s-a ridicat în apărarea ei. Nu putea să o tundă în monahism împotriva voinţei ei. Atitudinea patriarhului a dus la un grav conflict cu Bardas care l-a şi scos din scaun. Rămasă fără sprijinul acestui om sfânt, o mare autoritate a vremii, Theodora a strâns câţiva nemulţumiţi, în frunte cu protostratorul imperial, pentru a-şi elimina fratele. Dar Cezarul era atotputernic în Constantinopol. Complotul a fost descoperit repede. Confiscarea averilor, execuţiile din Hipodrom au făcut ca următorii zece ani să fie petrecuţi de Theodora între zidurile Mănăstirii Gastria. Deposedată de titlurile aulice, urmărea totuşi cu interes ceea ce se întâmpla în Constantinopol. Şi atunci când vestea asasinării fratelui ajunse în mănăstire, se simţi într-un fel răzbunată. Insistase ca fratele ei să fie adus şi îngropat în ctitoria mamei sale. O îngrozi doar furia asasinilor. Se îngriji de înmormântare. Era totuşi fratele ei şi acum ce mai conta? O înmormântare făcută în grabă, fără onoruri deosebite. Dispariţia fratelui, a atotputernicului Cezar, care o înlăturase de la putere umilind-o, forţând-o să îmbrace haina monahală, trebuia să-i aducă o oarecare linişte. Dar sufletul ei se umplu de temeri. Când lespedea de piatră pecetlui trupul ciopârţit, o mare nelinişte o cuprinse.
337
În adâncul sufletului simţea că acest asasinat e doar un început. Că cei care-i asasinaseră fratele, îmbătaţi de jocul puterii, îi vor distruge familia şi dinastia. Atunci i-a fost cu adevărat teamă pentru viaţa ei, a fiicelor, a lui Mihail. Mihail… cum de îngăduise acest asasinat? Bardas îi era loial. Îl admira. Era atât de neputincios în faţa favoriţilor? Cum să-l înţeleagă? Dar l-a înţeles vreodată? Copilul răsfăţat crescut fără tată de o mamă prea îngăduitoare ajunsese prea de tânăr să guste din toate nebuniile acestei vieţi. Acum era condus de o mână de favoriţi care ameninţau existenţa însăşi a dinastiei. Aventurierul acela… parakimomenul, răzbunarea ei a venit prin el. Acesta însă se arăta a fi un om deosebit de periculos. Ambiţiile sale de mărire l-au dus până sus spre vârful ierarhiei bizantine. Ce urmărea, de fapt, acest om venit la Constantinopol cu o traistă în băţ, cum se spunea. De ani buni era prietenul şi favoritul fiului ei. Îl eliminase pe Bardas pentru că atentase la viaţa basileului, aşa cum era versiunea oficială, sau pentru că stătea în calea ambiţiilor lui? Era convinsă că Bardas n-ar fi atentat la viaţa fiului ei. Era un om de stat, prea inteligent, prea puternic să facă aşa ceva. În asasinarea fratelui ei vedea ambiţiile nemăsurate, setea de putere a parakimomenului. Ştia ce este această sete de putere. Acum nimic nu-i mai stătea în cale, doar fiul ei. şi fiul ei se purta ca un inconştient. Această indiferenţă îl va distruge. Se înfioră la acest gând. Flacăra lumânării pâlpâi mai să se stingă. Parcă-i transmise înfiorarea ei. Mai păstra şi acum în suflet teama din ziua când
338
i l-a prezentat Mihail. Erau la masă la Palatul Daphne împreună cu mulţi demnitari şi senatori când Mihail a trimis după protostratorul său. Povestise despre frumuseţea şi forţa sa fizică. Era încântat de noul său protostrator. Când a intrat în Triclinium, Theodora l-a privit insistent. Parcă-l ştia, îl mai văzuse undeva, dar nu-şi mai amintea în ce împrejurări. Într-un târziu, tot privindu-l, şi-a amintit. În Oracole, cartea de vise şi interpretarea viitorului, a soţului ei basileul Theofil. Cu mulţi ani în urmă, chiar în anul în care se căsătoriseră, îl găsise într-o seară în biblioteca Palatului. Nu se aştepta ca ea să intre, şi când a văzut-o a închis repede codexul. Ea a insistat să vadă ce citea şi în cele din urmă a cedat, îi mai auzea şi acum, după atâţia ani, glasul uşor aspru, poruncitor. Doamne, cât de mult îl iubise.
aceasta e cartea Oracolelor. Sunt diferite desene pe care dacă ştii să le interpretezi poţi desluşi viitorul.
din aceste desene? îşi arătă ea neîncrederea.
iată acest desen, un leu cu litera L în spate şi un bărbat înfigându-i suliţa în spate în mijlocul literei a fost desluşit de questorul Palatului chiar înainte de asasinarea basileului Leon al V-lea, naşul meu. „Un împărat cu numele Leon va pieri de moarte silnică în ziua Naşterii Mântuitorului” ceea ce s-a şi întâmplat.
da, am auzit de cumplitul său sfârşit, dar despre familia noastră spune ceva?
Theofil o privi speriat şi răspunse repede:
despre noi… nu… nu spune nimic, şi închise cartea.
339
mi s-a spus că în biblioteca Palatului ar exista o carte care povesteşte sfârşitul vieţii tuturor împăraţilor romani. Aceasta ar trebui să fie cartea, nu?
cine ţi-a spus despre ea?
ei! Am auzit şi eu vorbindu-se prin Palat.
vorbe.
dacă sunt simple vorbe n-ar trebui să ne înspăimânte ce vom afla, nu?
eu ţi-am spus doar despre naşul meu.
iar eu sunt convinsă că aici se află descris şi viitorul familiei noastre. Hai, arată-mi! îi mângâie uşor părul negru şi îşi lipi buzele moi pe obraz. N-o să spun nimănui. Promit!
Şi Theofil cedă şi deschise cartea. Îi arătă un desen colorat în care un tânăr deosebit de puternic purtând numele de Vasileus omoară cu sabia, într-un cort militar, un apropiat al unui împărat cu numele Mihail, apoi îl omoară şi pe împărat.
nu pricep mare lucru, se arătă dezamăgită Theodora.
nici eu n-am înţeles prea bine de ce s-ar referi la familia noastră, dar Ioan Gramaticul l-a interpretat ca referindu-se la al treilea împărat al dinastiei noastre. Dar tot el zice că dinastia noastră va conduce Imperiul peste două sute de ani.
atunci cum se sfârşeşte dinastia cu al treilea împărat?
gramaticul zice că acest tânăr vine din Macedonia, e puternic ca Samson, nimeni nu poate să-l învingă în luptă şi poate îmblânzi caii sălbatici. Prin el se va sfârşi dinastia noastră.
340
Theodora a râs atunci şi nu a dat importanţă interpretării lui Ioan Gramaticul. Cum poate să citească viitorul după nişte desene? Dar peste ani, când l-a văzut pentru prima dată, privindu-l insistent, şi-a dat seama că seamănă izbitor cu tânărul din cartea Oracolelor. Şi când i s-a mai spus că e puternic ca Samson, nebiruit la trântă, singurul care poate îmblânzi caii împăratului, şi-a dat seama că el este. El este cel prin care le va veni sfârşitul. Şi al treilea împărat al dinastiei era Mihail, fiul ei. Atunci cum va dura dinastia două sute de ani? Temerile le-a împărtăşit fiului ei. Mihail a râs spunându-i că în afară de puterea lui Samson n-are nimic. Cum să le distrugă un ţărănoi dinastia?
Dar acest ţărănoi lipsit de educaţie i-a ucis fratele. Acest aventurier însetat de putere a fost asociat la tron. Devenise co-împărat. Împărţea puterea cu fiul ei Mihail. Dumnezeule, cum de s-a ajuns aici, se întreba neputincioasă Theodora. Cum de nu vedea Mihail că acest om căuta să-l doboare? Atât de mult se lăsa orbit de linguşelile şi prefăcătoriile lui încât nu-şi dădea seama ce se întâmplă în jurul său? Merse până acolo încât acceptase să divorţeze şi să se căsătorească cu amanta stăpânului său. Cine ar face aşa ceva fără un scop precis. Iar copiii lui Vasile erau, de fapt, nepoţii ei, ai basileului Mihail. Şi parcă n-ar fi fost de ajuns Evdochia Ingerina trebuia să nască peste câteva luni. Era oare nepotul ei? Acum, până nu era prea târziu va trebui să-i deschidă ochii. Va trebui să-l elimine pe fostul parakimomen ajuns co-împărat. Îşi spuse că împrejurările
341
erau de partea sa. După sfârşitul Cezarului, fiul ei o rechemase la Palat. Nu mai deţinea titlurile aulice, nici puterea de odinioară, dar credea că avea destulă influenţă pentru a-şi împlini gândul. Părăsi Mănăstirea Gastria şi se întoarse la Palat. Îşi spuse că va trebui să vorbească cu patriarhul Fotie. A fost unul dintre marii prieteni ai lui Bardas. Va trebui să-l atragă de partea sa. În urma ei, lumânarea pâlpâi pe sarcofagul fratelui apoi se stinse brusc, ca un vis neîmplinit.
Patriarhul Fotie rămase tulburat în urma vizitei Theodorei. Avea un respect deosebit pentru fosta basilissă, dar cu greu i-ar fi acceptat implicarea în intrigile Palatului. Mai ales că-l implica şi pe el. Ştia că prin dispariţia lui Bardas pierduse un mare sprijin. Deşi Bardas a fost omul care l-a impus pe scaunul patriarhal, nu i-a împărtăşit metodele brutale în lupta cu ignatienii. Ceea ce îi apropia era cultura, dragostea pentru carte şi refacerea Universităţii. Acum când Bardas nu mai era sprijinul său, rămăsese împăratul Mihail. Cu revenirea Theodorei la Palat, începuse o luptă ascunsă de data aceasta împotriva lui Vasile, asociatul la tron al fiului ei. De ce se temea Theodora? De vise, de prezicerile care-i ameninţau dinastia? Nu credea în aşa ceva. Cum să creadă? Dar parakimomenul Vasile reuşise să-l doboare pe Bardas, cel mai puternic om din stat. Faptul îi trăda ambiţia nemăsurată. Şi dacă într-o zi îl va doborî şi pe basileul Mihail, atunci îşi va pierde tronul patriarhal. Ştia că nu se va putea pune în calea ambiţiilor acestui ţărănoi analfabet. Din grăjdar
342
ajunse pe tron. Iar el ca patriarh a binecuvântat coroana care-l făcuse asociat la tron. Nu se putea lăsa antrenat în intrigile Theodorei. Aşa ceva l-ar duce la pierderea tronului patriarhal. Şi cât conta sprijinul basileului Mihail care spusese că pentru el patriarhul era bufonul său favorit? Fotie se simţea ameninţat de intrigile ignatienilor care-şi găsiseră sprijin la ambiţiosul papă Nicolae al Romei. De ei îşi simţea ameninţat tronul patriarhal. La numai două luni de la întronizare, ignatienii i-au contestat alegerea ca fiind necanonică. Cincisprezece episcopi urmaţi de o mulţime de călugări s-au adunat la „Sfânta Irina” hotărâţi să se plângă papei Nicolae I. Printre cei mai înverşunaţi erau mitropoliţii Mitrofan al Smirnei, Stelian al Neocezareei, Theofan şi David al Paflagoniei şi egumenul Teognost. Din cei cincisprezece mitropoliţi, doar şase au semnat scrisoarea dusă papei de o delegaţie condusă de Teognost. Ambiţiosul papă, adept al suveranităţii Bisericii Romane, a găsit ocazia potrivită de a se amesteca în problemele Bisericii bizantine şi a contestat alegerea lui Fotie. O sută de episcopi adunaţi în sinod la „Sfinţii Apostoli” sub preşedinţia lui Fotie declară necanonică alegerea lui Ignatie, el fiind impus de Theodora. Ignatienii sprijiniţi şi de unii mireni au contestat hotărârile sinodului. S-a ajuns la grave tulburări în Constantinopol. Cezarul Bardas a pedepsit crunt ignatienii şi numai intervenţia lui Fotie a făcut să înceteze persecuţia. Şi tot la intervenţia lui, Ignatie a fost rechemat din exil şi i s-au înapoiat proprietăţile. Fotie spera într-o împăcare,
343
dar n-a reuşit să fie recunoscut ca urmaş al lui Ignatie. În urmă cu şase ani, patriarhii răsăriteni şi trei sute de episcopi s-au adunat la Constantinopol. Delegaţia papei condusă de episcopii Rodoald de Porto şi Zaharia de Anagni au recunoscut în sinodul ţinut la „Sfinţii Apostoli” canonicitatea alegerii lui Fotie, dar cereau în schimb ca provincia Iliria şi sudul Italiei să fie trecute sub jurisdicţia papei. Trimişii papei au semnat actele sinodului, deşi nu primiseră ceea ce ceruseră. Ignatie a fost adus în faţa sinodului şi depus. Delegaţia papală s-a întors cu actele sinodului, iar un trimis al împăratului Mihail ducea scrisoarea împăratului şi a patriarhului Fotie. Răspunsul papei nu a întârziat. Sinodul ţinut în palatul Lateran l-a excomunicat pe Fotie, pe episcopul Grigorie Asvestas care-l hirotonise pe Fotie şi l-a recunoscut pe Ignatie patriarh al Constantinopolului. Furios că delegaţia sa nu obţinuse provinciile cerute, papa i-a excomunicat şi pe episcopii Rodoald şi Zaharia. Mai mult, cerea ca Ignatie şi Fotie să fie trimişi la Roma spre a fi judecaţi. Basileul Mihail îi scrie papei o scrisoare şi printre alte ameninţări îi aminteşte că sinodul roman nu are nicio valabilitate pentru că nimeni nu l-a pus judecător peste Biserica Constantinopolului. Furios pe opoziţia constantinopolitană, papa Nicolae se adresează în scris clerului din Constantinopol, ameninţându-i cu excomunicarea. Îi scrie lui Bardas că l-a dezamăgit, lui Ignatie recunoscut de el ca adevăratul patriarh, Theodorei căreia îi cere să-l sprijine pe Ignatie. Cere Senatului din Constantinopol
344
să nu mai rămână în comuniune cu Fotie. Pe Fotie îl numeşte viclean, viperă, jidov, noul Ham. Poziţia basileului Mihail faţă de conflictul cu Roma şi asasinarea lui Bardas i-a arătat lui Fotie că trebuie să călătorească în barca basileului. De aceea s-a şi grăbit să-i scrie basileului: „Acel om josnic (Bardas) fiind ridicat de bogata şi darnica ta dreaptă până aproape de sceptrul domniei şi părtaş făcându-se împărăteştii vrednicii deşi nu cu numele, ci cu puterea nu a putut purta măreţia binefacerii nici nu s-a mulţumit, nici a adus mulţumită. Ci păşind cu piciorul peste hotare şi întinzându-şi mâinile cu îndrăznire asupra capului binefăcătorului lui, a plecat, lăsând în urmă însăşi viaţa sa, semeţele nădejdi şi deşartele-i închipuiri în chip jalnic. Cerându-i-se plata morţii, el a plătit vina tiraniei. Sunt cu deosebire mâhnit că acest om a fost luat chiar în vremea când lucra viclenia, fără să arate pocăinţa, însă, după cum tainicele judecăţi ale lui Dumnezeu au hotărât, viaţa lui a luat sfârşit, multora fiindu-le pricină de spaimă, multora pedeapsă, multora pricină de milă şi uimire celor mai mulţi”.
Deşi scrisese împotriva lui Bardas, patriarhul Fotie îi recunoştea meritele. Îi admirase pasiunea pentru ştiinţă, cultura, dragostea pentru carte. Dacă Universitatea din Magnaura funcţiona iarăşi, după ani şi ani în care toţi uitaseră de ea, i se datora numai lui, Cezarului. Adusese cei mai buni profesori ai timpului, printre care vestitul Leon Matematicianul. Universitatea avea patru catedre: gramatică, aritmetică, geometrie şi filosofie. Fotie predase aici
345
filosofía. Numirea lui ca patriarh o datora numai Cezarului. Deşi îl admira mult, cu timpul, Fotie se îndepărtase de Bardas. Dezaprobase de multe ori setea lui de putere, dorinţa de stăpânire. Dar oricât de mult l-ar fi stăpânit această dorinţă, era sigur că n-ar fi mers până acolo încât să atenteze la viaţa împăratului. Sfârşitul lui Bardas se datora doar vicleanului şi ambiţiosului parakimomen. Se temea de el. Nu putea intra în jocurile Theodorei. Îşi risca scaunul patriarhal. Guvernarea lui Bardas fusese deosebit de eficientă. Imperiul prospera. În răsărit arabii au fost învinşi în două campanii mulţumită generalului Petronas, fratele lui Bardas, un mare strateg. Tagmatele bizantine au încercuit şi înfrânt arabii conduşi de Amr la Nazianz. L-au ucis şi pe el şi pe fiul lui şi au luat o mulţime de prizonieri. Apoi bizantinii au invadat Armenia. Au înfrânt armata lui Aii Armeanul. Şi el şi Carbeas conducătorul pavlicienilor şi-au pierdut viaţa în luptă. Petronas a fost ridicat la rangul de magistru.
în acel an, cu sprijinul lui Bardas, trimise în Moravia pe fraţii Constantin şi Metodiu. Originari din Tesalonic, fraţii vorbeau limba slavilor, iar Constantin, fostul său discipol, inventase un alfabet în care a tradus pentru ei textele scripturistice. Misiunea fraţilor a fost un mare succes. Au reuşit să înlocuiască liturghia din latină în slavonă. Acum, fiecare slav înţelegea în limba sa liturghia.
A urmat campania împotriva hanului Boris al bulgarilor. În urma campaniei, Boris a primit creştinismul, s-a botezat primind numele de Mihail.
346
Chiar împăratul i-a fost naş. Boris-Mihail a primit numele de ţar şi în scurt timp şi-a încreştinat întreg poporul. Bulgaria şi Moravia Mare au intrat acum sub influenţa Constantinopolului.
Pe patriarh îl aşteptau zile grele. Era conştient de asta. Bardas, în care avea un mare sprijin, nu mai era. Mihail era imprevizibil. De un an de când Vasile fusese asociat la tron patriarhul a avut timp să-şi dea seama că nu-i intrase în graţii. Întoarsă la palat, Theodora începuse intrigile împotriva fostului parakimomen. Papa Nicolae lupta să domine întreaga biserică. Da… Îl aşteptau zile grele ca atunci când ruşii năvăliră asupra Constantinopolului. Aceasta a fost în urmă cu şase ani, când într-o dimineaţă de iunie, două sute de corăbii erau sub zidurile Constantinopolului. Roşii conduşi de Askold şi Dir au coborât pe Nipru, au trecut marea Neagră, strâmtoarea Bosfor crezând că pot să jefuiască Constantinopolul. Zidurile puternice i-au oprit. Mihail şi Bardas erau în răsărit luptând cu arabii. Roşii au jefuit cumplit suburbiile marelui oraş, până în insulele Prinţilor. „Neamul acesta era neştiut, neînsemnat, necunoscut până la năvălirea sa asupra noastră. Au jefuit împrejurimile, suburbiile cetăţii, au nimicit cu cruzime pe cei căzuţi în mâinile lor, nu au cruţat nimic de la om până la dobitoc. Îşi înfigeau cu cutezanţă săbiile în oameni de orice vârstă sau fire. Pretutindeni era plin de hoituri. Curgerea râurilor se preschimbase în sânge” avea să scrie patriarhul în acel cumplit an. Patriarhul Fotie a organizat apărarea cetăţii. Veşmântul Maicii Domnului
347
a fost luat de la Blaherne şi purtat de-a lungul zidurilor. O puternică furtună de vară a risipit corăbiile, izbindu-le de ziduri. Mii de roşii au pierit înecaţi. A biruit atunci… va birui şi acum.
Patriarhul Fotie se întoarse la masa de lucru. Enciclica către patriarhii răsăriteni aştepta să fie semnată. Cu îngăduinţa basileului, va convoca un mare sinod la Constantinopol. Va trebui să se sfârşească odată cu pretenţiile papei Nicolae de a conduce întreaga Biserică. În privinţa Theodorei… nu putea fi părtaş acţiunilor ei. Avea nevoie şi de sprijinul coîmpăratului Vasile, chiar dacă nu accepta josnicia lui. Şi la urma urmei, Ignatie fusese impus pe tronul patriarhal de Theodora. Şi asta spunea multe.
Trecuse aproape un an şi jumătate de la moartea lui Bardas. Thecla nu se putea împăca cu sfârşitul crud al unchiului ei. Nu crezuse vreodată că fratele ei, basileul Mihail, avea să-şi condamne unchiul la moarte. Şi încă ce moarte. Ciopârţit de săbii şi pumnale, de nerecunoscut, cu el însuşi de faţă. Să-i batjocorească apoi trupul lipsit de viaţă. Bardas îşi iubise nepoţii. Thecla şi Mihail erau preferaţii lui. Pe Mihail îl sprijinise cu sume mari de bani, acoperindu-i nebuniile. Acum, la mai bine de un an de la sfârşitul Cezarului, începea să se îndoiască de faptul că ar fi atentat la viaţa lui Mihail. Că dorea tronul. Că era un om puternic, însetat de putere, dornic să conducă nu se îndoia. O ştia dintotdeauna. Dar până să-şi asasineze împăratul… nu, acum nu mai credea în cuvintele fostului parakimomen. A fost peste măsură de surprinsă când la numai o lună de la sfârşitul Cezarului, amantul ei a fost asociat la tron. Nu se aştepta la această slăbiciune a fratelui ei. Chiar atât de mult îşi iubea favoritul
350
încât să-l asocieze la tron? Să fi vrut cu adevărat Bardas să-l piardă pe Vasile la acea vânătoare? îşi prevenise amantul, dar mai mult nu aflase. Vasile evitase orice amănunt legat de zilele acelea. O evita şi acum. De când fusese asociat la tron, se întâlniseră doar de câteva ori. La prima întâlnire îi reproşase dur:
de ce l-aţi ucis?
pentru că altfel ne-ar fi ucis el! Pe mine, pe Mihail…
n-ar fi mers până acolo.
iar tu te-ai fi întors la mănăstire, continuă Vasile simţind că îşi pierduse încrederea în el.
m-ai fi lăsat?
Ca un răspuns, o strânse în braţele lui puternice, sărutând-o îndelung.
poate că acolo mi-e locul, şopti ea după o vreme.
Acum, după aproape un an şi jumătate, nu se mai îndoia că locul ei era la mănăstire. Nu mai avea loc în viaţa lui Vasile.
Trecuseră săptămâni de când nu îi mai vorbise. O evita. Şi câte planuri, câte vise. Se văzuse pe tron alături de el. Acum el fusese asociat la tron, pe când ea rămase aceeaşi porfirogenetă cu chipul bătut pe monedele imperiale. La treizeci şi cinci de ani, devenise amanta unui ţărănoi macedonean, cum zicea unchiul Bardas, căruia începea să-i descopere adevărata faţă. Nu, nu unchiul Bardas dorise puterea supremă, ci el, un aventurier macedonean. Abia acum îi înţelegea gândurile, ambiţiile, planurile. Din aceste planuri ea nu mai făcea parte. Începea
351
să-l urască. Pe cât de mult îl iubise, acum îl ura. Cezarul avuse dreptate. Era leul care-i va înghiţi pe toţi. Îl ura pentru că se folosise de ea, nu mai slujea intereselor lui, îl ura pe Mihail pentru că îl asociase la tron fără să ceară nimănui nicio părere. Cât de orb putea fi! îşi ura mama, pe Theodora, pentru că nu ştiuse să-i deschidă ochii fiului ei, se ura pe ea, ura că este o porfirogenetă. Acum înţelegea pe deplin cât de mult se folosise de ea analfabetul ţărănoi macedonean. Cum să urce pe tronul părinţilor ei? Al dinastiei lor? Toate i se confirmară în urmă cu două zile.
Cu autoritatea ei de porfirogenetă, intrase în cabinetul lui neanunţată.
doream să te văd! îi spuse ca un răspuns la privirea sa mirată.
nu e locul potrivit… şi intri aşa neanunţată.
trebuia să-ţi cer o audienţă?
firesc. Nu aşa se procedează?
chiar şi pentru noi?
da, chiar şi pentru tine.
Urmară clipe de tăcere. Thecla sesiză răceala şi diferenţa făcută intenţionat între ei.
de ce te porţi aşa cu mine?
mă eviţi. Trec luni şi nu ne vorbim, nu ne întâlnim…
noua situaţie în care mă aflu nu-mi mai permite să fiu ceea ce am fost.
nu te înţeleg.
am o familie, soţie, copii, Bunul Dumnezeu m-a ales prin mila slăvitului nostru basileu…
352
Thecla îl opri cu un gest nervos. Se apropie de el gata să-i reproşeze o mie şi una de fapte. Cuvintele i se opriră în gât. Îşi simţi ochii în lacrimi. Să plângă în faţa lui? Niciodată! Ea era o porfirogenetă, pe când el… el era acum pe tronul părinţilor şi dinastiei ei.
femeie, în toarce-te la rosturile tale, veniră cuvintele grele ca o sentinţă.
acum te înţeleg. Pe deplin te înţeleg.
nu, niciodată n-ai să înţelegi, pentru că tu eşti o porfirogenetă.
Thecla îi întoarse spatele. Va lupta altfel împotriva lui. Îşi spuse în acele clipe că va veni ziua când se va târî la picioarele ei implorând iertare. Ieşi tăcută fără să mai privească în urmă.
Dispariţia lui Bardas a lăsat un mare gol în administrarea statului. Mihail al III-lea nu avea nicio înclinaţie pentru soluţionarea problemelor statului bizantin. Vasile nici atât. El se pricepea doar la cai, la jocuri şi să asigure basileului toate distracţiile posibile. Bardas se ocupase de toate. Timp de zece ani, conduse statul şi îl conduse bine, dându-i mare prosperitate. Arabii au fost învinşi, bulgarii încreştinaţi, influenţa Constantinopolului ajunse până în Moravia Mare. Acum când Bardas nu mai era, arabii se agitau din nou la graniţe, jefuind în Imperiu. Raguza, cetate bizantină la Adriatica, era de 15 luni asediată de arabii din Sicilia. Marele drongar al flotei, Nichifor Doryphas, îşi conduse corăbiile spre Adriatica. Încă nu se primise nicio veste. Mihail cheltuia nebuneşte. Boteza copiii vizitiilor săi favoriţi, făcea
353
cadouri uriaşe în bani celor mai apropiaţi prieteni şi demnitari. Curând, rezervele tezaurului au început să scadă. Pentru plata soldelor armatelor a început să topească vasele de aur ale Palatului. Aşa ceva nu se mai pomenise. Toate orfevăriile lucrate pe vremea tatălui său, mândria palatului uimind cu fineţea lucrăturilor, au fost transformate în bani lichizi. Demnitarii comentau, constantinopolitanii se agitau pe străzi. Deşi parte din marea aristocraţie îl ura pe Bardas, s-au arătat nemulţumiţi de asasinat. Şi mai ales de asocierea parakimomenului la tron. Nemulţumiţi că noul asociat la tron nu şi-a ţinut promisiunile, Symbatios şi foştii conjuraţi care l-au asasinat pe Bardas au fugit în Asia, ridicând steagul revoltei. Aristocraţia Constantinopolului îi sprijinea. Proaspătul co-împărat se afla într-o situaţie delicată, mai ales că de la graniţa răsăriteană veneau veşti proaste. Petronas se pregătea să pornească spre Constantinopol pentru a pedepsi moartea fratelui său. Dacă tagmatele lui Petronas ar fi ajuns în faţa Constantinopolului, ar fi fost pierdut. Mihail l-ar fi dat pe mâna lui Petronas. Cu viclenia-i cunoscută, acţionă cu o rapiditate care-i uimi pe toţi. Îşi trecu armata în Asia, risipi răsculaţii, foşti soldaţi şi ţărani din împrejurimi, atraşi de câştiguri mari, prinse capii răsculaţilor, le tăie limba şi scoase ochii. Revolta se stinse ca un foc de paie. Petronas rămase înţelept la graniţa răsăriteană.
Pentru basileul Mihail, marea problemă rămânea gestionarea finanţelor şi administrarea statului. Presat de împrejurări, îşi chemă mama la Palat.
354
Theodora părăsi mănăstirea. Se întoarse la palat hotărâtă să pună ordine, ca odinioară, în problemele şi finanţele statului. Deşi nu mai avea energia tinereţii, trecuse de cincizeci de ani, ştia ce avea de făcut. Dar Theodora era îngrijorată mai mult de ascensiunea fostului parakimomen. Cum de a făcut fiul ei o asemenea nesăbuinţă? Să-l asocieze la tron! Trebuia pe orice cale să-l facă pe Mihail să înţeleagă că omul acesta va trebui îndepărtat. În orice mod, pe orice cale şi cât mai repede.
Cursa se sfârşi. Ca de obicei, Mihail câştigase, în aplauzele curtenilor, cu un gest atletic, sări din cvadrigă. Într-un gest de mulţumire, mângâie boturile înspumate ale celor patru cai.
ai grijă de ei! Să nu îi adăpi chiar acum. Sunt prea asudaţi. Şterge-i bine şi acoperă-i cu păturile, porunci grăjdarului.
prea bine, stăpâne.
Caii îşi frecară boturile umede de umerii lui.
ştiu, ştiu… sunteţi cam însetaţi, dar mai aveţi răbdare. şi eu sunt însetat, dar chiar că nu mai am răbdare, râse ca de o glumă bună.
Salută cu gest trecător curtenii din tribune şi se îndreptă spre pavilionul unde-l aştepta o mică gustare. Sub pânza purpurie, avu surpriza să o vadă pe Evdochia. Era cu micuţul Leon. Abia împlinise un an.
o! Nu mă aşteptam să te văd azi, tocmai aici! făcu surprins.
iertare, stăpâne, am venit aşa neanunţaţi, dar voiam să te vedem.
355
evdochia, ce vorbe sunt astea? Şi eu voiam să vă văd.
Sorbi îndelung din cupa cu vin ce-l aştepta pregătită.
nu-l văd pe augustul tău soţ. Nu e aici?
a rămas la palat. Sunt atâtea treburi de…
da… la palat sunt multe de făcut. Augustului tău soţ îi place la palat, nu? Prieteni, linguşitori, intriganţi, bârfe… statul trebuie bine administrat şi soţul tău se pricepe de minune la administraţie, pe când eu alerg la curse. Nu asta voiai să spui?
cum aş îndrăzni să-l judec pe stăpânul şi iubitul meu? îl privi înfricoşată. Oare ce avea de gând?
evdochia… Evdochia…
Mihail se întoarse spre micul Leon. Îl mângâie pe cap, îi prinse mânuţele.
mă strânge de mâini. Parcă nu vrea să mă mai lase.
firesc. Te vede aşa de rar.
Mihail îşi apropie buzele spre urechea micuţului Leon. Evdochia crezu că voia să-l sărute. Dar ce auzi o umplu de mândrie dar şi de spaimă.
fiule, într-o zi coroana împăraţilor romani va străluci pe fruntea ta. Nimeni în afară de tine nu va urca pe tronul dinastiei noastre. Toţi vor pieri. Te voi încorona cu mâna mea. Toţi ce astăzi uneltesc vor pieri! în clipa aceea, Mihail îşi aminti că în urmă cu o săptămână, când ieşise la vânătoare, i-a apărut în cale un călugăr. Batjocoritor ca întotdeauna faţă de oamenii lui Dumnezeu, s-a aplecat în şa cerându-i binecuvântare. Dar călugărul i-a spus aspru:
356
nu de binecuvântarea mea ai nevoie. „Fereşte-te de îmblânzitorul de cai. Umblă să-ţi ia viaţa. Şi călugărul îi întoarse spatele pierind în pădure. Da… vor pieri!
Se întoarse spre Evdochia, privindu-i insistent pântecele.
se apropie sorocul?
mai sunt două luni. Şi va fi tot băiat!
Şi tot al meu?
Evdochia întoarse capul supărată.
haide! Ne retragem în răcoarea palatului. Doar noi trei, adică patru. Să petrecem ziua împreună.
Evdochia începea să se teamă de Mihail. Simţea că va urma ceva grav pentru ea. Venise să afle ce plănuia Mihail. Şi aflase. Îi era teamă nu atât de Mihail, cât de Theodora, care revenise la palat cu fiicele ei. Îi era teamă pentru micul Leon şi cel care va veni. Va ţine totul pentru ea. Era mai bine aşa. Trebuia să se pună la adăpost de furtuna ce sta să izbucnească.
Cu un gest nervos, Vasile deschise fereastra. Respiră aerul sărat al mării. Îi făcea atât de bine. De undeva din grădinile Palatului, pătrunse ţipătul păunilor. Aerul rece al dimineţii de septembrie o făcu pe Evdochia Ingerina care dormea alături săşi strângă cuvertura de mătase peste ea. Închise fereastra şi ieşi pe terasă. Privi marea peste grădinile palatului. Albastrul mării îl liniştea. Urmări o vreme corăbiile mânate de briza dimineţii dinspre Cornul de Aur spre Bosfor sau ţărmul asiatic. Avea nevoie de linişte. Gânduri negre puseseră stăpânire
357
pe el. Evenimentele din ultimele luni îi spuneau că viaţa îi era ameninţată. Reîntoarcerea împărătesei-mame la palat îl îndepărtase de Mihail. Simţea că basileul nu-l mai privea cu aceiaşi ochi, nu se mai lăsa antrenat în jocurile care-i satisfăceau toate nebuniile, îi dădea replici usturătoare cu greu înghiţite. Era sigur că prăpastia care-i îndepărta era săpată de intrigile Theodorei. Ştia că Theodora îl acuza că i-a aruncat fiul în patima desfrâului şi a curselor de cai, că îi îndeplinea orice dorinţă numai să fie în graţiile lui, dar el nu făcuse decât să se supună. Theodora avea ceea ce crescuse, un împărat desfrânat şi beţivan. Dar cum să recunoască aşa ceva? Theodora nu putea să-l vadă pe tron alături de fiul ei. Că încerca să-l facă pe Mihail să înţeleagă că nu trebuise să îngăduie asasinarea lui Bardas, adoptarea şi asocierea sa la tron. În faţa intrigilor Theodorei, pierdea tot ceea ce câştigase în ultimii ani. În ziua când Theodora s-a reîntors la palat, Evdochia Ingerina i-a spus:
această femeie ne va pierde pe toţi!
ce vorbe sunt astea?
tu nu o cunoşti. Pentru putere e în stare să ucidă.
Dar şi el ucise pentru putere. Îl ucise pe Bardas pentru că viaţa îi era ameninţată. Acum îşi simţea viaţa ameninţată din nou. De intrigile Theodorei, de nestatornicia basileului Mihail, de înalta aristocraţie, de prietenii lui Bardas. Pentru ei nu era decât un parvenit. Poate că lui Mihail îi părea rău că îngăduise asasinarea unchiului său, Cezarul Bardas.
358
Ştia că nimeni nu credea că Cezarul ar fi putut atenta la viaţa basileului. Îşi iubea prea mult nepotul, doar datorită lui ajunsese cel mai puternic om din stat. Nici că Cezarul intrase în cortul basileului cu gândul de a-i lua viaţa, iar Vasile şi ceilalţi fiind de faţă au sărit în apărarea împăratului ucigându-l pe Bardas. Dovada venise la câteva zile când s-au întors în capitală. Vestea groaznicului sfârşit al lui Bardas a scos cetăţenii Constantinopolului pe străzi, îşi amintea şi acum furia mulţimii.
– „Bine te-ai distrat, basileule, omorându-ţi rudenia şi vărsând sângele aproapelui!”
– „Blestemat să fii!”.
– „Blestemat să fii!”.
– „Aşa să mori şi tu, blestematule!”.
La ura mulţimii şi intrigilor Theodorei, se adăuga Petronas şi Antigonos, fratele şi fiul Cezarului.
Dar, acum el, Vasile, tânărul sărac plecat în urmă cu ani pe jos din Macedonia spre a-şi întâlni norocul, ajunsese asociat la tron. Şi pe tron trebuia să rămână. Cu orice preţ. Altfel îşi va pierde viaţa. Îşi aminti ziua încoronării. A fost ca un vis. La numai o lună de la pierirea Cezarului, a fost adoptat de împărat, numit succesor şi încoronat co-împărat. Era în urmă cu un an, în duminica Rusaliilor a anului 866 al mântuirii, ziua 26 mai. De dimineaţă, în măreaţa biserică a „Sfintei Sofii” s-au aşezat în faţa iconostasului două tronuri. Locuitorii Constantinopolului adunaţi în număr mare pentru liturghia solemnă din acea duminică se întrebau miraţi care e însemnătatea celor două tronuri de vreme ce aveau doar un singur
359
împărat. Vorbeau de revenirea Theodorei. Nu se aşteptau la ceea ce aveau să vadă. Când procesiunea în frunte cu basileul Mihail urmat, la un pas de parakimomenul Vasile, patriarhul Fotie, marele prepozit, şefii demelor au intrat în marea biserică, au început să se lămurească. Nu era tronul pentru Theodora. În veşmintele de ceremonie strălucind de mulţimea aurului şi a pietrelor preţioase, basileul a urcat scările amvonului. Vasile a rămas umil lângă prima treaptă. La semnul basileului, protosecretisul desfăşură pergamentul şi citi cu glas puternic cuvintele basileului Mihail care-i anunţa că: „Bardas Cezarul a complotat împotriva mea ca să mă ucidă şi pentru aceasta m-a dus departe de capitală. Fără sfaturile bune ale lui Symbatios şi ale lui Vasile, nu aş mai fi acum în lumea celor vii. Dar el a murit, victimă a păcatelor sale. Poruncesc ca Vasile parakimomenul, servitorul meu credincios, care mi-a apărat majestatea, m-a scăpat de duşmanul meu şi mă iubeşte, să fie de acum înainte păzitorul şi administratorul imperiului meu şi toată lumea să-l aclame ca pe un împărat”.
Mulţimea a fost impresionată nu de ceea ce auzise, ci de lacrimile lui Vasile. Parakimomenul plângea ca un copil. Basileul Mihail îşi luă coroana, o dădu patriarhului pentru binecuvântare şi o aşeză pe capul lui Vasile. Prepoziţii îi prinseră dibetesionul (mantia de purpură) pe umeri şi îl încălţară cu pantofii roşii, simbolurile demnităţii imperiale. Oamenii lui Vasile, strecuraţi prin mulţime, au început să aclame:
mulţi ani împăraţilor Mihail şi Vasile!
glorie purpurei!
360
Monezile de aur aruncate cu dărnicie au deschis aclamaţiile poporului. Întreaga biserică ura împăraţilor viaţă, glorie şi mulţi ani de domnie.
Acestea au fost în urmă cu mai bine de un an. Acum se temea de ambiţiile Theodorei şi de cei din familia lui Bardas şi prietenii lui. Până şi prietenii lui apropiaţi care l-au ajutat să scape de Bardas s-au ridicat împotriva lui. După asocierea sa la tron, Symbatios şi-a dat seama că a fost înşelat de fostul parakimomen. Că s-a folosit de el doar pentru a-l face pe basileul Mihail să aprobe uciderea lui Bardas. Când împreună cu Peganos şi-au cerut funcţiile pe care considerau că le merită, noul împărat s-a făcut că nu-i cunoaşte. Simţind pericolul, aceştia au fugit din Constantinopol ameninţând să spună totul basileului Mihail. Vasile a încercat să-i prindă, dar în Asia au găsit destui nemulţumiţi ca să se revolte împotriva autorităţii imperiale. Revolta a fost privită ca o răzbunare pentru moartea Cezarului Bardas şi ameninţa să câştige simpatia poporului din Constantinopol. Aşa ceva era deosebit de periculos. Tagmatele imperiale i-au înfrânt într-o bătălie în Asia. Symbatios şi Peganos au fost prinşi şi aduşi legaţi la Constantinopol. Fostul parakimomen şi-a pedepsit crunt vechii prieteni. Le-au fost tăiate limbile şi le-au fost scoşi ochii. Aşa înţelegea Vasile să mulţumească celor ce l-au ajutat să urce pe tron. Basileul Mihail a fost încântat de înfrângerea revoltei. Pentru el nu era decât dorinţa de răzbunare a celor din familia lui Bardas.
361
Dar pentru Vasile, pericolul nu venea din partea foştilor săi prieteni sau a celor din familia lui Bardas, ci din partea basileului Mihail. Ştia că puţini erau cei care credeau că într-adevăr Bardas complotase împotriva basileului. N-avea niciun motiv şi nici nu putea să-i pedepsească sau să-i facă să tacă. Se temea că basileul Mihail îşi va da seama că n-a avut niciun motiv să îngăduie asasinarea unchiului său. Că totul a fost doar o înşelătorie menită să-l aducă pe Vasile mai aproape de tron. Că într-o zi va fi dizgraţiat şi va pierde totul, chiar şi viaţa. Va pierde totul… el, ţăranul sărac şi needucat care surprindea de atâtea ori zâmbetele ironice ale înalţilor funcţionari prin sălile Palatului să piardă tot într-o singură zi. I-a trebuit ani să ajungă unde era acum şi chiar să ucidă. şi avea motive să creadă că aşa va fi.
în urmă cu vreo două luni, era la palatul Sfântului Mucenic Mamas. Patriciul Basilikianos, unul dintre prietenii lui Vasile, organizase o cursă de care în hipodromul privat al palatului. Ca de obicei, basileul Mihail intră în cursă. Şi tot ca de obicei, cvadriga trasă de caii săi negri câştigă cursa. Încântat de victorie, basileul oferi un ospăţ în aceeaşi seară. Printre mulţi invitaţi, Vasile şi Evdochia Ingerina. În zadar Vasile a încercat să se eschiveze pretinzând că Evdochia e însărcinată în luna a şaptea şi nu se simţea prea bine. A trebuit să răspundă invitaţiei şi Evdochia să fie aşezată în stânga basileului. Era spre mijlocul verii. În seara aceea deosebit de caldă, masa a fost aşezată pe una din terasele palatului.
362
Parfumul dulceag al leandrilor roşii urca până spre ei şi Vasile crezu că a găsit o scuză. Dorea să plece cât mai repede, se simţea ciudat, parcă cineva îi ameninţa viaţa. Evdochia nu suporta mirosul leandrilor şi ar fi mai bine să se retragă. Dar Mihail aproape beat nici nu voi să audă.
mă surprinde afirmaţia ta, îi spunea lui Vasile, Evdochia iubea florile leandrilor. Le purta prinse în păr. De multe ori i le-am prins chiar eu. Crede-mă că ştiu ce spun. Apoi se întoarse spre Evdochia. Îţi mai aminteşti leandrul alb din grădina de la Daphne. Poate într-o seară vom dormi iar sub el.
Vasile tăcu încurcat, Evdochia îl privi speriată. Ceilalţi ridicară cupele prefăcându-se că nu aud nimic. Dar văzură mâna lui Mihail strecurată între sânii Evdochiei coborând peste pântecele rotund.
ce mai dă voinicul din picioare, sigur va fi un învingător, oare va semăna şi el cu mine?
Oricât s-a străduit Mihail să-i şoptească aceste cuvinte Evdochiei, toţi au auzit. Mihail era prea beat ca să ştie dacă vorbeşte tare sau în şoaptă. Evdochia se înroşi trăgându-se speriată, Vasile strânse cupa în pumnii săi uriaşi turtindu-i toarta. Privi peste Cornul de Aur spre Constantinopol. Ar fi dat oricât să fie acum acolo, să nu suporte umilinţele unui basileu capricios şi beţivan. Salvarea veni din partea patriciului Basilikianos. Acesta porunci să fie ridicate talerele cu mâncare, să fie adus desertul şi vinul răcit cu gheaţă din munţii Bitiniei, păstrat pentru asemenea ocazii în vasele speciale din pivniţele palatului. Şi pentru a-i abate atenţia de la
363
Evdochia, patriciul se ridică în picioare de pe patulcanapea, strigând:
ridic această cupă cu cel mai bun vin de Monemvasia în cinstea celui mai strălucit basileu, conducător de care. Nicicând nu s-a mai văzut în vreun Hipodrom atâta măiestrie în a conduce o cvadrigă. Nimeni nu a arătat până la strălucitul nostru basileu atâta pasiune, atâta putere în a stăpâni o cursă. Conducătorul, carul, caii erau una. Un trup, un suflet. Părea că zeul Ares a coborât în arenă. Pentru această neegalată îndemânare propun ca strălucitului nostru învingător să-i fie oferită coroana cu laurii de aur ce negreşit îl va duce la alte strălucite victorii. Ridic această cupă şi mai propun…
Îl întrerupseră aplauzele lui Mihail. O lăsă pe Evdochia, mai goli o cupă şi mulţumi lui Basilikianos.
iată un demnitar care mă iubeşte. şi nu numai că mă iubeşte, dar a observat ceea ce mulţi n-au observat, talentul meu în a conduce o cvadrigă. Credeţi că e uşor să conduci un car de curse. Să ţii frâiele la patru cai, să-i faci să te asculte, să fii cum spune patriciul una cu ei? Numai cine n-a condus o cvadrigă crede că e uşor să pocneşti din bici. Îţi mulţumesc, Basilikianos şi până să vii tu cu coroana pe care văd că nu o ai, sau poate credeai că nu voi învinge, am să te răsplătesc în felul meu. Apropie-te!
stăpâne!
scoate-mi pantofii şi încalţă-i tu!
Basilikianos îl privi speriat. Încălţămintea de purpură era simbolul demnităţii imperiale. Cum să se încalţe cu ei?
364
stăpâne, cum să îndrăznesc aşa ceva? E simbolul demnităţii voastre, cum să fac aşa ceva?
pentru că eu îţi poruncesc! E dorinţa mea să te văd încălţat cu pantofii roşii!
stăpâne…
vino, şi întinse picioarele spre el.
Basilikianos privi speriat spre Vasile. Nevoind să-şi supere prietenul, parcă aştepta îngăduinţa lui. Îi făcu semn să se supună.
vezi că nu a fost aşa de greu, se auzi glasul basileului. Parcă ţi se potrivesc mai bine ca lui Vasile. Ce zici, îi vin mai bine ca ţie, nu? se întoarse spre Vasile. Acesta fierbea de mânie. Nu se aştepta la o asemenea umilinţă. Apoi basileul Mihail, beat de-a binelea, ridică cupa şi continuă improvizând versuri spre gloria lui Basilikianos.
Evdochia, cu lacrimi în ochi, încercă să-l potolească.
demnitatea augustei voastre persoane nu poate fi înjosită, renunţaţi cât mai repede la această mascaradă.
de ce, draga mea? Dacă l-am făcut împărat pe soţul tău crezi că nu pot să-l fac şi pe Basilikianos?
Cuvintele l-au rănit adânc pe Vasile. În clipa aceea a simţit că a pierdut prietenia lui Mihail. Că urcarea lui pe tron nu a fost decât un capriciu de-al lui Mihail. Că îl putea detrona tot dintr-un capriciu. Va pierde totul. Îşi va pierde viaţa. Şi în clipa aceea hotărî că destinul său nu va fi frânt dintr-un capriciu al unui împărat beţiv. În săptămânile care au urmat a lucrat pentru destinul său.
Simţi cum îl cuprind două braţe. Evdochia îşi lipi trupul cald de spatele lui.
365
la ce te gândeşti? şopti uşor.
la ce mă pot gândi? Se înfioră de căldura trupului ei. Femeia aceasta îl tulbura peste măsură.
de ce n-ai mai rămas în pat?
a venit un mesaj din partea împăratului.
când?
adineaori.
Se întoarse privind-o speriat. Pentru o clipă a crezut că i-au pecetluit soarta.
ne cheamă la cină… la Sfântul Mamas.
azi?
da. Ce vei face? Dacă nu mergem te va declara răzvrătit.
şi dacă-mi pregăteşte ceva?
să nu-ţi fie teamă, voi veni cu tine. Orice s-ar întâmpla sunt alături de tine.
crezi că se va întâmpla ceva?
nu ştiu… ziceam doar aşa.
în clipa aceea îşi hotărî destinul. Se desprinse din braţele ei şi se întoarse în dormitor. Se îmbrăcă refuzând ajutorul eunucilor din serviciul său.
pregăteşte-te, vom merge.
Grăbi spre cabinetul său. O mulţime de oameni aşteptau să le rezolve cererile. Anunţă că nu va ţine nicio audienţă şi îşi chemă omul de încredere.
spune-le… În noaptea asta la Sfântul Mamas. Să mă aştepte pregătiţi!
366
Palatul Sfântul Mamas se afla pe ţărmul răsăritean al Cornului de Aur. Ridicat cu secole în urmă, împăratul Theofil i-a dat o nouă strălucire. Loc de agrement înconjurat de grădini de lămâi, leandri, chiparoşi, parc de vânătoare şi un hipodrom pentru cursele de care, era locul preferat al basileului Mihail. Aici îşi petrecea aproape tot timpul. Mergea rar la Constantinopol şi atunci numai când ceremoniile Palatului reclamau prezenţa sa. Prefera să locuiască aici, departe de agitaţia marelui oraş. Peste apele Cornului de Aur, îl privea în fiecare zi. Iubea acest palat izolat de privirile curioşilor, unde putea să-şi satisfacă toate poftele, fără să-i pese de nimeni, mai ales de cicăleala mamei. De când se întorsese la Palat, îi atrăgea mereu atenţia asupra vieţii sale, nepotrivite pentru un basileu. Dar şi mai mult asupra lui Vasile. Theodora îl vizitase în urmă cu două zile la Sfântul Mamas. Au avut o discuţie aprinsă chiar aici, pe terasa palatului unde se afla acum. Privea peste apele Cornului de Aur spre Constantinopol. Nu uitase niciun cuvânt.
acest aventurier peste măsură de ambiţios ne va distruge pe toţi. Cum ai putut îngădui asasinarea unchiului tău, a celui mai capabil om din stat şi chiar în faţa ta, fără să faci niciun gest când implora să-l salvezi?
tu nu i-ai dorit moartea? Nu ai complotat împotriva lui, a fratelui tău?
voi nu l-aţi ucis pe Theoktistos chiar în faţa mea, în timp ce vă imploram să-i cruţaţi viaţa? Fiecare plăteşte pentru păcatele sale. Am greşit gândind că trebuie să-i iau viaţa lui Bardas. Bine a fost
367
că s-a descoperit complotul şi a rămas în viaţă. Altfel aş fi avut mari remuşcări. Era fratele meu. N-ai de unde şti ce a fost între noi. Dar tu eşti cu totul sub influenţa acestui aventurier.
mi-a salvat viaţa!
chiar crezi că Bardas a complotat împotriva ta? Chiar crezi că ţi-a dorit tronul?
era dornic de putere.
nu-şi dorea mai mult decât avea. A condus statul în numele tău şi l-a condus bine.
vrei să spui că…
vreau să spun că acest aventurier pe care l-ai făcut împărat, ce conduce acum statul în numele tău, va însemna sfârşitul tău şi al nostru.
ce vorbe sunt astea?
le-ai mai auzit, dar nu le bagi în seamă. Priveşte în jurul tău. Întreabă-te unde sunt Symbatios, Paganos şi cei care l-au ajutat să scape de Bardas. Cei care au minţit jurând în faţa ta că Bardas îţi doreşte moartea. S-au răzvrătit pentru că doreau şi ei o parte din puterea câştigată de Vasile prin asasinat. Unde sunt? Nimeni nu ştie unde sunt. Doar că i-a mutilat scăpând pentru totdeauna de ei, de aceşti martori ai nelegiuirii sale. Vasile a jurat şi el în faţa ta, în biserică, spunând că nu se va atinge de viaţa lui Bardas, ca la câteva zile să-l masacreze sub ochii tăi. În astfel de om ai încredere? Pe un astfel de om l-ai urcat pe tron? Ascultă-mă, fiule, dacă nu vei scăpa de el şi de Ingerina, vor scăpa ei de tine.
Cuvintele mamei îi veneau mereu în minte. L-au tulburat. Începea să le dea crezare. Petronas,
368
Antigonos, prietenii îi vor ierta oare uşurinţa executării unchiului său? Petronas era unul dintre marii strategi ai tagmatelor. Putea oricând să pornească o revoltă. Vărul său Antigonos, deşi i se luase conducerea scholelor, tot la insistenţele lui Vasile, era destul de puternic în capitală. Îşi aminti de soarta basileului Leon al V-lea ucis de prieteni, în urmă cu aproape o jumătate de veac, chiar în altarul bisericii. Gândul îl înfioră. Cum de se gândise tocmai la el? I se pregătea oare aceeaşi soartă? Familia lui Bardas, care era şi familia lui, îl privea cu ură. Nu trebuia să-i spună nimeni. O simţea în privirile lor. Până şi atitudinea patriarhului Fotie se schimbase, deşi se grăbise să-l felicite că scăpase viu din mâinile lui Bardas. Nu credea în sinceritatea cuvintelor patriarhului care-i scria de „acel om josnic ce dorea sceptrul împărăţiei”. Fotie fusese unul dintre marii prieteni ai Cezarului. Împreună au refăcut Universitatea, au încreştinat bulgarii, au trimis misionari în Apus. Cum putea să scrie aşa? Ştia că era doar o mişcare politică în conflictul său cu papalitatea şi Ignatie. Adevărul îl auzise din gura cetăţenilor Constantinopolului care-i strigaseră că „şi-a ucis rudenia, vărsând sângele aproapelui”. Da, acesta era adevărul! îngăduise asasinarea unchiului şi chiar sub privirile sale. Îi mai răsunau şi acum în urechi strigătele disperate, mai simţea şi acum mâinile cuprinzându-i picioarele. Veşmintele sale imperiale erau stropite de sângele unchiului său. Îl visa întinzând mâinile spre el. Avea mâinile retezate. Privise doar înlemnit de spaimă. Acum, la mai bine de un
369
an de la asasinarea lui Bardas, ştia că săvârşise o mare greşeală. Eliminase cel mai puternic om din stat şi urcase pe tron un aventurier. Începea să se teamă de Vasile, de influenţa pe care o câştiga încet în stat, de ambiţiile sale, de dorinţa lui de putere. Va trebui să-i mulţumească pe cei din familia lui Bardas. Dar cum? Avea nevoie de Symbatios, de Paganos, de mărturiile lor. Atunci când se va descoperi înşelăciunea lui Vasile, că el condusese adevăratul complot ce dusese la asasinarea Cezarului, îl va condamna la moarte şi va restabili memoria lui Bardas. Nu va trebui să ştie nimeni ce plănuia. Îi va spune doar mamei care cu siguranţă va găsi asasinii fratelui ei şi îi va face să mărturisească. Până atunci însă va trebui să se comporte la fel de prietenos cu Vasile. Să nu-i dea de bănuit. Ştia că era supărat de atunci de când îl încălţase pe Basilikianos cu pantofii roşii. Îi va spune că fusese doar o glumă proastă la o cupă de vin. Îl va trimite undeva spre graniţa Siriei, să nu-l mai vadă niciodată. şi ca semn al împăcării, va oferi un ospăţ la Sfântul Mamas. Era sigur că Vasile, nebănuind nimic, va înţelege gluma. Dorea să fie şi Ingerina de faţă. Parcă i se făcuse dor de ea, deşi era însărcinată în şapte luni. Oare să fie tot copilul lui? Nu-i va fi greu să afle.
Caicul imperial împodobit cu pânze purpurii şi vulturi aurii, simbolurile demnităţii imperiale, acostă uşor la scările ce duceau spre palatul Sfântul
370
Mamas. Eunucii din serviciul Evdochiei traseră perdelele albe ale baldachinului sub care rămase în timpul trecerii Cornului de Aur. Sprijinită de aceiaşi eunuci, coborî uşor pe scările de marmură roşcată. Legănarea pe apele Cornului de Aur îi dădu o uşoară ameţeală. Aerul rece al sfârşitului de septembrie adiind dinspre Bosfor o făcu să se înfioreze. Grijulii, eunucii îi prinseră pe umeri o hlamidă verde bătută în perle. Însărcinată în şapte luni, ar fi trebuit să rămână în gineceu, dar a refuza invitaţia basileului era privită ca o mare ofensă. Mai ales acum când situaţia dintre soţul ei şi basileul Mihail era deosebit de tensionată. Privi spre Vasile. Chipul lui trăda o mare nelinişte. Cunoştea privirea rece, neîncrezătoare, încreţirea frunţii şi colţurile buzelor lăsate. Întotdeauna când lua o hotărâre deosebit de importantă, când era frământat de ceva, îi apărea pe chip această expresie. Când mai văzuse ultima oară acest chip? Dumnezeule! tresări speriată. Înaintea asasinării Cezarului! Doar nu cumva…?
ce e? Nu te simţi bine? îi sesiză Vasile teama.
sunt bine.
dacă vrei să te întorci…
poate că ar trebui să te întorci tu.
ce vorbe sunt astea? Ştii bine ce urmări ar avea.
nu ştiu… presimt că se va întâmpla ceva în noaptea asta. Mă tem pentru viaţa ta.
Vasile încercă să zâmbească, dar nu reuşi decât să-şi amărască chipul.
371
n-ai de ce să te temi. Basileul ne-a invitat la cină. Vrea să mănânce împreună cu noi. Poate îşi serbează o nouă victorie la cursele de care şi va mai găsi vreun linguşitor căruia să-i ofere pantofii de purpură sau poate i s-a făcut dor de noi, încercă să glumească. Haide, sunt sigur că abia aşteaptă să te vadă.
Urcară încet scările de marmură. Evdochia refuză sprijinul eunucilor. Dorea să rămână lângă Vasile.
Se opriră în faţa porticului. Evdochia se întoarse îngrijorată spre Vasile.
mi-e teamă! Dacă te-a chemat aici să te piardă? Mai ai timp să te întorci. Voi găsi o scuză, orice.
şi crezi că îl vei convinge?
dacă nu l-aş cunoaşte…
Vasile zâmbi. Cum să nu-l cunoască, doar de peste zece ani era amanta lui? Se mulţumi doar să zâmbească.
dacă ţi-e atât de teamă pentru viaţa mea, m-ai putea ajuta într-un fel.
spune! Fac orice.
ajută-l să se îmbete cât mai repede.
ce ai de gând?
eu… păi… fiind beat nu se va mai putea gândi la nemulţumirile noastre. Ne va privi ca pe vechii lui prieteni şi ne vom întoarce acasă altfel decât am venit.
Evdochia îl privi doar mirată şi intrară în tricliniumul palatului.
Se scurse şi ultima oră a zilei. Soarele apuse peste Cornul de Aur, dincolo de măreţul Constantinopol.
372
Trecuseră de momentul numit apodeipon, adică după cină. Potrivit etichetei palatului, invitaţii ar fi trebuit să se ridice, să mulţumească basileului şi să plece. Dar basileul Mihail nu îngădui invitaţilor să părăsească paturile canapea decât pentru nevoile naturale. Vasile îl privi speriat de câteva ori. De ce insista să rămână? Se pregătea ceva? Nu observase nimic deosebit printre slujitorii Palatului. Evdochia, întinsă în stânga lui Mihail, era tot mai convinsă că se pregătea ceva în seara aceasta, dar nu putea să-şi dea seama cine va acţiona primul, Vasile sau Mihail. Ca să abată gândurile basileului de la situaţia tensionată, îi permise mai în glumă mai în serios să-i atingă sânii, burta rotundă, coapsele. Şi în timp ce Mihail îi şoptea tot felul de drăgălăşenii, ea îl îndemna să bea cupă după cupă. Aşa că la apodeipon Mihail era beat de-a binelea.
Ca de obicei, cina fusese deosebit de bogată. Aperitivele împodobite cu tot felul de brânzeturi, ouă moi, anghinare în sos alb urmate de câteva soiuri de peşte prăjit în făină de muştar tăvălite în sos de nard, friptură de vânat în special căprioară împănată în usturoi, raţe şi gâşte umplute presărate cu tot felul de condimente, de la piper măcinat la scorţişoară, de lua gura foc, erau udate cu vinuri dulci din insule sau acrişoare din Capadocia, după pofta fiecăruia. Toate erau servite pe platouri de bronz aurit. Nu lipseau bolurile emailate pentru spălat mâinile, şervete sau furculiţa cu doi dinţi. Vinurile se serveau în pahare înalte de sticlă de Siria, foarte apreciate la mesele aristocraţilor.
373
Se înnoptase. Eunucii aprinseră lămpile multicolore, dar basileul nu dădea semne că ar dori să se retragă. Se simţea atât de bine lângă Evdochia, încât nu-şi putea dezlipi mâna de şoldurile ei. Vasile era tot mai agitat. Îşi căută omul din priviri. Câteva clipiri din ochi îl făcu să înţeleagă că totul era pregătit. În sfârşit, îşi spuse, a sosit ceasul. Se ridică greoi, prefăcându-se beat, sprijinindu-se de tăblia mesei. Se simţi tras de mâna basileului. Atingerea îl înfioră.
încotro?
pentru… şi ridică din umeri.
stai cât vrei, am eu grijă de Evdochia şi încercă să râdă, dar nu reuşi decât să rânjească.
şi eu de tine, şopti Vasile îndepărtându-se legănat ca să pară cât mai beat.
Urcă la etaj spre apartamentele imperiale. Vestibulul era pustiu. Oamenii săi introduşi în palat îmbrăcaţi în servitori avuseseră grijă să nu fie niciun soldat din gardă la uşa dormitorului imperial. Îi ademeniră cu mâncare şi băutură. Se strecură uşor în dormitor. Ştia ce avea de făcut. Se gândise de mii de ori la această clipă. Uşa se închidea pe dinăuntru cu o cheie. Cu mâinile sale puternice strică broasca ca să nu se mai poată închide cu cheia. Mihail nu se va putea închide în dormitor şi vor intra fără zgomot. Privi în jur. Totul era pregătit pentru odihna de noapte. „Va fi ultima ta noapte. Acum vei plăti pentru toate umilinţele”, îşi spuse şi ieşi la fel de uşor cum intrase. Basileul Mihail, tot mai beat, preocupat de Evdochia, nici nu observase când se întoarse sau nici nu-şi mai amintea
374
că fusese plecat. În sfârşit, Mihail dădea semne că ar vrea să se retragă. Invitaţii se ridicară urându-i basileului noapte bună. Sprijinit de braţul puternic al lui Vasile, conduşi de parakimomenul Ignaţios, urcară spre dormitorul imperial. Evdochia rămase în triclinium tremurând de frică. În noaptea asta vor rămâne aici. aşa a fost dorinţa basileului. La uşa dormitorului imperial, Vasile îl lăsă în grija parakimomenului. Aşa ca din întâmplare, Vasile lovi uşa cu umărul. Uşa se deschise lovindu-se puternic de perete. Cheia sări din broască sunând pe mozaicul înflorat. Sărută dreapta basileului urându-i noapte bună. Mihail voi să-i spună ceva dar nu reuşi, îi făcu doar plictisit semn cu mâna. Vasile se întoarse la Evdochia şi o conduse în apartamentul unde vor rămâne peste noapte. De spaimă, de frică, nu-l întrebă nimic. Se puse în pat spunându-şi că trebuie să doarmă. Nu reuşi. Vasile se întinse îmbrăcat lângă ea. Într-un târziu îl simţi ridicându-se şi ieşind. Începu să plângă.
În dormitorul imperial, parakimomenul Ignaţios, ajutat de eunucii din serviciul Palatului îl pregăteau pe basileul Mihail de culcare. Abia reuşiseră să-i scoată veşmintele şi să-l îmbrace în cămaşa lungă de noapte. Ajuns în pat, adormi într-o clipă. Eunucii ieşiră. Parakimomenul ridică cheia, o puse în broască şi încercă să închidă uşa. Cheia nu se învârti. Oare s-a stricat încuietoarea când s-a lovit uşa de perete? Va pune să se verifice dimineaţă. Acum era prea târziu şi oricum funcţia îi cerea să rămână în dormitorul imperial ca veghetor al somnului împăratului. Se aşeză pe scaunul său de veghetor lângă uşă şi aţipi îndată.
375
Târziu în noapte, conjuraţii erau la uşa dormitorului imperial. Vasile îi cercetă dintr-o privire. Erau opt cu săbiile şi pumnalele trase. Nu era nici un soldat din garda Palatului în vestibul. Dormeau şi ei pe undeva ameţiţi de vinul trimis de Vasile. Le făcu semn să deschidă uşa. Ioan Chalchis o împinse uşor şi intră primul cu sabia trasă. Îl urmară şi ceilalţi. Vasile rămase la uşă. Nu intră. Închise uşa după ei. Conjuraţii se opriră în mijlocul dormitorului. Lămpile multicolore luminau destul de bine. Îl văzură pe Mihail dormind dus după draperiile transparente ale patului imperial. Parakimomenul Ignaţios se foi pe scaunul său de veghetor şi deschise speriat ochii.
cine sunteţi? Cum aţi intrat? Ce vreţi?
Când le văzu săbiile goale în mâini înţelese şi strigă:
săriţi! Soldaţi! îl omoară pe împărat!
Nu apucă să spună mai mult. Lama unui pumnal îi trecu prin gât stropind în jur cu sânge. De lângă patul basileului apăru un bărbat cu sabia trasă. Nu l-au recunoscut. Pentru o clipă au crezut că e Mihail şi s-au oprit.
blestemaţilor! strigă punându-se între ei şi patul basileului.
L-au recunoscut pe noul favorit al împăratului, patriciul Basilikianus. În faţa celor opt n-avu nicio şansă. L-au ucis repede.
Basileul Mihail se trezi în zgomotul luptei şi al strigătelor celor doi veghetori.
I-a trebuit câteva clipe să înţeleagă ce se petrece. Perdelele patului săriră din legături. Frica îl făcu să se trezească din beţie. Paralizat de frică, încercă să spună
376
ceva, dar nu reuşi decât să întindă rugător mâinile. Sabia lui Ioan Chalchis fulgeră retezându-i-le dintr-o lovitură. Văzându-şi cioturile mâinilor, urlă de durere. Un urlet înfricoşător, neomenesc cutremură întreg Palatul. Conjuraţii se traseră speriaţi. Nu-l mai atacară. Îl lăsară aşa zbătându-se în sânge şi se duseră într-o încăpere alăturată să se sfătuiască.
trebuia să-l omorâm!
oricum o să moară. Se va scurge de sânge.
îl auziţi cum urlă? Soldaţii vor veni îndată, îi vor opri sângerarea şi de va trăi ne va ucide el pe noi.
aveţi dreptate, întări Ioan Chalchis, trebuie ucis. Cine se duce?
eu, pentru o datorie mai veche, se oferi unul dintre ei.
repede, Manuilos, parcă se aud gărzile.
Manuilos se întoarse în dormitorul imperial. Mihail plin de sânge urla de durere, blestemând pe cei care-l schilodiseră, acuzându-l pe Vasile de crimă. Sub privirile neputincioase ale basileului lipsit de apărare, îi străpunse pântecele. Când trase sabia, intestinele i se revărsară afară.
Astfel sfârşi basileul Mihail al III-lea numit în batjocură Beţivul, la doar douăzeci şi nouă de ani. Când peste mai bine de o jumătate de veac Constantin al VI-lea Porfirogenetul, nepotul lui Vasile, va alcătui biografia bunicului său, întemeietorul dinastiei macedonene, va scrie referitor la asasinarea lui Mihail al III-lea: „Elita celor de rang înalt şi a Senatului l-au ucis pe împărat în Palatul Sfântul Mamas, cu ajutorul câtorva soldaţi din gardă. Nesimţind nimic din cauza beţiei, a trecut fără să sufere, din somn în moarte”.
Îndată după asasinarea împăratului, conjuraţii în frunte cu Vasile trecură grăbiţi Cornul de Aur şi ocupară în tăcere Palatul Sacru. Nicio revoltă nu avea sorţi de izbândă dacă Palatul Sacru nu era ocupat şi gărzile câştigate de partea uzurpatorului. Vasile ştia lucrul acesta şi puse sub pază severă gărzile şi slujitorii de la Sfântul Mamas. La fel, trimise soldaţi acasă la Antigonos. Îl izolară în palatul său. Antigonos bănui că se întâmplase ceva îngrozitor, dar cum nu putea ieşi nu va afla nimic până spre sfârşitul zilei. Teribila veste nu trebuia să ajungă înaintea lui Vasile la Constantinopol. De un singur lucru se temea. Theodora era în Palatul Sacru. Dacă ar afla, ar fi putut câştiga gărzile Palatului şi ar răscula întreg Constantinopolul. Se bucura încă de o mare popularitate. În acest caz, ar fi fost pierdut. Datorită precauţiilor lui Vasile, fosta basilissă află vestea asasinării fiului ei abia dimineaţă, când potrivit etichetei o treziră eunucii din serviciul ei. Rămase înmărmurită.
378
unde sunt asasinii? abia reuşi să întrebe.
în sala Marelui Consistoriu. Ingerina a fost instalată deja în apartamentele basilissei.
nemernicii, mi-au distrus neamul. Doamne… cât m-am temut de această zi. De câte ori i-am spus că ţărănoiul ăsta va aduce sfârşitul casei noastre. De ce nu m-a ascultat?
stăpână, ce e de făcut?
dacă sunt deja în Palat nu mai e nimic de făcut. Trebuie să ne acceptăm soarta. Trupul fiului meu unde e?
la Sfântul Mamas.
mamă! E adevărat? strigară fiicele ei năvălind în dormitorul imperial.
Theodora nu răspunse. Le privi doar cu asprime ca şi când ar purta şi ele o parte din vină. Porunci eunucilor să o îmbrace.
unde e fratele nostru, basileul?
la Sfântul Mamas.
să mergem repede la el!
da, mergem să-l vedem cum zace fără de viaţă ucis de sperjurul şi paricidul pe care l-a urcat pe tron.
deci e adevărat? L-au ucis?
thecla, se întoarse privind-o cu dispreţ, mulţumeşte-i amantului tău că ţi-a ucis basileul şi fratele! Hai, du-te! Mulţumeşte-i!
Thecla izbucni în plâns.
Câteva ore mai târziu, Theodora cu fiicele plângeau lângă trupul basileului Mihail. Îl găsiseră aşa cum îl lăsaseră asasinii, cu mâinile retezate şi burta
379
despicată. Slujitorii îi acoperiseră trupul cu pătura unuia din caii carului său de curse. De sub pătură i se prelingeau intestinele. Aşa le găsi cubicularius Pavel trimis de Vasile să se ocupe de înmormântarea basileului.
spune-i sperjurului şi paricidului că îmi înmormântez singură fiul, spuse rece Theodora fără să-l privească.
Basileul Mihail al III-lea, poreclit „Beţivul” de cei din dinastia macedoneană ce i-a urmat, a fost înmormântat a doua zi în grabă, în Mănăstirea Gastria. Theodora s-a retras în aceeaşi mănăstire. Putea fi văzută zilnic lângă sarcofagul fiului şi fratelui ei, Cezarul Bardas. Un an mai târziu, sfârşea şi ea.
Basilissa Theodora a rămas în istorie ca o femeie cu un caracter puternic, a ştiut să guverneze imperiul administrând bine finanţele statului, iar pentru a se menţine la putere nu s-a sfiit să lupte împotriva propriei familii. Şi-a sfârşit viaţa închisă într-o mănăstire, la fel ca Irina ateniana, modelul ei de basilissă. La fel ca Irina, a trăit să vadă sfârşitul dinastiei din care făcea parte. Dar istoria le-a răzbunat. Cinstitoare a cultului icoanelor, la fel ca Irina, au fost trecută în rândul sfinţilor. De numele preacucernicei Irina se leagă al VI-lea Sinod Ecumenic şi restabilirea cultului icoanelor, iar de al preafericitei Theodora, biruinţa definitivă a cinstitorilor sfintelor icoane din Duminica Ortodoxiei a anului 843 şi sfârşitul războiului icoanelor.
380
Vestea sfârşitului basileului Mihail nu a produs mare emoţie în Constantinopol. În aceeaşi dimineaţă Vasile întruni Senatul, armata şi reprezentanţii demelor. L-au aclamat ca unic împărat. Printre aclamaţiile lor la „Sfânta Sofia”, Vasile strigă: „Hristoase împărate, prin voia ta am primit domnia, ţie ţi-o încredinţez şi pe ea şi persoana mea”.
Era mulţumirea ţăranului macedonean care prin asasinat a urcat pe tron. Evdochia Ingerina a fost încoronată basilissă şi apare alături de augustul ei soţ într-un car tras de patru cai albi la sărbătoarea Naşterii Domnului din acel an. Chiar dacă va avea cu Vasile un băiat şi patru fete, îşi va continua viaţa aventuroasă. Îi va supravieţui lui Vasile pentru a-şi vedea fiul Leon pe tron. Leon, despre care se spunea că e fiul lui Mihail, a fost mereu dispreţuit şi urât de Vasile şi puţin a lipsit să nu-l pedepsească cu orbirea. Thecla şi-a găsit repede mângâierea în braţele unui nou amant: Ioan Neatokometul. Furios, fostul parakimomen, acum basileul Vasile Macedoneanul, i-a pedepsit pe amândoi. Amantul a fost bătut cu vergile. Thecla, biciuită, s-a trezit şi cu averea confiscată şi închisă în mănăstire.
Vasile numit Macedoneanul, întemeietorul dinastiei care va da mari împăraţi ducând Imperiul la apogeu, a avut o domnie lungă. Timp de douăzeci de ani a condus destinele Imperiului Bizantin, dându-i o nouă strălucire. Reformele sale din administraţie, justiţie, finanţe, politica externă i-au adus o mare popularitate, uitându-i-se crimele prin care a urcat pe tron. Palatul Nou şi Biserica Nouă construite în
381
timpul său înfăţişau în mozaicuri istoria vieţii lui Vasile şi a familiei sale. Biserica, prin arhitectură şi decoraţiuni, rivaliza cu „Sfânta Sofia”. Buna sa cârmuire a făcut „ca legalitatea şi dreptatea să se întoarcă iarăşi, ca dintr-un surghiun, şi să domnească printre oameni”, cum spune cronicarul.
A sfârşit douăzeci de ani mai târziu, în urma unui accident de vânătoare. Un cerb uriaş s-a aruncat asupra calului său. Coarnele cerbului au prins centura împăratului, l-a doborât de pe cal şi l-a târât multă vreme prin pădure, până când un soldat din gardă a reuşit să taie centura cu o lovitură de sabie. Dus la Palat, medicii au privit neputincioşi trupul zdrobit. Firea sa bănuitoare a cerut să fie pedepsit soldatul care i-a tăiat centura. A ridicat sabia asupra împăratului. Credea că a fost un complot. Doar jurămintele soldatului şi a celor apropiaţi l-au făcut să înţeleagă că a fost un accident. A murit după opt zile, la 29 august, 886 al mântuirii „de o scurgere a stomacului” cum va scrie peste ani nepotul său Constantin Porfirogenetul. Avea 74 de ani.
Dinastia macedoneană întemeiată de Vasile I va dăinui aproape două sute de ani. Împăraţii de mare valoare ai dinastiei macedonene vor ridica Imperiul la apogeu.
SPÂRŞIT
18. 12.2019
GLOSAR
Augusta titlu acordat basilissei;
Aurigas vizitiu;
Basilissa soţia împăratului;
Basileu marele rege la persani, titlu adoptat de bizantini în opoziţie cu regele barbar, începând cu Heraclius; Bige car de curse tras de doi cai;
Katisma loja imperială a Hipodromului;
Chalke vestibulul palatului imperial; Chrisoctriclinium una dintre sălile Marelui Palat; Cubicular-ul seriviciul dormitorului imperial; Curopalates administratorul marelui palat; Cvadriga car de curse tras de patru cai;
Drongar conducător în flota bizantină;
Folis monedă de bronz de 7 gr.;
Livră – 327.45 gr.;
Logothet secretar, şeful serviciilor cancelariei imperiale; Logotheris tou dromu şeful poştei, ministru de interne-externe;
Gineceu apartamentele femeilor;
Nomismata monedă de aur de 4.48 gr.; Parakimomen veghetorul somnului împăratului;
Patriciu demnitate acordată unor persoane deosebite;
384
Protovestiar — administratorul garderobei şi tezaurului personal al împăratului;
Protosecretis şeful cancelariei imperiale;
Prepozit — maestru de ceremonii, conduce ceremonia; Protospătar primul purtător de sabie;
Roga salariul anual al funcţionarilor palatului; Spina arena Hipodromului;
Silenţiari — corp de gardă, făceau linişte în prezenţa împăratului;
Schole regimente din garda palatului;
Tagmata regimente speciale de soldaţi profesionişti aflate sub comanda directă a împăratului;
Triclinium sală de festivităţi.
CUPRINS
Prefaţă 5
Capitolul 1 11
Capitolul II 21
Capitolul III 33
Capitolul IV 45
Capitolul V 51
Capitolul VI 65
Capitolul VII 95
Capitolul VIII 111
Capitolul IX 133
Capitolul X 149
Capitolul XI 171
Capitolul XII 191
Capitolul XIII 211
Capitolul XIV 231
Capitolul XV 247
Capitolul XVI 257
Capitolul XVII 285
Capitolul XVIII 297
Capitolul XIX 309
Capitolul XX 327
Capitolul XXI 349
Epilog 377
Glosar 383
c-da 15, nr. coli 24,25; format A5 – 6186
Tipărită la Tipografia Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia
Perioada cuprinsă între revenirea lumii bizantine la cultul sfintelor icoane (843) şi moartea împăratului Vasile al II-lea Macedoneanul (1025), perioadă ce coincide în liniile sale generale cu guvernarea dinastiei macedonene (867-1028), este cunoscută drept „vârsta de aur” a istoriei bizantine. Este epoca în care imperiul de pe malurile Bosforului a atins apogeul puterii sale reuşind să dea măsura originalităţii sale. O lume profund rurală, cu o administraţie descentralizată, repliată în jurul platourilor anatoliene în încercarea de a supravieţui în faţa expansiunii islamice şi care a renunţat la orice veleităţi thalassocratice, cu o ideologie ale cărei principale valori erau patria şi credinţa ortodoxă, a cedat locul, către mijlocul secolului al IX-lea, unei societăţi urbanizate, deschisă marilor curente economice ce animau spaţiul mediteranean, cu o politică expansionistă, în Orient ca şi în Balcani, legitimată de o ideologie care a revenit la doctrina constantiniană a imperiului creştin universal.
Conf. univ. dr. Marius Telea