EVANGHELIA MAICII DOMNULUI
CUGETĂRI PREDICI rUGĂCIUNI
SFÂNTUL NICOLAE VELIMIROVICI
Traducere din limba sârbă de IONUŢ şi SLADJANA GURGU
Evanghelia Maicii Domnului -1931
ISBN 978-606-8195-65-0
„Iată roaba Domnului.” Luca i, 38
Iată roaba Domnului, fraţilor, a cărei viaţă pe pă¬mânt cu adevărat a înfăţişat o întreagă evanghelie. Această Evanghelie a Maicii Domnului s-ar putea numi: Evanghelia celei dintâi roabe a Domnului, dar înainte de a ne întreba ce fel de evanghelie a fost aceea, să ne mutăm cu duhul şi cu gândul în acea zi luminată când Sfânta Maică a Domnului s-a despărţit de această lume. Noi numim acea zi zi luminată, pentru că ea însăşi a socotit-o astfel, rugându-se adesea Fiului său şi lui Dumnezeu să o grăbească, să grăbească ziua ieşirii ei din această lume în care ea a îndurat pentru dreptate mai mult decât oricare altă maică vreodată.
6
Să ne mutăm cu duhul şi cu gândul la Munte¬le Sionului, în casa lui Ioan Evanghelistul, şi să ne apropiem cu evlavie de patul ei de moarte, în care ea cu pururea sfială de fecioară pregăteşte trupul său pentru ceasul cel de pe urmă. În jurul ei slu¬jeşte Sfântul Ioan, acelaşi Ioan care, singurul, s-a învrednicit, afară de Preasfânta Maică, să pună capul său pe pieptul dumnezeiesc al Domnului Mântuitor. Acestui slăvit Ioan, şi doar lui, Dom¬nul i-a vestit două mari taine una înfricoşată, şi alta dulce, taina vânzării şi taina dragostei faţă de mamă. „Iată mama ta” Ioan 19,27, a zis către Ioan Domnul în ceasul morţii pe Cruce. Domnul nu pu¬tea să-i lase zălog mai mare decât ce i-a lăsat pe Sfânta Sa Maică. Căci dacă Ioan putea fi de folos Maicii lui Dumnezeu cu ocrotirea şi slujirea sa, de o sută de ori mai mult a fost ea de folos lui, cu sfa¬turile ei de Dumnezeu înţelepţite, cu pilda sa şi cu descoperirea multor taine dumnezeieşti, pe care doar ea le-a ştiut. Căci tainele dumnezeieşti au în¬ceput să i se descopere ei încă dinainte ca Ioan să se fi şi născut. Iar în vremea adormirii sale, Ioan abia ajunsese la plinătatea vârstei, în vreme ce ea era înaintată în vârstă, fecioară, dar înaintată în vârstă.
Pe lângă Sfântul Ioan, şi multe fecioare şi femei din Ierusalim se aflau în jurul patului de moarte al Preasfintei Fecioare, acolo unde o mireasmă ce¬rească şi dulce izvorâtă din sufletul ei umplea în¬căperea. Toate fecioarele şi femeile creştine au so¬cotit-o pe Maica lui Dumnezeu, maica lor. Şi ea cu adevărat le-a fost maică, căci le năştea în duh pentru lumea cerească şi pentru viaţa veşnică. În prea mare tristeţea lor jeleau pentru că maica bună şi milostivă le părăseşte ca pe nişte orfane în această lume a mormintelor. Iar ea, cu zâmbetul ei, le li¬niştea şi cu cuvintele le mângâia, încredinţându-le că niciodată nu le va părăsi, chiar dacă cu trupul se desparte de ele.
Şi atunci, iată, şi vitejii lui Hristos sfinţii Apos¬toli. Iată-i cum vin pe nori şi coboară în casa mo¬destă a lui Ioan. Din pricina curăţiei, credinţei şi prea marii lor dragoste faţă de Domnul Dumnezeu, toată firea le slujea, precum robul pe stăpânul său; şi iată că şi norii i-au slujit, ca să-i aducă din părţi îndepărtate ale lumii în Ierusalim şi să îi coboare în casa în care Sfânta Maică a lui Dumnezeu a aş¬teptat ieşirea ei din această lume. Ei nu au ştiut de ce Duhul Sfânt i-a purtat pe nori şi nici unde vor fi duşi. Dar încredinţaţi cu desăvârşire voii lui Dum¬nezeu şi nu vieţuind pentru sine, ci pentru Hristos,
7
au ştiut că această călătorie neobişnuită a lor trebu¬ie să aibă un scop şi un rost Abia când unul după altul au coborât în Sion, în casa lui Ioan, au aflat de la Ioan, prietenul lor, că Maica lui Dumnezeu se află pe patul de moarte. Atunci vitejii duhovni¬ceşti ai lui Hristos, care supuneau lumea împăra¬tului Hristos, întristaţi şi abătuţi soseau unul după altul în faţa Maicii Domnului, pe care o socoteau şi maica lor, a tuturor, şi cu lacrimi sărutau mâna ei şi cereau de la ea ultima binecuvântare. Iar ea, pe fiecare după nume, i-a chemat şi le-a vorbit întrebându-i despre greutăţile şi strădaniile lor şi des¬pre răspândirea Evangheliei Fiului ei în lume. A lăudat lucrarea fiecăruia dintre ei, i-a îmbărbătat, mângâiat şi sfătuit.
Iar acum, fraţilor, să lăsăm această sfântă fami¬lie înrudită prin credinţă şi dragoste mai puternic, mult mai puternic decât înrudeşte sângele. Să o lă¬săm aşa adunată şi cu acest prilej, precum şi cu cel al Cincizecimii, când Duhul Sfânt S-a pogorât cu vuiet peste ei toţi. Să-i lăsăm pe Sfinţii Apostoli să se îndulcească şi să se hrănească cu ultimele cu¬vinte ieşite prin gura Miresei lui Dumnezeu şi să o lăsăm pe ea să îi binecuvânteze cu binecuvânta¬rea Fiului ei. Cea mai binecuvântată. Iar noi să ne întoarcem la întrebarea pusă: Ce fel de evanghelie
8
a fost Evanghelia celei dintâi roabe a Domnului? Sau, cu alte cuvinte: Ce bună vestire a arătat lu¬mii Preasfânta Născătoare de Dumnezeu Maria?
Iată, Sfânta Fecioară nu a scris nimic pe hâr¬tie ce s-ar putea numi evanghelie. Şi nici altcine¬va n-a însemnat cuvintele ei şi le-a răspândit ca fi¬ind evanghelia ei. Singurele ei cuvinte care s-au păstrat şi au fost scrise în Evanghelia după Luca sunt cuprinse în cântarea ei de mulţumire: „Măreşte sufletul meu pe Domnul.” Luca i, 46 Această cântare se cântă în Biserica Ortodoxă în fiecare zi, la slujba utreniei. Această cântare a Născătoarei de Dumnezeu, după frumuseţea ei, se poate asemui cu cei mai frumoşi psalmi ai lui David. Iar după adâncime şi înţelepciune înfă¬ţişează o mică evanghelie. Fără îndoială că Maica lui Dumnezeu a rostit încă multe cuvinte şi poveţe preafrumoase de-a lungul vieţii sale, dar după pronia lui Dumnezeu acestea au rămas ascunse nouă. Însă, fraţilor, evanghelia Născătoarei de Dumnezeu nici nu stă în cuvintele ei, ci în viaţa ei. Întreaga ei viaţă este evanghelie, este o ne¬cuprinsă Bună Vestire către neamul omenesc, deoarece Evanghelia mereu şi mereu înseamnă Bună Vestire.
9
Să privim prima pagină:
Prin îngeri, sfintele ceruri s-au arătat lui Ioachim şi Anei că după rugăciunea lor li se va da o fiică pe care toate generaţiile pământeşti şi toate nea¬murile o vor numi binecuvântată. Ce vedem aici? Mai întâi vedem rugăciunea cu nădejde, apoi împlinirea rugăciunii şi vestirea, al treilea feme¬ia stearpă şi în vârstă dă naştere. Trei bucurii dintr-odată, legate una de alta. Este o bucurie a vedea oameni care se roagă lui Dumnezeu cu credinţă şi nădejde şi cer cu stăruinţă de la El ceea ce întregii lumi îi pare cu neputinţă şi caraghios. Este bucurie a vedea cum Dumnezeu şi astfel de rugăciuni aude şi făgăduieşte împlinirea. Şi bucurie este a ve¬dea cum Domnul nu ruşinează rugăciunea şi cre¬dinţa şi nădejdea celor drepţi, ci, cu adevărat, într-un chip minunat, le împlineşte dorinţa în ciuda firii, El, ziditorul firii.
Aceasta este prima pagină a Evangheliei a celei dintâi roabe a Domnului, pagină bogat luminată cu lumină cerească şi prea împodobită. Cine citeşte această pagină cum se cuvine, şi o înţelege, se va umple de mare înţelepciune şi va primi mare folos.
Să privim acum a doua pagină:
Ca fetiţă de trei ani, Maria este încredinţată Bise¬ricii şi închinată lui Dumnezeu spre slujire roa¬ba Domnului. Şi a slujit cu credinţă şi bucurie, fără plată şi fără răsplată pământească, unsprezece ani întregi. Asta nu a fost o slujbă mai deosebită, ci una obişnuită, cu totul obişnuită. Ea stătea în cu¬sut, ţesut şi alte lucrări femeieşti, apoi căratul apei de departe, şi iarna, şi în arşiţă, în curăţenie şi spă¬lare, în întâmpinarea oaspeţilor, şi în ascultarea preoţilor, leviţilor şi a tuturor mai marilor bisericii. Slujire fără cârtire, curată şi sfântă. Sufletul plin de adâncă tăcere în care fremăta neîncetata rugă¬ciune către Dumnezeu. Acea slujire fără cârtire, în rugăciune şi cu totul mărinimoasă, fără plată sau vreo răsplată pământească oare nu este aceasta a doua preafrumoasă pagină a Evangheliei celei din¬tâi roabe a Domnului? Iată, în Rai a fost o doam¬nă căreia toate fiinţele pământeşti i-au slujit, şi cu toate astea s-a lepădat de Dumnezeu, s-a golit de rugăciunea de mulţumire către Ziditorul ei, şi în trufia ei mai degrabă l-a ascultat pe diavol, decât pe Dumnezeu. Iar Sfânta Fecioară Maria nu a fost o doamnă, ci o roabă, roabă credincioasă şi dăruită Domnului în mijlocul lumii păcătoase şi pline de sminteli lumeşti. Fie ca toţi să privească această
10
pagină a evangheliei, pe care Maica Domnului a scris-o prin slujirea sa faţă de Dumnezeu vreme de unsprezece ani întregi, şi fie să-şi lumineze su¬fletul lor cu albeaţa curăţiei şi a strălucirii toţi cei care prin întreaga viaţă slujesc doar lor înşişi şi prin întreaga viaţă se simt nătângi precum Eva, în¬tunecaţi precum diavolul cel întunecat şi nefericiţi precum Cain. Cine citeşte cum se cuvine această a doua pagină a Evangheliei Născătoarei de Dum¬nezeu va lepăda din sufletul său şarpele cel vechi, se va naşte din nou, se va lumina şi se va mântui.
Pagina a treia:
în Nazaret s-a arătat marele Arhanghel al lui Dumnezeu, Gavriil, Fecioarei Maria, a numit-o plină de har şi binecuvântată între femei şi i-a des¬coperit taina proniei celei din veac, că va naşte pe Fiul lui Dumnezeu şi împăratul împăraţilor, a că¬rui împărăţie nu va avea sfârşit. Cum s-ar fi trufit Eva, doamna din Rai, cu această cinste
11
nemaiauzi¬tă! însă Maria cea smerită nu s-a trufit. Ea a simţit bucuria mare pe care i-a vestit-o Arhanghelul lui Dumnezeu, dar frica lui Dumnezeu zăvora aceas¬tă bucurie în inima ei. Bucuria cu frica aceasta şi este, fraţilor,
bucuria cea sfântă, care niciodată nu le dădea sfinţilor lui Dumnezeu să-şi piardă minţile şi să se mândrească cu ei înşişi. Cea mai mare cinste de la Dumnezeul lor au primit-O CU întrebarea: Ce slujbă este oare legată de această cinste? Primind cinste, ei s-au gândit nu la cinste, ci la slujbă. Primind darul, ei se îngrijeau de ce să dea iruschimb, de datoria lor faţă de Ziditorul cel milostiv. Aşa şi Preacurata Născătoare de Dumnezeu. După ce a ascultat întregul cuvânt al Arhanghelului, a răspuns: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” Luca i, 38
Aceasta este a treia pagină de aur a evangheliei celei dintâi roabe a Domnului. Minunată şi prea minunată pagină a Evangheliei pe care este scrisă smerenia şi bucuria sfântă. Mii şi mii de oameni în lume, astăzi, au nevoie de
12
această evanghelie precum pâinea de toate zilele. Multe mii care de la Dumnezeu au primit cinstire, dar au lepădat slu¬jirea lui Dumnezeu, care prin darurile lui Dum¬nezeu s-au mândrit ca fiind ale lor şi nici nu se gândesc să dea ceva în schimb; care au parte de mulţumire deşartă, dar nu de bucurie sfântă,căci nu au frică de Dumnezeu. Aceştia sunt greu bol¬navi şi sufletele lor bolnave zac în trup ca într-un aşternut de moarte. Dacă nu vor lua la vreme lea¬cul pe care Preasfânta Născătoare de Dumnezeu îl dăruieşte prin Evanghelia sa, adică smerenia şi bucuria sfântă, vor muri cu moarte veşnică de la care nu va fi înviere.
Să răsfoim mai departe:
Când Dreptul Iosif s-a îndoit de Sfânta Fecioară, când s-a îndoit de cinstea ei feciorească văzând-o purtând în pântece, ea nu s-a îndreptăţit atunci când a auzit de la Arhanghel vestea pe care ni¬ciodată nicio ureche femeiască nu
13
a auzit-o, aşa şi acum, ea nu s-a înfricoşat de îndoielile şi ame¬ninţările lui Iosif. Ea şi-a urmat îndatoririle, ţinându-şi sufletul în adâncă tăcere din care fremăta muzică de rugăciune, auzită doar de Dumnezeul cel Preaînalt. Iar îndreptăţirea de sine, a feciorelniciei şi nevinovăţiei, o lăsa pe seama Domnului, repetând mereu şi mereu: „Iată roaba Domnului!” Deoarece ea lăsa pe seama lui Dumnezeu făptui¬rea, Dumnezeu a şi făcut ceea ce se cuvenea. Prin îngerul Său a îndreptăţit-o pe roaba Sa înaintea lui Iosif. cf. Matei i, 20
Fraţilor, oare nu este aceasta încă o pagină de aur din Evanghelia celei dintâi roabe a Domnului? Şi, oare, nu învăţăm noi din această pagină că nu trebuie să ne fie teamă de oameni atunci când îi slujim lui Dumnezeu? Şi nici să ne temem pentru cinstea noastră atunci când stăruim asupra cinstei lui Dumnezeu? Nici să ne ruşinăm de oameni atunci când îndurăm ceva din voia lui Dumnezeu?
14
Să răsfoim şi multe alte pagini din Evanghelia Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, să înţelegem cuvintele lor cele de aur şi să ne povăţuim din chi¬purile lor tăcute, dar vii. Păstorii şi împăraţii, îm¬preună cu îngerii, se închinau Fiului ei în peştera din Bethleem, iar ea aşeza toate acestea adânc în inima sa şi tăcea; şi tăcând, se îngrijea de Pruncul ei cum să-L înfăşoare şi cum să-L hrănească. În fi¬ece clipă a slavei, ea caută să împlinească datoria ei. Tot aşa şi în fiece clipă a fricii şi înfricoşării ea din nou caută doar să împlinească datoria ei, lăsând toate celelalte în seama voii lui Dumnezeu. Când Irod cu sabia a căutat pe Fiul ei, ea a ascultat gla¬sul lui Dumnezeu, l-a luat pe prunc la piept şi s-a ascuns în întunecatul şi îndepărtatul Egipt. Fără frică de Irod, dar cu frica de toate zilele de Dum¬nezeu cel Atotputernic.
Când Fiul ei vărsa învăţătura cerească ca ploa¬ie dătătoare de viaţă peste sufletele uscate ale oa¬menilor, ea
15
asculta şi tăcea ca şi ceilalţi, tăcea mai mult decât toţi ceilalţi. Când El deschidea minu¬nile dumnezeieşti, când mulţime de popor um¬bla după El ca după Izbăvitorul şi Mântuitorul ei, când îl preamăreau şi îl lăudau, ea mergea la depărtare cu celelalte femei evlavioase şi se îngri¬jea de ce va face ea ca maică pentru EL Atotputer¬nicul şi Atotbogatul. Când cineva din mulţime a strigat, asemenea Domnului: „Fericit este pântecele care Te-a purtat şi fericiţi sunt sânii pe care i-ai supt! (Luca 11, 27), ea nu a ieşit în faţă şi nu a grăit: „Eu l-am purtat şi eu l-am alăptat”, ci, sme¬rită, stătea ascunsă în mulţimea poporului, gân¬dind doar cu ce ar fi putut ea să-i slujească Lui ea, roaba Domnului. Ce îndemn minunat pentru ace¬le mame care atunci când copilul primeşte o notă bună pentru o învăţătură neînsemnată de la şcoală îl socotesc un copil nemaipomenit, înzestrat pes¬te măsură, copt la minte înainte de vreme şi prin aceste laude deşarte îşi vatămă copilul, hrănind în el viermele iubirii de sine şi al trufiei! Atunci când aceşti
16
copii „geniali” cresc şi se leapădă de Dumnezeu, se înfundă în imoralitate şi numesc pe mamele lor prostovane, atunci acele mame fără de minte, înăbuşite în lacrimi, bagă de seamă că au crescut nu genii, ci diavoli.
Însă să ne oprim la acea pagină pe care este în¬făţişată răstignirea Fiului lui Dumnezeu şi răstig¬nirea inimii Născătoarei de Dumnezeu, după prorocia bătrânului Simeon, primitorul de Dumnezeu. cf. Luca 2, 35 Păstorul a fost lovit şi turma s-a risipit. Însă unde să fugă ea, Maica? Ea stă în tă¬cere şi în durere lângă Cruce. Prin prezenţa sa, ea mărturiseşte că Acela este Fiul Omului, Fiul ei, şi că ea îi este Maică. Fiecare tresărire dureroasă a Domnului cel Răstignit s-a repetat înlăuntrul su¬fletului ei ca o străpungere de sabie. Fiecare strigăt de durere al Lui răsună în sufletul ei nu ca ecou, ci ca tunet. Însă ea ţine gura închisă şi limba fără de glas, pentru că sufletul nu are unde să-şi verse durerea. Ca
17
astfel, sufletul ei, prea împovărat de durere, să simtă toată apăsarea chinurilor Sale de pe Cruce. În vreme ce tâlharii urlau de durere, în vreme ce Fiul ei se încovoia în chinuri de moarte, în vreme ce ostaşii aspri stau fără păsare faţă de chinurile altora şi caută doar ce să fure sau să ră¬pească din avuţia celor răstigniţi, şi în vreme ce adunătura fără de Dumnezeu a căpeteniilor evre¬ilor, prin râsetele şi batjocura lor, întăresc groză¬via şi urgia Marii Fărădelegi, ea ce face? Ea stă lân¬gă Cruce, predată cu totul voii lui Dumnezeu, ca şi întotdeauna, cu freamăt de rugăciune în inimă, străpunsă de fulgere arzătoare de durere şi cu în¬trebarea tăcută: „Cu ce Te poate sluji roaba Dom¬nului, Fiule şi Dumnezeul meu? ”
O, Maică dulce! Maică a maicilor! Cât de mult şi ce mult slujeşti lui Dumnezeu şi oamenilor doar stând acolo lângă Domnul cel răstignit! Mai în¬tâi, cât de mult şi mult slujeşti credinţei ortodoxe stând la acel loc înfricoşat! Pentru totdeauna prin acestea închizi gurile ereticilor din toată vremea, care vor învăţa greşit că Hristos a fost un om pă¬relnic, şi nu unul adevărat. Dacă ar fi fost părelnic, atunci ce cauţi tu sub Cruce, pe Golgotha cea sân¬geroasă? Dacă tu L-ai născut ca o amăgire, şi dacă L-ai purtat în braţe ca pe o amăgire, de unde atâta durere în sufletul tău? Preacurată Mieluşea a lui Dumnezeu! De ce să te întristezi după o amăgi¬re? Dacă Hristos este un om părelnic, atunci doar tâlharii îndură pătimirea pe crucile lor, şi nu şi El care S-a pogorât din Cer ca să-i mântuiască pe tâl¬hari. Atunci părelnică este şi întruparea Fiului lui Dumnezeu, părelnic este trupul Lui, părelnice şi chinurile, părelnică şi maternitatea ta, şi în cele din urmă o, ce grozăvie! părelnică este şi dra¬gostea lui Dumnezeu faţă de oameni. Toată aceas¬tă sumă a hulelor tu o spargi în pulbere prin prezenţa ta sub Crucea Lui şi cu crucea în sufletul tău. Din această pricină ereticii nu te iubesc şi nu te cinstesc, roaba lui Dumnezeu. Din această pri¬cină lor le este urât numele tău precum suntem urâţi şi noi toţi care pe tine, Maica lui Dumnezeu, te mărturisim şi te slăvim. Iar noi te mărturisim şi te slăvim ca cel dintâi martor şi stâlp al credinţei ortodoxe, credinţă în întruparea cea adevărată a lui Dumnezeu Cuvântul; credinţă în dragostea lui nemărginită faţă de neamul omenesc: credin¬ţă în jertfa Lui adevărată pentru mântuirea păcătoşilor; credinţă în rănile usturătoare de pe trupul Lui; credinţă în preacurat sângele Lui vărsat şi în adevărata Sa moarte. Tu ai mărturisit toate aces¬tea, Călăuzitoare, prin pătimirea ta sub Crucea ce¬lui Pătimitor. La mărturia ta cheamă Biserica Or¬todoxă în fiecare miercuri şi vineri, psalmodiind troparul Născătoarei, pomenind pătimirea ta din pricina pătimirii Sale, şi tânguirile tale, Mieluşeaua lui Dumnezeu, după Mielul lui Dumnezeu cel Răstignit.
Pe lângă această nemăsurată slujire a credin¬ţei ortodoxe, cât de minunat slujeşti tu fiecăruia dintre noi în parte, povăţuindu-ne cu câtă smere¬nie trebuie să purtăm crucea noastră când moar¬tea ne desparte de copiii noştri, de rudele şi pri¬etenii noştri! Cu durere tăcută care, îngrămădită în inimă, înteţeşte nădejdea noastră în Dumneze¬ul cel Viu şi Atotputernic. Blândă ca o mieluşea ai stat sub şiroaiele de sânge ale Celui pe Care L-ai născut, fără să-ţi smulgi părul, fără să-ţi frângi mâinile, fără bocete şi vaiete. Credinţa în biruinţa
18
Dreptăţii Lui nu s-a clătinat nici în acel ceas în care toate grozăviile s-au adunat deasupra capului tău, când cei fărădelege petreceau scrâşnind din dinţi, când soarele s-a întunecat şi pământul s-a cutremurat, o, cea mai vitează dintre toate femeile. Întreg sufletul tău a fost acoperit de veşmân¬tul durerii cumplite, dar al unei dureri cumpătate, stăpânite, feciorelnice al unei dureri sfinte, care nu caută compătimirea nimănui afară de Dumne¬zeu, o, Fecioară pururea smerită şi pururea sfioa¬să, Mireasa lui Dumnezeu.
Fraţilor, aceasta este pagina Golgothei a Evan¬gheliei Născătoarei de Dumnezeu, pagină de aur, din cel mai scump aur. Cu această pagină se în¬tăreşte credinţa noastră, se îmblânzeşte tristeţea noastră, se revarsă curajul şi ni se înapoiază sfia¬la feciorelnică. Ferice de cei care cu ochi duhovni¬ceşti o privesc pe Maica lui Dumnezeu sub Crucea
19
de pe Golgotha şi care sunt în stare să primească întreaga evanghelie pe care ea, prin prezenţa ei la acel loc înfricoşat şi în acel ceas înfricoşat, o dăru¬ieşte lumii.
Iar acum, fraţilor, să priviţi la pagina preafrumoasă a evangheliei de înviere a Născătoarei de Dumnezeu. Preasfânta Maică a Domnului a ştiut cu tărie că Fiul ei va birui moartea şi că va învia din morţi. Iată, ea s-a deprins din copilărie să se încredinţeze neîndoit fiecărui cuvânt al lui Dum¬nezeu. Ştia că El va învia, dar, după predanie, nu a aflat prima despre învierea Lui din morţi. Aceas¬tă măreaţă întâmplare, osia istoriei omeneşti, mai întâi au văzut şi
20
despre ea au auzit vrăjmaşii lui Hristos. Mai întâi au văzut cei ce străjuiau, iar de la ei au auzit mai întâi căpeteniile evreieşti, uci¬gaşi de Dumnezeu. Apoi a aflat Fericita Maria din Magdala, apoi femeile mironosiţe, printre care a fost şi ea, roaba Domnului. La pătimirea de pe Golgotha ea a fost prima şi aproape singură, dar la bi¬ruinţa şi slava Fiului ei este printre primii martori, dar ori a mărturisit împreună cu alţii, ori în spa¬tele altora. Oare este sfiala feciorelnică, ori Pronia dumnezeiască? Şi una, şi alta. Învierea lui Hristos îi pricinuieşte nu o bucurie nestăpânită, care aleargă, vesteşte, strigă şi stârneşte pizmă, ci bucurie sfântă, adică bucurie îngrădită de frica lui Dum¬nezeu, la fel ca, odinioară, în Nazareth, în convor¬birea cu Arhanghelul Gavriil. Iar prea înţeleapta Pronie a lui Dumnezeu tocmai a şi vrut ca învierea cea slăvită a Mântuitorului lumii să fie văzută mai întâi de vrăjmaşii lui şi apoi de prieteni, lăsând-o pe Maică la urmă, ca să nu spună cei necredin¬cioşi: Maica Sa a vestit acestea lumii. În acest chip.
21
Pagina de înviere a Evangheliei mariei este broda¬tă cu aurul prea înţelepciunii lui Dumnezeu şi îm¬podobită de mărgăritarul blândeţii ei feciorelnice.
Iar celelalte pagini ale Evangheliei Născătoa¬rei de Dumnezeu, de la Pogorârea Duhului Sfânt peste ea şi peste apostoli şi până la Adormirea ei cine le va răsfoi şi cine le va zugrăvi? Limpede este doar că toate aceste pagini sunt preapline de putere duhovnicească şi de frumuseţe morală. Iată, Sfânta Născătoare de Dumnezeu a ajuns matcă a Bisericii de pe pământ după înălţarea Domnului. Casa din Sion a Sfântului Ioan a fost stup din care au roit misionarii împărăţiei lui Dumnezeu ca niş¬te albine harnice, însoţiţi de rugăciunea şi binecu¬vântarea Născătoarei de Dumnezeu şi în care se întorceau plini de mierea trăirii, izbânzilor şi dul¬cii pătimiri pentru Domnul lor, ca să primească laudă de la Matcă, laudă şi sfat şi îmbărbătare şi pu¬tere pentru noile nevoinţe. În post neîncetat, s-a rugat neîncetat lui Dumnezeu pentru Biserica ei de pe pământ. Şi folosul rugăciunilor ei s-a simţit şi de aproape, şi de departe. Ea a fost totul pentru toţi. Evangheliştilor a fost evanghelist, apostolilor împreună nevoitoare, mucenicilor împreună pătimitoare, temătorilor îmbărbătare, celor viteji bucurie, întregii Biserici suflet, Matcă şi Maică.
22,
Pentru toţi cei încreştinaţi a fost cea mai îndrăgită persoană. Pe ea toţi au vrut să o vadă ca pe Hristos. Către ea veneau în pelerinaj. Cel bogat şi cel sărac, învăţat şi neştiutor, drept şi păcătos, toţi însetaţi de chipul lui Hristos, călătoreau către ea să se adape ca de la un izvor dătător de viaţă. Iar ea pe toţi îi primea cu blândeţe de mamă şi smerenie de fe¬cioară. Şi fiecare ieşea de la ea cu duh întinerit, re¬născut, mângâiat şi curăţit, şi se pleca spre casă cu mai mare încântare pentru Hristos şi cu mai multă feciorelnicie în suflet. Căci ea, luminând cu virtu¬ţile feciorelnice, le împărtăşea într-o mare măsură peste toţi cei care veneau la ea cu sete duhovni¬cească. Astfel, prin Harul Duhului Sfânt, făurea multe suflete feciorelnice care apoi, după ea, au plecat în Rai, după prorocia marelui proroc: „Aduce-se-vor împăratului fecioare în urma ei…, aduce-se-vor întru veselie şi bucurie, aduce-se-vor în palatul împăratului Psalmi 44,16-18 Ceea ce a arătat Născătoarea de Dumnezeu prin viaţa şi prin fiinţa sa a înfăţişat Apostolul Pavel prin cuvintele rostite corintenilor „Căci vă râvnesc pe voi cu râv¬na lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit unui singur bărbat, ca să vă înfăţişez lui Hristos fecioară neprihănită.” 2 Corinteni 11,2 Şi păcătoase pocă¬ite ajungeau cu sufletul fecioare. Şi noi toţi suntem chemaţi să dobândim sufletul feciorelnic, să fim din nou fecioare, curate şi sfinte, asemenea Prea¬sfintei Fecioare Maria. Acesta este rostul strădani¬ei noastre pe pământ. Şi doar astfel putem nădăjdui că şi noi vom intra în Rai în rândul celorlalte fecioare care neîncetat se aduc împăratului ceresc în urma Fecioarei Născătoare de Dumnezeu.
Şi în acest chip Evanghelia Născătoarei de Dum¬nezeu nu se deosebeşte în nicio iotă de Evanghe¬lia lui Hristos.
23
Întregul ei suflet este bunăvestire, evanghelie. Iată, evanghelia ei nici nu este altce¬va decât Evanghelia lui Hristos pătrunsă şi trăită de ea. Şi cu toate că ea, ca maică, L-a dat pe Hris¬tos din ea, creştină fiind, L-a primit din nou în ea ca realitate duhovnicească, aşa că a putut spune, asemenea apostolului şi înainte de el: „nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine.” Galateni 2, 20. Niciodată, nimeni în lume nu s-a asemuit cu Hristos Domnul mai mult decât Maria, Născătoa¬rea de Dumnezeu, şi asta nu prin faptul că ea L-a născut, cât pentru că ea pe El L-a adeverit în ea, şi a ajuns ca o icoană vie a Lui. Şi prorocul cel de de¬mult, strămoşul ei, împăratul David, de departe a văzut acestea şi a prorocit spunând: „Toată slava fiicei împăratului este înăuntru, îmbrăcată cu ţe¬sături de aur şi prea înfrumuseţată.”Psalmi 44,15
Şi ce altă frumuseţe mai mare a putut fi în ea afară de Hristos cel viu în sufletul ei? îmbrăcată cu ţe¬sături de aur, închipuie belşugul virtuţilor, virtuţilor feciorelnice în care este înveşmântat sufletul ei împărătesc.
Iar acum, fraţilor, să ne întoarcem la ea, unde am şi lăsat-o, în Sion, pe patul de moarte. Să ne apropiem împreună cu apostolii de ea, să-i săru¬tăm mâna şi să-i cerem sfânta ei binecuvântare. Dar în zadar. Ea nu mai este acolo. Noi am întârzi¬at pentru multe veacuri pentru a primi pe pământ binecuvântarea ei. Domnul Hristos, înconjurat de puterile cereşti, însuşi S-a pogorât, a luat sfântul ei suflet şi l-a înălţat către cer, în cerurile cele mai în¬alte, deasupra heruvimilor şi serafimilor. Cea din¬tâi roabă a Domnului de pe pământ a ajuns cea dintâi fiică a împăratului din cer. Roaba Domnu¬lui pe pământ, fiica Drepţilor Ioachim şi Ana, sluj¬nica în biserica din Ierusalim, slujnică în Nazareth, în Bethleem, slujnică în Egipt, slujnica Fiului şi Dumnezeului ei, slujnica îngerilor şi oameni¬lor, slujnică în pătimire şi în slavă, slujnica Biseri¬cii lui Dumnezeu pe pământ, slujnica Evangheliei celei mântuitoare de la prima până la ultima zi a vieţii sale pe pământ, această slujnică acum este
24
împărăteasă Domnului în cer, de-a dreapta împă¬ratului Hristos.
Dar noi, fraţilor, oare nu putem să cerem şi acum binecuvântare? Putem, de bună seamă că putem. Iată, cu toate că a ajuns cea dintâi fiică a împăratului Dumnezeu, ea nu a încetat să fie cea dintâi roabă a Domnului. Din dragostea faţă de Zi¬ditorul ei şi din iubire de oameni, ea şi acum slu¬jeşte Bisericii lui Hristos pe pământ. Şi acum ea vine în ajutorul credincioşilor, oriunde credincio¬şii tânjesc după ajutorul ei, şi încă cu putere, uşu¬rinţă şi iuţeală mai mari. De aceea, să o chemăm şi să-i cerem binecuvântare. Celuicare, milostivindu-se, îi dă binecuvântare, păcătos fiind, se va în¬dreptăţi; neputincios fiind, se va îmbărbăta; lepros fiind, se va curăţi; dacă a căzut, se va ridica; dacăe întristat, se va bucura. Ferice de fiecare ce primeşte binecuvântare de la Sfânta Născătoare de Dumnezeu. Şi oricine o cinsteşte şi o preamăreşte va pri¬mi binecuvântare. După mila sa de fecioară şi de maică va mântui pe toţi cei care, în rugăciune şi cu lacrimi, îi strigă: Preasfântă Născătoare de Dum¬nezeu, mântuieşte-ne pe noi!
25
Dumnezeului nostru, cel Unul în Treime, sla¬vă şi laudă, iar vouă tuturor, har şi pace şi sănăta¬te şi bucurie şi veşnică mântuire, cu rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi tuturor.
sfinţilor. Amin!
26
Preasfânta Maica lui Dumnezeu în Ortodoxie cuvânt ţinut la un congres în Liubliana -1926
Eu sunt gângav şi, vai, slab cu mintea când vreau să vorbesc despre Preasfânta Maică a lui Dumne¬zeu. Cum voi vorbi cu vrednicie, eu, necurat, ea. Preacurată? Eu, nsfânt, despre ea, Preasfântă? Eu pătimaş, despre ea, Nepătimaşă? Eu, păcătos, des¬pre ea, fără de păcat? Dacă fiecare atom al meu ar începe să grăiască în graiul Heruvimilor şi Serafimilor, nici pe de-aproape n-aş fi putut să o înfăţişez pe cea care este mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii. De aceea, eu nu voi vorbi de la mine, ca să nu fiu ca acela care pe sine se propovăduieşte; eu nu voi vorbi de la mine, ca nu cumva cuvintele mele păcătoase să se amestece cu cuvintele ortodoxiei despre Prea¬sfânta Născătoare de Dumnezeu.
Sfânta noastră Biserică îndeamnă pe mădula¬rele sale la trezvie cu o mie de ochi atunci când dorim să gândim şi
27
să vorbim despre Preabinecuvântata Maica lui Dumnezeu. Ortodoxia învaţă ca, dacă cugeţi la Maica lui Dumnezeu, să cugeţi cu rugăciune; dacă vorbeşti despre Maica lui Dumne¬zeu, să vorbeşti cu rugăciune; doar aşa te vei păzi de hula de neiertat Orice gând, orice cuvânt care nu e născut din rugăciune se poate preface în pă¬cat faţă de Maica lui Dumnezeu cea fără de păcat
Părinţii purtători de Dumnezeu, care au trăit şi au cugetat în rugăciune, ne-au învăţat această tre¬zvie în rugăciune atunci când cugetăm sau vorbim despre Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Doar având rugăciunea ca fel de vieţuire şi de gândire omul poate ajunge să vorbească cu vrednicie des¬pre Curata Maica lui Dumnezeu.
Părinţii noştri purtători de Duh au rugăciunea ca metodă a vieţii şi metodă a gândirii, de ace¬ea ei gândesc şi vorbesc despre Sfânta Născătoare de Dumnezeu în chip de Dumnezeu înţelepţit, blând, în rugăciune. Fiecare cuvânt al lor ei îl îngrădesc în rugăciune, fiecare gând îl încing cu
28
brâu înflăcărat de rugăciune, ca marginea lui să nu fie călcată de duhuri necurate. De aceea, fieca¬re vorbă a lor despre ea este rugăciune către ea; fi¬ecare cuvânt al lor despre ea slavoslovie. Rugă¬ciunea este singura categorie a gândirii pe care ei o folosesc când cugetă la ea. De aceea, ortodoxia doar pe ei îi recunoaşte a fi în stare să vorbească cu vrednicie despre Preasfânta Fecioară. Ortodoxia îndeamnă pe fiecare mădular al ei ca prin Sfinţii Părinţi să cugete la Sfânta Fecioară, ca pe ei să-i aibă călăuze prin tainele negrăite ale personalită¬ţii ei. Ea caută ca fiecare, mai întâi, să pătrundă cu rugăciune inima, mintea, limba şi apoi să vorbeas¬că despre Sfânta Născătoare de Dumnezeu. Doar aparatul cugetător omenesc pătruns de rugăciune îl face pe om să fie în stare să vorbească cu vred¬nicie despre cea mai vrednică dintre toate fiinţele zidite. Cu cât un ortodox este mai rugător, cu atât mai mult o iubeşte pe Maica Domnului, cu atât mai mult cugetă la ea, cu atât mai mult i se roagă. În Ortodoxie, rugătorii slujesc lui Dumnezeu, de aceea sunt cele mai dese şi mai numeroase ru¬găciuni către Născătoarea lui Dumnezeu. Ea esţe un fel de miez al
29
rugăciunii. Ea este ţinta suspine¬lor şi dorinţelor rugăciunilor ortodocşilor. Nu este slujbă în Biserica Ortodoxă în care Născătoarea de Dumnezeu să nu ocupe, dacă nu cel dintâi, atunci cel de-al doilea loc. Domnul Hristos şi Născătoa-rea de Dumnezeu sunt pentru noi aproape două fiinţe nedespărţite. În Ortodoxie, nevoinţa mântu¬itoare a Domnului Hristos este de nedespărţit de persoana preasfântă a Maicii lui Dumnezeu. Asta se simte în fiecare slujbă ortodoxă, în fiecare ne¬voitor ortodox, în fiecare creştin ortodox. Învăţă¬tura dogmatică a Bisericii Ortodoxe despre Năs¬cătoarea de Dumnezeu este lămurită în amănunt în slujbele ortodoxe, în rugăciunile ortodoxe. De aceea, ea este nu numai dogmatică, ci învăţătură dogmaticorugătoare.
Ca să înfăţişăm în amănunt acestea, ar fi trebuit ca împreună cu voi să cercetăm toate numeroa¬sele cărţi de slujbă ale Bisericii Ortodoxe, de aceea, eu mă voi mărgini la nişte citate care, nădăjduiesc, vor putea să dea posibilitatea să bănuiţi cât de ne¬măsurat o iubim şi o slăvim pe ea, care ni L-a năs¬cut pe Domnul Iisus Hristos.
Taine negrăite ale dumnezeirii întreit fericite s-au împletit în personalitatea minunată a Sfintei Născătoare de Dumnezeu; creştinul ortodox sim¬te asta şi ştie că ele nu se pot înţelege prin cugeta¬re raţională, de aceea nici nu doreşte să le înţelea¬gă prin logică, ci cântă cu smerenie şi bucurie şi
30
mărturiseşte: „Toate tainele tale sunt mai presus de cuget, toate sunt preaslăvite, Născătoare.”
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu înseam¬nă nespus de mult în viaţa de zi cu zi a creştinilor ortodocşi, de aceea, în lumea ortodoxă, lăcaşurile închinate ei sunt cele mai numeroase. Rar se poa¬te întâlni casă ortodoxă în care să nu se afle icoa¬na Maicii Domnului. Mişcătoare este mai ales le¬gătura nevoitorilor ortodocşi cu Sfânta Născătoare de Dumnezeu. Până la lacrimi este mişcătoare le¬gătura celui mai mare nevoitor ortodox din veacul al nouăsprezecelea sfântul Serafim de Sarov. În chilia sa a avut o singură icoană, şi aceea a Sfintei Născătoare de Dumnezeu, care se numea Bu¬curia tuturor bucuriilor. Preabinecuvântata Maica lui Dumnezeu ajunge din ce în ce mai mult cen¬trul lumii ortodoxe în jurul căreia se adună toate nădejdile şi năzuinţele; din ce în ce mai mult, prin ea se lămureşte şi se dinamizează Sfânta Desco¬perire şi Sfânta Predanie. Prin multă mila sa, ea a hrănit inima ortodocşilor. În ea este închipuit tot ce este ortodox, pentru noi ea e mai mult decât viaţa -e a-tot-viaţa. Viaţa noastră
31
este ocrotită şi de ea. Se poate spune că ea este sufletul ortodocşi¬lor, în ea sunt adunate toate virtuţile şi sunt înăl¬ţate până la personificare. Prin ea Domnul a venit la noi; prin ea, şi noi ne ducem la Domnul. Ea este pentru noi scară pe care Dumnezeu a coborât la om şi pe care omul se urcă la Dumnezeu. Ea este cea care L-a cuprins pe Cel necuprins. Toate super¬lativele noastre sunt aţintite către ea şi sunt aduna¬te în jurul ei. Dacă e bunătate ea e cea mai bună; dacă e frumuseţe ea e cea mai frumoasă; dacă e blândeţe ea e cea mai blândă; dacă e smerenie ea e cea mai smerită; dacă e îndurare ea e cea mai îndurătoare; dacă e înălţime ea e cea mai înaltă. Ea este chip al tuturor desăvârşirilor. Ea este Mai¬ca lui Dumnezeu şi de aici Maică tuturor virtuţi¬lor, a tot ce este ceresc şi dumnezeiesc.
32
Când prin ea Dumnezeu a intrat în lume, în om, cum să nu intre prin ea în om tot ce este dumnezeiesc, tot ce este ceresc, tot ce este veşnic, tot ce este înalt? De aceea, toţi pământenii să se salte cu Duhul; iar fi¬rea celor fără trup să se bucure cinstind fiinţa sfin¬ţită a Maicii Domnului şi să strige: „Bucură-te prea binecuvântată, curată Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară”.
33
Maica Domnului ocrotitoarea Sfântului Munte
Maica Domnului e ocrotitoarea Sfântului Munte. De ce vă întristaţi voi, aghioriţilor? Şi de ce sunt triste sufletele voastre? Oare oamenii vă necăjesc? Priviţi chiparoşii Athosului, cât de înalţi şi drepţi şi netezi sunt acolo unde sunt cei mai strâmtoraţi! Voi ştiţi adevărul şi de la adevăr aveţi libertatea lă¬untrică, iar din adevăr şi libertate vine tăcerea su¬fletului. Din tăcerea sufletului izvorăşte bucuria. Voi aţi fost purtătorii bucuriei şi semănătorii bucu¬riei în Balcani de-a lungul veacurilor. Şi cum voi să cereţi acum bucurie şi mângâiere de la noi, care trăim în mrejele lumii? întreaga lume nu vă poate da nicio bucăţică de mângâiere pe care v-o dă împărăteasa voastră cea fără de moarte, cea dintâi fiică a împăratului. Toate numele multelor icoane ale ei înseamnă bucurie şi mângâiere.
Ştiţi cum Domnul a prorocit Apostolilor: „în lume, necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi.” Ioan 16, 33 Ce au fost apostolii decât nevoitori călători? în¬treaga lume a fost mănăstirea lor. Dar în această mare mănăstire fiecare a avut câte o chilie în care lumea, cu smintelile şi furtunile ei, nu putea intra, înăuntru, în inimile lor, ca în nişte chilii încuiate, au ţinut adevărul şi libertatea, tăcerea şi bucuria, în aceste ascunse chilii, sufletele lor petreceau cu Duhul cel dătător de viaţă al lui Dumnezeu. De aceea ei au şi putut să stea fără frică pe câmpul de luptă cel întunecat al lumii, şi ca raze strălucitoa¬re au luminat cu adevăr şi bucurie. Iar voi sunteţi în Sfântul Munte ca un liman tăcut pentru lume. Cu toate că sunteţi legaţi de acest loc; lumina ade¬vărului vostru şi mireasma rugăciunilor voastre se simte în lume. Sunteţi lipiţi de acea stâncă nu¬mită Sfântul Munte, ca stâlpnicii de stâlp; cu ade¬vărat voi toţi sunteţi stâlpnici. Dacă viforele lumii câteodată lovesc în acel stâlp al vostru, oare să vă speriaţi? Priviţi cum valurile albe cu vuiet ce se lovesc de Aton învolburate fug din nou înapoi. Aşa şi valurile neputincioase ale răutăţii lumeşti lovesc sfintele voastre lăcaşuri, dar, din nou, ruşinate se întorc în albia lor. Cu puternica sa cârjă le opreşte Odighitria. Când oamenii vă necăjesc şi vă tulbură,
34
să nu căutaţi la oameni, ci la ea. Căpetenia voastră Preacurată. Ea ştie să se socotească cu toţi vrăjma¬şii ţării voastre, Grădina ei.
Aţi citit cum ea, din vremurile străvechi, a pe¬depsit cu asprime pe năpăstuitorii Sfântului Mun¬te. Vă amintiţi cum v-a acoperit cu Acoperământul ei în Războiul cel Mare mai cu grijă decât rându¬nica pe puişorii ei. Şi oare oamenii sunt nişte vrăj¬maşi înfricoşaţi, ca să vă temeţi de ei? Iarbă şi ce¬nuşă faţă de duhurile răutăţii de sub văzduh, cu care voi, bine încinşi, aveţi să vă luptaţi. Şi dacă Stăpâna voastră vă izbăveşte de duhurile rele care nu dorm niciodată, cum să nu vă izbăvească de ră¬utatea pieritoare a oamenilor? Şi la voi s-a gândit prorocul când a prorocit: „Aduce-se-vor împăra¬tului fecioare în urma ei.” Psalmi 44, 16 Ea este cea dintâi fiică a împăratului, iar sufletele voastre sunt fecioare care îi urmează până la tronul împă¬ratului împăraţilor. Mâna ei vă conduce, veşmân¬tul ei vă acoperă, ochii ei vă privesc, dragostea ei vă încălzeşte, pilda ei vă îmbărbătează. Ferice de voi, slăvitori neobosiţi ai
35
lui Dumnezeu! Ferice de voi, cetăţeni aleşi ai patriei Născătoarei de Dum¬nezeu! Ea de la voi nu cere niciun fel de bir dar cere, în dar, trei galbeni arzători: primul curăţie feciorelnică, al doilea smerenie feciorelnică, al treilea ascultare feciorelnică. Pentru aceste trei daruri feciorelnice ea vă făgăduieşte că vă va înăl¬ţa de pe acest Sfânt Munte pământesc în Sfântul Munte ceresc.
36
Despre naşterea fără tată
Vă chinuie întrebarea cum a putut Preasfânta Fe¬cioară Maria să nască pe Fiul fără tată. Aceasta nici n-a stat în puterea ei, ci în puterea Atotputernicului. Aşadar, vă rămâne să vă întrebaţi cum a putut Dumnezeu Atotputernic să săvârşească acea naş¬tere minunată. Însă şi această întrebare contrară în ea însăşi îşi dă sieşi răspuns de îndată ce rostiţi cuvântul atotputernic. Astfel de întrebări nu apar deloc în sufletul celui care poate să-şi închi¬puie cât de puţin mărimea înfricoşată a puterii lui Dumnezeu. Acela care prin Cuvântul Atotputer¬nic a zidit lumea, această lume minunată cu ste¬le şi genuni, fără niciun mijlocitor, a putut cu ade¬vărat să facă să se zămislească prunc în Fecioara
37
Preasfântă fără niciun ajutormijlocitor. Oare nu se nasc după gândul şi voia lui Dumnezeu şi acei co¬pii care se nasc firesc? în fiecare naştere este ceva deasupra firii. Când bătrânei Sarah i-a fost vestit că va zămisli, ea cu necredincioşie a zâmbit, căci Sarah nu mai era în stare să zămislească, cf. Face¬re 18,11 Şi Sfânta Fecioară, şi
38
Botezătorul au fost născuţi de părinţi fără de copii şi prea în vârstă. Este oare ceva cu neputinţă la Dumnezeu? cf. Fa¬cere 18,14 Scriptura învaţă limpede că şi cele rodi¬toare, şi cele sterpe nu depind atât de voia soţului, cât de voia lui Dumnezeu. Chiar şi dobitoacele se înmulţesc sau nu se înmulţesc după voia lui Dum¬nezeu, precum se vede din Scriptură. Chiar şi cu¬lorile oilor şi caprelor depind de Dumnezeu, pre¬cum citim din istorisirea despre Iacov şi Laban şi turma lor cf. Facere 30, 31 în tot ce se întâmplă în natură este strâns împletită şi o putere şi voie duhovnicească şi mai presus de fire. Dacă Dum¬nezeu ar lăsa firea să facă ceea ce vrea şi cât vrea, ar fi pus stăpânire neorânduiala şi lipsa raţiunii. Fiecare naştere este plină de taină cerească. Iar că vouă vi se pare că naşterea lui Hristos de că¬tre Preacurata este o deosebit de mare taină este pentru că şi Hristos întreg este o taină nespus de mare. Aceasta a simţit şi însăşi Maica lui Dumne¬zeu, drept care l-a şi întrebat pe Arhanghelul Gavriil: „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat? „Luca 1, 34 La acestea, vestitorul lui
39
Dumnezeu i-a răspuns şi răspunde şi vouă cu cuvintele: „La Dumnezeu nimic nu este cu nepu¬tinţă-” Luca i, 37
Despre cum recunoaştem icoana ortodoxă a Sfintei Născătoare de Dumnezeu
Semnul cel mai la îndemână pentru a recunoaşte icoana ortodoxă a Născătoarei de Dumnezeu sunt cele trei stele: una deasupra frunţii, alta pe umărul drept şi a treia pe umărul stâng. Aceste trei stele închipuie feciorelnicia Fecioarei Maria înainte de naştere, la naştere şi după naştere.
Apoi culorile veşmintelor. Ca regulă, veşmin¬tele Maicii lui Dumnezeu sunt zugrăvite în trei culori principale: auriu, roşu şi albastru. Veşmân¬tul de dedesubt este albastru, iar cel de deasupra este roşu, amândouă întreţesute şi împodobite cu
40
aur. Culoarea aurie închipuie nemurirea, cea roşie slava şi domnia, iar albastru cerul. Ceea ce înseamnă: îmbrăcată în slava cea fără de moarte în ceruri ea, odinioară împreună pătimitoare şi roabă a Domnului pe pământ.
Chipul Sfintei Născătoare de Dumnezeu niciodată nu este plinuţ şi rotund, ci lunguieţ şi potrivit de slab. Ochii mari şi gânditori. Duioşie blândă, aproape spre zâmbire mângâietoare; duioşie din pricina necazurilor din lume, iar zâmbet din pri¬cina încrederii în Dumnezeu Mângâietorul. Dar şi duioşia şi zâmbetul reţinute, şi totul este reţi¬nut, sub stăpânirea duhului. Este chipul unei biruitoare, care a îndurat toate amărăciunile durerii şi tristeţii, încât poate ajuta pe cei care se luptă cu durerea şi tristeţea. Părul mereu ascuns. Pen¬tru chipul Născătoarei de Dumnezeu niciodată nu se spune că e de o frumuseţe firească. El este aşa încât să alunge orice gând la cele trupeşti. El este de o frumuseţe deasupra firii, care nu se arată al¬tfel decât prin sfinţenie. El preschimbă gândurile privitorilor spre realitatea înaltă, duhovnicească şi spre frumuseţea sufletului.
41
Capul Maicii lui Dumnezeu este uşor înclinat faţă de trupul lui Hristos, pe care ea îl ţine la piept. Acea uşoară înclinare înseamnă supunere voii lui Dumnezeu în toate, ceea ce ea odată şi prin cuvinte a arătat, prin cuvintele rostite către binevestitorul Gavriil: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău! Luca i, 38 încă înseamnă şi recu¬noaştere a celui mai mare decât ea, Cel pe care ea îl ţine în braţe.
La icoanele ortodoxe, Maica lui Dumnezeu foar¬te rar este zugrăvită fără pruncul Iisus. Iar când este înfăţişată singură, este închipuită de zugrav ca maică a durerii sub Cruce, cu mâinile încruci¬şate şi cu capul aplecat, câteodată şi cu săbii ţinti¬te simbolic către inima ei. Însă inima niciodată nu este zugrăvită să se vadă. Cel mai des întâlnită, totuşi, este icoana cu Fiul în braţe. Ea s-a şi arătat în lume din pricina Fiului. Lucrarea ei în lume a fost în Fiul ei, ca niciodată nimeni să nu privească în ea femeie, ci mereu şi mereu maică. Ea înfăţişează maternitatea cea mai înaltă, cea mai curată şi cea mai sfântă de la începutul până la sfârşitul vremilor. Ea este Maica Domnului nostru Iisus Hristos, dar ea este şi Maica noastră, mângâietoare şi grab¬nic ajutătoare.
42
Preafrumoasă zidire a Duhului Sfânt predică la Praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică -1931
Fraţilor, Biserica a rânduit praznicele sfinţilor mai cu seamă ca prin sfinţi să-L slăvim şi să-L mărim pe Dumnezeu, căci sfinţii sunt zidirea cea mai mare şi cea mai frumoasă a Duhului lui Dumnezeu în această lume, mai mare şi mai frumoasă decât toate zidirile văzute. Şi din pricina acestor preafrumoase zidiri ale Duhului lui Dumnezeu, care sunt cu atât mai minunate cu cât şi însele aceste zidiri, sfinţii înşişi, au împreună-lucrat, noi n proslăvim şi îl mărim pe Dumnezeu. Dar pe lân¬gă aceasta mai este o pricină pentru care Sfânta Biserică a rânduit şi a poruncit după înţelepciu¬nea proniei lui Dumnezeu să se prăznuiască zile¬le sfinţilor. Popoarele păgâne nu au avut pe sfinţi şi nici praznice ale sfinţilor. Ce-i drept, ei au avut unele praznice legate de venirea verii sau iernii, sau de semănat sau de seceriş, sau de felurite în¬tâmplări neîntâmplate închipuite de mintea lor şi de înşelarea diavolească. Dar neavând oameni sfinţi, ei nici nu au putut
43
avea prăznuiri de sfinţi. De la cine atunci luau pildă, dacă erau lipsiţi de pilde de sfinţenie, şi de cine se ruşinau? Luau pildă unul de la altul, ca măgarul de la măgar, dar des¬pre ruşine la ei nici nu poate fi vorba.
Vă puteţi atunci închipui cât de câştigaţi sunt creştinii faţă de păgâni şi cum suntem nemăsu¬rat mai bogaţi duhovniceşte şi moral decât ei. Toa¬te zilele noastre din an sunt împodobite cu sfinţi şi sfinte şi nu cu unele nume scornite, ci cu fiinţe adevărate pentru care se ştie când şi cum au trăit în această lume. Anul nostru creştin înfăţişează un iconostas nevăzut. Fiecare zi a lui Dumnezeu ne aduce aminte de chipul unui sfânt. Şi precum în biserică privim cu ochii icoanele sfinţilor în culori,
44
aşa în fiecare zi, cu duhul, privim la chipul duhov¬nicesc şi obrazul unui anume sfânt, privim carac¬terul, virtuţile, mărimea credinţei, strălucirea dra¬gostei lui.
Precum icoanele lui Hristos şi ale Născătoarei de Dumnezeu sunt cele mai mari din iconostasul bisericii, aşa şi zilele de prăznuire ale lor sunt mai mari decât ale altor sfinţi. Încele patru anotim¬puri noi prăznuim patru mari praznice ale Sfintei Născătoare de Dumnezeu: toamna naşterea ei, la începutul iernii intrarea în Biserică, primăvara buna Vestire şi vara adormirea.
Prăznuind astăzi Intrarea în Biserică, voi o slă¬viţi pe Sfânta Născătoare de Dumnezeu, iar prin ea, pe Dumnezeu cel Viu, Ziditorul ei şi al vostru. Ce Preafrumoasă zidire a Duhului Sfânt! Născută din părinţi bătrâni, şi asta mai mult din rugăciu¬nile şi lacrimile lor decât din sânge, micuţa Maria încă dinaintea naşterii a fost făgăduită lui Dumne¬zeu spre slujire. Oamenii cinstiţi împlinesc cuvân¬tul dat oamenilor, şi cu atât mai mult cuvântul dat lui
45
Dumnezeu. Cinstiţii şi bătrânii Ioachim şi Ana au împlinit făgăduinţa lor dată lui Dumnezeu. Au împlinit-o atunci când le-a fost cel mai greu să o împlinească, adică atunci când singura lor odras¬lă avea trei ani. Voi, cărora Dumnezeu v-a dăruit copii, veţi şti cum copiii de această vârstă sunt cei mai dragi părinţilor. Copilul de trei ani, cu pu¬ţinele cuvinte deprinse, dar cu alintări pe lângă părinţi, mirându-se şi întrebând despre toate, este adevărată desfătare, bucurie şi plăcere pentru pă¬rinţi. Şi toate acestea cu atât mai mult pentru pă¬rinţii înaintaţi în vârstă precum au fost Ioachim şi Ana, care, să zicem aşa, cu un fir subţire de aţă se ţineau de viaţa lor. Nu le-a fost uşor să se despar¬tă de singurul lor copil, dar făgăduinţa lui Dum¬nezeu e făgăduinţă ce nu poate fi călcată.
Aceasta este prima învăţătură pe care ne-o dă praznicul de astăzi. Învăţătură foarte folositoare pentru vremea în care unii creştini s-au arătat pă¬gâni, încât fără păsare mint şi pe oameni, şi pe Dumnezeu. Câtă vreme sunt în necaz, cer şi se roagă şi făgăduiesc că îi vor răsplăti cumva, dar îndată ce necazul trece, inima lor se răceşte şi cu¬vântul dat se calcă. Iar când vine peste ei mânia lui Dumnezeu, atunci ei se miră de ce a venit peste ei şi învinovăţesc pe toţi afară de ei înşişi. De ace¬ea, fraţilor, vă rog, pentru binele vostru, ca să îm¬pliniţi cu toată puterea legământul şi făgăduinţa voastră către Dumnezeul cel Preaînalt.
A doua învăţătură de la Intrarea în Biseri¬ca lui Dumnezeu a micuţei Maria este la fel de
46
însemnată ca cea dintâi. Această învăţătură este despre creşterea copiilor din fragedă pruncie în Legea lui Dumnezeu. Sunt creştini care gândesc cu totul păgân să asigure copiilor lor fericire, să le lase cât mai multă avere şi bani. Viaţa ne arată în fiecare zi şi în fiecare loc că aceşti părinţi sunt adevăraţi călăi ai propriilor copii. Dacă Dumnezeu va îngădui, ei pot vedea din acea lume cum au nenorocit pe copiii lor. Dacă le-au făcut intrare doar în moştenire mare, şi nu le-au făcut intrare şi în cele sfinte ale Dumnezeului celui Viu, le-au făcut intrare în ispită de nebiruit în această lume şi în chinurile iadului, în lumea de dincolo. Mai bine este, fraţilor, să lăsaţi copiilor voştri pe Dumnezeu drept moştenire, decât stăpânire peste întreaga lume. Cu Unul Dumne¬zeu,vor fi mai bogaţi şi mai mulţumiţi, iar cu în¬treaga lume, fără Dumnezeu, vor fi sărmani şi nefericiţi. Mai bine este şi puţină frică de Dumnezeu decât multă avere.
De aceea, vă rog, fraţilor, pentru binele copii¬lor voştri, să urmaţi pilda Sfinţilor Ioachim şi Ana şi să le faceţi
47
intrarea în moştenirea care nu înşală, care nu se strică şi nu piere, nici în lumea aceasta, nici în cealaltă. Această moştenire este bogăţia sufletului pe care copilul cu minte o dobândeşte prin cunoaşterea şi împlinirea Legii lui Dumnezeu. Copiii bogaţi duhovniceşte uşor vor ajunge la pâine în această lume, Dumnezeu nu îi va lăsa, nici uita. Precum cerşetorii duhovniceşti, repede vor cheltui şi cea mai mare avere a acestei lumi şi vor rămâne îndoit cerşetori, şi în lumea aceasta, şi în cealaltă.
Acestea sunt cele două sfinte învăţături pe care ni le înfăţişează praznicul Intrării Sfintei Născă¬toare de Dumnezeu în Biserică. Pentru aceste două învăţături care ni se dau în această zi a şi rânduit Sfânta Biserică prăznuirea acestei zile. Cu adevărat înţelept a rânduit Biserica spre mântuirea noastră aceasta, ca şi multe altele. Zilele sfinţilor sunt cu adevărat ca un iconostas nevăzut ale sufletelor vii în împărăţia lui Dumnezeu. Ceea ce avem noi n-au avut nici păgânii şi nici cei fără de Dumnezeu nu au. De aceea, păgânii se închinau idolilor cei morţi. Iar voi, ca fii ai lui Dumnezeu, vă închinaţi realită¬ţii care este Într-Unul Dumnezeu cel Viu, Zidito¬rul vostru şi nenumăraţilor Lui îngeri şi sfinţi care acum trăiesc în acea împărăţie veşnică a adevăru¬lui şi bucuriei în care şi voi nădăjduiţi a trăi. Dum¬nezeu să vă dăruiască acea împărăţie, acea patrie care niciodată nu se află în primejdie, acea viaţă care nu ştie de moarte.
48
Dumnezeului nostru slavă şi laudă, Preasfintei Maicii lui Dumnezeu cinste şi închinăciune, iar vouă tuturor sănătate, pace, bucurie şi binecuvân¬tarea lui Dumnezeu în veci. Amin.
49
Predică la Adormirea Maicii Domnului -1939
După săvârşirea tuturor tainelor mântuirii noas¬tre şi după înălţarea la cer a lui Hristos, Preacurata şi Preabinecuvântata Fecioara Maria, Maica lui Dumnezeu, Călăuza mântuirii noastre, a trăit în biserica cea dintru începuturi destui ani şi răs¬pândirea slavei Fiului şi Dumnezeului ei mereu îi pricinuia bucurie. A văzut limpede în viaţa ei că s-au împlinit cuvintele ei că toate neamurile o vor ferici, cf. Luca i, 48 Astfel s-a apropiat şi de adormirea ei preacinstită şi preafericită, împlinindu-se zilele ei şi dorind să părăsească trupul şi să meargă la Dumnezeu. A fost cuprinsă de dorinţa dumnezeiască zilnică şi necontenită să vadă chi¬pul preadulce şi preadorit al Fiului ei Care şade
50
de-a dreapta Tatălui, în cer. Şi arzând mereu cu dragoste mult mai puternică decât a serafimilor către El, a vărsat multe şiroaie din ochii ei preasfinţi, rugându-se cu căldură Domnului să o ia la El din această vale a plângerii, în bucuriile nemărgi¬nite de sus.
Trăind în casa din Sion a Sfântului Ioan Theologul se ducea adesea în Muntele Eleon, de unde Fiul ei, Domnul Hristos, S-a înălţat la ceruri şi aco¬lo îşi revărsa rugăciunile cu râvnă. Odată, când se ruga cu căldură, pentru a se despărţi de trup şi a pleca grabnic către Hristos Dumnezeu, a apărut Sfântul Arhanghel Gavriil întruparea bine-cuvântării lui Dumnezeu, care din copilărie îi slu¬jea şi îi aducea hrană în Sfânta Sfintelor şi care în toate zilele vieţii sale a ocrotit-o. Cu chipul stră¬luminat a adus cuvintele dătătoare de bucurie de la Domnul şi i-a vestit că în curând se va săvârşi, mai exact în trei zile. Vestind Arhanghelul Prea¬cinstitei Fecioare ceasul morţii, i-a spus să nu se
51
teamă, ci să primească vestea cu bucurie, căci tre¬ce în viaţa cea fără de moarte, ca să trăiască îm¬preună şi veşnic cu împăratul slavei, Cel fără de moarte. Fiul şi Dumnezeul tău, zise el, împreună cu îngerii şi Arhanghelii, cu Heruvimii şi Serafi¬mii şi cu toate duhurile cereşti şi cu sufletele celor
52
drepţi să te aducă şi pe tine, Maica Sa, în împărăţia cea de sus, să trăieşti să împărăţeşti împreună cu El în veşnicie. Ca semn al biruinţei ei asupra mor¬ţii, că pe ea nu o va stăpâni moartea cea trupească, ci, ca un vis, pentru foarte scurtă vreme va ador¬mi întru somnul morţii şi din acest somn se va tre¬zi grabnic şi că Dumnezeu va izgoni moartea ca pe un somn. Va vedea viaţa cea fără de moarte şi slava în strălucirea chipului Domnului, de care se va apropia cântând cu bucurie în glas. Aşadar, ca semn al acestora, binevestitorul i-a dat o ramură de palmier din Rai, care a strălucit cu strălucirea binecuvântării cereşti, ca să fie purtată în faţa sicriului, atunci când trupul ei preacurat şi preacin¬stit va fi dus spre îngropare.
Prea binecuvântată Fecioară, o, ce bucurie mare şi negrăită s-a împlinit! Ce poate fi mai bucuros şi mai dulce decât a trăi în cer cu Fiul şi Dumnezeul său şi a se îndulci mereu privind chipul Lui cel prea iubit. Închinându-se până la pământ, I-a mul¬ţumit nespus Ziditorului ei: „N-am fost vrednică, Stăpâne, să Te primesc în pântecele meu, dacă Tu însuţi nu ai fi miluit pe roaba ta. Totuşi, am păs¬trat comoara Ta încredinţată mie. De aceea, te rog, împărate al Slavei, să nu mă vatăme stăpânirea ia¬dului. Dacă cerurile şi îngerii în faţa Ta tremură
53
în fiecare zi, cu atât mai mult omul făurit din pă¬mânt, neavând nicio bogăţie afară de ceea ce pri¬meşte din bunătatea ta. Tu eşti Domnul şi Dumne¬zeul pururea binecuvântat în veci.”
Preacurata Stăpână a dorit să vadă la Adormirea sa pe Sfinţii Apostoli răspândiţi prin lume. Se rugase Domnului să nu vadă pe stăpânitorul întu¬nericului şi pe înfricoşătoarele sale slugi în ceasul ieşirii sufletului ei, ci să vină însuşi Fiul Dumne¬zeului ei împreună cu sfinţii Săi îngeri, ca să pri¬mească sufletul ei în Sfintele Sale braţe, precum i-a făgăduit mai înainte. Când Stăpâna noastră s-a ru¬gat şi a mulţumit în Muntele Eleon şi când a plecat pe pământ cinstiţii ei genunchi, s-a petrecut atunci o minunată întâmplare: măslinii cei fără de suflet. ca şi când ar fi avut suflet în ei, îşi aplecau vârfu¬rile şi se închinau împreună cu ea, arătând slujirea lor prin care o cinsteau pe Născătoarea de Dum¬nezeu. Şi de câte ori se închina până la pământ şi se ridica, aşa şi acei măslini se îndoiau, se aplecau, se îndreptau şi se ridicau.
Când Preacurata Fecioară s-a întors acasă de la rugăciune, de îndată s-au cutremurat toate pute¬rile dumnezeieşti, care în chip nevăzut se aflau în jurul ei. De la slava preasfântă cu care a fost lumi¬nată Născătoarea de Dumnezeu, chipul preacinstit
54
al ei, mereu strălucind de har, s-a luminat cu sla¬vă negrăită mult mai mult decât chipul lui Moise atunci când pe Sinai a vorbit cu Dumnezeu. Şi a început Preacurata să rânduiască totul, gătindu-se pentru ieşirea sufletului. Mai întâi a înştiinţat des¬pre aceasta pe fiul ei înfiat, Ioan, i-a arătat ramura adusă de înger, poruncindu-i să fie purtată îna¬intea sicriului. Apoi şi pe ceilalţi care i-au slujit în casă i-a înştiinţat despre apropierea plecării ei. Apoi a poruncit să împodobească casa şi patul şi să tămâieze din belşug şi să pregătească multe lu¬mânări şi să le aprindă şi să pregătească tot ce tre¬buie pentru înmormântare.
Ioan a trimis de îndată după Sfântul Iacob, fra¬tele Domnului, primul arhiereu din Ierusalim, şi la toate rudele apropiate, să le vestească apropierea adormirii Maicii Domnului şi ziua în care se va în¬tâmpla. Sfântul Iacob a trimis către toţi credincio¬şii, nu numai în Ierusalim, ci şi în oraşele şi satele din apropiere. Şi au venit împreună cu Sfântul Iacob toţi cei apropiaţi şi mulţimea credincioşilor de pretutindeni. Şi Preacurata Stăpână a spus deschis tuturor tot ce i-a zis îngerul despre mutarea ei la cer. Ca să se încredinţeze de cele spuse, le-a arătat ramura de palmier adusă din Rai, luminată ca
55
o rază a strălucirii slavei cereşti, pe care i-a dat-o Sfântul Arhanghel Gavriil binevestitorul.
Toţi care s-au adunat în preajma Preacuratei Născătoare de Dumnezeu şi care din gura ei prea¬sfântă au auzit despre săvârşirea ei au plâns şi s-a umplut casa de bocete şi vaiete şi o rugau pe Preamilostiva Stăpânăca Maică de obşte a tuturor, să nu îi lase sărmani. Ea le spunea să nu plângă, ci să se bucure după plecarea ei, ca să se aşeze mai aproape de Tronul lui Dumnezeu, şi privindu-L pe Fiul şi Dumnezeul ei faţă către faţă, şi glăsuindu-I prin viu grai îi va fi mai uşor să se roage pen¬tru toţi şi să mijlocească spre milostivirea Sa. Celor înlăcrimaţi le spunea că, după plecarea sa, nu îi va lăsa sărmani, ci că atât pe ei, cât şi întreaga lume va cerceta, veghea şi că va ajuta pe cei ce pătimesc. Astfel de cuvinte mângâietoare rostite celor ce se aflau în jur şi plângeau îndepărtau tristeţea de pe inimile lor şi potoleau lacrimile. A poruncit ca două veşminte ale ei să fie date la două văduve să¬race, care primeau hrană de la ea şi care i-au slu¬jit cu multă dragoste din inimă. Tot aşa a poruncit ca trupul ei preacurat să fie îngropat în Grădina Ghetsimani, lângă Muntele Eleon, nu departe de Ieru¬salim. Acolo a şi fost mormântul sfinţilor şi drepţi¬lor ei părinţi, Ioachim şi Ana, şi al sfântului drept Iosif, logodnicul ei, în Valea lui Iosafat, între Ieru¬salim şi Muntele Eleon, valea care a fost cimitir de obşte tuturor săracilor din oraş.
Câtă vreme poruncea, dintr-odată s-a întâmplat un cutremur puternic ca fulgerul şi mulţi nori au înconjurat casa. Prin dumnezeiasca pronie, sfin¬ţii îngeri aducându-i pe Sfinţii Apostoli din toa¬te părţile lumii, i-au mutat pe nori în Ierusalim şi pe Sion, şi i-au aşezat în faţa uşii casei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Şi când s-au văzut unul pe altul s-au bucurat şi s-au mirat, întrebându-se cu ce prilej i-a adunat Domnul. În faţa lor a ieşit Sfântul Ioan Theologul, i-a sărutat cu bucurie şi cu lacrimi, spunându-le că s-a apropiat ceasul plecă¬rii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de la cei pământeşti. Şi Sfinţii Apostoli au înţeles că pen¬tru aceasta Domnul i-a adunat din toate părţile lumii, ca să ia parte la fericita săvârşire din aceas¬tă lume a Maicii Sale şi să îngroape cu vrednicie trupul ei prea luminat. S-au umplut de mare tris¬teţe din pricina săvârşirii ei. Intrând în casă, au vă¬zut-o pe Născătoarea de Dumnezeu cum şade cu cuviincioşie pe pat, plină de bucurie duhovniceas¬că, şi au sărutat-o, glăsuind: „Binecuvântată eşti de la Domnul care a făcut cerul şi pământul.” Şi ea i-a întrebat: „Cum aţi venit aici? Ei au povestit
56
că, fiecare dintre ei, prin duhul puterii dumneze¬ieşti, a fost ridicat şi purtat pe nori din ţinutul în care propovăduia. Ş£Preacurata Fecioară L-a pro¬slăvit pe Dumnezeu că a împlinit dorinţa inimii ei, ascultându-i rugăciunea ea a dorit ca la săvârşi¬rea ei să-i vadă pe Sfinţii Apostoli. A spus aposto¬lilor „Domnul v-a adus aici ca să mângâie sufletul meu care urmează să se despartă de trup, pentru că trebuie să împlinească rânduiala firii omeneşti celei muritoare. Deja s-a apropiat ceasul meu rân¬duit de Ziditorul meu.” Iar ei îi vorbeau trişti: „Pe tine, Stăpână, trăind în această lume te-am privit ca o mângâiere, ca pe însuşi Stăpânul nostru. As¬tăzi cum vom îndura tristeţea şi jalea în inimile noastre, venind vremea plecării tale de pe pământ. Dar pentru că din voinţa lui Hristos Dumnezeu, Cel născut din
57
tine, treci în lumea păcii, ne bucu¬răm de grija lui Dumnezeu pentru tine şi ne întris¬tăm pentru că rămânem sărmani, căci nu te vom mai vedea aici, Maică şi Mângâietoare a noastră.” Iar ea le-a răspuns lor: „Nu plângeţi, o, prieteni şi ucenici ai lui Hristos, şi nu micşoraţi bucuria mea cu întristarea voastră, ci, dimpotrivă, bucuraţi-vă împreună cu mine, căci plec la Fiul şi Dumneze¬ul meu. Iar voi duceţi trupul meu pe care eu îl voi pregăti cum se cuvine în Ghetsimani şi îngropaţi-l
58
după rânduiala obişnuită şi vă întoarceţi la sluj¬ba propovăduirii Cuvântului. Iar pe mine, şi după plecarea mea dintre voi, dacă Domnul va binevoi, mă puteţi vedea.”
Câtă vreme Maica Domnului vorbea acestea cu Sfinţii Apostoli, a sosit Apostolul Pavel, vasul ales. El s-a apropiat şi s-a închinat Maicii lui Dumnezeu şi o mângâia cu laude: „Bucură-te, Maica Vie¬ţii! Dacă nu m-am îndulcit de chipul lui Hristos, Domnul meu, cât a fost pe pământ, privindu-te pe tine azi parcă îl văd pe El.” împreună cu Sfântul Pavel au fost şi însoţitorii săi: Dionisie Areopagitul, Ierothei, Timothei şi alţii din cei şaptezeci de apostoli. Pe toţi i-a adunat Duhul Sfânt să se învrednicească de binecuvântarea Preabinecuvântatei Fecioare Maria şi să se pregătească cu cuviin¬ţă înmormântarea Maicii Domnului. Ea a chemat pe fiecare după nume şi i-a binecuvântat, fericind credinţa şi truda lor în propovăduirea învăţăturii lui Hristos. Fiecăruia i-a dorit fericirea cea veşni¬că şi s-a rugat lui Dumnezeu să ţină toată lumea în viaţă paşnică.
Câtă vreme a vorbit astfel Maica Domnului cu Sfinţii Apostoli a sosit şi ceasul cel binecuvân¬tat în a treia zi când avea să se întâmple adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Multe
59
lumânări au fost aprinse şi Sfinţii Apostoli îl slăveau pe Dumnezeu prin cântări, iar Preacuratafe¬cioară stătea în aşternutul pregătit pentru fericita săvârşire, aşteptând sosirea însuşi Fiului şi Domnului mult dorit. Şi dintr-odată casa a fost lumina¬tă de o strălucire negrăită a Slavei lui Dumnezeu, de la care lumina lumânărilor a pălit. Toţi cei căro¬ra li s-a arătat această vedenie s-au înspăimântat şi acoperişul casei părea deschis şi Slava Domnului pogora din cer şi împăratul Slavei, Hristos, cu mii de îngeri şi arhangheli, cu toate puterile cereşti, cu drepţii, sfinţii strămoşi şi proroci, care odinioară au prorocit despre Preasfânta Fecioară, a venit şi S-a apropiat de Preacurata Sa Maică. Ea, văzând plină de bucurie venirea Fiului, a început să cânte cântarea: „Măreşte sufletul meu pe Domnul, şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, că a căutat spre smerenia roabei Sale”, şi s-a ridicat de pe pat, dorind să-I vină în întâmpinare şi să se închine Domnului ei. El s-a apropiat şi cu cei mai blânzi ochi a privit-o, spunând: „Vino, apropiata mea, vino, cea mai uşoară dintre păsări, vino, cea mai frumoasă dintre flori şi intră în ceta¬tea vieţii veşnice!” Ea s-a închinat şi a zis: „Bine¬cuvântat numele Slavei Sale, Domnul Dumnezeul meu; Tu ai binevoit să mă alegi pe mine, smerita
60
roaba Ta, să slujesc tainei Tale. Pomeneşte-mă îm¬părat al Slavei, în împărăţia Ta nemărginită. Tu ştii că te-am iubit cu toată inima mea şi am păstrat co¬moara pe care mi-ai încredinţat-o. Astăzi, primeş¬te în pace duhul meu şi acoperă-mă de ţinutul în¬tunericului, ca nicio piedică a Satanei să nu mă stânjenească.”
Domnul a mângâiat-o cu cuvinte blânde, ca să nu se teamă de puterea Satanei, care e deja strivită de picioarele ei, ci a chemat-o cu blândeţe să trea¬că slobodă de la pământ la cer. Iar ea a răspuns bu¬curoasă: „Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea!” Şi din nou a repetat cuvintele ei de odinioară: „Fie mie după cuvântul Tău!” Şi s-a aşezat pe pat. Bucurându-se negrăit de privirea la chipul preablând şi preasfânt al Domnului. De la însăşi dragostea preadulce către El şi preaplină de bucurie duhovnicească a predat sufletul ei prea¬sfânt în braţele Fiului ei, fără vreo boală trupeas¬că, şi parcă s-a cufundat în somn. Cel pe care ea L-a zămislit fără sămânţă şi L-a născut fără dureri a luat sufletul său preacinstit fără boală şi trupul ei preacurat nu l-a lăsat să fie supus schimbării.
De îndată a început cântarea îngerească preabucuroasă şi preadulce, în care adesea au fost repe¬tate acele cuvinte cu care odinioară Arhanghelul
61
Gavriil a întâmpinat-o pe Născătoarea de Dumne¬zeu: „Bucură-te cea plină de har. Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei! ” Şi într-o astfel de măreţie, împreună cu toate cetele cele ce¬reşti a fost dus sfântul ei suflet în lăcaşurile cele de sus, purtată de mâinile Domnului. Au condus-o şi Apostolii cu privirile lor, căci s-au învrednicit şi de această preaslăvită vedere precum odinioară când Domnul s-a înălţat de pe Muntele Eleon. De ce mi¬nunăţii se umpleau ochii lor! Şi au stat multă vre¬me uimiţi, parcă uitând de toate.
Când şi-au venit în fire, s-au închinat Domnului, Care înălţa în slavă cerească sufletul Maicii Sale, însă au stat în jurul patului înlăcrimaţi şi au vă¬zut chipul Maicii Domnului cum străluceşte pre¬cum soarele. O mireasmă neobişnuită izvora din trupul ei preacurat, care întrece orice mireasmă de pe pământ, ce este cu neputinţă graiului ome¬nesc a o înfăţişa. Cu frică şi evlavie au sărutat acest trup preacurat, arătând cinstirea cuvenită şi sfinţindu-se de atingerea lui. În inima lor au simţit ne¬spusă bucurie duhovnicească de la harul Preasfin¬tei Născătoare de Dumnezeu. Cei bolnavi primeau vindecare, orbilor li se deschideau ochii, surzii au¬zeau, ologii prindeau putere în picioare, duhuri¬le necurate erau izgonite şi orice altă boală se
62
risipea la o atingere de patul Preasfintei Născătoa¬re de Dumnezeu.
Câtă vreme s-au petrecut acestea, a început să se pregătească alaiul pentru petrecerea trupului bineplăcut Domnului al mariei. La căpătâi au stat Sfinţii Petru şi Pavel, împreună cu Iacob, fratele Domnului, şi cu ceilalţi apostoli. Au ridicat sfânta raclă pe umeri, iar Sfântul Ioan Theologul a pur¬tat înaintea raclei acea ramură strălucitoare din Rai. Restul soborului de sfinţi şi mulţimea popo¬rului, cu lumânări şi tămâie în jurul raclei, mer¬gea şi cânta cântări de îngropăciune. Sfântul Petru începea, iar ceilalţi cântau într-un glas. Au cântat psalmul lui David la ieşirea lui Israel din Egipt: şi fiecărui verset adăugau: Aliluia. Tot aşa, şi alţi psalmi şi cântări de biruinţă şi mulţumire, pre¬cum Duhul Sfânt insufla în glasurile celor ce psalmodiau. Şi au purtat acest trup plăcut lui Dum¬nezeu, al Preacuratei Fecioare, cu alai slăvit de la Sion, prin Ierusalim, către Ghetsimani. Deasupra raclei şi alaiului s-a făcut o cunună de nori preamare şi prealuminată de o strălucire neobişnuită. Şi s-au auzit pe nori cântări îngereşti preaminunate umplând aerul şi ajungând până la pământ, încât auzea întregul popor. Şi a mers prin văzduh această cunună de nori cu cântările îngereşti de
63
deasupra sălaşului Maicii Domnului până la mor¬mânt. La această prohodire bucuroasă pe care niciun cuvânt nu ar putea-o descrie cu vrednicie s-a petrecut şi o întâmplare neplăcută.
Prea mulţii evrei necredincioşi din Ierusalim, auzind această cântare neobişnuită şi văzând prohodirea preaslăvită a trupului plăcut lui Dumne¬zeu, au ieşit din casele lor şi au mers după alai până în afara oraşului, minunându-se de atâta sla¬vă şi cinste de care se bucura Maica lui Iisus. Când au aflat despre acestea, arhiereii şi cărturarii s-au umplut de pizmă şi mânie şi au trimis slugi şi os¬taşi şi pe mulţi din popor i-au convins să alerge cu arme şi bâte să risipească pe însoţitorii trupu¬lui mariei, să-i rănească pe ucenicii lui Hristos, iar trupul să-l ardă.
Când cei înduplecaţi spre săvârşirea acestui rău, cu mânie, înarmaţi ca pentru luptă, alergau şi se grăbeau şi aproape ajunseseră alaiul, acea cunună de nori s-a coborât din văzduh până pe pământ şi a înconjurat ca un zid şi a îngrădit soborul Sfinţi¬lor Apostoli şi al celor ce-i urmau. S-a auzit doar cântarea lor, iar cei ocrotiţi de nor au fost nevăzuţi pentru cei sosiţi cu rele năzuinţe. Deasupra trupului preacurat şi deasupra chipurilor credin¬cioşilor îngerii sfinţi zburând în chip nevăzut au
64
nimicit prin orbire pe acei răufăcători. Mulţi din cei ce alergau s-au lovit de peretele de nor, alţii, neştiind încotro merg, se loveau de perete şi căutau pe cei ce conduceau alaiul.
Unuia dintre preoţii Vechiului Legământ pe nume Antonie i s-a întâmplat să iasă pe stradă. Norul, pentru a se întâmpla minune dumnezeias¬că, s-a ridicat din nou în văzduh. Acesta, când a văzut pe Sfinţii Apostoli cu mulţimea credincioşi¬lor, cu lumânări, cu cântări de psalmi, cum încon¬joară racla Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, s-a umplut de pizmă, a reînnoit în sine răutatea cea veche împotriva Mântuitorului şi a zis: Iată ce cinste are acest trup, care l-a născut pe acel min¬cinos care a risipit legea părinţilor noştri! Şi, fiind puternic, s-a repezit către raclă să dea jos preacu¬rat trupul Maicii Domnului. Şi când mâinile sale fără de suflet s-au atins de raclă, de îndată un în¬ger nevăzut le-a tăiat de la jumătate cu sabia răz¬bunării dumnezeieşti. Aşa tăiate au rămas lipite de raclă, iar Antonie a căzut la pământ jelindu-se. A cunoscut păcatul său şi s-a pocăit şi a strigat că¬tre apostoli: Slugile lui Hristos, aveţi milă de mine! Sfântul Apostol Petru a poruncit să se oprească alaiul şi i-a spus lui Antonie: „Ce-ai căutat ai pri¬mit! Oare acum înţelegi că Domnul răzbunării este
65
Dumnezeu, Dumnezeul răzbunării nu s-a schim¬bat! Noi nu te putem lecui de rana ta, doar Cel pe care pe nedrept L-aţi lovit şi L-aţi omorât. Domnul nostru. Dar nici El nu-ţi va da tămăduire, dacă mai întâi nu crezi în El din toată inima, şi cu gura nu mărturiseşti că Iisus este adevăratul Mesia, Fiul lui Dumnezeu.” Antonie a strigat: „Cred că El a fost prorocit de proroci, că El este Mântuitorul lu¬mii, Hristos. Noi de mult am ştiut că El este Fiul lui Dumnezeu, dar întunecaţi cu răutatea pizmei nu am vrut să mărturisim mărimea lui Dumnezeu, şi i-am pregătit cumplită moarte fără a avea vreo vină. Iar El, prin puterea dumnezeiască, a înviat a treia zi, acoperindu-ne cu ruşine pe noi toţi, cei ce L-am urât. Am vrut să tăinuim învierea Sa plătind cu bani pe străjeri, dar fără a izbândi. Slava Lui s-a răspândit în toate părţile.”
în vreme ce Antonie se spovedea şi se căia din pricina învârtoşării păcatului, s-au bucurat Sfinţii Apostoli şi toţi credincioşii precum şi îngerii se bu¬cură când un păcătos se căieşte. Şi i-a spus Petru să apropie cu credinţă rănile mâinilor tăiate de cioa¬tele lipite de raclă şi să cheme cu credinţă nume¬le Preacuratei Fecioare Născătoare de Dumnezeu. Antonie a făcut precum i s-a zis şi de îndată mâi¬nile tăiate s-au lipit şi au fost cu totul sănătoase.
66
A rămas doar urma acolo unde au fost tăiate, ca o aţă roşie în jurul coatelor. Şi a căzut Antonie în faţa raclei şi s-a închinat Celui născut din Prea¬curata Fecioară lui Hristos Dumnezeu. Şi mul¬tă vreme o binecuvânta pe Născătoarea de Dum¬nezeu cu multe laude. Şi a înşirat prorociile legate de ea şi de Hristos însuşi, cu care Sfânta Scriptură lămureşte şi mărturiseşte. Toţi se minunau foarte de acestea două: de vindecarea preaslăvită şi mi¬nunată a mâinilor lui Antonie şi de cuvintele sale preaînţelepte, pe care le-a rostit spre slava lui Hris¬tos Dumnezeu şi spre lauda Preacuratei Născătoa¬re de Dumnezeu. Şi s-a alăturat Antonie Sfinţilor Apostoli şi a însoţit racla până la Ghetsimani. Aşa şi cei care au orbit, care au cunoscut păcatul lor şi s-au pocăit, împreună cu căpeteniile s-au grăbit că¬tre Născătoarea de Dumnezeu, cu credinţă se atin¬geau de cinstita ei raclă şi de îndată li se întorcea vederea trupească a ochilor şi din nou li se des¬chideau ochii duhovniceşti. Milostivă faţă de toţi, Maica tuturor, Preasfânta Stăpână, precum prin naşterea sa a pricinuit bucurie întregului univers, aşa şi la Adormirea sa nu a vrut să întristeze pe ni¬meni, ci pe toţi, chiar şi pe vrăjmaşii ei, i-a mângâ¬iat cu milă prin har şi bunătate, fiind Maică blân¬dă a Blândului împărat.
67
Când Sfinţii Apostoli împreună cu mulţimea credincioşilor au ajuns la Ghetsimani şi au aşezat racla cu prealuminatul trup lângă mormânt, din nou s-a făcut vaiet de plângere în popor; toţi jeleau că rămân sărmani şi că se lipsesc de o comoară. Şi cădeau la racla Preasfintei Născătoare de Dumne¬zeu, se atingeau, sărutau şi udau cu lacrimi, dându-i ultima sărutare. Abia seara au apucat să pună trupul în mormânt. Pentru că au pus piatra, au stat pe lângă mormânt legaţi cu dragoste de Maica lui Dumnezeu. Sfinţii Apostoli au rămas în Ghetsi¬mani vreme de trei zile, stând lângă mormântul Preacuratei Fecioare, cântând psalmi. Şi în acest timp şi în văzduh se auzeau glasurile dulci ale oş¬tilor cereşti cum cântă şi laudă pe Dumnezeu şi o fericesc pe Maica Domnului.
După pronia lui Dumnezeu, unul dintre apos¬toli, Sfântul Toma, nu a ajuns la preaslăvita înmor¬mântare a Maicii lui Dumnezeu şi abia a treia zi a ajuns la Ghetsimani. S-a întristat foarte tare că nu s-a învrednicit de cea de pe urmă binecuvântare a Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, precum s-au în¬vrednicit ceilalţi apostoli. Şi nici nu s-a învrednicit
68
să vadă slava dumnezeiască şi minunatele taine şi minuni ale lui Dumnezeu întâmplate la adormi¬rea sa, şi minunile cu prilejul prohodirii trupului
Preacuratei, de care toţi ceilalţi s-au învrednicit a vedea, şi mult a plâns pentru asta. Sfinţii Apos¬toli s-au milostivit de el şi s-au hotărât să deschidă mormântul, măcar să vadă trupul răposat al Prea¬curatei Doamne Născătoare de Dumnezeu, să i se închine, să-l sărute, să primească mângâiere în în¬tristare şi uşurare pentru grijile sale. Când au dat la o parte piatra şi au deschis mormântul, frica i-a cuprins. Au văzut mormântul gol, fără trupul Maicii Domnului. Rămăseseră doar giulgiurile din care ieşea o mireasmă puternică şi binefăcătoare. Au stat sfinţii mirându-se cu îndoială despre ce pu¬tea fi. Au sărutat cu evlavie şi cu lacrimi giulgiu¬rile care au rămas în mormânt. Împreună s-au ru¬gat Domnului să le descopere ce s-a întâmplat cu Preacinstitul trup al Maicii Domnului. Seara s-au aşezat să cineze.
La masa apostolilor era acest obicei: lăsau un loc gol în capul mesei. Acolo puneau o bucăţică de pâine, spre cinstea lui Hristos. Când se ridi¬cau de la masă şi mulţumeau, luau acea bucăţi¬că de pâine pe care o numeau „partea Domnului” şi cu glas mare slăveau numele Preasfintei Treimi şi sfârşeau rugăciunea cu cuvintele: „Doamne, Iisuse Hristoase, ajută-ne”, şi mâncau acea bucăţică ca binecuvântare a Domnului. Aşa făceau Sfinţii
69
Apostoli nu doar când erau împreună, ci oricând şi oriunde se găseau şi singuri. Iar când erau adu¬naţi în Ghetsimani la masă, despre nimic altceva nu vorbeau decât despre cum în mormânt nu au găsit aşezat trupul preacurat al Maicii lui Dumne¬zeu. Şi când, după sfârşirea mesei, s-au ridicat şi au început, după obicei, să înalţe în cinstea Domnului acea bucăţică de pâine şi să slăvească pe Sfânta Treime, dintr-odată au auzit sus glasul cântării îngereşti. Şi-au ridicat ochii şi au văzut în văzduh pe Preacurata Fecioară, Maica Dumne¬zeului nostru, vie, cum stă împreună cu mulţime de îngeri, luminată de slava negrăită şi le-a spus: „Bucuraţi-vă, căci sunt cu voi în toate zilele!” Ei sau umplut de bucurie; în loc să strige: „Doamne, Iisuse Hristoase”, ei au strigat: „Preasfântă Năs¬cătoare de Dumnezeu, ajută-ne! „Şi atunci s-au în¬credinţat Sfinţii Apostoli şi au încredinţat întreaga Biserică cum Fiul lui Dumnezeu a înviat-o a treia zi pe Preacurata Maica Sa şi cu trupul a înălţat-o la ceruri. atunci din nou s-au dus la mormânt şi au luat giulgiurile rămase pentru mângâierea celor întristaţi şi pentru mărturie că Maica Domnului s-a ridicat din mormânt.
Şi nu s-a cuvenit ca moartea să ţină cortul vie¬ţii cf. 2 Cor. 5,4 şi să rămână cu celelalte zidiri în
70
putreziciunea pământească, cea care prin trup neputrezicios l-a născut pe Ziditorul a toate. Dătăto¬rul de Lege a ştiut să fie plinitorul Legii pe care a dat-o, ca copiii să-şi cinstească părinţii. El a cinstit-o pe Maica Sa cea fără de prihană ca pe Sine însuşi. Precum El a înviat a treia zi în slavă şi S-a înălţat la ceruri cu trupul preacurat, tot aşa şi pe Maica Sa a înviat-o în slavă în a treia zi şi a luat-o la El în ceruri. Despre aceasta şi Prorocul David a prorocit zicând: „Scoală-Te, Doamne, întru odih¬na Ta, Tu şi chivotul sfinţirii Tale.” Psalmi 131, 8 Aceste cuvinte proroceşti s-au împlinit cu învierea Domnului şi învierea Maicii lui Dumnezeu. Pre¬cum mormântul Fiului, aşa şi mormântul Maicii lui Dumnezeu, tăiat în piatră, şi astăzi se vede gol şi credincioşii vin acolo spre închinare.
A binevoit Dumnezeu să rânduiască ca Sfântul Toma să nu ajungă la Adormirea Preacuratei Mai¬cii Domnului, ca să deschidă pentru el mormântul şi Biserica să se încredinţeze de învierea Preasfin¬tei Născătoare de Dumnezeu, precum mai întâi s-a încredinţat de învierea lui Hristos prin neîncrede¬rea lui Toma. Aşa a fost Adormirea Preacuratei şi Prea binecuvântatei Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu, şi înmormântarea preacurat trupu¬lui ei, şi încredinţarea de preaslăvită învierea sa
71
din mormânt, şi vederea pe cer a trupului şi a su¬fletului său. Sfinţii Apostoli, după ce s-au săvârşit toate aceste minuni şi taine ale lui Dumnezeu, din nou purtaţi pe nori, fiecare a ajuns acolo de unde plecase, ca să continue propovăduirea.
72
Sfântul Ambrozie a descris astfel cum a fost după fire Stăpâna noastră Preacurata Fecioară Născătoare de Dumnezeu: Fecioară a fost nu nu¬mai cu trupul, ci şi cu duhul, în inimă smerită, în cuvânt de Dumnezeu înţelepţită, la vorbă domoală, în citire zi cu zi, în trudire harnică, în vorbirea cu Dumnezeu, şi nu cu oamenii, cu întreagă înţelepciune. Nu a judecat pe nimeni şi a dorit binele tuturor, nu s-a scârbit de cei săraci şi nici nu a râs vreodată de cineva, ci tot ce vedea socotea că e bine. În gura ei n-a fost nimic ce să nu reverse har, în lucrarea ei totul feciorelnic. Înfăţişarea ei a fost închipuirea desăvârşirii lăuntrice şi a bine¬cuvântării pântecelui şi a lipsei de răutate.
Caracterul şi înfăţişarea Preasfintei Născătoa¬re de Dumnezeu se găsesc zugrăvite la Epifanie şi Nichifor astfel: „A fost în orice lucru cinstită şi statornică; a vorbit foarte puţin, doar ce era de tre¬buinţă; iar de ascultat, asculta cu bucurie tot ce era înţelept şi învăţat; fiecăruia îi dădea cinstire după cuviinţă. Era de statură potrivită, vorba o potrivea pentru cine o asculta să se facă înţeleasă, fără râ¬sete şi fără tulburare şi, mai ales, fără mânie. Cu¬loarea chipului ei a fost ca cea a boabei de grâu, ochii ascuţiţi, irisul asemenea roadelor măslinu¬lui; sprâncenele foarte negre şi joase; nasul scurt; buzele ca floarea trandafirului umplute de dulce cuvântare. Chipul, nu rotund, ci ascuţit şi un pic alungit, mâinile şi degetele lungi. N-a fost deloc trufaşă, ci simplă, neîmpodobindu-şi faţa, nefiind moale, ci arătând o desăvârşită smerenie. Hainele erau cu totul simple, fără podoabe, precum arată şi astăzi acoperământul capului ei. Pe scurt, în toa¬tă lucrarea ei, era prezent mult har dumnezeiesc.”
Ea acum sălăşluieşte în cer, de-a dreapta Tronu¬lui lui Dumnezeu, şi cum arată să mărturisească gurile îngerilor şi arhanghelilor, duhurile şi sufle¬tele drepţilor care stau lângă ea şi precum se des¬fată de privirea chipului lui Dumnezeu aşa şi de privirea Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, ei după vrednicie să spună despre ea.
Acum avem să înfăţişăm viaţa Preasfintei Năs¬cătoare de Dumnezeu după înălţarea Domnului. Sfântul Luca, în Faptele Apostolilor, scrie că după ce Domnul S-a înălţat la ceruri, ucenicii lui s-au în¬tors de la Muntele Eleon în Ierusalim, au urcat în foişorul de rugăciune, unde a avut loc Cina cea de
73
Taină, şi au petrecut uniţi în rugăciune, împreună cu femeile şi cu Maria, Maica lui Iisus, care după plecarea Domnului le-a fost singură mângâiere, în griji uşurare, în credinţă cetate şi povăţuitoare. Toate cele din inima ei, cuvintele şi faptele minunate, începând de la fericita Buna Vestire a lui Gavriil despre zămislirea fără de sămânţă şi naşterea neîntinată a lui Hristos din pântecele ei feciorelnic, de la copilăria Lui şi ce s-a întâmplat mai apoi în viaţă înainte de botezul lui Ioan toate acestea le-a istorisit ucenicilor Fiului ei. Şi multele mărturii pe care le-a avut despre dumnezeirea Lui de la Duhul Sfânt, şi prin însăşi vederea prin care a cunoscut faptele Lui le-a încredinţat vorbind în amănunt despre toate cele făptuite cu puterea dumnezeiască înainte să se arate lumii şi prin aceasta îi întărea pe ucenici în credinţă neîndoielnică.
Aşa se rugau toţi în foişor, aşteptând pogorârea Sfântului Duh pe care Domnul a făgăduit că îl va trimite de la Tatăl, şi se pregăteau să primească da¬rurile Duhului. Zece zile după înălţarea lui Hris¬tos, când Sfântul Duh S-a pogorât asupra aposto¬lilor în chip de limbi de foc, mai întâi Preasfântul Duh S-a oprit la Preacurata şi Preavrednica Fecioa¬ră, unde şi mai înainte i-a fost plăcut şi drag să se sălăşluiască. Şi atunci, Preabinecuvântata Fecioară
74
a primit pe Duhul Sfânt mai mult decât toţi apos¬tolii. Cu cât un vas este mai mare, cu atât mai mult poate primi în el o băutură. Şi deoarece Preacurata Fecioară a fost vasul Sfântului Duh mai mare de¬cât toţi ceilalţi, mai mare decât apostolii şi prorocii şi ceilalţi sfinţi, precum biserica psalmodiază: „Cu adevărat mai presus decât toţi eşti, Fecioară Curată, „Canon de rugăciune la Praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică atunci şi de la harul Duhu¬lui Sfânt a primit în ea mai mult decât toţi ceilalţi.
Preacurata Fecioară a vieţuit în casa Sfântului Ioan Theologul, la locul cel mai înalt din Ierusa¬lim, în Sion. Din ceasul când Domnul a zis pe Cruce: „Femeie, iată fiul tău!… Iată mama ta!” Ioan 19, 26 ucenicul a luat-o la casa sa şi i-a slujit ca mamei sale. Sfinţii Apostoli, după primirea Duhului Sfânt, nu s-au răspândit de îndată prin lume, ci au rămas multă vreme în Ierusalim, precum se vede din Faptele Apostolilor. Acolo scrie că după uciderea întâiului mucenic, Ştefan, pentru că s-a făcut mare prigonirea Bisericii din Ierusalim, toţi, apostolii şi credincioşii, s-au răspândit prin Iudeea şi Samaria, toţi afară de Sfinţii Apostoli. Pentru că aposto¬lii de frunte, vegheaţi de Dumnezeu, au rămas în Ierusalim zece ani după înălţarea Domnului, până
75
când împăratul Irod a întins mâinile să îi necăjeas¬că pe unii din Biserică.
Dacă unii şi plecau pentru o vreme în altă par¬te, precum Petru şi Ioan în Samaria, Petru, singur în Lyda, unde l-a vindecat pe Enea, în Iopia, unde a înviat-o pe Tavita, în Cezareea, unde l-a bote¬zat pe sutaşul Corneliu, în Antiohia a întemeiat primul scaun episcopal, tot aşa şi Iacob, fratele lui Ioan, a fost în Spania; totuşi, se întorceau în Ieru¬salim slujind mai întâi mântuirii neamului israilitean, întărind prima biserică în Ierusalim, care este maica tuturor bisericilor, precum cântă Cu¬viosul Ioan Damaschin: „Bucură-te, Sioane Sfin¬te, Maica bisericilor, Locaşul lui Dumnezeu, că tu ai luat întâi iertarea păcatelor prin înviere.” Se în¬torceau şi pentru că doreau să o vadă mai des pe Preacurata Fecioară, Maica Domnului, şi să asculte de la ea cuvintele dumnezeieşti. O socoteau drept înlocuitoarea lui Hristos, Domnul Său; la chipul ei preacinstit şi prealuminat priveau ca la chipul lui însuşi Hristos şi ascultau sfaturile ei preadulci, se umpleau de bucurii duhovniceşti negrăite şi toa¬tă amărăciunea şi tristeţea o uitau, iar inimile lor se desfătau de limba curgătoare de miere a Prea¬sfintei Născătoare de Dumnezeu. De aceea, mulţi proaspăt luminaţi în credinţă veneau din părţi îndepărtate în Ierusalim, ca să o vadă pe Maica lui Dumnezeu şi să audă preasfânta sa predică. Căci precum slava lui Hristos Mântuitorul a umplut toate părţile pământului, aşa şi slava Neprihăni¬tei Maicii Sale. Astfel, mulţi au fost atraşi să o vadă precum este limpede în epistola Sfântului Ignatie Theoforul, care a scris din Antiohia Sfântului Ioan Theologul: „Sunt multe femei la noi care doresc să o vadă pe Maica lui Iisus şi se pregătesc în fiecare zi să vină la voi să o vadă şi să atingă pieptul care cu lapte L-a hrănit pe Domnul Iisus şi să afle de la ea despre unele taine. La noi se aud lucruri slăvite despre ea, că este şi Maică a lui Dumnezeu, şi Fe¬cioară, plină de tot harul şi de virtuţi şi se spune despre ea că în timpul prigoanei şi strâmtorărilor este veselă, în lipsă şi sărăcie nu-şi face griji, nu se mânie pe cei ce îi pricinuiesc rău, ci îi întoarce cu binele; faţă de cei sărmani este milostivă şi îi aju¬tă cât poate. Iar celor potrivnici credinţei noastre se împotriveşte. Este învăţătoarea evlaviei noastre celei noi, iar tuturor credincioşilor este povăţuitoare a tot binele. Iubeşte mai ales pe cei smeriţi şi ea însăşi în toate este smerită şi mult o laudă toţi cei ce au văzut-o. Cât e de răbdătoare când învăţătorii jidovilor şi fariseii o batjocoresc! Oameni cinstiţi ne-au povestit că în Maria, Maica lui Iisus, fiinţa
76
omenească, din pricina multei sfinţenii a ei, este unită cu cea îngerească. Aceste lucruri auzite au trezit şi în noi dorinţa nespusă de a vedea această minune îngerească şi frumuseţe preasfântă.”
Şi într-o altă epistolă, acelaşi Sfânt Ignatie îi scrie lui Ioan Theologul: „Eu, dacă va fi cu putin¬ţă, vreau să vin la tine să văd pe toţi credincioşii adunaţi acolo şi mai ales să o văd pe Maica lui Iisus, despre care se spune că tuturor este spre mi¬rare, că este cinstită şi preabună şi toţi doresc să o vadă. Şi cine este acela care n-ar fi dorit să o vadă pe Fecioară şi să vorbească cu ea de vreme ce ea L-a născut pe Dumnezeul cel Adevărat.”
Din aceste epistole se poate înţelege cu ce mare dorinţă au dorit sfinţii să vadă pe acest odor cu su¬flet al lui Dumnezeu, Maria Fecioara Preacurată, şi care s-au învrednicit să o vadă pe sine se chemau fericiţi. Cu adevărat fericiţi au fost ochii care au văzut-o după Hristos Mântuitorul şi fericite ure¬chile ce s-au învrednicit să audă din gura ei de Dumnezeu grăitoare cuvintele dătătoare de via¬ţă. O, de câtă mângâiere şi de cât har se umpleau aceşti ascultători!
De aceea Domnul nostru a şi lăsat-o pe pământ printre cei vii pe Maica Sa Preacurată, ca prin prezenţa, sfaturile şi poveţele ei, şi mai ales prin
77
rugăciunile calde către Fiul şi Dumnezeu, să se mulţească biserica cea luptătoare, să se întăreas¬că şi să dobândească dârzenie să se împotrivească până la sânge pentru Domnul Său. Născătoarea de Dumnezeu, pe toţi din jur i-a îmbărbătat, i-a mân¬gâiat cu mângâierea Duhului Sfânt şi pentru toţi s-a rugat lui Dumnezeu.
Când Sfinţii Apostoli au fost aruncaţi în temni¬ţă, ea a înălţat pentru ei rugăciune stăruitoare lui Dumnezeu şi a fost trimis către ei îngerul Dom¬nului, care noaptea le-a deschis uşile temniţei şi i-a scos afară. Când Sfântul întâi Mucenic Ştefan a fost dus spre moarte, ea a mers din depărtare după el, şi când l-au ucis cu pietre în Valea lui Iosafat, împreună cu Sfântul Ioan Theologul a stat pe o colină mai depărtată, privind pătimirea lui şi rugându-se cu stăruinţă Domnului pentru el, ca să-l întărească în pătimire şi să primească sufletul lui în braţele Sale.
Când Saul a prigonit şi chinuit Biserica, Năs¬cătoarea de Dumnezeu a vărsat atât de calde rugi către Domnul, încât l-a prefăcut din lup răpitor în miel blând, din potrivnic în apostol, din prigoni¬tor în ucenic şi învăţător întregii lumi. Şi câte bi¬nefaceri de la Preacurata Născătoare de Dumne¬zeu n-a primit cea dintâi Biserică, precum pruncul
78
înfăşat de maica sa! Câte haruri n-a primit ca de la un izvor nesecat! Toate până când, învăţată prin mijlocirea şi harul ei, a crescut şi a ajuns la vârsta plinătăţii şi s-a întărit atât de mult încât nici porţi¬le iadului nu o puteau birui, încât şi însăşi Născă¬toarea de Dumnezeu se umplea de bucurie după cuvintele lui David. cf. Psalmi Deoarece în fieca¬re zi privea înmulţirea minunilor în Biserică căci la început, prin propovăduirea lui Petru, trei mii de suflete au fost aduse în Biserică, apoi cinci mii, apoi nenumăraţi. Încă ascultase cum, în toată lu¬mea, Biserica lui Hristos se înmulţea, pentru că de la propovăduire se întorceau în Ierusalim şi îi po¬vesteau totul Preacuratei Maicii Domnului. O, cât se bucura duhul ei ascultând şi lăudând pe Fiul şi Dumnezeul ei.
Când Irod a început prigonirea Bisericii, pe Iacob, fratele lui Ioan, l-au ucis cu sabia, pe Petru l-au întemniţat, vrând şi pe el să-l taie. Atunci în¬gerul, în chip minunat, l-a slobozit pe Petru şi de lanţuri, şi de temniţă, iar înşişi
79
Sfinţii Apostoli au fost nevoiţi să părăsească Ierusalimul din pricina prigonirii aspre a jidovilor. Şi s-au răspândit prin lume, aruncând sorţii cine unde să meargă. Îna¬inte de despărţire au alcătuit simbolul mărturisi¬rii de credinţă, ca să propovăduiască peste tot în
80
unitate şi să semene credinţa în Hristos prin lume. Toţi s-au răspândit cum le-au căzut sorţii; a rămas în Ierusalim doar Iacob, fratele Domnului, cel din¬tâi episcop al Ierusalimului, pus de însuşi Hristos. În acea vreme, şi însuşi Ioan Theologul cu Preacu¬rata Născătoare de Dumnezeu, care îl înfiase, au ieşit din Ierusalim din pricina răutăţii pregătite de evreii cei pizmuitori. S-au ascuns pentru o vre¬me, lăsând loc mâniei, până ce cumplita prigoană şi mucenicia s-au oprit. Pentru a se ocupa cu ceva, au plecat la Efes, care fusese rânduit de către sorţi lui Ioan spre propovăduire. Această plecare în Efes a lui Ioan şi a Preacuratei Născătoare de Dumne¬zeu e adeverită prin următoarele: a fost aflat Tomosul celui de-al treilea Sobor a toată lumea, ţinut în Efes, trimis către clerul Constantinopolei, şi în el e scris: „Nestor, făuritorul ereziei de suflet pierză¬toare, nu a cutezat să vină în oraşul Efes în care odinioară Ioan Theologul şi Sfânta Fecioară Născă¬toare de Dumnezeu au vieţuit fiind sfinţii părinţi şi episcopi chemaţi la judecata cea sobornicească, singur pe sine s-a despărţit tulburat de conştiinţa cea rea. Pentru aceasta, după trei chemări, a fost judecat cu dreaptă judecată de Sfântul Sobor şi de părinţii purtători de Dumnezeu, şi lepădat din ci¬nul preoţesc.”
81
După aceste cuvinte din Tomos, că Sfântul Ioan Theologul şi Sfânta Fecioară Născătoare de Dum¬nezeu au vieţuit în Efes, este limpede că Născătoa¬rea de Dumnezeu a plecat împreună cu Ioan din Ierusalim şi o vreme a rămas în Efes. Nu doar în Efes, ci şi în alte oraşe şi ţinuturi Preacurata Fe¬cioară a cercetat pe cei ca re de curând s-au luminat cu credinţa. Căci se zice că a fost în Antiohia, ca să-l cerceteze pe Sfântul Ignatie Theoforul, cum i-a şi făgăduit într-o epistolă, spunându-i: „Voi veni cu Ioan să te văd pe tine şi pe cei ce sunt cu tine.” Se spune că a fost şi în Cipru, la Sfântul Lazăr cel înviat a patra zi, care era episcop acolo, şi în Sfân¬tul Munte, despre care Ştefan Aghioritul scrie ast-fel: „După înălţarea Domnului nostru Iisus Hris¬tos la cer, au fost adunaţi în Sion ucenici împreună cu Maria, Maica lui Iisus, şi L-au aşteptat pe Mân¬gâietorul, cum le-a poruncit Domnul să nu se în¬depărteze de Ierusalim, ci să aştepte făgăduinţa Domnului. Aruncau sorţi să vadă ce ţinut vor pri¬mi spre propovăduirea Evangheliei. A zis Preacu¬rata: Vreau şi eu cu voi să arunc sorţi, ca să nu ră¬mân fără parte, ci să primesc şi eu un ţinut pe care Dumnezeu va binevoi să mi-l rânduiască. Cu ev¬lavie şi frică au făcut după cuvântul Maicii Dom¬nului, şi ei i-a căzut ţinutul Iviriei. Şi a încuviinţat
82
Preacurata cu bucurie o asemenea încredinţare şi se pregătea să plece în pământul Iviriei. Dar s-a arătat îngerul Domnului şi a zis: Nu pleci acum din Ierusalim, ci rămâi aici până se va plini vre¬mea. Partea ta se va lumina în vremurile cele de pe urmă şi stăpânirea ta acolo se va împlini După măsura vremii, puţin ai a te nevoi pe pământ, acolo unde Domnul va binevoi să te îndrume.”
Lazăr cel înviat a patra zi a fost aşezat episcop în Cipru, prin punerea mâinilor Apostolului Varnava. Şi cu mare dragoste a dorit să o vadă pe Maica Domnului nostru pe care demult a văzut-o, dar nu a îndrăznit să intre în Ierusalim, pentru că se temea de evrei. Înţelegând acestea, Maica Domnului a scris o epistolă lui Lazăr, mângâindu-l şi cerându-i să trimită o corabie după ea, pentru a veni în Cipru, ca să nu fie nevoit a veni el la Ierusalim. Citind epistola, Lazăr s-a bucurat tare mult şi s-a minunat de atâta smerenie şi cu mare hotărâre a trimis corabia şi epistolă. Preacurata Maria s-a hotărât, a intrat în corabie cu iubitul ucenic al lui Hristos, Ioan, şi cu ceilalţi care veniseră cu corabia, şi au purces spre Cipru. Dintr-odată a suflat un vânt potrivnic şi a apropiat corabia de ţărmul Muntelui Athos aceasta era puţina nevoinţă despre care îngerul i-a vorbit Preacuratei
83
Născătoare de Dumnezeu. Acest munte a fost plin de idoli, căci acolo se afla un mare templu al lui Apollo, de vrăji şi descântece şi de multe alte lu¬crări diavoleşti. Şi toţi elinii cinsteau acest loc ca fiind ales. Acolo veneau din toată lumea spre în¬chinare şi fiecare primea răspuns de la preotesele templului pentru orice lucru întrebau. S-a întâm¬plat ca atunci când a sosit Preasfânta Născătoare de Dumnezeu de îndată să se audă acest strigăt dinspre idoli: „Coborâţi de pe munte toţi cei pe care Apollo v-a înşelat şi duceţi-vă în arsanaua lui Clement şi întâmpinaţi-o pe Maria, Maica marelui Dumnezeu Iisus.”Aşa strigau diavolii din idolii si¬liţi de puterea lui Dumnezeu.
Când poporul a auzit acestea a fost uimit, a co¬borât la acea arsana şi au văzut corabia şi pe Mai¬ca lui Dumnezeu, au primit-o cu cinste şi au în¬trebat-o cum L-a născut pe Dumnezeu şi care îi este numele. Ea şi-a deschis dumnezeiasca gură şi a vestit poporului tot ce este nevoie să ştie despre Hristos. Au căzut toţi şi s-au închinat Domnului cel din ea născut, iar pe ea au învrednicit-o de mul¬tă cinstire, au crezut şi s-au botezat, căci şi multe minuni a făcut Maica Domnului. După botez, a pus oamenilor nou luminaţi căpetenie şi învăţă¬tor pe unul dintre însoţitorii ei. Şi bucurându-se cu duhul, a zis: Acest loc va fi partea mea, dăruit mie de Fiul şi Dumnezeul meu. Şi a binecuvântat po¬porul şi a grăit din nou: „Harul lui Dumnezeu să rămână pe acest loc şi peste cei care trăiesc aici cu credinţă şi evlavie şi care păstrează poruncile Fiu¬lui şi Dumnezeului meu. Bunurile de care vor avea nevoie pentru viaţa pe pământ, cu puţină străda¬nie, le vor avea din belşug şi li se va găti viaţa ce¬rească şi nu va lipsi mila Fiului meu în aceste părţi până la sfârşitul veacurilor, căci voi fi ocrotitoa¬rea acestui loc şi caldă mijlocitoare la Dumnezeu.”
Acestea zicând din nou, a binecuvântat popo¬rul şi a intrat în corabie împreună cu Ioan şi cei¬lalţi însoţitori şi a plutit spre Cipru. L-a găsit pe Lazăr foarte îngrijorat, pentru că Născătoarea de Dumnezeu nu venise la vremea socotită. Se temea ca nu cumva să i se fi întâmplat ceva pe mare, din pricina valurilor şi furtunilor, căci el nu ştia ni-mic de cele petrecute după rânduiala lui Dumne¬zeu. Odată ce a sosit Maica lui Dumnezeu, grija lui Lazăr s-a prefăcut în bucurie. I-a adus omoforul şi metanii pe care le lucrase cu mâna ei. I-a povestit despre prigoana din Ierusalim şi cele pe¬trecute pe Muntele Athos. Şi pentru toate I-a mul¬ţumit lui Dumnezeu. În Cipru nu a rămas multă vreme, pe credincioşii de acolo i-a mângâiat şi i-a
84
binecuvântat şi iar s-a urcat în corabie şi s-a întors în Ierusalim. Aşa scrie Ştefan Aghioritul.
După ce Preacurata Fecioară a cercetat aceste locuri, din nou s-a aşezat în casa lui Ioan din Sion, acoperită de dreapta lui Dumnezeu cea atotputer¬nică, de pizma sinagogii cea ucigătoare de Dum¬nezeu a jidovilor, care nu s-a oprit să războiască împotriva Fiului lui Dumnezeu şi a celor ce cred în El. Nicidecum evreii cei rău voitori n-ar fi îndu¬rat să rămână în viaţă Maica lui Iisus, ci negreşit ar fi ucis-o, dacă n-ar fi acoperit-o grija nespusă a lui Dumnezeu, ca mâna necredincioşilor să nu se atingă de chivotul purtător de suflet al lui Dum¬nezeu. Ca şi însuşi Fiul ei, Hristos Domnul nostru, în Nazareth, locul lui de baştină, când toţi ascul¬tătorii s-au umplut de mânie şi L-au condus până pe vârful unde era ridicată cetatea, să-L arunce de acolo ca să-L piardă. Hristos a trecut pe lângă ei, a mers, dar evreii învârtoşaţi n-au putut pune pe El mâinile lor ucigaşe şi nici să se atingă de El, fiind înceţoşaţi şi opriţi de puterea nevăzută a lui Dum¬nezeu, căci nu venise ceasul Lui. Aşa Domnul a fă¬cut şi pentru Preasfântă
85
Maica Sa. A oprit răutatea chibzuită anume a evreilor şi zădărnicea hotărâ¬rile lor viclene împotriva ei, căci de multe ori au vrut să o prindă, să-i facă rău şi s-o ucidă pe Mai¬ca Domnului, dar nu au putut.
Şi a trăit Preacurata Fecioară în Ierusalim, în mijlocul atâtor urâtori şi duşmani ai ei, ca oile printre lupi, precum crinul printre spini, să se ade¬verească cuvintele strămoşului ei David care a zis: „Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieţii mele; de cine mă voi înfricoşa? De s-ar rândui îm-potriva mea oştire, nu se va înfricoşa inima mea. De s-ar ridica împotriva mea război, eu în El nă¬dăjduiesc.” Psalmi 26,1-6 „Că de voi şi umbla în mijlocul morţii, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine eşti.” Psalmi 22,4
A venit la ea spre cercetare şi închinare Sfântul Dionisie Areopagitul, pe care îl luminase Sfântul Apostol Pavel în Athena şi la care rămăsese trei ani, şi care mult dorise să o vadă pe Maica Dom¬nului. Şi trei ani după botezul lui, cu binecuvân¬tare osebită de la învăţătorul său, Sfântul Apos¬tol Pavel, a venit la Ierusalim. Când a văzut-o pe Maica Domnului, s-a umplut de bucurie duhov¬nicească. Despre asta îl înştiinţează în epistola sa pe Sfântul Apostol Pavel, spunând: „Mi s-a părut de necrezut, mărturisesc în faţa lui Dumnezeu, o, învăţătorul nostru desăvârşit, că poate fi, în afară
86
de Dumnezeul cel Preaînalt, o astfel de fiinţă plină de putere şi har al lui Dumnezeu. Nimeni dintre oameni nu poate prin mintea sa să-şi închipuiască ceea ce eu am văzut şi am înţeles cu ochii duhov¬niceşti şi trupeşti. Am văzut cu ochii mei pe cea cu Dumnezeu-asemănătoare şi mai sfântă decât toa¬te duhurile cereşti, Maica lui Dumnezeu. Şi din nou mărturisesc în faţa lui Dumnezeu cel Atot¬puternic şi în faţa Harului Mântuitorului când cu Ioan, desăvârşirea evangheliei, care trăind în trup luminează precum soarele pe cer, am fost adus în faţa chipului Preasfintei Fecioare cu Dumne¬zeu-asemănătoare, aşa mare şi nemăsurată strălu¬cire dumnezeiască nu numai de dinafară m-a lim¬pezit, ci şi din lăuntru m-a luminat şi m-a umplut de o mireasmă prea minunată şi felurită, încât nici trupul meu neputincios şi nici duhul n-au putut răbda astfel de aluat al fericirii celei veşnice şi a chipului slavei. A slăbit inima mea, a slăbit duhul meu în mine, de la slava şi harul dumnezeiesc al el.
87
Martor îmi este Dumnezeu Care în pântecele preacurat al Fecioarei a trăit, dacă nu mi-ar fi fost în minte învăţăturile tale dumnezeieşti şi legile, aş fi socotit că ea este Dumnezeu adevărat şi m-aş fi închinat ei ca unuia Dumnezeului celui Adevărat. Căci cu mintea nu se poate închipui slavă şi cinste
88
mai mare pentru oameni pe care Dumnezeu i-a proslăvit, decât acea fericire pe care eu, nevred¬nicul, am simţit-o în acea vreme învrednicindu-mă să fiu foarte binecuvântat şi fericit. Îi mulţumesc Dumnezeului meu cel înalt şi Preablând, Fecioa¬rei dumnezeieşti şi prealuminatului Apostol Ioan, precum şi ţie, înălţime a Bisericii şi căpetenie de-săvârşită, pentru că m-ai îndrumat la cele bune.”
Se vede din scrierile lui Dionisie ce har dumne¬zeiesc avea preacinstit chipul Preasfintei Născătoa¬re de Dumnezeu câtă vreme a trăit pe pământ şi cum se luminau sufletele şi cum tresăltau de prea multă bucurie duhovnicească inimile tuturor celor care au văzut-o pe Născătoarea de Dumnezeu pe pământ. Se strângeau la ea mulţimi de nou-luminaţi prin credinţă din toate părţile. Ca o adevărată maică, ea îi primea pe toţi deopotrivă şi fără făţăr¬nicie şi pe toţi îi ajuta cu harul său. Bolnavilor le dădea vindecare, neputincioşilor sănătate, celor îngrijoraţi mângâiere şi tuturor întărire în cre¬dinţă, nădejde neîndoită, desfătare dumnezeiască în dragoste, iar celor păcătoşi îndreptare.
Preacurata Fecioară, trăind în casa lui Ioan, ie¬şea adesea să vadă acele locuri pe care preaiubitul Fiu şi Dumnezeu al ei Le-a sfinţit cu preasfintele urme ale tălpilor Sale şi prin vărsarea sfântului
89
Său sânge. Mergea în Bethleem unde în chip ne¬grăit S-a născut din Preasfânta Fecioară, păstrând neschimbată feciorelnicia ei. Şi mai ales vizita ace¬le locuri unde cu voie a pătimit Domnul nostru şi pe care le-a îmbibat cu multe lacrimi, din dragoste de mamă, plângând şi glăsuind: Aici iubitul meu Fiu a fost lovit, aici cu cunună de spini a fost batjo¬corit, până aici a purtat Crucea, aici a fost răstignit. La mormânt însă se umplea de o negrăită bucurie şi cu lacrimi de bucurie spunea: Iar aici a fost în¬gropat şi a înviat în preaslăvită a treia zi.
Sunt scrise şi următoarele: unii oameni, evrei urâtori, au vestit arhiereilor şi cărturarilor cum Maria, Maica lui Iisus, urcă în fiece zi Golgotha şi, la mormânt, unde Fiul ei Iisus a fost aşezat, îşi apleacă genunchii şi plânge şi tămâiază mormân¬tul cu miresme. Iar ei au pus strajă ca nimeni din¬tre creştini să nu se apropie. De aici este limpede că încă din acea vreme a început binecuvântatul obicei la creştinii credincioşi să cerceteze lăcaşuri¬le sfinte şi acolo să se închine lui Hristos Dumne¬zeu, care cu voia a binevoit să pătimească pentru noi. Acestui obicei i-a pus început însăşi Născă¬toarea de Dumnezeu, iar după ea au urmat şi alţi bărbaţi şi femei.
90
Arhiereii şi cărturarii însă, respirând mereu ameninţare şi ucidere, au pus strajă să nu lase pe nimeni să se apropie de mormântul lui Iisus, iar pe însăşi Maria, Maica Sa, să o ucidă. Dar Dum¬nezeu a orbit ochii străjeriilor, ca să nu vadă când Maria venea la mormântul lui Hristos. Şi oricând, după obiceiul său, venea acolo Preabinecuvântata Fecioară, nicidecum străjerii nu puteau să o vadă, şi nici pe cei care mergeau după ea. Şi după mul¬tă vreme au plecat străjerii de la mormânt şi cu ju¬rământ vesteau arhiereilor şi cărturarilor că n-au văzut pe nimeni să vină la mormântul lui Hristos.
încă şi în Muntele Eleon, de pe care Domnul S-a înălţat la cer, Născătoarea de Dumnezeu se ducea de multe ori, şi plecând genunchii săruta acele urme ale lui Hristos care rămaseră mărtu¬rie în piatră atunci când a stat ultima dată acolo şi S-a înălţat la cer. Şi cu multă plângere şi lacrimi L-a rugat pe Fiul şi Dumnezeul ei să bine voiască să o ia şi pe ea către El. Căci ea a dorit mult mai mult decât Pavel să se despartă de trup şi să vie¬ţuiască cu Hristos. Adesea repeta cuvintele lui David: „când voi veni şi mă voi arăta feţei lui Dum¬nezeu? Făcutu-mi-s-au lacrimile mele pâine ziua şi noaptea, când mi se zicea mie în toate zilele: „Unde este Dumnezeul tău?” Psalmi 41, 2-3 în ce
91
chip doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa Te doreş¬te sufletul meu pe Tine, Dumnezeule. Psalmi 41, 1 Scoate din temniţă sufletul meu.” Psalmi 141,7
Preacurata Fecioară avea obiceiul ca uneori să rămână multă vreme în Muntele Eleon, căci îna¬inte de munte era satul Ghetsimani şi la poalele muntelui, o mică moşie a lui Zevedeu, grădină şi livadă, pe care a moştenit-o Sfântul Ioan Theologul. În acea grădină, Domnul nostru, înaintea pă¬timirii Sale celei de bună voie, s-a rugat cu sudoare şi sânge căzând în genunchi, cu capul plecat până la pământ, în faţa Tatălui ceresc. În acea grădină apoi şi Preacurata Maica Sa, în acelaşi loc, îşi vărsa caldele ei rugăciuni, tot aşa, căzând în genunchi şi plecând capul până în pământ şi cu lacrimi udând acel loc, şi acolo primea mângâiere de la Dumne¬zeu, prin înger, că în curând se va muta la cer. Îna-intea adormirii Preasfintei Născătoare de Dumne¬zeu, îngerul s-a arătat de două ori, cum întăreşte Gheorghe
92
Kedrinos: Mai întâi s-a arătat cu cinci¬sprezece zile înaintea adormirii, apoi cu trei zile înainte când a primit de la înger ramură a unui palmier din Rai, pe care Sfântul Ioan Theologul a purtat-o în faţa raclei.
Unii, precum Episcopul Meliton al Sardesului, scriu că Sfântul Ioan Theologul a plecat în Efes înaintea Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi de acolo a fost înălţat şi dus pe nor în Ierusalim înaintea tuturor celorlalţi apostoli pen¬tru înmormântarea Născătoarei de Dumnezeu. Al¬ţii, precum Metafrast şi Sofronie, scriu că Sfântul Ioan nu se dezlipea de casa sa şi întotdeauna îi slu¬jea Născătoarei de Dumnezeu, căreia îi fusese dat spre înfiere, ca un adevărat fiu pe maica sa, având grijă de ea, în casa sa, până la fericita ei adormire. Câteodată, pentru scurtă vreme, se ducea în oraşe¬le din apropiere, precum aflăm din Faptele Apos¬tolilor, de pildă când a plecat cu Petru în Samaria. Şi pleca cu binecuvântarea Maicii Domnului şi se întorcea degrabă, din nou, în Ierusalim. Iar când lipsea, în locul lui o slujea Sfântul Iacob, fratele Domnului, care mereu trăise în Ierusalim ca epi¬scop. Dacă şi cu nor a fost adus înaintea adormirii, aceasta a fost dintr-un oraş apropiat.
Să se ştie şi aceasta: prăznuirea adormirii Prea¬curatei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, în ziua de 15 august, a fost rânduită în vremea cucernicu¬lui împărat Mavrichie. Prăznuind în bucurie slăvita satrecere de la pământ la cer, să-L slăvim şi pe Cel născut din ea, care a primit slavă în cer, Hris¬tos Dumnezeul nostru, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh. Amin.
93
Predică la Praznicul Acoperământului Maicii Domnului belgrad 1935
„Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor slăvi toate neamurile.” Luca i, 48 Biserica slăveşte pe cei vii, şi nu pe cei morţi. Pen¬tru cei morţi, Biserica se roagă lui Dumnezeu, dar ea îi slăveşte doar pe cei vii. Care sunt cei vii pe care Biserica îi slăveşte? Aceştia sunt oştile cele ce¬reşti de îngeri şi de sfinţi. Printre ei şi în faţa lor este Născătoarea de Dumnezeu. Grecii închinători la idoli au avut un fel de maică a zeilor numită Cybele. De fapt, Cybele n-a existat niciodată, nici în cer, nici pe pământ. Pe ea a făurit-o şi a înfă¬ţişat-o închipuirea omenească. Şi precum Cybele,
94
ca maică a zeilor, nu a existat, aşa n-au existat nici acei zei pe care închipuirea omenească i-a numit fii ai ei.
Altfel stau lucrurile cu a noastră Născătoare de Dumnezeu. Închipuirea omenească nu are nimic de-a face cu ea. Ea este fiinţă omenească adevă¬rată, cu suflet şi trup. Se ştiu după nume părin¬ţii ei, şi ei fiinţe omeneşti, cu suflet şi trup. Se ştiu locul şi vremea naşterii sale. Se ştiu locul şi vre¬mea morţii sale. Se ştiu faptele, îndeletnicirile, că¬lătoriile şi tristeţile sale. Se ştiu după nume Fiul ei preaslăvit şi faptele Sale, precum şi pătimirea, şi învierea. Noi, în gândurile noastre, putem să ur¬mărim întreaga viaţă pământească a Născătoarei de Dumnezeu după scrierile despre viaţa ei, adi-că după mărturie scrisă în Evanghelie şi în isto¬ria Bisericii. Noi o vedem născută ca roadă a lacri¬milor drepţilor Ioachim şi Ana. O vedem ca fetiţă de trei ani predată spre slujire în Biserica Domnu¬lui, după făgăduinţa părinţilor. O privim în aceas¬tă slujbă cum se osteneşte fără oboseală vreme de unsprezece ani şi cum făptuieşte în ascultare şi fără cârtire toate cele poruncite. O vedem cum face curăţenie în biserică, aprinde candele, cară apă, coase şi ţese. La poalele Ierusalimului şi astăzi se află o apă care se numeşte Izvorul Născătoarei de
95
Dumnezeu. Aşa se numeşte pentru că de aici mi¬cuţa Maria, zi de zi, lua apă pe care o ducea pe o vale strâmtă şi povârnită până la biserică. În une¬le sate macedonene din preajma Debarului, fete¬le slujesc în biserică un an înainte de a se căsători. Prin asta ele se asemuiesc Sfintei Fecioare Maria.
Noi o privim pe Născătoarea de Dumnezeu ca Maică care toată trăieşte în Fiul ei şi pentru Fiul ei. O vedem sub Cruce cum în inima ei se înno¬iesc durerile şi vaietele Fiului ei. Vedem lacrimile ei care picură pe pământ deodată cu picăturile de sânge ale Unuia născut Fiului ei. Însă precum la pătimirea Lui nu s-a auzit vaietul ei, aşa la învi¬erea Lui nu s-a auzit strigătul de bucurie al ei. O privim după marea biruinţă a învierii dăruită cu totul slujirii noii Biserici, noii societăţi, noii ome¬niri, cumpărată şi sfinţită prin sângele Fiului ei. Precum în copilărie şi în tinereţe a slujit cu credincioşie Bisericii Vechiului Legământ, aşa mai apoi, până la bătrâneţe şi moarte, a slujit cu credincioşie, cu dăruire şi cu însufleţire a slujit şi doar a slujit Bisericii Noului Legământ, lucrării Fiului ei, lucră¬rii
96
Dumnezeului-Om.
Aşadar, când ne gândim şi vorbim despre Năs¬cătoarea de Dumnezeu, noi ne gândim şi vorbim nu despre o arătare şi închipuire, ci despre o fiinţă omenească adevărată şi reală, despre o adevărată şi reală persoană omenească, precum şi toţi sfin¬ţii pe care Biserica îi slăveşte sunt persoane adevă¬rate şi reale. Căci Biserica lui Dumnezeu, fraţilor, nu este întemeiată pe închipuiri păgâne şi nici pe amăgiri vrăjitoreşti şi nici pe speculaţii filosofice, ci pe realitate, pe persoane şi întâmplări adevăra¬te. Acea primă generaţie de creştini a proslăvit-o pe Născătoarea de Dumnezeu ca fiind persoană adevărată, Fecioara pildă şi Maică pildă. Şi aşa s-a adeverit prorocia smeritei fiice a lui Ioachim şi a Anei, că pe ea o vor ferici toate neamurile, dar pro¬rocia ei nu se mărgineşte doar la acel neam, ci la toate neamurile. „Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile! ” Acestea sunt cuvintele ei. Aces¬te cuvinte nu au îndrăznit să rostească nici Cezar, nici Hanibal, nici marele Alexandru Macedon. Niciunul dintre ei nu a îndrăznit să spună că toate neamurile îi vor slăvi. Însă o fată simplă, smeri¬tă, tocmai o copilă de cincisprezece ani, roaba lui Dumnezeu, proroceşte pentru ea o astfel de mare slavă. „Că, iată, de acum mă vor ferici toate nea¬murile! „Şi ce este mai de mirare este că acea prorocie s-a adeverit întocmai. Cezar, Alexandru şi Napoleon sunt pomeniţi doar în manualele şcola¬re, în vreme ce pe această fecioară simplă şi sfântă,
97
roaba Domnului, o slăvesc sute de milioane de oameni pe toată faţa pământului. Puteţi trece prin sute de sate din Europa şi America, prin continente şi insule creştine, şi să nu găsiţi nici măcar un om care să fi auzit vreodată de Cezar, Hanibal sau Alexandru cel Mare, însă în toate aceste sate nu veţi găsi niciun om care să nu ştie de Preasfânta Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu. În China şi Japonia sunt biserici închinate ei. În Alaska şi Australia i se aduc laude şi cântări. Multe catedrale măreţe din Europa şi America îi sunt închinate. Întreaga Peninsulă Balcanică e împodobită de bisericile ei. Peninsula Balcanică mai are şi ceva ce nu se află nicăieri în lume: are un stat al Născătoarei de Dumnezeu sfântul Munte. În Africa, cel mai mare oraş este numit după Alexandru cel Mare alexandria. Însă în această Alexandrie nimeni dintre cei vii nu-l slăveşte pe Alexandru cel Mare, dar toţi creştinii de acolo o slăvesc pe Fecioara Maria. În Rusia, o suta de milioane de creştini prigoniţi cheamă în rugăciunile lor pe Sfânta Fecioară Maria şi nimeni dintre ei nici nu se gândeşte să cheme în rugăciune pe ucigaşii cei vii, pe care nimeni în lume nu-i slăveşte, nici în neamul acesta, afară de o mână de evrei. În Abisinia, în ţara unui popor evlavios şi sărac, în ţara în care
98
astăzi, sub ochii întregii lumi, făţiş se săvârşesc ucideri, păcatul lui Cain nu-i deasupra unui om, ci deasupra unui întreg popor, în această ţară, în aceste zile şi nopţi, câteva milioane de bărbaţi, fe¬mei şi copii creştini înalţă strigătele şi vaietele lor nu unei Cybele şi nici lui Cezar ori Napoleon, ci Sfintei Fecioare, de Dumnezeu aleasă şi de Dum¬nezeu proslăvită. Cei mai mari constructori ai lu¬mii au zidit şi zidesc bisericile închinate slavei ei. Cei mai mari artişti au închinat întregul lor talent spre a o slăvi pe ea, Maica lui Dumnezeu. Cei mai geniali oameni din lume, vreme de nouăsprezece veacuri, au fost într-un suflet cu milioane de mase de popor simplu în slăvirea Maicii lui Dumnezeu. Cine în poporul nostru nu o slăveşte pe Născătoa¬rea de Dumnezeu? Cei care nu-l slăvesc nici pe Dumnezeul nostru, Fiul Născătoarei de Dumne¬zeu, Nu o slăvesc păgânii. Iar dintre cei botezaţi nu o slăvesc maimuţeii şi corupţeii; maimuţeii care în certificatul de naştere nu-l trec drept părinte nici pe om, nici pe Dumnezeu, ci pe maimuţă; şi corupţeii, care din bezna fărădelegilor lor nici nu pot să vadă chipul preacurat al Sfintei Născătoa¬re de Dumnezeu.
Nu poate cineva să pună întrebarea: Oare Năs¬cătoarea de Dumnezeu a meritat atâta proslăvire
99
în toate neamurile? Şi cu ce a fost de folos tuturor neamurilor? Răspunsul este simplu: A meritat şi merită; a folosit şi este de folos.
A meritat prin rodul ei şi prin lucrarea ei neîn¬cetată. Rolul ei este unic în istoria neamului ome¬nesc. Ziditorul lumii, cel Preaînalt, care este Însuşi dragoste şi Izvorul dragostei, când a vrut să arate culmea dragostei Sale faţă de păcătosul neam omenesc, a ales-o pe ea, Fecioara Sfântă, ca scară a coborârii Sale printre oameni, ca albie ară¬tării Sale în lume, ca albie prin care s-a vărsat râul ceresc al curăţirii, ca zori din care a răsărit Soarele Dreptăţii, ca trandafir din care s-a răspândit mi¬reasma dătătoare de viaţă a cerului peste valea morţii. Ea L-a născut pe Hristos Mântuitorul. Eva l-a născut pe vărsătorul de sânge, ucigătorul de frate, iar Maria, pe Mântuitorul! Mereu Eva este înfăţişată ca opusă mariei. Eva, în Grădina Raiului, ca doamnă, i-a greşit lui Dumnezeu; Ma¬ria, în slujire ca roabă a bisericii, roaba lui Dum¬nezeu, a împlinit întreaga Lege a lui Dum¬nezeu. Eva s-a lipit cu inima de satana şi a călcat
100
singura şi foarte uşoara poruncă a Ziditorului lumii; Maria a rămas în toate zilele vieţii sale lipită cu inima de Ziditorul lumii şi a împlinit toate, şi cele mai grele porunci ale lui Dumnezeu. Eva a dorit să fie dumnezeu cu ajutorul diavolului, însă la scurtă vreme a ajuns urâciune de moarte din care s-a născut făcător de rele. Maria, roaba lui Dumnezeu, niciodată n-a do¬rit altceva decât să rămână roaba lui Dumnezeu pentru totdeauna, dar pentru aceasta a ales-o Cel Preaînalt pentru a fi Născătoare de Dumnezeu. De aceea a rămas până în ziua de azi obiceiul că feme¬ile şi fetele neascultătoare se numesc fiicele Evei. Fiicele Evei se numesc păcătoase, iar fiicele mariei drepte. Făcând această asemănare între Eva şi Maria, îmi aduc aminte de o pildă istorică care so¬cotesc că nu e cunoscută tuturor. Este o istorisire despre Casiana.
Atunci când domnea împăratul roman Theofil, după obiceiul de atunci, s-au adunat la curtea îm¬părătească cele mai bune fete din împărăţie. Îm¬păratul trebuia să-şi aleagă una dintre ele pentru a-i fi soţie. Printre cele adunate a fost şi o fată pe nume Casiana. Toţi au crezut că alegerea împăra¬tului va fi această Casiana şi că ei Theofil îi va înmâna mărul cel de aur. Când împăratul a intrat în sală, s-a apropiat pe rând de fiecare fată. În cele din urmă, s-a oprit şi în faţa Casianei. Inima l-a tras către ea şi el a fost gata să-i dea ei mărul de aur. Însă din pricina neîndemânării sale, împăra¬tul a vrut să facă o glumă prostească, pe care şi
101
astăzi mulţi o fac, şi i-a spus în faţă Casianei: Nu-i aşa că fiecare rău a venit de la femeie? La aceasta Casiana a răspuns: Dar şi mântuirea a venit de la femeie. Împăratul se gândea la Eva şi la rodul ei, iar Casiana la Maria, Născătoarea de Dumnezeu, împăratul, ruşinat, s-a depărtat de Casiana şi a dat mărul de aur altei fete. Casiana a plecat la mănăs¬tire şi s-a călugărit.
Dacă ar fi să rostim întregul adevăr, şi noi vom spune: tot răul a venit din femeie, dar şi mântui¬rea lumii a venit de la femeie. Dar atâta slavă lu¬mească ca Sfintei Născătoare de Dumnezeu nu a venit numai şi numai din acel rol unic şi dumne¬zeiesc, că prin ea S-a arătat Mântuitorul lumii. Ea este slăvită şi din pricina lucrării ei neîncetate pentru binele oamenilor în toate neamurile, aşadar şi în al nostru.
Eu am zis că Biserica îi slăveşte pe cei vii, nu pe cei morţi. Biserica lui Dumnezeu, după nemăsura¬ta sa experienţă ştie că Sfânta Fecioară Maria este şi acum vie şi că lucrează cu putere ajutând pe oa¬meni peste tot unde
102
este căutat ajutorul ei. Ea s-a înfăţişat şi se înfăţişează unor oameni. Nu se ara¬tă celor curioşi, dornici doar să o vadă. Nu se ara¬tă celor care nu simt nevoie de ea şi nu caută aju¬tor de la ea. Ea s-a arătat sfinţilor care o proslăveau şi celor neajutoraţi, care cu lacrimi alergau la ea. S-a arătat unor mulţimi de oameni, precum măr¬turiseşte istorisirea despre Acoperământul ei, care este prăznuit chiar în această zi. S-a arătat şi oşti¬lor. S-a arătat în fiecare neam, de aceea a fost pro¬slăvită de fiecare neam.
Dar oare Născătoarea de Dumnezeu trebuie să se arate ca să se ştie că este vie? Un om, de pildă, scrie o scrisoare către împărăteasă şi aşteaptă răspuns. Când primeşte răspuns la scrisoarea lui, el spune: Mi-a dat semn împărăteasa. Şi spune ade¬vărul. Unei femei i s-a îmbolnăvit copilul de moar¬te. Maica înspăimântată a aprins candela în faţa icoanei Sfintei Născătoare de Dumnezeu şi, înge¬nunchind, îndreaptă rugăciune pentru viaţa copi¬lului ei. Şi copilul s-a înzdrăvenit. Oare Născătoa¬rea de Dumnezeu nu s-a arătat acelei femei? Un licean povestea cum înainte de examen s-a rugat Născătoarei de Dumnezeu şi cum a trecut cu bine. Oare lui nu i s-a arătat Născătoarea de Dumnezeu?
Zilele astea am citit despre o întâmplare din Rusia, care mărturiseşte limpede arătarea Născă¬toarei de Dumnezeu, cu toate că nu s-a lăsat vă¬zută. Un om fără credinţă şi cinste, fără milă şi ruşine, aspru, mergea cu trăsura în jurul unei mă¬năstiri închinate Sfintei Născătoare de Dumnezeu.
103
Vizitiul era un om nespus mai bun decât el: blând, răbdător şi cu suflet mare. Mergând aşa cu trăsu¬ra, dintr-odată caii s-au neliniştit fără nicio prici¬nă vădită, trăsura s-a răsturnat şi l-a strivit pe acel om. Vizitiul a sărit să liniştească caii, iar omul s-a ridicat de sub trăsură, s-a dus la vizitiu, a scos re¬volverul şi a strigat cu mânie: Omoară-i! Sluga, vă-zând ce face stăpânul lui, abia a reuşit să privească la turla bisericii şi să spună: Maica lui Dumnezeu, mântuieşte-mă! S-a auzit revolverul şi glonţul a trecut pe lângă. Omoară-i! A strigat din nou stă¬pânul mânios, şi din nou sluga, tremurând, a zis: Maica lui Dumnezeu, mântuieşte-mă! Revolverul a slobozit glonţul, care şi el a greşit ţinta. Şi a treia oară s-a întâmplat acelaşi lucru. Când stăpânul a văzut acestea, a aruncat revolverul, şi-a tras sufle¬tul după o astfel de spaimă şi, tăcând o vreme, a început să plângă şi l-a îmbrăţişat pe vizitiu şi i-a zis: Iartă-mă, frate! Vie este Maica lui Dumnezeu! Astăzi, ea te-a izbăvit pe tine, dar şi pe mine. Din acea zi, omul s-a schimbat, s-a îndreptat şi ajuns evlavios şi cu bună rânduială. Şi cu toate că niciunul dintre aceşti doi n-au văzut-o pe Născătoarea de
104
Dumnezeu, amândoi au simţit că ea li s-a ară¬tat, vizitiului să-i izbăvească viaţa, iar stăpânului sufletul.
Şi când ne gândim la aceste întâmplări şi mii de altele asemenea din vremea noastră, atunci şi ini¬ma neamului nostru se umple de recunoştinţă faţă de Maica Domnului şi gurile noastre înalţă laudă şi slavă către ea, Grabnic-ajutătoare celor sărmani şi necăjiţi, Mângâietoare celor nemângâiaţi, Bucu¬rie tuturor întristaţilor, Nădejdea celor bolnavi, Iz¬vor de viaţă dătător a tot binele, precum este şi nu¬mită în felurite icoane ale ei.
în aceste gânduri despre Sfânta Născătoare de Dumnezeu ne-am adunat noi azi în această biseri¬că a ei, să o proslăvim pe ea, pe care Dumnezeu a proslăvit-o mai presus de toţi sfinţii şiîn toate nea¬murile. Cu adevărat noi suntem neam prăznuitor şi ctitoricesc. Creştinismul la noi a ajuns la cea mai grăitoare înfăţişare în prăznuirea sfântului ocro¬titor al familiei şi în ridicarea de lăcaşe sfinte. Şi aceasta este ceea ce ne înalţă către ceruri. Aceas¬ta ne mântuieşte. Cu ridicarea acestei biserici, Bel¬gradul s-a îmbogăţit cu încă o ctitorie şi cu încă un hram de prăznuit.
Eu am venit şi pentru a vă aduce binecuvân¬tarea patriarhului cu prilejul prăznuirii hramului tuturor celor ce aparţineţi acestei biserici a Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Fie ca Maica lui Dum¬nezeu să vă ocrotească cu Acoperământul ei de
105
toată puterea rea, cea văzută şi nevăzută. Fie ca ea să lumineze mintea voastră cu credinţă neclătită şi inima voastră să o încălzească cu dragoste ce¬rească şi mâinile voastre să le întărească spre toată fapta cea bună. Şi încă să ajute adormiţilor părinţi şi fraţi ai voştri şi tuturor apropiaţilor ca sufletele lor să se învrednicească a fi unde este ea, căci aco¬lo este viaţă şi adevăr, şi bucurie şi pace, sfinţi în¬geri şi arhangheli, Tronul cel Veşnic al lui Dumne¬zeu, acolo este Dumnezeu, Căruia se cuvine slavă şi laudă în vecii vecilor. Amin.
Predică la Praznicul Acoperământului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu belgrad 1938
Praznic de bucurie acoperământul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu! Acest praznic dovedeş¬te marea slavă cu care Sfânta Maică a lui Dumne¬zeu este încununată în acea lume. În această zi ea s-a arătat în mare slavă şi oamenii au văzut şi s-au bucurat. Iar când s-a arătat oamenilor, pe braţele ei larg deschise a ţinut un acoperământ de aur, ca să arate tuturor cum ea ocroteşte pe oameni şi îi acoperă de tot răul.
106
De aici bucurie îndoită: mai întâi că vedem o mare dreaptă şi pătimitoare în viaţa pământească în atâ¬ta slavă în viaţa cea cerească, iar apoi că vedem cum ea şi din acea viaţă se îngrijeşte cu stăruinţă de creştini, de urmaşii Fiului şi Dumnezeului ei.
Aşadar, dacă ea ne bucură pe noi cu arătarea şi ocrotirea ei, atunci şi acum, şi întotdeauna se cuvine ca şi noi, fraţilor, să o bucurăm pe ea. Cu adevărat, şi noi putem să pricinuim bucurie Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Întrebaţi: Cum? Dacă credem în Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Fecioa¬rei Maria, prin aceasta noi pricinuim bucurie Sfin¬tei Maicii lui Dumnezeu. Dacă avem dragoste că¬tre El, precum El are dragoste faţă de noi, din nou pricinuim bucurie Sfintei Maicii lui Dumnezeu. Dacă ţinem poruncile lui Hristos, prin aceasta pri¬cinuim bucurie ei, celei care L-a născut pe Hristos Domnul. Dacă ne căim pentru păcatele noastre, ea se bucură cu îngerii şi întregul cer al lui Dumne¬zeu. Căci Domnul a zis: „Că aşa şi în cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăieşte, decât
107
pentru nouăzeci şi nouă de drepţi, care n-au nevoie de pocăinţă.” Luca 15,7
Dacă greşim şi nu ne căim, atunci o întristăm pe Preacurata Maică, pe Dumnezeu, şi întristăm pe îngerii luminaţi ai lui Dumnezeu şi toate cerurile
108
drepte ale lui Dumnezeu. La ce ne foloseşte atunci prăznuirea? La ce ne folosesc atunci că ne adu¬năm la rugăciune şi cântăm cântări duhovniceşti? Domnul nu caută la limbă, ci la inimă. Căci atunci când va veni să judece lumea, nu va judeca după limbă, ci după inimă. Dacă va găsi inimile noas¬tre necurate, ne va lepăda; dacă ne găseşte inimi¬le curate, pline de milă şi dragoste, ne va primi în împărăţia Sa cea veşnică. De aceea şi înţeleptul Ve¬chiului Legământ a zis: „Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ţâşneşte viaţa.” Solomon 4, 23 Când într-un copac inima este putrezită, oare copacul se poate ţine multă vreme? Iar inima omu¬lui putrezită de păcat, şi atunci când putrezeşte, omul nu mai este om, ci umbră care se trage pe pământ, până când nu piere de tot.
Să nu se întâmple aceasta cu voi, fraţii mei! Să nu ajungeţi umbre, ci să fiţi oameni ai lui Dumne¬zeu! Iar atunci când sunteţi oamenii lui Dumnezeu, sunteţi şi moştenitorii împărăţiei lui Dumnezeu.
Iar că cei drepţi moştenesc împărăţia lui Dum¬nezeu, ne-a arătat Sfânta Născătoare de Dumne¬zeu prin arătarea ei în slavă şi lumină cu acope¬rământul ei cu care acoperă de tot răul şi de tot duhul cel rău pe cei care cad către ea cu plânset, rugăciune şi credinţă. Ea s-a arătat şi se arată. Nu
109
se arată în zadar, ca să deschidă ochii celor necre¬dincioşi, ca să afle de viaţa veşnică şi de împărăţia cerească; să mângâie pe cei întristaţi, ca să ştie că îi aşteaptă mare bucurie în acea lume; să întărească pe cei mici şi slabi, ca şi ei să treacă fericiţi această cale pământească şi să intre în Rai; să-i îmbărbă¬teze pe cei ce se pocăiesc, ca să nu se abată de pe calea pocăinţei, ci să nu cadă şi să se mântuiască; ca fiecare strop al sângelui Fiului ei să-l răscum¬pere prin mântuirea multor şi multor suflete ome¬neşti; ca pentru fiecare picătură de sânge al Fiului ei să izbăvească de pieire mii şi mii de suflete omeneşti căci, fraţilor, preascump este sângele Fiului lui Dumnezeu, care este vărsat pentru oameni. Vai de cei care dispreţuiesc acest sânge scump: chinul cel veşnic le va fi plată dreaptă. Ferice de voi, care preţuiţi acest sânge şi prin el vă mântuiţi cu voie şi conştienţi: viaţa veşnică va fi recompensa voas¬tră. Cu adevărat preascump este sângele Fiului Fe¬cioarei Maria. Toţi oamenii de la începutul până la sfârşitul lumii, fie că numărul lor este ca iarba pă¬mântului şi nisipul mării, se pot răscumpăra prin acest sânge. Dar vai, nu toţi se vor răscumpăra,
110
ci doar cei care doresc aceasta. Iar cei care nu doresc, vor fi lepădaţi, căci au dispreţuit preţul cu care au fost plătiţi.
Fraţilor, nu dispreţuiţi pe nimeni! Căci nu este om pe pământ pentru care Fiul Fecioarei Maria nu a dat scump sângele Său. Dacă cineva dispreţuieş¬te acest sânge cu care a fost răscumpărat, acela sin¬gur va fi răspunzător pentru pieirea sa. Dar voi să nu fiţi pricina pieirii niciunuia, căci dacă dispre¬ţuiţi pe un om, voi dispreţuiţi sângele lui Hristos care a fost vărsat pentru mântuirea acelui om. Mai degrabă străduiţi-vă să-l înţelepţiţi pe cel păcătos şi să-l aduceţi la credinţă. Şi dacă reuşiţi acestea, aţi dobândit un frate şi împreună-moştenitor în împă¬răţia lui Hristos. Pe cel drept lăudaţi-l, pe cel păcă¬tos îndreptaţi, pe cel pocăit sprijiniţi! Dar precum apa murdară nu poate înălbi pânza murdară, aşa nici păcătosul nu poate curăţi pe alt păcătos până când, mai întâi, nu se curăţeşte pe sine. De aceea Domnul a îndemnat: „Doctore, vindecă-te pe tine însuţi.” Luca 4, 23 Voi, care doriţi să îndreptaţi pe alţii, mai întâi să vă îndreptaţi pe voi înşivă, iar apoi să vă străduiţi şi pentru alţii! Aceasta este şi Legea lui Hristos.
În aşa fel o veţi bucura pe Preasfânta Maica lui Dumnezeu, care necontenit ne bucură; şi ne ocro¬teşte de necazuri; şi necontenit se roagă lui Dum¬nezeu pentru noi; şi ne iubeşte ca o maică pe copiii
111
ei; şi arde de dorinţă ca toţi să ne mântuim şi să in¬trăm în împărăţia Fiului ei.
Dumnezeului nostru slavă şi laudă, iar vouă tu¬turor, sănătate şi pace şi bucurii şi binecuvântare în vecii vecilor. Amin.
112
Rugăciune către Maica Domnului, mijlocitoare înaintea Dreptului Judecător Hristos
împărăteasă, Maică a împăratului Hristos, care prin tine S-a arătat să ne facă fii şi fiice împără¬teşti, ţie aducem mulţumire pentru preamultele bunătăţi, şi acoperământul şi ocrotirea de văzuţii şi nevăzuţii noştri vrăjmaşi, din veac şi până în acest ceas.
Maică cea bună a lui Dumnezeu, înalţă rugă¬ciunile şi cererile noastre la înălţimea Sa cea veş¬nică, Cel fără de moarte Dumnezeul şi împăratul Hristos, pe care ai născut şi la feciorelnicii-ţi sâni ai hrănit.
Frica de Dânsul, Dreptul Judecător, a istovit toate puterile noastre, şi nu mai îndrăznim să chemăm pe El şi să-I aducem rugăciune.
Călcat-am legea dragostei Sale, dispreţuit-am chinurile Sale până la sânge pentru noi, rătăcit-am în ţară străină, unde oamenii nu se osebesc de porci, nici hrana oamenilor de a porcilor; L-am ocărât, L-am amărât, ne temem şi ne
113
ascundem de Dânsul, precum Adam, când a greşit în Rai.
însă acum vedem că fără de minte am cugetat şi fără de minte am umblat.
Dar precum vinovatul nu îndrăzneşte a se ruga Judecătorului, ci caută pe cei apropiaţi Lui şi-i roa¬gă să mijlocească la Judecător, şi noi, ca nişte vinovaţi dintre cei mari, ca nişte păcătoşi dintre cei negri de păcate; ca nişte nelegiuiţi, şi încă preacurvari, ca nişte nebuni fără de minte, şi încă nemaiîntâlniţi, nu avem îndrăzneală înaintea Sa, a Drep¬tului Judecător, ci venim la tine, Maica cea blândă a Dreptului Judecător Hristos.
Soleşte pocăinţa noastră şi ale noastre rugăciuni, ca să te preaslăvim pe tine, precum părinţii noştri care ţie s-au rugat şi de la tine bucurie au primit, şi au mărturisit şi au întărit aceasta cu pecetea mul¬tor biserici ridicate în cinstea ta.
Ţie ne rugăm, împărăteasă, Maică a împăratu¬lui Hristos, du înaintea Fiului tău, Dumnezeului şi Mântuitorului
114
nostru, aceste rugăciuni:
Iată-ne pe noi, Doamne, toţi păcătoşii Tăi, în duh şi adevăr, închinându-ne celor sfinte ale Tale.
Iată-ne în cetatea cea sfântă a Ierusalimului, în¬tru care proroceau David şi Prorocii întruparea Ta. Închinămu-ne Sionului Tău cel sfânt şi ne rugăm Ţie, iartă-ne pe noi şi ne mântuieşte. Amin.
Iată-ne în Nazaretul cel sfânt, întru care Prea¬sfânta Maica Ta a primit Buna Vestire a măritului Arhanghel Gavriil, cum că pe Tine va zămisli de la Duhul Sfânt şi împărat Te vei naşte, a căruia îm¬părăţie nu va avea sfârşit. Închinămu-ne şi ne ru¬găm Ţie: iartă-ne pe noi, păcătoşii, şi ne mântuieşte.
Iată-ne în peştera Bethleemului, unde oareşcând închidea David oile neînţelegătoare şi mieii săi, întru care Te-ai născut, Cuvinte al lui Dumne¬zeu, Căruia s-au închinat păstorii şi Magii; acolo unde steaua a strălucit şi a călăuzit către Tine, acolo unde îngerii cântau slavoslovie: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire”, iată-ne şi pe noi, păcă¬toşii, închinându-ne Ţie şi rugându-Te: greşit-am, Doamne Iisuse, iartă-ne pe noi şi ne mântuieşte.
115
Iată-ne pe urmele Tale, întru toate cetăţile şi satele prin care ai umblat, şi ai propovăduit bunavesti¬re a vieţii veşnice, şi ai lucrat minuni; sărutăm fi¬ecare urmă a Ta, îţi slăvim dumnezeirea şi ne ru¬găm Ţie: iartă-ne pe noi, păcătoşii, şi ne mântuieşte.
Iată-ne la râul cel sfânt al Iordanului, întru care Te-ai botezat, şi la iezerul unde ai ales pescarii a fi Apostoli, şi pe Tabor, unde Te-ai schimbat la faţă, ♦ şi în Sion unde, la Cina cea de Taină, împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Tău o ai rânduit spre mântu¬ire, şi în Bethania, unde pe Lazăr ai înviat, şi în Bi¬serica lui Solomon, unde Te-ai împotrivit făcăto¬rilor de rele.
întru toate aceste locuri ne închinăm Ţie şi pe Tine te rugăm: iartă-ne pe noi, Iisuse, Fiul lui Dum¬nezeu, iartă, iartă şi ne mântuieşte.
Iată-ne la înfricoşata Golgotha, pe care ai fost răstignit şi cu patimi ai mărturisit arătarea Ta, şi la mormântul
116
dintru care ai înviat, şi în Eleon, de unde Te-ai înălţat.
Pretutindenea ne pocăim de păcatele noastre, pretutindenea cu pocăinţă plângem.
Pe Tine Te slavoslovim şi Ţie ne rugăm: Doamne, iartă, miluieşte şi ne mântuieşte pe noi, păcătoşii Tăi.
Nimenea nu ne poate ierta, de nu ne ierţi Tu, căci am greşit Ţie.
Nimenea în cer şi pe pământ nu ne poate mân¬tui de văzutul şi nevăzutul rău, fără de Tine, Doamne, Căruia s-a dat toată puterea în cer şi pe pământ.
Greşit-am, iartă-ne, pentru rugăciunile Preacu¬ratei Maicii Tale şi pururea Fecioarei Maria.
Ţie se cuvine slavă şi slavoslovie, şi puterea şi stăpânia şi închinăciunea, de la toate neamurile şi noroadele cereşti şi pământeşti, în tot veacul şi în veci, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh.
Amin.
117
Rugăciune către Maica Domnului pentru luminarea minţii
O, Maica mea cea cerească, deschide ochiul Tău în sufletul meu, ca să văd ce şi cum ca să văd cine în sufletul meu sălăşluieşte şi ce fel de roade întru dânsul cresc.
Lipsit fiind de ochiul Tău, prin sufletul meu fără nădejde orbecăi, precum drumeţul în miez de noapte prin nepătrunsa beznă rătăceşte.
Şi drumeţul prin noapte cade şi se ridică, şi toa¬te câte întâlneşte pe cale „întâmplări” le numeşte.
Tu, lumina sufletului meu, eşti singura întâm¬plare a vieţii mele. Când copilul în braţele maicii sale se repede, întâmplări pentru el nu mai sunt.
Când mireasa în întâmpinarea mirelui aleargă, ea nu mai vede florile în livadă, nu mai aude freamă¬tul furtunii, nici
118
mai simte mireasma chiparosu¬lui, ori voia sălbăticiunilor; ci doar chipul mirelui zăreşte; doar cântarea de pe buzele lui aude; doar sufletul lui îl simte.
Când dragostea iese în întâmpinarea dragostei, nicio întâmplare nu mai vine asupra ei. Din calea dragostei, timpul şi spaţiul se dau la o parte.
Pribegii fără de ţintă şi oamenii fără de dragos¬te au întâmplări şi au istorie. Dragostea nu are is¬torie, nici istoria dragoste.
Când cineva se pogoară din munte sau urcă pe dânsul, neştiind unde merge, i se dau întâmplări¬le ca ţintă a călătoriei sale. Cu adevărat, ţintă sunt întâmplările celui fără de ţintă, şi istorie celui fără de cale.
Pentru aceea, cei fără de ţintă şi cei fără de cale la întâmplări se opresc, şi pentru întâmplări în¬tre dânşii se pricesc. Dară eu cu linişte către tine alerg şi în susul muntelui, şi în josul lui, iar întâm¬plările cele vrednice de dispreţ cu mânie din calea mea se depărtează.
Dacă aş fi o piatră şi m-aş rostogoli de pe munte, nu la pietrele de care mă izbesc m-aş gândi, ci la prăpastia de la capătul povârnişului.
119
Dacă aş fi un pârâiaş de munte, nu la zbuciuma¬ta-mi cale m-aş gândi, ci la lacul care mă aşteaptă.
Cu adevărat înfricoşată este prăpastia celor ce iubesc întâmplările care în jos îi trag.
O, Cerească Maică, singura mea iubire, de robia întâmplărilor mă slobozeşte, şi fă-mă rob al tău!
O, Prealuminată Zi, răsari în sufletul meu, ca ţinta să pot vedea, a căii mele celei întortocheate!
O, Soare al sorilor, singura întâmplare din uni¬vers ce îmi atrage inima, luminează lăuntrul meu, ca să văz cine a cutezat întru dânsul a se sălăşlui, afară de Tine; şi astfel să dezrădăcinez de acolo toate roadele ce din afară par dulci, dară miezul lor a putrejune duhneşte.
120
Rugăciune către Fecioara Maria, acoperitoarea celor credincioşi
O, Cerească Maică, întru slava ta mă primeşte! Căci când slava lumească asfinţeşte, ea nu mai ră¬sare niciodată. Şi cununa pe care oamenii o dau este pururea cunună de spini pentru cei înţelegă¬tori, şi tichie de nebun pentru cei neînţelegători. Câtă vreme aurul este în pământ, toţi îl îndrăgesc şi îl caută. Însă când ajunge să încununeze capul vreunui om, întunericul pizmei şi al urii îi adum¬breşte strălucirea.
Preschimbă-mă în aur ascuns întru cea mai ascunsă vistierie a ta, ca nimenea să ştie despre mine, afară de tine. Căci câtă vreme tu mă cunoşti,
121
cunoscut sunt; câtă vreme numai oamenii mă cu¬nosc, numele meu îndoială este.
De ochii răi ai lumii mă ascunde, căci ei mă fac să mă învineţesc. Păzeşte-mă ca pe o taină pe care pizma nici o poate bănui. Mai înţeleaptă fii decât mine şi nimănui nu mă vădi. Iată, eu ca pe cea mai dragă taină te-am avut, şi lumii te-am vădit, şi lu¬mea m-a batjocorit.
Căci pizma batjocoreşte atunci când nu poate răpi.
Prietenii mei, ce alta aveţi de la slava omeneas¬că, fără numai beţie, ce cu cântare începe şi cu ză¬cut în noroi se sfârşeşte?
Prietenii mei, toate gurile ce vă cântă laude cu¬nosc şi o altă cântare, potrivnică vouă, pe care mai târziu o veţi auzi.
122
Fugiţi de lauda ce seamănă cu turnul cel zidit pe spinarea unui chit, ca să nu vă râdă de pe ţăr¬muri şi prietenii, şi neprietenii.
Iar slava cu care oamenii într-un glas vă slăvesc este cea mai fără de slavă, căci nepăsătoare este.
Dacă slava voastră este o plată de la oameni, lu¬crători cu ziua le sunteţi iar mâine pot să vă alun¬ge din ţarinile lor.
Cu adevărat, nicio nouă zi nu recunoaşte învo¬iala voastră cu ziua cea de dinainte. Fiece zi ţarină nouă deschide, şi nouă tocmeală rânduieşte.
Dacă slava voastră este lucrarea braţelor voas¬tre, zilele vă vor fi mânie, iar nopţile voastre frică.
Dacă slava voastră este lucrarea înţelepciunii voastre, aceasta se va face stârpitoarea slavei voas¬tre, şi nu se va mai putea mişca.
Dacă slava voastră „a voastră” o numiţi pentru minciună şi hrăpire Cerul vă va pedepsi.
Preumblaţi-vă cu slava voastră printr-un ţintirim, şi vedeţi dacă morţii vă vor slăvi.
Cu adevărat, printr-un ţintirim vă şi preumblaţi neîncetat, şi de la mişcătoare morminte slavă luaţi. Cine oare vă va slăvi când mişcătoarele mormin¬te se vor face nemişcate?
Mult vă veţi mâhni în lumea cealaltă, când veţi auzi ce cred cu adevărat despre voi cei ce întru această lume vă lăudau.
O, Cerească Maică, de ochii şi de limba oameni¬lor departe mă ascunde, acolo unde numai ochiul tău pătrunde şi numai cuvântul tău se aude.
Ţie mă rog, veşnica mea Frumuseţe!
123
Rugăciune către Preacurata Maică a lui Dumnezeu
Preacurată Maică a lui Dumnezeu, de unde ies ne¬curatele duhuri?
Din femeie necurată; din necurata însoţirea a ei cu fiul său. Mintea cea necurată pângăreşte sufle¬tul, care e maica minţii, şi din sufletul necurat ies duhurile necurate, cărora inima le este cea mai de seamă cetate întărită.
Apoi, din cetatea lor cea mai de seamă, duhurile rele năvălesc asupra părinţilor lor prin patimi ne¬curate, înmulţindu-se atât în suflet, cât şi în minte.
Preacurată Maică a lui Dumnezeu, care este nu¬mărul necuratelor duhuri?
Mai multe, mult mai multe sunt duhurile necu¬rate decât cele curate.
Căci mai slabe sunt ele decât umbra, faţă de duhurile cele curate, şi în legiuni se adună împo¬triva unui duh curat, împotriva unui singur duh feciorelnic.
124
Ci mai vârtos întru stricăciune se înmulţesc, şi mai cu silnicie asupra fecioriei se năpustesc nă¬pădind tot ce înseamnă feciorie în trup sau în su¬flet, în bărbat sau în femeie, în minte sau în inimă.
Cu cât mai mult se află în inimă dorinţe păcă¬toase, îndulciri otrăvitoare, simţăminte de frică şi simţăminte de ură către toate cele cereşti cu-atât şi duhuri necurate în inimă se află.
Cu cât mai mult se află în minte amăgirea de sine faţă de lume fie în idei şi concepte, fie în în¬chipuiri şi cuvinte cu-atât şi duhuri necurate în minte se află.
Şi toate duhurile necurate din inimă sămânţa lor în minte o seamănă.
Şi toate laolaltă, şi dintr-o cetate, şi din cealal¬tă, în ţarina voinţei îşi seamănă necurata sămânţă. Iar în suflet, măreaţa lor cetate întărită, ele sunt tot atât de multe ca umbrele în lume.
Şi unele dintr-altele se înmulţesc, fără rânduială şi lege a toată rânduiala şi legea vrăjmaşe jurui¬te fiind! Şi puterea, şi biruinţa lor nu în vrednicie
125
şi-o văd, ci în număr. Şi cu adevărat mărunţite sunt precum nisipul, şi încă mai mult se tot mărunţesc.
Nu din dragoste unele către altele se înmulţesc, ci din drăcească iubire de sine. Nici simt vreo fe¬ricire întru fiinţarea lor. Lupta pentru drepturi şi privilegii toată vremea le umple. Vai de omul ce ajunge a fi câmpul lor de bătaie!
Preacurată Maică a lui Dumnezeu, care este ur¬marea lucrării duhurilor necurate în om?
Boală se pricinuieşte în omul cel din lăuntru şi, ca urmare, şi în cel din afară. Sămânţa bolii este păcatul. Sămânţa păcatului precum buruiana creş¬te şi sporeşte.
Toate bolile sunt urmarea păcatului. Cu adevă¬rat, şi orbirea, şi surzenia, şi muţenia, şi toate cele¬lalte. Şi, oricât de ciudat ar părea, şi moartea tot o boală este, urmare a aceleiaşi pricini, stricăciune a aceluiaşi vierme.
Preacurată şi de-lumină-purtătoare Maică a lui Dumnezeu, slobozeşte-ne de necuratele duhuri; curăţeşte-ne de tot păcatul; tămăduieşte-ne de toa¬tă boala, cu milostivirea Fiului tău şi cu puterea Duhului Tău Celui Sfânt.
Şi, în genunchi căzând, din mijlocul stricăciu¬nii strigăm Ţie: Arde cu strălucirea ta, Maica lui Dumnezeu, toată stricăciunea care ne copleşeşte!
126
Rugăciune la vreme de întristare către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu
Valurile patimilor mă necăjesc, mare tristeţe şi strâmtorare cuprind sufletul meu. O, Preasfântă, linişteşte sufletul meu cu pacea Fiului tău şi alun¬gă cu harul Lui zbuciumul sufletului şi întrista¬rea. Viforul păcatelor mele, care ca un vierme de foc mă ard, potoleşte-l şi stinge văpaia lui. Umple cu bucurie inima mea, Preacurată, şi risipeşte di¬naintea mea ceaţa greşalelor mele, căci mă tulbură. Luminează-mă cu lumina Fiului tău. A slăbit su¬fletul meu, totul îmi este greu, chiar şi rugăciunea. Iată, sunt rece ca o stâncă, buzele şoptesc rugăciu¬nea, dar inima este nemişcată, strâmtorarea a cu¬prins-o. Sparge gheaţa din jurul sufletului meu şi încălzeşte inima mea cu dragostea ta.
127
Nu mă încredinţez în ocrotirea omenească, ci cad la tine, Preasfântă Stăpână, nu mă lepăda, ci primeşte rugăciunea robului tău. Tristeţea m-a cuprins, nu mai pot răbda năvala diavolilor; nu am ocrotire şi nici nu am unde să mă ascund, săr¬man fiind, şi mereu în această luptă sunt lovit, iar mângâiere nu găsesc nicăieri afară de tine, Stăpâ¬nă Sfântă. O, nădejde şi ocrotire tuturor ce cred, nu lepăda rugăciunea mea. Amin.
128
Rugăciune către Născătoarea de Dumnezeu în vreme de ispită
Preasfântă Maică a lui Hristos, Preacurată, Preabinecuvântată Născătoare de Dumnezeu, iată, Sa¬tana mă loveşte precum valurile mării lovesc co¬rabia, şi mă prigoneşte ziua şi mă chinuie noaptea. Nu am pace, s-a clătit sufletul meu, a tresărit du¬hul meu. Aleargă, Prealuminată, şi ajută-mă. Milostiveşte-L pe Blândul Domn să se milostivească de mine şi să-mi ierte păcatele cele făcute. O, Prea¬sfântă Maică a lui Iisus, mare este mila ta şi ea este cel mai mare potrivnic puterii iadului. Şi cel mai mare păcătos, când cade în prăpastia iadului, îm¬pins de puterea necuratului, dacă strigă către tine,
129
tu eşti gata să-l izbăveşti. Izbăveşte-mă şi pe mine; iată. Satana vrea să mă împiedice şi să nimicească credinţa, dar eu în Domnul nădăjduiesc.
Slavă Ţie, mai luminată decât Heruvimii şi Se¬rafimii, în veci. Amin.
130
Rugăciune în faţa icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Peci
Veacurile se scurg şi generaţiile trec, dar din Sfân¬tul tău lăcaş din Peci, tu pe toate le întâmpini şi le petreci. Cu grijă de maică pe toţi îi întâmpini şi cu binecuvântare de maică le petreci, Maica noastră atotmilostivă.
în faţa chipului tău domnitorii s-au rugat, cu nădejde în tine patriarhii au îngenuncheat, Nădej¬de luminată, şi iată, şi urmaşii lor de la tine ajutor aşteaptă.
N-ai ruşinat nimănui nădejdea în tine, deci nu o ruşina nici pe a noastră, atotmilostivă Maica noas¬tră. De prietenii necredincioşi şi de batjocura dia¬volească izbăveşte-ne. Când ne pornim spre cele rele, împiedică-ne; Când ne pornim spre cele bune,
131
calea deschide-ne; de tot răul alungă-ne şi tot răul de la noi alungă-l; în întâmpinarea a tot binele îndreaptă-ne şi tot binele îndreaptă-l către noi, care cu inimă te iubim şi din inimă ţie ne rugăm.
Pe toţi fiii Ortodoxiei uneşte, pe cei învăţaţi şi cei neînvăţaţi cu credinţa luminează; pe cei mari şi pe cei mici cu dragoste împacă, pe cei puter¬nici struneşte şi pe cei neputincioşi îi întăreşte, rugămu-te.
Din Sfântul tău lăcaş din Peci, asupra întregii noastre ţări priveşte şi ce e nedrept îndreptează, ce e întunecat luminează, ce e bolnav înzdrăveneşte, Nădejdea noastră luminată. Ca toate veacurile şi toate neamurile să te mărească, şi pe Fiul tău Cel unul născut, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, să-L proslăvească. Amin.
132
CUPRINS
5 Evanghelia Maicii Domnului
28 Maica Domnului ocrotitoarea Sfântului Munte
34 Despre naşterea fără tată
38 Despre cum recunoaştem icoana ortodoxă a Sfintei Născătoare de Dumnezeu
41 Preafrumoasă zidire a Duhului Sfânt -Predică la Praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică
44 Predică la Adormirea Maicii Domnului
51 Predică la Praznicul Acoperământului Maicii Domnului
94 Predică la Praznicul Acoperământului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
107 Rugăciune către Maica Domnului, mijlocitoare înaintea Dreptului Judecător Hristos
113 Rugăciune către Maica Domnului pentru luminarea minţii
118 Rugăciune către Fecioara Maria, acoperitoarea celor credincioşi
121 Rugăciune către Preacurata Maică a lui Dumnezeu
124 Rugăciune la vreme de întristare către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu
129 Rugăciune către Născătoarea de Dumnezeu în vreme de ispită
131 Rugăciune în faţa icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Peci